Curs 5

1.

MEDICINA LEGALA A ACCIDENTELOR DE TRAFIC

1.1. TRAUMATISME DE TRAFIC Prin traumatism de trafic rutier, feroviar se înţelege vătămarea organismului prin leziuni traumatice asupra lui produse de către mijlocele de transport. Mijloacele de transport pot fi: - pe roti – de cauciuc si metal (tramvai, tren, metrou); - senile tanc, autotransportoare blinda; - tălpi de alunecare – sănii cu motor; Iar in funcţie de mărimea roţilor – mari, mijlocii, mici. Exista si accidente produse de biciclete, căruţe etc. Factorii determinanţi sunt reprezentaţi prin: a) factorul principal - omul b) factori secundari - mijlocul de transport si calea de acces c) factorii favorizanţi
a) Factorul principal – omul: o stare buna de sănătate psihosomatica este

condiţia de conducere a autovehiculului in condiţii de siguranţa, mod de reacţionare optim – de aici rezulta si necesitatea consultului medical in obţinerea permisului si de asemenea a controalelor periodice ale şoferilor amatori sau profesionişti. Ca o chintesenţa se poate exprima ca imprudenta, ignoranta, neglijenta, egoismul, toate acestea avându-si rădăcina intr-un orgoliu patologic sunt adevăratele cauze a evenimentelor rutiere cu deznodământ tragic. b) Factori secundari: - mijlocul de transport: autoturism, camion, care nu îndeplinesc normele tehnice cu diferite defecţiuni de direcţie, frânare etc. - drumul, calea de acces necorespunzătoare. c) Factorii favorizanţi: condiţii meteo, grad de luminozitate prost adaptat, viteza de deplasare, alterarea stării de conştiinţa indusa de alcool sau substanţe psihotrope (droguri, somnifere) stare de tensiune in urma unor certuri, vesti neplăcute. Mecanismele de producere a leziunilor traumatice de trafic sunt simple, asociate sau complexe. 1. Mecanisme Simple – prin lovire de regula de mica gravitate rezulta echimoze, excoriaţii, plăgi si excepţional fracturi. Daca victima poarta haine groase si viteza este mica iar suprafaţa de lovire mare leziunile traumatice pot lipsi.
1

In general la aceeaşi viteza impactul cu suprafeţe mari generează leziuni mai puţin grave fata de lovirea cu suprafeţe mici la aceeaşi viteza in care se descriu. • Căderea Acest mecanism operează in cazul opririi sau pornirii bruşte a unui vehicul. • Proiectarea Poate avea loc in interiorul autovehiculului – in proiectarea pasagerilor in scaunele din fata sau parbriz sau exterior când ies din autovehicul. In general exista leziuni de gravitate redusa, echimoze, excoriaţii, plăgi pana la leziuni grave care explica moartea, fracturi rupturi de organe. • Comprimarea – mecanism ce presupune strivirea corpului pe o parte a autovehiculului sau alta suprafaţa dura, sol, perete, copac, alt autovehicul fără ca rotile autovehiculului sa treacă peste corpul uman. De obicei comprimarea se însoţeşte si de tarare pe o distanta oarecare. In funcţie de intensitate, pe corpul victimei rămân zone de ulei, urme de profile metalice a autovehiculului, striviri de organe. • Târârea – un mecanism mai rar întâlnit, consta in agăţarea victimei de o parte autovehiculului si târârea acesteia pe o distanta oarecare. Escoriatiile sunt sub forma de dungi generate de frecarea pielii pe planul pe care se realizează târârea. Apar si plăgi superficiale de regula cu o prezentaţie striata, perpendicular pe direcţia de tarare. • Călcarea – acest mecanism presupune trecerea sistemului de rulare a autovehiculului peste victima, leziunile traumatice de cele mai multe ori sunt mortale (zdrobiri de organe, diverse secţionări si au următoarele caractere: - de regula pielea îşi păstrează integritatea chiar in cazul in care călcarea s-a realizat cu o roata metalica datorita elasticităţii tegumentului. - când decesul survine rapid reacţia vitala este minima sau absenta. Examinarea medico – legala poate evidenţia o serie de leziuni traumatice cu particularităţi specifice. La călcarea cu roata de cauciuc se evidenţiază: - echimoze in zig-zag după profilul rotii; sunt explicate prin împingerea ţesutului moale si ruperea unor vase de sânge in şanţurile ce alcătuiesc desenul anvelopelor; - imprimarea, prin acelaşi mecanism însoţita de excoriaţii; - rupturi de tegumente – aşa-numitele plăgi in buzunar, lambo, sau scalpate - zone cu excoriaţii late care la cadavru par pergamentate, explicate prin frecarea rotii de piele înainte ca aceasta sa treacă peste corp. • Calcare cu roata metalica Sunt leziuni traumatice produse de o roata prin comprimarea cu banda de rulare. Cele mai sugestive traumatisme sunt: - zona de excoriaţie
2

- zona de ştergere - pişcătura primara – excoriaţie in forma de litera “T” - defectul cuneiform reprezentat prin lipsa de substanţa cu baza spre roata, lambo-uri triunghiulare de piele de banda de rulare. • Calcare cu senila poate produce echimoze, striviri neuniforme de ţesuturi, fracturi in trepte ale oaselor, atunci când senila se deplasează de-a lungul respectivului segment de membru. • Calcare cu talpa de alunecare – de obicei leziunile traumatice din acest tip nu sunt mortale, datorita greutăţii relativ reduse a mijlocului de transport. Daca talpa prezintă neregularităţi pe suprafaţa de alunecare, pe banda de excoriaţie se pot observa placi superficiale longitudinale un sensul de alunecare. 2. Mecanisme Asociate • Lovire – cădere • Lovire – proiectare • Proiectare – cădere • Proiectare – calcare • Proiectare – tarare • Calcare – comprimare • Calcare – tarare 3. Mecanisme Complexe Reunesc trei sau mai multe mecanisme simple. Leziunile traumatice produse prin mecanismele complexe se caracterizează prin gravitatea mare in majoritatea cazurilor – prezenta obligatorie a leziunilor osteo-articulare, multipolaritatea.: - lovire – proiectare – cădere; - lovire – proiectare – comprimare; - proiectare – comprimare – cădere – târâre; - proiectare – basculare – cădere – comprimare;

1.2. TANATOGENEZA
In politraumatisme de trafic rutier poate fi explicata: imediat postrutier la locul accidentului prin cercetare se subliniază traumatismele cranio-cerebrale sau vertebro medulare, sau distrugerea unor organe vitale sau după un interval de timp prin soc post-traumatic, hemoragic sau prin diverse complicatii. Si aici trebuie sa se tina cont de evoluţia post-traumatica influenţata de vârsta, boli preexistente, elemente care trebuie interpretate corect de către expertul medicolegal in contextul general cat si in cel care va imprima o evoluţie proprie fiecărei persoane din urma accidentului. Circumstanţe de producere: accidente, sinucidere, crime, disimularea unor crime.
3

1.2.1. Traumatismele produse de autovehicule: A) Traume suferite de cei care ocupa un loc in autovehicul, lovirea de parbriz, scaun, ţevi din remorca unui autoturism, osia căruţei etc. B) Traume indirecte prin intermediul forţelor ce se transmit prin osia care generează leziuni la distanta (lovituri la genunchi prin contact cu bordul si apariţia leziunilor la nivelul bazinului sau a femurului); prin inerţia organelor interne, ruptura de aorta sau pelicul hepatic prin mecanisme de hiperextensie – hiperflexie. Consecinţa forţelor de acceleraţie (lovire brusca) sau deceleraţie (oprire brusca) – leziunile traumatice se caracterizează prin interesare cu precădere ansamblu cap – gât – torace. Părţile moi sunt mai afectate decât oasele la membrele pelviene. La conducătorii auto se descriu:
a) Sindromul volanului caracterizat prin:

- echimoza la nivelul toracelui anterior, fracturi costale si de stern; - leziuni ale viscerelor toracice; - leziuni traumatice la nivelul mâinilor.
b) Sindromul bordului

- leziuni la nivelul rotulei - fracturi de bazin - fracturi de femur
c) Sindromul parbrizului

- oglinda retrovizoare stânga cat si stâlpul din stânga privesc organele si zona lateral stânga.
d) Sindromul centurii de siguranţa

- cu zone excoriate sau fracturi dispuse in diagonala dinspre hemitoracele stâng superior spre cel drept subdiacent centurii. La pasagerul din fata întâlnim aceste sindroame. La pasagerul din spate, acesta este mai protejat iar la leziunile traumatice care au ca mecanism comprimarea sau proiectarea in scaunul din fata sau peste ocupantul locului din fata voi interesa in mod inedit capul si genunchii. Exista si sit in care nu se mai respecta morfologia descrisa, generând traumatisme grave cu alte aprecieri in mecanismul de producere. Este foarte important ca in expertiza medico-legala sa se precizeze nu numai circumstanţele ci si poziţia victimei in autovehicul săi cea din afara. Spre exemplu atunci când victima este lovita si proiectata de un autoturism si ulterior călcata de un altul se pune întrebarea care leziune traumatica a generat decesul.
4

Pietonii – In funcţie de mecanismul simplu, asociat sau complex generator al leziunilor traumatice la pietoni pot fi evidenţiate toate tipurile de leziune descrise pana acum, lovirea, căderea, tarare, calcare cu multitudinea leziunilor traumatice de la forme simple la cele care pot produce decesul; de aceea se fac următoarele menţiuni: - când autovehiculul loveşte victima cu partea frontala, de regula corpul basculează pe vehicul - când loveşte corpul cu partea laterala el este proiectat. - vehiculele mici care lovesc sub centrul de greutate al corpului determina rotirea victime si lovirea controlaterala cu leziuni traumatice in special in o jumătate a corpului in timp ce autovehiculele mari care lovesc deasupra centrului de greutate si nu determina rotirea corpului vor genera lovituri predominant in doimea superioara a corpului. - când membrele pelviene sunt lovite cu bara de protecţie si se produc fracturi care se vor situa mai jos decât înălţimea la care se situează bara pentru ca prin frânarea din momentul anterior impactului partea anterioara a autovehiculului coboară si acest lucru impune ca ori de câte ori se face examinarea medico-legala se constata leziuni traumatice la nivelul membrelor pelviene, in cadrul unui traumatism de trafic rutier nivelul acestora fata de sol sa fie măsurat. 1.2.2. Traumatisme produse de motocicleta In care pot fi incriminate: - ciocnirea frontala a motocicletei cu un alt autovehicul sau un obstacol oarecare - lovirea laterala a motociclistului - frânarea brusca sau derapajul motociclistului si in aceasta situaţie leziunile traumatice pot fi: - grave, uneori medii interesând membrele pelviene sau alte leziuni rezultate din proiectare. 1.2.3. Traumatisme produse de tren In cazul politraumatismelor se pot contura următoarele parţi: - leziuni traumatice multiple, diverse si de mare gravitate, adesea fiind mortale - moartea se instalează rapid - pe hainele si corpul victime se identifica ulei - de cele mai multe ori fragmente de cadavru sunt spulberate pe distante mari - este o modalitate foarte frecventa de sinucidere dar si de disimulare a crimei. Ancheta medico-legala trebuie sa elucideze circumstanţele in care s-a produs evenimentul de trafic feroviar (se vor căuta leziuni traumatice caracteristice altor forme de moarte violenta si leziuni traumatice de trafic feroviar care au ca mecanism lovirea victimei de către locomotiva; proiectarea
5

de pe vagon a victimei sub scările vagonului si călcarea cu rotile metalice ce va determina secţionări ale corpului de cele mai multe ori fragmentele rezultate sunt menţinute intre ele prin punţi de tegumente. 1.2.4. Traumatisme produse de căruţa Sunt destul de frecvente accidentele se produc prin: - lovirea căruţei cu un autovehicul cu proiectarea si strivirea căruţaşului – răsturnarea carutei; - căderea căruţaşului fie la pornirea brusca a căruţei fie ca o consecinţa a stării de ebrietate. 1.2.5 Accidentele de avion – foarte rare la sol (aterizare, decolare), au avut loc cel mai adesea în aer, la înălţime, adevărate catastrofe aeriene urinare unor defecţiuni în orientare şi altitudine, când aparatul se poate lovi de obstacole (munţi, dealuri) în condiţii meteorologice dificile, uneori tot personalul călător şi echipajul căzând victime. Supravieţuirile sunt excepţionale (şi totuşi posibile). Expertiza medico-legală este foarte dificilă în identificarea victimelor (după foaia de bord), acestea fiind carbonizate, decapitate, fragmentate, recurgându-se adesea la specialişti, stomatologi, criminalişti (fotografii, amprente digitale, palmare, semne particulare, hemangioame, cicatrice, culoarea părului, ochilor, tatuaje etc.), examinări biologice pentru stabilirea grupei de sânge, determinarea sexului (cromatina sexuală a lui Barr.) etc. Mai ajută la identificare orice fel de act, legitimaţii, îmbrăcăminte etc. Nu trebuie neglijat examenul toxicologic al echipajului (alcoolemie, substanţe tranchilizante, toxiinfecţii alimentare) sau alte leziuni traumatice în afara celor produse de avion (plăgi împuşcate, tăiate etc.). Cauza morţii poate fi intoxicaţie cu CO – incendiu, compresiunea şi asfixia, zdrobirea unor organe vitale, hemoragii. în afara catastrofelor este posibilă moartea subită în avion (hipertensivi, cardiaci); mai rar se pot întâlni rupturi de timpane, tulburări labirintice definitive la călătorii care nu au suportat creşterea bruscă a presiunii. 1.2.6. Accidentele maritime – rare în timp de pace. Avarierea vaselor se produce în lovirile de obstacole, furtuni, explozie pe vas sau incendiu. Problemele medico-legale ale expertizei vizează identificarea victimelor (mai dificilă la cele descoperite târziu, în stare avansată de putrefacţie, stabilirea cauzei morţii (înecare, carbonizare, intoxicaţie cu CO). Uneori victimele pot fi vehiculate de apă la distanţe foarte mari de locui naufragiului, situaţie ce măreşte dificultăţile expertizei.

6

2. MEDICINA LEGALĂ A ÎMPUŞCĂRII
Inventarea armelor artificiale, ce au depăşit enorm de mult mijloacele naturale de apărare şi atac cu care a fost dotat omul de natură, a crescut riscul agresiunii ce merge astăzi până la riscul unei morţi filogenetice. Etologii afirmă că este mai uşor să agresezi un om pe care nu îl cunoşti, aşa cum se realizează prin armele de foc, de la distanţă. Această violenţă de la distanţă, inventată de om, pune şi dificile probleme practice de soluţionare legală a unor cazuri individuale sau colective. Acţiunea armelor de foc depinde de tipul de armă, dar pentru fiecare intră în joc, în esenţă, puterea lor distructivă, ce depinde de: - puterea de penetraţie, maximă la proiectilele supersonice şi dependentă de viteză, deci de forţa cinetică ce le animează; - materialul din care este construit glonţul şi care, în exterior, ca şi în corp, poate suferi deformări; - unghiul de impact cu care glonţul abordează corpul; - densitatea ţesuturilor în care gloanţe cu viteze de peste 300 m/s şi presiuni de peste 2.000 de atmosfere produc adevărate eclatări (explozii) ale organelor cavitare îndeosebi. In cadrul obiectului infracţiunii de omor prin arme de foc interesează: 1. Realitatea leziunilor ca exprimând o moarte prin împuşcare. Specificul leziunilor de împuşcare este conferit de acţiunea factorilor primari (glonţ şi fragmente din glonţul fragmentat) şi de acţiunea factorilor secundari, în împuşcările din zona lor de acţiune i pulbere nearsă, pulbere arsă, flacără şi gaze). Aceste elemente se materializează în leziuni specifice, practic inconfundabile cu alte tipuri de leziuni, cum ar fi orificiul de intrare, orificiul de ieşire, canalul glonţului, imaginile de tatuaj propriu-zis sau de tatuaj estompat etc. 2. Felul morţii va fi întotdeauna de tip violent. Chiar dacă împuşcarea s-ar interfera cu o boală oarecare, rolul împuşcării în determinismul morţii nu va putea fi neglijat. 3. Cauza morţii constă în leziuni primare de atingere a organelor vitale sau în leziuni secundare ce complică leziunile primare (cauze primare şi secundare). 4. Data împuşcării - se aplică aceleaşi reguli generale de stabilire. 5. Data morţii, de asemenea. 6. Gravitatea leziunilor se apreciază ca la orice tip de violenţă şi din aceasta se va deduce, cu valoare contributivă, forma omorului (simplu, calificat, deosebit de grav, din culpă sau cu preterintenţie). Ca şi la trafic, în caz de agresiuni cu participaţie, când primul calcă sau împuşcă un subiect ce a decedat, iar al doilea calcă sau împuşcă un cadavru, calificarea faptei ca faptă putativă
7

sau, dacă al doilea nu ştia că victima decedase, ca tentativă de omor este de competenţa juristului. De asemenea, dacă în caz de coautorat unul produce moartea, iar altul produce doar o vătămare corporală, este de competenţa anchetei să decidă coautoratul (pentru că al doilea a diminuat capacitatea de apărare a victimei) sau să califice a doua faptă ca o simplă vătămare corporală. Dacă autorul doreşte să împuşte pe cineva, dar împuşcă un om nevinovat (aberatio ictus monoagresivă) sau pe cel urmărit, dar şi o persoană nevinovată (aberatio ictus biagresivă), de asemenea, fiind vorba despre latura subiectivă a infracţiunii, numai juristul are competenţa să decidă, ca şi în tentativele perfecte (când acţiunea s-a executat, dar moartea nu s-a produs) sau în tentativele relativ improprii (când mijloacele au fost inapte, ca în împuşcarea cu gloanţe de cauciuc), deşi, pentru jurişti, evaluarea perioadei de îngrijiri medicale într-o astfel de situaţie nu ar avea relevanţă (cu toate că relevanţa poate consta în gradarea sancţiunii). Într-un omor calificat prin împuşcare, expertiza va putea dovedi neputinţa victimei de a se apăra, punerea în pericol fizic sau psihic a mai multor persoane etc. în omorul deosebit de grav se vor dovedi cruzimea (împuşcarea cu mai multe gloanţe, ciuruirea victimei), omorul a două sau mai multe persoane, a unei femei însărcinate etc. De asemenea, într-un caz de legitimă apărare prin împuşcare se va dovedi medico-legal aspectul actual al atacului (concomitenta leziunilor pentru a exclude răzbunarea), lipsa depăşirii prin apărare (cu excepţia lipsei altor mijloace de apărare sau a provocării unei tulburări sufleteşti). în împuşcările din culpă în timpul serviciului se vor oferi elemente probatorii pentru omorul din culpă agravat (prin nerespectarea dispoziţiilor legale de exercitare a unei profesiuni), ca şi în unele situaţii medicale (uitarea unor comprese în corpul pacientului în timpul operaţiilor, neprezentarea la o urgenţă sau confundarea medicamentelor şi perfuziilor ce au dus la deces) sau de trafic (omorul în stare de ebrietate a conducătorului vehiculului). Tot astfel, într-o determinare şi înlesnire a sinuciderii (suicidul prin consens) va fi culpabil supravieţuitorul ce a simulat sinuciderea sau s-a desistat de la ea. 7. Caracterul vital al leziunilor este exemplificat în situaţiile judiciare expuse mai sus. In ceea ce priveşte latura obiectivă, ca exprimând, sub aspect judiciar, doar acţiunea directă, indirectă şi legătura cauzală a condiţiei sine qua non, această latură a infracţiunii poate fi lărgită prin rezolvarea următoarelor probleme: 1. Obiectul cu care s-a produs agresiunea, arma de foc, se identifică după aspectul patognomonic al leziunilor produse de o astfel de armă. Glonţul (factor primar sau principal) produce un orificiu de intrare care are următoarele caracteristici morfologice: - are o formă dependentă de distanţa de împuşcare şi unghiul de impact. în împuşcările cu ţeava lipită de corp, prin efect hidrodinamic (formarea unor unde de şoc laterale care, prin intermediul lichidelor sangvine ori tisulare, cresc presiunea în organele cavitare sau pline), se produc explozii ale acestor organe
8

(creier, ficat de stază, cord în diastolă, stomac plin cu alimente etc.). în tragerile din apropiere, orificiul va avea o formă stelată (gazele pătrund sub tegumente şi strivesc retrograd pielea de ţeava armei In împuşcările de la distanţă, orificiul va fi rotund sau oval (dacă abordează corpul în unghi de 45°) şi, nu rareori, neregulat (când a lovit în prealabil un obstacol, s-a deformat şi, prin ricoşare, atinge corpul); Orificiul de intrare reprezintă un minus tisular (o pierdere de substanţă tegumentară), deoarece la viteze subsonice el produce o distrugere a pielii, ale cărei fragmente le antrenează pe prima porţiune a canalului, iar la viteze supersonice poate produce leziuni distructive de tip blast (ca şi la gloanţele tip Brennek). La intrare se întâlneşte apoi fenomenul de răsfrângere către interior (către canal) a ţesuturilor din marginea orificiilor (fenomen de inverted). Diametrul orificiului de intrare: - este corespunzător diametrului glonţului (uneori mai mic, prin retracţia ţesuturilor la cei în viaţă, cum a fost orificiul cervical anterior la Kennedy, de 5 mm în diametru, faţă de glonţul armei lui Oswald, care avea 6,5 mm în diametru şi a fost contestat că ar fi fost un orificiu de ieşire) sau, alteori, mai mare decât glonţul, când acesta din urmă a fost deformat în prealabil. În jurul orificiului de intrare se găsesc mai multe inele (guleraşe), cum ar fi: - inelul de contuzie, care, prin deshidratare după moarte, se pergamentează şi este, astfel, expresia contuziei produse de glonţ şi rămase pe marginea pierderii de substanţă; - un inel de ştergere a glonţului de diferite impurităţi de pe armă sau luate prin ricoşare; - un inel de imprimare (de ştanţare) totală sau parţială a gurii ţevii armei pe tegumente, în tragerile cu ţeava total sau parţial lipită de corp; - o zonă de tatuaj propriu-zis (de pulbere nearsă imprimată în tegumente); - o zonă de tatuaj estompat în jurul ei (de pulbere arsă sau funingine ce se depune pe tegumente); - mai rar arderea părului prin flacăra unor arme de tip vechi; - pe oasele late, orificiul de intrare (pierderea de os) are forma unui trunchi de con întotdeauna cu baza mică la intrare şi cu o şlefuire a osului la intrare (fenomen de bizotare) uneori, în împuşcările cu ţeava lipită, pulberea arsă sau nearsă se poate depune cu periost (inel Benasi). Expertul va fi atent, deoarece, deseori, orificiul de intrare este ascuns (în axilă, nas, sub pleoape, în gură, ca de exemplu, în sinuciderile tip banzai ale soldaţilor japonezi: prin împuşcarea cu ţeava armei lungi introdusă în gură şi manipularea trăgaciului cu degetul mare de la picior). De asemenea, expertul se poate afla în faţa unor orificii multiple, când fiecare va fi descris separat. Glonţul realizează şi un orificiu de ieşire care, per a contrario, are caracteristici morfologice opuse celui de intrare:
9

• forma sa este mai neregulată, fie pentru că glonţul s-a deformat în corp întâlnind diferite rezistenţe osoase, fie că a antrenat cu el, la ieşire, diferite eschile osoase; • la ieşire nu există o pierdere de substanţă, deoarece, aici, glonţul realizează o simplă despicare a tegumentelor către exterior (fenomen de everted); • evident, diametrul orificiului la ieşire va fi mai mare decât cel al glonţului; • în jurul orificiului de ieşire nu există inelele întâlnite la orificiul de intrare decât dacă, excepţional, la ieşire, glonţul ar strivi tegumentele de o suprafaţă dură, cum ar fi corpul lipit de un scaun (sinuciderea generalului Milea); • de asemenea, la ieşire vor lipsi urmele factorilor secundari (zone de tatuaj); • pe oase, la ieşire, glonţul produce o pierdere de os în trunchi de con cu baza mare la ieşire; • expertul va fi deseori în situaţia de a constata mai multe orificii de ieşire, fie când glonţul s-a fragmentat în corp, fie când a fost o împuşcare cu mai multe gloanţe; • uneori, glonţul este reţinut în corp (plăgi oarbe) şi lipseşte un orificiu de ieşire. Examene speciale de laborator şi balistică confirmă trăsăturile morfologice de mai sus, cum ar fi: - microscopia în baleiaj pentru determinarea formei pulberii; - reacţiile chimice cu brucină şi difenilamină pentru nitraţii din pulbere (reacţia Castelanos-Plasencia); - examenele radiologice pentru metalele din gloanţele restante în corp; - activarea cu neutroni etc. Canalul glonţului uneşte cele două orificii şi poate fi direct sau deviat, sub influenţa unor forţe cinetice reduse ale glonţului, a devierii prin întâlnirea oaselor sau a devierilor de către curentul sangvin. Aceste devieri devin uneori foarte curioase, ceea ce a făcut să se afirme că un „glonţ poate intra prin cap şi ieşi prin călcâi” (M. Minovici). Alţii le-au numit gloanţe migratoare sau magice, aşa cum a fost unul dintre gloanţele trase asupra lui Kennedy, ce a produs şase orificii şi canale (patru în torace şi mâna lui Kennedy) şi două în coapsa lui Johnson. În împuşcările cu arme de vânătoare se vor întâlni următoarele aspecte morfologice care confirmă obiectul cu care s-a realizat agresiunea ca fiind o astfel de armă: - în împuşcările de la o distanţă mai mică de 50 cm, alicele acţionează în bloc şi produc un orificiu mare, neregulat, din cauza lipsei lor de dispersie; - în împuşcările de la o distanţă între 50 cm şi 2 m, alicele periferice încep să se disperseze, deşi cele centrale acţionează încă în bloc, fapt ce produce un
10

orificiu central mai mare şi multiple orificii în jurul lui, de dimensiuni mai mici, din cauza alicelor ce s-au dispersat; - la peste 2 m distanţă de împuşcare, toate alicele se dispersează şi produc orificii multiple, distanţate între ele pe o suprafaţă mai mare sau mai mică, în funcţie de distanţa de împuşcare, astfel că, în împuşcarea de la o distanţă de 50 m, alicele se vor dispersa pe o suprafaţă de 1 m2. 2. Cauza leziunilor se deduce cu uşurinţă din elementele morfologice de mai sus. O plagă prin împuşcare de la distanţă (din afara zonei de acţiune a factorilor secundari) s-ar putea confunda doar cu o plagă înţepată. 3. Numărul leziunilor obligă la stabilirea faptului dacă mai multe orificii au fost realizate de aceeaşi armă (arme cu descărcare automată) sau de arme diferite. Sunt situaţii de excepţie, la astfel de arme, când mai multe gloanţe (până la cinci) pot să realizeze un singur orificiu de intrare şi, evident, mai multe de ieşire. 4. Succesiunea leziunilor se apreciază în funcţie de intensitatea reacţiilor vitale la nivelul leziunilor şi, eventual, de traiectele de fractură ce ar putea pleca de la fracturile orificiale produse de glonţ. Succesiunea leziunilor se va putea afirma, când victima a supravieţuit, şi pe baza evoluţiei lor în timp, de la leziunea primară (produsă de glonţ) la cea secundară (complicată) sau terţiară (cicatrizată). în unele tipuri de sinucidere se poate recurge la împuşcare, urmată, de exemplu, de o intoxicaţie, sau invers, dar utilizarea HCN, ce produce de regulă moartea instantanee, urmată de împuşcare, nu este posibilă. 5. Mecanismul de producere a leziunilor ne obligă să evaluăm distanţa de la care a avut loc împuşcarea, ce poate fi: - cu ţeava lipită de corp, când se produce efectul hidrodinamic de explozie (la viteze ale glonţului de peste 300 m/s), iar factorii secundari pătrund în totalitate prin aşa-zisul canal de împuşcare (deoarece se reconstituie cu greutate); - împuşcarea de la o distanţă din care rămâne urma factorilor secundari (împuşcare din interiorul zonei de acţiune a factorilor secundari), când aceştia rămân sub forma tatuajelor menţionate, în jurul orificiului de intrare. De regulă, aceşti factori rămân pe haine sau pe tegumente în împuşcările de la distanţă egală cu leziunea ţevii armei, cu excepţia unor situaţii de disimulare (manipulare de la distanţă a trăgaciului prin intermediul unei sfori, de exemplu); - împuşcarea de la distanţă, din afara zonei de acţiune a factorilor secundari, când aceştia lipsesc din jurul orificiului de intrare. Pentru aflarea cu precizie a distanţei se poate recurge la un experiment balistic. La armele de vânătoare, distanţa de împuşcare se va evalua în funcţie de datele expertale expuse la obiectul infracţiunii. 6. Legătura de cauzalitate se va rezolva după regulile generale expuse. In ceea ce priveşte subiectul infracţiunii, ne vor reţine atenţia: 1. Identificarea victimei se face după regulile generale expuse. 2. Identificarea armei (când glonţul s-a găsit în cadavre sau înjur, se fac expertize balistice de tragere experimentală cu arma bănuită sau certă) şi identificarea autorului prin cercetarea de laborator a urmelor de pulbere de pe
11

mâna sa, prin găsirea „ciupiturii interdigitale” dintre police şi index, explicată prin ieşirea retrogradă a gazelor şi a pulberii prin fereastra de ejecţie a armei, ca şi prin alte eventuale leziuni lăsate pe corpul său de victima ce s-a apărat. 3. Relaţia victimă-agresor, reliefată prin direcţia de împuşcare urmează regulile generale expuse. 4. Posibilitatea apariţiei unor reacţii supravitale există şi la împuşcare dacă glonţul, chiar în împuşcările capului, nu interesează zone nervoase vitale (în cazul unei împuşcări în cap, victima a mai urcat nouă etaje şi a fost găsită decedată în pat). 5. O analiză psihiatrico-legală de evaluare a responsabilităţii autorului infracţiunii este indicată, după lege, în omorul deosebit de grav sau când organul judiciar are îndoieli asupra integrităţii sale mintale. Latura subiectivă a infracţiunii se referă la mobilul şi rezultatul acţiunii, care capătă relevanţă expertală când este vorba despre omorul cu motivaţie patologică a bolnavului mintal sau când rezultatul nu s-a materializat într-o leziune letală. Forma medico-legală de deces ca fiind crimă, sinucidere sau accident se va deduce în funcţie de următoarele elemente : - în sinucideri, împuşcarea are loc cu ţeava lipită de corp sau din imediata apropiere, iar leziunile vor fi reprezentative pentru atare posturi (efecte hidrodinamice, factori secundari ce caracterizează împuşcarea din zona lor de acţiune); - împuşcarea va avea loc asupra unor zone accesibile victimei (cap, zonă precordială), fapt care evocă dorinţa certă de expiere prin suicid şi care nu lasă şansa eşecului împuşcării; - pe mâna victimei ce s-a sinucis se vor găsi urme de pulbere şi ciupitura interdigitală, iar când sinuciderea s-a realizat cu arme improvizate, examenul balistico-criminalistic, corelat cu leziunile constatate, devine de neînlăturat. Pentru diagnosticul de sinucidere, se vor corobora şi celelalte elemente: antecedente psihiatrice, tentative de suicid în antecedente, acte preparatorii etc.; - omorul cu arme de foc se poate realiza atât din interiorul zonei de acţiune a factorilor secundari, cât şi, mai ales, din afara zonei lor de acţiune; - accidentele prin arme de foc cu glonţ unic sau prin arme de vânătoare obligă la o strictă corelaţie a datelor de expertiză privind inventarierea şi forma leziunilor cu condiţiile de producere a împuşcării şi cu experimentele balistice, deoarece atare situaţii sunt foarte ambigue în practică şi obligă la o calificare certă de accidente, şi nu de crime sau sinucideri; - în leziunile distructive produse prin folosirea unor grenade, mine, arme confecţionate în scop terorist etc., expertiza se va rezuma, pe cât posibil, la rezolvarea aceloraşi probleme, deşi, deseori, ele devin caduce faţă de evidenţa faptelor.
(Bibliografie – Dr.Valentin Iftenie, dr.in stiinte medicale in Medicina Legala pentru Facultatile de Drept, ed. Stiintelor Medicale) (Bibliografie: Medicină Legală pentru Jurişti – Ghe. Scripcaru; Cătălin Scripcaru; Vasile Astărăstoaie)

12

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful