You are on page 1of 35

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ FACULTATEA DE DREPT

DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Anul II, semestrul I

ANGELICA CHIRILĂ

Editura Universitară Danubius, Galaţi 2011

Drept constituţional şi instituţii politice2

© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autor ului. Reproducerea ei integrală sau fragmentară este interzisă.

Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (cod 111/2006)

ISBN 978-606-533-134-1

Tipografia ZigottoGalaţi
Tel.: 0236.477171

Drept penal – partea generală3

Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului.CUPRINS 1. Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp Aplicarea legii penale în spaţiu Aplicarea legii penale în timp Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Lucrare de verificare Bibliografie minimală 67 68 70 70 70 35 60 Drept penal – partea generală4 . Noţiuni introductive Dreptul penal ca ramura de drept şi ştiinţa dreptului penal Izvoarele dreptului penal Raportul juridic penal Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie minimală 31 32 33 33 8 20 28 2.

fapt consumat. Infracţiunea – fapt epuizat 100 113 115 118 127 Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Lucrare de verificare Bibliografie minimală 130 131 133 133 134 Drept penal – partea generală5 . Teoria infracţiunii 74Noţiunea de infracţiune Pericolul social al faptei .trăsătură esenţială a infracţiunii Prevederea faptei în legea penală – trăsătură esenţială a infracţiunii Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie minimală 96 97 98 98 72 76 84 94 4. Conţinutul infracţiunii. Formele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare Aspecte generale privind noţiunea de conţinut al infracţiunii Fazele de desfăşurare a infracţiuniiintenţionate Formele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare a activităţii ilicite Tentativa Infracţiunea .3.trăsătură esenţială a infracţiunii Vinovăţia penală .

 cunoaşterea principiilor pe baza cărora funcţionează disciplina drept penal . Drept penal – partea generală6 . .partea generală se studiază în anul II sem. Noţiuni introductive.Bibliografie (de elaborare a cursului) INTRODUCERE Modulul intitulat Drept penal . vei achiziţiona. După ce ai parcurs informaţia esenţială. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate. problematica instituţiilor studiate. în maximum două pagini. procese. Competenţelepe care le vei dobândi sunt următoarele:  înţelegerea rolului disciplinei Drept penal . să descrii problematica izvoarelor dreptului penal. în a doua unitate de învăţare.Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp. odată cu cunoştinţele oferite. . intitulată Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. . .Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp. la alegere. Işi vizează dobândirea de competenţe în domeniul dreptului penal. toate acestea după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.Teoria infracţiunii. noi competenţe şi vei dobândi capacitatea: .Conţinutul infracţiunii. În prima unitate de învăţare. proiecte. astfel încât vei avea capacitatea: să realizezi delimitezi conceptual noţiunea de drept penal.  cunoaşterea noţiunilor specifice părţii generale a dreptului penal. Noţiuni introductive.  explicarea şi interpretarea unor idei. precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale acestei discipline.  capacitatea de a interpreta normele de drept penal în raport cu situaţiile concrete.să corelezi norma juridică cu o situaţie concretă de aplicare a legii penale în spaţiu şi timp. vei dobândi o seamă de competenţe generale.partea generală. principiile aplicării legii penale în spaţiu. să dezvolţi într-un eseu de o pagină. să identifici formele raporturilor juridico-penale. După ce vei studia şi învăţa modulul.să descrii.partea generală în cadrul sistemului ştiinţelor juridice. Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare: . vei regăsi operaţionalizarea următoarelor obiective specifice. Formele infracţiuniiintenţionate după fazele de desfăşurare.

întrucât vei avea capacitatea: . Se va ţine cont de acurateţea rezolvării.să explici conceptul de conţinut al infracţiunii. după corectare. Pentru o învăţare eficientă. vei achiziţiona. o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare. vei rezolva o a doua lucrare de verificare pe care. noi competenţe. folosindu-te de suportul de curs şi de resurse bibliografice suplimentare.  Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse. Vei răspunde în scris la aceste cerinţe.să enumeri argumentat modalităţile tentativei reglementate în legislaţia penală română. . Pentru neclarităţi şi informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat. N. . le notezi pe hârtie sau le adnotezi în spaţiul alb rezervat.  Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare. . După ce ai parcurs informaţia esenţială.să precizezi statutul jurisprudenţei şi al doctrinei juridice în raport cu problematica trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii. Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să operaţionalizezi competenţele. Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor. care îţi vor permite să sesizezi caracterul sistematic al organizării materiei studiate. ai nevoie de următorii paşi obligatorii:  Citeşti modulul cu maximă atenţie. autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără să apelezi la suportul scris. parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate şi rezolvarea Drept penal – partea generală7 .B. odată cu cunoştinţele oferite.să evidenţiezi formele infracţiuniiintenţionate după fazele de desfăşurare. îţi vor fi administrate două lucrări de verificare pe care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4. Pe măsură ce vei parcurge modulul. după corectare. de modul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. vei relua întreg demersul de învăţare.să delimitezi cazurile de aplicare a principiuluimitior lex în materia aplicării legii penale în spaţiu. vei rezolva o lucrare de verificare pe care. . intitulată Teoria infracţiunii.  Mimezi evaluarea finală. care îţi vor permite să înţelegi că aplicarea dreptului operează cu metode convergente situaţiei concrete. vei regăsi operaţionalizarea altor obiective specifice vei fi în consecinţă capabil: . Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun alte exerciţii şi alte teste. vinovăţie penală..  În caz de rezultat îndoielnic. în a patra unitate de învăţare Conţinutul infracţiunii. Formele infracţiuniiintenţionate după fazele de desfăşurare. pericol social al faptei.să argumentezi în maximum două pagini necesitatea unei definiţii legale a infracţiunii.să descrii conceptele de infracţiune. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.  Compari rezultatul cu suportul de curs şi îţi explici de ce ai eliminat anumite secvenţe. după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată. Se impune în consecinţă. În a treia unitate de învăţare. Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor.

sarcinilor de lucru. Drept penal – partea generală8 . Doar în acest fel vei putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare. a testelor şi lucrărilor de verificare.

 să identifici formele raporturilor juridico-penale. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore Drept penal – partea generală7 . Izvoarele dreptului penal 1.1.3. Raportul juridic penal Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie minimală 31 32 33 33 8 20 28 Obiective specifice: La sfârşitul capitolului. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1.2. DREPTUL PENAL – RAMURĂ A DREPTULUI ŞI ŞTIINŢĂ A DREPTULUI.  să dezvolţi într-un eseu de o pagină.  să descrii problematica izvoarelor dreptului penal. Dreptul penal ca ramura de drept şi ştiinţa dreptului penal 1. vei avea capacitatea:  să realizezi delimitezi conceptual noţiunea de drept penal. problematica instituţiilor studiate.1. la alegere.

dreptul penal – ca ramură a dreptului. adică „doctrina” dreptului penal. chiar daca are două părţi distincte – partea generală şi partea specială. fie pe calea prevenţiei. drept civil.doctrina’’ dreptului penal. Ca şi dreptul penal ca ramură de drept. Partea specială a dreptului penal prevede condiţiile în care o anumită faptă constituie infracţiune şi pedeapsa ce se aplica în cazul săvârşirii ei.. Dreptul penal ca ramură a dreptului Conceptul de drept penal. ştiinţa dreptului penal este unică. cât şi ştiinţă a dreptului penal – ramură a ştiinţelor juridice. Noţiuni introductive 1. apare ca o totalitate de norme juridice care statuează faptele ce constituie infracţiuni. drept constituţional. De asemenea. deci. într-o societate determinată. Partea generală a dreptului penal se referă la regulile sau principiile dreptului penal. fie pe cale represivă. în jurul instituţiilor fundamentale ale dreptului penal – infracţiunea. Dreptul penal – ca ramură a dreptului. pedepsele şi alte sancţiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice şi juridice care au comis infracţiuni. Definiţia dreptului penal Noţiunea de „drept penal” cunoaşte două accepţiuni. drept administrativ etc. condiţiile în care se nasc. concepţiilor. teorii şi concepţii privitoare la dreptul penal ca ramură de drept şi la instituţiile sale. Acest ansamblu de norme juridice este structurat într-un sistem. îl reprezintă. Drept penal – partea generală8 . se modifică sau se sting raporturile juridice penale. cele două noţiuni desemnate prin aceeaşi denumire nu pot fi confundate. de ştiinţă. Obiectul ştiinţei dreptului penal. ideilor privitoare la dreptul penal ca ramură a dreptului penal. Aşa cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate. dreptul penal cuprinde ansamblul de idei.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. psihologie judiciară. în scopul apărării ordinii sociale. are în vedere normele şi instituţiile care reglementează relaţiile de apărare socială. sancţiunea penală (pedeapsa) şi răspunderea penală. adică . respectiv ramură a dreptului. În cealaltă accepţiune.). sistemul pedepselor şi al celorlalte sancţiuni de drept penal. criminalistică. Dreptul penal. ca una dintre ramurile sistemului dreptului. în sensul arătat. norme şi instituţii privite de-a lungul evoluţiei lor sistemice ori ca drept pozitiv. are două parţi componente: partea generală şi partea specială. psihiatrie judiciară etc. în vigoare la un moment dat.1.) şi nenormative (criminologie. Dreptul penal în accepţiunea de ramură a dreptului. existenţa unor raporturi între dreptul penal şi alte ramuri de drept determină acelaşi gen de raporturi şi între ştiinţa dreptului penal şi celelalte ştiinţe de ramură normative (drept procesual penal. condiţiile ce atrag răspunderea penală. Dreptul penal ca ştiinţă cuprinde ansamblul teoriilor. care studiază respectiva ramură a dreptului.

Noţiuni introductive Obiectul dreptului penal Ca ramură a dreptului. Prin această reglementare.337/2007. persoana. relaţiile de apărare socială. a suferit numeroase modificări şi completări. unitate şi indivizibilitate). 1 C. Scopul Scopul dreptului penal îl constituie apărarea împotriva infracţiunilor a valorilor sociale fundamentale specifice perioadei istorice parcurse de către societatea românească. din care fac parte atât relaţiile de cooperare între oameni în asigurarea ordinii sociale. precum şi întreaga ordine de drept. Scopul dreptului penal este consacrat. independent de voinţa lor.nr. 1 menţionându-se care sunt valorile sociale ce sunt protejate prin normele juridico-penale. drepturile şi libertăţile acesteia. din necesitatea apărării valorilor esenţiale ale societăţii şi a dezvoltării lor în deplină securitate – condiţie sine qua non a existenţei şi normalei evoluţii a grupului social.Legea nr.58/2008 Drept penal – partea generală9 . în dispoziţiile din art. şi în legislaţia penală română este prevăzut scopul dreptului penal în chiar articolul de debut al Codului penal. fie de conflict. legea penală română ocroteşte valorile sociale fundamentale. în fapt ce se urmăreşte. au constituit şi continuă să fie şi în prezent obiect de reglementare pentru dreptul penal. 15/1968 publicată în B. în terminis.O. Codul penal român a fost republicat.79-79 bis/21 iunie 1968 .: ”Legea penală apără. împotriva infracţiunilor România. Aceste relaţii de apărare socială se formează între membrii societăţii în mod obiectiv şi legic. fie de conformare. care prevede prin normele sale faptele interzise ca infracţiuni şi pedepsele ce urmează să se aplice celor care le săvârşesc. dreptul penal are un obiect propriu de reglementare. dintre acestea menţionăm Legea nr. pen. a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1969. Legea nr. prin politica pe care o stabileşte şi o desfăşoară statul respectiv. Obiectul dreptului penal îl formează relaţiile de apărare socială. care au o existenţă obiectivă şi anterioară oricărei reglementări. nr. independenţa.60/2006 . unitatea şi indivizibilitatea statului. devin raporturi juridice penale. suveranitatea. adică o anumită categorie de relaţii sociale pe care le reglementează în exclusivitate. deci.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. cât şi relaţiile de conflict între titularii valorilor sociale ocrotite de legea penală şi cei care au săvârşit fapte vătămătoare sau periculoase împotriva acestor valori.” Aşa cum rezultă din textul legal menţionat. în general. independenta.U G. relaţii create în jurul şi datorită valorilor sociale de a căror necondiţionata respectare depinde însăşi existenţa societăţii într-o anumită etapă de dezvoltare a acesteia. omul cu 1 Codul penal român a fost adoptat prin Legea nr. Aşa cum se întâmplă şi în alte legislaţii penale. proprietatea. cum sunt: statul român cu atributele sale principale (suveranitate.Of. De la apariţia statului şi dreptului. relaţiile de apărare socială. 278/4 iulie 2006.

Caracterul autonom al dreptului penal a fost invocat în doctrină pentru a sublinia netemeinicia tezei caracterului pur sancţionator al dreptului penal. s-ar justifica. pen. pe viitor. pen. Gh.10. măsuri educative). german). permite să fie cuprinse şi alte valori sociale. 1 C. în acest sens.Stroe. confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. Drept penal – partea generală10 . dreptul penal cuprinde un sistem propriu de reguli de conduită şi de sancţiuni specifice neîntâlnite în alte ramuri de drept (pedepse. complementar altor ramuri de drept (Karl Binding). Totodată. E Dobrescu. Această idee a pătruns adânc în conştiinţa specialiştilor. renunţarea. în esenţă. Alţi autori se referă la caracterul sancţionator. In aceasta concepţie. auxiliar. în general. opoziţia principială faţă de concepţia opusă pe care o promovează statele care negau acest caracter al legii penale. 3/22.1 C. 429/2003. T. 1 C. la o dispoziţie de principiu privind scopul legii penale. implicit. în concepţia legislaţiei socialiste. în care sunt interesaţi deopotrivă toţi membrii societăţii şi nu numai o clasă socială sau alta. Potrivit acestei teze susţinuta în literatura juridică mai veche. valori ale statului de drept. Academiei Române.2003. considerând că aceasta apără valorile sociale. dreptul penal nu ar reglementa relaţii sociale proprii. pag. T Dianu. proprietatea publică şi privată şi. accesoriu) al dreptului penal a fost combătută în literatura juridica de specialitate susţinându-se teza contrarie – că dreptul penal este nu numai 1 In doctrina penală a fost exprimată o observaţie critică în legătură cu dispoziţiile cuprinse în art. a bunei convieţuiri a oamenilor în societate şi a celorlalte valori supreme. nemaiapărând necesar a fi subliniată în cuprinsul legii penale. In doctrina penală a ultimelor decenii s-a statornicit deja o părere majoritară. (a se vedea. un caracter subsidiar.pen.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. Caracterele dreptului penal In literatura juridică de specialitate au existat opinii contrare cu privire la caracterele (trăsăturile caracteristice) dreptului penal. în sensul că legea penală.1 Enumerarea valorilor sociale ce sunt apărate prin legea penală împotriva infracţiunilor fiind exemplificativă. era menită să sublinieze caracterul de clasă al legii penale si. măsuri de siguranţa. italian. Prin dispoziţia menţionată (art.Antoniu.. pe lângă alte argumente.Unii dintre autori au menţionat ca trăsături caracteristice ale dreptului penal caracterul de drept public. român nu există în ţările cu o veche tradiţie democratică (francez. 2 Constituţia României din 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. Observaţia critica pornea de la faptul că o asemenea dispoziţie de principiu cuprinsă în art. caracterul unitar şi caracterul autonom (opinie dominantă). Bucureşti. Având în vedere . se susţine că relaţiile sociale ar fi reglementate de alte ramuri de drept şi dreptul penal ar trimite un plus de sancţiune atunci când sancţiunea din norma intrapenală încălcata nu ar fi îndestulătoare pentru stabilirea ordinii de drept încălcate. Pe de altă parte. consolidarea şi progresul societăţii româneşti. 2003.Avrigeanu – Reforma legislaţiei penale.) se subliniază rolul activ al dreptului penal în apărarea. Noţiuni introductive drepturile şilibertăţile fundamentale ale acestuia. aprobată prin Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003.se susţine în continuare – că transformările socio-economice ce s-au petrecut în ţara noastră au la bază o altă concepţie asupra dezvoltării societăţii. Ed. O asemenea prevedere. legea penală este un instrument de ocrotire a ordinii juridice.Teoria caracterului pur sancţionator (subsidiar. deci. normativ şi autonom al dreptului penal. ce au fost consacrate prin Constituţia României2 din 1991. dar şi a destinatarilor legii penale. G.  Autonomia dreptului penal Caracterul autonom al acestei ramuri de drept decurge din faptul că dreptul penal are un obiect specific de reglementare – relaţiile de apărare sociala. 78-79). ci numai în legislaţiile fostelor ţări socialiste. chiar dacă nu o prevede explicit – are ca scop apărarea valorilor sociale fundamentale şi că. o atare dispoziţie nu are o funcţionalitate bine determinată. ci doar relaţii de sancţionare şi ar avea. ordinea de drept în România.

ci fiindcă prescrie o regulă de conduită în raport cu acel interes.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. Caracterul autonom al dreptului penal se reflectă în relaţiile proprii de reglementare. că regula de drept este normativă. dreptul penal intervenind pentru sancţionarea faptelor periculoase din acele domenii de reglementare i s-a răspuns că dreptul penal ocroteşte. o situaţie sau un bun. ocroteşte sentimentul de milă prin incriminarea faptei de lăsare fără ajutor a unei persoane a cărei viaţă. ci tot de dreptul penal. Dreptul penal ca ramură a ştiinţei dreptului Noţiunea de ştiinţă a dreptului penal Ştiinţa dreptului penal joacă un rol important în perfecţionarea reglementărilor juridice a relaţiilor de apărare socială în raport cu evoluţia societăţii.. este de netăgăduit că normele penale cuprind reguli de conduită care nu se regăsesc în alte norme juridice.Normele dreptului penal îşi găsesc o mai puternică fundamentare în măsura în care sunt Drept penal – partea generală11 .d. obligând pe destinatarii acestora fie să se abţină de la săvârşirea unor fapte (norme prohibitive). pe de altă parte. S-a susţinut.1. o acţiune publică. care prin prevederea acestora în normele sale contribuie la prevenirea săvârşirii lor. Acţiunea penală – care este mijlocul juridic prin care conflictul de drept penal este adus înaintea justiţiei .1. adeseori. Argumentului potrivit căruia viaţa socială ar fi reglementată mai întâi de celelalte ramuri de drept. ci şi normativ. Spre exemplu. acea situaţie ori acel bun. s-a susţinut în doctrină că dacă este adevărat că raporturile patrimoniale sunt reglementate de dreptul civil. constând dintr-un ansamblu de norme ce instituie reguli de conduită în vederea apărării valorilor sociale. de regulă.. interese ce nu sunt ocrotite de alte ramuri de drept.). la restabilirea ordinii încălcate prin aplicarea de sancţiuni specifice. iar. nu fiindcă recunoaşte un interes. 319 C.a. de dreptul familiei ori de dreptul muncii etc. deoarece faptele grave. 1. complementar acestor ramuri de drept.  Caracterul de drept unitar – întrucât dispoziţiile din partea generală. pen. cât şi cele din partea specială au un caracter unitar şi se completează reciproc. încălcările grave din aceste domenii nu sunt prevăzute în normele de drept civil.este. raporturile de familie de dreptul familiei. sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se apăra (art. iar pentru încălcările grave din aceste ramuri de drept sunt prevăzute în dreptul penal norme de sancţionare. în caz de încălcare a acestor reguli. ocroteşte respectul cuvenit morţilor prin incriminarea faptei de profanare de morminte (art. care sunt imperative. Or. dreptul penal are un caracter normativ propriu. fie să efectueze anumite activităţi (norme onerative). 315 C. raporturile de muncă de dreptul muncii ş.m. Finalmente. cu aceasta dreptul penal nu devine auxiliar. Aşadar. relaţiile de apărare sociala şi care nu fac obiectul altei reglementari. pen.). Noţiuni introductive sancţionator.  Caracterul de drept public este dat de raporturile de putere sau de autoritate instituite de normele de conduită prevăzute pentru destinatarii legii penale.

sociologia criminală. criminologia1 . se dau explicaţii şi cu privire la istoria dreptului penal român. Noţiuni introductive explicate. S-a recunoscut criminologiei caracterul de ştiinţă complexă interdisciplinară. propune profilaxia necesară. psihologia criminală. ştiinţele penale sau criminale studiază fenomenul criminalităţii ca fenomen social. ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor juridico-penale. ca de exemplu. Spre deosebire de dreptul penal care este o ramură a dreptului. să elaboreze mijloacele juridice de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional cu ajutorul dreptului penal. De asemenea. statistică. statistică penală. atât sub raportul naturii şi etiologiei lui. exprimate în concepţiile. adică la experienţele altor tari. ştiinţa dreptului penal răspunde unor problematici legate de cunoaşterea conţinutului normativ al acestora. sociologie. adică la reglementările anterioare legii penale în vigoare. care au ca obiect de cercetare fenomenul complex al infracţionalităţii. principiile destinate să explice şi să fundamenteze necesitatea. ce înglobează în obiectul ei de studiu şi alte discipline. etnografie şi demografie criminală. Ştiinţele penale (criminale) Sub denumirea de ştiinţe penale (criminale) au fost grupate ştiinţele socio umaniste.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. dreptul penal în vigoare. să stabilească metodele de investigaţie a fenomenelor juridico-penale. argumentate şi motivate pe plan teoretic. Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate. logos . Obiectul ştiinţei dreptului penal Este format din ansamblul normelor penale a tuturor instituţiilor şi reglementarilor care alcătuiesc dreptul penal. este o ştiinţa despre om şi pentru om. psihologie.Cea mai importanta dintre disciplinele care au ca obiect cercetarea fenomenului criminalităţii este criminologia. spre deosebire de ştiinţele juridice care îl studiază ca fenomen juridic. nu mai puţin însă. considerate la început discipline separate în cadrul disciplinelor penale. 1 crimen – crima. Ştiinţa dreptului penal studiază. Cu alte cuvinte. în cadrul ştiinţei dreptului penal. infracţiune. care cuprinde sistemul cunoştinţelor privitoare la fenomenele juridico-penale. tratamentul de combatere a criminalităţii şi ulterior de reinserţie sociala a foştilor infractori. în principiu.situata la graniţa dintre ştiinţele penale. ideile.ştiinţa Drept penal – partea generală12 . cât şi al fundamentării ştiinţifice a mijloacelor de prevenire şi combatere a acestuia. teoriile. Studiind normele şi instituţiile dreptului penal. medicină sau alte discipline apropiate – este în egală măsură o ştiinţă a trecutului. prezentului şi a viitorului. şi anume: penologia şi ştiinţa penitenciara. Cercetarea mijloacelor de reacţiune antiinfracţională formează obiectul unei alte grupe de ştiinţe penale. antropologia criminală. altele decât ştiinţele juridice. scopul şi sarcinile dreptului penal. concomitent cu studiul maladiei. o ştiinţă care. sunt făcute referiri şi la dreptul comparat.

în cadrul ştiinţelor penale. Criminalistica este o ştiinţă judiciară. Ştiinţa penitenciară studiază modul de organizare şi funcţionare a penitenciarelor ca locuri de executare a pedepselor privative de libertate. Aşa cum arată şi denumirea ei. Noţiuni introductive Penologia este ştiinţa care se ocupă de studiul pedepselor şi a celorlalte sancţiuni de drept penal sub raportul eficacităţii acestora în prevenirea şi reprimarea faptelor periculoase. Psihologia judiciară. cercetării infracţiunilor. cu caracter autonom şi unitar. politica penala. care elaborează normele juridico-penale. înţeleasă ca disciplina complexă şi eminamente practică.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale. principiile fundamentale sunt idei călăuzitoare.2. pentru identificarea acestuia. inclusiv de ştiinţele juridico-penale şi elaborarea. pe aceasta bază. definitorii pentru autonomia respectivei ramuri în cadrul sistemului dreptului. o poziţie specială o ocupă. Prin urmare. precum şi tuturor celor ce participă la realizarea activităţii de prevenire a infracţiunilor. organelor judiciare chemate să aplice aceste norme.). fire de păr. ce are ca obiect studiul tuturor datelor furnizate de celelalte ştiinţe penale. care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele. amprente etc. ca ştiinţă şi practică se adresează tuturor categoriilor de specialişti care participă la înfăptuirea justiţiei şi ale căror hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflaţi sub incidenţa legii. In ramura dreptului penal. Finalmente. oglindindu-se în toate normele şi instituţiile dreptului penal. Psihologia judiciara se defineşte ca acea disciplină formativ-aplicativă şi de cultură profesională a magistratului în statul de drept. principii. principiile generale sunt reguli care derivă din principiile Drept penal – partea generală13 . a celor mai adecvate orientări. Profesorul Traian Pop scria că penologia este ştiinţa despre mijloacele apărării sociale în contra faptelor antisociale declarate infracţiuni şi în contra pericolului criminalităţii.Principiile fundamentale ale dreptului penal se deosebesc de alte principii de orientare generală cu incidenţă absolută asupra tuturor instituţiilor dreptului penal. orientări de bază în activitatea de elaborare şi realizare a normelor juridicopenale. având ca obiect studierea aprofundată şi nuanţată a persoanei umane implicată în drama judiciară. Principiile fundamentale ale dreptului penal Noţiunea de principii fundamentale ale dreptului penal In literatura juridică de specialitate s-a opinat că principiile fundamentale ale fiecărei ramuri a dreptului apar ca trăsături caracteristice.1. această disciplină aparţine deopotrivă ştiinţelor penale (criminale) şi ştiinţelor politice. precum şi de elaborare a unor propuneri de îmbunătăţire a calităţii acestora. Poliţia ştiinţifică studiază urmele lăsate de infractor (ţesuturi. 1. în vederea obţinerii cunoştinţelor şi a evidenţierii legităţilor psihologice apte să fundamenteze obiectivarea şi interpretarea corectă a comportamentelor umane cu finalitate judiciară sau criminogenă. mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii. metode şi mijloace recomandate legiuitorului. iar rolul său este în continuă creştere în societatea contemporană.

în ideea în care au abandonat ideea celor trei principii menţionate – la principii strict specifice dreptului penal (pe când profesorul V. cel mult aceste principii ar putea să reflecte elemente comune ale unui grup de norme sau instituţii ori ar putea să se situeze în jurul unora din cele trei instituţii fundamentale ale dreptului penal (infracţiunea. principiul fundamental depăşeşte sfera specificului unei ramuri de drept şi se înscrie în sfera principiilor generale ale sistemului dreptului. 1969. relevăm principiile teritorialităţii. următoarele:  Principiul legalităţii incriminării. Aceştia au păstr at caracterizarea principiilor fundamentale ca fiind principii care stau la baza întregii reglementări penale. Continuatorii operei profesorului V.) Cadrul principiilor fundamentale ale dreptului penal Doctrina penală a exprimat puncte de vedere diferite cu privire la sfera principiilor fundamentale ale dreptului penal. Ed. deşi au preluat sau au preluat parţial concepţia profesorului V. A se vedea. 2003. dar n-ar putea să caracterizeze toate instituţiile dreptului penal.Academiei Române. 3-6 C. fiind aplicabile numai în cadrul instituţiilor la care se referă (spre exemplu. având incidenţă generală. umanism şi legalitate). p. In concepţia profesorului N. dar şi principii proprii dreptului penal.. că la profesorul V. Bucureşti. că ele se reflectă în toate instituţiile şi n ormele care formează conţinutul reglementărilor.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. în materia principiilor fundamentale. Gh. Academiei. prin urmare. principiile fundamentale) Reflectând asupra celor susţinute în doctrina penală. răspunderea penală. Dongoroz. Alţi autori de drept penal au apreciat că în cadrul principiilor fundamentale trebuie incluse nu numai principii comune întregului sistem de drept. deoarece tocmai acestea ilustrează specificul reglementării juridico-penale. Ed. Dongoroz a aplicat-o în raport cu principii care depăşeau specificul dreptului penal).7. Dianu. Unii autori au apreciat că în acest cadru trebuie incluse principiile fundamentale ale sistemului de drept în general (democratismul. însă restrânsă la anumite laturi ale reglementării juridico-penale. Avrigeanu – Reforma legislaţiei penale. personalităţii.Dongoroz şi colab. în acest sens. obiectivă 1 V. numai pentru că a avut în vedere răsfrângerile lor în cadrul dreptului penal. Noţiuni introductive fundamentale şi care sunt subordonate acestora.Stroe. s-au situat pe o anumită poziţie în ceea ce priveşte conţinutul principiilor fundamentale asimilând aceste principii acelora care sunt specifice dreptului penal. principiile specifice dreptului penal n-ar putea fi caracterizate ca stând la baza întregii legislaţii şi ca reflectându-se în toate instituţiile dreptului penal. p. G. a pedepselor. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. realităţii şi universalităţii (art.Dongoroz numai denumirea de principii fundamentale ale dreptului penal ar putea fi discutată. I.Antoniu (coordonator) E.Dongoroz care au abandonat ideea celor trei principii fundamentale (democratism. că servesc la caracterizarea şi explicarea ansamblului de reglementări penale. Bucureşti. deoarece a fost folosită în raport cu principii caracterizate corect. este convenţională. S-ar putea spune. deoarece modul cum le caracterizează şi le enumeră evidenţiază clar intenţia sa de a separa aceste principii de normele specifice dreptului penal (…). T.Dongoroz. Drept penal – partea generală14 . mulţi autori au viziuni diferite în privinţa principiilor specifice dreptului penal (denumite convenţional. pen. Profesorul a denumit aceste principii ca fundamentale pentru dreptul penal. apreciem că se impun ca principii de bază ale dreptului penal (denumite convenţional fundamentale). însă au aplicat-o . în materia aplicării legii penale în spaţiu. a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă  Principiul răspunderii penale subiective  Principiul răspunderii penale bazate pe o manifestare exterioară. cât şi principiilor generale. principiile instituţionale sunt subordonate atât principiilor fundamentale.) iar în materia aplicării legii penale în timp – principiul activităţii legii penale etc. sancţiunea). Dobrescu. Or. Numai denumirea acestor principii ca fiind ale dreptului penal. Pe de altă parte. dar nu pentru că ele ar aparţine numai dreptului penal.43. Trebuie menţionat faptul că. ca ramură a sistemului de drept. legalitatea şi umanismul)1.

adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1966. aprobată prin Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003. sancţiunea penală (pedeapsa) şi răspunderea penală. 23 alin. în timp ce Constituţia prevede în art. spre exemplu) prezintă imaginea unui cadru de principii care dă caracter modern şi eficient legislaţiei penale în vigoare. principiul legalităţii exprimă regula potrivit căreia întreaga activitate din acest domeniu trebuie să se desfăşoare pe baza legii şi în strictă conformitate cu aceasta.  legalitatea răspunderii penale. principiul legalităţii îmbracă trei laturi:  legalitatea incriminării (nullum crimen sine lege).Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. a venit ca o garanţie a respectării libertăţii şi drepturilor persoanei. principiul legalităţii îşi găseşte consacrarea expresă atât în Constituţia din 19911.2003. a pedepselor. egalitatea cetăţenilor în faţa legii etc. dar care aparţin sistemului dreptului în general (umanismul. atât conduita pretinsă membrilor societăţii (să nu facă.12 că: 1 Constituţia României din 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. principiul legalităţii. 3/22. Examinat în raport cu cele trei instituţii ale dreptului penal – infracţiunea. la care adăugăm influenţa exercitată de alte principii. Drept penal – partea generală15 .10. de cele mai multe ori. în sensul neantrenării răspunderii penale a unei persoane pentru fapte neprevăzute de legea penală sau incriminate ulterior săvârşirii faptei. confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. Principiul legalităţii incriminării. formulat de Cesare Beccaria în celebra sa lucrare “Despre infracţiuni şi pedepse” şi statuat în "Declaraţia universală a drepturilor omului" de la 10 decembrie 1948 precum şi în "Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice". Astfel. sau să facă ceva). a constrângerii (nullum judicium sine lege). Noţiuni introductive  Principiul potrivit căruia infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale  Principiul răspunderii penale personale  Principiul dublei esenţe a pedepsei: măsură de constrângere şi mijloc de reeducare  Principiul individualizării judiciare a sancţiunii  Principiul instituirii unui regim sancţionator special pentru minori Aceste principii de bază specifice dreptului penal.) ca şi influenţa unor principii de politică penală (cel al prevenirii săvârşirii de fapte prevăzute de legea penală. cât şi sancţiunea la care aceştia se expun în caz de nerespectare a legii penale trebuie să fie prevăzută de lege. 429/2003. 2 din Codul Penal român în vigoare. Recunoscut de majoritatea specialiştilor ca un principiu fundamental al dreptului penal. a măsurilor educative şi măsurilor de siguranţă In dreptul penal.  legalitatea pedepselor. Cu alte cuvinte. a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă (nulla poena sine lege). cât şi în art. Înscris iniţial în Codul Penal din 1864. iar realizarea prin constrângere a ordinii de drept penal (prin aplicarea sancţiunilor) să se facă în deplină conformitate cu legea.

săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. 2 din Codul Penal recurge la o formulare mai amplă şi anume: "Legea prevede care fapte constituie infracţiuni. în cazul săvârşirii unor infracţiuni.2. 1. teza a II-a. Acest lucru are repercusiuni asupra unor instituţii ale dreptului penal. conform căreia nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere dacă fapta săvârşită. Din definiţia legală dată infracţiunii în Codul penal român reiese că vinovăţia constituie şi o trăsătură esenţială a infracţiunii.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. adică a fost comisă cu vinovăţie şi că deci există răspundere subiectivă. nu există nici răspundere penală. 2. pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte". h. 73 alin. care în momentul comiterii lor. iar prin art. conform acestui principiu o persoană nu poate primi pentru fapta săvârşită decât pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune şi numai în condiţiile stabilite de lege. Noţiuni introductive “Nici o pedeapsa nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. erau prevăzute de lege ca infracţiuni) sau interpretarea legii penale (prin interpretare nu se pot crea. faţă de judecător. în ceea ce-l priveşte pe judecător. art. aşadar. neexistând infracţiune. după caz.] infracţiunile.. Legalitatea sancţiunilor. Elementul subiectiv (vinovăţia) face parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii. infracţiunea este fapta care prezintă pericol social. dacă o faptă se săvârşeşte fără vinovăţie. Principiul răspunderii penale subiective Principiul răspunderii penale subiective exprimă ideea că o persoană poate fi trasă la răspundere penală numai atunci când a comis fapta prevăzută de legea penală cu vinovăţie. ea nu constituie infracţiune şi. precum activitatea legii penale (legea penală se aplică numai faptelor. Legalitatea incriminării. pedepsele şi regimul executării acestora”. precum şi a criteriilor generale şi limitelor. 1 C. Codul Penal precizează că legea penală prevede pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua. ilustrată de regula "nu există infracţiune fără lege" (nullum crimen sine lege)... că: “Prin lege organică se reglementează [. legiuitorul are obligaţia de a determina un cadru precis în conţinut. potrivit cărora se va realiza individualizarea judiciară şi execuţională a pedepsei. ce se aplică în cazul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală. ilustrată de dictonul latin "nulla poena sine lege" (nu există niciodată pedeapsă fără lege). instanţa va trebui să se preocupe să stabilească că fapta săvârşită îi este imputabilă inculpatului şi din punct de vedere psihic. Când se pune problema aplicării unei sancţiuni de drept penal unei persoane ce a încălcat legea penală. nu era prevăzută de lege ca infracţiune. Principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal implică cerinţe specifice faţă de legiuitorul penal şi. 3 lit. Potrivit dispoziţiilor din art. 17 alin. Astfel. pen. adăuga sau suprima infracţiuni sau elemente din lege). Drept penal – partea generală16 . acesta nu poate refuza aplicarea vreuneia din sancţiunile prevăzute de lege pentru fapta reţinută sau de a modifica temeiul sau condiţiile. condiţii şi limite a cauzelor legale generale sau speciale de nepedepsire ori atenuare a pedepselor. Potrivit art. în care urmează să fixeze sancţiunea de drept penal. la momentul respectiv.

iar art. lit. faptă consumată). Principiul dublei esenţe a pedepsei: măsură de constrângere şi mijloc de reeducare Acest principiu este reflectat în dispoziţiile din art. 17 alin. pen. 3 Art. 17 alin. 11 pct. Art. nu mai poate fi exercitată.. “Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. 2 C. pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte”. b C. 1 C. O persoană nu poate fi trasă la răspundere penală decât pe baza manifestării sale exterioare. acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare. 72 C. 52 alin. Pe plan procesual penal. pen. patrimoniului. ceea ce înseamnă că pedeapsa i se poate aplica numai celui ce a săvârşit infracţiunea.d. dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală sau achitarea. de limitele de pedeapsă fixate în partea specială. 52 alin. obiective. 2 C. iar dacă a fost pusă în mişcare. planuri. pen. în dreptul penal nu poate fi antrenată răspunderea penală pentru fapta altuia. pluralitatea intermediară etc. pen.a. de gradul de pericol social al faptei săvârşite.”. 5 Art. obiectivă Acest principiu relevă ideea că o persoană nu poate fi condamnată pentru gândurile sale oricât de periculoase ar fi. de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. se referă la pedepsele ce se aplică infractorilor 3. un rău pe care îl suferă condamnatul şi care poate să se răsfrângă asupra libertăţii. proc. tentativă. nu va exista nici răspundere penală. 2 Principiul răspunderii penale personale Potrivit acestui principiu. timpului liber. pen.. Fapta este o manifestare a individului în sfera realităţii.5 Pedeapsa nu poate să nu implice o anumită suferinţă. în acest fel. concursul de infracţiuni. adică să comită în realitatea obiectivă un act material pedepsibil (act preparator.4 Introducerea răspunderii penale a persoanelor juridice prin Legea nr.la art. la art. 2 C. pen.m. 1 C. 1 C. 2 lit. 10 lit.”La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod. pen. dorinţe ar putea fi probate cu ajutorul mijloacelor moderne de investigare a proceselor psihice. 278/2006 presupune o derogare de la principiul caracterului personal al răspunderii penale. se referă la persoana infractorului. 10 lit. “ Drept penal – partea generală17 . 1. Spre deosebire de alte ramuri de drept. chiar dacă aceste gânduri. numai infractorul poate fi tras la răspundere penală. pedeapsa devine 1 2 Art.1 Dacă fapta comisă deşi este prevăzută de legea penală nu întruneşte trăsăturile unei infracţiuni. 2 C.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. a în ref. 11 pct. art. 4 Art. în cadrul relaţiilor sociale. prestigiului social s. Principiul potrivit căruia infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale Principiul potrivit căruia infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale este reflectat în dispoziţiile din art.). Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. măsurile penale se pot lua numai faţă de cei care au comis fapte prevăzute de legea penală şi prezintă pericol social ce trebuie înlăturat.proc.: “Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”. Noţiuni introductive Principiul răspunderii penale bazate pe o manifestare exterioară. dar şi o altă abordare a unor instituţii de bază ale dreptului penal (participaţia penală. b C. pen. în ref. pen. circumstanţele atenuante şi agravante. Art. recidiva. “Legea prevede care fapte constituie infracţiuni. b. 72 alin.pen. însă ea trebui aplicată în raport cu fapta comisă şi cu vinovăţia făptuitorului.

Drept penal – partea generală18 . constând în stabilirea şi aplicarea pedepsei concrete în cadrul limitelor legale.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. într-o închisoare militară. în funcţie de gradul de pericol social abstract al faptei comise.. precum şi de dispoziţiile art. Principiul instituirii unui regim sancţionator special pentru minori In Titlul V denumit „Minoritatea” (art. a măsurilor penale etc. Art. minorilor infractori li se aplică numai măsuri educative. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Principiul individualizării judiciare a sancţiunii Principiul individualizării judiciare a sancţiunii presupune ca stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal să se facă în funcţie de gravitatea faptei săvârşite.“Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. în regim de detenţie. 27 C. 72 C. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. 99-1101C. 2 C. resocializarea lor se poate face mai bine şi mai eficient faţă de infractorii majori. judiciară şi administrativă. 72“. se poate individualiza.) legiuitorul penal a instituit un sistem special de sancţiuni ce pot fi aplicabile minorului infractor. şi modul de executare a pedepsei (suspendarea condiţionată a executării pedepsei. incriminarea şi sancţiunea prevăzute de legea penală trebuie să urmărească respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale 1 Art. Această reglementare mixtă a ţinut seama de personalitatea minorului şi de insuficienta sa dezvoltare psiho-fizică... pen. pe considerentul că aceştia fiind foarte tineri. persoana infractorului. avându-se în vedere pericolul social concret al faptei comise. pentru faptele lor antisociale. In principiu.” Sistemul sancţionator al minorilor infractori a fost conceput în aşa fel încât sancţiunile aplicate să nu împiedice desăvârşirea pregătirii şcolare a infractorilor minori. Individualizarea legală este realizată de legiuitor prin prevederea în norma de incriminare a speciei de pedeapsă şi a limitelor speciale ale pedepsei. în condiţiile legii. împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi de contribuţia fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii. Individualizarea poate fi legală. amenda penală). pen. prevede că: „Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. în baza principiului sancţionării diferenţiate a infractorilor minori faţă de cei majori. 100 alin. Legiuitorul a creat pentru infractorii minori un sistem sancţionator diferit de cel al infractorilor majori. pen. pen. Individualizarea judiciară este realizată de către instanţa de judecată. periculozitatea infractorului şi de necesităţile de îndreptare ale acestuia. executarea pedepsei la locul de muncă. asigurându-li-se şi condiţii de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor. Principiul umanitar Unul din dezideratele lumii moderne este apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Noţiuni introductive convingătoare şi poate să-şi exercite rolul în procesul de resocializare a infractorului şi de prevenire generală faţă de ceilalţi destinatari ai legii penale. Acest sistem special de sancţiuni este alcătuit din măsuri educative şi pedepse. Drept urmare. art.1 De asemenea.

Prevenirea faptelor infracţionale se realizează atât prin publicitatea legii penale cât şi prin pedepsirea celor ce-au încălcat prevederile imperative ale legii penale. atât în calitate de beneficiari ai protecţiei penale cât şi de destinatari ai exigentelor acesteia. 18 Cod penal şi art. integrităţii corporale. în orice sistem de drept urmăreşte. La nivel internaţional există preocupări în acest sens. Toţi membrii societăţii se află într-o poziţie de egalitate faţă de prevederile legii penale. constrângerea penală trebuie să aibă un caracter uman. Noţiuni introductive omului. libertăţii şi demnităţii persoanei etc.. Prevenirea faptelor prevăzute de legea penală Legea penală.De asemenea. respectându-se drepturile infractorului la asistenţă juridică. reeducarea celui condamnat şi reintegrarea socială a acestuia. descrie noţiunea faptei. statele asumându-şi obligaţia de a elimina din reglementările interne orice fel de discriminări. care prezintă un anumit grad de pericol social este consacrat de art 17 alin. care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.Acest lucru presupune. demnitatea acestuia. mai mult sau mai puţin. ca sancţiuni de drept penal. vin să completeze procesul de prevenţie a fenomenului infracţional.Executarea pedepsei. Egalitatea în faţa legii penale Întreaga legislaţie modernă urmăreşte eliminarea discriminărilor de orice fel. se realizează prevenţia specială. incluzând şi măsuri de ordin social şi economic.iar pe de altă parte. Regula pe care o impune acest principiu este de a fi sancţionate numai acele acţiuni sau inacţiuni. Incriminarea faptelor care prezintă un anumit grad de pericol social Principiul incriminării numai a faptelor. Drept penal – partea generală19 . sănătăţii. 181 Cod Penal care precizează ce se înţelege prin pericol social în sensul legii penale şi. pornind de la studierea şi identificarea cauzelor şi condiţiilor care determină sau favorizează săvârşirea unor infracţiuni. Şi legea penală urmăreşte aceleaşi tendinţe. potrivit căruia infracţiunea este fapta care prezintă pericol social. 1 teza I din Codul Penal. care prezintă un grad de pericol social suficient de mare ca să impună o reacţie prin mijloace de drept penal împotriva făptuitorilor. şi de art. înfăptuirea justiţiei penale excluzând imunităţile sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale. proces ce e mult mai complex. iar în măsura în care sunt pronunţate pedepse în cauze penale concrete. măsurile de siguranţă. prin conţinutul său şi sancţiunile prevăzute asigură aşa -numita prevenţie generală. asistenţă medicală. Tot principiul umanităţii a impus consacrarea prezumţiei de nevinovăţie şi tendinţa majorităţii legislaţiei moderne de a institui în favoarea infractorilor un regim important de drepturi şi garanţii procesuale.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. respectiv. pe de o parte ca legea penală să asigure o protecţie a persoanei fizice prin incriminarea faptelor ce sunt îndreptate împotriva vieţii.

interne şi externe. 141. iar în plan secundar. ca izvor de drept. Legea penală. precum şi acele acte normative care prevăd dispoziţii obligatorii în procesul de elaborare şi aplicareal dreptului penal. 3). Prin "lege penală" se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete. Problema conceptului de izvor de drept fiind obiect de studiu al disciplinei Teoria generală a dreptului. ca izvor mediat. şi în special pentru Dreptul penal.în accepţiunea dispoziţiilor din art.2. accepţiuni. În raport cu alte ramuri de drept. Izvoarele dreptului penal Noţiunea şi specificul izvoarelor dreptului penal. Noţiuni introductive Sarcina de lucru 1 Evidenţiază. făcându-se distincţie între izvoarele materiale şi formale. Prin prisma formei pe care pot să o îmbrace.pen. 1. Izvoarele formale ale dreptului penal sunt acele acte normative în al căror cuprins se stabilesc: faptele ce constituie infracţiuni. În doctrină.141 C. ce vizează în mod explicit sfera de reglementare a acestor ramuri de drept şi consacră drepturile şi libertăţile 1 Art. vor fi abordate doar aspectele care privesc izvoarele de drept penal. termenul de izvor de drept are mai multe sensuri. în general. directe şi indirecte. Literatura juridică mai veche considera ca unic izvor de drept penal legea. principalul izvor de drept penal intern îl va constitui legea organică (art. pentru toate ramurile de drept. izvoarele dreptului penal pot fi doar legile penale . în câteva fraze. sancţiunile ce se pot aplica în cazul încălcării acestor norme. condiţiile în care este antrenată răspunderea penală.1 În condiţiile adoptării Constituţiei din 1991. menţiona tratatele şi convenţiile internaţionale. Principalele izvoare ale dreptului penal. Drept penal – partea generală20 . ca izvor imediat. 73 alin. aspecte privind consacrarea legislativă a principiului legalității în dreptul penal român.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. acestuia alăturându-i-se decretele–legi şi decretele încă în vigoare. întrucât conţine dispoziţii. În categoria izvoarelor de drept penal este inclusă şi Constituţia. izvoarele dreptului penal sunt mai restrânse ca număr. Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul activităților tutoriale.

regimul vamal. Drept penal – partea generală21 . se face distincţie între tratatele şi convenţiile internaţionale care constituie izvoare directe ale dreptului penal (spre exemplu. Tratatele şi convenţiile la care România este parte primesc forţa de acţiune î n urma adoptării unui act al puterii legislative interne. precum şi norme cu caracter special (partea specială). Ele au mai fost numite în literatura juridică şi legi complinitoare. 275 din 2006 privind executarea pedepselor sau Legea nr. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. cum ar fi Legea nr. care cuprinde majoritatea normelor penale cu caracter de principii generale (partea generală). dar care conţin dispoziţii cu caracter penal. atunci când cele dintâi. în caz de neconcordanţă cu legile interne. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. care justifică o intervenţie de urgenţă din partea puterii executive. au prioritate reglementările internaţionale. În afara Codului penal. Noţiuni introductive fundamentale. În doctrina penală. legi ce vizează reglementarea relaţiilor sociale din anumite domenii. pornindu-se de la două argumente. reglementări cu caracter penal se întâlnesc şi în legi speciale nepenale sau extrapenale. Primul vizează deciziile Curţii Constituţionale prin care sunt soluţionate excepţiile de 1 Articolul 20 Constituţia României (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. mediate. cu excepţia situaţiilor când Constituţia României sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. instituind pentru încălcarea acestor dispoziţii sancţiuni penale proprii.1 Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului constituie izvor de drept penal. cum ar fi: sectorul silvic. Specific acestor legi este că ele au un domeniu de aplicare mai restrâns şi că vin să completeze cadrul normativ general fixat de Codul Penal sau să instituie unele derogări de la acest cadru. Dintre reglementările cu valoare de lege. la care România este parte. Printre izvoarele dreptului penal sunt menţionate şi tratatele şi convenţiile internaţionale. se referă la drepturile fundamentale ale omului.302 din 2004. în art. însă utilizarea acestei proceduri de legiferare este justificată doar în situaţii cu adevărat excepţionale. fondul funciar. În afară de cele două categorii de norme. prin care se dă prioritate reglementărilor internaţionale. etc. cea mai importantă sursă o constituie Codul penal. protecţia mediului. categorie în care intră tratatele şi convenţiile ce cuprind angajamentele statelor părţi de a incrimina pe plan intern anumite fapte socialmente periculoase. privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală . tratatele şi convenţiile referitoare la asistenţa juridică internaţională) şi cele care constituie izvoare indirecte. În literatura de specialitate se apreciază că jurisprudenţa nu constituie izvor de drept penal. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului . există şi alte legi penale cu o sferă de aplicare mai restrânsă. 20 alin.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. instituindu-se o singură excepţie. 2 al Constituţiei. Au existat însă şi păreri potrivit cărora jurisprudenţa constituie izvor de drept penal. şi legile interne. precum şi îndatoririle corespunzătoare. cărora dreptul penal le creează cadrul necesar pentru a fi respectate.

să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti. nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. soluţiile se pronunţă numai în interesul legii. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe. (2)Cererile de recurs în interesul legii se soluţionează de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3)Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii. acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.1Al doilea argument vizează deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie . (3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 l itera b). constatate ca fiind neconstituţionale. Însă. în acest interval. dispoziţii penale.ridicate de oricare dintre părţi. potrivit căruia „prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi şi decrete”4. după caz. Partea I. Drept penal – partea generală22 . De la data publicării. înainte de promulgarea acestora. Codul Penal sau Legea nr.Secţiile Unite. Noţiuni introductive neconstituţionalitate ale unei legi sau ordonanţe ori ale unor dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare. Parlamentul sau Guvernul. nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legilor penale şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării.(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile.2 În pofida celor două argumente. Potrivit art. Legea penală Notiunea de lege penală Legea penală este acel act normativ ce cuprinde în conţinutul său norme. pen . În astfel de cazuri. direct. declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. sau ministrul justiţiei. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.. desemnând totalitatea legilor penale3 şi în sens restrâns. precum şi cele din regulamente. noţiunea de lege penală se apropie în conţinut de noţiunea de drept penal. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. 73 din Constituţie.Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. 1 Articolul 147 Constituţia României (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. precum şi pe pagina de Internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. considerăm că jurisprudenţa nu constituie izvor de drept penal. Este. în rezolvarea unor recursuri în interesul legii. Pe durata acestui termen. lege penală. Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. în această accepţiune. Adoptarea legilor se face după o procedură stabilită prin Constituţie. pe care le apreciem ca situaţii de excepţie. noţiunea de lege penală se apropie în conţinut de noţiunea de normă penală. prin intermediul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. pr ecum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea au obligaţia. Deciziile se publică în Monitorul Oficial al României. 4 În acest sens. care se pronunţă prin decizie. dezlegarea dată problemelor de drept soluţionate este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti atunci când se vor mai confrunta cu situaţii similare. în accepţiunea art. 302 din 2004. de procuror sau din oficiu de către instanţa de judecată . (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.4142 C. legi organice şi legi ordinare (alin. Parlamentul adoptă legi constituţionale. Acestea se aduc la cunoştinţă instanţelor şi de Ministerul Justiţiei.” 3 În acest sens. Se vorbeşte de noţiunea de lege penală în sens larg.1). 141 Cod Penal. proc. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. 2 Art.

C) După durata lor de aplicare. se acordă de Parlament numai prin lege organică (alin. d) organizarea şi desfăşurarea referendumului.precum şi majoritatea normelor incriminatorii.(ex: Codul penal român) Legile penale speciale conţin dispoziţii cu caracter penal derogatoriu de la dreptul comun. Legile penale ordinare (obişnuite) sunt acele norme adoptate în condiţii normale de desfăşurare a relaţiilor sociale şi combatere a criminalităţii.3). i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective. legea generală este de cea mai largă aplicabilitate. acest lucru ajutând la o mai bună cunoaştere a acestora şi o mai bună interpretare şi aplicare. reglementând instituţii speciale de drept penal sau incriminând ca infracţiuni fapte săvârşite într-un anumit domeniu. patronatele şi protecţia socială. legile penale se clasifică în:  legi penale ordinare. a teritoriului. A) După întinderea domeniului de aplicare. legile penale au primit diverse clasificări. etc. pedepsele şi regimul executării acestora. În interpretarea şi aplicarea celor două categorii de norme. respectiv. Legile penale generale sunt reprezentate de codurile penale obişnuite. durată sau caracterul lor.  legi penale excepţionale. f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război. k) contenciosul administrativ. j) statutul funcţionarilor publici. care derogă de la dreptul comun şi care vizează fie instituirea unor infracţiuni (temporare). h) infracţiunile. organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente . n) organizarea generală a învăţământului. (3) Prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral. b) organizarea. a instanţelor judecătoreşti. ce cuprind norme penale generale şi speciale. fie asprirea răspunderii penale pentru cele existente. Astfel.1 Categorii de legi penale În funcţie de întinderea domeniului de aplicare. c) statutul deputaţilor şi al senatorilor. legile penale se clasifică în:  legi cu durată nedeterminată. (2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei. în cazul unui concurs între o lege generală şi una specială care derogă sau completează legea generală. Legile penale excepţionale apar în situaţii de excepţie. legile penale se clasifică în:  legi generale. Noţiuni introductive Infracţiunile. e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă. sindicatel e. tranzitorii. funcţionarea şi finanţarea partidelor politice.  legi speciale. l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. legea specială are întâietate. s) regimul general al cultelor. stări de război. r) statutul minorităţilor naţionale din România. amnistia sau graţierea colectivă se stabilesc. a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi. însă. p) regimul general privind raporturile de muncă. legi organice şi legi ordinare.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. cu valoare de principii . precum şi regimul general privind autonomia locală. o) organizarea administraţiei publice locale. t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. au un câmp mai restrâns de acţiune. pedepsele şi regimul executării acestora.). Drept penal – partea generală23 . stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora. 1 Articolul 73 Constituţia României (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale. m) regimul juridic gene ral al proprietăţii şi al moştenirii. B) După caracterul lor. după conţinut. provocate de situaţii excepţionale (calamităţi naturale.

în unele legi speciale. spre deosebire de celelalte norme. Potrivit unui punct de vedere. Se poate remarca faptul că. cu precizarea că în ipoteză se descrie fapta incriminată. conţine doar dispoziţia şi sancţiunea. prin specificul său. Normele penale generale cuprind dispoziţii cu caracter de regulă generală privind condiţiile în care se nasc. Noţiuni introductive c 74 Norma penală Conceptul de normă penală Norma juridică este "regulă generală de conduită". în funcţie de conţinutul şi sfera de incidenţă. Într-o a doua opinie se arată că norma juridică penală conţine ca orice normă o ipoteză. sancţiunea penală este una inevitabilă şi nu eventuală. Drept penal – partea generală24 . cât şi o dispoziţie explicită. având ca finalitate apărarea societăţii contra criminalităţii. în partea generală a Codului penal şi. norma juridică penală prevede doar ipoteza (descriind fapta care constituie infracţiune). În acest sens. din alte ramuri de drept. rareori. care "prescrie anumite drepturi şi obligaţii". Ele sunt de cea mai largă aplicaţiune şi sunt cuprinse.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. Norma juridică de drept penal. dispoziţia urmând a fi dedusă din conţinutul ipotezei. permiţând clasificarea lor în funcţie de conţinutul normativ propriu şi al structurii. De asemenea. opiniile autorilor de literatură juridică sunt foarte diverse. iar dispoziţia rezultă implicit din formula "se pedepseşte" întâlnită în toate textele incriminatoare . Structura normei penale În privinţa structurii normei penale. aceasta din urmă fiind indicată prin expresia comună tuturor normelor de incriminare "se pedepseşte" sau "se aplică pedeapsa". se modifică şi se sting raporturile juridice penale. de regulă. instituită şi sancţionată de stat. cele trei elemente clasice ale normei juridice se regăsesc şi în norma juridică penală. ele devenind incidente din chiar momentul edictării lor. sancţiunea constă în pedeapsa prevăzută în mod expres de norma respectivă. Categorii de norme penale Normele juridice penale prezintă o serie de trăsături care le diferenţiază între ele. care devin incidente din momentul nerespectării lor sau al apariţiei unei situaţii care impune aplicarea normei respective. normele juridice penale includ o obligativitate imediată şi imperativă. ştiinţa dreptului penal distinge mai multe categorii de norme: a) Norme penale generale şi speciale. sub raportul intensităţii forţei obligatorii. Alţi autori susţin că norma juridică penală. instituie prin reguli de conduită specifice. acţiunile ori inacţiunile considerate infracţiuni şi sancţiunile aplicabile acestora. Potrivit ultimei opinii.

dar rămân legate de norma care le -a completat. 2 Cod Penal.în funcţie de elementele ce sunt cuprinse în structura normei penale. Prin interpretarea legii se înţelege acea operaţiune logico-raţională de lămurire a conţinutului unei legi penale. divizate. stabilesc.264 alin. realizând împrumutul unor elemente prin referire la o altă normă penală (exemplu: art. d) Norme penale de incriminare cadru (în alb) şi norme de trimitere sau referire. de regulă. fixează ca regulă de conduită obligaţia de a face sau de a acţiona. Normele penale prohibitive.). dispoziţie. în multe situaţii.254 Cod penal. specifice infracţiunilor omisive. Normele penale complete (unitare) cuprind toate elementele unei norme (ipoteza. art. pe linia unei democraţii reale. Interpretarea legii penale Noţiunea şi importanţa interpretării legii penale În perspectiva evoluţiei societăţii. ca regulă de conduită. obligă la studierea şi însuşirea acestora.290 Cod penal cu referire la art.212 alin. corespunzătoare infracţiunilor comisive. Ele sunt înscrise.2 Cod penal etc.288 Cod penal etc. inacţiunea făptuitorului fiind de natură să producă urmări socialmente periculoase. urmând ca prevederea faptelor interzise să se facă ulterior.255 Cod Penal cu referire la art. devenind apoi independente faţă de acestea. prin alte acte normative.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. art. care se completează şi încorporează elementele lipsă din alte norme la care fac trimitere (exemplu: art. Normele penale divizate sunt acele norme care nu au structura completă în acelaşi text de lege. Normele penale de trimitere sunt acele norme incomplete în ceea ce priveşte dispoziţia sau sancţiunea. Noţiuni introductive Normele penale speciale indică condiţiile în care o anumită faptă constituie infracţiune şi pedeapsa care se poate aplica în cazul săvârşirii unei astfel de fapte. c) Norme penale complete şi norme penale divizate . abţinerea de a săvârşi fapta care este descrisă în conţinutul textului respectiv. Normele penale onerative. Normele penale de referire sunt şi ele incomplete. în măsura în care impune nişte particularităţi în materia interpretării normelor de drept penal. b) Norme penale prohibitive şi norme penale onerative – în funcţie de structurarea infracţiunilor în comisive şi omisive.). în partea specială a Codului penal dar. principiul legalităţii incriminării însuşi. cunoaşterea temeinică a problematicii respective constituind una dintre cele mai însemnate preocupări ale unei aplicări corecte a normelor de drept penal. dispoziţia sau sancţiunea fiind formulate într-un alt articol al aceleiaşi legi sau chiar în alt act normativ. şi în unele legi speciale. sancţiune). Normele penale de incriminare cadru au în structura lor o dispoziţie de incriminare cadru şi o sancţiune corespunzătoare.pentru aflarea şi explicarea înţelesului real al Drept penal – partea generală25 .

care se întemeiază pe ideea că este exclusă interpretarea care prin aplicare ar conduce la consecinţe absurde. monografii. dacă legea penală permite mai mult. în rezolvarea unor recursuri în interesul legii.  Raţionamentul "reductio ad absurdum". interzice implicit şi mai mult şi invers. cursuri. istorică. Interpretarea literală sau textuală Această metodă de interpretare foloseşte analiza conţinutului şi sensului legii penale cu ajutorul textului. mai ales interpretarea judiciară. Felurile interpretării Interpretarea legii penale poate fi făcută de legiuitor. Noţiuni introductive legii. În procesul de cunoaştere teoretică şi practică a prescripţiunilor legale. raţională. în deciziile de plen. asigură o interpretare unitară a legilor penale. Interpretarea logica sau raţională Interpretarea logică urmăreşte să stabilească voinţa reală a legiuitorului prin folosirea unor procedee logice.Un rol important în activitatea de interpretare juridică îl are Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. de organul judiciar sau de teoreticienii dreptului penal. Interpretarea doctrinară sau ştiinţifică este făcută de teoreticienii dreptului penal în tratate. Interpretarea legală este făcută de legiuitor în momentul când adoptă legea penală şi constă în explicarea. Metode de interpretare Sunt cunoscute mai multe procedee de interpretare: literală. a anumitor termeni sau expresii din legea penală. pe baza unui studiu etimologic (înţelesul cuvintelor). prin analogie. ea permite implicit şi mai puţin. Printre raţionamentele folosite se numără:  Raţionamentul "a fortiori” care se întemeiază pe argumentul că dacă legea penală interzice mai puţin. în conţinutul acesteia. declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. potrivit voinţei legiuitorului care a adoptat legea respectivă. incidenţa sa este exclusă în condiţii diferite decât cele limitativ prevăzute. Drept penal – partea generală26 .  Raţionamentul "per a contrario". oricât de clar ar fi ea formulată. a raţionamentelor. acestea fiind de natură să orienteze . stilistic (modul de exprimare) şi sintactic (funcţiile cuvintelor în propoziţie şi funcţiile propoziţiilor în frază). Interpretarea judiciară este făcută de organul de urmărire penală sau de instanţă. pentru o mai bună încadrare juridică a faptelor prin încorporarea perfectă a situaţiei de fapt în cadrul legal fixat prin normele juridice penale. prin încadrările juridice ale faptei concrete comise în textul de lege care incriminează fapta ca infracţiune sau prin soluţiile ce le pronunţă. potrivit căruia dacă o dispoziţie interzice sau sancţionează o faptă numai în anumite condiţii. interpretarea legii penale este necesară. sistematică.

În a doua ipoteză. Plecându-se de la premisa că interpretul trebuie să urmărească cunoaşterea. interpretarea fiind extensivă. economic. Într-o primă ipoteză.  materialul doctrinar şi de practică judiciară. Interpretarea istorico-juridică Această modalitate de interpretare presupune analiza istoricului legii sau normei ce se interpretează. care au servit ca sursă de inspiraţie. În sfera de acţiune a metodei istorice se înscriu:  lucrările preparatorii (anteproiect. studiindu-se datele de ordin social. În a treia ipoteză. proiect preliminar şi proiect definitiv al legii penale). se poate ajunge la trei situaţii distincte: A. contrare spiritului legii. Interpretarea sistematică Metoda sistematică sau de corelaţie este acea metodă logică care urmăreşte stabilirea înţelesului unei norme penale cu ajutorul legăturilor explicite sau implicite pe care le are cu alte norme penale din aceeaşi lege sau din alte acte normative din cadrul sistemului juridico-penal. Rezultatele şi limitele interpretării În urma interpretărilor. relevând principiile care guvernează materia cercetată.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului.  dispoziţiile din legile străine. discuţiile parlamentare care au precedat adoptarea legii. sub orice metodă. s-a impus principiul că legile penale sunt de strictă interpretare.  dispoziţiile din legile penale anterioare. Interpretarea prin analogie Interpretarea prin analogie este o metoda de interpretare care se foloseşte într-o mai mică măsura în dreptul penal şi care constă în explicarea sensului unei legi penale cu ajutorul altor norme care sunt asemănătoare. B. C. se poate constata că legiuitorul a vrut să spună mai multe decât rezultă din felul în care s-a exprimat. iar nu crearea normei de drept. se poate constata că legiuitorul a voit să spună mai puţin decât rezultă din felul în care s-a exprimat. se poate constata că în pofida unor aparente neclarităţi. presupus a fi influenţat asupra operei legislative. interpretarea fiind restrictivă. Sarcina de lucru 2 Drept penal – partea generală27 . Noţiuni introductive inadmisibile. există o concordanţa perfectă între voinţa legiuitorului şi felul în care a fost exprimată în lege.  Raţionamentul "a pari” care se sprijină pe argumentul că unde există aceeaşi raţiune sau situaţie trebuie să prevaleze aceeaşi soluţie. În literatura juridică se atrage atenţia că interpretarea prin analogie nu se confundă cu extinderea legii penale prin analogie care are în vedere aplicarea legii penale la fapte care nu sunt incriminate. politic şi juridic existente în momentul adoptării legii. potrivit căruia înţelesul normei legale nu poate fi nici extins şi nici restrâns prin interpretare. rezultatul interpretării fiind declarativ.

când faptul penal este urmărit în justiţie.Dongoroz. societatea care pretinde o anumită conduită. V. şi raportul juridic penal cuprinde în structura sa mai multe elemente şi anume: subiectele. se naşte al treilea raport juridic. pe de o parte societatea a cărei voinţa a fost înfrântă. în care găsim.Prin urmare. problema raportului juridic penal a fost abordată pentru prima dată de către prof. Noţiuni introductive Evidenţiază modul în care ordonanțele de urgență ale Guvernului consconstituie izvoare ale dreptului penal (maximum o pagină). ci prin exprimarea imperativă a voinţei sociale. 1.3. din chiar momentul intrării lor în vigoare. în care găsim. raporturile juridice se nasc.de contradicţie ( de conflict). pe de altă parte. în care găsim. care. Principala trăsătură distinctivă a raporturilor juridice este aceea că ele nu apar ca în cazul altor raporturi juridice prin acord de voinţă . este de tip preventiv sau represiv. in diferent dacă aplicarea lor în viaţa socială. conţinutul şi obiectul.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. în mod obligatoriu. şi. pe de o parte. iarăşi faţă în faţă societatea care reclamă aplicarea sancţiunii şi infractorul care trebuie să se justifice sau să primească pedeapsa. când norma penală este violată. raporturile juridice penale reprezintă singura modalitate prin intermediul căreia se realizează normele cu caracter penal. de "sumisiune benevolă". Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul activităților tutoriale. în cursul său din 1939 afirma că. Trăsături Raportul juridic penal este acea relaţie de apărare socială împotriva fenomenului infracţional şi de combatere a acestuia prin normele dreptului penal. Subiecţii raportului juridic penal Subiecţii raportului juridic penal sunt persoanele care participă la acest raport în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridice penale sau de destinatari ai Drept penal – partea generală28 . Elementele raportului juridic penal Ca orice alt raport juridic. şi. independent de voinţa legii penale şi deci nu pot forma obiectul cedării sau tranzacţiei. În doctrina românească. Raportul juridic penal Raportul juridic penal. se naşte un nou raport juridic . În toate planurile. raportul procesual. membrii colectivităţii care înţeleg să -şi conformeze conduita după preceptul normelor penale. Noţiune. în sfârşit. normele de drept penal dau loc unui raport juridic de "conformaţiune". iar pe de alta parte infractorul care nu a voit să-şi conformeze conduita normei penale.

de cooperare recomandată destinatarilor normei.persoană fizică sau juridică). pe de altă parte. toate persoanele care au obligaţia să se abţină de la săvârşirea faptelor ce cad sub incidenţa legii respective. În cazul raportului juridic penal de conformare . În sfârşit.Într -o altă opinie se consideră că "obiectul raportului penal este format din pedeapsă şi celelalte măsuri penale stabilite prin lege. în principal. obiectul raportului juridic penal de conformare constă în atitudinea de conformare. dreptul de a pretinde o conduită conformă cu normele prohibitive sau onerative şi obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru a face cunoscut conţinutul normelor penale.şi persoana fizică sau juridică vătămată. într -o a patra opinie se susţine că "obiectul este format Drept penal – partea generală29 . iar. Obiectul raportului juridic penal Obiectul raportului juridic penal este dat de conduita ce urmează să o adopte subiectele raportului juridi c. în strictă conformitate cu legea.Astfel. pe de o parte.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. destinatarul normei incriminatoare care a săvârşit infracţiunea şi care urmează să răspundă penal. pe de o parte. în secundar. în raportul juridic penal de conformare.Corelativ. În cazul raportului juridic penal de conflict. persoana fizică sau juridică ce a săvârşit infracţiunea are obligaţia să răspundă penal.” Într-o a treia opinie se susţine că obiectul raportului îl constituie "conduita infractorului care trebuie să răspundă pentru încălcarea obligaţiei de conformare şi să suporte sancţiunea legală în vederea prevenirii unor noi încălcări". prevăzute să fie aplicate ca urmare a săvârşirii faptei respective. a măsurilor educative. suportând sancţiunile penale ce vor fi dispuse împotriva sa şi dreptul de a pretinde statului să respecte strict prevederile legii penale. statul are dreptul de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi de a -l supune executării sancţiunii corespunzătoare.În ceea ce priveşte subiecţii raportului juridic penal de conformare aceştia sunt. ca titular al apărării sociale. statul care. statul. conduită ce devine obligatori e pentru toate persoanele fizice şi juridice. În ceea ce priveşte obiectul raportului juridic de conflict . în funcţie de drepturile şi obligaţiile ce constituie conţinutul raportului juridic. pe de altă parte. opiniile autorilor sunt diferite. statului îi revine. a pedepsei accesorii şi complimentare. Intr-o opinie se afirmă că acel obiect constă în aplicarea şi executarea pedepsei principale. respectându -se principiul legalităţii incriminării şi pedepsei. au dreptul de a se supune numai obligaţiei pe care legea o stabileşte şi obligaţia de a se abţine sau de a întreprinde ceea ce norma de drept prevede sub ameninţarea constrângerii penale. aşa încât să nu suporte o altă sancţiune decât cea care decurge din normele penale referitoare la individualizarea răspunderii penale. are dreptul să pretindă şi să impună respectarea acesteia. în cadrul căruia subiecţii sunt.( infractorul. din momentul intrării în vigoare a legii penale. Noţiuni introductive prevederilor legii penale. iar. Conţinutul raportului juridic penal Acesta este format din drepturile şi obligaţiile participanţilor la acest raport. În ceea ce priveşte persoanele fizice sau juridice. ca destinatare ale normei de incriminare. Din momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală ia naştere raportul juridic penal de conflict.

Naşterea. fie prin restrângerea obligaţiei de conformare. modificarea şi stingerea raportului juridic penal de conformare Natura raportului juridic penal de conformare are loc în momentul intrării în vigoare a normei penale incriminatoare prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile subiectelor acelui raport juridic penal. Sarcina de lucru va fi verificată de către tutore în cadrul activităților tutoriale. adică subiecţii raportului juridic şi -au exercitat. modificarea şi stingerea raportului juridic penal de conflict Raportul juridic penal de conflict se naşte în momentul săvârşirii unei infracţiuni. Noţiuni introductive din conduita care urmează să fie obţinută în cadrul său şi cu privire la care sunt create şi sunt exercitate drepturile şi obligaţiile subiectelor". Unii autori consideră că raportul juridic penal se stinge în momentul în care pedeapsa aplicată este executată sau considerată executată în întregime. Sarcina de lucru 3 Delimitează cazurile prevăzute de lege care modifică raporturile juridicopenale de conflict. ea nu poate declanşa un raport juridic penal de conflict. Stingerea raportului juridic penal de conformare intervine la data ieşirii din vigoare a legii penale care a dat naştere acelui raport juridic.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. spre exemplu. cauzele care înlătură executarea pedepsei sau de modificare a executării. cum ar fi. alţi autori opinează că momentul stingerii raportului juridic penal de conflict este cel în care intervine reabilitarea. cu excepţia raporturilor ce decurg din legile temporare care prevăd expres data la care vor înceta sau ieşi din vigoare. fie prin extinderea. În condiţiile în care fapta nu există sau îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Raportul juridic penal de conflict se modifică în condiţiile în care intervin sau operează anumite cauze expres prevăzute de lege. Naşterea. încălcării dispoziţiilor penale. Stingerea raportului juridic penal de conflict are loc în momentul în care părţile. modificarea şi stingerea raportului juridic penal Naşterea. Modificarea raportului juridic penal de conformare se produce ca urmare a modificărilor care intervin în conţinutul normei de incriminare. Drept penal – partea generală30 . respectiv îndeplinit drepturile şi obligaţiile ce s -au născut în cadrul raportului.Durata de desfăşurare a acestui raport juridic penal nu este determinată.

In cealaltă accepţiune. obiectivă.. de ştiinţă a dreptul penal. precum şi acele acte normative obligatorii în procesul de elaborare şi aplicare al dreptului penal. orientări de bază în activitatea de elaborare şi realizare a normelor juridico-penale. privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. în accepţiunea de ramură a dreptului. teorii şi concepţii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept şi la instituţiile sale. în cazul încălcării acestor norme. 3). respectiv ramură a dreptului. al căror cuprins stabileşte: fapte. din care fac parte atât relaţiile de cooperare între oameni în asigurarea ordinii sociale.principiul legalităţii incriminării. a pedepselor.principiul răspunderii penale bazate pe o manifestare exterioară. ce constituie infracţiuni aplicabile. Este. care studiază respectiva ramura a dreptului. principiul dublei esenţe a pedepsei: măsură de constrângere şi mijloc de reeducare. adică .Reflectând asupra celor susţinute în doctrina penală. dispoziţii penale. fie pe calea prevenţiei.doctrina” dreptului penal.principiul individualizării judiciare a sancţiunii.principiul potrivit căruia infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Noţiuni introductive Rezumat Noţiunea de „drept penal” cunoaşte două accepţiuni.principiul instituirii unui regim sancţionator special pentru minori. a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă. izvoarele dreptului penal sunt mai restrânse ca număr. cuprinde ansamblul de idei. . .Legea penală este acel act normativ ce cuprinde în conţinutul său norme. principiul răspunderii penale personale. apare ca o totalitate de norme juridice care statuează faptele ce constituie infracţiuni.În condiţiile adoptării Constituţiei din 1991. 141 Cod Penal. în această accepţiune. pedepsele şi alte sancţiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice şi juridice care au comis infracţiuni. desemnând totalitatea legilor penale. lege penală: Codul Penal sau Legea nr.Izvoarele dreptului penal sunt acele acte juridice. cât şi relaţiile de conflict între titularii valorilor sociale ocrotite de legea penală şi cei care au săvârşit fapte vătămătoare sau periculoase împotriva acestor valori. acestuia alăturându-i-se decretele – legi şi decretele încă în vigoare. potrivit căruia „prin Drept penal – partea generală31 . şi în sens restrâns. condiţiile. 302 din 2004. în scopul apărării ordinii sociale. .principiul răspunderii penale subiective.Dreptul penal. în accepţiunea dată de art. cât şi ştiinţă a dreptului penal – ramură a ştiinţelor juridice. principalul izvor de drept penal intern îl va constitui legea organică (art. Obiectul dreptului penal îl formează relaţiile de apărare socială. fie pe cale represivă. în care este antrenată răspunderea penală. oglindindu-se în toate normele şi instituţiile dreptului penal. apreciem că se impun ca principii de bază ale dreptului penal (denumite convenţional fundamentale). . Scopul dreptului penal îl constituie apărarea împotriva infracţiunilor a valorilor sociale fundamentale specifice perioadei istorice parcurse de către societatea românească.Se vorbeşte de noţiunea de lege penală în sens larg.In ramura dreptului penal. următoarele: . 73 alin.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului.În raport cu alte ramuri de drept. condiţiile ce atrag răspunderea penală. . ca una dintre ramurile sistemului dreptului. principiile fundamentale sunt idei călăuzitoare.

1 C. ele devenind incidente din chiar momentul edictării lor. conţinutul şi obiectul. Scopul dreptului penal este consacrat: a) în dispoziţiile din art. b) relaţiile de cooperare între oameni în asigurarea ordinii sociale.ci prin exprimarea imperativă a voinţei sociale. acţiunile ori inacţiunile considerate infracţiuni şi sancţiunile aplicabile acestora. sancţiunea penală este una inevitabilă şi nu eventuală.Ca orice alt raport juridic. b) în literatura de specialitate.Dreptul penal cuprinde un ansamblu de norme juridice care: a) statuează faptele ce constituie infracţiuni. Drept penal – partea generală32 . 2. Ştiinţa dreptului penal cuprinde: a) ansamblul de idei. b) ansamblul de concepţii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept.Prin urmare. amnistia sau graţierea colectivă se stabilesc. în mod obligatoriu. c) instituţiile care reglementeazărelaţiile de apărare sociala.Infracţiunile. Teste de autoevaluare 1.. De asemenea. normele juridice penale. care "prescrie anumite drepturi şi obligaţii".Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. pen. teorii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept. instituie prin regulile de conduită specifice. c) în dispoziţiile din art. pen. 3. având ca finalitate apărarea societăţii contra criminalităţii. 2 C.Principala trăsătură distinctivă a raporturilor juridice este aceea că ele nu apar ca în cazul altor raporturi juridice prin acord de voinţă . c) relaţiile de conflict între titularii valorilor sociale ocrotite de legea penală şi cei care au săvârşit fapte vătămătoare sau periculoase împotriva acestor valori. c) se refera la regulile sau principiile dreptului penal.Norma juridică este "regulă generală de conduită".Adoptarea legilor se face după o procedură stabilită prin Constituţie.Obiectul dreptului penal îl formează : a) relaţiile de apărare socială. Noţiuni introductive lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi şi decrete”. şi raportul juridic penal cuprinde în structura sa mai multe elemente şi anume: subiectele. instituită şi sancţionată de stat. raporturile juridice se nasc. Potrivit art. pedepsele şi regimul executării acestora. includ o obligativitate imediată şi imperativă. Parlamentul adoptă legi constituţionale.Raportul juridic penal este acea relaţie de apărare socială împotriva fenomenului infracţional şi de combatere a acestuia prin normele dreptului penal. 4. 73 din Constituţie. legi organice şi legi ordinare (alin. b) pedepsele şi alte sancţiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice şi juridice care au comis infracţiuni. respectiv. independent de voinţa legii penale şi deci nu pot forma obiectul cedării sau tranzacţiei. se acordă de Parlament numai prin lege organică (alin.1).Se poate remarca faptul că sub raportul intensităţii forţei obligatorii. spre deosebire de celelalte care devin incidente din momentul nerespectării lor.3).Norma juridică de drept penal.

1-41. Boroi. pp... N. (2009). Mitrache. Noţiuni introductive 5. Oancea. R. pp. I. Iliescu. Bulai. Bucureşti: C. c) legalitatea răspunderii penale.. Truichici. (2008). V. (2003).. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. pp.M. Kahane. Bucureşti: Ed. pp. S.Angelica Chirilă Dreptul penal – ramură a dreptului şi ştiinţă a dreptului. V. Partea generală. Partea generală. Principiul legalităţii îmbracă următoarele laturi: a) legalitatea incriminării (nullum crimen sine lege). 19-67. I. Drept penal.. Fodor. a constrângerii (nullum judicium sine lege). Academiei. Roşca. Mitrache. Bucureşti: Universul Juridic.H. b) legalitatea pedepselor. Adrian (2011). Bulai. Al. Bucureşti: Universul Juridic. I. Drept penal român.. C-tin. 7-84. Bulai. Vol. Manual de drept penal. Drept penal român. 2-27. C. C. Partea generală. Partea generală. Partea generală. Bibliografie minimală Dongoroz. Stănoiu. Bogdan (2007). Beck. Drept penal – partea generală33 . pp. C-tin.. Bucureşti: Universul Juridic. 19-67. a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă (nulla poena sine lege).