premiul

nobel

anul II nr. 12

2013

c

C

p

M S

I

C D .

F

V S a

F

A

t r c w

POEZIE

cuprins
Carmen Firan ................... 3

poezie

Carmen FIRAN
târziu
am părăsit tot şi am fugit la capătul lumii fără să știm prea multe despre soarta rătăcitorilor am luat-o spre vest ca toţi fugarii şi cum pentru slăbiciune, trufie şi limbă nu existau acunzători pe măsură, am cotit-o spre nord unde credeam că lumea o ia de la cap nou născută, când vântul cald înşelător de primăvară ne-a aruncat în centrul pământului pe cea mai frumoasă insulă, cu un colac de salvare ros de timp doar cât să ne ţină pe jumătate afară norocul începătorilor, ar spune veteranii frontierelor, nu am fost siliți să ne ascundem sub colţul lunii crestate de cuţit să mărșăluim în nopţi subţiate de urletul cucuvelei ori prin arşiţă şi deşert cu hainele sfâşiate bolborosind blesteme şi mituri

Mihail Șișkin ........................ 4 Steiner Lone ......................... 4

INTERVIU

pe insula noastră clocoteau sărbătorile şi ziua era mai lungă decât veacul şi singurătatea se înfăşura în voaluri viu colorate ni se topeau iluziile ca îngheţata de fragi pe asfaltul încins ni se încurcau amintirile în nasturii cămăşii unei copilării străine de aici nu mai aveam unde fugi cu pieptul gol ca după fiecare vis împlinit şi somnul o moarte în miniatură

Constantin Piștea D'Artagnan-ul românilor ................................................. 8

FAIRPLAY

ultimul anotimp
am ajuns în iarnă pustiu şi linişte de parcă oraşul a fost evacuat se întunecă devreme şi rămâne aşa vii spre mine încet călcând apăsat şi cu fiecare pas ceva dispare definitiv înghiţit de pământul hămesit de mistere în cele din urmă întunericul arată la fel tunelul care te scuipă afară şi cel care te soarbe înapoi trag perdelele peste un anotimp din care nimeni nu s-a mai întors

Violeta Savu Sublimul din fotografiile artistei Mia Nazarie ............ 9

FOTO

ACCENTe
tel. 0726 239 082 revistaaccente@yahoo.com ciprian.macesaru@revaccente.ro www.revistaaccente.com

3

INTERVIU

Mihail ȘIȘKIN Acasă își băteau soțiile, dar de pe front începeau să scrie ”draga mea, iubita mea, nu pot trăi fără tine”
înțelepciunii, a înțelegerii celui mai important lucru din această viață. Și căile spre înțelepciune sunt de fapt numai două. Trăirea zilnică a vieții tale – este ceea ce face Sașa în acest roman. Și mai este o cale, una mai scurtă, bărbătească. Este vorba despre experiența războiului, experiența morții apropiate. În roman folosesc scrisori reale, pe care le-au scris soldații ruși din război. Oameni simpli, fără educație, țărani. Acasă își băteau soțiile, dar de pe front începeau să scrie ”draga mea, iubita mea, nu pot trăi fără tine”. Tocmai această experiență a morții te ajută să înțelegi lucrul cel mai important în viață. Și care este acest lucru? Iubirea. Scrisorar nu este atât o carte despre iubire, cât o carte a drumului către iubire, este o înțelegere a morții. A.G.: Ați creat în această carte un personaj feminin exemplar. Sașa își spune gândurile, povestește detalii de fată îndrăgostită – cum e, de pildă, fericirea de a vedea dimineața periuța lui de dinți lângă periuța ei de dinți în același pahar. Ați creat, cred eu, nu atât un personaj, cât un prototip al tinerei îndrăgostite. Cum ați făcut să vă puneți în pielea unei femei îndrăgostite, de unde știți toate acele mici gesturi și detaliile care fac viața unei femei? Și pentru mine, ca autor, fără-ndoială că este o provocare incredibilă să aflu ce este femeia. Bineînțeles, nu creez o femeie adevărată, ci îmi creez propria reprezentare despre femeie. Și sigur că e plăcut când vine la mine o femeie, o cititoare șimi spune: dar cum de mă cunoașteți, cum de ați putut să scrieți atât de bine despre mine? În fiecare roman am senzația că reușesc să descifrez acest mister, acestă enigmă dar, cu fiecare carte îmi dau seama că încă nu am făcut-o. Interviu realizat de Adela Greceanu pentru Radio România Cultural, difuzat în emisiunea ”Noua revistă vorbită”

© Cătălin Georgescu

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

Mihail Șișkin a primit cele mai importante premii rusești pentru literatură, precum și numeroase premii internaționale. Unii spun că este scriitorul rus cu cele mai mari șanse la Premiul Nobel. Două dintre romanele sale, Scrisorar și Părul Venerei, au apărut și în limba română în traducerea Antoanetei Olteanu, la Editura Curtea Veche. Mihail Șișkin s-a născut la Moscova în 1961 și a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat. În 1995 s-a stabilit în Elveția, unde a lucrat ca interpret și profesor. Mihail Șișkin și traducătoarea sa în limba română, Antoaneta Olteanu, au fost invitații Adelei Greceanu la Radio România Cultural, la emisiunea ”Noua revistă vorbită” din 4 octombrie, din care redăm aici un scurt fragment. Adela Greceanu: Romanul Scrisorar este construit ca un schimb de scrisori între doi îndrăgostiți – Sașa și Volodia – despărțiți de război. O lume întreagă ați construit prin vocile celor doi tineri. Este Scrisorar o carte de dragoste sau despre dragoste?

Mihail Șișkin: În primul rînd este o M.Ș.: Pentru mine romanul este o carte a trecerii prin viață, a căpătării modalitate de a-l înțelege pe om.

4

INTERVIU

Steiner LONE Cărțile lui Cărtărescu au avut mare ecou în Norvegia
acum şi în limba norvegiană. De asemenea, cărţile lui Cărtărescu au fost recenzate: Travesti, când a apărut în 1998, Nostalgia în 2000. Dar atenţia mare a fost când s-a publicat primul volum al Orbitorului, în 2008. Şi faptul că scriitorul fusese la festivalul de literatură de la Lillehammer a contribuit la asta. S-au publicat multe interviuri, iar recenziile au venit în cursul anului. Interesant este că mulţi dintre recenzenți sunt şi ei scriitori de literatură: într-un fel, Cărtărescu este în Norvegia un scriitor al scriitorilor. Dar nu numai: am impresia că şi studenţii care urmează cursuri de literatură generală, de pildă, sunt interesaţi, iar interesul rămâne peste ani. Fireşte că publicul mai larg nu prea citeşte astfel de cărţi. El se îndreaptă, ca peste tot, către romane poliţiste sau «chick-lit». Poate că e regretabil, dar asta e realitatea. Oricum, cărţile lui Cărtărescu au avut un mare ecou, cel mai puţin în anumite cercuri literare în Norvegia. acest lucru, un monument al literaturii române contemporane. Cum a fost să traduceți o operă atât de dificilă, o construcție laborioasă, plină de idei venite din domenii dintre cele mai diverse și beneficiind de o scriitură stralucitoare? S.L.: Mulţumesc pentru felicitări! Mai întâi, traducerea a cerut mult timp. Şi chiar dacă limba e de multe ori sofisticată, există un flux al frazelor, încât nu devine plictisitor. Sintaxa e complicată, dar clară. Am avut mai multe probleme cu Patul lui Procust, unde sunt fraze fără cap şi coadă. Sau cel mai puţin aşa mi se pare. Revenind la traducerea romanului Orbitor, trebuie să spun că am şi avut marele avantaj de a cunoaşte destul de bine împrejurările din carte – erau multe fenomene culturale din anii '70-'80, când am studiat în România. Bineînţeles că mi-au scăpat multe lucruri care ar putea fi comentate în postfaţă sau prefaţă – căci nu am pus note la subsol –, dar sunt lucruri care poate ar trebui explicate şi cititorilor mai tineri din România. De exemplu, în primul volum apare un maseur orb care vorbeşte despre băieţii cu ochi albaştri - «flăcăii cu luceferi pe umeri» -, ceea ce în mintea tînărului Mircea devine altceva:

Ciprian Măceșaru: Domnule Steinar Lone, ați tradus în norvegiană autori importanți ai literaturii române, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Gellu Naum, Mircea Cărtărescu. Cum au fost ei receptați de publicul și de criticii din țara dumneavoastră? Steinar Lone: În primul rând, nu toate cărţile publicate în Norvegia sunt recenzate. Nici cele scrise în limba norvegiană, nici cele traduse. Dar am avut noroc: mai toate cărţile pe care le-am tradus din limba română au fost recenzate. Baltagul lui Sadoveanu a avut recenzii favorabile, dar fiindcă e vorba despre o carte din anii '30, noutatea lipseşte. Publicul şi criticii vor cărţi noi, actuale. Așadar, a fost o surpriză foarte plăcută că Patul lui Procust, în traducerea norvegiană, a avut recenzii foarte favorabile, chiar în ziarele mari. A fost lăudat ca o carte «proaspătă» şi «modernă». Nu mă mir, de fapt. Dar cu publicul e altceva – editura nu prea a făcut nimic pentru promovare. Important este totuşi că există

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

C.M.: Traducerea romanului Orbitor. Aripa stângă a fost premiată de Asociaţia Criticilor din Norvegia pentru anul 2008. Felicitări! Trilogia Orbitor este, oricât ar încerca unii să conteste

6

INTERVIU
«Umerii îi aveau împodobiţi cu constelaţii arzânde, formând zodii limpezi ca pe abţibildurile de pe pahare.» Care pahare, mă? Aici trebuia să fie o referinţă la puţinele obiecte de uz caznic aflate atunci în comerţ, pahare cu zodii sau alte motive. Am luat şi eu câteva şi leam păstrat: unul cu Fecioară, unul cu Leu, şi înca două, cu o casă din Roşia Montana... Dar cine pricepe astăzi astfel de referinţe? E adevărat că ideile vin din domenii foarte diferite. Din fericire, citesc şi eu multe şi răzleţe, între altele l-am citit pe Stephen Hawking. Mi se pare evident că l-a citit şi Cărtărescu, dar nu l-am întrebat. De altfel, mult mai târziu, după publicarea traducerii, l-am întrebat despre pahare, şi am avut dreptate. ţării noastre este destul de bine reprezentată în România. Lista Bibliotecii Naţionale din Norvegia a operelor traduse din limba norvegiană în limba română conţine peste o sută de opere. Între care şi traduceri mai vechi şi nonfiction. Dar cred că din 1990 s-au tradus cam 70-80 de titluri, scriitori clasici şi moderni. Ciudat este că un scriitor destul de cunoscut ca Kjartan Fløgstad, cu frescele sale din orăşelele industriale din vestul ţării, nu s-a tradus. Dar altfel, lacune evidente sunt greu de găsit. Un scriitor care s-a tradus deja, Jonny Halberg, cu Potopul din 2005, a fost atunci într-o călătorie de lansare în România, şi s-a îndrăgostit de ţară, încît a scris şi o carte despre aceasta călătorie – sau mai bine spus, o fictivă călătorie a unui scriitor care face toate gafele posibile. Toate nenorocirile din lume poate fi interesant şi pentru un public român. Numai că sunt în carte personaje care au acelaşi nume ca al unor persoane reale din România, însă dețin personalităţi total diferite. Este o literatură cam specială, asta, cu peripeţiile scriitorului în călătoria de lansare... La fel ca Frumoasele străine de Cărtărescu sau Dormir avec ceux qu'on aime de Gilles Leroy, ultimul roman având tot o temă legată de România. Dar să mergem înapoi la schimbul de literatură: depinde şi de piaţa respectivă, şi de edituri, şi de numărul traducătorilor şi de capacitatea lor. Sunt mai mulţi traducători din limba norvegiană în limba română şi, cu ajutorul organizaţiei oficiale NORLA (Norwegian Literature Abroad), se publică mult.

C.M.: În 2005 a apărut în România, la editura Casa Cărții de Știință, o antologie de proză norvegiană. Dintre autorii contemporani îmi amintesc că miau plăcut Lars Saabye Christensen și Jan Kjærstad. Vă rog să îmi spuneți numele a doitrei scriitori norvegieni de azi care considerați că ar trebui sa fie traduși în limba română. S.L.: Trebuie să spun mai întâi că şi datorită subvenţiile din partea norvegiană, literatura

Interviu realizat de Ciprian Măceșaru

7

fairplay

Constantin PIȘTEA
Cu zâmbetul lui Roberto Benigni, Mihai Covaliu se impune ca o figură aparte în lumea sportului românesc: medaliat olimpic, a devenit şi antrenor al lotului naţional de sabie, dar şi preşedine al Federaţiei Române de Scrimă.

D'Artagnan-ul românilor

foto: library.thinkquest.org

Una dintre cele mai simpatice fotografii: Mihai, în timpul festivităţii de premiere de la Jocurile Olimpice din 2008, cu numele celor doi copii, Vlad şi Elena, scrise pe palme, şi cu medalia de bronz la gât. Cu palmele către camere, desena o Sfântă Treime din care se iţea figura lui senină, detensionată după ce mai scosese din joben o performanţă. Elena avea numai câteva luni, iar medalia fusese o promisiune onorată faţă de soţie. Îl rugase să-i aducă şi Elenei ceva, mai ales după ce, la naşterea băiatului, venise cu medalia de aur de la un campionatul mondial (2005). Tăticul Cova s-a ţinut de cuvânt. De fapt, a-şi respecta promisiunile este numai unul dintre obiceiurile sale sănătoase. Atipic, munceşte pentru că aşa e normal, pune pasiune, pentru că aşa simte, şi tace mai mult decât vorbeşte, pentru a se concentra pe esenţial. Provenim dintr-un sport în care totul se petrece în linişte, spunea după ce, antrenor al lotului naţional de sabie, era ales preşedin-

te de federaţie. O linişte aparentă. Mihai a avut momentele sale de ezitare, în care atrăgea atenţia că nerespectarea drepturilor sale (în special cele financiare) îl poate obliga să plece în altă ţară. Îşi pusese masca şi începuse să respire aerul încins din timpul luptelor. Căuta tuşa, victoria, medalia, în disputa cu un sistem blocat. A câştigat? A pierdut? Este încă aici. Botezat D'Artagnan după Jocurile Olimpice din 2000, cele la care a câştigat medalia de aur, s-a retras din activitatea de sportiv de performanţă după Beijing (2008), de unde şi-a cumpărat drept amintire câteva tricouri cu logouri pentru scrimă. Inutil să ghicim cu ce s-ar fi întors de-acolo vreun fotbalist mai de Doamne-ajută. Ciudat cum le potriveşte destinul, care l-a dus pe Cova iniţial la fotbal. Scrima a venit numai după aceea, pentru a consu-

ma energia unui copil deosebit de viu. Şi astăzi, ca preşedinte de federaţie, pare diferit. Modest, echilibrat, spune lucrurilor pe nume, dar şi motivează corespunzător. Genul de om pus pe treabă. Dacă-şi scutură arborele genealogic, imposibil să nu descopere vreun neamţ. Ca antrenor, reconstruieşte echipa de sabie, iar ca preşedinte al federaţiei trezeşte interesul pentru scrimă. O să-l revedem, cu siguranţă, febril, comentând la deciziile subiective ale arbitrilor, dar şi zâmbitor ca Roberto Benigni pe bicicletă când îşi îmbrăţişează sportivii. Soţia lui, fostă sportivă de performanţă, povestea odată cum se jucau Mihai şi Vlad, cu tăticul arătându-i micuţului ţările prin care călătorise datorită competiţiilor. Îl învăţa oraşe. Bun pedagog. O să-l revedem. Cel mai probabil arătându-le şi sportivilor harta lumii.

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com

8

FOTO

Violeta SAVU

Sublimul din fotografiile artistei Mia Nazarie
reuşesc să evidenţieze frumuseţea interioară feminină aşa cum o face ����������������� Mia Nazarie, subliniind gingăşia, tandreţea, senzualitatea. Ea însăşi, frumoasă şi fascinantă, fotografiind „frumuseţea” caută sublimul şi accentuează până la un paroxism de tip oniric puterea de seducţie feminină. Înzestrată cu talent şi pentru pictură sau desen, nu este de mirare că multe din fotografiile ei s-ar putea confunda cu lucrări de artă plastică. fiilor un efect de film. Tatăl ei i-a pus pentru prima oară un aparat foto în mână, un „Zenit”, când avea doar 14 ani. Vorbeşte cu nedisimulată melancolie despre anii copilăriei, despre tragedia pierderii mamei când avea doar 8 ani şi, implicit, necesitatea de a-şi găsi un refugiu: „Mi-am creat propriile jucării”. Subliniază de fiecare dată: „lui tata îi datorez totul”. Este pasionată de lectură, autorul ei preferat este Emil Cioran şi recunoaşte că se regăseşte enorm în cuvintele: „Numai uitând tot ne putem aminti cu adevărat”. Frumuseţea ei fizică şi spirituală l-a inspirat pe artistul plastic Ion Mihalache care a portretizat-o în Mia Nazarie este fotograful oficial al picturi şi desene de o remarcabilă cotidianului „Oneşti Expres”, are 30 fineţe. de ani iar talentul ei a fost remarcat la expoziţiile de artă fotografică în care a fost prezentă cu propuneri diverse şi interesante. De la Viorel Cojan (artist vizual, coordonatorul proiectului „Salonul foto” în Bacău), ea declară că a învăţat foarte mult despre tehnica fotografică şi nu numai: „Viorel Cojan m-a învăţat să aud muzica din fotografie”. Regula ei de aur este: „Simt când apăs!” Îi place să lucreze „old classic”, imprimând fotogra-

Mia Nazarie, artist fotograf, abordează diferite genuri de la portret şi nuduri, până la fotojurnalism sau fashion. Dar îmi permit să afirm că Mia Nazarie excelează în fotografiile de compoziţie, se ocupă ea însăşi de recuzită sau machiajul personajelor, îşi concepe singură scenariul, decorul, regia. În „Aviation project unique”, ea a atins măiestria. De la spectacolul vizual până la tehnică totul este desăvârşit. Paginarea este fără greşeală. Şi, ceea ce este foarte important, oricâte ai afla despre ce s-a întâmplat dincolo de imagini, în final, rămâne ceva necunoscut. Poţi afla totul din planul real despre aceste fotografii, dar şi după aceea rămâi în suflet cu enigma. Poate bănuieşti o poveste cu un erou de război, fără un final clar, o iubire ascunsă, o taină... Majoritatea lucrărilor semnate Mia Nazarie seduc privitorul prin mister şi magie. Puţine artiste fotograf

9

CONCURSURI pe www.revistaaccente.com