1

Cine şi ce sunt monofiziţii?1
pr. Dan Bădulescu

În ultima vreme, dialogurile ecumeniste interconfesionale readuc din când în când în actualitate diferite modalităţi de stingere a unor conflicte bisericeşti istorice. Unul dintre acestea este cel legat de bisericile aşa numite „vechi orientale”, care înainte se numeau „anti -calcedonene” sau „monofizite”: armeni, sirieni, copţi. Pentru că unii cititori au cerut lămuriri cu privire la statutul acestora, vom schiţa un răspuns dogmatic şi canonic patristic, adică al Sfintei Tradiţii, ce ştim că este normativă pentru dreptslăvitorii creştini, de la vlădică până la opincă. Despre această erezie Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451) ne spune: Prolegómena Despre Sfântul şi Ecuménicul al Patrulea Sinod „Sfântul şi Ecumenicul [a toată lumea] al patrulea Sinod [Sobor], s-a adunat în Halkidón, cetate vestită a Vetíniei, în timpul Împăratului Marchián şi Pulhériei la anul 451 după Hristos. Iar Părinţii întru el au fost la număr şase sute treizeci… Care au osândit şi anátemei au dat pe nenorocitul, Evtíhie Arhimandrítul, şi pe Dioscór apărătorul acestuia, care după Sfântul Chiril s-a fost făcut Episcop al Alexandríei… Iar aceştia pe cele două firi ale lui Hristos dumnezeirea adică şi omenirea, din care se alcătuieşte şi întru care se cunoaşte, şi se închină, cu sumeţie întru o fire le amesteca, necunoscând nebunii, că din această păgânească cugetare, se încheie a nu fi Hristos din aceeaşi fire a Tatălui, şi din aceeaşi fire a oamenilor, ci din alte oarecare… Şi au făcut a sa hotărâre a Ortodoxei credinţe, având acestea anume (în Praxa 5): „Urmând dar noi Dumnezeieştilor Părinţi, pe Unul şi acestaşi Fiu pe Domnul Iisus Hristos al mărturisi, cu un glas toţi învăţăm, că desăvârşit este acestaşi întru dumnezeire, şi desăvârşit acestaşi întru omenire. Dumnezeu cu adevărat, şi Om cu adevărat acestaşi, din suflet şi din trup. Deofiinţă cu Tatăl după dumnezeire, şi deofiinţă acestaşi cu noi după omenire. Întru toate asemenea cu noi, fără de păcat. Mai-nainte de veacuri din Tatăl Născut, după dumnezeire, iar în zilele cele mai de pe urmă, acestaşi pentru noi, şi pentru mântuirea noastră din Maria Fecioara de Dumnezeu Născătoarea, după omenire, pe Unul şi acestaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul Născut, din două firi fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire cunoscându-se, nicăieri osebirea firilor stricându-se pentru unire, ci mai vârtos păzinduse însuşirea amândurora firilor, şi întru o faţă, şi întru un ipostas aflându-Se. Nu în două feţe împărţindu-Se, sau despărţindu-Se, ci Unul şi acestaşi este Fiu, şi Unul Născut Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos. Precum din început Proorocii pentru El, şi Însuşi Domnul Iisus Hristos ne -au învăţat şi Símboalele Părinţilor ni l-au predat. Au surpat însă Sinodul acestaşi pe lotreasca adunare
1

Apărut în „Credinţa ortodoxă” 29 martie 2007 -

2 ceea ce în Efés mai-nainte s-au fost adunat, în anul 448, întru care Dioscór a fost întâi şezător, pe Evtíhie apărându-l, iar locţiitorii Episcopului Romei, nu se ascultau; şi Sfântul Flavián al Constantinopolului lovindu-se cu piciorul, şi cu multe lovituri rănindu-se, s-a săvârşit.” (Pidalion 1844) Despre cele două firi ale lui Hristos împotriva monofiziţilor Însă de vreme ce aceia care se străduiesc să lepede propovăduirea adevărului şi prin propriile erezii au născocit deşertăciuni, unii îndrăznind să strice [învăţătur a despre] taina iconomiei Domnului pentru noi şi făgăduind numirea de Născătoare de Dumnezeu dată Fecioarei [Maria], iar alţii scornesc [învăţătura despre] contopire şi amestecare, închipuindu-şi nebuneşte că este o singură fire din trup şi dumnezeire, născocind grozăvia că, prin contopire, firea dumnezeiască a Celui Unul Născut este pătimitoare… Acestora li s-a adăugat, cu îndreptăţire, şi epistola lui Leon, întâistătătorului marii şi vechii Rome către cel între sfinţi - Arhiepiscopul Flavian, scrisă pentru surparea cugetărilor stricate ale lui Eutihie, întrucât [această epistolă] conglăsuieşte cu mărturisirea marelui Petru, fiind un stâlp de susţinere [a adevărului] împotriva atacurilor [rău credincioşilor]… Îi îndepărtează din adunarea celor sfinţi pe cei care îndrăznesc să spună că dumnezeirea Fiului Cel Unul Născut este pătimitoare; le stă împotrivă şi celor care îşi închipuie o amestecare sau contopire a celor două firi ale lui Hristos;… şi îi dă anatemei pe cei care scornesc rătăciri, cum că înainte de unire erau două firi, iar după unire a rămas una. Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm într-un glas că mărturisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din suflet raţional şi din trup, de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea no uă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas, nu împărţindu-se sau despărţindu-se în două feţe, ci Unul şi acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum [au vestit] de la început proorocii, precum El însuşi ne-a învăţat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinţilor.” (Hotărârea Sinodului IV Ecumenic Calcedon 451) „Foarte mult ai vestit pre cei dreptslăvitori şi ai ruşinat pe cei răucredincioşi, Eufimia preafrumoasă fecioară a lui Hristos, întărind cele ce Părinţii bine au dogmatizat la al IV-lea Sobor…” „Acestuia şi acum roagă-te, să se surpe trufia vrăjmaşilor sub picioarele dreptcredincioşilor, ca şi atunci eresurile prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce ai primit hotărârea credinţei de la cei 630 de Dumnezeu purtători Părinţi şi o păstrezi, prea lăudată.” (Troparul şi Condacul Sf. Muceniţe Eufimia - 16 septembrie).

3 Situaţia lor este din acest moment limpede, iar această ramură care la vremea ei a însemnat aproape o jumătate din Imperiul Roman de Răsărit, s-a uscat de erezie, a pierdut duhul şi harul şi s-a desprins de organismul bisericesc ca un mădular mort. Aici ar fi o „mare schismă” de dinaintea celei din 1054. Ce au fost şi sânt monofiziţii (armeni, sirieni, copţi)? Erezie, schismă sau parasinagogă? Răspunsul este lesne de dat de către cei care cunosc ale Bisericii: aceştia au fost osândiţi ca eretici şi daţi anatemei mai întâi la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon şi apoi la celelalte trei Sinoade Ecumenice care au urmat. Sfinţii şi Sfintele au întărit şi ei acele hotărâri, şi noi nu am îndrăzni să cugetăm altfel, mai blând şi iubitor ca aceia: „Şi a luat de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, darul cunoştinţei celei duhovniceşti şi al înţelepciunii celei mari şi a alcătuit cuvinte mult folositoare de suflet şi a scris vieţile unor Sfinţi Părinţi, apoi, şi de darul preoţiei s-a învrednicit. Asemenea, după Sfântul Ioan Scărarul şi după Gheorghe, fratele acestuia, Anastasie, a fost egumen al muntelui Sinai. Şi se n evoia împotriva ereticilor, scriind mult împotriva lor; că certându-se cu ei, îi mustra, îi biruia, şi-i ruşina. Şi se începuse în Alexandria, pe vremea împărăţiei lui Zenon, acea erezie împotriva Sinodului al patrulea a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi de la Calcedon. Şi, pe când acea erezie începea, era în Alexandria un patriarh mincinos, Petru ereticul, care se numea Mogoş. La această erezie, s-a unit şi Sever, care se numea "fără de cap", din pricina ereziei, şi care ă răpit scaunul patriarhal al Antio hiei. Deci, pe aceşti eretici, Cuviosul Anastasie, în zilele sale, biruindu-i cu dumnezeieştile cărţi, se lupta cu ei, nu numai în muntele Sinai, ci şi în toată Siria, în Arabia şi în Egipt, pe de o parte, prin scrierile sale, iar pe de alta, străbătând el însuşi pretutindeni şi dezrădăcinând acea erezie, alungând-o şi întărind dreapta credinţă în Biserica lui Hristos. Şi aşa, plăcând lui Dumnezeu mai mult decât alţi părinţi, la adânci bătrâneţi, s-a dus către Domnul. Iar sfârşitul lui a fost pe vremea împărăţiei lui Heraclius (610-641).” (Proloagele 20 aprilie, Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Anastasie, egumenul Muntelui Sinai) Şi Sfântul Ioan Damaschin are în Dogmatica sa o secţiune intitulată: „Despre cele două firi contra monofiziţilor”. Să ne desfătăm acum şi cu graiul vechilor istorii bisericeşti, al Cronografului: „Iar când a fost în al doilea an de-mpărăţia lui Marchian s-au făcut Sfântul Sobor a patra. Şi trecuse de la al treilea Sobor până la a patra 30 de ani tocma. Şi s-au strâns 630 de Oteţi şi s-au făcut acest Sobor la cetate la Halchidona şi-au fost şi Împăratul Marchian la Sobor cu Sfinţii Oteţi de faţă... Şi dac-au şezut Sfinţii Oteţi la Sobor au adus pre Dioscor şi pre Evtihie şi grăia bogate îmbălături şi-aceşti eretici. Şi zicea cum Dumnezeu nu este în două firi, şi om şi Dumnezeu, nici este Duhul Sfânt, şi-alte cuvinte procleţeşti a lor. Iar Sfântul Sobor i-au rămas cu Sfintele Scrisori, că Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt sânt în trei obraze şi un Dumnezeu: şi Fiul este deplin Dumnezeu şi deplin om. Şi-au afurisit pre spurcatul Dioscor şi pre Eutihie ca pre nişte eretici mincinoşi şi ca pre nişte vrăjmaşi legii creştineşti. Şi i-au trimis Împăratul în urgie la Gangra. I-au pus acolo <în> închisoare, până au murit acolo ca nişte păgâni de foame şi de sete. Şi şi-au dat spurcatele suflete în mâna necuraţilor, cum şi-au agonisit.” Şi din mireasma cărţii duhovniceşti Limonariu:

4 „Ne povestea nouă ava Gheorghe, preotul chinoviei Sholarilor, că în Manadia trăia un bătrân tare sârguitor; era însă simplu la credinţă şi se împărtăşea oriunde se găsea fără nici o deosebire. Într-o zi s-a arătat un înger al lui Dumnezeu spunândui: - Spune-mi mie, bătrânule, dacă vei muri, cum voieşti să te îngroape pe tine, oare ca egiptenii, sau ca armenii, sau ca ereticii, ori ca ierusalimlenii? (adică ortodocşii n.n.) - Nu ştiu, i-a răspuns bătrânul. - Gândeşte-te, i-a spus atunci îngerul, şi am să vin peste trei săptămâni să-mi spui. Bătrânul s-a dus la un altul şi i-a spus ceea ce a auzit de la înger. Când a auzit acest bătrân s-a minunat de spusele lui. S-a uitat mult la el şi mişcat de Dumnezeu i-a spus: - Unde te împărtăşeşti cu Sfintele Taine? El i-a răspuns şi i-a zis: - Unde mă găsesc, acolo mă împărtăşesc, ori la armeni, ori la egipteni, ori la eretici. Atunci bătrânul i-a spus: - Să nu crezi că poţi să te împărtăşeşti în afară de Sfânta Sobornică şi Apostolică Biserică, care ţine patru Sfinte Sinoade Ecumenice; cel din Niceea, al celor trei sute optsprezece părinţi, cel din Constantinopol, al celor o sută cincizeci de părinţi, primul din Efes, al celor două sute de părinţi, şi cel din Calcedon, al celor şase sute treizeci de părinţi. Când va veni îngerul spune-i: "Vreau să fiu înmormântat cum se îngroapă monahii ierusalimleni". După trei săptămâni a venit îngerul şi a spus bătrânului: - Ce mai este bătrâne? Te-ai gândit? - Vreau să fiu înmormântat cum îngroapă monahii ierusalimleni, i-a răspuns bătrânul. - Bine, bine, a zis îngerul. Şi îndată şi-a dat duhul bătrânul. Aceasta s-a întâmplat ca să nu piardă bătrânul ostenelile lui şi să fie osândit la un loc cu ereticii.” (Limonariu, cap. 36, 178) Şi din Dogmatica Sf. Atanasie din Paros: „Cel de-al 4-lea [Sinod Ecumenic] s-a adunat de Marcian şi Pulheria în anul 451, în Calcedon, cetate a Bitiniei unde s-au strâns până la 630 de episcopi, împotriva lui Eutihie ticălosul arhimandrit, şi a lui Dioscor al Alexandriei celor nălucitori; care o fire rău dogmatiseau în Hristos, turbare şi amestecare a celor două firi aducând înăuntru. Pentru aceea

5 dumnezeieştii Părinţi ai Sinodului acestuia cu bună credinţă au propovăduit pe unul şi acelaşi alcătuit din două firi şi în două firi, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit.” (Sf. Atanasie de Paros, Dogmatica) Cine ar îndrăzni să-i reabiliteze pe aceşti eretici, afurisiţi la 4 Sinoade Ecumenice? Orice alte speculaţii contemporane nu se cuprind în duhul bisericesc, ci se plimbă în alte zone, de care noi suntem străini.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful