Grădinarii Maicii Domnului

În ciuda prognozelor meteorologice, care anunţau un an capricios (ca în fiecare an) mai ales pentru agricultură, până la urmă s-au făcut şi porumbul şi grâul şi floarea-soarelui şi strugurii şi merele şi legumele… După potopul care a lăsat pe alocuri pagube, lacrimi şi multe griji în perspectiva răcirii vremii, s-au reîntors zilele de toamnă însorite, ca o mângâiere, ca o binecuvântare pentru toată lumea. Invitat de un prieten, am ajuns la sfârşit de săptămână prin sudul judeţului Teleorman, într-un sat, cu vreo 1700 de suflete, aşezat într-o depresiune amplă, puţin adâncă, cum sunt cele din câmpie. Obişnuiţi din reclamele turistice cu peisaje montane sau maritime, ne-am putea întreba ce poate să ofere un peisaj dezolant de câmpie? Un cer amplu, de un albastru curat, o emisferă aproape completă şi, printre salcâmi şi pomi fructiferi, satul aşezat ca în palma lui Dumnezeu, aşa cum sugerează o sculptură a lui Carl Milles, “Palma lui Dumnezeu” (vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Carl_Milles) Impresionată de atmosfera patriarhală, de haina multicoloră pe care o îmbracă toamna, de liniştea care domneşte între cer şi pământ, o doamnă, rudă a prietenului, îmi spune: “Nu simţiţi, oare, că România este Grădina Maicii Domnului?” Sub propriile mele impresii, nu departe de cele ale doamnei, am răspuns afirmativ. Dimineaţa anunţa o duminică superbă şi, mai în glumă, mai în serios am zis: “Hai să vedem ce fac grădinarii… Maicii Domnului, într-o zi de duminică!” sugerând să mergem la biserică. Prietenul meu, având o treabă în târg, propune să trecem mai întâi pe acolo şi apoi să ajungem la liturghie. Până la urmă, am pornit spre biserică, am intrat, am dat un pomelnic, şi am ascultat pericopele din Apostol şi Evanghelie (Luca VII, 11-16, Învierea fiului văduvei din Nain), după care, prietenul meu sa dus la treburile lui. Am rămas mai departe în biserica mică dar îngrijită şi curată (aveam să aflu că prin grija preotului şi fără mare entuziasm din partea sătenilor), aşezată la marginea satului pe un tăpşan. Gândul m-a dus la gadareni, imaginându-mi că au făcut, până la urmă, o concesie,

permiţându-I Mântuitorului să rămână, dar nu în mijlocul lor ci undeva la margine, să Se descurce cum ştie şi să nu Se aştepte la milostenii din partea lor. În biserica mică, îngrijită, curată dar săracă, pe partea stângă se află patru femei mai în vârstă; pe partea dreaptă, la strană, preoteasa dă replicile, citind şi cântând, şi alte două femei şi subsemnatul. Preotul şi opt enoriaşi, punându-mă şi pe mine la socoteală, deşi nu fac parte din parohie. Şi dacă, într-o duminică, doamna preoteasă nu poate veni din pricini binecuvântate, şi nici un alt enoriaş nu e prezent? Preotul singur nu poate oficia Sfânta liturghie. Doamne fereşte! Pe masa prinoaselor, câteva lumânări, un vas cu anafură şi un altul cu agheasmă. Nu tu pâini, nu tu roadele toamnei, nu tu o sticlă de vin… Preotul face slujba ca la carte, citeşte clar toate pomelnicele (atâtea câte a primit) şi pentru vii şi pentru adormiţi, şi ţine o predică frumos construită şi plină de învăţăminte, ca şi cum ar fi de faţă tot satul. În afară de preot, nu se împărtăşeşte nimeni cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Unde sunt, măcar copiii? Ies din biserică mulţumit pentru cele ce am auzit şi cu un gust amar pentru cele ce am văzut. Ajuns acasă, îl întreb pe prietenul meu câţi oameni erau târg. “Două mii nu, dar cel puţin o mie da” îmi răspunde. Gândul mă duce iarăşi la Evanghelie, la cei zece leproşi vindecaţi, din care numai unul, adică 10 %, se întoarce şi-I mulţumeşte lui Hristos. Lucrurile se pare că stăteau bine, comparativ cu mai puţin de 0,01% mulţumitori faţă de mia creştini ortodocşi târgoveţi, care a întors spatele invitaţiei la Cina cea de Taină, cu meniu “sărăcăcios”, doar o linguriţă cu pâine şi vin dintr-un potir. Cazul de mai sus nu este însă excepţia care ar confirma regula de dreptmăritori creş tini ortodocşi ce suntem. După 1989, când am făcut saltul din imperiul necesităţii în cel al libertăţilor de tot felul, oameni cu spirit de business şi de iniţiativă, au început să organizeze târguri săteşti duminicale, unde poţi vinde şi cumpăra tot ce-ţi doreşte inima. Târgul sătesc este o variantă populară, în aer liber, al mall-lului orăşenesc. Toată suflarea creştină, cu mic cu mare, cu treabă sau fără treabă, aleargă la târg, la mall, să se delecteze cu varietatea mărfurilor, să cumpere, să se întâlnească cu prietenii, să guste delicatese de sezon… Cum s-o fi simţind Maica Domnului văzând că, în gradina ei, buruienile nepăsării înăbuşă florile Evangheliei? Cu siguranţă varsă lacrimi şi le atrage atenţia grădinarilor, doar doar s-or trezi. Şi arşiţa, şi potopul, şi cutremurul, şi boala,… bat ca nişte clopote. Se pare că somnul e greu ca plumbul şi puţini se trezesc. Ar trebui să ne trezim toţi la timp, să nu ne ia Maica Domnului grădina. Nicuşor Gliga Bucureşti, 8 octombrie 2013 Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful