You are on page 1of 34

Imposibil

Fanfic
by Andru

Dragostea indelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se
laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde
de mânie, nu gândeşte răul. Dragostea nu cade niciodată.

(Epistola I catre Corinteni a Sfantului Pavel, Capitolul 13, Versetele
4, 5, 8)
PrefaŢĂ

Te-ai gandit vreodata cum este sa iubesti?
Multi mi-au pus aceasta intrebare. Mai ales cei ca mine, cei cu inimile
inghetate. Raspundeam fara sa ma gandesc. Pe atunci, consideram ca tot
ce se spune despre dragoste este un fel de roman siropos, o exagerare.
Pana acum.
Am tresarit, auzind sunetul usor al pasilor. Se apropiau. Cu
miscari incete si cu ochi de un carmin inghetat, se apropiau usor, asa cum
se apropia moartea mea. Stiam ca asa avea sa se intample. Stiam ca
aveam sa mor din momentul in care am vazut-o, dar nu am sovait.
Ceasul batu de sapte ori, sunetele grele atarnand in vazduhul intunecat.
Am inchis ochii.

Rezumat: Edward este un puternic si respectat membru Volturi, specializat in spionaj si
infiltrare, datorita darului sau de a citi minti. Dar cand Aro il trimite impreuna cu Jasper,
Emmet si Jane intr-o misiune care le implica pe fetele umane Rosalie si Alice Cullen si Isabella
Swan, lucrurile se complica. Vor reusi Bella si Edward sa fie impreuna? Sa reuseasca
imposibilul?
Capitolul 1 - Nici sa nu te gandesti
E.PDV.
Tavanul are 673 de crapaturi.
Mi-am plimbat din nou privirea pe sărmanul tavan care nu
prezenta nimic nou, delectandu-mă din greu cu plictiseala. Apoi m-am
rasucit pe partea cealalta, oftand, cu mainile sub cap, ceea ce cauza
cateva scartaituri patului cam vechi, dar care imi placea. Eram singurul
vampir din palat care avea un pat, ceea ce, recunosc, ma face un ciudat.
Pur si simplu, dupa o zi obositoare, imi placea sa ma trantesc pe pat si
sa ma odihnesc, daca nu pot dormi.
Dar astazi nu fusese o zi chiar atat de obositoare. Numai doi-trei
vampiri vagabonzi si un singur vampir talentat convins sa intre in
clanul nostru, clanul Volturilor.
Cateodata ma intreb cum am ajuns aici, un fel de ministru sau
vicerege al Volturilor. Nu gasesc un raspuns care sa ma multumeasca.
Ca toate raspunsurile, nu?
Dar de aici gandurile imi aluneca pe un drum periculos. La povestea
mea, care nu trezeste decat alte intrebari fara raspuns.
Imi aduc aminte foarte putine din viata mea umana, scurta, sfarsita la
doar 17 ani. Muream de febra spaniola intr-un spital din anul 1918, iar
unul de-ai nostri m-a transformat, dar apoi a plecat. M-a lasat singur,
fara nicio cunostinta despre lumea noua din care faceam acum parte.
Totusi, in fata ochilor parca imi sclipesc si acum niste ochi aurii, sub un
par blond... Un vegetarian care muscase un om. Si se controlase! Am
scuturat din cap, deviam de la subiect.
Peste catva timp mi-am dat seama ca aveam un talent. Si unul foarte
util, deoarece cand m-am intalnit cu Aro, care are o abilitate similara cu
a mea, mi-a propus imediat sa ma alatur lor. Atunci nu prea stiam nimic
despre ei. Cu timpul, am invatat ca tot ce conta eram noi. Nu trebuia sa
lasam pe nimeni sa puna in pericol existenta noastra, a vampirilor.
Recunosc ca nu este vorba doar de asta. Ne place sa fim puternici, iar cu
atata incredere si control in maini este greu sa ramai cinstit. Eu stiu
asta cel mai bine, care aud si cel mai insignificant lucru care le trece
prin cap... Acesta este un motiv pentru care sunt un fel de... hmmm...
Print al Volturilor, ca sa spun asa. Ei se tem de mine, stiind faptul ca eu
as putea sa dezvalui toate secretele, si-mi considera puterea prea
folositoare ca sa ma distruga. Cu ajutorul lui Alec si Jane, n-ar fi greu.
Dar cand Aro incepuse sa ma iubeasca ca pe un fiu, respectul lor
crescuse.
Si aici iar gandirea mea analitica nu se impaca cu inima.
Nu stiu de ce nu pot sa-i intorc sentimentele lui Aro. Pur si simplu, nu-
mi place de el. Imi aminteste de un sarpe cu clopotei.
Nu l-am mai lasat de mult timp sa-mi afle gândurile prin contact fizic,
deoarece mi-e frica de ce va descoperi. In rest, Aro era simpatic.
Incercam sa ma port cu prietenie si iubire fata de el, si se pare ca
mergea din moment ce Aro parea chiar incantat.
Poate am devenit un mincinos foarte bun in ultimii aproape 100 de ani.
De fiecare data cand ma uit din ansamblu la viata mea, pare perfecta.
Un membru onorific al Volturilor, bogat, iubit...
Dar nu degeaba am spus pare. Nu este perfecta. Intotdeauna am un
sentiment ciudat, de gol, ca si cum ceva imi lipseste, ceva vital. Nu pot fi
fericit, cum ar trebui sa fiu. Atunci imi inabus melancolia inapoi in inima
inghetata si incep sa-mi enumar toate...
- Edward!
N-am raspuns.
- Edward, stiu ca esti acolo, deschide!
Am ignorat ciocaniturile mai departe, la fel cum faceam si cu gandurile
persoanei respective.
- Eddie, daca nu raspunzi acum, sa stii ca Volvo-ul tau frumos s-ar
putea sa explodeze, si ma intreb cum ti-ar pica asta la inima!
- Nu te atinge de masina mea! Si nu-mi mai spune Eddie! am marait
enervat, ridicandu-ma incet din pat si descuind usa.
Emmet arata ca intotdeauna, cu un zambet mare si prostesc pe fata.
Niciodata nu ma simt ca un intrus in gandurile lui. El nu gandeste
niciodata ceva care nu poate fi spus cu voce tare.
- Stii, multumesc totusi ca nu ai spart usa. Chiar nu aveam chef sa
instalez una noua, i-am spus pe jumatate in gluma pe jumatate in
serios, in timp ce se strecura inauntru.
Puterea lui Emmet nu era una speciala. Nu avea o abilitate psihica, ci
pur si simplu o forta fizica iesita din comun, cu care sunt sigur ca usa
mea ar fi fost aschii. El si Felix imparteau puterea asta, dar ca si mine,
Emmet nu il prea place pe nici unul din Volturi. Se ferea de Aro, dar pe
mine nu ma putea evita. Fusesem surprins ca cineva o ura pe Jane atat
de tare, dar m-am imprietenit cu el si chiar ne simteam bine impreuna,
desi Emmet este un mare... prost.
Intotdeauna cand ma gandesc la el, mintea imi aluneca si spre felul in
care a fost transformat. Pe Emmet il gasise un vampir necunoscut, in
padure, pe moarte din cauza unui urs. Il muscase si fugise. Semana atat
de bine cu povestea mea, cat si situatia si reactia salvatorului. Aveam
ciudatul sentiment ca era unul si acelasi.
- Hei! Eddie! Trezeste-te!
Am tresarit si am incercat sa ma focalizez pe prezent.
- Emmet, nu-mi mai spune Eddie!
Nickname-ul asta tampit chiar ma calca pe nervi.
- Ok, dar fii si tu atent! Vrei sa iesim putin seara asta? spuse el
smecher, facandu-mi cu ochiul.
Iesitul insemna vanat la Emmet. Dar chiar nu aveam chef acum. In
ultimii ani, vanam tot mai rar. Nu suportam sa vad imaginile din mintea
victimei, sa-i aud gandurile uimite... Simteam ca-mi pierd, incet-incet,
umanitatea. Si nu voiam asta. Imi doream sa fiu om cu toata puterea,
ceea ce presupun ca ma ridica la gradul de extra-ciudatenie. Toti
vampirii pe care ii cunosc se cred superiori oamenilor, dar eu nu. Noi nu
avem suflete. Nu avem sansa de a ajunge intr-o alta viata dupa... moarte
sau ce om fi facand noi, ci suntem condamnati la un etern regret.
Cateodata ma simt furios impotriva misteriosului meu salvator. De ce
nu m-a lasat sa mor atunci cand trebuia?
- Um, nu cred ca am chef in seara asta, Emmie, i-am spus incercand
sa par ca regret, dar accentuand pe Emmie.
Emmet se ridica de pe pat, cu o expresie intre dezamagire si enervare.
Nu va fi usor. Am oftat in anticipatie.
- Vine si Jasper, spuse el, incercand sa fie calm. Tu niciodata nu vii.
Sunt destul de sigur ca n-ai mai vanat de 2 luni! Ce naiba se
intampla cu tine?! Si nu-mi mai spune Emmie!!
Am pufnit. Macar acum vedea cum ma simt eu cand sunt chemat cu
nickname-ul ala tampit.
Dar... Doua luni?
Ei, nici chiar asa...
- Ai nevoie de energie. Si Aro, Caius si Marcus sunt ingrijorati din
cauza ta. Vino sau jur ca am sa-ti bag sangele cu forta pe gat! Ai
sa ajungi atat de slabit incat...
- Bine, bine, vin! i-am spus tare, intrerupandu-l plictisit din
discursul lui care se lungea mai mult decat de obicei.
Pana la urma, aveam nevoie de putin vanat, nu? Un singur om, un
criminal. Toti ma numeau in joaca Criminalul de criminali.
Cred ca este al treilea lucru care ma face o ciudatenie. Stiu sa ma
controlez la mirosul oamenilor, ma si antrenasem special pentru asta,
ceea ce ma facea un fel de spion al clanului. Eram trimis sa ma amestec
printre oameni si sa aflu ce mi se spunea. Desigur ca aveam un mare
avantaj prin micul meu mare dar.
Dar nu asta ma face ciudatenia. Ma rog, este unul din motive, dar faptul
ca omor numai oameni care nu merita sa traiasca si care, daca sunt
lasati in viata, omoara alti oameni, ma deosebeste de ceilalti. Ei nu
inteleg de ce fac asta.
Este doar din cauza ca, pur si simplu, parca crima se transforma intr-un
act de caritate cand scapi lumea de un ticalos.
In rest, oamenii... sunt niste fiinte interesante, dar foarte previzibile. In
toti anii acestia am auzit totul despre ei si mai mult decat atat. Toti
superficiali si...
- Edward! Atunci... haide, spuse Emmet si ma trase repede dupa el,
inainte sa ma razgandesc.
In sfarsit mai iese si el... La naiba, ma ingrijoreaza rau pustiul asta. Jasper
mai merge, desi am impresia ca il cam urmeaza pe nebunul asta, dar Eddie
este un ciudat. Dar un ciudat simpatic, de altfel, gandea Emmet.
- Emmet, mersi, dar nici macar in ganduri sa nu-mi spui Eddie! i-
am zis nervos in timp ce pasii nostri repezi rasunau pe coridoarele
de marmura.
- Scuze, pustiule, dar gandurile nu mi le poti controla. ranji el
trantind usa grea si privind in toate partile.
- Transformarea in vampir nu ti-a imbunatatit atentia, spuse o voce
amuzata de sub un copac.
- Jasper!
Jasper se ridica de pe banca si se duse langa Emmet. Nu am putut sa nu
observ contrastul dintre ei. Emmet era inalt, muschiulos si masiv, cu un
par cret si negru, iar Jasper era inalt si subtire, cu un par blond de ca de
miere. Dar nu numai ca aparente erau opusi, ci si la caractere. Emmet
era indraznet, glumet si galagios iar Jasper era precaut, timid, si foarte
perceptiv. Banuiesc ca aceasta calitate i-a dat puterea care o are acum,
abilitatea de a simti si a manipula sentimentele celor din jur. Iar
povestea lui, de asemenea, era ciudat de asemanatoare cu a noastra. Nu
puteam scapa de prostescul sentiment ca vampirul blond care incercase
sa-l ajute nu era altul decat salvatorul meu si al lui Emmet.
- Hei, Edward.... spuse el putin surprins ca iesisem din carapace,
cum spunea Emmet.
- Da, stiu, am raspuns strambandu-ma la exclamatia gandita.
- Deci, unde mergem? intreba Emmet nerabdator.
- Hmm, eu ma duc prin cartierele rau-famate, stiti voi de ce... am
raspuns si m-am indreptat cu viteza normala pe o strada
laturalnica.
- Stai ca vin si eu! spuse Jasper si ajunse intr-o secunda langa mine.
- Eu ma gandeam sa caut un barosan (traducere: un grasan
suculent), dar n-am chef sa stau singur, se stramba si Emmet si
aparu langa mine, ranjind ca intotdeauna.
Am oftat incet in tacerea care se asternuse, exceptand gandurile lor,
desigur, pe care incercam sa le blochez. Iarasi ma bantuia sentimentul
acela ciudat ca nimic nu avea nici un rost. Ma simteam straniu de
singur, de parca traiam intr-o lume paralela cu a celorlalti, o lume in
care locuiam numai eu.
- V-ati gandit vreodata la dragoste? intreba brusc Jasper, facandu-
ma sa tresar.
I-am scanat gandurile, curios sa aflu ce l-a determinat sa puna aceasta
intrebare destul de delicata.
As vrea sa simt si eu asta, dar nu din partea altora. Cand am trecut pe langa
cuplul de langa salcie, emanau atata fericire si dragoste...
Ah.
Simtise dragostea dintre doi oameni. Am prins si o imagine cu cei doi,
din amintirile lui.
- Recunosc ca da, spuse Emmet dupa o secunda de gandire. Dar nu
numai sex, ceea ce cred oamenii ca inseamna, ci dragoste
adevarata. Nu am intalnit pe nimeni pana acum care...
Emmet tacu, lasand propozitia in aer. Pe strada intunecata, cuvintele
pluteau greu in aer, lasandu-ne pe toti usor surprinsi ca Emmet chiar...
putea sa fie serios.
- De parca tu nu crezi la fel ca ei, il tachina Jasper dupa un moment.
Emmet ii trase un ghiont, strambandu-se.
Cateodata chiar sunt curios sa aflu, cum este... Dar toate fetele pe care le-am
intalnit pana acum sunt atat de... snoabe. Le pasa doar de haine si de corpul
lor, gandea Emmet mai departe, cu dezamagire.
Sunt total de-acord cu tine, Emmet. Gandurile femelelor vampiri pe
care le intalnisem, incluzand si fetele umane, erau atat de superficiale si
nu le interesa ceva profund sau cu adevarat frumos, ci doar aventuri de
o noapte.
Dar am deschis gura sa vorbesc si eu, deoarece Emmet si Jasper ma
priveau intrebator.
- Nu stiu, nu m-am gandit prea mult la asta, am recunoscut, vocea
mea sunand ciudat in noaptea instelata. Cu siguranta as vrea sa
am pe cineva dar... Emmet, sa stii ca aveai dreptate mai devreme.
Oricum, este aiurea sa-i auzi gandurile, ea s-ar supara. Ca in
romanele alea siropoase. Am impresia ca dragostea este un
sentiment supra-estimat.
- Nu cred, murmura Jasper. Sentimentul era atat de intens... Eu ma
gandesc deseori la asta. As vrea sa-l simt eu, pe propria... inima,
rase el la sfarsit.
Toti trei mergeam incet pe strazile intunecoase, si ii auzeam gandind la
fel ca mine, si anume ca, nu stiu din ce motiv, aceasta discutie avea sa fie
una pe care nu aveam s-o uitam.
Mi-am ridicat privirea in sus, la stele, si am oftat.
Bataile a doua inimi, una din ele accelarata si doua minti se auzeau de
dupa colt.
Ha! Cum tremura! Uite-o. De parca.... se auzeau gandurile unui barbat
necunoscut, pline de satisfactie si anticipatie.
Nu! De ce am luat-o pe aici? Mi s-a mai spus ca nu e in siguranta. Dar
trebuia sa ajung acasa, si asta era o scurtatura. Iar acum... sunt moarta!
Am tresarit la gandurile disperate ale fetei care era atacata de monstrul
care nu era cu nimic mai bun decat mine. M-am simtit mai bine cand
mi-am dat seama ca macar aveam s-o salvez pe fata fara aparare.
Sa inceapa spectacolul. Edward, esti primul, se auzira gandurile lui Emmet.
Am dat coltul si m-am apropiat de cei doi. Barbatul o inghesuia pe fata
speriata intr-un colt in momentul in care mi-am pus mana pe umarul lui
si l-am smuls de langa ea. El zbura prin aer pe niste cutii, iar fata ma
privi cu ochii ei albastri mariti de soc. Era draguta.
OMG! Are ceva putere in el... Si este atat de dragut. Cred ca are sa-l bata
mar. Poate vom fi prieteni. Nu stiu, dar numarul...
Ok. Nu mai este draguta.
- Fugi, i-am spus incruntat.
Reactia ei speriata nu ma dezamagi.
- Pleaca, am marait din nou.
Ea se misca in sfarsit, culegandu-si poseta de jos. Iar in ciuda furiei si
fricii instinctive care ii umpleau gandurile, murmura in timp ce disparea
pe strada principala:
- Multumesc.
Max se ridica in sfarsit de pe cutiile de unde il aruncasem, si incepu sa
urle injuraturi pe care nu le auzi decat pe la parcarile de camioane. Se
repezi cu pumnul ridicat, dar Jasper il prinse din spate si il tranti jos.
Cine sunt astia? Puterea asta este... inumana. Si ce vor sa-mi faca! La naiba,
ma sperie cum se uita la mine, ca la o cina...
M-am crispat la vederea ochilor mei negri in gandurile lui, iar Jasper
scoase un marait usor. I-am ascultat gandurile indurerate de frica pe
care o simtea victima.
Jasper indura ceva mai rau decat mine. El simtea durerea, groaza, frica
oamenilor pe care ii vana, ceea ce il innebunea. Eu ramaneam doar cu
gandurile, si nu ma plang.
Emmet nu prea avea probleme. Il ridica pe om in sus si se apleca
deasupra gatului lui...
M-am simtit rau cand gandurile se intrerupsera, cand inima nu-i mai
batu. Dintr-un motiv pe care nu-l intelegeam, ma simteam enervant de
trist. Vinovat.
Si ca sa-mi inec gandurile, m-am lasat prada simturilor, si am devenit
ceea ce incercam cu disperare sa neg, ceva de care imi era frica.
Am devenit un vampir insetat de sange.
***
In timp ce alergam pe strazile pustii ale Volterrei, alaturi de Emmet si
Jasper, inabusind viovatia care ma calca pe nervi, telefonul imi vibra in
buzunar. Ne-am oprit, iar eu am scos telefonul din buzunar sub privirile
lor curioase.
- Aro, am spus incet.
Nu-i de bine, frate, gandi Emmet.
Sper ca n-am dat de belea. Jasper se ingrijora si el.
Soneria incepea sa ma enerveze, asa ca am apasat pe buton si am dus
telefonul la ureche.
- Edward! Unde sunteti? comanda vocea melodioasa a lui Aro, dar
de data asta, amabilitatea lui obisnuita inlocuita cu reflexii de
manie.
- Am iesit putin in oras.
- Sper ca n-ati vanat. Stii ca este interzis...
- Stiu Aro. Ma crezi in stare de neascultare? Stii cat te respect...am
spus mieros. Pur si simplu ne plictiseam in palat, asa ca i-am luat
pe Jasper si Emmet la o plimbare.
- Tocmai acum v-ati dus toti trei, mormai el. Ei bine, am nevoie sa
veniti in momentul asta acasa. Am o misiune importanta sa va
dau, mai spuse el si inchise.
Oftand, am inchis si eu, si am indesat telefonul inapoi in jacheta.
- Eh, nu este chiar atat de interzis. Doar tu esti... Seful nr. 2, nu?!
Daca tu ai facut-o... murmura Emmet.
- Nu te ingrijora Emmet. Voi sa stati cat mai departe de el. Sa nu va
atinga, priceput? Stiti ca Aro, cand am intrat in clan, a promis ca
nu ne va citi gandurile decat cu acordul nostru, iar dupa cate stiu
eu, se tine de cuvant, i-am linistit in timp ce ne reluam goana.
- Ma intreb ce misiune este, spuse si Jasper deschizand usa grea.
- Nu stiu. Probabil alta chestie de spionaj, am spus dand din umeri
plictisit.
- Dar vrea sa ne trimita pe toti trei! zise Emmet ridicand o
sparnceana in timp ce ne puneam mantiile.
- Cu atat mai bine, am replicat in soapta.
Ne apropiam de biroul sau resedinta lui Aro. Ne-am facut niste mutre
serioase si am intrat, cu privirile in pamant.
- Ce voiai sa ne comunici, stapane? am intrebat pe un ton usor
interesat, pe cand le scanam ingrijorat gandurile.
Oh doamne. Plictiseala are sa ma omoare intr-o zi, daca este posibil...
Marcus, te inteleg mai mult decat poti crede.
Este chiar periculos, cred. Trebuie distrusi toti. Dar nu suntem siguri daca stie,
in memoria vampirului vagabond de astazi nu parea ca fata sa
constientizeze.... Aro inca intorcea problema pe toate fetele.
Cateodata Aro ma enerveaza. Imediat ce a vazut un om langa cativa vampiri
imediat ei sunt implicati. Ma indoiam ca lui Aro ii va place in mod
deosebit acest comentariu al lui Caius cand il va atinge pentru a-i afla
gandurile.
- Oh. Buna Edward, Jasper, Emmet, spuse Aro ridicandu-si chipul
din cartile de pe masa bogat sculptata. Va trimt intr-o misiune de
verificare. In amintirile unui vampir nomad, cel de astazi, am gasit
mai multe amintiri cu partenerii Cullen, Esme si Carlisle,
impreuna, in aceeasi casa, cu trei fete umane. Ele nu pareau
speriate, dar suspectam ca ele stiu ceva. Vreau ca voi trei si Jane
sa mergeti acolo si sa rezolvati aceasta problema.
La naiba, la naiba, la naiba! Nu vreau sa ma duc cu Jane. O urasc!
Emmet striga cu atata intensitate in gandurile sale de ma miram ca nu
se auzea in tot palatul.
Of, nu cu Jane, te rog. Chiar nu imi place de ea, Jasper avea ganduri mai
putin violente, daca pot sa spun asa.
Si oricum, recunosc ca sunt de partea lui Emmet.
La naiba, la naiba, la naiba!
Nu-mi place deloc de Jane. Este invidioasa deoarece i-am luat locul de
favorita a lui Aro. Ea avea o abilitate foarte puternica, putea sa te faca sa
simti durere, la propriu, un fel de antiteza a talentului lui Alec,
geamanul ei, care iti taia toate simturile. Dar, desigur, era doar o iluzie
a mintii. Si sincer, talentul i se potrivea, asa cum era ea, mica de statura
si cu ochii aceia cruzi.
Jane isi facu aparitia din spatele lui Marcus, zambind usor.
Dar era doar de fatada.
Nu-mi place de astia trei deloc. Mai ales de ciudatul de Edward. Ma indoiesc
ca voi putea sa lucrez cum trebuie cu ei. Dar macar, poate am sa pot sa-l fac pe
Edward sa regrete anumite lucruri cu o anumita putere de-a mea...
- Desigur, stapane, am raspuns toti patru in cor.
I-am aruncat lui Jane o privire nu chiar prietenoasa.
- De ce te uiti asa, Edward? intreba Aro, interesat.
- Jane spera anumite lucruri care nu cred ca au sa ma faca sa ma
simt bine, am spus, buzele curbandumi-se intr-un zambet siret.
- Vai, Jane draga! Sa nu faci asa ceva, te rog! Stii cat il stimez pe
Edward. Sper sa va intelegeti.
Vocea lui Aro era plina de candoare si surpriza. Era ciudat sa-i auzi
gandurile. Desi pare ca se preface, Aro este pe jumatate sincer cand face
pe candidul si bunul Aro. Doar ca viclenia a luat controlul asupra
impulselor care se puteau considera, ma rog, stiti voi, benefice pentru
oameni.
Jane dadu din cap, fulgerandu-ma cu o privire furioasa in timp ce
incerca sa-si controleze gandurile.
- Locatia este Forks. Veti pleca peste 2 ore, la ora 6 dimineata.
Povestea oficiala este ca parintii vostri sunt plecati si ati fost
trimisi sa locuiti in casa unui unchi mort. Va inscrieti la liceu si
faceti tot posibilul sa va apropiati de Rosalie si Alice Cullen, cat si
de Bella Swan, spuse Caius pe un ton de parca citea stirile.
- Nu sunt in relatii de rudenie? am intrebat, ascunzandu-mi
surpriza.
- Nu. Esme si Carlisle Cullen le-au adoptat pe fetele umane orfane
Rosalie si Alice la o varsta frageda, dar fara sa anunte pe nimeni
sau sa le transforme. Ne este teama ca ele stiu despre natura
parintilor lor, iar aceasta inseamna ca sunt o amenintare si trebuie
ori transformate, ori eliminate. Bella Swan este o prietena de-a lor
foarte intima, aproape ca o fiica, dar care are parintii ei si nu a
putut fi adoptata. Trebuie sa va dati seama daca ele stiu. In cazul
unui raspuns pozitiv, ne sunati iar noi va vom da instructiuni in
continuare. Daca nu stiu, de asemenea, ne sunati iar noi vom face
ce credem de cuviinta, termina Marcus cu un oftat plictisit.
- Duceti-va sa impachetati. Va rog sa treceti pe la mine inainte de a
pleca, zise Aro dulce si ne facu cu mana.
Toti patru am mers tacuti pe coridoarele de piatra, in pas normal. Jane
inca nu se impacase cu gandul ca urma sa vina cu noi trei, si imi adresa
tot felul de insulte, enervata de „darul meu stupid”,
Jasper si Emmet se gandeau ca va fi o aventura interesanta.
Eu nu prea eram de acord. Uram sa fac liceul, din nou si din nou, iar
acum, trebuia sa incerc sa ma apropii de niste...
Am tremurat la gandul de niste fete vopsite si machiate cu un strat de
10 cm care radeau si si susoteau in timp ce eu faceam pe prostul.
Ne-am despartit fiecare la camerele noastre, tot fara niciun cuvant.
La vederea camerei pe care aveam s-o parasesc in curand, ma apuca un
fel de tristete. Nu voiam sa plec.
Era o camera simpla, cu multe carti si CD-uri de muzica. Cu un pian si
un pat... de care avea sa-mi fie dor.
Oftand, mi-am aruncat fara sa ma uit prea bine hainele in valiza, si am
ingramadit si CD-urile si cateva carti in alta. Am mai adaugat Ipod-ul si
cateva obiecte personale si...
Ta-daa! am terminat. In 10 minute.
M-am trantit pe pat, si l-am lasat pe Debussy sa-mi umple cele 2 ore de
plictiseala care ma asteptau ca bratele deschise.
***
Cand in sfarsit am deschis ochii, evadand din vraja muzicii, si m-am
uitat la ceas...
- La naiba!
Era ora 6 si un sfert dimineata! Trebuia sa fiu acolo acum 15 minute!
Mi-am aruncat mantia neagra peste hainele de pe mine (noroc ca aveam
pantofii pusi) si mi-am tras valizele, izbind incet usa cu piciorul.
Se pare ca toti ma urasc.
Usa era incuiata. Am tras un picior usii de se deschise cu un pocnet
puternic. Noroc ca s-a stricat numai broasca. Si eu care il criticam pe
Emmet de violenta excesiva.
Intr-o secunda am ajuns in biroul lui Aro. Jasper si Emmet ma privira
usurati, iar Jane surase aroganta.
Si te mai crezi asa destept?
M-am strambat.
- Iarta-ma stapane. Ascultam muzica si nu am obervat cat de repede
trece timpul, am spus facand o mutra spasita.
Aro ma privea putin rece.
- Sper ca este ultima data, spuse el.
Oricum, nu era suparat chiar asa de tare. Cateodata este util sa citesti
ganduri. Stii intotdeauna ce sa faci sau sa spui.
- Cu siguranta, stapane, am raspuns.
- Poftim cheile de la casa din Forks. Plecati cu avionul la 6:45. Aici
aveti acte de care aveti nevoie, spuse Aro impaciuitor de la biroul
lui si intinzandu-mi un plic plin de hartii.
- Multumim, am raspuns in cor.
- Va doresc un voiaj placut, spusera in cor la randul lor Marcus,
Caius si Aro.
- Sa ne vedem cu bine, spuse Jane.
O sa-mi fie dor de Edward. Un tanar atat de... Of, Edward, oricat de
folositoare este puterea ta, trebuie sa recunosc ca este enervanta cateodata,
gandi Aro zambind mental in timp ce ieseam din sala grandioasa.
Of, Eddie, ahhhh, vreau sa spun Edward, se balbai Emmet in gand cand
imi vazu privirea ucigatoare, ai ajuns exact la timp. Marcus incepea sa aiba
o expresie nu prea favorabila pentru tine.
Edward, ai ajuns la timp. Incepea sa-mi fie frica ca nu vei mai prinde
avionul, gandi Jasper amuzat.
Sper ca macar sunt niste fete dragute. Macar sa am cu cine vorbi. La ce s-a
gandit Aro cand m-a trimis in misiune cu trei baieti?!
Jane inca nu se impacase cu situatia. Nu ne vorbi deloc nici in masina,
nici in avion. Emmet si Jasper pariau in fata TV-ului dinauntru, la care
era un meci, ceva ce ma lasa rece, iar Jane citea langa mine.
Stiam ca Jasper nu statea excelent cu auto-controlul, dar cum fusese
antrenat destul de bine nu parea sa aiba probleme cu mirosul oamenilor
de pe scaune. Emmet era cam in aceeasi situatie. Eu sunt mandru
cateodata, recunosc, de a avea aceasta capacitate de auto-control mai
ridicata.
Asta se datora si pentru ca, la inceput, ma hranisem cu sange de
animale. Dar dupa ce am intrat in clanul Volturilor, nu a mai fost
necesar, iar cum vanam rar si numai oameni rai...
Pe cine pacalesc. Inca ma simt vinovat de toate mortile pe care le-am
pricinuit. Dar nu-mi dau seama cu exactitate de ce. Este natura mea sa
fac asta. Fac asta de aproape 90 de ani. Atunci, de ce trebuia sa fiu
ciudatul cu mustrari de constiinta?!
Oftand, mi-am pus castile la urechi si m-am cufundat in melodii de
Paramore, care imi exprimau sentimentele din acest moment foarte
bine.
Jane se foia langa mine, enervata de ghinionul pe care il avea. La fel
eram si eu, sincer. De ce s-a nimerit ea cu mine si Jasper si Emmet?
Nu-i corect.
Dar cand in sfarsit am ajuns in Washington, am incercat cu disperare sa
blochez toate gandurile fetelor din aeroport. Mi-am luat bagajele repede
si am tulit-o inainte, lasandu-i pe Jasper si Emmet razand.
Afara ne astepta o masina. Trebuie sa recunosc, Aro este un organizator
impecabil. Ne-am urcat in masina, eu langa soferul morocanos, si am
lasat plictiseala si dorinta somnului sa ma cuprinda.
Dar am deschis ochii chiar cand intram in Forks. Nu stiam nimic despre
acest oras, asa ca toti patru l-am studiat cu uimire... si incantare.
Era ploios si verde. Ploua si ploua, si iar ploua. Fara pic de soare. Un loc
perfect pentru vampiri. Carlisle si Esme Cullen au gusturi foarte utile.
Dar era putin ciudat, atat de verde si tacut, atat de diferit de Italia, in
care trebuia sa stam in palat mai tot timpul daca nu voiam sa le dam
oamenilor un atac de cord la vederea unor oameni stralucitori mergand
pe strada. Am chicotit putin gandindu-ma la reactia lor.
Masina opri in fata unei case incapatoare si frumoase, cu ferestre mari.
Am coborat toti si i-am multumit soferului, care ne raspunse cu alte
cateva mormaituri. Si cand te gandesti ca motivul starii lui proaste era
din cauza ca sotia lui nu-i facuse cafeaua cum trebuie in dimineata asta...
- Wow, scoase Jane in sfarsit un cuvant.
- Dublu wow, spuse Jasper, privind in jur.
- Triplu wow, spuse Emmet razand.
- Cvartuplu wow, am spus si eu, examinand ciudatul oras verde.
- Ce-ai spus? intreba Emmet uimit.
- Cvartuplu, inseamna de patru ori, am spus dandu-mi ochii peste
cap si descuind usa casei.
Am pasit toti inauntru, cercetand cu privirea sufrageria larga si
mobilata cu stil.
- E super, spuse Jane.
- Dap, fu de acord Emmet.
- Hai sa ne vedem camerele, am propus eu.
Dadura tacuti din cap si am urcat scarile. Erau patru usi aliniate in fata
noastra.
Aro este un geniu, gandi Jane cand deschise prima usa si dadu peste o
camera in care domina culoare bej si auriu, in stilul blanii de tigru.
- Ai dreptate, i-am spus.
Ea se uita urat, dar nu rezista mult si navali in camera, deschizand
dulapurile si indesand haine din greu.
Oftand, am deschis a doua usa.
- Asta cu siguranta este camera mea, striga Emmet vesel si sari pe
canapeaua rosie, mare si flexibila.
Camera avea si un TV foarte mare, jocuri video, aparate de gimnastica,
culori tipatoare... ce mai, visul lui Emmet devenit realitate.
L-am lasat sa sara ca un copil mic prin camera si ne-am indreptat spre a
treia usa. Jasper o deschise si am privit curiosi inauntru.
Pe pereti era o culoare frumoasa de albastru, pe birou un calculator, o
canapea in culori pale...
- Definitiv camera mea, pufni Jasper si isi tari bagajele inauntru.
Oftand pentru a mia oara in aceeasi zi, am deschis ultima usa, camera
mea.
Aro chiar este un geniu.
Peretii erau albi, de care atarnau picturi din natura, foarte frumoase. Un
sistem audiu hiper-mega-extra-super, doua birouri, unul cu calculator,
rafturi multe pentru CD-uri, un pian... si un pat.
Mai ca-mi venea sa sar in sus ca Emmet.
Mi-am aruncat rapid hainele in dulapul mic (stia el ca nu am haine asa
de multe), am scos teancurile de CD-uri din valiza si le-am asezat
frumos pe rafturi, mi-am pus lucrurile prin sertare si...
Logic, m-am prabusit in pat.
Dar n-aveam sa stau acolo pentru mult timp.
- EDDIEE!!
Emmet dadu buzna la mine in camera, fericit ca un copil de Craciun.
- Este super tare la mine! La tine...
Se intrerupse uitandu-se in jur.
Wow.
- Este exact pe gustul tau, traduse el afirmatia din ganduri.
- Stiu, imi place la nebunie, am zambit eu de pe pat, incercand sa
ignor un anumit nickname....
Vorba lui Jane, wow din nou. Are si pat?! Edward este serios deranjat.
- Nu sunt, m-am aparat facand pe suparatul.
- Hei baieti, aparu si Jasper zambitor, asezandu-se pe canapea. Pur
si simplu imi ador camera. Aro a facut o treaba super cu aranjatul,
trebuie sa-i multumim.
- Dap, spuse Emmet, privind pe geamul larg spre padurea verde si
frumoasa.
Si ca sa nu ramanem incompleti, pe usa aparu si Jane. Era atat de
scunda in comparatie cu Emmet.
- Wow, e tare si la tine, Edward, comenta ea amabila.
Amabila? Ce-a patit Jane?
Sper ca surpriza nu mi se citeste pe fata.
- Nu stiam ca tu canti la pian, adauga ea zarind pianul din colt.
- Ohoho, striga Emmet, razand zgomotos. Neaparat trebuie sa-l
asculti. Canta incredibil, si isi scrie propriile compozitii!
Oh, Emmet am sa te omor....
Usor, frate, ma avertiza el prin ganduri, nu te uita asa la mine. Ce am facut?
Asta fu ultima picatura.
- Ce ai facut??! Asta intrebi? Pai, sa vedem, imi spui Eddie, dai
buzna la mine in camera si ii spui lui Jane... am marait la el,
nervos.
Jasper incepu sa rada, trimitandu-mi valuri de calm.
Te enervezi atat de usor, gandi el.
- O sa trebuiasca sa-mi canti intr-o zi, facu Jane senina, ignorand
mica mea iesire. Acum trebuie sa ne pregatim pentru scoala, cu
carti si caiete etc, spuse ea, parand bucuroasa in legatura cu asta.
- N-am niciun chef, ofta Jasper.
- Nu mai spun de mine, facu Emmet cu ochii lui rosiatici plini de
groaza la gandul de cumparaturi.
- Poate mai tarziu? am intrebat eu dornic.
- Lenesilor, se stramba ea. Ma voi duce eu si voi cumpara si pentru
voi.
- Multumiiiim, am spus noi in cor.
Jane disparu si peste cateva secunde i-am auzit masina pornind.
M-am intors spre cei doi.
- Serios, ce s-a intamplat cu ea? am intrebat ironic.
- Putina simpatie nu strica, zambi Jasper. Am facut-o sa se poarte
mai... frumos.
Emmet rase.
- Tare! Oricum n-as vrea sa traiesc cu o scorpie sub acelasi acoperis.
Folositoare putere empatia asta.
- Ok, eu cred ca ma duc sa ma bucur de niste jocuri video super,
spuse Emmet si se ridica de pe pat.
Poate nu e chiar asa de ciudat. Pana la urma, am sa-mi iau si eu un pat.
- Bravo, Emmet! am inceput eu sa rad.
El doar isi dadu ochii peste cap.
Cititor enervant de minti, gandi el sarcastic in timp ce fugea la el in
camera.
- Cred ca ma duc si eu, spuse Jasper privind in jos, ma asteapta o
multime de carti.
- Nici o problema, am raspuns.
Si asa am ramas singur cu dragul meu pian.
M-am asezat in fata lui, plimbandu-mi usor mainile pe clape. Era perfect
acordat. Am inceput un cantec cu o tema familiara, plictiseala.
Si in timp ce melodia se precipita, ma gandeam tot mai mult la misiune,
la fetele pe care trebuie sa le verificam. Nu stiu de ce, dar aveam un
sentiment bun in legatura cu toata tarasenia.
Dar am oftat cand m-am gandit la chinurile ce ma asteptau maine.
Liceul.
Dar nu numai liceul, ci prima zi de liceu.
Maine va fi o zi lunga.
Capitolul 2 – Mia cantante
- Oh, haide odata Edward. Pune-ti lentilele alea de contact mai
repede, vom intarzia, se auzi vocea ascutita a lui Jane de la intrare.
- Imediat, am raspuns absent.
M-am uitat din nou in oglinda, privindu-mi imaginea completa.
Culoarea de verde a lentilelor de contact era asemanatoare cu culoarea
ochilor mei umani, caci o cautasem incapatanat prin toate nuantele de
verde de la magazin, si cand ma uitam in oglinda, vedeam ceea ce ar fi
trebuit sa fiu. Exceptand paloarea de creta si frumusetea inumana. Pe
sub lentilele si negarea propriei naturi, eram tot un monstru. Am ridicat
incet mana si am pus-o pe sticla rece, in loc de a o sparge, un impuls
ciudat si prostesc...
Dar am pufnit la vederea parului meu de o culoare ciudata de bronz,
care orice ii faceam, statea ciufulit ca o capita de fan.
Un junghi de durere ma strafulgera brusc, si am scapat un geamat.
- Jane, te spun lui Aro! m-am plans in timp ce imi luam rucsacul si
ma indreptam spre usa.
- Da, bebelusul mic ma spune lui taticu’ , facu ea razand.
- Hai Edward, spuse Emmet.
Puteam sa spun ca era destul de nerabdator sa le intalneasca pe tintele
noastre. Desi Emmet este un profesionist, cateodata lasa sentimentele
proprii sa altereze importanta unei misiuni.
Am mormait pe sub barba in timp ce ma asezam in scaunul soferului din
Volvo-ul meu argintiu, si porneam motorul. Ca de obicei, am depasit
limita vitezei in timp ce conduceam spre Iadul Forks. Intr-un oras atat
de mic nici nu aveam nevoie de harta ca sa gasesc liceul. Si privit din
ansamblu, asa verde si cetos, totusi este un oras frumos.
Am parcat langa o camioneta Chevy rosie, batrana de cand lumea. Am
pufnit la o asemenea masina. De fapt, cam toate masinile din parcare
erau de genul. A mea iesea in evidenta, dar nu aveam de gand sa renunt
la masina mea pentru asta. Ma intreb ce reactie vor avea la Jeepul lui
Emmet si Audi-ul lui Jane.
Imediat ce am iesit din Volvo, toate privirile se focalizara pe noi, dar eu
nu le-am intors si am cercetat liceul. O colectie de case asortate, din
caramizi de culoare castanie, acoperita de copaci. In caz de expunere,
riscul nu e mare si se poate iesi usor...
Jasper imi trase un ghiont. Mi-am amintit ca eram extraterestri pentru
o zi. Bun lucru ca nu vanasem prea mult, iar ochii ne erau usor rosii, si
nu se observau de dupa lentile. Daca erau rosii complet, ar fi distrus
lentilele in trei ore.
M-am pregatit pentru ce urma, luand o gura de aer si...
„Ce dragut este cel cu ochii verzi!!”
„Mama cat este de frumos. Trebuie neaparat sa-i dau numarul meu.”
„Ce ochi albastri are blondul!”
„Cel blond este si el dragut, dar nu l-as compara cu roscatul...”
Roscatul? Va rog! Nu ma jigniti!
„Wow, cred ca cel masiv este campion de box sau ceva de genul...”
„ Roscatul ma face sa ma topesc...”, facu o fata scunda si cu un par salbatic.
„Sper ca o sa ma prezinte cineva la toti „Cel brunet este muschiulooos. Il ador.
E atat de sweet...”
„Fata cu par blond-castaniu pare foarte draguta. Am sa vreau sa ma
imprietenesc cu ea.”
„Cred ca ala il bate pe Mike in 2 secunde”, gandea un baiat de langa un
Ford ruginit.
„Cea cu ochii negri ma da pe spate.”
„Fetele sunt proaste, mie nu mi se pare ca sunt draguti, sunt prea... perfecti. Cu
siguranta au facut operatii estetice...”, gandea un baiat cu o fata ca de
bebelus ce se parea sa fie Mike cel invidiat.
Am pufnit. Cate explicatii puteau gasi oamenii ca sa se simta mai bine.
„Sper sa aiba vreo ora cu mine...”
Am alungat toata vorbaria prosteasca din capul meu, inainte ca
superficialitatea si prostia sa ma innebuneasca. Am grabit pasul spre
secretariat, lasandu-i pe Jasper si Emmet sa se amuze din nou de ura
mea fata de atentie excesiva.
In sfarsit, am intrat in camera mica si calda. Mirosul femeii plutea in
aer, facandu-l pe Jasper sa se incordeze usor, si am vazut cum gandurile
ii alunecau spre lucruri cam neplacute pentru secretara. I-am tras un
ghiont.
- Scuze, murmura el rusinat.
Ura cand trebuia sa fie dadacit.
- Buna ziua, spuse Jane amabila. Noi suntem Jane, Emmet, Jasper si
Edward. Suntem elevii noi aici.
Trebuie sa-i multumesc lui Aro ca a trecut actele pe numele meu, desi
eu fiind seful misiunii, este putin logic.
Ochii mici si caprui ai femeii ne privira pe rand, marindu-se.
Doamne, sunt atat de frumosi. Decupati din Weekly. Mai ales Edward. Dar
este prea tanar, revino-ti!
Aproape mi-am dat ochii peste cap.
- Oh, salut, copii. Eu sunt Doamna Cope. Sper ca va place aici.
Poftiti orarele voastre si 4 harti ca sa va puteti orienta. Si aici sunt
formularele pe care trebuie sa mi le predati la sfarsitul zilei dupa
ce fiecare profesor le semneaza, spuse ea in timp ce ii inmana lui
Jane o multime de hartii.
Ne sublinie pe harta traseul, spuse cateva scurtaturi, iar la sfarsit ne ura
o zi buna la liceul Forks.
De parca eu as putea avea o zi buna intr-un liceu.
Dupa ce am iesit din secretariat, sunt sigur ca nu mai aveau mult si
privirile ne gaureau, iar ochii posesorilor cadeau din orbite, de atat
holbat. Cat de tipic oraselor mici ca Forks.
- Hei, tu ce ai acum? intreba Emmet dupa ce isi studie orarul.
- Um, Engleza, am spus dupa ce mi l-am verificat si eu.
Te rog sa nu aiba si Jane, te rog sa nu aiba si Jane, te rog sa nu aiba si
Jane....
- Ce coincidenta! Asta am si eu, zambi Emmet, in timp ce mie imi
venea sa-i sar de gat.
- Se pare ca trebuie sa va duceti in cladirea numarul 3, spuse Jane
dandu-mi o harta din cele patru.
- Mersi Jane. La revedere! i-am salutat pe cei doi care aveau
Trigonometria impreuna.
Am chicotit usor. Jane si Jasper au ora impreuna. Daca Jasper nu ar fi
avut abilitatea lui extrem de utila, nu cred ca ar supravietui.
- Pa, spuse Jasper facand o mutra de martir.
Dupa ce ei se indepartara, Emmet si eu am inceput sa radem.
- Trebuie neaparat sa aflam cu a decurs ora lor impreuna, spuse
Emmet printre chicote.
- Da, dar ai vazut ce fata a avut Jasper?
Razand veseli, ne-am indreptat spre cladirea nr. 3, ignorand toate
gandurile si privirile. Dar pe sub veselia debordanta, recunosc ca si eu
ma simteam nerabdator sa intalnesc obiectivele misiunii.
Cand am intrat in clasa, la toti elevii le pica gura deschisa. Gandurile
fetelor erau deja prea posesive, si ma miram cum de nu isi frang gaturile
ca sa ne vada din banca din spate, in care ne dusesem dupa ce ii
dadusem formularul Domnului Mason, fara alte prostii despre
prezentari.
Lista de lecturi nu este grea deloc. Desi pun pariu ca Emmet imi va cere
o copie a rezumatelor.
- Edward!
- Da, am raspuns pe un ton prea jos pentru urechile umane.
- Ca un prieten bun ce-mi esti, imi vei imprumuta si mie
rezumatele, nu? spuse Emmet facand o mutra de catelus.
Imi scapa un chicotit. Emmet este atat de previzibil.
- Mai vedem, i-am soptit deschizand cartile din care nu aveam sa
aflu nimic nou.
In timp ce profesorul palavragea despre importanta lecturii, Emmet ma
implora sa accept prin ganduri, si alte metode, mai putin pasnice,
folosite de obicei in wrestling. Dar nu m-am dat batut si m-am
incapatanat mai departe in raspunsul negativ.
Cand in sfarsit se suna, am tasnit amandoi din banca, cu viteza umana,
desigur, inainte sa ne atace toata clasa.
Cand am iesit afara, ploua. Emmet deschise umbrela, renuntand la
cicaleala, iar eu m-am uitat pe orar.
- Spaniola, am oftat.
- Trigonometrie, ofta si el la randul lui.
- Ne vedem mai tarziu atunci, i-am spus si am impartit formularele
si hartile.
- Pa, spuse el si o lua in alta directie.
M-am uitat din nou pe harta si am luat-o spre dreapta, pregatindu-ma
de plictiseala. Stiam Spaniola la perfectie, iar in mintea mea deja se
ridica optiunea chiulitului.
Ei, nu chiar din prima zi, Edward!
- Hei, salut, esti unul din elevii noi, nu? se auzi vocea unui baiat
zambitor de langa mine.
- Da. Eu sunt Edward Masen, am spus politicos, strangandu-i
mana.
Sunt destul de sigur ca multa lume merge in spatele nostru doar ca sa
auda conversatia.
- Mike, spuse el. Imi pare bine sa te cunosc.
Nu-mi pare chiar asa de bine. Ce naiba vad fetele la el si ceilalti? Sunt ciudat
de... perfecti. Acum serios, chirurgie estetica?! Dar popularitatea merita
sacrificii, cred.
Gandurile ii erau o totala antiteza fata de purtarea si cuvintele lui
prietenoase. Iar faptul ca vorbea cu mine doar ca sa se bucure de
popularitatea nedorita care o aveam nu ma facea sa-l plac mai mult.
- Deci, ce ora ai acum? intreba el mai departe.
- Spaniola.
- Oh, pacat, eu am Engleza. Dar Jessica are Spaniola, ea ar putea sa-
ti mai arate locurile pe aici.
In timp ce Mike vorbea, fata aceea scunda si cu un par salbatic aparu
din spatele nostru cu un zambet urias.
- Salut, sunt Jessica, spuse ea intinzand mana.
- Edward, am raspuns rece, o reactie la gandurile ei.
- Hmm, eu am Istorie, spuse Mike, jucand parere de rau. Este in
partea cealalta, sper ca ne vedem mai tarziu, continua el zambitor
si se indrepta in alta directie, facandu-ne cu mana.
- Pa, am spus si eu, enervat de toata mascarada.
- Deci, de unde v-ati mutat? incepu Jessica „vanatoarea”.
- Um... din Chicago, am raspuns, privind stropii de ploaie starnind
cercuri in baltile de pe asfalt, si contand pe inspiratia de moment.
- Da? Ce tare, facu ea, subtil dandu-mi o invitatie sa continui.
- Parintii nostri sunt plecati in strainatate si pana cand se intorc,
locuim aici in casa unui unchi care a murit, am explicat plictisit.
Ea dadu din cap.
Doamne, are niste ochi atat de frumosi... Si un par. O sa-i fiu recunoscatoare
lui Mike o mie de ani ca m-a prezentat. Edward nu....
Am blocat palavrageala fara sens inainte sa innebunesc de tot. Dar din
fericire pentru mine, am ajuns in sfarsit in clasa, unde ea isi lua locul
obisnuit si incepu sa chicoteasca langa o alta fata care nu parea sa-i dea
atentie. M-am prezentat in fata tuturor elevilor (te urasc Doamna Goff!)
si m-am dus in spatele clasei, din nou povestea cu holbatul repetandu-
se.
Cam asa trecura si Trigonometria si Sportul. Cred ca am facut
cunostinta cu jumatate din scoala, si nu mai aveam mult si imi venea s-o
iau la fuga de atata vorbarie si trivialitate. La modul serios,
innebuneam. Si ma indoiesc ca este bine sa innebunesti un vampir. Mai
ales fetele... Cred ca am refuzat cateva duzini de intalniri. Voiam liniste!
De ce nu ma lasau in pace? Discretia si izolarea sunt importante intr-o
misiune, nu?
Cand in sfarsit m-am intalnit cu Jasper, Emmet si Jane eram epuizat. Ei
nu pareau sa fi avut probleme cu atentia. Desigur, ei nu vedeau
fanteziile populatiei feminine la vederea noastra, ca mine. De fapt, lor
chiar le placuse. Cand imi vazura mutra, incepura din nou sa rada.
Jasper isi folosi abilitatea si ma calma, ceva de care aveam nevoie. Ce m-
as face fara Jasper.
Cand am intrat in cantina, era plin. Dupa ce ne-am luat putina mancare
care urma sa se intoarca neatinsa, ne-am asezat la o masa izolata. Eu i-
am obligat s-o faca, caci chiar ma saturasem de toate privirile si
gandurile si susotelile...
Incet Edward, gandi Jasper.
Dar logic ca ghinionul meu a trebuit sa fie complet, si la masa se
asezara Mike, Taylor, Eric si inca un grup de fete care chicoteau si se
foiau de parca aveau serpi sub scaune. Emmet, Jane, si Jasper incepura
sa discute, si desi aveau cateva probleme cu mirosul, se lasara prinsi in
conversatii si tentatia disparu. Asta era si secretul, la auto-control.
Trebuie sa te concentrezi intens pe altceva.
Eu am respins toate incercarile de apropiere. Deja imi formam o
reputatie de ciudat morocanos, dar nu-mi pasa, ci chiar ma bucuram ca
urma sa fiu sa fiu izolat. Dar totusi, ma intreb... Cred ca am facut
cunostinta cu toate fetele din scoala. Dar niciuna nu a fost Bella Swan,
Rosalie sau Alice Cullen. Jane, Emmet si Jasper se mirau si ei, dar lasara
problema pe mai tarziu.
Am inchis ochii, atacat de o plictiseala iminenta. Desi pentru un
nemuritor trebuia sa fie ceva demult intrat in rutina, eu inca nu
suportam plictiseala. Imi transforma in iad orele petrecute in acest
sentiment chinuitor. Sau mai degraba, purgatoriu? Daca as putea
vreodata sa ma revansez pentru crimele din toti acesti ani, asta trebuie
sa atarne greu in balanta.
Wow. Adica... wow. Nu-mi vine sa cred ca este om...
Am tresarit si am deschis ochii la gandurile lui Emmet, cautand prin
sala motivul uimirii lui. Nu are cum sa fie alti vampiri pe aici. Din cate
stiam eu, Esme si Carlisle nu erau trecuti de 30 de ani ca varsta
biologica, deci erau prea mari pentru liceu.
La o masa mai indepartata, stateau trei fete.
Una era blonda, cu un par auriu unduindu-se usor pe spate si cu niste
ochi batand in violet. Era foarte frumoasa, cea care ii captase interesul
lui Emmet. Era amuzant sa-l vezi cum se holbeaza la ea fara nici o jena.
Cealalta era mica, cu trasaturi foarte delicate, cu un par negru ca
abanosul si aranjat in toate directiile. Imi aducea aminte de o mica zana.
A treia, desi statea jos, se vedea ca este mica de statura. Avea un par
lung si usor buclat, de culoarea mahonului, ce ii incadra chipul in forma
de inima luminat de doi ochi mari caprui. Isi tinea mainile incrucisate in
fata, si privea pe geam.
Ma uimi cat de fragila si mica parea, si cat de maturi pareau ochii ei
mari. Pielea ei era aproape translucida. Nu parea sa-i acorde destula
protectie pentru lumea inconjuratoare.
- Mda, si cum spuneam, m-a dezamagit sa... trancanea Jessica.
- Cine sunt ele? intreba Jasper brusc.
Toti se intoarsera si se holbara la cele trei fete.
- Oh, blonda este Rosalie Cullen, cea mica si bruneta este Alice
Cullen, iar cealalta este Bella Swan. Sunt cam ciudate, se stramba
Jessica, suparata de intrerupere.
Alice, facu Jasper.
Rosalie i se potriveste de minune. Nu-mi vine sa cred ca se aude inima si
respiratia ei de la masa aceea. Edward, asculta, poti sa-mi faci o favoare si sa
afli ce gandeste blonda?, gandi Emmet.
Dar nu eram atent la el in acel moment.
Ceea ce ma mira pe mine era faptul ca nu se hlizeau, nu chicoteau, nu
radeau si nu erau machiate aproape deloc, plus ca aveau niste haine
simple dar elegante. Asta definitiv era ceva care mie imi atrage atentia.
Dar am revenit la realitate, si i-am adus si pe altii.
Le-am tras doua ghionturi lui Jasper si Emmet.
Ma privira intrebator, neraspunzand intrebarii lui Mike.
- Hei, ce-ati patit? am mormai incet printre dinti. Ele sunt motivul
pentru care am venit aici. Misiunea, va amintiti?
Aaah, am uitat. Ce bine. Macar o sa am sansa sa ma apropii de ea... gandea
Emmet visator.
Cu atat mai bine. Suntem obligati sa le cunoastem. Este ciudat ca un om mi-a
captat interesul asa deodata.... gandea si Jasper privind-o pe cea mica,
Alice.
Este enervant. Entuziasmul lor este atat de previzibil. Ca si cum i-ai arata
unui copil o jucarie stralucitoare. Recunosc, toti trei sunt super draguti, dar
asta nu este un motiv sa salivezi asa in public. Hmmm...blondul cu ochi
albastri pare sa fie foarte sensibil. Si e foarte frumos. Ups, se uita la noi....
Nu cred ca am sa-i spun lui Jasper gandurile lui Alice. L-ar fi distras de
la obiectiv, si ca sa-l las pe expertul spion Edward deoparte, mi-era si
putin simpatica. Ca persoana, nu in alte sensuri.
Sper ca nu mi s-a deranjat parul. Nou-venitii sunt foarte frumosi, si as vrea
sa ma imprietensc cu fata. Si nu mai fi snoaba Rosalie, recunoaste ca cel masiv
si cu parul cret este exact pe gustul tau. Este chiar dragut. La naiba, se uita
incoace. Admir tavanul, eu nu ma uit la el...
Imi veni sa rad. Rosalie era amuzanta, dar n-am sa-i spun lui Emmet
nimic, din acelasi motive. Am ascultat cu atentie sa aflu si gandurile
Bellei Swan. Cealalta tinta.
Dar n-am auzit nicio soapta.
Ce ciudat. Fata s-a mutat?
M-am uitat in directia ei, nelinistit. Statea chiar acolo unde statea si
inainte, si desi ochii ei caprui, clari, reflectau plictiseala si un fel de
nervozitate, nu puteam sa aud nimic. Doar liniste.
Tulburarea crestea. Era ceva in neregula cu mine? Ma simteam la fel ca
intotdeauna. Am ascultat mai concentrat, iar toate vocile pe care le
blocasem incepura sa-mi urle in cap. Sute de voci, care nu vorbeau decat
de noi.
- Hei, Bella, nu te mai holba asa la nou-veniti, se auzi vocea
amuzata a lui Rosalie.
Pastrandu-mi privirea pe perete, am privit expresia fetei prin gandurile
lui Rosalie Cullen.
Se uita la mine cu ochii ei mari, intrebatori. Reactiile i se citeau usor pe
fata, admiratie, surprindere, si acum jena, ca a fost prinsa uitandu-se la
un strain. Un roz apetisant ii colora obrajii in timp ce privea in jos.
- Dar si tu o faci, se auzi voce moale si calda, care suna ca un
clopotel, dar stiam ca era din cauza ca ascultam eu cu prea mare
atentie.
Atunci mi-am pierdut orice speranta. De obicei, gandurile oamenilor
aveau acelasi ton cu vocea lor fizica. Dar glasul acesta clar nu era
niciuna din vocile care rasunau in capul meu.
Am privit-o in ochii adanci si m-am concentrat si mai tare. Era ceva ce
nu mai facusem niciodata, sa ma straduiesc sa „aud” pe cineva. Era un
lucru natural, nu trebuia sa ma fortez.
Din nou, absolut nimic.
Ea se uita in jos, cu obrajii impurpurati. Incepusem sa ma obisnuiesc cu
ecourile setei, excesul de venin si fanteziile care urmau... Noroc ca Jasper
nu se uita. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum i-ar fi afectat controlul
precar aceasta abundenta de sange.
- Cel numit Edward se holbeaza la tine, chicoti Alice, dandu-i un
cot.
Eu inca incercam sa aud ceva, orice. Mi-am privit expresia prin
gandurile lui Alice. Era frustrata, nelinistita.
Eram frustrat din cauza ca nu le auzeam. Eram nelinistit deoarece
credeam ca ceva se intampla cu mine.
- Si Jasper se uita la tine, murmura ea.
Hmm. Trebuie sa-i atentionez ca nu trebuie sa se lase distrasi cand sunt
intr-o misiune. Eu am un motiv foarte adevarat sa ma uit la ele, cel
putin.
- Stiu, chicoti Alice. Si-mi convine. Nu crezi ca este dragut?
- Ba da, spuse Bella.
- Emmet este si el foarte frumos. Si muschiulos, facu Rosalie.
Se pare ca toti ne stiu numele de acum. Uite cum se duse pe apa
sambetei anonimatul pe care contasem...
- Bella? Tu ce crezi? Care e mai frumos?
Am acordat o importanta care ma uimea raspunsului ei.
- Umm... cred ca... toti trei, zise Bella incet, jucandu-se nervoasa cu
fermoarul jachetei.
- Nu, spune-ti preferatul, sau il spun eu, o tachina Alice.
- Bine, bine. Mie imi place de Edward, se stramba ea, rosind.
Emotiile care ma dominau in acel moment ma surprinsera. Ma simteam
bine, ciudat de satisfacut. Deoarece, daca este s-o luam asa, si mie imi
placea de ea din cele trei.
Cum?
Imi placea? Este prea mult spus, ma interesa. Dupa ce mi-am linistit
ego-ul, m-am concentrat mai departe pe ea, dar linistea continua.
Deci...? intreba Emmet in gand.
Mi-am luat privirea de pe fata, simtindu-ma usurat. Nu-mi placea sa
continui sa esuez. Si nu voiam sa dezvolt vreun interes pentru gandurile
ei, doar pentru ca erau ascunse fata de mine. Cand am sa le descifrez, si
am sa gasesc o cale sa fac asta, vor fi la fel de meschine si banale ca ale
celorlalti. Nu merita efortul, decat pentru a verifica ceea ce cerea
misiunea.
Am dat din umeri.
Ce inseamna datul din umeri?!
- Inseamna ca nu vreau sa-ti spun, i-am raspuns pe un ton foarte jos
si repede.
De ce?
- Este ceva ciudat in legatura cu ele, am spus visator, in aceeasi
maniera.
Mie-mi spui?! Alice pare sa fie o harababura de emotii. De parca ar sti cum
sa-mi blocheze puterea, pufni Jasper mental.
Lasa ca avem destul timp sa le cunoastem, gandi Emmet si se concentra pe
conversatia cu Mike.
- Lasa ca avem destul timp sa le cunoastem, am repetat eu la
urechea lui Jasper.
Da... facu el melancolic si incerca sa fie atent la Tyler.
Mi-am pironit privirea in tava cu mancare neatinsa si mi-am concentrat
„auzul” din nou, incapatanat in a realiza ca nu puteam auzi nimic. Ma
simteam usor umilit din aceasta cauza, recunosc. Am esuat lamentabil
din nou si fara sa ma gandesc prea mult, mi-am ridicat ochii din
mancarea care avea pentru mine un gust atat de dezagreabil.
Privirea imi cazu din nou pe perechea aceea de ochi umani mari si
ciocolatii, plini de intrebari. Isi pastra ochii in sus doar pentru o
secunda, ca apoi sa-i lase in jos, spre mainile ei delicate care strangeau
un mar. Un roz pal ii colora obrajii.
M-am uitat si eu in jos, usor tulburat. Eram enervat pe mine insumi –
de fapt, foarte enervat – ca acordam atata atentie unui om, exceptand
faptul ca era unul din obiectivele misiunii.
Dar un om caruia nu-i puteam auzi gandurile este ceva, totusi. Trebuie
sa existe un motiv pentru care nu o puteam auzi pe aceasta Bella Swan.
Aro va fi foarte contrariat de aceasta descoperire. Sunt destul de sigur
ca nici el nu ar putea sa-i citeasca mintea daca ar atinge-o.
Si mai era un motiv intemeiat pentru care ma ingrijoram. Din ce
auzisem pana acum, nu s-ar parea ca ele stiu de existenta vampirilor.
Daca ar fi stiut, nu ne-ar mai fi catalogat drept „draguti”, iar cu
siguranta ar fi observat asemanarile cu parintii lor adoptivi, ca paloarea,
cearcanele, frumusetea... Ochii ieseau din topic, dar oricine se poate
gandi la lentile de contact. Rosalie si Alice, nu sunt, prin urmare, o
problema. Dar Bella, desi sansele erau cam 30%, poate stia. Probabil de
aceea este atat de nervoasa si nelinistita.
Dar fata asta care nu se remarca din ceilalti prea tare imi captase
interesul intr-un nivel ingrijorator. Sper sa nu fie la fel si in cazul
colegilor mei.
Nu-mi pot permite sa fiu interesat, gandea Jasper, neglijand cearta despre
masini care o incepuse Eric. Este o misiune, iar noi suntem Volturi. Totusi,
am sa insist ca Alice sa-mi fie data mie spre abordare.
Rosalie este super-frumoasa. Sexy... Dar este om, ce naiba, Emmet? Adauga si
misiunea, cireasa de pe tort. Ma rog, ma interesau puicute si inainte, recunosc...
Dar tot am sa vreau sa-mi fie plasata mie, ca tinta. Dar daca pana si Eddie se
holbeaza... Emmet incerca si el sa se concentreze pe scopul la care
fusesem trimisi. Oricum, se pare ca eram exemplu. M-am enervat iarasi.
Trebuie sa fiu mai atent.
Par toate de treaba. Un pic diferite, recunosc... dar cred ca vor fi usor de
manipulat. Vom termina aceasta misiune in mai putin de o luna. De abea
astept sa ma intorc in Italia, mi-e dor de Alec. Si cu siguranta, bufonii astia
trei nu ma fac sa ma simt bine. Desi Jessica pare sa fie cam prea „usoara” si
prea moarta dupa baieti, macar nu ma... Jane discuta cu grupul de fete, dar
in acelasi timp tragea cu ochiul spre obiectivele noastre.
Deci, daca ei doi le vor pe Rosalie si Alice ca sarcini, mie nu-mi ramane
decat Bella Swan, si nu ma supar. Poate asa voi reusi sa-i aflu secretele.
Nu ca as vrea... nu ca ar fi ceva care sa merite atentia...
Nervos, am ascultat putin conversatia sa vad despre ce este vorba.
- Mda, este diferit, spunea Jane.
- Mai racoros, rase Emmet.
- Dar mie imi place, adauga Jasper. Oricum, parintii nostri vin peste
vreo doua luni. Nu vom sta mult aici.
Isi formau acoperirea in caz de urgenta.
- Da, m-am bagat si eu. Sunt plecati in Venezuela cu firma lor. Ei
sunt profesori universitari, oameni de stiinta si au plecat pentru
niste plante ciudate. O fac destul de des, ne-am obisnuit.
Toti ma privira usor surprinsi.
- Wow, spuse Lauren. Trebuie sa fie greu sa ai profesori ca parinti,
nu?
De ce ai spus ca sunt profesori?! ma apostrofa mental Emmet.
- Da, zise Jane amuzata. Ne puneau la tot felul de exercitii si teme...
De aceea este bine pe de-o parte ca mai pleaca. Ne facem si noi de
cap.
Dadura din cap intelegatori... desi compatimitori este cuvantul mai
potrivit. Este ciudat cum adolescentii din zilele de azi urasc cititul si
scoala. Personal, imi place sa citesc, si consider invatatura ceva
indispensabil.
- Si... spuse Jessica, tu ai prieten, Jane?
- Nu, rase ea. Si nici nu cred ca voi avea.
Eu stiam prea bine de ce, dar nu intelegeam de ce Jane era trista in
legatura cu asta. Probabil voia sa-si gaseasca perechea si totusi, nimeni
nu venea. Cred ca o inteleg, totusi.
- Dar tu, Edward? mieuna Lauren. Ai prietena?
- Am, si o iubesc foarte mult, am spus cu un aer visator.
Lasa ca n-o sa mai fie asa de-acum inainte. Nu ai intalnit tu in viata ta o
tipa mai buna ca mine, sunt sigura. Lauren nu parea sa aiba probleme cu
stima de sine. Ba chiar se supra-estima. Am intalnit destule fete umane
mult mai dragute decat ea. De exemplu, Bella Swan... o fata cu
siguranta mai draguta si mai matura, sunt sigur.
Am oftat incet. Iar imi scapasem gandurile de sub control la fata aceea.
Chiar ma straduiam sa nu ma gandesc la ea, dar ma domina o
curiozitate inexplicabila in legatura cu intreaga ei fiinta.
- Credeam ca relatiile de la distanta nu prea merg, facu Jessica, cu
aceleasi ganduri ca Lauren si Maya, si Carmen...
Cat de tipic.
- La noi merg, am spus si voiam sa continui, dar pauza de pranz se
terminase.
Ne-am ridicat toti de pe scaune, ducand tavile cu mancare neatinsa.
Sper sa nu le trezim suspiciuni...
- Mi se pare mie, sau ciudatele alea va atrasesera atentia? intreba
Lauren, venin umplandu-i vocea.
- Da, noi suntem aici, se stramba si Jessica.
- Sunt foarte dragute, spuse Emmet indraznet, ignorand toate
privirile ascutite ca niste sabii care oricum nu i-ar fi facut niciun
rau.
„Daca privirile ar putea ucide” imi trecu rapid prin minte. Se potrivea
perfect.
Bella pare atat de snoaba! Domnisoara in pericol, da, sigur. E o proasta
neindemanatica, nu inteleg de ce Mike se streseaza atata cu ea...
Jessica se pare ca nu o prea agrea pe Bella Swan.
Rosalie ma calca pe nervi. Mda, Miss Perfectiune, as vrea sa te anunt ca...
Lauren nu avea ganduri mai dragute.
Cata superficialitate. Am scuturat usor din cap, scarbit.
- Mda, facu Mike visator si primi o privire furioasa de la toata gasca
de fete innebunite dupa el.
N-a fost de ajuns ciudatul impuls de a o apara pe Bella de gandurile rele
ale Jessicai, dar acum si aceasta... ciudata enervare la posesivitatea lui
Mike. Serios, ce se intampla cu mine?
- Hei, Jane, eu si Lauren avem Sport, tu? intreba Jessica schimband
subiectul. Macar atata lucru a dus-o capul.
De parca nu stia deja ca Jane are si ea acelasi lucru. Cat urasc ipocriziile
de genul acesta.
- La fel, raspunse Jane.
Sport, la naiba. Am sa ma plictisesc de moooarte, gandi ea.
- Ce tare! Atunci... Edward, Jasper, Emmet, ne vedem mai tarziu,
spusera Lauren si Jessica si toata sleahta lor feminina.
- Pa, spuse Jane rece.
In timp ce se indepartau in alta directie, eu nu aveam niciun regret.
Chiar ma bucuram, desi poate nu este corect fata de un coleg de breasla,
ca sa spun asa.
Si dupa alte scuze si exprimari de parere de rau ca au Geografia si
Geometria, Mike si gasca lui enervanta plecara. Nici nu-si inchipuiau ce
favoare imi faceau. Cat de enervanti pot fi niste oameni. Dar nu ma mir.
Hei, vorbim despre adolescenti!
E timpul misiunii, gandi Emmet smecher.
- Eu o iau pe Rosalie, spuse el cu voce tare.
- Alice. Volturii in actiune, glumi si Jasper.
Nu avea sens sa spun si eu pe cine. Se intelegea, si nu ma plang de
destinul care mi-o harazise spre abordare.
- Ce aveti acum? am intrerupt eu momentul de veselie.
Strica-chef, gandi Emmet iritat.
Era timpul sa trecem la treaba. Jasper si Emmet sunt atat de usor
distrasi de alte lucruri. Presupun ca este un lucru bun ca eu sunt atat
de... dedicat. Dar ce altceva poti face cand te plictisesti de moarte, in
aproape un secol, decat sa-ti faci un hobby? Ma rog, nu era ceea ce se
cheama un hobby. Pentru Aro era un hobby sa rupa vampiri vagabonzi
si sa colecteze cat mai multi vampiri talentati. Pentru mine, era doar
ceva cu care imi ocupam timpul.
- Arta, oftara amandoi.
Niciodata n-am fost prea bun la desen, gandi Emmet cu o strambatura.
Dar sper ca profesoara sa fie amabila... sau o fac eu.
- Biologie, am oftat la randul meu. Dar ai grija cu pro...
- Ne vedem mai tarziu, zise Emmet, ignorandu-ma.
Sper sa aiba si Rosalie...
M-as bucura daca Alice ar avea si ea Arta. Oricum, trebuie sa mi-o apropii.
Noroc de misiune, gandi si Jasper visator, in timp ce se indepartau.
Am scos harta si am studiat-o distras. Incepeam sa ma descurc de acum.
Deci, dreapta... M-am indreptat spre Sala de Biologie, ciocanind usor in
manerul umbrelei. Ploua zdravan de acum. Imi place ploaia, dar trebuie
sa ma prefac normal.
Am pufnit. Normal... Cum spuneam, sunt o multime de lucruri care ma
denota drept o ciudatenie, chiar si printre cei ca mine. Voi reusi
vreodata sa ma integrez?
Am intrat in clasa, inca cufundat in ganduri, nebagand in seama
chicotele si privirile. Dupa ce mi-am atarnat haina in cuier, m-am dus
direct la Domnul Banner, care imi semna formularul fara alte
maruntisuri ca prezentarea. Cred ca ne vom intelege.
Dupa ce mi-l returna, se uita intrebator prin clasa dupa un loc liber, dar
eu il gasisem demult.
O banca din mijloc, la care statea singura Bella Swan.
Auzeam tot ce gandeau, cel mai neinsemnat lucru care le trecea prin
cap. Dar nimic de la ea, cu ochii ei inselator de comunicativi.
Inca eram nervos din acest motiv. Trebuie sa existe neaparat o exceptie
de la orice?
Dar oricum, am noroc. Un semestru intreg langa ea era oportunitatea
perfecta de abordare a tintei mele. Si de aflare a gandurilor ei, dar asta
este alta mancare de peste...
- Ah, am un loc chiar langa Domnisoara Swan, aici, spuse Dl.
Banner, indicandu-mi scaunul liber de langa ea.
Acum, ochii ei mari erau concentrati in a-si strange cartile pantru a face
loc pentru ale mele. Am patruns prin culoarul dintre banci, ignorand
gandurile fetelor pline de invidie fata de Bella, asezandu-ma langa ea.
Am luat o gura de aer, cu intentia inceperii unei conversatii.
Dar n-am spus nimic.
Mirosul ei ma izbi cu o forta inimaginabila, ma izbi cu putere. Nu
existau cuvinte pentru a descrie violenta acelui moment.
Atunci nu mai eram Edward, membru Volturi sau spion.
Eram un vampir iar ea avea cel mai delicios sange pe care l-am mirosit
vreodata intr-un secol.
Nu credeam ca asemenea parfum există. Daca as fi stiut, as fi trecut prin
iad si inapoi pentru el.
Setea mi-a ars gatul ca focul. Muschii mi se contractara, iar gura mi se
umplu de venin. Simteam caldura sangelui ei iradiind pe pielea mea de
stanca... Dar nu trecuse decat o clipa.
Reflexia din ochii ei speriati, chipul unui monstru şocă monstrul care
urma sa ucida 20 de oameni numai pentru unul.
Din nou, impulsul acela ciudat de a sparge oglinda, de a fugi de mine
insumi ma cuprinse si pentru o secunda, capul mi se limpezi. Numai o
secunda am realizat ce atrocitate urma sa comit, doar pentru ea. Nu
puteam sa fac asta cu martori. Monstrul fusese de acord, stiind ca avea
sa o aiba. Aveam sa-i omor pe toti si apoi pe ea. Daca noi suntem in
mijloc... intr-o secunda omor un rand, si daca ii iau repede, in 5 secunde
i-as omori pe toti martorii. Dar este timp destul ca ea sa vada, sa-si dea
seama ca va urma. Ar avea timp sa tipe?
Cineva inchise un caiet, trimitand un val de aer normal, fara miros pe
fata mea. Ceata densa din creierul meu se limpezi putin, lasandu-ma sa
rationez.
Ce fac? Ce planuiesc sa fac?
Vreau sa omor 19 oameni, doar pentru fata asta?
Mirosul ma inconjura din nou, aproape impingandu-ma de pe scaun.
Nu.
Monstrul urlă.
Nu.
O ora. Sa rezist o ora. Sa ies din clasa asta plina de victime care puteau
sa nu fie victime. Sa-i salvez pe ei si pe mine de monstrul care lupta sa
se dezlantuie.
Mi-am incordat pumnii de puteau sparge si granit, si am oprit respiratia
din plamani. Tot ce puteam face.
Usurarea fu instantanee. Dar amintirea aromei aceleia inca imi staruia
in nari, si puteam simti gustul pe limba...
Nici asa nu voi rezista mult. Dar trebuie...
Si ca sa-mi distrag atentia, am gasit fisuri planului. Bine, bine, ii
omoram pe toti, dar ce explicatie dadeam? A venit lupul si i-a papat? Iar
cum de eu as fi singurul supravietuitor? Probabil m-ar scoate suspect de
crima sau ceva de genul, ceea ce eram.
Setea imi ardea gatul cu flacarile unui iad abominabil, iar veninul imi
umplea gura. Fantezii cu mine sarind la ea, la gatul ei, si simtind
sangele cald curgand... imi rasareau in minte, acompaniate de urletele
monstrului, care tot ce voia era ea.
Am privit-o din nou, cu ura.
Ura. Da, ura.
Stiu cat de copilaros suna, dar in acel moment, ura era tot ce ma tinea
pe scaunul acela. O uram din toata puterea pe fata-copila de langa mine,
ii uram puterea inconstienta asupra mea, o uram ca ma putea
transforma in cosmarul de care si eu ma temeam.
Stiam ca ura mea era nedreapta si ca de fapt ma uram pe mine insumi,
dar macar imi ajuta in rezistarea fata de mirosul sangelui ei oribil de
tentant.
Cine este ea? Eu sunt un Volturi. Cine este ea sa ma faca sa renunt? De
ce este omul asta innebunitor aici? Demon in Iadul meu personal?!
O perdea de par matasos ii ascundea fata, dar rosul inchis care ii colora
obrajii printre suvitele de par imi confirma ipoteza ca remarcase
privirea mea plina de ura si detestare.
Ceata din creierul meu crescu, iar flacarile aproape imi smulsera gatul
de la locul lui, la vederea pulsului ritmic al sangelui prin venele in care
curgea un lichid atat de delicios.
Nu!
Asa am rezistat o ora, imaginandu-mi metode de a o atrage. Nu
mergeam mai departe, deoarece sunt sigur ca as fi omorat-o in acel
moment. Nu m-am miscat cu un centimetru din pozitia mea incordata,
cu scaunul orientat cat mai departe de ea.
Dar in sfarsit se auzi soneria clopotelului.
Trebuia sa plec. Sa fug, asta trebuia.
Dar am stat pe loc.
Nu mai eram eu. Monstrul preluase controlul. Totul scapase de sub
control.
- Salut! Sunt Edward Masen, unul din elevii noi. Tu esti Bella, nu?
Se opri socata din stransul cartilor si se uita in sus la mine. Ochii i se
ingustara milimetric.
- D-da, sovai Bella cu raspunsul.
- Ce ai acum? continua monstrul vanatoarea.
- Um, sport, raspunse ea, inca surprinsa de ciudata mea schimbare
de reactii.
- Ce coincidenta! Asta am si eu. Ai putea sa-mi arati drumul? am
zambit eu.
- Desigur, spuse ea, bataile inimii luandui-o razna.
Am speriat-o?
Curiozitatea fata de gandurile ei nu era nici a mia parte din dorinta care
ma mistuia acum, nici cea mai mica parte din setea pentru sangele ei
innebunitor.
Ea dadu din cap. Am urmat-o afara. Nu mai ploua macar, dar mirosul
imi plutea in minte, dominandu-ma. Stiam ca nu faceam ceva bine, ca
tratatul acela cu javrele Quileute despre care imi spusese Jane azi
dimineata o interzicea, ca era un obiectiv de misiune, ca nu merita asa
ceva... Dar reflexia din oglinda nu se sparsese. Omul incercase, dar fara
succes. Acum montrul iesise si pusese stapanire pe omul cu care isi
impartea existenta.
- Oups, mi-am uitat echipamentul in masina. Vii cu mine? Este
aproape, am spus cam repezit, deoarece nu mai aveam aer pentru
alta replica.
Ea dadu din cap si ma urma.
Din fericire, imi parcasem Volvo-ul in capatul parcarii, de unde se
intindea o portiune de padure. Doua pelerine de ploaie indreptandu-se
in directia gresita nu alerteaza pe nimeni.
Elevii se rareau in timp ce traversam parcarea, iar in momentul in care
am ajuns la masina mea, nu mai era nimeni. Incetinisem pasul special
pentru asta.
Monstrul zambi in anticipatie.
Fara martori.
Am pasit in fata ei, obligand-o sa se intoarca, cu spatele lipit de masina.
- Ce... incepu ea, dar tacu, speriata de-a binelea.
Mi-am pus mainile de o parte si de alta a capului ei, si am inhalat incet,
gustand fiecare particula din focul care ma mistuia, si care urma in
curand sa fie potolit. Montrul jubila in timp ce ma aplecam spre ea,
dorinta de sange pulsand prin mine cum pulsa sangele ei delicios prin
venele ce in curand vor fi secatuite...

Andru: Scuzati-mi intarzierea. Am fost trimisa la Focsani unde bunicii
mei nu ai internet sau calculator. Sper ca nu v-ati pierdut interesul... si de
asemenea, sper sa va placa. Eva, astept parerea ta. Nu uitati, Edward
este un vampir traditional aici, deci cred ca nu am exagerat.
Va multumesc la toti pentru comentarii. Imi ridica moralul si chiar ma
ajuta la scris. Deci, daca vreti capitolul 3 mai repede... comentati!!!:P:P
Ah, si cei care vor sa ma contacteze adaugati in lista sweet_eleonor18.
Poopici...