INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC „SFÂNTUL IOSIF” IAŞI

PROFETUL EZECHIEL. VIAŢA ŞI OPERA

IAŞI 2010

CUPRINS

Sigle şi abrevieri ...........................................................................................................3 Introducere....................................................................................................................4
CAPITOLUL I.

Contextul istoric al activităţii profetului Ezechiel ..................................6

1. Situaţia politică .........................................................................................................7 2. Situaţia religioasă .....................................................................................................8 2.1. Activitatea profetului Ieremia ...............................................................................9 Concluzie ......................................................................................................................9
CAPITOLUL II.

Ezechiel omul şi activitatea sa ............................................................. 10

1. Numele profetului .................................................................................................. 10 2. Viaţa lui Ezechiel ................................................................................................... 10 3. Chemarea ............................................................................................................... 11 4. Personalitatea lui Ezechiel ..................................................................................... 14 5. Activitatea profetică a lui Ezechiel ........................................................................15 5.1. De la exil până la căderea Ierusalimului ............................................................15 5.2. După căderea Ierusalimului................................................................................16

CAPITOLUL III.

Cartea profetului Ezechiel ..................................................................18

1. Problema autenticităţii Cărţii lui Ezechiel .............................................................18 2. Data şi locul redactării cărţii ..................................................................................19 3. Structura cărţii ........................................................................................................20

INTRODUCERE

3

4. Forma literară a Cărţii lui Ezechiel ........................................................................21 5. Teologia Cărţii lui Ezechiel ...................................................................................22
CAPITOLUL IV.

Ezechiel în Noul Testament şi la Părinţii Bisericii .............................25

1. Profetul Ezechiel în Noul Testament......................................................................25 2. Comentarii patristice la Cartea lui Ezechiel...........................................................26

Concluzie ....................................................................................................................27 Bibliografie

SIGLE ŞI ABREVIERI

1Tes 1Tim 2Cor 2Reg Ap Evr Ez Fap Ier In Lc Mt Num Ps

Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni. Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei. Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni. Cartea a doua a Regilor. Cartea Apocalipsului. Scrisoarea către Evrei. Cartea profetului Ezechiel. Faptele Apostolilor. Cartea profetului Ieremia. Evanghelia după sfântul Ioan. Evanghelia după sfântul Luca. Evanghelia după sfântul Matei. Cartea Numerelor. Cartea Psalmilor.

cap. Cf. ed. î.C. tr. trad.

capitolul (capitolele). vezi. editor. înainte de Cristos. traducător. traducere.

INTRODUCERE

5

v.

versetul (versetele).

INTRODUCERE

Un loc important printre cărţile Sfintei Scripturi îl ocupă cărţile profetice. Printre acestea, un rol deosebit îi revine Cărţii lui Ezechiel, care urmează, în ordinea profeţilor, după Isaia şi Ieremia. Ca profet, Ezechiel este cel mai derutant dintre profeţi. La prima vedere el este agresiv şi intransigent, însă este, totodată, cel care angajează iudaismul pe calea ce trebuie să conducă spre universalismul creştin1. Cu siguranţă, ca şi în cazul profeţilor mai vechi, Ezechiel oferă imaginea unui Dumnezeu justiţiar şi răzbunător care inspiră profeţilor mesaje ameninţătoare, fapt care ar putea să-l şocheze pe cititorul superficial care nu cunoaşte genurile literare ale Vechiului Testament şi contextul istoric al activităţii profetului. Iahve pare să-i ceară lui Ezechiel o supunere inumană, însă trebuie să se ţină cont de catastrofele timpului său, de caracterul personal al profetului şi de reacţiile sale faţă de evenimente. Conjunctura istorică este dificilă. Se pare că Iahve şi-a abandonat poporul, odată ce permite dispariţia autonomiei naţionale, distrugerea centrului de cult şi exilul elitei poporului său. Aceasta a reprezentat prăbuşirea a tot ceea ce forma conştiinţa lui Israel, întrucât Iahve era Dumnezeul naţional, care şi-a arătat ataşamentul faţă de poporul său începând cu Moise prin cucerirea politică a Canaanului. Alianţa lui Israel cu Iahve s-a manifestat în victorii şi triumfuri2. Cum se putea concilia căderea regatelor lui Israel şi Iuda şi exilul ca indici ai abandonării din partea lui Iahve cu credinţa în el? Ezechiel a avut misiunea să lumineze acest mister. O va face în funcţie de caracterul său de teoretician, de vizionar intelectual. El va face să pătrundă sensul absolutului în domeniul credinţei. Credinţa profetului se sprijină implicit pe promisiunile

1 2

Jean STEINMANN, „Introduction”, în Ézéchiel, Desclée de Brouwer, Paris 19861, 6. Jean STEINMANN, „Introduction”, 6.

INTRODUCERE

7

făcute colectivităţii trecute şi pe alianţele succesive încheiate de Iahve cu poporul său, dar, mai întâi de toate, există o legătură directă între Iahve şi Ezechiel, care se manifestă prin viziuni. Este imposibil de ştiut cum trăia Ezechiel această credinţă: textul nu ne oferă decât mărturia supunerii sale absolute faţă de exigenţele lui Dumnezeu. Ezechiel se străduie să-i comunice mesajele, iudeilor şi celor din exil3. Astfel, în mijlocul dezastrului, el încearcă să afirme fidelitatea divină, să reorganizeze, să rezidească Israelul. Este nevoit să treacă peste toate barierele pentru a transporta prezenţa divină în afara pământului patriei şi a Templului din Ierusalim, conferindu-i, astfel, un caracter universal4. Ezechiel este sigur de reînvierea viitoare a poporului lui Iahve, căci a avut o viziune simbolică a acesteia. Iahve devine prezent şi în afara hotarelor Palestinei. El rămâne pentru ascultătorii profetului şi pentru Ezechiel însuşi marele suveran, al cărui modest delegat este regele5. În paginile care urmează ne-am propus drept scop să analizăm, din punct de vedere exegetic, profeţiile lui Ezechiel, aşa cum sunt ele scrise în Cartea lui Ezechiel. Pentru o mai bună înţelegere a mesajului transmis de către acesta, vom prezenta, mai întâi, pornind de la informaţiile din Biblie, dar şi de la cele extrabiblice, contextul istoric în care a activat profetul. Vom expune, apoi, profilul psihic al lui Ezechiel şi puţinele date biografice care ne-au parvenit fie prin intermediul textelor biblice, fie prin intermediul autorilor antici. După prezentarea Cărţii lui Ezechiel, vom arăta locul pe care îl deţine profetul în cadrul Noului Testament şi în operele Părinţilor şi scriitorilor Bisericii.

Cf. Jean STEINMANN, „Introduction”, 6-7. Jean STEINMANN, „Introduction”, 7. 5 Jean STEINMANN, „Introduction”, 7.
3 4

CAPITOLUL I

Contextul istoric al activităţii profetului Ezechiel Misiunea profetică a lui Ezechiel poate fi înţeleasă numai în contextul ultimelor zile ale Regatului lui Iuda ca stat independent1. Contextul istoric al Cărţii lui Ezechiel este dramatic: exilul reprezintă momentul de maximă criză din istoria lui Israel, în care se punea sub semnul întrebării chiar supravieţuirea poporului. Istoria părea să se repete: Regatul de Nord sau Regatul lui Israel trecuse cu un secol şi jumătate mai înainte printr-o experienţă pe care avea s-o trăiască şi Regatul lui Iuda, şi nu supravieţuise. La acel moment, faptul că Regatul lui Iuda supravieţuise s-a datorat, în mare parte, profeţilor din exil, precum şi celorlalţi conducători religioşi ai poporului2. În Cartea lui Ezechiel se găsesc 14 date. Unele dintre ele sunt obscure, cinci sunt incerte, întrucât există divergenţe între textul ebraic şi cel grecesc (8,1; 20,1; 29,1; 32,1; 33,21), însă majoritatea dintre ele sunt verosimile3. După Ioana Costa, traducătoarea Cărţii lui Ezechiel, apărută în cadrul Septuagintei de la editura Polirom, în cartea la care ne referim se află nu mai puţin de 14 date precise pentru profeţiile individuale, viziuni sau relatări ale unor experienţe profetice, dintre care 12 sunt datări autentice şi numai două reprezintă un simplu appendix la o datare precedentă4. După Steinmann, există 15 date, la cele 14 menţionate adăugându-se cea din v. 1,2, în care se găseşte menţionată o dată dublă5. Pentru a înţelege mai bine contextul istoric în care activează Ezechiel, se cuvine să prezentăm o mică schiţă cronologică:

P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, Sapientia, Iaşi 20062, 227. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, în Septuaginta, 6/II, Iezechiel, Suzana, Daniel, Bel şi balaurul, NEC-Polirom, Bucureşti-Iaşi 2008, 13. 3 Cf. P. AUVRAY, „Introduction”, în Ézéchiel, Les Éditions du Cerf, Paris 19572, 13. 4 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 14. 5 Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel et les debuts de l’Exil, Les Éditions du Cerf, Paris 1953, 8.
1 2

CAP. I: CONTEXTUL ISTORIC AL ACTIVITĂŢII PROFETULUI EZECHIEL

9

609 î.C. – bătălia de la Meggido dintre Egipt şi regatul lui Iuda: moartea lui Iosia; 605 î.C. – bătălia de la Karkemiş dintre Egipt şi Babilon: supremaţia Babilonului; 597 î.C. – deportarea lui Ioiachin în Babilon; 588 î.C. – revolta lui Sedecia; 587 î.C. – căderea Ierusalimului. Datele la care face referinţă Cartea lui Ezechiel sunt cuprinse între anii al cincilea şi al douăzeci şi şaptelea al captivităţii lui Ioiachim, adică între anii 593-571 î.C., care par să reprezinte datele extreme ale ministerului lui Ezechiel. De la chemarea sa (593 î.C.) şi până la viziunea Templului reconstruit (573 î.C.) şi ultima retuşarea a oracolului împotriva Egiptului (571 î.C.), profetul ar fi avut o perioadă de activitate de 22 de ani, punctul culminant reprezentându-l căderea Ierusalimului6. Altfel spus, profetul a fost martorul uneia dintre cele mai tragice epoci ale istoriei lui Israel: anii care au precedat căderea Ierusalimului sunt anii unei politici indecise, ai unei infidelităţi criminale faţă de Iahve, o perioadă în care Sedecia, în pofida avertismentului profetului Ieremia, va face un pas ireparabil. Urmează apoi marea perioadă de mizerie sau de exil, marcată de descurajare, care ia locul trufiei. În aceste condiţii, Ezechiel va trebui să joace un rol important7. 1. Situaţia politică În anul 722 î.C., în timpul profeţilor Isaia, Osea şi Mihea, regele Asiriei, Sargon al II-lea (722-705 î.C.), a pus definitiv capăt independenţei Regatului lui Israel (de Nord) şi ia deportat în Media pe locuitorii Samariei. Regatul lui Iuda (de Sud), vasal Asiriei, supravieţuise, condus mai întâi de regele Manase (687-642 î.C.)8. Figura măreaţă religioasă şi politică a nepotului său Iosia (640-609 î.C.) a dominat a doua jumătate a secolului al VII-lea î.C. Marele vis care a animat a doua parte a domniei

P. AUVRAY, „Introduction”, 13-14. P. AUVRAY, „Introduction”, 14. 8 Jean STEINMANN, „Introduction”, 8.
6 7

CAP. I: CONTEXTUL ISTORIC AL ACTIVITĂŢII PROFETULUI EZECHIEL

10

sale a fost restabilirea regatului lui Solomon în toată splendoarea sa trecută. Visul însă a rămas nerealizat, întrucât, dorind să recupereze teritoriile din Nord, a sfârşit tragic, în anul 609 î.C., în bătălia de la Meggido, ucis de către faraonul Nekao al II-lea (610-595 î.C.). Drept urmare, regatul cade sub protectorat egiptean şi, pentru a arăta că nu este indiferent faţă de prerogativele sale de suzeran, Nekao al II-lea l-a detronat pe fiul şi succesorul lui Iosia, Şalum-Ioahaz, impunându-l rege pe vărul acestuia, Ioiachim9. Sfârşitul secolului al VII-lea a fost caracterizat de o criză politică, provocată de conflictele dintre marile imperii. Astfel, în anul 612, capitala Asiriei, Ninive, cade sub loviturile regilor med Cirus (640-600 î.C.) şi babilonian Nabopalasar (626-605 î.C.). Ioiachim, impus rege de către Nekao al II-lea, trebuie, după bătălia de la Karkemiş (605 î.C.), în care noul rege al Babilonului, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.C.), îl învinge pe faraonul Egiptului, să recunoască protectoratul babilonian. În anul 598 î.C., el face greşeala de a se revolta împotriva Babilonului, în anul 599 î.C., neplătind tributul cuvenit. Acest fapt îl determină pe Nabucodonosor să asedieze Ierusalimul. Murind Ioiachim, îi succede fiul său Ioiachin, care a trebuit să sufere urmările revoltei părinteşti. Acesta, împreună cu o parte a aristocraţiei iudee, este deportat în Babilon. Nabucodonosor îl impune rege pe unchiul lui Ioiachin şi unul dintre fiii lui Iosia, Mattania, care îşi ia numele de Sedecia (598-586 î.C.)10. Următorii 20 de ani care s-au scurs după aceste evenimente, printre campaniile succesive ale armatelor egipteană şi babiloniană, a fost marcată de un război unic dintre Babilon şi Egipt, aliat cu Asiria, decapitată odată pentru totdeauna. Problema hegemoniei asupra întregului Orient Apropiat a fost rezolvată prin victoriile succesive ale lui Nabopalasar şi Nabucodonosor11. Însă nici Sedecia nu rămâne fidel jurământului făcut Babilonului şi se revoltă împotriva lui Nabucodonosor, care revine în Palestina şi asediază Ierusalimul. După doi şi jumătate de asediu, oraşul este cucerit (587 î.C.). Regelui i se scot ochii şi este deportat,

Cf. Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 19; IDEM, „Introduction”, 8. Cf. Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 19; IDEM, „Introduction”, 8. 11 Cf. Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 19-20.
9 10

CAP. I: CONTEXTUL ISTORIC AL ACTIVITĂŢII PROFETULUI EZECHIEL

11

alături de ceea ce mai rămăsese din aristocraţia din Iuda, în exil. Prin această tragedie se pune capăt Regatului lui David şi Solomon12. 2. Situaţia religioasă Criza politică, diplomatică şi socială este amplificată de o criză religioasă foarte puternică. Iosia, prin reînnoirea iahvimsului, şi-a manifestat tendinţa de a-şi arăta deplina independenţă faţă de Asiria. El a dorit nu doar să redea religiei lui David vechea sa puritate, ci să-i confere acesteia o hegemonie totală asupra spiritelor supuşilor săi. Restaurarea Templului şi publicarea Deuteronomului au fost însoţite de o violentă persecuţie a cultelor străine, mai ales ale zeilor asirieni. Religia naţională a fost centralizată prin suprimarea brutală a sanctuarelor provinciale ale lui Iahve. Această revoluţie era consecinţa unei serii de tentative de reformă, ultima dintre care a fost încercarea de reformă a regelui Ezechia (715-687 î.C.). Însă în pofida durităţii şi chiar a cruzimii arătate în implementarea reformei, Iosia nu a putut să-şi elimine toţi adversarii. Ataşamentul faţă de vechile sanctuare iahviste rămâne profund ancorat în inimi, după cum dă mărturie Biblia prin păstrarea vechilor istorisiri iahviste şi elohiste. Pe lângă aceasta, adepţii lui Tamuz, Baal, ai soarelui şi ai Astartei, chiar dacă au trebuit să se supună, nu şi-a pierdut sentimentele lor profunde13. După moartea lui Iosia, sub domniile lui Ioiachim şi Sedecia, reforma, cel puţin în aspectele ei cele mai radicale, a fost abandonată. Statutul de vasalitate al acestor regi faţă de Egipt şi Babilon a favorizat tendinţele poporului spre sincretismul religios. Alianţele încheiate erau însoţite de sacrificii aduse zeilor popoarelor învingătoare sau prietene. De altfel, gustul pentru religiile străine nu a fost doar consecinţă lungii domnii a lui Manase (687-642 î.C.), ci corespunde tendinţei spirituale generale, caracteristică tuturor popoarelor din Orientul Antic. Numeroşi iudei nu considerau că, adorându-l pe Tamuz sau Astarte, îl

12 13

Cf. Jean STEINMANN, „Introduction”, 8. Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 20.

CAP. I: CONTEXTUL ISTORIC AL ACTIVITĂŢII PROFETULUI EZECHIEL

12

neglijează pe Iahve. Logica riguroasă a Deuteronomului încă nu pătrunsese în toate spiritele14.

2.1. Activitatea profetului Ieremia Activitatea profetului Ezechiel este precedată de cea a profetului Ieremia. Spre anul 595 î.C., Ieremia era la Ierusalim unul din oamenii, poate chiar singurul, care putea să prevadă cu siguranţă rezultatele politicii lui Sedecia. Hărţuit de poliţia lui Ioiachim în 604 î.C., Ieremia nu a reapărut în Ierusalim decât după victoria Babilonului. Susţinuţi de câţiva membri influenţi ai guvernării, temut de mulţime, ascultat, după câte se pare de Sedecia, dar nu public, el era urât de politicienii favorabili Egiptului şi de numeroşii preoţi şi profeţi ai Templului. Departe de a se ascunde, nu pierdea nicio ocazie de a interveni şi, în loc să atenueze ceea ce oracolele sale puteau să prezinte ca inoportun pentru duşmanii săi, accentua şi mai mult caracterul lor agresiv. Mesajul său, lipsit de speranţă, nu era pentru a face lumină în atmosfera existentă. În acel Ierusalim, infestat de ură şi intrigi, de comploturi şi manevre, profetul făcea să se audă vocea unui Dumnezeu adversar al compromisurilor. Însă Ieremia nu s-a mulţumit doar cu rolul său de orator. În 605 î.C., el i-a dictat lui Baruh o carte distrusă de către Ioiachim, dar rescrisă imediat de către autor15.

Concluzie La începutul secolului al VI-lea, ţara şi poporul lui Israel se aflau în derută. Clanurile ostile sfâşiau unitatea slabă impusă în mod violent de către Iosia. Numeroşi curteni şi chiar miniştri rămâneau fideli idealului deuteronomist, dar şi Egiptul îşi avea partizanii săi, foştii oameni de încredere ai lui Ioaiachim. Micile regate vecine, cum ar fi Fenicia, Ammon, Edom, aveau „observatori” sau chiar spioni la Ierusalim. Aflat între
14 15

Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 20. Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 21.

CAP. I: CONTEXTUL ISTORIC AL ACTIVITĂŢII PROFETULUI EZECHIEL

13

aceste tendinţe diferite, Sedecia, rege prin bunăvoinţa lui Nabucodonosor, era incapabil să ofere regatului o direcţie constantă16.

16

Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 21.

CAPITOLUL II

Ezechiel omul şi activitatea sa

Până a trece la analiza Cărţii lui Ezechiel, se cuvine să-l prezentăm pe omul Ezechiel, viaţa, chemarea şi activitatea lui.

1. Numele profetului Numele Je derivă de la rădăcina , ceea ce înseamnă a fi puternic şi

poate semnifica Dumnezeu e puternic sau Dumnezeu face puternic, primul sens ducândune cu gândul la relatarea chemării, când profetul este prins cu putere de mâna lui Dumnezeu, în timp ce al doilea sens ar putea să indice puterea cu care a fost umplut profetul, devenind astfel capabil să se opună adversarilor1. Forma Ezechiel este cea din Vulgata, limba greacă adoptând formula intermediară de Ιεζεκιηλ2. Trebuie însă menţionat că numele Ezechiel apare de puţine ori în carte, cel mai des fiind folosit apelativul de fiul omului. 2. Viaţa lui Ezechiel

1 2

Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, Elle di Ci, Torino1995, 133. P. AUVRAY, „Introduction”, 10, nota a.

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

15

În Cartea lui Ezechiel găsim puţine informaţii cu referire la viaţa autorului. Aflăm că era fiul unui preot numit Buzi (1,3). Se pare că şi Ezechiel a fost preot, după cum menţionează el însuşi la începutul cărţii sale, precum şi din limbajul pe care îl foloseşte, din cunoaşterea legislaţiei sacre şi din interesul pe care îl arată pentru Templu3. Însă faptul nu este cert. Preoţia lui Ezechiel este atestată clar de textul grecesc: Ezechiel, preotul, fiul lui Buzi. Problema apare odată cu textul ebraic, cam ambiguu, în care preot ar putea fi ori Ezechiel, ori Buzi. Astfel, plecând de la cele două texte, se poate afirma că Ezechiel era fie preot, fie fiu de preot4. Se presupune că ar fi fost dus în Babilon în timpul primei deportări din anul 597 î.C. (după alţi autori 593 sau chiar 599 î.C.), odată ce, în anul al cincilea de la deportarea lui Ioiachin, a fost cuvântul Domnului către Ezechiel, preotul, fiul lui Buzi, în ţara caldeilor, la râul Chobar (1,3)5. Ioana Costa afirmă sigur că a fost unul din cei trei mii – sau mai mulţi (cf. Ier 52,28) – de cetăţeni de seamă ai Regatului lui Iuda exilaţi în 597 î.C. odată cu regele Ioiachin, dar nu se ştie dacă îndeplinea la acea dată funcţia de preot 6. Nu se cunoaşte ce vârstă avea Ezechiel când a fost deportat. Conform lui Iosif Flaviu (Antichităţi iudaice X, 98), era încă un copil, ceea ce ar însemna că s-a născut între anii 610-605, dar nu este o informaţie sigură. Alţi autori, cum ar fi Origene, Efrem Sirul, Schedl, Testa, consideră că anul 30 din Ez 1,1 se referă la vârsta profetului, ceea ce ar indica drept dată a naşterii sale anul 622 î.C., an în care a fost regăsită în Templu Cartea Legii7. În conformitate cu Num 4,23, vârsta de 30 de ani este adecvată pentru asumarea sarcinilor preoţeşti8. Tot din informaţiile pe care le desprindem din cartea sa mai aflăm că şi-a început activitatea în anul 597 î.C., an în care Nabucodonosor a cucerit Regatul lui Iuda şi l-a

Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 133; L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, Profetas: I Iasaias – Jeremias – II Ezequiel – Doce Profetas minores – Daniel – Baruc – Carta de Jeremias, Cristiandad, Madrid f.d.; trad. italiană, I Profeti, Borla, Roma 1984, 753. 4 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 16. 5 Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 133-134. 6 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 16-17. 7 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 753. 8 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 19.
3

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

16

impus drept rege pe Sedecia, deportând, pentru prima dată, toată oştirea în număr de şapte mii, teslarii, fierarii în număr de o mie, şi toţi oamenii vârstnici şi buni de oştire (2Reg 24,16). Printre aceştia era şi Ezechiel preotul. Conform Ez 1,3, a fost deportat la Tel Aviv (Colina primăverii), numele iniţial al localităţii fiind Till Abubi (Colina potopului), în câmpia dintre Tigru şi Eufrat, de-a lungul canalului Chobar9. Tot din carte reiese şi faptul că profetul era căsătorit, întrucât în cap. 24, v. 16 găsim menţiunea acelei mângâieri a ochilor. Moartea soţiei a avut o influenţă puternică asupra lui Ezechiel şi a misiunii sale. Nu dispunem de informaţii dacă a avut sau nu copii10. Ultima dintre datele menţionate în Cartea lui Ezechiel este anul 571 î.C. Nu cunoaştem ce s-a întâmplat cu profetul după această dată, informaţiile cu privire la sfârşitul lui sunt tardive şi legendare11.

3. Chemarea Cartea lui Ezechiel, ca şi cea a lui Ieremia, se deschide cu vocaţia profetului, realizată printr-o viziune a lui Dumnezeu, o teofanie cu o dimensiune cosmică: Mi s-au deschis cerurile (1.1.), dimensiune care se află în opoziţie cu localizarea precisă la râul12. Chemarea lui Ezechiel se deschide cu cuvintele: A fost cuvântul Domnului către mine (1,3). Ea are loc departe de Israel, în Babilon. Din Ez 1,3 reiese că şi-a primit vocaţia la data de 31 iulie 597. În cap. 3, v. 25-27 se spune că imediat după primirea vocaţiei a devenit mut: limba ta o voi lipi de cerul gurii tale, ca să fii mut (3,26), muţenia fiindu-i ridicată abia peste cinci ani13. Vocaţia are loc printr-o viziune, în anul al cincilea al robirii regelui Ioiachin (1,2). Ezechiel vede un vânt vijelios venind dinspre Nord, un nor mare şi un val de foc, care răspândea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal
Gianfranco RAVASI, I Profeti, Àncora, Milano, 1975, 244. Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134; L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 753. 11 Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134. 12 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 767. 13 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 19.
10 9

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

17

în văpaie (1,4). Apropiindu-se, Ezechiel recunoaşte în foc patru fiinţe vii, a căror înfăţişare semăna cu chipul omenesc (1,5). În cap. 10, v. 19-20, aceste fiinţe sunt numite heruvimi. Aceşti heruvimi, descrişi amplu de către profet în cap. 1, v. 5-13, aveau patru feţe, una de om, una de leu, una de bou şi una de vultur. Deasupra capetelor heruvimilor profetul vede o boltă care semăna cu cristalul cel mai curat (1,22), iar deasupra bolţii se afla ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om (1,26). Profetul ne oferă descrierea acestui chip de om, în care el recunoaşte chipul slavei Domnului (1,28). În faţa vederii acestei slave, Ezechiel cade cu faţa la pământ pentru a-l adora14. Această teofanie este însoţită şi de simboluri sinistre: vine din Nord o vijelie puternică, ceea ce vrea să indice că Iahve, fidel legământului său, nu poate lăsa nepedepsită infidelitatea lui Israel15. În timp ce Ezechiel era prosternat cu faţa la pământ în faţa viziunii pe care o avea, este înştiinţat cu privire la caracterul misiunii sale:
3

Fiul omului, am să te trimit la fiii lui Israel, la aceşti oameni neascultători, care s -

au răzvrătit împotriva mea; ei, ca şi părinţii lor, păcătuiesc înaintea mea până în ziua de astăzi. 4 Aceşti fii sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită; la ei te trimit eu, ca să le zici: Aşa grăieşte Domnul! 5 Ori te-or asculta, ori nu te-or asculta – căci sunt un neam îndărătnic – să ştie însă că este între ei un prooroc. 6a Dar tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de cuvintele lor să nu te sperii (Ez 2,3-6a). Consacrarea este însoţită de un simbol. Dumnezeu îi prezintă lui Ezechiel un pergament pe care erau scrise, pe ambele părţi plângere, tânguire şi jale (2,10), ceea ce înseamnă că misiunea profetului nu va însemna altceva decât o multitudine de oracole înfricoşătoare. Profetului i se porunceşte să mănânce pergamentul, indicându-i-se prin aceasta că trebuie să asimileze pe deplin oracolele divine şi să le vestească cu o convingere
14 15

Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, Roma 1908, 358-360. Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 361.

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

18

care vine din inimă16. Fiind cuvântul lui Dumnezeu, cartea pătrunde până devine trup din trupul profetului17. Mâncându-l, el simte un gust de miere, ceea ce semnifică faptul că îndeplinirea misiunii sale dificile îi va oferi o pregustare a recompensei date acelora care-şi îndeplinesc cu fidelitate obligaţiile18. Dulceaţa cuvântului lui Dumnezeu este o experienţă uşor de obţinut pentru cel care crede. În acest context trebuie amintite cuvintele psalmistului: Judecăţile Domnului sunt mai dulci decât mierea şi decât fagurele curat (Ps 19B,11) sau Cât de plăcute sunt cuvintele tale pentru cerul gurii mele! Ele sunt mai dulci decât mierea pentru gura mea (Ps 119,11). Aceeaşi experienţă dulceţei cuvântului lui Dumnezeu o are şi vizionarul din Patmos, atunci când, asemenea lui Ezechiel, este invitat să înghită o carte (cf. Ap 10,10). În sfârşit, Domnul îi promite ajutorul său:
7

Casa lui Israel însă nu va vrea să te asculte, pentru că nu vrea să mă asculte pe

mine, că toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită. 8 Pentru aceasta voi împietri chipul tău ca şi chipurile lor şi fruntea ta întocmai ca frunţile lor; 9a voi face fruntea ta ca diamantul, mai tare decât stânca (Ez 3,7-9a), aici stânca făcând aluzie la numele profetului19. Opt zile după această viziune, profetul primeşte confirmarea misiunii sale, dar fără o intervenţie a simbolurilor: „Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea mea” (3,17). Când profetul merge să-şi îndeplinească misiunea, îi apare încă o dată slava lui Dumnezeu la fel ca la râul Chobar: „mi s-a arătat acolo slava Domnului, pe care o văzusem la râul Chobar” (3,23)20.

Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 361. Gianfranco RAVASI, I Profeti, 247. 18 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 361. 19 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 361-362 şi nota 1. 20 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 362-363.
16 17

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

19

În viziunea care inaugurează ministerul său, Ezechiel, asemenea lui Isaia, vede trasată, în mare, misiunea pe care va trebui să o îndeplinească. Dumnezeu i se revelează ca acela care respectă alianţa încălcată de către Israel. Profetul va trebui să vestească ruinarea Regatului lui Iuda şi a capitalei sale. Atunci când faptul va fi împlinit, profetul va vesti refacerea lui Israel prin intermediul lui Mesia21.

4. Personalitatea lui Ezechiel În privinţa personalităţii profetului, cercetătorii au ajuns la concluzii foarte diferite. Dacă ţinem seama doar de istoria textului, rămâne prea puţin material pentru un portret credibil. Ezechiel, aşa cum capătă contur în cartea sa, apare ca un extatic cu viziuni elaborate şi stranii, pe care le descrie cu o forţă teribilă. Ele se exprimă adesea prin puneri în scenă care merg de la reprezentaţii scurte şi simple (cum ar fi bătutul din palme şi bătutul din picioare din cap. 6, v. 11), până la unele de durată, foarte bizare (asediul închipuit al Ierusalimului din cap. 4 şi episodul tăierii firelor de păr din cap. 5)22. S-a sugerat că profetul ar fi fost o personalitate psihotică: caracterul straniu al unor acţiuni simbolice înfăptuite de el au fost interpretate ca semn al unui dezechilibru mintal23. Unii comentatori au încercat chiar să dea un nume acestui dezechilibru: afazie, catatonie, catalepsie, hipergrafie, epilepsie, schizofrenie, isterie. Însă toate aceste diagnostice au fost propuse fără a fi confirmate sau infirmate pe fondul frecventei asocieri dintre boală şi inspiraţie. Exegeţii recenţi nu sunt de acord cu astfel de interpretări. Pentru ei, conţinutul mesajului lui Ezechiel este pe deplin raţional, provenind de la un gânditor puternic, profund şi energic, care a jucat un rol important în remodelarea religiei iudaice pentru a răspunde nevoilor epocii post-exilice24. Este importantă afirmaţia lui W.F. Albright, care scrie:
G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 363. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 20. 23 Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134. 24 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 21; Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134.
21 22

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

20

Ezechiel a fost una dintre cele mai mari figuri din toate timpurile, în pofida tendinţei sale de anormalitate psihică, tendinţă pe care el o are în comun cu alţi lideri ai omenirii. O anumită „anormalitate” este cerută pentru a smulge gândurile şi experienţele unui om din rutina comună a gândirii şi a simţirii umane. Deşi individul este, fără îndoială, mai fericit când personalitatea sa este perfect integră, zicala tradiţională „mens sana in corpore sano” nu este prea adaptată progresului, pentru că duce mai degrabă la stagnare25. Walter Zimmerli consideră că, în încercarea de a interpreta personalitatea profetului şi structura lui mintală, merită să fie luate în consideraţie două elemente: 1) această carte a avut parte de o redactare mai târzie, astfel că Ez 40-48, ca şi acţiunile simbolice din Ez 4,48 au fost adăugate mai târziu; 2) textul de bază al acţiunilor simbolice prezintă o formă puternic stilizată, care nu poate fi citită ca o simplă descriere a unei situaţii biografice. Viziunile şi acţiunile simbolice sunt prezentate cu scopul transmiterii unui mesaj, elementul biografic fiind integrat în transmiterea acestuia26. 5. Activitatea profetică a lui Ezechiel Nu este uşor de stabilit dacă activitatea profetică a lui Ezechiel este divizată în două sau trei perioade. Marea majoritate a comentatorilor o împart în două etape: prima etapă este cea a oracolelor de condamnare, a doua fiind cea a oracolelor de mântuire. Fohrer propune trei: cea a oracolelor de condamnare, cea a oracolelor de mântuire condiţionată, urmată de cea a oracolelor necondiţionate. În orice caz, cu privire la un singur punct, toţi autorii sunt de acord: căderea Ierusalimului reprezintă o cotitură în predica profetului27. Urmând acest criteriu, vom diviza expunerea activităţii profetului în două perioade, înainte şi după 586 î.C.

25 26

Citat de Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 21-22. 27 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 754.

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

21

5.1. De la exil până la căderea Ierusalimului Nu cunoaştem nimic despre activitatea profetului în primii ani ai acestei perioade. În Babilon, Dumnezeu îl alege pe unul dintre exilaţi pentru a-şi transmite mesajul. Chemarea lui Ezechiel are loc, conform lui Zimmerli, la 31 iulie 593 î.C. După Schedl, ar fi avut loc la 21 iulie 592. Începând din acel moment, Ezechiel trebuie să vorbească unui popor rebel. După viziunea chemării, cunoaştem că a rămas timp de şapte zile printre exilaţi (3,15)28. În cap. 4-7 este expus conţinutul mesajului. Chiar dacă nu poate fi datat cu exactitate, probabil reprezintă prima predică a profetului29. Un an după chemarea, adică în 592 î.C., a avut o a doua viziune, care vine să explice ameninţările din capitolele precedente. Duhul îl transportă în extaz la Ierusalim şi un personaj misterios îi face cunoscute diversele păcate care sunt comise în capitală: idolatrie, nedreptăţi, crime. Un an mai târziu, în 591 î.C., bătrânii merg la profet pentru a-l consulta, probabil cu privire la durata exilului. Reacţia imediată a lui Dumnezeu este de a nu-i lăsa să-l consulte pe profet. Trebuie subliniat aici că profetul nu denunţă păcatele prezente, ci ticăloşiile părinţilor lor (20,4). În patru expuneri, care merg de la eliberarea din Egipt şi până la intrarea în Ţara promisă, binefacerilor lui Dumnezeu (eliberarea, Legea, sabatul, pământul) le sunt contrapuse infidelităţile lui Israel. Treptat, Ezechiel îşi dezvoltă mesajul. Uneori o face prin acţiuni simbolice, alteori prin parabole şi imagini, alteori cu expuneri mai teoretice. Profetul nu doar confirmă mesajul că salvarea Ierusalimului este imposibilă, ci combate obiecţiile contemporanilor săi30. Nu cunoaştem cu exactitate care alte intervenţii ale profetului pot fi datate cu siguranţă între anii 591-589 î.C.

Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 755. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 755. 30 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 757.
28 29

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

22

În 588 î.C., când are loc revolta lui Sedecia, Ezechiel intervine, denunţând, prin alegoria vulturului şi a viei (17,1-10), politica proegipteană a regelui. Acţiunea simbolică a celor două căi (21,23-32) indică decizia lui Nabucodonosor de a asedia Ierusalimul. În aceeaşi zi în care începe atacul asupra capitalei, Ezechiel rosteşte parabola cazanului ruginit, anunţând astfel căderea oraşului. Anume în acest context îşi atinge punctul culminant în predica profetului tema nedreptăţilor. În acelaşi an, Ezechiel pronunţă trei oracole împotriva Egiptului (29,1-6a; 30,20-26; 31,1-18), el, ca şi Ieremia, prezentându-se drept un inamic al revoltei şi condamnând Egiptul31. Această perioadă a activităţii profetului se încheie cu o acţiune tragică: subit îi moare soţia (24,15-24). Însă profetul nu poate nici să plângă, nici să lupte; trebuie să sufere în tăcere. Moartea soţiei prevesteşte căderea Ierusalimului, eveniment care are loc pe data de 19 iulie 586 î.C. Ezechiel rămâne mut şi nemişcat (3,25-26), până când un fugar îi aduce vestea, la 15 ianuarie 585 î.C., când îşi recapătă graiul32. 5.2. După căderea Ierusalimului După 5 ianuarie 585 î.C., când i se aduce la cunoştinţă căderea Ierusalimului, Ezechiel îşi recapătă vorbirea (33,21-22). Începe astfel o etapă nouă în activitatea profetică a lui Ezechiel. Textele posterioare acestei date prezintă caracteristici diverse: unele vorbesc despre o salvare necondiţionată, altele de una condiţionată. Este posibil ca în profet să se fi schimbat ceva. Ceea ce este sigur, este reacţia sa faţă de popoarele care au colaborat la distrugerea Ierusalimului: o serie de oracole din cap. 25 condamnă acţiunile amoniţilor, moabiţilor, edomiţilor şi filistenilor, la acestea urmând a fi adăugate şi cele ale Tirului din v. 26, 1-6, deşi datarea nu este sigură, şi ale Egiptului din cap. 32, datate cu începutul anului 585 î.C.33

Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 757. Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 757. 33 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 758.
31 32

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

23

Mai important este ceea ce Ezechiel trebuie să le spună exilaţilor. Cunoaştem ce gândeau aceştia datorită unei fraze răspândite în epocă: Părinţii au mâncat aguridă, iar copiilor li s-au strepezit dinţii. Este o justificare a trecutului şi, totodată, o reliefare a nevinovăţiei. Pentru Ezechiel, toţi, părinţi şi copii, au mâncat aguridă, toţi s-au prefăcut în zgură (22,18). El anunţă că pe viitor Dumnezeu îl va judeca pe fiecare după comportamentul său. Această trecere de la mentalitatea colectivistă la cea individualistă, care deschide calea responsabilităţii individuale, reprezintă unul din cele mai mari progrese în istoria teologică a Israelului34. În acelaşi timp, dată fiind catastrofa, Ezechiel îi denunţă cu claritate pe responsabilii acesteia: în Ez 22,23-31 sunt indicate cinci grupări principale: regii, preoţii, aristocraţii, profeţii şi proprietarii de pământ. Capitolul 34 îi face vinovaţi pe păstori, regii şi cei puternici. Acest capitol deschide calea unei noi viziuni: după ce i-a acuzat pe păstori, Dumnezeu anunţă că el însuşi va fi păstorul lui Israel:
11b

Iată eu însumi voi purta grijă de oile mele şi le voi cerceta. 12 Cum cercetează

păstorul turma sa în ziua când se află în mijlocul turmei sale risipite, aşa voi cerceta şi eu oile mele şi le voi aduna din toate locurile, unde au fost ele risipite în ziua cea ceţoasă şi întunecată. 13 Le voi face să iasă din mijlocul popoarelor, le voi aduna din diferite ţări şi le voi aduce în ţara lor şi le voi paşte prin munţii lui Israel, pe lângă cursurile de apă şi prin toate locurile de locuit ale ţării acesteia. 14 Le voi paşte în păşune bună şi staulul va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni ele, în staul bun şi vor paşte în păşune grasă în munţii lui Israel. 15 Eu voi paşte oile mele şi eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu. 16 Oaia pierdută şi rătăcită o voi întoarce la staul, pe cea rănită o voi lega şi pe cea bolnavă o voi întări, iar pe cea grasă şi tare o voi păzi şi voi păstori cu dreptate (Ez 11b-16)35.

34 35

Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 758. Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 758-759.

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

24

Această schimbare duce la transformarea lumii, la o lume nouă. Dar mai ales, Ezechiel vorbeşte despre o schimbare internă a omului:
25

Voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi

idolii voştri vă voi curăţi. 26 Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. 27 Pune-voi înăuntrul vostru Duhul meu şi voi face ca să umblaţi după legile mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile mele. 28 Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri şi veţi fi poporul meu şi eu voi fi Dumnezeul vostru (Ez 36,25-28). Totuşi, poporul nu este în stare să asculte aceste promisiuni: Ni s-au uscat oasele, speranţa noastră a murit; suntem smulşi din rădăcină (Ez 37,11). Acestui popor Ezechiel îi vesteşte o viaţă nouă, când vor dispărea vechile tensiuni regionale, după cum o indică parabola celor două toiaguri (37,15-24a). Schimbarea va cuprinde şi refacerea Templului, distrugerea căruia se află expusă în viziunea din cap. 8-11, şi revenirea în el a slavei lui Dumnezeu36. Nu mai puţin importantă este viziunea oaselor asupra cărora suflă Duhul Domnului şi le reînvie (cf. Ez 37,2-12), indicându-se prin aceasta refacerea lui Israel prin intervenţia lui Iahve.

36

Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 759.

CAPITOLUL III

Cartea profetului Ezechiel O privire asupra cuprinsului Sfintei Scripturi ne-ar revela faptul că, prin volumul ei, Cartea lui Ezechiel, este una dintre cele mai mari, fiind întrecută doar de Cartea Psalmilor, Cartea lui Ieremia şi Cartea Genezei. Şi acest fapt indică importanţa profetului Ezechiel în istoria mântuirii. 1. Problema autenticităţii Cărţii lui Ezechiel La fel ca şi autenticitatea altor cărţi din Sfânta Scriptură, şi autenticitatea Cărţii lui Ezechiel a fost pusă, cel puţin parţial, la îndoială. Trecerea de la poezie la proză, amploarea lipsită de necesitatea anumitor descrieri etc. i-au determinat pe unii comentatori să considere ca neautentice numeroase texte1. Dintre cercetătorii moderni, primul care a pus la îndoială autenticitatea Cărţii lui Ezechiel a fost L. Zunz2. Hölscher, la rândul lui, a eliminat tot ce nu este poezie, astfel încât, din cele 1.273 de versete, numai 170 i-ar fi aparţinut profetului, restul provenind de la un editor levitic din perioada 500-450 î.C. W.A. Irwin dă la o parte cu totul cap. 40-48, iar din restul cărţii reţine doar 251 de versete. C.C. Torrey respinge întreaga carte,

L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 759. Cf. Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, tr. Dumitru Groşan, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş 2005, 664.
1 2

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

26

considerând-o un pseudo-epigraf palestinian de prin anul 230 î.C. Însă acestea sunt consideraţii extreme, pe care astăzi nu le mai urmează nimeni3. Este în afara oricărui dubiu că Ezechiel a scris o mare parte din predica sa: experienţele sale extatice, acţiunile sale simbolice, cuvintele sale. Uneori, relatarea scrisă a reprezentat primul pas (de exemplu, relatarea chemării); alteori, în schimb, a fost cuvântul viu care a precedat textul scris. De exemplu, în cap. 11, v. 25, el scrie: Am spus celor ce au fost duşi în robie toate cuvintele Domnului pe care mi le descoperise el, cu referire la marea viziune din cap. 8-11. În acest caz, a fost mai întâi transmiterea orală, urmată mai târziu de punerea în scris. În acest mod s-a ajuns, încă din timpul vieţii lui Ezechiel, la ceea ce Fohrer a numit foi împrăştiate. Însă este foarte probabil că profetul nu s-a limitat doar la a lăsa nişte foi împrăştiate, el însuşi dedicându-se colecţionării oracolelor, viziunilor şi relatărilor sale, ţinând cont de conţinutul şi cronologia lor. În apărarea acestei ipoteze vine şi caracterul compact şi unitar al cărţii, care îl distinge de alte scrieri profetice. Cu toate acestea, este clar că actuala carte nu este exclusiv opera sa: discipolii săi au adăugat unele cuvinte, eliminându-le pe altele. Howie, Gielin şi Testa afirmă că la forma definitivă a căţii s-a ajuns încă înainte de întoarcerea din exil (538 î.C.). Garseha, ţinând cont de reelaborările cărţii, susţine că forma finală datează din jurul anului 300 î.C.4 Majoritatea comentatorilor sunt de acord că Ezechiel şi-a scris el însuşi cartea, chiar dacă, în timp au fost adăugate şi unele fragmente. Astfel, în 1898, Skiner scria: Cartea lui Ezechiel (cu excepţia unui text care a fost alterat întrucâtva) există în forma în care a ieşit de sub pana autorului ei… Unitatea şi autoritatea cărţii nu a fost pusă la îndoială decât de un număr foarte redus de cercetători. Ea nu numai că poartă pecetea unei singure minţi în frazeologia sa, în imaginile sale şi în modul de gândire, ci şi este

Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 760; „Ezechiel, Ezekiel”, în Dicţionar biblic, I, Stephanus, Bucureşti 1995, 493-494; Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 664. 4 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 760-761.
3

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

27

aranjată după un plan atât de clar şi de cuprinzător, încât dovada unui plan literar în compoziţia cărţii devine cu totul irezistibilă5. Poziţia adoptată de grupul Brown-Fitzmyer-Murphy este că redactorul final a adunat opera a doi profeţi – Ezechiel, care a profetizat în Palestina şi Babilon, şi un alt profet de la care vin viziunea carului de foc şi cap. 40-48 – cu un alt material, de mai mică importanţă, prezent în ambele secţiuni, care este practic imposibil de separat de oracolele originale ale celor doi profeţi6. 2. Data şi locul redactării cărţii C.C. Torrey, după cum am afirmat mai sus, consideră că scrierea lui Ezechiel este un pseudo-epigraf din anul 300 î.C. Descriind urâciunile din timpul regelui Manase, un editor i-a conferit forma prezentă nu mai târziu de anul 200 î.C. M. Burrows a ajuns la o dată similară pe baza dovezilor lingvistice. L.E. Browne o raportează la domnia lui Alexandru cel Mare (336-323 î.C.). J. Smith consideră că Ezechiel a fost un israelit din Regatul de Nord, deportat în 734 î.C., care a profeţit pentru tovarăşii săi din exil până când s-a întors la Ierusalim în anul 691 î.C., unde a rostit majoritatea profeţiilor sale. Aceste păreri au găsit puţină aderenţă. Astfel, deja la sfârşitul secolului al XIX-lea, A.B. Davidson afirma: Cartea lui Ezechiel, în ceea ce priveşte redactarea, e cea mai simplă şi mai clară dintre toate celelalte cărţi profetice. Sarcina de-a o compune a fost dată, probabil, în ultima parte a vieţii profetului şi, spre deosebire de Isaia, care a fost publicată pe fragmente, acesta a ieşit imediat în forma completă7.
„Iezechiel”, în Dicţionar biblic, Viaţa creştină, Oradea 1995, 432 Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 665. 7 Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 664-665
5 6

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

28

Deşi data propusă de C.C. Torrey a fost prea puţin acceptată, mulţi au urmat ideea sa cu privire la locul redactării şi consideră că cea mai mare parte a cărţii a fost scrisă în Palestina8. 3. Structura cărţii Cartea lui Ezechiel este împărţită în 48 de capitole, totalizând 1.752 de versete. De-a lungul timpului, au fost propuse mai multe divizări ale Cărţii lui Ezechiel, pe care le vom prezenta pe scurt. Luciano Monari propune o împărţire tripartită a cărţii, după cum urmează: cap. 1-24 – oracolele împotriva lui Iuda şi ale Ierusalimului; cap. 25-32 – oracolele împotriva naţiunilor; cap. 33-48 – oracolele de mântuire ale lui Israel. O astfel de împărţire poate fi găsită şi în alte cărţi profetice, dar niciodată cu aceeaşi claritate9. La rândul lor, A. Schökel şi Sicre Diaz propun o împărţire cvadripartită: cap. 1,1-3,15 – chemarea; cap. 4-24 – oracolele împotriva lui Iuda, pe care le divid în alte 20 de părţi; cap. 25-32 – oracolele împotriva ţărilor străine, divizate, în dependenţă de naţiunile cărora le sunt adresate, în 12 părţi; cap. 33-48 – oracolele de mântuire, împărţite, la rândul lor, în 9 părţi10. Auvray divizează cartea în 5 părţi: cap. 1-3 – introducere; cap. 4-24 – înainte de asediul Ierusalimului; cap. 25-32 – oracolele împotriva naţiunilor;

„Iezechiel”, în Dicţionar biblic, 433. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 135. 10 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 761-762.
8 9

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

29

cap. 33-39 – în timpul şi după asediul Ierusalimului; cap. 40-48 – viitoarea organizare a comunităţii. Astfel, după ce în cap. 4-24 sunt pronunţate oracolele împotriva lui Israel, urmează oracolele împotriva naţiunilor complice sau provocatoare ale infidelităţii Israelului. După ce în cap. 33-39 Dumnezeu îşi consolează poporul, promiţându-i un viitor mai bun, în cap. 40-48 sunt descrise condiţiile politice şi religioase pentru întoarcerea în Palestina11. Aceeaşi divizare o foloseşte şi Ioana Costa în introducerea la traducerea română a Septuagintei12. O altă împărţire este cea din Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură de R. Brown, care divizează Cartea lui Ezechiel în 2 părţi egale: cap. 1-24, în care sunt incluse oracolele de condamnare, şi cap. 25-48, numită şi cartea restaurării. Aceşti autori aşează oracolele împotriva naţiunilor în Cartea restaurării pentru că judecata împotriva naţiunilor este considerată un aspect al mântuirii Israelului. Acest model de compoziţie dintre condamnare şi mântuire este obişnuit la profeţi13. Însă pot fi indicate şi unele excepţii de la aceste împărţiri. De exemplu, versetele 11,17-20; 17,22-25; 20,40-44 sunt oracole de mântuire inserate în secţiunea oracolelor de condamnare. Capitolul 35 s-ar putea încadra bine printre oracolele împotriva naţiunilor, la fel cum şi versetele 33,23-33; 34,1-10.17-19 s-ar putea insera în tematica din cadrul capitolelor 4-2414. 4. Forma literară a Cărţii lui Ezechiel Dacă Isaia este, în esenţă, o carte de poezie, cu puţine şi destul de scurte pasaje în proză, dacă Ieremia este mai apropriat de o împărţire echilibrată între proză şi poezie, chiar

Cf. P. AUVRAY, „Introduction”, 7-8. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 23-24. 13 Cf. Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 667. 14 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 762.
11 12

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

30

dacă aceasta din urmă pare să predomine, Ezechiel este o carte în proză, cu pasaje poetice ocazionale15. Gândirea lui Ezechiel este complexă: spre deosebire de Ieremia, el este, în esenţă, un vizionar. Chiar şi în marile imagini din poemele sale în versuri există tendinţa unui spectacol fantastic. Marile sale viziuni apelează la fantasmagoria barocă a monştrilor babilonieni: heruvimi şi alte fiinţe cu mii de ochi, îngeri de foc16. Spre sfârşitul vieţii sale, în viziunile noii Palestine şi ale noului Templu, el devine mai sobru, însă gustul pasionant pentru detalii ajunge la o utopie de precizie halucinantă17. O caracteristică a Cărţii lui Ezechiel este discursul la persoana întâi18. Această trăsătură stilistică îi conferă Cărţii lui Ezechiel un caracter de naraţiune continuă asupra propriei persoane19. Forma cărţii este în sine singulară, pentru că nu avem de-a face cu o simplă colecţie de profeţii, ci cu o implicare autobiografică elaborată cu grijă. Profetul se exprimă într-o formă criptică şi indirectă, prin parabole şi alegorii. Prin numeroasele aspecte ale sale (de exemplu: bogăţia imaginilor fantastice, prezenţa personajului interpret, modul de a descrie lumea mântuită etc.), Cartea lui Ezechiel anticipează tradiţia apocaliptică, pe care o va influenţa în modul cel mai profund20. Pe baza indicilor literari, Zimmeli identifică 52 de unităţi literare. Cele mai importante dintre acestea sunt: a) viziunile, primul gen caracteristic al lui Ezechiel. Cele patru viziuni (1,1-3,15; 811; 37,1-14; 40-48) au o importanţă decisivă în cadrul compoziţiei; b) acţiunile simbolice (12 la număr după Fohrer), alături de care se găsesc şi acţiunile cu valoare expresivă care însoţesc cuvintele profetului pentru a le conferi acestora o forţă mai mare;
Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 34. Cf. Jean STEINMANN, „Introduction”, 11. 17 Cf. Jean STEINMANN, „Introduction”, 11. 18 Unicul text care nu corespunde acestei afirmaţii este Ez 1,3, fapt care indică adăugarea lui într-o perioadă ulterioară. 19 Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 139. 20 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 33.
15 16

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

31

c) discursurile metaforice, adică folosirea imaginilor pentru a transmite mesajul profetic. Caracteristic pentru Ezechiel este coerenţa cu care este dezvoltată o imagine; d) lamentaţiile, cum ar fi cea din cap. 19 asupra unui mort, sau cele asupra Tirului şi ale regelui din Tir din cap. 27 şi 28,11-19. În cap. 32, profetul este invitat să pronunţe o lamentaţii, descriind coborârea în infern a celor puternici: Asur, Elam, Mesech, Tubal, Edom etc.; e) recurgerea la drept, cum ar fi în Ez 22,1-16, în care se află o listă de propoziţii apodictice, sau în cap. 18, unde găsim o serie de porunci proprii dreptului sacru. 5. Teologia Cărţii lui Ezechiel Referindu-se la Cartea lui Ezechiel, J.B. Harford scrie: Nicio altă carte nu ne dă o viziune mai sublimă a maiestăţii lui Dumnezeu21. Profeţii care l-au precedat pe Ezechiel (Amos, Osea, Isaia, Mihea, Sofonia, Ieremia, Nahum) erau toţi nişte monoteişti pasionaţi. Din mai multe motive, un preot cum este Ezechiel este şi mai explicit decât predecesorii săi22. Conceptul de Dumnezeu este cheia ideilor spirituale şi teologice ale lui Ezechiel, pentru că recunoaşterea sfinţeniei lui Dumnezeu este valoarea supremă a profetului şi criteriul ultim al activităţii lui Dumnezeu cu oamenii. În referirea constantă la numele lui Iahve şi apărarea acestuia în faţa neamurilor, mulţi au văzut o preocupare doctrinală rigidă şi fanatică, lipsită de interes pentru bunăstarea socială şi etică a omului. Chiar dacă sfinţenia este caracteristica esenţială a lui Dumnezeu, ea este şi calitatea care îl face foarte uman şi care permite să se stabilească un raport între el şi popor într-un fel în care numele său sfânt să fie invocat asupra lui şi să fie un izvor de viaţă şi demnitate. Din invocarea numelui său sfânt asupra poporului apare gelozia unei posesiuni exclusive care, dacă este dispreţuită, se transformă în mânie şi furie (cf. 5,12; 16,42). Datorită sfinţeniei numelui

Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 666. 22 Jean STEINMANN, „Introduction”, 11.
21

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

32

său, Iahve nu poate abandona poporul său batjocurii (cf. 36,5.23) şi se poate vedea cu ce profunzime Ezechiel simte dispreţul cu care era privit poporul său între naţiuni. Iahve se implică personal în salvarea poporului său, implicare exprimată prin formula: Ei vor cunoaşte că eu sunt Iahve, formulă în care este exprimată o experienţă a prezenţei personale pentru a-i salva (cf. 34,11-30)23. Mai mult decât oricare alt profet, Ezechiel îl dezvăluie pe Dumnezeul inaccesibil, pe Dumnezeul de temut, dezvăluie transcendenţa puterii sale, a dreptăţii sale. Dumnezeul maiestăţii domină întreaga operă a lui Ezechiel şi acesta îşi foloseşte geniul pentru a exalta transcendenţa divină. Tot supraumanul pe care îl înfruntă, toate încercările care îl copleşesc, opresiunile poporului, masacrele, deportările, ruinările, deznădejdile sunt pentru acest profet de neînfrânt tot atâtea manifestări eclatante ale dreptăţii, măreţiei, gloriei lui Iahve24. Temele teologice caracteristice Cărţii lui Ezechiel sunt următoarele: a) reînnoirea interioară, conform căreia oamenii trebuie să-şi reînnoiască inima şi duhul: Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou (18,31), sau, mai curând, Dumnezeu le va da o inimă nouă şi va pune în ei un duh nou: Duh nou voi pune în ei; voi scoate din trupul lor inima cea de piatră şi le voi da inimă de carne (11,19); Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne (36,26). Prin aceasta se indică faptul că bunăvoinţa divină este anterioară convertirii. Ne găsim astfel în pragul teologiei harului, pe care o vor dezvolta, în scrierile lor, sfinţii Ioan şi Paul. De fapt, această spiritualizare a tuturor componentelor vieţii spirituale este marele aport adus de profetul Ezechiel în trăirea darului credinţei25. b) bunătatea lui Dumnezeu: vestirea unei noi alianţe, a unei alianţe veşnice de către Ezechiel pe care Iahve doreşte să o încheie cu Israel nu este o răsplată a „întoarcerii” poporului spre el, ci e darul bunăvoinţei divine, care este urmată de convertirea
Cf. Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 666-667. 24 Jean STEINMANN, „Introduction”, 11-12. 25 Cf. P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 230.
23

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

33

poporului26. Iahve îşi răscumpără poporul nu pentru că poporul s-a pocăit, ci pentru numele său sfânt, datorită bunătăţii sale. Poporul îl va cunoaşte şi se va întoarce la Domnul, astfel că înlănţuirea păcat-pedeapsă-pocăinţă-mântuire din Cartea Judecătorilor devine legătura păcat-pedeapsă-mântuire-pocăinţă27. c) mesianismul – chiar dacă Ezechiel vorbeşte puţin despre venirea lui Mesia, el îl prezintă pe acesta ca pe un viitor David, care va fi doar „păstorul” poporului ales: Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte; voi pune pe robul meu David; el le va paşte şi el va fi păstorul lor (34,22); robul meu David va fi rege peste ei şi păstorul lor al tuturor (37,24), va fi un „principe” şi nu un rege pentru care nu există loc în viziunea teocratică a viitorului28. d) răsplata individuală, care este o temă nouă în întreaga istorie a lui Israel de până la Ezechiel. Retribuirea prin răsplată şi pedeapsă este degajată, la Ezechiel, de legăturile care, în tradiţiile mai vechi, treceau de la o generaţia la alta. Fiul nu va mai purta vina tatălui, nici tatăl pe cea a fiului29. Însă această răsplată este una provizorie, contrazisă destul de des de fapte, dar va conduce, lent dar sigur, la ideea răsplăţii dincolo de mormânt30. e) Templul. Prezenţa acestei teme teologice în Cartea lui Ezechiel se explică prin funcţia preoţească a profetului. El afirmă, asemenea lui Ieremia, că Dumnezeu nu este legat de sanctuarul său. Elocventă, în acest sens, este plecarea slavei lui Dumnezeu din Templu pentru a-i însoţi pe exilaţi, plecare la care Ezechiel este martor (43,2-5)31. Pe lângă aceste idei, care sunt în mare parte noi pentru Israel, găsim şi alte elemente novatoare în Cartea lui Ezechiel: modul de raportare la trecut, Legământul de pe

Cf. P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 231. Cf. Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 667. 28 Cf. P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 231. 29 Jean STEINMANN, „Introduction”, 12. 30 P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 231. 31 Cf. P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 201; Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 37.
26 27

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

34

Sinai fiind un punct de referinţă pe care noua intervenţie salvatoare a lui Iahve îl va depăşi (cf. 16,60), şi accentuare dependenţei de Dumnezeu a regelui davidic al viitorului etc.32 Prezente şi alţi profeţi, aceste teme centrale sunt puternic subliniate în Cartea lui Ezechiel.

32

Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 36-37.

CAPITOLUL IV

Ezechiel în Noul Testament şi la Părinţii Bisericii

1. Profetul Ezechiel în Noul Testament Dacă se face excepţie de Cartea Apocalipsului, profund influenţată de imaginile şi simbolurile lui Ezechiel, se pare că restul Noului Testament nu a resimţit o puternică influenţă din partea acestui profet. Citări explicite şi literare, cu valoare de argumentare, nu întâlnim aici. Textele din Mt 24,29 şi Lc 13,24-25, care se referă la venirea Fiului Omului, citează Ez 32,7 alături de alte texte profetice care se referă la semne apocaliptice. Mc 8,18 citează direct textul din Ez 12,2: Aveţi ochi şi nu vedeţi; aveţi urechi şi nu auziţi? Mai frecvente sunt referinţele şi aluziile la Cartea lui Ezechiel. Printre acestea, se reliefează cele care se referă la tema bunului păstor care îşi salvează turma şi o păzeşte (Ez 34). Influenţa cea mai puternică a acestui capitol din Ezechiel o găsim în In 10,7-16, dar şi în Mt 25,31-46; Lc 19,10; Evr 13,20; 1Pt 2,25. Dintre aluzii, merită atenţie aceea pe care o găsim în parabola grăuntelui de muştar din Mt 13,32; Mc 4,32 şi Lc 13,19, cu referire la Ez 17,22-23. În timp ce Ezechiel vorbeşte despre un cedru înalt cu ramuri în care îşi vor găsi adăpost tot felul de păsări, Isus transformă cedrul într-un arbore modest. Alte aluzii sunt în Mt 6,9, unde se vorbeşte despre sfinţirea numelui Domnului, la fel ca în Ez 36,23; în 2Cor 6,16 care face referinţă la prezenţa lui Dumnezeu şi la legământ, ca şi în Ez 37,27; 1Tim 2,4, în care găsim exprimată dorinţa lui Dumnezeu ca toţi să se salveze, la fel ca şi în Ez 18,23; 1Tes 4,8 care vorbeşte, asemenea lui Ez 36,27, despre

CAP. IV: EZECHIEL ÎN NOUL TESTAMENT ŞI LA PĂRINŢII BISERICII

36

darul Duhului; 1Pt 4,17, alături de Ez 9,6, face referinţă la judecata care va începe de la casa Domnului. Petru, atunci când refuză să mănânce alimente necurate (cf. Fap 10,14) adoptă aceeaşi atitudine a lui Ezechiel din Ez 4,14. Nici în Apocalips, Cartea lui Ezechiel nu este citată în mod explicită. Totuşi, Ezechiel a lăsat o amprentă profundă aproape în fiecare pagină a cărţii. Capitolele din Cartea lui Ezechiel care l-au interesat în mod deosebit pe autorul Apocalipsului sunt: viziunea slavei lui Dumnezeu (ca şi în Ez 1 şi 10), de unde a fost luat materialul pentru prezentarea lui Isus şi descrierea tronului; oracolele împotriva Tirului (Ez 27-28), din care se inspiră mult Ap 18 pentru a descrie bogăţia şi ruinarea noului Babilon; bătălia împotriva lui Gog (Ez 38-39), la care se face aluzie în diverse fragmente şi, mai ales, în Ap 21-221.

2. Comentarii patristice la Cartea lui Ezechiel Cartea lui Ezechiel este reflectată în două serii de comentarii patristice: omiliile lui Origene şi ale lui Grigore cel Mare, importante deopotrivă prin conţinut şi prin autoritatea celor care le-au compus. Origene a alcătuit 14 omilii la Cartea lui Ezechiel, fiind împărţite în douăzeci şi cinci de volume, despre care se spune că ar fi fost compuse în Cezareea Palestinei şi la Atena, aşadar în a doua parte a vieţii sale. Din tot acest ansamblu de texte în limba greacă s-a păstrat un singur fragment, şi anume o parte din volumul al XXI-lea. Ieronim a tradus în limba latină paisprezece dintre omiliile lui Origene, pentru care nu ni s-a păstrat nici o sursă grecească. Atunci când şi-a asumat traducerea omiliilor lui Origene la Cartea lui Ezechiel, Ieronim a lucrat parcurgându-le pe rând, nu în dezordine, cum lucrase la omiliile la Cartea lui Ieremia. Rufinus, contemporanul şi, ulterior, inamicul lui Ieronim, vorbeşte fără echivoc despre intervenţiile masive în text ale traducătorului, care va fi îmbogăţit textul cu adăugiri şi explicaţii ori de câte ori considera că este necesar pentru a fi mai bine înţeles.

1

Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 762-763.

CAP. IV: EZECHIEL ÎN NOUL TESTAMENT ŞI LA PĂRINŢII BISERICII

37

Cealaltă serie de omilii i se datorează lui Grigore cel Mare. Ele sunt împărţite în două cărţi: primele 12 omilii (care formează cartea I) comentează capitolele 1-4 din Ezechiel, iar ultimele zece (cartea a II-a) prezintă conţinutul capitolului 40. Intenţia lui Grigore cel Mare este de a explica în detaliu, ordonat, întreaga carte a lui Ezechiel; are însă nevoie de opt omilii pentru a parcurge numai primul capitol şi justifică (Omilia I,9, cap. 1) această amploare prin caracterul ermetic, marcat de pasaje obscure, în a cărui ţesătură par să se vadă noduri de mistere. O singură omilie (a noua) atinge ritmul dorit de autorul ei, acoperind un capitol întreg al Cărţii lui Ezechiel (cap. 2). Această aparent nedorită zăbovire asupra unor pasaje dificile, numeroase în Cartea lui Ezechiel, explică ruperea ordinii de desfăşurare a omiliilor. Cartea a doua începe de-a dreptul de la cap. 40 (fără a reuşi însă să comenteze textul până la capăt). Minuţiozitatea comentariului este impresionantă şi compensează din plin restrângerea la o zecime din textul Cărţii lui Ezechiel2.

2

Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 38-40.

CONCLUZIE

Chiar dacă la o primă lectură, Cartea lui Ezechiel se prezintă cam greoaie, cu multe acţiuni ale profetului care pot părea ieşite din comun, cu profeţii care mai mult ameninţă decât consolează, ea reprezintă totuşi o carte de o importanţă primordială în cadrul întregului canon biblic, atât cel iudaic, cât şi cel creştin, fapt demonstrat şi de faptul că, alături de profeţii Isaia, Ieremia şi Daniel, profetul Ezechiel face parte din grupul profeţilor mari. Chiar dacă a fost nevoie de eforturi imense din partea unor rabini pentru a include Cartea lui Ezechiel în canonul cărţilor inspirate, valoarea cărţii şi a profeţiilor sale a fost recunoscută aproape unanim. Chiar dacă în profeţiile sale predomină mesajul de condamnare, de după norii disperării, provocaţi, mai cu seamă, de căderea Ierusalimului şi distrugerea Templului, se văd răsărind razele speranţei sfârşitului exilului babilonian. Dar mai presus de reîntoarcerea dintr-un exil fizic, mai importantă este reîntoarcerea dintr-un exil spiritual, mesaj care străbate profeţiile lui Ezechiel ca un fir roşu. Dispare ideea unui Dumnezeu răzbunător, locul lui fiind ocupat de un Dumnezeu milostiv, care se îndură de poporul său, îl mângâie, dar aceasta cere din partea omului o reînnoire interioară, o con-versio spre Dumnezeu şi o a-versio faţă de sine însuşi şi de lucrurile acestei lumi. O carte ca aceea a profetului Ezechiel este şi astăzi actuală şi nu ar fi greşit să afirmăm că este mai actuală decât acum aproape 2.600 de ani în urmă când a fost scrisă. Într-o lume în care omul se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, când inima lui se

CAP. IV: EZECHIEL ÎN NOUL TESTAMENT ŞI LA PĂRINŢII BISERICII

39

transformă într-o piatră insensibilă faţă de transcendent şi faţă de aproapele, Ezechiel vine să ne înveţe că Dumnezeu este milostiv, făcându-l accesibil fiecăruia dintre noi. În faţa atâtor deziluzii care îl caracterizează pe omul actual, a atâtor deznădejdi, acelaşi profet ne poate învăţa că Dumnezeu îşi iubeşte poporul său – Biserica – şi vrea ca şi la început el să-i fie Păstor.

BIBLIOGRAFIE

AUVRAY P., Ézéchiel, Les Éditions du Cerf, Paris 19572. BROWN R.E. – FITZMYER J.A. – MURPHY R.E., Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, tr. Dumitru Groşan, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş 2005. COSTA I., „Introducere la Iezechiel”, în Septuaginta, 6/II, Iezechiel, Suzana, Daniel, Bel şi balaurul, NEC-Polirom, Bucureşti-Iaşi 2008. „Ezechiel, Ezekiel”, în Dicţionar biblic, I, Stephanus, Bucureşti 1995. „Ezechiel, Ezekiel”, în Dicţionar biblic, Viaţa creştină, Oradea 1995. MARCONCINI B., ed., Profeti e Apocalittici, Elle di Ci, Torino1995. PELT G.B., Storia dell’Antico Testamento, II, Roma 1908. RAVASI G., I Profeti, Àncora, Milano, 1975. SCHÖKEL L.A. – SICRE DIAZ J.L., Profetas: I Iasaias – Jeremias – II Ezequiel – Doce Profetas minores – Daniel – Baruc – Carta de Jeremias, Cristiandad, Madrid f.d.; trad. italiană, I Profeti, Borla, Roma 1984. SESCU P., ed., Introducere în Sfânta Scriptură, Sapientia, Iaşi 20062. STEINMANN J., Ézéchiel, Desclée de Brouwer, Paris 1961. ———, Le prophète Ézechiel et les debuts de l’Exil, Les Éditions du Cerf, Paris 1953.