Recenzie 2008 © Alina Sima, Facultatea de Sociologie, Anul IV

God not only plays dice,

He sometimes throws the dice where they can not be seen!

Replica fizicianului Stephen Hawking „God not only plays dice, He sometimes
throws the dice where they can not be seen” pentru convingerea puternic inradacinata in
determinism a lui Einsten “God does not play dice”, are la baza caracterul dinamic si
continuu surprinzator al Universului, care nu functioneaza dupa ideile preconcepute ale
omenirii si deci, nu se subscrie niciunui sablon de gandire determinista.
Cine sau ce anume a determinat nasterea Universului? Cine este Observatorul
Suprem, dincolo de timp si spatiu? Dar a fost oare Universul creat? Sau a existat
dintotdeauna? Raspunsurile pentru aceste intrebari au evident antecedente si
consecvente teologice, pe langa cele stiintifice. O varianta argumentativa interesanta si
totodata indrazneata, inclusa oare in sfera explicatiilor logice si pertinente?, se
regaseste, mai mult sau mai putin subtil, in scrierile lui Stephen Hawking.
Dumnezeu este mentionat in A Brief History Of Time (1988), de la inceput
pana la sfarsit; si pentru ca orice sistem de idei poate fi inteles mai bine prin prezentarea
contextului circumstantial in care el a luat fiinta si s-a dezvoltat, este importanta
cunoasterea imprejurarilor in care cartea a ajuns sa fie editata, la fel cum este esential de
precizat ca fizicianul isi definise relatia cu Dumnezeu cu mult timp inainte de a deveni
cosmolog. La varsta de 13 ani, eroul adolescentului Stephen era filosoful ateu Bertrand
Russell, iar convertirea la crestinism a doi dintre prietenii sai, nu pare sa il fi
impresionat in mod deosebit. Sapte ani mai tarziu, moment care coincide si cu primirea
diagnosticului de scleroza amitrofica laterala (boala care consta in paralizarea treptata a
intregului organism, si care conduce, in cativa ani, la deces), Hawking o cunoaste pe
 Recenzie 2008 © Alina Sima, Facultatea de Sociologie, Anul IV

viitoarea sa sotie, Jane Wilde. Ea declara in 1986 ca fara credinta in Dumnezeu, nu ar fi

fost capabila sa traiasca in situatia deteriorarii continue a starii de sanatate a sotului ei;
chiar mai mult, ea isi exprima convingerea ca nu s-ar fi putut casatori cu Stephen daca
Dumnezeu nu i-ar fi fost alaturi in luarea acestei decizii.
Desi ideile expuse de fizician de-alungul carierei sale nu par sa urmeze o
logica acceptabila pentru cititor si cercetator, ele fiind contrastante, avand o coerenta
paradoxala, atat O scurta istorie a timpului cat si celelalte scrieri ale sale imbratiseaza
crestinismul in mod deliberat si gratios, cu o atitudine respectuoasa si lipsita de
resentimente.
Unul din modelele lui Hawking are ca schema esentiala identificarea timpului
imaginar cu cel real, sau altfel spus, determinarea unui sistem de echivalente intre cele
doua concepte. El inglobeaza si principii din teoria relativitatii enuntata de Einstein,
spre exemplu, identificarea timpului ca dimensiune a spatiului – un obiectiv pe cat de
interesant si original, pe atat de dubios, din moment ce timpul poate exista fara spatiu.
Timpul imaginar este unul dintre conceptele cheie in jurul caruia graviteaza
aceasta carte cu profunde implicatii cosmologice si teologice. Pentru intelegerea
conceptului poate fi utila analogia cu forma Pamantului, care are, si el, asemenea
timpului imaginar, un caracter finit, insa fara margini (in plus fata de Terra, timpul
imaginar are doua dimensiuni). Hawking vorbeste despre nasterea Universului prin Big
Bang (care a avut loc acum 15 miliarde de ani – deci Universul nu a existat
dintotdeauna) si propune ipoteza conform careia explozia poate fi inteleasa si perceputa
doar in conditiile timpului imaginar. Abordat din prisma timpului efectiv (obsnuit), Big
Bang este un fenomen fizic unic, o singularitate a fizicii mecanice. Insa fizica cuantica
anuleaza aceasta singularitate si ii confera un caracter ordinar, Big Bangul functionand
ca oricare alt punct al dimensiunii timp-spatiu.
Aceasta supozitie, criticata drept o fictiune matematica, un construct filosofic
fara temei ontologic, se extinde insa si asupra rolului lui Dumnezeu in ceea ce priveste
aparitia si existenta Universului. Pentru ca atata timp cat Universul are un inceput,
inseamna ca el are si un Creator. Dar daca se ia in considerare caracterul autonom si
autosuficient al Cosmosului fara margini, atunci nu mai este valida ipoteza unui inceput
si sfarsit al Universului, pentru ca el ar exista pur si simplu. Iar daca se vorbeste despre
viitor si despre o apocalipsa a Cosmosului, Hawking nu le plaseaza in sfera convingerilor
lui Laplace, el nu considera ca legile fizicii si conditia actuala a Universului reprezinta
 Recenzie 2008 © Alina Sima, Facultatea de Sociologie, Anul IV

determinantii ultimi ai viitorului, ci este convins ca „God still has a few tricks up his
sleeve”.
In acest context, al unui super-spatiu metafizic, al metamorfozei timpului real
intr-unul imaginar si al confluentei timpului cu spatiul – dimensiuni extravagante care
par sa evite doctrina teologica clasica creatio ex nihilo, unde mai ramane loc pentru
Dumnezeu? se intreaba Hawking, lasand loc pentru multiple interpretari ale originii
Universului si ale existentei Creatorului. Aceasta intrebare trebuie dar inteleasa ca o
interogatie, ci nu ca o afirmatie ironica camuflata, care ar vrea sa induca ideea ca
Dumnezeu nu a avut defapt nici un rol.
Problema asupra careia Hawking indruma spre contemplare si rezolvare nu
este insa descoperirea unor evidente care sa sustina fiinta si activitatea unui Creator, ci
descoperirea unor explicatii cosmologice pentru existenta si lucrarea Creatorului in care
se crede deja.
Peste toate acestea, fizicianul ridica o noua intrebare, care pare sa complice si
mai mult integrala intelegerii Universului: DE CE exista (Universul)? si ofera totodata
un raspuns personal: “If you like, you can define God to be the answer to that question”.