You are on page 1of 37

CAPITOLUL IV

CEDO ŞI LIBERTATEA RELIGIOASĂ Libertatea de gândire, cea a conştiinţei şi cea a religiei sunt libertăţi fundamentale ale omului, ele ţinând de însăşi fiinţa sa şi condiţionând orice societate democratică. Un stat care ignoră sau încalcă aceste libertăţi nu se poate pretinde democratic, ci se găseşte în sfera totalitarismului. Autorităţile trebuie să vegheze nu numai la proclamarea teoretică a acestor libertăţi, ci şi la asigurarea unui climat favorabil pluralităţii de opinii, credinţe şi convingeri religioase, imixtiunile statului în aceste domenii fiind permise numai în măsura în care ele vizează eliminarea unor ameninţări privind ordinea, sănătatea, morala sau siguranţa publică, precum şi drepturile şi libertăţile altor persoane. Dreptul la libertatea de gândire, de conşiinţă şi de religie este garantat de articolul 9 al Covenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, el presupunând şi libertatea de manifestare, colectivă sau individuală, a religiei, în public sau în particular, prin practici, cult şi învăţământ. Statele nu pot restrânge libertatea de manifestare a religiei, conform aceluiaşi articol, decât în cazul în care, în acord cu principiile democratice, se are în vedere siguranţa publică, protecţia ordinii, sănătăţii ori moralei publice, sau în cazul în care această manifestare ar îngrădi drepturile şi libertăţile altor persoane. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se regăsesc mai multe cazuri în care a fost luată în discuţie încălcarea prevederilor articolului 9, cu aceste prilejuri Curtea îmbogăţind şi interpretarea oferită textului Convenţiei. Astfel, pluralismul religios este posibil numai în măsura existenţei unor comunităţi religioase autonome1 şi este inerent conceptului de societate democratică. Aşadar, din punctul de vedere al Curţii Europene a Drepturilor Omului, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie se găseşte la baza conceptului însuşi de societate democratică, aşa cum reiese el din textul Convenţiei. Desigur, este adevărat că în societăţile democratice caracterizate prin existenţa mai multor religii care încearcă să coexiste fără tensiuni, statul poate fi pus în situaţia de a impune anumite restricţii, în scopul asigurării libertăţii de manifestare religioasă şi al împiedicării apariţiei de conflicte generate de interesele divergente ale comunităţilor religioase. În orice caz, însă, restricţiile impuse trebuie să fie proporţionale cu scopul urmărit în mod legitim şi să nu caute decât răspunsul la nevoilee speciale presante2. La nivelul fiecărui stat, necesitatea imixtiunii statului
1

Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Cazul Supreme holy council of the Muslim community v. Bulgaria , hotărârea din 16 Decembrie 2004, paragraful 93 (disponibilă la www.echr.coe.int) 2 Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cazul Agga v. Greece, hotărârea din 17 octombrie 2002, paragraful 56 (disponibilă la www.echr.coe.int).

în viaţa religioasă trebuie apreciată de autorităţile competente, însă ea nu poate ieşi din cadrul general trasat de legislaţia europeană şi de modul în care această este aplicată 3. Curtea a statuat că libertatea de religie, de gândire şi conştiinţă, în dimensiunile lor religioase, reprezintă elemente extrem de importante nu doar pentru conturarea identităţii şi concepţiei generale despre lume şi viaţă a credincioşilor, ci aceste libertăţi se dovedesc preţioase şi pentru agnostici, sceptici şi chiar atei4. Este evident că „eliminarea pluralismului religios nu poate fi justificată într-o societate democratică nici măcar pentru a soluţiona un conflict între diverse grupuri religioase. În acest caz statul trebuie să asigure faptul că grupurile aflate în conflict se tolerează reciproc. În acest sens poate fi necesar ca statul să medieze între grupurile cu poziţii opuse şi eventual să asiste unificarea acestora, iar o mediere neutră între grupuri de credincioşi în principiu nu încalcă art. 9 din Convenţie, însă statele trebuie să acţioneze cu precauţie în această materie sensibilă. În cazul unei medieri între două grupări care au aceeaşi religie, obiectivul poate fi reunificarea acestora însă statul nu este îndreptăţit să impună reunificarea iar în caz de eşec al medierii trebuie să ia act de aceasta şi să-şi exprime disponibilitatea de a continua să asiste părţile prin mediere”5. În dezbaterile şi hotărârile sale, Curtea a stabilit, de asemenea, că pluralismul nu poate fi considerat unul real, atâta vreme cât comunităţilor religioase le este îngrădită, prin imixtiunea statului, autonomia. Chiar dacă, după cum arătam, există situaţii concrete în care autorităţile civile sunt puse în situaţia de a concilia interesele divergente ale diverselor comunităţi religioase, această intervenţie nu trebuie să conducă la ataşarea statului de unul sau altul dintre culte. Statul trebuie să se menţină neutru şi imparţial, în exercitarea atribuţiilor sale de reglementare în domeniul religios, dar şi în relaţiile propriu-zise cu diferitele religii şi mişcări religioase. Aprecierea Curţii, conform căreia, în lipsa asigurării unui cadru de dialog în spirit democratic, care să conducă la rezolvarea problemelor şi conflictelor cu caracter religios, intervenţia directă a statului în favoarea unuia sau altuia dintre actorii de pe scena vieţii religioase atentează în mod grav la principiul pluralismului este cât se poate de întemeiată6. În consecinţă, jurisprudenţa Curţii a reflectat opinia că măsurile luate de state, în sensul favorizării unui anumit lider sau grup, sau în sensul trecerii unei întregi comunităţi religioase sub controlul exclusiv al unui lider ori a unei conduceri, împotriva voinţei membrilor respectivei comunităţi, constituie o încălcare flagrantă a libertăţii religiei 7. Aceeaşi
3

Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cazul Metropolitan Church of Bessarabia and others v. Moldova, hotărârea din 13 decembrie 2001, paragraful 119 (disponibilă la www.echr.coe.int). 4 Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cazul Metropolitan Church of Bessarabia and others v. Moldova , hotărârea din 13 decembrie 2001, paragraful 114 (disponibilă la www.echr.coe.int). 5 Jud. Răzvan ANGHEL, Cristina ANGHEL, Aspecte referitoare la libertatea credinţelor religioase desprinse din jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, în Analele Universităţii Ovidius Constanţa, Seria Drept şi Ştiinţe Administrative, nr. 1/2006, p. 106. 6 Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Supreme holy council of the Muslim community v. Bulgaria , hotărârea din 16 decembrie 2004, paragraful 93 (disponibilă la www.echr.coe.int). 7 Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Supreme holy council of the Muslim community v. Bulgaria , hotărârea din 16 decembrie 2004, paragrafele 74 şi 96 (disponibilă la www.echr.coe.int).

încadrare au primit şi refuzurile de recunoaştere a unor culte, deşi îndeplineau în mod evident criteriile cerute de lege, dar şi tratamentul inegal al cultelor, în sensul în care, deşi nu îndeplinesc cerinţele legii, unele culte sunt recunoscute, iar altele nu8. Aceste interpretări sunt o constantă a jurisprudenţei Curţii, după cum reiese şi dintr-o serie de hotărâri pronunţate de CEDO în chestiuni privitoare la situaţii din ţări majoritar ortodoxe, precum Grecia şi Republica Moldova. Răzvan Anghel şi Cristina Alina Anghel rezumă, în mod edificator, aceste hotărâri: „Dacă potrivit legii interne doar religiile recunoscute de guvern pot fi practicate, refuzul acestuia de a recunoaşte o biserică constituie o interferenţă cu dreptul garantat de art. 9 din Convenţie întrucât în acest mod biserica respectivă nu poate activa, mai exact preoţii nu pot efectua servicii religioase, membrii nu se pot întâlni pentru a practica religia lor şi, neavând personalitate juridică nu are dreptul la protecţie juridică pentru bunurile sale. În plus, încălcarea libertăţii religioase se manifestă şi prin faptul că respectivii credincioşi nu se pot apără împotriva unor acte de intimidare de vreme ce statul nu acordă o asemenea protecţie sub motivarea că doar activităţile legale sunt îndreptăţite la protecţie legală”9. În aprecierile sale, Curtea nu a rămas indiferent faţă de aspectul practic al apartenenţei la o religie şi la o comunitate religioasă. Astfel, deşi libertatea religioasă este, în mod firesc, o chestiune care vizează, eminamente, conştiinţa individului, ea trebuie să fie luată în considerare şi ca libertate de manifestare a respectivei religii, prin cult şi învăţătură, în public sau în mediul privat, precum şi în cercul celor care împărtăşesc aceleaşi convingeri10. Fireşte, corelativ acestei aprecieri, libertatea religiei implică şi libertatea de a practica sau nu o religie. Deşi articolul 9 al Convenţiei enumeră câteva modalităţi de manifestare a religiei, şi anume venerarea, practica, ritualurile şi învăţătura, ele nu pot fi limitate la aceste aspecte, după cum nici nu poate fi extrapolat conceptul de manifestare a religiei la orice acte care ar fi motivate sau inspirat de o credinţă religioasă11. Curtea a stabilit, în acest cadru, că instituţionalizarea exagerată a sferei religioase sau încercarea de instituţionalizare forţată a acesteia reprezintă o încălcare a libertăţii de manifestare a religiei. O persoană nu poate fi condamnată pentru că se recomandă drept lider al unui grup religios care-l acceptă ca atare, numai pentru că nu se circumscrie portretului cerut de stat pentru recunoaşterea ca lider religios. La acest capitol trebuie amintită şi problema lăcaşurilor de cult, întrucât libertatea de manifestare a religiei trebuie să presupună şi libertatea practicării acesteia în orice spaţii, atâta vreme cât acest lucru nu contravine ordinii, siguranţei, moralei sau sănătăţii publice. „Sub acest aspect, constituie o încălcare

8

Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cazul Metropolitan Church of Bessarabia and others v. Moldova , hotărârea din 13 decembrie 2001, paragraful 129 (disponibilă la www.echr.coe.int). 9 Jud. Răzvan ANGHEL, Cristina ANGHEL, Aspecte referitoare la libertatea credinţelor religioase..., p. 105. 10 Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cazul Metropolitan Church of Bessarabia and others v. Moldova , hotărârea din 13 decembrie 2001, paragraful 114 (disponibilă la www.echr.coe.int). 11 Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cazul Metropolitan Church of Bessarabia and others v. Moldova , hotărârea din 13 decembrie 2001, paragraful 114 (disponibilă la www.echr.coe.int).

act adoptat de toate statele membre ale Consiliului Europei. precum şi tratatele internaţionale la care acestea au aderat. atunci când acţionează în domeniul comunitar. Preocuparea Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru clarificarea oricăror aspecte privitoare la libertatea conştiinţei. . în condiţiile în care în procedura obţinerii acestei autorizaţii autoritatea competentă are dreptul de a aprecia dacă există o nevoie reală a comunităţii religioase de a înfiinţa o biserică şi trebuie să solicite un aviz al unei autorităţi ecleziastice locale. drepturile fundamentale nu au intrat în sfera de preocupări a redactorilor acestor documente. acest lucru petrecându-se abia pe măsură ce comunităţile iniţiale au evoluată către o uniune economică şi politică mai complexă. este rezultatul unui proces îndelungat. modul de protejare a drepturilor fundamentale ale omului în tratatele comunitare evoluând semnificativ în cadrul procesului de construcţie a Uniunii Europene. să urmărească. autorităţile nu pot invoca această libertate pentru violarea flagrantă a drepturilor fundamentale prevăzute de articolul 9 al Convenţiei... Răzvan ANGHEL. prin Tratatele de la Roma şi Paris. în frunte cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor 12 Jud. Aspecte referitoare la libertatea credinţelor religioase. ca instituţiile comunitare şi statele membre să asigure respectarea acestor drepturi şi libertăţi. p. Deşi statelor li se îngăduie o anumită libertate în gestionarea limitelor în care trebuie să se desfăşoare viaţa religioasă în interiorul lor. principalul instrument care este destinat să asigure protejarea şi garantarea drepturilor omului a fost şi încă este Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. în jurisprudenţa sa. gândirii şi religiei reiese în mod clar din hotărârile acesteia şi din opiniile exprimate în corpul respectivelor hotărâri. iar Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a început. iniţial. Convenţia. se urmărea numai realizarea unor uniuni economice. Garantul punerii în aplicare a acestei Convenţii şi a prevederilor sale este Curtea Europeană a Drepturilor Omului. poate să amâne oricât răspunsul sau poate refuza autorizarea iar reclamanţii formulaseră deja cereri de autorizare rămase fără răspuns” 12. În activitatea ei. Cristina ANGHEL.a libertăţii credinţelor religioase sancţionarea unor persoane pentru folosirea unui lăcaş de cult fără autorizaţie. 106-107. şi ea. sub forma pe care o avem astăzi. LIMITELE LIBERTĂŢII RELIGIOASE PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI ÎN SPAŢIUL EUROPEAN Pentru spaţiul european. În acest context. Curtea a precizat că tradiţiile constituţionale ale statelor membre. ţările semnatare au devenit mult mai atente la protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Întrucât..

454. p. Principala problema era reprezentată de potenţiala lipsă de interes pe care cetăţenii statelor membre ar putea să o manifeste faţă de sistemul instituit de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale14. însă această chestiune s-a dovedit mai delicată decât s-ar fi putut crede. 1. importanţa problematicii nu putea fi ignorată. 14 La Traite d’Amsterdam . aceste drepturi fundamentale. la 7 decembrie 2000. 13 Răzvan ANGHEL.Commission Européenne. dar acesta nu a fost ratificat de toate statele membre. anul III (2009). Comunităţile Europene nu au competenţa de a adera la Convenţie. în opinia sa. 15 Răzvan ANGHEL.document de referinţă în evoluţia . se regăsesc şi în principiile generale ale dreptului comunitar13. Cristina Alina ANGHEL. în cadrul şedinţei de la Nisa a Consiliului European. S-a impus.Mode D’emploi .Fundamentale. în Dionysiana. la Lisabona. Office des publications officielles des Communautés Européennes. În acest tratat sunt cuprinse două prevederi cu efecte extrem de importante în sensul respectării drepturilor omului. Două alte încercări au avut în centru Tratatul de Modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi. constituie sursele principale pe care se fondează sistemul drepturilor fundamentale. nr. însă. faptul că el nu reprezenta un izvor de drept. 11-12. astfel încât statele membre au elaborat o serie de declaraţii şi modificări ale sistemului de tratate. nr. care a fost semnat la 13 decembrie 2007. prin care să se realizeze protecţia drepturilor omului. Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. Cu toate aceste rezerve. în Dionysiana. însă ea a fost blocată de către Curtea Europeană de Justiţie care a statuat că. 1999. anul III (2009). Lucrurile nu s-au oprit. reiterându-şi ataşamentul faţă de principiile protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale15. Cristina Alina ANGHEL. O dată cu Memorandumul privind aderarea Comunităţilor Europene la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Consiliului European i a fost propusă această procedură de către Comisie. din aprilie 1979. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. 1. p. De asemenea. necesitatea instituirii unui sistem propriu al Uniunii Europene. reuşindu-se ca. deşi nu denumite şi tratate ca atare. 16 Marin VOICU. Luxembourg. şi anume prevederea privind atribuirea de forţă juridică pentru Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi cea privind aderarea Uniunii Europene la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale16. aşa încât trebuiau continuate demersurile de atribuire de forţă juridică acestei Carte. respectiv. să se semneze Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. astfel că nici Carta nu a putut dobândi forţă juridic. 453. p. întrucât eforturile de îmbunătăţire a cadrului juridic prin care să se asigure protecţia drepturilor omului au mers înainte. Principalul minus al acestui document era. aici. cu timpul. Un prim pas a fost făcut prin includerea ei în proiectul Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa. cel al Comisiei Europene şi cel al Consiliului de Miniştri. de către Preşedintele Parlamentului European. Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene . însă. însă.

agenţiilor. constituie principii generale ale dreptului Uniunii". însă acest caz este numai o excepţie de la regulă. acolo unde se vorbeşte despre domeniul de aplicare al acestui document. precum şi din tradiţiile şi cutumele constituţionale ale acestora. "Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. faptul că dispoziţiile cuprinse în cadrul documentului se aplică instituţiilor. 4/2002. ci să luăm în considerare şi prevederile care sunt cuprinse în chiar preambulul Cartei. Drepturile fundamentale. Preambulul Cartei respectă. Nu în ultimul rând. precum şi principiul subsidiarităţii. nr. . Cristina Alina ANGHEL. potrivit viitorului text modificat al art. În măsura în care statele membre pun în aplicare dreptul Uniunii Europene. alineatul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană s-a postulat că Uniunea recunoaşte toate drepturile. nu sunt modificate de această aderare. la Strasbourg.6 alin. semnată în 7 decembrie 2000. p. în vreun fel. principiu de bază al construcţiei europene. 17 Răzvan ANGHEL. avându-se în vedere acelaşi principiu al subsidiarităţii. 2 şi 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. De asemenea. astfel cum sunt definite în tratate. oficiilor şi organelor Uniunii Europene. Aceasta presupune că nu va exista o extindere a competenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene care să afecteze competenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pentru a înţelege mai bine efectele juridice pe care le vor produce cele două texte din Tratate. în Revista de Drept Comercial. Carta a trebui să fie astfel inclusă în sistemul de drept. sunt menţionate şi drepturile care au fost consacrate prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. p. astfel cum sunt garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. constituţională actuală a comunităţii europene. În articolul 51 al Cartei. Aici. sub forma în care ea a fost adaptată la 12 decembrie 2007. în acelaşi timp. Uniunea se va supune jurisdicţiei Curţii Europene a Drepturilor Omului. şi competenţele şi sarcinile specifice ale Uniunii Europene. document ce are aceeaşi valoare juridică precum tratatele. trebuie să nu ne limităm strict la conţinutul lor. 115-116. Competenţele Uniunii. Pe de altă parte. Aşadar. principiile şi libertăţile care se regăsesc în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Totodată trebuie remarcat că prevederile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale devin principii generale ale Dreptului Uniunii”17. 455-456. prevederile Cartei le devin aplicabile şi lor. fără vreun echivoc. încât să nu extindă. în Cartele sociale adoptate de către Uniunea Europeană şi de către Consiliul Europei. sunt amintite drepturile cuprinse în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Pentru a putea primi forţă juridică la nivelul Uniunii.În articolul 6. documentul reafirmă toate drepturile ce rezultă din obligaţiile asumate la nivel internaţional de statele membre. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. „Se stabileşte însă în mod neechivoc faptul că dispoziţiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate. regăsim stabilit. respectiv prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

fiind obligată să se mărginească la înţelesul pe care ele îl au în Convenţie. Cu toate acestea. de conştiinţă şi de religie.2007. practicilor şi îndeplinirii riturilor. 19 2007/C 303/02 . p. eforturile semnificative depuse în ultimii ani la nivelul întregii Uniuni Europene pentru construirea unui sistem nou de protecţie şi garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în cadrul Uniunii pot fi subminate de unele atitudini politice.Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 . Astfel. trebuie luat în considerare sensul textelor Convenţiei19. Acest drept implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea. care are următorul cuprins: „(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire. prin intermediul cultului. 457. După cum reiese din chiar conţinutul acestui articol. învăţământului. o astfel de prevedere ar putea fi considerată drept limitativă. pasajul mai sus menţionat stipulează că. . (2) Dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă este recunoscut în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept”. într-adevăr indirecte. de o importanţă deosebită se bucură şi prevederile alineatului 3 al articolului 52 din Cartă.12. menţionată în articolul 10. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. p. de asemenea. pentru elucidarea înţelesului şi întindere acestor drepturi se va apela la sensul pe care ele îl au în sistemul Convenţiei. care face conexiunea dintre acest document şi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. întrucât ar împiedica Uniunea Europeană să ofere o protecţie mai mare acestor drepturi. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. alineatul 1 din Cartă corespunde articolului 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului20. chiar şi la capitolul restrângeri ale unor drepturi şi libertăţi. 20 Răzvan ANGHEL.14. în situaţia în care Carta conţine drepturi ce corespund unora dintre drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie. în Explicaţiile cu privire la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se arată că prevederile alineatului 3 din articolul 52 sunt menite să asigure coerenţa necesară între Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Cartă. articolul 10. Din păcate. pe cale de consecinţă. Printre libertăţile fundamentale pe care le protejează Carta se numără şi libertatea de gândire. precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv. Cristina Alina ANGHEL. Astfel.domeniul de aplicare a dreptului UE în afara competenţelor ei şi. 455. Cristina Alina ANGHEL. o dată cu respingerea de 18 Răzvan ANGHEL. în public sau în particular.RO . Astfel. precum şi din lista de corespondenţe cuprinsă în Explicaţii. dar care influenţează în mod negativ procesul de edificare a acestui sistem. de conştiinţă şi de religie. Aparent. să nu genereze sarcini ori competenţe noi pentru Uniune şi să nu le modifice pe cele deja stabilite prin tratatele anterioare18. În afara textelor deja amintite.

întrucât ea ţine de însăşi natura umană. principalul instrument pentru apărarea drepturilor omului în Uniunea Europeană continuă să fie Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.către Irlanda a Tratatului de la Lisabona. nici un construct social. În paralel. Acesta este şi cazul libertăţii de gândire. s-a şi întâmplat21. prevăzute în mod 21 22 Comunicat de presă din data de 20. prin referendumul popular. în faţa acestei situaţii de fapt. să ţină seama şi statele membre ale Uniunii Europene. cu un apel permanent la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. principalul text sursă este cel al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Cristina Alina ANGHEL. după adoptarea unei hotărâri în acest sens de către Consiliul European. s-a decis ca statele membre să poată continua procesul de ratificare a documentului. de conştiinţă şi de religie este una fundamentală. libertatea de gândire. . aşadar. pentru operativitatea procesului. În continuare. şi asigurarea unui mediu propice pluralităţii opiniilor şi credinţelor. nici unul politic ori economic.2008. de altfel. de conştiinţă şi de religie.06. 457-458. Singurele excepţii. a fost pusă în pericolul atribuirea de efecte juridice Cartei. în mod absolut necesar. de altfel. De acest lucru trebuie. lucru care. după cum am văzut. garantul respectării acestor drepturi este Curtea Europeană a Drepturilor Omului. conştiinţă şi religie implică. acestea fiind iniţiate în luna octombrie a anului 2008. A accepta anihilarea acestei libertăţi echivalează. Statele membre au fost obligate. CONŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ În sistemul drepturilor şi libertăţilor de care se bucură omul. întrucât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este la fel de relevantă chiar şi atunci când ea analizează plângeri formulate împotriva unor ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene22. pentru a analiza limitele libertăţii religioase în Uniunea Europeană. întrucât. analizele sunt valabile nu doar pentru statele membre ale Uniunii Europene. aceasta este dependentă de Tratatul de la Lisabona. ci pentru toate semnatarele Convenţiei. Chiar şi în condiţiile intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. cu acceptarea instituirii unui stat totalitar. competenţele ei fiind cu atât mai evidente în cazul drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Cartă şi care au corespondent direct în Convenţie. pe tărâm practic. Răzvan ANGHEL. dar cu atât mai mult în perioada cuprinsă între semnarea lui şi intrarea în vigoare. Astfel. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. să reînceapă discuţiile asupra formei Tratatului. p. Pe lângă dimensiunea ei individuală. nefiind. libertatea de gândire. astfel încât statele trebuie să depună eforturi permanente pentru asigurarea cadrului de manifestare a acestor libertăţi. însă. LIBERTATEA DE GÂNDIRE. în decembrie 2009. autorităţilor publice fiindu-le cu desăvârşire interzisă orice imixtiune în acest sens. În acest context.

conştiinţă şi religie a dobândit consacrare juridică prin articolul 9 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale23. libertatea de gândire. precum şi în cele în care restrângerile vizează protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. nr. documentul stipulează. însă.05. Cristina Alina ANGHEL. posibilitatea manifestării religiei sau convingerii prin practici şi ritualuri. în public sau în spaţiul privat. Se garantează. orice asemenea restricţii trebuie să corespundă unei nevoi sociale presante şi trebuie să fie proporţională scopului legitim urmărit”25. de asemenea. un model unic de aprecierea a cazurilor în care este justificată restrângerea de către autorităţi a libertăţii de gândire. în marja prevăzută de textul Convenţiei. 135/31. 457. Acest lucru a fost lăsat la latitudinea statelor. În cel de-al doilea paragraf. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „libertatea de gândire. În acelaşi timp. prin Legea nr. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. . precum şi gradul în care ea trebuie realizată. Din punct de vedere internaţional. conştiinţă şi religie este unul din fundamentele societăţii democratice in sensul Convenţiei. precum şi libertatea de manifestare a credinţei sau convingerii. precum şi în situaţiile în care. Pluralismul inerent unei societăţi democratice depinde de această libertate. 30/1994. fiind neapărat prevăzute în legislaţiile naţionale. autorităţile trebuie să se limiteze strict la măsurile necesare şi potrivite pentru restabilirea sau menţinerea ordinii într-o societate democratică24. publicată în Monitorul Oficial. 458. Chiar şi în aceste cazuri. la ordinea. într-o societate democratică în care mai multe religii coexistă în rândul unei populaţii.1994. dar şi prin învăţământ şi cult. şi libertatea de schimbare a religiei ori a convingerii. p. de conştiinţă şi de religie. în primul paragraf. în mod explicit. precum şi de specificul vieţii religioase din cadrul acestuia. prin exercitarea acestor libertăţi. conştiinţei şi religiei sunt cele care.explicit de legislaţiile naţionale. drept care include. se referă la cazurile în care este pusă în pericol siguranţă publică. autorităţile fiecărei ţări rămânând a decide situaţiile concrete în care o astfel de interferenţă se impune. s-ar aduce atingere drepturilor sau libertăţilor altor persoane. desigur. la nivelul Uniunii Europene. Aceasta poate fi făcută în mod colectiv sau individual. conştiinţă şi religie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a precizat. Cristina Alina ANGHEL. că singurele cazuri în care autorităţile pot restrânge libertatea gândirii. Dar. poate fi necesar să se impună restricţii ale libertăţii religiei pentru a reconcilia interesele a diverse grupuri religioase şi pentru a asigura că credinţa fiecăruia este respectată. În acest text se prevede. Ţinând cont de tradiţiile fiecărui stat. 25 Răzvan ANGHEL. dreptul oricărei persoane la libertatea de gândire. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. legislaţiile statelor membre sunt supuse unei supravegheri atente în domeniul 23 24 Convenţia a fost ratificată şi de România. Răzvan ANGHEL. p. atentează la siguranţa publică. Curtea admite totuşi că. ori morală sau sănătatea publice. morala sau sănătatea publice. în jurisprudenţa sa.

hotăr ârea din 13 decembrie 2001.int).garantării drepturilor şi libertăţilor. Cel de-al doilea tip de limitare este inclus în chiar formularea paragrafului 1 al articolului 9. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. SFERA DE APLICABILITATE A ARTICOLULUI 9 DIN CONVENŢIE 26 Curtea Europeană a Drepturilor Omului . precum şi conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.Cazul Metropolitan Church of Bessarabia and others v. Mai mult decât atât. în sensul că textul acestui paragraf nu poate fi interpretat ca justificând orice comportament cu caracter religios. în permanenţă. numai cele prevăzute. ei fiind protejaţi. că libertatea de gândire.coe. sceptici sau indiferenţi. paragraful 114 (disponibilă la www. împotriva tendinţelor fundamentaliste care ar putea fi îndreptate împotriva minorităţilor religioase de către comunităţile majoritare27. conştiinţă şi religie nu este importantă. Într-adevăr.int). prin deciziile luate în diverse cazuri. în acest caz. cu respectarea condiţiilor impuse de paragraful 2 al articolului în discuţie. Cristina Alina ANGHEL. În jurisprudenţa Curţii există cazuri în care ea a fost chemată să se pronunţe tocmai asupra acestui aspect. În acest context. de modul cum această legislaţie este pusă în practică de autorităţile statelor membre. cât şi din partea cetăţenilor care ar putea abuza de dreptul lor. 458. conştiinţă şi religie. paragraful 119 (disponibilă la www. astfel încât niciun stat să nu abuzeze de relativa libertate de care dispune în stabilirea cazurilor de restrângere a libertăţii de gândire. Elucidarea sferei de aplicabilitate a articolului 9 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale este deosebit de utilă pentru evitarea abuzurilor. numai pentru credincioşi.echr. 28 Curtea Europeană a Drepturilor Omului . Curtea a statuat. Moldova. 27 Răzvan ANGHEL. în practică. atât din partea statelor care impune anumite limite exerciţiului libertăţii de gândire. şi ţinând seama de marja pe care Curtea a lăsat autorităţilor naţionale în acest sens. fiind formulate plângeri împotriva modului în care statele au înţeles să formuleze normele legale prin care să-şi rezerve dreptul de a limita exerciţiului libertăţii de gândire. dar ea este de o egală importanţă şi pentru atei. invocând aspecte ale vieţii religioase pe care textul Convenţiei nu a intenţionat să le protejeze28. în mod limitativ. Aşadar. hotărârea din 13 decembrie 2001. prin abuzuri şi depăşiri ale limitelor legale26. agnostici. trebuie să vedem cum anume poate fi limitată libertatea religioasă. pentru ca un set de norme aparent corect alcătuite să nu se traducă. în pasajul menţionat pot fi considerate ca aflându-se în sfera de aplicare a libertăţii protejate de Convenţie şi de întregul sistem de drept european. Există două tipuri de limitări.echr. . conştiinţă şi religie. garantarea ei este fundamentală pentru crearea şi întreţinerea identităţii religioase şi pentru conturarea concepţiei asupra vieţii. conform prevederilor articolului 9 din Convenţie. conştiinţă şi religie. p. Uniunea Europeană se interesează.coe.Cazul Metropolitan Church of Bessarabia and others v. prima dintre ele fiind reprezentată de limitele pe care le stabileşte legislaţia naţională. în dimensiunea ei religioasă. Moldova. pentru aceştia.

Curtea a reţinut că. şi de preparare a produselor din carne. sunt protejate numai venerarea. deşi o anumită modalitate de sacrificare a animalelor. ceea ce în cauza analizată nu s-a verificat.12. Curtea a apreciat că autonomia comunităţilor religioase este una dintre condiţiile esenţiale ale pluralismului într-o societate democratică. deşi libertatea religioasă trebuie privită.int). proces în care statul nu are dreptul de a se implica. Astfel. fie singur. Trebuie precizat.coe. existând posibilitatea fară dificultate a acestor produse din altă ţară”30. ea are şi un aspect colectiv. cu caracter ritual. fie în compania unor alte persoane care împărtăşesc aceleaşi credinţe. înainte de toate. inclusiv prin desemnarea liderului. într-un spaţiu public. prin posibilitatea de rezolvare a problemelor prin intermediul dialogului. în ciuda faptului că. sfera de aplicabilitate a prevederilor articolului 9 al Convenţiei nu include şi bunurile care nu servesc în mod direct cultului 31. drept o chestiune de conştiinţă individuală. p. In consecinţă. întrucât nu orice act motivat sau inspirat de o religie sau credinţă intră sub incidenţa acestuia29. p. 30 Răzvan ANGHEL. Sfera autonomiei cultelor religioase include şi dreptul administrării autonome a bunurilor şi de gestionare a activităţilor unui cult. cu menţiunea că formele de practicare sau de manifesitare a religiei trebuie să se încadreze în categoriile precizate de textul documentului. art. Într-un alt caz. întrucât se po ate referi şi la manifestarea religiei prin cult. Cu toate acestea. nici măcar prin mecanisme legislative d e control. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acţionat în sensul protejării dreptului de proprietate al cultelor asupra clădirilor şi terenurilor destinate practicării cultului religios. Hotărârea din 09.1994 (disponibilă la www. exproprierile de terenuri agricole aparţinând mănăstirilor nu poate intra sub incidenţa Convenţiei. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiu l european. Grèce. 458. nu toate practicile şi ritualurile se bucură de protecţia actului normativ. Cu toate acestea. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. având în vedere că acest mod de orânduire a societăţii este caracterizat. dar şi într-un mediu privat. în comunitate cu alte persoane. practica şi ritualurile. face parte din sfera practicilor religioase.În jurisprudenţa Curţii s-a stabilit că. învăţătura. Curtea a apreciat că numai dacă interdicţia de a realiza sacrificarea rituală a animalelor conduce la imposibilitatea credincioşilor de a consuma preparate din carne conforme preceptelor lor religioase se poate concluziona că a existat o încălcare a articolului 9 din Convenţie. Astfel. Buna funcţionare a democraţiei nu este posibilă fără respectarea principiului pluralismului. înainte de toate. că articolul 9 al Convenţiei protejează şi dreptul omului de a practica sau nu o religie. Cristina Alina ANGHEL. 31 Affaire les Saints Monastères c. venerare şi învăţătură. . totodată. 459. „Astfel.9 din Convenţie nu poate fi interpretat în sensul că înglobează dreptul de a proceda personal la sacrificarea ci numai dreptul de a avea posibilitatea de a consuma produse de carne preparate în conformitate cu preceptele religioase proprii. Cristina Alina ANGHEL.echr. în jurisprudenţa sa. întrucât aceste 29 Răzvan ANGHEL.

S-a concluzionat astfel că art. că acesta este tolerabil numai în măsura în care el întrebuinţează mijloace strict religioase. Totuşi. Rezultă astfel că în opinia Curţii credinţa în principiul autonomiei personale invocat de reclamantă în mot ivarea actului său nu constituie o credinţă religioasă iar sinuciderea asistată nu constituie o formă de practicare a unei credinţe religioase. prozelitismul. de fapt.9 nu a fost încălcat”35. după cum nimeni nu poate fi participat să participe la manifestări ale altor comunităţi religioase decât cea din care provine.echr. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul .Pretty contra Marii Britanii . O altă componentă a libertăţii credinţei religioase este reprezentată de dreptul persoanei de a nu fi obligată să participe la manifestări publice care sunt contrare convingerilor sale religioase. atâta vreme cât aceste manifestări sunt generale şi atâta vreme cât aceşti elevi nu sunt obligaţi să ia parte şi la serviciile religioase ataşate34.terenuri nu sunt destinate cultului. Cristina Alina ANGHEL. această regulă generală nu se poate invoca şi în cazul situaţiilor în care disciplina internă se aplică într-o manieră neutră şi nediscriminatorie33. în cazul României. p. dreptului comun32. eventualele vicii de procedură sau probleme de fond aparţinând. aparent.int). Greece. în mai multe rânduri. iar noţiunea de "practicare" a unei credinţe religioase nu acoperă orice act motivat sau influenţat de o credinţă religioasă. 35 Răzvan ANGHEL. determinându-i să ia decizii asupra vieţii lor religioase pe baza unor elemente externe. Cristina Alina ANGHEL. De pildă. în condiţiile în care suferea de o boală incurabilă. Cristina Alina ANGHEL. Deşi. tocmai la violarea libertăţii lor religioase. fără a face apel la oferirea de avantaje materiale sau sociale eventualilor adepţi. de regulă. de preoţi ortodocşi. obligarea elevilor aparţinând unor culte care resping serviciul militar să participe la manifestări publice organizate de şcoală cu ocazia comemorării unor evenimente din istoria militară nu poate fi considerată drept ingerinţă în libertatea religioasă. în acest caz. Curtea a apreciat că nu toate opiniile şi convingerile constituie o "credinţă" în sensul alineatului 1. „În opinia Curţii. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. 34 Case of Larissis and others v. cu caracter religios. prin presiunea exercitată asupra prozeliţilor. 32 Răzvan ANGHEL.în care reclamanta s-a plâns de faptul că autorităţile nu erau dispuse să îl exonereze de răspundere penală pe soţul său în cazul în care ar fi asistat-o într-un act suicidal. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. Hotărârea din 24 februarie 1998 (disponibilă la www. iar prin încălcarea dreptului la proprietate nu s-a afectat exerciţiul libertăţii religioase. ar putea trece drept manifestare a libertăţii de propovăduire a învăţăturii proprii. acestor comemorări şi care. p. sunt săvârşite. de obicei. chiar şi cu aceste practici. Curtea a avut de analizat dacă art. Într-o cauză extrem de delicată . 460. Curtea a apreciat. În ceea ce priveşte prozelitismul. 33 Răzvan ANGHEL. articolul 9 nu implică nici dreptul de a părăsi locul de muncă pentru celebrarea unor anume sărbători religioase. 9 din Convenţie implică dreptul unui persoane de a se sinucide şi eventual de a fi sprijinită în această acţiune dacă sinuciderea este motivată de o anumită credinţă. 459.coe. el conduce.

Curtea recunoaşte statelor o oarecare marjă în definirea şi evaluarea cazurilor în care se impune o astfel de ingerinţă. principala sarcină a Curţii Europene a Drepturilor Omului este să verifice dacă măsurile care s-au luat la nivel naţional. care. în urma analizei ansamblului cauzei. cu scopul urmărit de către autorităţi. În acest proces. în localitatea în care solicitase autorizaţia de construcţie. Grèce. 36 Affaire Vergos c. pretenţia cultui că edificarea unei construcţii cu caracter religios ar servi unei nevoi a comunităţii era vădit european. întrucât refuzul a fost determinat de reglementările legale în materie. Curtea a mai invocat şi alte argumente. Cum cultul care solicitase autorizaţia nu îndeplinea condiţiile generale şi neutre. Curtea trebuie să aprecieze şi dacă ingerinţa autorităţilor răspunde unei nevoi sociale şi. Aşadar. În plus. la rândul lor. care priveau amenajarea teritoriului. respingerea cererii de acordare a autorizaţiei nu constituia o limitare a drepturilor acelui cult. ci trebuie să privească ansamblul dosarului ce i s-a adus spre soluţionare36. contribuie tocmai la restabilirea ori menţinerea acestui pluralism religios. Într-un caz concret deferit Curţii. în raport cu orice credinţe religioase. cât şi în ceea ce priveşte aplicarea ei în practică.LIMITĂRI ALE LIBERTĂŢII RELIGIOASE ÎNGĂDUITE DE ARTICOLUL 9 DIN CONVENŢIE Conform paragrafului 2 al articolului 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.echr. a stabilit că autorităţile administrative care au refuzat să acorde autorizaţie de construcţie pentru un lăcaş de cult nu se fac vinovate de încălcarea dreptului la libertatea de gândire. deci. conştiinţă şi religie. fără de care nu poate exista o societate democratică în adevăratul sens al cuvântului. atât în privinţa conţinutului ei teoretic. de conştiinţă şi de religie. Curtea trebui să ţină seama de miza situaţiei şi să aibă. de stabilire a marjei de care dispun statele în materia limitării dreptului la libertatea de gândire. în permanenţă. fiind cuprinse în legislaţia statului. ca atare. Curtea nu se poate limita strict la actul de imixtiune. Aşad ar. dată fiind existenţa unui locaş de cult în localitatea vecină. şi sunt proporţionale cu pericolul ce trebuia înlăturat şi. în vedere nevoia imperioasă de menţinere a unui pluralism religios veritabil. . orice imixtiune a statului în viaţa religioasă trebuie să aibă loc numai cu respectarea unor prevederi legale explicite. să nu contravină prevederilor Convenţiei. precum interesul public. Hotărârea din 24 iunie 2004 (disponibilă la www.int).coe. respectivul cult religios avea numai un adept. 461. astfel încât. în principiu. După cum am văzut şi anterior. în sensul precizat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. p. exprimat prin planul de urbanism care nu putea fi modificat decât în situaţia în care revizuirea viza tot interesul public. atâta vreme cât legislaţia lor internă este permanent supusă control ului autorităţilor europene. aceasta. în judecarea cauzei. Pe lângă acest aspect. De asemenea. sunt justificate.

în general. ca metodă de lucru.int). faţă de membrii altor comunităţi religioase. Grèce. Aşadar. p. 39 Affaire Vergos c. încercări de ingerinţă în credinţa religioasă a unei alte persoane. Având în vedere faptul că aceste acte de prozelitism au fost însoţite de oferirea unor avantaje morale sau materiale. dacă legislaţia pe baza căreia se impun anumite limite cu privire la forma de manifestare a cultelor religioase poate conduce la generarea unor situaţii discriminatorii pentru credincioşii anumitor religii. interesului public37. pentru că. care trebuie să se fi făcut în limitele stricte ale neutralităţii textului normativ. autorităţile au procedat corect. Cristina Alina ANGHEL. În cazul în care limitările impuse libertăţii religioase nu sunt prevăzute în legi speciale. În acest caz. modul în care se construiesc edificiile religioase şi modul în care se celebrează anumite ritualuri. pe adepţii cultelor sau.echr. Cristina Alina ANGHEL. neutre. fiind cu caracter general. În materia prozelitismului. p. decât aspecte ce ţin de încadrarea în legislaţia limitativă concepută conform paragrafului 2 din articolul 9 al Convenţiei38. Este evident că statul nu-şi poate permite să pună la îndoială veridicitatea anumitor credinţe sau să interzică desfăşurarea unor ritualuri pentru motive ce nu ţin de aspectul formal. 38 Răzvan ANGHEL. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. 462. în analiza ei. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. prin mijloace de drept. aceasta nu avea obligativitatea de a se încadra în prevederile articolului 9. în realitate. 463. întrucât situaţia în cauză nu era una excepţională. Curtea a apreciat că reacţia autorităţilor a fost legitimă şi că se încadrează în situaţiile excepţionale prevăzute de 37 Răzvan ANGHEL. Curtea nu se poate referi. mai întâi. aşa încât acesta să nu constituie doar o umbrelă generală pentru punerea anumitor culte în imposibilitatea practică de a se manifesta39. Controlul prealabil al exercitării cultului nu poate privi. întrucât actele de prozelitism pe care le săvârşise fuseseră considerate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului verifică. dreptul statului de a controla.exagerată. respectând dreptul comun în materie construcţiilor şi amenajării teritoriului. numai la litera legii. Desigur. ci vin ca urmare a aplicării unei legislaţii de drept comun. Hotărârea din 24 iunie 2004 (disponibilă la www.coe. în particular. de natură să justifice eventualele eforturi legislative şi practice pe care le-ar fi presupus autorizarea unei clădiri care să servească. se are în vedere metodologia după care trebuie acordate eventualele autorizări pentru construirea şi folosirea unor clădiri ca lăcaşe de cult. de către instanţele naţionale. pe unii dintre aceştia. nu implică şi dreptul autorităţilor publice de a verifica doctrinele sau legitimitatea credinţelor religioase. pentru a se asigura că acestea nu contravin interesului public general. urmărindu -se ca aceasta să nu pericliteze dreptul la libertate religioasă. Astfel. aşadar. . Curtea Europenă a Drepturilor Omului a fost chemată să analizeze o situaţie în care o persoană a fost sancţionată cu pedeapsa închisorii. Aşadar. discriminându-i. ceea ce interesează Curtea este aplicarea efectivă a legii.

Cazul concret adus în faţa Curţii prezenta şi circumstanţe agravante. în ceea ce priveşte restricţiile impuse de legislaţiile naţionale în privinţa dreptului la libertatea conştiinţei. Greece.coe. Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Marea Cameră – Affaire Leyla Şahin c. însă. De pildă. aplicarea lor nu constituie. Curtea stabilind că. încă. într-o hotărâre recentă. 464. au urmărit un scop legitim. În consecinţă. lipsa de experienţă. respectând principiul proporţionalităţii. întrucât. nici ea. unul foarte sensibil.echr. întrucât l-ar fi obligat să renunţe la turban. deşi.int). pentru a se vedea dacă restricţiile impuse de autorităţi sunt necesare pentru con servarea caracterului democratic al societăţii. fiind dispoziţii de ordine publică şi cu caracter general şi neutru nu pot fi socotite că încalcă dreptul la libertatea religioasă. Astfel. să suporte presiuni profesionale foarte mari din partea ofiţerului superior40. 42 Răzvan ANGHEL. profitând de încrederea.echr. motiv pentru care limitarea purtării de către stat constituie o ingerinţă în libertatea religioasă. gândirii şi religiei a fost cea a îngrădirii. „În continuarea acestei jurisprudenţe. p. Cristina Alina ANGHEL. Curtea a stabilit de asemenea că cererea este în mod vădit nefondată şi deci inadmisibilă. ceea ce ar fi constituit o ingerinţă în libertatea sa religioasă. cel care desfăşoară acte de prozelitism se face vinovat de încălcarea dreptului la libertate religioasă. purtarea unui anumit obiect vestimentar poate fi considerată un act motivat sau inspirat de o religie ori o convingere. dată fiind valoarea acestui drept într-o societate democratică. o restrângere nejustificată a libertăţii religioase 42. într-o postură în care trebuiau. făcând trimitere la hotărârea din cauza Phull contra Franţei. aşadar. în anii ‘70. Astfel.int). prin folosirea unor mijloace frauduloase. Turquie. aflate. şi anume protejarea drepturilor fundamentale ale omului şi menţinerea climatului de pluralism religios. naivitatea ori nivelul intelectual scăzut al unei persoane. O altă problemă pe care Curtea a trebuit să o soluţioneze. reclamanta s-a plâns de faptul că prezentându-se la consulatul francez 40 41 Case of Larissis and others v. întrucât cel care săvârşise actele de prozelitism era un ofiţer superior. dat fiind specificul sistemului militar. în principiu. Curtea a statuat că trebuie cercetat ansamblul dosarului. Fosta Comisie a Drepturilor Omului. hotărârea din 10 noiembrie 2005 (disponibilă la www. măsurile legale luate de către autorităţi au fost considerate justificate. pentru conducerea motocicletei fără cască de protecţie. că prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice urmăresc siguranţa persoanelor care se deplasează pe acestea şi. invoca reclamantul. nevoia. Subiectul este. un cetăţean englez de origine indiană şi de religie sikh a reclamat faptul că a primit mai multe amenzi din partea organelor de poliţie.paragraful 2 al articolului 9. de către autorităţi.coe. acest lucru îi era imposibil. . care funcţiona înainte de instituirea Curţi i Europene a Drepturilor Omului a apreciat. Cu toate acestea. de la caz la caz. Hotărârea din 24 februarie 1998 (disponibilă la www. a dreptului de a purta obiecte vestimentare cu semnificaţie religioasă41. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. În consecinţă. iar cei cărora încercase să le violeze libertatea religioasă erau cadre militare subordonate.

43 Kosteski v. Curtea a avut în vedere că obligaţia de a-şi dezvălui chipul pentru controlul privind identitatea era în mod necesar limitată în timp. s-a recunoscut dreptul angajatorilor de a solicita angajaţilor care se declară adepţi ai unei anumite religii să facă dovada acestui lucru. pentru a putea beneficia de zilele libere prevăzute în legislaţia statului. . pentru a nu se ajunge la situaţia în care religia să fie folosită ca pretext pentru simpla dobândire a unor avantaje sociale nemeritate.coe. apartenenţa la o religie nu poate fi invocată pentru absentarea de la programul de lucru. în condiţiile în care şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi dezvălui chipul dar numai în faţa unei alte femei. în consecinţă s-a reţinut că ingerinţa nu a fost una disproporţionată”43. În faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului au ajuns şi cauze în care reclamanţii au susţinut că au fost sancţionaţi disciplinar de către angajator pentru că au absentat de la serviciu întro zi care. lucru ce ar contraveni însuşi spiritul religiei.int). s-a apreciat că nici măcar desfacerea contractului de muncă pentru refuzul de a lucra în ziua de duminică nu poate fi interpretată drept limitare nejustificată a libertăţii religioase. astfe l cum a propus reclamanta. paragraful 39 (disponibilă la www. Curtea a stabilit că atitudinea angajatorului nu poate fi considerată drept ingerinţă în libertatea religioasă. în sfârşit. între care se înscrie şi identificarea persoanelor. hotărârea din 13. pentru că. conform propriei credinţe religioase. Această măsură are tocmai rolul de a proteja libertatea religioasă. S-a considerat astfel. în absenţa unor prevederi legale speciale care să califice anumite zile ca nelucrătoare. Curtea a apreciat că faptul că autorităţile nu au desemnat un agent femeie să procedeze la efectuarea controlului. De asemenea. Curtea a apreciat că obligarea reclamantei să îşi ridice vălul de pe chip pentru a se supune unui control privind identitatea constituie o restricţie în sensul alineatului 2 din articolul 9 dar ea a fost necesară într-o societate democratică. 465. Cristina Alina ANGHEL. 44 Răzvan ANGHEL. de data aceasta pentru accesul în localul consulatului. Mai mult decât atât. refuzul său conducând la refuzul autorităţilor de a-i permite accesul în consulat. Pe de altă parte. era nelucrătoare. the Former Yugoslav Republic of Macedonia. precum şi situaţiile concrete ce i-au fost supuse atenţiei. controalele fiind fară îndoială necesare pentru siguranţa publică. Consideraţii privind limitele libertăţii credinţelor religioase în spaţiul european. p. situaţia este similară cu cea din cauza Phull contra Franţei întrucât este vorba de asemenea de controale de securitate. precum şi principiilor de funcţionare a unei societăţi democratice44.din Marrakech pentru a obţine viza de intrare în Franţa în scopul reunirii familiei. i s-a solicitat să îşi ridice vălul pentru a se supune unui control privind identitatea. pe de o parte.echr. Analizând cadrul legal al respectivelor state. după aceleaşi considerente amintite mai sus.04.2006. Reclamanta a considerat că acest tratament a încălcat dreptul său la libertatea credinţelor religioase. nu depăşeşte marja de apreciere a statului în această materie.

Omul a devenit. C. Desigur. 160. în sensul garantării drepturilor fundamentale ale persoanei umane. Verona. un grave problema di oggi ereditata dalla storia di ieri . În cadrul acestei societăţi civile. drepturile şi obligaţiile fundamentale ale chipului lui Dumnezeu. La liberta religiosa. beneficiind de o conducere centralizată. întrucât majoritatea statelor cu tradiţii necreştine consideră religia majoritară un aspect al identităţii naţionale45. chiar şi în ţările care au traversat regimuri totalitare. inclusiv în economia şi cultura universală. MURRAY. În aceste spaţii. probelemele creştinilor vizavi de corpusul legislativ european sunt cu mult mai mici decât cele pe care le întâmpină coreligionarii noştri din ţări cu tradiţie necreştină. de altfel. conştient de demnitatea sa de persoană.BISERICA ROMANO-CATOLICĂ ŞI LIBERTATEA RELIGIOASĂ În paralel cu progresul tehnic şi ştiinţific prin care societatea modernă a trecut. . pe fondul amplificării procesului democratic. proclamarea de către creştini a dreptului la libertate religioasă. dat fiind caracterul democratic al regimurilor politice din Uniunea Europeană. diferenţele dintre tradiţii. În cazul Bisericii Romano-Catolice. pluralismul religios. semn al dorinţei de eradicare a conştiinţei religioase care a stat. un domeniu aparte reprezentându-l. Biserica este datoare să depună toate eforturile pentru clarificarea. În acest context. 1968. budistă şi hindusă. ar putea genera conflicte sociale. la temeiul construcţiei civilizaţiei europene aşa cum o cunoaştem astăzi. Implicarea Bisericii în definirea noţiunii de libertate religioasă este. tot mai mult. astfel încât ea trebuie să se 45 J. Tot în secolul XX. însă. la nivel universal. s-a petrecut şi un alt fenomen. pentru definirea conceptelor precum libertatea religioasă. mentalităţi care au condus chiar la neincluderea religiei în Constituţia Europeană. regimuri politice şi experienţe istorice au început să fie percepute ca aspecte ale pluralismului civilizaţional. îndeosebi în secolul XX. Astfel. p. culturi. Arnoldo Mondatori. luat drept o încercare de sustragere de sub controlul autorităţilor şi o sabotare a intereselor naţiunii din care fac parte. cu consecinţe importante în toate segmentele vieţii umane. cu toate consecinţele sale teoretice şi practice. desigur. Biserica regăseşte persoane care posedă toate prerogativele. apelul cetăţenilor creştini ai acestor state la respectarea libertăţii religioase este. în Cattolicesimo e liberta. adesea. în particular islamică. precum şi pe fondul presiunilor exercitate inclusiv de Biserică asupra societăţii civile. a sensului real al libertăţii religioase. acest dialog poate fi purtat după o strategie amplă şi poate viza toate laturile raporturilor dintre autoritatea religioasă şi societatea civilă. Ed. În acest context. prin doctrină şi legislaţie. îngreunată de anumite concepţii dezvoltate în societatea modernă şi contemporană. Biserica este pusă în faţa provocării de a analiza o realitate mai complexă decât ceea a veacurilor trecute. astfel încât dialogul dintre Biserică şi societatea contemporană să fie unul cu adevărat eficient.

LIBERTATEA UMANĂ ŞI LIBERTATEA RELIGIOASĂ De-a lungul istoriei. nr. În Codul de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice. 103. Fribourg. sens în care conceptul este. adesea. dimpotrivă. §1. canoanele 214. „Credincioşii laici au dreptul de a le fi recunoscută în relaţiile cetăţii pământeşti acea libertate care aparţine tuturor cetăţenilor. 1981. şi anume mântuirea. de către Biserica Romano-Catolică. şi viza dreptul şi capacitatea de a participa la luarea deciziilor publice. libertatea era. să-şi manifeste liber propria religiozitate. 15. să aibă grijă ca acţiunile lor să fie impregnate de spirit evanghelic şi să acorde atenţie învăţăturii propuse de magisteriul Bisericii. Biserica trebuie să depună eforturi duble. după cum vedem din scrierile Vechiului Testament. ci. evitând totuşi de a prezenta în problemele opinabile. a căpatat noi semnificaţii. totuşi. îndeosebi o dată cu 46 Prof. ori chiar absenţa oricărei religiozităţi. a libertăţii religioase a celor care nu-i sunt membri. ci şi în calitate de cerinţă fundamentală şi necesară pentru atingerea scopurilor transcendentale ale creştinismului. p. Maximilian PAL. KRUKOWSKI. de aspecte sociale sau politice47. În consecinţă. În contemporaneitate. La liberta e l’autorita nella Chiesa. pentru a permite celor care nu doresc să adopte credinţa catolică. în Analele Universităţii „Ovidius”. nu erau unicele vehiculate. deşi a trecut prin prefaceri semantice. în vreme ce în filosofia greacă era privită sub aspectul libertăţii de alegere. La evrei. Universitaires. în cooperare cu societatea civilă. aşadar. alineatul 2. Desigur. Prin canonul 748. dar nu toate conotaţiile acestui s-au conservat şi în epoca contemporană. cu toate implicaţiile ei civile şi etice. 3/2006. conceptul de libertate umană a căpătat diverse valenţe semantice. implicit. Alături de viziunea amintită mai sus. percepută ca acceptare a voinţei lui Iahve. p. prin mijloacele de care dispun.îngrijească atât de integrarea acestora în comunitatea civilă în care trăiesc şi în procesul normal al vieţii comunitare. deşi dominante în civilizaţia europeană antică. 227 şi 748. în Les droits fondamentaux du chrétien dans l’église et dans la société. sensul ei nefiind ataşat. prin care să asigure respectarea dreptului la libertate religioasă nu numai în calitatea sa de drept civil. ca autorităţile civile să asigure cadrul legislativ şi executiv de exercitare a acestui drept. în primul rând. folosit şi în lumea contemporană. Ed. Dr. . ca fiinţă care tinde spre Creator. propria părere ca fiind învăţătura Bisericii”46. recunoscându-se şi dreptul fiecăruia dintre aceştia să caute răspunsul la întrebările fundamentale. precum şi de realizarea scopului ultim al omului. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice . însă. autorităţile bisericeşti să se îngrijească. aşadar libertatea conştiinţei. Univ. În acelaşi timp. §2. Biserica trebuie să lucreze. 47 J. folosindu-se de această libertate. libertatea era definită drept lipsa oricăror constrângeri şi determinări. proclamă dreptul la libertatea religioasă şi însărcinează. În Roma antică. se garantează respectarea. conceptul de libertate umană nu şi-a pierdut sensurile originare. în lumea greacă libertatea mai avea şi un sens profund politic. aceste definiţii.

precum libertatea de a alege sau nu o religie. 49 G. iar agenda publică a Bisericii trebuie să ţină cont de această ordine de priorităţi. Niciun sistem de drept nu poate fi funcţional atâta vreme cât omului nu i se garantează şi nu i se respectă libertatea. în lumea contemporană. nu este garantată sau protejată de ordinea juridică. Antonio Milani. politice. termeni inexacţi şi echivoci. DE LUCA. Padova. rămân valabile şi unele aspecte necuprinse în ele. Din punct de vedere spiritual. Aceste aspecte prezintă. întrucât sistemul drepturilor fundamentale ale omului nu poate funcţiona sau. este pus în mare pericol. de ordinea juridică. implică şi existenţa a două tipuri de libertate. are datoria de a veghea ca. deşi nu există o ierarhie a libertăţilor. întrucât în situaţii şi împrejurări concrete. pe tărâm practic. libertatea este. Conform doctrinei creştine. totuşi. VERDOODT. Biserica are datoria. Louvain. sociale sau religioase. deşi poate şi trebuie să tolereze cetăţenilor săi orice convingeri la nivel teoretic. ca aspect şi faţetă a libertăţii. în virtutea doctrinei şi misiunii sale. În discursul său din faţa Congresului american. Ed. în multe cazuri. un aspect ce ţine. pentru că statul. 39. Il diritto di liberta religiosa. care nu fac altceva decât să restrângă libertatea reală a cetăţenilor. prin cultul exterior. De Revelatione. aspecte ale libertăţii religioase. el este liber să48 A. astfel încât putem distinge două definiţii. oricare dintre aceste definiţii am prelua. în timp ce la nivelul material. preşedintele Roosevelt enumera patru elemente noi ale noţiunii de libertate umană. omul posedă libertatea naturală a conştiinţei. manifestarea acestor convingeri să nu aducă atingere celorlalţi şi credinţelor şi practicilor lor49. LAGRANGE.modificările la nivel civilizaţional aduse de cele două conflagraţii mondiale care au marcat secolul XX. de a-şi schimba religia ori de a o practica sau nu. A. Dott. dubla natură a omului. cel puţin. dreptul de azil şi dreptul la viaţă şi la convieţuire paşnică48. pe primul loc. pentru omul religios. Naissance et signification de la Déclaration Universelle des droits de l ’homme. care este alcătuit din trup şi suflet. care împletesc elementul juridic cu cel filosofic şi religios. Nauvelaerts. să contribuie la eliminarea echivocului legislativ şi interpretativ şi la reaşezarea conceptului de libertate pe fundamentele reprezentate de definirea omului ca persoană. el trebuie să-şi apere alte libertăţi. p. dacă una dintre libertăţi lipseşte. unele limite notabile. în funcţie de contextele culturale. . în 6 ianuarie 1941. iar alta care scoate în evidenţă aspectul obiectiv şi facultatea omului de a adera la o confesiune religioasă. 1963. În ciuda acestor definiţii. este strâns legată de celelalte libertăţi. 43. în P. libertatea de a se ruga lui Dumnezeu. înainte de toate. deşi legislaţiile diverselor state folosesc. unul sau altul dintre aceste drepturi fundamentale ale omului dobândesc prim-planul. p. economice. Nu se poate afirma. în general. una care pune accentul pe elementul subiectiv şi pe facultatea omului de a-şi manifesta apartenenţa la o religie. Ed. Desigur. Paris. că. aşadar. şi anume libertatea de exprimare. permanent. libertatea religioasă trebuie plasată. Libertatea religioasă. cu toate implicaţiile acestei definiri. Desigur. Definirea libertăţii religioase depinde de înţelegerea conceptului de religie.

Spre deosebire de libertatea conştiinţei. Desfăşurarea vieţii liturgice şi disciplinare a Bisericii. Il diritto di liberta religiosa. după chipul sau imaginea lui Dumnezeu (Gen. P. În plus. libertatea religioasă are referinţe concrete şi bine determinate. libertatea şi autonomia Bisericii. din două puncte de vedere: acela al demnităţii persoanei umane şi acela al modului în care Iisus Însuşi a acţionat. de a-şi determina responsabilităţi şi obligaţii. prin aceste manifestări. acest lucru implicând şi o libertate individuală a membrilor corpului eclesial de a întreţine raporturi de natură religioasă şi jurisdicţională cu toate organele Bisericii51. stă sub semnul acestei libertăţi. libertatea de conştiinţă se sustrage controlului autorităţii. pentru a fi definită drept exercitare a libertăţii cultului. Aşadar. a) Libertatea de conştiinţă este definită ca dreptul pe care fiecare om îl are de a-şi contura sau nu propriile convingeri religioase. religiozitatea nu se poate limita numai la cultul interior. p. atât în lumea ortodoxă. pentru a dobândi. implicit. Ea este o libertate pur individuală şi absolută. indiferent de motivele invocate. libertatea cultului are şi o dimensiune colectivă şi beneficiază de o clasificare în libertatea cultului public şi libertatea cultului privat. gradul în care acestea pot fi impuse fiind strict definit în legislaţiile naţionale şi în convenţiile internaţionale50. Sfânta Scriptură servind drept pincipală sursă. b) Cât priveşte libertatea cultului exterior. conform relatărilor evanghelice. fără ca acestea să fie supuse controlului autorităţilor civile ori a altor forme de asociere umană. Iubirea divină. În lumina revelaţiei divine. în mărinimia Sa. DE LUCA. aceasta este expresia dreptului omului de a-şi manifesta religia după propriile convingeri. 50-54. Ca atare. fără ca existenţa şi natura acetora să poată fi rezultatul unor constrângeri exterioare.şi manifeste convingerile. dreptul acesteia de funcţiona autonom. Din punct de vedere teologic. nu periclitează libertatea umană. DE LUCA. c) Libertatea Bisericii reprezintă. întrucât Creatorul. o relevanţă juridică. cât şi în cea romano-catolică. 56. ci trebuie să implice practici vizibile. . 1:26-27). ea îşi găseşte rădăcina şi fundamentele. nimeni neavând dreptul de a o viola. fiind creat pentru comuniunea cu ceilalţi. omul se bucură şi de o libertate socială. Il diritto di liberta religiosa. demnitatea persoanei umane îşi are izvorul în natura omului creat. însă acest lucru nu înseamnă că şi manifestarea ei exterioară împărtăşeşte acelaşi statut. în sens comunitar. LIBERTATEA RELIGIOASĂ ŞI FUNDAMENTELE EI BIBLICE ŞI TEOLOGICE După cum este ea înţeleasă în epoca modernă. ceea ce implică libertatea cultului. Aceasta din urmă este susceptibilă de limitări. în acest mod. în virtutea căreia omul este chemat la apropierea de Dumnezeu. atâta vreme cât nu se încalcă. a 50 51 P. ordinea juridică a statului. de aici decurgând libertatea comunităţilor şi a colectivităţilor şi. p.

53 P. întrucât prin toate învăţăturile Sale şi prin viaţa pământească. Desigur. PAVAN. Liberta Religiosa e Poteri Publici. Abia prin Iisus Hristos. Demnitatea umană este urmare directă a faptului că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. prin Parabola grâului şi a neghinei. libertatea religioasă este un concept cu profunde rădăcini scripturistice. ca o libertate faţă de păcat (Rom. să urmeze planul lui Dumnezeu şi să-şi valorifice. chemat. prin gestionarea defectuoasă a libertăţii dăruite de Dumnezeu prin însuşi actul creaţiei. libertatea52. ceea ce îi permită să acceadă la cunoaşterea adevărului şi să acţioneze după principiul autodeterminării. „În Mt 13. Prin documentul Dignitatis humanae. înainte de toate. 8:2). Dar acesta poate fi un argument pentru recunoaşterea demnităţii persoanei umane ca fundament al conturării dreptului său la libertatea religiei. Piemme. p. 1:41-49). recunoscând că odată cu grâul a fost semănată şi neghina. aşa cum reiese ea din revelaţia divină. niciun fel de mijloace coercitive pentru a-şi atrage ascultătorii şi pentru a-i determina să adere la doctrina pe care o expunea. Pe de altă parte. . Ed. deci ca o libertate care permite omului să se îndrepte în mod liber înspre Creator. Dichiarazione sulla liberta religiosa. În istoria veterotestamentară. Iisus confirmă respectarea libertăţii religioase. de asemenea. În Noul Testament. modelul atitudinii lui Hristos nu poate fi transplantat ca atare în planul societăţii umane. 26. Ca atare. în ansamblul ei. PAVAN. cât şi latura ei civilă. ea postulează respectul divin faţă de libertatea omului de a crede în cuvântul lui Hristos. Biserica Romano-Catolică a recunoscut. ca sursă a libertăţii religioase. în predica Lui. În ceea ce priveşte modul de acţiune al lui Iisus Însuşi. poruncind ca să fie lăsate să crească amândouă până la secerişul care va fi la sfârşitul veacurilor. în continuare. 7:8) şi a fraţilor Macabei (1 Mac. „Dignitatis humanae”. Iisus nu a folosit.23-30. Casale Monferrato. astfel. însă. la Conciliul II Vatican. Roma. Cu toate acestea. cum demnitatea îşi dezvăluie întreaga măreţie numai în lumina Revelaţiei. el serveşte. Pentru ca raportul dintre Dumnezeu şi om să-şi atingă finalitatea. Citta Nuova. oferindu-i. Domnul a afirmat importanţa acestui drept fundamental. chiar dacă Revelaţia nu conţine referiri explicite la lipsa oricăror constrângeri externe în domeniul religios. Parabola are un caracter escatologic şi garantează paradoxal „dreptul neghinei”. în P.sădit în om facultatea de a accepta ori de a refuza această iubire. în mod liber. 52 P. suport teologic. la care era şi este. libertatea este văzută. Ed. omului i se redeschide posibilitatea ontologică de a alege. încă de la facere şi trecând prin activitatea politico-religioasă a lui Moise (Deut. p. Scritti 1. care au vizat atât latura strict religioasă a acestei libertăţi. astfel. L’anelito del’uomo alla liberta. 1989. 394. acesta din urmă trebuie să fie posesorul deplin al libertăţii religioase şi. omul a ales să se îndepărteze de asemănarea cu Dumnezeu. că demnitatea umană. 1986. stă la baza principiul libertăţii religioase. pentru că atitudinea Domnului era expresia iubirii divine infinite pentru fiecare persoană şi urmarea unor convingeri juridice sau filosofice53. libertatea umană se prezintă ca o expresie a demnităţii omului în relaţia sa cu Dumnezeu. putem discerne mai multe intervenţii directe sau indirecte ale lui Dumnezeu în favoare respectării libertăţii religioase a omului. PAVAN.

Dignitatis humanae. Prin afirmaţia lui Iisus „Lăsaţi să crească împreună până la seceriş” (Mt 13. ca şi popor al lui Dumnezeu. . nu doar de toleranţă religioasă dar şi de un drept la convieţuire interreligioasă. respectând fiecărei persoane libertatea de a adera la o religie sau la alta. pentru că abia la sfârşit „drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Mt 13. 56 Gaudium et spes. nu numai în domeniul religios. prezentându-le. a libertăţii omului. se poate interpreta că Biserica. TEMEIUL JURIDIC AL LIBERTĂŢII RELIGIOASE Pentru ca libertatea religioasă să dobândească un statut care să impună autorităţilor statului vegherea la respectarea ei. ci sub toate formele pe care această valoare le poate lua în lumea contemporană. asumarea răstignirii fiind tocmai consecinţa acestui mod de înţelegere a omului şi a libertăţii sale. respectarea şi protejarea tuturor drepturilor umane care sunt fundamentate pe demnitatea persoanei. În aceeaşi ordine de ei. păstrând proporţiile.43). Biserica are şi ea datoria de asigura. Dr. În consecinţă. aceasta trebuie fundamentată şi din punct de vedere juridic. Univ. a preluat acest model de misiune şi l-a transferat. 107. Maximilian PAL. nr. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice . 16:16). Dacă din punct de vedere etic. Iisus le-a recomandat şi să respecte libertatea oamenilor de a adera sau nu la învăţătura predicată de ei (Mc. nr. iar aceasta în accepţiunea biblică nu se referă la emiterea unei opinii asupra comportamentului altora.Se vorbeşte de o judecată. faptul că Evanghelia este sursa cea mai importantă pentru definirea demnităţii umane şi. El a distins între puterea civilă şi cea religioasă. urmând linia evanghelică. şi în domeniul vieţii sociale. acel drept de a coexista alături de manifestarea harului în lume. Conciliul II Vatican a proclamat. pe baza acesteia. Între timp Biserica trebuie să accepte dreptul divin pe care în mod misterios neghina îl posedă. în înţelesul scripturistic al acesteia56. pe măsura dezvoltării ei comunitare şi instituţionale.30). Este exemplul clasic şi cel mai elocvent. de a-i da un răspuns lui Dumnezeu sau nu”54. Prin trimiterea Apostolilor în lume. dar şi în societatea civilă. dar la un autentic exerciţiu al „autorităţii eficace”. totodată. în interiorul ei. În general. ceea ce a dus la includerea libertăţii religioase printre drepturile fundamentale ale omului. importanţa libertăţii religioase este uşor demonstrabilă. predicând Evanghelia fără a constrânge ascultătorii să adere la adevărul ei. pentru fundamentarea ei 54 55 Prof. Sfinţii Apostoli au mers pe exact aceeaşi linie. în mod explicit. 11. p. prin dialogul cu aceasta. tocmai pentru a scoate în evidenţă faptul că drepturile omului trebuie privite împreună cu drepturile lui Dumnezeu şi cu aşteptările Acestuia de la făptura creată. nu a primit misiunea de a exercita această „Judecată eficace”. Biserica. Ulterior. şi consecinţele refuzului55. 41. prin apelul la drepturile originare ale omului ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu. viaţa lui Hristos stă drept dovadă a respectării de către Dumnezeu Însuşi a demnităţii umane şi a refuzului Său de a impune adevărul cu forţa.

în mod privat sau public. după propria conştiinţă. p. ci şi în sens pozitiv. în cel de-al treilea sens al conceptului. şi relaţiile dintre culte şi confesiuni. dreptul la libertatea religioasă a fost interpretat nu doar în sens negativ. Conceptul de libertate religioasă implică trei sensuri majore. este un drept natural al persoanei de a căuta şi a ajunge la adevăr. LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN PREOCUPĂRILE PAPILOR DIN ULTIMUL SECOL În concepţia romano-catolică. . dincolo de dimensiunea internă a vieţii religioase a persoanei şi a comunităţilor. libertatea religioasă trebuie astfel definită încât să includă.M. când la nivel diplomatic papalitatea începe să depună un efort considerabil pentru obţinerea garantării libertăţii 57 58 P. p. cât şi dreptul de a o exprima sau nu. nu se poate totuşi ignora efortul celor mai mulţi dintre aceştia pentru promovarea libertăţii Bisericii şi a creştinului. statul nu are niciun amestec. 2003. DE LUCA. I. în funcţie de tradiţia culturală şi religioasă. Mai întâi de toate. cu condiţia respectării unor concepte precum ordinea publică şi bunele moravuri. În unele state. în V. ca posibilitate de favorizare a religiei şi a exerciţiului dreptului57. dreptul la libertate religioasă cuprinde libera aderare la o credinţă. Deşi de-a lungul istoriei modul de acţiona al pontifilor romani a dat naştere unor interpretări relative. libertatea religioasă include atât dreptul la alegerea unei credinţe religioase. VERDINAŞ. ZLĂTESCU. Din aceste aspecte ale dreptului la libertate religioasă decurge şi libertatea de gândire şi de manifestare a Bisericii. prin comportamente licite şi care să nu contravină valorilor generale pe care autoritatea publică se angajează să le protejeze. XIX. ca obligativitate de a nu interveni în activităţile religioase. ordinea de drept garantând libertatea şi intimitatea vieţii religioase. libertatea religioasă este un drept fundamental al fiecărui om de a crede. Lumina Lex. în calitatea de comunitate de persoane care se bucură de toate drepturile fundamentale 58. Libertatea credinţelor religioase. fără a fi nevoită să suporte intervenţia exterioară a unei entităţi sau autorităţi în procesul său decizional. Acest lucru este marcat de o nuanţă profund juridică începând cu sfârşitul sec. Aşadar. precum şi libertatea difuzării principiilor şi învăţăturilor de credinţă. pentru ca orice drept să dobândească protecţie juridică el trebuie cuprins într-o normă sancţionată de autoritatea legiuitoare. În fine. Drepturile omului şi libertatea religioasă. a gândi şi a se ruga. Il diritto di liberta religiosa. şi dublat de tolerarea celor care sunt în afara credinţei lui. Ed.juridică trebuie apelat la concepte şi noţiuni care nu privesc strict actul religios. libertatea frecventării adunărilor publice şi a practicilor legate de respectiva religie. Pentru stat. 26. În ceea ce priveşte viaţa interioară a omului şi a colectivităţii religioase. Aşadar. acolo unde cele două noţiuni nu se suprapun. „Pontiful roman este cel care garantează pe pământ principiul unităţii Bisericii şi tot el se pune în slujba realizării obiectivelor acesteia. Un al doilea sens este cel conform căruia libertatea religioasă este un drept pe care îl posedă omul de a practica un cult interior sau exterior. 143. Bucureşti. Astfel.

în viziunea lui Leon al XIII-lea. eforturile de apărare a libertăţii religioase trebuiau să se axeze pe trei direcţii: libertatea Bisericii faţă de stat. De asemenea. În lupta pentru garantarea şi respectarea dreptului la libertate religioasă se vor implica şi pontifii care i-au succedat acestuia. 109. nu o separaţie netă. Pentru Leon al XIII-lea. astfel încât el a fost nevoit să emită o serie de enciclici explicative. Leon al XIII-lea se confrunta cu problema modernismului. Papa Leon al XIII-lea Papa Leon al XIII-lea (1878-1903) a fost martorul unor schimbări economice şi ideologice profunde. incapabile de a îndeplini actele care implică judecăţi asupra conţinutului şi practicării credinţelor religioase. dar ele pot. dar şi practică a competenţelor în materie juridică. iar libertatea acesteia de acţiune nu poate fi restrânsă ori încălcată. care l-au determinat să pledeze. Pius al XI-lea şi Pius al XII-lea. Desigur că această luptă s-a concretizat atât la nivel diplomatic prin emanarea unor decrete sau stipularea unor convenţii. de asemenea. Încă şi în timpul pontificatului său. O dată cu papa Pius al IX-lea. ambele entităţi trebuie să fie suverane. principiile doctrinei creştine. libertatea conştiinţei şi libertatea manifestării cultului. eforturi importante pentru stabilirea unui climat general care să favorizeze respectarea demnităţii umane şi a drepturilor care decurg din aceasta. suveranul pontif afirma. ci o autonomie a Bisericii faţă de interesele autorităţii politice. În propria lor ordine. Pentru distingerea teoretică. în permanenţă. Aşadar. p. şi anume Leon al XIII-lea. care să excludă colaborarea. în Enciclica Immortale Dei. În ceea ce priveşte libertatea Bisericii faţă de stat. din nou. ea nu poate fi subordonată intereselor celor care deţin puterea politică. aceste autorităţi sunt. Dr. în care să enunţe. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice. Maximilian PAL. după cum trebuie să colaboreze eficient acolo unde problemele depăşesc limitele de jurisdicţie ale uneia sau ale fiecăreia. conform propriei sale raţiuni. Din punct de vedere juridic.religioase. iar începând cu Ioan al XXIII-lea discuţiile se vor transfera şi în sfera dreptului canonic. pentru clarificarea poziţiei Bisericii faţă de doctrinele sociale care se conturau în acele vremuri. . este necesară. În vremea papilor Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea s-au depus. că dată fiind perfecţiunea de natură şi de drept a Bisericii. cât şi prin efortul personal al pontifilor de a intra în dialog cu autorităţile tutelare ale drepturilor omului”59. Univ. prin corpusul lor legislativ. magisteriul roman s-a pronunţat în favoarea separării Bisericii de stat. mai ales din partea puterii politice. totodată. papa a încercat să evite definirea libertăţii religioase prin termeni separaţi de fenomenul religios. afirmând. reafirmând sensul creştin al acesteia. Biseria şi statul trebuie să aibă o relaţie caracterizată prin respectul reciproc şi disponibilitatea pentru colaborare. libertatea omului de a-şi alege religia pe care o consideră potrivită. să 59 Prof.

Austria şi Anglia. pentru că „tot ce e adevărat provine necesar de la Dumnezeu (. Cât priveşte libertatea cultului. chiar şi dacă aceasta s-ar dovedi a fi cea adevărată. să combată definiţia profană a libertăţii conştiinţei. din punct de vedere juridic. Aşadar. papa încerca. întrucât tratamentul egal al tuturor cultelor este rezultatul unei uniformizări raţionaliste a acestora. în termenii juridici. PAVAN. prin crearea de condiţii de îndeplinire a îndatoririlor religioase de către cetăţeni61. iar în raportul cu societatea. fără a se implica în viaţa şi administrarea lor internă. suveranul pontif afirmă că noţiunea de libertate a cultului trebuie. libertatea cultului trebuie definită. Scritti 1. de a putea judeca în mod arbitrar. 196. asumându-şi poziţia de lider al Bisericii Romano-Catolice. Libertatea conştiinţei. totodată. desigur. 211. care circula la acea vreme.) şi este recunoscut şi de Biserică””62. să urmeze voinţa divină. dar şi fără a putea fi acuzat de imixtiune în treburile interne ale cultelor. problema statului papal în sine şi a jurisicţiei civile 60 61 P. 62 Prof. p. puterea publică trebuie să se abţină de la a recurge la forţă pentru impunerea unei credinţe. după propria conştiinţă. ca drept al persoanei de a practica o religie sau de a nu practica niciuna. papa Leon al XIII-lea a depus semnificative eforturi diplomatice pentru a obţine de la cancelarul Germaniei garantarea libertăţii religioase a catolicilor. În acest context. În timpul pontificatului său. L’anelito del’uomo alla liberta. îndeplinind poruncile fără niciun fel impediment exterior. cel de-al treilea aspect al libertăţii religioase. Univ. P. din perspectivă individuală. 201. de a-I consacra sau nu un Cult. p. căci nu aprecierea exterioară a omului conferă substanţă unui cult religios.. cultele şi comunităţile religioase. În raportul cu Dumnezeu. însă. iresponsabil şi fără drept de apel pe Dumnezeu. Maximilian PAL. p. PAVAN. în acelaşi sens adresându-se şi guvernelor din Franţa. înainte de toate. Dr. ci acesta deţine. în Immortale Dei. în însăşi natura lui. în accepţiunea lui Leon al XIII-lea. statul poate da politicii sale o notă de confesionalism60. aflaţi în conflict cu protestanţii. Prin această înţelegere. Scritti 1. fără a încălca dreptul fiecărui cetăţean la libertatea religiei. De aceea. dreptul fundamental de a exista. ca un drept garantat omului în societate ca. . Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice. pe recunoaşterea ca atare a libertăţii cultului public. fiind promovată cu înverşunare de către unii. desemnează dreptul fiecărui om de a-l adora sau nu pe Dumnezeu. Leon al XIII-lea critică modalitatea de definire a acestui drept. ea presupune îndeplinirea îndatoririlor faţă de Dumnezeu. În enciclica sa Libertas.. religia şi doctrina sa şi de a îmbrăţişa în mod indiferent oricare confesiune religioasă după placul propriu. accentul râmânând.favorizeze religia. El a pus. să vizeze şi respectarea tratamentului egal din partea statului a cultelor. L’anelito del’uomo alla liberta. mai întâi. şi care susţinea că aceasta este „o facultate nelimitată şi iresponsabilă a fiecărui om de a se autodetermina în mod indiferent faţă de Dumnezeu sau faţă de ceea ce I se opune lui. şi nu ca o facultate prin care fiecare e liber să-1 onoreze sau nu pe Dumnezeu. Leon al XIII-lea afirmă că libertatea conştiinţei trebuie privită. libertatea implică dreptul de a-L adora sau nu.

o luptă pentru pace şi pentru asigurarea cadrului optim de manifestare a libertăţii umane. 298. o limitare a mesajului enciclicii la credincioşii catolici. Papa Ioan al XXIII-lea Papa Ioan al XXIII-lea a păstorit într-o vreme de mari prefaceri şi tulburări sociale. dar şi prin elaborarea şi promovarea unor enciclici. dar şi lupta pentru independenţă a statelor africane. fie ei catolici sau nu64. ducând. Giulio Einaudi.. 218. Pacem in Terris. În acest context. Printre aceste drepturi se mai numără şi dreptul de aL adora pe Dumnezeu. JEMOLO. Eforturile lui Ioan al XXIII-lea s-au concretizat şi la nivel diplomatic. din 11 aprilie 1963. Episcoporum ordinem. În cadrul acesteia se exprima în mod clar atitudinea şi poziţia magisteriului Bisericii Romano-Catolice în ceea ce priveşte ignorarea drepturilor fundamentale ale omului în lumea contemporană. omul nu-şi pierde demnitatea ca persoană şi nici facultatea de a se împotrivi erorii şi de a căuta calea cea adevărată. enciclica tratează problema din perspectiva învăţăturii creştine. în A. în perioada de după cel de-al doilea război mondial. în particular a celei religioase. în conformitate cu exigenţele propriei conştiinţe. 1963. după dreapta conştiinţă. 63 LEON al XIII-lea PP. în limitele impuse de ordinea morală şi de binele comun. care să includă toţi oamenii. în aceste zone. America de Sud şi Centrală. trasând liniile pe care trebuie să se deruleze raporturile dintre indivizi. existau încă ţări şi regiuni care nu se bucurau de pace. suveranul pontif a fost chemat să ia poziţie faţă de fenomene precum instaurarea comunismului în Europa de Est. Asia. Fiecare fiinţă umană are dreptul de a-i fi respectată persoană. iar populaţiei de acolo nu îi erau garantate şi respectate o serie de drepturi fundamentale.sub care se găseşte papa63. în P. Ed. ci numai pe natura umană. papa Ioan al XXIII-lea a acumulat o experienţă extrem de utilă. De aici decurge şi faptul că dreptul la libertatea religioasă nu poate fi fundamentat pe o dispoziţie subiectivă a persoanei. Într-o sinteză foarte bine structurată şi sistematizată. toate pe fundalul războiului rece dintre SUA şi Uniunea Sovietică. libertatea de a căuta adevărul cu mijloacele proprii. pe când era cardinal. Deşi căzut în eroare. la douăzeci ani de la încheierea păcii. în vreme ce alţii pledează pentru o interpretare mai largă. precum şi libertatea de a gândi şi de a-şi manifesta această gândire şi a o răspândi. Torino. Il diritto di liberta religiosa. Unii interpreţi ai lui Ioan al XXIII-lea au văzut în modul în care acesta argumentează libertatea de a-l adora pe Dumnezeu. Ca ambasador al Vaticanului în Balcani şi Orientul Apropiat. p. populate de un număr de creştini romano-catolici. de departe. grav pusă în pericol de ideologia comunistă atee. Pe harta globului au apărut noi conflicte. p. generate de schimbarea regimurilor politice din multe ţări. GILLON. astfel încât. dintre care cea mai importantă este. La liberté religieuse et l’état. precum şi dintre indivizi şi colectivităţi. bunul renume. . DE LUCA.C. 64 L. Chiesa e Stato in Italia negli ultimi ani. B.

prin care omului i se permite deschiderea liberă către Dumnezeu. p. care constă în abţinerea puterii politice de la orice acte care ar restrânge manifestarea religiei. şi anume cel negativ. un element al interiorului uman. În acord cu curentul general de opinie. Astfel. III. în X. un document aparte. 1972. suveranul pontif şi-a axat discursurile publice pe aceste aspecte. în ciuda măsurilor ostile. Ed. el considerând că libertatea religioasă este. care aparţine persoanei umane în sine. puterile politice. L’anelito del’uomo alla liberta. Roma. dar şi din afara ei. care este reprezentat de efortul statului de a-i garanta cetăţeanului exercitarea liberă a religiei. dar şi obligativitatea 65 IOAN al XXIII-lea. vol. o atenţie deosebită necesităţii convocării unui conciliu general al Bisericii Romano-Catolice. nu pot interveni asupra acestei libertăţi umane. care şi-a propus fundamentarea dreptului la libertate religioasă pe demnitatea umană. Faptul că. pentru că lezează dreptul sacru al omului de a fi liber. în paralel. papa identifică cele două elemente ale libertăţii religioase. să îngrădească manifestarea cultului religios. regimurile politice totalitare din răsăritul european au con tinuat. 4002. ele îşi depăşesc în mod grav sfera de competenţe. 238. În faţa nerespectării drepturilor şi libertăţilor omului de către puterile politice. motiv pentru care suveranul pontif aprecia că. în aceeaşi enciclică. acesta nu este dator să respecte şi să pună în practică deciziile care atentează la însăşi demnitatea umană65. În deschiderea Conciliului II Vatican. Institutum Iuridicum Clarentianum. Scritti 1. . într-un cadru strict romano-catolic. Papa Ioan al VI-lea Papa Paul al VI-lea a continuat politica dusă de Ioan al XXIII-lea. Încercând să intre în chiar spiritul uman. până în anii ‘90. îngrădirea drepturilor acestora în domeniul vieţii religioase. independent de orice constrângeri ale altor indivizi ori colectivităţi66. Ioan al VI-lea şi ceilalţi membri ai Conciliului au promulgat Dignitatis humanae sau Declaraţia privind libertatea religioasă. În mod neechivoc. un suveran pontif pledează pentru universalitatea unor drepturi cu caracter religios este o dovadă a deschiderii şi a înţelegerii complexe a persoanei umane de care dădea dovadă Ioan al VI-lea. La data de 7 decembrie 1965. PAVAN. p.Pentru a se asigura că toate aceste drepturi fundamentale ale omului sunt gar antate. 66 P. clarificarea statu tului de drept fundamental al libertăţii religioase. independent de convingerile religioase sau de absenţa acestora. Din păcate. Ioan al VI-lea considera libertatea religioasă un drept fundamental. Leges Ecclesiae. papa Ioan al XXIII-lea trasează. în primul rând. acordând. atât din lumea teologică. în ciuda ascultării de principiu pe care creştinul trebuie să o aibă faţă de stăpânirea politică. De recto modo adimplendi officium iuris catholici. şi cel pozitiv. precizarea conţinutului acesteia. papa reamintea problema oamenilor din ţările aflate sub regimuri totalitare şi accentua. OCHOA. şi datoriile statelor de a asigura climatul necesar garantării şi exercitării acestora. mai cu seamă.

De aceea Declaraţia devine cel mai complet act al doctrinei Bisericii Catolice ce tratează despre libertatea religioasă. Ioan Paul al II-lea a promovat o poziţie activă a Bisericii Romano-Catolice în problema recunoaşterii drepturilor şi libertăţilor tuturor oamenilor. Dr. în mod direct. în continuare. desigur. deşi fondată pe o concepţie metafizică a omului şi a vieţii. Din punctul de vedere al papei.omului de a căuta adevărul şi de a adera la calea cea adevărată. Papa Ioan Paul al II-lea O dată cu papa Ioan Paul al II-lea. este în mod esenţial o problemă politică. ca răspuns la nevoile concrete ale oamenilor din societatea contemporană. S-a dovedit apoi că tema libertăţii religioase este o problemă care. întrucât „a fixat elementul constitutiv minim al libertăţii. Biserica a continuat cu şi mai mare entuziasm lupta pentru a obţine recunoaşterea dreptului la libertate religioasă a persoanei umane. în care afirma misiunea Bisericii de apărare a libertăţii umane. considerat drept unul dintre eroii luptei pentru pace şi pentru apărarea demnităţii umane şi a drepturilor fundamentale ce decurg din ea. care este liberul exerciţiu al religiei în societatea civilă. Papa Ioan Paul al II-lea a emis o enciclică. Maximilian PAL. inclusiv al celui la libertate religioasă. limitarea libertăţii religioase nu este o chestiune ce ţine strict de domeniul politicii sau al administraţiei. din natura şi demnitatea persoanei umane şi nu are nicio legătură cu mediul cultural sau religios în care 67 Prof. pentru că el conduce la privarea credincioşilor chiar de statutul lor de cetăţeni. a cărui absenţă nu poate fi nicicum tolerată. Dreptul la libertate religioasă decurge. cu accent. enunţul acestei declaraţii s-a considerat important pentru că se clarificau astfel şi probleme de libertate a Bisericii. astfel devine principiul fundamental al unei politici creştine. Prin mesajele sale repetate şi prin activitatea sa. p. intitulată Redemptor hominis. În noiembrie 1980. papa însuşi provenea din Polonia. inclusiv în ţările unde acesta era pus în mare pericol de către autorităţile politice. în general. dar şi pentru creştinism. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice . aceasta devenind un drept universal. pe dreptul la libertatea religioasă. La doar un an de la alegerea în demnitatea de suveran pontif. ci gravitatea ei rezidă în faptul că aduce atingere chiar demnităţii umane. Pentru lumea romano-catolică. 115. Se schimbă deci şi poziţia Bisericii faţă de Stat. Univ. indiferent de religia pe care oamenii o profesează. nu se poate accepta ateismul militant şi cel asumat de autorităţile politice. În aceste condiţii. Ioan Paul al II-lea a fost şi este. Declaraţia a adus un mare plus în înţelegerea libertăţii religioase. . De altfel. Sfântul Părinte cerea statelor să ofere o garanţie reală a respectării drepturilor fundamentale ale oamenilor. o ţară dominată de regimul comunist şi în care libertatea religioasă nu era respectată cu adevărat. al cărui pontificat a debutat în anul 1978. în ansamblu. extins în întreaga umanitate şi către toate religiile fără distincţie”67.

Giovanni Paolo II. însă. în M. papa a pledat pentru respectarea dreptului la libertate religioasă a tuturor oamenilor şi. După prăbuşirea regimurilor comuniste din Est. Într-o întâlnire din decembrie 1989 cu Mihail Gorbaciov. suveranul pontif s-a ocupat de această problematică şi în enciclici şi exortaţii apostolice. mai mult ca niciodată în ultimii cincizeci de ani. Carta drepturilor familiei. Presa Bună. în unele ţări apărând curente de fundamentalism religios. de a-şi profesa şi răspândi credinţa. Ioan Paul al II-lea i-a cerut liderului sovietic să ia măsurile necesare pentru a pune capăt unei perioade triste. Casale Monferrato. în cadrul cărora se respinge ideea libertăţii religioase a cultelor şi confesiunilor minoritare. pe când în ţările din care provin membrii acestora. în Enciclica Familiaris Consortio (1981).. în care mulţi preoţi şi credincioşi au fost supuşi prigoanei autorităţilor publice şi să se asigure că libertatea religioasă este garantată. Pentru o bună perioadă a pontificatului său. De pildă. 69 SFÂNTUL SCAUN. a avertizat că niciodată nu trebuie diminuate preocupările pentru promovarea acestui drept şi a tuturor celor care 68 IOAN PAUL al II-lea PP. cu atât mai mult cu cât mediul creat după evenimentele din 1989 permitea. cu precădere spaţiul musulman. alla Famiglia Pontificia. papa declara. Din păcate. ea garantând libertatea familiei de a trăi liber propria viaţă religioasă. În mai multe rânduri. Ed. Europa. p. p. Pe parcursul întregului său pontificat.el vieţuieşte68. . Iaşi. punându-le în vedere că violarea dreptului la libertatea religioasă răneşte grav însăşi natura umană. el s-a adresat. în sprijinul acestui demers. un magistero tra storia e profezia. la împlinirea a o sută de ani de la celebra Rerum novarum a lui Leon al XIII-lea. Această cartă a şi apărut. Ioan Paul al II-lea amintea că mulţi oameni nu se bucurau. Pe de altă parte. în anul 1983. în ciuda aparentelor progrese înregistrate în acest domeniu. evoluţia evenimentelor din anii de după căderea comunismului nu a fost. direct sau indirect. papa Ioan Paul al II-lea a trebuit să lupte împotriva regimurilor comuniste din Europa centrală şi răsăriteană. în care şi-a reafirmat dorinţa de a lupta pentru restabilirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. acest lucru. Ed. Curia e Prelatura Romana in udienza per gli auguri natalizi. 2000. 100. 16. Piemme. de a lua parte la cultul public şi de a se încadra în programele de instruire religioasă69. care nu îngăduiau manifestarea liberă a religiei. încă din 1985. Dincolo de atitudinea publică şi de mesajele şi discursurile cu tematici din sfera drepturilor şi libertăţilor omului. 1991. papa Ioan Paul al II-lea a emis enciclica Centesimus Annus. mereu. de libertatea exercitării religiei şi făgăduia conceperea de către Sfântul Scaun a unui document care să se adreseze autorităţilor politice şi să se constituie într-o cartă dedicată apărării drepturilor fundamentale. creştinii nu se bucură nici pe departe de aceleaşi drepturi. liderilor acestor state. numai pe aceasta putându-se fundamenta şi alte libertăţi ale omului. Discorso al Sacro Collegio dei Cardinali. încă. SPEZZIBOTTIANI. inclusiv a dreptului la libertatea religioasă. că înţelege sentimentul de frustare al creştinilor care asistă la dezvoltarea altor comunităţi religioase în Europa. de altfel.

a cerut libertatea de a crede şi de a predica credinţa. precum şi pentru libertatea religioasă. Discorso al Corpo Diplomatico accreditato presso la Santa Sede in udienza per gli auguri di inizio anno. a demnităţii persoanei umane. . Conciliul a fost convocat. Dignitatis humanae surprinde această realitate. cu toţii. În toate documentele promulgate este decelabilă aprofundarea respectului pentru demnitatea persoanei. deci persoana umană este 70 IOAN PAUL al II-lea. care poartă în sine întreaga imagine a Creatorului. 184. Această lege indică fiecărei fiinţe umane direcţia către care e desemnată să meargă pe drumul vieţii. atunci când afirmă dreptul omului de a căuta adevărul religios şi de a adera la el. universală şi absolută. ca rezultat al cerinţelor din perioada post-modernă. o dată găsit. De asemenea. La 25 decembrie 1961. are şi dreptul de a nu fi împiedicat în această acţiune a sa. Cu toate acestea. Fiind creat după chipul lui Dumnezeu şi chemat la asemănarea cu El. se cuvine reliefat faptul că toţi au considerat necesară crearea unui sistem de garanţii care să protejeze ordinea morală obiectivă. omul este atras de o vocaţie divină pentru a trăi într-o comuniune de iubire cu Dumnezeu. şi anume reînnoirea Bisericii. ci raportul se realizează în mod liber. având trei scopuri principale. punerea. în ansamblu. Papa Paul al VI-lea a vizat. Conciliul a venit. modul de a înţelege credinţa din zilele de dinainte de Conciliul II Vatican este rezultatul unei evoluţii. alături de cea în înţelegerea valorii demnităţii umane. nu există niciun fel de obligaţie în această direcţie care să fi fost sădită de Dumnezeu în om. ca posesoare a unei demnităţi naturale. precum şi libertatea de a-L iubi şi adora pe Dumnezeu. acest lucru ar trebui interpretat în sensul că „persoana umană percepe prezenţa legii morale ca o proiecţie a legii divine în modul său existenţial de a fi. în centrul discuţiei. o recunoaştere juridică. care cuprinde drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. iar din moment ce fiecare om are dreptul de a căuta adevărul. Rezumând concepţiile pontifilor asupra cărora ne-am oprit. unirea creştinilor şi intrarea în dialog cu lumea contemporană. centralitatea fiinţei umane. ulterior. în încercarea sa de a găsi adevărul. omul. astfel încât s-a ajuns la afirmaţia potrivit căreia Conciliul. dar şi în alte acte conciliare. SPEZZIBOTTIANI. de altfel. Conform cardinalului Pavan. ELABORAREA DECLARAŢIEI CONCILIULUI II VATICAN Pentru creştinul de astăzi. are dorinţa naturală de a intra în contact cu Acesta şi de a-L preamări. cei patru papi au subliniat.decurg din el70. acest lucru fiind foarte vizibil în Dignitatis humane. Giovanni Paolo II. din nou. la care Biserica a fost chemată să răspundă şi faţă de care trebuia să-şi prezinte poziţia oficială. în M. la rândul său.. p. precum Gaudium et spes.. printr-un sentiment personal. pe care se fundamentează drepturile şi libertăţile ce primesc. Lumen gentium sau Nostra aetate..

este evident că acesta nu are niciun fel de constrângere în a crede sau a nu crede.. ci doar faptul că intrarea sa în dialog cu El se realizează printr-un demers eminamente liber.. Ca drept negativ. fie că sunt sau nu religioase. Pentru legislatorii civili însă. petrecându-se în intimitatea persoanei umane. trebuie spus că ea este formulată pe baza aceluiaşi principiu care postulează dreptul absolut al omului de a profesa religia care îi place mai mult sau de a nu profesa niciun fel de religie. dar în sensul unei credinţe ajunsă la un grad suficient de cunoaştere a adevărului revelat. De aceea se constată a fi dificil să se îndeplinească cele două datorii: aceea de a profesa sincer propria religie în cult exterior şi aceea de 71 72 Prof. statele nu-şi pot aroga drepturi sau atribuţii în domeniul reglementării vieţii interioare a omului. iar nu dintr-un impuls orb. În Gaudium et spes se afirmă că omul nu poate să se îndrepte către bine decât în mod liber. Cu alte cuvinte. În ceea ce priveşte manifestarea exterioară a libertăţii religioase. rămâne obligaţia morală de a concepe sistemele legislative într-o aşa manieră încât ele să vizeze promovarea adevăratului bine comun al oamenilor72. PALMERIO. din punct de vedere natural. C. p. însă. Comunione ecclesiale. Cum această îndreptare către Dumnezeu are. în conformitate cu învăţătura Bisericii Romano-Catolice. Se stabileşte astfel un raport delicat: între ceea ce persoana crede în interiorul ei şi actele prin care îşi exprimă în exterior propria credinţă religioasă. ea nu poate fi calificată juridic. iar astfel se naşte datoria de a adera la acesta”71. În consecinţă. 118. în Les droit fundamentaux. omului nu i se recunoaşte o autonomie absolută din punct de vedere moral. aşa cum este cazul manifestării exterioare a religiei. în primă fază. concretizată. însă nu în sensul în care ar fi moral indiferent. ori ca urmare a unei constrângeri externe. conştient şi liber. Pentru îndeplinirea actului credinţei. . nu sunt supuse prin natura lor niciunui control. adică o libertate obiectivă de acceptare ori refuzare a revelaţiei divine. diritti fondamentali e concetto di diritto . într-o atitudine internă. relevanţă. este nevoie de o decizie personală. Univ. gestul omului de a se apropia de Dumnezeu este un act responsabil. contestare şi restricţie cu caracter juridic. deşi. „Dreptul la libertate de cult se referă tocmai la actele religioase externe. p. 109. imposibil de supus controlului autorităţilor publice. însă această abordare nu implică faptul că Biserica promovează şi libertatea omului de a nu da niciun răspuns chemării divine.chemată la un raport special cu Dumnezeu. pentru că actele interne ale intelectului sau ale voinţei. adică la credinţă. omului nu i se poate recunoaşte o libertate nelimitată de a rămâne indiferent faţă de Dumnezeu. Din punct de vedere moral. în primul rând. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bise ricii catolice. un caracter intern. venită şi ca urmare a contribuţiei harului divin. Dr. după cum am văzut. Încălcarea acestui drept este o nedreptate împotriva omului. Adică.. libertatea religioasă este cea care permite omului să posede o anumită zonă rezervată propriei conştiinţe. Actul credinţei este un act care nu poate fi decât liber. întrucât este propriu demnităţii umane să acţioneze conform unei alegeri libere. F. Maximilian PAL.

119120. aşadar unităţi sociale care au o personalitate juridică distinctă. caritative şi sociale74. fiind oprit puterilor civile să se amestece în administrarea afacerilor interne ale acestora. aşadar la un abuz de drept dăunător pentru întreaga societate. Există. Dr. . de a decide natura şi modalitatea comunicării cu autorităţile şi celelalte comunităţi religioase. asupra relaţiilor şi raporturilor din societate. Univ. Obligaţia religiilor de a reflecta asupra convieţuirii civile. şi noţiunea de libertate a cultului ca facultate moral-juridică a persoanei în viaţa socială. pentru a evita situaţii precum cele din lumea musulmană. se insistă şi asupra importanţei pe care 73 Prof. libertatea religioasă poate fi plasată la baza sistemului de drepturi şi libertăţi ale omului. Univ. Dreptul de a comunica şi difuza mesajul asumat de comunitatea religioasă. singura restricţie asupra naturii acestora fiind cea care priveşte protejarea ordinii publice şi a bunelor moravuri. care se referă la cinstirea divinităţii supreme printr-un cult public. Maximilian PAL. 4. un principiu care. Maximilian PAL. 2. În consecinţă. repcum şi dreptul de a-şi ridica edificii destinate cultului. Indiferent de religia pe care o profesează. în acest sens fiindu-le permisă comunităţilor religioase înfiinţarea de asociaţii educative. Din punctul de vedere al Bisericii Romano-Catolice. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catol ice. în cadrul comunităţii religioase: 1. Dr. cu excepţia celor care contravin ordinii publice sau care lezează alte comunităţi. în care libera exercitare a religiei conduce la fundamentalism şi fanatism. în care aceste comunităţi sunt suverane şi în care statul nu poate interveni. Dignitatis humanae. fireşte. întrucât ea izvorăşte din însăşi demnitatea umană. rolul comunităţilor religioase este şi el recunscut iar protejarea libertăţii lor de manifestare este garantată. există patru zone ale exerciţiului cultului public. postulează existenţa unei zone intime rezervate. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice . O primă zonă este cea evidenţiată prin expresia „numen supremum culto publico honorent”. 120121. şi limite ale libertăţii religioase. 3. şi teologia socială ortodoxă.a urma în mod fidel acele raze ale luminii interioare care sunt cunoştinţele adevărate”73. Prin aceasta se recunoaşte dreptul persoanei de a se supune lui Dumnezeu şi a-L adora prin discursuri şi practici cu caracter public. Biserica propune. iar Conciliul însuşi a fost preocupat să le stabilească. p. 74 Prof. deci. punct pe care l-a împărtăşit. indivizii şi comunităţile au datoria de a se raporta la legea morală naturală. Suntem în faţa unui principiu de autonomie a comunităţilor religioase. Comunităţile religioase sunt subiecte de drept. care prevede respectarea drepturilor celorlalţi şi urmărirea binelui comun. Conform Dignitatis humanae. culturale. cu îndatoriri şi drepturi. în ultimele două decenii. prin analogie cu cel aplicat indivizilor. p. de a-şi alege în mod liber slujitorii. Dreptul comunităţii de a nu fi constrânsă să acţioneze după alte iniţiative decât cele proprii. În documentul conciliar amintit.

respectarea şi promovarea persoanei umane. pentru tutelarea demnităţii şi libertăţii 75 Dignitatis humanae. Încă din 1921. Deşi în ultimul timp concordatele au fost trecute pe planul al doilea. iar fiecare dintre ele îşi asumă un anumit comportament. relativizându-li-se valoarea în actualitate. atingând apogeul în veacul următor. pe de alta. întrucât acestea fac parte din spaţiul rezervat al comunităţii religioase. nr. de aici izvorând norme juridice care au în centru. aşadar la puţină vreme după apariţia mai multor state pe harta Europei. concordatul este o lege în acelaşi timp civilă şi religioasă. este de dorit un dialog între cele două entităţi. ele au avut o valoare istorică deosebită şi continuă să producă efecte juridice şi să contribuie la crearea unui climat de dialog şi cooperare între stat şi Biserică. În aceste convenţii se afirmă interesul comun al părţilor în materie religioasă. Aşadar. în consecinţă. Promovarea libertăţii religioase ţine de preocuparea statelor pentru asigurarea binelui comun. În lumea contemporană. şi pentru dreptul canonic. în principiu. şi în calitate de creştin. atât statul. problema libertăţii religioase şi a demnităţii persoanei umane trebuie pusă şi la nivel instituţional. statele nu au numai obligaţia de a acţiona în aşa fel încât să nu lezeze drepturile individuale şi colective la libertate religioasă. . al cărei rol este esenţial în asigurarea pluralismului. Desigur. ca cetăţean al statului. Din acest motiv. câtă vreme ambele părţi au pe agendă garantarea drepturilor omului. convenţie bilaterală încheiată de Sfântul Scaun cu celelalte state. Aşadar. fiind. ci ele trebuie să şi garanteze că exerciţiul acestor drepturi se derulează în mod armonios. concordatul s-a dezvoltat o dată cu schimbările la nivel politic şi social din debutul secolului al XIX-lea. favorizându-se relaţiile de colaborare între culte. statul nu are dreptul de a se implica în organizarea internă a Bisericii sau de a emite judecăţi cu privire la elemente de doctrină sau de credinţă. pe de o parte. trebuie să fie orientate înspre acest deziderat. social şi care este orientat înspre dezvoltarea de relaţii şi atitudini pozitive în societate75. În accepţiunea modernă. în Biserica Romano-Catolică. Un astfel de raport instituţional devine important şi necesar. CONCORDATELE DINTRE PAPALITATE ŞI STATE În cadrul relaţiilor dintre Biserică şi stat. 8. un izvor de drept şi pentru legislaţia naţională. trebuie să se asigure. papa Benedict al XV-lea îşi manifesta dorinţa de a încheia tratate cu aceste state noi. dialog care. cât şi Biserica. pentru niciun motiv. astfel că puterea civilă. pentru a facilita atingerea binelui comun şi a recunoaşterii demnităţii persoanei umane. ca urmare a destrămării marilor imperii şi a promovării principiului autodeterminării naţiunilor.puterea civilă o are în recunoaşterea şi favorizarea vieţii religioase a cetăţenilor care se află sub jurisdicţia ei. ea însăşi. a căpătat şi forma oficială şi solemnă a concordatului. că nu se abate de la principiile guvernământului democratic.

Semnarea însăşi a concordatelor vine şi ca o recunoaştere a statutului internaţional al Sfântului Scaun şi a personalităţii juridice a Bisericii Romano-Catolice. sub forma unui act juridic internaţional. garantarea libertăţii Bisericii mai presupunea şi recunoaşterea dreptului ei de a-şi exercita prerogativele de învăţătoare a credinţei şi moralei şi de a-şi exprima poziţia faţă de probleme sociale contemporane. statut din care să decurgă. 11 prevede ca numirea episcopilor pe teritoriul propriului stat. şi să fie semnate şi mai multe astfel de convenţii. În centrul actului stătea garantarea libertăţii Bisericii. abaţiile sau parohiile. aceasta însemnând şi o recunoaştere a formei locale de organizare pe care o îmbracă aceasta în statul semnatar. distincţii între cultul public şi 76 Prof. Pe lângă dimensiunea teoretică. acestea au dreptul de a administra în mod autonom bunurile care le aparţin lor şi asociaţiilor religioase din subordine. să se fecă cu acordul puterii politice pentru ca aceasta să verifice să nu existe vreun impediment împotriva ordinii naţionale sau politice”76. În plus. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice. De exemplu Concordatul cu Polonia (1925) în art. Tot libertatea Bisericii se garantează şi prin respectarea dreptului acesteia de a-şi numi episcopi. a clerului cu episcopul locului şi a tuturor acestora cu Sfântul Scaun. Statele au primit cu braţele deschise această invitaţie a papei. Aşadar. ca indivizi. a cărui liberate de exercitare este o condiţie sine qua non a existenţei libertăţii religioase în ansamblul ei. pornografia sau divorţul. s-a asigurat cadrul propice manifestării dreptului fundamental al omului la libertatea religioasă. precum avortul.creştinilor. în legislaţiile naţionale. în scopul protejării pietăţii populare. fireşte. implicit. diecezele. a laicilor cu clerul. Bisericii i se recunoaşte. 124. pentru a se verifica existenţa unei eventuale obiecţii de caracter naţional sau politic. respectarea libertăţii de manifestare a credinţei catolice în tot spaţiul aflat sub jurisdicţia acelui stat. ceea ce determina. Ca o extensie a recunoaşterii statutului juridic al Bisericii Romano-Catolice şi a formei locale de organizare. Există. Maximilian PAL. aşa încât au început să fie conturate punctele esenţiale ale concordatului. seminariile. Univ. Dr. Pe cale de consecinţă. aceste convenţii sunt destinate şi protejării cultului. în majoritatea concordatelor se prevede ca puterea civilă să fie consultată de Sfântul Scaun în numirea episcopilor sau a persoanelor cu funcţii în Biserică. Astfel. ca instrument instituţional. vizat direct de textul concordatelor. Apare însă o condiţionare în textele concordatelor a libertăţii alegerii episcopilor şi a persoanelor în diferite funcţii ecleziastice. prin intermediul prevederilor ce se regăsesc în concordate. asigurarea unui statut aparte pentru aceasta. în particular al creştinului catolic. „În acelaşi timp recunoaşterea integrală a libertăţii Bisericii se realizează şi prin garantarea liberei comunicări a membrilor între ei. . se recunoaşte şi structura internă a acesteia. prin garantarea libertăţii Bisericii. p. sau persoane cu diferite funcţii în Biserică. şi a Bisericii. în calitatea ei de comunitate a credincioşilor. Astfel Biserica are autonomie în organizarea propriei vieţi liturgice şi disciplinare. alăctuită din instituţii eclesiastice precum episcopiile. şi tutela asupra edificiilor de cult sau a sanctuarelor.

semnat în anul 1953. Deşi libertatea cultului ocupă un spaţiu important în concordate. iar statul român nou format îşi dorea să rămână un stat independent şi autonom. Concordatul cu Belgia. raporturile sale cu puterea civilă. Biserica propune Statului noţiunea de libertate de cult. Încheierea actului a venit pe fondul realizării Marii Uniri. Univ. vol. la articolul 9. fără restricţii. „În acest sens concordatele dintre Sfântul Scaun şi Stat au dorit să garanteze liberul exerciţiu al cultului. în vreme ce Concordatul cu Republica Dominicană mergea chiar mai departe. prin acte şi discursuri externe sau prin ritualuri private sau publice. nimeni nu poate fi constrâns sau obligat a îmbrăţişa sau practica vreun cult şi nici să renunţe la cult sau să respingă obligaţiile religioase sociale naturale. având tutela promovării dreptului la libertate religioasă şi implicit a libertăţii cultului. care să dialogheze în mod eficient cu Biserica Romano-Catolică. există şi concordate care dezvoltă mai mult prevederile care vizează cultul public. implicit. 125. 77 78 Prof. dar care să nu fie contrare obiceiurilor comune şi ordinii sociale naturale. ca facultate moral-juridică a persoanei în societate. Ca şi în cazul celorlalte concordate.cultul privat. precum şi modul de funcţionare şi organizare a acesteia. Maximilian PAL. respectiv ministrul secretar de stat Vasile Goldiş. Concordatul a fost semnat de către delegaţii celor doi lideri. în spaţiul graniţelor ţării noastre. trebuie să se facă garantul acestui drept şi în stipularea concordatelor cu Sfântul Scaun”77. Documentul prevedea drepturile şi obligaţiile Bisericii RomanoCatolice pe teritoriul României. stipulând şi obligativitatea statului de a recunoaşte oficial sărbătorile religioase propuse de Sfântul Scaun şi. De pildă. libertatea exercitării publice şi private a religiei catolice. din anul 1940. p. întrucât pentru cel dintâi presupune existenţa unui locaş de cult în care intrarea să fie liberă. în vremea regelui Ferdinand I şi a papei Pius al XI-lea. şi cel încheiat cu România începea prin garantarea liberului exerciţiu al credinei catolice. Dr. 143. p. În funcţie de disponibilitatea statelor. cardinalul Pietro Gaspari. Statul. în urma căreia comunitatea romano-catolică devenise principala minoritate religioasă. prin care se recunoaşte manifestarea propriei supuneri şi aderări faţă de Dumnezeu. abia ulterior vorbindu-se şi despre exerciţiul public şi liber al cultului. România a încheiat Concordatul cu Sfântul Scaun în anul 1927. 1980. în Il dirrito nel mistero della Chiesa. P. de la Departamentul Cultelor şi Artelor. sarcina acestuia de a asigura cetăţenilor posibilitatea exercitării îndatoririlor religioase implicate de aceste sărbători78. Raporti attuali tra Stato e Chesa in Italia. în mod public. Roma. pe când cel de-al doilea se adresează mai mult pietăţii individuale sau familiale şi nu poate fi sancţionat de către stat. societate. ele rămân centrate pe garantarea libertăţii Bisericii. prevede. astfel încât doar prin prisma acesteia se pot construi elemente specifice. Ed. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice . Pontificia Universita Lateranese. propuse sau sfătuite de propria religie. în astfel de concordate. GISMONDI. . riscuri şi sancţiuni de vreun fel. însă natural licite şi care au loc în lume. IV. se prevedea şi obligaţia statului portughez de a facilita îndeplinirea îndatoririlor religioase de către cetăţenii săi. în anul 1918. în Concordatul cu Portugalia. La 10 mai 1927.

unde se garantează fără echivoc libertatea Bisericii Catolice. doar prin adeziunea liberă şi sinceră la credinţa în Dumnezeu. „Concordatul prevede în mod general. cu o relevanţă primară chiar şi pentru Biserică. funcţionarea şi organizarea în mod autonom şi liber. 1. este. însă din art. nr. În epoca noastră. 79 80 Prof. la rândul ei. întrucât pare a submina libertatea şi autonomia Bisericii. tutelându-le. se pot dezvolta şi celelalte libertăţi ale membrilor acesteia. în cel de-al doilea articol. anumite lipsuri. care. Bisericile creştine se găsesc în centrul atenţiei. de către unii cercetători. 127. acum. cu Sfântul Scaun. Deşi prezintă. 10. şi România îşi rezerva dreptul de a controla persoanele propuse de Biserică pentru diferite funcţii eclesiastice. a fost interpretată. disciplinându-le exerciţiul şi determinând actualizarea. Demnitatea umană este mai presus decât societatea pentru că. Maximilian PAL. deci la serviciile persoanei. toate acestea fiind garantate juridic. fiind „operă a omului. prin cele 24 de articole ale sale. 9 şi art. art. drept un minus al convenţiei.Abia pe această bază se garanta. Dincolo de interesele politice pe care le-ar manifesta puterea politică prin stipularea acestui concordat cu Sfântul Scaun. indubitatil. p. a diecezelor şi celorlalte structuri. privit ca dreptul fundamental al omului. . Dignitatis humanae. omul îşi poate exercita pe deplin această libertate religioasă80. Această prevedere. prin intermediul revelaţiei. oferind astfel garanţia unui drept la libertate religioasă a persoanei79. în probleme spirituale şi organizatorice. Pentru că persoana precede societatea civilă. Precum în cazul Poloniei. Nu sunt reglementate în mod clar norme cu privire la desfăşurarea cultului. comună textelor mai multor concordate. din cele puţin două motive principale. ele fiind puse în situaţia de a răspunde marilor întrebări şi de a reevalua modul în care pot rămâne fidele mesajului Evangheliei şi dorinţei de a promova demnitatea omului şi libertatea religioasă care decurge din aceasta. Dr. cărora li se recunoştea dreptul de a dialoga direct. 10-12. pentru a permite actualizarea naturii sociale a omului. un drept fundamental: caracterul demnităţii umane de element mai important decât societatea şi chemarea persoanei umane de către Dumnezeu Însuşi. societatea civilă este o societate pur umană. Dreptul la libertate este. Societatea actuală garantează libertatea religioasă ca drept. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice . libertatea religioasă a Bisericii Catolice. este evident că termenul de libertate nu mai are rezonanţa psihologică din secolele anterioare. Din punct de vedere doctrinar. Univ. pe fondul provocărilor reprezentate de noile structuri europene. pentru a preveni controversele de ordin politic. aceasta din urmă are funcţia de a recunoaşte demnitatea şi drepturile corespondente. spre exemplu. libertatea de organizare şi autonomia Bisericii Romano-Catolice locale. cert este că Bisericii Catolice locale îi este recunoscută activitatea. CONCLUZII La începutul celui de-al treilea mileniu.

să impună înţelegerea creştină a persoanei şi a demnităţii şi libertăţii ei în mentalitatea respectivelor puteri civile. chiar şi în ţările libere unele drepturi fundamentale sunt încălcate.iar extinderea conotaţiilor termenului conduce în mod progresiv spre renunţarea la orice indice religios. încă. trebuie asigurat şi climatul necesar exercitării de către fiecare om a propriilor convingeri religioase. Perspectiva libertăţii religioase ca drept fundamental se impune cu necesitate în contextul actual. încercând. p. când întreaga omenire încearcă să proclame. însă cu exagerarea evidentă a pericolelor pe care le-ar presupune exercitarea acestor drepturi. totodată. ceea ce a manifestat o influenţă nefastă asupra conţinutului Constituţiei Europene”81. Dr. Libertatea religioasă în viaţa şi în ordinamentul juridic al Bisericii catolice . 81 Prof. Prin enciclicile din ultimul secol. uneori chiar în virtutea apărării ordinii publice. . fapt constatat în unele ţări occidental-europene. cât şi Biserica trebuie să se preocupe de garantarea respectului faţă de valoarea fiinţei umane şi faţă de demnitatea persoanei. 128. În plus. Deşi constituţiile şi legislaţiile naţionale încearcă să asigure un cadru cât mai democratic. Maximilian PAL. tocmai libertatea lui deplină. cu respectarea libertăţii celorlalţi şi cu protejarea binelui comun şi a normelor interne şi internaţionale de ordine publică. Univ. mult prea uşor. drept caracteristică esenţială a omului postmodern. suveranii pontifi şi-au dovedit preocuparea faţă de aceste fenomene. În contextul globalizării. prin intermediul concordatelor încheiate cu diverse state. atât statele.