You are on page 1of 3

INDICELE DEZVOLATRII UMANE

DEZVOLTAREA poate fi definita, in mod clasic, drept expansiunea ansamblului unei economii, dar si o repartizare cat mai echitabila a bogatiei suplimentare, care antreneaza o ameliorare globala a nivelului de viata si o transformare a structurilor societatii. Acestei definitii, de natura economica, Banca Mondiala ii opune, incepand cu 1990, notiunea de dezvoltare umana punand mai putin accentul pe cresterea economica a tarii (evolutia Produsului National Brut, a balantei comerciale etc.), dar mai ales asupra largirii posibilitatilor umane in ceea ce priveste: speranta de viata, de educatie, de loc de munca si de nivel de viata. Dezvoltarea umana incearca masurarea gradului de dezvoltare, mai mult decat cresterea economica, integrand indicatori calitativi. DEZVOLTAREA UMANA , conform P.N.U.D. (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare), semnifica acele capacitati si indreptatiri ale oamenilor de a-si alege si urma propriile optiuni in toate domeniile vietii. In dimensiunea sa globala, acest concept integreaza ingrijirea sanatatii, educatia, religia, un nivel de viata decent si libertatea politica. Totodata, dezvolatarea umana nu se reduce numai la aceste aspecte ale vietii. Identitatile culturale ale indivizilor trebuie recunoscute, fiind in obligatia statului de a le acorda o atentie majora. Indivizii trebuie sa fie liberi in exprimarea propriilor identitati, fara a fi victimele discriminarii in diferitele domenii ale existentei lor. In concluzie, libertatea culturala reprezinta un drept uman si o parte integranta importanta a dezvoltarii umane. Situatia dezvoltarii umane in lume este inegala: anumite reguli inregistreaza cresteri fabuloase, in timp ce altele stagneaza si, chiar mai mult, se afunda intr-o agravare a saraciei. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca planeta nu va putea ajunge la un echilibru si la o stabilitate decat numai in momentul in care toate tarile, bogate sau sarace, se vor angaja pentru punerea in aplicare a unui pact mondial pentru dezvoltarea, al carui scop va fi largirea sferei oportunitatilor oferite intregii populatii. In acest cadru, se recunosc drept cerinte fundamentale urmatoarele:    viata lunga si sanatoasa; dobandirea de cunostinte; acces la resursele necesare pentru un nivel de trai decent.

Primul raport al dezvoltarii umane a fost publicat in 1990 si a adoptat ca masura a dezvoltarii umane un indice agregat pe baza a celor 3 componente esentiale ale dezvoltarii umane (longevitatea, nivelul de educatie, standardul de viata).

o La nivel mondial, clasificarea tarilor propusa de Raportul Dezvoltarii Umane este urmatoarea: In functie de nivelul de dezvoltare umana, tarile sunt grupate in 3 categorii:    tari cu o dezvoltare umana ridicata (indice egal sau mai mare de 0,800); tari cu o dezvoltare umana medie (indice cuprins intre 0,500 si 0,799); tari cu o dezvoltare umana redusa (indice mai mic de 0,500).

o In functie de valoarea venitului, Banca Mondiala propune 3 categorii de tari (in anul 2001):    .cu venit ridicat (P.I.B./loc. egal sau mai mare de 9.206 $ americani); cu venit mediu (P.I.B./loc. intre 746 si 9.205 $ americani); cu venit redus (P.I.B./loc. mai mic sau egal cu 745 $ americani).

o Mari grupuri mondiale:    tari in curs de dezvoltare; Europa Centrala si de Est; tari membre O.C.D.E. (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica).

Indicele dezvoltării umane (IDU, Human Development Index în engleză) este o măsură comparativă a speranței de viață, alfabetizării, învățământului și nivelului de trai. În acest fel, este folosit pentru a compara mai bine nivelul dedezvoltare a unei țări decât PIB-ul pe cap de locuitor, care măsoară doar prosperitatea materială și nu alți indicatori socioeconomici. Indicele a fost inventat de economistul pakistanez Mahbub ul Haq. Indicele dezvoltării umane, pentru majoritatea statelor membre ONU, este actualizat în fiecare an de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și publicat în Raportul de Dezvoltare Umană. Ultimul indice al dezvoltării umane a fost realizat în 2006 utilizând date din 2004. În 2004, România a avut un IDU de 0,805, însemnând că țara are un nivel avansat de dezvoltare umană și este situată pe locul 60 din lume. Este pentru prima oară când România a atins acest nivel, dat fiind că în 2003, IDU-ul era de 0,796 (locul 64), adică dezvoltare umană medie. Indicele dezvoltării umane măsoară speranța de viață, gradul de alfabetizare, educație, standardul de viață și calitatea vieții pentru toate țările. Acesta este un mijloc standardizat de măsurare a bunăstării, în special a bunăstarii copilului. Acesta este utilizat pentru a stabili dacă țara este o dezvoltată, în curs de dezvoltare sau o țară subdezvoltată, precum și, de asemenea, pentru a măsura impactul politicilor economice asupra calității vieții. Indexul a fost creat în 1990 deeconomistul pakistanez Mahbub ul Haq și de economistul indian Amartya Sen.[3] Țările se încadrează în patru categorii ample de dezvoltare umană, fiecare dintre acestea cuprinde 47 de țări: dezvoltare umană foarte ridicată, dezvoltare umană ridicată, dezvoltare umană medie și dezvoltarea umană redusă (46 de țări intră în această categorie).

Datorită noilor metodologii adoptate începând cu Raportul de Dezvoltare Umană pe 2010, în noul raportat cifrele IDU sunt mai mici decât cifrele IDU din rapoartele anterioare. Din 2007 până în 2010, țările din prima categorie erau denumite țări dezvoltate, iar cele din ultimele trei au fost toate grupate în categoria țări în curs de dezvoltare. Unele grupări mai vechi ( țări cu venituri mari/medii/mici) au fost eliminate, deoarece se bazau pe produs intern brut (PIB) în paritatea puterii de cumpărare (PPC) pe cap de locuitor, și au a fost înlocuit cu un alt indice bazat pe venitul național brut (VNB) în paritatea puterii de cumpărare pe cap de locuitor. Tara cu cea mai mare scădere în IDU din 1998 este Zimbabwe, a cărei indice a scăzut de la 0,514 în 1998 la 0,140 în 2010, Țara cu cea mai mare scădere începând cu 2009 este Capul Verde, IDU scăzând cu 0,170, Mai mult de jumătate din populația lumii trăiește în țări cu „dezvoltare umană medie” (51%), în timp ce mai puțin de o cincime populație (18%) în țările care intră în categoria „dezvoltare umană redusă”. Țările cu un indice „ridicat” sau „foarte ridicat” reprezintă 30% din populația totală. IDU se calculează ca medie simplă a acestor trei indicatori, valorile sale indicând gradul de dezvoltare în ordine inversă. Pornind de la aceste aspecte metodologice se poate constata faptul că IDU este un instrument cu reprezentativitate foarte redusă pentru evidenţierea evoluţiilor în domeniul îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor. Acoperă prea puţine arii şi mult prea vaste pentru a putea concluziona asupra evoluţiilor agregate ale dezvoltării umane. Ariile respective nu sunt în mod necesar conexe şi complementare ceea ce ar putea crea o imagine de ansamblu a indicatorului mult mai aproape de scopul urmărit. Spre exemplu, un grad ridicat de alfabetizare şi de cuprindere în învăţământ nu înseamnă, în mod necesar, şi o valoare ridicată a indicelui PIB real pe locuitor. De pildă, în cazul României în intervalul 1995-2005 indicele educaţiei era de 0,905 şi cu toate acestea indicele PIB-ul real pe locuitor a fost de 0,752. Prin comparaţie, în aceeaşi perioadă Oman ocupa o poziţie mai bună în ierarhia construită pe baza IDU deşi avea un indice mai slab al educaţiei însă o cotaţie mult mai bună a PIB real pe locuitor. Eterogenitatea subindicatorilor care compun IDU, lipsa de relevanţă a PIB-ului real pe locuitor ca instrument al evidenţierii nivelului de trai şi determinarea acestuia ca medie a valorilor componentelor sunt trăsăturile esenţiale care îl definesc. Toate acestea fac ca IDU să apară ca o modalitate îndoielnică de expunere a libertăţii economice în rezultate palpabile sub aspectul dezvoltării umane.