You are on page 1of 30

IUNIE 2010

Doctrina istorică şi teologică
Mărturii, vol.8, p.308 Mulţi care caută să se pregătească pentru lucrarea Domnului socotesc că este esenţial să acumuleze cantităţi mari de scrieri istorice şi teologice. Ei îşi închipuie că studierea acestor volume le va fi de mare folos spre a afla cum să se apropie de oameni. Aceasta e o greşeală. Când privesc rafturile ticsite cu aceste cărţi, unele dintre ele arareori deschise, mă gândesc: De ce se cheltuiesc bani pentru ceva ce nu este pâine? Capitolul 6 din Ioan ne spune mai mult decât se poate găsi în asemenea lucrări. Hristos spune: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă” (Ioan 6,35.63). Există un studiu al istoriei ce nu trebuie să fie condamnat. Istoria sacră era una dintre materiile studiate în şcolile profeţilor. În raportul cu privire la purtarea lui Iehova faţă de neamuri, erau însemnate urmele paşilor Săi. La fel şi azi trebuie să privim purtarea lui Dumnezeu cu naţiunile pământului. Trebuie să vedem în istorie împlinirea profeţiei, să cercetăm lucrările Providenţei în marile mişcări de reformă şi să înţelegem desfăşurarea evenimentelor în înaintarea naţiunilor spre către conflictul final al marii lupte. Însă prea adesea, motivul celor care studiază această mulţime de cărţi nu este neapărat acela de a dobândi hrană pentru minte şi suflet, ci este ambiţia de a se familiariza cu filozofii şi teologii şi dorinţa de a le prezenta oamenilor creştinismul în termeni şi fraze savante. „Învăţaţi de la Mine”, a spus cel mai mare Învăţător cunoscut vreodată în lume. „Luaţi jugul Meu, învăţaţi din blândeţea şi smerenia Mea”. Mândria noastră intelectuală nu va fi de folos în lucrarea cu sufletele care pier din lipsă de Pâinea vieţii. Cercetând aceste cărţi, voi îngăduiţi ca ele să ocupe, în minte şi inimă, locul învăţăturilor practice, care trebuie să fie primite de la Marele Învăţător. Cu rezultatele acestui studiu, oamenii nu sunt hrăniţi. Foarte puţin din studiul şi cercetarea atât de istovitoare pentru minte aduce ceva care să facă din voi lucrători cu succes pentru suflete. Bărbaţii şi femeile care îşi petrec viaţa în locuri de muncă umile, obişnuite, au nevoie de cuvinte tot atât de simple cum a folosit Hristos în învăţăturile Sale, cuvinte uşor de înţeles. Mântuitorul a venit „să predice Evanghelia celor săraci”. Este scris că „gloata cea mare Îl asculta cu plăcere”. Cei care predică adevărul pentru acest timp au nevoie de o cercetare mai profundă a învăţăturilor date de El. Cuvintele viului Dumnezeu alcătuiesc cea mai înaltă educaţie. Expresiile elaborate, destinate să satisfacă gustul celor presupuşi a fi rafinaţi, nu şi-au atins scopul. Cei care slujesc poporului trebuie să mănânce pâinea vieţii. Aceasta le va da tărie spirituală; atunci ei vor fi în stare să slujească tuturor categoriilor de oameni. Evlavia, vigoarea spirituală a bisericii, este susţinută prin hrănirea cu Pâinea care a venit din cer. La picioarele lui Isus, putem să învăţăm simplitatea adevăratei evlavii. – Ellen G. White, Mărturii, vol.8, p.308. Notă importantă din partea traducătorului. Page 1 of 30

IUNIE 2010 Toate citatele biblice din articolele traduse sunt preluate din versiunea română Cornilescu. Expresiile citate şi comentariile din articole sunt corelate cu versiunea română a Bibliei, în aşa fel încât cititorul să poată avea o înţelegere clară a dezbaterilor. Traducerea Cornilescu este o versiune care corespunde în cea mai mare parte cu comentariile făcute de autor pe baza versiunii engleze a Bibliei şi nu au fost necesare modificări substanţiale. Totuşi, acest articol necesită o menţiune specială. În acest articol se află o dezbatere semnificativă în care se face referire adesea la pasajul din Daniel 8,13: „Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: ‘În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare sfântul Locaş şi oştirea?’” În expresia „jertfa necurmată”, cuvântul „jertfa” a fost introdus în textul biblic de traducătorul Cornilescu. În textul original al Bibliei nu există cuvântul „ jertfă”, iar traducerea literală a termenului din textul original ar trebui să fie substantivul: „ necurmatul”. Ca urmare, pasajul din Daniel 8,13 ar trebui să fie redat astfel: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea necurmatului şi despre urâciunea pustiirii?” Pentru a evita o înţelegere confuză a tuturor comentariilor în care articolul acesta face referire la expresia „jertfa necurmată” din Daniel 8,13, pretutindeni este menţionată această expresie biblică, traducerea actuală va folosi termenul direct: „ necurmatul”. Aceasta notă nu constituie o corectură făcută de traducătorul articolului, ci este rezultatul unor ample dezbateri făcute de alţi cercetători şi comentatori, inclusiv Jeff Pippenger, cu privire la expresia respectiva din Daniel 8,13. Înlocuirea expresiei biblice româneşti „ jertfa necurmată” cu „necurmatul” nu este făcută de traducător în scopul de a modifica în vreun fel textul biblic, sau de a se interfera cu comentariile şi explicaţiile autorului, ci tocmai pentru ca explicaţiile autorului să fie înţelese corect de cititorul traducerii în limba română.

Întrebări cu privire la Levitic 26 şi cei 2520 de ani
Frate Jeff: În Levitic 26, expresia „ de şapte ori” este menţionată de patru ori (v.18, 21, 24 şi 28) şi, de fiecare dată, este folosită ca adjectiv, descriind creşterea intensităţii disciplinei/pedepsei divine, dar nu este folosită ca substantiv – prin urmare, nu descrie niciun timp profetic – în conformitate cu un articol scris de James White în Signs of the Times despre perioada de 1860 de ani. Prin contrast, toate profeţiile cu privire la timp sunt consecvente în folosirea formei de substantiv. Ellen White spune că cele 2300 de zile, sau ani, constituie cea mai lungă profeţie cu privire la timp din Biblie. Această idee este în acord cu articolul soţului ei din Signs. Desigur, ei au discutat, sau şi-au cunoscut reciproc poziţia. Ellen White l-ar fi corectat pe soţul ei cu privire la alte subiecte, cum ar fi preexistenţa veşnică a lui Hristos.

Page 2 of 30

IUNIE 2010 În cele din urmă, Ellen White a spus că a văzut că harta de la 1843 nu ar trebui să fie schimbată din niciun punct de vedere, decât prin îndrumarea şi inspiraţia divină. Acesta fapt este în armonie cu părerea unui pastor adventist de ziua a şaptea, care mi-a arătat resursele on-line de mai sus, cu excepţia citatului din scrierile lui EGW, aflat în ultimul paragraf. Acest mod de înţelegere are logică. Am vrea să fim dispuşi să ne revizuim poziţia cu privire la profeţii şi să aducem concepţiile noastre în armonie cu un studiu atent al Cuvântului. William Miller şi pionierii au studiat Scripturile, uneori nopţi întregi, şi au ajuns treptat la o înţelegere mai clară a adevărului, dar nu au fost niciodată infailibili, aşa cum pretinde doar papa, iar unele dintre poziţiile noastre au fost abandonate, însă nu stâlpii credinţei, aşa cum este cel legat de solia celor 2300 de zile şi a sanctuarului ceresc. Aş fi interesat să primesc un răspuns care ia în serios informaţiile de mai sus, inclusiv adjectivul ebraic „de şapte ori” din Levitic şi citatul din scrierile lui Ellen White, care susţine poziţia soţului ei cu privire la faptul că cele 2300 de zile constituie cea mai lungă perioadă profetică din Biblie. Se pare că, la un studiu mai atent, interpretarea celor 2520 de ani este lipsită de susţinere. Îmi aduc aminte că prin 1860-1863, a fost făcută o altă hartă din care profeţia despre cei 2520 de ani a fost ştearsă, din cauza acestei exegeze clarificate a capitolului 26 din Levitic. William Miller nu a avut pregătire teologică şi, probabil, nu a luat în considerare că expresia „de şapte ori” a fost folosită de Moise pentru a sugera „intensitatea” pedepsei, şi nu a fost folosită în forma de substantiv, aşa cum este în profeţiile cu privire la timp. Trebuie să plec. Vă spun la revedere. Frate Jeff, că rog să citiţi aceste rânduri şi să răspundeţi, dacă este posibil, în buletinul dumneavoastră. 9/11/2001 este o interpretare temeinică. Cele şapte tunete se fac auzite, ca o paralelă a perioadei 1840-1844, până la ultima literă, aşa cum este profetizat. P.S. Să fim dispuşi să ne cercetăm poziţiile cu atenţie şi rugăciune şi să le schimbăm, dacă este necesar, rămânând deschişi faţă de călăuzirea Duhului Sfânt în cunoaşterea Scripturilor adevărului.

Frate B, Voi lăsa deoparte finalul acestui e-mail, unde gândiţi cu voce tare, vorbind
despre la împlinirea profeţiei şi mă voi referi pur şi simplu la prima parte. Toate aceste argumente împotriva celor 2520 de ani din prima parte a e-mail-ului au fost discutate public, de mai multe ori, dar voi le voi da un răspuns încă odată, aşa cum le înţeleg eu. Când un profet defineşte semnificaţia unui simbol, aceasta este stabilită mai degrabă pe baza unei aprobări divine, decât pe gramatica limbajului biblic din pasajul respectiv. Ce vreau să spun? Aş vrea să vă provoc să demonstraţi cum au cuvintele ebraice „ kine”, sau „ear” vreo valoare numerică? Totuşi, Iosif (având rolul unui profet) a identificat faptul că, în Geneza 41, cele şapte kine şi cele şapte ear reprezintă şapte ani. Respingeţi identificarea făcută de Iosif cu privire la faptul că ear şi kine reprezintă un an? Page 3 of 30

IUNIE 2010 Unde este locul din Geneza 40, în care Iosif îşi declină autoritatea de a interpreta cele trei mlădiţe ca fiind trei zile? Cum a putut Iosif să spună, în aceeaşi povestire, că acele trei „coşuri” reprezintă trei „zile”? Probabil că Iosif nu a înţeles limba ebraică, deoarece nu există nici un element gramatical de timp asociat cu termenii ebraici traduşi prin „kine” şi „ear”, „mlădiţe” şi „coşuri”. Acele două povestiri din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu oferă doi martori şi, ca urmare, confirmă că, atunci când un profet identifică un simbol ca având o valoare numerică, acesta este un fapt stabilit – chiar dacă teologii moderni aleg să se refere numai la gramatica limbii ebraice. Teologii moderni ai adventismului, care promovează declaraţia lui Satana că Ellen White nu a fost teolog, încearcă să se pună pe ei înşişi nu doar mai presus de autoritatea Spiritului Profetic, dar şi mai presus de autoritatea Bibliei. Biblia este autoritatea care stabileşte adevărul, nu elementele gramaticale ale limbajului folosit de profeţi. Prin urmare, vă spun că, dacă Ellen White a susţinut cei 2520 de ani (ceea ce, desigur, a făcut), atunci faptul care confirmă sau respinge semnificaţia expresiei „ de şapte ori” din Levitic 26 nu este regula gramaticală ebraică şi nu se pune problema dacă „ de şapte ori” este un adjectiv, sau un substantiv, ci este declaraţia profetesei. Nu vreau să neg că expresia „ de şapte ori” este stabilită în conţinutul Bibliei în sine, ci pur şi simplu vreau să arăt că autoritatea Spiritului Profetic este mai mare decât interpretările gramaticii limbii ebraice, făcute de teologii moderni. Argumentul împotriva celor 2520 de ani, care este introdus fraudulos de cei ce se opun lucrării făcute de Leul din seminţia lui Iuda spre a aduce pe poporul Său înapoi la cărările cele vechi din Ieremia 6, este pur şi simplu unul dintre numeroasele argumente care nu numai că atacă adevărul, aşa cum este el în Isus, ci şi constituie încă o ilustraţie a luptei satanice pentru a convinge că adevărurile Bibliei pot fi identificate şi explicate corect doar de cei ce înţeleg limbile ebraică şi greacă. Desigur, concepţia aceasta este un principiu fundamental al romano-catolicismului. În termenii regulilor de dezbatere, care nu ar trebui să fie folosite niciodată de creştini, dar care sunt practicate continuu de teologii moderni ai adventismului, acest argument împotriva celor 2520 de ani, pe baza limbii ebraice, este ceva ce se numeşte dezorientare, sau într-un limbaj obişnuit – o perdea de fum. Dacă dorim să atacăm interpretarea profetică a celor 2520 de ani, care a fost recunoscută şi prezentată de William Miller, atunci, a face lucrul acesta, fără să identificăm ce a stabilit Miller ca fiind raţionamentul şi dovada lui pentru a interpreta expresia „de şapte ori” din Levitic 26 ca fiind cei 2520 de ani, constituie o perdea de fum. El nu a pretins că termenul „ ori” (de şapte ori) din capitol a avut o valoare numerică, sau o semnificaţie asemănătoare cu un alt cuvânt ebraic tradus prin „ vremuri”, în cartea lui Daniel. El şi-a bazat concluzia pe contextul din Levitic 25 şi 26 şi pe câteva alte adevăruri profetice susţinătoare, aflate în Cuvântul lui Dumnezeu. El a găsit câteva dovezi biblice, care au susţinut interpretarea lui. Avocaţii, care, desigur, sunt angajaţi de clienţi, se bazează pe abilitatea lor de a combate orice aspect al unui argument şi sunt experţi în dezbateri. Fiecare avocat ştie că primul lucru pe care trebuie să-l faci, dacă vrei să câştigi, este să defineşti un set de parametri ai dezbaterii. Un avocat nu este interesat de adevăr, ci este interesat să câştige în dezbatere. Cei care doresc să identifice controversa cu privire la înţelegerea şi interpretarea dată de Page 4 of 30

IUNIE 2010 Miller expresie „de şapte ori” din Levitic 26, orientând greşit argumentul în direcţia gramaticii limbii ebraice, nu sunt interesaţi de adevăr, ci pur şi simplu sunt interesaţi să câştige în dezbatere. Levitic 26 prezintă legile cu privire la faptul de a lăsa pământul să se odihnească în fiecare al şaptelea an şi în al fiecare al cincizecilea an spre a marca jubileul şi face legătura între aceste legi şi responsabilitatea slujitorilor şi administratorilor pământurilor lui Dumnezeu din sistemul iudaic, în contextul ciclului sfânt de şapte. Miller identifică într-o modalitate clară că interpretarea lui cu privire la expresia „ de şapte ori” din Levitic 26 este bazată pe faptul că acest capitol prezintă atât blestemele, cât şi binecuvântările ce vor veni peste poporul lui Dumnezeu în funcţie de respectarea, sau respingerea legilor din Levitic 25. În contextul acesta, el a recunoscut că „ de şapte ori” din capitolul 26 se bazează pe accentul pus de capitolul 25 pe ciclul sfânt de şapte. Dacă intenţionaţi să respingeţi concluzia lui Miller, atunci Adevărul vă cere să demonstraţi de ce concluzia şi interpretarea lui este incorectă, luând în considerare premisele. Raţionamentul lui cu privire la subiectul acesta a fost redat cu claritate în raportul istoric, iar concluzia lui nu se bazează pe gramatica limbii ebraice, ci pe înţelegerea contextuală a celor două capitole. A folosi gramatica limbii ebraice pentru a sugera că Miller a greşit, în timp ce Miller spune clar că argumentul lui se bazează pe contextul pasajului, constituie o perdea de fum. Logica pe care a folosit-o Miller în înţelegerea celor 2520 de ani este uşor de recunoscut chiar şi de cei ce nu sunt teologi. Dacă legile din capitolul 25, care se referă la odihna pământului în fiecare al şaptelea an este premisa pe baza căreia, în capitolul 26, asupra poporului vine fie blestemul, fie binecuvântarea, atunci aplicarea blestemului (pedeapsa), care este identificată ca fiind „ de şapte ori”, trebuie să fie înţeleasă în legătură cu accentul pus pe timpul prezentat în legile din capitolul 25. Nu numai Miller a recunoscut faptul acesta, dar aşa au aplicat şi profeţii Bibliei pedepsele (blestemele) din Levitic 26. În capitolul 9, Daniel a înţeles că robia de şaptezeci de ani s-a încheiat: „În anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia” (Daniel 9,2). Daniel studia profeţia lui Ieremia, care spunea că Israel urma să fie rob în Babilon, până când Babilonul va fi nimicit, la încheierea celor şaptezeci de ani: „Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani. Dar când se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărâmături veşnice” (Ieremia 25,11-12). Ezra, de asemenea, a comentat despre profeţia lui Ieremia, dar a adăugat o lumină ce nu a fost observată de Ieremia şi Daniel:

Page 5 of 30

IUNIE 2010 „Ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la

împlinirea celor şaptezeci de ani” (2 Cronici 36,21).
Vă rog să observaţi că profeţia lui Ieremia este bazată pe Levitic 25 şi 26, unde Moise prezintă legile ciclului sfânt de şapte şi blestemul care va veni, dacă legile acelea nu erau respectate. El spune: „Vă voi împrăştia printre neamuri, şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii. Atunci ţara se va bucura de

Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni, şi se va bucura de Sabatele ei . Tot timpul cât va fi
pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi…. Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei, şi se va bucura de Sabatele

ei în timpul când va rămâne pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria
fărădelegilor lor, pentru că au nesocotit poruncile Mele, şi pentru că sufletul lor a urât legile Mele” (Levitic 26,33-35.43). Pedeapsa pe care o descrie Moise aici se bazează pe legile prezentate în capitolul 25, iar ea constă în faptul de a-i îngădui ţării să se odihnească, în acord cu ciclul sfânt de şapte, care este prezentat în capitolul 25. Profeţii au înţeles că pedeapsa din capitolul 26 implica interpretarea timpului pe baza legilor prezentate în capitolul 25 – exact cum a făcut Miller. Câtă vreme s-a bucurat ţara de Sabatele ei, în conformitate cu Ieremia, Daniel şi Ezra? Ţara s-a odihnit timp de şaptezeci de ani. La ungerea lui Saul, Israel L-a respins pe Dumnezeu: „Ei au zis: ‘Iată că tu eşti bătrân, şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile’. Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: ‘Dă-ne un împărat ca să ne judece’. Şi Samuel s-a rugat Domnului. Domnul a zis lui Samuel: ‘Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei’” (1 Samuel 8,5-8). Cercetătorii cronologiei biblice spun că Saul a fost pus împărat în 1096/1095, iar robia în Babilon a început în 606/605. Un calcul matematic simplu arată că, de la respingerea lui Dumnezeu de către Israel, cu ocazia ungerii primului împărat, până la ultimul împărat, a trecut o perioadă de patru sute nouăzeci de ani (Vezi Clark’s Commentary). Aşa cum ne informează Ezra, robia (pedeapsa) a durat şaptezeci de ani şi a fost bazată pe ciclul sfânt de şapte, prezentat în Levitic 25. Cei patru sute nouăzeci de ani de răzvrătire împotriva legilor din Levitic 25 sunt rezultatul celor şaptezeci de ani de pedeapsă prezentaţi în Levitic 26 – şaptezeci înmulţit cu şapte rezultă patru sute nouăzeci. Profeţii au înţeles blestemele din Levitic 2,6 exact aşa cum le-a înţeles Miller. Blestemele sunt bazate pe legi, iar legile scot în evidenţă ciclul sfânt de şapte. Argumentul contextual al

Page 6 of 30

IUNIE 2010 lui Miller este susţinut de interpretarea pe care profeţii biblici o folosesc pentru Levitic 25 şi 26. Oare Ezra, Ieremia, Moise şi Daniel au înţeles greşit gramatica limbii ebraice? Nu sunt sigur cu privire la semnificaţia ideilor prietenului dumneavoastră, pastor adventist de ziua, a şaptea cu privire la faptul că harta din 1843 nu trebuia să fie modificată, deoarece el recunoaşte într-o modalitate evidentă că aceasta putea să fie modificată de inspiraţia divină. „Am văzut că adevărul trebuia să fie prezentat cu claritate pe table, pentru că pământul şi tot ce este pe el este al Domnului, şi că nu trebuia să fie cruţat niciun mijloc necesar pentru a-l face să fie clar. Am văzut că harta cea veche a fost îndrumată de Domnul şi că nicio cifră nu trebuia să fie modificată, cu excepţia

faptului că inspiraţia divină ar fi făcut lucrul acesta. Am văzut că cifrele de pe
hartă erau aşa cum le dorea Dumnezeu şi că mâna Lui se află peste ele şi ascundea o greşeală făcută în câteva cifre, aşa încât nimeni să nu o vadă, până când mâna avea să fie retrasă”. – Spalding and Magan, p.1. Înţelegerea divină cu privire la modificarea hărţii din 1843 este că aceasta putea să fie făcută numai de „Inspiraţie”. În 1850, Ellen White (Inspiraţia) a fost îndrumată de Dumnezeu (de mai multe ori) să-i spună soţului ei să alcătuiască o hartă nouă. El i-a cerut lui Otis Nichols să îndeplinească lucrarea aceasta, iar harta a fost publicată chiar în acelaşi an. Scopul hărţii din 1850 a fost acela de a corecta imaginile greşite desenate pe harta din 1843. Aprobarea divină a hărţii din 1843, ca fiind condusă de mâna Domnului, a fost acordată şi hărţii din 1850. „Am văzut că alcătuirea hărţilor era întru totul greşită. Ea a început odată cu fratele Rhodes şi a fost urmată de fratele Case. Au fost cheltuiţi bani pentru a confecţiona hărţi şi pentru a picta imagini înspăimântătoare şi dezgustătoare spre a-i reprezenta pe îngeri şi pe Isus cel slăvit. Am văzut că astfel de lucruri nu erau pe placul lui Dumnezeu. Am văzut că Dumnezeu era implicat în publicarea hărţii

de către fratele Nichols. Am văzut că în Biblie se afla o profeţie cu privire la harta aceasta şi că, dacă harta aceasta era plănuită pentru cei din poporul lui
Dumnezeu, dacă este suficientă pentru unul, este suficientă şi pentru ceilalţi şi că, dacă cineva avea nevoie de o hartă nouă, pictată la o scară mai largă, toţi aveau nevoie în aceeaşi măsură. „Am văzut că fratele Case, care dorea o altă hartă, avea un spirit neliniştit, tulburat, nemulţumit şi nerecunoscător. Am văzut că aceste hărţi pictate avuseseră un efect negativ asupra auditoriului. Ele au cauzat un spirit uşuratic de ridiculizare în adunare. „Am văzut că hărţile poruncite de Dumnezeu au avut o influenţă favorabilă asupra minţilor, chiar şi fără nicio explicaţie. În reprezentarea îngerilor de pe hărţi se află o anumită lumină plăcut şi cerească. Mintea este condusă aproape imperceptibil spre Dumnezeu şi spre cer. Totuşi, celelalte hărţi care au fost făcute dezgustă mintea şi o fac să se gândească mai mult la pământ, decât la cer. Imaginile care reprezintă îngerii arată mai mult asemenea prietenilor, decât Page 7 of 30

IUNIE 2010 asemenea unor făpturi din cer. Am văzut că hărţile ocupaseră zile şi săptămâni mintea fratelui Case, în timp ce el ar fi trebuit să caute înţelepciunea cerească de la Dumnezeu şi să crească în darurile Duhului şi în cunoaşterea adevărului”. – Manuscript Releases, vol.13, p.359. Cu privire la declaraţia precedentă, sunt câteva lucruri de observat. 1. Faptul că, la data aceea, erau produse şi alte hărţi, iar Ellen White era împotriva lor. 2. Ellen White spune că hărţile din 1843 şi 1850 sunt „hărţile poruncite de Dumnezeu”. 3. Ellen White spune că în Biblie se află o profeţie cu privire la harta din 1850 , iar dacă luăm în considerare celelalte declaraţii ale ei cu privire la harta din 1850, este recunoscut faptul că profeţia care se află în Biblie cu privire la această hartă este cea din Habacuc 2. Habacuc 2 porunceşte ca adevărul să fie prezentat „cu claritate pe table”, iar hărţile din 1843 şi 1850 sunt cele două table ale lui Habacuc, unde adevărul este prezentat cu claritate. Ellen White precizează în Tragedia veacurilor că harta din 1843 a fost o împlinire a profeţiei din Habacuc 2, iar când vorbeşte despre harta din 1850, face referire de mai multe ori la Habacuc 2: „Dumnezeu mi-a arătat nevoia de a alcătui o hartă. Am văzut că ea era necesară şi că adevărul prezentat cu claritate pe table va avea o mare influenţă şi va face sufletele să vină la cunoaşterea adevărului. „La întoarcerea noastră la fratele Nichols, Domnul mi-a dat o viziune şi mi-a

arătat că adevărul trebuie să fie prezentat cu claritate pe table şi că faptul
acesta îi va face pe mulţi să se hotărască pentru adevăr prin cele trei solii îngereşti, dintre care ultimele două urmau să fie prezentate cu claritate pe table. – Manuscript Releases, vol.5, p.203. Ea marchează producerea hărţilor din 1850 ca fiind o împlinire a profeţiei din Habacuc 2, deoarece Habacuc 2 este locul de unde citează expresia „adevărurile prezentate cu claritate pe table”. Mai departe, cu privire la producerea acelei hărţi, ea declară: „Harta [1850] este produsă în Boston. Dumnezeu este implicat în lucrarea aceasta”. – Manuscript Releases, vol.15, p.213. Hărţile din 1843 şi 1850 sunt singurele hărţi aprobate de Domnul şi sunt singurele hărţi identificate de Inspiraţie ca fiind împlinirea profeţiei din Habacuc. Cei care vor să atragă atenţia asupra hărţii din 1863, evită faptul că erau şi alte hărţi, în afară de cea din 1850, care au fost produse în acea perioadă şi că, deşi acorda aprobarea inspirată pentru hărţile din 1843 şi 1850, Ellen White respingea celelalte hărţi. Prin urmare, celor care doresc să complice problema aflată în discuţie, indicând harta din 1863 şi afirmând că ea reprezintă o corectare a unei învăţături presupus greşite cu privire la cei 2520 de ani, aflată atât în harta din 1843, cât şi în cea din 1850, le adresez întrebarea: Unde se află aprobarea divină pentru harta din 1863? Unde se află aprobarea divină pentru oricare altă hartă, în afara celor din 1843 şi 1850?

Page 8 of 30

IUNIE 2010 Argumentul cu privire la relaţia dintre soţ (James) şi soţie (Ellen) este foarte slab. A crezut James White că Duhul Sfânt era cea de a treia persoană a Dumnezeirii? Categoric nu! A crezut Ellen White? Categoric da! Dacă sugeraţi că Ellen White l-a corectat pe James cu privire la subiectul Trinităţii, aş dori să văd unde se află referinţa aceasta. Cred că se află, probabil, în cartea intitulată: „Sora White spune?” Chiar dacă am pierdut din vedere această dovadă, când a acceptat vreodată adventismul premisa că tot ce a susţinut James White a trebuit să fie corect, din cauză că era căsătorit cu o profetesă? Niciodată! Teologii moderni de la Biblical Research Department of the Seventh-day Adventist Church, pe care preşedintele recent ales al Conferinţei Generale a Adventiştilor l-a aprobat recent în cuvântarea inaugurală de la ultima sesiune a Conferinţei Generale, au declarat public că ei nu numai că resping învăţătura despre cei 2520 de ani, ci şi interpretarea pionierilor cu privire la „necurmatul” din Daniel, precum şi interpretarea pionierilor cu privire la trâmbiţele din Apocalipsa. Aceste trei adevăruri care acum sunt respinse oficial se află reprezentate în întregime atât în harta pionierilor din 1843, cât şi în cea din 1850. Biblical Research Department este promovat cel puţin tacit ca fiind autoritatea teologică a adventismului, fiind o paralelă a Congregation for the Doctrine of the Faith din Biserica Catolică şi a Sinedriului din timpul lui Hristos. Ei sunt de partea ta cu privire la analiza învăţăturii despre cei 2520 de ani, dar nu vor putea să stea niciodată de partea ta în introducerea lui James White ca punct de referinţă. Dacă am sugera că interpretarea lui James White cu privire la cei 2520 de ani, după ce starea de laodicean sosise în adventism, trebuie să fie folosită pentru a respinge cei 2520 de ani în acord cu poziţia actuală a teologilor noştri cu autoritate, atunci spiritul de imparţialitate cere să acceptăm poziţia lui cu privire la „necurmatul” şi cu privire la trâmbiţe, care, desigur, este în contradicţie cu poziţia publică a Biblical Research Institute în legătură cu toate aceste subiecte. James White nu este un punct de referinţă aici şi, în cel mai bun caz, faptul că el şi-a schimbat poziţia cu privire la cei 2520 de ani, în perioada anilor 1860, trebuie să fie consemnat ca un antidot istoric, dar nu este ceva care va putea să anuleze vreodată autoritatea biblică. Biblia şi Spiritul Profetic cele care ne-au fost date, iar introducerea faptului că James White şi-a schimbat opinia nu constituie un criteriu valid pentru evaluarea adevărului. Unul dintre principiile evidente cu claritate în istoria adventistă este acela că Domnul îngăduie să aibă loc înţelegeri greşite (cum ar fi subiectul sanctuarului şi al anului 1843) pentru a-Şi împlini scopurile şi voinţa. Nu cunosc pe nimeni care prezintă acum interpretarea pionierilor cu privire la cei 2520 de ani, dar care nu înţelege şi nu recunoaşte că, undeva, în istoria timpurie a adventismului, interpretarea pionierilor cu privire la cei 2520 de ani a fost înlăturată. Faptul acesta nu neagă interpretarea pionierilor, cu nimic mai mult, decât ar fi putut pierderea scrierilor lui Moise să anuleze acele adevăruri, îndată ce au fost redescoperite în timpul lui Iosia. Acest argument este nul. Problema nu este dacă Laodicea a întors spatele interpretării celor 2520 de ani, aşa cum a fost prezentată de Miller, ci dacă interpretarea lui Miller este adevărată, sau falsă. Aceia care doresc să respingă învăţătura despre cei 2520 de ani îşi construiesc platforma teologică printr-o aplicare selectivă a Bibliei şi a Spiritului Profetic şi zidesc pe nisip. Page 9 of 30

IUNIE 2010 Îngăduiţi-mi să vă ofer un exemplu cu privire la tehnica aceasta (aplicaţia selectivă), care nu numai că demonstrează lipsa dispoziţiei celor ce luptă contra acestei solii de a accepta întreaga mărturie a profetesei, dar şi confirmă că ea aprobă învăţătura despre cei 2520 de ani, oferind astfel exact aceeaşi aplicaţie profetică pe care a făcut-o Joseph, când a identificat kine, ear, coşuri şi mlădiţe, ca fiind simboluri ale timpului. În Early Writings, ea ne spune că Domnul Şi-a ţinut mâna peste o singură greşeală aflată în unele cifre, iar expresia este folosită şi la plural. Cei care vor să respingă învăţătura despre 2520 de ani refuză să accepte faptele acestea. În unele cifre se află o singură greşeală. Noi suntem chemaţi să împărţim drept Cuvântul adevărului. „Am văzut că harta din 1843 a fost îndrumată de mâna lui Domnului şi că nu trebuia să fie modificată, că toate cifrele au fost aşa cum le-a vrut El, că mâna Sa era pusă peste ele şi ascundea o greşeală în anumite cifre, aşa încât nimeni să nu o vadă, până când mâna Lui s-a dat la o parte”. – Early Writings, p.74-75. Este o greşeală (singular) în unele cifre (plural). Cei care resping adevărul despre 2520 de ani refuză să-i îngăduie profetesei să definească şi să identifice precis care a fost greşeala, deşi ea face lucrul acesta chiar în aceeaşi carte. „I-am văzut pe cei din poporul lui Dumnezeu aşteptându-L cu bucurie pe Domnul lor. Totuşi, Dumnezeu a avut în plan să-i pună la încercare. Mâna Lui

acoperea o greşeală în calculul perioadelor profetice. Cei care Îl aşteptau pe Domnul lor nu au descoperit greşeala aceasta şi nici oamenii cei mai învăţaţi, care
se împotriveau datelor, nu au reuşit să o vadă…. „Cei credincioşi, dezamăgiţi, care nu au putut să înţeleagă de ce Domnul lor nu a venit, nu au fost lăsaţi în întuneric. Ei au fost conduşi din nou la Biblie pentru a cerceta perioadele profetice. Mâna Domnului a fost retrasă de deasupra cifrelor, iar greşeala a fost explicată. Ei au văzut că perioadele profetice ajungeau până la 1844 şi că aceleaşi dovezi pe care le prezentaseră pentru a arăta că perioadele profetice s-au încheiat în 1843 arătau că ele se vor încheia în 1844. – Early Writings, p.235-237. Aici, Ellen White este consecventă, deoarece reafirmă că este „ o greşeală” (singular). De asemenea, ea este consecventă în identificarea faptului că acea singură greşeală a avut impact asupra „cifrelor” (plural). Totuşi, aici, ea defineşte „cifrele” în care se face acea singură greşeală, ca fiind „perioadele profetice”. Prin urmare, ea arată că „ perioadele profetice” care au fost afectate de acea singură „greşeală” au fost „perioadele profetice” care „s-au încheiat în 1843”. Acea singură greşeală care a afectat cifrele a fost o greşeală care a afectat perioadele profetice încheiate în 1843, iar pe harta din 1843 există numai trei perioade profetice care sau încheiat în acel an. Cele trei perioade profetice sunt cei 2520 de ani, cei 2300 de ani şi cei 1335 de ani. Totuşi cei 1335 de ani sunt diferiţi de cei 2520 de ani şi cei 2300 de ani, deoarece perioada de 1335 de ani nu este afectată de tranziţia de la era trecută şi era noastră, pentru că începe în 508 d.Hr. şi se încheie în 1843 d.Hr. Pe harta din 1843, se află numai două Page 10 of 30

IUNIE 2010 „perioade profetice” afectate de acea singură „greşeală”. Cele două perioade sunt cei 2520 de ani şi cei 2300 de ani, iar în pasaj, ea spune despre cele două perioade profetice, următoarele: „Mâna Domnului a fost retrasă de deasupra cifrelor, iar greşeala a fost explicată. Ei au văzut că perioadele profetice ajungeau până la 1844 şi că unele dovezi pe care le prezentaseră pentru a arăta că perioadele profetice s-au încheiat în 1843 arătau că ele se vor încheia în 1844”. Pentru a exprima acest lucru într-o modalitate puţin mai succintă, ea declară: „Ei au văzut că… aceleaşi dovezi pe care le prezentaseră pentru a arăta că perioadele profetice s-au încheiat în 1843 arătau că ele se vor încheia în 1844”. Dovada care a arătat că profeţiile cu privire la cei 2520 de ani şi cei 2300 de ani s-au încheiat în 1843 a fost recunoscută atunci, arătând că profeţiile cu privire la cei 2520 de ani şi cei 2300 de ani s-au încheiat în 1844. Cum înţelegeţi autoritatea scrierilor lui Ellen White? Ea tocmai ne-a spus că expresia „ de şapte ori” din Levitic 26 reprezintă cei 2520 de ani de „împrăştiere a poporului lui Dumnezeu” care s-au încheiat cu o „adunare a acestuia”, în 1844. Ea tocmai a identificat faptul că gramatica expresiei „ de şapte ori” din Levitic este nerelevantă! Dacă respingeţi informaţia profetică referitoare la subiectul acesta, care tocmai a fost citată, şi continuaţi să susţineţi poziţia că cei 2520 de ani nu constituie o profeţie valabilă, atunci veţi aborda automat următorul subiect cu o perspectivă care va face să vă fie dificil, dacă nu chiar imposibil să împărţiţi drept Cuvântul adevărului, deşi acesta este întru totul temeinic. Milleriţii au înţeles corect că profeţiile cu privire la cei 1290 de ani şi cei 1335 de ani din Daniel 12 erau două şi au recunoscut, de asemenea, că aceste două profeţii nu puteau să fie separate şi, ca urmare, constituiau o singură profeţie. Astăzi, în adventism, îi avem pe cei care s-au încurcat şi plasează aceste profeţii cu privire la timp, precum şi altele, la sfârşitul lumii, într-o interpretare literală a zilelor. Această interpretare este absolut satanică, dar aş dori să evidenţiez o idee cu privire la interpretarea lor falsă. Milleriţii au înţeles, aşa cum înţeleg învăţătorii moderni falşi, care interpretează perioada de 1290 şi 1335 ca fiind zile literale, că aceste două profeţii alcătuiesc, de asemenea, o singură profeţie. Chiar şi cei care promovează erezia interpretării literale a zilelor din aceste două profeţii consemnează acelaşi punct de început atât pentru perioada de 1290, cât şi pentru cea de 1335. Aşa au făcut milleriţii. Indiferent dacă sunt interpretate corect, sau incorect, toţi ştiu că ambele perioade începe când „necurmatul” este desfiinţat. Deşi, într-un sens, sunt profeţii diferite, totuşi nu pot fi separate una de alta. Înţelegerea că aceste două profeţii alcătuiesc, în acelaşi timp, o singură profeţie este o interpretate millerită, iar milleriţii au atribuit o interpretare identică perioadelor de 2520 de ani şi de 2300 de ani. Ei au înţeles corect că cei 2520 de ani şi cei 2300 de ani erau două perioade diferite, dar alcătuiau aceeaşi profeţie, în sensul ambele se încheiau la aceeaşi dată şi cu acelaşi eveniment. Page 11 of 30

IUNIE 2010 Miller spune că a recunoscut trei începuturi: 457, 508 şi 677. „Dintr-un studiu mai amplu al Scripturilor, am ajuns la concluzia că cele şapte vremuri ale supremaţiei neamurilor trebuiau să înceapă, când iudeii au încetat să fie o naţiune independentă, odată cu luarea în robie a lui Manase, pe care cronologii cel mai buni o atribuie ca având loc în 677 î.Hr.; cele 2300 de zile au început odată cu cele şaptezeci de săptămâni, dată pe care cronologii cei mai buni o atribuie ca având loc în 457 î.Hr.; iar cele 1335 de zile care au început odată cu desfiinţarea „necurmatului” şi cu aşezarea urâciunii pustiirii [Daniel 12,11] trebuiau să fie datate de la instaurarea supremaţiei papale, după înlăturarea urâciunilor păgâne, dată care, în conformitate cu istoricii cei mai buni pe care am putut să-i consult ar trebui să fie în 508 î.Hr. Când calculăm, pornind de la datele atribuite de cei mai buni cercetători ai cronologiei pentru evenimentele în funcţie de care trebuie să fie calculate, toate aceste perioade profetice se încheie împreună, prin anul 1843 d.Hr. În felul acesta, în 1818, la terminarea celor doi ani de studiu al Scripturilor, am ajuns la concluzia solemnă că peste aproximativ douăzeci şi cinci de ani toate treburile lumii noastre actuale se vor sfârşi”. – William Miller, Advent Reviw and Sabbath Herald, 18 aprilie, 1854. El foloseşte cuvântul „început”, când marchează punctul de referinţă pe care îl indică spre a introduce mesajul său. Ellen White ne informează că îngerul Gabriel i-a dat lui Miller „începutul” pentru lanţul adevărului. „Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Său să lucreze la inima unui fermier care nu crezuse în Biblie spre a-l determina să cerceteze profeţiile. Îngerii lui Dumnezeu lau vizitat de repetate ori pe cel ales pentru a-i călăuzi mintea şi pentru a-l ajuta să înţeleagă profeţiile care fuseseră întotdeauna întunecate pentru poporul lui Dumnezeu. Lui i-a fost dat începutul lanţului adevărului şi a fost călăuzit mai departe spre a cerceta verigă cu verigă, până când a privit cu uimire şi admiraţie Cuvântul lui Dumnezeu. El a văzut acolo un lanţ perfect al adevărului”. – Early Writings, p.229. Atât în Biblie, cât şi în Spiritul Profetic, „îngerul Său” este Gabriel. „Cuvintele spuse de înger – ‘Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu’ – arată că el are un loc de mare cinste în curţile cereşti. Când a venit cu înştiinţarea la Daniel, el i-a spus: ‘Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru, Mihail’ [Hristos] (Daniel 10,21). Vorbind despre Gabriel în Apocalipsa, Mântuitorul a spus: ‘Le-a făcut cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan’ (Apocalipsa 1,1). Iar îngerul i-a declarat lui Ioan: ‘Eu sunt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi prooroci’ (Apocalipsa 22,9). Ce gând minunat - îngerul care este întâiul în slavă după Fiul lui Dumnezeu este cel ales să le descopere oamenilor păcătoşi planurile lui Dumnezeu”. – Hristos Lumina lumii, p.99. Gabriel i-a inspirat lui Miller faptul că anul 677 era punctul de început al perioadei celor 2520 de ani, iar Miller ne spune că aceasta a fost prima profeţie cu privire la timp, pe care a descoperit-o şi că, după aceea, a fost condus spre profeţia celor 2300 de ani. Miller a înţeles Page 12 of 30

IUNIE 2010 şi a predicat întotdeauna că aceste două profeţii cu privire la timp sunt legate între ele – întocmai cum sunt cele cu privire la cei 1290 şi 1335 de ani. Singura deosebire este că profeţiile cu privire la cei 1290 şi 1335 de ani sunt legate prin evenimentul de la începutul lor, iar profeţiile cu privire la cei 2520 şi 2300 de ani sunt legate prin evenimentul de la încheierea lor. Dacă faptul acesta nu este recunoscut şi înţeles (şi nu poate să fie, dacă credeţi că perioada celor 2520 de ani nu constituie o profeţie), atunci nu puteţi să înţelegeţi corect comentariul lui Ellen White, care spune că milleriţii au predicat cea mai lungă profeţie cu privire la timp din Biblie. „Experienţa ucenicilor care au predicat ‘Evanghelia Împărăţiei’ la prima venire a lui Hristos îşi are corespondentul în experienţa acelora care au predicat solia celei de a doua veniri a Sa. După cum ucenicii au mers predicând: ‘ S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape’, tot astfel Miller şi tovarăşii lui au predicat că perioada profetică din urmă şi cea mai lungă, scoasă în evidenţă de Biblie, era gata să se încheie, că judecata era aproape, iar împărăţia veşnică urma să se arate. Predicarea Venirii, de către ucenici, se întemeia pe cele şaptezeci de săptămâni din Daniel capitolul 9. Dar solia lui Miller şi a tovarăşilor săi anunţa încheierea celor 2300 de zile, din Daniel 8,14, din care cele şaptezeci de săptămâni erau doar o parte. Predicarea fiecăruia s-a întemeiat pe împlinirea unei alte părţi din aceeaşi mare perioadă profetică”. – Tragedia veacurilor, p.351. Dacă nu recunoaşteţi că milleriţii au înţeles faptul că perioada celor 2520 de ani şi a celor 2300 de ani făceau parte din aceeaşi profeţie, nu veţi fi în stare să înţelegeţi corect declaraţia ei că: „Miller şi tovarăşii lui au predicat că perioada profetică din urmă şi cea mai lungă, scoasă în evidenţă de Biblie, era gata să se încheie ”. Milleriţii au predicat profeţia celor 2520 de ani, iar dovada istorică a acestui fapt este consemnată în hărţile din 1843 şi 1850. Când greşeala aflată în harta din 1843 a fost corectată în harta din 1850, cei 2520 de ani au continuat să rămână acolo, iar când explică greşeala, Ellen White ne informează că aceleaşi dovezi care au arătat că perioada celor 2520 de ani şi perioada celor 2300 de ani s-au încheiat în 1843 au fost înţelese după aceea ca o confirmare a faptului că ambele profeţii s-au încheiat în 1844. Pe temeiul unei premise false, susţineţi că profeţia celor 2300 de ani este profeţia cea mai lungă cu privire la timp, dar faptul acesta nu este menţionat într-o modalitate precisă în paragraf. Ellen White se referă la viziunea din Daniel 8 şi 9. Ideea preconcepută că profeţia celor 2520 de ani nu este valabilă vă îngăduie să înţelegeţi că în pasaj se află o anumită dovadă, dar ea nu se află acolo, iar informaţiile precedente din acest e-mail îi permite oricui doreşte, să înţeleagă faptul că profeţia cu privire la perioada cea mai lungă din Biblie, pe care milleriţii au predicat-o, este a celor 2520 de ani, care, desigur constituie şi profeţia celor 2300 de ani. Dacă alegeţi să respingeţi interpretarea millerită a celor 2520 de ani din Levitic 26, eliminaţi cel de-al doilea martor pentru profeţia celor 2300 de ani. Biblia spune că adevărul este stabilit pe baza a doi martori. Dacă respingeţi profeţia celor 2520 de ani, cel de-al doilea martor pentru profeţia celor 2300 de ani a dispărut. Majoritatea nu ştiu faptul acesta, nici nu Page 13 of 30

IUNIE 2010 cred că au nevoie de un al doilea martor pentru profeţia celor 2300 de ani, dar noi am fost informaţi că vom fi nevoiţi să fim pregătiţi spre a apăra fiecare punct al credinţei noastre. Unde se află cel de-al doilea martor pentru profeţia celor 2300 de ani, care constituie temelia adventismului? Eu susţin că, dacă înlăturaţi profeţia celor 2520 de ani, în acelaşi timp, înlăturaţi şi profeţia celor 2300 de ani, chiar dacă nu vă daţi seama de lucrul acesta. Nu este implicată aici vechea zicală: „ Nu aruncaţi copilul împreună cu apa din copaie? ” Noi înlăturăm ceva, şi nu recunoaştem că, în acelaşi timp, înlăturăm şi altceva mult mai important? Prin urmare, cum puteţi să oferiţi cel de-al doilea martor pentru susţinerea profeţiei celor 2300 de ani din Daniel 8,14? Gabriel a ales profeţia celor 2520 de ani ca fiind cel de-al doilea martor pentru profeţia celor 2300 de ani, iar eu aleg să gândesc că Gabriel înţelege profeţia mai bine ca mine, aşa că voi accepta exemplul lui. Milleriţii au înţeles că profeţia celor 2520 de ani a fost reprezentată de profeţi ca fiind timpul de „împrăştiere” a poporului lui Dumnezeu. De asemenea, ei au recunoscut că profeţia aceasta a fost interpretată de profeţi, ca fiind un semn al indignării lui Dumnezeu. „Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul , a nimicit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin. I-a pustiit cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mânia Lui năpraznică a lepădat pe împărat şi pe preot” (Plângeri 2,5-6). În conformitate cu Ieremia, mânia Domnului era îndreptată împotriva împăratului şi preotului, adică a bisericii şi a statului. În Israelul din vechime, avem două state: împărăţia de nord şi cea de sud, dar avem numai o singură biserică. Mânia urma să fie îndreptată atât împotriva bisericii, cât şi a statului, aşadar, găsim trei profeţii care identifică mânia lui Dumnezeu împotriva ambelor elemente ale Israelului din vechime. Mânia lui Dumnezeu a fost o perioadă de 2520 de ani de „ împrăştiere”, care a început când împăraţii lui Israel (împărăţia de nord) şi împăraţii lui Iuda (împărăţia de sud) au fost duşi în robie, şi când împotriva Ierusalimului, oraşul căruia Domnul i-a dat Numele Său, a fost stabilită o perioadă de 2300 de ani. Domnul a ajuns un vrăjmaş atât al preotului, cât şi al împăratului, iar faptul acesta I-a stârnit mânia. Ezechiel este de acord că pedeapsa aceasta este rezultatul mâniei Domnului: ,,Fiul omului, spune Ierusalimului: ‘Eşti o ţară necurăţită, şi neudată de ploaie în

ziua mâniei. Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui, ca să înghită sufletele, ca un leu
care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna pe bogaţii şi lucruri scumpe, şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui. Preoţii lui calcă Legea Mea şi Imi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nici o deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele, şi sunt pângărit în mijlocul lor. Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada; varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani. Proorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înşelătoare, proorocii mincinoase. Ei zic: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu! Şi Domnul nu le-a vorbit! Poporul din ţară se dedă la silnicie, fură, asupreşte pe cel Page 14 of 30

IUNIE 2010 nenorocit şi pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin, împotriva oricărei dreptăţi! Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul! Îmi voi vărsa urgia

peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele , şi le voi întoarce faptele asupra
capului lor’, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezechiel 22,24-31). Ieremia identifică faptul că mânia aceasta este o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu, rostit în zilele din vechime. „Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de

multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmaşului, a înălţat
tăria asupritorilor tăi!” (Plângeri 2,17) Mânia vine ca răspuns la o profeţie din vechime, iar alţi profeţi, de asemenea, au consemnat faptul acesta: „Ei mi-au răspuns: ‘Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc’. „Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor, şi am zis: ‘Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi -o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit. „Te-am supărat, şi n-am păzit poruncile Tale, legile şi orânduirile, pe care le-ai dat robului Tău Moise. Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului

Tău Moise să le spună: ‘Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare; dar dacă
vă veţi întoarce la Mine, şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi

aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu
acolo’” (Neemia 1,3-9). Asemenea, lui Neemia, Daniel a înţeles că mânia lui Dumnezeu, sau împrăştierea poporului, a fost bazată pe profeţia din vechime, care a fost făcută prin Moise: „Tot Israelul a călcat Legea Ta, şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre, care ne-au cârmuit, şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum nici odată şi nicăieri supt cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea

aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu
Page 15 of 30

IUNIE 2010 ne-am întors de la nelegiuirile noastre, şi n-am luat aminte la adevărul Tău” (Daniel 9,11-13). Prin urmare, Daniel a înţeles că prezenţa Sa în Babilon era o dovadă că mânia lui Dumnezeu fusese revărsată asupra poporului său, ca o împlinire a profeţiei lui Moise. Daniel 8 şi 9 conţin aceeaşi viziune. O, da, înţeleg că există o pauză de timp între capitolul 8 şi capitolul 9, deoarece viziunea din capitolul 8 a fost dată în anul al treilea al lui Belşaţar, iar cea din capitolul 9 a fost dată în primul an al lui Darius. Totuşi, capitolul 9 este cel care oferă explicarea celor 2300 de zile din capitolul 8 şi, în sensul acesta, conţin aceeaşi viziune. În capitolul 8, observăm că termenul „ vedenie” apare de zece ori: o dată în versetul 1, de două ori în versetul 2, o dată în versetul 13, o dată în versetul 15, o dată în versetul 16, o dată în versetul 17, de două ori în versetul 26 şi încă o dată în versetul 27. Deşi în traducerea Bibliei, găsim termenul „vedenie” de zece ori, în realitate, sunt doi termeni ebraici, iar ambii sunt traduşi prin cuvântul „vedenie”. În versetul 26, găsim ambii termeni, deşi în traducere este folosit doar cuvântul „vedenie”. Termenii mareh şi chazown sunt cele două cuvinte ebraice, iar în versetul 26, primul termen tradus prin „vedenie” este mareh, iar al doilea este chazown. „Iar (Mareh) vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte (Chazown) vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate” (Daniel 8,26). În versetul acesta, găsim expresia „ seri şi dimineţi”, care în ebraică este „ereb” şi „boger”. Aceste două cuvinte ebraice apar adesea în Biblie, în pasaje ca „ a fost o seară ‘eber’ şi o dimineaţă ‘boger’, şi aceasta a fost ziua întâi ”. Aceste două cuvinte aflate în legătură sunt traduse la fel pretutindeni în Biblie. (În traducerea engleză King James, există un singur loc în care expresia „ eber” şi „boger” este tradusă prin cuvântul „ zile”. Acest verset este Daniel 8,14: „Până vor trece două mii trei sute de zile ” şi este un versetul fundamental al adventismului. În traducerea română Cornilescu, versetul este tradus conform cu originalul. – Nota traducătorului.) „Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri (eber) şi dimineţi (boger); apoi sfântul Locaş va fi curăţit!’” (Daniel 8,14). Prin urmare, putem să observăm că, în versetul 26, viziunea mareh cu „eber” şi „boger”, de care a fost vorba, este adevărată şi este, de asemenea, viziunea din Daniel 8,14. Versetul fundamental al adventismului este viziunea mareh. Faptul acesta este important de observat, dacă urmează să înţelegem corect ce i se porunceşte lui Gabriel să facă în versetele imediat următoare viziunii cu privire la cele 2300 de zile. „Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfăţişarea unui om. Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: ‘Gavrile, tâlcuieşte-i vedenia aceasta’” (Daniel 8,15-16). Îndată ce Daniel primeşte viziunea din 8,14, Gabriel este trimis la el cu porunca de a o explica. Dacă vrem să „împărţim drept Cuvântul adevărului”, se pune întrebarea: Care Page 16 of 30

IUNIE 2010 este viziunea cu privire la care Gabriel primeşte porunca de a o explica lui Daniel, mareh sau chazown? Cuvântul tradus ca „vedenie” în porunca din versetul 16 este mareh, şi nu vedenia chazown. Lui Gabriel i s-a poruncit să-l facă pe Daniel să înţeleagă viziunea mareh din Daniel 8,14, versetul fundamental al adventismului. În punctul acesta, ar trebui să fie subliniat că versetul 14 este răspunsul la întrebarea din versetul 13. Teologilor moderni nu le place să observe lucrul acesta, dar el este evident pentru toţi cei ce doresc să-l vadă. În versetul 13, Daniel aude o întrebare pusă de o făptură cerească, iar întrebarea are legătură cu o perioadă. Întrebarea nu este legată de un punct în timp. Noi ştim că este vorba de o perioadă, deoarece spune: „În câtă vreme?” „Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: ‘ În

câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea „necurmatului”şi despre
urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare sfântul Locaş şi oştirea?’” (Daniel 8,13). Faptul că întrebarea cerească se referă la o perioadă are implicaţii importante, iar teologii moderni ai adventismului vor protesta aici, spunând că versetul 13, care este tradus prin „ În câtă vreme”, este tradus în alte locuri din Biblie prin „ când”. Totuşi, intenţionez să fiu de părerea acelor teologi care spun că Domnul a ales providenţial traducerea şi pregătirea versiunii King James a Bibliei, iar când au analizat termenul ebraic în lumina informaţiilor biblice aflate în legătură cu el, ei au pus text „ În câtă vreme”, nu „Când”. (În versiunea română Cornilescu traducerea este conformă cu explicaţiile date aici. – nota traducătorului). De asemenea, eu aleg să înţeleg expresia „ În câtă vreme”, ca referindu-se la o perioadă, deoarece această concluzie este în armonie cu credinţa bine întemeiată a milleriţilor, cu structura profetică şi învăţătura cărţilor Daniel şi Apocalipsa şi cu folosirea obişnuită a expresiei „În câtă vreme”. În versetul 13, termenul tradus prin vedenie este chazown. „În câtă vreme se va

împlini chazown – vedenia?” Prin urmare, trecând peste „necurmatul” şi „urâciunea
pustiirii” care „calcă în picioare sfântul Locaş şi oştirea ” în viziune, noi înţelegem că întrebarea cu privire la perioada din versetul 13 primeşte răspuns în versetul 14, în care sunt menţionate cele 2300 de zile. Perioada este de 2300 de ani. Totuşi, versetul 14 nu numai că răspunde la întrebarea cu privire la perioadă, ci consemnează şi faptul că, la încheierea acelei perioade, sanctuarul lui Dumnezeu va fi curăţit. Versetul 14 prezintă durata perioadei şi identifică evenimentul de la încheierea celor 2300 de ani. Versetul 13 a scos în evidenţă două elemente care aveau să fie călcate în picioare în perioada de 2300 de ani. Cele două elemente sunt sfântul locaş şi oştirea. Oştirea este poporul lui Dumnezeu şi, deşi sfântul locaş şi poporul lui Dumnezeu (oştirea) sunt menţionate separat, ele nu pot fi separate în realitate, deoarece scopul cu care a fost înfiinţat sfântul locaş, sanctuarul, a fost acela de a oferi un loc în care Dumnezeu să poată locui în mijlocul poporului Său. „Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor” (Exod 25,8). În Scriptură, se presupune automat că poporul lui Dumnezeu este o parte a sanctuarului Său, la fel cum sfeşnicul şi masa punerii înainte sunt înţelese ca fiind o parte a sanctuarului Page 17 of 30

IUNIE 2010 Său, chiar dacă ar putea să nu fie menţionate specific. Prin urmare, versetul 13 identifică cele două aspecte principale legate de curăţirea sanctuarului. Cuvântul tradus prin „curăţit” (tsadaq), în versetul 14, poate să fie interpretat într-o varietate de modalităţi, în acord cu definiţia lui ebraică. Uneori, este definit prin „ curăţit”, „îndreptăţit”, sau „făcut drept – îndreptat”. Felul în care curăţirea sanctuarului este înţeleasă de obicei în adventism constituie o interpretare superficială. În general, noi definim curăţirea sanctuarului ca fiind judecata de cercetare. Desigur, aceasta este o parte a curăţirii, dar în 1844, „îndreptarea” sanctuarului implica şi ridicarea unui Israel spiritual modern, cu scopul ca Dumnezeu să aibă un popor în mijlocul căruia să locuiască, un popor care înţelege şi reprezintă corespunzător adevărurile întruchipate de sanctuarul Său. Înainte de perioada millerită, protestanţii nu au înţeles subiectul sanctuarului şi, deşi Dumnezeu a intrat, cu siguranţă, într-un legământ cu biserica creştină timpurie, acea biserică nu a fost identificată niciodată ca fiind poporul declarat al lui Dumnezeu. Pentru a îndrepta (curăţi) sanctuarul, o parte din lucrurile care urmau să aibă loc era faptul că Dumnezeu trebuia să aducă la existenţă un popor cu care să intre într-un legământ, nu doar poporul Său creştin în general, ci Israelul Său modern – poporul Său declarat. Când i s-a poruncit să-i explice lui Daniel viziunea aceasta, lui Gabriel i s-a dat o lucrare amplă. Până la sfârşitul capitolului 8, Gabriel încă nu a reuşit să-şi îndeplinească misiunea, deoarece Daniel ne spune despre viziunea mareh, următoarele: „Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia [marech] aceasta, şi nimeni

nu ştia (nu o înţelegea)” (Daniel 9,27).
Faptul că Daniel nu a înţeles pe deplin viziunea mareh până la sfârşitul capitolului 8 nu înseamnă că Gabriel nu îşi începuse lucrarea de a-i explica viziunea. După ce i s-a poruncit să-i explice lui Daniel viziunea, în versetul 16, Gabriel şi-a început lucrarea imediat: „El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat, şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: ‘Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!’ Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins, şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. Apoi mi-a zis: ‘Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului’” (Daniel 8,17-19). După ce se apropie de Daniel, Gabriel îl informează mai întâi că vedenia urma să fie înţeleasă în vremea sfârşitului, adică în 1798. Apoi, Gabriel îl ridică pe Daniel de la pământ şi începe să-l facă pe Daniel să înţeleagă viziunea mareh, folosind principiul biblic care spune că adevărul se întemeiază pe baza a doi martori. El îi indică lui Daniel mânia lui Dumnezeu, despre care Daniel a înţeles că era împrăştierea poporului ca împlinire a profeţiei lui Moise. Gabriel îl informează pe Daniel că exista o dată stabilită, când vremea de apoi a mâniei se va încheia: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului”. Page 18 of 30

IUNIE 2010 Gabriel marchează cu precizie sfârşitul vremii de apoi a mâniei, confirmând că există cel puţin două perioade de mânie. El marchează împlinirea acestei profeţii prin expresia: „ căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului”, identificând faptul că mânia lui Dumnezeu are legătură cu timpul profetic, deoarece este stabilită o dată când se va încheia. Termenul ebraic – moed – tradus aici prin „priveşte” înseamnă că se referea la un timp stabilit, sau o dată fixată – „ vedenia aceasta are o dată fixată pentru vremea sfârşitului ”. Prin urmare, când i se dă porunca de a-l face pe Daniel să înţeleagă curăţirea sanctuarului, care a început în 22 octombrie, 1844, Gabriel îi descoperă profeţia cu privire la timp făcută de Moise care se încheie ultima şi pe care milleriţii au ajuns să o înţeleagă ca fiind mânia lui Dumnezeu împotriva împărăţiei lui Iuda. Aceasta a început în 677 î.Hr. şi s-a încheiat în 1844. Mai întâi, Gabriel stabileşte anul 1844, oferind un al doilea martor profetic cu privire la aceeaşi dată. Deşi este greu de spus, dar aceia care resping profeţia celor 2520 de ani îşi construiesc argumentul principal pe elementul timpului, despre care protestează, spunând că nu se află în expresia tradusă prin „de şapte ori” în Levitic 26. Totuşi, aici avem un cuvânt (moed) tradus prin „data stabilită”, despre care fiecare este de acord nu numai că deţine elementul timpului, dar şi face o referire precisă la o dată pentru împlinirea profeţiei cu privire la mânia lui Dumnezeu. Dacă profeţia celor 2520 de ani nu este o profeţie autentică referitoare la timp, atunci cei care resping acest adevăr trebuie să ne arate ce reprezintă în versetul 19 data stabilită pentru vremea de apoi a mâniei şi care a fost data când s-a împlinit profeţia cu privire la vremea de apoi a mâniei? Versetul spune: „ Îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului ”. Aşadar, care este profeţia despre care Gabriel ne spune că este „vremea de apoi a mâniei” şi când s-a împlinit ea, deoarece Gabriel ne-a informat că va veni la data stabilită. Mânia lui Dumnezeu s-a bazat pe faptul că Israelul din vechime călcase legământul lui Dumnezeu. În blestemul care a fost adresat cu privire la călcarea legământul s-a aflat şi făgăduinţa că, la sfârşitul acelei mânii, Dumnezeu va aduna din nou pe poporul Său împrăştiat. Gabriel nu numai că oferă o a doua mărturie cu privire la încheierea ambelor perioade profetice în 1844, ci şi identifică adunarea Israelului spiritual modern, prin faptul că include profeţia de 2520 de ani şi marchează o dată stabilită, când Israelul spiritual modern va intra în legământ cu Dumnezeu va ajunge poporul Său declarat. Dacă sanctuarul urma să fie îndreptat (curăţit), acest aspect al profeţiei celor 2520 de ani este, desigur, o necesitate absolută, deoarece, pentru a fi îndreptat, sanctuarul trebuie să includă un popor (oştirea). Dacă înlăturaţi profeţia celor 2520 de ani, înlăturaţi cel de-al doilea martor oferit de Gabriel pentru profeţia celor 2300 de ani şi puneţi adevărul fundamental al adventismului într-o poziţie doctrinară lipsită de un al doilea martor. Asemenea lui Miller, Gabriel indică faptul că profeţiile celor 2520 de ani şi a celor 2300 de ani constituie o singură profeţie.

Page 19 of 30

IUNIE 2010 Fratele meu, sper că îţi vei respecta propriul sfat pe care l-ai dat, când ai spus: „Să fim dispuşi să ne cercetăm poziţiile cu atenţie şi rugăciune şi să le schimbăm, dacă este necesar, rămânând deschişi faţă de călăuzirea Duhului Sfânt în cunoaşterea Scripturilor adevărului ”. Jeff P.S. Vreau să-i iau apărarea lui William Miller, cu privire la afirmaţia în care ai spus: „William Miller nu a avut pregătire teologică şi, probabil, nu a luat în considerare că expresia „de şapte ori” a fost folosită de Moise pentru a sugera „ intensitatea” pedepsei, şi nu a fost folosită în forma de substantiv, aşa cum este în profeţiile cu privire la timp”. Ellen White a susţinut regulile de interpretare profetică ale lui William Miller, chiar mergând până acolo, încât să declare că aceia care au proclamau solia îngerului al treilea foloseau aceleaşi reguli. „Cei care sunt angajaţi în proclamarea soliei îngerului al treilea cercetează Scripturile pe baza aceluiaşi plan pe care l-a adoptat Miller. În cărticica intitulată Views of the Prophecies and Prophetic Chronology, Miller prezintă următoarele reguli simple, dar inteligente şi importante, pentru studierea şi interpretarea Bibliei. „‘1. Fiecare cuvânt trebuie să aibă o legătură corespunzătoare cu subiectul prezentat în Biblie; 2. Toată Scriptura este necesară şi poate să fie înţeleasă printrun studiu şi o aplicare atentă; 3. Nimic din ce este descoperit în Scriptură nu poate şi nu va fi ascuns de aceia care cer cu credinţă, fără să şovăie; 4. Pentru a înţelege doctrina, puneţi laolaltă toate pasajele Scripturii cu privire la subiectul pe care doriţi să-l cunoaşteţi, iar apoi lăsaţi fiecare cuvânt să îşi aibă influenţa lui corespunzătoare şi, dacă puteţi să vă formaţi teoria fără nicio contradicţie, nu aveţi cum să greşiţi; 5. Scriptura trebuie să fie propriul interpret, deoarece este o regulă în sine însăşi. Dacă depind de un învăţător care să îmi explice un text, iar el trebuie să-i ghicească semnificaţia, sau doreşte să îl explice pe baza crezului lui sectar, ori pentru a fi considerat înţelept, atunci părerea lui, dorinţa, crezul, sau înţelepciunea lui sunt regula mea, şi nu Biblia’. „Cele de mai sus sunt o parte din regulile acestea, iar în studiul Bibliei vom face bine să respectăm principiile prezentate”. „Credinţa adevărată este întemeiată pe Scripturi, dar Satana foloseşte aşa de multe strategii pentru a răstălmăci Scripturile şi pentru a introduce idei false, încât cel care vrea să ştie ce ne învaţă ele cu adevărat trebuie să aibă o mare atenţie. Una dintre marile amăgiri ale acestui timp este să ne preocupăm prea mult de simţăminte şi să pretindem că suntem sinceri, în timp ce ignorăm declaraţiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, pe motiv că acest Cuvânt nu coincide cu simţămintele noastre. Mulţi nu au nicio altă temelie pentru credinţa lor, cu excepţia emoţiilor. Religia lor constă în starea de exaltare, iar când aceasta încetează, credinţa lor dispare. Simţămintele pot să fie paie, dar Cuvântul lui Dumnezeu este grâul. Profetul spune: „Poţi să amesteci paiele cu grâul?”. Page 20 of 30

IUNIE 2010 Nimeni nu va fi condamnat pentru că nu a respectat lumina şi cunoştinţa pe care nu le-a avut niciodată şi pe care nu a putut să le obţină. Totuşi, mulţi refuză să asculte adevărul care le este prezentat de ambasadorii lui Hristos, pentru că doresc să se conformeze cu standardele lumii, iar adevărul pe care au ajuns să-l înţeleagă, lumina care a strălucit în sufletul lor, îi va condamna la judecată. În aceste zile din urmă, noi avem o lumină acumulată, care a strălucit de-a lungul tuturor veacurilor, şi vom fi fi consideraţi responsabili pentru ea. Calea sfinţirii nu se află pe acelaşi nivel cu lumea, ci este o cale mai înaltă. Dacă mergem pe calea aceasta, vom vedea că ea este aşa cum spune Scriptura: ‘Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. – Review and Herald, 25 noiembrie, 1884. Din experienţa mea, numai un teolog ar putea să încerce să nege faptul că Ellen White susţine aici regulile de interpretare profetică ale lui Miller şi, în acelaşi timp, declară că cei ce vestesc solia cu glas tare a îngerului al treilea sunt cei ce folosesc regulile acestea. Susţinerea ei este acordată tuturor regulilor lui, iar regula a paisprezecea se referă la teologii care înţeleg gramatica limbii ebraice, pe care Miller nu a înţeles-o. „Regula cea mai importantă dintre toate este că trebuie să ai credinţă. Aceasta trebuie să fie o credinţă care cere sacrificiu şi, dacă este pusă la încercare, ar renunţa la obiectul cel mai drag de pe pământ, la lume şi la toate dorinţele ei, la personalitate, la modul de viaţă, ocupaţie, prieteni, pretenţii, confort şi onoruri lumeşti. Dacă vreuna dintre acestea ne-ar împiedica să credem orice parte din Cuvântul lui Dumnezeu, s-ar dovedi că credinţa noastră este zadarnică. Atâta vreme cât unul dintre aceste motive stă ascuns în inima noastră, nu vom putea să credem niciodată. Noi putem să avem încrederea că Acela care cunoaşte vrăbiile şi numărul de fire de păr din capul nostru va veghea asupra traducerii Cuvântului Său şi va pune o barieră în jurul acestui Cuvânt, împiedicându-i să se abată departe de adevăr pe aceia care se încred cu sinceritate în El şi cred necondiţionat în Cuvântul Său, chiar dacă ei ar putea să nu înţeleagă limbile ebraică şi greacă. „Acestea sunt câteva dintre regulile cele mai importante pe care Cuvântul lui Dumnezeu mi le garantează spre a le adopta şi spre a le urma în scopul unui sistem organizat de studiu. Iar dacă nu sunt amăgit într-o mare măsură prin faptul acesta, eu am constatat că Biblia ca întreg este una dintre cărţile cele mai simple, clare şi inteligibile care au fost scrise vreodată, conţine în ea însăşi dovada originii divine şi este plină de toată cunoştinţa pe care inima noastră ar putea dori să o aibă şi de care să se bucure. Am constatat că ea este o comoară pe care lumea nu poate să o cumpere. Ea dă o pace deplină în credinţă şi o nădejde fermă pentru viitor. Ea susţine în necaz şi ne învaţă să fim umili în prosperitate. Ea ne pregăteşte să-i iubim pe ceilalţi, să le facem bine şi să ne dăm seama de valoarea sufletului. Ea ne face curajoşi şi bravi pentru adevăr şi ne întăreşte braţul spre a se împotrivi greşelii. Ea ne dă o armă puternică pentru a doborî necredinţa şi ne face cunoscut singurul antidot al păcatului. Ea ne învaţă cum va fi biruită moartea şi cum vor fi rupte legăturile mormântului. Ea ne spune evenimente viitoare şi ne arată care este pregătirea necesară spre a le înfrunta. Ea ne oferă ocazia de a conversa cu Împăratul împăraţilor şi ne descoperă cel mai bun cod de legi care a fost promulgat Page 21 of 30

IUNIE 2010 vreodată. Aceasta este doar o imagine vagă a valorii ei, şi totuşi cât de multe suflete pieritoare o neglijează, sau, la fel de grav, o tratează ca pe o taină ascunsă care nu poate fi cunoscută. „Oh, dragul meu cititor, fă din Biblie obiectul principal al studiului tău. Încearcăl şi vei constata că este exact aşa cum am spus. Da, asemenea împărătesei din Seba, vei zice că nu ţi s-a spus nici pe jumătate. Teologia predată în şcolile

noastre este întemeiată întotdeauna pe un crez sectar. Poate că dă rezultate,
dacă iei o minte goală şi o imprimi în ea, dar va duce întotdeauna la bigotism. O minte liberă nu se va mulţumi niciodată cu concepţiile altora. Dacă le-aş preda

teologie tinerilor, aş căuta să cunosc mai întâi capacitatea şi gândirea lor. Iaş face să studieze Biblia ei înşişi şi i-aş trimite în lume să facă binele. Totuşi, dacă nu ar avea o gândire liberă, le-aş întipări în minte ideile altora, aş scrie bigot pe fruntea lor şi i-aş trimite în lume ca sclavi”. – Miller’s Works,
vol. 1, „Views Of The Prophecies And Prophetic Chronology, Selected From Manuscris Of William Miller; With a Memoir Of His Life”. Editat de Josuah V. Himes, 1842. „Multe părţi din Scriptură, pe care oamenii învăţaţi le declară a fi o taină, sau pe lângă care trec considerându-le lipsite de importanţă, sunt pline de mângâiere şi de îndrumare pentru acela care a fost învăţat în şcoala lui Hristos. Un motiv pentru care mulţi teologi nu au o înţelegere mai lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu este acela că îşi închid ochii în faţa adevărurilor pe care nu doresc să le practice. Înţelegerea adevărului biblic nu depinde atât de mult de puterea intelectului celui care studiază, cât de sinceritatea scopului, de dorinţa stăruitoare după neprihănire”. – Tragedia Veacurilor, p.599. „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: ‘Iată ceva nou!’ de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră” (Eclesiastul 1,9-10). „În mod normal, fiul lui Zaharia ar fi urmat să fie educat pentru preoţie. Dar învăţătura din şcolile rabinilor l-ar fi făcut nepotrivit pentru lucrarea sa. Dumnezeu nu l-a trimis la profesorii de teologie, ca să înveţe de acolo cum să interpreteze Scripturile. Dumnezeu l-a chemat în pustie, ca să înveţe din lucrurile naturii şi de la Dumnezeul naturii”. – Hristos Lumina lumii, p.101. „Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăş înapoi ce a trecut” (Eclesiastul 3,15). „Cea mai mare eroare a minţii omeneşti în zilele lui Hristos era aceea că o simplă cunoaştere a adevărului constituie neprihănirea. În toată experienţa omenească, s-a dovedit că o cunoaştere teoretică a adevărului nu este îndestulătoare pentru mântuire. Ea nu produce roadele neprihănirii. Zelul pentru ceea ce se numeşte adevărul teologic este adeseori însoţit de o ură faţă de adevărul curat, aşa cum se manifestă în viaţă. Capitolele cele mai întunecate ale istoriei sunt împovărate de crimele săvârşite de bigoţi religioşi. Fariseii pretindeau că sunt fii ai lui Avraam şi se lăudau că au în stăpânire cuvintele lui Dumnezeu, dar Page 22 of 30

IUNIE 2010 aceste avantaje nu i-au ferit de egoism, răutate, lăcomie după câştig şi făţărnicia cea mai josnică. Ei se considerau cei mai religioşi oameni din lume, dar aşa-zisa lor drept-credincioşie i-a făcut să-L răstignească pe Domnul măririi. Aceeaşi primejdie există şi astăzi. Mulţi se socotesc adevăraţi creştini pentru faptul că subscriu la anumite declaraţii teologice. Dar ei n-au adus adevărul în viaţa de toate zilele. Ei nu l-au crezut şi nu l-au iubit, de aceea n-au primit puterea şi harul aduse de sfinţirea prin adevăr. Oamenii îşi pot mărturisi credinţa în adevăr; dar, dacă acesta nu-i face sinceri, amabili, răbdători, îngăduitori şi cu un caracter ceresc, el este un blestem pentru ei şi, prin influenţa lor, este un blestem pentru lume”. – Hristos Lumina lumii, p.309. „Satana încearcă încontinuu să atragă atenţia la om, în locul lui Dumnezeu. El îi conduce pe oameni să privească la episcopi, la pastori, la profesori de teologie, ca îndrumători ai lor, în loc să cerceteze Scripturile pentru a-şi cunoaşte datoria. Atunci, stăpânind minţile acestor conducători, el poate influenţa mulţimile după voia lui”. – Tragedia veacurilor, p.595. Întrebări cu privire la „necurmatul” şi cele 2300 de zile Dragi fraţi: Întrebarea aceasta m-a frământat pentru o vreme şi nu am împărtăşit-o nimănui, dar simt că am nevoie de unele lămuriri spre a îndepărta confuzia cu privire la ea. În ultimii ani, voi aţi spus că, dacă adoptaţi o concepţie greşită despre „ necurmatul”, atunci trebuie să începeţi cele 2300 de zile în timpul lucrării lui Hristos, sau al înălţării papalităţii. Mie nu mi se pare valabilă afirmaţia aceasta, deoarece eu nu cred că desfiinţarea „necurmatului” a avut vreo legătură cu cele trei decrete ale lui Ezra, etc. Dacă urmez concluzia logică a raţionamentului vostru, eu aş începe cele 2300 de zile în 508 d.Hr., fapt care, desigur, nu este adevărat. Nu reuşesc să înţeleg ce legătură are începutul celor 2300 de zile cu „ necurmatul”! De asemenea, eu înţeleg că „necurmatul” are legătură cu perioada de 1260, cea de 1290 şi cea de 1335 de ani, dar nu cu perioada de 2300 de ani. Nu am fost în stare să accept raţionamentul vostru cu privire la subiectul acesta deloc – am încercat – dar pentru mine pare a fi o idee falsă, la fel cum mi se pare şi concepţia falsă despre „necurmatul”. Dacă puteaţi să îmi dovediţi validitatea acestui raţionament, aş fi recunoscător, dar aşa cum mi se pare acum, nu aş fi în stare să prezint acest raţionament fals (pentru mine) cu privire la cele 2300 de zile. Aş vrea să fiu de partea voastră şi, de aceea, cer explicaţii cu privire la subiectul acesta. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Cu sinceritate, PT – Canada.

Dragă PT, În Daniel 8,13.14, se află o întrebare şi un răspuns. Întrebarea este „În câtă vreme” (cât de lungă) este (viziunea completă din Daniel 8, chazown) viziunea cu privire la „necurmatul” (păgânismul sau lucrarea lui Hristos în sanctuar) şi cu privire la urâciunea pustiirii (papalitatea), în care atât sfântul locaş, cât şi oştirea sunt călcate în picioare. Page 23 of 30

IUNIE 2010 Răspunsul este 1844 (versetul 14). Aici, viziunea chazown este viziunea completă, iar prin context se ocupă specific de Daniel 8. (Poţi să extinzi semnificaţia chazown la nivel profetic în întreaga Biblie, dar întrebarea principală din versetul 13, la care se cere răspuns, este în termenii viziunii chazown din Daniel 8. În capitolul 8 găsim păgânismul (necurmatul) introdus mai întâi prin mezi şi perşi, iar interpretarea aceasta ne îngăduie să consemnăm începutul întregii viziuni în istoria reprezentată de mezi şi perşi, care justifică anul 457 î.Hr. (Nu uita că spune: „ În câtă vreme?” nu „Când?” Este o întrebare cu privire la o perioadă, nu cu privire la un punct în timp.) Pentru a identifica durata perioadei (în câtă vreme) trebuie să stabilim un punct de pornire. În Daniel 8, viziunea începe cu mezii şi perşii, aşa că a stabili 457 î.Hr. ca punct de pornire al viziunii este un fapt absolut valid. Dacă identifici „necurmatul” ca fiind lucrarea lui Hristos în sanctuar, eşti blocat de realitatea faptului că Hristos nu Şi-a început lucrarea în sanctuar până în anul 31 d.Hr. Prin interpretarea termenului „necurmatul” ca fiind lucrarea Sa din sanctuar, distrugi logica şi dovada pentru începerea viziunii în 457 î.Hr. Cea mai timpurie dată pe care o poţi stabili ca început al viziunii (chazown – completă) este 31 d.Hr. Întrebarea cu privire la durata perioadei, sau cum defineşti „necurmatul” are impact asupra punctului de pornire al viziunii. Răspunsul din versetul 14 oferă durata perioadei viziunii, dar încheierea poate să fie stabilită numai pe baza punctului de pornire pe care îl alegi, iar punctul de pornire se stabileşte pe baza definiţiei date termenului „ necurmatul”. Dacă defineşti „necurmatul” ca fiind păgânismul, ai o justificare profetică pentru anul 457 î.Hr., dar dacă îl defineşti ca fiind lucrarea lui Hristos în sanctuar, poţi să justifici doar anul 31 d.Hr. ca început al perioadei celor 2300 de ani şi, procedând astfel, distrugi teoria despre anul 1844. Aceasta este logica pe care o prezint (şi pe care am primit-o de la Miller) şi pe care tu o pui sub semnul întrebării. Sper că acum înţelegi. În al doilea rând, pui o întrebare cu privire la relaţia dintre „necurmatul” şi desfiinţarea lui istorică (508). Tu poţi să înţelegi că are legătură cu perioadele celor 1260, 1335 şi 1290 de ani, dar nimic altceva. Îmi permit să atrag atenţia că „ necurmatul” are legătură atât la nivel profetic, cât şi logic. Prin profetic, vreau să spun că toate profeţiile referitoare la timp de pe hărţi au o legătură directă una cu cealaltă, iar prin logic, vreau să spun că dincolo de legătura matematică simplă, ele sunt în legătură şi prin scop şi mesaj. (Îmi este dificil să explic definiţia celei de a doua legături, dar probabil că, dacă explic, vei înţelege.) Ştii că perioada celor 1290 şi a celor 1335 de ani sunt în legătură, deoarece ambele încep cu acelaşi eveniment, în 508. Este o legătură profetică, sau istorică. De asemenea, perioada celor 1290 şi 1260 de ani sunt în legătură, deoarece ambele au acelaşi punct de încheiere, în 1798. Totuşi, încheierea celor 1260 de ani este şi încheierea celor 2520 de ani pentru împărăţia de nord, aşa că perioadele celor 1335, 1290, 1260 şi 2520 de ani sunt toate în Page 24 of 30

IUNIE 2010 legătură. Cei 2520 de ani pentru împărăţia de sud este în legătură cu cei 2520 de ani pentru împărăţia de nord (deoarece constituie profeţii identice), aşa că perioadele celor 1335, 1290, 1250 şi ambele perioade de 2520 de ani sunt în legătură. Totuşi, cei 2520 de ani pentru împărăţia de sud se încheie în 1844, aşa că este în legătură cu cei 2300 de ani. Prin urmare, perioadele celor 1335, 1290, 1260, ambele perioade de 2520 de ani şi cei 2300 de ani sunt toate în legătură. Primul înger din Apocalipsa 14 a sosit în istorie în 1798, dar a primit putere în 11 august, 1840. Primul înger din Apocalipsa 14 este unul şi acelaşi cu îngerul din Apocalipsa 10, care a coborât în 11 august, 1840. Prin urmare primul înger apare în 1798 şi în 11 august, 1840. Aşadar, pentru că primul înger care a sosit în 1798 este în legătură cu perioadele celor 1335, 1290, 1260, ambele perioade de 2520 de ani şi cei 2300 de ani, acest înger face legătura între toate aceste profeţii şi cei 391 de ani şi 15 zile din Apocalipsa 9,14.15. Cei 391 de ani şi 15 zile din primul vai se încheie, aşa că perioadele celor 1335, 1290, 1260, ambele perioade ale celor 2520 de ani, perioada celor 2300 de ani şi cei 391 de ani şi 15 zile din primul vai sunt în legătură directă între ele la nivel profetic, sau la nivel istoric. Totul se bazează la nivel simplu pe adevărul că perioadele celor 1290 şi 1335 de ani sunt legate prin acelaşi punct istoric de pornire. Dacă accepţi această premisă pentru perioadele celor 1290 şi 1335 de ani, atunci toate celelalte afirmaţii sunt valide. Al doilea fel în care sunt legate între ele este cel cu privire la care am o dificultate în a găsi expresia corectă pentru a identifica acest tip de legătură. Eu folosesc termenul „logică”, deşi ar trebui să existe o expresie mai clară pentru acest tip de legătură. De exemplu: Perioadele celor 1290 şi 1335 de ani au o legătură ce depăşeşte faptul că pornesc de la acelaşi punct istoric. Anul 508 marchează schimbarea dispensaţiunilor, de la păgânism, la papalitatea care contraface schimbarea dispensaţiunilor între sanctuarul pământesc şi cel ceresc în timpul lui Hristos. Anul 508 este o paralelă a naşterii lui Hristos şi, după 30 de ani, Hristos a primit puterea la botez, iar după 30 de ani, antihristul a primit puterea, în 538. După cei trei ani şi jumătate de exercitare a puterii Sale, Hristos a fost răstignit şi, după trei ani şi jumătate de ani profetici de exercitare a puterii ei, papalitatea a primit rana de moarte. Adevărurile cu privire la anul 508, perioadele de 1290 şi 1335 de ani sunt legate între ele într-o modalitate care depăşeşte aspectul lor matematic sau istoric. Domnul Isus ilustrează sfârşitul de la început. Prin urmare, anul 508 oferă o istorie care ilustrează două sfârşituri: sfârşitul celor 1290 de ani şi sfârşitul celor 1335 de ani. Anul 508 reprezintă acţiunile Franţei pentru instaurarea papalităţii, prefigurând în acelaşi timp acţiunile Franţei pentru doborârea papalităţii, aşa cum este reprezentat în profeţia celor 1290 de ani. Iar anul 508 reprezintă o schimbare a dispensaţiunilor (de la păgânism – balaurul – la papalitate – fiara) şi prefigurează schimbarea dispensaţiunilor de la papalitate (fiara) la protestantismul apostaziat (proorocul mincinos). Schimbarea dispensaţiunilor între 508 şi 538 contraface schimbarea dispensaţiunilor de la sanctuarul pământesc, la cel ceresc. Anul 1843 reprezintă schimbarea dispensaţiunilor de la fiară, la proorocul mincinos, contrafăcând schimbarea dispensaţiunilor de la sfânta, la sfânta sfintelor. Istoria anului 508 reprezintă simultan istoria anilor 1798 şi 1843, deoarece Isus ilustrează sfârşitul de la început. Page 25 of 30

IUNIE 2010 Aceasta este interpretarea pe care eu o definesc ca fiind legătura logică. Aici a fost o prezentare foarte simplificată a legăturii logice dintre anul 508 şi anii 1798 şi 1843. Acestea fiind spuse, există o legătură logica între „necurmatul”, desfiinţarea lui şi 508 pe de o parte, cu cei 2300 de ani şi curăţirea sanctuarului pe de altă parte. Cuvântul tradus prin „curăţit” în Daniel 8,14 are, cel puţin parţial, înţelesul de a îndrepta, sau a face drept. Pentru curăţirea sanctuarului erau necesare mai multe activităţi. Pentru a îndrepta sanctuarul era necesar să fie întemeiat un popor al legământului, deoarece poporul legământului fusese înlăturat în anul 34 d.Hr. Ştiu că Domnul a intrat în legământ cu biserica creştină, când a abandonat poporul Israel din vechime, dar în 1844, El a ridicat Israelul spiritual modern, poporul oficial al legământului Său. Sanctuarul nu poate să fie separat de poporul lui Dumnezeu, deoarece scopul lui a fost acela de a-I îngădui lui Dumnezeu să locuiască în mijlocul poporului Său. Dacă nu există niciun popor, atunci sanctuarul nu este îndreptat. (Ştiu că majoritatea adventiştilor înţeleg curăţirea sanctuarului ca fiind doar judecata de cercetare, dar aceasta este numai o parte a evenimentelor care au avut loc, sau au început în 1844). Începutul celor 2300 de ani este marcat de acţiunea celui de-al treilea dintre cele trei decrete care au fost date de trei împăraţi păgâni. Păgânismul şi papalitatea sunt cele care aveau să calce în picioare sfântul locaş (sanctuarul), iar curăţirea sanctuarului este legată de încetarea acelui act de călcare în picioare. Istoria călcării în picioare este istoria păgânismului (şi a papalităţii), iar încetarea călcării în picioare este o parte a îndreptării sanctuarului, în 1844. În Daniel 8,13 există o legătură logică între „ necurmatul” şi urâciunea pustiirii, iar aceasta se află într-o legătură logică şi cu identificarea curăţirii sanctuarului din versetul 14, care a avut loc în 1844. Îngăduie-mi pentru o clipă să plec din punctul acesta în altă direcţie. „Intrarea lui Hristos ca Mare Preot în Locul Prea sfânt pentru curăţirea Sanctuarului, aşa cum a fost scoasă în evidenţă în Daniel 8,14; venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa cum ni se prezintă în Dan. 7,13; şi venirea Domnului în Templul Său, profetizată de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiaşi eveniment; şi lucrul acesta mai este reprezentat şi prin venirea mirelui la ospăţul de nuntă descris de Hristos în parabola celor zece fecioare, din Matei capitolul 25”. – Tragedia veacurilor, p.426. Aici, Ellen White ne informează că, în 22 octombrie, 1844, s-au împlinit patru profeţii distincte: Daniel 8,14; 7,13; Maleahi 3 şi Matei 25. Daniel 8,14 identifică judecata de cercetare. Daniel 7,13 identifică primirea împărăţiei de către Hristos. Maleahi 3 identifică intrarea Domnului în legământ cu Israel spiritual modern. Matei 25 ilustrează experienţa poporului lui Dumnezeu în istorie. Toate aceste patru profeţii s-au împlinit în acelaşi timp şi toate sunt în legătură cu îndreptarea (curăţirea) sanctuarului, dar fiecare identifică un aspect diferit al acestui adevăr profund şi minunat. De asemenea, ştim că Ellen White asociază adesea şi specific Habacuc 2,1-4 cu Matei 25, deoarece ambele se referă la acelaşi timp de întârziere. Când face legătura între Habacuc 2 şi Matei 25, ea identifică de asemenea legătura cu Ezechiel 12. Prin urmare, când Ellen White face declaraţia pe care tocmai am prezentat-o, este de asemenea Page 26 of 30

IUNIE 2010 înţeles faptul că Habacuc 2 şi Ezechiel 12 s-au împlinit tot în 22 octombrie, deoarece ambele profeţii se ocupă de împlinirea finală a viziunii care a întârziat, iar împlinirea aceea a fost în 22 octombrie, 1844. Pentru a curăţi sanctuarul era necesar să se formeze un popor (Matei 25) cu care Domnul să poată intra în legământ (Maleahi 3). Era necesară judecata (Daniel 8,14) care se încheie cu primirea împărăţiei de către Hristos (Daniel 7,13). De asemenea, era necesar ca oraşul sfânt unde se afla sanctuarul să nu mai fie călcat în picioare de păgânism, sau papalitate („necurmatul” şi urâciunea pustiirii). Întocmai cum Habacuc 2 şi Ezechiel 12 sunt în legătură cu Matei 25 şi, prin urmare, cu Daniel 7,13, Maleahi 3, Daniel 8,14, care s-au împlinit toate în 22 octombrie, 1844, tot astfel cei 2520 de ani pentru împărăţia de sud au fost în legătură cu 22 octombrie, 1844. Profeţia aceea vorbeşte despre pedeapsa lui Iuda pentru călcarea legământului (împrăştierea), deşi în acelaşi timp făgăduieşte intrarea în legământ cu Israelul spiritual modern, la încheierea pedepsei (adunarea). Cei 2520 de ani pentru Iuda se referă la legământ şi sunt legaţi direct de cei 2300 de ani, deoarece s-au împlinit la aceeaşi dată, dar sunt în legătură şi cu Maleahi 3, deoarece Maleahi 3 Îl identifică pe Hristos ca fiind Solul Legământului, care vine deodată în templul Său în 22 octombrie, 1844, pentru a face legământul. Cei 2520 de ani pentru Iuda scot în evidenţă legământul, iar cei 2520 de ani pentru Israel scot în evidenţă călcarea în picioare săvârşită de cele două puteri pustiitoare (păgânismul şi papalitatea). Când a venit deodată în templul Său în 22 octombrie, 1844, Solul Legământului a trebuit mai întâi să zidească templul. În Ioan, El a spus că îi vor trebui trei zile să facă lucrul acesta, dar acolo vorbeşte despre trupul Său (în timp ce reprezintă simultan istoria venirii celor trei solii îngereşti, asemenea celor trei zile). În Ioan 2,20, iudeii I-au spus lui Hristos că au fost necesari 46 de ani pentru a construi templul, iar din 1798, când s-a încheiat prima perioadă de 2520 de ani, până în 1844, când s-a încheiat a doua perioadă de 2520 de ani, sunt 46 de ani. În acea perioadă, Hristos a zidit templul milleriţilor, în care a venit deodată şi a intrat în legământ cu ei, în 22 octombrie, 1844. Observaţi următoarele: „De aceea ascultaţi Cuvântul Domnului, batjocoritorilor, care stăpâniţi peste poporul acesta din Ierusalim! Pentru că ziceţi: ‘Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu locuinţa morţilor: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna!’ De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă’” (Isaia 28,14-16). Cu privire la aceste patru verste se poate spune mult. Îngăduiţi-mi le prelucrez puţin: „De aceea ascultaţi Cuvântul Domnului, batjocoritorilor, care stăpâniţi (conducerea) peste poporul acesta din Ierusalim (Biserica Adventistă de Ziua a Page 27 of 30

IUNIE 2010 Şaptea, vezi Mărturii, vol.5, p.211)! Pentru că ziceţi: ‘Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu locuinţa morţilor: când va trece urgia apelor năvălitoare (pedeapsa legii duminicale), nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna!’ De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Iată, pun ca temelie în Sion (Israelul spiritual modern: adventismul) o piatră, o piatră încercată (adevărurile prezentate în hărţile din 1843 şi 1850), o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă’” (Isaia 28,14-16). Lucrul pe care vreau să-l subliniez este că, aici, Hristos este identificat ca fiind piatra din capul unghiului şi temelia. Observaţi cum spune Petru: „Dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul. Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. „Căci este scris în Scriptură: ‘Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine’. Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, ‘piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului’; şi ‘o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere’. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi. „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării” (1 Petru 2,3-12). Aceste două pasaje vorbesc despre poporul legământului lui Dumnezeu. Observaţi următoarele: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel” (Exod 19,5.6). Pentru a intra în legământ cu Dumnezeu, poporul Său este identificat ca fiind o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Când a scris aceste cuvinte, Petru s-a referit la legământul pe care Dumnezeu îl făcea cu biserica creştină timpurie, dar indica şi spre viitor, spre istoria milleriţilor şi a celor 144000 (deoarece Domnul a intrat în legământ cu adventismul în 1884 şi intră în legământ cu cei 144000 la sfârşitul lumii). Observaţi din nou pasajul din Petru: Page 28 of 30

IUNIE 2010 „Dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul (În Apocalipsa 10,8-10, Ioan ia cărticica, o mănâncă şi vede că Domnul este bun. Cei 144000, de asemenea, trebuie să mănânce o cărticică. Ioan a venit la înger, despre care Ellen White ne spune că nu era altul decât Isus Hristos, care este piatra cea vie la care se referă Petru). Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, (Ioan îi reprezintă pe milleriţi şi pe cei 144000) ca nişte pietre vii, sunteţi

zidiţi (din 1798 până în 1844) ca să fiţi o casă duhovnicească (pentru ca Solul
Legământului din Maleahi 3 să poată veni deodată în templul Său – casa duhovnicească tocmai zidită – şi să facă un legământ cu ei), o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. „Căci este scris în Scriptură: ‘Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului (care în conformitate cu Isaia este temelia, adică adevărurile aflate în hărţile din 1843 şi 1850), aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El (adevărurile aflate în hărţile din 1843 şi 1850), nu va fi dat de ruşine’. Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut (adevărurile aflate în hărţile din 1843 şi 1850)! Dar pentru cei necredincioşi, ‘piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului’; şi ‘o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere’. Ei (cei care resping adevărurile aflate în hărţile din 1843 şi 1850, atât în istoria millerită, cât şi în istoria celor 144000) se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi. „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată. Pe voi, care odinioară nu eraţi un popor (înainte de 1844 şi înainte de legământul făcut cu cei 144000, adică în 11 septembrie), dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare . „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării” (1 Petru 2,3-12).
Maleahi 3 s-a împlinit în 22 octombrie, 1844 şi marchează legământul dintre Hristos şi poporul pe care l-a format între anii 1798 şi 1844 spre a intra împreună cu El în sfânta sfintelor, dar Maleahi 3 are legătură directă cu cei 2520 de ani, aşa cum Matei 25 este în legătură cu Habacuc 2 şi cu Ezechiel 12. Legătura logică dintre cei 2520 de ani şi 2300 de ani este ermetică, dar cei 2520 de ani aflaţi în legătură cu Maleahi 3, care s-au împlinit în acelaşi timp, în 22 octombrie, 1844, nu se referă doar la adevărul legământului, ci şi la călcarea în picioare a sfântului locaş şi a oştirii, aşa cum este reprezentat de prima perioadă de 2520 de ani pentru împărăţia de nord. Între călcarea în picioare şi curăţirea sanctuarului este o legătură directă şi, din acest motiv, între desfiinţarea necurmatului şi curăţirea sanctuarului este o legătură logică directă. Prin urmare, există o legătură logică şi specifică a înlăturării păgânismului, care constituie o parte a înţelegerii curăţirii sanctuarului. Acestea sunt legate atât la nivel logic, cât şi la nivel profetic. Sper că poţi să urmăreşti această prezentare complicată.

Page 29 of 30

IUNIE 2010
Jeff Pippenger

sandor_szekelyhidi

0733.773.030

0261.754.321

Page 30 of 30