”Adevărul despre cazul Harry Quebert” de Joel Dicker

Întotdeauna am considerat scriitorii mici zei ai lumii imaginare, capabili să dea viață unor personaje, a diferitelor circumstanțe în care se găsesc acestea, fiindcă ei pictează cerul și sculptează munți, transmit sentimente și emoție, se joacă cu mintea cititorilor și ne ating inima. Fiecare cuvânt mai adaugă o nuanță portretului și caracterului protagoniștilor, așa cum fiecare carte e ca o cărămidă care consolidează și construiește destinul unui scriitor. Eu mereu am crezut că toate personajele se află undeva, într-o dimensiune paralelă, unde își duc mai departe trailul zbuciumat sau liniștit, după caz. Nu sunt de părere că ele nu mai există din momentul în care scriitorul pune punct poveștii ci că, așa că sunt de acord cu afirmația lui Joel Dicker din incredibilului lui roman ”Adevărul despre cazul Harry Quebert”: ”Cărțile sunt
ca viața (...). Ele nu se termină niciodată cu adevărat.”

Atunci când mentorul lui, cel care l-a învățat ce înseamnă să fii un scriitor, ce responsabilită ți implică asta, se va afla într-o situație ce pare fără ieșire, Marcus Goldman, autorul momentului, nu poate sta deoparte. Harry Quebert nu a fost pentru el doar cel care i-a șlefuit cariera, ci și un prieten adevărat care l-a ajutat să se cunoască cu adevărat pe el însuși și i-a oferit adevărate lecții de viață. Când în grădina casei lui Harry se vor găsi rămășițele Nolei Kellergan, o fată dispărută în urmă cu 33 de ani, tânărul scriitor va începe o anchetă proprie menită să deslușească adevărul din jurul acestui caz alambicat și misterios. Drumul pe care îl va avea de parcurs Marcus este unul complicat și plin de direcții derutante, iar adesea avem senzația că a intrat într-un labirint din care nu pare să mai aibă ieșire, fiind unul cu capcane la tot pasul, și înconjurat de o ceață derutantă. Va înțelege că nimic nu e ceea ce pare, oricine poate fi considerat un suspect pentru că mulți par a se fi intersectat la un moment dat cu Nola sau ar fi avut motive ascunse să îi dorească răul, deși aparent to ți par a considera-o pe tânăra de cincisprezece ani doar o minune de fată. Luând-o pe urmele lui Marcu, vom descoperi, o dată cu el, o poveste de dragoste interzisă, ce pare ușor de judecat și de condamnat la prima vedere, dar oare iubirea area vârstă? Ține ea cont de anii pe care cei doi îi au în spate, sau de sufletul personajelor? Recunosc că am fost puțin șocată inițial și am avut tendința nu să condamn, cum au ales majoritatea celor din carte, dar să nu văd mai departe de ochii mei, însă am reușit să îmi înfrâng unele prejudecăți și să privesc situația cu mintea deschisă. Observăm prin intermediul acestui roman natura umană atât de limitată în unele situații, și cum poate presa manipula opinia publică și modela gândirea și percepția celor din jur în direcția dorită. De asemenea, vedem cât de ușor aruncăm cu pietre în cei din jur, cât putem fi de critici și de duri, nemiloși, și mai ales, cum poate fi călcată în picioare munca unui om și desconsiderate meritele, reușitele sale, cât de repede se poate dărâma toată viața cuiva, într-o clipă, ca piesele unui joc de domino. Părțile mele preferate din carte au fost acele lecții referitoare la scris, toate acele explica ții, comparații uimitoare și care sunt menite să ne facă să înțelegem cu adevărat acest dar

acest talent incredibil. Cred că este nevoie de multă imaginație și putere de înțelegere. lectura romanului a fost mentru mine ceva necesar. de analiză. amestecate totodată cu o senzație acută de neputință. care îți păcălesc ochiii. Surprinzătoare la tot pasul. fiind ca un trofeu important pe care simți că l-ai câștigat atunci când i-ai închis ultima pagină. Krisz . Autorul reușește într-un mod fascinant să facă acest lucru. Recomand cu căldură să îl citi ți și voi! Mai mult decât un thriller care te ține pe jar.minunat. mai presus de un roman polițist care antrenează curiozitatea cititorului și capacitatea lui de analiză. la un moment dat fiecare personaj părea a fi criminalul și simțeam că mă cuprinde o febră intensă a disperării. firească cum e și respirația. o dorință arzătoare de a afla deznodământul. pentru a descrie în cuvinte ceva atât de profund și complex cum e arta de a scrie romane. acele iluzii optice? Așa m-am simțit în timp ce parcurgeam paginile acestei cărți. fiindcă pur și simplu nu am simțit cum au zburat orele în compania lui. Love. ”Adevărul despre cazul Harry Quebert” este pe lângă toate acestea și un elogiu adus scriitorilor și muncii lor neprețuite. și conștientizarea faptului că în curând mă voi despărți de poveste și personaje. plină de răsturnări de situație și de momente menite să țină pe jar. dar și cititorilor. mai complex decât un roman psihologic care antrenează mintea și îi provoacă inteligența. iar pentru asta are toată admirația mea. Știți acele imagini halucinante. lucru pentre care nu mă simțeam pregătită încă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful