INDICATORI NONVERBALI ÎN COMPORTAMENTUL SIMULAT

de Gregory Cordes General Psychology PSY7220 Social Psychology Winter 2008 REZUMAT Această lucrare are în vedere ce este minciuna, cine minte şi de ce. Vor fi discutate şi câteva metodologii de detecţie a minciunilor, precum şi ocaziile cele mai probabile de a descoperi un mincinos. Suplimentar, vor fi identificate metodele nefuncţionale de detecţie a minciunii. Lucrarea se referă în mod special la modelele nonverbale şi faciale de detecţie. INTRODUCERE Ce este minciuna? În conformitate cu Dicţionarul online Merriam-Webster (2008), oamenii mint „făcând afirmaţii false cu intenţia de a înşela” sau „creând o impresie falsă sau înşelătoare”. În timp ce minciunile sunt, de regulă, inacceptabile social, există şi excepţii. Paul Ekman (2001) sugerează că uneori o minciună nu este propriu-zis minciună, de pildă atunci când încălcăm o promisiune. Dacă circumstanţele în care a fost făcută promisiunea se schimbă, nu mai suntem obligaţi să o îndeplinim. De exemplu, dacă am promis să duc pe cineva la un film iar acea persoană nu mai vrea să meargă, nici eu nu mai sunt obligat să fac respectivul drum. O altă excepţie de la acestă regulă este uitarea; dacă un individ nu-şi aminteşte ceva, nu există intenţia de a minţi. În alte două cazuri minciuna nu numai că este acceptată, dar este şi încurajată. În război este firesc să ne înşelăm adversarul (Eckman, 2001). Aşa cum spunea Sun Tzu (400 î.C.): „Războiul înseamnă un singur lucru: filosofia mistificării.” Maxima „Feriţi-vă de greci chiar şi când vă aduc daruri.” e nedreaptă; este de presupus că un adversar militar va folosi limbaje codate (guile). O altă „zonă liberă” pentru minciună este jocul de noroc (Eckman, 2001). La poker jucătorii sunt încurajaţi să blufeze şi să-şi manevreze oponenţii. Neînţelegerea sau interpretarea greşită a unui lucru se încadrează, de asemenea, în „zona liberă” a minciunii, deoarece vizează eşecul intenţionat al adversarului (Eckman, 2001). În sfârşit, minciuna care serveşte unui imperativ moral nu este pusă etic sub semnul întrebării. De exemplu, obţinerea adevărului de la un infractor prin utilizarea unor trucuri verbale este o utilizare perfect etică a minciunii (Rowland, Bailey, 1994). Cu toate acestea, tehnicile tradiţionale de interogare ale poliţiei pot genera declaraţii false (Brehm, Kassin, Fein, 2005). Cine minte şi de ce? Probabil toată lumea face acest lucru (Hancock, Chafetz, 1966), iar probabilitatea de a fi minţit corelează invers proporţional cu gradul de apropiere de persoana respectivă (Brehm et al., 2005). Cu alte cuvinte, cu cât persoana cu care interacţionăm ne este mai străină, cu atât creşte probabilitatea ca ea să ne mintă (Brehm et al., 2005). Apare astfel ceea ce se numeşte ştiinţific „inelul adevărului” (the ring of truth) – consecinţele minţirii soţiei sunt cu certitudine mai semnificative decât în cazul minţirii unui necunoscut. Tuturor ni se întâmplă să minţim, de aproximativ 200 ori pe zi – asta înseamnă o dată la cinci minute (Geary, 2000). Alte cercetări sugerează că acest lucru se întâmplă o dată la trei minute şi jumătate (Livingstone, 2005). De ce minţim? Ekman (2001) identifică 9 motive pentru care oamenii mint: 1. pentru a evita pedepsirea lor; 2. pentru a evita pedepsirea altora; 3. pentru a obţine o recompensă; 4. pentru a nu fi recompensaţi alţii;

ori ar putea oferi răspunsuri alternative. vom vedea că. O’Sullivan. pentru a-i controla pe ceilalţi. în timp ce creşterea acestora indică nervozitatea (Geary. în cele ce urmează. mincinosul va încerca să schimbe subiectul şi va deveni mai calm odată ce acest lucru se întâmplă. 1999). Lieberman (1998) sugerează existenţa câtorva semnale care indică simularea. Modalităţi de a afla dacă cineva intenţionează să mintă. Aceasta nu este o relaţie binară. De multe ori. probabil. 1996). 2000). din câteva motive. aspect ce poate apărea sub forma unei cereri: „Vreţissă repetaţi întrebarea?”. mincinoşilor le ia mai mult timp să dea un răspuns. Probabil că mincinoşii realmente răi nu au putut evolua filogenetic (Ekman. Însă unii au talent la detecţia minciunii: aproape o treime din personalul Serviciilor Secrete ale Statelor Unite au obţinut un scor peste 80% pe această scală şi zero la ipoteza nulă (răspunsuri valide obţinute din întâmplare . Există posibilitatea ca minciuna să fie atât de grosolană. relaţiile noastre cu cel care minte sunt prea rarefiate. Uscarea gurii este. au reacţii bizare. 6. „Puteţi fi mai clar?”. Beduinii antici forţau suspectul să pună limba pe un fier înroşit – arderea limbii evidenţia vina (Kleinmuntz. cea mai veche metodă de detecţie. pentru a evita agresiunea fizică (atunci când pedeapsa nu presupune aşa ceva). Un mincinos poate „trage” de timp. Metode de detectare a minciunii. de regulă. 1996). un da . 8. 1996. pentru a conserva intimitatea. Printre acestea se numără adăugarea de informaţii (până când mincinosul este sigur că ne-a convins). tind să uite pronumele.. Descreşterea acutelor tonului tinde să indice stresul. respectiv mincinoşii frecvenţi. Fluctuaţiile vocii . Szucko. acest lucru însemnând că nu răspund. se exprimă cu voce mecanică. răspunsul unui mincinos poate să sune mai degrabă ca o întrebare (Lieberman. deoarece tensiunea musculară în gât creşte ca efect al stresului (Geary. din punctul de vedere al agresivităţii relaţionale (Brehm et al. chiar în nuanţele verbale. în acest caz. De multe ori. Cei mai mulţi dintre noi nu pot detecta un mincinos decât întâmplător (Eckman. Un mincinos va utiliza fapte cunoscute pentru a susţine o poveste îndoielnică sau va încerca să vă câştige încrederea aducând în discuţie o nedreptate suferită de voi. Însă. De cele mai multe ori.) (Ekman. Mincinoşii pot folosi sarcasmul sau umorul pentru a distrage atenţia. 1984). Femeile fac acest lucru mai des. indiciile nonverbale pur şi simplu „curg” din noi. ridicolul. atacul (punerea la zid) sau afirmarea unor credinţe (în loc de fapte) pe post de răspuns direct (dar sugerând faptul că a fost oferit un asfel de răspuns).ne dau de gol. Ekman (2003) a descoperit că acutele verbale cresc când oamenii mint. 7. penibilul. care se simt inconfortabil când mint. 2000).n. Lieberman (1998) afirmă că. neconvenţionale. experimentaţi şi profesionişti. Ekman. pentru a ieşi din situaţiile inconfortabile. Femeile şi bărbaţii mint diferit? Pease şi Pease (2001) sugerează că există o diferenţă de gen în modul în care mint femeile şi bărbaţii. 9. mai bine şi sunt detectori de minciună superiori bărbaţilor. incapacitatea de a scuipa o gură plină cu pudră de orez indica minciuna. în cazul celorlalte trei categorii. că devine puţin probabil să fie crezută. Motivul pentru care femeile sunt mai exersate în detecţia minciunilor are la bază faptul că observă mai acurat schimbările subtile ale limbajului corporal. 1998). de fapt. ci la una complet diferită. pentru vechii chinezi. Cum clasificăm mincinoşii? Dimitrius şi Mazzarella (1999) indică patru categorii: cei mai mulţi dintre noi sunt mincinoşi ocazionali. stânjenitoare. 2005). acestea sunt rezultatul reducerii fluxului sangvin către corzile vocale. Frank. Pentru cei mai mulţi dintre noi nu există o recompensă la prinderea unui mincinos. Afirmaţia că femeile mint mai mult situează „inelul adevărului” în agresivitatea relaţională: abilitatea de a produce minciuni convingătoare devine un instrument important în arsenalul verbal feminin.5. Sunetul vocii ne dă de gol. indiciile tind să „sece”. la întrebarea pusă. Dimpotrivă. pentru a evita stânjeneala.pe care nu le putem auzi . distorsionează cursul faptelor şi comit erori gramaticale sau de sintaxă.ref.

ciudă. Bailey. Adesea mincinoşii vor creşte ritmul vorbirii.). când indivizii resimt un anumit grad de vinovăţie. din punct de vedere cantitativ. – se descurcă mai bine decât majoritatea în a determina dacă cineva minte (Etcoff. Această metodă dă rezultate la minciuni mici. Apoi. 1998). Scriitorii fără experienţă violează principiul lui Grice. Ei vă vor oferi un cadou şi aşteaptă reciprocitate.oameni care nu pot înţelege limbajul scris sau vorbit. „cerşirea” întrebării. compoziţia (inventarea – n. să păstreze coerenţa subiectului iar ca manieră. Lipsa acestora generează „lipsa de vină”.d. Drept exemplu. Darrel Huff (1993) afirmă că unele dintre cele mai facile minciuni sunt cele care folosesc statistica – e pur şi simplu o chestiune de aşezare a numerelor. Există indicii că un mincinos e „dat de gol” de chiar ceea ce spune. Sunetul are efecte psihologice. respectiv să nareze un adevăr ce poate fi probat. tradiţie. În alte cazuri. Mazzarella. ne vom îndoi asupra veridicităţii lor profesionale. pe care o putem subsuma domeniului psihologiei pavloviene. La un moment dat ancoraţi răspunsul adevărat cu un gest. apelul la emoţie. Din când în când putem observa acest lucru. Ekman. 2008). evidenţierea propriului interes. deci false). Lieberman (1998) sugerează formularea unei serii de întrebări.). purtând o uniformă sau un halat de laborator. frică. nu prea evident. din punct de vedere relaţional. Acestea includ: atacarea persoanei şi nu a argumentului (în sensul că pretenţiile sau acţiunile celuilalt sunt inconsistente. eroarea genetică.ref. Unii vă vor spune că toată lumea procedează astfel sau se vor bizui pe pe conformismul vostru faţă de autoritate. Tonul vocii joacă un rol aparte. popularitate. Există câteva modalităţi prin care ne păcălesc mincinoşii. Există 42 erori de logică produse de mincinos. Aceştia evită discursurile complexe. mai frecvent când scriu o ficţiune decât atunci când narează un fapt real. O altă metodă este căutarea erorilor de logică. Această strategie reprezintă un demers specific de a obţine adevărul. procurorii nu fac publice toate informaţiile relevante pentru o anumită infracţiune. vă vor oferi un supliment de mică importanţă. 1994). deoarece nimeni nu va mărturisi o crimă astfel. alterarea validităţii probei. dacă deja aţi făcut o investiţie mai mare. creşterea preţului cărţii par să sugereze că ni se face o favoare. condiţionaţi individul prin întrebări la care folosiţi şi ancora (gestul). Frank. Uneori oamenii coboară vocea când mint. În ceea ce priveşte investigaţiile criminale. noutăţi. eroarea jucătorului. ameninţare sau rejectare. A determina dacă un suspect deţine „informaţii incriminatoare” devine astfel un element vital în stabilirea vinei. însă” şi „în orice caz” (Anonymous. Mincinoşii utilizează mai multe cuvinte care trimit la emoţii negative şi nu fac remarci clare (Anonymous. ori vă vor spune că ceea ce vă oferă este rarisim (Lieberman. Dreptul penal foloseşte „informaţiile incriminatoare” pentru a valida mărturiile (Rowland. regret. apelul la falsa autoritate.sau nu. să evite ambiguitatea (McGowan. 1998). ridicol. ei trebuie să ofere numai informaţia necesară. Magee. . îşi vor croi drum pas cu pas până la a vă controla. divizarea. Bailey. 1998). iar mincinoşii ştiu şi folosesc aceste principii când ne mistifică (Lieberman. Intermitent. Interesant este faptul că afazicii . 2004). Lieberman (1998) sugerează o altă metodă de detectare a minciunii. Principiul cooperării al lui Grice postulează că scriitorii muncesc serios să obţină un material de calitate. fluctuaţiile vocii indică inconsistenţa a ceea ce afirmă (Geary. respectiv ca cei care vă sunt familiari. iar acest lucru este valabil şi pentru volumul vocii. tind să „uite” cuvinte ca „dar. 1999). mincinoşii vă vor spune că sunt exact ca voi. implicit. având certitudinea unui răspuns corect. ca să exemplificăm câteva (Dell’Amico. având certitudinea unor răspunsuri adevărate din partea ţintei. falsa dilemă. flatare. De exemplu. 2994).ref. verbe ca „a face” şi „a merge” sunt des folosite în încercarea de a distrage atenţia. Cu alte cuvinte. exemplele tendenţioase. 2000). dacă trebuie să mintă preferă să o facă încetişor (Dimitrius. din cauza unor leziuni cerebrale – n. însă funcţionează gradual. Pe de altă parte. deoarece lungimea explicaţiilor suplimentare şi. ne aşteptăm ca medicii să ştie la ce foloseşte un stetoscop – altfel. folosind minciuna. retenţia „informaţiilor incriminatoare” este un element esenţial în dreptul penal (law enforcement) (Rowland. Cu alte cuvinte. Şi limbajul mincinoşilor este diferit. de cum defineşti media or scala graficului. folosiţi gestul când puneţi o întrebare la care nu mai sunteţi siguri că îndividul va răspunde sincer (Lieberman. n. 1994). 2000). Vă vor cere să faceţi ceva nesemnificativ pentru ei şi apoi. confundarea cauzei cu efectul.

Teoria poligrafului spune că dacă activarea este mai ridicată la o întrebare ce urmează după o alta de bază. 3. Dar chiar funcţionează ele? Există câteva probleme cu poligrafele. de exemplu ridicând un deget. dacă acesta nu a mai spus niciodată respectiva minciună. Dimitrius şi Mazzarella ne indică focalizarea pe consistenţa internă la mincinosul frecvent apt să devină neglijent. Mincinoşii profesionişti sunt cei mai dificil de identificat. 2000) – ridicarea unui umăr. Dar poligraful nu arată dacă activarea e rezultatul fricii sau al vinovăţiei. cei frecvenţi mint cu regularitate şi nu simt nicio mustrare de conştiinţă. în sine. Lawson. în conformitate cu afirmaţiile unui interogator militar experimentat. 2. Poligrafele sunt inerent supuse greşelii – ele vor măsura activarea. atingerea feţei e special importantă. frisoanele. Mazzarella. manipulatorii tind să atingă ceva sau să bată cu degetul. mincinoşii tind să sincronizeze prost cuvintele cu gesturile (în sensul că cuvintele nu se potrivesc cu gesturile) şi fac mişcări mecanice cu capul. astfel că ceilalţi nu pot detecta înşelătoria dacă sunt limitaţi de circumstanţe. ocazional. Metode nonverbale. vorbirea repezită. De fapt. 2001). mincinoşii relevă o serie de scăpări. un gest fără semnificaţie (Geary. care astfel face afirmaţii contradictorii sau erori logice. Microexpresiile au schimbări volatile. Poligrafele au o lungă reputaţie de detectori de minciuni. care tind să se întâmple când individul îşi reprimă adevăratele emoţii. există câteva ocazii când un mincinos devine vulnerabil. 2001. îndoielnice iar tortura este o metodă sigură de a obţine o minciună. Există patru tipuri de gesturi nonverbale pe care un mincinos este probabil să le facă (Geary. mutarea de pe un picior pe altul ori în balansarea în faţă şi în spate. ilustratorii vor face ceva care să le sublinieze spusele. activarea poate fi rezultatul mulţumirii sau mâniei în legătură cu întrebarea pusă. agitaţia membrelor. deoarece sunt exersaţi. dacă intervievatorul este open-minded şi nu trage la concluzii prea repede. De exemplu. Cei care mint din obişnuinţă pot nici să nu mai ştie că mint. poligrafele sunt. tremuratul. Lieberman (1998) sugerează câteva indicii nonverbale de minciună.Dar care ar fi cele mai bune ocazii de a prinde un micinos? În conformitate cu Ekman (2001). ceea ce se obţine astfel este fie adevărul. mincinosul ar putea folosi o emblemă. nervozitatea. nu sunt un indicator valid. „Uită-te fix în ochii mei şi spune-mi adevărul. logice şi oferite pe loc. 2006). încruntarea. de exemplu. acest lucru indică minciuna.” nu reprezintă o metodă eficientă de a determina dacă o persoană minte sau nu (Ekman. una fiind că acestea măsoară simptomele fiziologice ale activării (arousal . Tortura este o metodă de obţinere a adevărului folosită de-a lungul timpului. Intervievatorul trebuie să înţeleagă aceste dificultăţi şi. Minciunile lor sunt bine construite – răspunsurile lor sunt consistente. La mincinosul frecvent există totuşi scăpări în construcţia minciunii. deoarece poate indica o încercare de ascundere a expresiilor faciale. această tehnică poate fi asociată cu cea a „prafului în ochi”. Metode care nu funcţionează. dacă intervieviatul vorbeşte suficient de mult şi dacă ambii împart un background cultural comun. incluzând rotirea ochilor.n.) (Ekman. dacă minciuna are miză mare sau există riscul unei pedepse severe. schimbările vocii. 4. factorul uman necesar să determine cauza activării este slab calificat pentru a realiza o astfel de evaluare. însă inconsistenţele lor interne sunt evidente când îi observăm de la un context la altul. volumul sau pattern-ul vorbirii. în cel mai bun caz. dar a dat ea rezultatele scontate? Nu. Ochii.ref. dar sunt subtile. Pe parcursul lucrării vom discuta mai detaliat despre microexpresii. De exemplu. acoperirea feţei. dar nu pot determina ce o cauzează. Cheia . schimbările de voce pot include tonul. 1999). Cohen şi Swedlik (2004) sugerează că poligrafele eşuează parţial şi din cauză că cele mai multe State pretind nu mai mult de două săptămâni de training calificat pentru obţinerea licenţei. mai ales. 2001). transpiraţia. 2006). 2000): 1. trecerea limbii peste buze şi dinţi sau aplecarea în faţă într-o manieră nepotrivit de familiară (Dimitrus. Spre deosebire de mincinoşii ocazionali. fie încercarea de a înceta tortura – adică o minciună (Oficiul Comunicaţiilor. cum să interpreteze indicii nonverbali ai comportamentului simulat (Ekman. În plus. Ei trec rapid de la o situaţie la alta.

descifrării unui comportament simulat tinde să fie schimbarea abruptă a conduitei. Interesant e faptul că putem evalua foarte rapid şi corect un individ. 2005). Gladwell. Există câteva metode de a detecta emoţiile false. mânia. 2000. Există dovezi care susţin acest aspect. Oamenii cărora li se cere să evalueze rapid dacă cineva minte sau nu pot determina acest lucru cu o acurateţe de 74% (Vrij. Zâmbetul are o calitate unică – necesită doar un muşchi pentru a exprima fericirea (Ekman.ref. Chiar aşa. 2002): 1. 2004). 1998). tristeţea. şi încă puternic (Ekman. direcţia ochilor ne dă unele indicaţii despre cum gândeşte individul respectiv (Lieberman. un prieten care afişează o microexpresie supărat-amuzată şi se uită la noi cu un zâmbet care produce liber „laba gâştii” (a non-Duchene smile). lăcrimarea. într-un experiment. Pe de altă parte. Faţa ne trădează. Valoarea acestor expresii se remarcă atunci când ceea ce observăm nu se potriveşte cu ceea ce spune vorbitorul (Ekman. flirtul. 2003). alţi indicatori faciali ne pot da unele „ponturi” în legătură cu adevărul. erorile în timp sau spaţiu şi asimetria (Ekman. emoţionarea. jena. uneori mincinoşii nu afişează microexpresii. surpriza plăcută. absenţa expresiilor frunţii este o metodă validă de a determina dacă cineva simulează frica sau tristeţea (Ekman. de exemplu. . Pentru dreptaci. roşitul. 2001). Există 18 zâmbete sincere. prin intermediul unui proces numit „feliere fină”. Să ne mai uităm o dată la ochi. Observând ochii putem afla dacă persoana cu care vorbim îşi aminteşte un fapt sau îl produce (Lieberman. Lieberman (1998) sugerează că gura relevă când un mincinos simulează emoţii ca surpriza. Aşa cum se arăta mai devreme. admiraţia (awe) şi fericirea. coordonarea (ân sensul de rapport – n. Sunt infailibili indicatorii nonverbali de detecţie a minciunii? Nu. În conformitate cu Ekman (2001). dreptacii se uită în dreapta-sus când îşi imaginează ceva (şi invers pentru stângaci). 2001). calificarea. înroşirea şi albirea succesive. aceşti indicatori intră în categoria testelor proiective. De exemplu. 1998). Ekman (2001) indică pe faţă cele mai valabile „puncte fierbinţi” ale scăpărilor în disimulare. în timp ce ne povesteşte ce vacanţă grozavă a petrecut oferă un indiciu că ceea ce spune poate fi mai puţin adevărat. De asemenea.ref. dispreţul. o expresie fugară este mult mai probabil să indice adevărata stare emoţională a individului (Ekma. Ekman (2003) caracterizează zâmbetele false prin lipsa „labei gâştii” iar oamenii care produc astfel de zâmbete tind să nu fie oneşti. toate caracterizate prin contracţia orbicularis oculi. De exemplu. zâmbind sincer (Dimitrius. microexpresiile au durată foarte scurtă. Ekman. zâmbetul spune o mulţime de lucruri despre starea noastră de spirit. asimetria facială este greu de observat în timp real. Mann. Pentru cei mai mulţi dintre noi. 75% dintre subiecţi au arătat expresii asimetrice când au vizionat un film neplăcut (Ekman. 2003). Akenhurst. Evans. Modelele faciale. 2004.ref). frica. inclusiv dilatarea pupilei. pornind de la un zâmbet onest (Flora. 1999). indicatorii nonverbali de detecţie a minciunii au o valididate doar cu puţin superioară ipotezei nule (pura întâmplare – n. 2001). cum arată un zâmbet sincer? Caracteristica principală a unui astfel de zâmbet rezidă în orbicularis oculi – muşchii de la colţul ochilor – o expresie facială ce provoacă „laba gâştei” (Geary. Mazzarella. Pe de altă parte.) şi vom descoperi că e dificil să nu răspundem la fel. Există 3 motive care cauzează acest lucru (Coughlin. nenorocirea. complianţa. 2001). amintirea informaţiilor forţează ochii să se orienteze în stânga-sus (dreapta-sus pentru stângaci). gândit de către psihologi drept un mecanism evoluţionist de apărare (Flora. Însă se susţine experimental acest lucru? Da. În plus. 2001). deprimarea. 2004). tip Chaplin.) şi faptul de a asculta pe cineva. Emoţiile negative corelează cu expresiile faciale asimetrice. oamenii oneşti tind să ne întâmpine deschis. clipitul. 2001). 2001). Putem identifica un zâmbet de la 300 picioare depărtare (circa 100 m – n. dispreţul. incluzând aici zâmbetul care arată simpatia (felt). Indivizii angajaţi în comportamente simulate tind să producă mai multe zâmbete false decât cei care spun adevărul (Ekman. Faptul de a ne uita drept în ochii cuiva nu este o metodă validă de a ne asigura de adevăr. 2. De asemenea.

2001).Cele mai bune ocazii de a prinde un mincinos apar când mincinosul nu are experienţă (Ekman. Schroeder. . ilustrările şi manipulările. . Folosind imageria cu rezonanţă magnetică (f. cei oneşti se pot teme că nu vor părea credibili (Ekman. 2001). Swerdlik. . de fapt.I. inclusiv uitatul drept în ochii celuilalt (Ekman. . .Minciuna modifică chiar stilul în care scriem (LaFond. cercetătorii au descoperit câteva formaţiuni cerebrale implicate direct în producerea comportamentului simulat (Langleblen.). 1998). Concluzii: .R. cortexul premotor şi motor stâng (Langleben et al. 1996). 2001). poligrafele (Cohen. 2004) şi tortura (Oficiul Comunicaţiilor. Maldjian. un test proiectiv. Pease.M. cortexul parietal anterior. 2001). cortexul cingulat anterior. McDonald. 2002).Detecţia nonverbală a minciunii este.d. cu toate acestea. 2002. 2002). eroarea Othello. însă femeile sunt mai experimentate în detecţia minciunii (Pease.Minţitul este un comportament uman foarte comun – pentru cei mai mulţi nu produce vreun rău. Unii oameni sunt inerent mai buni decât alţii la detecţia minciunii (Ekman. non-minciuni (Ekman. . . încluzând microexpresiile.ref). descrisă de Ekman – dacă mincinoşii resimt frica de a fi descoperiţi. . afară de cazul în care miza este ridicată. 2001). 2000). pentru a numi doar câteva (Ekman.Multe afirmaţii care par să se potrivească definiţiei minciunii sunt. n.Bărbaţii şi femeile mint. Ragland O’Brien.Există o mare varietate de simptome psihologice cauzate de minciună.Multe tehnici de detectare a minciunii nu funcţionează.Mincinoşii utilizează o serie de strategii – chiar aceste strategii ne ghidează în aflarea adevărului (Lieberman.. . Viitorul detecţiei minciunii ar putea rezida în neuroştiinţe.). Gur.3. în fapt. 2006). Childress. cercetările neurofiziologice indică posibilitatea unei standardizări a metodelor de detecţie a minciunii. Lawson. Aceste formaţiuni includ girusul frontal superior. ca la comiterea unei infracţiuni (Geary. emblemele (gesturile fără semnificaţie – n. 2006).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful