DREPT PENAL- SUBIECTUL 82 SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE INSCRISURI 1.

CONTINUTUL LEGAL
Art. 242. - Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (1) Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se afla în pastrarea ori în detinerea unui organ sau unei institutii de stat ori a unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 5 ani. (2) Distrugerea din culpa a vreunuia dintre înscrisurile prevazute în alineatul precedent, care prezinta o valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. (3) Daca faptele prevazute în alin. 1 si 2 sunt savârsite de un functionar public în exercitiul atributiilor de serviciu, maximul pedepselor prevazute în aceste alineate se majoreaza cu un an. (4) Tentativa infractiunii prevazute în alin. 1 se pedepseste.

2. CONDITII PREEXISTENTE

A. OBIECTUL INFRACTIUNII a) OBIECT JURIDIC SPECIAL

- relatiile sociale privitoare la securitatea inscrisurilor si a documentelor aflate in detinerea unui organ
b) OBIECT MATERIAL

- dosarul, registrul, documentul sau orice alt inscris aflat in pastrarea ori detinerea unei organizatii
B. SUBIECTII INFRACTIUNII a) SUBIECT ACTIV – poate fi orice persoana

- pentru circumstanta agravanta trebuie sa fie functionar (subiect activ calificat) - participatia este posibila in toate formele sale b) SUBIECT PASIV – organ sau institutie de stat ori o unitate dintre cele prevazute la art. 145 c. pen. 3. CONTINUTUL CONSTITUTIV distrugere
A. LATURA OBIECTIVA a) ELEMENTUL MATERIAL – reprezentat printr-o actiune de sustragere si b) URMAREA IMEDIATA – consta in crearea unei stari de pericol prin savarsirea

faptei incriminate

c) LEGATURA DE CAUZALITATE – nu e nevoie sa fie dovedita, de regula

rezultand din materialitatea faptelor d) CERINTE ESENTIALE – fapta sa se fi savarsit cand faptuitorul avea calitatea respectiva si se afla in exercitarea atributiilor de serviciu in cazul alin (3) art. 242
B. LATURA SUBIECTIVA - FORMA DE VINOVATIE – intentia directa sau indirecta

DREPT PENAL- SUBIECTUL 82

1

- culpa – numai atunci cand inscrisul prezinta o valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta valoare sociala 4. FORME - actele premargatoare nu sunt pedepsite - 242 (4) tentativa pentru infractiunea prevazuta la alin. (1) se pedepseste - consumarea – cand s-a produs urmarea si rezultatul vatamator 5. MODALITATI 242 (1) – distrugere si sustragere 242 (2) - distrugerea din culpa 6. SANCTIUNI 3 luni – 5 ani 3 uni – 2 ani sau amenda 242 (3) – faptele de la (1) si (2) sunt savârsite de un functionar maximul pedepselor public în exercitiul atributiilor de serviciu prevazute în aceste alineate se majoreaza cu 1 an.

DREPT PENAL- SUBIECTUL 82

2