Universitatea ,,Petre Andrei” Iaşi Facultatea de Economie Catedra de Economie şi Finanţe

Doctrine economice
-suport de cursTitular disciplină Lect. univ. drd. Alexandru Trifu

1

Cuprins

Cap. I Antichitatea şi rădăcinile gândirii economice Cap. II Scolasticii Evului Mediu 2.1 Tomism contra Scotism 2.2 Jean Buridan şi Nicole Oresme 2.3 Şcoala de la Salamanca Cap. III Ibn Khaldun- marcant precursor al gândirii economice moderne şi contemporane 3.1 Lumea arabă timpurie 3.2 Corpus-ul ideilor învăţatului arab Cap. IV Mercantilismul 4.1 Mercantilismul mediteraneean 4.2 Cameralismul 4.3 Mercantilismul britanic Cap. V Clasicismul economic şi liberalismul originar 5.1 Fiziocraţii 5.1.1 Dimitrie Cantemir-primul mare gânditor român al epocii moderne 5.2 Clasicismul francez 5.2.1 Jean-Baptiste Say 5.2.1.1 Dezvoltarea contemporană a ,,legii debuşeelor” a lui J.-B. Say 5.2.2 Frédéric Bastiat 5.3 Şcoala clasică britanică
5.3.1 Adam Smith

5.3.2 David Ricardo 5.3.3 Thomas Robert Malthus 5.3.4 John Stuart Mill 5.4 Şcoala manchesteriană 5.5 Clasicismul târziu 5.5.1 Alfred Marshall şi bogata sa gândire economică 5.5.1.1 Criteriul Marshall + Lerner

2

5.5.2 Arthur Cecil Pigou şi ,,economia bunăstării” 5.6 Contribuţii româneşti în contextul clasicismului şi liberalismului economic Cap.VI Reacţii eterogene la liberalismul şi clasicismul economic
6.1 Intervenţionismul

6.1.1 ,,Socialismul de catedră” 6.1.2 Solidarismul şi radicalismul social 6.2. Şcoala istorică (germană) 6.3 Protecţionismul german 6.3.1 Exagerarea doctrinei protecţionismului economic : autarkia economică 6.4 Socialismul premarxist Cap. VII Karl Marx- primul moment revoluţionar al evoluţiei doxelor economice 7.1 Viaţa şi opera 7.2 Construcţia metodologiei originale a lui Karl Marx 7.3 Conţinutul teoriilor marxiste (marxiene) Cap. VIII Doctrina economică a fascismului, un punct maximal al curentelor dirijiste (de comandă) 8.1 8.2 8.3 8.4 Rasismul Teorii geopolitice germane Teoria ,,marelui spaţiu vital” Corporatismul interbelic

Cap. IX Marginalismul 9.1 William St. Jevons şi Şcoala utilitaristă engleză 9.2 Şcoala matematică (de la Lausanne) 9.2.1 Léon M.E. Walras 9.2.2 Vilfredo Frederico Pareto 9.3 Şcoala psihologică (austriacă) 9.4 Nicholas Georgescu-Roegen şi legea entropiei 9.5 Johann Heinrich von Thünen şi teoria economiei spaţiale

3

5. 1 Noua şcoală austriacă 13.3 Gottfried von Haberler 13. XII Instituţionalismul Cap.alegerilor publice” vs.1..3 Şcoala de la Cambridge şi prima abordare a .3 Antoine Augustin Cournot 14.5 Teoria .Cap. XIV Teoria firmei-suportul existenţei microeconomiei 14.1.1 Modelul IS-LM Curba Phillips 11.4 Noua economie clasică 11...2 Walter Lippmann 13.4 Teorema Modigliani ↔ Miller 14.3 Monetarismul şi Şcoala de la Chicago 13.5 Teoria dezechilibrului Cap. XIII Manifestări ale liberalismului revigorat 13.1 Teoria .. Simon 14.capitalului uman” 13.1 Friedrich August von Hayek 13.2 Herbert A. X John Maynard Keynes-al doilea momentcrucial în gândirea economică 10.4 Teoria .1 Repere cronologice şi bibliografice 10.drepturilor de proprietate” 13. .2 Ludwig von Mises 13.statul generale” 13.războiului celor două Cambridge” 11.6 Şcoala suedeză Cap.5 Firma în contextul pieţei bunăstării 4 . XI Propagări şi reacţii ale keynesismului 11..3 Remedii ale tarelor economiei capitaliste Cap.2 Revoluţia keynesistă în teoria economică contemporană 10.1 John Kenneth Galbraith 14.1.2 Paul Anthony Samuelson şi sinteza neoclasică 11.

1.1 Modelul Heckscher↔ Ohlin + Samuelson (H↔O + S) 17.războiul celor două Cambridge” (a doua abordare) 17.4 Teoria panoramată a ciclurilor economice Cap. Amin 17.2.5 Raul D.3 Testarea practică a modelului H↔O + S.acumulării dependente” a lui A.1.economie socială de piaţă” şi ...2 Economia naţională şi schimburile dintre state 17.2. Prebisch şi protecţia statelor în dezvoltare 17.sistemul mondial modern” 17. Solow şi ..2.1 Modelul Harrod + Domar 17.1 Cine a fost J.2. al treilea moment de cotitură în gândirea economică 15.7 Immanuel Wallerstein şi .2.Cap.8 Funcţionarea schimburilor mondiale pe baza unui sistem tip .6 Teoria .2..4 Mihail Manoilescu şi metodologia sa proprie de analiză 17.4 Robert M.3 Dualismul economico-social sau abordarea de tip Lewis-Nurkse 17.1.Paradoxul Leontief” 17. XVII Teorii ale legăturilor economie naţională-mondoeconomie şi ale legăturilor dintre statele lumii 17.2 Teoria egalizării veniturilor bîn cadrul modelului H↔O + S. 1 Teorii ale creşterii economice 17.3 Corpus-ul .ereziei” doctrinale 15. A.mixtă”. Günder-Frank şi S.2.snooker” 5 .1. în extenso modelul H/O + S/S + R 17.2 Conceptele de . .... XVI Planismul şi economia de schimb 16.2 Teoria lui Colin Clark privind împărţirea economiei pe sectoare 17.2 Preludiul închegării originalei sale doctrine economice 15. precum şi dezvoltări adiacente acestora Cap.2. Schumpeter ? 15..1 Planismul 16. XV Joseph Alois Schumpeter.

mai târziu. în urma analizării unor păreri exprimate în literatura de specialitate.2 Teorii ale dezvoltării aplicabile momentului actual al evoluţiei omenirii 18.2 Teoria generală a relaţiei Nord-Sud 18. unde.Hr. politicii. acolo unde au fost puse bazele filosofiei. termeni care fac parte integrantă din bagajul nostru intelectual contemporan..1 Noua teorie clasică 18. mă raliez celor care văd adevăratele începuturi ale ideilor economice în Vechiul Testament.. banii metalici aveau conţinutul numai dintr-un anumit metal preţios. Dacă începutul a fost făcut de bucăţi metalice brute. 4 Provocările Noii Economii-a cunoaşterii. Înainte de incursiunea în prezentarea gândirii antice greceşti. Trecând succint în revistă avantajele 6 . cunoscut sub numele de . ci doar prezentau fragmentat aspecte ale vieţii economice. mai precis în A Treia Carte a lui Moise intitulată Leviticul. înfăptuită pe la anul 700 î.. în primul rând aur (aurul devine astfel metal monetar). în timpul ultimului rege al acestui stat. XVIII Includerea ecologiei în ecuaţia dezvoltării şi Noua Economie a cunoaşterii 18.2. plate şi rotunde.3 Cum poate fi definită Noua Economie ? 18. nu urmăreau formarea unei teorii economice deosebite.şi feedback-ul globalizării Ar fi fost foarte uşor din partea mea să încep prezentarea evoluţiei gândirii economice din Grecia antică.Hr. conform marii majorităţi a opiniilor exprimate. d. să prezentăm o experienţă economică de pionierat. Dar. economiei. dar toate acestea aveau loc în cadrul unui sistem sclavagist limitat. Hr.3 Teoria O-Ring 18. iar filosofii. Grecia se afla într-o perioadă de înflorire economică.2. Trecem şi pe alte meridiane şi ajungem în spaţiul elenistic sec. Pentru acea epocă. VIII – III î. Comerţul se dezvolta şi se adâncea.2. se bat primele monede metalice din istorie.2.1 Economia mediului înconjurător şi dezvoltarea 18.). confecţionate dintr-un amalgam de aur şi argint.Cap.electrum”. maeştrii gândirii din acea vreme. prin enunţarea termenilor de bază din aceste domenii.4 Dezvoltarea regională şi relaţiile economice Interregionale 18. CRESUS (561-546 î. cum ar fi şi cea a francezului Daniel Villey. trecute însă prin filtrul eticii şi al discursului filosofic. în statul ionian Lydia din Asia Minor (coasta egeeană a Turciei actuale).

încă din acea perioadă îndepărtată. Oamenii liberi trebuie să se ocupe cu apărarea şi administrarea cetăţii. în activitatea de conducere.. singurii capabili să fundamenteze regulile guvernării fiind filosofii. mai precis în dialogul intitulat “Menon”. primul promotor al unei societăţi „raţionale” condusă de o elită oligarhică a fost şi primul care s-a ocupat de relaţia dintre doctrină= opinie. . perfecta divizibilitate. În aceeaşi lucrare găsim şi o clasificare a importanţei fiecărei categorii de cetăţeni. să precizez că acesta a contribuit la atingerea apogeului bogăţiei şi dezvoltării statului lydian. ceea ce semnifică un om putred de bogat. în sensul că acesta valora de 13. atât cu celelalte state ale Greciei Antice. Hr.folosirii metalelor preţioase în baterea de monedă. susţine că oamenii politici conduc bine statele lor după “părerea lor cea dreaptă”. De asemenea. ca : valoare mare întrun volum mic. Hr. ulterior. era net în favoarea aurului. Vorbind de cei mai importanţi filosofi cu aplecare spre domeniul economic şi pe care doresc să-i amintesc sunt PLATON (427 – 347 î. Platon. s-a stabilit un raport valoric între aurul şi argintul monetar şi care. Afluxul masiv de aur şi argint şi accentul pus pe susţinerea ramurii comerţului şi care au asigurat bogăţia statului.33 ori mai mult decât argintul.bogat precum Cresus”.. au creat o situaţie economică pe care din punct de vedere economic aş numi-o paleomercantilism (fiind asemănătoare cu cea evidenţiată şi implementată de primul curent modern de gândire economică. Vorbind despre Cresus (nume predestinat pentru acţiunile sale.. în primul rând datorită exploatării bogatelor zăcăminte de aur şi argint şi drept urmare a unui înfloritor comerţ. În lucrarea sa “Dialogurile”. mult mai bine decât o entitate individuală. trebuie să subliniez că.) şi celebrul său discipol ARISTOTEL (382 – 322 î. egiptenii.oikonomike” (provenit de la cuvintele oikos = gospodărie şi nomos = 7 . perşii. poate gândi. d. plebea.). în viziunea lui Cresus. Simplii cetăţeni. Aristotel este cel ce a opus termenul de . atât teoria cât şi practica monetară a bimetalismului secolului al XIX-lea au indicat o mărime apropiată de cea a raportului stabilit în urmă cu 25 de secole. Într-o oarecare opoziţie se află Aristotel ce considera că omul.animal politic” (“zoon politikon”) deoarece făcea parte dintr-un polis (cetate). încrederea mare pe care o inspirau. dar ştiinţa este preţuită mai mult. ca fenicienii. nu pot înţelege complexitatea actului de guvernare. atunci când este vorba de toţi cetăţenii laolaltă. dar şi cu alte popoare. greacă khrusos semnifică aur).economie”. adică logos. mercantilismul. definit de el ca “animal sociabil” şi în plus un . Şi. d.. întrucât în lb. inalterabilitatea. a lui Cresus primordial. apărut la sfârşitul secolului al XV-lea) şi în acelaşi timp l-au consacrat definitiv pe regele lydian în limbajul cotidian prin expresia . pe care a denumit-o doxa şi cunoaşterea autentică.

englezul William Petty (pe care îl vom analiza la mercantilismul britanic) va face o constatare asemănătoare. cât şi doica celorlalte meserii.arta de a face bani de dragul banilor”. adică arta de a face bani. Dacă în viziunea aristoteliană. natura este mama bogăţiei. aşa după cum indică primul nivel. 8 . termenul avea mai mult un sens peiorativ. la sfârşitul secolului al XIX-lea. ce surprindeau activitatea agricolă şi înzestrarea corespunzătoare cu tehnică de lucru din gospodăriile ţărăneşti mici şi mijlocii. .chrematistică” (de la cuvântul khrematistikos = a face bani). pentru a fi capabil să muncească şi să producă bunuri se ajunge la adevărul de necontestat că ordinea evoluţiei a fost de la homo agricola la homo faber. astfel încât să asigure hrănirea atât a celor ce lucrează în această ramură. după aproape două mii de ani. Pentru a sublinia această aserţiune. Oraşul şi civilizaţia urbană vor avea supremaţia asupra colectivităţii rurale. cel de bază al piramidei trebuinţelor a lui Abraham Maslow. aşa cum spunea Xenofon. Plecând de la presupoziţia că omul trebuie să-şi satisfacă în primul rând trebuinţele fiziologice ale existenţei. Hr.. trăiesc de pe urma agriculturii. filosoful şi omul politic XENOFON (430 – 355 î.A. în maniera .lege) ce desemna producerea de bunuri pentru funcţionarea normală a cetăţii (gospodăriei comune) termenului de . Această scriere conţine câteva din ideile sale de economie agrară.. adică în oraşe. cât şi a celor ce activează în alte domenii de activitate. avea să devină subiectul şi sursa de raportare ale unor concepţii menite să inoveze ştiinţa economică şi să-i confere o nouă identitate (mă refer la termenul de . cum ar fi: plugul.Economics”. de peste două milenii. Agricultura este în acelaşi timp şi doică pentru că are capacitatea de a se dezvolta singură. al operei lui P. d. în sensul titlului de referinţă . Demonstraţia consta în faptul că primele inovaţii tehnice s-au născut în domeniul agrar. Mediul rural nu este considerat locul cel mai adecvat pentru dezvoltarea meseriilor şi profesiunilor care. dar nu cred că este lipsit de interes să subliniez că.). dar îi rămân veşnic tributare pentru produsele ce constituie alimentaţia de bază a fiecărui individ. în sensul că. Xenofon a prezentat agricultura ca fiind atât mama.Economics” provenit din noţiunea oikonomike aristoteliană. această dihotomie prezentă în strânsă unitate în fiecare societate. De aici rezultă caracteristica de “mamă” dată agriculturii. rotaţia culturilor. aspecte prin care Xenofon a rămas şi este citat şi astăzi în literatura economică. Samuelson.. Principala sa lucrare cu caracter economic este intitulată sugestiv “Oekonomikos”. dar folosind semantica şi scopurile chrematisticei.. Progresul acestor meserii depindea de climatul ce putea fi găsit numai în aşezările active. folosirea îngrăşămintelor naturale etc. nu putem să-l uităm pe scriitorul. Rămânând în acelaşi timp şi spaţiu geografic. pentru el.

iar pe de altă parte. începe epoca Renaşterii. singurul aspect remarcabil fiind cel al moştenirii legate de dreptul roman. de substanţă. odată cu apariţia statelor moderne. justiţia comutativă” enunţată de Aristotel. pe de o parte. cu ruperea de tradiţiile anchilozate ale gândirii antichităţii.. prin înfăptuirea primelor revoluţii burgheze. Vorbind în acest nou context despre . în sensul că era considerat . atât în relaţiile endogene ale menajului (gospodăriei). să spun că dreptul roman s-a dovedit a fi mult mai flexibil în evidenţierea semnificaţiilor acestui concept. precum şi în legătură cu necesitatea extinderii regulilor. În plan religios. mai presus de toate acestea. Asistăm la importante transformări politice. cât şi în relaţiile generale privind proprietatea. toate acestea pe ruinele feudalismului medieval. 9 . fundamentul juridic al unei sănătoase culturi economice şi în care se stipulau prevederi legate de un sistem de drepturi private ale individului. cu caracteristicile acesteia: permanenţa şi cvasiabsolutismul. începând cu a doua jumătate a sec. au condus la un aflux de bunuri din zone exotice. literatura de specialitate nu reţine şi deci nu expune nici un nume de gânditor semnificativ. canonişti şi scolastici ai vremii (perioadă pe care am descris-o deja în capitolul anterior). în care gândirea economică nu a încetat să existe şi să se facă remarcată prin contribuţia marilor teologi. suntem martorii începuturilor Marilor descoperiri geografice care au asigurat. al XV-lea evenimente de profunde transformări structurale. Dar. normelor şi legilor ce acţionează în viaţa socială (deci în domeniul raporturilor contractuale). lărgirea orizontului de cunoaştere şi comercial al europenilor..Trecând la Roma antică. noţiunile de utilitate sau . Pe plan intelectual şi cultural. este vremea Reformei.valoare intrinsecă” nefiind luate în considerare în această acţiune.preţul corect” acel preţ ce era stabilit de comun acord de părţile contractante. Capitolul IV Mercantilismul După lunga şi întunecata epocă a Evului Mediu. marchează începutul unor vremuri noi. cea din 1566 din Ţările de Jos şi din 1642 din Anglia. morale şi sociale. a restructurării Bisericii Catolice. necunoscute şi la o deplasare a centrului de interes economic al lumii.

al XVII-lea. adică a celor privind faptul că activitatea manufacturieră (industrială). Aceleaşi opere ce compun curentul mercantilismului s-au focalizat pe o linie de factură pragmatică. Scrierile acestora. primul curent modern de gândire economică. De aici şi marea caracteristică a acestui curent de gândire economică : el a reprezentat dezvoltarea capitalismului în beneficiul statului. în susţinerea ideilor lor de bază. au avut nevoie şi de o susţinere pe plan teoretic: economic şi politic. în majoritatea lor. iar în altă ordine de idei. mercato =piaţă. Mercantiliştii au fost primii scriitori în domeniul economic care au considerat îmbogăţirea ca pe un scop final lăudabil. de studiu. ceea ce demonstrează cum nu se poate mai bine afinitatea gânditorilor aparţinând acestui curent cu interesele negustorilor şi cu ale celor implicaţi în activităţi comerciale. a avut perioada sa de maximă înflorire între mijlocul sec. adică s-au cantonat pe politicile economice ale statelor vremii. ţinând de metodele utilizate de puterea publică. nu al individului.Creşterea într-un ritm impetuos a comerţului internaţional şi întărirea puterii clasei negustorilor. în special de comerţ exterior. interesată în derularea în bune condiţiuni a relaţiilor de comerţ exterior pentru îmbogăţire şi pentru urcarea în ierarhia socială. dar mai ales comerţul sunt aducătoare de bogăţie. cu cantitatea de metale preţioase deţinute. de care am amintit mai înainte. aveau nevoie şi de susţinerea mai marilor zilei (în termeni actuali trebuiau să facă lobby) pentru obţinerea de reglementări favorabile în ceea ce priveşte producţia de natură industrială. Acest interes se explică în parte prin faptul că sistemul monetar era într-o stare primitivă de existenţă şi nu era corelat cu nevoile economiilor naţionale în plină dezvoltare. mercantiliştii recunoşteau puterea crescândă a economiilor naţionale şi erau interesaţi în intervenţia statului în economia naţională în scopul de a maximiza avuţia naţională a ţării respective. corporaţiile manufacturiere. al XVI–lea şi sfârşitul sec. au păcătuit prin faptul că au identificat avuţia naţională. deşi a durat aproximativ trei secole. precum şi pentru obţinerea monopolului pentru meseriile şi comerţul practicate de ghilde. 10 . Termenul de mercantilism provine de la cuvintele din limba italiană mercante = negustor. Mercantiliştii. Şi astfel a apărut mercantilismul. realizarea intereselor personale fiind un punct de plecare ce conducea la prosperitatea generală. El şi-a propus ca prioritate problematică. de a asigura bogăţia unei naţiuni. Mercantilismul. armatori şi companiile de comerţ. adică de către stat. stabilirea legăturii dintre avuţia unei naţiuni şi balanţa comercială a aceleiaşi ţări. care desemna în acelaşi timp şi o politică comercială a statelor naţionale constituite şi în care capitalismul comercial era în plină dezvoltare.

a publicat celebra sa carte . ci şi al vieţii spirituale impuse de către reformatorii Bisericii Catolice. născându-se conceptul de Economie politică. nu pot trece cu vederea tocmai devenirea noului sistem economic şi social.Traité de l’économie politique”. în detrimentul satelor. cel care. capitalismul şi care este considerată ca având rădăcinile în mişcarea calvinistă (deci de natură protestantă) de reformare a Bisericii Catolice din seclul al XVI-lea. Deci se poate vorbi de o separare a vieţii economice de individ. care se născuse ca rezultat al sporirii gradului de raţionalism.Etica protestantă şi spiritul capitalismului" (46).. muncă. mercantiliştii au pus economia la dispoziţia politicii. ci mai degrabă de necesitatea ca fiecare individ să se angajeze într-o permanentă activitate fizică şi intelectuală. De fapt. geografice. nu numai al dezvoltării economiei. translând spre gândirea lui Fabijonas Kemesis. în a sa lucrare intitulată . îl au pentru realizarea unor intense schimburi comerciale şi pentru asigurarea unor resurse bugetare mai abundente. Cu toate neajunsurile şi minusurile de teorie economică (pe care le vom vedea parcurgând şi operele celor mai importanţi autori mercantilişti). autorul lituanian a formulat ceea ce poate fi numit paradoxul capitalismului : sistemul. Sunt paşii premergători constituirii economiei ca ştiinţă şi al unor eforturi concertate de susţinere a ramurilor industriale (manufacturiere) şi de comerţ.chemarea” sa şi unde poate da tot ceea ce este mai bun din el. de reliefare a rolului major pe care oraşele. iar munca (ca trăsătură a naturii umane) a devenit depersonalizată. în anul 1906. în direcţia unde fiecare are .. Şi. rămâne el însuşi iraţional. deoarece reglementarea vieţii sociale a fost lăsată în seama pluralităţii agenţilor individuali. concept formulat de către autorul dramatic şi mercantilistul francez Antoine de MONTCHRÉTIEN (1575-1621) în anul 1615. Susţinând teoria lui Weber. geneza capitalismului a fost rezultatul. Vorbesc de prima etapă (de înfiripare) a Economiei politice. Prezentarea acestora le-am făcut pornind de la criteriul locaţiei spaţiale.. Mai mult. pe care l-am considerat cel mai adecvat scopului propus şi care se suprapune perfect cu aceleaşi locaţii pe care le-am avut în vedere şi în cazul analizei gândirii economice susţinute de marii 11 . Şi această evidenţiere i-o datorăm marelui sociolg şi istoric german Max Weber (pe care vom mai avea ocazia să-l analizăm).În acest sens. membrii marcanţi ai acestui curent de gândire au adus contribuţii importante la analiza problemelor comerţului internaţional. autodisciplină. a puterii timpului. în detrimentul agriculturii. Însă nu este vorba despre bogăţie de dragul bogăţiei. ca garanţii ale salvării şi prosperităţii. ceea ce Weber a evidenţiat în urma analizei fenomenului Protestantismului este accentul pus pe individ.

Denis Diderot. cât şi social. economic. nu mai corespundea noilor realităţi. referitoare la preţuri şi salarii. nu erau în măsură să asigure progresul industriei. Se ajunsese la aproape trei secole de practică economică mercantilistă şi care. Aceştia şi-au adus contribuţia de mare valoare la împlinirea unor idei de mare forţă. Analiza pe care o facem în continuare (pentru prima parte a capitolului în mod special) are la bază evidenţierea situaţiei Franţei din acea vreme şi vom înţelege de ce acest lucru. contra rezultatelor vizibile ale politicilor mercantiliste. creşterea producţiei şi a numărului de produse industriale (manufacturate). ramura fiind sacrificată în detrimentul dezvoltării industriei şi comerţului. geografic. Se impunea o puternică reacţie ideologică. atât din punct de vedere politic. activitatea din agricultura era în puternic declin. educaţie şi cultură. trebuie să reliefez faptul că ne aflăm în epoca Iluminismului şi al marilor enciclopedişti . Capitolul V Clasicismul economic şi liberalismul originar Europa intrase în secolul al XVIII-lea. filosofic. Analiza faţă în faţă fiind mai uşor de efectuat în noile condiţii create.scolastici ai Evului Mediu. Preţurile scăzute pentru produsele agricole au condus la creşterea într-un ritm alarmant a terenurilor necultivate şi la un exod masiv al forţei de muncă din agricultură spre oraşe şi reconversia acesteia în activităţi cu specific industrial (manufacturier). dintre care pot aminti pe: Voltaire. despre puterea raţiunii umane şi a “iluminării” omului prin învăţătură. literar. într-o lume aflată într-un evident progres economic. 12 . cum ar fi cele despre libertate. Jean-Jacques Rousseau. un secol ce se va dovedi extrem de frământat. teoretică. social. D’Alembert. Reglementările ce erau în vigoare cu privire la structura producţiei ce urma să aducă profit. Pe plan intelectual. D’Holbach. Pe plan economic.

Mathus. Cărbunii încep să fie folosiţi în industria metalurgică.2) şi cea britanică (pct. “L’Encyclopédie” sau “Dictionnaire raisonné des sciences. Poate este nimerit în acest context să expun cuvintele lui Jean-Jacques Rousseau care. Trecem spre etapa a doua în evoluţia liberalismului economic şi în care se elaborează pentru prima oară o teoria economică completă şi coerentă. în anul 1780. 5.) al eforturilor spiritului uman în toate domeniile şi în toate epocile. D. Maşinismul ce vine să înlocuiască munca manuală se manifestă încet-încet în toate sectoarele de activitate. Say şi Fr.m. Aceşti gânditori văd în analizele pe care le-au întreprins posibilitatea existenţei unui determinism social analog celui ce guvernează fenomenele naturale şi care implică existenţa unor legi cu caracter social.m. ce se explică prin covârşitoarea influenţă a celor două mari revoluţii ale vremii: a) Revoluţia industrială. aşa cum se prezintă ea în zilele noastre. Ricardo. 5. iar inventarea maşinii pe bază de vapori 13 . considerat ca fiind creatorul ştiinţei economice moderne. Ambele deschideri ale şcolii economice clasice şi vom vedea ce caracteristici prezintă acestea. filosofii iluminişti vorbesc despre evoluţia societăţilor omeneşti având la bază principiile ce decurg din natura perenă a omului şi deci valabile în toate timpurile şi în toate epocile. Concretizarea acestora se va face în Şcoala economică clasică.despre bunătatea sufletului omenesc. De asemenea. conduc. Mill şi Th. aceasta s-a concretizat în operele şcolii (grupului) de gânditori francezi din secolul al XVIII-lea. atât cea franceză a lui J-B. J. pe planul doctrinei.)”. adică revoluţia cu caracter tehnic. începută în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi care a permis în primul rând Marii Britanii şi apoi altor ţări să-şi constituie şi să-şi dezvolte o puternică industrie. Bastiat. lucrare care a dorit să realizeze un tablou general (s. Şi pentru că acestei prime etape în dezvoltarea liberalismului economic îi trebuia şi partea de teorie economică adecvată. Smith. S. lucru datorat unei serii întregi de importante invenţii. la un liberalism absolut şi general. nu este o lege (s. pe care o vom analiza sub cele două deschideri: cea franceză (pct. cât şi cea britanică a lui A. în “Contractul social” apărut în anul 1762. spunea printre alte lucruri de mare valoare: “orice lege pe care poporul nu a ratificat-o este nulă. des arts et des métiers”. La aceasta din urmă va fi analizat momentul semnificativ de pornire din drumul parcurs de gândirea şi ştiinţa economică până în prezent şi anume cel reprezentat de Adam SMITH. la care şi-au adus contribuţia autori britanici şi francezi. cei care au conceput şi publicat după 30 de ani de muncă. începând cu industria textilă. R. grup cunoscut ulterior sub numele de Fiziocraţi sau Economiştii (“Les Économistes”).3). cea mai profitabilă la acea vreme. prin analogie cu Enciclopediştii.

tot acest mecanism cuprins în sistemul comerţului liberal şi al neintervenţiei statului în economie. libertatea relaţiilor sociale. Égalité. b) Revoluţia franceză de la 1789. adică revoluţia cu caracter politic şi social. cu care să fie etichetaţi cei care. desfăşurată sub cunoscuta deviză “Liberté. ci dezvoltarea producţiei interne destinate exportului era cea ce asigura sporirea locurilor de muncă. au reprezentat prima etapă a liberalismului economic şi au avut maximul creaţiei în deceniile şase şi şapte ale veacului al XVIII-lea. medicul chirurg de formaţie François Quesnay şi pe care îl vom analiza mai detaliat. drepturile cetăţenilor s-au tradus pe plan economic în libertatea comerţului şi a muncii. inclusiv prin noile emergenţe doctrinale. Libertăţile individuale. a reuşit să introducă un curent liberal chiar şi în ţările în care concepţiile politice de acest gen nu erau împărtăşite. economiştii şi cercetătorii domeniului economic. Turgot (care a jucat rolul pe care Colbert l-a avut pentru mercantilişti. provine din alăturarea a două cuvinte din limba greacă: phusis = natură şi kratos = putere. De reţinut această semnificaţie. pentru a o putea compara cu corpus-ul central al teoriei economice a Fiziocraţilor. pentru înţelegerea motivaţiei ridicării la rang de nume propriu. aceştia au reprezentat un grup de economişti francezi din secolul al XVIII-lea reuniţi în jurul liderului lor. deci a unei “ordini naturale a 14 . adică de ministru de finanţe) şi Dupont de Nemours. Aceste tendinţe de bază sunt reflectate şi de către filosofia liberală a scoţianului David HUME (1711-1776). creşterea generală a veniturilor. Astfel. Aceştia vor fi primii care vor introduce “legile naturale” în cuprinsul legilor economice şi vor considera că societăţile umane evoluează pe baza unor principii generale. Comerţul exterior nu mai era văzut ca o condiţie sine qua non pentru creşterea bogăţiei unui stat. ca şi între simpli indivizi. ea continuând şi astăzi să influenţeze. Dar înainte de a continua. este necesară o precizare a semanticii termenului de fiziocraţi. care a scos în evidenţă că un regim concurenţial stimulează spiritul de competiţie între ţări. termenul de fiziocraţi. ca şi pe alţi doi membri marcanţi ai mişcării. prin învăţătura lor economică. 5. Economia clasică nu a fost abandonată.de către inginerul scoţian James Watt (1736 . Fraternité”.1 Fiziocraţii Aşa după cum am precizat. deci puterea naturii.1819) a impulsionat decisiv dezvoltarea industriei.

Ce surprinde această lege. civilizaţia fiind cea care are o influenţă negativă asupra omului. În această lucrare a analizat cu claritate şi precizie Legea randamentelor descrescătoare. ce era chimist. caeteris paribus.bun de la natură” şi că există un contract social liber consimţit între oameni liberi şi egali. americanul John Bates CLARK (1847-1938). compromis de un complot regalist. Ea vine în contact şi cu concepţia lui Jean-Jacques Rousseau. dată fiind utilizarea unor unităţi suplimentare dintr-un anumit factor de producţie. 15 . Dupont de Nemours este obligat să emigreze în S. singurul care poate asigura prosperitate. ce constau în folosirea de utilaje moderne la acea vreme. trecerea la producţia de serie şi ajungând la concluzia supremă că pământul. mai precis după Thermidor (27-28 iulie 1794). folosirea îngrăşămintelor. ieşirile de producţie (output) generate de fiecare unitate suplimentară aveau tendinţa să scadă. perfect normal şi.. de către un reprezentant al Şcolii marginalismului. cum că omul este . adică reprezintă o diferenţă între bogăţia obţinută prin actele de producţie şi cheltuielile aferente acestei producţii. producător atât pentru industria textilă. ce consiliau pe aristocraţi (marii proprietari de pământuri) cu privire la administrarea bogăţiilor. În acest context semnificative sunt cuvintele lui Dupont de Nemours care afirma că: “Prosperitatea este în întregime asociată cu cel mai înalt nivel posibil al produsului net”. Aici. cât mai ales pentru ramura agriculturii. lege ce va fi riguros fundamentată şi deplin realizată mai târziu. darul lui Dumnezeu. ce se va bucura şi de atenţia clasicilor britanici ? Ea statua că. pe care de asemenea numai pământul îl poate asigura şi care ar corespunde termenului actual de venit naţional. împreună cu fiul său.U. Fiziocraţii erau oameni cu o solidă formaţie intelectuală. observând şi progresele din domeniul agriculturii. După izbucnirea Revoluţiei Franceze. devenită în zilele noastre renumitul concern multinaţional. concepţia combătând astfel absolutismului dreptului divin. rafinaţi.A.lucrurilor”. în statul Delaware se va ocupa de agricultură. ceilalţi factori rămânând constanţi. De aici rezultă noţiunea de “produs net” sau surplus. au pus bazele în anul 1802 unei întreprinderi chimice. trebuie să se recunoască un fapt esenţial: toţi au participat cu succes la prefacerile economice. Éleuthère Irénée DUPONT DE NEMOURS (1771-1834). Chiar dacă mulţi din urmaşii şi analiştii Fiziocraţilor au găsit numeroase slăbiciuni şi neîmpliniri în ceea ce priveşte teoria economică a acestora. sociale şi politice ale vremii în care au trăit. Turgot şi-a publicat principala sa operă economică intitulată “Reflexions sur la formation et la distribution des richesses” în anul 1766. este singurul element productiv.

Pentru acest motiv. concordia care trebuie să existe este tulburată numai de intervenţiile guvernelor ţărilor respective în domeniile vieţii economico-sociale.. Armonia.-B. Clasicii francezi au încercat.5. aşa cum trebuie s-o facă toţi prietenii păcii. între D. Say-Frédéric Bastiat-Michel CHEVALIER. reluarea acestor ultragii militare care au minat atâta vreme Europa şi cărora sper să li se pună capăt pentru mulţi ani”. Importanţa liberalismului francez s-a făcut remarcată nu numai prin tot ce a fost cuprins în teoria economică. Acest deziderat a fost posibil şi datorită multiplelor corespondenţe. Ajungând la acest din urmă gânditor. trecând apoi prin Şcoala Fiziocraţilor (ce a fost în întregime franceză). Say. Ion Strat. dar.optimiştii”. fiind influenţaţi de concepţiile liberale franceze pe o linie ce îi cuprindea pe J.B. dar fiind influenţat şi de cele două evenimente majore ale sfârşitului de secol al XVIII-lea şi pe care le-am prezentat mai pe larg în introducerea capitolului: Revoluţia industrială şi Revoluţia Franceză.2 Clasicismul francez A beneficiat din plin de bogate surse de inspiraţie. Say în august 1815: “Regret. Ricardo şi J. complexitate şi imuabilitate. nemanifestând nici o poziţie partizană şi au avut încredere că numai în pace se poate dezvolta personalitatea umană. ce au asigurat un puternic “îngrăşământ teoretic”. În contextul general al liberalismului economic. de la cea mercantilistă. ţinând atât de gândirea economică. considerând că această acţiune va conduce la o viaţă mai bună. clasicii francezi au susţinut şi ei un absenteism sporit din partea statului în activitatea economică. şi acest lucru ne interesează aici. Aceşti mari gânditori au trecut peste faptul că ţările lor erau în război în acea epocă.-B. ce a trăit între anii 16 . Ion Ghica. Sunt sugestive cuvintele pe care David Ricardo i le adresează lui J. caracterizată prin unitate. atât în propria ţară. cât şi lume. primii mari profesori de economie politică. liberalilor francezi li s-a mai spus şi .. la fel cum au făcut şi confraţii lor britanici să dea o teorie economică solidă. polemici. realizate între reprezentanţii de frunte ai clasicismului britanic: Ricardo-Malthus-James Mill. dar şi prin impactul pe care l-a exercitat asupra învăţământului universitar economic românesc de la jumătatea secolului al XIX-lea.

1806-1879, putem spune că a fost un înfocat apărător al liberului schimb şi unul dintre cei ce au participat la redactarea crucialului acord comercial franco-britanic semnat în anul 1860.

5.3 Şcoala clasică britanică

Marea Britanie s-a constituit în puterea economică de la graniţa secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea care a găsit cel mai adecvat răspuns sub raportul teoriei economice soluţiilor ce se căutau funcţionării capitalismului în perioada Revoluţiei industriale: proprietatea privată văzută ca un fundament solid şi care împreună cu axul central al mecanismului economic, libera iniţiativă, au reprezentat aspectele ce au condus la concluzia normală, adecvată momentului şi anume libertatea economică. Patru gânditori de mare calibru în domeniul economic, proveniţi de pe meleagurile britanice, Adam Smith, David Ricardo, Thomas R. Malthus, John Stuart Mill, sunt consideraţi în literatura de specialitate sinonimi cu Şcoala clasicismului economic. Edificatoare este aprecierea, în acest sens, a altui mare teoretician al domeniului economic, J. A. Schumpeter, care în lucrarea “History of Economic Analyses”, afirma că epoca clasică, cu mici excepţii, ,,a fost perioada specific engleză a istoriei ştiinţei noastre”. Mentorul Şcolii clasicismului economic (atribut definitoriu al noţiunii de şcoală de gândire) este considerat în unanimitate de către analiştii teoriei economice, Adam Smith, fondator al liberalismului economic, dar şi al ştiinţei economice în forma ei modernă, prin construcţia nucleului acestei ştiinţe şi anume Economia politică. Cealaltă caracteristică a unei şcoli economice, unitatea ideatică, s-a realizat în cazul şcolii clasice britanice prin aplecarea spre studiul microeconomiei, considerarea acţiunii legilor naturale, iar prin folosirea metodelor abstracţiei ştiinţifice şi a deducţiei pentru studiul unor categorii importante ale mecanismului economic precum valoarea, preţul, renta, creşterea, producţia, schimburile comerciale internaţionale, ajungându-se la finalitatea practică, de natură utilitară a cercetării economice. Ca nuanţe ce au fost desprinse din analiza operelor celor patru apostoli ai gândirii economice, se observă că paleta este variată: pornind de la optimismul lui A. Smith, trecând prin pesimismul operelor lui D. Ricardo şi Th. R. Malthus, ajungând la reformismul lui J. S. Mill,
17

reformism care, după cum vom vedea, a reprezentat o acţiune de prezentare a fondului unităţii doctrinale a clasicilor, o modalitate de înflorire şi de deschidere în acelaşi timp a doctrinei clasicismului economic.

Capitolul VII

Karl Marx – primul moment revoluţionar al evoluţiei doxelor economice

După cum spuneam la sfârşitul capitolului precedent, socialismul utopic a reprezentat primul mare curent al mişcării socialiste, mişcare ce îşi propusese înlocuirea capitalismului şi a fundamentului acestuia, proprietatea privată, cu un tip de societate nouă, bazată pe proprietate comună, statul fiind unic proprietar şi o repartizare a bogăţiei societăţii între toţi membrii colectivităţii, după anumite criterii luate în considerare. Tocmai deosebirile privind metodele ce urmau a fi folosite pentru realizarea acestei schimbări de structură, caracteristicile şi scopurile noii societăţi ce trebuia instaurată, i-a diferenţiat pe socialiştii utopici (idealişti) de celălalt mare curent socialist ce prindea contur din ce în ce mai mult, prin activitatea unor autori ca F. Lassalle sau Karl Rodberthus şi anume socialismul ştiinţific, dar care va prinde forţă şi contur prin activitatea primului mare gânditor al fenomenelor economice ce a revoluţionat şi reformulat teoria economică, cu impact atât în epoca în care a trăit, dar mai ales asupra posterităţii, prin noile orizonturi ale teoriei şi practicii economice pe care le-a deschis. Este vorba de Karl Heinrich MARX (1818-1883), omul şi opera cărora le voi acorda o atenţie deosebită în desfăşurătorul capitolului VII din lucrare. 7.3 Conţinutul teoriei marxiste (marxiene)

1. Primul aşa-zis ,,mister” al economiei capitaliste, adevărata ,,piatră filosofală” a întregii gândiri economice a fost reprezentat de teoria valorii. Într-o bună tradiţie a şcolii clasice, mai precis pe linia smithiano-ricardiană, Karl Marx a făcut distincţia între valoarea de
18

întrebuinţare şi valoarea de schimb a unui anumit bun, care în unitatea lor dialectică dau conţinut analizei conceptului de marfă (bun economic). Valoarea de întrebuinţare constituie în esenţă utilitatea bunului respectiv ce depinde de calităţile intrinseci ale acestuia, dar şi de împrejurările de ordin cantitativ şi calitativ în care s-a desfăşurat munca pentru producerea acestuia. Valoarea de schimb este definită prin proporţia raporturilor în care diferite valori de întrebuinţare se schimbă între ele şi nu poate exista decât în legătură directă cu utilitatea unui bun, pe care un cumpărător doreşte să-l achiziţioneze. Dacă prin absurd s-ar produce un bun inutil, fără valoare de întrebuinţare, desigur că acesta nu ar poseda nici valoare de schimb. În viziunea lui Marx, munca omenească era cea care fundamenta valoarea de schimb a unui produs, iar valoarea de întrebuinţare ce determină utilitatea unui anumit produs, se diferenţia de la o persoană la alta. În acest fel, Marx a gândit că pentru a putea compara valorile diferitelor produse ce puteau intra în circuitul schimbului era nevoie de luarea în considerare a unui singur element, de preferinţă stabil, comun tuturor acestor produse în discuţie şi anume: munca. Aceată muncă pe care Karl Marx a luat-o în calcul la determinarea valorii unui bun şi care ea însăşi reprezenta o marfă, avea un preţ al ei, exprimat în bani, la fel ca şi celelalte mărfuri, preţ în care se concretiza de fapt valoarea de schimb a bunurilor avute în vedere, 2.Teoria plusvalorii s-a cristalizat din dorinţa de a da răspuns unei întrebări cruciale privind mecanismul de funcţionare al economiei capitaliste şi anume ,,de unde provine profitul capitalistului?”. Fiind derivată din precedenta teorie a valorii – muncă, sigur că şi acesată teorie enunţată de Marx se înscrie în seria ,,misterelor” capitalismului ce trebuiau dezlegate. În acest scop, demersul metodologic se pune în mişcare cu prima etapă considerată şi anume enunţarea formulei circulaţiei simple de mărfuri: M → B → M’ ↓ ↓ vânzare cumpărare în care cu banii (B) obţinuţi din vânzarea mărfii M, se putea achiziţiona o marfă nouă (M’), diferenţa între extremele formulei fiind de ordin calitativ (atribut legat de substanţa valorilor de întrebuinţare). Derivând din prima formulă, obţinem încă una, de forma: B → M → B’
19

. diferenţa între extremele B şi B’ fiind de ordin cantitativ.totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale care există în organismul. 20 . Pentru ca forţa de muncă să devină marfă şi relaţiile dintre capitalişti şi muncitori să se transforme în pure relaţii de vânzarecumpărare era nevoie de îndeplinirea simultană a două condiţii: a) Libertatea juridică a posesorului aptitudinilor fizice şi intelectuale de a-şi putea vinde forţa de muncă. O logică foarte simplă. Iată deci şi o primă formulare a conceptului de capital. deci să se realizeze ecuaţia: B’= B+ ∆ b În concepţia lui Karl Marx. întreprinzătorului capitalist. Marx dădea următoarea definiţie forţei de muncă: . iar munca abstractă este cea care crează şi adaugă valoare nouă. chiar de bun simţ practic ne conduce le obţinerea de mai mulţi bani din acţiunea de vânzare a unei mărfi (cumpărată iniţial cu o anumită sumă de bani).↓ cumpărare ↓ vânzare În această situaţie. teoretic vorbind. rezultând în acest fel procesul de valorificare. deci excedentul peste valoarea iniţială avansată. este nevoit să-şi vândă singurul bun de care dispune. exact ∆ b. capabilă să-şi mărească valoarea în cadrul procesului de producţie şi anume este vorba de marfa forţa de muncă. iar procesul considerat în formula anterioară conducea la transformarea plusvalorii în capital. Plusvaloarea obţinută şi de care sunt interesaţi întreprinzătorii capitalişti se obţine. iar K.Capitalul”. în care considera că întreprinzătorul capitalist cumpără un alt tip de marfă. Dar . reprezintă plusvaloarea. dincolo de punctul de echilibru în care lucrătorul şi-a reprodus propria valoare a forţei de muncă. în personalitatea vie a omului şi pe care el le pune în funcţiune atunci când produce valori de întrebuinţare de un fel oarecare”.. În primul volum din . Revenind la ceea ce ştim deja. Marx în ciuda propriilor ambiguităţi exprimate. b) Libertatea economică prin care muncitorul. capacitatea sa de muncă (forţa de muncă). în anumite condiţii determinate. neposedând mijloacele necesare asigurării subzistenţei.misterul” era departe de a fi fost rezolvat.. munca concretă este cea care foloseşte mijloacele de producţie aflate la dispoziţie pentru a se obţine produsul dorit. trece la etapa a doua în construcţia teoriei plusvalorii.

obţinem: p’ = P / V = t’/ t Dintre cele două formule prezentate. neputându-se delimita strict care este intervalul temporal în care muncitorul lucrează pentru sine şi care este cel pentru capitalist.Concret. 1. procesul de muncă şi cel de valorificare se îmbină intim. în care lucrătorul reproducea valoarea forţei de muncă: p’= t’/ t x 100 Agregând cele două formule. b) Mărimea absolută a plusvalorii. în care se obţinea plusvaloarea şi timpul de muncă necesar (t). Din întreaga expunere la acest al treilea pas. elaborată de Karl Marx. cea de-a doua este cea care exprimă cel mai fidel gradul de exploatare al forţei de muncă. prezentată ca fiind: M=C+V+P unde: M = valoarea mărfii C = capitalul constant consumat V = capitalul variabil consumat P = plusvaloarea (valoarea nou creată) 1.a) Rata plusvalorii era privită din două puncte de vedere: ­ ca raport între plusvaloare (P) şi capitalul variabil (V). Marx o evidenţia prin formula: (p / v) x V P= 21 . celebra formulă a structurii valorii mărfii. în care se obţine plusvaloare. rezultă ca o chintesenţă. în interiorul unei unităţi de timp de muncă. adică partea din capital investită în forţa de muncă şi care realiza valoarea nouă: p’= P / V x 100 ­ ca raport între timpul de supramuncă (t’).

împărţită în mod egal între timpul necesar= 4 ore şi timpul de supramuncă= 4 ore. considerate posibile căi de creştere a exploatării: a doua lege specifica că.Capitalul”. 22 . adică cu mărimea numărului de muncitori exploataţi. această masă era egală cu valoarea forţei de muncă înmulţită cu rata plusvalorii şi cu numărul muncitorilor exploataţi simultan. erau direct proporţionale cu mărimea componentelor variabile ale acelor capitaluri. dar pe seama numai a timpului de supramuncă. fie reducerea capitalului variabil se putea compensa prin creşterea ratei plusvalorii. publicat în anul 1867. aceasta l-a condus pe Marx la enunţarea primei legi a masei plusvalorii: capitalul variabil total înmulţit cu rata plusvalorii determină masa plusvalorii produse sau. a) Metoda plusvalorii absolute consta din considerarea prelungirii zilei de muncă. deci mai mare decât cea iniţială. după cum o rezultă parcurgând paginile primului volum din . fiind raportul dintre . produse de diverse capitaluri.. Karl Marx a mai elaborat două legi. Dacă ziua de muncă este cea normală. de 8 ore. rezultă că rata plusvalorii este: p’= 4/4 x 100= 100% Dar dacă timpul de supramuncă se măreşte la 6 ore.f x (m’/ m) x n în care: P= masa plusvalorii p= plusvaloarea creată de un muncitor v= capital variabil consumat pentru cumpărarea forţei de muncă a unui muncitor V= suma totală a capitalului variabil f= valoarea forţei de muncă a unui muncitor m’/m= gradul de exploatare. dar care nu trebuia să depăşească limitele fiziologice ale lucrătorului în unitatea de timp stabilită. ziua de muncă devenind de 10 ore. Plecând de la această lege. folosindu-se deci o metodă extensivă. A treia lege stipula că mărimile absolute ale valorii şi respectiv plusvalorii. atunci rata plusvalorii devine: p’= 6/4 x 100= 150%. 2.. fie reducerea numărului de muncitori expoataţi se compensa prin creşterea duratei zilei de lucru (deci a unităţii de timp de muncă).supramuncă” şi munca necesară n= numărul muncitorilor exploataţi simultan Aşa cum a fost concepută formula de mai sus. dar la valori egale ale forţei de muncă şi a ratei plusvalorii.

ignorat de către întreprinzătorii capitalişti. Implicit creştea timpul de supramuncă (putem vorbi în această situaţie de o metodă intensivă).Această metodă este utilă. că există o relaţia directă. deoarece este în afara raţiunii şi scopurilor întreprinzătorului capitalist). Acesta însă nu făcea decât calculul cel mai simplu pentru obţinerea câştigului: diferenţa între ceea ce se câştigă şi ceea ce s-a investit (consumat). Care este cauza ? Ca urmare a creşterii productivităţii muncii şi posibil a salariului. Datorită creşterii mai puternice a forţei productive a muncii faţă de valoarea (de schimb) a forţei de muncă este posibilă reducerea timpului de muncă necesar. Deci. obţinem rata profitului: p’= 5/3 x 100= 166%. aceasta devine categoria economică de profit. Plecând de la exemplul anterior. adică pr’ < p’ şi: 23 .nedrept” al întreprinzătorului capitalist. dar reducându-se timpul de muncă necesar. 2’. ca rezultat al întregului capital investit (consumat). Din toate cele spuse până acum reiese clar că plusvaloarea astfel creată în timpul de supramuncă se constituie într-un câştig nemuncit şi . 2. puţin probabilă).. nefăcându-se nici un fel de deosebire între capitalul constant şi cel variabil. muncitorul este capabil să creeze o valoare egală cu a salariului său (chiar mărit fiind) într-un interval de timp mai scurt decât cel iniţial. între plusvaloare şi profit. al căror raport se numeşte compoziţia organică a capitalului (C/V). dar numai în anumite limite şi anume ţinând cont că prelungirea zilei de muncă nu se poate face peste limita maximă determinată de factori fizici şi morali (limita minimă nu poate fi luată în seamă. de transformare. trebuie să scot în evidenţă aspectul. se consideră că timpul de muncă necesar ar fi de numai 3 ore (2 ore ar fi o reducere exagerată. b) Metoda plusvalorii relative s-a concretizat prin considerarea aceluiaşi timp total de muncă (ziua de muncă neschimbată). Astfel privită plusvaloarea. rata plusvalorii devenind rata profitului de forma: pr’= P / C+V x 100 Interpretând formula se pot face următoarele aserţiuni: ­ pr’ scoate în evidenţă gradul de rentabilitate al capitalului avansat ­ rata profitului (pr´) este întotdeauna mai mică decât rata plusvalorii (p’). adică o valoare mai însemnată decât în cazul metodei plusvalorii absolute. iar timpul de supramuncă de 5 ore.

a principiului marjei.. cum ar fi: utilitatea marginală. dar în ansamblu. având apogeul în ultimul sfert al veacului al XIX-lea. prin maximizarea satisfacţiei resimţite (în special prin deţinerea unui anumit bun) cu minim de efort depus. ia naştere şi se afirmă cu putere un important curent de gândire economică. Capitolul IX Marginalismul În aceeaşi perioadă cu formularea şi enunţarea doctrinei marxiste. cost marginal. 24 . consider că analiza „à la marge”.a. o revoluţie teoretică de reconsiderare a modalităţilor de abordare a elementelor şi mecanismelor ştiinţei economice. Faptul că membrii acestui curent şi al şcolilor care l-au compus se situau din punctul de vedere al teoriei economice într-un univers hedonist clasic.­ este direct proporţională cu rata plusvalorii şi cu viteza de rotaţie a capitalului variabil. ­ este invers proporţională cu compoziţia organică a capitalului (C /V) şi implicit cu mărimea capitalului constant investit. Dar. deci al ultimei unităţi adăugate într-un sistem socio-economic. ca şi prin revenirea la metoda deductivă specifică tot clasicilor. întrucât în lucrările lor se putea întâlni paleta de termeni derivaţi din analiza marginală. cu caracter înnoitor. productivitate marginală . a făcut ca acestor gânditori să li se mai spună. neoclasici. venit marginal. adică acela al urmăririi interesului personal. produs marginal. o continuare a Şcolii clasicismului economic. marginalismul s-a dorit şi el o reacţie împotriva clasicismului. dar printr-o acţiune de modificare în vederea atingerii stadiului de ştiinţă exactă. privitor un nou mod de abordare a problemelor economice şi anume curentul marginalismului. de către literatura de specialitate de influenţă franceză. Acesta a reprezentat. ş. prin unele aspecte acceptate în construcţia sa teoretică. s-a constituit în principala lor preocupare şi drept urmare i-am numit în cuprinsul acestei lucrări ca fiind gânditorii de factură marginalistă ai fenomenului economic.

utilitatea.. Metoda poate fi privită 25 . B. Utilitatea. utilitatea marginală reprezintă satisfacţia pe care o produce ultima unitate consumată dintr-un anumit bun. sub titlul condensat .Legile relaţiilor umane”). se înfăptuieşte prin satisfacerea numai a unor fracţiuni din trebuinţele manifestate. Şi această lege. subliniază că un bun are o valoare subiectivă şi că valoarea subiectivă a fiecărei unităţi suplimentare adăugate se diminuează şi tinde să ajungă până la zero. Principala formă sub care se prezintă utilitatea este utilitatea marginală. în corpus-ul teoretic general al marginalismului va căpăta forma legii egalizării nivelurilor de utilitate marginală a bunurilor. Gossen le-a enunţat în opera sa de referinţă.. cel căruia i se atribuie enunţarea mai multor legi de bază ce formează structura de rezistenţă a întregului demers general de natură subiectivă a curentului marginalismului. În literatura de specialitate sunt specificate un număr de trei legi (două principale şi una derivând din celelalte).1. prin consumarea unei cantităţi determinate dintr-un bun.şi susţinând dependenţa valorii de un element subiectiv: utilitatea bunurilor. marginaliştii îndepărtându-se de teoria valorii – muncă ce depindea de un element obiectiv--consumul de muncă-. ca noţiune generală. Prima lege spune că satisfacţia obţinută prin consumul unor unităţi suplimentare dintr-un anumit bun ( adică utilitatea marginală) tinde să scadă după atingerea stării de saţietate. cea care a constituit fundamentul teoriei valorii în viziunea şcolilor marginaliste. în anumite condiţii de loc şi de timp. Iată cum se prezintă acestea : A.Entwickelung der Gesetze des menschilchen Verkers” (ceea ce în traducere ar însemna . C. ne-a specificat autorul german Hermann Heinrich GOSSEN (1810 – 1858). sunt absolut necesare. reprezintă satisfacţia aşteptată de un anumit consumator dat. apărută în anul 1854. Cum acţionează aceasta.H. cu scopul de a se egaliza contribuţiile acestor trebuinţe şi deci de a obţine satisfacţii egale. materializată sub forma teoriei valorii-utilitate. consider necesară şi prezentarea metodelor de comensurare a acesteia : a) Metoda cardinală. Principala ruptură cu tendinţa clasică s-a manifestat în modul de abordare a teoriei valorii. câteva aspecte şi detalii în legătură cu conceptul cheie al marginalismului. De asemenea. pe care H. la cheltuieli egale făcute. A doua lege statuează că maximul de bunăstare pe care îl poate atinge un anumit individ. pe care îl consider unul dintre cei mai importanţi precursori. Aceasta reprezintă de fapt legea utilităţii marginale. Astfel. derivată din primele două. Ajungând aici. A treia lege. organic integrat în problematica marginalismului. tot pentru clarificarea noţiunii de utilitate. prin care consumatorii sunt capabili să acorde fiecărei cantităţi dintr-un bun o anumită utilitate.

Humanitas. mai precis în anul 1857. a publicat o lucrare în care şi-a expus concepţia tot sub forma unei legi. ţinându-se cont de intensitatea şi urgenţa achiziţionării bunurilor. Într-o primă fază. Ed. apoi cele de larg consum şi la sfârşit cele de lux. Bucureşti.Economia: regulile jocului”.. atunci când se află la piaţă. în condiţiile unor gusturi şi preferinţe date. b) Metoda ordinală. ca şi pentru faptul că nu dispune de timp suficient pentru calculul aferent (destul de greoi).numai din punct de vedere teoretic. Iată mai jos redarea grafică a acestei legi : (după Michel Didier . sumele alocate din venit pentru bunurile de strictă necesitate (alimente în primul rând) tind să scadă pe măsură ce venitul creşte. a cărei esenţă se concentrează în afirmaţia că. ce constă în aşezarea preferinţelor şi trebuinţelor consumatorilor într-o anumită ordine. 1998) 26 . tot acest proces având loc de venitul disponibil al consumatorului. Discutând despre aceste probleme este indicat să amintesc şi despre contribuţia unui alt important precursor apropiat al marginalismului. care în perioada cât a fost directorul Biroului de Statistică al Prusiei. tot german şi anume Ernst ENGEL (1821-1896). sunt achiziţionate bunurile de strictă necesitate. deoarece în practica economică consumatorului îi este dificil să măsoare utilitatea bunurilor şi să o exprime în unităţi de utilitate.

Pentru demonstrarea teoriei lor. Deosebirea faţă de concepţia clasică era clară. adică se atingea momentul în care erau utilizate în mod optim resursele şi factorii de producţie erau folosiţi în întregime. marginaliştii au pornit de la cunoscuta de acum lege a randamentelor descrescătoare. prin rolul jucat de raritatea acestora în formarea preţurilor. Plecând de la semnificaţia legii lui Engel. A doua mare deosebire faţă de clasici pe care doresc să o evidenţiez este cea privind teoria repartiţiei. 2. Astfel. Se ajungea la un punct de echilibru în care rata salariului era egală cu productivitatea marginală a muncii. au urmărit unificarea elementelor disparate prezente la clasici. în sensul că ţările bogate vor avea tendinţa să devină tot mai mult .. datorate ultimei unităţi din forţa de muncă angajată. valoarea de schimb obţinută reprezenta tocmai raportul valorilor de schimb. în realizarea noilor concepţii teoretice. deci dispunând de un puternic sector terţiar. Urmărirea obţinerii utilităţii maxime explică tocmai comportamentul indivizilor în procesul schimburilor.ţări de servicii”. fără a fi deloc nevoie să se acorde cifre absolute acestor valori. dar creşte ponderea cheltuielilor pentru servicii. Modul de gândire bazat pe utilitate şi mai ales pe utilitatea marginală a permis explicarea remunerării factorilor de producţie ce implica o anumită raportare la folosirea muncii salariate. unii autori continuă raţionamentul. Revenind. valoarea de întrebuinţare şi valoarea (de schimb) au fost aduse la un numitor comun: utilitatea. Engel a constatat că în ţările dezvoltate se reduce ponderea cheltuielilor pentru lucruri de strictă necesitate. 27 . De aici decurge şi una dintre doctrinele de bază ale curentului marginalist şi anume cea a teoriei productivităţii marginale a salariilor. gânditorii marginalismului. adică de productivitatea ultimei unităţi integrate procesului de producţie. evidenţiind că fiecare factor era remunerat în funcţie de productivitatea sa marginală. pe când în ţările slab dezvoltate.În cercetările sale. explica tocmai acordul între participanţi privind raportul între utilităţile considerate şi asociate bunurilor tranzacţionate. Punctul de echilibru la care se ajunge şi în care se producea egalitatea utilităţilor marginale ale bunurilor tranzacţionate. Astfel. pe când la marginalişti acestea făceau corp comun. întrucât conform acesteia remunerarea factorilor aparţinea proprietarilor factorilor de producţie. în timp ce marginaliştii vedeau remunerarea chiar a factorilor de producţie înşişi. ce în esenţă prevedea că firmele puteau să angajeze lucrători suplimentari atâta vreme cât veniturile obţinute din producţie. care la autorii clasici deriva din teoria valorii. depăşea costurile aferente acestui lucrător (în primul rând salariul acestuia). ponderea cheltuielilor pentru hrană şi îmbrăcăminte are valori însemnate în bugetele de familie.

care cu aproximativ un secol înaintea apariţiei curentului pe care îl analizăm. Dacă acesta vedea cauza ciclicităţii în raţiuni de ordin monetar şi ale creditului. în vederea determinării ratei dobânzii. Această teorie afirma faptul că fiecare dintre cei trei factori de producţie cunoscuţi (pământul. ca şi organizarea propriu-zisă a activităţii productive. În ceea ce priveşte profitul. mai precis viza „capacitatea şi energia” necesare în afaceri. Cu cât se întrevedea posibilitatea unor profituri crescânde. 3. criza. adăugarea de ipoteze suplimentare pentru demonstrarea caracterului ştiinţific al unei legi. Clément JUGLAR (1819-1905). cu un salariu mediu săptămânal de 20 £. de circuitul economic material. O ultimă precizare legată de corpus-ul teoretic al marginalismului îl are în prim plan pe medicul parizian convertit la studii economice. o firmă ce avea 19 angajaţi. lichidarea. în primul rând cel al utilităţii marginale de natură descrescătoare (descris deja) şi apoi cel puternic implementat al randamentelor descrescânde. Vorbind de remunerarea factorilor de producţie. Ca o sinteză a noii paradigme marginaliste (neoclasice) se impune contribuţia prin îmbogăţirea substanţială a teoriei economice cu două principii de mare substanţă. căutarea realizării echilibrului într-un cadru static. matematicianul elveţian Leonhard EULER (1707 – 1783). El considera dezvoltarea economiei parcurgând trei faze şi anume : prosperitatea. a ciclului economic considerat ca perioada de timp ce separă două crize economice succesive. pus în operă şi conturat aşa cum este cunoscut el astăzi. sigur că aspecte mai profunde. căruia îi datorăm viziunea ciclică asupra evoluţiei economiei. capitalul) va aduce venituri corespunzătoare valorii producţiei obţinute de ultima unitate din factorul de producţie utilizat. munca. constituie pe scurt 28 . cu atât întreprinzătorii erau tentaţi să investească şi să folosească mai multă forţă de muncă.Un raţionament asemănător se poate realiza şi pentru productivitatea marginală a capitalului. doresc să mai adaug un aspect legat de activitatea a încă unui precursor al marginalismului. Ca exemplu. în viziunea marginalistă acesta era legat de remunerarea unui al patrulea factor de producţie. doar atâta vreme cât producţia obţinută de acest extralucrător valora mai mult de 20 £. ţinând de însăşi producţia de bunuri. a elaborat o teorie a repartiţiei bazată pe productivitatea marginală. organizarea. de către gânditorul american de sorginte marginalistă John Bates CLARK (1847-1938) Ele se adaugă celor de mare valoare pe care le-am evidenţiat în capitolul dedicat clasicismului economic. asigură realitatea ciclicităţii economice. raţionamentele constituite în termeni de utilitate şi disutilitate. Mediul concurenţei pure şi perfecte. putea să angajeze un muncitor suplimentar. considerată o lege inerentă a dezvoltării.

impusă de creşterea preţurilor. prin cele trei mari direcţii de manifestare: a) Şcoala utilitaristă.trăsăturile definitorii ale curentului marginalismului. cu principalii piloni de susţinere constând în neîncrederea în funcţionarea automată a economiei capitaliste. a influenţat politicile economice din epoca în care trăim. prin ideile enunţate. prin întreaga sa activitate multilaterală şi ca urmare a construcţiei teoretice realizate. Keynes a fost „vârful de lance” al noii orientări economice. care s-a impus nu numai în epocă. Capitolul X John Maynard Keynes – al doilea moment crucial în gândirea economică Lordul John Maynard Keynes este cel care. b) Şcoala matematică. fie în elaborarea diferitelor teorii au făcut apel la anumite elemente specifice ce au emers din gândirea spirituală şi de mare forţă a lui John Maynard Keynes. c) Şcoala psihologică. considerând că. M. ce a avut efect de cutremur asupra economiei capitaliste a vremii şi a scos în evidenţă marile inconsistenţe şi lipsuri în teoriile economice de natură liberală ce dominau gândirea şi politica economică din epocă. şcoală şi curent doctrinar la un loc. Aproape toate curentele doctrinare dezvoltate începând cu anii ’50 ai secolului trecut. fie s-au raportat direct la doctrina lui Keynes. doctrină. J. precum şi în necesitatea intervenţiei statului în vederea realizării echilibrului economic şi a utilizării depline a mâinii de lucru. spre deosebire de concepţia predecesorilor (a clasicilor în special) şi în care volumul ocupării forţei de muncă depindea direct de salariul real (deci de puterea de cumpărare a salariului). însă în aşa fel încât scăderea ofertei de mână de lucru să nu se situeze sub cea 29 . a dat naştere keynesismului. Keynes pune în alţi termeni problema. muncitorii îşi formulau cererile în termenii salariului nominal. cu influenţă dominantă în gândirea economică a secolului al XX–lea şi în politicile economice implementate în economia capitalistă postbelică. Apariţia keynesismului pe scena teoriei economice. dar a avut un intens impact asupra gândirii economice contemporane şi. a desăvârşirii Economiei politice ca ştiinţă s-au datorat marii crize economice din anii 1929 – 1933. Dar se impune precizarea că exista şi o acceptare a reducerii salariului real.

precum şi de a elabora soluţii de depăşire a principalelor tare cu care se confrunta economia capitalistă a vremii sale: şomaj în proporţii sporite. în mod logic. de sprijin pentru iniţiativa privată. Realitatea existenţei unui şomaj cronic. în contextul economiei capitaliste al iniţiativei particulare urmând să aibă efect benefic asupra binelui public. adică „trebuie să existe un volum de investiţii curente suficient de mare pentru a absorbi surplusul producţiei totale peste cantitatea pe care colectivitatea doreşte s-o consume la nivelul dat al ocupării”. rămânea. cu scopul de a oferi noi modalităţi de analiză economică. a dificultăţilor prin care trecea economia capitalistă la începutul deceniului patru al secolului trecut. adică de venitul efectiv cheltuit. sub forma dirijismului. că numai cheltuielile legate de consum şi cele privind investiţiile să constituie cererea efectivă. rezultatele producţiei servesc. Această enunţare a fost posibilă deoarece. c) tezaurizare. o parte din venituri nemaiintrând în circuitul economic. John Maynard Keynes şi-a elaborat teoria economică revoluţionară pentru o ţară capitalistă dezvoltată. Prin aceste idei enunţate. Poate că în elaborarea celebrei sale teorii privind utilizarea mâinii de lucru. Ea oscila „în jurul unei poziţii intermediare considerabil mai scăzută decât nivelul ocupării depline şi considerabil mai ridicată decât nivelul minim al ocupării. J. b) investiţii. În opinia lui Keynes. aspect complet diferit de semnificaţia planificării centralizate. l-au determinat pe autorul englez să afirme necesitatea intervenţiei etatiste în economie. pe de o parte consumului. J. pentru Keynes.efectiv folosită înainte de urcarea preţurilor. Esenţa teoriei keynesiste a ocupării mâinii de lucru consta în principiul cererii efective. dincolo de această ofertă urmând să apară şomajul involuntar. intervenţia statului. muncitorii erau dispuşi să lucreze în condiţiile oferite de piaţă. iar pe de altă parte pentru realizarea unei producţii noi. ş. crize economice.a. Intervenţia statului era văzută ca o necesitate pentru coordonarea deciziilor la nivel macroeconomic. M. Ţinând cont că ultima direcţie era complet neproductivă. Keynes s-a bazat şi pe o lucrare scrisă de 30 . stagnarea producţiei. sub care ar fi periclitată însăşi existenţa”. pentru asigurarea unui curs normal al vieţii economice. Pentru Keynes deci. pornind de la studierea economiei acestei ţări (şi nu numai) din perioada marii recensiuni economice din perioada 1929 – 1933. compus la rândul său din consumul total de bunuri şi investiţii (consum de bunuri – capital). Marea Britanie. M. Keynes poate fi considerat un precursor al economiei de tip mixt. nivelul venitului global ce influenţa nivelul ocupării mâinii de lucru se disemina în trei direcţii principale: a) consum. Concluzia generală la care a ajuns lordul Keynes era aceea că economia capitalistă a vremii era condamnată la o insuficientă cerere efectivă (atât bunuri de consum cât şi de mijloace destinate realizării acestor bunuri).

2. S.creşterea exploatării muncii. deoarece nici efortul de război. De fapt. creşterea utilizării mâinii de lucru era cea legată de intervenţia statului în economie. Pe plan extern. din ţările capitaliste: . era avută în vedere şi o politică monetară care să înlocuiască etalonul – aur şi aşezarea emisiunii monetare pe alte principii. ş. unică. politica de „îngheţare” a salariilor nominale. nu trebuia exclus din arsenalul politicii economice a statului. socială şi politică” şi în care acest autor enumera printre cauzele ce agravaseră situaţia muncitorilor. pe care Keynes o vedea pentru creşterea cererii efective şi de aici.diminuarea salariilor reale. fiind generatoare de noi locuri de muncă şi în acest fel reducând şomajul şi folosind capacităţile de producţie existente. se găseau: 1. Printre remediile pe care Keynes le vedea în intervenţia etatistă.a. se traducea în folosirea deficitului bugetar pentru finanţare. dacă stimula consumul şi investiţiile şi asigura profituri stabile. 5. Al patrulea mijloc de sporire a investiţiilor era reprezentat de politica salarială. deoarece nu conta caracterul productiv. sau chiar să reducă această înclinaţie. Al doilea mijloc reliefat de Keynes. 4. 3. mai precis menţinerea unui nivel relativ stabil al salariilor nominale. . considerând că din punctul de vedere al utilizării mâinii de lucru. Acest lucru se putea realiza printr-o aşa-zisă politică monetară expansionistă. de natură să compenseze excesul de „preferinţe pentru lichidităţi”.economistul sovietic de origine maghiară. Statul trebuia să stimuleze investiţiile prin micşorarea ratei dobânzii şi sporirea cantităţii de bani în circulaţie. în vederea depăşirii aspectelor negative ale economiei capitaliste. apărută în anul 1935 şi intitulată „Criza economică. dar mai ales neproductiv al investiţiilor publice. În viziunea lui Keynes. De asemenea. a făcut parte din politica economică concretă a guvernelor americane şi britanice postbelice. toate pentru a face ca rata dobânzii să ajungă la un nivel acceptabil pentru deţinătorii marilor avuţii ale societăţii. tot pentru sporirea investiţiilor. . deci a mâinii de lucru.suprimarea protecţiei sociale. în condiţiile urcării preţurilor şi logic al reducerii salariilor reale. . datorită existenţei multiplicatorului investiţiilor se justifica respectiva cheltuială. E.creşterea însemnată a numărului de şomeri (inclusiv a celor parţiali). se impuneau eforturi pentru asigurarea unei balanţe comerciale favorabile şi în acelaşi timp trebuia gândită o politică 31 . activitatea de export corespundea actului investiţional. A treia soluţie preconizată de economistul englez privea finanţarea de la bugetul statului a firmelor capitaliste pentru comenzi militare. prin gândirea politicii dirijismului de transformare a statului într-un agent nemijlocit al vieţii economice. Soluţia generală. VARGA (1879 – 1964).

conform precizărilor analiştilor fenomenului economic. aşa după cum însuşi previzionase încă din anul 1935. pe care am utilizat-o şi eu în prezentul capitol. continuând cu Alfred Marshall şi chiar cu tatăl său. nu numai pe planul concretului economic. totuşi a avut ocazia să observe modul în care opera sa capitală a „revoluţionat” felul în care lumea privea problemele economice.1. scrisă de Lawrence Klein în anul 1947. doctrina liberală clasică. scolasticii Evului Mediu. amplificat prin latura sa leninistă odată cu victoria revoluţiei bolşevice din Rusia în anul 1917. începând cu Aristotel.economică la nivel internaţional. la sfârşitul subcapitolului 11. Keynes nu a mai avut timp să vadă urmările deosebite ale impactului doctrinei sale asupra corpus-ului teoriei şi practicii economice. a fost înscrisă în titlul lucrării „Keynesian Revolution”. pe lângă evoluţia sinuoasă a economiei. cum au fost cel marxist. pe o linie de continuitate. celebrul scriitor şi dramaturg George Bernard Shaw. Capitolul XIII Manifestări ale liberalismului revigorat Anii ce au urmat primului război mondial au fost anii de profunde transformări.U. John Maynard Keynes s-a situat. Astfel. M. dar şi în cel al gândirii economice. cel fascist german şi cel corporatist în Italia. Chiar dacă am făcut afirmaţia. M. în ceea ce priveşte considerarea economiei ca o ştiinţă morală şi nu naturală. primeşte lovituri din partea mai multor curente de gândire economică. că J. politic şi social. Portugalia şi care au 32 . Dar formula „revoluţiei keynesiste”. ce s-a constituit întro importantă acţiune de difuzare a doctrinei lui J. Keynes în S. atotstăpânitoare în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. a fost tocmai concretizarea acestei concepţii.A. într-o scrisoare trimisă prietenului său.. John Neville Keynes. Şi Planul Keynes de extindere a schimburilor prin intermediul unor politici de investiţii internaţionale. cu trecere de la perioada de „boom” la Marea Recesiune din anii 1929 – 1933.

al individualismului.a. ca şi reacţiile declanşate împotriva doctrinei keynesiste. economice şi sociale. s. A urmat apoi revoluţia keynesistă. Eduard Bernstein considera că socialismul trebuia să fie moştenitorul legitim al liberalismului (clasic bineînţeles. dar acceptă prezenţa statului. dar care prin modul cum a fost concepută şi pusă în practică cerea apariţia unei noi (sau reformulate) doctrine care să se adapteze condiţiilor în continuă schimbare din economia mondială în general şi din cea capitalistă în particular. Şi această doctrină a fost tocmai liberalismul renăscut. adaptate condiţiilor concret istorice. conform căreia principiile liberalismului rămâneau valabile. care a îmbrăcat forme diverse. dar şi ca o reacţie la doctrina economică enunţată de lordul John Maynard Keynes. trebuie să precizez că teoria marginalistă (neoclasică în viziunea unei părţi importante din analiştii domeniului economic). de aceea ele apărând ca neactuale. în viaţa economico-socială. m-au condus la detalierea în acest capitol a unor aspecte specifice. spiritul liberal era complet distrus (reprimat). de natură doctrinală ale noului liberalism. Aceste aspecte relevate. influenţa exercitată de clasicii liberalismului. al proprietăţii private. liberalismul nu mai împărtăşeşte integral doctrina socialismului ortodox în ceea ce priveşte naţionalizarea tuturor mijloacelor de producţie. dar şi a altor aspecte ale vieţii politice. începând cu deceniul al patrulea al secolului trecut (chiar din perioada proliferării keynesismului). cu economie dirijată şi în care individualismul liberal. într-o vădită tendinţă de apropiere. dar care va face obiectul unui alt capitol al lucrării. în special de J. sau după cum spunea marele filosof John Dewey exercitarea „controlului social organizat” şi primeşte în corpus-ul său doctrinal şi pe reformiştii socialismului tradiţional (social – democraţia de dreapta). Structura de rezistenţă a acestuia s-a constituit din apărarea valorilor cu caracter de permanenţă. Înainte de a merge mai departe. din prima jumătate a secolului trecut. economice şi politice şi care nu a încetat nici un moment să însoţească evoluţia capitalismului. de care ţine şi conceptul introdus de liberalii germani de „economie socială de piaţă”. ce şi-a pus cu putere amprenta asupra gândirii economice timp de mai bine de trei decenii. al existenţei mecanismelor pieţei libere. acestea nefiind niciodată aplicate corespunzător.reprezentat triumful statului cazon intervenţionist. S. Renaşterea liberalismului a apărut în primul rând ca o ripostă la totalitarismul comunist şi a celui fascist. ş.m. nefiind de respins astfel afirmaţia exponenţilor noului curent renăscut. Mill. Dacă la începutul secolului trecut. recunoscute fără putinţă de tăgadă ca aparţinând liberalismului şi anume: respectul libertăţii. în anumite proporţii.. nu este fundamentată de 33 . în perioada de restructurare.) şi o încununare a existenţei sale. ortodoxă.

Relaţiile astfel apărute şi întărite între teorie şi politicile economice nu pot fi considerate nici simpliste. cel care era de părere că o societate este liberală dacă vede cu ochi buni dezvoltarea autorităţilor antrenante. Contraofensiva liberală depăşeşte terenul teoriei şi se impune şi în politica economică a unora dintre marile state industriale ale lumii. ale legăturii dintre emisiunea monetară şi creşterea preţurilor. apărută în anul 1945 ajungea la concluzia că ordinea naturală (să ne amintim de filonul originar al acestui concept) poate ajunge în conflict cu cea socială. în sensul că maşinile sunt libere să circule pe unde cred ele că este mai bine. cei mai fecunzi în elaborarea noilor orientări din gândirea economică actuală. Premergător intrării în analiza detaliată a acestei problematici. Aceasta din urmă are rolul de „mare întregitor” al mecanismelor economico – sociale. au marcat abordările comportamentului raţional al individului. dar niciodată perfect imitabil. cum ar fi Marea Britanie. În acest mod se crează o ordine socială veritabilă. odată cu venirea la putere în anul 1979 a guvernului conservator condus de Margaret Thatcher şi S. pentru caracterizarea noilor politici economice implementate..liberalism şi nu duce în mod necesar la acesta. care susţinea funcţia statului în noul regim liberal asemănătoare cu cea a poliţiei rutiere. În acest sens edificatoare sunt expresii de genul „thatcherism” sau „reagonomics”. iar iniţiativele dispersate pot fi canalizate într-un singur făgaş. orientată în sensul muncii şi al 34 . al existenţei unei rate naturale a şomajului. odată cu începerea mandatului prezidenţial al republicanului Ronald Reagan în anul 1981.A. revitalizarea abordărilor economiei ortodoxe a însoţit procesul mai vast declanşat. nici univoce. cărora nu le-am acordat spaţiu separat de analiză. ordinea naturală rămâne pentru cea socială un model dezirabil. Şi aşa cum vom vedea în cuprinsul acestui capitol. Astfel.a. Societatea fiind imperfectă în construcţia sa. El era de părere că libertatea nu poate avea sens şi deci nu poate fi viabilă decât în cadrul societăţii.U. Anii ’60 şi ’70 ai secolului trecut. Nu poate fi omis din acest preambul şi celebrul viitorolog francez Bertrand de JOUVENEL. altele decât autoritatea suverană. ş. În atari condiţii. cel al renaşterii liberalismului. economistul francez Jacques RUEFF (1896 . În cadrul regimurilor democratice. germenii iniţiativelor particulare sunt susceptibile de a da roade. recunoscut specialist în probleme economico – financiare şi consilier al preşedintelui Charles de Gaulle şi care în cunoscuta sa lucrare „Ordinea socială”. Îl mai amintesc pe Louis ROUGIER.1978). doresc să prezint succint contribuţiile la renaşterea liberalismului ale câtorva gânditori. dar respectând regulile de circulaţie. politicile economice nu pot înregistra deviaţii sau răsturnări de concepţii fără a se afecta serios baza consensului social şi al mecanismelor economice existente.

În plin război mondial. Bucureşti. epoca în care şi-a elaborat doctrina a fost marcată de o nelinişte profundă printre economiştii timpului în legătură cu viitorul economic al omenirii. dar în special revoluţia informatică.A. la o dinamică fără precedent a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii mondiale: legături multiple şi într-un timp relativ scurt între diferite colţuri ale lumii pe calea aerului. Hubert Horatio HUMPHREY (1911 – 1978): „Liberalul din secolul al XX-lea. Politică. al înfruntării Nord – Sud. aşa cum se remarcă în lucrarea lui Ovidiu Trăsnea „Doctrine politice ale capitalismului contemporan”. energia atomică ce începe a fi folosită şi în scopuri paşnice. A. Socialism and Democracy”. Schumpeter ridică în 35 . mai precis în anul 1942. Schumpeter. prin temperament şi formaţie. celebra „Capitalism. apare lucrarea în care se poate constata deplina „erezie” economică a lui J. poate fi considerat nu numai jumătatea secolului. 1977.. Schumpeter Am folosit până acum de mai multe ori cuvântul „erezie” referitor la opera economică a lui J. televiziunea ce devine un bun de larg consum. A. frazeologia tipic liberală o putem întâlni. dar şi anul începutului amplului proces al decolonizării politice. 1950. nu în ultimul rând. crede că omul liber posedă capacitatea intelectuală şi resursele morale pentru a înlătura forţele nedreptăţii şi tiraniei”. Schumpeter.3 Corpusul . Anul morţii lui Schumpeter. al „războiului rece” Est – Vest. Acest termen desemnează o reacţie doctrinală adversă celei existente şi acceptate în epoca respectivă şi astfel. al renaşterii cu putere al unor noi tendinţe şi noi curente de gândire economică şi. Ed. Plin de admiraţie faţă de realizările capitalismului şi adversar înverşunat al socialismului centralizat.ereziei” doctrinale a lui J. J. cu aplicaţii în toate domeniile vieţii economice. ca şi înaintaşul său din secolul al XIX-lea. în cuvintele rostite de profesorul de ştiinţe politice şi fost vicepreşedinte democrat în timpul administraţiei Lyndon B. politice şi sociale. Concret.existenţei. 15. A. Dacă în cazul lui Bertrand de Jouvenel se observă o inovaţie a terminologiei liberale. Johnson. dar şi de existenţa şi ascensiunea celui de-al doilea sistem economic mondial şi anume cel socialist. Schumpeter devine primul mare gânditor contemporan care se ridică împotriva vechii doctrine liberale şi a modului în care era văzut viitorul sistemului capitalist.

nu se pune problema înlocuirii cu regimul socialist. capitalismul pierde adeziunea maselor. în perioada 1870 – 1930. care considera că sistemul capitalist are nevoie numai de libera concurenţă pentru a fi dinamic şi eficace. Cele trei astfel de întrebări ridicate de autor sunt: 1) „Capitalismul poate supravieţui ?” 2) „Socialismul poate funcţiona ?” 3) „Socialismul este compatibil cu democraţia ?” La aceste trei linii directoare trebuie obligatoriu adăugat şi ideea deja expusă cu privire la „Procesul distrugerii creatoare” (proces considerat de profesorul austriac drept caracteristica fundamentală a capitalismului). în special a categoriei sociale a intelectualilor şi nu mai este 36 .U. Schumpeter consideră că organizaţia monopolistă este capabilă să-şi asume mai bine riscurile funcţionării şi să impună transformările inovatoare în societate faţă de. Dar. Referitor la prima întrebare pusă. Subiectele de mare anvergură economică în special. care devine aproape cvasiautomat. şi aici ajungem la „erezia” maximă schumpeteriană faţă de teoria liberală clasică. d) există capacitatea internă a sistemului de a înlătura ceea ce este vechi şi perimat şi de a introduce permanent noul în structura sa. însă luând în considerare numai aspectul economic. de care trebuia ţinută neapărat seama în înţelegerea procesului de „descompunere” a capitalismului contemporan. înregistrată în S. Intervin însă elemente de ordin sociologic şi psihologic. Schumpeter crede că răspunsul este afirmativ. J. c) tot sistemul capitalist este capabil să aloce resursele pe baza alegerilor raţionale (am văzut dezvoltarea acestei teorii în capitolul privind revigorarea liberalismului). pentru a avea imaginea completă a doctrinei „eretice” schumpeteriene. Este suficient şi în firea lucrurilor: a) menţinerea timp de 50 de ani a productivităţii medii a economiei.A. Datorită progresului. A.această lucrare o teză paradoxală: capitalismul este cel mai bun sistem posibil. astfel că pe termen relativ scurt totuşi. existenţa capitalismului nu este pusă în pericol de activitatea economică. b) capitalismul însuşi poate asigura în mod eficient progresul tehnologic. dar are un singur defect şi acela capital: nu poate supravieţui. ridicate în această lucrare reies din capitolele ale căror titluri sunt întrebări cardinale cu privire la viitorul economic al omenirii.

al funcţionării sistemului între parametrii săi normali. Sub acest aspect. ţărănimea mijlocie ş. libertatea convenţiilor sociale sunt pe cale de a fi distruse. dar socialismul nu este compatibil cu democraţia existentă în societatea capitalistă a vremii. prin afectarea cadrului social şi se ajunge în mod inevitabil la apariţia socialismului. iar fenomenul „distrugerii creatoare” (chiar şi la nivelul microeconomic.capabil să asigure ordinea socială. cu cea de grup din cadrul societăţii socialiste. Întreprinzătorul inovator. adică reprezintă vârful de lance al progresului. politica. În timp. atât a propriei sale afaceri. A. Concepţia potrivit căreia capitalismul se 37 . capitalismul va fi distrus din interior de latura socială a sistemului. unde îndepărtarea întreprinderilor nerentabile este premisa continuării ascendente a proceselor economice) semnifică sintetic o revoluţie a noului. ce reprezintă cheia inovaţiei şi a dinamicii economice. elementele instituţionale proprii sistemului capitalist şi care i-au asigurat dezvoltarea: proprietatea privată. nu-i pot asigura respectivului antreprenor decât atingerea scopurilor propuse şi continua dezvoltare. noi debuşee. autorul pare a gândi la un model de compatibilitate în care disciplina socială individuală se îmbină strâns. În sfârşit. în special în ceea ce priveşte sistemul repartiţiei egale. ci intervin şi alte ştiinţe ca istoria. drepturile de proprietate devin tot mai abstracte şi se ajunge la faza în care se crează o mentalitate critică generală care duce în final la atacarea capitalismului însuşi. sociologia. ci numai tehnice): un nou bun şi o nouă calitate. În acelaşi timp. datorită unei obligativităţi morale de fidelitate şi de supunere apărute mult mai rapid între cei ce muncesc. Astfel. Câştigurile ce apar sunt rodul inovaţiilor tehnologice. Schumpeter factorii psihologici pot convinge pe cetăţeni să îmbrăţişeze ideile socialiste. Sistematizând răspunsurile la celelalte două întrebări fundamentale. datorită instalării practicii economice a monopolurilor. sub influenţa concentrării economice.a. fără de care nu se poate concepe existenţa nici unei societăţi. Deci fiecare întreprinzător luptă să atingă o poziţie dominantă pe piaţa dorită. pentru J. sub raport funcţional. o nouă tehnologie sau metodă de producţie. lucru realizabil printr-o permanentă activitate de inovare şi care.… Din toată această analiză a gândirii schumpeteriene rezultă că nu economia este factorul determinant în istorie.m. în final. este simbolul capitalismului şi nu al socialismului.d. dar şi a economiei în ansamblul său. De numele antreprenorului se leagă astfel numai termenul de inovaţie (cel de invenţie neavând în sine consecinţe economice. lucru ce demonstrează încă odată „erezia” concepţiei sale. are loc distrugerea grupurilor sociale cu rol de arcuri de boltă în societate ca: artizanii.

se mai impune încă o precizare privind semnificaţia conceptului de dezvoltare economică şi a celui de creştere economică. În timp ce pentru ţările puternic dezvoltate. atât la nivel micro. socialismul. de unde şi dorinţa firească de a construi modele ale creşterii economice care să poată să exprime cât mai adecvat principalele procese şi mecanisme generatoare de bogăţie într-o economie. aşa după cum sunt ele descrise în literatura de specialitate. Teoriile dezvoltării. le-a enunţat. socială. care considerau că noul sistem nu câştigă datorită „calităţilor” lui superioare. regional cât şi macroeconomic. mereu ascendentă.„autodistruge” şi emerge noua orânduire. Ţinând cont însă şi de clasificarea ţărilor lumii prezentată mai sus. pe care tot Joseph Alois Schumpeter. noţiunea cea mai adecvată este cea de creştere economică. capabil să asigure continua transformare multilaterală. Ambele concepte sunt componente sine qua non ale tuturor ideilor. filosofică. în luările de poziţie şi dezbaterile ce au loc pe plan mondial. sau chiar de curând industrializate. cu tendinţa generală de a privi acest concept aproape exclusiv ca o expresie a creşterii economice.2 Teorii ale dezvoltării aplicabile momentului actual al evoluţiei omenirii De la bun început trebuie făcută precizarea că domeniul teoriilor economice are în vedere o gamă largă de elemente constitutive. chiar militară. enunţate în diferite medii şi în diverse structuri organizatorice. teoriilor. prin utilizarea de noţiuni şi categorii conceptuale 38 . diferenţiindu-se atât prin fundamentele teoretice. adică a elementului determinant al dezvoltării. de eterogenitatea economiilor naţionale. acesta (capitalismul) găsind însă de fiecare dată resurse proprii de dezvoltare. sunt numeroase. nu a fost pe placul socialiştilor. a tuturor elementelor ce dau dimensiunea societăţii omeneşti. aşa după cum am văzut. conceptul de dezvoltare este ataşat şi focalizează pe trendul potenţial sau real de progres al ţărilor în dezvoltare. Precizarea de fineţe ce se impune este aceea că mai mult. variate. 18. Interesul nostru este însă de a privi întregul complex economic şi social. ci ca o alternativă la tarele capitalismului. Aşa după cum am arătat în primele două capitole ale lucrării există percepţii diferite privind semnificaţia şi rolul dezvoltării economice în viaţa cotidiană a societăţii. de natură politică.

adică prin politicile de natura dezvoltării cărora le dau naştere şi care.Puncte tari şi slăbiciuni constatate în enunţarea respectivei teoriei. pe tiparul globalizării actuale. primordial de la concepţia ultimului mare reprezentant al clasicismului originar. Ea s-a constituit în structura de rezistenţă a întregii teorii a dezvoltării.façonner le changement”) a elementelor constitutive. De aceea.specifice. oprindu-mă numai la acelea care am considerat că sunt încă viabile şi se pot adapta. .Modul particular cum este văzută dezvoltarea precum şi domeniile şi activităţile vizate de teorie. Pentru buna înţelegere a unei teorii a dezvoltării se impune cunoaşterea limbajului specific al acesteia. precum şi câtorva elemente fundamentale ce trebuie avute în vedere la evidenţierea lor : . Acest lucru presupunea tendinţa de 39 .1 Noua teorie clasică De fapt vorbim de teoria clasică a dezvoltării continuată şi adaptată epocii postmoderne.2. se pot plia în mod fericit şi eficient. aşa după cum tot am evidenţiat. în cele ce urmează. În viziunea acestuia. este deosebit de complex şi într-o continuă dinamică a remodelării şi reconfigurării (în maniera .Surprinderea dinamicii sistemului analizat şi a legăturii cu mediul.Direcţiile în care manifestă practic şi evidenţierea rezultatelor concrete înregistrate în viaţa economico-socială. dar şi prin finalitatea practică pe care o au. fenomen care şi el. ca şi sursa de emergenţă a altor variante teoretice ce au vizat noile realităţi apărute în evoluţia socio-economică a lumii. . 18. .. după părerea noastră. am efectuat alegeri raţionale din multitudinea de teorii enunţate în domeniul analizat. până în ultimele decenii ale secolului trecut. a societăţii cunoaşterii. determină gradul de înţelegere şi aplicare cu succes de către factorii decizionali a procesului de dezvoltare. Totul pleacă. bogăţia era asimilată totalităţii mijloacelor acumulate şi deţinute de indivizi în vederea realizării obiectivelor propuse. implicit sau explicit. britanicul John Stuart Mill (1806-1873).

Specificitatea teoriei analizate mai trebuie întregită şi cu încă un mare concept economic : legea randamentelor descrescătoare. nu numai prin introducerea conceptului de termeni de schimb (terms of trade). Pus în evidenţă de clasicii gândirii economice. diferenţa dintre venituri şi cheltuieli indicând întreprinzătorului capitalist dacă activitatea desfăşurată a fost sau nu rentabilă. devine în concepţia autorului german profitul. cât şi relativă. Karl Marx introduce în terminologia economică noţiunea de plusvaloare. Forma transformată a plusvalorii. sunt cele care determină dezvoltarea şi progresul unei societăţi. ce are capacitatea de a continua în permanenţă crearea de bogăţie. ordinea socială. Formarea acestuia nu poate fi înţeleasă decât în contextul analizei fenomenului concurenţei. profitul se constituie în raţiunea de a exista a oricărui proces economic.creştere a compoziţiei capitalului. această lege a domeniului economic stipulează că mărirea unui anumit factor de producţie cu o unitate. Şi pentru însuşi faptul că există forţe ce creează în măsură crescândă bunuri şi servicii utile şi dau posibilitatea înlocuirii celor ieşite din uz. respectiv Friedrich List (1789-1846). lucru tradus prin sporirea mai accentuată a capitalului materializat în mijloacele productive. determină concluzia gânditorului german că forţele productive sunt mult mai importante decât însăşi bogăţia unei societăţi. devenind în acelaşi timp şi motorul dezvoltării şi acumulării capitalului. în proporţii mereu sporite. în acest domeniu. privită ca rezultat al funcţionării întregului capital avansat. Deci elementele constitutive ale forţelor productive :munca. dar finalizat şi redat în mod ştiinţific de către reprezentanţii marginalismului economic. forţele naturii. Karl Marx (1818-1883). Celelalte concepţii. Viziunea listiană. s-a tradus prin considerarea faptului că adevărata putere economică a unei naţiuni constă în forţa sa productivă. atât în valoare absolută. iar în condiţiile unui rezultat favorabil. ci prin considerarea inovaţiilor tehnologice în producţia manufacturieră care conduc la schimbarea unei cantităţi mai mari din bunul manufacturat contra unei cantităţi rămase constante din produsul agricol (celebrul şi clasicul exemplu dintre stofa exportată de Anglia şi vinul exportat de Portugalia). dar cu o sumă 40 . care au fundamentat teoria clasică a dezvoltării. contribuie la sporirea producţiei (output-ului). ceilalţi factori rămânând constanţi (caeteris paribus). le considerăm a aparţine celor doi reprezentanţi marcanţi ai clasicismului german. spiritul oamenilor. adică exact valoarea nou creată în procesele productive de către forţele productive şi care intră în calculul valorii mărfurilor. faţă de creşterea în aceleaşi mărimi ale capitalului materializat în forţa de muncă. Ca o continuare firească. La aceasta se mai adaugă şi concepţia referitoare la schimburile internaţionale.

catastrofică chiar.totală care se diminuează de fiecare dată. După ce am parcurs şi evidenţiat principalele elemente motrice ale dezvoltării cu succes a sistemului capitalist până în zilele noastre. în ansamblul lor. autorii mai sus-menţionaţi. în cele ce urmează vom aborda noua optică în acest domeniu. fapt ce a condus la o viziune pesimistă. mijloacele de subzistenţă sporeau numai în progresie aritmetică (deci chiar dacă producţia creştea.cât preţul pieţei. Lucru este foarte important pentru întreprinzător. deoarece creşterea producţiei este benefică atâta timp cât costurile marginale sunt mai mici de. Din cele expuse şi prin prisma prezentei analize. Pentru acesta. constă în sublinierea importanţei dotării naturale cu factori de producţie a fiecărei ţări. natalitatea sporită observată ar fi dus la dezorganizarea activităţii productive. caeteris paribus. până ce se atingea nivelul de subzistenţă). ca şi pe considerarea imobilităţii factorilor de producţie. la realizarea de recolte mai puţine pe locuitor. Acest ultim element evidenţiat trebuie neapărat coroborat cu concepţia despre populaţie a altui important clasic. mărind factorul de producţie muncă (mai corect. chiar dacă au folosit în analizele lor variaţia numai a unuia dintre factorii de producţie. au avut credinţa că sfârşitul secolului al XIX-lea va demonstra că progresul tehnic şi-a atins limitele. cunoscută în domeniu drept modelul Hecksher / Ohlin + Samuelson / Stolper + Rybczynski. forţa de muncă) pe un teritoriu limitat de natură. asupra viitorului omenirii. până se atinge punctul critic. respectiv de luarea în considerare a diviziunii internaţionale a muncii şi necesitatea specializării ţărilor lumii în anumite ramuri şi sectoare producătoare de bunuri economice. ce prezintă mişcarea preţurilor invers proporţională cu volumul bunurilor obţinute prin folosirea factorilor de producţie şi direct proporţională cu raritatea factorilor de producţie. Esenţa acestei teorii. rezultă că unul dintre cele mai importante minusuri ale teoriei malthusiene a fost ignorarea progresului tehnic şi al inovaţiilor asupra proceselor economico-sociale (cu toate că şi clasicii. aşa după cum am mai subliniat. Thomas Robert Malthus. legate de locaţia raţională a diferitelor ramuri economice în funcţie de înzestrarea ţărilor respective cu factori de producţie. Acest 41 . volumul mediu al produselor alimentare descreştea. în sensul că dacă populaţia creştea în progresie geometrică. în reformularea şi adaptarea teoriei liberale a comerţului internaţional la condiţiile create în perioada postbelică. iar utilizarea legii randamentelor descrescătoare urma să conducă la declinul societăţii omeneşti). au abordat probleme mai ample. Îndepărtându-se de viziunea clasică a valorii bazate pe muncă. rezidă. autorii modelului amintit. precum şi de rigorile structurii subiectiv-marginaliste a preţurilor.

Hirst. preţurile la aceşti factori au tendinţa să crească şi.lucru determină şi cheltuieli de producţie relativ mai scăzute (prin folosirea factorilor de producţie mai abundenţi şi mai ieftini). Adaptare şi creştere economică de natură macroeconomică folosind pârghia ofertei de factori de producţie clasici şi noi. caz în care produsele se diferenţiază prin calitatea acestora. Şi încă un aspect relevant în sublinierea dinamismului şi adaptabilităţii sporite a modelului. va implica ulterior costuri marginale zero. Helpman şi care prevedea desfăşurarea relaţiilor economice internaţionale într-un cadru al economiilor de scară şi al concurenţei monopolistice. prin participarea la comerţul internaţional globalizant şi utilizând logica teoriei utilităţii marginale. modelul H-O-S este ancorat în fenomenul globalizării şi prin susţinerea practică a acţiunilor societăţilor transnaţionale. Thompson –Globalizarea sub semnul întrebării.2 Teoria generală a relaţiei Nord-Sud 42 . văzute ca susţinătoare ale absolutizării eficienţei economice. 18. se produce micşorarea distanţei dintre preţul aceluiaşi factor de producţie în diverse ţări. Trei.Economia internaţională şi posibilităţi de guvernare. ca şi posibilitatea calculului costurilor de producţie în funcţie de proporţia factorilor de producţie utilizaţi. Mai mult. 2002). putând fi utilizat (bineînţeles în anumite condiţii) de toţi doritorii unui astfel de bun. fără ca vreunul să piardă. este cel pus în discuţie de E. prin cererea manifestată pentru un anumit factor de producţie (iniţial abundent şi ieftin). De asemenea. pe ansamblu. respectiv productivitatea marginală a acestora. modelul prezice convergenţa pe termen mediu şi lung a rentabilităţii factorilor de producţie între ţări. G. a factorului informaţie şi care. astfel încât toţi partenerii comerţului internaţional actual să câştige ceva. Ed. Bucureşti. În condiţiile instaurării Noii Economii a cunoaşterii ne găsim în faţa utilizării. aspect evidenţiat cu pregnanţă în epoca actuală când. de introducere a noilor tehnici şi modele de organizare a activităţii productive şi a relaţiilor cu mediul.2. ca alternativă viabilă la factorii de producţie clasici şi în mare măsură neregenerabili. Acesta este mesajul şi chintesenţa modelului H/O + S/S +R şi care îl fac pliabil pe caracteristicile fenomenului actual al globalizării. publicitate şi mod de prezentare (apud P. De aici adaptabilitatea crescută a modelului analizat de a putea fi folosit şi în cadrul schimburilor economice dintre ţările dezvoltate ale lumii. odată produs.

pe planul gândirii economice s-a produs o revigorare şi o emulaţie în ceea ce priveşte teoriile ce trebuiau să asigure ţărilor din aşanumita Lume a Treia o dezvoltare ascendentă. dar mai ales din ţările care se găseau în situaţii total nefavorabile faţă de cele bogate. Lacoste. Freyssinet. Cu toate că statisticile arată că numerosul grup al statelor din Lumea a Treia înregistrează ritmuri demografice înalte şi cuprinde 3 / 4 din populaţia lumii. ca economii în dezvoltare. iar mijloacele de subzistenţă numai în progresie aritmetică. insuficienţa producţiilor agricole şi de aici nesatisfacerea cerinţelor de alimentaţie cu produse de bază.ţări cu dezvoltare rapidă. 43 . se impune introducerea a încă unui concept încă foarte mult folosit în teoria şi practica internaţională şi anume cel de subdezvoltare. în vederea obţinerii şi a independenţei economice. 2. datorită imposibilităţii exploatării acestora. ş. industrializarea inexistentă. putem să afirmăm că logica malthusiană îşi găseşte aplicabilitatea. dar mai cu seamă în cele mai sărace dintre ele –într-o aşa numită Lume a Patra chiar-.După cel de-al doilea război mondial. . Luând în considerare doar câţiva dintre autorii cei mai reprezentativi în acest domeniu. Numai că şi în cadrul acestora se pot distinge cu claritate trei niveluri de dezvoltare : . atât din partea economiştilor din statele dezvoltate. Şi tocmai în aceste ţări. economiile aparţinând Lumii a Treia au început să fie considerate şi înţelese ca pieţe în extindere. deoarece chiar dacă dispun de însemnate resurse naturale potenţiale.a…. în perioada de prăbuşire a imperiilor coloniale şi apariţia tinerelor state independente din punct de vedere politic. . După încheierea acestui episod mai întunecat în viaţa internaţională a ultimei jumătăţi de veac. ale căror economii nu se dezvoltă deloc. Situaţia acestor tinere economii a făcut obiectul mai multor studii şi luări de poziţie. moderată. lucru datorat caracterului de economie naturală pe care o au cele mai sărace şi înapoiate ţări ale lumii. Y. acesta nu are puterea de a participa la producţia obţinută de întreaga economie mondială decât cu 25 %.ţările cele mai puţin dezvoltate.ţări cu dezvoltare medie. În acest context. precum : G. este ca şi cum populaţia ar creşte în progresie geometrică. Myrdal. J. Sauvy. în fază incipientă sau redusă ca nivel de performanţă. putem să creionăm caracteristicile subdezvoltării : 1. A.

4.Nord”. sau cele cu cel mai înalt grad de îndatorare (Highly Indebted Poor Countries). evoluţia globalizantă a lumii de astăzi impune nu numai un proces invers. sector ce consumă parazitar. anacronice şi asimetrice.excedent structural de forţă muncă”. precum şi o puternică subutilizare a forţei de muncă (în sens keynesian) şi din care decurge acel . grad de sănătate). Întrebările care s-au pus şi al căror răspuns constituie baza construcţiei prezentei teorii se referă la : care sunt avantajele comparative ale Nordului faţă de Sud ? cine va avea de câştigat şi cine va pierde din schimbările transformatoare ale epocii actuale ? 44 . drept urmare.3. tocmai datorită rentabilităţii foarte scăzute pe care o are. cât şi influenţei unor puternici factori externi perturbatori. inexistenţa sau hipertrofierea sectorului terţiar. 6. neproductiv. din venitul celorlalte ramuri ale economiei. aspect susţinut şi pe plan teoretic de teoria avantajelor comparative a lui David Ricardo. alături de cele substanţiale şi mai eficiente între ţările din . cu un spor natural anual în jurul valorilor de 2-2. proveniţi cu precădere de la ţările cu economie dezvoltată şi foste puteri coloniale.. slabă integrare a sectoarelor economice în structuri deformate.. perfecţionare. slaba preocupare şi puţine fonduri alocate pentru dezvoltarea capitalului uman (educaţie. De fapt. puternica explozie demografică. Dacă la începuturile dezvoltării şi expansiunii capitalismului se vorbea de politica de dezindustrializare a ţărilor ce intrau în sfera de cuprindere a colonialismului. Toate acestea determină o evidentă anomalie şi o incapacitate în afirmarea plenară a tuturor elementelor ce compun şi dau substanţă conceptului de dezvoltare. în aceste ţări înregistrându-se cel mai accentuat număr de analfabeţi şi de îmbolnăviri şi decese. datorate lipsei mijloacelor necesare asigurării unui grad decent de protecţie a sănătăţii oamenilor. Spunem acest lucru întrucât asistăm la o încetinire sau chiar oprire a procesului de dezvoltare a întregului sistem (corpus) economico-social şi politic. această suită de indicatori care caracterizează cel mai bine ţările cele mai puţin dezvoltate din lume (Less Developed Countries). adică a ceea ce în opinia lui Ragnar Nurkse se traduce prin potenţialul utilizabil pentru accelerarea acumulării capitalului şi implicit pentru realizarea unor paşi concreţi pe calea dezvoltării. în favoarea metropolelor (cazul Marii Britanii fiind cel mai elocvent). dar şi considerarea inevitabilă şi a relaţiilor economice dintre Nord şi Sud. datorată în primul rând unor disfuncţionalităţi şi tare interne ale sistemului. 5.5 %. ne evidenţiază o stare a economiei pe care o putem numi nanodezvoltare (termen ce surprinde mai exact realitatea decât cel de subdezvoltare).

45 . se produce această delocare a unor importante sectoare productive în ţările aparţinând . formată dintr-un sector capitalist şi unul tradiţional.Sudului”.Planului Marshall”. comparativ cu restructurarea... iar nivelul introducerii sistemului capitalist era incipient. al abundenţei forţei de muncă necalificate. aferente economiilor occidentale şi realizabile pe baza . reabilitarea şi infuzia de capital. folosit în continuare ca sursă principală de finanţare. ca şi temerea că statele mai sărace vând mai mult decât achiziţionează de la ţările mai bogate. ca şi al existenţei unor reglementări (de natură fiscală mai ales) foarte permisive şi încurajatoare în aceste state ce se bucură de atenţia celor puternici. sublinia că nu se putea vorbi de dezvoltarea industrială a ţărilor slab dezvoltate. Astfel. general vorbind. datorită unui nivel de salarizare mai redus în ţările mai sărace ale lumii. sunt cele care exportă mărfuri ce incorporează mai multă muncă şi mai puţin capital. unităţile îşi pot mări producţia. determinată în mod hotărâtor de activitatea companiilor transnaţionale. al agriculturii tradiţionale şi al activităţilor urbane informale. în acest caz intervine cunoscutul de acum . deoarece aceste ţări sărace posedau populaţie neinstruită. atrage forţa de muncă din celălalt sector. dezvoltate.. legate de reglementările etatiste ce vizează activitatea de export a unei anumite economii naţionale. este aceea a înţelegerii fenomenului reversibilităţii proceselor economice. prin urmărirea obţinerii profitului. în aceste ţări ale periferiei. de creştere a productivităţii muncii în agricultură şi investirea economiilor în industrie. un tip de economie mai special. În acest context intrăm în interferenţă şi cu modelul de dezvoltare al lui Arthur Lewis (laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 1979) şi care. Dar. lucru ce nu permitea absorbţia decât a unei infime părţi din forţa de muncă disponibilă. Este faza în care oferta de forţă de muncă depăşeşte cererea. Ţinând cont că al doilea sector. paradox al lui Leontief” : ţările bogate. cresc şi salariile şi de asemenea şi profiturile obţinute sunt importante. De aici şi soluţia văzută de Arthur Lewis. Problema care se pune în momentul actual. din ţările dezvoltate în ţările în dezvoltare. este destinat asigurării celor necesare subzistenţei. alături de condiţii specifice. aşa-numita economie duală. sectorul capitalist este cel care.Ideea cea mai simplă care justifica existenţa relaţiilor economice dintre state era cea ce privea un export de mărfuri bogat în capital din partea statelor dezvoltate. În momentul în care surplusul este absorbit. Se distingea. elemente care concură în principal la acumularea de capital şi de care depinde dezvoltarea acestor state. ce constă într-o mutare destul de accentuată a centrului de greutate al activităţilor productive. particulare. Factorul forţa de muncă este primordial în această regândire a activităţii economice.

Indonezia 6.9 2. dar şi la efectuarea unui important volum de investiţii străine directe (ISD) în economiile ţărilor în dezvoltare.0 52. Brazilia 2.6 0. Franţa 3. SUA Ţări în dezvoltare Pondere com.6 12. 2001- Situaţia afişată mai sus. 46 . Canada 2.2 0. în primul rând la pierderea locurilor de muncă pentru muncitorii necalificaţi din ţările dezvoltate (şi al căror loc este luat de către cei din .6 20.0 2. în PIB 54 88 37 76 54 85 1 Pondere ISD în PIB 4.Sud”).4 2. ext. era însuşit de către metropole.1 3.2 44. pentru ţările foste colonii. ext.8 19.3 3. Ind. excedentul obţinut prin introducerea proceselor specifice sistemului capitalist.0 9. Mexic 7. în PIB 67 81 84 89 94 83 83 Pondere ISD în PIB 4. Dar realitatea a demonstrat că. Japonia 6. Ind. privind participarea la circuitul economic mondial a unor ţări cu nivele diferite de dezvoltare : Ţări dezvoltate Ţara 1. Regatul Unit 7. China 3. de către cei ce au investit în aceste teritorii. Italia 5. Egipt 4.7 2. indică cu claritate ceea ce ultimele decenii ale veacului trecut au demonstrat : puternicele discrepanţe. Germania 4. la o nouă diviziune a muncii.0 Ţara 1.9 1.3 44.5 -1. în PIB 8. totuşi. Şi acest din urmă aspect conduce.5 Pondere prod. în PIB 57.9 3.8 Pondere prod.3 35. o parte doar rămânând pentru a fi reinvestit pe plan local şi acest lucru numai cu acordul puterii dominante din respectivele ţări..3 5.cu scopul declarat de creştere a eficienţei economice şi ridicare a bunăstării populaţiei. India 5.0 35. Nigeria Pondere com.0 23.9 Sursa : World Atlas Bank.5 0. Iată cum s-ar prezenta o astfel de situaţie mai complexă.4 8.

. Drept urmare.3 2. între ţările dezvoltate (reprezentate mai sus de către membrii G7) şi ţările Lumii a Treia (reprezentate de un grup semnificativ dintre ţările în dezvoltare). au susţinut că globalizarea economică. sau al treilea raport către Clubul de la Roma.61 0. atât în comerţul cu bunuri economice. / ţări dezv.Sursa Economistul. aşa după cum s-a stipulat şi în . cât şi în fluxul de investiţii străine directe. iar o parte din PIB-ul înregistrat în aceste ţări se scurge. Ţările în dezvoltare au înregistrat o participare mult mai scăzută. Dar. de către ţările dezvoltate (în fapt fostele metropole ale dominaţiei coloniale).2 - Ţări în curs de dezvoltare¹ 0. GATT şi apoi OMC. statornicit în perioada postbelică şi în cadrul instituţiilor internaţionale specializate. prin ponderea mai redusă a produselor manufacturate (industriale) la export : între 1 şi 88 % pentru ţările în dezvoltare.de pe urma căruia să beneficieze toţi”. 0. faţă de 67-94 % pentru statele dezvoltate.clivaje.61 0.Restructurarea ordinii internaţionale”. când John Naisbitt şi Patricia Aburdene în lucrarea Anul 2000-Megatendinţe.6 1. 47 .2000 Această situaţie ne indică că şi per ansamblu. Paul Wolfensohn.37 0. sau fostul preşedinte al Băncii Mondiale.6 2. este absorbit. de revoluţia produsă de tehnologia actuală. îl considerăm cel ilustrat în situaţia de mai jos : Perioada 1981-1988 1989-1996 1997-2000 2000-2004² Ţări dezvoltate¹ 1. nr. lucru vizibil din situaţia precedentă. sprijinită de deschiderea şi mondializarea pieţelor de desfacere. ţări în curs de dezv. întocmit sub coordonarea profesorului Jan Tinbergen (laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 1969). participarea ţărilor în dezvoltare la circuitul mondial de valori materiale s-a realizat şi cu o eficienţă economică mai scăzută.4 1.02. noua structură şi ordine economică ce trebuia instaurată şi care se suprapunea pe actualul val al globalizării (începutul anilor `80) trebuia să înfăptuiască un asemenea climat mondial .6 1.2 Rap. trebuie să servească interesele celor săraci Încă un aspect definitoriu privind sistemul de relaţii comerciale internaţionale.54 ¹ Raportul dintre rata exportului şi PIB ² Proiecţie Corelaţia dintre rata exportului şi PIB (%) – . ţările în dezvoltare au înregistrat un nivel mai scăzut de participare în cadrul comerţului mondial. 530 din 3.. din anul 1976.6 2. Lucru reiterat şi în ultimii ani.

U. strâns legată de fenomenul globalizării. socială. televizoarele şi alte tipuri de aparatură (deci în termeni IT-hard-ul) se construiesc în Sud. devine emblema rentabilităţii în statele centrului. realizarea lanţurilor de unităţi şi activităţi ce sporesc valoarea adăugată a bunurilor şi serviciilor produse.. astfel încât şi alte regiuni şi zone cu sincope în dezvoltare să poată participa la emulaţia generată de sporirea comerţului internaţional şi a globalizării pieţelor. se desprind câteva concluzii edificatoare privind teoria dezvoltării aflată în discuţie. continuu. a avut implicaţii notabile asupra proceselor ce au loc în comerţul şi relaţiile 48 . În acest context ajungem să explicăm mai mult afirmaţia cu privire la noua diviziune a muncii pe plan mondial.Sudului”. nu trebuie confundată cu imperialismul.Sud”. Concret : soft-urile şi noile tehnologii media sunt realizate în Nord. Japonia). globalizarea.Nord”. cum că asistăm la o dezindustrializare din partea statelor dezvoltate. rezultată ca urmare a integrării accelerate a structurilor economice şi politice. Competitivitatea internaţională. de redefinire a raporturilor dintre centru şi periferie. calculatoarele. dar nu în cele din urmă. investiţia în .Din toate aspectele şi ideile expuse. precizată la începutul capitolului. Atât ţările din . a mutat totuşi volumul şi valoarea acestuia. cât şi cele aparţinând .idei”. Nu suntem încă în faţa unui complex omogen. mai ales a centrului. iar prin capacitarea tuturor elementelor de natură economică. situaţie care poate conduce la ideea.. Trebuie să facem apel la faptul că actuala revoluţie a tehnologiilor IT & C. UE.. dar realizarea mijloacelor necesare punerii în practică a respectivelor idei inovatoare devine apanajul statelor din . În sfârşit. în condiţiile globalizării. aparţinând tuturor participanţilor la economia mondială se poate realiza dezvoltarea economică şi socială durabilă. trebuie să înţeleagă că depind. Aspect întărit şi de practicile actuale privind deverticalizarea şi reticularizarea activităţilor structurilor organizaţionale. devenită dezideratul epocii actuale. mondializat. că ţările în dezvoltare sau cele mai îndatorate state ale lumii nu rămân pentru totdeauna tributare (dependente) de cele bogate. elemente ce se constituie în substitute ale producţiilor interne. pe pieţele globale (în special pe cea financiară). Astfel. întărirea ideii că derularea comerţului mondial... din sfera relaţiilor intra-industrii şi servicii desfăşurate în cadrul Triadei (S. politică.A. La acestea adăugăm şi situaţia fluxurilor externe de investiţii străine directe (ISD) către ţările în dezvoltare şi care conduce la un transfer al locurilor de muncă interne şi al activităţii diferitelor firme (companii) în regim offshore. Globalul nu desfiinţează particularul. ci în prezenţa unor interdependenţe sporite între economiile lumii. totuşi unele de altele. Apoi. culturală. globalizarea este un proces dinamic.

pot câştiga de pe urma relaţiilor lor comerciale. producţii sporite şi implicit venituri mai mari. precum : Brazilia. creşterea fluxurilor de ISD a fost mai lentă şi s-a îndreptat mai mult în favoarea ţărilor din afara Triadei (a ţărilor în dezvoltare). luându-se în considerare cele 5 forţe ce influenţează activitatea firmelor..Nord” sau .Sud”. 60 % din fluxurile de investiţii străine directe (ISD). indiferent dacă sunt din . în esenţă. importă din ţările mai slab dezvoltate (sigur că la preţuri mult mai ieftine) mărfuri care asigură o gamă largă asortimentală şi din care consumatorul are posibilitatea de a alege. Devenind economii deschise. 75 % din Produsul Naţional Brut mondial. prezentat de Arthur Lewis ca fiind alcătuit din oţel (produs finit al ţărilor dezvoltate din Nord) şi cafea ( produs al monoculturii din ţările slab dezvoltate ale . Information Technology. Chile. lucru întărit şi de includerea şi a unor fluxuri investiţionale adiacente. înseamnă investiţii. Dacă la începutul ultimului deceniu al secolului trecut.. este capabil să aducă câştiguri şi bunăstare pentru toţi participanţii... chiar asimetric cum se prezintă el astăzi. între cele trei blocuri şi un grup geografic mai mic de state.asociate” şi în care regăsim ţările de curând industrializate (NIC-Newly Industrialised Countries). Media. Singapore. 66 % din comerţul mondial. atât ţările bogate. statele dezvoltate. aşa după cum relevă şi studii din baza de date a UNCTAD : Triadei i se atribuie. Trecând la planul competitivităţii internaţionale. cât şi cele mai sărace.economice internaţionale. Entertainment) şi chiar stilul de viaţă din ţările bogate ale lumii. aceasta poate fi înţeleasă. Africa de Sud. Dacă respectivele bunuri se cumpără.Sudului”) şi să constatăm liberalizarea accentuată a 49 . Coreea. creşterea numărului de locuri de muncă. Mai mult. Însă comerţul internaţional. Porter. De exemplu. prin capacitatea şi abilitatea fiecărei economii naţionale (actor economic mondial) de a profita de pe urma oportunităţilor apărute. În contrapartidă. ţările în dezvoltare achiziţionează bunuri de consum ale industriilor tradiţionale cât şi TIME (Telecommunications. prin situaţia în care o firmă este competitivă dacă poate realiza produse şi servicii de calitate superioară sau la preţuri mai scăzute decât competitorii interni sau externi. actualmente se vorbeşte cu prioritate despre concepţia enunţată de cunoscutul profesor de la Harvard Business School şi specialist în comerţ internaţional. la începutul anilor `90. Taiwan. interconectate. Am ajuns astfel să depăşim modelul reducţionist al economiei mondiale. aprox. la cele mai bune preţuri. pentru ţările în dezvoltare exportatoare. numite . legată de teoria avantajului competitiv şi care porneşte de la nivel microeconomic. Michael E. după anul 1994 s-a revenit la creşterea pronunţată a acestor fluxuri în interiorul celor trei mari centre economice ale lumii. în dorinţa de a oferi consumatorilor interni cele mai bune produse. Mexic.

tehnologic. să poată asimila modelul occidental (al economiei de piaţă. considerăm că acesta este una dintre teoriile 50 . deoarece o calitate tot mai înaltă a capitalului uman este o condiţie determinantă pentru asigurarea dezvoltării economice. social. Într-un cuvânt. mai ales a Internet-ului. dând în acelaşi timp posibilitatea propriilor companii să se facă cunoscute mai repede şi să concureze. ca urmare a impactului pe care globalizarea îl are asupra întregii vieţi de pe planetă. graţie noilor tehnologii ale informaţiei de tip digital. presupune vizionarea ca un tot al balanţei dezvoltării Nord-Sud. tranzacţii cunoscute sub numele de comerţ electronic şi care se desfăşoară pe o piaţă specializată : cea electronică. defectele. Am punctat ultimul aspect.comerţului actual şi a pieţelor globale. Cu toate minusurile. Se tranzacţionează aproape orice şi în timp real foarte scurt. globalizarea. au înregistrat rate ale creşterii semnificative şi şi-au ameliorat simţitor condiţiile de trai. instituţiilor specifice sistemului capitalist). cu toată asimetria înregistrată în modul de manifestare. democraţiei. dar în acelaşi timp să-şi păstreze în esenţă propriile valori culturale (Japonia este exemplul originar cel mai elocvent). ci şi global. înregistrate şi opoziţia şi reticenţa manifestate de o mare parte a populaţiei globului. 18. Folosirea şi deschiderea Internet-ului poate ajuta ţările în dezvoltare în eforturile lor de creare a întregii game de infrastructuri necesare propriilor economii.2. aspectele contradictorii. chiar dacă au folosit ca armă împotriva sărăciei şi înapoierii economice numai aspectul cantitativ al dezvoltării şi anume creşterea economică. nu numai în context regional (zonal). toate în contextul Noii Economii a cunoaşterii.3 Teoria O-Ring Se constituie în continuarea firească a ideii de final din precedentul subcapitol şi. de asemenea. Statele care şi-au deschis economiile şi au acceptat globalizarea. la care adăugăm şi o forţă de muncă tot mai instruită. precum şi perceperea transformărilor continue şi cu rezultate favorabile a elementelor componente ale celor patru sisteme implicate : economic. A înţelege starea economiilor prinse în vârtejul celui mai caracteristic fenomen al perioadei actuale. ambiental. globalizarea va deveni benefică şi pentru ţările Lumii a Treia.

De aici şi necesitatea ca fiecare fază intermediară sau chiar proces de producţie trebuie să beneficieze de aportul angajaţilor (muncitorilor) care fac puţine greşeli şi ale căror calităţi sunt perfect sau foarte asemănătoare. Vorbind de primul palier de evoluţie. aspecte de care întreprinzătorii ţin cont în realizarea unor activităţi şi procese flexibile care să asigure.. Ideea pe care Kremer a preluat-o în fundamentarea teoriei sale a fost aceea că pentru un lanţ de producţie dat. traduse în producţii crescute şi implicit venituri mai mari încasate. 2. cea mai mică greşeală în funcţionarea unei verigi sau disfuncţie a unei anumite componente poate duce la aspecte negative (pierderi) pentru respectivul proces productiv. îndemânarea şi aptitudinile demonstrate de lucrători. Concluzia trasă de specialiştii de la NASA a fost că respectiva articulaţie nu a funcţionat în maniera potrivită temperaturilor cerute de condiţiile concrete de navigaţie.împerechere”. numărul din august 1993. iar pe de altă parte efecte sporite. stimularea materială a angajaţilor cu randamente superioare (motivarea intrinsecă şi extrinsecă. lucru ce a condus la pierderi de vieţi omeneşti. teoria lui Michael Kremer nu este altceva decât o funcţie de producţie ce descrie procesele de producţie susceptibile erorilor umane şi tehnice în îndeplinirea oricăror obiective (sarcini) trasate.. întreg sistemul gândit prin segmentarea activităţii productive în activităţi mai simple dar omogene. Dezvoltarea ulterioară a teoriei se realizează pe două planuri : 1. Calitatea şi nivelul de performanţă al capitalului uman folosit. recompensa internă şi externă). pe de o parte. tocmai ca urmare a revoluţiei tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor şi care şi-a pus amprenta pe transformarea dinamică a realităţilor socio-economice din lumea de azi. pozitivă şi negativă. Acest produs ideatic aparţine autorului american Michael Kremer şi a fost inserat în Quarterly Journal of Economics. de reunire într-un tot echilibrat al acestor calităţi şi elemente de înaltă pregătire profesionale. care nu se mai manifestă între salariaţii (muncitorii) din 51 . Flexibilitatea regimurilor de producţie.privind dezvoltarea care au apărut şi emers. Se produce astfel un proces de . pagube de zeci de miliarde de dolari şi un important efort uman şi material irosit în câteva fracţiuni de secundă. numită O-Ring. sub titlul . Vorbim în situaţia de faţă de apariţia unui puternic fenomen inegalitar. Totul a plecat de la evenimentul nefericit al exploziei navetei spaţiale Challenger din 22 ianuarie 1986. Ceea ce contează este nivelul pregătirii profesionale.The O-Ring Theory of Economic Development”.. catastrofă datorată disfuncţiei unei articulaţii de formă torică.

diferenţierea calitativă şi de prezentare a produselor. în interiorul aceluiaşi sector economic. 52 . flexibilă şi pliată perfect pe cerinţele şi gusturile din ce în ce mai sofisticate şi nuanţate ale consumatorilor din ţările dezvoltate în special. cum ar fi activitatea unui specialist IT din cadrul NASA şi a aceluiaşi profesionist din cadrul unui lanţ de hypermarket-uri. flexibilă la orice variaţie în cererea de pe piaţă.rupe” fluxul productiv al întregului lanţ productiv. manifestate prin introducerea inovaţiilor. De fapt. Dar noua organizare a muncii din sistemele organizaţionale de tip postmodern. punctele tari ale teoriei se referă la conceperea tehnologiilor de producţie şi a întregii activităţi intrafirmă prin sub-activităţi omogene şi care să poată permită primirea şi difuzarea eficientă a informaţiilor cu caracter de noutate şi indispensabile activităţii. prin utilizarea teoriei O-Ring. în activitatea furnizorilor. nu poate fi înţeleasă fără raportarea şi la cel de-al doilea nivel de analiză sau direcţie de afirmare a teoriei O-Ring. Elementul-cheie al dinamicii acestei teorii este reprezentat de schimbările în natura cererii exprimate. Planificarea carierei şi calificarea adaptată. dar şi ca urmare a intensificării competiţiei pe pieţele globale ale lumii. ci în cadrul aceluiaşi grup de vârstă. Dezvoltarea nu mai poate fi asigurată numai prin creştere cantitativă şi reducere a costului pe unitatea de produs. ce devin dominante în focalizarea întregului efort material şi uman. atât la nivel regional. Orice malfuncţie sau aspect negativ al unei singure verigi ce .diferite meserii. rezultate ale sistemelor de formare a forţei de muncă şi care sunt orientate spre o atitudine pozitivă de satisfacere a trebuinţelor pe termen scurt şi lung. Aceasta trebuie să devină amplă şi complexă. dar care activează în sectoare diferite. ceea ce implică o nouă abordare a comportamentului firmei. ci şi de către elementele calitative şi ale cercetării ştiinţifice. în fapt segmentarea pieţei muncii produsă şi ca urmare a implementării teoriei în discuţie.. grupuri socio-profesionale. utilizarea metodelor specifice marketingului de nişă. ca şi în parcursul şi comportamentul firmelor concurente. în cadrul aceleiaşi activităţi profesionale din lanţul procesului productiv. creează condiţiile de manifestare a diferenţelor dintre angajaţi cu aceeaşi pregătire. a noilor realizări ale tehnologiei informaţiei. calitatea managementului antreprenorial. o corelare optimă dintre activităţile (şi bineînţeles salariile aferente) din cadrul firmei (întreprinderii). nu poate conduce decât la pierderi de producţie şi venituri. Condiţiile concrete din firmă. asigură antreprenorului. cât şi la cel al firmelor (indiferent de mărime). În această situaţie avem de-a face cu trecerea de la producţia de masă sau de tip fordist la producţii de natură flexibilă (de unde şi includerea în analiză şi a teoriei producţiei flexibile). caracterizate prin introducerea inovaţiilor.

2. în primul rând a companiilor transnaţionale. Vom insista asupra acestei teorii şi a repercursiunilor acesteia. provoacă şi reacţii. ca orice fenomen sau acţiune ce provoacă schimbări în structura economiilor şi comunităţilor. de la Uniunea Europeană (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1958) până la MERCOSUR (1995). 18. atât ale firmei de pe piaţă. favorabile. sau ţinând cont de situaţia în care 40 % din exporturile lumii sunt controlate de 100 dintre cele mai puternice corporaţii. Regionalizarea a devenit astfel una dintre cele mai evidente căi de organizare a spaţiului şi comerţului internaţional. regiunile economice constituite înglobează practic toate statele lumii. ultimul aspect prin luarea în considerare a zonelor de liber schimb (Free Trade Areas) înfiinţate pretutindeni în lume. Tendinţa este deci foarte clară : toţi participanţii la comerţul internaţional sunt cuprinşi în regiuni de dezvoltare. prin promovarea programelor de inovări şi transferuri tehnologice.precum şi excluderi. astfel încât reconfigurarea economiei mondiale se face pe baza acestor forme de organizare şi funcţionare a economiei. dar care. putem vorbi şi de o sporire a 53 . capabile să organizeze complementarităţi structurale adecvate noului context geopolitic şi tehnologic mai ales. prin alipirea la aşa-numitele ciorchine ale cunoaşterii (centre universitare. având în vedere că harta economică a lumii contemporane arată cum statele (economiile naţionale) sunt incluse sub diferite forme în cadrul unor structuri de integrare economică. cu impact direct asupra agregatelor economice regionale şi ulterior asupra economiei mondiale. devine axul central al evoluţiei globale a firmelor. institute de cercetări). cu aspectele ei pozitive.4 Dezvoltarea regională şi relaţiile economice interregionale Globalizarea. constând în regionalizare. cât şi ale lucrătorilor vinovaţi de producerea greşelilor. indiferent de nivelul de raportare. în organizarea vieţii economico-sociale cât mai aproape de individ şi de trebuinţele sale. nu atât de natura feedback-ului. În condiţiile în care cea mai mare pondere în comerţul mondial o au relaţiile din cadrul Triadei (aşa cum deja am subliniat). dar şi cu deficienţe. cât mai ales al unui proces de sens contrar. reticenţe şi împotriviri din partea activiştilor şi organizaţiilor anti-globalizare. Deci suntem în prezenţa dezvoltării la nivel microeconomic. Aşa după cum sublinia John Rourke.

6 % 2.. în linii mari.schimburilor comerciale în cadrul zonelor de liber schimb. procesul de creare a unei pieţe comune şi şi-a creat organismele de conducere (inclusiv adoptarea unei constituţii) suprastatale necesare funcţionării primului şi celui mai important bloc economic al lumii. de la acea concepţie de dezvoltare prin industrializare a Europei de sud şi sud-est.. În plus.. în condiţii concurenţiale şi în consens cu celelalte state componente. dar şi întregul ansamblu instituţional şi al politicilor economice folosit.. fiecare dintre aceste trei mari regiuni de integrare dispune de un lider pe plan economic.step by step” care asigurat nu numai dimensiunea şi coeziunea de azi.1 % 61. până la deplina unitate. ce poate asigura înaintarea sub multiple aspecte. Indiferent de rezultatul dezbaterilor privind relaţia dintre raportul extindere / lărgire şi cel de consolidare / adâncire. enunţată de către unul dintre pionierii teoriilor moderne ale dezvoltării. de o aşa-zisă . 54 . pentru NAFTA şi de Japonia pentru zona APEC (Asia-Pacific). în .big push”. Apoi. Conturarea celor trei mari regiuni economice a lumii : Europa.3 % 0.9 % 2. America de Nord şi Asia de Sud-Est (mai bine zis Asia-Pacific în plin trend de afirmare). May /June. S. Se vorbeşte. pe baza unui .8 % 7. despre Germania pentru UE. autodefinire şi autoafirmare. în acest context. Paul Rosenstein-Rodan în anul 1943.A. aceasta a încheiat. se mai impun câteva precizări : vorbind de Uniunea Europeană.locomotivă”.7 % 22. realizate odată cu finalul Războiului Rece şi a însemnat mai multe etape ale devenirii şi în general o modalitate de abordare .3 % 1. reprezintă un model de polarizare tripartită a economiei mondiale şi a relaţiilor economice dintre state.3 % 0. Fred Bergstein Globalizing Free Trade. chiar dacă nu se recunoaşte deschis acest lucru. bineînţeles în cadrul aceloraşi trei astfel de regiuni dezvoltate : APEC UNIUNEA EUROPEANA (UE) NAFTA FTAA EUROMED AFTA MERCOSUR AUSTRALIA-NOUA ZEELANDA TOTAL 23.U. a regiunii în ansamblul său. 1996. evoluţia Uniunii Europene.0 % Sursa : C.Foreign Affairs”.

Exemplul cel mai elocvent este cel al Australiei. comerţ ce se ridica la valoarea de 250 miliarde $. alte pieţe. investiţiile şi cooperarea în diverse domenii ale vieţii economico-sociale.U. în afara existenţei unor structuri suprastatale. putând vorbi chiar de o mişcare generală a regiunilor în epoca actuală. spre deosebire de exemplu de APEC (Asia Pacific Economic Cooperation). pentru a demonstra forţa şi voinţa statelor de pe ambele laturi ale Pacificului. cuprinzând marea majoritate a ţărilor lumii. membră a organizaţiei de strânse relaţii economice (CER) cu Noua Zeelandă şi care face presiuni pentru a fi inclusă în AFTA în încercarea de a realiza o politică de dominaţie pe latura vestică a Oceanului Pacific. cu accent pus pe această ultimă categorie ce şi-a reînnoit 55 . preconizează specialiştii. pentru ca forţa de muncă ieftină din Mexic (ce mai oferă şi o largă piaţă de desfacere).A. blocul economic al statelor din sud-estul Asiei membre ASEAN. să producă acele bunuri şi servicii necesare celor trei state implicate şi care pot intra în competiţie cu produse similare din celelalte zone ale lumii. Acest forum se va impune. regionalismul este un proces economic dinamic. în timp ce pentru statele în dezvoltare era de 20 de ani. se remarcă şi el prin faptul că a reuşit să asigure reducerea tarifelor pentru o serie de produse. în sensul că termenul acordat pentru ţările dezvoltate era de 10 ani.Tratatul Nord-American al Liberului Schimb (NAFTA) are drept caracteristică. care datorită suprafeţei întinse de cuprindere. de furnizor de capitaluri şi de tehnologie de ultimă oră. În al doilea rând. între economii occidentale şi cele specific asiatice. de unde şi aserţiunea vehiculată cum că secolul XXI va fi un secol asiatic. concurenţa şi interesul pentru alte zone. decât ca un bloc economic. a numeroaselor state. AFTA. în cadrul comerţului dintre statele membre la un nivel cuprins între 0-5 %. ca o expresie a unui regionalism deschis. fiind de asemenea în atenţia unora dintre membrii anumitor regiuni economice. APEC se prezintă ca o încercare ce poate fi încununată de succes. aflate în stadii diferite de dezvoltare. Ce concluzii putem trage din expunerea de până acum ? În primul rând. care se traduce prin rolul S. o dezvoltare simbiotică. regionalismul presupune o armonizare a intereselor statelor membre. de înţelegere a intereselor şi cooperare între ţări dezvoltate şi ţări mai slab dezvoltate. acestea neurmărind focalizarea activităţii numai pe propriile lor realităţi. de a promova comerţul liber. fie că sunt în dezvoltare. se prezintă ca un for economic. şi aici descoperim o primă mare trăsătură a prezentei teorii. din care aproximativ 20 % se derula intraregional. folosind materiile prime din Canada. această formă de cooperare economică şi-a propus o circulaţie mai liberă a fluxurilor comerciale şi de capital în regiune. Cu toate acestea. De la crearea sa în anul 1989. fie că sunt dezvoltate. dar de o manieră asimetrică. Acest lucru.

precum şi de necesitatea ca economiile să sprijine investiţiile şi care în final au repercursiuni. bazat pe costurile interne de producţie. acesta susţinea că sporirea dotării factoriale şi cu tehnologii de producţie şi realizarea 56 . se manifestă uneori schimburi preferenţiale. dar mai ales în relaţiile externe. în ansamblul lor să crească. politici protecţioniste. vorbind strict de punctele tari al teoriei analizate. dar toate aceste manifestări au făcut ca schimburile economice. de care nu beneficiază terţii..interesul pentru apartenenţa la structurile economice regionale. încălcându-se astfel prevederile fostului GATT. prin asigurarea funcţionării optime a întregii game de infrastructuri şi printr-o intervenţie în limite bine stabilite a statului în înfăptuirea regularizării vieţii economico-sociale. finalizată în 1993. care vor circula intraregional şi care vor asigura coeziunea şi participarea tuturor părţilor pe piaţa unică creată. teoria în discuţie se apropie şi de trăsăturile teoriei neoclasice a dezvoltării. în ceea ce priveşte rata salariilor şi în rentabilitatea economică (. reprezintă axul central pe care se bazează implementarea teoriei comerţului regional şi prin antrenare interregional.Uruguay” din cadrul GATT (1986). Stabilirea cu exactitate a cantităţilor din anumite mărfuri şi implicit impunerea unui anumit preţ aferent (deci a unui preţ unic). Dezvoltarea economică este definită mai ales prin prisma sporirii ratei creşterii economice. Prin acest mod de a privi lucrurile. măsurată în termenii modificării (variaţiilor) în ceea ce priveşte producţia obţinută (output) şi veniturile per capita încasate. închizând astfel ciclul productiv.adică raportul dintre profitul brut obţinut şi capitalul total avansat). Există situaţii în care. incitând cererea şi pe această cale sporirea producţiei. Liebenstein au considerat a fi capcana nivelului redus al veniturilor pentru economiile în dezvoltare). la nivelul regional de care vorbim. Nurkse. preţurile şi cantităţile de bunuri şi factori de producţie utilizate în activităţile economice. sporind pe această cale veniturile populaţiei (depăşind ceea ce pionierii teoriilor moderne ale dezvoltării Rosenstein-Rodan. în interiorul acestor forme organizatorice regionale. susţinută printre alţii de autori precum Bhagwati şi Krueger. Toate asumpţiile prezentate trebuie să conducă la o eficientizare generală a economiilor participante. surprinse mai mult de Bhagwati sunt cele legate de preţul (remuneraţia) factorilor de producţie. ca o consecinţă directă a impactului pe care globalizarea îl are şi anume : liberalizarea şi intensificarea fără precedent a comerţului mondial. În al treilea rând. să spunem că acestea se referă la satisfacerea cât mai deplină a consumatorilor. aspect realizabil pe baza categoriilor economice de rezistenţă. după debutul Rundei .return on investment. Revenind la Bhagwati. actualmente OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului). Elementele de esenţă..

unde se întâlnesc cele mai multe dintre ţările sărace şi nanodezvoltate (din Lumea a Patra). Silem Ahmed –Comprendre les théories économiques. că întregul comerţ Sud-Sud din ultimul deceniu al secolului trecut a depăşit. 1999. Eurosong & Book. –Gândirea economică de după Keynes. 57 .. ca trend. Brian -Increasing Returns and Path Dependency in Economy. Arthur. 1995. Bucureşti. Albertini J. Cu o precizare. 1994.. cu toate că au suferit modificări faţă de situaţiile iniţiale de la înfiinţare. Robert. adică o valoare în jurul cifrei de 650. New York. Phillipe d' –La politique économique conjonctuelle. Cantemir. Dimitrie –Descriptio Moldaviae. Academiei Române. Beaud. 5. nu lipsită de relevanţă. Barro. Paris.creşterii economice numai pe baza unui singur sector exportator poate conduce la scăderea preţului mondial al produsului în cauză şi implicit la deteriorarea termenilor de schimb pentru ţara respectivă (de unde şi numele de teorie a creşterii care sărăceşte-. Avisenet. datorată aspectelor de ordin politic (numeroase şi dese lovituri de stat). Dar. M. depăşind această caracteristică.. 1988. du Seuil. Dostaler. 2000. McGraw Hill. Paris. Bucureşti. reprezentând mai mult de 1 / 3 din exporturile ţărilor în dezvoltare. să observăm că majoritatea grupărilor regionale şi subregionale cuprind ţările în dezvoltare. se manifestă o instabilitate mai accentuată mai ales în Africa şi zona Americii Latine. războaielor civile şi chiar războaielor dintre statele din zonă. creşterea comerţului mondial în general. Bibliografie generală 1. Ed.théorie de la croissance appauvrissante”). 1973. lucru justificat nu numai de trendul actual al regionalizării relaţiilor economice internaţionale şi implementării de categorii economice la fel ca în micro şi macroeconomie. Ann Arbor : The University of Michigan Press. determinante în balanţa dezvoltării cu statele bogate din punct de vedere economic. Situaţia este mai delicată în Africa. Xavier –Economic Growth.M. ci şi de necesitatea întăririi raporturilor Sud-Sud. Ed. 3. G. Dunod. 2. Ed. 6. 4. Sala-i-Martin. În al patrulea rând.

Nuimuddin –The Information Revolution and Globalization:Seizing New Opportunities for Youth Employment. June 2000. Tehnică. 1998. Paris. 1981. Kash. Lau. Michel – Economia: regulile jocului. Chelcea.ro. Humanitas. Doubleday & Company. Inge –Global Public Goods:A New Way to Balance the World’s Books. Fukuyama. Le Monde Diplomatique. 1997. Ed. octombrie 1981. 26.7. Bucureşti.. 23. Ed. Cohen. Peter –A Primer on the Knowledge Economy. Flavin. Dacia. King. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. 13. Godeluck. PUF. Bucureşti. David C. Fritjof –Taofizica. 9. John & Sheehan. nr. oú les chemins de la prospérité mondiale. Bucureşti. Dobrescu. Olivier –Le social-capitalisme. 2002.The New Law of Demand and Supply : The Revolutionary New Demand Strategy for Faster Growth and Higher Profits. 2003. Richard . 20. vol. Bucureşti. Ed. 25. Bucureşti. Bucureşti. Korten. Stanford University. Houghton. Lumea postcorporatistă. Charles –Living on Thin Air :The New Economy. SNSPA. CSES Working Paper no. M -The Adjustment of Consumption to Changing Expectations about Future Income. 17. Ed. 1977. în Journal of Political Economy. Kotler. 1998. Balasz Varadi –Beyond Manichean Economics: Investment and Growth in the Transition from Socialism. 2002. Joseph –Les doctrines économiques. 58 . 14. Paris. Chowdhury. Daniel –Bogăţia lumii. 1974. 18. Kaul. February 2000. 19. 11. Librairie Arthème Fayard. Ed. Victor –Moneda şi problemele ei contemporane. Teora. 2000. June 2000. 16. Ed. 89. 2002. 24. 1999. Paul – Geopolitica. Viking. Antet. 21. Coresi. Humanitas. 12. Inc. 1999. 2002. Leadbeater. 2000. Ed. 22. 35. –Viaţa după capitalism. 18. Septimiu -Sociologia opiniei publice. Comunicare. Cluj-Napoca. în Communist and Post-Communist Studies. Didier. Lawrence –Economic Globalization and the Information Technology Revolution. Francis –Marea ruptură. intervenţie la Youth Employment Summit. 10. 15. Eurosong & Book. Giscard d' Estaing. Ed. Lawrence P.. Jinga. Cum bulversează Internet-ul regulile jocului economic. Solveig –Boom-ul neteconomiei. 1999. sărăcia naţiunilor. 8. Lajugie. Philip –Managementul marketingului. Ed. Kapra. London.

American Almanac. biblioteca electronică. Opţiunea României. 39. Naisbitt. Father of Economics. Vasile. 1981. State University of New York Press. 2000.. vol. 29. Economică. 2002. 1957. 1995. în Arab Civilization (coeditor George N. to the American System of Economics.Gh. Stiglitz. misesromania. Economică. Okita. Ion –Filosofia economică şi politica dezvoltării durabile. Ed. Saburo –Cu faţa spre secolul 21. 1996. 37. 2003. Atyeh). Ed. Bucureşti. 31. 59 . Ed.27. 36. 44. Joseph E. Supravieţuirea în zorii secolului XXI. Ed. ALL Educaţional. Nancy –The Roots of the American System :From Cameralism. Niculae G. Kurt –Ciber-marketing. Sen. Bucureşti. Bucureşti. september. Andre Philip van der –Economic development. Global Environment Facility. 30. Nicolae . Washington D. Institutul Ludwig von Mises-România. John F. Ed. 41. 42. Taşnadi. I şi II. 2003. Iaşi. Toffler. Politică. 28. AGEREconomistul. Iaşi. Ohiorhenuan. ASE. Ion –Doctrine economice universale.C. Amartya –Dezvoltarea ca libertate. Bucureşti. 45. 35. Bucureşti. 43. Ştiinţifică. Bucureşti. social spending and project management. Alvin –Al Treilea Val. Ştiinţifică. Patricia –Anul 2000Megatendinţe. 2002.E. 1972. Mises. Bucureşti. Bucureşti. 33. John & Aburdene. Ed. Ed. Şuţu. 1992. Pohoaţă. Niculescu. Ed. 38. 1995. Pohoaţă. Speranţe şi deziluzii. 34. Ludwig von –Socialismul. Spannaus. Ed. Alexandru (coord. Junimea. Alvin – Război şi antirăzboi. Ed. Costin –David Ricardo în Anglia revoluţiei industriale.) –Doctrine economice. Ed. –Capacity Building Requirements for Global Environmental Protection. 2004. Rehner. Ciupercă Lucica –Economie. Ed. Zane”. –Globalizarea. 1988. Sedcom Libris. O analiză economică şi sociologică. Merwe. Economică.org). 2001 (www. Ibrahim M. Humanitas.. 2003.Opere economice. –Noua Economie liberal-socială. Ed. Bucureşti. Nechita. –Ibn Khaldun. în Project Management World Today. Fundaţiei Academice . 1995. Antet. Toffler. 40. 1999. 32. Bucureşti. 1993. Bucureşti. Iaşi. Murgescu. Ed. Oweiss.

Weber. Bucureşti. 60 . Ed. Incitatus. Max –Etica protestantă şi spiritul capitalismului.46. 2003.