Bolnavul inchipuit – Moliere (Jean-Baptiste Poquelin

)

CLEANTE :

(Incet, catre Angelique) Nu va temeti, va rog, si lasati-ma sa va lamuresc in ce consta scena pe care o vom canta. (Tare) N-am cine stie ce voce, dar in cazul de fata ajunge sa ma fac auzit. Veti avea bunatatea sa ma iertati, fiind obligat a da replica domnisoarei. De fapt, este vorba de o mica opera improvizata. N-o sa ascultati decat proza ritmata, adica un soi de versuri libere. Iata subiectul operei : un pastor asista la un spectacol si tocmai cand era captivat de tot ce se desfasura inaintea ochilor lui, un zgomot ce venea din apropiere ii atrase atentia : se intoarse si vazu un mitocan care, cu vorbe murdare, insulta o pastorita. Fara sa sovaie, pastorul lua apararea sexului pe care toti barbatii sunt datori sa-l cinsteasca ; dupa ce-i dadu mitocanului pedeapsa cuvenita pentru nerusinarea sa, se indrepta spre pastorita. Fata, cu ochii cei mai frumosi pe care-i vazuse el vreodata, varsa lacrimile cele mai incantatoare din lume. “Vai ! – isi spuse pastorul in sinea lui – e oare cu putinta ca o astfel de fata sa fie insultata ? Si cine poate fi atat de lipsit de omenie, atat de barbar incat sa nu fie miscat de asemenea lacrimi ?” El cauta asadar sa opreasca aceste lacrimi, pe care le gaseste incantatoare, iar dragalasa pastorita are la randu-i grija sa-i multumeasca pentru ajutorul dat, dar intr-un chip atat de fermecator, atat de duios si cu atata caldura, incat pastorul este vrajit. Fiecare cuvant, fiecare privire este o sageata arzatoare ce-i patrunde in inima. “Este oare – isi spunea el – ceva care sa poata merita asemenea gingase vorbe de multumire ? Si ce n-am fi in stare sa facem, la ce sacrificii nam fi dispusi si prin ce primejdii n-am fi gata sa trecem, ca sa ne atragem macar pentru o clipa miscatoarea dragalasenie a unui suflet plin de recunostinta”. Face tot ce poate ca sa revada chipul a carui imagine il urmareste zi si noapte, dar paza sub care e tinuta pastorita il impiedica. Puterea patimii sale il hotareste s-o ceara in casatorie pe frumoasa fata, fara de care nu mai poate trai, si-i obtine incuviintarea printr-un bilet strecurat cu dibacie. In acelasi timp, este instiintat ca tatal frumoasei fete a hotarat s-o casatoreasca cu un altul si ca se fac pregatiri pentru celebrarea casatoriei. Judecati ce suferinta crunta pe bietul pastor! Iata-l coplesit de o durere de moarte, nu poate suferi ingrozitoarea idee de a-si vedea iubita in bratele altuia si dragostea sa deznadajduita il ajuta sa gaseasca mijlocul de a patrunde in casa pastoritei pentru a-i afla simtamintele si a sti de la dansa soarta cu care trebuie sa se resemneze. Venind, gaseste toate pregatirile de care se temea, il vede sosind pe nedemnul potrivnic, pe care capriciul unui tata il opune iubirii sale, il vede triumfator pe acest rival ridicol, stand langa frumoasa pastorita, ca si cum ar sta langa o cucerire sigura, si aceasta priveliste il umple de o manie abia stapanita. Atunci priviri indurerate spre cea pe care o adora si doar respectul si prezenta tatalui ei ii impiedica sa vorbeasca altfel decat din priviri ; pana la urma, insa, trece peste orice constrangere si avantul dragostei sale il impinge sa vorbeasca astfel : (canta) Frumoasa Philis, vai, cat sufar de amar ! Aceasta grea tacere s-o rupem asadar. Vreau soarta sa mi-o stiu Pe fata : mort sau viu ? Frumoasa mea Philis Se poate ca Tircis Sa te fi cucerit Cum i-ai marturisit ? Ah ! Dragostea mea... Credeam c-o sa va distreze.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful