Cum mulţumim Domnului?

Nicuşor Gliga

″Creştin este cel ce imită pe Hristos pe cât e cu putinţă oamenilor, prin cuvinte şi fapte şi crede cu o cugetare dreaptă şi neprihănită în Sfânta Treime.″ (Sf. Ioan Scărarul – Scara) MAI ÎNTÂI, trebuie să precizăm că noi, cu voia Dumnezeului Treimic, oameni ai începutului unui nou mileniu, pătrunşi de duhul modernităţii şi al mondenităţii credem: • În OZN-uri şi-n extratereştri. Nu se spune oare, că filmele lui Spielberg au creat o nouă religie? Extratereştrii sunt omuleţi, firavi dar inteligenţi şi buni “la suflet” sau androizi care, după o raită pe Pământ, se ridica la cer îmbrăcaţi în lumină. Convins că treaba e serioasă, Vaticanul se pregăteşte să-i creştineze când vor veni sau să trimită misionari acolo la ei acasă în cosmos; • În ştiinţă şi-n tehnică, în inteligenţa omului, care va rezolva toate problemele şi toate sfidările şi acum şi pururea; • În astrologie şi în produsele acesteia – horoscoapele. E un ritual sfânt: nu începem ziua fără o cafeluţă şi fără să consultăm horoscopul. Câte ziare, câte radiouri, câte televiziuni, atâtea feluri de horoscoape. Să aibă omul de unde alege. Bineînţeles, dacă vrem un răspuns serios consultăm horoscopul chinezesc care e cel mai tare; • În religiile orientale care, nu numai că au ceva exotic dar, ori te trimit direct în nirvana ori îţi permit să te reîncarnezi de mai multe ori în ce doreşti; • În sport, în campionate, în olimpiade, în formula 1, în marele şlem etc. care nasc monştri sacri, idoli demn de urmat; • În muzica ultramodernă şi-n internet. Dacă ai sport, muzică şi internet, ce-ţi mai trebuie? E adevărat că sunt şi persoane demodate, din ce în ce mai puţine, care cred în sfinţii care au călcat pe spinii plăcerilor lumii pentru a face să răsară trandafirii credinţei, menţinând nestinsă flacăra nădejdii într-un pământ nou şi un cer nou. Amintitele persoane şi sfinţii lor sunt un scandal, o monstruoasă sfidare la adresa creşterii economice, a consumului multilateral dezvoltat, a standardului de viaţă, a confortului. Ciudat este că, deşi credem în atâtea lucruri făcute, dacă vrem să ieşim bine dintr-o situaţie sau să ducem la bun sfârşit o lucrare, nu spunem “Extraterestrule, ajută!” sau “Horoscopule, ajută!” ci “Doamne-ajută!”. Ba chiar se întâmplă să ne facem semnul crucii, să intrăm într-o biserică, să aprindem o candelă acasă, să dăm un acatist. Daca am ieşit bine din situaţie, dacă am dus lucrarea la bun sfârşit sau dacă a dat un noroc peste noi spunem “Mulţumesc bunului Dumnezeu!” sau nu spunem nimic considerând că acestea ni se cuveneau de drept. Pentru mai multă siguranţă ne-am

făcut temporar frate cu… Dumnezeu. Şi gata! Nu tu cruce, nu lumânare, nu candelă aprinsă, nu rugăciune de mulţumire etc. Cum ar trebui, oare, să mulţumim? Aflăm din gura psalmistului: “Ce oare Îi voi da eu Domnului Pentru toate câte El mi-a dat? Paharul mântuirii voi lua Şi numele Domnului voi chema.” Paharul mântuirii este potirul euharistic în care se află Trupul şi Sângele Mântuitorului, sub forma pâinii şi vinului pe care Iisus Hristos ni le oferă în fiecare duminică. Cel fără de Care nimic nu putem şi de la Care le avem pe toate, Cel pe Care-L răstignim ceas de ceas, ne mai invită şi la masă, oferindu-ni-Se sub forma Pâinii şi Vinului vieţii veşnice! Din comoditate (care este soră bună cu necredinţa) noi nu dăm curs invitaţiei pentru că ni se cere să trecem prin post, rugăciune, spovedanie ca să ajungem la paharul mântuirii. Împărăţia Cerurilor se ia cu sila şi este păcat să nu ne silim. Dacă vrem, Dumnezeu ne va da şi puterea de a ne sili. Nu putem gusta din potirul euharistic dacă nu vom lăsa să pătrundă în sufletul nostru smerenia creştinească în locul mândriei, milostenia în locul iubirii de arginti, dragostea şi bucuria pentru binele aproapelui în locul invidiei, înfrânarea şi curăţia în locul desfrânării (care are multe faţete), cumpătarea în locul lăcomiei, răbdarea şi îndelunga răbdare în locul mâniei, bărbăţia creştinească în locul lenei.