2. FLUXURI RADIATIVE. FACTORII GENERATORI AI CLIMEI 2.1. Procesele cosmice (astronomice) 2.1.1. Universul şi sistemul solar 2.2. Procesele radiativ-calorice 2.2.1.

Distribuţia globală a principalelor componente ale bilanţului radiativ-caloric

1. Definiţia şi obiectul de studiu

Clima globului, din trecutul geologic al planetei, aşa cum este percepută în prezent, dar şi evoluţia viitoare a acesteia, cum se încearcă a fi cunoscută prin elaborarea unor prognoze (scenarii climatice) pentru deceniile urm ătoare, reprezintă rezultatul acţiunii complexe a mai multor categorii de procese: cosmice, radiative, dinamice, fizico-chimice, fizico-geografice şi antropice, care au loc permanent în spaţiul cosmic, atmosferă şi la suprafaţa Terrei, condiţionându-se şi întrepătrunzându-se reciproc. Existenţa şi distribuţia geografică a macrozonelor de clim ă şi a tipurilor climatice cu particularităţile lor bine definite sunt datorate prezenţei unor factori generatori (climatogeni) şi a unor factori modificatori ai trăsăturilor iniţiale (primare) ale climei.

Clima este determinată în principal de: 1. factorii radiativi (radiația solară şi variaţiile sale anuale); 2. factorii dinamici (circulaţia generală a atmosferei); 3. factorii fizico-geografici (latitudine, altitudine, apropierea de ocean sau de mare, de formele de relief, mai ales munţii şi dealurile), 4. precum şi de activităţile desfăşurate de societatea umană (factorul antropic).

depărtarea şi poziţia planetei faţă de acestea. care. chimice şi biologice de pe suprafaţa terestră. proprietăţile fizice şi structura suprafeţei terestre. în care Soarele. nu pot fi concepute şi înţelese fără o descriere prealabilă a spaţiului cosmic. condiţionează fluxurile de energie reciprocă şi existenţa geosferelor.1.2. la rândul ei. ce au loc în cadrul geosferelor. . reprezintă esenţa tuturor proceselor fizice. inclusiv în climatosferă. Luna. a galaxiei şi a Sistemului Solar din care face parte. forţele de atracţie dintre ele. Procesele cosmice (astronomice) Fenomenele naturale de pe Terra. mişcările. Acest uriaş sistem reprezintă factorul generator principal al climei. forma.

Încă din antichitate. inclusiv Soarele. Sistemul solar (planetar) inclus în Calea Lactee este alcătuit din Soare (o stea de mărime mijlocie) şi corpuri cosmice care gravitează în jurul lui: nou ă planete (după ultimele cercetări efectuate la N. greacă). 2000).2. când i s-a dat şi denumirea (de la galactos = lapte în lb. în jurul căreia se concentrează stelele. şi în Rusia ar mai exista şi a zecea şi chiar a unsprezecea). citat de Ielenicz.1. . după secolul al XVII-lea. începând să se efectueze măsurători. care reprezintă un sistem cosmic alcătuit din peste 150 miliarde de stele.S. datorită formei unei mari fâşii albe. Mult mai târziu. Universul şi Sistemul Solar Universul este format din aproximativ un miliard de roiuri de galaxii (Folescu. 1990.A. numeroşi meteoriţi şi comete. 50-100 mii de asteroizi. din care face parte şi Galaxia noastră (Calea Lactee). ea a fost separată ca un sistem cosmic. s-a încercat descifrarea misterelor legate de originea şi structura acesteia.1.A.

Calea lactee .

situate la distanţe diferite şi sateliţii acestora efectuând mişcări de revoluţie în jurul astrului şi. Uranus (descoperit în 1781). o primesc de la steaua respectivă şi au capacitatea de a reflecta o anumită parte din aceasta. iar planetele. Venus. al planetelor. Neptun (1846) şi Pluton (1930). nu au lumină proprie. sunt: Mercur. Jupiter. . Marte.Cele nouă planete ale Sistemului Solar. dar şi faţă de Lună. singurul satelit natural al Pământului. care pe orbita descrisă se află în poziţii diferite faţă de Soare. Terra. Planetele sunt corpuri cereşti aparţinând unei stele în jurul căreia descriu orbite. respectiv. în ordinea creşterii distanţei faţă de Soare. Sistemul are forma unui disc. Soarele ocupând poziţia centrală. îndeosebi Marte şi Jupiter. ca urmare a legii atracţiei universale a lui Isaac Newton. Este şi cazul planetei Terra. Majoritatea planetelor au un înveliş gazos – atmosferă – destul de asemănător cu al Terrei în ceea ce priveşte structura şi compoziţia. Saturn (cunoscute încă din antichitate). în majoritate eliptice.

Sistemul solar .

.

cu o suprafaţă de 11.2. Acest lucru va determina reducerea distanţei faţă de planete. Iniţial. Se apreciază că în următoarele 5 miliarde de ani diametrul său va ajunge de zeci de ori mai mare. Are forma unei sfere alc ătuită din gaze incandescente. mai ales de cele mai apropiate. a fost mult mai mare.9% din masa Sistemului Solar. ce însumează 99. Soarele Este o stea de mărime mijlocie. care s-a născut în urmă cu aproximativ 4.1. Pământul devenind un corp fără viaţă.1.6-5 miliarde de ani din materie cosmică.1. pe care lumina sa îi parcurge în 8 minute şi 20 secunde). mai fierbinte şi mai luminos.900 ori mai mare decât a Pământului. Următorul maxim solar va avea loc în intervalul de timp 2012-2014 şi se preconizează a fi un ciclu solar mediu. cea mai apropiată de Terra (150 milioane km. ca urmare a creşterii cantităţii de heliu (prin arderea hidrogenului) şi a temperaturii din nucleu. treptat a pierdut din masa sa prin erupţii sub forma unor uriaşe protuberanţe. .

Reprezint ă sediul unor reacţii termonucleare puternice care fac ca temperatura să ajungă la peste 15 milioane K. Interiorul este format dintr-un nucleu. heliul şi elementele grele. coroana solară . care asigură trecerea către atmosfera solară. în urma lor degajându-se mari cantităţ i de energie sub forma radiaţiilor electromagnetice. în acest caz. cromosfera şi 3. Mai există zona radiativă şi zona convectiv ă. 2. fotosferă. în care curenţii convectivi transmit energia din interior spre exterior. Atmosfera solar ă este alcătuită din trei straturi concentrice: 1. fotosfera. în compoziţia căruia intr ă hidrogenul.Este alcătuit din două părţi principale: interiorul şi atmosfera solară. numită.

cfm?DL_ID=262 .000 de ani lumină pentru a ajunge la suprafața Soarelui • Temperatura este de aproximativ 15 milioane de grade Celsius. • Este nevoie de peste 10.gov/multimedia/ download-detail.nasa. • Atomii de hidrogen se combină pentru a forma heliu şi eliberează cantităţi uriaş e de energie. radiaţie şi lumină .• Fuziunea nucleară are loc în miezul Soarelui. http://solarsystem.

scitechlab.com / .http://www.

1. S-a apreciat că intensitatea petelor solare are o ciclicitate apreciată la o perioadă de aproximativ 11. fotosfera. petelor solare (porţ iuni întunecate). luminoasă. prin care se transmite în spaţiu toată energia Soarelui. care determină o variaţie intermitentă a luminozităţii. cercetătorii considerând acest lucru ca „activitate solară”. Acest ciclu al activităţii solare are corespondent şi în periodicitatea unor fenomene din atmosfera terestră.2 (8-15) ani. ca de exemplu aurorele polare şi perturbaţ ii ale câmpului magnetic terestru (furtuni magnetice) şi brâuri de radiaţii intense în jurul Pământului. Situaţ iile de creştere sunt datorate apariţiei faculelor (porţiuni luminoase). iar cele de descreştere. cu o grosime de 300-400 km şi reprezintă suprafaţa vizibilă. .

Fotosfera .edu/hi ddenpic/photosphere.stanford. prin care se transmite în spaţiu toată energia Soarelui http://solarcenter. cu o grosime de 300-400 km şi reprezintă suprafaţa vizibil ă .htm l . luminoasă.

Petele solare sunt structuri magnetice care apar de sub suprafaţa soarelui. atunci se creează furtunile solare . Liniile albe reprezintă liniile câmpului magnetic Atunci când liniile se rup în afară.

deși cele mai mari pot fi de 20 de ori mărimea Pământului.petele solare medii sunt de mărimea Pământului. ..petele solare . din acest motiv gazul se răceşte.sunt regiuni mai reci decât restul suprafeţei solare ce apar (prin contrast) mai întunecate decât aceasta. . câmpul magnetic al Soarelui ţine prizonier gazul aflat la suprafaţă şi îl agită.

.

iar liniile punctate sunt abaterile lunare . linia continuă reprezintă media. Unii oameni de ştiinţă prezic că în perioada urmă toare maximul solar va fi destul de puternic.Ultimul ciclu solar Ultimul " maxim solar " s-a atins la sfârşitul anului 2000 sau începutul anului 2001. Liniile punctate arată intervalul de încredere.

000-10. eliberarea acestora declanşând unde de şoc. . Cromosfera.000 km până la 12. având forma unei benzi de lumină roşie în jurul discului solar. ce determină creşterea bruscă a densităţii şi temperaturii şi eliminarea radiaţiilor electromagnetice şi corpusculare.2. Este sediul unor fenomene deosebite. din cauza presiunii câmpurilor magnetice ale petelor solare. de aceea se mai numeşte şi atmosfera de hidrogen a Soarelui.000 km. Este alcătuită din hidrogen. cu o grosime de la 8. este vizibilă doar în timpul eclipselor totale de Soare. cum ar fi jeturi de gaz şi erupţii cromosferice.000-15.

sediul jeturilor de gaz şi al erupţiilor cromosferice .Cromosfera solară alcătuită din hidrogen.

3. dar şi un flux de radiaţii corpusculare. cu grosimea cea mai mare (1 milion de kilometri). . Coroana solară reprezintă ultimul strat spre exterior. Acest ultim strat al atmosferei solare emite radiaţii electromagnetice în domeniile Röentgen. Între extremitatea superioară a cromosferei şi coroana solară se produc erupţii masive. Şi ea se poate vedea numai în timpul eclipselor totale de Soare. având forma unui halo de lumină albă. optic şi radio. dintre care mai importante sunt protuberanţele formate din gaze puternic ionizate şi cu temperaturi ridicate. aşa numitul vânt solar.

http://solarsystem.nasa.gov/mul timedia/downloaddetail.cfm?DL_ID=262

- cele mai spectaculoase erupții solare sunt ejecţiile coronale de masă, cantităţi imense de particule emanate de Soare continuu; acestea pot fi observate acolo unde discul solar este acoperit; la o scară mai mică se pot observa filamentele; acestea sunt cantităţi de plasm ă ce scapă de câmpul magnetic al Soarelui; se pot observa în imaginea din dreapta sus, pe marginea discului solar;

S-a constatat că, deoarece Soarele este format dintr-o plasmă gazoasă şi nu este un corp solid, acesta nu se roteşte cu aceeaşi viteză pe toată suprafața sa. De exemplu, în apropiere de poli suprafaţa se roteşte aproximativ în 35 de zile, dar aproape de ecuator Soarele se roteşte la fiecare 25 de zile. Aceasta se numeşte rotaţie diferenţială. Acest proces duce la întinderea şi deranjarea câmpului magnetic al Soarelui, care pstă la baza formării furtunilor solare.

2.1.1.2. Luna
Este corpul ceresc aflat la cea mai mică distanţă faţă de Pământ, fiind singurul său satelit natural. Informaţii despre Lună există încă din antichitate, iar Keppler, la începutul secolului al XVII-lea, făcea publică absenţa atmosferei şi existenţa unor mari contraste termice între zi şi noapte. A fost studiată sistematic, începând cu anul 1959, de către americani şi ruşi în cadrul unor programe speciale. Distanţa medie faţă de Pământ este de 384.403 km şi parcurge o orbită eliptică în jurul acestuia cu o viteză de 1,02 km/s, în 27 zile, 70 ore, 43 minute şi 11,5 secunde, în cadrul revoluţiei siderale şi 29 zile, 12 ore, 44 minute şi 28 secunde, în cadrul revoluţiei sinodice. Execută şi o mişcare de rotaţie, a cărei perioadă este egală cu cea a mişcării de revoluţie, astfel de pe Terra se vede în permanenţă aceeaşi emisferă.

densitatea medie reprezintă doar 0. . Soare şi Lună. eclipsele de Lună şi de Soare (ca urmare a poziţiei şi trecerii diferite prin conul de umbră a celor trei corpuri cereşti) şi mareele (terestră. magnetismul este slab şi variază regional. cu diferenţieri. ca şi în cazul albedo-ului.07. Sistemul Pământ-Lună-Soare poate determina unele fenomene care ar avea o anumită importanţă în domeniul pe care îl analizăm: fazele lunii (în funcţie de mişcările de gravitaţie în jurul Pământului şi ale acestuia în jurul Soarelui). deci. datorate structurii petrografice. media fiind de 0.Dintre proprietăţile fizice mai importante sunt: accelerarea gravitaţiei este de şase ori mai mică decât cea a Pământului. existenţa atmosferei.6 din cea terestră. mişcări periodice ca urmare a atracţiei reciproce dintre Pământ. atmosferică şi oceanică). albedo-ul are o valoare mică. nepermiţând reţinerea gazelor şi.

având în vedere compoziţia şi proprietăţile fizice ale aerului. totuşi. în timp ce la poli are numai 6-8 km. cea mai mică valoare o are cea terestră. ar trebui să se situeze la valori foarte mari. grosimea atmosferei atinge 16-18 km. Mareea atmosferică. unde amplifică bombarea atmosferei determinată de forţa centrifugă. în troposferă (unde se acumulează peste 90% din masa atmosferei). iar cea mai mare cea oceanică. . în zona ecuatorului.Dintre cele trei tipuri de maree. Aici. însă forţa gravitaţiei şi presiunea puternică a vântului solar nu permit acest lucru. Este resimţită.

1. cu o mare pondere în geneza climei.000 km. sferă turtită la poli şi bombată la ecuator (elipsoid sau sferoid de rotaţie. 2000).3. geoid (denumire dată de Listing.598. . datorită mişcării de rotaţie în jurul axei sale. Pământul este a treia planetă a Sistemului Solar şi are dimensiuni mici (suprafaţa 510. umflată în Emisfera sudică. mişcările efectuate în jurul axei sale şi în jurul Soarelui.1.000 km² şi raza medie 6. proprietăţile fizice şi structura sa. care imprim ă forţei centrifuge o valoare maxim ă la ecuator şi minim ă la poli). minim ă la periheliu şi maxim ă la afeliu). În legătură cu forma Pământului s-au emis. Terra . multe teorii: sferă (din antichitate până în secolul al XVIII-lea).370 km). datorită neomegenităţii suprafeţei sale. Dintre caracteristicile sale. în 1873).2.Ca depărtare de Soare (149. de-a lungul timpului şi cunoaşterii. în urma diferenţelor observate în sens latitudinal ale m ăsurătorilor regionale (Ielenicz. considerăm urm ătoarele: forma. şi terroid sau telluroid („o pară” alungită la Polul Nord. dar „scobită” la Polul sud).200.

au consecinţe climatice importante. în timpul a 24 de ore.Forma sferică a Pământului determină diferenţieri în distribuţia cantitătii de radiaţie solară la suprafaţa terestră. . iar turtirea de la poli datorată rotaţiei face ca gravitaţia să crească de la Ecuator (978 cm/s²) spre poli (983. Mişcarea de rotaţie creează forţa centrifugă care stă la baza turtirii la poli şi a bombării la Ecuator şi determină: alternanţa luminii cu întunericul. implicit. două temperate şi două reci. în desfăşurarea proceselor biologice. Forma Pământului (cu cele trei modele) impune diferenţieri latitudinale ale distribu ţiei radiaţiei solare şi apariţia principalelor zone climatice: caldă. Mişcările Pământului. cu repercusiuni asupra regimului diurn al bilanţului radiativ şi a regimului termic diurn şi. de rotaţie şi revoluţie.2 cm/s²).

iar pentru eliminarea anumitor inconveniente s-a adoptat ziua civilă. pe antemeridian. Mărimea ei în timpul unui an este diferită. care a fost numită zi solară mijlocie.Abaterea maselor de aer. SV-NE etc. alizeele având. aflarea fiecărui punct de pe Glob o singură dată la poziţia maximă a Soarelui în deplasarea sa aparentă pe bolta cerească. spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în cea sudică. direcţie NE-SV şi. situarea lui la meridianul locului – miezul zilei. 2).. curentul cald al Golfului. în timp ce în cealaltă emisferă. SE-NV. care începe la miezul nopţii (orele 24). aflate în mişcare sub influenţa forţei Coriolis (fig. respectiv. . Distanţa temporală dintre două poziţii consecutive ale Soarelui la meridianul locului se numeşte zi solară adevărată. astfel. din acest motiv s-a convenit asupra unei durate medii de 24 de ore. este miezul nopţii. şi care începe şi se sfârşeşte o dată cu trecerea Soarelui la meridianul locului (orele 12).

Direcția deplasării aerului sub efectul forței Coriolis .

printre care: inegalitatea duratei zilelor şi a nopţilor pe parcursul unui an. apei şi solului şi a altor procese climatice. datorită mărimii intensităţii radiaţiei solare înregistrată între poziţiile extreme (periheliu şi afeliu). efectuată de Pământ în jurul Soarelui. pe o orbită parcursă în timp de un an. Deosebiri importante în cantitatea de radiaţie apar şi sezonier. de unde şi diferenţele din regimul temperaturii aerului. are consecinţe importante legate de înclinarea axei terestre. ce influenţează şi diversitatea peisajelor geografice în funcţie de latitudine. formarea şi alternanţa anotimpurilor determin ă distribu ţia sezonieră diferită a radiaţiei solare. cu consecinţe climatice distincte. .Mişcarea de revoluţie. ce determină încălzirea inegală a suprafeţei Pământului. numai la Ecuator ziua fiind egală cu noaptea.

care se succed la echinocţii.Astfel: .între cercurile polare şi poli se disting două sezoane (anotimpuri) inversate în cele două emisfere. diversifică modelul climatic al Terrei. O altă consecinţă este dezvoltarea unor zone de complementaritate climatică . . în ambele emisfere.între tropice şi cercurile polare (latitudini mijlocii. . iarna şi vara polară între cele dou ă echinocţii. . unde predomină uscatul) se succed patru anotimpuri cu cantităţi diferite de radiaţie solară şi modificări ciclice ale componentelor climatice şi ale peisajelor geografice. mai pregnant în cea nordică. În afara celor determinate de forma Pământului.între Ecuator şi tropice. diferite pe cele două emisfere). înclinarea axei terestre în timpul mişcării de revoluţie (valorile diferite ale unghiurilor de incidenţă ale fasciculului radiativ la cele două echinocţii şi cele două solstiţii. perpendicularitatea razelor solare pe suprafaţa terestră favorizează o înc ălzire puternică şi diferenţierea din punct de vedere hidric a două anotimpuri (veri ploioase şi ierni secetoase).

.

.

Prin deplasarea axei terestre. electricitatea şi densitatea. aceste regiuni prezintă caracteristici climatice asem ănătoare celor specifice zonelor limitrofe. activitatea vulcanică. Proprietăţile fizice ale Pământului sunt o consecinţă a transform ărilor fizice şi chimice ale materiei cosmice din care a luat naştere.Astfel. căldura internă. redistribuirea sezonieră a maselor de aer şi de apă în cele două emisfere etc. Principalele proprietăţi ale acestui mare sistem fizic (geosistem). . care se transmit şi determină acelaşi caracter de complementaritate şi celorlalte structuri ale peisajului geografic. Sezonier. se individualizează zone climatice secundare ce corespund latitudinilor subecuatoriale. Cauzele acestei modificări sunt legate de neuniformitatea structurii interne a Pământului. sunt urm ătoarele: gravitaţia. dar şi a schimbărilor energetice. în care oscilează şi convergenţa sau divergenţa maselor de aer. geomagnetismul. în cadrul unei suprafeţe a cărei rază este de aproximativ 30 m. cu importanţă în geneza climei. Mişcarea polilor Pământului. subtropicale şi subpolare. polii nu au o poziţie fixă. aceasta oscilează în jurul unei poziţii medii.

.

în special a celui troposferic) şi descendent (încălzirea şi răcirea solului). iar energia solară recepţionată de suprafaţa terestră într-o zi şi jumătate reprezintă întreaga cantitate de energie produsă în toate centralele electrice de pe glob în timp de un an (Măhăra. . distribuite ascendent (încălzirea şi răcirea aerului atmosferic. a schimburilor şi transformărilor energiei radiante a Soarelui în energie calorică de către suprafaţa activă terestră. şi care sunt tot un rezultat al sursei principale. Procesele radiativ-calorice Prin procese radiativ-calorice trebuie să în ţelegem totalitatea fluxurilor de radiaţii ce străbat atmosfera.2. Energia totală emisă de către Soare este de 6. uneori neînsemnată. Sursa generatoare esenţială a climei geosistemului este reprezentată de radiaţia solară. Soarele. 2001).15 kw/cm². în timp ce radiaţia atmosferică şi cea terestră au o pondere mai mică.2.

vizibile şi infraroşii. importanţa cea mai mare în geneza climei o au radiaţiile vizibile (luminoase). corpusculare şi cosmice.Fluxurile de energie radiant ă solară ce traversează atmosfera pot fi sub form ă de unde electromagnetice sau termice.17µ şi 80100µ. Undele electromagnetice sunt caracterizate prin lungime de undă şi frecvenţă. Din acest spectru radiativ. 99% sunt situate în zona spectrului electromagnetic. mecanica cuantică asociindu-le particule numite fotoni. care ocupă 44% împreună cu cele infraroşii (calorice) cu 48%. a căror importanţă în meteorologie şi climatologie este infim ă. şi numai 1% aparţin microundelor şi undelor radio (la extremitatea energetică inferioară) şi radiaţ iilor Röentgen (x şi gamma). . comparativ cu a primelor. la cea superioară. aparţinând celor trei domenii principale: ultraviolete. cu lungimi de undă (λ) cuprinse între 0. care alcătuiesc spectrul solar (radiativ sau electromagnetic). Din cantitatea totală de radiaţii din atmosferă (emise de sistemul Soare-Pământ-Atmosferă).

.

de loc. Una dintre emisfere este mereu în întuneric. ne primind radiaţ ia solară.Energia luminii soarelui nu este răspândită uniform peste Pământ. iar lumina se întinde pe suprafeţe din ce în ce mai mari. razele Soarelui întâlnesc pă mântul sub unghiuri din ce în ce mai mici. doar punctul aflat direct sub soare primeşte toată intensitatea radiaţiei solare. De la ecuator la poli. . Pe partea de la lumina zilei.

soarele răsare la ora 6:00 peste tot. La echinocții.gov/Features/Ene rgyBalance/ Cantitatea de radiatii solare primite de la suprafaţa Pământului variază în funcţie de timp şi de latitudine. După amiază. aproximativ 40%. aproximativ 70%. N). iar la cercurile Arctic şi Antarctica (66. zonele tropicale (de la 0 la 23. Rândul de ilustraţii de sub grafic.6°). În timpul echinoctiilor. primesc circa 90% din energia care cade pe ecuator. (Ilustrare NASA de Robert Simmon.http://earthobservatory. prezintă modul în care ora din zi (A-E) afectează unghiul sub care cade radiația solară incidentă (relevat prin lungimea umbrei) și intensitatea luminii. Intensitatea radiației solare crește de la răsărit până la amiază. timp şi energia solară in timpul echinocțiilor. latitudinile mijlocii (45°).5 ° lat. Acest grafic ilustrează relaţia dintre latitudine. nasa.) . atunci când Soarele este direct deasupra ecuatorului (fără umbră). la ora 18:00. intensitatea radiației soarelui scade până la apusul soarelui.

ultavioletele ocupând numai 4%.5° predomină radiaţia infraroşie (72%). iar la 0. cea ultraviolet ă lipsind.Radiaţ ia solară se modifică din punct de vedere spectral datorit ă înălţ imii Soarelui deasupra orizontului: la 90°. ponderea cea mai mare revine radiaţiei vizibile (46%) şi celei infraroşii (50%). .

se creează un bilanţ radiativcaloric al sistemului Soare-Pământ-Atmosferă. iar cele cu direcţia Pământ → Atmosferă sunt considerate de undă lungă şi cuprind: radiaţia terestră. Ca urmare a existenţei celor două tipuri de fluxuri direcţionate diferit. dintre aportul şi consumul de căldură la suprafaţa terestră. radiaţia atmosferei şi radiaţia efectivă. radiaţia difuză. . prin care se exprimă diferenţa dintre energia primită şi cedată.Fluxurile radiative cu direcţia Soare → Pământ sunt radiaţii de undă scurtă şi cuprind: radiaţia solară directă. radiaţia globală şi radiaţia reflectată.

.

) . se modifică cu latitudinea. Acest grafic arată cum energia solară primită la amiaza locală în fiecare zi a anului. schimbarea radiației în funcție de sezon este maximă. cantitatea maximă de energie primită de la soare se schimbă foarte puţin pe tot parcursul anului. La ecuator (linia gri).Cantitatea maximă de energie primită la diferite latitudini se modific ă pe tot parcursul anului. La latitudinile mari nordice (liniile albastre) şi sudice (verze). (Ilustrare NASA de Robert Simmon.

convecție (5 %). sau căldura (net 17%). şi radiaţia termică în infraroşu. Trei procese elimină o cantitate echivalentă de de energie de la suprafaţa Pământului: evaporarea (25 %).) . Fotografie © 2006 Cyron. (NASA ilustrare de Robert Simmon.Suprafaţa pământului absoarbe aproximativ 48 % din radiația solară incident ă.

Evaporarea din oceanele tropicale şi eliberarea ulterioară a căldurii latente prin precipitații constituie principalele motoare ale bilanțului termic atmosferic.Aproximativ 25 la sută din energia solară incidentă. că ldura latentă este eliberat în atmosferă înconjurătoare. Energia termică pe care au luat-o pentru a evapora apa. rămâne latentă în mişcările aleatorii ale moleculelor de vapori de apă ca s-au răspândit prin atmosferă. . părăsește suprafața solului prin evaporare. Moleculele de apă lichidă absorb energia solară incidentă. Atunci când moleculele de vapori de apă condensează înapoi în ploaie. şi își schimbă faza de la lichid la gaz.

de energie. între atmosferă şi sol (dreapta).În medie. Pământul emite o cantitate egală de energie înapoi în spaţiu reflectând parte din radiația incidentă şi prin radiație de căldură (energie termică în infraroşu).) . 2009. Ilustrare NASA de Robert Simmon.efect de seră. în timp ce cea mai mare parte din căldură este radiată înapoi în spațiu de către atmosferă. Temperatura medie a suprafeţei Pământului este menţinută de două fluxuri mari. Cea mai multă energia solară este absorbită la suprafaţă. 340 de waţi pe metru pătrat de energie solară ajunge la partea superioară a atmosferei. folosind CERES flux estimări furnizate de Norman Loeb. adaptat de la Trenberth et al. opuse.

psu.htm .http://www.edu/~syrett/teachercam p/txwelcom e.meteo.

.

Modelele de absorbţie ale vaporilor de apă (albastre) şi ale bioxidului de carbon (culoare roz) se suprapun în anumite lungimi de undă. dar sunt transparente pentru altele. închizând parţial "fereastra" prin care caldura radiată de suprafa ța solului ar putea scăpa în mod normal.Toate gazele atmosferice au un model unic de absorbţie de energie: ele absorb anumite lungimi de undă de energie.) . dar absoarbe energia la lungimi de undă (12-15 microni) la care vaporii de apă nu absorb. (Ilustraţia adaptat de la Robert Rohde. Bioxidul de carbon nu este un gaz la fel de puternic ca efect de seră ca vaporii de apă. în spaţiu.

. De asemenea. în cazul în care suprafaţa solului a fost caldă. Această hart ă prin satelit arat ă distribuţia radiaţ iilor termice infraroşii emise de Pământ în septembrie 2008. Cea mai multă căldură este emisă din zonele de la nord şi la sud de ecuator.Lumina soarelui absorbită este echilibrat prin căldura radiat ă de la suprafata Pamantului și atmosfer ă. polii reci radiaz ă puţină căldură. pe baza datelor CERES). (NASA hartă de Robert Simmon. De-a lungul ecuatorului. norii persistenți au împiedicat căldură de la sol să fie radiată în atmosferă. dar nu au fost nori.

2. Distribuţia globală a principalelor componente ale bilanţului radiativ-caloric Cunoaşterea caracteristicilor şi legităţilor conform cărora se realizează repartiţia geografică a principalelor componente ale bilanţului radiativ-caloric pe suprafaţa terestră este deosebit de importantă în climatologie. Budîko a alcătuit o serie de hărţi cu distribuţia radiaţiei totale (globale). dar şi pentru alte discipline ale geografiei fizice şi ale ştiinţelor umane şi economice. a bilanţului radiativ al suprafeţei terestre.1. Climatologul rus M. I.2. . a cantităţii de căldură consumată în procesul evaporării apei şi a fluxului caloric turbulent.

Peninsula Arabică. Distribuţia radiaţiei totale anuale şi în luni caracteristice În valori medii.2. Între cele dou ă tropice. îndeosebi în zona brâurilor de anticicloni subtropicali.1. datorită nebulozităţii ridicate. cu nebulozitate redusă.2.. . Aceeaşi scădere a radiaţiei globale se manifestă şi în regiunile musonice din cauza variaţiei sezoniere a regimului nebulozităţii (Asia de Sud-Est) şi în cele cu ciclogeneză accentuată (nordul Oceanelor Pacific şi Atlantic). radiaţia totală anuală prezintă un minimum (60 kcal/cm²/an) în regiunile polare şi un maximum (>220 kcal/cm²/an) în cele tropicale. fiind mai bine reprezentată la latitudini medii şi înalte. etc.1. şi scăzute sensibil în zona ecuatorială. unde apar valori de până la 220 kcal/cm²/an în regiunile deşertice din Africa. repartiţia suferă modificări importante.

sa fie mai scăzuta decât cea receptata in zonele tropicale (140 – 170 kcal/cm 2/an).Media anuala a radiației globale înregistrează valori sub 60 kcal/cm 2 /an in zonele polare si de 60 – 80 kcal/cm 2/an in zonele subpolare. umezeala si nebulozitatea ridicata fac ca radiația globala medie primita pe parcursul unui an. . valorile medii se situează intre 130 – 150 kcal cm 2/an. implicit unor umezeli mai scăzute a aerului și unei nebulozități mai scăzute decât cele din emisfera sudică. anual. valorile medii anuale sunt în general mai ridicate cu cca. Cele mai ridicate valori se înregistrează in zonele tropicale. 10 kcal/cm 2 decât valorile receptate de respectivele zone climatice ale emisferei sudice. cu umezeala scăzută si in special nebulozitate redusa (150 -200 kcal/cm 2/an). Datorita unei suprafețe mai mari ocupata de uscat. In zonele subecuatoriale si ecuatoriale. circa 80 – 130 kcal/cm 2 /an. În zonele subtropicale. de circa 120 kcal/cm 2. Valoarea medie anuala a radiației solare globale este pentru Romania. în emisfera nordică. Zonele temperate primesc in medie.

.

aflate în aria climatului musonic. Recordurile pentru întreaga planetă sunt înregistrate în Sudul Egiptului şi Nordul Sudanului. ce aduce aer excesiv de umed şi cu nebulozitate ridicată. lună a valorilor medii cele mai ridicate pentru emisfera sudică şi a valorilor cele mai scăzute. Umezeala ridicată a aerului şi nebulozitatea ridicată fac ca în cele mai umede zone ecuatoriale (Amazonia sau aria Golfului Guineei) valorile medii anuale ale radiaţiei globale să coboare sub 150 kcal/cm 2.Cele mai ridicate medii anuale ale radiaţiei solare globale se înregistrează în zonele tropicale şi chiar subtropicale din America Centrală şi respectiv America de Nord (Podişul Mexicului şi Arizona). iar în zonele aride din Nordul Africii. cu medii anuale de peşte 220 kcal/cm 2/an. Peninsula Arabică şi Sudul Podişului Iranului. Valori mai scăzute decât cele specifice zonei tropicale se înregistrează în teritoriile din sudul şi sud . predomină musonul de vară. . iunie şi decembrie. dinspre oceane. iar decembrie. de peste 210 kcal/cm 2.estul Asiei. cu valori de peste 200 kcal/cm 2. Cele mai mari şi cele mai reduse valori medii lunare se înregistrează în lunile în care se produc solstiţiile. Aici în sezonul cald. în emisfera nordică. Luna iunie este luna de maxim pentru emisfera nordică şi de minim pentru emisfera sudică.

este prezentă o zonalitate evidentă. la solstiţiile de iarnă şi vară).În cursul celor două luni caracteristice ale anului (decembrie şi iunie. Arabia etc). datorită predominării regimului anticiclonic cu nebulozitate redusă. până la valori de 18-20 kcal/cm 2 . valorile scăzând treptat către Polul Nord. Cele mai mari valori (>22 kcal/cm2) sunt specifice deşerturilor din emisfera nordică (Africa. repartiţia intensităţii radiaţiei totale suferă modificări teritoriale. până aproape de tropicul de sud. sumele lunare oscilează între 16 şi 14 kcal/cm 2 la latitudinile medii şi scad până la 12 kcal/cm2. În luna iunie. în apropierea ecuatorului şi pe ţărmurile estice ale Asiei. Australia centrală etc. unde predomină suprafeţe mari de apă. . o zonalitate clară apărând în emisfera nordică în luna decembrie şi în emisfera sudică în luna iunie. sumele medii cresc în regiunile aride şi semiaride din emisfera sudică Kalahari. aceasta fiind evidentă însă în emisfera sudică. În luna decembrie. În emisfera nordică. la sud de tropicul Capricornului. este caracteristică lipsa zonalităţii în emisfera nordică. cele mai ridicate (20-25 kcal/cm 2 ) înregistrându-se în Antarctida.). în emisfera sudică în decembrie şi în emisfera nordică în iunie.

psu.http://www.gif .edu/~syrett/n asa2000/jantem p.m eteo.

5. din Asia de Sud si SE. Emisfera nordica. in zonele subpolare si temperate se înregistrează valori in jur de 14 – 16 kcal/cm2 3. din zona tropicala. datorita musonului de vara. 2. reci sau calzi. unde. valorile medii lunare ale radiației solare globale ale lunii iunie scad constant. nordul Africii. spre cea polara. . în zonele subtropicale se înregistrează valori de peste 18 kcal/cm2 4. prezintă o distribuție variata. valorile scad sub 12 kcal/cm2. in care se impun relevant si caracteristicile suprafeței active. în zona polului nord se înregistrează valori sub 14 kcal/cm2. ajung la 0 kcal/cm2.În luna solstiţiului de vară al emisferei nordice. Ariile cu valori medii lunare de peste 20 kcal/cm2 sunt mai numeroase si mai extinse decât cele înregistrate in luna decembrie in emisfera sudica: 1. cu întinse arii continentale si cu predominarea unor importanți curenți oceanici. cu direcție in sensul longitudinii. În emisfera sudica. Asia de SV si in Nordul Podișului Mexican se înregistrează peste 20 kcal/cm2. valorile medii ale radiației solare globale in luna iunie prezintă o zonalitate latitudinală evidentă doar in emisfera sudică. în zonele tropicale. iar in zonele climatului musonic. in condițiile nopții polare.

gif .m eteo.http://www.psu.edu/~syrett/n asa2000/jultem p.

tot pe acestea. iar în decembrie este pozitiv între Polul Sud şi paralela de 40° N şi negativ între aceasta şi Polul Nord. Zonalitatea este bine evidenţiată în luna iunie pe suprafeţele oceanice din emisfera sudică. întotdeauna. trebuie analizată repartiţia geografică a bilanţului radiativ. bilanţul radiativ al oceanelor este mult mai ridicat. Arabia. dar în emisfera nordică. La aceleaşi latitudini.2.2. Distribuţia bilanţului radiativ Pentru a se cunoaşte mai bine potenţialul caloric al fiecărei regiuni. decât al continentelor (80-60 kcal/cm2/an).2. Repartizat pe luni. iar pe continente aceste sume scad la 8-6 kcal/cm2. în Mexic. iar în luna decembrie. în valori medii anuale (120-140 kcal/cm2/an).1. unde este mai mare în regiunile umede şi mai mic în cele uscate. . Sahara. în iunie apar cele mai crescute sume pe suprafeţele oceanice din zona tropicală a emisferei nordice (1214 kcal/cm2).

.

.

dar foarte evidentă în cea nordică. mai ales pe oceane. unde se situează izolinia de 0 şi este negativ de la aceasta până la Polul Nord. Cele mai ridicate medii ale bilanţului radiativ al lunii decembrie se înregistrează pe unele suprafeţe oceanice din zona tropicală a emiferei sudice (largul coastelor sudestice ale Braziliei şi largul coastelor de NV şi NE a Australie) unde pot depăşi 12 Kcal/cm2/lun ă. Invers decât în iunie.În luna decembrie bilanţul radiativ este pozitiv de la Polul Sud până la latitudinea de 40° nord. zonalitatea este slab exprimată în emisfera sudică. .

.

2 Kcal/cm2 în nord) şi minimă în decembrie (3. diferențiate prin valorile fluxurilor medii anuale ale energiei solare incidente. Zonele de interes (areale) deosebit pentru aplicațiile electroenergetice ale energiei solare in tara noastră sunt: Primul areal. şi durata de strălucire a soarelui este minimă.2 Kcal/cm2) când. Radiația globală este maximă în luna iunie. datorită zilei celei mai mici din cursul anului.În medie.3Kcal în sud-est şi 15. JRC. Harta solara a fost realizata prin utilizarea si prelucrarea datelor furnizate de catre: ANM precum si NASA. pentru Romania. . Datele au fost comparate si au fost excluse cele care aveau o abatere mai mare decât 5% de la valorile medii. care include suprafeţele cu cel mai ridicat potenţial acoperă Dobrogea şi o mare parte din Câmpia Română. aceasta valoare fiind cea uzuala folosita în aplicațiile energetice atât pentru cele solare fotovoltaice cat si termice. Meteotest. Datele sunt exprimate in kWh/m2/an.4 Kcal şi respectiv 2. valoarea bilanțului radiativ al suprafeței terestre este de 50 kcal/cm2/an. in plan orizontal. Sunt evidențiate 5 zone. luna solstiţiului de vara (17. Se constata ca mai mult de jumătate din suprafața tării beneficiază de un flux de energie mediu anual de 1275 kWh/m2.

Subcarpatii Olteniei şi Munteniei o bună parte din Lunca Dunării. . dimpotrivă determina diminuarea radiaţiei solare directe. cu potenţialul moderat. cu un potenţial bun. sudul şi centrul Podişului Moldovenesc şi Câmpia şi Dealurile Vestice şi vestul Podişului Transilvaniei. pot favoriza creşterea sau. dispune de mai puţin de 1250 kWh/m2 /an şi acoperă cea mai mare parte a Podişului Transilvaniei. formele negative de relief favorizănd persistenţa ceţii si diminuând chiar durata posibilă de strălucire a Soarelul. include nordul Câmpiei Române. în funcţie de orientarea în raport cu Soarele şi cu direcţia dominantă de circulaţie a aerului. nordul Podişului Moldovenesc şi Rama Carpatică. Al treilea areal. în timp ce formele pozitive de relief. unde radiaţia solară pe suprafaţă orizontală se situează între 1300 şi 1350 kWh/m 2/an.Al doilea areal. Podişul Getic. Îndeosebi în zona montană variaţia pe teritoriu a radiaţiei solare directe este foarte mare.

.

Distribuţia bilanţului caloric Pentru a se cunoaşte mai bine potenţialul caloric al fiecărei regiuni. decât al continentelor (80-60 kcal/cm2/an). dar în emisfera nordică. La aceleaşi latitudini. iar în decembrie este pozitiv între Polul Sud şi paralela de 40°N şi negativ între aceasta şi Polul Nord. Arabia. unde este mai mare în regiunile umede şi mai mic în cele uscate. Zonalitatea este bine evidenţiată în luna iunie pe suprafeţele oceanice din emisfera sudică.2. iar în luna decembrie.2. tot pe acestea.3.1. trebuie analizată repartiţia geografică a bilanţului radiativ. în valori medii anuale (120140 kcal/cm2/an). bilanţul radiativ al oceanelor este mult mai ridicat. Repartizat pe luni. Sahara. întotdeauna. în Mexic. în iunie apar cele mai crescute sume pe suprafeţele oceanice din zona tropicală a emisferei nordice (12-14 kcal/cm2). . iar pe continente aceste sume scad la 8-6 kcal/cm2.

Cantităţile medii anuale de căldură consumate în procesele de încălzire a aerului prin amestec turbulent sunt diferenţiate pe oceane şi continente. Groenlandei şi a unor porţiuni întinse din oceanele arctice şi antarctice) transmit căldură atmosferei prin amestec turbulent. Astfel. Suprafeţele continentale ş i cele oceanice (cu excepţia Antarctidei.Căldura rezultată din bilanţul radiativ al suprafeţei terestre este consumat ă în trei procese importante: încălzirea aerului prin amestec turbulent. fluxul caloric turbulent este pozitiv la suprafaţa terestră şi negativ în regiunile menţionate. în valori medii anuale. În comparaţie cu celelalte componente ale bilanţului radiativ-caloric. mărimea fluxului caloric turbulent deţine aproximativ 10-20% din valoarea lor. cu variaţii spaţiale mici. evaporarea apei şi încălzirea straturilor profunde ale solului (al cărei rol este neglijabil). relativ reduse pe oceane (20-30 kcal/cm2/an unde apar curenţii calzi). unde atmosfera este cea care transferă căldură suprafeţei terestre. indiferent de latitudine şi ridicate pe continente (maximum 40-60 kcal/cm2/an în deşerturile subtropicale) .

.

aceste cantităţi de căldură sunt mai reduse. cantităţile scăzând treptat către latitudinile mai mari. caracterizează regiunile intertropicale umede. cu o anumită scădere către ecuator (6080 kcal/cm2/an) şi spre zonele extratropicale (80-10 kcal/cm2/an). comparativ cu oceanele. de circulaţia atmosferică. . gradul de umiditate a solului. chiar inexistente a suprafeţei evaporante. ce condiţionează regimul vitezei vântului şi al deficitului de saturaţie a aerului în vapori de apă. datorită bilanţului radiativ mai scăzut. micşorării deficitului de saturaţie şi scăderii radiaţiei globale. Pe suprafaţa continentelor . în zonele polare ajungând la mai puţin de 10 kcal/cm2/an. etc. din cauza diminuării vitezei vânturilor. tipul de vegetaţie. Cele mai mari valori (peste 60 kcal/cm2/an).Repartiţia căldurii consumate în procesul de evaporare este neuniformă. Cantităţile medii anuale de căldură consumate pentru evaporarea apei prezintă cele mai mari valori (120-140 kcal/cm2/an) pe suprafeţele oceanice din zonele tropicale. vitezei vântului şi umidităţii foarte reduse. azonalitatea fiind mai pronunţată pe continente şi este determinată de mai mulţi factori: prezenţa curenţilor oceanici calzi (unde cantitatea creşte) şi a celor reci (unde fenomenul este invers).

Dept. Greif. Povară. of Geology. State of the Climate Global Analysis . Mihaela Caian.X. Editura Fundaţiei România de Mâine.Annual 2010. National Climatic Data Center. Roxana Bojariu. and J. Ahrens. (2000). Essentials of meteorology. WA 98225.ro/ *** U. (2009). Scharmer K. 2008 . Vol. Climatologie generală.Bibliografie selectivă .. http://www. Michael Levy et al.. The European solar radiation atlas. Constanţ a Boroneanţ. Vol. Sorin Cheval. (2004). Anaxos.L.meteoromania. Aristiţa Busuioc.. Inc. Inc. Easterbrook . Encyclopedia of Weather and Natural Disasters. *** National Oceanic and Atmospheric Administration. *** Site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie Bucureş ti. 1: Fundamentals and mapsLes Presses de l’École des Mines Paris. Alexandru Dumitrescu (2010). R... Scenarii de schimbare a regimului climatic în România pe perioada 2001 – 2030. Portions © 2008 Encyclopædia Britannica. Mădălina Baciu.Are we heading for global catastrophy?. Western Washington University. Bellingham. Don J. C. Geologic evidence of the cause of global warming and cooling .D. 5.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful