Cuprins Capitolul 1 Creştere şi dezvoltare economică.........................................................................3. 1.1 Delimitări conceptuale. Măsurarea dezvoltării economice............................. 3 1.1.1. Delimitări conceptuale........

........................................................................ 3 1.1.2. Măsurarea creşterii şi dezvoltării economice.............................................. 5 1.1.2.1. Luarea în considerare a creşterii economice drept criteriu al dezvoltǎrii 5 1.1.2.2. Creşterea economicǎ şi distribuirea venitului........................................ 6 1.1.2.3. Exprimarea nivelului creşterii economice pe baza paritǎţii puterii de cumpǎrare (PPC)................................................................... 7 1.1.2.4. De la exprimare cantitativǎ la determinǎri calitative.................................. 9 1.2. Factori determinanţi ai creşterii şi dezvoltǎrii economice............................... 12 1.2.1. Resursele umane............................................................................................ 12 1.2.2. Resursele naturale......................................................................................... 14 1.2.3. Formarea capitalului ..................................................................................... 14 1.2.4. Tehnologia sau progresul tehnic.................................................................... 15 1.2.5. Tipurile creşterii economice.......................................................................... 16 1.2.6. Determinarea contribuţiei relative la creşterea economicǎ a factorilor muncǎ, capital şi tehnologie.......................................................... 17 1.3. Avantajele şi costurile creşterii şi dezvoltǎrii economice............................... 18 1.4. Dezvoltarea durabilǎ............................................................................................. 19 1.4.1. Ce este dezvoltarea durabilǎ? ..........................................................................19 1.4.2. De ce dezvoltare durabila?..................................................................................20 1.4.3. Marile provocǎri ale dezvoltǎrii durabile............................................................21 1.4.4. Politicile dezvoltǎrii durabile..............................................................................22 1.5. Ciclicitatea activitǎţii economice...........................................................................23 1.5.1. Ciclicitatea - trǎsǎturǎ a dinamicii economice....................................................23 1.5.2. Sursele fluctuaţiilor economice...........................................................................25 Capitolul 2 Geneza teoriei dezvoltării.................................................................................29 2.1. clasici.................................................................................................29 2.2. Locul lui J. Schumpeter în analiza problematicii dezvoltării.................................33 Capitolul 3 Teorii contemporane ale dezvoltării.................................................................... 36 3.1. Prezentare generală................................................................................................36 1 Precursori şi

3.2. Abordări ortodoxe ale dezvoltării.........................................................................38 3.2.1. Teoriile privind acumularea de capital şi industrializarea...................................39 3.2.1.1. Teoria stadiilor creşterii sau dezvoltării economice.......................................42 3.2.1.2. Alte teorii privind relaţia între economisire, investiţie şi creştere economică în ţările în curs de dezvoltare............................................43 3.2.1.3. Teorii privind propagarea dezvoltării prin intermediul relaţiilor dintre ramurile de activitate industrială............................................43 3.2.2. Teorii ortodoxe privind dualismul şi dezvoltarea axată pe agricultură.............47 3.2.2.1. Modele ale “economiei duale”.......................................................................48 3.2.2.2. Dezvoltări ale modelului lui W.A.Lewis.......................................................50. 3.2.3. Teorii ortodoxe privind dezvoltarea prin deschidere spre piaţa internaţională. Reînnoirea neoclasică..............................................................52. 3.2.3.1. Critici la adresa teoriilor dezvoltării întemeiate pe strategia industrializării pentru substituirea importurilor (ISI)....................................52 3.2.3.2. Adaptări ale modelului neoclassic: teoria creşterii prin schimb internaţional şi analiza cost-avantaje..............................................................54 3.3. Abordarea heterodoxă a dezvoltării....................................................................57 3.3.1. Structuralismul şi evoluţia sa.............................................................................59 3.3.2. Şcoala dependenţei............................................................................................63. 3.3.3. Abordarea dependenţei în afara Americii Latine.............................................64

2

CAPITOLUL 1 CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE ECONOMICĂ Încheierea celui de-al doilea rǎzboi mondial şi finalizarea amplului proces al decolonizǎrii au pus ştiinţa economicǎ în faţa unor realitǎţi dramatice: pe o mare parte a planetei, pentru populaţiile ţǎrilor recent devenite independente, nu erau asigurate nici cele mai elementare condiţii de existenţă demne de secolul XX. Dezechilibrele care se dezvăluiau erau de o cu totul altǎ factura decât cele întâlnite în economiile occidentale avansate. Era vorba de o rǎmânere în urmǎ pe toate planurile, de o subdezvoltare ale cǎrei consecinţe se concretizau într-o mizerie umanǎ insuportabilǎ. Cu toate eforturile depuse de fiecare stat în parte şi de comunitatea internaţionalǎ în ansamblu, prin intermediul instituţiilor O.N.U., astǎzi din cei peste şase miliarde de locuitori ai Terrei, circa un miliard de oameni (15% din populaţia lumii) trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi , iar 2,5 miliarde trăiesc cu mai puţin de 2 dolari pe zi. Peste 600 milioane sunt afectaţi de "sǎrǎcia extremǎ”, cu un venit mediu anual mai mic de 275 $. 15% din populaţia lumii trǎieşte, deci, cu mai puţin de 1 $/zi – standard pe care Europa de Vest şi SUA îl atinseserǎ cu douǎ secole în urmǎ. Aceştia sunt “sǎracii absoluţi”, cum îi denumea Robert Mc. Namara, fost preşedinte al Bǎncii Mondiale, adicǎ fiinţe umane care suferǎ de o condiţie de viaţǎ atât de degradatǎ, de boalǎ, analfabetism, malnutriţie şi mizerie încât, neasigurându-li-se satisfacerea necesitǎţilor umane de bazǎ, viaţa lor este la marginea existenţei fizice. Potrivit estimǎrilor aceleiaşi Bǎnci Mondiale, la începutul anilor 1990, 11 milioane de copii sub cinci ani mureau în fiecare an în ţǎrile slab dezvoltate din cauza unor boli ce pot fi prevenite. La mijlocul anilor 1990, acest numǎr crescuse la 13 milioane, ceea ce înseamnǎ mai mult de 14.000 morţi pe orǎ1. Conştientizarea acestor probleme a generat, dupǎ al doilea rǎzboi mondial, o bogatǎ literaturǎ economicǎ, axatǎ pe explicarea posibilitǎţilor, a cǎilor şi mecanismelor dezvoltǎrii economice. Studiile din acest domeniu au cunoscut o creştere exponenţialǎ, astfel încât, încǎ în 1963, într-o prefaţǎ la traducerea în limba francezǎ a lucrǎrii lui Arthur Lewis, laureat al premiului Nobel pentru economie, “Teoria creşterii economice”, economistul Gaston Leduc le aprecia a fi de ordinul a zecilor de mii2. De atunci, numǎrul lucrǎrilor (cǎrţi, studii, articole, comunicǎri, rapoarte) a continuat sǎ creascǎ, cercetǎrile efectuate constituindu-se într-o disciplinǎ economicǎ de sine stǎtǎtoare – Economia dezvoltǎrii. 1.1. Delimitǎri conceptuale. Mǎsurarea dezvoltǎrii economice 1.1.1. Delimitǎri conceptuale Conform “Micului dicţionar enciclopedic”, dezvoltarea este, din punct de vedere filozofic, o “categorie desemnând o mişcare complexǎ, orientatǎ, cu caracter ireversibil, desfǎşuratǎ în ansamblu şi în final pe o linie ascendentǎ, de la inferior la superior, de la vechi la nou. Ea se realizeazǎ cu o succesiune nesfârşitǎ a schimbǎrilor, acumulǎrilor cantitative şi a transformǎrilor, salturilor calitative, a evoluţiei şi revoluţiei, a progresului şi regresului, care alcǎtuiesc laturi, aspecte inseparabile ale dezvoltǎrii, aflându-se într-o unitate indisolubilǎ”3. Numeroşi economişti utilizeazǎ conceptul de “dezvoltare” pentru a desemna procesul creşterii economice în venit pe locuitor şi schimbǎrile fundamentale în structura economicǎ, prin care este generatǎ creşterea. Alţi economişti identificǎ dezvoltarea şi creşterea economicǎ, denumind prin aceste concepte un proces de sporire a venitului naţional, pe total
James M.Cypher and James L. Dietz, The Process of Economic Development, Routledge, London and New York, 1997, p.4. 2 Arthur Lewis, La théorie de la croissance économique, Payote, Paris, 1963, p.5. 3 Mic dic¡ionar enciclopedic, Edi¡ia a II-a, Editura Ştiin¡ificĂ ¿i EnciclopedicĂ, Bucure¿ti, 1978, p.296.
1

3

sau pe locuitor, eventual însoţit de transformări structurale, ca o tendinţă fermă şi de durată 4. Există şi puncte de vedere conform cărora creşterea şi dezvoltarea economică echivalează cu sporirea capacităţilor de producţie, a volumului producţiei sau a potenţialului economic5. O definiţie mai integratoare a dezvoltării este cea oferită de François Perroux: “dezvoltarea este combinaţia schimbărilor mentale şi sociale ale unei populaţii care o fac aptă să-şi asigure creşterea, cumulativă şi durabilă, a produsului său real global” 6. În manuale universitare mai recente, se face o distincţie clară între cele două concepte. Astfel, “creşterea economică poate fi definită ca o majorare a capacităţii de producţie a unei ţări, identificată prin creşterea susţinută a venitului naţional real în decursul mai multor ani” 7. Sau, “creşterea economică reprezintă expansiunea producţiei sau a PIB potenţial al unei ţări”8. Exemplele de astfel de definiţii pot continua. În opinia noastră, prin creştere economică se înţelege sporirea produsului naţional real global şi pe locuitor al unei ţări, realizată pe termen lung. Dezvoltarea reprezintă procesul complex al creşterii producţiei naţionale pe locuitor, în condiţiile unor schimbări structurale majore vizând producţia, infrastructura, realocarea resurselor între sectoare, cât şi domeniul instituţional, cultural, mental. Dezvoltarea presupune, deci, un ansamblu de transformări care modifică comportamentele, integrează progresele cunoaşterii, ameliorările aduse calificării forţei de muncă, cunoştinţele industriale, influenţând anticipările şi stimulând acumularea. Ea este un proces complex, în care aspectele economice se îmbină cu cele sociologice, psihologice şi politice ale vieţii omului şi societăţii. Dezvoltarea depăşeşte cu mult simpla performanţă economică, neconfundându-se cu creşterea economică definitǎ doar ca o sporire cantitativǎ a venitului global sau pe locuitor. Fiind un proces de acumulare ireversibil şi secular, dezvoltarea include nu numai fazele de creştere economicǎ, ci şi cele de crizǎ. În literatura economicǎ, alǎturi de conceptele de creştere şi dezvoltare economicǎ se întâlnesc şi alţi termeni, cum ar fi: expansiunea economicǎ, progresul economic, progresul sau dezvoltarea socialǎ. Astfel, de exemplu, Colin Clark foloseşte termenul de progres economic în sensul în care alţi economişti occidentali utilizeazǎ conceptul de creştere sau dezvoltare. De aceea, cartea sa clasicǎ “Condiţiile progresului economic” ar putea fi intitulatǎ “Condiţiile creşterii economice”. În concepţia lui Fr. Perroux, termenul de progres economic reprezintǎ mai mult decât o simplǎ sporire a produsului naţional real pe locuitor, incluzând şi o îmbunǎtǎţire a repartiţiei; în plus, economistul francez considerǎ cǎ progresul economic mǎreşte şansele creşterii bunǎstǎrii fiinţelor umane, favorizând şi progresul social, prin care fiecǎruia i se asigurǎ condiţii mai bune de existenţǎ. Delimitarea între conceptele de creştere economicǎ şi expansiune economicǎ apare tot la François Perroux, care desemneazǎ, prin cel de-al doilea concept, un fenomen pe termen scurt. Între creştere şi dezvoltare economicǎ existǎ o strânsǎ interdependenţa, ca de la parte la întreg. Astfel, dezvoltarea economicǎ presupune şi înglobeazǎ creşterea economicǎ; în plus, primul concept include şi modificǎrile structurilor economice, politice şi sociale, transformarea modului de viaţǎ, a calitǎţii acesteia, a conştiinţei şi mentalitǎţii umane, a mediului înconjurǎtor etc. 1.1.2. Mǎsurarea creşterii şi dezvoltǎrii economice Creşterea economicǎ, proces preponderent cantitativ, poate fi mǎsuratǎ folosind indicatorii macroeconomici studiaţi la tema introductivǎ în macroeconomie: PIB, PIN, PNB, PNN sau venit naţional. Prin aceştia se exprimǎ mǎrimi absolute ale nivelului la care se
Maillet, Pierre, La croissance économique, PUF, 1976, p.18; Raymond Aron, Dix-huit leçons sur la société industrielle, Galimard, 1962, p.163 etc. 5 Jacques Leçaillon, La croissance économique. Analyse globale, Edition Cujas, 1972, p.10 etc. 6 François Perroux, L’Economie du XX-ème siècle, PUF, Paris, 1969, p.191. 7 Philip Hardwick, John Langmead, Bahadur Khan, Introducere în economia politicĂ modernĂ, Editura POLIROM, Ia¿i, 2002, p.546. 8 Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus, Economie politicĂ, Editura TEORA, Bucure¿ti, 2000, p.632.
4

4

în anii '70 şi '80 ai secolului trecut.situeazǎ diferite economii naţionale. transformarea tehnicilor de producţie etc. la adoptarea deciziilor privind viaţa comunitǎţii.. ca medie pe locuitor. ştiinţa economicǎ şi-a dotat arsenalul sǎu de cercetare cu indicatori de cuantificare. dincolo de nevoile fundamentale ale omului – alimentaţia. sporindu-şi capacitatea de reflectare mai adecvatǎ a realitǎţilor omenirii la acest început de mileniu. O lacunǎ importantǎ a acestor indicatori oferiţi de contabilitatea naţionalǎ constǎ în faptul cǎ un volum considerabil de activitǎţi. Banca Mondialǎ şi F. implicit.40. nu existǎ un optim al populaţiei care ar permite atingerea unei creşteri economice maximale. asupra potenţialului uman şi al bunǎstǎrii9. în primul rând. calculat sub forma creşterii medii anuale a producţiei pe cap de locuitor. obţinem o imagine a potenţialului de care dispune o ţarǎ pentru satisfacerea nevoilor populaţiei ei.M. Creşterea populaţiei este. Dinamica acestui proces este redatǎ folosind ritmul creşterii economice. dintre care. pe sectoare ale activitǎţii economice etc.I. cauzǎ şi consecinţǎ a progresului economic. sau care se referǎ la dimensiunea timpului liber şi modul de petrecere a acestuia etc.Diedz. ritmul de creştere al PNB pe locuitor poate fi descompus matematic în doi factori: ritmul de creştere al PNB . Este vorba.U. Nu existǎ o relaţie de cauzalitate între creşterea demograficǎ şi creşterea economicǎ pe care s-o putem considera universalǎ. ceea ce se realizeazǎ prin determinarea PIB-ului şi PNB –ului real prin folosirea preţurilor dintr-o anumită perioadă de referinţă. Malayesia) sau Japonia. 5 . de zece pânǎ la douǎ zeci de ani. de religie.. s-a evidenţiat Clubul de la Roma. care s-au perfecţionat de-a lungul timpului. ale cǎror rezultate nu constituie obiect al pieţii. Mai mult. 1. cu vocaţiile lor mondialiste. ca structurǎ (pe niveluri de pregǎtire profesionalǎ. cu atât mai mult cu cât aceste douǎ fenomene pot fi influenţate de aceleaşi variabile (schimbarea mentalitǎţilor. asistenţa medicalǎ – diferǎ atât de mult în funcţie de considerente care ţin de tradiţii. pe o perioadǎ mai îndelungatǎ.). de culturǎ. oricât de mult ar spori posibilitǎţile de cuantificare ale diferitelor aspecte ale vieţii economico – sociale. cum ar fi producţia sau venitul naţional pe cap de locuitor. educaţia. oferǎ o imagine de mai mare claritate asupra veniturilor care rǎmân rezidenţilor unei ţǎri pentru consumul prezent şi viitor. cu efect pozitiv. Pentru compararea nivelului lor în timp. În acest caz. Privitǎ mai ales sub aspect calitativ. op. Pentru a permite comparaţii internaţionale. Oricât de cantitativǎ ar fi ştiinţa economicǎ. Luarea în considerare a creşterii economice drept criteriu al dezvoltǎrii Dintre indicatorii folosiţi pentru punerea în evidenţǎ a rezultatelor creşterii economice.ului. organismele internaţionale din sistemul O. potenţial ce poate fi comparat cu rezultatele obţinute pe acest plan de alte naţiuni. care au stimulat armonizarea sistemelor naţionale de statisticǎ.1.. Cu toate aceste dificultǎţi. Mai ales cǎ intervine aici sistemul de nevoi propriu fiecǎrei societǎţi care.).cit. Singapore. de aşezare geograficǎ etc. rǎmân neînregistrate. creşterea economicǎ este pusǎ în evidenţǎ prin indicatori ce exprimǎ mǎrimi relative. p. în orice situaţie.Cypher and James L. S-au implicat în acest proces cognitiv.1. este necesarǎ "curǎţarea” acestor indicatori de influenţa creşterii preţurilor. ale cǎror servicii erau 9 James M. asupra dezvoltǎrii. Bunǎstarea fiinţei umane nu poate fi redusǎ însǎ la acest determinism economic. apoi o serie de organisme neguvernamentale. care ţin de accesul fiinţei umane la educaţie. pe profesii. creşterea populaţiei ar avea un efect negativ asupra creşterii economice şi.2. Mǎsurând producţia naţionalǎ şi determinând ritmul creşterii sale. pe vârste. şi ritmul de creştere al populaţiei. în special de activitatea femeilor casnice. se considerǎ cǎ PNB. în acelaşi timp. este greu de presupus cǎ s-ar putea ajunge la o mǎsurare satisfǎcǎtoare a gradului de dezvoltare atins de o societate la un moment dat.?. Cum sǎ mǎsori celelalte laturi.N. De aici nu trebuie sǎ concluzionǎm cǎ. Taiwan. cu vocaţie regionalǎ sau chiar planetarǎ. locuinţa. la asistenţa medicalǎ. populaţia poate constitui un principal factor al creşterii economice. cu efect negativ. aşa cum au demonstrat-o exemplele de succes ale ţǎrilor din Asia de Sud – Est (Coreea de Sud.

1. este folositǎ diagrama “curbei lui Lorenz” din figura de mai jos. James M.38% din populaţia mondială.3. p.36. 12 John Kenneth Galbraith. Creşterea economicǎ şi distribuirea venitului O altǎ completare adusǎ acestor indicatori de naturǎ preponderent cantitativǎ vizeazǎ modul de repartizare a roadelor creşterii economice. Şi venitul naţional este exprimat în procente. Capcana globalizĂrii. depozitarea. La oridinea zilei÷binele omului. ceea ce reprezintă doar 0. procesele productive poluante.Cypher and James L. precum şi alte activitǎţi corelate cu consumul bunurilor”10. Populaţia este structuralǎ pe cinci "quintile". cu atât repartiţia venitului este mai egalitarǎ. Estimǎri mai recente indicǎ faptul cǎ. 1% din populaţia SUA.apreciate de cǎtre John Kenneth Galbraith la aproximativ o pǎtrime din PNB. Cu cât repartiţia venitului naţional este mai egalitarǎ. sunt incluse în aceşti indicatori. 1999. 13 Hans Peter Martin. pe baza cǎreia se poate calcula coeficientul Gini.mai mult de 80%12.undp. se ridicǎ la valoare de 11 trilioane dolari. Bucure¿ti. realizează un PIB de 306. Editura EconomicĂ. p. Coeficientul Gini = Suprafaţa A/Suprafaţa totalǎ a triunghiului OLK.cum denumeşte autorul mai sus menţionat activitatea casnicǎ a femeii). toate formele de consum în gospodǎrie ar fi limitate din cauza timpului necesar cu administrarea acestui consum . De aceea.59. în mǎrime comparabilǎ. aproape jumatate din populaţia lumii13. Astfel. Altǎ criticǎ severǎ adusǎ indicatorilor macroeconomici din sistemul conturilor naţionale este legatǎ de faptul cǎ nu toatǎ producţia contabilizatǎ serveşte dezvoltǎrii. pentru comparaţiile internaţionale ale John Kenneth Galbraith Ştiinta economicĂ ¿i interesul public.. neplǎtite ale femeii.respectiv selectarea. transportul.1. Cursul de schimb oficial nu reflectǎ întotdeauna raportul real între puterile de cumpǎrare ale celor douǎ monede. 358 de milioane deţineau. ar însemna aproape 50 procente11. Harald Schuman. producţia bunurilor militare.1. populaţia celor mai puţin dezvoltate state ale lumii. deţineau în 1989 aproape 40% din averea naţionalǎ. Cu cât valoarea coeficientului Gini este mai apropiatǎ de zero. cu atât curba se apropie mai mult de diagonala OLK.28o) De regulǎ. 1. ceea ce. iar primii 20% . faţǎ de output-ul total global.2. pentru a lua în considerare şi realizǎrile obţinute pe planul diminuǎrii disparitǎţilor de venit. prepararea. op.5 miliarde de oameni. Eurosong & Book.45. Ed. reprezentânt cele mai înstǎrite familii americane. apreciat la 23 trilioane dolari anual.2 miliarde $. cit. curǎţirea. întreţinerea. "Dacǎ nu ar exista aceastǎ funcţie (aceea de cripto-servitoare . Exprimarea nivelului creşterii economice pe baza paritǎţii puterii de cumpǎrare (PPC) Comparaţiile între ţǎri privind nivelul creşterii economice sunt denaturate de modul de transformare a venitului naţional. sub forma aşa numitelor externalitǎţi negative. repararea. De aceea. 10 11 6 .Conform Raportului Dezvoltării Umane întocmit pentru anii 2007-2008. iar suprafaţa A tinde spre zero.2. care aduc grave atingeri mediului înconjurǎtor. de la cea mai bogatǎ a 5-a parte la cea mai sǎracǎ. de 722 milioane oameni. Societatea perfectĂ. de la originea axelor spre extremitatea superioarǎ a ordonatei. p. aceste discrepanţe sunt cu atât mai mari cu cât nivelul de dezvoltare al unei ţǎri este mai redus. 1997. service-ul. PoliticĂ. cu atât "curba lui Lorenz" va fi mai accentuatǎ şi suprafaţa A va fi mai mare. exprimatǎ în dolari. p. Bucure¿ti. Venitul pe locuitor este doar o medie care poate masca mari discrepanţe în nivelul absolut al venitului obţinut de diferite categorii ale populaţiei. bunǎstǎrii societǎţii. la nivelul anului 1993. exprimat în monedǎ indigenǎ. cu toate cǎ afecteazǎ negativ nivelul dezvoltǎrii societǎţii.49.Dietz. conform Raportului Dezvoltǎrii Umane pe 1996. Cu cât discrepanţele de venit între quintila mai sǎracǎ şi cea mai bogatǎ sunt mai mari. sǎnǎtǎţii.pdf p. La nivel planetar. 1982. ceea ce reprezintă 11. tot atâta bogǎţie cât 2. Bucure¿ti. şi presupun apoi mari cheltuieli pentru remediere.69% din PIB-ul mondial (http://hdr.2.org/en/media/HDR_20072008_EN_Complete. aceste activitǎţi “invizibile”.

Raportul Mondial asupra Dezvoltǎrii Umane pentru anul 2008 pune în evidenţǎ disparitǎţi substanţiale între regiuni.502 şi 0. în timp ce Mozambic. cu PNB pe locuitor recalculat pe baza PPC. După cum se poate constata din tabelul de mai sus.pdf p. sunt primele state în clasamentul dupǎ IDU. încǎ din anii '60 ai secolului trecut. indicatorul exprimat pe baza PPC este mai mic. am constata diferenţe destul de mari. Canada. am constata cǎ. zero indicând distanţa cea mai mare pânǎ la maximum-ul ce poate fi obţinut.undp. 85 au un nivel mediu – între 0. din punctul de vedere al PIB-ului pe locuitor. având în vedere situarea omului în inima acestui proces. Irlanda. Astfel calculat. se folosesc indicatorii PIB sau PNB recalculaţi pe baza PPC. Cu cât IDU este mai apropiat de 1. Australia. Norvegia.Mali.4. cât şi nivelul ajustat al venitului. s-a ajuns la un indicator compozit mai cuprinzǎtor şi mai bine definit. Burkina Faso şi Sierra Leone ocupǎ ultimele locuri ale listei. câteva state cu aceşti indicatori exprimaţi în mărimi absolute şi relative. Suedia. pentru a face unele comentarii (http://hdr. Japonia şi S. 70 au un IDU ridicat. cu locul deţinut în funcţie de nivelul IDU . nevoile umane fundamentale. de 2. Şi aceştia au fost însǎ criticaţi pentru inconsistenţa bazei teoretice şi metodologice de determinare a lor. egal sau mai mare decât 0. Islanda. Guinea-Bisau. cât şi în 7 .org/en/media/HDR_20072008_EN_Complete.IDU .1. el aratǎ pentru fiecare ţarǎ. după Raportul asupra dezvoltării umane întocmit de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare pe anii 2007/2008. Acest indicator .U. 1.968 . indicele calitǎţii fizice a vieţii (Physical Quality of Life Index – PQLI) sau alţi indicatori compoziţi. Niger. În felul acesta. exprimat pe baza cursului oficial de schimb în dolari. În tabelul de mai jos sunt prezentate. instituţii internaţionale ca Banca Mondialǎ sau Organizaţia Internaţionalǎ a Muncii. rata alfabetizǎrii. astfel încât. cum sunt: speranţa de viaţǎ la naştere. supraconsumǎrii resurselor necesare generaţiilor viitoare. în timp ce pentru ţǎrile cu un venit pe locuitor foarte scǎzut acest indicator este mai mare de douǎ pânǎ la şase ori. Dacǎ am compara locul pe care se situeazǎ diferitele ţǎri. îmbunǎtǎţind astfel calitatea comparaţiilor efective dintre ţǎri pe planul creşterii şi dezvoltǎrii economice. mai mic de 0. ajungând pânǎ la 64.800 . Din cele 177 de state şi teritorii pentru care a fost calculat IDU în anul 2008. al unui şomaj ridicat. discrepanţele de venit între sǎracii şi bogaţii lumii se mai atenueazǎ. al slǎbirii democraţiei. rata încadrǎrii şcolare a populaţiei. recalculat pe baza PPC. distanţa care o separǎ de atingerea aspiraţiilor întregii populaţii spre bunǎstare. Uneori creşterea a fost realizatǎ cu costul unei mari inechitǎţi. cu atât populaţia respectivǎ a atins un nivel mai ridicat al dezvoltǎrii umane. calculat şi publicat anual de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în "raportul dezvoltǎrii umane”.798 – şi 22 au un nivel scǎzut.500. numit indicele dezvoltǎrii umane (IDU). conform tabelului nr.venitului. De la exprimare cantitativǎ la determinǎri calitative Pentru a aprecia însǎ realizǎrile obţinute pe planul dezvoltǎrii economice.80 % din cel calclat pe baza cursului de schimb oficial al dolarului (în Norvegia). 1. începând cu anii 1990.1. Pornind de la prezumţia cǎ indicatorii exprimaţi pe baza PPC sunt mai realişti. pierderii identitǎţii culturale. se apreciazǎ cǎ în viitor ei vor fi utilizaţi într-o mai mare mǎsurǎ. Valoarea lui se situeazǎ pe intervalul 0 . Oricum am mǎsura-o.2. au început sǎ ia în considerare. în cazul ţǎrilor cu un venit pe locuitor foarte ridicat. selectiv.este calculat pe baza unor mǎrimi considerate reprezentative pentru dezvoltare. Islanda şi Norvegia au un IDU egal cu 0.88 ori mai mare decât IDU din Sierra Leone (0.277-281) Dacǎ am compara PNB pe locuitor.A. istoria faptelor economice oferǎ numeroase exemple de cazuri în care creşterea economicǎ nu a fost urmatǎ de progrese similare în dezvoltarea umanǎ.1.336).

Japonia sau Anglia suferǎ de sǎrǎcie monetarǎ. Societatea perfectĂ. la ordinea zilei: binele omului.. Canada. Putem spune cǎ ele au depǎşit stadiul de sǎrǎcie profundǎ. "Nimic nu neagǎ atât de clar libertǎţile individuale precum lipsa acutǎ de bani" . p. Mali. Aceasta este atinsǎ la jumǎtate din venitul mediu individual disponibil. Sistemul de indicatori ai dezvoltǎrii umane a fost completat şi prin aşa numitul “indice al dezvoltǎrii pe sexe” (Gender Related Development Index – GDI ). este ţara în care sǎrǎcia umanǎ este cel mai puţin rǎspânditǎ.7% în Nigeria.6 %).9 % în Uruguay şi 64.1 pentru ţǎrile în curs de dezvoltare.2%. În Irlanda. cu 7. • mijloacele economice. Etiopia. şi 10 % din Australia.8 %). • deficitul cunoştinţelor dobândite. Cristina Barna. Chile. Acesta mǎsoarǎ deficite la nivelul a patru mari aspecte ale vieţii umane: • capacitatea de a trǎi o viaţǎ lungǎ şi sǎnǎtoasǎ. şi ISU . mai mult de un adult din cinci este analfabet. p.1 din 03. John Kenneth Galbraith. Cu cât ISU .U. în Asia de Sud -Est şi Pacific. Guineea Bissau.01.U. • cunoştinţele dobândite.3% din populaţie. Norvegia. sǎrǎcia umanǎ în ţǎrile în curs de dezvoltare se înscria între 3. Nepal. Din cele 18 ţǎri dezvoltate pentru care s-a calculat ISU-2 pentru anul 2000.6%.U. Irlanda (15 %) şi S. Mai mult de 17 % din populaţia S. Ediţia din 1997 a Raportului mai sus menţionat a lansat şi conceptul de "sǎrǎcie umanǎ”. Italia. Cuba.2 pentru ţǎrile dezvoltate. prin sǎrǎcia monetarǎ. În anul 2000. • deficitul participǎrii la viaţa socialǎ.A (15. se aflau: Burkina Faso.2002.A. Panama. iar pe ultimele locuri se situeazǎ Regatul Unit al Marii Britanii (14. mǎsuratǎ prin indicele sǎrǎciei umane (ISU).interiorul regiunilor. Eurosong & Book. Trinidad Tobago.68-70. Pentru ţǎrile industrializate. ISU . Decalajele economice în contextul globalizĂrii . Anglia şi S. cu atât nivelul de dezvoltare este mai ridicat. • participarea la viaţa socialǎ. Fidji. Nouǎ ţǎri aveau un ISU-1 inferior nivelului de 10%: Bahrein.1 are în vedere urmǎtoarele: • deficitul capacitǎţii de a trǎi o viaţǎ lungǎ şi sǎnǎtoasǎ este mǎsurat prin procentul persoanelor care riscǎ sǎ decedeze înainte de 40 de ani. Uruguay.afirmǎ John Kenneth Galbraith14. Olanda cu 8. Iatǎ cǎ o valoare ridicatǎ a IDU nu garanteazǎ obligatoriu un grad scǎzut al sǎrǎciei umane15. • deficitul mijloacelor economice şi cel al participǎrii la viaţa socialǎ sunt mǎsurate prin procentul persoanelor lipsite de accesul la serviciile de sǎnǎtate şi apǎ potabilǎ.922 (locul 25). • deficitul cunoştinţelor dobândite este apreciat prin rata analfabetismului.583. în Tribuna economicĂ nr. în Singapore este 0. 1997.13. prin şomajul de lungǎ duratǎ. ISU . în funcţie de importanţa acordatǎ problematicii femeii în procesul dezvoltǎrii. Republica Centrafricanǎ.A. La capǎtul opus. în timp ce în Myanmar IDU este egal cu 0. precum şi prin procentul copiilor cu vârsta sub cinci ani care suferǎ de insuficienţǎ ponderalǎ moderatǎ sau acutǎ. De exemplu. Mozambic. unde ISU-1 depǎşeşte 50%. Urmeazǎ Suedia cu 7. El este mai scǎzut sau mai ridicat decât IDU.2 are în vedere: • deficitul capacitǎţii de a trǎi o viaţǎ lungǎ şi sǎnǎtoasǎ este mǎsurat prin procentul persoanelor care riscǎ sǎ decedeze înainte de 60 ani. Costa Rica. prin analfabetism. ISU se calculeazǎ în douǎ variante: ISU .1 are o valoare mai redusǎ. • deficitul mijloacelor economice. Nigeria. Acesta ia în considerare diferenţele în nivelul atins de femei şi bǎrbaţi în valoarea componentelor IDU. 14 15 8 . Iordania.

op. 9 . Cele patru roti. de regulǎ. ceea ce prezintǎ avantaje evidente privind potenţialul mai ridicat de mobilitate geograficǎ şi profesionalǎ. apar probleme privind asigurarea condiţiilor normale de existenţǎ pentru unele categorii de persoane de vârsta a treia etc. • resursele naturale (pǎmântul. p. Autorul binecunoscutului Economics sublinia cǎ analiştii procesului dezvoltǎrii economice au constatat cǎ locomotiva progresului economic se sprijinǎ pe aceleaşi patru roţi. Economie politicĂ. de fapt factorii determinanţi ai creşterii şi dezvoltǎrii economice. accesul la presǎ şi televiziune etc16. se prezintǎ grafic printr-o îngustare a bazei piramidei vârstelor şi o lǎrgire a vârfului ei. acest factor al dezvoltǎrii economice.. a devenit mai complex. existenţa condiţiilor de viaţǎ instituţionalizatǎ pentru persoanele de vârsta a treia etc. toate ţǎrile situate astǎzi la niveluri ridicate ale dezvoltǎrii economice au o serie de caracteristici comune. O creştere demograficǎ rapidǎ. care reprezintǎ diferenţa dintre rata natalitǎţii şi rata mortalitǎţii. managementul. Aceşti doi termeni sunt influenţaţi la rândul lor de o multitudine de alţi factori economici.2. La rândul lui. educaţia. inclusiv de consiliere contraceptivǎ. care poate ajunge pânǎ la spor natural negativ. o încetinire a creşterii demografice. p. combustibilii. creşte rata de dependenţǎ a persoanelor în vârstǎ (raportul între numǎrul persoanelor în vârstǎ întreţinute sau pensionate şi populaţia activǎ a ţǎrii). Editura EconomicĂ.IDU mai poate fi ajustat şi prin luarea în considerare a repartiţiei venitului. asistenţa prenatalǎ. va avea drept consecinţǎ o creştere a ponderii tinerilor în totalul forţei de muncǎ. "acelaşi proces fundamental de creştere şi dezvoltare economicǎ înregistrat în Marea Britanie şi Japonia se întâlneşte astǎzi în ţǎrile în curs de dezvoltare precum China sau India”17. dinamismul ei geografic şi profesional. având. indiferent cât de bogatǎ sau sǎracǎ este o ţarǎ.633. resursele umane. Ritmul creşterii demografice influenţeazǎ structura populaţiei pe vârste. disciplina. numǎrul caloriilor asigurate în medie populaţiei. calitatea serviciilor medicale. la determinarea lui luându-se în considerare şi alte componente. 1. Bucure¿ti. William D. indicatorul compozit al dezvoltǎrii umane. Factori determinanţi ai creşterii şi dezvoltǎrii economice Istoria faptelor economice demonstreazǎ cǎ. sunt: • resursele umane (oferta de forţǎ de muncǎ. ingineria. • tehnologia sau progresul tehnic (ştiinţa. astfel încât disparitǎţile de venit pot coborî unele ţǎri pe scara aranjatǎ în funcţie de IDU. cu impact important asupra dezvoltǎrii economice şi sociale. • formarea capitalului (utilaje.517. calitatea mediului). Structura populaţiei pe vârste şi sexe poate fi vizualizatǎ prin "piramida vârstelor”. Nordhaus. Dimpotrivǎ. cum ar fi: tradiţiile. Între timp. cit. motivaţia). calculat şi în ţara noastrǎ. cum ar fi: accesul populaţiei la serviciile de sǎnǎtate. Resursele umane Creşterea calitativǎ şi cantitativǎ a forţei de muncǎ permite societǎţii sǎ obţinǎ o producţie mai mare de bunuri şi servicii. consecinţe negative pe planul dezvoltǎrii economice şi sociale: se reduc potenţialul productiv al forţei de muncǎ. exprimatǎ grafic printr-o bazǎ mai largǎ a piramidei vârstelor. religia. Paul A. depinde de o serie de determinanţi cantitativi şi calitativi: a).2. este necesar ca rata creşterii economice datorate sporului populaţiei sǎ depǎşeascǎ rata de creştere demograficǎ. Pentru a mǎri producţia naţionalǎ sau venitul naţional pe locuitor. astfel încât frontiera posibilitǎţilor de producţie se deplaseazǎ spre exterior. deşi cǎile de creştere şi dezvoltare economicǎ pot fi diferite. spiritul întreprinzǎtor). Aşa cum afirma Paul Samuelson. cǎi de comunicaţie). 1. mentalitatea cu privire la cǎsǎtorie şi numǎrul de copii. culturali complecşi.1. sociali. fabrici. 1997. mineralele. sporul natural demografic. Samuelson. 16 17 Ni¡Ă DobrotĂ.

avem de-a face cu o imigraţie netǎ.2. Resursele naturale Natura. Este cazul Arabiei Saudite şi altor câteva ţǎri producǎtoare şi exportatoare de petrol. durata şcolarizǎrii. Şi rata de ocupare este determinatǎ de o serie de factori cum ar fi: structura pe vârste şi sexe a populaţiei. pe care îl deţin oamenii. alǎturi de muncǎ şi capital. reglementǎrile sindicale. pǎdurile. adicǎ imigrarea este mai mare decât emigrarea. talentul ca şi educaţia şi îndemânarea. În plus. în ţǎrile destinatare s-au adoptat reglementǎri mai severe privind imigrarea. Atunci când forţa de muncǎ migratoare este cu un înalt nivel de pregǎtire profesionalǎ. dacǎ situaţia este inversǎ. iar în a doua. în ultima perioadǎ. Emigrarea înseamnǎ plecarea forţei de muncǎ dintr-o ţarǎ. asigurând un standard ridicat al nivelului de trai pentru populaţiile lor. în timp ce imigrarea înseamnǎ intrarea în ţarǎ a forţei de muncǎ strǎine. aproape exclusiv din exploatarea lui. dar şi o consecinţǎ a dezvoltǎrii economice. cu care se confruntǎ ţǎrile slab dezvoltate şi care va fi analizat ulterior. care aduce beneficii substanţiale ţǎrii gazdǎ. obiceiuri. Explicaţia esenţialǎ a faptului cǎ muncitorul obişnuit din ţǎrile dezvoltate este mult mai productiv decât cel din ţǎrile în curs de dezvoltare constǎ în faptul cǎ primul este mult mai bine pregǎtit şi educat. deţinerea unor imense resurse naturale nu a determinat în mod automat un nivel ridicat de dezvoltare economicǎ. putem spune cǎ acest factor este un determinant. legislaţia privind politica veniturilor. deşi dispune de un potenţial imens de resurse naturale. Desigur. exploatarea lor insuficientǎ şi neeficientǎ nu a determinat performanţe economice comparabile cu statele avansate pe calea dezvoltǎrii. c). b). sub forma unor fluxuri de persoane. Un capital uman superior este rezultatul educaţiei formale. oportunitǎţile de locuri de muncǎ. Cu cât o ţarǎ este mai dezvoltatǎ. Problema deficitului de capital uman este şi ea o componentǎ a “cercului vicios al sǎrǎciei”. Pentru multe alte state însǎ. limita de vârstǎ la pensionare etc. apa constituie cel de-al doilea factor tradiţional de producţie. dobândite pe parcursul vietii.2. rata de ocupare a populaţiei se calculeazǎ ca raport procentual între populaţia activǎ economic şi populaţia totalǎ a ţǎrii. cu atât va creşte mai mult volumul forţei de muncǎ. Astfel. dar şi zǎcǎmintele de petrol. în special pǎmântul. religia. acestea cresc. Migraţia internaţionalǎ se prezintǎ. migraţia internaţionalǎ a populaţiei. Având în vedere dimensiunile alarmante ale acestor procese migraţioniste. Când emigrarea este mai mare decât imigrarea. constând în capacitǎţile native. cu atât şi posibilitǎţile de formare a capitalului uman sunt mai mari. capitalul uman reprezintǎ valoarea potenţialului de a crea venit. reprezintǎ fluxurile de persoane ce se deplaseazǎ dintr-o ţarǎ în alta.Relaţia funcţionalǎ între creşterea economicǎ şi creşterea demograficǎ este cunoscutǎ în teorie sub denumirea de corelaţia demo – economicǎ. se vorbeşte despre aşa numitul "exod al creierelor”. resursele umane ale ţǎrii se reduc. în cǎutarea unor condiţii de muncǎ şi viaţǎ mai bune. 1. Notabil este exemplul Federaţiei Ruse care. De aceea. minereuri feroase şi neferoase. existǎ state care. avem de-a face cu o emigraţie netǎ. au reuşit sǎ obţinǎ venituri foarte mari. desigur. obiceiurile. pregǎtirii profesionale ca şi experienţei dobândite în procesul muncii. de regulǎ. 10 . cu schimbarea reşedinţei. având drept obiectiv îmbunǎtǎţirea condiţiilor de viaţǎ. care se deplaseazǎ dinspre ţǎrile slab dezvoltate spre cele dezvoltate din punct de vedere economic. În prima situaţie. gaze naturale. mobilitatea internaţionalǎ a forţei de muncǎ mai este afectatǎ şi de diferenţe lingvistice. resursele naturale nu reprezintǎ pentru toate ţǎrile lumii factorul determinant indispensabil al creşterii şi dezvoltǎrii economice. Deşi sunt deosebit de importante. cu cât rata de ocupare este mai mare. în subcapitolul dedicat subdezvoltǎrii. atitudinea potenţialilor angajatori faţǎ de imigranţi etc. d). dispunând de resurse cum ar fi petrolul.

Numeroase investiţii se realizeazǎ însǎ şi de cǎtre stat. de efortul investiţional al statului în realizarea unei infrastructuri corespunzǎtoare desfǎşurǎrii normale a activitǎţii economice (construcţia de şosele. alte state. O serie de 11 . instalaţii. a unor costuri reduse şi rezultate superioare. 1. Nici o firmǎ care nu investeşte nu are şanse de supravieţuire în lupta de concurenţǎ din economiile de piaţǎ funcţionale. micul Hong Kong care. De la Adam Smith şi Jean Baptiste Say îşi are sorgintea teoria trinitarǎ a factorilor de producţie: munca. canale de irigaţii. care contribuie la crearea unui cadru mai favorabil pentru dezvoltarea sectorului privat. menţineau firma în faza unor randamente marginale crescǎtoare şi. constituind o principalǎ cale de intervenţie a statului în economie. ajungând în topul ţǎrilor dezvoltate. generând randamente de substituţie. edificii publice etc. pentru a realiza ritmuri de creştere economice mai ridicate. ceea ce ar fi avut ca rezultat final atingerea într-o perioadǎ relativ scurtǎ de timp a limitelor superioare ale creşterii economice. lipsite de resurse naturale. formarea capitalului constituie rezultatul procesului investiţional. Tehnologia sau progresul tehnic Ne mai amintim de la tema dedicatǎ teoriei producţiei. în ultimǎ instanţǎ. Prin agregare. Având în vedere importanţa formǎrii capitalului ca factor determinant al dezvoltǎrii. din partea de microeconomie. cu o suprafaţǎ de un milion de ori mai micǎ decât cea a Rusiei. o îmbunǎtǎţire considerabilǎ a nivelului de trai al populaţiilor din ţǎrile în care a fost promovatǎ.4. 1. utilaje complexe. în final. cǎ introducerea progresului tehnic. Este vorba.2. se poate obţine o producţie superioarǎ din punct de vedere cantitativ şi calitativ . a cǎrui evoluţie depinde.În schimb. înregistreazǎ un volum al comerţului internaţional mai mare decât al acesteia din urmǎ. în vederea diminuǎrii decalajelor ce le despart de ţǎrile avansate. schimbarea tehnologiei. La formarea capitalului contribuie în primul rând sectorul privat. Progresul tehnic constǎ în schimbǎrile provocate în procesele de producţie sau în introducerea unor produse noi. reuşind sǎ investeascǎ mai mult în producţia de noi bunuri de capital şi. Fǎrǎ existenţa celui de-al patrulea factor determinant al dezvoltǎrii economice. o ţarǎ nu-şi poate asigura producţia de bunuri şi servicii destinatǎ satisfacerii nevoilor locuitorilor sǎi. În plus. investiţiile realizate pe seama bugetului statului au şi importante efecte de antrenare în restul economiei.2. într-o mare mǎsurǎ de efortul investiţional. evoluţia activitǎţii s-ar fi realizat doar prin adǎugare. cu atât productivitatea sa este mai ridicatǎ. adicǎ de un volum mai mare de capital. Cu cât forţa de muncǎ dispune de o dotare tehnicǎ mai corespunzǎtoare.3. au cunoscut o evoluţie rapidǎ. în cea de bunuri şi servicii de consum. Istoria faptelor economice la scarǎ planetarǎ demonstreazǎ cǎ ţǎrile care alocǎ formǎrii capitalului o parte mai mare din venitul lor se dezvoltǎ mai rapid. deşi importǎ peste 85% din întreg necesarul sǎu de consum. fabrici etc. cǎi navigabile. implicit. iar resursele naturale pot fi utilizate mai complet şi mai eficient. realizat în esenţǎ pe seama economisirii. a noilor tehnologii. de altfel. aşa cum evidenţiazǎ Paul Samuelson. Este evident cǎ fǎrǎ maşini. repetitiv. specialiştii recomandǎ ţǎrilor în curs de dezvoltare sǎ amplifice efortul de acumulare. Exemplul cel mai ilustrativ în acest sens îl reprezintǎ Japonia care. economisirea naţionalǎ. La baza progresului tehnic stǎ cercetarea ştiinţificǎ ale cǎrei roade se concretizeazǎ în invenţii sau inovaţii. în primul rând. natura şi capitalul. aceleaşi efecte se înregistreazǎ şi la scara economiei naţionale pe seama introducerii progresului tehnic. astfel încât. Un alt exemplu semnificativ îl constituie. valorificând la cote ridicate de eficienţǎ unica sa resursǎ abundentǎ – potenţialul uman – a devenit pe parcursul unei perioade relativ scurte a doua putere economicǎ a lumii. Formarea capitalului Aşa cum s-a arǎtat la tema dedicatǎ determinǎrii venitului naţional de echilibru şi utilizǎrii sale. cu acelaşi consum de resurse. Tehnologia a potenţat pe fiecare din cei trei factori tradiţionali.). favorizând o dezvoltare spectaculoasǎ a producţiei şi .

fotografia (1826). instituţionali. cuantificabili.descoperiri ştiinţifice au schimbat profilul societǎţii umane: cǎile ferate (1800). el putând stimula sau. este aşa-numitul capital social. de exemplu. investiţiile private strǎine şi asistenţa externǎ pentru dezvoltare. html. dar şi pentru transmiterea ştirilor. credinţe şi modele de comportament create în numeroase cazuri la standarde mondiale. Beyond Economic Growth.5. ar fi dus la situaţia ca astǎzi un autoturism sǎ coste doar câţiva dolari. o anumitǎ evoluţie a activitǎţilor economice. în literatura economicǎ a ultimelor decenii s-a abordat. o problemǎ deosebit de controversatǎ. coopereazǎ. 1. dimpotrivǎ.1. pentru divertisment în petrecerea timpului liber sau pentru consiliere.org. psihologici. statul a favorizat dinamismul economiei. Ele au un impact important asupra întregii umanitǎţi. Dincolo de toate punctele de vedere exprimate de pe diferite poziţii doctrinare. culturali. a avut deja o influenţǎ majorǎ asupra valorilor şi mentalitǎţilor umane. Prin contrast. telegraful electric (1837). fǎrǎ a deranja libera iniţiativǎ. Aceştia se referǎ la comerţul internaţional. Tipurile creşterii economice Creşterea economicǎ poate fi obţinutǎ atât prin sporirea cantitǎţii factorilor implicaţi. frâna aceste procese dinamice. prin implicarea sa selectivǎ. unde introducerea progresului tehnic şi implementarea într-un ritm nemaicunoscut în alte domenii a noilor tehnologii au determinat creşterea exponenţialǎ a performanţelor produselor acestui sector . îşi rezolvǎ conflictele. avionul (1903). Astfel. fonograful (1877). de exemplu. religia genereazǎ un anumit comportament al oamenilor. Ele au contribuit decisiv la creşterea productivitǎţii muncii şi la progresele înregistrate în ţǎrile avansate în toate domeniile vieţii economico . implicit. generând schimbǎri fundamentale în toate domeniile activitǎţii economice şi sociale. motorul cu combustie internǎ şi telefonul (1876). prin care populaţii din oricare parte a globului primesc imagini instantanee în timp real. statul a constituit un factor inhibant al dezvoltǎrii. de aceeaşi amploare ca în primul. Legat de aceştia. private. p. The World Bank Group. televiziunea (1926). Dintre factorii creşterii şi dezvoltǎrii economice nu-i putem omite nici pe cei externi. Ele transmit valori. El se referǎ la organizaţii şi asociaţii (publice.worldbank. pe care îi vom prezenta în capitolul dedicat subdezvoltǎrii. o anumitǎ atitudine faţǎ de muncǎ şi./depweb/beyond/global/chapter 17. Comunicarea globalǎ prin intermediul televiziunii. radioul (1895). tranzistorii (1947). Noile tehnologii de comunicaţii pot fi folosite pentru educarea cetǎţenilor. se înscriu şi o multitudine de alţi factori. telecomunicaţiilor. rolul statului în procesul dezvoltǎrii. definit ca maniera în care oamenii interacţioneazǎ. adicǎ o accentuare a laturii calitative a activitǎţii economice. Alǎturi de aceşti patru determinanţi fundamentali ai dezvoltǎrii economice. tradiţii etc.sociale.2. politici etc. Descoperirile continuǎ în domeniile calculatoarelor. în timp ce peste tot unde comunismul a impus economia de comandǎ. de exemplu. Meeting the Challenges of Global Development. Este ilustrativǎ. Exemplul cel mai semnificativ îl constituie realizǎrile din domeniul calculatoarelor şi informaticii. Obiceiurile. materialele plastice (1909). nonprofit) ca şi la normele ce guverneazǎ relaţiile dintre ele (legi. cât şi printr-o folosire mai eficientǎ a lor. http://www. tradiţiile. luat tot mai mult în seamǎ în literatura economicǎ din ultimul timp. Un alt factor deosebit de important. în acest sens.) şi asigurǎ coeziunea socialǎ. o scǎdere a costurilor pe efect util în al doilea sector. lucrarea lui Max Weber despre influenţa protestantismului asupra spiritului întreprinzǎtor şi evoluţiei lumii occidentale capitaliste. 18 12 . în societǎţile occidentale. Abundenţa de capital social diminueazǎ conflictele şi sporeşte productivitatea prin promovarea coordonǎrii şi cooperǎrii la toate nivelurile. Imaginile transmise prin acest sistem nu sunt neutre. Dacǎ s-ar încerca o comparaţie între acest sector de activitate şi cel al fabricǎrii autoturismelor. este evident din însǎşi evoluţia societǎţii moderne cǎ statul este un factor important în procesul creşterii şi dezvoltǎrii economice. lipsa capitalului social conduce la conflicte şi ineficienţǎ18. biotehnologiilor etc. mai ales când ne referim la ţǎrile slab dezvoltate.

iar K creşte cu 5 %. ne punem întrebarea cu cât va creşte PN dacǎ ştim creşterea relativǎ a lui L cât şi creşterea relativǎ a lui K. ceea ce denotǎ o capacitate scǎzutǎ de valorificare superioarǎ a resurselor naţionale. când dimensiunea cantitativǎ a folosirii factorilor este apropiatǎ de cea extensivǎ. dacǎ L creşte cu 3 %.2. unde nivelul avansat al tehnologiilor. cum determinǎm creşterea procentualǎ a lui PN? Pentru aceasta mai trebuie sǎ cunoaştem ponderile celor doi factori în realizarea lui PN. Ea este specificǎ ţǎrilor dezvoltate din punct de vedere economic. atunci creşterea lui PN nu va mai fi media creşterilor celor doi factori. În exemplul nostru. Într-un model simplificat. cât şi celor calitativi. Dacǎ facem abstracţie de progresul tehnic şi presupunem cǎ existǎ randamente de scarǎ constante. iar P K reprezintǎ ponderea lui K în crearea produsului naţional. intensivi ( ∆W şi ∆E ). Din aceste douǎ expresii putem descompune modificarea absolutǎ a produsului naţional: ∆PN = ∆L + ∆W + ∆L ⋅ ∆W (1. Creştere economicǎ intensivǎ.) unde: E este productivitatea medie a capitalului. conceputǎ de economiştii Robert Solow. realizatǎ atunci când venitul naţional sporeşte prin creşterea eficienţei utilizǎrii factorilor atraşi. John Kendrick şi Edward Denison. 1. Relaţia de mai sus devine: % creştere a lui PN = PL ⋅ (% de creştere a lui L) + PK ⋅ (% de creştere a 13 . L este cantitatea de muncǎ sau PN = E ⋅ K (1. Dacǎ integrǎm în analizǎ progresul tehnic. cât şi modificǎrii lor simultane ( ∆L ⋅ ∆W şi ∆E ⋅ ∆K ). contribuţia lui o putem determina ca pe un element care rǎmâne dupǎ ce au fost calculate contribuţiile factorilor muncǎ şi capital. structura diversificatǎ a economiei.2. iar K este cantitatea de capital atras în procesul creşterii economice. un management performant al gestionǎrii resurselor permit o asimilare rapidǎ a cuceririlor tehnicoştiinţifice şi o valorificare superioarǎ a tuturor resurselor. Determinarea contribuţiei factorilor extensivi şi intensivi la realizarea creşterii economice.1. deşi ridicǎ anumite dificultǎţi metodologice. Determinarea contribuţiei relative la creşterea economicǎ a factorilor muncǎ. capital şi tehnologie.În funcţie de preponderenţa aspectelor cantitative sau a celor calitative în utilizarea factorilor creşterii economice pot fi identificate trei tipuri de creştere economicǎ: 1.6. Dacǎ însǎ cei doi factori nu contribuie în mod egal la realizarea lui PN.) unde: PN este produsul naţional. 2. poate fi realizatǎ folosind expresia randamentelor unifactoriale la scarǎ naţionalǎ: PN = W ⋅ L (1. PN va creşte cu media creşterilor celor doi factori. Dacǎ ponderile lor sunt egale.) PN . Creştere economicǎ de tip intermediar. W este productivitatea medie naţionalǎ a muncii.) sau ∆PN = ∆E + ∆K + ∆E ⋅ ∆K (1.4. este datorat Rezultǎ din cele douǎ relaţii de mai sus cǎ sporul de produs naţional. Analiza acestor aspecte cantitative ale procesului de creştere economicǎ se poate realiza cu ajutorul metodei denumite contabilitatea creşterii. ci va putea fi determinatǎ cu ajutorul relaţiei: % creştere a lui PN = PL ⋅ (% de creştere a lui L) + PK ⋅ (% de creştere a lui K) . ∆ atât factorilor cantitativi. creşterea factorului capital (K) şi tehnologia sau progresul tehnic (PT).3. unde PL reprezintǎ ponderea lui L în crearea produsului naţional. extensivi ( ∆L şi ∆K ). creşterea produsului naţional (PN) poate fi descompusǎ pe trei factori distincţi: creşterea factorului muncǎ (L). Creşterea economicǎ extensivǎ. 3. fiind caracteristicǎ ţǎrilor slab dezvoltate. cu 4%. De exemplu. realizatǎ atunci când sporirea venitului naţional se face preponderant prin creşterea cantitǎţii factorilor atraşi.

p. Aceasta creeazǎ premisele asigurǎrii unei repartiţii mai echitabile a venitului.20% versus 80% anticipatǎ de Jeremy Rifkin.4 % educaţiei şi 1. înrǎutǎţirea condiţiilor de viaţǎ. stres. în vederea creşterii viitoare. ceea ce va avea drept consecinţǎ o creştere a capacitǎţii acelor economii de a crea putere de cumpǎrare necesarǎ importurilor de noi tehnologii. Pe aceastǎ temǎ existǎ voci care atrag atenţia asupra unor perspective foarte sumbre privind ocuparea: societea unei singure cincimi . Creşterea şi dezvoltarea economicǎ nu pot asigura aceste avantaje decât cu costuri ale cǎror dimensiuni diferǎ de la o ţarǎ la alta în funcţie de capacitatea fiecǎrui guvern de a aplica în mod corespunzǎtor cele mai adecvate politici în acest domeniu. • creeazǎ posibilitǎţi pentru eliminarea sau diminuarea sǎrǎciei absolute.3. costul de oportunitate este o mǎrime pe termen scurt întrucât. În acest caz.Samuelson. ceea ce permite asigurarea unei cantitǎţi mai mari de bunuri şi servicii de calitate superioarǎ la dispoziţia consumatorilor. în care se afirmǎ cǎ 20% din populaţia aptǎ de muncǎ ar fi suficientǎ în secolul urmǎtor pentru a asigura avântul 19 Paul A. Avantajele şi costurile creşterii şi dezvoltǎrii economice Ca orice proces. • creşte prestigiul şi credibilitatea ţǎrii respective pe piaţa financiarǎ internaţionalǎ şi în relaţiile internaţionale în general.645-646..PL ⋅ (% de creştere a lui L) PK ⋅ (% de creştere a lui K) Cu ajutorul acestei metode s-a putut determina contribuţia diferitelor elemente la creşterea PIB-ului real al S. • se creeazǎ resurse suplimentare ce pot fi destinate programelor de îmbunǎtǎţire a sistemului de protecţie a mediului înconjurǎtor. autorul cǎrţii "Sfârşitul muncii". capitalului 1. din care 0. Nordhaus. Se observǎ cǎ factorului rezidual îi revine o contribuţie la creşterea economicǎ ce depǎşeşte pe cea a factorului capital19. al tradiţiilor şi mentalitǎţilor oamenilor creînd astfel un climat propice dezvoltǎrii viitoare. deoarece are ca rezultat sporirea venitului real pe locuitor. readaptarea lor prin recalificare sau prin migrarea într-o altǎ zonǎ geograficǎ în vederea gǎsirii altor locuri de muncǎ presupunând efort. • determinǎ importante modificǎri structurale în economie în favoarea activitǎţilor cu randamente mai ridicate. op.6 %. William D. • induce mutaţii stabile pe plan instituţional. 14 . cit.0 % progreselor în domeniul cunoaşterii şi altor surse.2 % pe an a PIB – ului real s-a determinat cǎ muncii i-a revenit 0. utilaje şi materiale. ceea ce înseamnǎ creşterea potenţialului productiv al societǎţilor respective.U. • permite o mai eficientǎ integrare în circuitul economic mondial. • efectele negative pentru o parte a membrilor societǎţii care. îşi pot pierde locurile de muncǎ. reprezentând partea din consumul curent sacrificat pentru investiţii. fǎrǎ a diminua în termeni absoluţi bunǎstarea categoriilor favorizate. Creşterea şi dezvoltarea economicǎ reprezintǎ o prioritate în programele de guvernare din majoritatea ţǎrilor lumii. când aceasta se realizeazǎ prin investiţii în bunuri de capital. fǎrǎ a înrǎutǎţi situaţia altora. datoritǎ introducerii progresului tegnologic. creşterea şi dezvoltarea economicǎ presupune costuri şi avantaje. consumul curent sacrificat va contribui la creşterea consumului viitor. iar restul de 1. Astfel din creşterea cu 3. pe perioada 1948 – 1990. pe termen lung.4 % factorului rezidual numit “creşterea productivitǎţii totale a factorilor”.lui K) +PT de unde rezultǎ cǎ: PT = % de creştere a lui PN .A. datoritǎ avantajelor pe care le asigurǎ: • conduce la un standard de viaţǎ şi civilizaţie ridicat. cultural. • permite redistribuirea venitului în favoarea anumitor categorii ale populaţiei. 1.2 %. cheltuieli suplimentare. Aceste costuri se referǎ la: • costul de oportunitate al creşterii economice.

Behrens. pe baza analizei tendinţelor înregistrate pe parcursul unui secol. • aşa numitele externalitǎţi negative care se referǎ la poluarea solului. b) Se impune ca un concept mondo în mǎsura în care se recunoaşte cǎ nu existǎ graniţe economice sau ideologice pentru poluare. Donella H. cǎ dezvoltarea durabilǎ este un concept multidimensional în mǎsura în care: a) Are o puternicǎ încǎrcǎturǎ moralǎ.23. indiferent în ce ţarǎ. 1. consumul de resurse neregenerabile. Harald Schumann. servind ca bazǎ de raportare dar şi de dispute teoretice cu privire la obiective.T. autorii primului raport cǎtre Clubul de la Roma intitulat Limitele creşterii au atras atenţia încǎ acum trei decenii. Dezvoltarea durabilǎ 1. folosind computerul şi un program cu sute de mii de ecuaţii.. dezvoltarea durabila (viabilǎ sau sustenabilǎ) este privitǎ ca fiind acel tip de dezvoltare care rǎspunde nevoilor prezentului fǎrǎ a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le satisface pe ale lor proprii. sǎrǎcie. Definiţia pleacǎ de la premisa implicitǎ cǎ generaţiile prezente îşi acoperǎ în mod corespunzǎtor nevoile. sintetic vorbind.I. a fost lansat odatǎ cu publicarea Raportului Brundtland al Comisiei Mondiale Asupra Mediului din 1987 intitulat sugestiv "Viitorul nostru comun". aici. producţia agricolǎ mondialǎ şi alimentaţia. Conform acestui document de referinţǎ. în teoria şi practica economicǎ s-a impus în ultima perioadǎ conceptual de dezvoltare durabilǎ. subsolului şi atmosferei. Termenul.13. Se pleacǎ. dimensiuni. Analizând cinci variabile ale creşterii economice – populaţia şi dinamica ei. The limits to growth. Pentru a rezolva acestǎ problemǎ. Ce este dezvoltarea durabilǎ? Vocabularul uzual al teoriei dezvoltǎrii durabile ţine de începutul anilor'80 deşi preocupǎrile de a gǎsi o alternativǎ viabilǎ tipului de creştere economicǎ postbelicǎ prefaţeazǎ.economiei mondiale. op. Problema viitorului va deveni "to have lunch or be lunch". 1972. investiţiile de capital şi dezvoltarea industrialǎ la scarǎ planetarǎ. New York. al cǎrei conţinut va fi analizat în continuare. “limitele creşterii pe acestǎ planetǎ vor fi atinse în decursul urmǎtorilor o sutǎ de ani”21.cit. cerinţe faptice ale realizǎrii ei etc. în concepţia actualǎ. fiecare generaţie îşi construieşte viitorul. risipǎ şi degradare umana.4. pe zestrea pe care o moşteneşte. conceptualizarea sa teoreticǎ. Asupra acestui fapt. p. p. Din analizele controversate pe subiect rezultǎ. cu mult timp înainte. Dennis L. Definiţia dezvoltǎrii durabile formulatǎ prin Raportul Brundland este socotitǎ oficiala. poluarea mediului înconjurǎtor – aceşti cercetǎtori de la Massachusetts Institut of Technology (M. Universe books. cu cât rata creşterii economice este mai mare.Meadows. De aceea în strategiile privind creşterea şi dezvoltarea economicǎ este necesarǎ o foarte atentǎ comparare a costurilor şi avantajelor creşterii pentru a evita ca primele sǎ le depǎşeascǎ pe termen lung pe cele din urmǎ. William W.1. Ei vor putea participa activ la viaţǎ. în timp ce "restul" de 80% se vor zbate în dificultǎţi uriaşe. Or. de la premisa realistǎ ca. cu atât rata de epuizare a resurselor este şi ea mai ridicatǎ. Hans-Peter Martin. în cea mai mare parte. 20 21 15 . Meadows. Logic. Multe dintre aceste costuri şi avantaje se repercuteazǎ şi asupra generaţiilor viitoare. este de datoria generaţiei actuale de a oferi noile şi viitorilor veniţi cel puţin aceleaşi şanse pe care ea le-a moştenit.4. la câstig şi la consum. a avea de mâncare sau a fi mâncat20 • tendinţa de epuizare a resurselor planetei datoritǎ faptului cǎ acestea sunt limitate şi. neregenerabile.) ajung la concluzia cǎ dacǎ tendinţele înregistrate în primele şapte decenii ale secolului XX vor continua neschimbate. Jorgen Randers. creşterea aglomerǎrilor urbane peste posibilitǎţile de asigurare a sporirii utilitǎţilor necesare unui trai civilizat.

noţiunea de durabil trimite la duratǎ la un interval de timp indelungat. d) Etimologic vorbind. a îmbunǎtǎţirii calitǎţii vieţii etc. În acest sens se aratǎ cǎ tipul de creştere economicǎ postbelicǎ: • a poluat mediul şi a afectat sǎnǎtatea oamenilor. tratarea teoreticǎ a fenomenului dezvoltǎrii durabile a avut şi are tot mai mult o incǎrcǎturǎ politicǎ. Dezvoltarea durabila se vrea a fi. departajarea cu semnificaţie este cea între bogaţi şi sǎraci. unele cu consecinţe negative. Din acest punct de vedere. critici aduse punctelor slabe ale tipului cunoscut de creştere economicǎ. adaptare şi modernizare. argumentele susţinǎtoare ale dezvoltǎrii durabile sunt. De ce dezvoltare durabila? În linii generale. moralului. Marile provocǎri ale dezvoltǎrii durabile Ca orice proiect de anvergurǎ. orientatǎ prioritar spre calitatea vieţii şi a mediului. • a frustrat lumea a treia. foarte mult. puritatea aerului sau a apei înseamnǎ acelaşi lucru în Cuba lui Fidel Castro şi în Franţa lui Jacques Chirac. a supravieţuirii. aratǎ cǎ modelul creşterii economice postbelice nu s-a dovedit a fi un panaceu universal şi pentru totdeauna şi cǎ filosofia omului dominator care stǎpâneşte natura şi face ce vrea cu ea trebuie schimbatǎ. dezvoltarea durabila presupune o evoluţie procesuala realizabilǎ prin rezolvarea unor probleme. procesul dezvoltǎrii durabile se vrea a fi o dezvoltare umanǎ durabila. dacǎ pentru ţǎrile bogate problema depoluǎrii. este una de transformare. • a creat iluzia bunǎstǎrii printr-o statisticǎ mincinoasǎ. mai importante se dovedesc a fi: a) Constrângerea demograficǎ. În esenţǎ însǎ.3. politicului etc. Toate aceste minusuri.2. cu tot progresul economic şi social generat. Iar din punctul de vedere al dezvoltǎrii durabile populaţia intereseazǎ ca numǎr. • a pervertit valori recunoscute şi a redus individul la o singurǎ dimensiune: homo oeconomicus. Cu alte cuvinte. dezvoltarea durabila se vrea a fi o alternativǎ la tipul de creştere economicǎ postbelicǎ care. Relaţia dintre bogaţi şi saraci are ceva de comunicat şi pe linia "contribuţiei" la poluare ca si a respectului faţǎ de naturǎ. pentru ţǎrile slab dezvoltate chestiunea nu este una de calitate a vieţii ci chiar a vieţii. Explicaţia ţine de împrejurarea cǎ vinovatǎ de degradarea ecologicǎ şi de mutaţiile. Dar este aşa pentru cǎ implicarea politicǎ în viaţa economicǎ şi în cea sociala a fost şi a rǎmas un fapt cert. Iar pentru spaţiu. prin definiţie. este filosofia economicǎ dupǎ care s-a fasonat tipul de creştere şi modul de consum postbelic cǎrora dezvoltarea durabilǎ îşi propune sǎ le serveascǎ drept replicǎ. Cadenţa şi gradul degradǎrii ecosferei oferǎ explicaţii în aceastǎ direcţie.4. în aceastǎ direcţie. 1. f) În economia teoriei cu privire la dezvoltarea durabilǎ.c) Deşi intratǎ în vocabularul curent al globalizǎrii. Dacǎ aşa stau lucrurile. 16 . adâncindu-i decalajele faţa de cea a bogatilor. de fapt. indubitabil. şi-a atins limitele şi a produs şi efecte negative. nimic nu poate fi gândit aici dincolo de ceea ce înseamnǎ populaţie. d) Deşi s-ar dori sǎ nu fie aşa. asupra socialului. Astfel. e) Abordarea şi tematizarea fenomenului se fac de pe poziţii predominant economice. 1. Ar trebui sǎ nu fie aşa pentru cǎ. epuizând rezervele cunoscute.4. presupune un tratament diferit în funcţie de timp dar mai ales spaţiu. structurǎ şi sǎnǎtate. Dintre acestea. puse în evidenţǎ de literatura pe tema dezvoltǎrii durabile. • a antrenat şi încurajat risipa. Din punctul acesta de vedere statisticile dovedesc cǎ ţǎrile sǎrace exercitǎ cea mai slabǎ presiune asupra planetei dupǎ cum ţǎrile dezvoltate dovedesc cel mai mare respect faţǎ de mediu şi cheltuiesc. conceptul vizeazǎ ascensiunea calitǎţii în defavoarea creşterii economice cantitative. mediul şi politica de mediu ocupǎ un loc privilegiat. o dezvoltare umanǎ.

4. dezvoltarea durabilǎ este confruntatǎ cu o problema care se pune în termenii urmǎtori: exact acolo unde creşterea economicǎ trebuie sǎ câştige. dacǎ îşi fixeazǎ atari ţinte. Dac dificilǎ sarcina atât inerţiile puternice ale unui sistem teoretic doct. atât cantitativ cât şi calitativ. logica dezvoltǎrii durabile nu mai permite ca sǎnǎtatea populatiei sǎ fie sacrificatǎ intereselor de profit. fǎrǎ a afecta echilibrul mediului? c) Echitate şi compensare intra şi intergeneraţii . de toleranţǎ. trebuie hrǎnitǎ în condiţiile în care produce puţin sau foarte puţin. în nici un fel. de fapt. În al doilea rând. în plus. academic.populaţie ruralǎ şi unde se situeazǎ pragul critic al acestei proporţii? În al treilea rând. pâna când şi în ce condiţi? • care sunt factorii implicati ce influenţeazǎ raportul optim populaţie urbanǎ . Mai mult. luând în considerare structura socio-profesionalǎ. e) Economia mediului. numǎrul de întrebǎri nu este mai mic. Filosofia dezvoltǎrii durabile nu este şi nu poate fi potrivnicǎ eficienţei. care sunt capacitatea bioticǎ şi putinţa de a hrǎni o populaţie în continuǎ creştere a planetei noastre? Şi. unul în virtutea cǎruia binele şi bunǎstarea unuia nu trebuie. Spunem aceasta pentru cǎ demersul neoclasic pe terenul economiei a fost şi a rǎmas. cǎ acesta nu poate fi gândit prin el insuşi. marea problemǎ sau marea confruntare pe care o incearcǎ dezvoltarea durabilǎ este de a gǎsi compatibilitǎţile necesare între mecanismele economice propulsate de mobilul profitului şi finalitatea socio-umanǎ a dezvoltǎrii. exact acolo nivelul de educaţie al populaţiei suferǎ. 1. Ea a inspirat şi inspirǎ politica economicǎ şi socialǎ pe multiple direcţii. adicǎ în ţǎrile lumii a treia. Întâi. în condiţiile date ale progresului tehnic.4. cu alte cuvinte. Definiţia dezvoltǎrii durabile induce ideea cǎ realizarea ei devine fezabilǎ doar în condiţiile in care între generaţii şi în interiorul aceleiaşi generaţii se manifestǎ un spirit asociativ. în pofida tuturor criticilor.un mediu perfect conservat şi sǎ se hrǎneascǎ tot mai bine? Din punctul de vedere al structurii. Politicile dezvoltǎrii durabile Dezvoltarea durabila nu este o purǎ filosofie. Tocmai acolo. solidaritate şi grijǎ reciprocǎ. prezintǎ importanţǎ şi repartiţia populatiei în creştere pe cele doua mari zone: urban şi rural. Şi. Ea îşi propune. ce şanse sunt ca aceastǎ populaţie tot mai numeroasǎ sǎ trǎiascǎ într. o lume în creştere numericǎ. Întrebarea cheie la care dezvoltarea durabila trebuie sǎ rǎspundǎ aici este urmǎtoarea: Care este nivelul maxim posibil al producţiei ce se poate realiza. analfabeticǎ sau semianalfabeticǎ. proiectul dezvoltǎrii durabile duce la optimul lui Pareto. şi tentativa de a umaniza şi ecologiza economia. Şi. cât si limitele impuse teoriei de concreteţea fenomenologiei mediului ca atare. 17 . de aici. sǎ afecteze fericirea altuia. prin extensie. ca sǎ rǎmânem în termenii definitiei dezvoltǎrii durabile. la judecata lui pareto se face apel pentru a se vedea ce rǎmâne din echitate atunci când cererea în creştere a populatiei este raportatǎ la o ofertǎ de capital: mediu relativ fixǎ? d) Eficienţa. sǎ demonstreze cǎ profitul nu este totul şi. de aici. printre altele. epatant dar în multe puncte desprins de realitate. prin aceasta.Din perspectiva numǎrului. teoria dezvoltǎrii durabile trebuie sǎ ofere rǎspuns la urmǎtoarea întrebare: Ce numǎr de populaţie poate suporta planeta Pǎmânt? Sau. Economia mediului reprezintǎ o provocare pentru teoria dezvoltǎrii durabile în mǎsura în care ea încearcǎ. Cu alte cuvinte. întrebǎrile care-şi aşteaptǎ rǎspuns: • migrarea populatiei dinspre sat spre oraş poate continua? Dacǎ da. Programe de dezvoltare ale UE şi altor state dezvoltate cuprind în analitic mǎsuri ce se desprind din teoria dezvoltǎrii durabile. superformalizat şi. b) Constrângerea tehnicǎ. dominant. Ea nu-şi propune sǎ înlǎture profitul din ecuaţia dinamicii economiei şi societǎţii. gradul de instrucţie şi calitatea populatiei. Şi. numai. atunci ea se confruntǎ cu o problemǎ: cea a integrǎrii mediului şi problemelor sale în structura şi filosofia teoriei economice neoclasice. Iar adaptarea sa la cerinţele dezvoltǎrii durabile nu este o chestiune facilǎ.

producţia şi consumul. închizând cercul şi creând bunuri fǎra poluare şi somaj.refinanţare).colectare (colectare . • cǎutarea permanentǎ de substituienţi şi tehnologii alternative. cu rol de mijloc şi scop.  Participarea mai insistentǎ a lumii a treia la procesul dezvoltǎrii şi la roadele acestuia.  Promovarea unui nou mod tehnic de producţie. uniformǎ ci una fluctuantǎ.1. • aplicarea principiului poluatorul plǎteşte. le-ar situa în permanentǎ şi deplinǎ armonie.  internalizarea pe calea taxelor. cu forme concrete în: • aplicarea de standarde şi alte mǎsuri de reglementare şi control.  permise de poluare sau exploatare. Ciclicitatea . aceasta însemnând: • reconsidererea noţiunii de trebuinţǎ. 1.  Soluţia etaticǎ.5. • distribuţie a rezultatelor aducǎtoare de progres social. • reconsiderarea importanţei reciclǎrii. • un cult pentru durabilitatea produsului.  Soluţia pieţei. • efort consistent de economisire. • implicarea directǎ a statului în politica economicǎ şi socialǎ pentru a stabili regulile jocului si a reglementa consumul de resurse (N. prin: • instituirea mecanismelor concurenţiale în alocarea tuturor resurselor. este cǎ economia a evoluat şi evolueazǎ în "valuri".trǎsǎturǎ a dinamicii economice Creşterea economica nu ar cunoaşte discontinutǎţi.firma obişnuitǎ "sǎ trǎiascǎ în reţea". • "Producţii curate" cu cât mai putini poluanţi şi cu cât mai puţine deşeuri. respectiv. • filosofia raţionamentului în locul logicii profitului.  sisteme de garanţie . dacǎ factorii care acţioneazǎ asupra celor douǎ momente importante. politica dezvoltǎrii durabile înseamnǎ:  Creşterea preocupǎrii pentru economia valorii (a valorii entropice) ceea ce impoune. Ciclicitatea activitǎţii economice 1. cu suişuri şi coborâşuri. direct. prin:  definirea clarǎ şi respectarea strictǎ a drepturilor de proprietate. • educaţie şi grijǎ faţǎ de roadele creşterii în locul lǎcomiei umane.G. reducerea consumurilor specifice de materii prime si energie.  Promovarea unui nou tip de creştere economicǎ caracterizat prin: • o campanie severǎ impotriva risipei. nu se poate realiza într-o economie a cǎrei dinamicǎ se produce nu numai sub impulsul elementelor conştiente şi reglabile. unele cu grave consecinţe. • scoaterea consumului de sub influenţa efectului fetişizant al publicitǎţii. Dar acest lucru nu se realizeazǎ şi. cu pǎstrarea calitǎţii bunurilor. • agriculturǎ biologicǎ. endogeni şi exogeni economiei. dinamica economiei nu este una liniarǎ. bazat pe: • "întreprinderea trivalentǎ" . dupǎ exemplul naturii. • colaborare între generaţii.La nivel de principii. ci şi al automatismelor intrinseci economiei de piaţǎ.5.  negocierea directǎ între agenţii economici. practic. Iar rezultatul final al acţiunii acestor factori. 18 . preluând din amonte şi furnizând în aval.  Promovarea unui nou mod de consum. Cu alte cuvinte.Roegen). rezultat vizibil si inregistrat statistic.

Celor "treizeci de ani glorioşi" de dupǎ rǎzboi. cu ritmuri mai reduse de creştere a PIB. la fel cum impresionant este şi numǎrul unor mari economişti care s-au aplecat asupra subiectului. evoluţia prin ciclu a economiei pare a se înscrie în ceea ce se numeşte firesc şi natural. Ultimul ciclu lung cunoscut ar fi. Pe acest fundal. ci cu deosebire acele fluctuaţii în a cǎror traiectorie se regǎsesc elemente şi trǎsǎturi ce se repetǎ cu o anumitǎ regularitate. cunoscute şi atrase în circuitul economic. o tipologie a ciclurilor. "falia" generatoare de probleme economice. riguros. dupǎ numele economistului C. dar cu deosebire evoluţia ciclicǎ a marilor descoperiri ştiinţifice şi a inovaţiei tehnologice explicǎ desfǎsurarea sub forma unor unde lungi a vieţii economice. învestiţiile etc. În cadrul acesteia. credit ieftin. evoluţia producţiei agricole. Ne atrag. gradul de ocupare. Explicabile şi motivate sunt doar politicile anti-crizǎ. un nou management etc. le-a urmat. Sub incidenţa acestui din urmǎ factor capǎtǎ contur şi fizionomie modul tehnic de producţie. Pentru o anumitǎ poerioadǎ de timp. sociali. deci. cu o stagflaţie care a erodat performanţele economice 19 . Perioada de tranziţie poate cǎpǎta forma unei crize structurale iar durata ei depinde atât de forţa inerţialǎ a vechiului sistem tehnic şi organizatoric cât şi de radicalitatea cu care se impune inovaţia tehnologicǎ chematǎ sǎ ofere un nou "produs" consumatorilor. fǎrǎ a fi încadrabile într-un tipar exact. suferǎ. Atunci când filosofia noului mod tehnic de producţie s-a impus. a raţionalitǎţii. Contrar însǎ acestui lucru multitudinea opiniilor cu privire la evoluţia ciclica a economiei este impresionant[. ocupare cât mai deplina. a utilizǎrii noilor resurse descoperite dar şi a cererii de consum modificatǎ între timp. rǎspunde aşteptǎrilor de performanţǎ tehnicǎ şi economicǎ.. începând cu anii '70. se pregatesc sǎ rezolve problemele create de vechiul mod tehnic de producţie şi sǎ rǎspundǎ noii cereri de consum. Kondratiev care le-a studiat în premierǎ. precum şi de tehnologiile concepute a exploata aceste resurse. Aceasta corespunde unei faze ascendente a ciclului care se soldeazǎ cu rezultate pozitive în planul creşterii şi dezvoltǎrii economice. Implementarea de elemente. Sub raportul eficienţei economice. ciclurile decenale. în mod deosebit. inflaţie redusǎ. aici. dǎ roade. noi tehnologii. reţin atenţia. se trece la o nouǎ fazǎ ascendentǎ iar persistenţa unor fenomene pozitive (investiţii. Juglar care le-a analizat în mod deosebit şi ciclurile scurte care vizeazǎ fie fluctuaţiile unui factor de producţie fie pe cea a stocurilor sau a proceselor inflaţioniste. Ceea ce reţine teoria economicǎ relativ la acest subiect este o sintezǎ a dinamicii economiei înregistratǎ statistic. tehnologie şi organizare corespunde unei faze descendente când ritmurile de creştere. de cca 20-30 ani. sǎ evite sau sǎ "indulceascǎ" momentul de rupturǎ. "seculare" sau Kondrate. au loc restructurǎri ample ale economiei. o reflectare a unei realitǎţi în mişcarea sa ciclicǎ. acesta nu mai corespunde. În al doilea rând s-a pus în evidenţǎ. naturali. adicǎ acelea care îşi propun sǎ previnǎ. perioada cuprinsǎ între bornele anilor 1949-2000. considerǎm a fi demne de reţinut urmǎtoarele: În primul rǎnd. Evenimente şi imprejurǎri precum rǎzboaiele. dupǎ numele economistuilui rus N. ciclurile lungi. Dupǎ aceastǎ perioadǎ apar semnele de epuizare ale modului tehnic de producţie cunoscut.D. observabila încǎ din timpurile descrise în Vechiul Testament. La confluenţa tuturor acestora. politici etc. sociale şi politice numitǎ crizǎ. in tehnicǎ. Noi resurse. Pe acest temei. şi ca o sintezǎ a sintezelor. a stocului de aur. o perioadǎ de recesiune. tehnica de producţie aleasǎ în funcţie de resursele existente. caracterizaţi printr-o creştere economicǎ de excepţie. Începe o fazǎ de tranziţie în care inerţia vechiului mod de producţie se suprapune cu apariţia şi manifestarea unor elemente aparţinând unei noi tehnici de producţie. Din punctul acesta de vedere politicile anticiclice nu-şi au raţiune şi nici finalitate. noi şi vechi.Ne intereseazǎ. ar trebui sǎ beneficiem de o unitate de vederi şi abordǎri teoretice. dupǎ opinia specialiştilor. creşterea nivelului de trai) se accentueazǎ. sau "de afaceri" sau cicluri Juglar. în baza unor lungi şi temeinice observaţii şi analize. Ciclul lung suprprinde mişcarea economiei pe o perioadǎ de 40-60 ani. atenţia fluctuaţiile ciclice. nu atât fluctuaţiile sezoniere sau întâmplǎtoare datorate unor factori aleatori.

imprimǎ consumului o anumitǎ autonomie. Pentru analizǎ. volum mare al vânzǎrilor. fie ca amplitudine. a investiţiilor productive şi a reducerii şomajului. criza mamei se suprapune cu naşterea unei noi vieţi. Factori şi cauze diferite. o fazǎ de cǎutǎri de noi tehnologii. Ciclul decenal a captat. Din punctul acesta de vedere este şi definit ca fiind perioada care ţine de la începutul unei crize pâna la începutul urmǎtoarei crize. se opreşte la: crizǎ. aşa cum ne aratǎ fig. credit ieftin. a falimentelor. Este ciclul prin care viaţa economicǎ şi afacerile "pulseazǎ" la intervale de 10-12 ani. 18. înviorare. falimente în lanţ. a cursului acţiunilor la bursǎ. a investiţiilor. Ele variazǎ de la o perioada la alta şi chiar de la o ţarǎ la alta. în acelaşi timp.2 are urmǎtoarea semnificatie: Faza de avânt economic (intervalele de timp A . El este. 1. fie ca numǎr. expansiune. suprapunerea sa cu producţia care i se adreseazǎ nu este însǎ perfectǎ. cursuri scǎzute la bursǎ. Criza (punctele B şi E din grafic) este o fazǎ în care expansiunea se opreşte şi apar fenomene negative precum: scǎderea producţiei. Dar. în acelaşi timp. profituri considerabile şi climat de încredere. de involuţie a economiei şi climatul afacerilor pǎleşte considerabil. un ciclu economic ar putea fi reprezentat astfel: Luând pe cele douǎ axe un indicator important al creşterii economice (PIB) şi timpul. Creşterea gradului de ocupare incurajeazǎ consumul iar inviorarea se transformǎ într-un nou avânt (intervalul D . P. somajul masiv. fie cǎ stimuleazǎ apetitul pentru consum. Politica creditului de consum poate. creşterea stocurilor de marfuri nevândute. Înviorarea (intervalul C . În acelaşi timp. Ciclul real se poate suprapune sau nu pe acest cadru. reducerea cererii efective. de la economia politicǎ clasicǎ şi pânǎ în prezent. fie cǎ îl frâneazǎ.2. Samuelson. cu toatǎ variaţia lor temporalǎ şi spaţialǎ. ciclul decenal cuprinde patru mari faze: criza. dar. În acelaşi timp. Factori subiectivi care. se preteazǎ mai bine ciclul cu patru faze. inviorarea si avântul . alǎturi de investiţii. Şi exemplele ar putea continua. acompaniatǎ de o revoluţie în domeniul tehnic şi informaţional fǎrǎ echivalent în istorie. Sursele fluctuaţiilor economice Forma schematizatǎ a ciclului prezentat este una idealǎ. este cunoscutǎ şi încercarea de a comprima cele patru faze în douǎ. de exemplu. a standardului de viaţǎ etc. de înlocuire sau modernizare a managementului şi a sistemului informaţional. Depresiunea (intervalul B . 20 .D) marcheazǎ depǎşirea punctului cel mai de jos al ciclului economic şi se caracterizeazǎ printr-o reluare treptatǎ a procesului de creştere a cererii efective. expansiune şi apogeu.5. de-a lungul istoriei. cele patru faze ale ciclului economic. ciclurile economice nu s-au dovedit a fi identice. analizeazǎ fenomenul în termenii: restrângere. o functie de venit (venit care se creazǎ tot prin intermediul producţiei) dar nu numai. Dintre aceştea amintim: a) Comportamentul în actul de consum .E). Consumul este. investiţiilor. atenţia unui mare numǎr de cercetǎtori. palierul de refacere incoompletǎ. depresiune. explicǎ acest lucru. o componenta de bazǎ a cererii globale. a volumului de credit oferit de bǎnci. literatura de specialitate reţine un numǎr de factori cu acţiune cunoscutǎ a fi comunǎ. el are întotdeauna aceeaşi sursǎ: producţia.A. respectiv faza de ascensiune (boom economic) şi faza de regres.dar.E) se caracterizeazǎ prin creşteri ale producţiei.B şi D . depresiunea. În literatura pe aceastǎ temǎ denumirea celor patru faze nu este aceeaşi. de asemenea. Privit prin prisma principalelor sale secvenţe. gradului de ocupare. În mod ideal.C) este o fazǎ în care se resimt din plin consecinţele crizei: stagnarea economicǎ. reducerea ratei profitului. Se produce o cotiturǎ serioasǎ. Ceea ce meritǎ a fi reţinut este tendinţa de a înlǎtura din terminologia ciclului decenal cuvântul crizǎ. Aceasta pentru cǎ momentul crizei ca atare se suprapune în timp cu punctul maxim atins în evoluţia vieţii economice aşa cum. într-adevǎr. Grand Larousse Encyclopedique. Ca o consecinţǎ a acestui fapt.

la care se adauga cea bugetarǎ şi financiarǎ. şi-a gǎsit o variantǎ elaboratǎ de tratare în lucrǎrile lui Friedrich Hayek.m. acestea depind. noi venituri şi o noua cerere de consum. Marx şi ulterior Keynes. de fapt.B. poate constitui atât un factor ce influenţeazǎ. Mânuind politica preţului si a fiscului statul poate influenţa. iar acceleratorul indicǎ o creştere mai mult decât proporţionalǎ a productiei de mijloace de producţie faţa de cea a bunurilor de consum. de aceea. Corelaţia. Volumul acesteia este în funcţie de venit. Pe acest temei. poate schimba. el a pus rǎmânerea in urmǎ a consumului si pe seama unei inechitabile repartiţii a venitului naţional. vânzarea tuturor bunurilor şi serviciilor create era o chestiune realizabilǎ prin legitǎţile obiective ale pieţei libere. Pe lângǎ neincrederea cǎ oferta de bunuri nu creazǎ. Separat sau cumulat. dar nu numai. gradul de ocupare creşte şi. Analiza factorilor de influenţǎ trebuie. Investiţia. la rându-i. ca moment generator al rupturii şi reinceperii unui nou ciclu. Numai cǎ ei eu realizat o analizǎ integratoare. prin propria-i dinamica. comportamentul intreprinzǎtorului în actul investiţional. echilibrul producţie . cauzator al derulǎrii ciclului. cele douǎ principii ofera baza explicativǎ pentru o evoluţie prin dezechilibru a economiei. dintre producţie şi consum a oferit de multa vreme o cauza a fluctuaţiilor economice. de raportul dintre rata dobânzii si rata speratǎ a profitului: nimeni nu va investi decât atunci când cota speratǎ a profitului va depǎşi nivelul dobânzii. a imprumutului sau a cumpǎrǎrii de acţiuni. Subminând "legea debuşeelor". dinamica si structura consumului. la o ratǎ micǎ a dobânzii întreprinzǎtorii se vor imprumuta masiv şi vor investi în ramurile de activitate care asigurǎ 21 . pentru J. investiţia publicǎ. Distingem. politica de credit. de aici. "Legea debuşeelor" prin care în oferta creatǎ de producţie cererea este implicitǎ. Cât priveşte variaţia dimensiunii ca atare a investiţiei şi. efectuatǎ fie de intreprinderi publice (regii autonome) fie de administratia de stat. şomajul dintr-o ramurǎ poate conduce la scǎderea cererii pentru produsele altor sectoare şi. Reamintimn cǎ multiplicatorul semnificǎ o creştere de "n" ori a venitului faţǎ de o creştere iniţialǎ a investitiei. printre altele. mai întâi. prin ea însǎsi. Sporul de producţie creazǎ noi locuri de munca. în concepţia keynesianǎ. Ş.consum. vǎzutǎ prin prisma modului concret şi a surselor de finanţare a investiţiei. R. costuri şi stabilitatea climatului politic. ecuatia producţie . odatǎ cu el. o inversare a succesiunii fazelor din perioada de avânt. Fenomenil supracapitalizǎrii sau suprainvestiţiilor. Potriovit opiniei sale. La rândul sǎu.consum cât şi un instrument al politicii anti-crizǎ cu scop stabilizator: de satisfacere a unor nevoi colective. Th. Veniturile mǎrite pot susţine o creştere a cererii de consum. politica de credit. prin propria-i variaţie. în depresiune. Malthus a explicat crizele şi evoluţia fluctuantǎ a economiei prin rǎmânerea în urma a consumului. multiplicatorului (sau cumulat) şi cel al supracapitalizǎrii sau suprainvestiţiilor. cea de-a doua componenta a cererii globale. Acesta atribuie. Astfel. politicii de credit şi. Influenţa investiţiei ca fenomen provocator de fluctuaţii economice este pusǎ în evidenţǎ prin principiul acceleratorului. deci. de resorbţie a şomajului. În faza de involuţie a unui ciclu. veniturile noilor angajaţi. pot stimula sau frâna investiuţiile private. au vǎzut în rǎmânerea în urmǎ a consumului o cauzǎ demnǎ de luat în seamǎ in ce priveşte originea evoluţiei ciclice a vieţii economice. în mod necesar strânsǎ. celei a investiţiilor. Creşterea consumului determinǎ sporirea corespunzǎtoare a producţiei. b) Comportamentul în actul investiţional. o cerere corespunzǎtoare. de reducere a inflaţiei. originea ciclului. E necesar şǎ mai avem în vedere şi faptul ca o firmǎ poate realiza o investiţie pe calea autofinanţǎrii. Teoria insufucienţei consumului a fost sustinut şi de Sismondi.d. indirect. o poltica de expansiune a creditului declanşeazǎ urmǎtorul mecanism: rata dobânzii curentǎ (a pieţei) se reduce sub cea naturalǎ (care corespunde echilibnrului dintre cererea şi oferta la capitalul de imprumut).a. Iatǎ un exemplu: pe mǎsurǎ ce procesul de inviorare îşi face simţitǎ prezenţa. Say. in cadrul cǎreia subconsumul reprezintǎ doar un element.contribui la autonomizarea faţǎ de producţie. investiţia privatǎ.

K. cu o mare cadenţǎ în perioada de crizǎ. Schumpeter. suferǎ o simţitoare încetinire în fazele de boom. Curba acesteia atinge punctul maxim când progresul tehnic. identificarea unei metode de producţie mai eficace în cazul unui bun deja existent. in paralel. Primul care a susţinut acest lucru a fost W. proces însoţit de creşterea şomajului. ieftineşte creditul şi deschide calea relansǎrii economice. ştim bine. e. El a nutrit convingerea ca la originea crizelor de supraproducţie stǎ o emisiune excesivǎ de monedǎ metalicǎ. a unor noi surse de materii prime. fondatǎ pe suportul real al unei economii prospere. odatǎ apǎrute sub forma invenţiilor. Moneda a fost şi a rǎmas un important factor al conjuncturii economice. în context. Va fi suficient ca o nouǎ politica de credit ieftin sǎ fie lansatǎ pentru ca ciclul sa reinceapǎ.productivitatea maximǎ. teoriile monetare fac din excedentul sau insufiucienţǎ acesteia şi a creditului. Momentul de crizǎ impune identificarea a noi posibilitǎţi tehnice. Ieşirea din impas se face printr-o politica de decapitalizare sau "dezinvestiţii". calitativ superioare. El distinge cinci categorii de inovaţie: aparitia unui bun nou. cât si în bazǎ a acestuia. în mǎsura în care nu este inflationistǎ. în mod deosebit. Schumpeter drept factorul fundamental care explicǎ evoluţia vieţii economice30. încrederea populaţiei în monedǎ. pe cale de consecinţǎ. El a observat cǎ datoritǎ uzurii morale. descoperirea şi cucerirea unei noi pieţe. Ciclicitatea dezvoltǎrii economice predeterminǎ ciclul procesului inovational dupǎ cum. Fixându-şi şi drept ţintǎ moneda şi legitǎţile ei. inovaţia se constituie atât în mijloc. Procesul este de naturǎ sa declanşeze un nou ciclu decenal şi sǎ se constituie. vechile structuri de producţie sunt înlǎturate şi înlocuite cu altele. reprezintǎ o garanţie solidǎ pentru o creştere sustinutǎ şi continuǎ. O idee noua. creşterea producţiei devanseazǎ la un moment dat stocul de moneda 30 J. alǎturi de cheltuielile populatiei pentru bunuri de folosinţǎ îndelungatǎ şi construcţii de locuinţe.şi. Paris. aceasta determinǎ o creştere a preţurilor care la rându-i incurajeazǎ producţia. În felul acesta. îndeobşte. Acest proces. bǎncile ridicǎ nivelul dobânzii pentru a-şi asigura nivelul minim de eficacitate. Inovaţia în procesul inovational explicǎ. principala cauzǎ a fluctuaţiilor ciclice. care se întinde şi constituie faza descendentǎ a unui ciclu este depǎşit. descoperirea unei noi metode de organizare. economice şi organizatorice. prin inserţia sa în economie. Dar poate foarte bine influenţa şi pe cel scurt. ceea ce va antrena şi un proces de deflaţie. se reduc investiţiile pentru sectorul bunurilor de consum. tehnic şi economic. În acest cadru teoretic. la limitǎ. De reţinut. la anumite intervale de timp (8 . se difuzeazǎ în masǎ. aduce un spor de eficacitate şi progres.A. are. Printr-un proces de "distrugere creatoare". Daloz. prin noi descoperiri. Sombart. Théorie de l'évolution économique.12 ani) are loc înlocuirea şi lǎrgirea capitalului fix productiv. respectiv în sectorul mijloacelor de producţie. sunt valorificate prin inovaţii (aplicarea comercialǎ a invenţiilor).crearea de bunuri de consum . cu deosebire originea şi evoluţia ciclului lung. d) Inovaţia a fost gǎsitǎ de J. Toate aceste componente şi faţete ale ideii noi dau continut unui anumit mod tehnic de producţie. în elementul forte al osaturii cadrului material al evoluţiei ciclice. apariţia şi evoluţia în "valuri" a ideilor noi are drept consecinţǎ variaţia nivelului dezvoltǎrii economice. cale de depǎsire a fazei descendente a ciclului. organizatoric etc. induce uzura moralǎ a mijloacelor tehnice aflate deja în funcţiune. 22 . se ajunge la un exces de mijloace de producţie relativ la scopul pentru care sunt concepute . Inovaţia înseamnǎ progres tehnic iar acesta. ca urmare. o creştere economicǎ. De acest lucru s-a ocupat. şi faptul cǎ stabilitatea monetarǎ. În urma acestei politici de "decapitalizare" se ajunge la situaţia unei mai bune utilizǎri a resurselor între cele douǎ sectoare. Momentul de tensiune. Ideile noi. Inflaţia poate modifica sau chiar perverti acest mecanism. la o penurie a acestora din urmǎ. se renunţǎ la investiţii în sectorul producǎtor de mijloace de producţie. O creştere a emisiunii monetare. Este punctul in care modul tehnic de producţie conceput în baza unor inovaţii trecute şi-a epuizat capacitatea de a produce progres. 1935. monetariştii sunt cei mai convinşi cǎ la originea alternanţei fazelor de prosperitate şi depresiune stǎ modificarea masei monetare aflatǎ în circulaţie. Marx.

fie prin repetiţii care ajunge la un moment dat la un anumit prag limitǎ. Forma cea mai elaborata a monetarismului o gǎsim însǎ în lucrǎrile economistului american M. Dacǎ intre concepţia modelului şi evoluţia fapticǎ a fenomenelor nu existǎ contradicţie. implicit. declanşeazǎ obişnuinţe. dimpotrivǎ. autonomǎ. impopulare dar necesare. în ideea de a câstiga voturi. Iar acest lucru inseamnǎ şi un impuls pentru o nouǎ evoluţie economicǎ. se sprijinǎ pe ideea ca moneda este o variabilǎ independentǎ. doctrina monetaristǎ a adoptat.electoralǎ a unui guvern şi evoluţia ciclicǎ a economiei. Creşterea veniturilor poate induce un soc expansionist al ocupǎrii şi al producţiei. i) Factori naturali explicǎ. O creştere demograficǎ produce în timp urmǎtoarele efecte: iniţial. Un anumit model macroeconomic de funcţionare a economiei. Economistul polonez Michael Kalecki atrǎgea atenţia cǎ existǎ o strǎnsǎ legǎturǎ între politica pre şi post . E posibil însǎ ca dupǎ ce a câştigat alegerile. conform "procedurilor". binele individual si cel colectiv. ulterior. ca reregulǎ cu efect stabilizator. Juglar. Periodic. programele electorale ţintesc. aprobarea finanţǎrii încǎ trei luni şi demararea lucrǎrilor încǎ douǎ luni. ca subiect al cererii de consum etc. Aceasta ar fi de naturǎ sǎ tempereze amplitudinea fluctuaţiilor ciclice şi sǎ menţinǎ un ritm relativ constant de creştere economicǎ. ele trebuie înlǎturate. menţionǎm printre aceştia: preţul unor materii prime de bazǎ şi al energiei (a se vedea efectele 23 . expansiune. Pe lǎnga aceşti factori cu acţiune constantǎ şi consistentǎ. în sensul cǎ mişcarea sa nu este indusǎ prin ciclul afacerilor. Modelul "birocraţiei productive" germane este un exemplu. a mecanismului economic. Hawtrey. un asemenea mecanism trebuie înlǎturat. f) Factorul demografic influenţeazǎ evoluţia ciclicǎ din multiple unghiuri şi direcţii: ca sursǎ de munca. Friedman considerǎ cǎ variaţia stocului monetar anticipeazǎ variaţia veniturilor şi. De obicei. dupǎ ce un anumit mecanism a stimulat dezvoltarea economiei şi şi-a atins propriile-i limite. Dacǎ. cu greutate specificǎ apreciabila în ansamblul cauzelor evoluţiei ciclice existǎ şi factori şoc. principiul dupǎ care rata emisiunii monetare trebuie sǎ fie egalǎ cu cea a creşterii PIB-ului. automatismele create asigurǎ cadenţa doritǎ în derularea vieţii economice. de aici.ceea ce conduce la crizǎ. C. a vǎzut în abuzul de credit originea perturbaţiilor economice. deci. h) Factorul politic. Dimpotrivǎ. în concepţia friedmanianǎ. ca potenţial intelectual. în consecinţǎ se impun mǎsuri de asanare. automatisme. mergând pe o judecatǎ asemǎnǎtoare. Dacǎ însǎ automatismele sufocǎ viaţa. odatǎ conceput.L. R. O accelerare a emisiunii monetare ar fi urmatǎ de o fazǎ de expansiune dupǎ cum o reducere considerabilǎ a stocului de monedǎ s-ar solda cu scǎderea ritmului activitǎţii economice. dezvoltând teoria lui Juglar. Depǎsirea se face prin schimbare. ale acelor ramuri cu care agricultura se aflǎ in legǎturǎ. guvernul sǎ constate cǎ inflaţia rezultatǎ prin creşterea veniturilor erodeazǎ plusul de creştere şi cǎ. pe cea a ciclului economic. în principal. Friedman. o reducere a ratei dobânzii face un proiect profitabil dar. în acest sens. fie prin contradicţie cu miscarea datelor empirice. Nu este mai puţin adevarat cǎ evoluţia sinuoasǎ a populaţiei se realizeazǎ pe fondul şi ca urmare a evoluţiei ciclice a economiei. o majorare a resurselor de munca. Stabilind originea mişcǎrii economice ciclice în fluctuaţiile masei monetare. o creştere a populaţiei inactive şi a sarcinilor sociale ale statului. ciclurile agricole şi. Mai târziu. prin promosiuni de creştere a veniturilor. a investiţiilor şi a gradului de ocupare. de exemplu. g) Mecanismul de funcţionare a economiei . cu efecte benefice pentru dezvoltarea economicǎ. se creazǎ necesitatea perfecţionǎrii sau schimbǎrii lui. a potenţialului productiv şi a celui de consum. intocmirea şi aprobarea proiectului dureazǎ şase luni. Cu titlu emunerativ. O reducere a natalitǎţii este urmatǎ de o succesiune inversǎ a efectelor. a ajuns la concluzia cǎ lipsa de flexibilitate a creditului reprezintǎ factorul esenţial cauzator al crizelor. Interpretarea monetarǎ a emisiunii ciclice. aleatori care pot imprima conjuncturii economice scǎderi de ritm sau. prin aceasta.

Un loc aparte îl ocupă în evoluţia seculară a gândirii economice referitoare la dezvoltare ideile exprimate de istoricul arab Abdurahman Abu Zaid Ibn Khaldun în lucrarea “Prolegomene”.şocurilor inregistrate în preţul petrolului).). De aici rezultă că schimbul internaţional putea antrena o transformare a structurii productive şi o creştere a capitalului disponibil în ţările mai puţin bine plasate. modul cum se deruleazǎ şi rezultatele alegerilor. Neculai Clipa. iar apoi fiziocraţii. se interactioneazǎ şi genereazǎ tendinţe în derularea ciclului economic.1. fluctuaţii ample şi bruşte ale cursului acţiunilor la marile burse de valori din lume. Fiecare din aceşti factori.permite amplificarea diviziunii muncii şi deci creşterea productivităţii. Precursori şi clasici Idei privind creşterea şi dezvoltarea economică pot fi regăsite în scrieri apărute încă în antichitate. p.20-30. ar fi inutilizabili pe piaţa internă dacă nu ar produce mărfuri pentru export. de primǎ sau secundarǎ importanţǎ. rǎzboaie etc.oferă un debuşeu factorilor de producţie care.18. spontan. Dezvoltarea economică spontană. p. este de maximǎ importanbţa pentru conturarea unei politici economice cu sorţi de izbândǎ. în baza unei temeinice cunoaşteri. cercetând în manieră diferită cauzele şi modalităţile sporirii bogăţiei. era accesibilă oricărei ţări.. . Toţi concurǎ insǎ la fixarea traiectoriei ciclului. Adam Smith admite existenţa mişcărilor de capital şi efectul lor benefic asupra ţărilor mai puţin dotate. • respectul proprietăţii private şi • solidaritatea instituţiilor politice şi juridice1. op. ca pondere şi influenţǎ. era necesară reunirea a cinci categorii de factori: • creşterea demografică. • progresul tehnic. apărută în 1377. căruia îi poţi doar constata existenţa şi explica mecanismele. pentru realizarea creşterii economice. De aceea. • căutarea de profit individual. politica înarmǎrilor etc. au abordat şi aspecte care ţin de procesul creşterii şi dezvoltării economice2. relaţiile economice internaţionale o puteau suplini cu eficacitate. dezvoltarea economică este caracterizată prin acumularea capitalului. altfel. 2 Vezi N. 1 24 . generată de respectarea regulilor “laissez-faire”-ului. 1989. Toţi explicǎ amplitudinea buclelor din evoluţia sinuoasǎ a economiei şi modul în care fazele ciclului decenal se interfereazǎ cu cele ale ciclului secular. Capitolul 2 Geneza teoriei dezvoltării 2. clasicii evidenţiau doar faptul că eventualele obstacole în calea acestui proces ţineau de factori macroeconomici care influenţau mediul desfăşurării activităţii economice. cit. Mercantiliştii. La clasicii economiei politice. mişcǎri sociale de amploare (revoluţii. el subliniază dublul avantaj al schimbului internaţional asupra partenerilor: . chiar dacă unele nu se dovedeau capabile să-şi realizeze propria dezvoltare. Acest proces este posibil prin lărgirea pieţei naţionale. Fenomenul şi teoria creşterii economice în capitalism . surprinderea şi fixarea lor intr-un sistem. El este imaginat ca un fenomen natural. unul sau doi factori pot da nota dominantǎ. fluctuaţii bruşte ale cursurilor unor valute cu rol cheie în sistemul monetar internaţional. Clipa. În anumite perioade. îndeosebi în opera lui Aristotel. apoi a celei internaţionale şi prin diviziunea muncii. Iaşi. În plus. unde susţinea că. Nepunându-şi problema de a-l genera.

Atât concurenţa cât şi comerţul liber contribuiau. În plus. Adam Smith constată faptul că vaste regiuni ale lumii (“Toată Africa interioară. Vechea Scitie. Acest progres se concretizează în dezvoltarea succesivă a agriculturii. astfel încât preţul alimentelor s-ar fi majorat. împreună. în cele din urmă. progresul tehnologic şi specializarea muncii în procesul adâncirii diviziunii ei erau în analiza lui Smith sursele creşterii avuţiei. 1962. şi. Aceste elemente constitutive – capitalism. mai ales pentru preocuparea lui privind randamentele descrescânde.1. considera că structura instituţională a societăţii juca un rol crucial în stimularea progresului. Obţinerea unei productivităţi mai ridicate pe pământurile existente o vedea posibilă doar pe termen lung. Pe termen scurt. pe o cale prin care toţi au de câştigat. pe termen lung. Editura Academiei Republicii Populare Române. pe seama schimbărilor tehnologice. Bucureşti. necesitatea luării în cultură a unor terenuri cu o mai mică fertilitate. Tartaria şi Siberia”) sunt excluse de la acest proces istoric. factorul care ar fi putut menţine acumularea capitalului în industrie. caracterizându-se din toate timpurile prin starea de barbarie şi de sărăcie observabilă în momentul analizei. Consecinţa acestui fapt nu putea fi decât reducerea venitului primit de capitalişti sub formă de Adam Smith. ieftinirea alimentelor putea fi realizată doar prin suplimentarea ofertei lor pe seama dezvoltării comerţului în special cu coloniile de peste mări. o economie deschisă şi încurajarea comerţului liber constituiau pentru Ricardo căile compensării consecinţelor negative ale legii randamentelor descrescânde pe termen scurt. În acelaşi timp. vol. îngustimea pieţei împiedica diviziunea muncii – sursa creşterii productivităţii muncii şi a bunăstării3. De aceea se poate considera pe bună dreptate că Avuţia Naţiunilor pune în evidenţă maniera în care un mediu instituţional transformat poate debloca forţele dinamice ale creşterii într-o economie capitalistă competitivă.componenta hotărâtoare a consumului muncitorilor industriali – la costuri scăzute. comerţ liber – continuă să reprezinte elemente esenţiale ale gândirii despre dezvoltarea economică până în zilele noastre. ceea ce ar fi determinat şi creşterea salariilor de subzistenţă ale muncitorilor angajaţi în industrie. Randamentele descrescânde generează costuri crescânde. p. a comerţului exterior. era creşterea productivităţii muncii în agricultură. legat de extinderea pieţelor şi adâncirea diviziunii muncii. în consecinţă.A. Pentru acest economist. alături de Th. dar nu pe un termen indefinit de lung. Avuţia naţiunilor . 3 25 . supuse legii randamentelor descrescânde. Adam Smith. eficienţă prin specializare. în mod implacabil. Aceasta ar fi avut drept consecinţă obţinerea alimentelor . Deşi considerat. David Ricardo credea şi el în posibilităţile de dezvoltare a societăţii capitaliste. o mai mare producţie şi. Motivaţia oferită de Smith asupra acestei “subdezvoltări” nu era de natură economică ci geografică: aceste regiuni erau îndepărtate de mare şi nu dispuneau de o reţea fluvială corespunzătoare dezvoltării comerţului interior şi exterior. Creşterea economică în combinaţie cu expansiunea demografică ar fi determinat însă. preocupat într-o mai mare măsură de repartiţia avuţiei. de unde profituri ridicate. Acumularea de capital fizic. un pesimist. marele optimist al gândirii economice clasice. 16-18. o acumulare de capital mai mare şi o mai consistentă creştere a industriei. El pune însă în evidenţă faptul că o serie de distorsiuni în acest proces pot determina diferenţe în ritmul de creştere al economiilor. apoi a manufacturilor. la punerea în mişcare a acestui proces cumulativ. toată această parte a Asiei care este situată la o destul de mare distanţă de nord de Pontul Euxin şi de Marea Caspică. pe seama surplusului creat în agricultură. Malthus. menită să răspundă nevoii fundamentale de subzistenţe. Deci. R. De aceea. un nivel mai ridicat pentru economie privită ca întreg. Smith observă un progres istoric al tuturor economiilor. care ar fi permis practicarea unor salarii mici. Creşterea era posibilă atât timp cât se asigurau condiţiile acumulării de capital şi introducerii noii tehnologii. acumulare de capital industrial. iată.

mai ales prin ideile sale privind progresul tehnologic şi importanţa schimburilor internaţionale. 4 26 . Paris. în caracteristicile sale generale. O idee deosebit de valoroasă a lui J. ceea ce atrăgea după sine declinul ratei acumulării de capital.. ea nu oferă decât un punct de plecare pentru teoriile dezvoltării. în engleză: The Theory of Economic Development. în timp ce în engleză s-a adoptat cuvântul “dezvoltare”7. situaţia economică a majorităţii ţărilor Asiei rămâne cea care era încă la originile istoriei cunoscute şi rămâne aşa dacă nu este perturbată de influenţe străine5. L’État stationnaire. după părerea sa. Cel care avea să încununeze opera clasicilor. B. de dominaţie a ştiinţei economice de către teoriile şcolii neoclasice. Ricardo a deschis un drum fertil viitoarelor cercetări şi aplicaţii din secolul următor. J. Or. deşi analiza clasică recunoaşte prin Smith şi Mill existenţa unor decalaje sensibile în nivelurile de dezvoltare atinse de diferite ţări. De altfel. prin teoria costurilor comparative căreia i-a dat fundamentele. când societatea ar atinge aşa-numita “stare staţionară”. atingerea stării staţionare putea fi destul de rapidă. ci şi la calitatea acestora. citat după Jacques Freyssinet. care anticipează cu un secol teoria rostowiană a stadiilor dezvoltării. Histoire et analyse . Economic Development. Problems. Principles of political economy with some of their applications to social philosophy. arbitrariul puterii. prin concepţia sa privind dezvoltarea ca un fenomen natural. spontan într-o economie liberă. considerăm că. M. Stuart Mill exclude din această evoluţie aşa numita “societate asiatică” sau “orientală”. London. Ca şi Adam Smith. 1891. fie de către o aristocraţie a proprietarilor de pământ. 2. insecuritatea proprietăţii bloca sau chiar anula orice iniţiativă privată. el era prelevat fie de către stat. 3-153 5 John Stuart Mill. prin viziunea relaţiilor economice internaţionale benefice tuturor partenerilor la schimb. Thèse. 7 În franceză: Théorie de l’évolution économique. cit. Construcţia schumpeteriană este o teorie a dezvoltării focalizată pe inovaţie.52 6 Benjamin Higgins. la mijlocul secolului al IX-lea. p. În concluzie. Lutfalla. Termenul “Entwicklung” a fost tradus în franceză prin “evoluţie” şi “dezvoltare”. la modul cum erau distribuite între membrii comunităţii. O asemenea situaţie se datora faptului că surplusul agricol era prea mic pentru a putea asigura hrana unor lucrători ocupaţi în activităţi neagricole. În pofida acestui pesimism influenţat într-o mare măsură şi de contemporanul său Thomas Robert Malthus cu faimosul său eseu asupra principiului populaţiei. Stuart Mill. este că popoarele nu ajung la acelaşi stadiu de evoluţie. după cum arăta Michel Lutfalla4. “Astfel. John Stuart Mill. Şi totuşi. Schumpeter în analiza problematicii dezvoltării Într-o voluminoasă lucrare apărută în 1959. p. În concluzie. Schumpeter publică în 1912 lucrarea Theorie der wirtschaftlichen Entwicklung. op. în “Principiile” sale. chiar şi până la zero. 1959. p. 1963. toate acestea s-ar fi repercutat asupra scăderii ratei creşterii economice pe locuitor. principles and policies. London. Higgins6 afirma pe bună dreptate că domeniul creşterii şi dezvoltării economice a fost aproape total neglijat în perioada 18701935.2 Locul lui J. în funcţie de gradul de exploatare a resurselor naturale. În final. constată marile diferenţe de avuţie între naţiuni şi între erele parcurse de omenire. un aparat administrativ foarte dur. pe termen lung considera că societatea nu se putea bucura de o creştere economică la nesfârşit. Joseph A.22. a devenit un concept a cărui permanenţă s-a concretizat în binomul staţionaritate – dezvoltare sau staţionaritate – evoluţie. preocupată mai mult de problemele echilibrului şi preţurilor. condamnată la o stagnare pluriseculară în faza agricolă. chiar dacă Ricardo vedea în progresul tehnologic o cale de compensare a acţiunii legii randamentelor descrescânde. ci se plasează în faze succesive ale dezvoltării. Aceste diferenţe se referă nu numai la cantitatea de bogăţii disponibile. chiar “starea staţionară” de care s-a ocupat.profit.

antreprenorul. ca o mişcare care se repetă mereu. antrenând apoi noi investiţii promovate de imitatori. • fondatorul. economia fiind condamnată să nu mai iasă din starea staţionară. Paris. climatul în care se mişcă acest actor de prim rang al economiei. în mod identic. sub forma unui circuit fără evoluţie. • preţurile sunt peste tot egale cu costurile medii. p. prevalează proprietatea privată.Schumpeter face distincţie între două tipuri de economii: • una în “circuit staţionar”. Schumpeter l-a conceput ca pe un model pur J. inovaţia. Este adaptabilă teoria schumpeteriană la explicarea subdezvoltării şi la descoperirea mijloacelor necesare pentru depăşirea ei? La o analiză superficială. Schumpeter. în situaţie de dezvoltare. Astfel se poate realiza trecerea de la “economia în circuit staţionar” la economia în dezvoltare. ideea circuitului staţionar şi a imposibilităţii depăşirii lui fără inovaţie şi fără existenţa întreprinzătorului pare acceptabilă ca punct de pornire în teoretizarea subdezvoltării ca stare seculară de nedezvoltare. • metodele de producţie se bazează pe rutină şi sunt imuabile. dar având responsabilitaea efectivă a gestiunii. 330361.. este necesară întrunirea mai multor condiţii de natură psihologică. neposedând nici o cauză endogenă de schimbare. Primul tip este de fapt un model. 1935. al cărei purtător este antreprenorul sau întreprinzătorul. Acest proces însă nu se realizează de la sine: pentru ca antreprenorul să-şi poată exercita funcţiile. Apariţia lui într-o economie subdezvoltată este condiţia necesară a trecerii la creştere economică. sociologică. Trecerea de la primul tip la cel de-al doilea are ca vector. îndeplineşte o funcţie cheie: aceea de a realiza combinaţii noi ale factorilor de producţie. Aceasta este esenţa dezvoltării. El se caracterizează prin: • existenţa doar a celor două forme ale venitului – rentele şi salariile – ale căror surse sunt factorii de producţie muncă şi capital. esenţă a dezvoltării. inovaţia ar putea deveni imposibilă. un comportament individual şi colectiv favorabil. având ca resort al progresului economic. Transpunerea modelului schumpeterian al evoluţiei economice în realităţile lumii subdezvoltate are însă numeroase aspecte criticabile: • Conţinutul economiei cu circuit staţionar este total incompatibil cu ceea ce înseamnă funcţionarea unei economii subdezvoltate. ceea ce reprezintă de fapt inovaţia. dacă nu-i va accepta activitatea şi dacă nu o va valoriza. Ipotezele de plecare se referă la: schimburile comerciale sunt organizate. nici dobândă şi nici bancheri. astfel încât nu există profit. care constituie de fapt mediul. diviziunea muncii şi libera concurenţă. Societatea are un rol deosebit de important în susţinerea activităţii antreprenorului. • director. Cu un secol înainte întreprinzătorul îl interesase şi pe Jean Baptiste Say. Această economie se află într-o situaţie de nedezvoltare durabilă. În plus. ca proprietar. politică etc. creatorul întreprinderii. trebuie să existe “reguli ale jocului” bine precizate şi respectate. salariat cel mai adesea. căreia îi descrie funcţionarea în condiţiile echilibrului general. neexistând nici credit. Dacă-l va trata cu ostilitate. • cealaltă. care controlează o întreprindere fără a-i fi în mod necesar proprietarul. ca element motor . Théorie de l’évolution économique . • şef de industrie. acţionar sau salariat. văzut de Schumpeter în patru ipostaze8: • fabricant comerciant. Ea va provoca o nouă investiţie care perturbează fluxul circular al stării staţionare. 8 27 . • moneda are un rol pur pasiv. apărut înaintea revoluţiei industriale. Antreprenorul schumpeterian. nu există nici inovaţie şi nici întreprinzător.A.

inspirat din teoria echilibrului general. op. Singer. După cum arăta Hans Singer. se ocupa de rămânerea în urmă a ţărilor din Europa de Est şi de Sud-Est. p. p. teoria ortodoxă începe să se focalizeze asupra problematicii creşterii din economiile de piaţă funcţionale. Obstacles to economic development. sunt abordări pe care le putem considera de inspiraţie schumpeteriană. scrie şi Kurt Mandelbaum care. punând în evidenţă necesitatea unui mare impuls. o serie de economişti îşi îndreaptă atenţia asupra unor ţări mai puţin dezvoltate. Basil Blackwell. Industrialisation of Backward Areas. anticipându-i pe susţinătorii strategiei creşterii echilibrate. Pe aceeaşi temă. sub forma primelor reflexiuni contemporane asupra problemelor înapoierii economice.funcţional. 11 Kurt Mandelbaum. procesul (inovaţia) şi scopul (profitul) – nu se regăsesc în perspectivele de evoluţie ale ţărilor subdezvoltate ca elemente principale. p. 1945. Economic Journal. Astfel. ci o teorie a continuării dezvoltării plecând din momentul în care ea a atins un anumit nivel9. Începutul. relevând faptul că principalele obstacole în calea acestui proces constau în insuficienţa cererii şi în raritatea capitalului. aşa cum vom vedea în continuare. • “Circuitul staţionar” are un caracter închis. teoria dezvoltării elaborată de Schumpeter nu este o teorie a apariţiei dezvoltării. Hans W. a instituţiilor în primul rând. 1943. consumul total şi produsul naţional. într-un articol publicat în Economic Journal din 1943. că este vorba de o analiză a trăsăturilor pur economice ale societăţii capitaliste. Nu sunt luate în considerare relaţiile economice internaţionale. În timp ce. El căuta să demonstreze necesitatea industrializării. Capitolul 3 Teorii contemporane ale dezvoltării 3. a industrializării zonelor înapoiate. investiţiile. Spring 1953. în prefaţa la ediţia engleză a cărţii sale. Prezentare generală Până la al doilea război mondial nu au existat preocupări explicite privind studierea problematicii dezvoltării în ţările rămase în urmă. aparţine lui Paul Rosenstein – Rodan care. 65. Studierea rolului statului. cit.Rodan. Problems of Industrialization of Eastern and South-Eastern Europe. Social Research. De asemenea prezentarea circuitului staţionar i-a inspirat pe mulţi autori în abordarea problematicii “cercului vicios”. care trebuie să preia şi o parte din funcţiile atribuite de Schumpeter antreprenorului. încercând să explice cauzele rămânerii lor în urmă şi căile remedierii situaţiei lor. luarea în considerare a factorilor exogeni economiei. vol. Oxford. a sărăciei şi lipsei de industrii”11. De aceea . 10 Paul Rosenstein . 19-31. a unui aşa numit “big push”10. citat după J. antreprenorul schumpeterian nu există într-o economie subdezvoltată. mai ales după apariţia Teorei generale a lui Keynes. el nu poate apare decât ca produs al dezvoltării economice. 202-211. descoperea existenţa “cercului vicios al presiunii demografice. 53. teoria lui Schumpeter privind dezvoltarea economică a constituit o sursă de inspiraţie pentru descoperirea altor piste posibile de cercetare a problematicii subdezvoltării. Freissinet. Cu toate acestea. 9 28 .1. explicaţia coerentă pe care o propunea pentru legătura dintre situaţia de nedezvoltare şi cea de dezvoltare prin intermediul dinamismului inovaţiei lăsa să se întrevadă existenţa unei problematici generale a dezvoltării care înglobează şi analiza subdezvoltării. doi ani mai târziu. forjând modele pentru surprinderea corelaţiilor dintre variabile macroeconomice ca economisirea. p. El însuşi declară.. • Cele trei componente ale dezvoltării în viziune schumpeteriană – forţa motrice (antreprenorul). având în vedere o economie de piaţă caracteristică societăţii capitaliste dezvoltate.III..

de-abia emergentă 12: • Teoria stadiilor liniare. Principala critică se referea la faptul că această “cea mai pură” teorie a liberului schimb nu lua în considerare caracterul specific al problemelor interne legate de acumularea capitalului în ţările mai puţin dezvoltate. modelului H-O-S (Heckscher – Ohlin – Samuelson). transformând astfel acest tip de producţie destinată exportului într-un “motor” al creşterii şi dezvoltării. Abordări ortodoxe ale dezvoltării După luarea la cunoştinţă a gravelor rămâneri în urmă care se înregistrau pe o parte considerabilă a planetei. care au făcut din acumularea capitalului şi industrializare principalul mijloc de acces la creştere economică şi dezvoltare susţinută. un curent de gândire ortodoxă bine conturat în anii ’50 şi ’60 a încercat să Michael P. reprezentate de teoria lui A. • Abordarea heterodoxă a dezvoltării. şi-ar fi asigurat o creştere rapidă a productivităţii şi acumulării de capital. 14 J. op. Un asemenea punct de vedere a fost contestat atât de către economişti neortodocşi cât şi în literatura ortodoxă a anilor ’50 şi ’60. Ele ar fi demonstrat că prin specializarea în producţia de bunuri primare.Într-o analiză comparativă a teoriilor dominante ale dezvoltării economice. Dacă avem în vedere orientarea doctrinară. Australia sau Noua Zeelendă. • Modelele schimbării structurale. fie chiar şi numai alimentare. 1952.2. cât şi la surplusul economic. 67-92. la care se adaugă gândirea reformistă a dezvoltării. care include teorii elaborate de economişti de formaţie preponderent neoclasică. în producţia de materii prime.Haberler14. specializarea în sectorul primar. economişti şi factori de decizie din ţările occidentale. dezvoltarea extravertită şi reînnoirea neoclasică. în cadrul diviziunii internaţionale a muncii. în anii ’50. Rostow şi de modelul Harrod-Domar. considerau că ţările slab dezvoltate ar fi trebuit să-şi continue. dualismul funcţional. realizată prin şcoli şi curente aparţinând unor orientări diferite de sursa neoclasică. îndeosebi din America Latină. relaţiile financiare internaţionale. Cairo. Todaro delimitează patru abordări. cu modelele dependenţei neocoloniale. rolul statului. dependenţa. centrată îndeosebi pe ideea creşterii endogene. • Teoria noii creşteri. 12 13 29 . 1959. dezvoltarea subdezvoltării. • Contrarevoluţia neoclasică orientată pe privatizare şi reînvigorarea mecanismelor pieţei libere. Principalele teme abordate se referă la paradigma centru-periferie. pe care să le exporte pentru a obţine resursele necesare finanţării importurilor şi creşterii economice. dualismul şi dezvoltarea axată pe agricultură. J. The Free Press. având ca reprezentanţi economişti din vastul spaţiu al economiilor în curs de dezvoltare.Viner13 şi J. tributari teoriei clasice şi neoclasice a schimburilor internaţionale. p.Viner. Lewis şi cercetările empirice ale unor autori care văd dezvoltarea ca o schimbare structurală..W. reprezentată îndeosebi de abordarea lui W. International Trade an Economic Development .Haberler. International Trade an Economic Development . • Revoluţia dependenţei internaţionale. inclusiv autori marxişti ca Paul Baran şi Paul Sweezy. Pornind de la exemplul mult mai consistent al ţărilor avansate. În favoarea acestei doctrine a dezvoltării prin liber schimb internaţional s-au pronunţat autori ca J. am putea grupa aceste teorii pe două tipuri de abordare: • Abordările ortodoxe ale dezvoltării. schimbul inegal (în cadrul şcolii structuralismului şi dependenţei). 3. care aduceau ca argumente experienţa unor ţări ca Danemarca. tranziţia spre socialism sau capitalismul monopolist din ţările subdezvoltate (la marxişti). falsei paradigme şi teoria dezvoltării duale. integrarea regională. la care adaugă a cincea. Michael P. cit. în legătură cu acumularea de capital şi industrializare. dar şi din afara ei.Todaro.

Subdezvoltarea este interpretată ca o întârziere în dezvoltare.U.W. Economia: regulile jocului . 1960. Aceştia acreditau ideea că naţiunile avansate erau bogate fiindcă se industrializaseră. Editura Humanitas. 16 Walt W.2. Ideea dominantă a acestei teorii este că toate ţările trec. în mâinile celor care deţin sau controlează proprietatea asupra pământului. în special acordat de Statele Unite ale Americii. îi aparţine lui W. Ţările în curs de dezvoltare s-ar afla în unul din primele trei stadii. Cambridge University Press. The Stages of Economic Growth: A Non-Communist Manifesto. În acest sens este important de menţionat că W. limitată. prenewtoniană de producţie. toate ţările ar urma aceeaşi traiectorie. • teoria amplificării economisirii prin repartiţia inegală a venitului. cât şi în conceperea strategiilor de dezvoltare în anumite regiuni ale lumii. T.1.Schultz15. Teoria lui Rostow a avut o influenţă considerabilă asupra politicilor de dezvoltare. 3. o concepţie arhaică. 1994.2.1.Schultz.Rostow 16 şi a fost enunţată în prima sa formulare într-un articol publicat în Economic Journal încă în martie 1956. 17 Michel Didier. New Haven. Reprezentative pentru acest curent sunt: • teoria stadiilor dezvoltării economice. p.demonstreze că aceasta ar fi trebuit să fie şi calea pe care trebuiau s-o urmeze ţările slab dezvoltate. Transforming Traditional Agriculture . printr-o serie de stadii de dezvoltare comparabile.1. Yale University Press. pregătirea condiţiilor pentru “decolare”. Ţările cel mai puţin dezvoltate s-ar situa încă în primul stadiu. că acest proces comportă similitudini fundamentale şi că statele în prezent mai puţin dezvoltate pot urma calea străbătută de actualele ţări dezvoltate. denumită adesea şi “teoria decolării”.A în cadrul administraţiilor Kennedy şi Johnson. o atitudine de teamă şi nu de dominaţie faţă de lumea fizică. Bucureşti. atât în formularea programelor de ajutor. marşul spre maturitate şi consumul de masă. chiar dacă formele sociale ale dezvoltării par uneori diferite17.W. “decolarea”. • modelul celor “două deficite”.W. Teoria stadiilor creşterii sau dezvoltării economice Teoria stadiilor creşterii sau dezvoltării economice. se caracterizează prin: organizare stabilă şi rigidă. în perioade diferite.Rostow a fost preşedintele Consiliului Naţional de Securitate al S. 15 30 . 3.W.Rostow. • teoria creşterii dezechilibrate şi a efectelor de antrenare sau teoria polilor de creştere.Rostow. care comportă cinci faze consecutive: societatea tradiţională. Conform acestei scheme. care după W. al cărei centru de greutate se află de regulă în provincie. o putere politică de natură feudală. unele fiind mai avansate decât altele în difuzarea tehnicii. 1964.274. în timp ce cea mai mare parte a ţărilor lumii a treia erau sărace fiindcă economia lor se baza esenţial pe o agricultură de subzistenţă. într-o perioadă când ajutorul american era strâns legat de strategia politică globală a Statelor Unite.W. Cambridge. Teoriile privind acumularea de capital şi industrializarea Aşa cum constata T. • teoria creşterii echilibrate. Dezvoltarea este descrisă ca un proces istoric având un caracter esenţialmente liniar. susţinătorii acumulării de capital pentru industrializare considerau că agricultura rămânea ancorată în tradiţii şi prejudecăţi care subminau propria modernizare şi că doar încurajarea şi edificarea unei industrii naţionale puteau contribui la depăşirea înapoierii economice.

se arăta că. De aceea.Rostow. De altfel. investiţii şi producţia necesară pentru a menţine o creştere stabilă şi ocuparea deplină a forţei de muncă într-o economie dezvoltată. vol. cit. în A. uneori. sublinia că ţările care s-au bucurat de creşterea economică cea mai rapidă au fost tocmai acelea care au avut ratele de economisire cele mai ridicate şi care au cunoscut industrializarea cea mai rapidă20. Notes on the Stages of Economic Growth as a Sistem Determinant. să o citească şi să mediteze asupra ei18. Creşterea sau “decolarea” economică putea fi realizată prin asigurarea unei relaţii corespunzătoare între acest proces şi o anumită rată a investiţiilor. vol. T. Relatively Speaking . 18 31 . în descrierea caracteristicilor celui de-al treilea stadiu – decolarea – reia punctul de vedere exprimat de W. Utopies socialisantes en terres d’Orient .XIX.W. 19 W. 21 Simon Kuznets.Schultz (nume sonore în teoria dezvoltării). concluzia raportului era că cercetarea mijloacelor de a creşte rata de formare a capitalului constituia o problemă de mare urgenţă.K.75. care se referă la echilibrul delicat între venit. Acest entuziasm cu care a fost receptată teoria lui Rostow poate fi explicat prin încrederea pe care o degaja privind posibilitatea ţărilor rămase în urmă de a recupera foarte rapid decalajul care le separa de ţările dezvoltate. a fost criticată chiar concepţia că istoria ar putea fi considerată ca o suită de faze pe care toate ţările trebuie să le parcurgă21. 1978.Lewis. p.K.1.În ceea ce priveşte influenţa directă exercitată de doctrina lui Rostow asupra strategiilor de dezvoltare din Lumea a treia. conform căruia creşterea şi dezvoltarea economică sunt virtual inseparabile dacă nu chiar echivalente. University of California Press. Berkekey. op. în Revue Tiers Monde. A. pe care o recomanda tuturor colaboratorilor săi. 20 A. într-un raport publicat de ONU în 1951. Poor. ideea necesităţii acumulării de capital era larg împărtăşită în epocă.39.A. La peste două decenii după ce fuseseră scrise aceste rânduri. conform căruia era necesară o “creştere a ratei investiţiei productive de la 5 procente la cel puţin 10 procente sau mai mult din venitul naţional”19. în Oxford Economic Papers. chiar mult mai mult. intitulat “Măsuri corespunzătoare pentru a asigura dezvoltarea economică a ţărilor subdezvoltate”. în timp ce în ţările subdezvoltate formarea netă de capital nu atingea nici 5% din venitul naţional. având printre autori şi pe W. N. Astfel. El împărtăşea un punct de vedere larg acceptat în teoria ortodoxă a dezvoltării din primele trei decenii postbelice. unde se acredita ideea că o doză masivă de ajutor şi de capitaluri străine administrată ţărilor mai puţin dezvoltate pregătite de “decolare” (fază care ar fi putut dura numai 20 de ani) ar fi permis statelor beneficiare să atingă un stadiu în care ajutorul extern nu ar mai fi fost necesar. 1983. Rostow. încă înaintea apariţiei lucrării lui Rostow..Sen.A. Nr. relaţie inspirată de modelul de creştere postkeynesist Harrod-Domar. concentrate asupra condiţiilor creşterii şi obstacolelor care le frânează.).35. Olivier Carré arăta într-un articol din 1978 că socialismul promovat de preşedintele egiptean Nasser se caracteriza printr-un optimism larg inspirat din opera lui Rostow. apărută în 1955. 1971. Cu toate acestea. Olivier Carré. în cea mai mare parte a ţărilor care cunoşteau un progres economic rapid. Comparison of Economic Systems. Demersul rostowian pentru o rată mai ridicată a investiţiilor a avut ecou şi pe plan politic.Lewis în lucrarea sa “Teoria Creşterii Economice”.W. laureat al premiului Nobel pentru contribuţiile aduse în domeniul explicării sărăciei.Eckstein (ed. chiar şi împreună cu investiţiile străine. Mai general. literatura economică a consemnat şi numeroase critici la adresa viziunii rostowiene legate de faptul că în istoria ţărilor dezvoltate ca şi a celor în curs de dezvoltare nu se putea identifica o fază istorică unică şi relativ scurtă care să corespundă stadiului decolării. economisire. formarea internă a capitalului reprezenta cel puţin 10% din venitul naţional sau.Sen.

în American Economic Review. cu atât economisirea va fi mai mare şi.2. atunci când creşterea a devenit durabilă.1. Pe aceeaşi linie. pentru ca. Dacă inegalităţile mari ar persista. în fazele incipiente ale creşterii economice se constată o tendinţă istorică de creştere a inegalităţilor de venit.1966. prin intermediul mecanismelor pieţii. se înscrie şi curentul de gândire care considera că o distribuire inegală a veniturilor ar fi putut contribui la creşterea economisirii interne ca sursă esenţială a finanţării investiţiilor. mars 1955.B. mai ales din partea economiştilor reformatori. într-un studiu din acelaşi an.3. Teorii privind propagarea dezvoltării prin intermediul H. în timp ce în altele era nesemnificativă sau chiar negativă. cu cât mai mare va fi partea din venit distribuită bogaţilor. Investment Criteria Productivity and Economic Development . 23 H. abordat iniţial în modelul Chenery-Bruno22 şi apoi în modelul mai complet CheneryStrout. în Quarterly Journal of Economics.45. şi de Simon Kuznets. apoi o tendinţă de stabilizare. 3.Bruno. investiţie şi creştere economică în ţările în curs de dezvoltare Studiile empirice întreprinse pentru a verifica ipoteza existenţei unei corelaţii strânse între o creştere şi/sau un nivel ridicat al ratei economisirii interne şi o creştere industrială rapidă au evidenţiat faptul că în unele ţări corelaţia era pozitivă şi semnificativă. sept. intitulat “Creşterea economică şi inegalitatea de venit”25. s-ar putea recurge la măsuri de inspiraţie keynesistă prin intermediul fiscalităţii şi programelor de subvenţii. care se baza pe ipoteza că bogaţii economisesc şi investesc un procent mai mare din venitul lor decât săracii care consacră cea mai mare parte a resurselor lor procurării de bunuri de consum. S.3. bunuri intermediare şi chiar materii prime necesare industriei. O dată cu înrăutăţirea climatului economic din anii ’70 şi această teză a fost supusă criticii. Abordarea în termenii deficitului de economisire pretindea că. Economic Grow and Income Inequality. 25 SimonKuznets. Aceste idei au fost enunţate de Walter Galenson şi Harvey Leibenstein. Conform acestei ipoteze. pentru depăşirea acestuia. productivitate şi dezvoltare economică”. Foreign Assistance and Economic Development. Era vorba de mecanismul “trickle-down”. rata marginală de economisire trebuia să fie sensibil superioară ratei medii a economisirii. pe măsura amplificării creşterii economice. 24 Walter Galenson and Harvey Leibenstein. Astfel s-a conturat “modelul celor două deficite”. Explicaţia dată acestei situaţii a fost că insuficienţa sau deficitul de economisire poate constitui constrângerea principală în calea formării de capital în primele stadii ale industrializării dar nu şi după ce industrializarea a demarat. rata de creştere economică mai mare. în Economic Journal. care-i poartă numele şi prin care exprimă relaţia între nivelul venitului pe locuitor şi distribuirea produsului naţional în cursul procesului creşterii economice.1. vol. Alte teorii privind relaţia între economisire.2.72. când principala constrângere devine deficitul de devize străine necesare pentru a importa bunuri de echipament.Chenery and A. inegalităţile să se reducă. Development Alternatives in an Open Economy: the Case of Israel . într-un articol intitulat “Criteriul investiţiei. august 1955.B. 1962. în timp ce abordarea în termenii deficitului de devize presupunea că rata de creştere a exporturilor trebuie să ajungă în final mai ridicată decât cea a importurilor. Ideea că prin creştere economică s-ar putea asigura pe termen lung o sporire a venitului pentru toate categoriile populaţiei este larg împărtăşită în literatura ortodoxă a dezvoltării. Ulterior. publicat în 196623.Kuznets elaborează “ipoteza curbei în U”. săracii vor beneficia de venituri suplimentare generate de ridicarea nivelului de dezvoltare. din 195524.M.2. 22 32 .Chenery and M. Având în vedere faptul că rata de creştere a PNB este funcţie de procentul de venit naţional economisit. vol. în consecinţă. în American Economic Review.Strout.

în realitate. incitaţia de a investi poate să fie slabă din cauza puterii de cumpărare reduse a oamenilor. American Economic Review. 1968. Albert Hirschman completând că “Anumite cercuri sunt mai vicioase decât altele”30. care rezultă. Şi iată că se închide şi al doilea cerc. determină blocajul intern al economiei. înlănţuindu-se. la rândul ei. este datorată slabei productivităţi.12. may 1952. a fost unul dintre primii teoreticieni ai strategiei de dezvoltare bazată pe un “mare impuls” (big push). Elementul comun al celor două relaţii de tip circular îl constituie nivelul redus al venitului real. Pe direcţia deschisă de Rosenstein-Rodan încă din 1943. Rosenstein-Rodan acordă statului importante funcţii în acest sens.11. Problems. a slăbiciunii veniturilor lor reale. problema indivizibilităţilor factorilor de producţie. la rândul său. adică sărăcia – de aceea i s-a dat denumirea de “cerc vicios al sărăciei” – datorată slabei productivităţi a muncii. Ragnar Nurkse. cit. acelaşi Rosenstein-Rodan. care. care. mărind riscurile pentru întreprinzătorii individuali din ţările în curs de dezvoltare.relaţiilor dintre ramurile de activitate industrială Dimensiunea limitată a pieţei interne. constând atât în planificarea guvernamentală pentru a coordona şi a oferi incitaţiile necesare liberei iniţiative. Benjamin Higgins declara că. 27 Ragnar Nurkse. Les problèmes de la formation du capital dans les pays sous-développés suivi de Structures du commerce international et développement économique . Cercul vicios se prezintă de fapt ca o dublă relaţie de tip circular. Pe planul cererii. Éditions Cujas. există o slabă capacitate de economisire.24 26 33 . Acest “cerc vicios” “implică existenţa unui fascicul circular de forţe care acţionează şi reacţionează unele asupra altora într-o asemenea manieră încât menţin o ţară săracă într-o stare de sărăcie”28. Problems of Capital Formation in Underdeveloped Countries. amintit mai sus ca pionier al teoriilor moderne ale dezvoltării. Numeroşi economişti au scos în evidenţă efectul paralizant al acestor “cercuri vicioase”. Some International Aspects of the Problem of Economic Development. Nivelul scăzut al productivităţii este un rezultat al volumului redus de capital utilizat în producţie. un efort simultan de investiţii în mai multe ramuri de activitate complementară care să producă o creştere substanţială a venitului naţional de natură a spori dimensiunile pieţei interne. Higgins. Basil Blackwell.. Cum într-o ţară slab dezvoltată investitorii individuali nu aveau puterea necesară realizării unui asemenea proiect. London. Ragnar Nurkse. Paris. la rândul său. 29 Ragnar Nurkse. Economic Development. p. Dar acesta este el însuşi un reflex al slabei productivităţi care rezultă. 1959. pe planul ofertei şi pe cel al cererii. Or. consecinţă. “O ţară este săracă deoarece ea este săracă” 29 – afirmă Ragnar Nurkse. care rezultă dintr-un nivel scăzut al venitului real. din slaba incitaţie de a investi. De aceea. 28 Ragnar Nurkse. cât şi într-un efort de investiţii publice în echipamente sociale sau infrastructură care trebuia să preceadă investiţiile productive realizate de către sectorul privat. din nou. 1953. 30 B. cel puţin parţial. concurenţa dintre investitori pentru a obţine profituri din economiile de scară generează o interdependenţă crescândă a deciziilor de investiţii. op. p. într-o mare măsură din lipsa de capital. Oxford. aşa cum se prezintă în schema de mai jos: Pe planul ofertei. p. influenţat atât de ideile şcolii austriece cât şi de cele ale lui Keynes. “Calea spre dezvoltare este pavată de cercuri vicioase”. reia tema “cercului vicios al sărăciei” într-un studiu publicat în 1952 în American Economic Review26 şi apoi într-o lucrare apărută un an mai târziu27. Principles and Policies. lipsa de capital este rezultatul slabei capacităţi de economisire şi cercul vicios se închide.

se vorbea insistent despre necesitatea unui al doilea “Plan Marshall” pentru ţările subdezvoltate 32.Duesenberry. chiar mai recent. poate fi transformat el dintr-unul vicios într-unul virtuos. care însă nu mai este valabilă în fundamentarea terapeuticii înlăturării subdezvoltării.Duesenberry31: în pofida marilor diferenţe de venit existente între ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate. 31 34 . adepţii creşterii dezechilibrate propun concentrarea atacului în câteva locuri privilegiate care să-şi difuzeze efectele de antrenare la maximum în economie. 32 Angelos Angelopoulos. destinate iniţial soluţionării problemelor subocupării braţelor de muncă dintr-o economie dezvoltată. op. dar soluţiile propuse diferă. care susţin teza creşterii armonioase sau echilibrate. sub forma sprijinului din partea statelor dezvoltate. 33 Ragnar Nurkse (1952). cu efecte benefice? Răspunsul este afirmativ. preconizează pentru spargerea “cercului vicios al sărăciei” o creştere polarizată sau dezechilibrată plecând de la polii de dezvoltare. Hirschmann acuză teza creşterii echilibrate că nu ar fi decât o variantă a teoriei keynesiste a crizei. ci şi mijloacele necesare realizării unor investiţii diversificate presupuse de înfăptuirea “atacului frontal” preconizat de Nurkse. ţările sărace s-au ales cu consecinţele aşa-numitului “efect de demonstraţie” teoretizat de J. p. spre deosebire de ţările dezvoltate. impunând dezvoltarea sectoarelor din aval sau din amonte.S. Saving and the Theory of Consumer Behaviour. care ar antrena apoi şi dezvoltarea conexă de infrastructuri economice şi sociale. El arăta că resursele externe nu sunt suficiente.216 şi următoarele. susţinătorii acestei teze propun o strategie întemeiată pe mai multe investiţii coordonate care pot reuşi deoarece îşi creează pieţe reciproce. Un plan mondial pentru ocuparea forţei de muncă. p. în ţările slab dezvoltate lipseşte nu numai voinţa de a investi. pe baza legăturilor indirecte create prin veniturile pe care le generează. cit. Cambridge. care face nesigură o investiţie izolată (deoarece ea riscă să eşueze fiindcă nu există o piaţă susceptibilă a-i absorbi producţia). Un asemenea val de investiţii diversificate în toate sectoarele economiei ar constitui un atac frontal împotriva sărăciei. După el. 1949.Poate fi spart acest cerc. era uşor de răspuns că salvarea putea veni doar din exterior. Întrucât. Bucureşti. Editura Politică. Nurkse nu era de acord cu o asemenea idee. Income.. ale unora pentru altele. dintre care principalul teoretician este Albert Hirschmann. Nici o soluţie nu este posibilă fără energice eforturi interne”33. 582-583. punându-se astfel în mişcare un mecanism durabil de depăşire a subdezvoltării. Acestea se referă la câţiva poli J.Adversarii tezei creşterii echilibrate. Pornind de la realitatea inexistenţei pieţei în ţările subdezvoltate. De altfel. anticipând astfel orientările Fondului Monetar Internaţional din ultimele două decenii. cum ar fi Rosenstein-Rodan şi Rgnar Nurkse. ci reprezintă de fapt o succesiune organizată de “dezechilibre motoare”. creşterea nu este compatibilă cu menţinerea permanentă a echilibrului. deoarece ar da naştere unor venituri care ar duce la crearea unei pieţe veritabile.S. situându-se pe cel puţin două poziţii total diferite: 1. De unde resursele necesare pentru a finanţa un asemenea program dacă ne situăm într-o ţară contaminată de “cercul vicios al sărăciei”? Mai ales că Nurkse scotea în evidenţă şi faptul că din contactele cu statele bogate . “Ele nu oferă în mod automat o soluţie la problemele acumulării de capital în regiunile subdezvoltate. într-o relaţie de tip circular generatoare a unui avans cumulativ. ei consideră că o strategie coerentă de acţiune a ţărilor subdezvoltate ar trebui să prevadă pentru început investiţii în activităţi direct productive. Desigur. cu cele mai bune posibilităţi de difuzare în structura socio-economică a ţării. 1987.Pe o primă poziţie se situează mai mulţi economişti. consumatorii din ţările slab dezvoltate adesea par că ar dori să rivalizeze cu cei din ţările bogate în materie de consum. Alegerea “locurilor privilegiate” pentru investiţii vizează acele activităţi care au maximum de efecte de antrenare. în anii ’80. 2. De aceea el apelează la rolul finanţelor publice. În acest sens.

Lewis să se bazeze pe surplusul de muncă din sectorul tradiţional.Arthur Lewis. Hirschman considera că agricultura avea un efect de antrenare slab asupra economiei. iar produsele se vând cu o marjă de profit care este reinvestit pentru a crea un surplus de capital. prin mecanismele puse în mişcare în cadrul procesului dezvoltării. De asemenea creşterea dezechilibrată propusă de Hirschman presupunea intervenţia statului pentru a induce dezechilibrele şi a le remedia.A. sectorul modern trebuie să cunoască o expansiune permanentă.. dintre agricultură şi industrie.P.A.apropiaţi de cererea finală. cuprinde două sectoare: un sector “modern” sau “capitalist”. Printre cei mai cunoscuţi autori care s-au ocupat de analiza dualismului şi de problematica relaţiilor intersectoriale.Todaro. Este cunoscut sub numele de “model al celor două sectoare” sau “modelul creşterii cu ofertă nelimitată de muncă” şi a apărut în una din cele mai citate lucrări a lui Lewis. în care forţa de muncă folosită este salariată.Lewis. op. elaborat într-un cadru teoretic clasic. Această caracteristică i-a permis lui W. adică pe posibilitatea absorbirii de forţă 34 Michael P. cea mai mare parte a donatorilor de asistenţă pentru ţările slab dezvoltate (în special Banca Mondială) cereau guvernelor acestora să elaboreze “Planuri” naţionale. un sector “tradiţional” sau “de subzistenţă”. în interiorul economiilor ţărilor subdezvoltate. 3. pot fi enumeraţi: W. John C. suprapopulat. cit. În timp ce.2. Modele ale “economiei duale” Unul dintre cele mai cunoscute modele elaborate în teoriile dezvoltării aparţine economistului W. Concentrându-şi atenţia asupra investiţiilor industriale. nr.22 din mai 1954. sectorul tradiţional îşi restrânge tot mai mult sfera de cuprindere.Arthur Lewis susţinea că elementul-cheie al dezvoltării economice consta în acumularea rapidă de capital şi considera că problema centrală a teoriei dezvoltării economice era de a înţelege maniera prin care o comunitate care economisea şi investea doar patru sau cinci procente sau chiar mai puţin din venitul său naţional se putea transforma într-o societate în care economisirea voluntară să crească la 12-15 procente sau mai mult. La mijlocul anilor ’60.74 35 . W. care. aşa cum am văzut în subcapitolul precedent. p. J.2. a unui sector capitalist modern alături de un sector tradiţional înapoiat. Teoria creşterii dezechilibrate a avut influenţă şi asupra practicii dezvoltării economice. care regrupează industrii de transformare a produselor primare locale sau a semifabricatelor importate. condiţie pentru accesul la ajutoare. caracterizat prin productivitate marginală a muncii nulă.Schultz şi alţii. ceea ce pretinde o planificare pentru a fi eficace.Todaro.1. Modelul său. Finalitatea acestui proces ar trebui s-o reprezinte dispariţia dualismului.W. este laureat al premiului Nobel pentru contribuţiile aduse în acest domeniu. articolul “Economic Development with Unlimited Suplies of Labour” din buletinul “Manchester School of Economic and Social Studies”.Fei şi Gustav Ranis. Cât despre căile înlăturării dualismului. El este “unul dintre cele mai cunoscute modele teoretice timpurii ale dezvoltării focalizate pe transformarea structurală a economiilor de subzistenţă”34. Atât politicile economice ortodoxe ale dezvoltării cât şi numeroasele programe de ajutor extern s-au concentrat în anii ’50 şi ’60 într-o mare măsură pe proiecte industriale de mare anvergură în ţările slab dezvoltate. Ca şi Rostow şi alţi autori.2. 3. T. în timp ce altele pun accentul pe dezvoltarea agriculturii.R. alături de Gunnar Myrdal şi Amartya Kunar Sen. B. se pot identifica puncte de vedere care susţin că acestea sunt legate în esenţă de industrializare. Teorii ortodoxe privind dualismul şi dezvoltarea axată pe agricultură Modelele “Economiei duale” consideră că o caracteristică esenţială a subdezvoltării o constituie coexistenţa.2.Higgins.H.Harris şi M.

astfel.Fei and Gustav Ranis. Alte categorii de oameni bogaţi.H.2. De o parte din acest surplus ar fi putut profita şi proprietarii funciari care. Sursa de finanţare a investiţiei o poate constitui profitul ridicat din sectorul industrial obţinut ca diferenţă între veniturile obţinute în acest sector şi salariile plătite. Menţinerea acestui “cerc virtuos” al transferului de muncă presupune necesitatea unui nivel de economisire din ce în ce mai mare pentru a finanţa investiţiile în formarea de capital pentru a spori capacităţile de producţie. În viziunea lor. O parte din economiile astfel obţinute pot avea ca destinaţie finanţarea investiţiilor de productivitate în agricultură.46. creând condiţii pentru o Joan Robinson.2. Tranziţia de la sărăcia generată de limitarea activităţii la sectorul tradiţional agricol la un standard de viaţă mai ridicat. adică ar fi permis creşterea producţiei agricole astfel încât productivitatea muncii din agricultură ar fi început să crească înaintea încheierii procesului de transfer a surplusului de muncă din sectorul tradiţional în cel modern.A. Or numai capitaliştii din sectorul modern economisesc. Development of the Labour Surplus Economy. De aceea mesajul lui W. În acest sens. atribuind agriculturii un rol important în susţinerea industrializării. ar provoca inegalitate. oferit de dezvoltarea sectorului modern. Două procese concomitente sunt analizate în modelul lui W.de muncă din agricultură.2. 3.Lewis Ipotezele din modelul lui W. care au construit un model mai detaliat al procesului de modernizare a unei economii care se confruntă cu un excedent de forţă de muncă. 1966. preferă să-şi folosească surplusul economic pentru consum ostentativ sau pentru a-l transfera în afară. Dezvoltări ale modelului lui W. cu cel puţin 30% mai mare decât cel al salariului mediu de subzistenţă din sectorul tradiţional agricol Acest proces de creştere autoîntreţinută poate continua până când întregul surplus de muncă rurală este absorbit de sectorul industrial modern. Joan Robinson afirma că “mizeria fiinţei exploatate de către capitalişti este nimic în comparaţie cu mizeria celor care nu sunt exploataţi deloc”35. În plus faţă de ipotezele lui Lewis. ca proprietarii de pământ sau de mine. 35 36 .H.Lewis este că regiunile slab dezvoltate nu pot depăşi această stare decât mărind partea din venitul naţional care revine capitaliştilor industriali. După aceea. introducerea în acest sector a unor inovaţii şi a progresului tehnic ar fi determinat deplasarea în sus a curbei funcţiei de producţie. ar fi avut posibilitatea să economisească. un proces de transfer al excedentelor de forţă de muncă din sectorul tradiţional spre sectorul modern ar permite să se ajungă la plenitudinea dezvoltării şi comercializării economiei ţărilor slab dezvoltate. al căror nivel este considerat constant. temporar. 1964. este preferabilă chiar dacă. p. adică până la eliminarea “şomajului deghizat”. Harmondsworth: Penguin.A. CT: Yale University Press. Conform acestui model de factură neoclasică. 36 John C. fără nici o pierdere de output. de către sectorul modern urban industrial.A. New Haven.Lewis au fost reluate şi dezvoltate de Gustav Ranis şi John C. atragerea forţei de muncă din sectorul tradiţional agricol spre sectorul modern nu se mai poate realiza decât la un cost mai ridicat deoarece reducerea ratei muncă/pământ face ca produsul marginal al muncii rurale să nu mai fie egal cu zero. bancherii. Ranis şi Fei lărgesc analiza. De asemenea migrarea forţei de muncă excedentare dinspre agricultură spre industrie ar fi determinat reducerea consumului rural de produse agricole şi apariţia unui surplus agricol.Fei36. caracterizat printr-un nivel mai ridicat al productivităţii muncii. Economic Philosophy . inclusive elitele politice.Lewis: transferul forţei de muncă din agricultura tradiţională spre sectorul modern industrial şi creşterea producţiei şi nivelului de ocupare a braţelor de muncă în cel de-al doilea sector. Viteza de expansiune a sectorului urban modern este determinată de rata investiţiei industriale şi de acumularea capitalului din acest sector.A.

38 J. pe de o parte. 1967. îmbunătăţesc nivelul calitativ al populaţiei şi. cât şi adoptarea de măsuri pentru scăderea ratei de creştere demografică pentru a reduce sărăcia şi şomajul.Harris and M. dar insuficient problemele legate de câştigurile ei în termeni de distribuire a veniturilor. în Oxford Economic Papers. dintre care doar amintim pe cel al lui Jorgenson37.Todaro. 3.Jorgenson. şi pe cel cunoscut sub numele KWC (elaborat în 1972 de către Kelly. Critici la adresa teoriilor dezvoltării întemeiate pe strategia industrializării pentru substituirea importurilor (ISI) D. începe să se acorde o mai mare atenţie. de industrializare pentru substituirea importurilor. de modelul lui Harris şi Todaro38. mai ales de perspectivă. iar o altă parte a economisirii putea fi destinată de către proprietarii funciari finanţării investiţiilor pentru expansiunea industrială. şi insuficienţa forţei de muncă instruită. Teorii ortodoxe privind dezvoltarea prin deschidere spre piaţa internaţională. s-au pus în discuţie problemele legate de oferta nelimitată de forţă de muncă necalificată. material. Astăzi. De aici au rezultat numeroase studii şi proiecţii privind nevoia de educaţie şi de formare profesională a oamenilor. Ca o reacţie la accentul excesiv pus în teoria dezvoltării pe necesitatea acumulării de capital fizic. De asemenea.19. dar şi ca urmare a unor studii care arătau că o parte a creşterii producţiei nu poate fi explicată numai prin rata de creştere a capitalului fix şi a mâinii de lucru. 1974. ca şi cele pentru ameliorarea condiţiilor de sănătate şi de nutriţie. Astfel se extinde sfera noţiunii de capital. Surplus Agricultural Labour and the Development of the Dual Economy.3. Printre reproşurile făcute se numără şi acela că modelele nu conţin o analiză mai substanţială a factorilor instituţionali. în American Economic Review.3.2.2. legate de efectele ratelor ridicate de exod rural asupra urbanizării din ţările slab dezvoltate.1. În perioada următoare au fost elaborate noi modele ale economiei duale. în care accentul se pune pe creşterea axată pe industrializarea sectorului modern drept cale de absorbţie a excedentului de forţă de muncă şi de promovare a dezvoltării. calificată.creştere viitoare a surplusului agricol. prin aceasta. Unemployment and Development: A Two Sector Analysis. contribuie în mod direct la creşterea productivităţii. sunt rentabile pentru viitor în termeni de creştere a producţiei şi de reducere a risipei de resurse. Migration. În plus. cel puţin parţial. Interdependenţa dintre agricultură şi industrie în evoluţia economiei duale este mai strânsă decât în modelul lui Lewis. atât în sânul literaturii ortodoxe cât şi de către unii donatori de ajutor. cum ar fi rolul statului care influenţează puternic mersul dezvoltării. modelele nu luau în considerare în suficientă măsură problemele. Ar mai trebui să menţionăm că modelele economiei duale sunt concepute preponderent în cadrul unei economii închise. 3. procesul de acumulare a economisirii din sectorul rural ar permite sectorului industrial să profite pentru acumularea sa de capital de o contribuţie importantă provenită din surplusul agriculturii. nevoilor de investiţii în “capital uman”. Această lacună avea să fie acoperită. este general admis că cheltuielile de învăţământ şi de formare profesională. construit în 1967. de ocupare a braţelor de muncă şi de consum. pe de altă parte. din 1970. el a exercitat o influenţă considerabilă asupra teoriei şi politicii dezvoltării. Cu toate că şi acest model comportă numeroase critici asemănătoare celor referitoare la modelul lui Lewis. Williamson şi Cheetam). care studiază efectele accelerării exodului rural în contextul unei rate ridicate de şomaj urban. O asemenea orientare era de natură a încuraja ţările slab dezvoltate să adopte strategii de dezvoltare introvertite. Reînnoirea neoclasică. Noţiunea de excedent de mână de lucru a constituit o bază de discuţii pentru politicile de ajutor extern şi de dezvoltare. Nr. vol. 37 37 . în care concluziona că au importanţă atât accelerarea progresului tehnic. În felul acesta.3.

138. ceea ce provoca o rată a rentabilităţii scăzută sau chiar negativă41. F. costul resurselor interne angajate în aceste strategii erau foarte mari. Streeten. 41 A.Viner. Oxford.Haberler.În primele două decenii postbelice numeroase ţări în curs de dezvoltare au aplicat strategii ISI. se raportează la studiul situaţiilor de echilibru static. ceea ce afecta industria uşoară şi agricultura40. p.D. în Economic Journal. Bauer şi Yamey.S. afirma că politicile sugerate de teoria economică a dezvoltării sunt false în teorie şi dăunătoare în practică: ţările care au adoptat aceste politici (în principal pe baza intervenţionismului de stat sub forma. op. cu ajutorul cărora. legate de factorii care acţionează asupra creşterii. aceşti critici considerau că ţările în curs de dezvoltare ar trebui să rămână producători şi exportatori de produse primare. De aceea.S. intitulată “Mizeria teoriei economice a dezvoltării”. se puteau constata: rata efectivă de protecţie practicată în unele ţări care adoptaseră strategiile I.Lal aveau nume sonore pentru economia dezvoltării: Hirschman.I. André Philip. Pornind de la astfel de constatări. Stewart şi altele. Autorii vizaţi de D. capabile să devină în mod progresiv competitive pe piaţa mondială42. s-au fundamentat indicatori ca “rata efectivă de protecţie” (TEP) sau “costul resurselor interne” (CRI) a proiectelor de investiţii susţinătoare ale acestor strategii. În esenţă. Chenery. oct.. 43 D.G. T. ţările sunt preocupate de aceste aspecte dinamice.1966. Scott. Economia politică neoclasică şi opţiunea sa pentru libertatea preţurilor. G. 1953.Stewart subliniază slăbiciunea teoriilor sociale pe care se bazează recomandările de politică economică neoclasică făcute de D. M. Singer. a planificării centralizate şi a strategiilor de redistribuire în creştere) au înregistrat performanţe economice mai proaste decât cele care au mers pe calea neoclasică (în principal. Haberler. care aveau ca argument faptul că ele interferau cu procesul natural de dezvoltare economică bazată pe avantajul comparativ39. de materii prime sau de produse alimentare care nu pot fi produse într-o manieră economică în ţară. Scott. cât şi a economiilor în curs de dezvoltare”43. În replică. Deepak Lal. Mai recent.F. în Journal of Political Economy.I. sublinia că trebuie să se acorde atenţie dezvoltării exporturilor pentru a câştiga devizele străine necesare realizării împrumuturilor esenţiale de maşini. Institute of Economic Affairs. Market Control and Marketing Reform . 40 I. London.Scitovsky. Clarendon Press. Some Economic Costs of Exchange Control: The Turkish Case. cit.O.Lal şi alţi autori. Poverty of Development Economics.I. Coreea de Sud şi Taiwan). El concluziona că “dispariţia economiei dezvoltării nu poate fi decât o binefacere pentru sănătatea.S. Spre sfârşitul anilor ’60. pe baza unor studii realizate la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70. Some Problems in the Pure Theory of International Trade. iar producţiile naţionale costisitoare trebuiau înlocuite cu o industrie şi o agricultură reorganizate. care ar induce o alocare optimală a resurselor. ele ar trebui să încurajeze creşterea sectorului lor agricol şi a economiei lor de plantaţie. cit. pe atunci preşedinte al Centrului de Dezvoltare al OCDE. În practică însă economiile sunt într-o stare de dezechilibru permanent. El considera că în locul controalelor administrative se impunea folosirea mai bună a mecanismelor preţurilor.Yamey..Bauer and B. era foarte ridicată.S. Oxford University Press. 1970. Little. 39 38 . atât a economiei politice. Little Scitovsky. Nurkse. Scitovsky. de exemplu. De aceea. Myrdal. Industry and Trade in Some Developing Countries.Lal. guvernele protejând astfel industriile de bunuri de echipament şi industria grea. London. London. iunie 1955. 1968.M. Pentru a demonstra caracterul neadecvat al strategiilor I. P.T. Printre primii care au criticat aceste strategii se numără Viner. El concluziona că nu există nici o J. 1983.Krueger. International Trade and Economic Development. Markets. în “Prefaţă”.Scott. 42 Little. într-o lucrare publicată în 1983. în cadrul unui curent al şcolii neoclasice încep să fie auzite critici la adresa strategiilor I. op.

Stewart – Limitations of the Neoclassical Approach to Development: A Review of Deepak Lal: The Poverty of Development Economics.Corden. identificând cinci efecte posibile ale schimburilor internaţionale asupra creşterii: “efectul de impact” (câştigul static ce antrenează o creştere a venitului current). 1956. 47 W.bază teoretică pentru a permite să se considere că un sistem de preţuri ferit de distorsiuni poate conduce la un nivel de bunăstare superior celui asigurat printr-un sistem care comportă diverse intervenţii de stat44.M. W. Acesta F.2. susţinea că jocul liber al forţelor pieţei pe plan internaţional era defavorabil ţărilor sărace. 1957. într-un studiu publicat în 197147. “efectul de substituţie”. O primă adaptare a modelului neoclassic la domeniul dezvoltării a fost legată tocmai de această din urmă critică şi a constat în “mariajul” dintre teoria schimburilor Heckscher-Ohlin şi teoria neoclasică a creşterii. London. North Holland. 1971. 1963. în două lucrări publicate în 1956 şi 1957 46. ia în considerare creşterea productivităţii şi sporirea ofertei de factori. The Economics of the Developing Countries . Trade. Acesta a fost criticat de către adversari pentru incompatibilitatea ipotezelor lui cu realităţile ţărilor în curs de dezvoltare45: ipoteza concurenţei perfecte în economia în curs de dezvoltare. 45 H. The Effect of Trade on the Rate of Growth . Hutchinson University Library. din Tokyo.2. în J. la al cincilea Congres mondial al Asociaţiei economice internaţionale. “efectul de ponderare a factorilor”. 46 Gunnar Myrdal.Balassa într-o comunicare susţinută în 1977. ipoteza funcţiilor de producţie identice pentru producătorii aceluiaşi bun. 1964 şi T. Basil Blackwell.Balogh.N. “efectul de acumulare a capitalului”.Bhagwati şi alţii.Corden.M. Oxford. care antrenau agravarea inegalităţilor între ţările bogate şi cele sărace. An International Economy. ipoteza substituibilităţii perfecte a factorilor între ramuri. Autorul. şi Rich Land and Poor. “efectul de distribuire a venitului”. 3. Adaptări ale modelului neoclassic: teoria creşterii prin schimb internaţional şi analiza cost-avantaje Fundamentele teoretice ale abordării neoclasice a dezvoltării sunt teoria clasică şi neoclasică a schimburilor internaţionale şi conceptul de “avantaj comparativ”. Unequal Partners. în Journal of Development Studies. Balance of Payments and Growth . cum ar fi teoria “stadiilor” avantajului comparativ. prezentată de B. 44 - 39 . În plus. iar versiunea neoclasică se regăseşte în modelul Heckscher-Ohlin. Gunnar Myrdal. Analiza lui Corden a deschis calea unor abordări mai dinamice. ipoteza realocării relativ puţin costisitoare a factorilor între ramurile de activitate fără avantaj comparativ şi cele care dispun de avantaje comparative. New York. Teoria clasică este reprezentată în esenţă de modelul ricardian al costurilor comparative. 1985. New York. Harper. Teorema egalizării preţurilor factorilor – element esenţial al modelului Heckscher-Ohlin .nu se verifica în cazul acestor ţări: “efectele de difuziune” (care permiteau difuzarea avantajelor dinspre ţările bogate spre cele sărace) puteau fi întrecute de “efectele de reţinere”. care este considerată drept bază a modelului neoclasic modern al dezvoltării prin deschiderea economiei.Myint. în momentul liberalizării schimburilor.3. ipoteza neoclasică a absenţei şomajului sau sub-ocupării. Amsterdam.

Este evident că întregul cadru conceptual al acestor măsuri ţine de abordarea neoclasică orientată spre exterior. Economic Stabilisation in Developing Countries . cu mare intensitate de forţă de muncă. D. care presupunea adoptarea unui program de “stabilizare”. Les politiques de stabilization dans les pays en développement: quells enseignements? În World Development. T. spre bunuri care pretind mai multă calificare. 1981. Heinemen. Evitarea discriminărilor faţă de activitatea de export. Aceeaşi influenţă se observă şi în recomandările făcute de Banca Mondială într-un document intitulat “Spre o dezvoltare susţinută în Africa subsahariană: un program de acţiune comun”.Killik. Canada. a planificării de stat şi a reglementării guvernamentale a activităţii economice din ţările în curs de dezvoltare. T. spre bunuri cu mare intensitate de capital şi de cunoştinţe umane. Marea Britanie şi Germania occidentală favorizează macroeconomia ofertei şi privatizarea corporaţiilor publice din ţările dezvoltate şi cere demolarea proprietăţii publice.Taylor sau A. din partea unor autori ca R.Cline and S. astfel încât puterile publice să-şi poată exercita responsabilităţile lor centrale într-o manieră mai eficientă. care exprimau puncte de vedere apropiate de poziţiile ţărilor în curs de dezvoltare.Weintraub (ed.Fishlow48: R.Killik (ed. care nu erau acordate decât dacă. 3. În anii ’80. Printre cele mai importante efecte ale reînnoirii neoclasice pe planul politicilor economice se numără în primul rând schimbarea de atitudine a instituţiilor internaţionale şi în primul rând a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional. primeau un acord de confirmare din partea FMI. produse de mai înaltă tehnologie şi. vizând în special creşterea exporturilor. Reducerea sarcinilor care apasă asupra statului graţie recurgerii mai extinse la eforturile comunităţii şi la sectorul privat. în fine.U.).9. adoptat în 1984. pe fondul agravării problemelor ţărilor în curs de dezvoltare şi în primul rând a celor legate de îndatorarea înăbuşitoare. apoi spre bunuri cu mai mare intensitate în capital. Privatizarea întreprinderilor publice şi transmiterea de responsabilităţi mai largi managerilor regiilor publice pentru ca ei să poată asigura gestiunea acestor întreprinderi într-o manieră comercială. chiar în literatura ortodoxă.).A. pe de o parte.10.Dornbush. Recurgerea mai largă la politicile preţurilor. London.Dornbush. Washington. care a însoţit ascensiunea politică a guvernelor de orientare conservatoare din S. astfel încât are loc o deplasare a avantajelor lor comparative şi a tipurilor lor de specializare: de la produse simple. L.susţinea că dotarea în factori şi în resurse a ţărilor evoluează în timp.M. care cuprinde patru teme majore: 1. 1984. exponenţii “contrarevoluţiei conservatoare” îşi impun orientarea asupra noilor politici şi programe care vizează subdezvoltarea. IS/LM in the Tropics: Diagrammatics of the New Structuralist Macro Critique. 1982. iar. “Contrarevoluţia conservatoare”. The Quest for Economic Stabilisation: The IMF and the Third World. în W..C.I.. Argentina şi Uruguay) au fost supuse unor critici virulente. vol. L. Şi eficacitatea politicilor de stabilizare promovate de FMI şi a programului PAS al Băncii Mondiale ca şi experienţa ţărilor din Conul de Sud al Americii Latine (Chile. Banca Mondială a trecut la impunerea condiţionalităţilor împrumuturilor de “ajustare structurală” (PAS). acceptau luarea unor măsuri de stimulare a ofertei. Reuşind să obţină controlul asupra celor mai puternice instituţii financiare internaţionale – F. nr. 4. şi Banca Mondială – pe fondul eroziunii poziţiilor unor organisme ca Organizaţia Internaţională a Muncii. mai curând decât la controale administrative pentru alocarea eficientă a resurselor. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare sau Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare. 2.Taylor. 48 40 . Brookins Institution. pe de altă parte.

în cadrul şcolii neoclasice. concretizată în revoluţia keynesiană. fiind preocupaţi de explicarea cauzelor lor profunde şi de evidenţierea căilor posibile de depăşire a subdezvoltării. într-o primă etapă a evoluţiei lor. Chiar şi la un simpozion organizat la Londra de Banca Mondială. Să nu uităm că dacă noile economii industrializate asiatice au practicat o liberalizare economică. 3. mai ales în limbajul marxist. care nu puneau în cauză “statu-quo”-ul sistemului. accentual pus pe economia simbolică în detrimentul economiei reale. Abordarea heterodoxă pretinde ca aceste modele sunt mai puţin adecvate condiţiilor din ţările în curs de dezvoltare şi îşi fundamentează demersul pe luarea în considerare a realităţilor specifice acestei lumi. mai ales cei inspiraţi de marxism. criticau funcţionarea capitalismului atât pe plan naţional cât şi internaţional. Abordarea heterodoxă a dezvoltării Aşa cum marea depresiune din anii ’30 ai secolului XX a determinat o evoluţie profundă a gândirii economice. Considerăm însă că acest criteriu nu poate fi absolutizat. Nu este necesară liberalizarea pentru raţiuni pur ideologice. întemeindu-şi demersul teoretic pe baza filonului neoclasic şi încercând transpunerea modelelor ştiinţei economice standard în realităţile lumii subdezvoltate. ele au combinat intervenţiile de stat cu măsuri represive faţă de opoziţia politică şi faţă de sindicate. Un alt element de delimitare ar fi metoda de cercetare utilizată. se acordă mai multă importanţă echilibrului macroeconomic decât dezvoltării economice. Aplicarea mecanică a unor reţete. tot aşa bulversările provocate de aceeaşi mare depresiune ca şi de cele două conflagraţii mondiale au dat naştere primului mare curent de reflexiune asupra dezvoltării izvorât din sânul însuşi al ţărilor în curs de dezvoltare. mai mulţi participanţi şi-au exprimat rezerve asupra acţiunilor întreprinse de Bancă în favoarea privatizării şi a liberalizării economiei în ţările în curs de dezvoltare. iar “ortodocşi” sunt cei cărora le repugnă a asemenea abordare. noua abordare neoclasică a câştigat cu uşurinţă noi adepţi. heterodocşii. Abordarea ortodoxă este de regulă conformă cu orientarea dominantă în ţările dezvoltate. Spre deosebire de “ortodocşi”. Despre procesul invers se mai vorbise. Aceasta ar putea fi considerată unul dintre criteriile de demarcaţie între “ortodocşi” şi “heterodocşi” în sensul că “heterodocşi” sunt cei care acceptă paradigma “centru-periferie”. şi o “periferie” a ţărilor în curs de dezvoltare.3. devalorizările şi politicile monetare restrictive au provocat un nivel ridicat al dobânzii reale şi o supraevaluare a cursului de schimb care au agravat dezechilibrele macroeconomice. Tranziţia de la socialism la capitalism era însă un proces fără precedent. Din el fac parte şi economişti de prestigiu din lumea dezvoltată. Credem că ar mai trebui precizat şi faptul că nu putem limita curentul heterodox doar la autori aparţinând lumii a treia. unii dintre ei formaţi. constituit din ţările capitaliste dezvoltate. 41 . Anii ’90 au aruncat o nouă sfidare ştiinţei economice: tranziţia de la socialismul planificat la capitalismul economiei de piaţă. lipsa coerenţei programelor adoptate şi a unei susţineri financiare corespunzătoare au ridicat numeroase semne de întrebare privind credibilitatea acestor noi orientări. După peste un deceniu de politici de liberalizare şi dereglementare. Una dintre caracteristicile esenţiale ale acestui curent constă în faptul că economia mondială este percepută ca o structură care cuprinde un “centru”. în 1986.programele de “stabilizare” şi de “ajustare structurală” au avut adesea ca efect agravarea problemelor presupuse rezolvate sau au creat serioase efecte secundare indezirabile.

În cadrul acestui subcapitol ne vom ocupa în special de evoluţia teoriei “structuraliste”. 3. Reprezentativ ar fi americanul John Kenneth Galbraith. 49 42 . apărută în 1958. dar au criticat ipotezele şi concluziile ştiinţei economice standard.A. Ca urmare.I.U. Oricum.49 Trebuie. cu structuri de producţie omogene.dar ulterior nemulţumiţi de acest tip de abordare a economiei. orientată spre exterior. după primul război mondial. prin divorţul dintre aşa-zişii “developmentalişti” şi noua şcoală a dependenţei apărută pe la mijlocul anilor ’60. Penuria de devize străine a determinat guvernele regiunii să încurajeze exporturile şi să introducă restricţii asupra importurilor. nesatisfăcută. a afectat în acelaşi timp şi capacitatea de export spre America Latină a ţărilor angajate în conflagratie. cererea internă de bunuri de consum.3. care a provocat căderea preţurilor materiilor prime exportate de America Latină. a dat impuls industriilor locale.S. au dat un nou impuls industrializării de substituire a importurilor (I. reluarea creşterii cererii externe de materii prime din zonă. când euforia creşterii economice postbelice este întreruptă de recesiunea din 1957-1958. locuinţe. şi diversificate. p. generând astfel o schimbare de orientare. arăta că sărăcia continua să existe în cea mai bogată ţară de pe glob. Structuralismul şi evoluţia sa Geneza şi evoluţia structuralismului latino-american sunt legate de problemele cu care s-au confruntat ţările din acest continent în perioada interbelică şi după al doilea război mondial. Primul război mondial. împreună cu cele vizând menţinerea locurilor de muncă. şi de criza mondială din anii ’30. Alţi economişti nu au acceptat să se încadreze în mod riguros în nici un curent.. Bucureşti. de asemenea. ca ambasador al S. Ne gândim la economistul francez François Perroux şi la alţi adepţi ai ideilor lui. America de Sud se caracteriza printr-o creştere “extravertită”. bazată pe exporturile de materii prime şi pe un debut de industrializare constând în prelucrarea produselor primare obţinute pe plan local. preocupat de problemele sărăciei. A şi scris o carte interesantă pe acest subiect. în special în domeniul nevoilor sociale: învăţământ.I. reprezentaţi de Clarence Aires şi Gunnar Myrdal. calitatea mediului natural şi construit etc.1.XIX. În ultima treime a secolului al XIX-lea şi în anii care au precedat primul război mondial.) şi creşterii introvertite. Ştiinţa economică şi interesul public . susţinând necesitatea unei abordări mai realiste. concretizate prin folosirea unor tehnici de producţie moderne pe ansamblul economiei. referitoare la teoria sărăciei de masă.S. bazate exclusiv pe mecanismele pieţei. ca urmare. conform căreia economia mondială este structurată pe două componente: “centrul”. şi până la critica marxistă a tezei dependenţei din anii ’70 şi naşterea “neostructuralismului” în anii ’80. toate aceste evoluţii ale faptelor economice au demonstrat vulnerabilitatea regiunii la transformările ce surveneau in economia mondială şi. Această nouă direcţie a fost accentuată de schimbarea raportului de forţe în favoarea S. în India în anii 19611963. pe care a cunoscut-o direct. au creat premizele apariţiei ideilor privind necesitatea depăşirii stadiului dezvoltării spontane a economiei. fără ca această orientare să fie expresia unei strategii susţinute doctrinar sau teoretic. asistenţă medicală. acoperind o gamă John Kenneth Galbraith.. Editura politică. înrăutăţirea condiţiilor de transport maritime ca urmare a generalizării conflictului a favorizat creşterea introvertită şi I. deşi a provocat o creştere a cererii externe de materii prime. la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50. într-o primă fază. servicii comunale. sub forma industrializării bazate pe substituirea importurilor. Chiar dacă al doilea război mondial a generat. transport public. 1982. În acest context se naşte paradigma “centru-periferie” a dezvoltării şi subdezvoltării. să avem în vedere şi pe instituţionalişti. începând de la apariţia paradigmei “centru-periferie” în America Latină.A. măsuri care. iar în “The Affluent Society” (Societatea belşugului).U.

50 James M.Dietz. Aceste idei sunt legate de numele celui mai cunoscut economist latino-american. Era de fapt deosebirea dintre naţiunile centrului dezvoltat reprezentat de puterile europene şi S. că diversificarea orizontală şi integrarea verticală sunt slabe.extinsă de bunuri de echipament. periferia va trebui să producă mai multe şi mai multe produse agricole sau materii prime pentru a obţine aceeaşi cantitate de produse manufacturate importate50. iar ţările periferice mai puţin dezvoltate produc produse primare pentru export spre centru. a cărui evoluţie pe planul teoriei şi politicii economice a fost marcată de transformările suferite de economia ţării sale începând cu anii ’20 ai secolului XX.. În 1948. El elaborează un studiu de referinţă.: şomajul cronic. Dezvoltarea şi subdezvoltarea sunt considerate ca procese interdependente care se derulează în sânul aceluiaşi sistem economic dinamic prin care se generează dezvoltarea în anumite regiuni. Raul Prebisch realizează că în spatele legilor cererii şi ofertei sunt ascunse relaţii de putere.U.S. în sensul că exporturile sunt limitate la un număr redus de produse primare. “The Economic Development of Latin America and its Principal Problems” (UN 1950). întregul beneficiu rezultat din comerţ va merge spre centru şi nimic spre periferie. începe în 1937 să dezvolte o teorie prin care să explice colapsul relativ al pieţelor agricole. comportând un nivel ridicat al productivităţii) şi specializate. al cărui director devine Raul Prebisch. p. împreună cu colegii săi de la Banca Centrală a Argentinei. cunoscută sub iniţialele CEPAL. deţine o poziţie privilegiată în comerţul internaţional. în care ţările din centrul dezvoltat produc bunuri manufacturate pentru export spre periferie.“periferia”. Până la această dată. pe de o parte.Cypher şi James L.I. argentinianul Raul Prebisch. El calculează că în 1933 Argentina a trebuit să vândă cu 73% mai mult din produsele sale agricole primare pe piaţa mondială pentru a importa aceeaşi cantitate de produse manufacturate ca la mijlocul anilor ’20. la iniţiativa statului Chile. atât ca urmare a marii depresiuni din anii ’30 cât şi a schimbărilor survenite în structura pieţei mondiale.171-173. Aceste caracteristici condamnă periferia la o poziţie nefavorabilă în comerţul internaţional şi stau la originea a trei tendinţe seculare ale evoluţiei spontane a I. Argentina putea simboliza exemplul valabilităţii teoriei avantajelor comparative în producerea cărnii de vită şi a grâului pentru piaţa mondială.. care a stat la baza raportului Naţiunilor Unite intitulat “Relativ Prices of Exports and Imports of Underdeveloped Countries”. Asia şi Africa. De unde provenea acest comportament asimetric al preţurilor mondiale? Tot el. neexistând o complementaritate între sectoarele producţiei locale. O dată cu diminuarea exporturilor argentiniene. op. Din acest raport rezultă că în cadrul diviziunii internaţionale a muncii de atunci. şi naţunile periferiei mai puţin dezvoltate din America Latină.A. de bunuri intermediare şi de bunuri de consum. cu o preponderenţă a Statelor Unite. . De aceea. şi a unor sectoare care utilizează tehnici moderne. care se referă la deteriorarea à la long a termenilor de schimb pentru exporturile de produse primare ale ţărilor periferice. 43 . în timp ce în altele se creează subdezvoltarea. deficitele externe recurente şi deteriorarea termenilor de schimb în relaţiile cu “centrul”. cu un nivel scăzut de productivitate. Recunoaştem cu uşurinţă ideile rezultate din calculele lui Prebisch. unde înclinaţia spre import era mult mai modestă decât a fostului principal partener – Marea Britanie – situaţia economiei se degradează sub ochii lui Raul Prebisch care începe să scoată în evidenţă deosebirea între construcţiile atemporale ale teoriei economice neoclasice şi realitatea efectelor dinamice ale forţelor economice reale. Naţiunile Unite înfiinţează Comisia Economică pentru America Latină. cit. cu structuri de producţie eterogene (caracterizate prin coexistenţa unor sectoare care utilizează tehnici de producţie depăşite. înregistrând rate spectaculoase ale creşterii economice şi un standard de viaţă care rivaliza cu cel al marilor puteri europene.

în Economic Journal. urmată de o ameliorare puternică în timpul celui de-al doilea război mondial. Totuşi. Această apreciere este cunoscută sub denumirea de “teza Prebisch-Singer”. Mihail Manoilescu. Principalul instrument de politică economică propus de CEPAL era planificarea şi coordonarea investiţiilor. Nr. măsură în favoarea căreia se aduceau argumente de ordin static şi dinamic.C. mai 1959. Iaşi. şi până în 1969. în American Economic Review. publicată la editura Giard din Paris. Conform constatărilor CEPAL. întradevăr. relevanţa calculelor sau chiar încercând să demonstreze că analiza realităţilor postbelice probează că fenomenul este invers. structuraliştii vedeau intervenţia statului prin planificare nu ca pe o sustituire a iniţiativei private. Reacţiile critice la această abordare s-au concentrat în special asupra tezei degradării termenilor de schimb pentru ţările slab dezvoltate. Bucureşti. cărora li s-a dat denumirea de “programare industrială” pentru o delimitare netă de planificarea socialistă. se constată o deteriorare pe perioada 1870-1930. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Prix des produits primaires. Argumentul fusese teoretizat cu peste două decenii în urmă de Mihail Manoilescu într-o lucrare.S. Nivelul tarifelor vamale trebuia stabilit la minimul necesar pentru compensarea decalajului de productivitate52. prix des produit manufacturés. ceea ce avea ca efect tendinţa de concentrare a fructelor progresului tehnic în ţările industrializate.S. Argumentul de natură statică se referea la faptul că adoptarea protecţiei tarifare limitate la anumite produse era necesară pentru industrializarea periferiei. 54 J. 1987. creator de teorie economică. The Statistical Debat on the Net Barter Terms of Trade 51 between Primary Commodities and Manufactures . adept al lui J. mars 1980.I.) era necesară şi pentru a asigura mai multă stabilitate economiei.Grilli. mai 1950.Spraos. Editura Cugetarea. în Revue économique de la Banque Mondiale. deoarece Hans Singer.Yang. vol. a enunţat un argument similar într-un studiu publicat în American Economic Review în mai 195051.Răspunsul a fost adoptarea strategiilor I.2.Keynes. studii empirice au demonstrat că.1. Industrializarea pe baza substituirii importurilor (I.M. nr. Structuraliştii au întâmpinat greutăţi în realizarea proiectului lor şi din cauza a numeroase obstacole interne în calea dezvoltării: Hans Singer. The Distribution of Gains between Investing and Borrowing Countries. angajatul Departamentului Economic al Naţiunilor Unite de la înfiinţarea acestuia. în 1947. 1988. Într-un spirit keynesist. şi E. Soluţia propusă de CEPAL a fost adoptarea protecţionismului la importurile periferiei. 53 Mihail Manoilescu. după care are loc din nou o degradare sensibilă în următorii 30 de ani54. al cărei nivel de productivitate era mai redus decât în centru. Commercial Policy in the Underdeveloped Countries .90. menţinând importurile periferiei la un nivel mai conform cu capacitatea sa de import pe termen lung. Vasile C. 52 Raul Prebisch. comerţul internaţional favoriza prin degradarea termenilor de schimb transferul de venit dinspre periferie spre centru. în anul 1929. Foţele naţionale productive şi comerţul exterior. Argumentul dinamic se baza pe efectul stabilizator asupra creşterii comerţului internaţional pe care l-ar fi avut măsurile de protecţie tarifară. M. tradusă apoi în mai multe limbi şi cunoscută structuraliştilor latino-americani53. et termes de l’échange des pays en développement: les enseignements du long terme. 44 .I. ci ca pe un complement al ei indispensabil. 1992. contestând modul de selectare a informaţiilor. în American Economic Review. Nechita. “Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional”.

Paris. ceea ce explică stagnarea periferiei chiar dacă se presupune o situaţie de concurenţă perfectă. CEPAL a cunoscut o schimbare de orientare. 56 Arghiri Emmanuel.nivelul scăzut al veniturilor ţăranilor proprietari de minifundii şi impactul negativ al acestuia asupra investiţiilor şi creşterii producţiei..scrierile brazilianului Fernando Henrique Cardoso.inegalitatea crescândă a veniturilor.3. acest curent este reprezentat de brazilianul Celso Furtado şi chilianul O.Sunkel.S.W.Rostow.Hettne.. Maspero. inventatorul termenului de “dependenţă” într-un studiu din 196555. Abordarea dependenţei în afara Americii Latine Pornind de la teza “Prebisch-Singer”. locuri de muncă şi formare profesională.tendinţa concentrării proprietăţii funciare şi exodul mâinii de lucru rurale excedentare. Arghiri Emmanuel publică în 1969 lucrarea “Schimbul inegal”. care aveau ca idee esenţială faptul că sistemul capitalist conduce la dezvoltarea subdezvoltării din America Latină prin confiscarea surplusului din aceste ţări prin mecanismul relaţiilor de tip metropolă-satelit. Development Theory in Transition . 1969. Fr. Zed. Este de remarcat însă faptul că s-a asistat la o creştere rapidă a investiţiilor străine directe în industriile de substituire a importurilor. Republicat în M. profesorul francez de origine greacă demonstrează că sursa inegalităţii de câştiguri din schimburile internaţionale o constituie diferenţa de salarii între centru şi periferie56.M. London. care a limitat crearea internă pe piaţa produselor manufacturate.tentativa de reformulare şi de surmontare a limitelor analizei efectuate de CEPAL. egalitatea productivităţii muncii pe plan internaţional şi absenţa exploatării muncitorilor care lucrează în periferie conform modurilor de producţie precapitaliste. şi ale chilianului Enzo Faletto. . la mijlocul anilor ’60 apare “şcoala dependenţei”. Folosind teoria valorii-muncă a lui Ricardo. .I. ceea ce a avut ca efect dominaţia întreprinderilor multinaţionale exercitată asupra mediului naţional.I. reevaluând rolul statului mai ales pe direcţia raţionalizării administraţiei publice şi a unei mai eficiente implicări în creşterea economisirii interne şi încurajarea activităţii productive. 1984. în cadrul căreia se pot delimita trei curente: . în care explică tendinţa de evoluţie a preţurilor internaţionale defavorabilă ţărilor “periferiei”. lansat de André Gunder Frank şi urmat apoi de Theotonio dos Santos şi Rui Mauro Marini. acordând o atenţie mai mare agriculturii şi reformelor agrare. Toate aceste fenomene au compromis dinamismul şi viabilitatea I. dezvoltată de teoreticienii latino-americani ai dependenţei şi în special de André Gunder Frank din cadrul curentului dezvoltării subdezvoltării. educaţie.3. care admiteau posibilitatea dezvoltării de tip capitalist şi se concentrau asupra “situaţiilor concrete de dependenţă”. decalajul internaţional de salarii între centru şi periferie se concretizează în termeni de schimb favorabili produselor cu costuri salariale ridicate exportate de centru în raport cu produsele obţinute cu costuri salariale scăzute exportate de periferie. De aceea. locuinţe etc). cât şi abordării mai neoclasice de inspiraţie monetară a F. . Conform acestui model. pentru a scoate în evidenţă obstacolele interne şi externe din calea dezvoltării naţionale în America Latină. .3.2. 3. 3. L’échange inégal. punând un accent mai mare pe politicile sociale (sănătate. în anii ’60.Blomstrom. Inegalitatea schimburilor comerciale devine astfel un factor de prelevare a surplusului. B.“dezvoltarea subdezvoltării”. întărind în acelaşi timp tendinţele monopolistice ale structurii ofertei. 55 45 . Şcoala dependenţei Ca reacţie la limitele cu care se confrunta CEPAL şi ca replică radicală dată teoriei stadiilor dezvoltării a lui W. excesul de protecţionism şi ineficienţa gestiunii. libertatea schimburilor.

apărută în 1957. periferia a îndeplinit două funcţii în economia mondială: . Surplusul economic potenţial era important în orice ţară. Adică. Emmanuel. 59 S. Monthly Reiew Press.148. L’accumulation à l’échelle mondiale.. el publică în 1970 lucrarea intitulată “Acumularea la scară mondială”59. cit. dar şi criticată. În concluzie. consideră că subdezvoltarea Indiei reprezintă produsul colonialismului. concepută şi ca o soluţie posibilă. Pe parcursul istoric al evoluţiei economiilor dezvoltate ale “centrului”. Acesta şi repatrierea profiturilor aferente capitalului străin blochează acumularea din periferie. În Asia. Autorul care şi-a adus contribuţia cea mai importantă la abordarea dependenţei în Africa este Samir Amin. p. aşa cum există.Concluzia finală la care ajunge A. Emmanuel.reducându-se treptat rolul de debuşeu. New York. Dacă aceste sume ar fi fost investite în India. Lucrarea lui Arghiri Emmanuel a fost apreciată. neexistând obstacole naturale sau tehnice în A. pe măsura progresului capitalismului monopolist şi a exportului de capital de mare amploare spre periferie. p. ca la autorul francez. Surplusul potenţial era diferenţa dintre producţia potenţială şi consumul esenţial. larg inspirată din autorii structuralişti ai şcolii dependenţei latinoamericane. .a fost debuşeul care a permis “centrului” să-şi lărgească pieţele în zonele precapitaliste. Emmanuel. Acesta a condus la confiscarea surplusului şi la destructurarea economiei săteşti şi a industriilor artizanale. cit. 60 Paul Baran. Acest rol s-a realizat mai ales prin exportul de capital care urmărea să profite de mâna de lucru ieftină. dacă se doreşte ca ţările sărace să nu se replieze asupra lor însele. op. încorporând mecanisme ale schimbului inegal în care însă salariile nu mai sunt exogene. să taie legăturile sale cu imperialismul. op. În cartea mai sus citată. Anthropos. Baran opera o distincţie între surplusul real şi cel potenţial. “dezvoltarea economică indiană ar fi prezentat puţine asemănări cu trista imagine pe care o oferă azi”60. de pe poziţii marxiste. Paris. S. ţările slab dezvoltate au avut un rol important în susţinerea ratei profitului care avea tendinţa să scadă în centru. la scară naţională57. comerţul internaţional nu crea fenomenul schimbului inegal. 1970. provocând prin aceasta o dislocare periculoasă a diviziunii muncii existente. ar trebui să se decidă instalarea pe plan internaţional cel puţin a mecanismelor de redistribuire care există deja pe plan naţional. inclusiv de Paul Samuelson. p. periferia nu are decât o cale: să se rupă de sistem. periferia este funcţional integrată într-un sistem mondial de producţie autoreproducător care blochează acumularea sa de capital şi propria dezvoltare.300. Amin consideră extorcarea surplusului factorul cheie al subdezvoltării. pentru “puritatea” teoretică a modelului. într-o epocă în care..Amin. ci determinate de dinamica acumulării de capital ca şi de lupta de clasă. nivelul general al salariilor în lume fiind scăzut. A. este că. “Dezvoltările critice ale lui Emmanuel reprezintă o contribuţie extrem de importantă la demolarea a ceea ce s-ar putea numi “dogma teoriei costurilor comparative şi a binefacerilor diviziunii internaţionale capitaliste a muncii” – aprecia Charles Bettelheim în “remarcile teoretice” care au însoţit “Schimbul inegal” la publicare58.Baran estima în lucrarea sa. 1957. 57 58 46 . Economia politică a creşterii. Ca şi Arghiri Emmanuel. Director al Institutului african al Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Economică şi Planificare (IDEP) din Dakar. Pentru a ieşi dintr-o asemenea situaţie. P. mai ales de pe poziţii marxiste. De-abia acum apare fenomenul schimbului inegal. ar trebui să existe o politică a veniturilor la scară internaţională.294. chiar imperfectă. că în jur de 10% din produsul naţional indian a fost transferat în fiecare an spre Marea Britanie în cursul primelor decenii ale secolului XX. o analiză a problematicii dezvoltării pe linia dependenţei o întâlnim la americanul Paul Baran care. The Political Economy of Growth.

susţinută de ţările nealiniate61. Or.calea dezvoltării autonome. 1978. anii ’70 fiind marcaţi de promovarea ideilor “noii ordini economice internaţionale”. ca urmare a iniţiativei Algeriei. pe fundalul bulversărilor din economia mondială a anilor ’80 şi noilor tendinţe manifestate tot mai pregnant în anii ’90. Încadrată de revendicări şi soluţii utopice. Argumentele şi concluziile din lucrările apărute pe tema inegalităţilor provocate de schimburile internaţionale au avut un ecou bine resimţit pe plan mondial. Jan Tinbergen (coordonator). Restructurarea Ordinii Internaţionale . “noua ordine internaţională” a dispărut treptat din vocabularul dezbaterilor problematicii mondiale. Editura Politică. fiind înlocuită cu termeni legaţi de conceptul şi procesul globalizării. o mare parte a surplusului potenţial nu este realizat (din cauza gravelor ineficienţe ale producţiei şi a cheltuielilor inutile făcute de elitele tradiţionale pentru a prezerva ordinea internă). în ţările subdezvoltate. mai ales la ONU. concept inspirat de cea de-a VI-a sesiune specială a Adunării Generale a ONU din aprilie-mai 1974. 61 47 . Creşterea efectivă a unei ţări depinde însă de importanţa şi utilizarea surplusului său real. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful