Cuprins

Cap I. Noţiuni introductive privind sistemul fiscal 1.1.Aspecte teoretice privind conceptul de fiscalitate 1.2.Evoluţia sistemului fiscal în România 1.3.Rata fiscalităţii; presiunea fiscală Cap II. Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal în perioada de tranziţie 2.1. Necesitatea realizării unei reforme în domeniul fiscal 2.2. Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal în perioada de tranziţie 2.2.1. Reforma impozitelor directe

2.2.2. Reforma impozitelor indirecte 2.3. Realizări şi neimpliniri ale reformei fiscale în perioada de tranziţie Cap III. Armonizarea sistemului fiscal romanesc cu sistemul fiscal al U.E. 3.1. Reglementarea juridică prezentand sistemul fiscal in conditiile actuale 3.2. Prezent si perspective privind sistemul fiscal românesc

Cap. I
1.1. Aspecte teoretice privind conceptual de fiscalitate Conceptul de Finanţe Publice este indisolubil legat de stat, de instituţiile sale administrativ teritoriale, legătura făcându-se datorita resurselor cheltuielilor, împrumuturilor si altor datorii. Finanţele publice sunt definite ca fiind ştiinţele ce studiază active statului in calitatea sa de utilizator al unei tehnici speciale financiare, prin intermediul procedeelor bugetare, monetare, etc. Fiscalitatea este un sistem de legi, regulamente si dispoziţii privitoare la stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor ce alcătuiesc venituri ale statului. Totalitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor provenite de la contribuabili, in vederea alimentarii bugetelor publice, formează sistemul fiscal. Trăsăturile unui sistem fiscal normal vizează următoarele:

1. Sistemul fiscal trebuie conceput ţinând seama de condiţiile sociale şi economice specifice fiecărei etape de dezvoltare. 2. Sistemul fiscal trebuie sa fie coerent, echitabil şi eficient.
3. Sistemul

fiscal

trebuie

presupună

o

structurare

corespunzătoare a impozitelor şi taxelor urmărindu-se, în special, creşterea ponderii impozitelor directe. 4. Realizarea unei structurări corespunzătoare a impozitelor si taxelor presupune aplicarea întocmai a principiilor impunerii. La baza instituirii impozitelor sta necesitatea statului de a-si procura resurse pentru acoperirea cheltuielilor pe care trebuie sa le efectueze în vederea înfăptuirii rolului sau economico-social. Astfel, “impozitele reprezintă o forma de prelevare a unei părţi din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispoziţia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se va face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directa din partea statului.” Plecând de la aceasta definiţie a impozitelor, fiscalitatea poate fi privita ca o legătură între stat şi persoane fizice şi juridice. Astfel, impozitele sunt percepute ca un rău necesar, fără existenta acestora statul fiind pus în imposibilitatea de a-şi putea desfăşura (prin intermediul instituţiilor publice) activitatea cu care este mandatat. La baza stabilirii impozitelor in Romania stau o serie de principii:
a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii

de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului roman şi străin. Astfel se urmăreşte ca, prin masurile prevăzute în legislaţie sa se asigure acelaşi regim fiscal pentru contribuabili aflaţi în situaţii similare.

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice

clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respective aceştia sa poată urmării şi înţelege sarcina fiscal ace le revine, precum şi să poată determina influenta propriilor decizii de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
c) echitatea

fiscala

la

nivelul

persoanelor

fizice,

prin

impunerea diferita a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora. În vederea asigurării echităţii fiscale la nivelul persoanelor fizice un pas important a fost făcut prin introducerea impozitului pe venitul anual global.
d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a

prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.1 1.2. Evolutia sistemului fiscal in Romania Primul impozit (dare în bani), din viaţa poporului român, consemnat de documente, datează din secolul al XIII-lea, de pe vremea cnezilor. Este vorba despre taxele vamale încasate în moneda timpului respectiv. Ele au fost cele dintâi mijloace de a strânge bani pentru voievozi. Vămile erau aşezate atât la graniţele Voievodatului (Principatului), cât şi la graniţele judeţelor si oraşelor. În secolul al XIV-lea, pe lângă taxe vamale este consemnată şi dijma (din zece părţi, una), care era cunoscută în timpul lui Mircea cel Bătrân sub denumirea de vamă şi se percepea în natură, „vamă, însă,

1

L.Tatu, C.Serbanescu, D.Stefan, D.Vasilecu, A.Nica – Fiscalitate – De la lege la practica, Editura All Beck, 2004, pagina 1

se numeau pe atunci şi taxele pentru vânzările tuturor lucrurilor, precum şi ale mâncării şi altele ce se luau prin oraşe”. În secolul al XV-lea apare birul, cel mai vechi impozit al Ţărilor Române. Acesta era datorat numai de ţărani, fiind stabilit sub forma unei sume fixe care se repartiza locuitorilor satelor. La început o dare de capitaţie egală, birul devine în secolul al XVII-lea proporţional cu posibilitatea de plată a contribuabililor, întrucât documentele timpului vorbesc în acest fel, „să-i cisluiţi pre putere”. „Perceperea birului se realiza prin aplicarea principiului răspunderii colective sau solidare. Dacă un membru al grupului fiscal nu putea plăti dările, răspunderea apăsa asupra întregii colectivităţi începând cu rudele şi vecinii”. Populaţia ţărănească era supusă, în perioada secolelor al XV-lea şi al XVII-lea, şi la plata unor contribuţii în natură stabilite ca zecimi asupra produselor agricole obţinute, cu diferite denumiri, după numele obiectului asupra căruia erau aşezate. În secolul al XVII-lea, comerţul şi meşteşugurile erau impuse atât pentru activitatea lor internă cât şi pentru raporturile cu străinătatea. Comercianţii plăteau se plăteau vămi. De perceperea dărilor se ocupa un aparat întreg de funcţionari: marele vistiernic (un ministru de finanţe al zilelor noastre), marele vameş care avea administraţia generală a vămilor, pârcălabii şi ispravnicii de ţinuturi care erau ajutaţi de birari şi globnici, dabilarii, goştinarii, olăcarii, cotarii, etc., fiecare însărcinaţi cu perceperea unui anumit tip de impozit. În secolul al XVIII-lea, pe la mijlocul acestuia, găsim o dare directă numită „sferturi” (civerturi), care era un impozit personal (capitaţia) plătibil în patru sferturi trimestriale. În această perioadă veniturile domnitorului se confundau cu cele ale statului, acestea se accize, sub forma taxelor pentru intrarea mărfurilor în oraşe sau târguri, iar pentru raporturile de comerţ exterior

încasau de unde se putea…., dările erau grele şi mai ales supărătoare prin nesiguranţa lor, dezordinea fiscală generală era caracteristica dominantă. Stadiul rudimentar al sistemului fiscal românesc, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, este dovedit de caracteristici precum: • stabilirea şi repartizarea arbitrară a sarcinilor fiscale; • preponderenţa impozitelor de repartiţie; • neregularitatea perceperii impozitelor; • existenţa inegalităţilor în faţa impozitelor, izvorâte din privilegii, etc. Teoretic, în statele cu regimuri politice şi structuri economicosociale socialiste de tip clasic, impozitele ar fi trebuit să dispară, în lipsa unei raţiuni prin care statul socialist să efectueze prelevări asupra unor venituri pe care el însuşi le distribuie sau care îi aparţin. În realitate socialismul nu a reuşit în totalitate, statele menţinând un sistem fiscal simplificat subordonat planului central, prin care se exercita un control disimulat asupra veniturilor şi dimensiunii sectorului privat. Aşadar, statele socialiste au recurs la mecanismul impozitelor nu atât din raţiuni economice cât, mai ales, din raţiuni politice şi sociale. Principalele impozite şi taxe percepute, în perioada economiei centralizate, în România, au fost: • impozitul pe circulaţia mărfurilor datorat de organizaţiile economice socialiste. Introdus prin H.C.M. nr. 1276/1962, a înlocuit fostul impozit pe circulaţia produselor, introdus prin Legea nr. 2/1950. • impozitul pe fondul total de retribuire, a înlocuit, în anul 1977, impozitul pe retribuţiile individuale. • impozitul pe veniturile cooperaţiei meşteşugăreşti şi a cooperativelor de producţie, achiziţie şi desfacere a mărfurilor.

• impozitul agricol era datorat de cooperativele agricole şi era format din impozitul pe teren şi impozitul pe fondul de retribuire a cooperatorilor. • impozitul pe veniturile oamenilor de litere, artă şi ştiinţă, stabilit, în cote progresive pe tranşe, asupra veniturilor realizate, sub formă bănească, din drepturile de autor pentru anumite lucrări literare, ştiinţifice sau de arte; • impozitul pe veniturile liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi altor persoane, era stabilit în cote progresive pe tranşe. • impozitul pe societăţile mixte cu participare română şi străină, • impozitul pe veniturile realizate de nerezidenţi în România, • contribuţia persoanelor fără copii era plătită de persoanele fără copii, încadrate în muncă, căsătorite sau necăsătorite, în vârstă de peste 25 de ani. Era stabilită în sumă fixă, în funcţie de retribuţia tarifară lunară; • taxele vamale, reglementate prin Decretul nr. 395/1976 privind tariful vamal al României, erau aplicate ţărilor cu care ţara noastră avea reciprocitate, în speciale cu ţările membre C.A.E.R.. • alte impozite şi taxe locale plătite de persoanele fizice şi unităţile economice, şi anume: impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile situate în oraşe, taxele asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru şi de succesiune, impozitul pe terenurile agricole ale populaţiei, etc.; Tranziţia de la sistemul comunist la economia de piaţă a presupus, printre altele, înfăptuirea unei ample reforme în domeniul finanţelor publice, în cadrul căreia reforma sistemului fiscal a ocupat un loc deosebit. O dată cu deschiderea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, sistemul fiscal românesc a fost supus unor ample modificări având ca scop realizarea procesului de

armonizare a legislaţiei fiscale româneşti cu cea comunitară în domeniu. 1.3. Rata fiscalitatii; presiunea fiscala. Perceperea impozitelor este un drept al statului, consfinţit prin constituţie. Orice societate, indiferent de forma de organizare, ar fi imposibil sa funcţioneze fără impozite. Ca regula generala, contribuabilii vad in impozite un rău necesar, dar consimt la plata acestuia, asupra lor exercitându-se din partea statului o anumita presiune fiscala. Presiunea fiscala sau rata fiscalităţii se exprima ca raport intre totalul prelevărilor bugetare obligatorii si produsul intern brut, la nivel macroeconomic sau asupra veniturilor (profitului) realizate la nivel microeconomic. Impozitele directe sau indirecte, taxele percepute de la

contribuabili, se constituie in elemente de presiune fiscala, cu atât mai mult, cu cat ponderea lor in valoarea adăugată sau in cifra de afaceri este mai mare. Când aceasta pondere depăşeşte anumite limite rezonabile, randamentul impozitelor si contribuţiilor forme de rezistenta la acestea, cum ar scade, manifestându-se fi abstinenta fiscala,

împotrivirea la plata si in ultima instanţa evaziunea fiscala. O exprimare grafica a presiunii fiscale, a realizat-o D. Laffer, cu ajutorul unei curbe care îi poarta numele. Potrivit acestei exprimări, de la un anumit prag, orice creştere a presiunii fiscale provoacă o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de autoritatea publica. Suma prelevărilor obligatorii este o funcţie crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai pana la un anumit prag maximal, care corespunde nivelului maxim al curbei, după care devine o funcţie descrescătoare a

acestei rate. După Laffer, aceasta se explica prin faptul ca, prelevările obligatorii foarte mari, diminuează randamentul impozitelor.2 Presiunea fiscala exprima intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice şi juridice, ori la nivelul întregii societăţi prin intermediul impozitării. Presiunea fiscala are o mare relevanta economica, deoarece indica măsura in care veniturile nominale ale populaţiei sunt ajustate prin intermediul impozitării şi, în acelaşi timp, arata măsura sau gradul în care bugetul de stat îşi procura veniturile pe calea prelevării de impozite. Presiunea fiscala poate fi utilizata atât pentru impozite indirecte, cat si pentru totalitatea prelevărilor la buget efectuate prin intermediul impozitării. Presiunea fiscala se concretizează de fapt in gradul de fiscalitate, grad in care contribuabilii – in ansamblul lor, societatea respective economia – suporta, pe seama rezultatelor obţinute din activitatea lor, impozitele si taxele – ca prelevări obligatorii instituite si percepute prin constrângerea legala de către stat. Concret, presiunea fiscala reprezintă proprietăţile din veniturile la care, in mod nevoit si obligatoriu, contribuabilii (persoane fizice sau persoane juridice) renunţă in favoarea statului, sub forma impozitelor, vărsând ace este sume in cadrul exigibilităţii lor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si fondurile publice. Problema presiunii fiscale de la noi este mai actuala ca oricând din cauza următoarelor considerente: în primul rând, datorita faptului ca ne aflam in faza modernizării

sistemului fiscal romanesc;

2

Dr. Iosif Moldovan – Finante Publice, 2004, pagina. 120

-

în al doilea rând pentru ca in prezent economia tarii noastre

resimte lipsa capitalurilor disponibile a fi investite, cea ce impune practicarea unei politici fiscale deosebite; în al treilea rând, datorita situaţiei actuale precare a economiei

româneşti, veniturile realizate de totalitatea categoriilor de contribuabili fiind inadecvate pentru a fi gravate de o fiscalitate prea mare fără a da naştere la urmări nedorite. In literatura de specialitate termenul de “presiune fiscala” mai este întâlnit sub alte forme precum “coeficient fiscal”, “tensiune fiscala ” etc., tocmai pentru a evita conotaţiile negative pe care le poarta cuvântul presiune, dar si aceasta exprima totuşi aceeaşi idee a obligaţiei fata de stat prin intermediul impozitului.3

Cap. II. 2.1. Necesitatea realizarii unei reforme in domeniul fiscal Indiferent cât de reticenţi ar fi agenţii economici la ideea de fiscalitate şi, implicit, la ideea de impozite, existenţa de durată şi în condiţii de legalitate a unei firme pe piaţă obligă la cunoaşterea şi respectarea legislaţiei fiscale a ţării pe teritoriul căreia îşi desfăşoară activitatea. Chiar şi pentru acei agenţi economici care îşi propun
3

Tribuna Economica nr.42/2007, pag.33

evitarea plăţii unor impozite sau taxe, sunt importante de cunoscut prevederile legislative în domeniu pentru a alege cele mai “legale” căi în acest sens. În România, modificările legislative în domeniul financiar-fiscal au fost numeroase. În ultimii ani, prin demararea tratativelor privind aderearea României la Uniunea Europeană, cadrul legislativ de la noi din ţară a cunoscut diverse modificări, în scopul alinerii legislaţiei româneşti la aquis-ul comunitar. Scopul acestor modificări este crearea unui sistem fiscal stabil care să corespundă directivelor Uniunii Europene privind impozitarea. Pe parcursul acestei lucrări voi încerca să prezint unele aspecte privind modalităţile concrete prin care prevederile juridico-fiscale valabile la un moment dat în economie pot influenţa pozitiv sau negativ performanţele economico-financiare ale unei firme. M-am oprit doar asupra unor probleme considerate relevante în evidenţierea scopului acestei lucrări: prezentarea fiscalităţii nu numai ca un mijloc de colectare a unor impozite de către stat, ci ca un mijloc prin care se intervine în viaţa economică a societăţii şi, implicit, a firmelor.

2.2. Tendinte si obiective in reforma sistemului fiscal in perioada de tranzitie Măsuri luate de statul român în vederea respectării cerinţelor privind aderarea la Uniunea Europeană Aderarea României la Uniunea Europeană presupune parcurgerea unui proces de armonizare în ceea ce priveşte legislaţia. În domeniul impozitării România a fost şi este nevoită să facă unele modificări legislative pentru a adduce prevederile fiscale existente la o formă cât mai apropiată de legislaţia din Uniunea Europeană. Acest lucru nu înseamnă, în mod automat, preluarea legislaţiei din Uniunea

Europeană (deoarece nici în cadrul; acesteia nu există un cadru legislative identic în fiecare stat), ci aplicarea în impozitare a unor principii şi reguli comune care sunt valabile la nivelul întregii comunităţi. Negocierile privind impozitarea au fost cuprinse în capitolul 10 al negocierilor. Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 26 octombrie 2001. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 2 iunie 2003. Prin măsurile luate de România în perioada 2000 – 2004 s-a ajuns la respectarea celor mai multe cerinţe ale Uniunii Europene în vederea respectării aquis-ului comunitar. Au fost luate măsuri în vederea eliminării unor scutiri în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, în determinarea teritorialităţii taxei pe valoarea adăugată în cazul serviciilor, a fost reintrodusă cota redusă de TVA. De asemenea, au fost eliminată cota 0, operaţiunile supuse cotei zero fiind scutite cu drept de deducere. În domeniul accizelor a avut loc o mai bună definire a produselor impozabile, s-a stabilit o împărţire a acestora în produse supuse accizelor armonizate şi produse supuse accizelor neamornizate, s-a ridicat, conform cerinţelor comunitare, nivelul accizei unitare armonizate. În domeniul impozitului pe profit s-au eliminat scutirile acordate diverselor categorii de contribuabili (în prezent există foarte puţine scutiri, care au termen de aplicare limitat în timp), s-a eliminat cota redusă în cazul veniturilor din export, s-a reglementat modul de deducere fiscală a amortizării, s-a stabilit modul de deducere a cheltuielilor cu dobânzile, s-au stabilit cheltuielile deductibile şi nedeductibile în mod clar şi conform normelor europene. În domeniul impozitului pe venit s-a realizat impozitarea cumulată a veniturilor şi instituiorea globalizării veniturilor. De asemenea, s-a

lărgit sfera de aplicare a impozitului prin introducerea sub impozitare a unor categorii de venituri. Cea mai mare realizare a ultimilor ani este strângerea sub un singur act normativ a legislaţiei fiscale (Codul fiscal) şi stabilirea unor principii coerente de impozitare. Influenţa reglementărilor fiscale asupra performanţelor economico-financiare ale firmelor Pentru punerea în evidenţă a unor aspecte referitoare la incidenţa fiscalităţii în activitatea economico-financiară a firmei am urmărit să prezint modalităţile prin care pornind de la prevederile legale se poate ajunge la o diminuare, în multe cazuri, consistentă a cheltuielilor de personal, modul de acţiune a impozitului pe profit asupra diminuării costului capitalului împrumutat, modul în care veniturile şi cheltuielile efectuate de o firmă influenţează influenţa impozitarea şi determinarea trezoreriei ale unei economiilor activităţi fiscale, impozitelor asupra

întreprinderii, influenţa diferitelor formelor de impozitare a aceleiaşi asupra performanţelor economico-financiare întreprinderi. Pentru a remunera activitatea prestată de angajaţi, societatea comercială efectuează cheltuieli de personal. Acestea sunt formate din cheltuielile cu salariile personalului, contribuţiile la asigurările sociale de stat, contribuţiile pentru diferite fonduri reglementate prin lege, cheltuielile de delegare-detaşare. Pentru obţinerea unui profit cât mai ridicat, la un anumit volum al rezultatelor, este necesar să se realizeze diminuare acestor cheltuieli. Pe parcursul lucrării am urmărit cum se pot diminua cheltuielile de personal în condiţiile în care remunerarea netă a angajaţilor să rămână celuţin la acelaşi nivel. Pentru aceasta am luat în calcul acordarea unei părţi din salariu sub formă de bonuri de masă sau angajarea unor salariaţi sub forma microîntreprinderilor.

Influenţa asupra cheltuielilor de personal în cazul în care se acordă o parte din salariu sub forma bonurilor de masă depinde de trei elemente: mărimea bonurilor de masă acordate, mărimea salariilor brute acordat, mărimea cotei cheltuielilor patronale (contribuţii la asigurări sociale şi alte fonduri). Deoarece la un anumit moment cota cheltuielilor patronale nu fluctuează (ca urmare a prevederilor legale existente), valoarea bonurilor de masă este, de asemenea, nefluctuantă, influenţa este determinată de nivelul salariilor. Prin acordarea bonurilor de masă, pe lângă faptul că angajatorul realizează o reducerea a cheltuielilor, creşte şi salariul net al angajatului, acestea nefiind impozitat nici la angajat. Apelarea la microîntreprinderi pentru plata „serviciilor” salariaţiilor este o modalitate care duce la diminuarea cheltuielilor unei firme. Diminuare acestor cheltuieli reprezintă de fapt o diminuare a obligaţiilor fiscale datorate către stat (în cea mai mare parte a cazurilor reducerea cheltuielilor este 100% dată de diminuarea obligaţiilor fiscale). În acest caz, prin diminuarea cheltuielilor are loc o creştere a profitului impozabil, ceea ce duce la o creştere a impozitului pe profit. Cum impozitul pe profit suplimentar (aferent creşterii profitului impozabil) este doar un procent subunitar din valoarea reducerii, acesta este mai mic decât diminuarea obligaţiilor fiscale ocazionate de plata salariilor, ceea ce face ca pentru firmă să fie rentabil, ea reducându-şi cheltuielile prin diminuarea obligaţiilor fiscale datorate statului. Modalitatea de determinare a cheltuielilor deductibile şi lăsarea unor posibilităţi privind stabilirea cuantumului acestora (a se vedea modul de stabilire a cheltuielilor deductibile cu dobânzile, modul de stabilire a amortizării fiscale) reprezintă un mijloc care poate fi folosit de conducerea societăţilor comerciale pentru luarea deciziilor cele mai bune. Decizia de investiţii şi cea de finanţare iau în considerare

caracterul deductibil a o serie de cheltuieli, iar valorile acestora constituie variabile importante pentru fundamentarea respectivelor decizii. Este vorba, cu precădere, despre cheltuielile cu dobânzile, respectiv cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor. Cheltuiala cu amortizarea generează o economie fiscală prin impozitare şi, de asemenea, acţionează şi asupra capacităţii de autofinanţare a firmei, acţiune ce poate genera în viitor rezultate economice şi financiare superioare. De asemenea, o autofinanţare ridicată poate duce la renunţarea apelării la împrumuturi (deoarece firma plăteşte mai puţin imozit prin economia fiscală realizată) cu efect direct asupra gradului de îndatorare şi al cheltuielilor cu dobânzile, efect care poate avea ca rezultat o diminuare a impozitelor şi a costului capitalului împrumutat. În ceea ce priveşte modul de stabilire a deductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile şi impactul acestora asupra costului capitalului prevederile legale referitoare la impozitul pe profit poate acţiona, de la caz la caz în sensul diminuării costului capitalului împrumutat sau, chiar la o majorare a acestui cost. Pe termen lung, în măsura în care firma ajunge la un grad de îndatorare subunitar sau se diminuează cheltuielile cu dobânzile în raport cu veniturile firmei se va ajunge, pe global, la o diminuare a costului capitalului împrumutat dată de economia de impozit. Fiecare impozit pe care firma este obligată să îl plătească pentru profiturile/veniturile obţinute sau pentru activităţile desfăşurate are o scadenţă de plată, expres specificată în legislaţia fiscală aferentă. Ceea ce poate interesa managementul unei firme este modalitatea în care toate aceste plăţi se articulează într-un plan general de plăţi periodice, cu alte cuvinte cum va fi afectată trezoreria firmei ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor fiscale.

În cazul societăţilor comerciale care se pot încadra în categoria microîntreprinderilor există posibilitatea opţiunii între a fi impozitate cu impozitul pe profit sau cu impozitul pe venit. În funcţie de dimensiunile activităţii desfăşurate şi în special în funcţie de raportul între venituri şi cheltuieli (în special raportul venituri cheltuieli deductibile) opţinuea pentru o formă sau alta de impozitare poate adduce avantaje sau nu. Concluzionând, putem afirma că reglementările fiscale trebuie analizate cu atenţie, nu numai din punct de vedere strict contabil, dar şi din perspectiva implicaţiilor pe care acestea le exercită asupra indicatorilor financiari fundamentali ce caracterizează firma (sau un anumit proiect de investiţii, după caz), precum şi asupra deciziilor de investire şi de finanţare în ansamblu. În acest fel, managerul va fi capabil să identifice cele mai eficiente căi de creştere a valorii firmei pe care o conduce, prin identificarea unui optim din punct de vedere fiscal.

2.2.1. Reforma impozitelor directe Politica financiară în domeniul veniturilor statului este chemată să definească sursele de formare a fondurilor bugetare şi extrabugetare de care statul are nevoie, metodele de prelevare, precum şi obiectivele economice, sociale sau de altă natură, pe care trebuie să le îndeplinească instrumentele folosite în procesul mobilizării resurselor financiare. În ţările în curs de dezvoltare, veniturile fiscale şi contribuţiile pentru asigurări sociale participă în medie cu 76%. Aceste ţări îşi completează resursele publice într-o proporţie mai mare pe seama veniturilor de la întreprinderile şi proprietăţile publice şi a altor venituri nefiscale.

În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, există deosebiri importante de la un grup de ţări la altul şi de la o ţară la alta. Astfel, în ţările dezvoltate impozitele directe procură 2/3 din veniturile fiscale iar cele indirecte-1/3; la ţările în curs de dezvoltare proporţiile sunt răsturnate: impozitele directe asigură 37% din total, iar cele indirecte 63%. Evident cu cât o economie este mai dezvoltată şi mai diversificată, veniturile mai structurate şi mai diferenţiate, iar agenţii economici mai bine organizaţi, cu atât sunt condiţii mai bune pentru utilizarea impozitelor directe. Invers, într-o ţară cu o economie slab dezvoltată, cu o structură de ramură restrânsa, cu unităţi de producţie mici şi slab organizate, cu o populaţie în care majoritatea locuitorilor realizează venituri modice opţiunea pentru sistemul impozitelor indirecte este inevitabilă. Ponderea veniturilor din impozite directe: Astfel, în anul 1991 veniturile Bugetului de Stat, în sumă de 496,8 mld., au provenit din venituri fiscale, în sumă de 479,4 mld., venituri nefiscale în sumă de 11,2 mld. Şi venituri de capital de stat în sumă de 6,2 mld. Din totalul veniturilor fiscale, 278,9 mld. au constituit impozitele directe din care: -Impozitul pe profit, în sumă de 110,3 mld., care s-a încasat în proporţie de 107,5% faţă de programul aprobat. Totalul impozitelor pe profit încasate, 88,6% a provenit din vărsămintele efectuate de regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat (97,7 mld) şi 11,4% de la societăţi comerciale şi alţi plătitori (12,6 mld). -Impozitul pe salariu, în sumă de 166,8 mld. s-a încasat în proporţie de 101,9% fapt ce s-a datorat, îndeosebi creşterii salariului mediu peste prevederi, precum şi ca urmare a acordării, în luna

decembrie a anului 1991, a unor recompense pentru activităţi desfăşurate în cursul anului. Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1992 au fost realizate în sumă de 1.363,9 miliarde lei, veniturile din impozite directe constituind 789,4 mld din care: -Impozitul pe profit, în sumă de 315,7 mld. lei, fiind încasat în proporţie de 95,7% faţă de prevederile definitive, ceea ce reprezintă 23,1% din totalul veniturilor bugetului de stat. Nerealizarea cu 14,3 mld. lei a impozitului pe profit s-a datorat, în principal, scăderii în anul 1992 a producţiei de mărfuri şi servicii precum şi înregistrări de pierderi. Totodată, multe societăţi comerciale care au realizat profit nu şiau putut achita obligaţiile către buget ca urmare a lipsei de disponibilităţi în conturile bancare, consecinţă din blocajului financiar. -Impozitul pe salarii, în sumă de 457,7 mld. lei s-a încasat în proporţie de 102,6 %, cu 11,7 mld. lei faţă de prevederile aprobate şi reprezintă 33,6% din totalul veniturilor. Aceasta s-a datorat, în principal, creşterii salariului mediu lunar, ca urmare a indexării, precum şi depăşirii fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat impozit suplimentar. Astfel, veniturile salariale medii nominale lunare nete pe economie au fost de 19.756 lei pe întregul an 1992, fiind cu 163,8% mai mari decât veniturile medii pe anul 1991. Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1993 au fost în sumă de 3.792,4 mld. lei, din care: -Impozitul pe profit în sumă de 750,3 miliarde lei superior cu 22,6% evaluărilor bugetare definitive, respectiv cu 138,3 miliarde lei, constituind 20% din totalul veniturilor. Printre factorii care au determinat realizarea impozitului pe profit peste nivelul prevăzut, au fost: modificarea volumului şi structurii activităţilor economice, realizarea unui indice de creştere a preţurilor mai mare decât cel prognozat, creşterea ponderii sectorului privat în

totalul economiei, acesta prezentând o rentabilitate superioară celui de stat, creşterea eficienţei organelor de control financiar de stat în combaterea evaziunii fiscale. -Impozitul pe salarii în sumă de 1.324,9 miliarde lei, cu o depăşire faţă de prevederi de 68,9 miliarde lei, respectiv de 5,5%, ponderea sa fiind de 28% din totalul veniturilor. Depăşirea veniturilor din impozitul pe salarii a fost determinată, îndeosebi, de creşterea salariului mediu lunar cu cca. 4.000 lei faţă de cel avut în vedere la fundamentarea cifrelor cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1993, acordarea în luna decembrie 1993 a unor sume reprezentând alte drepturi salariale (prime, ajutoare etc.), precum şi depăşirea fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat impozit suplimentar. Din totalul impozitului pe salarii încasat la bugetul de stat, sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 1993 au fost de 231,8 miliarde lei, cu 5,3 miliarde mai mici decât cele prevăzute de lege. Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1994 au fost realizate în sumă de 8869,1 miliarde lei reprezentând 90,4% din programul rectificat, veniturile din impozite directe constituind 4.550,4 miliarde lei, din care: -Impozitul pe profit în sumă de 1904,1 miliarde lei, având o pondere de 22% din total, cu 8,1% sub nivelul programat, respectiv, cu 166,9 miliarde lei, determinat în principal, de nerealizarea obligaţiilor către buget care au fost îndeplinite numai în proporţie de 91,9%, consecinţă a blocajului financiar, evaziunii fiscale şi indisciplinei financiare. -Impozitul pe salarii s-a încasat în sumă de 3220,6 miliarde lei, respectiv 28% din total, cu 120 miliarde lei mai mult decât evaluările bugetare, ca urmare a realizării unui salariu mediu lunar mai mare

decât cel programat, ceea ce a determinat creşterea nominală şi reală a salariilor, dar şi a impozitului pe salarii. Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1995 au constituit 12.888,3 miliarde lei reprezentând 92,2% faţă de prevederile anuale, impozitele directe realizându-se în sumă de 6.340,6 miliarde lei, din care: -Impozitul pe profit în sumă de 2.791,3 miliarde lei cu o pondere de 22% din totalul venitului, reprezentând 74,2% din prevederile actualizate. -Impozitul pe salarii în sumă de 3.380,2 miliarde lei cu o pondere de 25% din total, reprezentând 95,9% din prevederile actualizate. Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1996 au fost realizate în sumă de 18.372,8 miliarde lei, impozitele directe reprezentând 8.532,6 miliarde lei, din care: -Impozitul pe profit s-a încasat în sumă de 3.517,3 miliarde lei cu o depăşire de 1% faţă de prevederile actualizate, reprezentând 19,2% din totalul veniturilor, circa 40% provenind din sectorul bancar. -Impozitul pe salarii, s-a încasat în sumă de 6.656,3 miliarde lei, realizând o depăşire faţă de prevederi de 1,2%, reprezentând 36,2% din totalul veniturilor, cu 0,6% mai mult decât în anul 1995. Din acest impozit au fost defalcate sume pe seama bugetelor locale conform legii, în sumă de 1.972,6 miliarde lei, reprezentând 29,6% din totalul impozitului pe salarii încasat. Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1997 au fost realizate în sumă de 40.277,9 miliarde lei, impozitele directe reprezentând 16.466,5 miliarde lei, din care: -Impozitul pe profit, în sumă de 7.366,5 miliarde lei, cu o pondere de 18% din totalul veniturilor. -Impozitul pe salarii, în sumă de 8.697,2 miliarde lei, cu o pondere de 22% din totalul veniturilor.

2.2.2. Reforma impozitelor indirecte Statul utilizează pentru procurarea resurselor financiare publice, in afara impozitelor directe si impozitelor indirecte. Impozitele indirecte reprezintă impozitele percepute cu prilejul vânzării unor bunuri, prestării unor servicii, importurilor sau exporturilor, aceste impozite fiind incluse in preţul de vânzare al produselor sau in tarifele serviciilor. Utilizarea impozitelor indirecte se realizează începând cu evul mediu, când sunt folosite taxe vamale si accizele, care constituiau un ansamblu de impozite pe actele de consum sau de circulaţie. La acestea s-a adăugat mai târziu impozitul pe cifra de afaceri, care a fost experimentat pentru prima oara in SUA după războiul de secesiune, si care in timpul primului război mondial sau imediat după acesta a fost adoptat de aproape toate tarile capitaliste. Daca in tarile dezvoltate, de regula contribuţia cea mai importanta la formarea veniturilor fiscale o au impozitele directe, din motive de echitate fiscala, in tarile in curs de dezvoltare ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe. Aceasta se explica pe de o parte prin faptul ca economiile tarilor in curs de dezvoltare au performante mai reduse, veniturile si averile realizate fiind mai mici, iar pe de alta parte prin avantajele pe care le prezintă impozitele indirecte: comoditate si cost relative redus al perceperii; au un randament fiscal ridicat si o mare elasticitate, care permite

ca impozitul sa fie adoptat in permanenta necesităţilor conjuncturale de venituri ale statului;

-

sunt mai uşor acceptate de contribuabili, deoarece sunt cuprinse

in preţul de vânzare al produselor (tarifele serviciilor) si sunt mai greu sesizate de acestea; distorsionează mai puţin deciziile economice ale indivizilor si

corporaţiilor decât aplicarea unor impozite directe cu cote ridicate de impunere si permite reducerea evaziunii fiscale. Totuşi trebuie menţionat ca impozite indirecte prezintă si un mare dezavantaj, datorat caracterului inechitabil al acestora. Deoarece nivelul impozitelor indirecte este acelaşi, indiferent de mărimea venitului sau averii contribuabilului şi de greutăţile cu care acesta se confrunta, acestea vor apasă mai greu asupra contribuabililor cu venituri reduse favorizând pe cei aflaţi la polul opus. Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare: taxe de consumaţie, venituri provenind de la monopolurile fiscale, taxe vamale si alte taxe. Dintre acestea taxele de consumaţie constituie cel mai important impozit indirect. Taxele de consumaţie sunt incluse in preturile de vânzare ale mărfurilor si serviciilor realizate in interiorul tarii, precum si in ale celor importate, mărind preţul acestora. Ele pot avea fie forma taxelor speciale de consumaţie (consumate sub denumirea de accize), care se aplica doar asupra anumitor categorii de bunuri, fie forma unor taxe generale pe vânzări care se percep la vânzarea majorităţii bunurilor si serviciilor. Accizele se instituie asupra unor produse cu o pondere mare si consta in consum si care au o cerere inelastică neputând fi substituite cu alte bunuri. In sfera de aplicare a accizelor intra produse precum: băuturile alcoolice, produsele din tutun, uleiurile minerale si produsele energetice precum si produsele de lux (blănuri, bijuterii, parfumuri s.a.)

Accizele se calculează fie in suma fixa pe unitatea de măsura fie in baza unor cote procentuale aplicate asupra preturilor de vânzare. Taxele generale pe vânzări cuprind, din punct de vedere al verigii la care se încadrează, impozitul cumulative pe cifra de afaceri, care se calculează la toate verigile prin care trece o marfa pana ajunge la consumatorul final, si impozitul pe cifra de afaceri unic, care se încasează o singura data, indiferent de numărul verigilor prin care trece o marfa pana la producătorul final, el putând fi aplicat fie la nivelul producătorului (se numeşte taxa de producţie) fie in stadiul comerţului cu ridicata ori cu amănuntul (se numeşte impozit pe circulaţie sau impozit pe vânzare). La rândul sau impozitul cumulative pe cifra de afaceri poate fi impozit pe cifra de afaceri bruta, care se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include si impozitele plătite anterior sau impozit pe cifra de afaceri neta, care se aplica numai asupra diferenţei dintre preţul de vânzare si preţul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate la nivelul fiecărei verigi. Aceasta din urma este numita TVA-ul si reprezintă cel mai important impozit indirect pe plan European. Monopolurile fiscale pot fi instituite de către stat asupra producerii si/sau comercializării unor mărfuri precum: tutunul, alcoolul, cărţile de joc si alte produse specifice. Veniturile obţinute de stat din monopolurile fiscale sunt formate pe de o alta parte din profitul obişnuit din producerea si comercializarea acestor mărfuri, iar pe de alta parte din impozitul indirect inclus in preţ. Taxele vamale pot fi percepute de stat asupra impozitului, exportului si tranzitului de mărfuri. In practica fiscala cele mai utilizate sunt taxele vamale de import, in timp ce taxele vamale de export si de tranzit se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate

înconjurarea exportului de mărfuri si a tranzitului de mărfuri, de pe urma acestora realizându-se încasări in valuta. Taxele vamale de import se instituie asupra importului de mărfuri si se calculează asupra valorii acestora, ele fiind percepute in momentul in care trec frontiera tarii importatoare. Aceste taxe, concepute ca instrumente de protejare a producătorilor naţionali împotriva concurentei străine acţionează de multe ori ca o frâna in calea unui comerţ liber si de aceea tarile membru ale Organizaţiei Mondiale a comerţului negociază periodic pentru reducerea taxelor vamale pe diferite categorii de produse, ceea ce a dus la reducerea taxelor vamale ca mărime relativa in raport cu valoarea totala a importurilor.

2.3.

Realizari

si

neimpliniri

ale

reformei

fiscale

in

perioada de tranzitie Atingerea masei critice a preponderentei sectorului privat in economie 1. Desi in primul rand politica, semnarea la 25 aprilie 2005 a Tratatului de Aderare a Romaniei la UE este deosebit de importanta si pe plan economic si, in timp, valentele sale economice vor deveni tot mai evidente si precumpanitoare. A urmat, in octombrie a.c., Raportul Comisiei Europene de monitorizare a stadiului de pregatire a Romaniei in vederea aderarii la UE, in ianuarie 2007, care reprezinta, in opinia generala, cel mai pozitiv raport intocmit de Comisie despre noi, ceea ce scade sansele sa fie invocata impotriva noastra clauza de salvgardare.

2. Pasii facuti in 2005 au fost numerosi. S-a pus la punct si functioneaza, pe placul UE, mecanismul de supraveghere a concurentei si de iesire din dezmatul anterior privind ajutoarele de stat. Privatizarile BCR si CEC - test important al vointei noastre de reforma autentica - au progresat decisiv, prima fiind chiar incheiata in 2005. In esenta, anul 2005 a insemnat atingerea masei critice a preponderentei sectorului privat in economie. 3. Anul 2006 va fi un an greu pentru a nu rata intrarea in UE la 1 ianuarie 2007. Pe plan politic, fara probe elocvente de abordare serioasa a marii coruptii si a securizarii frontierelor, putem claca. In plan strict economic - care nu este decisiv pentru tinta 1 ianuarie 2007, dar ramane, mai ales pe termen mediu si lung, cel mai important - lista dezideratelor pentru 2006 este lunga: incadrarea, destul de problematica, in tinta de inflatie; incetinirea cresterii economice dependente de consum; controlarea deficitului de cont curent (desi, cat timp este finantat autonom, nu trebuie sa fortam lucrurile); coerenta si predictibilitatea politicii fiscale si a celei monetare (inclusiv a politicii - desi BNR ii neaga existenta - a cursului de schimb); flexibilizarea pietei muncii, deschiderea spre capitalism a agriculturii, perfectarea deschiderii pietelor amorsate in 2005, debirocratizarea aparatului de autorizare si inspectie a firmelor (incepand cu reducerea drastica a acestui aparat) si multe, multe altele. Tinta de inflatie este extrem de ambitioasa 1. Le-as clasifica in trei categorii: una care include modificari programate ale functionarii economiei romanesti, unele dintre ele fiind impuse de aderarea la Uniune, si care, partial, au avut caracter de

„socuri“; o alta categorie se refera la performanta efectiva a economiei; in fine, o categorie de ordin politico-diplomatic, cu implicatii economice majore. In prima categorie sunt de semnalat: reforma fiscala radicala, cu plusurile si minusurile ei; pasul nou de liberalizare a contului de capital; introducerea leului greu si trecerea la tintirea directa a inflatiei; aducerea tarifelor la energie la un nivel apropiat de cel din UE. La acest manunchi, as adauga socurile neprogramate: inundatiile care au lovit sever productia agricola si cresterea puternica a pretului titeiului. A doua categorie de evenimente priveste mersul economiei. Economia romaneasca a ramas in matricea care justifica investment grade-ul (BBB-) acordat de agentiile de risc Fitch si S&P’s: rezervele valutare ale sistemului bancar s-au consolidat, pietele financiare se adancesc; este mai multa disciplina financiara; economia este mai deschisa. Dar s-au inregistrat derapaje semnificative de la tintele de crestere economica, de inflatie si deficite externe. Este probabil sa terminam anul cu un PIB mai mare cu ceva sub 4% (fata de 6% programat); inflatia va fi, probabil, de 8,8-8,9% (fata de 7%); iar deficitul de cont curent va fi, probabil, in jur de 9%. In opinia mea, derapaje importante erau inevitabile in 2005, avand in vedere socurile subliniate. Este adevarat insa ca unele masuri de politica economica (de exemplu, reducerea impozitelor directe; scaderea dobanzilor la lei) le-au accentuat. Economia a amortizat cu mare dificultate aprecierea leului si cresterea tarifelor la energie, ceea ce explica reculul dinamicii productiei industriale (care, la 9 luni, a crescut cu numai 2%). Trebuie mentionat insa ca dezinflatia nu a fost stopata in 2005, ca si cresterea economica de altfel. Ultima categorie de evenimente, de ordin politicodiplomatic, include semnarea Tratatului de Aderare, care a intarit convingerea ca aderarea va avea loc - aceasta fiind o ancora extraordinara pentru reforme economice si institutionale.

2. In pofida incertitudinilor fiscalitatii si a unei defectuoase gestionari a introducerii cotei unice, mediul de afaceri a fost mai compatibil cu regulile si procedurile din Uniune; ma refer la stoparea practicii incredintarilor directe de contracte din partea statului. Exista insa si neimpliniri. De pilda, pasii firavi facuti in cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene. Nu reusim inca sa practicam o programare bugetara multianuala, care se explica si prin neformularea clara (rigoare tehnica si bugetare temeinica) a proiectelor de interes national. defectuos. 3. Cat priveste inflatia, tinta de 5% asumata de BNR si guvern o consider extrem de ambitioasa; eu vad inflatia intre 6,5 si 7% in 2006. Deficitul de cont curent depinde de eficacitatea masurilor de a modera creditul de consum, de politica salariala si evolutia cursului de schimb. Tintirea directa a inflatiei, ca nou regim de politica monetara, va fi testata mai bine in 2006. Dupa cum arata ultimii ani, nu bugetul public este principalul responsabil de cresterea deficitului de cont curent, iar politica monetara (in conditiile liberalizarii contului de capital si a dualitatii sistemului monetar intern - cu jumatate din masa monetara denominata in euro si dolari) are eficacitate limitata in restrictionarea creditului. Este esential ca politica fiscala/bugetara sa reuseasca o largire a bazei de impozitare, pentru a evita un soc bugetar in anul aderarii, cand va trebui sa platim cotizatia la bugetul UE si sa cofinantam fonduri europene (ambele solicitari inseamna 2-2,5% din PIB). Va continua cresterea economica 1. 2005 a adus schimbari majore în politica economica; atat în politica fiscala, cat si în cea monetara. Politica fiscala a anului 2005 a Avem de imbunatatit practica achizitiilor publice. Administratia publica se misca aproximativ in acelasi mod, adica

fost marcata de introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, de 16%. Venitul disponibil al populatiei per ansamblu a crescut si o parte din aceasta s-a transpus în consum, ceea ce s-a reflectat si în volumul impozitelor din taxa pe valoarea adaugata, care, pe primele 10 luni ale anului, a crescut cu 24,4% în termeni reali. 2. Pasul major ce a marcat drumul catre integrarea Romaniei în Uniunea Europeana a fost semnarea Tratatului de Aderare în aprilie 2005. Acest pas a declansat doua procese interdependente, a caror finalizare va conditiona momentul integrarii. Primul proces consta în ratificarea Tratatului de Aderare de catre statele membre. In prezent, tratatul a fost ratificat de 8 state membre (Slovacia, Ungaria, , Cipru, Grecia, , Cehia si Spania) din cele 25. Al doilea proces consta în monitorizarea progreselor facute de catre Romania pentru integrarea în Uniunea Europeana, care s-a concretizat pana în prezent în doua rapoarte, cel al Comisiei Europene, din octombrie, si cel al Parlamentului European, din decembrie. Conform acestor rapoarte, în ciuda progreselor facute, exista probleme persistente legate de coruptie, reforma administratiei publice, securizarea frontierelor, dreptul minoritatilor si securitatea alimentara. 3. Anul 2006 va fi un alt pas catre convergenta reala si nominala cu economiile si din se Uniunea va Europeana. procesul Va continua cresterea ambele economica consolida dezinflationist,

beneficiind de consecventa politicii fiscale si monetare. Politica fiscala va urmari cresterea veniturilor bugetare prin îmbunatatirea colectarii, în asa fel încat sa fie posibila absorbtia fondurilor structurale de la Uniunea Europeana (ce pot ajunge la 4% din produsul intern brut anual). Politica monetara va urmari stabilitatea preturilor recurgand la masuri administrative alaturi de utilizarea dobanzii de interventie si a cursului de schimb, în conditiile încheierii procesului de liberalizare a

contului

de

capital,

prin

eliminarea

ultimelor

restrictii

privind

operatiunile cu instrumente de piata monetara pana la 1 septembrie 2006. Contextul international va fi favorabil. Pentru 2006 se prevede o crestere economica globala comparabila cu cea din anul 2005, ceva mai ridicata pentru Uniunea Europeana, principalul partener comercial al Romaniei. Vor exista însa presiuni inflationiste din partea cresterii pretului petrolului, care vor fi cel mai probabil contracarate de cresterea dobanzilor. In anul 2006 se va stabili momentul de jure al aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, dupa 11 ani de la înaintarea cererii de integrare, în iunie 1994. Va fi recunoasterea capacitatii Romaniei de asi asuma obligatiile ce-i revin din calitatea de membru al Uniunii Europene. Si, în sfarsit, în decembrie 2006, leul greu va intra în deplinatatea drepturilor sale, pana la adoptarea monedei euro, leii vechi pierzandu-si puterea circulatorie în 31 decembrie, marcand sfarsitul unei lungi perioade cu inflatie de doua cifre si începutul consolidarii încrederii în leu. Riscul unei crize financiare si valutare 1. Rezultatul direct al cresterii consumului a fost stagnarea procesului de dezinflatie si cresterea rapida a deficitului comercial. Tot la evenimente cu consecinte nefericite as încadra ruperea acordului cu FMI. Un alt eveniment cu consecinta nefavorabila a fost evolutia cursului de schimb al leului, care a fortat restructurarea, în directia adaptarii defensive (reducerea profitului si reducerea angajatilor), pentru multi exportatori. De asemenea, un eveniment colateral, care a avut însa consecinte nefavorabile asupra economiei, a fost valul de inundatii care a afectat .

2. Din punctul de vedere al convergentei institutionale, a semnat Tratatul de Aderare si a facut progrese spre îndeplinirea unor conditionalitati economice, inclusiv reducerea ajutoarelor de stat si continuarea privatizarii în sectorul bancar si energetic. Din punctul de vedere al convergentei nominale, Romania nu a facut foarte mari progrese: cresterea economica a depasit doar cu putin cresterea din UE, inflatia a ramas la un nivel destul de ridicat, bugetul continua sa nu fie realizat pe baza de programare multianuala. Din punctul de vedere al convergentei reale, salariile reale au crescut (din pacate, într-un ritm mai rapid decat productivitatea), iar structura productiei industriale începe sa sufere modificari, sub presiunea unor factori conjuncturali, în sensul scaderii ponderii sectoarelor intensive în forta de munca ieftina.

Cap. III 3.1. Reglementarea juridica prezentând sistemul fiscal in condiţiile actuale Contribuabili4 Conform codului fiscal sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarele persoane, denumite in continuare contribuabili: a) persoanele juridice române; b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică; d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română; e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridica; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizica se calculează, se reţine si se varsă de către persoana juridică româna.

Sfera de cuprindere a impozitului5
4

Art. 13 - Contribuabili, Codul Fiscal 2008 Art. 14 - Sfera de cuprindere a impozitului, Codul Fiscal 2008

5

Impozitul pe profit se aplica după cum urmează:
a) în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil

obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;
b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate

prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;
c) în cazul persoanelor juridice străine si al persoanelor fizice

nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridica, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri

din/sau in legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridica română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane

juridice române care realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridica, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.

Scutiri6
1. Sunt

scutiţi

de

la

plata

impozitului

pe

profit

următorii

contribuabili:
6

Art. 15 – Scutiri, Codul Fiscal 2008

a) trezoreria statului; b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru

veniturile proprii si disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, daca legea nu prevede altfel;
c) cultele

religioase,

pentru

veniturile

obţinute

din

activităţi

economice care sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil;
d) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum si cele

autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995, republicata, cu modificările si completările ulterioare si Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele masuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările ulterioare;
e) Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, constituit

potrivit legii;
f) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii. g) Banca Naţionala a României. h) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii. 2. Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale si organizaţiile

patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
a) cotizaţiile si taxele de înscriere ale membrilor; b) contribuţiile

băneşti

sau

in

natura

ale

membrilor

si

simpatizanţilor;
c) veniturile obţinute din vize, taxe si penalităţi sportive sau din

participarea la competiţii si demonstraţii sportive;
d) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;

e) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor

rezultate din venituri scutite;
f) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole; g) veniturile

obţinute din reclama şi publicitate, realizate de şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetări

organizaţiile nonprofit de utilitate publica, potrivit legilor de organizare ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale si organizaţiile patronale.

Impozit

minim

pentru

baruri

de

noapte,

cluburi

de

noapte, discoteci, cazinouri si pariuri sportive.7 Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute in acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate. Venituri neimpozabile8 Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:
a) dividendele primite de la o persoana juridica română; b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare,

înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor
7

Art. 18 - Impozit minim pentru baruri de noapte, cluburi de noapte, discoteci, cazinouri si pariuri sportive, Codul Fiscal 2008
8

Art. 20 - Venituri neimpozabile, Codul Fiscal 2008

sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum si diferenţele de valoare a investiţiilor financiare pe termen lung, reprezentând acţiuni deţinute la societăţi afiliate, titluri de participare si investiţii deţinute ca imobilizări, înregistrate astfel potrivit reglementarilor contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionarii, a retragerii, lichidării investiţiilor financiare, precum si la data retragerii capitalului social la persoana juridica la care se deţin titlurile de participare;
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a

acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum si veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi

memorandumuri aprobate prin acte normative.

Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene9
(1) După data aderării României la Uniunea Europeana sunt, de

asemenea, neimpozabile şi:
a) dividendele primite de o persoana juridică română, societate-

mama, de la o filiala a sa situata într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără

posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;
9

Art. 20.1 - Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene, Codul Fisc al 2008

2. deţine minimum 15% din capitalul social al unei persoane

juridice dintr-un stat membru, respectiv minimum 10%, începând cu 1 ianuarie 2009;
3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia

minima prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani. Sunt, de asemenea, neimpozabile si dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului sau permanent situat într-un stat membru, în cazul in care persoana juridică română îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1-3;
b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor

persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, daca persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:
1. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este

considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se considera ca are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;
2. plăteşte, in conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru,

fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;
3. deţine minimum 15% din capitalul social al filialei dintr-un stat

membru, respectiv o participare minima de 10%, începând cu data de 1 ianuarie 2009; Cheltuieli10
10

Art. 21 – Cheltuieli, Codul Fiscal 2008

(1) Pentru

determinarea

profitului

impozabil

sunt

considerate

cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
(2) Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi: a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă

stabilită de către contribuabil;
b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi

cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
c) cheltuielile

reprezentând

contribuţiile pentru asigurarea de

accidente de munca şi boli profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;
d) cheltuielile

de scris,

reclamă precum

şi şi

publicitate costurile

efectuate asociate

în

scopul

popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ in categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
e) cheltuielile de transport şi cazare în tara şi in străinătate,

efectuate de către salariaţi şi administratori;
f) taxele

de

înscriere, de pentru

cotizaţiile fondul

şi

contribuţiile în vigoare, negocierii

obligatorii, precum şi contractului

reglementate contribuţiile

actele

normative destinat

colectiv de munca;
g) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a

personalului angajat;

h) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe

pieţele existente sau noi, participarea la târguri si expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
i) taxele de înscriere, cotizaţiile si contribuţiile datorate către

camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;
(3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitata: a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicata asupra

diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor
b) suma

aferente cu

veniturilor

impozabile, de

altele

decât

cheltuielile de protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit; cheltuielilor indemnizaţia deplasare acordata salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;
c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de pana la 2%, aplicata

asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare. Intra sub incidenta acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea contribuabililor; grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de munca pana la internarea într-o unitate sanitara, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, precum şi pentru şcolile pe care le au sub patronaj. În cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament

şi odihnă, inclusiv transportul, pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi in gospodărie si contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din scoli şi centre de plasament;
d) cheltuielile

reprezentând

tichetele

de

masa

acordate

de

angajatori, potrivit legii;
e) cheltuielile cu primele de asigurare voluntara de sănătate, în

limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro întrun an fiscal pentru fiecare participant;
(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit

datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursa în numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;
b) dobânzile/majorările

de

întârziere,

amenzile,

confiscările

şi

penalităţile de întârziere datorate către autorităţile române, potrivit prevederilor legale. Amenzile, dobânzile, penalităţile sau majorările datorate către autorităţi străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente şi/sau autorităţi străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepţia majorărilor al căror regim este reglementat prin convenţiile de evitare a dublei impuneri.
c) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferenta bunurilor

acordate salariaţilor sub forma unor avantaje in natura, daca valoarea acestora nu a fost impozitata prin reţinere la sursă;
d) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la baza un

document justificativ, potrivit legii, prin care sa se facă dovada

efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

Pierderi fiscale11
(1) Pierderea anuala, stabilita prin declaraţia de impozit pe profit, se

recuperează din profiturile impozabile obţinute in următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua in ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
(2) Pierderea fiscală înregistrata de contribuabilii care îşi încetează

existenta prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi sau de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite, după caz.
(3) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1) se

aplica luându-se in considerare numai veniturile si cheltuielile atribuibile sediului permanent in România.

Plata impozitului
(1) Plata impozitului se face astfel: a) contribuabilii, societăţi comerciale bancare, persoane juridice

române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligaţia de a plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflaţie (decembrie fata de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate
11

Art. 26 - Pierderi fiscale, Codul Fiscal 2008

b) contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a), au obligaţia de a

declara si plăţi impozitul pe profit trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, daca in prezentul articol nu se prevede altfel. începând cu anul 2008, aceşti contribuabili urmează sa aplice sistemul plăţilor anticipate prevăzut pentru contribuabilii menţionaţi la lit. a).
(2) Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul

pe profit anual, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
(3) Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor

şi plantelor tehnice, pomicultura i viticultura au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
(4) Obligaţiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri

ale bugetului de stat. Impozitul pe profit datorat pentru anul 2006 de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi de către societăţile comerciale in care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari se declara, se regularizează şi se plăteşte la bugetele locale respective, pana la data de 31 martie 2007. Dobânzile/majorările de întârziere si amenzile înregistrate de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi de către societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari se datorează şi se plătesc potrivit legii.

3.2. romanesc

Prezent

si

perspective

privind

sistemul

fiscal

România se află pe locul 21 din 22 de state europene, într-un clasament întocmit de KPMG International în funcţie de atractivitatea regimului fiscal. Clasamentul a fost realizat prin intervievarea a peste 400 de specialişti în domeniul fiscal de la companii multinaţionale din Europa. Participanţii la sondaj au răspuns cât de atractiv consideră că este regimul fiscal din propria ţară, comparativ cu cele din alte state europene. Astfel, cele mai atractive state sunt Cipru, Irlanda şi Elveţia. La polul opus se află Cehia, România şi Grecia. Statele clasate pe primele trei poziţii sunt atractive pentru consecvenţa în interpretarea legislaţiei fiscale, stabilitatea legislativă şi nivelul relativ redus al impozitelor. Ţările neatractive se pot “lăuda” cu complexitatea şi volumul mare al legislaţiei, dar şi cu modificări frecvente ale actelor normative. Procentual, atractivitatea netă a sistemului fiscal din România este de numai 21%, comparativ cu 90% în cazul Ciprului, ocupantul primului loc. Atractivitatea netă a fost calculată prin diferenţa dintre

răspunsurile celor care consideră că sistemul fiscal este atractiv şi a celor care nu sunt mulţumiţi de calitatea acestuia. Dintre alte state esteuropene, Bulgaria se află pe poziţia a zecea, cu o atractivitate netă de 51%, Ungaria pe locul al 11-lea, cu 47%, şi Polonia pe locul al 18-lea, cu 29%. Dintre statele occidentale, Franţa se află pe poziţia a 14-a, cu 41%, iar Germania pe locul al 17-lea, cu o atractivitate netă de 30%. Studiul mai arată că un sistem fiscal mai puţin atractiv nu reprezintă doar un simplu inconvenient pentru afaceri. Aproape 70% dintre persoanele intervievate care consideră că sistemul fiscal nu este atractiv afirmă că acest fapt reprezintă un dezavantaj în relaţiile concurenţiale cu companii străine. Totuşi, în ţările cu regimuri fiscale

atractive, numai 43% dintre corespondenţi spun că sunt avantajaţi când operează în străinătate. La nivel european, cel mai neatractiv factor este considerat volumul legislaţiei, cu un scor net de 28%. Nivelul atractivităţii variază mult de la un stat la altul. Astfel 100% dintre repondenţi au declarat că Cipru este un stat atractiv ca urmare a volumului redus al legislaţiei fiscale, în timp ce toate persoanele intervievate în România au declarat că volumul legislaţiei este prea mare. Relaţiile cu autorităţile fiscale sunt în general pozitive, cu o medie de 60% dintre repondenţi care afirmă că acest factor este atractiv. În această privinţă, pe primele locuri s-au plasat Irlanda, Elveţia, Estonia, Finlanda, Danemarca, Slovenia şi Lituania. Pe ultimele locuri se află Germania, Spania, Italia, Cehia şi Grecia.12

Specialiştii în domeniu şi oamenii de afaceri reclamă impozitarea excesivă din anumite industrii şi lipsa taxării în alte sectoare În timp ce în anumite domenii impozitul de 16% plătit de companii poate să ajungă chiar şi până 25%, prin adăugarea costurilor nedeductibile fiscal, alte sectoare din economie "sunt uitate complet". Astfel, în timp ce dividendele sau cheltuielile cu forţa de muncă sunt taxate excesiv, tranzacţiile cu terenuri realizate de firme pot scăpa complet de impozitare. Oamenii de afaceri sunt de părere că impozitul unic de 16% nu este singurul pe care companiile trebuie să îl achite către stat. Spre deosebire de alte ţări europene în care anumite activităţi sunt deductibile, în România legea nu reglementează acest aspect.
12

Elena CRISTIAN, Gandul, 19 DECEMBRIE 2007

Furtul din magazine, spre exemplu, nu este considerat o cheltuială deductibilă, chiar dacă acest lucru nu poate fi imputat companiei ca atare. "În România, furtul din magazin este nedeductibil fiscal. Compania încearcă să reducă efectele acestui fapt cât mai mult, însă nu depinde numai de noi", a declarat, pentru "Adevărul", Dan Şucu, preşedintele grupului Mobexpert. Potrivit acestuia, în Franţa, de exemplu, cheltuielile rezultate în urma furturilor din magazine sunt deductibile în limita a 2% din cifra de afaceri. În România, aşa ceva nu există. Specula cu terenuri, încurajată! "În aceste condiţii, toate aceste cheltuieli considerate aici nedeductibile măresc cota unică de impozitare. Iar procentul de 16% poate să ajungă şi până la 25%, impozite către stat", a precizat Şucu. Există aşadar domenii în care se poate vorbi despre o supraimpozitare, prin adăugarea mai multor costuri adiacente. Există însă şi sectoare în care impozitarea lipseşte cu

desăvârşire. "Nu putem vorbi despre o fiscalitate excesivă, însă putem vorbi despre zone ale economiei supraimpozitate şi zone în care taxarea lipseşte. Concluzia este că avem parte de o impozitare dezordonată", a declarat pentru "Adevărul", în timp Gabriel ce Biriş, avocat sau specializat în fiscalitate. Astfel, munca dividendele sunt

supraimpozitate, firmele beneficiază în acest moment de facilităţi majore atunci când vine vorba de tranzacţiile cu terenuri. "Se poate vorbi de o încurajare a speculei cu terenuri, întrucât, potrivit unei modificări intrate în vigoare la 1 ianuarie 2008, firmele plătesc impozit pe profit doar dacă vor", spune Biriş, referindu-se la o modificare recentă a Codului Fiscal.

Potrivit acesteia, termenul de valoare fiscală este redefinit, în sensul că, rezerva din reevaluare, în cazul terenurilor spre exemplu, este inclusă în valoarea fiscală, fapt ce duce, potrivit sursei citate, la încurajarea speculei cu terenuri. "Există soluţii pentru rezolvarea acestor inechităţi, totul este să existe voinţă pentru punerea lor în practică", a conchis Biriş. Lege cu toate taxele şi impozitele O soluţie în acest sens ar putea fi elaborarea de către guvern a unui act normativ care să cuprindă toate taxele şi impozitele pe care trebuie să le plătească o firmă, precum şi toate declaraţiile fiscale ce trebuie depuse la Fisc. Ideea aparţine unui lider al opoziţiei, care afirmă că în România se achită 400 de taxe şi impozite, iar în fiecare lună, firmele sunt nevoite să depună peste 20 de declaraţii fiscale. Chiar şi aşa, este însă greu de crezut că propunerea se va şi concretiza. Mai mult decât atât, oamenii de afaceri susţin că o asemenea lege nu ar fi benefică decât pentru firmele mici, cu un număr foarte redus de angajaţi, care nu îşi permit să angajeze avocaţi specializaţi sau consultanţi fiscali.13 Principalele modificări ale Sistemului Fiscal Scutiri de la plata impozitului pe dividende Astfel, firmele româneşti pot "scăpa" de la plata impozitului pe dividende, dacă acestea sunt primite de la filialele sale situate într-un stat membru. Societatea autohtonă trebuie însă să figureze în România ca plătitor de impozit pe profit şi să deţină la data înregistrării venitului din dividende, de cel puţin doi ani, minimum 15% din capitalul social al firmei aflate în Uniunea Europeană. Sunt totodată neimpozabile şi

13

Dana Banzea, Irina Bolboaca, Adevarul, 2008

dividendele primite de firmele româneşti, prin intermediul sediilor sale permanente, aflate într-un stat membru. Importuri fără TVA Din acest an, firmele înregistrate ca plătitoare de TVA care realizează importuri din ţări extracomunitare nu mai plătesc în vamă Taxa pe Valoarea Adăugată, aşa cum a fost până anul trecut. Scutirea de la plată, în vamă, a TVA constituie o facilitate care va duce, implicit, la încurajarea investiţiilor străine. Până anul trecut, firmele plăteau în vamă TVA, sume care li se rambursau de către Ministerul Finanţelor Publice după depunerea decontului de TVA. Însă, în toată această perioadă, care putea să fie de până la câteva luni, banii firmei erau blocaţi. Vor achita în continuare TVA-ul aferent importurilor din ţările extracomunitare acele persoane care nu sunt înregistrate ca plătitoare de TVA, întrucât sunt considerate consumatori finali. Contribuabilii vor depune din acest an deconturi de TVA şi pentru achiziţiile intracomunitare, inclusiv pentru cele care includ achiziţiile de mijloacele de transport noi sau de produse accizabile. Modelul şi conţinutul formularelor "Decont de Taxă pe Valoarea Adăugată" şi "Decont special de Taxă pe Valoarea Adăugată" se află pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Adminstrare Fiscală. Reguli noi pentru microîntreprinderi Potrivit reglementărilor în domeniul Taxei pe Valoare Adăugată, ce au intrat în vigoare de la 1 ianuarie, sfera operaţiunilor pentru care contribuabilii au obligaţia să depună decont special pe TVA a fost extinsă şi pentru achiziţiile intracomunitare, inclusiv cumpărările de mijloacele de transport noi sau de produse accizabile. Noile formulare

vor fi utilizate odată cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2007. Microîntreprinderile vor plăti din acest an un impozit pe venit de 2%, faţă de 3% cât a fost în 2006. Această cota va creşte însă la 2,5%, respectiv 3%, în 2008 şi 2009. Comparativ cu anii precedenţi însă, microîntreprinderea nu va mai putea realiza venituri din consultanţă şi management mai mari de 50% din veniturile totale. Astfel, dacă în cursul anului fiscal curent, o întreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 de euro sau depăşesc proporţia de 50% de venituri realizate din consultanţă sau management, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care limita a fost depăşită, luându-se în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Termenii comunitari, pe înţelesul românilor Exporturile efectuate de firmele din România către statele membre se vor numi livrări intracomunitare. Scutirile de TVA pentru acestea se vor acorda dacă se dovedeşte că bunurile au fost transportate dintr-un stat membru într-altul, iar beneficiarul a transmis un cod valabil de TVA din alt stat membru. Achiziţiile intracomunitare sunt importurile realizate de către firmele româneşti din state membre. Locul achiziţiei este întotdeauna în statul membru în care se încheie transportul. Pentru achiziţiile intracomunitare efectuate de firme româneşti înregistrate în scopuri de TVA nu se face plata efectivă a TVA, fiind aplicată "taxarea inversă", care se evidenţiază prin jurnelele specifice de TVA şi decontul de TVA. Orice transport de bunuri între două ţări membre se va numi transport intracomunitar. Vor fi păstrate noţiunile de export şi import de bunuri doar în cazul acelor operaţiuni realizate cu ţări din exteriorul Uniunii Europene.

VIES

(VAT

International

Exchange

Systhem)

reprezintă

sistemul

electronic, unic la nivelul UE, prin intermediul căruia va fi controlată mişcarea bunurilor între statele membre14

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Felicia – Incidenţa fiscalităţii asupra preţurilor, Editura
Economică, Bucureşti, 2002

2. Brezeanu Petre – Fiscalitate: concepte, metode, practici, Editura
Economică, Bucureşti, 1999

3. Brezeanu Petre şi Marinescu Iulian – Finanţe publice şi fiscalitate,
Editura Fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti 1998

4. Corduneanu Carmen – Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura
Codecs, Bucureşti, 1998

5. Georgescu Constantin – Finanţe publice – curs de doctorat,
Universitatea Bucureşti, Facultatea de drept, 1946 – 1947

6. Gîdiuţă Marian – Politica fiscală şi influenţa ei asupra echilibrului
macroeconomic, Editura Independenţa Economică, 2004

7. Gîdiuţă Marian (coordonator) Dr. Sebastian George Ene , Niculina
Marin, Finanţe Publice, ediţia a-II-a Editura Independenţa Economică 2005, pag. 115
14

Dana Banzea, Principalele modificări ale sistemului fiscal, Adevarul, 2007

8. Gheorghiu Dimitrie – Finanţele României după război (1919 –
1930), Editura Cartea Românească, Bucureşti 1931

9. Hoanţă Nicolae – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti 1997

10.Moşteanu Tatiana – Politica fiscală şi politica bugetară, catedra de
Finanţe ASE, 2002

11.Moşteanu Tatiana – Politici fiscale şi bugetare pentru reformarea
economiei şi relansarea creşterii economice, Bucureşti, Editura Economică, 2003

12.Stancu Ion – Finanţe, Ediţia a treia, Editura Economică, Bucureşti,
2002

13.Ţâţu Lucian şi colectivul – Fiascalitate, Editura All Beck, Bucureşti,
2004

14.Ungureanu Mihai Aristotel – Finanţe publice, Editura Independenţa
Economică, Universitatea Constantin Brâncoveanu, 2000

15.Văcărel Iulian – Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2002 16.Văcărel Iulian şi colectivul – Finanţe publice ediţia a IV a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 2004

17.Tribuna economica, nr.42/2007, pag. 33

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful