You are on page 1of 2

Ţăranii liberi şi ţăranii dependenţi .

Fie că este desemnat ca manat 1[1], ca villan 2[2] sau ca şerb, ţăranul medieval era supus unui stăpân, seniorul proprietar al domeniului. Ţăranii liberi, mici proprietari individuali sau membri ai obştilor săteşti, reprezentau în secolele VI - VIII o însemnată parte a populaţiei Europei apusene. Obştile săteşti, îndeosebi de tip germanic, aveau o însemnată pondere în sistemul relaţiilor agrare în Italia de Nord, în nordul şi estul Galliei, în Britania anglo- saxonă şi pe tot teritoriul Germaniei de la est de Rin şi nord de Dunărea superioară şi mijlocie. Totuşi document ele vremii au referiri extrem de puţine cu privire la ţăranii liberi, încât această categorie rămâne cel mai puţin cunoscută în cadrul societăţii medievale. Punând accentul pe locul de reşedinţă al ţăranului, termenul de mansus se referea la început la zon a împrejmuită a gospodăriei familiei, apoi, circumscria toate bunurile agricole şi horticole iar în cele din urmă, cuvântul mansus a fost folosit şi ca unitate de măsură, definind întinderea de pământ socotită necesară întreţinerii unei familii3[3]. Păstrâ ndu- şi dreptul de preemţiune ( dominum eminens ) asupra posesiunilor pe care le concesiona ţăranilor săi, seniorul primea, de pe fiecare astfel de mansă, o taxă în bani sau natură: censul . Structura unei proprietăţi ţărăneşti diferea după natura aşezării satului; în zonele colinare şi în cele recent defrişate, terenul agricol al familiei era concentrat într - o singură arie, iar în regiunile de câmpie, unde aşezările erau mai compacte, era împărţit în mai multe loturi. Ţăranul liber sub raport juridic poseda in proprio un teren agricol şi în acelaşi timp putea primi de la senior o bucată de pământ pe care să o cultive în schimbul unor obligaţii, fiind, deci, totodată proprietar şi colon. Lotul de pământ deţinut de ţăran se numea precarium sau precaria , adică lucru obţinut prin rugăminte, considerându- se că feudalul lua sub "ocrotirea" lui pe micul proprietar, la "rugămintea" acestuia. În virtutea statutului său, ţăranul liber din punct de vedere juridic avea dreptul de a purta arme (la vechii germani, omul liber fusese în primul rând războinic), dreptul de a se întruni periodic în adunări în care se aprobau legi sau se împărţea dreptatea, de a exploata în comun terenuri necultivate (păduri, păşuni) şi de a hotărî primirea sau nu de noi membri în comunitatea săteas că. Toate aceste privilegii, în provinciile romanizate, au ajuns, chiar din secolul al VIII - lea, să se piardă, deoarece ţăranul liber a fost tot mai mult împovărat de îndatoriri, încât

să racii intrau în dependenţă . în timpul foametei care a bântuit în întreaga Gallie. fiind extins asupra tuturor celor care îşi pierduseră libertatea personală.lea. termenul antic de servus . Aservirea ţărănimii libere s .şerbii şi cei liberi în dependenţă . lotul său. devenit din proprietat e posesiune. în ceea ce priveşte condiţia lor juridică. Formele de intrare în dependenţă a oamenilor liberi erau variate. Când ţăranul îşi închina pământul şi persoana unui feudal laic sau ecleziastic. era numit precaria oblata . care spre a. Oglindind acest proces.situaţia lui de liber se apropia de cea a colonului şi în această situa ţie multora nu le mai rămânea decât să caute protecţia unui feudal. amenzile judiciare grele sau impozitele mari sileau adesea pe cei care nu aveau posibilitatea să le plătească să . pentru a obţine hrană. Datoriile.şi cedeze pământul sub forma de precaria oblata. când ţăranul primea de la feudal o bucată de pământ spre a -l munci. În secolele VI. Situaţie este ilustrată de Grigore de Tours. sub formă de precaria data.l stimula pe micul proprietar liber să .s.sclavii înzestraţi cu gospodărie. . iniţial propriu numai sclavilo r. care relatează că în anul 585. liberi ca persoa nă şi totodată mici proprietari de pământ. ţăranii dependenţi şi lipsiţi de libertate personală au fost indicaţi prin numele generic de servi .treceau printr-un proces de contopire.IX categoriile constitutive ale ţărănimii dependente din fostele provincii ale Imperiului Roman de Apus . îi adăuga un lot suplimentar. Paralel cu cele două categorii ale ţărănimii dependente . îndeosebi de la mijlocul secolului al IX. ajungând în stare de dependenţă. O formă combinată a acestor două era reprezentată de precaria remuneratoria . natura deţinerii pământului şi obligaţiile datorate.şi închine pământul celor bogaţi şi puternici. colonii. devenind dependenţi sau chiar iobagi.a desăvârşit în timpul urmaşilor lui Carol cel Mare. în condiţiile sporirii obligaţiilor militare şi fiscale. practicată îndeosebi de biserică. ţăranii liberi ajunşi în stare de dependenţă .a păstrat şi categoria redusă numericeşte a ţăranilor alodiali. acesta era numit precaria data .