Preot prof.

Petre Vintilescu

Istoria Liturghiei în primele trei veacuri

NEMIRA

2001
Preot prof. PETRE VINTILESCU ISTORIA LITURGHIEI ÎN PRIMELE TREI VEACURI © Editura Nemira, 2001 Comercializarea în afara graniţelor ţării fără acordul editurii este interzisă. Difuzare: S.C. Nemira & Co, str. Popa Tatu nr. 35, sector 1, Bucureşti Telefax: 314.21.22; 314.21.26 Clubul cărţii: CP. 26-38, Bucureşti e-mail: editura@nemira.ro www.nemira.ro ISBN 75-1

PREFAŢĂ
Editura „Nemira" pune la îndemâna cititorilor săi una dintre lucrările cunoscutului şi apreciatului profesor de teologie liturgică, Părintele Petre Vintilescu, apărută pentru prima dată la Bucureşti, în 1930, cu titlul original „încercări de istoria liturghiei". După cum arată autorul, „istorialiturghiei este un lucru împreunat cu multe greutăţi - unele de nebiruit chiar în ceea ce priveşte mijloacele pe care are nevoie să se sprijine. Unei istorii a liturghiei îi trebuie izvoarele necesare pentru a-şi extrage datele şi temeiurile, îi trebuie adică documentele din care să reiasă înfăţişarea şi structura intimă a liturghiei în fiecare epocă, ordinea şi rânduiala ei - dacă se poate". Meritul autorului constă tocmai în faptul că a reuşit să descopere izvoarele necesare pentru a urmări dezvoltarea istorică a liturghiei în epoca primelor trei secole creştine. Considerăm că lucrarea Părintelui Profesor Petre Vintilescu are o deosebită valoare ştiinţifică datorită faptului că pune în evidenţă două lucruri extrem de importante pentru o istorie a liturghiei creştine. Mai întâi, ea ne arată că „liturghia înfăţişată în Constituţiile Apostolice este aproape exact liturghia oficiată în Biserica întreagă, din vremea Apostolilor până în secolul al IV-lea". Apoi, tot atât de importantă este sublinierea că liturghia cuprinsă în Constituţiile Sfinţilor Apostoli „ne transmite liturghia primitivă, într-o formă prelucrată, în conformitate cu unele mici dezvoltări, pe care liturghia începuse să le primească în Biserica din Siria, chiar din veacul Preot prof. Petre Vintilescu al IIMea". în virtutea acestor constatări se ajunge la concluzia că „unitatea liturgică nu este deci sfărâmată până la finele veacului al IIMea, cu toate micile diferenţe cu caracter secundar. Aşa-numitele Orânduiri bisericeşti, care transcriu în veacul al al IV-lea liturghia veacurilor precedente, mărturisesc o uniformitate, cu o relativitate foarte redusă, a unuia şi aceluiaşi tip liturgic în toată Biserica primelor trei veacuri". în cuprinsul lucrării descoperim însă afirmaţii deosebit de preţioase cu privire la existenţa „epiclezei" din perioadă celor trei veacuri care au constituit obiectul investigaţiilor întreprinse de autor. După cum se cunoaşte, epicleza reprezintă rugăciunea rostită de preot, în numele întregii comunităţi, prin care se invocă Duhul Sfânt în vederea sfinţirii darurilor euharistice, adică să se prefacă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Hristos, în vederea împărtăşirii credincioşilor. Autorul face apel la două personalităţi ale Bisericii din veacul al IMea.Una priveşte pe Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful: „Rămâne deci stabilit -mai presus de orice

îndoială, spune autorul, că în marea rugăciune euharistică, la care se referă Sfântul Iustin Martirul, se află inserată şi epicleza, aşa precum se găsesc şi cuvintele de instituire ale Cinei, menţionate de el aparte". O mărturie tot atât de preţioasă o găsim şi la Sfântul Irineu de Lyon: „Deosebit de important din punct de vedere liturgic este punctul în care Irineu confirmă pe Sfântul Iustin Martirul despre existenţa epiclezei în veacul al Il-lea sau a unei formule de invocare a Duhului Sfânt pentru sfinţirea elementelor materiale ale Euharistiei", spune autorul. Considerăm că aceste afirmaţii privind „epicleza" au o valoare deosebită pentru viaţa şi misiunea Bisericii, din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, epicleza, care are în vedere prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh, păstrează centrul de gravitaţie al Bisericii în Hristos, în calitatea Sa de Cap al Trupului, care este Biserica. Prin Duhul Sfânt, Hristos rămâne atât deasupra Bisericii, cât şi în Biserica, pentru ca să înalţe pe credincioşi, prin Sfânta Euharistie, la comuniunea de viaţă Istoria Liturghiei în primele trei veacuri eternă cu Dumnezeu-Tatăl. Dacă se face abstracţie de epicleza, există pericolul să se deplaseze centrul de gravitaţie al Bisericii de la Hristos însuşi la slujitorii Săi, şi să se golească astfel Biserica de puterea ei spirituală. Apoi, invocarea Duhului Sfânt atât asupra slujitorilor, cât şi asupra credincioşilor, în acelaşi timp, are rolul să menţină în legătura comuniunii atât pe clerici, cât şi poporul credincios. în caz contrar, există pericolul ca Biserica să fie ruptă între clerici, care se suprapun poporului, şi credincioşi, care trebuie să se lase dominaţi de cler. în fine, prezenţa Duhului Sfânt în Biserică, în Sfânta Euharistie, constituie garanţia sfinţirii şi transfigurării credincioşilor în plinătatea constituţiei lor psiho-fizice. în virtutea acestui fapt, teologia patristică a putut să vorbească despre Dumnezeu Care Sa făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască. Dacă Duhul Sfânt coboară numai peste sufletul preotului sau peste cel al credincioşilor, fără să mai fie vorba de prezenţa Duhului Sfânt în Sfânta Euharistie, ca Trup şi Sânge al lui Hristos, există pericolul ca Duhul să rămână exterior subconştientului uman, să nu-1 mai purifice de patimi şi egoism, iar omul să rămână prizonierul propriului individualism. Iată tot atâtea aspecte care pun evidenţă rolul primordial pe care epicleza 1-a avut în Biserica primelor trei secole, după cum îl are şi astăzi, în liturghia Bisericii Răsăritene. Am ţinut să subliniem toate aceste aspecte, fiindcă socotim că dincolo de scopul pe care şi 1-a propus, adică cel de a studia istoria liturghiei în primele trei veacuri, lucrarea Părintelui Petre Vintilescu ne furnizează date extrem de preţioase privind dimensiunea profund spirituală a liturghiei, pe care Biserica noastră a păstrat-o nealterată de-a lungul veacurilor şi care ne poate ajuta enorm în misiunea pe care Ortodoxia o are de îndeplinit în lumea secularizată de astăzi. PR. PROF. DR. DUMITRU POPESCU

INTRODUCERE
Liturgica, în partea sa specială, urmăreşte lămurirea următoarelor două probleme în chip exclusiv: a) dezvoltarea, b) descrierea şi explicarea cultului divin public al Bisericii creştine ortodoxe, în structura şi în semnificaţia lui. A ne ocupa de dezvoltarea cultului înseamnă însă a face istoria cultului, care, de obicei, este privită ca o disciplină aparte, deosebită de liturgică. Noi socotim totuşi de cea mai mare însemnătate pentru studiul liturgicii în general cunoaşterea fazelor de dezvoltare succesivă ale

cultului creştin, ca o condiţie esenţială pentru înţelegerea exactă şi adâncă a însemnătăţii şi a semnificaţiei diferitelor momente liturgice. De aceea, mai mult ca o introducere în liturgica specială, nu putem renunţa cu desăvârşire la o serie de date istorice cu privire la începutul liturghiei, privită îndeosebi în cadrul serviciului bisericesc de o zi. Un astfel de studiu ne va pune în situaţia de a stabili legătura neîntreruptă, atât din punct de vedere al inspiraţiei şi al principiilor, cât şi din punctul de vedere material sau al formelor, între cultul simplu din primele zile ale Bisericii şi cel de azi. Va reieşi astfel în evidenţă continuitatea în esenţă a pietăţii creştine şi vom putea sesiza momentul în care cultul creştin îşi atinge sau îşi încheie cadrul său într-o dezvoltare externă completă; iar în ceea ce priveşte diversitatea formelor în care se prezintă astăzi cultul creştin la diferitele confesiuni creştine, vom avea ocazia, prin studiul istoriei cultului, să ne Preot prof. Petre Vintilescu edificăm asupra caracterului originar pe care 1-a păstrat cultul Bisericii Ortodoxe cu o o râvnă neîntreruptă. Nu vom pierde din vedere o privire istorică nici asupra celorlalte amănunte ale cultului ortodox, mai de aproape ori mai de departe în legătură cu serviciul liturgic public pro-priu-zis; dar aceasta o vom face numai când ne vom ocupa în parte de fiecare element, cu ocazia explicării serviciului liturgic şi a părţilor lui. Deocamdată, ne oprim numai asupra liturghiei propriu-zise, care formează baza întregului cult ortodox. Istoria liturghiei este însă un lucru împreunat cu mari greutăţi - unele de nebiruit chiar - în ceea ce priveşte mijloacele pe care ea are nevoie să se sprijine. Unei istorii a liturghiei îi trebuie izvoarele necesare, pentru a-şi extrage datele şi temeiurile, îi trebuie adică documentele din care să reiasă înfăţişarea şi structura intimă a liturghiei în fiecare epocă, ordinea şi rânduiala ei - dacă se poate. în această privinţă, trebuie să mărturisim că izvoarele liturgicii, dacă sunt preţioase pentru a ne da indicaţii cu privire la spiritul liturghiei, la esenţa, la ideile şi acţiunea ei, precum şi despre unele amănunte absolut caracteristice, totuşi nu ne oferă o „rânduiala", o ordine pozitivă amănunţită şi absolut precisă a liturghiei în cele trei veacuri primare. Amănuntele diverse ale cultului creştin, aşa cum le aflăm în aluziile liturgice - destul de numeroase, de altfel - risipite în scrierile din acea vreme, concordă totuşi perfect între ele, se completează, reuşind astfel să ne dea o imagine a liturghiei primare în generalitatea ei. Vom vedea mai târziu dacă şi întrucât se poate pune pentru această epocă problema unei „rânduieli" a liturghiei în sensul Liturghierelor de azi. De aceea, izvoarele liturgice, necesare pentru o istorie a liturghiei în epoca de care ne ocupăm, au un caracter indirect sau mijlocit, iar nu direct sau nemijlocit, cum ar fi cărţile de ritual. în tot cazul, scrierile din cele dintâi trei veacuri ale Bisericii ne sunt suficiente pentru a ne edifica asupra istoriei liturghiei, cel puţin asupra elementelor care formează partea
10

Istoria Liturghiei în primele trei veacuri fundamentală şi specifică a ei, şi ne înlesnesc a întrevedea şi înlănţuirea momentelor ei în aceeaşi ordine generală, pe care o constatăm şi astăzi în cultul ortodox. A ne ocupa de izvoarele liturgicii pentru acea vreme şi de exploatarea lor în scopul trebuinţelor noastre înseamnă, de fapt, a face cercetări asupra elementelor de istoria liturghiei în primele trei veacuri creştine. De aceea, menţionând izvoarele liturgicii, vom face în acelaşi timp şi încercări de istoria liturghiei.

6. a recomandat rugăciunea privata6. Schema rânduielii liturghiei apostolice. Ioan şi Andrei. când a alungat pe vânzători din templul din Ierusalim4. în acelaşi timp. după înălţarea învăţătorului lor la cer. „Şi erau în toată vremea în templu. atât în templul din Ierusalim. 8.I LITURGHIA DUPĂ SCRIERILE DIN VREMEA SFINŢILOR APOSTOLI 1. Nu este un simplu practicant al cultului. De la înălţare până la Cintizecime. în convorbirea cu samarineanca la puţul lui Iacob8. 9. aşteptând îndeplinirea făgăduinţei despre venirea Sfântului Duh. Cam în acelaşi cerc şi. 2. în care preocupările spirituale se găsesc într-o ideală proporţionalitate faţă de nevoile temporale legate de natura omului. 5. desigur. El Sa arătat plin de râvnă pentru prestigiul locaşului de cult. precum ne informează evangheliştii sinoptici11 şi Sfântul Apostol Pavel în I Corinteni12. Liturghia în Corint pe vremea Sfântului Apostol Pavel. Iacob. observându-le cu toată atenţia. ci se afirmă şi ca un purificator şi reformator al acestuia. al cultului „Legii celei noi". Atunci ei (Apostolii) s-au întors în Ierusalim. îi surprinde pe Sfinţii . spre scandalizarea nu numai a iudeilor. Fundamentul unui cult nou. Din cele ce ne relatează Sfintele Evanghelii în numeroase locuri. precum consemnează Evanghelia a patra13. în continue exerciţii spirituale pregătitoare. Petre Vintilescu rugăciunii. Şi dacă au intrat. unde locuiau Petru. Filip. precum şi cu prilejul scrutării moravurilor fariseice legate de cult9. 7. stăpâniţi de aceleaşi preocupări. de la muntele ce se cheamă Eleon. şi cu fraţii Lui"1*. cultul cel nou. Liturgica creştină în mediul greco-roman. încât a putut să impute celor ce l-au prins: „în fiecare zi (KaO'rfriepav) şedeam în templu şi învăţam"2 sau: „pururea am învăţat în sinagogă şi în templu"* şi n-aţi pus mâna pe Mine. de la Cincizecime până la persecuţia lui Irod. Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov. calea Sâmbetei având. Aceştia toţi 14 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri erau aşteptând cu un cuget în rugăciune şi în cerere. După relatările Sfântului Evanghelist Luca. Astfel. El a dat şi modelul de rugăciune10. Despre felul cum s-a practicat de urmaşii Săi. cum ne lămuresc mai bine Faptele Apostolilor. lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu"14. Erau. potrivit expresei Sale porunci. 4. 2. 3. Apostolii îşi petreceau timpul exclusiv în rugăciune. în timpul activităţii Sale. a petrecut nopţi în rugăciune. rezultă că îndatoririle cu privire la cult făceau parte dintre preocupările cele dintâi ale Mântuitorului. Substanţa acestui cult o anunţase însă mai de demult. Toma. Despărţirea cultului creştin de cel iudeu. Iacov al lui Alfeu. ne putem instrui numai din indiciile ce se pot surprinde în această privinţă din cărţile Noului Testament. dar chiar a ucenicilor. singur5. Consideraţii asupra rânduielii liturghiei din timpul Apostolilor. Cultul practicat de Mântuitorul şi Apostolii Săi. pentru că El a dat şi precepte pentru spiritualizarea 13 Preot prof. luase parte împreună cu ucenicii la actele cultului public mozaic. Mântuitorul 1-a instituit numai cu puţin înainte de sfârşitul vieţii Sale pământeşti. Cultul creştin în Ierusalim. cât şi în sinagogile din provincie1. care este aproape de Ierusalim. dar acelaşi lucru îl face şi pentru rugăciunea publică şi în comun7. Bartolomeu şi Matei. cum s-a înfiripat el în forme de individualizare specifice. mai propriu vorbind. mai mult. Diferite alte elemente ale cultului creştin. care se îndeplineau în cercul strict al Apostolilor şi al sfintelor femei. s-au suit în casa de sus. împreună cu femeile şi cu Măria mama lui Iisus. instituit formal la Cina cea de taină. 1.

Ziua Cincizecimii a fost hotărâtoare pentru intrarea în funcţie a puterii preoţeşti a Apostolilor şi pentru începutul cultului creştin. 30-31). măririle lui Dumnezeu"21. cu cât ucenicii nu ajunseseră la o pricepere deplină a tainelor împărăţiei lui Dumnezeu nici chiar până la înălţarea Domnului. 34-35. Ei păşesc afară. deşi aveau loc laolaltă. 16 . îndeplinite nu numai în casă. nu putem afla şi nici nu putem căuta începutul oficierii liturghiei creştine. 26. ci şi în templu. cu ocazia naufragiului corăbiei care transporta pe Apostolul Pavel la Roma. ele descriu exerciţiile spirituale ale micii cete de ucenici. reduse la rugăciuni şi cereri. când. Ei fuseseră învestiţi cu plenitudinea puterii spirituale încă din seara Cinei celei de taină. trebuia întărit şi susţinut prin puterea Sfântului Duh. însă cu alte speranţe şi într-un spirit nou. nu mai putea să aibă nici un sens după patimile. ci desemna şi frângerea ceremonioasă a pâinii. după datina iudaică. în cele patruzeci de zile după înviere. aceste acte de cult. expresia „frângerea pâinii" nu se referea întotdeauna la ideea sau partea sacrificială a liturghiei creştine. păreri17 care susţin că Apostolii ar fi început celebrarea Sfintei Euharistii îndată după învierea Mântuitorului. şi nu fac nici un fel de menţiune despre frângerea pâinii în legătură cu aceasta. după înălţarea Domnului. înainte de pogorârea Sfântului 15 I Preot prof. Frângerea pâinii la Emaus nu este echivalentă cu Euharistia. cel puţin. n-au lipsit afirmaţii care se silesc a vedea în frângerea pâinii la Emus.. peste pragul camerei de sus". Mântuitorul însuşi condiţionase începutul exercitării apostolatului şi preoţiei Apostolilor Săi de pogorârea Sfântului Duh. în aceste adunări religioase restrânse şi intime. în ziua învierii. întrucât în jiua Cincizecimii. Petre Vintilescu Duh. Faptele Apostolilor. în comun. Apostolii vor fi încercat a pune imediat în practică sacerdoţiul lor. nu ne-o spun. De altfel. în tovărăşia lui Luca şi Cleopa (Le. Prin urmare. deoarece le poruncise să rămână în Ierusalim până ce se vor îmbrăca cu putere de sus19. căci. Au fost.Apostoli şi minunatul eveniment al pogorârii Sfântului Duh în ziua Cincizecimii. întrucât ucenicii erau stăpâniţi de acelaşi spirit şi de aspiraţii identice. Mai mult. Lauda şi mulţumirea către Dumnezeu ajung centrul şi caracteristica cultului creştin22. atât spre a lăuda şi a mulţumi lui Dumnezeu pentru slăvită înviere a învăţătorului lor. Pe de altă parte.. erau deci preoţi. o săvârşire a Sfintei Euharistii de către Mântuitorul însuşi18. precum am văzut în pasajul citat mai înainte. cu toate instrucţiunile date de El în timpul celor patruzeci de zile20. şi era cu atât mai multă nevoie. şi numai după aceasta urmează predica Apostolului Petru. în public. cât şi pentru consolarea lor şi a credincioşilor. pentru că Apostolii încă nu primiseră de la Duhul Sfânt flacăra pururea arzătoare care avea să susţină convingerea lor până la eroismul martiric şi care avea să lumineze mintea lor pentru înţelegerea fondului dumnezeiesc al învăţăturii Dascălului lor şi pentru răspândirea ei în lume. Mai mult. din răstimpul de zece zile dintre înălţarea Domnului şi ziua Cincizecimii. erau toţi (Apostolii) împreună adunaţi la un loc"16. moartea şi învierea Sa. totuşi. Nu mai încape îndoială apoi că ele se desfăşurau în cadrul ritualului iudaic. Creştinismul încă nu se afirmase. „grăind. cu alte cuvinte cântând laude lui Dumnezeu într-o limbă misterioasă. celebrarea Sfintei Euharistii de către Mântuitorul însuşi. dar harul lor trebuia confirmat. Negreşit. precum se poate vedea şi din alte locuri ale Noului Testament. Sunt multe motive însă care ne împiedică să credem că. cu formulele pe care acesta le punea la îndemână. adică formulele de rugăciune obişnuite la începutul mesei. aveau totuşi un caracter privat. după înălţarea Mântuitorului la cer. Locul din Faptele Apostolilor 27. atâta vreme cât El era personal prezent în mijlocul Apostolilor.

dacă n-ar evoca. obişnuită la mesele iudaice semiliturgice. în amintirea a tot ceea ce El făcuse pentru mântuirea lumii. cu rugăciunile şi doxologiile. Pe noi ne interesează. prin ea însăşi. după cum era practica pietăţii ierusa-limitene27. La Emaus. în acest scop. deoarece această scriere se ocupă de istoria Bisericii creştine în primele ei zile. Rugăciunea fiind nota şi elementul esenţial al cultului. Ne vom adresa. în această ordine de idei. a început să mănânce". Mântuitorul a stat la o masă obişnuită. fu. care îl pun în chip hotărât aparte şi nu permit să fie confundat cu cel al templului sau al sinagogilor"25. prin identitatea termenilor ei cu cei respectivi din formula pentru instituirea Sfintei Euharistii. Negreşit. Este totuşi mai presus de orice îndoială faptul că. Ei nu renunţaseră cu desăvârşire la cultul naţional strămoşesc şi se socoteau îndreptăţiţi la aceasta de însăşi pilda vieţii Mântuitorului. prin urmare. din leagănul său. în primul rând momentul în care liturghia creştină a început să se afirme ca un cult cu fiinţă aparte. şi în cel din afară de Palestina. o dată cu predica Apostolilor. „Petru şi Ioan s-au suit la templu la ceasul rugăciu18 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri . în ceea ce priveşte îndatoririle lor liturgice. Deci „chiar a doua zi după Cincizecime. făcând un tot organic. De aceea. Dar primii creştini din Ierusalim se împărţeau între templul iudaic şi între Sfânta Euharistie. după cum avea nevoie fiecare. II: „Şi erau aşteptând întru învăţătura Apostolilor şi întru împărtăşire şi întru frângerea pâinii (xr\ KXCCOEI XOV apxov) şi întru rugăciune". Biserica s-ar fi aflat în posesia unui ceremonial şi a unui formular propriu-zis. făcând deci menţiune şi de primele date ale pietăţii creştine. însă. lăudând pe Dumnezeu" etc. Datele acestei scrieri sunt cu atât mai importante. Din „camera de sus". Apostolii au o liturghie. a cărui îndeplinire o rânduise Mântuitorul cu poruncă. frângând pâinea prin case (KXavtecp xe ţaxj OIKOV apxov). o dată cu zorii creştinismului. deci. „Si toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte. în mediul elenic. cultul cel nou apare cu caracterele sale constitutive. adică zilnic la orele de dimineaţă şi la cele de către seară. 3. Prin urmare. Un creştinism în acţiune. ea mergea la templu. cu cât ele se referă la începuturile liturghiei în două medii deosebite23: în cel iudaic. de cele dintâi manifestări ale vieţii creştine. mai întâi cărţii Faptele Apostolilor. Astfel. n-ar spune prea mult. ci o vedem pusă în legătură nedespărţită şi de aceeaşi importanţă cu predica Apostolilor. trebuie să-1 aşteptăm. Petre Vintilescu se înţelege că viaţa celei dintâi comunităţi creştine se concentra în cult. 42-47)24. 17 Preot prof. nu trebuie să exagerăm această idee şi să socotim că. Şi în fiecare zi (mO'riuepay) cu stăruinţă şi într-un cuget erau în templu şi. însuşi cultul „Legii celei noi". iar „frângerea pâinii" caracteriza acest cult. din Ierusalim. adică în forme de pietate liturgică. Biserica creştină purcede în mijlocul iudaismului şi al lumii cu un cult sau cu o liturghie determinată în-fiinţa ei26. Frângerea pâinii în cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim nu era un act izolat. Viaţa comunităţii convertite în prima zi de predică a Sfântului Apostol Petru este astfel înfăţişată în Faptele Apostolilor. cap. iar nu la un oficiu al liturghiei Sale. Desigur. a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şifrângând. ca un cult nou şi specific creştin. este edificator. care se deosebeşte de liturghia iudaică şi care serveşte la punerea în rânduială a cultului creştin.Istoria Liturghiei în primele trei veacuri el i-a încurajat pe marinari şi „luând pâine. dar în case particulare se instruia prin predica Apostolilor şi frângea pâinea. Şi-şi vindeau moşiile şi averile şi le împărţeau tuturor. iar nu de o simplă frângere de pâine. primeau hrană cu bucurie şi cu inimă nevinovată. această expresie ar fi obscură şi. Nu poate fi nici o îndoială că aci este vorba de celebrarea Sfintei Euharistii. în prima comunitate de creştini. în templu. prima comunitate de creştini din Ierusalim ducea o viaţă de obşte. îşi petreceau mai întâi timpul orelor de rugăciune după tipicul iudaic de atunci.

nii, în ceasul al nouălea" (ora 3 d.a.)28; acelaşi lucru îl face şi Sfântul Apostol Pavel îndată după convertirea sa şi întoarcerea în Ierusalim29. O astfel de practică îşi găseşte explicaţia, pe de altă parte, şi în motive ce stau în legătură cu dezvoltarea Bisericii. „De aceea, cultul celei dintâi comunităţi creştine, care în parte era un act al legii divine şi în parte se întemeia pe prescripţiile Apostolilor conduşi de Duhul Sfânt, nu putea să fie creat din capul locului dintr-o singură bucată. De asemenea, nu era folositor să fie închegat dintr-odată. A fost deci mai degrabă supus legii de dezvoltare a Bisericii şi a trebuit să se perfecţioneze progresiv, sub conducerea Sfântului Duh, a cărui asistenţă fusese făgăduită Apostolilor"50. Nu mai puţin erau şi interese de propagandă, din cauza cărora nu trebuia să se opereze dintr-odată despărţirea între cultul iudaic şi cultul creştin. Iudeii trebuiau câştigaţi pentru Biserică şi nicăieri nu se oferea un mediu mai potrivit unui astfel de scop, ca templul şi sinagoga, în orele de rugăciune. De aceea, vedem că Sfântul Apostol Pavel n-a cedat stăruinţelor creştinilor din Efes să mai
întârzie la dânşii, ci „despărţindu-se de ei, le-a spus: Trebuie negreşit ca sărbătoarea care vine s-ofac la Ierusalim"*1, şi, de asemenea, întorcându-se din a treia călătorie misionară, ocoleşte Efesul pentru motivul „că se grăbea, de ar putea, de ziua Cinzecimii să fie în Ierusalim"*2. De altfel, însuşi îngerul Domnului, dând drumul din temniţă Apostolilor închişi de sine-driu, le-a zis: „Mergeţi şi, stând, grăiţi în templu poporului toate cuvintele vieţii acesteia"".

De remarcat însă că, chiar în templul din Ierusalim, primii creştini dintre iudei formau o grupare aparte, care se aduna de preferinţă în pridvorul lui Solomon54, în timpul orelor rugăciunii după ritul iudaic. Trebuie să admitem că la rugăciunile ritualului templului se vor fi făcut adaosuri de către creştini, cu invocarea numelui lui Iisus35. Se înţelege deci că numai după încheierea îndatoririlor de cult de la templu primii creştini dintre iudei se puteau consacra cultului noii religii, la care se convertiseră. Seara trebuie să fi fost timpul 19 Preot prof. Petre Vintilescu destinat pentru „frângerea pâinii", adică pentru celebrarea Sfintei Euharistii, în case particulare. De altfel, nu numai simpla împărţire a timpului între îndeletnicirile de pietate ale celor dintâi creştini iudei era singura indicaţie pentru oficiul liturgic creştin seara, ci, desigur, se găsea pentru aceasta o indicaţie chiar în faptul că Mântuitorul însuşi instituise fundamentul cultului creştin în acest moment al zilei36. Nu este deloc exclus ca celebrarea Sfintei Euharistii să fi început în puterea nopţii, ba chiar către a doua parte a ei. La o astfel de concluzie ne îndeamnă constatarea împrejurărilor în care s-a făcut salvarea minunată a Sfântului Apostol Petru din temniţa în care îl aruncase Irod cel Mare, prin anul 40 d. Hr. Petru a fost deşteptat în timpul somnului de către înger şi a fost condus printre străjeri în stradă, deci noaptea târziu, iar după aceea el „a venit la casa Măriei, maica lui Ioan, ce se chema şi Marcu, unde erau mulţi adunaţi şi făcând rugăciune"". Nu mai încape îndoială că în locuinţa aceasta a Măriei, sora lui Barnaba, pusă la dispoziţia creştinilor din Ierusalim, se celebra cultul propriu creştin al „frângerii pâinii". Aceasta trebuie să fie semnificaţia cuvântului rugăciune aici, iar Apostolul Petru se îndreptase spre acest azil, ca spre un loc ştiut, destinat pentru celebrarea misterului liturgic creştin38. Prin urmare, la prima comunitate creştină din Ierusalim întâlnim la început mai mult un cult „iudeo-creştin", în care s-ar putea deosebi - după datele primelor capitole din Faptele Apostolilor - „un oficiu exoteric şi un oficiu esoteric", dacă putem întrebuinţa astfel de termeni39; cel dintâi se practica în templu, iar cel de al doilea „prin case". Ca o consecinţă a mecanismului celui dintâi, la Ierusalim, Euharistia creştină, cunoscută sub numele de „frângerea pâinii", se celebra zilnic. 4. Individualizarea liturghiei creştine, adică distingerea fiinţei, dar mai ales a oficiului ei, independent de orice ritual tradiţional, a început mai precis în comunităţile creştine din
20

Istoria Liturghiei în primele trei veacuri afara Ierusalimului, din Palestina adică, dar mai ales în comunităţile întemeiate printre iudeii

din diaspora. Aici, credinţa cea nouă fusese dusă mai întâi de creştinii din Ierusalim, iar mai apoi a fost întărită de Apostoli, mai ales în urma persecuţiilor dezlănţuite în acest oraş. Templul, absent în noul mediu, nu mai putea exercita nici autoritatea tradiţională pentru îndeplinirea ritualului său şi nu mai putea nici să susţină, ca un corolar, în concepţia creştinilor, uzul pietăţii ierusalimitene de a se celebra zilnic Euharistia. Astfel,-liturghia creştină şi-a putut lega în voie oficiul său în timp de punctele caracteristice istoriei şi raţiunilor ei fundamentale, şi aceasta a avut loc foarte repede, mai înainte chiar de a se împlini douăzeci de ani de la patima, învierea şi înălţarea Domnului. Astfel, Faptele Apostolilor ne informează că la Troia se celebra „frângerea pâinii" în ziua întâi a săptămânii, adică în ziua în care înviase Domnul. Această zi era, deci, singura zi liturgică, adică rânduită pentru serviciul noii liturghii, pentru că Sfântul Apostol Pavel, deşi a rămas în Troia şapte zile, totuşi numai în „ziua întâi a săptămânii" s-a adunat laolaltă cu ceilalţi creştini, pentru „frângerea pâinii"40. Aceasta era deci o practică stabilită, acum, pe la anul 52-54, şi să notăm că Sfântul Apostol Pavel se găsea de astă dată la Troia pentru a treia oară42. Mai mult, Duminica („ziua întâi a săptămânii") se găsea consfinţită şi intrată în uz înainte de anul 50, căci Sfântul Apostol Pavel dispune în Epistola I către Corinteni ca în această zi să se facă economiile în vederea milosteniilor, dispoziţie pusă în practică în Galatia încă mai dinainte42. Celebrarea oficiului la Troia - se spune precis - a avut loc noaptea, fiind „multe făclii aprinse", prelungindu-se prin predica Apostolului până la ziuă45, deşi scopul adunării este categoric fixat pentru frângerea pâinii, adică pentru cultul creştin. Este de presupus că îndeplinirea Sfintei Euharistii noaptea a înlesnit un proces de tranziţie naturală de la sâmbătă la Duminică. Fără a fi suprimată brusc şi formal, sâmbăta
21

Preot prof. Petre Vintilescu şi-a pierdut repede însemnătatea din iudaism; adunările creştine pentru cult se făceau adică sâmbătă seara, ca în sinagogă, începând de cu seara cu rugăciuni de pregătire, după care venea „frângerea pâinii", iar în urma acestui rit fundamental al cultului creştin urmau rugăciuni până dimineaţa, în cea dintâi zi a săptămânii, adică Duminica. Cu alte cuvinte, Sfânta Euharistie era încadrată de rugăciunea de seară şi de dimineaţă. Astfel, fără nici un incident, s-a petrecut un fel de „alunecare", care a îngăduit foarte de timpuriu să se poată serba liturghia creştină Duminica dimineaţa. în chipul acesta, cât se poate de curând - timpul nu se poate preciza Duminica a intrat în plin uz ca sărbătoare specific creştină, prin care creştinii se deosebeau de iudei44. în tot cazul, constatăm faptul deja intrat în uz la finele celor dintâi două decenii de viaţă creştină. 5. De altfel, chiar în Ierusalim, desprinderea primilor creştini de cultul templului şi dedicarea lor exclusiv cultului Euharistiei a început cât se poate de neîntârziat, urmând progresiv sub imboldul unor evenimente dureroase, dar, poate, providenţiale. în mai puţin de zece ani de la înălţarea Mântuitorului la cer, se dezlănţuiseră persecuţii împotriva creştinilor din Ierusalim, persecuţii care au făcut din arhidiaconul Ştefan cel dintâi martir al Bisericii, înainte de anul 35, şi au constat viaţa Sfântului Iacov cel Mare, pe la anul 40, în timpul lui Irod. Retragerile de la templu şi excomunicările inevitabile în aceste împrejurări au determinat, desigur, o concentrare exclusivă asupra cultului creştin, din partea a o mulţime de iudei creştini, care nu au înţeles să se despartă de cultul naţional decât prin constrângerea unor astfel de împrejurări. Aceasta a fost un prilej chiar pentru tânăra Biserică creştină ca să dea toată consistenţa externă cuvenită cultului său. îndeosebi hotărârea soborului apostolic ţinut în Ierusalim pe la anul 50, prin care se stabilea neobligativitatea
22

Istoria Liturghiei în primele trei veacuri circumciziunii - „cel mai mare sacrament al iudaismului" -, echivala cu tăierea „cordonului ombilical", care unise Biserica cu iudaismul45. Astfel, s-a deschis între cultul creştin şi templul iudaic o prăpastie, chiar mai-nainte de separaţia definitivă şi iremediabilă, care s-a desăvârşit

o dată cu dărâmarea templului de către generalul roman Tit. Prin urmare, liturghia zilnică, proprie comunităţii din Ierusalim, sub influenţa ritualului zilnic de la templu, trebuia să rămână o excepţie; zi liturgică regulată, pentru oficierea misterului liturgic creştin, trebuia să rămână, chiar pentru Biserica din Ierusalim, numai Duminica, adică ziua în care înviase Domnul şi care acum comemora acel dumnezeiesc eveniment cu atâtea urmări pentru mântuirea omului46. Nu ne putem închipui însă că pietatea vie din acele zile, sub amintirea şi impresia covârşitoare a evenimentelor recente, prin care se încheiase opera mântuirii, va fi fost îndestulată numai cu o zi de rugăciune. înainte de toate, era natural ca viaţa primilor creştini să fie absorbită de cult; „primii creştini erau înainte de orice un popor al rugăciunii", cum se exprimă Doellinger47. Adunări de pietate nu mai încape îndoială că vor fi avut creştinii cei dintâi, chiar în această epocă, şi în alte zile, mai ales la vremea orelor iudaice de rugăciune. Sfântul Apostol Petru se suie în „camera de sus", pentru rugăciune, la vremea ceasului al şaselea48. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel recomanda creştinilor din Efes, ca şi acelora din Colose, psalmii, laudele şi cântările duhovniceşti49. Fără îndoială, cultul din astfel de adunări va fi fost cu elemente din Vechiul Testament, în spirit creştin, cum se vede din enumerarea făcută de Apostol, dar rămâne stabilit că nu toate adunările creştinilor din această vreme erau propriuzis euharistice, adică unite cu serviciul Sfintei Euharistii, căreia i-a rămas consacrată, de regulă, Duminica50. Aşa s-a putut ajunge cât se poate de timpuriu la adunări liturgice specific creştine, organizate fără vreun fel de dependenţă faţă de templul iudaic ori de sinagogă, în ceea ce priveşte
23

Preot prof. Petre Vintilescu obligaţiile rituale din partea membrilor. Astfel de adunări se constată încă în preajma anului 50 şi erau numite uneori, întâmplător, cu numele corespunzător grecesc: sinagogă (ouvayroyri)51. Numele obişnuit însă şi caracteristic adunărilor creştine pentru liturghie era de „biserică" (EKKA.r|ata). Numirea aceasta desemna nu locaşul, ci adunarea liturgică creştină52, care n-avea alt motiv de întrunire decât cultul. în acest înţeles găsim cuvântul atât în Faptele Apostolilor", cât şi în epistolele Sfântului Apostol Pavel, care trimitea închinăciuni nu numai în numele său, ci şi al bisericilor, fie în general ale neamurilor54, fie a celei din casa Achilei şi Priscilei55, ori către biserica din casa lui Nimfan (Colose)56. Se pare, totuşi, că sub numirea de biserică se înţelegea şi sala destinată în diversele case particulare pentru adunările creştine de cult, adică şi locaşul. Cel puţin aşa ar rezulta din faptul că Sfântul Apostol Pavel, în întâia Epistolă către Corinteni, mustrându-i pentru neorânduielile semnalate în oficiul euharistie la ei, face deosebire între casele obişnuite şi casele particulare destinate serviciului liturgic creştin. Astfel, el zice: ,Jiu doară n-aveţi case (oiKiaq-oiKog) ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu (r\ x\\c, £KKA.r|aiaq TOU 0sou)?"57 Că aceste adunări liturgice creştine erau cu fiinţa lor aparte bine distinctă, cu o rânduială anumită, avem o dovadă de prin anul 62, în instrucţiunile pe care le dă Sfântul Apostol Pavel lui Timotei, în legătură cu oficiul divin public. El recomandă rugăciuni pentru diversele categorii de oameni, în felul în care ni s-a transmis până astăzi ectenia mare58, precum şi alte instrucţiuni cu privire la poziţia şi disciplina ce trebuia observată la serviciul divin public. Pe de altă parte, oficiul liturgic creştin se înfăţişează, tot în această vreme, în antiteză cu cel iudaic, căci Sfântul Apostol Pavel scrie: ,flvem altar, dintru care n-au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortul"™. Prin urmare: sau la templu, sau la biserica creştină, dar în amândouă părţile nu!
24

Istoria Liturghiei în primele trei veacuri Liturghia creştină avea, deci, o consistenţă sigură, de vreme ce Sfântul Apostol Pavel are curajul, în Epistola către Evrei, să compare cultul mozaic şi cultul creştin, stabilind autoritatea şi valoarea veşnică a acestuia din urmă, recomandând creştinilor - nu chiar ca o poruncă, ci ca un îndemn - de a frecventa adunarea creştină de cult60.

am văzut cum s-a putut degaja de disciplina şi spiritul acestui cult. în întregimea ceremonialului ei. pentru ca să apară ca un cult distinct şi cu individualitate precisă în faţa cultului mozaic. fixat în esenţa sa de Mântuitorul. De altfel. care este Biserica. Mântuitorul a dat lămuriri asupra acestui lucru Sfântului Apostol Pavel (I Cor. care neîntârziat au trebuit să se concentreze exclusiv asupra cultului noii lor religii. liturghia ne-a fost adusă de Tradiţie. pe care însă nu le menţionează61. Astfel. precum vom vedea. şi nu mai departe decât către sfârşitul veacului întâi . învaţă-ne pe noi să ne rugăm"e\ iar El le-a dat rugăciunea domnească. în scrierile Noului Testament. O rânduială completă. iar Apostolii. Dacă însă a lipsit autorilor canonului nou ocazia de a face o astfel de menţiune. Apostolii înşişi trebuie să-I fi cerut acest lucru. 6. de asemenea şi Mântuitorul trebuie să fi dat instrucţiuni Apostolilor Săi. ne aflăm aproximativ la 30 de ani de viaţă creştină.găsim invocarea unei reguli liturgice stabilite de Mântuitorul. Ar fi. şi astfel Biserica a putut avea liturghia ei. Dumnezeu prescrisese pentru slujba Cortului reguli precise. ea a fiinţat împreună cu cateheza apostolică. Aceasta era necesar pentru asigurarea vitalităţii spirituale a corpului mistic al lui Hristos. numai schiţată în liniile ei mari şi în punctele sale fundamentale. nu o aflăm nicăieri în scrierile canonice ale Noului Testament. biruindu-le. Sfântul Apostol Pavel scria Corintenilor că va rândui. nu o vom afla decât după un veac de viaţă creştină. faţă mai ales de sporirea numărului creştinilor. se poate foarte bine să-L fi întrebat: Cum se cuvine să procedăm la frângerea pâinii?64 Timpul de la înviere până la înălţarea Sa. Mântuitorul instituise esenţa liturghiei. s-a putut strecura printre împrejurări. liturghia este tradiţia chiar în gradul său cel mai înalt de putere şi de solemnitate"62. a fost propriu pentru aceasta65. Liturghia este o chestiune de Tradiţie. dacă nu s-a ivit atunci nici o nevoie care să impună chestiunea ordinii liturgice ca scop al scrierilor lor. în urma excomunicării lor din comunitatea iudaică. unul dintre ei s-a adresat învăţătorului: „Doamne. trebuie. 23). am cunoscut numai cadrul extern de delimitare a liturghiei creştine de cultul mozaic în timpul Sfinţilor Apostoli. desigur. Precum în timpul activităţii Sale. de care documentele n-au putut lua act precis întotdeauna. Apostolii. mai târziu. care revendica o misiune pe care nu voia s-o cedeze. Liturghia. anumite lucruri. vorbeşte încă spiritul care a inspirat Sfintele Scrieri. 11. Care era însă structura ei internă. cu prilejul venirii la ei. adică până pe la anul 63 după Hristos. să le fi lăsat unele indicaţii. 26 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri vor fi fost nevoiţi să pună în practică instrucţiunile primite în această privinţă. „în liturghie. tot aşa. a cărei dezvoltare externă avea să se facă numai în spiritul nou ce o însufleţea. o greşeală să pretindem sau să ne aşteptăm a găsi liturghia. pe care Mântuitorul îl petrece în convorbiri cu Apostolii Săi despre împărăţia lui Dumnezeu. numai semnele externe care o distingeau şi condiţiile specifice în care ea se mişca şi se dezvolta. şi atunci chiar. în întregimea fiinţei şi a rânduielii ei. trebuiau să organizeze cultul Bisericii . cel puţin ca şi cel ce ne-a preocupat până acum. După cum. de la început până la sfârşit. înainte ca unele părţi din conţinutul lor să fi ajuns consemnate în scris în diferitele cărţi ale Testamentului cel Nou. Chiar după înălţarea Sa. la rândul lor. Am putut stabili până aici cum cultul creştin. Cu aceasta însă. în formele ei accesorii. cel puţin.precum vom vedea . la rândul lor. nu însemnă totuşi că nu exista un tipic al 25 Preot prof. Petre Vintilescu oficiul cultului „Legii celei noi". s-a desăvârşit progresiv de către Sfinţii Apostoli. însă. de vreme ce El dăduse poruncă categorică pentru săvârşirea Sfintei Euharistii spre pomenirea Sa. deşi din alt unghi de vedere.Cu aceste constatări. numai în liniile generale ale succesiunii punctelor ei esenţiale. a oficiului liturghiei creştine în vremea Sfinţilor Apostoli. care era ordinea sau rânduială oficiului liturghiei creştine în această vreme? Iată o problemă care cuprinde în sine un punct de mare interes.

ne va reduce. amintirea şi meditaţia asupra marilor fapte ale mântuirii. O urmărire însă a dezvoltării cronologice a elementelor cultului creştin ne-ar putea ajuta să intuim ceva din viaţa spirituală a primei comunităţi creştine. adică. Aceasta ar însemna o încercare de „biologie" liturgică. S-ar vedea. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. ei s-au îngrijit de partea decorativă. unul după altul. pe baza indicaţiilor din aceleaşi scrieri şi prin confruntare cu ordinea de astăzi a serviciului liturgic. Respectând cronologia literară. Pentru aceasta. dată fiind puterea tradiţiei în materie de religie. ori. a încălzit pietatea lor şi. Drept este că deocamdată nu aflăm decât numirile ce se obişnuiau în această vreme pentru liturghie. vom ajunge la o 27 Preot prof. Petre Vintilescu schemă a liturghiei. au pus la contribuţie formele consacrate de arta botezată putem zice . zice Odo Casei. prin aplicarea regulilor de anatomie comparată şi simplificând ceea ce nu este comun între ele. iar nu la o expunere exclusivă a istoriei experienţei mistice a sufletului genuin creştin. nevoia însă de a examina şi de a urmări formele. pe care îl reprezintă tradiţia apostolică. nu vom merge până la exagerare în compararea şi scoaterea de concluzii în legătură cu cultul primitiv şi cel actual al Bisericii. în stângăcia lor înduioşătoare. constatarea unui cult propriu creştin înainte de anul 50 d. mai mult la o operă de extrinse-cism. şi dezvoltarea diferitelor lui elemente în direcţia ideii conducătoare a liturghiei creştine.Apostolii. Punând însă în ordine diferitele aluzii şi menţiuni liturgice izolate din scrierile Noului Testament. sâmburele primitiv. 28 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri mulţumind. diferitele documente vechi liturgice. se adresează lui Hristos cu cererea: „Doamne. în comunităţile creştine din lumea elenică. Examinând.o dată cu popoarele intrate în sânul Bisericii. a frânt şi a zis: Luaţi. şi deci cu privire la liturghie. adică să adapteze formele ei externe paralel cu dezvoltarea Bisericii. mâncaţi. ca: „frângerea pâinii"67. Asemenea şi paharul după Cină. a luat pâine şi. de gestaţie . în timpul perioadei de elaborare. „Cina Domnului"68. dar mai ales excepţionalul caracter conservator al instinctului liturgic. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea. sau şi „masa Domnului" etc. Având asistenţa Duhului Sfânt.dacă putem vorbi astfel -. scrisă probabil către sfârşitul anului 5370. vom reuşi să reconstituim ordinea liturghiei apostolice cu maximum de probabilitate. până la naşterea unui organism complet69. nu mai poate lăsa nici o umbră de îndoială asupra existenţei unor reguli ale liturghiei în această epocă. pe care o putem socoti ca reprezentând tradiţia liturgică apostolică. şi Domnul le-a dat incomparabilul Tatăl nostru. în noaptea în care a fost vândut. o aflăm în prima Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel. astfel. toate organele funcţionale.. în lumina căreia am putea surprinde procesul de germinaţie al grăuntelui de muştar. aşa cum nil înfăţişează literatura bisericească şi alte documente. 7. Şi astfel. la care ei fuseseră martori. acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. . dar nici nu putem neglija un astfel de punct de orientare. dând credincioşilor cel mai demn chip de a se ruga"66. producând. în legătură cu momentul instituirii şi cu semnificaţia ei mistică. spre pomenirea Mea". care se referă mai mult la acţiunea principală din care consta ritul. Acesta metodă am voi să o avem în vedere cu precădere. de fapt. „Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: că Domnul Iisus.de curând întemeiate. Biserica a continuat chemarea lui Hristos. sub acţiunea intimă a Sfântului Duh.Hr. . în încercarea noastră de faţă asupra istoriei liturghiei. deci partea obiectivă în care a luat fiinţă cultul creştin. învaţă-ne să ne rugăm". Fără îndoială. sub inspiraţia graţiei divine. cea mai veche mărturie euharistică. sufletul Bisericii.

Tot în legătură cu celebrarea Sfintei Euharistii se constată în timpul Apostolilor o revărsare abundentă de daruri spirituale . Din punct de vedere liturgic însă. Din sfaturile către Timotei. Textul din epistola Sfântului Apostol Pavel coincide în această privinţă cu locul privitor la originea Sfintei Euharistii. din aceste locuri se vede care este esenţa liturghiei creştine. care era cultul specific creştin80. când este vorba de pahar. a grăi în limbi.?entru că. Petre Vintilescu întâi elementele materiale . în tot cazul. Este sigur. şi în cele din urmă de mulţumiri în legătură cu paharul de vin. 8.harisme . cu ocazia săvârşirii Sfintei Euharistii.de către Duhul Sfânt peste unii dintre credincioşi. s-ar fi oficiat astfel: se aduceau mai 29 Preot prof. vorbind de datoria de a şi tălmăci a celor ce aveau harul grăirii în limbi. pronunţa cuvintele de instituire. aşa cum ne este descris că a fost instituit şi îndeplinit de Mântuitorul. adică Sfânta Euharistie. câtă vreme el nu ştie ce zici?"7*.pâinea şi vinul. Sfântul Apostol Pavel. binecuvânta apoi elementele şi frângea pâinea. la mulţumirea ta. care ajungeau a avea revelaţii. de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar. în diferite pasaje ale Noului Testament. nemaiamintind despre mulţumire. Astfel. mult mai numeroase. dacă binecuvântezi cu duhul. că la rugăciunile euharistice sau de mulţumire poporul asistent se asocia răspunzând „amin". incidental. faţă de felul în care sunt relatate de cei dintâi doi sinoptici74. Aluzii şi chiar menţiuni cu privire la cultul primilor creştini se găsesc. pe temeiul acestor pasaje. se făceau rugăciuni de laudă şi de mulţumire de către liturghisitor care. Astfel.. totuşi. a prooroci şi a tălmăci78. atenţia ne-ar putea fi atrasă mai degrabă de mica deosebire în ceea ce priveşte ordinea actelor liturgice din ritul euharistie. sau la liturghia creştină propriu-zisă. este o chestiune care nu se află îndeajuns de clarificată de Apostol. Vom lua 30 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri deocamdată cunoştinţă de ele. se făceau rugăciuni pentru diferite categorii de credincioşi: „Vă îndemn deci.având în vedere caracterul lor . mulţumiri. fără să ne ocupăm de locul pe care îl puteau ocupa în rânduiala . putem presupune că ritul central al liturghiei. pentru toţi oamenii"11. aflat în Evanghelia după Luca. rezultă că în legătură cu oficierea Euharistiei era şi masa de dragoste (aya7ia)75. dar dacă aceasta preceda sau urma după dânsa. Este sigur însă .72 şi amândoi laolaltă sunt într-o neînsemnată „divergenţă verbală"73 asupra cuvintelor de instituire. invoca un argument practic: Astfel. moartea Domnului vestiţi până când va veni"71.că ele nu se referă direct la ritul euharistie. rugăciuni. reiese că. să faceţi cereri. Expresia „binecuvântând şi mulţumind" desemnează rugăciunile premergătoare actului de frângere a pâinii şi oferire a paharului. după care urma împărtăşirea. pe când Sfântul Evanghelist Luca şi Sfântul Apostol Pavel menţionează actul de mulţumire înainte de frângerea pâinii. aici76. cum va răspunde omul simplu: Amin. dar mai ales din împrejurarea în care scrie Sfântul Apostol Pavel rezulta că liturghia creştină nu putea fi considerată ca atare dacă ea nu era îndeplinită aşa cum o instituise Iisus. amintind de patimile şi de moartea lui Hristos. cei dintâi doi sinoptici (Matei şi Marcu) vorbesc în primul rând de binecuvântarea pâinii. apoi de frângerea şi împărţirea ei. pe de altă parte. înainte de toate. mijlociri. Din acelaşi capitol al primei Epistole către Corinteni. Nu ni se arată însă care erau amănuntele diferitelor momente din ritul Sfintei Euharistii. La aceste amănunte se reduc cunoştinţele pe care ni le pun la îndemână scrierile Noului Testament cu privire la serviciul propriu-zis al Sfintei Euharistii. adică nu ni se comunică formulele din care constau binecuvântarea şi rugăciunile ce intrau în actul de mulţumire. Totuşi.

iar laudele erau acele imne din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. Unele „fragmente de proză ritmată"96 din scrierile Sfântului Apostol Pavel sunt privite ca cele dintâi modele de imne creştine sau „cântări duhovniceşti". Un alt element al cultului creştin din vremea Apostolilor îl formau şi cântările religioase. A fost văzut de îngeri. aşa s-a şi făcut cu toate scrierile Noului Testament. dar chiar să ia măsuri să se facă acelaşi lucru şi în alte Biserici. De altfel. S-a înălţat întru mărire"97. care puteau servi ca un minunat punct de plecare şi de sprijin pentru predicarea învăţăturii creştine. Astfel: Mare este taina creştinătăţii (evlaviei): Dumnezeu s-a arătat în trup. pe pupitrul cu cărţile Vechiului Testament. ca: imnul preotului Zaharia. instrucţiunile comunicate lui Timotei. Instrucţiunile Apostolului pot fi interpretate deci în sensul că. S-a propovăduit între neamuri. al dreptului Simon93 şi al sfintei Fecioare Măria94. imnul Anei. desigur. în ceea ce priveşte „cântările duhovniceşti". s-a îndreptat în Duhul. ele erau o creaţie pur creştină a entuziasmului religios care însufleţea creştinismul primitiv. rugăciunea proorocului Avacum88. laude şi cântări 31 Preot prof. precum şi menţiunile din întâia Epistolă către Corinteni pot servi ca probă despre uzul predicii. împreună cu cele compuse după modelul lor şi sub inspiraţia primelor evenimente ale Noului Testament.primii creştini nu-1 vor fi părăsit nici după ce au avut adunările lor proprii. aceeaşi metodă s-a urmat şi faţă de scrierile autorilor inspiraţi ai Noului Testament. să se adaoge şi cele scrise sub inspiraţia Legii celei noi şi. în urma citirilor la adunările de cult ale Bisericii apostolice83.j(Ci vă umpleţi de Duhul) vorbind între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti. cu ocazia celebrării Sfintei Euharistii la Troia. Aceeaşi recomandare. Petre Vintilescu duhovniceşti şi s-a ajuns la părerea generală că psalmii sunt acele poezii religioase compuse de David şi cunoscute sub acest nume. lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre"14. cu aceleaşi elemente şi în aceeaşi ordine o întâlnim şi în Epistola către Coloseni85. Exemplul dat în această privinţă de Sfântul Apostol Pavel. au revărsat pietatea primei comunităţi creştine în forme lirice. acestea au ajuns până astăzi în serviciul liturgic. cântarea proorocului Isaia89. Aşa. pline de bucuria mântuirii realizate în Biserică95. sau: J'entru aceea zice: Deşteaptă-te. Fără îndoială. executarea unei astfel de dorinţe intra în rânduiala cultului. care nu erau prea depărtate de forma în care ele fuseseră întrebuinţate de creştini pe când erau numai membri ai sinagogilor. S-a încercat definirea şi deci deosebirea între psalmi. sub inspiraţia Duhului Sfânt. A fost crezut în lume. rugăciunea lui Iona proorocul90 şi a sfinţilor trei tineri în cuptor91. încă din vremea Apostolilor.serviciului divin. ca: cele două cântări triumfale ale lui Moise după trecerea prin Marea Roşie86. Epistolele Sfântului Apostol Pavel ne informează că el recomanda stăruitor diferitelor Biserici nu numai ca ele să citească epistolele sale. pe care negreşit . cărora el nu le scrisese81. mama proorocului Samuel87. care. Noua orientare de credinţă a umplut de un elan sfânt sufletele cele mai pline de simţire. întrucât citirea cărţilor sfinte făcea parte din ritualul sinagogii82. înrudite prin fondul şi caracterul lor cu psalmii. cel ce dormi Si te scoală din morţi > * . tatăl lui Ioan Botezătorul92. Şi cum citirea Legii vechi implica şi explicaţii sub formă de comentariu sau de cuvântări uşoare sau de omilii. Sfântul Apostol Pavel îndemna pe Efeseni: .

ci ele au fost supuse unei operaţii de creştinare prin alegerea lor în concordanţă cu noua situaţie din istoria mântuirii. ca: „Slavă Ţie. despre opera şi despre Biserica Sa. Nu este greu însă să distingem că elementele de cult examinate acum în urmă nu sunt tot una şi nu pot fi confundate cu* serviciul euharistie.ca formă lirică . întrebuinţarea unei astfel de categorii de psalmi în cultul Bisericii creştine înlesnea . Rugăciunea forma cea mai de seamă preocupare a primilor creştini. imne) şi 4) Rugăciuni. Am mai putea adăuga şi colectele pentru săraci103. la care se refereau atâtea locuri din Vechiul Testament. Că acum vreme este Noi din somn să ne sculăm: Că mai aproape este de noi mântuirea Acum. pe care au adus-o în Biserică o dată cu ei creştinii iudei. ci erau aleşi anume aceia care cuprindeau în vreun fel prevestiri despre Mântuitorul.după modelul celor din Sfânta Scriptură.îndeplinirea poruncii Mântuitorului de a se săvârşi liturghia întru pomenirea Sa.rugăciunea cu invocarea numelui lui Iisus. Aceasta ne . de cerere şi de mulţumire lui Dumnezeu „prin Domnul nostru Iisus Hristos"102. de asemenea. 2) Predică. Aceste părţi trebuie să fi fost încadrate în doxologii 33 Preot prof. cât şi ca „cerinţe create de noua Lege a harului"100. Pericopele din Sfânta Scriptură şi psalmii din cultul creştin nu putau fi aceiaşi ca în cultul sinagogii.chiar o justificare teoretică în favoarea acestei moşteniri de la sinagogă. decât când am primit credinţa"99. în predica ce le explica şi în imnele pietăţii creştine. iar psalmii cuprindeau în ei o bogată experienţă religioasă. Petre Vintilescu creştine. cântând în acelaşi timp perfecţiunile şi providenţa lui Dumnezeu sub cele mai variate forme. Viaţa curat creştină a pietăţii celor dintâi credincioşi ai Bisericii o caracteriza mai pronunţat. Această rânduială am putea-o califica drept „serviciul sinagogii creştinizate"104.precum vom vedea . compuse .într-un anumit fel . Trebuie însă să admitem că trecerea elementelor din cultul Vechiului Testament nu s-a făcut tale quale. care vibrau în citirile epistolelor Apostolilor. care izvora din trebuinţele adânci ale inimii. unul dintre punctele însemnate ale ritualului iudaic. mai natural ca trecerea în cultul creştin a unor elemente în care se cuprindeau aspiraţiile spre noua stare spirituală. precum ne informează cele dintâi capitole din scrierea Faptelor Apostolilor.Şi te va lumina Hristos"9*. Citirea Legii şi a profeţilor în cultul Bisericii însemna. un temei verificat al noii credinţe. Aceste amănunte izolate ne îndreptăţesc . Nu mai puţin. care. fără îndoială. despre care ne dau mărturie documente de la sfârşitul veacului I m. nu erau străine de serviciul sinagogii. rugăciunea . Cum se vede. iar elementul nou îl forma produsul inspiraţiei pur creştine. Nota specific creştină însă o imprimau cultului acestor adunări de credincioşi spiritul şi accentele noii religii. cultul tinerei Biserici creştine cuprindea în rânduiala sa aceleaşi elemente ca şi ritualul sinagogii. Aceste elemente le-am putea grupa în patru puncte: 1) Citiri. imnul preotului Zaharia. s-a formulat în literatura bisericească . prin Fiul Tău Iisus". Nimic. rugăciunea de laudă. Ceva mai târziu. 3) Cântările în general (psalmi. de altfel. mulţi dintre ei vibrau de speranţe mesianice. de altfel. de care ne-am ocupat la început. Citirile din Vechiul Testament şi psalmii reprezentau comoara tradiţiei. al sfintei Fecioare Măria şi al dreptului Simeon vor fi fost cele dintâi care au răsunat la cultul primelor adunări creştine.precum vedem -să distingem două feluri de elemente în cultul celor dintâi creştini. în această privinţă. Rugăciunea era. De asemenea: 32 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri „Şi aceasta -fiindcă ştiţi vremea. deşi în alte forme şi în alt spirit. deci.

care s-ar desfăşura astfel: 35 Preot prof. Despre inserarea în această parte a serviciului divin din această vreme a unei mărturisiri de credinţă (I Tim. primii creştini „erau aşteptând întru învăţătura Apostolilor.„învăţătura Apostolilor". celebrarea Sfintei Euharistii era unită chiar în veacul apostolic cu serviciul pe care l-am numit al sinagogii creştinizate. d) Rugăciuni. Deci: B a) Rugăciuni de laudă aduse lui Dumnezeu şi rugăciuni de mulţumire. în schema lui generală. la fizionomia cultului creştin din epoca apostolică. Predica prelungită a Sfântului Apostol Pavel în Troia. serviciul după programul creştinizat al sinagogii trebuie să fi format partea pregătitoare şi introductivă în serviciul liturghiei euharistice. putem încheia cu constatarea că în el se puteau distinge două părţi: una principală. II. ce urma ca explicare a textelor citite. încercând acum. şi liturghia creştină propriu-zisă sau „liturghia credincioşilor". din scrierea Faptele Apostolilor. 6. cap. fundamentală şi specific . după „frângerea pâinii"106. cu imnele şi cântările duhovniceşti. după datele din Noul Testament deja văzute. sau o rânduială de cult. Petre Vintilescu a) Citiri din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament şi din scrierile Apostolilor. Precum rezultă de aici. fără îndoială. şi anume nu numai în înţelesul unei predici de teologie practică creştină. 9. vom căuta în acest scop un sprijin în indiciul ce-1 aflăm în versetul 42. era un program. brodate. întrucât dimineaţa Apostolul urma să se îmbarce cu însoţitorii săi. apărute în acea vreme. ci cu toate elementele pe care ea trebuia să le implice: cu elementul tradiţional al vechilor Scripturi. iar partea a doua o forma serviciul euharistie: „frângerea pâinii". deci. Constatări făcute în documentele din secolele următoare ne îndreptăţesc să facem o deosebire între adunările 34 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri sâu cultul din zilele ordinare şi cultul liturgic de Duminica. Epistola întâi către Corinteni ne oferă încă un indiciu în această privinţă105.îndreptăţeşte să afirmăm că nu toate adunările de cult ale primilor creştini erau însoţite de celebrarea Sfintei Euharistii. în timpul Sfinţilor Apostoli. negreşit. schiţarea într-un tablou general a rânduielii liturghiei din vremea Sfinţilor Apostoli. cu caracter didactic . în tot cazul. ce se poate face în toate secolele următoare şi în toate Bisericile până astăzi. întru împărtăşirea şi întru frângerea pâinii şi întru rugăciuni". potrivită cu împrejurarea'de atunci. La o astfel de concluzie ne îndreptăţeşte constatarea şi deosebirea. deoarece Sfânta Euharistie fusese instituită pentru pomenirea Sa. Cu privire. era probabil o excepţie. Urma apoi partea a doua sau „frângerea pâinii". pe tema amintirii jertfei Domnului. între un serviciu premergător. c) Psalmii. care. Primul element din programul acestor adunări . Nu mai încape nici o îndoială că expresia „învăţătura Apostolilor" trebuie luată într-un sens larg. în tot cazul. de „frângerea pâinii". b) Predica sau omilia. înainte. Duminica. cu psalmii. din care Sfinţii Apostoli extrăgeau datele ce se verificau în noua împărăţie a harului. deci. precum am menţionat deja. cu cel din sinagogi. imnele şi cântările duhovniceşti. nu putea fi celebrată decât aşa cum o săvârşise Mântuitorul.creştine era. ca încheiere. deci pregătitor. prin urmare. asemănător.12) şi a sărutării păcii. în acestea intrau. cunoscut sub numele de „liturghia catehumenilor". pronunţarea cuvintelor de instituire a Sfintei Euharistii şi binecuvântarea sau sfinţirea elementelor euharistice. nu putem face o afirmaţie suficient susţinută. b) împărtăşirea credincioşilor încheia serviciul divin.

numit şi Pliniu cel Tânăr. Nu elemente noi în viaţa şi în spiritul liturghiei. din rânduiala serviciului. Acest din urmă oficiu corespundea ca timp orelor de rugăciune din iudaism. pentru a surprinde înfăţişarea liturghiei în acest moment . şi anume cu epistola scrisă împăratului Traian prin anii 111-113 d.. Caius Plinius Secundus. 2. care datează de prin anii 9698 d. 5. Completăm numărul acestor izvoare cu un document de altă provenienţă. de către proconsulul Bitiniei. Izvoarele istorice ale liturgicii. punctul culminant formându-1 ritul euharistie. după schema rânduielii acesteia din urmă. în această vreme. Rugăciunea particulară zilnică şi condiţiile externe ale oficiului liturgic. c) Epistola atribuită lui Barnaba. numărăm: a) Scrierea cunoscută sub numele de învăţătura celor doisprezece Apostoli (Ai8axr| trov ScoSeica ArcocTotaov). Ceea ce constatam în vremea Apostolilor incidental şi mai mult în bisericile din lumea greco-romană. scrisă cam între anii 80-100 d. care confirmă într-o lumină mai precisă constatările deja făcute despre fiinţa şi amănuntele liturghiei din epoca apostolică. Conştiinţa despre existenţa unei vechi rânduieli a liturghiei şi elementele ei date în Didahia celor 12 Apostoli. II LITURGHIA CREŞTINĂ LA SFÂRŞITUL VEACULUI ÎNTÂI ŞI ÎNCEPUTUL VEACULUI AL DOILEA 1. Ne-am oprit la aceste scrieri. care ocupa partea a doua.).)109. eveniment care a însemnat materialmente curmarea tuturor legăturilor între Templu şi Biserică.Hr. Petre Vintilescu e) Epistola Sfântului Policarp către Filipeni. care consta în celebrarea Euharistiei. cu privire la existenţa unei zile liturgice prin excelenţă. scrisă imediat după moartea Sfântului Ignatie. Liturghia duminicală. 1. 3.creştină. iar alta adoptată în timpul procesului de separare a Bisericii de sinagogă.Hr. între izvoarele liturgicii. d) Epistolele Sfântului Ignatie al Antiohiei (t 107-110 d. adică între anii 107-110 d. aşa cum le-a putut cunoaşte un păgân. toate aceste izvoare datează de fapt din cursul celei dintâi sute de ani de viaţă creştină. care isprăvesc un veac şi încep un altul nou. 4. Al doilea. Scrierile de la finele veacului întâi al erei creştine şi cele de la începutul veacului al doilea ne oferă elemente noi pentru istoria liturghiei. care a început după înălţarea la cer a Mântuitorului şi după pogorârea Sfântului Duh. scrisă în timpul lui Nerva (probabil între anii 96-98 d. iar Duminica. pentru că aceste scrieri provin de la Părinţii apostolici. ci mărturii şi amănunte de exprimare mai explicită.Hr. pentru această epocă. Provine de la un înalt funcţionar păgân. pentru că. ceea ce face documentul şi mai interesant. dar perfecţionată în 36 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri conţinutul ei de către Sfinţii Apostoli după spiritul creştin107. Concluzii. adică de la ucenicii direcţi ai Sfinţilor Apostoli. propriu vorbind. dinainte de dărâmarea Ierusalimului. 39 Preot prof.Hr. când se celebra Sfânta Euharistie.întâi.Hr.Hr.108. adică în care se . cele două părţi ale oficiului liturgic creştin erau unite. în ordinea succesiunii. b) Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Clement Romanul. lămuriri mai categorice. 2. un uz absolut general. întrucât ne pune la curent cu date privitoare la cultul creştin. care erau deci în măsură să ne informeze exact asupra rânduielilor liturghiei.

Raportând împăratului Traian informaţiile obţinute de la apostaţii anchetaţi. vie împărăţia Ta. să nu-şi calce făgăduiala.' Prin urmare. de altfel. Negreşit. pentru Euharistie adică.şi înainte de a se încheia primul veac creştin. Şi mărturia din învăţă40 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri tura celor doisprezece Apostoli este cu atât mai interesantă. Petre Vintilescu 3. dăduse încă credit cultului iudaic. O astfel de situaţie o confirmă. Nici nu vă rugaţi ca făţarnicii. De trei ori pe zi să vă rugaţi aşa"u5. ci ne izbăveşte de cel rău.după stilul şi după puterea de înţelegere a situaţiei de către un magistrat păgân . iar voi să postiţi miercurea şi vinerea. Pâinea noastră cea spre fiinţă dâ-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşalele noastre. Acea zi fixată pentru liturghia euharistică era ziua a opta. sau pentru imnul adresat lui Hristos ca unui zeu . precum în cer şi pe pământ. nici adulter. Epistola lui Pliniu cel Tânăr confirmă categoric existenţa unei zile determinate pentru cult. era un uz general săvârşirea liturghiei într-o anumită zi a săptămânii. Ei zic că au încetat de a mai face aceasta. conform poruncii tale"113. deci. în care Iisus a înviat din morţi"1". în legătură cu evenimentul învierii. „Zilele voastre de post să nu fie aceleaşi cu ale făţarnicilor. facă-se voia Ta. momentele de cult ale Bisericii în acest timp nu se reduceau numai la liturghia euharistică de Duminica. nici un furt.floi serbăm în bucurie ziua a opta.)110. pentru ca să ia împreună o hrană (un aliment -cibum). îndată după Sfinţii Apostoli . pe care îl comemorează. care este desemnată cu numirea ei creştină: Duminica (ziua Domnului). după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele. cu cât această scriere . prin care interzisesem întrunirile particulare.ante lucem). aceasta însemnă că Duminica era consacrată pentru liturghie în prima generaţie creştină. VIII dispoziţii pentru o rugăciune zilnică. se despărţeau spre a se aduna din nou. care.şi pentru a doua întrunire nu erau consacrate toate zilele. aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru. că se legau cu jurământ să nu făptuiască nici o crimă. După aceea.Ei susţin că toată greşala şi vina lor constă în aceea că aveau obiceiul să se adune într-o zi fixă (hotărâtă) . Pliniu scria: . şi epistola atribuită lui Barnaba: . Adunându-vă în fiecare Duminică a Domnului (îcaia 8e KupvaKr|v 5e Kupiou ouvaxQsvxec. că a Ta este puterea şi slava în veci. de altfel obişnuită şi nevinovată. nici o tâlhărie. cum o menţionează învăţătura celor doisprezece Apostoli. la creştini. deosebită de Euharistie. că intonau alternativ un imn lui Hristos ca unui zeu.cel puţin după moartea lui Petru şi Pavel . carele eşti în ceruri. că pentru cultul specific creştin. dintr-un mediu iudaic. frângeţi pâine şi mulţumiţi (faceţi Euharistia: K^aoaTE apxov icai euxapioxrioaxe). în urma edictului meu.chiar dacă am admite că nu poartă în tiparul ei general o caracteristică ebraică. ci cum a poruncit Domnul în Evanghelia Sa. adică Duminica (ziua Domnului). învăţătura celor doisprezece apostoli. precum o numeşte Pseudo-Barnaba. ci numai o anumită zi. pentru ca jertfa voastră să fie curată"111. întâlnim acum ca un uz absolut curent şi deci general liturghia duminicală. cuprinde în cap. în primele ei zile. 41 Preot prof. în raport cu săptămâna iudaică. fixată114.săvârşea Sfânta Euharistie. Nu este greu să vedem oglindindu-se în acest fel de recomandare a rugăciunii zilnice un . să nu refuze a înapoia ceea ce au primit. Rezultă de aici. apoi ea porneşte „întot cazul. sfinţească-se numele Tău.stato die -înainte de ziuă (de răsăritul soarelui . căci ei postesc lunea şi joia. precum şi noi iertăm greşiţilor noştri şi nu ne duce pe noi în ispită. cum de obicei afirmă critica-. pe lângă alte instrucţiuni.

am putea considera acest moment liturgic echivalent cu predica de la sfârşitul liturghiei catehumenilor. că Biserica 42 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri creştină moştenea misiunea pe care sinagoga iudaică nu putuse s-o îndeplinească. precum se vede din recomandarea rugăciunii domneşti. dimineaţa şi seara. Persecuţia lui Neron. reducându-se astfel momentele rugăciunii la două: dimineaţa şi seara117. în care episcopul sfătuia . după prânz. cum rezultă din parabola vierilor necredincioşi. Rugăciunea zilnică de trei ori. fără îndoială dintr-un spirit de prudenţă: a) renunţarea la adunările zilnice pentru cult şi b) resemnarea la rugăciunea particulară prevăzută mai înainte şi la serviciul euharistie săptămânal de Duminica. în pragul nopţii. întemeindu-se pe angajamentul sub jurământ luat de creştini. a ajuns să 43 Preot prof. Desigur. nu le putem preciza. Mai probabilă ar putea fi părerea lui Pierre Batiffol. se pune întrebarea dacă au fost înţelese exact declaraţiile lor de un funcţionar păgân. pe de altă parte. şi Abrith. dar cu conţinut creştin. „rânduit paralel cu cele trei ore iudaice existente atunci. dar pe care. Liturghia creştină se oficia. Fără îndoială că alte rugăciuni creştine se adăugau la aceasta. în prima parte a cultului. din lipsă de documente. în urma unui angajament solemn pentru o viaţă morală. îndată după răsăritul soarelui. După alte păreri120. se disting clar două momente. deci. pentru a sustrage pe creştini de sub influenţa sinagogii. prima parte a cultului creştin menţionat de Pliniu ar reprezenta ceea ce noi am numit serviciul sinagogii creştinizate şi care. când se celebra Sfânta Euharistie şi se ţinea masa de dragoste. afară de ziua sâmbetei şi de zilele de sărbători. Unii. sau după tipul lor"116. înainte de celebrarea Euharistiei. intervenea apoi o despărţire. ci numai că veneau din nou (rursus). dacă nu două adunări în cultul creştin: în prima parte. au văzut în această ultimă parte a cultului creştin funcţionarea agapelor. Dar aceeaşi obiecţie serioasă s-ar putea ridica şi împotriva acestei ipoteze. şi anume seara119. Interpretarea acestui pasaj însă ridică oarecare greutăţi. în intervalul dintre aceste două adunări. în tot cazul. Sfinţii Apostoli. O astfel de concepţie o întâlnim exprimată chiar în scrierile şi la Părinţii bisericeşti de mai târziu118. dar mai ales cât au fost de complet şi de exact redate amănuntele în raportul său către împărat. Tot cu atâta dreptate însă. în urmă. în această vreme. apostaţii anchetaţi nu vor fi descris în amănunţime cultul creştin. a trebuit să impună creştinilor. de mirare în aceste adaptări de la sinagogă la Biserică. recomandată în învăţătura celor doisprezece Apostoli. Minchah. obişnuite la început în comunitatea creştină din Ierusalim. iar partea a doua ar fi avut loc seara. credincioşii ar fi mers pe la casele lor. în locul adunărilor zilnice pentru rugăciune. iudeii din diferite părţi spuneau laolaltă pe cea de a doua şi cea de a treia (Minchah şi Abrith). Nimic. iar. neiniţiat în cele creştine. Cele trei momente ale rugăciunii iudeilor în acea vreme erau: Şacharith. tot în timpul nopţii.aşezământ apostolic pentru rugăciune. numai că din scrisoarea lui Pliniu nu reiese deloc că reîntoarcerea creştinilor în adunare ar fi avut loc seara. rânduiseră ore paralele de rugăciune. de a se abţine de la orice rău. după care se înapoiau spre a lua o masă comună. spre a lua cele necesare pentru acestea. Pentru motive de ordin practic însă. când este vorba de precizări. socoteşte că mai degrabă s-ar putea presupune aici o descriere prescurtată a botezului catehumenilor. care. se cântau imne de laudă lui Hristos. a rămas foarte de timpuriu o rugăciune privată. cea dintâi. ca Albert Reville. Adoptarea anumitor tipuri generale externe din cultul sinagogii în cultul Bisericii era justificată de convingerea că Biserica creştină reprezenta desăvârşirea a ceea ce în Vechiul Testament fusese numai simbol şi închipuire. Petre Vintilescu reprezinte liturghia catehumenilor. precum rezultă din pasajul deja citat din epistola lui Pliniu către Traian.

ca şi pe vremea Apostolilor. presupuse subversive. la care se referă scrisoarea lui Pliniu. Descrierea liturghiei. iar în locul prânzului ritual. care forma unul dintre punctele de acuzaţie împotriva creştinilor.ar fi rezultat Euharistia ca un rit prescurtat al agapei125. înainte de răsăritul soarelui {ante lucem)122. de la început. de acum înainte. Dacă.ş-au lăsat de creştinism.şi conjura pe ascultători să ducă o viaţă morală demnă. ar putea justifica o astfel de interpretare. imnele de laudă pentru Hristos menţionate de Pliniu nu pot fi decât rugăciunile şi odele care se aflau în legătură cu celebrarea Euharistiei124. nu pot fi decât exact aceleaşi ca şi ale liturghiei apostolice.se oficia seara sau noaptea. încât aproape nu le mai întâlnim de la veacul al doilea înainte. din pricina greutăţilor ridicate de edictul lui Traian. în aşa fel ca Sfânta Euharistie să fie încadrată între aceste două părţi. nu s-ar mai fi putut ţine în întinderea şi cu ceremonialul de până aici. la care ei se adunau.126. dată cam patruzeci de ani mai târziu de Sfântul Justin Martirul. de altfel. înţelegem că indicaţiile din scrisoarea lui Pliniu privesc situaţia liturghiei creştine cam prin preajma anului 90 d. au suferit o transformare în sensul că Euharistia ar fi rezultat ca un rezumat reprezentativ al meselor frăţeşti de dragoste. din mărturisirile apostaţilor instrumentate de el. iar unii chiar de mai bine de douăzeci de ani". din care precum le place unora dintre protestanţi . din punct de vedere al istoriei liturghiei. apoi. trebuie remarcat că stilul acestui magistrat păgân era dictat de preocupările funcţiei sale şi de practica juridică romană. Agapele este adevărat . 45 Preot prof. noile împrejurări au putut să se adauge la vechea observaţie a neorânduielilor de la agape şi să fi contribuit o dată mai mult ca Sfânta Euharistie să se despartă de mesele de dragoste şi să se unească cu serviciul divin de dimineaţă. în tot cazul. se ţine seamă de declaraţia acestora. în lipsa unei astfel de formule. Cum celebrarea Euharistiei avea loc. era împărtăşirea. că . Interesul lui era să dovedească jurământul. care . Cel mult. reiese că punctul culminant al cultului creştin.ca şi 44 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri pe timpul Apostolilor . încă din vremea Sfinţilor Apostoli. alţii de mai mulţi ani. pentru Pliniu se impunea ca ceva similar un anumit element din cursul adunărilor de cult. să-şi mărginească adunările comune de cult la liturghia duminicală. care. prin care se legau membrii adunărilor nocturne creştine. terminându-se în zori. Fapt este că în vremea lui Traian sa reînnoit prohibirea faţă de asociaţiile şi de întrunirile secrete (coetus et hetaeriae). pe care . iar creştinii au fost nevoiţi. Petre Vintilescu 4. ca şi în cele dintâi zile ale Bisericii. scrisoarea lui Pliniu cel Tânăr nu adaugă nici un amănunt nou la cele deja cunoscute din izvoare creştine. unii de trei ani.s-au despărţit de serviciul euharistie atât de timpuriu. ea conţine totuşi o confirmare foarte preţioasă cu privire la cult. în frecventarea căruia ei îşi găseau o vină. în consecinţă.după raportul lui Pliniu creştinii îl luau laolaltă după reîntoarcerea la adunare s-ar referi numai la agape şi că acestea. La mijloc poate fi. Dacă.Hr. o lipsă de înţelegere exactă a situaţiei din partea lui Pliniu. în acest caz. ori o lipsă de acurateţe în relatarea faptului. constând din copii mici. prin urmare.şi aceasta este ceea ce se poate admite mai degrabă -. Nu putem admite. încât sâ se facă un singur oficiu din ambele125. Astfel. cele două părţi ale liturghiei. Ritul euharistie şi-a avut întotdeauna fizionimia sa distinctă şi poziţia sa fundamentală în cultul creştin. sâmbătă spre Duminică {stato die). ideea unei transformări a liturghiei în timpul lui Traian. precum şi mâncările meselor. în nici un caz nu putem admite părerea că nutrimentul. el constată un aliment obişnuit şi nevinovat121. precum mărturiseşte un adevărat lux de probe din Noul Testament. şi anume angajamentul pentru moralitate luat de creştini. pe care el îl califica drept jurământ. Motivele priveau însă disciplina cultului. în legătură şi în urma serviciului adoptat şi perfecţionat după tipicul din sinagogă. de altfel . Persecuţia şi dispoziţiile prohibitive faţă de adunările cultului creştin au putut cel mult să accentueze legătura între serviciul de seara şi de dimineaţa. .

să vie. Maran atha (Domnul vine sau 47 Preot prof. conştiinţa despre existenţa unei rânduieli vechi a cultului creştin se afirmă formal şi se raportează. iar nouă ne-ai dăruit mâncare şi băutură duhovnicească şi viaţă veşnică prin Fiul Tău. de Biserica Ta. pe care l-ai sălăşluit în inimile noastre şi pentru cunoştinţa şi nemurirea ce ni leai făcut cunoscute prin Fiul Tău Iisus. (ofrande) şi prin Âsitouyiac. sau dacă vrea să deosebească liturghia euharistică de celelalte oficii130. pentru numele Tău cel sfânt. prin Iisus Hristos în veci. s-a făcut una. să se pocăiască. Fiul tău. pentru temeiurile ei. Părinte sfinte. la Mântuitorul direct. Cap. pe ea. ce ne-ai făcut-o cunoscută prin Iisus. Petre Vintilescu vino. Nu ştim dacă Clement Romanul vrea să înţeleagă prin 7ipoo(j)opa<. . Tatăl nostru. scria în prima sa epistolă către Corinteni: . Osana Fiului lui David.£tToupyia<. ce se făcea împreună cu cea dintâi. Autoritatea unei astfel de rânduieli este exprimată de Clement astfel: „Hristos de la Dumnezeu. sau ambii termeni se referă la sacrificiul euharistie. pentru via cea sfântă a lui David. Cap. ci la timpurile şi orele stabilite (copia^evoii. Astfel. IX: „Iar Euharistia (EoxctpiGTict) aşa s-o faceţi: mai întâi pentru potir (rugaţi-vă aşa): Mulţumim Ţie. b) Capitolele IX şi X ne aduc un element în plus. Adu-Ţi aminte. aşa să se adune Biserica Ta de pe toată faţa pământului. adunându-se. Amin. Kcupotq KCU copaiq). Mai înainte de toate îţi mulţumim pentru că eşti puternic. X: Iar după împărtăşire. Clement. afară de cei botezaţi în numele Domnului. Din ele pare a rezulta că Euharistia era aşezată între . care sunt cele mai vechi din câte ni s-au transmis până astăzi. şi anume: frângerea pâinii şi rugăciunea euharistică sau de mulţumire. Ofrandele şi liturghiile (Taq 5e îtpocr^opaq KCU A. şi anume chiar formule euharistice.)128. de vreme ce el face menţiune de slujbe „la timpuri şi la ore stabilite". ca să-Ţi mulţumească. că a Ta este puterea şi slava în veci. Nimeni însă să nu mănânce. spre a o izbăvi de tot răul şi a o desăvârşi în dragostea Ta. După cum această pâine frântă era împrăştiată (pe dealuri) şi. nici să bea din Euharistia voastră. fără a călca regula stabilită pentru slujba sa (tanoupyiac. Tu. Adun-o din cele patru vânturi. Slavă Ţie în veci. după treapta sa. Acest gol îl umplu în parte instrucţiunile din învăţătura celor doisprezece Apostoli cu privire la săvârşirea Euharistiei. a) Deja. cele două părţi componente ale cultului creştin. de nu este. să se facă plăcut lui Dumnezeu. afară de Sfânta Euharistie. De este cineva sfânt. Ce conţineau aceste reguli ale serviciului divin. în pasajul citat mai înainte (vezi cap. în cucernicie şi cu cuget curat. Slavă Ţie în veci. că a Ta este slava şi puterea. Iar la frângerea pâinii (ziceţi): Mulţumim Ţie. sluga ta. nu încape îndoială că epistola lui Clement are în vedere mai multe feluri de oficii 46 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri ale cultului. Vie harul şi treacă lumea aceasta. Fiul Tău.Fiecare dintre noi. Doamne). episcopul Romei. Profeţilor însă îngăduiţi-le'să rostească oricâte mulţumiri vor voi (Euxapioteiv ooa 0sk>uaiv)"132. El însuşi a hotărât. al aceleiaşi scrieri). fraţilor.în perioada aceasta. XIV. în împărăţia Ta. Clement nu ne spune. Slavă Ţie în veci. în tot cazul. Stăpâne atotţiitorule. căci despre aceasta Domnul a zis: „Nu daţi cele sfinte câinilor". pentru viaţa şi cunoştinţa ce ne-ai descoperit prin Ijsus. 1. am văzut menţionate două momente sau acte distincte ale liturghiei.$untem datori să facem cu rânduială toate câte ne-a poruncit Stăpânul să le săvârşim la timpuri hotărâte (rata Kcupouţ xsxay\ikvovc). prin suverana Sa voinţă. ai făcut toate pentru numele Tău. adică şi alte momente de rugăciune în comun. mulţumiţi aşa131: Mulţumim Ţie. Tatăl nostru. care este sfinţită pentru împărăţia pe care ai gătit-o ei. Slavă Ţie în veci. iar Apostolii de la Hristos"129. Doamne. ai dat oamenilor spre îndestulare mâncarea şi băutura.) El a poruncit să fie săvârşite nu la întâmplare şi fără rânduială. în ce loc şi prin cine voieşte să fie săvârşite acestea"127.

întrucât Sfânta Euharistie fusese instituită după Cină. IX. ci ca un colector al rugăciunilor dintr-însa. adică gustarea mai întâi din pâine. în general.. ca şi la liturghia euharistică. transfigurat însă acum prin formule creştine de mulţumire. primii creştini socoteau că trebuie făcută mai întâi agapa.".. nu se face nici o menţiune despre caracterul de jertfă al liturghiei euharistice. Frângerea pâinii era un rit obişnuit în iudaism la mesele semi-liturgice ce aveau loc cu ocazia solemnităţilor mai de seamă. agapa. 2): „Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza. de fapt. IX. iar în cap. adică binefacerile mântuirii primite de la Dumnezeu prin Fiul Său. o prelucrare creştină a formulelor iudaice pentru binecuvântarea pâinii şi a vinului. în corpul rugăciunilor însă. Thibaut135. formulele de mulţumire din cap. prin euharistie. Prin urmare.B. şi apoi din pahar. critica de până acum a privit cazul Didahiei celor doisprezece Apostoli ca pe „o descriere incompletă a unui tip excepţional de serviciu euharistie"133. a) Proba cea mai puternică în sprinul unei astfel de interpretări stă în faptul că. cu care se deschide capitolul IX: FIspi 8E xr\q euxapicmac. în opoziţie cu toată critica de până acum. precum şi rugăciunile ce le însoţesc.B. Lui i-ar aparţine propriu numai indicaţiile: „mai întâi pentru potir (rugaţi-vă aşa:)" şi „iar la frângerea pâinii 48 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri (ziceţi:)". precum ne informează evangheliştii sinoptici şi Sfântul Apostol Pavel. care trebuie privit. în vremea primei generaţii de creştini. 49 Preot prof. lăsând să se înţeleagă că această rânduiala este. IX: „nimeni să nu mănânce.două rugăciuni de mulţumire. Astfel. o dă J. Acest fapt a putut duce la un schimb de numiri. Thibaut observă însă că. Paharul şi pâinea despre care este vorba în cap. . în Noul Testament se înţelege atât formula de mulţumire rostită peste pâinea şi vinul de la mesele obişnuite (Fapte 27. X despre Sfânta Euharistie.. după cum termenul de agapă sa aplicat atât meselor frăţeşti de dragoste. de fapt. X: „ne-ai dăruit mâncare şi băutură duhovnicească. rânduiala din învăţătura celor doisprezece Apostoli a dat naştere la comentarii felurite. reprezentând Cina cea de taină. Astfel. în primul rând. şi cele două corpuri de rugăciuni culese de dânsul134. cât şi înseşi elementele asupra cărora s-au pronunţat rugăciunile de mulţumire. expresia „în ce priveşte euharistia". O explicaţie exactă însă şi convingătoare a rânduielii euharistice din Didahia celor doisprezece Apostoli. Deci nu poate fi vorba de ea. le plăcea să găsească un exemplu de imitat în conduita Mântuitorului şi. (iar în ceea ce priveşte Euharistia). fac parte.". cât şi liturghiei euharistice. în parte. totuşi. 35). că cele două capitole se referă în acelaşi timp la ceremonialul agapei şi al liturghiei euharistice. să păstreze încă ritul iudaic al frângerii pâinii la mesele lor particulare. actele împărtăşirii sunt puse în altă ordine. IX al Didahiei Apostolilor se referă la paharul şi pâinea frântă la mesele agapelor. şi după aceea să urmeze Euharistia. o dată cu ele. Această constatare a dat prilej Abatelui Dom Jean de Puniet să creadă că inversiunea din instrucţiunile rânduielii euharistice ale Didahiei s-ar datora neîndemânării autorului acestei scrieri. Nu s-ar putea oare referi la Euharistia creştină? J. prin urmare. la care îşi găsea aplicare vechiul rit al frângerii pâinii. ceea ce constituie un caz unic în toată literatura creştină.. neobservat până aici. prin unele note particulare. masă care nu era fără legătură cu tradiţia iudaică a primilor creştini. Deci. când aceştia încă nu rupseseră complet legătura cu cultul tradiţional. Lucrul acesta se vede clar în următorul pasaj din epistola Sfântului Ignatie către Smirneni (VIII. nici să bea din Euharistia voastră. şi anume: cap. din ritualul unei mese după care urma celebrarea Sfintei Euharistii. satisfăcea şi un obicei al tradiţiei iudaice. pe care le-a aşezat într-o ordine greşită şi. El remarcă faptul. în cap. iar cap. în rânduiala descrisă în cap. Mântuitorul însuşi respectase acest ceremonial tradiţional. îndeplinindu-1 în anumite împrejurări136. Petre Vintilescu b) O greutate apare însă în expresia. în ordinea naturală şi proprie Euharistiei creştine. IX tratează despre agapă. vinul este binecuvântat înaintea pâinii. nici a face agape" (adică liturghie). nu ca însuşi autorul ei. rit care avea o semnificaţie mai înaltă în mesele frăţeşti de dragoste creştină. deci. adică la întrebuinţarea cuvântului Euharistie pentru agape. c) însă deşi acestea nu se depărtează de punctele caracteristice atinse în liturghia obişnuită.

şi care lipseşte din rugăciunile de mulţumire cuprinse în capitolul IX. ca să-Ţi mulţumească. reflectau toate cugetarea şi pietatea creştină cu privire la lucrările lui Dumnezeu în natură. O astfel de practică la agapele creştine se găseşte menţionată şi într-o traducere etiopiana. să vie" ar fi echivalentă cu „Sfintele. f) De altfel. este îngăduinţa acordată profeţilor de a rosti rugăciuni de mulţumire. ca şi păgânii. deoarece acest gen de rugăciune era lăsat pe seama inspiraţiei harismaticilor. prin stilul ei. care se face la vremea sacrificiului.". ce se pronunţa de proestosul adunării. X a răspunsului „amin". cum mărturiseşte învăţătura celor doisprezece Apostoli. la lucrările şi 51 Preot prof. negreşit după împărtăşirea credincioşilor şi sub controlul Bisericii. prezenţa în cap. „Noi (creştinii din Roma) însă vom fi nevinovaţi de acest păcat (de neascultarea corintenilor) . îşi are explicaţia ei. acel „amin" adresat lui Iisus spre slava lui Dumnezeu.. într-adevăr. după ce s-a zis „Sus să avem inimile!". cum zicea Sfântul Apostol Pavel (II Cor.20). ceea ce face încă o dată proba că acest capitol se referea exclusiv la liturghia euharistică creştină. Scrierea aceasta cuprinde însă menţiunea că aici este vorba de o simplă binecuvântare. după puterea lor. la mesele iudaice. d) Excluderea celor nebotezaţi de la participarea la agapă nu infirmă întru nimic tema lui J. Doamne" revine de atâtea ori în liturghia Sfântului Ioan Hrisostom. cu care se încheie Euharistia creştină. completează seria probelor despre caracterul deosebit şi strict liturgic al Euharistiei creştine descrisă în cap. iar nu numai una singură158. din întâia epistolă a lui Clement al Romei către Corinteni. Un astfel de model ne-a fost păstrat în cap. în ceea ce priveşte fondul. Fără îndoială. în sfârşit. din care nu făceau parte catehumenii. prin Domnul nostru Iisus Hristos. într-o formă concentrată şi uneori chiar aproape de literă. fraze liturgice ajunse până în liturghiile de astăzi.Msxa 8e xo s\inXr\cQi\vai = după ce v-aţi săturat117 -constituie încă o dovadă că în capitolul precedent a fost vorba despre o masă adevărată. deoarece agapa. iar nojia ne-ai dăruit mâncare şi băutură duhovnicească. desemnată prin cuvintele: „mâncare şi băutură duhovnicească şi viaţă veşnică prin Fiul Tău".B. seamănă foarte de aproape cu rugăciunile euharistice solemne pe care le pronunţau căpeteniile bisericeşti în cadrul cultului139. Thibaut. în care se reflectă conţinutul unei scrieri pierdute. expresia „de este cineva sfânt. LIX-LXI inclusiv. în legătură cu paharul de la începutul mesei. e) Expresia cu care începe cap.cu care este introdusă rugăciunea respectivă. ca şi Sfânta Euharistie. Petre Vintilescu purtarea Sa de grijă pentru mântuirea omului. dar aveau aceeaşi factură şi. şi anume Tradiţia apostolică. iar rugăciunile de mulţumire recomandate la începutul noului capitol se referă la adevărata 50 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri Euharistie. iar nu de Euharistia Domnului. X al Didahiei celor doisprezece Apostoli . dar mai ales în cea a Sfântului Vasile cel Mare. Această hrană şi băutură spirituală este pusă chiar în antiteză cu masa precedentă. sfinţilor" din liturghia ortodoxă. aceste rugăciuni nu mergeau până la uniformitate absolută din punct de vedere verbal. Fără a se putea afirma că aceasta forma chiar o piesă uzuală în liturghie. expresiile din formula euharistică cuprinsă în capitolul X înfăţişează.. este totuşi sigur că. X al învăţăturii celor doisprezece Apostoli. c) Binecuvântarea paharului înaintea pâinii era ceva obişnuit. 1. O particularitate pe care o întâlnim în rânduiala Euharistiei din această vreme. a lui Ipolit al Romei (218). era simbolul unităţii Bisericii. Astfel. când se spune: „ai dat oamenilor spre îndestulare mâncarea şi băutura. după cum formula „Adu-Ţi aminte. Aşa se explică faptul că în creştinătatea primitivă se aflau în uzul liturgic al diferitelor Biserici mai multe rugăciuni euharistice.

Pe Tine. drept în judecată. îndreptează sfatul lor către ceea ce este bun şi bineplăcut înaintea Ta. dai fiilor oamenilor slavă. pe Tine. cel ce îmbogăţeşti şi sărăceşti. ci curăţeşte-ne prin curăţia adevărului Tău. Petre Vintilescu sufletelor noastre Iisus Hristos. cel ce înalţi pe cei smeriţi şi umileşti pe cei înalţi. Tu. celor ce Ţi se roagă. ca să fim ocrotiţi cu mâna Ta cea puternică şi să fim izbăviţi de orice păcat cu braţul Tău cel înalt şi ne scapă de cei ce ne urăsc fără dreptate! Dă nouă şi tuturor locuitorilor pământului unire şi pace. singurul cel prea înalt întru cele de sus. concluziile pe care ne îndreptăţesc îndeosebi scrierile Părinţilor apostolici să le tragem cu privire la înfăţişarea liturghiei pe vremea lor sunt aceleaşi ca şi la finele perioadei apostolice. mângâie pe cei descurajaţi! Ca 52 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri să cunoască toate neamurile că Tu eşti singurul Dumnezeu şi Iisus Hristos Fiul Tău şi că noi suntem poporul Tău şi oile păşunii Tale. bun în toate cele văzute şi credincios către aceia care se încred în Tine. milostive şi îndurate. atât acum. pe Tine Te lăudăm prin Arhiereul şi ocrotitorul 53 Preot prof. cel ce eşti ajutătorul celor ce se află în primejdie. în afară de tipurile de rugăciuni euharistice aflate în învăţătura celor doisprezece Apostoli şi în . ca să cunoaştem slava şi cinstea dată de Tine lor şi să ne supunem lor. ai dat stăpânitorilor şi cârmuitorilor noştri de pe pământ stăpânirea împărăţiei prin puterea Ta cea măreaţă şi nespusă. din necunoştinţă la cunoaşterea numelui Său celui slăvit. înţelept în creare şi priceput în întărirea celor făcute. Doamne. pentru ca în toată lumea Făcătorul tuturor să păstreze întreg numărul stabilit al aleşilor Săi prin Fiul Său cel iubit Iisus Hristos. pe cei smeriţi miluieşte-i. în pace şi blândeţe puterea dată lor de Tine şi să dobândească astfel harul Tău. împărate ceresc al veacurilor. liberează pe cei legaţi ai noştri. Stăpâne. Fiul Tău cel iubit. ne-ai sfinţit şi ne-ai cinstit. Stăpâne. cel ce omori şi mântuieşti şi dai viaţă. bună înţelegere (unire). Dă-le. să fii ajutătorul şi ocrotitorul nostru! Pe cei strâmtarăţi dintre noi mântuieşte-i. îndreptează paşii noştri ca să petrecem în sfinţenia inimii şi să facem cele bune şi bineplăcute înaintea Ta şi înaintea stăpânitorilor noştri! Aşa. întru nimic împotrivindu-ne voinţei Tale. deschizându-ne El (Hristos) ochii inimii noastre. cât şi din neam în neam şi în vecii vecilor! Amin!"140. spre a nădăjdui în numele Tău. prin care Tu ne-ai învăţat. pe cei rătăciţi ai poporului Tău întoarce-i pe calea cea dreaptă. cel ce nimiceşti cugetările neamurilor. precum ai dat părinţilor noştri. pace. Tu. minunat în putere şi măreţie. cel ce eşti singurul binefăcător al duhurilor şi Dumnezeu a tot trupul. cinste şi stăpânire asupra celor ce se află pe pământ. prin care se cuvine Ţie slava şi mărirea. Făcătorul şi ocrotitorul a tot duhul. Stăpâne. nedreptăţile. pentru ca să exercite cu pietate. Tu.şi vom face rugăciuni stăruitoare şi fiebinţi. odihnindu-Te întru sfinţi. Stăpâne. cel ce umileşti îngâmfarea celor mândri. prin puterile care se arată. Stăpâne. arată faţa Ta peste noi. pe Tine. Tu. pe Tine cel ce priveşti în adâncuri şi vezi faptele omeneşti. arată-Te. tărie.iartă fărădelegile. Căci Tu ai făcut cunoscută alcătuirea cea veşnică a lumii. prin care s-a făcut toată zidirea. satură pe cei flămânzi. adică aceea dinaintea dărâmării Ierusalimului cu câţiva ani. cel ce faci să se înmulţească neamurile pe pământ şi din toate îţi alegi pe cei ce Te iubesc prin Iisus Hristos. scoală pe cei bolnavi. cel sfânt. făcându-ne ascultători faţă de numele Tău cel atotputernic şi prea sfânt. ai zidit lumea. Nu socoti tot păcatul robilor şi roabelor tale. LX. când Te-au chemat ei în credinţă şi în adevăr. ca să poată îngriji fără nici o piedică de conducerea încredinţată lor de Tine. cu pace spre cele bune. că Tu. prin care nea chemat din întuneric la lumină. 5. Tu care eşti credincios în toate neamurile. Doamne. păcatele şi greşalele noastre. sănătate. LXI. pe cei căzuţi ridică-i. ca să Te cunoaştem pe Tine. pe cei bolnavi tămă-duieşte-i. mântuitorul celor deznădăjduiţi. în rezumat. pe Tine te rugăm. care sigur ai puterea de a face acestea şi încă şi mai mari bunătăţi către noi.

ori în forma ecfoniselor de astăzi: . atunci când împrejurările au dat o astfel de indicaţie. izvoarele din această epocă nu aduc elemente noi mai de seamă. se concentra în mâinile Apostolilor şi ale ucenicilor-misionari întemeietori de comunităţi creştine. după cum expresia „liturghie" este întrebuinţată pentru desemnarea expresă a oficierii Euharistiei de către ierarhie141. Privitor la aceasta era natural. Despre rolul ierarhiei în liturghie nu avem amănunte tocmai precise în prima epocă a Bisericii apostolice. Petre Vintilescu întâietatea la liturghie. le atrage atenţia asupra marii răspunderi morale a sarcinii sacerdotale. chiar în „camera de sus" în care i-a găsit pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii. Rolul liturgic al ierarhiei în timpul Părinţilor apostolici. în Ierusalim. direct de Mântuitorul şi. ca organe ale Duhului Sfânt în Biserică. precum şi o menţiune. din cauza sublimităţii \OT. Trebuie luat în seamă apoi faptul că numai ocazia formează cauza principală a trecerii evenimentelor şi a faptelor în documente. lucru ce s-a întâmplat şi în legătură cu funcţia liturgică a ierarhiei bisericeşti. în care autoritatea în Biserică.am putea spune . De asemenea. ca atare. în gradul cel mai înalt. III IERARHIA ŞI LITURGHIA ÎN VEACUL APOSTOLIC 1. Ei socoteau că acest sacrificiu. înainte de toate celelalte". Apostolii înşişi se privesc nu numai ca predicatori. Ritul euharistie este şi în această vreme partea fundamentală a cultului creştin. ca rolul liturgic al ierarhiei să nu fie subliniat în scrierile din această vreme. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe Tit să aşeze preoţi prin cetăţi. Noi ne ocupăm acum însă de ierarhia consacrată şi încadrată de Apostoli. ci numai confirmă expres aceeaşi cristalizare în forme precise a liturghiei apostolice şi intrarea acestor rânduieli în conştiinţa bisericească ca instituiri divine transmise prin Apostoli. ci şi ca liturghisitorî sau.un termen tehnic pentru el. „ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu"145. şi deci şi funcţia liturgică. Cea dintâi liturghie vor fi făcut-o. după împrejurările şi interesele marii lor misiuni sau . Fără îndoială. Apostolii fuseseră învestiţi cu puterea preoţiei. sau cu adaosul creştin: . îndeplineau cultul Legii celei noi. cântau liturghia timp foarte îndelungat şi cu multe rugăciuni. Asupra acestei chestiuni nu încape nici o discuţie. Locul profeţilor în ierarhia liturghisitoare.Epistola I către Corin-teni a lui Clement Romanul. ci şi pe aceea de a rândui tot ce era de trebuinţă pentru cultul creştin în comunitate. şi înşiră însuşirile necesare slujitorilor Bisericii:49.cum zicea patriarhul Proclu din Constantinopol: „ei aflau mare mângâiere în sacrificiul mistic al trupului Domnului. a imnului întreit „Sfânt"144. 2. în această calitate. aveau nu numai plenitudinea puterii de a oficia liturghia. nu tocmai clară. desigur. după instrucţiunile pe care i le dăduse deja mai înainte148. spre deosebire de alte oficii îndeplinite la ore deosebite. ca şi chemarea de a învăţa trebuiau puse. Ei erau preoţi şi. Apar însă în curând titulaturile de episcop şi de presbiter. poate. în legătură cu înmulţirea bisericilor. precum sublinia el acest lucru în sfaturile date la Milet presbiterilor din Efes150.pă a Ta este puterea şi slava în veci"143. nu este serios să ne punem problema dacă Petru sau Iacob aveau protia sau 55 Preot prof. cum făcea Cardinalul Bona146. Astfel. cum zice Sfântul Apostol Pavel. . Fără îndoială. cum şi vedem pe Pavel făcând la Troia. 1. Rolul ierarhiei în liturghie pe vremea Apostolilor. 3. Cuvântul „Euharistie" ajunge acum . O formulă scurtă şi generală de doxologie jSlavă Ţie în veci".prin Fiul {naiq) Tău Iisus"'142. sunt singurele amănunte liturgice pe care ni le pune la îndemână în plus literatura Părinţilor apostolici. Apostolii înşişi motivează instituirea diaconatului pe consideraţia de a nu fi ei sustraşi de la chemarea lor principală în cult: Jar noi întru rugăciune şi întru slujba cuvântului vom zăbovi"1".

ci numai în Ierusalim. ci şi de atribuţiile sale. 5. Clement Romanul face să reiasă în prima sa epistolă către Corinteni rolul liturgic al membrilor ierarhiei bisericeşti. Petre Vintilescu Deci Clement. între alte însuşiri. ca Apostolilor. nici a face agape (Euharistie)"156. în vederea cărora fusese creat diaconatul. în sfârşit. nu păcătuiesc. diaconul. Această funcţie era liturgică. ci şi pentru motivul că. Scrierea învăţătura celor doisprezece Apostoli menţionează de asemenea rolul ierarhiei în . Aşa se face că.Aşadar. la care se referă. ca semn de legătură"157. De altfel. Astfel. precum Hristos urmează Tatălui. în acea epocă. 57 Preot prof. Acea Euharistie să fie socotită ca adevărată. Fără episcop. prin paralelismul în care îi pune cu preoţia templului. De aici rezultă că oficierea liturghiei era atribuţia exclusivă a ierarhiei bisericeşti. rolul ierarhiei eclesiastice în genere. se aduc jertfe zilnice. 2. trebuia să fie „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt"152. Astfel. nu află altă formă pentru a impune respectarea ierarhiei bisericeşti. El primea hirotonia sau punerea mâinilor153. cei ce săvârşesc la vremile rânduite jertfele lor (ofrandele . nimeni să nu facă ceva din cele ce stau în legătură cu Biserica. pentru două motive.. ci înaintea templului la jertfelnic (0ixna<rcr|piov)" (Cap. Şi nici nu putea fi o metodă mai eficace decât aceasta: . toată viaţa comunităţii creştine se concentra în cult şi se dezvolta în legătură cu el. 3. Când însă Apostolii au trecut din viaţă. întrucât Sfânta Euharistie -potrivit explicaţiei mistice date de Sfântul Apostol Pavel158 . nu se jertfeşte în orice loc. decât aceea de a o diferenţia de masa credincioşilor. vrând să convingă pe creştinii din Corint să reintre în ordine şi să părăsească zarva la care se dedaseră în timpul unei vacanţe de episcop155. XLI. este uşor de presupus chiar pe vremea Apostolilor. nu numai prin caracterul preoţiei. Arhiereului îi sunt încredinţate anume servicii (Amoupyicu) şi preoţilor li s-a rânduit locul lor şi levitilor le sunt hotărâte servicii (SKXKOVICU) anume. reiese clar din faptul că el priveşte atribuţiile persoanelor ierarhice. în al doilea rând.un act liturgic săvârşit fără participarea ierarhiei. se referă la un act sacramental. în liturghie. la care se aduceau jertfele templului mozaic: „Nu pretutindeni. după ce sfătuieşte să se dea ascultare episcopului. iar diaconii să fie respectaţi. conferit episcopilor154.. în legătură cu altarul (Qumaoîripiov). agapele. căci cei ce urmează poruncile Stăpânului. reprezentată prin docheţi. Sfântul Ignatie stăruie asupra valabilităţii acestui oficiu numai cu condiţia de a fi săvârşit de ierarhia canonic instituită. Sfântului Ignatie accentua asupra „importanţei unei liturghii oficiale. deci cu liturghia151. ierarhia recurtată şi aşezată de ei rămâne în locul lor pe primul plan de consideraţie în Biserică şi. ca o poruncă a lui Dumnezeu adaugă: „Fără episcop. chiar înainte de finele veacului întâi creştin. funcţia diaconilor o aflăm menţionată în cei dintâi ani.Fără îndoială. deci.Tipoo^opaq) sunt bine primiţi şi fericiţi. care rezumă în sine plenitudinea competenţei liturgice. ca să nu zicem chiar în cele dintâi clipe ale Bisericii. Funcţiile liturgice ale clerului sunt atât de categoric subliniate de Sfântul Ignatie al Antiohiei. este legat prin porunci privitoare la cei laici" (Cap. fraţilor. în primul rând.. deoarece dreptul de a hirotoni. deci liturgic. documentele pot lua act mai precis nu numai de membrii ei. Deoarece însă celebrarea ei constituia principala şi cea mai înaltă atribuţie a ierarhiei. chiar şi acolo. laicul. Faţă de primejdia schismei. Graţie împrejurărilor.. Că aici Clement se ocupă exclusiv de rolul ierarhiei în liturghie. nu este îngăduit nici a boteza. constatate clar în Faptele Apostolilor şi în Epistolele Sfântului Apostol Pavel. XL. 5). între chemările ierarhiei. care se săvârşeşte sub conducerea episcopului (vno tov eTiioKOTtovj sau a aceluia care primeşte de la el această însărcinare. preoţilor. încât el nu consideră valabil . 2-3). atrăgând atenţia acestora asupra rolului deosebit îndeplinit în cult de clerici.desigur nu fără temei . cea liturgică era cea dintâi. rolul şi funcţiile liturgice ale membrilor clerului sunt afirmate distinct în documentele vremii. condiţii 56 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri necesare unor slujitori la altar. erau în legătură cu ritul Sfintei Euharistii..este mijlocul de unire a creştinilor în acelaş trup mistic al lui Hristos.

de profeţi şi de învăţători. desigur. adevăraţi şi încercaţi. apoi. deci. prin punerea mâinilor.sfinţiţi. dacă dai cep unui vas de vin sau de untdelemn. daţi-o săracilor. pe cei ce darul tămăduirilor. în ordinea autorităţii şi consideraţiei în comunitatea creştină primitivă. între slujitorii bisericeşti se vorbeşte.nu exclude totuşi existenţa ierarhiei simultan cu funcţionarea acelor slujitori enumeraţi mainainte. care vizitau şi însufleţeau Bisericile. am putea presupune că aceştia nu erau alţii decât misionarii plini de zel şi de inspiraţie . Tot aşa. milosteniilor. ia pârga şi dă-o profeţilor"164. de aceea se şi reclama pentru ei cinstire deopotrivă cu profeţii şi învăţătorii"165. ceilalţi membri ai ierarhiei prin hiorotonie aveau o situaţie şi o chemare permanentă în sânul comunităţii. asupra căruia nu mai încăpea nici o îndoială.. Materialmente.159 Ei sunt chiar numiţi „arhiereii voştri"160. cârmuirii. învăţătura celor doisprezece Apostoli . deci. profeţii şi învăţătorii nu mai sunt menţionaţi între slujitorii bisericeşti de pe la jumătatea veacului al doilea înainte165. şi anume: oficierea liturghiei. Iar dacă n-aveţi profeţi. care ne lasă impresia limpede că profeţii şi învăţătorii nu erau stabili în această vreme .care au întemeiat comunităţi. apoi pe cei cu darul puterilor minunate. 58 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri Am văzut deja că. situaţia profeţilor şi învăţătorilor faţă de a clerului obişnuit se înfăţişează mai degrabă ca „o enigmă mai uşor de . al doilea prooroci. Nu-i dispreţuiţi. care. când dispune: „Profeţilor însă îngăduiţi-le să mulţumească cât vor voi (soxapicsiv oca GsXoumv). Pe de altă parte. dar textele ei ridică şi oarecare greutate. în sprijinul unei astfel de ipoteze pare a veni şi o altă recomandare din învăţătura celor doisprezece Apostoli. trebuiau să conteze înaintea celorlalţi slujitori. adică Biserici noi. „Orice profet adevărat.fiăci şi ei îndeplinesc serviciul profeţilor şi al învăţătorilor". din boi şi din oi şi daţi-o profeţilor. şi sarcina lor era aceeaşi ca şi a profeţilor şi a dascălilor: . de apostoli. nu cu privire la acest rol. Ştiindu-se însă că apostolii.deşi nu menţionează decât două dintre ele -. felurimii limbilor"162. Cine erau aceşti profeţi şi învăţători şi ce loc ocupau ei între persoanele de conducere? E greu de spus. presupune că profeţii şi învăţătorii erau misionarii. această scriere acordă un fel de privilegiu profeţilor. desigur. în alt loc se ocupă de treptele ierarhiei prin hirotonie .. Caracterul lor de călători îl relevează şi capitolele XI şi XII din aceeaşi scriere. 59 Preot prof. Precum se vede. căci şi ei vă îndeplinesc serviciul profeţilor şi al învăţătorilor. Petre Vintilescu adică hirotoniţi şi înzestraţi cu harisma profeţiei .liturghie. căci ei trebuie cinstiţi de voi deopotrivă cu profeţii şi învăţătorii"161. o simplă ipoteză. în lipsă de alte amănunte. în serviciul Sfintei Euharistii. din numărul celor 70. ci din punct de vedere al persoanelor ierarhiei liturghisitoare. ori dintre colaboratorii de misiune ai Apostolilor. căci ei sunt arhiererii voştri. deci. Faţă de aceştia. care îndeplineau unele servicii interioare. aşa s-ar explica faptul că ei nu mai sunt menţionaţi de pe la jumătatea veacului al doilea înainte. Tot asemenea şi un învăţător adevărat este vrednic şi el ca şi lucrătorul de hrana sa. unii în calitate de ucenici ai Domnului. căci. care vrea să se stabilească la voi. Deci luaţi pârgă din produsele linului şi ale ariei. al treilea învăţători. Alegeţi-vă (Xeipotovnoaxe) episcopi şi diaconi vrednici de Domnul. iar şederea în mijlocul unei comunităţi era vremelnică. este vrednic de hrana sa.între anii 80 şi 100. arătând că aceasta îndeplineşte slujba profeţilor şi a dascălilor. peroanele din ierarhia bisericească prin hirotonie par a se deosebi de profeţi şi de învăţători.de altfel ca şi epistolele pastorale ale Sfântului Apostol Pavel . Aceasta este. Am putea. dar toţi laolaltă au o atribuţie comună. bărbaţi blânzi şi neiubitori de argint.Pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: mai întâi apostoli. Sfântul Apostol Pavel îi aşază imediat după Apostoli în următoarea enumerare: .

deci. Acesta este un lucru stabilit. ea este clar luminată atât pentru timpul Sfinţilor Apostoli. în ceea ce priveşte rânduiala. caracterul serviciului din sinagogă corespundea mai exact trebuinţelor serviciului divin din adunările neliturgice în sens propriu ale primilor creştini. avea acum jertfa euharistică. care. care forma o stare aparte de restul credincioşilor. Cert este însă că partea cultului creştin numită mai târziu liturghia catehumenilor a unit de la început. ci la Templu. Cultul Vechiului Testament avusese un rol profetic sau preînchipuitor. Bickel însă socoteşte că liturghia catehumenilor corespunde în realitate cu Şacharit sau rugăciunea de dimineaţă a Sabatului. în ceea ce priveşte preocuparea noastră faţă de rolul ierarhiei în liturghie. aşa încât comunitatea primilor creştini. îşi putea găsi locul ca o necesitate pentru explicarea şi înţelegerea deplină a liturghiei creştine. Se explică. nu numai unele elemente transmise de tradiţie din cultul iudaic. pentru motivul că psalmii nu se cântau în sinagogă. la care se cântau şi psalmi. 61 Preot prof. ba chiar ca o metodă de amintirea lui Hristos în liturghie. nu se aduceau nici sacrificii de animale ca la Templu. nu se puteau referi decât la rânduiala serviciului din sinagogă pentru întrunirile lor zilnice de pietate. elementul tradiţional adus din ritul sinagogii cu elementul nou. Am văzut chiar afirmându-se în literatura creştină concepţia despre Biserica lui Hristos ca moştenitoare a misiunii sinagogii167. Influenţa ritualului sinagogii ori al Templului? 2. şi anume că această parte a cultului Bisericii s-a întocmit după rânduiala serviciului sinagogii. adică nu era urmată neapărat de serviciul euharistie. IV RITUALUL EUHARISTIC FATĂ DE RITUALUL PASCAL IUDAIC 1. precum arată Gustav Bickel169. Am văzut deja că la întocmirea slujbei premergătoare liturghiei euharistice. Pe de altă parte. pe care noi am numit-o deja „o formă creştinizată a vechiului serviciu al sinagogii". Controversa între liturgiştii moderni este numai asupra chestiunii dacă liturghia catehumenilor. ci chiar unele norme în ceea ce priveşte ordinea sau rânduiala ei. Ipotezele despre raportul ritualului diferitelor mese semiliturgice iudaice cu ritualul euharistie. Noi rămânem însă la părerea deja exprimată. decât de rezolvat"166. Oficiul liturghiei intra exclusiv în atribuţiile membrilor ierarhiei bisericeşti. la început. nici vreun alt fel de ofrandă materială. Pe de altă parte. Iudeii se strângeau în fiecare zi în sinagogi pentru rugăciuni. Warren168 înclină pentru această din urmă părere. Petre Vintilescu numai de aici i-ar fi împrumutat Biserica pentru liturghia catehumenilor. Biserica creştină a avut în vedere anumite norme şi chiar un cadru anumit observat în cultul mozaic. în rânduiala sa. prin urmare. în adunările religioase din sinagogi. din serviciul sinagogii ori din cel al Templului. adică fără oficierea Euharistiei. în locul sacrificiilor de la Templu. derivă într-adevăr. cât şi pentru vremea Părinţilor apostolici. El a întreprins chiar întocmirea unui tablou comparativ între rânduiala serviciului de Sâmbătă al sinagogii şi liturghia catehumenilor. Prin urmare. în care nu se aducea jertfa euharistică. în tot cazul. Critica lor.semnalat. Indicii asupra acestei situaţii am găsit în pasajele deja cercetate din Faptele Apostolilor şi din Epistolele Sfântului . rodit sub inspiraţia şi orientarea credinţei creştine. aşa încât folosirea unor elemente din cadrul lui. 1. pentru ce liturghia catehumenilor poartă până astăzi în cadrul ei. această parte a cultului primilor creştini avea o existenţă independentă. în cultul Bisericii lui Hristos. 3. uneori însă forţează amănuntele. ne îndoim că Biserica avea nevoie de imitarea tipicului de la Templu. care avea o rânduiala mai bogată decât în zilele ordinare170.

la cea mai simplă expresie. încă din această vreme. trei învăţaţi romano-catolici . atunci când se săvârşea Sfânta Euharistie. însă. documentele ne-au păstrat date care ne îngăduie să ne orientăm asupra structurii acelui serviciu. îşi urcă vechimea până la epoca apostolică. iar Sfântul Evanghelist Ioan. redus. nu dă atenţie amănuntelor biografice. Cu alte cuvinte.Apostol Pavel. cum ne spune istoricul Socrate171 că se petrecea 62 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri lucrul în Biserica din Alexandria. obiceiul aflat mai târziu de a se face adunări de cult în biserică. Gustav Bickel este însă acela care a dus cercetările mai adânc. ne întăreşte şi mai mult în această constatare. avea loc mai întâi serviciul după rânduiala creştinizată a sinagogii. în liturghia euharistică. fără liturghia euharistică. dintre care unii vor să vadă în Sfânta Euharistie o supravieţuire a unei mese rituale. Nu ştim nici în ce constau „laudele". iar pentru că Euharistia a fost instituită la 63 Preot prof. Petre Vintilescu sfârşitul acestei mese176". la plecarea către muntele Măslinilor175. S-a cercetat. De altfel. Bickel s-a silit să demonstreze că planul liturghiei descrise în Constituţiile apostolice este rânduit după cel al ritualului obişnuit la prânzul pascal. s-a presupus că aceasta ar fi fost o masă pascală176. s-ar găsi într-o înrudire strânsă de formă cu ritualul mesei pascale iudaice. 2. în care se disting trei idei: a) mulţumiri pentru alimente. unitară şi pur creştină. cântate de Iisus şi ucenicii Săi după terminarea Cinei. păstrate până astăzi de cărţile talmudice. Pentru a ajunge să stabilească o astfel de legătură. b) pentru dăruirea . Se poate constata o astfel de situaţie chiar pe vremea când Sfântul Apostol Pavel scria prima sa epistolă către Corinteni. Dacă. formulând concluzii de amănunt180. despre ritul culminant şi specific al Legii noi . totuşi. cât şi în rândurile savanţilor romano-catolici. or. în primul rând. ca parte premergătoare. pe baza faptului că Cina cea de taină a avut loc în preajma pastelui iudaic. foarte de timpuriu. aşa ceva nu şi-a avut locul niciodată. Fouard178 şi Probst179 .Sepp177. Nu mai încape îndoială însă că. ritualul primei liturghii creştine. s-a făcut în vremea modernă examenul ritualului mesei pascale. în plus. Am văzut că evan-gheliştii sinoptici se mărginesc numai la enunţuri în legătură cu instituirea Sfintei Euharistii de către Mântuitorul. preocupat mai mult de un scop doctrinar. Bickel ia ca punct de plecare al cercetărilor sale ceremoniile şi binecuvântările ritului pascal. de asemenea. care se înfăţişează cu o rânduiala strânsă. încercându-se a se arunca astfel o lumină asupra ritualului primitiv al Sfintei Euharistii. deci. de altfel.au încercat o explicare a rânduielii euha-ristice. dacă ceremoniile ce însoţeau masa mielului pascal au lăsat sau nu vreo urmă în liturghia euha-ristică. însă. Dând instrucţiuni de observat în legătură cu disciplina harismelor. pe care Mântuitorul l-ar fi observat întocmai în sera Cinei.despre Sfânta Euharistie -. Apostolul menţionează între alte elemente şi întrebuinţarea psalmilor de către creştini172. prin ceremoniile ritualului mielului pascal. despre partea introductivă a serviciului primitiv al Bisericii. care nu s-au sfiit să accepte ceea ce li s-a părut a corespunde adevărului din aceste cercetări. acest serviciu divin neliturgic propriu-zis a fost unit cu serviciul euharistie. ritualul iudaic prevede binecuvântări sau rugăciuni zilnice ale mesei (Birkath hammzon). cu privire la rugăciunile şi actele ce intrau în compoziţia acestora. în esenţa ei. El a pornit de la aceeaşi premisă ca şi Probst. de asemenea. miercurea şi vinerea. mai înainte de a institui Euharistia creştină181. Interesantele sale relatări despre cuvântarea Mântuitorului după Cină173 şi despre promisiunile Sale euharistice174 nu ne învaţă nimic cu privire la ritualul liturgic. Cercetările s-au desfăşurat atât din partea protestanţilor. cunoştinţele noastre sunt foarte sumare cu privire la ceremoniile amănunţite. teologic. şi anume că liturghia cuprinsă în cartea a doua şi a opta din Constituţiile Sfinţilor Apostoli este forma cea mai veche a liturghiei creştine şi că.

Tatăl deschidea masa prin recitarea textului biblic în care se vorbeşte despre creaţia lumii în şase zile şi despre odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea. tatăl se spăla din . iar după terminarea cântării. La pasajul: „să nu fim lipsiţi de hrană în veci". o împărţea celorlalţi membri ai familiei. seara. se aşezau toţi membrii casei la masă. după întoarcerea dela sinagogă a capului familiei şi a fiilor săi. In esenţă. „atunci. a frânge era sinonim cu a binecuvânta". numit paharul lui 65 Preot prof. cel ce faci să se producă pâinea din pământ". Acest scurt ceremonial preceda masa propriu-zisă. pentru Palestina şi se implora mila lui Dumnezeu asupra Ierusalimului. din al doilea pahar. La începutul mesei.se zice . femeilor. după care şeful familiei . De regulă. acesta turna primul pahar de vin roşu şi pronunţa asupra lui următoarea formulă de binecuvântare: „Acesta este semnul libertăţii noastre şi aducereaaminte de ieşirea din Egipt. se aşezau la masă şi consumau într-o anumită ordine mâncările prescrise pentru o astfel de ocazie. sau sfinţire. La aceasta se reducea Qidduş. copiilor. Dumnezeul nostru. care trecea apoi pe rând la soţia şi la fiii săi. toţi răspundeau: „pentru numele Său cel puternic". dacă formula de binecuvântare trebuia spusă înainte de a se rupe pâinea. care marca începutul Sabatului sau al zilei de sâmbătă. exista controversă asupra faptului dacă era mai bine să aibă loc întâi Quidduş. şi după dânsul ceilalţi membri ai familiei. cu diferite feluri de mâncare. umplea apoi cu vin un pahar. numai că devenea mai solemn. şeful familiei gusta cel dintâi din pahar.cantitatea dublă de mană. cum credea rabinul Hillel.provocat de obicei de întrebările fiului celui mai mare . Ceremonia familială pentru începutul Sabatului se numea Qidduş şi se desfăşura astfel: vineri seara. se spălau toţi pe mâini. se puneau două pâini. precum susţinea Şammai. mulţumiri pentru hrană şi pentru băutură. însă fără însemnătatea celor obişnuite pentru pâine şi vin. însemnând .spunea câteva cuvinte de învăţătură în legătură cu ieşirea din Egipt şi cu semnificaţia sărbătoririi Paştelui. pe care era dator fiecare israelit so adune în pustie în ajunul zilei de sâmbătă. cel ce ai făcut rodul viţei". Prânzul pascal se lua cu ocazia Paştelui. Se cânta apoi îndată prima parte din psalmii Hallel sau de laudă (psalmii 112 şi 113). existând pentru fiecare dintre ele un fel de binecuvântare. De asemenea. după care urma binecuvântarea pâinii {Birkath hammoşi) cu formula: „Binecuvântat eşti. Acum.Palestinei poporului iudeu şi c) pentru Ierusalim182. sau deasupra pâinii frânte mai întâi. sub conducerea capului familiei. Un loc ceva mai deosebit ocupa însă în obiceiul iudaic masa de 64 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri vineri seara. împărate al universului. cel ce ai creat rodul viţei". Sigur este că. Bea apoi el cel dintâi. rostind următoarea formulă: „Binecuvântat eşti. Se ruga apoi pentru trimiterea proorocului Ilie şi a Mântuitorului făgăduit. Se spălau îndată pe mâini. adică sfinţirea zilei care începea. în acelaşi mod ca şi din cel de la început. Se aduceau. După ce tatăl gusta din pâine. Dumnezeul nostru. Petre Vintilescu Istoria Liturghiei în primele trei veacuri Ilie. Doamne. Alături era un ulcior de vin. se oprea o bucată din pâinea binecuvântată la început şi un pahar cu vin. la prânzul pascal. La locul tatălui. prin cântarea psalmilor Hcdlel şi prin numărul celor patru pahare rituale. beau toţi cei de la masă. care se consumau la sfârşitul mesei. în fiecare familie iudaică. care trebuia să fie gata la întoarcerea de la sinagogă. Imediat după rostirea formulei. După aceea. unul după altul. de obicei. când tatăl pronunţa o rugăciune solemnă. sclavilor şi străinilor nu le era îngăduit să stea atunci de faţă. acelaşi ceremonial era şi la prânzul pascal. Mâncau la început ierburile amare. Rabinii nu erau unanimi. Atunci mâncau toţi partea păstrată din pâinea şi vinul de la începutul mesei. la care cei de faţă răspundeau „amin". din acelaşi pahar. sau Birkath hammoşi. rugăciunea se pronunţa peste pâinea ruptă. Doamne. Binecuvântat este Dumnezeul nostru! Binecuvântat eşti.

adică ucenicii răspunzând sau recitând ultima parte a versetelor. 4ând laudă"m. 4-9). la punea una peste alta. care sună: „Cel ce dă hrană la tot trupul".nou pe mâini şi. obişnuită înainte de marele Hallel (Ps. 67 Preot prof. El împărţea azima celor de la masă. Mântuitorul s-ar fi oprit. prin culoarea ei. După consumarea acestui aliment. această cântare ar putea fi psalmul 22: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi". La versetul 25. 20 („aşijderea şi paharul după ce au cinat") şi pe cel din Sfântului Apostol Pavel. 10-22).. Marele Hallel sau psalmul 135 cuprinde o proslăvire a lui Dumnezeu..135). amintea lutul din care Evreii lucraseră atâtea edificii în timpul robiei lor. după uzul iudaic. cel ce ai făcut să iasă grâul din sânul pământului". în primul rând. Bickel. întemeindu-se pe textele din Noul Testament şi îndeosebi pe cel de la evanghelistul Luca. marea rugăciune de mulţumire din liturghia cuprinsă în cap. care o 66 l mâncau fie simplă. Iisus a spus apoi o mică rugăciune de binecuvântare. Doamne. binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului" în versetul 25 al psalmului 117 (din a doua serie de Hallel) ar fi o explicaţie pentru întrebuinţarea acestui imn. XII. Se cânta apoi îndată a doua parte din psalmii Hallel (ps. în al doilea rând. s-a pregătit cel de al patrulea pahar. în vechea liturghie creştină. s-au spălat pe mâini. în primul rând. După Bickel.25: („. XXII. care se afla aşezat fript pe masă. rostea o rugăciune de mulţumire pentru sfârşitul mesei. care se constată foarte devreme. 118-135 sau numai 135). Acum venea rândul mielului pascal. Ceremonia s-ar fi desfăşurat astfel. pentru binefacerile arătate poporului iudeu prin scoaterea din robia egipteană şi aşezarea în pământul Canaanului (v. 2-3). adică după sfârşitul mesei. I Cor. care. socoteşte că instituirea Sfintei Euharistii a avut loc după al treilea pahar. adică fără a mai fi obligat să observe ceremonialul de la primele două pahare. cu privire la rodul viţei şi la poporul iudeu. prezenţa imnului JDsana. şi apoi se despărţeau. la care se referă expresia din primii doi sinoptici: . făcând apoi să circule printre meseni paharul cu vin. prin urmare. Se mai lua în urmă al patrulea pahar ritual şi se cânta a treia şi ultima parte a psalmilor Hallel (Ps. o dată cu celelalte feluri. în acest caz. 2324). împreună cu ucenicii. Erau. rupând azimile în două. continuă apoi cu laude pentru minunile creaţiei (v. Petre Vintilescu este socotit mai presus de orice divinitate (v. în acest timp putea bea fiecare în libertate. încă de la început. 11. umplând pentru a treia oară paharul cu vin. şi acesta a fost cântat de toţi laolaltă. după ipoteza lui Bickel: După rugăciunea de mulţumire de la sfârşitul prânzului pascal. rostind formula respectivă: „Binecuvântat eşti. binecuvântând pâinea şi vinul din al patrulea pahar pregătit mai înainte. în acest moment ar fi instituit El Sfânta Euharistie. care. Pâinea şi vinul transformate în trupul şi sângele Său au fost împărţite Apostolilor. a doua parte a psalmilor Hallel (Ps. Bickel şi-a întemeiat ipoteza sa pe mai multe analogii. al patrulea pahar a ajuns paharul euharistie. 114-117). precum şi pentru alte izbăviri din nevoi (v.114-117). patru rânduri de pahare rituale la prânzul pascal: două la începutul şi două la finele mesei. Binecuvântările ce se făceau la prânzul pascal după al patrulea pahar. Mântuitorul le-a înlocuit cu o altă cântare. cele două din urmă aveau un caracter mai solemn. aici ar fi rostit El cuvintele de instituire. cu privire la trupul şi la sângele Său. cartea VIII din Constituţiile .după cină"). mai ales că psalmii 117 şi 135 au după fiecare verset refrenul: „că în veac este mila Lui". împăratul universului. Marele Hallel a fost încheiat cu cuvintele din versetul 25. şi Mântuitorul a cântat. capul familiei îşi spăla din nou mâinile şi. fie luând pe bucăţele un fel de pastă sau cocă densă foarte piperată (Charosseth sau Chirosseth).

Totuşi.lucru de altfel foarte discutabil . celebrând. Trebuie să subliniem însă. n-ar putea fi vorba. pentru binefacerile din Vechiul Testament şi pentru mântuirea adusă de Fiul lui Dumnezeu. totuşi. formează prima parte a rugăciunii euharistice. şi anume: Euharistia a fost instituită ca ceva nou şi aparte de prânzul iudaic al Paştelui.. să ne întrebăm care este adevăratul raport între ritualul meselor iudaice şi ritualul euharistie. deşi împărtăşită de romano-catolici şi de o parte din protestanţi. Deşi nouă ca fapt şi ca semnificaţie. Planul de compoziţie ar fi acelaşi. care. pentru considerentul mai ales că primii creştini. iar nu la esenţa sa. aceste formule nu s-au mai brodat în jurul faptelor pe care le viza rugăciunea ebraică. când se sărbătorea începutul Sabatului. ritualul. Este momentul. Petre Vintilescu în acest ritual. de la alte mese rituale ale iudeilor. liturghia creştină a trebuit să ia exemplu pentru planul ei de la ritualul iudaic.că Mântuitorul. decât pe cel de la prânzul pascal. aparte ca fapt şi ca semnificaţie.". şi pe tiparul lor trebuie să fi fost croite binecuvântările şi mulţumirile celei dintâi liturghii creştine. şi deci nu fără legătură cu ea. care a extras rugăciunile pentru masă. întrucât în această rugăciune. care avea. mai grav. Aceste cercetări ţin totuşi să constate că instituirea liturghiei a avut loc la o cină rituală iudaică. cu toate acestea. după relatările din sinoptici şi după Sfântul Apostol Pavel. care începe şi în forma prescurtată din Liturghierele de astăzi cu cuvintele: „Cu vrednicie şi cu dreptate este a-ţi cânta Ţie. Această ipoteză este apărată şi de Von der Goltz196. şi anume că instituirea Sfintei Euharistii stă în legătură. care avea numai o semnificaţie simbolică. Ceea ce ţin să sublinieze aceste teorii este că modelul celui mai vechi ritual euharistie a fost ritualul iudaic. Cercetările lor de istoria liturghiei pleacă de la un fapt stabilit şi recunoscut. cu o masă iudaică. Acest autor înclină însă spre părerea că Euharistia primilor creştini poate să se fi inspirat în vreun fel oarecare. în tot cazul. Se citează în sprijinul acestei afirmaţii îndeosebi rânduiala euharistică descrisă în Didahia celor doisprezece Apostoli. IX). din cărţile iudaice contemporane nouă. o sublimizare a unui prânz iudaic oarecare? Nu putem tăgădui un fapt. de la început. ci a trebuit să se inspire din marile adevăruri ale credinţei creştine. Formule de binecuvântare şi de mulţumire pentru pâine şi vin se găseau 69 ' Preot prof. iar în cea romano-catolică praefatio). în liturghia creştină. Teoria lui Bickel. decât de un raport cu totul extern. care o caracterizează drept „o îndrăzneaţă exagerare a faptelor"184. ar fi serbat mai întâi Pastele iudaic cu mielul pascal"7. că analogiile şi concluziile autorilor citaţi se referă la cadrul extern şi formal al liturghiei creştine. a fost totuşi combătută de Drews. pentru rânduiala ei. La aceste puncte s-ar reduce concluziile teoriilor în discuţie.. se mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darurile creaţiei.Sfinţilor Apostoli (numită anafora în liturghia ortodoxă. care . care venise pentru desăvârşirea Legii vechi. 3. cu privire la Euharistie. Fără îndoială. loc o dată pe an185. care se repeta săptămânal. dar mai probabil de la masa de vineri seara. 68 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri Bickel se referă şi la un punct trecător de analogie formală între rugăciunea ce se obişnuia la prânzul pascal şi începutul rugăciunii din învăţătura celor doisprezece Apostoli (cap. la sfârşitul ei. fără îndoială. n-ar fi decât o compoziţie analogă psalmului 135 în tema sa euhologică. era mai natural să ia ca model ritualul obişnuit la Qidduş. numai că versetele şi ideile au fost modificate în spirit creştin. adică formulele şi acţiunea liturgică. în sfârşit. putem accepta în vreun chip oarecare că Euharistia ar fi în rânduiala ei externă o simplă creştinizare a formulelor iudaice de rugăciune sau. precum se ştie. în ceea ce priveşte forma. atât de des Sfânta Euharistie. chiar dacă am admite .

" etc. precum zice Sfântul Apostol Pavel: „Pastele noastre. îşi petreceau vremea „în biserică. nici un fel de bucate. din aceeaşi scriere. Ca atare. Dimpotrivă. nici azimă. însemnau ceva cu totul nou. la diferitele solemnităţi. care primeau în case şi ospătau laolaltă cu -pelerinii veniţi la Templu. ca act pus pe aceeaşi treaptă cu predica Apostolilor şi cu rugăciunea: „erau aşteptând întru învăţătura Apostolilor şi întru împărtăşire şi întru frângerea pâinii şi întru rugăciuni". care. Ceea ce făcea Iisus prin instituirea Euharistiei era mai mult decât o pregătire. întrucât la Sfânta Euharistie participau toţi membrii comunităţii sau Bisericii creştine.se reduce la simpla succesiune în timp. care-şi avea fiinţa ei aparte. Mai mult. ci numai impropriu era numită „masa Domnului". ea nu este o masă propriu-zisă. ca şi cea de „paharul Domnului". adică obişnuită. ci de frângerea pâinii. Mustrările administrate însă de Sfântul Apostol Pavel în întâia sa epistolă către Corinteni şi oprirea unor astfel de mese. mai mult. ne obligă să vedem că agapa na făcut parte esenţială din ritul Euharistiei creştine. pe câtă vreme prânzul pascal număra patru. era aducerea victimei ce avea să fie jertfită. sau pâine fără aluat. fiecare mesean îşi avea paharul său. se resimt în parte. ce trebuiau să aibă loc prin familii. Pastele iudaic avea să înceteze o dată cu Pastele cel nou. continuarea unei practici a locuitorilor din Ierusalim. S-a încercat a se vedea în obiceiul primilor creştini. El însuşi fiind Pastele nostru. legată de rugăăune şi de predică. a ritualului iudaic. viaţa în comun a încetat aici după o scurtă experienţă. ci sunt trupul şi . pe care îl instituia Mântuitorul. masa euharistică nu cunoaşte. a rămas. care sunt scrierile Noului Testament. fără a purta în ritul'ei urma unor mese ordinare sau obişnuite. De asemenea. Această numire. Cuvintele Mântuitorului: „Luaţi. Frângerea pâinii avea. S-ar putea vorbi. Hristos. Rugăciunile de mulţumire la agapă. de un ecou al ritualului meselor iudaice în ritualul agapelor. ci era publică. de motivele euhologice din ritualul meselor semiliturgice ale iudeilor. descrierea Euharistiei din toate locurile Noului Testament vorbeşte de pâine. osebit că. nici miel pascal. Nu sunt în Euharistia sinopticilor nici ierburi amare. mâncaţi. ea nu avea un caracter particular. deosebirile fundamentale dintre compoziţia şi caracterul meselor iudaice şi cele ale meselor euharistice constituiau o piedică pentru imitarea sau pentru o copiere formală şi externă integrală. arată că Euharistia nu era o masă comună. totuşi. Euharistia creştină nu cunoaşte decât un singur pahar comun. iar nu de azimă. era inaugurarea sacrificiului ce avea să fie consumat pe cruce188. o semnificaţie aparte. Acelaşi capitol însă. din capitolul IX al Didahiei celor doisprezece Apostoli. Masa euharistică este redusă numai la elementele esenţiale de mâncare şi de băutură. precum am văzut. deci. între cel de al doilea şi al treilea pahar ritual. deosebită de forma comunitară de existenţă a primei Biserici creştine din Ierusalim. afară de pâine şi vin. iar Euharistia. ca ceva cu totul diferit. Astfel. Petre Vintilescu Jrângând prin case pâine" şi „primeau hrană cu bucurie şi cu inimă nevinovată"™. mai ales că cina luată de Mântuitorul cu Apostolii Săi înainte de instituirea Sfintei Euharistii a putut ajunge un model pentru creştinii din prima generaţie 70 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri a Bisericii. aşa că agapa n-a putut servi ca punte de trecere sau de inspiraţie a ritualului liturghiei creştine din cel iudaic. ea s-a despărţit foarte de timpuriu de liturghia euharistică. după cele mai vechi documente relative la celebrarea Sfintei Euharistii. pentru noi s-a jertfit"m.. se refereau la un fapt cu totul deosebit. după Faptele Apostolilor. 71 Preot prof. ne arată la versetul 42 că nici vorbă nu este de mese comune. ca şi agapele. iar nu în adunările de cult. elementele euharistice de pâine şi vin nu sunt alimente de la mesele luate în familiile iudaice. tale quale. era chiar o inaugurare a jertfei Sale. ca mesele din sânul familiei iudaice. singura admisă la masa pascală.

Această rugăciune.Numele Celui veşnic să fie lăudat în vecii vecilor. şi-ar putea găsi un temei solid în ideea unei imitări. într-adevăr. deci nu ne dau siguranţa că ele descriu exact ritualul Paştelui iudaic de pe vremea Mântuitorului. omul trebuie să facă apel la toate mijloacele de care dispune. ştersele apropieri de nuanţă îşi găsesc astfel explicaţia lor în capitalul de experienţă omenească spirituală. prin urmare. pentru că de închegarea formală a liturghiei nu este străină conlucrarea omului. ce s-au semnalat. în această privinţă. începe cu un dialog: . la mesele semi-liturgice. sunt creştine. Că sub oarecare aspecte externe s-ar afla unele puncte vagi de analogie. . adică a acelei dintâi comunităţi creştine şi. capul familiei începea: . învăţătura şi opera lui Iisus însemnau un alt cadru. deşi foarte veche în fondul său. Pe de altă parte.sângele Domnului. ea a primit multe retuşări până în veacul al patrulea. întâi. totuşi un asemenea fapt n-ar stabili o dependenţă a liturghiei vechi de ritualul iudaic. Chiar dacă analogiile izolate şi incidentale. deci. . sunt mai târzii. Cel prea mărit în veci!. un cadru deosebit şi culminant în istoria mântuirii. Asemănări de formă sau de aer general se pot vedea în toate 73 Preot prof. ele sunt puse într-o relaţie mistică cu trupul şi sângele jertfite de Mântuitorul pentru viaţa lumii. prin urmare. alimentele euharistice nu erau proprii decât pentru împărtăşirea celor botezaţi şi reclamau condiţii de vrednicie morală din partea celor care voiau să le primească191.Să binecuvântăm masa. De asemenea. care deosebesc fiinţa liturghiei şi care au făcut improprie şi fără rost o copie a ritualului vreuneia dintre mesele iudaice. atâtea motive de fapt. era mai natural ca din Evanghelia lui Hristos să se inspire rânduiala liturghiei euharistice. în care niciodată nu s-au cântat psalmi ca la prânzul pascal. răspund cei de la masă. Se susţine astfel. dar faptul acesta nu constituie o indicaţie a dependenţei dintre ele. Petre Vintilescu cultele religioase. binecuvântarea şi mulţumirea. precum a observat Dom Fernand Cabrol192.Lăudaţi pe Domnul. Dependenţa ar indica-o fondul. deşi forma ar fi după mulajul iudaic. după cum elementele din liturghia creştină la care se referă el în analogiile sale. ipotezele citate. sau schema generală a rugăciunii de mulţumire din vechea liturghie creştină. o oarecare analogie în ceea ce priveşte succesiunea riturilor şi gesturilor. liturghia din Constituţiile apostolice. totuşi. Euharistia creştină amintea moartea şi jertfa lui Iisus. luată ca termen de comparaţie. prin urmare. şi aceste mijloace nu au o variabilitate infinită. răspunde comunitatea. 72 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri Astfel. care ne-o face cunoscută195. De aceea. dar am văzut că Euharistia creştină se referea la alt fapt şi la altă semnificaţie decât ritul pascal ori cel de vineri seara. De aceea. De pildă. în chip cu totul firesc. Iată. foarte probabil. Sunt de acord. dacă s-ar putea menţine reduse cu totul la generalitate. rugăciunile evreieşti luate de Bickel în considerare sunt culese din documente posterioare cu mai multe secole. nu se poate afirma că imnul serafimic întreit sfânt ar fi avut dintru început o întrebuinţare în liturghia euharistică creştină. pentru că ele ţin de natura şi de puterile omeneşti. că rugăciunea iudaică de dimineaţă (Ş'ma Israel) a exercitat o înrâurire asupra formei rugăciunii euharistice. nu se pot totuşi susţine solid în amănuntele lor. îndeosebi. precum şi inspiraţia din psalmi a unora dintre motivele pentru lauda Domnului. . pe Cel prea mărit! Aşa este deschisă Ş'ma de către recitatorul de rugăciuni. Nu s-ar putea nega.Prea mărit să fie Domnul. când recunosc alături de noi că ideile care au inspirat ritualul liturghiei primitive. Aceste puncte sunt însă departe de a pune ritualul euharistie în dependenţă de ritualul iudaic. ca şi cea de la mesele iudaice. pentru aşi arăta cultul său pentru Dumnezeu. nimic nu e mai natural. ca: luarea paharului. Comparaţiile făcute de Bickel.

precum şi la iudei. despre trimiterea Sfântului Duh şi despre primirea rugăciunilor făcute în numele Lui. în ceea ce priveşte sursa de inspiraţie a formei marii rugăciuni de mulţumire din liturghia creştină a Constituţiilor apostolice. care este o jertfă spirituală.Să lăudăm pe Dumnezeul nostru. . înrudirea 75 Preot prof. departe de a putea stabili vreun fel de dependenţă propriu-zisă a ritului liturghiei primitive de ritul iudaic. Această coincidenţă de formă sau. care avea să transfigureze vechea atitudine a pietăţii religioase. trebuia deci numai să pună esenţa. de altfel. Petre Vintilescu strânsă a ideilor lor fundamentale nu se poate explica decât prin unul şi acelaşi fond de cunoştinţe. Salaville198 şi alţii au descoperit în cuvântarea Mântuitorului după Cină elemente care îşi au ecoul lor în ritul euharistie. adică independenţa ei..Sus să avem inimile! . constituie o datorie către Dumnezeu.Să mulţumim Domnului! Mai mult. Tocmai acest element al mulţumirii. demonstrează foarte bine independenţa ritualului creştin. „Elementul nou în mulţumirea creştină era că creştinii uneau în jertfa lui Iisus Hristos mulţumirea lor subiectivă cu o acţiune obiectivă"195. Cel ce ne hrăneşte. susţine originalitatea anaforei creştine. El nu venise să strice. Mulţumind. deşi cea dintâi este o scriere anterioară celei de a doua. ci şi păgânilor. decât în sursa iudaică a psalmilor. numirile de euXoyiot şi de suxapicma le întâlnim la păgâni (ca în scrierile atribuite lui Hermes Trismegistul). expresia „să lăudăm pe Dumnezeul nostru". reprezintă deci o funcţie naturală a pietăţii religioase. fiind mai vechi. într-adevăr. din dialogul de la mesele iudaice. . însă. să desăvârşească. ca şi recunoştinţa. deci. Proslăvirea lui Dumnezeu şi mulţumirea pentru binefacerile Lui constituie. Fără îndoială. este privită ca fiinţând aproape textual în răspunsul „să mulţumim Domnului" (ei^apicmicconev TCO KUpUl))194. ecoul în acela care precede marea rugăciune euharistică din liturghia creştină: . adică. reia capul familiei. totuşi nu se pot tăgădui „ioanismele" care abundă în rugăciunea euharistică din scrierea învăţătura celor doisprezece apostoli. Rugăciuni sau imne de binecuvântare 74 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri şi de mulţumire erau proprii nu numai iudeilor. Mai mult. prin una şi aceeaşi inspiraţie originar creştină. apoi aceasta se poate căuta mai degrabă în Evanghelie. Cel ce ne hrăneşte şi cu bunătatea Lui ne ţine. Probst197. ci să îndrepteze. Comparaţia butucului de viţă şi a mlădiţelor. . Didahiile Apostolilor. îşi găsesc aplicarea lor în Euharistie199.Avem către Domnul! . cu jertfa personală a Logosului întrupat196. de atitudine. Hemmer200 face o paralelă între ritul euharistie descris de învăţătura celor doisprezece Apostoli şi evanghelia a IV-a şi constată că. Mântuitorul a consfinţit şi a respectat funcţiile naturale ale psihologiei religioase şi deci forma ei generală de manifestare.Lăudat să fie Dumnezeul nostru. care forma tradiţia apostolică. şi să determine precis obiectivul şi mijlocul adevărat al rugăciunii de mulţumire. n-au putut face împrumuturi din evanghelia lui Ioan. Creştinii contopesc rugăciunea lor.Aproprierile de idei şi de cuvinte care s-ar putea viza între ritul euharistie şi cel iudaic pascal sunt pur şi simplu aparente şi întâmplătoare şi. mai bine zis. precum şi făgăduinţele Mântuitorului despre venirea Sa din nou. Mulţumirea. satisfacerea unui impuls irezistibil al sufletului omenesc în general. răspund din nou cei din jurul mesei. comun iudeilor şi păgânilor. Acest dialog şi-ar afla. pe care. poporul iudeu o manifesta cu prilejul ospăţului familial şi al celui pascal.

pentru ca. Amin înseamnă în limba ebraică: aşa să fie. După încetarea rugăciunilor. Referinţele Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful şi consideraţiile generale impuse de ele. 3. Petre Vintilescu pe care noîîn numim fraţi (adică „credincioşii" sau botezaţii). vinul şi apa sfinţite (euharistizate = eoxccpicm0ei<. 1. adică pe la jumătatea veacului al doilea. ETU TtoXu 7toisuai). LXVI. pentru a dezarma pe detractorii păgâni. aceia pe care noi îi numim diaconi dau fiecăruia din cei de faţă să se împărtăşească din pâinea. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful adresează pe la anul 150 d. în capitolele 65-67 ale primei sale apologii. spre a apăra pe creştini de calomniile ce se debitau pe socoteala lor în legătură cu adunările lor de pietate. 2. După ce întâiul stătător (episcopul) a isprăvit de mulţumit.LITURGHIA L\ VEACUL AL DOILEA 1. ca şi către întregul popor roman. primindu-le. Când a terminat rugăciunile şi mulţumirea. După un veac şi mai bine de viaţă creştină. apoi face timp îndelungat mulţumire (eoxapicTiav. dă laudă şi mărire Tatălui tuturor prin numele Fiului şi al Sfântului Duh. făcând apoi împreună rugăciuni fierbinţi pentru noi. 4. Căci noi nu luăm acestea ca pe o pâine . Spre a putea exploata cu deplin folos pentru istoria liturghiei însemnatele puncte din aceste capitole. „După ce am spălat (botezat) pe cel care sa convertit şi s-a unit cu noi. Hr. LXV. ca să ne învrednicim de mântuirea veşnică. Alte mărturii despre liturghia veacului al doilea.. 2. 3. să ne arătăm şi prin fapte virtuoşi şi împlinitori ai celor poruncite. aptoq) şi duc şi celor absenţi. 2. 1. Se aduce apoi proestosului (întâiului stătător dintre fraţi: episcopului = xa> TtpoeoTomcov a8eAx|>ov) pâine şi un pahar cu vin amestecat cu apă. care interesează cultul creştin şi dogmatica ritului euharistie.. vom lăsa să se audă stilul apologetului creştin. ne îmbrăţişăm unii pe alţii cu sărutare. o apologie către împăraţii Antonin şi Marc Aureliu. tot poporul de faţă exclamă zicând: amin. 1. ajunşi la cunoştinţa adevărului. evenimentele prin care trecea Biserica fac să se producă un document de mare importanţă astăzi ca izvor pentru istoria liturghiei. Şi această hrană se cheamă la noi Euharistie şi nu-i este îngăduit a se împărtăşi cu dânsa decât aceluia care crede că ceea ce învăţăm este adevărat şi a primit botezul pentru iertarea păcatelor şi naşterea din nou şi vieţuieşte precum a învăţat Hristos. 5. şi tot poporul a răspuns. Acesta. Structura celor două părţi ale cultului Bisericii în vremea Sfântului Iustin şi chestiunea epiclesei. îl conducem la locul în care sunt adunaţi acei 77 Preot prof. pentru cel luminat (botezat) şi pentru toţi ceilalţi de pretutindeni. Tocmai natura acestor învinuiri au determinat pe Sfântul Iustin să se ocupe de cultul creştin şi să facă un expozeu al liturghiei şi o scurtă explicare a ei. pentru că am fost învredniciţi de acestea din partea Lui.

precum deja am spus. şi s-a născut pentru aceasta. iar poporul răspunde: amin. celor din legături. Sfântul Iustin se referă chiar la tradiţia apostolică. atât pentru că este ziua întâi. LXVII. ei adoră pe Creatorul a toate. După acestea (după botez şi după prima participare la liturghie şi împărtăşirea cu sfintele Taine). desigur. cu toate rugăciunile şi actele ei.obişnuită şi nici ca pe o băutură obişnuită. departe de a fi atei. al celor în lipsă din cauză de boală sau dintr-o altă pricină. dă mai mult o explicaţie dogmatică a ritului Sfintei Euharistii.. Cu toate acestea. care sa făcut pentru noi învăţător. acesta 78 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri este trupul Meu. şi ce s-a strâns se predă proestosului (episcopului) şi el vine în ajutorul celor orfani. 2." Şi luând aşijderea paharul şi mulţumind a zis: „Acesta este sângele Meu". După aceea. descrierea liturghiei. care era preocupat numai de descrierea generală a cultului creştin. într-un cuvânt el poartă grijă de toţi care sunt întru nevoi. vin şi apă. se aduce pâine. şi în ziua următoare acesteia. pe care vi le-am expus. spre a spulbera legendele păgâne create tendenţios în jurul liturghiei creştine. călătorilor. să dea aici amănuntele de care se ocupă ceva mai apoi. de două ori. din cele sfinţite (asupra cărora s-a făcut rugăciunea euharistică). dimpotrivă. atunci când citează Evangheliile (memoriile Apostolilor . Iisus Hristos. căci deja în capitolul XIII face aluzie la ea. 4. după ce încetăm noi rugăciunea. proesto-sul (întâiulstătător = episcopul) înalţă rugăciuni şi mulţumiri (Euxaq Kai suxapioxiaq ava7[E|i7tEi) atât cât poate. iar în capitolul LXVI. De fapt. Căci Apostolii. Apoi. ci în felul în care Iisus Hristos. că noi cinstim pe Iisus Hristos. Aşa ceva nu intra în scopul apologetic al autorului. în toate cele ce producem (eni naai TE oiq 7tpoa<|>Epo|i£0a) noi binecuvântăm pe Ziditorul a toate. toţi. al văduvelor. când Dumnezeu.aliment cu care sângele şi carnea noastră se nutresc prin transformare. în capitolele amintite. Ne adunăm în ziua Soarelui.cum le zice el). 1. El relevă un fapt de mare însemnătate. în ziua numită a Soarelui. în memoriile lor." ~ Propriu-zis. Apoi. dau de bună voie. a înviat din morţi. printr-un cuvânt de rugăciune şi de mulţumire peste cele produse (A. 6. Cei ce au belşug şi vor să dea. care se numesc Evanghelii. noi facem din nou pomenirea acestor lucruri (Cina euharistică) între noi. în chipul în care se află în Liturghiere. celor străini. tot aşa alimentul sfinţit (euharistiat) prin rugăciunea cuvântului. şi acestea le-au dat numai lor. cu unele formule. fiecare ce vrea. atât cât îngăduie timpul. Planul apologiei nu-i îngăduia. a avut trup şi sânge pentru mântuirea noastră. care vine de la El (5i' suxr|(p Xoyou too nap' amou) . 3. ne ridicăm cu toţii şi facem împreună rugăciuni.oyco euxTiq KCU eoxaptatiaq zfy'oic. 79 Preot prof. cât şi pentru faptul că. 7. şi anume că liturghia avea în veacul al doilea aceleaşi trăsături ca şi liturghia apostolică.. nu avem în prima apologie a Sfântului Iustin Martirul liturghia in extenso. în ajunul zilei lui Saturn. 7tpoc(j)EponE0a)". Sfântul Iustin o face în capitolele LXV şi LXVII. şi ne ajutăm reciproc totdeauna. întâiulstătător (episcopul) dă într-o cuvântare sfat şi îndemn la imitarea acestor frumoase învăţături. 4. fiind răstignit sub Ponţiu Pilat. 5. de asemenea. iar ceva mai departe adaogă: „Vă vom arăta. se citesc memoriile Apostolilor sau scrierile profeţilor. pe care voi (păgânii) le ştiţi sau puteţi să le ştiţi. a creat lumea. în aceeaşi zi. în care Apostolii descriu . astfel ne-au transmis că li sa poruncit: iar Iisus. care este ziua Soarelui. citeţul oprindu-se. care cuprinde cea mai amănunţită expunere a liturghiei din cele dintâi trei secole. se adună într-unui şi acelaşi loc. întrupat prin cuvântul lui Dumnezeu.". le-a zis: „faceţi aceasta întru pomenirea Mea. 3. Ceea ce imitând demonii cei răi. au rânduit să se facă şi în misterele lui Mithra: se prezintă pâine şi un pahar cu apă în riturile de iniţiere. în prima sa apologie. luând pâine şi mulţumind. El a fost răstignit.. Mântuitorul nostru. Cei ce au stare vin în ajutorul celor ce sunt lipsiţi.. el se ocupă de trei ori de liturghie. Se face împărtăşirea fiecăruia. prin Fiul Său Iisus Hristos şi prin Duhul Sfânt. iar celor ce nu sunt de faţă li se trimite prin diaconi. am fost învăţaţi că este trup şi sânge ale lui Iisus celui întrupat. vrând să demonstreze păgânilor că creştinii. Precum se vede însă. scoţând materia din întuneric. nu este întru nimic redusă importanţa acestui document. Petre Vintilescu El sa arătat Apostolilor şi ucenicilor şi i-a învăţat aceste lucruri. din oraşe şi din sate. Mântuitorul nostru. „lăudându-L din toată puterea.

se creştinase . pentru săvârşirea liturghiei euharistice. 3). căci elementele euharistiei nu erau socotite simple alimente comune. ci generală sau 80 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri ecumenică. 2. care. şi această repetare o face cu bună ştiinţă. în 81 Preot prof. având puterea de a liturghisi. el rosteşte rugăciunile. Lucrul se verifică. Petre Vintilescu comparaţie cu cea descrisă în primele capitole ale Bibliei201. când Policarp. iar poporul numai răspunde. subliniază: „precum deja am spus". era singura vrednică de a oficia serviciul euharistie. ceea ce nu s-ar fi putut face fără existenţa unei rânduieli comune a liturghiei. şi în scrierea sa Dialogul cu iudeul Trifon. el concentrează ofrandele şi poartă grijă de cei ce au trebuinţă de ele. 3. Serviciul divin al Bisericii reprezintă nu numai opera Mântuitorului din lumea aceasta. ne este înfăţişată o liturghie baptismală. care nu era locală. căci în cap.se zice . la care luau parte numai cei botezaţi. El arată şi motivele pentru care această zi fusese destinată pentru cultul creştin. amintim încă o dată că Sfântul Iustin ne dă descrierea liturghiei mai pe larg de două ori. iar caracterul social al liturghiei este subliniat prin participarea poporului la rugăciune. 7). LXVI. cunoscută în toată Biserica.sfinţeşte darurile202. 5. 16) sau înviat. când zice că jertfele şi euharistiile (mulţumirile) făcute de (persoane) vrednice sunt singurele sacrificii perfecte şi plăcute lui Dumnezeu"203. LXVII. ci ele ajungeau prin sfinţire trupul şi sângele Domnului. LXVII. Pe de altă parte. pe care apologetul. reiese că în acest timp exista o rânduială a liturghiei. căci numai întâiulstătător (o nposaxcoi. nu numai „după trup" (II Cor.instituirea Sfintei Euharistii. Totuşi. o numeşte în conformitate cu vocabularul păgân. Astfel. ci ea îl priveşte şi îl reprezintă şi „înălţat întru slavă" (I Tim. întâiulstătător comentează locurile din cărţile sfinte şi administrează sfaturi prin predică. adică serviciul . ziua Soarelui. Trecând la consideraţiile propriu-zis liturgice. ca păgân. Pe de altă parte. era rezervată o anumită zi a săptămânii: Duminica. Este vrednic de remarcat totuşi că Sfânta Euharistie este prezentată de Sfântul Iustin ca o comemorare nu numai a patimilor. în toată splendoarea. Mai mult. care se deosebeşte de popor (kaoq) şi de citeţ. de altfel. prin săvârşirea liturghiei euharistice în cursul acestei zile. Duminica. ca s-o numim astfel. deci a jertfei Domnului. El cunoştea deci şi descria nu liturghia unei singure Biserici creştine din acea vreme. oficierea ei este un atribut distinct al ierarhiei. liturghia euharistică celebra. după concepţia creştină din veacul al doilea. episcopul Smirnei. de asemenea. printr-o întâmplare petrecută la câţiva ani numai după aceea (începutul anului 155). după cum sâmbăta o menţionează ca zi a lui Saturn. misterul operei mântuirii săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos. 5. trebuie să observăm că. cam pe la anul 100. a coliturghisit la Roma cu Anicet. Sfântul Iustin se referă la Mântuitorul însuşi (cap. Tot în ordinea acestor consideraţii generale în legătură cu datele din apologia Sfântului Iustin. La rolul de liturghisitor al ierarhiei se referă Sfântul Iustin. Autorul apologiei se născuse în Iudeea. 3). ci şi a învierii Lui (cap. liturghia creştină nu era o masă sau un banchet.adică episcopul . LXV. episcopul acestui oraş. Prin urmare. Ea era un oficiu public. în cap. pentru înţelegerea destinatarilor scrierii sale. şi porunca Mântuitorului de a se săvârşi întru pomenirea Lui (cap. repetându-se. Apologia Sfântului Iustin Martirul este deci o mărturie despre o uniformitate liturgică în veacul al doilea.în Efes şi parcursese drumul până la Roma predicând credinţa creştină. Numai ora sau vremea din zi în care se oficia liturghia atunci nu este menţionată. fiind pusă într-o strânsă legătură învierea cu misterul instituit la Cina cea de taină (cap.) . Persoanele vrednice vizate de Sfântul Iustin sunt echivalente cu ierarhia.16). LXVII. ajunge simbolul unei noi creaţii. LXVI. 7).

divizându-se cu vremea în unităţile care alcătuiesc astăzi cele şapte laude (vecernie. am văzut că. după cum rugăciunile euharistice de mulţumire şi de binecuvântare corespund liturghiei credincioşilor. ceea ce însemnă că mai înainte se putea sta şi jos. adică cei botezaţi. se vede că ea se reducea în cult la un comentar. prima parte a serviciului. Ea nu mai era vorbirea inspirată a harismaticilor din Biserica Corintului. fie recitând în şoaptă după liturghisitor. 5).divin pentru botezarea catehu-menilor. fără îndoială din ambele Testamente. desăvârşirea acestei instituţii bisericeşti este opera veacului al patrulea. se deosebeau două părţi în serviciul divin. citirile din Scriptură şi predica au servit ca material din care s-a alcătuit în urmă liturghia catehumenilor204. numai prima parte a 82 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri serviciului sau ceea ce am putea numi liturghia catehumenilor le deosebeşte. Obiectul acestor rugăciuni comune rezultă clar. tot aşa rugăciunile. totuşi. înfăţişată în capitolul LXVII. locul liturghiei catehumenilor îl ocupă ceremoniile botezului. întrucât lămureşte mai departe că scopul acestor rugăciuni este ca ei să-şi schimbe părerea şi să creadă. căci este clar că. în liturghia descrisă de Sfântul Iustin se oglindesc. 83 B «8fe Preot prof. deşi se întemeiau pe alte considerente. Din felul în care este descrisă predica de Sfântul Iustin. Ea trebuie. b) Predica sau omilia protosului liturghisitor. chiar în veacul apostolic. Astfel. LXVII să ne înfăţişeze rânduiala comună a liturghiei duminicale. psalmodia va fi alternat. miezonoptică. în rânduiala serviciului divin descris de Sfântul Iustin în cap. Două pasaje din Dialogul Sfântului Iustin par a ne lăsa să vedem până şi răspunsul „Doamne. spre a se mântui. După ce s-a ocupat de taina botezului în capitolele LXI-LXIV ale apologiei sale. Petre Vintilescu De cântarea religioasă.botezaţi ori numai candidaţi la botez . 1-15 a Sfântului Apostol Pavel. fie participând prin răspunsuri. germenii disciplinei catehumenatului. în liturghia obişnuită însă. apologia Sfântului Iustin nu face nici o menţiune. II. Structura acestor servicii concordă în liniile lor generale. se asculta şi se îndeplinea stând toţi în picioare (LXVII. iar cu alt prilej asigură pe păgâni: „ne rugăm pentru voi şi pentru toţi ceilalţi oameni. judecând după expresiile din cap. A doua parte a serviciului.nu se poate contesta chiar în veacul al doilea. adică o parte comună sau pentru toţi . care venea înainte de . care ne urăsc"206 . negreşit. care avea loc. utrenia cu ceasul I. Negreşit. de obicei în noaptea Pastelor. deoarece psalmii sunt un element al ei şi. LXV. pentru cel botezat şi pentru toţi ceilalţi de pretutindeni"205. căci Sfântul Iustin zice: „noi facem rugăciuni fierbinţi pentru noi. subînţeleasă în legătură cu întrebuinţarea Sfintei Scripturi în cultul creştin. pentru ca în cap. între credincioşi. miluieşte" al adunării la cererile formulate în rugăciunea comună. în rânduiala liturgică dată de Sfântul Iustin. cu lecturile din Biblie. Aceasta reprezintă ectenia mare. în primele veacuri. dar despărţirea serviciului divin în două. cel puţin. corespunzătoare liturghiei catehumenilor.făcând poate aici aluzie la iudei şi la eretici. ceasul III. LXV al primei apologii şi din unele pasaje ale Dialogului cu iudeul Trifon. el descrie în cel următor primirea noilor botezaţi la cea dintâi liturghie. adică liturghia euharistică. pavecerniţă. a) Introducerea o forma o rugăciune generală. şi prima lor împărtăşire. expresii care se găsesc în cadrul recomandaţiilor din prima epistolă către Timotei. ci era numai o cuvântare explicativă şi de aplicaţie a pericopelor din Scriptura Vechiului şi Noului Testament. De altfel. ca atare. la care luau parte toţi credincioşii. ceasul VI şi ceasul IX) şi care pot fi privite ca o prelucrare a materialului întrebuinţat în serviciul divin din vechile adunări zilnice. care s-a tot accentuat din a doua parte a veacului al doilea. se disting cele două părţi ale cultului creştin: liturghia catehumenilor şi liturghia credincioşilor. este alcătuită din următoarele elemente de cult: a) Citiri din Sfânta Scriptură. de pe vremea Sfântului Apostol Pavel.

am putea deduce că. 5) sau. . Liturgul înalţă. de altfel. „atât cât poate" (LXVII. Părintele cel milostiv şi îndurător"207. Ţinând seama că ea este amintită numai 84 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri în liturghia baptismală. Sfântul Iustin Martirul vorbeşte de „alimentul euharistizat (devenit Euharistie sau sfinţit) prin rugăciunea cuvântului. în legătură cu ele. ar fi fost mai interesant din punct de vedere liturgic să cunoaştem formulele înglobate. pentru ca să mulţumim în acelaşi timp lui Dumnezeu. făcute de persoane vrednice (preoţi sau episcopi). care constau din pâine şi vin amestecat cu apă. b) Urmează apoi sărutarea frăţească (LXV. pe care a suferit-o Fiul lui Dumnezeu pentru ei" (CXVII. cum se exprimă în cap. prin Acela care de bună voie a suferit". 2). şi pentru că.LXI. sărutarea păcii va fi fost în uz numai în liturghia oficiată cu ocazia botezului catehumenilor. 5. 1. la început. este cea dintâi mărturie documentară despre întrebuinţarea apei în pregătirea Sfintei Euharistii. Această valoare. Există însă o rugăciune pentru sfinţirea pâinii şi vinului. Textul primei apologii nu ne-o dă.în rugăciunea euharistică şi pe cele care se întrebuinţau în momentul transformării. numai acestea au fost prescrise a se face de creştini chiar în timpul în care se face amintirea Patimii. într-adevăr. CVIII. ceea ce este nu de mică importanţă pentru veacul în care ne aflăm. iar în cap. După aceasta se aduc liturghisitorului elementele euha-ristice. şi pentru lămurirea acestei idei Sfântul Iustin dă o explicaţie analogă cu întruparea Mântuitorului (LXVI. Astfel. el zice: „Pe lângă aceasta. şi anume proslăvirea lui Dumnezeu şi mulţumiri recunoscătoare pentru binefacerile creaţiei şi pentru harurile mântuirii prin Iisus Hristos. Astfel. chiar dacă vă veţi converti acum. în cap. c) Cu aducerea elementelor se deschidea ritul euharistie propriu-zis. lipsind din a doua descriere a liturghiei. Euharistia se face întru pomenirea patimilor Domnului. 2). 3. lucru de care Sfântul Iustin vorbeşte în Dialogul cu 85 Preot prof. când zice că: „rugăciunile şi euharistiile.. 2). ele o capătă prin transformarea în trupul şi sângele Domnului. Tema aceasta este mai explicit descrisă în Dialogul cu iudeul Trifon. ne rugăm pentru voi. desemnând atât marea rugăciune euharistică sau de mulţumire pronunţată de preot sau episcop (LXV. Este pentru prima oară când se face menţiune precisă de sărutarea păcii între actele litugice. cât şi elementele euharistizate sau ajunse Euharistie prin sfinţire (LXV. d) Pe lângă aceste comentarii cu caracter dogmatic asupra Euharistiei. pentru că a creat lumea cu tot ce se află într-însa pentru trebuinţele omului. Cuvintele nu ne sunt date. Petre Vintilescu iudeul Trifon. rostit la încheierea rugăciunii. pe care am mai văzut-o. 2). 3: „face timp îndelungat mulţumire. 2-3).XCVI. 3: „Ne rugăm pentru ca. Este uşor de recunoscut în descrierea făcută în apologia Sfântului Iustin aceeaşi temă tradiţională a rugăciunii euharistice. cealaltă scriere a Sfântului Iustin. Cuvântul euharistie este întrebuinţat ca un fel de termen tehnic. în ciuda practicii liturgice de mai târziu din Biserica romano-catolică. pentru că am fost învredniciţi de acestea din partea Lui". sfărâmând de tot legile şi puterile răufăcătoare. dar o menţionează categoric. Euharistia este deci o jertfă.. sunt singurele sacrificii perfecte şi plăcute lui Dumnezeu. intraţi în Biserică prin botez. în cap. LXVII. dar Sfântul Iustin Martirul face să se înţeleagă efectul lor. adică ceea ce s-a numit mai târziu „epiclesă" sau rugăciunea pentru invocarea Sfântului Duh. prin întrebuinţarea cuvântului npoc<|>opa pentru elementele materiale ale proaducerii (I Apolog. idee subliniată. când menţionează că pâinea şi vinul cu care se împărtăşeau creştinii nu erau alimente obişnuite sau vulgare (LXXVI. să aflaţi toate milele {navxaq zbsovq TUXEIV) la Dumnezeul universului. LXV. el zice: „Iisus Hristos nea prescris să facem Euharistia. 2). LXVII. care vine de la El" (LXVI. pentru ca să fiţi miluiţi (iva s^8T]9r|xE) prin Hristos".rugăciunea euharistică. două feluri de rugăciuni: EU^OU şi euxapicmai. iar poporul se asociază printr-un „amin" colectiv. 3).. nea liberat de păcatul în care neam născut. fiind un semn de frăţietate între vechii credincioşi şi cei noi. 5).

2).=prin cuvântul rugăciunii sau printr-un cuvânt de rugăciune. cum citim în traducerea latină a unei epistole adresată în anul 256 de Firmilian. şi se pare că alte locuri din scrierile Sfântului Iustin înlesnesc precizarea. precum deja am văzut. „Cuvântul rugăciunii. 100). din pasajul Si'suxtiţ koyou trebuie interpretată ca un cuvânt plin de autoritate sau o poruncă. Sfântului Ciprian. săvârşeşte sfinţirea Darurilor. în opinia din veacul Sfântului Iustin.. A. Expresiile din Liturghierul de azi: „Aducândune aminte. la care se referă Sfântul Iustin Martirul. o lumină pot proiecta câteva consideraţii impuse de însăşi expresia întrebuinţată de Sfântul Iustin pentru exprimarea aceleiaşi idei în cap. iar pe cel din expresia noastră ca pe un „cuvânt" sau formulă obişnuită. Deci sensul mai probabil al textului 5I'EUXT| <. care vine de la El". a născut pe Fiul lui Dumnezeu. şi între Fecioara Măria. rugăciunea cuvântului. între Eva..Nu este mai puţin adevărat însă că interpretarea textului original. Din punct de vedere gramatical şi chiar din punct de vedere al dogmaticii ortodoxe şi al formulei întrebuinţate în epiclesă Liturghierului de azi al Bisericii Ortodoxe. răspunzând îngerului: „Fie mie după cuvântul tău". despre rugăciunea euharistică. 1. care. . Prin analogie cu acest sens.pentru desemnarea rugăciunii euharistice. de cruce. se face transformarea elementelor euharistice. alcătuiesc o dovadă despre forma de cuvântare sau de naraţiune a vechii rugăciuni liturgice. se înţelege uşor temeiul menţiunii . de suirea la ceruri. al primei sale apologii. rugăciunea euharistică era socotită venind direct de la Mântuitorul. lăsată nouă de Hristos. care sunt o moştenire veche confirmată de Constituţiile Sfinţilor Apostoli (cartea VUI-a. 12) şi care sunt numai formule concludente ale lungii expuneri solemne prin care se celebrau tainele mântuirii. prin care a avut loc întruparea Mântuitorului şi prin care.oyoţ s\)%r\c. de învierea de a treia zi. care poate avea efecte supranaturale. Alţi autori interpretează însă pe tayoq din primul pasaj ca pe Cuvântul personal al lui Dumnezeu. menţionate de el aparte208.". atribuită Sfântului Atanasie cel Mare.jcare vine de la El". Astfel. EUXI? = ° cuvântare în formă de rugăciune. Expresia \oyoq SOXÎI<. ascultând de cuvântul şarpelui. Şi cum. din ambele pasaje să poată însemna Cuvântul divin personal. 87 Preot prof.oyou trebuie să fie altul. Aşa se face că întâlnim în unele documente ale literaturii creştine latine numirea de „sacramentul obişnuitei proclamaţiuni (proslăviri sau laude publice)" -sacramentum solitae praedicationis . care este cuvântul ce vine de la Dumnezeu. drept Cuvântul sau Logosul personal al lui Dumnezeu. ar fi trebuit să se fi întrebuinţat expresia însoţită de articol. tot astfel cuvântul rugăciunii. episcopul Cezareei Capadociei. aşa precum prin acest cuvânt puternic al lui Dumnezeu s-a făcut întruparea lui Iisus. cap. a făcut să se nască neascultarea şi moartea. în scrierea De Trinitate et de Spiritu sancto. unii interpreţi iau expresia X. Xpunoq = Iisus Hristos întrupat prin cuvântul lui Dumnezeu" 86 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri din acelaşi aliniat. trebuie să însemne că pâinea şi vinul se transformă în Euharistie prin rugăciunea Mântuitorului. expresia \oyoc. episcopul Cartaginei209. se afla inserată şi epiclesa. nu putea avea decât înfăţişarea unei naraţiuni sau cuvântări solemne. care. tot aşa. pare a ne duce la sensul mai adevărat. care se referă la această chestiune. aşa cum se găseau şi cuvintele de instituire de la Cină.. marea rugăciune euharistică. sensul este posibil. Prin urmare. el vorbeşte în acel capitol de proslăvirea lui Dumnezeu A. XIII. în ceea ce priveşte însă înfăţişarea marii rugăciuni euharistice. Pentru ca k>yo<. în care se făcea amintire atât de acţiunea providenţei pentru lume cât şi de ceea ce Mântuitorul a făcut şi a suferit pentru noi. prin care se invoca Sfântul Duh pentru sfinţirea Euharistiei. o cuvântare sau vorbire cu caracter de rugăciune ori o rugăciune în formă de cuvântare şi istorisire. care însă lipseşte.. în Biserica primitivă. 'Ir|oou<. de toate cele ce s-au făcut pentru noi. ridică unele greutăţi şi n-a unit pe toţi exegeţii în jurul unei interpretări unice. Referindu-se la expresia de mai înainte: „8va toyou Gsou aapKO7ioui86i<. Făcând o menţiune sumară. am putea-o deci traduce mai liber. de groapă. care vine de la El" se referă deci la acea parte din marea rugăciune euharistică. Termenul Xoyoţ (cuvânt) cuprinde în sine ideea de cuvântare şi de expunere sau istorisire. Petre Vintilescu Rămâne deci stabilit mai presus de orice îndoială că în marea rugăciune euharistică. comparaţia făcută în Dialogul cu iudeul Trifon (cap. De 88 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri asemenea. Iată expresia în cauză: „(Tot aşa luăm) zr\v 8i' i\i%r\q Xoyou TOU 7iocp' auxau soxapuTTr|0eioav Tpo<|>T|v" (LXVI. Era deci un Xoyo<.oya<.

tot astfel şi 90 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri corpurile noastre nu mai sunt stricăcioase când primesc Euharistia. el se referă atât la învăţătura. în cadrul acestei lungi expuneri liturgice despre tainele creaţiei şi ale mântuirii în genere. Lăsând la o parte pasajele din Atenagora211 şi din Teofil al Antiohiei212. urma împărtăşirea celor de faţă.cuvânt de rugăciune. în tabloul general al sfintei liturghii înfăţişate în prima apologie a Sfântului Iustin Martirul şi completat în unele puncte cu lămuriri din scrierea sa Dialogul 89 Preot prof. Pentru aceasta. ca şi în învăţătura celor doisprezece Apostoli. Sfântul Iustin nu face amintire. invocarea lui Dumnezeu peste daruri este echivalentă cu expresia Sfântului Iustin: euxapiOTSiv xov aptov. ci Euharistie. De frângerea pâinii. având speranţa învierii"216. Astfel. ca o realizare a proorociei lui Maleahi (1.10-11)215. în grija căruia cădea organizarea şi aplicarea asistenţei bisericeşti. dar. dovedind. Petre Vintilescu CM iudeul Trifon. îşi avea loc şi acel EUXÎ|C.202) în scrierea sa Adversus Haereses. Irineu n-are ca preocupare principală liturghia. f) Agapa conexată liturghiei din Corint în veacul I. când Sfântul Irineu zice că pâinea şi vinul amestecat cu apă în potir primesc „cuvântul lui Dumnezeu şi se fac Euharistie. care este (produsă) din pământ. e) După sfinţirea elementelor proaducerii. aşa că datele sale privitoare la liturghie aveau o valoare ecumenică. el se găseşte verificat şi susţinut de menţiuni incidentale privitoare la liturghie. şi numai într-un caz o menţiune incidentală în legătură cu rugăciunea credincioşilor pentru împărat213. care venea de la Mântuitorul. Această masă a dragostei suferise o modificare şi se reducea acum la o împărtăşire a celor lipsiţi sau în nevoi. Cum se vede. care trebuie să trăiască aşa cum a învăţat Hristos. cât şi la practicile Bisericii întregi. cum zice Sfântul Iustin. Deosebit de important din punct de vedere liturgic este locul în care Irineu confirmă pe Sfântul Iustin cu privire la existenţa epiclesei în veacul II sau a unei formule de invocare a Sfântului Duh pentru sfinţirea elementelor materiale ale Euharistiei. în apologia sa împotriva ereticilor gnostici din acea vreme. pentru soliditatea argumentelor sale. precum rezultă atât din condiţia credinţei creştine. dar acest fapt se subînţelege din însuşi faptul distribuirii Sfintei Euharistii celor prezenţi şi trimiterea ei prin diaconi celor ce nu putuseră participa la liturghie. Un document atât de complet nu nea procurat nici unul dintre cele dintâi trei veacuri creştine. nu mai este din această clipă pâine obişnuită. care privesc părţi cu totul secundare ale liturghiei. când zice: „căci precum pâinea. 3. A-oyoţ o raxp' ■ aiHou . din alţi scriitori ai veacului al doilea. existenţa unei rânduieli liturgice cunoscută în întreaga Biserică. 2). se reflectă în aceeaşi ordine momentele mari şi principale ale liturghiei ortodoxe de astăzi. Precum vedem. din bunurile date de bună voie de cei avuţi şi concentrate sub administraţia episcopului. constând din două lucruri: pământeşti şi cereşti. Ideea devine şi mai clară. Totuşi. cât şi din menţiunea că „noi nu luăm acest aliment ca pe o pâine obişnuită şi ca pe o băutură obişnuită" (LXVI. 16 ) = Toate Bisericile lui Hristos de la răsărit până la apus mărturisesc de acord că Tatăl este lăudat de serafimi în relatarea/expunerea liturghiei210. sângele . de asemenea pronunţate de Mântuitorul. vedem că nu mai face parte din liturghia descrisă de Sfântul Iustin la mijlocul veacului al doilea. el aminteşte despre pronunţarea cuvintelor de instituire a Cinei şi despre proaducerile din pâine şi vin214 şi priveşte Sfânta Euharistie ca jertfa ce se oferă în toată lumea de la Apostoli încoace. impusă candidatului la împărtăşire (LXVI."din moment ce primeşte invocarea lui Dumnezeu. 1). ca şi Sfântul Iustin. ca: atitudini morale şi fizice. adică epiclesa.rugăciunea euharistică este numită „ministeriorum relatio" (expunerea sau relatarea liturghiei): „Eccelsiae Christi omnes ab oriente ad occidentem convenienter patrem a Seraphim laudari profitentur in ministeriorum relatione" (No. se cerea vrednicie morală. ne vom opri asupra referinţelor date de Sfântul Irineu (f c. împreună cu cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii. ceea ce măreşte valoarea acestei surse pentru istoricul liturghiei. El se situează în primul rând pe terenul doctrinar sau teoretic.

pe de altă parte. să se refere la un moment sau altul din liturghie. şi aceeaşi atitudine se observă şi în veacul III în legătură cu ritul liturgic al Euharistiei. De asemenea. la care am văzut referindu-se Biserica primelor două veacuri. explicaţia lipsei unor izvoare mai ample pentru istoria liturghiei din această vreme. Rânduiala liturghiei constituia o normă. că o astfel de producere (xr|v 7ipoo<(>opav) nu este în conformitate cu „regula (rânduiala) Bisericii"221. „Nu se cuvine . când opere anterioare. au fost conduşi. în scrisoarea către Caecilius. eKK^aiaţ". Astfel.şi trupul Domnului"217. pentru că admitea femei la oficierea Sfintei Euharistii -Sfântul Irineu adăuga că acest eretic prelungea xov Xoyov xr\q em(K)Â. 5. ca să facă obiectul unor tratate speciale. dar numai incidental în operele autorilor din această vreme. Până la un punct. totuşi nici una nu ne instruieşte asupra liturghiei. ■ VI LITURGHIA ÎN VEACUL AL TREILEA 1. în nepriceperea lor. Astfel. totuşi. pentru creştini ea era un element prea cunoscut şi familiar. Lucrul devine şi mai lămurit dacă amintim că . 1. existenţa unei rânduieli consistente a liturghiei în veacul al treilea este mai presus de orice îndoială. Date generale despre existenţa unei rânduieli consistente a liturghiei. Ea reprezenta. episcopul din Biltha (Africa proconsulară). în prima sa epistolă către Corinteni.să punem misterele sub ochii neiniţiaţilor. Cu toată mulţimea scrierilor ce ne-au rămas de la Părinţii şi scriitorii bisericeşti ai veacului III creştin. a cărei funcţionare sa tot accentuat de la finele veacului întâi până într-atâta că.zicea el . vorbiseră mai mult despre ea şi când. 3. Mai degrabă. Pentru Clement al Alexandriei (f215). Menţiuni noi despre liturghia euharistică a credincioşilor. mai mult. ca Sfântul Atanasie cel Mare. iar. vorbind în scrierea sa Stromate despre săvârşirea Euharistiei de către ereticii encratiţi220 cu pâine şi apă. de logica dezvoltării temei lor. Practica unei rânduieli oficiale şi generale a liturghiei este un sentiment puternic şi adânc înrădăcinat şi în conştiinţa bisericească a veacului III. cu ocazia interpretării unui text din Proverbele lui Solomon (9. Chestiunea epiclesei. este adevărat. Sfântul Ciprian (f258) stăruieşte. Cu toată tăcerea documentelor. un Părinte bisericesc. în felul în care o face în veacul II Sfântul Iustin în prima sa apologie. care vine de la El" din Sfântul Iustin. în sensul unei rugăciuni de chemare a puterii divine peste daruri. Cu aceste date se încheie cunoştinţele noastre despre starea liturghiei în veacul II. tot atât de probabilă ca şi rigoarea disciplinei arcane trebuie să fie şi consideraţia că va fi lipsit ocazia de a se face subiect de controversă publică din cultul creştinilor. Menţiuni şi aluzii în legătură cu cultul Bisericii se găsesc. de teamă ca păgânii. Aceste pasaje susţin deci interpretarea cuvintelor „rugăciunea cuvântului. am afla-o în rigoarea disciplinei arcane. = cuvântul (sau rugăciunea) de invocare. Parcă n-ar fi însă suficient acest motiv. el subliniază. care. să nu râdă de ele şi pentru a nu se scandaliza catehumenii"218. chiar în acest veac. a putut să-i invoce principiul. atunci când a trebuit să vină vorba despre ele. desigur. fără a avea ca subiect principal sau secundar liturghia. Clement al Romei o invocase încă în a doua jumătate a veacului întâi. care nu putea fi înfrântă fără reacţie din partea Bisericii.în legătură cu imputarea făcută gnosticului Marcu. un bun al tradiţiei apostolice. ca preotul să îndeplinească ritul euharistie întocmai aşa cum a făcut Mântuitorul219. uzul liturgic general al Bisericii este„Kav©v TT|<.r]as(fl<. Am văzut-o deja constatată pe la mijlocul veacului al doilea. 17). 4. Momente şi elemente din liturghia catehumenilor. 2. aluziile incidentale se referă la părţi esenţiale ale liturghiei. Petre Vintilescu din această epocă cu privire la liturghie. 6. ceva . Luarea Sfintei Euharistii de credincioşi acasă. ca apologia Sfântului Iustin. chiar la începutul veacului al patrulea. spre a se explica tăcerea sau rezerva literaturii bisericeşti 93 Preot prof. Concluzii.

intonat de serafimii proorocului Isaia. după planul acesteia. Celelalte menţiuni incidentale din literatura veacului al treilea. pentru că lăsau pe catehumeni şi chiar pe păgâni să ia parte cu credincioşii la liturghia euharistică224. am putea întrevedea unele momente ale sale în descrierea dată de chiar acest autor într-o alegorie poetică din scrierea sa îndemn către neamuri (Cohortatio ad gentes). profeţii învaţă. ca şi Sfântul 95 Preot prof.220) se plângea împotriva ereticilor. o astfel de precauţie ar fi fost inutilă. la cântarea şi imnele creştinilor. în biserică. el face următoarea paralelă: „Eu vreau să-ţi arăt pe Logos şi tainele (misterele) Logosului şi să ţi le explic după propriile tale tablouri. când vorbeşte de sfinţirea şi conducerea iniţiatului la lumină de către însuşi Iisus Hristos. Firmilian. Vorbind de preoţia Mântuitorului.pot fi constatate destul de distinct şi acum. O. o. datele scriitorilor bisericeşti din veacul III ne pot orienta printr-însele mai amănunţit şi asupra structurii liturghiei din această epocă. însă. Marele Preot al unicului Dumnezeu. Astfel. măcar că prin ele însele nu ne învaţă nimic mai mult decât cea de mai înainte asupra rânduielii ei. Chiar la începutul veacului III. care interesează liturghia. fetele psalmodiază. poate. un scriitor răsăritean din acelaşi veac. pentru ca să primiţi cu mine darul nemuririi... atrăgea atenţia catehumenilor să nu discute misterele creştine în faţa celor neiniţiaţi225. citirea pericopelor din Sfânta Scriptură.. Eu sunt sfânt. Veniţi cu mine. vorbeşte de o „regulă 94 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri bisericească" pentru liturghie. 2.mai târziu. semnificaţia imnului de trei ori „sfânt". care reprezintă şi face amintire de tot ceea ce a săvârşit Domnul pentru mântuirea lumii. scriitorii şi Părinţii bisericeşti din această vreme fac atâtea aluzii şi menţiuni la elementele care alcătuiesc conţinutul acestor părţi ale cultului. iar în Apus de . De altfel. este confirmată de Clement Alexandrinul226 şi de Origen227 în Răsărit. care conferă nemurire prin împărtăşirea cu ea. cunoştinţa de Dumnezeu şi de voi înşivă"223. Clement pare a face aluzie la liturghia baptismală. care nu este decât una cu Tatăl. Prin interpretarea acestei alegorii. cu adevărat mistere sfinte. acea rânduiala în veacul lui Clement al Alexandriei? într-o formă foarte palidă... Să începem cu liturghia catehumenilor. Desigur. El înfăţişează pe credincioşi Tatălui. tainele Logosului nu pot fi decât subiectul sau tema sfintei liturghii. deoarece mă sfinţesc prin consacrare. Tertulian (tc. precum fără rost ar apărea incidentul lui Tertulian cu ereticii.. îngerii îl laudă. Astfel. deci. Corul drepţilor şi psalmodierea fecioarelor . mântuiţi de acum pentru totdeauna. totuşi îşi găsesc locul în planul liturghiei cunoscute în veacul I şi II şi în cel al veacurilor următoare. El conduce pe iniţiat la lumină şi-1 înseamnă cu pecetea Sa. iar cântările de laudă ale îngerilor au. desigur. între 230-268. lumină obştească! La lumina făcliilor sunt condus să văd cerurile şi pe Dumnezeu. într-o epistolă adresată sfântului Ciprian în toamna anului 256222.în contrast cu menadele . aşa cum le-am semnalat încă din epoca Apostolilor. Eu vă dau Logosul. Sfătuind pe adepţii misterelor să părăsească riturile lor şi să prefere ceremoniile liturghiei creştine. Expresia „profeţii învaţă" nu poate avea alt înţeles decât al întrebuinţării citirilor din Scriptură în biserică. cântarea lor este un imn către împăratul tuturor. Astfel. ca Origen (|254-255). Urmărite şi examinate. episcop de Cesarea Capadociei. dacă cele două părţi ale liturghiei n-ar fi avut fiinţa şi rânduielile lor bine definite. Preot este Domnul. iar ceva mai târziu. Iisus cel veşnic. autorul se referă la jertfa euharistică. Care era. cele două părţi ale cultului creştin .se referă. am putea distinge unele elemente ale cultului creştin. Petre Vintilescu Iustin Martirul. se roagă pentru oameni şi-i învaţă.liturghia catehu-menilor şi cea a credincioşilor . Corul este acela al drepţilor.

în imitarea uzului de pe vremea Sfinţilor Apostoli. uzul liturgic al psalmilor era creştinat şi acum prin încadrarea lor în doxologii creştine. Origen este şi mai amănunţit asupra regulilor ce se observau cu privire la lecturile biblice în biserică şi la predică. în felul celei păstrate întruna dintre scrierile lui Dionisie al Alexandriei (|254): . se cântau alternativ psalmi. pricinuitor a toată fapta cea bună. după informaţiile rămase de la Tertulian. o. Domnului Iisus Hristos. despre care însă nu putem afirma că ar fi găsit o întrebuinţare liturgică: 97 Preot prof. De la Clement Alexandrinul ni sa transmis. pe Hristos! împărate al sfinţilor. ceată nevinovată. cârmă sigură a copilăriei. a cânta cu inimă curată din buze nevinovate pe cel dintâi dintre copii. copii ai lui Hristos. fac amintire Clement Alexandrinul239 şi Origen240. smuls din unda vrăjmaşă a mării păcatului! Fii călăuzitorul lor. patru episoade deosebite. între citiri. de către doi cântăreţi238. imne sincere împăratului Hristos! Să cântăm sfintele daruri (răsplătiri) ale învăţăturii vieţii! Să cântăm cu inimi curate pe Pruncul cel atotputernic. Tu. veşnicie nemărginită. se citeau în biserică şi scrisorile 96 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri pastorale ale episcopilor. fuga lui David la regele Achar. Petre Vintilescu „Zăbală pentru cârlani neînvăţaţi (ITOHIOV moXcov a8acov). Imnele de provenienţă creştină se alăturau şi în acest veac la psalmodia tradiţională. adăpaţi cu rouă duhului. De întrebuinţarea acestui gen tradiţional de cântare liturgică în veacul III. care prinzi pentru viaţa veşnică pe peştele nevinovat. în total.JMÎ Dumnezeu-Tatăl şi Fiului. Cor de pace. O. după rostirea omiliei237. .zice el . în sfârşit arătarea lui Samuel lui Saul la Piţonisa. Desigur. omilia era comentariul ce urma automat după citiri. cu Duhul Sfânt. pescar de oameni răscumpăraţi. adună-ţi pe nevinovaţii tăi copii pentru a lăuda cu sfinţenie. fii lor călăuză! împărate al copiilor fără prihană. Dacă ar trebui să le comentăm pe toate. lucrătorule. pasajul în care se spune că David ia lancea lui Saul. viaţă fără pată a celor care laudă pe Dumnezeu! O. lumină fără sfârşit. Hristoase. biruitorule prea înalt. Mai mult.Tertulian228 şi de Sfântul Ciprian. Episcopul să-mi indice pasajul pe care trebuie să-1 comentez"236. aripă a păsărilor ce nu se rătăcesc. Mântuitorule al neamului celui muritor! Păstorule. fericit în toţi vecii. următorul imn plin de pietate avântată.. frâu. Cuvântule. cei ce cu guri fragede (slabe) sugem laptele ceresc stors din sânii dulci ai înţelepciunii Tale. aşa că instrucţiunile prepoziţilor de seamă ai Bisericii erau de mare folos pentru viaţa spirituală a credincioşilor. har al harurilor. aripă cerească a turmei celei prea sfinte. prunci. la finele scrierii sale Pedagogul. care curge din cuvântul Tău cel hrănitor.mai multe lucruri extrase din Cărţile Regilor: istoria lui Nabal. precum mărturisesc aceiaşi scriitori. păstor al mieilor împăratului. iar Origen repetă în diferitele sale omilii expresia: „să ne ocupăm de cele citite"255. cântăm împreună laude nevinovate. cârmă. urmele lui Hristos sunt calea către cer! Cuvânt necurmat. De asemenea. ar fi prea lung. Iisuse. dătătorule al înţelepciunii Tatălui celui prea înalt. să cântăm împreună pe Dumnezeul păcii"242. slavă şi putere în vecii vecilor"2*1. Ca şi altădată. fuga lui David dinaintea lui Saul. Acesta din urmă ne informează că el predica în legătură cu cele ce s-au citit mai înainte. Era vreme de persecuţie şi de luptă cu ereticii. Tertulian menţionează că se dă drumul catehumenilor şi penitenţilor. omiliile lui Origen253 şi scrierile Sfântului Ciprian234. „S-au citit . sprijinitor întru nevoi. păstorule al oilor duhovniceşti! Sfinte. care ne informează că lectura se făcea de pe amvon229. izvor al milei. după relatările pe care le avem de la Tertulian230 şi Sfântul Ciprian231. precum ne lămuresc Stromatele lui Clement Alexandrinul232. Iisuse! Noi.

o împărăţie tare. în ceea ce priveşte această din urmă parte a liturghiei creştine. pentru familia şi prietenii fiecăruia.zice el -. 98 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri este vorba de rugăciunile obişnuite în liturghia catehumenilor. pentru cei închişi. toate momentele indicate în rânduiala descrisă de Sfântul Iustin Martirul şi. în Sfântul Duh. Cu privire la ritul euharistie propriu-zis. prin care liturghia din acest veac se leagă cu cea a vremilor următoare. armată puternică. în diferite locuri ale literaturii veacului III. în legătură cu momentul sfinţirii. Astfel. Ferdinand Probst socoteşte că acolo unde se întrebuinţează termenii ocvcr|Ge şi Serjosiţ (cereri. pentru sine însuşi şi pentru toţi. De asemenea. dându-ne bunuri cereşti pentru proaducerile pământeşti"245. suxr|c. cerând mai întâi ajutorul care îl va elibera de obişnuinţa păcatului.Dintre elementele serviciului divin pentru catehumeni mai rămâne de constatat rugăciunea. şi acum. Ceva mai apropiat de caracterul unei formule liturgice pare a vorbi despre rugăciunea aceasta a credincioşilor Tertulian: „Cu mâinile ridicate. se referă la acest gen de rugăciune Origen249 şi Dionisie al Alexandriei250. ea se făcea pentru Biserică şi unitatea ei. de asemenea. rugăciunea se încheie printr-o doxologie către Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt"254. După aceasta. prin Hristos cel împreună slăvit. ne rugăm pentru toţi împăraţii. în secolul III. care constituia trecerea de la liturghia catehumenilor şi introducerea în cea a credincioşilor. cum o numea Tertulian246. După mulţumiri.. dăm slavă lui Dumnezeu după puterea noastră. 3. fiecare să se pocăiască şi să-şi mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu. în rânduiala cunoscută în primele 99 Preot prof. pentru episcop şi tot clerul. Origen şi Tertulian vorbesc de mai multe ori despre rugăciunea publică şi se referă la mai multe feluri de rugăciuni243. vine o rugăciune pentru marile şi cereştile lucruri. popor devotat. pentru binefăcători. liturghia credincioşilor se asculta în picioare. ca să aibă viaţă lungă. o recunoaştem în diferite scrieri ale Sfântului Ciprian. rugăciuni). Mai interesant ■ şi mai concis este însă următorul pasaj al aceluiaşi autor. Astfel. Petre Vintilescu două secole. cunoscută de obicei sub numele grecesc de anafora (ava<|>opa). ca şi pe vremea Sfântului Iustin. Tertulian susţine de asemenea menţinerea ei ori de câte ori se oficia liturghia. din apologia . „La începutul rugăciunii (rcpooiniov xr\c. ba chiar le întăresc şi le susţin cu amănunte mai precise.. Iar după toate acestea. fiecare trebuie a face mulţumiri în comun pentru harurile date tuturor şi pentru cele pe care fiecare le-a primit de la Dumnezeu. pe care ni le va întoarce. care aminteşte diferitele categorii de cereri din cuprinsul acestei rugăciuni publice. în Răsărit. ele confirmă datele mai vechi. Clement Alexandrinul. voiau s-o elimine din liturghia săvârşită în zilele de post. De ea pomenesc Clement Alexandrinul252 şi Origen253. ectenia cea mare sau „rugăciunea împreună cu fraţii". senat credincios. apoi iertarea trecutului. precum rezultă din următoarele cuvinte ale lui Origen: „Să stăm drepţi (în picioare) şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne învrednicească a-i aduce darurile. ţinut paşnic şi tot ceea ce pot oamenii să ureze Cezarului"248. pentru izbăvirea de primejdii. pentru consideraţii rigoriste.) . spre deosebire de £oxav> care se referă la rugăciunile din rânduiala liturghiei credincioşilor244. pentru pacea şi iertarea păcatelor şi pentru mântuirea tuturor oamenilor247. în general. diferitele pasaje din scrierile bisericeşti ale veacului III ne dau amănunte nu mai puţin interesante decât cele cunoscute din cele două veacuri precedente. Origen face o descriere generală a rugăciunii euharistice. Pregătirea credincioşilor mai înainte de Sfânta Euharistie se făcea prin sărutarea păcii. Tertulian nu se învoieşte cu o astfel de dispoziţie decât pentru Vinerea patimilor (dies paschaef51. După mărturisire. în rânduiala din veacul al treilea. dinastie statornică. contrar celor care. întâlnim. pentru vrăjmaşi şi întoarcerea celor păcătoşi. amănunte noi. în al patrulea rând. în plus.

numeşte Sfânta Euharistie: „această pâine sfinţită prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune"2™. dând naştere la neorânduieli264. care erau pâinea şi vinul. fără să specifice dacă se întrebuinţau în liturghie262. pentru că ajunează şi ar . ceva sfânt şi care sfinţeşte pe cei care îl întrebuinţează (mănâncă) cu gând curat"255. precum rezultă din prima descriere. Tertulian. în stare de vrednicie.îndreptată împotriva lui Cels: „Dar noi. Astfel. Pare că se cânta şi imnul sera-fimic de trei ori „Sfânt". să ne întovărăşim cu îngerii. Un lucru curios aflăm în această vreme. prin Iisus Hristos. dă o soluţie practică credincioşilor scrupuloşi. în orice loc şi în orice vreme. Aceluia căruia ceata îngerească neîncetat îi strigă: Sfânt. la care poporul răspundea îndată: -„Habemus ad Dominam" (Avem către Domnul)257.. ne serveşte câteva propoziţii liturgice sub formă de interjecţii. Petre Vintilescu fiinţele (ţjraa) care îi cântă imnul de laudă şi despre care vorbeşte Isaia într-o alegorie"259. mâncăm pâinile produse cu mulţumiri şi rugăciuni pentru toate darurile Sale. cum spunea Sfântul Iustin). ne-a purtat pe noi şi patimile noastre256. în acelaşi loc: „alimentul sfinţit prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune"2". Prin urmare. Sfânt. menţionată deja de Sfântul Iustin. iar într-o omilie în care se ocupă de împărtăşirea cu sfântul trup. literatura veacului III. în epistola către Caecilius. care pretextau că nu vin la liturghie miercurea şi vinerea. căci acest lucru trebuie să-1 înţelegem din următoarele cuvinte ale lui Tertulian: „Se cuvine cu adevărat ca Dumnezeu să fie binecuvântat de toţi oamenii. pe care Tertulian le citează într-o scriere a sa. (pâini)/âcute trup prin rugăciune. lămurind că apa simbolizează poporul. Sfânt.„Sursum corda!" (Sus să avem inimile).facute trup prin rugăciune (euha-ristizate. 5. pentru binefacerile materiale şi spirituale. care. mulţumind Creatorului a toate. desigur. Urma apoi împărtăşirea credincioşilor prezenţi. pentru că Hristos. în vin trebuia apoi să se pun apă. 4. prin anii 200-206. marea rugăciune euharistică. Sfântul Ciprian stăruieşte asupra acestei practici bisericeşti. dar în permanentă întrebuinţare în veacurile următoare. Din unele scrieri ale lui Tertulian înţelegem că agapa încă nu dispăruse din Biserica Africii. dacă suntem vrednici. era brodată exact pe tema tradiţională. în patimile Safe. marea rugăciune euharistică cuprindea. cuvintele de instituire. după laude şi mulţumiri. noi faţă de trecut. să ne obişnuim de aici de jos cu acest cuvânt divin faţă de Dumnezeu şi cu această datorie a slavei viitoare"258. în legătură cu darurile. La un astfel de imn pare a face aluzie şi Clement al Alexandriei în Stromate: „noi aducem mulţumiri lui Dumnezeu. ritul Euharistiei se desfăşura ca şi altădată. iar amestecarea ei cu vinul însemna încorporarea poporului la Hristos. şi anume: credincioşii puteau să ia cu dânşii acasă Sfânta împărtăşanie. Urma apoi. pentru aducerea aminte pe care trebuie întotdeauna s-o păstrăm pentru binefacerile Sale. aducându-se mai întâi materiile 100 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri necesare. şi apoi rugăciunea pentru chemarea Sfântului Duh asupra darurilor. Dacă documentele mai vechi s-au mărginit tot la o simplă descriere. preotul dând trupul în mâna credincioşilor. însă. ceva sfânt". Aşa erau pregătiţi credincioşii în vederea rugăciunii euharistice. cum fac 101 Preot prof. adică: laudă şi mulţumită lui Dumnezeu. fără să ne deaformularul liturgic al acestei rugăciuni sau măcar unele formule de încadrare. Sfântul Ciprian menţionează că preotul pregătea atenţia credincioşilor cu expresia: . dar mai confuz. Precum ne lasă să vedem aceste texte. Pentru aceea. ce avea să înceapă. care înseamnă lămurirea definitivă a chestiunii privind invocarea asupra darurilor euharistice (epiclesa).. Origen vorbeşte de pâini . iar ceva mai în urmă. Scrierea lui Origen Contra lui Cels cuprinde o precizare de mare importanţă. iar diaconul dând potirul cu sângele euharistie al Domnului263.

De altfel. El îi îndeamnă să vină la biserică şi în astfel de zile. din Apus şi din Africa proconsulară. 1. date de literatura creştină din veacul III. Cuprinsul diferitelor orânduiri bisericeşti: A) Canoanele lui Ipolit. Liturghia primitivă în lumina raportului dintre diferitele orânduiri bisericeşti. Câteva date asupra luilpolit. cu toată absenţa unor astfel de izvoare directe şi deci preţioase pentru istoria liturghiei. din această împrejurare. Putem. 6. Iată că examinarea datelor privitoare la liturghie. 4. totuşi întreaga literatură din primele trei veacuri. să ne edifice lămurit şi categoric asupra rânduielii întregi şi interne a liturghiei. Lămuriri introductive despre vechile „Orânduiri bisericeşti". Au existat. 3.întrerupe postul împăr-tăşindu-se. este de acord să ne dea informaţii. . ne lasă pe deplin convingerea că liturghia Bisericii păstra exact aceeaşi semnificaţie şi aceeaşi structură ca şi în vremea Apostolilor şi a Părinţilor apostolici. dar să nu consume pe dată sfântul trup. nu aflăm nimic în documentele cunoscute din veacul III. care. risipite în lucrările Părinţilor şi scriitorilor bisericeşti din veacul III. Dar aceeaşi lipsă a formularelor liturgice. C) Testamentum Domini şi D) Constituţiile sfinţilor Apostoli. VII LITURGHIA DUPĂ AŞA ZISELE „ORÂNDUIRI" SAU „ÎNTOCMIRI BISERICEŞTI" 1. totuşi nu putem ascunde că ele sunt mai indirecte chiar decât cele din primele două vecuri. 2. pe care îl primesc în mână. această practică era generală în această vreme şi îşi găseşte explicaţia în împrejurările excepţionale prin care trecea atunci Biserica266. Ele întemeiază cunoştinţele noastre aproape numai . în care se înlănţuiau toate amănuntele liturghiei. ele sunt mai mult o trăsură de unire între izvoarele liturgicii dinainte şi după aceea. dar n-au ajuns până la noi? Aceasta este o chestiune pe care o vom lămuri atunci când ne vom ocupa de cărţile liturgice. din toate laturiie Bisericii: din Răsărit (Asia şi Egipt). care să ne potolească curiozitatea asupra rugăciunilor. să conchidem inexistenţa unor cărţi liturgice în această epocă de restrişte a Bisericii? E greu de afirmat.aceeaşi lipsă stăruie în tustrele veacurile dintâi. cu privire la descrierea generală a liturghiei. în care se revărsase pietatea creştină. lămurind pe cele din vremea precedentă şi verificându-se prin cele din epoca următoare. Propriu-zis. care să ne lămurească asupra ordinii exacte. Cu toată mulţimea referinţelor despre liturghie. prin ele singure. Datele din literatura acestui veac au mai mult un rol secundar. oare. Acum e nevoie numai să constatăm că. deşi o asemenea părere sa exprimat. ci să-1 ducă acasă şi să se împărtăşească cu el după ce s-a 102 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri isprăvit timpul de ajunare265. B) Orânduirea bisericească egipteană. ce concordă perfect între ele şi se completează.

nici cu privire la ordinea cronologică sau raportul exact de înlănţuire între ele. reproducând ciclul pascal al lui Ipolit şi o listă a cărţilor mai însemnate ale sale. nici cu privire la autenticitatea lor. cu toate că în unele dintre veacurile următoare îl aflăm menţionat de câteva ori foarte elogios prin gura lui Eusebiu. b) Aşa-numita Orânduire bisericească egipteană. Fotie. ca reprezentant al unei partide rigoriste adverse episcopului Calist. în lipsa unor cărţi autentice de cult. unde au şi murit. Pe laturile jeţului se află o lungă inscripţie în greceşte. cel puţin din veacul III. nu ne spun decât prea puţin ceva nou. fiind amândoi exilaţi în Sardinia. De aceea. cu ocazia dezgropării ruinelor unei biserici de pe calea Rivoli. Tradiţia apostolică ('A7tooTOÂ. ajungând astfel schismatic. Numele lui Ipolit se găseşte menţionat în unele dintre aceste documente. Descoperiri făcute însă în ultimele decenii au adus în actualitate scrierile lui Ipolit şi i-au făcut cunoscute din nou numele şi personalitatea. de obicei: a) Canoanele atribuite lui Ipolit.asupra descrierii generale a liturghiei şi a spiritului ei. Nu vom aluneca în divergenţele de amănunt ale criticilor.269. s-a silit a scoate la iveală contribuţia personală a acestui scriitor. Ele conţin dispoziţii privitoare la săvârşirea cultului creştin. rămâne însemnătatea conţinutului acestor documente. El a fost dat uitării. dar mai probabil pentru rivalităţi personale.se referă la chestiuni secundare. Clement al Romei ori Ipolit. c) Testamentum Domini. privit chiar ca autor principal al întocmirilor liturgice din Epitome. Petre Vintilescu vechi. dacă nu chiar identice prin formulele verbale.iKr| 7tapa8ooiq) Nu s-ar putea afirma în chip absolut sigur dacă aceste titluri se referă la una şi aceeaşi scriere (Tradiţia apostolică despre haruri). în această vreme. Ele sunt cunoscute de obicei sub titlul general de „Orânduiri (întocmiri) bisericeşti" (Ordonnances ecclesiastiques. Critica încă nu şi-a dat verdictul ei definitiv. sau la două lucrări deosebite: a) Despre haruri şi b) Tradiţia apostolică. totuşi. iar vasta sa operă literară s-a risipit şi a rămas necunoscută.ca dictate de Mântuitorul însuşi Apostolilor Săi sau de aceştia ucenicilor lor şi culese de un Părinte bisericesc. poate chiar din prima lui jumătate. Ipolit s-a despărţit de episcopul său. Kirchenordnungen). anume Pontianus. se cuvine. Preot la Roma la începutul veacului III. şezând pe un scaun. Foarte de aproape înrudite între ele prin conţinutul lor referitor la liturghie. 106 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri socotim necesar a menţiona câteva date privitoare la persoana lui Ipolit. a se privi ca mărturii preţioase pentru istoria liturghiei din această vreme o serie de documente. Sub numirea de Orânduiri bisericeşti. în cimitirul lui Ipolit. Ajuns episcop al partizanilor săi. Ieronim. iar discuţia purtată în jurul lor. a căror provenienţă în forma actuală datează din veacul IV. dezvoltând o foarte variată activitate literară între anii 200-235. Statuia se găseşte acum în muzeul din Latran.de fapt . încă din anul 1551. el s-a menţinut în schismă până în timpul celui de al doilea urmaş al lui Calist. aceste documente ne înfăţişează liturghia completă. în prima jumătate a acestei liste. se numără. în privinţa regulilor ei lăuntrice. „printr-o ficţiune literară"267 .desigur. sunt menţionate următoarele două titluri: Despre haruri (Ilepi xapianaxov). în desfăşurarea ei normală şi firească. care . d) Constituţiile Apostolilor şi e) Epitome. Nu lipsesc însă argumente în sprijinul existenţei a două opere deosebite sub aceste două titluri. . ca „reprezentant al literaturii greceşti din Roma"268. din care dau părţi asemănătoare. ci ne vom mărgini la acele sumare menţiuni. 2. de natură a înlesni orientarea interesului nostru liturgic. dar care reproduc rânduieli mai 105 Preot prof. Zonara etc. mai ales în literatura romano-catolică din ultimul timp. se descoperise o statuie de marmură ridicată probabil de admiratorii săi şi înfăţişându-1 în costum de filosof. cu care în sfârşit s-a împăcat. Căci mai presus de controversele criticilor. prezentate . Ipolit a fost o puternică personalitate. Constituţiile apostolice şi Orânduirea bisericească egipteană.

în sfârşit. amândouă. Iată.Mai însemnată este aşa numita Orânduire bisericească egipteană. trebuie recunoscută sub titlul de împrumut de Didascalia Apostolilor. De obicei însă. mai ales după descifrarea unor fragmente latine de pe un palimpsest (pergament întrebuinţat a doua oară.Si cu Duhul tău! Apoi: .VKTI 7tapa5omq270. ele sunt mai puţin interesante decât celelalte orânduiri bisericeşti. în primul rând. cu acest prilej acordul îndeosebi dintre aceste fragmente latine. Sub acest nume. 3. Ocupându-se mai mult de disciplină în legătură cu ierarhia. în anul 408276. însoţite de o traducere în engleză2". ca formular. necunoscute până aci. toţi să zică rugăciunea euharistică (de mulţumire) după episcop: 109 Preot prof. S-a putut constata. şi versiunea etiopiana a Orânduirii bisericeşti egiptene. arabă şi sahidică. laolaltă în versiunile etiopiana. Nau275. să se roage împreună cu preoţii dimprejurul său şi să zică: . adică a le reduce pe toate la Ipolit. O versiune coptă (în dialectul bohairic) a aceluiaşi 108 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri document a fost publicată în anul 1848 de H.Cu vrednicie şi cu dreptate! După aceea.Avem către Domnul! . în anul 1691. puse sub numele lui Ipolit271. se cunoaşte un document ce se află în trei traduceri şi care ne prezintă o liturghie în legătură cu hitoronia episcopului. iar în anul 1904 G. b) O alta se găseşte în limba etiopiana. Doamne.Sus să avem inimile! . întinzând mâinile peste aceste daruri. După părerea lui Hauler. în veacul IV. pasajul din cele două versiuni (latină şi etiopiana) în legătură cu ritul euharistie: „După ce episcopul a fost hirotonit. la cele 38 de canoane. impunându-se în atenţia şi interesul general. Din punct de vedere al liturghiei. De aceea. de unde le şi vine numele de Orânduiri bisericeşti. care ne dau. pe care însă germanii au numit-o Kirchenordmmgen.Ne referim. în legătură şi prin comparaţie cu celelalte orânduiri bisericeşti. descoperit la Verona şi publicat de E. A. ele cuprind însă şi dese menţiuni şi aluzii liturgice. una şi aceeaşi rugăciune euharistică de la liturghia făcută cu ocazia unei hirotonii de episcop. intitulată Stătuta Apostolorum. .Tendinţa literaturii romano-catolice mai noi. pe Care în zilele acestea mai de pe urmă ni l-ai trimis Mântuitor. Horner publică întregul document în chestiune. sub o formă prelucrată. . prin prea iubitul Tău Fiu Iisus Hristos. versiunea orânduirii bisericeşti de pe palimpsestul latin de la Verona ar fi o traducere prea ad litteram după un text grec. Petre Vintilescu titluri drept origine a datelor despre liturghie din orânduirile bisericeşti enumărate mai înainte. adică FIspi xapvo(iaT(Bv. se socoteşte că cea dintâi. Hauler în anul 1900274. în cele dintâi şase cărţi ale Constituţiilor apostolice. de către Job Ludolf în colecţia sa canonică. Din această limbă au fost traduse în limba latină câteva părţi ale acestui document (formula de hirotonie a episcopului şi anafora euharistică). în legătură cu această chestiune.Să mulţumim Domnului! . pierzându-se de timpuriu. al cărei original grec s-a pierdut. Răscumpărător şi Vestitor al voii Tale. El este Cuvântul .Domnul să fie cu voi (cu toţi)! Şi tot poporul să răspundă: . întrucât nu ne dau o rânduială completă şi propriu-zisă. sprijinindu-se pe un text semnificativ din Sfântul Paulin de Nola. după cum cartea VIII a Constituţiilor apostolice ar reproduce într-o formă adaptată cealaltă scriere: 'ATIOOXOA. c) O importanţă deosebită pentru istoria liturghiei câştigă această piesă. Petre Vintilescu îţi mulţumim. Diaconii trebuie săi aducă apoi darurile de jertfă. dar care este reprodus. îl socoteşte pe acesta autor al traducerii. B. adică. este de a indica scrierile de sub cele două 107 Preot prof. iar F. Dar şi aceste două scrieri au avut soarta celorlalte opere ale acestui fecund scriitor. Tattam272. după ce i s-a şters primul scris). de conţinutul lor ne vom ocupa numai în treacăt. şi episcopul. toţi îi dau sărutarea păcii. a) O versiune a acestei scrieri se află în limba coptă (dialectul sahidic).

sfinţilor". iar după aceea. sfinţilor" la începutul rugăciunii euharistice. rugăciuni pentru cei ce se împărtăşesc. diaconul îi atenţionează pe cei nevrednici. Sub forma şi 110 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri întinderea de aci. faceţi-o întru pomenirea Mea. după voia Ta. cu o traducere latină şi adnotat de Patriarhul sirian unit al Antiohiei. Tot în această scriere ţine să recunoască Achelis281 şi aşa-numitele canoane ale iui Ipolit. ca şi versiunile egiptene ale Orânduirilor bisericeşti fac parte din opera-lui Ipolit. ceea ce înseamnă că ele transmit starea liturghiei din primele decenii ale veacului III. care. Epicleza se reduce la o scurtă 111 . Conţinutul său se înfăţişează ca o prelucrare cu oarecare adaosuri a aceluiaşi material liturgic pe care l-am cunoscut din orânduirile egiptene şi din fragmentele de la Verona. care se frânge pentru voi. pâine şi mulţumind a zis: Luaţi. pe Care l-ai trimis din cer în sânul Fecioarei şi trup s-a făcut. Luând. el a fost publicat. Din cea coptă lipseşte. ca şi din aşa-numitele canoane ale lui Ipolit. potrivit rânduielii sfintei jertfe"279. mulţumindu-Ţi pentru că ne-ai învrednicit să stăm înaintea Ta şi să-Ţi aducem această slujbă. acum şi pururea şi în vecii vecilor. pentru prima dată. prin care ai făcut toate. după cum am văzut şi în documentele egiptene. dintre liturghisitori şi popor. mâncaţi. Anafora de mai sus nu se găseşte însă în toate versiunile din familia egipteană a orânduirilor bisericeşti. o au numai palimpsestul descoperit la Verona şi versiunea etiopiana. înainte de „Sus să avem inimile". Amin!"277. îţi aducem (oferim) această pâine şi acest pahar. -un apocrif (pseudoepigraf) siriac tradus în veacul al VH-lea după un manuscris grec mai vechi. să-i fixeze hotarele şi să-şi arate învierea Sa. când faceţi aceasta. Ca să Te lăudăm şi să Te mărim prin Fiul Tău Iisus Hristos. . Efrem II Rahmani. în anul 1899284. mulţumirile după ea. împlinind voia Ta şi un popor sfânt dobândindu-Ţi. a luat pătimire. să calce în picioare iadul şi săi smulgă pe cei sfinţi. o ectenie şi o rugăciune zisă de episcop la finele acesteia. O curiozitate a acestui document o formează prezenţa propoziţiei liturgice „Sfintele.cel nedespărţit de Tine. C. prin Care laudă şi mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. în sfânta Ta biserică. numai că prezintă multe adaosuri. sărutarea păcii şi aducerea darurilor la episcop. rugăciunea pentru binecuvântarea poporului şi formula pentru concedierea lui278. să rupă legăturile diavolului. marea rugăciune euharistică decurge ca şi cea cunoscută din palimpsestul de la Verona şi din versiunea etiopiana a orânduirilor bisericeşti. născut din Duhul Sfânt şi din Fecioară. Are în plus liturghia catehumenilor. care pentru voi se varsă. Ele dau numai dialogul de la început. şi adaugă: „Să se roage aşa şi să zică cele ce vin după acestea. Benedictinul englez Dom Hugh Connolly s-a silit să demonstreze că fragmentele de la Verona. Aducându-ne deci aminte de moartea şi de învierea Sa. Şi aşijderea şi paharul (luând) a zis: Acesta este sângele Meu. intitulată Tradiţia apostolică™. în rest. o binecuvântare. mâinele Sale întin-zându-şi. Cuvintele de instituire privitoare la vin lipsesc. pentru ca să desfiinţeze moartea.Un document înrudit cu Orânduirile bisericeşti egiptene este şi cel cunoscut sub numele de Testamentum Domini. după răspunsul poporului: „Cu vrednicie şi cu dreptate". pentru ca prin pătimirea Sa să elibereze pe cei care au crezut întru Tine. a pătimit. împărtăşirea. Urmează. Urmează mai departe o rugăciune de binecuvântare a untdelemnului şi a roadelor pământului. Care. de bună voia Sa. apoi. acesta este trupul Meu. deci. Şi ne rugăm (te implorăm) să trimiţi Duhul Tău cel Sfânt peste darurile sfintei Tale Biserici şi adunându-i într-unui singur pe toţi sfinţii care le primesc (se împărtăşesc cu ele). „Sfintele. deşi Funk282 socoteşte că originea lor aparţine veacului al V-lea sau chiar al Vl-lea285. să se umple de Duhul Sfânt spre întărirea credinţei întru adevăr.

apoi. şi apoi cea a credincioşilor. trebuie să reţinem că această scriere reproducea în veacul IV material liturgic mai vechi şi nu putem ascunde impresia puternică pe care ne-o produce liturghia desfăşurată în cartea VIII a Constituţiilor Apostolice. care socoteşte vechimea acestei scrieri de pe la începutul veacului V. liturghia cuprinsă în cartea VIII. . săvârşite -precum am spus . de altfel. ci ca o culegere a unui autor anonim. din Epistolele şi Faptele Apostolilor şi din Evanghelii (cap. Cuprinsul său este format din opt cărţi. colecţia numită Constituţiile sfinţilor Apostoli. dintre care cele dintâi şase reproduc. Afară de Funk. 5). 33-49). în care se poate constata aevea ecoul atâtor menţiuni. rostite de diacon pentru: catehumeni. care exista în limba siriacă şi în fragmentele unei versiuni latine286.cu ocazia unei hirotonii de episcop. D. iar la sfârşitul fiecărui fel de ectenie. 11). se citeşte din Lege. în liturghia egipteană. pe care le-ar fi ordonat după planul liturghiei folosite în Antiohia. 6-10). Anton Baumstark. Diaconii aduceau apoi episcopului darurile. Poporul răspunde: „Doamne. în privinţa vechimii acestei scrieri. Ea este socotită de critică opera unui compilator. după concedierea diferitelor . cu multe interpolări. Tot ce a urmat până aici. aluzii şi pasaje liturgice cunoscute din literatura veacurilor precedente. sau liturghia clementină. din profeţi. în tot cazul. se dădea sărutarea sfântă. ca dată a compunerii acestei scrieri. episcopul citeşte câte o rugăciune pentru fiecare dintre cele cinci categorii. Paul Drews se opreşte în preajma anului 350 d. De obicei. 57-59). După citirea de către arhiereu a unei noi rugăciuni pentru credincioşi. Harnack. care erau pregătite pentru Sfânta Jertfă. prima pericopă de citit se ia din oricare carte istorică. Astfel.Preot prof. de pildă. Aceasta este părerea Dr. miluieşte". toţi. care o ascultau plecaţi. iar liturghisitorii îşi spălau mâinile (cap. în care ar fi folosit un tip de liturghie egipteană. precum şi cartea VII (cap. Importanţa acestei colecţii constă în faptul că ea ne dă cea mai completă liturghie din câte am putut cunoaşte până în această vreme. Oficiul trebuie făcut Duminica.. cu oarecare modificări şi elemente noi. Material liturgic cuprind. în ea distingem două părţi bine caracterizate: liturghia catehumenilor întâi.din Siria. o scriere mai veche: Didascalia Apostolilor.. care se bazează în formularea acestei ipoteze pe felul cum se aleg pericopele din Scriptură pentru a fi citite la 112 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri liturghia catehumenilor. iar Dr. nu este privită ca o liturghie uzuală. în legătură cu hirotonia episcopului. şi anume în cartea VIII. pe când în cartea VIII din Constituţiile Apostolilor nu se citeşte decât din cele dintâi cinci cărţi ale lui Moise288. neofiţi. de origine -probabil ." (cap. afară de cei credincioşi. spre deosebire de liturghia cuprinsă în cartea II şi VII. critica na căzut nici până azi de acord asupra uneia şi aceleiaşi date. adică în Biserica Siriei. în timpul liturghiei catehumenilor. Părerea generală înclină astăzi pentru a doua jumătate a veacului IV. Urmează. părăseau biserica la invitaţia diaconului: „Ieşiţi!. precum şi pe alte mici diferenţe de amănunt. însă. precum şi punctul de sprijin larg şi bogat al liturghiilor ortodoxe de astăzi. cum i se mai zice. cinci serii de ectenii amănunţite. energumeni. Cartea VII nu este altceva decât Didahia celor doisprezece Apostoli. Petre Vintilescu invocaţie adresată „Treimei celei veşnice". care s-a folosit de diverse piese liturgice mai vechi. este pentru vremea dintre anii 340-360287. După aceasta. preotul zice: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului"285. în întrebuinţare poate prin regiunea Feniciei. toţi ceilalţi însă se opresc asupra veacului IV. cei supuşi la pocăinţă şi pentru credincioşi. înainte de împărtăşire. şi cartea II (cap. se luau măsuri de ordine prin diaconi în vederea oficierii misterului euharistie.Hr.Cea mai însemnată dintre orânduirile bisericeşti este.

Petre Vintilescu pentru ritul euharistie propriu-zis.. de asemenea. datele referitoare la liturghie din cartea II ne pun la îndemână în cap.cântăreţul -. de învierea. Şi dialogul continua: . în timpul căreia se citea psalmul 33. stăruind mai mult asupra liturghiei catehumenilor. astfel..Cu vrednicie şi cu dreptate! Episcopul începea apoi o lungă rugăciune euharistică. Nu este greu să recunoaştem în Liturghierul ortodox de azi şi în moliftele obişnuite la serviciul tainelor. de moartea. în cadrul acestei rugăciuni sunt inserate.. cuvintele de instituire de la Cină. iar diaconul concedia pe credincioşi cu formula: „Ieşiţi în pace!". sărutarea păcii şi o ectenie mare). Se pronunţa. după care episcopul citea o rugăciune înainte de împărtăşirea clerului şi a poporului. 8). ale lui Solomon şi ale celor 16 prooroci. binecuvântat eşti în veci. aducerea darurilor de către diaconi. pentru acţiunea Providenţei în epoca Vechiului Testament şi pentru binefacerile mântuirii prin Iisus Hristos. expresii din anafora cărţii VIII a Constituţiilor apostolice. zise de arhiereu: .Şi cu duhul tău.Avem către Domnul! . în comparaţie cu acesta. zisă de diacon sau preot. episcopul rostea o rugăciune de mulţumire după împărtăşire. împărţindu-se citirile în două părţi. I şi II Paralipomena şi cărţile despre întoarcerea din captivitate. în care se mulţumea lui Dumnezeu pentru binefacerile creaţiei. . întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. Se citeau. Urma apoi cântarea psalmilor de către o altă persoană . în care se află versetul: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul" (v. poporului fiindu-i rezervat numai stihul de la început.„Darul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!" . 12). să se împărtăşească fiecare categorie de credincioşi cu trupul Domnului şi cu scumpul sânge. După aceasta. preoţii. Dar despre această parte a serviciului.. cartea II nu ne dă decât câteva rânduri. adică alternând între doi citeţi. făcându-se amintire de patimile. amin. cântarea serafimică de trei ori sfânt. după aceea. era un fel de pregătire introductivă 113 Preot prof. care se deschidea cu cuvintele din II Cor.categorii de catehumeni. iar episcopul completa: . cerând daruri spirituale şi 114 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri morale ca efecte ale împărtăşirii. 57 şi 58 numai un plan sau instrucţiuni de tipic ale rânduielii serviciului. Urma împărtăşirea. Cartea VIII cuprinde. După ectenia de încheiere. din scrierile Noului Testament: Faptele şi Epistolele Apostolilor. Se încheia cu un eefonis. de înălţarea şi de a doua Sa venire.Sus mintea! .. o ectenie de către diacon pentru primirea darurilor „în jertfelnicul cel ceresc întru miros de bună mireasmă". iar la urmă episcopul. 13. precum se vede. în această parte din următoarele cărţi ale Sfintei Scripturi: din cărţile lui Moise. menţionând numai „să se săvârşească Sfânta Jertfă. Se citea. predicau. răspundea poporul. poporul răspundea: .Sfintele. din cărţile lui Iov.Unul sfânt.". la momentele indicate de desfăşurarea rugăciunii. ale lui Isus Navi. un adevărat formular al liturghiei. trebuia să se facă Euharistia. iar la urmă Evanghelia. ale Regilor. invocarea sfântului Duh (epiclesa) şi dipticele sau pomenirea de vii şi morţi pe categorii sociale (cap. unul Domn Iisus Hristos. şi când s-a sfinţit. în urma pregătirilor introductive în liturghia credincioşilor (scularea în picioare. ale Judecătorilor. după aceea.14. Diaconul zicea apoi: . sfinţilor.Să luăm aminte!.

Cel puţin. şi a doua oară în Epitome sau aşa-numitele Constituţii date prin Ipolit (partea II)290. dacă s-ar putea determina în chip neîndoielnic autorul de la care derivă la origine. De aceea. pe care el le socotea operă autentică a acestuia. iar Testamentum Domini ar marca jumătatea veacului IV. cartea VIII ne-a păstrat serviciul întreg al liturghiei credincioşilor. adică cele mai dezvoltate. Originea lor ar fi în prima jumătate a veacului IV. care cuprind o liturghie întreagă şi cu rugăciunile cele mai lungi.Acelaşi material aproape. De fapt. Ceva mai târziu ar veni Epitome. chestiunea tipului liturghiei cuprinse în ele ar fi. înrudirea însă şi uneori chiar identitatea acestor scrieri cu părţi din celelalte din aceeaşi familie conduc la aplicarea axiomei aritmetice: două cantităţi egale cu a treia sunt egale între ele. iar Canoanele lui Ipolit abia de prin veacul VI. Constituţiile apostolice. J. clarificată. în timp ce cartea II ne înfăţişează regula liturghiei catehumenilor. Dimpotrivă. . Mai probabilă este însă ipoteza episcopului scoţian de Moray. Propriu-zis. deci. chiar după documentările benedictinului englez Connolly. Constituţiunile prin Ipolit şi. în cele din urmă. mai mult sau mai puţin direct la Ipolit. El respinge . până aproape de identitate. dacă ne gândim că mai noi este natural să fie Orânduirile bisericeşti mai augmentate. această scriere nu are o liturghie. E. ca şi cartea VIII a Constituţiilor apostolice. se găseşte în concordanţă cu liturghia ortodoxă de astăzi. reprezintă o întocmire bisericească mai nouă decât celelalte similare ei. Constituţiile Sfinţilor Apostoli. Ipoteza nu este lipsită de temei. desigur. Desigur. ca autor principal al materialului din aceste scrieri. Ea este 115 Preot prof. precum şi reguli în legătură cu rânduiala botezului şi a mirungerii. fără fi ajuns până la noi în original.şi poate pe drept cuvânt . înrudirea. sar ajunge la concluzii mai precise cu privire la vechimea tipului de liturghie pe care îl reproduc şi care. deci ar reproduce starea liturghiei de la începutul veacului al treilea. Cartea VII cuprinde numai elemente înrudite cu rugăciunile liturghiei. Scrise. Dr. că. prin urmare. Prin urmare. dacă critica ar fi convenit definitiv şi unanim cu privire la vechimea şi raportul de prioritate dintre aceste scrieri. Maclean. din 116 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri ele ar fi derivat toate celelalte. Numele lui însă nu se întâlneşte decât în două dintre documentele în discuţie. în ordinea următoare: Orânduirile bisericeşti egiptene. acest document este cunoscut şi sub denumirea de Epitome (al Constituţiilor apostolice). precum deja am menţionat. socotind originară Constituţiile Sfinţilor Apostoli. după Constituţiile apostolice sau după o lucrare originală anterioară acestora289.desigur nu în forma augmentată în care le cunoaştem astăzi. se înclină spre Ipolit. Discuţia este însă încă deschisă. iar la sfârşitul aceluiaşi secol. cam din aceeaşi vreme ar proveni şi orânduirile bisericeşti din familia egipteană. în vremea din urmă. datând de pe la anul 220. dar cu unele omisiuni. cam prin preajma anului 400 d.Am putea spune. O dată ca titlu într-o versiune arabă şi în alta etiopiana a canoanelor lui Ipolit. aproape textual..Hr. Petre Vintilescu mai mult un rezumat. mai mult decât în marile sale linii. sau mai bine zi transcrise. cea mai veche dintre Orânduirile bisericeşti erau considerate canoanele lui Ipolit. 4.ideea derivării acestor orânduiri eclesiastice unele din altele. Funk inversa exact ordinea. . Toate aceste documente s-ar referi. care este sursa tuturor. rămânând la convingerea că toate acestea reproduc mai mult sau mai puţin fidel un alt document liturgic mai vechi. îl conţine şi scrierea cunoscută sub titlul mai mult convenţional: Constituţiile date prin Ipolit. Constituţiile Sfinţilor Apostoli. pentru Achelis. Deja dinainte de dânsul. mai ales în urma demonstraţiilor lui Dom Hugh Connolly. a acestor documente constituie o situaţie propice pentru concluzii interesante cu privire la uniformitatea liturghiei primitive. Mai vechi şi mai aproape de acesta ar fi Canoanele lui Ipolit .

al cărui stil şi inven-ţiune s-ar reflecta în această scriere. aşa cum zice Drews. O simplă construcţie cu citate din diverşi scriitori ar fi dat mai degrabă un mozaic decât o unitate vie şi cu o înlănţuire firească. pe de o parte. El se întemeiază pe consonanţa ce se constată între liturghia clementină.Hr. Astfel. Ferdinand Probst socotea că liturghia înfăţişată în Constituţiile Sfinţilor Apostoli este aproape exact liturghia oficiată în Biserica întreagă. Dr. marea rugăciune euharistică (anafora) din cartea VIII a Constituţiilor apostolice reproduce. desigur. Această consonanţă nu se mărgineşte numai la alăturări accidentale. deci al unui tip primitiv de liturghie. Prin urmare. totuşi rolul lui nu poate fi exclus. cu toate datele şi documentele liturgice din cele dintâi trei veacuri. care priveşte liturghia numită clementină nu chiar ca însuşi ritul primitiv universal. ci numai ca o redactare mai târzie a acestuia. Discuţia poate fi numai cu privire la gradul de originalitate primitivă sub care a ajuns să fie transmis acest rit de scrierile în cauză. Această sursă n-a putut fi decât liturghia primitivă. 118 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri Cu toate acestea. în sprijinul părerii sale. cât şi pentru liturghia din Constituţii. Baumstark. Tradiţia apostolică. cel puţin ca mijlocitor sau transmiţător al unei tradiţii liturgice dinainte de el. ci merge chiar până la expresii şi înlănţuiri în aceeaşi ordine. paralelismul s-ar putea prelungi. şi anume cam pe la anul 350 d. un scriitor din veacul III292. ca şi Brightman29î privesc liturghia redată de Constituţiile apostolice în cartea VIII ca opera unui compilator. care revine cu stăruinţă în legătură cu aceste scrieri. Consonanţa generală a acestor documente şi în cele mai multe privinţe până la micile amănunte. aproape cu aceleaşi calificative. Dar mai aproape de realitate se găseşte Dr. cunoscute sub titlul de Orânduiri bisericeşti. pe care Probst îi pune chiar în paralel291. ca să putem crede că era o simplă creaţie artificială personală. cât şi de credincioşi.într-o vreme când liturghia Bisericii din Siria luase o dezvoltare caracteristică acestei laturi a Bisericii. Dacă acest poligraf nu este autorul nici uneia dintre ele în forma lor de azi şi chiar dacă el nu este nici autorul original al sursei lor. De asemenea. Numele lui Ipolit. atâtea puncte de contact cu expresiile liturgice din literatura creştină a primelor trei veacuri este departe de a însemna un fapt în defavoarea liturghiei din Constituţiile apostolice. rânduiala liturgică din prima apologie a Sfântului Iustin Martirul şi unele pasaje din Novatian (De Trinitate. aceeaşi listă a sfinţilor patriarhi din Vechiul Testament. care nu cunoştea viaţa din adunările creştine. care să ni le prezinte ca pe un organism fără viaţă. Pe de altă parte. 1 şi 8). sau fiind chiar deja scrisă. el invocă ecoul până la literă în cartea VIII a Constituţiile apostolice a formulelor liturgice citate în diferiţi autori creştini ai primelor trei veacuri creştine. Paul Drews. atât pentru aceşti scriitori. Ea însă se desfăşoară prea natural şi se înrudeşte prea de aproape cu liturghiile ortodoxe de astăzi. ne îndeamnă a vedea în scrierile. Mai înainte de a fi fost scrisă. îşi are 117 Preot prof. Unele formule. chiar din rugăciunea . Chiar titlul scrierii sale. era natural ca aceste întocmiri să poarte notele specifice ale cultului creştin din regiunea în care ele apăreau. transmiterea tipului primitiv al liturghiei Bisericii. ea a putut fi cunoscută atât de litur-ghisitori. iar de de altă parte. din prima apologie a sfântului Iustin se proiectează perfect în forma dezvoltată a liturghiei Constituţiilor apostolice. mai mult cu caracter de tipic. îşi poate avea rostul lui. liturghia aceasta n-ar fi fost un formular în întrebuinţare bisericească şi n-ar putea deci însemna o contribuţie pentru cunoaşterea stării reale a cultului Bisericei în primele trei veacuri. rânduiala. Mai natural este să admitem o sursă comună. citată în rugăciunea din epistola lui Clement al Romei. precum am văzut. Petre Vintilescu elocvenţa sa semnificativă în legătură cu această concluzie. din vremea Apostolilor până prin veacul al IV-lea. pe lunga rugăciune din epistola lui Clement al Romei către Corinteni.

(rânduială Bisericii întregi)300. au putut rămâne în mintea tuturor. De asemenea. în Biserica primitivă. pare că libertatea profeţilor . VIII CONSIDERAŢII ŞI OBSERVAŢII ASUPRA UNIFORMITĂŢII LITURGICE ÎN PRIMELE TREl'VEACURI 1. 5). într-adevăr. prin mijlocirea lor.problema seriozităţii afirmaţiei despre o rân-duială liturgică fixă şi generală. Pentru lămurirea unei astfel de chestiuni. versiunea coptă a Orânduirii bisericeşti egiptene cuprinde menţiunea că liturghisitorul se poate ruga liber. Ele au putut fi.aşa cum observa Fericitul Augustin în legătură cu acest pasaj -Apostolul ar fi depăşit cadrul unei epistole dacă ar fi inserat în textul ei ordinea amănunţită a liturghiei296. ba chiar de la Iisus. Sfântul Ciprian299. Cu toate acestea. De altfel. când prevede: „Profeţilor îngăduiţi-le să rostească oricâte rugăciuni vor voi" (X. Iar în capitolul 11. însă într-o formă prelucrată. Limitele improvizaţiei vechi în liturghie. am văzut că la o astfel de rânduială se refereau Clement Romanul 297 Sfântul Iustin Martirul298. De aceea. pentru că . O uniformitate liturgică în primele trei veacuri. Didahia celor doisprezece Apostoli garantează dreptul profeţilor la improvizaţie în liturghie. deci. aşa că nu-i de mirare că ele îşi găsesc ecoul şi se verifică în liturghia din cartea VIII a Constituţiilor apostolice. când fiecare episcop ori slujitor înzestrat cu harisma profeţiei putea compune rugăciunea euharistică după inspiraţie? 2. este nevoie să precizăm mai întâi la ce se reducea libertatea profeţilor de a mulţumi. ca „toate cu cuviinţă şi după rânduială (KCCTCC xa^iv) să se facă"295. ne transmite liturghia primitivă. aşa cum se urma în Bisericile din 121 Preot prof. Mai putem vorbi. şi ea era vie în conştiinţa Părinţilor şi scriitorilor bisericeşti de atunci. la rândul ei. 2. titlul Tradiţia apostolică al scrierii lui Ipolit este o denumire semnificativă în legătură cu chestiunea care ne preocupă. întrebuinţate în anumite ocazii de diverşi scriitori bisericeşti. 4. Cum se împacă o astfel de libertate personală cu ideea unităţii. 7). continuităţii şi uniformităţii liturghiei din cele dintâi trei veacuri creştine? O regulă sau o rânduială generală liturgică exista. întocmirea liturghiei într-o anumită ordine era un lucru chiar realizat în această vreme. în operele lor. care. în prima sa Epistolă către Corinteni. deci. de o uniformitate liturgică. despre care ne vorbesc Didahia celor 12 Apostoli şi sfântul Iustin Martirul şi Filosoful ridică . Petre Vintilescu vremea sa. iar Clement al Alexandriei o invocă drept KCCVOOV triq EKid.euharistică (anafora). 3. Apostolul nu făcea altceva decât să le schiţeze şi să le pună în vedere rânduială invariabilă a acţiunii liturghiei. 1.0 coliziune aparentă între libertatea de improvizaţie a liturghisitorului şi uniformitatea liturgică. chiar pe vremea Sfântului Apostol Pavel. iar Sfântul Iustin ne spune că „proestosul (episcopul) înalţă rugăciuni şi mulţumiri atât cât poate" (LXVII. Sensul apostolicităţii ritualului. chiar în veacul III294. dincolo de micile variaţii de amănunt. Chestiunea rugăciunii impovizate de liturghisitor în serviciul euharistie. deoarece. el le scria în legătură cu Euharistia. în conformitate cu unele dezvoltări. Toţi o considerau provenind de la Apostoli.20-34.r|aia<. Ea era mai mult decât un lucru în realizare.şi pe drept cuvânt . din acest document lipseşte chiar marea rugăciune euharistică (anafora). era numai o schiţă generală. Pe de altă parte. pe care liturghia începuse să le primească în Biserica din Siria. Din cele ce se văd mai ales în învăţătura celor doisprezece Apostolim. care se recita în auzul credincioşilor.

ea era generală. ceea ce îngăduia. pentru că libertatea liturgului nu se mişca decât în cadrul schemei deja fixate a liturghiei. care însă n-a depăşit niciodată tema şi cadrul ei.. ca o explicare. încă fluid şi susceptibil de modificări de amănunt"305. rânduială liturgică nu era alterată. adică dipticele"302. Liturghia primelor trei veacuri se înfăţişează. în legătură cu anumite puncte. pe care ea le inspira. chiar când această improvizaţie privea întregul marii rugăciuni liturgice (anafora). „îi era îngăduit să improvizeze. desigur. „al tradiţiei relativ libere şi totuşi conformă. în primele zile"504. Prin urmare. toţi colitughisitorii trebuiau să recite rugăciunile în tot timpul slujbei. dar în aceeaşi direcţie. numai anaforele variau prin unele amănunte. Deci dreptul de improvizare al profeţilor putea să ducă la o variaţie pur verbală în rugăciunea euharistică. cum era la liturghia pentru hirotonia unui episcop nou. ci erau obligaţi să observe în chip riguros tema oficială a rugăciunii euharistice. Situaţia trebuie reprezentată cam în chipul următor: Era obiceiul ca liturghia să fie oficiată de episcop cu soborul său de preoţi. în pasajele însă în care episcopul îşi executa singur rolul său. pentru că am văzut-o invocată în atâtea rânduri în desfăşurarea timpului din cele trei veacuri primare. Aşa au rezultat diferitele anafore. care au dus la deosebiri verbale. P. de pildă: motivele variabile de recunoştinţă sau omagiile diferite de adus lui Dumnezeu. prin urmare. cu Memorialul celebrat de Apostoli în comun. Petre Vintilescu 3. prin originea lor misionară. ci .de a se ruga în voie îşi avea locul după împărtăşirea credincioşilor. iar călătoriile misionare susţineau şi verificau uniformitatea liturgică. la cuvinte şi la unele amănunte. momentele acţiunii liturgice şi înlănţuirea lor se succedau în aceeaşi ordine. dar şi acestea mărginite la unele pasaje din conţinutul lor. ca. menţinându-le totuşi în unitatea mărturiei apostolice. Improvizaţia inspirată a harismaticilor n-a însemnat distrugerea uniformităţii liturgice. exista. prin unitatea de origine. „ca un tip uniform. o astfel de situaţie în această vreme în care Bisericile se găseau în raporturi de interdependenţă. cum a fost cazul episcopilor Policarp din Smirna şi Anicet din Roma. coliturghisirea în sobor a clericilor din diferite părţi ale Bisericii. deci. de pildă. care erau. „După cum inspiraţia nu împiedică evangheliile sinoptice de aşi avea caracterele lor proprii. aşa încât se poate explica uşor. eventualele variaţiuni verbale nu puteau să atingă esenţialul ritualului liturgic.. deci. improvizaţia avea să se mărginească. zice Dom. cu toate variantele lor. la avânt. apostolicitatea ritualului nu trebuie înţeleasă ca ceva riguros unic. Nici . Cadrul general fiind fixat şi sensul sau tema rugăciunilor fiind determinată. după cum pe terenul catehezei apostolice unitatea evangheliilor sinoptice. este susţinută tocmai de unitatea de inspiraţie306. nu putea să improvizeze. Era şi natural. pentru că pornea din Ierusalim. deci la sfârşitul slujbei. precum am văzut. la o dezvoltare a diferitelor ei părţi. Preot prof. Unitatea însă nu era desfiinţată. de fapt. pe care o putem numi liturghia apostolică. Se înţelege însă că atunci când coliturghiseau doi ori mai mulţi episcopi. ca obiect sau teme secundare ale rugăciunii euharistice. aşa cum o transmiseserâ Apostolii de la Mântuitorul503. 122 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri în al doilea rând. stabilit şi întocmit printr-o înţelegere a tuturor Bisericilor. tot aşa şi improvizaţia harisma-tică trebuia să fie capabilă a menţine în liniile apostolice multiplicitatea anaforelor. ori şi categoriile de persoane de pomenit . Serviciul liturghiei euharistice era unul şi acelaşi. cele mai noi liturghiseau după modelul predat şi învăţat de la cele mai vechi. Aceştia îşi uneau glasul ori rugăciunea lor în taină cu cea a episcopului numai în părţile sau formulele esenţiale ale Euharistiei. Cagin. uniforme. originea misionarismului creştin.vii sau morţi.precum observă Dom Paul Cagin . în primul rând. Nici unul dintre ei. de altfel. consonanţa mărturiilor despre liturghie din diferitele părţi ale Bisericii. O astfel de schemă.ca un punct al tradiţiei. la anul 155. Pe de altă parte. de la care se porneşte.

cu toate micile diferenţe cu caracter secundar. Chiar în veacul III se iveşte un prilej pentru semnalarea acestor mici deosbiri. 11. Mt. 22.am văzut .19-20.15. tradiţiile scrise. 6. 10. care trebuiau să dobândească într-o zi. 9-13. ca în liturghia de astăzi.se cuvine să credem acest lucru . cu o relativitate foarte redusă. mai bine zis. 13. 9. 26. Sfântul Duh 124 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri veghea . Biserica a consacrat mai târziu pe una sau. la Sfântul Ciprian aflăm interjecţia liturgică „sursum corda" (sus inimile). In 2. 13. 5-7. acestei tradiţii verbale i s-a substituit tradiţia scrisă sau. pe care El le crea în Biserică. şi în alt fel în expunerea serviciului liturgic din cartea VIII a aceleiaşi scrieri. 6. 6. Fără îndoială. 23-25. 21.14.13. şi anume pe acelea care se găseau mai apropiate de formula apostolică. 6. lucrurile variază. 59. 9. 7. cu dezvoltările variate. 19.13. mai bine zis. 2. Le. 4. . 1. 12. 9. 21. Aşa-numitele Orânduiri bisericeşti. nici harismele nu sunt agenţi de confuzie. 54. 41. şi în alte provincii încă. 12.zicea el . pe care trebuie să renunţăm al întâlni în acel timp. In 6. Mt. Unitatea liturgică nu este deci sfărâmată până la finele veacului III. nimic nu este mai verosimil şi nu explică mai bine starea de lucruri în diferitele momente ale istoriei liturgice"307. a unuia şi aceluiaşi tipic liturgic în toată Biserica primelor trei veacuri. 6. 3. 4.inspiraţia. care . Mt.. ca să nu se fi ivit unele mici variante în oficiul liturgic. aceasta nu constituie desfacerea unităţii Bisericii universale"508. înlesnite fie de transmitere. Astfel. 4.cu privire la multe servicii divine şi nu se îndeplinesc toate lucrurile la Roma ca 125 Preot prof. 23. Le. dar totuşi foarte de timpuriu. 6. Mt. în sfârşit. 22-24. în ciuda unităţii şi uniformităţii liturgice. mărturisesc despre o uniformitate. Mt. 20. Mc. Din mulţimea anaforelor. 5.12. pentru ca să lase oamenii şi lucrurile târâte de valuri. 18.16. în lipsa unui for de canonicitate.1. 11. Aprilie. 6. Mt. Biserica câştigase foarte mult ca suprafaţă şi profunzime. De asemenea. 3. într-un fel vedem grupate citirile din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament în cartea a II-a Constituţiilor Sfinţilor Apostoli. In 18. Mt. 8. In 6. pe unele din serviciul consemnat în formularele sale. 2. 22. 23.15-44. In 6. 1930 NOTE li Mt. 26. după deosebirile de oameni şi locuri şi.. într-o scrisoare din toamna anului 256. episcopul Firmilian al Cezareii Capadociei se plângea Sfântului Ciprian.19-20. 6.1 Cor. 4.asupra instituţiilor şi tradiţiilor. Că mai apoi. Mt. totuşi. 6. Mc. Astfel. 26-28. 14-16. pe când Constituţiile apostolice (cartea VIII) au forma „Avco TOV VOUV" (SUS mintea). de presiunea pe care o făcea papa Ştefan I pentru a impune celorlalte Biserici punctul de vedere al Romei cu privire la botezul ereticilor.10. Petre Vintilescu la Ierusalim. la urma urmelor. care puţin câte puţin le deosebeau din ce în ce mai mult.transcriu în veacul IV liturghia veacurilor precedente. 6. „Sunt deosebiri . despărţite una de cealalaltă. puterea de obicei disciplinar şi. Mc. 11. 5-7. fie de predilecţii pentru o expresie sau alta. 55. Le. Le. 35. fie de lipsa de dispoziţii precise cu privire la unele amănunte lăsate la aprecierea sau la voia celui mai mare.48-66. de canon (rânduială) propriu-zis. până în veacul III.

şi Fapte. Fapte 2. p.1. şi P. 5 din 1927. Iisus şi ucenicii Săi „nu puteau nici să mănânce pâine". pentru că Sfântul Duh operase în domeniul entuziasmului practic religios aceeaşi miraculoasă înţelegere şi pătrundere. par Dom Reginald Biron (Paris.12. chretienne et de liturgie. nici un semn de practicarea unui cult aparte de către ucenicii Domnului. 5. II ed. 2 (Cf. Cardinalul Bona. op. pp. 16. Fapte 1. Lc. Această situaţie a dat prilej să se afirme că adunările intime de cult de acum erau „o creaţie care data deja din epoca lui Iisus". J. care nu vrea să vadă în Euharistia de la Cina cea de taină instituirea liturghiei creştine. la substituirea prin păreri subiective şi la interpretări fără temei în domeniul faptelor. Cf. La Messe la plus ancienne. pag. Filip. 21.11 şi 5. Prin urmare. cap. J. 46). 6. Este destul să ne amintim că Sfintele Evanghelii nu pomenesc de vreun alt fel de participare la cult a Mântuitorului cu Apostolii Săi. în ziua Cincizecimii. care duc în protestantism la forţarea sensului textelor. t. 28. Laudes (Dict. pe care-1 menţionează Evanghelia după Marcu (3. Leclercq. 1905. 127 Preot prof. Fapte 18. 15. Bucureşti. în această preocupare îşi află explicaţia o apreciabilă doză de imaginaţie. Euharistia intră în funcţie precisă ca liturghie creştină.1. N.1. 31. Avignon. 32. 30. Cf. Mis. H. 4. ca şi cazul. Lc. publicat în „Revue de l'histoire des religions". decât la cultul public iudaic. 86-87. Paris. o liturghie creştină consistentă şi individualizată în esenţa ei din primul ceas n-ar fi putut fi. v. Mc. No. Schousboe. Fapte 1. 10.. Paris.24.. Petre Vintilescu 24. La liturgie de la messe. Dom Jean de Puniet. deuxieme serie. în acest scop.după concepţia populară de atunci . 36. 1928. Fapte 20. Liturgica. 24. 42. d'arch. 20). care era preocupată să realizeze împărăţia lui Dumnezeu îndeosebi prin adunările de cult. 25. 22. Cf. Pierre Batiffol. ttuăes d'Histoire et de Theologie positive.. 18. adică. Mt. în care . înmulţirea pâinilor în pustie. 48-49. 19. 5. 241. Dom Suitbert Băumer. 43). trad. Fapte 3. 2. Domnia sa interpretează în sensul unor şedinţe ale cultului creştin masa de la Emaus. 35. Paris. 33. de pasiune după noutate şi originalitate.rugăciunea şi masa (frângerea pâinii) rezumau acţiunea sfântă a întregii vieţi a comunităţii. 17. De la Liturgie. 3. No. când. pag. 29. 12-14. 26.' . 46. p. p. Pierre Batiffol. fasc. 128 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri 27.16. Chiar patimile şi moartea Sa au loc cu ocazia venirii Sale în Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui. Cf. p. Le. cap. 1899. Cf.14. Fapte 5. 116. 193-256. La liturgie de la messe. Ca cea exprimată de Raynaud în Liber de prim. 31. 19.1. 117. p. fr. pag.12. 49 şi Fapte 1. 34. XCVI. Cf. cit. în Revue de l'histoire des religions. 1887 şi 1888). Dom Jean de Puniet. 1874. ca să se ajungă la existenţa unei congregaţii noi religioase. în timpul activităţii Sale. trad.1. 1920. pag. Cf. 26. posibilă decât ca rezultatul unei practici îndelungate. 34 etc. din cauza îmbulzirii poporului.1. 6. Histoire du Breviaire. de icon.) în aşa chip. 20.17. Lebedev. ci numai aplicarea mai târzie a unei teologii hristologice la mesele rituale păgâne ori iudaice. 23. Fapte 3. 20.1. Schousboe a întreprins susţinerea unei astfel de teme în studiul citat mai sus.18. huiteme ed.1927. Tema din studiul lui Schousboe intră în sistemul oficial protestant. 32. 21. s-au interpretat diferite locuri din Evanghelii (Mc. precum în domeniul convingerii dăduse siguranţă Apostolilor până la martirism. La messe la plus ancienne. 20. Fapte. 53. Fapte 22. Cf. începând chiar din vremea predicii Mântuitorului. 21.

8. 9. Cabrol. t.47 şi 48). Le livre de la Priere antique VI ed. 96. Cf. Iustin Martirul şi Filosoful susţine că Mântuitorul a dat Apostolilor Săi astfel de instrucţiuni chiar în ziua învierii.15. 2 Cor. op.XIV. 61. Mt. Efes. dom Suitbert Băumer. La sainte Eglise au siecle des apotres. 23-26. t. Gottesdienst im ăltesten Christentum. pag. ci. Lebedev. Cf. 11. Fapte 16. 16. 2. 68. 33-34. 1928. Dom Prosper Gueranger. 59. pag. La Messe. pag. col. 399 (Cit. Laudes. Lesetre. Freiburgim Breisgau. V. Iac. de l'anglais par A. şi verset. după dom S. Col. III ed. Fapte.37. Theologie. 41. pag. Paris. 44.12. Cabrol (Le livre de la Priere antique. 3. 76. 63. 1878.I. 129 Preot prof. v. Lesetre (op. Paris. 26. când li s-a arătat (cf. pag. IV: Zeschwitz: Prakt. 25. Paris. Cf. Cf. LXVII. 348 şi 355 (cit. Zokler. 11. 5. 74.l. 38. Le. t. cf. 10. Băumer. ICor. 43.. pag. Histoire ancienne de l'Eglise. op. 7. Entwicklung. Evr. 45.12. 66. 40. cit.cit. 25. Fapte 12. op. 51. p.12. 11. No.1-2.. cf. III. Fapte 1. pag. deschiderea vechilor liturghii este în stare să arunce o lumină nebănuită pentru înţelegerea Noului Testament şi a evenimentelor istorice. pag. după dom Suitbert Bâumer. 47). Christenthum und Kirche zurZeit der Grundlegung. 7). 21.458). 327. 11Q. P. 1888-1889. Cabrol. 130 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri 73. şi Demonstratio evangelica. 1920. col. 65. 46 etc. Cf. pag. I.1 Cor.1 sq. Rom. trad. op. . Col. ci în cultul său şi aici trebuie cunoscută" (Andreas Duhni. Lucrul este atât de adevărat. Cf. Batiffol. pag.4. P. 10. 20 şi 10. pag. 6: Die Liturgie des christi. 16. Duchesne (Origines du culte chretien. 1. pag. 26-28 şi Mc. t. 71. Leclercq. 6-11. pag. 22. 72. 67. Cbr. Tiibingen. încât chiar un protestant a fost nevoit să mărturisească că „ştiinţa a ajuns să recunoască că studiul Noului Testament şi al Istoriei bisericeşti nu poate să dea o lămurire atât de bună cu privire la datele liturgice. 1922. 8. 43. Evr. 50. 91. 1875. trad. 57. 56.25.G. 100. t.10. op. Dom F.16. Paris. p. 47). 46.20-22. cit. 2 31. Boudinhon. ICor. p. Handbuch der theologischen Wissenschaften. II. 334) şi dom F. Gemeindegottesdienstes nach ihrer geschichtl. 22-24. Adrien Fortescue. 48. cit. 3. t. Lesetre. 54. Regensburg. 34 62. 49. II ed. Le. H. op. tom.16. 11. I Apolog.. 75. 1906. Căci viaţa unei religii pulsează în cel mai înalt grad nu în scrierile sale întâmplătoare. 39. 2. 42. 50. 225. 4). Aceasta este o ipoteză formulată de dom Cagin şi a fost adoptată de dom F. pag. 11. Fapte 2. în locul pe care împărăteasa Elena a ridicat biserica înălţării (De vita Constantini. şi P. op. 1927. L. Sf. II. Liturgies et spiritualite. 42. cit. şi dom H. Cf. ICor. ibidem. 58. 1860. Paris. 69. H. pag. cit. cit. XXII. Institutions liturgiques. Boudinhon. Istoricul Eusebiu din veacul IV precizează că aceasta s-a petrecut pe muntele Măslinilor.16. 55.1 Tim. Das Gedăchtnis des Herrn in der altchristlichen Liturgie.4. Nordlingen. 13. Paris. Les origines liturgiques. VI ed.. dimpotrivă. Cf. 60. 14.. 70. 18.ll. 3. p.19. Cor. Cf. cf. 4. La Messe. 5. Evr.19-20. 53. şi H. op. cit.2. cit. 64. 47. 11.G. ICor. 4.19. Adrien Vigourel. op. pag. de l'anglais par A. ed. Fapte 10. şi Adrien Fortescrue.I. pag. p. Adrien Vigourel. şi P. p.50 n. 2. VI. 11. pag. XX. şi Pierre Batiffol. Fapte 20. 48. Petre Vintilescu 52. cit.22.

91. 26-32. 1920.16. Adr. învăţătura celor 12 apostoli IX. V ed. VII. pag. I. 81. Această din urmă practică era şi în epoca Constituţiilor apostolice. 94.L. 2. Acesta a fost nevoit să se apere împotriva clevetitorilor. 32. pag. 79. 393). 300-310. 2. 14. Fortescue.cit. 5. 2. 49). Avignon.11-13.1 Cor. La liturgie de la messe. Mitrofanovici. 2. I. Avac. descoperire are. 46-54. d'Arch. Era „ca o adevărată liturghie a Duhului Sfânt după liturghia lui Hristos" (L. 103. t. 29. II Tim.1-24. I Cor. Cf. XVI): „din acest limbaj a rămas în biserici obiceiul ca fraţii să-şi dea sărutarea. Aşa ar rezulta însă din următoarele cuvinte ale lui Origen {In epistolara ad Rom. 78.1 Cor. 1920. op. 1975-1976..1 Tim. 6. 106.6.78 şi 82) sunt de părere că agapa preceda Euharistia. 15 1-19.16. .1 Regi 2.cit. tălmăcire are. pag. 16. 5. 26. se motiva tocmai prin imitarea Mântuitorului (canon. pag. F. 99.16. 26. 4. 26. 101.11 etc. Ist. Cantiques. P. Chiar o dispoziţie (can. op. Fortescue. ITes. bis. Petre Vintilescu Istoria Liturghiei în primele trei veacuri al „sărutării păcii" chiar în această vreme. fiecare dintre voi psalmi are. 5.13 şi I Cor. 5. Dr. 14. 102. op.dar.16. zice: . op. 5. 3. 5. p. Le. iar cele din I Tim.P. t. 89. Adr. 84. Paris. Adr. 14. Cernăuţi. Moscova. V. 1. L. cf.16. I Tim.cit. Efes. vezi şi can. 10. în Cartagina şi în unele localităţi din Africa.cit. 9-17.2. 4.cit. V. 628 (trad.1-13.1 Tim. 1928.15.nu ştim însă cât era de generală sau era numai locală (Corint) . pag. op. Era. 3. care săvârşeau Euharistia Sâmbăta seara şi se împărtăşeau cu sfintele taine la sfârşitul unei mese formate din mai multe feluri de mâncare. pag. 3. Rom.cit. 77. pag. 95. şi 6. învăţătură are. P. pe vremea sfântului Ioan Hrisostom. rev. 2. pag. 19) consemnează acelaşi caz curios pentru creştinii egipteni. Acest uz se referea. 3. Fortescue. Col. Stadniţchi). dispoziţia aceasta a fost anulată însă de sinodul II Trulan (can. V. 6. Adr. în care Apostolul. 98. care-i puneau în sarcină vina de a fi împărtăşit pe câţiva creştini după ce ar fi luat masa (Ep. Dict.. Fapte 20. A.6. II. la împrejurarea că Mântuitorul săvârşise Sfânta Euharistie la sfârşitul unei mese. 50) a unui sinod local ţinut la Cartagina în anul 397 consfinţea un asemenea uz pentru Bisericile africane. Cf. Le. în seara Joii Mari. august 1913. leş. col. 93. Cf. cf. dând instrucţiuni în legătură cu manifestarea harismelor. 90. A se vedea şi I Tim. 22. după rugăciuni". Lebedev.21. 7. Cabrol. cap. un ecou al unei practici apostolice . bis.1-10. Cf. Origines du culte chretien. 32. Deut. Toate spre zidire să se facă". 83.cit. 96. obişnuită în veacul al IV-lea. pag. 80.33.11. 3-10. ed.15. pag. 29-32. Fapte 13. Cf. Chret. 14. Liturghia Bisericii drepteredincioase răsăritene. şi dom Jean de Puniet. 2e part. Duchesne. 2 şi 5. Ies origines du culte chretien. 51. îs. 26. Rom. desigur.cit. Cf. 1909.p.6. op. . 88. op. Hippo. et de Liturg. 87. 16. 86. limbă are. Fortescue. 7. op. 97. 49. 3. nu mai puţin. 5. din vecinătatea Alexandriei. 104. Liturghia în primele veacuri ale creştinismului.£e este. fraţilor? Când vă adunaţi. 438.1269) de a se lua împărtăşirea pe nemâncate. Prof. pag.1. Fortescue. p.. 68-79. 100. de d. 1. o excepţie faţă de uzul general constatat în veacul II (Tertulian: Ad uxorem. 13. A. şi Sozomen. 14 pot fi interpretate în sprijinul uzului liturgic 131 Preot prof.13-6. 92. cum este de părere Adr. Duchesne. Rom. Dom Suitbert Băumer. 24-90. X.11. pag. 20 şi I Pt. Istoricul Socrate (Ist.5 105. Dan. ca şi ceva mai târziu. de altfel.' 82. Fortescue. împărtăşirea pe mâncate. Le livre de la Priere antique. Efes.14. 85.19.II. în favoarea unei mărturisiri publice de credinţă.12. III către episcopul Chiriac). dar. Le. „Vestitorul teologic". 27. Nu putem afirma dacă textele din I Tes. 48 Cartagina). pag. şi pentru cei din Tebaida. Golubţov. Iona 2.

t.cit. IV. 128.. iar templul lui a rămas pustiu. 641. pag. Cf. Tit I. 118. op.TiCT9Tjvai ouxoţ Eux«piaxTioax£ = După ce v-aţi săturat. 5. Cf. într-adevăr. 1-3. Ibidem. op. Fortescue. deci acest cuvânt din scrisoarea lui Pliniu se putea referi la o slavoslovie.541). pag. 134. Criticii au făcut să varieze data compunerii acestei scrieri între anii 50-160 d. Băumer. învăţătura celor doisprezece Apostoli. 54). ca şi Funk. pentru a arăta timpul. 9). Pâslaru şi Ec. Cuvântul carmen. să fie rugăciunea. 115. 132. Fortescue. Băumer. 122. Mc. Sfântul Ambrozie învăţa că „tainele creştinilor sunt mai vechi decât ale iudeilor" (De 132 133 Preot prof. Prepoziţia îcata exprimă un raport de conformitate (cf. 26) redau această propoziţie ca şi în traducerea română a . Petre Vintilescu sacramentis. nu este interpretată. Epist. pag. o astfel de interpretare pare un pleonasm şi.P. Ec. 127. 109. Cf. op. 112.. 13. 54. Batiffol. Cf. Ibidem. Constituţiile Sfinţilor Apostoli (cartea VII. 6.. 108. Aceasta este părerea lui Funk" şi Bardenhewer. 124. 10. Omilia XIII. II. Băumer. cap. în Constituţiile Sfinţilor Apostoli..59. Batiffol. voi. Lesetre. Paris. 119.Hr. H. 136. pag. deşi ar fi surprinzător ca Clement să nu fi vizat ceea ce are mai direct analogie cu sacrificiile templului. întrebuinţarea prepoziţiei Kaxa. XV. pag. care sunt pentru răstimpul dintre 117-131.cit 133. Cap.3.. op. Dom Suit.V. dat chiar ca titlu al scrierii. P. 66. Mărturisirea păcatelor. după geniul limbii greceşti. col. op. op. 41. după unele păreri. 30. într-o astfel de traducere.cit. destinată săracilor. 14. 63.cit.. 9. 129. rugăciune sau salut. După trad. deşi recunoaşte că în acest pasaj nu poate fi vorba decât de liturghia duminicală {La liturgie romaine. 123. 13). staţi dies era egal cu feşti dies. ci în sensul împăcării celor învrăjbiţi. aşa încât cuvântul subînţeles pe lângă Kupiavnv ar fi SiSax^v (învăţătură). de Pr. Le. 334. 117. P. cap. 33-34). Thibaut. iar nu numai la un anumit imn. n.16. cap. pag. Mt. cât şi în scrierile Părinţilor apostolici (cf. op.P. ca taină a pocăinţei. 23 sq. A. 126. însemna orice vorbire solemnă. pâinea şi vinul euharistie. Băumer. c. 58. P. Originalul grec e: Msxa 5E 6fi7t^. în trad.". Aceasta este părerea la care rămâne J.19. Niţu. pag. 438 sq. 9. Clement Romanul 1 CorinteniXL. In. 116. (Cf. Harnack şi Oger. 38. Mihălcescu.. 24. din Scrierile Părinţilor Apostolici.).XL.cit. pag. Cf.59. XIV.cit. I. G. Lebedev. I.B.. t.107. P. şi. după întrebuinţarea pe care o avea la romani. cap. Pliniu. 120.. 21.cit.XLII.G.cit. 130. 114. pentru că s-a luat de la ei Duhul Sfânt şi ploaia profetică şi s-au dat Bisericii celei din neamuri. Cf. A. cap. pp. loccit. Mt.. 111. I.cit. Vezi şi Adr. op. cartea VI.L. I. 110. 23-24. 137. / Corinteni. 105). Pentru a se arăta timpul. înainte de aducerea darului la altar (Mt.13. 56. 121. cit. Golubţov. iar nu Tj^spav. Deci traducerea ar trebui să sune: „Conform suveranei învăţături a Domnului. Cf. 125. spre deosebire de Veil. aşa ceva se găseşte în nepotrivire cu stilul perfect curat al autorului Didahiei. pag. I. pag.cit. ca şi milostenia în bani sau în natură. asupra cap. dativul: xr\ Kopiaxr). col. Batiffol (op. X. recunoaşte că „ofranda făcută lui Dumnezeu poate. pag. P. Dom Suit.l. op. Cf. Euharistia". atât în Noul Testament (Fapte 2. în sfârşit. frângeţi pâine şi mulţumiţi. Dom Suit.46). 135. Băumer. 38. Pe de altă parte. p. Chişinău.XLI.). şi Dom Suit..96 (97). 56 n. Golubţov. cit. cit. Dom Suit. adjectivul Kopiaioi este luat într-o întrebuinţare substantivală (subînţelegându-se substantivul îuiepa). menţionată în acest pasaj.cit. în context însă. 1927. pag. 34. 26-27. op. lucrarea sa La liturgie romaine. în calendarul roman. pag. Cf. op. pag. mulţumiţi astfel. iar Sfântul Ioan Hrisostom sublinia că toate care ţineau de cultul iudaismului erau simple tipuri şi preînchipuiri pentru cele din cultul Bisericii creştine (cf. de Pr.VII Evrei. pag. A. 113. loc. rugăciune sau cântare în cinstea lui Hristos. Clement. pag. de obicei. I. 116. face foarte şubredă ipoteza lui Thibaut. criteriile interne însă sunt în favoarea datei de mai sus. P. citim că Dumnezeu a părăsit pe poporul lui Israel. La liturgie de la messe. ar fi fost mai nimerit. 131.N. Mihălcescu. După trad.

163.cit. 77). 176. 171. Cabrol. Cf. 153. iar nu pe a lui Petru.. 160. c. XIII. 14. 12. 6 şi Clement. Dom F.cit p. 20.17.26. XXVIII.1 Cor. 166. 7. 145. 168. Fapte 20. p. fr. 174. 180. 6. Mihălcescu.64.4748). 98. V.1 Tim. Lit of Ante-Nicene Church. p. care susţinea protia Apostolului Iacob. p. După traducerea făcută de Ec. Origines liturgiques. 142. cap. am înfăţişat-o după P. 178. 3. IX. III. Sfânt Domnul Savaot. XXX. Wissenschaft". 152. Cf. şi Rauschen. Chişinău. nota 2. Euharistie (articol publicat în „Realenzyclopădie fur protestantische Theologie". 177. Cf.). 26. voi. Mt. Vie de Notre-Seigneur. plină este toată zidirea de mărirea Lui!". Epistola către Smirneni. X. 165. Tit I.Didahiilor. 164. Dom Cabrol. Mihălcescu. p. 150. Fapte 6. 135 Preot prof.12 sq. XV. La aceeaşi părere subscrie şi G. 1. socoteşte că nu poate fi vorba de aşa ceva în epoca în care a fost scrisă întâia epistolă către Corinteni (Cf. II. Cabrol.I Cor. 181. 156. F. pag. ca Bona (Cf.205 (Cit. Mc. 143.15. op. p. tome I. 2. VI. 1908. 26. I Cor. pag. 159. I.. Mt. pag.. 26. Thibaut.2. p. 5 22. Duchesne. 24. 331. care înclină spre părerea că o unire a acestor două părţi ale serviciului divin creştin n-a putut avea loc decât după despărţirea agapelor de Euharistie. 2. VIII. Batiffol. apost. 176b. 1910. aici nota 118. op. 51. Fortescue.18. 139.105-122. 563). 5. Cabrol.cit. pag. Ibidem. pag. 157. 5. Istoria bisericească. op.. Tischgebete und Abendmahlsgebete in der altchristlichen und in der grieschischen Kirche (Texte und . Origines liturgiques. edit. Petre Vintilescu 170. Dom Cabrol. Sfânt. 26.20 sq. 338).cit.88-104. Vie de Notre-Seigneur Jesus-Christ. Tit I. 28. Cf. 148. pag. 2-13.cit. p. 3. VIII.cit. B.T)vj/iv = după împărtăşire (Cf. trad. I Tim. 175. pag.180. 144. 14.IV. 30. 147. 146. p. pag. cap. I. Cf. 13. Mainz. Cf. 1927. în lucrarea sa Messe und Pascha. 154. M. Messe und Pascha. t. L. op. 173. pag. sq. Pr. vezi şi Fapte 6. De la liturgie. voi. 184. 155. pag. XXIX. 26. In. Clement. Cf. Origines liturgiques. 324-328. 48-59. cart. 12. XIII. Fapte 6.17. 149. 185. J.97-99. 70-73 (care a folosit p. section. Klein . Liturgie der drei ersten Jahrhunderte. Dom F. G. Cf. K. după Adr. pag. Paris. Mt. 2 şi 5. Batiffol. Mt. XV. XXII. 10. Adr. cit. p.14. Numărul lor trece de 100 (Cf. 6.100. P. cit.Die Gebete in der Didache (în „Zeitschrift fur die neut. 11. Rauschen L'Euharistie et la Penitence. op. / Corinteni: „zeci de mii de miriade (de îngeri) stau înaintea Lui şi mii de mii îi slujeau şi strigau: Sfânt. Fortescue. Le. 134 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri 140. In 6. 158. 26. G. 4. 167. I. XL. 186. Duchesne (Origines du culte chretien. 4. cap. 62. cf. Cf. cart. Cf. 21. 28. Mc. 151. 12. Cap.1 Cor. 14. VI. op. 179. Cap.17. II ed. 138. învăţătătura celor doisprezece Apostoli. 1872. Cap. nsxa 5E n£axaX. op. 14. Descrierea acestora. Ibidem. Fapte 6. 44). Ca să combată pe Genebrard (De liturg. Origines liturgiques. 183. La liturgie romaine. p. 30 şi Mc. 162. La acest punct de vedere rămâne şi L. 6-9. Cap. pag.1. V. op. Pr. t. Le. pag. V ed. Rauschen. nota 2). 2 şi 5. 132-146). 169.1 Cor. Origines du culte chretien. şi P. 172. 141. Cap. 324. 21-22. cap. op. Mc. 161.cit. Batiffol. pag. Origines liturgiques. 22. I Corinteni. 182. Pâslaru în Scrierile Părinţilor Apostolici. X. 95). X.

199. In Levit. CXVI. 202. homil 1. Batiffol. I. 6. Ibidem.).G. 17. 226.11. cap. Ibidem.XIII. 196. tXXV. Legatio pro Christianis. tom. cap.. In Exod. 27-28. 215.1 (P. profesor de Teologie dogmatică la Facultatea de Teologie din Bucureşti („Dogma soteriologică". Cf.237-246. Cf. 11. pag. Mihălcescu. 224. op.G. 223. loccit. Cf. 188. col. i. Thibaut. Paralela însă pe care o face în lucrarea citată nu se arată destul de convingătoare. Apologia împotriva arienilor. Pedagogul. 44. pag. Dom Jean de Puniet. DieMesse imMorgenland.G. J. 17.cit. 200. Vezi Dialogul cu iudeul Trifon. Adv. Casei. pag.G. cartea IV.VIII. pag. De praescr. pp. cap. Doctrine des apotres. şi cu Ps. Paris. .II. 1. J. cf. fasc. t. Stromate. Adr. Cohortatio ad gentes (P.. 221. I. 225. 10. op. pag. 134 din marele Hallel. I Cor. 217. 187. li. Baumstark. cf. şi A. 4-5. cartea IV. pag.. 195. a demonstrat Pr. Inter Cypriani EpistuL LXXV.G. La liturgie romaine. XI. 211. 190. 2.265-269. op. P. 216. tVIII. 189.1819). pag. 1909.XII. Că Mântuitorul n-a serbat Pastele iudaic la Cina cea de taină. t.166. ce începe după „Sus să avem inimile". Adrien Fortescue. 208-215). In Lucam. Horn. Stromata V7/(P. col. Cap. Cap. P. op. 1907. Cf. Petre Vintilescu 220. 198. 4. 1-16. 98. Cap.. 214.XVIII. 30-33. 1905). 201. col. 6 şi XXXV. pag.54. op. Ibidem.B.cit. 218. 206. CXVII. 1. Inter Cypriani Epistul. pag. La liturgie romaine. Dialogul cu iudeul Trifon. 203. Bucureşti. Cf. VII. 219. Cf.IV. cap. c. Cf. pag. cartea IV.1 Cor.XVII. 213. 212. Fortescue. In Gen.. t. Horn.. col. 2. 205.2. La messe. 32. 193. cap. 203).l. Leipzig. Care a scris npsaoEia rcepi xpicxuxvcov = Legaţia pro christianis pe la anul 177.XIII. 75-76. 5. cf.Untersuchungen. Homilia VII (P. II. pag.XII. L-19: „\IT\ Kctia xov Kavova xr\q EKKX-TIC 222.XII. 209. Thibaut. Autol.B. şi Protreptic. Thibaut. LXXV. din care s-ar fi inspirat întreaga rugăciune euharistică. Cf. col. 227. zis HaUel egiptean.15.G. 5. CXXXIII. II. 8.. 191. Odo Casei. 194. Liturgie des IVJahrhunderts. J. Ibidem. Cf.G. pag. A scris IIpocp AUTOXOKOV în preajma anului 180. 210. J.297). 7. XXXVIII şi Ad.B. 5 (P. t. 137 i Preot prof. 26. XXXVIII. 183. Epistula LXIII. Haeres. 207. pag.B.41. cit. XXIX. pe când liturghia din Constituţiile apostolice s-ar găsi în analogie numai cu psalmii marelui Hallel. 10. 13-14) socoteşte că greşeala lui Bickel stă în faptul că el pune în comparaţie liturghia din cartea VIII a Constituţiilor apostolice numai cu micul Hallel. 21. Thibaut (în La liturgie romaine. 204. Golubţov. 127. pag. XVII. col. Das Gedăchtnis des Herrn in der altchristlichen Liturgie. pag. t.1819).118 sq.XVIII.cit. 1. t. 47-48. La liturgie romaine. Les fondements scripturaires de l'Epiclese (Echos d'Orient. 208. 1927.411). O. pg.cit. 28. V. cartea V. Cf. col. LXI. 8-9). 1. 46. 197. Cf. 136 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri 192. col.17 (P. învăţătura celor 12 Apostoli.

In Exod.L.XI. op.G. Adr. col.160). Ep. VI. Homil. II. t. P.L. Cf. Dejejuniis.G. t. col. t. Cf. X. Injudic. 4 (P.G.VIII. P. 17 (P. t.G. 1176.L. 948). 4.17 (P. Epistula LXIII. 257.G.XI. Fortescue. Apologia ad Dionysium Rom.349. 258.XII. Fortescue. 3 (P. t. Cf. In Gen. Ep..228. 245.G. V. 1928). 8. pag. De mortalitate. III. 260.8.104. 5 (P. 229. 1. 253. 49). XXX.L. I..L.XI.L. 1. t.G.. 7. XXXVII. tXII. t. „Bis. Ad uxorem. De praescript. Dicţionar aghiografic (la cuv. col. 977). 263. 265. col. La Theologie de Saint Hippolite.1. 692. II. IIspi zi\q eufflq.cit..VI. Ipolit). pentru catehumeni.col. Vl-e ed.cit.. t. 3. Ciprian. (P. t. De praescript. 250.XII. p. Paris. col.. 22 (P. (P.12. în greceşte. 4-5. 25 (Cf. t. 1. 72 (P. IV. In Levitic. II. vezi şi Apologeticum. 264.705). col. IVad Sixtum.G.G. In Romanos Homil. 14(P.XII. col..17.13. col. t. 460 C). col. Contra Cels.. parat fratrum mentes dicendo: Sursum corda. Paed.G. Ibidem.G. p. IV. 1. p. 230. 58. Cf.1901-1902). De oratione. 269. Imnele „lui Clement al Alexandriei au fost scrise. 79-80)..337). 251. 14. 138 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri 243.. Paedag.660). col. Mai şi Iunie.39 (P. 469). Apologeticum.444). La liturgie romaine. De Corona. 244. probabil. 2. LXII.I col. 29. 234. 170).XII. 240. 237. p.1. Gherasim Timus.I. 259. 266. t.L. t.. 700.475). 58-67. Fortescue. 39. 981). t. Horn..L..L.. pag. t. ut dum respondet plebs: Habemus ad Dominum. II. Apologeticum. Cf. 235.128 B) şi în De Spiritu sancto. Apologeticum. 19 (P. De lapsis. 40 (P. tXXXII. 2. Vezi Origen.L. Cf.408). Cf. t. t. Liturgie der drei ersten christlicken Jahrhunderte. 1. VIII. Cf. col.201 B). 1070 şi 1071). 252. nepi EUTI. In Mat. De oratione. Ep.IX. Vezi în această privinţă studiul meu: „Păstrarea sfintei împărtăşiri pentru cei bolnavi" (Rev. 18 (P. col. etc. 4 (P. II. 255.G. col.B. 232. admoneatur nihil aliud se quam Dominum cogitare debere". Dr. praefatione praemissa. 1929). 139 Preot prof. 39 (P.1. La Liturgie romaine. VII. Nu este exclus.. col. t...G. Tertulian. Tradus după versiunea franceză din Dom Prosper Gueranger. Ep.XII.t.215). col. iar mai apoi traduse în limba coptă. 443. 30... col. col. 239. Homil. 262. 5. Horn. col. VIII. Homilia 1.cit. Le livre de la priere antique. nota 1)..G. Homilia (P. 47 A). homiLXXIII. t. 1. 39 (P. col.G.VIII. In Num. Horn.748 şi 1568) etc. 254. col. Pentru prima oară au fost . col. p. VIII. XI. 71. Thibaut.G.Xad Germanum.. 2 (P. In Gen. De oratione. 1282). 447 şi 468). p..B.XII. t. 33 (P. t. op.. Homilia XI. 246. 270. II-eme ed.. De Pudicitia. Adversus Marc...1178). probabil. 1156). t.L.32. 4. t. Ort. Contra Cels. 261.G. col. Dionisie al Alexandriei.L. U. no. 51 (P.. 9 (P. t. 1071).1196. 1304). VII (P.. 249. X. La'fyriere des premiers chretiens. Homilia X. De oratione. Ad Demetr.G. col. I (P. Paris. t. In Gen. II. col.974). t. 6 (P. 25.193. AdScapulam..G. 1565). pag.G.40). Thibaut.643. op.71).L. col.. Sf..444). 19: „. J.13. II (P. 5 şi 6. Institutions liturgiques. pag.. De oratione. 34 (P. Adhemar d'Ales. 247. Petre Vintilescu 267. 14 (P. 236. 13. Ep. t. 242. Migne. ante orationem. VI. De Dom. Cf. Ep. col.557-560). col.1327). J. Adr. 31: „Ideo sacerdos.G. 470). col.I.. 3). Stromata I. 70. col. 231.V. 1295). 1 (P. 271.1012 (Cabrol. 241. şi din această limbă în arabă (CF.135 (Cf. 3 (P. III. Horn. Au fost scrise la început. col. 14 (P. 238. et participatio sacrificii et executio officii". In Psalm.. Dom Cabrol. t. Adr. pag. 233. col. col. t. t. 6. col.203).L. II.. De Dominica Oratione.L. 38. col.I.12.12. ca ele să fi avut o întrebuinţare liturgică". X. In Levit. In Lucam Homil.L. 39 (P. 1906. Rom.XXX. 1 (P. col.L. 3 (P. 33 (P. col..Accepto corpore Domini et reservato utrumque salvum est. (Cf.". 268. t. Oratione. 40.G. De praescript.I. 11 (P. Ad uxorem. 248. 50). col.12. deci. 6 (P. Ep.G. 36 (P. t. LXI. Ep. 256.

4. pag. 141 Preot prof. 298-299). op. t.B.cit. University Press. Didascalia et Constitutiones Apostolorum. 1916 (Citat după J. 1904. pag. Fortescue. 289. 282. L'Anaphore apostolique. pag. Fortescue. 287. în limba franceză de P.cit. 1870) şi Liturgie des vier ten Jahrhunderts und deren Reform (Munchen. 77-79. Leipzig. VIII.II. 735-736. Adhemar d'Ales. La Didascalie des apotres. 4. în limba română Constituţiile sfinţilor Apostoli au fost traduse de preot Gh. 281. (Cf. 171. nune primum edidit. Bardenhewer (Geschichte der altkirchlichen Literatur. deoarece sub acest nume ne transmite traducerea arabă aceste canoane. Texte und Unters. Lehre der 12 Apostel. Dom P. 57). 280. op. Ad. după poruncile domnilor Apostoli din autoritatea Domnului nostru Hristos. II Bd. deşi recunoaşte dubla traducere a numelui Abulid în limba arabă. 1900. cât şi pe cea din 1691 a lui Ludolf. Funk.. Cagin în L'Anaphore apostolique.cit. Testamentum Domini noştri Jesu Christi. 1884. care vorbea prin el. 1893). Vezi A. pag. Cit. b) . op. Cf. pag. Op. Funk. R. Leipzig. 73). 2 voi. totuşi este de părere că la origine el trebuie să însemne Ipolit (Cf. 274. Cf. The Apostolical Constitutions or Canones of the Apostles (in coptic with an english translation). op. p. Didasc. Leipzig. (Cf. IV. 38-137) a aşezat în paralel textele ambelor documente. D'Ales. Baumstark observă însă că Abulid traduce în limba arabă atât numele de Ipolit. vol. prin publicarea în coloane paralele a unor .241-268. 273. Thibaut. pag. însă sub numele de Canoanele lui Abulid. pag. pag. 80. după A.K. Fortescue. col. precum şi traducerea franceză a lui A. Fortescue.cit. După 15 ani. 290. publicată de A. 8. p.304-305). pe care le-a scris Ipolit.cit. Titlul părţii II din Epitome: „Constituţiile Sfinţilor Apostoli despre hirotonii. 1891. 8140 Istoria Liturghiei în primele trei veacuri 10.. Titlul canoanelor în cele două versiuni: a) „Canoanele. Bucureşti. 4).cit. Petre Vintilescu 292. 272. (Cf. (Aceste date sunt culese din lucrarea lui Dom P. I-VII? (Cf. Ludolf declară că numele de Abulid nu este decât forma etiopiana a numelui Ipolit. 291.75 şi Adhemar d'Ales. pag. Fortescue. „Oriens christianus". Cari Weymann a întemeiat şi mai adânc comparaţia cu Novatian. Dictionnaire de theologie catholique.cit. Vigourel (ibidem) şi pe cea a lui Dom Jean de Puniet. 284. 172-173). J.. declarând că nu poate determina persoana indicată sub acest nume în traducerea etiopiana. La liturgie romaine. 1870. pp. Cambridge. 278. La liturgie de la Messe. Paris. pag. 60. 275. accedunt canonum qui dicuntur Apostolorum et Aegiptiorum reliquiae. Editate în latineşte de F. pp. op. et Constit.11. London. Vigourel în La Messe primitive. pag. Statutes of the Apostles. Niţu. La traducerea acestei anafore am avut în vedere atât versiunea latină de pe palimpsestul de la Verona. „The so-called Egyptian Church order and derived documents. pag. 1907. 84. ibidem). 286. 296297). Numele de Abulid provine în limba etiopiana probabil din limba arabă. op.cit. p.". Mangenot. 276. 285. cât şi pe cel de Iulius şi el opiniază că acesta din urmă trebuie înţeles în titlul dat celor 38 canoane. Fortescue. Dr.B. editura Facultăţii de Teologie din Chişinău. A. op. pag.VII (1907). 1900. II. Collection Texts and Studies". 545). ca teză de licenţă. din partea Sfântului Duh. 1928. 4. op. Nau. pag. Thibaut. Rottenberg.. op. 1903. Cagin îi consacră studii importante în Euharistie.. publicată de Dom P. primatul episcopilor Romei. L'Anaphore apostolique. Paderborn 1905. 1848.Acestea sunt canoanele şi învăţăturile Bisericii. Cagin.făcute cunoscute de Vansleb. pe care le-a compus Ipolit. 277. 80.'op. 247 sq. VI. 279. p. Adr. 1912 şi în L'Anaphore apostolique. Cea dintâi traducere a acestor canoane a fost făcută de Dom Haneberg. Cea mai bună traducere însă este considerată acea a lui Achelis. Cf.cit.cit. op. Apostolorum. în limba latină.. în anul 1677. (Cf. pp. iar a doua oară de acelaşi în colecţia teologică „Scrierile Părinţilor Apostolici". 80-81. 283.cit. N. Paris.cit. VI. Vezi şi Adr. Vezi A. Dom P. 388-407: Aegypt oder Antioch Liturgietypus in A. t. prin Ipolit". Didascaliae Apostolorum fragmenta Veronentia latina. A. Paris. Didascalia. Die apostolischen Constitutionen. voi.. la art. Mainz 1890. 172). XIII-XVI. 541 (notă) şi p. p. Cf. 1891 (Texte und Untersuch. latine reddidit et illustravit Ignatius Efrem II patriarcha Antiochenus Syrorum.X. primatul episcopilor Romanilor. Dom Paul Cagin. VI. în lucrările sale: Liturgie der drei ersten christlichen Jahrunderte (Tbingen. Cagin. Die Canones Hippolyti.. Achelis (în Texte und Untersuch. după poruncile Apostolilor.". » 288.

....39 III ..cit... n.... Fortescue... pag.....Ierarhia şi liturghia în veacul apostolic..... LXVII..... pag......cit... BCR sector 1..................... 45..... „Unde intelligi datur (quia multum erat. A... Stromata 1.19....33.... 83-89.cit......... 293..... cit............. 86... X............cit. P...9 I ....... Fortescue. op.... J.. quem universa per orbem servat Ecclesia) ab ipso ordinatum esse quod nulla morum diversitate variatur"...... Vigourel.Thibaut.... LXVI... Cor........Liturghia după scrierile din vremea sfinţilor apostoli.1 Ep. n........ Cap.... Eastern Liturgies.........Consideraţii şi observaţii asupra uniformităţii liturgice în primele trei veacuri............LIV. Dom P. pp. Dom P... 14................2).......... 3.. op.10.. pp.. 307..Liturghia creştină la sfârşitul veacului întâi şi începutul veacului al doilea....1 Apologie..... 301.......... 296.......Liturghia în veacul al treilea..... Liturgies et spiritualite..... Epist.. Adr......... 35..... op...... 295.. ibidem. Fortescue....13 II ..203). pag. 294.. Bucureşti Timbrul literar se varsă în contul Uniunii Scriitorilor nr.... pag.......... op... Cf. 308... 70........... 299...... 7.. 17. Cf........... Adrien Vigourel. Inter Cypriani Epist LXXXV. Bucureşti oruru dra ... p.... CVIII...... Cf....61 V . LXVIII.... pag. XL.........5 Introducere............55 IV ..105 VIII ............ 1-3. col............ Cagin........ • CUPRINS Prefaţă...cit. 83. 304.......Ritualul euharistie faţă de ritualul Pascal Iudaic. (Cf.......32... 298. 6...... Cf.. pag....93 VII ... 14... 297...Liturghia în veacul al doilea......Ântocmiri bisericeşti".......... 36.. A... (Cf... BOJIN Tehnoredactare computerizată: LUMINIŢA CATANĂ Apărut 2001... 40..................L... A.....cit.. 1... pag........... 302. L'Anaphore apostolique.... op........8.........Liturghia după aşa-zisele „orânduiri" sau ..... op.3...77 VI ............ 88)........ pag... 306.......XXTV-XXXIII.......... ■ 300......121 Note...........texte ale acestui scriitor în comparaţie cu pasaje din actele câtorva martiri capa-docieni.... tom............ al......... ut in epistolam totum illum agendi ordinem insinuaret.......... op..... Ep..... 305.10...... 4.......... Cagin....... 303. 5-6.....127 Editor: VALENTIN NICOLAU Redactor: M.....

www. 335.33.Printed in România L iqopnnl fed prinţ sa O societate Butan Gas B-dul Tudor Vladimirescu.97. îi trebuie adicâ documentele din care sa reiasă înfăţişarea ordinea şi rânduiala ei .18. sector 5. Meritul autorului consta tocmai în faptul ci a reuşit sa descopere izvoarele necesare pentru a uimiri dezvoltarea istorici a liturghiei în epoca primelor trei secole creştine. Bucureşti.daci se poate*. ROMÂNIA Telefon: 335. nr.47 Fax: 337. „istoria liturghiei este un lucru împreunat cu multe greutăţi .nemira.77 alfa $i omega După cum araţii autorul.în ceea ce priveşte mijloacele pe care are nevoie sa se sprijine.unele de nebiruit chiar . 31.ro ISBN 973-569-475-1 .93. Unei istorii a liturghiei îi trebuie izvoarele necesare pentru a-şi extrage datele si temeiurile.