You are on page 1of 35

DECEMBRIE 2008

Poporul lui Dumnezeu din prezent
Review and Herald, 28 februarie, 1882 „Înainte de a răspunde la întrebarea aceasta direct, vă cer să vă gândiţi la poziţia şi lucrarea poporului lui Dumnezeu din prezent. Ioan, scriitorul Apocalipsei, a privit de-a lungul timpului şi a văzut îngerul al treilea zburând prin mijlocul cerului şi strigând: ‘Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus’. Din profeţii, aflăm că acest sol ceresc reprezintă o clasă de învăţători religioşi, care îi îndrumă pe oameni să respecte Legea lui Dumnezeu şi să-L aştepte pe Fiul Său să vină din cer. Solia solemnă a îngerului al treilea trebuie să fie vestită de aceia care înţeleg adevărul ei. Lumea continuă să meargă nepăsătoare şi lipsită de Dumnezeu pe calea ideilor false. Pastorii spun de la amvoane: ‘Nu fiţi îngrijoraţi. Hristos va veni abia peste mii de ani. Toate lucrurile continuă aşa cum au fost de la început’. Alţii dispreţuiesc Legea lui Dumnezeu, declarând că este un jug al robiei. Totuşi, în timp ce aceia care se declară a fi creştini dorm, Satana manifestă un zel plin de seriozitate şi perseverenţă. Lucrarea lui diabolică se va încheia în curând, puterea lui va fi legată în lanţuri, prin urmare, el a coborât cu o mare furie, ‘ca să-i înşele, dacă este cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi’. Oare este acesta un timp în care noi să ne unim în plăceri lumeşti şi uşurătate cu cei lipsiţi de evlavie? Vor fi ei mai înclinaţi să primească adevărurile solemne pe care le susţinem noi, dacă ne văd în teatre, sau în sălile de bal? „Necredinţa se dezlănţuie. Cei care se declară a fi creştini nu numai că neagă orice credinţă în avertizările cu privire la judecăţile viitoare asupra lumii, ci resping şi raportul judecăţilor trecute. Sunt o mulţime care declară că potopul este un mit şi că Geneza este o fabulă. Totuşi, Mântuitorul nostru nu a făcut aşa. El face referire la Noe ca fiind o persoană reală şi face referire la Potop ca fiind un fapt, vorbind despre caracteristicile acelei generaţii ca fiind o reprezentare a generaţiei noastre. Despre zilele dinainte de Potop este scris că ‘răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău’. ‘Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de Page 1 of 35

DECEMBRIE 2008 silnicie’. Aici este o imagine descrisă de cineva care a fost inspirat de Dumnezeu şi, prin urmare, este declarat că aceasta va fi starea lumii înainte de a doua venire a lui Hristos. În zilele lui Noe, oamenii şi-au găsit plăcerea cea mai mare în satisfacerea dorinţelor senzuale. Lumea aceasta era tot ce aveau ei. De la unul la altul, ca un ecou, se auzea strigătul: ‘Odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!’ Oamenii din veacul acesta sunt caracterizaţi de aceeaşi dragoste de plăceri nesăbuită, acelaşi spirit lumesc ce îi absoarbe întru totul. Cât de puţin se gândesc ei că faptele şi cuvintele lor ajung la judecată, că fiecare păcat trebuie să-şi primească răsplata în viitor!”. - Review and Herald, 28 februarie, 1882. Şcoala noastră din decembrie cu privire la profeţie s-a încheiat şi, din perspectiva noastră omenească, a fost un succes. La data când veţi primi acest buletin de ştiri, DVD-urile şi audio CD-urile vor fi în stadiul final de editare. Din cauza pregătirii necesare pentru şcoală, studiul actual, de care ne-am ocupat începând cu articolele din septembrie şi octombrie, a rămas neterminat. Am folosit o prezentare despre ploaia târzie, pe care am pregătit-o pentru şcoala profetică în articolul din noiembrie, iar acum ne vom întoarce la subiectul pe care l-am început în septembrie. În septembrie şi octombrie am stabilit că cele şapte biserici din Apocalipsa 2 şi 3 reprezintă câteva direcţii ale adevărului profetic. Aici, dorim să subliniem ideea aceasta ca punct de referinţă pentru viitor. Cele şapte biserici reprezintă bisericile reale care au existat în timpul când Ioan a primit viziunea din Apocalipsa. El a redat mesajele transmise celor şapte biserici din vremea aceea. Totuşi, sfaturile adresate nu au fost numai pentru bisericile literale din zilele lui, ci s-a referit şi la starea de lucruri care va exista în perioadele istorice reprezentate simbolic de fiecare dintre cele şapte biserici, deoarece aceste biserici reprezintă şi întreaga istorie a dispensaţiunii creştine. Sfatul lui Ioan nu s-a încheiat acolo, deoarece mesajele pentru cele şapte biserici se aplică la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea ca întreg, prin Spiritul Profetic, iar sfaturile lor se aplică şi persoanelor din biserică, într-o modalitate individuală. Am demonstrat că perioadele istorice reprezentate de cele şapte biserici se vor repeta în perioada istorică a bisericii finale, a şaptea, Laodicea. Apoi, am stabilit că, întocmai cum perioadele simbolizate de cele şapte biserici reprezintă istoria bisericii creştine din zilele apostolilor şi până la sfârşitul timpului, tot aşa istoria celor şapte biserici reprezintă şi istoria Israelului din vechime, din timpul lui Moise, până în timpul Page 2 of 35

DECEMBRIE 2008 când Ioan a primit descoperirea de pe Insula Patmos, care este un tip al celei de a doua veniri a lui Hristos. Mesajul celor şapte biserici se referă la câteva direcţii ale adevărului profetic. De asemenea, am identificat că primele patru sigilii se repetă şi se extind asupra primelor patru biserici, dar că ultimele trei sigilii transmit un adevăr ce nu este ilustrat prin repetarea şi extinderea ordinii succesive a ultimelor trei biserici. Am prezentat o a doua mărturie cu privire la primele patru sigilii, cea cu privire la caii din Zaharia capitolul unu. Apoi, am subliniat că, în timpul sigiliului al patrulea, fie că este vorba de Israelul din vechime, fie cel spiritual, modern, se ridică întrebarea: Cât timp va trece până când fie papalitatea va fi judecată, fie Ierusalimul va fi zidit? Având în vedere aceste premize, vom începe acum să ne ocupăm de ruperea celor şapte peceţi, aşa este ilustrată în Apocalipsa capitolele 4-8.

Leul din seminţia lui Iuda
„Este nevoie ca Apocalipsa, capitolul cinci, să fie studiat îndeaproape. El este de o mare însemnătate pentru aceia care vor lua parte la lucrarea lui Dumnezeu din aceste zile de pe urmă. Unii sunt înşelaţi. Ei nu-şi dau seama ce se petrece pe pământ”. – Mărturii, vol.9, p.267. Capitolele 4 şi 5 din Apocalipsa au fost denumite de unii ca fiind „scena sălii scaunului de domnie”. Ioan Îl vede pe Dumnezeu Tatăl stând pe scaunul de domnie şi ţinând în mână o carte sigilată cu şapte peceţi.

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi” (Apocalipsa 5,1).
Cartea sigilată este Biblia, pe care Ellen White o numeşte „cărţile sfinte” şi „cartea învăţăturii divine”. „Când Domnul Hristos a venit pe pământul acesta, tradiţiile care fuseseră

transmise din generaţie în generaţie şi interpretarea omenească a Scripturilor, le-au ascuns oamenilor adevărul, aşa cum este el în Isus. Adevărul a
fost îngropat sub o mulţime de tradiţii. Importanţa spirituală a cărţilor sfinte s-a pierdut, deoarece, în necredinţa lor, oamenii au încuiat uşa vistieriei comorilor Page 3 of 35

DECEMBRIE 2008 cereşti. Întunericul a cuprins pământul şi o mare întunecime i-a cuprins pe oameni. Adevărul venise din cer pe pământ, dar amprenta divină nu se vedea niciunde. O ceaţă, asemenea unui giulgiu al morţii, se întindea asupra pământului. „Totuşi, Leul din seminţia lui Iuda a biruit. El a deschis sigiliul care pecetluia

cartea învăţăturii divine. Lumii i s-a îngăduit să vadă adevărul curat şi
neamestecat cu ideile false. Adevărul însuşi a coborât, ca să risipească întunericul şi să combată ideile false. Din cer, a fost trimis un Învăţător cu lumina care avea să lumineze pe orice om venind în lume. În lume erau bărbaţi şi femei care căutau cu stăruinţă cunoştinţa, cuvântul sigur al profeţiei , iar când aceasta a venit, ea a fost ca o lumină care strălucea într-un loc întunecos”. – Spalding Magan, p.58. Ellen White mai numeşte cartea aceasta: „declaraţiile divine”. „Noi îl întrebăm pe Ioan ce a văzut şi ce a auzit în viziunea de pe Insula Patmos, iar el răspunde: ‘Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe

scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas
tare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile? Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea’. “În mâna Lui se află cartea , sulul istoriei intervenţiilor providenţei lui

Dumnezeu, istoria profetică a naţiunilor şi a bisericii . În ea sunt conţinute declaraţiile divine, autoritatea Sa, poruncile Sale, legile Sale, toate sfaturile
simbolice ale Celui Veşnic şi istoria puterilor conducătoare ale naţiunilor. În acel sul se află, în limbaj simbolic, influenţa fiecărei naţiuni, limbi şi a fiecărui

popor de la începutul istoriei pământului şi până la sfârşitul acesteia .
„Sulul acesta era scris pe dinăuntru şi pe dinafară. Ioan spune: ‘Am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea’. Viziunea, aşa cum i-a fost prezentată lui Ioan, l-a impresionat mult. Cartea aceea

conţinea destinul fiecărei naţiuni. Ioan a fost tulburat, când a auzit că nicio
făptură omenească sau îngerească nu era în stare să citească acele cuvinte şi nici măcar să le vadă. Sufletul lui a fost tulburat până la agonie, în aşa măsură, încât Page 4 of 35

DECEMBRIE 2008 unuia dintre îngerii puternici i s-a făcut milă de el şi, punându-şi mâna pe el, l-a asigurat: ‘Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei’…. „Când cartea a fost deschisă, toţi cei care s-au uitat la ea au fost plini de uimire. În carte nu erau spaţii goale. Nu mai era niciun loc liber de scris ”. [Apocalipsa 5,8-14; 6,8 – citat].

„‘Când a rupt Mielul pecetea a cincia , am văzut sub altar sufletele celor ce
fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului? Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, [Ei au fost

declaraţi curaţi şi sfinţi] şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până
se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei” (Apocalipsa 6,9-11). Scenele care i-au fost prezentate lui Ioan aici nu au fost cu privire la timpul acela, ci cu privire la ce va fi cândva în

viitor. „‘Când a rupt Mielul pecetea a şaptea , s-a făcut în cer o tăcere de aproape
o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-au dat şapte trâmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor’(Apocalipsa 8,1-4)”. – Manuscript Releases, vol.20, p.197. Când i s-a îngăduit să privească în sala scaunului de domnie şi să vadă cartea aceasta, Ioan a fost copleşit de faptul că şi-a dat seama că era sigilată.
„Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ‘Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?’ Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea” Apocalipsa 5,2-4.

Page 5 of 35

DECEMBRIE 2008 Aici, Ioan este folosit ca profet pentru a scoate în evidenţă câteva adevăruri importante. Unul dintre acele adevăruri este că Domnul Hristos, reprezentat ca fiind Leul din seminţia lui Iuda, a biruit şi a obţinut dreptul de a deschide Biblia sigilată. De asemenea, Ioan scoate în evidenţă importanţa momentului în care Cuvântul lui Dumnezeu este desigilat. Prin urmare, este important să căutăm să înţelegem ce înseamnă faptul că Biblia este sigilată. „Cărturarii şi fariseii pretindeau că explică Scripturile, dar ei le explicau în conformitate cu ideile şi tradiţiile proprii. Obiceiurile şi maximele lor au ajuns tot mai riguroase. În sens spiritual, Cuvântul sfânt a ajuns să fie pentru oameni ca o carte sigilată, închisă pentru înţelegerea lor”. – Signs of the Times, 17 mai, 1905. Cuvântul lui Dumnezeu este sigilat tocmai de tradiţiile şi obiceiurile care au fost transmise din generaţie în generaţie. „Totuşi, când a venit Domnul Hristos, iudeii nu L-au recunoscut ca fiind Acela spre care indicau toate simbolurile. Ei aveau Cuvântul lui Dumnezeu în mână, dar

tradiţiile transmise din generaţie în generaţie şi interpretările omeneşti ale Sfintelor Scripturi le ascunseseră adevărul aşa cum era el în Isus .
Importanţa spirituală a scrierilor sfinte s-a pierdut. Vistieria întregii cunoştinţe era deschisă pentru ei, dar ei nu ştiau nimic”. – Parabolele Domnului Hristos, p.104. Aceste tradiţii omeneşti care sigilează adevărul lui Dumnezeu au ajuns să fie, în cele din urmă, nişte teste de verificare. „Poveşti inutile sunt aduse ca fiind adevăruri importante de către unii care le stabilesc realmente ca teste de verificare. În felul acesta, se creează controversă, iar minţile sunt abătute de la adevărul prezent. Satana ştie că, dacă poate să-i facă pe bărbaţi şi femei să fie absorbiţi în detalii lipsite de însemnătate, subiectele mai importante vor rămâne neluate în seamă. El va furniza o mulţime de material care să fie supus atenţiei acelora care sunt dispuşi să se gândească la subiecte neînsemnate. Gândurile fariseilor erau absorbite de subiecte lipsite de actualitate. Ei treceau pe lângă adevărurile preţioase ale Cuvântului lui Dumnezeu spre a discuta despre cunoştinţe tradiţionale transmise de la o generaţie la alta , care nu aveau nicio legătură cu mântuirea lor. Tot aşa astăzi, în timp ce clipele Page 6 of 35

DECEMBRIE 2008 preţioase trec în veşnicie, subiectele mari ale mântuirii sunt trecute cu vedere, în favoarea unor poveşti inutile”. – Selected Messages, cartea 1, p.170. Biblia ajunge să fie sigilată, atunci când este „explicată” „în conformitate” cu „ideile şi tradiţiile omeneşti”. Situaţia aceasta s-a repetat de-a lungul istoriei. Când Domnul Hristos a trăit printre oameni, Biblia ajunsese să fie sigilată pentru iudeii din timpul acela, prin „obiceiurile lor. „Multe dintre tradiţiile iudaice erau aşa de neînsemnate şi de lipsite de valoare, încât făceau ca întreaga lor religie să fie o religie ieftină, iar tradiţiile acestea au şi maximele” oamenilor. Tradiţiile şi poveştile omeneşti „acoperiseră mărgăritarele preţioase ale adevărului” şi, în felul acesta, sigilaseră Biblia pentru înţelegerea

fost transmise din generaţie în generaţie şi au fost privite de mulţi ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Intervenţiile omeneşti, care continuau să fie tot
mai nesăbuite şi mai lipsite de consecvenţă, au fost puse pe aceeaşi treaptă cu Legea morală, până când, la data primei veniri a lui Hristos, învăţătura curată a fost înlocuită cu ideile false. Egoismul, lăcomia, înălţarea de sine au fost introduse în fiecare practică falsă, până când naţiunea iudaică şi-a pierdut integritatea şi spiritul nobil, iar practicile lor zilnice au ajuns nişte acte de jefuire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor. Ei Îl lipseau pe Dumnezeu de slujirea curată pe care o cerea El şi îi lipseau pe semenii lor de îndrumare religioasă şi de un exemplu sfânt. Cuvântul lui Dumnezeu a fost eliminat din consiliile lor, iar ei şi-au pus sufletele ca jertfe pe altarul lui mamona”. – Signs of the Times, 3 ianuarie, 1900. Când a văzut Biblia sigilată cu şapte peceţi, Ioan a fost copleşit şi alarmat de faptul că niciun om nu era în stare să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, i s-a îngăduit să înţeleagă că Hristos obţinuse dreptul de a le explica oamenilor Biblia.
„Şi unul din bătrâni mi-a zis: ‘Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei’. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul” Apocalipsa 5,5-6.

Când lui Ioan i se spune că Hristos, ca Leu din seminţia lui Iuda, a biruit în scopul de a deschide peceţile Bibliei, Hristos este reprezentat ca fiind „un Miel ce a fost junghiat”. Hristos a biruit în timpul vieţii trăite printre oameni şi a biruit la cruce, iar unul dintre lucrurile pe Page 7 of 35

DECEMBRIE 2008 care le-a obţinut prin lucrarea aceasta ca Miel junghiat a fost dreptul de a le explica oamenilor Biblia în diferitele perioade ale istoriei, când Biblia ajunsese să fie sigilată pentru înţelegerea lor, din cauza tradiţiilor şi obiceiurilor ce fuseseră transmise din generaţie în generaţie. „Hristos este autorul întregului adevăr. Prin lucrarea vrăjmaşului, mărgăritarele preţioase ale adevărului au fost smulse din locul lor şi puse într-un context al ideilor false. Domnul Hristos a venit spre a reaşeza giuvaerele adevărului în poziţia lor corectă. El le-a salvat din gunoiul ideilor false, le-a dat o putere

nouă şi le-a poruncit să rămână neclintite pentru totdeauna. El a putut să
folosească adevărurile acestea cu o libertate deplină, deoarece era autorul lor. El

le-a descoperit oamenilor din fiecare generaţie şi, când a venit în lume, le-a
dat viaţă şi a readus adevărul pe care Satana îl lipsise de viaţă. El a înzestrat adevărul cu o prospeţime şi putere mai mare decât a avut la început şi l-a dat lumii pentru beneficiul generaţiilor viitoare”. – Signs of the Times, 1 mai, 1901. Scena sălii scaunului de domnie din capitolele 4 şi 5 transmite un adevăr pentru generaţia finală a omenirii, deoarece preocuparea cărţii Apocalipsa este aceea de a identifica lucrurile care vor fi în generaţia finală.
„Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele” Apocalipsa 1,19.

În ultimele zile ale istoriei pământului, Biblia va ajunge să fie sigilată pentru înţelegerea oamenilor şi, aşa cum a făcut în perioadele istorice precedente când a realizat o reformă în mijlocul poporului Său, în calitate de Leu din seminţia lui Iuda, Hristos va desigila încă odată Biblia pentru oamenii din generaţia finală. „În timpul Mântuitorului, iudeii acoperiseră giuvaerele preţioase ale

adevărului cu gunoiul tradiţiilor şi fabulelor în aşa fel, încât era imposibil să
se facă deosebire între adevăr şi ideile false. Mântuitorul a venit să înlăture gunoiul superstiţiilor şi al ideilor false îndelung cultivate şi să pună pietrele preţioase ale Cuvântului lui Dumnezeu în montura adevărului. Ce ar face Mântuitorul, dacă ar veni la noi acum, aşa cum a venit la iudei? El ar face o lucrare asemănătoare,

îndepărtând gunoiul tradiţiilor şi ceremoniilor. Iudeii au fost foarte
tulburaţi când El a făcut lucrarea aceasta . Lucrarea noastră este aceea de a Page 8 of 35

DECEMBRIE 2008

elibera de superstiţie şi idei false adevărurile preţioase ale lui Dumnezeu. Ce lucrare minunată ne este încredinţată nouă în domeniul
Evangheliei! Un înger nu ar putea să descrie toată slava Planului de Mântuire

care a fost descoperit. Biblia ne spune cum a purtat Domnul Hristos păcatele şi
durerile noastre. Aici este descoperit cum mila şi adevărul s-au întâlnit la crucea de pe Golgota, cum dreptatea şi pacea s-au sărutat, cum neprihănirea lui Hristos poate să-i fi împărtăşită omului căzut. Aici, s-a manifestat înţelepciunea infinită, dreptatea infinită, mila infinită şi dragostea infinită. În Planul de Mântuire se face cunoscută înălţimea, lungimea şi adâncimea dragostei şi înţelepciunii, care întrec orice pricepere”. – Review and Herald, 4 iunie, 1889. În generaţia finală, Hristos va face „o lucrare asemănătoare, îndepărtând

gunoiul tradiţiilor şi ceremoniilor”. El a făcut o lucrare asemănătoare în istoria
milleriţilor. „În timpul veacurilor de apostazie, întunericul a acoperit pământul şi o mare întunecime popoarele, dar Reformaţiunea i-a trezit pe locuitorii pământului din somnul lor ca de moarte, şi mulţi s-au întors de la vanitatea şi superstiţiile lor, de la preoţi şi penitenţe, spre a-I sluji Dumnezeului celui viu, spre a căuta adevărul în Cuvântul Său sfânt, ca pe o comoară ascunsă. Ei au început să lucreze sârguincioşi în mina adevărului, pentru a da la o parte gunoiul părerilor omeneşti, care

îngropase giuvaerele preţioase ale luminii” . – Review and Herald, 22 noiembrie,
1982. „Marea dezamăgire din 1844 a fost o încercare grea. Ei nu au avut lumina care ia fi putut face în stare să înţeleagă motivul dezamăgirii lor. Unii au renunţat la credinţă, alţii au rămas legaţi de experienţa lor din trecut, dar au ajuns să fie încurcaţi cu privire la poziţia lor de după 1844. Ei au fost expuşi la ispite şi au primit diferite idei false ca fiind adevăr biblic. Totuşi, mi s-a arătat că Domnul, în providenţa Sa, va da la o parte gunoiul ideilor false şi le va descoperi

giuvaerele adevărului”. – Manuscript Releases, vol.20, p.378.
În zilele şi în veacul nostru, Leul din seminţia lui Iuda va înlătura încă odată gunoiul tradiţiilor şi al ideilor false, care au ajuns să se adune în adventism prin acceptarea tradiţiilor şi a obiceiurilor ce au fost transmise până în generaţia noastră. Page 9 of 35

DECEMBRIE 2008 „Adevărurile măreţe au fost îngropate sub raţionamentele ideilor false, dar ele

vor fi găsite de cercetătorul sârguincios. Când găseşte şi deschide vistieria
giuvaerelor preţioase ale adevărului, acesta nu este un jaf, pentru că toţi aceia care preţuiesc giuvaerele acestea pot să le aibă, iar apoi, la rândul lor, vor avea şi ei o vistierie pe care să o deschidă pentru alţii. Acela care împarte comoara aceasta nu rămâne lipsit de ea, pentru că atunci când cercetează spre a putea să o prezinte într-o asemenea modalitate încât să-i atragă pe alţii, el găseşte comori noi”. – Manuscript Releases, vol.1, p.40. Acum este timpul să ne aşteptăm ca tradiţiile şi învăţăturile omeneşti, care s-au înrădăcinat în interiorul adventismului, să fie înlăturate, dar adevărul preţios care urmează să fie descoperit acum va fi recunoscut numai de cei ce vor fi de acord că aceste concepţii omeneşti false au fost înrădăcinate şi sunt susţinute în prezent de o instituţie care caută să rămână la aceste obiceiuri şi să le menţină cu puterea şi cu zelul care s-au manifestat întotdeauna, când a sosit timpul ca Leul din seminţia lui Iuda să-Şi îndeplinească lucrarea Sa sfântă. „Scripturile sunt date pentru beneficiul nostru, ca să avem învăţătura care duce la neprihănire. Razele preţioase ale luminii au fost acoperite de norii ideilor false, dar Hristos este gata să împrăştie ceaţa ideilor false şi a superstiţiilor şi să ne descopere strălucirea slavei Tatălui, aşa încât să spunem, aşa cum au spus ucenicii: ‘Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea El pe drum?’”. – Publishing Ministry, p.68. Dacă refuzăm să înţelegem care a fost lucrarea lui Hristos în istoria trecutului, în calitate de Leu din seminţia lui Iuda, atunci nu vom fi în stare să recunoaştem lucrarea pe care o îndeplineşte El acum. „A vă ţine departe de cercetarea adevărului nu constituie calea de a aduce la îndeplinire îndemnul Mântuitorului: ‘Cercetaţi Scripturile’. Oare înseamnă a

căuta comori ascunse faptul că numiţi ‘o grămadă de gunoi’ rezultatele muncii cuiva şi nu faceţi nicio examinare critică pentru a vedea dacă, în colecţia de gânduri pe care o condamnaţi voi, se află sau nu giuvaere preţioase ale adevărului? Oare aceia care au de învăţat aproape totul se ţin
departe de orice adunare unde există ocazia de a cerceta soliile care le sunt Page 10 of 35

DECEMBRIE 2008 adresate oamenilor, pur şi simplu din cauză că îşi imaginează că ideile susţinute de cei ce învaţă adevărul ar putea să nu fie în armonie cu lucrurile pe care ei le-au conceput ca fiind adevăr? Aşa au făcut iudeii în zilele lui Hristos, iar noi suntem avertizaţi să nu facem ca ei, fiind determinaţi să alegem întunericul în locul luminii, pentru că ei aveau o inimă rea, a necredinţei, din cauză că s-au îndepărtat de Dumnezeul cel viu. Niciunul dintre aceia care îşi imaginează că ştiu totul nu este prea bătrân, sau prea inteligent pentru a învăţa de la cel mai umil dintre solii Dumnezeului celui viu”. – Sfaturi pentru lucrarea Şcolii de Sabat, p.29. Lucrarea lui Hristos de a desigila Cuvântul lui Dumnezeu în Apocalipsa îşi are paralela în Daniel 12. Acolo, cartea lui Daniel a fost sigilată până la vremea sfârşitului. „Dar, de la anul 1798, cartea lui Daniel a fost desigilată, cunoaşterea profeţiilor a crescut şi mulţi au vestit mesajul solemn al judecăţii ce se apropia”. – Tragedia veacurilor, p.356. James White spune că desigilarea cărţii lui Daniel în 1798 este, de asemenea, o descriere a lucrării lui Hristos ca Leu din seminţia lui Iuda, atunci când se referă la orbirea oamenilor batjocoritori care au condus Ierusalimul, în Isaia 28 şi 29. „Dumnezeu ne-a spus motivul din cauza căruia sunt aşa de mulţi care nu înţeleg deloc viziunile. Isaia 29,10-12. ‘Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, proorocilor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor. De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească, şi-i zici; Ia citeşte! El răspunde: Nu pot, căci este pecetluită!. Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: Ia citeşte! El răspunde: Nu ştiu să citesc’. „În ultima vreme a fost dată o mare lumină asupra cuvântului profetic. ‘Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina’ (Zaharia 14,7). ‘Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit’ (Habacuc 2,3). ‘Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor’ (Ieremia 23,20; 30,24). Lucrurile pe care Daniel a primit porunca sa le sigileze (Daniel 12,4) ne sunt descoperite acum nouă, prin mijlocirea atotputernică a Leului din seminţia lui Iuda . Apocalipsa 5,5. Deoarece, ‘atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte’. Din zilele primei veniri a Domnului nostru, cuvântul Page 11 of 35

DECEMBRIE 2008 profetic nu a fost studiat niciodată aşa de mult, niciodată nu au fost aşa de mulţi ambasadori ai lui Hristos angajaţi în cercetarea aceasta şi niciodată nu s-a scris aşa de mult despre subiectul acesta. ‘Descoperirea lui Isus Hristos’, conţinută în cartea Apocalipsa, care ne arată venirea Celui Drept cu toţi sfinţii Săi spre a nimici naţiunile apostaziate, îi este prezentată acum bisericii aşa de clar, încât nimeni nu poate, sau, cel puţin, nu ar trebui să fie neştiutor cu privire la ea. Totuşi, acesta este un privilegiu care le aparţine doar celor credincioşi, deoarece este scris că: ‘niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege’ (Daniel 12,10). Apostolul Pavel spune astfel: ‘Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunerecului’ (1 Tesaloniceni 4,4-4). Deşi ‘adevărata lumină străluceşte acum’, ea îi luminează numai pe cei ce cred. Cei care acordă o atenţie plină de rugăciune acestor lucruri, ‘au’, asemenea izraeliţilor din vechime, ‘lumină în locuinţele lor’, în timp ce restul lumii stă în întuneric adânc. Prin

urmare, desigilarea şi înţelegerea cuvântului profetic este o altă dovadă convingătoare că am ajuns la sfârşitul veacului, deoarece desigilarea profeţiei şi descoperirea ‘tainei lui Dumnezeu’ au fost păstrate pentru ‘timpul sfârşitului’ (Daniel 12,9; Apocalipsa 10,7).
[„Mulţi vor alerga încoace şi încolo” este versiunea engleza a expresiei „mulţi o vor citi” din Daniel 12,4 – nota traducătorului]. Despre expresia „mulţi vor alerga încoace şi încolo”, Dr. Clarke spune : „Mulţi

se vor strădui să caute semnificaţia [profeţiilor] şi cunoştinţa va creşte.
Acesta pare să fie sensul acestui verset, deşi altcineva s-a exprimat în felul următor: ‘Mulţi vor alerga încoace şi încolo predicând Evanghelia lui Hristos şi, ca urmare, cunoştinţa religioasă şi înţelepciunea adevărată vor creşte’”. Acesta este un adevăr în sine însuşi, dar nu este semnificaţia reală a cuvintelor profeţiei. „Majoritatea cercetătorilor moderni ai limbii ebraice sunt de acord cu

interpretarea dată de Clarke. Opinia lui Scott pare să coincidă cu opinia lui Clarke, deşi el atribuie ambele interpretări în observaţiile lui, dar acordă o prioritate evidentă celei care exprimă ideea căutării semnificaţiei profeţiilor”. – James White, Review and Herald, 1 noiembrie, 1853. Page 12 of 35

DECEMBRIE 2008 În 1798, Domnul Hristos a început să desigileze cartea profetică a lui Daniel pentru generaţia aceea. Lucrarea Sa de desigilare a cărţii lui Daniel este ilustrată în Apocalipsa 5-8, unde Hristos rupe fiecare dintre cele şapte peceţi, una câte una. Desigilarea cărţii lui Daniel a început în timpul sfârşitului, în 1798, dar a fost desigilată pe deplin abia în 1844.

Descoperirea progresivă a adevărului
„Cartea care a fost pecetluită nu a fost cartea Apocalipsei, ci partea aceea din profeţia lui Daniel care are legătură cu zilele sfârşitului. Scriptura spune: ‘Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte’ (Daniel 12,4). Când

cartea a fost deschisă, a fost făcută proclamaţia: ‘Nu va mai fi nicio zăbavă’
(Apocalipsa 10,6)” – Selected Messages, cartea 2, p.105. Cartea lui Daniel a fost desigilată pe deplin, când îngerul a declarat, în Apocalipsa 10,6, că nu va mai fi nicio zăbavă, iar cuvintele acestea s-au împlinit în 22 octombrie, 1844. „Şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă” (Apocalipsa 10,6). Lucrarea de desigilare a cărţii lui Daniel, care a început odată cu timpul sfârşitului, în 1798, a progresat, până când cartea a fost desigilată pe deplin, în 1844. Desigilarea progresivă a cărţii este ilustrată de faptul că Hristos rupe cele şapte peceţi, una, câte una. În pasajul precedent, Ellen White identifică într-o modalitate clară că descoperirea progresivă a luminii profeţiei, care a fost realizată de Hristos în istoria millerită, de la 1798, până la 1844, se va repeta acum, la sfârşitul lumii. „Cartea care a fost pecetluită nu a fost cartea Apocalipsei, ci partea aceea din profeţia lui Daniel care are legătură cu zilele sfârşitului. Scriptura spune: ‘Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte’ (Daniel 12,4). Când cartea a fost deschisă, a fost făcută proclamaţia: ‘Nu va mai fi nicio zăbavă’ (Apocalipsa 10,6). Acum, cartea lui Daniel este desigilată, iar descoperirea făcută de Hristos lui Ioan trebuie să ajungă la toţi locuitorii pământului. Prin creşterea

cunoaşterii, trebuie să fie pregătit un popor care să reziste în zilele din urmă.
Page 13 of 35

DECEMBRIE 2008 „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie

veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei
seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’” (Apocalipsa 14,6-7). „Dacă este ascultată, solia aceasta va atrage atenţia fiecărui neam, fiecărei seminţii, fiecărei limbi şi popor la o examinare atentă a Cuvântului, şi la adevărata lumină cu privire la puterea care a schimbat Sabatul zilei a şaptea cu un sabat fals. Singurul Dumnezeu adevărat a fost părăsit, Legea Sa a fost respinsă, instituţia Sabatului Său sfânt a fost călcată în ţărână de omul fărădelegii. Porunca a patra, aşa de clară şi explicită, a fost ignorată. Memorialul Sabatului, care declară cine este Dumnezeul cel viu, Creatorul cerurilor şi pământului, a fost dărâmat, iar lumii i-a fost dat un sabat fals în locul lui. În felul acesta, în Legea lui Dumnezeu s-a făcut o spărtură. Un sabat fals nu poate fi un standard adevărat. „În solia primului înger, oamenii sunt chemaţi la închinarea faţă de Dumnezeu, Creatorul nostru, care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea. Ei au adus omagiu unei instituţii a papalităţii, anulând Legea lui Iehova, dar trebuie să aibă loc o creştere a cunoştinţei cu privire la subiectul acesta. „Solia proclamată de îngerul care zbura prin mijlocul cerului este Evanghelia

veşnică, aceeaşi Evanghelie care a fost proclamată în Eden, când Dumnezeu i-a zis
şarpelui: ‘Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul’ (Geneza 3,15)”. – Selected Messages, cartea 2, p.105-106.

„În zilele din urmă”, trebuie să aibă loc o creştere a cunoştinţei, care pregăteşte
poporul lui Dumnezeu să reziste în vremea aceea. Creşterea cunoştinţei are legătură cu oamenii care „aduc omagiu unei instituţii a papalităţii” . Instituţia papalităţii, la care se face referire aici, este instituţia duminicii, care va fi impusă omenirii, „anulând în felul acesta Legea lui Iehova”. Creşterea cunoştinţei, care pregăteşte poporul lui Dumnezeu să reziste în zilele din urmă, este îndeplinită prin lucrarea Leului din seminţia lui Iuda şi este o descoperire progresivă a adevărului. Această descoperire progresivă a adevărului este reprezentată de faptul că Hristos rupe, una câte una, cele şapte peceţi care sigilează Biblia. Page 14 of 35

DECEMBRIE 2008 Desigilarea progresivă a adevărului pentru generaţia finală constituie una dintre

caracteristicile cele mai semnificative ale fiecărei mişcări de reformă. „Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în orice reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru”. – Tragedia veacurilor, p.343. Când punem alături diferitele mişcări de reformă care prefigurează reforma finală a celor 144000, descoperim că un anumit adevăr ce este evidenţiat mai des ca oricare altul constituie un proces progresiv de punere la încercare, cu care se confruntă reformele din fiecare generaţie. Punerea la încercare a acelor generaţii a fost întemeiată pe primirea, sau respingerea soliei specifice pentru fiecare generaţie. În citatul anterior celui din urmă, Ellen White spune că solia primului înger este Evanghelia veşnică. „Solia proclamată de îngerul care zbura prin mijlocul cerului este Evanghelia

veşnică, aceeaşi Evanghelie care a fost declarată în Eden, când Dumnezeu i-a zis
şarpelui: ‘Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul’ (Geneza 3,15)”. – Selected Messages, cartea 2, p.106. Milleriţii au propovăduit solia primului înger şi au trecut prin experienţa Evangheliei veşnice, deoarece în istoria lor, din 1798, la 1844, găsim un proces progresiv de punere la încercare, ce a produs în cele din urmă două clase de închinători în generaţia aceea. O clasă de închinători a continuat să îşi înalţe rugăciunile către sfânta, în 23 octombrie, 1844, în timp ce o altă clasă de închinători a intrat prin credinţă în sfânta sfintelor, împreună cu Hristos. Evanghelia veşnică îşi îndeplinise lucrarea, care trebuie să pună vrăjmăşie între urmaşii lui Hristos şi urmaşii lui Satana. Evanghelia veşnică a soliei primului înger identifică un proces progresiv de punere la încercare, ce a început în 1798, când cartea lui Daniel a fost desigilată, şi a continuat până în 1844, când a fost desigilată pe deplin, odată cu proclamaţia îngerului: „Nu va mai fi zăbavă”. Lucrarea de a pune vrăjmăşie între cele două clase de închinători a fost îndeplinită de Hristos şi, în calitate de Leu din seminţia lui Iuda, El a Page 15 of 35

DECEMBRIE 2008 îndeplinit lucrarea aceea printr-un proces progresiv de punere la încercare, care este reprezentat prin faptul că rupe cele şapte peceţi, una câte una. Istoria milleriţilor este istoria soliilor primului şi celui de-al doilea înger, iar soliile acestea trebuie să se repete în generaţia finală a celor 144000.

„Întregul pământ trebuie să fie luminat de slava Domnului . Cei cu
inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu. Aceia care Îl urmează pe Miel oriunde merge El vor primi putere de la îngerul care coboară din cer cu ‘o putere mare’.

Prima solie trebuie să fie repetată proclamând cea de a doua venire a lui Hristos în lumea noastră. Cea de a doua solie îngerească trebuie să fie repetată, ‘A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o
închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei’ (Apocalipsa 18,2.3)”. – Manuscript Releases, vol.16, p.40. Procesul progresiv de punere la încercare ce este îndeplinit în timpul repetării soliilor primului şi celui de-al doilea înger constituie Evanghelia veşnică şi va produce în adventism două clase de închinători. Cele două clase de închinători se vor dezvolta şi se vor manifesta pe baza acceptării individuale a descoperirii adevărurilor profetice desigilate de Leul din seminţia lui Iuda.

„Parabola celor zece fecioare din Matei capitolul 25 ilustrează, de asemenea, experienţa poporului adventist. În Matei capitolul 24, ca răspuns
la întrebarea ucenicilor Săi cu privire la semnele venirii Sale şi ale sfârşitului veacului, Hristos arătase unele dintre evenimentele cele mai importante din istoria lumii şi a bisericii, de la prima şi până la a doua Sa venire; şi anume: distrugerea Ierusalimului, marea încercare a bisericii sub persecuţiile păgâne şi papale, întunecarea soarelui şi lunii şi căderea stelelor. După aceasta, El a vorbit despre venirea Împărăţiei Sale, spunându-le şi parabola care descrie cele două

categorii de slujitori care aşteaptă venirea Sa. Capitolul 25 începe cu aceste
cuvinte: ‘Atunci Împărăţia cerurilor se aseamănă cu zece fecioare’. Aici este

vorba de biserica din timpul sfârşitului, aceeaşi care este descrisă şi la
Page 16 of 35

DECEMBRIE 2008 încheierea capitolului 24. În această parabolă, experienţa lor este ilustrată prin tabloul unei nunţi din Orient”. – Tragedia veacurilor, p.393. Procesul progresiv de punere la încercare din mişcările de reformă care prefigurează reforma celor 144000 stabileşte faptul că, atunci când solia de reformă pentru o anumită generaţie este întărită, lucrul acesta este realizat printr-un simbol divin. Domnul a coborât spre a-l confrunta pe Moise cu privire la problema circumciziunii, în acelaşi fel porumbelul a coborât asupra lui Hristos la botezul Său, Mihail a coborât spre a-l influenţa pe Cir, iar îngerul din Apocalipsa 10 a coborât spre a întări solia primului înger, în 1840. Toate aceste elemente de întărire a soliei de reformă indică un timp când îngerul cel puternic din Apocalipsa 18 coboară şi întăreşte solia îngerului al treilea. Lucrarea aceasta a avut loc în 11 septembrie, 2001. „De unde vine vorba că eu am declarat că New York trebuie să fie spulberat de un val puternic? Eu nu am spus niciodată lucrul acesta. În timp ce priveam clădirile mari care se ridicau acolo, etaj peste etaj, eu am spus: ‘Ce evenimente îngrozitoare vor avea loc când Domnul Se va scula să îngrozească pământul! Atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18,1-3’. Întregul capitol al optsprezecelea din Apocalipsa este o avertizare cu privire la ce va veni pe pământ. Totuşi, eu nu am nicio lumina specială cu privire la ce va veni peste New York, doar că ştiu că într-o zi clădirile mari vor fi dărâmate prin răsucirile şi răsturnările produse de puterea lui Dumnezeu. Din lumina care mi-a fost dată, ştiu că nimicirea se află în lume. Un singur cuvânt de la Domnul, o atingere a puterii Sale, şi aceste construcţii masive vor cădea. Vor avea loc evenimente aşa de înspăimântătoare, încât nu putem să ni le imaginăm”. – Review and Herald, 5 iulie, 1906. În cadrul mişcărilor de reformă, când coboară spre a întări solia, simbolul divin identifică şi scoate în evidenţă un proces de punere la încercare. În cazul lui Moise, este vorba de problema circumciziunii, care a fost înţeleasă ca fiind un test.
„În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul, şi a vrut să-l omoare. Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său, şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: ‘Tu eşti un soţ de sânge pentru mine’. Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: ‘Soţ de sânge!’ din pricina tăierii împrejur” Exod 4,24-26.

Imediat după ce porumbelul a coborât asupra Lui, la botezul Său, Hristos a mers în pustie spre a fi pus la încercare de Satana. Page 17 of 35

DECEMBRIE 2008 „În pustia ispitirii, Hristos a stat în locul lui Adam spre a suporta încercarea pe care Adam nu a fost în stare să o suporte”. – Selected Messages, cartea 1, p.267. Când Mihail a coborât spre a-l convinge pe Cir să susţină refacerea Ierusalimului, iudeii au fost puşi la încercare.
„În timp ce Satana se lupta să influenţeze cele mai înalte autorităţi în împărăţia

Medo-Persiei ca să manifeste dezaprobare faţă de poporul lui Dumnezeu, îngerii lucrau în favoarea exilaţilor. Lupta era de aşa natură, încât întregul cer era interesat. Prin proorocul Daniel ni se dă o privelişte a acestei lupte puternice dintre forţele binelui şi ale răului. Timp de trei săptămâni, Gabriel a luptat cu forţele întunericului, căutând să anihileze influenţele care lucrau asupra minţii lui Cir şi, înainte ca lupta să se încheie, Însuşi Hristos a venit în ajutorul lui Gabriel. ‘Căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile’, declară Gabriel; ‘însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei’ (Daniel 10,13). Tot ce a putut face cerul în favoarea poporului lui Dumnezeu a fost făcut. Biruinţa a fost în câştigată cele din urmă, forţele vrăjmaşului au fost ţinute în frâu în toate zilele lui Cir şi în toate zilele fiului său Cambise, care a domnit aproape şapte ani şi jumătate. „Aceasta a fost o vreme de ocazii minunate pentru iudei. Cei mai înalţi slujitori ai cerului lucrau asupra inimilor împăraţilor şi toate acestea pentru ca poporul lui Dumnezeu să lucreze neobosit spre a aduce la îndeplinire decretul lui Cir. Ei n-ar fi trebuit să cruţe niciun efort pentru a restatornici templul şi slujbele lui şi nici pentru a se restabili în căminele lor din ludea. Dar în ziua puterii lui Dumnezeu,

mulţi s-au dovedit lipsiţi de bunăvoinţă”. – Profeţi şi regi, p.572.
Când îngerul din Apocalipsa 10 a coborât, în 11 august, 1840, în acea generaţie a avut loc un proces de punere la încercare. Acest proces de punere la încercare este marcat de faptul că îngerul, despre care Ellen White spune că „nu era altul, decât Isus Hristos”, avea în mână o cărticică deschisă.
„În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ” Apocalipsa 10,2.

Page 18 of 35

DECEMBRIE 2008 Ellen White ne spune că faptul că El a pus un picior pe pământ şi unul pe mare reprezintă o solie mondială. „Solia din Apocalipsa 14, care proclamă faptul că a sosit ceasul judecăţii lui Dumnezeu, este vestită în timpul sfârşitului, iar îngerul din Apocalipsa 10 este reprezentat ca având un picior pe mare şi un picior pe uscat, arătând că solia va

fi vestită în ţări îndepărtate, că oceanul va fi traversat şi insulele mării vor auzi
proclamarea ultimei solii de avertizare pentru lumea noastră”. – Selected Messages, cartea 2, p.107. Aici, Ellen White identifică solia primului înger, deoarece este o solie care proclamă faptul că „a sosit ceasul judecăţii lui Dumnezeu”, în timp ce, de asemenea, identifică primul înger din Apocalipsa 14, ca fiind acelaşi înger din Apocalipsa 10. Primul înger din Apocalipsa 14 este şi îngerul din Apocalipsa 10, iar când coboară, solia primului înger este întărită şi vestită în lume. Faptul acesta a avut loc în 1840, odată cu împlinirea profeţiei din Apocalipsa 9,15.

„În anul 1840, o altă împlinire remarcabilă a profeţiei a produs un interes larg
răspândit. Cu doi ani mai înainte, Josiah Litch, unul dintre pastorii conducători ai predicării celei de a doua veniri, a publicat o expunere cu privire la Apocalipsa

capitolul 9, prezicând căderea Imperiului Otoman. După calculele sale, puterea
aceasta urma să fie răsturnată în 1840 d.Hr., cândva în luna august’ şi, numai cu câteva zile înainte să se împlinească faptul acesta, el a scris: ‘Dacă prima perioadă, de 150 de ani, s-a împlinit cu exactitate înainte ca Deacozes să urce pe tron, cu permisiunea turcilor, şi dacă cei 391 de ani şi cincisprezece zile, au început la încheierea acestei prime perioade, atunci se vor încheia în 11 august, 1940, când ne putem aştepta ca puterea otomană să fie zdrobită. Eu cred că se va dovedi că este aşa”. – Josia Litch, în Signs of the Times and Expositor of Prophecy, 1 august, 1840. „Chiar la data fixată, Turcia, prin ambasadorii ei, a acceptat protecţia puterilor aliate ale Europei, aşezându-se în felul acesta sub controlul popoarelor creştine. Evenimentul a împlinit profeţia cu exactitate. Când s-a aflat, mulţimile s-au

convins de corectitudinea principiilor de interpretare profetică adoptate de Miller şi de colaboratorii săi şi un impuls minunat a fost dat mişcării advente. Bărbaţi de cultură, cu poziţii înalte, s-au unit cu Miller atât în predicarea,
Page 19 of 35

DECEMBRIE 2008 cât şi în publicarea vederilor sale, astfel că, de la 1840 la 1844, lucrarea s-a întins cu repeziciune”. – Tragedia veacurilor, p.335. Evenimentul din 11 august, 1840 este începutul unei perioade istorice identificate ca fiind „manifestarea glorioasă a puterii lui Dumnezeu” şi, în acelaşi timp, marchează punctul de pornire al unei perioade ce prefigurează perioada ploii târzii din Apocalipsa 18. „Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventistă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost vestită la

toate centrele misionare din lume, iar în câteva ţări s-a arătat cel mai mare
interes religios care s-a văzut în vreo ţară de la Reforma secolului al XVI-lea, dar acestea urmează să fie depăşite de mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea”. – Tragedia veacurilor, p.611. Adevărurile care au legătură cu evenimentul din 11 august, 1840 au fost atacate de Satana într-o modalitate specială, cu scopul de a anula semnificaţia lor. „Orice întrebare pe care Satana poate să o stârnească în minte pentru a crea îndoială cu privire la istoria grandioasă a călătoriilor din trecut ale poporului lui Dumnezeu va fi pe placul maiestăţii lui satanice şi este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Vestea apropiatei veniri a Domnului cu putere şi mare slavă în lumea noastră este adevărul, iar în 1840 multe voci s-au ridicat pentru a o

proclama”. – Manuscript Releases, vol.9, p.134. Mănâncă ce vei găsi înaintea ta
În 1840, solia primului înger a fost întărită, când îngerul din Apocalipsa 10 a coborât, având în mână o cărticică. În acest punct, lui Ioan i s-a spus să ia cărticica şi să o mănânce.
„Şi glasul, pe care-l auzisem din cer, mi-a vorbit din nou, şi mi-a zis: ‘Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului, care stă în picioare pe mare şi pe pământ!’ M-am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. ‘Ia-o’, mi-a zis el, ‘şi mănâncă-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea’. Am luat cărticica din mâna îngerului, şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune” Apocalipsa 10,8-10.

Page 20 of 35

DECEMBRIE 2008 Ioan a luat cărticica în august 1840, deoarece acela a fost punctul în care mesajul millerit, bazat pe principiul an/zi, a fost confirmat în faţa lumii şi, ca urmare, a fost punctul în care mesajul millerit a fost dulce. În 1840, Ioan a mâncat cărticica, iar în 23 octombrie, 1844, mesajul acela a ajuns să fie amar. Prin urmare, în august 1840, solia primului înger a fost vestită în lume, iar atunci a fost momentul când îngerul a coborât din cer cu cărticica deschisă, care a fost mâncată după aceea de Ioan, reprezentându-i pe milleriţi din punct de vedere profetic. Faptul că un profet mănâncă din Cuvântul lui Dumnezeu indică o solie crucială, care este vestită apoi poporului lui Dumnezeu. Ieremia dovedeşte acest fapt.
„Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor! „N-am şezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umpluseşi de mânie. Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă, care seacă? De aceea aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei! Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul” Ieremia 15,16-20.

Ieremia a mâncat Cuvântul lui Dumnezeu, iar apoi a ajuns să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu pentru popor. O a doua dovadă pentru adevărul acesta se află în Ezechiel şi, să ne aducem aminte că profeţii vorbesc mai mult despre sfârşitul lumii, decât despre zilele în care au trăit ei. Cu alte cuvinte, Ieremia şi Ezechiel ilustrează acelaşi adevăr pe care îl ilustrează Ioan, când mănâncă acea cărticică.
„El mi-a zis: ‘Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!’ Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Cel ce îmi vorbea. El mi-a zis: ‘Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel, la aceste popoare îndărătnice, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi. Da, copiii aceştia la care te trimit, sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu! Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, căci sunt o casă de îndărătnici, vor şti totuşi că în mijlocul lor este un prooroc. Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te spăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici. Ci să le spui cuvintele

Page 21 of 35

DECEMBRIE 2008
Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte îndărătnici! Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura, şi mănâncă ce-ţi voi da! M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine, şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinăuntru şi pe din afară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete. „El mi-a zis: ‘Fiul omului, mănâncă ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, şi dute de vorbeşte casei lui Israel!’ Am deschis gura, şi mi-a dat să mănânc sulul acesta. El mia zis: ‘Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta, pe care ţi-l dau!’ L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea. „El mi-a zis: ‘Fiul omului, du-te la casa lui Israel, şi spune-le cuvintele Mele! Căci nu eşti trimis la un popor cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel. Nu la nişte popoare mari, cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ale căror cuvinte să nu le poţi pricepe. Negreşit dacă te-aş trimite la ele, te-ar asculta! „Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să Mă asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită. Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea tot aşa de aspră ca fruntea lor. Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sunt o casă de îndărătnici!’ „El mi-a zis: ‘Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ţi le spun! Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!’ Şi Duhul ma răpit, şi am auzit înapoia mea dârdăitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei. Am auzit şi vâjâitul aripilor făpturilor vii, care se loveau una de alta, uruitul roatelor de lângă ele, şi dârdăitul unui mare cutremur de pământ. Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine. „Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile. După şapte zile, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!’” (Ezechiel 2,-3,17).

Pe baza mărturiei a doi sau trei martori, în august, 1840, când a mâncat cărticica, lui Ioan i s-a dat o solie de punere la încercare, ce urma să-i confrunte pe cei din poporul lui Dumnezeu. Fie că luăm în considerare efectele Evangheliei veşnice, fie că luăm în considerare ce înseamnă din punct de vedere profetic faptul că simbolul divin coboară în cadrul unei mişcări de reformă, sau ce este reprezentat când un profet mănâncă din Page 22 of 35

DECEMBRIE 2008 Cuvântul lui Dumnezeu – fiecare dintre aceste direcţii ale adevărului scoate în evidenţă un proces de punere la încercare, ce se întemeiază pe desigilarea progresivă a luminii profetice, pe care o îndeplineşte Leul din seminţia lui Iuda, atunci când rupe cele şapte peceţi, una câte una.

Procesul progresiv de punere la încercare
Ellen White scoate în evidenţă procesul progresiv de punere la încercare din fiecare mişcare de reformă. Atenţia mi-a fost îndreptată înapoi spre propovăduirea primei veniri a lui Hristos. Ioan a fost trimis în duhul şi puterea lui Ilie pentru a pregăti calea lui Isus. Aceia care au respins mărturia lui Ioan nu au beneficiat de învăţăturile lui Isus. Împotrivirea lor faţă de mesajul care prezicea venirea Sa i-a pus în situaţia în care nu au putut să primească imediat cele mai puternice dovezi care arătau că El era Mesia. Satana i-a determinat pe cei ce au respins mesajul lui Ioan să meargă şi mai departe, să-L respingă şi să-L răstignească pe Hristos. Prin faptul acesta, ei s-au pus în situaţia în care nu au putut să primească binecuvântarea din Ziua Cincizecimii, care i-ar fi învăţat calea spre sanctuarul ceresc... Totuşi, iudeii au

fost lăsaţi într-un întuneric deplin….
„Tot cerul a privit cu interesul cel mai profund primirea soliei primului înger. Mulţi care au pretins că Îl iubesc pe Isus şi care au vărsat lacrimi, când au citit istoria crucii, au râs de vestea bună a venirii Sale. În loc de a primi solia cu bucurie, ei au declarat-o a fi o amăgire. Ei i-au urât pe aceia care iubeau venirea Sa şi i-au dat afară din biserici. Aceia care au respins prima solie nu au putut fi binecuvântaţi de cea de a doua, şi nici de solia strigătului de la miezul nopţii, care trebuia să-i pregătească să intre cu Isus, prin credinţă, în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. Prin respingerea celor două solii anterioare, ei şi-au întunecat mintea într-o asemenea măsură, încât nu pot să vadă nicio lumină în solia îngerului al treilea, care arată calea spre sfânta sfintelor. Am văzut că, aşa cum iudeii l-au răstignit pe Isus, tot aşa cei bisericile oficiale au răstignit soliile acestea şi, ca urmare, nu cunosc deloc calea spre sfânta sfintelor şi nu pot fi binecuvântaţi prin mijlocirea lui Isus acolo. Asemenea iudeilor, care îşi aduceau jertfele lor inutile, ei îşi

înalţă rugăciunile inutile spre încăperea pe care Isus o părăsise, iar Satana, mulţumit de această amăgire, preia un caracter religios şi
Page 23 of 35

DECEMBRIE 2008

conduce la sine mintea acestor pretinşi creştini, lucrând cu puterea lui şi cu semne şi minuni mincinoase, pentru a-i ţine strâns în capcana lui”. – Early Writings, p.259-261.
Ellen White descrie un proces progresiv de punere la încercare din timpul lui Hristos, în scopul de a identifica acelaşi proces în istoria milleriţilor. Ea spune că, la încheierea acestui proces, există două clase de închinători. În timpul lui Hristos, „iudeii au fost lăsaţi într-un întuneric deplin”, iar în timpul milleriţilor”, „asemenea iudeilor”, milleriţii care au căzut când au fost puşi la încercare au început să-şi înalţe „rugăciunile inutile” către Satana. Descrierea ei ilustrează lucrarea Evangheliei veşnice al cărei rol este să pună vrăjmăşie între sămânţa lui Satana şi sămânţa lui Hristos. Prin menţionarea acestor două perioade istorice, ea scoate în evidenţă faptul că un proces progresiv de punere la încercare îi va confrunta pe cei 144000, deoarece fiecare mişcare de reformă este o paralelă a tuturor celorlalte mişcări de reformă. La încheierea procesului progresiv de punere la încercare, în timpul celor 144000, cei care nu vor rezista încercării vor primi o lucrare de amăgire puternică, deoarece nu au iubit adevărul.
„Şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci” 2 Tesaloniceni 2,10-12.

În istoria celor 144000, cei care pier sunt cei care primesc o lucrare de amăgire, comparabilă cu faptul că iudeii au fost lăsaţi într-un întuneric deplin şi cu milleriţii care îşi îndreptau rugăciunile spre sfânta, unde Hristos nu mai era. Motivul pentru care primesc o lucrare de amăgire puternică este acela că nu au iubit adevărul. Faptul acesta corespunde cu încă un adevăr al mişcărilor de reformă, care scoate în evidenţă procesul progresiv de punere la încercare. Acest adevăr se află în Daniel 12. În Daniel 12, are loc o creştere a cunoştinţei, în timpul sfârşitului, pe care cei pricepuţi o vor înţelege, dar cei răi nu o vor înţelege.
„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. Tu, însă, Daniele, ţine ascunse

Page 24 of 35

DECEMBRIE 2008
aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.... El a răspuns: ‘Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege’” (Daniel 12,3.4.9.10).

Daniel identifică un proces de curăţire bazat pe creşterea cunoştinţei. Creşterea cunoştinţei este o problemă de viaţă şi de moarte, deoarece Osea spune că aceia care nu înţeleg vor fi nimiciţi.
„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!” (Osea 4,6).

Cartea lui Daniel a fost sigilată până la timpul sfârşitului, în 1798. Apoi, o creştere a cunoştinţei a început să descopere lucrurile care aveau să fie un test pentru cei din generaţia aceea. Creşterea cunoştinţei profetice, îndeplinită de Leul din seminţia lui Iuda, a fost un proces progresiv de curăţire, care a condus la formarea a două clase de închinători, numiţi de Daniel: cei pricepuţi şi cei răi. Deosebirea definitorie dintre cele două clase de închinători a constat în înţelegerea, sau în lipsa lor de înţelegere a cunoştinţei mereu crescânde. Când procesul acesta se repetă în istoria celor 144000, cei răi vor respinge cunoştinţa, deoarece nu au iubit adevărul şi, ca urmare, vor primi roadele lipsei lor de dispoziţie de a urma adevărul, fapt pe care Pavel îl identifică printr-o lucrare de amăgire. Acea lucrare de amăgire puternică a fost ilustrată în istoria iudeilor şi în cea a milleriţilor. Ellen White vorbeşte despre roadele amăgirii ce vine asupra adventiştilor care resping creşterea cunoştinţei. „Cred cu toată inima că Duhul lui Dumnezeu se retrage din lume, iar aceia care

au avut o mare lumină şi ocazii favorabile, dar nu le-au folosit, vor fi primii care vor fi părăsiţi. Ei au întristat şi au îndepărtat Duhul lui Dumnezeu.
Activitatea actuală a lui Satana în lucrarea săvârşită asupra inimilor, asupra bisericilor şi naţiunilor, ar trebui să atragă atenţia fiecărui cercetător al profeţiei . – Selected Messages, cartea 3, p.154. Cei răi din adventism vor fi părăsiţi primii, deoarece retragerea Duhului lui Dumnezeu are loc în legătură cu lucrarea îndeplinită de Hristos în sfânta sfintelor, în timpul judecăţii celor Page 25 of 35

DECEMBRIE 2008 vii. Motivul pentru care au întristat şi au îndepărtat Duhul lui Dumnezeu este acela că nu au primit dragostea adevărului şi au respins creşterea cunoştinţei care trebuia să-i pregătească să reziste în zilele din urmă. Când prezintă procesul progresiv de punere la încercare din istoria lui Hristos şi când, descrie apoi un proces paralel de punere la încercare în istoria millerită, Ellen White indică într-o modalitate specifică spre procesul de punere la încercare ce va avea loc printre cei 144000. Înainte de acele două paragrafe, ea adresează o avertizare care are o legătură directă cu încercarea din mijlocul poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Ea declară: „Am văzut un grup de oameni care stăteau neclintiţi şi atenţi, şi nu-i încurajau în niciun fel pe aceia care voiau să tulbure credinţa bine întemeiată a

bisericii. Dumnezeu îi privea cu un semn de aprobare. Mi-au fost arătate trei trepte – prima, a doua şi a treia solie îngerească . Îngerul meu însoţitor mia zis: ‘Vai de acela care va mişca o piatră, sau va muta un ac din aceste solii.

Adevărata înţelegere a acestor solii este de o importanţă vitală. Destinul
sufletelor depinde de modalitatea în care sunt primite’. Am fost condusă din nou prin perioadele vestirii acestor solii şi am văzut cât de scump plătise poporul lui Dumnezeu experienţa lui. Ea fusese obţinută prin multe suferinţe şi lupte aspre. Dumnezeu îi condusese pe cei din poporul Său pas cu pas, până când îi aşezase pe o platformă solidă şi de neclintit. Am văzut persoane care se apropiau de platformă şi examinau temelia. Unii păşeau imediat pe ea cu bucurie. Alţii au început să caute greşeli la temelie. Ei doreau să fie făcute îmbunătăţiri, iar apoi

platforma va fi mai bună şi poporul va fi mult mai fericit. Unii au coborât de pe
platformă spre a o examina şi au declarat că a fost pusă greşit. Totuşi, am văzut că aproape toţi stăteau neclintiţi pe platformă şi îi îndemnau pe aceia care coborâseră să înceteze nemulţumirile, deoarece Dumnezeu a fost Meşterul Constructor, iar ei luptau contra Lui. Ei au rememorat lucrările minunate ale lui Dumnezeu, care îi condusese pe platforma neclintită, şi şi-au ridicat cu toţii ochii spre cer, slăvindu-L pe Dumnezeu cu voce tare. Faptul acesta i-a influenţat pe unii care se plânseseră şi părăsiseră platforma şi, cu o înfăţişare umilă, ei au urcat din nou pe ea. – Early Writings, p.259. Procesul progresiv de punere la încercare cu care vor fi confruntaţi cei 144000 are o legătură directă cu adevărurile fundamentale ale adventismului, pe care Ellen White le Page 26 of 35

DECEMBRIE 2008 identifică prin expresiile „temelie” şi „platformă”. Ea scrie o avertizare cu privire la unii care vor încerca să „tulbure credinţa bine întemeiată a bisericii”. Apoi, ea identifică credinţa bisericii ca fiind „prima, a doua şi a treia solie îngerească”, pe care le numeşte „temelia” şi „platforma”. Ellen White i-a văzut pe unii care au încercat să schimbe credinţa bisericii, iar apoi, în următoarele două paragrafe, identifică procesul progresiv de punere la încercare din timpul lui Hristos şi din timpul milleriţilor. Ea spune că creşterea cunoştinţei cu care vor fi confruntaţi cei 144000 are o legătură directă cu credinţa fundamentală a adventismului şi că atacul împotriva credinţei bine întemeiate a bisericii are loc în interiorul adventismului odată cu trecerea timpului de după 1844 şi pe măsură ce poporul lui Dumnezeu începe să accepte, să promoveze şi să perpetueze tradiţiile, obiceiurile şi ideile omeneşti. La data când soseşte mişcarea de reformă a celor 144000, credinţa bine întemeiată a adventismului va ajunge să fie deja sigilată (adică neînţeleasă), iar când Leul din seminţia lui Iuda începe să desigileze acele mărgăritare preţioase ale adevărului, în adventism se vor forma două clase. O clasă va respinge creşterea cunoştinţei, va primi o amăgire puternică şi semnul fiarei, iar cealaltă clasă va iubi adevărul, va înţelege creşterea cunoştinţei şi va primi sigiliul lui Dumnezeu. Isaia identifică lucrarea îndeplinită de cei ce primesc sigiliul lui Dumnezeu.
„Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ‘Dregător de spărturi’, ‘Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit’” Isaia 58,12.

Toţi profeţii vorbesc despre sfârşitul lumii, iar Isaia scoate în evidenţă că cei 144000 vor drege drumurile şi vor face ţara cu putinţă de locuit”. Ieremia spune care sunt acele drumuri şi, de asemenea, descrie o zguduire cauzată de o clasă de închinători care refuză să meargă pe căile cele vechi.
„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să umblăm pe ele!’ Am pus nişte străjeri peste voi: ‘Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să fim cu luare aminte!’” Ieremia 6,16-17.

O clasă de închinători îşi găsesc odihna sufletului, mergând pe căile cele vechi, dar cealaltă clasă de închinători strigă: „Nu vrem să fim cu luare aminte”, sau „Nu vrem să umblăm pe ele!” Cărările cele vechi pe care ei refuză să meargă sunt identificate de un mesaj, deoarece ei spun că nu vor să ia aminte. Ei refuză să accepte mesajul profetic descoperit, care este reprezentat de „creşterea cunoştinţei” din Daniel şi care este, de Page 27 of 35

DECEMBRIE 2008 asemenea, adevărul pe care ei refuză să-l iubească în Tesaloniceni, un adevăr adus la lumină prin lucrarea Leului din seminţia lui Iuda, pe măsură ce Acesta rupe treptat peceţile mesajului pentru poporul Său din zilele de pe urmă. Mişcările de reformă scot în evidenţă un proces progresiv de punere la încercare, ce este îndeplinit de Leul din seminţia lui Iuda, în timp ce desigilează un mesaj special pentru generaţiile respective. În Apocalipsa 4 – 8, Îl vedem pe Hristos reprezentând lucrarea aceasta, prin ruperea celor şapte peceţi ale Bibliei. Desfacerea progresivă a celor şapte peceţi din aceste capitole reprezintă lucrarea pe care Domnul Hristos o îndeplineşte când vesteşte o solie specială pentru fiecare generaţie. Abordarea procesului de desigilare din capitolul acesta nu schimbă şi nici nu distruge semnificaţia stabilită cu privire la ce anume reprezintă peceţile în istoria profetică, ci este pur şi simplu încă o direcţie a adevărului care are legătură cu peceţile. Am demonstrat mai înainte că profeţiile despre bisericile din Apocalipsa 2 şi 3 transmit mai multe adevăruri profetice, iar a sugera că ruperea peceţilor cărţii de către Leul din seminţia lui Iuda are legătură cu mai multe linii de înţelegere ale adevărului este un fapt consecvent cu ideea că profeţiile lui Dumnezeu semnifică adevăruri multiple. În următorul nostru articol vom începe să studiem ce se întâmplă când Leul din seminţia lui Iuda rupe sigiliul al şaptelea, care este ultimul.

Scrisori de peste ocean
Salut, Jeff, Sunt un cercetător al profeţiei şi mă întrebam dacă ai o informaţie cu privire la cele zece degete din Daniel 2, pe baza căreia ai ajuns la concluzia că ele reprezintă realmente Naţiunile Unite. Încerc să înţeleg adevărul prezent, în timp ce mă rog Domnului pentru a călăuzire spirituală, aşa că, deoarece am ascultat predicile tale în ultima vreme, mă întreb dacă există vreo modalitate în care poţi să mă ajuţi. Tot ce studiez, doresc să văd în Scriptură, sau în scrierile lui Ellen White, pentru că ea spune: „Pe baza mărturiei a doi sau trei”. Aş fi recunoscător dacă poţi să mă ajuţi. Dumnezeu să te binecuvânteze. Răspunde-mi când vei avea timp. – A. UK. Frate A,

Page 28 of 35

DECEMBRIE 2008 Sfârşitul lumii este reprezentat de degete, nu de cele zece împărăţii din Daniel 7, care au provenit din divizarea Romei în zece naţiuni, prin anul 476. „Împărăţia noastră nu este din lumea aceasta. Noi Îl aşteptăm pe Domnul nostru să coboare din cer pe pământ, ca să-Şi exercite toată autoritatea şi puterea şi să-Şi aşeze împărăţia Lui veşnică. Puterile pământului se clatină. Noi nu trebuie şi nici nu putem să aşteptăm unirea între naţiunile pământului . Poziţia noastră

în cadrul chipului lui Nebucadneţar este reprezentată prin degetele de la picioare, care sunt în parte
dintr-un material şi în parte dintr-altul şi dintr-un material sfărâmicios, care nu stă închegat. Profeţia ne arată că marea zi a lui Dumnezeu este la uşă. Se apropie cu grabă”. – Mărturii, vol.1, p.360. La sfârşitul lumii, se formează o alianţă împotriva lui Dumnezeu şi împotriva poporului Său, iar unul dintre simbolurile acestei alianţe este cifra zece. În Psalmi 83, există o alianţă care caută să nimicească pe Israel, iar când sunt menţionate popoarele care alcătuiesc alianţa aceasta, ele sunt zece.
„O cântare. Un psalm al lui Asaf. Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea, şi nu Te odihni, Dumnezeule! Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământă, şi cei ce Te urăsc înalţă capul. Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tău, şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine. ‘Veniţi’, zic ei, ‘să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!’ Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta: „Corturile lui Edom şi Ismaeliţii, Moabul şi Hagareniţii, Ghebal, Amon, Amalec, Filistenii cu locuitorii Tirului. Asiria se uneşte şi ea cu ei, şi îşi împrumută braţul ei copiilor lui Lot” (Psalmi 83,1-8).

Nu confunda copiii lui Lot, ca fiind al unsprezecelea popor, deoarece copiii lui Lot au fost menţionaţi deja. Copiii lui Lot au fost Amon şi Moab şi sunt menţionaţi în felul acesta ca o descriere generală a întregii alianţe alcătuite din zece popoare. Toţi profeţii au vorbit despre sfârşitul lumii:
„Noi nu suntem niciodată absenţi din gândurile lui Dumnezeu. El este bucuria şi

mântuirea noastră. Fiecare dintre profeţii din vechime au vorbit mai puţin pentru timpul lor, decât pentru timpul nostru, aşa încât profetizarea lor este valabilă pentru noi. ‘Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Page 29 of 35

DECEMBRIE 2008 Corinteni 10,11). ‘Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească’ (1 Petru 1,12)”. – Selected Messages, cartea 3, p.338. Lucrarea celor zece popoare din Psalmi 83 este aceea de a nimici pe Israel. Israelul de la sfârşitul lumii este Israelul spiritual modern. Popoarele sunt menţionate ca fiind o alianţă şi s-au sfătuit împreună cu „un gând”. Consimţământul lor este o paralelă a „aceluiaşi gând” al celor zece împăraţi din Apocalipsa 17. Cei zece împăraţi din Apocalipsa 17 sunt cele zece triburi din Psalmi 83 şi sunt cele zece degete din Daniel 2.
„Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui” (Apocalipsa 17,12-14).

„Toţi au acelaşi gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui” (Apocalipsa 17,13.14). „Toţi au acelaşi gând”. Va fi o alianţă universală, o armonie deplină, o confederaţie a puterilor lui Satana. „Şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor”. În felul acesta este manifestată aceeaşi putere arbitrară şi opresivă împotriva libertăţii de conştiinţă, a libertăţii de a-I aduce lui Dumnezeu o închinare în conformitate cu dictările conştiinţei, aşa cum a fost manifestată de papalitate în trecut, când i-a persecutat pe cei care au îndrăznit să se conformeze ritualurilor şi ceremoniilor catolice. În lupta care se va da în zilele din urmă, toate puterile corupte, care au căzut de la supunerea faţă de Legea lui Iehova, se vor uni împotriva poporului lui Dumnezeu. Sabatul va fi marele motiv al conflictului, deoarece, în porunca a patra, Marele Dătător al Legii Se identifică a fi Creatorul cerurilor şi al pământului”. – Selected Messages, cartea 3, p.392. Cele zece coarne au un singur gând, fiind astfel o paralelă a consimţământului celor zece triburi. Cele zece coarne luptă împotriva lui Hristos prin persecutarea poporului Său, fiind astfel o paralelă a celor zece popoare care vor să distrugă Israelul ca naţiune. Cei zece Page 30 of 35

DECEMBRIE 2008 împăraţi domnesc împreună cu fiara timp de un ceas, iar fiara este puterea papală. Puterea papală din Apocalipsa 2,20 este reprezentată de Izabela. Izabela a fost căsătorită cu Ahab, conducătorul celor zece seminţii ale Israelului de Nord, indicând astfel că împărăţia lui Ahab reprezintă de asemenea cele zece triburi din Psalmi 83, cei zece împăraţi din Apocalipsa 17 şi cele zece degete din Daniel 2. Daniel 2,44 spune:
„Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic”.

Împăraţii la care se face referire sunt împăraţii reprezentaţi de cele zece degete, deoarece Dumnezeu Îşi instaurează împărăţia în perioada ploii târzii. „Ploaia târzie vine asupra acelora care sunt curaţi – toţi aceştia o vor primi ca în trecut. „Când cei patru îngeri vor da drumul vânturilor, Hristos Îşi va instaura împărăţia. Numai cei care fac tot ce pot vor primi ploaia târzie. Hristos să ne ajute. Toţi pot să fie biruitori prin harul lui Dumnezeu, prin sângele lui Isus. Tot cerul este interesat de lucrarea aceasta. Îngerii sunt interesaţi”. – Spalding and Magan, p.3. Prin urmare, cele zece degete reprezintă zece împăraţi care sunt activi în istorie în timpul sfârşitului, în timpul perioadei ploii târzii. Sper că răspunsul acesta este folositor. – Jeff.

Salut Jeff, Am o altă întrebare. Cele zece ţări din Psalmi 83 sunt aceleaşi ţări literale care alcătuiesc Naţiunile Unite, sau sunt un simbol al altor zece ţări, sau popoare? – A. UK. Frate A, Ellen White vorbeşte despre o „alianţă a răului”. „Alianţa răului” din profeţiile cu privire la timpul sfârşitului este identificată în multe locuri din Scriptură. Ea are multe caracteristici diferite. Una dintre acele caracteristici este că va fi o alianţă, iar alianţa este reprezentată de numărul zece, prin urmare cele zece popoare din Psalmi 83, cele zece degete din Daniel 2, cele zece seminţii ale Israelului de Nord, cei zece împăraţi din Apocalipsa 17 şi cele zece cetăţi din Ezechiel 13, toate reprezintă Naţiunile Unite de la sfârşitul lumii, care au împărţit Page 31 of 35

DECEMBRIE 2008 lumea în zece părţi, în scopul de a o guverna atunci când va fi instaurat un guvern mondial, în viitorul apropiat. – Jeff.

Frate Jeff, Am câteva întrebări cu privire la Apocalipsa 17. 1. Cum poate fi Biserica Catolică atât desfrânata, cât şi fiara? Cum poate fi, de asemenea, două dintre capete (adică să conducă, în două stadii ale istoriei lumii)? 2. Cum poate să conducă (sau chiar să existe) în timpul celor patru capete (Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma)? AS – UK. Frate AS, O fiară reprezintă în profeţia biblică o putere civilă, sau o putere politică. Diferitele fiare au diferite caracteristici. Babilonul este o singură putere, în timp ce Israel, mezii şi perşii, Franţa şi Statele Unite sunt puteri civile aliate. Israel a fost împărţit în teritoriul din nord şi cel din sud, mezii şi perşii au fost două ţări, Franţa a fost Egiptul şi Sodoma, iar Statele Unite are două coarne. Caracteristica fiarei papale este că foloseşte alte guverne civile pentru a-şi îndeplini activitatea politică. În Evul Întunecat sunt folosiţi împăraţii europeni. Când defineşte chipul fiarei, Ellen White îl descrie ca fiind o combinaţie între biserică şi stat, deoarece fiara papală constă într-o biserică aflată la conducerea unei puteri civile. Apocalipsa 17 spune cum femeia (biserica papală) se întoarce spre a fi o fiară (o putere civilă). Când se va întoarce, va conduce puterea civilă asupra căreia deţine controlul. Aceasta a fost întotdeauna o caracteristică a autorităţii papale. Papalitatea va prelua controlul asupra unei puteri politice, sau civile pentru a-şi îndeplini scopurile şi, în felul acesta, este reprezentată călărind fiara, deoarece fiara reprezintă o putere civilă. Apocalipsa 17 transmite câteva adevăruri. Unul dintre aceste adevăruri este că fiecare dintre capete este condus progresiv de păgânism. Păgânismul este religia înălţării de sine. Religia aceasta a început în cer, iar apoi Satana a adus-o pe pământ. Daniel 8 se ocupă de

Page 32 of 35

DECEMBRIE 2008 natura progresivă a păgânismului, când identifică împărăţiile din profeţia biblică, din timpul mezilor şi perşilor şi mai departe. Dacă observi Daniel 8 şi împărăţiile reprezentate acolo, vei vedea că toate sunt descrise ca fiind „mari”. Termenul tradus prin cuvântul „mare” în Daniel 8 este termenul ebraic

„gadal”, care înseamnă a înălţa. Fiecare dintre împărăţiile din profeţia biblică s-a înălţat,
dar în Daniel 8 poţi să identifici un progres, deoarece mezii şi perşii „au ajuns mari”, grecii „au ajuns foarte mari”, iar Roma a fost „nespus de mare”. Ellen White de asemenea comentează cu privire la natura progresivă din Daniel 2, deoarece metalele care reprezintă împărăţiile din profeţia biblică au avut o valoare tot mai mică pe măsură ce profeţia continuă, dar au ajuns tot mai puternice. „Chipul care i s-a arătat lui Nebucadneţar în viziune reprezintă împărăţiile lumii. De la cap, la picioare, metalele din chip, care simbolizează diferitele împărăţii, au fost tot mai puţin valoroase. Capul din chip a fost de aur, pieptul şi braţele de argint, coapsele de aramă, iar picioarele şi degetele din fier amestecat cu lut. Tot aşa, împărăţiile reprezentate de ele şi-au pierdut din valoare”. – Review and Herald, 6 februarie, 1900. Biblia ilustrează un progres în cadrul împărăţiilor din profeţie. Mărturia a doi poate fi observată în Daniel 2 şi 8. Identificarea capetelor fiarei din Apocalipsa 17, ca reprezentând istoria progresivă, este în acord cu interpretarea biblică. Dacă includem şi mărturia din Daniel 8, cu accentul pe progresul religiei păgâne, putem să identificăm faptul că religia înălţării de sine (care este religia păgânismului) a început în ceruri, apoi a venit pe pământ şi apoi a fost transferată fiecărei împărăţii. Când a fost transferată, spiritul înălţării de sine a religiei a sporit. Păgânismul mezilor şi perşilor l-a depăşit pe cel al Babilonului, păgânismul Greciei l-a depăşit pe cel al persanilor, iar păgânismul papalităţii a depăşit Roma păgână, deoarece a fost un păgânism care se pretindea a fi creştin. Punctul maxim al înălţării de sine în religie este atins când o religie care pretinde a fi protestantă trece la păgânism. Având în vedere aceste fapte, este uşor de înţeles faptul că femeia din Apocalipsa 17 reprezintă religia veche a păgânismului. Pe măsură ce istoria a continuat, religia aceasta a trecut de la o împărăţie la alta din profeţia biblică. Satana a condus împărăţiile din profeţia biblică una câte una, prin religia înălţării de sine. Acesta este unul dintre adevărurile ilustrate de Apocalipsa 17. – Jeff. Page 33 of 35

DECEMBRIE 2008 Salut, Jeff, Am vizionat seria ta din Eatonville şi am fost aşa de curios, încât am terminat-o în câteva zile. Am câteva întrebări despre serie, deoarece îmi trec prin minte diferite lucruri. Care este solia de punere la încercare din timpul sfârşitului pentru noi? Este pur şi simplu învăţătura pe care o prezinţi tu? Trebuie să fim conştienţi de faptul că repetăm istoria milleriţilor, dar nu ar trebui să fie un mesaj suplimentar? În al doilea rând, ce are să ne spună linia ta profetică în legătură cu ce se va întâmpla în viitor? Ce ne spune ea despre A Doua Venire? Care va fi marea noastră dezamăgire? Ce legătură are mesajul tău cu povestea că o prăbuşire financiară cuplată, cu un atac terorist iminent, va aduce impunerea legii marţiale în America? Mulţumesc şi Dumnezeu să te binecuvânteze! DS – Intenet. Salut DS, Scuze pentru aşteptarea îndelungată. Am fost ocupat cu multe lucruri pentru o vreme îndelungată. Solia pentru timpul sfârşitului este creşterea cunoştinţei, care începe cu înţelegerea lui Daniel 11,40-45. Acel adevăr profetic deschide poarta pentru înţelegerea multor altor adevăruri. Repetarea istoriei millerite este o cheie specială pentru înţelegerea evenimentelor legate de timpul sfârşitului, care le-au fost descoperite intenţionat celor din poporul lui Dumnezeu în prezent. Adevărurile care explică profeţia explică întreaga Biblie. Profeţia biblică identifică faptul că războiul Islamului va ajunge la cote mari. Profeţia biblică spune că există o cădere economică înainte de legea duminicală din Statele Unite. Avem o prezentare intitulată The Purification of God’s Church, în care expunem diferite pietre de hotar ale evenimentelor legate de timpul sfârşitului. Dezamăgirea constă probabil în faptul că, la darea legii duminicale, adventiştii credincioşi îşi vor da seama că sunt foarte, foarte puţini dintre vechii fraţi adventişti, care vor rămâne credincioşi în timpul de încercare, dar este greu să fii dogmatic cu privire la subiectul acesta, deoarece una dintre caracteristicile profetice ale dezamăgirii este că există ceva ce nu este recunoscut dinainte de poporul lui Dumnezeu. – Jeff. Jeff, Am o întrebare. Mă confrunt tot mai mult cu o întrebare la care eu însumi aş

prefera să am un răspuns mai clar. Vorbesc cu alţii despre faptul că ploaia târzie vine sub forma unor solii şi include înţelegerea că, dacă refuzăm lumina pe care Dumnezeu ne-o trimite, ajungem în întuneric, aşa cum au ajuns iudeii care au respins soliile lui Ioan Botezătorul. Se simte accentul pus pe faptul că ei au nevoie să se familiarizeze cu mesajele

Page 34 of 35

DECEMBRIE 2008 care constituie soliile „ploii târzii”. Prin urmare, aşa cum este firesc, ei vor să ştie în mod specific care sunt soliile „ploii târzii”. Destul de simplu, după ce le citesc declaraţia că „Ioan raportează soliile finale care trebuie să ducă la coacerea secerişului pământului şi după ce le spun că ploaia târzie vine sub forma unor solii, ce înţelegi tu că reprezintă acele „solii” şi cum? – WS – VA. Frate WS: Daniel 11,40-45, Apocalipsa 17, Apocalipsa 18, cele şapte tunete şi temeliile

adventismului, profeţia celor 2520 de ani, cele şapte trâmbiţe şi Islamul din profeţia biblică, ruperea sigiliului al şaptelea, jertfa necurmată din Daniel, Apocalipsa 14 şi repetarea lui în Apocalipsa 18, toate alcătuiesc mesajul laodicean din Apocalipsa 3. – Jeff.
„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” Ioan 1,14.

Urmaşii lui Hristos trebuie să fie părtaşi ai acestei experienţe. Ei trebuie să asimileze Cuvântul lui Dumnezeu, pe care El Însuşi îl interpretează ca fiind primirea şi înfăptuirea cuvintelor Sale, care sunt duh şi viaţă. Cuvântul se face trup şi locuieşte printre noi, în cei care primesc declaraţiile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Mântuitorul lumii a lăsat un exemplu sfânt şi curat pentru toţi oamenii. El iluminează, înalţă şi aduce nemurirea pentru toţi cei ce respectă cerinţele divine”. – The Faith I Live By, p.17.

sandor_szekelyhidi

0733.773.030

0261.754.321

Page 35 of 35