You are on page 1of 32

Volumul 15, nr.

2, februarie 2011

Păstorii falşi
Early Writings, p.15 „Fiecare dintre grupările aflate în mijlocul credincioşilor adventişti are puţin adevăr, dar Dumnezeu le-a dat toate aceste adevăruri copiilor Săi care sunt procesul de pregătire pentru ziua cercetării lui Dumnezeu. De asemenea, El le-a dat adevăruri pe care niciuna dintre aceste grupări nu le cunosc şi nici nu le vor înţelege. Lucrurile care sunt pecetluite pentru aceste grupări le-au fost descoperite de Domnul acelor care le vor vedea şi vor fi pregătiţi să le înţeleagă. Dacă are de transmis o lumină nouă, Dumnezeu îi va face pe cei iubiţi ai Lui să o înţeleagă, fără ca mintea lor să aibă nevoie să fie iluminată prin ascultarea acelora care se află în întunericul ideilor false. Mi-a fost arătată necesitatea ca aceia care cred că noi avem ultima solie a harului să fie separaţi de aceia care adoptă zi de zi noi idei false. Am văzut că nici tinerii, nici cei în vârstă nu trebuie să participe la adunările lor, deoarece este greşit să-i încurajeze în felul acesta în prezentarea unor idei false care sunt ca o otravă pentru suflet şi a unor învăţături care constituie nişte porunci omeneşti. Influenţa unor astfel de adunări nu este bună. Dacă Dumnezeu ne-a eliberat dintrun asemenea întuneric şi minciună, noi ar trebui să rămânem neclintiţi în libertatea în care ne-a adus El şi să ne bucurăm de adevăr. Lui Dumnezeu nu-I place când noi mergem să ascultăm idei false, fără a fi obligaţi să facem lucrul acesta, deoarece, dacă nu suntem trimişi de El la acele adunări unde ideile false le sunt impuse oamenilor prin puterea voinţei, Dumnezeu nu ne va păzi. Îngerii vor înceta să vegheze asupra noastră, iar noi vom fi lăsaţi în voia loviturilor vrăjmaşului spre a fi amăgiţi şi slăbiţi de el şi de puterea îngerilor lui răi, iar lumina din jurul nostru va ajunge să fie invadată de întuneric. [3]

Jeff, În timp ce studiam Isaia 23 astăzi, am citit despre Tir, în Comentariile biblice, şi am descoperit că, în 1291, Tirul a fost nimicit aproape în întregime de sarazini (trâmbiţa a cincia). M-am gândit că este semnificativ faptul că Isaia 23 ne spune că istoria aceea se va Page 1 of 32

repeta. Citeşte articolul din Dicţionarul biblic. Aceasta este doar încă o mărturie cu privire la faptul că vântul de la răsărit este islamul. Frate Jeff, veacurilor: „Timp de şapte ani, un om a mers continuu încolo şi încoace pe străzile Ierusalimului, declarând nenorocirile care urmau să vină asupra cetăţii. Zi şi noapte, el a repetat cu o voce funebră: ‘Un glas de la răsărit! Un glas de la apus! Un glas din cele patru vânturi! Un glas împotriva Ierusalimului şi împotriva templului! Un glas împotriva mirilor şi mireselor! Un glas împotriva întregului popor!” – Tragedia veacurilor, p.30. Ce ai vrut să spui prin declaraţia că acei copii de la răsărit au fost reprezentaţi în timpul lui Hristos şi are aceasta o legătură cu cele patru vânturi de aici? Fratele LO-CA. BA-CA.

Când am fost în Delano, ai menţionat că acei copii de la răsărit au fost

reprezentaţi în timpul lui Hristos. Am văzut următoarele în primul capitol din Tragedia

Frate LO, Magii erau de la răsărit şi au fost conduşi la copilul Isus de către steaua care era împlinirea făgăduinţei din profeţia lui Balaam. Aceştia reprezintă ce doi martori (profeţia lui Balaam şi magii de la răsărit) cu privire la faptul că islamul este reprezentat la naşterea lui Hristos. Contextul în care este relatată istoria de asemenea scoate în evidenţă un „semn”, deoarece steaua de la răsărit a fost semnul pe care trebuiau să-l urmeze magii. Islamul marchează sosirea ploii târzii, care este semnul pe care oamenii înţelepţi din zilele noastre trebuie să-l urmeze asemenea magilor de atunci. Cele două referiri la islam (Balaam şi răsăritul) identifică începutul poporului Israel, deoarece Balaam ajunge să fie o parte din istorie, tocmai când Israelul din vechime intră în Ţara făgăduită, iar magii ajung să fie o parte din istoria lui Hristos pentru a asigura banii necesari ca Hristos să poată merge în Egipt, în scopul de a putea fi un tip al începuturilor Israelului din vechime, care a traversat Marea Roşie. Ambele referiri au legătură cu o robie şi o eliberare, care sunt marcate fie de apele Mării Roşii, fie de apele Iordanului. Aşa cum Iosif a fost dus într-un loc sigur de negustorii ismaeliţi la începutul robiei lui Israel, tot astfel magii de la răsărit au oferit banii pentru ca Hristos să fie dus într-un loc sigur. În orice caz, mai sunt multe de spus despre islam în istoria lui Hristos, dar sper că înţelegi logica. Islamul este consemnat în profeţie, atunci când este reţinut şi împiedicat, întocmai cum spune Ellen White, când vorbeşte despre „calul înfuriat” ca fiind cele patru vânturi ale războiului. Page 2 of 32

„Îngerii ţin cele patru vânturi, care sunt reprezentate de un cal înfuriat ce încearcă să rupă legăturile şi să alerge pe suprafaţa pământului, aducând nimicirea şi moartea în calea lui”. – Manuscris Releases, vol.20, p.217. Caii reprezintă simbolic islamul, fie că este vorba despre măgarul sălbatic din Arabia, din Geneza 16,12, fie despre caii de luptă din Apocalipsa 9. Când urma să fie răstignit, Hristos şi-a trimis ucenicii să dezlege şi să aducă măgarul pe care avea să intre călare în Ierusalim. „Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, în spre muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, şi le-a zis: ‘Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite’. Dar toate aceste lucruri [4] s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ‘Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe’. Ucenicii s-au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra” (Matei 21,1-7). Măgăruşul şi măgăriţa au fost un semn şi întreaga scenă se bazează pe cuvântul profetic al lui Dumnezeu. Hristos vine la Ierusalim în timpul judecăţii celor vii, călărind un măgăruş care reprezintă un mesaj. – Jeff. Salut Jeff, Am vizionat una dintre predicile tale. Ai spus că vremea neamurilor s-a RJ-Internet

încheiat în 1844, şi nu în 1798. Poţi să îmi trimiţi ceva cu privire la acest subiect? Eu înţeleg asemenea lui Edson că s-a încheiat în 1798. Mulţumesc. –

Dragă RJ, Eu nu am spus că vremea neamurilor s-a încheiat (sau cel puţin nu am vrut să spun vremea neamurilor, dacă am spus cu adevărat). Am spus că este aşa cum declară Biblia. Adică sunt „vremurile” neamurilor, nu „vremea” neamurilor. Cele două profeţii de 2520 de ani sunt „vremurile” (la plural) neamurilor. Una dintre acele profeţii se încheie în 1798, iar cealaltă în 1844. Eu înţeleg la fel ca Edson şi Miller. Amândoi au înţeles cele două perioade de 2520, dar numai una dintre ele a fost subiectul profeţiei pe care trebuiau să o predice. Miller a spus că erau 2520 de ani cu privire la Împărăţia lui Iuda, care s-au încheiat în 1844, iar Edson a considerat că trebuia să fie scos în evidenţă faptul că erau 2520 de ani cu privire la Împărăţia de Nord a Israelului, care s-au încheiat în 1798. Eu cred că amândoi

Page 3 of 32

au avut dreptate, când au recunoscut împlinirea sudică şi nordică a profeţiilor, dar consider că noi trebuie să prezentăm ambele profeţii.

Page 4 of 32

Un apel către biserica laodiceană Partea a doua: Hiram Edson, The Advent Review Extra, septembrie, 1850

Din nou, necredinţa manifestată de iudei prin respingerea Primei Veniri şi judecăţile care au urmat prin nimicirea cetăţii şi a templului reflectă necredinţa bisericilor oficiale care resping A Doua Venire şi cele şapte plăgi ce urmează a fi revărsate asupra Babilonului. Acum, putem să înţelegem semnificaţia cuvintelor Mântuitorului, ca răspuns la întrebarea: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Vedem cu claritate că una este un simbol, sau un exemplu al celeilalte. Deşi a fost necesar pentru creştini, la nimicirea Ierusalimului, să se roage ca fuga lor să nu fie nici iarna, nici într-o zi de Sabat, totuşi evenimentul acesta se află printre lucrurile despre care se spune: „Ce a fost, va mai fi”. Vedem că îndrumările date de Mântuitorul nostru ca răspuns la întrebarea de mai sus se aplică într-o modalitate mai precisă la ‘ziua când Se va arăta Fiul omului’ şi la ‘timpul de necaz cum n-a mai fost’, decât la nimicirea Ierusalimului. ‘Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului’. [6] ‘Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma’. Vezi Luca 17,20-37. Acestea de asemenea au fost exemple ale sfârşitului lumii. ‘Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului’. ‘În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, şi îşi va avea vasele în casă, să nu se pogoare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot. Oricine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde; şi oricine o va pierde, o va găsi. Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat’. Compară cu Ezechiel 7,16. Aceste lucruri se vor întâmpla în timpul strâmtorării lui Iacov. ‘Vai! căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea’. Vezi Ieremia 30,6-7. Aceste lucruri se vor întâmpla, când chipul fiarei va vorbi şi va face pe mulţi din cei ce nu se vor închina chipului să fie omorâţi. Acesta va fi ‘ceasul ispitirii care va veni asupra întregii lumi spre a-i încerca pe cei ce locuiesc pe faţa pământului’. Atunci va trebui să ne rugăm ca ‘fuga noastră să nu fie nici iarna, nici într-o zi de Sabat’. Page 5 of 32

Poate că unii ar fi dispuşi să restrângă aceste declaraţii la zilele persecuţiei papale, deoarece Matei spune: „De aceea, când veţi vedea ‘urâciunea pustiirii’, despre care a vorbit proorocul Daniel, ‘aşezată în locul sfânt’”, etc. şi de asemenea, pentru că el spune: „Îndată după acele zile de necaz, etc.” Iar Marcu spune: „Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer”, etc. Deoarece soarele şi luna s-au întunecat în 1780 şi stelele au căzut în 1833, necazul care a avut loc chiar înainte de aceste semne a fost persecuţia papală. Domnul Isus a recunoscut foarte bine continuitatea şi obligativitate Sabatului Sfânt de-a lungul timpului, chiar până în zilele necazului papal. Cu siguranţă, Isus nu ar fi putut să îi înveţe pe ucenicii Lui din zilele persecuţiei papale să se roage ca fuga lor să nu fie într-o zi de Sabat, ca nu cumva iudeii să-i împiedice să fugă în Sabat, aşa cum spun unii. La data aceea, iudeii erau deja împrăştiaţi printre popoare şi au fost uneori sclavi. Continuitatea şi obligativitatea Sabatului este recunoscută de Mântuitorul nostru cu claritate până la sfârşitul lumii, chiar până în zilele strâmtorării lui Iacov. În timpul strâmtorării lui Iacov, în marea zi a Domnului, trebuie să reacţionăm la semnele din soare, lună şi stele. Ioel spune cu claritate că întunecarea soarelui, a lunii şi a stelelor va fi cândva în viitor. Vezi Ioel 2,10-11; 3,15-16; Isaia 8,9-10; Ezechiel 32,7-8. Prin urmare, înţelegem că „ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face”, chiar până la ultima perioadă de la sfârşitul lumii. Nu am spaţiul necesar pentru a aborda toate obiecţiunile cu privire la Sabat, cum ar fi Coloseni 2,14-17; 2 Corinteni 3,7-15 şi Romani 14. Pentru un răspuns la aceste obiecţiuni şi la altele presupuse, trebuie să vă recomand broşura fratelui James White, Present Truth, Nr.1, sau răspunsul lui la articolul lui Joseph Marsh – Sabatul zilei a şaptea abolit. El a răspuns clar şi mulţumitor la aceste obiecţiuni pentru fiecare persoană sinceră care caută stăruitor adevărul. „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”. – Maleahi 4,5. Isus a zis: „Este adevărat [7] că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile”. În zilele din urmă, lucrarea lui Ilie este aceea de a reface, de a „ridica din nou temeliile străbune”, de a repara spărtura făcută în Legea lui Dumnezeu şi de a restabili adevărata închinare la adevăratul Dumnezeu. Aceia care sunt angajaţi în lucrarea aceasta de refacere îl reprezintă pe Ilie, care trebuia să preceadă A Doua Venire, asemenea lui Ioan Botezătorul care a mers înaintea lui Isus în spiritul şi puterea lui Ilie la Prima Venire.

Page 6 of 32

Îngăduiţi-mi aici să vă atrag atenţia la câteva dintre punctele cele mai importante din istoria foarte interesantă a lui Ilie, în zilele lui Ahab şi ale soţiei sale Izabela. Istoria aceasta constituie unul dintre lucrurile cele mai importante din vechime, pe care trebuie să ni le amintim, deoarece declară încă din vremuri străvechi lucrurile care se împlinesc acum. Vă rog să citiţi întreaga relatare din 1 Regi 16,29 până la capitolul 22 şi, de asemenea, 2 Regi capitolele 2, 3, 9 şi 10. Comparaţi 1 Regi 16,31-34 cu Deutronom 7,3-4 şi Iosua 6,26. Ahab a făcut mai rău decât toţi cei ce au fost înainte de el. Acesta este un exemplu al nelegiuirii de la sfârşitul lumii, fiind mai rea decât tot ce a fost înainte. Izabela, soţia lui Ahab, este un simbol, sau un exemplu al Bisericii Catolice. Vezi Apocalipsa 2,20. Izabela a fost aruncată în cele din urmă de la etajul casei şi a fost călcată în picioare de cai, aşa că nu s-au mai găsit din ea decât ţeasta capului, picioarele şi palmele mâinilor, iar sângele ei ţâşnit pe zid şi pe cai şi hoitul ei a fost aruncat ca gunoiul de pe faţa ogoarelor. Aceasta este o reprezentare izbitoare a tainei Babilonului, Izabela din zilele din urmă, care este pe punctul să fie doborâtă şi zdrobită în teascul mâniei lui Dumnezeu. – Izabela a ucis toţi profeţii Domnului, cu excepţia lui Ilie. Tot aşa, Izabela, Biserica Catolică, a ucis milioane de creştini. Balaam a fost un vrăjitor care folosea descântece şi era căutat de împăraţi pentru a-i binecuvânta şi pentru a-i blestema pe vrăjmaşii lor. Vezi Numeri 22,6-7. El pare a fi un simbol, sau un exemplu al papei, care a îndeplinit rolul lui Balaam, binecuvântând şi blestemând. El a pretins că este locţiitorul lui Dumnezeu pe pământ. Ca o dovadă că Balaam este un exemplu al papei, citeşte Apocalipsa 2,14. În textul acesta, susţinerea „învăţăturii lui Balaam” este o referire la doctrina Bisericii Catolice. În conformitate cu Cartea Dreptului (vezi Iosua 10,13), Iane şi Iambre au fost cei doi fii ai lui Balaam. El a fost prezent când i s-au împotrivit lui Moise. Ei au exercitat aceeaşi putere vrăjitorească a tatălui lor Balaam. L-au amăgit pe faraon şi pe egipteni, prin intermediul acelor minuni pe care aveau puterea să le facă. „Ce a fost, va mai fi”. Acesta este un exemplu al celor fiarei cu două coarne [Apocalipsa 13,11-18], care „a lucrat cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor”. „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni” (2 Timotei 3,19) Page 7 of 32

Închinătorii lui Balaam au făcut un chip cioplit care să îl înlocuiască. Tot aşa fiara cu două coarne îi va determina pe locuitorii pământului să facă un chip fiarei celei dintâi, care fusese înaintea ei. Cei care se închină fiarei şi chipului ei ar putea fi numiţi pe bună dreptate închinătorii lui Balaam şi închinătorii lui Baal. Ilie a profetizat înaintea lui Ahab că [8] „în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu. Atunci, Domnul i-a zis lui Ilie: „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului”. În Samaria a fost o foamete mare. Acesta a fost un exemplu al proclamării venirii Domnului până în 1844. De la data aceea şi până în 1848, trei ani şi jumătate, cei din poporul lui Dumnezeu au fost ascunşi şi călcaţi în picioare, îngropaţi în gunoi, monede false, praf şi murdărie, aşa cum a văzut fratele Miller în visul lui. Şi în ţară a fost o foamete mare. „Nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului” (Amos 8,11). Nu a fost nici rouă, nici ploaie a Duhului Sfânt. Publicaţiile religioase erau pline de articole cu titlul „Foametea spirituală” şi „O mare secetă spirituală”, etc. În timp ce Ilie era ascuns lângă Iordan, poporul credea că a murit. Tot aşa, după 1844, a fost ţinută predica funerară a millerismului şi mulţi au presupus că millerismul a murit. Totuşi, Domnul i-a zis lui Ilie: „Du-te, şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab”. Ca urmare, la sfârşitul celor trei ani şi jumătate, „Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab”. Tot aşa, în 1848, Cuvântul Domnului, aflat în solia sigilării vestite de îngerul al treilea a venit la poporul lui Dumnezeu cu mai multă claritate, după ce acesta fusese ascuns în pustie timp de trei ani şi jumătate. Îngerul a venit de la răsărit, având pecetea viului Dumnezeu, chiar din direcţia în care Ilie a mers să se ascundă în faţa Iordanului. Da, în 1848, lumina ultimului adevăr pecetluitor al lui Dumnezeu a început să cadă peste biserica risipită. Ea a început să răsară din pustie, asemenea dimineţii, apoi să fie curată ca luna şi apoi să fie strălucitoare ca soarele. Ea este menită să primească „putere asupra popoarelor” şi să fie „cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor”. Vezi Cântarea cântărilor 3,6; 8,5 şi 6,10. Totuşi, când Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab, acesta a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” Tot aşa, acum, când noi îndemnăm la păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, suntem acuzaţi că nenorocim pe Israel, că semănăm discordie şi cauzăm dezbinare, etc. Unele remarci de felul acesta au apărut în Advent Herald şi Advent Harbinger.

Page 8 of 32

Predicatorul adventist cel mai de seamă din vestul Canadei i-a zis fratelui Holt, când am fost acolo, astfel: „Aş dori să nu fi prezentat subiectul acesta aici (referindu-se la subiectul Sabatului), deoarece îmi va da aşa de mult de LUCRU şi NECAZ”. Totuşi, noi le răspundem în cuvintele adresate de Ilie lui Ahab. Nu noi nenorocim pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi l-aţi urmat pe Balaam” (papa). Mesajul lui Ilie, când a venit din pustie, a fost cu privire la poruncile lui Dumnezeu. Lucrarea lui a fost aceea de a restabili păzirea poruncilor Domnului care erau legate de adevărata închinare. Când ne aducem aminte de aceste lucruri din vechime, care declară sfârşitul încă din vremurile străvechi şi lucrurile care se împlinesc acum, aflăm care este poziţia noastră actuală, datoria noastră şi lucrarea ce se află în faţa noastră. Când contemplu subiectul acesta, sunt determinat să exclam: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” Totuşi, când a chemat poporul laolaltă, Ilie le-a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” [9] Aşadar, să ne întoarcem la 1844, înainte ca subiectul Sabatului să apară în mijlocul nostru. Pe vremea aceea, majoritatea dintre noi consideram că duminica este sfântă şi îi priveam cu oroare religioasă pe aceia care o călcau? De ce aţi considerat-o a fi o zi sfântă? Eu răspund, pentru că porunca a patra din Decalog vă cerea să vă aduceţi aminte de ziua Sabatului şi să o sfinţiţi. Dar când a apărut subiectul Sabatului, în loc să păşească la spărtură şi să o repare, aşa încât casa lui Israel să reziste în lupta pentru ziua Domnului, conducătorii voştri au început să încerce să dovedească faptul că Isus Hristos şi apostolii au respectat prima zi a săptămânii ca fiind sfântă, şi nu Sabatul Bibliei. Totuşi, după ce au fost alungaţi din acest refugiu fals, următoarea lor soluţie a fost aceea de a se adăposti sub zidul declaraţiei că nu există niciun Sabat, pe care l-au clădit ei înşişi şi l-au tencuit cu var nestins „şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvântul lor” [poziţia că nu există Sabat].

Page 9 of 32

Cu toate acestea, dacă nu vă grăbiţi să scăpaţi din acest adăpost fals, furtuna mâniei arzătoare a lui Iehova vă va nimici foarte curând, deoarece nu va nimici numai zidul, ci şi pe aceia care l-au clădit şi l-au tencuit cu var nestins. Vezi Ezechiel 8. Cele două picioare de care şchipătaţi sunt Sabatul Sfânt al lui Dumnezeu şi duminica papei. Voi nu sunteţi nici de o parte, nici de cealaltă – nu Îl urmaţi nici pe Dumnezeu, păzind Sabatul Său, nici pe Balaam, considerând duminica papei ca fiind sfântă. Voi nu sunteţi nici reci, nici în clocot, ci căldicei, crezând că sunteţi bogaţi, v-aţi îmbogăţit şi nu duceţi lipsă de nimic, şi nu ştiţi că sunteţi nenorociţi, săraci, orbi şi goi. Cum trăieşte Domnul, aşa să trăiască sufletul vostru, pentru că nu este nici siguranţă, nici mântuire în locul în care vă aflaţi. Dacă rămâneţi în locul acesta, în conformitate cu solia Martorului credincios şi adevărat, El vă va vărsa din gura Lui. Oh! După ce aţi ajuns atât de departe, vreţi să vă opriţi înainte de a intra în împărăţie? Despărţiţi-vă de terenul fermecat. Cu inimile pline de simpatie, vă spunem asemenea lui Moise: „Vino cu noi şi îţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel”. Dar noi nu putem să facem niciun compromis cu voi. Dumnezeu a interzis lucrul acesta. Vezi Ieremia 15,19-21. Ilie a dorit să pună la încercare adevărul misiunii lui şi le-a cerut să aducă doi viţei, pregătind o jertfă, şi să pună lemnele şi jertfa în ordine, dar să nu pună niciun foc, ci să îl cheme pe Baal. Apoi, el urma să cheme Numele Domnului, iar Dumnezeul care va răspunde prin foc va fi cel adevărat. Ei au pregătit jertfa, iar profeţii lui Baal l-au chemat pe Baal de dimineaţa, până seara. Apoi, Ilie şi-a bătut joc de ei şi a zis: „Strigaţi mai tare”, el este un Dumnezeu, poate că vorbeşte, poate că este într-o călătorie, poate că doarme şi trebuie să fie trezit. Iar ei au strigat cu putere şi şi-au făcut tăieturi, spunând: „O, Baal, auzi-ne”. Dar nu a venit niciun răspuns. Când a venit vremea jertfei de seară, Ilie a chemat poporul la el şi a reparat altarul Domnului, care fusese dărâmat, a săpat un şanţ în jurul altarului şi a pus lemnul şi jertfa. Apoi, le-a spus să aducă patru găleţi cu apă şi să le verse peste jertfa de ardere de tot şi peste lemn. Ei au făcut acest lucru de două ori şi de trei ori, vărsând doisprezece găleţi cu apă, iar apa a curs de pe altar şi a umplut şanţul. Apoi, Ilie s-a rugat, zicând: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, [10] că eu sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!” Page 10 of 32

„Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: ‘Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” Aici, Ilie şi-a încheiat mesajul şi lucrarea de restabilire a poruncilor lui Dumnezeu, întorcând inima unei rămăşiţe pentru a-L urma pe Dumnezeu în păzirea poruncilor. El a dovedit prin foc faptul că lucrarea şi mesajul lui erau de la Dumnezeu. Focul este un exemplu al lucrării fiecărui slujitor al lui Dumnezeu, care va fi încercat prin foc la sfârşitul lumii. Aşa cum ne învaţă Pavel, „lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia”. Apoi, Ilie s-a rugat de şapte ori pentru ca Domnul să trimită ploaie. Mai întâi, a fost un nor ca o palmă de om, iar după aceea cerul s-a acoperit de nori negri şi a fost o ploaie mare. Ahab a alergat la Izreel, „şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel”. Acesta a fost un simbol al zilei celei mare a Domnului. „Căci mare va fi ziua lui Izreel” (Osea 1,11). Ploaia care a fost trimisă ca răspuns la rugăciunea lui Ilie era un simbol, sau un exemplu al ploii târzii, timpul de înviorare de la faţa Domnului, care va veni peste cei ce alcătuiesc rămăşiţa, chiar înainte de a ajunge la ziua Domnului, spre a-i pregăti să suporte timpul de necaz. După ce a intrat în Izreel (un simbol al intrării în ziua cea mare a Domnului), Ahab i-a spus lui Izabela ce făcuse Ilie, faptul că întorsese inima poporului de la Balaam pentru a-L urma pe Domnul în păzirea poruncilor Sale şi îi ucisese pe profeţii lui Baal. Atunci, Izabela a trimis un sol la Ilie, spunând: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei”. Aşadar, aici este un decret al lui Izabela, care spunea că Ilie trebuie să fie omorât. Atunci, Ilie „a fugit ca să-şi salveze viaţa” şi a ajuns în pustie, scăpând din mâna lui Izabela. Acesta este un exemplu al decretului lui Izabela, chipul fiarei, care va vorbi şi va face aşa, încât toţi cei ce nu se vor închina chipului să fie omorâţi. Lucrul acesta se va întâmpla în ziua cea mare a lui Izreel, sau în ziua Domnului. După cum Ilie a trebuit să fugă spre a-şi salva viaţa, tot astfel ei vor trebui să fugă. Acesta este timpul la care se referă Isus, când spune: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat”. „În ziua aceea, (când Se va arăta Fiul omului) cine va fi pe acoperişul casei şi îşi va avea vasele în casă să Page 11 of 32

nu se pogoare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot. Oricine va căuta să-şi scape viaţa [acceptând să se închine chipului fiarei], o va pierde [pentru că va bea vinul mâniei lui Dumnezeu în ultimele şapte plăgi]; şi oricine o va pierde [aşa cum au făcut Daniel şi cei trei tineri], o va găsi [deoarece viaţa le va fi ocrotită]. Unii ne spun că trebuie să ne supunem autorităţilor. Noi vrem să facem acest lucru. Decretul lui Darius a fost acela ca, timp de treizeci de zile, toţi oamenii să [11] înceteze să se roage oricărui Dumnezeu, în afară de împăratul Darius, sau vor fi aruncaţi în groapa cu lei. Daniel a preferat să fie aruncat în groapă. Decretul lui Nebucadneţar a fost ca toţi să se închine înaintea chipului pe care îl ridicase el, sau să fie aruncaţi în cuptorul aprins. Cei trei tineri evrei au preferat cuptorul. În felul acesta au fost ei supuşi autorităţilor. Chipul şi decretul au fost doar un exemplu al chipului fiarei şi al decretului ca toţi aceia care nu se vor închina chipului să fie omorâţi. „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face”. Totuşi, Isus a zis: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat”. Şi doi vor fi la râşniţă, doi la câmp; unul va luat, unul va fi lăsat. Acesta va fi timpul strâmtorării lui Iacov, aşa cum a fost timpul lui Ilie, când a fugit de mâna lui Izabela în pustie şi a stat sub ienupăr, dorindu-şi să moară. Când a adormit, îngerul l-a atins şi i-a spus: „Scoală-te şi mănâncă”, iar el s-a sculat, a mâncat şi, cu puterea acelei hrane, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la Horeb, muntele lui Dumnezeu. Aici, Ilie a văzut munţii spulberaţi, stâncile zdrobite în bucăţi şi un mare cutremur, etc. Acesta este un exemplu al venirii noastre, nu la Horebul care poate fi atins şi care este ars şi înnegrit, ci aşa cum spune Pavel, voi trebuie să veniţi la Muntele Sion şi la cetatea viului Dumnezeu, Ierusalimul ceresc, unde vom auzi vocea lui Dumnezeu, când El va „striga din Sion şi Îşi va ridica glasul din Ierusalim” şi va zgudui cerul şi pământul. Atunci, Domnul i-a zis lui Ilie: „Du-te şi unge-i pe Hazael, Iehu şi Elise”. Scopul acestei ungeri a fost ca ei să ucidă toată casa lui Ahab şi Izabela şi pe toţi profeţii şi închinătorii lui Baal şi să dărâme chipul şi casa lui Baal, nimicindu-l pe Baal din mijlocul lui Israel. Lucrarea acesta a fost îndeplinită în Izreel. Vezi 2 Regi 9,6-10.30-37; 10,1-38. Acesta a fost un exemplu izbitor al ungerii sfinţilor [Isaia 10,26-27] şi al primirii stăpânirii asupra neamurilor”. „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu”. Apocalipsa 2,26-27. Page 12 of 32

Furia lui Iehu este doar un exemplu al furiei ce va fi manifestată în marea zi a mâniei Domnului. De asemenea, Domnul i-a zis lui Ilie că îi păstrase pentru Sine „pe toţi cei care nu îşi plecaseră genunchii înaintea lui Baal”. Aceştia au fost un exemplu al celor ce nu se închină acum fiarei şi chipului ei. „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face”. – Hiram Edson, The Advent Review Extra, septembrie, 1850, partea a doua. (se va continua).

Uşurătate şi nesăbuinţă: Un apel din toată inima adresat poporului profeţiei
Sunt pe punctul de a începe să prezint un subiect cu privire la care sunt destul de îngrijorat. De asemenea, îmi dau seama că încercarea de a trata acest subiect în mijlocul adventiştilor de orice tip înseamnă o expunere la atacuri mai batjocoritoare şi mai revoltătoare, decât cele pe care le-a stârnit orice alt subiect pe care le-am prezentat. Se pare că pentru adventiştii obişnuiţi nu este nimic mai ofensator, decât faptul a susţine că trebuie să înceteze să glumească, să vorbească neatent, sau să ridiculizeze. [12] Însuşi faptul că se supără şi se înfurie constituie pentru mine un semn foarte rău. Vă spun adevărul că, ori de câte ori am comentat cu privire la subiectul acesta, fără excepţie, am întâmpinat un zid de răspunsuri care exprimau furie şi supărare. Prin urmare, chiar de la începutul acestui articol, mă voi ocupa de câteva dintre obiecţiunile cele mai obişnuite. În general, prima reacţie a fost un răspuns furios: „Ei bine, nu este de aşteptat să umblăm tot timpul cu o faţă lungă”. „Ei bine, este de aşteptat să fim fericiţi, iar tu eşti doar un morocănos. Dacă nu îţi place, du-te singur în altă parte”. De acord, dar oare ridiculizarea, glumele şi uşurătatea sunt realmente sinonime cu fericirea? Iar abţinerea de la vorbe neatente, ridiculizări şi conversaţii uşuratice este sinonimă cu îmbufnarea şi cu o faţă lungă? Oare nu este timpul să privim toate acestea, nu din perspectiva inimii noastre înşelătoare, ci din perspectiva lui Dumnezeu şi a îndrumărilor inspirate ale Cuvântului Său? „Noi putem avea adevărata demnitate creştină şi, în acelaşi timp, putem fi voioşi şi plăcuţi în purtarea noastră. Voioşia care nu are de a face cu uşurătatea este unul dintre harurile creştine”. – Căminul adventist, p.433. Page 13 of 32

Aici vedem cu claritate că voioşia nu depinde de uşurătate. De fapt, noi înţelegem că uşurătatea este realmente o contrafacere a voioşiei, iar creştinii nu ar trebui să împărtăşească un astfel de spirit. Fraţi şi surori, intenţionez să vă spun deschis – în cer nu vor fi conversaţii nesăbuite, ridiculizare, tachinare, sau glume ironice, iar dacă ne aşteptăm să fim acolo, trebuie să biruim acest rău acum! Noi pretindem că trăim în ultimele clipe ale timpului de probă de pe pământul acesta. Acestea sunt vremuri serioase şi solemne, care pun la încercare sufletul oamenilor şi în care pretindem că ploaia târzie cade deja, dar cum se potrivesc afirmaţiile noastre cu comportamentul nostru, atunci când nu ne aflăm în cadrul unei adunări? „Nu trebuie să încurajăm acea veselie care alungă meditaţia, nu lasă niciun timp pentru cugetare şi formează obiceiul uşurătăţii şi al vorbirii ieftine, care întristează Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi ne fac să fim nepregătiţi pentru contemplarea cerului şi a lucrurilor cereşti. Aceasta este categoria care va cauza plânsetele şi gemetele, pentru că aceia care fac parte din ea nu sunt pregătiţi pentru bucuria nobilă a cerului. Ei sunt alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu”. – Heavenly Places, p.245. Voi prezenta observaţiile făcute, când am participat recent la o adunare sfântă, unde au fost rostite de la amvon câteva dintre adevărurile cele mai solemne şi mai avansate. Ştiu că au fost ocazii în care prezenţa Duhului Sfânt s-a simţit – dar de ce nu am fost martori ai acesteia într-o măsură mai mare? Este posibil ca obiceiurile şi practicile neglijente ale acelora care se declară a fi printre cei ce îşi pregătesc un caracter care va fi sigilat să întristeze Duhul Sfânt şi să ofenseze solii sfinţi, lipsindu-ne astfel de binecuvântările pe care Cerul aşteaptă cu o dorinţă nespusă să le reverse? Dacă, aşa cum spunem, acesta este cu adevărat timpul judecăţii celor vii, atunci nu se cuvine să ne cercetăm comportamentul în lumina Zilei Ispăşirii şi să vedem dacă nu cumva sunt elemente rele, cauzate de uşurătate şi nesăbuinţă în mijlocul nostru? Fraţilor, este timpul să ne oprim exact unde suntem şi să privim bine. Eu nu obişnuiesc să particip la întruniri prea adesea şi probabil acesta este motivul pentru care unele dintre aceste lucruri îmi atrag atenţia într-o modalitate atât de clară. Uneori, sunt profund întristat, când văd conversaţii nesăbuite, râsete şi tachinări şi aşa de multă uşurătate, chiar printre solii care vin acolo spre a predica şi spre desfăşura o lucrare despre care se pretinde că este o propovăduire a Adevărului Prezent solemn. În acelaşi timp, Page 14 of 32

nu vreau [13] să las impresia că nu a existat şi un mare procent de dezbateri folositoare în acele adunări. Totuşi, binele nu scuză răul. Îmi dau seama că trebuie să am parte de prezenţa continuă a Duhului Sfânt şi de ajutorul îngerilor cereşti spre a mă face în stare să am vreo speranţă de a trăi o viaţă consecventă în Isus. Mă străduiesc să cultiv o atmosferă de rugăciune tot timpul şi, dacă mă găsesc într-o situaţie care nu conduce la o meditaţie cerească, încerc, pe cât îmi este cu putinţă, să plec de acolo repede. Când am călătorit cu un grup care mergea la această adunare sfântă, am avut intenţia să păstrez o atitudine a rugăciunii. Am simţit că, dacă doream să avem prezenţa Duhului Sfânt pe parcursul adunărilor, era important să ne străduim fiecare să-L aducem cu noi, atunci când urma să ajungem la destinaţie. Prin urmare, am simţit o tulburare spirituală reală, când am constatat că aceia din jurul meu se angajau în conversaţii nesăbuite, râsete şi tachinări reciproce pline de vorbe ieftine şi uşuratice. Vreau să scot în evidenţă aici faptul că unul dintre obiceiurile cele mai rele de a glumi pe care le văd în mijlocul adventismului este acela al tachinării; atribuindu-şi unii altora nume stupide şi încercând să glumească unii pe seama altora şi să se păcălească prin jocuri de cuvinte. Înţeleptul subliniază:
„Ca nebunul care aruncă săgeţi aprinse şi ucigătoare, aşa este omul care înşală pe aproapele său, şi apoi zice: ‘Am vrut doar să glumesc!’” (Proverbe 26,18-19).

„Veţi scuza faptele uşuratice şi nepăsătoare, spunând că au fost rezultatul neatenţiei? Oare nu este datoria creştinului de a gândi limpede? Dacă Isus este aşezat pe tronul inimii, vor alerga gândurile la voia întâmplării?” – Sfaturi pentru sănătate, p.295. Totuşi, aceste fapte sunt aşa de obişnuite în mijlocul adventiştilor, încât uneori am disperat să aud măcar o dată din partea cuiva două propoziţii, una după alta, care să constituie un adevăr temeinic şi inteligent. Ei se tachinează cu privire la trăsături fizice, se tachinează cu privire la caracteristici pe care un om cu adevărat politicos nu le-ar menţiona niciodată, se tachinează cu privire la originile etnice, se tachinează cu privire la ţările pe care le reprezintă, se tachinează cu privire la orice şi totul – iar dacă sunt mustraţi, răspund indignaţi şi aprinşi, întocmai asemenea nebunului din proverb, „ Am vrut doar să glumesc”. „Nu pot să glumesc puţin?” Ce ne-a avertizat Domnul nostru? Matei 12,36-37: Page 15 of 32

„Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit”.

Fraţilor, dacă noi trebuie să fim scoşi fără vină, sau osândiţi prin cuvintele noastre – oare nu ne aflăm pe un teren îngrozitor de mişcător, cu toată această uşurătate nesăbuită? Prin urmare, în conformitate cu observaţia mea, mi se pare că fraţii sunt mai obişnuiţi decât surorile să vorbească neatent, să ridiculizeze, să glumească şi să se angajeze într-o veselie zgomotoasă. Totuşi, surorile noastre pot să aibă obiceiurile noastre de a vorbi inutil, care pot să îl întristeze şi pe Veghetorul ceresc. Niciunul dintre noi să nu creadă că nu trebuie să vegheze asupra acelui mădular nestăpânit – limba. Totuşi, aduceţi-vă aminte că despre cei 144000 se spune că în gura lor nu s-a găsit minciună. Citatul acesta arată ceva despre importanţa unei vorbiri corecte şi controlate pentru aceia care pretind că sunt rămăşiţa. „Numai cei care au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul [14] mărturiei lor vor fi găsiţi credincioşi, fără pată sau zbârcitură, fără nicio minciună în gura lor. Noi trebuie să fim dezbrăcaţi de neprihănirea proprie şi să fim îmbrăcaţi cu haina neprihănirii lui Hristos”. – Selected Messages, cartea 2, p.380. Am văzut că unii dintre fraţi manifestă un obicei de a tachina şi de a glumi pe seama unor surori care suportă totul cu o răbdare plină de bunătate. Totuşi, cât de nepotrivit este comportamentul acesta în mijlocul celor ce alcătuiesc rămăşiţa, care nu ar trebui să batjocorească, să tachineze şi să se înjosească unii pe alţii. Faptul ca un creştin să tachineze o doamnă în felul acesta este inacceptabil în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor. Surorile noastre merită să fie tratate cu demnitate şi respect corespunzător. La fel de deplasat este ca un soţ, sau o soţie să facă glume, să tachineze sau să râdă de partenerul lor – indiferent dacă acesta este prezent sau nu! Mă întorc la situaţia în care m-am aflat în timp ce călătoream spre întrunire. Am suportat nesăbuinţa pentru o vreme, iar apoi am adresat o mustrare blândă, arătând importanţa unui spirit de rugăciune. Pentru o vreme, lucrurile s-au îndreptat. Totuşi, curând, au început treptat să revină la starea precedentă. Eu mă rugam Domnului să mustre duhurile rele care treceau evident pe la noi. I-am mustrat de două ori, iar a treia oară am adresat o mustrare foarte usturătoare, deoarece am simţit că însăşi prezenţa Duhului Sfânt se îndepărtează din mijlocul nostru. Deşi Page 16 of 32

a avut ca rezultat încetarea glumelor şi comportamentelor nesăbuite, mustrarea a creat resentimente adânci, cel puţin din partea unora din grup. De ce se întâmplă astfel, fraţilor? De ce, atunci când cineva vă cere să lăsaţi deoparte glumele, aşa încât să puteţi fi în stare să vă bucuraţi de prezenţa Duhului Sfânt şi a îngerilor, cel care mustră este tratat cu resentimente atât de aprinse, până acolo încât este tratat chiar cu ură? De ce aceia care sunt cu adevărat evlavioşi între noi constată adesea că singurătatea este de preferat, din cauza uşurătăţii şi a lipsei de bunăcuviinţă a acelora care pretind a crede Adevărul Prezent? Nu ne spune înţeleptul în Proverbe 10,19:
„Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit”.

„Noi nu ar trebui să aprobăm niciodată păcatul prin cuvintele şi faptele noastre, prin tăcerea, sau prin prezenţa noastră. Oriunde mergem trebuie să-L ducem pe Isus cu noi şi să le arătăm celorlalţi cât de preţios este Mântuitorul nostru”. – Hristos Lumina lumii, p.152. Pentru aceia care doresc cu adevărat să cultive un caracter evlavios şi, asemenea lui Enoh, să umble cu Dumnezeu, pregătindu-se pentru veşnicie, este foarte dificil să se asocieze cu aceşti oameni uşuratici şi glumeţi, fără să-şi piardă legătura cu Duhul Sfânt şi să alunece în acelaşi spirit nesăbuit. Aceasta este o capcană foarte eficientă pe care diavolul o pune pentru adventişti. Este de mirare faptul că unii fraţi care se ridică la amvon şi prezintă solii puternice despre importanţa timpului sfârşitului se coboară la adâncimile nesăbuinţei, atunci când se află în situaţiile obişnuite ale vieţii. Nu mă ţin departe de problema aceasta a combaterii frivolităţii şi nesăbuinţei în cuvinte şi comportament. Toate acestea sunt deja o mare dificultate în viaţa mea şi nu sunt imun la faptul de a prins de val. Există încă un fapt foarte serios la care trebuie să ne gândim, când suntem aşa de dornici să respingem îngrijorările celor ce vor să ne avertizeze cu privire la pericolele uşurătăţii şi neatenţiei. Cei care ne privesc îşi dau seama că noi predicăm adevăruri aşa de solemne, iar apoi văd uşurătatea nesăbuită din mijlocul nostru, atunci când nu suntem la amvon. Poate fi de mirare că ei vor respinge totul ca pe o farsă? Nu vor spune ei că, întradevăr, noi nu putem nici măcar să începem să [15] credem ce pretindem că învăţăm? Page 17 of 32

Dacă eşti un căutător al adevărului şi ai ajuns la convingerea că trebuie să cauţi călăuzire spre a afla calea către piciorul crucii, te adresezi unui pastor spre a primi îndrumare spirituală, iar el începe imediat să glumească – cum vei putea să începi să discuţi poverile adânci ale inimii tale cu o astfel de persoană? Este ştiut faptul că, îndată ce o persoană a fost făcută să râdă, este aproape imposibil să fie serioasă după aceea. „Conversaţiile noastre ar trebui să trateze lucrurile spirituale şi divine, dar au fost altfel. Dacă asocierea cu prietenii creştini este dedicată în primul rând dezvoltării minţii şi inimii, nu vor exista regrete ulterioare, iar ei pot privi înapoi spre întrevedere cu o satisfacţie plăcută. Totuşi, dacă orele sunt petrecute în conversaţii uşuratice şi lipsite de sens, iar timpul preţios este petrecut cu analizarea vieţii şi caracterului altora, relaţia de prietenie se va dovedi o sursă a răului, iar influenţa voastră va fi o mireasmă de moarte spre moarte”. – Sfaturi pentru sănătate, p.174. În timp ce mă aflam la întrunire, spiritul de neruşinare s-a manifestat uneori în modalitatea cea mai nepotrivită. Iată un exemplu la care am fost martor. Ştiam că voia lui Dumnezeu era ca aceia care participau la această întrunire să-şi cerceteze inima şi să vadă dacă existau resentimente între ei şi fraţii lor. Ştiam eu însumi că erau unele lucruri pe care trebuia să le îndrept în relaţia cu alţii şi, când am avut ocazia, am început să fac astfel. Apoi, după ce am aflat că anumiţi fraţi erau pe punctul de a pleca, mi-am dat seama că trebuia să vorbesc cu unul dintre ei şi să fiu mai deschis în recunoaşterea greşelilor şi în mărturisirile mele. M-am apropiat de el şi i-am făcut o mărturisire directă, fără a spune nimic care să stârnească curiozitatea celor ce nu cunoşteau situaţia, dar suficient pentru ca fratele să ştie ce voiam să spun. În apropiere stăteau câţiva oameni, iar când am spus aceste lucruri, a avut loc o izbucnire de râsete zgomotoase. Eu am fost uimit şi, la început, am crezut că trebuie să fie un alt motiv pentru care râdeau între ei. Totuşi, nu era aşa. Din nefericire, acest grup de aşa-zişi credincioşi ai adevărului prezent, care ştiau şi învăţau pe alţii că toţi trebuie să facem lucrul acesta – adică să ne apropiem de fraţii noştri şi să tratăm neînţelegerile între noi, printr-o mărturisire din toată inima – părea să simtă că mărturisirea aceasta era un spectacol de comedie, sau ceva de natura aceea. Nu ştiu ce să spun despre acest fel de atitudine. Când am menţionat-o cuiva care era implicat, ei s-au scuzat spunând: „Oh, a fost doar aşa de nostim”. Dar, în realitate, oare nu a fost spiritul lui Satana care a făcut un subiect de glumă din ceva atât de serios precum este Page 18 of 32

mărturisirea greşelilor? El ştie că dacă poate să menţină acest spirit uşuratic şi glumeţ, adevăratul Duh Sfânt nu poate fi prezent niciodată în nicio măsură, deoarece pocăinţa profundă pe care o generează El este în antiteză absolută cu uşurătatea şi spiritul de glumă. Oricine ar vedea izbucnirea de râsete zgomotoase care a însoţit încercarea mea de a mărturisi o greşeală ar fi înclinat să se gândească de două ori, înainte de a se expune la aceeaşi situaţie. Acolo erau făpturi nevăzute care s-au alăturat spiritului de glumă – ştiu lucrul acesta – îngerii căzuţi erau încântaţi de uşurătatea celor care au stat în apropiere în ziua aceea. Îi îndemn pe toţi să cerceteze şi să citească declaraţiile Spiritului Profetic despre unii din perioada timpurie a mişcării adventiste, când Duhul Sfânt lucra asupra inimilor, şi nu vor vedea niciun singur exemplu de râs zgomotos, ci dimpotrivă o linişte solemnă, umilirea sufletului şi plâns înaintea Domnului. Oare faptul că vedem râsul şi uşurătatea aceasta nu face parte din mişcarea charismatică falsă? [16] Această mişcare este denumită „mişcarea râsului sfânt” – dar nu există nimic sfânt în a râde de lucrurile sacre. De ce spun aceste lucruri într-o modalitate aşa de aspră? Deoarece eu cred cu adevărat că nu numai dezbinările, neînţelegerile şi calomniile împiedică revărsarea ploii timpurii şi târzii în mijlocul nostru, ci şi spiritul uşuratic şi glumele ieftine. Unii ar putea să spună: „Oh, faci caz pentru nimic”. Eu răspund aşa cum a zis David în 1 Samuel 17,29: „Oare nu este niciun motiv”? „Cei care îşi îngăduie un limbaj uşuratic, râsul şi lipsa de seriozitate, care vin dintr-o experienţă ieftină şi superficială, nu au nicio temelie reală şi solidă pentru nădejdea şi bucuria în dragostea lui Dumnezeu şi credinţa în adevăr. Spiritul jovial, nepăsător şi nesăbuit nu constituie bucuria pe care Pavel era nerăbdător să o vadă la urmaşii lui Hristos. Cei din categoria aceasta îşi petrec timpul într-o uşurătate frivolă şi excesivă. Timpul trece, sfârşitul este aproape, şi totuşi ei nu şi-au pus o temelie bună pentru timpul care va venii, aşa încât să poată nădăjdui că vor avea viaţa veşnică. Nu trebuie să încurajăm acea veselie care alungă meditaţia, nu lasă niciun timp pentru reflecţie şi duce la formarea obiceiului uşurătăţii şi al vorbirii ieftine, care întristează Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi ne face neînstare să contemplăm cerul şi lucrurile cereşti. Aceasta este categoria celor ce vor determina plânsul şi suspinele, deoarece nu sunt pregătiţi pentru bucuriile cerului. Ei sunt alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu”. – Heavenly Places, p.245. Page 19 of 32

Trebuie să spun că am plecat de la acea întrunire sfântă cu multe binecuvântări spirituale, dar şi cu o oarecare tristeţe. Vă rog să acordaţi o atenţie plină de rugăciune citatelor care urmează, deoarece cred că ele prezintă o imagine reală şi echilibrată a ceea ce trebuie să fim, dacă dorim să primim manifestări mai mari ale Duhului Sfânt asupra acestei mişcări. Fraţi şi surori, ştiu din ce ne-a descoperit Domnul în sfaturile Sale inspirate că, dacă nu ne eliberăm de spiritul acesta de nepăsare şi uşurătate, râs şi tachinări, ne vom afla în mijlocul celor ce iau parte fără băgare de seamă la parada mulţimii ce se va alătura festivalurilor şi pompei unei lumi care se miră după fiară şi primesc semnul ei. „Comportamentul sfânt al slujitorului lui Hristos ar trebui să fie o mustrare pentru cei înfumuraţi şi lipsiţi de valoare. Dragostea de adevăr şi sfinţire care se manifestă în conversaţiile voastre serioase şi cereşti îi va convinge pe ceilalţi şi îi va conduce la adevăr, iar cei din jurul vostru vor fi determinaţi să spună: ‘Dumnezeu este cu acest om al adevărului”. – Slujitorii Evangheliei, p. 251. „Să nu faceţi niciun pas înapoi. Domnul este ajutorul nostru, călăuzitorul nostru, scutul nostru şi răsplata noastră cea nespus de mare. Nu lăsaţi nepăsarea să pătrundă în experienţa voastră, ci cultivaţi voioşia, deoarece aceasta este un har deosebit. Noi nu putem să ne permitem să fim neatenţi în cuvintele şi comportamentul nostru”. – Medical Ministry, p.213. „S-ar putea să nu ştiţi niciodată în această lume ce pagubă aţi făcut unui suflet prin micile voastre acţiuni frivole, prin discuţiile voastre ieftine, prin seriozitatea voastră, ceea ce în întregime a fost nepotrivit cu credinţa voastră sfântă”. – Solii către tineret, p.213. „În indiferenţa faţă de acest subiect se află un mare pericol; nicio nesăbuinţă nu este atât de subtilă că nepăsarea şi lipsa de activitate. La fiecare pas, vedem tineri cu un caracter aşa de uşuratic. Toţi tinerii din categoria aceasta ar trebui să fie evitaţi, deoarece sunt periculoşi”. – Solii către tineret, p.267. „Umilinţa ar trebui să ia locul mândriei, seriozitatea să ia locul uşurătăţii, iar evlavia să ia locul lipsei de religiozitate şi al nepăsării”. – Mărturii, vol.4, p.582. „Mântuitorul nostru era solemn şi hotărât, dar nu era niciodată întunecat şi ursuz. Viaţa acelora care Îi urmează exemplul va fi caracterizată de hotărâre şi seriozitate. Ei vor avea simţământul unei înţelegeri profunde a răspunderii Page 20 of 32

personale. Uşurătatea şi frivolitatea vor fi reprimate, şi nu vor mai exista râsete zgomotoase sau amuzamente lipsite de bun simţ. Religia lui Hristos aduce o pace asemenea unui râu. Ea nu [17] stinge lumina bucuriei; nu alungă voioşia şi nici nu întunecă faţa luminoasă şi zâmbitoare”. – Calea către Hristos, p.120. „Dacă asocierea cu prietenii creştini este consacrată în primul rând

îmbunătăţirii minţii şi a inimii, nu vor avea loc regrete, iar ei vor putea privi înapoi, asupra întrevederii, cu satisfacţie plăcută. Dar, dacă orele sunt petrecute fără rost şi în discuţie uşuratică, iar timpul preţios este folosit spre a analiza viaţa şi caracterul altora, relaţiile prieteneşti se vor dovedi o sursă a răului, iar influenţa voastră va fi o mireasmă de moarte spre moarte. Nu-mi pot aminti cu claritate de toate persoanele din comunitatea voastră, care mi-au fost arătate, dar am văzut că mulţi au o mare lucrare de îndeplinit. Aproape toţi vorbesc prea mult şi există prea puţină meditaţie şi rugăciune”. – Mărturii, vol.2, p.186. „Unii din categoria aceasta au ca ocupaţie preferată aceea de a se angaja în conversaţii ieftine şi uşuratice. Ei au deprins şi au cultivat obiceiul acesta în unele ocazii ce ar fi trebuit să fie caracterizate de o meditaţie şi o devoţiune solemnă. Prin acest fapt, ei au manifestat o lipsă de demnitate şi nobleţe adevărată şi au pierdut respectul unor oameni inteligenţi, care nu aveau nici o cunoaştere a adevărului”. – Mărturii, vol.4, p.554.

Frate Jeff, Am studiat lecţia Şcolii de Sabat în această dimineaţă. Am fost mişcat cu privire la mesajul nostru. I-am spus lui D că pare ca o încurajare pentru mesajul nostru. „Toată puterea şi strategia lui Satana i-au avut întotdeauna ca ţintă pe aceia care căutau cu zel să contribuie la înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Deşi a fost respins adesea, el şi-a înnoit de fiecare dată atacurile. Totuşi, Satana este cel mai de temut, atunci când lucrează în secret. Susţinătorii unor adevăruri nepopulare trebuie să se aştepte la împotrivire din partea vrăjmaşilor lor, iar aceasta este adesea înverşunată şi nemiloasă, dar este cu mult mai puţin periculoasă, decât vrăjmăşia ascunsă a acelora care declară că Îi slujesc lui Dumnezeu, în timp ce în inima lor îi slujesc lui Satana. Chiar dacă, în aparenţă, ei se alătură lucrării lui Dumnezeu, mulţi se află în legătură cu Satana, iar dacă planurile lor sunt împiedicate în vreun fel, sau dacă sunt mustraţi pentru păcatele lor, ei caută Page 21 of 32

favoarea vrăjmaşilor adevărului şi le dezvăluie planurile slujitorilor lui Dumnezeu şi acţiunile pentru lucrarea Sa. În felul acesta, ei pun toate avantajele în mâinile acelora care îşi folosesc toate cunoştinţele pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu şi pentru a le face rău slujitorilor Săi. Oamenii aceştia duplicitari pretind că Îi slujesc lui Dumnezeu, iar apoi trec de partea vrăjmaşului şi îi slujesc, după cum se potriveşte cel mai bine înclinaţiilor lor. „Vor fi folosite toate mijloacele pe care poate să le sugereze prinţul întunericului, în scopul de a-i ademeni pe slujitorii lui Dumnezeu să facă un compromis cu slujitorii lui Satana. Vor veni solicitări repetate, pentru a ne abate de la datoria noastră, dar, asemenea lui Neemia, noi trebuie să răspundem cu statornicie: ‘Am o mare lucrare de făcut, aşa că nu pot să mă cobor’. Noi nu avem timp pentru a căuta favoarea lumii, şi nici chiar pentru a ne apăra de calomniile şi reprezentările lor false. Noi nu avem timp de pierdut pentru a ne apăra dreptatea. Trebuie să continuăm cu statornicie lucrarea noastră şi să lăsăm ca aceasta să respingă minciunile rele care ar putea să se întoarcă împotriva noastră. Calomniile se vor înmulţi, dacă încetăm să le răspundem. Dacă le îngăduim vrăjmaşilor să câştige simpatia şi prietenia noastră şi, prin acestea, să ne abată de la postul datoriei şi dacă vom expune la ruşine lucrarea lui Dumnezeu, prin vreun act necugetat, slăbind astfel mâinile lucrătorilor, vom aduce asupra caracterului nostru o pată ce nu va fi ştearsă cu uşurinţă şi vom pune o piedică serioasă în calea capacităţii noastre de a fi folositori în viitor”. – Signs of the Times, 3 ianuarie, 1884. – C&DT-Internet.

Păstori care neagă învăţăturile din trecut
„Am văzut că mulţi dintre aceşti păstori negaseră învăţăturile lui Dumnezeu din trecut. Ei negaseră şi respinseseră adevărurile pline de slavă pe care le susţinuseră cândva cu zel şi adoptaseră mesmerismul şi tot felul de amăgiri. Am văzut că erau ameţiţi de idei false şi îşi conduceau turma la moarte. Mulţi dintre împotrivitorii adevărului fac planuri rele noaptea, în patul lor, iar ziua îşi pun în aplicare strategiile lor nelegiuite de a doborî adevărul şi de a aduce noutăţi spre a stârni interesul oamenilor şi spre a le abate gândurile de la adevărurile importante şi preţioase. „Am văzut că preoţii care îşi conduc turma la moarte vor fi opriţi în curând [18] din lucrarea lor înspăimântătoare. Plăgile lui Dumnezeu vin, dar nu va fi suficient Page 22 of 32

ca aceşti păstori falşi să fie chinuiţi cu una, sau două dintre plăgi. La data aceea, mâna lui Dumnezeu se va întinde cu mânie şi dreptate şi nu se va retrage înapoi, până când planurile Sale nu vor fi împlinite cu desăvârşire, până când preoţii care fac munca pentru bani nu vor fi făcuţi să se închine la picioarele sfinţilor şi să recunoască faptul că Dumnezeu i-a iubit pe sfinţi, pentru că au ţinut că tărie adevărul şi au păzit poruncile Sale şi până când cei nelegiuiţi vor fi nimiciţi de pe faţa pământului. „Fiecare dintre grupările aflate în mijlocul credincioşilor adventişti are puţin adevăr, dar Dumnezeu le-a dat toate aceste adevăruri copiilor Săi care sunt procesul de pregătire pentru ziua cercetării lui Dumnezeu. De asemenea, El le-a dat adevăruri pe care niciuna dintre aceste grupări nu le cunosc şi nici nu le vor înţelege. Lucrurile care sunt pecetluite pentru aceste grupări le-au fost descoperite de Domnul acelor care le vor vedea şi vor fi pregătiţi să le înţeleagă. Dacă are de transmis o lumină nouă, Dumnezeu îi va face pe cei iubiţi ai Lui să o înţeleagă, fără ca mintea lor să aibă nevoie să fie iluminată prin ascultarea acelora care se află în întunericul ideilor false. „Mi-a fost arătată necesitatea ca aceia care cred că noi avem ultima solie a harului să fie separaţi de aceia care adoptă zi de zi noi idei false. Am văzut că nici tinerii, nici cei în vârstă nu trebuie să participe la adunările lor, deoarece este greşit să-i încurajeze în felul acesta în prezentarea unor idei false care sunt ca o otravă pentru suflet şi a unor învăţături care constituie nişte porunci omeneşti. Influenţa unor astfel de adunări nu este bună. Dacă Dumnezeu ne-a eliberat dintrun asemenea întuneric şi minciună, noi ar trebui să rămânem neclintiţi în libertatea în care ne-a adus El şi să ne bucurăm de adevăr. Lui Dumnezeu nu-I place când noi mergem să ascultăm idei false, fără a fi obligaţi să facem lucrul acesta, deoarece, dacă nu suntem trimişi de El la acele adunări unde ideile false le sunt impuse oamenilor prin puterea voinţei, Dumnezeu nu ne va păzi. Îngerii vor înceta să vegheze asupra noastră, iar noi vom fi lăsaţi în voia loviturilor vrăjmaşului spre a fi amăgiţi şi slăbiţi de el şi de puterea îngerilor lui răi, iar lumina din jurul nostru va ajunge să fie invadată de întuneric. „Am văzut că nu avem timp de risipit cu ascultarea unor poveşti. Mintea noastră nu trebuie să fie abătută în felul acesta, ci să fie ocupată cu adevărul prezent şi cu căutarea înţelepciunii pe care putem să o obţinem printr-o cunoaştere mai cuprinzătoare a poziţiei noastre, aşa încât să fim în stare să dovedim cu Page 23 of 32

blândeţe nădejdea noastră, folosind Scripturile. Când este expusă la învăţăturile false şi periculoase, mintea nu se poate preocupa de adevărul care trebuie să-i pregătească pe cei din casa lui Israel să reziste în ziua Domnului”. – Early Writings, p.123-124.

Veşti din trecut
„Sosirea lui Rifat Bey şi a Dlui. Alison cu vaporul Bair-Tahir din Constantinopol, în data de 11, luna prezentă, cu ultimatumul Celor Patru Puteri, a produs o mare senzaţie aici. Paşa a lipsit de la Damietta (se crede că intenţionat, pentru a nu sta în centrul atenţiei, când toţi ochii se vor îndrepta firesc spre citirea sorţii Egiptului) şi s-a bănuit că a fost lăsat să se bucure de confort şi plăceri, deoarece orice altă ocupaţie de natură comercială printre locuitori a ajuns realmente la final”. – Circular-Alexandria, 11 august, 1840. „Domnule – hotărârile luate de Cele Patru Mari Puteri europene pentru pacea Răsăritului, sosirea în dimineaţa aceasta a unui emisar special de la Poarta Sublimă şi comportamentul inflexibil adoptat de Mehemit Ali le-au inspirat unora îndoieli cu privire la continuarea relaţiilor prieteneşti cu Paşa”. – Morning Chronicle [Londra, Anglia], duminică, 5 septembrie, 1840. Jeff, Am vrut să scot în evidenţă un punct (ştiu că ai revizuit punctul acesta, dar) în

Gesenius Lexicon, pagina 802-803. Experţii în limba ebraică definesc cifra şapte din Levitic 26,18.21 ca fiind „de şapte ori” nu doar „şapte”. Prin urmare, se pare că ar fi potrivit să spunem că, până şi [19] cercetătorii evrei aplică expresia „de şapte ori” în interpretarea pasajului din Levitic 26,18. Vrei probabil să foloseşti numai Biblia pentru a explica subiectul? Mai mult decât atât, aşa cum ai menţionat la adunarea de tabără din Oklahoma, Ezra a folosit expresia „de şapte ori” în Levitic 25. De asemenea, care a fost scopul milleriţilor pentru a rediscuta jubileul? – C&DT-Internet

Semnul Jubileului
„Acesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mânca ce creşte de la sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii, şi veţi mânca din rodul lor. Rămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămânea, va prinde iarăşi rădăcini dedesubt, şi deasupra va da rod. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face Page 24 of 32

râvna Domnului oştirilor. De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: ‘Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. Se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David’. În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive. Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon” (2 Regi 19,29-37).

Mărturia a doi
„Şi acesta să-ţi fie semnul, Ezechia: anul acesta veţi mânca ce va creşte singur de la sine, şi în al doilea an ce va răsări din aceasta; dar în al treilea an, veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor. Şi ce va mai scăpa din casa lui Iuda, şi ce va mai rămânea iarăşi va prinde rădăcini dedesubt, şi va aduce rod deasupra. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei izbăviţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor. De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: ‘El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul” (Isaia 37,30-34). Jeff, În Seventh-day Adventist Bible Commentary , vol. 3, p.96 şi 325, poţi să găseşti informaţia pe care o cauţi. La pagina 96 spune: „În conformitate cu declaraţiile Scripturii, decretele prin care Cir le-a îngăduit evreilor exilaţi să se întoarcă în Iudea au fost promulgate în primul lui an (2 Cronici 36,22; Ezra 1,1; 5,13). Deoarece căderea Babilonului a avut loc în luna Tishri (luna a şaptea) din anul 539 (pagina 96), anul „unu” al lui Cir, în conformitate cu calcului din tabletele babiloniene, a început în primăvara lui 538. Totuşi, iudeii calculau diferit. Anii lor civili începeau toamna (vol.2, p.108-110,116). Cetatea a căzut după ce trecuse ziua anului nou iudaic. Deoarece primul an iudaic al noului regim nu putea să fi început înainte de următorul an nou iudaic, Tishri „unu”, în toamna lui 538. În conformitate cu calculul iudaic, decretul ar fi putut fi promulgat în a doua parte a lui 537. Trebuie să fi fost promulgat cu un timp considerabil înainte de migrarea reală. Dacă Page 25 of 32

decretul a fost dat în 537 şi călătoria exilaţilor a urmat în primăvara lui 536, faptul acesta ar împlini [20] cei 70 de ani ai lui Ieremia. O repatriere în anul iudaic, calculat de toamna, până toamna, 537/536, încă ar împlini cei 70 de ani, chiar de la începutul exilului, la sfârşitul verii lui 605 (în anul iudaic 606/605). Această explicaţie este puţin mai detaliată a celor spuse la Oklahoma. Tocmai am observat că aveţi nevoie de detalii şi cu privire la cel de-al doilea decret şi vi le voi trimite mâine. Dacă aveţi The Seventh-day Adventist Bible Commentary , căutaţi în vol.3, p.97-98, pentru al doilea decret. – DD-CA.

Cu măsură
„L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau? Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năprasnică a vântului de răsărit. Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită, şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astarteii şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.

Frate AS, Continui acum să răspund la întrebarea ta aflată în numărul din ianuarie 2011, al publicaţiei noastre. Am încheiat articolul acela cu următoarele cinci paragrafe.
„În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: ‘Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni. Nam nici o mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi-i voi arde pe toţi, afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine’”.

În contextul acesta începe versetul următor care se referă la ploaia târzie.
„În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umple lumea cu roadele lui” (Isaia 27,6).

Israel înfloreşte, odrăsleşte şi, după aceea, umple lumea cu roadele lui. În versetul acesta pot fi observate două etape ale ploii târzii. Ploaia de primăvară produce îmbobocirea şi înflorirea, dar ploaia de vară produce rodul.
„Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2,23).

Prima lună a anului biblic cade aproximativ în martie, primăvara. În versetul precedent din Ioel, avem o a doua mărturie cu privire la ploaia timpurie (primăvara) şi cea târzie (vara). Vara este secerişul. Page 26 of 32

„Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!” (Ieremia 8,20). [21]

Vara reprezintă timpul secerişului care, de asemenea, reprezintă încheierea timpului de probă. „Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, şi I-au zis: ‘Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină’. El le-a răspuns: ‘Cel ce seamănă sămânţa bună, este Fiul omului. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina, sunt fiii Celui rău. Vrăjmaşul care a semănat-o, este Diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii. „‘Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimete pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă’” (Matei 13,36-43). Secerişul este sfârşitul lumii, când se încheie timpul de probă. „‘Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, ca să moară, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică’. Cu un preţ uriaş, fiinţelor omeneşti le-a fost acordat un timp de probă. În ziua judecăţii, cei pierduţi vor ajunge să înţeleagă pe deplin semnificaţia jertfei aduse pe Golgota. Ei vor înţelege ce au pierdut prin refuzul de a fi credincioşi lui Dumnezeu. Ei se vor gândi la societatea înaltă şi curată pe care au avut privilegiul să o câştige. Totuşi, este prea târziu. Ultima chemare a fost adresată. Strigătul jalnic s-a auzit: ‘Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!’” – Pacific Union Recorder, 19 iunie, 1902. Când timpul de probă se încheie la sfârşitul lumii, roadele fiecăruia vor fi date pe faţă, atunci când solia îngerului al treilea separă, iar apoi dovedeşte existenţa celor două clase de închinători. „Apoi, l-am văzut pe îngerul al treilea. Îngerul meu însoţitor mi-a zis: ‘Cât de înspăimântătoare este lucrarea lui. Cât de uimitoare este misiunea lui. El este îngerul care urmează să aleagă grâul din neghină, să sigileze, sau să lege grâul

Page 27 of 32

pentru grânarul ceresc. Aceste lucruri ar trebui să cuprindă întreaga minte, întreaga atenţie”. – Early Writings, p.118.
„În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umple lumea cu roadele lui” (Isaia 27,6).

„Trăim în mijlocul evenimentelor finale ale istoriei pământului acestuia. Profeţia se împlineşte cu repeziciune. Timpul încercării noastre se sfârşeşte grabnic. Nu avem timp de pierdut – nici măcar o clipă. Să nu fim găsiţi dormind la post. Nimeni să nu zică în inimă, sau prin faptele sale: ‘Domnul meu întârzie să vină’. Faceţi ca solia apropiatei reveniri a Domnului Hristos să răsune în cuvinte solemne de avertizare. Să-i convingem pe bărbaţii şi femeile de pretutindeni să se pocăiască şi să fugă de mânia viitoare! Să-i trezim la o pregătire neîntârziată, deoarece ştim puţin despre ce ne stă în faţă. Predicatorii şi membrii laici să pornească în lanurile care încep să rodească, să le spună celor fără grijă şi nepăsători să-L caute pe Domnul cât mai poate fi găsit. Lucrătorii vor găsi recolta oriunde proclamă adevărurile uitate ale Bibliei. Ei vor găsi persoane care vor primi adevărul şi-şi vor consacra viaţa câştigării de suflete pentru Hristos”. – Mărturii, vol.8, p.252. „Lanurile care încep să rodească ” sunt câmpurile primăvara, care îmbobocesc şi încep să lege rodul, înainte de a ajunge la coacere în timpul ploilor de vară. În fiecare perioadă (a ploii de primăvara, sau a celei de vara), mesajul aste acelaşi, deşi diferă. „Adevărurile uitate ale Bibliei” din timpul primăverii sunt acele adevăruri care au fost uitate în adventism şi pe care Ieremia le numeşte direct „cărările cele vechi”. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, [22] care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să umblăm pe ele!’ Am pus nişte străjeri peste voi: ‘Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să fim cu luare aminte!’” (Ieremia 6,16-17). Judecata este identificată ca fiind un proces din două etape, care începe cu casa lui Dumnezeu şi se încheie cu aceia care sunt în afară şi, prin urmare, sunt judecaţi după Israel spiritual modern. Judecata Israelului spiritual modern are loc în perioada ploii de primăvară. Cei care sunt în afara Israelul spiritual modern sunt judecaţi în timpul ploii de vară. „Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Page 28 of 32

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine” (1 Petru 4,16-19). Judecata începe cu noi şi se sfârşeşte cu ei, identificând astfel faptul că este un proces alcătuit din două etape. Procesul din două etape al judecăţii este reprezentat şi de ploaia de primăvară şi cea de toamnă, care în cuvintele lui Petru sunt „vremile de înviorare”. „Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime. „În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: ‘Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului’. De asemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta’” (Fapte 3,17-25). Vremile de înviorare despre care vorbeşte Petru sunt ploaia târzie care se împlineşte în timpul sigilării celor 144000, iar apoi a mulţimii celei mari care, de asemenea, a fost ilustrată în istoria Zilei Cincizecimii şi a milleriţilor. „Îngerul care se uneşte în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu. Prima solie îngerească a fost vestită în toate centrele misionare din lume, iar în câteva ţări s-a arătat cel mai mare interes religios care sa văzut în vreo ţară de la Reforma secolului al-XVI-lea, dar acestea urmează să fie Page 29 of 32

depăşite de mişcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea. „Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii. După cum ‘ploaia timpurie’ a fost dată, prin revărsarea Duhului Sfânt, la începutul predicării Evangheliei pentru a face posibilă [23] creşterea seminţei preţioase, tot aşa ‘ploaia târzie’ va fi dată la încheierea ei pentru coacerea recoltei. ‘Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul’ (Osea 6,3). ‘Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară’ (Ioel 2,23). ‘În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit’ (Fapte 2,17.21). „Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui Dumnezeu, decât a marcat-o începutul ei. Profeţiile care s-au împlinit la revărsarea ploii timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează să se împlinească iarăşi în ploaia târzie de la încheierea ei. Acestea sunt ‘vremurile de înviorare’ către care privea în viitor apostolul Petru când spunea: ‘Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos’ (Fapte 3,19.20)”. – Tragedia veacurilor, p.611. Asemenea tuturor profeţiilor, împlinirea principală a profeţiei lui Ioel este realizată la sfârşitul lumii, în timpul sigilării celor 144000, când are loc ploaia timpurie (primăvara) şi cea târzie (toamna). Împlinirea anterioară a profeţiei lui Ioel a avut loc în istoria milleriţilor şi, de asemenea, în istoria Zilei Cincizecimii din perioada bisericii primare. Profeţia lui Ioel are o triplă aplicaţie, deoarece s-a împlinit de trei ori, mai întâi la Cincizecime, apoi în istoria milleriţilor, iar a treia oară şi ultima la sfârşitul lumii. Vremile de înviorare ale lui Petru sunt asociate şi cu „vremile de reaşezare”. „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime” (Fapte
3,19-21).

Page 30 of 32

Vremile aşezării din nou despre care vorbeşte Petru în Fapte capitolul 3 sunt o împlinire a profeţiei despre atacurile celor patru insecte din Ioel capitolul 1. „Ascultaţi lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării! S-a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră, sau pe vremea părinţilor voştri? Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma! Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil” (Ioel 1,2-4). Vremile aşezării din nou din Fapte 3 sunt o împlinire a aşezării din nou din următorul capitol al lui Ioel. „Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn, vă voi răsplăti astfel anii, pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimis-o împotriva voastră” (Ioel
2,24-25).

În perioada ploii târzii, are loc o lucrare specială de refacere, pe care o îndeplineşte poporul lui Dumnezeu. Aceasta constă într-un mesaj şi o lucrare alcătuită din doi paşi şi este acelaşi lucru pe care l-am identificat anterior ca fiind „ adevărurile uitate”. Adevărurile uitate în timpul ploii de primăvară sunt acele adevăruri care pun la încercare [24] adventismul şi pe care Ieremia le numeşte „ cărările cele vechi”. „Adevărurile uitate” în timpul ploii de vară sunt acele adevăruri ale Bibliei care îi pun la încercare pe cei din afara adventismului, şi anume Sabatul, sanctuarul şi Legea lui Dumnezeu şi acele adevăruri rezumate în solia îngerului al treilea. Prin urmare, când declară: „ Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umple lumea cu roadele lui ” (Isaia 27,6), Isaia identifică două etape ale revărsării Duhului lui Dumnezeu. Vom continua studiul acesta în numărul viitor al publicaţiei noastre.

Page 31 of 32

sandor_szekelyhidi

0733.773.030

0261.754.321
Page 32 of 32