You are on page 1of 13

PORUMBUL-ZEA MAYS 1.1. Importanta, biologie, ecologie 1.1.1.

Importanţa Porumbul ocupă al treilea loc ca suprafaţă între plantele cultivate pe glob după grâu şi orez şi locul al doilea ca productivitate după grâu. Porumbul ocupă aceasta poziţie deoarece are anumite particularităţi cum ar fi: -depăşeşte cu 50% celelalte cereale din punct de vedere al capacităţii de producţie -are o mare plasticitate ecologică, ceea ce ii permite o larga arie de raspandire, suportă bine seceta şi căldura -este o plantă prăşitoare bună premergătoare pentru majoritatea culturilor -este o cultură mecamizabilă 100% -suportă monocultura mai mulţi ani -recoltarea se face fără pericolul scuturării -având o însămânţare târzie primăvara permite o mai bună eşalonare a lucrărilor agricole -valorifică bine îngrăşămintele minerale şi organice, apa de irigaţie -poate fi semanat în cultură dublă ca masă verde şi pentru siloz -are putini agenţi patogeni şi dăunători -deoarece este o plantă unisexuat monoică este foarte uşoară obţinerea hibrizilor. Boalele de porumb se folosesc în alimentaţia omului, în furajarea animalelor şi în industrie .Din producţia mondială 21% se foloseşte în alimentaţia umană, 72% în hrana animalelor şi 7% în industrie. În alimentaţia oamenilor din boabe ”degerminate” prin măcinare uscată se obţine mălaiului,fulgii de porumb, alimente pentru copii iar prin măcinare umedă se poate obţine un sirop bogat în fructuoză (pentru diabetici), poate fi folosit la fabricarea berii şi ca înlocuitor pentru cafea, prin tratamente diferite prin măcinatul umed se poate obţine amidon,glucoză, dextroză, whisky, medicamente. Din germeni de porumb se extrage un ulei de foarte buna calitate, folosit in alimentatia dietetica. Din 100 kg porumb se poate obţine unul din următoarele produse: 77 kg mălai, 63 kg amidon, 71 kg glucoză, 50-60 kg izomeroză (zahăr), izomeroza din porumb se fabrică în cantităţi mari în Belgia, Olanda, Germania, Anglia sau 44 l alcool, iar din embrion se mai poate obţine 1,8-2,7 l ulei şi 3,6 kg şroturi. În furajarea animalelor constituie un nutreţ concentrat foarte valoros, un kg de boabe are o valoare nutritivă cuprinsă între 1,17-1,3 unităţi nutritive. In furajarea animalelor porumbul poate fi folosit si ca nutret verde, siloz, fan, coceni. Cocenii, tulpinile mai pot fi folosite si in industria celulozei si la fabricarea panourilor aglomerate. Din ciocălăii de porumb se poate obţine furfurol, nutreturi pentru rumegatoare sau pot fi folosiţi drept combustibili, iar din pănuşi se pot realiza diferite împletituri.

1.1.3 Răspâdire La nivelul anului 2001 suprafaţa ocupată pe plan mondial era de 137,6 milioane ha, cele mai mari suprafeţe cultivate cu porumb sunt în SUA, Canada, Brazilia, Mexic şi India. Producţia mondială medie fiind de 4000-4400 kg/ha. La noi în ţară la nivelul anului 2001 erau 3 milioane ha cultivate, cu o producţie medie de 2400 kg/ha. 1.1.4 Sistematica, origine, hibrizi cultivaţi Porumbul face parte din familia Gramineae, subfamilia Panicoideae, tribul Maydeae. În funcţie de structura endospermului specia Zea mays cuprinde mai multe convarietăţi : 1.Zea mays convar. indurata sin. Zea mays vulgaris-este aşa numitul porumb cu bobul tare, bob neted lucios şi se caracterizează printr-o textură cornoasă la partea periferica a bobului iar la interior textura este amidonoasă. Din aceasta convarietate au facut parte majoritatea soiurilor de porumb romanesti. 2.Zea mays convar. identata sin. dentiformis - porumbul „dinte de cal”, se caracterizează printr-un endosperm cornos numai pe laturile bobului iar textura făinoasă ocupă toată partea de mijloc şi superioară. Prin uscare partea făinoasă se contractă determinând formarea misunei (adânciturii), având aspectul unui dinte de cal. Cea mai mare parte a hibrizilor cultivaţi fac parte din acestă convarietate. 3.Zea mays convar. aorista- care prezintă caractere intermediare intre convarietatea identata şi indurata, bobul fiind rotunjit şi cu o pată mată la vârf, rareori cu o adâncitură neînsemnată. 4.Zea mays convar. amylacea-este porumbul amidonos la care boabele sunt mari rotundiforme, de culoare albă, endospermul aproape in intregime făinos, boabe sunt lipsite de luciu, se cultivă în Peru şi Bolivia. 5.Zea Mays convar. saccharata-este porumbul zaharat sau dulce, care se caracterizează printr-un endosperm cu conţinut ridicat de hidraţi de C solubili (amilodextrine) si foarte sărac în amidon. La maturitate boabele acestei convarietăţi se zbârcesc şi devin transparente. 6.Zea mays convar. amileosaccaharata-porumbul amidonos-dulce care se caracteritează prin endosperm cornos în partea superioară, făinos în partea inferioară şi care este întâlnit în Peru şi Bolivia. 7.Zea mays convar. everta-porumbul de floricele, boabele sunt mici, endospermul are textură cornoasă cu excepţia unei zone mici din jurul embrionului. Punând boabele la prăjit, apa din grăunciorii de amidon se transformă în vapori si presand spre exterior sparge invelisul bobului, pare că este primul porumb cultivat. 8.Zea mays tunicata-porumbul îmbrăcat, este considerat de unii autori ca o formă ancestrală a porumbului de astazi. 9.Zea mays ceratina-sau porumbul ceros care are bobul cornos, opac cu aspect ceros şi care în loc de amidon conţine ERITRODEXTRINĂ. Se consideră că porumbul are 2 centre de origine, în America, la nord de ecuator-centru primar Mexic-Guatemala şi la nord de ecuator –centrul primar Peru-Bolivia. În Europa porumbul a fost adus la prima expediţie a lui Cristofor Columb (1493), fiind cultivat prima dată în Spania, apoi în Italia.

La noi în ţară, porumbul a fost menţionat în Muntenia sub domnia lui Şerban Cantacuzino (1693-1695), iar în Transilvania porumbul s-a cultivat pe timpul împărătesei Maria Tereza (1740-1760). În prezent soiurile de porumb sunt puţin răspândite în cultură. În SUA introducerea în cultură a hibrizilor a început în anul 1933, iar în ţara noastră aceştia s-au extins în cultură după anul 1954.După numai 5 ani, pe întreaga suprafaţă s-a folosit numai sămânţă hibridă, sporul realizat de hibrizi faţă de soiuri este apreciat la 40-50%. După modul de obţinere hibrizii pot fi: -hibrizi simpli(HS), între 2 linii consangvinizate; -hibrizi dubli (HD), între 2 hibrizi simpli; -hibrizi triliari (HT), între un hibrid simplu şi o linie consangvinizată; Privind perioada de vegetaţie, hibrizii cultivaţi în România au nevoie de 50-85 de zile în intervalul răsărit- înflorit şi 60-70 de zile pentru formarea creşterea şi maturarea boabelor, revenind un total de 110-155 zile (în sudul ţării). Clasificarea hibrizilor în sistemul FAO, în funcţie de perioada de vegetaţie, cuprinde 9 grupe, fiecare grupă având ca etalon durata de vegetaţie a unui hibrid american, din cele 9 importanţă au numai doar 6. Fiecare unitatea este bine să folosească în cultură 3-4 hibrizi, din grupe de precocitate diferite, la alegerea cărora trebuie să urmărească: - adaptarea la condiţiile zonei; - ajungerea la maturitate înainte de venirea brumei; - să fie rezistent la secetă, boli şi dăunători; - să aibă o bună rezistenţă la frângere şi o inserţie uniformă a ştiuletului; 1.1.5 Zonarea hibrizilor ZONA I – cuprinde cea mai largă suprafaţă de cultură din ţară ,ΣUT=1400-1600°C, cuprinde Câmpia din sudul ţării, Dobrogea până în partea de sud a podişului Moldovei.În această zonă este recomandată cultivarea cu prioritate a hibrizilor târzii, care folosesc în mod eficient aceste condiţii. ZONA II - Σ UT = 1200-1400°C, cuprinde Podişul Moldovei ,câmpia din nord-vestul ţării, în această zonă se cultivă 50% hibrizi mijlocii, 35% hibrizi timpurii şi 15% hibrizi târzii. ZONA III – ΣUT= 800-1200°C, cuprinde zonele subcolinare ale Carpaţilor Meridionali şi Orientali, Podişul Transilvaniei, hibrizii timpurii se cultivă în proporţie de 75 % şi 25 % se cultivă hibrizi mijlocii. Dintre hibrizii cultivaţi amintim: -hibrizi foarte timpurii – Apache (F), Aral (USA), Ciclon, Cristal, Fundulea 98, Milenium, Suceava 99, Natacha (USA). -hibrizi timpurii - Alberta (USA), Clarica (USA), Felicia (USA), Helga (USA), Kintal (USA), Monalisa (USA), Elan, Turda 100, Turda 160, Turda Super. -hibrizi semitimpurii-româneşti-Andreea, Milcov, Minerva, Neptun, Oituz; străini- Alfor (F), Astral, Auriu (F), Eva (USA), Marista (USA). -hibrizi semitârzii-româneşti- Campion, Dacic, Faur, Fulger, Fundulea 320, Fundulea 322, Fundulea 340, Fundulea 376, Olt, Opal, Oana, Rubin, Safir, Şoim, Vultur, strain:i Amiral (F),Colomba (USA), Danella (USA), Evelina (USA), Fulvia (USA). -hibrizi târzii-româneşti-Cocor, Fundulea 410, Fundulea 412, Fundulea 418, Fundulea 420, Temerar, straini Alesia (F), Aliacan (F), Cecilia (USA),Coralba (USA), Laura (USA), Luce (D), Felipe (D), Vero(D).

1.1.6 Fazele creşterii şi dezvoltării stadiale (fenofazele) Au fost delimitate 11 faze, din care fazele 0-5 aparţin etapei vegetative şi 6-10 aparţin etapei generative. 1) Faza 0 (germinare-răsărire ) - durează 8-16 zile şi are nevoie să acumuleze 120-180°C, temperaturile scăzute de 6-8°C de scurtă durată, când coleoptilul este în sol şi de -4°C după răsărire, nu produc pierderi. Faza se declanşează la temperatura minimă de 8°C şi prin absorbţia apei în proporţie de 35-40 % faţă de masa seminţei. Prin pericarpul seminţei apare mai întâi radicela, iar după 1-2 zile apare şi plumula (viitoarea tulpină a plantei) protejată de coleoptil. Sub mugurele de creştere apar 2-5 rădăcini seminale. Alungirea tulpiniţei până la suprafaţa solului se face prin alungirea primului internod. Când vârful coleoptilului apare la suprafaţa solului, la lumină, alungirea primului internod se opreşte iar frunzele încep să apară din coleoptil. 2) Faza 0,5 (două frunze complet formate )- primele 2 frunze complet formate apar după 7-10 zile de la răsărire, se formează primele rădăcini coronare, nutriţia plantei se face greu, datorită sistemului radicular slab dezvoltat, fertilizarea localizată aplicată odată cu semănatul, ajută mult plantele în această fază. 3) Faza 1 (patru frunze complet formate )- este vizibilă la 15-20 zile de la răsărire, planta are cca. 40 cm înălţime, începe procesul de iniţiere a paniculului, de formare a tuturor frunzelor şi mugurilor ştiuletului, grindina şi îngheţul uşor pot atinge frunzele expuse fără a distruge planta, deoarece vârful de creştere este încă sub suprafaţa solului, se face praşilă mecanică cu asigurarea zonelor de protecţie suficient de late, pentru a nu distruge o parte a sistemului radicular permanent. Se fac tratamente împotriva carenţei în zinc, prin aplicarea 1-3 tratamente foliare cu sulfat de zinc în concentraţie de 0,2%. Se execută erbicidarea postemergentă şi fertilizarea fazială cu azot. 4) Faza 1,5 (şase frunze complet formate), la 22-25 zile după răsărire, vârful de creştere este la suprafaţa solului, se dezvoltă mugurii viitorilor ştiuleţi, de la fiecare nod aflat încă sub suprafaţa solului.Rădăcinile coronare predomină, creşte consumul de N, P, K, de aceea este necesar ca în această fază să se aplice îngrăşăminte concomitent cu praşilele. Dacă apar dăunători se vor face tratamente cu insecticide granulate. 5) Faza 2 (opt frunze complet formate), la cca. 30 zile de la răsărire la hibrizii mijlocii şi respectiv, după 40 zile la hibrizii târzii, vârful de creştere se află la 5-8 cm deasupra suprafeţei solului, creşterile vegetative sunt intense, grindina poate diminua recolta cu 10-20 %, se fac tratamente împotriva sfredelitorului, fiind perioada eclozării ouălor. 6) Faza 2,5 (zece frunze complet formate), apare la 36-38 de zile la hibrizii mijlocii şi 48-50 zile la hibrizii târzii, creşte conţinutul de N, P, K şi nevoia de apă, începe creşterea rapidă a panicului şi formaţiunile viitorilor ştiuleţi. 7) Faza 3 (douăsprezece frunze complet formate) la 42-45 zile la hibrizii mijlocii şi 55-56 zile la hibrizii târzii. Tulpina şi paniculul cresc rapid, indicele foliar este 3-4. 8) Faza 3,5 (patrusprezece frunze complet formate), se realizează la 50 zile de la răsărire la hibrizii mijlocii si cca. 60 zile la hibrizii târzii, are loc o creştere rapidă a tulpinii prin alungirea internodiilor şi alungirea rahisului ştiuletului; începe alungirea stigmatelor florilor de la baza rahisului.Consumul de apă şi elementele nutritive este mare. 9) Faza 4 (apariţia panicului) - devine vizibil vârful panicului, se alungesc stigmatele, este necesară irigarea culturii.

10) Faza 5 (apariţia mătăsii, scuturarea polenului), indicele foliar este 5-6, continuă consumul rapid de N şi P şi scade absorbţia potasiului.Apar primele semne ale atacului sfredelitorului porumbului (Ostrinia nubilalis). 11) Faza 6 (începerea umplerii bobului), are loc la cca. 12 zile după apariţia mătăsii, se accelerează acumularea amidonului în bob, continuă absorbţia azotului şi a fosforului. 12) Faza 7 (coacerea în lapte), are loc la cca. 24 zile de la apriţia stigmatelor, depunerea substanţelor de rezervă în bob se face într-un ritm rapid, carenţele nutritive şi lipsa apei determină şistăvirea boabelor. 13) Faza 8 (coacerea în lapte-ceară), se realizează după cca 36 zile de la apriţia stigmatelor, apare mişuna la hibrizi convarietatii dentiformis, se usucă frunzele bazale. 14) Faza 9 (coacerea în pârgă –ceară), se realizează după cca.48 zile de la mătăsire, se încheie procesul de depunere a substanţelor de rezervă în bob, între endosperm şi embrion apare stratul negru de separare între endosperm şi embrion, care împiedică fluxul substanţelor spre endosperm. 15) Faza 10 (maturitatea fiziologică), se atinge după cca. 60 zile de la mătăsire, se continuă uscarea boabelor, frunzelor şi a pănuşilor.

1.1.7 Cerinţele faţă de climă şi sol Datorită plasticităţii ecologice, porumbul de cultivă în nord până la latitidinea de 58° (Suedia), iar în sud până la 42° (în Noua Zeelandă). a)Cerinţe faţă de temperatură - germinarea seminţelor se face 8-10°C, temperaturi de 4-5°C după răsărire duc la încetarea creşterii şi moartea plantelor. Brumele târzii de asemeni duc la distrugerea frunzelor. Creşterea plantei este favorizată de temperaturi medii de 13°C în luna mai şi de 18°C în lunile iunie, iulie, august, însă creşterea este rapidă la temperaturi de 24-30°C. La înflorire există o perioadă critică în ceea ce priveşte temperatura, deoarece nivelul optim este de 18-24°C. Temperatura ridicată combinată cu seceta atmosferică determină un decalaj mare între apariţia mătăsirii şi înspicat, având drept consecinţă fecundarea defectuoasă. Oscilaţiile mari de temperatură de la zi la noapte înainte de fecundare au de asemeni efect dăunător deoarece împiedică formarea anterelor, grăunciorii de polen rămân mici, deformaţi. Temperaturile optime în perioada de înspicat şi fecundare nu trebuie să depăşească 23°C. Temperaturi de 30°C şi o umiditate atmosferică redusă determină coacerea prematură a porumbului, scăzând astfel nivelul producţiei. Din faza de coacere în ceară până la coacerea deplină, un climat uscat, cu temperaturi ridicate (21°C) asigură maturarea plantei în cele mai bune condiţii. b)Cerinţele faţă de umiditate Dacă ţinem cont de originea lui, porumbul, am putea spune că este o plantă pretenţioasă la umiditate, însă datorită coeficientului de transpiraţie mic 270, sistemului radicular profund şi foarte dezvoltat şi caracterului xerofitic al părţii aeriene, porumbul este o plantă rezistentă la secetă mai ales în prima parte a perioaddei de vegetaţie. Cerinţele faţă de apă variază pe parcursul perioadei de vegetaţie, perioada critică etse între 10-20 iunie şi 10-20 august adică înainte de apariţia paniculelor şi până la maturitatea în lapte, când consumul de apă se ridică la 68-74% din totalul necesar pentru întreaga vegetaţie iar umiditatea în sol trebuie să fie la 60-80 % din CC. Primăvara este important să se cunoască rezerva de apă din sol pentru a stabili corect densitatea plantelor. c)Cerinţele faţă de lumină Porumbul fiind o plantă de zi scurtă, creşte bine la lumină intensă.Se recomandă extinderea în cultură a hibrizilor cu poziţia frunzelor mai aproape de verticală, care se vor preta la densităţi mai mari şi va conduce la ridicarea coeficientului de convertire a energiei solare.

d)Cerinţele faţă de sol Porumbul se poate cultiva pe soluri variate, însă recolte mari se pot obţine pe soluri adânci, fertile, cu o textură luto-nisipoasă, lutoasă, cu 3-5% humus, cu apă freatică la adâncimea (1,5-3,5 m), cu pH = 6,5-7,5. La noi în ţară porumbul se cultivă pe toate tipurile de cernoziom, pe soluri brun-roşcate, argilo-iluviale, soluri aluviale, soluri nisipoase şi altele. Pe solurile superficiale sau compacte, neaerate recolta de porumb poate fi de peste 3 ori mai mică decât pe un sol cu proprietăţi fizice optime. 1.2.Tehnologia de cultură 1) Rotaţia- porumbul este considerat o plantă cu cerinţe modeste faţă de planta premergătoare. Rezulate bune se obţin după culturi leguminoase pentru boabe şi furajere, cereale păioase de toamnă, in cânepă, cartof, sfeclă, floarea soarelui. Cele mai bune rezulate se obţin după leguminoase pentru boabe, mazăre, fasole, soia, borceag. Lucerna deşi lasă importante cantităţi de N în sol şi reface structura solului, nu este o premergătoare potrivită pentru porumb în zonele secetoase, fără irigare. Rotaţia cea mai frecventă este grâu – porumb, datorită suprafeţelor mari cultivate cu cele două culturi. Datorită însă atacului de fusarioză, care este o boală comună a ambelor specii, această rotaţie se întrerupe după 4-5 ani. Porumbul poate fi cultivat şi după orz, secară şi cereale de primăvară. Nu sunt indicate ca premergătoare iarba de Sudan sau meiul. Amplasarea culturii se recomanda sa se faca in asolamente de 2-6 ani, asigurand astfel o reducere insemnata a infestarii cu agenti patogeni, daunatori si buruieni greu de combatut. Monocultura- s-a extins pe solurile fertile, mai joase, cu apa freatică la mică adâncime, supuse în primăverile mai ploioase excesului temporar de umiditate, terenuri pe care grâul nu le valorifică în aceeaşi măsură ca porumbul. Cultivarea porumbului la 2-3 ani pe aceeaşi suprafaţă determină folosirea unor cantităţi mari de îngrăşăminte, creşterea gradului de îmburuienare, înmulţirea bolilor şi dăunătorilor specifici (sfredelitorul, gărgăriţa frunzelor, fuzarioza). Monocultura practicată mai mult de 2-3 ani duce la pierderi de recoltă direct proporţionale cu durata şi tehnologia aplicată, intervenind aşa numitul fenomen de „oboseală a solului”. Astfel an de an sunt extrase din sol nediferenţiat aceleaşi cantităţi de elemente nutritive, fapt care determină o scădere a concentraţiei mai ales în fazele tinere de dezvoltare a plantei , de asemeni an de an sunt introduse în sol cantităţi mari de resturi vegetale bogate în celuloză, prin descompunerea cărora în condiţii de primăveri reci, bogate în precipitaţii şi condiţii de anaerobioză rezultă unii compuşi toxici care dereglează metabolismul plantei. La rândul său porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară şi chiar grâul de toamnă, cu condiţia cultivării de hibrizi cu perioadă de vegetaţie mai scurtă. De asemeni se acordă atenţie aplicării erbicidelor triazinice. 2) Fertilizarea Porumbul este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive, consumul specific pentru 1 tonă boabe este în funcţie de nivelul producţiei cuprins între 18 -28 N s.a., 8,6 – 14 kg P2O5 şi 24-36 kg K2O. Azotul se absoarbe de-a lungul întregii perioade de vegetaţie.

Fosforul - are rol în creştere şi fructificare, excesul de fosfor determină insuficienţa zincului. Potasiul- măreşte rezistenţa la cădere, secetă şi boli. Dintre microelemente, frecvent pe cernoziomurile cambice apare carenţa î n zinc, care se manifestă în faza de 4-6 frunze prin apariţia unor linii de decolorare în jumătatea bazală a frunzei până la necrozarea lor. Carenţa este favorizată de temperaturile scăzute din mai - iulie, de monocultură şi excesul de fosfor. Excesul de fosfor face ca zincul să fie reţinut sub formă de pectaţi în pereţii celulari ai rădăcinilor. Rolul fiziologic al zincului este legat de sinteza hormonilor de creştere, influenţând metabolismul glucidelor şi substanţelor proteice. Posibilitate apariţiei carenţei în zinc se corelează cu mobilitatea fosforului şi factorul de reacţie. Creşterea alcalinităţii şi a conţinutului de fosfaţi mobili determină reducerea mobilităţii zincului. Pierderile de producţie ca urmare a carenţei de zinc sunt cuprinse între 10-60%. Pentru prevenirea carenţei de zinc s-a stabilit ca necesară aplicarea a 10 kg/ha Zn odată cu fertilizarea de bază a solului, efectul se menţine 4 ani. În zonele cu o mică probabilitate de apariţie a carenţei în Zn, se aplică stropiri repetate cu soluţii de 0,2% sulfat de Zn, începând din faza de 3-4 frunze. Fertilizarea organică a porumbului Aplicarea gunoiului de grajd se face pe toate tipurile de sol în doză de 20-40 t/ha, direct la cultura porumbului, efectul este mai evident în zonele umede. Fertilizarea organo-minerală – mineralizarea materiei organice şi prezenţa îngrăşămintelor chimice conduc la obţinerea unor sporuri de recoltă. Rezultate bune se obţin pe solurile nisipoase, erodate prin aplicarea împreună a 20 t gunoi de grajd şi 32-48 kg N şi 32-48 kg P. Îngrăşămintele verzi – cu rol asemănător gunoiului de grajd, fiind mult aplicate în SUA, Italia, Ungaria. Ele sunt mai economice atunci când sunt cultivate în culturi ascunse sau cultivate în mirişte.Pentru culturi ascunse se recomandă utilizarea sulfinei, iar pentru culturi duble se recomandă lupinul alb. Fertilizarea chimică – reprezintă unul din cele mai importante mijloace de creştere a producţiei de porumb. Elementul principal care asigură creşterea producţiei de porumb este azotul, pentru 1 kg N se obţine un spor de recoltă de 14-16 kg. La stabilirea dozelor de îngrăşământ se ia în considerare tipul de sol, nivelul producţiei scontate, rezerva solului, consumul specific, regimul precipitaţiilor, hibridul cultivat, planta premergătoare. Fertilizarea cu N- reacţia porumbului la aplicarea azotului este mai mare în cultură irigată în comparaţie cu cultura obişnuită. Dozele orientative de azot sunt următoarele: Corectarea dozelor de N se face prin reducerea dozei cu 20-50 kg N/ha dacă porumbul urmează după leguminoase perene sau anuale, de asemenea se reduce cu 2 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată direct la cultura porumbului şi respectiv 1 kg N dacă gunoiul a fost aplicat la planta premergătoare, doza se reduce cu 20-30 kg N în cazul hibrizilor sensibili la frângerea tulpinilor. Doza se majorează cu 20 kg N/ha dacă porumbul urmează după floarea-soarelui şi cu 2530 kg N/ha dacă urmează după sfeclă, cartofi târzii sau în anul al III lea de monocultură. În funcţie de nivelul precipitaţiilor în perioada octombrie-februarie doza se corectează cu ± 5 kg/ 10 mm precipitaţii peste sau sub media multianuală. Doza se măreşte cu 20 kg/ha pe

solurile cu aport freatic şi când semănatul se face în primăveri umede şi de micşorează cu 20 kg în primăverile secetoase. Aplicarea azotului se face fracţionat astfel: - 30-40 kg/ha azot sub formă de îngrăşământ complex sau azotat de amoniu, concomitent cu semănatul; - la praşila a II a şi a III a mecanică se aplică 30-70% kg /ha N sub formă de uree, azotat de amoniu sau îngrăşăminte lichide. - concomitent cu irigarea se vor asigura doze de 10-20 kg/ha corelate cu dozele aplicate anterior şi starea culturii. Fertilizarea cu fosfor –efectul azotului este amplificat dacă este administrat împreună cu fosforul. Diferenţierea dozelor cu fosfor se face în funcţie de nivelul programat al producţiei de boabe şi starea de aprovizionare a solului cu fosfor mobil. Dozele recomandate de fosfor sunt: Doza de P se reduce cu 1 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat direct culturii porumbului şi se reduce cu 0,5 kg P2O5 dacă gunoiul s-a aplicat culturii premergătoare. Aplicarea îngrăşămintelor cu P se face sub arătură, toamna. Îngrăşămintele complexe cu P se pot aplica primăvara la pregătirea patului germinativ, sau concomitent cu semănatul ( fertilizarea starter). Fertilizarea cu potasiu Preocuparea pentru valorificarea capacităţii de producţie a hibrizilor presupune folosirea unor cantităţi mari de N şi P. Astfel se poate crea un uşor dezechilibru în mediul nutritiv, de aceea se recomandă administrarea de K2O chiar şi pe solurile bine aprivizionate. Dozele de K se aplică în funcţie de rezerva solului în acest element nutritiv, astfel pe solurile slab aprovizionate cu K (sub 10 mg K2O/100 g sol) se aplică 100-150 kg/ha K2O ; pe solurile aprovizionate mijlociu (10-20 mg K2O/100 g sol) dozele vor fi 80-100 kg/ha K2O şi pe solurile bine aprovizionate (peste 20 mg K2O/100 g sol) dozele nu vor depăşi 60-80 kg K2O. Pentru fiecare tonă de gunoi de grajd doza de K2O se reduce cu 2,5 kg K2O/t când gunoiul se aplică direct şi cu 1 kg K2O/t când gunoiul s-a aplicat plantei premergătoare. Potasiul măreşte rezistenţa la frângere şi rezistenţa la boli. Aplicarea îngrăşămintelor cu K este similară cu cele cu P2O5. Aplicarea amendamentelor Pe solurile acide cu pH sub 5,9 este obligatorie folosirea amendamentelor cu calciu o dată la 4 -5 ani. 3)Lucrările solului Prin lucrarile solului se urmareste afanarea acestuia pentru imbuntatirea regimului de apa, aer si substante nutritive, incorporarea resturilor vegetale, nivelarea terenului, combaterea buruienilor si asigurarea rasaririi. a) După premergătoare timpurii se face arătura la adâncimea de 20-25 cm, pe terenurile uşoare şi 25-30 cm pe terenurile mijlocii şi grele, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Eficienţa arăturii este cu atât mai mare cu cât se face mai repede după eliberarea terenului de planta premergătoare.

Pregătirea solului prin 2 arături, vara la 20 cm adâncime şi toamna la 30 cm, nu determină sporuri de producţie eficiente.Până toamna arătura de vară se menţine curată de buruieni şi afânată. b) După premergătoare târzii se face arătura de toamnă la adâncimea de 25-30 cm, în funcţie de umiditate, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Se recomandă folosirea grapei stelate numai după plantele care se recoltează mai devreme (soia, floarea-soarelui, porumb pentru siloz), după plantele recoltate mai târziu arătura rămâne negrăpată . Lucrările solului în primăvară asigură calitatea însămânţării, încolţirea şi răsărirea porumbului. Dacă la desprimăvărare terenul este nivelat, neîmburuienat şi fără resturi vegetale la suprafaţă, pregătirea patului germinativ se face în preziua semănatului cu combinatorul sau grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. Dacă primăvara terenul este denivelat şi îmburuienat, se face o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grape cu colţi, după care în preziua semănatului se lucrează cu combinatorul, perpendicular pe direcţia de semănat. Patul germinativ este de calitate când solul pe adâncimea de 3-6 cm este mărunţit şi zvântat, iar dedesubt este aşezat, pentru a favoriza ascensiunea apei la bob. Sunt ţări în care se practică sistemul de lucrări minime în două variante : - cu o singură trecere – fertilizarea, arat, discuit, grăpat, erbicidat şi semănat. - cu 2 treceri – la prima trecere se face fertilizarea şi aratul iar la a doua trecere discuirea, erbicidarea şi aplicarea îngrăşămintelor pe rând şi semănatul. Pentru condiţiile ţării noastre se poate aplica sistemul minim cu 2 treceri. Ca variantă a sistemului de lucrări minime în cultura porumbului, în ţara noastră fără să fie afectată producţia ar putea fi folosită înlocuirea arăturii cu lucrarea cu grapa cu discuri GDG 4,2, în cazul unui teren curat de buruieni, lipsit de resturi vegetale cu condiţia ca arătura adâncă să se execute din 2 în 2 ani. 4.Sămânţa şi semănatul Sămânţa trebuie să aparţină hibrizilor zonaţi şi să aibă P= 98% minim şi G= 90% minim. Împotriva agenţilor patogeni (fusarioza), sămânţa se tratează cu Tiradin, Royal în doză de 3,5 l/t, Tiramet, Altiram 3 kg/t, Metoben 70 PU- 2 kg/t, Maxim 1l/t. Împotriva dăunătorilor sămânţa se tratează cu Gaucho 12,5 kg/t, Cruiser 9 l/t, Promet 25 l/t, Seedox 12,5 kg/t. Semănatul se face când în sol la ora 7 dimineaţa la adâncimea de 10 cm, temperatura este de 8°C şi vremea este în curs de încălzire. Calendaristic în zona de câmpie se seamănă între 1-20 aprilie şi între 15-30 aprilie în celelalte zone. Pentru fiecare zi câştigată la răsărire se grăbeşte cu 2 zile apariţia paniculelor şi a stigmatelor, ceea ce duce deci la reducerea perioadei de vegetaţie. Semănatul începe cu hibrizi timpurii, mai rezistenţi la temperaturi scăzute, pe soluri cu textură uşoară , care se zvântă mai repede. Densitatea- se stabileşte în funcţie de hibridul cultivat, umiditatea şi fertilitatea solului. La hibrizii timpurii densitatea în teren neirigat este 45.000-60.000 pl/ha, iar în condiţii de irigare 65.000-70.000 pl/ha, la hibrizii mijlocii în teren neirigat 40.000- 55.000 şi 60.000- 65.000 în teren irigat iar la hibrizii târzii 40.000 -50.000 pl/ha la neirigat şi 60.000-65.000 în teren irigat. Cantitatea de sămânţă la hectar variază între 15-30 kg în funcţie de puritate şi germinaţie, MMB.

Distanţa între rânduri- porumbul se seamănă la distanţa de 70 cm pe terenurile neirigate şi irigate prin aspersiune şi la distanţa de 80 cm pe terenurile irigate pe brazde, iar pe rând densitatea variază de la 3-4 plante la metru liniar la 5-6 plante la metru liniar. Adâncimea de semănat –variază în funcţie de textură şi umiditatea solului. În regiuni umede cu soluri grele se seamănă la 5-6 cm, în zone mai uscate cu textură mijlocie a solului adâncimea este 6-8 cm. Fiecare cm în plus la adâncime, în funcţie de temperatura solului, întârzie răsărirea cu 5-30 ore. 5)Lucrările de îngrijire a)Combaterea buruienilor- reprezintă principala lucrare de îngrijire la porumb.Porumbul are un ritm lent de creştere în primele faze şi o densitate redusă la unitatea de suprafaţă de aceea nu face faţă competiţiei cu cele 800- 1500 de buruieni care răsar la m2. Pierderile de recoltă datorate buruienilor la hibrizii cultivaţi în ţara noastră se situează între 30-90%. Combaterea buruienilor se face prin lucrări mecanice şi manuale, prin folosirea erbicidelor sau combinat lucrări mecanice şi folosirea erbicidelor. La stabilirea metodei optime de combatere a buruienilor este necesar sa se tina seama de urmatoarele: gradul de infestare cu buruieni, speciile dominante, tipul de sol (continul de humus, argila, reactia solului), conditiile climatice zonale si rotatia culturii. Infestarea cu buruieni este foarte diversificata, in care cele mai reprezentative specii sunt: - monocotiledonate: Setaria (mohor), Echinochloa (iarba barboasa), Digitaria (meisor), Sorghum halepense (costrei) - dicotiledonate: Amaranthus sp. (stir), Chenopodium sp. (loboda), Xanthium strumarium (cornuti), Solanum nigrum (zarna), Sinapis arvensis (mustar salbatic), Raphanus raphanistrum (ridiche salbatica), Polygonum convolvulus (hisca urcatoare), Abutilon (teisor), Hibiscus (zamosita), Thlaspi (pungulita), Galinsoga (busuioc salbatic), Gallium aparine (turita), Datura (ciumafaia), Cirsium (palamida), Convolvulus (volbura), Sonchus (susai), Lathyrus (sangele voinicului) Pentru combaterea buruienilor fără utilizarea erbicidelor se execută următoarele lucrări: - grăpat cu grapa cu colţi, la 4-6 zile de la semănat, pentru distrugerea buruienilor şi a crustei. - grapat după răsărire, când s-a ridicat roua, numai pe timp frumos când plantele sunt puţin ofilite, pentru a fi elastice, se lucrează perpendicular pe direcţia rândurilor; - lucrarea cu sapa rotativă, când porumbul are 3-5 frunze, executată la viteza maximă a tractorului; - prima praşilă mecanică între rânduri, la adâncimea de 8-12 cm, cu viteza de 4-5 km/h, pentru a nu acoperi plantele; - praşila a II a se face la 10-14 zile, la adâncimea de 7-8cm cu viteza de 8-10 km/h; - prasila a III a se face dupa 15-20 zile de la a doua, la adancimea de 5-6 cm cu viteza de 10-12 km/h Praşilele mecanice vor fi urmate de praşile manuale după primele 2 praşile mecanice. Pe terenurile cu precipitatii bogate este motivată bilonarea porumbului. Combaterea chimică a buruienilor- se poate face prin aplicarea preemergentă sau postemergentă a erbicidelor.

Erbicidele folosite in cultura porumbului sunt in numar foarte mare, pot fi simple, sau complexe, practic nu exista specie de buruiana din lanul de porumb care sa nu fie combatuta de unul din erbicide. Pentru tara noastra importanta mai mare prezinta erbicidele:EPTC (etil-propil tiocarbamat), 2,4 D, dicamba, atrazin, alachlor, metolachlor, butylate, glyphosate Erbicidele pe bază de EPTC- Eradicane, Eptam, Alirox, Diprocarb, care conţin şi „antidot” care măreşte selectivitatea erbicidului. -sunt erbicide sistemice care se absorb prin radicele, acţionează asupra buruienilor prin inhibarea germinaţiei, nu au remanenţă, sunt erbicide volatile de aceea se încorporează în sol odată cu pregătirea patului germinativ, combat buruienile monocotiledonate şi unele dicotiledonate, unele dicotiledonate însă sunt rezistente (A. retroflexus, Chenopodium album, Convolvulus arvense), mohorul este combătut foarte eficace. Doze 6-10 l/ha. Se pot folosi în asociaţie cu atrazinul. Erbicide pe bază de atrazin- Gesaprim, Onezin, Sanazin, Atred. - erbicid sistemic, se administrează preemergent, înainte de semănat. Combate buruienile monocotiledonate şi dicotiledonate anuale, este absorbit prin rădăcinile plantelor, acţionează prin inhibarea procesului de fotosinteză. Dozele variază de la 2-5 kg/ha, în asociaţie cu erbicide antigramineice, dozele se reduc cu 50%. Erbicide pe bază de alachlor- Lasso, Alachlor, Alanex, Mecloran, Lacorn. - erbicid sistemic, care se absoarbe prin coleoptil, hipocotil şi radicele şi acţionează asupra buruienilor prin inhibarea sintezei proteinelor, nu este volatil, combate buruieni monocotiledonate şi unele dicotiledonate (Amaranthus sp., Datura, Matricaria, Solanum nigrum). Alachlorul se administrează asociat cu atrazin, se administrează înainte de semănat şi se poate încorpora cu combinatorul. Doze 8-10 l singur sau 4-6 l asociat. Erbicide pe bază de metolachlor- Dual - erbicid sistemic, se absoarbe prin coleoptil, hipocotil şi mai puţin prin rădăcini, se încorporează în sol înainte de semănat, foarte superficial (3-5 cm), combate monocotiledonate anuale şi costreiul din seminţe şi unele dicotiledonate, se administrează în combinaţie cu atrazin, doze 1,5- 2,5 l/ha. Erbicide pe bază de butylate- Diizocab, Butizin - erbicid sistemic, se absoarbe prin radicele, inhibă procesul de germinaţie. Este volatil de aceea se încorporează în sol la 8-10 cm adâncime.Combate monocotiledonate anuale. Erbicide pe bază de 2,4 D- SDMA- 0,3-0,5 kg/ha - erbicid sistemic, care se absoarbe prin frunze, combate buruieni dicotiledonate (Sinapis, Cirsium, Chenopodium, Sonchus), asociat cu dicamba se obţine un erbicid care combate buruieni rezistente la 2,4 D.(Icedin forte, Icedin super). Erbicide pe bază de glyphosate- Rondup - erbicid sistemic, neselectiv, se absoarbe prin frunze şi se translocă prin toate organele plantei. La porumb se foloseşte numai pentru combaterea costreiului din rizomi, în zone puternic infestate administrarea se face cu elicopterul, când umiditatea boabelor de porumb a ajuns la 30%, iar costreiul este încă verde. În culturile infestate cu costrei din rizomi tratamentul preemergent se completează pe vegetaţie, când plantele au 3-6 frunze (porumbul) şi 4-6 frunze costreiul, cu unul din erbicidele : Titus- 40-60 g/ha, Tell- 40 g/ha, Mistral- 1-1,5l/ha. Eficacitatea este maximă aplicând 2 tratamente, primul când costeriul are 3-4 frunze cu Tell sau Titus 30-40 g/ha şi al doilea după cca 20 zile cu 20-30 g/ha.

Reuşita combaterii buruienilor în cultura porumbului nu se asigură numai prin erbicide, ci această luptă trebuie dusă integrat respectând rotaţia, lucrările solului. In functie de dominanta unor specii de buruieni si conditiile de infestare au fost stabilite mai multe metode de combatere a buruienilor. b) infestare puternica cu buruieni anuale si perene (inclusiv costrei din rizomi) 1. hibriz de porumb reziastenti de „tip transgenic” (tip „LL” sau „RR”) Se recomanda aplicarea de erbicide specifice: - LIBERTY LINK (hibrizi „LL”) 2-4 l/ha sau secvetial 2+2; 2+3 l/ha - ROUNDUP READY (hibrizi „RR”) 2-4 l/ha sau secvential 2+2; 2+3 l/ha Tratamentele se aplica in faza de4 frunze pana la 8-9 frunze a porumbului, iar buruienile monocotiledonate la 20-25 cm inaltime, cu aplicarea unei doze maxime de erbicid de 5 l/ha. 2. hibrizi de porumb resitenti „nemodificati genetic” - tip CTM (rezistenti la cicloxydim) Combaterea buruienilor monocotiledonete anuale (Setaria, Echinochloa, Digitaria, Sorghum din samanta si rizomi) se obtine prin aplicarea erbicidului Focus Ultra + adjuvant 2,02,5 +1,25 l/ha, in vegetatie, porumbul are 4-8 frunze si buruienile monocotiledonate 10-20 cm inaltime. In cazul infestarii si cu specii dicotiledonate anuale si perene, erbicidul Focus ultra se aplica asociat cu erbicidele: Callam +adjuvant 0,3-0,4 +1 l/ha sau Cambio 2 l/ha, Icedin S 1 l/ha. - tip „IR” sau „IT” (rezistenta la erbicidele imidazolinonice) Combaterea buruienilor mono si dicotiledonate (inclusiv Cirsium) se face prin aplicarea postemergenta timpurie a erbicidului Eurolightning 1,2-1,5 l/ha , Pulsor 1,2-1,5 l/ha cand porumbul are 3-4 frunze, iar buruienile mono si dicotiledonate sunt in faza de 2-3 frunze. b.Copilitul, la hibrizii actuali capacitatea de lastarire este mica, iar lucrarea de copilit nu mai este necesara. c. Combaterea daunatorilor, in perioada de vegetatie poate sa fie necesara daca nu s-a efectuat tratamente adecvate la samanta. In primele faze de vegetatie se manifesta atacul de gargarita frunzelor (Tanymecus dilaticolis) si a viermilor sarma (Agriotes spp.). pentru combaterea gargaritei se aplica tratamente pe vegetatie cu Actara 0,1 l/ha; Calypso 0,09 l/ha, Mospilan 0,1 l/ha d. Irigarea, consumul de apa difera in functie de hibrid si zona de cultura intre 4800-5800 m³/ha, perioada critica pentru apa incepe cu 10 zine inainte de aparitia paniculului si se mentine pana la faza de maturitate in ceara. Calendaristic aceasta se suprapune intervalului secetos dintre 20-30 iunie si 20-30 august. Se recomanda ca pe tot parcursul vegetatiei sa se mentina umiditatea peste plafonul minim (1/3, ½ sau 2/3 din IUA), pe adancimea de 60-80 cm. Lipsa apei in sol in perioada dinaintea aparitiei paniculului duce la pierderi de recolta de 30-70 %. Se va aplica o udare in fenofaza de 8-10 frunze cu 900-1200 m³/ha, urmatoarea udare cu circa 10 zile inainte de aparitia paniculului si ultima udare dupa fecundare in fenofaza de umplere a boabelor 700-900 m³/ha. Udarea de rasarire (200-400 m³/ha) este necesara numai in primaverile secetoase. Se recomanda folosirea unor instalatii de irigare cu mutare mecanica sau automatizata cu deplasare frontala sau cu tambur si furtun. Folosind aceste instalatii se asigura un ciclu de revenire de 12-14 zile, timp care este deciv pentru formarea recoltei in perioade de seceta.

Instalatiile mutate manual sunt satisfacatoare pentru suprafete mici, in sistem gospodaresc. 6) Recoltarea Recoltarea mecanizata sub forma de stiuleti incepe cand umiditatea boabelor ajunge la 30-32 % si se incheie cand aceasta este cuprinsa intre 24-26 %. Mai tarziu recoltarea se face manual pentru a preveni pierderile prin scuturare. Recoltarea mecanizata sub forma de boabe incepe cand umiditatea boabelor scade sub 25 %. Dupa recoltare boabele trebuie uscate la umiditatea de pastrare (14 %). Recoltarea manuala se face sub forma de stiuleti depanusati, ulterior se taie tulpinile. In zonele mai umede din nordul Moldovei si din Transilvania se recolteaza plantele intregi, se aseaza in glugi, iar detasarea stiuletilor se face ulterior, se porcedeaza asa pentru eliberarea mai rapida a terenului. Raportul dintre recolta de boabe si recolta de tuplini variaza intre 0,5-0,9. Procentul de panusi poate fi apreciat la 1/8 -1/10 din productia de boabe.