MIRCEA RADEŞ

REZISTENŢA MATERIALELOR I

Editura Printech 2010

Prefaţă
Lucrarea reprezintă cursul de Rezistenţa materialelor care se predă studenţilor anului IIA al facultăţii de Inginerie Mecanică şi Mecatronică, la Universitatea Politehnica Bucureşti. În ediţia de faţă, partea teoretică depăşeşte materia predată efectiv la curs, în schimb numărul aplicaţiilor a fost redus. Tradiţional, în prima parte a cursului se studiază bare şi sisteme de bare. Relaţiile de calcul stabilite în Rezistenţa materialelor sunt strict valabile în cazul barelor cu secţiune compactă constantă, la care se adoptă ipoteza nedeformabilităţii secţiunii transversale. Ele pot fi extinse la corpuri cu variaţie mică şi monotonă a secţiunii în lungul axei longitudinale şi, cu anumite corecţii privind concentrarea locală a tensiunilor, la bare cu secţiunea variabilă în trepte. În partea a doua a cursului se mai studiază tuburi axial-simetrice cu pereţi groşi, discuri de grosime constantă în mişcare de rotaţie şi plăci plane subţiri. Studiul general al barelor cu pereţi subţiri face obiectul unor cursuri diferite. În lucrare se definesc eforturile secţionale în bare, tensiunile şi deformaţiile specifice, deformaţiile şi deplasările punctelor corpurilor elastice. Se calculează variaţia eforturilor în lungul axei barelor şi se reprezintă grafic sub forma unor diagrame de eforturi. Barele sunt solicitate la întindere (compresiune), forfecare, încovoiere şi răsucire, fie separat, fie în diferite combinaţii. Se calculează distribuţia tensiunilor normale şi tangenţiale în secţiunea transversală, şi se determină punctele în care apar tensiunile maxime şi valorile acestora care se compară separat, sau combinate într-o tensiune normală echivalentă, cu rezistenţele admisibile. La rezolvarea problemelor static nedeterminate sunt necesare patru tipuri de relaţii: 1) ecuaţii de echilibru; 2) condiţii de compatibilitate sau relaţii între deformaţii specifice şi deplasări; 3) ecuaţii constitutive sau relaţii între tensiuni şi deformaţii specifice; şi 4) condiţii la limită, de rezemare sau de solicitare pe contur. Utilizarea acestora este menţionată pentru fiecare tip de solicitare. Cursul de Rezistenţa materialelor predat la facultăţile cu profil mecanic îmbină noţiuni de Mecanica materialelor şi Teoria elasticităţii, cu criterii de curgere şi teorii de rezistenţă, elemente de stabilitate elastică a barelor şi stări de tensiuni în corpuri axial-simetrice, calculul la solicitări dinamice şi oboseală, calculul la solicitări în domeniul plastic. Modificarea în timp a structurii cursului a fost determinată de utilizarea calculatoarelor, introducerea materialelor compozite, dezvoltarea mecanicii ruperii,

2

REZISTENŢA MATERIALELOR

a calculului la oboseală şi a metodei elementelor finite. Acestea au impus dezvoltarea unor metode noi pentru calculul proprietăţilor geometrice ale secţiunilor de formă oarecare, al deformaţiilor arborilor cu secţiune variabilă şi al sistemelor static nedeterminate în general. Ca urmare, s-a introdus calculul tensiunilor în compozite stratificate armate cu fibre şi în bare cu secţiune eterogenă, metoda deplasărilor pentru calculul sistemelor de bare, calculul la oboseală la durată de viaţă limitată bazat pe analiza deformaţiilor specifice şi pe analiza propagării fisurilor, precum şi o descriere mai detaliată a caracteristicilor mecanice ale metalelor la solicitări monotone şi solicitări ciclice. Cursul a fost analizat şi aprobat de o comisie a Consiliului profesoral al facultăţii de Inginerie mecanică în anul 2003. Autorul

Cuprins

Prefaţă Cuprins 1. Modelarea corpurilor deformabile
1.1 Modelarea corpurilor 1.2 Modelarea sarcinilor 1.3 Modelarea reazemelor 1.4 Ipotezele rezistenţei materialelor

1 3 7
7 10 11 12

2. Eforturi în bare
2.1 Metoda secţionării 2.2 Convenţii de semne 2.3 Definiţia eforturilor 2.4 Relaţii diferenţiale de echilibru la bare drepte 2.5 Diagrame de eforturi la bare drepte 2.6 Diagrame de eforturi la bare cotite plane 2.7 Diagrame de eforturi la bare cotite spaţiale 2.8 Relaţii diferenţiale de echilibru la bare curbe plane 2.9 Diagrame de eforturi la bare curbe plane

15
15 16 17 20 22 29 32 35 36

3. Tensiuni şi deformaţii specifice
3.1 Tensiuni 3.2 Convenţii de semne pentru tensiuni 3.3 Relaţii între eforturi şi tensiuni 3.4 Sisteme de tensiuni static determinate

41
41 43 44 45

4 3.5 Deformaţii specifice

REZISTENŢA MATERIALELOR

51 54

3.6 Relaţii între tensiuni şi deformaţii specifice

4. Caracteristici mecanice la încărcări monotone
4.1 Încercarea la tracţiune uniaxială 4.2 Contracţia transversală 4.3 Tensiuni şi deformaţii specifice reale 4.4 Încercări la compresiune şi la forfecare 4.5 Efectul temperaturii şi vitezei de deformare 4.6 Rezistenţe admisibile

55
55 62 63 66 69 69

5. Întinderea şi compresiunea barelor
5.1 Tensiuni şi deformaţii la întindere 5.2 Energia de deformaţie la întindere 5.3 Sisteme static nedeterminate 5.4 Concentrarea tensiunilor 5.5 Tensiuni pe o suprafaţă înclinată faţă de axa barei

71
71 73 74 83 86

6. Răsucirea barelor
6.1 Calculul momentului de răsucire 6.2 Tensiuni în bare de secţiune axial-simetrică 6.3 Caracteristicile geometrice Ip şi Wp 6.4 Deformaţii la răsucire 6.5 Energia de deformaţie la răsucire 6.6 Răsucirea barelor cu secţiune dreptunghiulară 6.7 Răsucirea profilelor deschise cu pereţi subţiri 6.8 Răsucirea profilelor închise cu pereţi subţiri 6.9 Calculul arcurilor cilindrice elicoidale 6.10 Sisteme static nedeterminate solicitate la răsucire 6.11 Concentrarea tensiunilor la răsucirea barelor

93
93 94 98 99 100 101 103 106 109 111 114

1 Momente statice ale suprafeţelor plane 7.2 Tensiuni la încovoierea oblică 8.3 Variaţia momentelor de inerţie cu translaţia axelor 7.7 Energia de deformaţie 9.8 Tensiuni în bare curbe 143 143 156 166 175 188 193 202 205 9.6 Bare cu secţiune eterogenă 8.1 Teoriile clasice de rezistenţă 249 250 . Stări de tensiuni şi deformaţii specifice 9.6 Ecuaţia lui Poisson 9.CUPRINS 5 7.4 Variaţia momentelor de inerţie cu rotaţia axelor 123 123 125 130 132 8.2 Starea plană de tensiuni 9.4 Starea plană de deformaţii specifice 9.1 Tensiuni la încovoierea pură simetrică 8.1 Starea tridimensională de tensiuni 9. Proprietăţi ale secţiunilor plane 7.7 Centrul de forfecare 8.4 Deformaţii la încovoiere 8.9 Tensiuni termice 9.10 Tensiuni de contact 211 212 219 225 227 231 233 234 236 245 247 10.5 Legea lui Hooke generalizată 9.8 Compozite armate cu fibre 9.2 Momente de inerţie ale suprafeţelor plane 7. Încovoierea barelor 8. Teorii de rezistenţă 10.3 Tensiuni de forfecare la încovoierea simplă 8.3 Ecuaţii diferenţiale de echilibru 9.5 Bare cu secţiune variabilă 8.

3 Bare solicitate la întindere şi răsucire 11.4 Tensiuni termice în bare curbe 261 261 268 272 274 Bibliografie Anexe Index 279 283 303 .6 Criteriul Tsai-Hill pentru compozite stratificate 11.2 Criterii de curgere 10.2 Bare solicitate la încovoiere şi răsucire 11.4 Aplicarea teoriilor de rezistenţă la stări plane de tensiuni 10.1 Întinderea excentrică 11.6 10. Solicitări combinate 11.5 Aplicarea teoriilor de rezistenţă la bare 10.3 Criterii de rupere la materiale fragile REZISTENŢA MATERIALELOR 252 254 256 257 257 10.

1 Modelarea corpurilor În funcţie de forma şi caracteristicile geometrice. astfel încât normala la suprafaţă. Sub acţiunea sarcinilor exterioare şi a variaţiilor de temperatură. 2) caracterul şi distribuţia sarcinilor aplicate. se poate face dimensionarea elementelor constructive ale maşinilor. pe de o parte. deobicei de secţiune constantă. la care o dimensiune . Rezistenţa materialelor urmăreşte stabilirea unor relaţii între sarcinile exterioare aplicate corpurilor deformabile. astfel încât să reziste sarcinilor la care sunt supuse în timpul funcţionării. În rezolvarea problemelor. Se poate considera că o bară este generată prin deplasarea unei suprafeţe plane. MODELAREA CORPURILOR DEFORMABILE Materialele utilizate în practica inginerească sunt deformabile. în lungul unei curbe (fig. ceea ce duce la modificarea formei şi dimensiunilor pieselor şi structurilor. şi tensiunile şi deformaţiile produse de acestea. 3) proprietăţile mecanice ale materialelor.lungimea . în Rezistenţa materialelor se studiază următoarele tipuri de corpuri: 1. Secţiunea transversală este perpendiculară pe axa barei. 1. structura reală este înlocuită printr-un model de calcul. să rămână mereu tangentă la curbă. În acest scop.1. Axa barei este linia care uneşte centrele de greutate ale secţiunilor transversale. Barele şi firele. Pe baza acestor relaţii. în condiţii date de mediu ambiant.1).este predominantă în raport cu celelalte două. se adoptă ipoteze simplificatoare privind: 1) forma şi dimensiunile elementelor componente. Barele sunt corpuri a căror lungime este mare în comparaţie cu dimensiunile secţiunii transversale. în centrul ei de greutate. particulele care le compun îşi modifică poziţia relativă. 1. . pe de altă parte.

cotite sau curbe. la care o dimensiune .2 se prezintă câteva tipuri de secţiuni uzuale pentru bare. zăbrele şi contrafişe. Plăcile şi învelişurile. de secţiune constantă sau variabilă. În general. dar sunt flexibile.grosimea . Bara cu pereţi subţiri este un corp a cărui lungime este mare şi a cărui grosime este mică în comparaţie cu dimensiunile generale ale secţiunii transversale.3). O categorie aparte o formează barele cu pereţi subţiri.1 Barele solicitate la încovoiere se mai numesc grinzi. . 1. Firele au aceleaşi caracteristici geometrice ca unele bare. acoperişuri sau radiere (fig. cu profil deschis sau închis. Fig. panouri. Barele verticale solicitate la compresiune poartă numele de coloane sau stâlpi. putând fi solicitate numai la întindere. În figura 1. pereţi. cele solicitate la întindere sunt tiranţi.8 REZISTENŢA MATERIALELOR Barele pot fi drepte. Membranele au grosimea foarte mică şi nu pot prelua sarcini transversale sau de compresiune. în cadrul Rezistenţei materialelor se studiază bare de secţiune compactă.măsurată pe o normală la suprafaţa mediană.2 2. 1. Arborii sunt bare solicitate la răsucire şi încovoiere (fig. 1. Plăcile pot fi planşee. adică au rigiditate la încovoiere neglijabilă.este mult mai mică decât celelalte două. Elementele geometrice caracteristice ale plăcilor sunt suprafaţa mediană (plană sau curbă) şi grosimea . iar cele solicitate la întindere şi compresiune sunt tije. Fig.3). 1.

sau între o placă şi o membrană. Fig. schematizări ale organelor de maşini şi elementelor de construcţii. suporturile masive.). plăcile. convenabile pentru stabilirea relaţiilor de calcul al tensiunilor şi deformaţiilor. sunt modele ale Mecanicii solidelor deformabile. la care cele trei dimensiuni au acelaşi ordin de mărime (de exemplu. care este limita între o bară scurtă şi o placă. bilele şi rolele rulmenţilor. învelişurile etc. Corpurile masive şi blocurile. În ce măsură o anumită piesă poate fi modelată ca bară sau placă. . blocurile de fundaţie etc. sunt întrebări la care inginerul mecanic trebuie să răspundă. şi al dimensiunilor acestora.3 De reţinut că barele.1. MODELAREA CORPURILOR DEFORMABILE 9 3. 1.

5. a în care sarcina acţionează de fapt pe suprafaţa barei în lungul unei linii .4). Fig. gravitaţional. ca presiunea vântului pe o structură etc.4 Sarcinile distribuite pot fi: 1) uniform distribuite (q = const.sarcini distribuite pe un element liniar (q în fig. .forţe concentrate (F în fig. 1. 1.4). 1.). 1.ca în cazul presiunii hidrostatice pe un perete vertical şi 3) sarcini distribuite conform unei legi date. de exemplu. Primele sunt ilustrate în figura 1. se disting: .4).ca în cazul greutăţii proprii a unei bare sau a unui fir de secţiune constantă. În general. 1.) .2 Modelarea sarcinilor Sarcinile exterioare aplicate corpurilor sunt rezultatul interacţiunii mecanice sau al acţiunii unor câmpuri (magnetic. care se măsoară în N/m. şi sarcini distribuite într-un volum. 2) distribuite liniar . Fig.5 Sarcinile aplicate unei grinzi (fig. centrifugal. termic etc. măsurate în N/m3. sarcini distribuite pe unitatea de lungime şi momente concentrate. care se măsoară.10 REZISTENŢA MATERIALELOR 1.5) pot fi forţe concentrate.1. care se măsoară în unităţi de forţă (N). sarcini distribuite pe o suprafaţă (p în fig. în N/m2.

forţe masice (volumice). dar poate avea o distribuţie oarecare în lungul barei. care rezultă de obicei din interacţiunea mecanică între corpuri.5. b.forţe aplicate dinamic. centrifugal. pe măsura deformării corpului. mai mic sau comparabil cu perioada proprie de vibraţie a elementului sau structurii solicitate.1. Aceasta este o idealizare.6. În realitate o sarcină concentrată este de fapt distribuită pe o porţiune foarte mică a barei. care ating valoarea nominală într-un timp relativ scurt. care rezultă din acţiunea unui câmp (gravitaţional. El apare fie dintr-un moment de răsucire transmis de la o altă bară perpendiculară pe cea încovoiată. . dar blochează deplasarea perpendiculară pe linia de suport.6 1. Intensitatea sarcinii este considerată constantă pe lăţimea barei. magnetic.sarcini de suprafaţă. se deosebesc: . 1. termic etc. a căror intensitate creşte monoton. se pot considera: .forţe aplicate static. într-un timp relativ lung.6. egale şi de sens contrar. de la zero la valoarea nominală. În funcţie de modul de variaţie în timp. rămânând apoi constante. . deci acţionează asupra barei cu o reacţiune perpendiculară pe linia de suport. aplicate în toată masa corpului. capetele barelor pot fi rezemate ca în figura 1. Fig. fie dintr-un cuplu de forţe concentrate.5. O sarcină distribuită este ilustrată în figura 1. Reazemul simplu rigid (fig. a) permite deplasarea paralelă cu linia de suport şi rotirea. care se reduce la un cuplu concentrat.).3 Modelarea reazemelor La structuri plane. MODELAREA CORPURILOR DEFORMABILE 11 perpendiculare pe axa longitudinală. Un moment concentrat este arătat în figura 1. . aplicate la suprafaţa corpului. 1. c. În funcţie de locul de aplicare.

ordinea aplicării sarcinilor exterioare nu influenţează starea finală de tensiuni şi deformaţii a corpurilor. Ipoteza mediului omogen.6.12 REZISTENŢA MATERIALELOR Articulaţia rigidă (fig. Ipoteza mediului izotrop. 4. În afara celor patru ipoteze privind materialele. atunci când nu se poate neglija deformabilitatea reazemelor. prin care se admite că tot volumul unui corp este ocupat de substanţă. Ca urmare. la care forţele sunt proporţionale cu deplasările.4 Ipotezele Rezistenţei materialelor În vederea simplificării relaţiilor de calcul. 1. în Rezistenţa materialelor se adoptă următoarele ipoteze privind proprietăţile materialelor: 1. de direcţia de aplicare a solicitării). potrivit căreia în orice punct al corpului proprietăţile mecanice nu depind de direcţie (în particular. menţionate mai sus. Ultimele două ipoteze sunt reconsiderate în capitole speciale despre materiale compozite. 1. 2. d) permite deplasarea pe o direcţie. 1. Ipoteza mediului elastic. acţiunea unei forţe într-un punct oarecare se transmite instantaneu în tot corpul. deci acţionează cu o reacţiune de mărime şi direcţie necunoscute. Sub acţiunea solicitării exterioare un corp elastic se deformează instantaneu. În structurile reale. . 3. care se descompune în două componente perpendiculare între ele. Încastrarea rigidă fixă (fig. deci produce ca reacţiuni un moment şi o forţă perpendiculară pe direcţia de mişcare. Ipoteza mediului continuu. acestea se modelează prin reazeme elastice. densitatea de masă) se consideră constante în orice punct al unui corp. la care momentul este proporţional cu rotirea. 1. în baza căreia proprietăţile fizice (de exemplu.6. c) blochează toate cele trei grade de libertate ale capătului barei şi produce ca reacţiuni un moment şi o forţă reprezentată prin cele două componente. iar la îndepărtarea sarcinii revine instantaneu la forma şi dimensiunile iniţiale. precum şi între eforturi şi tensiuni. În particular se admit relaţii liniare între forţe şi deformaţii. b) permite numai rotirea capătului barei. La sisteme liniare se poate aplica principiul suprapunerii efectelor.6. în Rezistenţa materialelor se admit şi următoarele simplificări: 5. bare cu secţiuni eterogene sau solicitări în domeniul elastoplastic. Încastrarea rigidă mobilă (fig. Ipoteza liniarităţii relaţiilor cauză-efect. sau încastrări elastice. De asemenea.

Dacă asupra unui corp elastic acţionează două sisteme de sarcini exterioare. de exemplu de stabilitate elastică. 7. adică cele determinate de forma corpurilor. Ipoteza secţiunii plane (Jakob Bernoulli . 8. Prin această ipoteză se exclud neliniarităţile geometrice. efectul lor este acelaşi. Acesta este un calcul de ordinul I. Ipoteza deformaţiilor mici.7 Fig. rămâne plană şi perpendiculară pe axa barei şi după aplicarea sarcinilor exterioare. se consideră corpurile nedeformate. normală la axa nedeformată a barei din figura 1. bazat pe ecuaţii neliniare. În unele studii. considerat acceptabil pentru rezolvarea majorităţii problemelor de Rezistenţa materialelor. a. Principiul echivalenţei acţiunii la distanţă a sarcinilor (Barré de Saint Venant . la calculul reacţiunilor din reazeme. la distanţă suficient de mare de zona de aplicare a acestora. De exemplu. menţinând ipoteza deformaţiilor mici.8.1. dar la distanţă. Efectul este neglijabil doar la bare zvelte. Se consideră că deformaţiile mici ale corpurilor nu afectează acţiunea forţelor (de exemplu. la fel ca la corpurile rigide.8. MODELAREA CORPURILOR DEFORMABILE 13 6. efectul lor este acelaşi.1. conform căreia se consideră că deformaţiile corpurilor elastice sunt mici în comparaţie cu dimensiunile acestora. Ca urmare. secţiunea B-B. Fig.7. b) şi după aplicarea forţei F. 1. echivalente din punct de vedere static. aşa . de exemplu în încastrare. direcţia acestora) şi sunt neglijabile în calculul solicitărilor. produc local distribuţii diferite de tensiuni şi deplasări. O secţiune plană şi perpendiculară pe axa unei bare nesolicitate. în care ecuaţiile de echilibru se scriu pentru starea deformată a corpurilor. În cazul deformaţiilor mari se face un calcul de ordinul III. echivalente din punct de vedere static.8 Astfel. atunci.1744). precum şi neliniarităţile fizice. Variaţia momentelor încovoietoare datorită forţelor tăietoare produce deformaţii de forfecare care deplanează secţiunea transversală. se face un calcul de ordinul II. sarcina distribuită q şi forţa F din figura 1. aplicând ecuaţiile de echilibru din statică. menţinând solicitările la valori reduse sau la care relaţiile între eforturi şi deformaţii sunt liniare. 1.1855). rămâne plană şi perpendiculară pe axa deformată a barei (fig. Ipoteza secţiunii plane este valabilă la bare cu variaţie lentă a momentelor încovoietoare şi a forţelor axiale în lungul barei.

Ipoteza lui Bernoulli este specifică Rezistenţei materialelor. dar constituie obiectul Teoriei aplicate a elasticităţii. La bare cu secţiunea în I sau T. Primele şapte ipoteze sunt comune Rezistenţei materialelor şi Teoriei elasticităţii. Barele sunt în general corpuri cilindrice sau cu variaţie mică a secţiunii în lungul barei. În cazul răsucirii. ipoteza secţiunii plane este valabilă doar la bare cu secţiune axial-simetrică. Ipoteza nedeformabilităţii secţiunii transversale. în Rezistenţa materialelor se studiază bare şi sisteme de bare. Ele pot fi extinse la corpuri cu variaţie mică şi monotonă a secţiunii în lungul axei longitudinale şi. Împiedicarea deplanării produce tensiuni suplimentare. La torsiunea barelor de secţiune circulară. Relaţiile de calcul stabilite în Rezistenţa materialelor sunt strict valabile în cazul barelor cu secţiune compactă constantă. în special la studiul barelor cu pereţi subţiri. Alături de ipotezele menţionate. se adoptă următoarele "ipoteze de bară": 9.14 REZISTENŢA MATERIALELOR cum se arată în capitolul 6. al tuburilor axial-simetrice cu pereţi groşi şi al discurilor de grosime constantă în mişcare de rotaţie se face uneori la Rezistenţa materialelor. Ipoteza constanţei secţiunii transversale. În studiul plăcilor subţiri. 10. se adoptă ipoteza normalei rectilinii (ipoteza lui Kirchhoff) conform căreia o linie dreaptă şi normală la suprafaţa mediană nedeformată rămâne dreaptă şi perpendiculară pe suprafaţa mediană deformată a plăcii în urma solicitării. cu anumite corecţii privind concentrarea locală a tensiunilor. diametrele secţiunilor transversale se consideră că rămân linii drepte. forma secţiunii transversale nu se modifică iar proiecţia pe planul secţiunii iniţiale rămâne aceeaşi. Tradiţional. Secţiunea barei are deplasări transversale ca rigid şi deplasări elastice normale la planul secţiunii transversale. la bare cu secţiunea variabilă în trepte. se admite că tălpile rămân perpendiculare pe inimă. Studiul barelor cu pereţi subţiri şi al structurilor şi componentelor din materiale compozite face obiectul unor capitole speciale sau al unor cursuri aparte. Studiul plăcilor plane subţiri. La barele cu pereţi subţiri secţiunea transversală se poate deplana. La barele cu profil închis. .

. compresiune. F4 şi a reacţiunilor din reazeme R1 .. acestea permit stabilirea secţiunii în care solicitarea este maximă. La bare de secţiune constantă. 2.2. 2.1 Metoda secţionării Fie o bară elastică. 2. a). încovoiere şi răsucire. EFORTURI ÎN BARE Barele sunt solicitate la întindere. fie în diferite combinaţii. în echilibru sub acţiunea sarcinilor exterioare F1 . Fig. În acest capitol se definesc eforturile secţionale care produc aceste solicitări şi convenţiile de semne aferente. Se calculează variaţia eforturilor în lungul axei barelor şi se reprezintă grafic sub forma unor diagrame de eforturi.1.1 .. F2 . forfecare. Se pune problema evaluării forţelor interioare care acţionează într-o secţiune oarecare B-B. q . R2 . R3 (fig.. fie separat.

dirijată spre observator (fig. Pentru o bară orizontală. distribuite pe întreaga suprafaţă a secţiunii transversale a barei. Conform principiului acţiunii şi reacţiunii. b). Se presupune că legătura între particulele situate de o parte şi de alta a planului secţiunii B-B se manifestă prin interacţiuni de tip forţe. se transformă forţele interioare din secţiunea B-B în forţe exterioare şi se scriu condiţiile de echilibru static pentru fiecare parte de bară. asupra celei din dreapta. 2. în centrul de greutate al secţiunii barei din stânga acţionează forţa R S şi cuplul rezultant. Forţele din secţiune care reprezintă acţiunea părţii din stânga a barei.16 REZISTENŢA MATERIALELOR Pentru aceasta se aplică metoda secţionării. egale şi de sens contrar cu cele care acţionează asupra părţii din dreapta. axa x coincide cu axa barei şi este orientată de la stânga la dreapta. axa z este dirijată în jos. Se secţionează bara (imaginar) prin planul B-B. 2. de moment M D (fig.2).1. iar axa y este orizontală. se reduc în centrul de greutate al secţiunii transversale la un torsor compus din forţa rezultantă R D şi cuplul rezultant. de moment M S . Fig.2 Convenţii de semne Se va utiliza un sistem de axe drept. .2 2. se separă cele două părţi. 2.

între cele şase componente ale torsorului de reducere a forţelor din secţiune. R yD = Σ Y S = Ty . M zD = − M zS . M yD = − M yS .2) R xD = Σ X S = N .1) Σ M zS + M zS = 0.2. Σ Y S + R yS = 0 . S M yD = Σ M y = M iy . se stabilesc relaţiile: R xD = −R xS . iar Σ M x este suma momentelor forţelor (şi cuplurilor de forţe) care acţionează asupra părţii din stânga a barei. (2. R yD = −R yS .2. Sumele faţă de axele y şi z se definesc corespunzător. calculate faţă de axa x. EFORTURI ÎN BARE 17 Dacă sensul normalei exterioare la secţiunea transversală coincide cu sensul pozitiv al axei x. R zD = Σ Z S = Tz .3 Definiţia eforturilor Cele şase ecuaţii scalare de echilibru static al părţii din stânga a barei se scriu sub forma: Σ X S + R xS = 0. În figura 2. R zD = −R zS . ce acţionează asupra celor două părţi ale barei. (2. Σ Z S + R zS = 0 . S ΣMS y + M y = 0. Pe o faţă negativă. Conform principiului acţiunii şi reacţiunii. sensul normalei exterioare este contrar axei x (fig. Σ X S reprezintă suma proiecţiilor pe axa x a forţelor ce S acţionează asupra părţii din stânga a barei. S Σ Mx + M xS = 0.2.2) rezultă M xD = − M xS . (2. atunci faţa respectivă a barei se numeşte faţă pozitivă. . S M xD = Σ M x = Mt .3) M zD = Σ M zS = M iz . 2.1) şi (2. Din relaţiile (2. Forţele şi momentele sunt pozitive pe faţa negativă atunci când acţionează în sensul negativ al axelor de coordonate. 2. a). În ecuaţiile (2. b s-au pus în evidenţă componentele în lungul axelor de coordonate ale rezultantei forţelor şi momentului rezultant ce acţionează în centrul de greutate al secţiunii transversale.1). S-a adoptat următoarea convenţie de semne: Forţele şi momentele care acţionează pe faţa pozitivă a unui element de bară sunt pozitive atunci când sunt dirijate în sensul pozitiv al axelor de coordonate.

Fig. Componenta pe axa x a cuplului M D se numeşte moment de răsucire (torsiune) şi se notează M t . Forţele tăietoare. Momentele încovoietoare.4. Forţele tăietoare produc forfecare (tăiere) (fig. c).4. în plus. calculate în raport cu axa y D (respectiv z).3. (La fel Mz D = M iz ). reprezentate în figura 2. 2.3 Forţa axială. 2. Într-o secţiune dată. Forţa axială N produce întinderea sau comprimarea barei (fig.4. d). momentul de răsucire este egal cu suma proiecţiilor pe axa x a momentelor forţelor şi a cuplurilor ce acţioneză asupra părţii din stânga a barei (sau a celor din dreapta. cu semn schimbat). La fel pentru componenta R yD = T y . Momentul de răsucire. Componenta pe axa x a rezultantei forţelor interioare se numeşte forţă axială şi se notează N. Momentele My şi Mz D . 2. notate în general M i . cu semn schimbat).4. a şi b). Într-o secţiune oarecare. e). D Componenta pe axa z a rezultantei R se numeşte forţă tăietoare şi se notează T z . au fost definite şi eforturile secţionale. 2.18 REZISTENŢA MATERIALELOR unde. produc îndoirea (încovoierea) barei (fig. forţa axială este egală cu suma proiecţiilor pe axa x a forţelor exterioare care acţionează asupra părţii din bară situate în stânga secţiunii (sau a celor situate în dreapta. Ea este egală cu suma proiecţiilor pe axa z a forţelor ce acţionează asupra părţii de bară situate la stânga secţiunii (sau a celor din dreapta. cu semn schimbat). Componenta pe axa y a cuplului M D se numeşte moment încovoietor şi se notează M iy . 2. Ea este egală cu suma momentelor forţelor şi a cuplurilor ce acţionează asupra părţii din stânga a barei. Momentul M t produce răsucirea (torsionarea) barei (fig. .

Pe faţa pozitivă. se pun în evidenţă componentele torsorului de reducere a forţelor interioare în centrul de greutate al secţiunii transversale. Se adoptă aceeaşi convenţie de semne ca în figura 2.5. acesta fiind şi sensul în care sunt aplicate sarcinile exterioare la majoritatea barelor orizontale. denumite generic eforturi.3). EFORTURI ÎN BARE 19 Rezultă că. în care s-a renunţat la indici în notarea eforturilor. b. 2. utilizând metoda secţionării. Fig. .4 Uneori este util să se coreleze eforturile pozitive cu deformaţiile produse de acestea.2. 2.2.5 Pentru o bară dreaptă orizontală. Fig. convenţia de semne în planul xOz este ilustrată în figura 2. solicitată de sarcini transversale verticale. eforturile sunt pozitive când sunt dirijate în sensul pozitiv al axelor de coordonate. 2. Sarcina p pozitivă acţionează în jos. Eforturile care acţionează pe faţa negativă sunt pozitive atunci când au vectorii dirijaţi în sensul negativ al axelor de coordonate (fig.

sarcina p se consideră uniform distribuită.4. reprezentând acţiunea părţilor de bară adiacente. Lungimea dx fiind foarte mică.6). 2. 2. e). Forţele axiale N se consideră pozitive atunci când produc întindere (fig.4. 2. Trebuie remarcat că aceste reguli nu mai sunt aplicabile pentru bara solicitată de sarcini orizontale. perpendiculare pe axă. Relaţiile (2.20 REZISTENŢA MATERIALELOR Momentele încovoietoare M sunt pozitive când produc întinderea părţii de jos a barei. În secţiunile din capete acţionează eforturile indicate în figură. .3) exprimă dependenţa eforturilor secţionale de sarcinile exterioare aplicate barei. Momentele de răsucire se vor considera pozitive atunci când vectorul moment este dirijat la fel ca vectorul forţelor axiale pozitive (fig.4. a) şi negative. 2.4. Fig. în planul xOz (fig. deci în planul xOy. T − p ⋅ dx − ( T + dT ) = 0. c). asupra elementului respectiv. b).4 Relaţii diferenţiale de echilibru la bare drepte Fie un element infinitezimal de lungime dx . d). 2. detaşat dintr-o bară solicitată prin sarcini verticale.6 Ecuaţiile de echilibru ale forţelor se scriu : N + dN − N = 0. 2. Forţele tăietoare T sunt pozitive când produc o lunecare similară unei rotiri în sensul orar (ca în fig.4. 2. deci când forma îndoită a barei are concavitatea în sus (ca în fig. În Rezistenţa materialelor se calculează variaţia eforturilor în lungul axei barelor şi se reprezintă grafic sub forma diagramelor de eforturi. 2. atunci când produc compresiune (fig.

6) Pe baza acestor relaţii se stabilesc reguli general valabile. prin eliminarea lui T. dx (2. d) Diagrama momentelor încovoietoare are valori extreme (maxim sau minim) în secţiunile în care forţa tăietoare se anulează. c) Diagrama forţelor tăietoare are o discontinuitate (salt) în dreptul unei forţe concentrate. forţa tăietoare scade (creşte) iar diagrama momentelor încovoietoare are concavitatea în sus (în jos). ecuaţiile de mai sus. forţa tăietoare variază liniar. T ⋅ dx − dM = 0 dT = −p. f) Dacă sarcina distribuită este pozitivă (negativă). se scriu : dN = 0.). iar momentul încovoietor variază liniar. EFORTURI ÎN BARE 21 Ecuaţia de echilibru a momentelor faţă de punctul L este M + T ⋅ dx − p ⋅ dx dx − ( M + dM ) = 0.5). 2 După reduceri şi neglijarea infiniţilor mici de ordin superior.5) Din relaţiile diferenţiale de echilibru (2. se obţine : d2M = −p. Din relaţia (2. denumite şi relaţii diferenţiale între eforturi şi sarcini.4) şi (2. sau − p ⋅ dx − dT = 0. valabile în planul xOz. . M = ∫ T ⋅ dx + C . iar diagrama momentelor încovoietoare are o discontinuitate în dreptul unui cuplu concentrat. iar momentul încovoietor variază parabolic.5) se obţine dM = T ⋅ d x .2. forţa tăietoare este constantă.4) (2. dx dM =T . utile la construcţia diagramelor de eforturi la bare drepte: a) Pe porţiunile de bară nesolicitate (p = 0). e) Pe porţiunile de bară unde forţa tăietoare este pozitivă (negativă) momentul încovoietor creşte (scade). N = const. d x2 (2. b) Pe porţiunile de bară solicitate cu sarcini uniform distribuite (p = const..

spre deosebire de Mecanica solidelor rigide. Această convenţie face ca diagrama momentelor încovoietoare să aibă o alură asemănătoare formei deformate a barei. De asemenea. Diagrama momentelor de torsiune se va reprezenta cu momentele pozitive în sus. cu semn schimbat). 2. trebuie avut în vedere că eforturile secţionale sunt mărimi convenţionale. în timp ce diagrama momentelor încovoietoare se reprezintă cu axa ordonatelor pozitivă în jos (pe partea întinsă a barei). forţele interioare se exercită pe toată suprafaţa secţiunii transversale.22 REZISTENŢA MATERIALELOR unde C este o constantă de integrare. 2. solicitate de forţe şi sarcini distribuite cuprinse într-un plan vertical care conţine axa barei.5 Diagrame de eforturi la bare drepte Pentru construcţia diagramelor de eforturi sunt necesare: 1) o convenţie de semne privind sensul pozitiv al eforturilor. care să caracterizeze interacţiunea dintre particulele unui corp deformabil solicitat mecanic. l V2 = Fa . fiind distribuite continuu. în care forţele sunt vectori alunecători iar momentele sunt considerate vectori liberi. momentul încovoietor este egal cu aria diagramei forţelor tăietoare calculată de la capătul din stânga al barei până la ordonata din secţiunea respectivă (sau cea calculată de la capătul din drepta. încărcată cu o forţă concentrată (fig. respectiv de cupluri având vectorul moment perpendicular pe acest plan. l . nu numai în centrul de greutate al acesteia. Convenţia de semne pentru eforturi rezultă din figura 2. 2.3. introduse pentru simplificarea calculelor. se vor considera bare drepte. Diagramele forţelor axiale şi forţelor tăietoare se reprezintă cu axa ordonatelor pozitivă în sus. Trebuie amintit că. tensiunile.7) Din ecuaţiile de echilibru rezultă reacţiunile : V1 = Fb . dacă pe intervalul respectiv nu există cupluri concentrate (C = 0). în Rezistenţa materialelor. forţele şi momentele exterioare sunt vectori legaţi de punctul de aplicare. În realitate. 2) o convenţie de semne privind sensul pozitiv al axelor diagramelor de eforturi şi 3) relaţiile diferenţiale de echilibru.5. Pentru început. în general diferită de zero dacă asupra barei acţionează cupluri concentrate. ceea ce impune introducerea altor mărimi fizice. Rezultă că g) Într-o secţiune dată.1 Diagrame de forţe tăietoare şi momente încovoietoare a) Grindă simplu rezemată.

7 Fig.18 ql. V2 = 0 . Valoarea maximă M max = Fig.8) Se înlocuieşte sarcina distribuită cu o forţă concentrată 0.42 ql . M3 = Fb a. încărcată parţial cu sarcină uniform distribuită (fig. în diagrama T apare un salt egal cu F.8 b) Grindă simplu rezemată. l M2 = 0 şi variază liniar pe cele două porţiuni : M1−3 = V1 ⋅ x = Fb x.2. l T3− 2 = V1 − F = − Fa l În secţiunea 3. l F ab apare în secţiunea 3 unde diagrama forţei l tăietoare intersectează axa absciselor.6 q l aplicată la mijlocul porţiunii 3-2. 2.2. Din ecuaţiile de echilibru se calculează reacţiunile : V1 = 0 . EFORTURI ÎN BARE 23 Forţa tăietoare este constantă pe cele două porţiuni T1−3 = V1 = Fb . Momentul încovoietor are valorile : M1 = 0 . l M 3− 2 = V2 ⋅ x' = Fa x' . . 2.

4l = 0 .072 q l 2 .58l − q (0.18 q l Pe porţiunea 3-2.18 ql (0. momentul încovoietor variază parabolic.18 q l fiind constantă pe porţiunea 1-3 : T1−3 = 0 . În punctul 2. având la capete valorile : M 1 = 0.6 q l = −0 .18 q l − q x . T2 = 0 .24 REZISTENŢA MATERIALELOR În punctul 1. într-o secţiune oarecare x.18 ql ⋅ 0. M 3 = V1 ⋅ 0 . solicitată de un cuplu concentrat (fig.18 q l − 0 . situat la distanţa x = 0.18l )2 = 0.4l + x ) − .4l = 0 .42 q l . Pe porţiunea 3-2. 2 2 În secţiunea 4 se obţine valoarea maximă M max = 0. 2.18l faţă de secţiunea 3. l . Momentul încovoietor variază liniar pe porţiunea 1-3.9) Reacţiunile sunt V1 = − V2 = Forţa tăietoare este constantă în lungul barei M . l M 3− 2 = − M x' .18 q l ⋅ 0 . l Momentul încovoietor variază liniar : M 1−3 = M x.0882 q l 2 . forţa tăietoare este T3− 2 = Tx = 0 . 2 c) Grindă simplu rezemată. forţa tăietoare este T1 = 0 .4l + x ) − qx 2 qx 2 = 0. în secţiunea x având expresia M x = V1 (0 . Forţa tăietoare se anulează ( T3− 2 = 0 ) în punctul 4. l T1− 2 = M .

Forţa tăietoare este constantă pe porţiunea 1-2 : T1− 2 = −0 .10) Din ecuaţia de proiecţii pe verticală a forţelor se obţine reacţiunea V1 = 0 . EFORTURI ÎN BARE 25 În punctul 3 apare un salt egal cu M . valorile în secţiunile adiacente fiind M 3 −ε = M a. scăzând apoi parabolic la zero în punctul 3 unde diagrama momentelot încovoietoare are pantă nulă deoarece forţa tăietoare este nulă. 2. 2. Din ecuaţia de momente faţă de punctul 1 se obţine momentul din încastrare M 1 = 0 .2 q l .10 d) Grindă în consolă încărcată cu forţă concentrată şi sarcină distribuită (fig.28 q l 2 .32 q l 2 .28 q l 2 . l M 3+ ε = − M b. 2.2. pe porţiunea 1-2 variază liniar până la M 2 = −0 . Momentul încovoietor în încastrare este M 1 = −0 . l Fig. .2 q l şi are un salt egal cu q l în secţiunea 2. scăzând apoi liniar la zero.9 Fig.

11) Pentru calculul reacţiunilor. se obţine abscisa x = l momentul încovoietor are valoarea maximă M max = ql 2 9 3 . aplicată la distanţa de reazemul din stânga (în centrul de 2 3 ql ql . încărcată cu sarcină triungiulară (fig. Se obţin valorile V1 = 6 3 În secţiunea x. intensitatea sarcinii distribuite este : qx = forţa tăietoare este x q. l ql 1 q l q x2 − qx x = − 6 2 6 2l ql x q l x q x3 1 x − qx x = − . 2.12 . V2 = . 6 2 3 6 6l 3 în care Tx = iar momentul încovoietor este Mx = Anulând expresia forţei tăietoare. Fig.26 REZISTENŢA MATERIALELOR e) Grindă simplu rezemată. se înlocuieşte sarcina distribuită cu o forţă ql 2l concentrată . 2.11 Fig. 2. greutate al triunghiului).

13 . EFORTURI ÎN BARE 27 a b c d e f Fig.2. 2.

14.15 . T4− 2 = (5 − 7 x ) N . se calculează forţa axială pe fiecare porţiune : N 1− 2 = −2 F .14. M 3+ ε = −2 . N 2−3 = F . N 3− 4 = 2 F . Forţele tăietoare au valorile: T1− 4 = 5 N . M 6 = 1. Exemple de calcul În figura 2.5 Nm . M 2 = −4 Nm . 2.12. T2−5 = 2 N . 7 Momentele încovoietoare au valorile : M 3−ε = 2 . a.14 Fig. solicitată de forţe dirijate în lungul axei barei. 2. Rezolvare Reacţiunile sunt : V1 = 5 N.5 Nm. V 2 = 11 N . 2.1 REZISTENŢA MATERIALELOR Se cere să se construiască diagramele T şi M la grinda din figura 2. b ţinând cont de convenţiile de semne. Rezultă M max = 4 Nm.13 se dau şase exemple de grinzi la care s-au construit diagramele forţelor tăietoare şi ale momentelor încovoietoare.785 Nm .2 Diagrama forţelor axiale Pentru bara din figura 2. Fig. N 4−5 = − F şi se construieşte diagrama de eforturi din figura 2. Pentru T4− 2 = 0 se obţine x 6 = 5 m.5.28 Exemplul 2.

Nodurile rigide realizează legături care menţin unghiul dintre axele barelor concurente în nod şi după aplicarea solicitării. b.6 Diagrame de eforturi la bare cotite plane Barele cotite şi cadrele sunt formate din mai multe bare drepte. Ecuaţia de momente faţă de punctul 1 se scrie 3q l Rezultă H 2 = 3l + 2 q l ⋅ l − H2 ⋅ 2 l = 0 2 13 q l . Pentru construcţia diagramelor de eforturi trebuie precizat.15. Cu aceste valori se construieşte diagrama din figura 2..15. 2.3 Diagrama momentelor de răsucire Pentru bara din figura 2. N 3− 5 = − 13 q l. M 4 . pentru fiecare bară componentă. Se înlocuieşte sarcina distribuită cu o forţă orizontală 3 q l aplicată la mijlocul barei 1-3. Se calculează reacţiunile. Fie bara din figura 2. a. EFORTURI ÎN BARE 29 2.. 4 Forţele axiale au valorile : N1−3 = −2 q l .5. În cele ce urmează se consideră bare cotite solicitate de sarcini coplanare.. M t 3− 4 = M 1 + M 2 − M = − (M 3 + M 4 ). M t 2 −3 = M 1 + M 2 . Se calculează momentul de torsiune pe fiecare porţiune de bară: M t 1− 2 = M 1 . ţinând cont de convenţiile de semne. . solicitată de momentul activ M şi de momentele rezistente M 1 . sensul pozitiv al axei x.2. apoi se reprezintă grafic faţă de o linie de referinţă paralelă cu axa barei. Din ecuaţia de proiecţii pe verticală a forţelor se obţine V1 = 2 q l . 4 N5− 2 = 0 . b.16. ca în figura 2. legate prin noduri rigide.16. Din ecuaţia de proiecţii pe orizontală a forţelor se obţine 4 H1 = ql . ecuaţia de echilibru a momentelor este M 1 + M 2 − M + M 3 + M 4 = 0.. M t 4 −5 = − M 4 .

d. 4 T1−3 = − ql − q x. . T3− 4 = 2 q l .16 Forţele tăietoare sunt : T1 = − ql . Se observă că la colţurile barei cotite. valorile momentelor încovoietoare sunt aceleaşi pentru cele două bare concurente într-un nod. M 3 = − 21 2 13 q l . valorile forţelor axiale şi forţelor tăietoare se modifică la trecerea de la o bară la cealaltă.30 REZISTENŢA MATERIALELOR Fig. c. M 2 = 0 .16.17 se dau patru exemple de grinzi cotite la care s-au construit diagramele forţelor axiale. 4 T5− 2 = 13 ql. În schimb. 4 T3− ε = − 13 q l. forţelor tăietoare şi ale momentelor încovoietoare. deoarece aceste eforturi depind de direcţie. 4 T3+ ε = 2 q l . Momentele încovoietoare au valorile : M1 = 0 . Exemple de calcul În figura 2. deoarece valoarea momentului încovoietor depinde numai de punctul în care se calculează şi nu de direcţia barei.16. T4 −5 = 0. M 4 = M 5 = − q l2 . 4 4 cu ajutorul cărora se construieşte diagrama din figura 2. 2. Cu aceste valori se construieşte diagrama din figura 2.

2.17 . 2. EFORTURI ÎN BARE 31 a b c d Fig.

În continuare. regula de semne şi reprezentarea geometrică pentru forţe tăietoare este aceeaşi ca în planul xOz. g: N 2 −3 = 4 kN . deci diagrama momentelor încovoietoare va avea aceeaşi formă.18. . M t 2 − 3 = 0. la schimbarea direcţiei. pentru simplificarea expunerii. e.5) în planul xOz. se pot construi fie doar diagramele M i şi M t . T2 −3 = 2 kN (în plan vertical). deci diagramele forţelor tăietoare Ty . Se calculează eforturile şi se reprezintă pe porţiunea respectivă din diagramele din fig. care poate fi arbitrară.7 Diagrame de eforturi la bare cotite spaţiale La bare cotite spaţiale se construiesc diagrame de eforturi faţă de o linie de referinţă la fel ca bara.4). Relaţiile diferenţiale de echilibru (2. Deobicei se precizează sensul axelor y şi z pentru fiecare porţiune dreaptă. dx (2. astfel nu mai este necesar calculul reacţiunilor. 2. (2. Pentru construcţia diagramelor de eforturi pe următoarea porţiune dreaptă.18.7) dx dx În planul xOy. momentele încovoietoare au semn contrar. a. deşi se preferă continuitatea sensului. Pe fiecare porţiune se defineşte orientarea axei x.18. (2.32 REZISTENŢA MATERIALELOR 2.8) Rezultă că în planul xOy. 2. T.6 kNm (în plan vertical). în schimb. este recomandabil să se înceapă calculul de la cătul liber.2 Fie bara din figura 2. d. Se consideră porţiunea 2-3. la care s-a precizat sensul axei x pe fiecare porţiune. b). fie diagramele N şi M i . Exemplul 2. Funcţie de tipul aplicaţiei. la diagrama momentelor de răsucire s-a inversat convenţia de semne. În continuare se vor construi patru diagrame de eforturi N. se reduc forţele de pe porţiunea anterioară în capătul adiacent al barei şi se consideră bara încastrată la celălalt capăt (se "rigidizează" restul sistemului). = Tz . respectiv M i . Prima porţiune dreaptă se consideră încastrată în restul sistemului şi se construiesc diagramele de eforturi aferente. f. dM z = −Ty . nu se face această precizare. Pentru bare încastrate la un capăt. M 2 = −1. dar cu semne schimbate. M i şi M t . Tz şi ale momentelor încovoietoare M iy . au forma dM y dTz = − pz . scrise cu indici. încastrată în 2 (fig. relaţiile diferenţiale de echilibru se scriu dTy dx = − py . Pentru claritate. M iz vor fi desenate în diagrama T.

apoi cele din planul orizontal.6 kNm . EFORTURI ÎN BARE 33 Se secţionează bara în 2.18. Se reduc forţele aplicate în 3 în punctul 2 al barei 1-2 (fig. e.18. 2. f. g. 2. forţele tăietoare şi momentele încovoietoare în planul vertical. c) încastrată în 1. Se obţin diagramele din figurile 2. b c d e f g Fig.2. produse de forţa 4 kN. M t 1− 2 = 1. Se calculează eforturile N1− 2 = 0 . d. produse de forţa 2 kN.18 .

b) şi se calculează eforturile aferente. se îndepărtează bara 3-4. încastrată în 3 (fig. solicitată în punctul 4 de forţa F şi de cuplul concentrat 2Fa. capătul barei 2-3 (fig. 2. 2. c) şi se calculeaza eforturile în bara 2-3.34 Exemplul 2. a. a b c d e f g h Fig. Se alege sensul pozitiv al axei x pentru fiecare porţiune.19 Se secţionează sistemul în 3. Se construiesc diagramele de eforturi pentru bara 2-3.19.19.3 REZISTENŢA MATERIALELOR Fie bara din figura 2.19. Se consideră porţiunea 3-4. 2. încastrată în 2. se reduc forţele ce acţionează asupra barei 3-4 în punctul 3. .

2. În acest caz. Relaţiile diferenţiale de echilibru diferă după cum momentele încovoietoare pozitive măresc sau micşorează curbura barei. e. T.20). 2 dϕ = 0.19. c) în punctul 2. Momentele încovoietoare pozitive micşorează curbura barei Fie un element infinitezimal de lungime BC = ds şi rază R. solicitat de o sarcină distribuită p în direcţie radială (înlocuită prin forţa concentrată p ds aplicată la mijlocul elementului BC). 2. T şi ecuaţia de momente faţă de punctul C : N − ( N + dN ) cos dϕ + (T + dT ) sin dϕ + p ds sin T − (T + dT ) cos dϕ − ( N + dN ) sin dϕ − p ds cos dϕ = 0. h. M+dM. T+dT. 2 . se îndepărtează bara 2-3. Pentru echilibru. obţinut prin secţionarea unei bare curbe în B şi C (fig.20 Fig.2. Fig. solicitate prin forţe coplanare. g. în cele două secţiuni de la capete s-au introdus eforturile N. EFORTURI ÎN BARE 35 Se secţionează sistemul în 2. Cazul I. 2. momentele încovoietoare pozitive măresc raza de curbură a barei.21 Se scriu ecuaţiile de echilibru static: ecuaţiile de proiecţii pe direcţiile forţelor N. d) şi se calculează eforturile în bara 1-2. f. se reduc forţele care acţionează asupra barei 2-3 (din fig. 2. Diagramele de eforturi sunt prezentate în figurile 2. încastrată în 1. 2.8 Relaţii diferenţiale de echilibru la bare curbe plane Se consideră bare curbe plane. M.19. respectiv N+dN.19. 2. capătul barei 1-2 (fig.

).5) de la bare drepte. rezultă ecuaţiile diferenţiale de echilibru dN T = . 2 Înlocuind sin dϕ ≅ dϕ . ds R dT = N − pR . ds R dM =T .5) de la bare drepte.11) devin dM =T R. dϕ dT N = − p. 2. Urmând operaţiile de mai sus se obţine dN T =− . dϕ (2. făcând reducerile necesare şi neglijând infiniţii mici de ordin superior.4) şi (2. dϕ (2.10) Pentru R → ∞ .9) se obţin relaţiile diferenţiale de echilibru (2.36 REZISTENŢA MATERIALELOR M − ( M + dM ) − N R ( 1 − cos dϕ ) + T R sin dϕ − p ds R sin dϕ = 0. relaţiile (2.9) devin dN =T .12) Pentru R → ∞ .9 Diagrame de eforturi la bare curbe plane Se consideră bare în formă de arc de cerc. se obţine − d N + T dϕ = 0. Eforturile se definesc prin metoda secţionării.9) La bare în formă de arc de cerc (R=const. cos dϕ ≅ 1 . din ecuaţiile (2.).4) şi (2. Cazul II. − dT − N dϕ − p ds = 0. Înlocuind ds = R dϕ . dϕ dM =T . relaţiile (2. din ecuaţiile (2. ds R dN = −T . ds R dT N =− − p. solicitate de forţe coplanare.11) La bare în formă de arc de cerc ( R = const . la care momentele încovoietoare pozitive micşorează raza de curbură a barei. ds (2. ds (2. Momentele încovoietoare pozitive măresc curbura barei Se scriu ecuaţiile de echilibru pentru elementul infinitezimal din Fig.21. cu raza R.11) se obţin relaţiile diferenţiale de echilibru (2. dϕ dM =TR. dϕ dT = −N − pR . 2. − d M + T R dϕ = 0. .

b. eforturile pozitive se reprezintă pe partea concavă sau convexă a barei. 2 şi 3 : N1 = T1 = F . T. 2 F .cos α ) . 2 F . V1 = F 2 . 2 M3 = FR . Se calculează reacţiunile H1 = F . 2 F sin α . Funcţie de forma barei. 2 Se trasează mai întâi. 2 M 32 = F R (1 . M. 2 T32 = − F R (1 . Se scriu expresiile analitice ale eforturilor într-o secţiune oarecare : N13 = F sin ϕ + F cos ϕ . Forţa tăietoare T se calculează ca suma proiecţiilor pe normala la axa barei a forţelor ce acţionează de o parte a secţiunii. N 3+ ε = 0 . aproximativ. M 2 = 0. 2.618 F R . pentru a se obţine o diagramă cât mai clară.2. . 2 T13 = F cos ϕ − F sin ϕ . N2 = − N 3 −ε = F . V2 = F 2 . M1 = 0. faţă de secţiune.cos ϕ ).118 F şi M max = 0 . unind cu linii continue ordonatele punctelor obţinute pe baza valorilor de mai sus. Convenţiile de semne pentru eforturi coincid cu cele stabilite la bare drepte. EFORTURI ÎN BARE 37 Forţa axială N este egală cu suma proiecţiilor pe tangenta la axa barei a forţelor care acţionează de o parte a secţiunii considerate.22. Drept linie de referinţă pentru reprezentarea eforturilor se utilizează axa barei curbe. c. a. Exemplul 2. 2. Diagramele se construiesc astfel încât ordonatele să fie orientate pe direcţia razei (normale la axa barei). 2 Se calculează valorile eforturilor în secţiunile 1.4 Se vor construi diagramele de eforturi la bara semicirculară din fig. În această secţiune se calculează N max = 1. T2 = 0 . diagramele N. după care se corectează diagramele (fig. d). 2 M13 = F R sin ϕ − N32 = − F cos α . T3 = − F . Momentul încovoietor M este egal cu suma momentelor forţelor (şi a cuplurilor concentrate) ce acţionează de o parte a secţiunii. Se observă că T13 = 0 la ϕ = arctg 2 = 63º30΄.22.

Fig.22 Exemplul 2. 2.5 În figura 2.23 se prezintă diagramele de eforturi la o bară în formă de S. iar momentele încovoietoare pozitive apar pe partea convexă a barei. . forţele tăietoare pozitive apar pe partea concavă a barei.38 REZISTENŢA MATERIALELOR Pentru claritate. cu o porţiune centrală rectilinie şi două porţiuni circulare având curburi de semne diferite.

forţele N şi T sunt constante iar momentul încovoietor variază liniar. În partea centrală rectilinie.2. forţa axială şi momentul încovoietor au valori extreme.6 În figura 2.24 Din ecuaţia de echilibru a momentelor faţă de linia 1-3 se calculează reacţiunea V2 = 3 F = 0. 2 . Fig. Fig.23 Exemplul 2.24 se prezintă diagramele M i şi M t la o bară curbă plană rezemată în trei puncte. EFORTURI ÎN BARE 39 În secţiunile unde forţa tăietoare se anulează. 2. 2. solicitată de o forţă perpendiculară pe planul barei.866 F .

8 ) Mt 4 = − 3− 3 F R = −0.317 F .183 F R .40 REZISTENŢA MATERIALELOR Din ecuaţia de echilibru a momentelor faţă de tangenta în 1 se calculează reacţiunea V3 = 3 −1 F = 0 .2021 F R .1585 F R . momentul de răsucire are valoarea maximă M t max = −0 . 4 Din ecuaţia de echilibru a forţelor pe verticală se obţine apoi V1 = 3− 3 F = 0 . 8 Pe intervalul 2-4.2745 F R . . măsurând unghiul β faţă de raza din secţiunea 2. În secţiunea respectivă. se obţine momentul încovoietor M i 2− 4 = − 3 3 −1 F R cosβ + F R sinβ 2 4 care se anuleză când β ≅ 12 0 .183 F . 4 În secţiunea 2 momentele au valorile Mi 2 = Mt 2 = − În secţiunea 4 Mi 4 = 3 ( 3 −1 F R = 0 . 4 3 −1 F R = −0 .

b). rezultanta forţelor interioare ce acţionează pe acest element. . solicitările interioare se manifestă prin acţiuni distribuite pe toată suprafaţa secţiunii transversale. Prin definiţie p = lim ΔF dF = ΔA → 0 Δ A dA reprezintă valoarea tensiunii în punctul P. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE Eforturile în bare sunt mărimi convenţionale. Valorile locale adimensionale ale deformaţiilor corpurilor se numesc deformaţii specifice.3. Ele se caracterizează prin tensiuni normale şi tensiuni tangenţiale.1. prin separarea celor două părţi. În realitate. pe suprafaţa cu normala n. aplicate în centrele de greutate ale secţiunilor transversale ale barelor. fiind independente de forma şi dimensiunile acestora. 3. care reprezintă forţele interioare pe unitatea de suprafaţă. 3. tensiunile depind de deformaţiile corpurilor. 3. se secţionează corpul (fig. Fie un element de suprafaţă Δ A . Dimensionarea componentelor maşinilor şi construcţiilor metalice se bazează pe valori admisibile ale tensiunilor care pot acţiona într-un material supus la sarcini exterioare. se pun în evidenţă forţele interioare care exprimă legătura între particulele din interiorul corpului. determinată de aplicarea unor sarcini exterioare. Pentru corpuri de grosimi mici şi cu anumite simetrii. În general însă. La corpuri elastice deformaţiile specifice sunt proporţionale cu tensiunile care le produc. situate de o parte şi de cealaltă a planului de secţionare (fig.1 Tensiuni Pentru a caracteriza solicitarea din interiorul unui corp elastic. tensiunile se pot calcula numai din consideraţii de echilibru.1. a) şi. din planul secţiunii în al cărui centru de greutate P se aplică forţa Δ F . care în general este oblică faţă de elementul Δ A .

3.42 REZISTENŢA MATERIALELOR Tensiunile sunt mărimi tensoriale care depind atât de valoarea forţei elementare dF cât şi de orientarea normalei n la suprafaţa dA. tensiunile normale au un singur indice. 3.în planul suprafeţei transversale. ΔFy şi ΔFz . paralelă cu axa x. Tensiunile tangenţiale au doi indici.2) situate în planul secţiunii transversale (fig.tensiunile tangenţiale : Δ Fx d Fx = . care defineşte axa cu care sunt paralele. şi anume : . Δ A→ 0 Δ A dA (3. Fig. Se definesc două tipuri de tensiuni. Δ A→ 0 Δ A dA τ xz = lim Δ Fz d Fz = .2 În notaţia indicială. Pe o suprafaţă care trece prin P dar are altă orientare în spaţiu.1) perpendiculară pe planul secţiunii transversale şi τ xy = lim Δ Fy d Fy = . ΔFx . Al doilea indice arată direcţia componentei tensiunii. .2). Primul indice arată direcţia normalei la planul sau faţa pe care acţionează tensiunea. Fig.în lungul normalei la suprafaţă. Δ A→ 0 Δ A dA (3. tensiunea în punctul P este diferită.tensiunea normală σ x = lim .1 Se descompune forţa ΔF în trei componente. 3.

8947 MPa. 3. Convenţia de semne pentru tensiuni se bazează pe relaţia între direcţia normalei exterioare la o suprafaţă şi direcţiile componentelor tensiunilor care acţionează pe faţa respectivă. 1 psi (pound/inch2)=6.2 Convenţii de semne pentru tensiuni Se va utiliza un sistem de axe drept. Pe o faţă negativă. Deci tensiunile de întindere sunt totdeauna pozitive. 3. tensiunile pozitive sunt dirijate în sensul pozitiv al axelor de coordonate. Pe o faţă pozitivă (cu normala exterioară în sensul pozitiv al axei).3 b În figura 3. În literatura engleză tensiunile se măsoară în psi şi ksi: 1 psi = 1 lbf/in2. Tensiunile se măsoară în unităţi de forţă împărţite la unităţi de suprafaţă.cu frecările care apar în planul de separaţie. Pe faţa pozitivă B'C'D'E' tensiunile pozitive au sensul axelor de .3. O problemă centrală a Rezistenţei materialelor este stabilirea legii de distribuţie a tensiunilor pe secţiunea transversală a unei bare şi determinarea valorii acestora în funcţie de sarcinile exterioare aplicate barei şi caracteristicile geometrice ale secţiunii. iar cele tangenţiale τ . a s-au pus în evidenţă componentele în lungul axelor de coordonate ale tensiunilor pozitive care acţionează pe feţele unui element de volum paralelipipedic. iar tensiunile de compresiune sunt totdeauna negative.8947 kPa. tensiunile pozitive sunt orientate în sensul negativ al axelor de coordonate. a Fig. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE 43 Tensiunile normale σ pot fi comparate cu presiunea din fluide.3. deobicei în MPa sau N/mm2. în cazul mişcării relative a două corpuri în contact. 1 ksi = 1kpsi = 6.

3. Într-un punct P. Fig. acţionează tensiunea normală σ x şi tensiunile tangenţiale τ xy şi τ xz (fig. τ yz = τ zy . 3.4 3. dy. . (3. paralelă cu Ox. dz din figura 3. Pe faţa negativă OBCD tensiunile au sens contrar axelor de coordonate. Pe elementul de suprafaţă dA acţionează forţele elementare σ x d A . τ xy d A şi τ xz d A .3) Se spune că relaţiile (3. Deci tensiunile tangenţiale sunt complementare două câte două ) d2y − 2 (τ zy dx dy ) d2z = 0 . Se scrie ecuaţia de momente a forţelor faţă de axa O' x' 2 τ yz dx dz ( de unde rezultă τ yz = τ zy . Fie O' centrul paralelipipedului de laturi dx. τ xy = τ yx . 3. Componentele tensiunilor tangenţiale normale la muchia comună a două plane perpendiculare între ele sunt egale şi orientate ambele fie spre muchia comună fie în sens contrar.3 Relaţii între eforturi şi tensiuni Se consideră un element de suprafaţă infinitezimal d A .3) exprimă dualitatea sau complementaritatea tensiunilor tangenţiale.4). Relaţii similare se stabilesc în planele xOz şi yOz. Dintre cele şase componente ale tensiunilor tangenţiale. se demonstrează că numai trei sunt diferite. situat pe d A .44 REZISTENŢA MATERIALELOR coordonate. în care s-au desenat numai tensiunile care acţionează într-un plan perpendicular pe axa O' x' . τ zx = τ xz . b.

3. deci se consideră că tensiunile sunt constante pe grosimea peretelui. Acestea exprimă cele şase componente ale torsorului forţelor înterioare în funcţie de tensiunile de pe elementul de suprafaţă d A . calculul tensiunilor se face pe baza unor ipoteze simplificatoare privind deformaţiile.5. Acestea sunt sisteme static determinate. se obţin relaţiile de echivalenţă între eforturi şi tensiuni. Pereţii vasului au grosime constantă mică. definit în jurul punctului de coordonate y şi z. Este cazul problemelor simetrice privind recipienţi sub presiune cu pereţi subţiri sau răsucirea barelor cu pereţi subţiri de tip ţeavă. ipoteza secţiunii plane la bare. ∫ (τ A A xz y − τ xy z d A .5 3. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE 45 Astfel de forţe elementare sunt distribuite pe toată suprafaţa secţiunii transversale a barei.1 Vas cilindric cu presiune interioară Fie un vas cilindric de diametru D = 2 R solicitat la presiune interioară constantă p (fig. h << D . ) 3. Ty = τ xy d A . A xz ∫ Miz = − σ x y d A .4 Sisteme de tensiuni static determinate În majoritatea problemelor din Rezistenţa materialelor.4. Valorile tensiunilor depind numai de dimensiunile corpului studiat şi de sarcinile exterioare. Rezultă formule de dimensionare în care grosimea peretelui se calculează pe baza unor valori admisibile ale tensiunilor maxime. 3.: N= ∫σ A x dA. Există însă situaţii în care tensiunile se pot calcula utilizând doar ecuaţiile de echilibru. . Mt = ∫ (3. a).3. Mi y = ∫σ A x z dA. de exemplu.4) Tz = ∫τ A dA. Reducându-le în centrul de greutate al secţiunii. Fig.

datorite efectului "capacelor" de la capetele vasului (fig. Suma forţelor de presiune este echilibrată de cele două forţe σ1 h l produse de tensiunile circumferenţiale. aceasta trebuie să fie în echilibru sub acţiunea forţei axiale produse de presiunea p pe suprafaţa π R 2 şi a tensiunilor longitudinale σ 2 ce acţionează în peretele vasului. adaosuri de coroziune etc.46 REZISTENŢA MATERIALELOR Asupra unui element detaşat din peretele vasului acţionează (fig. Valorile acestor tensiuni se pot calcula din ecuaţiile de echilibru axial şi circumferenţial. apoi din partea superioară se detaşează o porţiune de lungime l .5. Echilibrul axial. 3. b) şi se izolează partea din dreapta. h 2h (3.7).6) Dacă se atribuie lui σ max valoarea admisibilă σ a .5) Echilibrul circumferenţial. Componenta verticală este p l R dθ ⋅ sinθ .5. deci în final grosimea vasului este mai mare decât valoarea calculată cu ajutorul formulei (3. rezultă grosimea vasului h= pD . 3. la această valoare se adaugă adaosuri tehnologice. d) tensiuni normale circumferenţiale σ 1 . şi tensiuni normale longitudinale σ 2 . 2h 4h (3. Se secţionează vasul cu un plan longitudinal orizontal care trece prin axa vasului (fig. . 2σa (3. c). de unde rezultă σ2 = pR pD = . 3. pe suprafaţa inelară 2π R h . Pe un element de suprafaţă l R dθ acţionează forţa p l R dθ care face unghiul θ cu orizontala. 3. Ecuaţia de proiecţii a forţelor pe diametrul vertical se scrie π ∫ p R l sinθ dθ = p 2 R l = 2 σ 0 1 hl.5.. Ecuaţia de proiecţii a forţelor pe axa longitudinală a vasului se scrie p π R 2 = σ 2 2π R h .5). datorite "dilatării" vasului sub efectul presiunii interioare. Dacă se secţionează vasul cu un plan perpendicular pe axa longitudinală (fig.7) În practică. de unde rezultă σ1 = pR pD = = σ max .

6 De notat că valoarea tensiunii normale din inelul în rotaţie este independentă de forma şi suprafaţa secţiunii transversale. Asupra unui element de lungime R dθ (fig. 3. (3. 2 2 σ A ale căror Rezultă valoarea tensiunii normale de întindere din inel σ = ρ R 2ω 2 = ρ v 2 . unde ρ este densitatea materialului. se aplică principiul lui d'Alembert. aria secţiunii transversale A şi se roteşte cu viteza unghiulară constantă ω . b) acţionează forţa centrifugă dF = Rω 2 dm = Rω 2 ρ A R dθ . Pentru o valoare maximă admisibilă a tensiunii normale din inel. Pentru calculul tensiunilor circumferenţiale σ din inel. unde v este viteza tangenţială a centrului secţiunii transversale. . din relaţia (3. 3.8) se obţine raza inelului. a are raza medie R.3. din relaţia (3.2 Inel subţire în rotaţie Inelul din figura 3.8) se poate calcula viteza unghiulară maximă admisibilă pentru un inel de rază medie dată.8) Fig. Dacă ω este impus.6.4. Tensiunile normale produc forţe circumferenţiale componente radiale sunt echilibrate de forţa centrifugă 2 σ A sin dθ dθ ≅ 2σ A = ρ Aω 2 R 2 d θ . element constructiv de bază al volantului utilizat la uniformizarea turaţiei motoarelor cu ardere internă.6. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE 47 3.

3. Se notează: σ 1 .4. În continuare se consideră învelişuri de rotaţie (axial-simetrice) sub presiune. 3. trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a) forma învelişului să fie lină. d) învelişul să nu aibă margini deschise libere.7.7 Fie un înveliş axial-simetric sub presiune (fig. distanţa între acestea fiind mică în comparaţie cu dimensiunile suprafeţelor. denumite "tensiuni de membrană". care lucrează ca o membrană. Se decupează din înveliş un element mărginit de două meridiane şi două paralele (fig. Liniile perpendiculare pe meridiane sunt cercuri şi se numesc paralele. ρ1 . c) marginile învelişului să fie astfel rezemate încât reacţiunile să nu aibă componente transversale importante şi să nu apară reacţiuni momente. Fig. a) încărcat simetric. 3. În peretele învelişului există doar tensiuni normale de întindere. La un înveliş cu suprafaţa mediană de forma unui corp de rotaţie. fără variaţii bruşte ale razelor de curbură.3 Învelişuri subţiri sub presiune Învelişurile sunt corpuri mărginite de două suprafeţe curbe învecinate.tensiunile meridiane.7. σ 2 . meridianele sunt liniile obţinute prin intersecţia suprafeţei cu plane care trec prin axa de rotaţie. deci cu presiune constantă pe un cerc paralel. uniform distribuite pe grosimea acestuia.48 REZISTENŢA MATERIALELOR 3.tensiunile circumferenţiale. Pentru realizarea stării fără momente. b) sarcinile exterioare să fie uniform distribuite sau variabile lent. b) astfel încât unghiul celor două raze meridiane să fie dθ 1 iar unghiul razelor paralele să fie dθ 2 . excluzând forţele şi momentele concentrate. în aşa-numita "stare fără momente".raza de curbură a .

2h σ1 = (3. sinusurile se pot înlocui cu unghiurile exprimate în radiani. iar problema devine static determinată. Ecuaţia de echilibru a forţelor se scrie 2 σ1 h ρ 2 dθ 2 dθ1 + 2 σ 2 h ρ1 dθ1 dθ 2 = p ρ1 dθ1 ρ 2 dθ 2 sau σ1 σ 2 p + = . a) 2 π r h σ 1 sinθ 1 = p π r 2 . TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE 49 meridianului. Asupra laturilor acţionează forţele σ 1 h ds 2 şi σ 2 h ds1 .. tangente la suprafaţa mediană. din relaţia (3.9) fiind cunoscută sub numele de ecuaţia lui Laplace. unde ds1 = ρ1 dθ1 şi ds2 = ρ 2 dθ 2 . h . aşa cum este tratată în general în Capitolul 6.3. Se scrie echilibrul forţelor care acţionează asupra elementului de înveliş. ρ 2 .grosimea peretelui. 3.7. dacă raza unui tub circular este mare în comparaţie cu grosimea (de ex. Pentru valori mici ale unghiurilor dθ 1 şi dθ 2 . a cărei formă depinde de configuraţia şi încărcarea învelişului studiat. . Rezultă p ρ2 . ρ1 ρ 2 h (3.4. unde raza cercului paralel r = ρ 2 sinθ 1 . Componentele lor dirijate spre dθ dθ centrele de curbură σ1 h ρ 2 dθ 2 sin 1 şi σ 2 h ρ1 dθ1 sin 2 sunt echilibrate 2 2 de forţa datorită presiunii interioare p ds1 ds 2 .raza de curbură a paralelului. se calculează σ 2 . se scrie echilibrul forţelor pe verticală (fig.10) apoi. La un vas cu presiune interioară constantă. Raza ρ 2 face unghiul θ1 cu axa vasului. Pentru calculul tensiunilor σ 1 şi σ 2 mai este necesară o ecuaţie de echilibru.4 Răsucirea unui tub circular subţire Răsucirea barelor este o problemă static nedeterminată. de zece ori mai mare). 3. atunci se poate considera că tensiunile sunt constante pe grosimea peretelui.9). Totuşi.

8 Ecuaţia de echilibru a momentelor ce acţionează asupra unei părţi a barei se scrie M t = τ 2πR h R . Se consideră că tensiunile tangenţiale τ sunt uniform distribuite pe suprafeţele de forfecare (ceea ce contravine complementarităţii tensiunilor tangenţiale). Fig. bolţul este forfecat ca în figura 3. în secţiunea transversală se introduc tensiuni tangenţiale care. de unde se obţine expresia tensiunilor tangenţiale din tubul răsucit Mt 2 π h R2 τ= . b.8. un tub de rază medie R şi grosime a peretelui h este solicitat la răsucire de cupluri egale şi de sens contrar M t aplicate la capete. din motive de simetrie.5 Forfecarea unui bolţ În îmbinarea cu tijă găurită şi furcă din figura 3.50 REZISTENŢA MATERIALELOR În figura 3. 3.9 . a. Fig.9. 3. au valoare constantă în lungul conturului.9.11) 3. (3.4. Secţionând tubul cu un plan perpendicular pe axa longitudinală.

deplasările punctelor materiale din corp vor fi produse numai de deformaţiile care apar sub efectul sarcinilor exterioare aplicate. 3. situate la distanţa l în corpul elastic nedeformat (fig.1 Alungirea specifică 3.12) se dimensionează bolţul.3.10). 3. 2A (3. 3.10).10 După aplicarea sarcinilor exterioare.5 Deformaţii specifice Se consideră un corp deformabil. În acest caz.13) . Fig. Distanţa între cele două puncte devine l' . Diferenţa între lungimea finală l' şi cea iniţială l a segmentului considerat se numeşte alungire: Δ l = l' −l . iar C în C'.12) unde A este suprafaţa secţiunii transversale a bolţului. corpul se deformează. punctul B deplasându-se in B'.5. 3. cu ajutorul formulei (3. (3. Fie punctele B şi C. rezemat astfel încât să nu se poată deplasa ca un corp rigid (fig. Alegând o valoare maximă admisibilă pentru τ . TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE 51 Valoarea medie este τ= F .

11).3 Relaţii între deformaţii specifice şi deplasări Fie un element de dimensiuni dx.14) l La limită. Eliminând deplasările se obţin relaţii de compatibilitate între alungirile specifice şi lunecările specifice. când segmentele OD → 0 .∠ D'O'E'. 3. dy şi grosime egală cu 1 (fig. Unghiul γ m .5. este diferită.2 Lunecarea specifică Fie unghiul drept format de segmentele OD şi OE în corpul elastic nedeformat (fig. OE → 0 . (3. Între deformaţii specifice şi deplasările punctelor corpului elastic se stabilesc relaţii geometrice (cinematice). 3. detaşat dintr-un corp elastic.15) În general. care măsoară variaţia unghiului de 90o în urma deformaţiei corpului. în planul DOE: γ DOE = lim (∠DOE − ∠D' O' E' ) OD → 0 OE → 0 (3.16) La limită. când l → 0 . se numeşte (unghi de) lunecare medie: γ m = ∠ DOE .5.52 REZISTENŢA MATERIALELOR Raportul între alungirea Δ l şi lungimea iniţială l se numeşte alungire specifică medie: Δl εm = . pe direcţia BC: ε BC = lim Δl l l →0 . alungirea în punctul B. Sub acţiunea sarcinilor aplicate.10). se obţine alungirea specifică în punctul B. După aplicarea sarcinilor exterioare. 3. 3. punctele se deplasează iar unghiul considerat devine ∠ D'O'E'. (3. apar două feluri de . (3. se obţine (unghiul de) lunecarea specifică în punctul O. Alungirile specifice ε sunt produse de tensiuni normale σ şi determină modificarea volumului corpului elastic.17) Lunecările specifice γ sunt produse de tensiunile tangenţiale τ şi determină modificarea formei corpului. pe altă direcţie.

11 b Pentru calculul lunecării specifice. Variaţia totală a unghiului drept ∠BAD este lunecarea ∂y specifică în planul xOy ∂v ∂u γ xy = α x − α y = . care vor fi tratate separat: lungimile laturilor se modifică (fig. TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE 53 deformaţii.11.11.20) . ∂z ∂y γ yz = γ zy . b). 3. ∂y ∂x γ xy = γ yx . ∂z ∂w ∂u = + . în timp ce rotirea ∂x ∂u laturii AD este − α y = . de lungime iniţială dx. Împărţind ∂x ⎠ ⎝ alungirea la lungimea iniţială se obţine alungirea specifică pe direcţia x. se deplasează în poziţia A'B'. 3. laturile sale rotindu-se relativ (fig. alungirea specifică pe direcţia y εx = ∂u . b). ∂x εy = ∂v . εx = ∂v . (3. dz. se consideră variaţia unghiului drept ∂v ∠BAD (fig. εy = εz = γ zx γ zx ∂w . alungirea ∂u ⎞ ⎛ sa fiind egală cu diferenţa deplasărilor capetelor ⎜ u + dx ⎟ − u . 3. a) iar elementul se distorsionează. apoi.19) + ∂x ∂y Lunecările specifice sunt pozitive atunci când unghiul drept descreşte.18) a Fig. ∂x ∂u ∂v = + . (3. ∂y ∂v ∂w γ yz = + . ∂y (3. printr-un calcul analog. 3. Latura AB.11. dy. Rotirea laturii AB este α x ≅ tg α x = . se stabilesc relaţiile γ xy ∂u .3. ∂x ∂z = γ xz . Pentru un element paralelipipedic cu laturile dx.

35 0.28 20 . = ⎜ − + + ∂z ⎟ ∂y ∂z ∂x ⎜ ∂y ⎝ ∂x ⎠ (3.22) unde E este modulul de elasticitate longitudinal (modulul lui Young) al materialului (Th. GPa 77 . . 1807).1 Materialul 1 2 3 4 5 oţeluri cupru aluminiu sticlă polistiren E. Pentru alte materiale se dau valori orientative în Tabelul 3. deci se măsoară în unităţi de forţă împărţite la unităţi de suprafaţă sau în Pascal. numite ecuaţii de compatibilitate.1.4 . Hooke. (3.83 37 . Tabelul 3.23) unde G este modulul de elasticitate transversal (modulul de forfecare) al materialului.1 .3. În planul xOy se obţine ∂ 2ε x ∂y 2 + ∂ 2ε y ∂x 2 = ∂ 2γ xy ∂x ∂y .2 Relaţiile între tensiuni şi deformaţii specifice pentru starea tridimensională de tensiuni sunt prezentate în Capitolul 9.208 110 . Valori uzuale la oţel sunt E=210 GPa şi G=81 GPa. modulele de elasticitate au aceleaşi dimensiuni ca tensiunile.21.54 REZISTENŢA MATERIALELOR Eliminând deplasările din relaţiile (3.80 1.1.120 69 . Relaţia între tensiuni normale şi alungiri specifice are forma σ = Eε (3.3 G. Deoarece deformaţiile specifice sunt mărimi adimensionale.21. Young. între tensiuni şi deformaţii specifice se stabilesc relaţii liniare (R. Relaţia între tensiuni tangenţiale şi lunecări specifice are forma τ = Gγ (3. b) 3.46 24 . GPa 190 . 1678) cunoscute sub numele de legea lui Hooke. a) Se mai stabilesc relaţii de forma 2 ∂ ⎛ ∂γ yz ∂γ zx ∂γ xy ⎞ ∂ 2ε x ⎟.70 50 .6 Relaţii între tensiuni şi deformaţii specifice Pentru solicitări de mică intensitate şi la o serie de materiale utilizate în practica inginerească.20) se obţin relaţii între deformaţiile specifice.

caracterizează materialele cu întărire. CARACTERISTICI MECANICE LA ÎNCĂRCĂRI MONOTONE O serie de încercări mecanice relativ simple sunt folosite pentru evaluarea proprietăţilor materialelor. poate fi calculat dacă se măsoară şi deformaţia specifică transversală. a rezistenţei. şi rezistenţa la tracţiune. Se determină modulul de elasticitate.1. Alungirea la rupere caracterizează ductilitatea materialului. σ c . rezilienţă. deformate elasto-plastic. ν . Rezultatele sunt utilizate în proiectarea inginerească şi ca bază în compararea şi alegerea materialelor. şi coeficientul de ecruisare. ductilităţii şi întăririi materialelor. ca betonul şi piatra de construcţii. la care se cunoaşte aria . n. Coeficientul lui Poisson. ca o măsură a rigidităţii. a limitei de curgere şi a rezistenţei de rupere la forfecare pură. Încercările de duritate. capacitatea de a se deforma fără să se rupă. Coeficientul de rezistenţă. K. limita de curgere.4. se face încercarea la tracţiune (la materiale metalice. ca sticla şi ceramicele. cea mai mare tensiune convenţională care poate exista în material. care defineşte rezistenţa la apariţia deformaţiilor plastice. E. Încercările la tracţiune se fac pentru evaluarea constantelor elastice. încovoiere sau răsucire nu fac obiectul acestui curs.1 Încercarea la tracţiune monoaxială Pentru stabilirea relaţiei între tensiunile normale σ şi alungirile specifice ε . Se utilizează o epruvetă. sau la materiale fragile. conform SR EN 10002-1). σ r . Încercările la compresiune se fac pentru evaluarea unor proprietăţi similare la materiale solicitate în principal la compresiune. Încercarea de rezistenţă la forfecare pură permite măsurarea modulului de elasticitate transversal G. având forma din figura 4. 4.

Fig. Produsele cu secţiuni constante (profile. în cazuri speciale. fără şoc sau vibraţii. prin prelucrarea unei probe dintr-un semifabricat turnat. Secţiunea transversală a epruvetelor poate fi circulară. dreptunghiulară. bare. 4. sârme etc.1 Epruveta se obţine. aliaje neferoase) pot fi supuse încercării fără a fi prelucrate. inelară. Concomitent se măsoară distanţa între repere L. în general. respectiv alungirea (extensia) epruvetei Δ L = L − Lo . cu ajutorul căreia se aplică pe direcţia axei longitudinale o forţă de întindere F. Fig. sau. care în timpul încercării creşte continuu.56 REZISTENŢA MATERIALELOR secţiunii transversale iniţiale Ao în porţiunea centrală calibrată şi pe care se marchează două repere la distanţa Lo . 4.) precum şi epruvetele brute turnate (de exemplu: fonte. de alte forme. cu ajutorul unui extensometru.2 Epruveta se montează într-o maşină de încercat la tracţiune. până se produce ruperea epruvetei. . pătrată.

Young. după descărcarea epruvetei. F Dacă se reprezintă grafic dependenţa între tensiunea normală σ = şi Ao alungirea specifică ε = . 1807). La unele materiale se defineşte o limită de elasticitate convenţională σ 0 . însă neliniară. căreia îi corespunde. s-au marcat câteva puncte importante.4. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 57 Dacă se reprezintă grafic forţa de întindere F în funcţie de alungirea ΔL . 4. De asemenea.1 Caracteristici mecanice la încărcări monotone Pe curba din figura 4. care corespunde unui oţel cu conţinut redus de carbon.1.2). deoarece tensiunea se calculează pe baza ariei secţiunii iniţiale Ao a epruvetei. De .01% (100 μm / m ). o alungire specifică remanentă de 0. Pentru majoritatea materialelor utilizate în construcţia de maşini.22) σ = Eε (4. iar alungirea specifică . mărimi mai uşor de măsurat. deci până la care deformaţiile sunt reversibile. Aceasta este o curbă convenţională. Aceasta reprezintă valoarea tensiunii la care apar local primele deformaţii plastice. deci care nu caracterizează numai comportarea materialului încercat. se obţine o diagramă care depinde de dimensiunile epruvetei. denumită şi diagrama încercării la tracţiune. b) Limita de elasticitate σ e este valoarea tensiunii până la care materialul se comportă elastic (ordonata punctului B).2. ΔL 4. iar ε = se numeşte lungire specifică sau Lo alungire. Ecuaţia porţiunii OA a curbei caracteristice se poate scrie sub forma legii lui Hooke (3. deşi cele două mărimi sunt definite diferit. De notat că în unele manuale de Rezistenţa materialelor şi în unele standarde de încercări de materiale (de exemplu: STAS 6605-78) mărimea ΔL Δ L = L − Lo se numeşte lungire.01 . ale căror ordonate definesc unele caracteristici mecanice ale materialului.1) a cărei pantă E este modulul de elasticitate longitudinal (Th. limita de elasticitate este foarte apropiată de limita de proporţionalitate. unele materiale pot avea o comportare elastică (revin după descărcare la dimensiunile iniţiale).pe baza lungimii iniţiale între repere Lo . atunci se obţine curba caracteristică a materialului Lo (fig. a) Limita de proporţionalitate σ p este valoarea tensiunii până la care relaţia între σ şi ε este liniară (ordonata punctului A).

deci valori fixe ale tensiunii normale. c) Limita de curgere aparentă σ c este valoarea tensiunii la care epruveta începe să se deformeze apreciabil sub sarcină constantă (ordonata punctului C). palierul de curgere nu există.3. Porţiunea CC' a curbei caracteristice se numeşte palier de curgere.2 . Porţiunea C'D a curbei caracteristice se numeşte zonă de întărire sau zonă de ecruisare. denumită şi rezistenţă la rupere. Se disting limita de curgere superioară. după descărcarea epruvetei. limita de curgere σ c = Re . marcând apariţia deformaţiilor plastice ireversibile.2 (conform SR EN 10002-1). 4. Se defineşte o limită de curgere convenţională σ 0 . Limitele şi rezistenţele definite pe baza curbei caracteristice convenţionale sunt constante de material.2). Aceasta reprezintă valoarea tensiunii căreia îi corespunde. .2% (2 mm / m ). este tensiunea corespunzătoare forţei maxime înregistrate în cursul încercării după depăşirea limitei de curgere (ordonata punctului D din fig. particulele filamentare denumite whiskers pot avea deformaţii specifice elastice până la 2%. acestea se notează uneori diferit.3 d) Rezistenţa la tracţiune σ r . neglijând în acest timp eventualele fenomene tranzitorii.2 = R p 0 . 4. Bach – 1904). o alungire specifică remanentă de 0. deoarece marchează o creştere a rezistenţei opuse de material la creşterea deformaţiei plastice după depăşirea palierului de curgere. σ cL . definită de valoarea tensiunii în momentul când se observă prima scădere a forţei aplicate epruvetei. Pentru a le distinge de tensiunile de întindere variabile σ . şi limita de curgere inferioară. σ cH . valoarea cea mai mică a tensiunii în timpul curgerii plastice (C. curba caracteristică având alura din figura 4. limita de curgere convenţională σ 0 . Fig.58 REZISTENŢA MATERIALELOR exemplu. La unele materiale. În încercarea materialelor se folosesc următoarele notaţii: rezistenţa la tracţiune σ r = Rm .

aparent. proprietate utilizată în practică. calculând tensiunea prin împărţirea forţei F la aria iniţială Ao a secţiunii transversale. ruperea se produce la o valoare a tensiunii inferioară rezistenţei la tracţiune.2) . 4. atunci când σ = 0 . deci proprietatea de a se deforma mult fără să se rupă. La o nouă încărcare. Fig. ilustrată în figura 4. mărime ce caracterizează ductilitatea materialului. punctul care defineşte starea materialului parcurge întâi dreapta NM. Aria secţiunii transversale scăzând. Z= (4.4 Când forţa se apropie de valoarea corespunzătoare punctului D. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 59 Punctul E marchează ruperea epruvetei. Segmentul ON = ε p caracterizează deformaţia specifică plastică (ireversibilă). ea are într-adevăr valoarea maximă mai mare ca σ r . apoi revine pe curba MDE astfel că. se constată că linia de descărcare MN este paralelă cu linia OA . Se spune că materialul a fost încărcat elasto-plastic. într-o secţiune a epruvetei apare o gâtuire. Curba caracteristică reală este desenată cu linie întreruptă în figura 4. 4. aria ultimă. tensiunea reală în secţiunea de rupere creşte peste valoarea convenţională. limita de proporţionalitate corespunde punctului M. Aceasta se datoreşte faptului că se trasează o curbă caracteristică convenţională. până la tensiunea corespunzătoare punctului M. care devine tot mai pronunţată până se produce ruperea. În cazul când epruveta este solicitată peste limita de curgere. După descărcare.4. în timp ce segmentul NP = ε e caracterizează deformaţia specifică elastică (reversibilă) a epruvetei încărcate până la tensiunea corespunzătoare punctului M.2. astfel că. epruveta nu revine la dimensiunile iniţiale. Materialul se comportă liniar până la tensiuni superioare limitei de curgere. este aria minimă a secţiunii după rupere. Segmentul OR măsoară alungirea specifică la rupere.4. în momentul ruperii epruvetei. apoi este descărcată. Aparent. O altă măsură a ductilităţii este coeficientul de gâtuire Ao − Au ⋅ 100 Ao unde Au .2). fiind ecruisat.porţiunea iniţială a curbei caracteristice (Fig.

1889) Et = dσ .3) dat de panta tangentei MT3 .60 REZISTENŢA MATERIALELOR La materialele tenace. tensiunile maxime ce pot exista într-un corp şi a sarcinilor limită ce pot acţiona asupra unui element de structură sau maşină.la materiale tenace. E .4) dat de panta secantei OT2 .6 O grupă mare de materiale. Aceste două caracteristici mecanice ale materialelor stau la baza definirii rezistenţelor admisibile. dat de panta tangentei OT1 în origine la curba caracteristică. OP (4. printre care se pot aminti alama. Fig. Valorile modulelor Et şi Es depind de nivelul tensiunii la care se măsoară. La materialele fragile. betonul şi cauciucul. sau rezistenţa la rupere . aliajele de aluminiu. 4.5 Fig. Deobicei se utilizează modulul de elasticitate în origine. 2) modulul de elasticitate secant Es = MP . . în condiţii date de funcţionare şi mediu ambiant. prezintă curbe caracteristice ca în figura 4. porţiunea CDE a curbei caracteristice este relativ extinsă.5.în cazul materialelor fragile. porţiunea CDE lipseşte. 4. denumit modulul lui Young. Pentru acestea se definesc: 1) modulul de elasticitate tangent (F. ruperea producându-se fără apariţia deformaţiilor plastice. dε (4. În practica inginerească se urmăreşte ca tensiunile maxime din piese să nu depăşească limita de curgere . care au deformaţii plastice mari înainte de rupere. cuprul. Engesser. cu un traseu curbiliniu până la rupere.

din condiţia ca cele două curbe. E.6). Fig. analitică şi experimentală. să treacă prin punctele în care modulul secant este 0.7 ⎠ n (4. 4.7 7 ⎜ ⎝ σ 0 . β şi n sunt constante de material care se determină experimental. care să descrie curba caracteristică a unui material şi în zona neliniară. Rezultă Eε σ 0 .85E (fig.7E. 4.7 unde 3⎛ σ ⎞ σ ⎟ = + ⎜ ⎟ σ 0 .4.2 Formula Ramberg-Osgood În multe cazuri este utilă o relaţie analitică între tensiuni şi deformaţii specifice.7 În calculul structurilor aeronautice este utilizată formula stabilită de W. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 61 4. ceilalţi doi parametri se determină printr-o metodă de colocaţie.1.5) . Impunând aceeaşi pantă în origine. Se utilizează relaţii de forma ⎛σ ⎞ ε = εe + ε p = + β ⎜ ⎟ E ⎝E⎠ σ n în care E. Osgood (1943). Ramberg şi W.R. respectiv 0.

85E. σ 0 . Diagrama exponentului n în funcţie de raportul 4.7) şi modulul tangent Et = . (4. respectiv 0.5) care reprezintă o bună aproximare a curbei σ − ε a materialului până la apariţia gâtuirii. corespunde o deformaţie specifică transversală ε t = −ν ε . (4.85 . 1829). proporţională cu alungirea epruvetei (S. În general ν = 0. odată cu lungirea (scurtarea) unei epruvete.0 .7E. Poisson. ν creşte progresiv şi tinde spre 0.9) unde ν se numeşte coeficient de contracţie transversală (coeficientul lui Poisson).5 la deformaţii plastice mari.25..5. 4.5) şi (4.7 şi σ 0 .. La oţeluri ν ≅ 0.7. apare o micşorare (creştere) a dimensiunilor suprafeţei secţiunii transversale. măsurate pe o curbă caracteristică determinată experimental.62 REZISTENŢA MATERIALELOR ⎛ 17 ⎞ log ⎜ ⎟ ⎝7⎠ n = 1+ ⎛σ ⎞ log ⎜ 0 . pentru a stabili relaţia (4.3 iar la materialele utilizate curent în practică ν = 0 .33.7 ⎠ n −1 n −1 σ 0 ..7 ⎟ ⎜σ ⎟ ⎝ 0 . la încărcări peste limita de proporţionalitate.6) iar σ 0 . 7 ⎝ ⎠ E 3n 1+ 7 ⎛ σ ⎞ ⎜ ⎟ ⎜σ ⎟ ⎝ 0 .. Pe baza relaţiilor (4.D.8) Rezultă că sunt suficiente trei valori E.5 .2 Contracţia transversală Se constată că.0.7 şi σ 0 .85 sunt ordonatele punctelor de intersecţie a curbei caracteristice cu liniile secante de pantă 0.6) se pot defini algebric modulul secant Es = E 3⎛ σ ⎞ ⎟ 1+ ⎜ ⎟ 7⎜ σ 0 . La o deformaţie specifică ε în lungul axei barei.7 este dată în figura σ 0 . La fel. La cauciucuri ν → 0.85 ⎠ (4.85 (4. .

10) se Cu ajutorul ei se poate calcula. înaintea ruperii. în locul celor convenţionale. Δ L3 etc. Δ L2 . lungimea între repere este L1 . de exemplu G. În aplicaţii cu solicitări în domeniul elasto-plastic este util să se lucreze cu tensiuni reale şi alungiri specifice reale. la diferite momente în timpul încercării la tracţiune. Acestea se obţin împărţind forţa de întindere la aria instantanee a suprafeţei transversale şi alungirea .1 Tensiunea reală Tensiunea relă este definită de relaţia ~= σ F A (4.2 Alungirea specifică reală Dacă. tensiunile reale sunt mai mari decât cele convenţionale.3 Tensiuni şi deformaţii specifice reale Datele primare obţinute prin încercarea la tracţiune sunt alungiri ΔL măsurate la diferite valori F ale forţei de întindere aplicate epruvetei. pe baza valorilor măsurate ale modulului de elasticitate longitudinal E şi coeficientului lui Poisson ν .la lungimea instantanee între repere. L2 . 4..4. L3 etc. σ (4. atunci alungirea specifică totală este .11) unde A este aria instantanee a secţiunii transversale a epruvetei. 4. după apariţia gâtuirii. G şi ν stabileşte relaţia E = 2 (1 +ν ) G .3. (4. La un material ductil. ~ pot fi exprimate în funcţie de tensiunile convenţionale Tensiunile reale σ σ prin relaţia ~ = σ Ao . iar alungirile instantanee corespunzătoare sunt Δ L1 . tensiunile reale pot fi de două ori sau chiar mult mai mari decât cele convenţionale.. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 63 Între caracteristicile elastice ale materialelor izotrope E.12) A Rezultă că la încercarea de întindere. 4.3.

A Lo Rezultă ~ = ln ε şi ~ = σ (1 + ε ) σ sau ~=F⎜ σ ⎜ ⎛ L ⎞ ⎟. Alungirea specifică reală este (A. = ∑ ΔLL i i i (4. se poate considera că în acest caz volumul epruvetei rămâne A L constant.3. dacă alungirea Δ L este măsurată în creşteri infinitezimale. când deformaţiile specifice sunt constante pe toată lungimea între repere a epruvetei...15) valabilă numai până la apariţia gâtuirii.13) ∑ΔL . sau o = .64 REZISTENŢA MATERIALELOR ~= ε iar Δ L = Δ L1 L1 + Δ L2 L2 + Δ L3 L3 + .3 Ipoteza constanţei volumului Deoarece volumul metalelor se modifică puţin (sub 1/1000) la deformaţii plastice mari. L Lo (4. 1900) ~= ε Lo ∫ L dL L = ln .. Alungirile specifice reale sunt ceva mai mici decât alungirile specifice convenţionale corespunzătoare.0953 .17) L A = ln o Lo A (4. Mesnager.13) este echivalentă cu o integrală. Între alungirile specifice reale şi cele convenţionale se stabileşte relaţia ~ = ln ( 1 + ε ) ε (4.14) unde L = Lo + Δ L este lungimea instantanee între repere a epruvetei. ⎟ ⎝ Lo Ao ⎠ (4. a) (4. deci Ao Lo = A L = const..16) . i La limită.1) = 0. specifică convenţională de 10% pentru care ε 4. suma (4.17. Diferenţa devine importantă la o deformaţie ~ = ln ( 1 + 0.

CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 65 relaţii valabile numai până la apariţia gâtuirii şi numai dacă deformaţiile elastice sunt neglijabile faţă de cele plastice. ε (4. Hollomon (1945). Datorită coexistenţei unor tensiuni circumferenţiale.18) e p Pentru multe metale. Un oţel cu σ r = 440 MPa şi σ c = 260 MPa are K = 737 MPa şi n = 0.20) relaţie care permite o descriere analitică a curbei caracteristice reale (fig.4. a) (4.0 .. calculat din relaţia E = σ ε . Valori ale lui n sub 0. De notat că în relaţia (4. 4. Din (4. ⎝K⎠ atribuită lui J. La alungiri specifice mari. În relaţia (4. O relaţie asemănătoare este utilizată în cazul încărcărilor ciclice ale materialelor.. Se poate arăta ~ ~ ~ că modulul de elasticitate real.19.5). tensiunile axiale sunt . în secţiunea gâtuită apare o stare de tensiuni triaxială.20) s-a utilizat modulul de elasticitate longitudinal E calculat ca panta în origine a curbei caracteristice convenţionale.19. K este coeficientul de rezistenţă iar n este coeficientul de ecruisare la tracţiune (conform SR ISO 10275 pentru table şi benzi metalice). iar valori peste 0.19) ~ ⎛σ ~⎞1 σ ~ ε = +⎜ ⎟ n. H. ~ în funcţie de alungirea specifică reală plastică ε reală σ p deci se poate admite o relaţie de forma ~ )n.2 sunt considerate mari.19). rezultă o linie dreaptă.18) rezultă alungirea specifică reală totală (4.5 . diferă nesemnificativ de modulul E = σ ε calculat pe baza curbei convenţionale. 4.8). una liniar-elastică.1 sunt considerate mici. E ⎝K⎠ (4. În general n = 0 . dacă se reprezintă în coordonate logaritmice tensiunea ~ .3.. mai uşor de măsurat.. cealaltă neliniară plastică ~ =ε ~ +ε ~ . De notat că exponentul n este diferit de cel din formula (4. ~ = K (ε σ p sau ~⎞1 ⎛σ ~ εp = ⎜ ⎟ n .4 Curba caracteristică reală Alungirea specifică reală totală poate fi scrisă ca suma a două componente.

186 log ε (4.alungirea specifică la rupere reală.rezistenţa la rupere reală şi ε f ~ = 0.4 Încercări la compresiune şi la forfecare Încercarea la compresiune se face în primul rând pentru materiale a căror comportare la compresiune diferă de cea la întindere şi uneori la materiale utilizate să preia solicitări de compresiune. ε f 4.22) Fig..66 REZISTENŢA MATERIALELOR mai mari.. W. Tensiunea reală se calculează din relaţia ~ = Bσ ~ σ (4. Materialele fragile. astfel că suprafeţele de rupere sunt înclinate faţă de axa epruvetei. Curba .8 Coordonatele punctului de rupere de pe curba caracteristică reală (fig.21) B ~ ≤ 3. Bridgman (1944). B = 0 .8) ~ . pentru 0.15 ≤ ε ~. măsură a ductilităţii materialului În general. betonul. fapt de care se ţine cont prin factorul de corecţie B introdus de P.. cu raportul lungime/diametru = 1 până la 3. Ruperea la compresiune este în general produsă de tensiunile tangenţiale. sunt încercate până la rupere. cum sunt fonta. Epruvetele sunt în general cilindrice..83 − 0. factorul lui Bridgman este unde. 4.2 . piatra de construcţie şi unele materiale ceramice. Materialele tenace nu se rup la compresiune. 4. o ~ sunt σ f .

dacă o bară de oţel ecruisată prin întindere este încercată ulterior la compresiune. aceasta are forma legii lui Hooke (3. fenomen cunoscut sub denumirea de "efect Bauschinger". produse sub acţiunea tensiunilor tangenţiale din secţiunea de forfecare pură în domeniul elastic. Fig.σ c şi E ca la încercarea la întindere. cu două crestături unghiulare transversale. Anexa 6).23) τ = Gγ unde G este modulul de elasticitate transversal al materialului. 9) înclinate la 450 (γ max = ε1 − ε 2 ) . Relaţia între tensiunile tangenţiale τ şi lunecările specifice γ se poate stabili prin încercarea de rezistenţă la forfecare pură (conform STAS 7926-67). Pentru determinarea alungirilor specifice se utilizează tensometria electrică rezistivă (v. .9 Măsurarea lunecărilor specifice γ . Aceasta asigură aplicarea unei solicitări de forfecare pură.9).σ e .23) Se utilizează aşa-numita epruvetă Iosipescu. prin încercarea la compresiune a oţelurilor (conform STAS 1552-78) se obţin aceleaşi valori pentru σ p . În general. Totuşi.4. se constată că limita de curgere la compresiune este inferioară celei determinate prin încercarea de întindere. cu o distribuţie practic uniformă a tensiunilor tangenţiale pe toată înălţimea secţiunii. Cap. 4. încercarea făcându-se până la curgere. se realizează prin măsurarea alungirilor specifice ε1 şi ε 2 pe direcţiile principale (v. 4. În domeniul liniar. cu feţele formând unghiuri de 90o şi de adâncime egală cu 1/4 din înălţime (Fig. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 67 caracteristică la compresiune a metalelor ductile are o porţiune iniţială identică cu cea a curbei caracteristice la tracţiune. (4.

10 Se trasează o diagramă a încercării la forfecare. cu variaţie liniară a momentului încovoietor şi cu moment nul în secţiunea în care se produce ruperea prin solicitare la forfecare pură (N. 4. Cap. Prin forfecare pură se înţelege solicitarea produsă numai de tensiuni tangenţiale paralele cu o singură direcţie din planul unei secţiuni transversale a unei piese.10). fără ca pe acea secţiune să acţioneze tensiuni normale (v. 1959). Fig. Iosipescu.68 REZISTENŢA MATERIALELOR Epruveta este solicitată la încovoiere (Fig.11 Fig. a cărei pantă în origine este modulul de elasticitate transversal G.12 . 4. Fig. 4. 4.9).

Rezistenţa admisibilă este valoarea convenţională aleasă în calcule. σa = σr cr .11). Considerând că la materialele tenace curgerea reprezintă o stare limită care nu trebuie atinsă. în special temperatura. 4. de solicitare şi de mediu ambiant. .ruperea.coeficientul de siguranţă faţă de rupere. Determinarea sarcinilor este aproximativă. Rezistenţele admisibile se definesc prin relaţiile σa = σc cc . în general. & = dε dt duce la o creştere aparentă a Creşterea vitezei de deformare ε modulului de elasticitate şi a limitei de curgere convenţionale (fig. odată cu creşterea temperaturii. 4. se pune problema precizării valorii maxime admisibile a tensiunilor din piesa studiată. pentru tensiunea maximă care se poate produce într-o piesă. nu are deformaţii remanente mari. pentru a se calcula rezistenţa admisibilă σ a . în condiţii date de material. Aceasta impune o anumită precauţie în alegerea rezistenţelor admisibile. Însă aceste condiţii. este suficient de rigidă şi nu-şi pierde stabilitatea formei de echilibru.24) unde cc este coeficientul de siguranţă faţă de curgere. în condiţiile cele mai dezavantajoase de lucru.6 Rezistenţe admisibile În rezolvarea problemelor de Rezistenţa materialelor. iar la materialele fragile . pentru a avea siguranţa că.5 Efectul temperaturii şi vitezei de deformare În general. nu sunt cunoscute perfect. denumită rezistenţă admisibilă.4. (4. după modelarea piesei sau a sistemului real şi determinarea caracteristicilor mecanice ale materialului utilizat. Există incertitudini privind condiţiile de mediu ambiant. piesa îndeplineşte funcţiile pentru care a fost proiectată: nu se rupe. se aleg coeficienţii de siguranţă supraunitari la care se împarte limita de curgere σ c . 4.12) la multe materiale. iar cr . fiind posibilă depăşirea valorilor considerate în calcule. Caracteristicile mecanice ale materialelor pot varia faţă de valorile cunoscute. iar schema de calcul poate duce la o subapreciere a nivelului real de solicitare a piesei. respectiv rezistenţa la rupere σ r . curba caracteristică a unui metal este mai înclinată (deci modulul de elasticitate scade) şi ajunge la tensiuni mai mici (deci limita de curgere scade) (fig. pe baza experienţei practice. CARACTERISTICI MECANICE MONOTONE 69 4.

6 σ c . dar se utilizează şi laminate cu σ c = 345 MPa.corespunzător . unde apar frecvent probleme dinamice şi unde modelarea piesei reale este mai dificilă. sarcinile sunt evaluate mai corect.4 σ c . Metoda de calcul pe baza rezistenţelor admisibile este larg utilizată în construcţia de maşini. Deobicei σ c = 250 MPa. iar proprietăţile materialelor sunt cunoscute mai bine.66 σ c Stabilirea valorilor rezistenţelor admisibile face obiectul cursului de Organe de maşini. σ ai = 0. valorile rezistenţelor admisibile sunt date fără comentarii. Valori orientative sunt prezentate în Anexa 1. în special pentru profile corniere: a) la întindere b) la forfecare c) la încovoiere σ at ≤ 0 . τ af = 0 . unde se utilizează frecvent bare din oţeluri tenace. şi . La calculul construcţiilor este mai larg răspândită metoda capacităţii portante (metoda sarcinilor limită). Normele AISC ASD [37] recomandă următoarele valori ale rezistenţelor admisibile. starea limită este considerată curgerea. . iar rezistenţele admisibile se stabilesc funcţie de limita de curgere σ c . cu atât coeficienţii de siguranţă se pot alege mai mici. În problemele de Rezistenţa materialelor. bazată pe valori maxime admisibile ale sarcinilor exterioare aplicate structurilor.rezistenţele admisibile se pot alege mai mari. În domeniul construcţiilor metalice.70 REZISTENŢA MATERIALELOR Cu cât ipotezele de calcul sunt mai apropiate de realitate.

la probleme cu dilatări împiedicate sau cu constrângeri de deplasări. Atunci când în lungul barei sunt aplicate mai multe forţe. 5. 3) ecuaţii constitutive între tensiuni şi deformaţii specifice sau între forţe şi deplasări. de rezemare sau de solicitare pe contur. secţiunea BC are o deplasare axială Δx . solicitată de forţa F. Rezultă că alungirea specifică este aceeaşi în toate punctele secţiunii transversale: Δx ε= = const.1. Se observă că după aplicarea forţei F. x şi. la grinzi cu zăbrele şi poduri suspendate pe cabluri. . În general. dar rămâne plană şi perpendiculară pe axa barei. În continuare se va ilustra aplicarea acestor ecuaţii la probleme de întindere.. 2) ecuaţii care descriu geometria deformaţiilor sau compatibilitatea între deformaţii specifice şi deplasări. Ele apar la sisteme cu interacţiuni între componente cu rigidităţi diferite. pentru rezolvarea problemelor static nedeterminate este necesară utilizarea a patru tipuri de relaţii: 1) ecuaţii de echilibru. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR O bară dreaptă este solicitată la întindere (compresiune) dacă în secţiunea transversală acţionează o forţă axială. este necesară construcţia diagramei forţelor axiale. forţa axială N = F . conform legii lui Hooke σ = E ε = const.5. În secţiunea x. atunci când reacţiunile şi eforturile din bare nu pot fi determinate numai din condiţii de echilibru. şi 4) condiţii la limită.1 Tensiuni şi deformaţii la întindere Fie bara din figura 5. deci ipoteza lui Bernoulli este valabilă.. Problemele de întindere pot fi static nedeterminate.

5. A deci formula tensiunilor normale de întindere sau compresiune este σ= N A (5. 5. se scrie: Δx = ε x = σ Δl = ∫ l N dx EA (5.1) Alungirea porţiunii de bară de lungime x este: Nx . Fig.2 Rezultanta forţelor elementare σ dA de pe toate elementele infinitezimale dA ale secţiunii este forţa axială N: N= ∫ σ dA = σ ∫ A dA = σ A . Pentru tronsoane de bară la care N = const.72 REZISTENŢA MATERIALELOR deci tensiunile normale produse de întindere sunt uniform distribuite pe secţiunea transversală a barei. şi E A = const .2) unde produsul E A se numeşte modùl de rigiditate la întindere. x= E EA care.3) .1 Fig. alungirea este Δl = Nl EA (5. . pentru o bară de lungime l .

b) N cap = A σ a . se mai obţine U= ∫ l N 2 dx . c) În relaţiile (5. a) .5. A (5. lucrul mecanic efectuat de sarcinile exterioare se transformă în energie potenţială de deformaţie: Alungirea unei porţiuni de bară de lungime x este Δx = Δx U= ∫ 0 EA E A (Δx ) 2 1 N2 x Δx d (Δx ) = = N Δx = .4. x Dacă solicitarea este statică.formula de verificare: σ ef = .4. energia de deformaţie este dU = N dx . (5.5. a) .2 Energia de deformaţie la întindere Nx .1) este utilizată sub următoarele forme: .formula forţei capabile: N ≤ σa .formula de dimensionare: Anec = N σa . deci energia înmagazinată de întreaga bară se poate scrie: 2EA 2 U = Pe baza relaţiei (5.4). x x 2 2 2 EA Aceasta este egală cu aria supafeţei de sub diagrama forţă-alungire (fig. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 73 Relaţia (5. σ2 (5. notând dV = A dx . 2EA (5. deci lucrul EA mecanic produs de forţa axială N pe deplasarea elementară d (Δx ) este EA N d (Δx ) = Δx d (Δx ) . σ a este rezistenţa admisibilă la întindere sau la compresiune.5) V ∫ 2 E dV .1). 5.2).4. 5. (5. Pentru un element de bară de lungime dx .

v j componentele deplasărilor capetelor pe axele x. 5.3). Fig. deci solicitată axial. 5.74 REZISTENŢA MATERIALELOR unde U 0 = σ2 2E este energia de deformaţie specifică (în unitatea de volum). reacţiunile şi eforturile din bare nu pot fi determinate numai cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru din statică.Vi şi U j . y. de compatibilitate geometrică. 5. 5. v i şi u j . Bara face iniţial unghiul α cu axa X a sistemului de referinţă XOY.3. iar capetele i şi j se deplasează în i' şi j'.6) .V j componentele deplasărilor capetelor barei pe axele X. Ca urmare a deformării structurii sub acţiunea sarcinilor exterioare. (5.3 Sisteme static nedeterminate La sisteme static nedeterminate (sisteme hiperstatice).3 Se notează U i . relaţii forţă-deformaţii şi condiţii la limită. Pentru rezolvarea problemelor static nedeterminate este necesar să se stabilească patru tipuri de ecuaţii: de echilibru.1 Compatibilitatea între deplasări şi deformaţii Se consideră o bară i-j articulată la capete (fig. Între alungirea barei Δl ij şi deplasările capetelor barei ui . element component al unei structuri deformabile (de ex. respectiv u i . u j se stabileşte condiţia de compatibilitate în sistemul local de coordonate xOy: Δl ij = u j − u i .: grindă cu zăbrele). bara se deformează. Y.

solicitată de forţa F aplicată în secţiunea 3.8) Relaţia (5. Se cer tensiunile din bară.4. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 75 În general.9) Compatibilitatea deformaţiilor. 5. În urma aplicării forţei F. deci "cât se întinde porţiunea 1-3 atât se comprimă porţiunea 3-2" . condiţia de compatibilitate geometrică (5.4 Reacţiunile din articulaţii sunt H1 şi H 2 . Fig. secţiunea 3 se deplasează în 3'. cu articulaţii fixe la capete.7) Δl ij = (U j − U i ) cosα + (V j − Vi ) sinα . (5. (5.2 Sisteme cu restrângeri de deplasări Barele drepte cu articulaţii fixe la capete.6) devine (5.8) va fi utilizată în rezolvarea problemelor static nedeterminate prin metoda deplasărilor. solicitate axial şi barele cu dilatări împiedicate sunt sisteme static nedeterminate 5.5.3. Ecuaţia de proiecţii pe orizontală a forţelor se scrie H1 − F + H 2 = 0 .3.2. Ecuaţia de echilibru. 5. este convenabil să se lucreze cu componentele deplasărilor în sistemul global de coordonate XOY.1 Bara cu articulaţii fixe la capete Fie bara din figura 5. u j = U j cosα + V j sinα . Deoarece ui = U i cosα + Vi sinα .

a). (5.16) rezultă l α Δt = − Nl . deci o comprimă cu Δl = − Nl .11) Din diagrama forţelor axiale rezultă N 13 = H 1 . (5.5. l N32 = H1 − F = − H 2 .15) Împiedicarea dilatării este echivalentă cu aplicarea unei forţe de compresiune N.15) şi (5.12) Din relaţiile (5. l (5. 5. Dacă bara ar fi liberă la capete.76 REZISTENŢA MATERIALELOR Δl 13 = Δl 32 .10)-(5. (5. articulată sau încastrată la capete (fig.3) a alungirilor care. pentru cele două porţiuni de bară.12) se obţin valorile reacţiunilor H1 = F H2 = F (5. = A Al σ 32 = N 32 Fa =− . b . Pe baza legii lui Hooke s-a stabilit expresia (5. unde α este coeficientul de dilatare termică liniară al materialului barei. datorită încălzirii s-ar dilata liber.14) Tensiunile pozitive sunt de întindere iar cele negative sunt de compresiune.3. care readuce bara la lungimea iniţială. se scrie Δl13 = N13 a N b .2 Tensiuni termice Într-o bară de secţiune constantă. a . alungindu-se cu Δl = l α Δt .10) Relaţiile forţă-deformaţie. 5. A Al (5. Δl 32 = 32 EA EA . încălzită uniform (pentru evitarea încovoierii) cu Δt (grade).2. EA de unde se obţine formula tensiunilor termice produse de dilatarea împiedicată .13) deci tensiunile din bară au expresiile σ 13 = N13 F b . EA (5. apar tensiuni de compresiune datorită împiedicării dilatării.16) Egalând expresiile (5.

E A2 deci tensiunile termice sunt σ1 = l + l2 l + l2 N N =− 1 =− 1 E α Δt .3.1 Bara cu secţiune eterogenă Se cer tensiunile produse de forţa F în bara din figura 5. 5.17) care în acest caz nu depind de aria suprafeţei secţiunii transversale. La bara cu secţiunea variabilă în trepte din figura 5. Primele două probleme vor fi rezolvate prin metoda forţelor. cablu de aluminiu cu inimă de oţel etc.7. în care necunoscutele primare sunt deplasări. 5.5.). σ 2 = E α Δt . desenate separat pentru simplificarea expunerii. Se cunosc modulele de rigiditate la întindere E1 A1 şi E2 A2 . în care necunoscutele sunt reacţiuni sau forţe în bare. un raţionament analog conduce la condiţia (l 1 + l 2 )α Δt = − N l 1 E A1 − N l2 .: stâlp din beton armat. . încălzită uniform cu diferenţa de temperatură Δt .3.5 Fig. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 77 σ= N = − E α Δt A (5. A A A1 A2 l1 + 1 l 2 l 2 + 2 l1 A2 A1 Fig. compusă din două materiale diferite (ex.6. Următoarele două probleme se vor rezolva prin metoda deplasărilor.3 Interacţiunea între componente cu rigidităţi diferite În continuare se vor da exemple de probleme static nedeterminate pentru sisteme cu elemente componente de rigidităţi diferite. forţele din bare şi tensiunile fiind calculate ulterior.3.6 5. 5.

(5. cu aceeaşi lungime iniţială l . Forţa exterioară F este preluată în proporţii diferite de cele două materiale.19) Relaţiile forţă-deformaţie. E1 A1 E2 A2 E1 A1 + E2 A2 E1 A1 + E2 A2 .8 Înlocuind relaţiile (5.19) şi utilizând ecuaţia (5.7 Fig.78 REZISTENŢA MATERIALELOR Rezolvare Ecuaţia de echilibru.18) Compatibilitatea deformaţiilor. care pentru cele două materiale se scrie Δl1 = N1 l . fiind solidarizate între ele: Δl1 = Δl 2 . 5. Suma forţelor axiale N1 şi N 2 egalează forţa totală: N1 + N 2 = F .20) în (5. au deformaţii identice. E1 A1 Δl 2 = N2 l .3) a alungirilor.20) Fig. Cele două materiale.18) se obţine N1 l N l N1 + N 2 F = = 2 = . Pe baza legii lui Hooke. 5. s-a stabilit expresia (5. (5. E2 A2 (5.

F" = σ a2 1 ⎝ ⎠ Dacă se cunosc rezistenţele admisibile la întindere ale celor două materiale ⎛ E1 ⎞ ⎜ ⎜ A2 + E A1 ⎟ ⎟ 2 ⎝ ⎠ şi se alege Fcap egală cu cea mai mică dintre cele două valori F' şi F" .24) în (5. 5. Ecuaţia deformaţiilor se scrie pe baza condiţiei ca. Izolând bara rigidă şi evidenţiind forţele care acţionează asupra ei (fig. Pentru cele două bare verticale.21) σ a1 . ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 79 Rezultă tensiunile în cele două materiale σ1 = N1 F N F = .24) E1 A1 E2 A2 Înlocuind relaţiile (5. σ a2 şi se cere forţa capabilă de întindere. σ2 = 2 = . Ecuaţia de echilibru. 5.3) se T1 l1 T l .8.8. Δl 2 b scrie (5. a) suspendată de două bare elastice (tiranţi) şi articulată în O. Se cer tensiunile în barele verticale articulate la capete. (5. 5. se calculează ⎛ ⎞ E2 F' = σ a1 ⎜ ⎜ A1 + E A2 ⎟ ⎟ . E1 A1 A + E2 A A2 A2 + A1 1 2 E1 E2 (5. A1 b l 1 E2 a A2 + A1 a c l 2 E1 c T F σ2 = 2 = 2 .3.25) .5.22) Compatibilitatea deformaţiilor.2 Sistem de bare paralele Se consideră o bară rigidă OB (fig. b). bara rigidă OB să rămână rectilinie (fig.22) se obţin întâi forţele T1 şi T2 .3. se scrie ecuaţia de momente faţă de punctul O : T1 a + T2 b = F c . c) când barele verticale se alungesc: Δl 1 a = . (5.8. Δl 2 = 2 2 . ecuaţia (5. după aplicarea forţei F. 5. A2 a l 2 E1 b A1 + A2 b c l 1 E2 c (5.23) şi utilizând ecuaţia (5.23) Relaţiile forţă-deformaţie. apoi se calculează tensiunile în bare: Δl1 = σ1 = T1 F = 2 .

una orizontală.30) .80 5.3) se scrie Δl14 = T1 l . relaţiile între deformaţii şi deplasări (5. EA (5. se cer forţele din bare şi deplasarea punctului de aplicare a forţei F. T3 = l care.8) se scriu sub forma Δl14 = δ1 sinθ + δ 2 cosθ .26) Ecuaţiile de compatibilitate geometrică. înlocuite în (5. ecuaţia (5. EA (5. Se scriu ecuaţiile de proiecţii ale forţelor care acţionează asupra articulaţiei 4 : T1 sinθ − T3 sinθ = F1 . 2 şi 3.26). F1 = F sinα şi şi una verticală. Pentru cele trei bare. Se consideră că deplasarea oblică δ a punctului 4 are componentele δ1 şi δ 2 pe direcţiile forţelor cu acelaşi indice. Ecuaţiile de echilibru. compus din trei bare concurente articulate la capete.28) în (5. T2 l cosθ .27).29) T2 = δ2 .3. l ⎝ cosθ ⎠ (5.28) Înlocuind relaţiile (5. l EA ⎛ 1 ⎞ 2 ⎜ 2 cos θ + ⎟ δ 2 = F2 . T1 cosθ + T2 + T3 cosθ = F2 . se obţin relaţiile între eforturi şi deplasări EA (δ1 sinθ + δ 2 cosθ ) . se descompune forţa F în două componente. Pentru cele trei bare. l cosθ EA (− δ1 sinθ + δ 2 cosθ ) . Δl 34 = −δ1 sinθ + δ 2 cosθ .27) Relaţiile forţă-deformaţie. (5. permit calculul componentelor deplasării punctului 4 din relaţiile 2 EA 2 sin θ ⋅ δ1 = F1 . Pentru simplificarea rezolvării. F2 = F cosα . ţinând cont de condiţiile la limită în punctele fixe 1.3 Sistem de bare concurente REZISTENŢA MATERIALELOR La sistemul din figura 5.9.3. T1 = l EA (5. Δl 24 = δ 2 . EA Δl 24 = Δl 34 = T3 l .

apoi. Fig.4 Sistem de bare articulate la capete Fig. deoarece forţa F nu este aplicată în lungul unei direcţii principale de rigiditate a sistemului. . Barele au acelaşi modul de rigiditate la întindere E A ....29) se obţin forţele din bare.11.10 Grinda cu zăbrele din figura 5.10 are articulaţii fixe în punctele 1 şi 2. 5. prin împărţire la aria secţiunii tranversale.3. F4 componentele reacţiunilor din articulaţiile fixe şi T1 . Se cer eforturile axiale din bare şi deplasarea punctului de aplicaţie a forţei. tensiunile. a b Fig. Pentru nodul 4 (fig. Se izolează fiecare articulaţie şi se scriu ecuaţiile de proiecţii ale forţelor care acţionează asupra "nodului" respectiv.. 5...31) F + T1 / 2 + T5 / 5 = 0.11 c d Ecuaţiile de echilibru.. Se observă că deplasarea δ a punctului de aplicare al forţei F nu are loc pe direcţia forţei. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 81 Înlocuind componentele deplasării din relaţiile (5.T5 forţele din bare.9 5.3.5. a) se obţine T4 + T5 2 5 + T1 / 2 = 0 . 5.30) în ecuaţiile (5.. 5. (5. Se notează F1 . Din geometria figurii rezultă sin α = 1 5 şi cos α = 2 5 .

c) T2 + T5 2 5 − F2 = 0. T1 / 2 + T3 / 2 = 0.Vi (i = 1. EA Δl 23 = . T5 / 5 + F1 = 0. (5. F3 − T3 / 2 = 0.36) Δl14 = (U 4 − U1 ) Δl13 = U 3 .39).34) conţin 9 necunoscute. Pentru cele cinci bare. Δl13 = T2 l . (5.. Ecuaţiile de compatibilitate geometrică.40) Δl 34 = Δl 24 = T1 2 l . ceea ce simplifică relaţiile (5. 5.32) Pentru nodul 1 (fig. Pentru cele cinci bare. relaţia între deformaţii şi deplasări (5.11. b) T2 + T3/ 2 − T1/ 2 = 0.82 REZISTENŢA MATERIALELOR Pentru nodul 3 (fig. În articulaţiile fixe U1 = V1 = U 2 = V2 = 0 . d) T4 + T3/ 2 − F4 = 0.34) Cele 8 ecuaţii de echilibru (5.37) (5. 2 5 + (V4 − V1 ) 1 5 .. Relaţiile forţă-alungire.35)-(5.35) (5. (5. T3 2 l EA .39) unde U i .. (5.31)-(5.38) (5.11. Δl 24 = U 4 − U 2 .3) se scrie (5. Condiţiile la limită. 5. 5. ecuaţia (5. Δl 23 = (U 3 − U 2 ) cos 135o + (V3 − V2 ) sin 1350 ..41) Δl 14 = T5 5 l EA .33) Pentru nodul 2 (fig.11. EA T4 2 l EA .4) sunt componentele (orizontală şi verticală ale) deplasărilor nodurilor în sistemul de coordonate globale XOY. (5.8) se scrie sub forma Δl 34 = (U 4 − U 3 ) cos 45o + (V4 − V3 ) sin 45o . Rezolvarea se va face prin metoda deplasărilor.U1 . Sistemul este static nedeterminat. (5.

Se defineşte factorul teoretic de concentrare a tensiunilor elastice Kt prin relaţia Kt = σ max σ nom (5. 5. Dacă se ţine cont de condiţiile la limită şi se elimină alungirile. se obţin forţele axiale din bare. tensiunea maximă este funcţie de forma şi dimensiunile piesei în vecinătatea discontinuităţii. . fie pe determinări experimentale cu ajutorul fotoelasticimetriei.665 F . Neuber [45]. bazat pe relaţia (5.42) Fl Fl Fl Fl .31)-(5.09 . Acest factor este constant în domeniul comportării elastice a materialului. F2 = −2 F . de exemplu.41) formează un sistem liniar de 22 ecuaţii cu 22 necunoscute.4 Concentrarea tensiunilor Calculul la întindere. găuri transversale. F4 = 2 F . La un concentrator de tensiuni. variaţii în trepte ale secţiunii transversale (reducţii).43) unde σ max este tensiunea maximă la discontinuitatea geometrică şi σ nom este tensiunea medie în secţiunea transversală respectivă. ale căror valori maxime sunt mai mari decât tensiunea medie în secţiunea transversală netă a barei. produc variaţii locale importante ale tensiunilor. Discontinuităţile geometrice. F3 = 0 . V3 = −3.5. Se calculează întâi deplasările U 3 = −1. rămân două grupuri decuplate de câte patru ecuaţii. V4 = −9 . Acest fenomen este denumit concentrarea tensiunilor iar discontinuitatea geometrică respectivă se numeşte concentrator de tensiuni. În literatura tehnică (Peterson [48].33 apoi reacţiunile F1 = 0 . Frocht [24]. crestături. egale şi de sens contrar forţelor care acţionează asupra nodurilor. deci care respectă ipoteza constanţei secţiunii transversale.42) în ecuaţiile de echilibru.21 .67 .1).335 F . Pilkey [52]) se dau diagrame ale factorului Kt în funcţie de dimensiunile concentratorului. Ele se bazează fie pe soluţii analitice din Teoria elasticităţii sau soluţii numerice prin Metoda elementelor finite. EA EA EA EA Înlocuind valorile reacţiunilor (5. (5. şanţuri sau scobituri laterale. este valabil numai pentru bare de secţiune constantă. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 83 Ecuaţiile (5. U 4 = 2 .

12 [43] Pentru o bară solicitată la întindere. creşterea locală a tensiunilor datorită saltului de diametru este redată în figura 5.12. 5. Fig.13 [43] . cu secţiune variabilă în trepte.84 REZISTENŢA MATERIALELOR Fig. 5.

Kirsch. În secţiunea din dreptul găurii. tensiunea nominală este tensiunea medie σ 2 = σ 1 A1 A2 > σ1 .4.14. unde Kt = 2 . b (G. de arie A2 < A1 . fie σ 1 = b F tensiunile normale A1 uniform distribuite pe o secţiune de arie A1 situată la o anumită distanţă de discontinuitate. 1898). σ max = Kt σ nom . o variaţie locală bruscă a tensiunilor.2. care scad de la valoarea maximă la nivelul .14.13. Se remarcă valori Kt = 1... deoarece în vecinătatea găurii starea de tensiuni nu mai este liniară. Apare un gradient de tensiune.14.în figura 5. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 85 Variaţia factorului teoretic de concentrare a tensiunilor Kt în funcţie de raportul între raza de racordare şi diametrul mic este redată în figura 5.5. pentru cinci valori ale raportului diametrelor celor două porţiuni.. 5. a iar pentru o bară cu gaură circulară transversală . Se observă însă că în peretele găurii apar tensiuni σ max mult mai mari decât tensiunea medie. Raze de racordare mici produc valori Kt mari.5.3 . Distribuţia tensiunilor axiale pentru o bară cu degajări laterale semicirculare este ilustrată în figura 5. deci trebuie evitate în proiectare. 5.14 La bara cu gaură transversală (fig. b).. a Fig..

5. Ft = F sinα . în raport cu planul BC: Fn = F cosα . 5.5 Tensiuni pe o suprafaţă înclinată faţă de axa barei Fie o bară solicitată la întindere (fig. la marginea barei (ariile de sub diagramele tensiunilor sunt egale). Aceste componente produc tensiuni normale σ şi tensiuni tangenţiale τ ale căror valori se obţin împărţind forţa respectivă la aria secţiunii înclinate A sec α : Fn F cosα F σ= = = cos2α . una normală Fn şi una tangenţială Ft . A secα A secα A τ =− Ft F sinα F =− = − sinα cosα .86 REZISTENŢA MATERIALELOR găurii. se calculează întâi σ nom = 5. A secα A secα A .15 Forţa interioară din secţiunea înclinată poate fi descompusă în două componente. La verificarea unei piese. la o valoare inferioară tensiunii nominale. se evaluează apoi din diagrame factorul Kt pe baza elementelor geometrice ale concentratorului şi se calculează tensiunea maximă σ max care în final este comparată cu rezistenţa admisibilă σ a . N pe baza ariei nete A a barei în dreptul concentratorului. Fig.15) secţionată cu un plan BC înclinat cu unghiul α faţă de secţiunea transversală A.

5.45) Din relaţia (5. solicitată axial de o forţă F = 2 kN . . sau când α = 450 şi 1350 . 2 (5. cu diametrul d = 5 mm . Astfel epruvetele de fontă solicitate la compresiune se fisurează la 450 faţă de direcţia de aplicare a sarcinii. ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 87 Înlocuind F A = σ x . rezultă σ = σ x cos2α .44) (5. Din relaţia (5.45) rezultă că τ este maxim când sin 2α este maxim. atunci când α = 0 .16. a. σ = 0 . σ are valoarea maximă σ x iar când α = 900 . Fig.44) se observă că. Rezultatul se confirmă în practică. în lungul planelor pe care acţionează tensiuni tangenţiale maxime. deci în bară nu există tensiuni normale transversale. încărcarea la întindere monoaxială produce ruperi la 450 . deci atunci când 2α = 900 şi 2700 . 5.17 Să se calculeze tensiunile normale în bara din figura 5.5.1 Fig. Rezolvare Ecuaţia de proiecţii a forţelor pe orizontală este R1 + R2 − F = 0 . La materiale a căror rezistenţă la forfecare este mai mică decât jumătate din rezistenţa de rupere la tracţiune.16 Exemplul 5. − τ = σ x sinα cosα = 1 σ x sin 2 α .

78 .47 mm 2 . să se calculeze tensiunile care apar în tijă.92 R1 = 1662 . respectiv manşon. 5. 5.88 REZISTENŢA MATERIALELOR Condiţia de deformaţie se scrie R1 2l R1 l R2 l + = . Cunoscând lungimea barei l = 0.92 5.92 R1 = Diagrama forţelor axiale este redată în figura 5.62 mm2 . Exemplul 5. respectiv manşon. Rezolvare Tensiunile se calculează cu relaţiile (5. ecuaţia (5.8 N . = = 17 .16.47 mm 2 Deoarece bara are secţiune variabilă. deci reacţiunile au valorile 2000 F = = 337 .4 d ) 2 4 = 38.46) devine R2 = 4.2 N .21) . este comprimat axial cu o forţă de 60 kN (fig.17).2 A1 19 .2 N.8 N .46) unde suprafeţele secţiunilor transversale ale celor două tronsoane au ariile A1 = π d2 4 = 19 . R2 = 4. După simplificări. alungirea totală Δl şi fracţiunile din efortul N preluate de tijă.2 Un suport format dintr-o tijă de oţel introdusă într-un manşon din fontă. A2 = π (1. într-o aplicaţie concretă trebuie să se ţină cont de concentrarea de tensiuni la saltul de diametru în secţiunea 3. E A1 E A2 E A2 (5.2 m. =− = −43.92 R1 .47 A2 mm2 N 42 1662 .2 A2 38. aria secţiunii manşonului AFc = 800 mm2 şi modulele de elasticitate EOL = 210 GPa şi EFc = 120 GPa. aria secţiunii transversale a tijei AOL = 200 mm2. Tensiunile au valorile N13 337 . b.62 mm 2 σ 13 = σ 34 = σ 42 = N N34 337 .8 = = 8. 38.

18 ⋅ 800 = 41744 N = 41.3 ⋅ 200 = 18260 N = 18.2 σ Fc = Alungirea totală este Δl = EOL Nl − 60 ⋅ 103 ⋅ 200 = = − 0.30 C . având lungimea l = 1.5. iar extremitatea 2 se poate deplasa liber 2 mm pe orizontală.18 .18 Exemplul 5. Cunoscând coeficientul de dilatare termică liniară al cuprului α = 17 ⋅ 10−6 grd-1 şi modulul de elasticitate longitudinal E = 130 GPa.19 O bară din cupru.74 kN.26 kN. Fig.0869 mm . ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR 89 σ OL = N N 60 ⋅ 103 = 91. −6 α l 17 ⋅ 10 ⋅ 1800 . 5. E 2.1 ⋅ 105 ⋅ 200 + 1. AOL + E Fc AFc 2.3 . este încastrată la extremitatea 1. N Fc = σ Fc AFc = 52. = 2 EFc 1.3 Fig. 5. după care deplasarea este împiedicată (fig.2 mm AOL + AFc 200 + 800 EOL 2 .8 m.2 ⋅ 105 ⋅ 800 Eforturile preluate de cele două piese sunt NOL = σ OL AOL = 91.1 mm2 AFc + OL AOL 800 + 200 EFc 1. să se determine tensiunile care apar în bară la o creştere a temperaturii cu 80oC.1 N 60 ⋅ 103 N = = 52 .18). Rezolvare Se determină întâi variaţia de temperatură Δt1 pentru care bara se dilată liber cei 2 mm : Δl 2 Δt1 = = = 65. 5.

19 este compus din trei bare având fiecare secţiunea transversală A.70 C . dilatarea este împiedicată. Rezultă o primă relaţie între tensiuni 2σ 1 + σ 2 = − iar din condiţia de deformaţie ε1 = ε 2 .3 ⋅ 10 5 ⋅ 17 ⋅ 10 −6 ⋅ 14. în bară dezvoltându-se tensiunile (5. Sub acţiunea forţei F. modulele de elasticitate E1 şi E2 > E1 . şi coeficienţii de dilatare termică liniară α1 şi α 2 < α 1 .4 Ansamblul simetric din figura 5.7 = −32. Exemplul 5. A .49 N/mm 2 . F . E1 2 A E2 A unde N este forţa axială de interacţiune între bara centrală şi barele laterale. σ1 < σ 2 . A (2 E1 + E 2 ) A (2 E1 + E 2 ) Etapa a IIa. Condiţia de echivalenţă între forţe şi tensiuni se scrie − F = 2 Aσ1 + Aσ 2 .3 = 14. Fie σ 1 şi σ 2 tensiunile în barele 1 şi. Se cere să se calculeze creşterea temperaturii Δt prin care se realizează egalizarea tensiunilor în bare. E1 E 2 Se adaugă relaţia între forţa axială şi tensiunile în etapa a doua . se mai scrie sub forma ∗ ∗ (α 1 − α 2 ) Δt = − σ 1 − σ 2 . σ2 =− . E1 = σ2 Se obţin tensiunile produse de forţa F : σ1 = − F E1 F E2 . respectiv 2. în bare apar tensiuni de compresiune neegale. Condiţia de deformaţie în cazul dilatării împiedicate l α1 Δt − Nl Nl = l α 2 Δt + .90 REZISTENŢA MATERIALELOR La încălzirea în continuare a barei cu Δt2 = 80 − 65. Rezolvare Etapa I. o a doua relaţie între tensiuni σ1 E1 E2 E σ 2 = 2 σ1 .17) σ = − E α Δt 2 = −1.

ÎNTINDEREA ŞI COMPRESIUNEA BARELOR ∗ ∗ σ1 2A = σ2 A= N. Tubul este comprimat cu Δl 2 iar şurubul este întins cu Δl1 . Să se calculeze tensiunile produse prin strângerea piuliţei cu o cheie şi rotirea 900 (un sfert de rotaţie). Lungimea părţii active a şurubului este l = 100 mm . unde n este numărul de rotaţii complete. 91 de unde rezultă şi semnificaţia tensiunilor notate cu steluţă. suma tensiunilor în cele două stări trebuie să fie aceeaşi ∗ ∗ σ1 − σ1 =σ2 +σ2 . egală cu numărul de rotiri ale piuliţei înmulţit cu pasul filetului. Prin rotirea piuliţei. X 1l X 1l + = nh . Se cunosc modulele de elasticitate la oţel E1 = 208 GPa şi la cupru E 2 = 100 GPa . tubul este comprimat şi şurubul este întins. D = 18 mm şi fixat cu o piuliţă fără strângere (Fig.6 mm este introdus într-un tub de cupru cu d = 12 mm . E1 A1 E 2 A2 .5 Un şurub de oţel cu diametrul δ = 10 mm şi pasul filetului h = 1. 5.20). 2 E1 + E2 Prin suprapunerea efectelor. Condiţia de deformaţie se scrie Δl1 + Δl 2 = nh sau. deoarece nh << l . Rezolvare La strângerea piuliţei.5. Alungirea şurubului însumată cu scurtarea tubului egalează modificarea lungimii şurubului prin strângerea piuliţei. − Δt (α 1 − α 2 ) E1 E 2 F E1 F E2 2 Δt (α 1 − α 2 ) E1 E 2 − =− + . cu forţe egale şi de sens contrar X 1 . şurubul se scurtează cu nh. A (2 E1 + E 2 ) A (2 E1 + E 2 ) 2 E1 + E 2 2 E1 + E 2 Rezultă creşterea necesară a temperaturii pentru egalizarea tensiunilor F (E2 − E1 ) . Rezultă tensiunile termice ∗ = σ1 Δt (α1 − α 2 ) E1 E2 2 E1 + E2 ∗ = . 3 A (α1 − α 2 ) E1 E2 Δt = Exemplul 5. σ2 2 Δt (α1 − α 2 ) E1 E2 .

54 mm 2 .54 10 ⋅ 141. Tensiunile din şurub sunt σ1 = Tensiunile din tub sunt σ2 = − . 5.6 4 ⎛ ⎞ 1 1 ⎟⋅ 100 ⎜ + ⎟ ⎜ 5 5 ⎝ 2 .5 MPa .37 A2 ⎞ ⎟ ⎟l ⎠ = = = 30316 N .37 mm 2 .92 REZISTENŢA MATERIALELOR unde A1 = A2 = πδ 2 4 = π ⋅ 10 2 4 = 78. 2 π D2 − d 2 4 ( ) = π (18 − 12 2 = 141.20 Rezultă forţa axială X1 = nh ⎛ 1 1 ⎜ ⎜E A + E A 2 2 ⎝ 1 1 1 ⋅ 1.54 X1 30316 =− = −214 .08 ⋅ 10 ⋅ 78. 141.37 ⎠ X 1 30316 = = 386 MPa . A1 78. 4 ) Fig.

La bare cu secţiune plină de formă oarecare.15). 6. este necesară construcţia unei diagrame de momente de răsucire (fig. având vectorul dirijat în lungul axei barei. precum şi barele structurilor spaţiale cu capetele încastrate. La bare curbe. RĂSUCIREA BARELOR O bară dreaptă este solicitată la răsucire (torsiune) dacă în secţiunea transversală acţionează un moment al cărui vector este dirijat în lungul axei barei. secţiunea transversală se deplanează iar studiul tensiunilor şi deplasărilor se face cu metodele Teoriei elasticităţii. răsucirea este produsă de un moment dirijat în lungul tangentei la axa barei. pe baza cărora trebuie calculat momentul de răsucire. elementele elastice de tip bară de torsiune din suspensiile automobilelor şi tancurilor. La răsucirea barelor cu pereţi subţiri se adoptă ipoteza invariabilităţii secţiunii transversale. la care este valabilă ipoteza secţiunii plane şi la bare cu pereţi subţiri. momentul de răsucire se calculează cu relaţia .6. barele cu profil deschis sunt mai puţin rigide decât barele similare cu profil închis. Piese tipice solicitate la răsucire sunt arborii maşinilor. Împiedicarea deplanării produce tensiuni axiale suplimentare. În general. la care se consideră că tensiunile tangenţiale sunt constante pe grosimea peretelui. Studiul răsucirii este simplificat la bare cu secţiune axial-simetrică. Dacă un arbore transmite puterea P (kW) la turaţia n (rot/min). 2.1 Calculul momentului de răsucire Atunci când asupra unei bare acţionează mai multe cupluri exterioare. arborii cutiilor de viteze. În unele aplicaţii se dau puterea transmisă şi turaţia unui arbore.

736 ⋅ N [CP] şi deci rezultă M t [Nm] = 30 P [W] 30 N [CP] N N = ⋅ 75 ⋅ 9 . n REZISTENŢA MATERIALELOR Dacă se cunoaşte puterea N (CP) şi turaţia n (rot/min). Se fac următoarele ipoteze: a) bara este dreaptă şi are secţiune constantă pe toată lungimea. după solicitarea barei la răsucire (fig. Se deduce că un element de bară din vecinătatea suprafeţei laterale este solicitat numai de tensiuni tangenţiale. Relaţiile de mai sus se bazează pe formula puterii în mişcarea de rotaţie: Puterea = Cuplul × Viteza unghiulară deci M t [Nm] = puterea [W ] 1000 ⋅ puterea [kW] 30 000 P = = ⋅ . a).895 ≅ 7026 . . atunci M t = 7026 N n [Nm] . b) pătratele devin romburi. ( viteza unghiulara [rad/s] π π n ⋅ turatia [rot/min] 30 kgf ⋅ m N⋅m = 75 ⋅ 9 . Se spune că elementul este solicitat la forfecare pură. π n π n n n 6.1. s s Deoarece 1 CP = 75 P [kW] = 0.2 Tensiuni în bare cu secţiune axial-simetrică Se constată că dacă pe suprafaţa cilindrică a unei bare se trasează generatoare şi cercuri paralele.81 = 7025. formând o reţea de pătrate curbilinii (fig. 6. b) momentul de torsiune este constant pe toată lungimea barei. altfel tensiunile normale ar fi produs alungirea laturilor.736 kW . 6.94 M t = 9550 P [Nm] . lungimea laturilor rămânând neschimbată. secţiunile transversale rămân plane.1.81 ≈ 736 W = 0. De asemenea.

1 b Geometria deformaţiei. generatoarea CB ocupă poziţia CB'. d) secţiunile sunt indeformabile şi se rotesc ca un rigid în jurul axei barei. atunci. Unghiul ∠BCB' = γ este unghiul de lunecare specifică iar unghiul ∠BOB' = dϕ .6. deci γ dx = r dϕ . rămâne plană şi după răsucirea barei. iar raza OB se deplasează în poziţia OB'. dx (6. RĂSUCIREA BARELOR 95 c) o secţiune transversală iniţial plană. Variaţia unghiului de 90o al generatoarei cu secţiunea din stânga este chiar unghiul de lunecare specifică γ =r unde dϕ = rθ . în urma solicitării. a Fig. solicitată la răsucire. o linie radială (rază) trasată într-o secţiune transversală rămâne dreaptă în timpul răsucirii barei. 6. Acesta este unghiul cu care se rotesc una faţă de cealaltă două secţiuni situate la o distanţă egală cu unitatea. ca urmare. se decupează un element central de rază r şi lungime dx (fig.2). Se constată că deplasarea punctului B în B' este atât γ dx cât şi r dϕ . Dacă dintr-o bară încastrată la un capăt.1) θ= dϕ dx (6. 6. .2) se numeşte unghi de răsucire specifică.

96 REZISTENŢA MATERIALELOR Relaţia tensiuni-deformaţii specifice.3). Rezultă M t = r τ dA = Gθ r 2 dA = G θ I p (6. Tensiunile τ produc forţe interioare care sunt în echilibru cu momentul de răsucire aplicat M t . Fig.6) . 6.23) rezultă τ = G γ = Gθ r .2 Condiţiile de echilibru. 6.3). Momentul rezistent total se obţine prin însumarea momentelor elementare care acţionează pe întreaga secţiune.4) ∫ A ∫ A unde Ip = ∫r A 2 dA (6.5) este momentul de inerţie polar al secţiunii transversale. G Ip θ= (6. Tensiunea τ care acţionează pe un element de suprafaţă dA = r dϕ dr dă o forţă tăietoare τ dA care produce un moment rezistent elementar faţă de centrul secţiunii r ⋅ τ dA . pe baza dualităţii tensiunilor tangenţiale (3. Pe contur aceasta se deduce direct. Rezultă expresia unghiului de răsucire specifică Mt . fiind perpendiculare pe rază (fig. Ele sunt nule în centru şi au valori maxime la marginea secţiunii. Aplicând legea lui Hooke pentru forfecare (3.3) Tensiunile tangenţiale variază liniar cu distanţa la centrul secţiunii. (6.

9) modulul de rezistenţă polar al secţiunii transversale. Wp .6) în relaţia (6.10. RĂSUCIREA BARELOR 97 Înlocuind expresia (6.8) devine τ max = Mt . a) este utilizată sub următoarele trei forme: .8. Wp (6. a) (6.6. atunci relaţia (6.8) rmax . a) Fig.3) se obţine formula tensiunilor tangenţiale la răsucirea barelor cu secţiune axial-simetrică τ= Mt r Ip (6.formula de verificare: W pnec = Mt τa . (6. Ip Ip (6.3 Relaţia (6.7) Tensiunea tangenţială maximă este τ max = Dacă se notează Wp = M t rmax .formula de dimensionare: .8. b) τ ef = Mt ≤ τa . 6. (6.10.

c) 6.14) Pentru un inel subţire de rază R şi grosime h se obţine I p = 2π R 3 h .12) Secţiunea inelară circulară Dacă bara are o gaură centrală de diametru d. În relaţiile (6. Rezultă momentul de inerţie polar D2 I p = 2π ∫ 0 r 3 dr = π D4 32 (6.5) se înlocuieşte dA = 2 π r dr . 6.10.13) Modulul de rezistenţă polar al secţiunii inelare are expresia Ip rmax π D4 − d 4 = 32 D 2 ( ) = Wp = π D4 − d 4 16 D ( ).3).98 REZISTENŢA MATERIALELOR . (6.10). W p = 2π R 2 h .11) unde D = 2R este diametrul secţiunii. (6. atunci momentul de inerţie polar este D2 I p = 2π d 2 ∫ r3 dr = π D4 − d 4 32 ( ).9) se obţine modulul de rezistenţă polar Ip rmax Wp = π D3 = 32 = .formula momentului de răsucire capabil: M tcap = W p τ a . τ a este rezistenţa admisibilă la răsucire. Din relaţia (6. aria inelului circular de grosime dr (fig. . (6. D 16 2 π D4 (6.3 Caracteristicile geometrice Ip şi Wp Secţiunea circulară plină În relaţia (6.

10. cu diametrul interior d. Varianta 2.8 D .2 δ 3 = 15 ⋅ 103 .2 1 − 0. 0. ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ = 707 mm2 . ⎡ ⎛ d ⎞4 ⎤ 0 . A1 = πδ 2 4 = 1385 mm2 .2 D ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ = 0. Se cere să se dimensioneze bara în două variante: a) de secţiune circulară plină.6) se obţine unghiul de răsucire pentru un element de bară de lungime dx: M dx dϕ = t . a) se obţine modulul de rezistenţă polar necesar W pnec = Varianta 1. Rezolvare Pentru ambele variante. .4 Deformaţii la răsucire Din relaţiile (6. G Ip unde produsul G I p se numeşte modùl de rigiditate la răsucire.84 D3 = 0 . greutatea barei de secţiune A2 3 ( ) inelară este jumătate din greutatea barei cu secţiune circulară plină. 50 δ = 42 mm . Secţiunea inelară are aria distribuită mai avantajos pentru a prelua tensiunile mari din vecinătatea suprafeţei piesei. ⎢ ⎣ ⎝D⎠ ⎥ ⎦ 2 π D2 ⎡ ⎛ d ⎞ ⎤ A2 = D = 50 mm .118 1 D3 = 15 ⋅ 103 . pentru aceeaşi tensiune tangenţială maximă pe conturul secţiunii. RĂSUCIREA BARELOR 99 Exemplul 6.6. cu diametrul δ .2) şi (6. diametrul exterior D şi d = 0 . Mt τa = 750 ⋅ 10 3 = 15 ⋅ 10 3 mm 3 . 6.1 O bară din oţel cu rezistenţa admisibilă τ a = 50 N/mm2 este solicitată la răsucire de un moment M t = 750 Nm. d = 40 mm . din formula (6. Să se compare ariile secţiunilor transversale în cele două cazuri. la lungimi egale. Aceasta se explică prin variaţia liniară a tensiunilor tangenţiale în lungul razei. 4 ⎢ ⎣ ⎝D⎠ ⎥ ⎦ A1 Se observă că ≅ 2 deci. b) de secţiune inelară.

(6. dintre care se alege cea mai mare. a cărui valoare creşte liniar cu rotirea dϕ . lucrul mecanic efectuat de 1 momentul M t .5 Energia de deformaţie la răsucire Pentru un element de bară de lungime dx. 6. A. a) şi (6.17) l Există arbori la care se impune o valoare admisibilă θ a a unghiului de răsucire specifică.18) G θa k= Mt = G Ip Δϕ Dacă se utilizează relaţiile (6.100 REZISTENŢA MATERIALELOR Pentru o bară de lungime l .18). Coulomb (1784) M l Δϕ = t . (6. rezultă două dimensiuni diferite.6) rezultă formula de dimensionare bazată pe o condiţie de rigiditate Mt I pnec = .7).19) Pe baza relaţiilor (6. este U= ∫ l 1 M t dϕ = 2 ∫ l M t2 dx . înmagazinat de toată bara sub formă de energie potenţială de deformaţie. rigiditatea la răsucire este . Din relaţia (6.10.15) Dacă bara are secţiune constantă şi momentul de răsucire este constant pe toată lungimea. a) unde U 0 = τ 2 2G este energia de deformaţie specifică la forfecare.5) şi (6. Lucrul 2 mecanic total. unghiul cu care se rotesc una faţă de cealaltă cele două secţiuni de la capete este Δϕ = ∫ 0 l M t dx .16) G Ip Pentru un tronson de arbore de secţiune constantă.19. este M t dϕ . notând dV = dA dx . GIp (6. atunci se obţine formula stabilită de C. . (6. 2G Ip (6. se mai obţine U= ∫ 2 G dV V τ2 (6.

b se arată distribuţia tensiunilor tangenţiale pe o secţiune dreptunghiulară. β şi γ sunt date în Tabelul 6.4 b Tensiunea tangenţială maximă se produce la mijlocul laturii mari a dreptunghiului şi are valoarea Mt . 6. Secţiunile transversale ale barelor se deplanează (fig. β= . Unghiul de răsucire specifică este Mt . θ= β h b3 G unde β se poate calcula cu formula aproximativă (6.21) 4 ⎞ 1 3.20) τ max = τ B = τ xzmax = α h b2 La mijlocul laturii mici τ xymax = τ C = γ τ xzmax = γ τ B .36 b ⎛ ⎜1 − b ⎟ . În figura 6. a). 6.6. deoarece în acest caz ipoteza secţiunii plane nu mai este valabilă.4. (6. a Fig.4.1 pentru câteva valori ale raportului laturilor h b . − 4 ⎟ 3 16 h ⎜ ⎝ 12 h ⎠ Valorile coeficienţilor α . RĂSUCIREA BARELOR 101 6.6 Răsucirea barelor cu secţiune dreptunghiulară Studiul răsucirii barelor cu secţiune dreptunghiulară se face prin metodele Teoriei elasticităţii.

Viteza fluidului într-un punct este proporţională cu tensiunea tangenţială în punctul respectiv al barei răsucite.263 0.281 0.753 4 0.21) se obţine τ max = deci 1 2 hb 3 Wt = Mt = Gθ b .102 REZISTENŢA MATERIALELOR Tabelul 6.141 1. Relaţii pentru calculul acestor caracteristici geometrice se dau în manuale de specialitate. Densitatea curbelor de nivel sau panta membranei într-un punct oarecare sunt proporţionale cu tensiunea tangenţială din bară în punctul respectiv. raportul h b este foarte mare. θ= 1 3 hb G 3 1 3 hb . G. se studiază deformaţiile unei membrane aplicate peste un orificiu având forma secţiunii transversale a barei. Pe membrana bombată se trasează curbele de nivel.246 0.742 α β γ În general.333 0.23) 1 2 hb 3 şi It = (6.742 ∞ 0. pentru secţiuni pline oarecare.5 0. La secţiunea circulară. . sub acţiunea unei presiuni uniform distribuite. se utilizează relaţii generalizate de forma τ max = Mt Wt şi θ= Mt G It (6.282 0. Volumul cuprins între planul conturului şi suprafaţa bombată a membranei este proporţional cu modulul de rigiditate la răsucire al secţiunii transversale a barei. astfel că din relaţiile (6. Greenhill. În cazul unei platbenzi subţiri. În al doilea caz. 1881). 1903) sau prin analogia hidrodinamică (A.743 10 0.5 0.333 0. se studiază liniile de curent ale curgerii unui lichid incompresibil printr-un vas având forma secţiunii barei solicitate la răsucire. (6.313 0.196 0.000 1. Wt şi It sunt egale cu W p . iar I t este momentul de inerţie la răsucire al secţiunii (Anexa 3).22) unde Wt este modulul de rezistenţă la răsucire.231 0. respectiv I p . Prandtl.766 3 0. 3 Mt . În primul caz.229 0.745 6 0.24) Răsucirea barelor poate fi studiată prin analogia cu membrana (L.795 2.258 0.299 0.1 hb 1 0.299 0.208 0.20) şi (6.249 0.859 2 0.313 0. Tangenta la curba de nivel arată direcţia tensiunii tangenţiale.267 0.

5. a. d).23) τ max = Mt = Gθ δ . 6. c) şi profil I sau dublu-T (fig. 6. Pentru profilele deschise care pot fi descompuse în dreptunghiuri.7 Răsucirea profilelor deschise cu pereţi subţiri Barele cu pereţi subţiri se mai numesc şi profile. Se arată. a) în care S este lungimea liniei mediane desfăşurate a profilului iar δ este grosimea. a). 6. Acestea se pot calcula cu relaţiile (6. Fig. se poate considera că diferitele dreptunghiuri de dimensiuni δ i × s i acţionează independent şi preiau o parte din momentul de răsucire aplicat (fig. 6.5. 6. cornier cu aripi neegale (fig. secţiunea transversală constituie un domeniu dublu conex. b). având denumiri consacrate: profil U (fig. constituind un domeniu simplu conex. 1 2 Sδ 3 θ= Mt . RĂSUCIREA BARELOR 103 6. Unele profile laminate din oţel şi anumite profile din aluminiu sunt standardizate.6).6. profilele deschise sunt formate din porţiuni dreptunghiulare. 6. atât experimental cât şi cu metodele Teoriei elasticităţii.5. secţiunea transversală are un singur contur. 6. g. 1 3 Sδ G 3 (6.5. f. valorile tensiunii tangenţiale maxime şi a unghiului de răsucire specifică nu se modifică.5. că dacă se îndoaie o platbandă subţire şi se realizează bare solicitate la răsucire având profil deschis (fig.7). .23.5. La profilele cu secţiunea deschisă (fig. c. colţurile fiind racordate la interior pentru diminuarea concentrării de tensiuni. e. d). În construcţiile aeronautice se utilizează şi profile închise de mai multe ori. În general. b.5 La profilele închise din figurile 6. 6. profil Z (fig. deci multiplu conexe.

6.104 REZISTENŢA MATERIALELOR Modulul de rigiditate la răsucire este C = G It = c G 3 ∑s i i δ i3 . (6.25) unde coeficientul c ţine cont de creşterea rigidităţii datorită racordărilor profilului.7 . c = 1. Fig. 6.25 la profile I. şi c = 1. Se recomandă c = 1 la corniere.26) Fig.6 Tensiunea tangenţială maximă în fiecare dreptunghi care compune secţiunea este τ max i = G θ δ i (6.1 la profile U şi T.

6. C (6. solicitat de un moment de răsucire de 20 Nm. a) se obţine : Mt 1 = Mt 2 = 1 ⋅ 75 ⋅ 23 ⋅ 27 ⋅ 103 ⋅ θ = 5.2 Să se calculeze tensiunile tangeţiale maxime şi unghiul de răsucire specifică la profilul din aluminiu din figura 6.27) Rezultatele sunt valabile pentru bare în care momentul de răsucire este constant pe toată lungimea şi pentru cazul răsucirii libere (deplanare neîmpiedicată).8 Din a doua relaţie (6. Se cunoaşte G = 27 GPa . 3 1 ⋅ 150 ⋅ 33 ⋅ 27 ⋅ 103 ⋅ θ = 36 . Fie M t 1 momentul de răsucire preluat de fiecare talpă şi M t 2 momentul preluat de inimă. Exemplul 6. RĂSUCIREA BARELOR 105 unde unghiul de răsucire specifică este θ= Mt . 3 .5 ⋅ 106 ⋅ θ [N mm].23.8. Rezolvare Se consideră că profilul U este compus din trei platbenzi subţiri. cele două tălpi şi inima. Fig.6.4 ⋅ 106 ⋅ θ [N mm].

6. 6. deci unghiul de răsucire specifică este θ = 0. .106 REZISTENŢA MATERIALELOR Înlocuind în condiţia de echilibru 2 M t 1 + M t 2 = 20 ⋅ 103 expresiile momentelor de răsucire din inimă şi tălpi.9 Se consideră un profil subţire închis. Bredt. 6. de formă oarecare (fig. a) rezultă tensiunea tangenţială maximă în tălpi τ max 1 = 27 ⋅ 103 ⋅ 0. se obţine 47 .8 N/mm2 şi tensiunea tangenţială maximă în inimă τ max 2 = 27 ⋅ 103 ⋅ 0 .422 ⋅ 10 −3 rad/mm = 0. Din prima relaţie (6.422 ⋅ 10−3 ⋅ 3 = 34 .9).3 θ = 20 ⋅ 10−3 .422 rad/m = 24 . momentul M t produce tensiuni tangenţiale uniform distribuite pe grosimea peretelui (ipoteza lui R. Spre deosebire de secţiunile deschise.2 0 / m .422 ⋅ 10−3 ⋅ 2 = 22 . având grosimea peretelui δ variabilă.23.8 Răsucirea profilelor închise cu pereţi subţiri Studiul profilelor subţiri închise se face adoptând ipoteza constanţei secţiunii transversale şi ipoteza nedeformabilităţii secţiunii transversale.2 N/mm2 . 1896). deci considerând că deformaţia secţiunii transversale este o rotaţie de rigid iar proiecţia liniei mediane pe un plan perpendicular pe axa barei nu se modifică. Fig.

pe feţele longitudinale din 1 şi 2 acţionează tensiuni egale cu tensiunile tangenţiale din planul secţiunii transversale. Fie δ 1 grosimea în punctul 1 şi δ 2 grosimea în punctul 2. de lăţime dx paralelă cu axa barei şi de lungime arbitrară în lungul liniei mediane a profilului (desenată punctat). RĂSUCIREA BARELOR 107 Se izolează un element infinitezimal din peretele profilului. Pentru echilibrul longitudinal al elementului izolat.19. este τ δ ds . Tensiunile τ 1 şi τ 2 sunt constante pe grosimea peretelui.29) Pentru calculul unghiului de răsucire. această forţă trebuie să fie egală cu forţa τ 2 δ 2 dx care acţionează pe faţa 2. Forţa dF care acţionează tangenţial la contur. se egalează energia de deformaţie exprimată în funcţie de momentul de răsucire M t cu energia de deformaţie exprimată în funcţie de tensiunile tangenţiale τ (6. unde Ω este aria delimitată de linia mediană a peretelui profilului (desenată punctat). în lungul axei barei. Momentul acestei forţe faţă de axa barei (sau faţă de un punct din secţiune ales arbitrar) este τ δ r ds iar momentul total este M t = τ δ r ds . perpendiculare pe muchia comună.6. momentul de răsucire se mai scrie Mt =τ δ ∫ r ds = q ∫ r ds . Rezultă τ 1δ 1 = τ 2 δ 2 şi deoarece punctele 1 şi 2 au fost alese arbitrar.3). este τ1 δ1 dx . produsul τ δ este constant în lungul conturului. ∫ Deoarece fluxul de forfecare τ δ = q este constant în lungul conturului. pe un element de lungime ds. . Forţa tăietoare pe faţa 1. Rezultă M t = 2Ω q . Energia înmagazinată într-un element de dimensiuni δ ⋅ dx ⋅ ds este dU = τ2 2G δ dx ds . Tensiunile tangenţiale au valoarea (formula lui Bredt) Mt (6. Mărimea q = τ δ se numeşte flux de forfecare şi reprezintă o forţă tăietoare pe unitatea de lungime a liniei mediane a secţiunii profilului subţire. a). ∫ r ds pentru tot conturul este Dar r ds este dublul suprafeţei haşurate şi 2Ω .28) τ= 2Ω δ . Conform dualităţii tensiunilor tangenţiale (3. (6.

(6.3 Să se compare tensiunile tangeţiale maxime şi rigidităţile la răsucire pentru un tub circular cu pereţi subţiri şi un tub cu aceleaşi dimensiuni.30) Pe de altă parte.29). Bredt) Δϕ l =θ = Mt 4Ω 2 G∫δ ds . în care s-a tăiat o fantă longitudinală pe toată lungimea (fig. 6.17) se obţine . Exemplul 6.108 REZISTENŢA MATERIALELOR Energia acumulată în tot profilul de lungime l este U= l 2G ∫ 2 τ 2 δ ds = l τ 2δ 2 2G ∫ ds δ sau. (6.8. energia de deformaţie este egală cu lucrul mecanic al cuplului elastic M t pe rotirea Δϕ U= 1 M t Δϕ . atunci Δϕ l =θ = Mt S 4Ω G δ 2 = τS . 6.33) unde S este lungimea totală a liniei mediane a conturului închis.10).32) Dacă profilul are grosimea δ constantă în lungul conturului. Fig. 2Ω G (6. 2 (6.30) şi (6.10 Rezolvare La profilul închis. solicitate de momente de răsucire egale. înlocuind tensiunile tangenţiale din relaţia (6.a) şi (6.31) ale energiei de deformaţie.31) Egalând expresiile (6. din relaţiile (6. se obţine U= M t2 l 8Ω G ∫ ds δ . se obţine unghiul de răsucire specifică (formula lui R.

forţa axială şi momentul încovoietor se pot neglija.24) se obţine τ max 2 = δ k2 = 3Mt sδ 3 = 2π R δ 2 . = = 3 Ip 2π R δ 2π R2 δ Δϕ 1 = GIp l = G 2π R3 δ . la profilele deschise solicitate la răsucire. Rezultă că profilele deschise cu pereţi subţiri nu sunt adecvate pentru a prelua solicitări de răsucire sau a împiedica deformaţiile produse de această solicitare. La un arc solicitat la întindere (fig. încovoiere şi răsucire (fig. dacă înclinarea spirelor este mare atunci forţa F.11. La arcurile cu spire strânse. l l 3 Raportul tensiunilor tangenţiale maxime este τ max 2 τ max 1 =3 R δ . k2 δ Dacă R δ = 10 .9 Calculul arcurilor cilindrice elicoidale Arcul cilindric elicoidal este o bară curbă în spaţiu.6. 6. din relaţiile (6. în schimb rigiditatea tubului deschis este de 300 ori mai mică decât cea a tubului închis. a). atunci tensiunile în tubul deschis sunt de 30 de ori mai mari decât cele din tubul închis.11. redusă în centrul de greutate al secţiunii transversale. RĂSUCIREA BARELOR 109 τ max 1 = k1 = Mt Mt R Mt R Mt . produce toate cele patru solicitări simple: întindere.23) şi (6. l 3Mt La profilul deschis. la care înclinarea elicei este foarte mică. forfecare. Δϕ 2 Mt = G It G 2 = π Rδ3. . rămânând forţa tăietoare T = F şi momentul de răsucire M t = F R . În general. 6. b). Raportul rigidităţilor la răsucire este k1 R2 =3 2 . 6. tensiunile tangenţiale sunt mari şi deformabilitatea este mare.

înmagazinată de arc 1 F f = 2 unde ∫ l M t2 dx M t2 l = . efectul forfecării este neglijabil. Fig.11. Aceasta se poate deduce egalând lucrul mecanic produs de forţa F când arcul se deformează cu săgeata f. rezultă: Wp = π d3 16 = Mt τa = FR τa de unde se obţine diametrul spirei arcului d= 3 16 F R π τa . 2G Ip 2G Ip Mt = F R . Ip = π d4 32 . în cazul secţiunii circulare. 6. cu energia de deformaţie la răsucire. . solicitarea principală fiind răsucirea.34) Numărul de spire n se calculează pe baza formulei săgeţii arcului. (6.11 Din formula de dimensionare la răsucire (6.110 REZISTENŢA MATERIALELOR La arcuri cu raza de înfăşurare mare în comparaţie cu diametrul spirei (d << R ) . a). Rezultă săgeata arcului l = 2π R n .

relaţii forţă-deformaţie şi condiţii la limită. Pentru rezolvarea problemelor static nedeterminate se utilizează ecuaţii de echilibru. Δf din relaţia (6.10 Sisteme static nedeterminate solicitate la răsucire La sisteme static nedeterminate. 6.12. reacţiunile şi eforturile din bare nu pot fi determinate numai cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru din statică. a încastrată la capete şi solicitată de momentul M. exprimate în funcţie de eforturi sau reacţiuni. ecuaţii de compatibilitate geometrică. rezultând un număr de condiţii de deformaţie. 6.35) Relaţia (6. Deobicei se elimină deformaţiile şi deplasările între ultimele trei tipuri de ecuaţii.36) unde k este rigiditatea arcului (denumită şi constanta elastică a arcului). (6. Se cer tensiunile tangenţiale maxime din bară.10.36) rezultă numărul de spire necesar n= Gd4 64 R 3 k . Reprezentarea grafică a relaţiei (6. Se cunosc dimensiunile a.37) La oţelurile de arcuri τ a = 400 − 600 N/mm2 şi G = 85 GPa. (6. (6. RĂSUCIREA BARELOR 111 f = 64 F R3 n G d4 G d4 64 R3 n . Rezolvare .35) se mai scrie sub forma F= f =k f .36) se numeşte caracteristica elastică a arcului. Dacă se impune valoarea rigidităţii arcului k= ΔF .6.1 Bara încastrată la capete Fie bara din figura 6. Diferenţa între numărul reacţiunilor (sau eforturilor necunoscute) şi numărul ecuaţiilor de echilibru se numeşte grad de nedeterminare al sistemului. egal cu gradul de nedeterminare. b. d şi modulul de elasticitate G.

a . (6. l (6. dar suma unghiurilor de răsucire ale celor două porţiuni 1-3 şi 3-2 este zero. În urma aplicării cuplului M. se scrie Δϕ13 = M13 a M b . Fig. bara fiind încastrată la capete Δϕ13 + Δϕ32 = 0.41) Din relaţiile (6.41) se obţin reacţiunile M1 = M M2 = M (6. G Ip G Ip M 32 = M1 − M = − M 2 .39)-(6. secţiunea 3 se roteşte.12.40) Din diagrama momentelor de răsucire (fig. b . 6. Pe baza legii lui Hooke s-a stabilit expresia (6.42) deci tensiunile tangenţiale maxime în cele două porţiuni de bară au expresiile . Ecuaţia de proiecţii pe orizontală a momentelor se scrie M1 − M + M 2 = 0 . 6.38) Compatibilitatea deformaţiilor.112 REZISTENŢA MATERIALELOR Reacţiunile din încastrări sunt momentele M 1 şi M 2 . (6. Δϕ 32 = 32 .16) a unghiurilor de răsucire care. pentru cele două porţiuni de bară.12 Ecuaţia de echilibru.39) Relaţiile forţă-deformaţie. l (6. b) rezultă M13 = M1 .

RĂSUCIREA BARELOR 113 τ 13 = M 13 M b . 6. Se cunosc modulele de elasticitate transversale G1 şi G2 ale celor două materiale. Suma momentelor de răsucire M t 1 şi M t 2 egalează momentul total: Mt 1 + Mt 2 = Mt .44) Compatibilitatea deformaţiilor. (6.10. Cuplul exterior M t este preluat în proporţii diferite de cele două materiale. s-a stabilit expresia unghiurilor de răsucire specifică (6. a Fig.12).13.45) Relaţiile forţă-deformaţie.13 Rezolvare b Ecuaţia de echilibru. solidarizate între ele.6). = Wp Wp l τ 32 = M 32 Wp = Ma Wp l (6.6. (6. Pe baza legii lui Hooke. cu aceeaşi lungime iniţială l . Cele două materiale. 6. fiind solidarizate între ele: θ1 = θ 2 .43) unde modulul de rezistenţă polar W p se calculează cu relaţia (6. a. compus din două tuburi subţiri din materiale diferite.2 Arbori concentrici Se cer tensiunile tangenţiale produse de momentul M t în arborele din figura 6. care pentru cele două materiale se scrie . au deformaţii la răsucire identice.

La un concentrator de tensiuni.45) şi utilizând ecuaţia (6. bazat pe relaţia (6. (6.114 REZISTENŢA MATERIALELOR θ1 = Mt1 G1 I p 1 .47).13. 1906). Föppl. Acelaşi rezultat s-ar obţine dacă cei doi arbori concentrici ar fi solidarizaţi doar la capete. este valabil numai pentru bare cu secţiune constantă. produc variaţii locale ale tensiunilor.46) în (6. G2 Se observă că în dreptul suprafeţei de contact. tensiunile tangenţiale în cele două materiale sunt diferite. 6. tensiunea maximă este funcţie de forma şi dimensiunile piesei în vecinătatea discontinuităţii. şanţuri de pană. arbore în trepte. De acest fapt trebuie ţinut cont la solidarizarea materialelor. a). b. se obţine τ max 1 τ min 2 = G1 .8. raportul lor fiind egal cu raportul modulelor de elasticitate transversale. de exemplu. G1 I p 1 + G 2 I p 2 Rezultă tensiunile în cele două materiale la o distanţă r faţă de centru τ1 = = I p1 Mt2 r Mt r Mt r .47) = G2 G1 Ip2 + Ip2 + Ip Ip G1 2 G2 1 Înlocuind r = R2 în relaţiile (6. degajări. (6. factorul de concentrare a tensiunilor elastice Kt se defineşte prin relaţia Kt = τ max τ nom (6.44) se obţine M t1 G1 I p 1 M t1 r I p1 = Mt2 G2 I p 2 = Mt .11 Concentrarea tensiunilor la răsucirea barelor Calculul la răsucire. θ2 = Mt 2 G2 I p 2 .46) Înlocuind relaţiile (6. ale căror valori maxime sunt mai mari decât cele calculate în ipoteza constanţei secţiunii transversale (A. Discontinuităţile geometrice.48) . La răsucire. Diagramele de variaţie a tensiunilor tangenţiale în lungul razei sunt date în figura 6. găuri transversale. τ2 = .

14.4 Un arbore este antrenat cu o putere N = 200 kW la o turaţie n = 600 rot/min şi transmite puterile N1 = 120 kW şi respectiv N 2 = 80 kW unor .14 [43] Pentru o bară solicitată la răsucire. variaţia factorului de concentrare a tensiunilor Kt în funcţie de raportul între raza de racordare şi diametrul mic este redată în figura 6. RĂSUCIREA BARELOR 115 unde τ max este tensiunea maximă la discontinuitatea geometrică iar τ nom este valoarea obţinută neglijând efectul de concentrare a tensiunilor. Exemplul 6. Raze de racordare mici produc valori Kt mari. deci trebuie evitate în proiectare. Fig. pentru patru valori ale raportului diametrelor celor două porţiuni. 6. cu secţiune variabilă în trepte.6.

6.10. Să se calculeze rotirea relativă a secţiunii 2 faţă de secţiunea 0 şi să se verifice unghiul de răsucire specifică ştiind că valoarea admisibilă este θ a = 0.15.20 m. Să se dimensioneze arborele din oţel cu τ a = 40 MPa şi G = 81 GPa. c). a).a) şi (6.15.116 REZISTENŢA MATERIALELOR consumatori (fig.15 Rezolvare Se trasează diagrama puterilor (fig. n 600 N12 80 = 9550 = 1273 Nm . Fig. 6.15 m şi b = 0. n 600 Se poate trasa şi diagrama momentelor de răsucire (fig.12) rezultă diametrele arborelui : d1 = 3 16 M t 01 π τa = 10 ⋅ 3 16 ⋅ 3183 = 74 mm . π 40 . 6. Se dau a = 0. 6. Din relaţiile (6.018 rad/m. b) şi se calculează momentele de răsucire pe intervalele 0-1 şi 1-2 : M t 01 = 9550 M t 12 = 9550 N 01 200 = 9550 = 3183 Nm.15.

6 ⋅ 104 + 1273 ⋅ 103 ⋅ 200 8.2 m.0054 rad .1 m.8 ⋅ 10−5 rad/mm . π 40 Se aleg valorile d1 = 75 mm şi d 2 = 55 mm. RĂSUCIREA BARELOR 3 117 3 d2 = 16 M t 02 π τa = 10 ⋅ 16 ⋅ 1273 = 54 . Exemplul 6. Rezolvare Pentru secţiunea circulară Wd = W p = π d3 16 = π 203 16 = 1. π ⋅ 754 32 = 310 . h = 15 mm.5 mm .16. iar pentru secţiunea dreptunghiulară ( α = 0. a = 0. precum şi rotirea secţiunii 3 faţă de încastrare.1 ⋅ 104 ⋅ 310 .1 ⋅ 104 ⋅ 310 . Rezultă momentul de răsucire capabil (6. I p 2 = π ⋅ 554 32 = 89 . Unghiurile de răsucire specifică pe cele două intervale.6).6 ⋅ 104 mm4 .57 ⋅ 103 mm3 .5) Wd = α h b 2 = 0. Unghiul rotirii secţiunii 2 faţă de secţiunea 0 are expresia M t 01 l 01 G I p1 M t 12 l 12 G Ip2 Δϕ 20 = unde : I p 1 = + .265 ⋅ 10−5 rad/mm < θ a = 1. sunt θ 01 = M t 01 G Ip1 = 3183 ⋅ 103 8.6.84 ⋅ 10 4 4 = 1.196 pentru h/b = 1. calculate cu relaţia (6.5 Să se determine momentul de răsucire capabil pentru bara din figura 6.231 şi β = 0. b = 10 mm.1 ⋅ 10 ⋅ 89.1 ⋅ 104 ⋅ 89 . d = 20 mm.c) .231 ⋅ 15 ⋅ 102 = 0. θ 12 = M t 12 G Ip 2 = 1273 ⋅ 103 8. b = 0.75 ⋅ 10−5 rad/mm < θ a .6 ⋅ 104 = 1.84 ⋅ 104 mm4 .84 ⋅ 104 = 0 .10. Bara este din oţel cu τ a = 60 MPa şi G = 81 GPa.3465 ⋅ 103 mm3 . Rezultă Δϕ 20 = 3183 ⋅ 103 ⋅ 150 8.

. π ⋅d4 32 = π ⋅ 204 32 I d = β h b3 = 0. cu τ a = 50 MPa.1 ⋅ 104 ⋅ 1. pe baza rezultatelor de la paragraful 6.79 ⋅ 103 Nmm =20. 6.57 ⋅ 104 20. a din oţel.16 Unghiul de rotire al secţiunii 3 faţă de încastrarea 1 are expresia : Δϕ31 = unde Ip = M t l12 M t l 23 .294 ⋅ 104 mm4 .5 ⋅ 60 = 20 . Problema se va rezolva prin suprapunerea efectelor.17.6 Să se dimensioneze bara încastrată la capete din figura 6. cu secţiune circulară.196 ⋅ 15 ⋅ 103 = 0 . Rezultă 20.79 ⋅ 103 ⋅ 200 8. Rezolvare Ecuaţia de echilibru a momentelor se scrie M1 + M 2 = 150 .10.1 ⋅ 104 ⋅ 0 .1. Fig.294 ⋅ 104 Δϕ31 = + = 0.118 REZISTENŢA MATERIALELOR M tcap = Wd min τ a = 346 .79 ⋅ 103 ⋅ 100 8. Sistemul este simplu static nedeterminat.79 Nm. Exemplul 6.57 ⋅ 104 mm4 . + G Ip G Id = 1.012 rad .

Se utilizează formula de dimensionare (6. valori cu care echilibru este M1 se construieşte diagrama momentelor de răsucire din figura 6. condiţia de deformaţie M13 l13 M 32 l 32 ′ l = M2 ′ 3l . 6. d.17.17 Similar.10. Fig.5 ⋅ 103 = 1750 mm3 . În cazul acţiunii simultane a celor două momente. Dar ecuaţia de = Δϕ 32 se scrie = . RĂSUCIREA BARELOR 119 Δϕ13 Dacă acţionează numai momentul din secţiunea 3. deci M 1 ′ = 37 . diagrama momentelor de răsucire are forma din figura 6.5 Nm . ′′ = 75 Nm . M 2 ′ = 12. M1 M1 M2 conduc la Diagrama corespunzătoare a momentelor de răsucire este redată în figura 6. dacă acţionează numai momentul din secţiunea 4. b.5 Nm .6.5 Nm . c. sau M1 G Ip G Ip ′ + M2 ′ = 150 .17. a) W pnec = M tmax τa = 87 .17. 50 . Rezultă M tmax = 87 . condiţia de ′′ 3l = M 2 ′′ l şi ecuaţia de echilibru deformaţie Δϕ 14 = Δϕ 42 sau M1 ′′ + M 2 ′′ = 100 ′′ = 25 Nm .

Se alege d = 21 mm .34) d= Se alege d = 8 mm . 6.5 ⋅ 104 ⋅ 84 = 117 . mm N . diametrele spirelor d 1 = 6 mm. Se dă G = 85 GPa. 3 3 16 F R π τa = 16 ⋅ 1250 ⋅ 40 = 7 . În stare montată arcurile au o lungime l ′ = 90 mm. Se cere forţa cu care sunt comprimate arcurile când: a) supapa este închisă. numărul de spire n 1 = 10 . Săgeata arcului are expresia (6. şi lungimile arcurilor în stare liberă l 1 = 120 mm. o lungime l ′′ = 80 mm. cunoscând τ a = 500 MPa şi G = 85 GPa. Rezolvare Se dimensionează arcul cu formula (6.7 Un arc cilindric elicoidal având raza de înfăşurare R = 40 mm şi numărul de spire n = 8 este comprimat de o forţă F = 1250 N. Să se dimensioneze arcul şi să se calculeze săgeata f. l 2 = 100 mm.985 mm . Rezolvare Se calculează rigidităţile arcurilor k1 = 4 G d1 3 64 R1 n1 = 8. iar când supapa este deschisă. Exemplul 6. mm k2 = G d4 2 64 R 3 2 n2 = = 6. n 2 = 8 .8 O supapă este închisă cu două arcuri elicoidale concentrice (fig.01 N .35) f = 64 F R3 n G d4 = 64 ⋅ 1250 ⋅ 403 ⋅ 8 8.64 Forţele din arcuri la montaj sunt .5 ⋅ 104 ⋅ 64 64 ⋅ 35 ⋅ 10 8. R2 = 25 mm.120 REZISTENŢA MATERIALELOR deci π d3 16 = 1750 .6 mm . Se cunosc razele de înfăşurare R 1 = 35 mm. c) tensiunea tangenţială maximă în fiecare arc.5 ⋅ 104 ⋅ 54 64 ⋅ 25 ⋅ 8 3 3 = 4 . π ⋅ 500 Exemplul 6. d 2 = 5 mm. de unde rezultă d = 20. b) supapa este deschisă.7 mm .18).

RĂSUCIREA BARELOR 121 ′ = k 1 (l1 − l′) = 4 .18 Modulele de rezistenţă polare au valorile Wp 1 = 3 π d1 16 = π ⋅ 63 16 = 42.43 N .64 (100 − 80) = 132. 6. F1 ′′ = k 2 (l 2 − l′′) = 6 .64 (100 − 90) = 66.81 N . F2 Forţa totală la montaj este ′ + F2 ′ = 186.01 (120 − 90) = 120. F ′ = F1 Forţele din arcuri când supapa este deschisă sunt ′′ = k 1 (l1 − l′′) = 4 .6. F ′′ = F1 Fig.39 N .40 N .01 ⋅ (120 − 80) = 160. F2 Forţa totală este ′′ + F 2 ′′ = 293.53 mm3 .39 mm . Tensiunile tangenţiale maxime sunt . F1 ′ = k 2 (l 2 − l′) = 6. 3 Wp 2 = π d3 2 16 = π ⋅ 53 16 = 24.58 N .84 N .

58 ⋅ 35 N = 132 .81 ⋅ 25 N = 135 . 42.122 REZISTENŢA MATERIALELOR τ max 1 = τ max 2 = Mt1 Wp 1 Mt 2 Wp 2 = ′′ R 1 F1 Wp 1 = 160.39 mm2 132. 24.53 mm2 = ′′ R 2 F2 Wp 2 = .

7. Este evident că noţiunile provin din mecanică. prin particularizarea relaţiilor de la plăci subţiri. sistemul de axe yOz va fi rotit 180o faţă de convenţia din acest curs. independente de deplanare. Momentul (de ordinul întâi al) elementului de suprafaţă dA faţă de axa Oy este z dA . (7.7. Se vor utiliza denumirile "improprii" aşa cum sunt definite în standardul românesc privind terminologia din Rezistenţa materialelor (STAS 1963-81). momentele centrifugale şi modulele de rezistenţă. Pentru simplificarea expunerii. Caracteristicile geometrice ale secţiunilor plane. calculate faţă de axe care trec prin centrul de greutate al suprafeţei secţiunii transversale. PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE La încovoiere şi răsucire. ∫A y dA . Axa Oz va fi orientată în sus iar axa Oy spre dreapta. O suprafaţă plană nu are greutate. Momentele de inerţie se mai numesc momente de ordinul doi ale suprafeţelor.1.1) Momentul static al întregii figuri faţă de axa Oz este Sz = (7. unde A este aria suprafeţei: Sy = ∫A z dA .2) . nu are inerţie şi nici proprietăţi centrifugale. forma secţiunii barei este uneori mai importantă decât suprafaţa acesteia. momentele centrifugale se mai numesc produse ale suprafeţelor iar centrele de greutate se numesc centre geometrice sau centroide. deci momentul static al întregii suprafeţe faţă de axa Oy este ∫AzdA .1 Momente statice ale suprafeţelor plane Fie suprafaţa plană din figura 7. care intervin în calculul tensiunilor şi deformaţiilor sunt momentele de inerţie.

Varignon. = y dA = ( y . ale căror suprafeţe şi centre de greutate sunt cunoscute sau uşor de determinat. A A (7.1 Originea G a noului sistem se alege astfel încât în sistemul de coordonate yG z momentele statice ale suprafeţei să fie nule: Sy = Sz ∫ z dA = ∫ (z .4) În practică.. zG sunt coordonatele punctului G în sistemul iniţial. z = z − zG .. 2 .. triunghiuri). 1724) yG = ∑ Ai yi .n ) . Coordonatele centrului de greutate al suprafeţei compuse se calculează cu relaţiile (P. ∫ ∫ A A G A A G (7.124 REZISTENŢA MATERIALELOR Se alege un nou sistem de coordonate yG z . cercuri.z ) dA = 0.3) Rezultă coordonatele centrului de greutate al suprafeţei yG = Sz = A ∫ y dA . Fig. o suprafaţă este adesea împărţită în mai multe figuri cu forme geometrice simple (de ex. ∑ Ai (7. obţinut prin translaţia axelor sistemului yOz. unde yG . Coordonatele elementului dA în noul sistem de axe sunt y = y − yG . dreptunghiuri.y ) dA = 0. A A zG = Sy A = ∫ z dA .5) unde yi şi zi sunt coordonatele centrului de greutate al suprafeţei Ai (i = 1. . 7.. ∑ Ai zG = ∑ Ai zi .

atunci momentul centrifugal al suprafeţei este nul. Razele de inerţie se definesc prin relaţiile iy = Dreptunghiul Iy A . La suprafeţe axial-simetrice. Dacă figura are două axe de simetrie. Prima integrală (7. în timp ce momentul centrifugal poate fi pozitiv. atunci centrul de greutate coincide cu centrul de simetrie. atunci centrul de greutate se află la intersecţia acestora.6) devine .7) Dacă una dintre axe este axă de simetrie. momentele de inerţie axiale sunt momente de ordinul doi ale suprafeţelor Iy = ∫z A 2 dA .7. (7. Dacă o figură nu are axe de simetrie dar are un centru de simetrie. deoarece momentul static faţă de o axă de simetrie este zero. Iz = ∫ A y 2 dA . PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 125 Dacă o figură are o axă de simetrie. atunci centrul de greutate se află pe această axă. momentul de inerţie polar faţă de punctul O este Ip = ∫Ar 2 dA = ∫A (y 2 + z 2 dA = I z + I y . se consideră elementul de arie dA = b dz situat la distanţa z de axa Oy. ) (7. Orice axă care trece prin centrul de greutate al suprafeţei se numeşte axă centrală.6) Momentul centrifugal al suprafeţei faţă de axele yOz este I yz = ∫ A yz dA . iz = Iz . 7. Momentele de inerţie axiale şi cel polar sunt mărimi pozitive. (7.2. zero sau negativ. A (7.8) unde r este distanţa de la elementul dA la originea O.2 Momente de inerţie ale suprafeţelor plane Prin definiţie.9) La dreptunghiul cu baza b şi înălţimea h din figura 7.

126 REZISTENŢA MATERIALELOR Iy = Deci ∫ A z 2 dA = ∫ +h 2 −h 2 z 2 b dz = b h3 .13) I y = Iz = 64 ( ) . Rezultă Iy = ∫A z 2 dA = ∫ ∫ 0 2π R 0 (r sinθ )2 r dθ dr = π R 4 4 .11) Fie cercul de rază R = D 2 din figura 7.7). (7. 7. Fig.3. 7.3 La un inel gros. cu diametrul exterior D şi diametrul interior d. Elementul de suprafaţă haşurat dA = r dθ dr este situat la distanţa z = r sinθ de axa Oy. 12 (7. 12 (7.12) Aceeaşi expresie se poate deduce din formula momentului de inerţie polar (6.8). I y = I z = I p 2 . momentul de inerţie axial se obţine scăzând momentul de inerţie al cercului interior din momentul de inerţie al cercului exterior π D4 − d 4 . pe baza relaţiei (7.10) Iy = Cercul b h3 12 şi Iz = h b3 .2 Inelul circular Fig. Deci Iy = Iz = π D4 64 . (7.

zi (i = 1. 2. se consideră un element de suprafaţă dA = R dθ δ situat la distanţa z = R sinθ de axa Oy.4. 2 (7.18) . 6 (7. 3 (7. 7. 3 zG = b 1 (z1 + z2 + z3 ) .15) Momentele statice faţă de sistemul de coordonate yOz au expresiile S y = A zG = A (z1 + z2 + z3 ) . definit prin coordonatele vârfurilor yi . 3 (7. 3 z1 z2 = z3 S z = A yG = A ( y1 + y2 + y3 ) .16) unde A este suprafaţa triunghiului 1 y1 1 A = 1 y2 2 1 y3 1 [ y1 (z2 − z3 ) + y2 (z3 − z1 ) + y3 (z1 − z2 ) ] . ∫A z 2 dA = ∫ 2π 0 (R sinθ )2 R dθ δ = π R 3 δ . PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 127 La un inel subţire. a.14) a Fig.7.17) Momentele de inerţie axiale sunt Iy = A [ z1 (z1 + z2 ) + z2 (z2 + z3 ) + z3 (z3 + z1 ) ] . 3) faţă de un sistem de axe oarecare yOz. (7. de rază R şi grosime δ << R .4 Coordonatele centrului de greutate sunt yG = 1 ( y1 + y2 + y3 ) . Rezultă Iy = Triunghiul Fie triunghiul din figura 7.

7. Momentele de inerţie ale triunghiului faţă de axele centrale sunt Iy = A 2 2 z12 + z2 + z3 . 6 (7.5. numite coordonate triunghiulare L1 = A1 A . 12 Iz = h b3 . Triunghiul dreptunghic Fie triunghiul dreptunghic cu baza b şi înălţimea h din figura 7. z ale punctului P şi coordonatele triunghiulare L1 .18)-(7.6) şi (7. L3 se stabilesc relaţiile liniare ⎧ 1 ⎫ ⎡ 1 1 1 ⎤ ⎧ L1 ⎫ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎨ y ⎬ = ⎢ y1 y2 y3 ⎥ ⎨ L2 ⎬ .23) (7.19) Momentul centrifugal este I yz = A [ ( y1 + y2 )( z1 + z2 ) + ( y2 + y3 )( z2 + z3 ) + ( y3 + y1 )( z3 + z1 ) ] 12 (7.24) A ( y1 z1 + y2 z2 + y3 z3 ) . H.20) sunt utile la calculul momentelor de inerţie ale suprafeţelor de forme complicate.20) se obţine Iy = b h3 . 12 Relaţiile (7. Poziţia unui punct P în interiorul sau pe conturul unui triunghi de suprafaţă A este determinată de trei rapoarte între suprafeţe. 1976) ∫A (L1 ) (L 2 ) a b dA = 2 A (a )! (b )! . Se utilizează integrale de forma (R. de exemplu secţiunea transversală a unui burghiu sau a unei palete de turbină sau compresor. (7.7) se obţin formulele (7.20) Calculul relaţiilor de mai sus se poate face simplu utilizând coordonatele triunghiulare (fig. L2 = A2 A . 12 ) (7. 12 I yz = b2 h2 .15)-(7.20). L2 .4. b).22) Înlocuind coordonatele y. ⎪z⎪ ⎢ z z z ⎥⎪L ⎪ ⎩ ⎭ ⎣ 1 2 3 ⎦⎩ 3 ⎭ (7.128 Iz = REZISTENŢA MATERIALELOR A [ y1 ( y1 + y2 ) + y2 ( y2 + y3 ) + y3 ( y3 + y1 ) ] . ( a + b + 2)! ∫A (L1 ) ( a dA = 2 A ( a + 2 )! (a )! . care pot fi aproximate prin mai multe triunghiuri. z în relaţiile de definiţie (7.21) Între coordonatele carteziene y. Gallagher. L3 = A3 A . Din relaţiile (7. 24 .18)-(7. 12 I yz = ( ) Iz = A 2 2 2 y1 + y2 + y3 .

6. În continuare se calculează momentele de inerţie la un dreptunghi a cărui grosime este mult mai mică decât lungimea. Se notează l lungimea dreptunghiului şi α înclinarea acestuia faţă de axa Oy. 7. Elementul de lungime dl are suprafaţa dA = δ dl = δ Se calculează Iy = dz . Fig.6 Pentru calculul momentelor de inerţie ale profilelor subţiri. 72 Semnul momentului centrifugal faţă de axele centrale depinde de sensul acestora în raport cu triunghiul. definit prin grosimea δ şi coordonatele extremităţilor yi .23) şi (7. 2) faţă de un sistem de axe oarecare yOz. putând fi pozitiv pentru alte direcţii ale axelor faţă de cele din figura 7.5 Fâşie dreptunghiulară subţire Fig. PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 129 Din relaţiile (7.7. zi (i = 1.24) se obţine Iy = b h3 .5. 36 Iz = h b3 . 7. acestea se descompun în suprafeţe dreptunghiulare înguste. 36 I yz = − b2 h2 . Fie dreptunghiul din figura 7. sinα z1 ∫ A z dA = 2 δ sinα z2 ∫ z 2 dz = 3 3 3 3 z1 − z2 − z2 δ l z1 = sinα 3 3 z1 − z 2 δ deci momentul de inerţie faţă de axa Oy este .

se obţine Iy = ∫z A 2 dA = ∫ ( z + b) A 2 dA = ∫ (z A 2 + 2 z b + b 2 dA = I y + b 2 A . având axele paralele cu axele sistemului local. 7. momentul de inerţie faţă de axa Oz este Iz = A 2 2 y1 + y1 y2 + y2 .7. şi se calculează momentul de inerţie faţă de un sistem de axe global. ) Iz = I yz = ∫y A 2 dA = ∫ ( y + a) A 2 dA = ∫ (y A A 2 + 2 y a + a 2 dA = I z + a 2 A . Fig.26) Din relaţia (7. 3 ( ) (7.25) şi analog.7 Cu notaţiile din figura 7. . se cunoaşte momentul de inerţie al unei suprafeţe componente faţă de un sistem de axe local.3 Variaţia momentelor de inerţie cu translaţia axelor La calculul momentelor de inerţie ale suprafeţelor compuse.7) se obţine momentul centrifugal I yz = A [ ( y1 + y2 )( z1 + z2 ) + y1z1 + y2 z2 6 ] (7.27) 7.130 Iy = A 2 2 z1 + z1z2 + z2 3 REZISTENŢA MATERIALELOR ( ) (7. cu originea în centrul de greutate al suprafeţei respective. yz ) ∫ y z dA = ∫ ( y + a)( z + b) dA = ∫ ( y z + az + yb + ab) dA = I A A + abA .

(7. cunoscute sub numele de teorema axelor paralele: I y = I y + A b2 .28) Momentul de inerţie faţă de o axă oarecare este egal cu momentul de inerţie faţă de o axă paralelă. plus aria suprafeţei înmulţită cu pătratul distanţei între cele două axe. 7. Fig.1 Se cere să se calculeze momentele de inerţie axiale ale suprafeţei din figura 7.29) Momentul de inerţie centrifugal faţă de două axe oarecare este egal cu momentul de inerţie centrifugal faţă de axe paralele care trec prin centrul de greutate al suprafeţei plus aria acesteia înmulţită cu distanţele între cele două axe. a în care dimensiunile sunt date în mm.28) şi (7.28) se obţine Iy = 20 ⋅ 603 60 ⋅ 203 + 20 ⋅ 60 ⋅ 202 + + 20 ⋅ 60 ⋅ 202 = 136 ⋅ 104 mm 4 12 12 . Steiner (17961863). A1 + A2 20 ⋅ 60 + 60 ⋅ 20 Se trasează axa Gy paralelă cu Oy.8 Figura se împarte în două dreptunghiuri de arii A1 şi A2 la care se cunosc centrele de greutate. Se alege un sistem de axe de referinţă cu axa y la baza figurii şi axa z axa de simetrie verticală. care trece prin centrul de greutate al suprafeţei.29) pot fi utilizate cu condiţia ca cel puţin una dintre axe să fie axă centrală.8. (7. Aplicând prima formulă (7. Se calculează poziţia centrului de greutate zG = A1z1 + A2 z2 20 ⋅ 60 ⋅ 70 + 60 ⋅ 20 ⋅ 30 = = 50 mm . I yz = I yz + A a b . Huygens (1629-1695) şi J.7. Relaţiile (7. PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 131 Rezultă relaţiile stabilite de Ch. Exemplul 7. I z = I z + A a2 .

(7. I z1 .30) . a. 7. I z .9 Coordonatele elementului dA în sistemul de axe rotit se pot exprima în funcţie de coordonatele elementului în sistemul de axe iniţial: y1 = y cosθ + z sinθ . b are aceeaşi valoare cu cel al suprafeţei în T din figura 7. notate I y .132 REZISTENŢA MATERIALELOR Iz = Iz = 20 ⋅ 603 60 ⋅ 203 + = 40 ⋅ 104 mm4 . La studiul încovoierii oblice a barelor este uneori necesar să se calculeze momentele de inerţie faţă de un sistem de axe de coordonate rotit faţă de sistemul considerat iniţial. 12 12 Momentul de inerţie axial I y al suprafeţei în U din figura 7. I y1 z1 . momente notate I y1 . Fie suprafaţa din figura 7.8. dar şi de orientarea axelor în planul suprafeţei. I zy . 7. z1 = z cosθ − y sinθ .9 la care se cunosc momentele de inerţie faţă de axele yOz.8. Fig. Interesează valorile momentelor de inerţie faţă de un sistem de axe y1Oz1 rotit cu unghiul θ faţă de axele iniţiale.4 Variaţia momentelor de inerţie cu rotaţia axelor Momentele de inerţie ale unei suprafeţe plane nu depind numai de alegerea originii axelor de coordonate.

33) (7. I z1 = ∫ A 2 y1 dA = ∫ A ( y cosθ + z sinθ )2 dA = = I z cos 2θ + I y sin 2θ + I yz 2 sinθ cosθ .35) deci unghiul care anulează derivata este dat de relaţia (7. Deci există două unghiuri θ care diferă cu 90o şi care definesc direcţiile axelor care trec prin punctul O şi faţă de care momentul de inerţie axial are valori extreme. .31) ∫ ( y cosθ + z sinθ )(z cosθ − y sinθ ) dA = = (I .I ) sinθ cosθ + I (cos θ − sin θ ). I y1 z1 = (7. (7. tg 2θ = 2 I yz Iz − I y (7.32) are o valoare extremă se obţine din condiţia dI y1 d(2θ ) = 0 .31) se scriu convenabil în funcţie de unghiul dublu: I y1 = I z1 = I y + Iz 2 I y + Iz 2 2 + − I y − Iz 2 I y − Iz 2 cos 2θ − I yz sin 2θ .35). (7.36) unde. Comparând relaţiile (7. ∫ A y1z1 dA = z A y yz 2 2 Relaţiile (7. cos 2θ + I yz sin 2θ .34) I z1 y1 = I y − Iz sin 2θ + I yz cos 2θ .34) şi (7.32) (7. Ecuaţia (7.7. Acestea se numesc direcţii principale de inerţie. PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 133 Momentele de inerţie faţă de axele rotite sunt I y1 = ∫ A 2 z1 dA = ∫ A (z cosθ − y sinθ )2 dA = = cos 2θ ∫z A 2 dA + sin 2θ ∫ A y 2 dA − 2 sinθ cosθ ∫ A yz dA = = I y cos 2θ + I z sin 2θ − I yz 2 sinθ cosθ . Dacă originea axelor este în centrul de greutate al suprafeţei.36) corespunde rotaţiei axelor pentru care momentul centrifugal se anulează. atunci acestea se numesc axe centrale principale de inerţie. se observă că unghiul θ din relaţia (7. nu s-a schimbat notaţia pentru unghiuri. pentru simplificarea expunerii.36) are două soluţii care diferă cu 180o. Rezultă Unghiul θ pentru care momentul de inerţie axial I y1 dat de relaţia (I y − I z ) (− sin 2θ ) − 2 I yz cos 2θ = 0 .

42) Dacă I yz = 0 şi I y = I z . I z = I1 sin 2θ + I 2 cos 2θ .39) De asemenea. 2 (7.36) în expresia (7. 2 2 I y1 I z1 − I y = I y I z − I yz = I1I 2 .10. Înlocuind unghiurile θ din relaţia (7.38) (7.2 Se cere să se calculeze momentele de inerţie faţă de axele centrale principale ale suprafeţei din figura 7. în care dimensiunile sunt date în mm. atunci I y1 = I z1 = I y = I z şi orice axă este o axă principală de inerţie.134 REZISTENŢA MATERIALELOR Deci axele principale de inerţie se pot defini şi ca axele faţă de care momentele centrifugale sunt nule. uneori este util să se exprime momentele de inerţie. calculate faţă de axe oarecare.32) a momentului de inerţie axial I y1 se obţin momentele de inerţie I1 şi I 2 faţă de axele principale de inerţie numite momente de inerţie principale I 1. în funcţie de momentele de inerţie principale I y = I1 cos 2θ + I 2 sin 2θ . Se alege un sistem de axe de referinţă.37) Este posibil să se stabilească expresii care sunt invariante faţă de rotirea axelor de coordonate I y1 + I z1 = I y + I z = I1 + I 2 .40) (7. Rezolvare Figura se împarte în două dreptunghiuri de arii A1 şi A2 la care se cunosc centrele de greutate G1 şi G2 . cu axa Oy la marginea de sus a figurii şi axa Oz la marginea din stânga. Se calculează poziţia centrului de greutate yG = A1 y1 + A2 y 2 40 ⋅ 5 ⋅ 20 + 55 ⋅ 5 ⋅ 2 . 1 z1 (7.87 mm . Acesta este cazul suprafeţelor axial-simetrice şi al celor închise de poligoane regulate.2 = Iy + Iz 2 ± ⎛ Iy − Iz ⎜ ⎜ 2 ⎝ ⎞ 2 ⎟ + I yz . ⎟ ⎠ 2 (7.5 = = 9.41) (7. Exemplul 7. I yz = I 2 − I1 sin 2θ . A1 + A2 40 ⋅ 5 + 55 ⋅ 5 .

PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 135 zG = A1 z1 + A2 z 2 40 ⋅ 5 ⋅ (− 2 .87 )2 + + 55 ⋅ 5 ⋅ (9 . Aplicând formulele (7.63) = 6.395 ⋅ 104 mm4 12 12 5 ⋅ 403 55 ⋅ 53 Iz = + 40 ⋅ 5 ⋅ (20 − 9 .395 − 6.2 = sau I1 = 20 .27 1 ⋅ 104 ± 2 2 (17 .7. 12 12 Din formula (7.5) = = −19 .37 + 55 ⋅ 5 ⋅ (− 7 . 17 .87 mm .37 ) ⋅ (− 12 .5)2 = 6 .395 + 6.5)2 + + 55 ⋅ 5 ⋅ (32 .0792 ⋅104 = (118.079 ⋅ 104 mm4 .37) se calculează momentele de inerţie principale I1.27 )2 + 4 ⋅ 6. 7.4) ⋅104 . A1 + A2 40 ⋅ 5 + 55 ⋅ 5 Se desenează axa Gy paralelă cu Oy şi axa Gz paralelă cu Oz.325 ± 82.13 ⋅ 17 .5) + 55 ⋅ 5 ⋅ (− 32 .072 ⋅ 104 mm4 şi I 2 = 3.27 ⋅ 104 mm 4 .59 ⋅ 104 mm4 .28) se obţin momentele de inerţie axiale Iy = 40 ⋅ 53 5 ⋅ 553 + 40 ⋅ 5 ⋅ (19 . Fig.87 − 2 .87 )2 = 17 .10 Din relaţia (7.87 − 2.5 − 19 .29) se determină momentul centrifugal I yz = 40 ⋅ 5 ⋅ 10 .

Se vede că elementele suprafeţei sunt cel mai îndepărtate faţă de axa 1. I z = 118. Rezultă unghiurile care definesc direcţiile principale de inerţie. respectiv 2.39o . În figura 7. notate 1. I z = 26. Direcţiile axelor centrale principale sunt definite de unghiurile θ1 = 15.88 ⋅ 104 mm4 .093 6 .10 s-au trasat axele centrale principale. Exemplul 7.136 REZISTENŢA MATERIALELOR Din relaţia (7. 7.77o şi θ 2 = 66. I yz = −12 .395 deci 2θ = − 47. .09 ⋅ 104 mm4 . θ1 = − 23.46o . şi cel mai apropiate faţă de axa 2. Coordonatele centrului de greutate: yG = 25. Momentele de inerţie faţă de axele centrale yGz sunt I y = 66 .43 mm.3 Se cere să se calculeze momentele de inerţie faţă de axele centrale principale la secţiunea din figura 7. zG = 26. θ 2 = 105. I yz = 83 ⋅ 104 mm4 .66 ⋅ 104 mm4 . Momentele de inerţie faţă de sistemul yOz sunt I y = 164 . Fig.27 − 17 .079 = −1.11.54o şi 132.23o.11 Rezolvare Suprafaţa secţiunii: A = 1400 mm2.39o.36) se obţine tg 2θ = 2 ⋅ 6 .64 ⋅ 104 mm4 .71 mm.14 ⋅ 104 mm4 .

7.6) este I y = z 2 dA = A ∫ ∫∫ 0 0 Rπ 2 r 2 sin 2θ dr rdθ = ∫ 0 R π 2 r 3 dr ∫ 0 sin 2θ dθ = π R4 16 .4 Fig. 7. PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 137 Momentele de inerţie centrale principale au valorile I1 = 70 .22 ⋅ 104 mm4 . 3 Coordonatele centrului de greutate (7. I 2 = 22 .7) este I yz = y z dA = A ∫ ∫ ∫ 0 0 Rπ 2 r cosθ r sinθ dr rdθ = ∫ 0 R π 2 r 3 dr ∫ 0 sinθ cosθ dθ = R4 .12. Fig.75 ⋅ 104 mm4 .12 Exemplul 7. Rezolvare Momentul static faţă de axa Oy (7. Momentul centrifugal (7.13 Să se determine poziţia centrului de greutate şi momentele de inerţie faţă de axele sistemului de referinţă yOz pentru suprafaţa sfert de cerc din figura 7. 3π Momentul de inerţie faţă de axa Oy (7.4) sunt zG = Sy A = R3 3 πR 2 4 = 4R = yG . 8 . 7.2) este Rπ 2 R S y = z dA = A ∫ ∫∫ 0 0 r sinθ dr r dθ = ∫ 0 π 2 r 2 dr ∫ 0 sinθ dθ = R3 .

08) = − 0 .9158 49 .24 0 .12) şi sfert de cerc (Exemplul 7. Momentele de inerţie axiale se calculează pe baza expresiilor stabilite pentru dreptunghi (7. Direcţiile principale de inerţie (7.75 0 şi θ 2 = −21. Se obţine 2 ⎡ 3a a 3 ⎤ π π π a2 ⎛a⎞ (2a ) 2 ⎥ = 20. .08 a 2 2 8 ⎢ ⎠ ⎥ ⎠⎝ ⎝ ⎣ ⎦ Momentele de inerţie principale (7.138 Exemplul 7. + 3a a ⎜ ⎟ + (3a ) 4 − a 4 − Iy = 2 ⎢ 8 2 ⎝ 2 ⎠ 16 ⎢ ⎥ ⎣ 12 ⎦ 2 ⎡ a (3a ) 3 π π ⎤ ⎛ 3a ⎞ Iz = 2 ⎢ + a 3a ⎜ ⎟ + (3a ) 4 − a 4 ⎥ = 49 .457 + 49 .37) sunt I 1.023 a 4 .13.11). utilizând formulele lui Steiner (7. 8 ⎥ ⎝ 2 ⎠ 16 ⎢ ⎣ 12 ⎦ Momentul centrifugal se calculează cu relaţia (7.36) se obţin din relaţia tg 2θ = 2 I yz Iz − I y = 2 ⋅ (− 13.4). cerc (7.023 ± 2 ⎛ 20 .1 a 4 .023 − 20 . ⎜ 2 ⎠ ⎝ I 1 = 54 . Se cere să se calculeze momentele de inerţie centrale principale şi poziţia axelor centrale principale de inerţie.023 ⎞ 2 ⎟ + (− 13. I 2 = 15.29) ⎡ ⎛ π a 2 ⎞⎛ 4a ⎞ ⎤ a 3a 1 4 ⎟⎜ ⎟ I yz = 2 ⎢3a 2 − (3a ) 4 + ⎜ ⎜ − 2 ⎟⎜ − 3 π ⎟ 2a ⎥ = −13.457 de unde rezultă θ 1 = 69.37 a 4 .28).457 a 4 .457 − 49 .5 REZISTENŢA MATERIALELOR Secţiunea transversală a unui burghiu are forma aproximativă din figura 7. Rezolvare Se consideră că jumătatea inferioară a secţiunii se compune din dreptunghiul 1 şi sfertul de cerc 2 din care se decupează semicercul 3.08) .2 = Iy + Iz 2 ± ⎛ Iy − Iz ⎜ ⎜ 2 ⎝ ⎞ 2 ⎟ + I yz = ⎟ ⎠ 2 2 = 20 .

5 a 3t .4a (− 0.220 .533 − 1.1a )0 .120 şi θ 2 = 147 . 7.22 1.083 Direcţiile principale de inerţie (7.37) au valorile I1 = 1. 12 ⎝2⎠ ⎝2⎠ 2 t a3 t (2 a )3 Iz = + 2 a t (0 .36) sunt definite de relaţia tg 2θ = de unde rezultă θ 1 = 57 . 5at Momentele de inerţie faţă de axele centrale yGz sunt 3 ⎛a⎞ ta ⎛a⎞ I y = 2a t ⎜ ⎟ + + 2a t ⎜ ⎟ = 1.4 a )2 = 1. Se consideră t << a . Coordonatele centrului de greutate sunt yG = 2at ⋅ 0.5a + 2at ⋅ a = 0.5 a + 2a t ⋅ 0 .14 Rezolvare Suprafaţa secţiunii este: A = 5 t a . 12 12 2 2 Momentul centrifugal este I yz = 2 a t (− 0 .083 a 3t . 2 ⋅ (− 0.1 a )2 + a t (0 . PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 139 Exemplul 7. 5at zG = 2at ⋅ a + at ⋅ 0. I 2 = 0.6 a )2 + + 2a t (0 . Momentele de inerţie centrale principale (7.5a .533 a 3t . .856 a 3 t . Se cer momentele de inerţie axiale principale şi direcţiile axelor centrale principale de inerţie.5a = 0.5 a ) = −0 .6 a .7597a 3 t . Fig.6 Un longeron are secţiunea din figura 7.5) = − 2.7.14.

92 ⋅ 103 mm2 . momentul de inerţie I = 177 ⋅10 4 mm 4 şi distanţa de la centrul de greutate la marginea tălpii orizontale d = 28. din Anexa 2d se obţine suprafaţa secţiunii A = 1.486 + 4 ⋅ 4. Se cere să se calculeze momentul de inerţie I y neglijând capetele niturilor.2 mm . 12 Momentul de inerţie pentru două platbenzi orizontale alăturate este ′= I′ y 240 ⋅ 203 + 2 ⋅ 240 ⋅ 510 = 12 . Fig.15).333 + 2 ⋅12 .291⋅108 mm 4 .333 ⋅108 mm 4 .7 REZISTENŢA MATERIALELOR Secţiunea unei grinzi este formată din 5 platbenzi şi 4 corniere L100x100x10 (fig. I′ y Momentul de inerţie al întregii secţiuni este I y = ( 8. 12 Pentru un cornier cu aripi egale.2 ⋅ 47 .291) ⋅108 = 50.15 Rezolvare Momentul de inerţie al platbenzii verticale este I′ y = 10 ⋅10003 = 8. 7.140 Exemplul 7. Momentul de inerţie faţă de axa Oy este ′′ = I + A d 2 = 177 + 19.47 ⋅108 mm 4 din care aproximativ 50% este contribuţia platbenzilor orizontale. 7.182 ⋅10 4 = 4. ( ) .486 ⋅108 mm 4 .

16 Aria secţiunii paletei este A= 1 2 n ∑j ( yj +1 =1 +1 − yj ) ( z je − z ji + z je+1 − z ji+1 ). Rezolvare În practica industrială. PROPRIETĂŢI ALE SECŢIUNILOR PLANE 141 Exemplul 7. profilul unei palete se defineşte prin cotele unor puncte de pe extrados şi intrados. ⎥ ⎦ ∑ j =1 ( y j +1 − y j ) ( z je − z ji + z je+1 − z ji+1 ) [3 (y j +1 + y j ) 2 + (y j +1 − y j ) 2 ]. Fig. măsurate faţă de un sistem de referinţă convenabil ales. 7.7. 7. Coordonatele centrului de greutate sunt yG = zG = 1 4A 1 8A 1 24 n ∑j (yj +1 =1 2 +1 − y2 j )( z e j − z ji + z je+1 − z ji +1 . ⎥ ⎦ ) Momentele de inerţie faţă de axele yOz sunt Iy = Iz = 1 24 n +1 n ∑j ( yj +1 =1 +1 − yj ⎡ z je + z je+1 ⎢ ⎣ )( ) −(z i j + z ji +1 ) 3⎤ . Este bine ca sistemul de axe oarecare yOz să fie ales cu originea cât mai aproape de poziţia probabilă a centrului de greutate şi cu axa Oy rotită câteva grade faţă de o paralelă la tangenta pe intrados.8 Să se stabilească formulele pentru calculul momentelor de inerţie centrale principale la secţiunea unei palete (fig. ) n ∑j ( yj +1 =1 +1 − yj ⎡ z je + z je+1 ⎢ ⎣ )( ) −(z 2 3 i j 2 + z ji +1 ⎤ .16) împărţind secţiunea în fâşii verticale aproximate prin trapeze. .

. Momentele de inerţie centrale principale sunt I1 = Iz + Iy 2 + Iz − I y 2 sec 2θ . I yz = I yz − A yG zG .29). ⎥ ⎦ Utilizând apoi relaţiile Huygens-Steiner (7.142 REZISTENŢA MATERIALELOR Momentul centrifugal este Iy = 1 16 n ∑j ( yj +1 =1 2 +1 e ⎡ e − y2 j ⎢ z j + z j +1 ⎣ )( ) −(z 2 i j + z ji +1 ) 2⎤ . 2 I z = I z − A yG . I2 = Iz + Iy 2 − Iz − Iy 2 sec 2θ .28) şi (7. se obţin momentele de inerţie şi momentul centrifugal faţă de axe paralele care trec prin centrul de greutate 2 I y = I y − A zG . Direcţiile principale de inerţie sunt definite de relaţia tg 2θ = 2 I yz Iz − I y .

rezultat direct al ipotezei secţiunii plane. În acest capitol se studiază numai încovoierea. atunci se spune că bara este solicitată la încovoiere oblică. atunci bara este solicitată la încovoiere simetrică. În aceste condiţii forma secţiunii barei este mai importantă decât aria suprafeţei. Dacă vectorul moment este dirijat în lungul unei axe centrale de inerţie a secţiunii care însă nu este şi axă principală.8. ÎNCOVOIEREA BARELOR O bară este solicitată la încovoiere dacă în secţiunea transversală acţionează un moment al cărui vector este perpendicular pe axa barei. grinzile podurilor. 8. osiile vagoanelor. Momentele încovoietoare produc tensiuni normale distribuite liniar pe înălţimea secţiunii barei. b) momentul încovoietor este constant în lungul barei. Dacă forţele care acţionează asupra barei sunt cuprinse într-un plan de simetrie al secţiunii transversale. În multe cazuri încovoierea apare simultan cu răsucirea. forme optime fiind obţinute cu ajutorul profilelor subţiri. c) secţiunile transversale plane. înainte de încovoierea .1 Tensiuni la încovoierea pură simetrică Determinarea distribuţiei tensiunilor la încovoierea pură este o problemă static nedeterminată la rezolvarea căreia se utilizează condiţii de deformaţie. arcurile de foi şi chiar aripile unor avioane. relaţii între tensiuni şi deformaţii specifice. cum sunt grinzile de susţinere a planşeelor. Dacă acţionează numai un moment încovoietor se spune că bara este solicitată la încovoiere pură. paletele turbinelor şi compresoarelor axiale. Calculul acestora este important la profilele subţiri şi la organele de asamblare ale grinzilor compuse. având vectorul dirijat perpendicular pe un plan de simetrie al barei. Se fac următoarele ipoteze: a) barele au secţiune constantă. Aceste sarcini produc în secţiunea transversală atât moment încovoietor cât şi forţă tăietoare. şi condiţii de echilibru. Forţele tăietoare produc tensiuni tangenţiale nule la extremităţi şi maxime la centrul secţiunii. Deobicei încovoierea este rezultatul acţiunii unor sarcini transversale asupra unor bare relativ zvelte.

atunci s-ar observa că. iar cele superioare se comprimă. 8. f) modulul de elasticitate longitudinal al materialului barei are aceeaşi valoare la întindere şi la compresiune. Fibra care nu se alungeşte prin deformaţia de încovoiere este a′b′ = ab şi se numeşte fibra medie a barei. 8. în urma încovoierii barei. e) elemente longitudinale ale barei sunt solicitate doar la întindere sau compresiune. În urma aplicării momentelor încovoietoare M y . . cele două secţiuni situate iniţial la distanţa dx rotindu-se relativ cu unghiul dϕ .144 REZISTENŢA MATERIALELOR barei. nu există tensiuni transversale. Se observă că partea de jos a barei este întinsă. b. Fie ρ z raza de curbură a fibrei medii. rămân plane după încovoiere şi perpendiculare pe axa deformată a barei.1 Dacă bara ar fi formată din fibre longitudinale.1 Deplasări şi deformaţii specifice Deformaţii longitudinale Se consideră o porţiune de lungime dx dintr-o bară solicitată la încovoiere pură în planul xOz (fig. conform ipotezei lui Bernoulli. d) raza de curbură a barei deformate este mare în comparaţie cu dimensiunile transversale. bara se deformează ca în figura 8. Fig.1. dar rămânând plane. în timp ce partea superioară este comprimată.1. fibrele inferioare se întind.1. 8. Înseamnă că trebuie să existe un plan intermediar xOy în care deformaţia longitudinală este zero. Acesta se numeşte plan neutru iar axa Ox din acest plan se numeşte axa neutră a barei. a).

Aceste deformaţii sunt foarte mici şi nu modifică rezultatele obţinute pentru alungirile specifice longitudinale.9). sau la solicitări în domeniul plastic. Ca o consecinţă directă a ipotezei secţiunii plane. În realitate. .1) se mai scrie 1 ρz = dϕ . fiind valabilă şi la materiale cu dependenţă neliniară între tensiuni şi deformaţii specifice. În zona întinsă grosimea barei scade. în zona comprimată grosimea barei creşte. fenomen denumit curbură anticlastică.8.1) Dacă se notează curbura fibrei medii deformate κy = relaţia (8.4) este deplasarea longitudinală a unui punct situat la distanţa z de planul neutru. Deformaţii transversale.1) este independentă de tipul materialului barei.3) ux = z ϕ (8. fiind nule în planul neutru şi având valori maxime în fibrele extreme.2) εx = unde du x dϕ =z =κy z . Alungirea specifică se obţine împărţind alungirea la lungimea iniţială εx = Δ (d x ) dx = z dϕ z dϕ =z = . Studiul încovoierii se bazează şi pe ipoteza invariabilităţii secţiunii transversale a barei. ÎNCOVOIEREA BARELOR 145 O fibră situată la distanţa z de fibra medie are iniţial lungimea mn = dx = a′b′ = ρ z dϕ iar după aplicarea solicitării devine m′n′ = ( z + ρ z ) dϕ . Alungirea acestei fibre este Δ (dx ) = l ′n′ = m′n′ − m′l ′ = m′n′ − a′b′ = z dϕ . iar suprafaţa neutră se curbează. dx (8. alungirile specifice sunt distribuite liniar pe înălţimea secţiunii. alungirile în lungul barei sunt însoţite de contracţii transversale ε y = ε z = −ν ε x (4. dx ρ z ρ z dϕ (8. Relaţia (8. dx dx (8.

8.5) relaţie valabilă numai pentru materiale liniar-elastice. σ y = σ z = 0 . dar dintre acestea există numai momentul dirijat în lungul axei Oy.146 REZISTENŢA MATERIALELOR 8.2 Relaţia între tensiuni şi deformaţii specifice Aplicând legea lui Hooke (3. 8. ∫A z σ x d A = M y . conform ipotezelor de lucru. De asemenea. fiind paralele cu axa Ox.1. se obţine N= ∫A σ x d A = 0 .2 Fig. c) fiind maxime în fibrele extreme. În planul neutru.3 8.1. 8. Tensiunile normale de încovoiere variază liniar cu distanţa la fibra medie (fig.2). pentru o secţiune dată.7) (8. unde distanţa z este maximă. în lungul axei neutre.8) s-a ţinut cont de faptul că. . 8. (8.1. (8.6)-(8.22) rezultă σ x = E εx = E ρz z =κy E z .6) (8. Dacă se scriu relaţiile de echivalenţă (3. Fig.3 Condiţii de echilibru Tensiunile σ x produc forţe interioare σ x dA care echilibrează momentul încovoietor M y . deci. forţele σ x dA pot produce în general forţă axială şi momente încovoietoare.4) între tensiunile σ x şi eforturile secţionale (fig.8) Mi y = Miz = − În relaţiile (8. ∫A y σ x d A = 0 . tensiunile produse de încovoiere sunt nule.

Axa Oz Înlocuind relaţia (8.10) Tensiunile de încovoiere sunt proporţionale cu momentul încovoietor şi cu distanţa la axa neutră.1. planul forţelor trebuie să conţină o axă centrală principală (fig. H. a) tensiunile au valori maxime egale (şi de semn contrar) în fibrele extreme. Înlocuind relaţia (8. Rezultă că momentul centrifugal al suprafeţei secţiunii transversale trebuie să fie nul.5) rezultă formula tensiunilor normale la încovoiere simetrică σx = stabilită de L. = dx E I y (8. Navier (1826).4 Formula lui Navier Înlocuind relaţia (8. La o secţiune cu două axe de simetrie (fig. La o secţiune cu o singură . I yz = 0 .9) Din relaţia (8. 8. deci axele sistemului yOz trebuie să fie axe centrale principale. şi invers proporţionale cu momentul de inerţie axial al secţiunii transversale. 8. Când secţiunea barei nu este simetrică. A Momentul static al suprafeţei secţiunii transversale (7. deci axa Oy trebuie să fie axă centrală.1) faţă de axa Oy este nul.4. My z Iy (8.7) se obţine κ y E ∫A z 2 dA = M y sau κ y E I y = M y .5) în (8.8) se obţine κ y E ∫A y z dA = 0 sau ∫A y z dA = 0 .3).8.6) se obţine κ y E ∫ z dA = 0 A sau ∫ z dA = 0 . ÎNCOVOIEREA BARELOR 147 Poziţia axei neutre Oy. În cazul încovoierii simetrice această condiţie este automat îndeplinită. Rezultă curbura barei κy = 1 ρz = dϕ M y . M. 8.5) în (8.5) în (8. Rezultă că axa neutră Oy trece prin centrul de greutate al secţiunii transversale a barei.

Această valoare nu trebuie să depăşească rezistenţa admisibilă la încovoiere pentru materialul barei. se obţine Wy = Iy π D3 = 64 = . 8.12) este modulul de rezistenţă axial sau modulul de rezistenţă la încovoiere al secţiunii transversale. La secţiunea circulară plină.5 Modulul de rezistenţă axial Tensiunea normală maximă are expresia σ max = M y zmax Iy = My My = Iy Wy zmax (8. cu diametrul D. a Fig. b) tensiunea maximă σ max apare în fibra cea mai îndepărtată de axa neutră.13. a) .11) unde Wy = Iy zmax (8.4 b Dacă materialul are rezistenţa admisibilă la întindere diferită de cea la compresiune.1. 8.148 REZISTENŢA MATERIALELOR axă de simetrie (fig.4. 8. D D 32 2 2 π D4 (8. este importantă orientarea secţiunii astfel încât tensiunea maximă să apară pe partea cu rezistenţa admisibilă mai mare.

Wy M cap = W y σ a . b) La secţiunea dreptunghiulară. (8. 8. = 12 = Wy = h h 6 2 2 Relaţia (8. b) (8. deci pentru o valoare cât mai mică a ariei A a suprafeţei secţiunii transversale.6 O grindă rezistă cu atât mai bine la încovoiere cu cât W y are valori mai mari. cu diametrul exterior D şi cel interior d. rezultă Iy Wy = = D 2 π D4 − d 4 64 D 2 ( ) = π D4 − d 4 32 D ( ). 8.11) este utilizată sub următoarele forme: . c) σ ef = M ≤ σa. acesta se obţine din diagrama momentelor încovoietoare.5 Fig. cu baza b şi înălţimea h. a) (8. în valoare absolută. ÎNCOVOIEREA BARELOR 149 La secţiunea inelară circulară. c) σa .14.8. În relaţiile (8. .13. Forma secţiunii transversale este cu atât mai raţională cu cât W y este mai mare pentru un consum de material cât mai mic.14).13. (8.formula de dimensionare la încovoiere: .formula de verificare: . iar M este momentul încovoietor maxim din bară.formula momentului încovoietor capabil: Wynec = M (8. Pentru configuraţii sau încărcări mai complicate. σ a este rezistenţa admisibilă la încovoiere. se calculează b h3 Iy b h2 .14.14. Fig.

la care prin distribuirea judicioasă a elementelor suprafeţei (cât mai departe de axa Oy) se obţine un modul de rezistenţă tot mai mare.6. 8. Se apreciază că la profilele utilizate în construcţii metalice tălpile preiau până la 80% din momentul încovoietor din secţiune.150 REZISTENŢA MATERIALELOR În figura 8. în cazul barelor de secţiune constantă şi din acelaşi material. pentru micşorarea greutăţii. (fig. din relaţia (8.6 se arată două secţiuni cu acelaşi modul de rezistenţă Wy . În acelaşi scop. inima având rolul de a menţine tălpile în poziţie şi de a prelua solicitările de forfecare care apar la încovoierea cu forţă tăietoare. se obţine 1 ρz de cerc.55 din aria suprafeţei secţiunii circulare pline (fig.9) rezultă că. b). (fig.. 8. Secţiunea inelară (fig. a). 8. Astfel W1 = 8 a3 (fig.5. a. deci la bare din mai multe materiale. (8..6 Deformaţii la încovoierea pură simetrică Deoarece pe porţiunile de bară solicitate la încovoiere pură M y = const. . c). b. 8.5 W1 W3 = 23 a3 ≅ 3 W1 La secţiunea în I.6. U sau L (Anexele 2. deci în zona unde tensiunile normale sunt foarte mici.5. 8. În figura 8. tălpile preiau cea mai mare parte a solicitării de încovoiere.5 se arată trei secţiuni cu arii egale (12 pătrate cu latura a).5. se prevăd găuri transversale.. bara se deformează în formă de arc În relaţia (8. 8. are aria egală cu 0. = My EI y = const. în lungul fibrei medii. b). Acesta este util în special la studiul barelor de secţiune eterogenă. La unele bare. W2 = 12 a3 = 1. a).1.15) produsul E I y se numeşte modùl de rigiditate la încovoiere. d).15) Deci la încovoierea pură ρ z = const. din loc în loc. în construcţii metalice se utilizează profile laminate în formă de I. cu suprafaţa mai judicios distribuită (tensiunile de încovoiere cresc liniar de la centru spre suprafaţa barei). c.

a rezultă M max = 250 Nm . solicitat la încovoiere de momentul M y .6) a momentului de inerţie axial. ÎNCOVOIEREA BARELOR 151 8.16) Acelaşi rezultat se obţine dacă în expresia U = ∫ 2E V dV se înlocuieşte σ x din formula (8.8.13. deci W ynec = M max σa = 250 ⋅ 10 3 = 3.E1.E1 faţă de axa y ′ : zG = 6a 2 ⋅ 0 . a din oţel cu σ a = 80 MPa . 80 Se calculează poziţia centrului de greutate al secţiunii din figura 8. rotirea relativă a secţiunilor de la capete este (8. 2 2 EIy dU = Energia acumulată de întreaga bară are expresia U= ∫ l 2 My dx 2 EIy .13.75a + 2a 2 ⋅ 2a 8a 2 = 1. folosind definiţia (7.7 Energia de deformaţie la încovoierea pură Pentru un element de bară de lungime dx.1 Să se dimensioneze bara din figura 2.1. Lucrul mecanic efectuat de cuplul M y pe rotirea elastică dϕ se înmagazinează în elementul de bară sub formă de energie potenţială de deformaţie 2 My dx 1 M y dϕ = . Momentul de inerţie faţă de axa Gy este . Rezolvare Din figura 2.125 ⋅ 10 3 mm 3 . 2 σx (8. având secţiunea din figura 8.10) şi dV = dA dx .0625 a .9) dϕ = M y dx EIy . Exemplul 8.

635a 4 . e rezultă momentul încovoietor maxim M max = 9 kNm .152 REZISTENŢA MATERIALELOR Iy = 4a ⋅ (1.635 a 4 = 2.528 a 3 = 3. Rezolvare Din figura 2. dacă σ a = 140 MPa . rezultă a = 10 .73 mm . b).E2 Exemplul 8. deci se alege a = 11 mm .5a )3 2a ⋅ a 3 + 6a 2 ⋅ (0 . pentru profilul I10 se găseşte momentul de inerţie 4 4 I′ y = 171 ⋅ 10 mm . iar Wy = Iy z max = 342 ⋅ 10 4 = 68.14.13.528 a 3 . e. Fig.3125a )2 + + 2a 2 ⋅ (0 . 8. momentul de inerţie va fi 4 4 I y = 2I ′ y = 342 ⋅ 10 mm . În Anexa 2a.E1 Fig.9375a )2 = 3.13.4 ⋅ 10 3 mm 3 .125 ⋅ 10 3 .4375 a Egalând cele două expresii ale lui W y . Pentru secţiunea grinzii. 50 Înlocuind în formula de verificare (8. adică 2. realizată din două profile I10 aşezate ca în figura 8. 8.E2. se obţine .2 Să se verifice grinda reprezentată în figura 2. 1. 12 12 Iy z max iar modulul de rezistenţă axial al secţiunii este Wy = = 3.

8. Înlocuind latura h în funcţie de b rezultă b h 2 = b D 2 − b 2 al cărui maxim se obţine anulând derivata d b D2 − b2 = D 2 − 3b2 = 0 . a). Rezolvare Modulul de rezistenţă axial maxim are expresia W y = b h 2 6 . b). apoi cele două părţi se îmbină prin sudură cap la cap (fig. Rezolvare Din Anexa 2a se obţin A = 118 cm 2 .3 O grindă de lemn de secţiune dreptunghiulară b × h 2 2 2 (b < h ) este tăiată dintr-un buştean de diametru D. Se cere raportul laturilor secţiunii dreptunghiulare pentru care grinda are rezistenţă maximă la încovoiere. Se obţine un profil expandat. astfel încât b + h = D . Se calculează poziţia centrului de greutate al semi-secţiunii z1 = Sy A2 = 857 = 14. 8. db ( ) ( ) Rezultă b = D este 3 . cu înălţimea de 580 mm . W y = 1460 cm3 şi momentul static al semi-secţiunii S y = 857 cm3 . I y = 29210 cm 4 . ÎNCOVOIEREA BARELOR 153 9 ⋅106 N M = = 131. 59 . 8. apoi h = D 2 3.4 Un profil I40 este expandat pentru mărirea rezistenţei la încovoiere. Se cere să se calculeze creşterea modulului de rezistenţă axial prin expandare.4 ⋅10 mm 2 σ ef = Exemplul 8. 3 W y 68. h 2 7 Exemplul 8.6 <σa . Se taie profilul prin sudare de-a lungul liniei frânte a-b-c-d-e-f (fig.E4.E4.525 cm . Raportul laturilor pentru care modulul de rezistenţă are valoare maximă b 1 5 = ≅ .

154 REZISTENŢA MATERIALELOR Momentul de inerţie al semi-secţiunii faţă de axa care trece prin centrul de greutate este Iy A 2 I′ − z 1 = 14605 − 59 ⋅ 14.E4 Modulul de rezistenţă axial al secţiunii slăbite este ′′ = Wy ′ I′ y zmax = 64020.5252 = 2157 .49 cm 4 .5 = 2207 .2%.6 cm3 . 8.525) 2 = 69619.5 cm 4 12 Fig.2 cm 4 . y = 2 2 Momentul de inerţie axial al secţiunii expandate pline este A ⎡ ⎤ I ′ = 2 ⎢I ′ z0 + z 1 2 ⎥ = 2 2157 . y + 2 ⎣ ⎦ ( ) [ ] Momentul de inerţie axial al secţiunii slăbite este ′ = I′ − I′ y 1. .44 ⋅ 363 = 64020. 29 Rezultă o creştere a valorii modulului de rezistenţă cu 51.49 + 59 ⋅ ( 9 + 14.

8. situat la distanţa y de forţa F. 8. Se poate scrie deci Δϕ = FRl . acţionează un moment încovoietor M = F y care produce o deformaţie unghiulară (8. curbura fiecărui segment ds creşte.E5 Asupra unui element ds. EI . Unghiul Δϕ cu care trebuie rotit capătul arcului este egal cu suma rotirilor relative Δ dϕ ale capetelor elementelor de lungime ds ale arcului. Când se ‘trage’ arcul.9) Δ dϕ = Fy ds .E5) cu un capăt înfăşurat în jurul unei tije centrale C şi cu celălalt capăt fixat în B. deformaţia unghiulară totală se scrie Δϕ = F EI ∫ y ds . capătul B fiind acţionat de o forţă F. Acesta este egal cu lungimea arcului l înmulţită cu distanţa R de la centrul de greutate al liniei arcului (presupus a fi în centrul tijei pe care se înfăşoară arcul) la forţa F. Rezolvare Fie un arc spiral (fig. considerat ca bară cu rază mare de curbură. 8. l Integrala de mai sus reprezintă momentul static al liniei arcului faţă de o dreaptă care coincide cu forţa F. capătul C se roteşte în sens orar în jurul tijei centrale. ÎNCOVOIEREA BARELOR 155 Exemplul 8.5 Să se calculeze energia de deformaţie înmagazinată de un arc spiral de secţiune dreptunghiulară bxh. EI Integrând în lungul arcului. Fig. La strângerea arcului.

respectiv Oz. Unghiul maxim de strângere a arcului (de rotire a capătului C) este Δϕ = σa l Eh . c) secţiunile transversale plane.14. se pune condiţia ca în punctul cel mai solicitat să fie atinsă rezistenţa admisibilă σ a .1 Calculul faţă de axe centrale oarecare Se fac următoarele ipoteze: a) barele au secţiune constantă. Din relaţia (8. înainte de încovoierea barei. rămân plane după încovoiere şi perpendiculare pe axa deformată a barei.2. b) momentul încovoietor este constant în lungul barei. 2 σa 24 E V. având vectorul dirijat perpendicular pe axa longitudinală a barei. l luate separat. deci braţul forţei este 2 R . h. 8. d) . în punctul diametral opus capătului B al arcului. se renunţă la notaţia cu bară deasupra literelor utilizată în capitolul 7. b) rezultă bh 2 1 FR = σ a 2 6 care înlocuită în expresia de mai sus conduce la formula energiei de deformaţie U= Energia de deformaţie acumulată de arc este egală cu lucrul mecanic efectuat de un cuplu F R pentru a roti capătul arcului un unghi Δϕ în jurul tijei centrale U= unde V = b hl este volumul arcului. Acest punct este situat în spira exterioară. care trec prin centrul de greutate O al suprafeţei secţiunii transversale. Se observă că energia de deformaţie a arcului spiral nu depinde decât de volumul arcului şi nu de dimensiunile b. 1 F R Δϕ = 2 2E I Pentru a înmagazina energia maximă. Pentru simplificarea expunerii.156 REZISTENŢA MATERIALELOR (F R )2 l . În continuare se vor considera componentele M y şi M z ale acestui moment încovoietor. dar nu sunt axe principale de inerţie. în lungul axelor Oy.2 Tensiuni la încovoierea oblică Încovoierea oblică pură este solicitarea produsă în secţiunea transversală a unei bare de un moment al cărui vector nu este dirijat în lungul unei axe centrale principale de inerţie şi care este constant în lungul barei. 8.

ÎNCOVOIEREA BARELOR 157 razele de curbură ale barei deformate sunt mari în comparaţie cu dimensiunile transversale. f) modulul de elasticitate longitudinal al materialului barei are aceeaşi valoare la întindere şi la compresiune. dx (8. ϕ este unghiul de rotaţie al secţiunii faţă de axa Oy şi ψ este unghiul de rotaţie faţă de axa Oz. dx κz = (8. e) elemente longitudinale ale barei sunt solicitate doar la întindere sau compresiune. κ y şi κ z sunt curburile fibrei medii a barei în planele xOz. respectiv xOy.19). deplasarea longitudinală a unui punct P de coordonate y.7 Relaţii între deplasări şi deformaţii specifice Ca o consecinţă directă a ipotezei secţiunii plane. Fig. dx ε= du . Indicii corespund axelor faţă de care au loc rotirile respective.18) dψ .17) unde u este o deplasare de translaţie în lungul axei Ox. nu există tensiuni transversale. Relaţia între tensiuni şi deformaţii specifice Aplicând legea lui Hooke (3.19) În relaţiile (8. dx κy = dϕ . 8. z. Alungirea specifică este εx = unde du x = ε +κ y z −κz y .8. are forma generală ux = u + z ϕ − y ψ (8.22) rezultă .

2 E Iy Iz − I y z κz = 1 I yz M y + I y M z . forţa axială fiind zero. (8.4) între tensiunile σ x şi eforturile secţionale. E κy = 1 Iz M y + I yz M z .26) κ y E ∫ y z d A − κ z E ∫ y 2 d A = −M z . Condiţii de echilibru Distribuţia de tensiuni este echivalentă static cu momentul încovoietor din secţiune.7). se obţine (8.20) relaţie valabilă numai pentru materiale liniar-elastice. deci relaţia (8. A Deoarece axele de coordonate sunt axe centrale.25) (8.23). a) (8. (8. A A (8. momentele statice sunt nule şi rezultă ε = 0 . b) κ y I y z − κ z Iz = − de unde rezultă curburile Mz .24) κ y E ∫ z2 d A − κ z E ∫ y z d A = M y .26..158 REZISTENŢA MATERIALELOR σ x = E ε x = E (ε + κ y z − κ z y ).25. κ y I y − κ z I yz = My E .21) se obţine ε E ∫ dA+κ y E ∫ z dA−κz E ∫ y dA = 0 .20) devine σ x = κ y E z −κz E y . pe baza relaţiilor de definiţie ale momentelor de inerţie (7.20) în relaţia (8. 2 E I y Iz − I y z (8.6) şi (7. ∫A y σ x d A = M z . Înlocuind expresia (8. Din relaţiile de echivalenţă (3.24) în relaţiile (8. se obţine N= ∫σ A x dA = 0 .21) (8.23) Mi y = ∫A z σ x d A = M y .22) (8. (8. căci forţa axială este nulă. A A Miz = − Înlocuind expresia (8. A A sau. Tensiunile normale de încovoiere variază liniar cu distanţele la axele de coordonate.27) .22) şi (8.

28) se reduce la σx = My iar ecuaţia axei neutre este Iz z − I yz y 2 I y Iz − I y z (8. Iz Iy (8. Egalând expresia (8.30) se reduce la formula lui Navier z= Iyz (8. El nu coincide cu planul forţelor. ÎNCOVOIEREA BARELOR 159 Înlocuind expresiile (8.24) se obţine formula tensiunilor normale la încovoierea oblică.28). ecuaţia (8. funcţie de forma secţiunii. de ecuaţie z= I yz M y + I yM z Iz M y + I yz M z y.28) cu zero rezultă că axa neutră este o linie dreaptă. care este perpendicular pe vectorul moment.31) Iz = 0 . (8.28) Axa neutră este linia din planul secţiunii transversale în lungul căreia tensiunile σ x sunt nule.10) stabilită pentru încovoierea simetrică.30) Se observă că dacă I y z y. ecuaţia (8. În acest caz.29) Planul care conţine fibra medie deformată a barei este perpendicular pe axa neutră. (8. faţă de axe centrale principale σx = − I yz M y + I y M z I y Iz − 2 Iy z y+ Iz M y + I yz M z 2 I y Iz − I y z z. (8. care trece prin centrul de greutate al secţiunii.2 Calculul faţă de axe centrale principale Dacă se înlocuieşte I y z = 0 în ecuaţia (8.32) formulă valabilă atunci când axele Oy şi Oz sunt axe centrale principale. Pentru simplificare. De aici denumirea de încovoiere oblică. 8. Această axă se află la intersecţia planului secţiunii transversale cu planul neutru. . de componente M y şi M z . Dacă M z = 0 . momentele de inerţie I y şi I z sunt momentele de inerţie principale I1 sau I 2 .2.27) în relaţia (8.8. s-a renunţat la notaţia cu bară deasupra literelor. rezultă σx = − My Mz y+ z.

Centrul de greutate al secţiunii este localizat în figura 8. Exemplul 8. Metoda 1. atunci M y = M cosα şi M z = M sinα .079 ⋅ 104 mm4 . deci înclinarea axei neutre diferă de înclinarea vectorului moment.160 REZISTENŢA MATERIALELOR Dacă acţionează un singur moment încovoietor M. b. de lungime l = 1 m. are secţiunea nesimetrică de la Exemplul 7.395 ⋅ 104 mm4 . a. I z = 6.30).32) devine M sinα M cosα y+ z. încovoierea este oblică. Calculul faţă de axe centrale oarecare Tensiunile normale se calculează cu relaţia (8.E6. M z = 0 .6 Bara în consolă din figura 8. . Momentele de inerţie şi momentul centrifugal calculate la Exemplul 7. atunci β ≠ α . Rezolvare Momentul încovoietor este maxim în secţiunea din încastrare M y = − F l = −200 ⋅ 103 = −2 ⋅ 105 Nmm . planul de încovoiere este perpendicular pe axa neutră.2 faţă de axe centrale oarecare sunt I y = 17 . atunci cele două direcţii coincid.2 şi este solicitată de forţa verticală F = 200 N care trece prin centrul de greutate al secţiunii din capăt. Iz Iy σx = − (8. y Iz (8. Se cere tensiunea normală maximă din bară. al cărui vector este înclinat cu unghiul α faţă de axa principală O y .27 ⋅ 104 mm4 . I yz = 6.34) y sinα z cosα + =0 Iz Iy Dacă I y ≠ I z .E6. Relaţia (8.33) Ecuaţia axei neutre se obţine pentru σ x = 0 : − sau Iy z = tgα = tg β . Dacă I y = I z sau dacă α = 0 .

z P = 40.079 2 a Fig. Punctul cel mai îndepărtat de această axă este punctul P.6 N mm 2 .31) se scrie z= I yz Iz y= 6. de coordonate yP = 4 .87 17.13 mm . 6. Calculul faţă de axe centrale principale b Tensiunile normale se calculează cu relaţia (8.27 ⋅ 40.E6 Metoda 2.27 .6.33) σx = − M z1 I2 y1 + M y1 I1 z1 .395 ⋅ 6. .110 faţă de axa Gy .079 y = 0.97 y = tgδ ⋅ y . 8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 161 Ecuaţia axei neutre (8.8.13 − 6 . Din relaţia (8. = −2 ⋅ 10 5 ⋅ 6 .30) se obţine σP =My I z z P − I yz y P 2 Iy Iz − Iy z = ⋅ 10 −4 = − 61.87 mm .079 ⋅ 4.27 deci axa neutră este înclinată cu unghiul δ = 44 .

770 + z sin .770 = 0.770 = 44 .2.915 ⋅ 4.83 ⋅ 105 20 . deci rezultatul coincide cu cel obţinut prin prima metodă.770 faţă de sistemul iniţial yGz .68 mm . I 2 = 3. z P = 40. z1 = z cosθ1 − y sinθ1 = z cos .770 ).403 z .23.23.403 y . Se observă că β − α = 67 .87 − 0 . z1P = 0 . calculate la Exemplul 7.83 ⋅ 105 Nmm .110 = δ .403 ⋅ 4 . sunt I1 = 20.59 ⋅ 104 mm4 .806 ⋅ 10 Nmm .770 − y sin .915 ⋅ 40 .915 y P − 0 . Punctul cel mai îndepărtat de această axă este punctul P.89 0 faţă de axa Gy1 .403 ⋅ 40.87 mm .403 z P = 0 . notat y1Gz1 .73 mm . I2 3. este rotit cu unghiul θ1 = −23.23.87 = 38.77 ) = −0 .73) + 38.61.770 = 0 .072 ⋅ 104 mm4 . Sistemul de axe centrale principale.34) se scrie z1 = I1 20.13 mm .59 ⋅ 10 4 (. Ecuaţia axei neutre (8. Rezultă că tensiunea normală în punctul P este σP = − =− M z1 I2 y1P + M y1 I1 z1P = − 1.403 y P = 0 .68 = .806 ⋅ 105 3. Transformarea de coordonate (7.6 N mm 2 .0.07 tgα ⋅ y1 = tg 23.072 ⋅ 10 4 .770 şi θ 2 = θ1 + 900 cu axa G y (deci α = 23.11.77 0 ⋅ y1 = 2 . M z1 = − M y sinθ 1 = 2 ⋅ 10 5 0 5 ( ) ⋅ sin (− 23.770 = −1. ( ( ) ) ( ( ) ) Componentele momentului încovoietor în lungul axelor centrale principale sunt M y1 = M y cosθ1 = −2 ⋅ 105 ⋅ cos − 23.162 REZISTENŢA MATERIALELOR Momentele de inerţie principale.915 z P + 0 .915 y − 0 .13 = −11. iar direcţiile principale fac unghiurile θ1 = −23.915 z + 0 . Coordonatele punctului P în sistemul de axe centrale principale sunt y1P = 0 .880 − 23.23.30) se mai scrie y1 = y cosθ1 + z sinθ1 = y cos .59 deci axa neutră este înclinată cu unghiul β = 67 . de coordonate yP = 4 .46 y1 = tgβ y1 .13 + 0 .

E7 Rezolvare Pentru profilul LL 80 × 65 × 10 .92 ⋅ (− 18.1) 82. 8.8 Bara în consolă din figura 8.39).92 2 ⋅ 10 − 4 = 227 . .E8 are lungimea l = 1 m şi este solicitată în capătul liber de o forţă F = 3 kN înclinată cu unghiul α = 200 faţă de verticală. Exemplul 8.3 ⋅ 10 4 mm 4 .3 ⋅ (− 25.3 ⋅ (− 25. Cu ajutorul relaţiei (7.5) − 36 . însă efortul de calcul este mai mare.2 ⋅ 10 4 mm 4 .36. cunoscând momentele de inerţie principale.8.5 − 36 . b).92 ⋅ 46 .92 82.5) − 36 .92 2 2 ⋅ 10 − 4 = 43.2 Exemplul 8.E7.3 . I z = 48. Se cere tensiunea normală maximă şi punctul unde apare. B şi D ale secţiunii din încastrare.9 82 .2 ⋅ 48.36.2 mm 2 N mm 2 48.1) ⋅ 10 − 4 = − 253.7 Pentru bara din figura 8.36.92 ⋅ 10 4 mm 4 . Fig. Bara este din oţel cornier cu aripi neegale LL 80 × 65 × 10 (fig.3 N mm 2 N . 48. în STAS 425-80 se găsesc momentele de inerţie ale secţiunii: I y = 82 . se poate calcula momentul centrifugal I yz = 36 .3 ⋅ 54.2 ⋅ 48.92 ⋅ (− 18. . a. 8.3 . .E7.2 ⋅ 48.30) se obţine σ A = −2 ⋅ 10 6 ⋅ σ B = −2 ⋅ 10 6 ⋅ σ D = −2 ⋅ 10 6 ⋅ 48.3 . Aplicând formula (8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 163 Se obţine deci acelaşi rezultat ca prin prima metodă. să se calculeze tensiunile normale în punctele A.

9397 = −2.026 Înclinarea axei neutre faţă de axa Gy (v.8.59 ⋅ (− 2.E8 Momentul încovoietor este maxim în încastrare M = Fl = 3 ⋅ 10 3 ⋅ 10 3 = 3 ⋅ 10 6 Nmm .342 = 1.E8. b. Se trasează axele Gy şi Gz ca în figura 8. Fig. 8. I yz = 106 .E8.82 ⋅ 10 6 Nmm .291 y .291 = 16. 100 ⋅ 10 + 90 ⋅ 10 Faţă de latura de sus se obţine z G = 28. Se calculează momentele de inerţie faţă de axele Gy şi Gz I y = I z = 180 ⋅ 10 4 mm 4 .026 y = 0 . b) este β = arctg 0.59 ⋅ 1.29) este z= I yz M y + I y M z I z M y + I yz M z y= 106 . 8. M z = M sin 20 0 = 3 ⋅ 10 6 ⋅ 0 . 180 ⋅ (− 2. b). Se calculează poziţia centrului de greutate faţă de o axă care coincide cu latura din stânga yG = 100 ⋅ 10 ⋅ 50 + 90 ⋅ 10 ⋅ 5 = 28. fig.819 ) + 180 ⋅ 1.E8.59 ⋅ 10 4 mm 4 .164 REZISTENŢA MATERIALELOR Rezolvare Secţiunea transversală se împarte în două dreptunghiuri (fig.22 0 . Ecuaţia axei neutre (8.819 ) + 106 .68 mm . Componentele momentului încovoietor în lungul axelor sunt M y = − M cos 20 0 = −3 ⋅ 10 6 ⋅ 0 .026 ⋅ 10 6 Nmm . .68 mm .

89 z . .66 ⋅ 10 4 mm 4 . centrul de greutate se află la mijlocul figurii. În încastrare. 8E. b. Se cere tensiunea normală maximă şi punctul unde aceasta apare. ÎNCOVOIEREA BARELOR 165 Tensiunile normale (8. Se trasează axele centrale neprincipale Gy şi Gz. ca în figura 8. Exemplul 8.55 y − 1.9 O bară în consolă cu secţiunea în Z (fig. Fig.732 ⋅ 10 6 Nmm .66 ⋅ 10 4 mm 4 .32 ) tensiunea maximă este σ P = −124. I yz = −135 ⋅ 10 4 mm 4 . În punctul cel mai îndepărtat de axa neutră P (18. Datorită antisimetriei.28) au expresia σ x = 0. I z = 111. Rezolvare Secţiunea transversală se împarte în trei dreptunghiuri. 71.E9. 8.7 N / mm 2 .8. M z = − M sin 30 0 = −10 6 Nmm .68. a) are lungimea l = 2 m şi este solicitată la capătul liber de o forţă F = 1 kN înclinată la 300 faţă de verticală. Componentele momentului încovoietor în lungul axelor Gy şi Gz sunt M y = M cos30 0 = 1. momentul încovoietor maxim este M = Fl = 10 3 ⋅ 2 ⋅ 10 3 = 2 ⋅ 10 6 Nmm .9 Momentele de inerţie faţă de axele Gy şi Gz sunt I y = 286 .E9.

fig. Tensiunile normale (8. care neglijează deplanarea. 8.732 + (− 135) ⋅ (− 1) Înclinarea axei neutre faţă de axa Gy (v. calculul tensiunilor normale se poate face cu formulele deduse pentru încovoierea pură. În general. care produce tensiuni normale. Se constată că la bare cu secţiuni având raportul h l (între înălţimea secţiunii şi lungimea barei) relativ mic (< 1 10 ). în secţiunea transversală acţionează. în general. formulele stabilite în Teoria elasticităţii pentru învoierea pură dau valori ale tensiunilor normale mai mari decât cele reale. şi o forţă tăietoare.75 0 . Solicitarea produsă de acţiunea simultană a momentului încovoietor şi a forţei tăietoare se mai numeşte încovoiere simplă.7755 y + 2.10) şi. În punctul cel mai îndepărtat de axa neutră R (5. 50 ) tensiunea normală maximă este σ R = 138 N / mm 2 .66 ⋅ (− 1) y = −1. În continuare. funcţie de forma acesteia.28) au expresia σ x = 3. Datorită distribuţiei neliniare a tensiunilor tangenţiale.166 REZISTENŢA MATERIALELOR Ecuaţia axei neutre (8. utilizând numai o condiţie de . considerând valabilă distribuţia liniară a tensiunilor normale de încovoiere.732 + 286. 111.585) = −57 .66 ⋅ 1. care produce tensiuni tangenţiale şi deci. La barele care au raportul h l relativ mare. Din considerente bazate pe dualitatea tensiunilor tangenţiale. deci ipoteza lui Bernoulli nu mai poate fi utilizată la stabilirea formulei tensiunilor normale. pe lângă momentul încovoietor.29) este z= I yz M y + I y M z I z M y + I yz M z y= (− 135) ⋅ 1. formula lui Navier (8.382 z . având diverse legi de variaţie pe înălţimea secţiunii. deformaţii suplimentare de lunecare.E9. se deduce o expresie aproximativă a tensiunilor tangenţiale produse de forţa tăietoare.3 Tensiuni de forfecare la încovoierea simplă Deobicei încovoierea este rezultatul acţiunii unor sarcini transversale asupra barelor.8.585 y . apare o deplanare a secţiunii transversale. în dreptul fibrelor extreme tensiunile tangenţiale paralele cu forţa tăietoare sunt nule. b) este β = arctg (− 1.

8 Se secţionează apoi acest element cu un plan paralel cu xOy. prin metodele Teoriei elasticităţii. 8.1 Formula lui Juravski Fie un element de lungime dx. 8.8. În secţiunea din stânga acţionează eforturile M y şi Tz . Fig. obţinându-se elementul desenat cu linii mai groase. Pe feţele frontale ale acestui element acţionează tensiuni normale σ x . Se consideră că în lungul unei linii BC. ÎNCOVOIEREA BARELOR 167 echilibru. 8. detaşat dintr-o bară solicitată la încovoiere simplă (fig. complementare celor produse de forţa tăietoare în secţiunea transversală. Rezultanta forţelor elementare σ x dA produse de tensiunile normale pe faţa din stânga a elementului considerat este . componentele tensiunilor tangenţiale τ xz paralele cu forţa tăietoare sunt uniform distribuite.8). la distanţa z de acesta. în lungul căruia se consideră că forţa tăietoare este constantă. Condiţiile reale privind geometria deformaţiilor se pot folosi numai la stabilirea unei soluţii exacte.3. Ipoteza lui Juravski. respectiv σ x + dσ x . iar pe faţa superioară acţionează tensiuni tangenţiale. iar în secţiunea din dreapta acţionează M y + dM y şi Tz . paralele cu axa neutră Oy.

168 Nl = REZISTENŢA MATERIALELOR BCD ∫ σ x dA = BCD ∫ M y z1 Iy dA = My Iy BCD ∫ z 1 dA = M y S∗ y Iy . I. eroarea introdusă de variaţia forţei tăietoare în lungul barei este relativ mică. deci de ordonata z la nivelul căreia se evaluează tensiunile tangenţiale. Juravski (1854). Ecuaţia de echilibru a forţelor ce acţionează asupra elementului considerat se scrie N l + τ z x b dx − (N l + dN l ) = 0 .37) este strict valabilă doar pentru bare de secţiune constantă. având forţa tăietoare constantă în lungul barei. (8. = Iy iar pe faţa superioară acţionează forţa longitudinală de forfecare τ zx b dx . Pe faţa din dreapta a elementului acţionează forţa N l + dN l ( M y + dM y ) S ∗ y .35) unde S ∗ y este momentul static al suprafeţei BCD faţă de axa centrală Oy. rezultă expresia tensiunilor tangenţiale τ xz = stabilită de D. .36) τ zx = Deoarece dM y dx ∗⎞ ∗ 1 d ⎛ ⎜ M y S y ⎟ = 1 S y dM y .37) Formula (8. Se obţine 1 dN l . b dx ⎜ I y ⎟ b I y dx ⎝ ⎠ = Tz şi τ z x = τ x z . Se observă că τ xz depinde de raportul S ∗ y b . unde b = BC . Totuşi se constată că. la bare cu dimensiuni transversale mult mai mici decât lungimea barei. Tz S ∗ y b Iy (8. b dx τ zx = sau (8.

este 3 Tz τ x z max = (8.38) Componentele paralele cu forţa tăietoare ale tensiunilor tangenţiale au o distribuţie parabolică pe înălţimea secţiunii.39) 2 A unde A = b h . Valoarea maximă.8. 8. 8.9 Secţiunea circulară Fig. 2 bh⎜ h2 ⎟ ⎝ ⎠ (8.10 În cazul secţiunii circulare de rază r (fig.10). 8. este . 8. Fig. calculat faţă de axa Oy.9). b = 2 r sinθ . Momentul static al suprafeţei situate sub coarda b. S∗ y = b ⎜ − z⎟ ⎜ + z⎟ = ⎟ 8 ⎜ h2 ⎟ ⎠ 2⎜ ⎠2⎝2 ⎝2 ⎝ 4 ⎠ ⎝ ⎠ deci τ xz = Tz S ∗ y b Iy = 2⎞ 3 Tz ⎛ ⎜1 − 4 z ⎟ . I y = b h3 şi 12 2 2 ⎛ 2⎞ ⎞ ⎞ b⎛ ⎞1⎛h ⎛h ⎜ h − z 2 ⎟ = b h ⎜1 − 4 z ⎟ . z = r cosθ . ÎNCOVOIEREA BARELOR 169 Secţiunea dreptunghiulară În cazul secţiunii dreptunghiulare (fig. dz = − r sinθ dθ . iar aria suprafeţei elementului haşurat este d A = b dz = −2 r 2 sin 2θ dθ . la nivelul axei neutre.

8. este S∗ y = 1 ⎛2h ⎞ ⎞⎤ b ⎛ 2 h ⎞⎛h ⎞⎡ 1⎛2h b⎜ − z ⎟⎥ = ⎜ − z⎟ ⎜ + z⎟ . momentul de inerţie axial este I y = iar momentul static al triunghiului 36 situat sub linia BC.12 În cazul secţiunii triunghiulare simetrice. este 4 Tz .41) Fig. − z ⎟ ⎢z + ⎜ 2 ⎝ 3 3 3 3 3 3 ⎠ ⎝ ⎠⎝ ⎝ ⎠⎦ ⎠⎣ deci tensiunile tangenţiale paralele cu forţa tăietoare au expresia . 3 Rezultă expresia tensiunilor tangenţiale paralele cu forţa tăietoare τ xz = Tz S ∗ y b Iy 2 3 3 r sin θ 4 Tz 3 = = sin 2θ . cu baza c şi înălţimea h (fig.11). la nivelul căreia se calculează tensiunile. 8.170 θ REZISTENŢA MATERIALELOR S∗ y = ∫ z dA = ∫ 2 r 0 0 θ 3 sin 2θ cosθ dθ = 2 3 3 r sin θ . Valoarea maximă.11 Secţiunea triunghiulară Fig.40) unde aria cercului A = π r 2 . la nivelul axei neutre. 3 A τ x z max = (8. c h3 8. 4 3 A πr 2 r sinθ 4 Tz (8.

ÎNCOVOIEREA BARELOR 171 Tz S ∗ y b Iy = 12 Tz ⎛ 2 h ⎞ ⎞⎛h − z⎟ ⎜ + z⎟ . Wy b h2 b h2 6 Tensiunea tangenţială maximă este σ max = M y max = τ max = Se observă că raportul 3 Tz 3F = . diagrama tensiunilor tangenţiale de forfecare τ xz este formată din arce de parabolă. 8. . solicitate la încovoiere de forţa F.12). 8.14.13). 8. tensiunile tangenţiale sunt neglijabile faţă de cele normale.3. având valoarea τ x z max = unde aria triunghiului A = c h 2 .42) Tensiunea tangenţială maximă nu mai apare la nivelul axei neutre. unde coarda b are o variaţie bruscă. La barele cu raportul h l < 1 10 . cu o discontinuitate în dreptul trecerii de la tălpi la inima profilului. Dimensionarea se face numai pe baza momentului încovoietor. cu secţiunea dreptunghiulară b × h . 2 A 2b h τ max h = σ max 4 l depinde de raportul h l între înălţimea secţiunii transversale şi lungimea barei.43) La secţiunea în formă de I (fig. ci la distanţa z = h 6 spre vârful triunghiului.8. 3 ⎜ 3 ch ⎝ ⎠ ⎠⎝3 τ xz = (8. a) în consolă.2 Lunecarea longitudinală Se consideră două bare suprapuse (fig. Comparaţie între valorile tensiunilor σ şi τ Fie bara din figura (8. 2 A (8. Secţiunea în formă de I 3 Tz . la care de obicei ipoteza lui Bernoulli este verificată. Tensiunea normală maximă apare în încastrare şi are valoarea Fl 6Fl = .

8.14.15. 8. deformarea are loc ca în figura 8. ele lucrează împreună la încovoiere. b. Fig. Conform relaţiilor (8. Fig.13 Fig.37). Elementele de asamblare împiedică lunecarea longitudinală.172 REZISTENŢA MATERIALELOR Dacă barele nu sunt îmbinate şi se neglijează frecarea pe suprafeţele de contact. Fibrele de sus ale barei de jos sunt întinse. în timp ce fibrele de jos ale barei de sus sunt comprimate.14 Dacă barele sunt îmbinate. 8. Fenomenul se numeşte lunecare longitudinală. 8. fiind solicitate la forfecare (fig. ca o singură grindă compusă. .15 Fie grinda metalică din figura 8. c). forţa de lunecare are expresia N l = τ xz b dx = unde l ∫ Tz S ∗ y Iy l. cele două suprafeţe în contact lunecând una faţă de cealaltă.36) şi (8. Dimensionarea acestora se face pe baza valorii forţei de lunecare longitudinală N l .14.a îmbinată prin sudare.

Iy = 2 12 12 Tz = F .16. rezultă Tz S ∗ y Iy l = 2 τ as a l . a) produce deformaţii de lunecare distribuite neuniform pe înălţimea secţiunii (fig. lunecările sunt maxime la mijlocul secţiunii şi nule în fibrele extreme. b). b). unde τ as este rezistenţa admisibilă la forfecare a cordonului de sudură. ÎNCOVOIEREA BARELOR 173 S∗ y = bt h+t b (h + 2 t ) 3 (b − t ) h3 − . dar nu mai este perpendiculară pe fibra medie deformată a barei (fig.15.16. c). deci grosimea minimă a cordonului de sudură este a= S∗ y Tz 2 I y τ as . 8.16. .16.8. e).3 Modelul de bară cu forfecare Variaţia neliniară a tensiunilor tangenţiale pe înălţimea secţiunii transversale a unei bare solicitate la încovoiere simplă (fig. deci deplanarea acesteia (fig. 8. 8. Se poate lucra cu un model de bară bazat pe o ipoteză modificată a secţiunii plane. constant pe . 8. La secţiuni dublu simetrice. Se admite că o secţiune iniţial plană rămâne plană după solicitarea barei la încovoiere simplă. 8. d) şi o componentă constantă datorită lunecărilor produse de tensiunile tangenţiale. Se consideră că rotirea secţiunii are o componentă datorită tensiunilor normale (fig. calculat faţă de axa Oy. 2al deci forţa capabilă a unui cordon continuu de sudură este N cap = τ as a l . rezultă N τ= l . unde S ∗ y este momentul static al suprafeţei corespunzătoare tălpii secţiunii. 8. Fie γ m unghiul de lunecare specifică mediu.16. Egalând forţa de lunecare cu forţa capabilă a două cordoane de sudură. 8. În planul de forfecare (haşurat) se dezvoltă tensiuni tangenţiale.3. Cordonul de sudură este solicitat la forfecare (fig. Considerând că acestea sunt uniform distribuite.

iar k f este factorul de forfecare. constantă pe înălţimea secţiunii. e).16 Tensiunea tangenţială medie se calculează cu relaţia Tz Af (8. bazate pe tensiunile tangenţiale reale şi pe tensiunea tangenţială medie ∫ Tz2 1 ⎛ dA = Af = = ⎜ 2G 2 G Af 2G kf A ⎝ A2G τ2 2 τm ∫ ⎞ τ dA ⎟ . Fig.16. τ m = G γ m .174 REZISTENŢA MATERIALELOR înălţimea secţiunii (fig. se egalează expresiile energiei de deformaţie la forfecare pe unitatea de lungime a barei. Pe baza legii lui Hooke (3. Pentru determinarea factorului k f . Forţa tăietoare în secţiune este Tz = ∫Aτ dA .22). A ⎠ 2 Rezultă formula factorului de forfecare . unde τ = τ xz este tensiunea tangenţială paralelă cu forţa tăietoare.44) τm = unde Af = k f A este o arie echivalentă numită aria de forfecare. 8. se calculează o tensiune tangenţială medie. 8.

Pentru simplificarea expunerii.45) Calcule mai precise bazate pe metodele Teoriei elasticităţii arată că. k f = 0.46) unde ν este coeficientul de contracţie transversală al materialului barei. Modelul de bară Timoshenko include atât efectul forfecării cât şi al inerţiei la rotaţie.17).4 Deformaţii la încovoiere Admiţând valabilitatea ipotezei secţiunilor plane. pentru secţiunea inelară. La secţiunea dreptunghiulară.8. sau linia elastică a barei.886. dacă se neglijează forfecarea (fig. unde se include şi un moment încovoietor distribuit liniar.deplasarea liniară transversală şi panta (tangentei la linia elastică) sau deformaţia unghiulară egală cu rotirea secţiunii transversale. . Modelul de bară cu deformaţii de forfecare este utilizat mai mult la studiul vibraţiilor barelor. 8. Din acest motiv. din oţel. La o bară cu secţiune dreptunghiulară. caracteristicile geometrice ale secţiunii barei care intervin în calculul deformaţiilor la încovoiere se calculează faţă de axe centrale. (8. La o bară cu secţiune circulară plină. cu diametrul exterior D şi diametrul interior d. datorit inerţiei la rotaţie a elementelor barei. factorul de forfecare are expresia kf = independentă de raportul laturilor. (8.47) 8. 12 + 11 ν (8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 175 kf (∫ τ d A ) = A 2 A ∫A τ 2 dA . 10 ( 1 + ν ) . utilizată în Capitolul 7.850. Forma liniei elastice se defineşte prin doi parametri: săgeata . studiul deformaţiilor barelor drepte solicitate la încovoiere se reduce la studiul formei deformate a liniei care uneşte centrele de greutate ale secţiunilor transversale. se obţine kf = 1 7 + 6 ν 20 + 12 ν + 6 + 6ν 6 + 6ν ⎛ d D ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 1 + (d D ) 2 ⎟ ⎝ ⎠ 2 . din oţel. k f = 0. denumită fibra medie deformată. se renunţă la notaţia cu bară deasupra literei.

8. ψ . M. În planul xOy (fig. semnele pantelor şi rotirilor coincid. .17.9) κy = de unde rezultă dϕ d2w M y =− 2 = . H. dx E Iy dx My d2w = − .4.176 REZISTENŢA MATERIALELOR Se utilizează următoarele notaţii: deplasările liniare în lungul axelor Ox.17. Oz sunt u. v .49) (8. w.17 b Se observă că la studiul deplasărilor în planul xOz (fig. 8. Prin integrarea acestei ecuaţii se obţin expresiile analitice ale pantei şi săgeţii în orice secţiune a barei. pozitive conform regulii burghiului drept. sau de cupluri cu vectorul moment perpendicular pe acest plan. Oy. dx (8.50) se numeşte ecuaţia diferenţială a liniei elastice a barei (L.2) şi (8. Navier. 8. 8. a Fig. ϕ . pentru bare solicitate de forţe cuprinse într-un plan vertical de simetrie.48) Curbura este dată de relaţiile (8. a). pozitive în sensul pozitiv al axelor. Săgeţile w sunt pozitive când deplasarea este în jos. Pantele sunt −ϕ = dw . pantele au semn contrar rotirilor (sensul pozitiv este dat de rotirea axei Oz spre Ox). E Iy d x2 (8. Oz sunt θ . 8. b). a). Oy.50) Relaţia (8. Deplasările unghiulare (rotirile) faţă de axele Ox.17. 1826).1 Deformaţii la încovoierea simetrică Se vor studia deformaţiile în planul xOz (fig.

se poate aplica metoda integrării analitice a ecuaţiei (8. ci o curbă descrisă de un polinom de gradul trei.8. Relaţiile diferenţiale de echilibru dM y dx conduc la ecuaţiile T d3w =− z . 4 EIy dx (8. Deci deformata barei nu mai este un arc de cerc. având maximum două porţiuni cu expresii diferite ale momentului încovoietor. w ( x ) este un polinom de gradul trei în x (derivata a patra este nulă). pe măsură ce legea de distribuţie a sarcinii distribuite este mai complicată.53) = Tz . funcţie de distanţa x în lungul barei.54) Din ecuaţia (8. deci pentru pz = 0 . dTz = − pz . săgeată şi pantă nulă în încastrare etc. este descrisă de un polinom de gradul patru (derivata a cincea este nulă) şi.51) După a doua integrare rezultă săgeata w= ∫ l dw dx = dx ∫∫ l ⎡ ⎢ ⎢ ⎢ ⎣l ⎛ My ⎞ ⎤ ⎜− ⎟ d x ⎥ d x + C1 x + C2 . pz = const.54) rezultă că pe porţiunile de bară fără sarcină distribuită. ⎜ E Iy ⎟ ⎥ ⎝ ⎠ ⎥ ⎦ (8.. deobicei din condiţiile la limită (de rezemare) ale barei: săgeată nulă pe reazem simplu. 3 EIy dx p d4w = z . dx (8.50).52) Constantele de integrare C1 şi C2 se determină pe baza valorilor pantei şi săgeţii în anumite puncte. După prima integrare rezultă panta −ϕ = dw = dx ⎛ My ⎞ ⎜− ⎟ d x + C1 .50). . La stabilirea expresiei analitice a momentului încovoietor M y ( x ) se utilizează convenţia de semne care a stat la baza obţinerii relaţiei (8. creşte gradul polinomului care descrie deformata barei. ÎNCOVOIEREA BARELOR 177 La bare cu încărcare relativ simplă. ca la încovoierea pură. Deformata porţiunilor solicitate de o sarcină transversală uniform distribuită. ⎜ E Iy ⎟ ⎝ ⎠ ∫ l (8.

8. panta şi săgeata sunt nule ϕ x =0 =0.18 cu EI y = const.19 . deci expresiile pantei şi săgeţii devin −ϕ = Fl2 EI y 2 ⎛x ⎜ − x ⎜ l 2 l2 ⎝ ⎞ ⎟. Rezultă C1 = C2 = 0 .55) w= F l3 EI y ⎛ x2 x3 ⎞ ⎜ ⎟.178 REZISTENŢA MATERIALELOR Bara în consolă încărcată cu o forţă în capăt Se consideră bara din figura 8. w x =0 = 0.18 În capătul barei. Momentul încovoietor în secţiunea x are expresia M y (x) = − F l + F x . − ⎜ 2 l 2 6 l3 ⎟ ⎝ ⎠ Fig. ⎟ ⎠ (8. Ecuaţia diferenţială a liniei elastice a barei (8. În încastrare. pentru x = l .50) este EIy d2w = − M y (x ) = F l − F x . Fig. 2 6 EIy w = F l Constantele de integrare se determină pe baza condiţiilor la limită. dx 2 x2 x3 −F + C1 x + C2 . d x2 Prin două integrări succesive se obţine EIy dw x2 = −E I y ϕ = F l x − F + C1 . 8.

2 2 Fig. se obţine x2 EIy w = M − EIy ϕ = M x . încărcată cu sarcină uniform distribuită Momentul încovoietor în secţiunea x a barei din figura 8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 179 wmax = F l3 .57) Bara simplu rezemată.19.56) Bara în consolă încărcată cu un moment în capăt constant în lungul barei M y (x ) = − M .20 are expresia M y (x ) = ql q x2 x− .20 Ecuaţia diferenţială a liniei elastice (8. d x2 Ecuaţia diferenţială a liniei elastice a barei (8.50) este E I y Prin două integrări succesive. 2 În capătul barei wmax = M l2 . La bara din figura 8.8. 2 2 . momentul încovoietor este d2w = −M . 8. cu EI y = const. 2 EIy − ϕ max = Ml . EIy (8. 3 EI y − ϕ max = F l2 . deoarece constantele de integrare sunt nule..50) este EIy d2w dx 2 =− ql q x2 x+ . . 2 EIy (8.

dx dv . 384 E I y (8. respectiv Oy. (8.2 Deformaţii la încovoierea oblică În continuare. Alte metode pentru calculul deformaţiilor la încovoiere sunt prezentate în Capitolul 12. calculul se face faţă de axe centrale oarecare. w x =l = 0 . 8. ⎜ 24 l 24 l 4 12 l3 ⎟ 24 E I y ⎝ ⎠ ( ) (8.61) 24 E I y Săgeţile şi rotirile la grinzi utilizate frecvent sunt date în Anexa 4.4. Pantele sunt −ϕ = dw . Săgeţile w şi v sunt pozitive în sensul pozitiv al axelor Oz. 12 24 apoi se determină constantele de integrare din condiţiile ca pe reazeme săgeata să fie nulă w x =0 = 0 .180 REZISTENŢA MATERIALELOR Se integrează de două ori − EIy ϕ = − q l 2 q x3 + C1 .62) .58) w= ⎛ x x4 x3 ⎞ ⎜ ⎟= q + − l3 x + x 4 − 2 l x3 .59) Săgeata maximă la mijlocul barei (pentru x = l 2 ) este wmax = 5 q l4 . x + 6 4 EIy w = − q l 3 q x4 x + + C1 x + C2 . Se obţine C2 = 0 şi C1 = q l3 . ⎜ 24 6 l3 4 l 2 ⎟ ⎝ ⎠ (8. dx ψ= (8. 24 E I y Rezultă expresiile pantei şi săgeţii −ϕ = q l4 EIy q l3 EIy 3 2 ⎞ ⎛ 1 ⎜ + x − x ⎟.60) Unghiul de deformaţie pe reazemul din stânga (pentru x = 0 ) este q l3 −ϕ1 = .

din profil cornier cu aripi neegale aşezat ca în figura 8. Bară în consolă cu secţiune nesimetrică Fie o bară în consolă.67) din care. 3 dx E I I − I2 dM y dM z = −Ty şi = Tz . ÎNCOVOIEREA BARELOR 181 Curburile sunt date de relaţiile (8. d x4 deci deplasările au expresii de forma w ( x ) = C1 x3 + C2 x 2 + C3 x + C4 .74) devin d4w = 0. 2 dx E I I − I2 ( y z yz ) d2v I y z M y + I y M z . =− 2 = 2 dx dx E I y Iz − I y z ( ) (8. = = 2 d x d x2 E I y I z − I yz ( ) (8. v ( x ) = B1 x 3 + B2 x 2 + B3 x + B4 . = d x4 E I I − I 2 y z yz ( ) (8. = 2 d x2 E Iy Iz − I y z ( ) (8.2).63) κz = dψ d 2 v I y z M y + I y M z . d4v =0.64) Rezultă ecuaţiile diferenţiale decuplate ale săgeţii Iz M y + I yz M z d2w =− .8. pentru sarcini şi condiţii la limită date. în capătul barei.21. ecuaţiile (8.65) Utilizând relaţiile diferenţiale derivare I z Tz − I y z Ty d3w =− . se obţine prin dx dx I y z Tz − I y Ty d3v .27) κy = dϕ d2w I z M y + I y z M z .66) Utilizând relaţiile diferenţiale dTy dx = − p y şi dTz = − p z se obţin ecuaţiile dx I z pz − I y z p y d4w . d x4 . = 3 2 dx E Iy Iz − I y z ( y z yz ) ( ) (8. se obţin expresiile analitice ale componentelor w şi v ale deplasării transversale a punctelor liniei elastice a barei.19) şi (8. (8. acţionată de o forţă verticală aplicată în lungul axei centrale Oz. Deoarece nu există sarcini distribuite. = − 2 d x4 E I y Iz − Iyz ( ) d 4 v I y p y − I y z pz .

i = 1.x ) x 2 2 6 E I y I z − I yz ( ) . prima relaţie (8. Tz (l ) = F . condiţiile la limită sunt v(0 ) = 0 . d x2 w(0 ) = 0 .73) se obţine d3w dx 3 (l ) = − Iz F 2 E I y Iz − I y z ( Iz F ) . 2 . 3. condiţiile la limită sunt Deoarece ambele momente sunt zero. M z (l ) = 0 . La capătul liber. Fig. C2 = −3 l C1 . Ty (l ) = 0 . 4 . d2w (l ) = 0 . sunt constante care se determină din condiţiile la limită. C1 = − 2 6 E I y I z − I yz ( ) . deci expresia deplasării w ( x ) este w (x ) = F I z (3l . Pentru deplasarea în direcţia y. d x2 d3v dx 3 (l ) = 2 E I y Iz − I y z ( I yz F ) . ϕ (0 ) = 0 .21 În încastrare. ψ (0) = 0 . se obţine B3 = B4 = 0 şi următoarele condiţii la capătul liber d2v (l ) = 0 . M y (l ) = 0 . 8.182 REZISTENŢA MATERIALELOR unde Bi şi Ci .72) devine Din prima relaţie (8. Rezultă valorile constantelor de integrare C3 = C4 = 0 . .

8.3 Efectul forfecării La încovoierea simplă. şi o arie efectivă de forfecare (8. A. δ = v2 + w2 ( ) 1 2.x ) x 2 2 6 E I y Iz − I y z ( ) . Studiul efectului forfecării asupra deformaţiilor de încovoiere se poate face adoptând ipoteza secţiunii plane modificată de J. constant pe înălţimea secţiunii barei. deci încovoiere oblică. Relaţia între componentele deplasării se scrie w = − Iz v care comparată I yz cu ecuaţia axei neutre (8. calculată înmulţind aria reală cu un factor de forfecare (8.4. C. Se introduce un unghi de lunecare specifică mediu. ÎNCOVOIEREA BARELOR 183 din care rezultă săgeata v (x ) = − Săgeata totală este F I y z (3l .22 Echilibrul Ecuaţiile diferenţiale de echilibru (2. Bresse (1859). 8.31) arată că deplasarea se face pe o direcţie perpendiculară pe axa neutră.45). a b Fig. forţa verticală produce o deplasare pe o direcţie înclinată faţă de verticală.7) şi (2. momentul încovoietor produce curbarea barei iar forţa tăietoare produce deformaţii suplimentare datorită forfecării. Secţiunea barei fiind nesimetrică.44). 8.8) sunt .

dx ⎛ dv ⎞ −ψ ⎟ . dx Geometria deformaţiei Curburile sunt date de relaţiile (8. se obţine M z = E Iz dψ . My EIy . acesta are valori diferite în cele două plane xOy şi xOz. În general.19) κy = dϕ . dx dT y dx = − py .184 REZISTENŢA MATERIALELOR dM z = −Ty . (8. dx γ xz = dw +ϕ . dTz = − pz .22) se obţin relaţiile între pantă. E I y 2 − G A f ⎜ ϕ + ⎟ = 0 . ⎠ ⎝ dx Eliminând momentele încovoietoare şi forţele tăietoare. G Af unde A f = k f A . dx κz = dψ . dx M y = EIy dϕ . rotirea secţiunii şi lunecarea specifică medie γ xy = dv −ψ . γ xz = Tz . Eliminând curburile şi lunecările specifice medii. E Iz Ty G Af κy = .45).68) Relaţiile între eforturi şi deformaţii specifice κz = γ xy = Mz . dx (8. iar k f este factorul de forfecare (8. dM y dx = Tz . dar în continuare se va considera constant.69) dx ⎠ dx ⎠ dx ⎝ ⎝ . dx Din figura (8. rezultă ecuaţiile diferenţiale ale rotirilor şi săgeţilor EIz d 2ψ dx 2 dw ⎞ d 2ϕ dv ⎞ ⎛ ⎛ − G A f ⎜ψ − ⎟ = 0 . Ty = G A f ⎜ ⎝ dx ⎠ ⎞ ⎛ dw Tz = G A f ⎜ +ϕ ⎟ .

33) se scrie σP =σa = ⎞ ql 2 ⎛ ⎜ sinα b + cos α h ⎟ . Egalând tensiunea maximă cu rezistenţa admisibilă. La mijlocul scândurii.465 N mm . b) săgeata totală a scândurii la mijlocul deschiderii. simplu rezemată pe căpriori înclinaţi cu unghiul α faţă de orizontală. G Af ⎜ − ⎜ dx dx 2 ⎟ ⎝ ⎠ (8.10 O scândură de susţinere a acoperişului. ÎNCOVOIEREA BARELOR 185 ⎛ dϕ d 2 w ⎞ ⎟ = − pz .69) se observă că la modelul de bară cu forfecare săgeţile şi rotirile sunt cinematic independente. b = 180 mm . h = 50 mm . 8. Ecuaţia axei neutre (8.060 .036 = tg 2.8. momentul încovoietor este q l 2 8 .E10 .70) Din relaţiile (8. Exemplul 8.E10). z P = h 2 .34) este Iy 50 2 z h2 = tgα = tgα 2 = tg 250 = 0. Se dau α = 250 . şi în colţul opus. l = 2 m . + G Af ⎜ ⎜ dx dx 2 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ dψ d 2 v ⎞ ⎟ = py . ⎜ Iy 2⎟ 8 ⎝ Iz 2 ⎠ Înlocuind valorile numerice se obţine q = 1. Fig. de coordonate y P = − b 2 . Se cere a) să se determine valoarea maximă admisibilă a acestei sarcini pentru a nu se depăşi în lemn rezistenţa admisibilă σ a = 10 MPa . E = 10 GPa . Rezolvare Scândura este solicitată la încovoiere oblică. este încărcată cu o sarcină verticală uniform distribuită q rezultând din greutatea ţiglelor (fig. 2 y Iz 180 b Tensiunea maximă apare în punctul P. 8. relaţia (8.

E11. Fig. Rezolvare Punctul de aplicaţie al forţei se deplasează pe direcţia acesteia dacă forţa acţionează în lungul unei axe centrale principale de inerţie a secţiunii.67) f = 5 q l4 384 E sin 2 α cos 2 α + . săgeata totală este rezultanta componentelor în lungul axelor principale de inerţie (8. 8. b): Iy = t (2b )3 8 + 2bt b 2 = t b3 . 2 ⎝ 2⎠ . 8.465 ⋅ 2 4 ⋅ 1012 384 ⋅ 10 4 ( 24. a.90632 = 14 .3 ⋅10 ) (1. f = 5 ⋅ 1. Să se calculeze unghiul α astfel încât punctul de aplicaţie al forţei să se deplaseze pe direcţia acesteia.4226 2 + 0.E11 Se calculează momentele de inerţie şi momentul centrifugal faţă de axele centrale yOz (fig.875 ⋅10 ) 6 2 6 2 Exemplul 8. ⎜ 12 4 ⎟ ⎝ ⎠ 3 b ⎛ b⎞ = b t (− b ) + b t ⎜ − ⎟ b = −t b3 .11 O grindă în consolă. cu secţiune Z (t << b ) este solicitată de o forţă F ca în figura 8.E11.186 REZISTENŢA MATERIALELOR La mijlocul deschiderii. Să se determine expresia deplasării verticale a punctului de aplicaţie al forţei. 12 3 I yz ⎛ t b3 b2 ⎞ 2 Iz = 2 ⎜ + bt ⎟ = t b 3 . 2 2 Iz Iy 0.76 mm .

2 8 − 3 3 θ 1 = 22 .29) s-a înlocuit M y = − F l cosθ 1 . 3 E I1 În sistemul de axe yOz. w = I z cosθ 1 + I yz sinθ 1 .36) tg 2θ = 2 I yz Iz − Iy = −2 =1.2 = Iy + Iz ± ⎛ I y − Iz ⎜ ⎜ 2 ⎝ ⎞ ⎛5 ⎞ 2 ⎟ ± 2 ⎟ t b3 ⎟ + I yz = ⎜ ⎝3 ⎠ ⎠ 2 2 I 1 = 3. I 2 = 0 .4142 . 3 E I1 Se poate face o verificare. 3E I1 I 2 3E I1 I 2 ( ) ( ) apoi săgeata totală δ = v2 + w2 = Fl 3 . calculând componentele săgeţii în lungul axelor Oy şi Oz (8. forţa F este dirijată în lungul direcţiei principale 2.414 . θ 2 = 112. . În expresia (8.0808 t b3 .29) z I yz cosθ 1 + I y sinθ 1 = = 0. θ = −67 .2524 t b3 .0966 deci perpendiculară pe axa neutră (8.2332 =− =− = −2. deplasarea se face pe direcţia definită de tg θ = I z cosθ 1 + I yz sinθ 1 w 0. deci săgeata barei va fi δ= Fl3 . M z = − F l sinθ 1 . ÎNCOVOIEREA BARELOR 187 Direcţiile principale de inerţie sunt definite de (7.37) au valorile I1. y I z cosθ 1 + I yz sinθ 1 care coincide cu direcţia principală 1.50 I yz cosθ 1 + I y sinθ 1 v 0.50 . Dacă α = θ 1 .50 . Momentele de inerţie principale (7.66) v=− F l3 F l3 I yz cosθ 1 + I y sinθ 1 .8.

în care momentul încovoietor este mai mic. Astfel. deci tensiunile efective sunt mai mici decât rezistenţa admisibilă.188 REZISTENŢA MATERIALELOR 8. se obţine o bară mai uşoară. trebuie să se ţină cont de concentrarea tensiunilor. Desigur. Faţă de soluţia cu secţiune constantă în lungul barei (linie întreruptă). forma acestora poate fi determinată de condiţii de montaj. se egalează tensiunea normală maximă. deci a reducerii greutăţii. tronsonul 1 se dimensionează pe baza momentului încovoietor M1 . dar cu costul suplimentar al prelucrării. la saltul de diametru. Fig. cu rezistenţa admisibilă la încovoiere. de exemplu montarea rulmenţilor la capetele arborilor maşinilor.pe baza momentului M 2 . 8. În afara condiţiei de rezistenţă. la bara din figura 8.23 O soluţie mai raţională din punct de vedere al economiei de material. 8.5.5 Bare cu secţiune variabilă În lungul unei bare solicitate la încovoiere simplă. tronsonul 2 . o constituie barele cu secţiune variabilă. forma tehnologică se realizează prin variaţia în trepte a diametrului. momentul încovoietor este variabil. La dimensionarea barelor cu secţiune constantă.1 Arborele în trepte La arborii maşinilor. tronsonul 3 pe baza momentului M 3 . calculată în secţiunea în care acţionează momentul încovoietor maxim.23. Rezultă o supradimensionare a barei în celelalte secţiuni. .

24 Trebuie îndeplinită condiţia σ max ( x ) = M y (x ) Wy (x ) = σ a = const. relaţia (8. a b Fig.5. ÎNCOVOIEREA BARELOR 189 8. să fie egală cu rezistenţa admisibilă. Girard.. Acestea se numesc grinzi de egală rezistenţă la încovoiere (P.S. de grosime constantă h şi lăţime variabilă y h2 F x b y ( x ) = x . 1798). de exemplu.48) se scrie = deci 6 l σa . (8. realizate astfel încât în orice secţiune tensiunea normală maximă să aibă aceeaşi valoare. deci modulul de rezistenţă axial Wy să aibă aceeaşi lege de variaţie în lungul barei ca şi momentul încovoietor M y Wy ( x ) = M y (x ) σa . a.71) Pentru bara din figura 8. 8.8.2 Grinda de egală rezistenţă Se pot proiecta bare cu secţiune variabilă.24.

190 REZISTENŢA MATERIALELOR y= 6F σ a h2 x. Phillips. b. ca în figura 8. Fig. Forma din figura 8. 1852).24. a este netehnologică. apoi completarea cu structura simetrică. întâlnit în suspensia unor vehicule.72) Variaţia liniară a lăţimii duce la îndeplinirea condiţiei de egală rezistenţă la încovoiere. (8. 8. Prin tăierea barei în fâşii şi suprapunerea fâşiilor.24. se realizează arcul de foi (E.25 [43] .

E12 din oţel cu σ a = 100 MPa dacă F = 1 kN şi l = 1. Exemplul 8. şanţuri de pană) produc variaţii locale importante ale tensiunilor. Pentru un arbore în trepte solicitat la încovoiere. deci formula de dimensionare (8. găuri transversale. Raze de racordare mici produc valori Kt mari.25. Să se calculeze deplasarea verticală a capătului liber considerând E = 210 GPa . pentru cinci valori ale raportului diametrelor celor două porţiuni. a) se scrie W y nec = 1 σa Fl = 103 ⋅1.2 m . degajări. unde σ nom este tensiunea obţinută neglijând efectul de concentrare a tensiunilor iar Kt este factorul teoretic de concentrare a tensiunilor elastice. Se alege d 1 = 50 mm . variaţia factorului de concentrare a tensiunilor Kt în funcţie de raportul între raza de racordare şi diametrul mic este redată în figura 8.8. Pe porţiunea 2 momentul încovoietor maxim este F l 3 . ale căror valori maxime sunt mai mari decât cele calculate în ipoteza constanţei secţiunii transversale. deci W y nec = 2 Fl = 4 ⋅ 103 mm3 . ÎNCOVOIEREA BARELOR 191 8.14. 3σ a . 100 Pentru d 1 = 10 3 secţiunea circulară π d3 1 32 = 12 ⋅ 103 . Tensiunile maxime se calculează cu relaţia σ max = Kt σ nom .6 mm .2 ⋅103 = 12 ⋅103 mm3 . deci trebuie evitate în proiectare. Rezolvare Pe porţiunea 1 momentul încovoietor maxim este F l .12 Să se dimensioneze grinda din figura 8. de unde rezultă 12 ⋅ 32 π = 49 . discontinuităţile geometrice (de exemplu: arbore în trepte.5.3 Concentrarea tensiunilor la încovoiere Ca şi la răsucire.

4 mm .56) şi (8. Săgeata şi panta în capătul porţiunii 1 sunt F l ⎛ 2l ⎞ ⎛ 2l ⎞ ⎛ 2l ⎞ F l 2l F ⎜ ⎟ F⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 l 14 F 4 F l2 3 3 ⎝ 3 ⎠ 3 = w2 = ⎝ ⎠ + . Porţiunea 1 este solicitată la capăt de o forţă F şi de un moment F l 3 . obţinute prin reducerea forţei F din capătul barei în secţiunea respectivă. 8. deci săgeata este 3 2 2 . Fig.36 ⋅104 mm 4 . π d4 2 64 π ⋅ 354 64 Săgeata în capătul barei se calculează prin suprapunerea efectelor. de unde rezultă 4 ⋅ 32 π = 34 . utilizând formulele (8.66 ⋅ 10 4 mm 4 .E12 Momentele de inerţie axiale sunt Iy1 = Iy2 = 4 π d1 64 = = π ⋅ 50 4 64 = 30 . 3E I 1 2E I 1 81 E I 1 2E I 1 EI1 9 EI1 Porţiunea 2 este încastrată în porţiunea 1 şi solicitată la capăt de o forţă F.57). ϕ2 = ⎝ ⎠ + 3 3 = . Se alege d 2 = 35 mm . = 7 .192 REZISTENŢA MATERIALELOR Modulul de rezistenţă axial este d 2 = 10 3 π d3 2 32 = 4 ⋅ 103 .

În figura 8. în care inima 2 este placată cu fâşii identice din materialul 1. a se prezintă o bară cu secţiune dublu simetrică. având o inimă din lemn sau material plastic lipită între două feţe de aluminiu. la care materialul 2 este protejat la bază cu o platbandă din materialul 1. Feţele din materiale mai rezistente. = + 3 3 81 E I 1 81 E I 2 w3 = I ⎞ ⎛ F l3 ⎛ 103 ⋅ 1. . = w′ 3 3E I 2 81 E I 2 Săgeata totală în capătul barei este l 26 F l 3 1 F l 3 w3 = w2 + ϕ 2 + w′ . ÎNCOVOIEREA BARELOR 193 3 ⎛ l⎞ F⎜ ⎟ 3 ⎝ 3 ⎠ = 1 Fl .8. 8. la ambarcaţiuni sportive etc.26.26. Deobicei E1 > E2 . Ambele bare sunt solicitate la încovoiere pură simetrică de un moment M y = M .36 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ 81 ⋅ 2. În figura 8. la grinzi din beton armat.1 ⋅ 10 ⋅ 30. în timp ce materialul miezului preia tensiunile tangenţiale maxime de forfecare şi poziţionează feţele. placajele sau armăturile sunt astfel dispuse încât să preia tensiunile normale mari care apar la marginile de sus şi de jos ale barei.66 ⋅ 10 ⎝ 8.6 Bare cu secţiune eterogenă Barele din materiale diferite sunt utilizate în structuri aeronautice.66 ⎞ ⎜ 26 + 1 ⎟ = ⎜ ⎟ = 10 mm . 26 + ⎜ 5 4 I2⎟ 81E I 1 ⎜ 7 .1 Tensiuni la încovoierea pură simetrică Calculul la încovoiere pură al barelor de secţiune eterogenă se bazează pe relaţiile stabilite pentru barele de secţiune omogenă. Condiţiile de echilibru Deoarece nu există forţă axială ∫A σ1 d A1 + ∫A 1 2 σ 2 d A2 = 0 . b se arată o secţiune cu o singură axă de simetrie. la schiuri cu secţiune sandvici.6. utilizând în plus condiţia de deformaţie impusă de lipirea sau solidarizarea celor două materiale.23 ⋅ 10 9 30.

a) (8.deformaţii specifice Din legea lui Hooke (8.26 Compatibilitatea deformaţiilor b Unghiurile de rotire sunt egale pentru cele două materiale Δ ϕ 1 = Δϕ 2 .74) deci tensiunile sunt σ1 = M 1 z1 M E1 z1 = .75. b) σ2 = M 2 z2 M E2 z 2 = . I2 E1 I 1 + E 2 I 2 . se obţine σ 2 = E2 ε 2. Relaţiile tensiuni . M1 M2 M = = . 8. a Fig. E1 I 1 E 2 I 2 E1 I 1 + E 2 I 2 (8.75. I1 E1 I 1 + E 2 I 2 (8.73) σ 1 = E1 ε 1 .194 REZISTENŢA MATERIALELOR Suma momentelor M1 şi M 2 preluate de fiecare material este egală cu momentul încovoietor total M M1 + M 2 = ∫A 1 z1 σ 1 d A1 + ∫A 2 z 2 σ 2 d A2 = M .

E Se observă că în relaţiile (8.2 Secţiuni echivalente La secţiunea din figura 8.6. E1 E2 (8. numai din materialul 1. b. dintr-un singur material. În acest mod se construieşte o secţiune E1 echivalentă omogenă. 8. I2 = 2 b h − d1 h + d1 b 2 2 = h − d1 .77) apare termenul 2 I 2 . Pentru utilizarea relaţiilor de mai sus. La nivelul interfeţei. a).8. care se scrie E1 ⎛ 3 ⎛ d3 E2 E ⎛ b d3 2⎞ 2⎞ 2⎞ ⎟ = E2 b2 ⎜ d 2 + d 2 z2 ⎟ = b1 ⎟ ′ ⎜ 2 + d 2 z2 I 2 = 2 ⎜ 2 2 + b2 d 2 z2 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ E1 E1 ⎝ 12 E 12 12 1 ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ E2 b2 . I2 Din relaţiile (8.52) se obţine M = ′⎛ σ1 ⎞ σ2 ′ E ⎜ = I1 + 2 I 2 ⎟ ⎜ ⎟ d ⎝ E1 ⎠ d ⎛ E1 ⎞ ⎜ ⎜ I 2 + E I1 ⎟ ⎟ 2 ⎝ ⎠ (8. Rezultă că acelaşi moment încovoietor se obţine dacă partea de E1 bară din materialul 2 este înlocuită cu o bară executată din materialul 1 de aceeaşi E înălţime dar cu lăţimea 2 b2 (fig.77) unde I1 şi I 2 sunt momentele de inerţie faţă de axa neutră. alungirile specifice în cele două materiale sunt egale ′ σ2 ′ σ1 = . O metodă convenabilă constă în transformarea secţiunii eterogene într-o secţiune echivalentă.76) ′ şi σ 2 ′ diferă dar tensiunile σ 1 ′= σ1 M1 d .26. ÎNCOVOIEREA BARELOR 195 La secţiunea dublu simetrică I1 = 3 b d1 12 . 8. I1 ′ = σ2 M2 d .27. axa neutră nu mai trece prin centrul geometric al secţiunii. se notează d distanţa de la axa neutră la interfaţa între cele două materiale. 2 4 4 ( ) La secţiunea cu o singură axă de simetrie. la care poziţia axei neutre şi ′= unde b1 . trebuie calculată poziţia axei neutre.

calculul tensiunilor se face faţă de axe centrale.27 Analog.27. În general.3 Proprietăţi secţionale echivalente La bare cu secţiune eterogenă de formă oarecare.79) ∫A ∫A Momentele de inerţie echivalente sunt prin definiţie ~ ~ ~ ~ ~ ~ Iy = z2 d A . c) se calculează mai uşor. ∫A ∫A ∫A (8. notat în continuare E0 . Poziţia centrului de greutate echivalent C se determină din condiţia ca momentele statice echivalente în sistemul de coordonate central yCz să fie nule: . 8. dar lăţimea 1 b 1 (fig. 8.196 REZISTENŢA MATERIALELOR distribuţia tensiunilor pe înălţime (fig.6. I yz = yz dA .27. 8. având aceeaşi înălţime d 1 .76). În figura E2 8.80) Integralele de mai sus se calculează ca sume de proprietăţi ponderate pentru suprafeţele ocupate de fiecare material diferit. Fig. Pentru aceasta. ponderate cu ajutorul unui modul de elasticitate de referinţă.27. se pot utiliza proprietăţi secţionale echivalente. 8. utilizând relaţia (8. E0 (8.27 s-a considerat E1 > E2 şi b 1 = b2 .78) Momentele statice echivalente faţă de axele oarecare yOz se definesc prin ~ ~ ~ ~ Sy = z dA . Sz = y dA . Se poate apoi determina distribuţia relă de tensiuni (fig. momentele statice şi momentele de inerţie se redefinesc pe baza unei suprafeţe elementare echivalente (fig.28) ~ E dA = dA. d). Iz = y2 d A . 8. (8. b). 8. materialul 1 poate fi înlocuit cu o fâşie echivalentă executată din E materialul 2.

A ~ E A.~ ~ ~ ~ Sz = ∫ y d A = ∫ (y . faţă de axe centrale oarecare. A= E0 ~ Sy = ~ ~ (8. cu relaţia . Momentele de inerţie faţă de axe centrale. ⎟ E0 ⎜ I I I − I I − I y z y z y z y z ⎝ ⎠ iar faţă de axe centrale principale. Fig. ∫A z d A = ∫A (z .28 Pentru simplificarea expunerii.81) Este evident că. coordonatele în sistemul central echivalent s-au notat tot cu bară deasupra literei. în general. (8.~ yC ) d A = 0 .82) Tensiunile normale la încovoierea oblică. paralele cu axele iniţiale. pentru M z = 0 . A ~ Sy ~ zC = ~ . se calculează cu relaţia ~ ~ ~ ~ I yz M y + I y M z I z M y + I yz M z ⎞ E ⎛ ⎜ σx = y + ~ ~ ~2 (8.83) − ~ ~ ~2 z⎟ .8. sunt ~ ~ ~ ~ 2 ~ ~ ~ 2 ~ ~ Iy = Iy − A ~ zC . 8. ÎNCOVOIEREA BARELOR 197 zC ) d A = 0 . I yz = I yz − A ~ yC ~ zC . A A de unde rezultă ~ Sz ~ yC = ~ . Iz = Iz − A ~ yC . centrul de greutate echivalent C coincide cu centrul (de greutate) geometric G al suprafeţei numai la secţiuni omogene.

melamină sau stratificate armate cu fibre. În general. spumă poliuretanică.29 se compară trei secţiuni având aceleaşi feţe. din tablă ondulată. la fel ca tălpile unui profil I. E My ~ z. În continuare se consideră că feţele sunt identice. deci au aceeaşi grosime şi sunt din acelaşi material. cu densitate şi rezistenţă mecanică mai mare. Adezivul utilizat pentru lipire trebuie să reziste tensiunilor de întindere şi forfecare care apar la interfaţa între miez şi feţele laterale.4 Bare sandvici O bară sandvici se compune din trei straturi. mai subţiri şi mai rigide. putând prelua şi sarcini longitudinale.198 REZISTENŢA MATERIALELOR σx = echivalentă cu formula lui Navier. a. are rolul de a menţine la distanţă feţele. cu secţiune omogenă. 8. Miezul. preluând tensiunile de forfecare. cu densitate şi rezistenţă mecanică mică.29 Bara din fig. W1 = b (2t ) 2 6 . şi prevenind cutarea sau flambajul feţelor. Fig. Greutatea. Miezul poate fi confecţionat din polistiren. 8. precum şi identarea în cazul apăsărilor laterale.84) 8. un strat mai gros. sau din lemn de balsa.29. Feţele conferă ansamblului rezistenţa la încovoiere. În figura 8. I 1 = b (2t ) 3 12 . momentul de inerţie axial şi modulul de rezistenţă axial sunt G 1 . celule de tip fagure. lipite între ele cu adeziv. aluminiu. E0 I y (8. două feţe şi un miez. feţele lipite între ele având grosimea cumulată egală cu 2t . nu are miez. Acestea joacă rolul tălpilor şi al inimii unui profil I. se urmăreşte realizarea unui raport rezistenţă/greutate cât mai mare. . Miezul conferă un suport continuu pentru feţe.6. Feţele pot fi benzi din oţel.

cu o creştere estimată de numai 1% a greutăţii. c.85) unde termenul al doilea are contribuţia predominantă. Fig.lăţimea barei. W 2 = 9 bt 2 4 = 3. La structura sandvici 3 rigiditatea a crescut de 37 ori iar rezistenţa la încovoiere a crescut de 9 ori faţă de banda 1. b . . Gc . respectiv feţelor. l . Ec . E f . I – moment de inerţie axial. Bara din fig.8. Mărimile calculate mai sus au valorile G3 = 1. Mărimile calculate mai sus au valorile G2 = 1. respectiv feţelor. În continuare se fac următoarele notaţii (fig.modulele de elasticitate transversale ale miezului.09 G 1 .29. b. 8. cu un miez uşor de grosime 2t şi feţe de grosime t fiecare. ÎNCOVOIEREA BARELOR 199 Bara din fig.75 I 1 . 8.375W 1 .75 I 1 .29.modulele de elasticitate longitudinale ale miezului.06 G 1 .grosimea feţelor. are înălţimea totală 8t . G f . I 2 = 9 bt 3 / 2 = 6.18W 1 .30): t . I 3 = 49 bt 3 / 2 = 36 . 8. d = c + t distanţa între centrele feţelor. cu un miez uşor de grosime 6t şi feţe de grosime t . 4 ⎟ 12 ⎠ (8. 8. rigiditatea la încovoiere este egală cu suma rigidităţilor feţelor şi miezului bt (E I )ech = 2 ⎜ ⎜ ⎛ 3 ⎝ 12 + bt 3 d2 ⎞ ⎟ E f + b c Ec . W 3 = 49 bt 2 8 = 9 .30 Rigiditatea la încovoiere La o bară sandvici. are înălţimea totală 4t . c grosimea miezului.lungimea barei.

92) .7 Ec c 3 (8.200 REZISTENŢA MATERIALELOR Dacă d t > 5. (8. bt c E f (8. (8. (E I )ech f Mz E .89. (E I )ech c h⎞ ⎛c ⎜ ≤ z ≤ ⎟ 2⎠ ⎝2 c⎞ ⎛ c ⎜− ≤ z ≤ ⎟ 2⎠ ⎝ 2 (8. Atunci când condiţiile de mai sus sunt îndeplinite. Dacă E f td 2 > 16 .75) sunt σf = σc = Mz E . b) Rezultă tensiunile maxime în feţe şi miez σ f max = M h Ef .90) al căror raport este (apreciat numeric pentru structuri sandvici uzuale) σ c max Tensiunile tangenţiale σ f max = Ef h ≅ 2000 .88) Tensiunile normale produse de încovoiere (8. Ec c (8. (8. atunci primul termen reprezintă sub 1% din termenul al doilea şi poate fi neglijat.86) atunci contribuţia miezului este neglijabilă şi termenul al treilea din expresia rigidităţii (8.91) Tensiunile tangenţiale se calculează cu o formulă de tip Juravski (8. a) (8.77 . se poate considera (E I )ech ≅ bt (c + t ) 2 2 Ef .37) modificată τ= T ⋅ ∑ S∗ yE b ⋅ (E I )ech ( ).85) poate fi neglijat.89. bt c c σ c max = M Ec .87) Rigiditatea la forfecare Rigiditatea la forfecare este 2 (GA)ech = b d Tensiunile normale c Gc ≅ b c Gc .

În acest caz. una produsă de încovoiere. condiţia (8.94) este sub 1% din primul. + c⎜ − z ⎢E f ⎟ 2 2 ⎜ ⎢ ⎝ 4 ⎠⎥ ⎣ ⎦ (8. Expresia generală are forma w = w1 + w 2 = K 1 F l3 Fl + K2 (E I )ech (GA)ech (8.95) este similară cu (8. care reprezintă τ min în miez. este τ max = Dacă 2⎞ T td ⎛ ⎜ 1 + Ec c ⎟ . Deoarece d ≈ c . pentru z = 0 . tensiunile tangenţiale pot fi considerate constante pe grosimea miezului. Ec c c (8. ⎜ ⎟ 2 2⎝ 4 ⎠ τ= T (E I )ech ⎡ td E ⎛ c 2 ⎤ 2⎞ ⎟⎥ .86) care conduce la neglijarea contribuţiei miezului la rigiditatea la încovoiere a barei.8.94) E f 4t d > 100 .97) unde K 1 şi K 2 sunt funcţii de x şi depind de condiţiile de rezemare ale barei. ÎNCOVOIEREA BARELOR 201 La distanţa z în miez ∑ S∗ yE = E f deci ( ) ⎞ btd b ⎛ c2 + Ec ⎜ − z 2 ⎟ .95) atunci al doilea termen din (8. Ef ⎟ (E I )ech 2 ⎜ ⎝ 4E f t d ⎠ (8. cealaltă produsă de forfecare. . în formula tensiunilor tangenţiale se poate considera Ec = 0 deci τ= T td T T Ef = ≅ . transversale. Rezultă că pentru un miez “moale”.93) Tensiunea tangenţială maximă în miez.96) Deformaţii la încovoiere produse de sarcini simetrice La bare sandvici se limitează săgeata maximă produsă de sarcini 1 l. la z = ± c 2 . 2 2 bd A c bt d Ef 2 (8. O condiţie uzuală este wmax < 360 Săgeata totală are două componente.

în secţiunea transversală acţionează. − 2 2 w2 ( x ) = q l x − x2 . Pentru separarea acestora se calculează centrul de .pe mijlocul feţei (fig. la o bară simplu rezemată. tensiuni tangenţiale.98) De exemplu. = + const . 2G A ( ) La mijlocul deschiderii w2 max = sandvici este wmax = ql 2 .31).31 Pentru calculul componentei w2 se admite că tensiunile tangenţiale în miez sunt constante pe grosime (8. în afara tensiunilor normale produse de încovoiere. tensiunile tangenţiale pot proveni din forfecare şi din răsucire. primul produs fiind măsurat la marginea numai vertical.202 REZISTENŢA MATERIALELOR Fig. 384 (E I )ech 8 (GA)ech 8.20) M (x ) = ql x q x 2 . iar al doilea . Rezultă o lunecare specifică cu distribuţie constantă pe grosimea miezului γ = T G b d .96). atunci γ c = w2 miezului. încărcată cu sarcină uniform distribuită (fig. 8. Rezultă d w2 c T c T =γ = ≈ . AG AG (8. deci săgeata maximă totală a barei 8 AG (8. 8. Dacă centrele feţelor se deplasează ′ d . 8. În general.99) 5 ql 4 1 ql 2 + . dx d AG d AG de unde se obţine prin integrare ′ = w2 w2 = ∫ T M dx + const .7 Centrul de forfecare La barele cu pereţi subţiri solicitate prin forţe perpendiculare pe axa barei.

în afară de încovoiere se produce şi răsucire. a cărui poziţie este funcţie numai de geometria secţiunii. tensiunile tangenţiale produse de răsucirea liberă variază liniar pe grosimea peretelui. dar a căror mărime este totuşi proporţională cu aceasta. tensiunile tangenţiale din tălpi produc forţe tăietoare orizontale egale şi de sensuri contrare. chiar dacă planul forţelor transversale trece prin axa barei. În cazul profilului U din figura 8. Dacă forţa transversală din secţiune trece prin centrul de forfecare.8. al porţiunii secţiunii transversale situate până la fâşia considerată. acestea trebuie să fie orientate paralel cu linia mediană a profilului. Se calculează apoi rezultanta acestora şi. tensiunile tangenţiale provenind din forfecare sunt constante şi orientate în direcţia liniei mediane. Deci calculul momentului de răsucire se poate face numai după determinarea centrului de forfecare. iar S ∗ y este momentul static.32. În cazul profilelor subţiri deschise se aplică ipoteza lui Juravski modificată. Pentru a produce numai încovoiere. Pe baza ipotezei modificate a lui Juravski se calculează tensiunile tangenţiale provenind din forfecare. .b). numit şi centrul de încovoiere.100) unde δ este grosimea profilului în zona unde se calculează tensiunile de forfecare.32. producând un cuplu egal şi de sens contrar cu cel al forţelor orizontale (fig. conform căreia pe o fâşie subţire din planul secţiunii transversale. Datorită dualităţii tensiunilor tangenţiale. Privită din punct de vedere al încovoierii. Forţele tăietoare care rezultă din însumarea acestor tensiuni tangenţiale se pot reduce la un cuplu diferit de zero care produce răsucirea profilului. se calculează momentul de răsucire cu ajutorul căruia se determină în continuare tensiunile tangenţiale produse de răsucire. La secţiuni nesimetrice. Acestea formează un cuplu faţă de axa Ox. fiind nule pe linia mediană. Aceasta este evitată dacă forţa verticală F este aplicată în punctul C. ÎNCOVOIEREA BARELOR 203 forfecare. perpendiculară pe linia mediană a profilului. Formula lui Juravski (8.37) se scrie Tz S ∗ y τ= δ Iy (8. forţa transversală din secţiune trebuie să treacă prin centrul de forfecare. 8. a. faţă de poziţia punctului de aplicaţie al acesteia. faţă de axa centrală principală Oy. care tinde să producă răsucirea. în porţiunile profilului care nu sunt paralele cu forţa transversală exterioară. centrul de forfecare al secţiunii. problema se pune şi altfel. Aşa cum s-a arătat în capitolul 6. Rezultă că. atunci se elimină răsucirea. acţionează tensiuni tangenţiale care nu au direcţia forţei tăietoare.

= Tz 4Iy (8. 2 δ Iy δ Iy deci variază liniar. tensiunile tangenţiale în talpa inferioară au expresia Tz S ∗ T h y (8.102) a Fig. 4Iy (8. fiind nule la marginea profilului şi maxime la inimă Tz δ h . 2Iy τ x y max = (8.32 Forţa tăietoare orizontală dintr-o talpă este T1 = b τ x y max δ b 2 = Tz δ h b 2 . Rezultă poziţia centrului de forfecare e= T1 h δ h 2 b 2 .104) . a. la distanţa e de mijlocul inimii T1 h = F e .103) Cuplul forţelor orizontale este echilibrat de momentul forţei transversale F = Tz aplicate în centrul de forfecare.32. 8.204 REZISTENŢA MATERIALELOR La profilul din figura 8.101) τxy = = z δy .

d) elemente longitudinale ale barei sunt solicitate doar la întindere sau compresiune. z . 8.raza interioară.33. rămân plane după încovoiere şi perpendiculare pe axa deformată a barei.distanţa de la axa neutră la fibra interioară.aria suprafeţei secţiunii transversale. Fie un element de bară curbă (fig.8 Tensiuni în bare curbe Dacă înălţimea barei h este mică în raport cu raza R (bare cu rază mare de curbură. se fac următoarele ipoteze: a) barele sunt plane şi au secţiune constantă. Se notează (fig. Ordonatele z se măsoară faţă de linia neutră. delimitat de două secţiuni plane (între care există unghiul dϕ ) şi solicitat la încovoiere pură prin momentul M considerat pozitiv când măreşte curbura barei. având vectorul dirijat perpendicular pe planul de simetrie al barei. Pentru claritatea figurii. care neglijează tensiunile radiale. 1858). c) secţiunile transversale plane. d 2 . Geometria deformaţiei Se notează r raza de curbură iniţială a stratului neutru. d1 . În continuare. R1 . a). Se presupune că în timpul încovoierii distanţa z nu se modifică.raza fibrei neutre. bazată pe ipoteza secţiunilor plane. Linia neutră este deplasată în raport cu centrul de greutate. r . A . e . . 8. b) momentul încovoietor este constant în lungul barei. nu există tensiuni radiale. 8. se obţine 4 3 b2 e= .33.distanţa de la axa neutră O y la o fibră oarecare. R2 . Winkler. f) modulul de elasticitate longitudinal este constant în lungul barei şi are aceeaşi valoare la întindere şi la compresiune (E. h + 6b Înlocuind I y ≅ δ h3 12 (8. fiind totdeauna mai mică (r < R ) . ÎNCOVOIEREA BARELOR 205 + 2δ h h2 .8. Aceasta diferă de raza de curbură R axei barei (linia centrelor de greutate ale secţiunii transversale).raza exterioară.raza centrului de greutate G. spre centrul de curbură. b): R . h R < 1 5 ) atunci se pot aplica relaţiile de calcul stabilite pentru bare drepte. înainte de încovoierea barei. e) distanţa transversală între fibrele longitudinale nu se modifică.excentricitatea axei neutre O y .105) expresie independentă de grosimea profilului. simetrică faţă de planul barei. La bare cu rază mică de curbură ( h R > 1 5 ) se aplică o teorie aproximativă. distanţa e este amplificată.distanţa de la axa neutră la fibra exterioară.

206 REZISTENŢA MATERIALELOR Presupunând secţiunea din stânga fixă. (r + z ) dϕ mn ds (8. de lungime ds = (r + z ) dϕ se lungeşte cu Δ ds = z Δ dϕ . dϕ ⎝ r′ r ⎠ κ y unde κ y = 1 r .106) Fig. se obţine expresia tensiunilor normale (tangente la fibră) E Δdϕ z σ = Eεs = . (8. suma forţelor axiale elementare este nulă . 8. Arcul ab situat în stratul neutru nu-şi modifică lungimea ab = r ′ (dϕ + Δ dϕ ) = r dϕ . o fibră oarecare mn. Relaţia tensiuni-deformaţii specifice Utilizând legea lui Hooke. Ca urmare. Δ dϕ ⎛ 1 1 ⎞ Δκ y =r⎜ − ⎟= . Raza de curbură a fibrei neutre devine r ′ (r ′ < r ) .33 Raportul Δ dϕ dϕ este proporţional cu variaţia curburii barei. deci alungirea specifică a fibrei este εs = n l Δ ds z Δ dϕ = = .107) dϕ r + z Condiţii de echilibru Deoarece în secţiune nu există forţă axială. sub acţiunea momentului încovoietor secţiunea din dreapta se roteşte (în raport cu cea din stânga) cu unghiul Δ dϕ .

r+z M= E Δ dϕ dϕ E Δ dϕ dϕ ∫ A ⎛ rz ⎜ ⎜z − r + z ⎝ ⎞ ⎟ ⎟dA.8. r= A ∫ dA r1 . z A (8. Suma momentelor forţelor axiale elementare faţă de axa Oy echilibrează momentul încovoietor M. a) relaţie cu ajutorul căreia se determină poziţia axei neutre (Anexa 5). dϕ r+z M= E Δ dϕ Ae. 8.108) sau.107). c). (8. introducând o nouă variabilă r1 = r + z . În fibrele extreme tensiunile au valorile . ⎠ M = ∫ A z dA − E Δ dϕ r dϕ ∫ A z E Δ dϕ dA = A zG .109) Rezultă că la bare curbe distribuţia tensiunilor normale pe înălţimea secţiunii este hiperbolică (fig.33. ÎNCOVOIEREA BARELOR 207 E Δdϕ dϕ ∫ σ dA = A ∫ r + z dA = 0. prin urmare : M= ∫ A zσ d A = E Δ dϕ dϕ ∫ A z2 dA. se obţine expresia tensiunilor dϕ Ae normale produse de încovoierea pură Înlocuind σ= M z Ae r+ z (8.108. dϕ E Δ dϕ M = în relaţia (8. z A de unde rezultă ∫ r + z dA = 0 .

Cap. Rezolvare se Forţa maximă F se determină din condiţia σ max = σ a . În general se calculează excentricitatea I e=R−r≅ G . Ae R1 σ min = M d2 A e R2 (8. La secţiunea dreptunghiulară b × h e≅ h2 .22).114) În general. condiţia M = M max = 0 .112) La secţiunea circulară de diametru d. dacă R = 0 . ⎠ (8. σ max = σ a devine . raza fibrei neutre este (v. paralelă cu axa neutră.4 m .4 (fig.110) Rezolvând integrala (8. b) secţiune circulară. 12 R (8.108) se determină valoarea razei r care defineşte poziţia axei neutre faţă de care s-au calculat ordonatele. (8. Exemplul 8.118 F şi calculează cu formula (8. Tensiunea maximă N = N max = 1.208 REZISTENŢA MATERIALELOR σ max = M d1 . tensiunea maximă se calculează cu formula (v. iar bara este din oţel cu σ a = 100 MPa .618 F R (în secţiunea periculoasă. la ϕ = 63 0 30′ ). A A e R1 (8.113) În cazul când se consideră acţiunea simultană a forţei axiale. având: a) secţiune pătrată.13 Să se determine forţa maximă F cu care se poate încărca bara semicirculară de la Exemplul 2. 2. la elementele curbe solicitarea maximă apare în porţiunea situată spre centrul de curbură. cu latura a = 80 mm . 11) σ max = N M d1 + . Anexa 5) r= 1 4 ⎛ 2R + ⎜ ⎝ 4R 2 − d 2 ⎞ ⎟.111) AR unde I G este momentul de inerţie al secţiunii faţă de axa care trece prin centrul de greutate.114) unde a) Dacă bara are secţiunea pătrată cu latura a = 80 mm . cu diametrul d = 80 mm .

01 = 38. 2 2 = 400 − Înlocuind valorile numerice rezultă 4 ⋅ 1.8.9 mm .118 F 2 80 de unde se obţine F = 30 . 2 + 4 ⋅ 0 .E14.19 kN .35 kN . Rezolvare Cu notaţiile din Anexa 5.55a . Secţiunea reală cu colţurile rotunjite se aproximează cu un trapez isoscel.01 mm 2 2⎞ ⎛ 2 ⋅ 400 − 4 ⋅ 400 2 − 80 2 ⎞ R − R − d 4⎛ 2 4 4 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ d d R1 = R − = 400 − 40 = 360 mm . . condiţia = σ a se scrie 4 ⋅ 1. solicitat de forţa F.618 ⋅ 400 ⋅ F 38. π ⋅ 80 2 ⋅ 1.14 Se cere să se calculeze tensiunile de încovoiere în fibrele extreme ale secţiunii BB a cârligului de macara din figura 8. d1 = − e = 40 − 1. ÎNCOVOIEREA BARELOR 209 1. b 2 = 0 .618 F R d1 =σa .33 σ max b) Dacă bara are secţiunea circulară.118 F πd unde e=R− d2 2 + 4 ⋅ 0. 360 80 2 ⋅ 1. R1 π d2 e 80 2 = 1. d1 = − e = 40 − 1. h = 1.33 = 38. 2 2 e=R−r≅ Înlocuind valorile numerice rezultă 1.618 F R d1 =σa .99 = 100 .618 ⋅ 400 ⋅ F 38.67 mm .5a . + 0 .33 mm .67 = 100 . dimensiunile secţiunii trapezoidale sunt b 1 = a .118 F π ⋅ 80 de unde se obţine F = 18. a 2 e R1 unde IG a4 80 2 = = = 1. A R 12 a 2 R 12 ⋅ 400 a a R1 = R − = 400 − 40 = 360 mm . cu diametrul d = 80 mm .01 360 Exemplul 8.118 F a 2 + 0 .

Fig.1 a = = 0 . Ae R 2 a .1625 a 2 A r= = = 1.677 ) a = 1.4 R2 − .4 a − 0.57 2 .210 REZISTENŢA MATERIALELOR Distanţa de la centrul de greutate la fibra interioară este dată de e1 = h b1 + 2b 2 1. Anexa 5) 1. 3 b1 + b 2 3 a + 0 . Ae R1 a σ min = F R d2 F = 4.9 + 0 . 8. a ln 0 45 − b 1 − b2 ln 1.461 a .55 a ⋅ 0 .E14 Se calculează raza de curbură a suprafeţei neutre (v. Aria secţiunii transversale trapezoidale este A = 1. Tensiunile produse de încovoiere în fibrele extreme ale secţiunii BB sunt σ max = F R d1 F = 7 .28 2 .116 a iar distanţele la fibrele extreme sunt d 1 = r − R 1 = 0 .1625 a 2 .677 a .5 a a + 1.561 a şi d 2 = R 2 − r = 0.9 h R1 ( ) Excentricitatea acesteia este e = R − r = 0.9 a 2 . b 1R2 − b2 R 1 a ⋅ 2.939 a .577 a .5 a 0.55 a deci raza de curbură a centrului de greutate este R = R 1 + e 1 = (0 .

în care fibrele din fiecare lamină au orientări diferite. Cunoscând alungirile specifice pe trei direcţii arbitrare. Ele se calculează pe baza deformaţiilor specifice fie calculate. care sunt anizotrope. Tensiunile normale pe aceste suprafeţe au valori extreme. se calculează alungirile specifice principale. La calculul compozitelor stratificate. fie măsurate.9. pe baza legii lui Hooke. acţionează tensiuni normale şi tensiuni tangenţiale octaedrice. fiind dependentă de orientarea în spaţiu. starea de tensiuni se poate defini prin tensiunile care acţionează pe trei suprafeţe (definite în trei plane) perpendiculare între ele. se utilizează relaţiile de calcul al tensiunilor şi alungirilor specifice faţă de axe rotite. una dintre ele fiind tensiunea normală maximă. Datorită dualităţii tensiunilor tangenţiale. Determinarea tensiunii maxime şi a orientării supafeţei pe care acţionează sunt probleme de primă importanţă în proiectare. se studiază variaţia tensiunilor cu rotirea în spaţiu a suprafeţei. acestea sunt egale două câte două. egal înclinate faţă de direcţiile principale. Aceste suprafeţe sunt înclinate la 450 faţă de cele pe care tensiunile normale au valori extreme. Este posibil să se aleagă cele trei suprafeţe perpendiculare între ele astfel încât pe acestea să nu acţioneze tensiuni tangenţiale. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII SPECIFICE Într-un punct dintr-un corp elastic. Prin punctul considerat se pot alege alte trei suprafeţe perpendiculare între ele. trei normale şi trei tangenţiale. . Starea de deformaţii specifice într-un punct se defineşte prin trei alungiri specifice şi trei lunecări specifice. Un caz aparte îl constituie materialele compozite. deci starea de tensiuni dintr-un punct este definită de şase tensiuni. pe care tensiunile tangenţiale au valori extreme. de exemplu cu traductoare tensometrice rezistive. Pe fiecare suprafaţă acţionează o tensiune normală şi o tensiune tangenţială. Pe feţele unui octaedru. tensiunile nu pot fi determinate direct. reprezentată prin cele două componente paralele cu muchiile comune. Acestea din urmă sunt utilizate la stabilirea unei condiţii de rezistenţă. Întrucât tensiunea într-un punct depinde de orientarea suprafeţei pe care acţionează. În practică. care trec prin punctul considerat. cu care se calculează tensiunile normale principale.

212

REZISTENŢA MATERIALELOR

9.1 Starea tridimensională de tensiuni
Se consideră un corp elastic în echilibru static sub acţiunea forţelor exterioare F1 , F2 , F3 (fig. 9.1, a). Dacă din interiorul corpului se detaşează un paralelipiped elementar de laturi dx, dy, dz, pe fiecare faţă a acestui element de volum va acţiona o tensiune care poate fi descompusă în trei componente paralele cu axele Oxyz - o tensiune normală şi două tensiuni tangenţiale (fig. 9.1, b).

a Fig. 9.1

b

Starea tridimensională de tensiuni se caracterizează prin trei tensiuni normale σ x ,σ y , σ z şi şase tensiuni tangenţiale, egale două câte două τ xy = τ yx ,

τ yz = τ zy , τ zx = τ xz , conform (3.3). Convenţiile de semne sunt prezentate în
paragraful 3.2. În continuare se neglijează forţele distribuite în volum.

9.1.1 Starea de tensiuni în jurul unui punct
Dacă se cunosc tensiunile într-un punct al unui corp, pe trei suprafeţe perpendiculare între ele, se pot determina tensiunile pe orice suprafaţă orientată diferit faţă de acestea care trece prin punctul respectiv. Pentru aceasta, în jurul punctului se izolează un tetraedru (fig. 9.2, a) a cărui faţă înclinată BCD este orientată prin versorul normalei n ( l , m , n ) , unde
l = cos ( n , i ) , m = cos ( n , j ) , n = cos n , k

(

)

sunt cosinuşii directori ai normalei,

iar i , j , k sunt versorii axelor Ox, Oy, Oz.

9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII

213

Se presupune că se cunosc tensiunile normale şi tensiunile tangenţiale pe cele trei feţe ale tetraedrului din planele de coordonate şi se cere determinarea tensiunii rezultante p , de componente p x , p y , pz , care acţionează pe faţa BCD. Se scrie echilibrul forţelor care acţionează asupra tetraedrului OBCD. Dacă dA este aria suprafeţei BCD, atunci ariile suprafeţelor OCD, ODB şi OBC au expresiile

dAx = l dA ,

dA y = m dA ,

dAz = n dA .

(9.1)

Ecuaţia de proiecţii a forţelor pe axa Ox (fig. 9.2, b) se scrie px dA = σ x dAx + τ yx dAy + τ zx dAz , sau, înlocuind expresiile (9.1) în ecuaţia (9.2), p x = σ x l + τ yx m + τ zx n . Din ecuaţiile de proiecţii pe axele Oy şi Oz rezultă p y = τ xy l + σ y m + τ zy n , p z = τ xz l + τ yz m + σ z n . (9.3, b) (9.3, c) (9.3, a) (9.2)

Fig. 9.2 Relaţiile (9.3) definesc tensiunea rezultantă pe suprafaţa d A (A. Cauchy, 1822). La limită, când laturile tetraedrului tind spre zero, suprafaţa d A conţine punctul O, deci se poate considera că relaţiile (9.3) dau componentele tensiunilor pe un plan înclinat care trece de fapt prin punctul O. Ecuaţiile de momente conduc la relaţiile de dualitate a tensiunilor tangenţiale (3.3).

214

REZISTENŢA MATERIALELOR

Relaţiile (9.3) se pot scrie matriceal sub forma

{ p } = [ Tσ ]{ n } .
unde matricea tensiunilor

(9.4)

⎡ σ x τ yx τ zx {Tσ } = ⎢ ⎢ τ xy σ y τ zy ⎢ ⎣ τ xz τ yz σ z
iar

⎤ ⎥ ⎥, ⎥ ⎦

{ p } = { px

py

pz

}T şi { n } = { l

m n }T .

Se descompune tensiunea p în componenta normală σ n şi cea tangenţială τ n . Tensiunea normală σ n este egală cu proiecţia lui p pe direcţia versorului n

σ n = p ⋅ n = { p }T { n } = p x l + p y m + p z n .
Din relaţia (9.4) se obţine, prin transpunere,

(9.5)

{ p }T = { n }T [ Tσ ]T = { n }T [ Tσ ],

(9.6)

unde s-a utilizat proprietatea de simetrie a matricei tensiunilor [ Tσ ] , rezultat direct al dualităţii tensiunilor tangenţiale. Înlocuind expresia (9.6) în relaţia (9.5) se obţine tensiunea normală

σ n = { n }T [ Tσ

]{ n } =

= σ x l 2 + σ y m 2 + σ z n 2 + 2 τ xy l m + 2 τ yz m n + 2 τ zx n l. înclinate τ n = p × n . Dar produsului vectorial
i p × n = px l j py m k pz = n

(9.7)

Tensiunea tangenţială τ n este egală cu proiecţia lui p pe planul secţiunii

= p y n − pz m i + ( pz l − px n ) j + px m − p y l k , deci valoarea absolută a tensiunii tangenţiale este

(

)

(

)

τn =

[(p

y

n − pz m 2+ ( pz l − px n) 2+ px m − p y l

)

(

)2 ]1 2 .

(9.8)

9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII

215

Dacă orientarea planului BCD se schimbă, atunci valorile tensiunilor σ n şi τ n se modifică.

9.1.2 Tensiuni principale
Într-o analiză de tensiuni, interesează valorile extreme ale lui σ n şi orientarea suprafeţelor pe care acţionează acestea. Problema de extrem condiţionat are constrângerea geometrică l 2 + m2 + n2 = 1. (9.9)

Se introduce multiplicatorul lui Lagrange λ şi se calculează valorile extreme ale funcţiei

F1 ( l , m, n ) = σ n − λ l 2 + m 2 + n 2 − 1 .

(

)

(9.10)

Condiţiile ca F1 să aibă valori extreme, ∂F1 ∂ l = 0 , ∂F1 ∂ m = 0 , ∂F1 ∂ n = 0 , conduc la sistemul de ecuaţii algebrice omogene

τ xy l + ( σ y − λ ) m + τ zy n = 0 , τ xz l + τ yz m + ( σ z − λ ) n = 0 .

( σ x − λ ) l + τ yx m + τ zx n = 0 ,
(9.11)

Acesta are forma problemei de valori proprii a matricei tensiunilor

[ Tσ ] { n } = λ { n } .

(9.12)

Pentru a avea soluţii nebanale, determinantul coeficienţilor necunoscutelor l , m , n , trebuie să se anuleze

σ x − λ τ yx τ zx τ xy σ y − λ τ zy =0. τ xz τ yz σ z − λ
Ecuaţia caracteristică (9.13) are forma

(9.13)

λ 3 − J1 λ 2 + J 2 λ − J 3 = 0
unde coeficienţii au expresiile

(9.14)

J1 = σ x + σ y + σ z ,
2 2 2 J 2 = σ x σ y + σ y σ z + σ z σ x − τ xy − τ yz − τ zx , 2 2 2 J 3 = σ x σ y σ z − σ x τ yz − σ y τ zx − σ z τ xy + 2 τ xy τ yz τ zx = det [Tσ ] .

(9.15)

216

REZISTENŢA MATERIALELOR

Soluţiile ecuaţiei (9.14) se numesc tensiuni normale principale şi se notează σ 1 ,σ 2 , σ 3 , ordonate descrescător. Ele sunt valorile proprii ale matricei tensiunilor [Tσ ] . Lor le corespund direcţiile principale,

{ ni } = { li

mi ni }T ,

i = 1, 2 , 3

(9.16)

soluţiile ecuaţiilor (9.12) în care s-a înlocuit λ = σ i

[ Tσ ]{ ni } = σ i { ni },
şi care reprezintă vectorii proprii ai matricei [ Tσ ] .

i = 1, 2 , 3

(9.17)

Direcţiile principale ale tensiunilor normale definesc orientarea normalelor la suprafeţele pe care tensiunile normale au valori extreme. Pe aceste suprafeţe nu acţionează tensiuni tangenţiale. Într-adevăr, dacă τ n = 0 , atunci p = λ n , p x = σ x l + τ yx m + τ zx n = λ l , deci

{ p } = λ {n }
Înlocuind expresia (9.17) în relaţia (9.4) rezultă ecuaţia (9.12).

(9.18)

Direcţiile principale sunt perpendiculare între ele, ceea ce se demonstrează pe baza ortogonalităţii vectorilor proprii ai matricei tensiunilor. Rezultă că, dacă se izolează dintr-un corp elastic un element de volum paralelipipedic având muchiile paralele cu direcţiile principale ale tensiunilor normale, atunci pe feţele elementului acţionează numai tensiuni normale, de valori σ 1 ,σ 2 , σ 3 .

9.1.3 Calculul faţă de direcţiile principale
Dacă axele de coordonate se aleg în lungul direcţiilor principale ale tensiunilor normale (fig. 9.3, a) şi se izolează un tetraedru în jurul originii acestor axe, atunci pe o suprafaţă înclinată, cu normala definită de cosinuşii directori l, m, n, componentele tensiunii rezultante sunt

px = σ1l ,

py =σ 2 m ,

pz = σ 3 n .

(9.19)

Tensiunea normală pe această suprafaţă este

σ = σ1l 2 + σ 2 m2 + σ 3 n2 .
Tensiunea tangenţială se calculează din relaţia

(9.20)

τ 2 = p ⋅ p −σ 2 =

2 2 2 2 2 2 = σ1 l +σ2 m + σ3 n − σ1l 2 + σ 2 m2 + σ 3 n2 .

(

)

2

(9.21, a)

9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII

217

τ=

[ (σ

După transformări, ţinând cont de relaţia (9.9), se obţine
1

− σ 2 ) 2 l 2 m2 + ( σ 2 − σ 3 ) 2 m2 n2 + ( σ 3 − σ1 )2 n2 l 2

]

12

.

(9.21, b)

Din relaţia (9.21, b) rezultă că, atunci când σ 1 = σ 2 = σ 3 , tensiunile tangenţiale sunt nule indiferent de orientarea suprafeţei. Înlocuind cosinuşii directori din relaţiile (9.19) în (9.9), se obţine
⎛ px ⎜ ⎜σ ⎝ 1 ⎛ py ⎞ ⎛ pz ⎞ ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ + ⎜σ ⎟ + ⎜ ⎜σ ⎟ ⎟ = 1. ⎠ ⎝ 3⎠ ⎝ 2⎠
2 2 2

(9.22)

Ecuaţia (9.22) defineşte elipsoidul tensiunilor, ale cărui semiaxe sunt tensiunile principale. Această înterpretare geometrică atestă faptul că tensiunile principale sunt valorile extreme ale tensiunilor normale. Matricea tensiunilor este în acest caz
⎡σ 1 ⎤ ⎢ { Tσ } = ⎢ σ 2 ⎥ , ⎥ σ3⎥ ⎢ ⎣ ⎦

iar ecuaţia (9.14) devine

( σ 1 − λ )( σ 2 − λ )( σ 3 − λ ) = 0 ,
deci
J1 = σ 1 + σ 2 + σ 3 , J 2 = σ1 σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ1 ,

(9.23)

(9.24)

J3 = σ1 σ 2 σ 3 .
Mărimile J1 , J 2 , J 3 au aceleaşi valori independent de axele de coordonate faţă de care se defineşte starea de tensiuni. De exemplu
J1 = σ 1 + σ 2 + σ 3 = σ x + σ y + σ z .

Ca urmare J1 , J 2 , J 3 se numesc invarianţi ai tensiunilor.

9.1.4 Tensiuni tangenţiale octaedrale
Un interes aparte îl prezintă tensiunile pe feţele unui octaedru construit faţă de direcţiile principale (fig. 9.3, b). Planele octaedrale sunt cele opt feţe ale căror normale fac unghiuri egale cu axele de coordonate. Cosinuşii directori ai feţelor unui octaedru satisfac relaţiile

Înlocuind aceste valori în expresia (9.26.20) rezultă tensiunea normală octaedrală σ oct = 1 ( σ1 + σ 2 + σ 3 ) .5 Tensiuni tangenţiale extreme Ca şi în cazul tensiunilor normale.1. a b Fig. tensiunea tangenţială octaedrală are expresia 12 1 2 2 2 τ oct = σ x − σ y 2 + σ y − σ z 2 + ( σ z − σ x ) 2 + 6 τ xy + τ yz + τ zx . a) Din ecuaţia (9. Se construieşte funcţia .218 2 2 2 l oct = moct = noct = REZISTENŢA MATERIALELOR 1 . Problema de extrem condiţionat se rezolvă prin metoda multiplicatorului lui Lagrange. 3 (9. 3 (9. b) 3 [( ) ( ) ( )] 9. (9.27) care este egală cu tensiunea medie. 9.21. b) se obţine formula tensiunii tangenţiale octaedrale τ oct = 1 3 [ (σ 1 − σ 2 ) 2+ ( σ 2 − σ 3 ) 2+ ( σ 3 − σ1 ) 2 ] 12 (9.730 cu direcţiile principale. interesează valorile extreme ale tensiunilor tangenţiale şi orientarea suprafeţelor pe care acestea acţionează.26.3 Faţă de axe de coordonate oarecare.25) deci normalele fac unghiuri de 54.

(9. m. . (9.30) l=m= 1 . ( σ 3 − σ1 ) 2 n l 2 + ( σ 2 − σ 3 ) 2 n m2 − λ n = 0 . ( ) (9. a). ∂F2 ∂ n = 0 .30) rezultă că tensiunile tangenţiale au valori extreme pe planele bisectoare ale planelor definite de direcţiile principale ale tensiunilor normale. Exemple sunt stările de tensiuni într-un vas cu pereţi subţiri solicitat la presiune interioară sau într-o placă plană subţire. Se obţine sistemul de ecuaţii algebrice ( σ1 − σ 2 ) 2 l m 2 + ( σ 3 − σ1 ) 2 l n 2 − λ l = 0 . Soluţiile nebanale sunt l = 0.4. 2 m = 0. 9.29) m=n= n=l = 1 1 2 .28) şi se scriu condiţiile ca F2 să aibă valori extreme: ∂F2 ∂ l = 0 . ( σ 2 − σ 3 ) 2 m n2 + ( σ1 − σ 2 ) 2 m l 2 − λ m = 0 . ( σ 2 − σ 3 )2 λ= .2 Starea plană de tensiuni În cazul stării plane de tensiuni. deci σ y . ∂F2 ∂ m = 0 . 2 λ= ( σ1 − σ 2 )2 . τ xy . 2 Înlocuind aceşti cosinuşi directori pe rând în relaţia (9. n ) = τ 2 − λ l 2 + m 2 + n 2 − 1 . Din valorile cosinuşilor directori (9.21. τ zy şi forţele volumice pe direcţia y se presupun neglijabile sau nule. solicitată de forţe coplanare uniform distribuite pe grosime. n=0. independente de una din coordonate (fig. se consideră tensiuni paralele numai cu două dintre axele de coordonate. (9. b) se obţin tensiunile tangenţiale extreme τ1 = σ2 −σ3 2 .9.31) Deoarece σ 1 > σ 2 > σ 3 . STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 219 F2 ( l . 9. τ2 = σ 3 − σ1 2 . τ3 = σ1 − σ 2 2 . pe aceste plane tensiunile normale nu sunt nule. tensiunea tangenţială maximă este τ max = τ 2 . 2 ( σ 3 − σ1 )2 λ= 2 . . Desigur.

a Fig. 9. Se presupun cunoscute tensiunile σ x . a) − τ α = ( σ x − σ z ) sinα cosα − τ xz cos 2α − sin 2α . − τ α A − σ x A cosα sinα + σ z A sinα cosα + τ xz A cos 2α − sin 2α = 0 . 9. (9.32. iar suprafaţa OD are aria A cosα . b) şi cu grosimea egală cu unitatea. De notat că unghiul α este pozitiv în sensul orar. 0 ( ) (9.4 b Se notează cu A aria suprafeţei BD.1 Starea de tensiuni în jurul unui punct Se consideră un element de volum prismatic cu baza triunghiulară situată în planul xOz (fig. Se scriu ecuaţiile de proiecţii ale forţelor pe direcţia lui σ α şi a lui τα : σ α A − σ x A cos 2α − σ z A sin 2α − 2 τ xz A sinα cosα = 0 .32.σ z .2.32.32) se mai scriu . în timp ce rotirile în planul zOx sunt pozitive în sens contrar. şi. deci suprafaţa OB are aria A sinα .4. înlocuind unghiul α cu α + 90 .τ xz = τ zx pe feţele din planele de coordonate şi se cere calculul tensiunilor σ α şi τ α pe faţa BD înclinată cu unghiul α . Relaţiile (9.220 REZISTENŢA MATERIALELOR 9. c) σ α +90o = σ x sin 2α + σ z cos 2α − 2 τ xz sinα cosα . Se obţine ( ) σ α = σ x cos 2α + σ z sin 2α + 2 τ xz sinα cosα . b) (9.3): τ xz = τ zx . Ecuaţia de echilibru a momentelor faţă de mijlocul feţei BD conduce la relaţia (3.

34) 2τ xz . tensiunile tangenţiale sunt nule. σ x −σ z (9. între cele două soluţii 2α1 şi 2α 2 există relaţia 2α 2 = 2α1 + π .9.38) 9.2. (9.32) se obţin tensiunile principale σ 1.34) se observă că pe feţele care au ca normale direcţiile principale.3 Tensiuni tangenţiale extreme Valorile extreme ale tensiunii tangenţiale τα se obţin din condiţia .37) (9. 9.2. 2 = σx +σz 2 ± 1 2 (σ x − σ z ) 2+ 4τ xz 2 . Din relaţia (9.33. α 2 = α1 + π 2 . . deci direcţiile principale sunt perpendiculare între ele.35) relaţie care defineşte direcţiile principale ale tensiunilor normale. (9.35) în expresia (9. c) − τα = σ x −σ z sin 2α − τ xz cos2α . Înlocuind valorile unghiului α date de relaţia (9.2 Tensiuni principale Valorile extreme ale tensiunii normale σ α se obţin anulând derivata acesteia în raport cu unghiul 2α : d (2α ) Rezultă tg 2α = dσ α =− σ x −σ z 2 sin 2α + τ xz cos2α = τ α = 0 . STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 221 σα = σ x +σ z 2 2 + σ x −σ z 2 cos 2α + τ xz sin 2α . Pentru 0 ≤ 2α ≤ 2π . (9. 2 J 2 = σ 1σ 2 = σ xσ z − τ zx = const . (9.33. a) (9.36) Se observă că invarianţii tensiunilor sunt în acest caz J1 = σ 1 + σ 2 = σ x + σ z = const .

222 REZISTENŢA MATERIALELOR dτ α σ −σ z =− x cos2α − τ xz sin 2α = 0 d(2α ) 2 care se mai scrie tg 2α' = − 1 σ x −σ z =− . ca în figura 9. 2τ xz tg 2α (9. Starea de forfecare pură Se consideră un element solicitat la forfecare pură. α1 = 450. Într-o bară solicitată la întindere sau compresiune.39) (9. b).4 Cazuri particulare ale stării plane de tensiuni Starea uniaxială de tensiuni este prezentată în paragraful 5.2 = ± 1 2 (σ x − σ z )2 + 4τ xz 2 =± σ1 − σ 2 2 .5. astfel că tensiunile tangenţiale extreme apar în secţiuni înclinate cu 450 faţă de direcţiile principale şi au valorile τ1.5 c Rezultă că pe o suprafaţă înclinată cu unghiul α σ α = τ xz sin2α . ceea ce explică orientarea suprafeţelor de rupere la unele materiale fragile.40) Rezultă 2α' = 2α1 ± π 2 .5. (9. (9.42) Deoarece tg 2α = ∞ .2 = ±τ xz (fig. acţionează numai tensiunile normale σ 1. a b Fig.5.41) 9. apar tensiuni tangenţiale maxime în secţiuni înclinate la 450 faţă de axa barei. τ α = τ xz cos2α . Pe feţele unui element orientate la 450 faţă de primul. deci α' = α + π 4 . . 9. Pe feţele elementului acţionează numai tensiuni tangenţiale. 9. a.2.

2 = unde σx 2 σx ± 1 2 . 9.5. σ 1. Tz S ∗ y b Iy = τ xz ( z ) .36) devin tg 2α = 2τ xz σ 1. . ceea ce se realizează uşor cu ajutorul traductoarelor tensometrice rezistive.44) σx = My z Iy τ xz = a Fig. σ x = 0 . egale în mărime cu tensiunile tangenţiale produse de răsucire pe feţele primului element. . 9. 9. Un element rotit cu 450 este solicitat de tensiuni normale principale. a). deci elementul este solicitat la forfecare pură. 2 = ±τ xz . Se înlocuieşte măsurarea lui τ cu măsurarea lui σ la 450 faţă de axa barei. Un element de volum din vecinătatea suprafeţei arborelui este solicitat la forfecare pură (v. (9. respectiv perpendiculare pe acestea.9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 223 O aplicaţie a acestui rezultat se întâlneşte la măsurarea tensiunilor tangenţiale în arbori solicitaţi la răsucire (fig.6 b La z = 0 . deci relaţiile (9. σ z = 0 . c).35) şi (9.6. 6) dacă laturile sale sunt paralele cu generatoarele. α1. 2 = ±450 .43) σ x 2 + 4 τ xz 2 . Cap. (9. Bara solicitată la încovoiere În cazul barelor solicitate la încovoiere (fig.

4. unghiurile se măsoară în aceeaşi direcţie în care se măsoară unghiul α în figura 9. 9. egale cu tensiunile pe faţa OD.5 Cercul lui Mohr pentru tensiuni Relaţiile (9.6. 1882).6. Pe cerc. în sens pozitiv. Mohr. Punctele P1 şi Q1 . Culmann. au abscise egale cu tensiunile principale σ 1 şi σ 2 . La armarea grinzilor din beton se urmăreşte ca armăturile din oţel să fie orientate aproximativ pe direcţia liniilor izostatice. (9. 1866). deci direcţiile principale corespund cu direcţiile axelor de coordonate. 2 = 2 2 σ x −σ z Ridicând la pătrat şi adunând ecuaţiile se obţine σ +σz ⎞ ⎛σ −σ z ⎞ ⎛ . . 2 = 0 . Punctele de pe cercul lui Mohr definesc stări de tensiuni pe feţele elementului din figura 9. de rază ⎢⎜ ⎟ + τ xz ⎥ 2 şi 2 ⎢ ⎥ ⎠ ⎣⎝ ⎦ centru de coordonate [(σ x + σ z ) 2 . σ 1. perpendiculară pe OD.7). direcţiile principale se rotesc continuu (fig.2. σ z şi τ zx . Punctul diametral opus Q defineşte tensiunile pe faţa OB. 2 = 0o . Determinând în mai multe puncte orientarea direcţiilor principale (fig. α1. formând o dublă reţea de curbe ortogonale (K. 9. a) în sens contrar acelor de ceas. Unghiul 2α 1 al razei CP cu axa absciselor corespunde direcţiei principale α 1 . în care cercul intersectează axa orizontală. 9. 2 σ −σ z τ =− x sin 2α + τ xz cos2α .33) se pot scrie sub forma σ− σx +σz 2 cos2α + τ xz sin2α . care reprezintă înfăşurătoarele tensiunilor normale principale. denumit cercul lui Mohr (O. b) se pot trasa liniile izostatice. Punctele P' şi Q' definesc tensiunile pe feţele rotite cu unghiul α faţă de axele de coordonate. 90o .224 REZISTENŢA MATERIALELOR La z = ± h 2 . Dacă se parcurge secţiunea transversală în lungul axei Oz. deci înclinării normalei la faţa pe care acţionează σ 1 . Unghiul 2α pe cerc corespunde unui unghi α pe element. 0] .4 (sens orar). Punctul P are coordonatele σ x şi τ xz . σ x .45) ⎟ +τ 2 ⎟ +τ 2 =⎜ x ⎜σ − x xz 2 2 ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ ⎡⎛ σ − σ ⎞ 2 ⎤1 2 x z Aceasta este ecuaţia unui cerc (fig.32) şi (9. 9. τ xz = 0 .

σ y . Se trasează cercul de rază CP. τ xy = τ yx şi sarcinile volumice X. diferită de cea adoptată în Capitolul 3. Centrul cercului C se află la intersecţia diametrului PQ cu axa absciselor. Fig. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 225 Se observă că ordonata punctului Q este negativă. 9. Variaţia tensiunilor cu poziţia se poate exprima printr-o dezvoltare în serie Taylor trunchiată. dy şi grosime egală cu 1 (fig. τ xz care definesc punctele P şi Q. Tensiunile tangenţiale care tind să producă o rotaţie în sens orar se consideră pozitive. 9. 9. situată la distanţa dx. care intersectează axa orizontală în punctele P1 şi Q1 . atunci pe faţa din ∂σ x dx . dreapta.3 Ecuaţiile diferenţiale de echilibru Fie un element de laturi dx.7 Cercul lui Mohr se construieşte pornind de la tensiunile σ x . de abscise σ 1 şi σ 2 . acţionează σ x + ∂x . Pentru studiul stării plane de tensiuni cu ajutorul cercului lui Mohr este necesară o convenţie de semne modificată. Y sunt funcţii doar de x şi y (independente de z). iar Z = 0 (stare plană de tensiuni). iar cele care tind să producă o rotaţie în sens antiorar se consideră negative (sunt reprezentate de puncte situate sub axa absciselor). Se presupune că tensiunile σ x . Dacă pe faţa din stânga acţionează σ x .9.8) detaşat dintrun corp elastic solicitat mecanic. σ z .

47) se mai numesc ecuaţiile lui Cauchy.3). (9.48) ∂x ∂y ∂z ∂τ xz ∂τ yz ∂σ z + + Z= 0 . deci problemele de analiză a tensiunilor sunt static nedeterminate interior. Cauchy. + ∂x ∂z ∂y la care se adaugă cele trei relaţii de dualitate a tensiunilor tangenţiale (3.46) ∂x ∂y Similar.3). (9. (9. Cele şase ecuaţii conţin nouă necunoscute. + ∂x ∂z ∂y ∂τ xy ∂σ y ∂τ zy + + +Y=0. din ecuaţia de echilibru pe direcţia y rezultă ∂τ xy ∂σ y + +Y= 0. Fig.47) ∂x ∂y Ecuaţiile diferenţiale de echilibru (9. . 1822) se scriu ∂σ x ∂τ yx ∂τ zx + + X=0. 9. ecuaţiile diferenţiale de echilibru (A. ∂y ∂x ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ După simplificări se obţine ∂σ x ∂τ yx + + X=0. În cazul stării de tensiuni tridimensionale.8 Ecuaţia de momente faţă de centrul elementului conduce la relaţia de dualitate a tensiunilor tangenţiale (3.226 REZISTENŢA MATERIALELOR Ecuaţia de echilibru a forţelor pe direcţia x se scrie ∂τ yx ⎞ ⎛ ∂σ x ⎞ ⎛ dx ⎟ dy − σ x dy + ⎜ τ + dy ⎟ ⎜σ x + yx ⎜ ⎟ dx − τ yx dx + X dx dy = 0 .46) şi (9.

2. Fig. După deformare. în funcţie de alungirile specifice ε x . γ zy sunt nule. dacă faţa înclinată BCD este pe suprafaţa corpului iar tensiunea rezultantă p este o sarcină pe unitatea de suprafaţă. 9.3) care exprimă echilibrul forţelor care acţionează asupra tetraedrului din figura 9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 227 În cazul unui element situat în vecinătatea suprafeţei unui corp elastic. Deplasările lui A sunt u şi v .9.9 Se consideră segmentul AB. raportate la planele de coordonate. de lungime ds. AB se deplasează în A'B'. într-un corp elastic nedeformat (fig. studiul deformaţiilor specifice se face în planul xOy. de exemplu. 9. Starea plană de deformaţii specifice se realizează. Acestea sunt chiar ecuaţiile (9. Aceasta presupune însă σ z ≠ 0 . . în orice plan perpendicular pe axa longitudinală Oz.4 Starea plană de deformaţii specifice În continuare. considerând că alungirea specifică ε z şi lunecările specifice γ zx . într-un corp prismatic în care. Scopul principal este determinarea alungirilor specifice şi a lunecării specifice pe direcţiile normală şi tangenţială la un plan înclinat faţă de axele de coordonate. ecuaţiile de echilibru care se stabilesc între forţele de suprafaţă şi tensiunile interioare reprezintă condiţiile la limită. 9. Trebuie remarcat că starea plană de deformaţii specifice este asociată cu un sistem de tensiuni tridimensional. apar aceleaşi deformaţii. ε y şi lunecarea specifică γ xy .9). după cum starea plană de tensiuni este legată de un sistem tridimensional de deformaţii specifice.

se obţine ε x' = ⎜ ⎜ ∂x ds + ∂y ds ⎟ ⎟ cosθ + ⎜ ⎜ ∂x ds + ∂y ds ⎟ ⎟ sinθ . a) ε x' = εx +εy 2 + εx −εy 2 cos2θ + γ xy 2 sin2θ . ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Alungirea specifică în lungul direcţiei înclinate cu unghiul θ faţă de Ox este ⎛ ∂u ε x' = ε x cos 2θ + ε y sin 2θ + γ xy sinθ cosθ sau (9. În noul sistem de axe. Variaţia deplasărilor cu poziţia punctului considerat se exprimă sub forma du = ∂u ∂u dx + dy . perpendiculară pe Ax'. deplasările lui A sunt u' şi v' . Alungirea specifică ε y' se obţine înlocuind θ prin θ + π 2 ε y' = ε x sin 2θ + ε y cos 2θ − γ xy sinθ cosθ . b) .49). înlocuind cosθ = dy dx şi sinθ = . la intersecţia cu B'D.51.228 REZISTENŢA MATERIALELOR iar deplasările lui B sunt u + du şi v + dv . a) (9. ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ apoi. ds ds ds ε x' = Înlocuind în relaţia de mai sus expresiile (9. Se trasează A' B" = AB paralel cu axa Ax' şi se prelungeşte până în C'. ∂x ∂y (9.1 Alungirile specifice Alungirea pe direcţia Ax' este B" C' = du' = B" D' cosθ + B' D' sinθ = du cosθ + dv sinθ .49) Se alege un sistem de axe local x'Ay' cu axa Ax' în lungul lui AB şi se calculează componentele deformaţiilor specifice faţă de acest sistem rotit cu unghiul θ faţă de sistemul iniţial. (9. iar deplasările lui B sunt u' + du' şi v' + dv' . 9. Împărţind la ds se obţine alungirea specifică du' du dv = cosθ + sinθ . rezultă ds ds ∂u ⎞ ⎛ ∂v ∂v ⎞ ⎛ ∂u dx ∂u dy ⎞ ⎛ ∂v dx ∂v dy ⎞ ε x' = ⎜ ⎜ ∂x cosθ + ∂y sinθ ⎟ ⎟ cosθ + ⎜ ⎜ ∂x cosθ + ∂y sinθ ⎟ ⎟ sinθ . ∂y ∂x dv = ∂v ∂v dx + dy .4.50.50.

9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII

229

9.4.2 Lunecarea specifică
Pentru calculul lunecării specifice γ x' y' se determină unghiul α cu care elementul AB s-a rotit faţă de poziţia iniţială (axa Ox')

α ≅ tgα ≅
Deoarece

dv' . ds

B' C = dv' = dv cosθ − du sinθ ,
împărţind la ds se obţine dv' dv du = cosθ − sinθ , ds ds ds
dy dx , sinθ = , rezultă ds ds

α≅

apoi, înlocuind expresiile (9.49) şi cosθ =

α =⎜ ⎜
sau

⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂u ⎞ ∂v ∂u cosθ + sinθ ⎟ cosθ + ⎜ cosθ + sinθ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ sinθ , ∂y ∂y ⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂x ⎠ ∂v ∂u cos 2θ − sin 2θ + ε y − ε x sinθ cosθ . ∂x ∂y ∂v ∂u cos 2θ − sin 2θ + ε y − ε x sinθ cosθ . ∂y ∂x

α=

(

)

Analog se calculează rotirea α' a unui segment perpendicular pe AB −α '=

(

)

Lunecarea specifică este deci

γ x ' y ' = α − α ' = γ xy cos 2θ − sin 2θ + 2 ( ε y − ε x ) sinθ cosθ
sau

(

)

(9.50, c)

γ x ' y ' = − ( ε x − ε y ) sin 2θ + γ xy cos 2θ .

(9.51, b))

9.4.3 Alungiri specifice principale
Comparând relaţiile (9.50) şi (9.51) cu (9.32) şi (9.33), se observă că au aceeaşi formă, primele putând fi obţinute din ultimele două înlocuind σ cu ε şi τ cu γ 2 .

230

REZISTENŢA MATERIALELOR

Aceste înlocuiri se pot face în toate relaţiile analoage. Astfel, direcţiile principale ale deformaţiilor specifice (în lungul cărora γ x' y' = 0 ) se calculează din tg 2θ =

γ xy εx −εy

.

(9.52)

Deformaţiile specifice principale sunt

ε1, 2 =

εx +εy
2

±

1 2

2 (ε x − ε y ) 2 + γ xy

.

(9.53)

Lunecările specifice maxime apar în plane înclinate la 450 faţă de planele principale şi au valorile

γ max = ±

2 (ε x − ε y ) 2 + γ xy = ± (ε1 − ε 2 ) .

(9.54)

9.4.4 Rozeta tensometrică
Pentru determinarea completă a deformaţiilor specifice într-un punct de pe suprafaţa unei piese, este necesară măsurarea alungirilor specifice pe trei direcţii concurente în punctul respectiv. Aceasta se realizează cu ajutorul unei rozete, formate din trei traductoare tensometrice rezistive (v. Anexa 6), care se lipeşte pe piesa studiată. Este convenabil ca unghiurile dintre direcţiile traductoarelor să fie 450 sau 600. Fie ε a , ε b , ε c alungirile specifice măsurate cu rozeta de 450 (fig. 9.10). Dacă unghiul între ε a şi alungirea specifică principală ε 1 este θ , atunci din relaţia (9.50) se obţine

εa =
εb =

ε1 + ε 2
2

+
+

ε1 − ε 2
2

cos 2θ ,
cos 2 θ + 45o ,

ε1 + ε 2
2

ε1 − ε 2
2

(

)

(9.55)

εc =

ε1 + ε 2
2

+

ε1 − ε 2
2

cos 2 θ + 90o .

(

)

Calculând ε a − ε b şi ε b − ε c , apoi (ε a − ε b )2 şi (ε b − ε c )2 , se elimină unghiul θ , rezultând alungirile specifice principale în funcţie de alungirile specifice măsurate

ε 1, 2 =

εa + εc
2

±

2 2

(ε a − ε b )2 + (ε b − ε c )2

.

(9.56)

9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII

231

Unghiul θ se determină din relaţia
tg 2θ =

ε a − 2ε b + ε c . εa − εc

(9.57)

Valorile calculate cu relaţiile (9.56) se utilizează apoi pentru calculul tensiunilor principale.

Fig. 9.10

Fig. 9.11

9.5 Legea lui Hooke generalizată
Fie un element de volum paralelipipedic, având muchiile paralele cu direcţiile principale ale tensiunilor normale, pe feţele căruia acţionează tensiunile principale σ 1 , σ 2 , σ 3 (fig. 9.11).
′= Tensiunea σ 1 produce alungirile specifice ε 1 ′ = −ν alungirile specifice ε 2

σ1
E

pe direcţia Ox şi

σ1
E

′ = −ν , ε3

σ1
E

pe direcţiile Oy, respectiv Oz.

′′ = −ν Analog, tensiunea σ 2 produce alungirile specifice ε 1
′′ = −ν ε3 ′′′ = −ν ε2

σ2
E

′′ = , ε2
′′′ = −ν ε1

σ2
σ3
E

σ2 σ3
E E

E

, ,

, iar tensiunea
′′′ = , ε3

σ3

produce alungirile specifice

σ3
E

.

Aplicând principiul suprapunerii efectelor, alungirile specifice totale pe cele trei direcţii se calculează însumând cele trei componente

232
′ + ε1 ′′ + ε1 ′′′ = ε1 = ε1

REZISTENŢA MATERIALELOR

1 [ σ 1 − ν (σ 2 + σ 3 ) ] , E 1 ′ + ε2 ′′ + ε 2 ′′′ = [ σ 2 −ν (σ 3 + σ 1 ) ] , ε2 = ε2 (9.58) E 1 ′ + ε3 ′′ + ε 3 ′′′ = [ σ 3 − ν (σ 1 + σ 2 ) ] , ε3 = ε3 E unde E este modulul de elasticitate longitudinal, iar ν este coeficientul de contracţie transversală.

Relaţiile (9.58) reprezintă legea lui Hooke generalizată raportată la direcţiile principale. Legea lui Hooke generalizată faţă de axe oarecare se scrie sub forma
1 σ x −ν σ y + σ z , E

εx =

[

(

)]

εy =
εz =

1 σ y − ν (σ z + σ x ) , E
1 σ z −ν σ x + σ y , E

[

]

(9.59, a)

[

(

)]

γ xy =

τ xy
G

,

γ yz =

τ yz
G

,

γ zx =

τ zx
G

,

(9.59, b)

unde G este modulul de elasticitate transversal. Se demonstrează că între constantele elastice E, G şi ν există relaţia G= E . 2 (1 +ν ) (9.60)

Dacă în relaţiile (9.59, a) se exprimă tensiunile în funcţie de alungirile specifice, se obţine

σ x = 2 G ε x + λ e, σ y = 2 G ε y + λ e, σ z = 2 G ε z + λ e,
unde
e = εx +εy +εz = 1 − 2ν σx +σ y +σz , E

(9.61)

(

)

(9.62, a) (9.63)

λ=

νE . ( 1 + ν )( 1 − 2ν )

9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII

233

Modulul de elasticitate transversal G şi constanta λ se numesc constantele lui Lamé. În cazul stării plane de tensiuni, înlocuind σ 3 = 0 în relaţiile (9.58) rezultă

ε1 =

1 (σ 1 −ν σ 2 ) , E

ε2 =

1 (σ 2 −ν σ 1 ) , E

ε3 = −

ν
E

(σ 1 + σ 2 ) .

Exprimând tensiunile principale în funcţie de deformaţiile specifice principale, rezultă

σ1 =

E ( ε1 + ν ε 2 ) , 1 −ν 2

σ2 =

E ( ε 2 + ν ε1 ) . 1 −ν 2

(9.64)

Deoarece ε 3 ≠ 0 , rezultă că starea plană de tensiuni produce o stare tridimensională de deformaţii specifice.

9.6 Ecuaţia lui Poisson
Elementul din figura 9.11 are volumul dV = d x dy d z . În urma deformării corpului, volumul devine dV + Δ dV = dx ( 1 + ε x ) dy 1 + ε y dz ( 1 + ε z ) . Neglijând produsele a două sau trei deformaţii specifice în raport cu acestea, se obţine dV + Δ dV ≅ dx dy dz 1 + ε x + ε y + ε z . deci

(

)

(

)

Δ dV = dV ( ε x + ε y + ε z ) .
Deformaţia volumică specifică (9.62, a) este

e=

Δ dV
dV

=ε x + ε y + ε z .

Înlocuind deformaţiile specifice prin expresiile (9.59, a), rezultă

e=
unde tensiunea medie

1 − 2ν 3 ( 1 − 2ν ) σx +σ y +σz = σm . E E

(

)

(9.62, b)

σm =

1 σx +σ y +σz . 3

(

)

(9.65)

234

REZISTENŢA MATERIALELOR

Relaţia (9.62, b) se mai scrie sub forma

σm =

E e=Ke 3 ( 1 − 2ν )

(9.66)

şi se numeşte ecuaţia lui Poisson. Constanta de proporţionalitate între σ m şi e este modulul de elasticitate volumic al materialului
K= E . 3 ( 1 − 2ν )

(9.67, a)

Se mai stabilesc egalităţile

K=

2 G (1 +ν ) 2 =λ+ G. 3 ( 1 − 2ν ) 3

(9.67, b)

Din relaţia (9.62, b) rezultă că la materialele incompresibile, pentru care e = 0 , coeficientul lui Poisson este ν ≅ 0 ,5 . La cauciucul butil ν = 0 ,495 .
În cazul unui element cubic, supus la presiune "hidrostatică" p, starea de tensiuni este descrisă de σ x = σ y = σ z = − p , τ xy = τ yz = τ zx = 0 , σ m = − p , p , deci contracţia unităţii de volum este proporţională cu presiunea şi invers K proporţională cu K. e=−

9.7 Energia de deformaţie
La elementul infinitezimal din figura 9.11, pe direcţia axei Ox acţionează forţa σ 1 dy d z . Când aceasta creşte de la zero la valoarea nominală, produce o 1 deformaţie ε 1 dx , deci produce lucrul mecanic elementar (σ 1 dy d z )(ε1 d x ) care 2 este egal cu energia de deformaţie acumulată de element
1 d U = σ 1 ε1 dV . 2

Rezultă că energia acumulată în unitatea de volum este
1 U 0 = σ 1 ε1 . 2

Ţinând seama şi de acţiunea celorlalte tensiuni σ 2 şi σ 3 , se obţine

9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII

235

U0 =

1 ( σ 1ε1 + σ 2 ε 2 + σ 3 ε 3 ) , 2

sau, utilizând legea lui Hooke generalizată (9.58), rezultă energia de deformaţie specifică totală
U0 = 1 ν 2 2 σ 12 + σ 2 +σ3 − ( σ 1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 ) . E 2E

(

)

(9.68)

Faţă de axe oarecare U0 =

ν 1 1 2 2 2 2 2 2 σx +σ y +σz − σ xσ y + σ yσ z + σ z σ x + τ xy + τ yz + τ zx . 2E E 2G

(

) (

)

(

)

Energia specifică de variaţie a volumului Dacă elementul de volum este solicitat pe toate feţele de aceeaşi tensiune, deformaţia are loc numai prin variaţia volumului. Astfel, aplicând pe toate feţele tensiunea medie (9.65)

σm =

1 ( σ1 + σ 2 + σ 3 ) 3

se produce o deformaţie volumică specifică e, iar energia specifică de variaţie a volumului este
U 0v = 3 ( 1 − 2ν ) 2 3 ( 1 − 2ν ) ( σ 1 + σ 2 + σ 3 ) 2 σ m e σ m 3 ( 1 − 2ν ) σm = σm = = , E 2 2 2E 2E 9

deci U 0v = sau 1 − 2ν ( σ1 + σ 2 + σ 3 ) 2 , 6E (9.69)

σ2 3 1 U 0 v = σ mε m = m = σx +σ y +σz 2 2 K 18 K

(

)2 .

(9.70)

Energia specifică de variaţie a formei Diferenţa între energia specifică totală U 0 şi cea de variaţie a volumului reprezintă energia specifică de variaţie a formei

U 0v

solicitată la o stare plană de tensiuni.71) Faţă de axe oarecare U0 f = 1 +ν 2E [ (σ −σ y 2 2 2 )2 + (σ y − σ z )2 + ( σ z − σ x ) 2 + 6 (τ xy )] .8 Compozite armate cu fibre Un compozit stratificat. 64 ].73) 9. numite lamine. înlocuind σ 2 = σ 3 = 0 şi σ 1 = σ x în relaţia (9.ataşat de lamină şi unul .1 Lamina ortotropă Se consideră o lamină cu fibre unidirecţionale.26). Pentru cazul nesimetric se pot consulta tratate de specialitate [35.8. numit pe scurt stratificat. + τ yz + τ zx În funcţie de tensiunea tangenţială octaedrică (9. În continuare se consideră doar stratificate simetrice faţă de planul median. unul local . se obţine U0 f e = 2 1 +ν 2 σ x σx = 3E 6G (9.236 REZISTENŢA MATERIALELOR U 0 f = U 0 − U 0v = ν 1 2 2 +σ3 − ( σ 1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 ) − σ 12 + σ 2 E 2E 1 − 2ν ( σ1 + σ 2 + σ 3 )2 − 6E − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ 1 )2 . ( ) sau U0 f = 1 +ν 6E [ (σ x 1 ] (9. este realizat din straturi cu fibre sau textură înglobate într-o matrice. energia specifică de variaţie a formei se scrie U0 f = 3 (1 +ν ) 2 3 2 τ oct = τ oct 2E 4G (9.72) În cazul solicitării de întindere simplă. Lamina cu fibre unidirecţionale are proprietăţi longitudinale (în lungul fibrelor) superioare celor transversale.71). 9. Din acest motiv laminele sunt combinate în diferite orientări pentru a obţine proprietăţile generale dorite. Se aleg două sisteme de coordonate.

ν xy şi ν yx sunt coeficienţii de contracţie transversală (ν xy defineşte contracţia pe direcţia y produsă de alungirea pe direcţia x). de dimensiuni 6 × 6 .1.75) { ε } = [ S ] {σ } (9. În general.76) unde [ S ] se numeşte matricea de flexibilitate a laminei sau matricea complianţelor. . Sistemul de axe local are axa Ox în lungul fibrelor şi axa Oy în planul laminei.9.1 Lamina cu ortotropie axată Pentru o lamină cu fibrele orientate în direcţia globală OX (fig.ataşat de stratificat. matricea [ S ] se mai scrie ⎡ S11 S12 S16 [S ]= ⎢ S S S ⎢ 21 22 26 S S ⎢ 61 62 S 66 ⎣ ⎤ ⎥.8. 9.74) se mai scriu matricial sub forma ⎧ εX ⎪ ⎨ εY ⎪γ ⎩ XY sau 0 ⎤ − ν yx E y ⎫ ⎡ 1 Ex ⎪ ⎢ ⎥ 1 Ey 0 ⎥ ⎬ = ⎢− ν xy E x ⎪ ⎢ 0 0 1 Gxy ⎥ ⎭ ⎣ ⎦ ⎧σX ⎪ ⎨ σY ⎪τ ⎩ XY ⎫ ⎪ ⎬ ⎪ ⎭ (9. Pentru un material ortotrop solicitat triaxial sunt necesare 9 constante elastice independente. Sistemul de axe global are axele OX şi OY în planul median al stratificatului simetric. în care apar 21 constante elastice independente. Prin particularizare de la cazul triaxial. Pentru un material ortotrop solicitat la o stare biaxială de tensiuni. ⎥ ⎥ ⎦ (9. perpendiculară pe fibre. legea lui Hooke conţine 4 constante elastice independente.77) unde elementele se determină prin identificare cu matricea din ecuaţia (9. pentru a descrie complet un material anizotrop solicitat la o stare triaxială de tensiuni. G xy este modulul de elasticitate transversal în planul xOy. relaţiile între deformaţii specifice şi tensiuni sunt εX = σX Ex − ν yx σY Ey . 9. γ XY = τ XY G xy (9. Relaţiile (9.12. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 237 global .74) unde E x şi E y sunt modulele de elasticitate longitudinale în direcţiile x şi y.75). a). relaţia între tensiuni şi deformaţii specifice se exprimă printr-o matrice simetrică. Lamina este anizotropă. εY = σY Ey − ν xy σX Ex .

78) se scriu ⎡ Ex ⎧σ X ⎫ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢1 − ν xyν yx ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢ ν xy E y ⎨σY ⎬ = ⎢ ⎪ ⎪ ⎢1 − ν xyν yx ⎪ ⎪ ⎢ ⎪τ ⎪ ⎢ 0 ⎩ XY ⎭ ⎢ ⎣ sau ν yx E x 1 − ν xyν yx Ey 1 − ν xyν yx 0 ⎤ 0 ⎥ ⎧εX ⎫ ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎪ ⎥ 0 ⎥ ⎨ εY ⎬ ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎪ ⎥ ⎪ ⎥ G xy ⎩γ XY ⎪ ⎭ ⎥ ⎦ (9. relaţiile (9.80) ⎡ C11 C12 C16 [C ]= ⎢ C C C ⎢ 21 22 26 C C ⎢ 61 62 C66 ⎣ ⎤ ⎥.8.78) Ey 1 − ν xyν yx τ XY = G xy γ XY . 9.1.2 Lamina cu ortotropie dezaxată (9. tensiunile şi deformaţiile specifice definite în sistemul de coordonate al stratificatului trebuie exprimate în funcţie de tensiunile şi deformaţiile specifice în sistemul de coordonate al laminei. În formă matricială. b).79) Matricea de rigiditate este inversa matricii de flexibilitate [ C ] = [ S ] −1 . ecuaţiile (9. 9. faţă de care se definesc . ( ε Y + ν xy ε X ) . (9. ⎥ ⎥ ⎦ (9.79) {σ } = [ C ]{ε } . unde [C ] se numeşte matricea de rigiditate a laminei.238 REZISTENŢA MATERIALELOR Dacă se exprimă tensiunile în funcţie de deformaţiile specifice.12.73) devin σX = σY = 1 − ν xyν yx Ex ( ε X + ν yx ε Y ) . Matricea simetrică [ C ] se mai scrie (9.82) Pentru o lamină cu fibrele orientate într-o direcţie care face unghiul θ cu direcţia globală OX (fig.81) iar elementele se determină prin identificare cu matricea din ecuaţia (9.

Relaţiile (9. Se calculează tensiunile faţă de direcţiile locale în funcţie de deformaţiile specifice faţă de direcţiile locale folosind relaţiile (9. scrise pentru planul xOy. Se exprimă tensiunile faţă de direcţiile globale în funcţie de tensiunile faţă de direcţiile locale utilizând relaţiile (9.85) . în funcţie de deformaţiile specifice în coordonate globale. ⎪ ⎭ (9.50) se scriu matricial sub forma ⎧ εx ⎪ ⎨ εy ⎪γ ⎩ xy ⎫ ⎡ c2 s2 sc ⎤ ⎧ εX ⎥⎪ ⎪ ⎢ 2 2 − s c ⎥ ⎨ εY c ⎬=⎢ s ⎪ ⎢− 2 s c 2 s c c 2 − s 2 ⎥ ⎪ γ ⎭ ⎣ ⎦ ⎩ XY ⎫ ⎪ ⎬ ⎪ ⎭ (9. a Fig.83) unde s-a notat c = cosθ şi s = sinθ . 2.32) scrise pentru planul xOy şi în care se înlocuieşte α = −θ (rotire în sens invers) ⎧σX ⎪ ⎨ σY ⎪τ ⎩ XY 2 s2 − 2 s c ⎤ ⎧ σ x ⎫ ⎡c ⎥⎪ ⎪ ⎢ 2 c2 2sc ⎥ ⎨σ y ⎬= ⎢s ⎪ ⎢ s c − s c c2 − s2 ⎥ ⎪ τ ⎭ ⎣ ⎦ ⎩ xy ⎫ ⎪ ⎬ .12 b Pentru calculul rigidităţilor faţă de direcţiile globale se procedează astfel: 1.50).9. Se determină deformaţiile specifice în coordonate locale. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 239 caracteristicile elastice. 9.79) în care s-au înlocuit indicii cu litere mari prin indici cu litere mici ⎧σx ⎪ ⎨σy ⎪τ ⎩ xy ⎫ ⎡ C11 C12 0 ⎤ ⎧ ε x ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎬ = ⎢ C21 C22 0 ⎥ ⎨ ε y ⎪ ⎢ 0 ⎪ 0 C66 ⎥ ⎦ ⎩ γ xy ⎭ ⎣ ⎫ ⎪ ⎬. ⎪ ⎭ (9. şi relaţiile de transformare a deformaţiilor specifice (9.84) 3. Pentru aceasta se utilizează relaţiile de transformare a tensiunilor (9.32).

(9. C 22 ≅ E x sin 4θ .88) în relaţiile (9. 8 2 1 ( C11 + C 22 − 2 C12 − 4 C 66 ) .87) rezultă C11 = C11 cos 4θ + 2 ( C12 + 2 C66 ) sin 2θ cos 2θ + C22 sin 4θ .84) şi (9. a) ) C11 ≅ E x cos 4θ .86) În relaţia (9. 2 C 26 = 1 B2 sin 2θ − B3 sin 4θ . 8 (9. C16 = ( C11 − C12 − 2 C66 ) sinθ cos3θ + ( C12 − C22 + 2 C66 ) sin 3θ cosθ . La compozite cu proprietăţi superioare. ⎪ ⎭ (9.88) Înlocuind constantele (9.89. Întrucât ν xy şi ν yx au valori relativ mici. C 66 = C12 = B4 − B3 cos 4θ . C22 = C11 sin 4θ + 2 ( C12 + 2 C66 ) sin 2θ cos 2θ + C22 cos 4θ . 1 (B1 − B4 ) − B3 cos 4θ .84) în (9.240 REZISTENŢA MATERIALELOR Înlocuind (9.83) în (9. ( C66 = ( C11 + C22 − 2 C12 − 2 C66 ) sin 2θ cos 2θ + C66 sin 4θ + cos 4θ . deobicei E x este mult mai mare decât E y sau G xy . C12 = ( C11 + C22 − 4 C66 ) sin 2θ cos 2θ + C12 sin 4θ + cos 4θ . C 22 = B1 − B2 cos 2θ + B3 cos 4θ .86) rigidităţile globale au următoarele expresii C11 = B1 + B2 cos 2θ + B3 cos 4θ . . B2 = 1 ( C11 − C 22 ) . rigidităţile pot fi aproximate după cum urmează ( ) (9. C26 = ( C11 − C12 − 2 C66 ) sin 3θ cosθ + ( C12 − C22 + 2 C66 ) sinθ cos3θ .85) se obţin tensiunile globale în funcţie de deformaţiile specifice globale ⎧σX ⎪ ⎨ σY ⎪τ ⎩ XY ⎫ ⎡ C11 C12 C16 ⎪ ⎢ ⎬ = ⎢ C21 C22 C26 ⎪ ⎢C C ⎭ ⎣ 61 62 C66 ⎤ ⎧ εX ⎥⎪ ε ⎥⎨ Y ⎪ ⎥ ⎦ ⎩ γ XY ⎫ ⎪ ⎬. 8 1 ( C11 + C 22 + 6 C12 − 4 C 66 ) . 2 B1 = B3 = B4 = 1 ( 3 C11 + 3 C 22 + 2 C12 + 4 C 66 ) .87) 2 C16 = unde 1 B2 sin 2θ + B3 sin 4θ .

90) elementele matricii de flexibilitate sunt S11 = D1 + D2 cos 2θ + D3 cos 4θ . dacă se cunosc E x . S 26 = D2 sin 2θ − 2 D3 sin 4θ . se calculează deformaţiile specifice globale în funcţie de tensiunile ⎧ εX ⎪ ⎨ εY ⎪γ ⎩ XY ⎫ ⎡ S11 S12 S16 ⎪ ⎢ ⎬ = ⎢ S 21 S 22 S 26 ⎪ ⎢S ⎭ ⎣ 61 S 62 S 66 ⎤ ⎧σX ⎥⎪σ ⎥⎨ Y ⎪ ⎥ ⎦ ⎩ τ XY ⎫ ⎪ ⎬. 8 (9. 8 D3 = 1 ( S11 + S 22 − 2 S12 − S 66 ) . 8 Pe baza acestora se pot calcula modulele de elasticitate ale laminei cu fibrele orientate la un unghi θ faţă de direcţiile globale EX = 1 . unde S12 = D4 − D3 cos 4θ . S 22 = D1 − D2 cos 2θ + D3 cos 4θ .92) D4 = 1 ( S11 + S 22 + 6 S12 − S 66 ) . solicitată la întindere uniaxială pe o direcţie înclinată faţă de fibre.90) rezultă γ XY = S 61σ X .8. Rezultatul este dat de semnul lunecării specifice γ XY . atunci din (9.3 Deformaţia laminei la întindere uniaxială Este interesant de calculat care este forma deformată a unei platbande de compozit stratificat.1. C16 ≅ E x sinθ cos 3θ . (9. 2 (9.91) D1 = 1 ( 3 S11 + 3 S 22 + 2 S12 + S 66 ) . S11 EY = 1 . ⎪ ⎭ (9. globale C 66 ≅ E x sin 2θ cos 2θ . E y .90) În relaţia (9. ν xy şi G xy . D2 = 1 ( S11 − S 22 ) .9. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 241 C12 ≅ E x sin 2θ cos 2θ . Dacă σ Y = τ XY = 0 şi σ X > 0 .93) 9. S 66 (9. Pentru unghiuri θ mici . S16 = D2 sin 2θ + 2 D3 sin 4θ . deci γ XY are acelaşi semn ca S 61 .89. b) Similar. C 26 ≅ E x sin 3θ cosθ . S 66 = 2 ( D1 − D4 ) − 4 D3 cos 4θ . S 22 G XY = 1 .

9. 30 . 9. . astfel că atunci când sunt solicitate mecanic ele au aceleaşi deformaţii specifice.2 Stratificatul simetric Un stratificat simetric se comportă ca o placă anizotropă omogenă..14 Laminele sunt lipite una de alta.. Fig. 9.13.. Sub încărcări în planul stratificatului.8. Rezultă că γ XY < 0 şi deci platbanda deformată are deoarece G xy ( ) forma din figura 9. modulele de elasticitate efective sunt medii aritmetice ale modulelor de elasticitate ale laminelor constituente. Eforturile de membrană sunt decuplate de cele de încovoiere.242 REZISTENŢA MATERIALELOR S 61 = D2 sin 2θ + 2 D3 sin 4θ = ( 2 D2 + 8D3 )θ = ⎛ 1 + ν xy ⎡ ⎤ 1 ⎞ ⎟ θ = ⎢2 1 + ν xy − E x ⎥ θ < 0 = ( 2 S11 − 2 S12 − S 66 ) θ = ⎜ 2 − ⎜ ⎟ Ex Gxy ⎠ Gxy ⎦ ⎢ ⎥ Ex ⎝ ⎣ Ex = 10 .. Fig.14). tensiunile în lamine diferă (fig. Deoarece rigidităţile laminelor sunt diferite.13 9.

96.1 Tensiuni şi deformaţii specifice la încărcări coplanare Pentru caracterizarea stării de tensiuni într-un stratificat simetric se folosesc tensiuni medii. Primul element al matricii de rigiditate are expresia h2 1 A11 = h −h 2 ∫ h2 2 C11 dZ = h ∫C 0 11 dZ .94) unde h este grosimea stratificatului. aceasta poate fi inversată pentru a obţine matricea de flexibilitate a stratificatului [ a ] = [A] −1 .97) După ce se calculează matricea [ A] . (9. Acestea se definesc prin relaţiile h2 σX 1 = h −h 2 ∫σ h 2 h2 X dZ . b) Matricea de rigiditate pentru un stratificat simetric se poate obţine adunând termenii corespunzători ai matricei de rigiditate pentru fiecare lamină înmulţiţi cu 2h procentul volumic vi = i în lamina i h [A ] = ∑ v [ C ]. a) În cadrul unei lamine. coeficienţii C ij sunt constanţi.96. (9.9. τ XY 1 = h −h 2 ∫τ XY dZ . STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 243 9. Valorile modulelor de elasticitate pentru stratificat se pot calcula cu relaţiile .96. i i i (9. Integrala (9.8. (9. 1 σY = h −h 2 ∫σ h2 Y dZ . a) poate fi înlocuită printr-o sumă A11 = 2 h ∑C i i 11 dZ = 2 h ∑C i i 11 hi = ∑C i i 11 ⎛ 2 hi ⎞ ⎜ ⎟.2.95) ⎪γ ⎪ ⎪γ ⎪ ⎢ ⎩ XY ⎭ ⎩ XY ⎭ ⎣C61 C62 C66 ⎥ ⎦ 2 unde [ A ] este matricea de rigiditate a stratificatului. În formă matricială h 2 ⎧σ X ⎫ ⎪ ⎪ 1 ⎨σY ⎬ = ⎪τ ⎪ h h ⎩ XY ⎭ − ∫ 2 ⎧σ X ⎫ 1 ⎪ ⎪ ⎨ σ Y ⎬ dZ = h ⎪τ ⎪ h ⎩ XY ⎭ − ∫ ⎡ C11 C12 C16 ⎤ ⎧εX ⎫ ⎧εX ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢C ⎥ ⎢ 21 C22 C26 ⎥ dZ ⎨ ε Y ⎬ = [ A] ⎨ ε Y ⎬ . ⎝ h ⎠ (9.

(9. i 4 i (9.100) unde E x i este modulul de elasticitate al stratificatului cu fibre înclinate cu unghiul θ i şi procent volumic vi .244 EX = 2 A A − A12 1 .2.2 Tensiuni şi deformaţii specifice la încovoiere Dacă un stratificat simetric este solicitat la încovoiere. Modulul de elasticitate longitudinal al stratificatului poate fi aproximat prin relaţia i EX ≅ ∑v i i E x i cos 4θ i . deformaţiile specifice au o distribuţie liniară (fig. Fig. datorită rigidităţilor diferite ale laminelor componente.99) unde vi este procentul volumic al laminei cu fibre înclinate la θ i în stratificat. 9. = 11 22 a11 A22 REZISTENŢA MATERIALELOR 2 A A − A12 1 . 9. a11 A22 ν YX = − a12 A12 = . ⎠ (9. a 66 ν XY = − a 21 A21 = .15 9. a 22 A11 Într-un calcul aproximativ.98) G XY = 1 = A66 . O analiză similară cu cea din paragraful precedent arată că termenii matricei de rigiditate a stratificatului au forma D11 = ∑C i i 11 ⎛ Ii ⎜ ⎜I ⎝ tot ⎞ ⎟ ⎟. elementul A11 al matricii de rigiditate se poate scrie A11 ≅ E x ∑ v cos θ .15) dar tensiunile au o variaţie neliniară cu salturi.8.101) . = 11 22 a 22 A11 EY = (9.

adăugând alungirile specifice termice la cele datorite tensiunilor normale produse de sarcinile exterioare. respectiv ale stratificatului. Prin inversarea matricei [D ] se obţine matricea de flexibilitate a stratificatului şi apoi constantele elastice echivalente ale stratificatului.102) în ecuaţia de compatibilitate (3.21). ca şi condiţiile la limită (9. + ⎜ ∂ x2 ∂ y2 ⎟ x ⎝ ⎠ ( ) (9. se consideră că tensiunile termice nu influenţează câmpul de temperaturi. În corpurile din materiale izotrope apar tensiuni termice dacă dilatarea produsă de încălzire uniformă este împiedicată sau dacă încălzirea produce un câmp neuniform de temperaturi. y ) este variaţia temperaturii iar α este coeficientul de dilatare termică liniară. relaţiile (9. Înlocuind deformaţiile specifice (9. În general. 9.9. relaţiile între deformaţii specifice şi deplasări (3. În cazul stării plane de tensiuni. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 245 unde I i şi I tot sunt momentele de inerţie axiale ale laminei i. fiind bazate pe considerente pur mecanice sau geometrice.20) şi deci ecuaţia de compatibilitate (3. se obţine o ecuaţie de compatibilitate exprimată în tensiuni ⎛ ∂2 ∂2 ⎞ ⎜ ⎟ σ +σ y +α ET = 0 .102) γ xy = τ xy G . Variaţia temperaturii produce alungiri specifice fără să apară tensiuni normale.47). ţinând cont de ecuaţiile de echilibru (9. E 1 σ y −ν σ x + α T .21). În termoelasticitate. Încălzirea uniformă nu produce lunecări specifice şi nici tensiuni tangenţiale. alungirile specifice calculându-se prin suprapunere liniară.59) devin εx = εy = 1 σ x −ν σ y + α T .46) şi (9.9 Tensiuni termice Un corp elastic neconstrâns. E ( ) ( ) (9.103) . Tensiuni termice apar şi în materiale anizotrope chiar într-un câmp uniform de temperaturi. unde T ( x .46) şi (9. ecuaţiile diferenţiale de echilibru (9.47) în care se neglijează forţele volumice. se dilată liber. încălzit uniform.3) rămân nemodificate.

c2 = 2c −c ∫ α E T dy . Fig. La x = ± L forţa axială şi momentul încovoietor trebuie să fie nule −c ∫σ c x b dy = 0 .108) . ⎟ −c ⎠ ∫ c (9.16 Deoarece σ y = τ xy = 0 . la care se − capete. d y2 (9.1 REZISTENŢA MATERIALELOR Se consideră bara de secţiune dreptunghiulară din figura 9. 9.246 Exemplul 9. σ x = σ x ( y ) .106) Înlocuind expresia (9.16.106) rezultă c1 = 3 2 c3 −c ∫ c 1 α E T y dy . ecuaţia (9. (9. se obţine relaţia generală de calcul al tensiunilor termice c ⎛ b y ⎜ σ x = α E ⎜−T + T dy + A I ⎜ z −c ⎝ ∫ ⎞ ⎟ T y dy ⎟ .105) Constantele de integrare se determină din condiţiile la limită la capete.107) Dacă se notează momentul de inerţie axial I z = 2c 3b / 3 şi aria A = 2b c .103) devine d2 (σ x + α E T ) = 0 . c (9. liberă la T ⎛ 2 y y2 ⎞ ⎟ . (9.104) de unde rezultă σ x = −α E T + c1 y + c 2 . −c ∫σ c x y b dy = 0 . supusă unei variaţii de temperatură T ( y ) = 0 ⎜ 3 − c c2 ⎟ 4⎜ ⎝ ⎠ calculează distribuţia tensiunilor termice pe înălţimea secţiunii. a.105) în relaţiile (9.

cu limita de curgere la compresiune uniaxială σ c = 210 MPa . Problema este studiată cu metodele Teoriei elasticităţii (teoria lui H.109) ⎟ . Aceasta explică ruperile locale care duc la exfolieri. mecanismele cu came. b se obţine σ x = α E ⎢− ⎡ T ⎛ 2 y y2 ⎞ 2T T y ⎤ T ⎛ 1 y2 ⎞ 0⎜ − 2 ⎟ + 0 − 0 ⎥ = −α E 0 ⎜ − 2 ⎟ . este de compresiune triaxială.16. Suprafeţele de contact fiind foarte mici. Exemple tipice sunt rulmenţii. forţele de compresiune produc presiuni şi tensiuni de contact relativ mari. iar la oţelul de rulmenţi presiunea de contact admisibilă ajunge la 3800 MPa. şi nu la suprafaţa piesei în contact cu bila. în vecinătatea zonei de contact.110) . 3− ⎜ ⎟ c c ⎟ 3 2 c⎥ 4⎜ ⎢ ⎠ ⎝3 c ⎠ ⎣ 4⎝ ⎦ Distribuţia tensiunilor termice este ilustrată în figura 9. În cazul unei bile de diametru D. se admite o presiune admisibilă de 760 MPa. 9.16. astfel încât pentru un oţel OL37. apăsate cu o forţă F pe o suprafaţă plană (fig. 9. c.88 ⎜ (9. (9. generate de fisuri iniţiate la adâncimi de ordinul a 100 μm sau chiar mai mici. Starea de tensiuni într-o bilă de rulment. 1881). în special în inelele rulmenţilor. tensiunile tangenţiale au valori maxime la o mică distanţă de zona de contact. dinţii roţilor în agrenare.10 Tensiuni de contact Pe suprafeţele de contact a două corpuri în interacţiune mecanică se dezvoltă presiuni de valori relativ mari. ⎝ E ⎠ unde E este modulul de elasticitate longitudinal al celor două materiale (considerat acelaşi). Presiunea maximă în centrul suprafeţei de contact este p max ⎛ FE2 = 0.9. solicitare la care materialul rezistă mai bine decât la compresiune simplă. desprinderi ("spalling") şi defecte punctiforme ("pitting"). cojiri. roţile de tren pe şina de cale ferată şi rulourile de rezemare ale podurilor. Hertz. în lungul liniei perpendiculare pe suprafaţa de contact.62 ⎜ 2 ⎜ D ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 13 13 .17). interesând atât presiunile de contact cât şi tensiunile în vecinătatea zonei de contact. raza cercului de contact are valoarea ⎛ FD⎞ r = 0 . Se demonstrează că. STĂRI DE TENSIUNI ŞI DEFORMAŢII 247 Pentru distribuţia de temperaturi din figura 9.

lăţimea suprafeţei dreptunghiulare de contact are valoarea ⎛ FD⎞ 2b = 2 .110). Pentru materiale cu coeficientul de contracţie transversală ν = 0 .18 În cazul contactului a două sfere de diametru d1 .18) din acelaşi material. înlocuind diametrul D prin d1 d 2 (d1 + d 2 ) . Relaţiile de mai sus sunt valabile atunci când dimensiunile suprafeţei de contact sunt mici în comparaţie cu raza bilei sau a cilindrului.3 tensiunea tangenţială maximă apare la o distanţă 0. apăsat cu o forţă F pe o suprafaţă plană (fig. 9. Presiunea de contact are o distribuţie eliptică. respectiv d 2 .248 REZISTENŢA MATERIALELOR În cazul unui cilindru de diametru D şi lungime l. 9. respectiv d 2 .78 b de suprafaţa de contact. când materialele sunt liniar-elastice fără să se depăşească limita de proporţionalitate şi când pe suprafaţa de contact acţionează numai forţe normale. valoarea maximă fiind p max ⎛ FE ⎞ = 0. de diametru d1 . se înlocuieşte diametrul D prin d1 d 2 (d 2 − d1 ) . înlocuind diametrul D prin d1 d 2 (d1 + d 2 ) .112) Fig.112). În cazul contactului a doi cilindri paraleli.111) şi (9. 9. Pentru o bilă de diametru d1 apăsată în interiorul unei suprafeţe sferice de diametru d 2 > d1 . având valoarea τ max = 0.111) ⎟ . se obţin din relaţiile (9.59 ⎜ ⎟ ⎜lD ⎟ ⎠ ⎝ 12 12 . dimensiunile suprafeţei de contact şi valoarea maximă a presiunii de contact se obţin din relaţiile (9. .17 Fig. lăţimea suprafeţei de contact şi valoarea maximă a presiunii de contact.109) şi (9. (9.15 ⎜ (9. ⎜ El ⎟ ⎠ ⎝ unde E este modulul de elasticitate longitudinal al celor două materiale.304 p max [61]. nu şi forţe tangenţiale.

τ e = σe 2 . atingerea limitei de elasticitate se produce la valoarea σ e etc.10. o anumită stare limită (de exemplu limita de elasticitate) poate fi definită prin cinci mărimi caracteristice: a) tensiunea de întindere. ruperea se produce atunci când tensiunea normală atinge valoarea σ r . b) alungirea specifică. e) energia specifică de deformaţie pentru variaţia formei. se pune problema determinării condiţiilor în care se atinge o anumită stare limită. În limitele comportării elastice a unui material. interesează în ce condiţii o stare plană sau spaţială de tensiuni produce într-o piesă o stare limită analogă celei realizate la întinderea uniaxială. deoarece ele sunt atinse simultan. TEORII DE REZISTENŢĂ La o bară solicitată la întindere uniaxială. U 0 f e = La solicitarea de întindere simplă este suficientă una singură dintre aceste mărimi pentru definirea stării de solicitare. deci a stării limită. . În cazul pieselor supuse la stări plane sau spaţiale de tensiuni. U 0e = 2E . 2 σe d) energia specifică de deformaţie totală. curgerea se produce când tensiunea normală are valoarea σ c . σ e . 1 +ν 2 σe . 3E unde E este modulul de elasticitate longitudinal iar ν este coeficientul de contracţie transversală. Toate acestea pot fi considerate stări limită. prin încercarea la tracţiune a epruvetelor solicitate unidirecţional. ε e = σe E . Deoarece stările limită se definesc prin valori ale tensiunilor determinate experimental. c) tensiunea tangenţială maximă.

se pune problema: ce relaţie trebuie să existe între acestea pentru a se atinge una dintre cele cinci mărimi caracteristice ale stării limită. este σ ech II = σ 1 − ν ( σ 2 + σ 3 ) . starea limită se atinge atunci când tensiunea normală maximă din corp devine egală cu tensiunea normală a stării limită de la solicitarea de întindere uniaxială. care se compară cu σ e . 10. De exemplu. 1 [ σ1 −ν (σ 2 + σ 3 ) ] = ε e = σ e . 1858) Conform teoriei I.250 REZISTENŢA MATERIALELOR La solicitarea pe mai multe direcţii.1) II. J. (10. Rankine. limita de elasticitate se atinge atunci când σ1 = σ e . Teoria tensiunii normale maxime (W. atingerea valorii corespunzătoare unei anumite stări limită pentru una dintre cele cinci mărimi (ce definesc o asemenea stare) nu coincide cu atingerea simultană a valorilor corespunzătoare acelei stări pentru celelalte patru mărimi. σ 3 . care este comparată cu tensiunea la starea limită de la întinderea uniaxială. În cazul limitei de elasticitate.2) . într-un corp supus la o stare plană sau spaţială de tensiuni. (10. E E ε max = ε1 = deci tensiunea echivalentă. Teoriile de rezistenţă (numite şi teorii ale stărilor limită) permit stabilirea acestor relaţii prin care se defineşte o tensiune echivalentă σ ech a stării plane sau spaţiale. M. 1855) Conform teoriei a II-a. Definind starea tridimensională de tensiuni dintr-un punct prin tensiunile principale σ 1 . σ 2 . starea limită se atinge atunci când alungirea specifică maximă din corp devine egală cu alungirea specifică corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere uniaxială.1 Teoriile clasice de rezistenţă I. Teoria alungirii specifice maxime (B. de Saint Venant. într-un corp supus la o stare plană sau spaţială de tensiuni. deci tensiunea echivalentă este σ ech I = σ 1 .

starea limită se atinge atunci când tensiunea tangenţială maximă devine egală cu tensiunea tangenţială maximă corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere uniaxială.10. starea limită se atinge atunci când energia specifică de variaţie a formei egalează energia specifică de variaţie a formei corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere uniaxială. La limita de elasticitate. În cazul limitei de elasticitate . starea limită se atinge atunci când energia de deformaţie specifică totală egalează energia de deformaţie specifică totală corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere uniaxială. varianta a. TEORII DE REZISTENŢĂ 251 III.68). T. IVa. A. Guest 1903) Conform teoriei a III-a. utilizând relaţia (9. se poate scrie τ max = τ 2 = iar tensiunea echivalentă este σ1 − σ 3 σ =τe = e . J. se obţine U0 = σ2 ν 1 2 2 σ 12 + σ 2 +σ3 − ( σ 1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 ) = U 0 e = e . Teoria tensiunii tangenţiale maxime (Ch. B. se aplică atunci când tensiunea medie este pozitivă. Teoria energiei de variaţie a formei (M. Teoria energiei totale de deformaţie (E. Huber 1904. într-un corp supus la o stare plană sau spaţială de tensiuni. J. (10. Coulomb. într-un corp supus la o stare plană sau spaţială de tensiuni. von Mises 1913. Tresca 1865. E.3) σ ech III = σ 1 − σ 3 . 3 IVb. R. 2E E 2E ( ) astfel că tensiunea echivalentă este 2 2 σ ech IVa = σ 12 + σ 2 + σ3 − 2ν ( σ 1σ 2 + σ 2 σ 3 + σ 3 σ 1 ) [ ] 12 . Hencky 1924) Conform teoriei a IV-a. H.4) relaţie care. Luând ca stare limită atingerea limitei de elasticitate. H. Haigh 1917) Conform teoriei a IV-a. într-un corp supus la o stare plană sau spaţială de tensiuni. 1 σ m = ( σ1 + σ 2 + σ 3 ) > 0 . Beltrami 1885. varianta b. P. la materiale tenace. 2 2 (10.

viteza de încărcare. se consideră o comportare liniară până la atingerea limitei de curgere σ c şi se alege curgerea drept stare limită. ruperile fragile se studiază în cadrul altei discipline.5) Această teorie se aplică atunci când tensiunea medie σ m < 0 . tipul solicitării şi condiţiile de mediu ambiant. În primul caz se formulează criterii de curgere.2 Criterii de curgere În cazul materialelor tenace. varianta b. conform acestui criteriu. utilizarea teoriei a II-a.2. 10. la materialele tenace se recomandă utilizarea relaţiilor date de teoriile a III-a şi a IV-a. deci când .252 REZISTENŢA MATERIALELOR U0 f = 1 +ν 6E [ (σ 1 − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ 1 )2 = U 0 fe = ] 1 +ν 2 . (10.1 Criteriul lui Tresca Curgerea. Totuşi este cunoscut faptul că o clasificare netă a materialelor în tenace şi fragile este dificilă. Astfel. 4G teoria a IV-a. iar la materiale fragile. care depind de temperatură. denumite Mecanica ruperii. În plus. Astfel s-au elaborat criteriile de curgere. 2σ e 6E deci tensiunea echivalentă are expresia σ ech IVb = 2 2 [ (σ 1 − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ 1 )2 ] 12 . varianta b. Experienţele au arătat că la metale ductile teoriile bazate pe tensiunea tangenţială maximă sau pe tensiunea tangenţială octaedrală oferă o bază pentru predicţia apariţiei curgerii. începe atunci când tensiunea tangenţială maximă din corp atinge valoarea la care începe curgerea la întinderea sau compresiunea uniaxială. cunoscută ca teoria lui von Mises. deoarece nu există o graniţă clară între cele două tipuri de comportări. se mai numeşte şi teoria tensiunii tangenţiale octaedrale maxime. iar la materiale fragile se folosesc criterii de rupere. Aplicarea teoriilor de rezistenţă se face diferit la materiale tenace şi la materiale fragile. Deoarece energia specifică de variaţie a formei se exprimă convenabil în funcţie de tensiunile tangenţiale octaedrale U0 f = 3 2 τ oct . 10.

7) Deci curgerea. limita de curgere la forfecare este într-adevăr τ c = 0. TEORII DE REZISTENŢĂ 253 τ max = 0. este τ c = 0 .perfect plastică". criteriul lui von Mises este valabil şi la materiale cu limita de curgere diferită la întindere şi compresiune. De notat că analiza stării de forfecare pură arată că tensiunea tangenţială maximă este egală cu tensiunile normale principale care apar la 450. Rezultă că acest criteriu este acoperitor. conform criteriului von Mises. deoarece expresia energiei de deformaţie este independentă de semnul încărcării uniaxiale (întindere sau compresiune). deoarece prezice apariţia curgerii la sarcini inferioare celor care o produc în realitate. conform acestui criteriu. ca limita de curgere la forfecare să fie egală cu limita de curgere la întindere.2 Criteriul von Mises Curgerea. determinată prin încercarea la tracţiune. măsurată pentru starea de forfecare pură într-o încercare la răsucire. limita de curgere la forfecare.6) Experienţele au arătat că. unde σ c este limita de curgere a materialului.5 σ c .10.5 σ c . Dar la unele materiale ductile. 10. ceea ce contrazice experienţa.2. începe atunci când tensiunea tangenţială octaedrică din corp devine egală cu 0. De fapt. în orice punct al unei piese solicitate la o stare complexă de tensiuni. Aceasta are loc atunci când energia de deformaţie specifică pentru variaţia formei atinge valoarea la care începe curgerea în cazul solicitării la întindere uniaxială.577 σ c . Ar trebui deci.471σ c . deci când 3 2 1 2 τ oct = σc 4G 6G sau atunci când τ oct = 2 σ c = 0. Rezultă că teoria I-a de rezistenţă nu este aplicabilă la materiale tenace. Se presupune că τ max este acelaşi la întindere şi la compresiune. (10. . începe atunci când tensiunea tangenţială octaedrică din corp atinge valoarea la care începe curgerea în cazul încercării la tracţiune. 3 (10. conform teoriei tensiunii normale maxime. deci cu 15% mai mare decât valoarea prezisă de criteriul Tresca. la metalele cu comportare "elastică .471σ c .

(10.8) Criteriul Coulomb-Mohr (O. În caz contrar.3. unde noile constante sunt m= (10.12) Eliminând τ u între expresiile (10.11) Se arată că rezistenţele de rupere la tracţiune şi compresiune sunt date de σ ut = σ uc = − 2τ u .12) se obţine o relaţie între rezistenţele de rupere la tracţiune şi compresiune . 1900) poate fi considerat un criteriu al tensiunii tangenţiale. (10. 1+ m = cosϕ .10) μ 1+ μ2 2τ u . nu este suficientă o singură teorie de rezistenţă pentru a descrie ruperea. Mohr. unde μ şi τ i sunt constante de material. Teoria tensiunii normale maxime dă rezultate bune doar când tensiunea normală cu valoarea absolută cea mai mare este de întindere. τu = τi 1+ μ2 = τ i sinϕ . τ' = σ1 − σ 2 2 sinϕ . în care tensiunea tangenţială limită creşte la valori mari ale compresiunii "hidrostatice".254 REZISTENŢA MATERIALELOR 10. 1− m (10. atunci se demonstrază că ϕ σ' = σ1 + σ 2 2 + σ1 − σ 2 2 cosϕ . Din condiţia (10. se utilizează alte criterii. 10. este orientarea faţă 2 de direcţiile principale a planului de rupere pe care acţionează tensiunile Dacă se notează tgϕ = 1 μ . (10.1 Criteriul Coulomb-Mohr Ruperea.3 Criterii de rupere la materiale fragile În cazul materialelor fragile.8) rezultă σ 1 − σ 2 + m (σ 1 + σ 2 ) = 2τ u . conform acestui criteriu.9) unde σ 1 şi σ 2 sunt tensiunile normale principale. apare atunci când o anumită combinaţie a tensiunii normale şi tensiunii tangenţiale care acţionează pe un plan în material atinge o valoare critică dată de τ + μσ = τ i .

Acesta este o combinaţie a criteriului tensiunii normale maxime.1. pentru starea plană de tensiuni. σ uc − σ ut (10. cât şi pentru o încercare la torsiune. atât pentru o încercare uniaxială la întindere.1). Locul geometric al punctelor care definesc ruperea. TEORII DE REZISTENŢĂ 255 σ ut = − deci constanta m este m= 1− m σ uc . 10.14) Pentru m > 0 . 10. s-a elaborat criteriul lui Mohr modificat. 1+ m (10. ceea ce se observă experimental la materialele fragile. utilizat la stări de tensiuni dominate de întindere şi a criteriului Coulomb-Mohr. punctele care diferă de criteriul Coulomb-Mohr se află pe liniile întrerupte.3. Fig. În diagrama locului geometric de rupere (fig.10.13) σ uc + σ ut . utilizat la stări de tensiuni dominate de compresiune.1 Se constată că planele de rupere prezise de criteriul Coulomb-Mohr sunt incorecte. poate fi reprezentat prin linia poligonală continuă din figura 10. . ele fiind orientate la unghiuri ϕ 2 faţă de planele reale de rupere.2 Criteriul Mohr modificat Pentru a evita erorile menţionate mai sus. 10. rezistenţa la tracţiune este mai mică decât cea la compresiune.

materialele fragile pot avea o comportare ductilă. σ uc − σ ut − σ i (10. unde τ u De notat că.10). se obţin formulele tensiunii normale echivalente în funcţie de tensiunile principale şi coeficientul de contracţie transversală σ ech I = σ 1 .18) .15) unde σ i defineşte tensiunea la care cele două criterii coincid. σ ech II = σ 1 − ν σ 2 . ruperea având loc la tensiuni mai mari. alteori calculul se face pe baza înclinării planului de rupere în încercările la compresiune. 1− m σ uc = − (10. constanta m devine m= σ uc + σ ut + σ i .5). A doua relaţie (10.16) ′ diferă de rezistenţa la forfecare pură τ u .256 REZISTENŢA MATERIALELOR În relaţia (10. Dacă drept stare limită se alege starea corespunzătoare rezistenţei admisibile σ a .4 Aplicarea teoriilor de rezistenţă la stări plane de tensiuni Înlocuind σ 3 = 0 în relaţiile (10.1)-(10.12) devine ′ 2τ u . ( ) 1 2 .17) ( ) 1 2 . atunci calculul de verificare se face impunând condiţia σ ech ≤ σ a . solicitate la compresiune "hidrostatică" de valori mari. 10. Uneori se alege σ i = −σ ut . 2 σ ech IVa = σ 12 + σ 2 − 2ν σ 1σ 2 2 σ ech IVb = σ 12 + σ 2 − σ 1σ 2 (10. σ ech III = σ 1 − σ 2 . (10.

σ z = 0 şi τ xz = τ în relaţia (9. prin substituire în relaţiile (10. conduc la formulele tensiunii echivalente σ ech I = σ 2 + 4τ 2 .9).rezistenţa la tracţiune în direcţia fibrelor.6 Criteriul Tsai-Hill pentru compozite stratificate Rezistenţa unui compozit stratificat este determinată de rezistenţa laminelor componente. înlocuind σ x = σ .19) σ ech III = σ ech IVa = σ 2 + 4τ 2 . În prezent există şi alte teorii de rezistenţă. însă nici una nu poate descrie comportarea tuturor materialelor în orice stare de solicitare. care a fost întâi extins de Hill la corpuri anizotrope. care.5 Aplicarea teoriilor de rezistenţă la bare În cazul particular al barelor.36) se obţin expresiile tensiunilor principale σ 1. 2 = σ 1 ± 2 2 σ 1 + 2 2 σ 2 + 4τ 2 . 10. σ y . Acesta este bazat pe criteriul von Mises (teoria energiei de deformaţie de variaţie a formei). TEORII DE REZISTENŢĂ 257 10. (10. σ 2 + 2 (1 + ν )τ 2 . σ xt . σ ech IVb = σ 2 + 3τ 2 .tensiunea perpendiculară pe fibre. apoi aplicat de Tsai şi Azzi la materiale compozite.rezistenţa la tracţiune . σ ech II = 1 −ν 1 +ν + 2 2 σ 2 + 4τ 2 .10. Un criteriu de rupere utilizat la compozite este criteriul Tsai-Hill. σ yt . Criteriul Tsai-Hill poate fi exprimat sub forma ⎛σx ⎜ ⎜σ ⎝ xt 2 σ xσ y ⎛ σ y ⎞ ⎟ +⎜ ⎟ − 2 ⎜ σ yt σ xt ⎠ ⎝ 2 2 ⎞ ⎛τ ⎟ + ⎜ xy ⎟ ⎜τ f ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ =1 ⎟ ⎠ (10.20) unde σ x este tensiunea în direcţia fibrelor.

24) în care c = cosθ şi s = sinθ .22) Relaţiile (10. trebuie utilizate relaţiile de transformare prezentate în capitolul 9.20) este definită în sistemul local de coordonate al laminei şi tensiunile se dau deobicei în sistemul global al stratificatului. dacă se dau tensiunile în sistemul global XOY.22).tensiunea tangenţială în planul laminei. ⎪ ⎭ (10. care dau tensiunile în fiecare lamină în sistemul global de axe al stratificatului.86) ⎧σX ⎪ ⎨ σY ⎪τ ⎩ XY ⎫ ⎡ C11 C12 C16 ⎪ ⎢ ⎬ = ⎢ C21 C22 C26 ⎪ ⎢C ⎭i ⎣ 61 C62 C66 ⎤ ⎥ ⎥ ⎥ ⎦i ⎧ εX ⎪ ⎨ εY ⎪γ ⎩ XY ⎫ ⎪ ⎬ . ⎪ ⎭ (10. ⎪ ⎭ (10. folosind matricea de rigiditate pentru fiecare lamină ⎧σX ⎪ ⎨ σY ⎪τ ⎩ XY ⎫ ⎪ ⎬ = [ A] i ⎪ ⎭i ⎧ εX ⎪ ⎨ εY ⎪γ ⎩ XY ⎫ ⎪ ⎬.258 REZISTENŢA MATERIALELOR perpendicular pe fibre. Aceste tensiuni se utilizează în criteriul Tsai-Hill. τ f rezistenţa la forfecare.21) Pentru încărcări în planul stratificatului. au forma (9. Pentru solicitări în planul stratificatului. ⎪ ⎭ (10. Deoarece relaţia (10. τ xy .21) sunt aceleaşi în toate laminele. deformaţiile specifice se calculează utilizând matricea de flexibilitate a stratificatului ⎧ εX ⎪ ⎨ εY ⎪γ ⎩ XY ⎫ ⎧σX ⎪ ⎪ ⎬ = [ a ] ⎨ σY ⎪ ⎪τ ⎭ ⎩ XY ⎫ ⎪ ⎬. care de obicei se scrie sub forma unui coeficient de siguranţă .32) scrise matriceal sub forma ⎧σx ⎪ ⎨σy ⎪τ ⎩ xy ⎫ ⎡ c2 s2 2sc ⎪ ⎢ 2 2 − 2sc c ⎬=⎢ s ⎪ ⎢ − s c s c c2 − s2 ⎭ ⎣ ⎤ ⎧σX ⎥⎪ ⎥ ⎨ σY ⎥⎪ τ ⎦ ⎩ XY ⎫ ⎪ ⎬ .23) Pentru a calcula tensiunile în sistemul local de axe al laminei se utilizează relaţiile (9. deci pot fi utilizate pentru a calcula tensiunile. unde θ este unghiul de înclinare al fibrelor faţă de direcţia globală OX. deformaţiile specifice (10.

⎥ ⎢ ⎣− 49. σ xt = 1200 MPa .914 50. (10. σ yt = 28 MPa . din fibre de carbon în matrice epoxy. ν xy = 0.992 − 49.914 Matricea de rigiditate (9.3178 0 ⎤ C 0 = ⎢2. τ f = 43 MPa .7 2.7259 0 ⎥ ⋅ 103 .3178 0 ⎤ 7.6 m şi grosimea peretelui h = 10 mm .696 ⎥ ⎦ ⎡ 59.97) a stratificatului simetric este . TEORII DE REZISTENŢĂ 259 c= σ xt ⎡ ⎛ ⎢σ 2 − σ σ + ⎜ σ xt x x y ⎜ ⎢ ⎝ σ yt ⎣ ⎞ 2 ⎛ σ xt ⎟ σy +⎜ ⎟ ⎜τf ⎠ ⎝ 2 2 ⎞ 2⎤ ⎟ τ xy ⎥ ⎟ ⎥ ⎠ ⎦ 1 2 .114 − 49.114 ⎢ ⎡59.914 − 49.10. ⎢ ⎥ 0 0 4.696⎥ ⎦ [C ] − 450 = ⎢ 50. două straturi la 450 şi şase straturi la 00 faţă de axa cilindrului. G xy = 4 .9 GPa .914 49.992⎤ 59.25) Acest criteriu nu se aplică în cazul ruperilor prin o serie de mecanisme specifice compozitelor.992 52.3178 ⎢ Matricele de rigiditate ale straturilor în coordonate globale sunt [C ] 450 = ⎢ 50.6) sunt ⎧σX ⎪ ⎨ σY ⎪τ ⎩ XY ⎧15 ⎫ ⎫ ⎧ pD / 4h ⎫ ⎧ D / 4h ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎬ = ⎨ pD / 2h ⎬ = ⎨ D / 2h ⎬ p = ⎨30⎬ p .992⎥ ⋅ 103 . ⎥ 0 4.3 .9⎦ ⎢ 0 ⎥ ⎣ Matricea de rigiditate (9. ⎪0⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎭ ⎩ ⎭ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ ⎡ 207.114 ⎢ [ ] ⎡ 207. Se cunosc proprietăţile laminelor: E x = 207 GPa . E y = 7 .992⎤ 59.79) în coordonate locale (în MPa) este [C ]= ⎢ 2. Exemplul 10.7259 0 ⎥ ⋅103 . ⎥ ⎢ ⎣ 49.7 2. cum sunt delaminările în lungul fibrelor sau dezlipirile laminelor.9⎥ ⎢ 0 ⎦ ⎣ 50.992 52.3178 7.992⎥ ⋅103 .7 GPa .992 49. Se cere să se calculeze presiunea interioară din vas care poate produce fisurarea peretelui vasului conform criteriului Tsai-Hill.114 49. Fibrele sunt dispuse în două straturi la 450. Vasul are diametrul D = 0 .5) şi (3. Rezolvare Tensiunile în sistemul global (3.1 Un vas cilindric este fabricat dintr-un compozit stratificat simetric.

2999 ⎬ p .7300 ⎭ ⎩ ⎭ ⎭ 450 ⎣ ⎫ ⎡ 0.5 − 1 ⎨62. ⎢ ⎥ 0 41. = 3.5 − 1⎤ ⎧ 51.5 0 ⎦ ⎥⎪ ⎩51.25) se obţine.2999 ⎬ p . 5 0 .6 ⋅ [C ] 0 0 = ⎢ 21.2017 ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎬ = ⎢ 0 1 0⎥ ⎨ 8.58 21.5462 − 5.5 0.37 MPa.5502⎬ p = ⎨ 5. ⎪γ ⎪ ⎪− 51.5 0. Din criteriul Tsai-Hill (10.2 ⋅ [C ] 450 + 0.5 1 ⎤ ⎧ 51.2999 ⎬ p = ⎨ 8.6558 ⎢ = − 5.1047 .3025 ⎫ ⎧ 108.7300⎪ ⎩ XY ⎭ ⎩ ⎭ ⎧σ X ⎫ ⎧ ε X ⎫ ⎧− 9.6238 ⎪ ⎢ − 0. deci presiunea care poate produce fisurarea vasului este p = 3.6564 ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ = 0. p 00 p 45 0 =p − 45 0 = 4. 5 0 ⎢ ⎥ 0 ⎣ ⎦ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎭ − 45 ⎫ ⎡ 1 0 0⎤ ⎧− 9. ⎬ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ 5. ⎨ σY ⎬ 45 ⎪τ ⎪ 0 ⎪γ ⎪ ⎪51.21) în sistemul global sunt ⎧ εX ⎪ ⎨ εY ⎪γ ⎩ XY ⎫ ⎧ σ X ⎫ ⎧− 0.5 0. ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎢ 0 0 1⎦ ⎥⎪ ⎩ 0 ⎭ ⎩ ⎭ ⎭0 0 ⎣ .436 28.436 ⎢ Inversa ei este matricea de flexibilitate 0 ⎤ ⎡148.1964 ⎬ p .601 0 ⎥ ⋅103 .3025 ⎫ ⎧ 108.3025 ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ = C 0 ⎨ ε Y ⎬ = ⎨62.3714 MPa .6558 39.260 REZISTENŢA MATERIALELOR [A] = 0. .2017 ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ σ Y ⎬ = C 0 0 ⎨ ε Y ⎬ = ⎨ 8.7300⎪ ⎪ .5502 ⎬ p .5502 ⎪ p = ⎪ 5.1964 ⎪ p = ⎬ ⎬ ⎨ ⎬ ⎢ ⎥⎨ ⎪ ⎪− 51.2 ⋅ [C ] − 450 + 0.5 1 ⎥ ⎪ 62. ⎪τ ⎪ ⎪γ ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ XY ⎭ 0 0 ⎩ XY ⎭ ⎩ 0 ⎭ [ ] Tensiunile în sistemul local al fiecărui strat (10.0565⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ −3 [ ] = a ⎬ ⎨ σ Y ⎬ = ⎨ 1.2017 ⎫ ⎧− 9.6238 ⎪ − 0 .6564 ⎫ ⎪ ⎢ 0.24) sunt ⎧σx ⎪ ⎨σy ⎪τ ⎩ xy ⎧σx ⎪ ⎨σy ⎪τ ⎩ xy ⎧σx ⎪ ⎨σ y ⎪τ ⎩ xy ⎫ ⎡ 0.3025 ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ ε Y ⎬ = ⎨ 62.7300 ⎪ ⎩ XY ⎭ 45 ⎩ XY ⎭ ⎩ ⎭ [ ] ⎧σ X ⎫ ⎪ ⎪ = C ⎨ σY ⎬ − 45 0 ⎪τ ⎪ 0 ⎩ XY ⎭ − 45 [ ] ⎧ ε X ⎫ ⎧ 51.5 0. în sistemul global sunt ⎧σ X ⎫ ⎧ ε X ⎫ ⎧ 51.019⎦ ⎢ 0 ⎥ ⎣ [a]= [A ] −1 0 ⎤ ⎡ 7.5.203 0 ⎥ ⋅ 10 − 6 . ⎪ ⎪τ ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎭ ⎩ XY ⎭ ⎩ ⎭ Tensiunile în fiecare strat (în MPa). ⎥ 0 24.5502⎬ p .5 0.0912 ⎬ ⋅10 p .634⎥ ⎢ ⎣ 0 ⎦ Deformaţiile specifice (10.

Când în secţiunea barei acţionează eforturi care produc simultan tensiuni normale şi tensiuni tangenţiale. z 0 ) .1. paralelă cu axa barei. rezultând o forţă 2 2 axială N = F şi un moment încovoietor M i = F y 0 . În practică. adesea.11. la întindere şi încovoiere se produc tensiuni normale.1 Întinderea excentrică Se consideră bara din figura 11. forfecarea. acestea apar împreună. pentru rezolvarea problemei se utilizează teoriile de rezistenţă. deci problema se rezolvă aplicând principiul suprapunerii efectelor. M z şi M y sunt pozitive şi se însumează algebric. SOLICITĂRI COMBINATE În capitolele 5. Astfel. Tensiunea totală are expresia . z > 0) . se reduce forţa în centrul de greutate al secţiunii transversale. 6 şi 8 s-au studiat cele patru solicitări simple: întinderea (compresiunea). tensiunile normale produse de cele trei eforturi N. încovoierea şi răsucirea. Pentru a stabili valorile eforturilor care acţionează într-o secţiune oarecare. aplicată în punctul B ( y 0 . sau întindere şi răsucire. în timp ce la forfecare şi răsucire se produc tensiuni tangenţiale. de exemplu în cazul solicitărilor la încovoiere şi răsucire. z ) din cadranul I ( y > 0 . Într-un punct C ( y . solicitată de forţa F. acestea se compun algebric. a cărui direcţie nu + z0 corespunde cu axele centrale principale ale secţiunii. producând solicitări combinate sau solicitări compuse. Pentru simplificarea calculelor este utilă descompunerea acestui moment în două componente orientate în lungul axelor: M z = − F y0 şi M y = F z0 (faţă negativă). Dacă în secţiunea barei acţionează eforturi care produc tensiuni de acelaşi fel. 11.

are ecuaţia 1+ z0 z 2 iy + y0 y 2 iz =0.1 Fig. 11.2) Axa neutră. 11. (11.2 Cunoscând poziţia axei neutre. se duc tangentele la conturul secţiunii paralele cu axa neutră. obţinând punctele în care tensiunea normală totală σ x are .4) − Fig.3) care poate fi scrisă sub forma: z + 2 iy z0 y = 1.262 REZISTENŢA MATERIALELOR σx = sau F M y z M z y F F z0 z F y0 y + − = + + A Iy Iz A Iy Iz σx = F A ⎛ ⎞ ⎜1 + z 0 z + y 0 y ⎟ . A (11. definită ca locul geometric al punctelor în care σ x = 0 . iz = Iz .1) unde s-au înlocuit razele de inerţie iy = Iy A . 2 2 ⎟ ⎜ iy iz ⎝ ⎠ (11. 2 iz − y0 (11.

Rezolvare d care 2 prin identificare cu ecuaţia generală a axei neutre (11. 11. Grinda este din lemn cu σ a = 10 N/mm 2 şi are secţiunea dreptunghiulară a × 2a . Fie ecuaţia tangentei în C la cercul de diametru d (fig. să se calculeze tensiunea normală maximă din bară când forţa F este aplicată în punctul B ′ (a 2 . 1859).3. Să se dimensioneze grinda din figura 11. Bresse. i y = iz şi din relaţia (11. 11.1 Să se determine locul geometric al punctelor de aplicaţie a unei forţe excentrice. paralele cu axa barei.1) se obţine. pentru care axa neutră corespunzătoare este tangentă la conturul secţiunii circulare (fig.1).3 7F a2 . Ch. a 2 a2 2 = . Exemplul 11. deci tensiunile au acelaşi semn pe toată suprafaţa. punctul B parcurge un cerc de rază d 8 . a.2) z = − Exemplul 11. în 2 12 σ max = Exemplul 11. SOLICITĂRI COMBINATE 263 valori extreme.2 Dacă bara din figura 11.11.2) duce la determinarea coordonatelor punctului B de aplicaţie a forţei: d2 2 iy d y0 = 0 . z0 = − d 8 z − 2 Când axa neutră ocupă poziţia altor tangente la cerc.1 are secţiunea pătrată cu latura a. axa neutră este tangentă sau nu intersectează secţiunea. Rezolvare În acest caz y 0 = z 0 = punctul B ′ . = − 16 = .2). numit "sâmbure central" (J. a 2) . fig. . Când forţa F este aplicată pe conturul sau în interiorul sâmburelui central.1) se calculează σ max şi σ min şi se poate construi diagrama tensiunilor (v. Înlocuind coordonatele acestor puncte în expresia (11. asupra căreia acţionează forţa axială F = 36 kN . A. 11.

de formă pătrată a × a (fig. de moment M y = F . a). b) şi are expresia σ max a F F My F 2 = 4F .4 Să se verifice cârligul din figura 11.3 Tensiunea normală este maximă în punctul B al secţiunii (fig. este solicitată la întindere excentrică. a şi cuplul. Cârligul este din oţel cu σ a = 120 MPa şi are secţiunea circulară cu diametrul d = 20 mm . 11. Dacă se reduce forţa F în centrul de greutate C al secţiunii slăbite. 11. de unde a = 4F σa = 4 ⋅ 36 ⋅10 3 = 120 mm . se obţine torsorul format din forţa axială F. care produce încovoiere. asupra căruia acţionează forţa F = 2 kN . = + = 2 + 2 A Wy a a a2 6 Egalând σ max cu σ a se poate face dimensionarea barei σa = 4F a2 . care produce întindere. 11.4 a.3. 2 Fig. . 10 Exemplul 11.264 REZISTENŢA MATERIALELOR Rezolvare Secţiunea periculoasă A − A .3. considerat bară cu rază mare de curbură.

a). c. Fig. la torsorul format din forţa axială F.4. Secţiunea BB este trapezoidală cu colţurile rotunjite. Se reduce forţa F în centrul de greutate C al secţiunii. 2 A Wy π d π d3 4 32 32 ⋅ 2000 ⋅ 4 N mm 2 Înlocuind valorile numerice rezultă σ max = 4 ⋅ 2000 π + π ⋅ 20 3 = 108. 11. se obţine expresia σ max = Fe F My F + = + . Într-un calcul aproximativ acesta se poate aproxima cu trapezul isoscel din fig. 11. Considerând valabile formulele de la bare drepte. 11.5 Se cere să se calculeze tensiunea maximă într-un cârlig de macara (fig. care produce întindere.5.11.4 Exemplul 11. Tensiunea normală este maximă în punctul A al secţiunii (fig. b).5. b). 11. 11. .3 <σa . şi cuplul de moment M y = F e care produce încovoiere. (fig.5. destinat să ridice greutăţi F = 30 kN . SOLICITĂRI COMBINATE 265 Rezolvare Secţiunea AB a cârligului este solicitată la întindere excentrică.

iar razele R = 90 mm .7 . R 1 = 48. Distanţa de la centrul de greutate la fibra interioară este dată de e1 = h b1 + 2b 2 95 54 + 2 ⋅ 25 = = 41.31 − 25 ⋅ 48. A e R 1 3.7 N = = 62 . b1R2 − b2 R 1 R2 54 ⋅143.31 h R1 ( ) Excentricitatea este e = R − r = 8 mm iar distanţele la fibrele extreme sunt d 1 = r − R 1 = 33.7 mm şi d 2 = R 2 − r = 61. h = 95 mm . 3 b1 + b 2 3 54 + 25 Aria secţiunii transversale este A = 3752 .3 mm .31 mm 2 . dimensiunile secţiunii trapezoidale sunt b1 = 54 mm .31 ln − 29 ln − b1 − b2 95 48.5 r= = = 82 mm .5 Rezolvare Cu notaţiile din Anexa 5. 11.5mm 2 . Utilizând formula din Anexa 5 se calculează raza de curbură a suprafeţei în care tensiunile de încovoiere sunt nule A 3752.266 REZISTENŢA MATERIALELOR Fig.31 mm .69 mm . R2 = 143.752 ⋅103 ⋅ 8 48. b 2 = 25 mm .31 mm . Tensiunea maximă de încovoiere este σ max = F R d1 30 ⋅103 ⋅ 90 33.31 143.

4 Fig.6 Se cere să se calculeze tensiunea maximă în ochiul tirantului din figura 11.6. Exemplul 11.6 Distanţa la fibra interioară este d 1 = r − R1 = 3 d.7 + 8 = 70. la care raza centrului de greutate este egală cu diametrul secţiunii circulare. SOLICITĂRI COMBINATE 267 Tensiunea produsă de întindere este σt = F 3 ⋅ 10 4 N = =8 . 11.113) este r= 1⎛ ⎜ 2R + 4 ⎝ 1 4R2 − d 2 ⎞ ⎟= ⎛ ⎜ 2d + ⎠ 4 ⎝ 4d 2 − d 2 ⎞ ⎟= ⎠ 2+ 3 d.5 mm 2 Tensiunea normală totală maximă este σ = 62. 4 Excentricitatea este e= R−r = 2− 3 d = 0.11.114) . Rezolvare Raza fibrei neutre (8.7 N mm 2 . A 3752. 4 Tensiunea maximă se calculează cu formula (8.067 d .

M i2 + 0 . conform celor cinci teorii clasice de rezistenţă.19) se scrie: σ ech III = σ + 4τ = 2 2 ⎛ Mi ⎜ ⎜ Wy ⎝ ⎞ ⎛ ⎞ ⎟ + 4 ⎜ Mt ⎟ .92 .067 d 0.8) Utilizând una din relaţiile (11.5) se scrie (11.5 d A 11. Astfel.75 M t2 .65 M t2 .14. M i2 + 0. cu care se face un calcul la încovoiere.5) Deoarece la secţiuni axial-simetrice între modulele de rezistenţă se stabileşte relaţia W p = 2W y .2 Bare solicitate la încovoiere şi răsucire Arborii de secţiune circulară sau inelară.65 M ie III = M ie IV a = M ie IV b = M i2 + M t2 . A A e R1 A A ⋅ 0 . formula de dimensionare (8. Pentru bare din oţel. (11.6) σ ech III = M i2 + M t2 Wy = M ie III Wy .35 M i + 0 . solicitaţi prin moment încovoietor şi moment de răsucire.268 REZISTENŢA MATERIALELOR σ max = 0 . M i2 + M t2 .7) unde M ie III este momentul încovoietor echivalent. a) devine .8). Astfel. momentul încovoietor echivalent are expresia M ie I = 0.5 M i2 + M t2 .433 d N M d1 F Fd F + = + = 13. M ie II = 0 . momentul încovoietor echivalent. expresia (11. ⎟ ⎜Wp ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ 2 2 (11. (11.5 M i + 0 . efectele încovoierii şi răsucirii sunt cumulate într-o singură mărime. se calculează utilizând teoriile de rezistenţă. relaţia teoriei a III-a de rezistenţă (10.

(11.5 kNm Bara 2-1 este solicitată la încovoiere şi răsucire. Bara 1-0 este solicitată la încovoiere şi răsucire. M ie 1 = M i21 + M t21 = 3. În secţiunea 1 M i 1 = 1 kNm .7.9) deci problema de solicitare combinată se transformă într-o problemă de solicitare la încovoiere. . pe baza teoriei a III-a de rezistenţă. SOLICITĂRI COMBINATE 269 W ynec = M ie σa .25 = 1. Fig.5 kNm . deci.5 kNm . solicitată de o forţă perpendiculară pe planul barei. M t 1 = 1 kNm . 11. M i 2 = 1. neglijând efectul forţei tăietoare.7 Să se dimensioneze bara cotită plană din figura 11. Exemplul 11.8 kNm . M ie 1 = 1. din oţel de secţiune circulară cu σ a = 80 MPa . în secţiunea 2. M t 1 = 1. În secţiunea 1 M i 1 = 1.11.8 kNm .7 Rezolvare Pentru bara 2-3.

11.8 .270 REZISTENŢA MATERIALELOR Fig.

rezultă că bara este solicitată la răsucire şi încovoiere (se neglijează forfecarea). Se construieşte diagrama momentelor de răsucire M t (fig.2 2 = 2. Rezultă că "secţiunea periculoasă" este în 1 : W y nec = M ie1 1. cu σ a = 80 MPa . 11. Secţiunea periculoasă este în dreptul reazemului 1.8.1d 3 80 deci diametrul arborelui este d = 67 mm .5 ⋅ 103 mm3 ≅ 0 . de secţiune circulară. 11.8. Rezolvare Reducând în centrul de greutate al secţiunii transversale a arborelui forţele care acţionează asupra roţilor (fig. 11. c) se construieşte diagrama momentelor încovoietoare M iV (fig.8. b).11. a din oţel. Pentru bara solicitată numai de forţa orizontală (fig.5 kNm .8. 11. M ie0 = 1.8. 11. f).8 Să se dimensioneze arborele din figura 11.418 ⋅ 106 = 30 .12 + 1. . d). Compunând geometric (vectorial) cele două diagrame.8. g). M t0 = 1 kNm .1 kNm . 11. 80 σa = deci se alege d = 60 mm . SOLICITĂRI COMBINATE 271 iar în secţiunea 0.8.1d 3 . 11. M i0 = 0.418 kNm .8 ⋅ 106 = 22 . momentul încovoietor echivalent fiind M ie III = Rezultă W y nec = M ie III M i2 + M t2 = 2 .8. Exemplul 11. e) se construieşte diagrama momentelor încovoietoare M iH (fig. σa = 2. h). se rabate fiecare moment rezultant în planul figurii obţinându-se diagrama momentelor încovoietoare M i (fig.2 ⋅ 103 mm3 ≅ 0. Pentru bara solicitată de forţa verticală (fig.

9): W ynec = adică M ie1 σa . a se cunosc F = 10 kN şi a = 1 m .47 kNm . 2 3 A Wax mm 2 π ⋅ 82 π ⋅ 82 Exemplul 11.47 2 + 1.3 mm . este M ie 1 = M i2 + M t2 = 4 .3 Bare solicitate la întindere şi răsucire În cazul barelor solicitate la întindere (compresiune) şi răsucire. Exemplul 11. Tronsonul 2-3 se verifică la solicitarea de întindere cu încovoiere. Rezolvare Se trasează diagramele de eforturi ca în figura 2. cu secţiunea periculoasă în 1. 90 d = 81.19). 1 1 Se dimensionează tronsonul 1-2 utilizând formula (11. de secţiune circulară.18. Tronsonul 1-2 este solicitat la încovoiere şi răsucire.272 REZISTENŢA MATERIALELOR 11.75 ⋅ 10 6 . Dacă σ a = 90 MPa . în secţiunea periculoasă 2 σ ef 2 = N N M i 4 ⋅ 4 ⋅ 10 3 32 ⋅ 1.10 La bara din figura 2. se cere să se verifice bara ştiind că tronsonul 1-2 are secţiunea .18 din oţel. se utilizează relaţiile (10. considerând că are aceeaşi secţiune ca tronsonul 1-2. Secţiunea barei fiind circulară.6 ⋅ 10 6 + = + = 30 . apoi se verifică la solicitarea combinată punând condiţia ca σ ech ≤ σ a . Să se verifice apoi tronsonul 2-3. Se alege d = 82 mm . 1 1 Să se dimensioneze tronsonul 2-3 al barei din figura 2. Se face o predimensionare a barei la răsucire. conform teoriei a III-a de rezistenţă.9 σ a = 90 MPa .19. cu Momentul încovoietor echivalent. se calculează momentul încovoietor rezultant M i1 = 2 2 Mz +My = 2 2 + 4 2 = 4 . π d3 32 = 4 .6 2 = 4 .3 <σa.75 kNm .

ambele cu d = 140 mm . M y şi M z sunt constante de-a lungul tronsonului. Rezolvare Se trasează diagramele de eforturi ca în figura 2. τ3 = = 32 2a F πd 3 = 16 ⋅ 2 ⋅ 103 ⋅ 104 π ⋅ 140 3 = 37 . Se calculează σ ef şi se compară cu σ a : σ ef 1− 2 = Fa Fa N My Mz F + + = + + . Se procedează analog σ3 = M i3 Wax M t3 Wp = aF πd 3 = 32 ⋅ 103 ⋅ 104 π ⋅ 140 3 = 37 . cu secţiunea periculoasă în 3.11.6 2 = 83 N mm 2 <σa. 2 2 σ ech 3 = σ 3 + 4τ 3 = 74. 2 A Wy Wz b h bh bh 2 6 6 Înlocuind cu valori numerice. Eforturile N.3 <σa . Tronsonul 1-2 este solicitat la întindere şi încovoiere oblică.3 2 + 4 ⋅ 18. cu secţiunea periculoasă în 3.3 N mm 2 . cu b = 100 mm şi h = 150 mm . rezultă σ ef 1− 2 = 10 4 6 ⋅ 10 4 ⋅ 10 3 6 ⋅ 10 4 ⋅ 10 3 N + + = 67 . secţiunea transversală fiind dreptunghiulară.19. Tronsonul 3-4 este de asemenea solicitat la încovoiere şi răsucire. 2 2 100 ⋅ 150 100 ⋅ 150 100 ⋅ 150 mm 2 Tronsonul 2-3 este solicitat la încovoiere şi răsucire. iar tronsoanele 2-3 şi 3-4 au secţiuni transversale circulare.1 N mm2 N .6 N mm2 . τ3 = M t3 Wp = 32 aF πd 16 3 = 16 ⋅ 103 ⋅ 104 π ⋅ 140 3 = 18.1 mm2 . Se calculează σ 3 şi τ 3 şi se combină conform teoriei a III-a de rezistenţă σ3 = M i3 Wax = 2a F πd 3 = 32 ⋅ 2 ⋅ 10 3 ⋅ 10 4 π ⋅140 3 = 74 . 16 . SOLICITĂRI COMBINATE 273 transversală dreptunghiulară.

momentul de răsucire maxim este Mt2 = 4 2 M ie − M i2 = 3 ( ) 4 2. În continuare.55 kNm .8) considerând în plus acţiunea simultană a forţei axiale şi a câmpului de temperaturi.4 Tensiuni termice în bare curbe În general. Conform criteriului von Mises.12 + 4 ⋅ 37 .4542 − 1. Momentul încovoietor echivalent este M ie = σ c W y = 200 ⋅ 12 . Se adoptă ipotezele de la studiul încovoierii pure (§ 8. Exemplul 11. tensiunile termice produse de încălzirea neuniformă se calculează faţă de axa neutră de la încovoierea pură.454 ⋅ 106 Nmm = 2.92 = 1. . Rezolvare Modulul de rezistenţă axial este Wy = π d3 32 = π ⋅ 503 32 = 12 . Se cere valoarea maximă a momentului de răsucire care mai poate fi suportat de arbore conform: a) criteriului de curgere Tresca.27 ⋅ 103 mm3 . formulele de calcul se simplifică atunci când originea axelor se alege în dreptul fibrei neutre de la solicitarea de încovoiere pură. Conform criteriului Tresca.454 kNm .79 kNm . deci apare o solicitare combinată. pentru simplificarea calculelor.9 kNm.27 ⋅ 103 = 2 .274 2 2 σ ech 3 = σ 3 + 4τ 3 = REZISTENŢA MATERIALELOR 37 . în secţiunea transversală a unei bare curbe.11 Un arbore din oţel cu σ c = 200 MPa şi diametrul d = 50 mm este solicitat de un moment încovoietor M i = 1. momentul de răsucire maxim este 2 M t1 = M ie − M i2 = 2. Acţiunea simultană a tensiunilor produse de întindere deplasează axa neutră faţă de poziţia determinată la încovoiere pură.92 = 1.4542 − 1.12 = 83 N mm 2 <σa. pe lângă momentul încovoietor acţionează şi o forţă axială. 3 ( ) 11. Deşi forţa axială este aplicată în centrul de greutate al secţiunii transversale. b) criteriului de curgere von Mises.

se obţine expresia tensiunii normale du Δ dϕ z r E + E 0 − Eα T . deci axa faţă de care se măsoară ordonatele z. r+z dϕ r + z ds0 σ= (11. r+z ∫ A z2 d A = Ae r+z din relaţiile (11. de o forţă axială N ′ şi încălzit într-un câmp de temperaturi cu o variaţie T (z ) Alungirea specifică a fibrei mn situate la distanţa z de fibra ab. (11. r+z ∫ A (11. delimitat de două secţiuni plane (între care există unghiul dϕ ) şi solicitat la încovoiere de un moment M ′ . a). Condiţiile de echilibru se scriu N′ = σ dA.12) şi punând condiţia (8. ∫ A z M′ = zσ d A .14) şi (11.11) unde ab = ds0 = r dϕ .108) dA = 0.10) unde alungirea du0 se datoreşte forţei axiale iar α este coeficientul de dilatare termică liniară a materialului barei. este z Δ dϕ + du0 −α T . d s0 A ′ E Δ dϕ M ′ + M T = . SOLICITĂRI COMBINATE 275 Fie un element de bară curbă (fig.16) . 8. se obţine du r d A − Eα T d A . Utilizând legea lui Hooke.15) se obţin constantele ′ E d u0 N ′ + NT = .12) Înlocuind (11. ∫ r+z A (11.14) N′ = E 0 ds0 r + z ∫ A ∫ A M′ = E Δ dϕ dϕ ∫ A z2 d A − Eα T z dA . (r + z ) dϕ εs = (11.33. ∫ A (11. dϕ Ae (11.11) în (11.11.13) care defineşte poziţia axei Oy.15) Deoarece ∫ A r dA = A.

relaţia (11.19) apare datorită faptului că forţa N ′ definită de prima relaţie (11. r1 Tensiunile normale produse de întindere sau compresiune sunt de fapt constante pe înălţimea secţiunii barei. ⎠ ⎦ (11.12) nu este aplicată în centrul de greutate.11) rezultă formula tensiunilor normale σ= sau ′ ′ z M ′ + MT r N ′ + NT + − Eα T . Dacă forţa axială N este aplicată în G.18) De remarcat faptul că indicele ‘prim’ din formula (11. r + z Ae r + z A A Dacă ordonatele z se calculează faţă de axa care trece prin centrul de greutate al secţiunii.19) rezultă σ= z Ne r N N + = = const . MT ∫ A (11.18) arată că ordonata z se măsoară faţă de fibra neutră de la încovoierea pură şi deci distribuţia de temperaturi utilizată la calculul ‘eforturilor termice’ (11. A′ = r1 ∫ A r dA =A. NT ∫ A ′ = Eα T z dA . + r + z I′ r + z A′ y (11.18) devine σ= r z M′ r N′ .17) se calculează corespunzător. .17) Înlocuind constantele (11.276 REZISTENŢA MATERIALELOR unde ′ = Eα T dA . r+z Ae r+z A σ =E ⎢ ⎡ r ⎛ M ′ + MT ′ N ′ + NT ′ ⎜ z + ⎜ r E Ae EA ⎣r + z ⎝ ⎤ ⎞ ⎟ ⎟ −α T ⎥ . ca în formularea originală a lui Winkler. formula tensiunilor produse la încovoierea pură conţine doi termeni.19) unde proprietăţile geometrice reduse sunt I′ y = ∫ A r z2 dA = r+z ∫ A r 2 z d A = r A e . Pentru T = 0 .16) în expresia (11. Al doilea termen din membrul drept al expresiei (11. atunci redusă în fibra neutră de la încovoierea pură aceasta mai produce un moment M = N e şi din (11.

deci starea blocată este echivalentă cu o pretensionare cu tensiuni de compresiune longitudinale (fig. a. 11. definite de relaţiile de echivalenţă h2 NT = −h 2 ∫ α E T (z ) b d z . ⎛ 3 z z2 ⎞ din fig. Dilatarea împiedicată produce alungiri specifice ε 0 = −α T . Acestea sunt echivalente cu o forţă axială şi un moment încovoietor aplicate la capete. forţa axială NT produce tensiuni de întindere uniform distribuite (fig.9.11. SOLICITĂRI COMBINATE 277 Exemplul 11. ⎜4 h h ⎟ ⎝ ⎠ Rezolvare Calculul tensiunilor termice produse de încălzirea neuniformă se poate reduce la o problemă de solicitări combinate. 11. b) σ 0 = −α E T . 11. utilizând metoda blocării (J.12 Se cer tensiunile termice în bara în consolă.9. 11.9 La o distanţă oarecare de capăt. C. 1838). de secţiune dreptunghiulară.9. c) . Se presupune că deplasările punctelor barei sunt total blocate. h2 MT = −h 2 ∫ α E T (z ) z b d z . supusă unei variaţii de temperatură T (z ) = T0 ⎜ − − 2 ⎟ . pentru a suprima blocarea trebuie aplicate tensiuni egale şi de sens contrar. M. Fig. Bara fiind liberă la capătul din dreapta. Duhamel.

11. f) σ x = α E ⎢− T0 ⎜ ⎜ − ⎢ ⎣ ⎝4 ⎡ ⎛3 2T z z2 ⎞ − 2⎟ + 0 − T0 ⎟ h h ⎠ 3 T ⎛ 1 4z 2 ⎞ z⎤ ⎟ ⎥ = −α E 0 ⎜ ⎜ 3 − h2 ⎟ .278 REZISTENŢA MATERIALELOR αE N σ′ = T = A h 11. h⎦ 4 ⎥ ⎝ ⎠ 2 ⎛ z 1⎞ Este interesant de notat că o distribuţie de temperaturi T (z ) = T0 ⎜ − ⎟ ⎝h 2⎠ produce tensiuni termice egale şi de semn contrar. 3 Momentul încovoietor M T produce tensiuni normale distribuite liniar (fig. Distribuţia finală a tensiunilor termice se obţine însumând tensiunile de blocare şi cele de deblocare (fig. d) h 2 −h 2 ∫ 2 T ( z ) d z = α ET0 . h Diagrama tensiunilor de deblocare (fig.9. . 11. e) se obţine însumând diagramele tensiunilor produse de întindere şi încovoiere.9. z M z σ ′′ = T = α E b Iy Iy h 2 −h 2 ∫ T (z ) z d z = −α ET 0 z .9.

Upper Saddle River. 5th ed. J. and De Wolf.. E.Bibliografie 1. R.. 2001. . Rezistenţa materialelor. Mechanics of Materials. J. H. 8. Case.. Boston. 1980... G.. F. and Ross C. Ellis Horwood Ltd. Bucureşti. C. 3. Elasticity in Engineering Mechanics. and Handrock. Technische Mechanik.. Theory of Thermal Stresses. A. Vieweg.. London. McGraw-Hill. Boresi. Budynas. Alexander. 10. Advanced Mechanics of Materials. McGraw-Hill International Editions. M. A. a XI-a. J.. 15. K... R. 1990. An Introduction to the Mechanics of Solids. and Weiner. J. O. eds. Böge. M. Johnston. John Wiley. Buzdugan. 7.. 2000. Crandall S. R. and Dahl. G. P. H. Strength of Materials. 6. Technische Mechanik. 2nd ed.J. 2nd ed. Chilver.. T. 11. T. Jr. C. P. New York. A. Longman.. J. Advanced Theory and Applications.. J. New York.. Benham. J. 12. 1960. and Guran. 1959. Auflage. A. C. Eine Einführung. and Chong. New York.. 2000. R. and Sidebottom.. Schmidt. 3rd ed.. 1999. J. Wiley. J. B. 1999... A. P. 16. Auflage.. Boresi. Prentice Hall. 2. 9. Arnold. Crawford. T. 3. München. S. New York. J. Birkhäuser. 1996.. R. 1998..... and Armstrong. 2000. 2nd ed. Prentice Hall. Gh.. P. Strength of Materials and Structures. L. R. Boley. ed. New York. 4. Fundamentals of Metal Fatigue Analysis. Beer. Editura tehnică.. 1991. A. and Liechti. 26. Wiley-Interscience. McGraw-Hill. 5. Atanackovic.. N. Brommundt. L.. K. J. 2003. M. Bannantine. 14. F.. Mechanics of Materials. P. N. Bedford.2. vol. 13. Advanced Strength and Applied Stress Analysis. 2nd edition.. and Gunasekera. Theory of Elasticity for Scientists and Engineers. Oldenbourg. and Sachs. Jr. P. E. Braunschweig. Craig... New York. 4th ed. Comer. Mechanics of Engineering Materials. A. N.J. 1999. John Wiley... Mechanics of Materials. Upper Saddle River. 1993.

26. 24. M. 1991. R. New York. New York. C. B.. Boston.. London. Stanley Thornes Publ.. W. N. D. D. 2002. 20.. R. Thermoelastic Stress Analysis. 2001. N. R. 1999. Auflage.. Mechanics of Materials. M.J. and Atkins.. Moscow. 4th ed. 1987. Butterworth-Heinemann.Lehrmittel. Adam Hilger.C. E. ed. and Timoshenko. 34.und Aufgabenbuch.. Herr. Flügge. Hibbeler.. 25. 27.J. eds.. New York. Stress Analysis and Vibrations of Elastic Bodies. John Wiley. Verlag Europa .. Dowling.J. 2000. Edwards. Prentice Hall. and McKee R.. Hetényi. S. Thermal Stresses. Technische Mechanik. Mechanics of Materials.. 1973. John Wiley. W. 3rd ed. V. M... 19. Mechanics of Composite Materials.. 21.... Gould..280 REZISTENŢA MATERIALELOR 17. M. M. 2nd ed. Gatewood. 1968.. 3rd ed. Mechanics of Materials. 1948. A. N.. J. Mir Publishers. New York. Bristol. 35. McGraw Hill. Cambridge University Press. Frocht. L.. Oxford. 1999. . Strength and Fracture of Engineering Solids. 22. John Wiley. S. Feodosiev. J. Fielding. Temple Press Books Ltd. 1999. 5th ed. Washington. E.. Deformation and Fracture Mechanics of Engineering Materials. Mechanics of Materials. K. M. Prentice Hall.I. and Cummings. 33. Mechanical Behavior of Materials.. vol.. Jones. 28. Nourney. 1941. E. Upper Saddle River. McGraw-Hill. 31. 4th SI ed.. 1975.. 2001. N. Handbook of Engineering Mechanics. Handbook of Experimental Stress Analysis. Photoelasticity. K. Prentice Hall..II. T.. Introduction to Aircraft Design. Gere.. Gere. Lehr. P. 32. Duggan. Strength of Materials. McGraw-Hill. 18. V. 29. G. Upper Saddle River. New York. 23. W. Hearn.. J. P. J.. New York. 1964. vol. Upper Saddle River.. Harwood. 2nd ed. PW-Kent. N. 1989.. 1957. M. 30.. P. 1996. Hertzberg. Analysis of Shells and Plates.. Ltd. H. ed.. B. Prentice Hall. Felbeck. 2nd ed. 1999.. 1991. 6. Fundamentals of Mechanical Component Design. Scripta Book Co.

W. New York. Oxford. 53. Ch. Aircraft Structures for Engineering Students. F. Computational Methods. 1963 (trad.. 2002. 5th ed....1968. W. 1999. and Tanigawa. R. C. Applied Strength of Materials.. C. 39. Composite Materials in Aircraft Structures. und Ferber. 43. D. 1990... H. 40. 1997. W. Technische Mechanik. 52. Noda. Niu M. Mayr. Pilkey. 2001. Fachbuchverlag. 49.. München. Résistance des matériaux. D. Conmilit Press Ltd. Petre. Auflage. Formulas for Stress.a. W. 41. 2nd ed. IL. New York. McGraw-Hill Book Comp.. Megson. D. Butterworth-Heinemann. D. R. G. Calculul de rezistenţă în construcţia de maşini. B. Hetnarski. Pilkey.BIBLIOGRAFIE 281 36. 42.. New York. P. F. Strain. 2000. Dunod. Stress Concentration Factors. T. Kerbspannungslehre. Paris. Analysis and Design of Elastic Beams. 1997. 1999. 37. 2003. Longman Scientific and Technical. John Wiley. H. E. Airframe Stress Analysis and Sizing. 3rd ed. L. John Wiley. New York. 2nd ed. 54. American Institute of Steel Construction. Leipzig. 38. 45. Müller... N. Riley. A. D. din l. Englewood Cliffs. 2003.. 46. W.. 1974. Chicago. *** Manual of Steel Construction: Allowable Stress Design. L. 48.. Prentice Hall. 2003.. 1958. H. Engineering Considerations of Stress.. 51. Taylor & Francis. Butterworth-Heinemann. Editura tehnică. Peterson's Stress Concentration Factors. M. Bucureşti. 1994. Proiectarea structurilor de aeronave şi astronave. Pilkey. H. New York.. 1967.. D. 2me éd. Middleton. New York. 50.. 4.. 1996. Neuber. H. ş. and Morris. . Technische Mechanik für Ingenieure.. Editura Academiei Române. Structural and Stress Analysis. Bucureşti. Thermal Stresses. John Wiley. Massonnet. 1989.. Mechanics of Materials.. Sturges.-Y. John Wiley. New York. ed. 9th ed. D. Hong Kong. 47. Strain and Structural Matrices. H. New York... Ponomariov. S. R. Juvinall.. Mott... G. John Wiley. 3rd ed. Springer. Oxford. T. Hansen. rusă). and Strength. Megson. New Jersey.. 2nd ed.. Peterson R. 44. Y.

1961. 61. M. McGraw-Hill International. Robert Krieger Pub. and Goodier. C.. Band 2: Elastostatik. S. R. A. New York. K. Westport. G. C. Analysis and Design of Composite Materials and Structures. Paris. 66. 1980. Technische Mechanik. S. 69.. P. 56. Vable. Introduction to Composite Materials. 2nd ed. Mechanics of Materials. Edition. Young. McGraw-Hill.. Theory and Analysis of Flight Structures. J. 6th ed. M. Technomic.. Timoshenko. Schnell. 63. E. 6th ed. R. Ed. J. S. 1983. C.. S. 59.. 4th ed. 7. Timoshenko.. 57. McGraw-Hill. O. S. D. P. 1984. 58. London. Rezistenţa materialelor. 3rd ed. 1986. 3rd ed. 62. Paris. 2002. 64. and Woinowsky-Krieger. Vallat. Berlin. History of Strength of Materials. . S. Pluralis. 67. 68. Librairie Polytechnique Bèranger. W.. 1969. Gross. Dover. Roark’s Formulas for Stress and Strain. H. and Fenster. and Hahn. 60. Mechanical Engineering Design. London. Shigley. Partea a III-a. Prentice Hall PTR. Résistance des matériaux appliquée à l'aviation. P.. and Mischke. Ugural. Strength of Materials.. N. and Verchery. M. 1990. Theory of Plates and Shells. McGraw-Hill Int.. 1989. Timoshenko. New York.. New York. P.. W. 1950.. Institutul Politehnic Bucureşti... 2003. Theory of Elasticity. T. Tsai. McGraw-Hill.. A.. Malabar. 1970. Part I. McGrawHill. J. S. Vautrin.. Advanced Strength and Applied Elasticity. and Hauger. P. FL.. 2002. Timoshenko. P. 1970. W. Rivello. New York.. Rusu. New York. Timoshenko. Theory of Elastic Stability. S. and Gere. Oxford University Press. Auflage. 65. Springer. W... Co.282 REZISTENŢA MATERIALELOR 55. CT. 2001..

ANEXE 283 .

284 REZISTENŢA MATERIALELOR .

ANEXE 285 .

286

REZISTENŢA MATERIALELOR

ANEXE

287

288

REZISTENŢA MATERIALELOR

ANEXE

289

290

REZISTENŢA MATERIALELOR

ANEXE

291 Anexa 4 Deformaţii la grinzi drepte static determinate
Grinda Rotirea
ϕ2 = ϕ2 = ϕ2 =
Ml EI F l2 2E I q l3 6E I Ml 24 E I F l2 16 E I q l3 24 E I

Săgeata
w2 = w2 = w2 = M l2 2E I F l3 3E I ql4 8E I

ϕ1 = ϕ 2 = − ϕ1 = −ϕ 2 = ϕ1 = −ϕ 2 = ϕ1 =

w3 = 0

w3 = w3 = w3 =

F l3 48 E I 5q l 4 384 E I F a 2b 2 3l E I M l2 9 3E I

F ab (l + b ) 6l E I l = a+b Ml ϕ2 = − 6E I w3 =

,

l = a+b wmax = M l2 3E I

Ml ϕ1 = , 3E I

2⎞ ⎛ ⎜ 2 − 6a + 3a ⎟ 2 ⎜ l l ⎟ ⎝ ⎠ l = a+b Fal Fa ϕ1 = − , ϕ4 = (l + a ) 2E I 2E I

ϕ1 =

Ml 6E I

⎛ a 3a 2 2a 3 ⎞ ⎜ − + 3 ⎟ ⎜ l l2 l ⎟ ⎝ ⎠ l = a+b F a l2 8E I M l2 8E I

w5 = − w3 =

ϕ1 = −ϕ 2 = ϕ1 = −

Ml 2E I

Ml Ml , ϕ2 = 6E I 3E I

w3 =

M al ⎛ a⎞ ⎜2 + 3 ⎟ 6E I ⎝ l⎠ F a 2 (l + a ) 3E I

ϕ1 = −

ϕ2
2

=−

Fal 6E I

ϕ3 = ϕ2 =

F al ⎛ 3a ⎞ ⎜2 + ⎟ 6E I ⎝ l ⎠ q a 2l = −2ϕ1 6E I

w3 =

w3 =

q a3 (4l + 3a ) 24 E I

292 REZISTENŢA MATERIALELOR Anexa 5 Poziţia axei neutre la bare curbe A – aria secţiunii R – raza centrului de greutate al secţiunii r – raza suprafeţei neutre a barei Secţiunea Raza suprafeţei neutre. e2 = h − e1 . r ⎡ 1 ⎛ h ⎞2 ⎤ h h = ≅ R ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ R2 1 + (h 2 R ) 3 2 R ⎝ ⎠ ⎥ ⎢ ln ln ⎣ ⎦ R1 1 − (h 2 R ) d2 2⎤ ⎡ ⎛ d ⎞ ⎥ ⎢ 8R 1 − 1 − ⎜ ⎟ ⎢ ⎝ 2R ⎠ ⎥ ⎦ ⎣ e1 = h h b1 + 2b2 . A = (b1 + b2 ) 3 b1 + b2 2 A b 1R 2 − b 2 R 1 h ln R2 R1 − (b1 − b2 ) b1h1 + b2 h2 + b3h3 R +h +h +h R +h +h R +h b1ln 1 1 + b2ln 1 1 2 + b3ln 1 1 2 3 R1 R1 R1 .

3 – suportul izolant. care în 1938 au conceput şi dezvoltat până la comercializare.1) . Fig. Începând cu 1952 s-au fabricat traductoare cu folie metalică (Saunders şi Roe) iar după 1954. Edward E. a experimentat la CalTech traductoare rezistive metalice lipite. Smith în 1954. 2 – conductorii de legătură. V.1 Fie rezistenţa firului R=ρ l l2 =ρ A V (A6. Simmons Jr. Ruge şi A. Wheatstone în 1843. traductoare piezorezistive. împreună cu Hans Meier şi Frank Hines. dar acestea s-au dovedit improprii pentru măsurarea deformaţiilor mici.ANEXE 293 Anexa 6 TENSOMETRIA ELECTRICǍ REZISTIVǍ Variaţia rezistenţei electrice a unui conductor metalic cu alungirea a fost măsurată în 1856 de W. de Forest de la Massachusetts Institute of Technology. 36 Ni. 12 Cr). A6. 1. traductoare pentru măsurarea deformaţiilor specifice (strain gauges) din sârmă de elinvar (52 Fe. Pe schema din figura A6. În 1936. lipită în serpentină pe un suport izolant (hârtie sau bachelită). aliaj denumit ulterior isoelastic.1 s-au notat: 1 – firul rezistenţei electrice. Thompson (Lord Kelvin) cu ajutorul circuitului în punte inventat de Ch. S. bazate pe efectul descoperit de C. După 1930 s-au utilizat traductoare rezistive metalice nelipite şi chiar traductoare din carbon lipite pe piesele solicitate mecanic. Supus unei deformaţii mecanice – lungire sau scurtare – traductorul tensometric îşi modifică rezistenţa electrică. Traductorul tensometric rezistiv Traductorul tensometric cu fir metalic este format dintr-o sârmă de diametru foarte mic. Creatorii traductorului tensometric rezistiv lipit sunt consideraţi profesorii Arthur C.

Cele lipite pe suport de hârtie se utilizează la temperaturi până la 80 0 C . fiind deci mult mai sensibile. ρ ρ ΔR ⎛ R Δρ l ⎞ =⎜ ⎜1 + 2ν + ρ Δl ⎟ ⎟ε .6 . Traductoarele tensometrice cu fir de constantan sau isoelastic au k = 1. corespunde o variaţie ΔR a rezistenţei. Traductoarele cu folie au grosimi de ordinul a 3 μm . (A6.4) se numeşte constanta traductorului tensometric. Tensiunile se calculează apoi utilizând legea lui Hooke. ⎝ ⎠ (A6. între 100 şi 600 ohmi.. este coeficientul de contracţie În construcţia traductoarelor tensometrice se folosesc materiale la care ρ este practic constant. se poate afla alungirea specifică ε . A6. Variaţia rezistenţei traductorului tensometric cu alungirea este foarte mică.2. relaţia (A6. Câteva configuraţii de traductoare tensometrice cu folie sunt prezentate în fig. l .294 REZISTENŢA MATERIALELOR unde ρ este rezistivitatea materialului. fiind independent de deformaţie ca şi de variaţia temperaturii. 2 . Traductoarele cu semiconductori au valori k până la 150. . Se calculează ln R = ln ρ + 2 ln l − ln V .. ceea ce impune diametre mici de ordinul a 30 μm şi lungimi de ordinul a 125-150 mm. La o variaţie Δl a lungimii.3) Raportul k= ΔR R = 1 + 2ν ε (A6. iar cele lipite pe suport de bachelită pot fi utilizate la temperaturi peste 260 0 C .2) devine ΔR R = (1 + 2ν )ε . ΔR R = Δρ Δl ΔV +2 − . l V ρ ΔR R = Δρ Δρ + 2 ε − (1 − 2ν )ε = + (1 + 2ν )ε .2) unde Δ ρ este variaţia rezistivităţii iar ν transversală. deci rezistenţa nominală a acestora trebuie să fie relativ mare. Pentru Δ ρ = 0 .9 .lungimea şi V = Al volumul firului. Deci traductorul rezistiv măsoară de fapt “extensiuni” (deformaţii specifice) şi nu tensiuni. Cunoscând valoarea lui k (determinat experimental pe traductoare din aceeaşi serie de fabricaţie) şi măsurând Δ R .

56) ε 1. variaţia relativă a rezistenţei electrice este Δ R R = k ε = 8 ⋅ 10 −4 sau 0.2 c Rozeta din figura A6. bazată pe principiul punţii Wheatstone.57) tg 2θ = ε a − 2ε b + ε c . Pentru aceasta este necesară o aparatură specializată.81 ⋅ 10 −4 . 2 = εa + εb + εc 3 ± 1 ⎛ 2ε a − ε b − ε c ⎞ 2 ⎜ ⎟ + (ε b − ε c ) . 3 3 ⎝ ⎠ 2 (A6.cu formula (9.5) Direcţiile principale se calculează cu formula tg 2θ = 3 (ε b − ε c ) . εa − εc Rozeta din figura A6.ANEXE 295 a b Fig. Alungirile specifice principale se calculează cu relaţia (9. iar direcţiile principale . La măsurarea unei tensiuni mecanice relativ mari σ = 80 MPa în oţel cu modulul de elasticitate E = 210 GPa . c are traductoarele dispuse la 120 0 . 2ε a − εb − εc (A6. 2 = εa + εc 2 ± 2 2 (ε a − ε b )2 + (ε b − ε c )2 .2. cu un traductor având R = 125 Ω şi k = 2 .1 Ω .2. Alungirile specifice principale sunt date de relaţia ε1.6) Tensiunile principale se calculează în ambele cazuri cu relaţia (9. . deci Δ R = 0.1 alungirea specifică este ε = 3. A6. b are traductoarele dispuse la 450 .08%.64).

Puntea tensometrică În figura A6. a Fig. a se prezintă puntea Wheatstone alimentată cu tensiune constantă.3 În figura A6. A6. cu un singur traductor rezistiv activ R 3 lipit pe piesa solicitată mecanic.296 REZISTENŢA MATERIALELOR 2.4. Tensiunea U t la bornele traductorului rezistiv R t se poate exprima în funcţie de tensiunea U aplicată celor două rezistenţe Ut = Rt R + Rt U. (A6. Se poate considera că puntea Wheatstone este compusă din două circuite potenţiometrice legate în paralel.3 se prezintă schema unui circuit potenţiometric.7) Fig.4 Rezultă tensiunea la ieşire b . A6. având aceeaşi tensiune de intrare U i şi tensiunea de ieşire U e măsurată între punctele lor de joncţiune A şi C.

Dacă rezistenţa traductorului R 3 variază cu Δ R 3 .10) Se face a doua citire a indicaţiei potenţiometrului R 2 . Pentru a reechilibra puntea. şi se spune că puntea este echilibrată. Considerând că intensitatea curenţilor din punte nu se modifică atunci când rezistenţa traductorului variază. deoarece R4 dU e = Ui dR3 R3 + R4 ( )2 şi ( R 3 + R 4 )2 ΔR3 R3 R3 R4 ≅ ( R1 + R 2 ) 2 (A6.11) R1 R 2 variaţia tensiunii de ieşire este Δ Ue = Ui ( R1 + R 2 ) 2 R1 R 2 . procedeu folosit şi la măsurarea tensiunilor dinamice. Ue = U A − UC = ⎜ − ⎜ R1 + R 2 R 4 + R 3 ⎟ i ⎝ ⎠ de unde se calculează raportul tensiunilor R1 R 3 − R 2 R 4 Ue = Ui R1 + R 2 R 3 + R 4 ( )( ) . Scala acestuia este etalonată astfel încât diferenţa celor două citiri reprezintă deformaţia specifică a piesei pe direcţia pe care este lipit traductorul R 3 . Atunci când R1 R 3 = R 2 R 4 (A6. (A6. (A6.9) tensiunea de ieşire este nulă. U e = 0 . se modifică rezistenţa R 2 cu Δ R 2 până la realizarea condiţiei R 2 + ΔR 2 R1 = R3 + ΔR3 R4 . puntea se dezechilibrează.ANEXE 297 ⎛ R1 R4 ⎞ ⎟U . tensiunea de ieşire va fi diferită de zero. Există punţi tensometrice care funcţionează pe principiul punţii dezechilibrate. Aceasta este egală cu U e dacă puntea a fost iniţial echilibrată. Se face prima citire a indicaţiei cadranului potenţiometrului R 2 .8) La măsurarea tensiunilor statice se foloseşte metoda punţii echilibrate. .

13) Dacă variaţiile de rezistenţă Δ R datorite variaţiei temperaturii sunt aceleaşi în cele patru traductoare. se obţine ΔUe Ui = ( R1 + R 2 ) 2 R1 R 2 ⎛ Δ R1 Δ R 2 Δ R 3 Δ R 4 ⎞ ⎜ ⎟. Traductorul R 4 .12) unde s-a considerat de asemenea că intensitatea curenţilor rămâne constantă. cu două traductoare active R 3 şi R 4 (fig. acestea se compensează reciproc. este lipit pe o piesă din acelaşi material însă nesolicitată mecanic. Această proprietate este utilizată pentru a elimina sensibilitatea traductorilor tensometrici rezistivi la variaţia temperaturii. b). atunci R 1 = R 2 . variaţia tensiunii de ieşire este R1 R 2 ⎛ ΔR3 ΔR 4 ⎞ ⎜ ⎟. puntea rămâne echilibrată.5 mV V . Dacă R 1 = R 2 . considerând Δ R i << R i . atunci Δ Ue = La montajul în semipunte. Dacă în toate cele patru braţe ale punţii Wheatstone se conectează traductoare rezistive active (montaj în punte completă). Δ R i R i = k ε i .4. amplasată în aceleaşi condiţii de mediu ambiant. Dacă = ΔR 4 R4 . identic cu R 3 . A6. 4 (A6. deci pentru o deformaţie specifică Ui 4 ε = 1 ‰ = 1000 μm m şi k = 2 rezultă Δ U e U i = 0. Când traductoarele sunt identice. şi ΔUe Ui = k (ε1 − ε 2 + ε 3 − ε 4 ) . în afara celor rezistive. Aceasta poate să mai conţină elemente de circuit care reduc erorile introduse de rezistenţa conductoarelor de legătură sau care permit echilibrarea impedanţelor capacitive.298 REZISTENŢA MATERIALELOR 1 k ε .14) . fac parte din aparatul numit punte tensometrică. − ⎜ R3 ⎟ R 4 ⎠ ⎝ ΔU e = Ui ( R1 + R 2 ) 2 ΔR3 R3 (A6. Rezistenţele R 1 şi R 2 . împreună cu sursa de tensiune şi cu un voltmetru conectat la bornele de ieşire. − + − ⎜ R1 ⎟ R R R 2 3 4 ⎝ ⎠ (A6. atunci Δ U e = 0 . atunci. compensând astfel variaţiile lui R 3 cu temperatura.

alungirile sunt egale şi de semn contrar. două pe direcţie longitudinală şi două transversal.6 ori mai mare decât dacă s-ar utiliza un singur traductor tensometric (sfert de punte). unde la oţel ν = 0 . A6.3 . Alungirea specifică longitudinală este ε 1 = ε 3 = ε = σ E iar cea transversală este ε 2 = ε 4 = −ν ε .ANEXE 299 3. Raportul tensiunilor (A6.6 s-au lipit patru traductoare tensometrice active montate în punte completă. Bară solicitată la încovoiere Pe bara din figura A6. deci ε1 = ε 2 = ε 3 = ε 4 = ε . şi mai mare decât cel obţinut cu două traductoare legate în semipunte. Aplicaţii Bară solicitată la întindere Pe bara din figura A6. Pe cele două feţe.6 ε 4 4 [ ] deci de 2 . două pe faţa superioară şi două pe faţa inferioară a barei. Montajul permite anularea eventualelor deformaţii de încovoiere dar nu permite compensarea efectului temperaturii.14) este . Fig.14) este ΔUe Ui = k k ε 1 − (−ν ε1 ) + ε 3 − (−ν ε 3 ) = 2 .5 s-au lipit patru traductoare tensometrice rezistive (TTR) active montate în punte completă.5 Raportul tensiunilor (A6.

înclinate la 450 faţă de axa barei. acceleraţii etc. semnalul fiind dublu faţă de cazul montajului în semipunte. cupluri. 4 [ ] Montajul permite anularea efectului deformaţiilor de întindere şi compensarea efectului temperaturii. A6. .300 REZISTENŢA MATERIALELOR ΔUe Ui = k ε 1 − (−ε 2 ) + ε 3 − (− ε 4 ) = k ε .6 Bară solicitată la răsucire Pe bara din figura A6. raportul tensiunilor (A6. Fig. A6.7 s-au lipit patru traductoare tensometrice active montate în punte completă. deplasări. fiind utilizat la măsurarea momentului de răsucire în arbori în rotaţie.7 Deoarece ε 1 = ε 2 = ε 3 = ε 4 = ε .14) este ΔUe Ui = kε. Montajul asigură compensarea efectului temperaturii şi anularea deformaţiilor specifice produse de încovoiere şi întindere. Traductoarele tensometrice rezistive sunt utilizate pentru măsurarea deformaţiilor elementelor elastice din componenţa captorilor de forţe. Fig. presiuni.

e. de secţiune dreptunghiulară. de exemplu la un avion.8 se prezintă schemele unor captori de forţe. A6.8 O soluţie des întâlnită este inelul circular solicitat diametral ca în fig. în care cu linii negre mai groase au fost desenate traductoarele tensometrice rezistive. lipite pe elemente elastice de diverse forme. Se construiesc captori de presiune.ANEXE 301 În figura A6. Fig. la care traductoarele sunt lipite pe o diafragmă la fel ca pe platforma captorului de forţe din figura A6.9 . Inelul este o bară curbă static nedeterminată. Fig. studiată în Capitolul 12 ca bară cu rază mare de curbură. A6. Captorii mai robuşti se folosesc la cântărirea camioanelor sau măsurarea forţei pe o roată.8.9. A6.

B şi C: εA = MA 3 DF = . . utilizând formulele de la bare drepte. se obţin următoarele valori aproximative ale alungirilor specifice în punctele A. = E W 2π b h 2 E ε B = −ε C = Deformaţia diametrală este f = 3 2 3 ⎛π 2 ⎞ D F . pentru h << R .302 REZISTENŢA MATERIALELOR Utilizând rezultatele de la Exemplul 12. Pentru grosimi mai mari se ia în consideraţie şi efectul forţei axiale.21. E W π b h2E 3 DF MB (π − 2) . ⎜ − ⎟ ⎝ 4 π ⎠ b h3 E Din formulele de mai sus se calculează valoarea forţei F.

291 − permanente 58 Ecruisarea 58 Ecuaţia diferenţială a fibrei medii 176 − lui Poisson 233 Ecuaţii diferenţiale de echilibru 225 − de compatibilitate 54 Eforturi în bare 15 Elasticitatea 12 Energia de deformaţie 234 − − − de variaţie a formei 236 − − − − − − volumului 235 − − − la încovoiere 234 − − − la întindere 73 − − − la răsucire 100 Epruvete 55 Factorul de forfecare 174 − lui Bridgman 66 − de concentrare a tensiunilor 83. 149 Direcţii principale ale tensiunilor − − de inerţie 133 Dualitatea tensiunilor tangenţiale 216 44 193 Cadre 29 Caracteristici mecanice 55 Centrul de forfecare 202 − − încovoiere 202 Cercul lui Mohr 224 Coeficient de contracţie transversală 62 − − ecruisare 65 − − rezistenţă 65 − − siguranţă 69 Compozite armate cu fibre 236 Compresiune 71 Concentrarea tensiunilor 83. 222 Formula lui Bredt 107 − − Huygens-Steiner 131 − − Juravski 167 − − Navier 147 − − Ramberg-Osgood 61 Forţă axială 18 − de lunecare 172 . 262 Axe centrale principale 133 Bare 7 − cotite 29. 43 Criterii de curgere 252 − − rupere 254 Criteriul Coulomb-Mohr 254 − Mohr modificat 255 − Tresca 252 − Tsai-Hill 257 − von Mises 253 Curba caracteristică 59 Curbura 145. 114. 32 − curbe 35. 228 − − principală 229 − − reală 63 Arc cilindric elicoidal 109 − de foi 190 Aria de forfecare 175 Axa neutră 159. 205 − cu secţiune eterogenă − sandvici 198 − specifice 51 − volumice 233 − − specifice 233 Deplanare 101. 114. 191 Contracţie transversală 62 Convenţii de semne 16.Index Alungire 52 − specifică 51. 173 Deplasări 53 Diagrame de eforturi 22 − − − în bare cotite 29. 97. 157 Deformaţii elastice 57 − la încovoiere 175. 32 − − − − − curbe 36 − − − − − drepte 22 Dimensionarea 73. 191 Fibra medie deformată 144 Fluxul de forfecare 107 Forfecarea pură 68.

295 Sisteme static nedeterminate 74. 229 Metoda secţionării 15 Modulul de elasticitate longitudinal 54 − − − secant 60 − − − tangent 60 − − − transversal 54 − − − volumic 234 Modulul de rezistenţă axial 148 − − − la răsucire 102 − − − polar 97 Modulul de rigiditate la încovoiere 150 − − − la întindere 72 − − − la răsucire 99 Momentul centrifugal 125 Momentul de inerţie axial 125 − − − polar 96 − − − principal 134 − de răsucire 18. 245. plană 219 − − deformaţii specifice 227 Stratificat simetric 236. 93 − încovoietor 18 − static 123 Presiunea de contact 248 Principiul lui Saint-Venant 13 293 Unghi de lunecare specifică 52. 166 − termice 74. 242 Suprafaţă înclinată 86 Tensiuni 41 − de contact 247 − de forfecare 166 − în bare curbe 205 − normale 42 − octaedrale 217 − principale 221 − reale 63 − tangenţiale 42. 111 Solicitări combinate 261 − simple 18 Stare de tensiuni 212 − − − . 229 − − răsucire specifică 95 Vas cilindric 45 .304 REZISTENŢA MATERIALELOR 18 189 Profile subţiri deschise 103 − − închise 106 Proprietăţi secţionale echivalente − tăietoare Grinda de egală rezistenţă 196 Invarianţii tensiunilor 217 Ipoteza lui Juravski 167. 203 − secţiunii plane 13 Ipotezele rezistenţei materialelor Încercarea la compresiune − la forfecare 66 − la tracţiune 55 Încovoierea 143 − oblică 156 − pură 143 Întinderea 71 − excentrică 261 Întărirea 58 Învelişuri subţiri 48 66 12 Raza de curbură 145 − − inerţie 125 Răsucirea barelor 93 − specifică 95 − profilelor subţiri 103 Relaţii diferenţiale de echilibru 20 − − − − la bare curbe 35 − între eforturi şi tensiuni 44 − între deformaţii specifice şi deplasări 52 Rezistenţă admisibilă 69 − la rupere 58 − la tracţiune 58 Rozeta tensometrică 230. 274 Tensometria electrică rezistivă Teorii de rezistenţă 249 Lamina ortotropă 236 Legea lui Hooke 54 − − − generalizată 231 Limita de curgere 58 − de elasticitate 57 − de proporţionalitate 57 Linii izostatice 224 Lunecarea longitudinală 171 − specifică 52.