You are on page 1of 4

Caracterizare generala a prozei lui V. Voiculescu. Aparitia postuma (in 1966) a povestirilor lui V.

Voiculescu {Povestiri I-II cu o prefata de Vladimir Streinu) a constituit o surpriza, impunand un prozator "perfect stapan pe mijloacele sale si care nu datoreaza nimic poetului" (N. Manolescu). Cele mai multe povestiri (incluse in volumele: Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, Iubire magica) au ca teme vanatoarea si pescuitul (ocupatii primordiale ale omenirii); ele semnifica realitati apartinand timpului mitic, autorul fiind interesat de eresuri, magie, simboluri, de lupta intre elementul magic si cel rational: "Tema centrala a prozei lui Voiculescu este, in fapt, moartea lumii magice in bratele civilizatiei rationale" (E. Simion). Cele mai bune sunt naratiunile fantastice in care planurile real si supranatural se intretaie, apare interferenta dintre regnuri, animalul totemic, solomonarul, omul care s-a vandut Diavolului etc. {Pescarul Amin, Lostrita, Schimnicul).

LOSTRITA Lostrita a fost inclusa in volumul Iubire magca (1966).Proza lui Vasile Voiculescu exploreaza un fond totemic si arhetipal dezvaluind prezenta constanta a unei stravechi civilizatii pastrata mai cu seama sub forma ei rurala. Indeletnicirile mostenite din epoca de piatra-pescuitul,vanatoarea si cresterea animalelor au ramas ocupatiile predilecte ale locuitorilor si ele formeaza miezul epic al celor mai multe povestiri. Tehnica narativa nu se departeaza de montajul traditional ce coboara in timp prin Hanul Ancutei al lui Mihail Sadoveanu la Decameronul lui Boccaccio,Povestiri din Canterburry de Chaucer sau 1001 de nopti. Naratorul relateaza unui grup de ascultatori intamplarile sovaitoare frazele lasa impresia de lucru insuficient de finisat. Intamplarile sunt enigmatice, si in padurile Carpatilor, pa vaile Baraganuli sau in Delta Dunarii ies la iveala ceasuri si practici magice. In aceasta lume apropiata de natura se desfasoara si actiunea din povestirea Lostrita. Vasile Voiculescu dezvolta un mit frecvent intalnit in literatura universala: atractia exercitata de sirene asupra omului, adica motivul sirenei sau Ondinei. Folosi initial de Homer in Odiseea motivul revine la Heine in Lorelai, la J. girodeaux in Ondine, la Giuseppe Lampedusa in Profesorul si sirena. In literatura romana mitul sirenei este amintit de Ion Creanga in pPovestea lui Harap-Alb, Chima raului si prelucrat de Cezar Petrescu in Aranca-stima lacurilor. 12927ztt45dlt9l Trebuie mentionat ca spiritualitatea primitiva nu cunostea ruptura dintre fictiune si realitate, dintre normal si anormal, dintre sacru si profan. Recunoasterea si existenta fantasticului sunt posibile numai atunci cand oamenii au aefectiv constiinta existentei fantasticului. In Lostrita, personajul principal este un flacau de pe Bistrita fromos si voinic. De la oamenii din zona el afla povesti an de an imbogatite, despre o lostrita misterioasa. Aliman este un primitiv ca mentalitate, adica o fiinta care gandeste si actioneazza in limitele gandirii si practicii arhaice, mistico-magice, perpetuate prin creeatiile fantastice. Pentru el si semenii sai de pe Bistrita, lostrita lacoma mai ales de carne de om, se poate oricand matarmofoza intr-o domnita lungita la soare pe plaja de nisip arginiu. Aliman crede in existenta lostritei nazdravane care ispiteste flacaii cu farmecele sale si chiar ii ucide pe cei ce se incumeta sa o prinda , dar care poate sa-I si fericeasca pentru

scurt timp pe aceia mai indrazneti si mai hotarati dintre ei. Prin urmare nu poate sa se spuna ca Aliman are constiinta fantasticului. Evenimentele relatate in Lostrita apar ca fantastice cititorului care are o mentalitate diferita sau care face distinctia dintre fivtiune si realitate, dintre normal si anormal, dar ele nu sunt deloc fantastice pentru Aliman

Lostrita(subiect, simboluri). Aparuta in volumul Iubire magica, povestirea Lostrita are la baza mitul sirenelor. La un prim nivel de lectura, povestirea ar putea fi rezumata astfel: in apele Bistritei se pripasise intr-o vreme o lostrita (adica un peste) de o nemaivazuta frumusete; pescari iscusiti si copilandri i-au cazut prada, atrasi de "frumusetea-i fara impotrivire" Dupa ce, ani in sir, lostrita si-a luat "dajdia", oamenii au inceput sa se pazeasca si sa fuga din calea ei; singur Aliman ii ramasese credincios si nu obosea in a-i pune momeli ca s-o pescuiasca. Izbutise o data s-o prinda in brate, dar "salbaticiunea" i-a scapat, lasandu-i in carne "o desmierdare ca un gust de departe al lostritei". Flacaul frumos si voinic ramasese ca vrajit si,cautand mereu lostrita, "se topea" pe picioare. Toamna, odata cu apele care veneau "tot mai negre si mai umflate", lostrita a disparut. intreaga iarna, Aliman a sapat copci in ghiata "ca sa trimita putin vazduh pestilor, care altfel mor acolo dedesubt, inabusiti; tanarul tanjeste, insufletindu-se numai la sezatori cand incepeau "povestile cu lostrita fermecata". Primavara, lostrita s-a aratat mai frumoasa ca oricand, "unduind trupul cu ispite femeiesti in el\ disperat, Aliman apeleaza la un vrajitor, "un fel de stapan al apelor" care i-a faurit o lostrita de lemn si 1-a invatat descantecul. La modul faustian, Aliman se leapada de Dumnezeu si-i da drumul lostritei de lemn in apa. Nefiind insa un Initiat, un vrajitor,adevarat (care ar trebui sa realizeze Creatia, adica eliberarea fetei inchise in lostrita), Aliman starneste natura: a doua zi, Bistrita se revarsa (intr-un nou potop biblic), aducand "sfaramaturi in vale, cu case, oameni si vite". Pe un rest de pluta se afla o fata care, adusa la mal, i-a zambit lui Aliman sj a cerut de mancare. Pentru ca fata nu avea nume, Aliman i-a spus Ileana. Iubirea lor navalnica tine insa putin, caci, intr-o zi, vine din munte mama fetei care o ia acasa. Aliman d cauta pretutindeni, dar fara succes. Tarziu, accepta sa se insoare cu o fata din sat, dar in toiul nuntii este vestit ca iar a aparut lostrita. Hotarat s-o manance fripta, Aliman alearga spre rau, dar este atras in apele care s-au

pecetluit deasupra lui pentru totdeauna. Sensuri mitice. Mitul iubirii imposibile are la baza situarea fiecaruia dintre cei doi protagonisti intr-o alta ordine existentiala: Aliman apartine timpului-curgere care aduce devenirea si moartea: el face parte dintre "randurile de copilandri care crescusera flacai" si tot el traieste, la modul acut, rotatia anotimpurilor. Lostrita (caracterizata prin termeni ca: "vrajita", "mrejele fermecatoarei", "lostrita fermecata ori lostrita din poveste) apare ca un personaj fabulos din basme, de la inceputul lumii. Tot la basm trimite si numele de Ileana (pe care i 1-a dat flacaul fetei) ca si magia inexplicabila pe care aceasta fiinta o exercita asupra lui: "toti vedeau si ii bateau capul ca-l vrajise lostrita blestemata si curand are sa-i faca de petrecanie". Ambiguitatea lostrita-femeie scoate si mai mult in evidenta apartenenta ei la un timp etern, fata care este adusa pe o ramasita de arca, prezinta trasaturi neomenesti, de parca eliberarea zanei din lostrita n-ar fi fost completa; ea vine de la izvoarele Bistritei aurii (adica din timpul zero al raului heraclitic), iar mama o cearta pentru ca si-a parasit "avutiile" (adica eternitatea) si s-a lipit de saracia si neamul prost al oamenilor de aici"" (ceea ce ar. fi insemnat nesabuinta de a pierde conditia superioara, privilegiata). Cand Aliman o cauta, afla de la un batran "trecut de suta de ani" ca Bistricencele erau in sat pe vremea copilariei lui, de parca ar fi posedat secretul tineretii vesnice. In final, cand Aliman (cu nuntasii dupa el) se apropie de lostrita lungita pe nisip, chipul ii era "luminat de o bucurie nefireasca, de parca ar fi fost o asteptata intoarcere"; cuvintele lui: "Iata, vin!" il caracterizeaza ca pe un insetat de eternitate care i se reitereaza mormantului translucid (sugestie a conservarii); imaginea in care Aliman tine lostrita in brate sugereaza ca iubirea lor s-a implinit in Eternitate. Mitul lui Faust: intr-o alta acceptie, lostrita este "o nagoda" randuita pe Bistrita de Necuratul; este "pestele naibei" care "creste de trei ori pe atat" pentru a insela pe cineva; se intrupeaza ca urmare a unei operatii de magie (nu cumva vrajitorul era insusi Diavolul?) si fata fiind rade in hohote (draceste!) cand aude de preot si de biserica. Si, oare, cum poate fi altfel, de vreme ce, in urma cu un secol, satul le alungase cu pietre pe Bistricence si le dase foc casei "pentru multele blestematii si rautati ce savarseau cu ajutorul Satanei"? Mitul indragostitului de ideal releva mai multe fatete ale idealului: diavol

sau zana, realitate sau iluzie, acesta se indeparteaza pe masura ce cautatorul se apropie, pentru ca, in final, sa-l ucida. .