You are on page 1of 2

România in Relatiile Internationale, C 1

C1
4.03.2006

STATUTUL JURIDIC ŞI RELAŢIILE EXTERNE DUPĂ “MICA
UNIRE” DIN 1859

Perioada de după 1859 trebuie împărţită în 2 etape: 1859-1862 şi 1862-
1866. În prima etapă Al. I. Cuza, care a avut un rol determinant în înfăptuirea unirii, a
fost adeptul politicii faptului împlinit, a punerii marilor puteri în faţa situaţiei.
Hotărârile marilor puteri de după 1856 nu consfinţeau unirea sub acelaşi domn a
Principatelor. Actul de la 1859 a fost posibil datorită forţelor din interiorul Principatelor
şi puternicului curent unionist, dar şi a personalităţii lui Al. I. Cuza, care nu a făcut din
aceasta un scop în sine, ci el s-a substituit scopului unirii. El s-a sacrificat şi a ştiut să
valorifice caliatăţile sale, punându-le în slujba realizării unirii şi afirmării acestui
concept de fapt împlinit, de impunere a actelor de voinţă naţională marilor puteri.
In aceasta prima perioada, Alexandru Ioan Cuza a avut drept sarcina
principala aplicarea unor masuri pentru desavarsirea unirii din 1859 si actiuni pentru
recunoasterea unirii pe plan european.
Intrucat nu existau agentii diplomatice, Cuza a recurs la metoda trimiterii
unor emisari si a unor reprezentanti oficiali care sa mearga in principalele capitale ale
Europei pentru a demonstra necesitatea recunoasterii si confirmarii unirii
Principatelor si in acelasi timp sa demonstreze ca noul stat creat prin unirea celor
doua Principate este diriguit de cele mai bune scopuri, integrate in orientarea
europeana. Sunt trimisi la Constantinopol, Roma, Paris, Viena, Berlin, in primul rand
Vasile Alecsandri, Ioan Alecsandri, Costache Negri, Ludovic Steege. Inca din aceasta
perioasa incepe sa se lanseze in diplomatie si ambasadorul Ion Balaceanu. Folosirea
acestor agenti a dat rezultate caci aceste misiuni diplomatice au reusit sa impuna
atentiei principalelor cabinete europene oportunitatea unirii.
A doua mare etapa a fost aceea a consolidarii unirii prin aplicarea unor
reforme care aveau menirea sa puna bazele modernitatii pentru societatea
romaneasca si sa asigure integrarea in cadrul european. Reformele care au vizat in
primul rand administratia Principatelor, finantele, invatamantul, armata, apoi legea
electorala, secularizarea averilor manastiresti si reforma agrara au produs mari
nemultumiri fortelor conservatoare, dar au provocat si reactia puterilor pe plan
european.
Documentele vremii demonstreaza ca secularizarea averilor manastiresti a
provocat deruta in randul marilor puteri care nu sustineau masura lui Alexandru Ioan
Cuza. Intr-un raport diplomatic al agentiei Frantei la Bucuresti, catre Ministerul de
Externe francez se spunea ca Al. I. Cuza nu a tinut cont de pozitia si recomandarea
marilor puteri si ca domnitorul a recurs la vechea lui metoda de punere a marilor
puteri in fata faptului implinit.
Si masura de forta a lui Cuza din 2 mai 1864 a provocat puternice reactii.
Raportul misiunii militare franceze este o dovada a acestui fapt. In raportul inaintat de
seful misiunii se spunea ca lovitura de stat data de Al. I. Cuza, care a luat singur
hotararea, a provocat reactii imediate, in special in cadrul celor doua puteri vecine la
vest si la est: Austria habsburgica si Rusia. Imediat dupa lovitura, la granita
Principatelor Unite cu Austri, in zona Brasovului erau masate trupe de cca. 30 000

1
România in Relatiile Internationale, C 1

ostasi austrieci. Pelinia Prutului erau masate trupe de cca. 50 000 ostasi rusi. Autorul
aprecia: „desigur ca cele 2 armate u erau masate la cele doua granite pentru a apara
Austria si Rusia de eventuale atacuri survenite din partea moldo-valahilor. Ele aveau
drept scop interventia armata in Principatele Unite, in functie de evolutia
evenimentelor pe plan intern in Romania.”
Aceasta prezenta a trupelor straine demonstreaza inca o data ca evolutia
Principatelor Unite era urmarita si interesa marile puteri. Cuza a atras atentia opiniei
europene prin alte doua actiuni:
- Intentia de unire a tuturor romanilot. Cuza era constient ca la 1859 se
facuse o unire doar partial si printr-o scrisoare adresata lui Napoleon III solicita sprijin
si facea remarca ca intentiona sa aduca in granitele firesti si ceilalti frati romani aflati
inca sub dominatie straina. Se gandea nu numai la transilvaneni ci si la basarabeni,
bucovineni, banateni. Documentele diplomatice susutin ca principele Cuza are
stranse legaturi cu romanii maramureseni si autoritatile cezaro-craiesti din imperiul
habsburgic au luat masuri pentru impiedicarea patrunderii propunerilor romanesti in
Transilavania si pentru a nu se permite realizarea acelui regat daco-roman.
- Afirmarea ideii si necesitatea de dobandire a independentei. Cuza era
constient ca dupa realizarea matilor reforme si inscrierea Romaniei in traiectoria
europeana, o necesitate obiectiva pentru realizarea acestui proces era obtinerea
independentei. De acest lucru avea sa isi dea seama mai ales Poarta otomana. In
1865 Ministerul de Externe al Portii otomane trimite instructiuni catre ambasadorul
Turciei la Paris; prin acestea se recomanda ambasadorului turc sa transmita atat
guvernului francez cat si celorlaltor guverne ale puterilor garante ca hospodarul
roman Alexandru Ioan Cuza, in loc sa se preocupe de problemele interne si de ordin
economic ale Principatelor Unite, manifesta vadite tendinte de independenta. El
constata cxa in cazul in care continua cu aceasta manifestari, Turcia isi rezerva
dreptul de a interveni chiar cu forta armata.
Dincolo de schimbarea impusa, Al. I. Cuza a lasat si textul Constitutiei ce va
fi aprobata cateva saptamani dupa venirea lui Carol. In 1866 se incheie o perioada si
incepe o noua decada ce marcheaza o noua evolutie interna si externa si duce la
schimbarea statutului juridic al Principatelor.

2