3.

TIPURI DE COMUNICARE Preocupările intense privind comunicarea ce s-au manifestat cu precădere în ultimele decenii ale secolului nostru, lansează, între altele şi ideea existenţei mai multor tipuri de comunicare umană, fiecare dintre acestea definindu-se odată cu analizarea anumitor elemente ce le conferă specificitate. Astfel se face diferenţierea între comunicarea intrapersonală (intracomunicarea), comunicarea interpersonală (intercomunicarea), comunicarea în grup şi comunicarea la distanţă. 3.1 Comunicarea intrapersonală Comunicarea intrapersonală este considerată ca fiind acel proces de comunicare la nivelul sinelui prin care un mesaj este "comentat", argumentat de persoana care l-a perceput, care îi şi răspunde, "vorbind" cu sine însăşi. Acest proces are în vedere specificul individual al participanţilor la actul comunicării, concentrându-se asupra acelor atribute ce tind să influenţeze capacitatea de comunicare a individului, acei factori situaţionali ce produc răspunsul acestuia la stimuli, la realitatea înconjurătoare. Un determinant esenţial în acest sens îl reprezintă "percepţia", actul prin care se ia în considerare lumea înconjurătoare, ceea ce devine cunoscut sau nu individului, ceea ce acesta "este" în ultimă instanţă. În contextul comunicării percepţia presupune trei etape necesare: acces, conştientizare şi interpretare; după aceea se poate decide răspunsul. Anumite caracteristici individuale (factori) ca nevoi, aşteptări, cunoştinţe anterioare, sentimente, valori, cât şi dezvoltarea fizică senzorială pot influenţa capacitatea de percepţie a individului; dar şi aceşti factori sunt, la rândul lor, influenţaţi de percepţiile individului de-a lungul timpului/la un moment dat. (Abraham Maslow, Motivation and Personality, 1954). Deci

asemenea distorsiuni sunt: stereotipia. fie prin dorinţa individului de a schimba modul de a se considera pe sine şi pe ceilalţi. perceperea decurgând din însăşi caracteristicile faptului perceput poate fi influenţată şi de alţi factori precum intensitatea. aşezarea. Murphy. H. mişcarea. contrastul. Toate aceste abilităţi intrapersonale reprezintă fundamentul pe care vor fi construite relaţiile în cadrul comunicării interpersonale. Ca rezultat al individualităţii sale subiectul este motivat să vadă lucrurile aşa cum şi le doreşte. Imaginea despre sine este de asemenea considerată de cercetătorii în domeniu. repetarea. asumându-şi diferite roluri sociale sau profesionale ce îi oferă posibilitatea de a deveni ceea ce doreşte. 1947) sau anterior C. aceştia includ cultura în care funcţionează individul. ca una dintre cele mai importante influenţe asupra percepţiei şi ca urmare a comportamentului individului. putem înţelege mai bine şi natura comunicativă a individului. de regulă percepute ca urmare a primei luări de contact cu interlocutorul).percepţia individului se realizează în concordanţă cu propria sa imagine asupra realităţii. Există de asemenea şi factori contextuali ce pot influenţa capacitatea de percepţie a individului. relaţiile între indivizi cât şi statutul individului. Dar. 1922). În lipsa motivaţiei sau a competenţei lucrurile sunt percepute distorsionat. ca G. pe lângă factorii interni menţionaţi. după cum s-a arătat. efectul de "nimb" (supradimensionarea unei unice “calităţi”. . (Personality: A Biosocial Approach to Origin and Structure. apropierea în timp şi spaţiu etc. a căror cunoaştere ne poate ajuta la înţelegerea comportamentului perceptual al acestuia şi în consecinţă la o comunicare mai eficientă. sistemul social. Condiţiile fizice ale contextului trebuie de asemenea luate în considerare. Acesta acţionează şi comunică cu scopul de a întreţine această imagine sau de a o realiza după dorinţa sa. determinată de anumiţi factori. dimensiunea. Înţelegând această imagine. care pot fi depăşite fie printr-un efort susţinut sau abilităţi sociale pozitive. Colley (Human Nature and the Social Order. polarizarea prin apelare la extreme sau apărarea perceptuală.

S-a arătat mai sus importanţa pe care caracteristicile personale. competenţa. afinitate reciprocă. expunerea despre sine. câştigul net. modul de corelare cu cei din jur. precum modul de interacţiune preferat de indivizi. aşa cum este comunicarea didactică.2 Comunicarea interpersonală Aceasta este acel proces de comunicare între indivizi ce se găsesc faţă în faţă. desigur fiecare cu limitele sale: similitudinea intereselor. incluzând atitudinile. . complementaritatea. ideilor. frecvenţa interacţiunii. modul individual de a percepe lumea înconjurătoare. Într-o comunicare interpersonală indivizii sunt atraşi dintr-un număr de motive. nevoile. Dar calitatea procesului de comunicare depinde în foarte mare măsură şi de anumite caracteristici ale relaţiei interpersonale. aşteptările. cu caracter secvenţial. le au în procesul de comunicare.de grup sau pentru comunicarea la distanţă. valorile. precum şi calitatea relaţiei dintre interlocutori. aceste interacţiuni se desfăşoară potrivit unor etape. cât şi imaginea despre sine trebuie corelate şi rezolvate în sensul satisfacerii individuale pentru a se putea spera într-o comunicare eficientă în cadrul unor situaţii comunicative de nivel superior (Fig. 3. preocupărilor etc.. capacitatea de autoanaliză şi autoconştientizarea individuală. deşi nu toate reuşesc să atingă o fază finală.3). Indiferent de fundamentul lor. Abilităţile perceptuale.

aşteptări. .Acces Caracteristici ale perceptorului Ð Nevoi: . adaptat) . . . 110.simţuri fizice .valori.imaginea despre sine Ð Ð Î Conştientizare Î Interpretare Ï Ï Mărime Intensitate Contrast Mişcare Ï Caracteristici ale obiectului perceput Ï Caracteristici ale situaţiei Ï Cultură Sistem social Statut Condiţii fizice Î Răspuns Fig.atitudini. 3 Factori de influenţare a percepţiei şi comunicării (după Level şi Galle „Managerial Communications” p.

lipsa unui grad înalt de concreteţe şi obiectivitate ş. 329. SCOP Ò Ó DESCHIDERE Î Ñ Ô ÎNCREDERE COMUNICARE IDEALĂ Ñ Ô Í Ò Ó APRECIERE Fig. 329) încearcă să ofere un model de comunicare interpersonală ideal. precum necesitatea unor abilităţi comunicative din partea interlocutorilor. p. aspecte ce se referă în special la latura comportamentală a interlocutorilor şi la scopul clar al performanţei ce se referă la obiectul comunicării. (Fig.Stull (2. precum şi o motivaţie a dialogului. 4). în care includ: deschiderea.Acest tip de comunicare prezintă avantajul de a dezvălui sensurile ascunse ale mesajului. Stull. aprecierea.a. 4 După John Baird. „Business Communication. pg.R şi a feed-backului. timp la dispozitie. încrederea. Desigur pot fi menţionate şi dezavantajele. oferă posibilitatea clară a reversibilităţii E . (adaptat) . Strategies and Solutions”. intensitatea şi importanţa atribuită acestuia de interlocutor. James B. John Baird şi James B.

H.3 Comunicarea în grup Problemele legate de acest tip de comunicare constituie în special preocupările cercetătorilor din domeniul psihologiei sociale. personale. Newcomb. aceasta se poate realiza având în vedere funcţiile grupului: a) grupuri de studiu.. T. J. pentru o oarecare perioadă de timp. d)categorii de scopuri (individuale pentru realizarea unor obligaţii profesionale. Slama Cazacu. c)mărimea grupului. Festinger. Rodman. b)o perioadă de timp semnificativă ca lungime.Aceiaşi autori propun soluţii pragmatice utile. sociale ale grupului). capabile să îmbunătăţească calitatea unei comunicări interpersonale: stabilirea clară a obiectivului. d) grupuri sociale. pregătirea unui plan. 3. Adler şi G. Sunt avute în vedere câteva principii necesare pentru constituirea grupului: a)interacţiunea (atitudinea activă). orientarea spre realizarea performanţei. b) grupuri de auto-dezvoltare. Leavitt. L. c) grupuri orientate spre rezolvare de probleme. [1. dezvoltarea capacităţii de ascultare. M. Friedman şi alţii. de obicei faţă în faţă. Y. prefigurarea reacţiilor pozitive / negative ale interlocutorului. Astfel R. . în vederea realizării anumitor scopuri". stabilirea unui "contract" psihologic etc. pg. etc. orientarea spre informaţie. dar nu numai.190] defineşte grupul considerându-l "o mică adunare de persoane care se află în interacţiune. În ceea ce priveşte o clasificare a tipurilor de grupuri. Vom menţiona aici cercetările întreprinse de Th.

difuzată în grup pentru a determina o dezbatere ducând la o nouă informaţie corelată în feed-back şi fiind orientată spre luarea deciziilor). R. Astfel: a) grupul se supune anumitor norme explicite/implicite de ordin procedural.În "Teoria generală a informaţiei". Pentru a se putea comunica eficient în cadrul grupului. fie supraaglomerării de candidaţi pentru un rol ducând la o competiţie cu caracter negativ. Escarpit promovează o clasificare a grupurilor pornind de la fundamentele lui Y. R. modelul deliberativ (informaţia este introdusă ca interogaţie. grupul este considerat "egalitar" sau "ierarhizat". fie neoficial dar existând ca atare în grup. referitoare la obiective etc. Friedman (Comment vivre entre les autres sans étre chef et sans étre esclave?. În funcţie de acţiunea acestora. în acest din urmă caz existând două modele pentru transmiterea informaţiei: modelul univectorial (informaţia este introdusă ca "instrucţiune" al cărei efect este corelat în feed-back şi fiind orientată spre acţiune). indivizii componenţi vor trebui să cunoască şi să se supună anumitor caracteristici ale acestuia ce funcţionează ca reguli.. b) în cadrul grupului sunt recunoscute anumite roluri fie cu caracter oficial. d) atribuirea rolurilor poate crea probleme fie în sensul absenţei unui individ dotat corespunzător unui rol. . Escarpit propunând şi existenţa "grupului manipulat". "capacitatea de transmitere" şi "balanţa influenţelor". apar şi noţiunile de "grup specializat" şi "grup de comandament". În al doilea caz. 1974) şi anume "valenţa" la receptare şi emisie. e) modul de organizare a comunicării în cadrul grupului (structuri şi reţele de comunicare) reprezintă de asemenea o caracteristiciă importantă. social. c) în cadrul grupului rolurile sunt atribuite în funcţie de abilităţile şi trăsăturile caracteristice ale indivizilor.

(Fig. În această ordine de idei M. împiedicând transmisia. 5).În general. fără o organizare a fluxului de informaţie. comunicarea în grup presupune o reţea variată de comunicare. cu o persoană centrală în procesul comunicării interacţionând cu fiecare dintre ceilalţi. iar ceilalţi având posibilitatea comunicării doar cu unul din membri. 38-50]. J. A F E D B C F E A B C D a) primară b) în cerc . fără o organizare a fluxului de informaţie. b) "Reţeaua circulară". d) "Reţeaua furcă" informaţia parvenind unei părţi dintre membrii grupului. c) "Reţeaua în formă de lanţ". p. e) O strucutră în formă de "roată". Leavitt [27. distinge următoarele reţele de comunicare: a) "Reţeaua primară" cu statuturi de comunicare echipotenţiale pentru fiecare partener. în care unul din dispozitive este închis.

Leavitt [27. J. gradul de participare al indivizilor în procesul comunicării. 38.A B E D c) în lanţ C A B E E d) în furcă D C A B F C D E e) în roată Fig. numărul erorilor comise. . p. gradul de satisfacţie al participanţilor la activitatea de comunicare. conştientizarea existenţei unei persoane centrale. etc. rapiditatea răspunsurilor pentru găsirea soluţiei. adaptat] În funcţie de structura comunicării în grup s-au putut stabili. 5 După M.

(Sociodinamica culturii. 1960 şi "The Two Step Flow of Communication". Un alt moment semnificativ în evoluţia acestor preocupări îl constituie modelul sociocultural al lui A. îl plasează pe H. analiza mesajului. Calitatea comunicării se apreciază de asemenea după claritatea ideilor exprimate de membrii grupului.4 Comunicarea la distanţă Primele preocupări vizând abordarea acestui tip de comunicare se constată începând din anii 1930 şi se continuă în prezent. de apariţia unor tot mai sofisticate mijloace tehnice de elaborare şi difuzare a mesajelor. Moles. care se referă la rolul liderilor de opinie. care a determinat direcţii majore în cercetarea comunicării (analiza comunicatorului.Potrivit cercetărilor realizate de S. Schachter (1951) eficacitatea comunicării în grup este în funcţie de coeziunea grupului precum şi de divergenţele de opinii existente. Influenţa grupului se manifestă prin amplitudinea presiuni exercitate pentru a convinge devianţii şi a le modifica opiniile. 1948) printre precursori. O selectare şi o sistematizare a principalelor etape privind constituirea teoriei referitoare la acest tip de comunicări. analiza canalelor. . 1974) care beneficiază de rezultatele teoriei informaţiei şi ale ciberneticii. Laswell (Structure and Function of Communication in the Society. Schema lui Laswell va fi depăşită de modelul lui Lazarsfeld şi Berelson. determinate fiind de dezvoltarea unor noi realităţi tehnologice. cu formula sa "Someone says something on somebody". The Part played by the People in the Flow of Communictation". 3. 1973. dezvoltat apoi şi de E. precum şi de adecvarea răspunsurilor persoanelor faţă de informaţiile recepţionate. analiza efectelor). D. Katz în "Personal Influence. analiza publicului. clarificările solicitate de aceştia atunci când nu înţeleg cele comunicate.

fie la societatea privită ca sistem social. analiza structural-lingvistică a dezvoltat două tipuri de cercetări semiologice: una centrată pe descrierea intrinsecă a mesajului şi alta considerată ca o etapă în cercetarea mesajului şi a influenţei exercitate de acesta. reprezentând suportul comunicării şi nu conţinutului ei. o mijlocesc. Gina Stoiciu (Orientări operaţionale în comunicarea de masă. Tehnologiile de comunicare extind comunicarea.) fiind constituit - .Paradigma lui Mc Luhan (The Medium is the Message. R primeşte şi asimilează M. totul fiind fondat pe o antropologie senzorialistă. Analiza sociologică reprezintă un alt model utilizat. în acest caz un sistem (E) se adresează altui sistem folosind canale de difuzare (C). Fiind inspirată de analiza antropologico .structurală a lui Levy-Strauss. în care accentul se deplasează de la teorie la metodă. O altă abordare este analiza structural-lingvistică. 1981). consideră comunicarea la distanţă ca fiind o comunicare mijlocită. În ceea ce priveşte caracteristicile comunicării la distanţă. multidirecţională şi care se realizează prin intermediul unor tehnologii de comunicare. metodologic existând aceleaşi probleme de interpretare. dar feed-back-ul nu se produce în acelaşi circuit. 1967) aduce în discuţie o optică cu totul nouă prin folosirea a numai doi termeni: "ce se spune" (se include mesajul şi mediul) şi "cine spune" (include atât E cât şi R). Parson (La communication de masse et la structure de la société américaine. mesajul (M. din care transpare caracterul de sistem social al fenomenului şi relaţia sa cu ambianţa socială. Comunicarea la distanţă răspunde condiţiilor necesare oricărei comunicări interumane. mesajele fiind analizate ca semne. fie că ne referim la analiza unui proces social particular. 1973) consideră comunicarea de masă ca fiind un caz particular al procesului social.

care funcţionează ca agenţi de selectare şi difuzare a informaţiei sub formă de M. Deci originalitatea mesajului receptat va fi în funcţie de nivelul la care se realizează potrivirea repertoriilor în situaţia de comunicare. ca sistem organizat.deşi nu se realizează în acelaşi circuit .ca urmare a unui dublu proces de selecţie: a) sistemul comunicator este selectiv în raport cu conţinutul difuzat şi cu R căruia i se adresează. Cunoaşterea acestuia se realizează prin sondarea opiniilor şi oferă sistemului E date privind influenţa sistemului de informaţie asupra lui R. distincte. Astfel potrivirea repertoriilor celor două sisteme se realizează . Reacţiile R .structural şi valoric . Astfel: a) E este constituit instituţional. . raportare. În cazul comunicării la distanţă perceperea M se realizează într-un mod special şi anume ca un proces interpretativ de decodificare.asigură caracterul de sistem.din elemente simple. dar şi în raport cu comunicatorul. selectare. structurate într-un repertoriu comun cu cel al R. b) R . Elementele constitutive ale actului de comunicare au caracter special în cazul comunicării la distanţă.individ/grup . parţial sau total. b) sistemul receptor este selectiv în raport cu informaţiile primite. corelare şi integrare a . fenomenelor şi proceselor ce vor fi transformate în informaţii difuzate către R de către E. În situaţia comunicării la distanţă există un însemnat număr de C care primesc informaţii de la un mare număr de E pentru a le transmite unui tot atât de mare număr de R.Comunicarea la distanţă include şi sistemul constituit din totalitatea obiectelor. c) E şi R sunt uniţi prin canale (C). reacţia sa (feed-back-ul) neavând loc în cadrul aceluiaşi circuit. dar înglobând şi principii specifice de construire a propriilor valori.primeşte şi utilizează informaţia prin intermediul comunicatorului/al canalelor de difuzare.

Receptarea este condiţionată psihologic de experienţa personală şi structurile de comportament ale R. rezultatul său se constituie în reorganizarea sau construirea de noi modele comportamentale sau doar în adăugiri de informaţie. integrată şi progresivă. . Perceperea în această formă de comunicare se prezintă ca un proces complex de explorare selectivă.semnificaţiilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful