1

Hoţul şi lacătul
Vrem nu vrem, ne place sau nu ne place, trebuie să recunoaştem că trăim vremuri măreţe de reaşezare a valorilor potrivit unei noi ordini a lucrurilor, sub impactul realizărilor tehnico ştiinţifice, a implementării drepturilor omului urbi et orbis, a democratizării globale. În lumina noilor orientări, descoperim cu stupoare că lucrurile, conceptele, oamenii, natura, tot ce ne înconjoară, până la cer şi dincolo de acesta, au semnificaţii nebănuite, se raportează unele la altele în cu totul alte moduri de cum am fost educaţi, de cum am trăit. Bunăoară faptul că există trei sexuri şi nu două, este uluitor. S-ar putea să mai existe şi altele. Ştiinţa ne va lămuri… Neavând pregătirea necesară, mă abţin să calc prin domeniile subţiri ale cercetărilor ştiinţifice, filozofice etc. dar vreau să atrag atenţia asupra unui fapt banal, aparent banal. Zi şi noapte, noapte şi zi, folosim… lacătul, un termen generic pentru tot felul de broaşte şi lacăte, de la cele mecanice , mai simple sau mai complicate, până la cele electronice. Pentru a deschide şi a intra într-o incintă, într-o încăpere, într-un computer, în cutia poştală electronică folosim chei, clasice, cartele, parole pentru a deschie… lacăte! Lacătul este un paznic permanent. În spatele lacătului se află o istorie fabuloasă, inteligenţă, ingeniozitate, talent, meşteri renumiţi şi, în zilele noastre, industrii înfloritoare, locuri de muncă pentru milioane de oameni. Niciodată, însă, nu ne-am întrebat ce a determinat apariţia lacătului, a meseriei de lăcătuş, care este forţa motrice care împinge industria lacătului spre performanţe nebănuite dar… niciodată suficiente. Cui trebuie, oare, să mulţumim? Ei, bine, aţi ghicit! Mai înainte de a fi orice fel de lacăt, oricât de performant, este… hoţul! La începutul societăţii omeneşti a fost hoţul! De fapt, primul hoţ a fost… Adam! Cel viclean, tatăl hoţilor, l-a păcălit, dându-i cheia cu care a deschis lacătul poftei spre cunoaşterea binelui şi răului. Prins asupra faptului, Adam, împreună cu soţia lui Eva, a fost izgonit din rai, la intrarea căruia, Dumnezeu a pus un paznic, un heruvim, tot un fel de lacăt. Adam nu s-a ales cu

2

nimic, ci, prin neascultare, a căzut din imperiul ascultării şi al libertăţii în imperiul necesităţii în care om pe om se fură, neam pe neam, ţară pe ţară. A fura o ţară, a pătrunde în ea cu scopul de a fura din ea sau de a o fura cu totul, presupune tot o acţiune de a deschide sau de a sparge lacătul (apărarea ) acesteia. În limba arabă, verbul fataha înseamnă “a deschide” dar şi “a cuceri”. Ex. Tariq (ibn Ziyad) fataha Isbania. (Tariq a cucerit Spania). Potrivit legendei (cu siguranţă lansată pe piaţă tot de tatăl hoţilor) Prometeu, un hoţ, ar fi furat focul zeilor, înţelegând prin foc nu numai focul ca atare ci toate cunoştinţele prin care homo neanderthalensis a evoluat până la stadiul de homo sapiens, cu diversificările de astăzi, homo politicus, homo oeconomicus, homo sportivus oeconomicus, homo homini lupus, homo… Din fericire suntem toţi diverşi! Istoria omenirii este lupta dialectică a acestor contrarii hoţ – lacăt; teza, antiteza şi sinteza… hoţia! Hoţia este cea care a asigurat şi asigură combustia motorului care duce societatea omenească spre raiul pământesc sau cosmic, în sistemul nostru solar sau alte sisteme (pe care noi nu le putem vedea cu ochiul liber), dacă viaţa pe pământ va deveni insuportabilă… Ce-ar fi fost dacă Zeus n-o fura pe Europa? Ar fi rămas continentul fără nume şi ar fi fost o ceartă şi-o păruială, care mai de care vrând să dea numele propriului neam. Astăzi n-am fi avut UE, ci , poate, UF, UG, UB, UR, UI, UA... Şi câte încercări de acestea n-au fost! Imperiile cresc prin hoţie şi tot aşa descresc. Hoţul care reuşeşte să spargă lacătul îşi însuşeşte ceea ce este dincolo de lacăt. Cel mai delicat lacăt este, însă, conştiinţa. Conştiinţa este cea care apără casa, familia, ţara, credinţa… Ca să deschidă o conştiinţă, hoţul trebuie să recurgă la şperacle speciale: seducţii sexuale, bani, funcţii, distincţii, educaţie, ideologii, etc. Dacă reuşeşte, atunci hoţul cucereşte ceea ce şi-a propus. Spre exemplu, bogăţiile, bugetul unei ţări. Nu se poate ajunge la ele decât trecând de conştiinţele-lacăte ( preşedinte/rege, parlament, prim-miniştri, miniştri, funcţionari etc.) alese să le apere spre dreapta administrare în folosul naţiunii. Nu-i mai puţin adevărat că uneori

3

conştiinţele-lacăte, fie sunt îndărătnice, fie n-au fost suficient de motivate, şi nu văd interesul general. Atunci când o firmă, bine intenţionată vrea binele României prin valorificarea bogăţiilor, chiar dacă gurile rele zic că ar fi o hoţie (între noi fie spus, chiar aşa este!), ar fi împotriva interesului general, de a avea locuri de muncă, să nu apucăm mâna ce ni se întinde. Şi ce e bine pentru România, e bine şi pentru noi! Să luăm un alt exemplu. Sunt ţări cu industrii de armament, adevăraţi piloni de rezistenţă pentru economie (nu e cazul României). Ar fi o nedreptate, o crimă, un atentat la securitatea naţională şi chiar internaţională să nu se asigure porţii mari din buget pentru comenzi mil itare. Educaţia, sănătatea şi altele nu înseamnă decât cheltuială, pierdere şi niciun profit. Deschiderea conştiinţelor-lacăte pentru a obţine partea leului din buget este tot o hoţie, dar una necesară! Căci, fără aceasta , securitatea ar fi în pericol şi n-ar fi bine pentru marile companii producătoare de armament şi complexele militar-industriale care asigură milioane de locuri de muncă. Şi ce e bine pentru companii şi complexele militari-industriale, este bine şi pentru noi! Iată, în cadrul aceleaşi lupte dialectice hoţ-lacăt, NATO (S.U.A.) instalează sistemul antirachetă (şi la noi la Deveselu) iar Rusia a testat recent o rachetă intercontinentală de tip RS-12M Topol, care poate transporta încărcătură nucleară la 10.500 de kilometri. O ştire de peste ocean ne anunţă că peste trei ani, soldaţii din armata americană vor fi dotaţi cu costume de genul celor din pelicula “Iron Man”, prevăzute cu o armură lichidă, care s-ar întări în câteva milisecunde. Producţia rachetelor, a sistemelor anti-rachetă, a costumelor “iron man”, a gloanţelor anti iron man, înseamnă fonduri substanţiale pentru industriile militare, pentru institutele de cercetare, noi locuri de muncă. E bine şi pentru noi… Marea majoritate a hoţilor ajunge în închisori. Minoritatea marilor hoţi urcă pe podiumul de premiere. Potrivit unei percepţii comune, hoţii liberi sunt un pericol social şi o povară pentru bugetul statului după ce-au fost încarceraţi. De regulă o povară… Dar există şi excepţii care ne fac să-i privim cu alţi ochi, descoperind utilitatea lor economică şi socială. S.U.A., ţara tuturor posibilităţilor, al businessului, al pragmatismului este un exemplu demn de urmat. Deşi americanii reprezintă doar 5% din populaţia lumii, numărul deţinuţilor din închisorile de stat şi private, se ridică la ca. 2.300.000, ceea ce reprezintă ca. 25% din deţinuţii oficiali ai lumii. Sistemul federal de penitenciare asigură locuri de muncă pentru ca. 800.000 de persoane! Fără hoţi ar dispare atâtea locuri de muncă! Dar asta nu e tot. Hoţii sunt forţa de muncă care asigură funcţionarea industriei federale a închisorilor, industrie care produce pentru armată 100% din căştile militare, centurile pentru muniţie, vestele anti-glonţ, cardurile de identificare, cămăşi,

4

pantaloni, corturi, saci, gamele. Totodată, deţinuţii muncitori (“prison workers”), asigură 98% din echipamentele pentru servicii de montaj de pe piaţă, 93% din vopsele şi pensule, 92 % din componentele maşinilor de gătit, 46% din armura de corp, 36% din aparatele electrocasnice, 30% din căşti, microfoane, boxe şi 21 % din mobilierul de lucru. La acestea se adaugă piese pentru avioane, consumabile medicale. Deţinuţii se ocupă chiar de creşterea şi pregătirea câinilor pentru nevăzători. (vezi: http://www.cnbc.com/id/44762286 şi http://www.globalresearch.ca/theprison-industry-in-the-united-states-big-business-or-a-new-form-of-slavery/8289) În aceste vremuri de incertitudini economice, creşterea hoţiilor (şi în consecinţă a numărului încarceraţilor) poate fi o gură de oxigen pentru S.U.A. (şi nu numai!). Şomerul care nu mai are ce mânca, ce îmbrăca etc., cu puşcă sau fără puşcă, n-are încotro şi fură, ajungând astfel în închisoare. Scade numărul şomerilor, creşte cel al muncitorilor deţinuţi, creşte producţia industriei penitenciare. Proporţional va creşte şi numărul funcţionarilor din sistemul penitenciarelor, la 900.000, la 1.000.000 sau poate mai mult! Numai avantaje pentru economie, pentru societate! La noi în România, avem bogate zăcăminte de… hoţie, insuficient puse în valoare. Promovarea şi încurajarea hoţiei se face, dar haotic şi, adesea, pe sprânceană. Experţi americani, bine plătiţi (tot un fel de hoţie, dar fără asta nu se poate) ar putea ajuta autorităţile în administrarea durabilă a hoţiei, în beneficiul României. Şi ce e bine pentru România este bine şi pentru noi! Poate chiar aceasta este şansa, soluţia, pentru a ajunge la luminiţa de la capătul tunelului. Hoţia salvează România! În lumina crepusculară a argumentelor beton de mai sus, ne întrebăm dacă hoţia nu cumva este o virtute? La noi şi aiurea, cei mai virtuoşi hoţi, sunt aleşi şi instalaţi în cele mai înalte poziţii şi funcţii în stat. Abilitatea de a rămâne negustori cinstiţi, sub acoperirea de justiţiari, de acte de caritate, de sponsori etc., le conferă o harismă de eroi, devin modele de urmat. Porunca “să nu furi!” este desuetă şi contraproductivă dacă vrem o lume a bunăstării generale. Pe lângă alte noi învăţături virtuoase de folos (ex. educaţia sexuală preşcolară, cu trei sexuri) ar trebui introdus urgent în programa şcolară un curs de hoţie. De cadre didactice, bine pregătite şi cu bogată experienţă, nu ducem lipsă. Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi… să furaţi orice, chiar şi unul altuia căciula! Aşa să ne-ajute… ? Nicuşor Gliga Bucureşti, 15 octombrie 2013

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful