Roger Zelazny Trumps of Doom Copyright © 1985 by Roger Zelazny Copyright © TRITONIC 2008 pentru prezenta ediţie În limba romănă TRITONIC Grup Editorial Str Coacăzelor nr. 5, Bucureşti e-mail: editura@tritonic.ro tel./fax.: +40.21.242.73.77 www tritonic.ro www.tritonic.ro/blog Colecţia: fantasy Coordonator MUGUR CORNILĂ Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a Romăniei ZELAZNY, ROGER Atuurile morţi (Amber 6) / Roger Zelazny , trad . Eugen Cristea - Bucureşti : Tntonic, 2008 ISBN .978-97 3-733-227-6 I. Cristea. Eugen (trad.) 821.1 11(73)-31 = 135.1 Coperta: ALEXANDRA BARDAN Ilustraţia copertei: © Luc Sesselle / Dreamstime.com Redactor: MIRELA NECULCEA Tehnoredactor: OFELIA COSMAN Comanda nr. T 373 / martie 2008 2

Bun de tipar- martie 2008 Tipărit în Romănia: Monitorul Oficial R A

ROGER ZELAZNY
ATUURILE MORŢII
Traducere de EUGEN CRISTEA

TRITONIC FANTASY Roger Zelazny (1937-l995) s-a născut în Euclid, Ohio. A absolvit Universitatea Columbia din New York cu o diplomă 3

fapt reflectat şi în scrierile sale. Romanele şi nuvelele sale i-au adus. hindusă. pînă la romanele poliţiste din anii '40 ale lui Raymond Chandler. iar din 1969 s-a concentrat exclusiv asupra scrisului. trei premii Nebula şi două premii Locus. ca fiind unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai New Wave-ului. M. trecînd adeseori graniţa dintre fantasy şi science fiction. John Brunner. de la mitologie (greacă. Literatura sa combină surse de inspiraţie foarte diverse. Dick. Philip Jose Farmer. 1 4 . britanici şi americani ai sfirşitului de secol XIX şi începutului de secol XX.în teatrul elisabetan şi iacobin.) la clasicii francezi. alături de scriitori ca Brian Aldiss. S-a impus rapid. printre altele. în anii '60. Ursula K. Seria Amber cuprinde zece romane care au fost publicate între anii 1970 şi 1991. Prima sa povestire a apărut în 1962. A experimentat constant în materie de stil. egipteană etc. şase premii Hugo. Robert Silverberg şi Philip K. John Harrison. LeGuin.

De obicei. Am sigilat valizele. pentru cazul în care becurile ar fi fost umplute cu ceva inflamabil şi. urma să se întîmple ca de fiecare dată. Dar era 30 aprilie şi. Îmi lăsasem iar barba să crească. M-am ridicat din pat. Nici o nenorocire nu urmă acestor acţiuni. Urma să mă preocup numai de asta. deschisesem larg ferestrele şi mă dusesem în bucătărie ca să descopăr toate ochiurile de la aragaz deschise şi fără flacără. Totuşi. fireşte. aşa cum făcusem în acel 30 aprilie acum trei ani. aşa că nu trebuia să mă bărbieresc. folosesc timer-ul pentru a programa cafetiera cu o noapte înainte. Simţeam că într-adevăr trebuie să clarific lucrurile înainte de a pleca. cînd m-am trezit înaintea zorilor din cauza unui uşor miros de fum. ca să constat că locul luase foc. În dimineaţa asta. cîteva instrumente. am stat în afara razei de acţiune a lămpilor electrice. Haine de schimb. am mers în baie.E o pacoste să aştepţi pe cineva care încearcă să te ucidă. În dimineaţa asta.Voi lăsa cheia administratorului la ieşire. 5 . un tricou de bumbac cu mînecă lungă. cărţi. cîteva amintiri şi aşa mai departe. Nu mă luptam cu temeri stranii. cînd mă trezisem cu o durere de cap şi o premoniţie. m-am spălat pe dinţi etcetera. un roman bun şi un teanc de cecuri de călătorie luară drumul în rucsac. Tot ce era valoros în acest loc consta în două lăzi de mărime mijlocie – haine. tablouri. Nu. aşa încît să le îngăduie noilor locatari să intre. fără jogging. În trecut. fusesem prea ocupat ca să iau măsuri. Nu era nici măcar ca acel 30 aprilie de acum doi ani în celălalt apartament. Coşurile vor merge la păstrare. Am pus o porţie nouă şi am verificat pachetul în timp ce aşteptam să fiarbă. am făcut un duş. dar acum măcar ştiam cînd vine. totuşi. mai degrabă am dat cîte un bobîrnac întrerupătoarelor în loc să le apăs. nu doream o cafea preparată fără s-o am la vedere. Îmi luase ceva timp ca să înţeleg. Dar acum slujba mea se sfîrşise.

în urmă cu şapte ani. Şi evenimentele din anii următori m-au ajutat să transform asta în convigere. Chiar şi atunci. ceilalţi doi cu bucăţi de ţeavă – fără a avea măcar bunul simţ de a-mi cere portofelul.În timp ce-mi sorbeam cafeaua. trecînd de la o fereastră la alta şi oprindu-mă în dreptul fiecăreia pentru a arunca o privire asupra străzilor de jos şi a clădirilor de peste drum (tentativa de anul trecut fusese făcută de cineva cu o puşcă).. preferînd procedeele secrete şi dispozitivele sau intermediarii. am considerat-o o coincidenţă nefericită. Chestiunea bombei prin poştă care distrusese jumătate din celălalt apartament anul următor. Cuiva îi plăcea să încerce să mă ucidă o dată pe an. Odată ratată acţiunea. A fost parcă una dintre acele întîmplări ciudate care ne invadează. pur şi simplu. în cosmologia 6 . Numai că anul ăsta voiam şi eu să mă joc. în timp ce mă gîndeam la toate astea pe drumul de întoarcere. mă îndreptam spre casă de la apartamentul prietenei mele. din cînd în cînd. ea sau ceva nu erau niciodată prezenţi cînd se producea evenimentul. într-o după-amiază luminoasă de primăvară. Preocuparea mea principală era că el. urma încă un an de pauză înaintea unei noi tentative. nu m-am prins decît a doua zi că fusese aniversarea accidentului de camion. Şoferul nu şi-a mai recăpătat niciodată cunoştinţa. Am lăsat cadavrele la intrarea unui magazin de discuri din apropiere şi. tăie curba şi aproape că mă făcu una cu bucăţi dintr-un zid de cărămidă. cînd m-au atacat trei indivizi – unul cu un cuţit. Părea aproape un joc. Am reuşit să sar într-o parte şi să mă rostogolesc. seara tîrziu. vieţile tuturor.. Totuşi. mă determinase să încep să măntreb dacă nu cumva natura statistică a realităţii exagerează în preajma mea în acel anotimp. cînd un camion care se apropia se abătu brusc în lateral. Mă plimbam pur şi simplu pe stradă. m-am întors cu gîndul la prima oară cînd se petrecuse. anul următor. O să mă refer la această persoană drept „Ş" (care.

Traficul era lejer şi toate vehiculele circulau normal. M-am aşezat lîngă fereastră. anunţînd o zi frumoasă. rosti chelnerul. Era o dimineaţă plăcută. înseamnă „şarpe" şi uneori „şarlatan"). chiar înainte de examene – sau dacă te frămînta ceva. deoarece „X" a fost exploatat exagerat şi pentru că nu-mi place să mă joc cu pronume avînd antecedente discutabile. chipeş în ciuda sau poate datorită unui nas zdrobit artistic. Apoi mi-am ridicat bagajul şi am luat-o din loc. lovindu-mă uşor pe umăr. Ca. vin mai tîrziu. răspunse. apropiindu-se de masă. roşcat. astfel încît să mă pot bucura de tihnă. Speram să aranjez rapid treburile. Exact în clipa în care chelnerul a venit să-mi ia comanda. — De ce? am întrebat. am văzut o siluetă familiară ţopăind pe stradă – un fost coleg de clasă şi. Nu te-am găsit acasă şi am bănuit că ai putea fi aici.mea. Coborî privirea şi începu să citească meniul. aşa că am lăsat cheia în cutia lui poştală înainte de ieşi în stradă ca să-mi iau micul dejun într-un local din apropiere. Am adăugat şi comanda mea. cu vocea şi comportamentul unui comis-voiajor. Apoi: — Pentru că eşti o creatură cu obiceiuri clare. Am ciocănit în geam şi m-a văzut. — Merle. luînd loc şi smulgîndu-mi meniul din mînă. Am ajuns în local fără probleme. Domnul Mulligan nu era acasă sau dormea. ascultînd şi privind. ştiam eu. — Nu. funcţionar la aceeaşi companie – Lucas Raynard: un metru optzeci. de pildă. rosti. — Obiceiuri? am răspuns. mai tîrziu. Rareori mai mănînc aici. dar o făceai de obicei cînd erai în tensiune. — Dacă aveţi nevoie de mai mult timp să vă hotărîţi. ceea ce şi era. a fluturat din mînă. — Ştiu. sa răsucit şi a intrat. 7 . Am spălat ceaşca de cafea şi ceainicul şi le-am pus pe raft. Mam plimbat lent. răspunse Luke şi comandă o listă enormă.

— Am terminat acolo. tocmai am revenit în oraş ieri. Am aflat că plecaseşi chiar cînd m-am înregistrat la hotel. —Ai răbdare pînă auzi propunerea. — Oricum. Chiar a trecut pe la tine de vreo două ori. — Okay. — Păcat. Nu ţi-am povestit niciodată despre toate. Dar cum tu aveai telefonul deconectat. Am luat o gură de cafea. Ascultă. — Mai mult de două. am rostit în cele din urmă. cu toate că nu-mi dădusem seama înainte.— Hm.. 8 .. Am rotit scrumiera cu emblema unui cap de unicorn. aprobă într-un tîrziu. — Nici o problemă. Sosi chelnerul şi ne umplu ceştile cu cafea.. — Păcat. ce te face să crezi că mă frămîntă ceva? — Mi-am amintit de chestia aia paranoică a ta cu 30 aprilie. o variantă mai mică a vitraliului care crea un separeu lîngă intrare. — Vrea să revii. — Deci. — Bun. bine? Brady a avansat în grad şi tu eşti noul şef la Design – cu un procent de douăzeci la sută. i-am spus. Asta mi-a spus să-ţi transmit. — Excelent. Astăzi ţi s-a întîmplat? — Nu. — Mda. Sper că nu-ţi afectează gîndirea. N-aş putea spune de ce. Era ceva adevăr în asta. Am plecat cam cu o lună în urmă. am spus. Ridică din umeri. — Miller a încercat că te contacteze. Oftă şi se întinse. din cauza a două accidente. Pe lîngă asta. — Ai avut o călătorie bună? — Am stabilit un nou record de vînzări. dar nu erai acasă. nu te-a putut suna.. încă mai crezi? — Da.

— Oh. o să te apuci de predat? — Nu. în cazul ăsta mi-a spus să-ţi transmit să-i prezinţi oferta celuilalt tip.Am chicotit uşor. Ai dat cumva peste o comoară? — Nu. Mereu dădeai explicaţii destul de vagi. — Dar eşti cu adevărat priceput. Rămase tăcut un timp. adăugă: Ei bine.. Okay. Cum nu i-am răspuns. îşi încrucişa mîinile pe stomac şi-şi coborî uşor pleoapele. Toată treaba asta are de-a face cu aşa ceva? — Nu ştiu ce vrei să spui. Ochii îi scînteiară în timp ce-mi adresă un zîmbet viclean. la naiba! Trebuie să faci ceva. Cred că o să călătoresc. Te referi la slujba şi viaţa ta de aici sau la altceva? — Nu pricep. Dispăreai un timp şi la fel de brusc îţi făceai din nou apariţia. am spus. Ascultă. Într-un tîrziu: — Spuneai că ai terminat. — Cred că nu accept. Şi nici nu vreau să mai muncesc pentru nimeni altcineva. Apoi se lăsă pe spate. Era uimit. Parcă ai fi dus un fel de viaţă dublă. — De fapt. oricum îţi urez baftă. nu sună rău deloc. — Fireşte că ştii. Am stat prea mult într-un singur loc. Am terminat cu genul ăsta de treburi. Dar. am terminat.. — Aveai un fel ciudat de a dispărea – chiar şi în colegiu. aşa cum am spus. Trebuie să ai tu ceva aranjat altundeva. Am clătinat din cap. Zîmbi. 9 . rosti. — Ei bine. Ridică ceaşca de cafea şi o goli. Am isprăvit. Punct. Mam săturat de computere. Nu vreau să mă întorc. O să încerce s-o depăşească.

Apoi întrebă: — Mai ai Starburst-ul! — Nu. M-am înşelat. — Cum era? — Încă arată bine. Mi-ar fi plăcut să ieşim cu ea încă o dată. 10 . de cînd ne-am despărţit. A întrebat de tine. E foarte important. — Ascultă. Încuviinţă. Scoase la iveală din vestă un plic sigilat şi mi-l înmînă. Şi chiar mai tîrziu. cu scrisul ei. Cu dragoste. am spus. spuse. zgîlţîind şi zornăind cheile şi un mare breloc albastru strălucitor. Ne-am distrat bine cu nava. se jucă cu un inel cu chei în timp ce băurăm o a doua ceaşcă de cafea. Am rupt plicul şi am citit. ai văzut-o de curînd pe Julia? — Nu. rareori în pauză. Nu suportam să-l văd stînd degeaba. — Mulţumesc. Purta numele meu. cînd eram în şcoală. să ţi-o înmînez..În continuă agitaţie. Ştiu cine eşti şi asta înseamnă pericol. Am ceva de care vei avea nevoie. de dragul vremurilor trecute. Am fost atît de ocupat încît n-am avut timp să navighez. — Păcat. — Făcea parte din gaşcă – şi am plecat care încotro. Trebuie să te văd.. Julia". L-am vîndut toamna trecută. Tu ai mai văzut-o? — Mda. Am trecut pe la ea noaptea trecută. Într-un tîrziu sosiră mic-dejunurile noastre şi am mîncat în tăcere un timp. deschizînd rucsacul şi punînd plicul înăuntru. Te rog sună-mă sau treci pe la mine cît mai curînd posibil. i-am spus. Cred că se mai vede cu un tip pe nume Rick. — De ce? Ridică din umeri. „Merle. — Da. Mi-a dat asta.

cu zîmbetul lui cronic lărgindu-se uşor.Era enigmatic şi neliniştitor. Credeam că ţi l-ai luat eşalonat. răspunse. Poate că ar trebui să-l încerc şi eu cîndva. — Ce vrei să spui? — N-am fost singurul care obişnuia să plece mult. — Greu de zis. Încă o mai plăceam mai mult decît credea. sună destul de haios. Era incredibil de bun. — Poate. L-am ratat pe-al meu şi-l vreau acum. — De fapt. totuşi. Încă nu m-am hotărît. — N-am aflat niciodată care e mai bun. — Mai duelezi? l-am întrebat. O să mergi să-i vezi pe-ai tăi? Ciudată întrebare. 11 . Un timp am privit traficul şi am băut cafea şi m-am gîndit la prima mea întîlnire cu Luke. — Oh. — Eşti nebun. am spus. Cînd pleci? — Probabil mîine. A trebuit să fac nişte şmecherii ca să plătesc facturile. — Îhîm. Cum sînt ai tăi? Îmi prinse privirea şi o fixă. Nu prea ţinem legătura. — Nu e timp acum. Mai rezolv cîteva mărunţişuri. Chicoti şi împunse cu cuţitul spre mine de cîteva ori. I se spunea „Anul călătoriilor". la Clubul de Scrimă. am izgonit-o din minte. ca studenţi în anul I. — Nu cred. — Uneori. nu plăcere. — Încotro te-ndrepţi? — Ici-colo. Într-un final trebuia să hotărăsc ce e de făcut. dar nu eram convins că voiam s-o mai văd. Cînd termin. Aia era afacere. am spus. Tu? — Din cînd în cînd. Goni gîndul cu o fluturare de mînă. Dar ce voia să spună că ştie cine sînt? Din nou. Niciunul dintre noi nu adusese vorba despre părinţii noştri decît în linii mari. asta era. — Cred că nu. plec.

Exista o legătură între noi. — Pe curînd. Ciudat om. Ne-am terminat mîncarea. — Eu plătesc. — Nu. Ne-am înfruntat în cîteva discipline sportive. Am petrecut clipe plăcute.Am zîmbit şi eu. ne vedeam cu aceleaşi fete. Sosi nota şi o luă. M-am întors în parcarea apartamentului meu şi am verificat capota şi structura automobilului înainte de a îndesa rucsacul înăuntru şi a porni motorul. Poate că mă recompensez cu o cină. dar n-a răspuns nimeni cînd am 12 . Am condus încet. Ţine. La revedere. Obişnuiam să facem jogging împreună aproape în fiecare zi. zise. uitîndu-mă la lucruri care fuseseră proaspete şi noi în urmă cu opt ani. o legătură pe care n-o înţelegeam pe de-a-ntregul. scoase o cutie de chibrituri. Unde stai? — Aşteaptă. fie deloc. Era unul dintre acele lucruri pe care simţeam că trebuie să-l amîn. Luke Raynard. Se ridică şi ne despărţirăm în stradă. Săptămîna trecută îmi luasem rămas bun de la toţi cei care contaseră pentru mine. Ne cunoşteam de aproape opt ani. dar nu era timp. Motelul „New Line". — Cunosc senzaţia. şi curiozitatea îmi fusese stîrnită. spunîndu-le acum rămas bun. eu am o slujbă. — Mda. — Deci nu vrei să vorbeşti cu Miller? întrebă. La urma urmelor. spuse. Mam mirat iar de el – puternic. spuse. Băgă mîna în buzunarul cămăşii. am mai luat o ultimă cafea. Ridică iar din umeri. — Mulţumesc. Am fost amîndoi în echipa de alergări. Uneori. Cu excepţia Juliei. Fie îl făceam acum. isteţ şi la fel de tainic ca şi mine. Am intrat în parcarea unui mall şi am ochit un telefon. mi-o întinse. — Să zicem în jur de şase? — Okay.

13 . pe raftul din faţa oglinzii cu ramă aurie – oglinda uşor strîmbă care reflectase de atîtea ori îmbrăţişarea noastră. Nu era prea departe.. Am urcat treptele de lemn verzi. pe lîngă gravurile şterse şi masa veche. Uşa era un pic întredeschisă. Totuşi. afară. Mă cuprinse o uşoară nelinişte şi am grăbit pasul. Apoi din nou tăcere. Acelaşi hol. Chipul mi se încreţea pe măsură ce înaintam. Acesta era situat la ultimul etaj în spate. Ziua devenise ceva mai caldă. Am bănuit că era la muncă în schimbul de zi.. Acum nu mai puteam da înapoi. Am traversat micul hol. Am rătăcit prin cartier mai multe minute înainte de a găsi un loc de parcare. Şi orice ar fi avut pentru mine. Aceeaşi violetă obosită în ghiveci. dar n-a fost bine. Din faţă nu puteam zări ferestrele apartamentului ei. Voiam s-o mai văd o dată. Undeva. aşa că am intrat.. La jumătatea drumului am auzit un zgomot ca un scîrţîit venind de deasupra şi un altul ca o sticlă sau o vază rostogolindu-se pe podeaua din lemn de esenţă tare. Am încercat să-mi reprim amintirile cînd am trecut de intrare. Am urcat treptele şi am traversat pragul. Am hotărît să merg la ea şi să văd. cu praf pe frunze. De ce sămi fac probleme pentru ceva ce nu mi-a lipsit niciodată. am mers înapoi spre colţ şi am luat-o la dreapta.sunat-o. Un cîine începu să urle undeva în spate. M-am îndreptat spre intersecţia unde se afla imensa casă victoriană care fusese transformată în bloc cu apartamente. M-am oprit.. cîinii lătrau. Primul palier era neschimbat. a lua acel ceva va fi o scuză bună pentru a o vedea o ultimă dată. Era o prostie să vin aici. în afara cîtorva rafale de vînt prin streşini. dar putea tot atît de bine să facă un duş sau să fie la cumpărături. La naiba. Amintirile clipelor petrecute împreună s-au năpustit cu o sumedenie de vechi sentimente. am cotit şi am urcat pe cea de-a doua scară. Am încuiat maşina.

mucegai. încuietoarea şi tot mecanismul de închidere.. Încuiată.. Am făcut un pas lent. Ceva căzu cu zgomot. cu mici întrezăriri ale unei acuarele.. Am bătut iar. Am bătut mai tare. Nu se auziră alte zgomote şi în cîmpul vizual apăru doar un fragment de perete şi podea. Pentru o clipă mi s-a părut că înăuntru se agită cineva. Am încercat mînerul uşii. Era sînge pe podea. În mijlocul încăperii. Am răsucit şi am smucit şi am smuls mînerul. poate praf – în orice caz. Aceleaşi obiecte cu ceva în plus. Am luat brusc mîna cînd am văzut-o. dar la următoarea inspiraţie am simţit un miros neobişnuit. Am traversat pragul. Nu-l puteam defini – transpiraţie.. dar numai pentru o clipă. o dezordine sîngeroasă lîngă colţul din stînga mea. Zăcînd acolo. Nimic. Atunci m-am îndreptat spre uşa Juliei şi am aşteptat cîteva clipe. Am ciocănit uşor în lemnul negru. Am împins uşa cîţiva inci în interior şi m-am oprit.. Merle. Mobilă cu susu-n jos. Mi-am stăpînit un impuls de a mă năpusti înainte. Acolo mirosul părea mai puternic. cu toate simţurile la pîndă. Într-o baltă de sînge. sofaua roşie. pe lîngă capătul în ţîţîni al uşii şi cadru. Nimicnimicnimic. ceva organic.. Am întins mîna stingă şi am exercitat o uşoară apăsare pe panoul de sus cu vîrful degetelor. dar n-am mai auzit alte zgomote. pe covor. perne sfîşiate. Am făcut o jumătate de pas în dreapta şi am apăsat constant. Sînt eu. În încăpere nu mai era nimic/ 14 . Am deschis mai mult uşa. covorul verde. Apoi m-am deplasat imediat în stînga mea.M-am oprit în capul scărilor şi totul părea a fi în ordine. apoi un altul. Şi mirosul era mai puternic. — Julia? am strigat.

ochii galbenportocaliu holbaţi şi sălbatici. ca muşchiul. nu se auzea nici un sunet. sfîşiat şi plin de sînge. cu trei degete. nu erau urme de picior uman. alungite.. apăsate. M-am rotit din poziţia în genunchi în cea ghemuită.. Scoteau în evidenţă botul aparţinînd unei creaturi asemănătoare unui cîine de vreo cîteva sute de pounzi. Cei care lucrează în abatoare ştiu că există un loc pe fruntea animalului. Sîngele care se răspîndise dincolo de covor pe podeaua din lemn tare era mînjit şi plin de urme. în ultimul minut. Alunecă pe proeminenţa osoasă de deasupra ochiului stîng fără vreun efect notabil. care poate fi găsit trasînd o linie 15 . pe care-l ţinusem încleştat.. ci urme mari. dar eu ştiam că e acolo. am azvîrlit spre creatură mînerul uşii. Tot pe tăcute. Nu mai respira şi carotida ei era tăcută. Urechile arătau ca un morman de ciuperci. în timp ce mirosul se intensifică. Ar fi trebuit să rostesc ceva. răsucindu-mă. Era o tăcere totală. cu buze sîngerii încreţite în jurul lor. la gît se afla un medalion albastru. Purta un halat de culoarea piersicii.. creatura se năpusti asupra mea. Mi s-a făcut rău. Fără a-mi lăsa măcar o clipă să-i adresez o vorbă lui Frakir. acoperită cu blană galbenă aspră. Un curent de aer de care fusesem doar pe jumătate conştient – venind dinspre uşa deschisă a dormitorului în spatele meu – se diminuă brusc. aproape fără să-mi dau seama. Frakir se încordă în jurul încheieturii mele. cu gheare. Totuşi.nimeni altcineva. cu dinţi mari. Din uşă nu văzusem că jumătate din faţa ei şi braţul drept lipseau. Am văzut o gură imensă. Am simţit o nouă zvîcnitură la încheietura mîinii. Totuşi. dar mintea îmi era în altă parte. Întrucît n-aveam nici o îndoială privind intenţiile ei. M-am apropiat şi am îngenuncheat lîngă ea.

Eram convins că e mai greu decît mine şi că trebuie să ţin seama şi de impulsul lui. cînd îl izbi pumnul meu. nu prea aveam de ales. Unchiul meu mă mai învăţase şi cum să înşfac un cîine de carnea din lateralele gîtului şi de sub fălci. Îşi scutură capul şi se întoarse cu mare viteză. un mîrîit bubuitor îi ieşi din piept şi sări foarte sus. Iţi trebuie o priză bună dacă e un cîine mare şi trebuie să-l apuci corect. Aceasta îi smulse primul sunet. În timp ce ascultam mîrîiturile şi priveam botul bălos la vreo treizeci de centimetri de faţa mea. Am ţinut braţele întinse şi m-am aplecat la impact. Unchiul meu m-a învăţat asta. dar l-am prins sub falcă. În clipa aceea. poţi reuşi să-i zdrobeşti capul de ceva tare şi aflat la îndemînă. l-am ţinut şi am strîns. Am avut viziunea pierderii degetelor sau a unei mîini. Cu un cîine. am constatat 16 . Mîinile îmi ţîşniră înainte şi în sus şi l-am încolăcit cînd ne-am întîlnit. Dar creatura asta era puternică şi strînsoarea mea deja începea să alunece din cauza zvîrcolirii frenetice. Dacă aş fi încercat o lovitură şi aş fi ratat-o. îşi pregătise deja muşchii gîtului pentru a absorbi forţa loviturii. Am fost zguduit de forţa săriturii. Aşa că m-am răsucit înainte şi într-o parte cînd m-a atacat şi i-am aplicat o lovitură ca de ciocan în punctul mortal: se mişcă chiar mai iute decît anticipasem şi. În timp ce-i ţineam fălcile departe de mine şi îl împingeam în sus. Ei ţintesc lovitura ucigaşă cu un inci sau doi deasupra joncţiunii acestui „X". carotidele lui sînt prea adînc îngropate ca să te bazezi pe apăsarea directă şi să-l scoţi din funcţiune. Pur şi simplu ştia cum să ucidă creaturile. probabil că mi-ar fi înhăţat piciorul. totuşi – un scheunat. atacîndu-mă iar. Ştiam că n-o să reuşesc să evit lovitura. dar am izbutit să-mi menţin strînsoarea şi să absorb şocul. mi-am dat seama că nu mă gîndisem cum să acţionez mai departe. Deşi nu lucra într-un abator. De data asta.imaginară de la urechea dreaptă spre ochiul stîng şi o alta de la urechea stîngă spre ochiul drept.

pentru că. Poate că ar fi trebuit să-l lovesc în craniu şi să-l termin. cu capul tras spre înapoi. se răsuci şi aproape că-şi reveni. Oasele trosneau şi scîrţîiau cînd le răsuceam şi capul creaturii coborî aproape imediat ca să-mi atace încheieturile. dar nu era nimic la îndemînă care să-mi fie de folos. mişcîndu-se mai iute decît aş fi bănuit. săltîndu-mă în picioare. lăsîndu-mă pe un genunchi ca să evit fălcile. de data asta. pentru că n-am încercat. luînd o poziţie pe care nu mi-o spusese nimeni. Şi nici nu mă puteam feri din calea ei. Căutam disperat o armă.că era mai înalt decît mine atunci cînd ajungea în poziţie verticală. şi n-aveam altă soluţie decît să folosesc dreapta sau să-i dau drumul. De data asta era mai lent cînd mă atacă. aruncîndu-mă înainte. L-am înşfăcat iar de gît şi. cînd creatura reveni în picioare. Nu ştiu. Se năpusti iar. în timp ce le-am înşfăcat şi le-am răsucit în interior şi în exterior cu toată forţa. mă 17 . venind prea iute şi prea de sus ca să reuşesc o lovitură la cap. Picioarele din faţă erau la nivelul abdomenului meu şi speram ca unchiul meu să fi avut dreptate şi în privinţa asta. orice fel de armă. Numai că în clipa aceea deja mă ridicam. Creatura se răsturnă în spate. din cînd în cînd. Aşa că am împins cît am putut de tare şi m-am retras iar. convins că se va năpusti iarăşi asupra mea. ţintuinduşi privirea în ochii mei. cu saliva atîrnîndu-i pe falca de jos. scoase un sunet pe jumătate între un scîncet şi un mîrîit şi se prăbuşi. ţinîndu-l în şah. Cînd labele izbiră podeaua. încă mîrîind. Dar creatura scăpă din mîna mea stînga. dar probabil mi-aş fi pierdut echilibrul şi strînsoarea şi atunci pîntecul ar fi fost expus colţilor ei. răsucindu-se. M-am deplasat uşor în stînga. Eram pe punctul de a încerca o nouă lovitură în craniu. căutîndu-mi gîtul. Aş fi putut încerca o lovitură în partea interioară moale. cu bărbia lăsată ca să-mi protejez gîtul. totuşi. mai am şi eu idei originale. Îşi ridică imediat piciorul drept din faţă şi îşi recapătă echilibrul pe celelalte trei.

înainte de a începe să percheziţionez apartamentul. Am auzit-o izbindu-se trei etaje mai jos. în puţinele clipe de care aveam nevoie. am luat o pătură şi am acoperit-o pe Julia. Trebuie să existe un indiciu. Le-am găsit pe placa şemineului. În clipa în care le-am atins şi leam simţit răceala. asemănătoare şi totuşi nu ca oricare altele pe care le văzusem înainte. m-am îndreptat spre dormitor. Fără a-i întrerupe impulsul. am şters amprentele mele de pe mînerul uşii căzut.aflam pe un teritoriu cunoscut. Mai tîrziu va fi timp pentru o pasienţă. doar cîteva cărţi stranii. 18 . Am început să conştientizez furia. fereastra se făcu ţăndări cînd trecu prin ea. Erau cărţi de joc. deviindu-i traiectoria. Probabil că astea reprezentau ceea ce avea Julia pentru mine – numai că nu erau chiar ale mele. Cineva era în spatele acestei afaceri. Nu va scăpa ca înainte. Am revenit lîngă Julia şi i-am luat mîna. Se răsuci în aer. Cînd m-am ridicat şi am privit afară. izbind fereastra cu spatele. între ceas şi un teanc de cărţi despre ocultism. Să fi fost din nou „Ş"? Oare acesta era cadoul meu de 30 aprilie pe anul ăsta? Aveam sentimentul că da şi voiam să acţionez asupra lui „Ş" aşa cum tocmai acţionasem asupra creaturii care ucisese. Automat. mi-am dat seama că treaba era chiar mai serioasă decît crezusem. Trebuie să existe un motiv. Atuuri. M-am ridicat. luînd mare parte din ramă şi perdeaua care se smulse odată cu creatura. Cu un zgomot asurzitor. m-am răsucit şi m-am lăsat jos şi am smuls şi am tras. Nu era un pachet complet. în curtea interioară de beton unde Julia şi cu mine beam adesea o bere în miez de noapte. am văzut-o zvîcnind de cîteva ori şi înţepenind acolo. De fapt. Le-am strecurat rapid în buzunarul lateral cînd am auzit sirena. deşi cînd le-am amestecat le-am recunoscut la un anume nivel şi am fost uluit la un altul.

Conform scrierii. am ieşit afară şi am mers pe jos. Aşa că s-a aşezat şi a aşteptat. Am sărit garduri şi am răscolit răsaduri cu flori. scrisă de un alt coleg la fel de eminent. mă aflam la mile întregi depărtare. care a înghiţit din greşeală o otravă pentru care nu exista antidot. am scos Atuurile şi le-am examinat. scînteietor. 19 . Mi-am amintit de povestea unui toxicolog renumit. Cîteva minute mai tîrziu. Mă simţeam la fel. aproape familiară asupra mea – înfăţişînd un mic promontoriu ierbos intrînd într-un lac liniştit. năpădită de copaci.M-am năpustit în josul scărilor şi afară pe uşa din dos. Am oprit maşina. 2 M-am îndepărtat de golf pînă cînd am ajuns într-o zonă liniştită. Creatura zăcea încă acolo unde căzuse şi toţi cîinii din cartier discutau despre asta. Am luat una dintre cărţi. o felie de ceva luminos. sperînd că se înşelase. M-am gîndit că ştiu opera tuturor celor care ar fi în stare să creeze asemenea obiecte. pentru că sînt expert în astfel de lucruri. Potrivit acesteia. Le-am lăsat. După multă vreme am dat peste un părculeţ pustiu. Nu recunoşteam stilul. neîntîlnind pe nimeni. Mam aşezat pe o bancă. încercînd să gonesc din minte amprentele labelor pline de sînge. luase doar jumătate din cantitatea necesară pentru a ucide un om de conformaţia sa. Cîteva păreau pe jumătate familiare şi restul erau total enigmatice. Am privit una prea mult şi mi s-a părut că aud un cîntec de sirenă. luase doza mortală. A căutat într-o altă carte. întrebarea cea mai importantă din mintea lui era: Luase o doză mortală? A căutat într-o notiţă pe care chiar el o scrisese cu ani în urmă. care exercita o fascinaţie aparte. Acesta era extrem de stîngaci. tăind prin curţile din dos către strada laterală unde parcasem.

ierburi.neidentificabil. ochelari sticlă-de-sifon şi toate celelalte. undeva în dreapta. prinzînd viaţă. Mi-ar fi plăcut să mă întorc şi să-i cercetez apartamentul cu mai multă grijă. Trebuia lotuşi să mă confrunt cu persoana care se juca cu viaţa mea. să aflu dacă Julia spusese ceva care să-mi dea un indiciu cît de mic. să-l fac să reconstituie conversaţia lor din noaptea trecută. zi. Interesant. M-au trecut fiorii. Dar nici nu se punea problema. am umplut-o. Poliţia năvălise deja la intrare în timp ce eu fugeam de acolo. nu vreo imitaţie inteligentă şi. am pufăit şi am meditat. Am trecut mîna pe deasupra şi deveni iar imobil – înapoi la lac. de unde făcuse Julia rost de ele şi de ce voia să le am eu? Cărţile şi cîinele demonstrau o forţă dincolo de cea a unei persoane normale. Rick Kinsky. din nou. Îl ştiam din vedere – genul subţirel. Am expirat cu forţă asupră-i. Răsună ca un clopoţel de sticlă şi pîlpîi. Asta însemna că undeva aveam un duşman dat naibii. am aprins-o. Nu se punea problema revenirii acolo multă vreme. Tot timpul crezusem că sînt subiectul unui interes nedorit din partea vreunui psihopat. tipul cu care începuse să se vadă după ruptura noastră. înceţoşînd-o o clipă şi am lovit-o cu unghia. „Ş" folosise iar o ameninţare prin procură. Era managerul unei librării pe care o vizitasem o 20 . Curentul timpului curgea mai iute acolo comparativ cu situaţia mea din prezent.. Astăzi era 30 aprilie şi. mustăcios. Am orbecăit după o veche pipă cu care uneori mă mai răsfăţ. Cărţile erau fără îndoială funcţionale. Foarte departe. nu asta era grija mea principală în clipa aceea. cerebral.. Şi cărţile. Umbre se rotiră şi pulsară în timp ce peisajul căpătă nuanţe de înserare. cu care aş fi putut trata pe îndelete. Aş fi vrut să vorbesc din nou cu Luke. Numai că evenimentele din dimineaţa asta dădeau cazului un aspect cu totul diferit. Rick. Iar eu nu ucisesem un cîine obişnuit. dădusem piept cu moartea. cu toate că nu le înţelegeam scopul.

dată sau de două ori. Mai mult de-atît nu ştiam despre el, totuşi. Poate că el mi-ar putea spune ceva despre cărţile de joc şi cum a intrat Julia în jocul care a costat-o viaţa. Am mai meditat un pic, apoi am pus cărţile deoparte. Nu mai voiam să-mi irosesc timpul cu ele. Nu încă. Mai întîi voiam să capăt cît mai multe informaţii. Am revenit la maşină. În timp ce mergeam, m-am gîndit că acest 30 aprilie încă nu se sfărşise. Presupunînd că „Ş" nu considera întîlnirea de azi-dimineaţă îndreptată direct spre mine? În cazul ăsta, mai era o groază de timp pentru o altă tentativă. Presimţeam de asemeni că, dacă încep să mă apropii, „Ş" va uita de întîlniri şi îmi va lua gîtul oriunde va fi o mică greşeală. Am hotărît ca, de-acum înainte, să nu-mi las deloc garda jos, să trăiesc ca într-o continuă stare de asediu pînă cînd se va lămuri chestiunea. Şi acum toate energiile mele se vor îndrepta către rezolvarea ei. Toată bunăstarea mea cerea parcă distrugerea duşmanului meu, foarte curînd. Oare să cer vreun sfat? m-am întrebat. Şi dacă da, de la cine? Erau încă o mulţime de lucruri despre care habar naveam legat de moştenirea mea... Nu. Nu încă, am hotărît. Trebuia să-mi dau toată silinţa ca să pun singur lucrurile la punct. Pe lîngă faptul că-mi doream asta, aveam nevoie de exerciţiu. Acolo de unde vin eu, e necesar să fii în stare să rezolvi asemenea chestiuni ciudate. Am şofat, căutînd un telefon public şi încercînd să nu mă gîndesc la Julia aşa cum o văzusem ultima oară. Cîţiva nori apărură dinspre vest. Ceasul îmi ticăia la încheietură, lîngă nevăzutul Frakir. Ştirile de la radio erau internaţionale şi triste. M-am oprit într-o farmacie şi am folosit telefonul de acolo ca să-ncerc să-l contactez pe Luke la motel. Nu era acasă. Aşa că mi-am luat un sandviş şi un milkshake în restaurantul mall-ului şi am încercat mai tîrziu. Încă nu revenise. 21

Okay. Dau de el mai încolo. M-am îndreptat spre oraş. „Browserie", mi-am amintit, se numea librăria unde lucra Rick. M-am îndreptat într-acolo şi am văzut că e deschis. Am parcat la două intersecţii în susul străzii şi m-am întors pe jos. Am stat în alertă pe tot parcursul, dar n-am detectat nici un semn că aş fi fost urmărit. O briză răcoroasă m-a învăluit în timp ce mergeam, apropierea ploii. L-am văzut pe Rick prin vitrina magazinului, aşezat la tejgheaua lui înaltă, citind o carte. Nimeni altcineva la vedere. Un mic clopoţel răsună deasupra uşii cînd am intrat şi Rick îşi ridică privirea. Se îmbăţoşă şi ochii i se măriră pe măsură ce mă apropiam. — Salut, am rostit, oprindu-mă apoi o clipă. Rick, nu ştiu dacă mă mai ţii minte. — Eşti Merle Corey, rosti moale. — Corect. M-am aplecat pe tejghea si el se retrase. Măntreb dacă m-ai putea ajuta cu o mică informaţie. — Ce fel de informaţie? — Despre Julia, am zis. — Ascultă, răspunse, nu m-am apropiat de ea decît după ce voi doi v-aţi despărţit. — Cum? Nu, nu, nu înţelegi. Nu-mi pasă de asta. Am nevoie de o informaţie mai recentă. A încercat să ia legătura cu mine săptămîna trecută şi... Clătină din cap: — N-am mai avut veşti de la ea de vreo două luni. — Oh? — Mda, nu ne-am mai văzut, Preocupări diferite, înţelegi? — Era în ordine atunci cînd... aţi încetat să vă mai vedeţi? — Cred că da.

22

L-am privit ţintă în ochi şi se încruntă. Nu-mi plăcuse acel „Cred că da". Constatam că îi e un pic teamă de mine aşa că am decis să întind coarda. — Ce vrei să spui prin „preocupări diferite"? am întrebat. — Ei bine, devenise un pic cam ciudată, înţelegi? spuse. — Nu înţeleg. Spune-mi. Îşi umezi buzele şi privi într-o parte. — Nu vreau să am necazuri, rosti. — Şi nici eu nu vreau să le provoc. Despre ce-i vorba? — Ei bine, spuse, era îngrozită. — Îngrozită? De ce? — Uh – de tine. — De mine? E ridicol. Niciodată n-am făcut ceva care so îngrozească. Ce-a spus? — Niciodată n-a folosit multe cuvinte, dar pot să-ţi spun, de cîte ori pomenea numele tău. După aceea, a început să fie preocupată de toate lucrurile alea stranii. — M-ai pierdut, am zis. Complet. A devenit ciudată? Avea preocupări stranii? Ce fel? Ce se întîmpla? Chiar nu înţeleg şi mi-aş dori s-o fac. Se ridică în picioare şi se îndreptă spre spatele magazinului, aruncîndu-mi o privire ca şi cum ar fi trebuit să-l urmez. Am făcut-o. Încetini pasul cînd am ajuns într-un raion plin de cărţi despre vindecarea naturistă şi agricultura organică şi artele marţiale şi leacuri din ierburi şi despre creşterea copiilor la domiciliu, dar trecu mai departe la raionul ocult. — Aici, rosti, oprindu-se. A împrumutat cîteva din astea, le-a adus înapoi, a mai împrumutat altele. Am ridicat din umeri. — Asta-i tot? Nu prea pare ciudat. — Dar chiar s-a implicat adînc. — Aşa fac foarte mulţi. — Lasă-mă să termin, continuă el. A început cu teosofia, chiar a participat la întîlnirile unui grup local. A renunţat 23

. Biroul din dos conţinea o măsuţă. trad.) 2 24 . Îmi pare rău. — Interesant. Oftă… — Nu. născut în Rusia. M-am aşezat. — Numai o clipă. era deja în legătură cu adepţi ai lui Sufi 1. Le potrivi în aşa fel încît să indice o jumătate de oră de-acum înainte şi se duse să atîrne plăcuţa pe vitrina intrării. Am deschis-o la ultima pagină. (n. aruncă o privire pe asta. şi era un cadran de ceasornic cu ace mobile.Gurdjieff (1872? – 1949) – conducător spiritual greco-armean. — Fireşte. dădu la o parte de pe sugativă un teanc de formulare şi corespondenţă. 1 SUFI – reprezentant al esoterismului islamic (n. Oricum. trad. spuse.) G. — Aici. nu a samadhi. Cînd am întrebat-o acelaşi lucru. — Ceva special legat de ediţia asta? am întrebat. Se aşeză în spatele măsuţei şi făcu un gest cu capul spre scaunul cel mai apropiat. aşa că mi-am luat adio.. am spus. Gurgiev2. Fără yoga? — Fără yoga. — Vrei un pahar? întrebă. spuse. — Mă-ntreb de ce? am rostit meditativ. dar apoi a întîlnit unii oameni cu legături diverse. Îmi azvîrli o carte neagră şi păşi înapoi. Atmosfera a devenit prea rarefiată pentru mine. mi-a spus că e în căutarea puterii. Apoi deschise robotul telefonic. Apoi trase zăvorul şi-mi făcu semn să-l urmez într-o încăpere din dos. mulţumesc. O luă înapoi şi o puse la locul ei pe raft. cutii cu carţi. chiar cu un şaman.destul de repede. Pe ea era scris: AM IEŞIT PUŢIN: VOM REDESCHIDE LA . Era o copie a Bibliei. a continuat să cunoască indivizi din ce în ce mai ciudaţi. Curînd. Reveni la tejghea şi luă o plăcuţă de carton dintr-un sertar de dedesubt. Am prins-o din zbor. deschise un sertar şi scoase o sticlă de Chianti. două scaune.I.

tu crezi că ea căuta un sistem anume care i-ar fi dat puterea să se apere de mine? — Asta a fost impresia mea. — Chiar îmi plăcea de ea. M-am săturat de oameni care vor să discute tot timpul prostii cosmice şi am luat-o din loc. le puse pe măsuţă. — N-are nici un sens. Paharele erau de la „Sheraton". Eşti implicat în vreo formă de ocultism? — Nu. Luă două pahare de pe un raft şi le spălă. — Nu ştiu. Şi dacă o condusesem pe calea care a distrus-o.Se ridică şi păşi prin uşa deschisă a unui mic lavabou.. în parte. Am izbucnit în rîs. Am luat o gură de vin. Există o mulţime de lucruri stranii pe lume. răspunse. spuse. Dar chiar dacă am spus-o. rosti. După o clipă. Le aduse înapoi. dar. am simţit povara odată cu durerea. i-am spus. Brusc. Nu sînt chiar toate în ordine. rosti apoi. — Sînt cu adevărat convins că motivul pentru care-şi dorea puterea avea legătură cu tine. făcu şi el la fel.. ridicînd paharul şi luînd o sorbitură. le umplu şi împinse unul înspre mine. Am ridicat din umeri. guru potrivit? Ce s-a-ntîmplat? Luă o înghiţitură zdravănă şi mă privi. — Şi asta-i tot? Ea şi-a găsit sistemul potrivit. răspunzător de moartea ei. — Iartă-mă că ţi-am azvîrlit Biblia. ştiam că. — Cine ştie? Aşadar. am spus. atunci eram. 25 . e adevărat. Încuviinţă. probabil. — Termină povestea. — Uneori spunea despre tine că ai putea fi chiar o creatură supranaturală. — Arătai de parcă te-ai fi aşteptat să dispar într-un nor de fum. — Cam asta e.

Oficial e pictor – de fapt. — Vreau să zic. — L-ai întîlnit vreodată? O pauză. că e cunoscut ca un om luminat. Crowley. Charles. n. Numai că şi el are aceste probleme cu „ego"-ul. că-şi vrăjea auditoriul. Privi spre lavabou. Nu cunosc numele. responsabil de măcelul în care a fost ucisă actriţa Sharon Tate. a condus aşa-numita „Familie Manson". a fost iniţiat. Am auzit chiar că se spune că nu ăsta e numele lui adevărat. Cabala. medită el. tipul asasinului cu sînge rece.— Sînt sigur. Dar aşa cred. (n. — Ritualuri magice. Fortune. Condamnat pe viaţă. trad. are un fel de putere şi uneori e un mare profesor. — Cine le face? — O mulţime de oameni. Am auzit de asta după un timp. — Îmi pare rău. deci? — Probabil. unul foarte bun. Marfa lui se vinde.) 4 Mangus – membru al unui vechi clan persan specializat în activităţi de cult. 1934.) 26 . Nu ştiu. Am clătinat din cap. luînd o sorbitură şi lăsîndu-se pe spate în scaun. unii dintre ei demni de încredere – că într-adevăr lumea se dădea în vînt după el. Adepţi ai lui Zoroastru (n. Zorile Aurii. care par a însoţi această capacitate… Şi mai e o mică nuanţă pe dos în cazul lui. Mi s-a relatat – de către cîţiva oameni. că are cazier şi că seamănă mai mult cu Manson3 decît cu Mangus4. pe cine a găsit ea? Ai auzit? — Cred că a fost Victor Melman. apoi: — Da... încrucişîndu-şi mîinile la ceafă şi aducîndu-şi coatele în faţă. — Şi a rămas acolo? — Nu ştiu sigur. — După aia s-a dus la Tarot. — Un tip ciudat. — Ce impresie ţi-a făcut? 3 Manson. Mă privi cu speranţă. trad.

iar eu nam mai vrut s-o iau din nou pe aceeaşi cale. cînd şi cînd. Am zîmbit.— Nu ştiu. că exista o anume putere. să avansez. — Nu m-am băgat în nimic. eu am prejudecăţi.. spuse. presupun. Dar n-a mers. Uneori simţeam că sînt aproape. — Înţeleg.. — Putea la fel de bine să fie „Coranul" sau „Vedele". Încă îmi place să vorbesc despre tot rahatul ăsta. — Nimic nu contează. Apoi treceau cîteva zile şi-mi dădeam seama că iarăşi mă minţisem singur.. Fiecare trece prin diverse etape. Uneori chiar credeam că dobîndisem puterea. Totul e o mare prostie. Am agitat vinul din pahar. — Deci şi tu te-ai băgat în asta. am vrut să studiez cu el cîndva. chiar dacă nu mai cred în el. — Toate astea s-au petrecut înainte de a o întîlni pe Julia? Încuviinţă. — Cum pot să dau de Melman? 27 . o anume viziune pe care aproape că o ating sau o văd. Îşi goli paharul şi-l umplu iar. Ar fi fost plăcut să te văd dispărind într-un nor de foc. Bănuiesc că îmi doream magie. şi nu există magie reală în lume. Nu prea ştiu ce să spun. M-a refuzat. Apoi a dispărut. Se îndreptă şi luă încă o sorbitură de vin. de a explica raţional lucruri care nu sînt raţionale. Vreau să zic că am încercat de toate. ea a luat-o prea în serios. Credeam că. Poate că asta ne-a şi unit un timp. — Cum vine asta? — Oh. se repezi el. Ei bine . După aceea. — De asta ai aruncat cu Biblia în mine? Pufni. — Corect. Aproape. Te amăgeşti singur. să mă extind.. Voiam să mă dezvolt. Există o infinitate de moduri de a te minţi singur. Cine nu vrea? Dar n-am reuşit niciodată.

L-am lăsat acolo şi am făcut lucrurile pe care mi le ceruse. după aceea. M-am răsucit să plec. — Astea sînt regulile. coborînd privirea şi deschizînd un sertar. M-am ridicat. adăugă el. Vremea era superbă şi tot ce făcuserăm ieşise perfect. de la un telefon din colţ. — Mai vrei un pahar? — Nu. dar tot acolo şi locuieşte. luaserăm o cină tîrzie într-un loc cu adevărat plăcut peste care dădusem accidental. Ridică din umeri şi îşi umplu paharul. probabil. Cerul devenise mult mai întunecat. Mai luă o gură de vin. dorindu-ne ca ziua să 28 . spuse. că n-a existat niciodată. pune acele la ora trei şi lasă uşa să se închidă singură. spuse. Dădu la iveală o mică agendă şi o răsfoi. — Lumea ar fi un loc mult mai interesant. — Mulţumesc. — Ştii. vîntul un pic mai rece. — Fă-mi un serviciu. — E adresa studioului. Fusese o zi senzaţională. mulţumesc. e într-adevăr trist. Am încuviinţat şi am golit paharul. Aici. — Mda. — Ce? — Că nu există magie. În seara aceea. Ridică sticla. am zis. dar încă nu revenise. Copie o adresă pe o fişă de catalog şi mi-o dădu. fuseserăm la un „fun party" şi. spuse. nu va exista vreodată. Am încercat din nou să dau de Luke. — Sigur. Eram fericiţi. — Ce anume? — Cînd ieşi. că. — Îţi sînt recunoscător pentru tot ce mi-ai spus.— Îl am pe-aici pe undeva. Am zăbovit la o băutură.

Tărîmurile fabuloase din vremuri de demult. marea cînta cîntecul meu preferat. Am condus-o pe acolo şi drumul deveni mai luminos pe măsură ce înaintam. Nu crezuse Faust că merită să-ţi vinzi sufletul pentru o clipă frumoasă? — Haide. — O să fie întuneric. În clipa aceea. Căutam grota care trebuia să apară curînd. — O grotă. Cincisprezece sau douăzeci de paşi şi apăru o geană slabă de lumină în dreapta. Făcu încă o curbă şi am continuat de-a lungul acestei ultime treceri pentru a ieşi la poalele unui munte cu o pădure joasă. am răspuns.. Am rătăcit mînă în mînă peste malurile abrupte. aruncînd cutia de bere la ţintă în coşul de gunoi şi apucînd-o de mînă. Hai. Va fi în ordine. am rostit cîteva clipe mai tîrziu. unde o curbă bruscă a drumului ne ascunse privirii întinderea de nisip. Dar ţine-mă de mînă încă un pic. strivită de taluzuri înalte. — E întuneric! — Fireşte. Edenul. Ne-am hotărît atunci să prelungim şirul de reuşite şi am condus spre o plajă pustie unde am lenevit şi ne-am împroşcat cu apă şi am privit luna şi am simţit adierile vîntului. cînd am ajutat-o să se ridice. am spus. Hai să intrăm. Hai să ne plimbăm. i-am răspuns. — Unde? întrebă ea. Luna era generoasă şi galbenă. — Bun. totuşi. am hotărît. către un loc unde se îngusta. Atunci am făcut ceva ce îmi promisesem să nu fac. Rîzînd. am spus şi am intrat. Lumina lunii ne urmări cam şase paşi. — Pe tărîmul fermecat.nu se mai sfirşească. Drumul continua să se lumineze. localizasem curba spre stînga. rosti moale.. — Eu nu mă rătăcesc. — Pe aici. înaltă şi îngustă. 29 . cu soarele amiezii înălţat deasupra copacilor. Multă vreme. — S-ar putea să ne rătăcim. mă lăsă să o conduc de-a lungul plajei.

Am condus-o spre stînga. Am intrat în sfîrşit într-un tunel. un urlet care se apropie de puterea tăcerii. am zărit un oraş cu clopotniţe şi cupole. ca şi cum ar fi fost 5 Timpul nu stă pe loc – în lb.. am răspuns. trecînd. Umbre şi perle de diamant. Stînd acolo. în cele din urmă.) 30 . — Tempus fugit5. Ici şi colo zăcea cîte o statuie sfărîmată. înainte de a reuşi s-o conving să plece şi să mergem mai departe prin tunel. în spatele cataractei. nu-i aşa? Am rămas acolo multă vreme. — După colţ. stele. cu pielea ca o marmură şlefuită rară. Iedera creştea peste băncile sparte şi coloanele fracturate.. brusc. Am urmat cursul fluviului pînă cînd am ajuns. dînd suficientă lumină ca să ne proiecteze umbrele pe zidul din spatele nostru.. decît stele şi iarăşi stele. în original (n. ascultînd păsările şi brizele.Ea înţepeni. sub un cer de după-amiază tîrzie. pe lîngă un pîrîu care se vărsa într-un fluviu.. — Sînt şi acolo. — E zi! rosti.. Ea se aplecă peste parapet.. poleit cu aur şi cristal. trad. cu ochii albaştri larg deschişi. strălucind în noi constelaţii. Julia cea brunetă şi cu mine şi. jos! spuse.. — Unde. — Da. apoi în josul unui traseu care ne-a purtat înapoi de-a lungul dealului. Era un peisaj enorm. Şi în laterale! Iar jos nu e nimic altceva. am spus. stele. ne aflăm? întrebă ea. Şi în părţi. Hai! Am mers printre copaci un timp. unde văzurăm un amfiteatru clasic în ruine. am condus-o printr-un canion cu stînci şi ierburi colorate. Ne-a condus într-o galerie. prin dimineaţă şi ceaţă. umed la început dar uscîndu-se pe măsură ce înaintam. după un timp.. modelînd curcubeie şi ceţuri. Vino. latină.... Acesta ne purtă iar afară. privind peste valea imensă care se întindea dedesubt. Drăguţe lucruri. deschisă în stînga noastră şi dînd afară în noapte şi stele. la o prăpastie în care fluviul plonja pe mare distanţă. privind.. şi privi în jos.

pentru că începeam să mă gîndesc mai temeinic dacă era înţelept să fi făcut această călătorie. aşa cum îmi dorisem. Apoi am plecat mai departe. Dar nici realitate. Mă gîndeam că Juliei îi place şi aveam dreptate. Se încruntă. Okay. Ţie nu? — E frumos. După un timp. Stai o clipă. Mai tîrziu. Am luat-o pe o scurtătură. Foarte pitoresc. — Micul dejun. — Cu ce-ai fost de acord? întrebă. Ne-am schimbat locurile pe rînd şi ne-am vorbit unul altuia. am spus. mînă în mînă. spuse. i-am desfăcut bluza. am spus. a adormit. Puse o mînă pe braţul meu. — Chiar aici? spuse ea. Nu? — Presupun că da. Curînd am adormit şi eu. Ce anume? 31 . În dreapta mea se afla o aglomerare strălucitoare de stînci. Pe plaja de unde plecasem am lăsat-o jos şi m-am întins alături de ea.dărîmată de un cutremur. Am cuprins-o cu braţele şi am rămas acolo mult timp şi vîntul în copaci era un cîntec de lăută contrapunctat de păsări invizibile. nu poate să fi fost un vis. Aşa că ne-am întins şi ne-am iubit pînă cînd ne-au acoperit umbrele. Se ridică şi mă privi. I-am făcut o vrajă ca s-o ţin adormită. Ne-am îndreptat spre un mic promontoriu îmbrăcat în muşchi şi ferigi. — Noaptea trecută. Acustica era excelentă. Hai să mîncăm. pe miriade de căi lîngă ceruri multicolore. ajungînd în final lîngă un lac liniştit cu soarele apunînd în capătul celălalt al ţărmului. S-a întîmplat ceva neobişnuit. Nu ne-am trezit decît după ce soarele era sus. Hai. — Stai o clipă. — Îmi place aici. cînd neau sculat zgomotele celor care se scăldau. Apoi m-am îmbrăcat şi am îmbrăcat-o şi pe ea şi am ridicat-o s-o duc înapoi.

cerc vicios. Mi-am dat seama că fusesem îndrăgostit de ea. că încă o iubeam. am un mic control asupra ei. Parcă-mi paralizează amintirea vremurilor mai fericite. acesta se transformă în emoţia care mă conduce şi o intensifică. Calea complicată e 32 . locurilor. opţiunilor. a prietenilor. Ar fi fost încă în viaţă. Asta a contribuit la cearta finală care ne-a despărţit pentru totdeauna. Mi-am muşcat buzele şi am urlat. Am dat peste maşina stopată în faţa mea şi mi-am spart un far. Asta nu-mi place dar. Dacă aş fi ucis ceea ce iubeam. Presupun că asta se datorează în parte faptului că am lăsat eliminat un şir de alegeri. Dacă n-aş fi luat-o în plimbarea aceea sau dacă aş fi recunoscut ultima ei acuzaţie că aş fi un vrăjitor. cînd mă gîndeam la toate astea. N-ar fi trebuit s-o duc în locurile acelea. după o perioadă. 3 Mîhnirea şi furia îmi reduc universul meu şi asta îmi displace. toată chestiunea a fost o prostie. lucrurilor. dar am rămas neclintit în refuzul de a vorbi despre cele petrecute. Mi-a pus o mulţime de întrebări în zilele următoare. Mă face să mă simt ca şi cum aş fi cedat unui fel de determinism. distrugîndumi într-o oarecare măsură libertatea voinţei. Prins în menghina emoţiei intense. devin mai mic în onestitatea mea. probabil că n-ar fi apucat-o pe calea pe care a luat-o. Şi acum. care mă irită şi mai mult. Apoi. mi-am dat seama de ceva mai mult decît prostia mea. Calea simplă de a termina această situaţie este graba năvalnică de a elimina obiectul ei. O prostie. eram convins că reversul nu poate fi adevărat. şofînd. căutînd putere pentru ea însăşi – probabil pentru autoapărare.— De ce să distrugem vraja vorbind despre ea? Hai să mîncăm. neliniştitoare.

Tot încetîncet. Am parcat în primul loc pe care l-am văzut. N-avea rost să-l scot la vedere pe Victor Melman şi să încerc să scot adevărul de la el. Am stat acolo şi m-am gîndit mult timp înainte de a porni iar motorul şi a conduce încet. mi-am ascultat eul interior mai liniştit. Mi-am repetat asta pînă cînd am ajuns s-o cred. miam zis. Se pare că e o tradiţie în familie. 33 . Numai că eu nu voiam să fiu ca ceilalţi. Ca de obicei. Stai liniştit şi adună-te. Viaţa nu e niciodată simplă. acoperindu-mă tot timpul. mi-am aprins pipa. Încet-încet.. eram un prost. eu nu voi fi ca ceilalţi. recunoscînd că într-adevăr eram un prost – pentru că nu-mi văzusem propriile sentimente atunci cînd aş fi putut acţiona asupra lor. Nu. Mersul-pînă-la-capăt. Toată viaţa am avut tendinţa de a exagera lucrurile. genul ăsta de reacţii ar fi în regulă dacă izbuteşti să cîştigi întotdeauna. Am hotărît să procedez cu grijă.. calea complicată e de preferat. pentru că nici măcar nu bănuisem natura stranie a inamicului meu în toţi aceşti ani. Şi aveam dovezi că aşa stau lucrurile în cazul de faţă. Am jurat să nu plec pînă cînd nu mă calmez. Apoi. în acelaşi timp. universul meu crescu iar şi am zărit în el posibilitatea ca „Ş" să mă cunoască. Aşadar. dar. am simţit cum încordarea dispare. totul-sau-nimic. să mă cunoască bine şi poate chiar să fi aranjat evenimentele astfel încît să mă descurc şi fără să gîndesc şi să mă las în voia momentului. dacă se întîmplă să dai peste ceva extraordinar. O grabă năvalnică poate avea ca rezultat un gît rupt. pentru simplificarea actuală a viitoarei întîlniri. pot provoca o mare tragedie sau măcar o operă. regrupează-te. am deschis geamul. Ei au dat peste o groază de necazuri acţionînd astfel. restabilirea controlului. o retragere. pentru că dădusem la iveală o putere şi îi negasem consecinţele.mai filosofică.

Am bătut la uşă. Am auzit o bruscă respiraţie de undeva dinăuntru. examinîndu-l atent. Îşi arcui spinarea. cîteva ferestre sparte şi ieşirile de incendiu în timp ce străbăteam tacticos locul. Am văzut patru uşi fără mîner ducînd în holul de la etajul doi. Am ajuns sus şi am observat că una dintre cele patru uşi era uşor întredeschisă. Aşa că m-am răsucit şi m-am avîntat în zborul final. Locul mirosea a urină şi am văzut o sticlă goală de „Jack Daniels" zăcînd pe pervazul plin de praf din dreapta mea. Avea patru etaje. cu obscenităţi scrise cu spray din loc în loc pe partea dinspre alee şi pe zidul care dădea pe strada care se îngusta. Am descoperit graffitti-urile. N-o făcu. Se pare că aici locuia şi că etajul patru. Palierul următor avea de asemeni patru uşi – trei dintre ele aparent nefuncţionale.". Nici un zgomot din interior. Deja începuse să cadă o ploaie uşoară. Nici un zgomot dinăuntru.În colţ se afla o clădire din cărămidă plină de funingine. Nici un răspuns. aşteptîndu-mă să scîrţîie. Dinăuntru se auziră cîteva zgomote slabe de mişcare. cealaltă purta înscrisul „V. Două cutii poştale atîrnau pe zidul scorojit. 34 . sîsîi. îmi arătă colţii. Am împins uşa. conform unei plăcuţe de lîngă scări. Cele două etaje de jos erau ocupate de Compania „Brutus Storage".M. beneficiind de un luminator. întrun mic coridor în care am pătruns. toate închise. Pe una scria „Brutus Storage". Am urcat scara. Am înaintat şi am bătut la uşă. Am surprins o pisică neagră moţăind la etajul următor. cu acelaşi rezultat. cea de-a patra de culoare neagră şi dală cu lac strălucitor. Purta o mică plăcuţă de alamă pe care scria „Melman". adăpostea studioul lui. Amîndouă erau goale. Am încercat de mai multe ori. M-am oprit şi am ascultat o clipă. Contururile a ceea ce trebuie să fi fost cartoane erau vizibile prin unele ochiuri de geam mătuite în partea de sus. apoi se răsuci şi ţopăi pe trepte şi dispăru.

lîngă un luminator mare şi îşi răsucise faţa spre mine – un bărbat înalt. podeaua părea lipicioasă din loc în loc şi totul mirosea ca o fabrică de mirodenii lipită de un abator. — E moartă. — Şi tu? întrebă. spuse. — Merle Corey.. În mîna stîngă ţinea o pensulă şi în dreapta o paletă. O ştiai pe Julia Barnes. cu o pereche de sofale negre confortabile. Auzeam răpăiala ploii pe acoperiş. Luă o cîrpă mototolită şi îşi şterse mîinile. Purta un şorţ murdar de vopsea peste perechea de „Levi's" şi avea o cămaşă sport ecosez. cu tejghelele pline de sticle goale. mormane de veselă. hai să mergem jos.. — Nu neg. cu umeri laţi. Şevaletul din spatele lui conţinea contururile a ceea ce puteau fi madona şi pruncul. pensula într-un borcan cu solvent. Se întoarse şi încuie studioul înainte de a coborî. Faptul că ai folosit trecutul poate să indice că. peste un cîmp de bătălie cu covoare orientale şi mese de diverse stiluri. una în faţa celeilalte. Mai erau multe alte pînze în jur. traversînd un coridor care ducea pe lîngă o bucătărie. aruncînd cîrpa deoparte şi privindu-mă iar. Tu eşti Victor Melman? Încuviinţă. Atunci. Saci burduşiţi de gunoi se sprijineau de dulapuri. Vreau să-ţi vorbesc despre asta. cutii goale de pizza. era spaţioasă. cu barbă şi ochi negri. — În regulă. O deschise şi se dădu la o parte. nici zîmbind. dezlegîndu-şi şorţul. da. Mişcările lui erau calme. aproape graţioase. Am intrat. L-am urmat. nici încruntîndu-se. spuse. fiecare cu mai multe scrumiere care 35 . unde am ajuns după aceea.Stătea la vreo şase metri depărtare. făcîndu-mi semn să intru. Sufrageria. puse paleta pe o masă alăturată. Aici sus n-avem unde să ne aşezăm. am rostit. Folosi aceeaşi cheie ca să descuie uşa neagră de la etajul trei. Atîrnă şorţul pe un cui de lîngă uşă şi păşi afară. — Salut. toate cu faţa spre perete sau acoperite.

Destul de bune. În dreapta mea. rosti. nu. Arătă către un fotoliu şi m-am aşezat. se afla o arcadă care ducea în camera cealaltă. — Vrei o bere? — Mulţumesc. A venit la mine pentru instrucţie şi i-am acordat-o. Ceea ce putea fi colţul unei stele ieşea la iveală uşor de dedesubtul celui mai mare covor. Se întîmplă fiecăruia. — Ia loc. A venit la tine ca să afle mai multe. I-am întors privirea. Nu mai făcu nici o altă mişcare. — Da. peste ele şi de-a lungul cîtorva fotolii. Chagall. în faţa unui perete acoperit cu draperii roşii grele.dădeau pe-afară de mucuri de ţigări. spuse. am spus. trad.) 6 36 . pline cu materiale oculte. Aromele rîncede ale tămîiei şi ale ghivecelor persistau în aer. — Timpul ei s-a scurs. În colţul îndepărtat se afla un frumos pian de mărimea unuia de concert. A murit azi-dimineaţă în împrejurări foarte ciudate. Continuă sa mă privească. Se aşeză şi el pe sofaua cea mai apropiată. Exista o nuanţă de Chagall6 în ele. renumit pentru inventivitatea lui suprarealistă (n. — Ce s-a-ntîmplat? întrebă. pînă la urmă. Colţul stîng al gurii lui tresări uşor. teancuri de reviste lîngă ele. o uşă închisă în stînga. îşi încrucişă mîinile şi mă privi. Mai erau nenumărate dulapuri joase de cărţi. Marc (1887-l985) – pictor francez de origine rusa. era pasionată în treburi de-astea. Picturi de natură semireligioasă – pe care le-am considerat a fi opera lui – atîrnau pe mai mulţi pereţi. — Julia Barnes începuse să fie pasionată de sistemele oculte. — Vreau să ştiu de ce a murit.

explică. — Spui că îţi era ceva promis. Arată-mi. — Şi cum propui să-mi dai această iluminare? Zîmbi. Băgă mîna în plastronul cămăşii şi scoase un lanţ. — Şi moartea Juliei? — Şi asta. N-ai vrea să-mi spui mai multe? — Mai degrabă ţi-aş arăta. Încuviinţă şi se ridică. — Ce înseamnă asta? — Înseamnă. că eu ştiu că te pricepi mai mult decît crezi la asemenea lucruri. cînd acţiunea e în curs de desfăşurare. — Ştii sau nu? — Te ştiu pe tine. Cum? De către cine? — Toate astea se vor clarifica în scurt timp. traversînd încăperea. rosti. aş zice. — Nu vreau decît să te uiţi la ceva. Vreau. Mi-a vorbit de tine. rosti.— A fost ucisă de un animal care n-ar trebui să existe aici. — În regulă. M-am ridicat şi l-am urmat. Ştii ceva despre asta? — Universul e un loc mai straniu decît îşi pot imagina mulţi. — Şi tu crezi că despre asta e vorba? — Ştiu. Îl ridică 37 . — E aici. — Cum? — Mi s-a promis. — Interesant. răspunse. zîmbind pentru prima oară. fireşte. — Deci mă aşteptai? — Da. — Şi deci? — Artele au un anume mod de a aduna oamenii potriviţi la momentul potrivit. întorcîndu-se şi arătînd spre uşa închisă.

deschizînd-o şi dîndu-se la o parte. spuse. Ceilalţi pereţi nu erau împodobiţi. — Okay. Ridică din umeri. Cunoşti cîte ceva despre preocuparea mea majoră legată de artele oculte? — Eşti un ezoteric. Era frumos executat. Chicoti. cu excepţia cîtorva perne răspîndite ici şi colo pe podea. încă vorbind calm. Am aşteptat. O folosi ca să descuie uşa. am spus. şi sentimentul de apreciere care mă cuprinse în timp ce-l priveam era tulburător. arătînd cele zece ramuri într-unele din înfăţişările lor diavoleşti. Cum ţi-ai dat seama? — Cei care studiază disciplinele orientale încearcă să se înhame la un lucru greu. Nu 38 . Nu era o încăpere mare şi era în beznă. spuse. rosti apoi. Am intrat. Nu exista mobilier. — Mă uit. Pufni. apoi începu să mormăie uşor. — O clipă. recunoscu el. chiar vizavi de mine şi că toate panourile ei fuseseră vopsite în negru. mă sfătui. Dar ezotericii par întotdeauna nătîngi. — Exact. se îndreptă spre perdeaua neagră. am rostit. Ieşi la iveală un tablou cabalistic al Arborelui Vieţii. — O să rămîn în picioare. Atunci am văzut că există o fereastră. O porţiune a peretelui din dreapta mea era acoperită cu o draperie neagră. — Da. Apăsă un întrerupător şi o lumină albastră slabă veni dintr-o armătură de fixare de deasupra. Dădu un picior unei perne în mijlocul podelei. — Ia loc. După un timp. O deschise cu o singură mişcare rapidă şi am privit. — Intră. o clipă. — Totul depinde de ceea ce e cu adevărat important pentru tine. am rostit.deasupra capului şi am văzut că avea o cheie. spuse.

înaintă şi arătă cu degetul cea de-a treia ramură.era tabloul standard din cine ştie ce frizerie ci. mişcîndu-şi mîinile prea iute ca să le pot urmări. Parcă înfăţişa un vrăjitor în faţa unui altar negru şi. nu era în stilul lucrărilor expuse în cealaltă încăpere. Am examinat-o. În loc de asta. Melman îşi continua incantaţia în timp ce priveam tabloul. Era un loc în amurg. mai degrabă. o pictură originală. Am început să zîmbesc de simplitatea prostească a cererii. Nu-mi răspunse. Vrăjitorul. Numai că apoi am început să simt cum picioarele se mişcă fără voia mea şi am ştiut că o vrajă se lăsase asuprămi în această umbră întunecată.. Am simţit un contact cu silueta aceea. n-am mai avut nici o îndoială că fusese pictat de aceeaşi persoană care făcuse Atuurile pe care le găsisem în apartamentul Juliei. slab. manipula obiecte pe piatră.. Nu putea fi. rosti apoi. Totuşi. mi se părea că încă aud incantaţia. Era real şi mă chema. măturînd totul la pămînt. De undeva. Eram aproape. un mic luminiş într-o pădure cu arbori răsuciţi. O lumină aproape sîngerie scotea în evidenţă lespedea din faţa mea. Nu! Nu-mi venea să cred. Nu era doar simbolic. În cele din urmă. îmi era familiar. ridică un singur obiect în mîna dreaptă şi-l ţinu nemişcat. În timp ce-l examinam.. deveni tridimensional. — Vino aici.. Încăperea începu să se topească în jurul meu. — E opera ta? l-am întrebat. cu faţa ascunsă de glugă şi umbră.. Era un stilet negru din obsidian. Mă privi pentru prima oară. Oricum. 39 . Îşi lăsă braţul stîng pe altar şi-l trecu pe suprafaţa acestuia. Acolo. Căpătă un contur mai mare. cea numită Binah..

I-am mulţumit celuilalt unchi, care locuia în cel mai îndepărtat loc cu putinţă, cînd am început să rostesc în Thari o vrajă de-a mea. Un ţipăt pătrunzător, ca al unei păsări de noapte care atacă, umplu aerul. Vrăjitorul nu se tulbură, nici picioarele mele nu se eliberară, dar am reuşit să-mi înalţ braţele în faţă. Le-am ţinut la nivelul potrivit şi, cînd au atins capătul îndepărtat al altarului, am cooperat cu vraja care mă supunea, întărind forţa fiecărui pas pe care-l făceam aproape mecanic. Mi-am întins coatele. Vrăjitorul deja rotea lama către degetele mele, dar nu mai conta. Mi-am adunat toate forţele şi am izbit piatra. Altarul se rostogoli înapoi. Vrăjitorul fugi ca să-l evite, dar altarul îi izbi unul sau poate ambele picioare. Imediat ce se prăbuşi la pămînt, am simţit că scap de puterea vrăjii. Am putut să mă mişc iarăşi normal şi mintea mi-era limpede. Vrăjitorul îşi ghemui genunchii la piept şi începu să se rostogolească, chiar dacă eu sărisem peste altarul în ruină şi mă îndreptam spre el. M-am mişcat în urmărirea lui, în timp ce se rostogolea în josul unui mic povîrniş şi trecu printre două stînci şi se pierdu în pădurea întunecată. De îndată ce am ajuns la marginea luminişului am văzut ochi, sute de ochi sălbatici lucind în întuneric la diverse niveluri. Incantaţia deveni mai tare, parcă mai aproape, parcă venind din spatele meu. M-am răsucit brusc. Altarul era încă distrus. O altă siluetă cu glugă stătea în spatele lui, mult mai mare decît prima. Aceasta rostea incantaţia, cu o voce masculină familiară. Frakir pulsa la încheietura mîinii. Am simţit cum mă cuprinde o vrajă, numai că, de data asta, nu eram nepregătit. Opus drumului meu, o chemare aduse un vînt îngheţat care goni vraja ca un fum. Veşmintele mele se agitau, schimbîndu-şi forma şi culoarea. Purpuriu, cenuşiu... albi pantalonii şi neagră mantia, plastronul cămăşii. Negre cizmele şi largă centura, 40

manşetele strînse în spate, Frakir cel din argint transformat într-o brăţară la încheietura mîinii stîngi, acum vizibil şi strălucitor. Am ridicat mîna stîngă şi mi-am protejat ochii cu dreapta, în timp ce mă feream de un flash luminos. — Taci, am rostit apoi. Mă jigneşti. Incantaţia încetă. Gluga îi descoperi capul şi am privit chipul înspăimîntat al lui Melman. — În regulă. M-ai vrut, am spus, şi acum mă ai, cerul să te aibă în pază. Spuneai că totul îmi va deveni limpede. N-a fost aşa. Clarifică-l! Am făcut un pas înainte. — Vorbeşte! am spus. Poate fi uşor sau poate fi greu. Dar o să vorbeşti. Alegerea îţi aparţine. Dădu capul pe spate şi zbieră: — Stăpîne! — Cheamă-ţi stăpînul atunci, prin orice mijloace, am zis. O să aştept. Pentru că şi el trebuie să dea un răspuns. Strigă iar, dar nu primi nici un răspuns. Atunci o luă la fugă, dar eram pregătit pentru aşa ceva din toate puterile. Pădurile se destrămară şi se prăbuşiră înainte ca să ajungă la ele, după care se deplasară, fură măturate de un vînt puternic acolo unde ar fi trebuit să fie linişte. Înconjurară luminişul, cenuşii şi roşii, înălţînd un zid de nepătruns către infinitul de deasupra şi de dedesubt. Ne aflam pe o insulă circulară în noapte, cu diametrul de mai multe sute de metri, cu marginile uşor fărîmiţate. — El nu vine, am spus, şi tu nu pleci. Nu te poate ajuta. Nimeni nu te va ajuta. Acesta e un loc de înaltă magie şi tu îl profanezi cu prezenţa ta. Ştii ce se întinde dincolo de vînturile care înaintează? Haosul. Te voi lăsa în mîinile lui acum, dacă nu-mi povesteşti despre Julia şi despre stăpînul tău şi de ce ai îndrăznit să mă aduci aici. Se retrase din faţa Haosului şi se răsuci să mă înfrunte. — Du-mă înapoi în apartamentul meu şi o să-ţi povestesc totul, rosti. 41

Am clătinat din cap. — Ucide-mă şi n-o să afli niciodată. Am ridicat din umeri. — În cazul ăsta, o să-mi spui ca să opreşti durerea. Apoi te voi da Haosului. M-am îndreptat spre el. — Aşteaptă! Ridică mîna. Cruţă-mi viaţa în schimbul a ceea ce-ţi voi spune. — Nu mă tîrguiesc. Vorbeşte. Vînturile se învolburară în jurul nostru şi insula se contractă. Voci pe jumătate audibile, pe jumătate inteligibile bolboroseau odată cu vîntul şi fragmente de forme înotau în jur. Melman se retrase de pe marginile zdrenţuite ale lucrurilor. — În regulă, rosti, vorbind tare. Da, Julia a venit la mine, aşa cum mi se spusese c-o va face, şi am învăţat-o cîteva lucruri – nu lucrurile pe care i le-aş fi spus cu un an în urmă, ci fragmente din cîteva lucruri noi pe care şi eu le aflasem mai de curînd. Mi se spusese s-o învăţ astfel. — De către cine? Spune-mi numele stăpînului. Făcu o grimasă. — N-a fost atît de nebun încît să-mi spună numele, rosti, astfel încît să pot exercita un oarecare control asupra lui. Ca şi tine, nu e omenesc, ci o făptură din alt plan. — El ţi-a dat tabloul cu Arborele? Melman încuviinţă. — Da, şi, de fapt, acesta m-a teleportat în fiecare ramură. În locul acela funcţionează vraja. Am dobîndit puteri. — Şi Atuurile? Tot el le-a făcut? El ţi le-a dat ca să i le dai ei? — Nu ştiu nimic despre nici un Atu, răspunse. — Astea! am strigat, scoţîndu-le de sub mantia mea, răspîndindu-le ca evantaiul unui scamator şi înaintînd spre el. I le-am dat cu forţa şi l-am lăsat să le privească un timp, 42

— E adevărat? întrebă. l-am văzut. — Ce? — Vreau să zic. Destul cu asta! Descrie-ţi stăpînul.am nici un amestec. am zis. crezi că le-ai fi dobîndit? Eu unul nu cred. Dacă izbuteam. rosti. Neam retras într-un punct mai aproape de centru. am spus. dacă aş putea să te sacrific în acest loc. — Vorbesc despre sensul vieţii. Mi-a spus că. Universul nostru ajunsese acum la vreo sută de metri şi nivelul contractării se accelerase. — Numai un nebun crede că viaţa are un singur sens. le-aş fi dobîndit? — Puterea e ca banii. dar nu ştiu cum arată. De obicei faci rost de ei dacă eşti capabil şi sînt singurul lucru pe care ţi-l doreşti în viaţă. — Nu. Întotdeauna purta o glugă şi un trenci negru. — Nu le-am văzut niciodată. dacă te pot ucide aici. Pămîntul îşi continua eroziunea constantă către noi. Totuşi. fiu al Iadului şi Haosului şi că voi deveni cel mai mare vrăjitor dintre toţi. Ca să te ucid. să mă aduci aici? Rîse sălbatic. — Şi tu ai trimis creatura care a măcelărit-o? Clătină din cap cu hotărîre. Şi mănuşi. — Nu l-am văzut niciodată. A spus că tu eşti Merlin. Ştiam că o să moară. — De ce? repetă. fireşte. Am clătinat din cap. — Cum v-aţi întîlnit? 43 . Ştii asta. Tot el mi-a spus că o fiară din Netzach o va măcelări – dar n-am văzut-o niciodată şi n.luîndu-i-le înainte de a-i trece prin cap ideea că ar putea reprezenta un mijloc de evadare. voi dobîndi puterile tale. — Şi de ce ai vrut să mă întîlneşti. Nici măcar nu ştiu ce rasă e. pentru că el îmi spusese că în felul ăsta ea va ajunge la mine.

Mi-a oferit putere. că voia să se întîmple azi. — Presupun că din cauză că azi e Noapea Walpurgiei. Vocile vîntului erau batjocoritoare. — Asta-i tot? am spus. Insula existenţei noastre era acum de mărimea unei sufragerii întinse. — Şi n-ai simţit niciodată că pur şi simplu se folosea de tine? Zîmbi. răspunse. Numai că el a plătit pentru asta prin cunoaştere şi putere. explică el. Pămîntul tremura fără încetare. 44 . deşi. apoi compătimitoare. — Înţeleg. Şi mai spunea că se va întîmpla azi. triste şi furioase. dar niciodată nu mi-a spus de ce. răspunse. dar dacă nu era el cel care-i făcuse rău Juliei? — Stăpînul tău ţi-a spus de ce mă vrea mort? l-am întrebat. — Fireşte că se folosea de mine. — De ce azi? Zîmbi scurt. Viziunea înconjurătoare se schimba constant. — Cum ştiai că o să poată face asta? — M-a luat într-o călătorie prin locuri dintr-o altă lume.— A apărut într-o zi în studioul meu. Şi cred că promisiunea lui încă poate fi îndeplinită. Lumina era încă vătămătoare. înfricoşate. A precizat vreodată de unde vine? — S-a referit odată la ceva numit Ţinutul celor Patru Lumi ca şi cum ar fi fost important pentru el. Cu toţii ne folosim de cineva. spunea că o să mănveţe lucruri în schimbul serviciilor mele. de fapt. Îşi umezi buzele şi privi înapoi spre Haosul care înainta. Aşa e lumea. n-a spus asta. — A spus că eşti duşmanul lui. O parte din mine voia să-l ucidă pe Melman chiar în clipa aceea. Pur şi simplu m-am răsucit şi era acolo.

completînd aruncarea. apoi m-am îndreptat. era deja cea mai memorabilă Noapte a Walpurgiei. dar m-am întors. Prea tîrziu. dar respinse lovitura. 45 . Pe drum mi-am schimbat hainele. zdrobitoare a vînturilor distrugătoare. rostind noi incantaţii. l-am prins de coapsa stîngă cu dreapta. nu ţinusem seama de înaintarea rapidă. L-am lovit în mîna înarmată. Cînd mi-am răsucit trupul. am blocat lovitura şi l-am apucat de biceps. zvîcnind. ridicîndu-l în aer şi l-am azvîrlit. Probabil că-l ascunsese în mînecă. Capătul Haosului era mult mai aproape decît crezusem şi Melman avu timp pentru cel mai prescurtat blestem înainte ca moartea să-l ducă acolo unde nu va mai rosti vreodată incantaţii. Se repezi spre mine. Am blestemat şi eu pentru că eram convins că mai existau informaţii pe care le-aş fi putut scoate de la el.Păru că priveşte ceva în spatele meu. Cu atenţia concentrată asupra adversarului. în centrul lumii mele care se micşora. Cînd lovi iar. 4 A fost cale lungă la întoarcere. Imediat mam răsucit la loc. se întoarse şi avansă iar. Lăsîndu-mă mai jos în timp ce-l împingeam. Atunci am prins capătul stîng al mantiei şi l-am înfăşurat în jurul braţului. Nu era nimeni. pentru mine. Ziua încă nu se sfîrşise şi. şi am clătinat din cap. păşind în lateral şi lovind în dreapta şi-n stînga. mi-am dat seama ce făcusem. Era cel mai vechi truc din lume. încercînd să dea roată. M-am retras şi am zvîrlit mantia spre el. Se eliberă singur. De data asta atacă jos. acolo. cu buzele încă mişcîndu-se. Ţinea în mînă stiletul negru.

şi plină de extaz. căutînd locul unde-şi întîlnise stăpînul. În biroul de la primul etaj ardea o luminiţă. O examinare rapidă mi-a arătat că locul era pustiu şi miam schimbat cămaşa udă cu una din dulapul lui Melman. trad. O clipă m-am gîndit cu nostalgie la hainele mele uscate din portbagaj. după care m-am îndreptat înapoi către „Brutus Storage". Am hotărît să-l las pe mai tîrziu şi eram pe punctul de a-l închide. cu greşeli de ortografie.) 46 . Era interminabil şi părea mai mult un compendiu de ejaculări entuziaste despre lucrările referitoare la Arbore care îi fuseseră date. cuvinte şterse şi cîteva pete de bere şi cafea. am dat peste jurnalul lui ocult într-un sertar încuiat al noptierei. L-am răsfoit mai departe. versurile care mi-au atras prima dată atenţia erau: „Infinitele umbre ale Amberului. Prea multă 7 Algernon Charles Swinburne – poet englez (1837-l909) (n. Era la fel de dezordonat ca şi restul locului. totuşi. amestecate cu obişnuitele vise despre afaceri şi meditaţii. M-am tîrît cu greu pe scări. atinse de infecţia ei înşelătoare". peste măsură de aluzivă. Am văzut maşina mea parcată peste drum la capătul unei băi de lumină dată de unul dintre felinarele întregi. cu hainele ude şi destul de atent. După cîteva minute. Am început o percheziţie sistematică a locului. cînd o răsfoire finală a paginilor mi-a adus dinaintea ochilor o scurtă poezie. Am transferat Atuurile mele într-un buzunar de la piept ca să le ţin uscate. Părea să conţină o mulţime de lucruri derivate. Am aprins lumina şi am intrat. răspîndind cîteva raze spre intrarea dealtfel întunecată. În stil swinburnian7.Ieşirea mea din labirint a luat forma unei alei înguste între două clădiri din cărămidă murdare. trîntind uşa în spatele meu. Pantalonii lui erau prea largi în talie şi cam lungi pentru mine. Pasul doi. Uşa apartamentului s-a deschis cînd am răsucit mînerul şi am împins-o. Încă ploua şi ziua se îndreptase spre seară. Am ajuns la el şi l-am parcurs.

Brusc. le-am înghesuit în cadă şi le-am dat foc. le-am dus la toaletă. Deplasîndu-mă spre el. dar ceea ce conta era gîndul. M-am întors şi am localizat telefonul pe peretele întunecat de lîngă dormitor. să mă mulţumesc cu monosilabe joase şi să mă prefac rănit şi gîfiind. Oricît de satisfăcătoare ar fi fost prima variantă. telefonînd ca să afle dacă fusese trimis anunţul meu mortuar. Bineînţeles. pentru că dacă ar fi fost să se întîmple. l-am adus şi l-am pus pe foc. Mi-a reînviat vechiul sentiment de vulnerabilitate şi m-a determinat să percheziţionez mai iute. deschizînd fereastra la plecare. de asemnea. 47 . mi-am permis două sau trei sonerii – douăsprezece pînă la optsprezece secunde – timp în care am hotărît dacă răspunsul meu urma să fie compus dintr-o vorbă de duh. am scos tabloul cu Arborele Vieţii. sau dacă urma să simulez şi să văd ce pot afla. Am stins lumina în baie şi am închis uşa. prudenţa care-mi strică cheful mi-o dictă pe cea de-a doua şi îmi sugeră. Apoi m-am dus la sanctuar. să plec cît mai departe şi să gîndesc. Deci putea să fie „Ş". Astăzi era ziua cînd se presupune că trebuia să ajung aici şi să fiu ucis. mi-am dorit să ies. Încăperea nu mai adăpostea alte surprize. — Da? am spus. pregătit să aud glasul lui „Ş" şi să aflu dacă-l cunosc. Am ridicat receptorul. Apoi m-am îndreptat spre teancurile de hîrtii răvăşite de pe rafturi şi am început o cercetare dezamăgitoare printre ele. Am ştiut imediat că o să răspund.aliteraţie. s-ar fi întîmplat pînă acum. o insultă şi o ameninţare. Lumea parcă împietri în timp ce gîndurile îmi alergau. Mă aflam la jumătatea celei de-a doua grămezi cînd sună telefonul. Am plecat. am adunat un braţ de ziare mototolite. — Ei bine? S-a rezolvat? veni răspunsul. Sînt un critic de artă dat naibii. Şansele păreau mulţumitoare.

. Aveam senzaţia că o convinsesem total. Acolo! În faţa draperiilor roşii. lîngă pian. Scrumiera o izbi în stomac şi ea se încovoie cu un oftat. păr roşu-cafeniu. Era o imagine a acestui apartament şi era executat în acelaşi stil ca Arborele şi cărţile din buzunarul meu. am tras una dintre mescioarele pe care se afla o scrumieră mare. Vino. Am aşteptat să se contureze în întregime. Timp de odihnă. apoi am azvîrlit scrumiera cu toată forţa. I l-am smuls. Am fost acolo înainte de a se putea îndrepta. — E grav? — Cred că da. Am expirat cu dificultate. Cîteva clipe mai tîrziu am simţit o furnicătură familiară. Totuşi am pus mîna pe ceva – aici. — Care-i problema? — Sînt rănit. m-am aşezat şi mi-am luat pipa. — Ce anume? Ceva de-al lui? — Mda. dar o întrebare corectă. Una din două nu e rău. Am pus receptorul în furcă şi am zîmbit. ochi negri. am croncănit. ţinînd ceea ce părea a fi un „38" automatic. apoi: — Mda. am rotit-o şi am trîntit-o dur pe cel mai apropiat fotoliu. Într-o clipă am fost în picioare. totuşi. răbdare cultivată. Luînd forma. Ameţesc. în timp ce examinam frenetic încăperea. aproape electrică. un pic de gîndire. Cred că am interpretat foarte bine.. O clipă mai tîrziu ea era acolo – înaltă. mucurile de ţigară zburînd în jurul meu ca gloanţele. În mîna stîngă încă ţinea un Atu. Mai bine vino – să vezi. Sex greşit. înşfăcînd scrumiera. Apoi am apucat-o de ambele încheieturi. I-am smuls pistolul din mînă şi l-am aruncat în partea cealaltă a încăperii. blestemîndu-mi iar prostia.Blestemat pronume. Nu pot vorbi. Am traversat sufrageria spre acelaşi fotoliu pe care-l ocupasem mai devreme. Era o femeie. 48 .

ca o furnicătură. Măcar o să-l întîlnesc pe artistul misterios. Încordîndu-mi fiecare bucăţică de voinţă şi anatomie care-mi mai rămăsese sub control.. amintirea scurtei tale existenţe va fi dureroasă. după secole întregi parcă. Mîna îmi tremura şi părea că se mişcă şi mai lent cînd ajunse la buzunarul de la piept. îşi puse uşor vîrfurile degetelor pe pieptul meu şi împinse. am simţit o durere groaznică. am auzit-o ridicînd receptorul. Am căzut pe spate. scuipă ea. Numai că eram foarte ameţit şi vederea începea să 49 . apăru în mînă şi de-a lungul braţului. Artist! Mi-am contractat forţa mîinii drepte. mai degrabă. cîteva clipe mai tîrziu. — Bucură-te. Încă funcţiona. Pentru că. Mişcarea care urmă a fost o chestie spasmodică. Măcar căzusem pe partea stîngă şi spatele meu masca această slabă activitate femeii care mă adusese în starea asta. Mişcarea era ciudat de lentă. una se eliberă şi am izbutit s-o ridic îndeajuns ca s-o văd. mortule! Deschise larg gura şi îşi repezi capul înainte. Nu era o muşcătură ci. O senzaţie de rece. am încercat să ridic mîna pînă la piept. deşi lent. zîmbi. Mîna îmi căzu într-o parte şi parcă plecă de lîngă mine. Eram convins că-l sună pe „Ş" şi credeam ceea ce tocmai rostise. Trecu dincolo de cîmpul meu vizual şi. I-am dat drumul încheieturii şi am repezit braţul înainte. — Jasra. fără forţă.— Cine eşti tu? am urlat. se simţea ca un cui înroşit înfipt în carnea mea. care încă ţinea încheietura ei dreaptă pe braţul fotoliului. Eram ridicol de slăbit şi nu puteam să-mi controlez mişcările. Cîteva secunde mai tîrziu. Am simţit atingerea umedă a buzelor ei pe dosul antebraţului meu stîng. În cele din urmă. După ce te vei trezi. rosti. Ea se degajă cu uşurinţă din strînsoarea mea.. am ajuns la marginile cărţilor de joc. N-am simţit nici o durere cînd mam lovit de podea şi a fost un real efort să-mi răsucesc capul ca s-o văd cum se ridică în picioare. în ralenti.

Am încercat să-mi îndoi degetele de la mîini şi pe cele de la picioare şi nu sînt sigur c-am reuşit. Mintea mea reacţiona ca şi cum ar fi fost învelită în vată. Mă simţeam ca şi cum m-aş fi prăbuşit într-un val negru care se năpustea în sus. Am încercat să-mi accelerez respiraţia şi să respir mai adînc. agitaţie – venind de undeva de deasupra şi din faţa mea. De la o distanţă imensă auzeam vocea Jasrei care conversa cu cineva. Conştiinţa îmi revenea picătură cu picătură. Mi-a luat mult timp să-mi revin. asta a mers. Era un sfinx. Lumina şi bezna şi diformitatea se transformară în nisip şi stînci. Şi asta a fost tot. dar membrele erau încă de plumb şi vederea înceţoşată. aşa că n-am făcut-o. dar nu eram în stare să disting cuvintele. Încetă un pic mai tîrziu şi mi-am dat seama că era sîngele meu care-mi zvîcnea în urechi. Simţeam peste tot mici zone de răcoare. am auzit ceea ce părea a fi un urlet. Am întins mîna. Nu eram convins că voi reuşi transferul. Mi-am concentrat ce mai rămăsese din atenţie asupra cărţii. Apoi am început să tremur. trecu şi asta şi am constatat că pot să mă mişc. Pentru un timp. În acelaşi timp am devenit conştient de un miros neobişnuit.se tulbure. Nimic. După un timp. Oricum. 50 . te-ai trezit? Din aceeaşi direcţie din care veneau zgomotele mişcării. Am auzit zgomote – foşnete. Puţin după aceea mi-am simţit bătăile inimii şi vederea începu să se limpezească. Am simţit o oarecare răceală şi mi s-a părut că văd cum sfinxul se mişcă uşor pe postamentul lui stîncos. — Ascultă. Nu eram suficient de conştient pentru încă o încercare. ghemuit pe o proeminenţă stîncoasă albastră. Muşcătura doamnei parcă eliberase o toxină neurotropică. Numai că mă simţeam foarte slăbit.

aşa că n-am răspuns. presărată ici-colo cu stînci portocalii. am spus. am zis. Aş vrea să merg mai departe. pierzi prin forfait. În timp ce făceam asta. — Cu enigmele. aşteptînd să-mi treacă crampele din braţe şi din picioare. ridicîndumă lent într-o poziţie aşezat şi inspirînd adînc de cîteva ori. În cele din urmă. Am aşteptat să-mi pătrundă mai multă viaţă în membre. am examinat rapid zona. Zidul stîncos a cărui 51 . — În cazul ăsta. începînd să-şi încordeze muşchii umerilor. un chip asexuat privindu-mă. răspunse. Ne aflam într-o zonă nisipoasă. Se instală la loc şi spuse: — Okay. Am clătinat din cap. — Ia-uite! Ştiam eu! Pe proeminenţa albastru-cenuşie de deasupra mea era ghemuit un sfinx. Ia o pauză de cinci minute. — Mi-aş dori cu adevărat să-mi spui dacă mă auzi. cenuşii şi albastre. lucrul la care mă pricep cel mai bine. — Îmi pare rău. ridicînd mîna. — Stai aşa. aripi imense cu pene strînse. curiozitatea învinse raţiunea şi am ridicat capul. M-am ridicat în picioare şi am început să-mi rotesc braţele şi să mă întind. Majoritatea poveştilor pe care mi le-am reamintit despre sfincşi pomeneau că oamenii care nu puteau da un răspuns enigmelor erau devoraţi. o să mă simt altfel. Trebuie să insist. am rostit. Acordă-mi un minut sau două ca să-mi revin şi. tot albastru – cu trup de leu. probabil. Mi-am masat antebraţul muşcat şi am privit creatura. Îşi linse buzele. veni iar vocea. — Să mergi mai departe cu ce? am întrebat. dînd la iveală un formidabil şirag de dinţi.Mi-am zis că nu eram total pregătit pentru această condiţie. Înştiinţează-mă cînd eşti gata. — N-o să intru în jocul tău. — Aş lua o pauză. Asta va face totul mai oficial. răspunse.

dar sînt sigur că asta nu te va opri. Sfinxul îşi drese glasul. Locul era răcoros. Am simţit o dorinţă incontrolabilă de a căsca şi am făcut-o. N-a fost nici o întrebare. Am ochit o piatră de mărimea unei mici haltere în apropiere. fireşte! — Aşteptam. un alt zid de aceeaşi înălţime se înălţa cam la aceeaşi distanţă în spatele meu. un minut. Trecu.proeminenţă o ocupa sfinxul se ridica abrupt în faţa mea la o înălţime de vreo şapte metri şi jumătate. — Se pare că-ţi lipseşte ceva din spiritul potrivit. Evident. — Ai dreptate. poate. — Ei bine? rosti sfinxul într-un tîrziu. se ridica brusc. Am aşteptat. pentru ca mai apoi să coboare lin înspre stînga. — Eşti gata? întrebă. În dreapta. Cerul era galben pal fără soare la vedere. Curînd voi controla toate lucrurile. Ce e? Pasărea 52 . numai o înşiruire de afirmaţii. remarcă el. Nu pot răspunde la o întrebare dacă nu ştiu care e. Timpul părea să se îndrepte spre amurg. ce? — Ai răspunsul? — La ce? — La enigmă. dar nu l-am simţit. întrebarea e „Ce sînt eu?". Vîntul mă înfruntă şi apele mă biciuie. — Ei bine. — E un format tradiţional. Doi paşi agale – în timp ce continuam să-mi rotesc braţele şi să mă întind – şi era deja lîngă piciorul drept. — Ar putea fi tot atît de simplu: „Cine e îngropat în mormîntul lui Grant?". Întrebarea este indicată de context. — Nu. am spus. Am auzit un vînt în depărtare. Dar e-n regulă. Dar iată: Mă ridic în flăcări de la pămînt. Cîteva tufişuri verzi ţepoase umpleau fisuri şi crevase. dar nu îngheţat.

am spus. Zîmbi şi începu să-şi deschidă aripile. trebuie să le accepţi pe toate. — Hm. S-ar putea să nu fie răspunsul pe care-l vrei. Clătină din cap. — Nu-mi place asocierea asta.. — Ba nu! — Eu beau jumătate din conţinutul unei sticle. am sugerat. dar e un răspuns care întruneşte cererile. nimeni nu pierde. Am dat din umeri.Phoenix. Am încuviinţat cu hotărîre. — Atunci trişezi. am zis. Nu e greşit. prin nori. şi. — De asemeni. Eu stabilesc definiţia. — I-am putea spune egalitate. 53 . Deschide tot felul de uşi spre ambiguitate. bineînţeles – cuibărită pe pămînt. strîngînd şi deschizînd pumnii. Nimeni nu cîştigă. — Numai că trebuie să fie un singur răspuns corect. ridicîndu-se în flăcări deasupra lui. trecînd prin aer. E pe jumătate plină sau pe jumătate goală? — Amîndouă. — Eu reprezint autoritatea finală a acestor răspunsuri. Şi. Acelaşi lucru. — Din punct de vedere estetic. mi s-a făcut un pic foame. — Greşit. am propus.. Dacă se potriveşte mai mult decît un singur răspuns. — Exact. E la fel ca undele şi particulele. — Nu e vina mea. consider aşa ceva neplăcut. Ar putea distruge afacerea cu enigmele. declară. — Locuim într-o lume mai puţin ideală. — Dar ai adus în discuţie un punct de vedere interesant. — Funcţionează perfect într-o mulţime de alte jocuri. la mare înălţime. Se potriveşte. — Stai.

Mi-am întins braţele şi am făcut cîteva genuflexiuni în forţă. mintea îmi deveni mai limpede. ori dacă nu. Dar şi mai puternic. — Încă mă gîndesc. am zis. îmi displace să te zoresc. — Ce e verde şi roşu şi merge şi merge şi merge? Sfinxul clipi de două ori.. Sfinxul pufăi. Slujesc adevărul. Spune-mi enigma ta. 54 . — Atunci ar fi bine să dai rapid una la iveală. Am boxat un pic cu umbra. să rupem egalitatea. Okay. — Poate că ar trebui să stabilim o limită de timp.. — Dar nu sînt incorect. — Te deranjează dacă mă odihnesc? — Dă-i drumul. — Ei bine? am rostit cîteva minute mai tîrziu. M-am tolănit pe nisip şi am închis ochii. am spus. N-am nici o enigmă. Focul dispăru. Am făcut şi cîteva mişcări izometrice.. Mă bucur că vezi lucrurile. Cerul se întunecase ceva mai mult şi cîteva stele erau acum vizibile undeva în dreapta mea.. totodată. — Bun. Am folosit timpul care a urmat pentru cîteva inspiraţii adînci şi alergare pe loc. Doar o clipă.. — Uh. — Asta e o prostie. Trupul meu era parcă în flăcări. — Ai tot timpul. apoi se încruntă. dar. Propunerea ta cu egalitatea ridică posibilitatea unei soluţii.. te consider învins. — Mă gîndesc. — Okay. mormăind un cuvînt de atenţie către Frakir înainte să adorm. Pentru că e singura cale de a ieşi din impasul nostru – ori asta. am spus. — Nu mai durează mult.— Adevărul iese la iveală.. — Atunci... pulsul deveni regulat. în felul meu. Ce naiba.

M-am gîndit la cuvintele lui Melman.. M-am uitat la sfinx. — Se află la intersecţia lumilor celor patru elemente. Am localizat pieptenul şi l-am trecut prin păr. — Îmi pare rău. — Ce? — Acesta e răspunsul. Privirea se îndreptă spre mine. — Bună dimineaţa. stelele păleau în dreapta. spuse în cele din urmă. unde se ridică de la pămînt în flăcări.. Mi-era sete. — Care e răspunsul? — Renunţi? — Trebuie. Încuviinţă. În regulă: Ţinutul celor Patru Lumi. Mi-am dres glasul.şi merge şi merge şi merge. am spus. Cerul strălucea în stînga. — De ce? am întrebat. Ar trebui să am răspunsul la enigma ta înainte de a ţi-l spune eu pe al meu. M-am frecat la ochi. — Şi cum rămîne cu treaba că va controla toate lucrurile? 55 .. te-ai gîndit mai mult decît mine. — Nu-mi place enigma ta. Nici o reacţie. Mi-au trebuit mai multe clipe ca să-mi dau seama că e dimineaţă. M-am ridicat în picioare. Ţinutul celor Patru Lumi. Şi foame. — În regulă. Dacă n-ai aflat răspunsul pînă acum. Fiara privea peste mine. — Stai. nu mai vreau să joc.M-am trezit cu o lumină tremurîndă în ochi şi cu o adiere pe faţă. mormăi. am spus. Aceste lucruri trebuie făcute în ordinea potrivită. Nu. M-am întrebat dacă n-aş putea pur şi simplu să mă topesc. — . asaltat de vînturi şi ape. Care e răspunsul? Am ridicat o mînă. am spus cu voioşie. — Există o anume dreptate în asta.. Se auzi un scurt scrîşnet din dinţi.

I-am spus 56 . spuse. iat-o – piatra mea în formă de halteră. — O broască într-o bucătărie. Acum tu trebuie să-mi spui ce e verde şi roşu şi merge şi merge şi merge. Această informaţie nu e esenţială pentru răspuns. — Avea un nume? — Nu mi-a zis. Mi-a dat răspuns la enigma mea. — Şi n-a mai spus nimic altceva despre Ţinutul celor Patru Lumi? — Nu. Am făcut cîtiva paşi şi am ajuns lîngă ea. — Bine. fără să-l fi mîncat. Sau la amîndouă. de unde ai cules enigma asta? — De la un călător. Am coborît privirea. deci înseamnă că e bună.— S-ar putea referi la peisaj sau la dorinţele imperialiste ale stăpînului. Cred că-i voi urma exemplul şi voi pleca şi eu. — Totuşi. am scanat pămîntul. te rog. Era bine înfofolit. da. Eu ţi-am dat răspunsul la a mea. Oh. ca să mi-o prezinţi mie? — M-a blocat. — Ce s-a ales de călător? — Şi-a văzut de drum. — Cine e stăpînul lui? — Nu ştiu. — Descrie-l. — Nu pot. — Enigma ta. ochii i se îngustară şi numeroşii lui dinţi ieşiră foarte mult la vedere. — Ce? Muşchii umerilor se încordară. am spus. — Aşteaptă! — Ce e? am întrebat. dintre toate enigmele pe care le ştii. M-am răsucit şi am dat de panta din dreapta. am spus. acum cîteva luni. — Şi de ce ai ales-o tocmai pe asta.

alunecînd de la încheietura mîinii stîngi pe mînă. am zis. Am stat în alertă pînă cînd am ieşit din acel loc. Ce zici? Sfinxul îşi linse buzele. din Haos. — Da. Am început să alerg. înainte să pleci. dar nu părea potrivit să iau micul dejun în acest loc dezolant. — Da. îti doresc o zi bună. — Trag linii de la urechile tale la ochii tăi. oftînd. Foarte bine. dar nu m-a urmărit nimeni. Am ridicat piatra la nivelul umărului drept.. Am mers mult de-a-ndăratelea. — E o enigmă nasoală! decretă sfinxul. contorsionîndu-se pe mîna mea întinsă. o remiză e într-adevăr cel mai bun lucru. spuse. Păcat. înainte de a mă răsuci şi de a porni pe panta din dreapta. apoi lumină ca o sîrmă de argint înroşită în foc. spuse într-un tîrziu.. Un capăt al lui Frakir se eliberă şi atîrnă. Începu să strălucească. am declarat. deci cineva va veni să te răzbune. — Ce faci? întrebă. Sînt Merlin. Dar. — Atunci. trecînd printre degete. — Atunci. Bănuiesc că ai dreptate. am spus. ridicîndu-mă. Cu arătătorul mîinii stîngi am făcut două mişcări rapide în aer în faţa mea. — Ah. stîncos. Am început să inspir adînc pe măsură ce mă îndepărtam de soarele urcat pe cer. sub un cer ca lămîia.cîteva cuvinte lui Frakir şi am simţit cum se agită în timp ce m-am lăsat pe vine şi am luat piatra cu dreapta. poţi să-mi spui numele – oficial? — De ce nu? am spus. Frakir se strînse şi se topi. — Cred că acest concurs e remiză. Dute. Frakir deveni vizibil cam în aceeaşi clipă. Ochii sfinxului se fixară în direcţia aceea. 57 . — Asta e. O zi bună. Mi-era sete şi foame. — E posibil. E una dintre acele chestii vizuale. am rostit.

se curbează. Solul se înalţă de o parte şi de alta. Petice de cer printre frunze au culoarea turcoaz Morinci8... Verde cerul şi ierburile mai dese... Rafale dure de vînt la intervale neregulate.. trad.. Mici mănunchiuri de flori albastre se ivesc pe pereţi de-a lungul potecii.. Pereţii se ridică şi mai sus. cîţiva nori ridicîndu-se în dreapta.. Gene de nori şerpuiesc asemeni unor fluvii de argint. escaladînd-o. scoţînd un sunet ca un vaiet. trecînd pe deasupra capului.... ajungînd la o mică ridicătură. în special pentru colierele deosebit de scumpe (n.... se îngustează iar.. Am mers mai departe şi cerul continuă să se întunece. Coboară.... călcînd peste frunze lungi. Norii goneau înainte...Vînt în păr..) 8 58 ... Drumul pe care-l urmez e foarte bătătorit... cu urme de paşi ciudate.. M-am îndreptat spre o grămadă de bolovani.. Văzut printre umbrele lor.. în depărtare.. verzi şi ele. Trec printre trunchiuri cu scoarţa păroasă.... Mai aproape copacii. Merg mai departe. Un crîng de copaci cu ghemotoace în vîrf. Încordarea îmi dispare din muşchi şi simt cum pătrunde o fluiditate familiară... coborînd constant. speriind o micuţă creatură cu blana portocalie care îmi sări în cale şi o luă la sănătoasa în stînga. coborînd pe partea cealaltă unde vălureau ierburi rare. Drumul devine stîncos. scînteieri în depărtare.. adulmec apa. Copacii scot sunete ca o violă bas.. Cu grijă Morinci – Renumită marcă de bijuterii. se lărgeşte. am dat peste o cîmpie mai netedă. Cîteva clipe mai tîrziu.. Ieşind la lumină. M-am îndreptat spre ei. Poteca se lărgeşte. chiar înainte de a o vedea sau auzi. devine o potecă. Trec de primul copac. căzute la pămînt.... Am menţinut un ritm constant. Crengile lor scoteau un sunet ca un cîntec.... am trecut printre ei. îndreptîndu-se în aceeaşi direcţie. se lărgeşte. praf în ochi. se ivi o pasăre neagră.. cerul deveni mai verde deasupra mea.

. lîngă curentul gîlgîitor.. Încetinesc pe măsură ce mă apropii de vîrf.... Cotitură la stînga. Mai mult nisip şi mai puţine stînci sub picioarele mele. picăţele.. undeva în dreapta o potecă bătătorită. Urc panta.. lungesc pasul.. Cotituri... pîrîul curgînd în curentul acum ascuns.. printre stînci. Un pic mai lent aici. Mai lent acum. Scîrţîitul unei căruţe. Pereţii se reduc. panta descendentă... un metru sau doi de linie a ţărmului înainte de a se ridica.. O altă cotitură a drumului.... Traversez un pod de lemn. curbe.. timp prezent. Umbră şi lumina soarelui... Scuip nisip. taluzuri cenuşii şi galbene de-a lungul bazei solzoase. în dreapta mea un perete jos de piatră.. La nivelul taliei. cîntecul păsărilor şi briza răcoroasa. Îl ating mergînd. se reduc. Inhalez aerul în plămîni.... altele într-o grădină din apropiere. cu bolovani năpădiţi de muşchi lîngă răcoarea lui.... cîteva mese pe veranda largă din cherestea neprelucrată.... şiroaie de transpiraţie răcorindu-mă. la nivelul umerilor. Am ajuns. reverberat de ecou... plămînii pompînd.. sus.. Picăţele. Să îi urmez meandrele... Nechezatul unui cal. Am coborît şi am observat o cişmea în partea îndepărtată a clădirii. Copaci cu frunze verzi pretutindeni în jurul meu. unde m-am spălat pe faţă. La nivelul capului. orientate spre rîu... cu maluri stîncoase pe ambele părţi... Un sunet ca un hohot de rîs îndepărtat.. cer albastru deasupra.acum. umbră şi lumina soarelui. Sub mine şi în dreapta se află un han de ţară. mai larg acum. pe mîini şi 59 . periindu-mi părul.. răsună ecoul paşilor. Drumul se lărgeşte..... copaci înalţi deasupra capului.. cu membrele furnicîndu-mă.... o urmez. scînteind. Mă întorc şi văd rîul. Urme de căruţă în faţă.. rădăcini la vedere pe peretele din dreapta. Platforma mea se lărgeşte. Copaci şi arbuşti. Acum.. Abur de fum deasupra dealului următor. strălucitor..... Flori sălbatice de ambele părţi. scuturîndu-mi hainele de praf.. Rîu în stînga. La revedere. pereţii se micşorează..

Aşteptasem cu nerăbdare o călătorie tihnită. asta transforma întreaga afacere într-o chestiune de familie şi presupun că îmi crea o oarecare obligaţie de a o supune atenţiei celorlalţi. Nu-mi stătea în drum decît mica problemă cu „Ş" – o chestiune pe care fusesem convins c-o pot rezolva rapid. Dar procedînd astfel era ca şi cum aş fi 60 . puteam să mă legăn într-o senzaţie efemeră de linişte. cu antebraţul stîng încă dureros şi uşor inflamat acolo unde mă atacase Jasra. niciunul dintre ei nu era în mod vădit răuvoitor faţă de mine. Am înfulecat rapid totul şi am mai comandat un rînd. Dar.braţe. Acum mă aflam în mijlocul a ceva ce nu pricepeam. Dar ştiam că e ceva trecător. îmi aduse porridge şi cîrnaţi şi ouă şi pîine şi unt şi conserve de căpşuni şi ceai. Totuşi. pentru o rezolvare a acestei afaceri. ceva periculos şi bizar. Identitatea lui Ş şi suprimarea lui erau în capul listei lucrurilor pe care trebuia să le aflu şi să le rezolv. Trecînd în revistă evenimentele. mi-am dat seama că nu mai pot să mă încred numai în reacţiile mele pentru salvare. după ce-i făcusem semn unei chelneriţe pe care o văzusem înăuntru. Am început să-mi scormonesc trecutul în căutarea unor posibili candidaţi. Sorbindu-mi ceaiul şi simţind în jur căldura zilei. Şi mai importantă era stabilirea motivaţiei lui Ş. cu toate că mă puteam gîndi la cîţiva care ar fi fost în stare să întreprindă ceea ce se petrecuse pînă acum. acum că munca mea se isprăvise. nu va fi siguranţă pentru mine. Teoretic. Ipoteza că aveam de-a face cu un psihopat slab de minte dispăruse. Era un mod ciudat de a-mi încheia slujba. Ş era prea bine organizat şi poseda unele însuşiri foarte neobişnuite. A doua oară am fost cuprins de o senzaţie de revenire la normalitate şi am luat-o mai uşor şi m-am bucurat şi am privit rîul care curgea. nu va exista odihnă. o lungă vacanţă în trîndăvie. Amber fusese menţionat în acel straniu jurnal al lui Melman. Pînă cînd chestiunea nu va fi lămurită. Mi-am croit drum spre verandă şi m-am aşezat la o măsuţă. Sosise clipa să elaborez un plan. După un timp.

Apoi. totuşi. Ghostwheel?9 Am cugetat. Ghostwheel. Voi avea nevoie să adun mai multe date. cu toate că prima mea impresie fusese că e prea subiectiv pentru a-mi fi de mare ajutor. Nu. Da.. Am privit rîul încă un timp şi mi-am isprăvit ceaiul. trad. Am oftat şi mi-am întins oasele. Aveam cărţile şi jurnalul. Neexperimentat. Trebuia să reflectez mai mult la asta. Căutam doar o cale de ieşire uşoară. L-am trecut pe Frakir peste un pumn de bani şi am selectat suficient mărunţiş ca să-mi plătesc prînzul. ar fi trebuit să-l caut pe Luke şi să văd dacă-mi poate spune mai multe – chiar şi o remarcă oricît de mică – una care să-mi poată fi de folos.) 61 . în caz că-mi scăpase ceva. construit de Merlin într-o Umbră unde fizica Pămîntului nu se aplică (n. Nu voiam să mă mai păcălesc încă o dată cu Atuurile în clipa asta. deoarece prima încercare se dovedise a fi o capcană.. m-am gîndit iar. am gonit gîndul. ca şi cum aş fi renunţat. Apoi m-am întors pe drum. Ghostwheel. Sosise vremea să mă întorc. recunoscînd că nu-mi pot rezolva singur problemele. fireşte. Şi ameninţările la viata mea erau problema mea.. surpriza mea pentru ceilalţi. împlinirea mea majoră în viaţă. Ar fi trebuit să mă întorc în apartamentul lui Melman pentru o ultimă examinare. Voi parcurge curînd jurnalul... Unica raţiune pentru care mi se întîmplaseră toate e pentru că era favoritul meu..cerut ajutor.. În clipa asta aveam nevoie de mai multe informaţii. ceea ce înseamnă că trebuia să merg după el. Încă în stadiu de dezvoltare.. 5 9 Ghostwheel – un computer bazat pe un Atu şi pe Model. Eu trebuia s-o răzbun. Julia era problema mea.

— Se ştie cum a pornit incendiul? — Ceva în depozit. Oare eu declanşasem asta. Resturile carbonizate ale locului erau reci şi bătucite. am examinat ce mai rămăsese. Totuşi. — L-am văzut. cît lipsisem? N-am încercat să calculez diferenţa de timp dintre aici şi acolo unde fusesem. Poate dinadins. fără vreo dovadă că se întinde în timp ce aşteptam. Părea să aibă vreo zece ani. cenuşă şi pete de apă. ceva infla.Am ajuns alergînd pe stradă în lumina după-amiezii tîrzii şi m-am oprit cînd am ajuns lîngă maşina mea. M-am îndreptat într-acolo. Tatăl meu spune că poate afacerea mergea prost. ocupa colţul.. părea intactă. Nu cred. Nu fusese vandalizată şi. — Inflamabil? — Mda. — De obicei aşa se-ntîmplă. L-am văzut arzînd.. spuse. prăbuşit. Mirosul de cenuşă nu era deosebit de pătrunzător. — Cînd s-a întîmplat asta? l-am întrebat. am spus. spuse cu un zîmbet ştirb. cu fragmentele a două ziduri încă în picioare. Aproape că n-am recunoscut-o. Era acoperită de praf. Focul meu fusese mic şi bine limitat. — Serios? — Îhîm. numai că maşina mea arăta ca şi cum ar fi fost neglijată mai mult de o lună. A fost cineva rănit în incendiu? 62 . cu focul din cadă? m-am întrebat. Mergînd pe lîngă ea.. Ceva legat de asigurare. Cîteva minute mai tîrziu se întoarse şi se opri la vreo trei metri de mine. — Acum trei zile.. Un schelet pîrjolit. Privirea mea trecuse peste ea şi în faţă. Dungi cenuşii şi cercuri de funingine arătau că fusese pompată apă. Un băiat pe o bicicletă verde pedală pe lîngă mine în timp ce studiam ruinele. deja evaporată de-atunci. Oricum. Clădirea care adăpostise Compania „Brutus Storage" şi pe Victor Melman nu mai era în picioare.

se ghemui şi plasă unul dintre cilindri pe trotuar. — Eu şi nişte prieteni de-ai mei ne jucam acolo ieri. — Nu! am strigat.— Se pare că un pictor artist care locuia sus a ars. — Nooo. am început. explică. în timp ce el mişcă piatra ca să dea la iveală un cartuş strivit şi o mică grămăjoară de praf roz. — Era noaptea sau ziua? — Noaptea. Arătă spre un loc de vizavi şi înapoi. — Ai văzut pe cineva ieşind din clădire? — Nu. spuse. Au folosit o groază de apă. A fost un incendiu mare. Aveţi un chibrit? — Chestie roz? am rostit. Am dat din cap şi m-am răsucit spre maşină. Deja scormonea într-un buzunar. am răspuns. Piatra izbi cartuşul şi nu se întîmplă nimic. în direcţia din care venisem eu. şi am găsit o mulţime de gloanţe. Deodată întinse mîna. Cînd m-am îndreptat spre el. Nici măcar nu poţi să pui foc pe chestia aia roz. dar el mă întrerupse. — Crezi că gloanţele ar fi explodat în incendiul ăsta. Dar n-au găsit vreun os sau ceva de genul asta. M-am răsucit. ridică o piatră de lîngă el şi izbi cilindrul. A durat mult timp. Deschise palma şi dădu la iveală cîteva obiecte metalice. — Da. Eu l-am văzut de acolo. — Ce vrei să spui? am întrebat. — Ai putea să te răneşti în felul ăsta. Nici vorbă ca porcăriile astea să explodeze. nu? spuse. Am ajuns aici după ce arsese destul de bine. 63 . — Dar n-au explodat. pentru că nu l-a găsit nimeni.

— Asta, spuse, arătînd cu degetul. Haios, nu? Eu credeam că praful de puşcă e gri. Am îngenuncheat şi am atins substanţa. Am frecat-o între degete. Am mirosit-o. Am şi gustat-o. Nu puteam spune ce naiba e. — Mă depăşeşte, i-am spus. Zici că nici măcar nu arde? — Nu. Am pus puţină pe un ziar şi i-am dat foc. S-a topit şi a dispărut, asta-i tot. — Mai ai cîteva în plus? — Ei bine... mda. — Îţi dau un dolar pe ele, am spus. Îmi arătă din nou dinţii şi golurile dintre ei în timp ce băgă mîna într-un buzunar al jeanşilor. L-am trecut pe Frakir peste nişte bani vechi din Umbră şi am extras un dolar din teanc. Îmi dădu două duble încărcătoare de 30 acoperite de funingine în timp ce luă bancnota. — Mulţumesc, spuse. — Plăcerea mea. Altceva interesant înăuntru? — Nimic. Tot restul e cenuşă. Am intrat în maşină şi am pornit-o. Am dus-o la prima spălătorie din drum, întrucît ştergătoarele nu făcuseră altceva decît să întindă murdăria pe parbriz. În timp ce tentaculele de cauciuc plescăiau printr-o mare de spumă, am verificat să văd dacă mai aveam chibriturile pe care mi le dăduse Luke. Le aveam. Bun. Văzusem un telefon public afară. — Hello. Motelul „New Line", răspunse o voce de bărbat tînăr. — Aţi avut înregistrat acolo un oarecare Lucas Raynard acum două zile, am spus. Vreau să ştiu dacă a lăsat vreun mesaj pentru mine. Mă numesc Merle Corey. — O clipă. Pauză. Răsfoit. Apoi: — Da, a lăsat. 64

— Ce scrie? — E într-un plic sigilat. N-aş vrea să... — Okay. Vin eu acolo. Am condus pînă la motel. L-am indentificat la biroul din hol pe bărbatul care se potrivea cu vocea. M-am prezentat şi i-am cerut plicul. Funcţionarul – un tip slab, blond, cu o mustaţă zbîrlită – se holbă un timp, apoi: — O să-l vedeţi pe domnul Raynard? — Da. Deschise un sertar şi scoase un plic mic, cafeniu, cu laturile umflate. Pe el era scris numele lui Luke şi numărul camerei. — N-a lăsat adresa de expediere, explică el, deschizînd plicul, şi camerista a găsit inelul acesta pe tejgheaua din baie după ce a plecat el. Vreţi să i-l daţi? — Sigur, am spus şi îmi înmînă inelul. M-am aşezat într-un hol din stînga. Inelul era de aur roz şi etala o piatră albastră. Nu mi-am putut aminti dacă-l văzusem vreodată pe degetul lui. L-am tras pe inelarul mîinii stîngi şi se potrivi perfect. Am hotărît să-l port pînă i-l voi restitui. Am deschis scrisoarea, scrisă pe hîrtia motelului şi am citit: „Merle, Păcat de cină. Te-am aşteptat. Sper că totul e în ordine. Dimineaţă plec spre Albuquerque. Voi rămîne acolo trei zile. Apoi plec la Santa Fe pentru încă trei zile. În ambele oraşe voi sta la „Hilton”. Mai aveam cîteva lucruri despre care voiam să vorbim. Te rog, contactează-mă. Luke." Hm. Am telefonat agentului meu de turism şi am aflat că, dacă mă grăbeam, puteam prinde zborul de după-amiază spre Albuquerque. Pentru că preferam o discuţie faţă-în65

faţă în locul unei convorbiri telefonice, am luat biletul, l-am plătit cash, am condus la aeroport şi mi-am luat adio de la maşină cînd am parcat-o. Mă îndoiam c-o s-o mai văd vreodată. Mi-am cîntărit rucsacul şi m-am îndreptat spre terminal. Restul a fost lin şi uşor. Cînd am observat că solul se îndepărtează sub mine, am ştiut că o etapă a existenţei mele se terminase cu adevărat. Ca atîtea multe alte lucruri, nu fusese deloc aşa cum îmi dorisem. M-am gîndit să rezolv repede chestiunea cu „Ş" sau dacă nu, s-o uit, şi apoi să vizitez oamenii pe care doream de multă vreme să-i văd şi să mă opresc în cîteva locuri care-mi stîrniseră de mult curiozitatea. Apoi voi trece prin Umbră pentru o ultimă verificare a Ghostwheel-ului, întorcîndu-mă, după aceea, la cel mai luminos pol al existenţei mele. Acum, priorităţile mele se amestecaseră – şi totul pentru că „Ş" şi moartea Juliei erau cumva legate şi pentru că implica o putere de undeva din Umbră, pe care n-o înţelegeam. Această ultimă apreciere mă tulbura cel mai mult. Oare îmi săpam mormîntul şi-mi puneam în pericol prietenii şi rudele din cauza mîndriei mele? Voiam să rezolv eu singur toate astea, ceruri prietenoase, dar cu cît mă gîndeam mai mult, cu atît deveneam mai impresionat de puterile adverse pe care le întîlnisem şi de insuficienţa cunoştinţelor mele despre „Ş". Nu era corect să nu afle şi ceilalţi – nu şi dacă erau în pericol. Mi-ar fi plăcut să împachetez toată treaba de unul singur şi să le-o ofer cadou. Poate că şi eu aş fi vrut, dar... La naiba. Trebuia să le spun. Dacă „Ş" mă prinsese şi voia să îi atace pe ei, trebuiau să ştie. Dacă asta era doar o parte din ceva mai vast, trebuiau să ştie. Oricît de mult miar fi displăcut ideea, va trebui să le spun. M-am aplecat în faţă şi mîna îmi atîrnă deasupra rucsacului meu de sub scaunul din faţă. Nu e o problemă, mi-am zis, să aştept pînă vorbesc cu Luke. Eram afară din oraş şi probabil în siguranţă acum. Exista posibilitatea de a 66

Din nou. am aflat. Frakir se încordă uşor pe încheietura mea şi slăbi apăsarea o clipă mai tîrziu. Am intrat în aeroport prin poarta indicată. oale mexicane şi suveniruri ţipătoare. Sosise acolo. Apoi încă o dată. O să mai aştept puţin. Am aruncat o privire rapidă în micuţul autobuz. O voce uscată mă asigură că vremea era plăcuta. În timp ce ne îndreptam spre nord pe autostrada I-25. M-am gîndit la tatăl meu. Cînd am privit din nou afară. Am făcut o rezervare pe numele meu şi am închis. am trecut pe lîngă un magazin de cadouri plin de giuvaiergerie indiană. Scurtătura prin Umbră n-ar fi funcţionat.mai afla un secret sau două de la Luke. O femeie de la un birou de informaţii mi-a spus că puteam prinde un autobuz spre Santa Fe cam într-o jumătate de oră şi m-a îndrumat în direcţia potrivită ca să-mi cumpăr bilet. Am luat o băutură de la stewardesă şi am sorbit-o. deoarece nu mai fusesem niciodată acolo şi nu ştiam cum să găsesc locul. dar nu era în cameră cînd l-au sunat pentru mine. Păcat.-ul din localitate. citisem undeva. undeva printre umbrele alungite din vecinătatea Piscului Sandia. şiruri de munţi umplură peisajul pentru un timp. Lucrurile pe care le-am descoperit se potriveau cu starea mea. am văzut un telefon şi am sunat la „Hilton". Santa Fe e una dintre puţinele capitale fără un aeroport important. Să fi condus spre Albuquerque în manieră normală mi-ar fi luat prea mult timp. Atunci am sunat la „Hilton"-ul din Santa Fe. La ora asta probabil că Luke era deja în Santa Fe. căutînd pericolul asupra căruia tocmai fusesem avertizat. 67 . Am oftat. Mai bine să ştiu mai multe atunci cînd le voi spune povestea. Am băut şi am căutat diverse forme în nori. Luke plecase deja. Mi-ar fi plăcut să am maşina acolo. aşa că am scos afară romanul meu şi am citit pînă cînd am început coborărea.

Am simţit cam zece grade mai puţin cînd am coborît din autobuz în faţa „Hilton"-ului. În faţă era un cuplu de vîrstă mijlocie. Chiar dacă restul călătoriei ar fi fost lipsit de evenimente. cu toate că un avertisment fals ocazional era posibil numai datorită naturii sistemului nervos. Nu voiam să atrag atenţia asupra mea prin vreun exerciţiu de localizare. doi tineri cu rachete de tenis şedeau în diagonală în spatele lor. separat de interval. Lumina soarelui la apus provoca flashuri strălucitoare pe ghemotoacele de zăpadă din Sangre de Christos cînd am intrat în oraş. dar nici un răspuns. Am privit din nou pe geam şi n-am văzut nimic ameninţător pe autostradă sau pe lîngă ea. Dar aş fi vrut doar să aflu ce se întîmplă. observînd. Aşa că am rostit un singur cuvînt în Thari în timp ce-mi masam încheietura şi avertismentele încetară. aşteptînd? Şi. era un cuplu tînăr. chiar dacă nu se ajungea la un rezultat. umbre alunecau peste povîrnişurile verdecenuşiu. purtînd o cantitate ostentativă de bijuterii turcoaz şi argint: spre mijloc se aflau trei femei mai în vîrstă. dacă era aşa. de ce? Oare n-am putea pur şi simplu să ne aşezăm şi să vorbim la o bere? Poate că totul se baza pe un fel de neînţelegere. lîngă ele. în spatele lor era o călugăriţă care citea. cumva. vorbind despre lucruri din New York. vorbind despre colegiu. lucrul ăsta mă sîcîia. foarte preocupaţi unul de celălalt. Oare „Ş" e undeva acolo. Atunci am făcut un duş şi m-am schimbat în costumul de rezervă. Aveam senzaţia că nu era o neînţelegere. majoritatea clădirilor din peisaj erau tencuite cu ipsos. Am încercat săi telefonez lui Luke. Dar oricum mă aflam cam la şase sute de metri altitudine şi la o oră şi un sfert spre înserare. M-am înregistrat şi mi-am găsit camera. decît atunci cînd mă îmbarcasem în Albuquerque. Am mai 68 . vorbind cu accent texan. Aş fi plătit chiar şi berea.Eram aşezat în spatele vehiculului.

M-am aşezat la masă. am constatat că una dintre siluetele în trecere ale locului rămăsese pe loc. E minunat. Speram să n-aibă o întîlnire dură. confortabile şi cu mese mici. douăzeci de minute. Un oarecare domn Brazda. M-am întors şi am dat de Luke. apoi să încerc din nou. cîteva minute mai tîrziu. Puţin mai tîrziu o chelneriţă sosi. Acum se pare că e rîndul meu să te invit la cină. Transpirat şi zîmbind. — Ai dreptate. se dovedi a fi managerul. te înrolezi undeva? — Nu. Ne vedem la bar în cincisprezece. dar n-am ajuns acolo. întotdeauna fac aşa cînd sînt aici. sorbind berea şi lăsîndu-mi mintea să zburde peste urzeala perversă a evenimentelor din ultimele zile. în sufrageria de lîngă bar. împărţit în două încăperi adiacente. am spus. cu paharele în mînă. Am hotărît să găsesc barul şi să beau tacticos o bere. — Trebuie să încerc şi eu într-o bună zi. am schimbat cîteva amabilităţi şi îmi arătă coridorul care ducea spre bar. în urma unei chelneriţe. răspunse. am făcut autostopul în Pecos toată ziua. Lasă-mă să fac un duş şi să-mi schimb hainele. Se oprise 69 . Am parcurs coridorul şi am identificat barul. plăcut şi relativ aglomerat. Pa.sunat încă o dată în camera lui. răspunse. dar tot fără răspuns. de care m-am apropiat pe hol şi i-am cerut îndrumări. Un cuplu tînăr tocmai pleca de la o masă din colţ. o şapcă şi cîteva dungi de funingine. undeva în stînga mea. Stînd acolo. purta cizme şi o salopetă prăfuite. cu scaune joase. Okay? — Corect. şi i-am comandat o bere. Am pornit în direcţia aceea. care tocmai intrase în hol. slab luminat. — Merle! Ce naiba faci aici? veni o voce familiară. Mă întrebă dacă sînt mulţumit de cameră. Ce-ai făcut. Era de mărime medie. Mi-era foame şi speram să iau cina cu el. Ne-am strîns mîinile şi am rostit: — Voiam să-ţi vorbesc.

Se aplecă în faţă.dar destul de departe în spate ca să-l percep doar ca pe o prezenţă periferică. Pot să vă întreb ceva? Am întors capul ca să dau peste un bărbat scund. Mă ascultă.într-o laterală . — „Grand Design". Totuşi. firma de computere din San Francisco.. am spus. Privi scaunul de vizavi de mine. nimic de genul ăsta. Pur şi simplu încerc să evit eu unele. spuse. nu sînt interesat. după asta. Nu l-aţi cunoscut înainte de colegiu. Ia loc şi pune întrebarea. rosti. nu? — Se pare că deja ştii destule. Era destul de bine îmbrăcat şi ferchezuit ca să pară un om de afaceri din partea locului. Am arătat spre scaun. — V-am auzit vorbind în hol. — Mă numesc Dan Martinez. V-ar deranja să-mi spuneţi de cît timp îl cunoaşteţi? — Dacă asta e tot ce vrei să ştii. Am remarcat un dinte din faţă spart cînd zîmbi scurt – doar un tic – trădîndu-i nervozitatea. Rosti uşor: — Scuzaţi-mă. Ştiu că aşteptaţi pe cineva – un domn Lucas Raynard. de vreo opt ani. De fapt. spuse. şi am avut impresia că-l cunoaşteţi destul de bine. ce vrei? Eşti vreun fel de poliţist? — Nu. 70 . Daţi-mi voie să vă întreb.. încrucişîndu-şi mîinile şi punîndu-le pe masă între noi. fără să întindă mîna. — Okay. Vă asigur că nu încerc să-i fac necazuri prietenului dumneavoastră. am lucrat pentru aceeaşi companie mai mulţi ani. e şi el implicat. părul şi mustaţa împestriţate cu gri. Am fost împreună în colegiu şi.. am răspuns. — Nu. Pot să stau un minut? — Despre ce e vorba? Dacă vinzi ceva. Clătină din cap. slab. începu.. Aştept pe cineva şi. Am clătinat din cap. cu înfăţişare de spaniol. nimic de genul ăsta.

Proprietatea 71 . Şi eu nu vreau decît două lucruri simple. luînd o gură de bere. La naiba. — Bineînţeles. — Nu-mi pasă cu adevărat dacă e cinstit. Chicoti. zise. spuse.. va fi în folosul lui. — Şi vrei să ştii dacă el e cinstit. Există un element de risc. am spus. — Okay. Mintea mea e lentă azi. dar n-am reuşit să-mi amintesc cine era. Nu-mi place să vorbesc cu străini despre prietenii mei fără o motivaţie puternică. — Mă predau. Ceva din felul în care vorbea mi-a amintit de cineva.. Am încuviinţat. okay? De fapt. E vorba de o sumă mare de bani. Am încercat. Fireşte că în acest tîrg e vorba despre computere. Mi-a oferit – cu titlu de probă. rosti. da. — Într-un cuvînt. nu-i aşa? Cineva care ar trebui să vrea să mintă pentru a-l ajuta la nevoie. i-am spus. am spus. ştiind că îi veţi povesti asta. — Iar eu nu vreau decît un simplu motiv: de ce vrei această informaţie? Oftă. — Şi vrei să ştii dacă angajatorul lui de acum îl poate înfunda dacă el intră în afacerea asta cu ceva ce ia de acolo. De fapt. Îşi descleştă mîinile şi le dădu în lături. Îmi pare rău. vă precizez – o foarte interesantă ocazie de investiţie. chiar vreau s-o faceţi. întreb un prieten. ca în majoritatea speculaţiilor implicînd companii noi într-un domeniu de înaltă concurenţă. Ar trebui un tip mai priceput decît mine ca să-ţi răspundă la asta. Singura mea grijă e dacă poate scoate pe piaţă un produs fără păcăleală. dar posibilele rezultate o fac tentantă. — Ah. Vreau să afle că mă interesez de el.— Fără gratuităţi. Mă cunoaşte. — Nu am făcut nimic secret.

mă bătu pe umăr şi se lăsă pe locul pe care tocmai îl eliberase Martinez. în timp ce mă aşezam iar. încă un lucru. rosti. Luke tocmai pătrunsese prin intrarea din spatele meu. —Nu. Dar chiar dacă aş şti. — Hei. M-am ridicat în picioare şi am pornit după el. începu. Dădu din cap văzînd berea mea terminată pe jumătate. ţi-ai trimis mesajul. ce sete mi-e! Încotro te îndreptai cînd am intrat? 72 . De ce întrebi? Clătină din cap în timp ce-şi împingea scaunul înapoi şi se depărta de masă. Practic se evaporă după colţ. domnule Corey. — Aşteaptă! am strigat. — Deci. — Nu mă aşteptam la nimic dincolo de asta. I-am întors zîmbetul. Doamne. privindu-mă fix în ochi. — Am nevoie de una din astea. Încuviinţă şi începu să se ridice.intelectuală reprezintă o zonă spinoasă a legii. numite Amber sau Curţile Haosului? Nu se poate să nu fi observat reacţia mea bruscă de uimire. — Nu e important. — Oh. cu părul încă ud după duş. Nus a dhabzun dhuilsha. atît de tare încît se lăsă o clipă de tăcere şi capetele se întoarseră în direcţia mea. — Da? — A pomenit vreodată de nişte locuri. rosti. Înaintă. cînd mi-am auzit strigat numele. Vă mulţumesc. nu l-am auzit niciodată pomenind de ele. am spus. Eu nu ştiu ce vinde şi nu ştiu de unde vine marfa – el circulă mult. ceea ce trebuie să-i fi dat o impresie total falsă. spuse. Zîmbea din nou. habar n-am care ar fi poziţia ta legală. Merle! Nu fugi! Deja sînt aici! M-am întors. Eram convins că e sigur că minţeam cînd i-am răspuns cu francheţe. zîmbind.

am spus.Mi s-a părut inutil să-i descriu recenta mea întîlnire. dar nu ieşea. Am tras de el. Privirea îi coborî. Ne aflăm la o înălţime destul de mare. Ţi lam luat cînd am citit mesajul tău. Uite. Cuvinte urmate de o mişcare instantanee. Am prins ideea. L-ai uitat la Motelul „New Line". i-am spus. în timp ce eu continuam să răsucesc inelul. Am deşurubat inelul de-a lungul traseului care fusese imprimat în carnea mea. — Poate că ai degetul umflat. inelul ăla pe care îl ai pe. Frakir se mişcă iar ca şi cum ar fi vrut să-l înşface şi l-am lovit. 73 . — Bănuiesc că va trebui să ţi-l vînd. lasă-mă să. tîrîndu-se pe dosul mîinii şi încolăcindu-se pe inelar. Chemă o chelneriţă şi comandă o bere. fascinat. — O să vedem. Aparent. Am trecut pe lîngă ea venind aici. făcîndu-mi degetul să arate ca şi cum ar fi fost filetat. am observat. Înainte de a formula un nou ordin. Ridică o mînă fără vlagă şi o lăsă să cadă în timp ce mă îndreptam spre toaletă. Mă-ntorc într-un minut. Ciudat. — Ascultă. da.. remarcă. îmi spuse. Frakir deveni strălucitor vizibil în timp ce se descolăci. Am urmărit. spuse.. Ţi-l dau la un preţ bun. Aşa că: — Mă duceam la toaletă. Urmă rapid o slăbire a strînsorii. A intrat destul de uşor. cum se înnegreşte degetul şi începe să mă doară sub o strînsoare constantă. — Oh.. — Pare înţepenit. tocmai ratase să-l vadă pe Martinez.. arătînd în direcţia din care venise. Nu mai era nimeni acolo aşa că am rostit cuvintele carel eliberau pe Frakir de comanda de a se ascunde pe care o făcusem în autobuz. nu în ultimul rînd pentru încheierea ei stranie. S-ar putea să aibă ceva de-a face cu altitudinea. — Pe-acolo.

Am încuviinţat. deocamdată. se încolăci la loc în jurul încheieturii şi dispăru. — Aşa că hai să fim civilizaţi şi să păstrăm tot ce e important pînă după cină. Vezi tu. întotdeauna mă simt mai în siguranţă vorbind cu cineva – chiar cu prieteni – atunci cînd am cel puţin o informaţie specială pe care ei nu ştiu că o am. 74 . — Cu un pic de săpun. Du-te la loc. mă bucur c-ai venit. — Presupun că nu. Aşa că am hotărît ca. Îl înfăşură în batistă şi-l puse în buzunar. dar voinţa mea se dovedi suficientă fără o altă comandă formală. pescuind un pumn de alune dintr-un bol care apăruse în absenţa mea. aveam nişte planuri care au început să se mişte mai repede decît credeam – şi despre asta voiam să-ţi vorbesc. şi să mergem apoi undeva unde putem vorbi în particular. — Deci. nu m-aş fi aşteptat să dai o raită pe aici.— Okay. s-o las aşa. presupun că nu-ţi pot lua banii pe el. I-am dat lui Luke inelul în timp ce mă aşezam şi am luat o gură de bere. am răspuns. Păru să ezite o clipă. Vrei să mîncăm aici? Clătină din cap. N-o să-l porţi? — Nu. e un cadou. comentă. Oricum. — Bună idee. În toaletă hotărîsem categoric să mă abţin să amintesc de Martinez şi de lucrurile rostite. am zis. — Şi eu aveam cîteva lucruri despre care voiam să-ţi vorbesc. Mulţumesc. Îmi întoarse încuviinţarea. spuse. sfîşiind tacticos şerveţelul şi mototolind bucăţelele. Cine ştie cînd ar fi fost acel „mai tîrziu". — Cum l-ai scos? întrebă. M-am gîndit că poate o să suni după ce primeşti mesajul meu şi că am putea stabili ceva pentru mai tîrziu. Deşi întreaga poveste nu suna ca şi cînd ar fi implicat ceva care să mă fi interesat. Se retrase înapoi pe mînă. Vezi tu. Am terminat acolo şi am revenit în bar. am aprobat.

De acolo era doar o distanţă mică pînă în locul în care se intersecta cu Alameda. Cine naiba era Martinez? Era mai mult decît necesar să aflu. Cum şi de ce. ivindu-se de după colţ. pentru că era evident că era cu totul altceva decît părea. pentru că neglijasem atîta vreme problema „Ş". E bine. 75 . apoi afară şi de-a lungul unui holişor pînă în spate. venerabilă şi oarecum elegantă în interior. Am traversat şi ne-am croit drum spre intrare. în stil spaniol. Ultimele lui cuvinte fuseseră în Thari. Termină de băut şi hai să mergem. Am traversat acolo de două ori şi am trecut pe lîngă o biserică mare. desi nu apreciasem serviciul. budinci de pîine şi multe ceşti de cafea. spuse Luke. scormonindu-se în buzunar şi aruncînd cîţiva bani pe masă. Era o clădire joasă din chirpici. — Okay. Înghiţi lacom restul băuturii şi plecă. limba mea natală. respectîndu-ne înţelegerea de a nu vorbi nimic serios în timpul cinei. Am dus la bun sfirşit un ulcior cu sangria. Era pur şi simplu un rezultat al aroganţei mele. Am băut. Nu anticipasem niciodată calea întortocheată pe care aveau să o ia lucrurile. spuse. Îmi fusese de folos. apoi am făcut dreapta la următorul colţ. — Okay. Am pătruns într-o noapte înmiresmată şi am traversat parcarea spre trotuarul care ducea de-a lungul străzii Guadaloupe. Luke arătă spre un restaurant numit „La Tertulia" peste drum la mică distanţă în faţă.. Lasămă să merg să văd dacă e vreo masă liberă. o serie de „pollo adova". Mi-am blestemat propria inerţie. Îmi pusesem în gînd să mîncăm într-un loc după colţ. Mă conduse prin coridoare înapoi în hol. Avem o rezervare. dar vreau o schimbare. habar n-aveam. m-am ridicat şi l-am urmat.Şi apoi faptul că pomenise de Amber. — Acolo. .— Am mai mîncat aici..

Dar nu e prea întuneric ca să vedem ceva ca lumea? — Nu. De fapt. îmi pierd minţile. sau să mai merg cu o canoe sau un caiac sau ceva de genul ăsta – dacă nu. continuă. dar e ceva înşelător. O să vezi. — Cum reuşeşti s-o scoţi la capăt cu toate afacerile astea cînd rătăceşti prin păduri? Îşi ridică privirea de pe micul cîmp de bătălie pe care-l alcătuia din lucrurile de pe masă. Am luat nota. am spus. Chicoti. stelele au apărut. e o noapte atît de frumoasă încît ar trebui să facem o plimbare. Luă o sorbitură de cafea. — Deci vii des pe-aici? Încuviinţă. — Îi cunoşti pe toţi din oraşul ăsta? l-am întrebat ceva mai tîrziu. — Fac multe afaceri aici. 76 . luna răsărise. — Serios? Pare a fi un oraş mic. aerul e cu adevărat limpede.În timpul mesei. — Sună bine. Trebuie să plec şi să mai rătăcesc prin lume. Zîmbi. ca să-ţi faci o idee despre ce vreau să zic. îndreptîndu-mi umerii şi căutînd chelnerul nostru. E capitala statului. — E unul dintre punctele cele mai fierbinţi ale circuitului meu. Luke fu salutat de două ori de diverşi tipi trecînd prin încăpere. amîndoi oprindu-se la masă ca să rostească amabilităţi. — Da. am plătit şi am ieşit. Există o mulţime de oameni aici care cumpără ce vindem noi. ăsta e unul dintre motivele pentru care am deschis afacerea în oraşul ăsta – acces rapid la o mulţime de locuri bune pentru aşa ceva. Obosesc cu atîtea oraşe şi birouri. Luna se va ridica. — Trebuie să am şi cîte o mică recreaţie. Fireşte. — Vezi tu. spuse.

— Spuneai că vrei doar să călătoreşti. — Dă-i drumul. cu sprîncenele încruntate. — Mă întrebam. Am rămas tăcut cînd mă privi. părăsiserăm orice semn de viaţă în urma noastră şi noaptea şi liniştea deveniră stăpîne în întregime. mi-a trecut ceva prin minte. În timp ce ne croiam drum printre nenumărate curbe. Pe aici. — Cine începe? întrebă. — Corect. Aerul era proaspăt. pentru că păru să se relaxeze brusc şi îmi adresă un rînjet. Totuşi. M-am relaxat. — Okay. am simţit cum dispare o anume încordare din mine. Am aruncat o privire spre Luke. o luă pe un deal în dreapta pe o stradă numită Otero şi pe o alta spre Hyde Park Road. simţi privirea mea. Curînd.— Maşina e în parcarea hotelului. Prin geamul deschis am simţit mirosul pinilor. Pricepi ce vreau să spun? — Crezi că am descoperit ceva nou şi nu vreau să-l aibă Grand Design. Ieşi din parcare. De acolo traficul era foarte uşor. rosti cînd ajunserăm în stradă. Nici un felinar pe aici. am răspuns. spuneai că nu vrei să munceşti nicăieri altundeva şi că nu mai intenţionezi să dai lecţii. Lovi bancheta de lîngă el. Se uita drept înainte. departe de „Ş" şi de orice altceva. — Mda. coti la colţul cel mai apropiat şi o ţinu pe Alameda spre Paseo. Am depăşit un semn arătînd că ne îndreptam spre un mic golf de ski. — Un pic mai tîrziu. Cînd mi-ai spus ieri dimineaţă că vrei să părăseşti „Grand D".. spuse după un timp. îndreptîndu-ne în general în sus. fie pentru un cumpărător pentru ceva ce trebuie să vinzi. Îmi arătă o rulotă cînd ne-am întors în parcare. dacă n-ai vrea să cumperi – fie pentru a sprijini bunul mers al unei noi companii de-a ta. 77 . o descuie şi îmi făcu semn să urc.

am cu totul alte intenţii. Am prins cu privirea ocazional pante abrupte în stînga. — Doar ascultă-mă. Numai că simplul fapt că lucrez pentru „Grand D" nu mă face informatorul lor. — Aşa mă gîndeam şi eu.— Am ştiut întotdeauna că nu eşti prost. Copacii de pe marginea drumului erau mai mari acum. Am mai parcurs cîteva curbe. răspunde-mi la o întrebare. Chicoti. Deci acum stai în expectativă. — Chiar ţi-aş putea fi de oarecare ajutor – un ajutor valoros – în chestiune. dacă ar fi cazul. Nu-ţi cer o parte din acţiuni de dragul vremurilor de altădată sau ceva de genul ăsta. Ar fi fost un pic prematur. ca să ai suficient timp pentru dezvoltarea invenţiei. nu-i aşa? — Nu. Ar trebui să ştii asta. dacă vrei: N-ai semnat nimic cu nimeni din domeniu. Nu exista balustradă de protecţie. în cele din urmă începînd o lungă serie de schimbări bruşte de direcţie care ne purtară din ce în ce mai sus. spuse. Dacă tu ai ceva cu adevărat fantastic. Mi-ar plăcea să te văd că reuşeşti. — Şi nu te întrebam doar ca să-mi bag nasul.. zise. că reuşeşti din plin. — E-n ordine. — Mulţumesc. poţi să-l vinzi pentru o grămadă de bani multora din 78 . briza nopţii un pic mai răcoroasă. După care o să vînezi cumpărătorul cu cel mai mult mălai.. dar. Dar nu e. nu încerc să mă amestec cîtuşi de puţin. fireşte. Luna părea mai mare. Lasă-mă să-ţi spun ceva din felul cum merge viaţa. Luke. — Ascultă. mai strălucitoare aici la înălţime decît fusese jos în oraş. De fapt. am spus. — Are sens. — O ştiu. da? Totuşi. Asta e una şi afacerile alta – deşi niciodată nu e rău să faci afaceri cu cineva în care ştii că poţi avea încredere. spuse. — Încep să pricep.

Poţi fi maestru în proiectare. asta e. Dacă într-adevăr dai lovitura. Am izbucnit în rîs. Nu-mi trădez prietenii. Semiconductori lichizi.domeniu – dacă eşti grijuliu. — Ce e Ghostwheel? spuse. Chiar dacă refuzi categoric să accepţi. Mă rog. Dar tu vinzi pielea ursului din pădure. — Care e următoarea întrebare? am spus. Apoi i-am simţit din nou privirea aţintită asupra mea. E o glumă. Tăcu o clipă. Uită-te la „Apple". rezervoare criogenice. Ghostweel. Numai aşa merge treaba cu o chestie de mare anvergură. — Oh. poate cea mai mare parte ar fi putut. Cînd i-am întors privirea.. Şi cunosc oameni – peste tot în ţară – oameni care cred suficient în mine ca să ne crediteze să vadă compania la pămînt şi afară în stradă.. doamne! am oftat. de fapt sună frumos. — Doamne-Dumnezeule! am spus. porneşte propria ta afacere. — Haide! spuse. sst-ssst. Ia-mă lîngă tine şi eu fac rost de finanţare. am văzut că zîmbeşte. am vorbit serios. al naibii de grijuliu. dar eu cunosc piaţa de desfacere. Numai că n-ar 79 . Pur şi simplu cred că faci o greşeală dacă nu-ţi dezvolţi singur afacerea. Ocazia ta de aur a zburat. poţi apoi să vinzi pentru mult mai mult decît ai obţine doar vînzînd ideea. Eu n-am nimic de vîndut. Omule. proiectul lui Merle Corey. Era un joc de proiectare – o maşinărie care nu putea fi construită niciodată pe Pămînt. Proiectul computerului care încorporează ceva ce n-a văzut nimeni vreodată. Doar un hobby nebunesc. răspunse. n-o să suflu o vorbuliţă. — Ce? — Top Secret. Dar asta e. Tu ţii magazinul şi eu ţin afacerea. Rahat! N-o să rămîn la „Grand D" toată viaţa. Dacă într-adevăr vrei să o iei de la capăt. plasmă. — Luke. Ştii că poţi avea încredere în mine.

Cîteva perle de rouă apărură pe parbriz. am putea face ordine? Escher. Nu e în stilul tău. Cu alte cuvinte. înfăţişînd structuri imposibile. Apoi. explorări ale infinitului etc. Clătină din cap. Îşi drese glasul în timp ce lua o altă curbă. Şi nimic asemănător n-a fost văzut vreodată la Grand D. — Ei bine. dar asta sună ca dracu'. trad. zise. zise. De ce naiba ţi-ai pierde tu timpul proiectînd o maşinărie care nu funcţionează? — A fost un exerciţiu de teorie a proiectării. Încercam să-ţi explic că am proiectat-o ca să funcţioneze în condiţii ipotetic stranii. Vrei să spui că nu există nici un loc în univers în care blestemata asta de maşinărie a ta să funcţioneze? — N-am spus asta. Existau schiţe şi grafice şi notiţe peste tot pe masa ta de lucru şi pe planşeta de desen de fiecare dată cînd am venit la tine. Luna era brăzdată de vîrfurile copacilor. Maurits Cornelis (1898-l972). aşa că pur şi simplu am presupus că era proiectul tău favorit şi paşaportul tău pentru siguranţă. am început. Niciodată nu mi-ai dat impresia unui visător. Majoritatea purtau chiar eticheta „Ghostweel". dar nu poate fi făcut în viaţa reală. am răspuns cu nevinovăţie. Cu greu m-am abţinut să nu iau notiţe.fi funcţionat. am întrebat: — Cum se face că ştii despre el? N-am pomenit nimănui niciodată despre asta. Renumit pentru lucrările sale de inspiraţie matematică. dacă găsesc un loc ca ăla într-o altă lume. n-ai ţinut secretul ascuns chiar atît de bine. Merle. (n. E ca un desen de Escher10 – arată minunat pe hîrtie. Eşti sigur că-mi spui adevărul? — Dacă ar fi să ne aşezăm aici şi să construim cît poate fi construit din obiectul ăla. — Oh. ar sta pur şi simplu aici şi ar arăta ciudat şi n-ar face absolut nimic. — Sună pervers. după o clipă de reflecţie. artist grafic olandez.) 10 80 . — Iartă-mă. răspunse.

Dan Martinez – vîrstă mijlocie. — Cum? Cine e Martinez? — Unul dintre potenţialii tăi investitori în „Corey and Raynard. iar tu ai spus că nu discutăm afaceri decît după cină. Cum se face că nu mi-ai spus mai devreme? — S-a cărat. Părea să ştie o mulţime de lucruri despre tine. Oh. — Eşti sigur? — Oricum. Îmi pare rău.. destul de distins ca înfăţişare.. N-ar putea să funcţioneze aici. ce mai contează? Eu n-am nici un produs. noi n-avem companie. zise. ce voia să ştie? — Dacă ai putea să-i procuri o proprietate fără probleme a computerului şi să ţii investitorii deoparte. bine. dinţi ştirbi în faţă. — A venit la mine în timp ce te aşteptam în bar. Ştiai? — Îhîm. — Merle. Inc. nu mi s-a părut atît de important. — Uh-uh. Oricum. Se comporta de parcă i-ai fi propus să investească în afacere. mda. există ceva neobişnuit la maşinărie care ar putea fi adaptat aici şi acum? — Nu. 81 . un pic scund. Nu-l cunosc. Spune-i lui Martinez şi asociaţilor că a fost o fundătură. — Încă un vis frînt. nu ştiu despre cine naiba vorbeşti. E verificabilă doar printr-o explicaţie matematică. asta am înţeles. Ascultă.— Uh. — Eşti ciudat. — Mai clar. Chiar mi-a cerut să-ţi spun că a întrebat de tine. — Totuşi. Se încruntă." am spus.. ce e atît de special în funcţiunile ei? — O mulţime de rahat teoretic legat de spaţiu şi timp şi cîteva teorii ale unor tipi pe nume Everett şi Wheeler.. A-nceput să pună întrebări despre ceea ce acum văd că e situaţia potenţială pe care tocmai ai descris-o.. Merle.

Plesni cu palma pe volan. — N-are absolut nici un sens, rosti. Chiar n-are. — Mie mi se pare că s-ar putea să fi fost angajat să facă o mică anchetă – sau chiar să te cointereseze şi să fii corect – de către cei cărora le-ai bătut toba să investească în afacerea asta. — Merle, tu crezi că eu sînt chiar atît de prost încît să pierd o groază de timp scormonind după investitori, înainte de a fi sigur că există ceva în care să bag banii? N-am vorbit cu nimeni despre asta, în afară de tine, şi bănuiesc că n-o s-o fac nici acum. Cine crezi că era? Ce voia? Am clătinat din cap, dar mi-am reamintit de cuvintele rostite în Thari. De ce nu? — M-a întrebat, de asemeni, dacă te-am auzit vreodată pomenind de un loc numit Amber. Cînd am rostit asta, privea în oglinda retrovizoare şi trase brusc de volan ca să ia o curbă apărută din senin. — Amber? Glumeşti. — Nu. — Ciudat. Trebuie să fie o coincidentă... — Ce? — Am auzit cîte ceva despre un fel de tărîm de vis numit Amber, săptămîna trecută. Dar n-am spus nimănui despre asta. Era doar o sporovoială de beţivan. — Cine? Cine a spus-o? — Un pictor pe care-l cunoşteam. Un mare ţicnit, dar un tip foarte talentat. Îl cheamă Melman. Îmi place mult opera lui şi i-am cumpărat mai multe tablouri. Ultima oară cînd am fost în oraş, am trecut pe la el să văd dacă are ceva nou. N-avea, dar am rămas pînă tîrziu la el, vorbind şi bînd şi fumînd ceva marfă pe care o avea. A luat-o binişor din loc după un timp şi a început să vorbească despre magie. Nu despre trucruri cu cărţi, vreau să zic. Chestii rituale, pricepi? — Da. 82

— Ei bine, după un timp chiar a început să facă ceva în genul ăsta. Dacă n-aş fi fost şi eu destul de ciupit, aş jura că a mers – că a levitat, a produs limbi de foc, a invocat şi a alungat cîţiva monştri. Probabil că era ceva LSD în ce mi-a dat. Dar, la naiba! Păreau al naibii de reale. — Îhîm. — Oricum, continuă, a pomenit de un fel de oraş arhetipal. N-aş putea spune dacă suna mai mult ca Sodoma şi Gomora sau Camelot – cu toate adjectivele pe care le-a folosit. Locului i-a zis Amber şi spunea că e condus de o familie pe jumătate nebună, cu oraşul populat de bastarzii lor şi de locuitori ai căror strămoşi fuseseră aduşi acolo din alte locuri, cu secole în urmă. Umbre ale familiei şi oraşului se presupune că figurează în majoritatea legendelor importante, orice o fi însemnînd asta. Nu mi-am putut da seama dacă vorbeşte în metafore, pe care le-a folosit în exces, sau ce naiba vrea să spună. Dar aşa am auzit pomenindu-se de oraş. — Interesant, am spus. Melman e mort. Locuinţa lui a ars acum cîteva zile. — Nu, nu ştiam. Privi iar în oglindă. L-ai cunoscut? — L-am întîlnit – după ce ai fost tu acolo ultima oară. Kinsky mi-a spus că Julia se vedea cu el şi l-am căutat pe tip ca să văd ce-mi poate spune despre ea. Vezi tu – ei bine, Julia e moartă. — Cum s-a întîmplat? Tocmai am văzut-o săptămîna trecută. — Într-un fel foarte bizar. A fost ucisă de o creatură ciudată. — Doamne! Frînă brusc şi ieşi de pe drum într-un refugiu larg la stînga. Acesta dădea într-o rîpă plină de arbori. Deasupra acestora am putut vedea luminile slabe ale oraşului, la mare distanţă.

83

Opri motorul şi farurile. Scoase o pungă de „Durham" din buzunar şi începu să-şi ruleze o ţigară. I-am surprins privirea în sus şi înainte. — Te-ai uitat foarte mult în oglinda aia. — Da, răspunse. Eram aproape sigur că ne urmăreşte o maşină pe tot traseul de la parcarea „Hilton”-ului. A fost la cîteva curbe în urma noastră multă vreme. Acum se pare că a dispărut. Îşi aprinse ţigara şi deschise portiera. — Hai să luăm puţin aer. L-am urmat şi am stat cîteva clipe privind peste marile întinderi, lumina Lunii fiind suficient de puternică pentru a modela umbra cîtorva copaci din apropiere. Aruncă ţigara şi o strivi. — La naiba! spuse. Devine prea încîlcit! Ştiam că Julia se vede cu Melman, okay? Am fost s-o văd în noaptea după care-l văzusem pe el, okay? Chiar i-am dat un pacheţel pe care mă rugase el să i-l duc, okay? — Cărţi de joc, am spus. Încuviinţă. Le-am scos din buzunar şi le-am întins spre el. De-abia Ie învrednici cu o privire acolo în lumina slabă, dar încuviinţă iar. — Cărţile astea, spuse. Apoi: Încă o iubeai, nu-i aşa? — Da, cred că da. — Oh, la naiba, oftă. În regulă. Mai sînt nişte lucruri pe care trebuie să ţi le spun, bătrîne prieten. Nu toate frumoase. Acordă-mi doar un minut ca să le pun în ordine. Tocmai mi-ai creat o mare problemă – sau eu mi-am creato, pentru că tocmai am hotărît ceva. Dădu un şut unei grămezi de pietriş şi pietrele răpăiră în josul dealului. — Okay, rosti. Mai întîi, dă-mi cărţile alea. — De ce? — O să le rup în bucăţele. — Pe naiba. De ce? 84

Luke n-o făcu. Am ajuns lîngă el chiar în clipa în care întorcea trupul cu faţa în sus. — Ai văzut şi tu. — Cînd eşti pe drumuri aşa cum sînt eu. Merle. Siguranţa aeroporturilor. Îmi cumpăr o armă nouă în fiecare oraş unde ajung şi o vînd cînd plec. nu? Habar n-am. Tu? Am încuviinţat. mergi înarmat. — Nu ştiam că ai o armă. Pe tipu' ăsta nu l-am văzut niciodată. — Deja ştiu asta. Crede-mă. — De ce nu-mi spui tot? — Nu pot. M-am aruncat la pămînt în clipa în care am auzit prima împuşcătură. cu pata întunecată mărindu-se pe pieptul cămăşii. După cea de-a treia împuşcătură am auzit un trup prăbuşindu-se. Luke trase de trei ori. acolo unde se auziră încă două împuşcături. la timp ca să văd ceea ce părea o mică pată de ceaţă albastră sau gri ieşind din gura bărbatului printre dinţii lipsă şi dispărînd. După cea de-a doua împuşcătură a Iui Luke am auzit cum cineva icneşte. 85 . — Ăsta-i Dan Martinez. Atacatorul nostru mai trase o rafală. — Nu e atît de simplu. după ce norişorul se evaporă. am spus. Privi în jos spre forma flască. — Atunci explică-mi. Avea ceva în mînă şi-l ridică. Trebuie să hotărăsc ce să-ţi spun şi ce nu. O să mă ţin scai de ele. cu un revolver de calibrul 38 încă ţinut strîns în mîna dreaptă. Începu să alerge într-un fel de zig-zag către un pîlc de copaci în stînga. cu o piatră în mînă. care ricoşă pe o stîncă în dreapta noastră. — Nu înţelegi. tipul despre care-ţi povesteam. Cred că pe ăsta n-o să-l vînd..— Sînt periculoase. spuse. În clipa aceea eram deja în picioare şi alergam spre el.. — Ce naiba a fost asta? întrebă Luke.

Am oprit motorul şi luminile şi am tras frîna de mînă. Ceva zbură dintr-un copac în altul. Am frînat la cea din stînga. pe mîna dreaptă. Am ieşit în stînga. în timp ce mă apropiam de a doua cotitură. un automatic cu ţeava scurtă şi-o îndreptă spre mine. — Acum! Taci şi dă-i drumul! — Dar. Apoi m86 .. dacă nu fugi acum. rosti. fiu al lui Corwin. îşi ridică vîrfurile degetelor de la mîna stîngă la frunte. Poate că ar trebui să mă duc undeva într-o mînăstire Zen şi să mă autoconving că nu contează.. Era foarte linişte. rosti apoi.. Grăbeşte-te! — Ce se-ntîmplă? Ce. la poalele unui mal abrupt. Eu. Ridică arma. rosti printre dinţii încleştaţi.— Oh.. Am depăşit prima cotitură şi mă îndreptam spre următoarea. eşti un om mort! I-am urmat sfatul. cred. folosindu-mă de adăpostul oferit de stînci şi frunziş.. ridicînd un nor de pietriş şi lăsînd cîteva fîşii de cauciuc în urma virajului în „U". Apoi o îndreptă direct spre abdomenul meu.. Sunetele se transmit uşor în locuri ca ăsta. Deodată. Merle. Apoi am încetinit. Lasă-mă aici. M-am năpustit în josul dealului şi am derapat în curba din dreapta. — Oh-oh. Mi-am croit drum către cotitura ultimă din cele patru. cînd am rotit rulota. ţinîndu-mă pe partea mai întunecată a drumului. O bufniţă. grijuliu să merg în linişte. Am pornit înapoi. cheile sînt în contact. Am deschis uşor portiera şi n-am închis-o total după ce m-am strecurat afară. Încă o complicaţie blestemată. Doamne. Coborî ţeava şi trase un glonte în pămîntul dintre picioarele mele. lîngă nişte arbuşti. Du-te la maşină şi întoarce-te la hotel în clipa asta. Mă mişcam mai lent decît voiam. — Merlin.

Am avut grijă să distrug doar încuietoarea. Cadavrul dispăruse. cu excepţia crengilor bătute de vînt. Dispăruse undeva. Am lăsat rulota în parcare. Valiză pe raftul de bagaje. Apoi am intrat în hotel. dar n-am auzit zgomotul niciunei activităţi din hol. dar n-am izbutit să localizez nimic care să-mi dea vreun indiciu despre ce se petrecuse după plecarea mea. şi mai lent încă. Cîteva alte haine 87 . deoarece domnul Brazda părea un tip de treabă. nu aşteptam un răspuns. dar nu era nimeni prin preajmă. Am traversat către locul unde se prăbuşise Martinez. am intrat şi m-am îndreptat spre oraş.am oprit şi am cercetat zona în care ne aflaserăm. aşa că n-am făcut-o. Încordare. Nu se mişcă nimic. De fapt. M-am deplasat mai aproape. dar mi s-a părut lucrul potrivit să fac pregătiri pentru spargerea uşii şi pentru intrare. Am ascultat cîteva minute. lîngă locul unde fusese parcată mai devreme. folosindu-mă de camuflaj. lăsînd uşa şi reputaţia intacte. Nimeni la vedere. precaut. apoi m-am strecurat iute înăuntru. m-am dus la camera lui Luke şi am bătut la uşă. gata să încremenesc. Nu acolo. Nici un sunet nu trăda vreo prezenţă în mişcare. Am străbătut zona. am făcut o examinare rapidă. să cad. m-am oprit iar şi am ascultat timp de cel puţin un minut. Mi-a luat ceva mai mult timp. Am întins mîna şi am aprins lumina. N-aveam nici un motiv să strig. M-am întors la rulotă fără nici un incident. Nici măcar nu puteam face vreo speculaţie despre ce naiba se petrecea. Nimic la vedere. Am înaintat lent. Haine agăţate în dulap – nimic în buzunare cu excepţia a două cutii de chibrituri şi un stilou şi un creion. M-am ghemuit şi am continuat. goală. să mă scufund sau să o iau la sănătoasa dacă situaţia ar fi cerut-o.

Nimic în cizme decît o pereche de bretele. numai că mie nu-mi Basil Henry.. Am cotrobăit prin pantaloni. Nimic neobişnuit acolo. Mă enerva că scormonise printre hîrtiile Ghostweelului meu. De fapt. H.H. Din reflex. Evident că-şi punea mucurile în buzunar cînd se avînta în sălbăticie. Într-un buzunar ascuns se afla o bandană mototolită şi un pieptene în celălalt. dar am descoperit mai apoi cu vîrful degetelor cîteva mici ghemotoace de hîrtie albă într-unui din ele. Tutun. din moment ce cîteva mici fragmente cafenii pe o hîrtiuţă îmi dau răspunsul. 11 88 . Salopeta fusese aruncată pe un scaun. Nimic în buzunarul din dreapta faţă. (1895-l970) – istoric militar britanic. I-aş fi lăsat şi eu o notiţă. trad.. Erau bucăţi de hîrtie pentru ţigări. Mi-am reamintit cîteva evadări alături de el. Am căutat chiar şi în rezervorul w. O copie după „Strategia” lui B. N-are sens să devin complet paranoic. Am verificat buzunarele cămăşii care la început păreau goale. ciorapii lîngă ele.). Nu-mi păsa că va afla că intrasem în camera lui. (n. am desfăcut cîteva. Nimic care să-i explice comportamentul straniu. am intrat în pat şi am redus lumina. L. Nu fusese întotdeauna atît de ordonat. mai degrabă îmi plăcea ideea. Lăsînd cheile maşinii pe noptieră. Pe lîngă asta. M-am dezbrăcat.şi lenjerie într-un sertar. critic. altceva nimic. Liddell Hart11 zăcea pe noptieră. Obiecte de toaletă în trusa de bărbierit ori aranjate cu grijă pe raft. apoi am continuat să caut sub saltea şi în dosul sertarelor. Ciudate mesaje secrete? Nu. cu un semn de carte pus la vreo trei sferturi în interiorul volumului.c. Uluit. am plecat de acolo şi m-am întors în camera mea. am făcut un duş. cizmele pline de praf lîngă scaun. am băgat încărcătorul în buzunarul meu. Nimic. autor al unor studii despre rolul tancurilor în strategia modernă a războiului. îmi datora o explicaţie a naibii de bună pentru comportamentul lui din munţi.-ului. ziarist. un încărcător în stîngul.

am pierdut timpul prin jurul hotelului pînă la ora cinei. exact cum spuneam. M-am dus la recepţie. Aşa că am făcut o plimbare lungă prin oraş. Era la fel cum o lăsasem. am pus cheile la loc. am luat masa şi am verificat iar camera. Probabil că era singurul om de pe Pămînt în care crezuse 89 . cu părul negru brăzdat cu alb şi poate un pic rărit în creştet. Nimic neobişnuit acolo. — Ce-ai făcut mai exact în ziua aia? — I-am verificat camera dimineaţa. M-am întors puţin după prînz. —Şi spui că Luke nu s-a arătat a doua zi? rosti. sorbind o bere şi povestindu-i necazurile mele. am mîncat. nici un indiciu. După ce mi-ai spus să vin. la lumina zilei. Ţi-a trimis vreun mesaj? — Nu. Nimic nou. Afară era o noapte răcoroasă. îndesat. Apoi am luat micul dejun şi am verificat din nou. înstelată. Era neschimbată. Nimic. Am luat avionul azidimineaţă şi am zburat aici din Albuquerque. după care te-am sunat. cît şi avocatul tatălui meu. pe vremea cînd el locuia în zona asta. iar el era un bun ascultător. Stăteam în biroul casei sale semirurale din nordul New York-ului. — Şi ai verificat iar azi-dimineaţă? — Da. Chiar am escaladat panta şi am aruncat o privire in jur.place să creez probe şi aveam un puternic presentiment că n-o să se mai întoarcă. Iar nimic. 6 Era un bărbat scund. Nici urmă de cadavru. Am împrumutat cheile maşinii şi m-am dus înapoi în locul în care fusesem cu o seară înainte. cu un chip oarecum roşu. am făcut o rezervare şi m-am culcat devreme. Numele lui era Bill Roth şi fusese atît prietenul. Clătină din cap şi îşi reaprinse pipa. M-am întors.

asta sună mai mult ca una dintre problemele lui Carl. spuse. Pentru un timp. Apoi. din nou. cutia Pandorei a fost deschisă. Dar oricum îl cunoscuse pe Tata mult mai bine decît mine. Pînă şi cealaltă acţiune pe care am făcut-o pentru Amber pare destul de serioasă prin comparaţie. Oricum. din nefericire. cu toate că mi-am pierdut minţile studiindu-ţi limbajul. în urmă cu un an şi jumătate. înainte de a termina. Regele Haosului. Apoi Flora a vrut să-şi refacă biblioteca – o sarcină nu tocmai uşoară – după care a apărut o veche patimă – n-am aflat niciodată dacă pentru reunire sau răzbunare. m-a plătit în aur. Chicoti. Am încuviinţat. m-am gîndit să adaug „Avocat al Tribunalului din Amber" pe cartea mea de vizită. la naiba. pentru că aveam impresia că Tata voia ca Bill să afle ce se petrecuse. — Dincolo de asemănarea fizică. Bill părea că înţelege şi crede. Oh. ca ea so traducă şi tu să vezi scăpările? — Asta. aşa cum o auzisem din gura lui.. Îl vizitasem de cîteva ori timp de opt ani – cel mai recent. de fapt.Tata şi eu la fel. Şi. Numai că 90 .. Alice. simţind că-i datoreză un fel de explicaţie pentru tot ajutorul pe care i-l dăduse. Cu care mi-am cumpărat domeniul din Palm Beach. continuă. — Am remarcat înainte cît de tare semeni cu tatăl tău. în afara Curţilor Haosului. — Cealaltă acţiune? Vrei să spui Înţelegerea – atunci cînd Random a trimis-o pe Fiona cu o copie a Tratatului de Structură a Modelului cu Swayvil. la înmormîntarea soţiei sale. De ce n-ai vrut pur şi simplu o despărţire ca orice alt tînăr sensibil? Sau un testament scris sau pur şi simplu adevărul? O înţelegere între parteneri? Ceva de genul ăsta? Nu. Pentru un timp. Îi spusesem povestea tatălui meu. Şi acum tu vii cu o poveste care mă face să cred că. N-am să uit niciodată noaptea în care a sosit călare cu spada la şold şi mi-a cerut să-i găsesc o grămadă de compost care dispăruse. da. acolo avea obiceiul de a se arăta ca un pilot de război doborît în spatele liniilor inamice.

Iowa. N-a spus niciodată. Prin definiţie. Taică-su e băgat în ceva? — N-a pomenit niciodată. îşi aprinse iar pipa. Prietenul tău. Ohio – unul din ele. Ce-mi scapă? Bău o gură de bere. am remarcat. — Okay. Luke – de unde e? — De undeva din Midwest. presupun. Al tău. Şi apoi. S-ar putea spune că aveam un fel de acord tacit că asemenea lucruri depăşeau anumite limite. — Cum l-ai întîlnit? — Am fost împreună elevi în prima clasă. nici măcar nu erai sigur cum se comportă majoritatea oamenilor de aici. De fapt. Aveai toate motivele să schimbi subiectul. pare-se. 91 . părţile cu magia neagră şi moarteainstantanee sînt teritoriul meu. Mă sperie de moarte şi nici măcar n-aş şti ce sfaturi să-ţi dau. totuşi. — Nu e normal. cred că mi-a spus: Nebraska. Evident şi el a făcut la fel. Dar nu ţi-ai pus niciodată întrebări despre Luke? — Bineînţeles. Fac lucruri asemănătoare la un nivel lumesc tot timpul. Şi eu la fel. are acea însuşire de magie neagră şi moarte-instantanee pe care. Merle. — Mm-hm. un punct nevralgic e ceva de care nu eşti conştient. — Are fraţi sau surori? — Nu ştiu. spuse. să eviţi problemele. Tu ai crescut într-un loc straniu despre care nu puteai să vorbeşti. — Nu ţi se pare cumva ciudat – că n-a pomenit niciodată de familia lui sau despre oraşul natal în toţi aceşti opt ani de cînd vă cunoşteaţi? — Nu. Eşti silit să priveşti lucrurile mult mai diferit decît o fac eu. Una peste alta. am avut o mulţime de materii împreună. Dar el îmi respecta tăcerea. s-ar putea să-mi nuanţeze gîndirea prea mult. nici eu nu i-am vorbit vreodată despre ai mei.genul ăsta de muncă era uşor de priceput. — Ei bine. o moşteneşti de la taică-tu. cînd ai revenit.

— Şi amîndoi eraţi nou-veniţi în oraş.. Am ajuns să ne cunoaştem. acum. bănuiesc că am început să ne respectăm reciproc. încercînd să ne demascam unul pe altul. Eu simţeam exact la fel şi i-am spus-o. E un fel aparte de prietenie. fără alţi prieteni. Dacă eu făceam ceva – ieşit din comun – el încerca să mă întreacă. Amîndoi aveam dreptate. Hotărîse că amîndoi sîntem destul de buni. — Nu. — De ce nu? — La fel simţea şi el. Cînd am ajuns amîndoi în finala olimpică. Am încuviinţat încet. Nu-i nimic rău în asta. da. — Nu toţi sînt la fel? — La început. rosti Bill. — Asta pot s-o înţeleg.. Atîta doar că prietenia voastră pare mult mai aparte decît a majorităţii. Sînteţi prieteni în unele privinţe. — Poate că da. nu-i mai păsa. — Deci aţi ajuns treptat-treptat să constataţi că amîndoi vă înşelaţi? — Nu.. pe parcurs.? — Undeva. şi a lăsat lucrurile exact aşa. V-aţi potrivit din prima. Uneori pentru totdeauna. să încercăm să ne vedem cu aceleaşi fete.. De-abia dacă ne vorbeam unul altuia. 92 . ceva s-a rupt. — Şi. Am ajuns astfel să ne placă acelaşi sport. Am început să ne batem reciproc pe spate şi am rîs şi am ieşit în oraş şi am luat cina şi am stat toată noaptea sporovăind şi el spunea că nu dă o para chioară pe olimpiadă şi am spus că nici eu. Nu-l plăceam de fel şi el nici atît. Am izbucnit în rîs şi am băut. Credeam că e un bastard încrezut care se socoate de zece ori mai bun decît cei din jur. Atunci am devenit prieteni. să încercăm să ne depăşim reciproc notele. Şi viceversa. Spunea că a vrut doar să-mi demonstreze că e mai bun ca mine şi că.

— Şi reacţia ta. Pe cine urmărea? Pe amîndoi? Doar pe Luke? Sau doar pe tine? — Nu ştiu. — Exact. deoarece unii dintre ei s-au 93 . Rudele mele sînt ca un mosor cînd vine vorba să dea de urma unor asemenea chestiuni – mult mai puţin ordonate decît sînt în Haos – nici măcar nu pot hotărî cu exactitate cine e mai bătrîn. v-a pîndit. în final. nu sînt. — Nu. — Cred că şi Luke e la fel. aparent Luke ştie – judecînd după felul în care mi s-a adresat acolo. mai e ceva care mă frămînta. apoi a deschis focul. Doi băieţi atît de apropiaţi ca voi n-ar trebui să aibă nimic de ascuns. — Atunci? — Asta e departamentul tău. Dacă el a fost „Ş" – sau agentul lui „Ş" – atunci de ce s-ar mai fi ostenit să converseze cu tine în bar? — Acum am impresia că toată treaba a fost o construcţie elaborată pentru acea ultimă întrebare. l-a făcut să creadă că da. V-a urmărit pînă pe dealuri. Nu sînt sigur cui i-a fost destinată prima împuşcătură. Tu crezi că. După asta. într-adevăr. — Ei bine. — Bănuiesc că ai dreptate. — În afară de asta. Şi am citit o mulţime despre genealogie. — Ce? — Acest Martinez. dacă Luke ştie ceva despre Amber. Totuşi. Ce înseamnă asta? — Tu nu eşti o fiinţă omenească obişnuită. s-a oprit cînd v-aţi oprit voi. Luke nu e Amberit? — N-am auzit niciodată de vreunul ca el în perioada pe care am petrecut-o aici după război.— Aşa că tot n-are sens. urmărea pe cineva din Amber? — Poate. continuă Bill. a tras în Luke – pentru că imediat Luke l-a atacat şi el se apăra. mai degrabă decît răspunsul. Am încuviinţat.

. Dar Fiona spunea că Modelul ar trebui să fie în stare să conţină orice. fie voi fi distrus dacă încerc. Fiona şi Gerard mă luaseră să-mi arate Modelul. Random. Fără glumă.născut în cursuri diferite ale timpului – dar sînt destul de meticuloşi… — Haos! Ai dreptate! Eşti plin de rude şi acolo! S-ar putea să. Am chiar cunoştinţe mult mai vaste despre familiile de acolo. Cred că îi ştiu aproape pe toţi cei care pot manipula Umbra. El a spus că par antitetice şi că.. Blestematul aproape că m-a ucis. Sau pot sta într-un loc şi pot să aducă lucruri din Umbră la ei. chiar şi a 94 .. Şi el e un unchi de-al meu. dar Fiona a fost convinsă că voi reuşi cu ajutorul ei. E un fel de contrariu.. chiar şi Logrusul. Luke nu face parte din ei şi. şi. — Stai o clipă! Există şi la Curţi oameni care pot merge în Umbră? — Da. probabil prima variantă. Se mişcă încontinuu.. — Deci tu l-ai parcurs? — Da. — Credeam că trebuie să traversezi Modelul ca să dobîndeşti puterea asta? — Ei au un fel de echivalent numit Logrus. Foarte periculos. — Cine e Suhuy? — Stăpînul Logrus-ului. din cîte ştia ea despre Logrus. A simţit că Modelul din Amber şi Logrus-ul din Haos sînt incompatibile. — Nici vorbă. E un fel de labirint haotic.. acesta ar fi trebuit să acţioneze asupra oricui. fie Modelul va distruge imaginea Logrus-ului din mine. care o pot traversa.. — Şi ai traversat şi Modelul? — Da. Atunci am intrat în contact cu Suhuy şi l-am lăsat să arunce o privire asupra lui.? Am clătinat din cap.. că nu pot să port imaginile amîndurora în mine. Pentru un timp te dezechilibrează mental. Am fost. Aşa a crezut Suhuy.

— Şi alte căi? 95 . astfel încît niciodată nu vor fi la fel de buni ca originalul. Şi poţi urma prin Umbră un călător sau o creatură magică. Şi. cît şi Modelul.. Interfeţele Umbrei sînt cele mai subţiri acolo. noi chiar avem legături comerciale cu ei. Totuşi. există diverse căi prin care se poate. într-o clipă. Julian în Arden. indiferent cine eşti. Din acest motiv continuăm să menţinem patrule. rutele stabilite devin din ce în ce mai uşor de urmat. Nu înţeleg cum l-ai dus pe unchiul tău Suhuy în beciul castelului Amber. Şi apoi mai sînt locuitorii diverselor regate din Umbră din vecinătatea Amberului şi a Haosului. Unii dintre cei buni pot deveni adepţi – dar imaginile lor despre Model sau Logrus sînt imperfecte. ieşirile sînt mai grele. — Oh. Cam cum e balada lui Thomas Rhymer. Aşa că m-au lăsat pe mine să decid şi am ştiut că trebuie să-l traversez. Aşa am şi făcut.. ea n-a fost de acord să. Gerard pe mare şi aşa mai departe. Există un număr de fiinţe magice. cu timpul. dar ne îndepărtăm de subiect. — Toate astea sînt fascinante. Clătină din cap. — Stai o clipă. ca Unicornul de pildă. stînd în Umbră cît timp o poţi urmări. Bill ridică mîna. Totuşi. pentru rudele mele de la Curţi. Am reuşit. Suhuy a recunoscut că Fi avusese dreptate şi a presupus că treaba asta e legată de descendenţa mea amestecată. şi încă port atît Logrusul.Modelului. Dar la nici un capăt n-au nevoie nici măcar de o iniţiere pentru a rătăci pe oriunde. De fapt. Şi un călător prin Umbră poate conduce şi o armată acolo. tocmai datorită vecinătăţii lor cu ambele centre de putere. am un set de Atuuri atît ale Haosului cît şi un set de Atuuri ale Amberului. care pot călători oriunde vor. În ambele locuri sînt crescuţi vrăjitori atotputernici. Mai există cineva care poate să meargă în Umbră? Sau mai există şi alte căi prin care se poate face? — Da. Dar se pare că mari armate invadatoare au izbutit să pătrundă.

Acolo am aflat. — Cine le face? — Există un număr de specialişti la Curţi.— Poate o Umbră-furtună. — Ce-i asta? — E un fenomen natural. — Cîte seturi sînt în circulaţie? — Nu ştiu... fie în Logrus. Cineva ar putea învăţa să le folosească? — Da. e necesar să fii iniţiat fie în Model. Din cîte am înţeles. Îşi isprăvi berea. cînd o asemenea furtună se declanşează. Unii dintre ei pot face un fel de set pe jumătate bun.? — E original. poate trece printr-un mare număr de umbre înainte de a dispărea. Uneori provoacă o mulţime de stricăciuni.. Dar adesea transportă lucruri în timpul înaintării. alteori foarte puţine.. dar nu prea bine înţeles. venind din Amber şi din Curţi. O teorie legată de originea lor se referă la frecvenţele undelor care pulsează în afară. totuşi. — Şi setul pe care l-ai găsit acasă la Julia. — Asta include şi oameni? — Se zice că se mai întîmplă. — Ce ştii despre Atuuri? întrebă. — Acei vrăjitori despre care pomeneai – din regatele adiacente. pentru a le fabrica cum trebuie. pe care rişti folosindu-l – se poate să mori sau să ajungi în iad.. Ar putea vreunul din ei să fabrice un set de Atuuri? — Da. configurînd natura umbrelor. Oricum. uneori însă reuşind să ajungi în locul spre care te îndreptai.. Şi mai sînt Fiona şi Bleys în Amber – şi eu cred că l-au învăţat şi pe Random. Am făcut la fel cu a mea. numai că ale lor ar fi mai puţin perfecte. — Cum îţi explici asta? 96 . Cea mai bună comparaţie la care mă pot gîndi e o furtună tropicală.

liniile şi braţele mele parcă se contopiră şi mi-am deschis palmele şi am prelungit liniile în afară. şi n-am auzit niciodată de el. am spus. am comandat bere adevărată. — Dar am nevoie de toate datele ca să reflectez. Am comandat în Umbră două beri. lent. Asta-i tot. Bill îşi drese glasul. Mi-am mişcat braţele. respirînd adînc de cîteva ori. O sticlă de bere aburindă se ivi în fiecare mînă. — Nu recunosc marca. — Înţeleg. Într-un tîrziu. ca muşcăturile pe o pereche de undiţe. salturile lor. am simţit smuciturile. — La asta mă refeream cînd am vorbit despre contrariul unei plimbări în Umbră. răspunse. Liniile continuau să se prelungească printr-o infinitate de Umbre pînă cînd întîlniră obiectele dorinţei mele – sau pînă mi-am pierdut răbdarea şi concentrarea. fără informaţii? Eşti pregătit pentru o altă bere? — Stai. În cele din urmă. — Iată-le. Te-am scutit de un drum la bucătărie. — Mă tem că nimic din toate astea nu e prea eficient. ca să nu mai vorbesc de limbă. Doar o clipă. în afară prin Umbră. 97 . Le-am înşfăcat şi i-am înmînat una lui Bill. am spus şi le-am rulat rapid înapoi. Mi-am formulat dorinţa şi două dintre liniile mişcătoare din interiorul apariţiei crescură în luminozitate şi grosime. imitînd ondulaţiile lor. Eşti sigur că e bună? — Da. Merle? — Caut ceva.— Cineva care ştia cum să-l facă a învăţat pe altcineva care putea să înveţe. Am închis ochii şi am vizualizat imaginea Logrus-ului în mişcare – în perpetuă mişcare. Privi eticheta portocalie şi ciudata inscripţie verde de pe ea. spuse. — Uh – ce faci. Cum altfel să rezolv. am răspuns.

98 . rosti Bill.. pentru că eram mai interesat de alte aspecte ale problemei.. — Straniu. La fel şi cealaltă.— Uh – nu ţi se-ntîmplă să fi luat şi un deschizător. aşa cum am făcut eu. i-am explicat. De obicei.. — Ai spus ceva pe care nu l-am perceput cum trebuie.. Cînd deschise prima bere. Ai spus că tu şi Luke reuşiserăţi să ajungeţi în finalele olimpice şi apoi ati renunţat? — Da. Şi. A doua zi dimineaţa am făcut o plimbare lungă în apropierea unui pîrîiaş şerpuitor.. numi iau berea în felul ăsta şi am uitat să. — Ce? — Ai putea să comanzi şi o pizza? — Ce topping vrei deasupra? am întrebat.. — E-n regulă.. — Şi timpul lui era apropiat de al tău? — Al naibii de apropiat. Se ridică. remarcă. al meu era apropiat de al lui. peste care am dat în dosul terenului unei ferme aparţinînd unui vecin şi client de-al lui. Ne-am plimbat alene... — Ce domeniu? — Diverse probe de altletism. aceasta făcu puţină spumă şi fu nevoit s-o ţină deasupra coşului de gunoi pînă cînd se linişti. Eram amîndoi alergători şi. Bill cu un baston în mînă şi o pipă între dinşi şi continuînd şirul de întrebări din noaptea trecută. Nu. uneori. se duse în bucătărie şi reveni un pic mai tîrziu cu un deschizător. Apoi gustă din bere.. — E-n ordine. nu-i aşa? — Oops. Mă-ntreb. Iartă-mă. ştergîndu-şi mîinile pe batistă. — Cel puţin e o bere bună. rosti. — Lucrurile pot deveni un pic agitate atunci cînd le grăbeşti. am zis. O să.

99 . asta slăbeşte un punct. oricum.. care zbură plescăind în pîrîiaş. dacă zici că era talentat şi că Luke într-adevăr e colecţionar de artă. sînteţi de cîteva ori mai puternici decît o fiinţă omenească obişnuită. remarcă. — Mi se pare mai mult decît o coincidenţă. — Nu te contrazic. dar nu distruge tiparul. cu un metabolism fantastic care vă dă o vitalitate neobişnuită şi cu puteri de recuperare şi regenerare la fel de neobişnuite. Din cîte am auzit. spuse. — Mi s-a părut ciudat că îl cunoştea şi pe pictorul ăla ocult şi nebun. am răspuns. că băiatul ăsta ar putea fi aproape la fel de bun cum eşti tu la sport. Clătină din cap şi o pornirăm pe potecă. cu o potecă bine bătucită pe mijloc. Mai puţin ciudat.. e chiar atît de priceput în artă? — Cum? — Artă. Obişnuiam să mergem la vernisaje şi muzee destul de regulat. totuşi. Băiatul ăsta îşi ascunde trecutul ca şi tine şi. — Nu pricep. voi. pe urmă. Spune-mi. Mai sint şi alţi oameni ca el pe-aici – foarte puternici şi rapizi. Chiar îi place atît de mult încît să o colecţioneze? — Da. se dovedeşte că. — Nu era obligat să-mi spună că-l cunoştea pe Melman. Pufni şi lovi cu bastonul o pietricică rotundă. Amberiţii. — Ei bine.— Ce? Malul deveni mai abrupt şi am traversat pe cîteva pietre în partea cealaltă unde drumul era mai larg şi relativ plat. ştie cine eşti tu de fapt. Cum se face că Luke e în stare să te ajungă în performanţe de înalt nivel? — E un atlet bun şi se menţine în formă. Numai că mi se pare prea mult pentru o coincidenţă. spuse.

îîî. Nimeni nu trebuie să-şi facă griji că voi unelti. Dacă nu e într-adevăr de aici nu ştiu de unde naiba vine. am spus. dar am senzaţia că băiatul e foarte ciudat. Eu nu fac altceva decît să elaborez un caz circumstanţial. Ce înseamnă asta? — Te referi la titluri? Sînt Duce al Graniţelor de Vest şi Conte de Kolvir. — M-am gîndit de mai multe ori.— Adevărat.. apoi: — Spune-mi – total în afara subiectului – care e. Nimeni nu e în siguranţă. asta e o veste bună. totul era liniştit pe frontul intern. conducîndu-mă pe o cotitură şi oprindu-se să privească un stol de păsări luîndu-şi zborul dintr-o zonă mlăştinoasă de peste apă. fireşte. nu vor exista vendete legate de succesiune. — Atunci probabil că am exagerat pe linia asta. rosti Bill. — Conform ultimelor veşti. cu pietre rotunjite şi nisip.. Am ridicat şi eu din umeri. Bill se aşeză pe o proeminenţă situată în umbra lor 100 . Am aprobat. Dar toate astea plus calităţile lui fizice. rangul tău? întrebă. după noaptea trecută. — Ce înseamnă asta? — Înseamnă că eu nu sînt un Prinţ de Amber. — Am citit prea multă istorie. Puteam vedea apoi la înălţime şi cîteva rădăcini la vedere ale copacilor care creşteau pe culme. oricum. Privi inapoi în direcţia din care veniserăm. — Ei bine.. — Hm. — Ce vrei să spui cu „Hm"? Ridică din umeri. înălţîndu-se uşor pe vreo nouă metri pînă în locul unde întîlnea un taluz abrupt de vreo doi metri şi jumătate înălţime. Cîteva alte cotituri ne purtară spre o zonă întinsă.. — Ce vrei să spui? — Eşti fiul unui Prinţ din Amber.

ori vom afla că s-a dus în altă parte. — Poate că ar trebui să mă întorc. şopti. Bill se ridică şi îşi întinse oasele. Mi-am găsit pipa şi am umplut-o şi am aprins-o şi am aşteptat. — Frumos. Mă gîndeam doar că dacă am aştepta cîteva minute. Am aşteptat cam cincisprezece minute. Bill privea înapoi pe drumul pe care veniserăm. un pic mai tîrziu. în stînga lui. Dar nu se arătă nimeni. Atîta doar că povesta ta m-a făcut un pic prudent – sau paranoic.şi îşi reaprinse pipa. spuse. L-am zărit fugitiv. Am coborît glasul. Lam pierdut din vedere cu toate cotiturile pe care le-am parcurs. — Poţi să-l descrii? — Nu. Nu cred că e ceva pentru care să ne facem griji. Plăcut loc. Multora le place să rătăcească pe aici. ori îşi face apariţia. Apa plescăia şi susura pe un ton liniştitor şi am urmărit-o scînteind un timp. — Alarmă falsă. spuse. — Pe urmă. — Vreo bănuială? 101 . Într-un tîrziu. am spus. E o zi frumoasă. Începu să meargă şi am mers alături de el. L-am privit. — E ceva acolo? — Puţin mai devreme. M-am aşezat şi eu în apropiere. — Presupun. — Uh-uh. — Probabil nu e nimic. Nu sînt sigur care dintre astea. această doamnă Jasra mă nelinişteşte. Zici că a apărut prin Atu – şi avea în gură dintele ăla care te-a scos din minţi? — Exact. am zărit pe cineva venind în direcţia asta – la oarecare distanţă în spatele nostru. cu acelaşi pas. — Ai mai întilnit vreuna ca ea înainte? — Nu.

— S-ar putea. De ce un Atu care te teleportează într-un loc în care să faci schimb de ghicitori prosteşti sau să-ţi pierzi capul? — Am senzaţia că s-a vrut mai mult ultima variantă. asta-i tot. voită sau nu. există o mulţime de lucruri despre care n-am habar. — Nu ştiu. Dar.. Ştii ceva? Pariez că toate astea sînt un fel de capcane. Pur şi simplu gîndeam cu voce tare. E aniversarea bătăliei de la Camerone. Există cumva vreo semnificaţie anume sau vreo putere reală care ar putea fi dobîndite ucigînd pe cineva din neamul tău. Numai că „Ş" pare prea bine organizat pentru a fi un caz mental. A recunoscut că stăpînul lui nu i-a spus niciodată că e cazul să acţioneze. Legiunea Străină Franceză îi lasă pe toţi să se îmbete pe 30 aprilie şi încă două zile după aia ca să se trezească. 102 . în perioada asta specială a anului? — Nimic de care să fi auzit vreodată. — Şi de ce Sfinxul? rosti brusc. Dar tu eşti cel priceput în domeniu. A fost ideea lui. — Da. — Melman îl socotea important. Dar cu siguranţă e bizar. fireşte. Cît despre celălalt. — Şi de ce chestia asta cu Noaptea Walpurgiei? Îmi pot imagina o dată anume care să semnifice ceva pentru un psihopat. Sînt foarte tînăr în comparaţie cu majoritatea adepţilor. Amîndouă variantele mi se par şubrede. căutînd Atuurile. dar nu eşti de acord nici cu Walpurgia.Am clătinat din cap. Aş fi surprins dacă n-ar veni cu o asemenea coincidenţă. Am băgat mîna în buzunar.. dar era şi el implicat. şi îmi pot imagina oameni de diverse religii primitive dînd mare importanţă schimbării anotimpurilor. De pildă. Dar mă-ndoiesc că se potriveşte aici. — Într-un fel şi eu gîndesc aşa. Dar pe ce cale încerci să mergi mai departe cu asta? Spui că nu crezi că e un prost. unul dintre triumfurile lor.

E nevoie de intervenţia ta pentru a acţiona. cel puţin o vreme. Le-aş putea pune în seiful meu. Dar spune-mi.) 103 . bluegrass. Era un pic lipicioasă. mulţumesc. — Nu. Poate ar trebui să te descotoroseşti de ele. spuse. Salut. Hai să n-o căutăm cu lumînarea. Superbă zi. Purta o pereche de Levi's şi un tricou cu Grateful Dead12. Arăta de vreo douăzeci de ani. Apoi l-am auzit răsuflînd uşurat. fără ca tu să. — Oricum. răspunse. repetă George şi întinse mîna. Renumită pentru stilul unic şi eclectic. Nu aşa funcţionează. Mai mult decît crezi. E George Hansen... E fiul proprietarului fermei în spatele căreia ne aflăm. Părul de culoarea nisipului.. Eu. involuntar. — Salut. country şi pentru improvizaţiile lungi din concertele live (n. Sosea cineva. — Tu eşti expertul. — Recunoşti numele? 12 Trupă rock americană. Merle. Privirea lui George se deplasă spre mine. George! Silueta care se apropia făcu un semn cu mîna. rock. — Şi eu la fel. E în vizită la mine. la birou. înfiinţată în 1965 la San Francisco. — Merle Corey. Îl cunosc. Mi-am îndoit degetele. venind mai aproape. Era de înălţime medie şi îndesat. — Seifurile nu sînt toate sigure. nu? — Fireşte.. — E-n regulă. într-adevăr o zi bună. spuse. Privi din nou înapoi.— Lasă-le. muşcîndu-şi buza de jos cu dinţii. Am luat-o şi am strîns-o. amestecînd elemente de folk. Vreau să le am asupra mea. asta e ceva. — El e Merle Corey. Trebuie să existe o cale de a le verifica fără nici un risc. în loc să stăm în casă. răspunse Bill. Am izbucnit în rîs. e posibil să se strecoare ceva din peisajul de pe carte. trad. cu un pachet de ţigări mototolit în mîneca stîngă. spuse. Salut. Nu. De-aia am ieşit să ne plimbăm.

Se retrase. repetă. a mers mai departe. — Mda. se răsuci şi plecă. flutură mîna. Părea foarte schimbat.— Uh. — L-ai cunoscut pe tatăl lui. Stai mult aici? — Cîteva zile. Mă aşteptam să mă corecteze şi să pot face o glumă despre senilitatea precoce. preciză Bill şi îmi aruncă o privire peste umărul lui George. — Ce s-a-ntîmplat? am şoptit. sigur! — Sam Corey. În loc de asta. L-am privit pe Bill şi am observat că tremura. spuse. ţinuta. Merle. — Încotro te îndrepţi? — Afară din ţară. Şi mie mi-ar plăcea să călătoresc cîndva. numai că tu nu-l cunoşti cum îl cunosc eu. — Europa? — Mai departe. De unde eşti? — Din California. Mi-a părut bine. — Sam Corey. — Drăguţ om. repetă George. Ei bine. spuse. — Sună bine. Tatălui tău îi plăcea să-şi ţină casa curată. Vă las să vă bucuraţi de plimbare. — Îl ştiu de mic pe băiatul ăsta. mersul. — Poate vei reuşi. Şi nu mi s-a părut deosebit de aerian. — Poate. Imperceptibil. e înfricoşător! L-a cunoscut foarte bine pe tatăl tău – Carl Corey. — Plăcerea mea. — Mda? Oh. N-am văzut nici o urmă. i-am răspuns. Merle. Merle Corey. Păcătosul! Îmi pare bine să te cunosc. N-aş fi crezut că l-ai cunoscut pe tatăl meu. pentru că mi s-a părut că ceva nu e în ordine. Doar sub imboldul momentului am folosit numele Sam pentru tatăl tău. Crezi că e drogat? — Nu e genul care-şi bagă în venă. dar e momentul unei schimbări. cred. Dar n-a făcuto. eu o iau din loc. Felul lui de a vorbi s-a schimbat. dar nu se dădea în vînt 104 . de fapt.

— Hai să ne-ntoarcem şi să mergem în oraş pentru prînz. da. Una dintre aceste însuşiri este că. — Ar fi mai bine să-l lăsăm să creadă că ne-a păcălit. Oricare ar fi fost motivul 105 . şi asta nu-mi place. — Mă duc după el. spuse. — Nici eu. orice ai face – chiar ceva subtil sau magic – l-ar putea face să afle că sîntem pe urmele lui. — N-o să-i fac rău. aşa cum făcuse în prezenţa lui Luke timp de aproape doi ani. — Nu înţeleg. Erau cîteva lucruri pe care nu i le spusesem lui Bill. O să aflu. Pe de altă parte. — Bun. Nu te duce. E prea mult ca să fie doar o coincidenţă. fii recunoscător că ai fost avertizat şi fii prudent. înainte de a deveni prieteni. Vreau să mă opresc la birou să iau cîteva hîrtii şi să dau nişte telefoane. în general. am aprobat. nu exista nici un motiv să-i spun că port un laţ de sugrumat invizibil. Okay.după scosul buruienilor şi tuns iarba sau greblatul frunzelor. Sar putea să-l determine să facă sau să spună ceva care. Sînt şi alte căi. Pe drumul de întoarcere mi-am pus cîteva întrebări. Ştie că nu-l cheamă Sam. — Deci. s-ar putea dovedi de folos. am spus. Ani de zile George îi făcea treaburile gospodăreşti în curte. mă avertizează asupra intenţiilor rele îndreptate în direcţia mea. De pildă. — Aici ai dreptate. M-am răsucit. se comportă ciudat – şi tu crezi că ne-a urmărit? —Acum. mai tîrziu. înfăşurat pe încheietura mîinii stîngi. Apoi trebuie să mă întîlnesc cu un client la ora două. în timp ce era în şcoală. — Nu. Tu poţi să iei maşina şi să te plimbi în timp ce fac eu toate astea. care deţine unele însuşiri destul de neobişnuite. avînd în vedere sosirea ta aici. Lasă-l să plece.

Mai fusesem de cîteva ori înainte. Nu. Mi-am imaginat că oamenii erau fericiţi acolo. Un altul spunea că intrase în universul creat de el şi nu revenise niciodată. în felul care rostea cuvintele. deşi asta n-ar fi dovedit nimic. ceea ce părea posibil pentru că ieşise din raza de acţiune a Atuurilor. nu se putea ajunge la el decît prin intermediul Atuului său. era ceva în felul în care vorbea. M-am întrebat unde era el – dacă se mai număra printre cei vii. întîlniri implicînd invariabil un comportament 106 . în timp ce Bill se ocupa de afacerile lui. cred. Frakir nu-mi dăduse nici un semn că ar fi vrut să-mi facă rău.. dacă zvonurile despre moartea lui erau corecte. îmi spusese Bill. totuşi. M-am întrebat cum ar fi fost să creşti într-un loc ca ăsta.. Ciudat. Există o varietate de moduri prin care un Atu poate fi blocat. Casa părea bine întreţinută.comportamentului ciudat al lui George Hansen. datorită unui blestem aruncat asupra lui de mama mea şi că acum rătăcea fără ţintă prin Umbră. chiar vioaie. M-am îndreptat spre locul în care trăise tatăl meu cu ani în urmă. cu mai mulţi copii – lucru pe care l-am observat şi eu după cele cîteva jucării răspîndite undeva. Un altul glăsuia pur şi simplu că pierise undeva după plecarea lui de la Curţi – şi cîteva rude de-ale mele de-acolo mă asiguraseră că-l văzuseră pierind după ce rămăsese acolo un timp. Acum locuia acolo o tînără pereche.. De fapt. Am plecat cu maşina după prînz. Presupun că aş fi putut. într-o parte a curţii. Am parcat în susul drumului pe o ridicătură şi am privit casa. aceasta nu se întîmplase în Curţile Haosului. Ea chiar a refuzat să comenteze povestea asta.. fără un motiv anume. Oricum. se spune că aşa se procedează într-o situaţie de genul ăsta. Un zvon spunea că Tata îşi pierduse minţile în Curţile Haosului. Deci. deşi nu-mi plăcea să mă gîndesc la aşa ceva. dar nu intrasem acolo niciodată. Şi mai erau unii care susţineau că-l văzuseră după aceea în locuri situate la foarte mari distanţe.

Uneori. din care pînă la urmă îi gonise pe toţi ceilalţi clienţi ca să se bucure de muzica orchestrei fără a fi deranjat. cu hotărîrea de a căuta experienţă şi învăţătură în lumea umbrei în care sălăşluise el atîta vreme. Simţeam nevoia de a înţelege dacă l-aş fi înţeles şi pe el mai bine. Cercetările îmi luaseră o groază de timp ca să mă aleg cu această grămadă de zvonuri. Cu alte cuvinte. Altcineva îl văzuse beat şi violent într-un birt jegos. Regret profund asta. Asta îmi schimbase viaţa. Îmi oferise soluţia plecării de la Curţi. Nu puteam garanta pentru autenticitatea niciunei declaraţii. Corwin din Amber. Mai bine să nu aflu exact cum e înăuntru. pentru că unica mea întîlnire mai lungă cu el a fost cînd i-am ascultat povestea interminabilă dincolo de Curţile Haosului în ziua bătăliei pentru Model.. Trebuia să rezolv problemele stringente înainte de a continua căutarea. cu care comunica prin limbajul semnelor – şi că nici el nu vorbea prea mult. Am trecut încet pe lîngă casă: auzeam sunetele muzicii stereo prin ferestrele deschise. Urmîndu-mi călătoria. frumoasă.. puterile mele de concentrare pur şi simplu erau insuficiente.ciudat din partea lui. nu ştiam unde naiba se afla tatăl meu. Acum. deşi am încercat de mai multe ori. 107 . Cineva îmi spusese că Tata călătorea în tovărăşia unei dansatoare mute – o doamnă fragilă. Nu l-am putut localiza nici prin invocarea Logrusului. puţin mister face bine. eram pe punctul de a aplana o anomalie personală a unui loc şi de a începe munca. Credeam că sînt pregătit să încerc noi căi de a-l localiza – acum că proiectul „Ghostweel" era aproape gata – cînd cea mai recentă rachetă cu fecale a dat peste ventilator. şi se pare că nimeni altcineva nu ştia. Eram convins că acum dobîndisem cîte ceva din asta şi chiar ceva în plus. interveniseră alte lucruri. Dar fireşte că dacă se afla destul de departe. programîndu-mi să ajung la locuinţa lui Bill într-o lună sau două. Numai că el nu mai era disponibil să ne continuăm conversaţia.

. încercînd să mă gîndesc la ce alte lucruri ar fi trebuit să aflu din mintea lui. Mie mi se pare mai degrabă că asta a fost singura coincidenţă reală în tot ce sa întîmplat pînă acum. nu cred că Luke şi-ar fi pierdut timpul căutînd investitori. spuse. — Numai că Luke chiar ridicase problema de a face ceva conform celor spuse de Martinez. ştiind că şi eu am lucrat la aceeaşi companie ca şi Luke. ori Luke minţea. — Bănuiesc că e posibil. — Corect. Am încuviinţat. pe baza a ceea ce ştia deja. Cred că era foarte viclean şi. Cunoscîndu-l bine. Cred că şi aici spunea adevărul. a continuat să susţină că nu-l întîlnise niciodată. 108 . — Nu cred că Luke minţea. — Atunci. spuse.În noaptea aceea. De fapt. am spus. că nu luase contact cu potenţiali investitori şi că nu auzise vreodată de Dan Martinez. Mai tîrziu tu ai simţit că se prea poate ca toată treaba să fie un complot ca să te facă să laşi garda jos. În timp ce continuam să nimeresc în gol. pentru ca mai apoi să te izbească cu întrebarea despre Amber şi Haos. ori Martinez aflase cumva de planurile lui. pînă cînd n-ar fi fost sigur că există ceva în care să investească banii. totuşi. Numai că atunci cînd Luke a. m-am gîndit mai bine la toată afacerea. Am senzaţia că Martinez ştia o mulţime de lucruri despre Luke şi că voia doar o ultimă informaţie – dacă ştia ceva despre Amber şi Curţi. am stat pe verandă cu Bill. a reuşit să născocească ceva care să mi se pară plauzibil. A precizat. după cină. Cînd mai tîrziu 1-a văzut mort.. el a fost primul care a reluat conversaţia noastră curentă: — Încă ceva. — Da? — Dan Martinez şi-a început conversaţia cu tine făcînd aluzie la tentativele lui Luke de a găsi investitori pentru un fel de companie de computere.

— Cred că a conceput-o la fel cum a făcut Martinez şi. Şi tu ai minţit. — Mai e ceva? spuse.— Încep să cred. ştii bine. — M-ai băgat în ceaţă. — Mie îmi convine. spuse Bill. L-am întrebat din ochi cînd am intrat şi el dădu din umeri şi clătină din cap. E ceva real? — Da. În casă sună un telefon. — Scuză-mă. meditînd. am spus într-un tîrziu. M-am 109 . — Bănuiesc că ar putea fi. l-am auzit strigînd: — Merle. Se ridică şi intră în bucătărie. din motive similare. Am făcut-o.. dincolo de curiozitatea lui Luke. că şi povestea lui Luke a fost falsă. nimeni nu ştie ce e. Gîndeşte-te la asta. Voia să afle ce e. — Nu pricep. După cîteva clipe. Numai că nu văd cum ar putea fi – cum spui tu – concret. Apoi mai e chestiunea dispariţiei lui Luke. Apoi: Stai. Cred că voi urma sugestia ta şi voi păstra tăcerea. spuse. Ce informaţie? — Despre Ghostweel-ul meu. Nu. dar într-un fel adiacent. Am stat acolo un timp. ar putea fi smuls de la mine. a făcut-o să sune plauzibil pentru mine astfel încît să obţină informaţia pe care o dorea. Dacă e ceva mare şi foarte important. în afară de mine. Nu suport durerea. — Şi a fost dezamăgit să afle că era doar un exerciţiu de proiectare exotică. — Probabil că nici măcar n-ar fi trebuit să întreb – doar dacă tu crezi că e ceva concret şi vrei să-mi spui. Nu-mi spune. la care sînt sigur că nu te referi. Nici pentru Luke ori pentru oricine altcineva – pentru că. Nu văd cum intră în ecuaţie. l-am întrerupt. e pentru tine! M-am ridicat şi am intrat în casă.. pentru alte raţiuni decît a iniţia o companie? Bill îmi surprinse zîmbetul cînd am încuviinţat.

spre direcţia biroului lui şi am făcut un gest de pantomimă sugerînd mişcarea de ridicare a unui receptor şi de a-l ţine la ureche. mai degrabă o afirmaţie decît o întrebare. am spus. — Îmi pare rău. cumva familiară şi nu prea. — Merle Corey? — Eu sînt. am spus. Era o voce de bărbat. Tu şi Luke Raynard sînteţi prieteni. Am făcut un semn spre Bill. 110 . — Alo. începînd abia atunci să vorbesc. o întrebare. — Ţi-aş putea fi de mare folos dacă eşti cinstit cu mine. — Tu ştii ceva despre locurile astea? În sfîrşit. doar dacă nu-mi spui cine eşti şi de ce vrei să ştii. Am nevoie de ceva mai mult decît de „poate". — S-ar putea spune şi aşa. am spus iar. pînă cînd am auzit declicul. — Poate. E ceva serios. Am luat receptorul şi am aşteptat un pic. am spus. Nu-ţi pot spune. am spus ca să umplu golul. — L-ai auzit vorbind despre nişte locuri numite Amber şi Curţile Haosului? Din nou. — Cu cine vorbesc? am întrebat.gîndit rapid şi mi-am reamintit poziţia celorlaltor două telefoane din casă. — Măcar mă laşi să te-ntreb? — Dă-i drumul. — Te rog. — Poate. — Atunci probabil că şi răspunsul meu la întrebarea ta va fi tot ăsta. sperînd ca cel care sunase să creadă că ridicasem un telefon în derivaţie ca să răspund. — Am nevoie de o informaţie pe care cred că s-ar putea s-o ai. — Okay. Zîmbi uşor şi încuviinţă. Se opri. „Poate" e tot ce vei obţine. — Îmi pare rău.

— Ce vrei să spui? Care a fost cealaltă? — N-o să-mi spui – nici pentru autoapărare. — De ce nu? — Nu contează. 111 . — Te asigur că încerc doar să ajut persoana potrivită. dacă aş şti că ar fi într-adevăr cazul. O pauză. s-ar putea ca tu să fii cel în pericol. pînă cînd toate cărţile sînt pe masă. sînt în pericol în clipa asta? — Aşa cred.. Da. Ultima frază fusese rostită în Thari. — Pentru că unul dintre voi poate fi în mare pericol. Ce trebuie să fac ca să te conving? — Mm. — Cel care vine dintr-un asemenea loc sau cel care nu? am întrebat. vorbe. Doamne! spuse. Nu se poate. La revedere. Apoi: — Numai aşa accepţi? — Da.. una cîte una. Am continuat să tac. Lasă-mă să gîndesc. Nu-mi pot permite încă o greşeală. — Ca s-o iau cît se poate de direct. am răspuns. — Dacă el vine dintr-unul din locurile alea sau tu. O să te contactez curînd. Nu. nici ca să ajuţi un prieten? — Ţi-aş spune. asta n-a ţinut şi încă nu ştiu cu adevărat. Stai o clipă. ce-ţi pasă? l-am întrebat. — Încă un lucru. Tu hotărăşti unde. Ce zici de asta? Ne întîlnim undeva. Dar după cîte ştiu. În regulă. — Vorbe. Mă uit bine la tine şi schimbăm informaţii.Mi-am reţinut la timp o replică şi am simţit cum mi se accelerează pulsul. probabil că eşti. vorbe. Apoi: — Ei bine. am spus. — Asta nu-ţi pot spune. Presupunînd că amîndoi am veni din asemenea locuri? — Oh. — Lasă-mă să mă gîndesc. — Ce? Ce nu ştii? am spus. — Ce? — Dacă e vorba de mine.

— Mă rog. Era o seară potrivită 112 . am spus. — Mă gîndesc. el ar putea fi pericolul. — Nici eu nu sînt tocmai fericit. — Ascultă. Gîndeşte-te la alta. — Asta era întrebarea mea. ziua de azi e cea mai aproape de aşa ceva. Dacă vrea să pună ceva la cale. Fă-l să aştepte un pic. Oamenii care ştiu despre noi par să răsară ca ciupercile. — Cum se face că cine-dracu-o-fi-ăsta ştie pînă şi că eşti aici? au fost primele lui cuvinte. am făcut duş şi m-am îmbrăcat. Am condus la club şi am luat o masă liniştită pe terasă. Hai să nu fim aici cînd revine cu telefonul. Mi-am reînnoit garderoba din Umbră. Am reuşit să oftez şi să transpir în acelaşi timp în care puneam receptorul în furcă. — Aşa cum ai subliniat. — Nu-mi place treaba asta.Închise. Sună bine. Am sugerat asta pentru că vreau să mă întîlnesc cu tipu' ăsta. Du-te şi pregăteşte-ţi rapid cîteva haine noi şi mergem la un country club pentru cîteva ore. — Pentru mine e-n regulă. de ce să nu-l aţîţăm un pic? — Cum? — Părea un pic agitat şi nu cred că i-a plăcut sugestia ta mai mult decît mie. Mai bine decît drumurile la frigider. — La asta mă gîndeam şi eu. Bill veni în bucătărie. am spus. Păcat că nu e nici o cale de a-l localiza dinainte. Dar şi el va fi în mare pericol. Cîndva. mi-am aranjat barba. e decizia ta. cu o expresie foarte uluită pe chip. Probabil. chiar te duci? — Să fii sigur. asta ar fi trebuit să fie o vacanţă. Dar e cea mai bună ofertă de pînă acum. — Bună idee. Nu-l lăsa să creadă că stai şi aştepţi să sune.

ai. ne-am oprit să bem ceva în barul clubului. Mulţumesc. ne-am abţinut să mai discutăm problemele mele. însoţită de o Lună ca laptele." La naiba. Printr-o înţelegere tacită. ne-am urat noapte bună şi am mers direct în camera mea. a fost o idee bună. Întoarcerea s-a desfăşurat fără evenimente şi nu ne-a urmărit nimeni. Am ieşit din vesta mea cea nouă şi am agăţat-o în dulap. aşa că mi s-a părut un loc prietenos.. Era cea mai relaxată seară pe care o petreceam după multă vreme. Cînd am revenit în cameră. — Mda. Nu cumva. totuşi. despre care am aflat că fusese unul dintre locurile favorite de băut ale tatei. am spus. ASTA MI-A DAT O IDEE. Am ajuns puţin după miezul nopţii. scria cu majuscule. Am traversat încăperea din doi paşi mari si l-am înşfăcat. — Sigur. Îmi pare rău. NU ERAŢI ACASĂ CÎND AM REVENIT. am observat dreptunghiul alb pe perna patului meu. — O să te înştiinţez cînd apare. spaniolă în original (n. rosti. trad. M-AŞ SIMŢI MAI BINE CU MULŢI OAMENI ÎN JUR.? — Nu.. nici o veste de la el. DAR NICIUNUL SĂ N-ASCULTE CE VORBIM. din întîmplare. fragmente de muzică de dans auzindu-se din încăperea alăturată. — Îmi pare rău. Bill părea că se cunoaşte cu toţi cei de-acolo. — De nada13. După aceea. Primul meu gînd urmînd impulsului. LA ZECE. a fost că el n-ar fi putut face nimic altceva decît să piardă un pic de 13 Pentru nimic – în lb. Primul meu impuls a fost să merg şi să-i spun lui Bill. DAR TE-AM VĂZUT LA CLUB ŞI AM ÎNŢELES CĂ-ŢI DOREAI SĂ IEŞI ÎN ORAŞ.) 113 . Am petrecut o mulţime de seri frumoase aici cu tatăl tău. HAI SĂ NE ÎNTÎLNIM ÎN BARUL DE ACOLO. înmiresmată şi înstelată. MÎINE SEARĂ. „ÎMI PARE RĂU. mi-am scos pantofii cei noi şi i-am pus şi pe ei acolo.pentru aşa ceva.

Am coborît în bucătărie după ce m-am bălăcit şi m-am pieptănat ca să fiu în formă şi am apelat la Umbră pentru băuturi proaspete şi o cămaşă. Numai că acum era zi. Cum ştiuse „Ş" că eram aici e neimportant. Pe masa din bucătărie se afla un bilet. iar întîlnirea era stabilită pentru seara asta. probabil că era mai bine să rămîn prin preajmă pînă atunci. Ar fi fost o prostie să plec în clipa asta. Nici măcar un coşmar nu mi-a însufleţit picoteala. 114 . Cafeaua pe care o pusesem la fiert înainte de toate a fost gata puţin după ce am terminat de mîncat şi am luat o ceaşcă afară pe verandă. ştiind că Frakir mă va trezi în eventualitatea unui pericol. am dormit peste măsură şi mă simţeam bine. nu-mi plăcea ideea de a-i expune pericolului. dar acesta era de la Bill. Stînd acolo.. Se va întoarce mai tîrziu. Aşa că am împăturit biletul şi l-am îndesat în buzunarul cămăşii.somn. probabil. Mă săturasem să tot parcurg bileţele.. Puteam supraveghea lucrurile. Dimineaţa era însorită şi păsările ciripeau. De fapt. spunînd că trebuise să ajungă în oraş la biroul lui pentru un timp şi eu să-mi văd de treburi şi să iau tot ce arată îmbietor pentru micul dejun. Am verificat frigiderul şi am luat nişte brioşe englezeşti. deşi nu mă deranja să destăinui unele probleme prietenilor. Misteriosul meu corespondent – de presupus „Ş" – telefonase aici o dată şi pătrunsese în casă o dată. o felie de pepene şi un pahar cu suc de portocale. Nu mai era mult pînă cînd va apărea un fel de rezolvare. De fapt. puteam să-l protejez pe Bill dacă se-ntîmpla ceva azi. lucru de care. avea mult mai multă nevoie decît mine. apoi am atîrnat-o pe umeraş. Am dormit adînc şi bine. Era casa unui prieten şi. am început să mă gîndesc că ar fi trebuit să-i las şi eu un bilet şi s-o iau din loc.

sînt Merle Corey. Mie nu mi-a spus aşa ceva. ca şi cum ar fi declanşat o avertizare şi apoi ar fi renunţat. Era George Hansen. va trebui să plec. — Cum vă place aici? întrebă. Merle. Am clătinat din cap. — Oh. am spus. secretarul lui. Cred că se întoarce în jurul prînzului sau puţin după. — Salut. — Salut. Domnul Roth e acolo? — Da. Veni mai aproape. Toate astea erau rele pentru nervi. scoase una şi o aprinse. îşi desfăcu pachetul de ţigări. O siluetă se ivi după colţul casei. — Foarte bine. şi o să ne vedem mai tîrziu. dar în clipa asta e cu un client. A trebuit să meargă puţin în oraş. apoi puse pachetul la loc în mînecă. Frakir îmi dădu cea mai slabă pulsaţie. Să-i spun să vă sune? — Nu. puse piciorul pe treaptă. M-am repezit în bucătărie şi am sunat la biroul lui. Încuviinţă. — Nu te pot ajuta. spunea că e ceva de făcut. răspunse. Va trebui să vii mai tîrziu. Ambiguu. Cum merge? — Destul de bine. Acum cîteva zile mi-a zis să trec pe aici cînd am timp. Domnul Roth e acasă? — Mă tem că nu. Vrei o ceaşcă de cafea? 115 . Mi-am turnat încă o ceaşcă de cafea şi am revenit pe verandă. Nu-l deranjaţi. Mulţumesc. nu e chiar atît de important. am spus. am avut viziunea cuiva forţîndu-l pe Bill să scrie biletul. apoi luîndu-l ostatic ca să mă silească să-i răspund la întrebări.Deodată. răspunse după al doilea apel. Am hotărît că dacă lucrurile nu se pun în ordine în seara asta. Tricoul ăsta era cu Pink Floyd. — Salut. Horace Crayper. Neobişnuit. cu pistolul la tîmplă. George.

Zîmbi. Probabil că îl lasă memoria. Ah! Ce bun! — Nu-mi amintesc să vă fi văzut pe-aici. dar am schimbat numele în „Dorothy". — Unde e acum? — Face o mulţime de călătorii – peste hotare. am spus. — Destul de departe de-aici. Ce era cu felul lui de a vorbi? Putea fi foarte bine vocea pe care o auzisem la telefon noaptea trecută. L-am privit la timp ca să-l văd cum îşi încreţeşte buzele. — Peste hotare. — De ce întrebi? am spus. — Era ofiţer de carieră pensionat. 116 . spuse. nu? Am încuviinţat. nu-i aşa? Şi un fel de consultant guvernamental? — Da. I-am preparat cafeaua şi cînd am revenit cu ea se aşezase în celălalt scaun de pe verandă. chiar dacă domnul Roth a spus Sam. nu? — Nu. — Ar fi frumos. Nu comparaţia asta mă neliniştea. rosti: — Ştiu că pe tatăl dumneavoastră îl cheamă Carl. — Mulţumesc. — Cu un pic de frişcă şi zahăr. strigă după mine. Îmi examina chipul în timp ce vorbeam. Nu ştiu de ce. — În drumurile dumneavoastră.— Nu mi-ar displăcea. o să-l vedeţi? — Sper. N-aţi locuit cu tatăl dumneavoastră. — Sau limba. După ce o gustă. deşi fusese foarte controlată şi tărăgănată tocmai pentru a distruge orice fel de indiciu. am crescut cu mama şi cu alte rude. — Cum o chema? Aproape că i-am spus. trăgînd din ţigară şi luînd o nouă gură de cafea. spuse deodată. M-am ridicat şi am intrat în casă. înainte de a-l rosti.

. — Greu de spus. Totuşi. — Am senzaţia că veţi pleca departe. — Credeam că luna asta o s-o iau mai uşor. Pur şi simplu nu ştiam ce să fac cu el şi. — Mi-aş dori să ştiu ce voia. se întinse şi adăugă: — Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu dumneavoastră.. am renunţat. spuse în timp ce mîncăm. Coti după colţ şi dispăru. În timp ce traversam cîmpul i-am spus despre vizita lui George. Apoi se ridică. De la el din casă i-a fost uşor să mă vadă cînd am plecat. am spus. Cînd inspiraţia e tăcută. nu prea mult. îmi spuse.— Fără vreun motiv anume. aşa că am făcut două. probabil că te va întreba. după mai multe încercări. aşa că a trebuit să merg acolo. Tocmai îmi făceam un sandviş cînd reveni Bill. rosti. — Ei bine. — Dacă e destul de important. 117 . — Bănuiesc că a venit aici ca să te vadă. dar a fost un vechi client cu o afacere presantă. Rîse şi înghiţi lacom cafeaua. se duse să-şi schimbe hainele. Ne mai vedem. nu i-am spus că am ceva de lucru pentru el. — Da. raţiunea oboseşte repede. — Cu alte cuvinte. La jumătatea scărilor se opri şi se răsuci. — Nu. Ai un fel aparte de a mînui cuvintele. Ce-ai zice să urmăm cealaltă direcţie a rîului în după-amiaza asta? — Sigur. în timp. În timp ce făceam asta. sper să vă priască. dacă vreţi. — Mulţumesc pentru cafea. Îşi isprăvi cafeaua şi puse ceaşca pe balustradă. — S-ar putea să faci la fel. Sau curiozitate genetică. — Mai rămîneţi mult? întrebă apoi. Noroc. Mama mea era clevetitoarea oraşului.

Apoi am considerat chestiunea încheiată şi am revenit la o prezentare în formă nouă. dar fără rezultat. Nu-mi place să te jignesc. i-am spus despre biletul de azi-noapte şi de întîlnirea de diseară. aşezat la un birou în biblioteca din Amber. — Convorbire interurbană. I-am spus. Am ridicat mîna. O clipă mai tîrziu. Am continuat pe tema asta un timp.. dar puteau fi lesne ale unui animal deranjat de glasurile noastre. urmînd cursul apei. M-am hotărît să plec mîine dimineaţă. — Nu poate fi chiar atît de serios. — De ce? În timp ce croiam drum în josul rîului. Mergeam de peste o oră cînd am avut senzaţia premonitorie că cineva acţiona asupra Atuului meu. Din cînd în cînd priveam înapoi. poate chiar la noapte. Am auzit cîteva zgomote în tufişurile de pe malul celălalt. Era vocea lui Random. Bill se opri si se întoarse spre mine. dar nu m-am aşteptat la atîtea necazuri. Bill. — Probabil că da. — Merlin. începu. dar. am spus. de asemeni. a problemelor mele. dar n-am văzut pe nimeni. Am auzit din nou şi zgomotul în tufişurile de peste apă. Cîteva secunde mai tîrziu l-am văzut. — Da? am răspuns.. ştii că şi necazurile vor dispărea. am simţit prima mişcare a contactului. mai ales că nu te-am văzut de atîta vreme. despre sentimentele mele în legătură cu expunerea lui la lovituri răzleţe sau intenţionate. — Ce. Şi dacă plec eu. strigîndu-mă. 118 .. — Eu m-am hotărît. am spus. la intervale neregulate.— Dar timpul aleargă.. Am îngheţat.

— Vino. —Vreau să revii în Amber chiar acum. Bill începu să îngenuncheze. Se ridică în picioare. o întinse.Imaginea se clarifică. — Naiba să te ia! am răspuns şi l-am lăsat să înhaţe un curcubeu. Deja conturul meu începuse să pîlpîie şi l-am auzit pe George strigînd: — Stai! Aşteaptă! Trebuie să vin cu. — Staţi! urlă George.. l-am văzut pe George Hansen sărind dintre tufişurile de vizavi. spuse. Cu el ai tratat întotdeauna. Hai! Cu cealaltă mînă am înşfăcat mîna lui Random. De pildă. — Nu te pot lăsa cu idiotul ăsta. în trecut. — Okay.. În acelaşi timp. şi îşi îndreptă atenţia spre Bill. dar Random îl prinse de umeri. plonjînd în apă. cine-i ăsta? întrebă. deşi devenea din ce în ce mai periferică. căpătă realism adevărat... Random ridică mîna. păşind înainte. — Merlin. am rostit. prin agenţi. — Avocatul tău. George începu să avanseze. 119 . rosti apăsat Random. cu „Maiestatea Voastră" pe buze. 7 Random păru înspăimîntat cînd am pătruns amîndoi în bibliotecă. privindu-mă. Bill Roth. ca şi cum aş fi privit printr-o arcadă într-o încăpere alăturată.! Am întins mîna şi l-am apucat pe Bill de umăr. am spus. ceea ce oricum îl făcea şi mai scund decît oricare dintre noi. Credeam că ţi-ar plăcea să. încă posedam viziunea tuturor împrejurimilor. am spus.

— Scuteşte-mă de amănunte pentru moment. ca să renegocieze un vechi acord comercial. Mă bucur să te cunosc. cineva a încercat să mă ucidă şi. — Nu cumva am văzut pe cineva repezindu-se spre tine? mi se adresă Random.. dar acum pur şi simplu se holba.. De-abia atunci am remarcat cîteva riduri care se adînciseră pe chipul lui tineresc şi am început să constat că e tensionat. afară pe fereastră spre un turn îndepărtat. Dar trebuie să respir şi eu un pic. A fost lovit direct în inimă. dar – dar să fie mai tîrziu. am răspuns. l-am auzit şoptind mai apoi. Random ridică mîna. Îi luă mîna. 120 . O să am nevoie de ele mai tîrziu. la Random.. A murit pe loc. rosti. Sînt mai multe pericole decît de obicei în clipa asta. Nu sîntem la Curte. — Ce s-a întîmplat? am întrebat. trecîndu-şi o mînă prin părul castaniu în dezordine. apoi spuse: Spune-mi Random. Era cu Gerard. răspunse. — Credeam că praful de puşcă nu funcţionează aici. Nu-l văzusem niciodată pe Bill rămas fără cuvinte. Ăsta-i adevăratul motiv pentru care l-am adus pe Bill. Azi dimineaţă. şi necazurile tale pot foarte bine să fie o parte din asta. Şi precis ultimele tale cuvinte nu-mi erau adresate? — Am avut o mică problemă. Şi a dispărut. — L-au prins pe arcaş? — Arcaş. pe naiba! A fost un puşcaş pe un acoperiş. Mereu am intenţionat să-ţi mulţumesc personal pentru munca depusă cu acel tratat. Asasinat. niciodată nu l-am folosit. Vezi tu. Într-un tîrziu: — E de-adevăratelea. Totuşi.. — Cum s-a-ntîmplat? — Se afla în Umbra Deiga – un port îndepărtat cu care facem noi comerţ. la încăpere.— Lasă prostiile. — Caine e mort.

— Avem atît de multe de vorbit. Nimeni nu-şi poate aminti dacă a fost vreodată testat acolo. am spus. începu. îi explică lui Bill. Din ROSSETTI. Poţi vedea cu ochii tăi cum puterea corupe. — Oricum. — Deiga e probabil destul de departe în Umbră ca să funcţioneze. slabă şi strălucitoare. apoi îmi eliberă braţul. trad.) 14 121 . Repetă acelaşi gest şi cu mine. Totuşi. dar eu am fost mai puţin mişcat. se repezi şi-l sărută pe Bill pe obraz. — Eram corupt înainte de a avea puterea. spuse Random. remarcă Random. frate? — Poţi să faci turul complet cu domnul Roth. — Întotdeauna e mai linişte aici atunci cînd ea îşi găseşte un prieten undeva în Umbră. — Chiar acum. Pufni şi-l conduse afară pe Bill. tatăl tău a adus cîndva un compus care funcţiona aici. Ai permisiunea mea de a te retrage. — Flora! Asta veni de la Random. Dante Gabriel (1828-l882). — Bill! Merlin! Mătuşa mea Flora – care declinase toate ofertele lui Rossetti14 . — Adevărat. înmormîntarea e mîine. dar pentru un timp am nevoie de prezenţa lui Merlin. — Da. — Acum ştii ce înseamnă o monarhie absolută.Făcu un gest rapid cu palmele în sus.. Imediat ne apucă pe amîndoi de braţ şi încercă să ne conducă. — Cînd ai venit? Şi vocea ei era drăgălaşă. Aproape că uitasem. poet şi pictor englez. fondator al prerafaeliţilor (n. Nu-l văzusem niciodată roşind.. amintindu-mi că fusese cîndva temnicerul tatălui meu. Înaltă. şi a fi bogat e mai bine. surioară. una dintre ele fiind să-i servească drept model – intrase în încăpere. Se bosumflă uşor pentru o clipă.

dar nu grav. Niciodată n-am avut lunetişti prin vecinătate. — Aceeaşi persoană. Turnă două pahare. nu mai pare a fi o simplă chestiune personală împotriva lui Caine. Sau aceeaşi conspiraţie. — Vreun indiciu? Clătină din cap şi gustă vinul.. spuse. Arătă spre un scaun şi m-am aşezat. Cea mai gravă temere a mea e că în spatele chestiunii poate fi unul sau mai mulţi de-ai noştri. Se pare că cineva are ceva cu noi – sau măcar cu unii dintre noi. — Cineva a tras şi în Bleys. — Ei bine. — Primul este că treaba asta chiar mă înspăimîntă. Bleys tocmai se afla într-o misiune diplomatică într-un regat prieten. rosti apoi.nefericire. Şi dintr-o dată doi? Trebuie să fie aceeaşi persoană. Am sorbit din vin şi am aşteptat. — De secole întregi. o mescioară între noi. Numai că nu-mi place posibilul tipar pe care-l văd dezvoltîndu-se. întro altă umbră. Şiacum tu spui că şi pe tine te urmăreşte cineva. Traversă spre un bufet.. — Nu cred că există vreo legătură. înainte să dea buzna ceilalţi. nici eu. Am scos un sunet de genul „ţţţ". crezi? — Sigur. vendeta personală a fost modalitatea noastră de a rezolva neînţelegerile. L-a nimerit. Aş vrea să ştii două lucruri. Trăgătorul a dispărut. azi după-amiază. Odată cu tentativa asupra lui Bleys. nu 122 . — Vin? întrebă. — De ce? Privi încruntat în pocal. — Nu m-ar deranja. — Voiam să-ţi vorbesc între patru ochi. îmi dădu unul şi se aşeză pe un scaun în stînga mea. de data asta a stat acasă cea mai mare parte a anului.

vrei să punem rapid mîna pe ucigaş. Chiar n-aş vrea să văd întîmplîndu-se asta – toate suspiciunile. cu scopul de a-l stînjeni. insinuările. a-l mutila sau a-l exila pe celălalt şi de a-şi întări propria poziţie. Astea ne slăbesc şi există întotdeauna o posibilă ameninţare sau alta. cooperau ca să funcţioneze sistemul. Asta a atins apogeul în lupta pentru succesiune. Totuşi. nu cred că vreunul dintre ei e într-atît de nesăbuit încît să-mi vrea coroana. precauţiile. pentru că a distrus moralitatea? — Cu siguranţă. pe care cu siguranţă nu mi-o doream. Numai că acum mă-ntreb dacă nu cumva se va repeta vechiul tipar – dacă unii nu vor declanşa vechiul joc pentru a-şi îndeplini dorinţele personale. a-l prejudicia. a fost amiciţie. jocurile duble. N-am nevoie de toate calomniile şi ranchiunele astea. Şi n-a fost deloc dificil pentru ei să scormonească rîca pe care o are fiecare împotriva lui Caine. Acum. după ce succesiunea a fost stabilită. Am trăit cu impresia că ei hotărîseră că eu eram cel mai mic dintre toate relele posibile şi. dar am observat că sînt suspicioşi unul cu altul. N-am avut vibraţii rele din partea niciunuia. A devenit o obişnuinţă a găndirii. caracterizează prin intrigi. Am crezut că totul era destul de stabil. toţi au negat că ar şti ceva despre vreo uneltire.neapărat ducînd inevitabil la moarte – deşi asta a fost întotdeauna o posibilitate – dar. împotriva căreia trebuie să ne dovedim puternici. astfel că sîntem pe punctul de a avea cabale reale. cabală şi vendeta. Şi la fel cu Bleys – fiecare poate găsi motivaţii pentru oricare altul. — Deci. cu siguranţă. nu cred că e vorba de mine şi nici despre succesiune. fireşte. Nu doream să dezgrop securea războiului şi am încercat să fiu corect. în ciuda faptului că el ne-a salvat fundurile. De fapt. intrigi şi vendete 123 . am vorbit cu fiecare în particular şi. Totul stă să dea în clocot. Ştiu cît sînt de sensibili cei de-aici. Nu. cînd am acceptat slujba. de fapt. eliminîndu-l pe Brand. înţelegere. totuşi. neîncrederea.

— Nu cred. S-ar putea. — De ce ar crede asta altcineva? — Umblă vorba că şi-ar fi pierdut minţile. Am aşteptat iar. de pildă? Aşa se spune. dar trebuie s-o fac. în zilele cînd relaţiile lui cu Caine şi Bleys erau mai puţin decît cordiale – sau cu unii dintre noi. Apoi rosti brusc: — Se zice că ar fi Corwin. dar n-am văzut cu adevărat vreo dovadă cît de mică. — Nu ştiu cum să spun asta. ai dreptate. Ştiu cu toţii la ce represalii să se aştepte dacă îi dăm în vileag. Oftă. — Ţi-am spus că nu cred. i-am zis. dar eu nu cred. — Nu începe. Tatăl tău înseamnă mult pentru mine. Cel puţin. Îşi încrucişă mîinile la ceafă şi privi rafturile cu cărţi. am spus. trebuie să-ţi ascult povestea. — Cine altcineva ar putea fi? Îşi descrucişă şi încrucişa picioarele. 124 . — Nu. Devin suspicios din reflex. Mai luă o gură de vin. am rostit moale. complică-mi viaţa şi mai mult. Am luat o gură de vin. —Acum. Dă-i drumul. — Nimeni nu ştie mai bine ca mine. dacă nu cumva le avem deja şi unele mici neînţelegeri ar putea duce din nou la violenţă. Dacă a revenit la o stare din trecut a minţii. Nu căuta scandal.nu peste mult timp. — Okay. — Crezi că e unul dintre ceilalţi? — Rahat! Sînt şi eu la fel ca ei. Sînt neliniştiţi. Ai auzit şi tu. începu după un timp. — Da. Te rog. povestea mea e proaspătă. — Nu voiam decît să fii la curent cu ce se-aude. Dar majoritatea nau curaj. — La naiba! Inamicii noştri sînt mulţi.

Aşa că am trecut încă o dată prin ea.. Parcă am auzit ceva despre asemenea creaturi. totuşi. Corwin a inventat un înlocuitor al prafului de puşcă care să funcţioneze aici. dar numi amintesc împrejurările. — Sigur. mi-a atras atenţia Luke. Se prea poate să fi uitat total. Mă întrerupsese doar pentru clarificări ocazionale şi nu făcuse abuz de explorarea întămplărilor aşa cum făcuse Bill cînd o auzise. — Aşa cred. spuse. Cînd am terminat. — Ce anume? — Ţi-am ascuns destul de multe. — Deci? — Nu conţin praf de puşcă. — Am uitat de cele două încărcătoare pe care le am în buzunar. E un fel de praf roz în ele – şi nici măcar nu arde. Nu face deloc o bună impresie. totuşi. Dar mai e ceva pe care ţin să ţi-l spun mai întîi. — Toată lumea şi-a amintit de asta. 125 . se ridică şi aprinse cîteva lămpi cu ulei. deoarece nu mi s-a părut important la vremea respectivă. Aproape că-l auzeam cum gîndeşte. Dar a fost ceva ce nu i-am menţionat lui Bill. aşa cum am făcut şi atunci cînd am vorbit cu Bill. Am dat la iveală unul. se întunecase. Mi-a luat mult timp şi. un pic. provenind dintre ruinele depozitului unde-şi avea Melman studioul. crede-mă. pînă cînd a apărut chestiunea cu lunetistul – şi atunci mi-ai reamintit că.. cînd am isprăvit. trecînd din nou prin poveste. Doamna cu muşcătura mă nelinişteşte. Ceva legat de el mă nelinişteşte. O să-mi revină în minte. am spus. spuse: — Nu. Vreau să aflu mai multe despre acest proiect al tău „Ghostwheel". — Pare un 30-30. asta m-a făcut să o folosesc ca un fel de repetiţie. De fapt. avînd în vedere evenimentele recente. demult. În cele din urmă. Cel puţin pe umbra Pămînt.

— Sire. noi coborîm la cină. Ceva mai tîrziu apăru un alt ins. — Hai să mîncăm. Roagă-l să controleze colecţia de puşti pe care o avem de pe vremea cînd a venit Corwin în Kolvir cu ele. vrei să te duci pînă la arsenal şi să vorbeşti cu cine e de serviciu? spuse Random. se auzi o bătaie în uşă. Spune-le că vin imediat. Băiatul se retrase cu o scurtă plecăciune. spuse Random. Martin – care fusese chemat mai devreme în cursul zilei. Am fost trimis să vă spun că e gata cina. De îndată ce voi vorbi cu persoana pe care am chemat-o. Bill. — Ce e de înţeles? Am sunat. Băiatul făcu ochii mari. Vezi dacă poate găsi un 30-30 pentru mine. Ai venit. în ziua în care a murit Eric. 126 . Flora. Rolf plecă. Cînd reveni la loc. cînd veţi binevoi. Sire? — Exact. strigă. aşteptînd semnalul dumneavoastră. Gerard. Roagă-l s-o cureţe şi s-o trimită aici. Sire. Poţi să laşi arma acolo. mai în vîrstă şi mai puţin elegant îmbrăcat.Random se ridică şi trase de un cordon împletit care atîrna lîngă un raft de cărţi. — Intră. — Majestatea Voastră. Fiona – care tocmai intrase. — Mi-am zis că e prea frumos ca să fie adevărat. nu înţeleg. — Prea bine. Random se ridică şi îşi întinse oasele. un tînăr blond. Un servitor în livrea apăru. Eram opt la cină: Random. — Ce repede. nu eu eram de serviciu. — Bună idee. Puse în buzunar încărcătorul pe care i-l dădusem şi arătă spre uşă. — Rolf. mormăi Random. — 30-30. Acum. în colţ.. — Oh.. Julian – care tocmai sosise din Arden. în stare bună.

pentru că a trimis după Droppa MaPantz. aş vrea să am o vorbă cu tine între patru ochi. Gerard se lăsase pe spate în scaunul lui şi într-o parte. care era în stînga mea. Cînd ceru ceva de băut. Nu-l văzusem de mult pe Martin şi eram curios ce face. mă bucur că te văd iar. De îndată ce vorbea cineva. şi eu. La început. pînă o isprăvi. deveni posibil să vorbim fără a deveni centrul atenţiei. autor şi interpret de stand-up comedy. Înţeleg că e un obişnuit al locului în Vegas. Reuşi să stîrnească nişte rîsete după un timp. Bill. ca să joace cărţi. înghiţind-o în timp ce se mişca. de fiecare dată cînd numerele lui Droppa încep să fie răsuflate.). Benedict urma să sosească dimineaţa şi Llewella mai tîrziu în seara asta. ceea ce mai destinse un pic atmosfera. Ascultă. Martin în dreapta. către mine. M-am aşezat în stînga lui Random.. apoi ne batjocori pe fiecare la rînd. — Oh. se şterse la gură cu un şerveţel de împrumut. începu un număr de stand-up comedy. pe care eu îl găseam foarte amuzant. Uneori îl însoţeşte şi Random. bufonul curţii. întrucît se declanşară conversaţii separate. trad. Dar o atmosferă ţeapănă nu e favorabilă conversaţiei. Mi s-a părut destul de lipsită de vlagă şi bănuiesc că şi Random simţea la fel.. născut în 1937 la New York. rosti. ca să vină cu materiale noi. cînd ai timp. comentă în şoaptă: Ştiu destul dialect Thari ca să prind majoritatea poantelor şi e textul lui George Carlin15 ! Cum. Laureat al premiilor Grammy. Droppa a trecut prin clipe grele. Random îl trimite în diverse cluburi din Umbră. cu tentă politică şi pentru jocurile de cuvinte. După asta. Începu prin a face jonglerii cu mîncarea. ca să umple tăcerile apăsătoare. ceilalţi demonstrau o atenţie neobişnuit de acută – mult dincolo de regulile simplei politeţi. renumit pentru umorul sau negru. (n. — Merlin. un braţ masiv trecu prin spatele lui Bill şi căzu pe umărul meu. Actor. De îndată ce se petrecu asta.venind dintr-un loc mai îndepărtat. 15 127 . i-am explicat.

spuse. urîndu-le celorlalţi noapte bună şi făcînd un gest către mine şi Martin să-l însoţim la plecare. Random nu mai zăbovi. din mai multe motive. simultan. dar Random şi cu mine trebuie să ne ocupăm de ceva.. Am părăsit sufrageria. Ţinem legătura. — Opreşte-te în camera mea pentru un pahar înainte de culcare. Ridică privirea. Totuşi. înainte să te retragi. încercînd să arate mai puţin sinistru şi aproape reuşind. Flora mă ajunse din urmă în hol. îşi împăturea batista şi se uita în farfurie. — Bună idee. zîmbi şi încuviinţă. — Excelent. Numai că ea stătea în celălalt capăt al mesei. Apoi contactul se întrerupse şi cînd am privit-o iar. Încă îl trăgea după ea pe Bill. Sau vino la un ceai mîine. Sînt sigură că o să te grăbeşti după cină şi voiam doar să ştii că ar trebui să facem o plimbare împreună. — Merlin! Era Fiona. Cîteva clipe mai tîrziu am avut senzaţia că cineva încearcă să mă contacteze prin Atuul meu. 128 . Încă păstram în memorie imaginea ei mentală. — Cînd ai timp. spuse. i-am spus. am spus. am spus. sau să plecăm prin Atu în Cabra sau să privim împreună Modelul cît de curînd. ci se ridică brusc după ce-şi isprăvi desertul. Înţelegi?” — Înţeleg.. sau să vîslim pe un heleşteu. Julian trecu pe lîngă mine. Am încuviinţat. după care am aruncat o privire spre masă şi am văzut-o cum se uită în batistă. curînd. după cină.— Sigur. „Da?". Ţinem legătura. repetă. imaginea ei deveni limpede şi i-am răspuns. — Trebuie să mergem împreună în Arden. şi am auzit-o rostind: „Nu-mi place să ridic vocea.

Pe ce s-o încercăm? medită. spuse Random. Totul depinde de cum merg lucrurile. Probabil că toţi caută aliaţi – iar tu pari a fi o alegere destul de bună. Lămpile cu ulei ardeau încă. — Unde mergem? întrebă Martin. Păşi înapoi în hol şi privi în jur. şi. — Să luăm o puşcă. În timp ce urcam scara spre bibliotecă. am spus. — Oh? De ce? —Vreau să testez nişte muniţie pe care mi-a adus-o Merlin. 129 . Am intrat în bibliotecă. Am depăşit coridorul şi ne-am îndreptat spre bibliotecă. ţinti spre o armură din capătul holului şi apăsă pe trăgaci. Făcu un gest cînd am ajuns în capul scărilor. Numai că e păcat că trebuie s-o fac în felul ăsta. În felul ăsta o să le trezeşti tuturor suspiciuni. scoase glontele din buzunar şi încarcă puşca. — Eram convins că n-or să piardă timpul. toate sînt în stadiul de tentativă. Dacă va lua foc. Deşi semăna cu Random. Random se îndreptă într-acolo. Totuşi. Ne vedem. mai ales. dar da.— Mulţumesc. — Îmi doresc să-i vizitez pe toţi. Puşca se afla într-un colţ. Încuviinţă şi mă învrednici cu zîmbetul care provocase nenumărate dueluri şi crize în Balcani în trecut. Ar trebui totuşi să le aduni la un loc. — Ah! Exact ce ne trebuie! Duse arma la umăr. Armura se clătină. Urmă o detunătură puternică şi zgomotul metalului. — Okay. Apoi plecă şi noi făcurăm la fel. Random întrebă: — Absolut toţi? — Ce vrei să spui? — Şi-au stabilit toţi întîlnire cu tine deja? — Ei bine. cînd. nu era chiar un uriaş. Martin părea mai puţin ticălos şi era mai înalt. Unele ţi-ar putea fi de folos mai tîrziu. vieţile noastre tocmai s-au ales cu o complicaţie în plus. Izbucni în rîs.

130 . chiar în clipa în care gărzile ajunseră în vîrful scărilor. încărcă unul. Din cînd în cînd nu strică o simulare un pic realistă. în timp ce Martin ridică arma la umăr. am spus şi am scormonit în buzunar şi am scos două. — Mi se pare că nu trăiesc cum trebuie. răspunse Random. Merlin? — Da. — Bun. Mai ai celălalt glonte. Răsună a treia detunătură. rosti: Ce naiba!. am revenit în bibliotecă şi Random îmi puse întrebarea. tată? întrebă Martin. În depărtare am auzit zgomotul alarmei. Martin păru înspăimîntat şi îi înapoie rapid arma lui Random. urmată de zgomotul unui ricoşeu. După ce le mulţumi gărzilor pentru reacţia promptă la exerciţiul de antrenament şi eu am auzit un murmur despre îndoiala că regele ar fi în toate minţile. I le-am dat lui Random. unul din astea ar trebui să funcţioneze. — L-am găsit pe cel de-al treilea în buzunarul vestei de vînătoare a lui Luke. remarcă Random. — Sîntem pe punctul de a fi atacaţi de toată garda palatului. — De ce nu? spuse Random. Random privi spre cartuşul din mîna sa. Random le luă pe amîndouă. A mers! De ce eu. — În regulă. — Oricum. am răspuns şi am început să-i explic împrejurările. îl încarcă pe ultimul şi trase fără să ţintească. am spus.— La naiba! spuse Random. Unicornule? îmi doream un regat liniştit. Întotdeauna mi-am dorit asta. Îi trecu arma lui Martin apoi şi începu să-i explice cum funcţionează. S-a amestecat cu celelalte două. Puşca bubui şi armura sună a doua oară. am remarcat. — Pot să încerc şi eu.

— Pe cine ar trebui să trimit s-o facă? medită el. ne spuse. Apoi pocni din degete şi zîmbi. Luke a recunoscut că-l cunoştea pe Melman. am rostit în timp ce pleca şi am început să-i spun povestea mea încă o dată. Oare acolo ar fi funcţionat puşca? Totuşi. rosti în cele din urmă. am început. — Îţi spun eu cum facem. Nimeni nu mă chemase înapoi la Curţi ca să mă 131 . Ar fi trebuit să aduci toată harababura asta mai devreme în Amber. — N-ar trebui să fie greu de verificat. Martin nu avea nici date şi nici informaţii noi. — Da. „Brutus" depozita muniţie de acest fel. Am avut senzaţia că îi plăcea mai mult la ţară decît la oraş. Tu îi explici în timp ce eu mă duc la Flora să-i dau sarcinile. rosti. faptul că au fost localizaţi în aceeaşi clădire e prea mult. — Merlin. Aparent. Habar n-am dacă există vreo legătură cu Brutus şi cu muniţia. tăind cîte ceva pentru concizie. am zis. — Mă tem că nu înţeleg ce se întîmplă. atunci sîntem într-o mare belea. Sîntem toţi afectaţi. dacă e o persoană diferită. Spune-mi cum interpretezi ceea ce tocmai s-a petrecut. rosti Random. Totuşi. şi tare aş vrea. — Inspirat. după care clătină din cap. spuse Random. — Clădirea care a ars. nu că maş fi aşteptat la ceva din partea lui. La etaj era Melman care voia să mă sacrifice. aflasem. Jos era compania „Brutus Storage".— Nu-mi mai pot permite să nu aflu ce e cu Luke Raynard. Flora e pe cale de a întreprinde o misiune importantă pentru Coroană. — Dacă îl fabrică în asemenea cantităţi încît e nevoie de depozitare. Şi cum rămîne cu Curţile Haosului? m-am întrebat. Aş vrea să ştiu cine era proprietarul clădirii – şi cine al companiei. Îşi petrecuse ultimii ani într-un decor mai pastoral. Martin zîmbi la această replică. ţintele fuseseră Caine şi Bleys. Poate pleca imediat după înmormîntare.

. l-am cerut lui Dik.. Random se întoarse chiar atunci..înştiinţeze de vreun incident. Am lucrat cam douăzeci de minute înainte de a mă declara satisfăcut. i-am spus lui Martin. cu excepţia Atuului. dar o va face. Nimeni nu face asta. nu mi-am dat seama de nici o legătură. Fusese o revenire lungă.. Acum era doar o chestiune de diferenţă de timp.. Mi-am amintit de curiozitatea lui Random în legătură cu Ghostwheel şi i-am prezentat proiectul. şi cînd lucrurile au luat-o razna rapid. Din fericire.. Martin începu să caşte şi căscatul deveni contagios. În tot acest timp. Numai că ştiam că el are dreptate şi eu nu. I-a luat cam zece minute să-mi aducă ce îi cerusem. Era destul de posibil să fi ratat întîlnirea mea cu spărgătorul de case anonim. Random hotărî să ne ureze noapte bună şi sună după un servitor care să-mi arate camera mea. un lucru care putea să varieze. A schimbat imediat subiectul. care mă condusese spre apartamentele mele. am fost prea implicat în ele. Apoi am vorbit un timp despre alte chestiuni generale. Am făcut abstracţie de toate. — Dar toţi aceşti ani.5-l fiind doar o regulă empirică între Amber şi umbra în care locuisem de curînd. — Dar pînă acum cîteva zile chestiunile erau mult mai simple. dîndu-mi senzaţia că vrea să-l păstreze pentru o conversaţie total privată. M-am ridicat în picioare. 132 . poate că trebuia să le pun şi pe rudele mele la curent pînă la un punct. rata de 2. spuse. să-mi găsească nişte materiale pentru desen. — Nu sun acasă de fiecare dată cînd îmi scrîntesc un deget de la picior. Aşa că m-am aşezat lîngă o masă şi am început elaborarea unui Atu pentru barul country clubului unde mă dusese Bill noaptea trecută. dificilă şi eram obosit. După un timp. în special despre ce făcusem în ultimii ani. Oricum. atentatele acelea la viaţa ta. — Aproape că n-am putut s-o conving că e o onoare.

dar curiozitatea învinse. şi nu voiam să ţi se-ntîmple ceva înainte de a purta discuţia noastră. închizînd uşa. Am căutat cu privirea ceasul de perete pe care mi-l aminteam. — Foarte frumos. Trase zăvorul la uşă şi se îndreptă spre masă. Eram tentat să nu răspund. peisajul căpătă adîncime şi culoare. Fi. În felul ăsta. După cîteva momente. devenind mai întins. voi fi în postura de a ţi-l acorda. remarcă. — Du-te. la zece. în dreapta barului. Am întins mîna şi am strîns-o pe a ei. dîndu-mă la o parte. Trebuia să mă întîlnesc cu un necunoscut acolo. Deci. dar poate îţi pot fi de ajutor. Pot să intru? — Bineînţeles. M-am scufundat în texturile care se năşteau şi totul înainta spre mine. într-acolo te-ndrepţi? Unde e? — Barul country clubului din locul de unde tocmai am venit. Am traversat încăperea. — Ştiu. — Cum? am întrebat.. Purta o atractivă rochie verde de seară şi un mic ac de păr cu giuvaeruri care i se potrivea perfect cu părul. Privi prin încăpere şi se opri asupra Atuului pe care tocmai îl terminasem. Fiona stătea în prag. umplînd ambianţa din apropiere. examinîndu-mi opera. ora locală. Ce vînt te-aduce pe aici? — Am simţit că lucrezi cu anumite forţe.Se auzi o bătaie în uşă. răspunse. am răspuns. am spus. — Salut. dacă ai nevoie de ajutor. şi lasă Atuul aici. spuse ea. 133 . cu părul despletit în vederea unei schimbări de coafură. am descuiat uşa şi am deschis-o. Apoi m-am aşezat lîngă masă şi mi-am concentrat atenţia. am spus.. îl pot folosi să spionez şi. Numai că mă grăbesc. Sper să obţin informaţia despre cel care a încercat să mă ucidă şi de ce şi poate chiar să aflu cîte ceva despre celelalte chestiuni care mi-au provocat necazuri.

De fapt. deoarece cameele nu prea zîmbesc. Am privit ceasul. Trei clienţi aruncară priviri înspre mine. Mă ţinea şi el minte de noaptea trecută. aş fi rostit cîteva politeţuri. unde dealtfel se şi sfîrşea asemănarea.. unde m-am aşezat şi am băut-o tacticos.9:48.. deşi toată atenţia mi-era îndreptată spre o tînără doamnă neînsoţită. 10:20. La fel şi cîţiva clienţi. cu spatele lipit de perete. Încercind să par ca şi cum aş fi fost acolo tot timpul. mi-am zis. Amîndoi dădură din cap. aş fi cerut alta. chiar înainte de a-şi întoarce privirea... De fapt. supraveghind în răstimpuri cele două intrări. ceea ce ea făcu a doua oară cînd mă privi. I-am comandat o bere şi m-am retras la cea mai izolată masă. întrucît se întoarse deîndată spre femeia care-l însoţea. pentru că întrebă dacă era şi Bill prin preajmă. auzeam sunetele glasurilor lor. dar nu vorbisem cu el. Am căutat cel mai bun punct de sosire. Nici că se putea mai bine. lîngă ceas. Ora zece veni şi trecu. Cît timp să-i mai acord misterioasei voci? Să presupunem că fusese George Hansen şi că renunţase la 134 . apoi aş fi întrebat-o dacă n-o deranjează să mi se alăture. Niciunul nu părea în mod deosebit interesat de persoana mea. Dacă aş fi încercat. Curînd.. Pe celălalt îl văzusem. Acum puteam să văd clienţii.. cu păr blond şi profil de camee. Bill mă prezentase unuia dintre ei seara trecută. aş fi simţit prezenţa Fionei. La naiba. ceea ce păru a-l convinge pe cel de-al treilea că sînt real. Okay. Eram acolo. de ce trebuie să fiu băgat într-o chestiune de-viaţă-şi-demoarte? În orice alte împrejurări aş fi isprăvit berea. privind din cînd în cînd ceasul. barmanul veni la mine. nu era nimeni în capătul din dreapta al barului. Am zîmbit şi am dat din cap. noi şi vechi.

Zîmbea din nou. trase concluzia. fusese manechin.întîlnire cînd mă văzuse dispărînd? Şi cît mai rămînea peaici doamna? Am mormăit uşor. Să-mi văd de treabă. şi m-am răsucit spre ea. Ea îmi prinse privirea. Aş prefera să-mi treacă timpul cu tine. mai tîrziu. — De unde eşti? vru să ştie. Am dus-o să mi-o umple iar. Îşi luă paharul şi mă urmă la masă. — Eu sînt Meg Devlin. — Oh. Tu nu? Clătină uşor din cap. după care am adăugat în grabă. Am putea aştepta împreună. — Te-am văzut stînd acolo. am spus. Ea. perfecţiunea şoldurilor. I-am studiat fineţea încheieturii. 135 . Era 10:45. Am observat că halba e goală. Locuiesc într-un complex nou de apartamente la două mile în susul drumului. — Numele meu e Merle Corey. — Din centrul universului. am urmărit cum se umple. i-am spus. Am dat din cap ca şi cum aş fi ştiut unde e. San Francisco. Cu ce te ocupi? Am rezistat unui brusc impuls de a-i spune că sînt un vrăjitor şi. i-am descris slujba recentă de la „Grand Design". rosti. Dar încep să cred că e prea tîrziu. vino lîngă mine. am aflat la rîndul meu. — Te rog. agent pentru un mare magazin şi. elasticitatea umerilor. Nu te-am mai văzut pe aici. — Sînt doar în trecere. — Mă tem că nu.. am spus. M-am uitat la ceas. am petrecut mult timp acolo. — Şi eu am o problemă asemănătoare. am spus. în loc de asta. de îndată ce ne-am aşezat. Răbdător. — Da. Aştepţi pe cineva? Mirosea puternic a parfum straniu. 10:25.. manager al unui butic. am auzit-o spunînd.

cu o salată alături. luînd o îmbucătură. Am putea merge acolo. — Măcar seara n-a fost total ratată. I-am privit genele. — Uh – aş vrea să fac o vizită la toaletă mai întîi. am răspuns. Ţie? — Îhîm şi am observat că unii au mîncat aici mai devreme. Mi-am terminat băutura şi mîncarea şi chiar nu mai voiam alta. am spus. am putea. rosti. am rostit brusc. O să verific. Nu conta deloc. am auzit-o pe Fiona. — Oh. — Aud muzică alături. — Sper că întîlnirea ta nu includea şi o cină romantică. — Ţi-e foame? — Un pic. — Ce? mă întrebă Meg. — Probabil. să dansez un pic. am aprobat. — Da. să beau ceva. ca o şoaptă: „Merlin! Dacă părăseşti cadrul Atuului vei fi în afara razei mele de acţiune". — Ai mîncat? — Mai devreme. rosti. — Nu s-a precizat şi nu-mi pasă. dar mi-o luă înainte. — Bănuiesc. aşa că am comandat două. Avea un machiaj foarte fin sau foarte palid. — Stai o clipă. ca să fim corecţi. dar ar trebui să-i aşteptăm pînă la unsprezece. Ora unsprezece sosi şi plecă. Am aflat că putem primi sandvişuri. răspunse. 136 . poate chiar să mă plimb la lumina lunii. Da. spuse. De ce nu? În timp ce părăseam barul. mototolind şerveţelul şi punîndu-l deoparte. pentru că era un lucru plăcut de făcut.— Cred că amîndoi am luat ţeapă. Prostioare de-astea. — Ce voiai să faci în seara asta? am întrebat-o. Eram pe punctul de a întinde mîna şi a i-o acoperi pe a ei.

noapte bună. Poţi să mergi şi tu la culcare. Voi face la fel. date fiind împrejurările. — Ascultă. Voi fi în regulă. în cazul ei. Locul era gol. Cîteva minute mai tîrziu. rotindu-ne şi ascultînd şi atingîndu-ne. Fi. Ne întîlnim aici în hol în două minute. am spus. Noapte bună. În afară de asta. Dar. Undeva. eu pot fi condus. sînt sigur că era un ins pe care l-am întîlnit aici şi care a renunţat cînd m-am teleportat. Am încercat chiar să fiu precaut din cînd în cînd. Pot să-mi port singur de grijă. spuse. — Nu sînt. Nu-ţi fă probleme că mă trezeşti. Dar restul serii promite să se contureze plăcut şi ar trebui să mă distrez şi eu puţin dacă tot sînt aici. Nu-mi place să mergi cu o străină. Aşa că îţi mulţumesc pentru ajutor. Întrerupse contactul. O să mă întorc mai tîrziu. La unsprezece treizeci am verificat barul. spuse. — Nu ştiu. — Şi anunţă-mă cînd eşti pregătit să revii. — Sper. Evident.— Bună idee. — Întotdeauna sînt. acolo. Vreau să te aduc eu însămi acasă. — Nu va fi. — Nu-mi place. nu va veni nimeni. dar am intrat într-o cabină în caz că ar fi venit cineva. Am o modalitate de a afla şi. am contactat-o. dar nu era nimic mai ameninţător decît muzica la maximum şi rîsetele din senin. nu reacţionează. — Fii atent. Cîteva clipe mai tîrziu. 137 . la naiba. Am revenit la muzică. — Atunci. am răspuns. aşa o să fac. Şi nimeni nu m-a salutat. — Okay. ne aflam pe podiumul de dans. Am localizat Atuul Fionei în pachet. încă eşti în pericol. Contactează-mă imediat dacă e vreo problemă. Acolo se aflau mai multe cupluri dar prietenul ei nu. — Sînt băiat mare. Meg avea o pronunţată tendinţă de a conduce.

— Ce? — E o noapte superbă şi mi-am dorit mereu un şofer care să arate exact ca tine. condu tu şi eu o să mă uit după călăreţii fără cap. a fost distractiv. — Oriunde mergi tu. Aşa am şi făcut. — Da. — Păcat. aprobă. Vrei să conduci tu? întrebă. Zîmbi şi-mi strînse mîna. oprindu-ne de cîteva ori pe drum ca să ne sărutăm. care-mi deveniseră familiare în ultimii opt ani. Cu viteză. dar cu acelaşi rezultat. Am privit constelaţiile. Aş dori s-o fi putut face mai des. Numai că mîine plec. Am pufăit de cîteva ori şi l-am aruncat cînd am trecut în trombă peste un pod. O aglomerare de lumini apăru după un pîlc de copaci în faţă. spuse. I se potrivea. bineînţeles. Am inspirat adînc şi am expirat lent. Un minut mai tîrziu am depăşit o curbă şi am văzut că 138 . rosti ea. Maşina ei era un mic şi graţios Porsche decapotabil cu prelata trasă. Ne-am isprăvit băuturile şi ne-am îndreptat spre parcare. — Nu. — Încotro te îndrepţi? — Înapoi în centrul universului. Nu mă simţisem demult astfel. Am intrat în maşină şi ea a condus. Drumurile erau pustii şi mă cuprinse o senzaţie de bună dispoziţie. Am ridicat o mînă şi am comandat un trabuc aprins din Umbră.După miezul nopţii am mai aruncat încă o privire. Hai la mine şi-ţi dau o ceaşcă de cafea. Te las undeva? Am încuviinţat. — Am ajuns. dar se pare că eram singurii din parcare. am răspuns. lăsîndu-şi mîna ca să i-o pot cuprinde cu a mea. Am încercat să-mi analizez sentimentele şi am constatat că sînt fericit. — În regulă. Atunci ne-am aşezat şi am comandat un ultim pahar. Am încercat chiar să fiu din nou prudent. — Ei bine.

O menghină de catifea. Zîmbi.lumina provenea de la un mic complex de apartamente din dreapta.. Am zăcut acolo. Multă vreme.. cu hainele noastre pe un scaun din apropiere şi mă felicitam că întîlnirea pentru care revenisem nu avusese loc. spuse.. — Să înţeleg că numele lor înseamnă ceva pentru tine? 139 . în starea aceea de linişte şi oboseală temporară. — Şi pe tatăl tău? — Corwin. Ascensiunea a durat prea puţin şi. în clipa în care am ajuns la apartamentul ei. cînd am ajuns. cu miere. — Fireşte. Ne-am trezit în dormitor puţin mai tîrziu. pot să pun şi eu unele întrebări? Sau numai unul are dreptul? — Nu te mai osteni. mişcîndu-şi piciorul. i-am spus.. Vrei să afli de ce te-am întrebat.. — Mingea e la tine. Parcă bolidul într-o despărţitură numerotată. — Dara. Deschise şi am traversat lobby-ul către lifturi. zise. şi era ea însăşi în toate privinţele. Îi mîngîiam părul cînd se încorda.. la un altul. mult mai tîrziu. de unde ne-am croit drum de-a lungul unei alei mărginite de arbuşti spre intrarea în clădire. întoarse uşor capul şi mă privi printre ochii pe jumătate închişi. Dar voiam să văd unde duce asta. în cele din urmă. Un lucru duce. — Iartă-mă. — Aşa credeam şi eu. Era o cafea bună şi ne-am aşezat împreună şi am sorbit-o. spuse. chiar mi-a făcut o cafea. — Spune-mi un lucru. Încetini şi întoarse acolo. — Cum o chema pe mama ta? M-am simţit ca şi cum ceva cu ghimpi mi se rostogoleşte pe toată şira spinării. pentru care nu voi risipi metafore. aroma parfumului ei. dar trebuia să fiu sigură. — Acum. Ceea ce îmi convenea de minune. Meg era netedă şi moale şi caldă.

Te-am adus aici ca să te avertizez asupra lui. anul următor. — La naiba! Se pare că toată lumea din umbra asta ştie cine sînt! Sînteţi toţi membrii aceluiaşi club sau ce? — Cine altcineva mai ştie? întrebă rapid. — Şi de ce n-ai făcut nimic? — N-am putut. Observam. spuse. începu. — Zei! Tu chiar ştii! Dă-mi datele. Duce de Kolvir şi Prinţ al Haosului.. — Ce vrei să spui cu „acela"? — Dacă eşti cine eşti – fiul Darei. — Ce? Cum? — Prima oară a fost un camion care aproape te-a doborît. — Un tip pe nume Luke Raynard. — Dar ce caută? Colecţia mea de timbre? Cecurile mele de călătorie? Poţi fi mai precisă? — A încercat să te ucidă de mai multe ori. — Rahat.. Cine naiba eşti şi care e rolul tău în asta? — Ca şi Luke. nu sînt ce par a fi. unul din partea locului. avertizează-mă. Cum ai aflat toate astea? — Eram prin preajmă.. — Atunci. — De ce? Ştii de ce? — Nu. datele cînd a încercat. — Doamnă. Apoi. — 30 aprilie. numit George Hansen. cel periculos e Luke Raynard. De ce? Numele astea îţi spun ceva? — Da. un mort pe nume Dan Martinez. Se auzi un bîzîit strident din camera alăturată. dacă tu eşti „acela".. — Tocmai am făcut-o. cu ani în urmă. 140 . m-ai băgat complet în ceaţă. întotdeauna 30 aprilie. N-am ştiut care cine e. probabil. cu ochii brusc măriţi.. Nu te încrede în el.— Tu eşti Merlin. şi un alt mort pe nume Victor Melman.. M-am ridicat în şezut şi m-am rezemat de o pernă.

am spus. Ştii mai multe şi vreau să aflu. O să mă întorc. Bun. repezindu-mă înapoi în dormitor. răsucindu-se spre mine. am ajuns cu o zi mai devreme. — Va trebui. am spus. Apasă butonul. M-am năpustit pe hol şi am deschis uşa de sub semnul „EXIT". am spus. Luă degetul de pe buton şi apăsă un altul. — Nu. Te rog! Ia-o pe scări! — Dar încă nu mi-ai spus nimic! — Ţi-am spus destul. M-am îndreptat spre uşă. Trebuie să pleci acum. — Bărbatul meu. Mi-am trecut o mînă prin păr şi am deschis uşa lobby-ului. — Nu chiar. ajungînd în hol în timp ce apăsă un buton de lîngă un mic grilaj şi spuse: — Hello? — Iubito. Te rog. 141 . Am urmat-o. am spus. spuse dintr-o dată cu răsuflarea tăiată. Nimeni. da? Am un morman de bagaje. Nu va fi la fel. Mi-am încheiat nasturii la cămaşă şi am vîrît-o în pantaloni în timp ce coboram scările. — Vom vedea.— Oh. Ne vom întîlni cînd va fi momentul potrivit. Mi-am îndesat ciorapii şi chiloţii în buzunarele de la şold şi mi-am tras cămaşa. — Asta nu ajunge. trăgîndu-mi pantalonii şi strecurîndu-mi picioarele în mocasini. Doamne! rosti şi ţîşni din pat. M-am oprit în capătul de jos ca să-mi trag ciorapii. veni răspunsul. — Nu sînt mulţumit. — Asta-i tot ce vrei? Am sărutat-o rapid pe obraz. eu sînt. îmi spuse. nu-mi face necazuri! — Okay. Oh-oh. cînd am deschis-o.

am rostit un pic mai tîrziu. rosti. — Ai folosit Atuul făcut de mine ca să te teleportezi în barul de-aici? — Da. Probabil aparţine vreunui prieten de-al lui Bill. — Ce să fie? am spus. — Fiona! Am deschis portiera şi m-am strecurat înăuntru. — Deci ştii. — Cea cu care trebuia să te întîlneşti în club. Deci ai pornit o maşină din firele de contact şi ne-ai urmărit cînd am plecat? 142 . Şi ţi-am spus să fii precaut. M-am gîndit să fiu corectă şi s-o aduc înapoi. ea era? mă întrebă. — Aş da o avere să aflu. eram cucerit. am răspuns. Cred că poate ea era. Nu mă gîndisem la asta pînă cînd n-a spus-o ea. — Îmi pare rău şi de asta. un sedan negru ţîşni în faţa mea şi am auzit zumzetul unui geam electric şi am văzut un flash roşu. — De ce ne aflăm iar aici? am întrebat. şi nu ezita să elimini unele fragmente. — Povesteşte-mi. am spus şi i-am povestit. chiar în clipa în care v-aţi dus să dansaţi. Te-am urmărit cam o oră. în regulă. — De aici am luat maşina. Merlin. rosti o voce cunoscută. — Uitasem că aici nu se serveşte absint. mai mult de pe terasă. — Ei bine. Ne aflam înapoi în parcarea country clubului înainte de a fi isprăvit. — Urcă. Am pornit imediat.În timp ce părăseam clădirea şi mă îndreptam spre alee. — Ce fel de joc juca? întrebă Fiona. A trebuit să mă mulţumesc cu o margherita cu gheaţă. — Îmi pare rău. — Ei bine. Coti spre drum şi conduse înapoi în direcţia din care veniserăm mai devreme.

Cînd l-am deschis. Cine e? — Nu ştiu. Trebuie să insist. Cît de periferic? — Nu sînt o voyeuristă. — Ce e? am întrebat. — Nu insista. tare. remarcă ea. — Haide! Aproape mi-ai rupt braţul cînd l-ai văzut. spuse. Am aşteptat în parcarea ei şi am menţinut cel mai periferic contact cu tine prin Atuul tău. cred. Am simţit cum îşi întăreşte strînsoarea în timp ce respiră scurt. Se răsuci total şi îşi ridică ambele mîini între noi. Se întîmplă să ai vreo fotografie a acestui Luke Raynard? — S-ar putea. Mătuşico. — Mai e mult din poveste decît partea asta rapidă. lăsîndu-şi mîna pe braţul meu.— Da. spuse. — Măcar nu porţi boxeri. spuse. — E vorba de viaţa mea. rosti. — Nu. Nu. cred că da. Nu l-am văzut în viaţa mea. — Mă tem că nu pot face asta. Dacă aş fi simţit vreun pericol. Mi-am extras chiloţii din buzunarul de la şold şi am căutat mai departe. cu Julia şi cu o fată pe nume Gail. Îl cunoşti? Clătină din cap prea rapid. Foarte bine. aş fi venit imediat după tine. Din degetele ei cu manichiură frumoasă începu să se ridice 143 . cu care se întîlnea Luke pe atunci. ea se aplecă apre mine. sîntem la zi. pentru moment. dacă asta vrei să spui. Am scos portofelul şi m-am dus spre felinarul de deasupra. — Mulţumesc. căutîndu-mi portofelul. — Deci? — Las-o aşa. — Eşti o mare mincinoasă. Da. — E vorba de mai mult decît viaţa ta. am găsit o poză color clară cu Luke şi cu mine pe plajă. În cele din urmă. — Las-o pentru moment. Mai e un singur lucru care mă face curioasă în clipa asta. i-am spus.

Frakir pulsa pe încheietura mea. ceţoasă. — Dar mai devreme sau mai tîrziu va trebui să aflu. O asemenea capelă fusese pregătită pentru el şi. cu doar cîteva nave la vedere. trad. Am întins mîna şi am stins lumina de pe capotă în timp ce Amberul ne învălui de peste tot. 16 Celebru roman al lui James Joyce (n. Ea scoase un pachet de Atuuri din geantă şi scoase unul pentru Amber. — Mai tîrziu. Aceasta părea cea mai potrivită pentru înmormîntarea lui Caine. răcorită de briza mării. Pe plaja largă a ţărmului de la poalele sudice ale Kolvirului se află o capelă mică închinată Unicornului. în locurile unde a fost zărit. am adăugat. după serviciul religios. în timp ce imaginea Amberului apăru dinaintea noastră. Am făcut un gest de apărare şi am hotărît să mă retrag. Îşi îndoi degetele şi fumul dispăru. Un lucru care mi-a plăcut întotdeauna la Fiona: nu crede în camuflarea sentimentelor ei. 8 Cred că gîndurile mele la înmormîntări sînt tipice. mintea mea rătăceşte. 144 .fum. — Okay. să zicem că a fost o zi proastă şi hai acasă. deoarece – exact ca Gerard – îşi exprimase cîndva dorinţa de a fi lăsat pentru odihna veşnică într-una dintre peşterile mării la poalele muntelui. Frakir se linişti. Era o dimineaţă cu vînt puternic. Ca şi Bloom în „Ulysses”16.). mă gîndesc la cele mai lumeşti lucruri despre cei decedaţi şi la evenimentele curente. ceea ce însemna că era destul de supărat ca să-mi dea un semn. atît de des. una dintre multele plasate pe întinsul ţărmului. cu faţa spre apele pe care navigase atît de mult. În restul timpului. rosti ea. urma să aibă loc o procesiune pentru a-l înhuma acolo.

deplasîndu-se spre sau dinspre portul situat la peste o jumătate de leghe spre vest. Pe lîngă familie. majoritatea nobili din oraş. Vinta Bayle. reprezentaţi ai tărîmurilor din mai multe umbre adiacente. cîţiva negustori cu care Caine fusese în relaţii de prietenie. Nu ştiu. Din punct de vedere tehnic. Random nu reuşise s-o localizeze dimineaţă. În consecinţă. Şi toate se vor întoarce în mare". mai erau prezenţi poate patruzeci sau cincizeci de oameni. „. Cine ştie? Nu eram pe-acolo atunci. stilete şi 17 În limba engleză. cineva atrăgînd atenţia că un eventual asasin ar fi putut obţine un punctaj maxim cu atît de mulţi dintre noi adunaţi la un loc într-un spaţiu mic. să verifice garda pe care o postase de-a lungul ţărmului. totuşi. în afară de a citi pasajele de început şi de sfîrşit din „Moartea Prinţilor" din „Cartea Unicornului".17 Originile oricărui lucru tind să se topească în mituri. cît şi personale şi. Bleys invocase rana sa şi se scuzase. îi trecu lui Gerard sarcina să interpreteze în locul lui. N-am fost acolo. Se mai spunea că sîntem descendenţi din Dworkin şi Unicorn. Martin. pădurarii lui Julian. în dreapta. cu spade scurte.trad. citind lungi fragmente despre mare şi nestatornicie. fireşte. în care Caine îşi petrecuse timpul atît în afaceri oficiale.. rostea Gerard..) 145 . jocul de cuvinte al autorului (n. ceea ce provoca unele imagini mentale neobişnuite. presupun că ar fi trebuit să oficieze Random. Unicornul este considerat gen feminin. De aici. Se spunea că însuşi Dworkin elaborase „Cartea" în zilele lui bune şi că pasaje lungi veniseră direct de la Unicorn. Aşa că glasul tunător al lui Gerard umplu micuţa clădire din piatră. Fiona pur şi simplu se evaporase. Julian plecase la jumătatea slujbei. întrucît titlul de rege îl făcea automat şi mare preot dar. Bill îşi exprimase dorinţa de a fi prezent şi stătea în stînga mea. Am privit în jur. întrucît Caine se înţelesese cu Gerard mai bine decît oricare altul din familie. Nici Fiona şi nici Bleys nu erau prezenţi.

descurajant. Fiona? Să se fi temut de o capcană? Sau e ceva legat de noaptea trecută? Şi Benedict. în contrapunct cu valurile. ceva jalnic. Unde dispăruse? m-am întrebat. ca în multe alte ocazii. Cînd se întoarse. Se opri şi privi cu coada ochiului. ştiind că-i stă bine în culori închise. Am privit într-acolo şi am zărit o siluetă înveşmîntată într-o mantie neagră şi purtînd glugă. stînd pe o ieşitură în umbra unei proeminenţe stîncoase. trimisese condoleanţe şi regrete. Poate că îi fac o nedreptate. ce îl împiedica să ajungă înapoi la timp. Bill mă înghionti şi făcu un gest cu capul în sus. 146 .. acolo unde purta Giuvaierul Judecăţii. Flora se afla în faţa mea şi în stînga. Nu ştiu. Am ieşit din rînd şi am înaintat. Bill se înclină spre mine astfel încît să-l aud peste sunetul cimpoaielor şi viorilor care răsunau acum. am răspuns. am arătat în sus. erau plasaţi strategic pretutindeni – şi din cînd în cînd auzeam hămăitul vreunuia dintre diavolii săi. patru marinari purtînd coşciugul lui Caine şi ne-am grupat într-o procesiune care urma să se îndrepte spre grotă şi spre sarcofagul lui. nu. La încheierea slujbei am plecat unul cîte unul. vîntul şi reflecţiile despre moarte. căruia i se răspundea pe loc prin altele. — Din cîte ştiu. L-am ajuns din urmă pe Random şi i-am pus mîna pe umăr. Cîţiva dintre ostaşii lui Julian ni se alăturară ca o escortă înarmată.. Într-un minut urma să trecem direct prin dreptul siluetei. Dar părea mai mult nervoasă decît contemplativă. Ridică mîna dreaptă la piept. vîntul se înteţi. către Kolvir. Brusc. Llewella pur şi simplu nu se arătase şi nu putea fi contactată prin Atu. amintind de o afacere bruscă.arcuri lungi mari sau lănci. — E cineva care face parte din ceremonie? întrebă. În timp ce înaintam.

dacă era aşa. Gîndurile mele şi probabil ale tuturor jucau deja jocuri de familie. întorcînd capul ca şi cum ar fi vrut să-l privească pe Random. Tunetul care urmă aproape că a coincis cu explozia care avu loc sus. Distanţa fusese prea mare. Giuvaierul îşi încetase pulsaţia. Bomba explodase înainte de a ajunge la noi – deşi probabil şi-ar fi atins ţinta dacă am fi continuat să înaintăm. dacă era aşa. Ridică din umeri în timp ce coborî mîna. Random nu se mişcă în timp ce noi toţi ceilalţi ne făcurăm una cu pămîntul. cum obţinuse accesul la rezerva locală de 147 . strălucitoare. Deodată. am privit din nou stînca. în timp ce un fulger ţîşni din nor şi se desfăşură de-a lungul stîncii. — L-ai nimerit? l-am întrebat pe Random. — Toată lumea la pămînt! strigă Gerard. Din mîna lui Random ţîşni o pulsaţie roşie. N-au mai fost incidente şi totul s-a încheiat conform planului. Cînd stelele se opriră din dansul lor înaintea ochilor mei. trecînd pe lîngă ieşitură şi ar fi aruncat-o direct asupra noastră. silueta privi în sus şi mîna îi ţîşni sub mantie. ca într-o fotografie trucată. Opriţi procesiunea! Toată lumea să rămînă pe loc! Atunci silueta se mişcă lent. privind. Un mic obiect negru pluti în aer. deasupra capetelor noastre. ieşind cîteva clipe mai tîrziu pentru a face o mişcare iute. Oare atacatorul fusese una dintre rubedeniile absente? Şi. apoi începu să coboare. Să continuăm procesiunea! Ceea ce am şi făcut. Rămase în picioare. cine anume? Ce motive ar fi avut pentru a acţiona aşa? Unde se aflau acum? Şi care erau alibiurile lor? Să fi fost vorba de o coaliţie? Sau fusese cineva dinafară? Şi. după ce cutia fusese plasată în criptă. Pe cer. un nor crescu deasupra Kolvirului. Silueta întunecată dispăruse.— Staţi! strigă Random. — Toată lumea în picioare! strigă.

printre zumzăitul conversaţiei şi zarva tacîmurilor şi vaselor. Dar mulţi alţii îmi spuseseră mai demult că nu era cea mai comodă persoană. Cerîndumi scuze faţă de tovărăşia rece dar atractivă a Vintei Bayle. mai degrabă decît individual.explozive? Sau era marfă de import? Sau vreun localnic venise cu formula potrivită? Oare unul dintre noi importase un asasin? De ce? În timp ce treceam pe lîngă criptă. Era aspru şi cinic şi avea din fire o înclinaţie spre cruzime. întorcîndu-mă la palat pentru mîncare şi băutură. îşi făcuse destul de mulţi duşmani de-a lungul anilor şi părea chiar mîndru de asta. dar n-am încredere în cele mari. mă întrebam. Julian era cam la fel. Sînt sigur că sînt mai sărac prin moartea ta într-un fel pe care nici măcar nu-l înţeleg. în sufrageria imensă. ne vom întîlni. Nu-l cunoscusem atît de bine. după aceea. Pentru că simţeam că există o legătură. Plecînd.. ultima iubită a lui Caine. întrebîndu148 . Stăteam acolo de mai multe minute. Nu mă sinchisesc de micile coincidenţe. în aparenţă.. numai că nu avuseserăm niciodată ţeluri contrare asupra vreunui lucru. care era legătura dintre necazurile mele şi ale tuturor celorlalţi. dar mai rafinat în aparenţă. Astfel că sentimentele mele faţă de el nu erau atît de profunde cum erau pentru majoritatea celorlalţi. Şi nimeni nu putea fi sigur ce face dincolo de aparenţa aceea. mi-am croit drum spre capătul holului şi spre micul grup de oameni care-l înconjurau pe Random. Mai tîrziu. miaş fi dorit să ajung să te cunosc mai bine. Cu soţ sau fără. nu pentru prima dată. Şi Meg Devlin? Oare şi ea ştia ceva despre treaba asta? Părea posibil. m-am gîndit fugitiv la Caine. Curînd. cea de-a treia fiică a unui nobil neimportant şi. Fusese întotdeauna destul de cumsecade cu mine. dar mai mult ca imagine a unui puzzle. la un moment dat. mi-a apărut o vagă posibilitate şi am hotărît să o urmez imediat. Caine. mi-am zis.

bloca şi posibilitatea de a pleca s-o văd de îndată ce-aş fi putut părăsi adunarea. am spus în timp ce se răsucea spre ceilalţi. — Există vreun Amberit rezident la ora actuală pe umbra Pămînt. — Mi-aş dori să am timp să te ascult dar va trebui să aşteptăm pînă vom vorbi mai tîrziu. Vreau să ne întîlnim din nou mai tîrziu după-amiază sau seara – de îndată ce mă eliberez. — Înţeleg. Aşa că încearcă să nu dispari pe undeva pînă nu vorbim. rosti şi se întoarse în mijlocul tovarăşilor săi. Îşi îngustă ochii. rosti. spuse. — Eu n-am niciunul şi cred că nici alţii. — Serios? — Posibil. 149 . — Merlin. okay? Am încuviinţat. acum n-am timp dar tocmai voiam să-ţi spun că nu consider încheiată conversaţia noastră. dar sînt toţi nativi – ca Bill. M-am consolat cu încă un platou cu mîncare. apoi îşi croi drum printre ele ca să ajungă lîngă mine pe pervazul ferestrei. Flora intră în încăpere. în diverse locuri. — O întrebare rapidă. — Zi-i. pe care tocmai am părăsit-o – vreun agent de orice fel? Clătină din cap. Aceasta întrerupse unica explicaţie la care m-aş fi putut gîndi în legătură cu Meg Devlin.mă cum să intervin. De asemeni. Am încuviinţat iar. După un timp. Ceru imediat scuze celorlalţi şi înaintă spre mine şi mă apucă de mînecă. — O să trimit după tine. — S-a întîmplat ceva nou? întrebă. Am cîteva contacte acolo. examină toate grupurile de oameni. cînd mă observă.

— Dacă e amestecat în ceva periculos pentru noi. Sau o să-i spun eu. Vrea să-mi spună sau să măntrebe ceva. vrea să fie lăsat în pace. — Aş sugera să taci pînă cînd vei putea vorbi cu Random. dacă vrei. din partea lui Random. Am dat năvală văzînd că nu răspunde. am spus. dar din interior. — Deci nu mă poţi ajuta – sau nu vrei? Am dat din cap. — Nu sînt sigur. — Amîndouă. am răspuns. N-are nici un rost să provoci speculaţii inutile printre altele. de fapt. — Uşa nu era încuiată? Mulţi fac aşa pe-aici. — Ba da.— Nu-i chip să vorbeşti acum cu Random fără să n-ai spectatori. Poate mă poţi ajuta. Pot să-ţi aduc ceva de mîncare sau de băut? — Nu acum. — Dar dacă e implicat? În trecut. Orice decizie de a-l căuta ar trebui să vină. dar am întrebat: — Care-i problema? — Am fost în camera lui Bleys să văd dacă vrea să coboare şi să ni se alăture. O să vorbesc cu el ceva mai tîrziu. nu crezi? — Poate. evident. A dispărut. el şi Caine au fost în tabere diferite. rosti. — Despre ce? Hopa. Dar chiar dacă aş putea nu sînt atît de sigur că aş vrea. am spus. — Şi ce-ai dori de la un vrăjitor? — Poţi să dai de el? — Atuurile nu lasă urme. ar trebui să fii fericită să-l vezi plecat. Deci probabil că s-a teleportat. ştiind că deja a mai fost un atentat la viaţa lui. Nu-mi plăcea introducerea asta. cred. — Ai dreptate. Ştie ce face şi. Mă examina cu atenţie. Eşti un vrăjitor. 150 .

identice cu cea pe care o măcelărisem în apartamentul Juliei. Deodată. După un timp am adormit şi am visat. Se îndreptau spre mine. Totuşi. asemănătoare cîinilor. Am auzit un urlet familiar. Cînd lucrurile se precipită. — Mai tîrziu. Am mai vorbit şi cu alţii – despre Caine. Mai era cineva cu mine dar nu ştiam cine e. am stat cu ochii pe Random şi am făcut în aşa fel încît să plec cam odată cu el. despre tatăl meu. întrucît naveam altceva mai bun de făcut. rosti mai apoi. Am fost prezentat unui număr de oameni pe care nu-i mai întîlnisem înainte. N-am auzit nimic nou. brusc. erau acolo – trei creaturi imense. Odată ce va afla şi Flora. traversînd parcul. Urletul continua. Prima oară cînd am privit în jur n-am văzut nimic. Cînd s-a spart tîrgul. te odihneşti cînd poţi. Aşa că m-am întors în apartamentele mele şi m-am întins pe pat. Dar asta părea să nu conteze. — Okay.. simţeam că o fac pentru ultima dată. Dintr-o dată. rosti cînd trecu pe lîngă mine şi plecă alături de doi inşi cu care vorbea. hotărî să-şi ia ceva de mîncare. Pot să aflu care sînt problemele tale într-una din umbrele mele preferate? — De ce nu? am spus şi m-am lansat din nou într-un sinopsis al întămplărilor blestemate. Plecă în direcţia unde se afla mîncarea şi nu mai reveni. — Se pare că o avem acum. Se mulţumiră să mîrîie şi să lase bale în timp ce se 151 . Atunci am mai pălăvrăgit o vreme – bîrfă locală – şi. în sfîrşit.. Se făcea că mă plimb prin parcul englezesc din spatele palatului. Am memorizat un amestec de nume şi rubedenii.— Noi n-am avut încă mica noastră discuţie. dar nu provenea de la ele. N-avea nici o informaţie legată de cazul meu pe care să mi-o fi putut împărtăşi. s-au auzit zgomote şi urlete ameninţătoare foarte aproape. eram convins că se va închide circuitul.

se ridicară şi se năpustiră încă o dată asupra mea. În loc de o noapte frumoasă. sîntem singuri. Random dispăru. Apoi urletul deveni mai tare. — S-a făcut. — Ne vedem în cinci minute. Micul salonaş din capătul holului principal din sud. — Mulţumesc. Cînd s-au apropiat şi au atacat a fost ca şi cum ar fi întîlnit un perete de sticlă. mi-am trecut picioarele peste marginea patului şi m-am ridicat. Beau o cafea. nu diminua cu nimic senzaţia de ameninţare în clipa cînd s-au năpustit asupra mea. spuse. Privind dincolo de ele. Săriră şi mîrîiră şi scînciră şi încercară iar. Unde eşti? — Jos. toamna aici în Amber – cele două anotimpuri preferate ale mele.. Ar fi trebuit să fiu mulţumit. denaturată. Nu puteau ajunge la mine. Conştientizarea faptului că era vis. M-am ridicat în şezut. totuşi. . ci am prins scurte imagini ale unei păduri. prin halourile lor.apropiau. înălţat sufleteşte. totuşi. Ar trebui să-ţi pretind o plată pentru că te-am scos dintr-un coşmar. Era ca şi cum aş fi stat într-un clopot de sticlă sau într-un cerc magic. Primăvara pe umbra Pămînt. — Trezeşte-te bine şi hai să vorbim. Se prăbuşiră. rămăşiţa unui vis – 152 . În sfîrşit. n-am văzut parcul. — Uau! spuse Random.. mi-am dat seama că era un vis şi că îl visasem de mai multe ori înainte de trezire. M-am îndreptat spre fereastră şi am deschis-o larg. Am inhalat aerul înviorător al nopţii de toamnă. numai spre a fi blocate din nou. Şi m-am trezit şi zăceam pe pat şi era beznă dincolo de fereastra mea – şi mi-am dat seama că Random mă chemase prin Atuul meu şi-l acordase cu visul meu cînd am intrat în contact. Am căscat şi i-am dat răspunsul. — Da. Toate cele trei creaturi erau înconjurate de un fel de lumină – palidă. La fel de brusc. se apropie şi creaturile îşi abătură atenţia de la mine.

L-am numit Ghostwheel datorită unor aspecte exterioare18. Făcînd astfel. dispozitiv de supraveghere parafizică şi o bibliotecă. am început. spuse Random. Random puse jos ceaşca şi îşi înclină capul într-o parte.. Cu alte cuvinte. Atunci am reuşit să scriu pentru el programe care n-ar fi putut opera pe umbra Pămînt unde trăiam. M-am îndreptat spre încăperea indicată şi m-am aşezat pe una dintre sofale. dar unde imaginea fizică. a trebuit să găsesc o umbră unde operaţiile rămîn destul de invariabile. M-am înfiorat şi am închis fereastra. cred că am creat un artefact unic. Merlin.mi s-a părut pentru o clipă că am auzit nota finală a urletului. (n.) 153 . — Am proiectat şi construit un echipament de procesare a datelor într-o umbră unde nici un computer obişnuit n-ar putea funcţiona. pentru că am folosit materiale diferite. De asemeni. Random mă lăsă să sorb jumătate din ceaşca de cafea înainte de rosti: — Povesteşte-mi despre Ghostwheel. deja m-ai pierdut pe drum. — Şi e un dispozitiv de supraveghere şi o bibliotecă. toate perifericele. — Ai putea fi mai concret? — Ei bine. — E un fel de. o sursă de energie diferită. munca mea legată de computere m-a făcut să presupun că principiile de bază ale procesării datelor ar putea fi folosite cu rezultate interesante într-un loc în care sistemele mecanice ale computerului n-ar putea opera. astfel încît să poată opera pe căi diferite. — Uh. Visele noastre ne bîntuie prea mult. tehnicile de programare şi alimentarea cu energie sînt de natură diferită. computerul imaginat de Merlin avînd formă circulară. am ales un loc unde se aplică legi fizice diferite. un proiect radical diferit. am răspuns.. trad. Ce înseamnă asta? 18 Ghostwheel s-ar putea traduce prin „Roata-fantomă".

apoi. ridicînd o mînă. vreau să folosesc obiectul ăsta ca să verific.. Precizează. Ai putea. — Nu. să zicem. cum ar fi spada Tatei. — Cînd va fi asta? — Nu sînt sigur. 154 .. Grayswandir. în loc de asta. sau. fie prin Logrus. — Nu văd cum ar putea economisi atît de mult în ce priveşte timpul şi efortul. Random mai turnă cafea. L-am setat să facă asta cu ceva timp în urmă şi n-am avut ocazia să-l verific recent. cînd va fi gata. — Şi voiai să ne iei pe nepregătite cu el? — Da. — Ai? Terminal? — Corect. creează echivalentul unei multitudini de Atuuri într-o clipă. — Stai o clipă. Plănuiam să fie o surpriză. luă o gură. rosti un pic mai tîrziu. am spus. Ai o telecomandă-terminal. maşinăria însăşi este din aceeaşi clasă cu obiectele magice. să zicem că. am explicat. sau să urmărească evoluţia furtunilor din Umbră. i-am spus. Programează-l pentru orice ai vrea să verifici şi el nu va slăbi din ochi nimic.— Frunzăreşte prin Umbră ca printre paginile unei cărţi – sau printr-un pachet cu cărţi de joc. ducîndu-mă în locul în care-l ţii. — Numai că în cazul ăsta. Acum.. să-l foloseşti ca să afli dacă vreunul dintre potenţialii noştri inamici se mobilizează. Cum? Cum poate zbura prin umbre în felul ăsta? Ce-l face să funcţioneze? — Efectiv. Am încorporat elemente ale Modelului însuşi în proiectarea computerului. rosti. Merg şi investighez sau trimit pe cineva. Trebuie să adune anumite cantităţi de date decisive înainte ca programele lui să poată deveni complet operaţionale. Tot trebuie să pierd timp. — Stop.. Să zicem că sînt curios despre ceva din Umbră. am spus. Cum poţi să scrii un program pentru crearea Atuurilor? Eu credeam că acestea pot fi făcute doar de o persoană iniţiată fie prin Model.

am răspuns. imaginea încăperii vălurind constant privită prin centrul cercului. sigur. — Foarte bine. L-am chemat la mine. I-am dat Atuul lui Random şi îl examină. să acţioneze scanerele. — Poate să transmită energie? — Ei bine. — Dar dacă i-ai ordona să transmită energie. Random începu să întindă o mînă. ar putea elabora o încărcătură şi ar transmite-o. cît mai mult să-l văd. 155 . Vreau să văd. ar putea descărca energie la capătul de aici? — Dacă i-aş spune. — Nu. prin Umbră. Trebuie să fie în stare să transmită energie aici pentru a susţine terminalul şi. Înfăţişa o roată de argint pe un fundal întunecat. Vrei să-l chem la tine? — Fă-o. Încă nu am toate circuitele puse la punct. Urmă un mic sunet ca o trosnitură şi o aromă de ionizare în aer. se stabili contactul. Da. Se strînse cam la o treime din cît era şi am ordonat să se oprească în acest punct. — Nu vreau atît să-l întreb. Arăta ca o ramă palidă de tablou. — Şi care ar fi limitele? — Orice e disponibil. cu scîntei dansînd în interior. totuşi nu va afla prea multe care să ne fie utile în acest moment. am spus.. spuse. văzînd prin ea cu ochii minţii. în timp ce o roată luminoasă de aproape doi metri patruzeci în diametru se materializa dinaintea mea. — Cum îl foloseşti? întrebă. — Micşorează dimensiunea terminalului. — La fel ca pe celelalte. S-ar putea să te curentezi.. După cîteva momente.Am scos Atuurile mele pentru Amber şi l-am extras pe cel de dedesubt. ar putea. Nu cine ştie ce. Am ridicat cartea şi am privit-o. — Adică.? — Oh. Numai că în timp ce l-am setat să culeagă date din umbre. am ordonat. din cînd în cînd.

— Şi ce anume e disponibil? — Ei bine.. E periculos. — Ghost. —E ceva sigur. Poate să transporte lucruri? — Fireşte. — Presupunînd că îi comanzi să apară lîngă cineva de aici. Ar putea încerca.. Ar fi probabil ca şi cum ai deschide o fereastră gigantică spre ea. în cele cinci mii de văluri ale Umbrei. O imagine de stihie haotică umplu cercul..cîte furtuni-Umbră există la ora actuală? Cuvintul veni ca şi cum ar fi vorbit cineva în centrul cercului: — Şaptesprezece.. sau cît de mult poate din ea? — Uau! Nu ştiu. — Mărimea iniţială a acestui cerc este cea maximă? — Nu.. surpriza ta e cu siguranţă o surpriză. Atuul ăsta pe care-l am e unic. să concentreze o încărcătură puternică şi s-o descarce pe o altă persoană.. — Merlin. dă-ne cîteva imagini ale celei mai mari. L-ar putea electrocuta? — Cred că da. exact ca un Atu obişnuit. spuse Random. — Merlin. i-am spus. Eram pe punctul de a face încă un Atu numai pentru tine şi apoi să-ţi arăt cum să foloseşti computerul.. am explicat. 156 . Dar presupunînd că ai face-o mai mare – şi i-ai spune apoi să transmită această furtună. Nu văd de ce n-ar face-o. Dar. am spus. — Nu vreau. — Va trebui să mă gîndesc la asta. Ghost. Dar nu sînt sigur că-mi place. Nimeni nu ştie unde e localizat. dacă vrei. Sau mai mică. — Tocmai m-am gîndit la altceva. — Sună exact ca. Nimeni nu ajunge acolo. teoretic o planetă întreagă. — I-am dat vocea mea.. am putea-o face mult mai mare. cînd va fi gata. în acest loc . închide-l. Nimeni altcineva nu poate ajunge la el. Numai că nu ăsta e scopul lui.

l-ar putea accesa cineva cu Atuul potrivit. în afară de mine nimeni nu ştie unde e şi singura altă cale de a ajunge la el este.. ştiu. Mă preocupă potenţialul tău. sau doar la întîmplare? — Ei bine. Ce-ai avut în minte cînd ai construit chestia asta? — Procesarea datelor. Chiar şi atunci – mă rog. — Nu pot. Mai ales cînd n-am nici o posibilitate de apărare. apoi din nou la ea. noi doi sîntem singurii care. vom vedea. — N-am făcut nimic care să te ofenseze. Retrage terminalul. Merlin. Ar putea lovi aproape fără să te prevină. Am fost surprins. i se adresă.. întrerupe terminalul! — Întrerupe transmisia. Pîlpîi o clipă. 157 . Închide-l. ştiu – eşti îndrăgostit de rezultatul muncii tale – şi apreciez ce-ai vrut să faci. Random se holbă la ea. Ascultă. — Chestia asta ar putea fi o armă cumplită. — Ştiu. ar trebui să ajung chiar în site ca să fac asta. — Atunci îţi sugerez să te duci. puştiule. — Întotdeauna există o posibilitate să facă unul pe deşteptul şi să găsească o cale de a ajunge la el. N-am încredere într-o putere ca asta. De fapt. apoi dispăru. Vreau să-l opreşti pînă în clipa în care vor exista mai multe sisteme de siguranţă în el. Era vocea mea dar venea din interiorul roţii. privi la mine. Nu m-am ostenit cu cine ştie ce coduri de siguranţă. tocmai din cauza inaccesibilităţii lui. — Cum adică? — Nu poţi să-i descarci memoria sau să-i întrerupi alimentarea de la o telecomandă a terminalului. — Nu. Ştiu. am spus.. — Uh – nu despre asta e vorba. Dar trebuie să dispară..— Aşa cum spuneam. da. Spune-mi. — Ai anticipat cumva comentariul ăsta din partea lui? mă întrebă Random. Acum.

am spus. de fapt. Nu face pe martirul. I-am teleportat pe băieţii ăştia cu una din carcase. — În salonaş. N-are rost să distrug întregul proiect. — Dorinţa dumneavoastră e îndeplinită. Am înclinat capul. — Dacă lucrurile ar fi mai liniştite. Nu ştii unde e. — Noapte bună. — Salut. Ştii dorinţele mele. Ce-i asta? am întrebat. M-am oprit şi am privit. vorbind cu doi dintre oamenii lui. — Eu cred totuşi că e doar o chestiune de instalare a unor sisteme de siguranţă. Încuviinţă. — Întrerupe-l. Pe podea. N-am nevoie de o grijă în plus. computerul în moduri subtile. În timp ce ieşeam prin arcada mare din hol l-am văzut pe Julian. ca să-i arăt lui Random. ca acela din locuinţa Juliei. Clătină din cap. arătînd spre creatură. într-un halat verde. — Okay. — Habar n-am. poate că m-aş înţelege cu aparatul. Fă-o. M-am apropiat şi am împins animalul cu piciorul. Mulţumesc pentru cafea. cu lunetişti şi lansatori de bombe şi cu toate chestiile pe care mi le-ai povestit. Ar fi trebuit să mă întorc la Random şi să-i spun că mai văzusem aşa ceva? 158 . — Noapte bună. Lasă-l să se odihnească. Dar diavolii tocmai au omorît trei din ei în Arden. M-am apropiat. Julian. Era unul dintre cîinii ăia blestemaţi pe care îi visasem. spuse. nu-i aşa? Am arătat cu degetul mare peste umăr. între ei. Porni în direcţia aceea. Merlin. zăcea un imens animal mort.— Încep să-mi displacă surprizele. domnule. M-am ridicat. Poate că mediul umbrei modifică. O să te anunţ cînd e gata. Numai că apar prea multe probleme acum.

oricum – dar era mai uşor de parcurs. Nici un mîrîit. Astfel că tot ce puteam face în acest punct era să urc. Apoi m-am oprit la bucătărie şi mi-am umplut rucsacul cu mîncare. spre locul unde cîteva poteci duceau către un peisaj mai sălbatic. Nimic. Am depăşit zona şi mi-am continuat drumul către acel loc bine-întreţinut. Mă aflam deja pe drumul de coborîre cînd ceva străluci deasupra şi luna scoase în evidenţă o culme a Kolvirului şi îşi răspîndi lumina asupra traseului meu sinuos. Nu vedeam cum informaţia i-ar putea fi de vreun folos vital. apăruseră cîinii. am băut o gură de apă şi m-am odihnit cîteva minute înainte de a începe coborîrea. Chiar nu fusesem pregătit să-i povestesc despre asta. Pentru a reuşi. Am urcat creasta Kolvirului aproape o oră înainte de a găsi traseul pe care îl căutam. Eram furios pe Random pentru că nu-mi dăduse şansa de a-mi motiva munca. Întuneric. am simţit un fior brusc în timp ce mă apropiam de locul unde. mi-am zis. în visul meu. Nu simţeam nevoia să-mi iau rămas bun de la nimeni. Încă nu eram atît de familiarizat cu neregularităţile celuilalt drum. m-am spălat şi miam schimbat hainele. Voiam să ajung la poalele muntelui în cursul dimineţii. ceea ce îmi convenea. nici un urlet. Răcoare. M-am întors în apartamentele mele. lucru de care aveam mare nevoie noaptea. Era un drum puţin mai lung decît celălalt pe care ar fi trebuit să-l aleg – cu care s-ar fi intersectat mai tîrziu. Înstelat. Dacă n-ar fi fost înmormîntarea lui 159 . trebuie să te îndepărtezi suficient de mult de Amber. Am urmat-o pe cea de-a doua din stînga. pentru că era o noapte potrivită pentru plimbare. Mergînd. Am grăbit ritmul. Atunci m-am oprit. aşa că m-am dus în spate şi am coborît pe scara cea mare din dos în grădini. E foarte dificil să mergi în Umbră prin Kolvir.La naiba.

Caine. dacă n-ar fi apărut în mică măsură în misterul care mă cuprinsese şi dacă Random n-ar fi vrut să afle de el. l-aş fi putut opri oricum. Acum. pînă cînd luna a ajuns undeva în stînga mea. să văd cum se comportă şi să corectez orice punct slab care s-ar fi strecurat în sistem.. dar avanpremiera fusese prematură. Apoi puteam să transfer totul într-o stare mai stabilă înainte de a-l închide. de auto-educaţie. Din punctul meu de vedere însemna că pot să decid singur asupra mijloacelor. Okay. Merită să mă gîndesc la asta. Mi-am zis că asta îmi dădea posibilitatea de a alege să verific mai întîi totul. pentru a avea un tablou complet al întregii poveşti. Dar poate că ar fi reexaminat situaţia. am meditat. Random nu-mi ceruse chiar să elimin tot ce acumulase dispozitivul pînă acum. i-aş fi arătat ce-am făcut şi l-aş fi întrebat dacă e mulţumit astfel? Dacă nu. Şi dacă aş fi făcut astfel încît să fie în perfectă stare. Atunci mă aflam dincolo de jumătatea drumului descendent pe Kolvir şi 160 . Poate. dacă l-aş fi închis aşa cum mi se ceruse.. Şi nici măcar n-aş fi adus vorba despre Ghostwheel acum. Nu i-a plăcut ce-a văzut. Ghostwheel se afla încă într-o fază de scanare-a-Umbrei. Oricum. inclusiv cîteva. nu m-aş fi întors în Amber pînă cînd n-aş fi perfecţionat dispozitivul. Atunci nimic nu se va pierde. să revizuiesc funcţiile sistemului şi să revăd programele pînă cînd voi fi mulţumit că totul e în ordine. aş fi distrus o mare cantitate de muncă desfăşurată de ceva vreme. M-am jucat în conversaţii imaginare cu Random. puţine – din punctul meu de vedere – inutile sisteme de siguranţă ca să-l fac fericit pe Random? Apoi. Pur şi simplu îmi ceruse să-l închid.. l-aş fi verificat pînă acum. M-am gîndit la el în vreme ce traseul devenea mai abrupt şi se curba pe versantul vestic al Kolvirului. memoria lui va fi intactă pînă cînd va veni vremea să-i restabilesc iar funcţiile.. presupunînd că intram în contact cu Random.

. Nu se întîmplă nimic dar o jumătate de minut am supravegheat păduricea şi o porţiune a pantei în josul căreia venisem. M-am adăpostit într-o pantă largă lîngă drum. Voi avea o mulţime de timp să rumeg totul. Cu cît reflectam mai mult. dar încă auzeam troznetul lemnului şi ecoul exploziei multe secunde după aceea. Din unghiul ăsta.acesta devenea din ce în ce mai uşor. Am chemat imaginea Logrusului şi două dintre liniile lui deveniră braţele mele. — N-am putea să mai discutăm? am răspuns. copacul fu despicat. Mi-aş fi zvîrlit ambele mîini în sus la izbitura fulgerului. la nici o sută de metri depărtare. sperînd că cel care declanşase trucul ăsta îşi va trăda cumva poziţia. Am privit un pîlc de copaci peste drum. Deja puteam simţi forţa Modelului cumva diminuată. cu atît simţeam că Random va fi furios dacă aş fi procedat aşa cum gîndisem înainte şi probabil că nici nu m-ar fi ascultat pînă la capăt. Dar era o călătorie lungă cu puţine scurtături.. înspre nord-vest. dar nu prin Umbră 161 . Ascultam şi supravegheam între timp. Apoi le-am întins. apoi mam tîrît de-a lungul ei pe mai multe lungimi de trup. apropierea lor mi-a dat o mică inspiraţie. Cu un flash orbitor care parcă sfîrîi şi un tunet ca explozia unei bombe. o piatră de hotar familiară. eram şi eu furios. Nici un răspuns. Apoi o voce urlă: — Du-te înapoi! Am presupus că eu eram subiectul acestei iniţiative de conversaţie. Pe de altă parte. M-am mai oprit de două ori la coborîre pentru a bea apă şi o dată pentru un sandviş. Cerul deveni mai luminos cînd am traversat ultima pantă stîncoasă. pînă într-un loc unde ascunzişul era mai bun. pentru a ajunge la traseul larg de la poalele Kolvirului.

Nu anticipasem că voi declanşa ceva atît de spectaculos. călăreţii nu manifestau nici un interes să se apropie. am tras de ea. Apoi m-am ridicat. Auzeam scîrţîitul. — Repet. unii dintre ei căzînd la pămînt. Era prea grea ca s-o rostogolesc cu uşurinţă. 162 . începu să alunece. vrei să vorbim? am strigat. *** Din cînd în cînd auzeam copitele cailor în timp ce străbăteam pădurea străveche. şuieratul. aşa că am început s-o clatin. am spus şi m-am îndreptat spre nord. treceam prin apropierea uneia dintre patrulele lui Julian. Am văzut copacii balansîndu-se. aşa să fie. la început. în Arden. am adus-o în punctul de basculare şi se prăbuşi. alunecau şi zburau în pădurice. O fisură apăru cînd acestea căzură pe marginea unui loc mai abrupt. — Okay. Am mai aşteptat încă o jumătate de minut după ce totul părea a se fi sfîrşit. Cîteva mai mari începură să se rostogolească. M-am căţărat pe trunchiul unui copac doborît. Nici un răspuns.Mai mult ca sigur. În atmosferă plutea un imens nor de praf şi jumătate de pădurice era la pămînt. Căzu printre celelalte şi se declanşa o mică avalanşă. prăbuşirea. M-am retras mai încolo în timp ce se izbeau şi trimiteau altele noi să ţopăie. În cele din urmă. Dacă eram urmărit. Am cercetat cu atenţie. Apucînd-o. Lent. dar acolo nu era nimeni. Stîncile săreau. cu Frakir atîrnînd la mîna stînga şi am înaintat spre pădurice. totuşi. Un întreg strat de piatră pîrîi şi se crăpă.ci în susul povîrnişului unde o stîncă destul de mare se afla deasupra unei mase stîncoase. Puteam simţi vibraţia în timp ce îmi continuam retragerea.

M-am trezit mergînd agale...... Mai puţine spărturi în bolta înfrunzită.. Am început să străbat poieniţe însorite... insule în marea unduitoare a ierburilor decolorate. îndreptîndu-mă în josul dealului. Curînd am identificat un traseu şi am început micile modificări care mă purtau din ce în ce mai departe de ei. cerul se întunecă. solul se fisură. Ierburile se micşorară. Torente se scurseră de deasupra pe terenul stîncos. Privirea mea străbătea o distanţă mai mare. Apele se năpustiră prin canioane şi cîmpuri pretutindeni în jur. Ierburile erau mai abundente. O tentă mai luminoasă.. undeva în dreapta: ploaia. Acum copacii erau divizaţi în pîlcuri.. Încet-încet. mai uscat. Cerul deveni de un albastru mai palid.. înfăţişarea pădurii se modifică. Copacii erau acum în întregime verzi... Norii se separară ca o cortină de teatru. Am grăbit pasul. Am auzit bubuitul tunetului. Sunetul ciudat al unei păsări.. Am inspirat adînc aerul curat şi jilav şi am mers mai departe. o ciupercă stranie. 163 . O perdea fîlfiitoare. deşi razele soarelui continuau să-mi lumineze calea.. dînd la iveală un soare ca lămîia. Am blestemat de fiecare dată cînd mă ridicam. Şi schimbarea deveni din ce în ce mai uşoară pe măsură ce mă îndepărtam de Amber.. Apărură aglomerări de nori. Tunetul se opri la jumătatea bubuitului şi se iscă vîntul... dar majoritatea puieţi. care răspîndea căldură şi lumină dintrun cer roz-portocaliu. Am început să alunec. de la cafeniu spre galben şi copaci un pic mai scunzi.Nu că ar fi contat. pentru rîvna exagerată cu care făceam schimbările.. solul spongios deveni mai ferm. alcătuită parcă din perle..

sub un cer ca ardezia.. Briză şi iarbă. parcă de ocean. în parte năpădite de ierburi. n-am văzut nimic. Cel mai apropiat lac era de culoarea unei lămîi verzi. Şobolani fugind.. Linia orizontului sub o cupolă de smog. Am traversat cîmpia într-un ritm normal...... ruginind. Mai departe... Dar..... duhnind. Ceva în atmosferă mirosea dulce. fără să vadă. niciodată nu eşti sigur ce să cauţi. Zonă rurală cu lacuri. croindu-mi drum peste un heleşteu îngheţat. Capătul deltei. Încetinind..... Vîntul scotea zgomote uşoare cînd trecea printre ierburi. respiraţia greoaie cînd am pătruns în pădurea scheletică în care păsări îngheţate erau cocoţate pe crengi: o gravură... din nou. Aspirînd aer. Acum mergînd. Ierburi cafenii sub un cer verde. Pajişte. 164 ... cu chipurile celor îngheţaţi lîngă mine privind în toate direcţiile. Ţărmul mării. Ăsta-i necazul cu umbrele – nu ştii întotdeauna ce e normal acolo.. Croindu-mi drum cu dificultate printre acri întregi plini de grămezi. mocnind.. Mi s-a părut că văd un scurt flash de lumină undeva în dreapta dar cînd m-am uitat în direcţia aceea n-am văzut nimic neobişnuit. Cerul era brăzdat de funingine. zăpada bătătorită.. rîu şi lac în mişcare. Demult-abandonate... unde puteam să văd la mare distanţă.Mi-am croit drum în susul dealului...... respiraţie mai greoaie.. privind în jos spre un sat în ruine. Din nou mişcare în jurul meu.. Maşini ciudate pe o autostradă îndepărtată. dîmburi ciudate mărgineau strada principală în paragină... Încetinind. Alunecînd în josul dealului.. am fost convins că am auzit un zgomot îndepărtat de copite.. nămolind. Ştergîndu-mi sprîncenele pe mînecă. Stîlpi aurii de-a lungul drumului. Modificări mai rapide. preferînd să mă odihnesc într-un loc atrăgător ca acesta. Sol murdar şi petice verzi. trecînd uşor spre topire şi primăvară..... Puţin mai tîrziu. Am trecut de ea.. Un loc plin de vechituri..... rostogolindu-mă.

Nu m-am oprit să admir precizia lui. şi vălătucii de fum îmi împiedicau vederea. — Grăbeşte-te! în spatele meu! strigă călăreţul şi eu mam grăbit să încalec. Călăreţul trase de frîu dar calul – un roib – nu era prea fericit de apropierea flăcărilor. îşi dezveli dinţii. muşcînd zăbala şi încercă de mai multe ori să se retragă.Trecură cîteva minute. 165 . E nevoie de ceva timp ca să elaborezi modelul mental potrivit pentru modificarea umbrei. Călăreţul era o femeie cu-părul-negru. O flacără lungă îmi tăie calea. Totuşi – categoric – pămîntul tremura odată cu înaintarea unei creaturi în direcţia mea. totuşi. deoarece simţeam deja căldura şi fumul se îngroşa. Ochii începură să-mi lăcrimeze. ca şi cum ar fi descris un cerc gigantic. n-am detectat nici o urmă a persoanei care-mi întinsese capcana. Roibul ţîşni înainte şi brusc se dădu înapoi. se apropiară în timp ce urma să se închidă cercul. Reuşi să întoarcă roibul în direcţia din care venise şi scutură hăţurile. Am luat-o la fugă. cînd un cal şi un călăreţ năvăliră prin deschizătură în zidul incandescent. Şi din nou vocea: — Ţi-am spus să te întorci! Vîntul sufla din spatele focului. după care am simţit un miros înainte de a vedea ceva. totuşi. iar eu am renunţat. M-am răsucit să fug şi am văzut că deja mă flanca. Peste troznetul focului mi se părea că aud încă tropotul copitelor. Am reuşit să mă ţin în şa. Mă îndoiam că pot să-l elaborez la timp. Fum. din nou. Conturul flăcării se curba în jurul meu. Flăcările se înălţară şi mai mult. Mă întrebam ce nouă ameninţare se apropie. În clipa următoare o limbă de foc. I-am văzut fugitiv trăsăturile. îndreptîndu-l spre mine. Şi.

Femeia zăcea întinsă şi m-am repezit spre ea. fiara se roti şi se smulse către lumină. în timp ce trăgea frenetic de hăţuri.. Între timp. M-am lăsat să alunec în spate chiar cînd trecurăm prin inelul de foc într-o zonă carbonizată..Cînd copitele din faţă izbiră pămîntul. Totuşi. cercul era închis. Pleacă – dacă poţi. Se azvîrli în flăcări spre stînga noastră. am spus. E un lac în apropiere. spuse. călăreţul ţipă şi el şi m-am trezit că nu mai puteam să-mi ţin echilibrul. aproape urlînd cînd o făcu. în jurul meu plutea cenuşă. ca mai apoi să se piardă printre norii de fum.. arzînd mocnit. cînd începu iar să se deplaseze în linie dreaptă. Priveliştea deveni limpede la timp ca să văd roibul ridicîndu-se din locul în care. Salivă plină de sînge îi atîrna din bot. Am auzit femeia ţipînd şi am ţîşnit în picioare. Calul se răsuci iar. fiara urlă iar. Îngenunchind. unde flăcările deja se stinseseră. 166 . deschise ochii. Lasă-mă aici. Era aproape în interiorul flăcărilor cînd se roti iar. — La naiba! l-am auzit pe călăreţ rostind. M-am rostogolit brusc spre stînga şi am tuşit şi am strîns ochii în faţa norului de cenuşă care îmi sufla în faţă. dacă-mi amintesc bine. fierbinţi. în afară de cîteva lovituri puternice pe laterale. aparent. tuşind. — Nici vorbă. Voi muri – oricum.. Şi. Apoi. deja. simţeam ceva dogoritor de-a lungul picioarelor şi am simţit miros de păr ars. nechezînd puternic. se prăbuşise peste călăreţ. Nu mă aflam în postura de a da o mînă de ajutor. i-am gonit scînteile de pe haine şi i-am verificat respiraţia şi pulsul. Dar trebuie să te iau de aici. Calul se răsuci imediat. — Cred – că am – coloana ruptă. frecîndumi ochii. fumul greu şi flăcările foarte aproape. Nu simt – mare lucru. Habar n-aveam cît de lată era limba de foc în locul acela. Am căzut în mijlocul unor cioturi negre.

am acoperit-o ca s-o protejez de flăcări şi am început s-o tîrăsc în ceea ce speram să fie direcţia potrivită. Am continuat să înaintez. eu nu am putut să te ajut. Despre acesta – nu ştiam. numai că priveau spre nicăieri şi nu simţeam nici o mişcare. Zîmbi slab. — Cine? am întrebat. Ochii i se închiseră. apoi îmi rosti numele. Acum nu pot. M-am înclinat în faţă.Mi-am scos mantia. am spus. am ridicat un fald al mantiei de pe chipul ei. Între funingine şi părul ei ars. Am stropit-o cu puţină apă pe obraji ca să-i răcoresc. — Cineva – în urma – ta. scoase un şuierat printre dinţi. Am mutat-o centimetru cu centimetru cît de grijuliu am putut. îmi pare rău. Înainte de a-i simţi pulsul în carotidă. Gîtul meu era o rană. spuse. Dar – focul – e al altcuiva. continuă. — Merlin. iartă-mă. era greu să-ţi dai seama de înfăţişarea ei. ochii îmi lăcrimau încontinuu şi pantalonii mi-au luat foc cînd am făcut un pas mare înapoi şi am simţit cum călcîiul mi se afundă în noroi. Nu mă pricep – la cai.. În cele din urmă. desprinzînd-o unde era prinsă în talie şi am întins-o lîngă ea. Şi cine eşti tu? Cum de mă cunoşti? De ce. — Chemat înapoi – cîinii. totuşi.. Nu ştiu – al cui. totuşi. — Tu m-ai ajutat. încîlcit. Mă duc. vocea slăbindu-i din ce în ce mai mult. Ne-am croit drum printr-o perdea de foc şi fum în mişcare. — Cine? am întrebat iar.. rosti răguşită. Ei – sînt pe urmele tale.. — . 167 . Avea ochii încă deschişi.mă culc cu tine.. Iartă-mă. mă aflam în apă pînă la mijloc şi o ţineam acolo la suprafaţă. Cineva – în faţă. — Nu ştiu despre ce vorbeşti. — Îmi pare rău că n-am rezistat – mai mult..

Apoi am înaintat spre apa mai adîncă. Prea multe întrebări şi nici un răspuns. care să nu fie mlăştinoasă. „Lasămă să mă scufund aici”. În jur nu mai exista măcar o zonă cît de mică. Curat şi uscat. Ştia că va muri. 9 Cîteva ore şi multe umbre mai tîrziu. După un timp. Mam îmbăiat într-un rîuleţ nu foarte adînc şi după aceea miam adus haine noi din Umbră. Mi-am ţinut respiraţia şi am închis ochii în timp ce acesta fu urmat de un nor şi mai dens. — Te rog – lasă-mă să mă scufund aici. Parcă fiecare zi ar fi fost 30 aprilie. am rostit. un cal scos din minţi urla. m-am aşezat pe mal şi mi-am pregătit ceva de mîncare. Mulţumesc încă o dată. Dispăru. Respiraţia încetase şi nu mai avea puls. Adio!. mi-am ridicat privirea apoi am luat-o din loc. ca şi cum fiecare juca un 168 .. Apele formară un vîrtej.. — Adio. Am prins totul cu agrafa pe care o foloseam să-mi închid mantia la gît. nu-i mai bătea inima. I-am dat drumul.— Nu! am urlat. La sfîrşit. disponibilă măcar pentru o încercare de resuscitare cardio-pulmonară. Cîteodată morţii se scufundă rapid. am privit-o. Aş fi vrut să-ţi ştiu numele. care ne cuprinse total. Murise. Parcă toţi cei pe care-i întîlneam mă cunoşteau. Cînd aerul deveni iar limpede. i-am înfăşurat un fald mare peste faţă.. care să nu ardă. m-am odihnit iar într-un loc cu un cer limpede şi nu cu atîta iască în jur.. transformînd-o întrun giulgiu. doamnă. cîteodată plutesc. înghiţindu-ne. Un nor de fum îi trecu peste chip. Am învelit-o cu grijă în mantia mea. folosind aerul pentru a alcătui cuvintele şoptite.. Undeva. După care expiră. Chipul i se schimonosi şi mai aspiră o ultimă gură de aer..

Sau aş fi dat mită. Pămînt crăpîndu-se. Pretutindeni în jurul meu mureau oameni şi dezastrele deveniseră un lucru obişnuit.. Le-am şters cu piciorul şi am luat-o la fugă. sub un superb cer violet. Stîncile se transformară în bolovani. Ţipete ascuţite printre tonalităţile sunetului. Praf de curcubeie sub cizmele mele. pur şi simplu. trîmbe de nori în jurul umerilor.. Pe ţărmul opus erau scrise pe nisip cuvintele: INTOARCE-TE... Asta suna ca o descriere a morţii – deşi nu eram atît de sigur de răspuns. violet spre levănţică. Aş fi plătit. scăpărînd... Ciclopic. Vînt printre pietrele ca un curcubeu. aş fi luptat. Ce însemna asta? Oare.. 169 . Doamna fără nume care se sacrificase ca să mă scoată din flăcări spusese că cineva mă urmărea şi că. să-mi aştept urmăritorul şi să-l întreb sau s-o întreb ce naiba se petrece? Sau să mă avînt înainte sperînd să pun mîna pe celălalt şi să fac cercetări acolo? Oare amîndoi îmi vor da acelaşi răspuns? Sau erau două răspunsuri diferite? Oare un duel ar fi satisfăcut onoarea cuiva? Atunci. de asemeni. Nu doream altceva decît un răspuns urmat de un pic de pace şi linişte. Am chicotit.... Haine biciuite de vijelii. — La naiba! am comentat.... Acelaşi peisaj.. acum infinitezimal. Deasupra. Vegetaţia se ofili. Universul se roti în jurul meu în clipa în care am atins umbrele. mărunţesc pietrele strălucitoare de sub tălpile mele. căpătînd strălucire. Sînt uriaş. cîntînd muzică eoliană..joc-dublu minuţios elaborat. Ce mai urmează? m-am întrebat. Am trecut printr-o vale cu prisme. nu către cineva anume şi am aruncat o piatră în rîu... O ploaie de meteoriţi? Trebuie să existe o explicaţie.. M-am ridicat în picioare şi am traversat rîul. Începeam să mă simt ca un personaj dintr-un joc video. Mai iute.. şi în faţa mea se afla cineva..

. peisaj de carne palidă. aproape de stare lichidă. O limbă de foc.. Nu mai există soare... Înnotînd în el... Parcurg cursul unui rîu strălucitor. Vine şi pleacă... Ecoul unui milion de gonguri invizibile. Zăngănit.. ridicîndu-se mai sus. sîngerii.... Vîrtejuri. Albastru spre roz. neîncetat.... gheaţă portocalie. scînteieri. doar o lumină palidă. flori metalice retrăgîndu-se în tulpini metalice. traversînd o cîmpie cu ciuperci spongioase... Nu te uita.. se îngroaşă... Cer despicat în mijloc de un soare ca o cometă trecătoare... Trei zile în tot atîtea bătăi de inimă. Doar poduri subţiri şi insule în aer... Din nou.. Castele de dimensiuni potrivite pentru un acvariu defilează. Mai sus.Aerul se îngroaşă.. cad ca gloanţele....... Mai iute. subţire. O alta... ca o maşinărie... Oare era o siluetă întunecată ghemuită în dosul unui copac ca o moară de vînt? Sau doar dansul umbrelor în ochii mei plini de umbre-schimbătoare? Înainte.. Inspir aerul plin de mirodenii.... Flăcări reci dansează ca plantele de apă.. Spori care se transformă în giuvaieruri.. Noapte pe un cîmp de alamă. Schimbare... Subţire. Pereţi de foc se curbează şi trosnesc... zăngănind.. Strîng din dinţi. 170 .. Prismă pe cer. În spatele meu. şi e verde.... oftat... Nu simt nimic.. tulpinile în console.. Nu mai există pămînt.. Focurile se învîrtejesc... Zgomot de paşi înapoia mea. Verde spre albastru... Rachete luminoase ca nişte licurici mă asaltează.. numai ecouri? Mă răsucesc o dată. mari eforturi. Mişcare în ralenti. Plante noduroase. Lumea e o matrice de cristal... Prin sticlă şi şmirghel. paşi răsunînd spre eternitate...... Fum albastru şi aer ca tămîia. zăngănit... Din nou. coboară pe solul violet.

Stop. liniştită... am fost aproape luat pe sus de o viitură bruscă... cu păr violet şi dinţi ascuţiţi iese din mare şi vine să-mi bea sîngele. Stînci albastre.. cenuşii. mort acest loc. Nimic nu se agită. Am mers pînă cînd a sosit clipa să dorm iar şi mi-am instalat tabăra în Teritoriile întunecate – liniştite....Sus. să plec. Totuşi.. Mi-am recuperat coarda de strangulat şi am mai traversat încă un pod peste infinit. nu mai eram imprudent şi m-am ţinut suficient de departe pentru o nouă schimbare. Am visat că apele s-au ridicat să spele o porţiune a cercului şi că o creatură verde.. *** La următoarea rundă a călătoriei mele. Printr-o gaură în aer şi în josul unui abis.. strălucire slabă. am văzut că cercul era rupt şi o creatură verde. solzoasă.. Crepuscul fără stele. Am mai primit şi un alt avertisment – cu litere de foc pe versantul unui munte de obsidian – sugerîndu-mi-se să mă retrag. Pretutindeni. cu Frakir înnodat strîns în jurul gîtului şi cu nisipul răvăşit în jur... Am trasat un cerc magic în jurul meu pe nisip şi l-am învestit cu forţele Haosului. Invitaţia mea strigată pentru o convorbire a fost ignorată. Apoi mi-am întins mantia cea nouă în centru. Statui dărîmate ale unor creaturi neomeneşti. mucegăite şi ceţoase.. Probabil că dormisem foarte adînc.. l-am asigurat împotriva magiei şi am adormit. chiar la prima oprire pentru odihnă. Spre o plajă de cobalt lîngă o mare din cupru. solzoasă. m-am întins şi m-am culcat. să mă duc acasă... jur-împrejur.. Mort. Mi-am găsit un adăpost uşor de apărat. cu părul violet şi dinţi ascuţiţi zăcea moartă pe plajă la vreo şase iarzi de mine. Alunecînd. 171 . jos. Cînd m-am trezit..

Pînă şi centura. M-am trezit brusc şi pe urmă m-am întrebat de ce. Totuşi. Numai că mi se pare o pacoste să cari tot timpul după tine aşa ceva. Am continuat să caut. nu sînt sigur – am fost trezit dintr-un somn fără vise de pulsaţia lui Frakir la încheietura mîinii. mi-am potrivit mîna în el ca într-o mănuşă şi am întins-o. Apoi se auziră sunete ca un zăngănit.. foarte departe. mi-am reamintit imaginea despre Logrus. În mod firesc.Mai tîrziu – cît de tîrziu. La naiba. cu broboane bruşte de transpiraţie pe sprîncene.. căutînd o spadă. Dar Frakir – care nu e sută la sută perfect – are întotdeauna un motiv atunci cînd dă alarma. şi am o experienţă vastă în domeniu.. Cînd acesta s-a aflat complet în faţa mea. incomode dar probabil că ei sînt făcuţi dintr-un aluat mai dur decît mine. împiedicîndu-mă la mers. n-ar fi fost rău să am o spadă la mine. îmi lasă o urmă pe şold. Am întins mîna prin Umbră. În principiu. De data asta. Şi zgomotele se apropiau. Un urlet. Rareori port o spadă cam de lungimea unui stilet de dimensiune medie. îl prefer pe Frakir şi prefer improvizaţia. lovindu-mă la fiecare pas. Tatăl meu şi majoritatea celorlalţi din Amber şi Curţi. agăţîndu-se de tufişuri şi. în acest timp. N-am auzit şi n-am văzut nimic în raza mea vizuală limitată. Contact! 172 . bătăi din picioare şi scuipat. au mare încredere în lucrurile grele. după un timp. Pentru că acum auzeam sunete. Am întinso. mai tari. Departe. trebuie să recunosc. n-am nimic împotriva lor. mai rapid. Am aşteptat şi. sîsîituri şi zgomote de luptă. Îmi place să duelez. Eram departe de orice cultură de prelucrare a metalelor potrivită momentului şi în etapa potrivită a dezvoltării istorice... răgete. din cînd în cînd. am întins-o. undeva afară şi spre stînga.. E al naibii de împovărător să-mi atîrne la şold aproape un metru de oţel.

Am făcut încă un pas şi am aşteptat. Am aşteptat zece secunde. Încă un pas. cînd i-am deschis gura cu vîrful spadei. afară se lăsă tăcerea. Cincisprezece. m-am apropiat de prima mogîldeaţă. O brută fioroasă. Dinţi cumpliţi. în afară de o ceaţă uşoară şi. Jumătate de minut. nu se afla nimic la vedere. lungă şi sinuoasă. Încă unul.. deoarece capul îi era aproape total separat de 173 . înainte de a o scoate din teaca în care încă era încastrată.. pe jumătate mascat de ceaţă. Ştiam că pot face liniştit asta.. acoperită cu solzi de culoarea sîngelui uscat. Apoi încă unul. într-un tîrziu. cînd cîmpul vizual mi s-a lărgit. În cele din urmă. mişcîndu-mă lent. dincolo de prima – şi. Am rămas o clipă acolo. nu se agită şi rămase total tăcut. M-am aplecat în faţă şi am aruncat o privire rapidă în toate direcţiile. Nimic. nemişcat. Cred că au trecut mai multe minute înainte de a păşi afară. Mi-am şters palmele de pantaloni. posibil. Niciuna nu părea să aibă însuşirea de a declanşa iadul pe care-l auzisem ceva mai înainte. În clipa aceea. am observat o altă formă întunecată cam cu aceleaşi contururi. Ghemuit? Gata să se repeadă asupra mea? Orice-ar fi fost. Am făcut la fel. Era ceva undeva în stînga – întunecat. Acum mă aflam chiar în prag. După un timp. am înaintat. Am continuat să ascult. Nu se afla nimic imediat în apropierea deschizăturii. jos. Înşfacă şi ia-o! Am chemat-o la mine şi am fost izbit de zid de forţa cu care a venit. Da. Nimic. O creatură de vreo două sute de pounzi..Am simţit mînerul spadei în mînă. am remarcat.. o a treia ceva mai departe. Mi-am continuat veghea.. Mişcarea mea nu declanşă nimic.

restul corpului. Am evitat scurtăturile. Am pus spada şi am atîrnat-o la centură. Cea de-a doua pe care am examinat-o fusese străpunsă de mai multe ori şi îi lipsea un picior. de mărime umană. Mînerul depăşea rucsacul în clipa în care am pus-o pe umăr. din locul în care mă aflam. Un lichid galbenportocaliu se scurgea încă din rană. pentru că aveam senzaţia că trebuie să mai fac rost de ceva în plus şi o asemenea acţiune consumă multă energie a trupului. Am alergat pînă am obosit şi m-am odihnit şi am mîncat şi am alergat iar. Apoi am revenit la deschizătură şi am ridicat teaca. Toate erau transpirate şi miroseau slab a cuişoare. am văzut că şi celelalte două mogîldeţe erau creaturi de acelaşi fel. Din toate punctele de vedere. Era îndreptată în direcţia din care venisem. deoarece umbrele orbitoare presupunînd curse nebuneşti au şi ele preţul lor şi nu voiam să fiu sleit 174 . Am continuat să cercetez. Am strîns-o peste umeri astfel încît să-mi atîrne pe spate. Am alergat mare parte din ziua următoare – cu toate că „zi" e un termen impropriu dacă-l pui alături de invariabilele ceruri gravate cu puncte. Mi-am reluat călătoria. ceruri în carouri. O lovitură foarte curată. Amestecate cu sîngele acela ciudat şi cu transpiraţia erau ceea ce păreau a fi urme parţiale ale unei cizme. Mi-am raţionalizat hrana. Am băut şi nişte apă şi o gură de vin. ceruri luminate de morişti care se învărt la infinit si fîntîni de lumină. Nu puteam alerga dacă aş fi avut-o pe şold. Urmăritorul meu? „Ş". Şi. Am cercetat mai încolo si am dat peste o urmă intactă de picior. Am inspectat zona plină de urme de paşi. poate? Cel care ucisese cîinii? Venind în ajutorul meu? Am clătinat din cap. dar nu mai erau urme complete. M-am săturat să caut explicaţii acolo unde nu există. Şi acestea erau moarte. A treia fusese ciopîrţită. Am mîncat nişte pîine şi restul de carne.

Oricum. eu situîndu-mă în centru. în 175 . avînd în vedere unele dintre trucurile pe care le pot face umbrele. Am rupt cîteva crengi şi le-am înfipt în solul roz. Am înălţat o palisadă circulară cam la înălţimea umerilor. M-am întrebat fugitiv dacă e un semn bun sau dacă de-abia încolo vine ce-i mai rău. Cu excepţia solului. care să mă determine să nu-mi instalez acolo tabăra finală. Oricum şi alte explicaţii erau posibile. M-am uitat adesea în spate. Am alergat pînă cînd am ştiut că mă apropii în sfîrşit de destinaţie. care avea consistenţa chitului semipreparat. apoi iam rostit cu voce tare instrucţiunile necesare. L-am descolăcit pe Frakir de la încheietură. dar priveliştea era aceeaşi. Mă simţeam în siguranţă. nu ştiu. totuşi. n-am văzut nimic suspicios. Mi-am aşternut mantia. Eram convins că nimic nu poate trece de această barieră. m-am tolănit şi am adormit. urmat de vreun ordin de a mă întoarce. Mai adăugaţi puţină prevedere şi cîteva precauţii şi ar putea fi chiar un motiv pentru optimism. Din cînd în cînd. În general. ştiam că încă un pui de somn şi încă o mică porţiune de parcurs mă vor purta acolo unde voiam să ajung. se întinse pînă se subţie ca un fir de aţă şi se îngemăna printre crengile asemănătoare unor elitre. Distorsionau perspectivele şi făceau înaintarea dificilă. n-am văzut vreun semn de viaţă în locul acela lucios. habar n-am. Cînd m-am trezit.cînd sosesc. în timp ce lam plasat pe zidul meu aspru şi strălucitor. Şi nu-mi amintesc nici un vis. Dacă erau cu adevărat fiinţe vii sau reprezentau doar un fenomen geologic. mi s-a părut că mă urmăreşte cineva de la mare distanţă. Frakir se alungi. sticlos. Cît de mult. mi-am mişcat capul pentru a mă readapta. fără ca Frakir să se elibereze şi să exercite o strînsoare mortală asupra intrusului. Nu mai veni nici un nou dezastru. Oricum. Am trecut printr-o zonă întinsă. Şi n-au mai fost nici alte anomalii. ca o pădure alcătuită din forme cristaline.

176 . Cele pe care le plantasem iniţial se îngroşaseră considerabil. Aşa că am rămas în picioare. N-ar fi cedat nici la cele mai puternice lovituri ale mele. Deveniseră o colivie de sticlă. nu sînt claustrofob şi viaţa nu îmi era în pericol iminent. Mi-am tras spada şi fragmente sticloase zburară peste tot. Solide. Pereţii scîrţîiau din cînd în cînd şi scoteau sunete ca de clopoţel dar rezistau. Am renunţat la spadă şi am început să izbesc cu picioarele închisoarea mea. Strălucirea i se intensifică.orice altă direcţie peisajul era plin cu crengi de cristal întreţesute. Blestemata colivie mă scotea din minţi. Deşi am reuşit să sparg cîteva crengi mai mici. L-am atins cu vîrfurile degetelor şi am rostit un ordin. Dacă m-aş fi ghemuit. acestea erau mai ales deasupra capului şi nimic n-a reuşit să mă elibereze. unele dintre bucăţile de deasupra ar fi căzut de la mai mare înălţime. Cîteva ţăndări erau foarte tăioase. dar ceva legat de această închisoare strălucitoare mă îngrijora mult dincolo de proporţiile acestei situaţii. M-am ridicat lent şi m-am împins în ele. Apoi am observat că mîna mea e udă. Scîrţîiturile deveniră troznituri. Am urlat poate zece minute înainte de a-mi impune suficient calm ca să pot gîndi limpede. am fost lovit în umăr. Primul zgomot ca un scîrţîit se auzi cîteva secunde mai tîrziu. M-am retras rapid în mijlocul coliviei şi m-am învelit complet în mantie. pleznituri. aparent prinzînd rădăcini solide. urmate de trepidaţii. am văzut că e plină de sînge. Am examinat încîlceala pînă cînd am desluşit culoarea şi textura lui Frakir în ea. izbindu-mă cu mai multă forţă. Deodată. spargeri. mi-am zis. protejîndu-mi capul şi gîtul cu braţele şi mîinile precum şi cu mantia. dar mam menţinut pe picioare. Mi-am acoperit faţa cu mantia şi am mai izbit de cîteva ori. trecu prin tot spectrul şi se stabiliza într-o lumină roşie. De obicei. Cînd m-am uitat.

Apoi. O chestie violetă cu coarne şi colţi ţîşni de-a lungul văii spre dreapta. mirosind vag a sulf. am zărit lungul şir al dealurilor întunecate şi aurora ivindu-se deasupra. cîteva ore mai tîrziu. în loc să mă întorc pe unde-am venit. din materia aceea dură. cîteva lovituri bine plasate le doborîră la pămînt. Am scuturat mantia şi m-am periat. Solul scrîşnea sub picioare cînd am plecat. Cînd voi termina acolo. Cînd zgomotele încetară şi am privit din nou. înainte de a mă opri şi a lua micul dejun într-o vale fierbinte. Oricum. Mantia îmi era sfişiată în cîteva locuri şi Frakir se încolăci acum în jurul gleznei stîngi şi începu să migreze spre încheietură. în sfirşit. Era doar o chestie blestemată în urmărirea alteia. Am dat din cap. Asta a fost. de data asta. deşi am fost izbit de mai multe ori. din spatele lor. sub ceruri atît sălbatice cît şi liniştite.Zăngănind şi scîrtîind. Am înaintat. Cînd eram pe terminate. urmărită de o creatură cheală. părăsind locul departe în urma mea. am auzit un zgomot ca de prăbuşire. ca de coral. Am mers apoi cam jumătate de oră. Multe dintre părţile laterale se fărîmiţaseră aproape de nivelul solului. M-am ţinut tare. Amîndouă se tînguiau în tonalităţi diferite. cu piele portocalie. am văzut că acoperişul dispăruse. fără vegetaţie. o să revin prin Atu în Amber. Trebuia doar să mă apropii şi să le depăşesc şi o să-mi văd visul dincolo de ultima şi cea mai grea barieră dintre toate. edificiul începu să se prăbuşească în jurul meu. Mi-ar plăcea să termin treaba asta şi să mă ocup de altele mai importante. iar eu stăteam îngropat pînă la pulpe printre crengi căzute. n-aş fi putut ajunge la destinaţie prin 177 . Mi-am croit drum peste pămînturi îngheţate şi pămînturi în flăcări. Altele stăteau acum în poziţii nefireşti şi. cu gheare lungi şi coadă despicată.

Mi-am dat seama că mă înşel în clipa în care mici pietricele începură să se rostogolească la întîmplare pe solul din faţa mea. În regulă. încercînd să hotărăsc dacă înaintez. În timp ce priveam. ca un scrîşnit. o crăpătură largă apăru la mică distanţă. Am sărit iar. mă retrag sau rămîn pe loc. 178 . Acolo. m-am prăbuşit. solul părea mai puţin răscolit. către o zonă de pămînt înclinată. De ce nu? Am fost lovit de cu totul altceva. M-am răsucit şi am început să sprintez pe drumul pe care venisem. lărgindu-se mult mai rapid decît cea peste care sărisem. mam ridicat iar şi am văzut o alta. Continuă să se lărgească chiar în timp ce priveam. înclinîndu-se în altele. Mica mea insulă începea deja să dispară. Pămîntul se prăbuşi brusc lîngă mine – poate la vreo şase inci – şi crevasele cele mai apropiate se lărgiră. deoarece locul nu putea fi reprezentat pe un Atu. Era ca şi cum straniul meu inamic ar fi parcurs o listă şi acum ajunsese la „Cutremur". Măcar nu era nimic înalt în apropiere ca să se prăbuşească peste mine. nenorocitule! am urlat. O trepidaţie deosebit de violentă urmă. Imense bucăţi de pămînt dispăreau în abisuri. luîndu-mi pămîntul de sub picioare. solul începu să se afunde în unele locuri. — Bucură-te. Începuseră să apară mici fisuri iar acum auzeam un zgomot ca un bubuit. Pămîntul părea rupt peste tot acum. Pentru că alergam.teleportare. am sărit peste ea. Înainte de a mă putea ridica. cu petele negre ale crăpăturilor. Am ţîşnit în picioare. lărgindu-se progresiv în acompaniamentul gemetelor şi scîrţîiturilor cumplite. Poate a fost o greşeală. prima dată am crezut că vibraţiile proveneau de la mine. Am privit rapid în jur. Cît de curînd n-o să mai fie atît de distractiv! Drept răspuns zgîlţîiala deveni mai violentă şi a trebuit să mă opresc ca să nu cad din picioare.

M-am agăţat cu dreapta şi am bîjbîit după sprijin. Îl simţeam pe Frakir desfăcîndu-se. clipind des ca să-mi scot praful din ochi. Mîna dreaptă scăpă strînsoarea. Se pare că folosea o mantie făcută sul drept rucsac şi purta agrafa ei ca pe o decoraţie pe stînga platoşei – un lucru meşteşugit. Apoi m-am balansat din nou.Am sărit iar şi iar. prin praf şi ochi plini de lacrimi. Priza mîinii stîngi cedă iar. Dar nu. Cîteva clipe mai tîrziu. spuse. Am păşit greşit şi am căzut. Am căutat un punct de sprijin în peretele argilos de care atîrnam. În jurul meu căzu pămînt cînd nu izbutii. Marginea începu să se fărîmiţeze. — Luke! Era îmbrăcat în verde şi probabil că spadele nu-l deranjau ca pe mine. M-am zbătut cu picioarele într-o nouă încercare. Dar am izbutit să mă prind de margine. Mam agăţat cu unghiile şi m-am prins iar. tuşind şi blestemînd. O umbră neagră deasupra mea. Trecusem de margine şi mi-am căutat sprijinul într-o clipă. M-am legănat un pic şi am început să mă caţăr. 179 . Încheietura mi se eliberă. un fel de pasăre de aur. lin. iar dreapta începu să alunece. încordîndu-se într-un mic laţ. Mi-am şters ochii. încercînd să găsesc o priză mai fermă deasupra. pentru că una de mari dimensiuni îi atîrna la şoldul drept. răsucindu-se. sperînd să localizeze ceva suficient de tare care să servească drept ancoră. — Pe aici. liber la un capăt şi plutind peste articulaţiile mele. i se alătură o alta şi am fost tras în sus. şi l-am urmat. Nu prea am reuşit. rapid. Cedă cumva sub lovitura cizmelor mele şi am săpat în el. încercînd să ajung într-un loc care părea mai stabil. Încheietura mîinii drepte îmi fu înşfăcată în timp ce încercam încă o dată să mă apuc de ceva. O mînă mare cu o priză puternică mă ţinu.

— Să nu veniţi mai departe! bubui o voce tunătoare din direcţia aceea. Nu ştiu cum ai ajuns aici sau de ce. — Hai să mergem. Am arătat spre auroră. pe un deluşor care părea total nepotrivit cu dezastrul din jur. Mi s-a părut mie că sună familiar.. e vocea ta. Privi în direcţia aceea. dar. — Haide! spuse. tangent cu drumul pe care-l urmasem cînd pătrunsesem în vale. De fiecare dată cînd eşti ameninţat şi te avertizează să te întorci. — În clipa asta. spuse..Mă conduse înapoi pe un traseu spre stînga. — Se pare că s-a limitat strict la această vale. în afara adăpostului unde mi-am instalat tabăra. 180 . spuse.. — Totuşi. — Le-am ucis eu pentru tine. spuse. frecîndu-şi barba scurtă care-i crescuse parcă ciudat de repede şi făcîndu-mă să observ că purta inelul cu piatră albastră. i-am zis. Putem să-l ocolim şi să ne vedem de treabă. apoi încuviinţă. Ridică o mînă. Solul deveni mai ferm pe măsură ce înaintam. am remarcat. am rostit. Aici ne oprirăm ca să privim înapoi. de cînd mă urmăreşti? — De o bună distanţă. — Mulţumesc.. — Creaturile alea moarte. gîfîind cu greutate. Dar răspunsul ar putea fi dincolo de şirul ăsta de dealuri. vreau să ştiu doar un lucru. urcînd. ca un ecou. Unde mergi şi ce e chestia asta? — În clipa asta n-am decît bănuieli în legătură cu ce sentîmplă şi e o poveste lungă. Trebuie să ştii. — Cum se face că cel care tocmai a vorbit are vocea ta? întrebă. Luke. — E un cutremur în plină desfăşurare. — Uh – oh. în cele din urmă. — Spune-l. acolo.

— Ştiu. Nu erau prezente noi pericole. în noaptea aia din New Mexico? — A trebuit să plec – repede. Am intrat în ritmul lui. se reduseseră deja la scuturături rare ale solului şi curînd încetară şi acestea. am continuat. ce s-a-ntîmplat acolo. — Asta nu explică prea multe. Nu acum. apoi am urcat şi am coborît un altul. către şirul final de dealuri sterpe. — Posibil. ne îndepărtă de ţelul nostru. Am coborît pe partea cealaltă a dealului. am observat. — Da. spuse. Trepidaţiile. — Oare din cauză că ne apropiem de sursa lor? întrebă. la momentul acela. — Atunci. — Numai că tentativele se înmulţesc. Mări ritmul. să ne grăbim. 181 . nemişcată. — De ce? — Nu-mi place să las dovezi la faţa locului. spuse. răspunse. — Şi stii cine sînt eu. apoi se curbă lin înspre direcţia potrivită. spuse şi o luă la fugă. — Mie mi se pare. şi devin tot mai spectaculoase de fiecare dată. peste o linie albă. cu lumini sclipind dincolo de ele. oboseşte după fiecare efort şi are nevoie de un timp ca să-şi revină suficient pentru o nouă tentativă. am întrebat după un timp. pe munte. Clătină din cap. — Şi cadavrul lui Dan Martinez? — L-am luat cu mine.— Şi foarte posibil să dăm peste continuarea lui. Am ajuns într-o altă vale care. M-am ţinut după el. — Luke. de nori sub un cer mov spre violet. pentru un timp. că orice-ar fi chestia asta care încearcă să-ţi blocheze drumul. — Cum? — Nu acum.

Luă o sorbitură hulpavă şi mi-o dădu înapoi. — Cine-ajunge primul la stînca aia înclinată. Sosise clipa să intervin. Am făcut la fel şi l-am ajuns din urmă. ţinînd pasul. Am trecut de ea umăr la umăr şi ne-am prăbuşit amîndoi. dar nu l-am putut depăşi. picioarele făceau un zgomot surd la contactul cu solul. — La fotografie.— Şi de ce mă urmăreai? — Ţi-am salvat fundul. Distanţa dintre noi începu iar să se reducă. Stînca înclinată arăta din ce în ce mai mare. Şi respiram prea greu ca să pun sau să capăt răspunsuri la întrebări. Mi-am controlat respiraţia. Mi-am mişcat picioarele mai iute. L-am depăşit un pic şi n-a reacţionat. Stînca înclinată era încă la mare distanţă. dar alergasem împotriva lui de prea multe ori. nu? — Mda. Alerga el ceva mai repede? Sau eu? Sau prea lent? Braţele îmi zvîcneau. şi îţi sînt recunoscător. am menţinut-o într-un ritm potrivit. şi vechea curiozitate. 182 . Am rămas umăr la umăr şi mi-am economisit energia pentru sprintul final. am rostit gîfîind. M-am forţat. Am scos sticla cu apă şi i-am dat-o.. — Să-i spunem meci nul. Brusc. mă depăşi. Sîngele îmi zvîcnea în urechi. am alergat mai repede. Asta. puţin cîte puţin. Era o nebunie. Totuşi. Eram umăr la umăr. Mă surprinzi întotdeauna – chiar la final.. L-am prins din urmă înainte de a ajunge la ea dar oricît m-am străduit n-am putut să-l întrec. Am inspirat şi mi-am adunat toate forţele. Făcu la fel. rosti. stînca era mult mai aproape. În felul ăsta o golirăm. Am ţinut distanţa cam jumătate de minut şi apoi el porni atacul. Dar asta tot nu-mi dă răspunsul la întrebare. am încercat din greu. spuse şi o luă tare la goană. Era deja o chestiune de obişnuinţă.

Apoi: — Deci. ridicîndu-se cu greu în picioare. În clipa asta e prea puţin. şi mi-aş dori să nu fi fost aşa. — M-ai pierdut pe drum. M-am ridicat şi am pornit. — Nu înţeleg. — Chestia aia către care ne îndreptăm. la suspiciunile lui Random şi la avertismentul dat de Meg Devlin. Ne-am tîrît mai departe. Hai să vedem ce e peste dealurile alea. Cînd într-un tîrziu mi-am recăpătat suflul primul lucru pe care l-am rostit a fost: — Se pare că ştii al naibii de multe lucruri despre mine. Dealurile erau mai aproape şi solul rămînea ferm sub picioarele noastre. faţă de cît ştiu eu despre tine. spuse apoi. E Ghostwheel-ul tău. — Exact despre asta voiam eu să te fac să vorbeşti. Întotdeauna e prea mult timp sau prea puţin.— La naiba. nu-i asa? —Da. — Cred că da. Am încuviinţat. — Timpul. — Şi cum rămîne cu Dan Martinez – cu cele spuse de el? 183 . spuse după o pauză lungă. — Ce înseamnă asta? — Nu acum. spuneai adevărul acolo în Santa Fe cînd mi-ai zis că e nevoie de un mediu neobişnuit. spuse înainte să apuc să formulez o întrebare. M-am gîndit la bănuielile lui Bill. Nu citeşti „Război şi Pace" în pauza de cafea. — Cum rămîne cu planurile tale pentru o companie? lam întrebat. — Mi-aş fi dorit asta. Mai tîrziu. Ceea ce n-ai spus e că găsiseşi acel mediu şi ai construit obiectul acolo. răspunse. M-am gîndit de asemeni şi la muniţia aceea stranie pe care-o găsisem în vesta lui Luke. Rîse.

Am ajuns la poalele celui mai apropiat deal şi începu să se caţere.. de fapt? — În clipa asta. — Şi e mai rău pe versantul celălalt. spuse.— Nu ştiu. pe coclauri. Luke! De ce? Ce ţi-am făcut? — Nu e aşa de simplu. — Îmi pare rău. spuse. Construirea lui aici. — Glumeşti. Pe cuvînt. Nu poţi trece dincolo. E o poveste lungă şi. Chiar nu-l cunosc. — Luke. — Nu. mda. eu sînt băiatul care tocmai te-a scos dintr-o groapă din pămînt. am adăugat. Dar am avut motive.. l-a înzestrat cu anumite însuşiri speciale? — Da. — Aş zice că tu eşti şi băiatul care a încercat să mă ucidă în cîteva zile de 30 aprilie! — Nu recent. — De pildă? — De pildă. Am clătinat din cap. — De ce nu? — Atmosfera se sfîrşeşte la cîteva zeci de metri altitudine. E una mai încolo. vreau doar să văd chestia aia blestemată. tu ce vrei. — Adică. chiar ai făcut-o? — Ei bine. — Iisuse. — Spune-mi una. spre stînga. i-am strigat. Va trebui să găsim o trecere prin interior. — Hei. Încă nu ştiu ce voia sau de ce a vrut să ne împuşte. răspunse. am răspuns. 184 . Se opri. Întrebare şi răspuns e un joc în ambele sensuri. cu unele la care nici măcar nu m-aş fi gîndit – din păcate...

spuse. A devenit conştient în locul ăla blestemat unde l-ai construit. am spus. Ghostwheel-ul tău e cel care a încercat să te facă să te întorci. pur şi simplu? — Nu poţi elabora un Atu pentru un loc care e în continuă schimbare. spuse.M-am răsucit şi m-am îndreptat într-acolo. i-am auzit paşii. am să-ţi spun ceva pe gratis. Oricum. nu-i aşa? — Probabil. nu ştiu ce vrei sau de ce sau cum ai ajuns aici şi se pare că nu vrei să-mi spui. — Cum? Ridică din umeri. — Aşadar. — Okay. — Luke. Poate că ar trebui să te întorci acolo de unde ai venit şi să mă laşi pe mine să rezolv lucrurile. M-am apropiat şi m-am oprit înainte de a intra. Am văzut trecătoarea pe care o căutam ceva mai încolo. — Hai să mergem pînă la capăt. 10 185 . El ştie asta şi are puterea de a reacţiona. Hai. — Şi? — Şi m-am prins ce vrei tu şi ce s-a-ntîmplat. Totuşi. — De ce nu te-ai teleportat. Vreau să văd obiectul ăla. — Ba eu cred că are. N-are nici un rost să te pun în pericol. Dealtfel. Merlin. L-am condus în locul îngust unde stînca fusese despicată. i-ai dat vocea ta. spuse. Şi-a ieşit din minţi şi acum te duci să-l opreşti. La scurt timp. s-ar putea să-ţi fiu de folos. Ar putea fi foarte periculos. ce ştii tu despre Atuuri? — Destule.

Chiar în clipa aceea. Trebuie să ştii cînd să te tîrăşti şi cînd să te caţeri şi cînd să faci alte lucruri – ca şi pe ce cale anume s-o apuci. Am clipit puternic de mai multe ori. cu un mic zid împrejur. — Un truc? — De fapt. E altfel de fiecare dată. am spus. devenind din ce în ce mai rece pe măsură ce înaintam dar. Blestemăţia pluteşte pe un lac de hidrogen lichid şi heliu. ai fi deasupra în majoritatea locurilor. alteori pe jos. Labirintul se mişcă de jur-împrejur.Trecătoarea era lungă şi întunecoasă şi pe alocuri strîmtă. labirint. am ajuns la platforma largă. pe creasta zidurilor? Am zîmbit în timp ce îl studia. observă el. cu mai multe structuri metalice vizibile dincolo de ea.. Şi mai e şi o chestiune de atmosferă.. Un văl gris-perle atîrna deasupra întregii zone. — E un. — Depinde. N-ai rezista mult timp. e în continuă schimbare. protuberanţe bine separate de clivaje negre. Îl traversăm pe jos prin trecători sau pe sus. Vezi tu. — Acolo. dînd la iveală insuliţe peste insuliţe de întuneric. mai multe. — Îîî – unde e? se nelinişti Luke. în timp. Am făcut un gest din cap către locul ultimei licăriri. i-am spus. 186 . ca de obicei. Şi temperatura variază de la un frig cumplit pînă la fierbinţeală de prăjire. ceţurile se ridicară. pe unde o luăm? — Încă nu ştiu. şi la mijloc e un truc. care era orientată spre abisul cu aburi. stîncoasă. la mai puţin de un metru diferenţă de nivel. În aer plutea un miros de amoniac şi picioarele erau reci şi faţa mi se îmbujorase. examinînd contururile labirintului prin ceaţa mişcătoare. Uneori pe sus. Dacă ai merge de-a lungul proeminenţelor. Flashuri portocalii intermitente străpungeau semiîntunericul. De fiecare dată trebuie să-l studiez. Proeminenţele îşi creau drum în zig-zag către o insulă ca o fortăreaţă. — Ei bine.

chiar în timp ce mă uitam. Am văzut cum mîneca mea se face cafenie. Am cîteva idei şi. — Ce. Acum. apoi portocalie. — Acum înţeleg de ce nu poţi elabora un Atu pentru locul ăsta. — Poţi să stai în spate. să-ţi explic. deveni mai strălucitor. am spus. O să te iau acolo dar n-o să-ţi destăinuiesc secretul. o să intru şi.. Am auzit ce-a spus Random. — Şi dacă ne atacă în timp ce ne aflăm in labirint? întrebă. dacă vrei. — Înrăutăţeşti lucrurile cu toate aceste demonstraţii de forţă. — Ce faci? Trebuie să-ţi vorbesc. — Nu! răspunse. Pe aici. Hai. — Nu. am spus. Am simţit mîna lui Luke pe umărul meu. Vrei să mă închizi... Un cerc slab de lumină apăru în aer dinaintea mea. am răspuns. — În regulă. — Nu aici! Nu acum! Niciodată! 187 . — Încerci să mă păcăleşti. — Cred că am putea să ne înţelegem. — Pe aici nu se trece! îmi spuse vocea pe care acum am recunoscut-o ca fiind a mea.. Am continuat să examinez traseul. Ceţurile începură să se ridice din nou din adîncuri şi se adunară în mici formaţiuni noroase. dacă există o alternativă mai bună. — Nu! 0 rafală de vînt dură ţîşni din cerc şi mă izbi: m-a făcut să mă clatin. începu. Am făcut cîţiva paşi înainte şi spre dreapta.— Şi cum ştii asta? — Uh-hu... am spus. Începu să se fărîmiţeze. am spus apoi.. Chiar o să-l închizi? — Nu sînt sigur..? începu. — Sînt pregătit să nu ţin seamă de ordinul lui.

dispăru o clipă mai tîrziu. În depărtare mi s-a părut că zăresc o micuţă locomotivă cu aburi. ce e asta? — Furtuna-din-Umbră! am strigat. dispăru cu totul. Cercul de lumină dispăru. ştiind că am putea fi distruşi dintr-o clipă într-alta. O creatură ca un liliac îmi fu suflată în faţă. Un vînt arctic ne asalta şi cristale de gheaţă dansară în faţa ochilor mei. — Opreşte-te! am urlat. orbindu-mă pe jumătate. dar nu se întîmplă nimic. deodată. Totuşi. lumina parcă 188 . căzînd într-un genunchi cînd făcu asta. o linie a orizontului sub ape verzi. Am scormonit frenetic în buzunar. ţinînd-o strîns. Ceva se lovi de piciorul stîng. apoi într-un răget monoton. străluciră culori luminoase. că fuseserăm azvîrliţi la o distanţă suficient de mare ca să ne aducă la jumătatea drumului din trecătoare.Am fost azvîrlit înapoi spre Luke. că Luke şi cu mine eram cei care ne îndepărtam de lumină. Numai că nu era absolut nimic solid în nici o direcţie în jurul nostru. — Ce. cu o expresie de groază pe chip. gata-gata să mi-l dizloce. care mă prinse. urlă Luke în urechea mea. — Opreşte-te! am urlat încă o dată. lăsîndu-mi o tăietură umedă pe obrazul drept. nu era ca şi cum ne-am fi prăbuşit. Acum. Ţin-te bine! am adăugat inutil. dar cuvintele fură înghiţite de hău. apoi o cascadă cu susu-n jos. Mai degrabă ca şi cum am fi atîrnat suspendaţi în centrul unui viscol de lumină. curbîndu-se. mi-am dat seama printr-o încărcătură senzorială. Urletul crescu în volum. escaladînd un versant într-un unghi imposibil. Se transformă într-un murmur. Începu un sunet ca un bîzîit slab. O bancă dintr-un parc ne depăşi brusc. Un lanţ muntos cu vîrful în jos pluti pe lîngă noi. Totuşi. Pămîntul parcă se înclină sub noi şi. cu o femeie cu pielea-albastră aşezată pe ea. înşfăcîndu-mă de braţ. ca şi cum s-ar fi retras într-un tunel lung. Apoi.

Am privit cu mare atenţie. Cînd am ridicat mîna. Era greu să-mi focalizez privirea prin cenuşiul din jur. Mi-am întors privirea. Lămpi fierbinţi şi clopoţei de vînt. Le ţineam strîns. Am traversat o zonă de flashuri ca nişte fulgere. am văzut că pielea era cenuşie la suprafaţă. am dat peste un craniu rînjind. atingîndu-ne cu o forţă aproape fizică. M-am prăbuşit în iarbă. în timp ce mă îngloba şi eu la fel. Mîna lui Luke pe braţul meu părea cadaverică şi. Le-am extras lent. emanînd gaze toxice. În momentul acela începuserăm să ne rotim şi mi-era teamă să nu-mi fie smuls din mînă. printr-un efect de distanţare neobişnuit.. deveni mai mare. Dar.pulsa lîngă noi în panglici largi de culoare. Oricare dintre ele ar fi fost deasupra însemna ieşirea noastră. unde mi s-a făcut părul măciucă şi pielea mi se încreţi. lent. grijuliu. revenind la cărţile de joc. temîndu-mă să scormonesc prin ele. L-am auzit pe Luke ţipînd ca şi cum ar fi fost lovit dar nu reuşeam să-i vin în ajutor. se limpezi: era bucăţica de pămînt ierbos pe care o privisem – cu cît timp în urmă? – înconjurată de ape liniştite. cu şoldul zvîcnind. În sfărşit. Ceva mă izbi cu putere sub partea dreaptă a cutiei toracice. cu o margine cristalină şi strălucitoare pătrunzînd undeva din dreapta. Am simţit o senzaţie familiară de răcoare. într-un tîrziu. cu inima bătîndu-mi cu putere. M-am forţat să ignor lovitura şi am continuat să mă concentrez. Sunetele de dincolo de umărul meu indicau că Luke încerca să mi se adreseze dar nu puteam distinge cuvintele. Am înşfăcat pachetul de cărţi din buzunar şi l-am scos. sclipind cu dîre fluorescente. ţinîndu-le lipite de corp. peisajul de pe carte parcă se deplasă spre mine. Am continuat să privesc Atuul şi acesta deveni mai clar. cînd m-am uitat înpoi spre el.. Dar lent. şi simţul subiectiv al lumilor 189 . Gîfîiam. Băşici negre luau naştere şi se spărgeau în jurul nostru. O senzaţie aproape elegiacă de linişte plutea deasupra acelui mic lac.

pe o masă mare de piatră. înaintînd cu poticneli. cu mici flăcări căzînd în jurul meu. răsucindu-se în ştreanguri. Haloul era Ghostwheelul meu. iscînd vînturi care treceau peste chipul îngerului ca un linţoliu negru. o topire în somn şi în vis. Chiar şi aşa. am leşinat. fiind aproape pe punctul de a fi tras în ţeapă de acul din centru. Rătăceam pe străzile unui Amber în ruine. Oriunde cădea sabia. Palatul era pe jumătate prăbuşit şi în apropiere se aflau spînzurători în care atîrnau rudele mele. . ca un vifor arzînd. Un sentiment cumplit mă cuprinse în timp ce escaladam drumul pietros. sub un cer mohorît. praf şi flăcări. Am căzut aşa cam un secol şi jumătate după cum mi s-a părut. Adulmecînd apa dulce. M-am năpustit înainte. Acum mă căţăram.trecînd pe lîngă mine era încă prezent. răsucindu-se în direcţia mea. ca s-o lovesc undeva în apropierea genunchiului stîng.. viu. ceea ce părea o nebunie chiar şi în vis. cărat. Mă observă în timp ce mă apropiam. regretînd doar că nu avusesem timp să-mi otrăvesc spada. inscripţionată ca un cadran solar. mi-am zis. creatura va pleca de aici cu multe răni de lins. ca o imagineremanentă a autostrăzilor atunci cînd închizi ochii la capătul unei zile în care ai condus încontinuu.. apoi ajutat. Apoi urmă un răstimp în totală inconştienţă. Un înger schilod cu o sabie incandescentă pîndea de pe înălţimile de deasupra mea. Urmă un flash luminos şi mă prăbuşeam. M-am rotit de două ori cînd am atacat. ajungînd în cele din urmă să mă odihnesc pe spate. ca şi cum eşecul iminent era de la sine înţeles. mă prăbuşeam. Faţa îi era ascunsă cînd îşi ridică arma. semănînd dezordine şi ruină oriunde cădeau. urmînd să-l întîlnesc şi să mă lupt cu inamicul meu luminos-întunecat. Nu existau cadrane solare la Curţile Haosului pentru că 190 . fentînd. lovind. Eram vag conştient că sînt luat pe sus. se ridicau fum. într-o mînă aveam o spadă şi Frakir atîrna de cealaltă.

privindu-mă în toată cumplita ei putere şi frumuseţe. — Mamă! am strigat. Am băut toată apa.acolo nu există soare. Grăbeşte-te! — Unde eşti. universul un cîmp de linii şi unghiuri. Lumina era albastră.. negru şi am constatat că nu mă pot mişca. i-am auzit paşii îndepărtîndu-se. Umerii mi se sprijineau de ceva dur. cu ochi sfidători. picioarele erau întinse înaintea mea. strigă ea. Unde ai dispărut? — Sînt încă aici! am urlat. Am clipit de mai multe ori. Am inspirat adînc si am oftat. stătea pe un balconaş jos în forma ei normală. darmite să mă ridic. lîngă un turn înalt. M-am trezit în capătul unei curţi interioare. răspunse. întorcînd capul. eşti în regulă? Vrei să bei ceva? întrebă un glas cunoscut. — Şi cu tata? — Nu-mi vorbi mie despre morţi.. Un polonic cu apă se ivi în dreptul gurii. Am simţit cum slăbeşte strînsoarea. — O clipă. Viziunea se sparse şi dispăru. Dara. — Mai vrei? — Da. Deasupra. Era glasul lui Luke. Acul cadranului se răsuci uşor. începu o coborîre înceată dar constantă. — Unde eşti? Am simţit acul atingîndu-mi gîtul într-o parte. Eliberează-mă! — Am trimis pe cineva să te ajute. — Aici. mama mea. — Şi ce e cu Amberul? — Nu ştiu. se plasă deasupra gîtului meu. — Merle. — Ajută-mă! am urlat. Cineva tocmai mă strînsese de umăr. Am privit peretele iluminat difuz la doi 191 . mîna trecîndu-mi pe lîngă gît.

somon. Părea a fi din acelaşi material. Făcu un gest. Patru butoaie imense de lemn se înşirau de-a lungul peretelui din stînga şi Luke agăţă polonicul de capătul celui mai apropiat. Se pare că n-ai nici un os rupt şi tăietura aia de pe faţă nu mai sîngerează. într-o cavernă rece. Acolo sînt mai multe butoaie cu apă. biscuiţi. Se răsuci şi porni brusc pe lîngă mine. — Oricum e ceva. — De unde ai adus apa? — Dintr-o cavernă laterală. Mi-am trecut mîna peste podea. Unde ne aflăm? — Într-o peşteră – un loc mare. L-am băut şi i l-am înapoiat. anunţă. O sobă „Coleman". am zis. dulciuri. — Încă unul? întrebă. Fructe. M-am ridicat lent în picioare. Atunci am văzut că Luke se întorsese şi pleca. Vrei să mănînci ceva? — Nu încă. Am trecut pe lîngă mai 192 . Chiar şi o sticlă sau două de coniac. Mai multe cutii cu vin. legume. arătînd cu polonicul. ultimele fragmente de vis dispărînd încet între timp.metri în faţa mea. Numai că el se deplasa iute şi nu răspunse. frumos. răspunse. Curînd. răspunse. Luke reveni. — Conserve. — Nu. îndreptîndu-se din nou spre coridor. dar întreg. cam de mărimea sufrageriei vechiului meu apartament. Eşti bine? — Destul de lovit. — Acum unde mai mergem? am întrebat. Şi multă mîncare. puţin mai încolo. şuncă. A trebuit să mă grăbesc ca să-l ajung din urmă. L-am urmat cîţiva paşi înainte de a mă gîndi să-l întreb: — Unde te duci? — Acolo. Pe peretele opus se aflau cutii mari de carton şi grămezi de saci. Nenumărate discuri. L-am urmat printr-o deschizătură în perete. zîmbind şi-mi dădu polonicul.

Aş zice că e o idee bună s-o ţii astupată. — Ce naiba e asta? am întrebat Ridică mîna. e ieşirea. — Aici. părul. privind cruciş din cauza luminii cînd m-am uitat în sus. Coti după un colţ de safir şi dispăru. sosi răspunsul. m-am îndreptat în direcţia aceea. Într-un tîrziu. mi-am pus mîna streaşină. — Pentru mine. Zîmbea iar. Luke era de negăsit. — Totul se va clarifica într-un minut. — Luke? am întrebat iar. — Aici sus. — Asta. M-am strecurat ghemuit pe sub o arcadă joasă şi am ajuns într-o încăpere albastru deschis. Lumina se strecura înăuntru printr-o mică deschizătură la vreo doi metri şi jumătate deasupra. — Luke! Unde eşti? am strigat. Nici un sunet cu excepţia respiraţiei mele. M-am oprit şi am ascultat. o coroană de flăcări arămii în ceea ce ar fi putut fi lumina zorilor sau a înserării. Pe aici. Capul şi umerii lui Luke se vedeau deasupra mea. — Ce vrei să spui? Se auzi un zgomot de frecare şi vederea îmi fu parţial acoperită de marginea unui bolovan uriaş. răspunse. dînd din cap. Glasul parcă venea de deasupra şi de undeva din dreapta mea. — Latrina e aici. După mai multe curbe şi o scurtătură. Aproape total dezorientat. răspunse. din aceeaşi substanţă cristalină ca şi restul locului. pariez. M-am deplasat ca să ajung sub gaură. am spus. O singură gaură cu cîteva scînduri deasupra.multe ramificaţii şi deschizături înainte de a se opri la alta. m-am simţit complet rătăcit. Într-un colţ am văzut un sac de dormit şi o pernă. — Ce faci? 193 .

începu să-l mişte. Să te gîndeşti la asta. —Va trebui să văd ce pot face. — Nu încă.— Mut piatra asta într-o poziţie în care pot bloca ieşirea. într-un loc unde pot ajunge la tine într-o clipă. — Nu sînt în cele mai bune relaţii cu el în clipa de faţă. răspunse. — Nu crezi că-mi datorezi o explicaţie? Mă privi o clipă. ca să nu te sufoci. ce armă! Dacă nu-l pot linişti de unul singur va trebui să mă întorc şi să-ţi ciupesc creierul pentru cîteva idei. Deocamdată am nevoie de tine viu şi fără puteri. — De ce? — Există suficiente mici deschizături prin care pătrunde aerul. după care o să fac cîteva găuri în ea. — Nu încerca. — Nu te afli în postura de a face mare lucru. Am examinat deschizătura şi pereţii. spuse. şi să încerc să recapăt controlul asupra lui Ghostwheel. S-ar putea ca unele să nu-ţi placă. Apucă bolovanul. Mă tem că nu pot să te ajut. Ăsta nu-i un seminar de filosofie. apropo. 194 . Am avantajul poziţiei. apoi dădu din cap. da? — O să mă gîndesc la multe lucuri. — Nemaipomenit. Totuşi. spuse într-un tîrziu. Dumnezeule. spuse. Dădu iar din cap. spuse. va bloca orice semnal al Atuurilor şi va neutraliza însuşirile tale magice care se bazează pe lucruri aflate dincolo de ziduri. am spus. — Luke! am ţipat. — Luke! La naiba! Ce se-ntîmplă? — Ar trebui să fie evident că te fac prizonier. Vreo sugestie? Am izbucnit în rîs. continuă. de ce mă aflu aici? — Hai să nu devenim existenţialişti tocmai acum. Luke. Cristalul albastru. — Trebuie să mă întorc.

— Rinaldo! Nu răspunse şi i-am auzit paşii depărtîndu-se. continuă. rosti după o clipă. — De ce 30 aprilie? am rostit deodată. — Care. Voi distruge Casa de Amber cu sau fără Ghostwheel-ul tău – dar mi-ar fi mult mai uşor dacă aş avea o asemenea putere. L-am ucis pe Caine şi am fost pe-aproape şi cu Bleys. mi-a ucis tatăl. — Care-i scopul tău. N-am ştiut că Brand a avut un fiu. Asta e un alt motiv pentru care nu-ţi pot da drumul şi trebuie să te ţin într-un loc ca ăsta. — Acum ştii. expresia schimbîndu-i-se într-una pe care n-o mai văzusem niciodată. Tăcu mai multe secunde. — Cîştig sau pierd. A trecut peste o lună 195 . Luke?. — Nu ăsta e numele meu adevărat. Împinse bolovanul şi-l făcu să lunece în gaură. bătrîne tovarăş.. Spune-mi măcar asta. Totuşi. apoi dădu din umeri. — A fost ziua în care am aflat de moartea tatei. Nu vreau să-i avertizezi pe ceilalţi. am spus în cele din urmă. trebuie să încerc. I-am zărit umbra prin piatra translucidă. Rinaldo? De ce răzbunare? — M-am dus după Caine primul. Cineva m-a văzut. I-am auzit cizmele izbind pămîntul. pentru că el e cel care.. Rinaldo. — Luke! Nu răspunse. acoperind-o complet. mă studie. afară.Se opri. — N-o să reuşeşti. După un timp umbra se îndreptă. atunci? — Sînt vărul tău. — N-am ştiut. apoi dispăru. de fapt. rosti lent. Am privit strălucirea agrafei cu pasărea Phoenix de pe platoşa lui. am greşit cu bomba de la înmormîntare. Urmară cîteva scurte lovituri de ciocan. Ţin socoteala zilelor după cum se luminează şi se întunecă pereţii din cristal albastru.

Iartă-mă.. poate celălalt. Julia. Am parcurs fiecare coridor şi fiecare încăpere din această grotă imensă dar n-am găsit nici o cale de ieşire. Umbrele nu mă vor purta niciunde. Acum văd că am făcut multe greşeli. atunci visul lui Brand – coşmarul răzbunării mele – va fi împlinit.. fiu al lui Corwin cel rătăcit şi visul meu de lumină s-a întors împotriva mea. Magia mea e inutilă. 196 . ţipetele. Rinaldo.de la încarcerarea mea. hohotele amare. nici măcar Atuurile Morţii. limitată fiind de pereţii în culoarea inelului lui Luke.. Doamna mea de la Lac.. Meg Devlin. Bîntui prin închisoarea mea ca propia mea fantomă. duşmanul meu? Trebuie să găsesc o cale de a-i avertiza pe ceilalţi. Poate tunelul următor. Voi da măsura întemniţării mele... poate următorul. Albastrul e pretutindeni. Eu sînt Merlin cel zăvorît.. Nu pot lăsa să se sfîrşească aşa. Undeva trebuie să existe o fisură în logica de gheaţă albastră care mă înconjoară. pentru că aici nu există umbre. în josul tunelului. deşi nu ştiu cît de lent sau de repede se scurge aici timpul faţă de alte umbre. împotriva căreia lupt cu mintea. Încep să simt că m-aş putea bucura chiar şi de evadarea într-o nebunie temporară dar raţiunea mea refuză să cedeze. existînd prea multe puzzle-uri care mă frămînta: Dan Martinez. Dacă reuşeşte să-l asmută pe Ghostwheel împotriva lor.. De ce? Şi de ce a stat atîta vreme în preajma mea. Luke. În susul acestui coridor. Atuurile mele nu funcţionează aici.

197 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful