POVESTEA BRADULUI

Cândva, toţi copacii îşi păstrau frunzele la apropierea iernii. Astăzi, singur, bradul, rămâne verde la venirea anotimpului rece. În preajma Crăciunului, o mică pasăre nu a mai putut să plece în ţările calde, pentru că avea o aripă ruptă. Cum să reziste ea vitregiei iernii? Tremurând de frig, se adăposteşte în frunzişul unui mare stejar. Acesta refuză însă să o primească, gonind-o:
* Pleacă de aici! îmi vei mânca toate ghindele! În ciuda zăpezii,

părăsi copacul, pentru a se refugia între ramurile unui ulm stufos.
* Nu rămâne aici! îmi vei rupe frunzele!, spuse el.

Speriată, micuţa pasăre fugi pentru a se ascunde într-un tufiş, care însă o alungă fără zăbavă: - Nu te vreau aici! îmi vei murdări crengile! Respinsă de toţi copacii, pasărea se culcă în zăpadă, nemaiaşteptând altceva decât să moară. Deodată, văzu la câţiva paşi de ea un brad care îi făcea semn. Cu aripile îngreunate de frig, se târî înspre brad. - Aici nu trebuie să te temi de nimic, voi avea eu grijă de tine, spuse el. În seara de Crăciun, un vânt teribil sufla peste pădure. Toţi copacii îşi pierduseră frunzele sub puterea sa. Singur, bradul şi le păstra, pentru că adăpostise micuţa pasăre bolnavă. Iată de ce bradul este astăzi pomul de Crăciun generos şi protector, în jurul căruia ne strângem cu toţii plini de bucurie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful