You are on page 1of 22

Suicidul-inceputul unui drum sumbru spre neant

Omul este un prizonier care nu are dreptul de a deschide uşa închisorii sale şi să evadeze... Un om ar trebui să aştepte şi să nu-şi curme viaţa până când îl cheamă Dumnezeu.(Platon)

Tentatia unei definitii
Sinuciderea este unul din actele de vointa cu urmari nefaste, cu siguranta cel mai impresionant gest din intreaga manifestare a finite umane.Medicul neurolog si psihologul austriac A.Adler considera sinuciderea "un protest impotriva colaborarii utile, o retragere totala din fata problemelor vietii, generate de o infringer sau de teama de o infringer in una dintre cele trei mari problem ale vietii:societatea, profesiunea sau iubirea".[2,pg.29]Din punct de veder psihologic si psihopatologic, suicidul reprezinta o autodistructie specifica, o reactive comportametala de tip antisocial ce implica factorul individual, instinctive, dar si cauzele psihopatologice specific ca: delirul, halucinatiile, ideile ipohondriace, starile obsesivo-fobice, melancholia. Emil Durkheim resspinge idea predispozitiei psihologice, sustinind :"suicidul este orice moarte care rezulta nemediat sau mediat dintr-un act pozitiv sau negative, realizat de insasi victima, ea stiind de la inceput rezultatul actiunii sale." O alta dimensiune a fenomenului este cea de ordin etico-filozofic.Asupra acestei problematici A.Camus arata ca: "sinuciderea este un fenomen social, iar a hotari daca viata merita sau nu traita, inseamna a raspunde la problema fundamentala a filozofiei.[2,pg37]"O difinitie interesanta propune "Dictionarul sanatatii", care specifica :"Suicidul este tulburarea instinctului de conservare,prin care persoana se distruge singura, alegind o metoda fizico-chimica"."Dictionarul de psihologie" subliniaza ca "…prin sinucidere, nu se urmareste atit moartea,

desfiintarea propriei persoane, cit mai ales fuga de viata, de modul in care se prezinta aceasta in conditiile date (…)". [2,pg.17] Epidemiologie si istoric In SUA se estimeaza ca au loc in jur de 30 000 de sinucideri pe an. Cele mai multe poarta numele de suiciduri cronice si se produc pe fondul consumului de alcool, droguri, aderenta saraca la regimul pentru diabet, obezitate si hipertensiune. Suicidul reprezinta a opta cauza de deces in SUA, dupa bolile de inima, cancer, suferinta cerebro-vasculara, boli pulmonare, tuberculoza, diabet si SIDA. Factori asociati: in ceea ce priveste sexul, rata suicidului este de trei ori mai mare la barbati. Metode folosite: barbatii folosesc arma de foc, locurile inalte, sectionarea venelor; femeile folosesc suprado/.e de substante psihoac-tive si mai rar armele. Factorii de varsta: suicidul creste o data eu varsta la subiectii de sex masculin, varful fiind la 45 de ani; la subiectii de sex feminin, suicidul reusit se estimeaza in jurul varstei de 55 de ani. Din punctul de vedere al rasei, raportul este de doi albi la trei de alta rasa. Din punct de vedere al religiei, suicidul este mai crescut la romano-catolici decat la protestanti. Din punct de vedere ocupational, munca protejeaza impotriva suicidului, iar cele mai expuse profesii sunt cele medicale. Din punct de vedere politic, suicidul creste in cursul recesiunilor economice si descreste in situatii de silitate economica si politica. Din punct de vedere al sanatatii fizice, legatura este puternic semnificativa. De exemplu, 70% dintre cazurile de cancer prezinta tentativa de suicid. De asemenea, in cazurile de epilepsie, SIDA si dementa. Emile Durkheim considera suicidul ca fiind rezultatul direct sau indirect al unui act pozitiv sau negativ indeplinit de catre ctima insasi care si-a dorit sa aiba acest rezultat".Incepand din antichitate, in Europa si in special in epoca Imperiului Roman, suicidul era un act legitim si adesea celebrat. Romanii, care urmau doctrina stoicismului, recunosteau numeroase ratiuni valabile in ceea ce priveste suicidul. Scneea il saluta ca pe un ultim act indeplinit de omul liber. Sfantul Augustin, in schimb, considera suicidul ca pe un pacat esential. Primele concilii crestine au decis ca Biserica trebuie sa renunte sa celebreze ritualurile funerare pentru cei care au comis suicidul. Acesta a fost condamnat in evul mediu de catre Biserica Catolica. Dreptul medieval prevedea in general confiscarea proprietatii celui care s-a sinucis si decretarea indemnitatii lui corporale. Suicidul este in continuare interzis de crestinism, iudaism si de catre islam. Tipologia suicidului In 1897, Emile Durkheim, fondatorul scolii franceze de sociologie, a consacrat o lucrare (Suicidul) studiului acestui fenomen, pe care il considera un fenomen social. Durkheim sustine in prim- explicatiile avansate in secolul al XlX-lea prind rolul ereditatii, asimilarea suicidului ca pe un act de nebunie si

importanta climatului de tipul contagiunii, care creeaza un spirit de imitatie prind acest act. Durkheim considera ca suicidul variaza intr-un raport invers cu integrarea indidului in grupurile sociale din care face parte". Durkheim sileste o tipologie a formelor de suicid fondata pe doua criterii: integrarea sociala (faptul ca indizii impartasesc o constiinta comuna, ca se alla in relatie permanenta unii cu ceilalti si se simt atasati unor obiective comune) si reglarea sociala (autoritatea morala a societatii asupra indizilor care fixeaza limite si care se circumscrie dorintelor lor). O integrare sociala slaba sta uneori la baza suicidului altruist si a suicidului egoist. Suicidul altruist reprezinta o integrare sociala slaba din punct de vedere al indidualitatii. Exista forme de suicid care s-au dezvoltat in mod particular in societatile traditionale (de exemplu, soldatul care se omoara din cauza unei batalii pierdute). Suicidul egoist prone dintr-o carenta a legaturilor sociale: un indid ar dori sa-i conduca pe ceilalti si cand esueaza in aceasta actiune este incapabil sa mai gaseasca mijloace pentru a-si motiva existenta. Durkheim constata ca la sfarsitul secolului al XlX-Iea rata suicidului printre persoanele celibatare era mai crescuta decat printre persoanele vaduve si net superioara persoanelor casatorite. Aceste rezultate intaresc ideea defectului integrarii sociale care da nastere unui sentiment de izolare favorabil dezvoltarii suicidului. In societatea franceza contemporana, rata de suicid este mai ridicata in randul persoanelor care depasesc 60 de ani. Suicidul poate sa prona si dintr-o reglare sociala excesiva: o disciplina extrem de riguroasa poate sa conduca la suicid, mai ales daca normele sociale sufoca libertatile indiduale. O lipsa de reglare conduce la suicidul anomic, care, dupa Durkheim, constituie forma de suicid cea mai raspandita in societatile moderne: schimbarile sociale rapide au ca efect principal transgresarea unor norme traditionale de conduita care prevalau anterior si lipsa de aparitie a altelor noi si clare. In acest context, societatea nu mai canalizeaza pulsiunile indiduale, care raman Iara limite. Intuitia lui Durkheim, dupa care suicidul este un fenomen social, a fost continuata prin cercetare de numerosi sociologi. Astfel, se demonstreaza prin lucrari fondate din punct de vedere statistic ca suicidul ramane un comportament mai mult masculin decat feminin. Suicidul cunoaste, de asemenea, evolutii semnificative, in functie de perioadele din an: iarna mai putin decat vara, suicidurile progreseaza puternic in timpul primaverii. Suicidul in antichitate Studiind perspective istorica a suicidului am realizat ca in perioada aparitiei omului ca fiinta, este imposibil de gasit dovezi care sa demonstreze ca actul suicidar s-ar fi nascut odata cu omul. In vechime oamenii luptau pentru supravetuire si nu lasau loc ideii de moarte prin autoeliminare. La nivel de trib

sinuciderea producea groaza spunind ca este inspirata de demoni malefici. In perioada lui Hristos, ne este cunoscut cazul lui Iuda Iscarioteanul care s-a spinzurat dupa ce l-a vindut pe Isus pe 30 de arginti. Ajungind in sec XX ar trebui irosite zile intregi pentru a numi fiecare caz de suicid. Studiile demonstreaza ca, pe masura ce o societate este mai evoluata, mai civilizata, cu atit poate sa ofere scene mai numeroase, pe care se joaca astfel de drame. Suicidul a existat din timpuri imemoriale, de cand omul nu si-a mai putut suporta viata, din diferite pricini mai mult sau mai putin intemeiate. Popoarele antice civilizate, precum grecii si romani, au avut atitudini contradictorii fata de suicid. Era o vreme cand l-au condamnat, considerandu-l greseala groaznica impotriva cetatii, neadmitand nici inmormantarea legala a sinucigasului. A urmat, apoi, o alta vreme cu alta mentalitate, potrivit careia suicidul era socotit act de eroism si demnitate. Si atunci foarte multi oameni din toate categoriile sociale, fie din lasitate, fie din curaj, spre a-si "salva" onoarea atunci cand viata le era in pericol, au ales suicidul. Pe plan filosofic, sinuciderea a fost combatuta cu hotarare de catre Platon si Aristotel, dar sustinuta cu multa darzenie de catre stoici, care i-au facut "nume bun" prin insasi exemplul personal. Platon, de pilda, spunea despre suicid ca "nu este un lucru ingaduit" (Phaidon 61c), avand in vedere faptul ca in Atena acelor vremi, sinucigasii se situau in categoria criminalilor si, nu numai ca nu aveau dreptul la funeralii, ci cadavrul era izolat, iar incinta funerara era lipsita de orice fel de podoabe (Legi 873 d). Iata si cuvintele filosofului: "Si nu-i asa ca si tu, daca vreuna din fapturile care iti apartin ar incerca sa se omoare fara incuviintarea ta, te-ai mania pe ea si, daca ti-ar sta in putinta, ai pedepsi-o?" (Phaidon 62 c). Dintre pedepsele aplicate sinucigasilor era si aceea a taierii mainii drepte.Aceeasi atitudine de condamnare a suicidului ne-a ramas si din partea lui Aristotel: "Cine se omoara pe sine din manie, faptuieste aceasta impotriva ratiunii drepte, ca atare el faptuieste o nedreptate. Dar pe cine nedreptateste, daca nu cetatea.. (E.N. 1138a 10). Pentru inteleptul din Stagira, sinuciderea nu este un act de curaj, ci de

lasitate: "A muri pentru a evita saracia sau dragostea sau ceva dureros, nu este dovada de curaj, ci mai mult de lasitate; ca este o slabiciune a spiritului sa eviti greutatile. Numai muritorii superficiali, neputand sa suporte chinul, isi ridica viata". (E.N. 1116a 13). Pe de alta parte, la polul opus, erau stoicii. Acestia, pornind de la idealul libertatii de afirmare a omului ca fiinta rationala, spun ca atunci cand nu-si poate implini acest ideal, va fi salvat de curajul sinuciderii. Cicero preciza apoi ca sinuciderea se face cu interventia zeului, care va oferi "causam justam" (motivul valid) pentru savarsirea faptei. Atunci, "cu siguranta inteleptul va trece bucuros de la intunericul de aici, spre lumina de dincolo" (Tusc. Disp. I, 74). Aceasta conceptie si-a gasit o vasta acceptie in lumea antica, fiindca oferea speranta nemuririi si nu putini au fost cei care au devenit victimele suicidului. Aspecte ale suicidului in filosofia si literatura moderna David Hume, in "Essay on suicide", arata ca moartea voluntara nu este o violare a datoriilor fata de Dumnezeu, nici fata de aproapele si nici fata de sine insusi, fiindca sinuciderea reprezinta puterea omului exercitata asupra sa insusi, ca un act liber, este motivata de faptul ca prin suicid nu sunt lezate intru nimic drepturile stapanirii divine, deoarece omul poseda trupul ca pe o proprietate a sa, de care are dreptul sa dispuna dupa cum voieste. D. Hume, in afirmatia sa, nu face deosebirea intre dreptul de stapanire si dreptul de folosinta. Omul are dreptul asupra trupului sau, dar nu spre a-l distruge, ci spre a-l pastra, a-l ingriji, a-l perfectiona, asa cum, de altfel, natura insasi ii impune. Sfantul Apostol Pavel poate face, in acest context, fireasca constatare: "Caci nimeni nu si-a urat vreodata trupul, ci il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica" (Efeseni 5, 29). La randul sau, Albert Camus, in cap. "Absurdul si sinuciderea" din "Mitul lui Sisif", spune: "Nu exista decat o singura problema filosofica cu adevarat importanta: sinuciderea. A hotari daca viata merita sau nu sa fie traita, inseamna a raspunde la problema

fundamentala a filosofiei. Oamenii se sinucid fiindca viata nu merita sa fie traita, iata, fara indoiala un adevar "nefecund totusi, pentru ca e un truism" imi iau aici libertatea sa numesc sinucidere filosofica atitudinea existentialista. Pentru existentialisti, negatia este Dumnezeul lor. In intelesul cel mai exact, acest Dumnezeu nu se sustine decat prin negarea ratiunii umane…

Caracterul psihologic al sinuciderii
Categorii de suicid "Sinuciderea este actul de conduit intentional, voluntar-deliberata, legat de un motiv exogen (social sau psiho-social)si de o motivatie endogena (psihologica sau psihopatologica),specific pentru fiecare individ in parte, cu rezonanta ideo-afectiva asupra personalitatii sale, declansind pulsiuni autoagresive prin schimbarea atitudinii morale fata de sine si fata de lume si avind ca finalitate intreruperea desfasurarii firesti a cursului vietii biologice printr-un process de traumatizare a propriului corp". (C. Enachescu) Suicidul este dorinta simbolica de "a iesi" prin moarte dintr-o existent resimtita ca inacceptabila pentru individ, o existenta pe care acesta o percepe ca pe o constringere sip e care o refuza. "Gestul suicidal" are semnificatie simbolica a unei incercari de trecere intr-un alt registru al existentei, depasind astfel o "situatielimita" impusa. Forme de suicid Dupa F.Achille-Delmas se disting urmatoarele forme de suicid: 1. suicidul-accident, cauzat de eroare fatala pentru individ; 2. suicidul-nebunie,ca forma de manifestare in cadrul evolutiei unei afectiuni psihice; 3. suicidul-constringere,ca o constringere careia ii este supus individual si care-l impiedica sa aleaga intre "a trai"si"a muri".

4. suicidul-eutanasie,forma la care se apeleaza in cazul unei morti inevitabile si care apare mult mai greu de suportat de catre individ decit moartea pe care si-ar putea-o produce singur; 5. suicidul-moral,cel care se raporteaza la o datorie eroica de la care individual nu se poate sustrage decit cu pretul dezonoarei; 6. suicidul-electie,ce apare ca o stare psihica particulara caracterizata printr-o atractie irezistibila a individului catre moarte, dar care pentru ceilalti apare de neinteles, ca un act absurd. Intr-un studiu deosebit de amplu conacrat suicidului, W.Poldinger delimiteaza din punct de vedere clinico-psihiatric 3etape principale in organizarea, desfasurarea si finalizarea conduitei suicidale: 1.Sindromul presuicidar, ce cuprinde totalitatea transformarilor psihopatologice care preced "criza suicidara", reprezentate prin urmatoarele aspecte:  faza de pregatire, care consta in:  izolarea sociala a individului;  stare de tensiune agresiva, difuza, nespecifica, intrapsihica;  existent unor situatii cu rol de "inductie sugestiva"(lecture literare, filme, emisiuni TV, cazuri similar in families au anturaj luate ca modele sugestive).  faza de ambivalent, care consta in:  oscilarea intre "a fi" si "a nu fi";  dispozitie afectiva suicidara;  aparitia si dezvoltarea ideilor de suicid;  ezitare;  cautarea sau formularea exacta a motivelor de suicid ca o forma de autoexplicare a actului fata de sine si fata de ceilalti;  anxietate,depresie, insomnii. 2.Criza suicidara, etapa in care se trece la actul de suicid propriu-zis, reprezentata prin actul suicidar.

 faza de act suicidar consta din urmatoarele etape:  declansarea crizei sau furtuna suicidara;  comiterea actului suicidar autoagresiv propriu-zis. 3.Etapa post-critica, cea care urmeaza dupa "descarcarea tensiunii pulsionale suicidar-autoagresive" avind o configuratie psihopatologica specifica, reprezentata prin urmatoarele aspecte:  stare de epuizare emotional-afectiva;  sentiment de culpabilitate;  sentiment de rusine si regret;  dorinta de a ascunde actul comis. In cazul in care "pulsiunea suicidara" nu s-a descarcat sau individual care a comis actul suicidar este in continuare "incarcat afectiv" in faza post-suicidara notam urmatoarele aspect:  regretul nereusitei actului de suicid;  culpabilizarea celor care l-au salvat de la moarte;  dorinta de a repeat gestul suicidar pentru a muri. Tipuri de sentimente suicidare Alex Thio diferentiaza pe calea suicidului mai multi "drumeti" cu diferite feluri de experiente. Unii ameninta ca se vor sinucide, desi amenintarea nu se va concretiza faptic niciodata, altii incearca sa-si suprime viata, dar nu reusesc si in sfirsit altii reusesc in comiterea actului suicidar. In acest context pot fi differentiate urmatoarele categorii de suicid: -suicidul amenintare, ce caracterizeaza indivizii carora idea suicidara le ste straina; scopul lor nu este moartea, amenintarile sau chiar actiunile fiind folosite ca mijloace de santaj, de atingere a unor scopuri in viata sau de a putea obtine unele beneficii- de aici si caracterul lui teatral.Exista insa si posibilitatea ca, atunci

cind scopurile propuse s-ar putea sa nu fie atinse, acestia sa-si puna in aplicare amenintarile -suicidal tentativa, spre deosebire de cei care ameninta, si care inclina in mod cert balanta pentru viata, cei care incearca sa se sinucida sunt mult mai ambigui in intentia lor.Reputati specialist in materie cad de accord asupra faptului ca intre suicid tentative si suicidal reusit este un raport aproape invers, cele mai multe tentative de suicid putind fi descries ca un "drum spre viata si nu spre moarte". -veleitatea suicidara, definite drept o dorinta tranzitorie de autosuprimare, cu proiectia teoretica a actului, dar fara punerea lui in practica ; impulsul autolitic este determinat de o stare psiho-afectiva de moment,temporara; -echivalentele suicidare, care ar caracteriza acele moduri de comportament care implica un risc de care subiectul este constient; -suicidul reusit.[2,pg.71] Pe scara filogenetica a desvoltarii umane sinuciderea este,un act specific omului, al propriului Eu-rezultat ca un produs al puternicei dezvoltari in plan psihologic, paralel cu o lipsa de adaptare la conditiile evolutiv-existentiale. In concluzie , in privinta actului suicidar putem spune ca Eul reprezinta locul de origine al conceptelor suicidare, considerind deosebit de utila didactic afirmatia sociopsihologului francez,E.Durkheim,"Un om cu mintea sanatoasa nu poate atenta la propria viata decit din ratiuni particulare, motivate prin covarsitoarea influenta a Eului, ca entitate unica, specifica…" Uraganul stirnit de aceasta sintagma dezradacineaza fiinta umana din echilibrul vietii, din perspective dimensiunii pozitive, aruncind-o in pustiul nemilos al pesimismului si, de acolo, in infernul mortii.

Conform psihologului L.P.Clark,

Nr. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Tara Norvegia Italia Anglia Suedia Austria Franta Japonia

sinucideri la 1mln. de locuitori 60 86 110 148 225 229 m.mult de 350

Suicidul nu este o alegere. Suicidul intervine în momentul când suferinţa excede resursele individului de coping (de a face faţă) la durere. Suicidul se defineşte ca un act fatal care reprezintă expresia dorinţei de a muri a unei persoane. În latină înseamnă “auto-omorâre”. Poate fi un gest impulsiv sau planificat luni de zile. Idei de suicid apar la multe persoane suferind de depresie şi constituie un grad de severitate sporit al afecţiunii. Suicidul apare bolnavilor ca singura soluţie de scăpare din suferinţa psihică intolerabilă prin care trec. Ideea de suicid apare atunci când bolnavul caută intens o ieşire, deseori sub imperiul emoţional al disperării, al neajutorării şi al încrederii scăzute în sine. Aflat într-o stare de ambivalenţă, stresat intens de nevoi psihologice frustrate, bolnavul trece prin stări de îngustare a conştiinţei, în care apar şi tulburări cognitive care micşorează spectrul de soluţii posibile observate. Astfel, demisionarea din faţa problemelor, anularea vieţii par singurele modalităţi de a scăpa de durerea pe care o simte. Nu toate persoanele cu gânduri de moarte sau chiar idei de suicid le pun şi în practică dar riscul există şi creşte odată cu creşterea intensităţii, frecvenţei acestor gânduri, cu începerea realizării unui plan sau chiar căutarea metodelor de a-l pune în practică. Peste 95 % din persoanele care încearcă să se omoare suferă de o boală psihică: de obicei tulburare depresivă, schizofrenie, dependenţă de alcool, demenţă, tulburări de personalitate sau de anxietate. Două treimi dintre pacienţii cu depresie se gândesc la suicid iar 10-15% dintre ei îl comit. Dintre persoanele cu tentative de suicid, 80 % dintre acestea suferă de tulburări depresive. Factorii care protejează împotriva suicidului sunt: căsătoria mai ales dacă există şi copii, existenţa unui loc de muncă satisfăcător, prezenţa sprijinului din partea familiei sau a grupului de prieteni, credinţa religioasă, sănătatea fizică. cidul sau sinuciderea, ca luare sau curmare a propriei vieti printr-un act de vointa libera, este socotit ca un drept al persoanei de a dispune de propriul sau corp. Suicidul a fost

interpretat sub aspect etic, de-a lungul istoriei, fie ca lasitate in fata vietii, fie drept curaj si demnitate in a depasi dezonoarea si umilinta. Avand implicatii sociale cu consecinte multiple, suicidul a intrat in preocuparile sociologilor, juristilor, psihologilor, filosofilor, literatilor si, nu mai putin, se afla in atentia teologilor si a Bisericii. Interesul lumii pentru suicid este dovedit si prin aceea ca s-a deschis chiar o Societate Internationala de Suicidologie. Sustinatorii suicidului fac tot mai mult caz de dreptul persoanei de a dispune de propriul sau corp, ca mod de exprimare a libertatii si a responsabilitatii sale in lume. Cauzele suicidului Cauzele care determina suicidul sunt multiple si evidente tuturor. Ele sunt variate ca viata insasi. 1. Suicidul poate fi generat de un esec de ordin scolar, profesional, familial (deceptii in dragoste, divort, maltratari), economic (somaj, faliment). 2. Suicidul poate fi efect al refuzului de a primi transfuzie de sange atunci cand situatia o impune. 3. Suicidul poate aparea ca protest fata de puterea de stat, concretizat prin "greva Foamei" sau, ceva mult mai dur, prin protestul manifestat prin "a-ti da foc in public". 4. Suicidul poate fi cauzat de tratamentele abuzive din penitenciare sau prin aplicarea torturilor in cazul instrumentarii unui proces. 5. Suicidul poate fi intalnit si ca protest in cazul unei sentinte nedrepte, spre demonstrarea eroica a nevinovatiei. 6. Suicidul ca incapacitate morala de a suporta condamnarea la moarte, meritata sau nemeritata. 7. Suicidul - ca euthanasie in cazul bolilor incurabile, ale caror dureri devin insuportabile. 8. Suicidul poate fi si consecinta mustrarilor de constiinta si a deznadejdii care sufoca viata sufleteasca, cum a fost cazul lui Iuda. 9. Pe langa aceste forme de suicid, intalnim si sinuciderea promovata "pe firma Religioasa", cum a fost in 1979/1980 secta sinucigasa din Guiana, unde sute de oameni au acceptat sa renunte la viata. Doua decenii mai tarziu, in 1997, secta numita "Poarta Paradisului" a determinat, la San Diego, 39 persoane sa se sinucida. 10. Ne putem referi la acceptarea sinuciderii si ca expresie a eroismului moral crestin. Este cunoscut faptul ca fecioarele crestine atat de mult tineau la castitate, incat preferau sinuciderea cand era vorba de un act de violare indreptat contra lor. Sfantul Ambrozie lauda in acest sens pe Sfanta Pelaghia, care, spre a nu fi violata s-a inecat. 11. Prin secolele XIII-XV apare la samuraii japonezi obiceiul sinuciderii eroice numit harakiri (sau seppuku), ceea ce inseamna "a-si spinteca burta". Samuraii, ca si conducatori militari, exaltand ideea de onoare si de sacrificiu pentru Suveran, dispretuiau total moartea. Cand s-a pus problema sa evite umilinta captivitatii, spre a demonstra

fidelitatea fata de stapan sau, pentru a protesta contra unei atitudini de nedreptate venita din partea unui superior, a aparut aceasta sinucidere eroica apreciata si admirata de toti. 12. Suicidul, ca act patriotic, afost promovat de sintoismul japonez in cel deal doilea razboi mondial, pentru biruinta Axei. Este cunoscut sacrificiul aviatorilor voluntari, numit "kamikase" (vant divin). Acelasi "vant divin" mai inainte a inecat pe mari flota lui Genghis-Han, cand se apropia de coastele Japoniei. 13. In ultimul timp apar tot mai multe atentate sinucigase teroriste, care determinand distrugeri si tensiuni pe plan mondial, atrag actiuni militare contra lor.

Suicidul ca fenomen social, individual
Perceptia actului suicidar a fost diferita de la o societate la alta, de la un timp istorie la altul. Emile Durkheim sugereaza ca suicidul este mai mult un act social decat moral. In societatea occidentala, suicidul este considerat ca un fenomen complex, asociat cu factori psihologici, biologici si sociali. Suicidul reprezinta rezultatul dorintei de a scapa de o situatie dificila sau poate fi materializarea urii fata de o persoana sau de o institutie. Totusi, opinia comuna este aceea legata de starea depresiva (tulburarea depresiva), care-l determina pe subiect sa considere ata inutila, moartea devenind singura solutie de a iesi din panica. Persoana suicidara experimenteaza lipsa sperantei, neputinta, atitudini ambivalente fata de ata, lipsa unor strategii de coping eu stresul. Edwin Schneideman defineste suicidul ca pe un act constient de autoinducere a anihilarii, avand drept cauza o suferinta multidimensionala, generata de nevoia indidului de a percepe aceasta solutie ca fiind cea mai buna". Suicidul ca fenomen social Conditiile sociale sunt adesea determinante in cresterea sensibila a ratei suicidului. Acesta a fost, de exemplu, cazul tinerilor germani care au trait primul razboi mondial si al celor din SUA care au trait marea criza din 1933. in aceste cazuri, suicidul a reprezentat o forma de protest impotriva unui sistem politic. Exista si alte forme de suicid care se edentiaza in anumite sisteme sociale. Astfel, cateva secte ultraislamiste celebreaza ctimele operatiunilor suicidarc ca pe martiri ai credintei (in timp ce islamul condamna formal suicidul), in cadrul cilizatiei japoneze, hara-kiri era un act legal, prin care indidul incerca sa repare anumite greseli sau neindeplinirea datoriei. Un tip de suicid destul de nelinistitor este acela comis prin credinta sectara. Sub influenta sefului lor carismatic, membrii unor secte isi iau ata in colectiv. De exemplu, in Guyana, in 1978, sau in Franta, in 1995 (moartea colectiva a unui numar important de membri ai sectei numite Templul soarelui").

Studii recente au demonstrat un numar crescut de suiciduri in Franta. Cea mai mare rata s-a inregistrat la tineri intre 25 si 34 de ani si intre 15 si 24 de ani. Eulanasia, caracterizata prin moartea care are loc la cererea unei persoane atinse de o boala incurabila, ar putea fi considerata un caz particular al suicidului. Suicidul ca fenomen individual Psihopatologia si psihanaliza au incercat sa explice etiologia acestui fenomen. Formula lui Freud, dupa care nimeni nu poate gasi energia necesara de a se omori decat daca gaseste in interiorul sau pe cineva cu care se identifica si pe care doreste sa-l distruga", marcheaza interpretarea psihanalitica a fenomenului. Psihiatrul german Karl Menninger a reunit trei puncte de vedere implicate prin formula freudiana: suicidul ca dorinta de a muri, de a omori si de a se omori. Pentru clinicieni, melancolia este principalul factor declansator care reuneste in interiorul sau, sub o formula permanenta sau intr-o constructie deliranta, autoacuzarea, rusinea, novatia si respingerea de sine ca fiinta sociala. Raptusul (olenta impulsiva) suicidar reuseste aproape intotdeauna la pacientii melancolici. in cazul schizofreniilor si al confuziilor mintale, suicidul (aproape intotdeauna reusit) este urmarea unei perturbari profunde a starilor de constiinta. Este dificil (in afara confuziei mentale si a catorva cazuri psihiatrice) sa se separe cele doua tipuri de factori care se afla la originea fenomenului. Suicidurile ratate, ca si cele recidivate, sunt singurele fata de care o actiune de interventie profesionala s-ar putea dovedi eficienta. Interactiunile intre factorii personali si sociali nu permit gasirea unui remediu adecvat. Iata cateva dintre elementele declansatorii ale suicidului indidual: boala incurabila, pierderea slujbei, somajul, excluderea, inchisoarea, divortul, situatiile de esec, deceptia sentimentala, decesul partenerului de ata, dependenta (alcoolism, toxicomanie), ca si situatiile de stres: profesional, emotional, tulburarile biologice (somn si alimentatie). Importanta factorului social in sinucidere a determinat pe celebrul sociolog francez E. Durkeim, sa spuna inca in 1897 ca suicidul nu poate fi considerat produsul vointei libere, ci mai mult, poate avea cauze sociale. Din cele pana aici tratate vedem ca suicidul ca auto-crima si blasfemie fata de Dumnezeu Creatorul si Rascumparatorul, prin pierderea increderii in pronia cereasca si-n iubirea salvatoare ce se ofera omului prin jertfa lui Hristos, constituie un pacat grav. Ca pacat, suicidul intra atat in categoria pacatelor strigatoare la cer (autocrima), cat si in categoria pacatelor impotriva lucrarii mantuitoare a Duhului Sfant, intrucat fiind ireversibil, nu poate fi iertat de Dumnezeu in urma actului de cainta. Urmarind insa cauzele care-l provoaca, suicidul apartine mai mult medicinii, psihologiei si sociologiei, decat spiritualitatii. De cele mai multe ori omul este victima impulsurilor sale de autodistrugere. De fapt insasi "slabiciunea morala"

si pacatul, care il genereaza sub aspect spiritual, au cauze adanci ce rezida in structura psihosomatica a omului, ce nu-i ofera posibilitatea de revenire de sub apasarea distrugatoarelor stari depresive. In felul acesta, sinucigasul este mai degraba pacient decat inculpat. Avand in vedere faptul ca iubirea lui Hristos inclina totdeauna spre pacatos, ar fi bine ca, neacceptand pacatul, sa-l oferim totusi pe pacatos milei lui Dumnezeu. Parintele profesor John Breck arata ca "sinuciderea e o tragedie ce ne implica pe fiecare din noi ca madulare ale unui singur Trup. Si, intr-o oarecare masura, raspunderea ei cade asupra noastra, a tuturor. In lumina acestei evidente, trebuie sa regandim abordarea atat a celor care se sinucid, cat si a celor care sufera cel mai mult datorita mortii lor. Poate a sosit vremea crearii unei slujbe liturgice care ar permite inmormantarea sinucigasilor " ceva analog cu slujba de pocainta in cazul recasatoririi celui divortat".Impartasind intru totul aceasta parere, concluzionam impreuna cu acelasi distins profesor, aratand ca "responsabilitatea Bisericii in astfel de cazuri este de a-l accepta atat pe cel decedat, cat si pe cei mai raniti de aceasta moarte tragica si sa-i daruiasca si pe acestia milei iubitoare a lui Dumnezeu. Ingrijirea pastorala se va concentra asupra vindecarii celor ramasi fara persoana iubita, evitand orice judecare sau condamnare. Dumnezeu poate intelege factorii complecsi care determina sinuciderea, indiferent daca in aparenta aceasta este pentru noi "rationala" sau nu. Rolul nostru este sa lasam victima in grija milostiva a lui Dumnezeu, in timp ce suntem martorii adevarului ca iubirea mantuitoare a lui Hristos e mai puternica chiar decat moartea produsa prin sinucidere.

Conotatia moral-religioasa
Ce spune Biblia despre suicid? Potrivit Bibliei, suicidul este un păcat şi este egal cu crima – o ucidere proprie. Totuşi, Biblia nu pune acest păcat mai presus de celelalte păcate. Persoanele care se sinucid ajung în iad nu pentru ca s-au sinucis, ci pentru respingerea mântuirii prin Isus Hristos aici pe pămînt. Ei doar se deosebesc de ceilalţi prin faptul că îşi “scurtează drumul”. Dumnezeu este Cel care decide când şi cum moare o persoană. Este o blasfemie să luăm această putere în mâinile noastre. Suicidul in Europa
  

43.000 persoane din EU-15 şi-au luat viaţa în 2004 şi 700.000 au avut o tentativă suicidară Suicidul la bărbaţi a crescut cu 35% din 1974 Suicidul la bărbaţi între 15–24 de ani a crescut cu peste 65% în aceeaşi perioadă

Suicidul la adolescenţi a cunoscut o dublare în Marea Britanie în ultimii 10 ani

Suicidul sau sinuciderea, ca luare sau curmare a propriei vieti printr-un act de vointa libera, este socotit ca un drept al persoanei de a dispune de propriul sau corp. Suicidul a fost interpretat sub aspect etic, de-a lungul istoriei, fie ca lasitate in fata vietii, fie drept curaj si demnitate in a depasi dezonoarea si umilinta. Avand implicatii sociale cu consecinte multiple, suicidul a intrat in preocuparile sociologilor, juristilor, psihologilor, filosofilor, literatilor si, nu mai putin, se afla in atentia teologilor si a Bisericii. Interesul lumii pentru suicid este dovedit si prin aceea ca s-a deschis chiar o Societate Internationala de Suicidologie. Sustinatorii suicidului fac tot mai mult caz de dreptul persoanei de a dispune de propriul sau corp, ca mod de exprimare a libertatii si a responsabilitatii sale in lume. In SUA exista Societatea Hemlock, cu tendinta amagitoare de a "institutionaliza" sinuciderea, ca un mod de a sfarsi viata in pace si cu demnitate. S-a pus chiar in miscare, in scopuri suicide, "masina mortii", de catre medicul Jack Kevorkian. Pentru cei ce vor sa se sinucida, tot in SUA, au fost create asa-zisele "case de plecare", respinse insa de cealalta parte a lumii.Spre a ne face o imagine asupra practicii sinucigase, Hristu Andrutsos ne prezinta dupa Morelli, o statistica din Italia secolului al XIX-lea, privind numarul mereu crescand al suicidurilor. Astfel, se arata ca la un milion sunt cazuri de sinucidere apartinand urmatoarelor clase sociale: 618 oameni de stiinta, 218 avocati si judecatori; 355 invatatori si pedagogi; 201 din lumea medicala; 324 din administratia publica; 80 din industrie; 277 din comert si 27 dintre agricultori.

In Franta, numarul celor care s-au sinucis a urcat de la 54 la150 /milion. Pe clase, sinuciderea raportata la un milion se prezinta astfel: 83 servitori; 159 din industrie; 93 din transporturi si comert; 510 din asa-numitele profesiuni libere si 111 dintre agricultori. In Prusia, numarul sinucigasilor a crescut de la 70,2 la 170,5; iar in Europa intreaga, numarul sinucigasilor se ridica anual la 50.000 - 60.000, iar totalitatea celor care s-au sinucis in lumea intreaga, intr-un deceniu, mai precis, intre 1881-1893 se ridica la 454689. Se apreciaza ca populatia sinuciderilor creste paralel cu varsta. Batranii trecuti de 85 de ani se sinucid de 13 ori mai des decat tinerii. Explicatiile sunt multiple, incepand cu depresiunile endogene (30%) pana la incapacitatea morala de a accepta imbatranirea (25%). Batranii se sinucid tacut, mai ales cand, internati in camine de catre familiile lor, au ajuns la certitudinea ca sunt complet inutili. Dupa batrani, urmeaza bolnavii cronici, parasiti si apasati pana la insuportabil de insingurare. Urmeaza apoi toxicomanii. S-a remarcat ca frecventa

sinuciderilor creste in perioadele de crize economice. In fine, se retine faptul ca cei mai multi care se sinucid sunt barbatii si nu femeile; si mai ales in perioadele de vara decat iarna. Pe de alta parte, codul penal incrimineaza pe cel ce determina sau inlesneste sinuciderea (art. 179), iar Biserica il exclude pe sinucigas din comuniune, considerand ca, de fapt, el s-a autoexclus prin insasi fapta sa. Suicidul si instinctul de conservare a vietii In fabula intitulata "Batranul si moartea", Esop relateaza cazul unui batran, care, sleit fiind de puteri, ducea o povara de lemne. La un moment dat, apasat de greutatea lemnelor, arunca povara si cheama moartea. Cand aceasta aparu si intreba de ce a fost chemata, batranul raspunse: ca sa-mi duci tu povara. Fabula ne invata "spune Esop" ca orice om isi iubeste viata, oricat de nenorocit ar fi!Fabula marturiseste o evidenta: viata ne este data spre a fi traita. Omul este legat instinctiv de viata. Instinctul de conservare a vietii este inscris in adancul onticului uman si datorita lui muritorii primesc impulsul vietii, oricate piedici se ridica impotriva ei. Acesta reprezinta energia care angajeaza puterile sufletesti si fizice ale omului de a depasi vicisitudinile ce-i apar in fata, spre a-si implini menirea sa. Suicidul este infrangerea acestui instinct natural, motiv pentru care nu poate fi admis ca act cerut de natura umana. Este o auto-crima sau crima impotriva naturii. In astfel de situatii, omul cade sub conditia animalelor, care se conduc in chip necesar de instinctul de conservare a vietii individuale si a speciei. Unii evolutionisti sustin ca si animalele au pornirea spre sinucidere, precum cainele care moare la mormantul stapanului sau, prezentat cu atata duiosie de Grigorie Alexandrescu in poezia "Cainele soldatului ": ..Iar in dimineata aceea viitoare, / Pe cand se desteapta omul muncitor, / Zacea langa groapa, mort de intristare, / Cainele Azor!.. Dar aici nu e vorba de sinucidere ca act constient si liber, provocat cu deliberare, ci de atasamentul fata de stapan, care intrece necesitatea hranei. Poetul a vrut doar sa ilustreze acel "semper fidelis" al animalului, ca motiv de stimulare a sentimentelor umane, ce se cer a fi puse in aplicare in toata profunzimea lor.

Suicidul in Sfanta Scriptura Legislatia Vechiului Testament nu face nici o referire la sinucidere. Cartile canonice amintesc doar 5 cazuri: 1. Despre Abimelec se spune ca dupa ce i-a fost spart capul cu o bucata de piatra, pentru a nu cadea in rusine, spunandu-se despre el ca "a fost ucis de o femeie", a chemat pe purtatorul sau de arme sa-l ucida. (Judecatori 9, 51.55). 2.3. Regele Saul, invins in lupta cu filistenii, a cerut purtatorului de arme ca sa-l

ucida, pentru a nu ajunge de batjocora dusmanilor. De teama, purtatorul de arme refuza. Atunci Saul se arunca in propria-i sabie. La fel a facut si purtatorul de arme. (I Regi 31, 1.5). 4. Dupa ce Ahitofel esueaza in conspiratia indreptata contra regelui David, "s-a dus la casa sa si si-a facut testamentul in folosul casei sale, apoi s-a spanzurat si a murit si a fost inmormantat in cetatea tatalui sau" (II Regi 17, 23). 5. Zimri, omorandu-l pe rege, a domnit doar 7 zile in Tirta. Israelitii revoltati siau ales rege pe Omri, mai-marele ostirii si au inconjurat cetatea unde domnea Zimri. "Cand a auzit Zimri ca cetatea este luata, s-a dus in odaia din fund a casei domnesti si a dat foc casei domnesti, in care era si a pierit" (III Regi 16, 15.18).In cartile deuterocanonice este relatat un singur caz. Pentru sentimentul sau patriotic si pentru faptele sale de vitejie, Razis este urmarit de dusmani, cu intentia de a fi ucis, "socotind ca de-l va prinde va face foarte mare durere iudeilor. Si cand gloata de ostasi, vrand sa ia turnul unde se ascunsese Razis, batea in usi si poruncea sa aduca foc sa aprinda usile, atunci Razis, aproape sa fie prins, singur s-a junghiat cu sabia, vrand mai bine sa moara in cinste, decat sa se supuna paganilor si impotriva cinstei sale sa pateasca ocari nevrednice". (II Macabei 14, 37.46). In Noul Testament avem doar un singur caz, pe cel a lui Iuda, care s-a spanzurat (Matei 27, 3.5). Din aceste cazuri relatate in Sfanta Scriptura reiese clar ca suicidul a fost provocat fie ca lasitate (incapacitatea de a suporta urmarile faptei comise), fie ca act de cinste si demnitate patriotica, fie ca mustrare a constiintei, cum a fost cazul lui Iuda.Mai dificila este problema pe care au pus-o unii teologi in discutie si anume ca Sfantul Apostol Pavel ar prefera suicidul pentru a ajunge cat mai curand in comuniunea vesnica cu Hristos cel inaltat in slava Tatalui. Se invoca in acest sens cuvintele Apostolului: "Pentru mine moartea este un castig, iar viata este Hristos" (Filipeni 1, 21-23). Se sustine ca pozitia exprimata aici ar fi confirmata si de alte texte. De pilda, in Romani 8, 3840 citim: "Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Hristos Iisus, Domnul nostru". La fel, in II Corinteni, 5, 1-8 sta scris: "Caci, de aceea si suspinam, dorind sa ne imbracam cu locuinta noastra cea din cer. Caci, fiind in acest cort, suspinam ingreuiati, " pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata. Avem incredere si voim mai bucuros sa plecam din trup si sa petrecem cu Domnul".

Evident, in aceste texte, ca si in altele de acest fel, ideea forte consta in dorinta arzatoare a apostolului de a fi intr-o comuniune vesnica si totala cu Hristos, eliberat de orice bariere sau impedimente care ar putea stagna sau chiar umbri acest deziderat. Dar Apostolul nu ofera elemente de discutie asupra sinuciderii, ca o cale care ar implini acest scop. Daca ar fi intreprins vreo pledoarie in

favoarea suicidului, s-ar fi cuvenit sa fi fost primul care sa-si puna in aplicare propovaduirea sa. Ori, el emite regula ca "prin multe necazuri trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu. (Fapte 14, 22). Apostolul stie ca imparatia lui Dumnezeu se ia prin lupta si numai cei ce se straduiesc ajung la ea. El scrie in acest sens lui Timotei: "Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii pe care mi-o va da Domnul, judecatorul cel drept, in ziua aceea; si nu numai mie, ci si tuturor celor care vor fi iubit aratarea lui. (II Timotei 4, 7.8). In acest context, sinuciderea apare, in mod evident, ca o dezertare lasa, chiar ca un refuz de a-ti duce crucea pana la capat cu curaj si demnitate. Crestinul, ca atlet al lui Hristos, are menirea ca neintrerupt sa alege spre tinta chemarii celei de sus (Filipeni 3, 13.14). La mantuire, ca scop final al vietii, se ajunge printr-o activitate sustinuta si nu printrun act de autodistrugere. Indemnul apostolic este foarte clar: "lucrati cu frica si cu cutremur la mantuirea voastra" (Filipeni 2, 12); spre a confirma cuvintele Domnului: "Imparatia lui Dumnezeu se ia cu asalt si numai cei ce dau asaltul o cuceresc" (Matei 11, 12). Aceasta inseamna ca imparatia lui Dumnezeu se cucereste prin lupta impotriva obstacolelor de tot felul, de la puterile intunericului, pana la ispitele si patimile de care permanent trebuie sa ne debarasam. In acest context, s-ar putea eventual pune in discutie faptul ca in epoca apostolica si post apostolica, precum si in timpul care a urmat acesteia crestinii manifestau dorinta arzatoare de a fi in comuniune vesnica cu Hristos, fiind in asteptarea parusiei sau acceptand cu entuziasm martiriul. Dar aceasta nu insemna intru nimic suicid. Sfantul Iacob indeamna in acest sens: "Deci fiti indelung rabdatori, fratilor, pana la venirea Domnului. Iata, plugarul asteapta roada scumpa a pamantului, indelung rabdand, pana ce primeste ploaia timpurie si tarzie. Rabdati, dar si voi indelung si intariti-va inimile, caci venirea Domnului s-a apropiat" (Iacob 4, 7.8). Indemnul crestin este in directia intaririi inimii prin rabdare si nu de suprimare a vietii datorita slabiciunii si a lipsei de rabdare. Prin urmare, comuniunea vesnica cu Hristos nu poate fi interpretata in nici un caz ca o dorinta agresiva fata de noi insine, ci ca o rasplata obiectiva venita din partea lui Dumnezeu si acordata numai acelora care in lupta cu ispita si cu toate vicisitudinile vietii, raman biruitori prin harul lui Hristos: "Fericit barbatul care rabda ispita, caci fiind incercat va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (Iacob 1, 12).

In sfarsit, autorul Apocalipsei ne indeamna staruitor: Fii credincios pana la

moarte si iti voi da cununa vietii. (Apocalipsa 2, 10). Acest indemn spulbera orice posibilitate de a lua in consideratie suicidul spre a ajunge in vesnica comuniune cu Hristos cel inaltat la cer, de-a Dreapta Tatalui.

Atitudinea Bisericii fata de suicid Fara indoiala, martiriul a insemnat un act de curaj si daruire pentru ideal. Ca jertfa de sine pentru Hristos, martiriul a insemnat vitejie si biruinta. Nu despartirea de aceasta viata trupeasca i-a indemnat pe primii crestini spre martiriu, ci credinta lor ferma si iubirea lor de neclintit fata de Hristos. Din nefericire insa au aparut si falsi marturisitori, care de-a dreptul provocau martiriul, nu ca pe o jertfa de totala daruire lui Hristos, ci ca glorificare a lor. Dar inca dintru inceput, Biserica a refuzat o astfel de sfintenie. Cu toate astea, unii ca acestia nu au incetat sa apara, astfel incat, pe la sfarsitul secolului al IVlea, in Apusul crestin, Fericitul Augustin, episcop de Hippo, a luat atitudine fata de pretinsii martiri apartinatori sectei si ereziei donatiste. Faptul ca acestia isi chiar curmau viata, episcopul de Hippo si teologii occidentali care au urmat au socotit sinuciderea ca fiind "hula impotriva Duhului Sfant" si ca urmare, pacat de neiertat de Dumnezeu.

Cam in acelasi timp, in Rasaritul crestin, patriarhul Timotei al Alexandriei (381385) a emis un canon prin care declara sinuciderea ca act liber si deliberat, fiind un pacat atat de grav, incat il exclude pe faptuitor din comuniunea ecleziala, iar Biserica isi declina orice atitudine favorabila fata de unul ca acesta. Iata continutul canonului 14 al lui Timotei al Alexandriei: "Intrebare: «Daca cineva nefiind in minti ridica mana asupra sa sau se arunca in prapastie, sa se faca pentru el vreo aducere sau nu? Raspuns: In privinta acestuia clericul trebuie sa lamureasca daca a facut aceasta cu adevarat fiind iesit din minti. Caci de multe ori rudeniile celui ce a patimit aceasta, vrand sa obtina aducerea jertfei si rugaciune pentru el, mintesc si zic ca nu era in minti. Uneori insa a facut aceasta din cauza tratamentului jignitor al oamenilor sau altminteri oarecum din scarba si pentru aceasta nu trebuie sa se aduca jertfa; ca insusi de sine ucigas este. Deci clericul negresit trebuie sa cerceteze cu deamanuntul, ca sa nu cada in osanda". Sub influenta acestui canon, s-a hotarat ca atunci cand sinuciderea este savarsita ca act liber si rational, celui in cauza i se va refuza orice rugaciune si orice fast de inmormantare, precum si orice pomenire la Sfanta Liturghie sau cu alt prilej.

De acum, din secolul al IV-lea, pozitia Bisericii fata de suicid va deveni ferma, atat sub aspect liturgic, cat si etic, toti teologii punand fapta la stalpul infamiei. Si nu nemotivat. Motivul pentru care Biserica condamna suicidul rezida in faptul ca trupul deopotriva cu sufletul constituie creatia lui Dumnezeu. Si precum Dumnezeu este atotsfant, tot ceea ce exprima vointa lui Dumnezeu poarta pecetea sacralitatii. Pe de alta parte, sacralitatea trupului este data si de faptul ca el nu este o simpla posesie autonoma, ci darul lui Dumnezeu, fata de care trebuie sa avem responsabilitatea cuvenita. Darul lui Dumnezeu trebuie chivernisit spre sfintenia Lui, prin participarea la viata divina. Trupul nu poate fi distrus ca o simpla posesie fata de care poti chiar si abuza. Iata cuvintele Apostolului: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant si ca nu sunteti ai vostri?" Preamariti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu. (I Corinteni 6, 19.20).

Drept urmare "nimeni dintre voi nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine. Caci daca traim, pentru Domnul traim, iar daca murim, pentru Domnul murim; deci si daca traim si daca murim, ai Domnului suntem. Caci si Hristos spre aceasta a murit si a inviat si a trait, ca sa domneasca si peste cei morti si peste cei vii" (Romani 14, 7.9). Privit in lumina acestor cuvinte, suicidul ca pierdere a increderii in Dumnezeu reprezinta o totala instrainare de El. Pe de alta parte, luand trup omenesc ca al nostru, Fiul lui Dumnezeu a sfintit pe cruce firea noastra, deopotriva sufletul si trupul deschizandu-le perspectiva vesnica a comuniunii cu Dumnezeu. In aceasta situatie, noi ne nastem cu trup firesc, dar menirea acestuia este aceea de a se transforma in trup duhovnicesc: "Se seamana trup firesc, invie trup duhovnicesc. Este trup firesc, este si trup duhovnicesc. Asa s-a scris: s-a facut omul cel dintai, Adam suflet viu; iar Adam cel de pe urma duh de viata facator" (I Corinteni 15, 44.45).0 De aici rezulta ca persoana umana formeaza o entitate psihosomatica indivizibila, cu menirea induhovnicirii ei integrale (trup si suflet) in comuniunea vesnica a lui Dumnezeu. Prin suicid, ca act constient si liber, aceasta unitate dintre suflet si trup se destrama, iar odata cu ea, menirea spirituala a omului isi pierde sensul de a exista. Pentru acest motiv, prin suicid se savarseste cu voie libera pacatul ruperii din comuniunea lui Dumnezeu, ramanand in afara harului Sau si a sfinteniei Bisericii Sale. Suicidul intre nebunie si responsabilitate Dupa cum am vazut, raspunsul dat prin canonul 14 al patriarhului Timotei al Alexandriei cerea clerului sa cerceteze amanuntit cazul de suicid si sa raspunda daca fapta a fost savarsita ca efect al nebuniei sau ca act de vointa libera,

rationala si responsabila. Vom pune in discutie tocmai acest aspect, adica in ce masura suicidul este act constient si liber si, prin urmare responsabil, urmarind pozitia spiritualitatii crestine, cea medicala, cea psihologica si cea sociologica. 1. Sub aspectul spiritualitatii crestine suicidul este considerat un act al lipsei de credinta si de incredere in pronia divina. Suicidul este act al revoltei contra lui Dumnezeu ca si Creator si Rascumparator. Datorita faptului ca suicidul este o fapta ireversibila, neexistand posibilitatea caintei, nu exista nici posibilitatea iertarii din partea lui Dumnezeu. Socotindu-l ca o "totala lipsa de credinta", ca o instrainare si ruptura definitiva de Dumnezeu, S. Bulgakov socoteste suicidul ca blasfemie fata de Dumnezeu, iar pe cel ce-si ia viata ca pe un "descendent spiritual al lui Iuda tradatorul, respingandu-l pe Dumnezeu si fiind respins de Dumnezeu ". Prin urmare, sub aspect spiritual, suicidul este considerat fapta abominabila, ce se datoreaza "slabiciunii morale" provocate de pacat. 2. Dat fiind faptul ca persoana umana este o entitate psihosomatica ireversibila, medicinii si psihologiei le revin sarcina si datoria de a studia aspectul psihic si somatic al sinuciderii. Cercetatorii in domeniu au stabilit ca suicidul se datoreaza unei "depresii majore recurente" si a unor "tulburari de stress posttraumatic", carora omul le devine victima. Apar in organism anumite impulsuri de autodistrugere, datorita unor procese chimice si fiziopatologice. Astfel, victima este mai degraba pacient, care trece prin urmatoarele stari psihice. Mai intai apar sentimente de tristete si de tulburare, urmate de manie si apoi de speranta. Inclinatia spre sinucidere apare odata cu transformarea "sperantei" in disperare. Cauzele care fac aceasta trecere sunt de ordin neurologic, chimic, genetic, endocrin, etc. 1. Sub aspect neurologic si chimic, suicidul poate fi determinat de slabirea neurotransmitatorilor, care afecteaza ganglionii de baza (cum este si in cazul bolii lui Parkinson), fapt care atrage dupa sine o scadere a cantitatii de dopamina. Cantitatile scazute de serotonina din organism si ale unor acizi inruditi cu ea, creeaza mai intai stari de agresivitate si impulsivitate, care indreptandu-se impotriva propriei persoane, duc la depresia patologica, ce degenereaza in suicid. 2. Factorii hormonali vizeaza in special sindromul pre-menstrual si disfunctia glandei tiroide. 3. Cercetarile stiintifice de necontestat au pus in evidenta comportamentul de autodistrugere ca factor genetic existent, daca nu in familie, in istoria ei. 4. S-au semnalat la veteranii razboiului din Vietnam aparitia unor traume psihice manifestate sub forma unor confuzii intre sentimentul respectului fata de sine si cel al vinovatiei si maniei ofensive, in sensul ca neputandu-si manifesta mania fata de dusman, inabusind-o in sine, ii devine tinta prin autodistrugere. Aceasta apare necontrolata, in sensul ca "ucide doi oameni": pe sine fizic, iar pe celalalt emotional, ca obiect al ostilitatii ei. 5. Cauzele morale, precum alcoolismul, consumul de droguri, abuzul sexual,

creeaza stari impulsive de autodistrugere. Pe de alta parte, se poate ajunge si la stari decompensatorii privind energia fizica si sufleteasca, conducand spre epuizari depresive, care in cele din urma degenereaza in depresii de autodistrugere. 6. Sociologia a demonstrat ca 91% din cazurile de tentativa la sinucidere sau de sinucidere, provin din mediile familiale haotice. La acestea se adauga starile depresive produse de pierderea unor persoane dragi in intervale scurte de timp, cum ar fi: pierderea ambilor parinti, a sotului (sotiei), a copiilor, a prietenilor. Sentimentul existential al lipsei suportului social aduce insingurarea depresiva si ucigatoare. Concluzie … deci sa pornim pe drumul care s-ar putea sa ne faca sa intelegem "prin ce alchimie a disperarii apare sinuciderea drept unica iesire din raul de viata"(Jean-Marie Rouart) pentru "cei care au ales noaptea",sau care considera ca li s-a terminat veleatul, in desarta speranta a unui final apoteotic… Suicidul nu constituie o solutie,aceasta tema este zguduitoare prin tragismul ei si nu poate fi ignorata.Suicidul se intimpla din anumite cauze, care il silesc pe om sa procedeze astfel.Deci,rezulta ca suicidal este tot o omuucidere, asasinat. Atit doar ca nu exista un vinovat concret, vinovati sintem toti oamenii din jur.Si, din aceste considerente, vina pentru fiecare suicid ne apartine noua tuturor, ignorantei si insensibilitatii noatre. Aceasta inseamna ca nu observam la timp ca, alaturi de noi, cineva se simte rau si ca are nevoie de ajutorul nostru. Doar chiar si tentative nereusita de suicid constituie o tragedie personala enorma.Sa incercam sa meditam asupra esentei vietii. Care ar putea fi motivele c ear justifica intentia noastra de a ne desparti de viata?Ce este viata si ce este omul? ce determina valoarea noastra umana? Daca vom considera ca valoarea vietii omenesti este determinate in exclusivitate de capacitatile noastre intelectuale, putem ajunge la concluzia ca, suntem inferiori computerilor modern si ca pe pamint au dreptul la viata numai citeva sute de oameni de geniu.