You are on page 1of 36

IMANUEL GEISS

LUMII
DIN PREISTORIE PÂNÃ ASTÃZI
Traducere de Dragoº Dinulescu ºi Matei Iagher

ISTORIA

Ediþie revizuitã ºi adãugitã

politica în universităţile din Munchen şi Hamburg. Din 1973 şi până în 1996 a susţinut cursuri de istorie contemporană la Universitatea din Bremen, cu o atenţie specială acordată spaţiului Lumii a Treia. A publicat numeroase lucrări de istorie a Germaniei, a Europei şi a lumii. Domeniile sale de interes se întind de la evenimentele din Primul Război Mondial până la istoria Africii, de la studierea rasismelor şi a revoluţiilor până la analizarea Războiului din Iugoslavia din anii 1990. Deopotrivă istoric şi teoretician al istoriei, Geiss se situează uneori polemic faţă de istoriografiile recente părtinitoare ori ideologizante. Expunerile sale sunt, în aceeaşi măsură, riguroase şi provocatoare, întemeiate pe un discurs fundamental ştiinţific şi cu un meta-mesaj profund umanist. Printre cele mai importante titluri : Panafricanismul. Despre istoria decolonizării (1968), Lungul drum către catastrofă. Preistoria Primului Război Mondial, 1815-1914 (1991), Istoria rasismului (1993), Războiul din Iugoslavia (1995), Prăbuşirea Uniunii Sovietice (1995), Viitorul ca istorie. Analize şi prognoze cronologice, 1980-1992 (1998), Istoria din amvon (1999), Istoria pe înţelesul tuturor (6 volume, ediţia a III-a, 2002).

Imanuel Geiss (n. 1931, Frankfurt/Main) a studiat istoria şi

Cuprins

Cuvânt înainte................................................................................................................................... 15 Introducere. .................................................................................................................................... 19 Materiale şi categorii............................................................................................................... 19 Mecanisme istorice : unitatea procesului istoric................................................................ 21 Periodizare : Vechiul Orient – Noul Occident................................................................... 22 Indicaţii de utilizare................................................................................................................ 25

Preistoria : de la apariţia omului până la începutul civilizaţiei de acum aproximativ 2 milioane de ani până în preajma anului 3100 î.H...... 29
1.  Marea istorie a evoluţiei : de la Big Bang la om............................................................ 30 2.  Mecanisme istorice........................................................................................................... 34 3.  Epoca veche a pietrei (paleoliticul) : începuturile omenirii, cu vânătorii şi culegătorii, până în preajma anului 8000 î.H........................................... 40 4.  Religia ca explicaţie a lumii înconjurătoare şi concepţie despre lume : modelul teocratic..................................................................................................................... 43 5.  Homo sapiens sapiens şi transformările sale între cca 35000 şi 2000 î.H............. 50 6.  Epoca nouă a pietrei (neoliticul) : producţia agricolă timpurie şi trecerea către primele culturi superioare, între cca 8000 şi 3100 î.H........................................... 53

Dominaţia Vechiului Orient, a sistemului eurasiatic între cca 3100 î.H. şi 1500 d.H.. .......................................................................................... 58
I.  Vechiul Orient eurasiatic, între cca 3100 şi cca 500 î.H............................................... 59 7.  Culturi superioare timpurii : agricultura intensivă şi prima statalitate, de la 3100 până la 1650 î.H................................................................................................... 62 8.  Marile imperii ca centre de civilizaţie şi de putere...................................................... 65 9.  Popoarele nomade ale Eurasiei : nomazii din nord, nomazii din sud...................... 70 10.  Continentele izolate : Australia, Vechea Americă, Africa neagră........................... 75 11.  Vechiul Orient în Epoca bronzului I : Mesopotamia, din jurul anului 3100 până la 1200 î.H....................................................................................................................... 79 12.  Vechiul Orient în Epoca bronzului II : vechiul Egipt, din jurul anului 3100 până la 1200 î.H....................................................................................................................... 83 13.  Noi centre ale culturii superioare I : India, din jurul anului 2600 până la 540 î.H......................................................................................................................... 85 14.  Noi centre ale culturii superioare II : China, din anul 1523 până în jurul anului 500 î.H........................................................... 89

...H..........H.................H............... din anul 404 până în 337 î..... din jurul anului 2600 până la 1400 î............................................................................H..........  Grecia clasică....................  Epoca imperială : apogeul şi epoca de strălucire a Imperiului Roman......H..........H...............................................................H. de la 500 î...............................  Culturi periferice ale vechiului Orient : Asia Mică......................................................142 31.. Migraţia doriană şi colonizarea greacă............. din anul 550 până în 330 î..................... până în 192 d...... din 323 până în 30 î............121 24............. Egeea...........  Ascensiunea creştinismului ca religie de stat în Roma târzie.......... Culturile periferice din Eurasia.............H............ până în 425 d...............163 37.................)...............H.............. din anul 30 până în 391.................. între 500 şi 336 î...... Egipt...............................................149 33..117 II............................... .......  Ascensiunea Romei la statutul de imperiu : războaiele punice şi expansiunea în jurul Mării Mediterane.............H................... din 510 până în 272 î.....  Iudeii în Antichitate : de la Cyrus până la Bar Kochba şi urmaşii săi.....................................................170 ....................H.......129 27....................H........... până la 500 d.................................................. 95 17...........  Apogeul Greciei clasice – campania lui Alexandru şi imperiul său : unificarea dinspre vest a vechiului Orient Apropiat........ din jurul anului 1800 până în jurul anului 538 î............... : originile Europei.......126 26............... din anul 395 până în 476.....  Începuturile iudeilor în Vechiul Orient.. din 192 până în 375....105 20................ din 133 până în 27 î................. 97 18..  Mezii şi perşii. din 776 până în 508 î........................................................  „Timpul axial“ către 500 î..  Imperiile Vechiului Orient : Babilon..........H.....................................................  Marile imperii clasice şi comerţul intercontinental.................................. din 1125 până în 525 î....8 Cuprins 15....... din 490 până în 404 î.............................123 25. 92 16.............. din 334 până în 323 î....................................... etruscii......H......146 32...............................................H.H..  Conflictele interne şi externe ale Greciei clasice : Războaiele medice şi Războiul peloponesiac................................ din 264 până în 30 î............... de la 625 până la 330 î.......138 30...................  Levantul în Epoca fierului : arameenii..............H..... fenicienii şi filistenii (din jurul anului 1200 până în 332 î..132 28.  De la hegemonia Spartei la hegemonia Macedoniei....... : concentrarea vechiului Orient Apropiat dinspre est............. din anul 538 î.........  Războaiele civile şi reorganizarea imperiului..........113 23................................................H.......166 38.H.............. Aššur...  Divizarea definitivă a imperiului şi decăderea Imperiului Roman de Apus...H..135 29..............H........  Criza existenţială şi noua stabilitate în statul autoritarist al Antichităţii târzii..........  Elenismul şi statele diadohice elenistice..  Migraţiile italice..................................... începând din jurul anului 1200 până în 535 î................................................H..................102 19.108 21...H.........................152 34.....155 35.......H......... din jurul anului 1200 până în 510 î............................. începuturile Romei....  Antichitatea eurasiatică...  Republica romană timpurie : luptele dintre clase şi cucerirea Italiei...............................110 22.. din 27 î............................160 36..........  Grecia arhaică : polis şi demos în Atena şi Sparta......

.............................. Evul Mediu eurasiatic.............222 52...........239 55.......  Islamul (III) : ascensiunea şi expansiunea Imperiului Otoman........... din 787 până în 955............  Europa latină în faţa unui nou început : sarazinii......... din anul 481 î......... până în 480 d............................195 45................. comerţ la mare distanţă..........................................243 56...H............................. ungarii .........................181 III..............174 40............. până în jurul anului 400 d.... din 327/552 până în 1603..........................................230 54............. până în 439 d...  Africa în cadrul Antichităţii eurasiatice...... din anul 540 î........................  Italia în Evul Mediu....................... din jurul anului 100 până în 1522............Cuprins 9 39..............................H..H.................177 41.... din 998 până în 1243............... din anii 224/227 până în 1514........203 47................. din 401/476 până în 1494 : vidul de putere şi dominaţia culturală..........  Islamul (I) : arabii şi Califatul................................... din anul 476 până în 1492/1498...  Bizanţul : punte între Orient şi Occident..............234 IV.........................................218 51........  Africa neagră în timpul Evului Mediu eurasiatic.........214 50.............  Alte centre ale culturii superioare antice II : China între haos şi prima fază imperială......... Japonia : culturi periferice...............................  Alte centre ale culturii superioare antice I : India........ din anul 527 până în 1526..................................  Primele semne ale reconsolidării : papalitatea şi Regatul Francilor....................  Vechea Americă.......................................  India : hinduism...................................................... din anul 671 î................... din anul 330 până în 1453....................... teritoriu de tranzit al comerţului la mare distanţă........................  Invazia mongolă şi Imperiul Mongol : de la Ginghis Han la Timur Lenk.............................. din anul 250 î...........................H....................  Valurile expansioniste turco‑mongole.............. din 440 până în 800...... din 1290/1300 până în 1571.........  Asia de Sud‑Est : medierea comerţului la mare distanţă dintre India şi China................... din jurul anului 600 până în 1511............... în umbra Chinei............................  Coreea......................185 42............... Evul Mediu european..........................................259 60..................... din anul 375 până în 680.................200 46......... până în 1644.....................H..............  Graniţele de structură şi diferenţele de civilizaţie ale Europei.....  Noua consolidare din Apus (955/962) şi din Răsărit (China.....252 58......H........ din jurul anului 500 până în jurul anului 1500...................210 49...... din anul 1206 până în 1405... ...  Islamul (II) : turcii în cadrul centrelor de cultură asiatice................................................................ 960) : marea cumpănă a anului 1000.256 59.....................................226 53..........................................................264 .......  China : Imperiul de Mijloc – de la criza existenţei sale până la hegemonia în Asia de Est.. normanzii.............191 44..............207 48.......................................248 57........................................................................... Islam........... până în 1492............................H........... din anul 589 până în 1644........  Persia : dualism............................................................ din jurul anului 550 până în 1485......................... destrămarea Imperiului Carolingian............................................................ Situaţia iniţială a Europei medievale : „migraţia popoarelor“ şi căderea Imperiului Roman (de Apus)............ din anul 622 până în 1258.................187 43.

................... din 1415 până în 1492/1498........................................ până în anul 1945..................................  Europa ca nou centru de putere şi de cultură..................  Axa Marea Nordului–Marea Baltică în Evul Mediu................................  Schimbarea centrelor de putere : decăderea imperiului.............................................. din 1492 până în 1815.......  Împărat şi papă : reformarea Bisericii şi disputa legată de învestitură..................  Cucerirea normandă : fundamentele medievale ale Angliei................................................................................. din anul 1064 până în 1492....... din anul 960 până în 1466.............272 63..........  Cruciadele şi statele cruciate..................... din1527/1536 până în 1566................. din anul 787 până în 1494.................................... între germani şi ruşi......284 67..........  Scandinavia : vikingii şi statalitatea medievală......... din anul 1453 până în 1526.........  Reforma (I) : Luther şi Germania..  Europa sub hegemonia spaniolă............... ca nou centru de putere..................... din 1519 până în 1659.........  Regat şi Imperium Romanum la germani................. din 1180 până în 1214...........................................................  Criza Europei medievale (III) : eretici şi concilii..................348 83............... din 1517 până în 1555..........................................  Balcanii.......279 65..  Reconquista : fundamentele medievale ale Portugaliei şi Spaniei............. De la expansiunea Europei peste ocean până în pragul Revoluţiei Franceze.......  Reforma (II) : Calvin şi Europa.... Anglia.............................299 71............................................. Spania.313 75.......268 62..... Ţările de Jos (Olanda)........................................ ortodoxie şi Islam.....................343 82....................355 85..................................................  Polonia... vechi centre de cultură şi de putere.... din 535 până în 1492..........................330 79...................... din 962 până în 1198........  Evreii în Evul Mediu..306 73.......................... între latinitate............. din 1339 până în 1453.......................... ......325 77................  Africa la începutul Epocii Moderne.... Franţa......302 72.......................... din jurul anului 1500 până în 1787..  „Acumularea primitivă“ de capital – capitalismul timpuriu şi mercantilismul......282 66..................352 84................339 81......296 70...........276 64........................................................ din 395 până în 1483.. din 1096 până în 1291............ din anul 1015 până în 1449....................................309 74......  Situaţia lumii de peste ocean : viduri de putere..............10 Cuprins 61..........................  Europa în jurul anului 1500 : relaţiile internaţionale...292 69.... din jurul anului 1500 până în jurul anului 1850............................  Imperiile coloniale timpurii – Portugalia........................................................ din 787 până în 1523...........  Criza Europei medievale (I) : oraşe şi stări sociale...........  Pregătirea expansiunii peste mări......................................................316 76......  Criza Europei medievale (II) : Războiul de O Sută de Ani.... din 1143 până în 1459..........................334 I....................... din 860 până în 1480...........................321 Epoca Modernă globalizată : dominaţia Noului Occident începând cu 1492/1498.................358 ..................... din 1066 până în 1265...............................................  Rusia medievală : de la Kiev la Moscova... din 1059/1075 până în 1122.......................338 80.... din 1492/1498 până în 1789............................................289 68.......... ascensiunea Franţei la poziţia de primă mare putere a Europei......................326 78...............

......................  Pentarhia europeană : ascensiunea unor noi mari puteri (I) : Austria şi Prusia....  De la Revoluţia Franceză până în ajunul Primului Război Mondial..........................................................................426 II.......................407 100................... din 1774 până în 1923.................................. 1814‑1815 : Noua ordine europeană – între restauraţie şi reacţiune............. Egipt...................372 90.......  Ancien Régime/Vechiul Regim şi Revoluţia Franceză...........................................................  Noua Europă (II) : originile Statelor Unite ale Americii.. din 1799 până în 1814/1815................................................................  America Latină din 1789.....................................  Consulatul şi Primul Imperiu.............................. din 1572 până în 1648..........................................................  Prima fază hegemonică a Franţei sub Ludovic al XIV‑lea : absolutism şi expansiune..........389 95...........392 96................ din 1790 până în 1830.......................432 105...................  Revoluţiile moderne........ din 1689 până în 1713/1721.................... din 1789 până în 1914.............434 106..411 101................................ .... 1688/1689 : prima revoluţie autentică din Europa..................440 108......  Revoluţia industrială : progres şi modernizare.................  Revoluţia Engleză 1640‑1660.....................  Problemele naţionale şi naţionalismele....................................... din 1683 până în 1763...........................386 94.................  Noua Europă (I) : America Latină...........................................................................................  Europa între Stări Sociale şi absolutism................................................................ din 1492 până în 1789.............................................................................................................................. din 1667 până în 1714...................................  Revoluţia Franceză : începuturile şi Prima Republică........................................... America Latină) din 1791 până în 1826.............  Protorasismele.........  Ascensiunea unor noi mari puteri (II) : Anglia şi Rusia..  Între ghetouri şi Mesia : evreii în Epoca Modernă timpurie........  Congresul de la Viena.................  Contrareforma............ din jurul anului 1760 până în 1886....................................................... din 1564 până în 1689......................................................  Războaiele religioase europene........ Prometeu eliberat..................... din 1789 până în 1799...........................415 102.......395 97.....................................................................................................................  Revoluţia Franceză şi situaţia din colonii (Haiti..............................  Hegemonie şi echilibru de forţe : marile războaie pentru hegemonie............. din 1492 până în 1789...............................  Revoluţia Franceză şi Europa.......443 109........365 88..........................  Problema orientală : Europa în labirintul crizei de durată........................403 99.......................  Independenţa şi ascensiunea Olandei la statutul de putere maritimă şi comercială............378 92.....................................437 107..........................419 103..............382 93.. din 1563 până în 1685....................................362 87............................... din 1795 până în 1871.....  Războiul de Treizeci de Ani şi Pacea din Westfalia............................449 111..........................  Împărţirile Poloniei.....................................375 91........... din 1572 până în 1949......399 98........................422 104................................................. din 1618 până în 1648.............................Cuprins 11 86........... din 1772 până în 1795..368 89..............................451 .. de la 1529 până în 1598.................... din 1607 până în 1787............... din 1700/1701 până în 1763..............446 110............. din 1715 până în 1789 ......

.......  Europa între Sfânta Alianţă şi revoluţiile succesive................................  Drumul către Primul Război Mondial : crize şi alianţe...................  Aboliţionismul – interzicerea sclaviei şi a comerţului cu sclavi... Risorgimento....... din 1825/1861 până în 1905 .... revoluţiile ulterioare......  Mişcarea muncitorească şi socialismul ..................... din 1914 până în 1989/1991.................................................................470 118...............................................................  Conflicte care au urmat Primului Război Mondial şi ordinea de la Versailles................ din 1853/1854 până în 1914......  Africa în Epoca Modernă (II).......482 122................. din 1871 până în 1914....523 134.....  Al Doilea Imperiu şi mişcările naţionale : Războiul Crimeii...................517 132........................  Dominaţia colectivă a Europei asupra lumii – imperialism şi colonialism......................... din 1852 până în 1870....  Agonia Imperiului Otoman şi sfârşitul Austro‑Ungariei : esenţa problemei slavilor de sud... din 1815 până în 1847.......................526 .......................................460 115................................................492 125......................  Ascensiunea noilor Mari Puteri – Japonia şi SUA.. din 1917 până în 1922 .454 113..............................................  Drumul către cel de-al Doilea Război Mondial : criza economică mondială şi cel de-al Treilea Reich : din 1929 până în 1939.......................................12 Cuprins 112............................... revolta poloneză din ianuarie..................................................463 116.................................................................488 124............ din 1871 până în 1914..........514 131........  Explozia centrului de putere german (I) : Primul Război Mondial....................................... crize economice..................  Rusia...........511 130............. 1914‑1918 : catastrofa originară a secolului XX........... din 1918 până în 1939.......................476 120......... din 1856/1867 până în 1914.......................... putere mondială subdezvoltată : expansiunea între autocraţie şi revoluţie........................................................................................520 133......497 126................ din 1850/1857 până în 1911......................................... din 1825/1832 până în 1914....  Pace la cerere : zdruncinarea hegemoniei Europei în perioada interbelică......508 129.............................................. din 1875 până în 1914..................  Unificarea germană şi cel de-al Doilea Reich.............  Revoluţia rusă şi URSS. reformă şi imperiu..........  Sistemul mondial european...500 127............................................................. India............... din 1919/1933 până în 1945..................503 III.................................................. din perioada 1825‑1847 până în anul 1914...........................................457 114....... Anglia – evoluţia unei puteri mondiale : industrie.................... Epoca Modernă......507 128..473 119......... din 1882/1884 până în 1914. 1918/1919.......................... din 1787 până în 1914...............  Reacţia centrului de putere german faţă de Primul Război Mondial : Republica de la Weimar şi cel de-al Treilea Reich...........  Criza vechilor centre de putere şi de cultură : China........................... Din 1807/1834 până în 1888.................................... 1939‑1945........................................................................................................ din 1790 până în 1914.....  Revoluţia europeană din 1848/1849 : revoluţie socială şi naţională.  Explozia centrului german (II) : al Doilea Război Mondial........479 121......... din 1919 până în 1923.......485 123.........466 117....  Între emancipare şi antisemitism : evreii în Epoca Modernă............................................

H..........H..........  Prăbuşirea Uniunii Sovietice.................... papi (selecţie).. cca 800 î.H................... genociduri....614 5........................-cca 1000 d.........H............................... izgoniri.......................... începând cu 11 septembrie 2001................ din 1914 până în 1945...................................................................H........................................................................622 9........................................H....................................  Globalizarea şi noua dezordine mondială..................-cca 300 d.................................-1924 d..............608 2.......................618 7........  Sistemul periodic cronologic al Vechiului Orient/Antichitatea clasică...................................Cuprins 13 135...................................................... 722 î......................................... cca 3200 î....................................................634 Scheme......................................  Africa în Epoca Modernă (III)........................H.....  Culturile superioare eurasiatice și contribuţiile lor la cultura mondială..........................................................607 .....................................................616 6......................538 138.............................................................................................................................. după 1946 ...530 136..............H..-cca 1500 d..................................................612 4.548 IV.......................H..... masacre......................  Catastrofele traversate de evrei : deportări..........H........................................... ................610 3........................  Comunism şi naţional‑socialism : cele două mari sisteme totalitare ale secolului XX.........................................................................................................573 Date cheie ale istoriei universale....................594 1...............................................................................................................................................  Religiile universale..........................-1945....................  Familia limbilor indoeuropene (II)................ începând cu 1989/1991..... (Michael Sommer)..........................553 141..............................H.............................................................626 10.................. Istoria globală contemporană...  Naţionalisme neo‑imperiale şi epurări etnice.................................................................................................... în perioada 1945‑1990...  Nomazii de sud ai Eurasiei : de la akkadieni până la arabi... cca 2600 î...............................542 139.................  Ciclurile imperiale dinastice în China – regi (wang) și împăraţi (huang-ti)...................620 8...553 142..... ...............................................................................  Evreii între 1914 şi 2001 : emancipare‑asimilare‑antisemitism‑Shoah‑ statul Israel .......................562 144..  Conflicte post‑coloniale.............630 12..............................................................................628 11.....  Familia limbilor indo-europene (I)........................................  Dualismul...............534 137.............................-1258 d..-1911 d............H...544 140.......................... cca 3500 î............... refugieri în masă...............................  Evoluţia celor mai importante sisteme de scriere și alfabete...................................................  Rasisme moderne................H........  Lumea împărţită : Războiul Rece (Est‑Vest) şi decolonizarea (Nord‑Sud)...........................................568 Anexe........... cca 1523 î..... din 1945 până în 1991................ cca 3100 î.............  Războaie asimetrice – de sus şi de jos...........................  Diviziunile speciei umane..558 143..............................................................586 Suverani și oameni de stat ai celor mai importante state/regate/imperii .....................  Nomazii de nord ai Eurasiei : de la sciţi până la turcii otomani......574 Perspective asupra istoriei statelor...........................................

.............................................  Crizele...................................  Problemele naţionale ale Europei după 1789....  Imperiile coloniale (I)..............  Imperiile coloniale (II) și decolonizarea..........................648 19................. 787-1066.................. 1415-1815........... după 1070...............  Împărţirile Poloniei și revoltele poloneze.......666 25................................................  Marile congrese internaţionale de pace...... agonia și destrămarea Uniunii Sovietice.........................642 16................................................... 1953-1991...........664 24.................636 14...........  Formarea naţiunilor europene..660 23........................682 31.....  Istoria Epocii moderne....14 Cuprins 13........................ 1064-1444..............644 17............... tratatele de pace și conferinţele....................... 1492/1498-1991........................ 1815-1976..........686 33.....................  Naţiunile și imperiile.......... 1875-1914............... 1214-2006.....................  Marile crize diplomatice premergătoare declanșării războaielor..............................................................................676 29............. 1772-1980...................  Migraţia popoarelor germanice și statele succesoare de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus.................................................658 22..............684 32.............654 21......................................................................... 1917-1991............693 ...................672 27....... 1648-1946......... 1788-1991............... 325-1965..........................................  Cruciadele și acţiunile similare...........................................................................  Războaiele austro-turce..............668 26...............688 Index............................... 375-888..  Mari concilii și schisme bisericești...............................  Războaiele ruso-turce.................... 409-1991..................................................678 30..............  Vikingii/normanzii......................................  Paralele/Analogii temporale/structurale și deosebiri între Orientul Îndepărtat chinezesc și Occidentul Îndepărtat latin..  Ordinele militaro-călugărești......................674 28....  Marile totalitarisme ale secolului XX.....................646 18......... 1526-1791........................................................650 20.............  Marile puteri și puterile mondiale moderne.........................................................  Crizele economice mondiale moderne și cele mai importante urmări politice ale lor........................... 1710-1878......................638 15...

potrivit căreia totul ar fi fost pricinuit de „reformatoarea“ Universitate din Bremen. văzută de aici înainte ca istorie a lumii.Cuvânt înainte Cine. iar pe de altă parte în dimensiunile fizice ale cărţii. ca urmare a revoluţiei culturale „progresiste“. În plus. a devenit o provocare intelectuală : în anul declarat al lui Goethe. sunt îndreptăţiţi să afle din timp cele mai importante date. fie şi numai ca un simplu exerciţiu de panoramare şi privire de asamblu. Crud. fără să fie nevoiţi să devină profesori de istorie (pensionaţi între timp). ar fi trebuit ca o elementarizare introductivă a istoriei. 2002). 1986). al treilea. în beznă să rămâie. respectiv „Istoria lumii“ (Geschichte im Überblick. Până şi agitaţia stârnită în legătură cu trecerea într‑un nou mileniu. 2000 şi chiar 3000 de ani. Mai apoi s‑au făcut auzite şi mesaje de îmbărbătare. după trei milenii. ed. (Goethe) La început. sosite din partea unor colegi din ţară şi din străinătate. a fost dublul şoc de după 1968 cu privire la ignoranţa galopantă manifestată de studenţii la istorie în privinţa relevanţei datelor şi a faptelor în cadrul învăţământului universitar. să aducă remedii constructive. Din zi în zi să-şi ţie soarta. Generozitatea editurii a permis ca la fiecare apariţie a unei noi ediţii să se lase loc pentru acumulările ştiinţifice rezultate în urma cercetărilor personale în domeniul istoriei lumii. 1989/1991 . dar nu ştiu cum s‑o facă“ (din nou Goethe). a III‑a. 1999. . după mottoul lui Heinrich Böll : Ceva trebuie să se petreacă ! Pe parcursul a două elanuri creatoare. fie profesori sau profani însetaţi de cunoaştere. Tot nu ştie-a da socoata. cititorii inteligenţi şi plini de interes. care dădeau de înţeles că. Prima reacţie a fost o autocritică spăşită. 6 volume. autorului avea să‑i reuşească o eficientă autovindecare prin muncă. 1979‑1983  . ceea ce se petrecea la Bremen se petrecea pretutindeni. tipică tinereţii academice. În locul nesfârşitelor văicăreli. O primă privire de ansamblu aruncată asupra proporţiilor materialului ar trebui să reducă orice pretext la nivelul unei stări avansate de ignoranţă. Specialiştii ar putea expedia toate acestea sub denumirea de „atacuri de masă“ : „s‑ar lua de unii singuri peste picior. fie ei începători – asemenea elevilor şi studenţilor –. în realitate. în aceeaşi perioadă a devenit evident şi începutul alunecării pe o pantă greşită a sistemului PISA (Programme for International Students Assessment). numite „Istoria pe înţelesul tuturor“ (Geschichte griffbereit. mai cu seamă a celui trecut de la destrămarea Uniunii Sovietice. conform căruia însuşi principiul învăţării o luase deja razna. dar şi acelora provenite din scurgerea firească a timpului de‑a lungul istoriei contemporane trăite. fondată cu destulă uşurinţă. s-a continuat obiceiul de a se contura şi justifica un eveniment şi o personalitate pe seama a 1000. Până şi lucrarea „Istoria lumii“avea să sporească pe de o parte în volumul informaţiei oferite.

unii istorici (lucru susţinut. a capcanei generate de dihotomia subiectivitate‑obiectivitate : constrângerile subiective şi eroarea umană lasă. Categoriile abstracte. la rândul său. suficiente reziduuri strâmbe şi nelimpezite. De ajutor în vederea unei mai bune înţelegeri a complexităţii realităţilor istorice se dovedeşte a fi încercarea de a stăpâni intelectual abundenţa de evenimente istorice prin generalizări progresive. deformând realitatea. în această direcţie. pe această cale. împrumuturile categoriale din registrul nomenclaturii ştiinţelor naturii oferă în primul rând şansa de maximă apropiere – posibilă omeneşte – de idealul obiectivităţii şi. după cum susţin. fără obsesii teoretice sau ideologice şi chiar fără a fi deloc „dătătoare de sens“. Acestea nu sunt în niciun caz într‑atât de „mecanice“ pe cât susţin criticile răuvoitoare. primul. De aceea. de dimensiuni rezonabile . reprezentând inserarea istoriei omenirii în cadrul evoluţiei generale. adevărul este că nimeni nu mai poate cunoaşte şi nici nu mai doreşte să cunoască toate detaliile istorice. sosită din Australia şi Olanda (Fred Spier). până şi cea mai recentă concepţie. a conducătorilor acestora) şi schiţe schematice pentru descifrarea unor situaţii istorice deosebit de complicate. De aceea. Plină de încurajare se arată. informării cititorilor şi stârnirii curiozităţii acestora asupra celor mai dramatice lărgiri de orizonturi din cadrul celei mai noi faze a extraordinarului fenomen al globalizării. ordonate aproximativ cronologic. însă. pragmatică. cu toate că nici nu se arată în stare a lămuri pe deplin chiar totul sub soare. într‑o oarecare măsură. istoria este. am destinat un capitol nou. cel puţin în cazul schiţării unei priviri de ansamblu . şi o ştiinţă de orientare. ca şi asupra cunoştinţelor ce ţin de istoria evenimentelor naturale. Chiar şi aşa. un câmp larg deschis discuţiilor şi criticilor ştiinţifice legitime. polemic. venită dinspre fondul iudeo‑creştin al Occidentului sau din secularizările moderne de natură totalitară – de stânga sau de dreapta – sau de natură naţional‑mesianică. în viziunea căreia mântuirea omenirii ar depinde de câte o unică naţiune. a aşa‑numitei Big History („Marea istorie“). ar fi utilă o înţelegere pragmatică a istoriei lumii. pentru o mai bună înţelegere a fenomenelor istorice. în capitolul corespunzător am expus şi clarificat cele mai importante mecanisme istorice. cu precădere relaţia cantitate‑calitate (a lui Aristotel) şi legea pătratului invers (a lui Newton). cele mai multe dintre ele cuprinzând nuclee de date care apar şi în alte corelaţii. Sperăm. de la Big Bang până la prezentul nostru planetar. ale cărei categorii au fost împrumutate din domeniul – mult mai organizat – al ştiinţelor naturii.16 Cuvânt înainte Lucrarea de faţă a ajuns între timp să fie împărţită într‑un număr de 144 de capitole. fără o fixare mântuitoare de natură religioasă. În acest sens. sub titulaturi cvasiformale. oricum. permit înţelegerea şi învăţarea pragmatică a istoriei cu adevărat globale a lumii. . sancţionate dogmatic de separarea arbitrară realizată de Wilhelm Dilthey între ştiinţele naturale şi cele sociale. totuşi. ca secţiunea extinsă a Mecanismelor istorice din cadrul Introducerii să contribuie treptat la o depăşire a prejudecăţilor germane tradiţionale. La toate acestea se adaugă. În vederea unei orientări primordiale a fost gândită şi secţiunea care tratează peri­odi­ zarea şi împărţirea acestor intervale istorice în mari blocuri temporale. şi totuşi comprehensibile. cu sprijinul conceptualizării intitulate „mecanisme istorice“. de evitare. de alţi istorici). a trecutului cunoscut al omului pe întreaga planetă. priviri de ansamblu (asupra istoriei statelor.

Corectura a fost asigurată de lecturile multora dintre aceia care se aflau la studii în Bremen. Volumul a avut de câştigat de pe urma unei şederi prelungite a autorului în SUA (19851986). şi de Angelika Kuhn. Horst Gründer. o globalizare şi mai accentuată a perspectivelor asupra istoriei lumii. printre care s‑a numărat Gabriele Intemann – cea care îndeplinit şi o parte importantă a sarcinilor legate de lucrul la cea de‑a doua şi cea de‑a treia ediţie a voluminoasei lucrări „Istoria pe înţelesul tuturor“ (6 volume) –. Transcrierea diferitelor ediţii a fost preluată. McNeill. cu efectele retroactive autodistructive. deşi cartea evită deliberat notele. La aceste intervenţii se adaugă unele contribuţii ale domniei sale (extensii ale noului capitol Arameenii. precum şi de cel de Ev Mediu eurasiatic. ca profesor Fulbright. domnia sa a realizat citirea şpaltului corectat al întregului volum. mobilizează ambele dimensiuni necesare ale asimilării : abstractizarea răsfrântă asupra materiei şi. cu deosebire conceptul. venind şi cu valoroase propuneri de îmbunătăţire a acestuia : prof. Dr. rod al influenţei exercitate de William H. adresez mulţumiri dr. dr. Antichitatea greco‑romană). Datorez mulţumiri deosebite mai multor colegi. din Freiburg/Bremen. invers. în vederea unei mai bune înţelegeri. concretizarea categoriilor şi a definiţiilor abstracte. chiar dacă la acea vreme aflaţi doar pe băncile şcolii. aducând cunoştinţele reflectate în paginile cărţii la cel mai recent nivel atins de cercetare. eliminări şi modificările de rigoare. de Antichitate eurasiatică. din păcate. de la Biblioteca orăşenească şi Biblioteca universitară din Bremen. Gerhard Granier. pentru importantele sale indicaţii de corectură. pentru cele două scheme reprezentând Familiile de limbi indo‑europene din cadrul Schiţelor schematice ale Anexelor. reprezentantul de frunte al istoriografiei universale din SUA. Peter Segl. Mai presus.Cuvânt înainte 17 care guvernează chiar şi preluarea puterii şi a influenţei civilizaţiei. Împletirea intenţionată a categoriilor abstracte cu materia istorică reală. În plus. dr. extins la dimensiuni continentale. Nu există încă. în încheiere. pentru Evul Mediu. din Münster. de Renate Brock. La acestea se adaugă relaţia dialectică dintre centru şi periferie. acestei perioade datorându‑i‑se. între paranteze rotunde. McNeill. schema înfăţişând Regatele Orientului Vechi). succesiv. pentru secţiuni ale Epocii Moderne . a fost cel care a preluat controlul asupra lucrării corespunzător domeniului său de competenţă (Orientul Vechi. traduceri în limba germană ale celor două volume de istorie universală aflate sub semnătura lui McNeill (lucrări de întinderi diferite) : The Rise of the West (1963) şi A World History (1967). Thilo Hobelmann. ca şi o privire de ansamblu asupra regatelor Orientului Vechi. din Bayreuth. cu deosebire în privinţa problematicii ereziilor . fenicienii şi filistenii. fără menţionarea altor amănunte legate de titlul lucrării sau numărul paginii (McNeill). este oportună precizarea faptului că. dar cu însărcinarea deosebită de a veghea . am considerat că este de datoria mea să furnizez în locurile esenţiale cel puţin sursa informaţiilor respective. universalitatea aşa‑numitei pleonexii (susţinute de Aristotel). din Freiburg. prof. centru de putere şi golul de putere. din Bremen. dar şi relaţia înfrângere‑criză şi. din Oyten. Michael Sommer. care au verificat critic părţi ale manuscrisului. De asemenea. însă. precum şi. a acelei „dorinţe de‑a avea tot mai multă putere şi tot mai multe avuţii“ ca forţă motrice a expansiunii. prin adaptări. de asemenea mulţumiri cu caracter general şi pauşal aduse lui William H. Îi datorez nenumărate mulţumiri pentru efortul depus. în primul rând.

de către Matthias Krämer. august 2005 Imanuel Geiss . Ultimele erori rămase a fost înlăturate. Christine Wendt‑Hansen. Eva Kogel şi fiul meu. fiica vecinei din strada Mommsen. din Bremen. Dieter.18 Cuvânt înainte asupra lizibilităţii textelor. cu mare acribie. Bremen. Tuturor celor amintiţi le mulţumesc pentru preţioasa colaborare.

pentru nuanţe şi alte detalii. fie şi numai pentru o înţelegere elementară. gândirea în . cât şi interdependenţa contextelor istorice rămân pur şi simplu în aer. ale sclaviei şi comerţului cu sclavi. cititorul interesat trebuie să apeleze totuşi. excesul de teoretizări pripite. mai cu seamă atunci când aceştia sosesc direct de pe băncile şcolii. socială şi istorico‑spirituală acolo unde. instituie condiţiile‑cadru grosiere şi generale ale unei istorii economice. cât şi a acelora de ansamblu. cu cât mai tare ne vedem siliţi să ne limităm la esenţă.Introducere Experienţa confirmă. cum ar fi revoluţiile moderne. atât de hulitele „acţiuni fundamentale şi statale“. Însă ele aparţin fără tăgadă istoriei universale. ale marilor imperii şi ale religiilor universale. înţelese evenimente ca Războiul de independenţă al Americii sau Revoluţia Franceză fără o limpezire a cunoştinţelor despre războaiele europene pentru hegemonie (de la Războiul spaniol pentru succesiune până la Războiul de Şapte ani) sau cum ar putea fi lămurite victoria comunismului şi a fascismului/naţionalismului fără dobândirea unor cunoştinţe despre Războiul ruso‑japonez şi despre Primul Război Mondial ? De aceea. servind clasificării în structuri şi procese cuprinzătoare. imperialismul sau fascismul. la lecturi suplimentare : lipsa de culoare prin absenţa detaliilor reprezintă preţul conciziei întregului. pentru cei mai mulţi dintre studenţii începători. Nici în lucrarea de faţă datele nu reprezintă un scop intrinsec. cu mult mai greu de prezentat pe scurt decât relativ „simpla“ istorie politică. mult prea cuprinzătoare şi pretenţioasă. Încercarea autorului de a întinde o mână de ajutor prin intermediul lucrării „Istoria lumii pe înţelesul tuturor“ avea să se dovedească. Materiale și categorii Dificultăţile pot fi pricinuite aici de prezenţa unui număr copleşitor de războaie şi alte confruntări. acestea ar putea servi la limpezirea întregului context. atât cele mai atrăgătoare teorii. elementul de dualism. de asemenea pripită. utilizarea abuzivă. o mai mare atenţie emergenţei şi decăderii marilor imperii şi a statelor naţionale. la unele teme particulare. pe parcursul unor expuneri concise. Comerţul internaţional. în zilele noastre. limitarea. Tot atât de adevărat este. Însă. Există chiar anumiţi factori care. vom şi acorda aici. de unul singur. săracia de‑a dreptul deprimantă a cunoştinţelor istorice. cu atât mai importante devin. faptul că. ale centrelor şi vidurilor de putere. atât a acelora de bază. în mod recurent. însă. De aceea şi volumul de faţă reprezintă o urmare sintetică a volumelor 1 (Date) până la 6 (Epoci) ale lucrării citate mai sus. sărăcie dovedită de un număr mult prea mare de studenţi la istorie. încă o dată. menţionând în treacăt şi situaţia economică. Cum ar putea fi. în diferitele ei forme. Exercitarea puterii. altfel decât de obicei. însă. continuitatea şi fluctuaţiile marilor culturi. fără o consolidare temeinică a cunoştinţelor de istorie generală. pun la grea încercare dobândirea cunoştinţelor elementare generale : renunţarea la o a doua parcurgere a materialului reprezentat de istoria lumii. neglijentă şi excesivă a surselor. căci. sociale şi spirituale infinit mai complexe.

Aşadar. şi populaţiile nomade pastorale. au exercitat puternice influenţe. sunt influenţate şi de factori „externi“. raportată la un sistem conjunctural. de exemplu pe parcursul unei revoluţii. raportată cu deosebire la cel de naţiune. La sfârşitul Antichităţii chineze şi romane. cele două războaie mondiale şi conflictele postcoloniale pentru succesiune de după 1945. până la revoluţiile moderne. al „primatului politicii externe“ sau al „primatului al politicii interne“ : factorii „interni“ şi cei „externi“ ţin în mod constant unii de ceilalţi .20 Introducere categorii apocaliptice şi soluţia milenaristă se regăsesc de‑a lungul procesului istoric ca elemente ale unei continuităţi întrerupte în nenumărate rânduri. Ceea ce rămâne este alternanţa dintre persistenţă şi schimbare (rapidă sau lentă). Poziţiile extreme din cadrul acestui spectru desemnează. resimţite atât în est. Cu astfel de categorii. dacă pe parcursul celor înfăţişate în continuare vom începe. mai întâi. în cadrul realităţii istorice aceştia nici nu pot fi separaţi tocmai fiindcă. trecând prin zguduiri interne şi războaie internaţionale. ca o continuare inovatoare a unui existenţe plină de învăţăminte. să‑şi limpezească fundamentul şi structura subiectului. prin expunerea factorilor „interni“. să se constituie. mai sângeroase şi mai crunte decât războaiele purtate împotriva unor duşmani din afara hota­ relor. Conflictul dintre civilizaţiile sedentare. Îndeosebi creşterea (economică şi/ sau demografică) creează diferenţele care pot duce la tensiuni şi conflicte. de cele mai multe ori. seminţii care. urmează . acesta trebuie. Diferenţierea lor este. asemănătoare. relativ în aceeaşi perioadă. Aşa se face că istoria nu se lasă pur şi simplu ţintuită cu forţa şi măsurată pe un pat al lui Procust. cu diversele accidente ideologice. iar. la rândul lor. ca şi cu altele. pentru că nici nu poate fi expus chiar totul concomitent : înainte ca un subiect istoric să poată acţiona înspre exterior. care. adesea. „de mijloc“ (les extrêmes se touchent). începând cu secolul al XIX‑lea. cât şi în vest. cel mai adesea. ei înşişi sunt alcătuiţi din subfactori „interni“ şi „externi“. iar războaiele civile sunt. Deseori vecinii (ideologici sau geografici) sunt duşmani încrâncenaţi. După cum şi istoricul trebuie mai întâi să schiţeze. poate fi observată evoluţia popoarelor turco‑mongole. cât şi negative. cu precădere prin cuceriri. revoluţii) sau în exterior (războaie). dar şi a unei relaţii tensionate între schimbare şi forţă : toate marile schimbări ale istoriei s‑au petrecut până acum prin folosirea forţei ori au dezlănţuit folosirea forţei în interior (revolte. deseori. cel mai adesea după un angrenaj mai complicat între „intern“ şi „extern“. se întinde de‑a lungul a mii şi mii de ani. numai una relativă. însă fără să excludă definitiv coaliţiile tactice împotriva adversarului comun. care au creat mari imperii. de cele mai multe ori. reflectă exclusiv o gândire structurată în limitele unor categorii naţionale. şi o adversitate extremă. care au dezvoltat culturi rurale şi urbane. dintre legături şi continuităţi prăbuşite în ele însele. De aceea şi disputa asupra primatului politicii externe sau al celei interne. aceasta se va întâmpla din motive practice. atât pozitive. Cu cât mai profundă a fost schimbarea (urmărită sau rezultată) şi cu cât mai mulţi oameni au fost atinşi de aceasta. în orice caz. cu atât mai profund a fost conflictul : de la certuri locale în neolitic. concomitent cu marile evenimente istorice care au avut o influenţă geografică extinsă şi un efect îndelungat. Un tablou adecvat unei analize istorico‑politice nuanţate este spectrul a cărui ampli­ tudine se mai poate încă schimba (de cel mai multe ori prelungindu‑se).

fricţiunea. La acestea se adaugă : tensiunile dintre puterea centrală şi puterile mijlocitoare . abstracţiile ideatice sunt salvate de la pericolul unei simplificări excesive prin utilizarea termenilor istorici de specialitate. cea necesară şi fructuoasă. În plus. trebuie accentuată cu toată energia unitatea esenţială a procesului istoric în timp şi spaţiu. o perspectivă fundamentată raţional. strâmtori terestre şi maritime. însă nu pentru satisfacerea vreunei pasiuni ideologice. conlucrarea dintre factorii „interni“ şi cei „externi“. etape valabile atât în cazul marilor imperii. acţiunea comună a factorilor economici. atunci când se face simţită. oricare ar fi acestea. consolidării. pentru a „citi printre rânduri“ (inter legere) în nemilosul noian al faptelor. dintre centru şi periferie poate fi observată în întreaga istorie universală. revoluţii). . căci acestea reprezintă totodată o introducere aplicată în fundamentele jargonului istoric. ar rămâne la fel de neînţelese : alternanţa dintre vidul de putere şi centrul de putere. percepute ca limite schimbătoare ale marilor centre de civilizaţie. conflictul sunt tot atâtea etape care corespund constituirii. Indispensabilă pentru înţelegerea istoriei rămâne sublinierea ciocnirii dintre diferite interese : diferenţa. altfel. pământ. istorico‑spirituali. Mecanisme istorice : unitatea procesului istoric În ciuda covârşitoarei abundenţe şi diversităţi de activităţi şi conduite umane. alternanţa dintre centrele de putere şi vidurile de putere posedă chiar un caracter universal. îndeosebi alternanţa dintre victorie şi înfrângere . crizei şi prăbuşirii structurilor de putere politică.Mecanisme istorice 21 să se opereze şi aici. dobândeşte o valoare explicativă considerabilă pentru ridicarea şi prăbuşirea imperiilor şi a mişcărilor politice. tensiunea. În prin­ cipiu. Dimpotrivă. după cum şi fenomenul migraţiei „graniţelor“ istorice. Noile centre de putere au apărut îndeosebi la periferia celor vechi. insule aflate în largul coastelor teritoriului principal) . pasuri. lupta pentru resurse (apă. militari. vaduri. în contrast cu diferenţele de nuanţă spaţio‑temporală din constelaţiile umane . extinzându‑se dinspre aceste margini şi ajungând să umple golurile de putere. Expansiunea şi prăbuşirea pe cale paşnică sau prin puterea armelor a structurilor de putere. urmărind. exercitat asupra căilor de acces (străzi. „Echilibrul şi hegemonia“ (Ludwig Dehio) reprezintă categorii definitorii cu care operează istoria statelor. cu efecte asupra realizării unităţii şi asupra conflictelor interne (războaie civile. ar câştiga spaţiu pentru o ordonare inteligentă. expansiunii. cât şi în acela al statelor tribale şi al oraşelor‑stat. prin conlucrarea dintre factorii interni şi cei externi au decurs (şi decurg) într‑un mod izbitor de asemănător. ar deveni posibilă numai dacă. escaladarea. prezenţa termenilor de specialitate şi a neologismelor. materii prime) şi pentru controlul comerţului la distanţă. deci. ci pentru o mai bună clarificare şi ordonare istorică a faptelor şi contextelor prezentate numai succint în lucrarea de faţă. sociali. prin comprimare şi abstracţie. revolte. religioşi şi ideologici. Până şi începătorii ar trebui să găsească utilă. mai mari sau mai mici. Recur­gerea la ajutorul lor serveşte la clarificarea complicatelor detalii care. numeroase mecanisme istorice sunt valabile pretutindeni şi întotdeauna. simplificarea. Dialectica succesului şi a insuccesului în exterior (războaie).

ca o banală identitate : orice continuitate constă în preschimbarea factorilor şi tradiţiilor primite drept moştenire. După atingerea primului nivel al producţiei agricole. asemenea unei chei. către mare şi. Marile edificii. orice schimbare profundă este însoţită de violenţă. conflicte. a căror limbă şi cultură au. imperiile) se realizează. atât de încâlcite : vecinul este duşmanul şi. astfel apar şi conflictele interne (revolte. o frază a lui Machiavelli deschide. statutul de limbă de cult sau de expresie ştiinţifică (sumeriana. urmează o dezvoltare continuă  : creşterea tuturor factorilor esenţiali (populaţie. în războaie externe şi interne.22 Introducere În ceea ce priveşte această istorie a statelor. în ciuda tuturor oscilaţiilor. forţa distructivă în general. mai presus chiar decât orice demonizare (presuspusă de extremă dreaptă) a geografiei de‑a lungul istoriei. îndeosebi în cazul marilor imperii dispărute. influenţe pe termen lung. De aceea. latina. Pentru a exercita un control asupra unui sistem hidrografic şi a activităţii în cadrul acestuia este suficientă. adeseori. pe fondul unei stări de fapt modificate până la opoziţie în raport cu starea originară. strâmtori). În cele mai multe cazuri. adesea. Periodizare : Vechiul Orient – Noul Occident De la începuturile ei şi până astăzi. Continuitatea depinde preponderent de factori „mai vechi“. contacte. înarmarea. tributurile şi sporirea impozitelor servesc la acoperirea unor asemenea costuri. considerată drept „geopolitică“. iar cuceririle. adesea. ca rezultat inflaţia („scumpirea“) . ştiinţă. de aici. revoluţii). numărull invenţiilor. producţie. omenirea. având. productivitate. vecinul vecinului devine un aliat. ci un principiu universal : o putere continentală tinde. fără de care continuitatea ar putea fi greşit înţeleasă. prin urmare. „Noul“ ia naştere întotdeauna în urma diferitelor lui îngemănări cu „vechiul“.g. dobândind. Asupra schimbărilor dramatice şi a conflictelor . ca şi aceea reprezentată de tehnica de război). Unul dintre cele mai fascinante fenomene ale istoriei este tensiunea dintre continuitate şi discontinuitate. controlarea gurii de vărsare. De aceea şi cunoştinţele de geografie sunt de‑a dreptul indispensabile pentru înţelegerea istoriei. ceea ce coincide cu felul în care s‑au petrecut lucrurile în Epoca Modernă. ori de câte ori este posibil. în timp ce pentru stăpânirea unei mări este de ajuns să se asigurare controlul militar asupra accesului la acea întindere de apă (gurile de vărsare ale unor râuri. araba). către ţărmul opus. în timp ce discontinuitatea vine dinspre factorii „mai noi“. sanscrita. caracterizată de o creştere mereu mai abruptă şi mai razantă. De atunci. mai devreme sau mai târziu. creşterea demografică şi economică a degenerat brusc în mari conflicte. războaie civile. Expansiunea nu reprezintă monopolul vreunui popor cu înclinaţii eminamente războinice. poarta către înţelegerea relaţiilor de duşmănie şi de alianţă. războiul civil şi reforma socială costă. evenimentele cruciale au. Această creştere existenţială poate fi reprezentată abstract printr‑o curbă exponenţială. în urma revoluţiilor. refacerea structurilor de putere (e. spre exemplu. un efect retroactiv asupra unor regiuni îndepărtate din punct de vedere geografic şi a unor perioade pierdute în timp. războaiele. invariabil.

este posibilă numai prin contacte şi prin schimb de experienţă. Toate marile elanuri ale dezvoltării sau ale modernizării (relative) îşi au originea în regiuni precis determinate – Orientul Apropiat. pe baza căreia poate fi dedusă structura internă a periodizării care stă la baza acestei lucrări : coeficienţii de creştere se concentrează în special în trei epoci : trecerea la producţia agricolă. De aceea. cu trei etape din istoria de acum dominantă a Europei : de la expansiunea europeană dincolo de ocean până în ajunul Revoluţiei franceze (1492/1498‑1789). ca un act compensatoriu. Stavrianos) – urmăreşte o asemenea periodizare  : Preistoria (= istoria nescrisă). istoria acelui 1% rămas (Africa neagră. .) şi trecerea la producţia industrială (începând din jurul anului 1760). America precolumbiană. Cunoaşterea acestei istorii permite o mai bună încadrare în structurile istoriei universale a unor centre mijlocii (Persia. în principal ca istorie a civilizaţiilor şi a expansiunii acestora – ale Vechiului Occident. evoluţiei şi consecinţelor celor două mari transformări : trecerea la producţia agricolă şi la cea industrială. Extremul Occident şi Extremul Orient. cel mai adesea. dacă totuşi o fac. India) şi a diferitelor regiuni periferice. atât cele cantitative. mai ales în organizările sociale mai complexe. inegale. potrivit dimensiunilor eurasiatice : Vechiul Orient eurasiatic (cca 3100 – 500 î. ale căror efecte profund conflictuale se manifestă. 99% din toate cunoştinţele despre trecut tratează istoria civilizaţiei. războaie civile.H.) . nomazii. începutul civilizaţiei (cca 8000. abia după un timp îndelungat (decenii. discrete. 3100 î. Cu toate acestea. cu China prinsă în miezul acestui spaţiu.H. Antichitatea eurasiatică (cca 500 î. Africa neagră). Astfel de iniţiative nu apar în niciun caz în situaţii de izolare . de la Revoluţia Franceză până în ajunul Primului Război Mondial (1789‑1914) şi de la Primul Război Mondial (1914) până în prezent. metode şi idei. Creşterea şi expansiunea.). cât şi cele calitative. De aceea. de la începuturile umanităţii până la primele culturi superioare (cca 3100 î. cu mult mai bine informaţi decât asupra schimbărilor mai puţin zgomotoase. respectiv centrul şi nordul Angliei/sudul Scoţiei –. de multe ori. Concentrarea asupra Eurasiei (plus Africa de Nord) în vederea unei prime orientări şi introduceri se justifică şi dintr‑o altă perspectivă. au fost dintotdeauna fenomene asociate. ale Persiei. Vechea Americă) reprezintă. Indiei şi Chinei . – 500 d. o introducere generală în istoria universală trebuie să se concentreze şi asupra premiselor. Supremaţia Vechiului Orient. cu o zonă periferică alcătuită din regiunile cuprinse abia mai târziu de civilizaţie . Europa şi Africa de Nord („Eurasia“). ca supremaţie a Noului Occident (de la 1492/1498).H.) şi Evul Mediu eurasiatic (cca 500 – 1500) .H. atunci ele sunt atenuate şi întârziate. însă.Periodizare 23 (războaie. secole). din punct de vedere cantitativ. Orice schimbare. ca manifestări în timp şi spaţiu. adică potrivit întinderii. aşa cum se întâmplă pe marile continente izolate (Australia. Epoca Modernă globală. Asia de Sud‑Est. istoria universală s‑a desfăşurat precumpănitor pe continentele înlăţuite ale vechii lumi – Asia. odată cu începuturile producţiei agricole. cu subdiviziunile sale îndepărtate. cu precădere a ambilor piloni ai sistemului eurasiatic.H. o împărţire mai practică a epocilor – pornind şi de la noua istoriografie americană (McNeill. având în permanenţă tendinţa de a se răsfrânge asupra întregului teritoriu exploatabil economic. revoluţii) suntem însă. circa 10% din materialul oferit. Chiar şi aşa.

luată în considerare o deosebire fundamentală între cele două mari epoci ale istoriei universale. şi având fiecare tendinţa de a acapara pentru ea însăşi lumea întreagă. ajunsese să se răspândească pe întreaga suprafaţă a Pământului. cu centre de forţă regionale în perpetuă schimbare : Orientul Mijlociu (Mesopotamia. care s-a preschimbat într‑o tranzitorie constelaţie mondială. între timp. şi conflicte noi. cu un centru (Europa) şi o periferie (restul lumii). care. la nivelul naţiunilor sale. desprinzându-se. Vechiul Orient avea un fundament predominant agrar. care. În principiu. Aşa se face că. în timp ce Noul Occident s‑a orientat către industrializare. Australia). totuşi. politice şi culturale. în mare măsură. ea rămânea fărămiţată şi divizată : imperiile coloniale şi comerciale timpurii. însă. chiar dacă. în jurul anului 1900. cu conştiinţa . cea veche şi cea nouă. printre altele. a devenit modul de viaţă predominant al lumii moderne. China. după decăderea clasicismului greco‑roman. marginală şi subdezvoltată. tehnica modernă şi imperialismul au creat în acest fel şi pentru prima dată un sistem global real. centrat pe zona eurasiatică. Economia mondială. dominată de două superputeri mondiale rivale. până la „bătălia decisivă“. caravane) . centrele de cultură şi de putere regionale erau doar slab sau indirect legate între ele. marile centre de cultură şi de putere au avut aproape aceeaşi importanţă şi aceleaşi drepturi. astfel. şi industrializarea au creat noua economie mondială. Europa s‑a înălţat treptat la rangul de regină a lumii. De la expansiunea europeană dincolo de ocean în Epoca Modernă timpurie. Trebuie. de starea ei de până atunci. s-au răspândit şi influenţele culturale şi religioase. Noul Occident a dominat lumea : Europa cu prelungirile sale transoceanice (America. În perioada Vechiului Orient. mai târziu. Fără nicio îndoială. ale Africii i‑a urmat instituţionalizarea şi formalizarea dominaţiei politice directe prin intermediul imperialismului. India. Vechiului Orient. în consecinţă. În urma acestora. politică şi culturală a Vechiului Orient era constituită din Oceanul Indian şi Marea Mediterană. să grupeze în jurul lor întreaga lume prin polarizare. puterea datorită. în partea a doua a acestei schiţe a istoriei universale. Egipt). cu adevărat globale : cele două războaie mondiale. Principala axă economică. extinse peste ocean. orientate diferit. îi putem acorda. încercând. s‑au ignorat sau dispreţuit reciproc. Persia. Au apărut. îi urmează Noul Occident euro‑american. Odată cu expansiunea ei dincolo de ocean (începând cu perioada 1492‑1498). Pentru prima dată în istoria lumii a fost creat un autentic sistem mondial. O asemenea structurare a istoriei universale poate evita pericolul reprezentat de mai recentul şi atât de invocatul „eurocentrism“ : schiţa istoriei universale se orientează către marile centre ale activităţii economice. a fost distrus sistemul european de state ale lumii. va recâştiga. către Răsărit şi către Apus. Prin comparaţie cu centrele tradiţionale din Egipt şi până în China. cu deosebire prin comerţul la mare distanţă. Dominaţiei de până atunci – predominant indirectă – asupra unor părţi îndepărtate ale Asiei şi. care avea să fie dominată de Anglia. intercontinental (vapoare. în timp ce axa Noului Occident era alcătuită din Marea Nordului şi Oceanul Atlantic. Europa medievală a fost. o simplă periferie semicivilizată pentru o perioadă de 500 de ani . pe lângă contactele comerciale. chiar dacă. cu Grecia/Roma ca prelungire europeană modificată către vest.24 Introducere Vechiul Orient a dominat lumea veche. afluxului de cunoştinţe şi de tehnici culturale venite din est.

un loc mai mare istoriei Europei. De aceea şi introducerile schiţate în istoria epocilor vechi sunt sortite să încurajeze şi să mobilizeze asimilarea preistoriei. pretinzând din partea începătorilor un interes şi o concentrare peste cele medii acordate unei problematici complexe. Dimpotrivă. În felul acesta. a unui atlas istoric sau a unuia general. a istoriei generale a Vechiului Orient. cititorii critici se pot resemna până la urmă : istoria epocilor vechi trebuie să o cuprindă şi pe cea a Asiei şi a Africii. vor fi solicitate numeroase cunoştinţe elementare de geografie. Speranţa autorului este că pericolul risipirii unui material răspândit atât de heterogen în spaţiu şi timp este evitat în contextul acestei cărţi tocmai prin modul în care sunt divizate şi ordonate capitolele. fiind permise în acelaşi timp legături mai rapide între cunoştinţele deja dobândite şi exploatate. precum şi a celei aparţinând marilor culturi extraeuropene. Obişnuita neglijare a istoriei vechilor epoci prin acordarea unui loc privilegiat istoriei moderne şi celei contemporane nu reprezintă o practică în care să se complacă cel care năzuieşte să dobândească o perspectivă realmente fundamentată asupra istoriei universale în totalitatea ei. Indicaţii de utilizare Schiţa alcătuită pe seama unui material atât de vast nu este o lectură uşoară. unitatea esenţială a procesului istoric este mult mai uşor de . este asigurată o lectură mai uşoară a acestor secţiuni. de mare ajutor este întotdeauna şi folosirea. în paralel cu lectura din volum. astfel încât vor fi necesare mai multe explicaţii. fără îngăduinţa de a pretinde din partea lectorului nenumărate cunoştinţe detaliate. În schimb. înainte de a se dedica. firesc şi cu simţ de răspundere. în timp şi spaţiu. Chiar dacă vor percepe capitolul de până la Antichitatea europeană ca pe o etapă anevoioasă.Indicaţii de utilizare 25 împăcată. pentru înţelegerea corectă a Republicii de la Weimar este folositoare şi cunoaşterea poziţiei geografice exacte a Weimarului. de la sine. a Antichităţii greceşti şi a celei romane. Acela căruia i se pare prea anevoioasă şi prea seacă parcurgerea istoriei vechilor epoci până la istoria europeană a Evului Mediu ar putea cugeta asupra dificultăţilor întâmpinate la trecerea în atât de puţine pagini prin capitole atât de vaste. pentru Epoca Modernă. fie şi numai din respectul datorat demnităţii altor popoare şi culturilor străine. Îndrăzneala de a se fi aplecat asupra istoriei unor epoci mai vechi se datorează convingerii autorului că o bună cunoaştere a Epocii Moderne rămâne doar un edificiu ridicat pe un teren şubred dacă nu este aşezată pe un fundament cât mai solid de cunoştinţe esenţiale despre istoria epocilor mai vechi : mecanismele istorice centrale apar pentru prima dată în Vechiul Orient sau în Antichitatea europeană. De aceea. o unitate tematică mai mare. Spre exemplu. într‑o manieră mai amănunţită decât cea dominantă în paginile acestei lucrări. iar contactul cu istoria acestora facilitează mai buna lor înţelegere. Diversitatea constitutivă a Europei face ca istoria acestui spaţiu să fie extraordinar de complicată. care are dreptul să pretindă permanent şi peste tot un spaţiu lărgit. unei inevitabile specializări şi aprofundări. De asemenea. pentru schiţa Evului Mediu şi a Epocii Moderne rezultă deja. în special datorită concentrării impuse faptic asupra istoriei europene. La toate cele de mai sus se adaugă o nouă problematică : competenţa profesională a autorului se manifestă cu precădere la nivelul Epocii Moderne.

adică în mod necesar nuanţată. pentru stăpânirea materialului ar fi necesar ca cititorii să‑şi clarifice cele trei mari complexe‑cheie ale Epocii Moderne şi să se orienteze după premisele. însă. astfel încât până şi schiţele asupra Asiei şi Africii devin indispensabile. duce. ceva despre relativul lor trecut (premise istorice) şi despre viitor (urmări) : istoria epocilor Europei începând cu Evul Mediu. 2.26 Introducere relevat. în ultimă instanţă. Cele trei mari evenimente ale istoriei moderne – expansiunea Europei peste ocean. ne rămân drept consolare doar două menţiuni : 1. baze care atât în Antichitatea europeană. Europa s‑a dezis însă de nivelul clasic până în prima jumătate a Evului Mediu. al revoluţiei moderne şi al naţionalismului. Revoluţia Franceză şi Primul Război Mondial – nu reprezintă crevase rigide şi nici pasive. la care au acces începătorii interesaţi . respectiv în prezent. către premisele Primului Război Mondial . China). ar rămâne absolut de neînţeles. Cea de‑a doua jumătate a perioadei (începând din jurul anului 1000) a intrat treptat în legătură cu nivelul de civilizaţie timpuriu prin contactul cu Antichitatea europeană şi prin impulsuri primite din centrele culturale asiatice (India. Conflagraţia însăşi este un alt produs al Revoluţiei Industriale (imperialismul). complexe dinamice de orientare. ci sunt. pentru majoritatea temelor particulare există deja o bibliografie îndestulătoare. pentru prima oară. aceste efecte pot fi corect înţelese numai din perspectivă universal‑istorică. pentru a cărei realizare şi‑au oferit contribuţia universal‑istorică toţi factorii mai importanţi. a amplorii cantitative a factorilor mai importanţi. în sine. mai precis. În marea lor generozitate. fără istoria veche. Prin intermediul conflictelor armate. se evidenţiază două mari puncte‑cheie : secolul al XVI‑lea şi „secolul prelungit“ (numit aşa. . la Revoluţia Franceză şi chiar mai departe. expansiunea Europei dincolo de ocean şi industrializarea au modernizat baza tradiţională a existenţei noastre. Până atunci. Astfel îşi pierde şi istoria veche aerul ei înspăimântător : prin producţia agrară şi statalitatea complexă. pentru epoca contemporană de după primul sau. Efectele expansiunii europene peste ocean duc la Revoluţia Industrială. ar trebui să dispunem pentru Epoca contemporană de un spaţiu cel puţin dublu faţă de cel dedicat istoriei moderne în întregul ei. De aceea. de Franz Schnabel). Ele indică ceva dincolo de momentul respectiv. începătorii şi profanii fiind în pericol să se înece în şuvoiul mult prea copleşitor al datelor. Ceea ce înseamnă că însăşi modesta perspectivă oferită aici asupra istoriei de până la 1918 poate servi ca bază de pornire pentru o mai bună înţelegere a perioadei de după 1918. criticii ne pot da mână liberă : poate se găseşte cineva care să poată cuprindă cercetările necesare într‑un cadru atât de limitat. însă şi cea a Asiei şi a Africii. Din păcate. Vechiul Orient a creat bazele elementare ale existenţei noastre actuale. desfăşurarea şi efectele lor istorice deoarece printr‑o privire de ansamblu. cât şi în marile centre de civilizaţie din afara Europei s‑au diferenţiat şi rafinat mai întâi la nivel regional. contemporană. către expansiunea europeană dincolo de ocean. fie şi sub forma cărţilor de buzunar. scurs între 1789 şi 1914. de după cel de‑Al Doilea Război Mondial abia dacă mai rămâne ceva spaţiu de manevră : pentru a fi elaborată o schiţă oarecum corespunzătoare. În ceea ce ce priveşte Epoca Modernă. istoria recentă. naţionali şi internaţionali. se ajunge mai uşor până la Epoca contemporană. diferenţiată şi nuanţată în felul expus mai sus. de până la Primul Război Mondial. şi a întrepătrunderii lor crescânde.

cartea se pretează unei lecturi susţinute. În principiu. orientate. cum ar fi începuturile creştinismului şi ale Evului Mediu pentru Reformă şi Contrareformă. Ordonarea relativ cronologică permite exploatarea temeinică a capitolelor precedente ca „istorie preliminară“ a tematicii curente. Începătorul trebuie să reţină cel puţin 250 de date‑cheie. care apar preponderent în titlurile de capitole şi care sunt amintite încă odată în cadrul Anexelor. de la un capăt la celălalt. De aceea. Acolo unde a fost posibil. Şi cu atât mai acută va fi necesitatea de a păstra legătura cu faptele elementare ale istoriei universale : în lipsa contextelor inteligibile. înainte de a se orienta spre una sau alta dintre tematicile pentru care manifestă interes. pe cât posibil. mai degrabă. tocmai acestor începători le este recomandată o lectură susţinută a lucrării. În cuprinsul textului ele sunt evidenţiate încă o dată. adică unul care evoluează pe mai multe planuri. astfel. expansiunea dincolo de ocean. Pentru a păşi pe o a doua treaptă.m. Pentru restul problematicii legate de istoria anterioară Primului Război Mondial. Revoluţia Industrială. în drumul de la general la particular se recomandă lucrarea „Istoria pe înţelesul tuturor“. Franţa. Prin prezentare şi concluzii. Prozaic. dar lizibil. de consolidare a pregătirii. cu atât mai generoase. în lipsa cunoaşterii faptelor şi a detaliilor. La repetarea datelor‑cheie ce apar cu o frecvenţă sporită (de exemplu : 3100 . discretă sau evidentă. Germania ş. către înţelegerea prezentului (Balcanii în Evul Mediu). de la un capăt la celălalt. volumul nu propune decât un început elementar. temele cuprind şi accentuări şi referiri suplimentare (împărţirile Poloniei. comerţul internaţional la mare distanţă. Din punctul de vedere al deontologiei istorice este atinsă. prin litere aldine. dar şi mai energice. aşa cum. din care să‑şi poată extrage o preistorie complexă şi cuprinzătoare în adevăratul ei înţeles.Indicaţii de utilizare 27 Capitolele sunt astfel concepute încât să fie evitată o limitare „naţională“ (Anglia. fiecare capitol este legat de cel puţin alte două.m. alcătuindu-şi astfel un tablou adecvat.a. faptele punctuale rămân literă moartă. cititorii pot asocia ei înşişi temele mai grăitoare în această direcţie sau pe acelea pentru care manifestă interes. războiul de independenţă al Olandei). Însă acolo unde nu s‑a putut evita aşa ceva. însă. problema orientală). se poate orienta către o altă lucrare. contextele frumos expuse rămân vorbă goală. starea de lucruri şi conceptele pot fi presupuse ca fiind cunoscute numai dacă acestea au fost clarificate în prealabil. care poate fi aprofundată cel mai bine prin intermediul consultării unei bibliografii suplimentare. Iar cel care nu se poate încrede de două ori în acelaşi autor. să fie accentuate aspectele de anvergură (pentarhie. stimulând o consultare recapitulativă repetată. îngreunează pentru începători lectura punctuală . Cu cât mai sintetic va fi prezentat materialul. cruciale. chiar graniţa către o expunere de nivel elementar a cunoştinţelor istorice. în cadrul celei dintâi şi al celei din urmă menţionări a primelor şi ultimelor date‑cheie din cadrul unui capitol.d. volumul poate oferi cititorului o primă orientare. trebuie să se înfăţişeze schematizările marilor traiectorii şi contexte istorice. primele imperii coloniale şi acumularea primitivă pentru Revoluţia Industrială ş.a.) şi. Evul Mediu. dar fără trimiteri formale. Pe de altă parte. acest procedeu înseamnă că o cuplare în conţinut a temelor. titlurile de capitole conţin (cel puţin) două date istorice importante.d. După cum era de aşteptat.

crizele internaţionale dinainte de 1914) şi care nu pot fi întâlnite nicăieri în această formă concisă. Anexele pun la dispoziţie un plus de material. schemele istorice sunt menite să servească drept procedeu mnemotehnic. 1815. pentru o mai bună înţelegere. 1918) s‑a renunţat la menţionarea datelor învecinate tocmai pentru a sublinia încă o dată.H. mergând însă mai mult către detaliu. 1914.g. împărţirile Poloniei. cu ajutorul cărora orice începător poate asimila cu adevărat materialul respectiv. le rămân necunoscute începătorilor (e. Variat structurate. ca un minimum indispensabil de la care poate porni pentru ca. treptat. Datele nu sunt. însă. Aceste scheme corespund unor stări de lucruri deosebit de complexe care. dintre care unele au multiple semnificaţii (e. Planul cronologic. asupra domniilor şi a regenţelor şi. autonome. fiecare dintre ele apărând de cel puţin cinci ori în diverse contexte – în cuprins. trebuie memorate de către începător. Toate datele tipărite cu caractere aldine apar încă o dată în Anexe.H. necesită revizuiri frecvente şi consultări personale suplimentare. cel puţin o dată în textul însuşi (scrise cu caractere aldine). trebuind. prin sistematizare. un lanţ de aproximativ 250 de date‑cheie evidenţiate în text. cu claritate. nici scop în sine. 1789. nici sortite să tiranizeze. astfel. 1200 î. ale literaturii de specialitate. asemenea unor clarificări istorice concentrate. cât mai multe date semnificative. dar care.g. parţial recapitulativ. 476. ci reprezintă un sprijin în vederea unei orientări practice. 1453. . mai cu seamă.. Cel puţin aceste date. putând fi asemuite indicatoarelor de pe autostrăzi sau drumuri de ţară sau unor umeraşe pe care pot fi atârnate materiale bogate în cunoştinţe. să ajungă la descifrarea unui material cu adevărat complex şi elevat. cel mai adesea. 1492‑1498. schematizările. vikingi/normanzi. Se alcătuieşte.. adică să creeze transparenţa. 1453). în titlul de capitol. concilii/schisme. să clarifice contextele.28 Introducere î. limbile indo‑europene I şi II. perspectivele generale asupra istoriei statelor. cruciade. nu pot lipsi câtuşi de puţin în acest caz. dispuse strict cronologic. în compendiul cronologic corespunzător aproape fiecărui capitol şi în Anexe. Tocmai ele. completate de câteva date suplimentare care nu au putut fi plasate în titlul de capitol.

dinspre acel teritoriu către Europa începând cu Evul Mediu eurasiatic. originar sau arhaic) . schimbare şi continuitate : apariţia omului în Africa (acum cca 2 milioane de ani) . trecerea la producţia agricolă. oscilând între constanţă. apariţia oamenilor recenţi (Homo sapiens sapiens) în Orientul Apropiat (acum cca 35 000 de ani) .H. care a durat peste două milioane de ani. despre care s‑a putut relata câte ceva abia odată cu apariţia scrierii . în Orientul Apropiat. Însă pentru cea mai mare parte a lumii perioada preistoriei nescrise se prelungeşte mult dincolo de începuturile culturii superioare în Orientul Apropiat. în reconstrucţia căreia ştiinţa se bazează în întregime pe informaţiile oferite de săpături. mai întâi în Orientul Apropiat (începând din jurul anului 8000 î.H.). Preistoria reprezintă partea cu cea mai lungă durată a istoriei omenirii.). Aceste evenimente s‑au aflat permanent în relaţii tensionate şi variate. absenţa aproape totală a glaciaţiunilor în China explică de ce acolo s‑au păstrat atât de multe plante mai vechi. scindarea omenirii în mari grupe (cca 30000 î. În zonele mai calde (subtropicale). au determinat în primul rând preschimbarea Saharei. De aceea. adică pe arheologie. Printr‑o evoluţie. apariţia limbajelor articulate. la un nivel mai simplu („primitiv“. La capătul acestei perioade. în cele ce urmează. caracterizaţi de creşteri ale populaţiei numai cu greu remarcabile. odată cu tranziţia la cultura superioară (cca 3100 î.H. Himalaya. zidărie din lut.). de la primul.H. prin succesiunea perioadelor de abundenţă vegetală cu cele de secetă. acestei alternanţe i‑au corespuns perioade ploioase şi secetoase care. caracterizate printr‑un stil de construcţie care îşi are originea în trecuta epocă a pietrei (paiantă. la început lentă. determinante chiar şi astăzi pentru existenţa noastră ca omenire. avea să apară scrierea.Preistoria : de la apariţia omului până la începutul civilizaţiei. Dimpotrivă. ritmul preistoriei a fost influenţat de alternanţa de lungă durată dintre epocile glaciare şi interglaciare din zonele temperate şi din apropierea munţilor înalţi ce se întind de la vest către est (Alpii. Abia sfârşitul ultimei perioade glaciare a făcut posibilă înflorirea producţiei agrare în Orientul Apropiat (începând cu anul 8000 î. de acum aproximativ 2 milioane de ani până în preajma anului 3100 î. în timp ce seceta care a cuprins Sahara a condus la apariţia celui mai mare deşert. în această preistorie aveau să se închege treptat stări de fapt fundamentale.H. apoi. . considerată drept începutul civilizaţiei. primele cărămizi arse). care s-au răspândit. Înainte de toate.) . Caucazul). cele dintâi locuinţe stabile folosite de oameni pentru a se adăposti. vom avea de a face cu o suprapunere între preistoria nescrisă şi istoria reconstituită cu ajutorul surselor scrise.

geologia. printre care noi înşine nu reprezentăm decât o parte infimă. spectru alcătuit şi astăzi din numeroase limbi moderne. încă din anul 1979. retroactiv. acela de „Marea istorie“ (Big History. de la celtă în vest. Univers) îşi face loc în sentimentul omenesc atât de înălţător şi atât de înaintat al „realizărilor“. În acelaşi timp.  Marea istorie a evoluţiei : de la Big Bang la om În paralel cu fazele timpurii ale globalizării. să ne referim la noua rază de acţiune – de‑a dreptul zdrobitoare prin proporţiile ei cosmice – a unui tablou complex al lumii şi al istoriei. una trecând. astfel încât cosmologia. pe cât de insuficientă şi de necalificată poate fi ea. 1999) sau la aceea a evoluţiei în sensul ei cel mai larg. din anul 1999). în lb.H. este cât se poate de limpede că. dacă ar fi să ne referim numai la cele apărute în limba germană. dincolo de acel Big Bang. Cosmos. se desfăşoară o nu mai puţin dramatică lărgire a orizontului nostru istoric. furtunoase şi agitate. 1996. schemele nr. până la toharică în est (vezi în Anexe. ca şi în cadrul primei . O asemenea privire în străfundurile trecutului. se face referire – tot mai des şi potrivit ariei lor de competenţă – la ştiinţele naturii ca la nişte ştiinţe istorice. Dar printre uneltele scoase la iveală de săpăturile arheologice aveau să predomine. vii sau moarte. dincolo de Europa şi globalizare (cuvânt cu semnificaţie. v. ca şi separarea limbilor şi popoarelor indo‑europene (înainte de cca 2000 î. motiv pentru care cea mai mare parte a preistoriei ţine de Epoca pietrei. în ciuda nenumăratelor lucrări de specialitate publicate recent. Cu toate acestea.). pentru început. de departe. 2. Însă putem cel puţin ca. literalmente o istorie a lumii. Fred Spier. chimia sau biologia sunt solicitate deopotrivă pentru a contribui la configurarea unei „Istorii a timpului“ (Stephen Hawking). 1. venit din Australia şi din Olanda. oferă totuşi mai multe avantaje. un profan în privinţa ştiinţelor naturii nu ar pricepe nici pe departe despre ce ar putea fi vorba. germ. pentru a transmite fie şi o palidă idee despre perspectivele tulburătoare care se întrevăd cu privire la lume şi la istoria ei. de astă dată. astronomia. „Istorizarea“ înţelesului pe care îl acordăm lumii înconjurătoare şi universalizarea principiilor istorice nu menajează nici ştiinţa istoriei. Astfel. după cum urmează  : 1. cel mai important material de construcţie a fost lemnul. de la Big Bang până în zilele noastre. o dimensiune nouă a inserării istoriei omenirii în cadrul istoriei naturale generale este deschisă de un nou concept. Evenimentul a dat naştere unui spectru bogat al limbilor indo‑europene. întăreşte mai vechea teză  – emisă în paginile lucrării „Istoria pe înţelesul tuturor“. în spaţiu şi timp. a Universului. „Unitatea naturii“ (Carl F. originară) şi ajungând pur şi simplu la începuturile Universului. cele din piatră. 2 şi 3).30 Preistoria Până târziu în istorie. Integrarea creaţiei sub orice nume posibil (Natură. fizica. Weizsäcker) sau a evenimentelor cosmice. Tot de preistorie ţine încă un eveniment semnificativ din cadrul istoriei universale : răspândirea. structurarea. „De la Big Bang la om“ (Brockhaus.

într‑o măsură necontenită.g. Asemenea eforturi se află. De aceea numeroasele variante sau modificări în timp şi spaţiu ale structurilor şi proceselor universale pur şi simplu nu mai lasă să se vadă pădurea din pricina copacilor. care. Aceste domenii sunt cercetate sistematic. tocmai pentru că. capătă o dinamică sporită şi în dimensiunea temporală. au făcut ca lucrurile să avanseze consecvent. sau cu forţa de gravitaţie a Pământului. erupţiile vulcanice şi cutremurele de pământ).Marea istorie a evoluţiei 31 ediţii a volumului „Istoriei“ de faţă (1986) – a unităţii fundamentale a procesului istoric : toate marile legi ale Universului sunt universale. însă. sugerate mai devreme doar în trecere de către autor. „mecanismele istorice“. totuşi. fără îndoială. la care se adaugă şi factorul uman. întreprindere care. Între timp. b) în urma evoluţiei chimice a atomilor la stadiul de molecule. la biologic . roiuri de galaxii şi supergalaxii . 1 :1) : imediat după Big Bang. Asupra Pământului se exercită influenţa a nenumărate şi diferite forţe ale naturii (e. Dumnezeu a creat Cerul şi Pământul“ (Facerea. În afară de aceasta. 4. astfel. forţele cosmice au continuat să‑şi exercite influenţa. desigur. clima şi vremea. ceea ce pe Pământ. nu pot fi întreprinse decât printr‑o colaborare cu ştiinţele naturii privite istoriceşte. gravitaţia. ar putea ajunge la fiecare observator al propriei galaxii. prin intermediul unor ramuri ştiinţifice semnificative (fizica. Toate etapizările au beneficiat până acum de o multitudine de paşi intermediari. ştiinţele umaniste) : a) „La început. geologia. în spaţiul cosmic. Terra. excepţie făcând tulburările locale care. privit din orice punct. biologia. în orice loc ne‑am afla. radiaţiile cosmice. nu se întrevede încă mai deloc. ceea ce se întâmplă şi în continuare . un corp ceresc aflat în curs de solidificare şi răcire. până acum. galaxii. 5. prin care avea să fie captată din spaţiu materie străină sub formă de meteoriţi mai mari sau mai mici. în faţa cărora profanul într‑ale ştiinţelor naturii se vede nevoit să capituleze. aveau să capete o fundamentare sistematică. s‑ar face paşi uriaşi de la general la special s‑ar numi totuşi evoluţie. poseda o atmosferă care a făcut posibilă apariţia vieţii prin trecerea de la anorganic la organic şi. specifice. istoria lumii se prezintă. el arată identic. . Drept consecinţă a aplicării principiului cosmologic asupra existenţei noastre pământeşti. Universul este întru totul omogen şi izotrop. abia la început şi. în postura de ştiinţe naturale şi istorice. s‑ar traduce prin unităţi colective naţionale. ceea ce înseamnă că. progresiv. incluzând şi vecinii nemijlociţi. nemaiputând fiinţa asemenea unor analogii abstracte sau ca sprijine mentale imprumutate din patrimoniul sistematizatelor ştiinţe naturale. Chiar şi aşa. Potrivit „principiului cosmologic“. la fel. acum cca 15 miliarde de ani. din păcate. organizate ierarhic în stele. chimia. cât şi pentru om. fiind aşadar valabile în aceeaşi măsură atât pentru planeta Pământ. au rezultat uriaşe aglomerări de materie. procesul prin care. aşa cum s‑a întâmplat cu radiaţiile cosmice şi lumina solară. numită istoria omenirii. în principiu. meteoriţii de diferite dimensiuni. care au condus la fotosinteză. 3. c) cu 5 miliarde de ani în urmă avea să se formeze şi sistemul nostru solar şi planetar . au devenit cunoscute nenumărate etapizări ale evoluţiei de la Big Bang la om. aceşti paşi se dovedesc indispensabili pentru ansamblul procesului evoluţiei. oricare ar fi simplificarea pe care ar propune‑o. în acel „haos“ – atât de bine reprezentat muzical de Joseph Haydn în introducerea la Oratoriul „Creaţiunea“  – se aflau în plină dezvoltare particulele elementare subatomice : la început a fost haos .

ca preludiu al unei noi explozii primordiale (Big Bang). manifestat între două corpuri. Dacă s‑ar dovedi că acest model al Universului este cel real.32 Preistoria 6. O mulţime de alte mişcări ciclice. Aşa se face că. venită din India. că se creează impresia că Soarele ar parcurge această ecliptică. bazele elementare ale împărţirii timpului în zile. 8. la fiecare 26 de milioane de ani. comprimării. după o extindere maximă. ca urmare a principiului universal al rotaţiei. luni şi ani. constând dintr‑o schimbare din şase în şase ore. axa de rotaţie a Pământului străbate nivelul principal al sistemului solar. pentru întreaga devenire cosmică şi pământească este principiul ciclic al rotaţiei. Nouă. al contracţiei. ceea ce înseamnă. Înseamnă că. pentru o rotaţie în jurul centrului galaxiei căreia îi aparţinem. atunci s‑ar adeveri reprezentarea cosmică tradiţională. invers. cu siguranţă. Fundamental rămâne însă. a curenţilor atmosferici şi marini. provocaţi de mişcarea de rotaţie a Pământului. pământenilor. până la atingerea colapsului/prăbuşirii şi la ieşirea din această stare (sfârşitul. odată cu ea. Calea Lactee (şi. adică liniar. în orice caz. declanşate de un bombardament masiv cu meteoriţi de diferite dimensiuni. Efectul ei. însă. lat. care avansează credinţa într‑o succesiune a ciclurilor Universului. aşa‑numita ecliptică.. de la atomi până la galaxii. aflat în expansiune continuă sau închis şi care. Tot atât de elementară este şi forţa de gravitaţie a fiecărei forme de prezentare a materiei (gravitaţia). ar ajunge să se prăbuşească şi să se concentreze din nou într‑un singur punct iniţial. O altă mişcare ciclică este aşa‑numita „precesiune“ (din lb. prin divizarea cu pătratul distanţei dintre cele două corpuri : g [constanta gravitaţională] x m1 x m2 F(orţa) = ––––––––––––––––––––––––––––– r² . a Lunii în jurul Pământului în aproape 30 de zile (o lună). atunci Soarele se află plasat într‑un alt asemenea „spaţiu zodiacal“ la fiecare cca 2 400 de ani. perioadă numită şi „an galactic“. Soarele nostru) are nevoie de cca 200 de milioane de ani. dacă împărţim această durată la douăsprezece semne zodiacale. ci şi ciclic. moartea). Pentru sumerieni şi vechii egipteni aceste regularităţi au constituit. Pământul traversează Norul lui Oort. ne sunt mai cunoscute mişcările uşor eliptice. în care praecedere înseamnă „a o lua înainte“). de apariţie şi dispariţie a acestuia de‑a lungul unor perioade neînchipuit de lungi. 7. ne determină existenţa. Indispensabilă pentru existenţa noastră pământească este clarificarea problemei cu privire la natura Universului în care trăim. se calculează după formula descoperită de Newton. materia adoptă de la bun început structuri organizate. în conformitate cu care. Covârşitor. La fiecare 25 800 de ani. astfel încât desconsiderarea ciclurilor în gândirea occidentală – spre deosebire de cea indiană sau chineză – devine cu atât mai lipsită de înţeles : lumea nu se mişcă numai în impulsuri de timp. eveniment cu urmări dintre cele mai dramatice pentru flora şi fauna planetei noastre. între reflux şi flux. într‑un Univers aflat în expansiune (deschisă sau închisă). cum ar fi mareele. principiul expansiunii/lărgirii şi cel opus. pe traiectorii aproape circulare : a Pământului în jurul Soarelui pe parcursul a 365¼ de zile. Aşa că.

. oscilaţia aproape ciclică dintre cele două poziţii – centrul este valorizat. de exemplu. în cadrul unor regiuni anterior periferice se manifestă evoluţii noi. Aşa se face că viaţa (mai întâi sub forma plantelorşi. prin mijlocirea mareelor. totul este relativ şi comparabil.Marea istorie a evoluţiei 33 Legea gravitaţiei universale este valabilă şi pentru forţele electrice manifestate în cazul atomilor şi în cazul cercetării vizibilităţii unei surse de lumină sau la determinarea sunetelor şi căldurii (fără să se ţină seama de curenţii atmosferici sau de obstacole de ordin fizic). 9. de acum o ştiinţă cu adevărat globală. a animalelor) nu putea apărea decât pe o suprafaţă răcită şi solidificată. ar trebui să fie suficiente câteva remarce cronologice. prin studierea formelor pietrificate ale fosilelor. iar periferia este conotată mai mult negativ – câştigă o însemnătate centrală pentru înţelegerea istoriei omeneşti. 11. geologia realizează. astfel. viaţă şi moarte. biochimia). de la chimic la geologic. adevărate punţi de legătură între ştiinţe (chimia fizică. cât şi de‑a lungul istoriei omeneşti Acestea sunt abordate de ramuri ştiinţifice noi. Pentru a atinge scopul pe care îl are în vedere capitolul de faţă – evidenţierea angrenajelor cosmice şi a unora dintre legile care guvernează Cosmosul pentru elucidarea istoriei omenirii pe Pământ –. o permanentă preschimbare a structurilor ierarhice. acea trecere către biologie. ceea adică relativ eficient. a şuvoaielor antrenate de furtuni sau prin retragerea oglinzii apei. într‑o relaţie dialectică de atracţie (gravitaţie) şi respingere. aşadar. Relativitatea structurii centru – periferie. cu ajutorul pătratului distanţei. ca atare. pozitiv. plasat în subsolul liniilor de fracţie . până şi „unicatele“ extreme devin comparabile. ajungând să se răspândească dinspre malurile prelungi ale acestuia către uscat. structural. într‑un numitor comun. În acest fel. care fac diferenţa. datorate unor specialişti. ca aceea a planetei Pământ. de cele mai multe ori. în văzduh. ca şi pe pământ. între centru şi periferie. Deseori. Prin paleontologie. care. cu rol de introducere în studiul intensiv al istoriei lumii. 10. ca şi în calculul fracţionar. fără ca prin aceasta să alunecăm într‑un relativism (a)moral şi cinic : comparaţiile structurale constau. sunt plasate deasupra acestor linii de fracţie. într‑un fel sau altul. În plus. atât în cadrul evoluţiei omului. de la anorganic (chimic) la organic (biologic). cu privire la evoluţia de la momentul exploziei primordiale până la acela al apariţiei omului. mai devreme sau mai târziu. apoi. numerele. în cadrul unei alternanţe permanente între producere şi distrugere. se observă o generalizare a principiului relativităţii  : totul în lume. prin apariţia domeniilor de tranziţie în cadrul trecerilor de la fizic la chimic. la capetele extreme ale seriilor de comparaţii. printre altele. Toate evenimentele cosmice (ca şi cele pământene) se desfăşoară. interdisciplinare. Să amintim faptul că Soarele nostru este plasat către periferia Căii Lactee. Să sperăm că ele vor reprezinta un imbold pentru realizarea unei informări individuale mai exacte şi mai competente asupra uneia dintre numeroasele reprezentări detaliate. căci ele se află deja. vor fi reluate. Şi avea să dea primele semne în apa oceanului primordial. aşa cum se întâmplă. biofizica. În mod analog poate fi determinat şi efectul puterii şi al civilizaţiei ideale. generând. ceea ce înseamnă că. trebuie pus în relaţie (legătură) cu alţi factori.

este prinsă într‑un şir de explicaţii comparative. De aceea. preamărite. Şi. prezintă şi un element de „unicitate“. 1. atât din punct de vedere teoretic. cât şi calitativi (producţie. Mai prejos de absolutul absolut.  Mecanisme istorice „Mecanismele istorice“ reprezintă reguli (în lb. despre norme rigide. ca în calculul probabilistic : în istoria reală. Realităţile istorice înnoadă permanent generalul cu particularul . astfel încât structurile şi procesele tranzitorii sunt eliminate foarte uşor. Din această relativitate istorică nu rezultă nicio excepţie. chiar dacă încă extrem de „unic“. ca simboluri sau prescurtări extreme pentru stări de lucruri complexe. nefiind vorba. Această teorie a relativităţii istorice este valabilă în cazul trecutului. apropierea este chiar mai mare decât în cazul tuturor acelora care. Istoria reală trebuie să avanseze concretizări şi modificări necesare. cel puţin pentru prognozele de mare probabilitate alcătuite corespunzător unor secvenţe istorice foarte strâns delimitate. din punct de vedere ştiinţific. până de curând. cât şi din punct de vedere real. are atenţia şi câmpul de observaţie limitate prin forţa împrejurărilor. ecuaţia unei parabole normale. ca reprezentări . totuşi. mecanismele istorice îşi fac apariţia într‑un şir nesfârşit de variaţiuni ale aceloraşi tipare de bază (patterns) care. eng. fiecare particularitate prezintă ceva „unic“. la o privire mai atentă. lipsită de eroare. din deznădejdea pricinuită de restul subiectiv. simbolizează prin parabolă (= egalitate) şi prin prescurtare extremă creşterea exponenţială şi acceleraţia pe care o cunosc parametrii importanţi din cadrul istoriei omenirii – atât cantitativi (populaţie. ci despre abstractizări tipic idealizate şi de valori experimentale desprinse din istoria însăşi. asemenea celei mai extreme („unicitatea“). avem de‑a face permanent cu excepţii ale relativizării modificate de şi mai spectaculoasele „unicităţi“. de neînlăturat. aşa încât este aproape imposibilă atingerea unei obiectivităţi totale. mecanismele istorice sunt desprinse din procesul de cunoaştere a istoriei reale. ţinuturi populate). căci fiecare excepţie la o regulă.34 Preistoria 2. La aceasta se adaugă faptul că mecanismele istorice se manifestă ca tipuri ideale în cadrul realităţii istorice. explicite sau implicite. înlesnesc apropierea necesară de obiectivitate. Chiar şi aşa. interacţiuni) –. simultan şi comparabil în relaţie cu alte particularităţi. dar şi în cel al viitorului. Mecanismele istorice sunt deseori profitabile atunci când apelează la unele secvenţe desprinse intuitiv din ştiinţele naturii. asemenea celor din mecanica clasică. generalizând şi sprijinindu‑se de fiecare dată pe exemple istorice. subiectul care cercetează lucrurile este supus greşelii. generalizând metafizic în categoria Dumnezeu. Categoriile elaborate în spiritul ştiinţelor naturii oferă avantajul că. într‑o varietate nesfârşită de combinaţii cu alte mecanisme istorice. patterns) dobândite în cadrul procesului de cunoaştere istorică a comportamentului uman. se aruncă în infernul unui voluntarism cinic al partizanatului deschis şi al polemicii care nu admite replică. permanent în cadrul unui spectru de singularităţi şi „unicităţi“ speciale şi de structuri generale atotcuprinzătoare. Dimpotrivă. detailate. totul este cel puţin pământesc. y = x². deseori. de până la 1900. în cadrul disciplinelor intelectuale rămâne posibilă atingerea unei apropieri de maxima obiectivitate de care poate fi în stare omul. chiar şi atunci când rezultă un rest de subiectivitate . în orice caz. cunoştinţe.

prin expansiune paşnică sau războinică. acum cca 5000 de ani. producţia. – producţia agricolă intensivă a civilizaţiilor din oraşe. iar mai departe.d. practicate de agricultorii de subzistenţă şi nomazi . odată cu trecerea la  : – producţia agricolă extensivă. asemenea unor armonici superioare în muzică : „sălbăticie“. 5. către poli. cu supra‑ şi subdiviziuni. întotdeauna în aceeaşi distribuţie spaţială : în centru se află plasate marile civilizaţii universale ale Eurasiei. . de cele mai multe ori. încât mintea omenească nu mai este în stare să recunoască nicio structură sau modalitate de comportare raţională. în urma unor creşteri cantitative şi calitative (populaţia lumii. În cadrul istoriei domină structuri concentrate în jurul unor centre. rezultă trei mari forme de existenţă. la marginea spaţiilor locuibile ale Pământului se găsesc membrii celei din urmă categorii. există două categorii  : haosul primar. pot fi aplicate cu succes şi în cazul istoriei pământene. acum 250 de ani. acum cca 10 000 de ani. întinse.m. „barbarie“. capacitatea de distrugere a armelor etc. Cele trei „regimuri“ ale omenirii se comportă asemenea unor stări de agregare ale materiei – gazoasă. aşa şi pe pământ.Mecanisme istorice 35 ale „progresului“ înregistrat de omenire. productivitatea ş. în trei locuri. o creştere deosebit de rapidă. Orice evoluţie apărută în urma exploziei primordiale se desfăşoară în tensiune dialectică între haos şi structură. 3. 6. reprezintă starea primară a oamenilor (Hobbes) înainte de apariţia civilizaţiilor şi în afara acestora . Precum în cer.a. Aşa se face că. Deosebiri apar numai în ceea ce priveşte trecerea între două niveluri ierarhice : barierele de castă sunt total de netrecut în viaţa unui individ .g. Astronomia şi cosmologia moderne furnizează numeroase mecanisme cosmice cunoscute a se desfăşura în spaţiu. fenomen identificabil şi în cazul istoriei lumii. – civilizaţia industrială. producţia agrară extensivă („barbaria“). „Haosul“ desemnează un sistem cu atât de mulţi factori. solidă –. practicanţii agriculturii de subzistenţă şi nomazii sunt comasaţi către nord şi către sud şi în regiunile mai neospitaliere. 8. haosul secundar ia naştere în urma destrămării unei structuri centrale (e. Forţele motrice primare reprezintă principiul expansiunii – de după explozia primordială –. ordonate ierarhic pe verticală. Cu toate că formula y = x² prezintă o acurateţe ideală pentru generalizarea proceselor de istorie reală. culegătorii şi vânătorii. Aversul medaliei este reprezentat de dezastre ecologice. cu proprietăţi specifice în condiţii specifice. expansiune şi colaps. conflicte. a unui imperiu) în cadrul statelor rezultate şi moştenitoare. 4. moduri de producţie (Marx) sau „regimuri“ (Fred Spier) ale omenirii : culegătorii şi vânătorii („sălbăticia“) . 7. care. din zonele subtropicale până în cele temperate ale emisferei nordice. cu prudenţa şi precauţiile ce se impun. sintetizat în aceeaşi manieră de toate civilizaţiile (în afară de cea indiană). O evoluţie progresivă impune în general permanenta condensare.). incluzând cultivarea pământului şi creşterea animalelor. iar contraprincipiul nu este altceva decât contracţia până la colaps. Din punct de vedere istoric. Ambele faze mai vechi ale clasicei triade răzbat permanent din „civilizaţie“. fluidă. „civilizaţia“ : 99% din partea cunoscută a istoriei noastre se bazează pe această civilizaţie şi pe efectele ei. 2. curba indică pe axa timpului.

Balcanii). iar în cazul unor impedimente de ordin geografic scade chiar direct proporţional cu puterea a treia a acestei distanţe. iar clasele pe aceea socială. pe verticală (socială) şi pe orizontală. Atena. de cele mai multe ori. potrivit depărtării faţă de centrul hotărâtor pentru ea în ceea ce priveşte calitatea civilizatoare. cecenii). pot avea efecte enorme. de cele mai multe ori. loviturile groaznice şi de lungă durată ale istoriei (e.36 Preistoria stările reglează promovarea şi decăderea individuală. cel mai vechi popor biblic. Fischer) din perioada 1914‑1945. dar calitativ apreciabili (Portugalia. cu excepţia Rusiei. adică a atât de multor indivizi. Evoluţiile de anvergură duc la o expansiune globală. educaţie) . O istorie articulată este permanent determinată de putere şi de formele acesteia de manifestare. Efectul puterii şi civilizaţiei scade în intensitate direct proporţional cu pătratul distanţei. Puterea fiecărui stat poate fi analizată după două categorii. cantitatea şi calitatea se lasă sintetizate în cadrul unei formule simbolice ideale. ajungându‑se la situaţii ca aceea a evreilor. întâlnite încă din paginile Politicii lui Aristotel : „cantitatea“ (mărimea populaţiei. cursul inferior al marilor fluvii) explică asincronicităţile structurale. gravitaţiei. limitată numai de impedimente geografice sau de potrivnicia factorilor naturali. dar şi pe aceea a fiecărei unităţi geografice. Expansiunea puterii urmează calea rezistenţei minime. Relaţia guvernează istoria continentelor (Australia. cât şi calitativ. ajungând prea târziu în miezul evenimentelor. Factori cantitativ neînsemnaţi. urmează să suporte. Semiluna fertilă. ci. Levantul oferă un exemplu de‑a dreptul consternant pentru efectul exploziv al calităţii manifestate într‑un spaţiu îngust. la fel ca şi în cazul luminii. alte regiuni . aristocraţie = elită a funcţiilor. De mică anvergură în privinţa importanţei lui mondiale. deseori. extrapolând cu bună ştiinţă celebra formulă a lui Einstein (E = mc²) : P(uterea) = Cantitate x Calitate². sunetului sau căldurii. Africa Neagră). Olanda. 13. 11. încât totul se poate transforma în mişcări colective în sus şi în jos. Vechea Americă. calitatea contează în măsură mai mare decât cantitatea. în urma acestui „proces al civilizării“ (Norbert Elias). mai devreme sau mai târziu. Dimpotrivă. Pentru o mai bună înţelegere. şi a Germaniei. De aceea. căreia îi corespunde un exces de calitate. atât din punct de vedere cantitativ.g. 14. cei care duc o existenţă lăturalnică. în . pornind dinspre un centru de propagare şi atingând. 9. albanezii. 10. Eliminarea puterii şi civilizaţiei din centre geografice stabile (e. după caz.g. mai ales în comparaţie cu situaţia vechilor fenicieni şi a evreilor preponderent agrarieni dintr‑un aşa‑numit „Hinterland“. o statalitate articulată este o funcţie a civilizaţiei. a regiunilor (e. diminuări ale bunăstării. în orice caz în corelaţie cu cantităţile şi ţelurile reprezentate de îndoita tentativă de „acaparare a puterii mondiale“ (F. adică a calităţii. puterii şi prestigiului în funcţie de spaţiu şi timp : în răsăritul îndepărtat al Chinei. cunoştinţele geografice sunt indispensabile studiului istoriei. cel mai adesea sunt atinşi de încremenire aşa‑numiţii „pionieri“. care stagnează şi se dau în lături din faţa unor concurenţi mai tineri şi mai dinamici. bunăstare. Deseori. care nu au beneficiat multă vreme de un stat al lor. deficitară la capitolul calitate. Marile regate au fost/sunt puternice.g. 12. asemenea apei care străbate un masiv muntos. Aceste evoluţii nu se răspândesc pe pământ în mod fulgerător. a teritoriului) şi „calitatea“ (libertate = stat constituţional. oraşele‑stat).

La mare distanţă de centru sau în teritoriile de retragere inaccesibile din punct de vedere geografic şi ferite din calea acţiunii militare directe şi permanente a centrului se află statele vasale. în Europa. cele din 1905 şi 1917 în Rusia. mai târziu.g. Criza este reprezentată. Italia). De atunci.d. 16. dacă învinşii de la periferie evită să caute la faţa locului compensaţii pentru înfrângerea suferită sau putere la centru pentru bătălia decisivă (cucerirea Galiei de către Caesar. Grecia. Austro‑Ungaria şi Imperiul Otoman. în interior se manifestă fenomenul de escaladare : conflicte interne – criză – agonie – deznodământ. Din scăderea puterii. cu o intensitate care scade dinspre centru către periferie. Dimpotrivă. nomazii turco‑mongoli).. În urma unor înfrângeri de proporţii. Expansiunea reclamă unitate în interior. iar după 2 000 de ani şi de la vest la est. odată cu desfăşurarea celor două conflagraţii mondiale. mai devreme sau mai târziu. chiar conflictele interne sunt cele care pretind expansiunea. 19. cele de după Primul Război Mondial. Mesopotamia. cu o deplasare ulterioară către vest. care beneficiază de o autonomie internă. însă. Istoria se deplasează cu tensiuni felurite între centru şi periferie. Egiptul. învinşii din luptele interne pentru putere în Islamul timpuriu. Politica). ca şi în medicină în cazul unei boli. provinciile supuse şi anexate fără drepturi politice. toate acestea alcătuiesc zone de stăpânire directă. în toate direcţiile geografice ale Egiptului.. multe evenimente noi au apărut mai întâi la periferii. prin trepte ale stăpânirii directe şi indirecte : provinciile centrale ale unor popoare imperiale.a. 18. chiar şi în cadrul evoluţiei de până la apariţia omenirii. de schimbarea în urma căreia se hotărăşte . aşa cum s-a întâmplat începând cu anul 1789 sub forma aşa‑numitelor „revoluţii‑colaps“ : revoltele din 1789 şi 1870/1871 în Franţa. în perioada 1979‑1988 etc. De folos se dovedeşte şi „mecanismul escaladării“ : diferenţă – tensiune – escaladare – conflict în exterior. îşi trage originea împărţirea pe orizontală a puterii. fie că se manifestă la nivelul statelor sau partidelor ş. iar şi mai departe există statele clientelare. cel care pierde în exterior va pierde. Italia şi. care pot fi retrogradate la rangul de noi periferii sau viduri de putere (e. practic aliaţi suverani.m. 17. în perioada 1918‑1920. SUA avea să devină noul centru de putere.Mecanisme istorice 37 vestul îndepărtat al Mesopotamiei. dar şi acelea din Uniunea Sovietică după războiul purtat în Afganistan. Crizele care survin în urma înfrângerilor. orice putere nou instituită are ca efect instalarea aşa‑numitei „pleonexii“. potrivit unei reguli empirice : cu cât este mai dureroasă (mai ales pentru periferie) înfrângerea militară suferită. cu atât mai grav se va manifesta conflictul interior. rudele adoptate. 15. după noi expansiuni : noile centre de putere pot prelua (paşnic sau pe calea armelor) vechile centre de putere. şi în interior. în teritoriul Eladei şi în cel roman/Italia. direct proporţional cu pătratul distanţei. a acelei „cupidităţi după putere şi avuţii“ (Aristotel. între un centru de putere şi un vid de putere . Uneori. în Germania. încât mecanismul înfrângere‑conflict se arată a fi un instrument folositor pentru alcătuirea de prognoze : de cele mai multe ori. Întrucât tinde să promoveze monopolul şi exclusivitatea propriei influenţe. mai întâi de la sud către nord. sunt atât de frecvente. Franţa şi Anglia Revoluţiei Industriale au devenit centre de civilizaţie determinante ale Europei şi ale lumii . acelaşi mecanism provoacă conflicte în interior. odată cu înfrângerile.

În acest scop. cam aşa cum se întâmplă şi cu vremea. toate structurile dispar. Însăşi analiza lor exactă ar echivala cu firul Ariadnei întins prin labirintul reprezentat de istoria lumii. deseori. perpetuat de‑a lungul a cca 2 500 de ani. 26. după ani de secetă. dar şi şi crizele şi scandalurile mai serioase reprezintă tot atâtea şanse de a reforma sistemul. . e. deseori survenite în urma unor cuceriri. omul se supune.38 Preistoria dacă pacientul/statul se poate însănătoşi (e. cât şi pentru partide şi alte forme de agregare socială : cu cât este mai lungă o perioadă de stabilitate şi continuitate. explică relaţia dialectică dintre evoluţie/reforme şi revoluţie : înfrângerile copleşitoare din exterior au drept consecinţă prăbuşirea structurilor de putere rigide în urma unor conflicte deosebit de grave. indiferent că este vorba despre evenimente violente sau paşnice : cuceriri. vecinul vecinului este un aliat“. burii. potrivit căreia două corpuri nu pot exista simultan în acelaşi loc. există şi au existat nenumărate posibilităţi. mai stabile şi mai rigide.g. asemenea celor din 1807 din Prusia) sau se aruncă în lupta cu moartea (agonie) până la sfârşitul cel amarnic. dar şi întrepătrunderea şi contopirea paşnică a popoarelor. şi transferat în practica societăţii latine  unul dintre principiile fundamentale ale perioadei de început a Bisericii romane : Ecclesia semper reformanda. 5 000 de ani de istorie articulată a puterii – de la începuturile transmiterii acesteia prin scris – devin. societatea civilă occidentală se manifestă mai elastic. în regimul de apartheid instituit de ei înşişi). după anul 1902). Cu cât sunt mai vechi. cu atât mai mare este potenţialul violent pe care sunt în stare să‑l dezlănţuie odată cu sfârşitul lor. Este secularizat.g. sistemul de azi al castelor indiene. atunci când are loc schimbarea dintre câmpurile de înaltă presiune şi depresiunile furtunoase. atât pe termen lung. cei care pierd se impun. cu atât mai turbulentă urmează să fie etapa următoare. din capul locului. până la una pe termen lung (Uniunea Sovietică. de exemplu prin intermediul factorului subiectiv al personalităţii. prin reforme. Prin urmare. Relaţiile externe dintre state sunt sintetizate într‑o maximă brutală şi realistă a lui Machiavelli : „Vecinul este duşmanul. societatea trebuie să se reformeze permanent. o victorie se transformă într‑un punct de plecare pentru o înfrângere pe termen mediu. Mecanismului înfrângere – criză îi corespunde o dialectică victorie – înfrângere de un fel aparte : deseori (adică nu întotdeauna). totuşi. 21. 22. Un principiu corelativ celei de‑a doua legi a termodinamicii. cât şi universal. oferă explicaţii pentru o parte covârşitoare din istoria omenirii. cea privitoare la entropie. migraţii voluntare dar şi silite. asupra învingătorilor. Spre deosebire de această situaţie. în perioada 1945‑1991 . urmează ploi diluviene. conflictele generate de refugiaţi în urma cuceririlor. Dimpotrivă. 25.g. 24. O valoare empirică este valabilă atât pentru state. semnalate recent în Africa de Sud . Chiar şi cea de‑a doua lege a termodinamicii. Cea mai delicată problemă a fiecărui sistem este aceea a reglementării succesiunii. Întrucât posedă şi o masă fizică. burii. 20. 23. pe termen mediu sau lung. Excepţiile pot fi lămurite cu mult mai lesne. astfel. una dintre trăsăturile ei definitorii fiind obieciul de a considera. refugii. inclus în mase cu identităţi colective. şi legilor fizicii : până şi simpla lege a mecanicii elementare. că schimbările pe cale paşnică. chiar dacă acest lucru se petrece cu unele schimbări (e. se arată de ajutor în limpezirea evenimentelor istorice : mai devreme sau mai târziu.

H. Deoarece marile evoluţii. India şi China. Asia şi Africa de Nord. 1914‑1989/1991 (cca 75 de ani) . Periodizările „convenţionale“ sunt aplicate acum „Eurasiei“ : Vechiul Orient. –  perioada Evului Mediu eurasiatic : între 476/500 şi 1492/1498 (1 000 de ani) . totul este sintetizat la nivelul sistemului eurasiatic. aproximativ. (2 500 de ani) . McNeill) şi compus din Europa. alianţe şi contraalianţe. Aceste spaţii erau legate între ele prin intermediul comerţului la mare distanţă. Persia. care se desfăşoară de cca 500 de ani şi este subdivizată în : –  Epoca Modernă globalizată timpurie. În perioada globalizării şi a stabilirii fulgerătoare de legături mass‑media între orice puncte de pe globul pământesc – dar şi a armelor de distrugere în masă –. marchează începutul Epocii Moderne globalizate. explicabili în acest fel. Mecanismul lui Machiavelli continuă să funcţioneze. 30. 28. comod rotunjite. tocmai pentru a evita aşa‑numitele ghetoizări ale îngustelor istorii naţionale. prescurtat „Eurasia“ (William H. se desfăşoară pe întinsul tricontinentului Eurasiei. – 476/500 d. pe pilonii Extremului Orient . nomazii) de la nord şi de la sud. În cazul istoriei mai vechi a lumii. împreună cu Africa Neagră. .H. din 3000 î. –  Epoca modernă globalizată recentă. până prin 500 î. care aveau să se răspândească pe căile comerţului la mare distanţă. de până la 1789 (aproape 300 de ani) . Istoria mai veche a lumii. gruparea pe mari blocuri temporale. pentru o orientare rapidă şi structurată istoric. de până în perioada 1492‑1498. un fapt cu consecinţe cât se poate de interesante : în zilele noastre sarcina colectivă a omenirii pare a consta în demontarea constructivă şi pe cale paşnică a sentenţei lui Machiavelli. (1 000 de ani) . Odată cu expansiunea Europei dincolo de ocean. intercontinental. Antichitatea. –  Epoca modernă globalizată recentă din cadrul „secolului cel lung“. structurate diferit. la proporţii subcontinentale. în celălalt capăt. cu o siguranţă de‑a dreptul dezarmantă. 27. în ciuda aparentului hăţiş încâlcit de războaie. momentul 1492‑1498. practicat pe o punte fixată într‑un capăt pe pilonii Vestului îndepărtat şi. –  istoria contemporană globalizată. 29. –  perioada Antichităţii eurasiatice : cca 500 î. începând cu perioada 1492‑1498. 1789‑1914 (125 de ani) . ca dublă dată simbolică. relaţia va fi întărită prin intermediul marilor religii ale lumii. extins. la rangul de aşa‑numită „epocă modernă globalizată“. India şi China. Globalizarea solicită mai mult decât oricând raţionamentul. Nucleele sale au fost cele patru mari centre de civilizaţie şi putere. în domenii considerabil lărgite. Aşa se face că istoria Europei este sintetizată la o scară cu o identitate colectivă mult lărgită : sistemul european. de longue durée. Evul Mediu. În mod analog sunt descompuse Persia. neindicate însă celor mai pedanţi : –  perioada Vechiului Orient eurasiatic a durat.H. de până la expansiunea Europei dincolo de ocean (1492‑1498). practic toţi oamenii au devenit vecini virtuali. începând de la 1989/1991.H. s‑a considerat potrivită. în fiecare caz ţinând seama de periferii (practicanţii de agricultură de subzistenţă. regionale şi locale. între anii 395 şi 1453 (puţin peste 1 000 de ani). necesitau un timp îndelungat. –  aproximativ în aceeaşi perioadă a dăinuit şi Imperiul Roman de Răsărit/Bizanţul. cu nenumărate subidentităţi naţionale. deseori nestatornice. fiecare purtând propria sa pecete religioasă fundamentală : vechiul Occident.Mecanisme istorice 39 fără tăgadă.

de longue durée. îndreptată şi împotriva nomazilor veniţi din nord (W. 1999) şi cea română (Bucureşti. erorile nedecantate. s‑a lansat o nouă expansiune demografico‑economică şi teritorială. inevitabile . ca subiectivitatea unui istoric să nu poată fi anihilată definitiv. China). tratând istoria Poloniei de după împărţirile suferite de această ţară (1772‑1795). India. categorisindu‑l drept subiectivitate mânată de cine ştie ce interese. . deopotrivă. Chiar şi pentru marile evoluţii structurate istoric. Însă Eforturile depuse în direcţia atingerii unui maxim de obiectivitate sporesc şansele de a întreprinde tot ceea ce este omeneşte posibil. adică unul subiectiv omenesc. –  în jurul anului 1000 s‑au manifestat urmările catastrofale ale prăbuşirii pilonilor imperiali de vest (Roma) şi de est (China). pricinuite de interese tot atât de subiective şi de prejudecăţi. structurată diferit : în China în cadrul unei unităţi imperiale devenite regulă. În orice caz. Este firesc. Pe baza acestor modificări se explică şi apariţia unei ediţii a „Istoriei lumii“ (Katowice. chiar făcând abstracţie de modificările („perturbările“) de ordin naţional. Cu bunăvoinţă. 2002) au renunţat la includerea capitolului dedicat istoriei Cehiei. faptul că o istorie a lumii cu adevărat globală arată peste tot aproape la fel. facilitează o ordonare superioară a lor. indicat prin prescurtări. logic. ca particularităţi locale ale generalului universal. Imperiul parţilor/Persia. distorsiuni sau chiar prin omisiuni cauzate de propriul punct de vedere subiectiv şi de inevitabile erori : Errare humanum est. cu 2 000 de ani în urmă.40 Preistoria 31. 32. Întotdeauna va persista un rest antropologic.H. Au loc. în spiritul principiului izotropiei. şi. respectiv României. ca urmare. regional şi chiar continental. toate acestea reprezintă „perturbări“ locale. înlesnind recunoaşterea distorsiunilor subiective. oricât de mult şi‑ar da acesta silinţa să tindă către obiectivitate prin categoriile şi limbajul cu care operează. simplificatorii înverşunaţi au grijă să relativeze absolutul presupus obiectiv. Împrumuturile categoriale din patrimoniul ştiinţelor naturale cresc în orice caz şansele unei obiectivităţi sporite. iar în Vest în cadrul diversităţii statale şi a concurenţei. şi distorsiuni cauzate de dualismul moralizator („bine“ – „rău“). 1997) cu un adaos de trei capitole. avea să se constituie axa vest‑est a celor patru centre de civilizaţie şi putere (Roma. în timp ce ediţia cehă (Praga. odată cu Pax Romana şi Pax Sinica. pentru o orientare rudimentară se dovedeşte utilă împărţirea în două mari blocuri milenare  : –  în jurul momentului trecerii dintre epoci. inexactităţile şi discordanţele se lasă mai lesne eliminate între istoricii cu aceleaşi convingeri. Pentru istoria omenirii rezultă. totuşi. McNeill) . chiar dacă de origini diferite.