In Umbra Blandei Lumini

În umbra blândei Lumini

de Marcela Huda

Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2013

1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HUDA, MARCELA În umbra blândei lumini / Marcela Huda. - Brăila : Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2013 ISBN 978-606-671-261-3 821.135.1-1

Coperta si Tehnoredactarea: Daniel Ţopan

2

...năzuinţa mea este de a atinge cu un singur cuvânt din cele înşiruite, sufletul cuiva, care să înflorească asemenea cireşilor, într-o dimineaţă dăruită nouă de Cel ce ne iubeşte veşnic şi necondiţionat recunoştinţă celor care mi-au fost alături, în mod deosebit duhovnicului meu P. Cuv. Dimitrie

3

4

ce sunt eu pentru Tine? sunt unică şi minunată cum m-ai zidit Tu? sunt cea căzută cu păcatele şi îndoielile mele? sunt lumina cu care mă îmbraci sau întunericul ce mi-l aduce nesmerenia mea? sunt eu nimicul ce se pierde în neant sau totul în iubirea Ta? ce sunt eu, pentru Tine Lumina şi Izvorul, inimii mele?

5

pământul își va lua înapoi pământul trupului meu dă-mi răgaz Cel ce opreşti timpul dă timp tinei să-şi plângă neputinţa ei de ţărână, întunericul păcatelor ce piatra de moară îmi sunt, izvor de lacrimi dăruieşte-mi a limpezi sufletul meu putere dă-mi Ziditorul meu, să primesc iertarea în smerenia Olarului, ce bine cunoaşte lutul din mâinile Sale

6

mi-ai întrat în suflet prin taina veşniciei Tale îmi spui că nu poţi fi Păstorul fără oaia rătăcită pe care o cauţi lăsând turma cuminte în urmă aşezi înaintea mea nevrednica, freamătul ce se aude în toate clipele în care gândurile s-au întors spre Tine aud ca un ecou în valea lăuntrului meu ce striga în părăsirea lui de trup stricăcios dorirea, de-a rămâne în Blândeţea icoanei Tale, ce tainic se aşează în inima mea

7

spune suflete de ce te zbaţi şi tresari ca o pasăre prinsă în laţul ce-i răpeşte curajul de-a zbura, spune suflete de ce te bucuri la gândul ce-ţi vine mereu în inima ta spune suflete nu te minţi de fapt, bine știi că iubirea te-a încolţit şi nu mai ai scăpare spune suflete, te bucuri sau plângi te ridici sau cobori toate acestea le ai deopotrivă în inimă, ai atâta trăire şi zbatere de nu mai ştii ce eşti, rămâi să te întrebi de ce oare, am atâta bucurie, deopotrivă atâta tristeţe şi fericire în lacrimile ce-mi alină obrazul întristat spune suflete unde este liniştea şi pacea ce o aveai cândva în neiubirea ta?

8

sporire în cuget socotesc a fi când ochii inimii îmi desluşesc păcatele şi gândurile întinate neputinţa trupului stricăcios, ce-mi foloseşte a-mi împodobi mintea cu toată înţelepciunea lumii când inima se tânguieşte de lipsa iubirii Tale, ce-mi aduce toată bogăţia pământului, dacă inima mea săracă de Tine este, la ce-mi ajuta libertatea dacă rob sunt în mărginirea după chipul lucrurilor, undelemnul iubirii Tale pune-l în candela sufletului meu rugăciune neîncetată aşează în adâncul care să fie freamăt curat de rostire a numelui pe care inima îl vrea în ochii cugetului ei, aşa cum fluturii se rotesc în jurul luminii, inima mea să se facă boltă cerească în jurul rugăciunii, ridicate la cer

9

roua dimineţii se aşterne peste tot pământul este blândeţea Ta, care se arată a-mi înmuia inima învârtoșată, te arăţi în frumuseţea şi liniştea creaţiei Tale, în fiecare dimineaţă pe care mi-o dai trezindu-mă cu tril de ciocârlie ce înalţă cântec de slavă luând-o înaintea mea, ce nu ştiu a cânta cu toată puterea inimii mele

să mor înainte de a muri ca să nu mai mor nicicând să mă plec umila ţărână să-mi închin genunchii inimii mele în rugăciuni ce-mi poartă sufletul spre bolta cerească în răsărit de stele, soare şi vânt în miresme de mir izvorât din smerenii ce se aşează în moaşte, ce-mi vorbesc de cel ce moare înainte de-a muri, pentru a nu mai muri nicicând

10

zbuciumul tăcerilor se trezeşte adus de vântul ce le aşează în mireasmă de cer adunat în bob de tămâie de trandafir ceresc, aici pe pământ mă cuprind neştiută de nimic şi de nimeni în tăceri ce se lasă în cuvinte nerostite nicicând dar ştiute de inima mea şi a Ta

Izbăvitorul meu, îmi aduni toate clipele vieţii de pai uscat, mi le aşezi cu necuprinsă iubire în Pronia Ta, spre a nu mă pierde şi a nu mă risipi în vânturile vieţii

11

am venit să te caut în locul unde am văzut prima lumina aici pe pământ, Te-am găsit tainic într-o picătură de rouă pe un fir rătăcit de iarbă în zori alături te-am simţit în mărul înflorit răstignit ce-mi bătea la fereastră cu rodul plecat în vântul primăverii te-am zărit apoi într-o boare albastră ce cobora dintr-un asfinţit plin de nori eşti în lăuntrul meu, te găsesc în inima mea într-o blândă adiere de gând smerit ales şi sfânt în primăvara ce ne cuprinde

12

mă cuprinde fior de bucurie ca şi cum aş fi în mijlocul freamătului ierbii, frunzelor în muguri, păsărilor ce-şi fac un rost, al vântului ce poartă miresme de flori în primăvara învierii făpturii ce s-a trezit la viaţă din somnul adânc şi necuprins al iernii nu am curajul să mă gândesc că mâine nu voi mai trai aceasta bucurie cu care m-ai îmbrăcat în primăvara care a întrat în sufletul meu fără a şti când

ochiul porumbelului nu vede răul ci doar cuprinsul cerului în lumina ce vine de după norii ce spun poveşti copiilor, ochii porumbelului pune-i în locul ochilor mei, pentru a privi la toţi şi toate cu bunătatea şi inocenţa copiilor ce se aşează în iubirea Ta, ca într-un cuib de rândunică ce-şi cântă în zori bucuria rugăciunii inimii

13

priveşte în inima mea vezi de găseşti lacrimi, adună-le pentru a-mi uda florile păşunii cu ele, înainte de a veni arşiţa zilei peste albinele ce își culeg mierea în tăcerea dimineţii vezi în inima mea de găseşti pacea pe care am lăsat-o la capătul podului ce mă aducea la Tine ce este în adâncul meu? eu nu mai ştiu decât să-mi adun mâinile frânte de aşteptare a gândului la iubirea, ce o simţeam curată ca izvorul dimineţii şi era doar ispita humei stricăcioase? te mai rog, Bunule ia în mâinile tale durerea din singurătatea oamenilor, până ce ei îşi vor descoperi necuprinsul inimii lor în iubirea Ta

14

cerul a nins toată făptura cu flori de zăpadă în iarna ce ne cuprinde pe toţi avem în lăuntrul nostru toate vârstele dăruite, nu am pierdut nimic din cele pe care le primim în fiecare clipă ne așezăm zi de zi ca pe un munte acoperit de blândeţea Lui, peste zile şi nopţi, anii ce trec şi vin ne zidesc pe dinlăuntru şi pe dinafară în cetăţi ori bordeie sărace din lut, zăpada coborâtă cu flori peste toţi şi toate vesteşte primăvara florilor de cireş ce-şi adună acum albul petalelor, este un cântec de dor în fiecare zi în adâncul meu, un cântec ce mă cuprinde în ziua când cerul a coborât în pământul inimii mele cu flori de nea

15

este o vreme a tăcerii în afara și-nlăuntrul meu a tăcerii ce-ţi aşează cuprinsul şi necuprinsul, gândul şi negândul tăcerii ce-ţi cuprinde fiinţa cea tainică în risipirea şi nerisipirea care o cauţi, o cunoşti şi o înţelegi a tăcerii care te pune în faţă cu adevărul pe care nu întotdeauna îl vrei, e mai la îndemâna să-l ocoleşti pentru a nu te înlăcrima şi a-ţi îndurera tăcerea singuratică dacă nu-ţi place singurătatea cu tine, adu-ţi aminte de El, care a fost singur părăsit, scuipat, bătut, răstignit pe crucea care o poartă la nesfârşit pentru noi, singurătatea ta se întâlneşte cu singurătatea Lui tu nu vei mai fi nimeni, niciunde, trădat, uitat, neiubit El este piatra pe care piciorul poate să calce să te aşeze în adevărul ce dăinuie până la sfârşitul vremii dar să ştii că nu-l poţi găsi, în zarva lumii nu-l poţi afla în deșertăciuni amăgitoare în risipirea timpului pierdut şi-n amăgitoare fapte îl afli în tăcerea şi singurătatea inimii tale acolo te aşteaptă cu necuprinsă iubire te cheamă să-l vezi, să-l găseşti, să-l cunoşti

16

şi cunoscându-L să te împărtăşeşti cu El, să-l iubeşti cu iubirea ta cea nevrednică cât un bob de nimic, cu nestatornica ta iubire El te crede, te înţelege, te cuprinde, te primeşte aşa cum eşti tu, te aşează în veşnicia ce s-a cuibărit în tine, prin El

17

dă-mi bucuria de-a împărţi darurile primit de la Tine fără a sminti şi tulbura huma cea vremelnică profesorii cei mai severi nu sunt păcatele şi căderile mele? mă aduci în jocul Tău prin care mă înveţi să fiu spre bucuria darurilor ce mi le pui înainte oare nu ne întâlnim în iubire pentru cei asemeni mie pentru a mă cunoaşte mai bine pe mine?

18

munţilor ce staţi în bătaia vântului netemându-vă că veţi fi clintiţi vântul se rotunjeşte după tăria voastră munţilor vajnici şi rostuiţi ca o vorbire a Cuvântului în noi, aşezaţi în fiecare dimineaţă aşteptând zorii ce va alină cu razele deșteptării, munţilor, Cel Unul, v-a ridicat în culmi, v-a coborât în văi netezit în poieni, v-a mângâiat în păşuni munţilor, oglinda puterii în sufletele noastre ne spuneţi poveşti ce le aşezăm temei munţilor, oare Făcătorul nu va ridicat la cer pentru a ne da curajul de-a urca şi noi ? munţilor, oare unde aveţi voi rădăcina creşterii voastre, nu în pământul din care El, le-a făcut pe toate? munţilor, oare nu suntem fraţi din acelaşi tată?

19

lumi nesfârșite aşezi la poarta universului meu întunericul căderilor mele îmi orbesc ochii şi nu desluşesc în neputinţa mea poarta ce-mi deschide necuprinsul Bucuria mea, Nădejdea mea, ajută-mi să ies din temniţa robiilor mele ai milă de orbul care te caută şi nu te găsește, strigă după Tine, el care tânjeşte după lumina Ta, îndură-te de durerea inimii mele ce cu lacrimi udă pământul adâncului, mă aruncă în focul cel mai de jos slava deșartă, închipuirea de sine că aş fi de folos cuiva prin cugetarea mea Doamne, cum uit că nimica sunt, praful drumului pe picioarele călătorilor îngenunchează-mi mândria inimii mele pentru a nu pleca cu ea în sufletul meu, ajută neputinţei mele, să mă curăţesc de păcatele şi gândurile întunecate primeneşte-mă în lumină pentru când îmi vei face semn să vin

20

suntem precum păsările ce-şi caută cuibul în fiecare primăvară după un vechi tipar, deşi tot binele ne aşteaptă în pragul inimii, te întrebi de ce lumina este ascunsă sub obroc, avem în noi deopotrivă muntele şi valea cuprinsul şi necuprinsul, iubirea și neiubirea rămâne doar să ne alegem stăpânul în chip tainic, ce ne aduce în adevărul grăit şi negrăit, în nopţile cu luna plină cu toata lumina ce se revarsă pe cerul înstelat în care sunt scrise poruncile Tale

21

pământul îşi întoarce darul primit în brazde rămase cuminţi cu dimineţi răzvrătite şi reci, darul ce se adună ca o pâcla rotundă şi grea în ziua când cei adormiţi vor bea vin roşu şi multă lumină, aprinse-n lumânări la cimitirul din sat în Sâmbăta luminată când învăţăm să murim aici în astă viaţă, ce greu se mai poartă într-o zi de sâmbăta, la o săptămână distanţă de Sfintele Paşti, primesc munţii uimiţi sunete amestecate de oameni ce-şi cântă în cimitire trezite, neputinţa de-a vedea de aici, de pe pământ veşnicia de după moarte

22

nu te vreau trist şi însingurat ci în bucuria inimii mele îţi fac loc în lumina ce se vede precum zorii din întunericul pe care noaptea îl lasă să plece te simt neştiut decât de dorul de a-mi lua mâinile în palme cu lacrimile adunate din lutul ce-mi împodobesc florile pe care gerul iernii mi le-a croit în geamul inimii mele

23

te caut între cei pe care-i ştiu mai bine decât mă ştiu ei pe mine uneori te găsesc în gândul ce se vrea mai aproape de ziua când ochii se vor umple de lumină te cuprind în alinarea pe care-o port nu-ţi mai văd mâinile brăzdate de răni ştiute de inima mea ea îţi cunoaşte singurătatea în povestea copilului care nu-şi mai găseşte râsul decât în jocul ce-l cunoașteţi doar tu şi El

24

licăr de stele s-au coborât în fulgii de nea, ce-au cuprins toată făptura în prag de mântuire a coborât din cer binecuvântarea Crăciunului, în zăpada ce acoperă deșertăciuni lumeșt i în timpul de acum găsit de copiii ce-şi adună bucuria de sub zăpezi adormite, în jocul pe dealul ce coboară din calea blândei lumini, chiot de veselie ce se înalţă la cer sub licăr de stele ce-au coborât pe pământ

25

este în mine o neputinţă a firii de-a mă lăsa cu totul în Voia Ta, de-a mă arunca în braţele ce mă prind înainte de a cădea neputinţa fiinţei mele, nu este libertatea pe care Tu mi-o dai? mă vrei să-mi ştiu hotarele mele să-mi strig în inimă, să mă aud în mine ca-ntr-o catedrală atunci când bat clopotele la Sfânta Liturghie, dorirea mea de-a mi te da în braţele Tale, sufletul să-l pun în Voia Ta să-mi fi Izvor şi bucurie, răbdare să-mi fi eu, huma îmi ridic ochii inimii mele şi-ţi pun înaintea Ta, toată neputinţa mea de ţărână

26

s-a coborât cerul pe pământ cu toata zăpada adunată din gândurile copiilor pământeni ai văzut cum în zori de zi pădurea se așterne în inimile noastre purtate în zări de doruri pentru Cel Necuprins

să ne iubim ca merele ce se ating sub lumina albă a Lunii, să ne iubim în rodul ce devine mijlocul universului în seminţe, ce poartă toată înţelepciunea firii, să ne iubim ca merele ce se ştiu la fel de frumoase şi adânci în seminţe

27

se înalţă mestecenii albi şi drepţi spre cer, lumânări din ceara cea mai sfântă, cu rugăciuni curate de copaci nerodiţi în păcat se ridică din pământuri toată puterea rugăciunii la cer, nu vom şti niciodată noi oamenii cum se roagă pădurea şi cerbii cei vajnici, se roagă primăvara cu iarba şi rodul din muguri e zumzet de rugăciune, lumânări aprinse nu cu foc ci de viaţa ce clocoteşte în toata făptura, este o vreme a căinţe, o vreme a bucuriei ce vine dintotdeauna primăvara, în timpul când pământul se înnoiește, pentru a primi curat Fiul Luminii, ce se răstigneşte pentru noi în fiecare primăvară binecuvântată, cu Sângele Cel Sfânt

28

în vremea când nopţile se luminează de ziuă, cu cântecul Deniilor sfinte aduce-ne-vom tăcerile în adâncul ce-l cuprinde pacea Deniilor cântec sfânt se ridică la cerul înstelat, este vremea jertfei Mielului ce aşteaptă îmbrăcat în cântecul, Deniilor sfinte

răzbesc ca o primăvară în muguri adunaţi în cercul curat şi neatins de nopţi senine cu cerul aprins în licăr de lumini venite de departe dar atât de aproape de adâncul meu Te găsesc necuprins, mai tainic şi plin de dor pentru noi, pe care ne doreşti în lumina cea pururea fiitoare

29

a fost o vreme în care-mi scăldam bucuria ochilor mei, în cuvintele cu care mă îmbrăcai cu o haină de nuntă, nu ştiam câtă durere, speranţă, iubire se ascundeau în gândurile ce rosteau acele cuvinte, şi-am rămas în timpul pe care l-am găsit în statornica rugăciune să alin huma ce-şi cunoaşte neputinţa de-a fi ca mirii din nuntă curaţi, sfinţiţi prin legământul rotunjit pe capete încoronate de semnul lui Dumnezeu

am primit în inima mea vântul ce bate în amiaza ce adună din colţurile timpului toate poveştile spuse copiilor, întotdeauna este o vreme când ne așezăm în noi ne culegem în tăceri aşteptând timpul când sufletul se odihneşte în bucuria Celui care este calea ce ne duce la porţile inimii ce le ai deschise în mine

30

mă doare albastrul senin al cerului negăsit în zborul adâncului meu mă doare albastrul din ochii celui ce mi-a uitat numele mă doare albastrul Voroneţului care-mi vorbeşte de credinţa timpului ce-a devenit bucurie, ce le cuprinde pe toate în Cuvântul ce zideşte şi se înalţă ca un munte acoperit de albastrul ce veşnic rămâne celor ce-l adună în ochii inimii lor

în primăvara Învierii să fiu ciocârlia ce zboară săgeată la cerul nesfârşit ea nu ştie gândurile celor peste care zboară, ci cântecul pe care-l înalţă în fiecare dimineaţă Stăpânului ei

31

să iubeşti ca şi cum n-ai iubi în dimineţi profunde în taine pe care ziua ţi le pune înainte să vezi ca şi cum n-ai vedea lumina ce-ţi atinge sufletul şi pleacă mai departe la altcineva să trăiești ca şi cum n-ai trăi clipa, ce este măsura noastră aici pe pământ să zbori ca şi cum n-ai zbura în vântul ce-ţi poartă veşmântul primăverii în locuri unde nu ai fost să plângi ca şi cum n-ai plânge nu cu lacrimi ci cu izvoare ce se vor a rămâne în sufletul întristat să cânţi ca şi când n-ai cânta cu toate păsările ce-şi adună glasul după ploaia ce-ţi risipeşte îndoiala să te bucuri ca şi când nu te-ai bucura ajuns în pragul casei tale, ce te primeşte oricum să iubim în tot ceea ce suntem apoi să rămânem tot ceea ce vrem să devenim în sufletul unde am ridicat împreună cântec de slava închinat Unului

32

aşterne cărări drepte pentru picioarele mele slăbite de negura păcatelor ce le port povară în inima mea, mustrarea şi certarea Ta pe care o arăţi îndreptare în adâncul meu, este iubirea pe care o aşezi temei primenindu-mă cu apa izvorului Tău, fără certarea Ta nu pot să devin fiul Tău adevărat, ci fiul cel vitreg dacă încercarea este la început întristare la fel cum după furtuna mare vine liniştea ce se adună în seninul cerului, aşa şi sufletul meu se arată în bucuria pe care Mi-o pregăteşti, toate le faci pentru a-mi arăta calea pe care să calc, ca un părinte în fiecare clipă veghezi ca să nu rămân lipsit de iubirea Ta

33

mă ridici, mă cobori în tristeţi şi izbânde mă porţi pentru a-mi cunoaşte neliniştea şi frica vrăjmaşului ce le aduce în căderile păcatelor mele mă ridici şi mă aşezi pe locul de unde să-mi văd mai bine credinţa şi necredinţa mea în mijlocul furtunii unde sunt ca o frunză ce nu-şi găseşte drumul, sub povara neputinţei ei mă alini când lacrimi îmi curg pe obraz precum cerul ce toarnă din el izvoarele furtunii, mă aşezi în doruri cuprinse în inima mea, ca apoi să mă arunci odihnită în lupta ce mă aşteaptă în pragul nesmereniei mele ca un părinte mă înveţi să le cunosc în răbdarea pe care o zideşti în mine, să nu mă las amăgită de vorbe viclene şi deşarte, când îmi este greu şi nu-mi mai găsesc drumul îmi ieşi înainte cu nădejdea şi curajul, toate vrei să le cunosc, să-mi deschid lăuntrul meu cerului coborât în mine mă laşi să mă odihnesc eu, ţărâna îmi alini setea Izvorul meu, toate le aşterni în inima mea Cel care mă zideşti ca pe o fântână din care să-şi astâmpere setea drumeţii ce aduc binecuvântări Ziditorului fântânii

34

cei ce au intrat în iubire strălucesc precum cerul înstelat în lumini ce izvorăsc din inimile lor ai văzut ochii celor ce-au intrat în iubire? zboară în lumini de fluturi, cu soarele ridicat în amiaza cea plina de căldură cei ce au intrat în iubire au inimile împreunate în cântecul neauzit decât de ei vorbele nu mai sunt purtate de vânt ci sorbite asemenea secetei câmpiei ce îmbrăţişează ploaia verii căzută din cerul dăruirii Tale, viaţa primită în dar nu poate fi rotunjită fără timpul în care suntem binecuvântaţi cu vremea iubirii Celui Nesfârşit

35

nu de la Tine vine ispitirea ea grabnic vine pentru păcatele mele ce-mi stau înainte mărturie dă-mi Doamne, răbdarea să-mi primesc încercarea credinţei mele, fără îndoiala ce mă face nestatornic precum valurile mării purtate-n vânt cum îi este vrerea, răul din mine să piară asemenea putregaiului ars în focul ce vine şi arde toată stricăciunea pădurii, lăsând în urma lui locul curat cu iarba ce răsare mai apoi verde şi folositoare

36

căderea mea se arată când sunt în preajma celor care mi-au fost încercare în zadar, îmi ascund gândul cel rău în nisipul amăgitor, în zadar, îmi spun cuvinte de îmbărbătare dacă nu-mi recunosc păcatele curajul meu răcneşte ca un tigru în zadar, în faţa vrăjmaşului ce-mi pune foc peste paiele neputinţei mele nădejdea şi scăparea mea eşti Tu, Bucuria mea, care mă scoţi din negura păcatelor aducând lăuntrului meu lumina ce-mi alină durerea inimii mele

37

Doamne, va veni vremea să-mi deschizi ochii orbiţi de patimile mele? să cunosc în toată lărgimea cugetului meu, cu uimirea copilului ce vede necuprinsul mării strălucirea lumii zidite pentru mine, pe care o aşterni de la început sub picioarele mele?

vreau să Te ştiu prin Cuvântul Tău, să-ţi glăsuiesc cunoscându-te în inima mea, iubirea care nu judecă nu osândește, nu mă vrea altfel, ci liber de a primi şi a da curajul de a mă iubi aşa cum sunt unică, crescând în blândeţea dimineţilor care vin, cu nădejdea ce-mi vorbește în fiecare clipă de Tine

38

să nu stingi candela sufletului meu ce-am risipit ca fecioarele nebune uleiul dătător de viaţă Bucuria mea, am păzit poruncile Tale? Te-ai fi arătat mie dacă aş fi păzit cuvântul Tău? oare sufletul meu gol de tot binele simte haina Ta care-l îmbracă? să nu stingi candela rugăciunii mele ci fă-mă fecioară înţeleaptă care-şi cunoaşte stăpânul, se pregăteşte să-l întâmpine cu lumina aprinsă, când El va bate la poartă

39

este un cer deasupra şi un cer dedesubt paşii ce mă poartă se desluşesc pe nisipul acoperit de valuri flămânde, în ziua ce vine şi se aşează în urmele paşilor mei Tu ai aşezat în mine toată calea ce duce spre zarea, de unde mă alege cerul ce-l port în mine pot să dăruiesc în afara mea altceva decât am înlăuntrul meu? pot să fiu în afara mea altceva decât sunt în mine? unde începi Tu, Lumina mea, să te aşezi şi unde sfârşeşti a te aşeza în mine? oare adâncul meu este cuprins în cerul de sus cât şi în cerul de jos? sunt eu în inima mea cu cele două ceruri aşezate în mine?

40

copacul îmbrăcat în norii cerului s-a aşezat la capătul cărării ce duce spre ogorul semănat în ziua cea mai aproape de primăvara, cu grâul cules din traista Semănătorului este un timp a semănatului, un timp în care pământul tăcut dă viaţă seminţei şi totul se arată în vremea ce ne cuprinde în lumina cea mai blândă a zilei

cuprinde-mă în jocul Tău învaţă-mă să-ţi fiu copil să știu a mă juca în nevinovăţia inimii mele, așează-mă în jocul Tău fă-mă să te găsesc atunci când Te ascunzi de mine, strigă-mi numele ca să-l aud din gura Ta, să mă înţeleg mai bine învaţă-mă toate cele ale jocului ca să-ţi fiu de folos în jocul pe care l-ai făcut pentru mine

41

42

vorbeşte suflete al meu ce tânguiești ca o pasăre ce-şi pierde cuibul şi viaţa ce era în el, spune-mi vântule cum îţi trece durerea când rănile pricinuite de nestatornicia ta nu se vindecă? spune-mi mare nesfârşită cum îti alini tristeţea în freamătul valurilor ce nu se opresc nicicând? spune-mi cerule cum îţi opreşti plânsul când norii întunecaţi se răzvrătesc în furtună? spune-mi pădure cum primeşti tăcerea când iarna îţi dezgoleşte copacii de frunze şi de păsări? spune-mi pământule smerit cum îţi găseşti puterea în a te lăsa călcat, zdrobit, întinat de tot gunoiul şi din toate scoţi folosul potrivit? învaţă-mă rândunică ce vii de departe răbdarea cu care zideşti cuib în fiecare primăvară, vorbeşte-mi de lumină mărule ce îmbraci veşmânt de mireasă în primăvara ce vine, toată înţelepciunea lumii se arată în faţa mea precum praful drumului împrăştiat de vânt Bunule, dă-mi puterea să mă cunosc să ajung la sămânţa curată a lăuntrului meu care nu se ascunde după nimic, care nu se îmbracă în nici un veşmânt, ca să fie altceva care stă aşa cum este şi-şi cunoaşte adâncul ei întinat Izbăvitorule, unde să mai cad când sunt mai prejos decât toţi, chiar şi decât mine însumi?

43

sămânţa de cuvânt ai semănat în ogorul inimii mele ce nu te ştia în neştiinţa lui de ţărână, au răsărit în roduri seminţele Cuvântului Tău în pământul adâncului şi-am învăţat ca un prunc, ca un copil, ca un tânăr, ca un bărbat, ca un bătrân, cum mi-ai vorbit în toate limbile vârstei timpului ce l-ai trecut prin mine, m-ai zidit cu seminţele Cuvântului Tău ca pe o carte, te-ai aşezat icoană zugrăvita în inima mea Lumina mea, cea necuprinsă

44

atinge-mi sufletul precum primăvara îmbrăţișează crengile golite de frigul iernii înflorind în bucuria ploii de lumină atinge-mi sufletul cu Voia Ta îmbracă-mă ca pe o mireasă aşa cum mă vezi doar Tu, pe mine vasul cel nears din lut dă-mi încercarea focului pentru a fi de folos, alină-mi sufletul cu rugăciune curată pe care seamăn-o în inima mea, fă-mă asemenea bradului ce se înalţă la cer,ca un porumbel cuprins în lumină,atinge-mi trupul stricăcios zideşte-mă înăuntrul meu şi în afara mea biserică să fiu, îmbrăţișează-mă cum îmbrăţișează pădurea norii în cântecul cel plin de doruri înălţat Fiului Luminii

45

naşte-mă, vino în mine Cel născut din Fecioară dă-mi ca unui prunc să te cunosc dă-mi hrană din Tine şi apă vie ca să devin copil şi mai apoi om întreg fă-ţi loc în vasul de lut, ridică-mă izvor de apă şi râu de viaţă veșnică dăruieşte nevredniciei mele

întunericul patimii mele fă-l lumină prin Voia Ta într-un mine neputincios sunt şi plin de ocară ţărână netrebnică, scutură-mă de păcatele mele prin mila şi îndurarea Ta, alungă necredinţa inimii mele cu iubirea Ta zideşte-mă în lumina blândei Lumini, pacea Duhului Tău sădeşte-o în mine, Izvorul meu Cel Nesecat

46

un izvor bun poate izvorî în acelaşi timp şi apă bună şi apă sărată? izvorul inimii mele poate naşte deodată şi gânduri bune şi gânduri rele? pot fi lumină şi întuneric în aceeași clipă? în mine poate fi lucrarea Duhului Sfânt şi lucrarea vrăjmașului deopotrivă? cum poate sufletul care nu se naşte, să moară? oare timpul s-a născut pentru noi oamenii? în veşnicie mai este măsura timpului în zile, ore clipe în care să măsurăm, ce? eu nu sunt gândurile mele, gândurile pot veni din afara mea şi nu-mi spun decât ceea ce mintea mea vrea să-mi spună dezleagă Doamne, înţelesurile Cuvântului Tău ca inima mea să-şi găsească drumul ce duce la Tine

47

ploaia sălbatică a îngenunchiat pământul a coborât pădurea în norii adunaţi în frunze o clipă simt că totul își are rostul în vremea ce așteaptă să vină nu contează cât de greu este acum vremurile bune vor venii mereu în legea ce-şi ştie calea după urcușul greu, vine valea adâncă după tristeţe, bucuria ce face mai profund sufletul meu după neiubire, iubirea ce-ţi aduce viaţa care nu o ştiai în inima ta

48

am ascultat tăcerile ce nu-și cunosc stăpânul în vremea de acum când păsările au plecat spre vara ce călătoreşte în ţinuturi neştiute de nici o iarnă, te-am căutat în inima mea când frigul zăpezii s-a aşternut peste cerul împodobit cu brazi întorşi spre Crăciunul ce vine n-am știut să te îmbrac cu iubirea pe care mi-a dăruit-o Izvorul bucuriei mele ai rămas într-o tristă și neînţeleasă aşteptare a primăverii ce va să vină

ne găsim atât de greu în nopţile ce au zăpezile îngheţate de frigul ce a cuprins pământul, aştept să-mi aduci un colind cu nuci și mere pârguite de căldura mâinilor tale Doamne, vreau să-ţi primesc toate darurile cu inima cuprinsă de blândeţea cu care mă îmbraci, în nopţile ce au zăpezile îngheţate

49

mă găsesc ca după o furtună din marea adâncului meu, fără cuvintele pe care mi le-ai dăruit neştiind unde să le aşez devin iarna ce se ascunde în zăpezi adormite doar colindul urcă la steaua ce vine cu darul pe care Tatăl ni-l face de Crăciun

cum înmulţeşti bobul de grâu făcându-l lan în primăvară ce topeşte zăpada din inima mea, pâine să fiu din lanul smereniei Tale pâinea ce-mi satură inima şi trupul pământ din prinosul inimii împarte fraţilor şi surorilor să fim prin darul milostivirii ce ni-L pui înainte împreună în viaţa de acum şi cea care vine pe toţi ne mântuieşte, noi mădularele trupului Tău

50

s-au uscat crengile copacului adâncului meu, au murit de setea nearătării Tale, Ziditorul meu, retează uscăciunile inimii ca lăstăriş viu să răsară din rădăcina cea bună Ce eşti, în sufletul meu să se ivească frunze curate în verdele cel luminos cu primăvara ce vine în freamătul vieţii ce ochii mei treziţi o văd toată creaţia se deschide inimii mele, eu, care nimica sunt şi totul deopotrivă în Tine, Mântuitorul meu

mă învaţă pădurea în zori a doini după cerul nevăzut în nopţi fără lună, mă învaţă pădurea cântecul râului nesecat în zbor de păsări albastre, ridicând gânduri în inima ce se trezeşte murmurând doine spre Cel ce vine şi care mă ştie mai bine, ca mama mea

51

s-a coborât cerul pe pământ cu toata zăpada adunată din gândurile curate ale copiilor pământeni, ai văzut cum la venirea luminii pădurea se aşterne peste noi purtată de dorul de Cel nevăzut

cerul a nins toată făptura cu flori de zăpadă în iarna ce ne cuprinde pe toţi avem în adâncul nostru toate vârstele dăruite de Tatăl timpului, nu am pierdut nimic din anii ce vin şi se duc ce ne zidesc pe dinăuntru cu zăpezi de care se bucură toţi copiii pământului

52

nimeni nu m-a iubit cum mă iubești Tu, mă iubeşti în lăuntrul şi în afara mea mă iubeşti dinainte, acum şi-n vremea ce stă să vină îmi dai timp Cel ce a dat timp, netimpului şi loc Cel ce a dat loc, ne-locului dragostea Ta o aşezi tainic în sufletul unde mă găsesc în copilul ce mă vrei a fi să-ţi urmez, să vin la Tine, Izvorul meu să mă dezgolesc de mine până voi rămâne rădăcina curată, într-o solitudine fiinţială în profunzimi care nu mint, nu amăgesc adună-mă în matca Ta, cu suferinţă, durere, nădejde sufletul meu viu şi neadormit să fie râu, ce aleargă învolburat spre marea necuprinsă care le adună pe toate Ziditorul inimii mele

53

gândurile grâului freamătă în inima ce-mi încolţește în primăvara ce vine într-o dimineaţă, în magica clipă când totul se preschimbă micul mugur devine copilă frunză copilă floare, ce îmbracă întreg universul într-o prea albă haină de nuntă, este primăvară nunta universului întreg, ce-ţi cântă minunată ai zidit lumea aceasta şi minunat ne-ai zidit pe noi pentru ea dar uit să-mi amintesc ce minunaţi devenim în mâinile Tale, darurile ce ni le pui înainte îmi însoţesc setea ce mi-o aduce dorul ce-l port fără a-l cunoaşte, în necontenita mirare în primăvara tainică ce se aşează în noi opreşte-mă în timpul primăverii pentru a fi veşnic în Duminica cu clopotele ce bat înmugurite la Sfânta Liturghie în casa Ta, unde Te găsesc binecuvântându-mă

54

Izvorul meu eşti din care-mi astâmpăr setea îmi răcoresc ogorul aprins de păcatele mele aşează-te în fiinţa mea şi nu-mi mai tulbura huma, ce se zbate ca o pasăre prinsă de gheare flămânde dă-i adâncului meu pacea, şi-n liniştea tăcerii întinde-mi piatra albă pe care mi-ai scris numele meu cel nou pe care îl ştii Tu şi eu şi nimeni altcineva

55

56

„Cercetează-mă Doamne şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele” (Ps.138,23) cărările Tale sunt așezate în mine? primăvara le împodobeşti cu flori ca pentru mireasa ce pleacă din casa mamei îmbrăcată cu cele mai frumoase veşminte de nuntă, ajută-mi să nu mă abat de la cărarea pe care o aşterni în mine, în fiecare zi de cum răsare soarele ce iese de după norul ce-l ascunde o clipă, mai mare este lumina lui în necuprinsul cerului ce-i rămâne strajă, nu pot să fiu mai bună, dacă nu-mi cunosc răul cel port deopotrivă, după lumină vine noaptea cu întunericul, ce face lumina mai Lumină după urcuşul greu, muncit vine căderea fără răgaz în prăpastia ce o port alături de culmea semeaţă sunt binele şi răul, iubirea şi neiubirea tăcerea şi vorba deşartă totul în mine este precum vremea ce vine cu furtună şi tunet ce pare că dărâmă cerul, apoi de după nori soarele împrăștie toată răzvrătirea, în pacea albastrului necuprins în primăvara ce se aşterne pe cărările noastre

57

ce mai vreau de la Tine? când Te-ai dat pe cruce pentru mântuirea mea, strigă în adâncul meu glasul inimii mele temătoare că nu-i aud durerea, să fiu glas de furtună Ziditorul meu, în inima mea să mă aud să-mi trezesc cugetul adormit de patimi, nu mă lăsa în amăgirea lumii ce mă ispiteşte, scoate-mă la lumina Ta, care este blândă şi bună

în fiecare zi este ziua mea de naştere este ziua în care Ziditorul meu îmi spune: trăieşte, poţi fi alt om este speranţa zilei în care poţi să vii la Mine, să te aşezi în pacea Mea, în bucuria Mea, să-ţi pui sufletul pe calea Luminii în fiecare zi este ziua mea în care pot să mă nasc din nou, ridicând ochii inimii mele spre Cel nesfârşit în mine, mărginit de temniţa căderilor mele

58

spun ca Te iubesc, că Te cunosc pe Tine cel Nevăzut, cel Necuprins dar inima mea nu-l vede şi nu-i este drag fratele ce stă lipit de mine, ochii orbiţi de netrebnicia mea nu Te recunosc în icoana din inima fratelui meu, îmi pui toate darurile la poarta inimii, cheia ce deschide lumi minunate mi-o întinzi mă aştepţi, răbdător ca un părinte ce învaţă copilul a merge, îmi numeri paşii clătinaţi şi-mi ţii mâna cea neîncrezătoare nu mă laşi că cad, decât atât cât pot din nou a mă ridica nu vrei nimic de la mine totul este al Tău vrei doar să-mi cunosc neputinţa de pai uscat, să mă las purtat de Voia Ta, să-mi dăruiesc iubirea cugetului meu, Ţie şi aproapelui meu iubirea mea pe care Tu o zideşti în mine, Cel nemărginit în iubire

59

Te cunosc prin vântul ce-mi aduce miresme de tei înflorit în zi fierbinte de vară, îmi spui prin firul ierbii ce se apleacă ca o jertfă spre gura flămândă ce vine seara la izvorul pădurii să se adape, îmi cânţi prin pasările cerului, ce-ţi spun rugăciuni în tainici zori, înainte de a răsări soarele, şi-n noaptea ce vine pe furiş cu luna şi cerul înstelat mă înveţi prin cerşetorul ce trece umil spunându-mi să nu judec, că a Ta este judecata vorbeşti cu mine prin pâinea ce o am pusă înainte pe masa zilei ce-mi aduce ogorul în casa atât de mica pentru primăvara ce năvălește cu puterea pământului în ogorul inimii mele, de ce vorbeşti cu mine? neînsemnata, care-ţi cunosc blândeţea, ştiu ce sunt pentru Tine, ce-mi ţin adâncul necuprins de dragostea ce așteaptă bătând în fiecare clipă, la poarta inimii mele

60

răstigneşte-mă în fiecare zi ajută-mă să-mi port crucea eu, pumnul de ţărână aruncat în vânt fă-mă Cel ce te-ai născut pentru cruce să mă nasc în crucea ce mă poartă la Tine eu, trup stricăcios, inimă învârtoşată împuţinată de păcatele mele, ciocan să fi Ziditorul meu, spărgând muntele patimii mele, întunericul inimii, lumina dimineţii Tale să fie fă-mă vas de lut trecut prin focul încercării, nu mă lăsa în somnul morţii, trezește-mă cu primăvara ce cântă cântec de viaţă pentru ziua pe care mi-o dai, adună-mă în rugăciune curată izvorăşte-mă să-ţi cânt precum păsările ce urcă la Tine

61

cu cât mă apropii de Tine cu atât ştiu, că nu ştiu nimic cu cât mă îmbraci cu daruri mai multe, sărac sunt în faţa bogăţiei Tale, Te-ai întors să priveşti nevrednica cenuşă, aminteşte-ţi pământule din inima mea, ţărână uscată, nu este al meu ce am , ci le-am primit de la Unul şi slavă Lui, că nu mi se ia ceea ce mi s-a dat tot binele al Tău este, Lumina sufletului meu, răul este al slăbiciunii mele de tină, curăţeşte Doamne, holda de toţi spinii păcatelor şi gândurilor ticăloase, pune sămânţa iubirii Tale, să se înmulţească ogor, în inima mea, să nu stau în neputinţa mea, departe de viaţa care de la Tine vine, tot ceea ce faci tu, trup neputincios, tu, minte schimbătoare fă-le întru Slava Lui, a Celui care te cercetează în fiecare clipă şi-ţi dă putinţa de-a deveni apa curată în Lumina Izvorului

62

învaţă-mă să mă rog şi roagă-Te, Tu însuţi în mine învaţă-mă să-mi adun gândurile şi risipirea minţii din deșertăciuni lumeşti în gând întors la rugăciune şi roagă-Te,Tu însuţi în mine învaţă-mă a mă ierta, iertând pe cei ce fraţi îmi sunt să pășesc mai departe în călătoria pe care mi-ai dăruit-o, în gara în care opresc, ce nu-mi spune nimic, prin Voia Ta, să găsesc în cel mai umil călător, înalta înţelepciune învaţă-mă să mă rog într-o zi ce nu este departe pentru vrăjmaşii mei descoperă-mi iubirea ce-mi luminează adâncul ca să devin izvor cu susurul apei, cântându-ţi veşnic Ţie, învaţă-mă să mă rog şi roagă-Te, Tu însuţi în mine

63

am ajuns la căpătâiul tatălui meu, adormit într-o vară, îmi spun crucile din cimitire că au trăit cândva, au fost aici, au fost ai noştri acum dorm cu crucile puse la cap ca să-i ţină aproape de vremea când se vor trezi, să vadă ce-a mai făcut lumea în clipa când ei au adormit puţin le cântă lăutarii la urechile surde în cimitire şi vinul se varsă pe morminte risipit din belșug vin roşu aruncat pe lespezi ne întâlnim tot neamul la cimitirul din sat, la ziua celor adormiţi petrecuţi cu zaraf şi mult vin ce-l bea pământul, bunul smerit pământ ce ne primeşte în casa lui, oare la anul vom fi toţi sau unii vor fi adormit puţin sub crucea pusă zălog, de cei vii care vin din urmă să ocupe locul rămas gol de cel plecat în cimitirul din sat, este o veşnică repetabilă, trecere în viaţa ce se rânduieşte mereu după legi ştiute de ea

64

prea frumoasă păpădie ce înfloreşti la margine de drum sub picioarele drumeţilor, arată-mi cum să mă bucur de frumuseţea ta, iar bucuria mea să o dăruiesc asemeni ţie, care devii un zbor de puf în vântul primăverii spune-mi prea înţeleaptă păpădie cum să-mi fie de folos amarul, să-l primesc fără cârtire să mulţumesc pentru darul primit prin încercare, spune-mi prea bună păpădie cum să-mi lucrez talanţii primiţi să nu-i îngrop spre osândire, învaţă-mă prea bună păpădie să mă dăruiesc celor ce au nevoie de mine, mulţumind cerului că am ce să dăruiesc, prea iubită păpădie învaţă-mă lecţia iubirii, răbdătoarei, jertfitoarei, milostivei iubiri care nu te coboară, nu te frânge îţi pune aripi să zbori, să fii pregătit a-I urma de vrei să-I cunoşti nemărginirea care te cuprinde asemeni izvorului ce trece şi vine peste toate şi iarăşi o ia de la început când ajunge la capătul pământului, iubirea care nu rămâne la tine dacă nu o dăruiești întreagă, curată plină de tot cuprinsul şi necuprinsul fiinţei tale, altcuiva

65

lumina blândă a pogorât în casa Ta peste duhovnicul meu, ce mă poartă de mână spre Tine, Doamne, puterea Ta să se desăvârşească în slăbiciunea şi neputinţa mea, ce sunt eu a mă lăuda decât cu căderile şi patimile mele lumină blândă s-a pogorât în casa Ta peste duhovnicul meu prin care mi-ai trimis binecuvântări la Sfânta Liturghie

66

să nu mai aud glas de pasăre ce-ţi cântă în zorii ascunşi în braţele soarelui, râs de copil în iubirea mamei ce îl alintă freamătul frunzelor mişcate de vânt să nu mai văd răsărit de soare din marea ce veşnic îl adună în casa ei cerul înstelat prin care ne vorbeşti râuri învolburate ce-şi cântă în clipocit bucuria miri și mirese în legământul iubirii făpturi binecuvântate în asemănarea cu Tine copii ce-ţi înconjoară inima cu dragostea lor curată familia cuibul și temelia sufletului meu prietenii ce-ţi sunt alături să nu te mai poţi ruga în dimineţi tainice cu sufletul liber la cerul ce ţi se deschide să nu te mai poţi spovedi și împărtăși la duhovnicul ce-mi dezleagă prin mâinile Tale păcatele să nu-mi mai învălui adâncul cu dangăt de clopote și cuvânt viu la Sfânta Liturghie aceasta este pedeapsa pe care sufletul nu ar putea să o poarte

67

deschide izvorul inimii mele ca să-ţi cânt în primăvara ce a venit pe furiş precum zorii care aduc geană de lumină pregătind a soarelui cale în lăuntrul meu Te-ai cuprins mi-ai pus aripi să zbor spre munţii ce-mi sunt în cuget să-ţi închin rugăciune în iubirea care Ești ce nu vrea decât să se dăruiască să-mi dea puterea pe care o are iar eu la rându-mi să o trimit vântului ce o poartă în lumea toată dăruind-o celor pe care adâncul meu îi întâlnește în calea unei noi zile primite în dar de la Tine

68

îţi mulţumesc eu, nisipul risipit de vântul mândriei mele, pentru ziua care mi-o dăruiești, speranţa ce o aşezi în inima mea de unde îmi spui că porneşte drumul spre Tine, îţi mulţumesc pentru bucuria ce încolţește în primăvară iarba, pământului adâncului meu, în pășunea inorogului căruia i-ai dat nume îţi mulţumesc pentru tot ceea ce sunt şi ceea ce voi fi sub Semnul Tău

69

70

Cuprins
ce sunt eu pentru Tine pământul îşi va lua înapoi mi-ai intrat în suflet spune suflete de ce te zbaţi sporire în cuget socotesc a fi roua dimineţii se aşterne să mor înainte de a muri zbuciumul tăcerilor se trezeşte Izbăvitorul meu am venit să te caut în locul mă cuprinde fior de bucurie ochiul porumbelului nu vede răul priveşte în inima mea cerul a nins toată făptura este o vreme a tăcerii dă-mi bucuria de-a împărţi munţilor ce staţi în bătaia vântului lumi nesfârşite aşezi suntem precum păsările pământul îşi întoarce darul primit nu te vreau trist şi însingurat te caut între cei pe care-i ştiu mai bine licăr de stele s-a coborât este în mine o neputinţă a firii s-a coborât cerul pe pământ să ne iubim ca merele se înalţă mestecenii albi şi drepţi spre cer în vremea când nopţile se luminează răzbesc ca o primăvară în muguri a fost o vreme în care-mi scăldam 71 5 6 7 8 9 10 10 11 11 12 13 13 14 15 16 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 27 28 29 29 30

am primit în inima mea vântul mă doare albastrul senin al cerului în primăvara învierii să iubeşti ca şi cum n-ai iubi aşterne cărări drepte mă ridici, mă cobori cei ce au intrat în iubire nu de la Tine vine ispitirea căderea mea se-arată Doamne, va veni vremea vreau să Te ştiu prin cuvântul Tău să nu stingi candela sufletului meu este un cer deasupra copacul îmbrăcat în norii cerului cuprinde-mă în jocul Tău vorbeşte suflet al meu ce tânguieşti sămânţă de cuvânt ai semănat atinge-mi sufletul naşte-mă, vino în mine întunericul patimii mele fă-l lumină un izvor bun poate izvorî ploaia sălbatică a îngenuncheat am ascultat tăcerile ne găsim atât de greu mă găsesc ca după o furtună cum înmulţeşti bobul de grâu s-au uscat crengile copacului mă-nvaţă pădurea în zori s-a coborât cerul pe pământ cerul a nins toată făptura nimeni nu m-a iubit gândurile grâului freamătă izvorul meu eşti 72

30 31 31 32 33 34 35 36 37 38 38 39 40 41 41 43 44 45 46 46 47 48 49 49 50 50 51 51 52 52 53 54 55

cărările Tale sunt aşezate în mine? ce mai vreau de la Tine? în fiecare zi este ziua mea de naştere spun că Te iubesc, că Te cunosc Te cunosc prin vântul răstigneşte-mă in fiecare zi cu cât mă apropii de Tine învaţă-mă să mă rog am ajuns la căpătâiul tatălui meu prea frumoasă păpădie lumina blândă a pogorât în casa ta să nu mai aud glas de pasăre deschide izvorul inimii mele îţi mulţumesc eu

57 58 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69

73

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful