ACTUL ÎNTÂI Scena reprezintă „Cămara de lucru a lui Manole.

Multe, foarte multe lumânări aprinse – pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e un chip mic de lemn al viitoarei biserici.”.

Scena I În urma solicitărilor lui Manole de a fi ajutat împotriva surpării repetate a bisericii pe care o construieşte, starostele Bogumil îl sfătuieşte să se bazeze pe credinţă şi nu pe calcule, pentru că „Numai în iad se socoteşte. Acolo, în împărăţia virtuţilor întoarse, toate sunt după măsură: şi coarnele dracilor, şi cozile galbene. Acolo, numărul stăpâneşte în întocmiri, în sinoade, în bolţi şi în clădiri...”. Drept explicaţie pentru dărâmarea necontenită a zidurilor, stareţul indică forţe subterane, ce ţin „de întâia beznă” a lumii şi „ies când vor de sub legile vremii.”. Găman, un bătrân uriaş, de pripas, care doarme pe jos în cameră, vorbeşte în somn, spunând că vede „Puteri nebotezate şi fără de nume, prin tărie berbeci de cetate, la faţă fără măsură, prin poreclă ruşine şi scârbă.”.

Acelaşi Bogumil îl sfătuieşte pe Manole să împlinească „jertfa cea mare”, sacrificarea unei fiinţe omeneşti, căci „Sufletul iese din trupul hărăzit viermilor albi şi păroşi şi intră învingător în trupul bisericii, hărăzit veşniciei. Pentru suflet e un câştig.”. Întrebat de Manole cui poate să aparţină dorinţa de a se face o asemenea jertfă, din moment ce „Din lumină, Dumnezeu nu poate s‑o ceară, fiind jertfă de sânge; din adâncimi, puterile necurate nu pot s‑o ceară, fiindcă jertfa e împotriva lor.”, stareţul răspunde: „Şi dacă întru veşnicie Dumnezeu şi crâncenul Satanail sunt fraţi? Şi dacă îşi schimbă obrăzarele înşelătoare, că nu ştii când e unul şi când e celălalt? Poate că unul slujeşte celuilalt.”.

Scena II Manole a rămas cu Găman, care, trezit, se oferă să se sacrifice pentru ridicarea bisericii: „Meştere, să nu mai tâlcuim. Manole, sunt mai bătrân decât... Manole, de sfârşit nu sunt departe. Meştere, biserica ta, mă vreau clădit în ea eu!”.

Scena III Intră Mira, soţia lui Manole, şi găsindu‑l iarăşi pe meşter zbuciumat, constată că jumătate din viaţa lui este ea, şi cealaltă biserica ce nu poate să se înalţe, adăugând apoi: „Nu mă supăr de loc că mă pui în cumpănă cu minunea asta înfricoşată de puteri.”. Pe Bogumil, ale cărui sfaturi adresate soţului ei le cunoaşte, îl socoteşte „un călugăr fără Hristos. *...+ Dacă ar fi om, nu şi‑ar fi întors faţa de la femeie.E dracul‑pustnic.”. Referitor la surparea necontenită a bisericii, ea indică drept cauză lipsa de seninătate la cei care o construiesc: „Cum ar putea să stea, dacă nimenea nu lucrează râzând la ea?”.

Nişte ciobani l‑ar fi văzut la o stână părăsită. care îi reproşează lui Manole că i‑a „ispitit cu ştiinţă ascunsă şi vrăjitoreşte” pentru a participa la ridicarea construcţiei. sau biserica rămâne dreaptă. Nu e nicăieri. De asemenea meşterii cer să fie dezlegaţi de fascinaţia ce o resimt faţă de ideea ridicării lăcaşului sfânt. frate să‑şi vadă. sau sângele nostru se va slei.”. prin glasul celui de‑al nouălea. Iar Manole face un ultim legământ: „Răbdarea lui Vodă o mai cer pentru trei zile.”. Nu ne putem jertfi toţi pentru mărirea îndoielnică a unuia singur. . Manole cere meşterilor să fie de acord cu a sacrifica „o soţie care încă n‑a născut. În fund: munţi şi păduri. şi rostesc cuvântul „Amin!”. Mai ştii. de cheltuieli fără rezultat. Scena III Manole afirmă condiţia de instrumente ale puterii divine. Anticrist îşi mulgea caprele cu ugerii plini de venin. Şi adăugând drept argument constatarea sa. Pe urmă. fără ca nimic să se interpună între ei şi soare. de sus se lasă printre ei umbra viitoarei biserici. dar meşterii resping continuarea lucrării: „răbdarea nu mai are din ce să se hrănească. un destin se împlineşte în noi”). Când toţi cad de acord ca „Aceea să fie care întâi va veni – bărbat să‑şi vadă. cum că ei nu sunt decât simple instrumente ale unei voinţe superioare celei omeneşti. Scena I Meşterii îşi manifestă starea de incertitudine legată de situaţia în care se află. Alţii l‑ar fi văzut într‑o mânăstire. situaţie atribuită Necuratului: „De şapte ani *spune unul dintre ei+ umblă Anticrist prin ţară. vodă pierzându‑şi răbdarea în urma celor şapte ani de încercări zadarnice.”. şi totuşi dorul de ea e în noi ca un dor de casă.” Este „Dimineaţă.ACTUL AL DOILEA Scena reprezintă „Ruinele bisericii veşnic reîncepute. pentru sine şi meşterii săi („fără putinţa de a ne împotrivi. făcută deja mai înainte. Considerând că nu există nici o altă soluţie. poate de aceea nu stă nici lăcaşul acesta. Iar al optulea meşter adaugă: „Suntem bolnavi de ea. unde face pe sfântul şi‑şi ţine maţele într‑un pahar.” Scena II Soseşte solul trimis de domnitor şi anunţă că lui Manole şi meşterilor săi li se acordă dreptul de a mai face doar o singură încercare. tată să ‑şi vadă.”. soră sau fiică” a celor care lucrează la ridicarea bisericii. O simţim în văzduh ca o mătase. după cuvintele primului meşter.”. dar încă întuneric. spune al şaselea dintre ei.

şi în loc s‑o iubiţi. bănuind că se pune la cale o jertfă umană. am fost aproape numai copii şi‑am început în neştire să ne jucăm de‑a viaţa. Pe tine. afirmând că acesta „stă la pândă să facă pentru soţia lui drumul întors. Când ne‑am întâlnit cu stângăcie întâi. Dar un zid ridicat în temelie: locul pentru jertfă. s‑o închideţi sub piatră şi var?”. susţine ea. să se facă Argeş mare. adresându‑se tovarăşilor săi: „Toată noaptea v‑am pândit. Să pară în adevăr că moartea e un joc. Atunci te‑am culcat în iarbă. soţiei plecate scoate‑i în cale şerpii pădurii. Iar „Zidarii sunt în aşteptarea celei dintâi care va veni. să te sileşti să glumeşti. Şi continuă. Scena II Pornind de la răspunsul eroului („Nu voi tăgădui că jurământul l‑am cumpănit îndelung. pentru ca zidurile să nu se mai dărâme.”.”) dat la o întrebare a celui de‑al şaselea meşter („Manole. mult înainte de a vi‑l cere. să nu poată sora mea să treacă». Mira. să se sperie de târâtoarele galbene şi să se întoarcă acasă».” etc.” Scena I Cel de‑al şaselea meşter strecoară între zidari îndoiala cu privire la respectarea înţelegerii de către Manole. Acum tot aşa ne vom juca. Scena III Soseşte Mira şi curmă îndoielile.ACTUL AL TREILEA Scena reprezintă „Aceleaşi ruini. Va trebui tot timpul să zâmbeşti şi chiar. o dimineaţă ca asta era. spunându‑i că participă la un joc: „îţi aminteşti. neînţelegând că este un sacrificiu real. Pe tine te‑am auzit zicând: «Doamne. de va fi rece zidul. Manole o determină pe Mira să accepte să fie zidită de vie. Soţia lui primeşte. acum te voi culca în zid. tovarăşii eroului trag concluzia încălcării jurământului prin avertizarea din timp a Mirei. te‑am auzit rugându‑te: «Doamne. aţi fi fost poate în stare să ispitiţi între voi vreo băciţă trecătoare. este un act păgân ce contravine vremii când „până şi copacii şi dobitoacele sunt creştine”. frate. îşi ceartă soţul – „Vrei să schimbi pravili scrise cu fulger – ca să izbuteşti în meşteşug?” – şi pe toţi zidarii la un loc: „Aşa răi cum sunteţi. Femeia. Dimineaţă.”. . de‑a moartea. de când te munceşte gândul jertfei?”).”.”. Sacrificiul intenţionat. umflă cu înspumegare pârâul. care „ştie că nu trebuie să vină.

”. Scena II Vestea sacrificării pentru înălţarea biserica a cuprins întreaga ţară. Scena I Se lucrează intens pentru ridicarea mănăstirii. şi meşterii se îndeamnă unii pe alţii – „Zvârliţi tencuială pe coapse şi os. dar. „Lucraţi. să‑nchidem viaţa în zidul de jos. lucraţi. Zidurile să crească. remarcând ea că „zidul o strânge cum numai tu o strângeai. băieţi.”. altele numai vin şi se întorc. al şaselea meşter îi spune că el a fost ziditorul. vaierul să înceteze din zid!!” (Manole).”. „Ucideţi nădejde de casă şi vatră. sunetul doare. sosesc din ce în ce mai multe femei spre a vedea ce se întâmplă. amestecaţi şi zdrobiţi. unul dintre ei îi spune că soţia sa zâmbise aproape tot timpul sacrificării ei. Apoi încearcă să afle cine a zidit‑o de fapt pe Mira. cade un mănunchi de raze. Cuprins de o frenezie a disperării. şi cere informaţii de la ceilalţi zidari. şi tot drumul până acasă surâd numai în amară şi dulce tăcere. altele un ceas. fără sete. Scena III Sunt trimişi cărăuşi pentru a aduce materiale trebuitoare la finisarea bisericii. doar „târziu. destul de repede nimic nu este.ACTUL AL PATRULEA Scena înfăţişează „Zidurile ridicate. „Isteţi fiţi ca şerpii şi blânzi ca porumbul.” (primul).” (al cincilea).” şi „Pe locul unde în zid Mira e de tot acoperită. Pentru chinul meu. la zugrăvirea ei. Toate deopotrivă cască ochii mari şi se miră şi nu întreabă nimic. Iar soţul celei sacrificate simte că îl „Doare lumina. Ridicaţi. Manole îşi îndeamnă meşterii: „Zoriţi. . Fără încetare.” (al şaptelea). măsuraţi. fără foame. la facerea catapetesmei. Unele stau o zi. Clădiţi‑mi lăcaş din lumină şi piatră. stranelor. Scena IV Manole afirmă că nu şi‑a dat seama de ce s‑a întâmplat în timp ce Mira era zidită. înainte de a pune peste ea cea din urmă cărămidă”.”. constată întâiul meşter „Când sunt aici. Pe urmă pleacă.”. zidari. cu un început de schele într‑o parte. uită pentru ce au venit. zi şi noapte!”. privind zidurile. frunţile să izvorască şiroaie. lumea doare. „Altfel pieptul femeiesc nu şi‑ar fi îndurat fără împotrivire sfârşirea.

despre considerarea acestuia ca simplu omor. Găman îl informează pe Manole despre învinuirea ce i se aduce pentru sacrificiul făptuit.”. „Vreau în socoteala mea *afirmă în răspunsul său Manole+ să se pună sugrumarea vieţii. acesta e întâiul lăcaş al lui Anticrist!”). prin vocile unora dintre ei. Biserica e atât de frumoasă – Maica Precistă dacă ar fi să nască a doua oară pe Isus. Manole apare pe acoperişul bisericii.”. Scena II După o călătorie pe la mănăstiri. adică în singura dreaptă – credinţă. o mulţumire poate avea şi Manole.”. Scena III Domnitorul. de către sfatul boierilor. unde s‑a rugat pentru reuşita construcţiei. sosit să vadă biserica. o scândură în schelele pe care le dărâmi când clădirea e gata. Iată. Dar şi „nişte rămăşiţe de schele. dar lăcaşul nu. Acesta Dumnezeu singur şi l‑a ridicat.ACTUL AL CINCILEA Scena înfăţişează „Un colţ al bisericii isprăvite” ce „intră pieziş pe scenă. . pe care doar El o înţelege. şi fapta lui strigă la cer!”) şi călugării („S‑a prorocit că va veni cu înfăţişare mare şi cu semne strălucite. iar jertfa făcută de meşter ca justificată în faţa lui Dumnezeu. printr‑o minune. Împotriva lui Manole cârtesc însă boierii („A învins stihiile cu omor.”. Eu am fost doar o vremelnică unealtă. o consideră drept „cea mai frumoasă în toată credinţa răsăritului. de unde se aruncă în gol. Scena I Al treilea meşter găseşte o justificare sacrificiului („cu toată suferinţa. şi folosul vremelnic nu le mai cere.”) dar Manole mereu „în jurul bisericii aiurind ocoleşte. ci în lăcaşul acesta.”. În timp ce boierii şi călugării cer „Moarte clăditorului!”. ar trebui să‑l nască nu în iesle. dar înăuntru va fi pildă de stricăciune.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful