23 la sută (aproape un sfert) dintre cei divorţaţi au mai multe divorţuri la activ. Mai rău chiar. Aşadar. însă. au trecut printr-un divorţ. De-a lungul anilor de consiliere. Se estimează că jumătate dintre cei care se căsătoresc astăzi se vor despărţi. 35 la sută dintre cei pe care el îi cataloghează ca fiind creştini „născuţi din nou“ (oameni care L-au acceptat pe Isus Cristos ca Salvator şi Domn).1 În rândul generaţiei mai tinere rata divorţurilor are tendinţă ascendentă. Mii de alte cupluri care spun că Îl iubesc şi Îl urmează pe Isus trăiesc o viaţă care nu seamănă deloc cu cea promisă de Isus: „o viaţă din belşug“. afirmă că nu aceasta este realitatea: datele statistice sunt aproape egale. adică. creştinii divorţează mai rar decât necredincioşii. este evident faptul că a fi creştin şi a fi „îndrăgostit“ nu este suficient pentru a avea o căsătorie fericită. am întâlnit multe cupluri care au trecut de la „Totul este perfect!“ la „Nu îl 11 .“ Barna. şi 35 la sută pentru „ei“.INTRODUCERE DATELE STATISTICE sunt îngrijorătoare. s-ar putea să gândeşti. Conform cercetătorului creştin George Barna. 35 la sută pentru „noi“. „Dar.

pe care trebuie să o înveţe fiecare generaţie: fericirea conjugală nu apare automat.CĂSNICIA PE CARE ŢI-AI DORIT-O DINTOTDEAUNA (nu o) mai pot suporta!“ Cum se pot prăbuşi speranţele unui cuplu. doar în câteva luni. toate acestea într-un spirit de rugăciune şi cu speranţă. nu vă mulţumiţi să citiţi şi să daţi din cap în semn de încuviinţare. În timpul consilierii. Chapman. Din fericire. Cu alte cuvinte. 12 . Ele dau rezultate. El ne învaţă cum să trăim. D. doar aplicarea practică a adevărului va da roade. simpla expunere intelectuală la aceste adevăruri nu va aduce multe rezultate. Ph. uneori. faceţi o pauză ca să meditaţi la cele prezentate şi să discutaţi despre ele. am putut vedea valoarea principiilor biblice în multe dintre ocazii. Principiile Bibliei au fost verificate de-a lungul timpului. De asemenea. Dumnezeu nu ne-a lăsat de izbelişte. Cel care a creat-o şi care este interesat de căsnicia ta. aveţi dreptate!“ Cred că este util ca ambii parteneri să completeze secţiunea „Este rândul tău“ de la sfârşitul tuturor capitolelor. Desigur. încredinţându-vă căsnicia lui Dumnezeu. spunând: „Dr. Pe măsură ce citiţi. Soţii şi soţiile. Gary Chapman. din vârful muntelui Everest până în adâncul oceanului? Există o lecţie veche. În Biblie. ne arată cum să urmăm exemplul lui Isus. indiferent dacă sunt în luna de miere sau sunt veterani trecuţi prin multe. pot învăţa din înţelepciunea divină.

recunoaştem că suntem interesaţi de ce primim noi din relaţie. doresc.Capitolul trei C E Este D RAGOSTEA? CE ÎNSEAMNĂ să îţi iubeşti partenerul? Poate că nu te-ai gândit la răspunsul care urmează. de cât de avantajoasă este căsnicia pentru noi.“ Fără să definesc încă dragostea. 5:25. iar 10 înseamnă „devotat total bunăstării partenerului“. În Efeseni. Dacă vei efectua un sondaj printre prietenii tăi căsătoriţi (garantându-le caracterul anonim). soţilor li se spune: „iubiţi-vă nevestele“. Una dintre definiţii mi-a plăcut foarte mult: „Dragostea este un cuvânt format din patru litere („love“. iar alţii s-au referit la spiritul de sacrificiu al dragostei. şi din doi nebuni. totuşi. tu şi cu mine. Răspunsurile au fost foarte diferite. iar în Tit. două consoane şi două vocale. Dacă suntem sinceri. cred că cei mai mulţi ar indica 5. am pus întrebarea despre cum defineau dragostea tuturor grupurilor unde ajungeam. n.tr. în care 1 înseamnă „total devotat propriilor interese egoiste“. Aceasta să fie dragostea? În anii care au trecut. cerându-le să se evalueze pe o scală de la 1 la 10. Unii au subliniat aspectul emoţional-fizic. 2:3-4. să prezint două afirmaţii ciudate ale Scripturii. femeile mai în vârstă sunt îndemnate „să înveţe pe 37 .).

Pasajul se citeşte cu predilecţie la căsătorii. dragostea nu se laudă. pentru cele mai multe cupluri. Totuşi. Nu necesită aceste calităţi un „sentiment“ călduros faţă de cel iubit? Nu te grăbi să răspunzi. sufere totul. Cât de „cald“ trebuie să fii ca să ai îndelungă răbdare? Dragostea descrisă în 1 Corinteni. De ce este necesar să i se poruncească bărbatului să-şi iubească soţia şi de ce este necesar ca femeia să fie învăţată să-şi iubească soţul? Nu aşa ar trebui să fie căsătoria? Nu de aceea ne-am căsătorit? Acestea sunt întrebările pe care mi le pun cele mai multe cupluri. Dragostea nu va pieri niciodată. dar înţelege. crede totul. Toate aceste caracteristici ale dragostei sunt în favoarea bunăstării celui iubit. nu se mânie. „Dragostea este îndelung răbdătoare. puţini îi înţeleg implicaţiile practice. nu accentuează emoţiile. nu „ştie totul“. nu se bucură de nelegiuire. Oare de ce după căsătorie ni se porunceşte să ne iubim partenerul? Poate că răspunsul este legat de înţelegerea noastră greşită despre dragoste. este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte. să vedem câteva afirmaţii cheie. unde găsim cea mai bună descriere a dragostei (nu definiţie). ci se bucură de adevăr. 5:25. nu se gândeşte la rău.“ Este o poruncă. Citeşte atent. Aşadar. Este oare posibil ca dragostea. este aceeaşi cu cea din versetul 18: „fiţi plini de Duh. nădăjduieşte totul. să apară după căsătorie. dacă mai apare? CEA MAI BUNĂ DESCRIERE A DRAGOSTEI Să analizăm textul din 1 Corinteni. nu se poartă necuviincios. 38 . acopere totul. Dragostea este răbdătoare şi bună. nu-şi caută propriile interese. gândindu-te la implicaţiile textului referitoare la căsnicie. 13:4-8. nu se umflă de mândrie. impresionându-i chiar şi pe necredincioşi prin frumuseţea limbajului. Construcţia gramaticală a versetului Efeseni. 13. ci atitudinile şi acţiunile. nu caută folosul său.CĂSNICIA PE CARE ŢI-AI DORIT-O DINTOTDEAUNA femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii“. acceptă batjocurile. asupra cărora avem control. este politicoasă şi are o atitudine pozitivă faţă de probleme.“ Pasajul este prea complex pentru a fi înţeles pe deplin la prima citire.

Este momentul să cităm versetul întreg din Efeseni. Totuşi. Dacă cauţi pe cineva care să îţi aprobe aceste idei. dar cum să reacţionez acum. cel mai bun dintre ucenici a afirmat: „Nu cunosc pe omul acesta!“ (Matei. aceasta nu înseamnă că partenerul va fi obligat să mă iubească. atunci când eram murdari. nu veni la mine. În Romani. Orice bărbat poate iubi o femeie care-l iubeşte.Ce este dragostea? „NU O MAI IUBESC“ Cele mai multe cupluri vin la consiliere doar atunci când se confruntă cu dificultăţi majore în căsnicia lor. respectuoşi şi răbdători? Dimpotrivă. Astfel.“ Eu nu cred aceste afirmaţii. soţului i se porunceşte să-şi iubească soţia şi atunci când este de neiubit. Cu toate acestea. dar este prea târziu. Este nevoie de doi oameni care se iubesc pentru a atinge maximum de satisfacţie într-o relaţie. egoişti şi plini de ură. 5:8. Nu are nevoie de o poruncă în acest caz.“ Se presupune că această afirmaţie este definitivă. chiar dacă numai 39 . Dumnezeu ne-a iubit atunci când eram de neiubit. Dacă răspund cu bunătate. citim că Dumnezeu Şi-a arătat dragostea faţă de noi prin jertfa lui Isus. buni.“ Care a fost atitudinea Bisericii când Cristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea? Au fost cu El cei pe care El i-a iubit. iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. 26:74). Acesta este şi motivul pentru care fericirea unei căsnicii nu poate fi atinsă numai prin ceea ce face unul dintre parteneri. Unii sunt pe punctul de a se separa şi la întrebarea mea. El îşi poate lua libertatea de a nu mă iubi. Aceasta este dragostea dinainte de a ne căsători. Am fost bun cu ea pentru că şi ea a fost bună cu mine. Ti-aş face mult rău dacă te-aş lăsa să crezi că fericirea conjugală este „dincolo de controlul tău“. Divorţul este singura alternativă. îl stimulez pe partenerul meu să-mi răspundă la fel. de ce. Unul dintre soţi mi-a spus: „Aş vrea să o iubesc. înţelegere. încep să-mi spună despre nemulţumirile lor şi termină cu un clişeu: „Nu ne mai iubim. răbdare şi politeţe. Nu se mai poate face nimic. când partenerul meu este de neiubit? Aici intervin îndemnurile biblice. 5:25: „Bărbaţilor. Prea multe s-au întâmplat.

Nu N U TREBUIE SĂ NE trebuie să risipesc această ocazie. care o va răni la fel de mult.CĂSNICIA PE CARE ŢI-AI DORIT-O DINTOTDEAUNA unul dintre parteneri se decide să iubească. De obicei lucrurile urmează acelaşi tipar. Instant emoţiile vor deveni negative. Ele sunt spontane şi sunt incapabil să le controlez. Pot întotdeauna să-mi îmbunătăţesc căsnicia. Acţiunile mele negative vor atrage acţiuni negative din partea ei. pot deveni un agent al dragostei. astfel. sunt un adevărat soţ. Rezultatul este că amândoi vom fi nefericiţi. 5:5). Soţia mea face ceva ce eu consider că este greşit sau. Această reacţie va schimba complet situaţia. iar dragostea este arma mea cea mai puternică. adică Îi pot mulţumi lui Dumnezeu că. Totuşi. nu face ceea ce eu cred că ar fi trebuit să facă. mai rău. cându-mi lipsa dragostei. Capacitatea de a-mi iubi partenerul o primesc de la Dumnezeu. accept iertarea Sa şi Îi cer să SĂ MOARĂ SINGURE. îmi voi exprima emoţiile prin cuvinte tăioase sau o voi trata cu tăcere. prin puterea Sa. Îi pot cere puterea de a exprima dragoste. 40 . o iubească pe soţia mea prin mine. resentimentele şi UNELE TREBUIE LĂSATE chiar ura mea. RIDICĂ-TE DEASUPRA TA Ar fi incorect din partea mea să nu îţi spun că am serioase îndoieli că vei fi capabil să demonstrezi o dragoste atât de altruistă fără ajutorul Duhului Sfânt. Dacă îmi urmez firea pământească. ceea ce pot face este să decid ce voi face cu ele. Dacă sunt EXPRIMĂM TOATE dispus să mă întorc la Dumnezeu. Am posibilitatea să fiu agentul dragostei lui Dumnezeu pentru soţia mea şi în acest univers eu pot face cel mai bine acest lucru. Scriptura spune: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt“ (Romani. recunosEMOŢIILE NEGATIVE. Dar dacă decid să nu îmi urmez emoţiile negative. lucrurile se vor schimba în bine. nu trebuie să fiu negativ pentru că am emoţii negative şi.

acum doi ani. Pe Jason. Îmi spui să îmi iubesc partenerul indiferent care sunt sentimentele mele faţă de el. Tot ce doream eu era să fiu cât mai deschis. în urma pronunţării divorţului. fapt ce îţi va influenţa sentimentele în mod pozitiv. lucrurile pe care le făcea mă iritau. Nu faci altceva decât să fii bun. Nu ne putem exprima verbal emoţiile negative şi să sperăm ca ele să aibă un efect pozitiv asupra partenerului nostru. Am permis emoţiilor să mă domine şi aproape zilnic îi spuneam că mă simţeam jignit. asupra modului său necontrolat de a-şi exprima emoţiile: „Îmi dau seama că mi-am distrus căsnicia. Când îţi exprimi bunătatea printr-o acţiune sau printr-un cadou. Chiar dacă uiţi tot 41 . iritat. Se stabilise aici. Pentru Susan cuvintele mele sunau a condamnare. Lumea este plină de cupluri care au ajuns în pragul despărţirii pentru că şi-au exprimat toate emoţiile negative. Să vă dau o ilustraţie. l-am întâlnit în Tucson. realizez că nu poţi revărsa atâtea murdării în căsnicie şi totuşi să speri că vei avea o grădină frumoasă.“ Jason are dreptate. Arizona. Poate că nu simţi nimic sau poate ai sentimente negative.Ce este dragostea? Contrar părerilor psihologice la modă. Pentru că eram diferit de Susan. Numai atunci când încep să-mi hrănesc emoţiile negative cu idei şi acţiuni devin vinovat. nu eşti ipocrit decât dacă afirmi că ai sentimente diferite de cele reale. Unii vor spune: „Da. nu trebuie să ne exprimăm toate emoţiile negative. nu eşti obligat să susţii că ai sentimente deosebit de calde. Nu vreau să afirm că emoţiile negative sunt păcătoase. acum. Unele trebuie lăsate să moară singure. Nu voi uita niciodată descrierea vie făcută de Jason. dar. şi nu răsfăţate. am înţeles. De obicei sentimentele negative se atenuează mult atunci când sunt ignorate. Dar acţiunea ta plină de dragoste va stimula dragostea partenerului faţă de tine. Mii de căsnicii ar fi putut fi salvate dacă unul dintre parteneri ar fi descoperit principiul dragostei aşa cum l-am prezentat. dezamăgit. Nu vreau să spun că trebuie să ne suprimăm emoţiile negative ci. cel mai bine este să le exprimăm înaintea lui Dumnezeu şi să-I mulţumim că nu suntem obligaţi să mergem pe traseul indicat de ele. frustrat şi mânios. Nu este aceasta ipocrizie?“ Nu.

Substantivul este zidire sau construcţie. citim: „dragostea zideşte.CĂSNICIA PE CARE ŢI-AI DORIT-O DINTOTDEAUNA conţinutul acestei cărţii. „Divorţ. Unul dintre instrumentele cele mai eficace este complimentul. Aşa va suferi cel mai mult. S-ar putea să nu ai niciun sentiment. Niciodată! M-am îndrăgostit de el. atunci începeţi procedura divorţului. şi vreau să sufere cât mai mult.“ Cuvântul „zideşte“ înseamnă a construi. 42 . Când veţi deveni indispensabilă pentru el. Dragostea este cel mai preţios dar şi se află la dispoziţia tuturor. „Foarte bine.“ IUBIND PRIN CUVINTE CÂND EŞTI TRATAT RĂU „Dar cum să-i fac un compliment când se poartă atât de urât cu mine?“. 13“. îţi poţi salva căsnicia. IUBIND PRIN CUVINTE În 1 Corinteni. a spus ea.“ „În acest caz. Se spune că o femeie a consultat un consilier marital pentru a-i cere sfaturi. a răspuns consilierul. a spus femeia indignată. 5:44: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. femeia s-a întors la consilier şi i-a spus că i-a urmat în totul sfaturile. Prin ajutorul Duhului Sfânt. răspunde Scriptura. Cum îţi poţi exprima dragostea? Există două posibilităţi: prin cuvinte şi prin fapte. „Vreau să divorţez de soţul meu. a-ţi iubi partenerul înseamnă a-l „zidi“. poate întreba o soţie. Alege o calitate mai mică sau mai mare pe care ai descoperit-o la partenerul tău şi exprimă-ţi aprecierea. dar te-ai decis să fii canalul prin care Dumnezeu să transmită dragoste partenerului tău. începeţi să-l copleşiţi cu complimente.“ Peste câteva luni. când va crede că îl iubiţi cu tot devotamentul. 8:1. a spus consilierul. Aşadar. să îţi aminteşti doar să iubeşti cu „dragostea din 1 Corinteni. Să presupunem că te-ai decis să iubeşti. binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă“? Dacă iubeşti şi atunci când eşti tratat inadecvat. sau ai doar sentimente negative. Acum este momentul divorţului“. Nu acesta este sfatul lui Isus din Matei.

la fel trebuie să procedeze şi soţul. îşi face mâinile pâlnie la gură şi strigă tare pentru a acoperi zgomotul maşinii de tuns iarbă: „Crezi că. care avea deja douăzeci şi cinci de ani de căsătorie. înainte să termine. Ia o decizie rapidă: „Este momentul să ies la atac. 15:1).“ Iese. 13:4). dar îţi garantez că va primi cu bucurie complimentul. poţi vorbi cu bunătate chiar şi atunci când nutreşti sentimente negative faţă de partener. după-amiază. Găteşte tu. Desigur. dar intuiesc ce îi va trece prin minte: „Femeie. Dragostea este caracterizată de bunătate (1 Corinteni. mai lasă-mă în pace!“ Cel mai bine ar fi fost dacă ar fi ieşit din casă pentru a-i aduce un pahar de suc şi i-ar fi spus că gazonul tuns arată bine. şi-a adus aminte de o zi când a venit obosită de la muncă şi a început să pregătească mâncarea pentru cină. O soţie. chiar dacă lipsea din ea carnea.Ce este dragostea? Dacă am cunoaşte forţa formidabilă ce stă într-un compliment. Soţul meu s-a uitat la tavă şi mi-a spus: «Dar carnea unde e?» Prima reacţie a fost să las totul baltă şi să-i spun iritată: «Foarte bine. Nu garantez că soţul tău se va oferi voluntar să facă ordine în garaj. Bărbatul este mult mai înclinat să participe la treburile casei dacă este recompensat prin complimente. De ce când vorbeşti cu partenerul ridici vocea? De ce îi vorbeşti aspru? Pentru că urmezi calea emoţiilor negative. nu ne-am mai plânge atât de des. dar o vorbă aspră aţâţă mânia“ (Proverbele. Vă voi da un exemplu: Soţia priveşte pe fereastră şi vede că soţul ei aproape că a terminat de tuns gazonul. Dacă te bazezi pe ajutorul lui Dumnezeu. IUBIND PRIN CUVINTE PLINE DE BUNĂTATE. PRIN RUGĂMINŢI ŞI PRIN ACCEPTARE A doua posibilitate de a iubi prin cuvinte este folosirea cuvintelor pline de bunătate. Este vorba despre modul în care vorbeşti. Nu ştiu ce îi va răspunde el. ea îi mai dă o sarcină. „Pregăteam ceva cu multe legume.»“ Ideal ar fi fost ca soţul şi-şi fi exprimat aprecierea pentru o cină bine pregătită. 43 . reuşeşti să faci curăţenie în garaj?“ Soţul ei a lucrat două ore la tunsul gazonului şi. „Un răspuns blând potoleşte mânia.

Reflectă faptele noastre cuvintele noastre? 44 . Dragostea nu ţine socoteala greşelilor şi nu aminteşte trecutul la oricare criză nouă. A treia posibilitate de a iubi prin cuvinte este folosirea rugăminţilor. dragă? Ce te face să spui aşa ceva?“ Oferă-i şansa să-şi exprime sentimentele şi apoi acceptă-i cuvintele. te iubesc foarte mult. ci şi „cu fapta“ (1 Ioan. Asigură-ţi partenerul că poate să-şi exprime gândurile fără ca să adopţi o atitudine defensivă sau să te simţi atacat.“ Nu este nimic rău dacă adaugi un compliment la o cerere făcută cu bunătate. soţul va răspunde: „De ce spui asta? Nu ţii aminte că ţi-am cumpărat o poşetă acum trei ani. 13:5). mai ales când simţi că vrei să acuzi şi să cicăleşti. Soţia îi poate spune soţului: „Dragă. partenerii se atacă vehement folosind greşelile din trecut. Acest lucru dărâmă „zidirea“ căsniciei. „ucenicul pe care-l iubea Isus“. Ar fi mai bine să spună: „De ce crezi asta. nu a poruncilor. „Ce crezi despre aceasta?“ „Am putea face aceasta?“ „Se poate?“ Sunt cuvinte care exprimă o dorinţă. de a iubi nu numai prin cuvinte. este folosirea cuvintelor de acceptare.CĂSNICIA PE CARE ŢI-AI DORIT-O DINTOTDEAUNA Nu este greşit să-ţi recunoşti sentimentele în faţa partenerului dacă îi vorbeşti cu bunătate. iar anul trecut te-am scos la masă în oraş?“ Ce face soţul? O condamnă pentru sentimentele ei. Caută modalităţi prin care poţi aborda sentimentele respective. o rugăminte şi nu forţează nota. O soţie poate spune: „Mi se pare că nu mă mai iubeşti ca înainte. de a exprima dragostea verbal. în loc să le condamni. 3:18). de ce să ne mai amintim de ele? Dragostea se referă numai la fapte din prezent şi nu foloseşte ca argument imperfecţiunile din trecut. În unele cupluri. Dacă greşelile din trecut au fost mărturisite. şi aş fi fericită dacă ai încerca să vezi ce este cu computerul meu.“ Prin natura lui. De asemenea. IUBIND CU FAPTA Cum ar fi căsniciile dacă am aplica sfatul lui Ioan. eşti un soţ extraordinar. a vorbi cu dragoste înseamnă a folosi cuvinte la timpul prezent. aşa cum mi-ai promis acum câteva săptămâni. cum ar fi „Ai grijă să termini azi lucrul acela!“ O altă posibilitate. Dragostea nu este egoistă şi nu condiţionează (1 Corinteni.

politeţe“. cu excepţia celor care au alergie la flori. O cină surpriză la care este invitată soţia comunică mesajul: „Eşti o femeie deosebită“ unei soţii care zi de zi pregăteşte masa acasă. Lalelele de la supermarket într-o iarnă care pare că nu se mai termină transmit mesajul „Te iubesc“ tuturor femeilor. De când nu ai mai scris o scrisoare de dragoste partenerului tău? „Unii vor spune: „Să nu exagerăm. De ce să nu iubeşti? Dragostea este plină de bunătate. Aşadar. Ea este un mod de viaţă. dacă vrem să ne exprimăm dragostea prin comportament. îl văd în fiecare zi. Dacă îmi schimb sentimentele. să fim răbdători. fapt ce ar duce la consecinţe fizice.Ce este dragostea? Dragostea este îndelung răbdătoare. Ai uitat de lucrurile mărunte? Îi tratezi pe alţii cu mai multă politeţe decât pe partenerul tău? Unii bărbaţi duc la extremă zicala: „căminul unui bărbat este castelul lui“ şi îşi permit să se poarte acasă 45 . O scrisoare este o faptă plină de bunătate. O scrisoare de dragoste pe lună păstrează căsnicia vie şi o face tot mai plăcută. Implicaţiile sunt foarte importante. Cuvântul curtenitoare înseamnă „a avea maniere ca la curte. Limitele în acest caz sunt doar imaginaţia şi voinţa noastră. Faptele pline de bunătate ale dragostei reprezintă una dintre cele mai puternice aspecte ale dragostei. Nu trebuie să fii nerăbdător. o să-i spun.“ Dragostea nu se rezumă la un singur act de bunătate. De ce să îi scriu o scrisoare?“ Într-o scrisoare poţi să îi spui cuvinte pline de dragoste pe care nu le vei rosti într-o conversaţie. Fă lucrul respectiv şi apoi spune-i: „Te iubesc!“ Nu fi ca bărbatul care mi-a spus: „I-am spus soţiei mele că o iubesc când ne-am căsătorit. Nu te mai plimba nervos prin cameră până când şi soţia ta va fi gata de plecare! De ce să nu aştepţi relaxându-te? Nerăbdarea ta nu va creşte viteza de pregătire a soţiei. Poţi decide. ci doar îţi va produce agitaţie. Un mesaj trimis pe telefonul mobil al soţului la lucru: „Eşti cel mai grozav soţ din lume“ are un efect spectaculos. Dragostea este curtenitoare. De ce să nu-ţi stabileşti scopuri noi în acest domeniu al bunătăţii? Gândeşte-te la un lucru prin care ţi-ai putea exprima zilnic iubirea faţă de partener.

Prin puterea Duhului Sfânt exprimă-ţi dragostea prin cuvinte şi prin fapte şi emoţiile vor deveni corespunzătoare.“ Dragostea nu pretinde perfecţiune din partea partenerului. 4:8: „dragostea acopere o sumedenie de păcate“. Există lucruri pe care partenerul fie nu le poate schimba. Dacă. responsabilitatea este clară. De ce să nu ne tratăm partenerii cu acelaşi respect cu care îi tratăm pe ceilalţi? Dragostea nu este egoistă. Isus.CĂSNICIA PE CARE ŢI-AI DORIT-O DINTOTDEAUNA într-un mod cum nu ar îndrăzni la serviciu sau la biserică. Este o dragoste naturală. Isus a spus: „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc. Aşadar. Nu ai nevoie de Dumnezeu ca să îţi poţi iubi partenerul care te iubeşte. ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?“ (Matei. Poate că aceste caracteristici ale dragostei despre care am discutat vi se par supranaturale. Cu siguranţă că partenerul tău nu poate fi mai rău decât un duşman. 5:44). ne spune: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri“ (Matei. Dacă soţul urmăreşte ca soţia lui să-şi atingă potenţialul şi dacă soţia urmăreşte acelaşi lucru pentru soţul ei. sărutările la plecare şi la venire. fie nu doreşte să le schimbe. Îi acorzi şansa să-Şi demonstreze puterea dragostei? Nu acorda o atât de mare atenţie emoţiilor tale. Cele mai multe nu au un caracter 46 . oferirea unui sprijin soţiei când trece peste o porţiune alunecoasă. versetul ar arăta astfel: „Dragostea acceptă multe imperfecţiuni. Dumnezeu doreşte să-Şi exprime dragostea prin tine. Eu numesc aceste lucruri imperfecţiuni. La fel de rău este să uităm de lucrurile mărunte. 5:46). Dragostea nu este imposibilă dacă eşti creştin. sunt. am împlini idealul biblic. IRITĂRI ŞI IMPERFECŢIUNI Dacă aş parafraza 1 Petru. atunci „furnicăturile“ ar putea reveni. A telefona soţiei pentru a-i spune că întârzii înseamnă a te comporta cu ea la fel ca şi cu cei cu care ai avut o întâlnire pe care trebuie să o contramandezi. Dragostea caută să facă binele cel mai mare persoanei iubite. în timp. partenerul va face la fel. Aveţi dreptate. Oamenii îi iubesc doar pe cei care îi iubesc. precum: „Bună dimineaţa“. Nu te condamna pentru sentimentele negative. etc. însă.

am procedat asemenea unui „adult“. Săptămâna care a urmat am aşteptat cu nerăbdare schimbarea anticipată.Ce este dragostea? moral. am urmărit cu mare atenţie de fiecare dată când intram în apartament să văd cum erau sertarele. am scos apoi sertarul şi i-am arătat soţiei mele rotiţele şi benzile pe care rula sertarul. nu o „închizătoare de sertare“. am scos toate lucrurile din sertarul din baie. sau poate era un comportament mai nou al soţiei mele. dar nu s-a întâmplat nimic. nu s-a schimbat. După părerea mea. Săptămâna care a urmat. Nu ştiu cum de nu am observat în primii trei-patru ani ai căsniciei noastre. Uneori chiar explodam. parcă explodam. am fost sigur că a înţeles modul cum funcţionează sertarul şi va fi încântată să-l închidă. Ajuns acasă.“ Ştiam că accidentul a fost suficient pentru ca soţia mea să se schimbe. Karolyn a dus-o la spital şi a experimentat suferinţa de a vedea cum doctorul îi pune copcii pe rană şi de a se întreba dacă fata nu va rămânea cu probleme la ochiul respectiv. apoi le-am scris: (1) o 47 .. I-am explicat despre ce invenţie extraordinară era sertarul. De fiecare dată când vedeam un sertar lăsat deschis. I-am spus soţiei mele cât de mult mă irita faptul că lăsa sertarele deschise şi i-am cerut să se schimbe. mi-a trecut prin minte un gând: „Cred că nu se va schimba niciodată. am decis să apelez la experienţa mea din domeniul educaţiei. până mi-am dat seama că soţia mea era o „deschizătoare de sertare“. dar. iar eu am reuşit să-mi stăpânesc emoţiile în timp ce ea vorbea. De data aceasta.“ Am analizat alternativele. Permiteţi-mi să prezint un exemplu din propria mea căsnicie. dar sunt lucruri care nu ne plac. După vreo două săptămâni. Au trecut câţiva ani de la căsătoria noastră. dar în mintea mea mi-am spus: „Sunt sigur că acum va închide sertarele. nu s-a produs nicio schimbare. spre supărarea mea. Mi-a povestit toată întâmplarea.. dar faptul acesta mă irita în mod deosebit. Apoi. Era obligată! Dar. într-o zi când am ajuns acasă am aflat că fetiţa noastră de optsprezece luni a căzut şi s-a lovit la ochi în colţul sertarului. Eram mândru de mine. Nu am făcut nicio aluzie la sertarul deschis. După vreo două luni.

(2) o să mă enervez de fiecare dată când voi vedea vreun sertar lăsat deschis. „Am rezolvat problema lor. Am analizat alternativa doi şi mi-am dat seama că nefericirea mea va persista de fiecare dată când voi vedea un sertar deschis. de acum înainte şi până când unul dintre noi moare. nicio ostilitate când le vedeam. i-am spus. S-ar putea să fie modul cum pune prosoapele la loc (sau nu le pune).CĂSNICIA PE CARE ŢI-AI DORIT-O DINTOTDEAUNA părăsesc. De acum înainte nu te mai îngrijora cu privire la ele. Nu mai simţeam nicio emoţie. şi aceasta până la sfârşitul vieţii. În aceste lucruri se manifestă „dragostea care acceptă imperfecţiunile.“ Începând cu acea zi şi până acum sertarele deschise nu au mai constituit nicio problemă pentru mine. (Dacă te poţi schimba.“ Tu trebuie să decizi care este linia de demarcaţie de unde vei accepta imperfecţiunile. S-ar putea să fie postul de radio pe care-l ascultă în maşină. nu mai aduce în discuţie sertarele“. 48 . vă asigur că vor fi lucruri pe care partenerul fie nu le poate schimba fie nu vrea să le schimbe. Problema sertarelor este rezolvată. „Karolyn. Voi accepta imperfecţiunea soţiei mele. ci pur şi simplu le închideam. Aceasta este slujba mea. Voi considera închiderea sertarelor slujba mea. (3) o să pot accepta realitatea că este o „deschizătoare de sertare“ şi îmi voi asuma sarcina de a le închide În timp ce analizam aceste alternative. te rog. Prima acţiune este să te schimbi tu. Când ajung acasă. dar îl poţi face fericit pe partener. Am luat decizia şi m-am dus acasă să îi spun soţiei mele. mi-a răspuns ea. am ajuns la concluzia că alternativa numărul trei este cea mai bună. S-ar putea să fie faptul că te întrerupe când vorbeşti sau faptul supărător că uită numele cunoştinţelor sau faptul că îşi lasă pantofii peste tot şi te împiedici de ei.) Totuşi. vă garantez că mă aşteaptă sertarele deschise. de ce nu? Este un lucru mărunt. Ce vreau să vă spun prin acest exemplu? Adevărul că în căsnicie vei descoperi la partenerul tău aspecte care te vor deranja. ştii ce facem cu sertarele?“ „Gary. Aşadar. Nu mai trebuie să le închizi. am eliminat imediat alternativa unu. Le închid şi totul este bine.

Nu ar fi timpul să încetaţi focul şi să faceţi o listă cu imperfecţiunile pe care le puteţi accepta? Nu vreau să te descurajez. Alternativa cea mai bună este acceptarea dragostei. dar partenerul tău nu va fi niciodată perfect. Nu va face niciodată tot ceea ce doreşti tu. cum ar fi închiderea sertarelor.Ce este dragostea? ÎN ÎNCHEIERE Unii dintre voi poartă bătălii de mai bine de douăzeci de ani din cauza unor lucruri minore. 49 .

Sentimentele se pot schimba datorită acţiunilor. Poate că eşti capabil să începi fiecare zi din săptămâna viitoare cu un compliment. Nu permite reacţiilor partenerului tău să îţi înăbuşe dragostea. 2. indiferent de sentimentele pe care le ai. 3. ai cerut partenerului să te ierte. Cere-I să te umple cu Duhul Sfânt şi cu dragostea Sa. Dacă dragostea este arma ta principală pentru a aduce îmbunătăţirea căsniciei tale. de ce să renunţi să o foloseşti? 5. Citeşte din nou secţiunea „Iubind prin cuvinte“. Acceptarea imperfecţiunilor poate fi un pas pozitiv în dezvoltarea ta emoţională. Mulţi au descoperit faptul că în mai puţin de o lună dragostea a dat naştere la dragoste şi întreaga căsnicie s-a transformat. necondiţionate. 5:18. ai acceptat iertarea lui Dumnezeu. 4. nu uita să îi spui partenerului tău. Puţini oameni se pot împotrivi mai mult de un an dragostei autentice. Nu ai nevoie de sentimente pentru a-ţi iubi partenerul. (Dumnezeu va răspunde acestei rugăciuni pentru că ne-a spus care este voia Lui: vezi Efeseni. Partenerul tău nu poate face nimic care să te oprească să-l iubeşti atât timp cât îţi menţii decizia de a-l iubi. De ce să nu iubeşti începând de azi? Fă din anul acesta anul cel mai bun al căsniciei tale. 2:3-4). 25. cere-I lui Dumnezeu să te ajute să fii agentul dragostei Lui pentru partener. 50 . 6. Gândeşte-te la posibilitatea de a accepta unele imperfecţiuni ale partenerului tău care de mult îţi produc inconveniente. Tit. dar ele nu trebuie să-ţi dicteze acţiunile. Exprimă-ţi dragostea faţă de partener prin cuvinte şi acţiuni o dată pe zi timp de o lună.CĂSNICIA PE CARE ŢI-AI DORIT-O DINTOTDEAUNA E STE R ÂNDUL T ĂU 1. Decide să-ţi iubeşti partenerul. Dacă decizi să le accepţi. Nu mai fi preocupat de sentimente. După ce ţi-ai mărturisit greşelile.