Podul vechi al Sloboziei în nocturnă.

Foto: Dan Dragomir

www.ePublishers.ro

Salt la Cuprins

Liberty Bell
Versuri
Ediţie electronică gratuită

Ştefan Neagu

ePublishers
2013
Salt la Cuprins

Coperta: Naomi Orman Desenul de pe coperta I: Petre Ion Fotografia Podul vechi al Sloboziei în nocturnă: Dan Dragomir Desenul şi fotografia sunt folosite cu acordul autorilor acestora. Editura le mulţumeşte pentru aceste contribuţii. © 2013 ePublishers. Ediţie electronică gratuită.

ePublishers este editura societăţii WWW.EPUBLISHERS.INFO SRL. info@ePublishers.info; www.ePublishers.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NEAGU, ŞTEFAN Liberty Bell : versuri : ediţie electronică gratuită / Ştefan Neagu. – Bucureşti : ePublishers, 2013 ISBN 978-606-8499-47-5

821.135.1-1

Autorul (fiu al satului Miloşeşti) şi ePublishers mulţumesc Primăriei Comunei Miloşeşti, Ialomiţa şi Bibliotecii Comunale „Nedelcu Lixeanu” din Miloşeşti, Ialomiţa pentru sprijinul acordat în publicarea acestui volum de versuri.

Made in Romania

ISBN 978-606-8499-47-5

4

Salt la Cuprins

Ştefan Neagu

Miloşeşti, Judeţul Ialomiţa. Scrie poezii din copilărie. A fost lansat de Ana Blandiana în revista Amfiteatru (septembrie 1973). De atunci, a scris numeroase volume, însă în momentul în care în fine s-a hotărât să-şi predea opera unei edituri, a ales să publice volumul său cel mai recent – această lucrare. Cartea de faţă, care duelează necruţător cu cea mai fierbinte realitate socială – cea a prezentului –, eternizând-o, aduce, în sufletele iubitorilor de poezie şi ale rafinaţilor cunoscători ai liricii moderne, un univers de lumini tensionate, muzici penetrante şi umbre războinice, o viziune lirică înnoitoare, care aştepta prea de mult timp să ni se dezvăluie.

S-a născut în

Vasile Poenaru
Salt la Cuprins

„Păduchi în pungă drept bani buni.” Émile Verhaeren

Salt la Cuprins

Cuprins
Alcoolurile unui libert 11 Human Condition (Outlaws fără recluziune) 12 Gând de copil 13 Domus Aurea 14 Anno Domini 16 Apă dulce 17 Post-factum 19 Omagii şi sezoane 20 Cu autobuzul săracilor, într-o noapte, spre Paul Verlaine 22 „Howlin’ Wolf” 24 Crying Shame 25 Rău grădinar 27 Trebuie! 28 Far Away 29 Premoniţie 30 Canon 31 Pastel 32 Rural blues 33 Sub poduri 34 Spre farmacia lui Trakl 35
7 Salt la Cuprins

Beţiile cu Regina Nopţii

10

Lună plină deasupra câmpurilor de tutun 37 Duios mesager 40 „Just Around Midnight” – simplu poem pop (în egală măsură şi rustic) 41 Ars poetica 44 Moarte divină 45 „Sweet Freedom”, ’73–’74 46 Reverie 48 Odă 50 O „crimă” perfectă 52 Spre conacul unui Senior 53 „Hot Tuna” 54 Elegie târzie pentru câteva flori de temniţă 55 London Calling (Un vechi vis de iarnă) 58 Ashes are Burning 60 Noi sărbători ale răbdării 61 „Crucişătorul” Freedom (download târziu pentru îngeri bătrâni) din iubiri psychedelice 63

Downloaduri în subterana cu pulbere 67
Totul 68 Paleontologie 69 La mila zeilor 71 Target Country 72 Speranţa-n corbul Nevermore
8

73
Salt la Cuprins

Pleacă investitorii 76 Să vină coloniştii! 77 Un sofist 78 Cântec şoptit din vechile necroze (Little RockDrill) 79 „Liberty Bell” 81 Go West 83 E pluribus unum {Balada unui free-lancer} 84 Waiting for the Wedding 87 Îngerul salahor 88 De restrişte 91 Download failed 93 Boema în Do # (A Deep Purple Download) 95 Back to [ground] Zero 99 Noile clarissimate 102 Umbra lui Sulla pe o frunză ruginită de arţar 105 „Same Old Story” 109 La muncă, la Bruxelles 110 Aura lui Nero 111

9

Salt la Cuprins

Beţiile cu Regina Nopţii

Salt la Cuprins

Alcoolurile unui libert
Declasat din mândrele fabrici de demult: (Temple dărâmate de un inamic răsculat din propriii mei creieri sau rărunchi?), Din uzinele prospere şi manufacturile vesele, Epurat (izgonit din orice castă umană şi chiar din Sfânta Familie), Reînvăţ de la o vreme plânsul primar. Înghit câteva felii de pâine uscată Vânate din tomberoanele lui Dumnezeu, Trag din mahoarcă Şi beau liniştit alcoolurile distilate-ndelung Din Sfânta Regină a Nopţii (Ca un soldat bătrân ce-a pierdut amarnic războiul, Dar salvat ca prin minune în buza unui buncăr, Începe să-şi depene faptele venale...) – Deloc secret, a fost un linşaj mai mult Sau mai puţin melancolic Ce lumină orbitoare irumpe acum În lupanarele vicioase Şi cu câtă bucurie lumea încă rezistă. Însă pe mine ştiu că mă vor arunca fără milă la lei Dacă nu mă vor salva gladiatorii, autocraţii sau teocraţii.

11

Salt la Cuprins

Human Condition (Outlaws fără recluziune)
Gonit de potop în adâncul pădurii de fagi, Pe proaspăta manta de frunze parfumate din belşug De lacrimile unui sfânt ce-nnoptase acolo Cu o săptămână în urmă, Cu ochii doar la candela din cornul electric al Lunii, M-am închinat ca un copil, Bucuros că scăpasem o zi, două sau trei, De năvălirile celor cu puşti, microfoane şi camere video. Ce plăcută mângâiere, înger al meu fără furie. Vindecă-mă de furturi, pungăşii şi beţii Şi ajută-mă, după somnul acesta, Să ajung la fierăria sau mânăstirea Din vale Să slujesc cinstit la bunul Samaritean Pe-o strachină de cartofi şi-o cană cu apă Altfel – nu ştiu – cu jivinele de m-oi înfrăţi „Pereat mundus” Şi ar fi păcat pentru această stranie Şi complicată condiţie umană.

12

Salt la Cuprins

Gând de copil
Am primit Un set de cuţite umanicide Din cealaltă tabără a compatrioţilor. Cu groaza lor rămân în această Parte a vieţii Fără spirit de revanşă Doar cu un plâns nebun şi barbar Mai ceva ca-n copilăria lunară Pe ce corabie să plec şi cu cine? Pe-o apă tulbure sau cristalină? Mai degrabă ca un giulgiu – O lege din aceea cu râs sardonic Şi trivial. Pâş-pâş o să vină şi-o să mă zgârie Feroce La fel ca pisicile de la Curtea lui Ludovic XVI. Alege-ţi vorbele, îngere care încă mă bântui Şi rogu-te, fii mai atent la nuanţe, O să-apar în curând în mii de instanţe.

13

Salt la Cuprins

Domus Aurea
Naufragiat pe colinele din Sud Ale oraşului trist nonagenar, Evaluat ca pe-un regat chinuit al Propriilor mele fantasme, Luai seama că Titan fusese generos şi prielnic Livezilor prietenilor mei pretorieni De pe coasta de Vest şi noilor temple (O, binecuvântate temple ale Cupidităţii...). Între epicureism şi cinism Represiunea-i mândră floare imperială; O cultiv conştiincios pe hectarele Noilor grădini ce le-am luat Mai mult moca De la ţăranii care n-aveau bani de-nmormântare Nici copii, nici nepoţi – Supravieţuiseră stoic pe vremurile lui Dej, Groza şi Ceaşcă Iar acum în postura de Christi păgâni Nu-şi mai avea raţiune niciun fel de divinaţie (Chemau în zadar religia salvării). Însă de când am devenit un bărbat foarte strălucit, Un clarissimus vir, Am o mare colibă din marmură, Automobile din platină Şi port un laticlav de purpură, Vă jur că bunilor mei compatrioţi Le-am rânduit toate cele eterne.

14

Salt la Cuprins

Câteva miliarde mai cer de la teocraţii divini Şi, până-n iarnă, le promit ca-n faţa lui Zeus Că nu vor mai avea parte niciodată De neplăcute insurecţii

Mai 2012

15

Salt la Cuprins

Anno Domini
La o oră după asfinţit, Când audienţa în oraş era maximă, „Mi se puseră în sfârşit noile lanţuri” Am fost dus şi ars de viu într-o casă Pustie... Mi-au zdrobit fulgerător falangele Cu căngile lor de oţel Dintr-o cărticică minusculă îmi citiră Cumplitele paragrafe în care se încadra Spăimoasa mea fărădelege Dar mai ales întunecata vină că sunt Duşmanul Renaşterii şi Stabilităţii În această provincie, N-am dignitas dacă stau în perimetrul Anti-cetăţii Şi nu am persona... Şi pentru că nu am devoţiune Niciodată n-o să am parte de opulenţă Şi sărbătorile lor majore Şi, desigur, e nimerit acum Şi-i cel mai drept Să mă-ntorc înapoi în Barbaricum

Iulie 2012

16

Salt la Cuprins

Apă dulce
Un parlagiu cărunt – pe caldarâmul încins, În paragina de la marginea pieţii, Îmi smulse hainele cu-o putere imortală, Dar fără să-şi scoată stiletul de groază, Îmi sâsâi-n surdină un „de profundis” terific: „Auzi, amărăşteanule, în apa dulce şi caldă De la marnea oraşului, N-aş vrea să intru singur – Sunt acolo o mie de stele Care ne-aşteaptă; Când trece locomotiva-nspumată şi gureşă La miezul nopţii Ne-om arunca pe Stix Şi grabnic vom uita de toată jalea.” Brusc, noaptea de iulie se lumină ca o tranşee Luată cu asalt de-o mie de grenadieri Din Primul Război Regina Nopţii spre care mergeam la-ntâlnire Era la miliarde de ani... „La Călătoria aceasta, my friend, Nu m-am gândit niciodată. Nu-mi...” „Niciodată să nu spui niciodată – e cântecul meu Şi-i maşina mea credincioasă, E pâinea caldă şi-i bagajul meu cel mai fierbinte, De 20 de ani e otrava cea mai cumplită De care acum vreau să scap... 17
„Sărmană Europă nefericită” Germain Nouveau

Salt la Cuprins

Şi deal-ul meu cu tigrii care m-au jupuit atunci E să le-aduc drept halcă o limbă inocentă Am deasupra mea martoră – salcia aceasta-nceţată Care mi-a fost icoană şi plapumă Şi-n verile din urmă, chiar mamă întristată Pentru mai mulţi căpcăuni şi hiene... E timpul, iubire, să n-o mai supărăm În apa dulce pe care-o ştiu...” „Apă dulce, apă dulce, demonii tăi sunt Atât de umani Sunt libertini până-n măduva oaselor” Pentru prietenul acesta nu mai aveam Nicio spaimă Nici nu-ndrăzneam să-l sfidez cu tristeţea mea I-am promis asistenţă – când menghina Braţului bătrân Slăbise, dându-mi drumul ca unui pui de vrabie Mângâiat de un rânjet melancolic Sângele-i fermenta ca mii de albine-ntr-un stup, Pe buze-i înflorea o spumă ca nectarul – Abia i-am auzit muzica extremă a inimii Ca un ultim pocnet de revolver. Pe lama stiletului ruginit un fluture-şi Ţesea caligramele. Trei ore i-am şters lacrimile păcătoase Până când întreg cartierul a privit ca o pace Schija funerară a Luceafărului-de-ziuă.

Iulie 2012

18

Salt la Cuprins

Post-factum
„Şi-ncurcătura sărmanilor şi a celor slabi pe-aceste plaiuri stupide” Arthur Rimbaud

Atât de acut simt şi cu atâta virtute Că tristeţea m-a crescut la pieptul ei ca pe un famen După acestă luptă, n-o mai desfid Şi nu mai chem la creierul meu sanitarii. Pot fi trepanat uşor de toată Armata aceasta macabră Care se reface Din jar şi din mocirlă. E mai inteligentă decât toate legiunile mele de îngeri. Ce comedie sinistră: Avurăm cu toţii aceeaşi evanghelie, Iar acum: ei în desfătări pentru că au fost favoriţii zeilor, Iar eu – ca un rău asasin, Sap doar o temniţă În aurora jegosului imperiu

19

Salt la Cuprins

Omagii şi sezoane
N-am fost niciodată o fire ficţionistă Ci doar un pârlit de existenţialist: Primăvara eram mort după albăstrele Şi toceam poemele lui Esenin Precum un soldat carabinele scumpe La Corpul de Gardă – de unde plecam apoi Într-o foşnitoare pădure de stejari Să păzesc patria (când a fost s-o păzesc) (Şi eram un mic înger din aura lui Rilke). Până vara târziu am fost Cu Tonegaru, García Lorca şi Biblia Într-o tinereţe cotropită de armonici, De bizare şi complicate instrumente Acordând în do diez Arpegii pure pe-un portativ Totuşi şi totuşi rezonabil al Speranţei. Iată-mă-n noul balet: Nu ştiu ce şiretlicuri să mai încerc: Toamna deja şi-anunţă pe frunze Bocetul acela panicard venind din pergamentele Lui Seneca Sunt doar o biată şi bolnavă maimuţă (Deci nu un animal periculos!) Dresată pentru vodevilul ocupanţilor (E bine că sărbătorile lor n-or să sfârşească niciodată) Ştiu: singur cu trupul meu Nu sunt decât un simplu target country (un bun teren arabil) 20 Salt la Cuprins

Şi fără nicio problemă o să-mi dau duhul Mai devreme sau mai târziu, Înspre iarnă – fără consolaţii – o să dispar; Dar, în primăvara viitoare, Cu toată iubirea pentru Walt Whitman, Nu ştiu dacă o să mai apară iarba...

Septembrie 2012

21

Salt la Cuprins

Cu autobuzul săracilor, într-o noapte, spre Paul Verlaine
„Spre alte ceruri şi alte iubiri” Te-oi duce la Paris într-o deznădăjduită Şi fermecătoare zi de noiembrie Şi, reîncarnat într-un magician, Care ţi-a guvernat amarnic Memoria nebună pe la 17 sau 18 ani, Şchiopătând, puţintel cocoşat şi cam orb, Prin sepulcralul Soleil d’or (underground), Pe la Plume, vei da o raită Poate mai sunt acolo câteva sute De fantome auguste – Poate vei avea parte şi tu de o ridicare-n azur! Febril, febril, cât nu se-nchide trapa, Şterge-o într-o verde redingotă a zorilor Strângând la inimă un revolver rece, Lăsându-ţi familia 4-5 zile Să se descurce cum o vrea Dumnezeu (Mon Dieu, evadează!). Te-aşteaptă acolo o glorie-atroce! Da, pe hardughia uşoară a săracilor, Într-o noapte să te-mbarci Negreşit! Liber eşti să te-nfrăţeşti cu muzele lor, Liber să-apelezi la oficiile lor simple; Bunăoară, de la Slobozia, direct La L’Hotel de Ville, La Sacré Coeur, la Santé, la Père Lachaise 22 Salt la Cuprins

Să vedem, amărăşteanule, Dacă poţi să răspunzi la această MARE PROVOCARE a libertăţii Comment ça va? C’mon!

Aprilie 2012

23

Salt la Cuprins

„Howlin’ Wolf”
Ieri se bătea să astupe gura poporului, Flancat de demonice gărzi, Îi trimitea şrapnele din delirul său suprauman Şi-i poruncea să-l iubească. 35 de ani i-am urmărit tirada demonică Ascuns pe-un munte de gheaţă în Helicon. O mârţoagă creştea din cinci în cinci ani Cât şapte mii de Pegaşi (La cotiga ei mă-nhămam şi eu Cu tot bunul meu Suveran). Astăzi cu procopseala postmodernismului, Flancat de aceleaşi gărzi, A proclamat, cu violenţă, tabula rasa. Chiar mie, biet libert, se chinuie Să-mi taie capul ca pe-un trandafir Şi-l văd cum se zbate să câştige Gura poporului, Iar eu – „cotidian, vulgar şi crud” – Sunt cel mai fericit să howlesc frenetic Şi mâinile să-i strâng În baia de mulţime.

Ianuarie 2012

24

Salt la Cuprins

Crying Shame
Bate toaca de utrenie În această duminică dogoritoare Iar sfinţii de serviciu hulpavi Cheamă cartierul la sărbătoare Complice şi sumbru – când steagul portocaliu al norilor Flutură mărinimos deasupra cimitirului privat Şi-a heleşteului întins pe şapte hectare, Aştepţi coltucul de pâine unsă cu puţină untură Rămasă de la câinii lor ortomani (Ce Rottweileri)! Te-nchini unor tufe de urzici rămase intacte În urma slugilor bete care-au cosit aici toată noaptea Vezi cum sclipeşte ţărâna – auzi arama propriei vieţi Cum răsună acolo în fierăria din mormânt? Te-au călcat în picioare ca pe strugurii aromaţi Şi sângele acum ţi s-a-ngroşat Şi-i alcoolul perfect pe care-l beau Cu coconii lor regali în ostrovul cel nou Aştepţi taifunul melodios de cocori, în stol rubiniu, Ultima tornadă fierbinte a rândunicilor, Foşnetul porumbului înainte de-a se face rugină, Beţia galbenă, galbenă ca însăşi moartea Nepieritoare – O stupină în care zumzăi acum fără teamă Cu o trudă atât de convingătoare, Ca o prismă stricată, 25 Salt la Cuprins

Stea supusă – jivină dresată Pentru ale lor nicovale şi altare. Crying Shame, Crying Shame Ai ajuns la capătul liniei The Eternal Dream – That’s the Truth.

26

Salt la Cuprins

Rău grădinar
Uite eu – cu un mic cuţitaş Îmi scobesc genunchii Şi le arunc unor vipere atât de gingaşe Din coloniile papuaşe, Cartilaje delirante şi mitice Din tristele eseuri politice Ale fugilor mele din rai În prohod zumzăind Cu multe crizanteme – Alge şi steme Printre trestii de zahăr Şchiopătând Cu pântecul dospind De mii de albine. Ce muzici divine De-un negru foc vânat Pe înserat. Într-un război să-ntorc pagina Unde arde Cartagina Dar cine-i satanic cu greierii De-i transformă-n Katiuşe Sub razele lor jucăuşe! Mi-oi zbura creierii. Ce rău grădinar Al morţii din jar, Spre Est aruncă bardele – Culege petardele...

27

Salt la Cuprins

Trebuie!
Trist laudator temporis, spre propriile răni, Cu morb latin şi febră divină, Şi chiar cu jale nouă te-apleci Şi-ţi citeşti câteva oracole politice Cu care pretorii din Vest îţi tăbăciră pielea. Desigur nicio superstiţie nu amintise Şi nicio mârşăvie nu bântuia În îndelungile şi febrilele downloaduri Cu care imperiul nelegiuit ţi-l trăgeai În propria casă SCLAVIA PENTRU ZEII LOR Şi plânsul acela barbar când li s-au dus Gemenii Iar acum, n-ai de ales: Trebuie „să mori mai înainte Ca patria să piară”.

August 2012

28

Salt la Cuprins

Far Away
Oh, pâinea aceasta e de mult otrăvită Acum „ceţurile de pe lucruri pier” Şi cu câtă vanitate îndelung dezmierdată, Lumina icoanelor tale sărace intră în dizarmonie Cu complicatele orgi mecanice ale lui Bach – Antante putrede renăscute din caerul unei toamne damnate, Hărţi ciopârţite iarăşi şi iară, „Serbări galante” pentru un popor falit Legi inamice operează în cohorte marţiale Şi te simţi mai barbar Ca acum o mie de ani.

29

Salt la Cuprins

Premoniţie
Înmoi într-o călimară pitită tocmai în luntrea lui Charon Un toc sau un fin bisturiu – Un fierbinte linţoliu Precum cravaşa regală Ce-o primeşte la circ un tragic Saltimbanc. Din nobila mea durere curge acum Această cerneală Cu care-mi veţi scrie sentinţa: Un sejur cât mai prietenos În carcerele voastre cu confort european.

30

Salt la Cuprins

Canon
Din aerul bolnav al duminicii galbene Ies cuvinte – mercenari la pânde păgâne. Cuvintele cu violente cearcăne violete Ca-ntr-o temniţă subterană îşi plimbă Ura lor de vechi proletari Ce şi-au pierdut definitiv zeii O mamă prea căruntă într-o strâmtă chilie Sărută-n amurg coji de pâine amară, Înghite duios jungherele foamei Şi încă mai mângâie câinii destinului Cu mâini de pergament, Mâini de azur, Mâini de sfântă bolnavă.
„Să mergem în fine spre cei mai trişti” Maurice Maeterlinck

Ianuarie 2001

31

Salt la Cuprins

Pastel
La marginea satului, Pe firmamentul stelar, Văduvit de pâine şi vin, Un Christ îşi topeşte Fruntea şi coastele.

Septembrie 2000

32

Salt la Cuprins

Rural blues
Bocetul unui sat înhumat hain în uitare Poate e-o anatemă a preistoriei; Doar aici – car cu boi şi-ancestrale sudalme; Doar aici – frigul galactic nevindecat. Pe-un imaş, în fiori, dospeşte cucuta sălbatică; Pruncii beau stele din blidele negre Şi mănâncă ştevia primăverilor sterpe Visând apoi chipul unui Iisus schingiuit, Sărac de îngeri – trup de lemn prăbuşit; Murmură spre icoane latine candori, Spre vechilul vrăjmaş din infinitul hectarelor, Spre ura lui de aur şi marmură. Pe câmpu-n restrişte – cărări negre de bocete, Lacrimi ca bicele se varsă din nori, Din cearcănul biblic, din triunghiul de jar, Spre nenăscutele Florii de iubire. Doar aici fluier duios tivit cu carmin În zi de prohod Doar aici, flagelări şi-mpărtăşanii de-a valma „Şi jale, şi prigoană, şi groază de imperii” (Sunt muze ce-ţi inspiră melodii oropsite) Şi totuşi e timp pentru-albăstrele şi armonici; Pulsează din plin inocenţa-n narcise, Mai îngăduie Domnul un timp de oraţii, Un mult prea sărac timp de hore!

Aprilie 2001

33

Salt la Cuprins

Sub poduri
În requiem sordid – o biată pomenire În grădina săracă a darurilor (Dintr-un duios Bărăgan plecat, Până-n Jardins du Luxembourg, Mângâi întristat icoanele Europei). Din stolul florilor îngheţate Rup câteva crizanteme Şi întunericul devine dintr-o dată fierbinte – Un vagmistru cu şuier de sirene! Pâine şi lacrimi pe portativul acordeonului – Cu cerşetorii toamnei petrec Sub antice poduri. Hallelujah! Halleluja! Binecuvântat fie tot Parisul! Cybelă infernală gătită visceral.

34

Salt la Cuprins

Spre farmacia lui Trakl
Uneori, toamna – după un cules imaginar Al viei mele pierdute –, Îmi caut prietenii rătăciţi Ori plecaţi nemilos în măcel, ucişi din indolenţă de vicii cumplite, În tavernele multicolore Din câteva oraşe Ce s-au luptat eroic cu vântul schimbării. (Cavaleri bătrâni, fără neveste şi case, Gata să-ajungă-n canale sau temniţe), Zeci de ani plimbându-şi scheletele În vechile şi uşoarele redingote de lorzi, În pantofii glamoroşi scâlciaţi de la Knebworth, Cruciaţi ori templieri urgisiţi din ordinul Lui Uriah Heep şi Sir Lord Baltimore – Chiar acum, doi sau trei dintre ei fac o escală La Père Lachaise Lângă fiul rebel al amiralului Morrison. I-aş prinde cu o plasă de-argint, ca pe fluturi, Când ultimii struguri sunt năpădiţi de albine, Într-un crâng de verbine, Când ardezia insolentă a malurilor arde În clipocitul unor vâsle, printre trestii fumegânde, Sau în chilia unui călugăr de la cea mai tristă Vecernie; Cu o lumină atât de coaptă, în cazemata roşcată, Un cântec îi cheamă-n surdină la Spovedanie. 35 Salt la Cuprins
„When the Music’s Over”

Sub o zodie cu zbiri şi calici, nu mai cântă Nicio privighetoare La un concert cu-arhanghelii mei dintâi O să mă-nalţi în cădelniţă – şi pe mine, My Lord! Aud că şi pe Papa azi-noapte l-au prădat furii Dar şi pentru aceştia există scăpare Când se face întunericul mai tare, Şi muzica se pierde în cer, Să mergem pe firul apei, spre farmacia lui Trakl, Ori spre depozitul cu armament al lui Apollinaire.

2012

36

Salt la Cuprins

Lună plină deasupra câmpurilor de tutun
Mi se părea atât de dramatic, sub luna plină de iulie, Să merg la muncile glorioase din Sud, Unde câmpia se-ntindea cu-o tiranie perfectă Exact până-n Tibet şi până-n Mississippi. Era supliciul liber consimţit, pe care nu-l puteam înţelege: Să port o roabă de lemn hurducată pe uliţele sfinte ale satului Ca pe un car din arenele antice, la care trăgeam Înger şi sclav deopotrivă, Atât de muzical şi cu-o religie din care-mi venea Însăşi respiraţia necesară şi parfumul pur Cu care roua mă binecuvânta în patru–cinci ore de lucru divin, Frunzele de tutun erau ca palmele de laur ale zeilor: Mari, parfumate, tăcute şi pufoase… Le culegeam cu-o bucurie tropicală Ca-n visele cu coconii regali, Ţesând pe degete un doliu bolnăvicios şi dulceag Ca un drog inexplicabil al morţii. Carul cu boi era martorul cel mai vizibil Şi spre Icoana Lunii făcusem dintâi O rugăciune rece de copil bosumflat, 37 Salt la Cuprins
(Din Miloşeşti – cu iubire)

Mă-ntorceam acasă cu o cvadrigă de la triumfuri, Cu roaba încărcată ca un cuirasat. Treceam printre fluturii care posedau cu iubire Primele creştete ale florii-soarelui. Treceam prin valea unde crinii îmi sufocaseră Inima cu o lună în urmă. Treceam prin grădini cu păunii treziţi Din melancolia cumplită a nopţii.

Iar Hermes era primul ce-şi arăta mânia Şi rugina aceea înşirată pe garduri Şi-mpachetată-n baloţi cu-o lentoare morbidă Ţinea satul viu sub o ocupaţie „de război” La care consimţea toată lumea Cu o răbdare patriarhală. Curios şi sagace, mânia mea de înger electric la 15 ani, Ţintea mai mult spre colonelul Aupick, decât spre Baudelaire, Spre ficatul plin de veninuri al lui Sainte-Beuve – negreşit Ori spre tabachera unui cadet bătrân, Ce-şi pierduse piciorul la Turtukaia, Şi de la care luam atunci zilnic lecţii de logică, Atâtea chipuri damnate îmi zâmbeau de pe efigia lunii. „Şarlatani” inubliabili îmi ţineau inima în orgii şi-n balans. În secunde albastre, îmi purtam roaba cu faimă şi rang Spre micul imperiu: o colibă duios fulgerată

38

Salt la Cuprins

Blestemam supliciul util, dar recolta fracturată din haturi Salva atunci un destin de familie. În toată afacerea, duioşii părinţi Nu erau decât blânzii şi dibacii raportori de bugete, Cu cifruri şi cifre-ndesând în hainele uşoare de doc, toată vara, Câteva bancnote liliachii. Spre seară – ca-ntr-un straniu desant la Dunquerque, Hotărât să-mi videc inima infanteristă De plebeu ce purtasem pe-o roabă Azurul întregului sat, Într-o poiană sau un foişor pavoazat cu fierbinţi Gura Leului, Lângă-un tranzistor antic, ascultam în surdină Primele ghitări damnate – The Great Roy Buchanan Şi cloroticul Jorma –, „Mes rêves familiers” din bucolicii ani de teroare. Iubirea mea după câmpurile de tutun Cu-aceste brave fantome se împleteşte Ca-ntr-o elegie romană. Astă vară în satul meu înceţat Am văzut un copil mânând ca un înger – un asin, Trăgând destul, destul de dramatic Un car cu tutun din recolta recentă a Domnului Şi mi-am zis: Iată divinaţia, iată progresul – După patruzeci de ani – la fel ca şi atunci Trebuie să mulţumim zeilor.

39

Salt la Cuprins

Duios mesager
În ’71–’72 Doar câteva răni sângerii avea-n ochi Porumbiţa cu aripi uşoare de crin Pe care-o dresasem nespus Într-o dimineaţă, clară de iunie Şi-o trimisesem să zboare ca o săgeată neprihănită Până-n Granada, la Fântâna Aynadamar, La mormântul nevăzut Al lui Federico García Lorca.

40

Salt la Cuprins

„Just Around Midnight” –

simplu poem pop (în egală măsură şi rustic) Downloadul cu „crimele” honky tonk, În care mi-am vândut sufletul, Începuse de mult să ruleze păgân Pe câmpurile antice de porumb şi tutun Şi să-mi filtreze sângele în distileriile din Londra Ca şi-n Miloşeştii orientali Cu soarele pacificând raţe leşeşti, porumbiţe şi păuni – Mici grădiniţe cu flori de in şi cicoare – Şi caprele cereşti, din lăcrimata adolescenţă. Iată cimitirul romantic în care se-aştern Şi-mi acoperă cu violenţă memoria: Frunzele de roşcov foşnind ca bronzul sonor Al decrepitului şi depresivului octombrie. Iată violoncelul dezacordat – dar mânuit magnific în surdină De un guru morbid al Suferinţei – o fi Un spirit dus de mult în măcel –, Brian Jones sau teluricul Steven Thompson? O fi Tristan Corbier cu măduva picioarelor Putredă, dar care suna atât de duios În carena celor mai sfinte corăbii? O fi un fluture de la noi – în ’82 – prins cu plasa ghimpată Când a vrut să evadeze la Stockholm? Ce pândari vegheau acolo printre Stelele Nove Între Casiopeea şi Berbecii neprihăniţi! Câte ciocane mi-au asurzit timpanele! 41 Salt la Cuprins

Câte seceri mi-au retezat beregăţile! Iată prietenii mei înecaţi în râul memoriei, Iată barul desfrânat unde m-am îmbolnăvit prima oară De cancerul muzicii lor – acelaşi amvon orbitor În care văzui adăstând de curând – în februarie Pe însuşi Barack Obama, cu stafful său atomic dansând all night long Black, violet and blue O, „Just Around Midnight”. Acolo sunt şi brazdele neoclasice ale propriului meu suflet Iată radioul din lemn de nuc cu schela nichelată, Cam de pe la debarcarea-n Normandia Zace într-un pod hârbuit Şi cred că aceea mi-e relicva cea mai scumpă a vieţii. Sunt fiolele dintâi cu Brown Sugar, Sister Morphine, Sweet Magnolia Pe care le luam clandestin Lingând praf subţire de cânepă Din grădina încinsă a bunicii Dar nu după reţetele adevărate – demonice Şi nesimţind niciodată – vă jur Negrele prăbuşiri ale îngerilor, Fredonând doar frenetic pe uliţele luminate á giorno în ’71 Exact la miezul nopţii cea mai dulce litanie a verii – „Long As I Can See The Light”, Dulce iubire, Sweet Sixteen… O „Just Around Midnight” Cât de mândri au supravieţuit acei cavaleri! 42 Salt la Cuprins

Acum eu am doar o minte mai scelerată; Număr stelele de tinichea în grădina mătuşii mele Barbaria Cu minima glagorie pe care-o mai are un plăvan bătrân Croiesc faimoase planuri de management Cu paralele „sfinte” şi le vâr Într-o bizară şi somnolentă ruletă rusească În palatele delirante Din înaltele Ceţuri Flamande Şi aştept mila Domnului Apoi trag disperat sforile bunului meu torrent Azureus: Un câine viu, un câine mort Un marş funebru sau „A Song of Joy” Fredonând totuşi cu-aceeaşi iubire O „Just Around Midnight”, „Long As I Can See The Light”, The Great Joints of My Life.

43

Salt la Cuprins

Ars poetica
N-am crezut niciodată c-o să mă tem De tirania definitivă; Rânjetul porcesc al lui Mephisto, Senzaţia aceea de câmp în leşin şi de temniţă, De părăsire de îngeri şi orbire violentă, De lovituri de cravaşă peste lumina ochilor. E-o crimă – un lânced parfum de petunii Agonizează în patul meu: Întreaga viaţă de-acum devine brusc Doar suma unor simple libertăţi oprimate.

44

Salt la Cuprins

Moarte divină
Atâtea porumbiţe naufragiaseră Printre crengile măslinilor Ca sub Ursa Mare. Hardughia aceea la care se-nhămaseră Muribunzi toţi sclavii Cu care trăisem împăcat şi cooperasem în chip demiurgic Renăştea din oglinzile Lunii – Adorate. Când încetase războiul psihotronic brutal În ochii mieilor înflori o nouă sărbătoare Şi sângele se prefăcu în miere Şi-l linseră lupii-ndelung. La lumina zilei văzui Cum mă mută dintr-o temniţă în altă temniţă Ca dintr-un mormânt în altul – zâmbind Iată, mi-am zis. la Roma pot pleca mâine în zori – Mai am toga aceea pătată – din suiciduri (Din tentativele eşuate – am vrut să spun); Pentru noua apoteozare îmi este perfect râul acesta de lacrimi Nu mai mi-e teamă de vântul pierzaniei, Nu mai am niciun fel de Cazier Noii Cezari trebuie să mă primească şi pe mine – Halcă preţioasă şi nectar Pentru leii lor imperiali – Ce moarte divină!

45

Salt la Cuprins

„Sweet Freedom”, ’73–’74
Ce vară, în dulcele şi romanticul halou kaki, La marginea şi-n adâncul pădurii de stejari, Respirând cu vederea clopotul munţilor, Atent la alarme şi-n rugăciuni succesive, Înainte şi după fiecare bombardament Consumat în lagăre nevăzute, În infinite teorii crepusculare: Sentinelă eram, fantomă suferindă şi silf scelerat, Condamnat la un nesomn capital. O vară în care putea să înceapă pretutindeni războiul; Fusesem în nopţile de maximă alarmă, Când strângeam la piept carabina Ca pe ultima Mireasă a Lumii Privind pe cer Stelele Ciprului Cum se duelau cu-o semilună-ncruntată; Uneori ascundeam în raniţă o biblie minusculă Cu o groază de semne printre evanghelii: Flori de in, albăstrele şi câteva iubiri neîmpărtăşite Într-o complicată carapace a inimii (Cu „My Sweet Lord”, „Sweet Freedom” şi „Hey Mama Pin A Rose On Me”). Desigur, desigur, războiul de la Famagusta Fusese prelucrat multor îngeri cu o spaimă aparte, Mereu într-un veston pământiu Uşor ca purpura săracă a sclavilor – Cu syrinxul răguşit Albit de ploi de pucioasă – până Sus spre Crăciun. Nu ştiam atunci (ca şi-acum) a poor music man 46 Salt la Cuprins

Din ce parte putea să vină mai multă grindină. Printre tomahawk-uri şi hangere priveam Duiosul tablou al lui Auguste Renoir – „Les enfants de Martial Caillebotte” Şi-n lacrimile reformate-ngânam: „Durerea trece, frumuseţea rămâne.” O, Ptolomeu, rege din calcarul Mării de Azur În sufletul meu de-abia acum se aşterne rugina La fel ca-n ’74 la Salamina.

47

Salt la Cuprins

Reverie
Niciodată, inima mea barbară nu se-mbarcase Pe pacheboturi de lux; Poate doar cu hetairele despuiate – păstrând pe ele Juvaere blestemate Într-un Montparnasse – doar in vis. Poate doar într-o răscoală cubistă cu propria-mi soartă Într-un lagăr cu sârma ghimpată Boem şi nobil saltimbanc la trapez, Cu pictori surdo-muţi în şantanuri obscene, Cu des soleils revoltants În fierăriile lui Hefaistos Ori cu parlagiii sub poduri peste-o apă Imundă Din propria-mi cotropită natură: Cât de uşor îmi vindeam sângele printre Trandafiri şi migdale, Cât de simplu ajungeam la Santé Şi schiţam Un crochiu sângeros dintr-o toamnă deloc Virginală Din care zburam ca Adonis, uşor mâniat, În Munţii Libanului, La un negustor de sclavi – la Beirut Din nou „acasă”… la un gauleiter brun – Într-o cameră De gazare; Din nou în Europa – vechea şi păcătoasa Amantă neconsolată 48 Salt la Cuprins

Gata să se sinucidă – şi totuşi salvată O, cum eram un great teacher, Un profesor sălbatic ce-nvăţam Atât de elegant Moartea Să mă mintă – un an şi încă un an

49

Salt la Cuprins

Odă
E-n logica acestor frunze ruginite Să cânte o odă cinstită şi deloc dogmatică Toamnei Eu – poate sunt un spirit suprarealist Şi investighez destul de subiectiv şi părelnic Unele crime; raţiunea mea-i destul de culpabilă Şi păcătoasă Chiar dacă mă strecor după Dionisos Cu multă sfială Departe de biserici – în umbra mustăriilor Exorbitante, Ştiu că are un damf devastator Şi muzicile lui mă asurzesc: am certitudinea Că mă va târî nu spre temple aseptice, Ci spre necrozele unor călugări cu vini nespuse, (Un templu bovaric al propriilor mele păcate). O egretă zboară din foişorul de stuf De la cherhanaua privată (A episcopului vesel cu nume de barcă – Năvod greu şi-n inima enoriaşilor săi – Şi-o tristeţe barbară...). E percepţia unui mister că acolo mă avortează Şi bachanalele Plătite-atât de scump la serbările arhiereilor, Asurzitoare. Oricum eu nu le duc decât lectica Şi le salt din pulbere trena Conştient – sub imperiul viciilor simple Că-mi depăşesc – fie şi cu câţiva milimetri 50 Salt la Cuprins

Limitele unui simplu muritor care migrează Spre-ntunecate nisipuri – mormane de calcar Antediluviene... Ce blues păcătos – ce odă amară!

51

Salt la Cuprins

O „crimă” perfectă
La 20 de ani, nu-nţelegeam prea bine Sensul cumplit al unei elegii Pe care mi-o scrisese bătrânul meu tată Hotărând dintr-o dată – într-o dimineaţă-ntunecată De toamnă Să reteze de la rădăcină Toţi nucii şi duzii bătrâni Din grădina galbenă A cosmosului meu fără de prihană; Fusese ca o „crimă” destul de încâlcită, o „crimă perfectă” O „crimă” fulgerătoare pentru Natură Mă-ntorsesem din armată, Aveam în taşcă „Sărbătorile Domnului”, Aveam în auz atâtea clopote electrice, Atâtea lacrimi reformate Şi-un simplu viitor asasinat.

52

Salt la Cuprins

Spre conacul unui Senior
Mai aştept reflexe genuine dintr-un November fratern, Când am primit de la tine un tremur de lire Şi-am purtat o togă simplă de la tine Dăruită pe-o ploaie biblică... Eu – un înger îngheţat şi cadaveric, deloc famelic, O frunză atâţia ani îngheţată Într-un regat auster; Tu – un bovaric frenetic cu logoreea Lui Verlaine Citindu-mi din pianul acela negru, pianul „cu lupi”, Pe care nu l-ai publicat niciodată... Acum văd perfect – nu mai coboară nimeni Din vagoanele goale ale toamnei Şi tu eşti grăbit să primeşti cu onoruri ultramarine În cuhniile tale divine Pe un Gargantua sau un Pantagruel respectabil Venit hămesit din castelul său scăpătat De pe Sena sau Loara.
Cu aceeaşi căldură, lui Mircea Dinescu

53

Salt la Cuprins

„Hot Tuna”
Fatal şi umil – un prieten gentil Îmi dă bineţe spre seară, Pe bulevardul abia zvântat de crima Prelungă a vipiei. Captiv – în mâinile sale de ceară – Un eventai Cu desene din câteva războaie de pomină. „Vezi câtă patimă a avut în el Acest ucigaş Şi cât de mult l-au iubit zeii! A scăpat!” „Acum tu pregăteşte-ţi linţoliul Nu-ţi va mai fi de folos niciun truc...” Atât de calm şi atât de tandru Era olimpianul meu prieten; Privindu-l electric o secundă am simţit Că este propriul meu alter-ego. N-am avut niciun frison Ci doar plăcerea cumplită şi infinită A vipiei.

54

Salt la Cuprins

Elegie târzie pentru câteva flori de temniţă
Domnului Paul Goma, stea sfântă şi singură luminând în exilul ultim al lumii

Am avut camarazi de suflet, şcolari înmiresmaţi; Se născuseră într-o colonie Din mijlocul câmpiei Şi trăiau acolo cu mânie neşoptită Un exil inexplicabil Ca-ntr-un stigmat luminat de lămpi cu seu La 15 ani, purtau cu duioşie înfipte în Clasoarele sufletului Proaspete flori de temniţă

Îi ştiam de la 5-6 ani, dintr-o primavera Cu grindină Adunată în căruţa uşoară 55

Veneau din colibe şi bordeie acoperite cu stuf, Umede ca un abur sclipind – răni De curcubeu blestemat pulsând În ochii apretaţi de amărăciune şi disperare Pietrificată Şi chiar nuferi din lacul inundat De plânsul unor unchi şi antici părinţi Ce nu mai erau dispuşi să se vindece, În ciuda unui soare cu dinţi.

Salt la Cuprins

Am văzut atunci câteva mogâldeţe ca-ntr-un balet, Furibunde acuarele pe gheaţă, Gângurind şi cărând Găleţi mici cu apă şi snopi de ogrinji Spre staule negre încropite din jale... În anii ăia Eram o larvă buimacă de somn, pitit sub plapumă Ca un viezure speriat lângă mama, Ascultând la galenă Ciudate marşuri de război: „good vibrations”. Ani şi ani pulsându-ne în inimi pitice O speranţă ca o fantomă, ca un foc dansând pe comori detunate Din punctele cardinale inamice de moarte.

Cu care tata plecase Şi mă luase cu sine Într-o fugă cumplită peste graniţe complicate, Într-o noapte, La o soră a lui – dintr-un sat mai ferit – peste câmpuri cu ciulini Şi iasomie carbonizată Şi pe malul unui lac – Sub sălcii rebegite s-a închinat Şi a şoptit: deportaţi... Şi peste şuba rece a zorilor a lăcrimat Cu ochii spre o celulă scânteietoare Taina acelei tristeţi a fost supragrea (Convoaie de proscrişi din Basarabia şi din Banat Sub şrapnele îşi clădiseră acolo un sat)

56

Salt la Cuprins

Învăţasem să trag cu arcul, să-arunc cu praştia (Spre mogâldeţele acelea aş fi vrut să zbor) Dar aici erau ziduri mai mari Decât eterul zeilor – prea viu – şi-atât de simplu Rămas nearestat.

...Am avut camarazi de suflet şcolari înmiresmaţi.

57

Salt la Cuprins

London Calling (Un vechi vis de iarnă)
Acum e pace şi prietenii buni Mă-ndeamnă să revin La vechile şi părăsitele de mult teme lirice: Bocetul unui roi de furnici Sau muzica unui roi de albine, Ori cohortele de fluturi scăldându-se În crisalidele florilor de tei, aurii, Fără îngeri suferinzi – neîmbrăcaţi, Fără cimitire! Asta chiar sună rău într-un suspin de lire – Trebuie să tac, Să perii din nou aceeaşi redingotă vişinie A lui Rastignac, Să nu mai privesc, să nu mai zgârîi La uşa niciunei hiene politice. Mai bine să pieptăn ca-n trecut Valurile Tăcutului Pont Euxin, Să caut malurile Unde a suferit pe nedrept Ovidiu – Să se stingă Angoasa repulsivă dintr-un an Cu clopote, fregate-n pârjol Şi mii de trompete.
„Pentru ca tu să ne dăruieşti ecoul şi oglinda” W. H. Auden

58

Salt la Cuprins

London Calling a mea, din tinereţe, egretă, învie Vechiul tău music man din patefoanele morţii, Pe platanul din stânga, ajută-mă să pun acul, Ajută-mă puţin să trec Potomacul. Un bătrân şi pletos „veteran de război” Bat tobele şi suflu-n cuptoarele unei cantine Sărace Şi mă visez într-o lojă purpurie La Royal Albert Hall Printre regi şi infante – Doar o secundă, Căci mesele simple sunt tot aici aşezate Şi voi petrece cu îngerii vechi la Azilul de noapte Voi asculta la Azil Pe dascălul meu din tinereţe John Peel – Şi orga cotropitoare a lui Jon Lord Să ai grijă Milord! Inima mea-i o cerşetoare, săraca orfană, Într-o biserică micuţă, dar suverană Fulgi din Betleem peste noi toţi să se cearnă London Calling să-ascult În parcul congelat al păcii de iarnă.

Decembrie 2012

59

Salt la Cuprins

Ashes are Burning
Clopotul micuţ din alamă albăstruie Sau din tablă dogită În formă de trapez arcuit spre nemoarte, Clopotul înnegrit de la gâtul maiestuos Al berbecului Pe care-l jertfea bunul meu tată Pentru biata familie O dată pe an, în toamnele sfinte şi sărace Din copilărie În urmă cu cincizeci de ani – într-o mirişte galbenă Sau în şopronul cu vechi poloboace, Bate acum şi-l desprind dintr-o grindă de brad Alaturi de care atârnă un jug greu Din lemn şi mai vechi – cu litere scrijelite În caligrafii ale iubirilor cele mai vechi Pe care le ştiu Din ’901 şi ’902.

O, din lemnul acela aş fi vrut a doua oară, Să mă nasc precum Adonis din mirt Dar mai ieri toate grinzile s-au prăbuşit Şi n-am ajuns decât o plăpândă cenuşă Care sonorizează Cu clinchetul stins şi muzica tristă Dintr-un secol rotund.

60

Salt la Cuprins

Noi sărbători ale răbdării
Subţire ceaţă de decembrie – şi iată Se aud muzicile infante, Mirifica gimnastică valsând din Renaissance Şi urletul pur al trompetelor şarjează în asalt Şi suspină Prin gâturile ofiţerilor din Blood Sweat and Tears, Din gărzile de vis Ale lui Robespierre, ce fireturi! E bronzul şi pielea catifelată a unui plâns (Nu-i bocet funerar) ci cotropitoare, frunze de stejar, Ghirlande, ghirlande şi blonde confetti Care răbdaseră în magazii Şi acum jinduiau să ardă de vii O, cum mă-mbie Să le culeg grăbit de pe treptele catedralei Cu templierii îmbujoraţi, printre hulubi şi corbi somnoroşi; Lacrimi în jur şi stropi de morfină Lacrimi şi în ochii arhiereului Şi în dubele cochete ale Salvării – Cădelniţe şi steaguri şi tămâia îmbătătoare, Fulgi atât de calzi peste gloata înfometată, Foamea barbară şi jarul din grătare Şi răpăitul demonstrativ de mitraliere Peste parapete şi tranşee – Butaforii imperfecte Un chiot zbanghiu de război – 61 Salt la Cuprins
Lui Dumitru Ungureanu, prietenul secret din muzici damnate

Aceleaşi verbe Care îmbărbătează... Un cal ce nechează Un acordeon ce înmoaie inima şi rărunchii Leviathanilor Valsez printre calici şi-n salturi succesive Ajung până la bolul cu rachiu – la cazanul fierbinte, Trompete cu iubire şi haine sfâşiate (Şi sufletul meu are părţi rele). Nu mai e ceaţă – zăpada vine Şi bucură burjuii în limuzine Cârnatul acesta e mare şi bun Mi-ajunge desigur pân’ la Crăciun.

1 Decembrie 2012

62

Salt la Cuprins

„Crucişătorul” Freedom (download târziu pentru îngeri bătrâni) din iubiri psychedelice
Special for Eugen, Paul şi Mişu I’ll see you the next world And don’t be late!

Vineri sau sâmbătă seara în ’70 – septembrie 19, Cosmosul îşi cânta cea mai tristă litanie; Beam vin de păpădie cu granzii din the Hollies, La 16 ani, boema era deja atroce, Dam mâna printre fumuri de ţigări Amiral Cu cel mai prodigal son din El Cerrito Şi mă credeam şi eu un mic fortunate son. Turam la maxim scala unor aparate damnate, Suflam în lampa de velur a primei iubiri Şi-l plângeam pe Jimi Hendrix, electricul zeu cafeniu Mort de două zile la Londra – înecat cu propria-i vomă Acum văd bine În miliarde de imagini multiplicate Ca-ntr-un cosmic stup de albine

Dansând c-un soi de gheaţă pe şira spinării, Toată ziua scrijelisem în micuţa gară, 63 Salt la Cuprins

O, mari poeme, rock and roll fără droguri Şi fără groupies deşucheate, Dar cu splendide îngeriţe, ce-aveau doar în minte Speculativele vise din barba neagră de arhanghel întunecat a lui Allen Ginsberg, Şi fuiorul de jazzuri al lui Willis Conover: John Coltrane, Sonny Rollins, Miles Davis şi Duke Ellington... Trăsesem la fit păcătosul Încă din primele secunde ale zilei Cu creierii răvăşiţi Fugind spre tranşeea din viile-n floare Culese de toate legiunile mele de prieteni Exact de Ziua Crucii Şi-acum angoasa coaptă ne cheamă Spre alţi zei. Cu o iubire nevăzută Ne săpaserăm acolo o cazemată – câteva celulare, O manufactură subterană, un gutter Unde am tăiat, febrili, mici ecusoane mov, în formă 64 Salt la Cuprins

Pe mărfarele cenuşii, multe litere înflăcărate: „Let it Be”, „Helter Skelter” şi „I Wanna Be Free” „Canarul galben ca un gălbenuş”, „Purple Haze”, „Voodoo Chile”, „Freedom” şi „Hey, Joe” „În seri de vară-albastră, porni-voi pe cărare”, „Desculţ în burta verii nesigur aşteptam” Şi un catren ca focul, din „Sunt tânăr, Doamnă...”, Ultima vară, parcă, Înaintea izgonirii din rai.

Ce toamnă glamuroasă – ca un război civil Miliţia intrase-n alarme şi-n delir Hăituind rândunici şi tineri bursuci Îmbătaţi de muzicile străine de neam, Orbitaţi dintr-o dată ca-ntr-o mitologie antică Spre alţi zei, La 16 ani, boema avea regnuri barbare Contaminând policromic şi expresionist Ca sub o lună nouă Toate leaturile progressive din ’52-’59. Acum văd bine În miliarde de imagini multiplicate Ca-ntr-un cosmic stup de albine

de chitară Un doliu subversiv, mâniindu-ne amarnic hăitaşii.

Eram doar mici plebei sub talpa lui Crassus Dar n-a fost prea cumplit, Ne-au umilit puţin părinţii, Ne-au frăgezit puţintel falangele Şi-o rumoare fierbinte într-un „liceu cimitir” S-a-ntâmplat Cu un profesor de română ce n-avea habar (Îl ignora în mod straniu pe Georges Izambard) În noaptea aceea de şapte ori am visat Cum coboram din poştalionul lui Wilhelm Meister Şi urcam fulgerător în automobilul lui Jim Morrison Dar mai bine să tac, N-or să priceapă niciodată cadeţii de azi

65

Salt la Cuprins

Cum am avut şi un gând scelerat: să fugim mai mulţi îngeri smintiţi Cu pirogile ciuruite de gloanţe Să ajungem la timp la Seattle La tristul jam session in memoriam În 1 Octombrie ’70 pe „Crucişătorul” Freedom.

66

Salt la Cuprins

Downloaduri în subterana cu pulbere

Salt la Cuprins

Totul
Vedeţi perfect până acolo-n oceane Şi tu din Antile Şi tu din Barbados Şi mata, domnişoară moarte din Montparnasse; Mi-au tăiat de mult toate venele, Şi jugulara şi vena cavă; Totul a fost jupuit până la os În orice anotimp, şi-n fiecare zi Începând cu-ntristata mea vârstă cristică, Fără a conteni măcar un ceas Sau un sezon înceţat pentru-nmormântări purpurii, Mii şi mii Printre colibele mele de iarbă uscată. Odinioară aveam un creştet leonin Acum destinul sau craniul până la sânge mi-e ras Şi cu cea mai crâncenă viteză M-ajută să nu sufăr la frumuseţe Şi vizigoţii, Şi ostrogoţii Şi hughenoţii (Îmi sapă cu toţii Un dulce mormânt).

68

Salt la Cuprins

Paleontologie
Cum regretam în van zilele de aur din vechiul sclavaj Dimpreună cu centurionii care nu mai voiau să plece Înapoi cu carele lor de luptă – învechite – cu ei Rămâneam în peisajul noii suferinţe, Dar cu suliţele ruginite: bieţi paznici de noapte Sau simpli lustruitori ai afetelor de tun Din cazarmele dezafectate – Cu o morgă barocă de temniceri ai pulberăriei în paragină Sau grenadieri de ceară dintr-un muzeu Pe care nimeni nu-l calcă; Un simplu lup dezonorat, decăzut din orice lumină (Fie şi a nopţii sticloase – fără parfum dintr-un noiembrie atavic) Presar câteva ace de brad peste scheletele vechilor bărci Deloc judicios – doar melancolic. Cu reflexe atât de clare dintr-o paleontologie îmbătătoare Mă strecor o noapte sau două în abatoarele pustii Şi-n laminoarele tentaculare, colosale hangare Ale nimicului putred Printre liliecii matusalemici – în rugina fetidă – Printre şobolanii cei mari – printre furnicile apocaliptice. 69 Salt la Cuprins
Lui Nicu Stan, prietenul bun de demult, martorul însoţitor al acestor ruine

Sans Regrets! San Regrets! Imperiul acesta e copt, Gata să fie livrat altor proprietari de galeră. O, acest empireu e singurul pe care-l cunosc, Singurul care mă devoră, Singurul regat şi singura flotă – radă perfectă Care mă cheamă-n zadar s-o salvez Cu-o reconfortabilă şi virginală melancolie Vechi cernoziom barbar de viaţă pustie. În fregate cu bicorn, cu tricorn În goelete cu mii de muschete, Mut de extaz, le salut de pe-un nor Cu galben onor! Paznic încă viu şi prinţ liniştit Al carnagiilor, al dezmembrărilor şi plecărilor Pe lumea cealaltă.

Să mergem mai iute! Roiul acela de furnici aşteaptă afară-n ger Mirodeniile Domnului Fără mânie, fără mânie, Doar cu-o fervoare dogorâtoare…

70

Salt la Cuprins

La mila zeilor
Grav orator şi chestor al tristei menajerii, Ieşi la plimbare plictisit în faetonul tău auriu Şi cu o dulce mânie iei pulsul oraşului Când porumbeii într-o seară târzie de sabat Vin din turnirurile în care Bravii mei fermieri din stepă îi trimiseră. O, cruciată mireasă zăcând în turbionul fricii, Te-aştept cu seminţe de mei În cazematele nemângâiate, alături De comparşii foamei mele diurne. Din pliscul tău desprind acum Glonţul corupt al legii, Codexul infernal şi mânia colectivă a arhiereilor Nicio lumină caldă a undelor divine, Niciun gând bun de la New York sau Madrid, Nicio speranţă de la Roma sau Bruxelles Iar aici, doar „război civil şi praf de puşcă”. O, brav bărbat cu inima-n dezastre, Curând te va trimite Providenţa-n Surghiun „Ultragiu-asupra legilor e-atât de violent” (Vei pierde totul şi cu toţi ai tăi Şi parte n-o să ai de consolaţii).

71

Salt la Cuprins

Target Country
Sunt tot mai rare Materne cântece de leagăn; Năvalnice serbări galante Ţi-afundă viaţa sub nămeţi (Năvalnici greieri îmbătrâniţi în corurile de târfe). Sângele lor e-o liminară trenă A furilor dintr-un mileniu întreg Smântâna fericirii s-a uscat Veşminte putrede peste şirete mumii (În palmele negre n-a rămas niciun dar). Un hard contact-man vine nervos şi grăbit, Te salută ca pe o moarte încă o dată, Arestează ca pe vagabonzi toate colibele Proscrişilor mult doriţi Şi zice că-i medicul fericirii eterne. ...Doar aici îşi pune în operă mărinimia şi gentileţea Din codul antic şi post-modern „Human Rights”.

72

Salt la Cuprins

Speranţa-n corbul Nevermore
Când erau vremurile mai sfinte Decât toată nebunia aceasta că trebuie Sa plecăm în măcel ca-ntr-o miraculoasă călătorie, Aveam prieteni devotati cu care-mpărţeam lesne În fiecare seara un pahar cu vin şi o bucată de pâine. Acum, cu cât îmi seacă sângele-n vine Şi nu mai am nici puterea lui Iov Să-mi plimb fără grijă bubele-n pustie Şi nu mai nimeresc biserica, nici cimitirul,
„Fie ca nimeni să nu moştenească Această viziune nepământească!”

Cu cât furii îmi scot ochii şi mă ciomăgesc avan Chiar la lumina clară a zilei, Să le dau grânele puţine şi puştile-ascunse şi medaliile acelea din ’43, Telefoane sumbre zbârnâie şi cu viteza torentelor Vine o hidră violetă şi cu ochii din neturi sfredelitori Schiţează doar un scurt handshake şi mă-ncurajează: All right, prietene, eşti pe drumul cel bun! 73 Salt la Cuprins

Vine o hidră violetă din detunate ceruri în zbor Mă bate voioasă pe umăr şi mă-ncurajează: All right, prietene, eşti pe drumul cel bun!

Pe toţi ne-a dojenit şi ne-a somat să nu-l trădăm niciodată Să-I dăm dinainte în scris şi să ne rupem şi braţele: All right, prieteni, sunteţi pe drumul cel bun! Poa’ să fie „vie jalea”, oi trăi înainte cu dor Nu mai e nicio Oroare şi trădarea desigur

Ce iubire de la dânsul, când se-ntoarse tulburat Acum două săptămâni Mă surprinse la vecernie cu vechii mei prieteni Ce veniseră la mine pe-ascuns să mă certe Că dinadins stau neîngrijit şi zac în „jalnic dezastru”.

All right – ce minune acest „bagaj vorbitor” Ce şăgalnic l-ascult – cât de tare mă vindecă – Pentru EL, fără-ndoială sunt un prodigal son! Nimic rău-prevestitor în şuierul său supersonic; Simt atâta beatitudine – o simt în toate fibrele naţiei – Sunt „on top of the world”.

Nu mai plec nici la singurul spital din ţinut, Nici la cimitir. Stau aici ca-n Eden şi mi-aştept prietenul tămăduitor.

Nu mă va ispiti. Chiar aseară auzii că pot să mă dau cu copiii Pe toboganul cel nou.

74

Salt la Cuprins

„Am nevoie de cea mai bună dovadă de prietenie Am venit să vă iau sângele pentru dializele noastre, All right? „…” Cu o ultimă sforţare, abia i-am şoptit: „Pentru numele lui Dumnezeu, ai milă de mine Şi scapă-mă de la ruină!” …And I’m Gone.

…Şi-a venit în octombrie ca un taifun:

Nu-i nimic că n-am acum banii Pentru pâinea şi vinul ce nu mai sunt pe mesele noastre; Va veni din nou Iubitoru’ cu supersonicele!

All right, my friends, sunteţi pe drumul cel bun!

75

Salt la Cuprins

Pleacă investitorii
Ai avut, desigur, un destin afurisit, Ce copil bătrân şi dezabuzat rămâi aici La marginea grădinii cu daruri – După ce ai pierdut toate poştalioanele Care veniseră să salveze fluturii aceia guralivi Trimişi pe tărâmul Maicii Domnului Într-o diplomatică misiune cu nemoartea, Într-o afacere febrilă cu mierea şi medicamentele promise de zei. Brusc ai simţit că timpul se scurge barbar, Se comportă cu rigoare de criminal: Nu mai ai aniversări, nici negoţ, nici iubiri, Rămâi într-o adâncă temniţă a Suferinţei (Au plecat toţi investitorii), Nu mai poţi vâna şi vinde nimic, Ai parte de-acum de-un embargo etern, Nu ai fraţi de cruce, Nu mai poţi ciocni cu nimeni o cupă amară, Nu mai ai sindicate, nici dividende, nici cvorum – nema subvenţii.

76

Salt la Cuprins

Să vină coloniştii!
Ehei, „Born to lose” fluieram în agapele sfinte-ale tinereţii, Deşi eram atât de bogat în splendori Şi zeci de ani carnea-mi înflorea Şi eram cu toate catargele patriei la zenit (Întristat country-song din lumea de dincolo) Iar acum, milioane de umbre, duioşi cheflii ai morţii, Creştini lipiţi pământului – în neorânduială, Bolnavii fără cutezanţă ai câştigului minim Vă imploră: Să vină coloniştii! Clienţii apocalipsului ieftin şi truditorii Fără rezerve pentru „elite” vă aşteaptă, Latifundiarii pe trei centimetri din biblie, Pe Eli, Eli, Lama Sabachtani, Murmură stins: „De mult, de mult s-a jefuit tezaurul şi S-a-mpărţit prada.” Salahoreşte plătim cu mărinimie tribut Cu bietele noastre conştiinţe neinflamate Şi nimeni, nimeni nu mai ştie Plânsa zi în care s-a-nmormântat Independenţa Pentru trei cenţi: colacii şi turta: „Veniţi la Regatul Ruginii!” „The Rust Never Sleeps Hey, Hey, My, My, Our Hopes Never Die!”

77

Salt la Cuprins

Un sofist
Cât de jalnic şi-a arătat mai ieri colţii Sofistul acela venerat ani şi ani, Aflat acum în Serviciul Marilor Şacali Arătând dintr-o dată îmbătrânit în crime Într-un chip inexplicabil încă de la începutul carierei Investit în dregătorii colosale… Coabitând însă de-atunci cu Teroarea Grăbit şi sagace Într-un iunie torid – cu străzile şi palatele mari Acoperite cu o funingine neagră şi cu sânge. Ce simplu putea să-şi ia jucăriile sfinte şi să plece, Să fie în graţia Domnului Şi a celor care se lepădau rapid de coşmaruri, Asta atunci când puteai să te autolustrezi Cu har şi jubilaţie... Îl citesc astăzi şi-n cuvintele lui Discern legiuni cumplite Care mă gonesc înapoi la (galeră).

August 2012

78

Salt la Cuprins

Cântec şoptit din vechile necroze (Little Rock-Drill)
„Muşcam ţărâna, eram miraculos de fericit”... Era cu mult înainte ca steagul acela Să fie scobit în delir Şi pe bună dreptate, după tot carnagiul Fratricid care-nroşise pieţele, O lumină galbenă se pregătea să inunde apoi Toate celulele dornice de un alt oxigen. Un comis voiajor, străbăteam infernul în fiecare zi Regiune după regiune, ingenuu şi inofensiv Un blând trepăduş în graţia Şacalilor, Un micuţ „dregător” în Serviciul Republican de Aprovizionare, În misiuni speciale, în servicii bizare, La parade cu fluturii de rând şi cu bestiile Din cabinetele titrate, Cu orbitoarele meduze din balurile de platină Şi din conclavurile amărâte de pluş. Eram îmbrăcat într-o togă săracă În buzunare strângând praştii uşoare de manevră Şi coji subţiri de salam. În ziua cu cele mai cumplite suplicii Trăgeam de odgoanele unei vârste christice – Un edecar din milioane de lăstuni ambetaţi – Şi regretam cel mai mult magia fricii: „Cântă, mă, că te-ngrop”. Apoi simplu zăceam fedeleş în carena unui tab invincibil Poate eram o lichea inocentă cântând Traviata, 79 Salt la Cuprins

Poate credeam în Eden ca o ciocârlie zburând în decembrie Dinspre Pontul Euxin până la crocodilii somnoroşi de pe Nil. Câţiva urangutani s-au născut prematur În nopţile acelea Valpurgice Şi preoţii au tămâiat din belşug Peste câmpurile cu urină şi cadavre, Peste câmpurile de luptă luate-n arendă De la un arhiereu zâmbitor ca marea cea mare. Patru nopţi somnoroasele campanile Aveau să fie asurzite de canonade. După trei zile – în târâşuri şi pe brânci, Printre blocuri înţesate de mine, Într-un burg luminat acuma á giorno, Reveneam între zalele vechiului lanţ, Sărutam mâna duşmanului, Depuneam armele şi gloanţele la regiment. Cu inventar sever la cazarmă, la armurărie. Nu-mi mai da inima ghes să recuperez Nici fantomaticii colţi de lup, nici stemele vechi, ruginite. Prizam în fine liber o gură de opium Răspunzând sensibil şi candid vibrând La apelul întristat al sofiştilor noului colonat – „Muşcam ţărâna, eram miraculos de fericit”.

80

Salt la Cuprins

„Liberty Bell”
După ultimele tornade ale verii, Abia scăpat dintre clopote, tunuri şi scuturi, După ce-mi schimbară cu-nfrigurare Compresele, Îmi beam basamacul vineţiu în umbra micuţei colibe Şi-mi spuneam: „Tirania nu poate schimba vânturile!”... Fusesem desigur un făcător de rele Doar prin cuvintele cu care-l trimiteam În regnul criminal al fiarelor PE CEL MAI IUBIT Şi mă visasem cu-nflăcărare puşcăriabil Aşteptând SFÂNTA JUSTIŢIE să-mi aplice Numărul loviturilor de vergi Apoi să mă trimită şaispreze ani în Siberii Nu credeam că cineva o să oprească execuţia, Niciun mare preot nu-ndrăznea să-nduplece Zeii, Niciun doctor nu calma inima atroce A governorului, Răzbunarea lui de Silex dicta milioane de proscrişi Apoi, ruinat de calvarul totuşi şi totuşi Al milei Pe care un cezar şi mai sumbru Mi-ar fi trimis-o în ultima clipă, Ruinat şi de băutură şi spleen... 81 Salt la Cuprins
„Sunt bolnav de tot, prieteni” Serghei Esenin

Capitulam Şi-mpins de baionete reci În Crucea lui Septembrie Orbecăiam între cazarmă şi groapa comună.

August 2012

82

Salt la Cuprins

Go West
Purgatoriul s-a sfârşit Şi iată o nouă configuraţie vă curentează inimile. Voi pregăti un download rafinat Pentru renaştere Şi stabilitate – Milimetru cu milimetru Cum nici Traian, nici Hadrian nici Antoninus Pius Sau alte fantome tunate şi răs-tunate Din munţii de Zahăr ai Romei N-au prevăzut în stratagemele lor puerile (Aurelian şi aşa s-a retras ca un laş). De la nemuritorii mei aliaţi Am primit cu credinţă laurii Ce mă-ncoronează acuma etern. Nu degeaba am purtat torţa lui Polybus În noaptea mea norocoasă – pe vipia aceea Când s-au topit toate legendele – Cu ea am ars vicleşugul şi crimele lor (Să vărsăm peste victime acest vin) Cu răbdare şi ajutoare din Empireu.

Patria rămâne aicea intactă Iar eu apăr singura identitate Care mi se dictează cu har Pe ea o sărut şi o văd pentru voi definitiv AUGUSTĂ!

83

Salt la Cuprins

E pluribus unum {Balada unui free-lancer}
,,If I had possession Over judgement day” ,,Rockin’ and rollin’, Rollin’ and tumblin’”

Tragi din greu – Edecar Pe gheaţa subţire, La monetărie. Sub luna plină, Un vechil Îţi dă bice Pe Drumul Tutunului. În suspin heavy load Ai ajuns

Dintr-o carie putredă, Cu milă Te mângâie O limbă de clopot.

Un sclav, Un jug, Un car cu boi, Un plug: E pluribus unum

84

Salt la Cuprins

Din Philadelphia, Please: Mai aduceţi un tun Din oţelul cel bun – Glorie forte. Altfel, vai Papillon, Butterfly – Mai ieri fluture –

Să strigi help Cu iubire dementă:

O să te scuture Şi o să te arda Într-un horn La mansardă.

Te-or găsi Grav penal, Dintr-o dată – Maudit

Şi pe-un rug, Ca pe Ezra, Melancolic te-or trage Chiar la ei pe Wall Street.

85

Salt la Cuprins

Dintre sârmele unui Scaun electric Gângurind honky tonk, Poate zbori Graţiat în secret Printr-un lobby Fermecat – Ce clemenţă!

De la noi – din azur Veniţi trişti Câţi mai mulţi suferinzi Şi topiţi-vă-n unu’….

Dar mai sus, Dacă rişti, Să rezişti La sofişti Lunetişti, Maccarthyşti În recrudescenţă

86

Salt la Cuprins

Waiting for the Wedding
Mai puteţi privi cu melancolie zorii? Acum saturniene sunt toate amarurile care vin. Trupele se regrupează în această vâlcea Cu soldaţi morţi, cu hoituri pustii Iar centurionii – cu arme noi Îşi mână catapultele spre cerşetorii Pe care şi aşa vremea bizară Atât de confortabil vrea să-i răpună. Eşti tras la faţă – iar această paloare O ai de 22 de ani Libertule-nsigurat – pe treptele de jale ale farmaciei La Palatul cel Mare se pune de sărbătoare, Va fi o nuntă cum nu s-a mai văzut Adună şi tu câteva flori (nu frunze moarte), Un strop curat din iubirea ta mare, Poate un buchet de Regina nopţii Şi joacă-n Convoiul lor princiar. Poate îţi vor tăia şi ţie o fărâmă din tortul lor regal, Poate vei primi nu doar o lovitură uşoară Cu botinele lor de diamant: Fii gata de eschivă! Doar astăzi îţi îngăduie Să respiri alături de ei clipa divină.

87

Salt la Cuprins

Îngerul salahor
Degeaba l-am legat cu lanţuri de-azur în carnea zeiască Mi-a fugit de la suflet al meu sweet angel, A zburat în colonia prosperă să-şi câştige din timp marmura proprie Pentru beatificările la care-a râvnit Pe-o fiertură cam rece şi-o bucată de pâine. Cine poate să-l iubescă şi să-l îmbrace definitiv Şi cu toată mila creştină pe acest salahor Ce-a tras doar cinci zile, nu o vară, cu tânăra sa cârcă La un depozit de benzină din creierii cumpliţi ai mamuţilor Cu ATV-uri, heliporturi şi Maybach-uri aurii, Care fură şi fură cu un geniu şi-o glorie fără sfârşit Sau la-mpărăţia fiarelor vechi A zeului interlop Fluturică B. Oarcă, Frate de cruce cu talgerele legilor negre Unde aurul sclipeşte înfiorător din rugină. Acolo a păpat coliva sleită şi-a primit pe spate într-o noapte Amarnicul cnut al vechililor. La 19 ani trage impecabil la galeră Pentru porcii zeiţei Isis sau ai javrei Fortuna Plecate toată vara-n vilegiatură cu amanţii La St. Tropez sau la Hollywood – ţiitoare Pentru strănepotul lui Cecil B. DeMille. 88 Salt la Cuprins
A national download

Le-ncarcă troaca divină cu cele mai dulci şi parfumate ciolane, Le zâmbeşte cu tandreţe, le stă de pază credincios La siesta grohăitoare – doar 5 zile şi gata. Alt madrigal de vară cântă voios în pustiu Printre spicele coapte, pe o moşie A naşului său de botez – Pascalopol cel Nou – Iar aici secerişul bogat a durat, har Domnului, Exact 2 săptămâni – ca-n binecuvântatele ceasloave stelare După care, alte adormitoare rugăciuni Şi alte ceruri mici se deschid. La o brutărie arsă din temelii descinde Cu toată evlavia oaselor sale zidind Un cuptor cu horn trainic Pentru cea mai dulce pită din tristul ţinut. Ce bucurie pentru binecuvântatul patron: A renăscut din cenuşă ca pasărea Phoenix Şi ce vară-i Pulsează salahorului în vena cavă, Cu alţi îngeri salahori îşi va prăbuşi tinereţea de jale Într-o fabrică de ciment lângă mare La nobilii investitori sosiţi hămesiţi din munţii Marsiliei Cinci zile, două săptămâni sau o lună – Apoi zboară la o stână rău-famată din deal Cu şapte generaţii de oi capturate De la bătrânii samariteni din vale Şi aici – treişpe zile – mai prieten cu câinii decât cu stăpânii asasini

89

Salt la Cuprins

(Şi-n stupina unui preot cucernic cu nume de pădure Atât cât dă o raită un urs flămând la mure) (Pe-o fiertură cam rece şi-o bucată de pâine) Poate cineva să stopeze aceste calvaruri îngrozitoare? I-am văzut pe mulţi îngeri în spate Cu o simplă desagă înlăcrimată.

90

Salt la Cuprins

De restrişte
Piciul acesta imberb apărut „black and white” Ca-n stampele faimoase cu Venturiano E-un magistrat spăimos Capabil să-i sugrume din faşă Pe toţi sceleraţii istoriei În frunte cu Ivan cel Groaznic. Din râsul diafan al Comediilor Un mare clasic consemna doar atât: „Studinte în drept şi publicist”. Dar cum realul întrece teluric şi cu fervoare Toate vieţile noastre anterioare, În şcolile cumplite care-au urmat El învaţă doar să-l apere pe stăpânul său „tată” La fel ca pe Augustul Vespasian. ………………………………………………...
„Vae puto deus fio!”

Iată cum gândeam şi eu ca o vită necivilizată Sau ca o trestie supărătoare, Legănându-mă înjunghiat la marginea Oceanului: O, tremolată lustraţie cum zaci în necroze Şi n-ai putut s-o vindeci la timp Pe Rhea Silvia – mătuşa aceea diabolică Pe care în mod straniu arhanghelul o venerează Şi la ea ţine mai tare Decât la propriii părinţi, Lăsându-i sărmanii să se stingă aici – fără milă În profunda Mizerie a Lumii. 91 Salt la Cuprins

Iată-l guraliv cu roze negre la rever Cum ne invită să urmărim (mai departe) Prin mii şi mii de căi de atac Războiul zeiţei sale oarbe Cu poporul buimac.

92

Salt la Cuprins

Download failed
Inima mea-i un pândar în ruină; O fură toţi briganzii ca pe-o ultimă boarfă Chiar de la mii de leghe ucigaşii îi taie Cele mai ferecate odgoane. Şi cordajele lucrate de îngeri în filigran Zboară ca păpădia până-n slava de purpură a lui octombrie. Iată un antreprenor hain venit din Elveţia Citeşte-n contoarele sfinţilor mei Cifre complicate ce se lasă cu bocete la-nmormântări mii şi mii Iată, un traficant de carne vie Sosit aseară de la Lyon E-ntunecat la suflet ca Belzebut în infern. Îmi fură lumina ochilor şi-ntr-un delir recrutează amante Printre copiliţele analfabete din cartier. Iată un negustor de sclavi venit de la Boston Din Atlanta sau Baltimore Nu! aici creierii mei poate-n flagrant s-au încins Şi pentru această blasfemie or să-mi ia gâtul. Aici feelingul meu cu siguranţă mă-nşeală Poate era-n Downloadul din ’803 Şi oricum tustrei ce mă vizitează-n mainstream Vin doar să-mi ceară o duioasă şi exorbitantă taxă de viaţă De protecţie neagră – că abia pot să le strig: Ce aveţi cu mine siniştrilor? Inima mea-i un pândar în ruină, 93 Salt la Cuprins

Eu sunt doar un umil traficant de stele Din cele Nove, din Casyopeea – Vis-à-vis cu desfrânata Calypso.

94

Salt la Cuprins

Boema în Do # (A Deep Purple Download)
Toamna şi-a osândit aici câteva suflete nobile Patru ore de tainic delir Să-i răsucească puţin gâtul tristeţii Înainte de-a pleca la război. Niciodată n-o să-adie vreun parfum De mixandre în această tavernă.

Un broker hulpav din sinistrele bănci Ce-au murit ca nişte flaşnete dezacordate, Un crupier lasciv din lupanarele oraşului, Care au dat faliment. Un profesor de îngeri la o suferindă casă a Domnului, Un conetabil întristat din cazărmile lui Napoleon Ajunse-n paragină (Cu o morgă frigiană din câteva lupte pierdute). Câte lacrimi a vărsat peste bietele puşti, A fost ca o alungare din societate – în fine, De pe First Avenue – de pe Main Street, Un vizitiu din Era Nouă Care încă mai dresează limuzinele Ca pe panterele de odinioară. Cu salopeta aceea de ghitarist – în buline Câştigând milioane pe noapte la Carnegie Hall

95

Salt la Cuprins

Asta seară opiatele lipsesc cu desăvârşire; Mai degrabă prin sfera aceea profund rubinie Zăreşti câteva capete sacrificate de miel Şi asta incumbă un tonus pozitiv În vremile reci şi răpciugoase de criză. De conivenţă cu patronul agapelor de-odinioară Comandă doar alune din pădurile sărate Ale iubirilor pierdute de toţi cinci într-un an. Aburul ceaiului îl priveau în oglinzi Cum se duela cu fumul ţigărilor.

Din când în când cercetează apatici Prin ceaţa multicoloră a televizoarelor: Un faun speriat printre căpiţe cu gutui, Un urs brun găsindu-şi de-ale morţii prin tomberoane

Au o greaţă inexplicabilă de-a comenta Ultimele atacuri ale Aliaţilor, Ultima vizită a Cezarului pe-aici prin colonie, Ultimele avataruri cu Poetic Justice şi cu cele două Phrynee-viperine – Favoritele Poporului Alb – Cel mai Tânăr Spadasin Are desigur o remuşcare – Că n-a dat lovitura decisivă-n pereţii căptuşiţi cu bancnote Ai micuţului pui de balenă Moby Dick.

Niciodată n-o să-adie vreun parfum De mixandre în această tavernă.

96

Salt la Cuprins

„Tu, cel mai tânăr dintre noi, o să pleci la război!” „Iată un inevitabil şi duios motiv de război: Să faci bani cu duiumul! Melancolic şi liber ca pasărea cerului, Doar să-ndrăzneşti... Şi atâtea drăguţe oficii ţi-or sări-n ajutor Cu rachete şi clopote te-or proteja sub scuturile lor” Cum nici în Calea Lactee n-ai supt o ţâţă mai bună! Sub porticuri, afară un felinar îşi schimba cu mânie lumina! Îngerii toţi ai minţii au zburat pe-o nacelă Din ariergarda bunului Dumnezeu. O, ce muzici mauve fierb sub frunzele scoruşului: De pe aleea pe care evada-vor toţi cinci (În câteva secunde, bietul copac a ajuns un schelet) Profesorul – primul gentil între ei – Se rupe din tenebre c-un „Te Deum” fierbinte.

(Hăituit atroce, parcă de toată Naţia…) O bombă din ’43 – astă seară – în fine-dezamorsată!

Galbenă, verde, sau brună, sau mauve, Icoana toamnei e liberă să fumege 97

„Avem un legământ cu Hendrix la Woodstock Şi cu Leonard Cohen la Isle of Wight Mai bine acolo şi-n alte beţii Parfumul unei Frunze şi-al unei scoici sidefii, Download al iubirilor viitoare, Să ascultăm de îngeri – n-avem altă chemare Nicăieri nu-i mai dulce ca aici parfumul gutuilor”

Salt la Cuprins

Şi să-şi cânte litaniile Cu prietenii mei la un festin sărac, Într-o tavernă, altminteri, cu pretenţii regale.

Octombrie 2012

98

Salt la Cuprins

Back to [ground] Zero
Spectral şi bicisnic, Îmi pierdusem de mult catârul acela bătrân şi bolnav Dar eram dornic de libaţii şi După lungi exerciţii pe patul de moarte, uşor întremat Mă-ntrebam dacă pot vorbi exemplar într-o limbă străină cotropitoare. Îmi pregăteam frazele simple să sune melodios Chiar dacă o rupeam mai întâi şchiopătând Într-o cadenţă barbară Într-o togă uşoară de cârpă sau într-un caftan incolor, Respingeam doliul şi m-agăţam de aerul roz – Sofiştii dintotdeauna, trei sau patru – cu gurile lor de aur Şi cu-o mânie electrică au tunat şi-au fulgerat! (Au demostrat cu har şi-o viclenie vicioasă) Că libertatea pe aici e imundă şi alăptează la sânul ei Scandalos de mulţi degeneraţi! Vedeam cum se-nalţă tămâia din cânturile lor, Versete cu care trebuiau să alunge urgent toţi demonii patriei Şi brusc în tavernele gălăgioase aerul era respirat şi de îngeri Sub porticuri de-a aramei culoare. În pivniţele lui Vespasian printre budane Veneau vulpi zglobii să respire 99 Salt la Cuprins

Parfumul unei slujbe îmbătătoare (În Colisseum cel nou tabăra optimaţilor îşi căuta Soarele). După ce i-au pacificat din nou pe barbari Au tras o straşnică beţie Şi-au organizt sărbători în toate provinciile ocupate. Dintr-un ocean în altul Marile Forţe Aliate Îşi uneau spicele de grâu cu ramurile de măslin Într-un Mausoleu pe sub care cu greu se mai putea strecura Vreun cal troian sau vreun soldat pitic în cârje: Într-o zeiască zi de octombrie, când iedera Îşi retrăgea sfioasă clorofila de pe palatele noi Iar satirii din propriii mei ochi îmi calamitaseră lamentabil vederea Şi-au dat premiile cele mari, s-au felicitat reciproc Apoi au vestit Că însuşi Cezarul va ateriza pentru întâia oară în toga imperială Şi va defila chiar pe platoul inimii lor, Va inspecta cu o rigoare augustă Legiunile, Capcanele, Slugile. Şi-a venit: Eram acolo mut – arzând în carne vie, Îl priveam intens cu iubire – respirând bine (Imponderabil, un vagabond inform, o insectă azurie Stârnind mila mareşalilor din propria-mi gintă). Totul se ruina, tot ce-am avut Şi apocalipsa din copilărie 100 Salt la Cuprins

Şi-a dezvelit mâniat o piatră funerară, acompaniat Parcă de o altă muzică a lui Christos – Cu alte cruci care până mai ieri îmi păreau ilicite Pe un pergament sonor a zis intregii Naţii: Pentru voi: A Song of Joy

In Loving, Loving Memory.

Pentru mine (just for me)

101

Salt la Cuprins

Noile clarissimate
Sub paltini, sub nucii desfrunziţi, În catacomba stânjenie din oraşul de jos, În noua fumărie care m-aduce-n agonie odată cu noul sezon capricios al clarissimatelor, Mi-adun câţiva prieteni inocenţi Salvaţi printr-o minune de la inaniţie (Ca inteligentele păsări Flamingo Pe-un plaur al Sfintelor Duminici Natale). Azi noapte au traversat Apocalipsul Pe torrentele calde din Corfu, Zanzibar şi chiar din Azore Atât de umili şi mistici, Credincioşi unui cântec sprinţar de război, Jurând cu vieţile lor de veşnic dezmoşteniţi Şi cu bruma de avere ferită de prăpădul Unor antante violente: câţiva trandafiri şi petunii La reverele mauve de Jazzmeni. Eram într-o confrerie elementară Încă din era antică, iar acum rugul se aprinsese instant: Paharele cu absint din oriflama tristă, Dar mâinile fierbinţi răsfirând cantilenele, Pândind aceleaşi pantere căţărându-se disperate La beregăţile noastre, Acelaşi vagmistru pocnind din bici
Cu căldură, bunului meu prieten Tibi Done

102

Salt la Cuprins

Cu mânia lui Aristotel şi cu duioşia nespusă a lui Pitagora Ce hazard! Pe-un divan din frunze de nuc Cu iodul al cărui parfum anunţă parcă sfârşitul lumii Să-aşteptăm noile clarissimate – În buzunarul cărui căpcăun să te ascunzi? Câţiva comunarzi ai Tristei Figuri au mai rămas în arenă Dar şi aceia sunt atinşi de gangrenă, Un maur zâmbitor dar cam sudic promiţând la Danubiu Nesfârşite noroace albastre, O amazoană pe-o alezană din tribul cel mai cumplit; În rest, vechii şi gureşii lăstuni Din bătăliile pierdute parcă de noi toţi La Austerlitz, la Mayerling, la Sarayevo, la Mourmelon – Le-Petit, La Mărăşeşti, my frenzilor doar în obiele şi cu onor! Şi câştigate parcă doar de generalul dragon Lafayette, Hellas! – de mult la Brandywine sau Barren Hill, în ’777 Desigur – rebel şi uşor irevenţios în faţa unor regi altminteri rivali. E atât de dulce absintul cu prietenii mei ezoterici Încât soldat dolent sunt gata să plec la instrucţie Sunt gata de extincţie – am vrut să spun – în graba 103 Salt la Cuprins

... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

Prietenilor mei ce se-ntorc înapoi pe torrente Un „druid” cu două cocoaşe – din transatlanticeleacelea de tomberoane Ne salută c-un scâncet şi cu-o tuse venită parcă din astre: „Bătrâne Libert, o să papi (şi nu-n vis) Aceeaşi pastramă flambată-n dezastre!”

Noiembrie 2012

104

Salt la Cuprins

Umbra lui Sulla pe o frunză ruginită de arţar
Comisesem multe nelegiuri în vara barbară Şi dintr-o dată – spre iarnă – toate deveneau nule; Cel mai tare mi se strânsese inima când călcasem Într-o devălmăşie amară a sorţii Pe o gigantică frunză ruginită de arţar. În nervurile ei încă mai respirau propriile mele legiuni de arhangheli Care mă iubiseră – ofiţeri ce mă căraseră În caretele lor de argint viu Prin toate războaiele, şi acum erau cu toţii Decăzuţi din toate onorurile, Se prefăceau în scrum şi acum răsăreau alte steme, Altă flotă îşi înălţa catargele ca la Brundisium Undeva-n Sudul guberniei – acolo supuşii şovăielnici Aşteptau mobilizări Ştiind că numai eu pot stârni Providenţa Cu o disciplină de fier. Aveam aliaţi buni şi promisiunile rezonabile Numai în inima mea cântau cu trompete dulci şi asurzitoare Magnific luptam în acele campanii, Deşi ştiam cu luni bune-nainte că două-trei provincii Dintre cele mai grase Le am trase prin sabie, cu o duioşie fierbinte simţeam că dreptatea 105 Salt la Cuprins

Şi singurele coroane cu lauri nu puteau fi decât ale mele Iar execuţiile, promise de ani buni, Masele ambetate le aşteptau în delir, Şi-aplaudau manevrele mele de despresurare (Ehei, legiunile mele rupeau colţii tuturor lupilor Din blânda Apulie). Plantaţi bine pe hartă, Cu sânge rece şi o viclenie fără margini Îşi plănuiră victoria Atât de populari în marea haită, Cu braţe miriapode instigând la bestialitate şi sibaritism, Apoi la moderaţie. (Altfel vine pieirea, care-i fără limite – precum se ştie) Seară de seară, cântece de sirene pe mii de ecrane, Vivandiere, hetaire cu ţitere venind din lupanare în garnizoane, Ajutând soldaţii să răzbată din orice strâmtoare, Să-şi salte catapultele prin trecătoare.

...............................................................................

Va mai veni un anotimp pentru revolte, Dar trupele-astea manipulate în fel şi chip Nu ştii dacă se vor mai reuni vreodată În cartierul general de la Ancona – dădeau înapoi, Nimicite de jarul orbirii şi de Sfânta Felonia Cu parfumul ei de curtezană antică nemuritoare.

106

Salt la Cuprins

Fără muniţie corespunzătoare şi cu lideri şovăielnici, autocraţi de mucava Stăpâneau doar peste 40-50 mii de oi – mai puţin peste onorabilii liberţi în călduri Pe care inaniţia îi înflăcărează revoluţionar (precum se vede). Plantaţi bine pe hartă – aveau supremaţia Şi binecuvântarea zeilor să-şi împlânte ca-n brânză Trupele divine până-n dulcea Placentia Şi iată că în planurile croite pe spinările bieţilor optimaţi, Ca o gigantică frunză de arţar, Explodează fără milă umbra lui Sulla Şi e clar că el visează încă o dată la glorie Şi de data asta va şterge nesăţios de pe hartă Câteva legiuni inamice. Un cor de liberţi murmură sub noianul de frunze: „Hai să ne-mbrăţişăm pentru ultima oară, Îngeri ai mei din mahalalele prost luminate, Din satele-n beznă, din punctele cardinale Rămase infirme de-o mână sau de-un picior, Care şi-au pierdut literele astă vară Şi sunt doar plaure amorfe vegetând Atât cât mai vrea Dumnezeu. ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

Converg toate acestea dar nu mai duc la Roma Şi nu mai sunt capabile de nicio resurecţie – în vise persane 107 Salt la Cuprins

Bâiguie peste atlase cu pergamente bolnave: O togă, un turban, un caftan, coiful întunecat al lui Ephialtes – Ţilindre negre ca păcura peste cranii rase la sânge, Hârdaie de cucută răsturnate în râurile cele mai pure ale memoriei, Apoi vicioase roiuri de viespi, apoi nesfârşitul ceas de priveghi, Apoi temniţe şi nesfârşitul şir de spânzurători Şi în fine – jazzul asurzitor al Victoriei! ...Plantaţi bine pe hartă...

108

Salt la Cuprins

„Same Old Story”
Accept să mă examineze, Să mă percheziţioneze E libertatea lor, şi este temniţa mea (S-ar comite stridente tensiuni în seminţiile lor Dacă mi-ar lua şi ăştia 2-3 metri de temniţă). Au nevoie de o concizie extrem de alambicată Pentru a-mi defini spaţiul acesta legal: Trebuie să fie eleganţi în frizele acelea Cu abolirea cruzimii difuzate în perifraze savante La programele cu noua epopee a integrării. Accept să-şi personifice cât se poate de post-modern teroarea Pentru că sunt buni, sunt duioşi şi au milă Iar cu mine sunt cum nu se poate de blânzi. Accept cât se poate de docil Aici şi acum – din partea lor chiar o autonomie estetică Şi nu-mi rămâne decât cotidian şi stoic – să „pălesc fericit înlăuntru-mi”.

109

Salt la Cuprins

La muncă, la Bruxelles
Te vei calma poate într-o patrie de împrumut, Pe gangurile violente, unde vântul Te supune la interogaţii nemiloase, În foburgurile cu cicloanele sale mortale, În războiul încremenit care-ţi ocupă Râvnitele munci – aici la Bruxelles Şi simplul lamento al acestor poeme, Doar simpli outlaws (Nici măcar un spălător de vitrine, Nici măcar cheful să afli duioasa istorie A Genovevei de Brabant sau a Sfântului Vindicianus) – Simplă cunună – din mâini îngheţate (Copiii de acasă au un destin orbitor!). ...Dacă n-ai fost alesul Poporului Ţi-ngheaţă sângele brusc ca-n Siberii În faţa palatului de cleştar pe Justus Lipsius. În zadar îţi cauţi prietenii, cei mai dulci prieteni (ai coeziunii) Pe Rue de la Loi sau pe Rue des Bouchers. Un charon dibace (ca majordomul Golo) Te aspiră-nceţat de pe neturi, Te plimbă în fabulele sale Cu aquisul comunitar şi cu Schengen Şi te scuipă plicitisit înapoi în scrumul viperelor Şi poate chiar în barba lui Hades, Sau la sânul Persefonei. ...Acasă e mai cald.

Noiembrie 2012

110

Salt la Cuprins

Aura lui Nero
„Cum de ne deranjează canalia asta fără chip Căreia-i simt bâzâitul de papagal arţăgos şi de viespe apocaliptică? Nu l-am văzut în divinul alai!
„I’m Born to Lose” – din infinitul cântărilor

„Se caţără – nefericitul – pe creneluri şi în arenă Dar e ca iedera uscată – să nu ne-ngrijorăm Probabil n-are ce mânca Sau i se năzare că muzica-i străpunge până la sânge auzul Fuge după umbra sa ca dementul, Are o mare atracţie pentru îngeri Şi a nimerit nepermis la festinul nostru L-au orbit hetairele cu purpura lor Şi-i ca fluturele plăpând ţintuit pe discul lunii auguste...”

De ce se caţără ca un jaguar în călduri Şi de unde are atâta ENERGIE? Ne papă din orele preţioase de somn Şi dă năvală în visele noastre cele mai dulci...”

Spune cu o voce fără chip, ridicându-şi toga în zefirul răcoros Din ultima seară a verii noastre antice...

111

Salt la Cuprins

Academice învălmăşiri ale sorţii, ploi musonice Veneau brusc din tensiunile vremii Scurmam în basoreliefuri cu-o părere de rău Că sufletul mi-era acum cunoscut tuturor gladiatorilor De pe ornamentele acelea cu fiare Totuşi şi totuşi nevinovate, Vânate în caravele de teroare şi aduse În arenă după ce fuseseră bine hrănite Cu hălcile de la alte fiare nevinovate. Brusc dobândeam o mentalitate cinică Şi-mi divulgam sub bice tot tezaurul vieţii, Îmi contemplam policromic Toate delaţiunile de zeci de ani Cu prietenii, surorile, fraţii, părinţii, Tot diluviul convulsionat al multor familii În care trăisem festinuri şi vânători luxuriante În această nimicnicie respiram şi numai astfel Treceam pe sub arcul de la BENEVENENTUM Cu tot ce prădasem şi siluisem (Cu toate crimele şi toate violurile). Cu şcolile-n ruină şi cărţile defrişate De literele sfinte, de muncile cinstite şi focurile candide.

CINE E? CURRICULUM VITAE... şi arborele Genealogic cam pâna la Caragea. Apoi trimite-l degrabă în lumea îngerilor (Ajută-l să ajungă cât mai uşor) Şi-nvaţă-l cu sârg acolo-n întuneric Să guste pe-ndelete ARTA ÎNŢELEPCIUNII.

112

Salt la Cuprins

Scurmam cărămidă cu cărămidă În armături pluriforme, Îmi vindeam sângele fără nicio remuşcare Şi prieten eram cu cele mai feroce jivine Şi-n inima lapidată simţeam Cum mi se ajustează considerabil memoria Mă vindecasem definitiv şi de fantomele lui Lucan Şi-ntr-un târziu – după divina şcoală urmată Dobândind erudiţie –, ajuns în graţia lui Febus Apollo Sub paltinii arşi ai toamnei Aproape de crucea lui Decembrie, Doamne Mi s-a revelat, deloc înspăimântătoarea, Aura lui Nero.

Iulie-august 2012

113

Salt la Cuprins