You are on page 1of 4

Opera lui Cehov

Contextul literar şi opinia ciritică
Dramaturgii ruşi au îmbogăţit teatrul universal cu idei şi sentimente noi, adânci, lărgind cu mult orizontul vieţii înfăţişate pe scenă. Cehov este scriitorul care încearcă să întrevadă dincolo de prezent un viitor mai luminos cu un umor bogat şi variat, care alternează din comic în tragic chiar ajungând la sarcasm. Scriitorul devine recunoscut ca dramaturg doar din 1890 deoarece condiţiile istorice erau propice faţă de anul 1870, când se manifesta politic reacţiunea în Rusia. Cehov este reprezentantul dramei lirico-psihologică având forţa de sugestie a conflictului uman. El a produs o dezvoltare a teatrului rus din secolul al XX-lea şi a avut influenţă asupra unor dramaturgi de peste graniţele Rusiei precum Sherwood Anderson, Bernard Shaw, Mihail Sebastian şi alţii. Gorki spunea de dramaturgia lui Cehov : „Prin faţa ochilor noştri se perindă un şir nesfârşit de sclavi ai viciului, prostiei şi lenei, ai lăcomiei de bunuri pământeşti. Cu toţii sunt alarmaţi, îngroziţi şi viaţa lor e plină de discuţii incoerente despre viitor, căci simt că în prezent nu-şi au loc. Pe lângă această mulţime cenuşie de oameni a trecut un om inteligent, atent la toate, privindu-i le-a spus cu vocea plăcută, cu o tristeţe pe faţă şi-n suflet : „Rău trăiţi, domnilor!”. Să nu uităm că masele asuprite din Rusia ţaristă au pornit revoluţia la numai un an după moartea scriitorului.

Opera
Dramaturgia cehoviană este strâns legată de creaţia în proză a marelui scriitor rus din primii 5-6 ani de la debutul său literar. Povestirile lui miniaturale şi schiţele din prima perioadă (1880 - 1886) se remarcă prin elementele satiricoumoristice ce-şi găsesc corespondenţă în dramaturgia sa din următoarea perioadă. Piesele într-un act sunt scrise între anii 1886-1891 în aceeaşi manieră artistică şi cu efecte comice similare. Atât scenetele, farsele, scurtele povestiri cât şi vodevilurile cehoviene se impun printr-o ironie usturătoare la adresa miciburghezii, clasă socială parazitară având preocupări meschine şi referindu-se la intelectualitatea care-şi consuma existenţa într-o pasivitate lâncedă. Fie că alege subiecte mărunte cum sunt problemele financiare profund resimţite(în „Ursul”-1888)în conflictul dintre moşierul Smirnov şi moşieriţa Popova fie că conbină două planuri contradictorii menite să provoace efecte de contrast (în farsa „Cerere în căsătorie”scrisă în 1888-1889). Cehov preia motive din jur pentru a plămădi lucrări cu tâlc. Sceneta într-un act „Tragedian fără voie”(„Viaţa de vilegiaturist”(1889), redă micile neplăceri ale traiului de toate zilele prin aspectele ei tragicomice în timp ce „Jubileul” nu face decât să ofere o farsă a grandomaniei prezentatată în adevărata ei lumină ca pe un revers al sărăciei spirituale.

El nu se mai mulţumeşte cu momente scenice şi creează piese de proporţii mari ca „Pescăruşul”.„Livada cu vişini” şi „Ivanov”. în meschina societate din orăşelul de provincie visând să ajungă la Moscova.În monologul scenic „Despre efectul dăunător al tutunului”(1886).„Unchiul Vanea”. Ele nu pot avea fericirea ci dar şi-o pot dori. care nu fac nimic pentru a-şi făuri o soartă mai bună. o societate întreagă ajunsă societate capitalistă. Dramaturigia cehoviană nu va cunoaşte succesul decât peste câţiva ani. Erezia lui Cehov începe cu Pescăruşul(1896) prima dintre piesele de rezistenţă care este o dramă a nerealizării unor artişti cu talent ce suferă de un dezechilibru din cauza caracterului lor sau din pricina unor factori exteriori. ignorant.”Livada cu vişini”(1903-1904). cum spune una dinte fete. incult. După Pescăruşul „Unchiul Vanea” prezintă drama inidivizilor învinşi .„Trei surori”. Cele „Trei surori” din piesa ce acelaşi titlu duc o viaţă cenuşie. după schiţa Calhas) conţine aspecte ale vieţii actoriceşti oglindite cu un sentiment de apasătoare tristeţe Faţă de soarta actorului . cum Ania cu aspiraţiile ei spre o viaţă nouă se află în contrast cu Ranevscaia Andreevna şi Gaev. Majoritatea personajelor n-au forţa necesară de-a protesta în faţa vieţii fiind striviţi de realităţile timpului pe care ei le consideră insolvabile. Sceneta dramatică Cântecul lebedei(1887. afirmându-se că nu este o piesă deoarece autorul a căzut în „eroarea de a confunda opera dramatică cu romanul. atunci când Konstantin Stanislavski îi va monta piesele la Teatrul de Artă din Moscova. Abordarea unor probleme cu substrat social va implica accente lirice sau tragice. Nobilimea se prabuşeşete pentru că este anchilozată de inactivitate şi dă dovadă de lipsa simţului practic şi al realităţii. Banalitatea vieţii cehoviene produce drame oamenilor. pecetluită în Rusia Ţaristă de dispreţul „înaltei societăţi”. le spulberă visurile şi speranţele de aceea la Cehov conflictele sunt legate de motive meschine. Cehov zugrăveşte trăsăturile caracteristice ale unui grup social şi crează un tip al pseudointelectualului. mărginit cu pretenţia de a face impresia unui erudit. Ironia aceasta condamnă indivizii. Alături de viaţa searbădă a unor eroi stau frumuseţile morale. Nina Zarecinaia din „Pescăruşul” cu încrederea ei de a făuri frumosul este la polul opus cu vulgara Nataşa Prozorova din „Trei surori”. .„Trei surori”(1900-1901) . „Livada cu vişini” este construită pe o idee care reflectă un proces istoric: descompunerea materială şi morală a aristocraţiei odată cu sacrificarea livezii şi ridicarea burgheziei negustoreşti(vinderea livezii lui Lopahin). Ruptura de teatru tradiţional devine certitudine în piesele ce urmează : „Unchiul Vanea”(1897). La premiera „Pescăruşului” de pe scena teatrului Aleksandrinski din Petersburg (17 octombrie 1896). cronicarii s-au pronunţat regretând „lipsa elementului scenic”. unchiul Vanea cu sufletul lui blând suferă lângă mediocrul prefesor Serebreakov. în mijlocul cărora Vania reprezintă omul aflat într-un climat de resemnare care ştie că şi-a sacrificat viaţa pentru un ideal fals dar care deţine o spiritualitate superioră. Personajele lui Cehov şi conflictul lor interior Cehov îşi ironizează eroii care se mulţumesc să vorbească fără să treacă la fapte.

Armonia piesei cehoviene constă în obţinerea acelei stagnări într-un prezent continuu. cu trăsături distincte. A fi obiectiv după părerea lui Cehov înseamnaă pentru scriitor a şti să treacă discret în umbra personajelor sale. de la o stare de cădere în rutină. După Cehov drama personajului nu cere exteriorizare dramatică el recomandând stilul rezervat de interpretare în acord cu ironia tragică. Dar în lumea acestor înfrânţi. Construirea laconică a caracterelor. Totuşi există mesajul umanist pe care-l poartă aceste personaje luminoase precum Nina. Stilul şi principiile lui Cehov „Cehov este un pictor al vieţii .menite să scoată în relief incapacitatea personajelor şi lipsa oricărui orizont spiritual. o formulă ce presupune simplificarea intrigii operei. În comparaţie cu programul naturaliştilor dialogul capătă la Cehov rolul de producere a impresiei de verosimil „aidoma ca în viaţă”. El a creat forme noi de scris. o aspiraţie spre libertate. Personajele lui Cehov par că nu dialoghează pentru că fiecare este obsedat de problemele. absolut noi. Astrov. individualizarea limbajului personajelor prin înzestrarea lor cu anumite cuvinte cheie. un fel de a-l provoca pe cititor la o trăire estetică determinantă fiind răceala sau indiferenţa. pentru întreaga lume”(Tolstoi) În piesele lui Cehov se pot întâlni motive şi procedee similare cu cele ale lui Caragiale. Scriitorul doreşte să creeze un teatru antiteatral. Dramaturgul militează pentru obiectivizarea în schimbul dezvăluirii eului creator. Un aspect major al pieselor lui Cehov este starea de spirit care devine dominantă după cum o descifrează Konstantin Stanislavski şi Vladimir Nemirovici-Dancenko în montarea la Teatrul de Artă din Moscova.resemnare la aspiraţia către înalt. Ania ce nu suportă mediul lor paralizat. sentimentele şi de ideile lui. Cehov nu a pus conflictul dramatic pe plan dinamic şi astfel el descoperă pe plan interior. . a dialogului şi din aşa-numitele indicaţii regizorale. Irina. Substanţa tragică a piesei este conţinută de eroi de cele mai multe ori egali cu spectatorii („fiinţe din acelaşi aluat cu dânşii”). rostind frazele pline de poezie prin care îşi exprimă aspiraţia lor spre puritate. Individualitatea personajului se formează din sinteza monologului interior. psihologic multă nobleţe sufletescă. Piesa devine în final o explorare a sumei de personalităţi ce compun conşiinţa umană. spre bine ce conferă operei sale lirism şi optimism. sunt toate elemente închegate într-un dialog viu şi intens colorat. Ei pornesc încrezători în întâmpinarea greutăţilor. astfel fiind uşor perceptibilă inflexiunea conştiinţei personajului.

P.P. Istoria teatrului universal. Bucureşti. Editura pentru literatură universală.P. Editura Univers. Editura de Stat pentru literatură.Cehov. 2000 (Vlad Dumitrescu – Teatrologie. Bucuresti.Cehov.Cehov.Bibligrafie : A. Bucureşti A. Teatru. Editura Saeculum. 1986 Ovidiu Drâmba. Schiţe şi povestiri. 1963 A. Bucuresşti. Piese într-un act. Anul II) .