You are on page 1of 14

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

FORME DE GESTIUNE A SERVICIILOR PUBLICE
Managementul serviciilor publice

Dan Laura Drăgoi Ana-Maria Drăxineanu Andreea Grupa 2, Anul II

Prof.coordonator: Florin Popa

1

2.Modalităţi de gestiune a serviciilor publice 2. Modalităţi de gestiune a serviciului public în alte sisteme de drept 2 .Introducere 2.1 Delegarea 2.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ CUPRINS 1.1 Gestiune directă 2.2 Gestiune indirectă/delegată 2.2.3 Gestiune semidirectă 3.2 Concesiune 2.

El este organizat ca şi stabiliment public atunci când este exploatat de către o persoană publică recunoscându-i-se acesteia personalitate juridică autonomă. Administraţia trebuie să facă faţă acestor exigenţe dintr-o dublă perspectivă: să răspundă nevoilor receptate în societate şi să-i gestioneze propria activitate. gestiunea delegată. Un serviciu public este organizat în regie atunci când el este exploatat direct de către autorităţi sau de către agenţii persoanelor publice de care aceştia depind.Introducere Serviciile publice pot fi realizate în maniere diferite. stabilimentul public şi concesiunea. Vechile şi în acelaşi timp clasicele servicii publice s-au diversificat atât în ceea ce priveşte numărul lor. când autorităţile administraţiei publice desfăşoară chiar ele însele servicii publice . cât şi în ceea ce priveşte domeniul de activitate şi modalitatea de realizare a lor. Una din principalele caracteristici ale teoriei modalităţilor de gestiune este că acestea au crescut progresiv ca număr şi s-au diversificat. în bune condiţii.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 1. Astfel. 3 . în ceea ce priveşte modurile de gestiune a serviciilor publice există două forme consacrate: • • gestiunea directă. Elementul principal care a determinat „explozia” numărului şi tipurilor de servicii publice îl reprezintă multiplicarea problemelor cetăţenilor precum şi exigenţele acestora vis-a-vis de eficacitatea şi promptitudinea cu care serviciul public răspunde solicitărilor care îi sunt adresate. Doctrina franceză aminteşte trei moduri clasice de gestiune: regia. respectiv modalitatea de gestionare. Serviciul public este concesionat atunci când gestiunea sa este încredinţată de către autorităţile publice prin intermediul unei convenţii (contractul de concesiune) unui particular care-şi asumă responsabilitatea funcţionării sale.

ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară. 5. care pot fi: a) compartimente de specialitate. după caz. potrivit legii. Administrarea prin regii autonome sau instituţii publice. Este vorba de ceea ce numim gestiune directă sau gestiune în regie2. după caz. îşi asumă. organizate în cadrul aparatului propriu al consiliului local ori judeţean al unităţii administrativ-teritoriale. pag 46. Contractul civil. 1 Dincă Dragoş. 3. 6. 2. toate sarcinile şi responsabilităţile ce le revin. 2 4 . Idem.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 2. Locaţia de gestiune. utilizând propriul personal şi propriile bunuri.1 Gestiune directă Autoritatea publică însărcinată cu crearea unui serviciu public poate alege să îl gestioneze ea însăşi. fără personalitate juridică. Modalităţi de gestiune a serviciilor publice În literatura de specialitate sunt identificate următoarele moduri de gestionare a serviciilor publice1: 1. Contractul de închiriere. Contractul comercial. înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale. 4. în calitate de operator. Gestiunea directă se realizează prin structuri proprii ale autorităţilor administraţiei publice locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară. Managementul serviciilor publice (suport curs). ale consiliilor judeţene. Contractul de concesionare. 2. Gestiunea directă este modalitatea de gestiune în care autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară. cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor publice.

pe baza unui contract. precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora.29 . adică serviciile cu care aceasta este însărcinată. având autonomie financiară şi funcţională. organizate în subordinea consiliului local ori judeţean al unităţii administrativ-teritoriale sau a asociaţiei de dezvoltare comunitară. Managementul serviciilor publice (suport curs). organizate în cadrul aparatului propriu al consiliului local ori judeţean al unităţii administrativ-teritoriale. autoritatea publică trebuie să stabilească misiunea generală a întreprinderii. Dincă Dragoş. prin servicii specializate ale consiliilor locale este recomandată numai pentru comunităţile mici. Această situaţie este cunoscută sub denumirea de gestiune indirectă sau gestiune delegată. cu personalitate juridică. În concluzie. c) servicii publice sau direcţii de specialitate. Această misiune şi obligaţiile sunt stabilite prin diferite proceduri sau tehnici de delegare a serviciului public4. 2. 4 5 . art. care au un caracter administrativ-bugetar. pag 47. gestiune economică proprie şi autonomie financiară şi funcţională3. autoritatea publică însărcinată cu crearea unui serviciu public încredinţează gestiunea unei întreprinderi publice sau private. păstrându-şi însă controlul asupra acesteia.2 Gestiune indirectă/delegată În multe cazuri. precum şi în cazul unor servicii fără complexitate tehnică. „misiunea de serviciu public” şi să stabilească obligaţii precise prin care să se asigure acest serviciu – „obligaţii de serviciu public”. Gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ b) servicii publice sau direcţii de specialitate. În acest caz. putem afirma că gestiunea directă. denumit în continuare contract de delegare a gestiunii. fără personalitate juridică. având patrimoniu propriu. după caz. transferă unuia sau mai multor operatori toate sarcinile şi responsabilităţile privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice. 3 Legea 51/2006.

proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale aferente serviciului. după lansare colecţiei lui Jean-Francois Auby – Servicii publice locale. 2. dar se impune din ce în ce mai mult şi procedura contractuală de delegare a serviciilor publice către întreprinderi publice. Delegarea se poate realiza şi printr-o procedură contractuală. Delegarea se poate realiza printr-o procedură unilaterală. Aceasta presupune faptul că misiunea şi obligaţiile trebuie să fie incluse într-o convenţie încheiată între colectivitatea publică şi întreprinderea însărcinată cu prestarea serviciului. Ulterior.ro/files/20.ultima accesare 14 mai 2012).ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Contractul de delegare a gestiunii poate fi: a) contract de concesiune.2. b) regulamentul serviciului.2 Concesiune 5 Legea 51/2006. termenul a fost introdus în terminologia de specialitate pentru a fi utilizat în literatura juridică şi financiară6. art. c) inventarul bunurilor mobile şi imobile.pdf . Gestionarea serviciilor publice (rsta.29. c)5 2.1 Delegarea Termenul de delegare a serviciilor publice a fost utilizat din ce în ce mai mult din anii ’80.2. Contractul de delegare a gestiunii va fi însoţit obligatoriu de următoarele anexe: a) caietul de sarcini privind furnizarea/prestarea serviciului. d) procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor prevăzute la lit. mai ales pentru stabilirea „obligaţiilor de serviciu public”. pentru care misiunea şi obligaţiile sunt stabilite prin textul legislativ de înfiinţare. Este situaţia delegării către o întreprindere privată. b) contract de parteneriat public-privat. 6 6 . Este cazul întreprinderilor publice. Ranta Ana Elena. prin care misiunea şi obligaţiile sunt stabilite prin lege sau regulament.

judeţului. consiliile locale sau instituţiile publice de interes local. că prin contractul de concesiune. liber de orice sarcină. Concesionarul realizează investiţiile necesare pentru realizarea serviciului public. o parte –cedentul – transmite altei părţi – concesionarul – spre administrare rentabilă. 7 Legea 219/1998 privind regimul concesionarilor.O. un serviciu public. o activitate economică. o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat. au calitatea de concedent. în deplină proprietate. 7 . Durata concesionării este de cel mult 49 de ani. în schimbul unei redevenţe.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Concesionarea este forma de gestiune delegată prin care autoritatea administraţiei publice desemnează o persoană în vederea administrării şi gestionării serviciului public pe o perioadă determinate de timp pe riscul şi răspunderea acesteia în schimbul unei remuneraţii plătibilă din tarifele obţinute din exploatarea serviciului. Conform art. În doctrina românească actuală. în numele statului. pe un termen determinat. contractul de concesiune va prevedea interdicţia pentru concesionar de a subconcesiona. investiţiile fiind recuperate din taxele percepute de la utilizatorii serviciului public. 5(1). unei alte persoane obiectul concesiunii. şi sunt astfel subiecte ale contractului de concesiune ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 459/1998. Concesionarea serviciilor publice reprezintă un mod prin care administraţia armonizează interesul general al comunităţii locale cu interesul particular al operatorului serviciului public. Contractul de concesiune va cuprinde şi clauze contractuale referitoare la împărţirea responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar. arată pe baza legii 7. Concesionarea se realizează printr-un contract administrativ încheiat între autorităţile administrative şi persoane fizice sau juridice private. De fiecare dată. inclusiv investiţiile realizate. pentru bunurile proprietate publică ori privată a judeţului. consiliile judeţene. publicat in M. bunul concesionat. pentru bunurile proprietatea publică sau privată a statului ori pentru activităţile şi serviciile publice de interes naţional. La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie. Contractul de concesiune cuprinde două părţi distincte: convenţia încheiată între părţi şi caietul de sarcini. În prezent concesionarea este una dintre cele mai frecvent utilizate modalităţi de gestionare delegată a serviciilor publice. oraşului sau comunei ori pentru activităţile şi serviciile publice de interes local. în tot sau în parte. oraşului sau comunei. nr.

2. potrivit căruia dreptul de administrare este recunoscut regiilor autonome. creează caracterul mixt al concesiunii. aceasta fiind proporţională cu beneficiile obţinute în urma exploatării bunului sau serviciului concesionat. prefecturilor. Un al doilea element de diferenţiere este modalitatea de realizare. judeţean. Se diferenţiază. împreună cu hotărârea de a concesiona serviciul public. local. prefecturilor. consiliului judeţean sau local). Titularul său poate poseda bunul. în primul rând. se poate spune că se aseamănă cu dreptul de concesiune prin aceea că ambele drepturi sunt drepturi reale asupra unui bun proprietate publică fiind în acelaşi timp şi modalităţi de utilizare a domeniului public. În ceea ce priveşte sublinierea diferenţelor dintre concesiune şi închiriere. 12 din Legea 213/1998.3 Gestiune semidirectă 8 A se vedea art. În ceea ce priveşte dreptul de administrare 8. Dreptul de administrare aparţine numai regiilor autonome. judeţean sau local. precum şi la distincţia dintre concesiune şi închiriere. şi anume. îl poate folosi sau poate dispune de el în condiţiile actului prin care bunul a fost dat în administrare. din punct de vedere al titularilor. Pe de altă parte. 8 .ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Concesiunea trebuie delimitată de alte modalităţi de gestionare a domeniului public. darea în administrare se realizează printr-un act administrativ de autoritate (Hotărâre a Guvernului. iar concesiunea se realizează printr-un act administrativ de gestiune (contractul) care. în timp ce contractul de închiriere este un contract constitutiv de drepturi de creanţă. unităţilor administraţiei publice centrale şi locale. concesionarul plăteşte o redevenţă. Este necesar în acest sens să ne referim la distincţia dintre concesiune şi dreptul de administrare. se poate spune că acestea derivă în primul rând din efectele pe care le produc: contractul de concesiune este un contract constitutive de drepturi reale. autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale ori alte instituţii de interes naţional. în timp ce calitatea de concesionari o pot avea numai persoanele fizice ori juridice de drept privat. altor instituţii publice de interes naţional.

ceea ce constituie o garanţie pentru existenţa funcţiei publice. 48. externe). comercial. 10 9 . Mai apropiată este noţiunea “Daseinvorsorge”. autonomie care se justifică prin ideea că trebuie să ofere cetăţenilor condiţii adecvate de viaţă. care semnifică mai degrabă funcţia publică. se poate dovedi cea mai adecvată. care are înţelesul de “precauţie” adică providenţă şi subliniază o valoare descriptivă ce corespunde evoluţiei activităţilor administraţiei. şi că eşalonul local este cel mai adaptat acestui scop. Ranta Ana Elena. Statul are sarcina de a defini domeniile apte să fie delegate. Pe de altă parte există o serie de 9 Dincă Dragoş.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Pe lângă gestiunea directă şi cea delegată. gestiunea sub formă de regie. iar colectivităţile au sarcina să studieze oportunitatea recurgerii la această delegare.pdf . Modelul german Spre deosebire de sistemele juridice aparţinând familiei romane.ro/files/20.33 al Legii Fundamentale îi recunoaşte dreptul de exercitare în mod regulat a prerogativelor de putere publică. finanţe. 3. căreia art. Din această perspectivă trebuie să semnalăm faptul că “daseinvorsorge” constituie totalitatea activităţilor încredinţate colectivităţilor locale cărora Legea fundamentală garantează municipalităţilor dreptul de a regla într-o manieră autonomă toate chestiunile relevante ale comunităţii. în sensul exploatării în regie directă alături de prestarea unei părţi a serviciului public de către o întreprindere exterioară (din sectorul privat)9. în cazul municipalităţilor. Această noţiune nu are raport direct cu noţiunea de serviciu public în sensul economic pe care l-am luat în discuţie. fără să fie însoţită de consecinţe juridice10. dreptul german nu cunoaşte noţiunea de serviciu public. Gestionarea serviciilor publice (rsta. pag. dar a căror îndeplinire cade în sarcina direct a municipalităţilor şi nu poate fi delegată. Traducerea sa literară ar fi “offentticher dienst”. Modalităţi de gestiune a serviciului public în alte sisteme de drept. În Germania există o serie de responsabilităţi obligatorii care corespund funcţiunilor a căror reglementare este stabilită la nivelul statului sau al landului. în special în ceea ce priveşte funcţiile clasice ce stau la baza suveranităţii statului (armată.ultima accesare 14 mai 2012). Managementul serviciilor publice (suport curs). Bineînţeles că problema tipului de gestiune nu se pune decât pentru serviciile cu caracter industrial. există şi gestiunea semidirectă care reprezintă un proces de administrare mixtă a serviciului public.

toate făcându-se prin păstrarea responsabilităţii generale constituţionale a statului. Acestea dispun de o mai mare independenţă economică şi pot avea propria activitate comercială. Gestionarea serviciilor publice (rsta. Acesta se referă la societăţile de drept privat. Aceste modalităţi sunt: Regiebetriebe. 10 . Eigenbetriebe sunt organisme semiautonome care intervin ca reprezentante ale puterii locale. absenţa unei adevărate baze a concesionării serviciilor publice. Activităţile economice realizate de către municipalităţi pentru îndeplinirea misiunilor sale constituie un element important al autonomiei municipale în Germania. Astfel este dificil să se distingă activităţile care echivalează noţiunea de serviciu public din doctrina franceză. cum ar fi distribuţia apei. Nici ele nu au personalitate juridică. o politică mai restrictivă la nivel european are efecte directe în ceea ce priveşte distribuirea apei în eşalonul local. social-democrat cât şi din dispoziţiile concrete ale legii Fundamentale şi a celor ordinare. Modelul britanic Conceptul de serviciu public nu există ca formă de bază în dreptul britanic. Are o direcţiune şi un organism de supraveghere separat. Responsabilităţile facultative pot fi delegate. aşa cum rezultă din principiile generale ale statului. asupra căruia municipalitatea îşi poate exercita influenţa. Astfel pot fi abordate trei modalităţi diferite de gestiune a serviciilor publice. “public service” semnificând mai degrabă funcţia publică.pdf . furnizarea de energie sau transporturile publice. creşterea numărului privatizărilor şi organizării unor importante activităţi după un model în conformitate cu exigenţele moderne ale dreptului comunitar.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ responsabilităţi facultative pe care autorităţile le pot exercita de drept pe o bază comercială. landuri şi statul federal poate înregistra schimbări şi poate fi influenţată de decizii luate la nivelul CEE: de exemplu. dar au în schimb contabilitate separată care funcţionează după regulile gestiunii comerciale. În ultima vreme se poate observa o tendinţă de diminuare a organizaţiilor gestionate în această formă. Eigengesellschaften este cel de-al treilea mod fundamental de gestiune. Repartizarea responsabilităţilor facultative între nivelul local.ro/files/20.ultima accesare 14 mai 2012). În concluzie. spre exemplu. deţinute de către municipalitate (întreprinderile municipale). 11 Ranta Ana Elena. nu au personalitate juridică. Regiebetriebe este o modalitate de gestiune integrată în întregime administraţiei municipale. Eigenbetriebe şi Eigengesellschaften11. şi nu fac obiectul unei gestiuni distincte. sub forma societăţilor pe acţiuni. trebuie reţinută inexistenţa noţiunii de serviciu public în dreptul german.

Activitatea contractuală a administraţiei este reglată în principiu de drept comun. Privatizarea nu înseamnă “de-regularizare” ci mai degrabă contrariul. Astfel. după criteriul controlului care se exercită asupra lor de către autorităţile locale. Trebuie să semnalăm că privatizarea şi atribuirea sarcinilor publice către particulari a antrenat crearea unui important cadru de reglementare vizând protejarea consumatorilor şi asigurarea unei anumite concurenţe care să fie completat şi girat de mai multe autorităţi de reglemetare. potrivit căruia delegarea ca modalitate de gestionare nu există) era imposibil din punct de vedere juridic pentru administraţie să se descarce de o parte din sarcinile sale. Acestea sunt singurele activităţi pe care dreptul britanic le recunoaşte ca fiind non privatizabile.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ În acelaşi timp. Tehnicile sale sunt mai mult un rezultat al practicii şi sunt considerate a releva dreptul comun. principiul egalităţii. care se aplică tuturor activităţilor publice. privatizarea este posibilă şi a fost practicată în toate domeniile. Astfel. până la adoptarea „Deregulation and Contracting out Act” din 1994. Pentru întreprinderile colectivităţilor locale. În concluzie. Anumite activităţi din Ministerul Transportului cum sunt cele referitoare la autostrăzi au fost privatizate pe această bază. În perspectiva unei concurenţe crescânde. (dreptul britanic cunoaşte principiul “delegationis non datur”. Din punct de vedere al constrângerilor juridice. sarcina sa constă în accentuarea obligaţiilor serviciului 11 . a noţiunii de serviciu public şi a concesionării. Local Government and Housing Act din 1989 conţine reguli de utilizare speciale. făcând distincţia între patru categorii de întreprinderi. în afară de absenţa abordării sistematice a unui drept public. În ceea ce priveşte modalităţile contractuale care sunt utilizate în special pentru privatizare. administraţia este autorizată să privatizeze anumite servicii ale sale (cu excepţia puterii de judecare a litigiilor. dreptul britanic nu cunoaşte contracte administrative. conţinând elemente pregnante ale acestui. de a percheziţiona proprietatea private şi a adopta reglementări). Aceste întreprinderi sunt supuse unei reglementări speciale referitoare la gestiunea financiară. se aplică de asemenea corporaţiilor care gestionează servicii publice în sensul utilizat în dreptul francez: entităţile în cauză trebuie să trateze utilizatorii într-o manieră egală. fără a le impune preţuri discriminatorii. legislaţia referitoare la “corporaţii publice” conţine obligaţiile generale ale serviciului public. Pentru celelalte. Administraţia centrală nu este nici ea legată în activitatea sa contractuală decât de directive comunitare referitoare la procedurile de trecere în proprietatea privată a pieţelor publice. ca rezultat al pragmatismului britanic. dreptul britanic se aliniază progresiv la prevederile juridice existente în present pe Continent.

educaţie) care nu se exercită sub un regim de monopol. dreptul spaniol cunoaşte de asemenea noţiunea de serviciu public. ce implică patrimoniul de stat. Este modelul de gestiune caracteristic de birocraţie administrativă. Gestiunea directă. Doctrina spaniolă se aliniază doctrinei franceze în ceea ce priveşte activităţile serviciului public de activităţile private de interes general. anterior privatizaţi. sănătate. lăsând loc iniţiativei private. acordul. prin contractul de gestiune al serviciilor publice administraţia publică încredinţează unei persoane fizice sau morale gestiunea unui serviciu public administraţia publică rămânând titulară. În cadrul unui mod de gestiune mai elaborat. Contractul de gestiune a serviciului public este recunoscut ca fiind un contract administrativ. Această modalitate de gestiune este adesea folosită pentru serviciile de asistenţă şi se regăseşte şi în cazul serviciilor locale. Colectivităţile locale nu pot recurge la acest mod de gestiune decât în cazuri expres prevăzute de lege. Astfel. deci un mod de gestiune inadecvat pentru administrarea serviciilor publice economice. fără a le acorda însă personalitate juridică. 12 . administraţia conferă gestiunea serviciilor unor structure specializate din organigrama proprie. Modelul spaniol Făcând parte din familia romană. În cazul gestiunii directe exemplul cel mai evident este cel al “gestion indiferenciada” ce echivalează noţiunea de regie din dreptul francez. pe de altă parte. “gestiunea interesată” şi societatea de economie mixtă. ce implică atât sectorul public cât şi pe cel privat. ce implică capitalul privat şi gestiunea mixtă.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ public care se constituie într-o poziţie dominantă mai ales asupra vechilor operatori. Doctrina distinge între serviciile publice de asistenţă (de binefacere. Rămâne în sarcina doctrinei să definească noţiunea de serviciu public în cadrul mai larg al funcţiilor publice îndeplinite de stat. De asemenea sunt recunoscute şi alte modalităţi contractuale de realizare a serviciilor publice: concesionarea. În sistemul juridic spaniol se face distincţia între gestiunea directă. şi serviciilor publice economice. Ea prezintă interes doar pentru serviciile care nu au ca obiectiv profitul (este cazul serviciilor care se ocupă de publicaţii create de departamentele centrale ale administraţiei. la fel ca cea mixtă utilizează forme contractuale. chiar dacă aceasta nu este definită în mod expres în legislaţie. gestiunea indirectă.

de la o ţară la alta. respectiv să creeze cadrul în care va fi creat. preferându-se. se observă tendinţa din ce în ce mai clară de a „externaliza” activităţile care fac obiectul serviciilor publice. În acest context autorităţile publice vor trebui să identifice „formula” cea mai potrivită pentru a face faţă acestei situaţii. va fi organizat şi în care va funcţiona un anume serviciu public. pentru a utiliza serviciile pe care autorităţile îl girează deja. fără a înfiinţa o nouă persoană juridică. de soluţii temporare pentru a se face faţă situaţiilor urgente. se poate spune că. Astfel. serviciul public. modele diferite.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ În cazul concesionării. Gestiunea interesată comportă exploatarea în comun de către administraţie şi de către un particular a unui serviciu public. Societatea de economie mixtă permite gestionarea serviciului public de către o entitate de drept comercial cu participarea financiară a statului. Este vorba. este un acord de prestări de servicii cu o altă entitate publică sau privată sau cu particulari. cel mai adesea. Modalitatea de satisfacere a interesului public se referă şi la variantele de gestiune (directă sau delegată) pe care le vor stabili pentru un serviciu public sau altul. Este o certitudine faptul că problemele cetăţenilor precum şi exigenţele acestora în ceea ce priveşte eficacitatea serviciului public şi promptitudinea cu care se răspunde solicitărilor au crescut ca număr şi s-au acutizat. administraţia rămâne titulară de serviciu chiar şi când acest serviciu este încredinţat concesionarului care îşi asumă riscurile economice ale întreprinderii sale. Acordul. Natura juridică a concesionării a generat în Spania controversa: este vorba de un act unilateral. fără a se crea însă o nouă persoană morală. În prezent. Contractul poate să prevadă negocierea revizuirii preţurilor. ca activitate este legat indisolubil de ideea de interes general şi de voinţa autorităţilor publice care decid la ce moment şi în ce modalitate se va satisface acel interes. de un contract sau de o situaţie mixtă. deci implicit va fi aleasă şi modalitatea de gestiune. ceea ce favorizează contractanţii care au încheiat acordul cu administraţia. situaţii în care administraţia profită de existenţa unui serviciu pe care tot ea trebuie să-l asigure unei alte entităţi. Gestiunea interesată şi societatea de economie mixtă sunt modalităţi mixte de gestiune a serviciilor publice. BIBLIOGRAFIE: 13 .

art. îl poate folosi sau poate dispune de el în condiţiile actului prin care bunul a fost dat în administrare.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 1. potrivit căruia dreptul de administrare este recunoscut regiilor autonome. 2. unităţilor administraţiei publice centrale şi locale.Legea 51/2006. art. 14 . Managementul serviciilor publice (suport curs).pdf-ultima accesare 14 mai 2012). nr.19. prefecturilor. judeţean sau local.ro/files/20. 3. 4.Ranta Ana Elena. Titularul său poate poseda bunul. altor instituţii publice de interes naţional. Gestionarea serviciilor publice (rsta. 459/1998. Legea 219/1998 privind regimul concesionarilor. 5.O.Dinca Dragos.29. Legea 213/1998. publicat in M.