You are on page 1of 6

I.

Trasaturi generale

Gândirea economică românească interbelică a cunoscut, în raport cu cea din perioada anterioară, o lărgire a ariei problematice şi o aprofundare a acesteia sub aspect teoretic, metodologic şi al recomandărilor de politică economică. Încheierea, în cursul anului 1918, a procesului de unificare a ţinuturilor locuite de poporul român – act istoric pentru înfăptuirea căruia militaseră de-a lungul timpului, şi numeroşi economişti – a reprezentat o premisă esenţială pentru accelerarea progresului economic, social-politic şi cultural al ţării noastre. Preocupările teoretice şi metodologice ale economiştilor români interbelici au vizat, între altele: geneza economiei de piaţă în România; trăsăturile şi perspectivele ei de dezvoltare; locul României şi în general, al ţărilor precumpănitor agricole în economia mondială; modernizarea şi completarea terminologiei de specialitate. Sub aspectul recomandărilor de politică economică, în primul deceniu interbelic (1919-1929), în atenţia economiştilor români s-au aflat: problematica reformei agrare; strategiile de dezvoltare economică şi, în primul rând, industrială; unificarea şi mai târziu, reforma monetară; situaţia datoriei externe antebelice şi a reparaţiilor de război cuvenite României. În perioada crizei economice (1929- 1933), principalele teme de dezbatere au fost: scăderea volumului producţiei şi al investiţiilor; creşterea nivelului şomajului; politica comercială şi financiară internă şi externă. În ultimii ani interbelici (1933-1939), în centrul preocupărilor economiştilor au trecut: problematica complexului economic naţional; rolul economic al statului; modernizarea legislaţiei muncii şi funcţiile cooperaţiei. Dintre curentele de gândire economică existente înaintea primului război mondial, şi-au continuat activitatea în perioada interbelică curentul industrialist (devenit, în cursul deceniului al doilea, cel al naţionalismului economic) şi curentul marxist. Alături de ele, aveau să constituie repere doctrinare importante ale acestei perioade curentul ţărănist şi, mai târziu, cel corporatist. În schimb, curentele agrarian-conservator şi poporanist aveau să intre într-un proces de dezagregare. Gândirea economică românească interbelică s-a conectat, într-o măsură mai mare comparativ cu perioada anterioară, la circuitul internaţional de reflecţii economice. Principalele tendinţe prezente în gândirea economică universală aveau să fie receptate şi comentate de economiştii români. Pornind de la realităţile economice interne, dar ţinând seama de rezultatele cercetării ştiinţifice internaţionale, aceştia au fost în măsură să formuleze reflecţii valoroase. Dezbaterea problematicii economice de către exponenţii principalelor curente a luat uneori forma unor confruntări de idei, cu caracter mai mult sau mai puţin polemic. Printre cele mai importante confruntări de idei se numără cele privind: • formarea şi evoluţia economiei de piaţă în România (între V.N.Madgearu, Ş.Zeletin, Ş.Voinea şi M.Manoilescu); • trăsăturile şi perspectivele de dezvoltare ale economiei româneşti interbelice (între V.N.Madgearu, M.Manoilescu şi G.Taşcă); • rolul şi funcţiile cooperaţiei (între G.Taşcă, I.Răducanu şi V.Jinga). Nivelul de competenţă al economiştilor români a beneficiat de pe urma dezvoltării învăţământului, a cercetării şi a publicisticii de specialitate. Principala instituţie de învăţământ superior economic, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (A.I.S.C.I.), a fost înfiinţată în 1913 şi extinsă în perioada interbelică.

II.

Curentul naţionalismului economic

Curentul naţionalismului economic s-a dezvoltat între deceniile doi-cinci ale secolului al XX-lea, continuând în linii generale, orientările teoreticometodologice şi recomandările de politică economică ale curentului industrialist. Tranziţia de la curentul industrialist la curentul naţionalismului economic a avut loc în cursul deceniului al doilea al secolului al XX-lea, pe fondul întârzierii şi distorsionării dezvoltării economiei de piaţă în ţara noastră şi al deteriorării poziţiei României în economia mondială. Făcându-se ecoul nemulţumirii manifestate, în special, de aripa radicală a curentului industrialist, unii exponenţi ai acestui curent şi fruntaşi ai Partidului Naţional-Liberal, între care V.Brătianu, E.Costinescu şi alţii, au elaborat doctrina naţionalismului economic (sintetizată în deviza „prin noi înşine”). Această doctrină îşi propunea să apere, în noile condiţii istorice, interesele statului român şi ale agenţilor economici indigeni în confruntarea lor cu agenţii economici externi. Devenită suport teoretic al curentului naţionalismului economic, 1

în raport cu cele străine. Din fecunda sa operă menţionăm lucrările: Cunoaşterea şi conducerea pieţei economice: studiu istorico-statistic asupra evoluţiei naţionale a popoarelor (1915).sau. în care acesta ajunsese să deţină poziţii predominante. în structura comerţului exterior. Principalele deficienţe ale economiei româneşti.Angelescu considera procesul de industrializare a ţării noastre nu doar dezirabil. Recomandările de politică economică ale curentului naţionalismului economic se menţin. Din generaţia de economişti afirmaţi în deceniile al doilea şi al treilea ale secolului al XX-lea.Angelescu considera că obiectul de studiu al ştiinţei economice consta în cunoaşterea.Angelescu au fost istoria economiei naţionale. industrializarea. cât şi.N. legat de aceasta. cum erau industria petrolieră şi sectorul bancar. de plăţi externe şi de pregătire a înfăptuirii reformei monetare.Angelescu. susţinând: • dezvoltarea economiei de piaţă şi înlăturarea formelor de organizare economică pre. în viziunea sa. Format ca economist sub influenţa şcolii istorice germane. I. ci şi imperios necesar. Redresarea economiei naţionale presupunea. I. între altele. explicarea şi conducerea formelor succesive de organizare economică. necapitaliste. ceea ce ar substitui importul acestora şi ar degreva balanţa comercială externă. liberale neoclasice. În condiţiile efervescenţei social-politice existente în ultima parte şi după încheierea primului război mondial. Mitiţă Constantinescu şi Victor Slăvescu. privite în ansamblu.N. • studierea condiţiilor social-istorice pentru înţelegerea trăsăturilor şi a perspectivelor de dezvoltare ale economiei româneşti. Consecinţele acesteia (diminuarea drastică a suprafeţei proprietăţilor moşiereşti şi creşterea numerică a gospodăriilor ţărăneşti mici şi mijlocii) corespundeau obiectivului accelerării dezvoltării economiei de piaţă. aprecia el. elemente de factură dirijistă. Politica economică recomandată şi înfăptuită de exponenţii naţionalismului economic în primul deceniu interbelic. căreia i se adaugă. • prioritatea intereselor economice naţionale. Mitiţă Constantinescu (1890-1946) s-a remarcat atât ca teoretician. istoria comerţului mondial. în perimetrul gândirii economice protecţioniste. Politica economică a României faţă de politica imperialistă (1923). în general. ceea ce ar asigura o productivitate economică ridicată. cât şi ca practician economic (a fost. a vizat. echilibrarea balanţei comerciale externe şi altele. o politică economică unitară pentru întreaga economie. În opinia lui. decurgeau din dezechilibrele existente atât în structura economică a ţării (între industrie şi agricultură). către sfârşitul perioadei interbelice. • limitarea pătrunderii capitalului străin în unele sectoare-cheie ale economiei naţionale. b) înzestrarea întregii economii cu capacităţi de producţie moderne.Constantinescu a definit conceptul de dublă industrializare. adepţii acestui curent au acţionat pentru înfăptuirea reformei agrare. În lucrarea Politica economică aplicată (1943). guvernator al Băncii Naţionale). Sub aspectul orientării teoretico-metodologice. Politica economică a României Mari (1919). finanţele publice şi statistica. după caz.N. M. • exploatarea resurselor naturale prin asocierea statului cu investitorii interni. Principalele domenii de cercetare ştiinţifică abordate de I. curentul naţionalismului economic s-a situat pe poziţii protecţioniste şi. c) ameliorarea poziţiei României în fluxurile economice internaţionale. principalii exponenţi ai curentului naţionalismului economic sunt Ion N. • consolidarea proprietăţii private. între altele: • trecerea în proprietatea burgheziei româneşti a unei părţi cât mai importante a activelor economice din provinciile reunite în 1918. el a analizat situaţia economiei româneşti interbelice şi a elaborat un program de redresare în spiritul dirijismului economic. Referindu-se la obiectivele dezvoltării industriale. dezvoltarea industriei ar fi avut următoarele consecinţe pozitive: a) producerea în ţară a unei părţi importante din mărfurile industrial cerute pe piaţa internă. într-o măsură mai mică. dar familiarizat şi cu literatura economică liberală neoclasică şi marxistă. în care PNL s-a aflat la guvernare în cea mai mare parte a timpului. iar apropiat de acest curent a fosT Ştefan Zeletin. sporirea producţiei agricole. prin care înţelegea dezvoltarea industriei naţionale: 2 .ea avea să parcurgă un proces de maturizare graduală în perioada interbelică. ca temelie a progresului şi a prosperităţii economice.

3 . aşa cum erau calificate atât burghezia. era recomandabilă dezvoltarea ramurilor industriale legate de valorificarea produselor agricole. diferite de interesele grupurilor sociale minore. • susţinerea participării largi la fluxurile economice internaţionale (sintetizată în deviza „porţilor deschise” pentru investiţiile şi mărfurile străine). diferit de cel al economiei ţărilor din Europa apuseană. să elimine păturile intermediare şi parazitare din viaţa economică a satelor şi să asigure prosperitatea materială a ţărănimii. coincidea cu cel al dezvoltării economiei de piaţă în ţara noastră. filolog) şi un publicist fecund. pentru care exista o piaţă de desfacere sigură. • adoptarea unei atitudini nediscriminatorii faţă de toate categoriile de investitori. după fuziunea acestuia cu Partidul Naţional Român. Acest proces a fost determinat. ca şi a altor state agricole. poporanistă. iar ţărănimea – clasa socială fundamentală pentru o îndelungată perioadă istorică. Curentul economic ţărănist Curentul ţărănist de gândire economică s-a dezvoltat între deceniile treicinci ale secolului al XX-lea. Din gândirea cooperatistă a fost reţinută. până la saturarea nevoilor acesteia. III. în opinia sa. Printre reflecţiile de factură liberală neoclasică se numărau: • aprecierea proprietăţii private şi a iniţiativei economice individuale ca baze ale funcţionării oricărei economii de piaţă moderne. de alte orientări. Ştefan Zeletin (1882-1934) a fost un gânditor pluridisciplinar (folosof. sociolog. economist. cooperatistă şi în mai mică măsură. Procesul de formare a României moderne. indiferent dacă erau indigeni sau străini. exponenţii curentului economic ţărănist apreciau că agricultura trebuia să fie ramura economică prioritară. a Partidului Naţional Ţărănesc.Stere. prezenta trăsături specifice. În privinţa dezvoltării industriale a ţării. susţinea Ş. se preconiza constituirea unui stat ţărănesc.a) pentru piaţa internă. se manifestau două contradicţii majore: a) între caracterul capitalist al dezvoltării economice şi mentalitatea anticapitalistă întreţinută în cercurile intelectuale. în scopul acoperirii parţiale a costului importurilor de produse industriale. cât şi de constituirea şi activitatea Partidului Ţărănesc şi. considerată ca o clasă socială omogenă ce cuprindea marea majoritate a populaţiei. b) între interesele capitalului indigen şi cele ale capitalului străin. Pentru înfăptuirea acestor deziderate. de expansiunea economică a capitalismului britanic către Orient (factor căruia îi atribuia rolul hotărâtor) şi de difuziunea ideilor liberale franceze. constata Ş. Pornind de la aceste considerente. Din doctrina poporanistă (însuşită prin intermediul operei lui C. pe care suferinţele fizice şi dispariţia timpurile l-au împiedicat să-şi dea întreaga măsură a valorii. Apariţia efectivă a curentului economic ţărănist la începutul deceniului al treilea a fost impulsionată atât de înfăptuirea reformelor economice şi social-politice de după primul război mondial. b) pentru export. s-au amplificat în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Sub aspect conceptual. în opinia adepţilor ei. metodologic şi al recomandărilor de politică economică. cât şi proletariatul. b) ţărănimea. ei îşi manifestau scepticismul privind şansele reale de reuşită ale proiectelor de industrializare elaborate de economiştii de alte orientări. În economia românească interbelică. manifestate în gândirea economică românească încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. prezenta interese economice şi social-politice specifice. ideea asigurării unui echilibru socialeconomic între interesele producătorilor şi cele ale consumatorilor. Preocupările privind problematica social-economică a ţărănimii. curentul economic ţărănist îmbina reflecţii de factură liberal neoclasică. în care guvernarea ţării urma să revină apărătorilor intereselor agriculturii şi ţărănimii. În opinia lor. Cooperaţia agricolă era în măsură. în primul rând. prin aceasta.Zeletin. care îi imprimau un caracter necapitalist şi.Zeletin. fondatorul acestui curent) au fost preluate două reflecţii definitorii pentru orientarea curentului economic ţărănist: a) economia românească.

format din întreprinderi private industriale. V. care nu-şi găseau aplicare. dintre care se disting Virgil N. a mijloacelor şi a oportunităţilor. ministru şi guvernator al Băncii Naţionale). bancare. el aprecia că economiştii români aveau datoria să studieze trăsăturile şi direcţiile de dezvoltare ale economiei româneşti. perspective de dezvoltare ramurile industriale care valorificau produse agricole. pe cât posibil. social şi practic a unui material faptic bogat. arăta el.N. cu precădere în deceniul al patrulea şi la începutul deceniului al cincilea ale secolului al XX-lea. dezvoltarea cooperaţiei agricole. Sub aspect conceptual şi metodologic. a căror studiere presupunea cercetarea sub aspect economic. considera M. Virgil N. Alături de acesta exista un sector economic capitalist. fapt ce ia asigurat atât un loc important în rândul teoreticienilor acestui curent.Madgearu a respins idea înlăturării subdezvoltării economice prin industrializare. pe cât posibil. cât şi ca un conglomerat de agenţi economici individuali. economia românească avea un caracter semicapitalist (sau predominant necapitalist). măsurile menţionate au contribuit la agravarea consecinţelor negative ale acesteia. în schimb. Curentul economic ţărănist a avut numeroşi reprezentanţi de seamă. pe poziţii apropiate acestui curent s-a situat Gheorghe Taşcă.Madgearu (1887-1940) a fost cel mai însemnat exponent al curentului economic ţărănist şi în general. Gromoslav Mladenatz. să împrumute teorii şi modele din gândirea economică universală. V. Mihail Manoilescu (1891-1950) a împletit activitatea didactică (a fost profesor de economie politică la Şcoala Politehnică din Bucureşti între 1931-1944). unii exponenţi ai gândirii economice ţărăniste s-au pronunţat pentru creşterea rolului statului în viaţa economică şi în speţă. Referindu-se la gândirea economică din ţara noastră. IV. cât şi o incontestabilă notorietate ştiinţifică internaţională. volumul forţei de muncă. Obiectul de studiu al ştiinţei economice. în general. locul principal îi revenea muncii. motiv pentru care ea nu putea fi încadrată în sistemul economic capitalist[10]. Separat de aceasta. comerciale etc. ştiinţa economică reprezenta ştiinţa intereselor materiale. din sectorul de stat şi din micii producători agricoli. a intervenţiei statului în viaţa economică. cât şi la deteriorarea situaţiei economice. asigurarea independenţei economice ca rezultat al procesului de industrializare era iluzorie. • stimularea pătrunderii capitalului străin în economia românească. cât şi a liberalismului neoclasic.Manoilescu s-a făcut remarcat prin contribuţii proprii la dezvoltarea gândirii corporatiste. În opinia sa. 4 . îl forma economia naţională. Victor Jinga. privită ca asociere liber consimţită a proprietarilor agricoli mici şi mijlocii. Ernest Ene. V. Comparând principalii indicatori ai dezvoltării celor două sectoare şi în special. Către sfârşitul deceniului al patrulea. având ca efect consolidarea economică a ţărănimii înstărite. El admitea existenţa unor legităţi în viaţa economică. în raport cu care capitalul şi celelalte forţe de producţie aveau o importanţă secundară. evitând. privită atât ca o sumă a forţelor de producţie.Madgearu s-a format sub influenţa atât a şcolii istorice germane. concluziile şi recomandările în slujba scopurilor supreme ale vieţii sociale şi naţionale. Ea avea datoria să-şi pună constatările. Curentul economic corporatist.Manoilescu în spiritul doctrinei protecţioniste clasice. • limitarea. în măsura în care dispuneau de cerere pe piaţa internă şi pentru export. Ion Răducanu. Mihail Manoilescu Ideile economice corporatiste de circulaţie europeană s-au bucurat de un oarecare ecou şi în România. pe fondul ascensiunii curentelor dirijste. în principal.Politica economică recomandată şi aplicată de exponenţii curentului economic ţărănist în perioada guvernării PNŢ de la sfârşitul deceniului al treilea şi începutul deceniului al patrulea ale secolului al XX-lea viza. unul dintre cei mai reprezentativi gânditori economici români interbelici.N. ştiinţifică şi publicistică cu cea politică (a fost parlamentar. Aveau. M. De pe poziţiile curentului economic ţărănist.N. între altele: • dezvoltarea relaţiilor de piaţă în agricultură. Dintre forţele naţionale de producţie. Aplicate în condiţiile crizei economice mondiale din 1929-1933. În accepţiunea sa.Madgearu constata prezenţa unui puternic sector economic necapitalist. economistul român concluziona că sectorul necapitalist dispunea de o extensiune considerabil mai mare decât sectorul capitalist. pentru reglementarea activităţii sectorului privat bancar şi comercial. Analizând structura economiei româneşti interbelice. În esenţă. compus.Madgearu. iar subordonarea politicii economice intereselor acestuia ducea inevitabil atât la declinul agriculturii.

Modul de definire a beneficiului naţional. În aceste împrejurări. cât şi mai ales. unele concepte elaborate de M. în cadrul lui s-au constituit mai multe orientări doctrinare distincte. şi în primul rând. Economia românească prezenta un profil preponderent agricol. Şerban Voinea (1892-1972) a fost principalul teoretician economic socialdemocrat din perioada interbelică.Marx. În viziunea economiştilor interbelici de orientare social-democrată. În România interbelică. doar într-un caz particular. V. prin lecturi proprii din opera lui K. nefiind puse în aplicare. fapt ce s-a repercutat atât asupra aprecierilor teoretice. era justificat doar în condiţiile unei economii dirijate sau etatizate. remarcau critic unii comentatori ai operei sale. nici mărimea beneficiului naţional. Beneficiul naţional se compunea din valoarea nou-creată în fiecare întreprindere şi ramură de producţie. atras de personalitatea acestuia. Principalele sale contribuţii pe teme social-economice sunt. În perioada interbelică şi imediat postbelică.Principalele concepte introduse sau. dintre care mai importante erau cea social-democrată şi cea comunistă. Referindu-se în special la contribuţiile lui D. şi anume în cazul unui schimb între mărfuri.Pătrăşcanu (1900-1954) provenea dintr-o familie de cărturari şi oameni politici moldoveni. deosebirile dintre aceste orientări s-au accentuat. Ş. inclusiv în cea din România. lucrările Un veac de frământări sociale (elaborată în 1934 şi publicată în 1945) şi Problemele de bază ale României (1944). în deceniile al optulea şi al nouălea ale secolului al XX-lea. cu unele intermitenţe.Mill şi alţi economişti de factură liberală. Eventuala inexistenţă a beneficiului întreprinzătorului exercita un efect negativ asupra continuării producţiei.Manoilescu sunt: beneficiul naţional. publicistică şi politică. nu erau întrunite condiţiile obiective care să permită trecerea la înfăptuirea economiei şi a societăţii socialiste. În ultima parte a primului război mondial şi în anii imediat următori. Gândirea economică marxistă interbelică a fost reprezentată atât de teoreticieni social-democraţi. redefinite de M.Dobrogeanu-Gherea şi. contradicţiile specifice economiei şi societăţii capitaliste.Manoilescu au fost respinse de principalele curente de gândire. în opinia sa. Sub aspect teoretic şi metodologic.Manoilescu a supus unei analize minuţioase teoriile comerţului internaţional elaborate de A. el şi-a trecut doctoratul în ştiinţe economice în Germania. aprecia el. cum era Lucreţiu Pătrăşcanu.S. el a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică. cum era Şerban Voinea. M. producţia netă şi productivitatea muncii.Ricardo. nici o relaţie de determinare. în opinia sa. Originar din Belgia.Lukacs şi S.Manoilescu aveau să fie utilizate în organizarea şi conducerea economiei centralizate. Contribuţie la problema dezvoltării capitaliste a României (1926). economistul roman aprecia că în comerţul internaţional prezentau importanţă diferenţele de productivitate a muncii şi nu avantajele comparative. s-a stabilit în România unde. receptată atât direct. Teoria ricardiană a comerţului internaţional era valabilă. după caz. Curentul economic marxist Curentul economic marxist şi-a continuat activitatea în perioada interbelică în condiţii parţial diferite de cele anterioare. produse în ramuri în care productivitatea muncii era superioară mediei naţionale. în afara tezei de doctorat menţionate. erau abia în curs de maturizare. De-a lungul perioadei interbelice.Voinea aprecia că obiectivele principale le constituiau dezvoltarea economică şi democratizarea societăţii. Principalele sale lucrări sunt: Socialismul în ţările înapoiate (1924) şi Marxism oligarhic. asupra recomandărilor de politică economic formulate de economiştii marxişti. susţinând teza Reforma agrară în România şi urmările ei (1925). Studiind viaţa social-economică românească din perioada interbelică. Între venitul (numit şi beneficiul sau câştigul) naţional şi cel al întreprinzătorului nu exista. indiferent de condiţiile concrete ale producţiei. ca rezultat al sciziunii intervenite în mişcarea muncitorească internaţională. el l-a cunoscut în preajma primului război mondial pe C. cât şi prin intermediul lucrărilor sociologilor marxişti G. D. J. ţara noastră se afla pe o treaptă inferioară a dezvoltării economiei de piaţă. În România.Lifşiţ.Smith. cea dintre muncă şi capital. După absolvirea studiilor medii şi universitare în ţară. Mai târziu. ca şi de forţele politice din timpul vieţii sale. Lucreţiu D. cât şi de teoreticieni comunişti. 5 . dar nu influenţa mărimea valorii nou-create în întreprindere şi prin aceasta. a trăit până în 1948. ideile economice ale lui M.Pătrăşcanu s-a format sub influenţa doctrinei marxiste. L. în calitate de militant şi ideology comunist.Ricardo. industrial fiind slab dezvoltată.

Ea prezenta. datorată. următoarele trăsături: • un nivel scăzut de dezvoltare. În secolele XVIII-XIX. Slăbiciunea forţelor sociale interesate în dezvoltarea economiei de piaţă şi în primul rând.Pătrăşcanu. • consolidarea treptată a poziţiilor capitalului financiar. a determinat menţinerea unor rămăşiţe ale relaţiilor de producţie feudale. considerând-o nefondată.Referindu-se la evoluţia capitalismului în România. el semnala faptul că în anii 1920 şi la începutul anilor 1930 finanţarea industriei se realizase preponderent din surse private interne şi externe.Mavrocordat. pe de o parte. în urma reformei agrare din 1864. pe de altă parte.Pătrăşcanu considera că începuturile dezvoltării economiei de piaţă se situau la mijlocul secolului al XVIII-lea.Pătrăşcanu considera. datorat atât unor cauze interne. dar în ritm lent. intrase în faza imperialistă a dezvoltării capitalismului. în esenţă. în special în agricultură. L. forma obiectului dominaţiei economice şi politice a marilor puteri imperialiste. legat de reformele sociale ale domnitorului C. că România. într-o mare măsură.Dobrogeanu-Gherea. • lipsa de eficienţă a activităţii în agricultură. L. aprecia economistul român. cât şi asupra intereselor consumatorilor. din fonduri publice. a burgheziei. L.Pătrăşcanu a criticat teoria neoiobăgiei a lui C. • vulnerabilitatea capitalului financiar indigen în confruntările cu marea finanţă internaţională. În opinia sa. relaţiile de producţie capitaliste s-au extins treptat în agricultură. în timp ce după criza economică din 1929-1933 ea se realiza. iar. Legat de acest aspect. fapt ce avea consecinţe negative atât asupra mecanismului funcţionării economiei. potrivit aprecierii lui L. cât şi poziţiei subordonate în sistemul economiei capitaliste mondiale. Economia românească din deceniul al patrulea al secolului al XX-lea avea un caracter capitalist (dată fiind ponderea ridicată a relaţiilor salariale) şi un profil agrar-industrial (dat fiind raportul dintre ponderea relativă a celor două ramuri economice). • constituirea de monopoluri în principalele ramuri economice. fărâmiţării proprietăţii funciare şi insuficienţei dotării tehnice. 6 . în concluzia analizei sale. El a apreciat că reforma agrară din 1921 deschidea calea generalizării relaţiilor de producţie capitaliste în întreaga economie. relaţiile de producţie capitaliste s-au dezvoltat continuu. rezultat din împletirea capitalului bancar cu cel industrial.