5.

Partide de militanţi şi partide de alegători Otto Kirchheimer ne propune în studiul “The Transformation of Western European Party systems” publicat în culegerea de texte editată de La Palombara şi Weiner (1966) termenul de “catch-all party”, dar pare să prefere formula de “partide de asemănare”. Apariţia acestui tip de partid spune autorul, ţine de procesul de dezideologizare şi depolitizare, care implică trecerea de la participarea într-o structură politică cu finalităţi foarte clare la adeziunea electorală pentru variate motive şi suficiente, dar în orice caz, necesare. Sursa acestui tip de partid este imitaţia celorlalte partide e tip socialist. Acest tip de partide apare, în special, după cel de-al doilea război mondial, când partidele burgheze conştientizează faptul că în calitate de partide de reprezentare individuală prind din ce în ce mai mult teren în câmpul electoral. Soluţia adoptată de acest tip de partide a fost aceea de a împrumuta caracteristici organizatoric-funcţionale de la partidele de masă. Pe de altă parte, partidele de masă (ale integrării de clasă) se transformă şi ele în partide populare de tipul catch-al. Ideologic vorbind, partidele politice tradiţionale de dinainte de al doilea război mondial ajung în situaţie de a pierde electorat prin dispariţia problemelor pe care acestea le reprezentau în societate. Ideologia pe care se construiesc acest tip de partide politice este una de maximă generalitate în amplul electoral. Partidele socialiste (laburismul britanic, social-democraţii francezi), partidele liberale sau partidele conservatoare partidele sau uniunile de partide construite pe principii confesionale, tind să maximizeze impactul lor social prin atragerea de electorat care nu intră în conflict cu propriile lor principii ideologice. Jean Charlot a preluat distincţia lui Kirchhemeier şi Duverger. Este vorba despre distincţia partide de cadre-partide de masă, la care adaugă partidele de militanţi. Aceste partide sunt unite prin ideologie şi participarea internă a tuturor şi într-o acţiune permanentă. Aceste tip de partide corespunde categoriei partide de masă la Duverger. El nu le califică drept partide de masă, adăugând o a treia categorie – partidele de alegători, acesta fiind contribuţia ce mai originală a lui J.Charlot. a. recuză dogmatismul ideologic, propunând <un fond comun de valori> (statul, naţiunea independentă, pentru fenomenul gallismului).

spre deosebire de partidele de notabili. . partidele de alegători admit democraţia de masă. el mergând pe ideea “kermezelor populare”. spre deosebire de partidul de militanţi partidele de alegători nu discută problema schimbărilor de sistem c. având un caracter popular.b.