You are on page 1of 8

Anxietatea generalizata

Salveaza acest articol in format pdf

Esti deseori ingrijorat? Te simti tensionat si iritabil? Ai probleme cu somnul? Iti simti corpul incordat si simti ca nu te poti relaxa? Simti ca nelinistea te impiedica sa te odihnesti sau sa te concentrezi? Toate acestea pot fi simptomele unei tulburari de Anxietate Generalizata, tulburare care afecteaza pana la 7% din populatie, atat adulti, cat si copii sau adolescenti. Anxietatea generalizata se manifesta prin ingirjorari excesive sau ne-realiste, insotite de o serie de simptome fizice (agitatie, tensiune musculara, insomnie, tulburari digestive, etc) si simptome psihologice (iritabilitate, probleme de concentrare, stari de teama, neliniste, etc). In general aceasta tulburare se instaleaza gradual, incepand, dupa spusele pacientilor, cu stari de anxietate inca din copilarie ("Intotdeauna am fost mai ingrijorat", "Chiar si in liceu imi faceam griji legate de scoala", etc). Cauzele anxietatii generalizate "Imi amintesc ca o auzeam mereu pe mama spunand - Vai de mine, dar daca....?!; Cred ca acest <daca> mi-a ramas intiparit in minte. Am trecut, de-a lungul vietii, prin zeci, sute de <daca-uri>, si totusi, nu ma pot opri din a ma ingrijora: fie pentru sanatatea copilului, fie pentru situatia financiara a familiei, fie in legatura cu casnicia mea - desi, sunt contient ca nu am motive sa ma ingrijorez. Nu mai suport starea asta. Nu ma pot odihni, ma simt tot timpul incordat, nu ma pot concentra... Uneori am impresia ca o sa innebunesc!" A.S., 34 ani

Cauzele exacte ale tulburarii de anxietate generalizata nu sunt cunoscute inca. Studiile recente demonstreaza implicarea factorilor genetici in dezvoltarea anxietatii generalizate la adulti; inca mai sunt necesare studii clinice pentru a observa in ce masura copiii celor care sufera de anxietate generalizata prezinta un risc mai crescut in a dezvolta, la randul lor, aceasta tulburare. Exista anumite trasaturi personale, care pot contribui la dezvoltarea acestei tulburari: perfectionism, dificultati in a tolera frustrarea, nivel general crescut de nervozitate, etc. Timiditatea, factorii de stres si traumele, pot contribui si ele la dezvoltarea anxietatii generalizate. Anxietatea generalizata: simptome si diagnostic Diagnosticul de tulburare de anxietate generalizata se stabileste pe baza criteriilor DSM-IV (Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale). Conform DSM-IV, copiii, adolescentii si adultii cu anxietate generalizata experimenteaza o stare de anxietate si ingrijorari, in legatura cu mai multe evenimente sau situatii. Persoanele cu anxietate generalizata nu reusesc sa-si controleze ingrijorarile, iar anxietatea se asociaza cu cel putin 3 dintre urmatoarele simptome: * Neliniste sau senzatia de "a sta ca pe ghimpi" * Dificultati de concentrare * Iritabilitate * Oboseala

* Tensiune musculara (dureri musculare, incordare musculara) * Perturbari de somn (dificultati in a adormi sau a ramane adormit, somn nelinistit sau nesatisfacator) Anxietatea, ingrijorarile si simptomele fiziologice provoaca un disconfort semnificativ si perturba functionarea in domeniul social sau profesional, sau in alte domenii importante de functionare. Prevalenta si comorbiditati Se estimeaza ca aproximativ 5% din populatia adulta sufera de anxietate generalizata. Tulburarea este mai frecvent intalnita la femeile adulte, decat la barbati, desi nu exista aceasta diferenta intre sexe pana la varsta de 13 ani. Intre 1% - 4% dintre adolescenti sufera de anxietate generalizata; deseori pacientii spun "Toata viata am fost anxios", si, desi tulburarea poate debuta in copilarie sau adolescenta, tratamentul este uneori amanat ani de zile. Comorbiditatea cu alte tulburari este crescuta: pana la 90% dintre persoanele cu anxietate generalizata sufera si de o alta tulburare, cel mai adesea o alta tulburare de anxietate sau depresie (42% dintre pacienti, conform Sanderson, DiNardo, Rapee &Barlow, 1990). Tratamentul anxietatii generalizate Primul pas pentru formularea planului de tratament este evaluarea si stabilirea unui diagnostic corect. Evaluarea se face prin: * Interviul clinic * Scale si chestionare de evaluare * Auto-monitorizare, efectuata de catre client In stabilirea diagnosticului si planificarea tratamentului, se au in vedere si posibilele comorbiditati (alte tulburari de anxietate, depresie, tulburari de personalitate, etc) Tratamentul tulburarii de anxietate generalizata se poate realiza prin tratament medicamentos si / sau prin psihoterapie. Conform studiilor clinice, psihoterapia cognitiv-comportamentala are un grad crescut de eficienta in tratamentul anxietatii generalizate: * Unele studii clinice arata ca terapia cognitiv-comportamentala este mai eficienta decat tratamentul medicamentos cu benzodiazepina, in tratamentul anxietatii generalizate (Borkovec si Whisman, 1996) * Terapia cognitiv-comportamentala este mai eficienta decat interventia comportamentala, in special in ceea ce priveste rezultatele pozitive la pacientii evaluati dupa 6 luni de la finalizarea interventiei (Butler si colaboratorii, 1991) * Terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit a fi semnificativ mai eficienta decat interventia psihanalitica - raportul fiind 72% fata de 31% (Durhamn, 1995) Terapia cognitiv-comportamentala abordeaza toate cele 3 sisteme ale anxietatii: * Componenta fiziologica: ex. training de relaxare musculara * Componenta cognitiva: ex. restructurarea cognitiva * Componenta comportamentala: ex. managementul timpului, , expunerea, experimente comportamentale

Planul de interventie se realizeaza de comun acord cu clientul si in functie de nevoile acestuia.

Bibliografie: " "Clinical Manuals of Anxiety Disorders", Dan J. Stein, M.D. " "Mastery of your anxiety and worry: Therapist Guide", Richard E. Zinbarg, Michelle G. Craske, David H. Barlow " "Clinical Handbook of Psychological Disorders, Third edition: A step-by-step treatment manual", David H. Barlow " Manualul de diagnostic si statistica al tulburarilor mentale (DSM-IV) " "Handbook of assessment and treatment planning for psychological disorders", Martin M Antony, David H Barlow Resurse pentru clienti: " Sanatate mintala: http://www.sanatate-mintala.info/ " Asociatia Romana de Terapie Comportamentala si Cognitiva: www.psihoterapie.org " Mental Health Foundation: http://www.mentalhealth.org.uk/ Resurse pentru parinti (informatii si suport): " New York University Child Study Center: http://www.aboutourkids.org/ " American Academy of Child and Adolescent Psychiatry: www.aacap.org " Worrywise Kids: www.worrywise.org " Association for Behavioral and Cognitive Therapy: www.abct.org

Erorile cognitive
Terapia cognitiva are la baza ideea ca modul in care gandim determina emotiile si comportamentele noastre. Totodata, interpretarea pe care o dam unei situatii sau unui eveniment, este una subiectiva. Cu privire la acelasi eveniment, doi oameni diferiti pot avea opinii diferite. Exemplu: Andreea si Ionut au picat un examen la facultate (situatie). Andreea se gandeste "Stiam ca nu voi lua examenul, o sa raman repetenta! Ce o sa zica ai mei?! E groaznic!", si, ca atare, se va simti trista si lipsita de speranta (emotii). Ionut se gandeste "Nu ma asteptam sa fie un examen atat de greu! Imi pare tare rau ca l-am picat... O sa invat mai bine pentru restanta, trebuie sa caut pe internet mai multe informatii, si poate ii rog pe colegii mei sa ma ajute. Trebuie sa-l iau, sa stau apoi linistit!"; ca atare, Ionut se va simti increzator si optimist. S-a constatat ca, atunci cand suntem nervosi, tristi, speriati, tindem sa procesam informatia (respectiv sa interpretam situatiile sau evenimentele) intr-un mod distorsionat, care mentine, de fapt, disconfortul emotional. Cateva dintre cele mai frecvente distorsiuni cognitive (sau "capcane ale gandirii"), care contribuie la problemele emotionale, sunt: A. Gandirea de tip "totul - sau - nimic": se caracterizeaza prin faptul ca interpretam situatiile sau evenimentele in termeni de alb-negru, fara a vedea si nuantele de gri. Exemplu: "Daca nu pot merge in

concediu in India, atunci nu mai are rost sa-mi iau concediu" sau "Ori primesc o marire de salariu, ori imi dau demisia!". Antidotul: incercati sa luati in calcul mai multe optiuni, pentru a lua o decizie! B. Citirea gandurilor: se refera la abilitatea de a citi gandurile altor persoane, fara a utiliza mijloacele normale de comunicare. Exemplu: "Sotia mea ma crede incapabil, desi nu vrea sa recunoasca!" sau "Seful meu ma crede un prost, desi nu-mi spune!". De obicei, noi consideram ca, daca avem aceste ganduri, inseamna ca ele sunt si in mintea celeilalte persoane. Totusi, nu avem capacitatea de a citi gandurile altora. Daca vrem sa stim ce gandesc ceilalti, trebuie sa-i intrebam! C. Suprageneralizarea: se caracterizeaza prin tragerea unor concluzii ferme, bazate doar pe un singur eveniment sau pe dovezi insuficiente. Exemplu: "Din moment ce am picat examenul, inseamna ca o sa raman repetent si nu voi fi in stare sa termin si eu o facultate!" sau "Tot timpul mi se intampla asta!". Inainte de a trage astfel de concluzii, ganditi-va totusi la dovezile care sustin aceste ganduri, si incercati sa generati si posibile alternative (Ce alte concluzii as putea trage din acest eveniment?) D. Catastrofizarea: apare atunci cand nu luam in calcul decat varianta cea mai negativa, insotita de incapacitatea noastra de a-i face fata. Exemplu: "Prietenul meu o sa ma paraseasca, pentru ca nu ma mai suna atat de des ca inainte si pare mai distant! O sa fie groaznic, nu stiu cum o sa fac fata!" O metoda de a combate catastrofizarea este sa va intrebati de cate ori ati facut predictii negative, si de cate ori aceste predictii negative au avut loc in realitate. E. Personalizarea: se refera la asumarea intregii responsabilitati pentru o situatie sau un eveniment negativ. Exemplu: "E vina mea ca sotia a avut un accident de masina" sau "Doar din cauza mea am divortat!". Chiar daca ati avut o implicare in situatia sau evenimentul respectiv, cu siguranta au existat si alti factori. Un mod mai rational de a privi astfel de situatii ar fi sa luati in calcul si acesti factori. F. Etichetarea: se refera la atasarea unei etichete globale si negative fie propriei persoane, fie altcuiva. Exemplu: "Fiica mea e lenesa" sau "Sunt un prost". Astfel considerati ca un anumit comportament (ex. nu isi strange hainele din camera) spune ceva despre intreaga persoana. Este justificata intrebarea "E vorba de un comportament gresit sau de intreaga persoana?". Concentrandu-va doar asupra comportamentului aveti posibilitatea sa il schimbati si sa adoptati o perspectiva mai constructiva. Iata o reformulare: "Mi-as dori ca fiica mea sa isi stranga hainele din camera" sau "Am facut o greseala, dar asta nu inseamna ca sunt prost; aceasta greseala m-a invatat sa fiu mai atent pe viitor

Tulburarea Bipolara
Salveaza articolul in format pdf

Tulburarea bipolara (sau tulburarea maniaco-depresiva) este o problema severa de sanatate mentala, care afecteaza aproximativ 1% din populatia generala. Tulburarea bipolara se caracterizeaza prin succesiunea de episoade maniacale si episoade depresive. Schimbarile marcante in comportament, dispozitie, personalitate, gandire care apar in tulburarea bipolara au adesea efecte semnificative in domeniul relatiilor interpersonale. Labilitatea afectiva, extravagantele financiare, fluctuatiile gradului de sociabilitate, comportamentul sexual de risc, impulsivitatea sunt cu siguranta o sursa de neliniste, conflict si ingrijorare atat pentru cei care sufera de aceasta tulburare precum si pentru familiile si apropiatii acestora. Exista mai multe tipuri de tulburare bipolara: * Tulburarea bipolara I: se caracterizeaza prin prezenta unuia sau mai multor episoade depresive majore si a unuia sau mai multor episoade maniacale sau mixte. Indiciile care ar putea ghida specialistul catre un diagnostic de tulburare bipolara sunt: - istoric familial de tulburare bipolara

- semne si simptome ale unui episod depresiv in adolescenta - frecventa crescuta a episoadelor depresive recurente (mai mult de doua episoade pe an) - probleme din sfera psihomotorie sau hipersomnie in timpul episoadelor depresive majore Varsta la care apare primul episod se situeaza, de obicei, intre 18 si 30 de ani. * Tulburarea bipolara II: se caracterizeaza prin prezenta unuia sau mai multor episoade depresive majore, intercalate cu unul sau mai multe episoade hipomaniacale. Simptomele in episodul hipomaniacal sunt aceleasi ca in cazul maniei cu mentiunea ca ele sunt mai putin severe. Episoadele hipomaniacale pot dura cateva zile sau saptamani si alterneaza cu perioade asimptomatice sau depresive. Este posibil ca o persoana cu tulburare bipolara de tip II sa dezvolte un episod maniacal. Aproximativ 10% din persoanele cu acest diagnostic evolueaza spre o tulburare bipolara de tip I, dupa primii cinci ani de suferinta. * Tulburarea ciclotimica: se caracterizeaza prin episoade scurte de hipomanie intercalate cu episoade scurte de depresie de intensitate medie (simptome care nu intrunesc numarul si intensitatea pentru a fi clasificate drept episod depresiv major). Pentru a putea pune diagnosticul simptomele trebuie sa fie prezente cel putin doi ani (un an la copii si adolescenti), iar perioadele libere de simptom sa nu depaseasca 2 luni continue. Desi aceste persoane pot functiona adecvat, din cand in cand, afectarea lor este semnificativa in domeniul social, profesional si interpersonal. Debutul tulburarii are loc in adolescenta sau la varsta adulta timpurie. * Tulburarea bipolara fara alta specificatie: include acele tulburari din sfera bipolaritatii care nu intrunesc criteriile pentru nici o tulburare bipolara specifica. Exemple: - Alternare foarte rapida intre simptomele maniacale si cele depresive care nu au durata necesara pentru a fi incadrate drept episod maniacal, hipomaniacal sau depresiv - Episoade hipomaniacale recurente fara simptome depresive intercalate - Episoade hipomaniacale alternativ cu simptome depresive cronice, care nu sunt atat de frecvente pentru a putea pune un diagnostic de tulburare ciclotimica

Simptomele tulburarii bipolare Tulburarea bipolara este dificil de diagnosticat, chiar si pentru specialistii cu experienta in domeniul psihiatriei, datorita varietatii si intesitatii diferite a simptomelor precum si a particularitatilor de manifestare la fiecare persoana. Mania, hipomania si depresia sunt categoriile generale de simptome prezente in tulburarea bipolara. Mania incepe cel mai adesea cu o crestere a nivelului de energie, creativitate si usurinta in dezvoltarea relatiilor sociale. Persoanele care nu au un insight asupra maniei nu isi dau seama ca ar putea fi ceva in neregula si chiar ii acuza pe ceilalti ca au ceva impotriva lor. In episodul maniacal unele sau toate simptomele urmatoare sunt prezente pentru cel putin o saptamana si persoana are probleme in a functiona normal: - Dispozitie euforica, optimism exagerat si incredere crescuta in sine - Nevoie scazuta de somn fara oboseala - Idei de grandiozitate, exagerarea importantei propriei persoane - Iritabilitate crescuta, comportament agresiv - Activitate mentala si fizica crescuta - Vorbire rapida, trecerea de la o idee la alta, distractibilitate - Critica slaba, impulsivitate - Comportamente de risc precum condus cu viteza excesiva, conduita sexuala de risc, cheltuieli exagerate Hipomania se caracterizeaza prin aceleasi simptome ca si mania, numai ca intensitatea acestora este mult diminuata. Prietenii si apropiatii persoanei care este in episod hipomaniacal pot observa o crestere a nivelului de energie, nevoia scazuta de somn, incredere in sine crescuta, euforie sau iritabilitate, comportament impulsiv si doar uneori idei de grandiozitate. Depresia majora este caracterizata prin prezenta a cel putin cinci din simptomele de mai jos, prezente pe durata a cel putin doua saptamani si care afecteaza in mod negativ capacitatea de functionare a persoanei: - Dispozitie depresiva aproape toata ziua, interes sau placere scazuta in toate activitatile, in cea mai mare parte a zilei - Schimbari semnificative in ceea ce priveste apetitul si somnul

- Lipsa placerii si bucuriei in activitatile uzuale - Lipsa de motivatie - Nivel de energie scazut, letargie persistenta - Sentimente de vina si inutilitate - Capacitate de concentrare diminuata, dificultati in luarea deciziilor - Incetinirea vorbirii, a gandirii si a miscarilor corpului - Agitatie fizica si neliniste - Ganduri recurente despre moarte si suicid La unele persoane se pot adauga simptome precum iritabilitate, nervozitate, ingrijorare, agitatie, anxietate si simptome fizice

Este normal ca un copil sa se simta nesigur sau temator atunci cand este separat de parintii sau ingrijitorii sai. De regula, aceste sentimente se diminueaza odata cu dezvoltarea, pe masura ce copilul capata mai multa incredere in sine. Anxietatea de separare reprezinta un raspuns adaptativ normal pentru copil de la nastere pana in jurul varstei de 4 ani si, de asemenea, in momentele de tranzitie de la viata de acasa la viata sociala (inceputul gradinitei, al scolii, primele excursii, tabere etc.). De regula, disconfortul resimtit de copil se diminueaza daca este ajutat sa se linisteasca, iar atentia ii este redirectionata catre alte activitati. Daca aceasta teama de separare persista insa si dupa varsta de 5 ani si afecteaza activitatile zilnice ale copilului (ex. refuza sa mearga la scoala, sa doarma singur, sa doarma la prieteni, sa plece in excursii sau tabere fara parinti, etc), atunci este posibil sa sufere de anxietate de separare. Anxietatea de separare este o problema frecvent intalnita: aproximativ 12% dintre copii sufera de aceasta problema, inaintea varstei de 18 ani. Avand in vedere ca jumatate dintre copiii cu o tulburare de anxietate, vor continua sa experimenteze probleme de anxietate si la varsta adulta, este important ca aceasta problema sa fie identificata timpuriu si adresata specialistului. Anxietatea de separare poate sa interfere severe cu viata copilului si sa-i restrictioneze accesul la activitatile obisnuite. Izolarea sociala, dificultati in dezvoltarea si mentinerea prieteniilor, refuzul de a merge la scoala sau dificultatea de a obtine rezultate scolare bune, sunt doar cateva dintre problemele asociate cu anxietatea de separare. Deseori, copiii cu anxietate de separare par tristi, retrasi si apatici. Riscul major al debutului acestei tulburari, se manifesta in 3 etape de varsta: intre 5-6 ani, 7-9 ani si 12-14 ani. Cum se manifesta? Anxietatea de separare se manifesta prin frica intensa, insotita de modificari fiziologice (palpitatii, accelerarea respiratiei, incordare musculara, etc) si comportamentale (plans, se agata de parinti, etc), ce apare ca raspuns (reactie) la separarea de parinti sau de alta persoana importanta pentru copil. Uneori, aceasta reactie poate sa apara si ca raspuns la separarea de casa (ex. plecare in vacanta).

Simptomele anxietatii de separare se manifesta in plan fiziologic, cognitiv, emotional si comportamental. Simptomele fiziologice pot reprezenta un bun indiciu pentru parinti, in a identifica anxietatea de separare. Copiii si adolescentii cu aceasta problema prezinta dureri de cap, greata, varsaturi, dureri de stomac, ameteala, batai puternice de inima, dereglarea respiratiei sau alte simptome fizice specifice starii de anxietate. De regula, aceste simptome apar inainte de preajma momentului separarii, si sunt absente in momentele in care copilul este cu parintii - de exemplu, apar in diminetile in care copilul trebuie sa mearga la scoala, dar sunt absente in zilele de weekend, cand copilul sta acasa cu parintii. In plan cognitiv apar o serie de ingrijorari si ganduri anxioase legate de separare si de a fi singur; unii copii, de varsta mai mica, nu reusesc sa identifice aceste ingrijorari sau ganduri, insa copiii mai mari sau adolescentii pot spune ca se tem ca se va intampla ceva rau, fie lor, fie cuiva unei persoane apropiate (parinti sau ingrijitori). Cele mai frecvente ingrijorari ale copiilor care sufera de anxietate de separare, sunt: * Daca mama sau tata patesc ceva grav? * Daca mama / tata uita sa ma ia de la gradinita / scoala? * Daca ma pierd si nu mai stiu sa ajung acasa? * Daca ma rapeste cineva? * Daca mi se face rau si mama nu e acolo sa ma ajute? In plan emotional, aceste ganduri provoaca o stare intensa de teama si nesiguranta. Copiii mici se manifesta prin crize de plans, tipete, tavalit pe jos sau agatarea de parinti atunci cand anticipeaza sau trec prin momentul separarii. Ei au dificultati de a dormi sau a adormi singuri, si au cosmaruri legate de separarea sau chiar moartea celor dragi. Deseori, copiii cu anxietate de separare vor spune: "Nu ma lasa singur!", "Unde pleci?" "Te rog, nu pleca!", "Te implor, nu ma lasa!". De asemenea, ei pot refuza sa stea singuri intr-o camera, sa stea la gradinita sau scoala sau sa participe la alte activitati (inot, dans, activitati de grup, etc) in absenta parintilor. Desi anxietatea de separare este intalnita mai degraba la copii, si adolescentii pot trece prin aceasta problema, in special ca raspuns la unele schimbari (ex mutatul in alt oras sau la alta scoala), sau situatii stresante (ex. divortul parintilor sau decesul cuiva apropiat). In plan comportamental, se pot observa urmatoarele modificari: * Adolescentul refuza sa mai mearga la scoala fara ca un parinte sau o alta persoana de incredere sa fie acolo * Refuza sa mearga sa doarma la prieteni apropiati * Nu mai poate sa plece in excursii sau tabere fara un parinte * Refuza sa mai mearga singur cu mijloacele de transport Ce e de facut? Interventia in anxietatea de separare Daca identificati comportamentele si plangerile descrise mai sus la copilul dvs sau va sunt semnalate de educatoare, cadrul didactic sau consilierul scolar, adresati-va unui specialist pentru o evaluare corecta; acesta va culege de la dvs date despre istoricul problemei, evolutia ei, factorii de mentinere, severitatea simptomelor si va stabili impreuna cu copilul si cu dvs un plan de interventie.

Cateva principii de baza in interventia asupra anxietatii de separare: 1. Parintii joaca un rol crucial in tratamentul anxietatii de separare, experienta noastra dar si a altor practicieni, sugerand ca gradul de motivatie, implicare si disponibilitate a acestora constituie o conditie a unei interventii reusite. 2. Regula de aur in tratamentul anxietatii de separare, ca si in cazul altor forme de anxietate, este expunerea gradata la situatiile temute, dupa crearea in prealabil a unei ierarhii a acestor situatii. Principiile unei expuneri eficiente sunt durata (copilul trebuie sa ramana in situatia temuta pana simte o diminuare a intensitatii anxietatii) si frecventa (pentru a reduce intensitatea anxietatii, expunerea trebuie efectuata zilnic, pentru inceput). 3. La inceput copilul se va simti mai rau (expunerea la situatia temuta - separarea - va declansa o intensificare a disconfortului emotional si a senzatiilor fizice), pentru ca apoi sa fie mai bine (acestea scad in intensitate). Este important atat pentru copil, cat mai ales pentru parinti sa cunoasca acest lucru pentru a intelege demersul terapeutic precum si dinamica manifestarilor emotionale si comportamentale. 4. Mediul structurat si predictibil, creat de rutinele zilnice ale copilului (masa, igiena, somn, petrecere a timpului liber), cresc gradul de control al copilului asupra activitatilor curente si evenimentelor din viata sa, reducand incertitudinea si nesiguranta. 5. Validati emotiile copilului ("Inteleg ca iti este greu..."), in acest fel transmiteti copilului ca il intelegeti si ca sunteti aproape de el. Aceasta metoda ofera pe de alta parte copilului un model alternativ de a face fata anxietatii: in locul tavalitului pe jos si tipetelor, poate exprima verbal ce simte. Este important sa nu ridiculizati trairile copilului si sa nu il certati pentru asta ("Esti un fricos!", "Ma supar pe tine daca nu ramai la scoala!") sau sa-i minimalizati experienta ("E o prostie! N-are de ce sa-ti fie frica, ce crezi ca o sa patesti, o sa te manance careva...!"). O abordare suportiva este mult mai eficienta. Anxietatea de separare, una din problemele emotionale cel mai frecvent intalnite la copii si adolescenti, poate fi tratata cu succes prin metode de interventie cognitivcomportamentale prin colaborarea dintre psihoterapeut, copil si parinti.