Damian Stănoiu

Cum petrec călugării
COPII BĂTRÂNI SAU CUM PETREC CĂLUGĂRII

CUPRINS: Copii bătrâni sau Cum petrec călugării.
Calea împărătească.
Duhovnicul maicilor…
Jalba cuviosului Pitirim.
Pustnicii de sub stâncă.
Filaret şi Acachie sau O zi mitropolit.

Cine nu-l cunoaşte de aproape pe părintele stareţ şi-l vede aşa deodată plimbî-ndu-se prin
curtea mânăstirii, bătrân înfăţişetor, cu faţa slabă dar sănătoasă, barba lungă şi albă colilie, ar
crede că e omul cel mai prietenos şi mai plăcut din lume.
Dar nu este aşa. Părintele stareţ e un om posac, gân deşte mai mult pe lângă Evanghelie,
râde silit şi cu greu îi scapă câte o vorbă de duh din gură.
Numai când şi când are câte o toană că-i vine aşa din senin un chef de vorbă şi de glume,
că stai în loc şi te gân deşii dacă este el sau altul. Atunci ia o înfăţişare nespus de plăcută, râde cu
lipici, nu gândeşte nimic, ci numai povesteşte, ca orice bătrân, lucruri trăite de care îşi aminteşte
cu plăcere şi eu vioiciune. Are darul de a le spune amănunţit şi înflorate, numai că repetă mereu
aceleaşi şi aceleaşi lucruri. Călugării din apropierea lui le ştiu pe de rost, aşa că mu-i mai încântă
decât mutra-i trecătoare de om şugubăţ şi felul lui de a povesti cu mişcări din mâini, din picioare,
din cap, din ochi şi din nas. Chiar şi barba ia parte atunci când preaeuvioşia-sa vrea să arate cum
mânca vreunul din eroii amintirilor sale.
În ziua aceea părintele stareţ se găsea în toanele cele maibune. Luase masa împreună cu
economul şi cu casierul şi acum le. Povestea, pentru a cmcizecea sau a suta oară, cum era să se
opărească cu pilaf de prune la o sfinţire de biserică, pe când preacuvioşia-sa se găsea ca diacon la
episcopia Argeşului. Vorba plecase de la o păţanie la fel a casierului care se fripsese cu cafea
turcească” chiar atunci la sfârşitul mesei. Şi tocmai când părintele stareţ isprăvise povestea cu
pilaful şi era gata să înceapă alta, căci odată pornit cu greu se mai opreşte, intră pe uşă fratele
Niculae, un băieţandru de şaisprezece ani, oare făcea ucenicie la ecleziarhul mânăstirii.
— Ce e, frate Niculae?
— Ce să fie, cinstite părinte, răspunse ucenicul cu ochii plini de lacrimi, uite… am venit
să vă rog să mă daţi de ascultare în altă parte, că la părintele ecleziarh nu pot să mai stau… în alte
împrejurări răspunsul părintelui stareţ ar fi fost din două vorbe, însoţite de o bătaie din picior şi
de oarecare cotonogeală. Acuma însă, spre norocul fratelui Niculae, fiind în toane bune. Îl primi
cu duio'şie părintească şi-l întrebă cu bunătate:

— Da' de ce, Niculăiţă?
— Păi de, cinstite părinte… dacă părintele ecleziarh îşi bate joc de mine!
Ştiind pe îngrijitorul bisericii om bun de comedii, stareţul pricepu ajumaidecât care e
pricina şi zâmbi-a râde.
— Ce fel îşi bate joc, Niculăiţă?
— Uite… chiar astăzi mă făcu să mănânc mustrare şi urecheală de la părintele Macarie,
duhovnicul. Că fiind ziua sfântului Mereurie, părintele ecleziarh îmi dete poruncă de dimineaţă să
aprinz un sfeşnic la sfânt. Şi cum sfântul Mereurie e zugrăvit chiar în dreptul stranii părintelui
Macarie, eu îl ascultai şi pusei sfeşnicul în strană, că în altă parte n-aveam cum. Cân-d vine la
biserică părintele duhovnic şi vrea să se aşeze în strană, cam fără vedere cum este el, dete peste
sfeşnic şi era cât p-aei să-şi spargă capul…
— Cine e măgarul ăla care a pus sfeşnicul în strană la mine? întrebă el necăjit.
— Eu, cinstite părinte, că mi-a poruncit părintele ecleziarh…”
Şi m-a certat, cinstite părinte, şi m-a luat de urechi în faţa soborului. Dacă i-am spus
părintelui ecleziarh, tot pe mine m-a găsit vinovat că, auzi, că trebuia să pui sfeşnicul deasupra
strănii! De, acuma judecaţi sfinţia-voastră dacă se putea una ca asta şi dacă nu e curată bătaie de
joc!
— A glumit cu tine, Niculăiţă…
— O fi glumit, cinstite părinte, nu zic că nu, dar o pat eu de pe urma glumelor sfinţieisale?
Că nu e acuma pentru iântâiaşi dată! Dacă vi le-aş spune pe toate, v-aţi mira cum de am
avut răbdare să sufăr atâta…
Stareţul şi cu musafirii lui aveau chef de râs şi îndemnară pe fratele Niculae să spună tot.
Acesta atâta aştepta: să i se dea prilej ca să-şi descarce sufletul.
— Păi să vedeţi… Când m-a pus întâi şi întâi să toc, m-a învăţat să ţiu tot timpul gura
căscată… ca să răsune toaca. Eu, de, ca un copil prost ce eram, l-am ascultat, cr-ezând că aşa e, şi
tocam cu gura deschisă de mă dureau încheieturile fălcilor când lăsam ciocanele din mină. Numai
când am băgat de seamă că râd părinţii de mine, am văzut că e bătaie de joc şi n-am mai tocat cu
gura căscată. Tot atunci, la început, m-a învăţat să nu iau mâncare de la cazan până ri-oi săruta
mai întâi în na bucătarului… Şi, sfinţia-voastră, aţi văzut doar mâinile părintelui Stelian. Eu l-am
ascultat; clar bietul părinte Stelian nu s-a lăsat deloc, zicea că nu e vrednic de atâta cinste. Şi câte
altele. Dar acum, ce mă necăjeşte mai rău, de vreo două săptămâni încoace, e o jigodie de purcel
pe care l-a adus un creştin, pentru vreo pomenire, cred. E un neam d-ăia costelivii, dă parcă
mănâncă numai în zi de post, că nu prinde seu pe el deloc. Stă cocârjat ca un arici şi mi se pare
că-l cam doare la inimă… Şi nici părintele ecleziarh nu se îndură să-l ţie pe mâncare mai bună, ca
să. Mai prinză şi el niţică vlagă. Din ştir şi din ştevie nu-l mai scoate.
Dacă-i zic să-i mai dăm niscai tărâţe, sfinţia-sa se răsteşte la mine: „Taci, mă, puciosule,
nu mă învăţa tu ce să fac! Bietul purcel e bolnav de oftică, că acolo în sat, de unde mi l-a adus, o
fi aerul stricat…” Şi mă pune, cinstite părinte, să plimb jigodia prin curtea mânăstirii, chipurile ca
să ia aer de brad… Da, acuma spuneţi sfinţiavoastră dacă nici asta nu mai e bătaie de joc!
Şi bietul Niculae sta gata să se pornească pe plâns, în yreme ce casierul şi cu economul se
strâmbau de râs.
Stareţul u-îse şi el, apoi privi pe frate cu milă şi-i vorbi astfel:
— Ai dreptate să iei glumele ecleziarhului drept băitaie de joc, Niculăiţă, fiindcă eşti prea
nou în mânăstire ca să înţelegi unele lucruri din viaţa călugărească. Şi (am să ţi le spui eu, ca altă
dată să nu te mai amărăşti, chiar şi atunci când ar trebui să râzi puţintel. Ia stai niţel pe scaun.
Uite, măi moşule, nu ştiu cum se face că fără un pic de veselie nu putem trăi nici noi, călugării.

Aşa o fi lăsat Dumnezeu, ca omul să simtă şi nevoia de a se mai răcori niţel la inimă. De câte ori
n-am încercat eu să mă lipsesc de o astfel de trebuinţă, căci am gândit măcar când şi când, că mai
bine îi şade monahului să facă numai lucruri cuvioase şi cuviincioase. Dar degeaba, că nu s-a
putut. Să mă crezi, frate Niculae, că chiar acuma, aşa bătrân şi stareţ cum suint, tot am câteodată
gust să mai fac câte o ghiduşie, ca sa mă mai înveselesc olecuţă.
Aşa şi părintele ecleziarh, nu face glumele ca să-şi bată joc de tine, ci ca să mai râză şi el.
Ia să-ţi spuie casierul şi economul câte d-astea n-au petrecut şi ei pe vremea când făceau ucenicie.
Ia spune, casierule, ce ai păţit cu Dometian, eu ouăle, ca să a uză şi fratele Niculae.
Casierul îşi drese mustăţile seci în dreptul nasului şi barba pusă cu semănătoarea de
porumb şi, după ce râse degeaba, povesti întâmplarea.
— Eram atunci ucenic la bietu părintele Grigorie, Dumnezeu să-l ierte, şi mă trimite el
într-o zi cu trei ouă să i le fierb la bucătăria arhondaricului, ca să nu mai facem focul numai
pentru atâta. Acu, părintele Grigorie, Dumnezeu să-l ierte, mi-a spus să-i fac ouăle cleioase, că
aşa îi plăceau lui. Dar eu nu mai fiersesem până atunci ouă cleioase, că avea obicei să şi le fiarbă
el când îi trebuia, şi deci nu ştiam cât să le ţiu pe foc. Şi vezi nu mi-a dat în gând nici să-l îotreb
pe el, Dumnezeu să-l ierte, că eram copil prost tot cam aşa ca tine. Taman pe drum m-am gândit
la asta şi am îndrăznit de am întrebat pe părintele Domelian, fostul stareţ, Dumnezeu să-l ierte,
care atunci trecea cu borcoci1 de la puţul lui Gherontie: ' Apă
— Cinstite părinte, blagosloviţi şi iertaţi, cum se fac ouăle cleioase? Că m-a trimis
părintele Grigorie eu astea să i le fierb la arhondărie şi am uitat să-l întreb.”
Parcă îl văd pe Dometian, aşa mare cum era el, Dumnezeu să-l ierte, că se uită de suis la
mine şi-mi spune cam răstit, c-aşa vorbea el:
— Să umpli ibricul cu apă, apoi să-l pui pe maşină şi să-l laşi să fiarbă până o crăpa coaja
ouălor… Atunci să ştii că sunt cleioase.”
I-am sărutat inâna şi am făcut cum a zis el. De unde să ştiu eu că a glumit! Aşez ibricul pe
maşină şi aştept să crape coaja. Abia când a scăzut apa la jumătate, am văzut că două ouă
crăpaseră, şi le-am scos. Celălalt ou se brodise tare în coajă şi a trebuit să mai pui apă în ibric şi
să-l aşez iar pe maşină. A început şi apa aia să fiarbă, a dat în clocote şi oul nu vrea deloc să
crape. Dacă am văzut că zăbovesc prea mult, am luat ibricul şi l-am pus pe jar – şi numai aşa a
dat Dumnezeu şi s-a spart coaja… Când m-am dus cu ouăle acasă şi le-a văzut părintele Grigorie,
aşa crăpate cum erau, şi-a pus mâinile în şolduri, şi a început să fluiere a sărăcie:
— Ce e cu astea, Dumitre? c-aşa mă chema atunci.
— Ce să fie, cinstite părinte, uite, le-am f” cleioase, aşa cum mi-aţi poruncit sfinţia-voast:
Parcă-l văd şi acuma cu ce haz râdea.
— Cin' te-a învăţat, mă, să le fierbi atâta?
— Uite… părintele Dometian m-a învăţat.
— Acuma… n-ai decât să le mămânci tu.”
Şi. Le-am mâncat pe* toate, că eu nu alegeam; iar bietul părintele Grigorie, Dumnezeu să
4 ierte, şi-a făcut un ceai şi l-a înghiţit cu coji de pâine.
— Auzi, Niculae, cum se glumeşte între călugări? grăi părintele stareţ adunându-şi râsul.
— Aud, cinstite părinte.
— Ehe! Ce auzişi de la casier e floare la ureche pe lângă altele care le-am auzit şi le-am
trăit eu!
Păi să te fi făcut acum vreo douăzeci de ani la mitropolie şi. Să fi văzut câte pozne şi câte
alea toate mai făceam noi, călugării, ca să ne veselim.
De unele mai din cale-afară se ducea vestea până sus la mitropolit, că-i spunea directorul
cancelariei, şi bătrânul, în loc să se supere, făcea haz, zi-- când cu bunătate: „Ăsta e teatrul lor!”

ca şi când ar fi căutat sănşi aducă aminte de ceva. îi găseşte şi pe ei un râs de era cât p-aci să nu mai poate cânta. că era ciupit de vărsat. Mai mult ne strigam pe porede decât pe numele adevărat. am făcut rost de Ia un prieten al meu. poimâine mergea ca Valerian. că tot aşa alb eram şi atunci: arhidiaconului Chirii îi zicea Bibanii. Când băgară de seamă şi cântăreţii. Falaştoacă. începe să dea semne că a simţit ceva. pe ecleziarh îl poreclisem Navuzardan. dar nici de drăcii nu ne întrecea nimeni. Baciu. că-i degera. Eram buni şi la treabă. se pomeneşte cu Serafim că vine într-un suflet cu şase seminţe înfăşurate în hârtie albă. e lucru mare ce am eu aici. îşi dregea mustăţile ca Falaştoacă şi râdea numai când făceau alţii glume.) Îi plăcea lui Valerian să-şi semene câte ceva verdeţuri în local unde se vede acum bolta de viţă. căci. Irodion. Şi avea dreptate să zică aşa. Numai când mitropolitul. aşa cum ne pricepeam. Avea un dar de la Dumnezeu de-a imita pe toţi. începem să luăm drumul spre altar.41 Dar ecleziarhul nu l-a lăsat până nu l-a scos din strană şi l-a pornit spre altar. împăratului Nabiicodonosor. Iachint. face plecăciuni smerite în dreapta şi în stingă. poreclit Ciugulitu. că nu ne mai puteam ţine râsul şi ne era teamă să nu ne vază mitropolitul şi lumea din biserică. lui Iuvinalie. căci se goliseră strănile. — Ehe… aia e poznaşă rău de tot! Să vezi. al călugărilor. Şi . Iuvinalie. cinstite părinte. Cel mai comedios dintre toţi era ierodiaconul Serafim. mă. dar el se făcea că n-aude. îi răspunse el clănţănindu-şi dinţii. bată-l sănătatea pe unde-o fi! Odată. că unde se pomenea pe vremea aia călugăr Ia teatru ori la cinematograf! Ne făceam „teatru44 la noi acasă. se duce Valerian la Ciugulitu şi-l zgâlţâie de mânecă. care e rudă cu consulul nostru din China. Caprăroşie. Câte pozne n-a mai făcut.adică al nostru. care paracliseri. Ecleziarhul îi şopteşte să plece. I-a trimis lui consulul. Şi să mă crezi că râdeam sănătos şi nu ne ţinea nici o cheltuială. după numele bucătarului. pe vremea aia. Cinstite părinte. cei mai mici se porecleau numai între ei. Bineînţeles. Să ţi-i spui pe nume: era duhovnicul Teodosie. — I-a spune-o p-aia cu pisicile. Când îl vedem noi. când era zăduful mai mare. lui Nicodim. ţineam cinstea după grade. unul câte unul. Azi se închina ca mine. Chirii. era Nicodim. Într-o primăvară. drept în faţa mitropolitului. Pimen şi încă vreo doi-trei.) Se închină după regulă. vrând să arate. Aci. de câteva seminţe de castraveţi chinezeşti. Derlescu. economul îi dete zoi-'. Duhovnicului îi ziceam Bitu. eram eu. şi lui Pimen. cu ochii în jos şi aproape închişi. Vâjă. care diaconi. lui Serafim. că dăm de ruşine cu mitropolitul şi cu lumea… — Mă ia frigurile. pesemne. în toiul verii.. care sta ca de obicei. mie îmi zicea Bătrî-nu. cum n-ani mai văzut altul. salată. Ne găseam noi. la mitropolie. cinstite părinte. vorbea ca Chirii. fiindcă ştia să gătească bine. Tot Serafim i-a făcut-o odată ecleziarhului de s-a dus vestea. Serafim. Avusese grădină frumoasă când era la Cerni ca şi se obişnuise să aibă pe lângă casă: ridichi de lună. că vine la vecernie îmbrăcat cu două blăni şi încălţat cu şoşoni… (Am s-o spui eu şi paia cu pisicile. mărar şi d-alde astea. care canonarhi. pătrunjel. în mijlocul bisericii. Ciugulitule? — Uite. Serafim. — Du-te în altar. ne pomenim cu el. nici nu se sinchisea. Ciugulitu. era arhimandritul Valerian. lui Iachint. Iar el. părintele stareţ tăcu câteva clipe. şi mi-a dat şi mie p-astea. Niculăiţă. Nici nu s-a pomenit în Bucureşti şi nici în România toată… — Ce ai. lui Irodion. îşi punea ochelarii ca Teodosie. Sta în strană cu labele vârâte în mâneci şi cu nasul în gulerul blănilor şi mai sălta când şi 'când câte un picior. (Osă vie rândul şi la aia cu pisicile. (c) îţiva călugări – tot unul şi unul. nu vede. mâine mustăcea ca Irodion. cu toate glumele noastre. Care preoţi. blestematule. după ce săpase grădiniţa şi semănase ce avea de semănat. ecleziarhul. apoi trece şi s-aşează în strană. Ca să nu-i treacă cheful de vorbă.

Aşa că a rămas să vedem cum o să fie floarea. Pune el în strat şi îngrăşăminte chimică şi un pumn de nisip. ghiceam numaidecât. ecleziarhul ia seminţele şi le pune într-un strat frumos lângă gard. Şi acuma grijă mare până să răsară castraveţii. dacă îi fi îndrăznit să mă păcăleşti! — Cinstite părinte. Navuzardane! îi ziceam eu peste gard. Auz că sunt grozavi nevoie mare!” Valerian ia seminţele. Ridicând din umeri. că ne ştia buclucaşi. Da' Chirii de colo: — Or fi răsărit „chinejii”… — Chiar aşa. nici de dovlecei. Seara. El se făcu că-i scapă pomelnicele din mină şi se aplecă să la adune de pe jos. dar prietenul numai că nu s-a jurat că sunt castraveţi chinezeşti. dar nu erau nici de castraveţi. după spusa lui Serafim.fiindcă eu n-am unde să le pui ţi le dau sfinţiei-tale să Ie semeni în grădină. şi când s-or face castraveţii. cam cu îndoială.” În sfârşit. îl vedeai cu ce tact mânuieşte stropitoarea ca să nu se bătătorească pământul pe lângă ei. După vreo zece zile. cam cu cârmeală. şi nici de dovleac alb. ne pomenim într-o dimineaţă cu Valerian că intră vesel în altar. am crezut şi noi pe Ciugulitu că vorbeşte drept. că nu ţiu minte bine. îmi răspundea el. Mai făcea ce mai făcea. După ce au dat frunzele şi s-au făcut mai mari. Noi râdeam de ne prăpădeam. că nici n-ai sa inimereşti poarta mitropoliei… — Iţi dau voie să-mi. Faci ce-i vrea. ne-am adunat cu toţii să ne dăm părerea. — Te păcăleşte Ciugulitu. Numai vinovat să fiu…” . dar n-a ghicit nici el. nici de dovlecel. dimineaţa. Valerian cunoştea mai bine decât noi.” — Dacă m-o păcăli… să-l bată Dumnezeu14. căci. aşa. că eu nu mă opui. mai. Au ieşit toate seminţele…* Noi ne uitarăm numaidacât la Serafim. dar am plecat de tineri şi nu mai ţineam minte cum arată la frunze şi la flori toate buruienile. Ciugulituie! — N-ai decât. — Te-a luat aghiuţă. Dealtfel. sau mai multe. Laţară ne născusem. Dar floarea tot ca şi frunzele din vrej: nici de castravete. drept să vă spui. şi cu câtă băgare de seamă smulge buruienile ce aveau nenorocul să scoată capul în stratul cu pricina. şi s-a uitat urât la Serafim: — Mi-a intrat un oui la inimă… Te jupoi. îmi dai şi mie doi-trei. le suceşte pe cealaltă şi strâmbă din nas: — Parcă seamănă cu cele de dovleac… — Tot aşa am zis şi eu. când a văzut floarea albă. şi cu cele de dovlecei şi cu cele de dovleac alb. Scăpat şi el de bănuială. Dar să nu srâdeţi. Ciugulituie. că dacă ne-am fi priceput măcar cât cel mai prost om de la ţară.nile la piept. Ciuguli tuâe. că e om în toată firea. Căci era la culoare albă. Ecleziarhul prinse mişcarea şi îl privi dintr-o parte. — Părinţilor. castraveţii chinezeşti se urcă tot ca fasolea. nici de dovleac alb. am şi eu drept să fiu crezut o dată în viaţa mea… Ce păcatele!” Cinstit vă spui că atunci. Aşa că. Şi trebuie să-l credem pe cuvânt. De poftă. cinstite părinte. îi răspunde Serafim cu mii. le întoarce pe o parte. nu e fleac! — Să nu mă păcăleşti. să vă spun o noutate. că nu-mi tihneşte slujba de astăzi. Numai a clătinat din cap. mai da pe la grădină să vază ce mai e cu seminţele. mai râzând. căci aşa ar li scris consulul că trebuie să facă. ecleziarhul se aşeză cu udătura pe castraveţi. Aduceau şi cu cele de castraveţi. iar nu galbenă. pentru întâia oară. Când şi când da uşor ţărâna la o parte ca să se încredinţeze dacă mai sunt acolo. Acuma nu se mai îndoia nimeni că în grădiniţa ecleziarhului se află o plantă rară. că lucru mare nu pricepeam noi.

— Ia vezi să nu te păcălească diaconul…” în sfârşit. Şi ce să vezi. înaltpreasfinte!” Şi tot Serafim i-a făcut-o şi duhovnicului odată. castraveţi să se urce pe araci V — Aşa or îi ăi din China. Începu să rază: — Da' cum se poate. ce râs a fost pe noi.Directorul cancelariei n-are de lucru şi povesteşte şi mitropolitului despre daravera noastră cu castraveţii Şi chiar în ziua aia. Şi nici mitropolitul n-a făcut mai puţin haz. Cum îl vede mitropolitul. Serafim îi şterpeleşte pe la spate cutia cu chibrite şi îi pune alta în loc. Numai Ce vedem atunci pe Valerian că dă buzna în casă. auzim gura ecleziarhului: Cată pe Ciugulitu. atunci. venit de curând de la Cernica. (După'asta o spui p-a cu pisicile. Şi n-am râs o zi. Duhovnicul se uită lung la el. să fumeze o ţigară şi apoi să se scoale de la masă. ca să luăm c-îte-o cafea. Biâtuile! „ sare Serafim cu gura de colo. din iarbă verde. două. că eu nu mă pricep deloc cum a venit şoarecele în cutia mea ou chibrituri… — Asta e minunea lui Dumnezeu. fiindcă el nu spusese la nimeni. Ţinea ţigările în tabachere. şi când scotea tabaeherea. răspunse Valerian cam cu gura goală. După ce aşeză bătrânul ţigara intre dinţi. Caprăroşie! Acu să mi-l scoţi din pământ. după ce mânca şi strângea şervetul. galeş la duhovnic: — Asta e curată batjocură. Măi. ta — Castraveţi de China.” Tocmai se lungise vrejul şi începuse să se urce pe parul rezemat de gard. frate Niculae! Ieşisem într-o dimineaţă de la biserică şi ne adunasem vreo patru. Noi. ca să-l învăţ eu să mă mai păcălească şi altă dată. — Da' ce-am auzit „arhimandrite? Ai pus în grădină castraveţi chinezeşti? Ia să-i văd şi eu. Niculăiţă: n-apucă duhovnicul să deschidă cutia bine şi ţâşti! din ea un şoricel drept în farfuria ou ciorbă a ierodiaconului Iosif. ia cutia s-o aprindă. . Doar la un capăt părea că e ceva mai plin. în mână. s-a dus drept la ecleziarh. Navuzardane? — Mă mai întrebi? M-am trudit toată primă vara să cresc tâlvuri de scos vinul… parcă aş avea cine ştie ce buţi pline! Arde-l-ar focul de măscărici. ca de obicei. Ecleziarhul dă cu chinezul după el. s-apucă şi-i spune că l-a văzut intrând la mine. cu… „chinezul” umflat la cap. după multă aşteptare. Parcă-l văd pe Iosif — Acuma şi-a schimbat numele. care tocmai îşi corconea bolbot inele în grădiniţa lui. am râs o lună de zile. Şi tocmai când eu turnam cafeaua în ceşti. Când colo. însă nu ştiam ce. 'trăgând după ea un ăla subţire ca deştiul cel mic de la mină. cinci „la mine. Niculăiţă. cum obişnuia. Noi ne-am închipuit numaidecât că trebuie să fie la mijloc vreo blestemăţie d-ale Ciugulitului. înaltpreasfinţite. punea şi cutia cu chibrite pe masă. Serafim lasă ceaşca ş-o zbugheşte pe fereastră. până să ia ţigara din tabachere şi s-o mai frămânle puţin între degete. tată. — Te-a păcălit diaconul. ai? Bătu-te-ar Dumnezeu. cu ochii zgâiţi la cutie. Într-o zi. că face poezii – ţinând lingura în mână şi privind. ce drăcie o mai fi şi asta?! ne întrebam noi.) Avea obicei Teodosie. să-l arză!” îţi închipui tu. mâncatule de molii! — Ce s-a întâmplat.” Şi Caprăroşie. şi-l stropeşte pe faţă şi pe rasă. bobleţ cum era. cum a ieşit bătrânul să se plimbe prin grădină. floarea care dăduse mai întâi începe să se depărteze de tulpină. ce să vezi. Şi creştea mereu „dar de îngroşat nu se mai îngroşa. să te bată. arhimandrite. arhimandrite! — M-a păcălit. cinstite părinte! — Iartă-mă.

le pieptăna mustăţile. Da' de unde! Era sănătos tun. la Predeal. că n-are loc de cârmeală şi se hotărăşte să plece. o felie de brânză şi un boţişor de slănină. Şi. Cotoiului îi pune numele Peniţă şi pisicii Codiţa. şi o dăm unui prieten care se ducea la Predeal. ce să-i faci! Fiecare cu darul lui dat de la Dumnezeu. Se duce cu el şi Caprăroşie. punem mână de la mână şi-i strângem banii pentru tren era ieftin atunci – şi-l trimitem ia gară. s-asei'Tţî. Le îmbăia. Şi. acesta era dus la plimbare. s-o puie la cutia dacolo. Îi facem rost de-un sac de ăia de sare. ca să stea liniştite.— Mi se pare că tu ai făcut-o. că prea ţinea mult la pisici. apoi ticluim o scrisoare către Irodion. cinstite părinte!” — Acunia. bere bună la Klein şi fructe de celelalte câte pofteşti. şi pepenii barem nu se găsesc nici de leac. şi-i spunem că trebuie să asculte de porunca stăpână-său. şi în sarcina lui cădea să îngrijească de pisici. frate Niculae. îl chema Mişu. bată-le păcatele de lighioane. căutam mereu prilejul să-i facem vreun pocinog arhidiaconului. fiind vremea după-masă. fireşte. mi-e dor grozav de ele. noi. Şi prilejul aşteptat ni s-a ivit într-o bună zi când Chirii plecă la aer. Ei. Cum pleacă el. În schimb. Invafă-l tu cum să facă şi dă-i şi bani pentru tren. din gară. le făcea funde la gât şi le ţinea numai pe lapte dulce şi pe jumări de ouă. aşa cum vorbea el: — Asta e euraa batjocură. ca nu cumva să-şi ia seama la drum. aci să le legăm coadă în coadă şi să le dăm drumul prin curtea mitropoliei. şi după ce îmbată el pisicile cu rachiu. Pe ucenic îl lasă acasă. fii aşa de bun. Şi să vezi. totdeauna cu gândul după comedii. şi spune lui Mişu să vie cu Peniţă şi cu Codiţa numaidecât la Predeal. Zăpăcite de beţie şi de . Ai auzit cumva de el? Cântă grozav de frumosj. Numai Iosif se ştergea mereu cu batista pe faţă şi nu mai contenea zicând. de parcă i-ar fi fost cine ştie ce rubedenii sau cine ştie ce scumpătăţuri din străinătate! Când auzeai: „Peniţă al taichii. Află despre mine că mă simt foarte bine în aerul sănătos şi în locul aşa de minunat al Predealului. că ţi-i întorc eu când ne vom revedea iarăşi fraţii împreună. Numai un lucrn mă cam nelinişteşte… Nu ştiu ce-or fi făcând pisicile şi cum o fi îngrijind de ele diavolul ăla de copil. Face el odată rost de-un cotoi şi de o pisică şi vine cu ele acasă. ca să-i scoată bilet şi să stea de faţă până s-o urni trenul din loc. ca din partea lui Chirii. Lăsăm să treacă o săptămână la mijloc. Bucuroşi noi că pleacă. e~a început să slăbească la plămâni. vede el. Noi îl încurajăm. „Frate Irodioane. C-o trăsură. de pe la măcelari. le purica. bieitul băiat. Când ajunge Mişu cu pisicile la Predeal şi trage la gazda arhidiaconului. cinstite părinte. aci să le tundem mustăţile. ori bojogi. dragă Vâjă. Ţinea la ele. noi ne strângem şi facem planul să-i trimitem pisicile la Predeal. Când vede Mişu scrisoarea. ce s-a întâmplat cu pisicile arhidiaconului Chirii. începe să plângă şi să se vaiete că nu ştie cum să se ducă el cu două miţe în tren. că d-aia îl şi poreclisem noi Bibanu. îmi pare. În cele din urmă. că are pânza mai rară. Acuma. Codiţa taichii!” Tocmai îşi luase de curând şi un băieţaş ca 'ucenic. Aci socoteam să-i furăm spurcăciunile. să spui drept. Când şi când le mai aducea Chirii câte o bucată de peşte prăjit sau niscai ficaţi. a băgat un şoarece… S-o dai î-n judecată…” Am făcut noi atunci un haz de ne ţineam cu mâinile de pântece. Ca să-mi ticnească liniştea şi cura pe care o fac aici. Scoase bietul băiat pisicile din sac. până la Predeal. a făcut-o Regia. că în loc să pună în cutie beţe de chibrite. cu toate că suntem în luna lui august. Cam scumpe zarzavaturile. că-i spusese nu ştiu care priceput de doctor. le înfundă în sac dimpreună cu nişte miez de pâine. diavole! — Bă eu nu. cu poruncă straşnică să îngrijească de pisici ca de ochii din cap.

Şi păcăleala a fost pe cinste! Avea obiceiul ecleziarhul să păstreze câte un jurnal din fiecare zi – că lua regulat şi d-ale de ieşeau seara şi le ţinea împachetate frumos de credeai că nici n-a umblat mână de om cu ele. ca să îndemne pe bătrân să mai povestească. şi le caută ca să se potrivească luna şi ziua. mă. părinţilor? — L-am cetit… . Chirii s-a întors acasă aproape pe seară. buri.14 Când aude Chirii de pisici. pisicile îi aud gura şi o zbughesc din braţele ucenicului. şi-i dă scrisoarea. Numai alde Falaştoacă. Numai bătrânul Teodosie nu prea obişnuia să citească jurnale. miorlăind. după cum ne-a spus în urmă. mă?. i le dă lui. Când veni unehiaşul la masă. doar când şi când trăgea cu urechea la cele ce vorbeam noi. începuse să-l prindă un pic de bănuială că scrisoarea n-o fi adevărată. căci. aşa că aveam cunoştinţă de toate noutăţile de pe cimpui de luptă. Toată lumea: Port-Arthur. Dar v-a venit altceva… — Ce mi-a venit? — Uite… a picat de vreo două ceasuri un băiat sie la Bucureşti… ou nişte pisici. şi le dă să mănânce. cinstite părinte. doar se aşeză pe scaun şi-l vedem că-şi drege glasul. frate Niculae. Alege el atunci vreo câteva din vremea din urmă a războiului dintre englezi şi ăia din Africa… cum focu Ie zice… bori. se amestecă economul. Le piaptănă frumos şi aşteaptă cu grijă pe stăpână-său. Hoţul de Valerian aude şi numaidecât pune la cale cu Irodion să păcălească pe unchi aş. Tocmai începuse războiul ruşilor cu japonii. Peniţă al taichii… Codiţa taichii…” — Râzi. şi. a întrebat-o oa de obicei: — Am vreo scrisoare? — Scrisoare n-aveţi părinţele. Dimineaţa se aşează Vâjă la pândă până în ziuă. — Aha!. că chiar în ziua aia vorbeşte cu jurnalistul să-i aboneze şi pe el. PortArthur! Noi. În zilele dintâi ale războiului se seria în jurnale de bătălia vapoarelor lângă Port-Arthur. ca omul cu chef de vorbă. ai? — Păi de. legea dracului! Tu nu vezi. că te-a păcălit Vâjă. — Codiţa taichii… Peniţă al taichii… Cine şi-a bătut joc de voi… Mânca-v-ar taica… Iiii. şi cum a dat ochii cu proprietăreasa. fiindcă ei nu ceteau jurnale. Chirii le mângâie cu mâinile şi cu obrajii: — Peniţă al taichii! Codiţa taichii… Ce-ai eautat aici cu pisicile. Una îi sare pe umăr. se face foc. fiindcă Irodion era vecin cu Teodosie. Derlescu şi cu Caprăroşie ascultau cu gurile căscate. Duhovnicul părea că-şi vede tihnit de mâncare.închisoare. eram abonaţi la unul care ne lăsa jurnalele la uşă. Şi. alta în braţe. ce-am râs atunci! — Aţi mai făcut tot aşa mult haz când ou războiul cu ăia… cum le zice… când a schimbat Irodion jurnalele lui Teodosie. el îl şterpeleşte la iuţeală şi pune în loc unul de la Valerian. se uită la noi şi ne întreabă. aşa rar cum vorbea el: Aţi cetit jurnalul de astăzi. preoţii şi diaconii din mitropolie. măgarule? — Mă mai întrebaţi? îi răspunde Mişu cu lacrimile pe obraji. cum aruncă ăla jurnalul. — Ce băiat? Ce pisici?” Şi pe când se ciorovăia el cu gazda. şi nici nu se prăpădea după ştiri noi. Vorba noastră la masă era numai de asta. şi toţi care citeam jurnale ştiam să spunem câte ceva. 1 boeri… cam pe aci. dacă e de râs! — Da' noi. Apoi. Şi pesemne că i-am făcut poftă de lucruri noi.

sau săracul. fără să deschidă gura. n-ai auzit de ruşi?” Parcă-l văd pe unchiaş cum se schimbă Ia faţă. dând trist din cap: — Măi. dac-o fi adevărat. — Se bat straşnic japonezii! sare şi Baciu. — Cum de ce?! Păi n-aţi văzut în jurnal c-a murit regele Milan al sârbilor?” (Şi Milan era mort de trei ani!) Vă închipuiţi ce a fost pe noi. tată. „ zic eu. — Da' de ce. Bâtule? îl întrebă Chirii. Am strâns din dinţi. numai ca să nu bage unchiaşul de seamă. după câte iun înţeles. — Care ruşi? — Ruşii! Ce. îi vine cam greu anglezului. Bâtule. Şi la masa aia de atunci n-am mai suflat nici o vorbă de războiul cu japonii. În ziua următoare vine posomorit şi se aşează în capul mesei. tot Teodosie deschide vorba. care ştiam! Noroc că chiar în clipa aia face Serafim o comedie şi ne dă prilej să râdem că nu ne mai puteam ţine. . că acolo sta el. dar când m-oi duce acasă am să mai eaut. adevărat vorba proorocului: „Oare cine este împăratul. sau dreptul. că eu nu dau peste ci deloc. sau ostaşul. peste asta n-am dat. ne-am mai făcut că strănutăm. tot duhovnicul deschide vorba: — Văd că o să fie rost de pace. — Să vedem cum or mai ieşi la Port-Arthur… Duhovnicul face ochii mari: — Care Port-Arthur?! — Port-Arthur! N-ai citit în jurnal? — Uite. am mai râs pe sub — Masă. la masă.— Măăă. ramaserăm cu lingurile pline în mână. un tun şi nu ştiu câte sute de prizonieri…” Când îl auzirăm aşa. cine or mai fi şi ăia. din ce în ce mai mirat. sau păcătosul?” „ Noi zgâim ochii la el. măi frate. îmi pare. că sunt şi slovele cam mărunte. Dar noi. că. Valerian însă aduce vorba numaidecât de noutăţile din jurnal şi ne dăm cu toţii părerile. ceilalţi. — Japonezii! — Dar nici ruşii nu se lasă! zice şi Valerian. am vorbit numai de bătălia de la Port-Arthur. — Care japonezi?! întrebă duhovnicul. că era şi cam supărăcios. Hm. Ecleziarhul ne face semn să nu râdem şi atunci pricepem noi că nu e lucru curat la mijloc. da! Uite. că la speriat ăia c-o să taie toţi prizonierii. Numai Serafim n-a putut să-şi ţie gura şi a zis aşa cam într-o doară: 1 Aluzie la războiul purtat de englezi (1899--1902) Im* potriva burilor (Africa de sud). da grozavi oameni trebuie să fie şi boerii ăia.” A doua zi. sau bogatul. şi până ne-am ridicatde la masă n-a mai scos un cuvânt din gură. După ce ne mai potolim. Unchiaşul cască gura: — Care Port-Arthur? — Port-Arthur! — A. afurisiţi oameni… — Ai citit. dacă se bat ei cu anglejii… Văzui în jurnal că au luat de la angleji. ce bătaie a fost la Port-Arâi uir? S-au scufundat nu ştiu câte vapoare de război.

Derlescu şi cu . să te bată S 1 În acest an flota japoneză atacă fortăreaţa Port-Arthur. frecându-se mereu de rogojină.Teodosie tăcea şi mânca. Ecleziarhul se roşi el deodată. Tocmai dimineaţa. zis Falaştoacă. cum le-am auzit paşii. Cheie potrivită a avut unul din noi. batem în uşă la el: — De unde o fi venind mirosul ăsta de cârpă arsa. după vecernie. când se culcă. Cum simţim noi. Iuvinalie?” Parcă îl văd dând din cap amărât şi plin de strame şi de f ulgi. Noi simţim că au să se întoarcă târziu şi punem la cale o drăcie de nici prin minte nu ţi-ar trece. mâine aşa. Fuga e mai sănătoasă. Şi-a făcut bietul om cruce ca de o năpastă şi. Noi îi pândeam. Căutăm atunci un ţigan şi-l punem să adune un saa mare de cârpe de pe maidane Apoi. le-a băgat în sobă şi le-a dat foc. frate Niculae… Cunoşteam un sacagiu şi vorbim cu el să vie cu gloaba. ne-am lipit de zid. dar la mine în jurnal nici pomeneală nu e. Dar unchiaşul îl zăreşte: — Mi se pare că Irodion a făcut vreo încurcătură… Bătu-te-ar mântuirea de nebun. miros de cârpă arsă. ba că îl amăgeşte Diavolul. că ştia că numai el are de obicei să păstreze jurnalele. şi Dumnezeu milostivul să vă plătească cum o şti el mai bine… că mi-aţi făcut şi mie rost de saltea de puf… Numai de n-ar fi avut puful niscai lighioane… că atunci o să fie vai de pieluşica mea…” — Dar mai rău a păţit-o Iachint. — Vă sărut mânuşiţele. Ce era să mai facă? — Da' fie că straşnic m-aţi păcălit. când s-o însera. până când ne vorbim noi să-i facem rost de vreun culcuş mai moale. Da' de unde o M găsit el. trăgând după el un colţ al aşternutului. că era întuneric de să-ţi dai cu deştele în ochi. Ia lămuriţi-mă şi pe mine. eu tot vă aud vorbind că s-ar fi bătând muscalu' cu japoinii ăia. începe războiul ruso-japonez (1904-1905). Se tot văieta el că n-are saltea şi că-l dor coastele şi şoldurile. şi. simte moale şi-l prinde mirarea. Seara. — Măi părinţilor. pândim până pleacă Falaştoacă la biserică şi-i întindem cârpele subt pătura care acoperea rogojina. ca s-o băgăm în chilia lui Iachint. ba că s-a îngrăşat şi a prins carne moale mai multă. Când s-au întors ei din oraş. Că n-avea ce mobilă să-i strice. cinstiţi părinţi. mai de nevoie. când s-a dat jos din pat. Pleacă el într-o zi. băgă de seamă că în loc să fie anul 19041 era 1901… Cum ved? Irodion că a băgat Teodosie de seamă. Scrie numai de bătaia anglezului cu boerii. împreună cu bunul său prieten Caprăroşie. Adunând toate zdrenţele. jurnala vechi?!” Aci. Teodosie se uită lung la Valerian. Azi aşa. zis Derlescu. ba că i-a amorţit trupul şi nu-l mai supără rogojina. numai ce-l vedem că scoate din sân jurnalul pe care i-l pusese Irodion în ziua aia la uşă. se ridică repede de la masă şi o şterge pe uşă. care eram pe aproape. uite ziua…” Dar când vru bătrânul să citească data. erau ceasurile trecute de zece. apoi se puse pe râs. tată. Îşi închipuie el. după ce îşi aprinde ţigara. Mai de voie. Tocmai la sfârşitul mesei. care îl fericiseră peste noapte. cum vine treaba asta… că doar jurnalul e proaspăt. şi-l desface la pagina unde se vorbea de războiul… englezilor cu burii. măi tăiculiţă — I-am făcut-o odată şi lui Iuvenalie. şi cât p-aci să stricăm broasca omului. dar era cam ruginită. părinţilor. bietul duhovnic a râs şi el. la un cunoscut al lor de pe Colentina. a văzut cârpele putrede şi murdare.

Mihohohoho… Sacagiul o apucă de gât şi o sărută: . Cheia însă nu se învârtea deloc. părinţilor” Atunci. Derlescule? — Un nechezat de cal… — Nu. mă? De eşti om după făptura lui Dumnezeu să ieşi pe fereastra din dos. şi începe să se vaiete: — Cinstiţi părinţi. — Mă Pimene. bone… hodoronc! Tocmai atunci iese şi sacagiul. Noi ne prăpădeam de râs. cum bagă cheia în broască – abia a înemerit – şi face puţin zgomot. mehinându-se. mie mi se pare că nu e lucru curat la mine în casă… — Ei. Părinte Irodioane. începu să' bată în uşile şi în ferestrele noastre: Săriţi. sărut mânuşiţele. căci umblasem noi la broască. mihoho şi tronc. apoi iar încearcă să descuie. Bietul Iachint. ptiu!” face Iachint. eu mă fac că ies somnoros din casă: — Da' ce te-a găsit. Nechezat de cal. că om n-are ce să caute! — Tot aşa zic şi eu. ca la poruncă. o şi închid ia loc. iartă-mă… e cineva la mine în casă. Mihoho!. aşi? — Crede-mă. Caprăroşie? — Ce e. iar de eşti duh necurat. frati-meu!” Atunci. îi vedem că se apropie amândoi de uşă şi izbutesc să sucească cheia. ptiu. fraţilor!” Şi iar mai bate: — Ia seulaţi-vă. Îndată auzim atunci hărmălaie mare în casă la el şi un nechezat de nici nu credeam că e de la gloaba sacagiului… Mihoho!.Caprăroşie erau cam cu chef. că nechează ca un armăsar…” Ne apropiem noi atunci de chilia lui Iachint şi începem să facem gălăgie: — C'are-i ăla acolo. Doamne. închinându-se şi fugind de-a-ndăratele. la tine în casă? Poate că Dracu cumva. Iapa dă buzna afară (mihohohoho!. mă. Derlescule? Ai venit beat din oraş să strici somnul oamenilor? Ia intră în casă şi te culcă! — Cinstite părinte. Sacagiul aude: — Iii. întărâtat. să piei îndată!” Dar în casă: mihoho… mihoho… tronc.” Atunci sare şi Irodion: — Cine e. Dar Iachint. ce să mă fac eu? Mi-au furat-o hoţii… O să-mi moară copilaşii de foame. după cum aveam şi vorbă. că alta n-am putere să-mi cumpăr…” Iar În casă la Derlescu. Gloaba necheza şi da cu picioarele de parcă o înţepa strechea subt coadă… Mihohohoho! Mihoho! Tronc! — Dracu. Bietul Derlescu ia repede mâinile de pe uşă şi se trage îndărăt. e guriţa iepşoarei mele!” Şi deschide repede uşa. Îşi iau ei „noapte bună” şi Caprăroşie intră în chilia lui. Dar cum crapă uşa. Stă el şi mai trage cu urechea. Derlescule! — Ptiu. — Măi. Iachint zgâlţâie uşa cu amândouă mâinile. se cunoşteau după călcătură şi după vorbă. frate Pimene! N-auzi. nu cumva aţi văzut iapa mea p-aici? Vai de mine şi de mine. aude. după ce îşi mai veni puţin în fire.

ca să nu supere pe Dumnezeu se mai îndulcea şi cu de-ale lumii. păcatele mele. Iar Satana. Că tot oameni au fost şi călugării din vechime. mai uşoară şi mai lesnicioasă. că ai să găseşti acolo multe lucruri de folos. 1-2. Ca nici mintea să se trufească şi nici Diavolul să-l bântuie prea tare cu răutatea lui. fiindcă ascultarea e ascultare. Când vezi că e la mijloc o glumă. Ce erai să-mi faci. cum se cuvine a trăi călugărul? Iar marele pustnic. ca să nu în- . iar călugării. de la mine „că omul nu poate trăi fără un pic de veselie. părinte Iachint? Te-ai fi bucurat la un sărac ca mine. i-a răspuns: — Este. după grele încercări. îşi luară repede blagoslovenie şi plecară. luciul din luminile ochilor se şterse şi întreaga-i înfăţişare arăta că-i trecuseră toanele bune şi că intrase în făgaşul firii sale. seria a II-a.— Mânca-te-ar taica să te mănânce!. care ne văzuse pe nei jâzând: — Tu nu vezi. N-are nici spini. Bietul Iachint a răsuflat uşurat: — Asta nu e glumă. să râzi şi tu. că cine o face n-o face numai pentru el. căci aceasta este calea împărătească. ai? Mă duc la poliţie 1” Dar Iachint îl apucă de mână: Măi. Doamne!” Atunci sare Caprăroşie. IX. Pe fruntea părintelui stareţ se laşă o umbră. mă Derlescule. dar porunca s-o îndeplineşti. cu smerenie: — Spune. ce e la mijloc? Şi-au bătut vecinii joc de tine!” N-am mar avut nici noi răbdare şi ne-am dat pe faţă. 18 martie. Adevărul literar şi artistic. Mai făcea cuvioşia-sa şi de-ale călugăriei. An. au ajuns să se încredinţeze de înţelepciunea sfatului dat de către cuviosul Pimen. şi să urmeze calea împărătească – unii pe mijloc. cinstiţi părinţi! Credeţi-mă ce vă spui… cu toate că am băut un pahar de vin mai mult… Asta e pusă! a cale de Diavolul. din sfânta mânăstire Căldăruşani. Economul şi casierul. căci erau înverşunaţi asupra Diavolului şi hotărâţi să-şi dobândească mântuirea printr-o luptă necurmată împotriva lui. ~ 11 martie 1928. nr. p. îşi căuta şi el mântuirea pe aceeaşi cale. Ai citit povestea din Pateric. hulit şi prigonit de suflarea neagră. Unele chiar cu haz. nici întortocheri. Iar fratele Niculae îi urmă îndată. p 4 CALEA ÎMPĂRĂTEASCĂ S-a dus cuviosul Iosif la cuviosul Pimen cel Mare şi l-a întrebat. sau tocmai pentru aceasta. Iar sacagiul a şters-o repede cu gloaba. De atunci s-au crestat pe răboj multe veacuri. 380. alţii mai pe margini. nu sunt eu de vină. Dar călugării nu prea l-au ţinut în seamă. Mai bine pentru călugăr să ţină calea de mijloc. crede-mă! — A ieşit din chilia sfinţiei-tale! — Văd şi eu c-a ieşit de la mine. hotărât în gândul lui să nu se mai supere de glumele ecleziarhului. continuare în nr. Doamne-fereşte! Să fie el cât de călugăr! Şi să nu te mai superi de ghiduşe lî şiile ecleziarhului. observând schimbarea. cuviosului Iosif. Părintele Carion. frate. — Ş-aşa cu comediile noastre. fiecare după firea şi după înţelegerea lui. bântuia oastea lui Christos cu toată puterea şi cu toată îndârjirea lui. Şi s-a răspândit sfatul cuviosului Pimen prin toată frăţimea pustiei. fiindcă o găsise mai largă şi mai bătută. când un duhovnic a poruncit ucenicului să înfigă răsadul în pământ cu rădăcina în sus? Dacă n-ai citit. 379. Bucureşti. cu toate că ducea viaţă aspră. ava Pimene. Niculăiţă! Să ştii şi tu acuma. să iei şi să citeşti. „dar n-am băgat-o eu.

la mare sete. găsi alt mijloc. cuviosul Carion. coadă lungă şi încovrigată. a făcut carne vie la genunchi şi la buricele degetelor. eu gheare şi cu păr – adică întocmai cum ni-l arată cărţile. tarate prea mult pe Satana. şi ce şi-a zis Carion: „Ia să încerc şi eu să mă pun . nu mai avu curaj. ca să întărite pe Ucigă-l-toaca.. Când îl văzu părintele Carion. a părăsit îndată şi vremelnic „calea împărătească* şi s-a 'pornit pe post uscat şi pe pravilă necurmată. scuipatul porni la vale… cu ochi cu tot. Fiind vopseaua încă udă. Astfel că. ori şi trupul. şi încă straşnic. când sfinţii cuvioşi luptau o viaţă întreagă – fie cu răutatea. când din profil – dete semnalul de luptă scuipând pe dracu drept în ochiul stâng. dar că Dracul îi cunoaşte gândurile şi face haz de osteneala lui nu-i fu greu să priceapă. când din faţă. Mai ales când întrec orice măsură. — Să mi-l faci. Care să fi fost pricina nepăsării Diavolului? Tocmai aşa ager la minte nu era el. . Să nu întârzii mult. Căci toate le-o suferi Satana. cu ce credeţi că s-a folosit? Aproape cu nimic. La acesta se duse Carion şi-l rugă să-i aştearnă chipul Satanei pe-un carton sau pe-o placă de lemn. Se simţi însă ruşinat de el însuşi să se dea bătut. şi nici de la biserică şi de la ascultare n-a lipsit. În vremea aceea se afla în mânăstire un meşter care meremetisea zugrăveala paraclisului. trăia fără turburări. cu doi ochi de jar şi cu o furcă de fier în mâini. că amtreabă cu el… Meşterul se uită chiorâş la călugăr. gata să înhaţe sufletele păcătoşilor şi să le arunce în iad. dar postul şi rugăciunea niciodată. puţine fructe şi apă. nasul încovoiat. ce-ţi trebuie zugrăvit? Fă-i semn. să vedem ce-are să-mi facă?” Şi fără să cugete mai îndelung. că vine el… *4 Dar fiindcă avea prilej de câştig. fiindcă îi întărită cu vieţuirea lui aspră şi neprihănită. Să-l fi văzut cu barba roşie-zbârlită şi cu nasul ridicat de vârf nici n-aţi fi bănuit cât de paşnic era el în cugetul ca şi în faptele lui. Carion râse ca un biruitor. până la mijloc? N — Ba să-l faci întreg. O săptămână întreagă a trăit părintele Carion cu agheasmă. cum acest mare sihastru se lupta cu dracii. Tocmai citea în Viaţa sfântului Pahomie. Şi era cât pe-aci să se lase. domnule zugrav. — Cum vrei să ţi-l fac. din creştet şi până în tălpi: cu coarne. când mai de aproape. fie cu batjocura Dracului. Dar fiindcă simţi şi un fior rece prin inimă. Căci chiar şi celui mai înţelept şi mai liniştit. tăcu şi se învoi. Când văzu pe Sarsailă chior. niţel mai rău Cu Satana. cioc ascuţit. ci mai degrabă vreun ţigan din satul vecin. însă nici pentru răul acesta nu era încredinţat că i l-a făcut Necuratul. Carion duse tabloul la chilie şi-l aşeză în peretele dinspre apus al odăiţei în care dormea şi îşi făcea pravila. Şi după atâta canon. după îndelungată chibzuire. A citit ceasuri după ceasuri a poftorit Psaltirea de trei ori. După ce îl ţintui bine şi-l mai privi – când de departe. Şi cât o fi cu cale îţi plătesc. cât mai repede. Să mai meargă însă cu aşa post şi cu atâta citanie. să-i facă ochii ceva mai stinşi şi să-i mai tocească ghearele şi coarnele… Când schimbarea fu gata. anafură uscată. gata să-i zică: „Dacă simţi nevoia de Dracu. E drept că nici firea lui nu i-ar îi îngăduit să apuce pe alte drumuri. în felul acesta. din pricina mătăniilor. după o săptămână. îşi frecă mâinile de bucurie. Doar o cămaşă i-a pierit de pe gard. de stai în loc şi te cruceşti. Pe statornicia omului însă nu trebuie să pui temei neclintit. când nu te aştepţi atunci îi vine un gust'sau vreo toană. cuvioase? Numai capul. În puţine zile zugravul mâzgăli un drac aşa cum îl mai făcuse prin tinde de biserici: negru şi păros. Şi. Aşa i-a venit într-o zi cuviosului Carion. rugă pe meşter să-i şteargă furca.

l-a pândit într-o noapte şi l-a pălit cu un par în spate de l-a lăsat abia viu. să se întâmple cât mai curând. Aşa că în loc să asculte povaţa bătrânului. Numai când se gândea că într-o bună zi o să se isprăvească şi răbdarea Dracului. Carioane! Păi bine. şi unde nimerea. După câteva clipe. rău. te doare? Ce zici Miehiduţă? Gândeai că o să întâlneşti în mânăstirea asta un călugăr cu atâta îndrăzneală? Într-acest chip chinuia Carion pe Necuratul. Pentru orice întâmplare însă şi-a făcut socoteala că nu strică să citească în seara aceasta cât mai multe rugăciuni. ci o roşea mai întâi în foc. Eu ţi-am spus ca să n-am păcat… înţelept o fi fost sfatul duhovnicului. dealtfel. ori de câte ori îi venea gust să-l întărite şi săşi arate curajul. pfiu. — Hm. când ai băgat pe urătorul de oameni în ehâlie? — Da. Numai într-o seară. da' prost mai eşti. închise sfintele cărţi şi. Cinstite părinte! — Ai gândit să-ţi baţi joc de Satana. coamele se lungiră deodată-până trecură peste pânză. o dată în viaţa lui. Când obosi peste fire. omule. să facă o ispravă şi ţinea să meargă până la capăt. Şi mare plăcere simţea când auzea fierul sfârâind în trupul vrăjmaşului. miroase. când mirosul . zicând u-i cu răutate: — Ha. în piept. Carioane? — Uite… mi l-a făcut zugravul. Dar Satana părea că nici nu se sinchiseşte. în cap. II înţepa. lucru pe care el il dorea. Atunci s-a dus cuviosul Is'idor la cuviosul Moise şi i-a zis: „Frate Moise. Speriat. a friptură de Drac! zicea el după ce făcea isprava. Luat prea rău cu Diavolul până când acesta.Apoi luă sula şi se puse să-l împungă – în faţă. ai? — Chiar aşa. Apoi se milostivea şi-i da pace. se strâmba la el. îl scuipa. sâcâit peste măsură. Ce-o păţi o păţi. îl mânjea la gură cu mâncări de post. cu un gân. cum ţi-ai putut închipui tu că o să fii în stare să te fnăsori cu Ucigă-l-crucea? Cine se pune cu el? Unul ca tine?! Pfiu. uitându-se cu băgare de seamă să vadă un cât de mic semn de supărare pe faţa lui. să vedem ce-o să-mi facă?. începu să chinuiască pe dracu şi mai. că s-o înfuria şi mai tare. Se înfricoşeze. fără să vrea. Mai bine ia tabloul şi bagă-l în foc sau aruncă-l în lac. căci şi în această vitejie se cade a păzi o măsură! 44 Aşa ai să păţi şi tu. — Tii. ce trebuia să-l mai întăriţi şi în felul acesta? N-ai cetit ce a păţit cuviosul Moise Arapu? Că s-a. îl afuma cu tămâie – şi tare mândru se mai simţea pentru nefrica lui. şi când dă cu ochii de tablou se trase un pas îndărăt şi se închină cu spaimă. şi iar îşi făcu cruce. simţea un nod în gât şi puţină strânsoare la inimă… Într-o zi vine la el duhovnicul Gavriil. mare nebunie ai făcut! Puteai să te lupţi ou el prin nevoinţe călugăreşti. şi l-am pus în perete. — Ce-i cu ăsta aici. a simţit că-i saltă inima de bucurie. aşa cum porniseşi. zise fiului său de spovedanie: — Ţi-ai dat tu seama ce faci. Gavriil se închină a treia oară. dar părintele Carion îşi pusese şi el în minte. că' mâine. D că s-o mai potoli vrăjmaşul şi cu altul. cuviosul nostru aprinse repede tămâie multă şi o puse dedesubtul tabloului. Acuma nu-l mai înţepa cu sula rece. i s-a părut viteazului călugăr că vede un corn mişcându-se… Dar în loc să. după ce şi-a chinuit duşmanul cu şi mai multă ură ca până aci. încetează de a te mai lupta cu diavolii mai presus de măsură. Se duse dar la analog şi deşiră la psalmi până începură rândurile să se urce unul peste altul şi slovele să-i fugă de dinaintea ochilor. în picioare. ca să-l batjocoresc niţel… că frică nu-mi este… Duhovnicul râse silit. cinstite părinte. Apoi luând înfăţişare aspră. îşi aruncă privirea spre tablou… Dar ce să fie asta? Părere sau minune? Coarnele Dracului se mişcau întruna… Carion îşi făcu cruce. cinstite părinte.

Aci le vedea largi ca de bou aci pe spate ca de ţup. Carion îl scuipă din vârful limbii. Bietul Diavol. apoi iar se gândi că n-a fost părere. Această plăcere însă nu i-a ţinut de cald. se hotărî să i le facă răsucite. În seara următoare. Apoi se gândi că n-o fi fost părere şi că Sarsailă a căutat într-adevăr să-l sperie ca să nu-l mai batjocorească. Când. şi parcă le şi văzu deşirându-se ca un sfredel în spatele lui… Se ridică' de pe pat şi începu să se plimbe prin chilie. ducând mâna din barbă la tâmplă. îl cuprinse bănuiala că toată spaima lui s-a tras dinIr-o părere. cum era. Numai coarne să fie. apoi se lungeau. după ce a stuchit şi a înţepat tabloul. să mă ţin eu că am pe Diavolul în chilie. Dar n-apucă să facă un târcol. cu ghearele tocite şi fără nici o armă. ca la unii berbeci. suflă cu putere în luminare şi se vârî în pătură. a ajuns la convingerea că Dracul. s-o stingă. îşi aduse aminte ce-a păţit. Şi iar bănui c-a fost părere. şi iar se strâmbau. cum cele două coarne drăceşti se strâmbau. În cele lin urmă. cu mâinile în şolduri. ne* duse la zugrav de-i ceru o pensulă înmuiată în vopsea. monahul se dădu mai aproape şi privi lung la Michiduţă. Acuma. când el n-are coarne?” îşi zise Carion. Carion s-a aşezat pe' pat şi l-a privit o vreme. Carion îl privi. apoi mai de la jumătate. călugărul îşi ridică ochii la coarne. aci ţepuşe ca de taur. căci simţea plăcere mare să-l vadă pe Dracu aşa slut. aci boante ca de viţel mic. cu ochiul scos.de tămâie ajunse pesemne la nasul Necuratului. bietul Drac era şi chior şi ciut. Carion văzu cu groază. după multă chibzuinţă. Cu picioarele tremurând şi cu mâinile bâţiind. şi iar îi întoarse gândurile: „Se poate. nu mai seamănă a Drac. Deci. Când simţi că-i ating spatele. Apoi deodată se lungiră până ajunseră la el. şi stingând lumina se lungi pe pat. nimeri cutia cu chibrituri. care poate nu mai ispitise pe nimeni până atunci: „Toţi dracii vor fi având coarne? Nu s-or fi găsind printre ei şi ciuţi? De unde se poate afla adevărul?” Cuviosului îi veni să râdă de-o idee aşa scrântită. grăind aproape tare: „Odată ce e Drac. chibzui el că e mai bine să lase pe Dracu… ciut. Şi pe loc începu să-şi făurească în minte tot felul de coarne. Atunci. Şi. Negreşit că nu-l sileşte nimeni să le facă tot aşa de lungi. fie că-l ajunsese supărarea. că mintea i se lumină şi-i veni' pe buze o întrebare. blestematule! Apoi se culcă fără nici o teamă şi adormi dus. i-a încurcat gândurile. Satana însă îl trase de spate. cuviosul dădu un ţipăt şi sări speriat în sus. Apoi păşi spre lampă. şi văzându-le înţepenite pe pânză. Spurcatul nu cârti în nici un chip. şi-i zise scrâşnind din măsele: — Aşa-ţi trebuie. ci cât mai scurte. fie ca să-şi bată şi el joc de călugăr. Căci. ca de obicei. Carion aprinse luminarea şi cu mare teamă se uită la tablou: Dracu sta liniştit şi cuminte… Răsuflând uşurat. aşa cum e. cu faţa la perete. se încovrigau. deoarece Vrăjmaşul. în seax-a trecută. părea smerit şi ponosit. cu o mână la spate şi cu una în barbă. oare. Şi iar începu să măsoare chilia. să vadă care i-ar veni mai bine năpăstuitului Diavol. coarnele trebuiesc făcute la loc. Începu să tremure şi se uită o clipă spre uşă… Apoi repezi câteva cruci pe piept. şi trase cu ea peste coarnele Vrăjmaşului. şi iar se încovrigau. Dar coarnele Vrăjmaşului îl urmăriră şi în pat. tot uitându-se Carion la tablou. prin rotocoalele de fum. fireşte că trebuie să aibă şi coarne!” . Dar în loc de uşă. Se plimbă el în lung şi în lat până găsi că e mai cuminte să-l lase pe Michiduţă aşa cum se găseşte. cu toate că era în puterea nopţii.

Carion vru s-o scuture în uitarea somnului. căută săşi amintească dacă a văzut undeva scris. prinse şi mintea să i se mai limpezească. Se îmbrăcă la iuţeală şi porni Ia biserică. Dar când prinse a răsufla mai lung. iar a doua oară mai încet – dar Satana nicăieri. măi frate. Ieromonahul aprinse luminarea şi. se învârti pe cealaltă. dar se găsesc destule şi ciute. când păşi în sfântul lăcaş. adică la capre. Căută la dobitoace şi găsi unele mult mai pocite decât Ucigaşul. că dacă printre capre sunt destule şi fără coarne. socoti el. cuviosul deschise cartea şi o răsfoi – întâi mai repede. umblă la şerpi şi dădu peste unii mult mai groaznici decât cel care a amăgit pe Eva. Carion. la răcoare. dar degeaba. căci Dracul nu putea să fie pus – dacă ar fi fost – decât în rândul animalelor… Ostenit de atâta frământare a minţii. iar când piereau pentru o clipă îi ţiuia în urechi: „Toţi dracii or fi având coarne?” Dacă văzu cuviosul că nu scapă cu una. Şi gândul zbură câe îndată la vitele cornute. Atunci îşi aduse aminte că a văzut odată la ieromonahul Avimelec o carte cu tot felul de vietăţi în ea. Zadarnică încercare. Dar. luă papucii n picioare şi tăie curtea cetăţii. dar Ene nu se putea apropia de gene din pricina diavoleştilor coarne. căci ori de închidea ochii. fără această podoabă? Da ' socoteala iar se. sau a mai auzit pe cineva vorbind despre ceea ce îl frămîntă. râzând a căscat: — Ţine-o.toaca. Carion simţi că iar i se încâlceşte mintea şi ieşi afară. şi neroada întrebare iar îi veni pe buze: „Toţi dracii or fi având coarne?” Se suci el pe-o parte. simţi că-l slăbesc durerile de cap. s-o laşi până dimineaţa? — Nu… fiindcă îmi trebuie acuma. şi caprele sunt capre!. îi pieri somnul ca alungat de un duşman. Când boarea rece îi atinse fruntea. i-a întinse printre zăbrele. Satana era zugrăvit cât mai încornorat. „dacă nu e cu supărare. D-odată păru el. îl puse păcatul să-şi ridice ochii pe pereţii tindei. dibuind cartea. vedea acelaşi rând cu slove mari şi supărătoare: „Toţi dracii or fi având coarne?” Când strângea pleoapele mai mult. sau Chiar câteva sute. când dete Dumnezeu şi sună clopotul de utrenie. Necuratul însă deloc. de ce n-ar fi şi în legheoanele de draci măcar câteva mii. Carion orezu că se apropie de dezlegare. că-mi pare că te bântuie Diavolul în miez de noapte… Când se întoarse la chilie. Se gândi bietul călugăr la cele ce a citit în Vieţile sfinţilor. Aceste dobitoace au coarne. căci oriunde citise şi ori de la cine auzise. Cu două. că o să adoarmă. — Nu poţi. Căci.Şi cel din urmă gând îi fu ca a doua zi să cheme pe meşter ca să încornoreze din nou pe Sarsailă. somnoros. părinte Carioane. La păsări nu mai răscoli. Întâlnind sub clopotniţă pe arhimandritul Neonil îşi luă inima în dinţi şi-i opri din cale. ori de-i ţinea deschişi. — Cinstite părinte. unde sunt zugrăviţi cel puţin douăzeci de draci… şi toţi încornoraţi. bietul Carion nu ştia ce să mai facă pentru a scăpa de năpastă. ori unul. „v-aş întreba ceva… . şi gândind că poate o îi scriind acolo şi despre Satanaceva. — Cinstite părinte… nu te supăra… dă-mi niţeluş cartea aia cu toate jivinele… Avimelec deschise. (poticneşte: dracii sunt draci. slovele luau diferite chipuri şi culori. dete iarăşi drumul gândului. cu mintea lui. care seamănă cu Ucigă-1. Scos din balamale de această ispită neaşteptată. fereastra. iar până la biserică. ori zece.

fireşte că are. dar n-avu nici o putere. Te culci în pace. ţişniră şuvoaie de sânge. Nu-ţi mai stâlci capul cu. Dete să strige. vârând-o în sobă. ori ba? — Negreşit că are… dar… eu îmi închipuiam că s-or găsi şi d-ăi fără coame… Preacuviosul Neonil râse cu poftă. Dar când se înapoie la chilie şi se uită la tablou. — Aaa. sosiră în grabă – şi tare se mai speri1 Necaz. aşa cum văzuse la animalele din cartea lui Avimelec. să-l scape. că toată comedia cu coarnele e scornită de Satana ca să-l chinuiască până i-o da pace. N-a trecut însă un ceas. cu tot felul de coarne. Vru să ridice dreapta pentru a-şi face cruce. — Hi. El făcea haz privindu-i cum se schimonosesc.— Spune. cinstite părinte… dar… — Ei. Michiduţă. Iar după plecarea lor desprinse pânza din ramă şi. şi. bedă1. Şi coarne! Cuvintele arhimandritului fură ca o luminare ce se aprinse în capul lui Carion. Dracul începu să urle de durere. şi tot lua seama să zărească măcar unul ciut. Carioane? Părintele Carion oftă de la ficat şi le făcu semn precum că n-are nevoie de ajutor. că mâine aduc zugravul să-ţi facă ochiul şi coarnele la loc. şi se deşteptă ţipând şi leoarcă de Sudoare… Auzindu-l ceilalţi călugări. apoi îşi făcu cruce mare către răsărit şi scuipă către apus. — Tu nu eşti în toate minţile. Sarsailă. în locul rănilor. păşind în urma lui Neonil. pacoste (reg. Şi tare se bucură că în sfârşit Dracu s-a răzvrătit asupră-i şi caută să-l sperie cu fleacuri. şi viteazul nostru s-a pomenit. Sarsailă. când te-i întoarce acasă. când se pomeni faţă în faţă cu dracul de pe tablou… Se arătă mai întâi aşa cum îl zugrăvise meşterul. se apucă să-i mângiie ciocul… y — Lasă. şi apucă pe Carion de grumaji. să faci o sută de închinăciuni şi să. Se suci el. Acuma înţelese ci. nu mă înmoi tu cu una cu două! Scorneşte alte ispite mai grozave. ţipând. Îi dădu foc… . şi în loc să ia sula şi să-l înţepe. plin de apă şi cu pri-i virile turburi. Carioane? Păi n-ai văzut pe Vrăjmaşul zugrăvit în biserică? Ce mă mai întrebi? — Ba-l văzui şi acu. măi omule! Cum o să-ţi închipui tu astfel de bazaconii? Nu ştii că în călugărie nu merge pe închipuite? Ce e scris e sfânt! Haidem la utrenie şi pe urmă. Ce s-a întâmplat. nerodule!. Apoi îi sări ochiul stâng. are coarne. care locuiau pe aceeaşi sală. dar mina era moleşită. Iar până atunci – dă-mi voie să te joc eu cum îmi place… Aşa gândea părintele Carion. simţi un fel de milă pentru Ucigă-l-toaca. da' sărac mai eşti eu duhul. Atunci se rugă lui Dumnezeu. — Uite… cinstite părinte… sfinţia-voastră ce credeţi: or fi şi draci care n-au coarne? Arhimandritul holbă ochii la Carion. tocmai în mijlocul casei… Visase o ceată de draci. fără zăbavă. Astfel de prostii. Odată ce e Drac. Apoi… care pe care! Şi s-a culcat şi a adormit somn de om mulţumit. după ochi îi săriră coarnele. Ară când îl văzură gâfâind.). nu mai fi supărat. dar îi era gura încleştată. se smuci.

cred c-ai avea dragoste şi nu te-ai ruşina să-mi spui şi mie ce răspuns ai dat . Călugăr cu vederi înţepenite în linie dreaptă. pună la vedeală. grăind întru sine şi pentru sineşi: „Să stea aci amândouă. în sfânta mânăstire Ibăneşti.” Apoi. Dar ascultătoarea de la duhovnicie nu se întâmplă pe aproape şi deci n-auzi chemarea cuvioşiei-sale. eu am să privesc în oglindă şi. IX. fiind tare de amândouă urechile. care va să zică. ca să-i slujească de îndreptar în ceasuri de îndoială şi de slăbire întru cele călugăreşti. eu. Gsa*. părintele Macarie. s-o locuiască fără chirie şi fără soroc. va încerca să-mi sucească mintea. ori vreun ucenic al lui. nu trebuie să mă mai mir – nici de cele ce am descoperit şi nici de cele ce voi mai descoperi în viaţa maicilor şi surorilor acestui sfânt locaş. Iar maica Agatociia. PRECUM CA SA SE ŞTIE fi**”. nr. Apoi. după care călugărul nu trebuie să-şi vadă chipul. gsrtDesfâhesc iea a *moa-n 90rsga ngarteeee… Părintele Macarie întrerupse cântarea de la pogribanie pe care obişnuia s-o nasulească adesea. Seria a II-a. am să zic. Că atunci când Satana. şi prinse a face cunoştinţă cu chilia pe care i-o hărăzise soarta şi maica stareţă. care nu s-a ruşinat să-şi scoată chipul pe hârtie. şi să-l. n-o să-ţi pună parte atunci când te-i cheli ca văcălia 1 asta şi te vei înfăţişa înaintea Judeţului celui nemitarnic şi neînfricoşat. zicând că aici mă găsesc într-o mânăstire cu femei ce se poartă în haine de preţ. 15 aprilie 1928. Fii înţelept.e r *. apleca Ui deasupra spălătorului. nacealnica locuinţei duhovniceşti.„.” Şi. Şedea pe scaun. care va să zică. 384. zărind oglinda cu cadră bronzată.” După ce mai privi o clipă hârca. călugărească. bătu din palme să vină sora Ana. ca să dea neîntârziat urmare credinţei sale. O scoase cu vădită mulţumire şi o aşeză în dreptul oglinzii. Adevărul literar şi artistic.. asprul sfetagoreţ 2 se burzului şi zise scârbit: „Dacă astfel de duhovnic. către răposatul: — Hei. 'Vfe” W (r)*”. şi-i răspunse la rânjetu-i ucigaş cu o cruce mare. se ridică să ia oglinda din perete. nici în poză şi nici în baie. Cum 1 Slujba şi ceremonia înmormântării. Năăăă… Fiiingâng şi mă ta. Bucureşti. îşi ung părul cu mirosuri şi se piaptănă în fiştecare zi. Macarie! Că nici maicile şi nici Diavolul. părintele Macarie iscodi mai departe pereţii chiliei şi ochii i se pironiră pe chipul fostului duhovnic. „~î” i 'wâ5 „ik jjF' asaH. se arătă şi mai neînduplecat: „Asta n-are ce căuta în chilia unui schimnic!. „Cam n-ar trebui!'. ea să nu uite că va trebui să moară. DUHOVNICUL MAICILOR. frate lasoane! De s-ar face acum o minune de la Dumnezeu ca să-ţi deschizi buzele şi să grăieşti. n-auzi nici sfinţia-ei. zărindu-mi faţa odată cu hârca. p 5-G. *”* a an guhu-ngungaesc ca a a and „ynkjsiksh. Credincios neclintit al tradiţiei. ce spânzura senin într-o ramă de melci. ca nu cumva să vie sminteala din urâciunea mea. an. gândind la peştera sfântului Antonie şi la anumite îndatoriri ce-i cădeau din vrednicia de purtător al marelui chip.me r~ BT” — Tfe **”„ **. după ce-şi mai turti de câteva ori palmele. şi deci se cade să mă mai îngrijesc oleacă şi de trup. Avea în lădiţă o hârcă omenescă pe care o purta adesea cu el.Din noaptea aceea nu s-a mai abătut cuviosul Carion nici c-un deget din „calea împărătească44. În aceeaşi clipă însă îi veni un gând pe care îl găsi minunat. a fost aici. îşi zise el. ochii îi căzură mai întâi pe velinţele de lină pestriţă ce acopereau duşumeaua dintre pat şi canapea.

Şi erau ochii maicii stareţe Evghenia plini de lacrămi. te-au adus. Cum vorovesc scripturile. şi la Gangra şi la Cartagina. carele este pre scaunul din Bucureşti. şi m-ciu primit maicile cu dragoste şi cu bucurie mare foarte. luna lui septembrie în 14 zile. Iar eu. precum şi canoanele Marelui Vasilie. şi aşezările celor şapte Soboare ecumenice. am sosit la mânăstire. cum că nu se ţin decât de pozne mărunţele. 2 Călugăr la mânăstirea Sfânta Agora din muntele Athos. înfăţişarea mea 1 Carte de imnuri bisericeşti. şi la Antiohia Siriei. alţii s-au râşnit la metocul din insula Thasos. şi au stârnit turburare mare. preacinstite părinte! Că au sosit vremea. Dumnezeu să-l ierte. şi nu canonisea pe nimeni. şi ale lui Ioan Pustnicul şi ale sfântului ierarh Grigorie. pe la chilioţii Sfântului Munte. avea o inima prea bună. şi s-au întâmplat de-au înimerit în schitul românesc ce-i zice Prodromul. ca să duhovnicesc pre maicile şi pre surorile cele de obşte şi să le învăţ sfânta şi dumnezeiasca Scriptură.în faţa Dreptului Judecător. în ziua prăznuirii cuviosului părintelui nostru Pahomie cel Mare. Ţinut la Anghira. Pustnicească – să nu-mi fie mie a mă lăuda decât în crucea Domnului! – şi dacă i-au plăcut înfăţişarea mea. că ierta toate păcatele. Şi dacă nau mai fost înţelegere – că doar pentru aşa lucru venise turbatul voivod al oştilor drăceşti: să gonească pre înţelepciunea cea dumnezeiască şi să pună în locul ei pre înţelepciunea cea drăcească – au început o parte din părinţi să se împrăştie care încotro au chibzuit că e mai de folos spre mântuire. şi de către cuviosul părintele nostru Doroftei şi de către alţii cinstiţi şi cuvioşi părinţi. Şi s-au aşezat unii de ascultare. pentru care pricină ai călcat pravila şi te-ai supus obiceiurilor mireneşti… încredinţat acum şi mai mult că are aci lucruri mari de îndeplinit. şi s-au pornit ca un fulger de pre scaunul lui şi au venit în Sfântul Munte. ale lui Nichifor Mărturisitorul. aşa dupre cum l-au aşezai începătorii de obşte şi cum s-au scris de către marele Vasilie. încât nu s-au mai putut înţelege care cine să cârmidască obştea. atunci când te-a întrebat. Şi pentru asta nu cred să aibă plată de la Dumnezeu. Iar când au fost în 15 ale-lunii lui florar. fiind vremea vecerniei. au chibzuit cu judecata înaupreasfânţiei-sale să mă trimită la sfânta mânăstire ce-i zice Ibăneşti. . S-au întâmplat însă. alţii s-au dus să se închine la Sfintele Locuri. şi de către Efrem Sirianul. dupre stăruinţa sfântului marelui mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Şi cum că mai cunosc întru totul podvigul călugăresc 1. dupre cum am scris mai sus. iar de la zidirea lânnii 7422. şi la Chezaria. după ce am trăistărit pe la mânăstirile şi schiturile Athosului. aşa după cum i se arătase în porunca mitropoliei şi i se adeverise prin cuvintele cu care l-a întâmpinat maica stareţă. să-i placă înaltpreasfinţitului mitropolit. Că au ajuns la urechile înaltpreasfinţiei-sale zvonul cum că eu mă îndeletnicesc cu cercetarea scripturilor şi cum că ştiu pre degete: Legea Veche şi pre cea Nouă. până s-o potoli turburarea de la schitid nostru şi s-o aşeza iarăşi duhovniceasca pace întru obştea cea de acolo. şi de Către Teodor Studitul. Dumnezeu aşa or'ânduind. părin1 Nume dat unor ciuperci de consistenţă lemnoasă care cresc pe trunchiul unor copaci. carele este hramul nostru. Că au intrat în mânăstire obiceiurile lumeşti şi au gonit pre cele călugăreşti. Şi mi-au zis maica stareţă: Dumnezeu şi Maica Domnului. s-au supărat Scaraoschi pre slugile sale. să fie călugării ca mirenii şi mirenii ca dracii. am socotit cu mintea mea – şi au mai socotit şi alţii tot aşa – că e mai bine să viu în România şi să mă închinoviez la o sfântă mânăstire de aci. Tele Macarie scoase din lădiţă Heruvicarul * şi scrise pe foile albe de îa sfârşit – Precum ca să se ştâe”: „Cină au fost anul 1914 de la Naşterea Domnului nostru Isus Hristos. şi ale celor ce s-au mai. Şi bietul nostru părinte Iason. Şi tot aşa ai maicilor din comitet şi ai maicilor mai bătrâne. dupre Canonul călugăresc.

aşa ca să nu fie scrisul fără virgule. preacinstite părinte. precum ca să se ştie. fiindcă a făcut negustorie. cinstite părinte?” m-au întrebat atunci maica Fnidoxia. am sosit aici. dupre otpustul1 sfintei liturghii. Apoi le-am. ci s-o plinesc. de când cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile sfinţiilor-voastre. co. preacinstite părinte!” au răspuns iarăşi maica stareţă şi cu tot soborul. pe colea câte-o virgulă. Şi iarăşi a treia oară le-am întrebat: „Vreţi predanie din sfânta Scriptură?” „Vrem. şi Dumnezeu vă va răsplăti dupre socotinţele lui. pentru acest păcat. Apoi au zis iarăşi către mine maica stareţă: „Acuma. Am scris eu cu mina mea.nie. când voi ţine cuvânt în biserică şi voi grăi întru frica Domnului şi întru dreptăţile lui. Apoi însemnă. Că aţi grăit sfinţia-voastră cum că au intrat în mânăstiri cele lumeşti şi au gonit pre cele călugăreşti. iar patru săptămâni să mănânce numai pâine şi apă. preacuvioasă maică stareţă. am canonisit-o cu şase sute de închinăciuni în mijlocul bisericii. eu n-am venit aici să stric legea. iar noi ne-om supune fără cârtire şi fără împotrivire. dar atâta cât am putut să văz. să vă faceţi pomană. spre ştiinţa preacuvioşieisale.” Atunci eu am zis: „Preacuvioasă maică stareţă. o să vă rugăm să vă împliniţi datorinţele după rânduiala cea de obşte şi dupre canoanele sfinţilor părinţi. eu. dupre canonul 20 al întâiului Sinod ecumenic şi dupre a mea socotinţă. două sute de închinăciuni în biserică. fiindcă rânduiala lui Dumnezeu şi judecata cea dupre această rânduială. care mai pre urmă am aflat că este în comitet. să le facă acasă. iar nicidecum să le ierte fără canonisire. ci am cugetat întru inima mea că. duhovnicul scoase din lădiţă o condică îngustă. care va să zică. fiindcă v-au adus milostivirea lui Dumnezeu la păcătoasele de noi. Că nici maicile nu erau mulţumite de sfinţialui. Şi fiindcă mi-au spus părintele mitropolitul că sunteţi adâncit în scripturi şi în prooroci. şi să vă osteniţi întru predania acestora către maicile şi către surorile din mânăstire. Iar eu am zis: „Nu acuma vă voi spune. Apoi iarăşi le-am întrebat: Vreţi spovedanie dupre canoanele sfinţilor părinţi?” „Vrem. cele plăcute lui voi face. nu m-am înălţat cu mintea să grăiesc. cele ce urmează: „Maica Zinovia a făcut metănii în zi de duminecă şi. i-am dat două mii de metănii.” Şi n-au mai zis nimic maica Eudoxia. Până acuma eu n-am de unde să ştiu întrucât obiceiurile mireneşti au stricat pravila călugărească. ca într-un glas. să vă spun dintru începui că eu n-am venit aici să mă lenevesc întru rânduiala sfinţilor părinţi. preacuinoase părinte!” au răspuns. Numai câteva rămâind pentru mărturisire. iar două săptămâni să se . formulă sacramentală de binecuvântarc. Atunci eu am zis: „Amin!” Iar maica stareţă s-au închinat şi au glăsuit tare: „Amin!” Şi după ea toate maicile s-au închinat şi au zis: „Amin!” 1 Otjimt. vânzându-şi rogodeliile1. rostită ii'. Rele este în scaunul din Bucureşti. Iar maicii Pelcighiei. Preot la sfârşit-ul slujbei. ci mâine. m-au găsit pre mine păcătosul vrednic a duhovnici pre maicile şi pre surorile acestei sfinte mânăstiri. „Aşa el” au răspuns parte din maici. a înaltpreasfinţitului mitropolit. care erau mai cu îndrăzneală. că era vremea către seară. sfinţia-voastră. cumpărată de la Bucureşti. Vreţi rânduială după pravila călugărească?” „Vrem. maicilor? a întrebat maica stareţă cu faţa către sobor.” „Ce-cii văzut. Iar eu am grăit iarăşi către maica stareţă şi către tot soborul: „Acuma. preacinstite părinte!” au răspuns maica stareţă şi cu maicile celelalte. foarte m-am scârbit întru cele dinlăuntru ale mele. dat blagoslovenie şi s-au dus care şi la chiliile lor.fiindcă duhovnicului îi scrie să canonisească păcatele. Aşa e. toate maicile câte erau de faţă. că mai mari decât acestea voi vedea. Dator însă sunt. şi-i puse titlu – pe scoarţă şi pe prima pagină: Catastih pentru mărturisire sau ispoveda-. ci s-o împlinesc întocmai cum se scrie. Macarie Ieroschimonahul-Prodrovutula După ce mai citi de două ori ceea ce scrisese şi mai aruncă pe ici. fiind voia Domnului. cum că nu se cuvine unui monah din Sfintui Munte să se amestece cu muierile. Şi mintea miau spus fără zăbavă.

Să facă două mii şi trei sute de metănii în vremea sfintei leturghii. dupre canonul al patruzeci şi cincilea Trulan. Iar sora Niţei a maicii Eudoxiei. dupre canonul 75 al Sinodului al şaselea ecumenic şi dupre a mea socotinţă. iar patruzeci de zile să mănânce numai pâine uscată cu apă. Iar pe maica Pamfilia de la maica Maxiruma. să facă o mie cinci sute de închinăciuni. dedesubtul altor buclucuri ale cuvioşiei-sale. canonisită a fost să facă 49 de metanti. şi dupre a mea socotinţă Catastihul acesta fiind un lucru care trebuia ţinut în taină. duminica. să facă metanii între Paşti şi Rusalii. că n-a făcut nici o paguba Dumnezeu că te-a mutat din cele de aicea. 2 Sinod ţinut (în sala Trulan) la Constantinopol în anul 680. dupre cum bine zice canonul al şaisprezecelea al sfântului Ioan Pustnicul. fiindcă a intrat în lac cu picioarele goale. să stea de vorbă cu monahii şi să facă scaldă? Unda ai văzut frăţia-ta scris şi unde ai pomenit călugăr să facă scaldă? Să ştii de la mine. unde au fost discutate unele probleme privitoare la dogmele bisericeşti. am dat-o anaftemii. Iar pe maica Evloghia şi pe maica Anatolia. fără pic de unsoare. Binp că am sosit la vreme – să nu-mi fie a mă . Iar pre maica Tavifta. iar şaizeci de zile să nu se împărtăşească şi să mănânce numai pâine cu apă. Iar de era călugăriţă o afuriseam.hrănească numai miercurea şi vinerea după apusul soarelui. aruncă o privire ofticoasă răposatului duhovnic. doi ani să nu se împărtăşească. şi dupre al nouăsprezecelea canon al sfântului Nichifor Mărturisitorul. zicând şi vorbele acestea cu glas tare: — Păcat de vremea pe care ai pierdut-o aici. fiindcă a stat la ospăţ cu mirenii. cum zice canonul al nouălea al Sinodului Trulan 2 şi cum am chibzuit eu. poame de tot felul. Iar Maica Dosifteea. iar patruzeci de zile să mănânce numai ierburi fierte. fructe mărunte. îl aşeză cu grijă în lădiţă. Iar maicii Varsanufiei şi muicii Neonilei. canonisită a fost 1 Rogodele. Iar maica Natalia. se canoniseşte cu trei mii de metanii. Apoi. care sta liniştit în perete. fiindcă şi-a pus podoabe scumpe. tot ca sora Nită. frate Iasoane! Căci ce fel de duhovnic ai fost frăţia-ta. dupre canonul al douăzecilea al Sinodului al şaptelea de la Nicheea Vitiniei. citind psalmul 50. Iar sora Ana de la duhovnicie. fiindcă s-a ispitit în vis. Iar maica Nectaria tot aşijderea ca şi maica Zinovia. să iasă la lucru în postul cel mare. pedepsită a fost. fiindcă a ieşit din mânăstire fără blagoslovenia stareţii. după ce-i uscă la sticla lămpii faţa scrisă la urmă. fiindcă a vorbit cu călugări şi a mâncat de două ori pe zi în postul Naşterii Domnului. Iar maica Glicheria. mulţumit de lucrul său şi neavând cui să-i împărtăşească bucuria. care va să zică. Iar maica Hristina tot aşijderea ca şi maica Tavifta. dupre canonul 47 al Sinodului al şaselea ecumenic şi dupre a mea chibzuinţă. le-am dat să facă pe puţin câte trei mii de metanii. Iar maica Melania tot aşijderea ca şi maica Glicheria. părintele Macarie. să postească în săptămâna brânzii. le-am afurisit. fiindcă le-au pus păcatele de-au dormit în mânăstire de călugări. fiindcă au călcat regulile călugăreşti şi au făcut scaldă. am dat-o anaftemii. să se îmbrace cu scumpătăţuri. frate Iasoane. tot dupre canonul care s-a scris mai sus. dupre canonul al patruzeci şi unulea Trulan şi dupre a mea socotinţă. dacă ai lăsat pe maici să ajuneze. dupre cum glăsuie şt e canonul al douăzeci şi doilea al Sinodului de la Ni ehe ea şi dupre a mea socotinţă.

întru părută nevoinţă. şi Antonie. carele cu vreme şi fără vreme ţi s-au închinat patru ani în pustia Iordanului şi treizeci şi şase de ani pe pietrele Sfetagorei. patruzeci de ani n-am văzut parte femeiască şi nici nu socoteam să mai văz până la cea din urmă suflare. care va să zică. precum au ispitit pre părintele nostru Antonie şi pre Eftimie şi pre Pahomie şi pre alţi sfinţi şi cuvioşi părinţi. Care le-ai dat prin robii tăi: Vasilie al Chesariei. şi Sava cel sfinţit şi Ilarion – începătorii de obşte – ca numele tău cel sfânt să se proslăvească întru curăţie şi întru dreptate. Că eu sunt om neputincios şi numărul anilor şi cărunteţele bătrâneţelor nu vor fi oprelişte. pre dracii cei cumpliţi ce s-au adunat aici întru pierzania acestui sfânt şi dumnezeiesc locaş. carele şi el porunca ta o au plinit şi scopos bun au chibzuit. nici nu-i va fi auzită rugăciunea: — Doamne Dumnezeule. şi Macarie Eghipteanul. şi să întorc pre maici şi pre surori întru înţelegerea poruncilor tale. cu frică şi cu cutremur. numai cu cuvântul pre arianul împărat Valens şi pre puternicul Modest. ajută-mi şi mie păcătosului şi nevrednicului robului tău. care au călcat legea şi scripturile. ci voia ta caut s-o împlinesc. cum socotea el mânăstirea maicilor. Mulţumit de sine şi copleşit de greaua sarcină ce-i căzuse pe cap. şi Onufrie. şi nimic nu scapă nevădit de agerimea ochiului tău. Dar tu. şi Pahornie. şi Dosiftei. îşi văd goliciunea în scaldă – vai de sufletele lor! – şi-şi neguţătoresc rogodeliile' şi nesocotesc cuvântul maicii stai'eţe şi Ospătează cu mirenii şi ajunează duminica. prefăc-înduse el în ticăloase împodobite şi în fiice de împăraţi şi de cinstiţi clironomi1. Dă-mi. Carele cunoşti inimile şi rărunchii. Nu-ţi cer nici curajul lui Ionâ. nici puterea lui Samson. Atotţiitorule. şi Grigore de Nazianz. care va să zică. Ci ei au fost în pustia cea mai dinlăuntru unde picior de femeie nu calcă. punând pe fugă oastea cea fără de număr a filistenilor. fiindu-i parcă teamă că dintr-un aşa locaş de pierzanie. Doamne. nici plăceri neîngăduite pentru ticălosul meu trup socotesc să adun. am venit aici. iar pre cea a necuratului şi pizmaşului Diavol s-o calc sub picioare. iată mă aflu — Vai de sufletul meu! – aruncat de năprasnă în mijlocul a preste o sută de maici călugăriţe şi de surori. carele se cinsteşte cu hramul marelui mucenic Dimitrie. Iar acum. şi ascultă rugăciunea smeritului Macarie Păcătosul. şi marelui împărat Constantin de-a înfrânt oastea păgânului Maxenţie. Caută degrabă din muntele cel sfânt al tău. Doamne. ca oarecând preste Sodoma şi preste Gomora. pentru spurcatul şi necuratul Diavol să încerce a mă ispiti în miez de noapte şi în zori de zi şi la al treilea ceas şi la al şaselea ceas şi dupi. păcătosul de mine. ca sfântul Gheorghe pre balaurul cel înfricoşat. şi proorocului Ilie de-a surpat pre idolul Vaal şi a ucis pre popii cei mincinoşi. care va să zică. Că nu de plăcerea mea. Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov. şi Doroftei. şi încă s-ar mai fi închinat dacă n-ar fi venit de năprasnă urgie diavolească să tulbure pacea schitului nostru şi să ne răspândească în cele patra vânturi. ca lucru bun să săvârşesc. nici . Doamne. care va să zică. şi Efrem. clar eu. şi se rugă cu glas. e al nouălea ceas. cele ascunse ca şi cele de faţă. tărie nebiruită. că nu răsplătire de la oameni aştept pentru osteneala mea. ca osteneala-mi să nu fie în zadar şi vârtoşenia-mi să nu se stingă într-o zi.lăuda decât în crucea Domnului! – că de nu soseam” foc şi pucioasă ar fi trebuit să plouă peste această sfântă mănăstire. pre Dracu să-l biruiesc şi milă de la tine să dobândesc. Doamne-Dumnezeule. iar nu întru necurăţie şi întru fărădelege. părintele Macarie îngenunche înaintea icoanelor. ci Dracul îi amăgea. sluga sa. şi lui David de-a răpus numai c-o petricică pre uriaşul Goliat. 1 Moştenitori. nici vitejia lui Gheorghe. vezi-mi. precum ai ajutat. lui Nestor de-a biruit pre luptaciul Lie. Tatăl Domnului nostru Isus Christos. şi inima mea şi sufletul meu şi cugetul meu. ci dupre a celui mai mare socotinţă. şi marelui ierarh Vasilie de-a biruit. dupre cum scrie în Apocalipsul sfântului Ioan. să biruiesc.

stârci nasul şi se turbură cu duhul: — Eu să mă spovedesc la ăsta?! Da' ce am mâncat laur. scaldă! o întrerupse sora Nită. Ci numai să-mi ajuţi ca să biruiesc uneltirile drăceşti. păcătoasa şi amărâta de mine! se tângui noua venită. m-am spovedit. Maica Anatolia şi cu sora Nită. măicuţă Eudoxio! Ce să mă fac. Gorgonio. nu înţelegi? făcu tot sora Nită cuvenita îndreptare. La fel râseră şi maicile Gorgonia şi Anatolia. chefniră iar în râs. caz jos şi damblagesc toată! Sora Nită întrerupse o clipă frecuşul şi râse cu capul pe spate. — Nu baie. Dar maica Eudoxia. care erau de faţă. — Măicuţă Eudoxio. maică… mai uşor… Aşa vezi! — Ce-ar fi să te spovedeşti. aşa ca nici în eresuri să caz şi nici maicile să zică: a venit un prost să lumineze. sunt nenorocită. ce umpleau peretele dinspre răsărit. mai privi cu smerenie icoanele. au a lui Atanasie de la Alexandria. nu te afuriseşte. — Păi. — M-ajn spovedit. A — Uff! mai încet. ori am băut cucută? Să mă afurisească sau să mă dea anaftemii? Păi eu când 'aş auzi din gura duhovnicului aşa canon. măicuţă dragă. mai aruncă o jumătate de uitătură răposatului înaintaş. aşa cum sunt toate călugăriţele ce au fete tinere sub ascultare şi le place să fie corcănite. sunt nenorocită. o încurajă maica Anatolia. necerând de la Dumnezeu nici prea mult ca să nu dobândească. nici darul de-a face minuni al marelui Antonie. — Te-i fi spovedit! o întrebă la întâmplare maica Gorgonia. Mulţumit de chipul cum ticluise rugăciunea. nici dumnezeiasca învăţătură a ierarhului tău Vasilie. să fac rânduială dupre cum scrie şi să tâlcuiesc scripturile. maică Eudoxio. soro? Ce ţi s-a întâmplat? — Maică Eudoxio. părintele duhovnic trase şervetul din buzunar şi îşi şterse fruntea de năduşeală. care era „bolnavă”. mai căscă. nu mă strâuge aşa! Uite dă-i pe icea… Mai jos… tot mai jos… Aacolo! Mai uşor. de era cât pe-aci să scoată ochii maicii Eudoxiei. au a Bogoslovului. surioară… dar maibine făceam dacă stam aşa nespovedită… . dar nici prea puţin ca să nu-i ajungă. zise gâfâind: — Auzi dumneata.limba lui Zlataust. Şi iar se încinse un râs care fu întrerupt de intrarea vijelioasă a maicii Tavifta. După ce-şi strânse fălcile şi-şi făcu vânt cu mâinile şi cu batista. care ştiau că Tavifta a trecut pe la duhovnic. se turbură şi zise: — Ce e. dar nici pre cea drăcească a lui Arie sau a lui Orighen. uitând să-şi ceară cuvenita blagosloveme. cu gura. ticăloaso. dacă n-ai făcut niciodată baie. pe proşti. care va să zică. Cintând cu cerul gurii şi cu nasul: — Plî-ging şi mă tâââân-gu-hun-gunguiese câââând gin-de-hesc laaaa moaaa-ga-ngangarteeee… Iii LA MAICA EU DO XI. măicuţă Eudoxio! răspunse maica Tavifta. apoi se găti de culcare. măicuţă Eudoxie? Zise sora Nită în batjocură. Ba maica Eudoxia cu mare greutate se potoli. Amin. că dacă faci baie… — Scaldă. văzând lacrămi pe obrajii Taviftei. Te pomeneşti că se înteţesc junghiurile la noapte şi… Doamne-fereşte! Maica Eudoxia. care era un fel de birou de înregistrare al întâmplărilor din mânăstire. Tavifta oftă de la bojogi. Întreruperea făcută cu haz de ucenica maicii Eudoxia stârni un râs preţ de cinci minute. cu capul şi cu mâinile.

maică. că era cât peâci să-şi rupă negul de sub bărbie. — Mor. numai niţeluş. cum mă ţine! Uff… — Şi vorbeşte acuma cu maicile astea. şi i-am spus numai fiindcă m-a întrebat. Maica Eudoxia luă o mutră aspră. Tavifto! — Da' cum să n-auz. — Lââu! Maica Varsanufia se descheie ia gât şi suflă cu răcoare pe gura cămăşii. o întrebă maica Eudoxia din ce în ce mai turburată. '. Şi dacă i-am spus părintelui duhovnic… ăsta care a venit acuma. maică Eudoxio. asta mi-a făcut! — Îââu! ţipară maicile într-un glas. şi am dormit la arhondărie. haide!. Tavifto.— Da' ce ţi-a făcut. de te-ai îngălbenit aşa? întrebă gazda speriată. măiculiţă. acuma… acuma… uite. dă-i… Ah. că o să-ţi rup pielea cu atâta scărpineală! se opuse sora Nită îmbufnată. soro dragă. — Să fac o mie-de mătănii. să-mi cumpăr câteva băniţi de grâu şi ne-a apucat noaptea acolo. Maica Varsanufia se lăsă pe un scaun şi îşi şterse faţa cu batista. că de idouă ori mi-a zis tare: să fii anaftemii! Să fii — Cum petrec călugării anaftemii!. măicuţa. dar am stat la masă cu mirenii… şi pentru atâta lucru părintele duhovnic a găsit cu cale să mă dea anaftemii! — Tâiu! ţipară din nou maicile. Iii. uite. fetelor! auzi dumneata. soro? întrebă maica Anatolia cu jumătate de gură. cum mă înţeapă! Aci… aaci… aaşa. că nu eram numai eu. după ce-şi depărtă puţin sufletul de pe buze. — Vino încoa. Poate cu vreo muscă să-mi fi făcut păcat. — Te-ai spovedit. aşa de tare. nu mai e dunovnicie. — Nu s-a mai rupt. — M-a dat anaftemii. izbucni: — Asta e curată batjocură. — Da' cum se poate. Varsanufio! Cei ai. măicuţelor şi soră Niţulico. După canonul… nu ştiu ce canon a spus. Întrebă şi ucenica. numai… aah. să canonisească pe Anatolia fiindcă a făcut… scaldă! Şi pe Tavifta fiindcă… . mai erau şi alte maici. m-a dus nevoia la Cerniea. — N-am omorât nici un puişor de găină. maică! Dar cum se poate. — Haide. să te blesteme aşa? Ai omorât pe cineva. — Mor. Tavifto. Iar maica Eudoxia. soro? întrebă maica Eudoxia cu mâna pe inimă. — Ce să fie. maicilor… nu mai pot… uite. şi o mie de închinăciuni… — Lââu! — Şi timp de patruzeci de zile să mănânc numai verdeţuri nefierte. Şi părintele iconom nu ne-a lăsat să plecăm noaptea pe drum. maică Varsanufio?. că de unde să ştiu eu ca e oprit să doarmă maicile într-o mânăstire de călugări? m-a oprit un an de la sfânta împărtăşanie… — Lââu! ţipară maicile. Pe maica Eudoxia o apucară junghiurile. că e bătrână şi tăbăcită! Răspunse ucenica stârnind râsul. maică Eudoxio! — Ia taci cu vorba asta. caz jos şi mor… acuma… acuşica… Maica Tavifta şi sora Nită săriră repede şi o apucară de subţiori. — N-ăi fi auzit bine. — Ce să se rupă. că era şi o vreme urâtă. să… Uşa se deschise brusc şi maica Varsanufia se ivi năucă şi galbenă ca o moartă. Niţulico… Uite colea.

— M-a întrebat dacă am vândut ceva din casă mirenilor. ci încremeniră cu ochii la ea. abia mişcându-se. crezură. îşi dreseră scufiile. maică Epistimio. Epistimia oftă din tot trupul. făcu un popas lângă analogul din faţa icoanelor. şi dacă i-am spus că am vândut mobair. maicile. ci cu privirile fixe ca de mort. şi timp de două săptămâni să mănânc nuifiai miercurea şi vinerea. dar. că mare trebuinţă am în ceasul acesta. trosnindu-şi vinele gâtului. Până ce răsuflă maica Eudoxia. aşa din senin. — Parcă te văzui la spovedit. abia mişcându-se se ivi sora Ana de la casa duhovnicească. — Fusei şi eu* Anatolio. că maicile se priviră câteva clipe. Maicile. la început. că ispită mare a venit preste mine în sfânta zi de astăzi! se miorlăi maica Epistimia. o luă în primire maica Anatolia. maică Eudoxio. că-mi vine rău… Mi-a dat să fac două mii de metănii.— Blagosloviţi. — Două sute de închinăciuni în biserică. Maicile. să cază un trăsnet de sus. întrebătoare. ştiind-o poznaşă cum nu mai avea pereche decât în sora Nită. nu mai zâmbiră mulţumite de necazul Epistimiei. sora Ana îşi resfiră cu dreapta o barbă închipuită. soro?! o întrebară deodată toate maicile. mai mult ca să arate că a ghicit. că trebuie să râdă. de blagoslovenia sfiinţiilor-voastre. cu capul bălăbănind pe umeri şi cu mâinile înfăşurate într-un şirag de metanii uriaşe. intrând blegită pe uşă. apoi trase un scaun şi se aşeză tacticos pe el. şi-şi ţinură răsuflarea. Ştiind-o jălalnică de felul ei şi lăudăroasă cu viaţa-i „fără de prihană”. surioară. îi lăsă o clipă într-ai sorii Niţei. maicile o întâmpinară cu un surâs de mulţumire şi schimbară priviri cu tâlc. — Mai rău! — Te-a dat anaftemii. o primiră cu o uşoară exclamaţie de surpriză şi de plăcere. * Maica Epistimia petrecu buza de jos peste cea de sus şi suflă în vârful nasului. Dumnezeu să-l ierte! Vream duhovnic mai aspru! Iacă ne-a venit… îâuf. 'după apusul soarelui… Iar altădată să nu mai. soro Niţo. Luând mutra duhovnicului. ridică ochii în tavan. că zisei că ne-a trimis Dumnezeu duhovnic bun… dar mai bine… cum nu se întâmplă. îşi strân-: seră fălcile şi aşteptară nedumerite. „ — Mai rău. mai rău! — Ce ţi-a făcut. măcar de-o metanie! — Te-a afurisit? întrebă maica Gorgonia. mi-a dat sa fac… uff. Sora Ana nu le băgă însă în seamă. Vând nimic mirenilor… La auzul acestora. Dar pe uşa întredeschisă. care mai toate trăiau din lucrul mâinilor lor. — Las' că aşa ne trebuie! Că nu eram mulţumite de bietul părinte Iason. şi să mă trăsnească în clipa aia? Că eu până azi nu ştiu să fi primit un canon. Niţulico. Epistimio? întrebă şi maica Eudoxia. văzând-o în aşa hal. numai oţârică… Dar ucenica trebui să răspundă bătăilor de afară s — Amin! Uşa se deschise în porţii şi aşa de încet. dă-mi un pahar cu apă. apoi la un gând fură toate: „Părintele duhovnic!” Ca la poruncă îşi strânseră hainele pe lângă ele. păcătoasa şi urgisita. făeând cu ochiul către celelalte. pe care-l vindeau lumii de afară. blagosioviţi-mă pre mine. acasă… — Lââu! ţipară maicile. păşi încet. cum singură avea obicei să-şi dea atestat. apoi îi înţepeni vag în duşumea şi închipui scena de la spovedit… . mai scarpină-mă colea. maicilor. mai puţin Epistimia.

mai puţin maica Epistimia. după ce-şi adună gura. jumătate împăciuitoare. Şi are un guler… dar nu mai spui. o ispiti maica Eudoxia. eu n-am venit aici să stric legea… Mă rog: vreţi ispovedanie dupre canoane? Felul cum maimuţări ucenica maicii Agatoclia pe bătrânul duhovnic stârni un haz cum nu se mai auzise în chilia maicii Eudoxiei. ticăloaso! o mustră maica Eudoxia cu grijă să nu se treacă măsura. M-am uitat pe gaura cheii când s-a descălţat. căci va fi spre sminteală mirenilor. ce-i drept copilăreşti. încreţi sprâncenele şi zise rar şi apăsat: — Nu se cade călugărului să-şi arate goliciunea. Dar pe piept ce trebuie să aibă! îmi pare rău că nu şi-a dezbrăcat antereul şi n-am avut cum să văz… — Cum. Anişoară maică. uite… cum să vă spun… scaldă n-oi fi făcut… dar uite… cum să vă spun… cu picioarele am intrat. — Bată-te mântuirea de nebună. de când te afli în mânăstire? — De. după canonul 75 al Soborului al şaselea ecumenic. Şi nici el singur. zise: — Maică stareţă. cinstite părinte. şi deci nu se sinchisi de mutra maicii Eudoxia. nu cunoştea margini în isprăvile ei. care va să zică. şi pe duşumea. Are păr pe picioare. tovarăşa de pozne a acesteia. că trebuie să se cunoască ţintele pe piatră. Sora Ana. am venit aici după rânduiala lui Dumnezeu şi dupre judecata înaltpreasfinţitului mitropolit… Şi 'eu. eu. Altă izbucnire de râs. — Ce e cu el? Staţi. Căci sminteala va îi luişi. şi pe ciment. . sora Ana se încruntă şi-şi trecu amândouă mâinile prin închipuita-i barbă. pe unde merge sfinţialui. Sora Ana ocoli metaniile pe după mina stingă. care va să zică. care va să zică. — Taci. Să nu şi-o vază. cealaltă mână o duse la piept şi. să te bată! Îi mulţumi maica Eudoxia ştergându-şi lacrămile ce-i şiruiseră obrajii. Apoi se ridică brusc. nu m-am înălţat cu mintea să grăiesc cum că nu se cade unui monah din Sfântul Munte să se amestece cu muierile… şi. aţi uitat. în vreme ce maicile şi sora Nită erau aproape să leşine.— Cum te cheamă? — Sora Ana de la duhovnicie! Ce. că are maica o raţă care s-a învăţat de ouă în stuf şi mă trimite să-i caut în cuib… Aci. soro. care va să zică. Şi încă nişte păr creţ cum am văzut la purcelul maicii Artemiei. Anişoară? întrebă sora Nită. că vă spui acuma. Cine vrea să ştie n-are decât să se ducă să-l vază. Şi o curea – parcă ar fi luat-o de la motorul domnului Ioniţă. luând o înfăţişare jumătate aspră. ce e cu prăpăditul ăsta care a căzut aşa din senin pe capul nostru? Că eşti la duhovnicie şi l-ai văzut mai bine. — Oho! răspunse ea la întrebare. Uitară şi-călugâriţele – mai puţin Epistimia – de tot necazul care le adusese aci şi râdeau să-şi rupă băierile inimii. cinstite părinte? — De câţi ani eşti? — De douăzeci şi doi… — Ai făcut vreodată scaldă în lac. aşa e de aspru. s-a culcat cu antereul pe sfinţi alui? întrebară c-o gură toate maicile. răsfăţată de toată mfnăstirea. şi dupre a mea socotinţă. Dar fiindcă ţi-ai dezgolit numai picioarele şi pentru că eşti călugăriţă cu scufie. ăla cu daracul! Dar să-i vedeţi bocancii! Nu e piele pe ei dt fier! Unde calcă lasă găuri: şi pe pământul gol. Ia să luaţi seama în biserică. — Şi încă ce antereu! Parc-ar fi cu bătătură el e păr de mistreţ. Ai înţeles? Aci sora Ana nu-şi mai putu stăpâni râsul şi izbucni zgomotos. — Ia spune-ne şi nouă. Îţi dau să faci o mie cinci sute de închinăciuni.

ca să maimuţărească şi pe răposatul duhovnic. în pat. cum zicea. L-aţi zugrăvit în toate chipurile. destul atâta! le tăie vorba maica Eudoxia. Şi iar o desfăcu şi iar o înfăşură. Că n-o să ne apucăm noi acuma să-l facem mai frumos 1 — O să-l mai pieptene Anişoara… şi o să-i facă şi ceva coade. — Ei. — Ho. intră în vorbă sora Nită. Încolo – parcă ar fi ciuguliţi de raţe. lipite în cotlete. haide acum şi arată-ne cum făcea. n-o ia şi el mai domol: haidahaida. — Dar mustăţile! Că nici nu se cunoaşte de unde încep şi unde se isprăvesc! râse maica Varsanufia. iar ai venit să te spovedeşti?! Parcă te-am mai spovedit! „ Ca şi când o spovedanie ţi-ar ajunge toată viaţa! Ia spune. ca să nu pară prea frumos şi să se amorezeze maicile de sfinţialui. maică Eudoxio? se codi ascultătoarea de la duhovnicie. îndrăzni iarăşi sora Nită.— Şi-mi pare că pantalonii n-au poale deloc.. Dumnezeu să-l odihnească. m-am amorezat de nasul părintelui duhovnic… Un râs care cu greu luă sfârşit stârniră cuvintele ucenicii maicii Eudoxiei. Şi pe drept cuvânt. Nu spuneai sfinţia-ta. să vă spui drept. că n-are şi el o barbă aşa cum au toţi părinţii. că maicile noastre – de. îşi dete cu părerea maica Gorgonia. îşi scoase basmaua şi trase o şuviţă de păr pe care o înfăşură de vârful nasului. Că bietul părintele Iason. Dumnezeu să mă ierte – dar s-au învăţat cam de capul lor. Apoi. închipui că apucă barba cu o mână şi face probă să vadă dacă ajunge până la frunte. — E. că te ştim noi că eşti smerită! Sora Ana nu mai aşteptă o nouă poftire. albă. te întreba de la uşă. şi-o dete şi maica Anatolia. până când o dete la o parte şi se trase nervos de nas. Se ridică. După aceea. urmă ea mai departe. asta ar mai fi cum ar mai fi. ci are trei – sărăcuţ de maica mea! N-aţi văzut maicilor că are trei bărbi? Una la mijloc. îşi apucă genunchii cu amândouă mâinile şi se lungi. nu ştia decât două lucruri: să bea şi să ierte. — Şi păr în urechi! se strâmbă Gorgonia. că parcă nu era al lui. nu te mai poci. — Ba au în faţă. Am văzut când am îngenuncheat la spovedit. că tu ai stat acolo cu el. ci-l punea numai ca să facă lumea să râdă. Dacă te duceai la el să te spovedeşti. — Nu e păcat. adause sfioasă maica Anatolia. cărunte. că o ia aşa cu otuzbirul. aşa cum se găsea: „Ei. Om. nu crez să mai fie o fiinţă pe lume care să ia aşa seama la oameni! — De ce mai zici de noi. — Apăi ca tine şi ca Ana. dar nu-' mai aşa ca de două degete. — Eu cred că l-a poruncit înadins la vreun meşter. că nu-ţi place barba părintelui duhovnic?. Apoi. Maica Eudoxia se burzului. măicuţă? îi tăie vorba ucenica. Dar maica Eudoxia nu mai îngădui să se glumească pe socoteala duhovnicului. . am zis şi eu aşa? Şi când ai căuta. cum l-a lăsat Dumnezeu. şi două. gemând. — Face rău. încet-încet. am zis pe bună dreptate. strâmb şi gâlmos. luând o înfăţişare smerită. căci bietul părinte Macarie avea un nas mare. după ce am venit de la vecernie. ori chiar şi pe fereastră. căscând. de pe scaun. zise tot sora Nită. — Barim în nas î… se strâmbă şi Anatolia. săracul de el. Anişoară. — Ba eu cred că de lingoare a zăcut. Doamne fereşte! — O fi zăcut de vărsat şi i-a căzut părul d-acolo de unde sunt golurile. complectă sora Ana. — Ba eu.

întrerupând vorba cu sora Ana. apoi se apucă. soră Ano. decât s-o ierte în felul părintelui Iason. că vă ştiu eu de ce sunteţi în stare! Lăsaţi-l. Dar maica Epistimia. zâmbind gânditoare. sora Ana făcu un gest arătând cu mina toată spre uşă. uite. milostivul. se înduioşă de amintirea răposatului şi o opri să mai urmeze. Nu se cade să se mărturisească un călugăr la un popă de mir. la care tragi şi tu când te duci la târg? Dar se poate să refuzi? se oţări şi maica Tavifta. care poate să-ţi fie tată sau frate. ce-ai să-mi spui? Că ai păcătuit? Foarte rău! Dar n-ai ce să-i faci. — Şi pentru că faci scaldă şi nu intri încălţată în lac. Că păcatul vine de la Diavolul şi iertarea vine de la Dumnezeu. — Să nu vă îndemne cumva Necuratul să faceţi vreo poznă. Maica Epistimia se ridică înţepată de pe scaun: — Da' cum. — Nimic. lângă analog: — Hm. nu te iartă aşa degeaba: trebuie să faci canon. săracul. se ridică pufnind pe nas şi se aşeză bârfind pe scaun. fireşte că n-ar păcătui. . Dar cu maicile călugăroase altfel îi era vorba. ori cât de păcătoasă ar fi. Şi o călugăriţă. săracu! îi luă şi maica Gorgonia apărarea. maică Eudoxio. Se mai dă el pe brazda… — Ori că se întoarce de unde a venit! adăugă poruncitor maica Epistimia. maică Eudoxio! se miorlăi sora Ana. — Şi pentru că n-ai avut curajul să pleci la drum noaptea pe întuneric şi pe vreme rea şi ai găzduit într-o mânăstire de călugări. nu mai scap eu de ticăloasele astea de muieri! Aamin! Hei. Dar el. că rar de se mai ducea câte-o maică 'la sfinţialui să se spovedească. Se duceau bietele maici pe la preoţii de mir. fiindcă ţi-ai vândut munca sfinţiei-tale. c-aşa e prăpăditul de om: supus păcatului. Atâta vină avea şi el: că nu prea dădea canon. — Pâinea lui Dumnezeu! adeveri şi maica Anatolia. ca omul care nu cunoaşte obiceiurile de pe aicea. Că dacă ar fi înger. Dar maica Eudoxia nu le crezu. — Ei. Că dacă e prea bun. de genunchi. fetelor! Grăi aspru maica Eudoxia. dar dacă n-ai încotro. Ce omeneşte se poate face… şi se poate îngădui… Şi Dumnezeu iartă… că d-aia e Dumnezeu: să ierte păcatele oamenilor. ori o familie cunoscută. ca să poţi să mănânci o pâine? De unde a scos sfinţialui legea asta? — Şi pentru că stai la masă cu un mirean. lasă acuma. adică să te puie să faci la mii de metănii. săracul. A ceva? se umflă şi maica Varsanufia.tresărind la o presupusă bătaie în uşă. măicuţă! se strâmbă şi sora Nită. că abia a venit şi el din Sfântu'i Munte. mai împăcată se simte în sufletul ei să-i dea duhovnicul un canon cât de greu. bodogănind. trebuie să te afurisească? se răsti şi sora Nită. — Duhovnicul nu trebuie să fie bun. Mergi în pace şi credinţa ta te va mântui! Aci. Maica Eudoxia observase şopăcăirea lor şi le ameninţă cu degetul: — Ia să-mi spuneţi ce-aţi pus voi la cale. Lasă. trebuie numaidecât să te oprească de la sfânta împărtăşanie şi să te pună la post şi la trei mii de metanii? Unde a găsit sfinţialui scris aş. şi de. şi vru să se aşeze din nou pe pat. în vreme ce maicile celelalte se tăvăleau de râs. te duci. nu mai ascultă nimeni de el şi păţeşte ca părintele Iason. acolo? — Nimic. că aşa duhovnic bun nu mai vedem noi! Că se purta aşa cu ale care… orice le-ar fi spus şi orice le-ar fi întrebat. nu-mi mai spune… că ştiu eu ce-ai făcut: aceea. de-a surda îşi bătea gura. — Ba era bun. nu-ţi mai bate Loc de el.

aşa cum se obişnuise în Sfântul Munte. Iar acestea. Amar ţie. fariseu făţarnic. Apoi. aşa cum făcea în vechime cuvioşilor din pustie şi cum se mai obişnuieşte şi astăzi prin Sfetagora? Cugetând la isprava Diavolului. . fie că nici ele nu şi-au întrerupt somnul. sau răspândise în chilie mirosuri care lungesc somnul. Părintele Macarie. noul duhovnic al mânăstirii Ibăneşti se sculă el. îl mustră după cuviinţă: — Vai ţie. maică. că slujba utreniei n-o mai apucă. iar acuma. oase ticăloase. îţi chinuieşti sufletul în gheena – şi după dreptate. v-aţi. că vreme îndelungată ţi-ai lenevit trupul dupre lumeştile îngăduinţe. — Hei. iar tu ţi-ai uitat făgăduinţele odată cu aţipirea găinilor. Dar cum de-l biruise pe el Satana în cea dintâi noapte petrecută în Ibăneşti? Şi prin ce mijloace? Venise şi-i îngreunase pleoapele. ia mai dă colea. N-AI DE UNDE CUNOAŞTE TOATE LUCRURILE MUIEREŞTI r. Ai gânclit asupra Necuratului fapte fără de pricină. şi aţi lipsit sufletul de dumnezeiasca privighere. carne împuţită! V-aţi odihnit patruzeci de ani pe rogojină şi pe piatră. după un ceas. că ai dat canon maicii Stavrofilia. că-ţi bagi ciolanele în sârmă şi în moliciuni singliticheştl Vai ţie. ca oarecând sfântului 'Arsenie cel Mare. pe care le pierduse. şi nici pe ascultătoarele de la casa duhovnicească nu le rugase deeuseară ca să-l trezească. dând urmare unui gând ce-l îmboldea. Niţulico. Nici el n-a putut să se deştepte singur. nici măcar n-o fi aflat unde ţi-ai mutat păcatele. Odată cu această osteneală. — Aveţi să-mi porunciţi ceva. se turbură foarte. fariseu făţarnic. om trăit o viaţă în reguli şi în disciplină. iar acuma. Ispita negreşit că venise de Ia Diavolul. că Petru s-a lepădat de Domnul şi învăţătorul său abia după cântatul cocoşilor. care va să zică. aaşa vezi 1 iii CÂND TRĂIEŞTI ÎN SFÂNTUL MUNTE. ticălosule. De funie şi de grindă s-ar cădea să vă spânzur şi aşa un ceas să dormiţi. maică… arde-le-ar focu de junghiuri! Aşa. adică maica Agatoclia şi cu sora Ana. i se lumină îndată mintea. Vai ţie. Macarie. văzut şi voi în moliciuni pe care numai domnii şi păgânii le caută. cu noaptea în cap. fiindcă a lipsit de la dumnezeieştile slujiri. că te-ai îngreuiat cu somnul şi n-ai primit pre Mirele în miezul nopţii. Frate Iasoane. Trup nemernic. Dimineaţa. Ci acuma o să te dai morţii şi afară de împărăţie ai să te încui… Scrâşnind amarnic din dinţi. fie că au socotit că pe un om venit de la drum lung' nu se cade să-l scoli în miezul nopţii. păcătosule! grăi el tare „. şi când colo tu. părintele Macarie vru să se ridice din pat. în locul polunoşniţei şi utreniei. duhovnicul se întinse şi căscă… dupre mireneştile obiceiuri. eşti vinovat! Că Diavolul. Ana se ivi cu ochii plecaţi şi-i făcu smerită metanie. care trebuie să fi fost grozav de supărat pentru moartea lui Iason şi pentru înlocuirea lui cu un sfetagoreţ. cinstite părinte? Întrebă ea cu glasul miorlăit şi cu mâinile crucite pe piept. Ceea ce făcuse el nu se cădea – nici ca monah şi nici mai ales în vrednicia de duhovnic pe care o avea aci. apoi se duse în mijlocul chiliei să facă şaptezeci şi nouă de metanii şi patru sute cincizeci de închinăciuni. ci tu te-ai înălţat aseară cu mintea şi ţi-ai grăit ţie lucruri de trufie şi n-ai luat seama. suflete ticăloase. căci ai luat aici pre cele bune. orbule şi netrebnicule. l-au lăsat pradă unuia din cei mai mari vrăjmaşi ai călugărului: somnul. ce-i drept. te înfunzi în puf şi grohăieşti până se crapă de ziuă. cum făcea cuviosul Arsenic. care va să zică. dar ce folos. văzând moliciunea saltelei de lină. şi acolo pre cefe rele ţi se cade să Ie primeşti. iar tu. a somierei şi a pernelor în care-şi odihnise mădularele. Dând însă cu ochii de chipul din perete al înaintaşului său. În câteva clipe sora. care va să zică. bătu de trei ori din palme. pentru pricini binecuvântate.— Asta mai curând s-o credem… Iii.

părintele Macarie apucă rasa-i tocită pe la toate tivurile. şi ochi de muiere nu te-au văzut şi mână de muiere. miluieşte-mă pre mine păcătosul”. ce caută aici acest pat satanieesc? Mergi degrabă la maica Agatoclia şi să-i spui fără zăbavă: A poruncit părintele duhovnic. apoi. care va să zică. Care va să zică „de la Căreia şi te-am adus în Prodromul. tot din România. şi te-a scărmănat el şi te-a sucit şi te-a împletit şi *te-a dat la piuă. care m va să zică. căcia zis ava Daniil: „Pre cât trupul scade. Sora Ana tresări. şi o să te mute de colo până colo numai cu vârful degetelor. şi îşi mai deretică cu degetele păru-i mai mult alb şi încă des. Doamne! După ce-şi trase botinele. cara nu fusese decât când şi când unsă cu drojdie de pe fundul chiupurilor de undtdelemn. cinstite părinte! — Ia seama să nu calci blagoslovenia. nouă. Pe la jumătatea canonului însă se opri. cel blagoslovit de Dumnezeu cu meşteşug cizmăresc. şi se apucă să se încalţe. abia ţiindu-şi râsul. care va să zică. Că ai venit. Iar acuma… o să te perie sora Ana cu scârfaă… că nici o mătase ca a fratelui Iason nu eşti. mai'nainte de otpustul sfintei leturghii. nici grecească răsuflăioare . şi. pe unde umblă numai schimnici şi fraţi osteninduse întru Domnul. fără să-şi ridice ochii. iar acuma ee-aţi ajuns: să încăpeţi pe mână de muiere şi să vă ungă cu negreli mireneşti. soră Ana. şi. cinstite părinte! „Smerită fată! Asta o să iasă călugăriţă de ispravă”. Apoi începu să bată cele şaptezeci şi nouă de metănii. ca. căci a grăit ava Nil: „Robul care se leneveşte întru împlinirea poruncilor stăpânului său să se gătească spre bătaie”. se cere ca un călugăr să doarmă pe sârmă şi pe saltea de lină. 1 i. care va să zică. numai pe urme de muieri… Amar mie. Ci am venit să mă aşez însumi pildă spre cele bune. mulţumit de înfăţişarea-i cuvioasă. însoţindu-le de obişnuita rugăciune: „Doamne Isuse Cristoase. — Dacă e-aşa. care va să zică. nici nouă nu te mai numeşti. Iar acuma. pre atât sufletul creşte”. dar erai numai lână nedărăcită. Veni la rând culionul. îi zise: — Uite ce e. Acuma. nu te-a pipăit. care va să zică. şi pe unde au călcat picioarele MaiciiDomnul ui şi ale sfântului Atanasie. şi să călcaţi. care va să zică. Eu. — Hei. să-mi lenevesc trupul dupre boier eşti le obiceiuri. şi ai stat pe cap de schimnic şi au umblat cu tine numai mâini aspre de sfetagoreţ. ca maicile şi surorile văzând nevoinţele mele şi înfrânările mele. care va să zică. Căci a zis ava Siluan: „Vai omului aceluia care are numele mai mare decât fapta!” ai înţeles frăţia-ta? — Da. Bătrânul schimnic privi lung şi ponciş la sărjnana-i încălţăminte. iar mai apoi te-am plimbat pe la lavra sfântului Atanasie şi pe la sfântul Pantelimon şi pe la alte sfinte mânăstiri şi schituri şi chilii din vatra Athosului.. şi ieşi de-a-ndaratele: — Prea bine. sunt schimnic de la Sfeta Agora. şi ai încăput pe mâna bietului părinte Grigorie de la „Sfânta Ana”.Părintele Macarie o privi o clipă cu asprime. ca să nu întârzie de la biserică. când te-oi scoate în sfântul altar. gândi duhovnicul după plecarea Anei. frate culioane! Nici cu ghidul n-ai gândit şi nici cu mintea n-ai socotit de unde al ieşit şi unde ai să ajungi. care va să zică. Fiul lui Dumnezeu. nici străşini ca al fratelui Iason nu ai. şi pe pânză cu găuri şi cu înflorituri? Oare părintele nostru Antonie aşa o fi dormit? Ai? — Nu. şi zise înciudat: — V~a lucrat părintele Mamant. vam purtat trei ani pe pietrele Sfântului Munte. şi astfel grăi: — Te-a lucrat părintele Daniil cel c-un ochi şi te-am luat. care va să zică. cinstite părinte! răspunse sora. că nici de catifea nu eşti. care va să zică. Sora Ana sosise la vreme cu botinele văcsuite. Să se întoarcă de la cele vătămătoare de suflet şi să pună începătură către mântuire. şi n-am venit aici. o să te ia clisăriţile. să iei din chilia cuvioşiei-sale patul cel amăgitor şi să aşterni o rogojină.

cu părere de rău. să fie supus şi se simţea mai mulţumit să asculte. mută piciorul spre biserică. apoi îşi făcu cruce şi. Totuşi. simţindu-şi nemernicia. nu putu împiedica un uşor fior de mândrie să-i străbată simţirea. din purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi din milostivirea stareţului a fost şi el învrednicit. scuturându-se de gândurile protivnice firii lui. Toate maicile şi toate surorile erau datoare să-i ŞI asculte poruncile şi sfaturile. ajutămi. iar mai apoi şi cu al duhovniciei. tipicar. Umblase cu caicul schitului. cântăreţ. pe care eu n-am cerut-o. deosebirea dintre înfăţişarea unei mânăstiri de câmp şi cea a unei mânăstiri din muntele Athos. apoi citeţ. oriunde îl vor întâini şi ori de câte ori îl vor întâini: „Blagosloveşte. Doamne! Bietul părinte Macarie nu gândise niciodată în viaţa lui că va ajunge să poruncească cuiva. părintele Macarie păşi către biserică. smerit şi modest cum era. care va să zică. nici nu dorise aşa ceva măcar că era socotit printre cei mai buni călugări ai schitului românesc din muntele Athos. nici strălucirea soarelui de dimineaţă şi nici cântecul păsărilor. observă. N-avea înclinări şi nici gusturi artistice. şi. gândind la starea în care se găsea acum. adăpostind un întreg norod de ostaşi ai lui Christos. până când. având numai un singur drept: să se roage. în fund… v Tot uitându-se la bocancii lustruiţi. Ci să-mi pun înainte. spunându-i că e de prisos atâta rugăciune.. cu drepturi largi şi neavând a da socoteală decât lui Dumnezeu. Cum era însă prea devreme. aproape de bătrâneţe. se opri în pragul caselor duhovniceşti şi cercetă zarea. . „ Din inimă se ruga părintele duhovnic. cinstite părinte!” Ce ţi-e şi cu omul. să nu mă biruiască dracul mândriei şi să socotesc cu mintea mea cum că robie am lăsat şi la dregătorie m-am înălţat. şi răspuns mai greu voi să dau înaintea judeţului tău. cu darul preoţiei. ici şi colo oâio-un stejar cu chip de cerşetor. mânăstirea. Pe când aici… de! era părintele sufletesc a peste o sută de călugăriţe. Adică i se luase sarcini orânduite pentru oamenii mai de jos şi i se dăduseră altele mai de cinste şi mai cu răspundere. şi cum. Se credea născut. Culoarea cerului nu-l interesă. cu malul chel. ajută-mi în ziua necazului şi dă-mi putere ca nu numai sminteală să nu fiu maicilor şi surorilor. Nu era el schimnic? N-avea aproape şaptezeci de ani? Nu biruise el atâtea şi atâtea ispite de la Diavolul? Nu era el vestit în cunoaşterea scripturilor? Ce dar atâta teamă că n-o să fie la înălţime într-o mânăstire de femei simple şi datoare să-l asculte? Părintele Macarie mai îmbrăţişă o dată. lucru ce nu i se mai întâmplase de vreo patruzeci de ani. din ochi. de zeci de biserici şi de mii de chilii. de mare. făcut parcă numai pentru broaştele lui Dumnezeu şi pentru raţele maicilor. Ale bărbii mişcară de plăcere. cărase pământ cu mularii ca să facă rod pe piatră. Deci. totuşi nu putu înlătura un gând care încerca să-l turbure. Pe când la Sfântul Munte. şi un surâs – bine că nu l-a văzut cineva! – îi înflori pe buze… „Doamne. ca pe un bun ce-i era hărăzit pentru iscusinţa cuvioşiei-sale. Aici – şiruri neregulate de căsuţe aşezate fără gust. clopotar. iarba din curte tăvălită de porci şi murdărită de păsări. supus la toate ascultările ce i-ar fi rânduit comitetul celor doisprezece. şi un lac murdar. fiecare cu stilul ei şi cu ulucile ei. grăi el. fiindcă m-ai adus în această vrednicie. fusese prescurar. Totuşi. cu aceleaşi supuse dobitoace. că' din preot de rând şi din smerit ostenitor întru cele călugăreşti. sfinţia-sa era aci un om nou. de corăbii. În această clipă cele trei porţii.nu ţi-a făcut părintele Grigorie. să-i sărute mina – aşa aspră şi noduroasă cum era – şi să-i zică. Acolo însă era un simplu ieroschimotiah. am căzut în grea ispitire. cu dreptul şi cu datoria de-a lua seama peste tot. ziua şi noaptea. nădăjduind spre Dumnezeu. să-i facă metanie. ochiul omului se izbeşte de stânci. dar pre obiceiurile cele rele să le gonesc şi altele bune să agonisesc. adusese mărfuri de la Căreia şi de la Dafin.

Dar fiindcă nu se cădea. nici izmene. dădui peste ceva colea lângă prag şi nu mă taie capul ce să fie. — Nu ştiu. Iar maicile şi surorile nu sunt toate smerite şi nu toate se pleacă în faţa bătrâneţelor şi a ocârmuirii – chiar când acestea sunt purtate de-un cuvios duhovnic venit de prin meleagurile Aftonului. iar părintele Macarie se scarpină după ureche. om trăit departe delume şi de cele lumeşti. gândi duhovnicul. Vru să se ridice dar nu izbuti căci picioarele i se înfăşuraseră într-un obiect de pânză liliachie. Duhovnicul simţi ceva moale sub picior. — Uite. Zărind pe maica Veniamina. luă cârpa şi o întinse cu amândouă mâinile. o puse în cunoştinţă. nu se lasă aşteptată. Măi tăiculiţă. scoţând o parte din'cap pe poartă. datoria o făcu să-i pună metanie şi să-i sărute mâna. Cinstite părinte? îl întrebă sora Ana. în schimb gluma. În clipa aceasta maica Trifilia trecea cu doniţa îa apă. căci chiloţi erau – arde-i-ar focul! – să-i ducă acasă. În aceeaşi clipă se împiedică şi căzu pe brârici. văzând chiloţii. ieşind ca din întâmplare. în dosul porţii. îi făcu sucăleţ şi se hotărî să cerceteze printre maici. nici cămaşă. „Să fie izmene. sunt prea scurte şi nu prea seamănă. — Maică. n-avea de unde să cunoască. nici camilafcă. dacă răutatea nu-şi arată colţii decât cu oarecare dibăcie şi aşteptare. iar altele poznaşe. nici în somn nu le dă pace. gândi el. ca ucenica maicii Eudoxia şi ca ascultătoarea de la casa duhovnicilor. Iar leacul pentru schimbarea firii omeneşti nu se găsise până la sosirea părintelui Macarie – nici în mireasma scripturilor. Că pe lângă mulţimea celor bune sunt unele rele din fire. o mai învârti. — Vezi. altele proaste. — Sau poate te pricepi sfinţia-ta ce să fie. „Dar de unde să fi venit chiar Ia uşa casei duhovniceşti? Negreşit că de la vecini. de după colţul casei. nici sidilă. mai întinse şnurul de cauciuc. nici pantaloni… „Ce păcatele să mai fie şi asta?” se miră cuviosul ridicând din umeri. atât de dorită şi de gustată în viaţa neschimbăcioasă a mănăstirilor. Era un lucru din îmbrăcămintea femeiască. mai ales când e în firea unor surori tinere şi răsfăţate. Or fi fost întinşi cU alte rufe pe frânghie şi i-a luat vântul**. Cu tot necazul pe care i-l pricinuise anatema primită de la duhovnic. tot din fire. dacă auzi pe cineva că-i lipseşte. să faci dragoste şi să-i spui că e la mine. Sora Ana intră râzând în casă. întrucât nu erau nici ai lui şi nici de la duhovnicie. Apoi. cinstite părinte! zise ea apoi ridicând cu smerenie din umeri. dar sfinţia-sa. că pe mine şi pe sora Ana nu ne taie capul… — Nu ştiu. Dar ce te faci cu Diavolul şi cu maicile? Că iubitorul întunericului se ţine după călugări mai vârtos decât gândul şi decât umbra. Şi chiar dacă ar fi. Bătrânul se aşeză în capul oaselor şi-şi descurcă labele. se umflă de râs şi întârzie cu răspunsul. nu cumva o fi adus-o vântul de la cuvioşia-ta? Maica Veniamina. Când păşi a doua oară. răspunse cu greu vecina. pentru păgubaş. cine să le poarte într-o mânăstire de femei?” Mai suci cârpa. Ceva. Părintele Macarie vru să-i dea chiloţii.. folosind prilejul să dea pildă celor ce pun stăpâni re pe lucru străin. purtat de călugării ortodocşi la anumite ocazii. cinstite părinte. * Potcap acoperit cu un văl negru. Nici în trezie nu-i slăbeşte. cu întăriri şi cu peceţi arhiereşti. Nu era nici traistă. nici în poticnelile ştiinţei. Şi. uite am găsit o cârpuliţă oolea îa picioarele mele. Sora Ana îşi stăpâni râsul şi se făcu că observă cu amănuntul obiectul pe care duhovnicul i-l ţinea întins dinaintea ochilor. cuvioasă. mai ales când îşi face şcoala acolo unde împuţinările firii cată să se ascundă. 1 nici ştergar. — Aţi găsit. dar nu căpătă dezlegarea. . Ia vezi frăţia-ta.

făcu semn că nici sfinţia-ei n-a mai văzut aşa ceva. care seamănă a fi de mătase. sfinţia-ta. vârî nasul în bundă şi răspunse ruşinată 2 — Nu ştiu. Iar maica Mitrodora. maica Mitrodora se înecă într-o tuse năvalnică.— Nu cumva ai idee. ori poate să vă pricepeţi mai bine… Sora Nită dete dosul şi intră în altar. Acuma eu. — Blagosloviţi. îşi îngădui duhovnicul o glumă. neputând să vorbească. Şi tot atunci am mai prins v-o două boabe turceşti şi vo două armeneşti. nu sunt. neştiind ce să creadă: a fost o glumă. Maica Trifilia nu-i mai răspunse şi-şi urmă calea.' Ia vedeţi-o. cinstite părinte? îl luă în primire ecleziarha. Nu ştiu nici cum se cheamă. Care va să zică. schimbă vorba. din pustia Iordanului. mintea mea cea slăbănoagă nu s-au învrednicit a se îmbogăţi pre sine decât cu puţină arăbească. dar. — Maicilor. am mai prins iarăşi vo două . crezu că întrebarea e cu tâlc. ştiindu-se vinovat că n-a fost la utrenie. În cămăruţa din dreapta altarului găsi pe maica Galeria. Iar când am umblatcu caicul schitului nostru Prodromul. cam de ce treabă o fi bună cârpa asta? o întrebă părintele Macarie după ce-i dădu blagoslovenie. o luai. mă împiedicai de cârpa asta. să-i spuneţi să dea ochi cu mine. cinstite părinte! — Dacă auzi pe cineva că-i lipseşte. cuvioaselor! — Blagosloviţi sfinţia-voastră. eu. făcând o mină de om scârbit. sunt un călugăr prost. ecleziarha. după ce roti ochii în juru-i. vârând chiloţii în buzunarul anteriului. pentru călugărie şi pentru mărtuy risire. care va sa zică. şi. de când cu ajutorul lui Dumnezeu m-am nevoit în mânăstirea Sfântului Sava. IV CUVlNT AL CUVIOSULUI MACARIE: ÎNTÂI PENTRU CĂLUGĂRIE ŞI AL DOILEA PENTRU MĂRTURISIRE SAU I SPOVEDANIE — Maicilor şi surorilor. — Dacă auziţi de păgubaşă. clar nu ştiură să-mi spuie nici a cui e şi nici cum îi zice. să-i spui că e la mine. ori într-adevăr duhovnicul n-a mai văzut chiloţi de femeie? Tot la fel de nedumerit. Uite. fiindcă s-a întâmplat de am găsit-o şi nu se cade să pui stăpânire pe lucru străin. care era clisăriţă de rând. — Mânăstirea… care va să zică. Şi. vreau să vă arăt ceva. cinstite părinte! — Domnul! — Cum vi se pare mânăstirea noastră. poate-o cunoaşteţi. se grăbi să intre în altar. tăiculiţă. nici de unde a venit. cum vi se paf? întrebă şi vestmântăreasa. — Dar maicile noastre. — Aţi dormit bine ast'noapte. — Tot frumoase şi ele. Iar din străinele graiuri. încruntă sprâncenele. când ieşii din chilie ca să viu la biserică. pe maica Mitrodora. călugăriţă dugoasă. cu gând să aducă vorba despre ei la sfârşitul „cuvântului” pe care-l va ţine după leturghie. făcând şi pe maici să râdă. cu chiloţii intr-amin două mâinile… — Nu ştiu! Nu sunt ai mei! răspunse maica Galeria abia mişcându-şi buzele. oprindu-se o clipă din curăţitul unui sfeşnic. Că nici filozoficeasca învăţătură a ateneilor n-am învăţat şi nici ritor ca cei cu voroavă multă. Maica Trifilia se roşi toată şi. Părintele Macarie. sfinţiile-voastre. cei drept cam nelalocul ei. e frumoasă. Duhovnicul aştepta răspunsul. cinstite părinte? Îl ispiti şi sora Nită. care va să zică s-o dau cui o va cunoaşte. părintele Macarie sucăli din nou chiloţii şi porni unde plecase. le rugă neştiutorul şi nevinovatul sfetagoreţ. şi pe sora Nită a maicii Eudoxia. vestmântăreasa. ca să râdă în voie. Mai întrebai eu vreo două maici. iar ecleziarha. care va să zică.

n-ar mai fi cine să gătească bucate şi cine să facă ascultare la pi tărie. Că nici minte nu ai de gândit şi nici mână. eu nu m-aş sumeţi la luptă: nici cu unul ca Arier nici cu d-alde Orighen. n-am avut dascăl să mă înveţe a teologhisi dupre cum se cade. ori pe unde m-au dus ascultările. care va să zică. le-am citit şi pre acelea – avi numai o dată. a aduna la un loc. unde am hălăduit eu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile sfântului Atanasie – vrfime de treizeci şi şase de ani – am învăţat de istov 1 limba grecească şi am mai prins de la moscalii cei din mânăstirea sfântului mucenic Panteleimon vo două boabe moscăleşti. care va să zică. şi să faci corvoadă pe unde o mai fi de lipsă. nici cu al lui Ioan Damaschin şi nici cu al lui Nichifor Mărturisitorul. 8 Măgarii. m-am ţinut cu cărţile după mine. care va să zică. iar Patericul l-am poftorit de şapte ori.boabe inglizeşti şi vo două italieneşti. Să te lupţi eu caicul pe valurile mării. Aşa a socotit Dumnezeu pentru păcatele mele. nici cu al lui Andrei cel din Crit. care şi el s-a luminat tot aşa. au şi de două ori. nici cu Machedonie şi. trebuie să umbli cu mularii3 şi 1 Complet s închei ba (încherba). dar. Căci o fi judecat Dumnezeu cum că nu toţi trebuie să scrie. Pentru care pricină. de patru ori. a înjgheba. să încherbeluiesc2 măcar un canon ca al criteanului. episcopul Chiprului: „Mare vânzare a mântuirii este a nu şti niciuna din dumnezeieştile legi1'. Iar mai apoi te-oi învrednici şi pe tine cu oleacă de preoţie şi cu oleacă de duhovnicie. şi nu toţi câţi au avut asemenea pitacuri. ce'or ce vor să le înţeleagă. de n-aş grăi cu păcat. fiindcă mi-a plăcut foarte să mă îndulcesc cu nevoinţa cetitului. Eu aş fi avut mare dragoste. au înţepenind gâtul înaintea vreunui bătrân predalnic. Dar. Acuma. nu m-a învrednicit Dumnezeu. iar psalmii împăratului şi proorocului David i-am citit fără de număr. care va să zică. iar Vieţile sfinţilor – de şapte ori. decât acolo unde se bagă cu noate şi cu vergi. cred că mi-o ajuta Dumnezeu. şi să citeşti ce-au scris alţii. dupre cum mai nainte v-am spus. Acuma eu. când aveam vreme şi slobozenie de la nacealnicul meu. când marea era neviforâtă. unii boieri învăţaţi şi chiar filosofi. veneau să audă înţelepciune din gura lui. Dar. şi în caic. S-au putut măsura cu ei. sfânta şi dumnezeiasca Scriptură cu Legea Veche şi cu cea Nouă. Căci zice sfântul Epifanie. sfinţiile-voastre. Dar atâta cât să dau o sfătuire şi să tâlcuiesc scripturile. au pentru neputinţa minţii mele. şi în chilie. iar de la bolgarii cei din Zogravu iarăşi am luat vo două boabe bulgăreşti. cu asemenea întărituri. cât ar fi el de pricopsit în vicleşuguri. Marele nostru părinte Antonie nu ştia nici o slovă şi asta n-a fost pricină de oprelişte pentru cei care. ori măcar o bogorodijnă ca ale fericitului Ioan din Damasc: dar Milostivul ce-o fi chibzuit: tu. Fiindcă să ştiţi de la mine – de n-aş păcătui întru a mă lăuda! – că învăţătura cea sănătoasă se prinde mai bine unde e poftită cu dragoste. care va să zică. nici cu Apolinarie. eu nu mă pot înţelege binişor decât cu un arab. Mi-am îmbogăţit mintea. Pentru condei. să nu vă smintiţi zi când: Şcoală n-are şi deci prost este”. iar de ia sârbii din Hilindar am mai luat şi de la ei iarăşi vo două boabe sârbeşti. Că nu toţi sfinţii părinţi care au apărat credinţa împotriva eresurilor au avut cărţi cu peceţi împărăteşti. de s-ar mai turba stăpâni torul veacului acestuia cu eresuri asupra bisericii lui Christos. . nici cu darul lui Metafrast. aşa voia lui a trebuit să se împlinească. iar pre alte cărţi câte s-au mai scris pentru a noastră spăsenie. Iar cât pentru meşteşugul scriitoricesc. ca să-mi răpesc vremea şi să-mi agonisesc câte sunt de trebuinţă să le ştie călugărul. să nu-mi fie mie a mă lăuda decât în crucea Domnului! au zgâindu-mi ochii pre slovă nemişcată. Macarie. pre limba lui nu mă poate amăgi. iar grecul. Iar în Sfântul Munte. că atunci. care va să zică. care va să zică. iar pre învăţăturile cuviosului Efrem Sirianul şi ale lui Doroftei – de nouă ori. ştie Dumnezeu. Şi am citit.

Ce-i drept. pentru cetirea celor scrise. Iar pentru a lor înţelegere mai ţi-ebuie şi cap sănătos. toţi sfinţii şi cuvioşii. unde omul n-a umblat şi hiara n-a fost turburată întru ale sale. Aşadar. a lăsat la mintea omului să scornească cu capul lui. iar cine între oamqni. Zice ava Pamvo: „Călugărul să poarte acest fel de haină. se găsesc oameni care. iarăşi nicăierea nu stă scris că ar fi zis Iubitorul de oameni să fie pe pământ avocaţi şi ingineri şi trenuri şi airoplane. care va să zică. Şi mai văz cămilăfci împletite din fir. Că dacă eşti. Mai văz mâini albe. şi câte mai sunt. de borangic… Iar sub cămilăfci văz feţe rumene şi buze rumene şi ochi pofticioşi şi neobosiţi întru privighere… Şi. două înţelesuri. cu ştirea şi cu voia lui Dumnezeu. Că unii sunt turburaţi şi în credinţa lor. iar sărăcia aduce dupre sine umilinţă şi smerita cugetare şi tăiere a voii. care şi ce fel. care va să zică.Fiindcă. să se nevoiască în mijlocul cetăţilor. Şi lipsa ta şi înstrăinarea ta vor fi mai lăudate decât fără de ruşinea cu care te îmbulzeşti între fraţi. Şi precum atunci aşijderea şi astăzi. sărăcia şi tăcerea întru răbdare44. cai'e va să zică. mai întâi despre călugărie şi pe urmă despre mărturisire sau ispovedanie. pentru linişte şi pentru pocăinţă. Dar. Că doar nu era să înşire Dumnezeu toate nevoile câte i s-ar ivi omului în fiştecare zi şi în fieştecare ceas. călugăria. dau răspunsuri de pun într-o uimire pe cărturari şi pe filosofi. care va să zică. Dar. pentru binecuvântate pricini. iar alţii sunt munciţi de duhuri necurate care nu ies decât cu post şi cu rugăciune. nici pricină de clevetire nu-ţi faci. care va să zică. Se amestecă cu mulţimea dese răni primeşte44. Păr din capul vostru nu se va mişca fără ştirea mea!” Iar evanghelia de la Paşti glăsuieşte: „… şi fără el nimic nu s-a făcut din câte s-au făcut*. jumătate de lână subţire. Nici vremea o cheltuieşti vorbind fără folos şi nici pe altul nu-l zăticneşti din lucrul său cu gura ta cea ca o moară.” Iar ava Andrei zice: „Trei lucruri trebuiesc călugărului: singurătatea. ci şi obiceiurile. n-aş fi putut să mă zidesc. Alţii nu sunt volnici să se lupte cu răutatea zilei. Petrece este ca agurida. cu mintea lor înţeleaptă. se cheamă că e tot de la Dumnezeu lăsată. iar cel ce. Că zice ava Moise: „Cine fuge de oameni este ca un strugure copt. pentru care rog pre Dumnezeu de ajutor şi pre sfinţiile-voastre pentru ascultare. că trei zile să o spânzure afară şi nimeni să nu puie mina pre' ea'4. Iar cine lasă ale lumii şi vine la mânăstire se cade să schimbe nu numai îmbrăcămintea. Milostivul. şi stăpâniţi pământul”. Aşa. Părinţi au grăit şi prin cărţi şi către ucenicii lor. fug de larma lumii aceştia şi se duc la mânăstiri. Nici de capul lui nu l-a lăsat. Care oameni erau arzând întru inimile lor de dragostea lui Christos şi de viaţă pustnicească şi nu puteau. fiindcă a zis Milostivul:. SO Maicilor şi surorilor. cum au fecioarele de . jumătate de mătase! Văz la lumină cum că aceste haine fac pete strălucitoare ca vestmintele cele de mare cinste. care. Iar cât pentru sărăcie. şi atunci îşi împărleau avuţiile la săraci şi la betegi şi se afundau prin pustietăţi. sunt oameni neînvăţaţi. precum şi cugetul. şi unul care a cetit mult şi a auzit tâlcuindu-se de bătrâni mai pricopsiţi. într-adevăr. Şi celelalte. El. Acuma să încerc a vă vorbi. nu stă scris nicăirea c-ar fi zis Cel-de-sus să fie pe pământ călugări şi călugăriţe. Că averea griji şi pofte pricinuieşte. călugăria a fost scornită de oameni. care va să zică. singur. a grăit aşa: Creşteţi şi vă înmulţiţi. care va să zică. câte mai trebuiesc. Dar eu ce văz aici? Văz maice călugăriţe îmbrăcate în vestminte. Dar. tot se cere şi învăţătură de carte.. care să-ţi spună că nu toate scripturile sunt evanghelii şi cum că nici o slovă sfântă n-ares care va să zică.44 Iar cuviosul Nil grăieşte: „Nerănit rămâne de săgeţile vrăjmaşului călugărul care iubeşte liniştea. cum că nu se poate călugărie fără sărăcie. că cine ştie la ce blestemăţii l-ar fi dus mintea să facă. Că zice ava Alonie s ăi „De n-aş Îi stricat tot.

ca acest dobitoc. şi în smerenie şi în post şi în privigbere. decât strigând cuvinte care supără”. şi cu scârţâieli şi cu ciorapi. aveam la Sfântul Munte un mular. şi pe unde-or mai fi vieţuind în numele lui Christos. în pace. privegherea luminează mintea. şi cuvioasa Apolinaria. când poftele trupului vor slăbi…” Iar un bătrân îmbunătăţit în pusnicească petrecere zice: „Postul smereşte trupul. Căci tăcând. pe care numai muierile din oraşe şi din târguri îi caută!. precum odinioară saducheii când cerea Mântuitorului să le arate semn din cer. Căci răbdarea aduce dupre sine umilinţă.” Şi acest mular dupre cum am zis mai nainte. care va să zică. că mai mult folos vei aduce şi. care va să zică. ava Macarie. ar spori întru răbdare şi întru smerenie. vei avea odihnă în locul în care vei locui”: Fiindcă tăcerea. Eu. nici obraji rumeni şi nici ochi neosteniţi. şi în post. tăcerea liniştită aduce umilinţă şi lacrimi. Nu vei avea. care va să zică. e mai bună decât vorbirea fără rost. când va zări fapte bune intrând şi cele rele ieşind. şi în România şi la Pecersca Kievului. Şi l-am şi numit cu nume călugăresc. ci ca pre un călugăr desăvârşit. care va să zică”. carele este asemenea unui catâr ce se naşte din împreunarea cea dupre fire dintre un asin şi o iapă. ar fi nevoit spurcatul voievod al oştilor drăceşti să-şi trimită toate legheoanele în război nevăzut cu sfintele mânăstiri. Iar Pimen cel Mare zice: Dacă vei tăcea. nici ispitit la cârtire cu cei pizmăreţi nu vei fi şi nici pricină de căinţă pentru cele ce cu prostire vei grăi. Iar aicea. auzind că am numit pre un dobitoc cu nume de monah. şi în bună vieţuire. atunci sunt puternic. care va să zică. iar /obrajii să fie uscaţi de post.boieri şi de împăraţi. ca atunci. Călugăriţe netrebnice ce sunteţi! Aşa stă scris că se cade să se poarte cel ce se leapădă de mirenie şi se vinde pre sine dragostei lui Christos? N-aţi cetit voi. iar cu limba gângav ori cu buzele necuviincioase – să taci. să faci un lucru ca acesta!” Iar eu am răspuns: „Dacă toţi călugării câţi trăiesc în Sfeta Agora şi la Ierusalim. şi Pelaghia care tot în desfrânare a trăit până ce s-a mântuit de către fericitulnon Nu mâini albe cere Dumnezeu de la călugări. bine nu ştiu. Ghervasie. Scaraoschi e slobod să-şi risipească slugile în toată lumea. şi cuvioasa Xenia. care va să zică. sau dintre un cal şi o asină. iar cel ce tace pentru Dumnezeu – tot bine face”4. iar lumea cealaltă ar fi lăsată. Căci zice ava Isidor: Mai de folos eşti tăcând. şi Taisia. care va să zică. iar în mâini văz metanii cu boabe de preţ… Iar în picioare ce văz? Văz pantofi. stinşi de plâns şi de priveghere. mi-au zis „Nu se cade. ca să-i vie şi alţii într-ajutor. atunci când spre folos va fi. Şi se maj cade călugărului să aibă răbdare. Căci zicea ava Antonie: „Când sunt slab. Iar părintele stareţ şi cu ceilalţi părinţi n-au mai zis nimic. căci atunci e tare virtutea sufletului. căci nicăieri nu întâmpină cetăţi tari. văcsăluiţi. Adică zicerea aceasta s-ar tâlcui aşa: că dacă ai minte trează şi limbă nespurcată şi buze nevinovate – să grăieşti cuvântul lui Dumnezeu. care va să zică. iar lăcrimile şi plângerea fac pe călugăr d'esăvârşit44. 1 care mai înainte a fost păcătoasă şi s-a izbăvit prin osârdia cuviosului Pafnutie. era. fiica lui Antemie An ţipatul. Aşijderea şi cuvioasa Singlitichia. la sfinţiile-voastre. Iar părintele stareţ şi cu alţi părinţi. îneât nu-l mai isocoteam a fi dintre dobitoacele cele necuvântătoare. cu sfori de mătase şi cu tocuri înalte. nici măcar . aşa de îmbunătăţit întru răbdare şi întru tăcere. Iar ava Pimen zice: „Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu – bine face. iar ochii. niciodată Vieţile sfinţilor şi Patericul? Astfel se îmbrăcau cuvioşii părinţi şi cuvioaşele femei? De neam mare a fost cuvioasa Anastasia şi purta cămaşă de păr aspru şi se hrănea gustând seara puţină pâine de orz. „Blagosloviţi şi iertaţi. nici răilor nu le dai pricină să te prindă din cuvânt. să bată depeşă la Iad. şi poftitori. iar smerita cugetare sporire întru cele duhovniceşti. Ci mâinile să fie crăpate de nevoinţe. mai mult dar vei dobândi. iar umilinţa aduce smerită cugetare. Iar eu zic că sunt mânăstiri unde Scaraoschi n-are trebuinţă să trimită decât un drac beteag. iar dacă te ştii că eşti înceţoşat şi lenevos cu mintea. iar somnul îi era pre aşternut de pietre. nici în mânăstiri. Iar acuma. Îi ziceam. care să ia seama pe la porţi şi pe la crăpături.

iar acolo îşi spăla faţa precât se vede. şi este ruşine care aduce slavă şi dar”. căci zice înţeleptul Sirah: „Este ruşine care aduce păcat. pentru care. fiindcă stăpânitorul lumii aceştia are obicei să-şi pună consuli preste tot locul. nici duhovnici n-ar mai trebui. Pre sfinţiilevoastre de ascultare. iar dinţii. ce-aţi face sfinţiile-voastre! Că v-aţi lăsa culioanele şi v-aţi împodobi capetele cu pălării d-alea pline de fulgi şi de orătănii. Aia care suni metaniile şi lărgeşti nările nasului şi dai cu coatele.” Muieri netrebnice şi fără minte! Se cade să crape pământul sub picioarele voastre şi să vă înghită de vii ca pre Dathan şi pre Aviron! Iarăşi însă se cuvine a şti. ai? Sfinţia-ta. nici duh. Şi iarăşi nu te ruşina a-ţi spune păcatele până la unul. care va să zică. . în chipul acesta. adică să ierte Dumnezeu numai fiindcă şi-a înjtins păcătosul mâinile Ia cer şi a deschis gura zicând: „Greşit-am. că de patruzeci de ani n-am mai dat cu razul prin gură şi nici dinţii nu mi-au căzut. în pământ eăutând şi de este cu putinţă şi picioarele doftorului ca pre ale lui Christos cu lacrămi udânduIe'\par zice Ioan Scărarul. nu făcea scaldă nici mai nainte de a fi călugăriţă. cât de beteag. dar de folos nu le-a fost. parcă ar fi lucrate la balamuc. atunci când te dor ranele trupului. Căci zice marele Vasilie: „Precum patimile şi ranele trupului se arată numai la cei mai iscusiţi doftori oare ştiu să le vindece. care va să zică. iar cu inima şi cu fapta au rămas. după cum zice înţeleptul David: „Din voia mea mă voi mărturisi luiu. ci darului carele este sub haină. părinte. tot aşa i-aţi spăla… Păcătoaselor! Aţi citit voi undeva că sfintele femei îşi frecau dinţii şi măselele cu păr de porc… oa să se mântuiască? Vai de aceea pe care o voi prinde că se mai foloseşte de obiceiurile mirenilor ca să-şi albească dinţii şi măselele! Priviţi la mine. iarăşi. în păcat. nimenea nu este pricinuitor al acesteia: nici om. slobozi am fi să săvârşim câte nici Satanei nu i-ar trece prin cap şi. cu toate că mă apropii de vârsia psalmistului. atunci când sufletul are nevoie de tămăduire şi de uşurare. Aha! îţi vine să râzi. cuvioaselor maici şi cinstitelor surori. Că se ducea la scaldă numai de gura bărbatului. deşi de neam mare. Melania Romana. fă-te şi Cu năravulşi cu mintea ca un osândit. iar nu dintru a altuia. iartă-mă!” atunci. n-ar trebui. nici altul careva. Scorpii! Pui de năpârci! Vă îmbrăcaţi în mătăsuri şi vă pieptănaţi în fieştecare zi. Că dacă ar fi aşa. iar pantofii i-aţi mai înălţa.unul. aşa şi păcatele se cuvine să se arate numai celor ce pot să le tămădui as că u. Şi după cum nu te duci la fiştece doftor. „Iar atuncea când te spovedeşti. şi vă ungeţi părul cu mirosuri. Acest cuvânt „greşit-am”. care va să zică. care va să zică. nici măselile nu mi s-au clătit. dar unul tot este. dezgolindu-vă trupurile? Aşa s-au scris pentru a călugărului vieţuire? Că maica noastră. şi nu te scârbi dacă e sărăcăcioasă. a mea este rana. Mărturisire sau ispovedanie se cheamă. că nu e de ajuns să strigi: Greşit-am! oricât de tare ţi-ai umfla pieptul şi ţi-ai întări gâtlejul. nici canoane nu s-ar mai da. că nu hainei lui te mărturiseşti. Muieri necuvioase ce sunteţi! Aşa. ci numai lenevi rea mea. şi mâncaţi cu unelte de metal răsunător. şi v-aţi scoate rasele şi antereiele. şi vă sticliţi încălţămintea şi faceţi scaldă. şi poruncea roabelor să n-o vădească nimănui. ci la cel mai iscusit. grăitu-l-au şi Saul. dintru a mea lenevire s-a făcut. căci s-au căit cu buzele. ca să sloboadă paşapoarte pentru intrarea întru împărăţia întunericului şi a scrâşnirii dinţilor. atunci când te duci la duhovnic săţi spui păcatele de bunăvoie. Nu te ruşina de haina duhovnicului. dacă e de preţ. Tiii. aşa ca a smereniei mele. Iar Ioan cel de la scară învaţă: „Spune şi nu te ruşina: A mea este umflătura. iar în locul lor aţi pune fuste fără mânici şi fără piepţi şi fără poale. nici iad n-ar mai ţine Scaraoschi într-un zadar. Acuma. să vă spun vo două vorbe şi pentru mărturisire sau ispovedanie. rog pre Dumnezu de ajutor şi. grăitu-l-au şi Iuda. care va să zică. tot aşa se cade să-ţi alegi duhovnicul cel mai bun.

şi v-am tâlcuit din învăţăturile sfinţilor părinţi. unde am auzit – de n-ar fi aşa – că se face scaldă întru păgânească amestecătură de bărbaţi şi de muieri – vai de sufletul lor! – apoi v-aţi întoarce la mânăstire şi aţi striga cu buze netrebnice: „Greşit-am. şi să vă iconomisiţi din scripturile. Cuvioaselor maici şi cinstitelor surori. lor câte vă sunt spre trebuinţa cea de folos. că dacă ar fi să se ierte aşa uşor păcatele. zicând: „Părinte duhovnice sau cinstite părinte – cum aveţi dragoste să-mi ziceţi – au proastă sunt au prea . după priceperea mea. Iar dumnezeiescul Zlataust zice: „Cel ce nu fuge departe de păcate. mă căiesc!” Şi. Ia aminte că însuşi împăratul Teodosie cel Mare a săvârşit canonul orânduit lui de către sfântul Ambrosie. Totuşi. nimic în catastif. Ionathan a păcătuit greu pentru o gustare de miere. ori v-aţi duce la mare. vei cădea şi tu întru stricăciune. Acuma. datori suntem mai întâi să ne ferim de pricinile păcatului. din lăcomie. v-aţi împodobi ca mirencile cele fără de ruşine şi aţi ieşi prin târguri şi prin răspântiile cetăţilor şi aţi ispiti pre bărbaţi întru împlinirea poftelor celor oprite. iar Isav pentru că s-a lăcomit la un blid de linte. cu frică va vieţui şi de multe ori într-însele va cădea”. care va să zică. nici demon. câte mintea mi-a ajutat să le pun pe faţă şi cât am chibzuit că nu întrece răbdarea sfinţiilorvoastre. căci ei au avut şi dar mai mult de la Dumnezeu şi mână mai iscusită. Că dacă mergi. să pierdem împărăţia lui Dumnezeu. că dacă sora lui Moisi nu s-ar fi osebit afară din tabără şapte zile. Şi iarăşi. să veniţi la smerenia mea. iar peste un ceas. Căci mai sunt şi alte învăţături pre care. mi-am făcut datoria. au din nestăpânire a voii. Care va să zică. Că om eşti: nu eşti nici înger. că fără canon nu te izbăveşti de păcat. mângâindu-ne că nu săvârşim cine ştie ce păcat. Rog însă şi pre sfinţiile-voastre să faceţi dragoste şi ascultare şi să citiţi cu minte trează. Şi apoi ce vei folosi dacă te vei duce la doftor şi-i vei arăta boala ta şi nu vei ţine seamă de sfaturile lui? Atunci rana mai vârtos se întinde şi trupul moarte aşteaptă. Tar unde nu vă pricepeţi. ci aproape de dânsele călătoreşte. nepăzindu-te şi cu cei răi amestecându-te. nici să te scârbeşti. Câteodată vedem bine că. au frica de a nu vă osteni prea mult m-a făcut să le las pentru altă dată. pe loc. eu. ce vei folosi dacă-ţi vei mărturisi greşeala şi nu vei face canonul dat ţie de duhovnic? Păcatul rămâne neiertat şi altul i se adaogă. Să nu-ţi zică mintea: eu vârtos sunt şi boale de mine nu se lipesc. iar dacă te amesteci cu cei stricaţi. n-ar fi fost dat Satanei. Se înt'mplă însă că tocmai pentru ceea ce noi socotim că nu ne va aduce osândă. Să nu te împuţinezi. pentru ispăşirea păcatelor sale. dupre porunca marelui Pavel. spre pierzania sufletului şi spre câştigarea Gheenei. Şi. suferind răutăţile oamenilor. Nu te sumeţi întru puterea ta. tot ce s-a scris de către învăţătorii noştri. îl facem. Şi acum eşti sănătos. dacă cel ce a păcătuit în Corint. când Duhul cel preasfânt iarăşi mă va lumina a vă grăi şi a vă învăţa. greşim. Iar canonul să-l primeşti cu bucurie şi să-l faci fără cârtire. aşa dupre cum se cade să ne ferim de pricinile boalei. fireşte. Sau: eu tare sunt şi ispitele nu mă covârşesc. sufletul ţi-l sminteşti şi ţi-l răneşti. şi după judecata mea. nu s-ar fi curăţit de lepră. ca la poruncă. ar trage eu plaivazul şi n-ar mai rămâne. nu s-ar fi mântuit sufletul său în ziua Domnului. iar cel ce iubeşte primejdia va cădea într-însa”. care va să zică. degrab te vei îmbolnăvi. cum am socotit. cât va fi. dupre porunca Domnului. dacă facem cutare lucru. izgonit fiind din „împărăţie de către chiar fiul său. au ţinerea mea de minte le-a scăpat.Aşa. după proorocia lui Nathan. Iar David. rătăcea cu picioarele goale. Aşa. Milostivul. ci mai vârtos fugi de primejdie. după cum vă spusei. care va să zică. căci zice înţeleptul Sirah: „Cel ce se teme de primejdie nu va cădea într-însa. Dar nu-i aşa! Ci canon de pocăinţă şi nestatornicie întru păcat voieşte Domnul. între cei bolnavi.

În altar se găseau. cu turma ta cu tot. nu voi osteni mustrându-te. Iar Efrem Sirianul a zis: „Cugetă cele bune. blestemata şi trufaşo! Du-te de la mine.' teaşcă şi să mă urgisească ca Eudoxia pre dumnezeiescul Chrisostom. aşa şi călugărul cel iscusit. gândind cu oarecare mândrie: „De-ar da bunul Dumnezeu ea din turburarea cea de Ia Prodromul să se aleagă barem mântuirea acestor muieri păcătoase. întocmai ca un bici de foc şi ca o suflare de vifor ce vine repede. Apoi.deşteaptă mă socotesc cu mintea şi nu pricep. îşi aminti de datoria omului care a găsit un lucru străin şi vru să înştiinţeze soborul. pre Făcătorul său”. şi cetatea ce se împărăteşte de cei credincioşi. ci te voi lovi. intră în altar dibui net cu mâinile pe la buzunările anteriului să-şi scoată şervetul ca să se şteargă de năduşala ce se strecura din creţurile de pe frunte. că nici înţelepciunea nu stă într-o slovă şi nici capul nu trebuie să ţi-i spargi. : voi zice numai atât: Preacuvioasă maică stareţă. şi Irodiada pre Botezătorul. Dar maicile se îmbulzeau spre ieşire. carele este gătit diavolilor şi slugilor lui!” Iar un părinte bisericesc zice: „Fericită corabia ce se cârmuieşte de cei iscusiţi. vestmântăreasa şi cliseriţele. după şnurul de cauciuc pe care-l simţi înainte de a-i trage afară. Feriţi-vă însă de gândurile poftei. care va să zică. că nici prooroc nu sunt şi nici de multă : vreme nu m-a adus Dumnezeu aici. care va sa zică. ca să mai audă graiul duhovnicului şi să-l cunoască mai de aproape. şi mânăstirea ce se povăţuieşte de cei înfrânaţi. „Şi acuma de ce mi-ai adus capre? are sa zică iarăşi Dreptul Judecător. la început în pilde îţi grăiesc. iar mai pre urmă nu-ţi voi grăi în pilde. Că din muieri se cădea să faci mieluşele iar tu ai făcut capre. Iar. care va să zică. 1 nn Şi. Nu mă poţi trimite. Cunoscând aceasta.” Eu. . că nici capul nu mi-l poţi tăia şi nici în surghiun. în focul cel veşnic. aşa că amână pentru alt prilej. într-o foaie”. Ia aminte că pentru turma ce îţi este încredinţată vei da răspuns şi aici în faţa oamenilor şi dincolo înaintea Dreptului Judecător. dacă nici eu nu m-oi sumeţi a vă tâlcui un lucru ca aceia. Iar acuma. care va să zică. să nu te îngreţoşezi de vreun om. Şi vai de nu va fi aşa! Căci cetatea se va lua de varvari. căci mintea a fi deşartă nu sufere*. fiindcă un cuvânt se cade să grăiesc şi pentru maica stareţă. Şt sporirea întru cele bune a acestui sfânt locaş*4. ca să nu cugeţi cele rele. un lucru ca acesta. tot acest. ca să nu cădeţi în lăcomie şi în desfrânări. ca să nu întăriţi. Şi chiar de s-ar întâmpla să-ţi zică mintea că un rău se cade să-mi faci. Mulţumit de sine. pre care o rog să nu se smin. eu tot nu mă voi înfricoşa. ca de obicei. iar asta e. Iar de urgie nu mă ' voi teme. maica . maica ecleziarha. atunci. Nimeri însă chiloţii. voi zice: „Lasă aci şi treci mai departe. eu. părintele Macarie îmbrăţişa cu o privire părintească soborul maicilor. am să zic: asta e aşa. care va să zică. n-am de unde şti cât îţi poate f minţea. Că va să te întrebe Judeţul cel nemitarnic: „Ce fel de turmă ai păzit. aşa. Şi. demi va fi cu putinţă. să nu doarmă somnul privigherea ta: să nu jefuiască iuţimea blândeţea ta. care va să zică. Înţelept cuvios a zis: „Să nu faci minciună adevărul tău: să nu umbreze slava deşartă smerenia ta. milostive Doamne!” ai să răspunzi sfinţia-ta. iar corabia se va sfărâma de stânci. Căci a zis ava Iperechie: Precum leul este groaznic măgarilor sălbatici. iar mânăstirea se va pustii…” Amin. gândurilor poftei*. la care se mai adăugară acum. căci „Domnul este scăparea mea şi va scoate din laţ picioarele mele”. care va să zică. Iar atunci când îţi voi cunoaşte faptele şi-ţi voi iscodi priceperea. cuvioasă?!” „De muieri.

lucruri de pomină. alt sfert afurisite. Numai maica Eudoxia strâmbă din nas a sminteală sau a saturaţie. se poate ca un fir să se fi prins de copcile anteriului. cum nu se văzuse nici la alegerile du stareţă. izvor nesecat de asemănări şi de osândiri. părintele Macarie răsuflă uşurat şi vru să pună o întrebare. aş zice că întunecimea-sa. Un sfert din maici erau anatemisite. Căci cele două surori poznaşe. aşteptând parcă să se petreacă ceva şi mai de haz. tot din comitet şi ea. negreşit din pricina căldurii. să-şi scoată şi stiharul – lucru ce nu-i izbuti decât cu greutate şi cu ruşine mare. de va fi cu putinţă. cu ajutorul Raisieis ridică de stihar. Văzând însă altarul gol. căci atunci era vorba de-ale trupului. maica Eliconida arhondăreasa şi încă alte cinci sau şase călugăriţe. cu înfăţişare smerită şi cu urechile gata să mai prindă ceva de folos din gura lui. iar sora Nită şi cu sora Ana. . Ce se întâmplase? Negreşit. cu ajutorul maicii Raisiei. îi prinseseră vesmântul sfinţit de anteriul cuvioşiei-sale. Părintele duhovnic îşi dezbrăcă felonul1 şi epâtrahilul. care sări repede şi scoase acele. Când st' văzu descătuşat. se mâhni de ciudă şi asemănă pe maicile care plecaseră cai fecioarele cele nebune din Evanghelie. şi niciodată ca atunci nu şi-au mai adus maicile aminte de ctitorii şi de hramul mânăstirii. ci. să se lase păgubaşe de spovedit. Iar întrebarea o puse sorii Niţei: — Aşa e c-am ieşit bine. văzându-i şi ele goliciunea. Şi când cuvioşia-sa. din comitet. a apucat cu ghearele de stihar. Ba un cunoscător al trecutului mânăstirii ar fi' găsit ca nici în Cireşar 18GS când maicile se răzvrătiseră împotriva mesei de obşte şi ceruseră hrana în bani sunători. Maica Eudoxia. fu de părere că atâta jale a mai fost în mânăstirea Ibăneşti numai la focul cel mare care s-a întâmplat când sfinţia-ei era soră şi ucenica la pi tărie. — Dacă n-aş şti că Satana nu îndrăzneşte şi nici nu poate să intre în sfântul altar. maica Eudoxia. soborul sfintei mânăstiri Ibăneşti era în ziua aceea într-o fierbere. în starea în care se găsea. Văzându-le lipite de pereţii altarului. Maica Raisia schinci un ţipăt şi fugi în vestmântărie. Duhovnicul însă nu băgă de seamă şi încercă singur să-şi scoată stiharul. V RĂSCOALA Mai nainte de-a apune soarele. se bucurau de jalea celorlalte. nemairămânând în altar decât sora Nită. care-işi făceau de lucru pe la proscomidie. Ia vedeţi. hotărâte însă. care va să zică. care va să zică. râdeau pe înfundate şi-şi trăgeau cu coada ochiului. că ştia el că astfel de glume nusunt pedepsite de canoane şi că însuşi sfântul Vasilie cel Mare. se luă totodată şi anteriul.Iperechea. iar acuma erau la mijloc ale sufletului: mântuire. numai atunci a mai fost chemat aşa de mult şi cu atâta evlavie numele lui Dumnezeu şi al Sfintei Fecioare. părintele Macarie găsi cu cale să mai arunce câte-q vorbă de duh. pe care o păstrase înadins pentru la urmă. Numai atunci s-au făcut atâtea cruci. urmate de ucenica de la duhovnicie. nu lipsită de tâlc. soră Niţă? — Foarte bine. băgând de seamă că nu şi-a îmbrăcat pantalonii. cât era de aspru Ia înfăţişare şi la cuvânt. nu se supără. rai. iar altele îşi vârâră vederile în cămilăfci. canoane – oricum lucruri mai gingaşe şi mai înalte decât grija unui trup care şi aşa tot o să putrezească după moarte. Dar aşa. rămânându-i izmenele în priveliştea maicilor. iad. unele ieşiră ca să râdă sau să trâmbiţeze întâmplarea. ca să mă supere şi să mă iuţesc întru aprindere. cinstite părinte! răspunse buclucaşa clisăriţă. cuvioaselor! Maicile însă se căraseră până la una. fie chiar fugind o vreme din mânăstire. Neizbutind. apoi încercă. Maicile îi primiră şi glumele tot cu ascultare şi cu smerenie. şi-a îngăduit şi el o glumă pe seama unui bucătar împărătesc. nu se trăsese atâta năduf. căuta o lămurire. făcându-i smerită metanie şi sărutându-i mâinile amândouă. Iar maicile celelalte. Iar cele care rămăseseră nemărturisite. al treilea sfert încărcate cu mii de metanii şi cu felurite oprelişti. Şi pe drept cuvânt.

Iar acolo unde canoanele erau nelămurite şi lăsau la chibzuinţă lui. „proaste”. ce o supăra mai rău şi mai rău. ce faci. tot aşa ai să zici? — Mie nu mi-e frică! — Ipocrita! — Puah! — Ia tăceţi. Nu ieşise nici o iotă din slova canoanelor. — Ba chiar nebună! — Nici mâna n-am să i-o mai sărut. Cică e mai breaz ca ăilalţi! — Se vede… — Las' că bine v-a făcut! Am să mă duc mâine să-i pui metanie şi să-i duc un borcan cu şerbet de zmeură… că drept a judecat şi după dreptate v-a osândit! — Ia să te auzim după ce te-i spovedi. să vă spui ceva. — Umblă cu chiloţii în buzunar şi judecă păcatele altora. să-i dea Dumnezeu sănătate! . dincolo un pâlc vorbind tare şi gesticulând fără fereală. că sfinţia-ei l-a pripăşit pe aici. — Nu i-a făcut Dumnezeu degeaba nasul ăla aşa de mare! — Şi picioarele sucite! — Şi barba încâlcită! — Om însemnat… — Ce crede sfinţialui c-o să facă mulţi pureci la noi? — Proastă o fi aia care i-o da măcar o linguriţă de dulceaţă.Puţină uşurare simţiră bietele maici când aflară că nici una'din „comitet” şi din administraţia mai de jos a mânăstirii nu rămăsese fără grea canonisire. toate bunătăţile pământului – câte se găseau în cămara mânăstirii şi pe la bătrânele Sfatului – ar fi năpădit asupra lui. timp de patruzeci de zile să nu grăiască decât şapte cuvinte pe zi. Hangul îl ţinea. maicilor! — De una îmi pare bine: că afurisi pe hoaţa aia de iconoamă… — Făcea s-o afurisească… — Am să fac canonul numai de bucurie c-a oprit-o pe Sofia de la sfânta împărtăşanie… Că prea… să ne ierte Dumnezeu! — Ei. De i-ar fi auzit urechile câte se vorbeau pe socoteala cuvioşiei-sale!. ori altul şopăcăind cu ochii în patru. soro! I – De-o fi tot – să-mi tai gâtul. A. Avea şi de ce. dar mai ales borcanele cu dulceaţă! Ori dacă i-ar fi zis mintea să canonisească tot soborul şi să fie cât mai îngăduitor cu comitetul. de se dusese vestea până la cer şi până la iad. l-ar fi bătut norocul! În două zile n-ar fi avut unde să mai pună ciorapii. de-ar fi pedepsit părintele Macarie numai pe maicile de la conducerea mânăstirii. dăduse la posturi. cuviosul Macarie se ţinuse de cuvânt. Ici vedeai o călugăriţă cu ochii plânşi. — Ce mai sfânt! — Faceţi-vă cruce. Auzii că n-a rămas nici o babă din comitet neafurisită… — Lââu. maica Eudoxia. Barim iconoama şi casiera spuneau singure că n-au viaţă să mai isprăvească metaniile… Căci. colo una cu lacrămile şiroaie pe obraji. — Asta e smintit. la metanii şi la închinăciuni. bietul sfetagoreţ şi-a pus în cap toată obştea. fireşte. căci fusese afurisită şi osândită să facă zece aţe – adică o mie de metănii. îi mai dai ciorapi? — Măcar de l-aş vedea cu picioarele goale şi crăpate şi tot nu-i dau… — Să mulţumim maicii stareţe. aşa cum porunceşte legea schimnicilor. Pe când aşa. oprită un an de la sfânta împărtăşanie şi. Marto. neştiutor şi credul.

— Ba nu-l mai chema… ba cheamă-L. maică Drasido. şi faţa i se lumină de-un zâmbet. în chipul unui potop de ocări ce le arunca asupra părintelui Macarie. de obicei liniştită şi stăpână pe gândurile şi pe mişcările ei. Ca să se încredinţeze mai bine de păţania duşmancei sale. Maica stareţă nu-i înţelese toate cuvintele. îi pricinuia multe nopţi'nedormite. femeie trecută de cincizeci de ani. maica stareţă. nespovedită încă.Culmea mânii şi a pornirii împotriva duhovnicului se putea vedea în salonul stăreţiei. aproape bărbătesc. nu-ţi place? îmi pare rău că nu ţi-am cerut şi părerea sfinţieitale… — Te-ai spovedit? 1 Polieleii. — E. punându-i la îndoială priceperea meseriei şi sănătatea minţii. să mai împărtăşească şi maicile din produsele mânăstirii. biruită de ea numai cu zece voturi. prefăcându-se foarte supărata. — Cheamă pe părintele duhovnic! răsună în sfârşit glasul aspru. — Eu… nu. — Cum. maică Drasido. iar sora Dumitra. căutând să se mai liniştească puţin. înţepenise lângă uşă aşteptând porunca stareţei. stăreţia ar fi fost mult mai dulce. maică Drasido? — Aşa! Şi maica Drasida se întoarse cu spatele. se întoarse numai pe jumătate: — Mă mir că mă mai întrebi. care o sunase. al maicii Evghenia. Cuvioasa Drasida. Fugi şi tu. — Ce s-a întâmplat. la cămară* în pivniţă şi la casierie. fireşte. deschise fereastra ş-o întrebă. ca să-i măsoare tot pasul şi s-o bârfească până şi faţă de cei mai mari. se plimba de colo până colo. şi să înmulţească plocoanele şi zâmbetele către stăpânirile cele mai înalte. — Numaidecât. la grajd. sucind şi răsucind metăniile de chilimbar. că parcă le văd cam supărată! Fosta ca să fie stareţă. cântare bisericească. să le rupă şi mai mult nimic. dar din gesturile ei trase încheierea că trebuie să fi fost greu canonisită. Maică Eudoxio? — Foc! — Ce zici? . n-are trebuinţă să ştie decât ce se petrece. — Miluieşte-ne pre noi! i! — Amin!” Ce s-aude. Platonido! Până să se adune comitetul. Pe când aşa se vedea nevoită să mai dea pe la biserică măcar la sfinţii cu polieleu1. Dacă n-ar fi fost sfinţia-ei în mânăstire. pe care îi cunoştea sau căuta în acest scop să-i cunoască. fostă candidată la stăreţie. se apropie de fereastră şi privi prin perdeaua de reţea la grupul de călugăriţe care ascultau judecata maicii Drasida. atunci când te-i spovedi şi te-o afurisi şi ţi-o da să faci o mie de metănii. Maica Platonida. preacuvioasă! — Eu nu ştiu despre ce e vorba! — Apoi de unde să ştiţi preacuvioşia-voastră S O stareţă. Ori mai bine vesteşte pe maicile din comitet să vie la stăreţie. şi te-o pune Să posteşti până-i cădea din picioare – să te auz ce-ai să zici! — Aşa canon ţi-a dat sfinţiei-tale. privea nedumerită şi nemulţumită la înfăţişarea maicii Evgheniei. pe moşie. Încolo – Dumnezeu cu mila S Ne-ai adus duhovnic de ne-ai pricopsit… Stareţa se făcu că nu pricepe. una din ascultătoarele stăreţiei. — Vai de mine şi de mine! se văită stareţa. Maica stareţă. uceniţa ei şi casiera mânăstirii.

apoi pantofii cu cătărămile intrate în carne şi numai după aceea îşi arătă capul lat.— Foc! Foc şi pirjoi. — Miluieşte-ne pre noi!” — Amin!” Maica Iperechea îşi vârî mai întâi burta rotofeie. Ştii ce înseamnă foc şi pârjol? Când pui chibritul într-o claie de paie şi o laşi să ardă… — Adică? — Adică!. Maica Elpidia se înţepeni în picioare şi în băţ: — Doar n-ăi fi vrând să-i pierz pe amândoi?! — N-ar strica Dumnezeu… că multe răutăţi ai mai făcut… când s-a întâmplat să fii stareţă 1 o atinse maica Eudoxia. Maica Eudoxia sări arsă: — Să mai vorbim câte ceva! De ce ocoleşti şi nu spui drept? Ne-ai chemat să vedem ce e de făcut cu călugărul ăla care a pus mânăstirea în picioare! — Parcă n-ar fi tot… Doamne-fereşte! se închină maica Iperechea. că un ochi e mai zdravăn. — Vai de mine şi de mine… că rău mai e de omul care nu mai vede cum trebuie! se'văită maica Elpidia. îi răspunse stareţa. maică! — Satana cred că nu l-o fi adus!. — Cî-hî! Cî-hî! Câhâu! — Să ştiţi c-a dat într-a măgărească. — Ba e nebun de~a binelea. se putea uşor ghici ce-o roade la inimioară. maicile înţeleseră că trebuie să fie cuvioasa Elpidia. un'te duci? Parcă ziceai că n-ai să mai pui la inimă de-ale maicii Eudoxiei! — Aşa am zis… şi aşa e… dar să-şi mai ţie şi ea gura… măcar când e omul la necaz! — Da' ce necazuri ai. . da' tot mai zăreşti sfinţia-ta. — Blagosloviţi! 1 Sein. să-şi bată joc de-o mânăstire întreagă… Acuma ai înţeles ce e cu focul şi cu pârjolul de care zic? — Dar nu l-am adus eu. — A venit sora Dumitra şi mi-a spus că ai treabă cu mine… — Da. Şi se lăsă gemând într-un Cotei. eu mă duc. — Cu sfinţenia-ta n-am împărtăşire! îi tăie vorba maica Elpidia. cu ochii închişi. 1Q — Domnul şi Maica Domnului. împlini maica Eudoxia. cu nasul turtit şi cu părul ieşit în stive seine 1 de sub camilafcă. Maica stareţă îi sări în cale: — Stai. — Miluieşte-ne pre noi! t — Amin!” Din dibuielile de la uşă. păi dacă începi iar cu vorbe d-astea. troncănind cu ciomagul pe duşumele. Maica Elpidia ridică bărbia şi lăsă să i se vadă un neg acoperit de-un smoc de păr. soro? Că la ochi te-ai vindecat! zise împăciuitoare maica Eudoxia. uite… să mai vorbim câte ceva de-ale mânăstirii. maică Iperechio. Şi mută ciomagul către uşă. — Aa. râse maica Evghenia. — Cî-hî! Cî-hî! — Asta e Maximilia. — Ei. operată de curând la ochi. cu dulceaţă trezită în glas. Stareţa se ridică să-i deschidă. Mă mir că te faci nisnai! Ai dus pe nespălatu-ăla aici. Din uitătura aspră strecurată printre gene. lină (blană sau păr) de culoare cenuşie. — Domnul! zise apoi şi maica Eudoxia. ghici maica Eudoxia. spre a se achita de-o neplăcută datorie. o mângâie stareţa.

să-ţi cureţi trupul ca orişice muritor. ca să ne sfătuim mai întâi în privinţa surorilor pe care trebuie să le recomandăm Sfântului Sinod pentru a fi călugărite. şi după ce iscodi salonul c-o privire greoaie. Maicile făcură haz şi urmând pe cea mai mare. tuşind în sec. şi tot aşa de albă. la un gând cu ea — Se întâmplă şi astfel de minuni! – se ridică în picioare: — Ce năpăstuit? Şi-a bătut joc de bătrâneţele noastre. că eu de. Că a pus mânăstirea în picioare de nu mai ştiu bietele maici ce mai e de capul lor. Mai bine spune drept: că ne-ai chemai să vedem ce e de făcut cu sărăcia asta de duhovnic. — Maicilor. se aşezară mai bine în foteluri. aia a făcut! auziţi sfinţiile-voastre. Că mi s-au plâns câteva maici că ar fi fost năpăstuite la spovedit. fireşte. — Ai venit cu sfânta Scriptură. scaldă! repetară toate maicile râzând. Uite. . — Miluieşte-ne pre noi! * — Amin!” Maica Nona. Maisa Eudoxia. — Ce obicei la sfinţia-ei să vorbească singură! Se miră maica stareţă râzând. arătând cu amândouă mâinile. decât să răscolească toată mânăstirea… cum au unele o limbă! zise maica Elpidia. că până în ceasul de faţă nici n-am chiorât şi nici nu m-am cocoşai. mai mult ca să schimbe vorba. urmă maica Evghenia. iar maica Eudoxia. maica Eudoxia. la un semn al stareţei.— Cî-hî! Cî-hî!. şi apoi să vedem ce s-a întâmplat cu părintele duhovnic. m-a afurisit părintele duhovnic. întrebă mirată: — Aţi şi venit. amin!'„ — Cî-hî! Cî-hî! Maica Maximilia se ivi cocoşată. — Apăi… mai bine singură. cu nas subţire şi ghebos şi cu mustăţi neisprăvite. păcătoasă oi fi. că dacă faci şi tu baie. răspunse. — Auzi dumneata – scaldă ' Nici măcar baie nu ştie să zică! Apăi dacă nu s-o fi scăldând sfinţialui. soro?! Eu cred că Eudoxia aici a mâncat… — Apăi… dau slavă lui Dumnezeu. v-am chemat pentru două lucruri… — Ba pentru nouă! întrerupse maica Eudoxia la repezeală. să te dea anaftemii! Da' unde s-a mai pomenit batjocura asta? — Eu parcă l-am auzit de scaldă. Chemat. fără să ţină în seamă întreruperea maicii Eudoxâei. Pocnind cu băţul în covor. ce-mi pasă mic? N-are decât să-l mănânce păduchii. grăi stareţa. cu faţa zbârcită ca dosul unei pâini înghesuită în cuptor. Maica Elpidia lovi nervos cu băţul în piciorul scaunului. se sâcâi pe scaun şi înghiţi vorba. soro? o întâmpână. şi-l luai să se uite maica stareţă să vadă după care lege a găsit sfinţialui cu cale să mă canonisească aşa rău. înţepată. — Da' ce-o fi cu maica Nona de nu mai soseşte? Zise maica stareţă. — Scaldă. înaltă cât un plop şi blândă ca o oaie. zise îndoielnic maica Nona. — N-o auzi cum bodogăneşte pe la fereastră! Răspunse maica Eudoxia. răspunse maica Nona. ăsta care a venit acu. păşi sfioasă aducând o carte uriaşă la subţioară. — V-am. dar nu-mi vine să crez c-am căzut aşa de tot. „Miluieşte-ne pre noi 1” — Amin. întorcând cu îndoială scoarţa de lemn şi piele. — Ba eu zic că e Pidalionul. maica Eudoxia.

Şidacă i-am spus că s-a întâmplat de câteva ori să mă prinză noaptea. mai ales. Cî-hî!. nu te-aş mai ruga eu pe sfinţia-ta! oftă. şi când vedeai bine erai grozavă! mirii Eudoxia. Şi ca să-mi ies din bănuieli. Dar maica Iperechea se simţi jignită. — Dă-i-l Eudoxiei! zise maica Elpidia cu răutate. fie la Căldăruşani. se plânse maica Nona. dacă aş 'avea vedere bună. Uite. Prilej pentru maica Eudoxia. — N-am ochelarii ăilalţi la mine. Maica Maximilia luă cartea de legi din mâinile Nonei şi o deschise la scoarţă. dar pentru că acest mare păcat – de. maică Elpidio. că nici ucenica mea nu se prea pricepe. Maica Eudoxia făcu ochii mari şi căscă gura: — Da' de unde şi până unde ai aflat sfinţia-ta că am eu nume de împărăteasă? — Da' cum. socotesc să-ţi mai adaog şi de la mine douăzeci de aţe. să-şi întindă fălcile. maica Iperechia luă Pidalionul. te afurisesc.. Şi părintele duhovnic… — Şi părintele duhovnic al sfinţiei-tale a luat-o de căpătâi! se burzului Eudoxia. Şi luând Pidalionul de la Iperechia îl întinse maicii Evgheniei. soro! – l-ai pof torit de mai multe ori. pe care să le faci seara înainte de culcare. iar la urmă mi-a zis ca şi când ar fi cetit pe carte: „Dupre glăsuirea canonului al patruzeci şi şaptelea al celui de-aî şaselea sobor ecumenic. — Foarte mulţumesc… şi Dumnezeu… hapciu! * Pidalion. Dar napucă să silabisească bine titlul. nu sunt pentru cetit. Uite. ckiar aşa mi-a zis. — Ei. nu vedeţi că nu sunteţi în stare! le mustră maica Eudoxia. Dumnezeu să-l ierte. n-a chemat-o Eudoxia pe îmPărăteasa care a surghiunit pe sfântul Ioan Gurăde-aur? . mai mult pentru repezeala cu care i se luase cartea: — Da' de ce nu ceteşti sfinţia-ta… că ai nume de împărăteasă!. m-a cicălit sfinţialui şi m-a mustrat pentru atâta lucru. luă vorba stareţa. unde am avut pe frati-meu Nicodim. se scuză maica Iperechea.— Maică Eudoxio. Că măcar uitându-te după vreun îndrăcit de purece şi tot… Doamne fereşte! — Pe mine m-a întrebat dacă am dormit vreodată într-o mânăstire de bărbaţi. îl deschise de-andoaselea. culegere de iegi şi de canoane biscriccşti. Ca vecină. Nu ştiu ce părere aveţi sfinţiile-voastre. — Oho. după grâu ori după lână. dar eu nu cred să fie aşa de mare păcatul dacă dormi unde te apucă noaptea… — Mai ales într-o mânăstire unde sunt fraţi de-ai noştri! îi sări Elpidia în ajutor. Hapciu? — Chef l îi ură maica Iperechea. — Şi eu tot aşa bănuiesc. N-am uitat nici o vorbă. da parcă numai eu sunt aici? se mânie maica Eudoxia. soro. iar nouă luni să nu te împărtăşeşti”. maica Elpidia. spune ia Pateric că nu se cade călugărului să-şi vadă goliciunea. să citească maica stareţă. surioarelor. că ăştia sunt numai pentru vedere de departe. că o podidi tuşea: cî-hî!. am adus Pidalionul1 – crez că n-a greşit Tecla – să se uite în el cine cunoaşte mai bine. — Tienafesul! îi prooroci Eudoxia. — Tot aşa am gândit şi eu. Citeşte sfinţia-ta c-ai fost stareţă şi trebuie să ştii… — E. încuviinţa cuvioasa Maximilia. întoreând capul. — Lăsaţi. nici eu nu înimeresc unde trebuie. şi după ce-şi şterse ochelarii şi îi cocoţă pe nas. — Eu cred că nu se cade să vezi goliciunea altuia… dar pe-a ta? îşi dete cu părerea maica Iperechia. fie la Cernica.

— Spuneţi sfinţiile-voastre. tot lucrul călugăriţelor era pentru părinţi. ori cliric de-ar îi ori mirean de-ar fi. se priviră câteva clipe în tăcere. Maicile surprinse de asprimea canonului. că mai nainte vreme. Ba cică în săptămână dinaintea sfântului şi marelui post. pe care Dumnezeu şi cu sfântul Dimitrie ni l-au adus.” Platonida citi apoi şi „tâicuirea”. asta nu ştiu dacă o fi chiar aşa. şi nu le venea să creadă c-ar fi aşa de grozave. da' mare filoscoasă te iscaşi? se prefăcu că se miră maica Eudoxia. destul de lungă. ştiţi bine că de părintele Iason. afară de toată poticnirea şi de scandelă. — Ne spuneau şi nouă maicile noastre. Ei le aduceau iână. că doar nu cred să fi uitat de ieri şi până azi. dar acuma nu cunoştea numerile. grăi stareţa. maica stareţă chemă pe Platonida. Grăi maica Nona: — De. se cade a fi buni creştini. să doarmă. Că-i merge gura mai bine. puind la grea încercare răbdarea Eudoxiei. Că. maică stareţă… aşa o fi… văz şi eu acum… dar de când m-am pomenit în mânăstire nu ştiu să se fi mai făcut vreodată astfel de poprire. se duceau maicile cu dăsagii cu plăcintă şi încălţate cu opinci. le făceau cămăşi şi nu le mai oprea nimeni să se ducă să ia ce le trebuie. Dar nu-mi aduc aminte cum focului e 7… Plictisită. Pentru întâia oară în viaţa lor. Dar Eudoxia îi dete zor: — Cată. Toată lumea vrea un duhovnic mai aspru. să dezgroape canoanele… — N-ai auzit. că sunteţi mai bătrâne. apoi îşi luă seama. nici în mânăstire femeiască – bărbat. ori să vie ei să le aducă acasă. Parcă sfinţiile voastre n-aţi găzduit niciodată într-o mânăstire de bărbaţi? — Ehe!. să se afurisească. acuma ce mai vreţi? . frate. Ei. Casiera. soro! Maica Eudoxia îşi drese glasul. din care se văzu că opreliştea e mai vârtos pentru monahi. 1. Dumnezeu să le ierte! începu Elpidia. „căci loruşi îşi pricinuiesc scandelă.— Ia uită-te. şi nu le mai afurisea nimeni? Şi doar slavă Domnului. că ăsta e din Sfântul Munte? Zise maica Eudoxia în batjocură. — De. — Eu ştiam că 40 e ca M mare. — Ba să spuie Eudoxia. Iar acum se jăluiesc de ăsta. aprinzând focul cel în fire sădit al poftei”. maică stareţă? întrebă Nona nedumerită. Stareţa îşi puse ochelarii şi se apucă să citească pe coperta dinlăuntru. Ia spune. găsi canonul al patruzeci şi şaptelea şi-i dete citire: „Nici în mânăstire bărbătească – femeie. că ori fi fost şi pe vremea aia duhovnici! Da ce duhovnici! Se găsi trăistarul ăsta mai isteţ. cunoscătoare şi cu vedere bună. 1 Huşi ne. făceau cunoştinţă cu vechile legiuiri bisericeşti. maicilor. cum ne-am înţeles cu sfinţialui când a venit: să ne spovedească după canoane. — Măcar de-ar fi chiar şi de la Ierusalim! Strâmbă nasul maica Maximilia. soro. iar ele le făceau ciorapi. Tocmai din pricină că este aşa după cum doriseră. Rătăcind cu gândul în trecutul îndepărtat. Iar de va face cineva aceasta. până nu se luaseră averile de la mânăstiri. Făcu maica Maximilia. cum se purta pe atunci. Ce era odată – ştiţi până nu se luaseră averile! Ia spune maică Iperechio. soro. — Sfinţia-ta ce zici. le ţeseau aba pentru haine. Ştiţi bine. Dumnezeu să-l ierte! nu se mulţumeau călugăriţele fiindcă era prea iertător. adică a brânzei. acolo unde scrie de soborul al şaselea n-auzişi ce spuse Nona? După multă dibuială şi după ce-şi şterse ochelarii de câteva ori. maica stareţă izbuti să dea de capitolul sinodului cu pricina. Maica Elpidia cătă să-i vină în ajutor.

în vinerea aia. Iar maica Elpidia era în culmea bucuriei. maica stareţă scăpă metaniile. — Ba le-au făcut pentru vremea aia când erau eresuri în biserică. cu chef de ceartă. maica Iperechea îşi dârdâi burta. grăi ea ridicându-se în picioare cu ajutorul ciomagului. maică Eudoxio? întrebă stareţa. o ajută maica Platonida. — Să ştii de la mine. Auzi dumneata. observă maica Iperechea între două salturi din burtă. în loc să-mi mulţumească pentru înfrânare.— Da. găsea el pe undeva vreun canon şi neafurisită tot nu scăpai. iar maica Maximilia se înecă într-o tuse. că doar Dumnezeu îmi închipui că nu le-a scornit. Dar cu toate astea. Aferim d-aşa canoane şi d-aşa duhovnic! Bravo! . Dovadă e că niciodată de când mă spovedesc în mânăstirea asta – şi doar sunt cincizeci şi patru de ani! – n-am pomenit să zică un duhovnic: te afurisesc. Ăsta trebuie să fie scrântit la cap. — D-abia ar mai scăpa sora Nită de atâta frichineală. gângăvi nesigură cuvioasa Iperechea. — Sfinţiei-tale ce canon ţi-a dat să faci. — Aşa parcă i-a zis. să vie de peste nouă ţări şi nouă mări. zise cu nevinovăţie cuvioasa Nona. am să rup cinci-şase lei să-i fac un culion nou. Ba din toată sărăcia mea. Nu mai am nimic împotriva sfinţieilui. râse şi maica Evghenia. încât fu nevoie de pumnul zdravăn al stareţei ca să se liniştească. dacă n-ăi vorbi tu patruzeci de zile. Canoniseau duhovnicii aşa cum probăluiau sfinţiile lor. Maica Elpidia răsuflă uşurată. Şi dacă-i face atâtea metanii. — Eu cred că sfinţii părinţi au făcut canoanele numai aşa ca să le cetim. îşi spuse din nou părerea maica Eudoxia. — Apăi. dupre canonul cutare. nici nu m-a afurisit. numai de părere de bine c-a oprit-o pe Eudoxia să mai vorbească. Dar Maximilia nu se înfricoşa: — Le-or fi făcut pentru vremurile alea de atunci. mă afuriseşte î Cică aşa scrie la canoanele sfântului Nichifor… — Mărturisitorul. maicilor? Sfetagoreţuî. maica Nona îşi făcu cruce. nu pentru acum. are să-ţi iasă răceala din spate. că ţi se scurtează limba. Eudoxio. adăugă maica Maximilia. — Sfinţii părinţi le-au făcut. şi se porni din nou pe tuşit. Auzi dumneata. doar m-a pus să fac o mie de metanii proaste. Nu vedeţi că-şi bale joc? Fii încredinţată sfinţia-ta că chiar dacă i-ai fi spus că ai mâncat brânză. c-o să fie canoanele aşa de rele? se răţoi maica Iperechia. cu oarecare răutate. declar în faţa sfiinţilorvoastre că. iar timp de şase săptămâni să mă hrănesc numai cu verdeţuri şi să nu vorbesc decât şapte vorbe pe zi… Veselie de obşte. * Maicile făcură haz. — Trebuie isprăvit cu sfinţialui. Iacă aşa. să ne strice pacea cu canoanele sfinţieilui! Paşaportul – şi isprăvim cu beleaua! dete osânda maica Eudoxia. — Tare aş vrea să ştiu cine au fost ăia careau scornit astfel de canoane. pe cea mai guralivă din comitet şi din toată obştea. soro. nici anaftemii nu m-a dat. — Ce mai calea-valea. răspunse ea cu aer nepăsător. — Pe mine m-a afurisit fiindcă am postit vineri în săptămână brânzii! se plânse Maximilia. pe mine m-a oprit părintele duhovnic doi ani de la sfânta împărtăşanie. zise maica Maximilia. sau ştiu eu ce-ţi mai fac. Întrebarea surprinse pe maica Eudoxia. şi-i mai dau şi pânză pentru o cămaşă. cine credea. — Maicilor. maică! o lămuri casiera privind-o de sus.

sunt smerite şi ascultătoare şi nici măcar una n-a cârtit cum că i-am făcut mustrare aspră şi i-am dat canonisire grea. Şi i ara şi niciodată nu se tămăduieşte omul de păcat. care va să zică. maica Eudoxia asemenea. dacă mi-o ajuta Dumnezeu. daca duhovnicul îi dă. maica Maximilia tuşind. Vi PUŢINA FILOSOFIE În vremea aceasta. şi am mai prins oleacă şi de la fratele Ghervasie. cinstite părinte. Maica Elpidia ieşi vorbind în folosul duhovnicului. că se răceşte. iar pentru rana sufletească se cuvine canon care să cureţe şi să facă pe cel păcătos să se ferească de pricinile păcatului. încercă sora Ana un duş. — Ba eu aş vrea să se plângă toate. După leturghie. dar pe sfinţia-ta te-a canonisit pentru răutate şi pentru că ai mâncat mânăstirea cincisprezece ani de zile… — Taci. am băgat eu de seamă că. care va să zică. Nu ştiţi cum sunt maicile? Duhovnicul se bucură. numai sfaturi. Dar. — Poate în dos să Ti cârtit cumva vreuna. oricât ar fi de împuţinate întru cele duhovniceşti. sora sfântului Vasilie. am să fac aici o mânăstire de călugăriţe mai abitir ca aceea pe care o cârmuia cuvioasa Macrina. soră Ano. părintele Macarie. iar mai ea Iperechea oftâneţ a nemulţumire. aşa cum doream şi cum ne trebuia. care va să zică. maica Nona tot nedumerită. Că răbdare. — Luaţi ceaiul. — Ba să plece! — Ba să nu plece! — Ba da! — Ba nu! Văzând că se îngroaşă cearta. mularul meu din Sfântul Munte. care va să zică. după cum vin. — Nicidecum! Lăsaţi-l aci că e”bătrân şi smerit şi adâncit în scripturi şi aspru. plutea pe norii cerului şi împărtăşea sorii Anei bucuriile şi nădejdiile lui. îţi declar şi eu că n-am nimic – nici cu canoanele şi nici cu părintele duhovnic… — Parcă era vorba să-i dăm teşchereaua F o întrerupse cu ciudă maica Iperechea. Iar maicile călugăriţe. sunt bun şi aspru. ci mai rău se întinde şi se înrăutăţeşte. de… îmi închipui că s-or fi găsind şi d-alea cu eârteala în vârfui limbii. împrejurările. Ba chiar să ţipe şi să răcnească asemenea unor fiare închise în cuşcă. cinstite părinte? Ori nu e îndeajuns de dulce? . apoi sorbi şi strâmbă nedumerit din nas. — Pe mine m-a pedepsit pentru un dar cu care m-a lăsat Dumnezeu… că tot mai bine e să vorbeşti mult decât să gângăveşti ca un mutuligă. fiindcă atunci. maica stareţa amină holărârea pentru a doua zi. soră Anişoară. care va să zică. Bătrânul îşi strânse barba între palme. îl îndemnă sora. blestemate! F – Iacă n-am să tac deloc. Părintele Macarie învârti lichidul gălbui cu linguriţa şi cu vârful degetului arătător.Maica Eudoxia sări înţepată. — Eu am credinţa. cinstite părinte. Că într-un an. — Ai auzit frăţia-ta pe vreuna zicând ceva? — A… nu. Am să vorbesc astăseară ca să-mi ţie şase săptămâni… Maică stareţă. mi-a dat Dumnezeu îndeajuns. Nicicând nu se vindecă o rana cu apă rece. La rana trupească trebuie otravă care să usuce. înseamnă ca rănile sunt mari şi adinei iar alifiile sunt spre folos. n-am auzit nimic… dimpotrivă: maicile sunt foarte bucuroase că le-a trimis Dumnezeu şi cu sfântul Dimitrie un duhovnic aşa ea sfinţia-voastră. Ştiu şi carte. — Mai trebuie rom. călugăr lesnecrezător şi nedeprins a cunoaşte oamenii.. oarecum plictisită.

soră Ano! – picotea pe lângă vreun zid sau pe vreo piatră şi când îl strigam dimineaţa: 'Ghervasie! Ei. cinstite părinte… Şi apoi n-am pus decât un sfert de pahar. În Sfântul Munte. — Eu. zice sfânta Evanghelic. preacinstite părinte!. iar noaptea mă duceam la utrenie şi nu dam ochilor mei somn şi nici genelor dormitare până nu-mi făceam şi pravila. El trebuie să fie veşnic treaz. Bătrânul sorbi ceaiul – jumătate apă. au din neputinţa trupului. n-aţi vrea să vă fac aşa un amestec de lapte dulce cu ou? zise sora Ana. soră 'Ano. căci trupul este neputincios. căci în vremile de demult şi în cele mai de aproape. multe dobitoace şi multe sălbătăciuni au fost îmblânzite de cuvioşii pusnici. ca şi când ar fi zis. îmi răspundea fără zăbavă pre limba lui şi îndată venea la mine moţăind din cap. în vreme ce sora Ana îi rânduia cărămizile la capul rogojinei care luase locul patului. căci am văzut repede cum că nu-i nevoie de'ântrebări cu zecile şi cu sutele. întrucât fărădelegile au covârşit capul maicilor. . — Intru ostenelile voastre veţi lua plata voastră”. iar nu şi cu fapta. zise duhovnicul moţăind a iomn. sunt şi oameni răi. care va să zică. cinstite părinte. n-a trebuit s-o bat praa mult. cinstite părinte? — Care va să zică. toată ziulica mă nevoiam dimpreună cu bietul Ghervasie. şi sunt şi dobitoace necuvântătoare bune şi sunt şi de cele rele. pentru beregata unui ticălos de bătrân. cinstite părinte. decât să-mi pierd sufletul. ava Macarie!” — E adevărat că dobitoacele sunt mai bune decât oamenii. În aceeaşi clipă răsunară trei ciocănituri în uşă. care va să zică. am văzut şi călugări care dorm. Călugărul nu se cade să ostenească decât atunci când aleargă alături cu ale călugăriei. Dar aceştia sunt călugări numai cu numele şi cu haina. fără de care nu pot nici a cânta Domnului. — Mai bine să-mi rup coastele. să beau băuturi beţive. şi mie nu mi se cade. bun din fire. ca să nu cădeţi în ispită”. sunt şi oameni buni. Iar atât bunătatea. vin au din fire au din nărăvire. — Ai să-ţi rupi coastele la noapte. nici pagubă să pricinuieşti. care va să zică. Eu. iar petrecerea cea îndelungă în tovărăşia smereniei mele – să nu-mi fie mie a lăuda decât în crucea Domnului! – l-a făcut şi mai bun şi mai cu înţelegere. — A. care va să zică. — Eşti foarte obosit. „Buna dimineaţa! Sau: Blagosloveşte. nu! Eu nu sunt niciodată ostenit. jumătate rom. — Aţi avut mult de lucru astăzi. cât şi răutatea. iar duhul e osârduitor. Cată însă ca nici osteneală prea mare să faci. iar bietul fratele Ghervasie – tare mi-e dor de el. nu. au prin graiul lor au prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. îl lăudă sora Ana abia înăbuşind un căscat. mă închin dragostei frăţiei tale. zice apostolul. soră Anişoară. Şi nici limba. că pricină de sminteală voi fi şi în zadar mă ostenesc… — În ceai merge. soră Ano. cu spoveditul maicilor. „Privegheaţi şi vă rugaţi. soră Ano – să nu-mi fie mie a lăuda întru păcatele mele! – m-am obişnuit a mă îngriji mai mult de suflet decât de trup. cine ştie ce lucru greu n-am făcut. îl linişti şăgalnica ucenică. care va să zică. că doar limba s-a ostenit. Fratele Ghervasie era. cinstite părinte. Sora părăsi cu lenevire nasul duhovnicului şi se ridică să iasă. Şi apăi. — Îmi pare că sunteţi cam răguşit. cu vreme şi fără de vreme: au din lenevire. Şi asta să nu te pună într-o uimire. fiindcă e vorba de gâtlej. iar dacă sunt din nărăvire se pot întoarce: adică răutatea întru nerăutate şi bunătatea spre cele rele. Dar acuma. iar trupul s-a odihnit. soro. Părintele Macarie se învioră repede. Iar dacă sunt din fire nu se pot schimba. care va să zică. nici a sluji oamenilor. cu ochii la nasul duhovnicului şi cu gândul aiurea.— Ba-mi pare c-ai pus cam mult rom.

îl îmbie şi aceasta. căci nu osteneala întru cele duhovniceşti este pricină a pierzaniei. duhovnicul. — Nu-i aşa. Ucenica de la duhovnicie aduse un burghiu şi destupă sticla. care va să zică. — Uite. cinstite părinte. — Care va să zică e bună pentru răguşeală? — Bună. dar ar dănţui şi Satana… . că parcă te unge pe gât?. ci lenevirea şi dormitarea. Niţulico? Uceniţa maicii Eudoxia pricepu şi-şi înăbuşi râsul. Se cade a fi gata în. ci pentru că nu se cade a nu primi dragostea aproapelui tău.„Miluieşte-ne pre noi 1” — Amin!” Uceniţa maicii Eudoxia intră zbanghie. nici preget a deschide. soră Niţo. Părintele Macarie gustă şi păru mulţumit. Toată clipa spre ajutorinţa celor ce caută liman nevi forat. şi asta e tot de la maica Eudoxia. Eu nu mă supăr. cu ou şi cu zahăr. apoi le blagoslovi şi muşcă dintr-una. că asta e băutură dulce. cinstite părinte. şi . nu e rea! Ia. — Ia. cinstite părinte. Bătrânul pipăi bucăţelele de plăcintă. Duhovnicul luă sticla şi o privi pe amândouă părţile. deşi e dulce şi unsuroasă. că nu se cade să refuzi dragostea maicilor. cu un taler învelit într-un şervet. care va să zică. J Sora Nită îşi dibui buzunările şi scoase o sticluţă cu eointrcau… — Uite. v-a trimis maica Eudoxia câteva bucăţele de plăcintă. — Aşa e… dar mi-e teamă că. cinstite părinte. s-ar birui şi răguşala. blagosloviţi şi iertaţi că am venit aşa târziu… că poate ăţi fi şi sfinţiavoastră ostenit… — Nu face nimic. Anişoară. Să-i spui maichii Eudoxiei că-i mulţumesc şi că nu din lăcomia ochilor au dintr-a pântecului am primit darul sfinţiei-sale. cinstite părinte. din ce în ce mai înseninat la faţă. — Bine. de-ar veni cineva să-mi bată. — Dacă e aşa. Bătrânul opri mina cu plăcintă înaintea gurii şi privi la sora Ana. cinstite părinte. Căci sunt duhuri de noapte care turbură gândurile şi aduc ispite. Hm. Stomac bun să aveţi. şi făcu metanie duhovnicului. să nu fie şi beţivă… că atunci. Că şi gâtul cere doftorie şi scapă şi sora Ana de-a mai face amestecătură de lapte. — La. Sora Nită dezveli farfuria. — Care va să zică e cu brânză? — Cu brâriză. nu face nici un rău… şi e bună pentru răguşeală. ca să vă mai îndulciţi şi sfinţia-voastră… Părintele Macarie aruncă o privire întrebătoare sorii Anei. — Cinstite părinte. Nu-i aşa. soră Niţo. Părintele Macarie mai poftori odată. a sosit la vreme. O să mai primiţi şi altele. care va să zică. chiar în miezul nopţii. preacinstite părinte. Mm — Tocmai… cinstite părinte… a văzut măicuţa Că aţi cam răguşit la spovedit. trudindu-se în zadar să ghicească vreun cuvânt din scriptura franţuzească. Aceasta strânse fălcile ca să nu ridă.

mi-a trimes maica Eudoxia bucăţile astea de plăcintă. preacuvioase părinte* Luaţi. nu le voi împrăştia nici în vânti nici pe piatră. nu vă supăraţi c-am venit la vremea asta… Uite… v-am ascultat ieri în biserică şi aşa de mult mj-a plăcut cuvin tul pe care l-aţi ţinut.— N-aveţi nici o frică. care la intrarea Platonidei. dar fetele zic c-ar fi bună pentru răguşală… Sfinţia-ta nu te sminti… Casiera zbârci uşor din nas. Am văzut la „Sf. Uite. maică Platonido: „Şi au ales pre David. îşi luă seama şi recomandă musafirul: — E maica Platonida… casiera mânăstirii şi mâna dreaptă a maicii stariţe. nu ştiu ce fel de băutură e. Gata a primi învăţăturile şi poruncile mele. Cetire. apoi aruncă o privire Anei. Mai pătimit şi mult m-am nevoit până m-a adus Dumnezeu la vrednicia de faţă. şi eu pentru asta mă rog. să ştiţi că nu-mi voi cruţa nici o osteneală pentru a face aici o sfântă mânăstire aşa ca să se ducă vestea peste hotare şi peste veacuri: cum că a venit un călugăr de la Sfeta Agora. păşi încet. Trei bătăi pocniră scurt în uşă şi glasul limpede al maicii Platonida se întâini cu răspunsul repezit al surorilor. la care se mai adăugară cuvintele dulci ale Platonidei. şi în acelaşi timp secretară şi casieră a mânăstirii. — Miluieşte-ne pre noi!” — Amin”. Şi tot sfinţiaei mi-a trimes şi sticluţa asta… Eu. cinstite părinte! Parcă a picat Dumnezeu din cer… Surorile aruncară Platonidei o privire tăioasă far duhovnicul moţăi trist din cap: — S-au împlinit şi cu mine cuvintele psalmistului. care va să zică. îl încurajară amândouă surorile. Sava” şi cum au . precum şi mărturiile pe care le-aţi adus din vieţile sfinţilor şi din sfânta Scriptură. soborul în ohăvnicie 2. sluga sa…” Că multe am. au din predania1 bătrânilor îmbunătăţiţi. a izgonit polcurile de draci ce luaseră. Mai romul din ceai. cuvioasă. că pentru asta vi le-a trimes maica Eudoxia. pare că-i mai întinseră faţa şi-i înduioşară. Părintele Macarie îşi mângâie barba din mijloc. m-apucai să le mănânc. ca şi sora Nită. vru să se aplece şi să-i şoptească la ureche un singur cuvânt: spioana! Dar de teamă să nu fie observată. Iar acuma. şi eu… ca ăla flămândul. nu vă feriţi de mine. fără să izbutească a le despodobi de toate firimiturile de plăcintă. cu gâtul ţeapăn şi cu ochii iscoditori. care va să zică. cinstite părinte? Bătrânul mai făcu la iuţeală o ispaşă pe la gură. Şi trebuie să vă obişnuiţi. că mare dragoste am prins pentru sfinţiavoastră şi pentru darul pe care vi l-a dat bunul Dumnezeu… şi am venit ca să vă cunosc mai bine şi. — Dracu o aduse! şopti şi aceasta abia clintindu-şi buzele. nici în spini. că o să vă aducă maicile de toate… că sunt aşa de mulţumite! — Îmi vine să-i dau cu sticla în cap! şopti sora Ana la urechea sorii Nită. carele. Uceniţa şi sfătuitoarea stareţii. ci în. Dacă-mi va ajuta milostivul Dumnezeu. şi a făcut să se coboare cetele îngereşti şi să se amestece cu cele călugăreşti… Şi fiindcă maicile sunt aşa de bune şi aşa. apoi răspunse puţin cam ruşinat. — Aşa? Îmi pare bine şi… iartă-mă. Pământ bun ca să răsară şi să dea rod însutit la vremea lor. — Vai de mine. că toate câte le-am agonisit din. îşi pierduse veselia. mă voi grăbi să pun reguli aspre” aşa cum. apoi pe cele din părţi. ochii… — E adevărat că sunt mulţumite maicile de smerenia mea? — Foarte mulţumite. N-o cunoşti. Aceasta. — Preacuvioase părinte. cinstite părinte. să mă mai îndulcesc cu lucruri de folos din gura sfinţiei-voastre… Părintele Macarie îşi scutură barba şi mustăţile. se bucură inima mea şi se veseleşte duhul meu. că mă găseşti aşa. care va să zică. dacă se poate. mai gustările repetate din sticla cu lichior.

soră Ano. care va să zică. Acum să vedem. Dar dacă afară de nas nu ţi-o fi lăsat Dumnezeu altceva mai bun. Ce zici. — Barem d-aş scăpa de răguşeală. — Aşa. Omul înţelept nu se supără — Cum petrec călugării niciodată: nici chiar atunci când un nebun iuţit că s-a împiedicat de-o piatră o ia şi i-o aruncă în cap. ori măcar' un sfat la vreme de primejdie? Da de unde! E şi el acolo un zgârci cu care te poţi sluji. Insă tot mai bine m-am folosit . El trebuie să fie câteodată şi un fel de filosof… — Ce e filosofia. — Nasul meu. care umblă prin lumină şi lumină caută. care va să zică. e aşa. se smeri Ana ruşinată. au m-au măhăit cuvintele pe care le-ai grăit. uitând că Platonida e de faţă. Şi-i făcu metanie. Dar. Dar să nu crezi frăţia-ta că m-au supărat. „că tânără eşti şi minte necoaptă ai. Frăţia-ta. — Care va să zică e cu brânză? — Cu brânză. Dar eu am cetit Viaţa sfântului mucenic Iustin Filosoful şi am aflat de acolo că filosofia elinească te învaţă. sunt aşa… un fel de filosof. la fel: au de e ţuguiat. cum l-a lăsat Dumnezeu: nici eu şi nici părinţii mei nu sunt vinovaţi că n-a ieşit mai frumos. Adică se cheamă că e aşa ca un fel de babă legată la ochi. Şi apoi eu. să nu se smintească întru făptura mea… că urât sunt… şi neîngrijit sunt… — Cinstite părinte. şi mai ştiu că însuşi sfântul Vasilie şi sfântul Grigorie de Nazianz au învăţat filosofia la Atena. — Să fii blagoslovită… şi Dumnezeu să te ierte. în seara aceasta. au de e cocoşat. că n-am cetit şi nici măcar n-am văzut o carte filozoficească. Fiindcă duhovnicul nu se cade să fie numai un tiran care afuriseşte şi porunceşte oamenilor să-şi întindă oasele şi să-şi topească csânza. ca şi când n-ar fi ştiut cum este şi răspunse fără să se supere. stăpânire. maică Platonido. şi cum m-o mai lumina Dumnezeu. au de e borcănat. Bătrânul îşi dibui nasul cu mâna. ce lucru mare crezi frăţia-ta că înseamnă nasul în viaţa unui om? Ajută el îa mântuirea sufletului? Au îţi dă minte mai multă decât ţi-a lăsat Dumnezeu? Au vreun ajutor. Ar striga în gura mare sau şi-ar şopti numai pentru sine: „Nu mă spovedesc la duhovnicul acesta.fost la Mânăstirea Neadormiţilor. Ca să-şi dea un pic de răgaz. bucuroasă că i-a dat singur prilej să-i cunoască priceperea. că urât e şi nas borcănat are? K — Blagosloviţi şi iertaţi. de ce e nasul sfinţiei-voastre aşa borcănat? întrebă sora Ana. Ştiu doar că elinii se îndeletniceau mai vârtos cu filozofâceştile învăţături. preacuvioase părinte? îl întrebă maica Platonida. preacinstite părinte. Eu. care va să zică. Iar cine se leagă de nasul omului. ai un nas cât se poate de frumos. J28 nouă.. Iar de mâhnit se mâhneşte numai când limba lui n-o înţelege cine trebuie s-o înţeleagă. cuvioşia-sa gustă de două ori din „doftoriile” aduse de sora Nită. ce folos vei aduce în lumea aceasta? Şi cu ce te vei călători în cea din dincolo? Şi ce ai zice frăţia-ta de-o călugăriţă care. cinstite părinte. dar nu-ţi ajută să descoperi pre Dumnezeul cel adevărat. care va să zică. soră Niţo? — Scapi. care va să zică. multe lucruri de folos. adevăr îţi grăiesc. Dar mi-e teamă numai deun lucru: că până s-or deprinde maicile cu rânduiala cea 1 Tradiţia. soră Anişoară. Întrebarea surprinse oarecum pe părintele duhovnic. cinstite părinte… Apoi isprăvi bucăţica de plăcintă începută. * Ohăvnicie. ce e cu filosofia. se vădeşte a nu fi în stare să priceapă ce e în capul celui care poartă nasul.

să mă întrebaţi şi să mă ascultaţi. auzind câtă cinste se face fratelui Ghervasie. puvioşia-sa privi… filosofic la maica Platonida şi văzu două în loc de una. care va să zică. Poate şi sfinţia-ta. Dar pentru care pricina l-au socotit grecii aceia cel mai mare filosof? Şi această întrebare mi-am tot pus-o eu. Şi. au că ochii-sunt aşa. m-am oprit din cale şi m-am uitat lung la el: un dobitoc şi nimic mai mult. nici nu umblă cu luminarea aprinsă în faptul zilei. atunci când nu-ţi prea baţi capul — Nici cu minunile şi nici cu blestemăţiile veacului. nici osteneala de peste zi. căci deodată sau oprit în dreptul fratelui Ghervasie şi a zis unul. iar eu mă întorceam din acest port al Sfântului Munte. nu voi ţine socoteală decât de legile filosofiei… Spuneţi. Adică am băgat de seamă că fratele Ghervasie e acelaşi: şi când îl încarci cu povară şi când îl laşi slobod. Frăţiile-voastre însă veţi avea bunătate – aici ochii cuvioşiei-sale se umplură de lacrimi – şi mă veţi ierta pe unde mă voi încurca: au cu ochii că sunt bătrâni. care va să zică. Nu ştii niciodată dacă e trist ori vesel. dacă e mulţumit ori amărât. preacuvioase părinte. şi decât Platon. — Care va să zică. arătându-l cu toiagul: „După mine. Şi fiindcă văd că aveţi dragoste către păcătoasele fiice de spovedanie ale sfinţieivoastre. Căci el nici nu citeşte în stele. îneât nu luaţi în seamă – nici ceasul că e târziu. dacă acum mănânci plăcintă de la maica Eudoxia şi tot acum vine sora Ana şi-ţi spune: „Cinstite părinte. preacinstite părinte! se tângui din nou ucenica maicii Agatocliei. şi când îl hrăneşti şi când îl laşi să flămânzească. borcănat…” — Iartă-mă. Ai fi… dar ai nasul. deci. cu smerită' metanie. a mâncat şi s-a rugat. dar. Bătrânul se făcu că n-aude. căci atâta dulceaţă şi atâta înţelepciune nu cred să fi mai ieşit vreodată din gura unui duhovnic.de la nişte cărturari greci. au cu gura că până în ceasul de faţă nu prea s-a învrednicit a tâlcui. că eu nu mă supăr. — Ţi-am spus. Puţin să-ţi pese dacă cineva te sărută pe obraz ori îţi dă cu piciorul. au cu mintea că e de om. şi a cetit şi a clevetit. şi numai cu gândul şi cu sufletul am tâlcuit… . au că mâinile sunt pe dincolo… — Vai de capul meu. atunci. ca filosof. că am aflat de la maica stareţă cum că foarte vă pricepeţi întru cele nepătrunse ale ei. dacă mă credeţi aşa de proastă la minte! se tângui casiera. care va să zică. iar nu să clevetesc făptura cea omenească. Eu am venit să aud cuvinte de folos din gura cea de aur a sfinţiei-voastre. Şi de-aci am înţeles eu cum că filosofie se cheamă. nălucire… — Hm. să ne tâlcuiţi ceva din sfânta şi dumnezeiască Scriptură. Asta înseamnă că el nu se sinchiseşte de nimeni şi de nimic. dacă aveţi dragoste. către Dafin. aş îndrăzni să vă rog. ai venit să-mi spui cum că barba e aşa. Că pentru aceasta am venit aici. şi decât Dioghen şi decât Pitagora. eu mă voi osteni şi vă voi îndulci din dumnezeieştile scripturi. care abia se mişca sub povara din spinare. nici într-alt chip nu bate câmpii după adevăr…” Eu. Apoi mai poftorî o dată şi încă o dată. adevărul. soro. care va să zică. că eu în seara aceasta sunt un fel de filosof. ee vreţi. După aceea. cinstite părinte 1 se ruga în genunchi sora Ana. măgarul acesta este cel mai mare filosof din lume: mai mare. care va să zică. Se şterse la ochi şi văzu numai una. iar dreapta-i apucă sticluţa cu „doftorie” şi o duse la gură. nu pentru altceva am venit. Faţa părintelui Macarie se lumină ca de o mare bucurie. maică Platonido. Şi nu în zadar m-am ostenit. până ce am izbutit să descoper. Fusese. şi când îl mângâi şi când îl baţi. Şi pesemne că aceşti greci învăţaţi grăiau despre filosofie. ai fi cum. dimpreună cu fratele Ghervasie. care va să zică. Ea. care mergeau de la lavra sfântului Atanasie. filosofia ar fi soră cu înţelept ciunea… ori mama înţelepciunii… ori fiica ei… brx amândouă sunt una… ori… — Iartă-mă. Totuna-i e dacă-i zici Ghervasie ori dobitoc.

Platonida. fiindcă a vrut. sau numai într-o clipeală? Întrebă. care va să zică. cinstite părinte. atâta lucru nu te taie capul şi pe sfinţia-ta? N-a făcut Dumezeu pe Eva odată cu Adam… năăăă… pentru două pricini: întâi pentru că trebuia s-o zidească din coasta lui. asemenea lucruri… să le lăsăm. dar Dumnezeu ştia c-o să-l facă. Ce se va petrece peste veacuri. să aşeze săptămână şi să arate omului că numai şase zile se cade să lucreze. să-mi trimeată băuturica asta… Dar numai de n-ar fi beţivă… Năăă… Ni-pa-vu-niii1… Aşa. care va să zică. să vedem pentru care pricină a făcut Dumnezeulumea numai în şase zile. mi-am bătut capul de multe ori ca să descopăr taina aceasta. are să fie mai mult unealtă a diavolului decât ajutor bărbatului… Şi de aceea nu s-a grăbit. care va să zică. — Care va să zică. cinstite părinte! Dumnezeu s-a gândit să facă pe om abia atunci când a isprăvit cu toate celelalte. ştia că muierea. iar a şaptea să se odihnească… Năăă… — Bine. care numai chef de tâlcuit scripturile n-avea. care va să zică. fiindcă Milostivul şi de oameni Iubitorul. Părintele Macarie. apoi începu cea din urmă bucăţică de plăcintă. pe Eva… . Părintele Macarie privi o clipă în gol. făcu o mină… filosofică.— Cinstite părinte. ia să ne spuneţi sfinţiavoastră: de ce a făcut Dumnezeu lumea în şase zile şi nu în şapte. care va să zică. maică Platonido! Ce. nerăbdătoare. După ce isprăvi plăcinta. n-o putea să trăiască Adam şi fără ea? Şi numai când a văzut el că e cu neputinţă să fie om fără muiere. soră Niţo. îi răspunseră surorile râzând să se prăpădească. Maică Platonido. — Acuma… care va să zică… fireşte… care va să zică eu sunt de părere că trebuie să fie oarecare încurcătură aci… şi cum noi nu ne sumeţim să descurcăm. dar omul a fost făcut abia în ziua a şasea! observă casiera. Dar se înşelase. care va să zică. — Nu-i aşa. apoi se şterse pe prosopul de pe genunchi. cinstite părinte! răspunseră surorile ţiindu-se cu mâinile de pântece. aşa cum le-a scris Moisi… Năăă… Bătrânul dădea semne de oboseală mare. — Aa. e cu brânză? — Cu brânză. dar maica Platonida nu-l lăsă în pace şi nici nu se sinchisi de cele două surori care se înghesuiseră într-un colţ şi râdeau pe înfundate. Acuma. carele ştie. ci îi puse o nouă întrebare: — Preacuvioase părinte. şi dobitoacele şi tot pământul. păi asta e uşor de tâlcuit. cuvioasă 4 Note nmşicaâe bisericeşti. aşa cum a făcut perechi din celelalte vietăţi? Nu ştia el că Adam singur nu se poate înmulţi? Crezuse maica Platonida că o să-l bage în cofă pe părintele duhovnic cu această întrebare. „ca să stăpânească peştii mării şi păsările cerului. — Bravo! Să-i spui maicii Eudoxiei. — E drept. Pentru ce oare nu i-a făcut pe amândoi odată. şi al doilea. care va să zică. a făcut. căci sfinţia-sa o lămuri pe loc. şi astfel am ajuns să mă încredinţez că Dumnezeu a făcut totul în şase zile. şi se pomeni cântând: — Năăă… Plâgâng şi i măă tâââânguhuguunguiesc… năăăi… Aşa e că nu mai sunt răguşit? — Deloc. scrie la Cartea Facerii că Dumnezeu a zidit întâi pe Adam şi numai după o vreme pe Eva. că de la Dumnezeu i-a venit gândul. duhovnicul îşi linse vârfurile degetelor. după cum spune la Facere. ci a încercat mai întâi să vază. Eu. şi toate vietăţile cele ce se târăsc pre pământ”.

care va să zică. după ea… Şi. ce scrie în Biblie: că. ce credeţi sfinţia-voastră: n-a fost. nu se cade să vie maica Platonida şi să zică: „Tilcuieşte-mi din scripturi!” Că pentru aşa treabă se cuvine a fi tâlcuitorul odihnit la trup şi limpede la minte… Dar eu. îl întoerupse casiera. — Năăăă… Plî-îng şi-i mă tââiânguhugunguleeeesc… — Zi-i altceva. adică ajutor diavolului pe pământ… Năăăăi… Şi ai cetit cuvioşia-ta. ce Dumnezeu! se împotrivi ascultătoarea de la duhovnicie. se poate? Liniştit de încredinţarea ucenicii maicii Eudoxia. căci v-am ispitit şi am aflat în frăţiile-voastre inimă curată… şi am credinţa că… să ştii de la mine. cinstite părinte!. dacă s-a luat după ea… a înghiţit mărul… şi pe urmă a venit. ca omul nemâncat de muieri… s-a luat. că doar nu ducem pe nimeni. ghicind gândurile aproapelui tău.Şi-mi închipui că nu cu inimă uşoară s-a hotărât Dumnezeu să ia coasta lui Adam şi să facă muiere. bată-vă mântuirea! Dar eu nu mă supăr. . cinstite părinte. care va să zică. stăpânire pe Adam… Şi Adam. filontroho-pe-he do-ngohoxa siiiasta. care va să zică. cinstite părinte. drept să să spun. se cheamă că e pe greceşte… Dar cum văz eu. se cheamă. care va să zică. Ia zi-i. Îl linguşi sora Ana. care va să zică. duhovnicul curăţi fundul sticlei… — Care va să zică. eu am dragoste să vă împlinesc voia… fiindcă am spus dintru început cum că în seara aceasta sunt aşa ca un fel de filosof… dar să ştiţi că monahul trebuie să fie în tot ceasul cu gândul la moarte… şi ca să nu uite această datorinţă. nu mă îndeamnă să cânt în auz… Dar când e omul obosit. n-aveam în minte că trebuie să cânt decât doar aşa pentru păcatele melc… că nici glasul şi nici priceperea. care va să zică. tot filosofie: adică atunci când descoperi adevărul. — Asta. care va să zică… nu cumva a fost în sticluţa asta şi vreo picătură beţivă. nu poate fi mai plăcut. a şi pus. Sora Ana îi veni repede în ajutor: — Maică Platonido. o panso-gongo-fus tus Ali-is anadixas.la groapă. aşa cum e smerenia mea. să se obişnuiască a cânta mereu: „Plâng şi mă tânguiesc. de. cinstite părinte! Bătrânul sfetagoreţ se simţi mulţumit şi totodată linguşit de poftirea sorii Ana. nu vezi sfinţia-ta că părintele are chef de cântat? Mai bine să-l rugăm să ne cânte Ceva. când gândesc la moarte”… Năăăăi… Evloghitos i Hri-iis-te o Thegos i-ghi-mon. cinstite părinte! îl îmbie din nou sora Ana. îndată ce s-a văzut Eva în rai. Dar nu putu să arate asemănarea. care va să zică. ke di' avton tin incumenin saghinevsas. e dulce… dar nu tot ce e dulce ajută la mântuire… Că adesea dulceţurile sunt mai vătămătoare decât acriturile şi decât amărăciunile… Să ţineţi minte ce vă învăţ eu… năăăăi… — Cântă. soră Anişoară. prea aspru Dumnezeu când pentru greşala unei femei a blestemat aşa de rău pe toţi urmaşii celor dintâi oameni? Duhovnicul strâmbă plictisit din nas. Şi nimic. blestemul lui Dumnezeu… năăă… Şi dacă a înghiţit mărul… — Cinstite părinte. eatapemsas avtis to Pnevmaaaaa to-go î-a-ghi-nghion. căci o prinse râsul zgomotos al Niţei. soră Niţo? — Vai de păcatele mele. maică Platonido. care va să zică. — Năăă… ni-pa-vu-gaaaa… Acuma. că Ana şi cu Nită au să iasă călugăriţe bune… fiindcă au inimă curată… Năăăăi… — Aveţi un glas. frăţiile-voastre râdeţi de glasul smereniei mele… ei. maică Platonido. decât să vii la vremea cuvenită şi să zici: eu vi-eau cutare lucru! Adică tocmai ceea ce gândeşte celălalt… Eu.

şi Kinotita. care va să zică. cele două surori poznaşe . care va. — Tereremurile astea le-au scornit. care nu îngăduie nici un fel de parte femeiască în cuprinsul Sfântului Munte. care zic că monahul trebuie să mănânce orişice. care va să zică. din toate neamurile. Surorile. cei din Kinotita trimit oameni. până să apuce ei să le taie. Privind la el cum sforăie. (neogr. Niţulico? — Ce-i facem. Slavă ţie!. să le împuşte… Năăăă… Sfinţiile-voastre aţi auzit de nişte cântări ce se cheamă tereremuri? — Nu. bietul părinte Augustin. îl sfătuia să se strângă zdravăn cu cureaua de burtă… Şi eu.Părintele Macarie găsi că e vremea să mai râdă şi sfinţialui. care numai zâmbea. cu fruntea brăzdată de grija într-adevăr sinceră pentru mântuirea sufletului. Maica Platonida se ridică în proţap şi ieşi zâmbind acelaşi zâmbet greu de înţeles. întru lungirea cântărilor la vreme de priveghere. cinstite părinte. coboară Duhul Sfânt şi izbăveşte lumea. care va să zică. Să zică. care grăieşte: „Nu ce intră în gură spurcă pe om. îi poruncea să cânte o vreme. bătrân încărunţit de trudnica viaţă a Sfântului Munte. şi din vietăţile care sunt de trebuinţă acolo. dupre cuvântul Evangheliei. apoi îl luară – una de subţiori şi cealaltă de sub genunchi – şi îl aşternură pe rogojină. Numai în privinţa găinilor e neînţelegere mare între chilioţi. ci ceea ce iese din gura lui”. cinstite părinte. care va să zică. — Hm! Dacă e aşa. a somnului. bineînţeles la chilie. se priviră îngrijorate: — Ce-i facem.) — Asta. 1 Binecuvântează Doamne Isuse pre noi. purtând greutăţi de grumazi… Iar ca să poată să urce cât mai sus. e adevărat că în Sfântul Munte nu e nici o lighioană de parte femeiască? — Fireşte că nu el Numai şi numai parte bărbătească. îndrăzni sora Nită. — Hm! Care va să zică sunteţi proaste de tot! — Nişte proaste. că atunci când vrea să deprindă pe cineva a zice jos. eu sunt dator să vi le spun toate… că trebuie să le ştiţi pre toate câte se ţin de călugărie… — Toate. pravoslavnice. nu întotdeauna dulce. grecii. m-âm obişnuit să cânt jos… Năăăăi… — Preacuvioase părinte. nu vreţi să vă lăudaţi… Atâta numai că o luaţi prea jos. şi chiloţii care umflau buzunarul sting al anteriului. îl ispiti iarăşi maica Platonida. Anişoară? După puţină chibzuire. ştiindu-se vinovate că ajutaseră şi ele la oboseala duhovnicului. — Care va să zică. cinstite părinte! răspunseră surorile şi pentru maica Platonida. Ascultaţi: Năăăăi… îmi pare rău că n-am luat cartea cu mine… că le-aş fi cântat mai frumos… Năăăă… Te re re re re re ri ri ri ri ra ra ra ra rem te re re re rem ru ru ru ru ri ra ri re ru ra em na na na* na na na na ne ne ne ne na ne na na na ne nai nai nai ta ta ta tai tai ta ta tai ne ne na ne re rem te ra rem na nai… te te he ta… te he te he… tee hehe mpuff… Capul cu plete albe şi cu nas caraghios se plecă sub povara oboselii şi în stăpânirea. aşa este… că astfel m-a învăţat dascălul meu de cântări. eu meşteşugul cântărilor l-am învăţat… dar glasul s-o fi mai hodorogit de bătrâneţe… şi care va să zică s-o fi mai molipsit şi de-al fratelui Ghervasie… că aşa e când ai un tovarăş: mai iei şi din ale lui câte ceva… — Ba sunteţi sfinţia-voastră smerit. Şi când chilioţii prăsesc găini. îi scoaseră botinele din picioare. Dumnezeu să-l ierte… Şi sfinţialui avea un obicei. spre osebire de maica Platonida. adică soborul de la Căreia.

pe scul pe ţevi. Era destul de tare ca să scoale şi pe cei surzi. Crezând că e vorba de vreun foc. soro. rămas în întuneric. vârî picioarele goale în papuci şi piccă într-un. Fără să-şi mai cerceteze gândurile care-l frământau năvalnic. Numai o clipă însă. soro? întrebă maica Domnina prin crăpătura uşii. n-auzi? Ia şi găleata cu apă… — Toate maicile să se adune la biserica mare! Răsună glasul Amfilofiei. sora Ana îşi agăţă o caţaveică pe umeri. că mă repez eu. Am băgat eu de seamă de când a venit… Stai acasă. — Da ce s-a întâmplat. care canonul. Ori hai amândouă. şi scoaseră capetele pe unde Innimeriră.părură o clipă să aibă remuşcări. maică. fără să mai ţină socoteală că e vremea când şi călugării au drept la somn. 1 Rodan. Apoi să te duci la deşteptătoare şi tot aşa. . nu mai zăbovi nici o clipă. potop. Maica Eudoxia se înduioşa. fugi repede. fiindcă urgie mare se vesteşte de la Dumnezeu44. Niţulico. care igliţa. Iacă vezi? Am zis eu aseară la comitet: să ştiţi că cu astfel de duhovnic bine n-are să se aleagă de mânăstirea noastră! Dar cu cine să te înţelegi: cu chioara de Elpidia. ori cu mototoala aia de Nona? Lau. Văzând lumina care îmbulzea ferestrele bisericii. Vătraiul dintre sobă şi scoase capul pe uşă: — Cine-i acolo? — Soră Ano. sora Ana – căci maica Agatoclia era surdă – apucă. nu s-a mai uitat jalnic la chipul din perete al răposatului Iason. râzând. de la părintele duhovnic. VII SFÂRŞITUL LUMII Părintele Macarie s-a deşteptat către mijirea zorilor. să-i spui şi ei. nu sa mai rugat. iar limbile grele zgâlţâite de mâinile ciopotăreselor înspăimmtate scoteau gâlgâituri ce tâlcuiau aidoma cee ce mişuna în ceasul acela în capul părintelui Macarie. să urci iute în clopotniţă şi să tragi toate clopotele. căci o strâmbătură pocită a duhovnicului le făcu s-o ia la fugă. Buimac de somn şi de cele pătimite în braţele lui Morfeu. care va să zică. Iar părintele Macarie. Osteneala maicii Amfilofia. . ne-a luat biserica foc! mai bine ne trăsnea Dumnezeu! Fugi. fu în zadar. — Săracu… vezi că tot are el ceva bun. ca să se adune maicile la biserică. căci hărmălaia clopotelor. printre dangătele ce năvăleau din clopotniţă. ci îtnbracă-te degrabă şi fugi la clopotăreasă de-i spune aşa: „Poruncă este. Maica Eudoxia îl scoase pe geam. — S-a arătat părintelui duhovnic semn mare şi înfricoşat… Toate maicile să vie la biserică. ori de vreun. nu s-a mai închinat. care va să zică. deşteptătoarea. ci doar şi-a tras botinele pe picioarele goale şi a ieşit pe sala duhovniciei. Peste cinci minute clopotele mânăstirii răsunau ca în noaptea învierii. Niţo. Cu deosebire că din înfiorătorul concert lipsea sunetul toacei. începu să ţipe: — Lau. din mulţimea luminărilor aprinse cu ghiotura de Macarie şi de sora Ana. unealtă casnică folosită îa depanarea firelor textile de. a început să bată în uşa nacealnicei şi să strige: — Maică Agatoclio! Soră Ano! Ieşiţi repede afară! Deşteptată de loviturile repetate. care rodanul1. întrerupse sforăiturile şi începu să-şi mângâie mularul: — Mâncate-ar taica. Ghervasie!. Călugăriţele şi surorile lăsară la iuţeală – care patul. iar ceasul era dinspre ziuă. Suflet după clopotăreasă şi după deşteptătoare. pradă unui vis înfricoşat. speriată.

maica Eudoxia cu rasa pe dos. Stariţa veni în scurteică. care va să zică. şi sufletul său. ale Agatanghelului şi ale unor monahi care şi-au lăsat visurile sau dorinţele scrise. Părintele Macarie aştepta în altar să se adune tot soborul. păşi sub candela Răstignirii. maica Drasida c-o gheată şi c-un pantof. dar credinţa că „vedenia” a fost de la Dumnezeu. se încruntă. cu unele proorociri ale Vechiului Testament. urechile. La lumina îmbelşugată ce se revărsa din sfeşnicele împărăteşti şi din policandrul cel mare. Dar faţa părintelui duhovnic se întinse şi se însenină. Slab. mai volnic a primi pre cele de sus fără să le mai drămăluiască şi fără să le mai dea cu cotul. afară de nas şi de o fâşie lată deasupra sprâncenelor. cu papucii din două perechi şi cu Pidalionul la subţioară. adică necărturar. maica iconoama cu cizmele. hainele fără petice. ale Apocalipsului. cu nojiţele împletite la iuţeală şi cu feţele îmbâcsite de drojdie de untdelemn. iar sufletul neînstare a primi nevătămat darul carele de sus se pogoară. sau de-a dreptul din rândul proorocilor Vechiului Testament. care va să zică. Şi cam la fel şi celelalte. — Scorpii! Pui de năpârci şopti maica Gorgonia la urechea maicii Pelaghia. Când zări pe la colţul dverei biserica plină. iar mustăţile se despart încet de barbă. priviţi către smerenia mea şi vedeţi şi cunoaşteţi cum că bătrân sunt şi prost sunt şi neaducător de roadă bună pre pământ. iar în ochi i se iviră două lacrimi… — Blagosloviţi şi iertaţi! Maicilor şi surorilor. iar mintea omului stricat. maicile alergară cât mai în grabă şi care cum se găsi sau cum înnimeri. bărbile din părţi săltară sub mişcarea obrajilor. Vremea care se scursese de când s-a deşteptat. maica Pamfilia numai în târlici. e întocmai ca o apă limpede şi liniştită. îl mai dezmeticise puţin din buimăceala somnului. T a furat mai puţin din înţelepciunea lumii aceştia. E gata să înceapă. cu aţâţe mai limpede la cap. părul încâlcit şi atotstăpânitor. ochii sticlesc. adică ce-şi zice învăţat. vapoare cât dealul şi luntrişoare de pescari. pe care plutesc într-aceeaşi pact. Niciuna nu avusese răbdare să se îmbrace cum se cuvine unei călugăriţe când merge la biserică. Era aidoma cu proorocii – unii adevăraţi. e adesea ca o mare viforâtă ce-şi zguduie noianui'ile ca să înghită în cele din urmă abia un caic de oameni sărmani. înainte de venirea Mântui torului. alţii mincinoşi – care vesteau cuvântul lui Dumnezeu. Spune însă sfânta Evanghelie că darul lui Dumnezeu întru cei proşti lucrează. i-a arătat apropierea sfârşitului lumii… îşi drese glasul. Şi cu cât îşi crede minţii că e mai învăţat. maicfa Maximilia cu culionul peste tulpan. nările nasului tremură. crezând că aşa are să înceapă. lăsând loc Duzelor să sloboadă fulgere şi blesteme. peste care în zadar se trudise sora Ana să aştearnă un pic de lustru. .La chemarea părintelui duhovnic. Sprâncenele se ridică. Căci se legau aşa de puternic în mintea lui: păcatele „groaznic” dovedite în viaţa călugăriţelor. încât nu se mai îndoia mici un pic că Dumnezeu „. chipul cuvioşieisale părea scos din chenarul unei tiparniţe mânăstireşti. pline de scamă şi de sudoare îngrămădită parcă de veacuri. maica Elpidia fără legătură la ochi. mai împovărat decât un osândit la spânzurătoare. cu atât capul lui e mai stricat. năriâe se liniştiră. şi altele câte le mai văzuse el din Sfântul Munte şi până în Ibăneşti. fără să ridice capul. de sub gulerul ros şi murdar al anteriului a 42 până în creştet. nu-l slăbise o clipă. deşi era vară. Mintea omului nestricat. dar roase. iar botinele ţintuite. sau ca o moară care nu poate scoate nici făină şi nici tărâţe până nu sperie broaştele şi nu-ţi sparge. pentru păcatele şi pentru prostimea lui”. nu întru cei ce-şi zic învăţaţi lucrează. Căci a socotit Milostivul cum că un om cu cî. capul se lăsă puţin într-o parte. cu cele ce văzuse şi pătimise în somn. iar maica Nona cu cămilafca fără culion.

o. se va scula Filip al VI-lea şi va veni cu optsprezece limbi. adică după trei sute şaptezeci şi doi de ani. o. . Iar când îmi ridic privirea mai bine. atunci. aci se depărta de mal lăsând în urmă chiţi de cei mari şi delfini şi balauri îngrozitori – aci se năpustea pe deasupra stâncilor. ce văz? Văz înaintea mea împărăteasca cetate a marelui Constantin trecând prin foc şi prin sabie. Filipe. a dat Dumnezeu. şi m-am deşteptat. strig de la ficaţi: „Ghervasie! Ce e cu tine. în noaptea aceasta. Optsprezece!” mormăiesc eu încremenit ca o stană de piatră. şi stam de vorbă cu fratele Ghervasie. că cine scoate sabia de sabie va muri!” Şi aşa strigând. „Ei bine. care va să zică. sfânta cruce de trei ori şi am tras mularul de căpăstru: „Haide. un somn odihnitor. atunci. aşa cum a dat lui Avimelec la via Agripei ca să nu vadă căderea Ierusalimului. boule! Ia fă bine şi numără-mi urechile…” „Şase!” grăiesc eu fără să privesc la hiara cea înfricoşată. Eu. înspăimântat foarte. au în rugăciunea noastră. care va să zică. în loc să piară. de către soldaţi călări şi pe jos. că perim!” Dar dobitocul şi tovarăşul meu. Se făcea că mă aflam în Sfântul Mante. despre carele se vorbeşte în prooroeia lui Meftodie al Pătarelor…” Atunci mi s-a deschis capul şi mi-am adus aminte de proorocia sfântului Meftodie. necheza şi fluştura din cap şi din codiţă „când de năprasnă se face un vuiet mare. şi îndată mi-am aruncat ochii asupra hiarei. asupra Vizantiei. blestematule. numai ce scoate din gură optsprezece limbi şi în aceeaşi clipeală îşi mai adaugă încă patru urechi. care va să zică aşa ea un drac ce se teme de închipuirea Crucii Domnului. mă depărtez de-a-ndăratele şi când ajung ca la zece paşi. Ci văzduhul s-a umplut de răgete şi de ţipete. A voit încă Cel-de-sus. care va să zică. iar el. încep să strig cu glas mare: „Bagă sabia în teacă. maicilor şi surorilor! Dacă. Când mai văd şi această prefăcătorie. să ne scoli din somn şi să ne faci turburare în lucrul nostru. Mi-ar fi dat şi mie Dumnezeu.Dar veţi zice sfinţiile-voastre: cum se poate. . şase. boule – care va să zică de trei ori mi-ai spus boule! – că eu sunt Filip al VIlea. aci făcându-se că-şi umflă valurile până în vârful Aftonului. făcând cu toate. pentru sărăcia duhului meu şi pentru smerenia mea — Să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului! – să-mi dea somn învăluit de vedenii înfricoşate şi astfel să vestească prin mine că s-a apropiat coada veacului şi judecata cea fără părtinire. şi multă vărsare de sânge se va face. aci plutea liniştită. Ghervasie. Satano!” El. şi scârbit şi înfricoşat foarte. frate Ghervasie. o. află. de multă plăcere. pentru a ne spune şi a ne învăţa ceea ce puteai să ne spui şi să ne înveţi după răsăritul soarelui? O. minune de trei ori netâlcuită! numai ce începe să râdă ca un om – ce zic eu ca un om? – ca un drac ce te înfioară şi te înspăimântă. „Numără-mi şi limbile. adică a Constantinopolului. ava Macarie. gata să înghită toată suflarea Muntelui Sfânt. îmi fac iarăşi alte trei cruci şi scuip mularul drept în frunte: „Piei. dar n-am mai văzut-o. adică neamuri. Apoi tunete şi fulgere îngroziră văzduhul. mi-am făcut. sau cum a dat sfinţilor şapte coconi care au adormit în vremea împărăţiei lui Dechie şi s-au deşteptat când stăpânea Teodosie cel Mic. ca într-o gura de iad înfricoşat… Când am văzut această urgie dumnezeiască. taică?” Numai ce auz atunci un răcnet de am crezut că st* crapă pământul sau că-mi îngheaţă sângele în v i ne: „Eu nu sunt Ghervasie al tău. unde scrie că mai înainte de sfârşitul lumii. părea că vine dinspre Constantinopol sau dinspre Smirna. boule!” răcneşte iarăşi dihania. pe drumul care duce spre ai'sanaua schitului nostru. marea se înfurie ca la poruncă. care va să zică. pre limba turcească şi pre limba grecească. nici zăticnire nu v-aş fi adus în somnul şi în lucrul sfinţiilor-voastre. nici sunetul clopotelor nu v-ar fi supărat la acest ceas şi. adică îi mângâiam pe spinare şi pe sub burtă.

ticălosule. După ce-şi curăţi năduşala de pe frunte. răsărind. să vezi dacă acel Filip al VI-lea n-o fi fost. tu. dupre cum zice proorocul Ezechil: „La sfârşitul veacului. pre tine Gog. care va să zică.. carele în loc să vă lase pre sfinţiile-voastre să vă dormiţi somnul paşnic. să fi fost trimisă ţie spre ocară. Şi sfârşitul lumii aşa are să fie: că se vor scula mai întâi şapte lupi – adică cele şapte puteri – care ia seamă de sălbatici. stricând îngrăditurile făcute de Alexandru Machidon. că a sosit vremea şi acum este.Maicilor şi surorilor! Dacă această minunată şi înfricoşată vedenie nu e de la Satana. mai bine ai fi avut. ci la Alexandria Eghiptului. Şi va înfiinţa împărăţia Iliricului… Adică nu. întru batjocura bătrâneţelor smereniei mele şi a liniştei sfinţiilor-voastre. când „ziua Domnului vine nevindecată de mânie şi de iuţime. zice Adonai Domnul. nu poate ţine locul cuminţeniei44… Vorba aceasta s-ar potrivi în ceasul de faţă şi păcătosului Macarie Ieroschimonahul. care zice: „Cuminţenia ţine locul bărbii albe. adică pe turci. care va să zică. dupre cum grăieşte marele prooroc Isaia. căci mai înainte de venirea lui. cum că nu dragoste şi cinste se cuvine unui bătrân sfetagoreţ. ci vor năvăli mai întâiu şaptezeci şi doi de împăraţi de la China. Şi va curge sânge pe uliţile cetăţilor şi se va turbura marea până întru adâncurile ei. ca sa facă lumea pustie şi să piardă pre păcătoşi dintr-însa. Şi vor zice corăbierii când vor trece: „Aici a fost cetatea cea slăvită şi multlăudată!” Atunci locuitorii pământului vor fugi şi se vor aduna în insulele Ciclade… Apoi se va ridica Antihrist din seminţia lui Dan – să nu fie! – şi va veni cu toţi ciracii. Atunci se vor turbura alte limbi. bătrân fără cap şi fără de judecată! Căci se poate ca sticla aceea pe care ai golit-o ca un lacom şi ca un neruşinat. şi-i vor scoate din Vizantia şi-i vor goni în Anadol. care va să zică. ci va fi mai întâi război cumplit la Salonic… Adică nu la Salonic. luă înfăţişarea cea mai smerită cu putinţă şi urmă cu glasul domol…) — Cuvioaselor maici şi cinstitelor surori! Turcii. nu. care va să zică. care va să zică. împăratul romanilor şi va supune EghipetuL. carele a venit după rânduiala celui mai mare să: vă . păcătosule. ptiu! – şi ai fi socotit cu mintea să afli în ce chip te-ai culcat. şi cu toţi dracii lui… Adică. a gâtlejului. buricul pământului… (Părintele Macarie băgă de seamă că nu se simte în stare să iasă eu faţa curată din mulţimea proorocirilor ce s-au făcut pentru sfârşitul lumii. că atunci nu te-ai fi mai apucat să răscoleşti prooroeiile cu capul: îngreuiat-de. că toate necazurile omului se trag de la Diavolul şi de la muiere? Scorpii! Pui de năpârci! Aţi socotit cu mintea voastră cea scurtă. şi vor bate pe cei din neamul lui Agar şi al lui Ismail. care va să zică. Macarie. Filip al VI-lea şi va porni război care nu s-a văzut de când lumea s-a făcut. şi vei veni în pămmtul lui Israil44… Ba nu. chiar ueigă-l-crucea. şi se va scula. dar barba albă. După aceea se va face cutremur mare şi tot Vavilonul cel nou. se va scufunda. cel ce a vestit venirea Mântuitorului pre pământ. iar nu spre însănătoşirea. unde e. Că stelele şi Orionul şi toată podoaba cerului nu-şi vor mai da lumina. ci e de la Dumnezeu – să ştiţi că s-a apropiat sfârşitul lumii. care va să zică. ca şi când după trecerea nopţii nu putea să facă aceasta! Hei. Au n-ai cetit. te voi ridica eu. Nici un pic de îndoială să nu mai fie în sufletele şi în inimile sfinţiilor-voastre. şi se va întuneca soarele. şi trase ştergarul din buzunar. se va scufunda Salonicul şi Smirna şi Chipru… După aceea va veni. adică cei din sămânţa lui Agar şi a lui Ismail. au o vorbă foarte înţeleaptă. rămâind numai un stâlp de la biserica Sfânta Sofia şi măgurile cele sterpe. Somn şi cu ochii înceţoşaţi şi cu canonul nefăcut! Ci te-ai fi limpezit mai întâi la gânduri. carele este Constantinopolul. şi boul va rage – că pentru aceasta mi-a zis mie în vis. boule! – şi măgura cea uscată va plânge. şi luna nu va mai lumina”. barbă neagră şi minte mai deşteaptă. s-a apucat ca un nemernic şi ca un ticălos să bată clopotele şi să trâmbiţeze cum că a sosit sfârşitul lumii.

nerăzuiţi. adică moscalii. mă rog. trufaşi. V Tăcerea de mormânt pe care cuvintele duhovnicului o aşternuse în biserică şi pe feţele maicilor. Şi s-a ridicat Austria – vai ţie. şi pantofii nevăcsuiţi şi privirile cele pofticioase. cuvioaselor maici şi cinstitelor surori. Fiindcă spune sfânta Evanghelie că mai înainte de înfricoşatul ceas. îl opri cu dulce grai: — Preacuvioase părinte. se întoarse către răsărit şi făcu trei cruci mari. neînfrânaţi. Maica Evghenia încrueişă mâinile pe piept: — Vai. care va să zică. care va să zică. Dar nu pentru asta mă rog eu lui Dumnezeu. Şi tot cu buzele şi cu inima zic: luaţi seama. mândri. călugăreşti. când cerurile cu sunete vor trece. şi altă Mare Moartă să spele şi să înghită locul unde odihnesc picioarele voastre. hulitori. ca altădată preste Sodoma şi preste Gomora. e păcat să vă apuce sfârşitul lumii într-o mânăstire aşa de păcătoasă' ca a noastră… Că sfinţia-voastră sunteţi mântuit şi pregătit… dar ticăloasele de noi… . stihiile se vor strica arzând. Austrie! – şi s-a ridicat neamul cel plăviţ. Şi apoi. şi stricăciune. fără' dragoste şi neprimitoare de pace şi de Dumnezeu? Dar călugării? Adevăr grăiesc sfinţiilor-voastre. Iar Pavel. Să ştiţi însă. tatălui lor. ci dupre cum zice la Apocalips: „Va veni ca un fur. maicilor şi surorilor. cinstite părinte… şi ce departe trebuie să fie acolo! Şi sfinţiei-voastre. fără dragoste. şi răzmiriţe. şi sucala. Amin. ca odinioară feciorii lui Noe. ca să fiţi gata. apostolul neamurilor. înspăimântată de-aşa belea. se va scula neam preste neam şi limbă peste limbă. Aruncaţi pieptenul. căd numai broaştele. că sfârşitul lumii tot aproape este. şi gândurile cele spre pofta cea stricăcioasă. vor fi războaie cumplite. şi metaniile de preţ. ci ocară şi necinste. şi hainele de preţ. Oare ce război mai drăcesc şi mai cumplit ca acesta de acum ar putea să fie? Că s-au sculat galii să meargă la Rin. şi raţele se scaldă. ori în ce loc spuserăţi sfinţia-voastră că are să se adune lumea în zilele cele mai de pe urmă? — Care va să zică… în ostrovul Cicladelor. şi boale. beţivă. trufaşă. Oare nu e aceasta vremea de care vorbeşte fericitul Pavel? Nu e lumea de astăzi stricată. iar pământul şi cele de pre pământ vor arde şi nu vor mai rămânea”. Aşa. Părăsiţi-vă de scaldă. s nu Vă apuce ceasul cel de pre urmă nemântuite! Lăsaţi trupurile voastre şi vă îngrijiţi numai de sufletele voastre. şi săpunul. Părăsiţi-vă de vicleşuguri şi de buze netrebnice. de părinţi neascultători. şi igliţa. desfrânată. „şi s-au întărâtat mâniosul leu vandalicesc. iubitoare de argint. ! cuvioşia-sa. groaza Domnilor şi duşmanul neamului omenesc”. căci ziuaDomnului nu va fi vestită mai dinainte cu surle şi cu trâmbiţe. Lăsaţi dinţii. aşa bătrân cum sunteţi… o să vă fie greu atunci să faceţi atâta drum… N-ar fi mai bine să vă apropiaţi de pe acum?. că au ajuns mirenii ca dracii. noaptea. iubitori de argint. şi s-au sculat agarenii şi s-a încins tăiere cum nu s-a mai făcut de când lumea s-au fost făcut. Foc şi pucioasă ar trebui să sloboadă Ziditorul. senin şi parcă mai gârbov ca în ajun. Dar maica stareţă. cum spune în Hrismosul ieromonahului Agatanghel. şi oglinzile. tiranul Germaniei. şi mirenii. apoi vru să intre în altar. de duhovnic. ci pentru luminarea şi întărirea sfinţiilor-voastre. iar călugării ca mirenii! Şi aceasta o grăiesc cu buzele şi cu inima. neprimitori de pace. şi mirosurile. nemulţumitori. scrie către Timoftei: „Şi aceasta să ştii: că în zilele cele de apoi vor fi oameni iubitori de sine.îndrepte picioarele pre calea mântuirii. neruşinaţi şi iubitori de desfătări mai mult decât de Dumnezeu”.

căci răutate întru inima mea niciodată n-a încăput. câââând gân-deeeese laaaa moaaaga-ngagar-teeeeeeeee. au oraş de-ar fi. fiindcă ne învaţă un înţelept părinte bisericesc. aşa binevoind Dumnezeu”. căci am pus începătură întru cetirea şi întru înţelegerea scripturilor. Sora Ana însă îşi aduse aminte că a mai rămas un lucru nelămurit. că nici cu pietre nu m-au ucis. Dar osteneala nu-mi va fi spre folos. vizitiul făcu pe surdul. care va să zică. La ordinul preasfinţiei-voastre.Părintele Macarie. aş avea dragoste să mai viu. Iar Mântuitorul Christos. îa nişte varvari şi le-aş fi grăit cum am grăit maicilor. Sora Ana şi cu sora Nită. foarte mâhnite de întorsătura lucrurilor. — Eu. cu sfârşitul lumii tot aşa o să fie? În acelaşi timp se auzi şi glasul maicii Eudoxia. soro. cu nr. pentru necazul cuvioşiei-sale. ca un bătrân înţelept. când a trimis pre sfinţii-săi ucenici şi apostoli să propovăduiască neamurilor. Aşa să spuie Ia mitropolie! Dar caii îşi luaseră vânt. iar părintele duhovnic începuse să îngâne cântarea de la înmormântare: — Plân-ngâng şi mă tâââângu-hu-gunguiesc. zicând: „În locul unde ai avut o supărare – au sat'de-ar fi. au casă singuratică – nu te mai întoarce. lăsaţi-le şi praful de sub picioarele voastre. nici nu m-au hierăstruit ca pre Ieremia. după ce mai întâi îşi făcuse datoria să însemneze la sfârşitul Heruvicarului: „Iar după două zile am plecat. i-aş îi întors dintru necredinţă şi le-aş fi eâştigat sufletele pentru împărăţia lui Christos. Dar ceva bun tot am făcut şi aici. Editura „Cartea românească”. au mânăstire. ca înţelegând să nu înţeleagă11. nici măcar trei zile. şi spune-i că maicile n-au nimic cu sfinţialui. nici mie şi nici celor ce cu inimă curată m-ar primi. PRE ASFINŢITE STAFiNE. Bucureşti. Părintele Macarie porunci vizitiului să oprească şi scoţând capul din coviltir zâmbi cu bunătate şi zise. îl rugară surorile când văzură că porneşte trăsura. JALBA CUVIOSULUI PITIRIM Monahul Nicon. la judecată. şi nici în cuptorul Vavilonului nu m-au aruncat. care va să zică. îi făcură rost de ceva merinde pentru drum şi îl petrec-ură până la podişcă. atâta cât scrie în regulament că poate să găzduiască un mirean într-o mânăstire. — Ba nici două zile împlinite! se tângui şi nită maicii Eudoxfa. după părintele duhovnic. se tângui uceniţa Agatocliei. şi stareţul Pangratie ascultă: i. Ci s-au plinit cuvintele Isaiei: proorocul: „Au orbit ochii lor. care va să zică. din . căci altele vei întâmpina”. într-un zadar… — Să mai poftiţi pe la noi. şi s-au împietrit inima lor. aşa îi sfătuia: „Când plecaţi de la cei ce nu vă vor asculta şi nu vă vor primi. Adevăr grăiesc vouă: mai uşor va fi Sodomului şi Gomorului. ca văzând să nu vadă. Aşa că osteneala mea n-a fost. decât cetăţii aceleia”… Şi. Peste două ceasuri părăsea mânăstirea maicilor. şi strigă în urma trăsurii: — Cinstite părinte. de peste gârlă: — Niţulicoo! Fugi. 3347. Iar Mântuitorul a zis: „Nici un prooroc nu este primit în patria sa…” Dacă eu m-aş fi dus. 1929. cinstite părinte. părintele Macarie le mângâie duhovniceşte: — Nu vă: întristaţi cu inima şi nu suspinaţi. secretarul mânăstirii. blagoslovindu-le pentru a zecea sau a douăzecea oară. — Nu stăturăţi. eu duhul. ca odinioară evreii pre Ştefan. citeşte. iubitele mele fiice de spovedanie. sfinţia-sa îşi trase capul în coviltir şi caii porniră în galop. cinstite părinte. Numai stareţa l-a zgornit. VăzânduLe atât de obidite. pricepu şi se supuse fără cârtire şi fără multă părere de rău.

a agonisit îndoit şi întreit. ale Siriei şi ale Mesopotamiei. părintele Calist. şi ne conducem mai mult după rânduiala pe care am pomenit-o şi după cum socotim că se potriveşte mai bine Veacului acestuia. cu smerită metanie răspundem cum că adevărate sunt cele scrise acolo. măcar din când în când. iar fapta noastră îşi are tâlcul ei blagoslovit. Drept e că sărăcia şi călugăria se cade să vieţuiască pururea nedespărţite şi în nestricată înţelegere. folos am avut cum am pomenit mai sus. Şi mila Celui-de-sus e mare. Ne batem capul mai vârtos cu posturile şi cu sărăcia. dar de aicea. iar chiliile. ci mai mult sărăciei şi apoi neştiinţei. a avut poruncă straşnică să nu vândă decât numai la musaf irii mai de omenie. Că sărăcia te îndeamnă să faci lucruri de care mai apoi să te miri singur că te-a dus nuntea să le pui la cale. de la slova sfintelor. Drept e ca atunci când ne-a pus Satana la cale să facem vânzare de băuturi beţive. însă. Dar oameni suntem. nu se datoreşte nici lăcomiei de câştig prihănit şi nici lipsei de cinstire pentru aşezările Sfinţilor părinţi. în cuprinsul acestei mânăstiri. Că deşi monahului îi scrie să nu îngrămădească averi pe pământ. măcar când şi când. Iar cât priveşte întrebarea mai de la urmă. Mai ales că atunci când ai făcut lucruri potrivnice lui nici n-ai ştiut măcar că se găseşte pe undeva. se cere ca monahul să aibă şi haină şi hrană. iar bunătatea preasfinţiei-voastre ne va îngădui să arătăm cum că abaterea pe care am săvârşit-o. afară de unele autorităţi care pot să facă un rău mânăstirii fără să le pese de cuvântul preasfinţiei-voastre sau de glăsuirea canoanelor. şi mai avem încă . mânăstirea noastră s-a folosit. se cere să mai fie drese. nit vrea să-şi mai plece urechea la necazurile şi la nevoile sfintelor mânăstiri. Lucru drăcesc şi neîngăduit de canoane este să se vânză băuturi beţive la chelăria zmei mânăstiri. suntem oameni neînvăţaţi. dupre cum bine glăsuieşte ordinul preasfinţiei-voastre. decât după ceea ce stă scris prin sfintele şi dumnezeieştile cărţi. preasfinţite stăpâne. dupre cum au orânduit începătorii de obşte ţ dar. Prin locurile acestea. cum că mai păcat e să laşi să piară un sfânt locaş decât să calci un canon. căci el are datoria să se îngrijească şi de-ale zilei de mâine. Şi cum că certare şi osândă ne aşteaptă – şi de la Dumnezeu şi de la arhiereul nostru. cu stareţul însă este altceva. Şi apoi. Greşit-am înaintea lui Dumnezeu şi a preasfinţiei-voastre i Şi păcatul ar fi şi mai mare dacă am încerca să ascundem ceea ce vădit se arată şi să micşorăm ceea ce nu se poate micşora. iertată să-mi fie îndrăzneala. chelarul nostru. iar neştiinţa este pricina a multor căderi. căci în loc să ia pe un boloboc de vin cât este preţul zilei. aşa cum un tată bun se îngrijeşte pentru casa şi pentru copiii săi. de când am primit porunca sfintei episcopii şi am luat cunoştinţă de poprirea canoanelor. preasfinţite stăpâne. cu smerenie facem ştiut cum că mai avem pentru vânzare două zăcători. prin scripturi. am dres ce era mai fără aşteptare şi am mai pus şi la păstrare. e de datoria celor ce după vremi le otcârmuiesc să-şi bată capul şi să scornească venituri de unde se poate şi de unde nu se prea poate. Cu acest prisos am îmbunătăţit hrana bieţilor părinţi. să se ferească de beţivi şi de nevolnici. când şi musafirii socotiţi mai de omenie s-au cam trecut cu firea şi cu lăcomia. Că socotesc eu. am pus lege să nu se mai dea băutură cu bani nici unui mirean. în care să tot fie până la o mie de deca la un loc. şi date cu var. iar gâlceavă s-ă întâmplat numai o dată sau de două ori. Că noi. Dar ce ne-am socotit: Cel-de-sus e milostivs şi preasfinţitul e înţelept. Aşa încât. acest lucru era mai cu putinţă prin pustiurile Tebaidei. din această nelegiuită abatere. nefiind făcute prin scorburi şi prin peşteri. în'prostia mea. Dar acuma.26 ale curentei. care ne-a jefuit averile dăruite de către fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori şi alţi evlavioşi creştini. ne-a cam tăiat pe noi capul că pentru aşa ispravă n-o să găsim îndreptăţire – nici în scripturi şi nici la preasfinţia-voastră. Şi cum statul. canoane.

v-a pus la cale să deschideţi cârciumă în mijlocul sfintei mânăstiri. carele are de obicei să-şi vâre codiţa mai ales unde vede că domneşte pacea şi unde Duhul Sfânt pluteşte mai aproape de oameni. huzureaţi acolo ca în sânul lui Avrciam. dar şi după buna. Că pentru aceasta i s-a dai puterea sfinţilor doisprezece apostoli. însă preacuvioşiavoasiră veţi afla chiar pe ziua de mâine ce sabie v-aţi atârnat singur deasupra capului. atunci când se 1 Conducător al unei mitropolii sau patriarhi! arhiereu în funcţie. şi totodată iscoada sa pe lângă cei în drept. Dar Diavolul. şi că nu mai are nimic de adăugat. numai de dragul cutărui canon. lăsând lenevirea la o parte. după indicaţiile şefului şi cu ajutorul ieromonahului Climent. Şi cu picioarele. iese pe frunte iar despre şarpe că. economul episcopiei. care ţine afacerea aceasta şi cu mâinile.. nici de cei mici nu vă poticneaţi. trebuie să dănţuiască acum de bucuria izbânzii. după cât ştiu şi după cum înşivă mi-aţi mărturisit adesea. v tfiBumflă de bine. — Dă-i nainte!. lipsind-o de un venit aşa de mare. Apoi îşi şterse năduşeala care se pornise din tâmple. stareţul primi un răvaş de la cuviosul Filaret. – şi după canoane şi după legile mireneşti. Nici cei mari nu vă apăsau. ca şi când nu ajungeau câte sunt prin sate şi prin târguri. care îşi închipuie că se poate face caz de canoane pentru toate fleacurile. cu următorul cuprins i „PREACUVIOASE ŞI PREACINSTITE PĂRINTE STAREŢ. porunci să vie chelarul. căci Dracul. După ce-şi privi de la distanţă şi cu oarecare mândrie semnătura. îşi netezi barba-i scurtă şi creaţă şi-l iscăli apăsat şi surâzând. ci. atunci când se satură de sângele cui îl are. iar preacuvioşia-voastră vă veţi. Lui chibzuinţă. Lreze năduful – şi… poate şi altceva. iar Duhul Sfânt atârnă peste capul preasfinţiei-sale cum atârnă deasupra apelor în ziua de Bobotează… Pregătiţi-vă dar şi aveţi curaj să suferiţi mucenici. şi atunci lucrurile se mai pot îndrepta… CU SMERITA metanie. La foarte puţină vreme după ce expediase răspunsul cerut de cel mai mare. va găsi tot el un mijloc să vă uşu— Cum petrec cslugării XO. Dar preasfinţitul meu şi al vostru stăpân. Că până aci îi era grijă mare de canoane să nu se calce. dar acuma se parc că alte pricini îi turbură sufletul… Ci pentru asta eu nu pot să scriu pe hârtie. dar faceţi-vă şi un pic de nădejde în suflet. iar despre om că. preacuviosul stareţ. atunci când i se urăşte cu viaţa. Eu mimai atâta pot să vă spui: că pedeapsă cumplită vă aşteaptă. părinte Calist? — Bine… cu ajutorul lui Dumnezeu. Apoi. tot până la o mie de deca şi tot la un loc…'e — Iacă o dată! Părintele Nicon mai dete încă o citire raportului pe care îl ticluise cu multă trudă. Care pedeapsă nu se cheamă nici surghiun. — Cum îţi merg afacerile.fi zgâind ochii şi vă veţi fi frecând mâinile la vederea banilor – ar de-i-ar focul ' – tuaţi de la taraba lui Scaraoschi. face şi el câte-o prostie de se mira singur. ci cu totul altfel. Despre păduche se spune că. îşi scoate capul îa drum. şi iar o mai citi. de când a primii raportul. nu-şi mai găseşte astâmpăr şi pacc. încornoratul. El. bibliotecarul. tocmai când era mai sigur că chiriarhul1 şi cu sfetnicii săi se vor fi convins de nedreptatea pe care ar face-o mânăstirii. . nici mazilire. Preacuvioşia-voastră. FILARET PĂCĂTOSUL” Preacuviosul Pangratie citi scrisoarea fără să-i prindă întocmai înţelesul. Nici dare de argint. încredinţat că tonul e potrivit pentru un episcop nou.patrusprezece boloboace în care să fi mai rămas. Totuşi nu vă bizuiţi numai pe milostivirea lui. Un arhiereu are dreptul să osândească. după pritoc. pe care i l-aţi trimes. faceţi la noapte şi câteva închinăciuni – metanii ştiu că nu vă sumeteţi – căci s-ar putea întâmpla să se amestece şi Dumnezeu.

Dar în răvaşul acestuia mai sta scris – negru pe alb – că urgia îl aşteaptă chiar în ziua următoare. şi el se achita. dom'le. ca astfel greşeala lui să pară şi. Îşi şterse din nou năduşeala. Apoi se apucă să măsoare cerdacul. . că mâine avem vizita episcopului… După ce porunci şi marelui ecleziarh să pună regulă în biserici şi la vestmântărie. Economul nu minţea şi nici nu glumea. izbăvind canapeaua de povară. Pe tavanul balconului din faţa stăreţiei. crede că toţi sunt sătui. Trebuia să-i scrie lămurit. zbârci din nas. — Scoate toată obştea şi toată argăţimea. şi până se dedulcesc ei înşişi de ceea ce la început le zgândăreşte nervii şi Ie aprinde mânia. un stareţ habotnic avusese prostuî-gust să zugrăvească pe Iov zăcând pe gunoi – gol şi plin de bube.” Şi. nici uşurat la buzunar şi nici vremelnic surghiunit. că însuşi preasfinţia-sa va veni în persoană. se îndreptă din nou către găleata cu gheaţă. repetând ceea ce auzise de la un protopop. Părintele Pangratie. Ştia din auzite. relativ la soarta rezervată clerului. Până atunci însă – umilinţă şi răbdare. care. Desigur. şi. părintele stareţ îşi smulse fesul turchez de pe. apoi zâmbi. să-i comunice osânda. în cinstea canoanelor. iar măsurile să le ascunzi în cămară. atunci când statul s-ar descotorosi de biserică: „Vom ajunge cerşetori!. în pivniţă. Alte lămuriri îţi voi da mâine dimineaţă. De asta era sigur stareţul. Trebuie să ne îngrijim din vreme!. iar casierului şi secretarului să-şi rânduiască scriptele şi… capetele. ci pedeapsa va fi mai mare şi mai aspră.'cap şi-l zvârli într-un pisoi ce părea că vrea să-l contrazică. că le-a luat stătu' averile. Niciodată însă n-a fost aşa misterios ca acum. Mai grozavă. şi până în seară să-mi faci mânăstirea ca sticla. când eşti în pericol să se surpe casa pe tine şi să rămâi muritor de foame?. goli jumătate din sticla ce-şi aştepta soarta într-o găleată ca gheaţă şi se i rin li pe-o canapea eu îmbrăcămintea tocită şi cu arcurile stâlcite. după ce slobozi o înjurătură mirenească.44 Aci. negreşit. Să încercăm tot. Îi trecuse o clipă prin minte bănuiala că economul îşi îngăduie o glumă. repetând fiecare cuvânt şi oprindu-se mai mult asupra locurilor unde Filaret devenea dintr-odată zgârcit şi iscusit Ia vorbă. şi până nu toceşti scările ministerelor şi până nu goleşti un butoi de vin. îşi avea locul mai degrabă în sala de mâncare. să-l duci la loc. 11 plătea pentru serviciile aduse. ca să răsufle bine. Ceea ce nu-l împiedică să mai citească o dată scrisoarea cerberului episeopesc. şi se apucă să măsoare restul. Dar înţelegerea lui se poticnea acolo unde economul îl prevenea că n-o să fie nici înlocuit. absolut tot ceea ce ne-ar putea aduce venituri… Ce sunt alea canoane. Şi preacuvioşia-sa ştia doar 'că osândă mai mare decât darea afară din slujbă nu poate să fie. iar pedeapsa să fie mai pilduitoare… „Uff. că pentru vina lui va fi pedepsit fără multă nădejde de scăpare. gândi Pangratie.Pricepu. numai ce dete cu ochii de tabloul care după părerea preacuvioşiei-sale. Vom umbla în zdrenţe şi cu stomacurile hămesite!. îşi săltă burta cu mâinile. Chemă pe econom. nu scoţi un pic de ajutor. ce nădufuri ţi-e dat să tragi din pricina Unui vlădică nou. până se lovesc de obiceiuri şi de năravuri. apoi dete ordin sa vie chelarul: — Tot vinul care se găseşte în chelărie. conştiincios. dacă e burduf de carte — Cum se vorbeşte – şi primeşte leafă mare. după cum porunceşte Evanghelia: da-da şi nu-nu. şi chiar din experienţă. că lucrurile merg după cărţi şi că toată lumea e cu mintea numai la canoane. De data asta nu mai puse sticla la gură. că oamenii aşezaţi dintr-o dată în locurile înalte o iau de la început cu otozbirul. ci o aşeză pe masă lângă paharul osândit să stea aproape veşnic ud. Mânăstirile sunt sărace.

şi că chiar în practica religioasă tradiţia e de multe ori mai tare decât litera Evangheliei… Deocamdată a căzut beleaua pe capul lui şi nu vede chip de scăpare. Se târnuise curtea. ce pedeapsă socoteşti că ar putea să dea un episcop? — Canon. zise semeţ: . Şi când şeful îţi uşurează buzunarul înseamnă că-ţi 1 Un fel de procuror bisericesc însărcinat eu anchetarea şi judecarea cazurilor de indisciplină şi de încălcare a canoanelor. apoi se aşeză linişit lângă sticlă. În convorbiri particulare. „Decât un „pomelnic” de câteva zeci de mii de iei. însă abia atunci când îşi. nu se deplasează de la reşedinţă. apoi răbufni într-un râs. Negreşit că se va mai domoli el. destituire. Că are să fie „biciul lui Dumnezeu”. un episcop. surghiun. era episcopul. săvârşite de preoţi şi monahi. va da seama că de la vorbă până la faptă e mai departe ca de la mână până îa gură. Căci în judecata nărăvitului stareţ.” Dar pentru astfel de operaţii. se spoise lăptăria şi pităria. ecleziarhul şi paracliserii curăţiseră bisericile. Aşa a făgăduit în cuvântarea ţinută cu prilejul instalării în scaunul episcopesc. arhondarul îşi primenise paturile – într-un cuvânt mânăstirea fusese gătită cu adevărat pentru primirea unui prinţ cu blazon de provenienţă divină. ca să constate în persoană dacă la mânăstirea cutare se vinde vinul cu litrul sau cu polobocul. şi tot aşa se pronunţă. făcând cu ochiul. răsufţând uşurat. Iasă libertate să-l mai umpli… Ori. Bucătarul însă primi poruncă să le umple până la gură ca să nu se observe că pe dinăuntru sunt roşii şi vinete. gândise preacuvioşia-sa. îşi netezi barba şi burta. dezgroapă canoanele şi se osteneşte la drum lung. preacuviosul Pangratie tuşi ca după o înghiţitură delicioasă. — Blestem… Pangratie făcu ochii mari. luând poza unui comandant de cetate bine întărită. e drept că tot mai rar. într-o clipealS. casierul îşi obişnuise memoria cu câteva serii de cifre. oricât de novice ar fi. adică. se cutremură. Când fu înştiinţat că totul e în regulă. Temeiul cu care îndemna pe ajutoarele sale să pună ordine era scurt şi cuprinzător: „Cu nebunul nu te pui!” „Nebunul”. se dreseseră porţile. e mai de preferat un blestem”. ca şi când ar fi avut în faţă un protopop sau un defensor ecleziastic 1… „Punga! Minunat! N-ar fi pentru întâia oară. Care pe lângă slujba de a citi singur cărţile din bibliotecă mai avea cinstea de a fi la un an odată şi sfătuitorul stareţului. slobozi cu cinste pe Ciiment. se îndreptaseră crucile şi se cosiseră urzicile din cimitir.Spune el: „Va găsi Diavolul un mijloc să vă uşureze năduful şi… poate şi altceva „Adică… „altceva” cam ce-ar putea să fie?” se întrebă Pangratie. sfinţia-ta. vestmântarul numărase odăjdiile. preoţii învăţaseră pe dinafară pomelnicul ctitoricesc. că are să cureţe eparhia de „elementele compromise” şi căe hotărât să stârpească „anumite moravuri” ce încă se mai practică de subalternii preasfinţiei-sale. după cum pe dinafară sunt negre şi turtite. În câteva ceasuri mânăstirea era curată ca o basma. nu putea fi socotit altfel un arhiereu care. Şi. în loc să stea în palat şi să primească „pomelnice41. ee stârni spaima gâştelor şi înfioră pe bibliotecar. despre noul episcop se şopteau lucruri puţin obişnuite. secretarul pusese ordine în scripte. Apoi trimise după bibliotecar. Până în seară supraveghe însuşi pregătirile în vederea importantei vizite ce credea c-o să aibă a doua zi. L-ar fi chemat pe ei acolo. — Părinte Ciiment. excludere din tagmă… — Şi mai ce? Părintele Ciiment. Preaeuvioşia-sa oftă aşa de tare că mişcă anteriul întins pe frânghie. şi. ca mai bătrân şi mai citit. Numai cazaneie de la bucătari rămaseră nespoite.

Fusese vis sau minune? Se putea să fie un simplu vis. şi la urechile lui. moşieri. negustori. simpli jandarmi învăţând pe generali cum trebuie să se poarte într-o mânăstire. gemând. După ce îşi udă limba cu un pahar de apă. Apoi stinse luminarea. unghiile de-o jumătate de metru. ofiţeri. tocmai atunci când lumea le crede Uitate. şi. Părintele stareţ doarme. adormi târziu. şi apucând mătăniile începu să înşire la jumătăţi de cruci şi „. Visase că-l bătea arhiereul cu Pidalionul în cap… Când se încredinţă că totul se petrecuse în vis. călugări servind pentru un pahar de vin.— Să poftească preasfinţia-sa! Se vede însă că nu chiar aşa de mare îi era curajul. Sforăie. Toată strădania lui însă de-a izgoni din minte şi dinantea ochilor scenele din vis . răspunse bătrânul făcându-şi cruce. asudă. adormi iarăşi – aşa binevoind Dumnezeu. care nu vedeau. Episcopul pregetă să-l mai viziteze. în sfintele curţi. preocupat de cele ce s-ar putea întâmpla în ziua următoare. după cum era posibil să fie şi o minune. Pangratie aprinse luminarea şi se luă de gânduri. apoi patefoane. ofiţeri beţi rupând epoleţii celor Însărcinaţi cu ordinea. care. N-are insomnie decât în nopţile când socoteşte el că e dator să mai dea şi pe la utrină. ce zici? — Grozav şi înfricoşat. negru ca un harap. puse în cunoştinţă pe bibliotecar cu ceea pe îl neliniştea atunci. care nu auzeau… . se îneacă. de se va prinde vreunul în greşeala aceasta. Se făcea că părintele Calist – chelarul – vindea vin la uşa chelărieî. bine. nu era împuţinat în credinţă. să se afurisească…” — Teribil canon. şi pre cei ce făceau biserica lăcaş mirenesc i-au izgonit. când e prea cald şi când îl nelinişteşte vreo chestie de bani. cinstite părinte. şi compătimi pe cei din jurul său care vor fi asudând primind observaţii întemeiate pe legi prăfuite. dincolo zbârnâie o mandolină. că Mântuitorul nostru şi Dumnezeu poruncea a nu se face casa părintelui său casă de neguţătorie. alţii cerşind pe la mesele îm~ ÎM'Işugate… Se deşteptă a treia oară. Jocuri fără ruşine. oameni politici etc. cu două ciompuri de coarne ieşite prin culionu-i moale de pâslă. femei goale. având înfăţişare mai mult de drac decât de călugăr. dar doarme. ar fi în stare să facă şi minuni… Trimise după bibliotecar. la drept vorbind. condamnă din nou pe episcop pentru ideea năstruşnică de a-l judeca după canoane. care cu damigene: ţărani veniţi să asculfe sfânta slujbă. admise preacuvioşia-sa. La început. a se aşeza cârciumă. Pesemne însă că preasfinţia-sa nu avea în noaptea asta altă treabă căci iar îl pocni cu colecţia canoanelor… Speriat. după ce îşi închipui în treacăt pe Mântuitorul izgonind cu biciul pe zarafi din templu. părinte Ciiment. Cât ai clipi din ochi curtea mânăstirii se umplu de mese… Colo cânta un taraf de lăutari. Carele şi mesele schimbătorilor de bani le-au răsturnat. se lăsă pe pernă şi adormi din nou. căci imediat se scărpină după ceafă şi rugă pe Ciiment să cerceteze Pidalionul şi să-i arate şi lui canoanele care îi pricinuiesc atâta „deranj44. Deci. şi-l rugă să se lipsească de somn şi să mai caute – poate o găsi vreun canon care să mai uşureze asprimea acestuia. În seara aceasta. Dar peste o jumătate de ceas se deşteptă buimac şi năduşit. ca să isprăvească prin a-l compătimi pe el pentru lipsa de experienţă şi a condamna pe sfetnicii mai de aproape că nu sunt în stare să-l convingă precum că… una e teoria şi alta e practica. Părintele Ciiment tocmai dăduse peste Canonul 76 al sinodului al şaselea ecumenic: „Cum că nu trebuie înlăuntru.. armonici şi chiar tobe. Totuşi adormi. în schimb văzu în vis lucruri petrecute aievea – sub ochii lui. bătăi. de obicei. Dar somnul din noaptea asta era ursit să-i fie de pomină. I se roage. Un ierarh care ţine seamă de canoane. iar din gură şi din nas îi ţâşneau flăcări… Văzu lume de tot felul – care cu sticle. Stareţul simţi clei în gură.

cinstite părinte. prindea să se reaşeze calmul şi încrederea în tăria celor moştenite… „Păcat! îşi zise el privind poiana de la intrarea mânăstirii. fă dragoste şi mai caută prin scripturi să vezi ce i se poate întâmpla unui cleric care ar cădca sub afurisenie arhierească. Rugăciunile erau întrerupte de claxoanele maşinilor şi de gălăgia celor care chiuiau sau ce certau şi se băteau. ci spre îngreunarea celui dinţii… Ascultaţi: „Nici unui cleric să nu-i fie iertat a avea prăvălie de cârciumă. în doi-trei ani.) Stareţul simţi o moleşeală în tot corpul. căci. Şi n-o simţi nici iicum. de scump l-ar fi plătit! — Părinte Ciiment. părintele Pangratie înfăşură mătăniile pe după mână şi se lăsă îngândurat pe marginea patului. şi : să vii să-mi spui. „Va să zică. menite să obişnuiască pe călător cu greutăţile ce-l aşteaptă în munţii din apropiere – alcătuia un tablou. Cât pentru caterisire. se înălţau deasupra pădurii de fagi. după un canon se cade a fi afurisit şi după altul caterisit…'f Abia acum pricepu el ce vrea să-i spuie economul de la episcopie. nădăjduia că mânia episcopului nu va merge aşa departe. cu atât mai vârtos altora întru aceasta a sluji. soarele apăruse în fundul văii şi părea că stă pe loc ca să privească mânăstirea. Nu-l dă afară… dâr îl afuriseşte. cu dealuri împădurite. care să asigure pentru totdeauna existenţa mânăstirii. ce putea fi tot aşa de bine un mare castel de vânătoare. Nu mai avea acum nici un pic de îndoială că noul episcop e omul lui Dumnezeu. şi că fapta lui va primi dreaptă răsplătire – şi pe tărâmul acesta şi pe celălalt. provocată de vise şi de teama urgiei episcopale. pentru a-i potoli zvâcneala din tâmple şi mori şea ce ameninţa să-i crape tigva şi să-i scoală ochii. nu înfăţişa ochiului străin decât un bloc nelămurit de turnuri şi turnuleţe. iar în locul încâlcelii din creier. deşi pe costişă. — Am mai găsit un canon. . începu a socoti pedeapsa arhierească necesară pentru a scăpa le greutatea ce a simţea tot mai apăsătoare pe suflet… Trimise după bibliotecar. Când ieşi. Ce bucuros ar fi fost el acuma să schimbe blestemul pe-un „pomelnic”… oricât . cu capul gol şi în cămaşa de noapte. Şi nu se înşelă. din vânzarea băuturilor. iar ochii – de-i ţinea închişi sau deschişi – nu zăreau decât pe chelar în chipul Satanei şi pe cuviosul arhondar tocmindu-se ca un adevărat neguţător. de a cărui frumuseţe ochiul prea obişnuit al părintelui Htareţ nu se poticnise niciodată. numai ca să-l izbească aerul rece. ale cărei turle. dar nu spre uşurarea. Privită din locul unde se oprise soarele. roşeaţa din ochi începu să dispară. tâmplele i se liniştiră. mânăstirea. încărcând socoe1 ile „în folosul sfintei mânăstiri „ şi îndemnând pe vizitatori la consumaţie… Dacă văzu că nu-i chip să-şi facă rugăciunea. Recunoştea că făcuse greşeală urâtă deschizând cârciumă în mânăstire. străbătute de pârâiaşe în m\u351? tere.fu zadarnică. Iar de va face ceva de acest fel. Preacuvioşia-sa privea. şi cum cei cincisprezece ani de administraţie nu-i stinseseră cu desăvârşire multa-puţina creştere călugărească pe care o primise de ia duhovnicul său. În cerdac. ce în zadar se trudea să le ajungă şi să le astupe. Căci nu e de închipuit ca un cleric blestemat de arhiereu să mai rămâie conducător. albe şi pline de cruci. la chelărie. în mai puţin de-un pătrar de oră. natura înconjurătoare – cu văi line. dar înconjurată de fagi şi de mesteceni. ridicam aci un liotei şi un restaurant. după cum era un locaş de meditaţii şi de reculegere pioasă… m Văzută din cerdacul stăreţiei. Ceea ce înseamnă că-i ia şi stăreţia. Cu banii câştigaţi. să se caterisească…” (Canonul al noulea al celui de al şaselea sinod ecumenic. Că dacă unuia ca acestuia a intra în cârciumă nu-i este iertat.

Apoi să mai cauţi şi prin canoane. rfilcând adevărul. precum vă amintiţi. Să căutăm leci a mai tăgădui din unele fapte ce ar fi putut njnnge la urechea preasfinţiei-sale. Ri un automobil cu preoţi. Ca să-şi scape pielea.Şi iar se revoltă împotriva episcopului. Iar dacă dovedeşti că s-a mai făcut neguţătorie în vreo mânăstire din cele pomenite în Vieţile sfinţilor. sau. Acu. în mirean? — În mirean… — Măi omule. afurisind. iar stranele să fie ocupate de cei mai buni cântăreţi. ieşi clătinând din cap. Aşa că sfinţia-ta să cauţi şi să afli ce s-a întâmplat cu clerici şi cu mireni din dregătorii înalte. iar în clopotniţă să vegheze clopotarii. îngâmfat şi zăpăcit de prea multă învăţătură. Nu mai puţin amărât era şi părintele Pitirim. căci eu sunt – cât oi mai fi – gogeamite stareţ. Deci nu e vorba de un „oarecare14 episcop! Şi nici de un oarecare „mirean”. după ce au fost blestemaţi de către arhierei învăţaţi şi neprihăniţi. pe un oarecare mirean. — Miluieşte-ne pre noi! — Amin. părinte Ciiment? — Cinstite părinte. episcopul nostru pare să aibă încă multă trecere la Dumnezeu. ca şi când ar fi vrut să întâmpine o nouă lovitură cu Pidalionul. Ce-ai mai descoperit. a intrat Satana în el… — În cine. iar nu din a mănăstirii că le vinde cât cer… Apoi dădu dispoziţii ca toţi monahii care n-au ascultări afară din cuprinsul mânăstirii să vie la biserică îmbrăcaţi cu ce au mai curat. că musafirii se bat şi când beau din vinul adus de ei. că beau prea mult. . În vârful dealului să se posteze pădurarul. să pui şi acolo semn şi să nu-ţi faci de uitare. că poate o fii vreunul mai nou şi mai îndurător cu care să mă apăr în faţa preasfinţiei-sale. Când deschise gura să-i tragă şi-o ocară. zise stareţul nemulţumit şi iritat. zăcând pe grămada de gunoi. intră în casa mânăstirii. şi se gândi la căderea pe care ziua de azi ar putea s-o aducă preacuvioşieisale însuşi… Oftă din nou şi se apucă să boxeze în gol. ştiţi că Jnsuşi apostolul Petru a tăgăduit că e ucenic al Mântuitorului. sunt încredinţat că preasfinţitul nostru stăpân este hotărât să ne pedepsească potrivit cu slova canoanelor. Şi pedeapsa ne va ajunge pe câteşitrei. hotărârea de a vinde băuturi la chelărie am luat-o în deplină înţelegere cu frăţiile-voastre… După câte am citit în Pidalion. după cele ce am visat astă-noapte. Apoi oftă prelung şi dete ochii peste cap. după toate semnele ce mi s-au arătat. vina se micşorează… S-ar putea sa ne alegem doar cu o mustrare mai mult sau mai puţin duhovnicească. gata să sune din corn când va z. obosit de citire şi de nedormire. Vom spune că tot câştigul pe care-l dă chelăria. În această clipă zări pe Iov plin de bube. canoanele sunt straşnice! Dar întrucât noi am săvârşit „nelegiuirea” în folosul mânăstirii (aici prea cuvioşia-sa închise ochii). econom şi chelar. Cuviosul Ciiment. mă rog. fiindcă. iar stareţul trimise după ecleziarh. — Părinţilor. ca să tragă toate clopotele îndată ce limuzina sfintei episcopii va păşi pe poartă. îşi aduse aminte de ceea ce pătimise peste noapte şi duse mâna la frunte. am găsit în Sfătuirile lut EIrem Şirul cum că un oarecare episcop. nechibzuit. să slujească şi lin diacon. şi că băuturile noastre nu s-au vândut decât la oameni socotiţi de bună condiţie. Să fim dar înţeleşi. şi să mai micşorăm altele – chit că am săvârşit încă un păcat. Îl făcu nepriceput. că se întâmplă să se mai certe şi aceştia – e din vina lor. a intrat? În episcop.

şi. s-a căit de fapta sa şi a plâns cu jale. iar bărbaţii n-au slobozenie decât să se închine şi să se roage. iconiţă lucrată din jpetal. ca fierul la covaci”. ca borfaşii prinşi cu mâna în coteţ: „Cine-o face ca mine. A socotit că această grea abatere îi va fi iertată de oameni şi de Dumnezeu. şi-a smuls câteva fire de păr. vei fi de acuma slujitor al nostru…” Lungă şi neagră a fost noaptea aceasta pentru sărmanul Pitirim. dacă ar fi fost să iasă lucrurile după planul cuvioşiei-sale. iar nu pentru a trage el vreun folos oarecare. aşa cum porunceşte sfânta Evanghelie şi cum a făcut ucenicul sfântului Sava. oând a aflat de venirea episcopului. unde călugării se îndeletnicesc numai cu slujbele bisericeşti şi cu mulsul caprelor. n-a mai ţinut seamă de ele. cu cârja în mână şi cu engolpionul1 de gât. plângea numai c-un ochi iar cu celălalt râdea. va înlătura el însuşi obiceiuri lumeşti şi drăceşti. strige în gura mare. sfinţia-sa asuda între canoanele care nu îngăduie a se obişnui cele lumeşti prin sfintele mânăstiri şi între acelea care' opresc pe monah sa se creadă mai înţelept decât stareţul său şi să facă pâră împotriva lui. şi râdea pentru bucuria ce o va avea când episcopul. descoperit şi ruşinat. Preţios Şi purtată de arhierei. La început nu putea să adoarmă de bucurie. Acuma. E drept că după ce a pus plicul la poştă. Iar sfântul Vasilie porunceşte: „Călugărul nu are drept nici să se plângă şi nici să murmure”. sub ochii săi măsurile blestemate cu care cuviosul Calist otrăveşte trupul vizitatorilor şi strică rostul mânăstirii: În ceasul acela sufletul lui va sălta de bucurie că. până s-a domolit şi s-a obişnuit cu ideea că e vinovat şi că pe bună dreptate va fi pedepsit… Când eşti un simplu călugăr. Pitirime. H7t O. deci nici un fel de tulburare nu se face. căindu-se că n-a tăiat-o la timp. Dar acum. pentru că a săvârşit-o întru izbăvirea unui sfânt locaş. legându-i ocalele de gât. Acolo. Cade să te crezi mai înţelept decât alţii şi să te ridici cu război împotriva celor mai mari. „Călugărul trebuie să se supuie stareţului său. ci mai bine îţi legai curmeiul de gât şi te spânzurai… Că din rob al lui Dumnezeu. a făcut o ispravă întru slava lui Dumnezeu şi întru cinstea numelui de monah… Somnul însă nu prea l-'a înghesuit nici pe el. s-a învârtit. iar după ce a adormit s-a deşteptat speriat de un vis înfricoşat… Se făcea că episcopul. dar tot a priceput că. şi temându-se că fapta stareţului va fi socotită – şt de oameni şi de Cel-de-sus – ea aducând mânăstirii mai mult câştig decât pagubă. aşa prost cum e socotit. mustrând cu înţelepciune şi cu asprime pe stareţ şi dând poruncă să se sfarme. scrie şi cuviosul Efrem Sirianul… Poruncile acestea le cunoştea el. zice sfântul Teodor Studitul. smintindu-se de toate câte vedea şi de câte auzea. şi fără treaptă cum se găseşte. amintindu-şi de ele. ar fi plimbat el pe Satana cu măsurile de grumaji.” Iar o ceată de arapi – desigur draci – jucau pe alături şi-şi băteau joc de el. ostenindu-se după scrisoarea lui. dar a scris cinstit şi curajos. nu se.. A scris cum s-a priceput. îşi muşcă dreapta cu care scrisese. Aicea însă viaţa călugărească fiind mult mai împuţinată. iar el însuşi. Plângea de teamă ca stareţul să nu fie pedepsit. în loc să osândească pe stareţ. ca mine să pătimească!. dar în ceasul acela când a luat condeiul în mână. a poruncit să fie plimbat prin toată mânăstirea şi să fie silit să 1 Engolpion. care şi-a tăiat mădularele cele păcătoase ca să nu cadă în desfrânare… . şi-a frecat mâinile. care numai la mântuirea sufletului nu ajută… Parcă îi vedea pe episcop. şi nici prea pricopsit la minte. picior de femeie nu calcă. a luat condei şi hârtie şi a făcut denunţ neiscălit la episcopie. bietul Pitirim. iar nu Satana pe el… S-a sucit bietul călugăr. zicând: „Ai fost şi tu odată om. Nu prea era el îngreunat de — 'rea multă deşteptăciune.Cuvioşia-sa trăise mulţi ani într-o mânăstire de prin părţile de sus ale Olteniei. „Cel ce grăieşte de rău pe egumen nu va zăbovi a cădea în rele”. Până într-o zi… „ în ziua aceea. l-a descoperit pe el ca denunţător.

Pitirime? îl întrebă Pangratie zâmbind. . unii au fost hierăstruiţi.Se duse la biserică. şi nici nu cunosc cuvintele pioorocului Isaia. în soboare.. abia stăpânindu-şi mânia. ca să-şi pomenească morţii. Ci tu n-ai a te lupta nici cu împăraţi păgâni. boirr. te ştiu prost la cap şi nevolnic la trup. luându-mi obraz din cuvintele apostolului: „Grăit-am mărturiile tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat”. ce am grăit către sinemi: Cuvioase Pitirime. neclintindu-se nicicum în răbdare şi în drapta credinţă. au cu Iliodor – vrăjitorii. şi nici în curaj nu mă aflu mai pricopsit. păcătosul şi nevrednicul. Fără să mai zăbovească o clipă. cu îndrăzneală. stareţul tocmai poruncea preotului slujitor să facă rugăciuni pentru vrăjmaşi şi pentru a întoarce milostivirea lui Dumnezeu. Iar episcopul. cuvântul diaconilor şi al monahilor. se trage… Stareţul holbă ochii. se dete îa dreptul ferestrei şi citi cu multă anevoinţă: i. mă va asculta. că… şi-a bătut Diavolul joc de mine… Tot necazul sfinţieivoastre de la mine. n-am mai putut suferi cele ce se petreceau din pricina cârciumii de la chelărie… şi… am făcut jelanie la sfânta episcopie… — Tu?! — Eu… — Ticălosul el — Iartă-mă. Efes: „Nu vă îmbătaţi de vin. am chibzuit în prostia mea. când zice „Mustră pre cel înţelept şi te va iubi”. uite. S-a aşezat un drac în mânăstire. preasfinţite stăpâne Sini un biet monah slab la minte şi la trup. cum că mai înţelept lucru este să pui plângere la episcopul locului. Dar mai la urmă am socotit că părintele stareţ. — Iartă-mă. iar acum ce auzea nu-i venea să creadă. Dar fiindcă sfintui şi marele Vasilie ne învaţă că atunci când e vorba de apărarea credinţei să fim tari şi obraznici. pentru apărarea credinţei lui Christos. s-au împotrivit împăraţilor şi ighemonilor au suferit munci şi arsuri. nici cu antipaţi îndrăciţiy şi nici cu lany. dar nici toţi sfinţii mucenici n-au fost mai înrtoşi decât tine şi totuşi. Stareţul. să mă duc la părintele stareţ şi să-i pun înainte cuvintele Mântuitorului. bătut şi plouat. Pitirim simţi că se clatină. Carele zice: „Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi umblă după sicheră f” Şi nici sfatul pe care sfântul apostol Pavel l-a grăit celor din * Ighemon. au fost ucişi cu pietre şi aruncaţi în prăpăstii adinei. cinstite părinte! — Aş putea să ştiu şi eu ce-ai scris? Pitirim scoase din sân ciorna denunţului la care lucrase mai o săptămână şi i-o întinse tremurând. Ci m-am poftit atunci. iar pentru mine – ocară şi necinste. Mai ales că Pitirim era cel mai blând şi mai sfios călugăr dii) mânăstire Mărturisea însă singur… — Ce-ai făcut. cinstite părinte. nenorocitule? — Ce să fac. se va turba asupră-mi. cinstite părinte! — Ce-ai greşit. El bănuia pentru pâră pe vreunul dinvizitatorii nemulţumiţi. alţii lepădaţi în varniţe şi în mijlocul hiarelor. şi din îndrăzneala mea nu voi agonisi pentru sfânta mânăstire nimic. Când intră în sfântul altar. carele îndeamnă pe părintele stareţ să neguţătorească băuturi beţive – întru ocară lui şi întru desfătarea mirenilor ce nicicând nu se lenevesc a-şi împila gâtlejurile şi stomacul. „Vrăjmaşul” negreşit că el era şi pe el îl va ajunge urgia Cerului.. întru carele este curvia”. căzu la picioarele celui mai mare: — Iartă-mă. fiind iute la mânie şi trufaş la minte. Atunci. aşa cum altădată patriarhii şi episcopii ascultau. având chipul unui câine flămând. de va fi om înţelept.

fiind vinul tare şi iarba verde. ori eu voi primi mucenla…” . muierile însă aduc fierbinţeală şi turbur are. Căci Satana. Ci aicea. Iar unii călugări şi fraţi cască gura pe la mese. tot nu mă va osândi. va greşi. iar mintea să se turbure de neruşinarea lor. carele nu s-a sfiit a mustra pre împăratul Constantin Copronim. iar când văd vreun călugăr trecând se fac unealtă Satanei şi-şi strâmbă ochii. Şi dacă ochii văd ceea ce învăţătura osândeşte. se va turba cu mai multă înverşunare asupra părintelui stareţ şi a mânăstirii. fierbinţeala e şi mai vârtoasă. ca şi când ar fi întru împerechere. Iar ca să încerci să le zici ceva. înseamnă să grăieşti către itrechi moarte şi însuţi să te amăgeşti de ochi hicleni şi de trup de şarpe. fiind ministrul lui Christos pe pământ. veţi lovi cu biciul pre cei ce au călcat poruncile. se zădăresc spre înverşunări şi spre împreunări se împing.Iar dacă altfel îi va fi judecata. Dar marele Vasilie zice că. Iar marele Vasilie aşa grăieşte: „Războiul. zice marele Vasilie. aşezând prăvălie de cârciumă la uşa sfintei biserici? A poftit de voie război cu duhurile cele viclene. Ri mai rău. văzând scrisoarea mea. care s-a umplut de lepră? Ci dreptatea preasfinţiei-voastre să fie fără zăbavă. ca odinioară Mântuitorul. iar oamenii beţi. că nu cu totul fără de milă se află către trup. zice Dumnezeu prin rostul proorocului. iar de voie a ni-l face nouă înşine. Oare n-avem pild i pre Moisi. carele s-a luptat cu patriarhul Pir. „Dacă dreptul abătându-se. până ce ori Christos va birui. nici drac. Aşa că eu îndrăznesc să scriu preasfinţiei-voastre carte proastă. tot ce-au agonisit bun şi nedefăimat cei mai dinainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri. fără să aducă sminteală. ca să fim clevetiţi şi să ne înfigem înşine sminteli. sau înşivă veţi pofti şi. nădăjduind că. Este”. îl ocărăsc şi îl clevetesc. că vezi muierile chicotind în faţa călugărilor care cască gura. nu voi pomeni dreptăţile pre care le-a făcut înainte”. Iar de nu. se vor slobozi de minte şi vor trage trupul spre păcat şi sufletul spre gheena. carele fără de voie cade preste noi. şi focul lor nu se va stinge. fiul lui Sirah: „De faţa muierii. carele a strigat împotriva eresului lui Evtihie şi al lui Ne st or ie. veţi trimite is~ coadă. veţi cădea în păcatul celor ce nu judecă după dreptate. ca de o streche. după ce a ucis pre Urie? Pre Solomon. după ce a căzut la închinare de idoli? Pre Ghezi. nevrând trebuie să-l primim. Iar eu. fiindcă dobitoacele au rânduite pornirile cele spre împerechere. căci zice la cartea înţelepţilor: „Cel mic de iertare şi de milă este vrednic”. cu vorbe aşezate fără meşteşug. „ zice dumnezeiescul Hrisostom despre aceştia. ca şi când ar dori împreunare. prea fără de socoteală. cu părintele stareţ şi cu preasfinţia-Voastră. şi măcar în parte îşi mâiigâie lipsurile. Căci ce altă vitejie a săvârşit părintele stareţ. apoi se duc şi se împerechează în arhondărie sau prin chiliile părinţilor pofticioşi de câştig nelegiuit. a cuviosului Maxim Mărturisitorul. „Viermele lor nu ya muri. carele sfătuia pre episcopul Paladie al Elmopoliei cum să se poarte cu muierile precum şi a lui Axentie cel din munte. Zice Isus. care a pierdut pământul făgăduinţei? Pre David. Că dacă bărbaţii când se îmbată pricinuiesc scârbă. Că dacă vor vedea pre călugăr. ca de faţa şarpelui să fugi…” Iar psalmistul grăieşte despre cei ce se îmbată: „S-au alăturat cu dobitoacele cele fără de minte şi s-au asemănat lor. umplându-şi trupul de fierbinţeala cea afară de fire. Căci şi monahul este om. Că-şi lasă trupul îmbrăcat ca şi când ar fi dezbrăcat. a cuviosului Isidor. şi aşa râd şi se întind. risipind. îmi voi scoate numele la arătare şi nu voi înceta războiul cu Satana. dându-se pre sine şi pre noi la oameni iscoditori. făcând din casa Domnului locaş pentru /beţii şi pentru înverşunări. urmând pilda cuviosului Ştefan cel i ou. dar scrisă din inimă curată. nu e nici înger. uitându-se cu totul pre sineşi şi lăsând ochii să privească trupurile muierilor.

— Aşa. Au aflat motivul înaltei şi neaşteptatei vizite. ţi-oi da să faci un canon. şi tu să-ţi ispăşeşti greşeala. În aşteptarea apăsătoare. care şi el afuriseşte pe clericii beţivi. S-aude cornul pădurarului. şi se bucură. li venise o idee.După ce admiră o clipă priceperea negândită şi îndrăzneala nebunească a lui Pitirim. Să-i înfigă mâinile în păr. — Nu-i nimic. Pitirime? — Îmi dau. stareţul îl scuipă drept în frunte şi vru. care-şi îndoise spinarea degeaba. apoi deodată se însenină. Nu numai că nu se îmbătase niciodată. căscând cu smerenie. Minţi ca să dregi o prostie şi ca sa faci o faptă bună. — Bine… dar asta înseamnă să mint. — În partea noastră nimic? — Să mai caut… — Dar în privinţa blestemului arhieresc. cheamă pe Pitirim şi-i aminteşte făgăduiala. Şi sărută mâna superiorului. care în zadar fu prelungită în vederea sosirii episcopului. Toată lumea îşi verifică poziţia. — Ei? — Am mai dat peste un canon. Ceilalţi călugări se aşezară în formă de semicerc. După liturghie. fiindcă am deschis cârciumă în mânăstire. la intrarea cetăţii. Dar acesta. flancat de proistoşi. N-ar fi folosit nimic. iată ce să faci. n-a fost vrednic”. iar tu. Cât pentru păcat. cât şi pentru necazul stareţului. şi înveşmântaţi în toate odăjdiile cu care ofieiaseră. ai mai găsit ceva? — Să mai caut. Scrâşni din măsele. Dar maşina trece glonţ pe la poarta mânăstirii. lăsând în urmă o dâră de praf şi un clinchet pentru portar. făgădui Ciiment după ce îşi adună gura dintr-un căscat prelungit. dar se stăpâni. Cu toţii sunt de acord că preacuviosul Pangratie nu se va mai culca în dregătoria de care. pentru a da răgaz bibliotecarului să mai cerceteze scripturile. iar stareţul. biruit de somn. pentru că te-ai ridicat împotriva stareţului tău şi chiar a episcopului… — Ştiu. Când va veni preasfinţia-sa. preotul slujitor şi diaconul se postară în pridvorul bisericii. ca să fii cu sufletul liniştit. Apoi făcu un semn economului şi chelaru1 ui să se apropie. cu crucea şi cu Evanghelia. sosi cu putină ispravă. În mijlocul şirului părintele stareţ. cinstite părinte… — Şi… ştii că amândoi suntem ameninţaţi să păţim buclucul? Eu. Fusese un domn cu barbă. cinstite părinte… — Ca să scăpăm mânăstirea de ruşine. mai bleg şi mai smerit de cum îi era firea. călugării se despart în grupuri şi discută vioi.. Părintele Pangratie răsuflă uşurat. . Altceva însă îi rodea la inimă. În vârful uneia din eoade se răznise bietul Pitirm. erai beat… Şi că nici pe sfert din cele arătate acolo nu sunt adevărate… Pitirim holbă ochii. Dorea ca evenimentul să întârzie cât mai mult. având în apropiere grupul de cântăreţi. — Îţi dai tu seama ce-ai făcut. Acesta îl concedie aproape îmbrâncindu-i. să-i pui metanie şi să-i spui că în ceasul când te-ai apucat să scrii denunţul. roşu ca un măr pădureţ. ' cântăreţii îşi dreg glasurile. gata să cânte „Pre stăpânul şi arhiereul nostru”. da! conveni Pitirim. atât pentru desfiinţarea cârciumei. dar nici măcar mirosul băuturii nu-l putea suferi. răspunse cuviosul Ciiment.

iar Diavolul este puternic şi osânditor…44 Nu-i mai înţelept şi mai cinstit aşa. Pădurarul sună prelung. zăpăcit. Dar maşina îşi vede de drum. fraţilor? Economul şi chelarul. scoase hârtia de la Pitirim şi începu s-o silabisească din nou. gândeşte preacuvioşia-sa. Intrigat peste măsură. Se cunoaşte după mişcările feţei că e înduioşat… Se mai şterge cu batista. mai călugăresc şi mai creştinesc. Mişcare mare. pe care noi. Desigur. Călugării îşi încrucişează privirile cu ale stareţului. pe când stareţul face semne disperate bibliotecarului să-i aducă ce mai descoperise. se priviră nedumeriţi şi ridicară fricoşi din umeri. Dumnezeu şi Maica Domnului te-au îndemnat să faci acea dreaptă scrisoare către preasfinţia-sa. doi preoţi în propagandă electorală. Părintele Pangratie e năpădit de sudori. Preacuvioşia-sa păleşte. O lacrimă mare se iveşte la coada ochiului stâng. Maşina se apropie. Maşina stopează şi. când cu Ambrosie al Mediolanului. Sună a doua oară. În acest moment un automobil se apropie de poartă.În toiul discuţiilor. — Ce înseamnă asta. — Am dovedit că Isachie Mărturisitorul. amăgiţi fiind de Satana şi de eâştig. fiind supărat de arianul împărat Valent. eu sunt de. iar în spate. Figura stareţului e umilă şi senină… Clopotarii pun mâinile pe frânghii iar cântăreţii deschid gurile. surprinşi de această bruscă întoarcere a stareţului. să spunem adevărul şi să ne cerem iertare în genunchi… „Preasfinţite stăpâne. Dă din cap – afirmativ. când cu Chesarie al Buzăului. Era asemănat. lămurit! . Şi aşa s-a întâmplat… Stareţul şuieră nemulţumit că Ciiment nu-l înţelesese. cu faţă de sfânt şi cu priviri de călău… Cântăreţii îşi dreg din nou glasurile. Lângă şofer se vede capul păros al cuviosului Filaret. episcopul era socotit mereu ca un om cinstit şi energic. Nu intră cu nimeni în vorbă. părinte Filaret? Vrei să în goleşti pivniţa? Ţ – Dimpotrivă: vreau să mai adaog… Stareţul râse cu poftă. o mogâldeaţă mare acoperită cu muşama. Numai clopotele sună ca de sărbătoare. Faţa părintelui Pangratie mai prinse culoare. că suntem proşti la învăţătură şi neputincioşi la suflet. am greşit înaintea lui Dumnezeu şi a preasfinţiei-voastre! Iertaţi-ne. se opreşte şi corul. nu le-am băgat în seamă… Părinţilor. Cheamă pe econom. odată cu ea. egumenul mânăstirii Dalmaţilor. în sfârşit. Părere că e mai bine. Ai spus lucruri groaznice dar adevărate. căci nici un călugăr nu aflase încă de isprava lui. hotărât să pună mâna pe harapnic şi să îndrepteze viaţa mănăstirilor şi a întregii eparhii. dar îl împiedică ungest prin care economul episcopal vrea să spună: „V-a luat Aghiuţă!! t Ca la comandă clopotele încep să sune. stareţul ridică un colţ al muşamalei şi scoate la iveală… pântecele Unui poloboc enorm… Cască gura şi face ochii cât ridichea. când cu Calinic al Râmnicului. pe chelar şi pe Pitirim. episcopul e ascuns acolo… Vrea să ne surprindă… Trebuie să fie un smintit… Deschise gura spre a şopti ceva chelarului. că însuşi stareţul îi dădea dreptate şi că era scutit de-a tăgădui lucruri adeverite de însăşi mâna lui. când cu Atanasie al Alexandriei… Numai Pitirim şade singuratic şi trist. pe când bietului Pitirim îi venea să joace de bucurie. tot mai bine di cât un blestem – cu toate urmările lui. gata să-şi piardă firea. dar inima îi bate puternic. — Părinte Pitirime. dar îndată îl fulgeră un Ind. omule. Nimeni nu ştie ce să creadă. Gândeşte că e prea mult pentru un piscop începător… Dar. Toată lumea e sigură-că în câteva minute episcopul va descinde din automobil. — Ci vorbeşte. iar grupul de cântăreţi ţipă cât poate: „Pre stăpânul şi arhiereul nostruuu…” Filaret râde cu hohote. l-a blestemat să moară ars deduşmani. şi nimeni nu-l bagă în seamă. Pe poarta mânăstirii î'i face apariţia – trăsnind şi bufnind – autocamionul episcopiei. Era ocupată de. După ce-şi şterse năduşeala de pe frunte.

păros ca un urs şi gânditor ca un arab privind spre Mecca. dom'le. tată! — Salut! răspunde sfinţia-sa. — Dar cu canoanele cum rămâne. în dreapta şi în stingă văzduhul urcă deodată pe dealuri fără culmi. — Da' bine. în calea soarelui. În mijlocul căruia nişte. pe o blană încăpcănită între burţile a doi mestearăni gârboviţi. peste Vârful brazilor. Bucureşti. fixaţi Într-un punct. lăsând Intre ei şi parapet un loc chel ca un fund de ceaun. odihneşte un om. mă rog? E rândul economului să râdă. Mă apropii de el. precum că nimeni nu e slobod – ori domn de-ar fi. Este. coborându-se din înălţime şi făcând un foarte uşor compliment. prefăcând-o în cârciumă şi în local de petrecere. iconoame. sus. drept este să se desfacă mai întâi al fintei episcopii… — Adică… al preasfinţiei-sale! — Nu ştiu… Pangratie râse silit. — Şi… cam cât vin are episcopia? — Atâta cât să vindeţi până la toamnă… — Apoi? — Apoi… vă aduc din noua recoltă. Stareţul se revoltă. al preacuvioşieivoastre. sau calculează distanţa până la cer. şi de scandal!. se poate ca un gogeamite episcop să-şi bată joc în aşa hal de sfintele mânăstiri şi de sfintele canoane? Astfel îşi ţine el făgăduielile făcute la instalare? Aici e mânăstire domnească. cu cinci cucuie în cap şi cu mii de zgârieturi pe faţă. Of. PUSTNICII DE SUB STÂNCĂ Drumul. Şi pentru Domnul. Decepţie… . Mesteacăn! Satul resfirat. — Blagosloveşte. — Cum să rămâie? în urma raportului atât de documentat şi de convingător. Mâinile-i rămân încleştate de marginea scândurii iar ochii. ori episcop de-ar fi… — Ori egumen… —… să-i schimbe rostul. Copacii se opresc fricoşi şi respectuoşi la distanţă. fericit că înălţimea muntelui to scurtează?. Porunca preasfinţiei-sale sună uşa: Dacă e vorba să se vânză vin la chelăria minăsfcirii. Nu clinteşte. Ai avut dreptate. unul din fericiţii care stăpânesc aci. unde eşti. Ca la douăzeci de paşi de poarta sfântului locaş.R – Iaca vorbesc. 1931. sfinte Ilie?.. a rămas în urmă. Pocăinţa stareţului. şi te vei ocupa cu vânzarea vinului sfintei episcopii… adică al episcopului… Am zis! Voi. cu testament şi cu blestem de la ctitori. Dar pădurea nu urcă până lângă stâncă. pentru ei. părinte. călugări pribegi au durat adăpost. iar în faţă. când mi-ai scris că osândă mai mare decât blestem mă aşteaptă… Pitirime! — Blagosloviţi! — Te-a luat dracu! Pentru meritele cuvioşieitale. „nu se mai potrivesc veacului acestuia14… Preacuviosul Pangratie oftă un kilometru. sus… Unde s-o fi gândind cuvioşia-sa? O fi zărit ceva deosebit pe repezişurile din faţă. s-a încredinţat şi preasfinţia-sa că într-adevăr. desigur. se propteşte într-o armată uriaşă de brazi şi de. Editura Cartea românească. se ridică un parapet gigantic de piatră. de mâine încolo vei lăsa pravila… şi denunţurile.

Omul n-a stricat şi n-a înfrumuseţat nimic. nu te prea pricepi în lucruri d-astea. iar ultima casă a satului mai vecin la vreo cinci sau şase. când nu prea te treci cu somnul. se deosebesc de ceilalţi călugări. . cel puţin zugrăvit? — Cum nu! — Ei bine. Ei trăiesc mai retraşi de lume. Blestematul. dar nici slab. dacă însuşi Hristos nu poate să-l biruiască singur. şi cu o furcă mare de fier… Din gura şi din nările lui ies flăcări… Puterea lui. Dracu umblă întotdeauna' înarmat cu gheare lungi şi ascuţite. să ştii şi dumneata. nici puşcă… Ce fel de ostaşi are Mântuitorul? Cred că sfinţia-ta ai văzut pe Diavolul. Nu e gras. Sau poate că aerul curat. Netezimea feţei şi vioiciunea ochilor sunt ale unui om. Natura este aci de-o sălbăticie rară. Semn că mai vin oameni prin aceste locuri… — Aici e un schit de călugări. părinte Patrichie? Pustnicul mă priveşte puţin cam aspru. Satana. mulţumirea sufletească de a se găsi în solda lui Isus vor fi cauza acestei înfăţişări robuste? — Ce înţelegi. 39JI Ia rugăciune şi cinci opreşti trupul de la poftele păcătoase… — Şi cu ce vă hrăniţi. înfrânare se cheamă că e atunci când nu dai stomacului ce-ţi cere şi cât îţi cere. prin „înfrânare11. Cel mai apropiat târg a rămas la 90 de km. fireşte. vezi dumneata.Soarele a urcat totuşi deasupra parapetului şi acum priveşte voios printre două cucuie enorme. a pâraiqlor cu păstrăvi. îndestulat. părinte… — Patrichie păcătosul mă cheamă. dacă nu în carne şi în oase. verdeaţa fără seamăn şi. dar n-avem pace cu Diavolul… Fiindcă noi. Câteva raze s-au coborât spre schit şi n-au apucat să înfăşoare biserica din vârful turlei în jos. desigur. a iepurilor şi. Apăi. după cum ai observat. ne-am mântui binişor. când veghezi „V. Adică nu: e o pustnicie. sfinţia-ta. părinte Patrichie? — Apăi. cuvioşiile-voastre. oricum. mai mult îa tovărăşia păsărilor. Are dreptate. a lui Dumnezeu… Vor fi fericiţi? — Cum vă mântuiţi în singurătatea asta. Dar norul de pădure dintre schit şi sat măreşte distanţa şi dă străinului impresia unei izolări desăvârşite. cu mâna goală? Pustnicul mă priveşte cu milă. Fiindcă pustnicii. domnule. nu fuge decât de înfrânare şi de rugăciune… Şi se cheamă că noi călugării – şi mai ales pustnicii – ne ostenim să-l biruim cu aceste arme care sunt mai tari decât furca şi decât ghearele lui… Mă uit mai atent la părintele Patrichie. dumneata. trebuie să fie înspăimântător de mare! Şi sfinţiilevoastre. — Hm! După cât îmi dau seama. a urşilor. domnule!. domnule. Părintele mă priveşte cu foarte puţină curiozitate. Pustnicii aceştia vor fi hălăduind. cuvioase? — Da. domnule. şi pentru asta Satana ne poartă pică mare şi mereu ne dă război… — Ostaşi ai lui Hristos? Hm! Dar eu văz că n-ai nici sabie.. nu se biruieşte cu săbii şi cu tunuri… El. se cheamă că suntem ostaşi ai lui Hristos. în jrustietatea asta. mai mult încă. domnule. Doar o' potecă de picior şi-a croit – cu multă sfiiciune – spre vârful muntelui de piatră.

Când nu sunt „de rând” la sfânta biserică. domnule. dar vezi că nu-i aşa. sfinţiile-voastre. că de Dumnezeu este… Soarele a scăpat dintre cucuiele muntelui şi a îmbrăţişat toată turla bisericii. încălţăminte. într-adevăr? Eu îl cred. Fiindcă. cuvioase? — Da' cum nu! — Şi Biblia şi Patericul? — Numai o dată crezi dumneata?! — Şi Pidalionul – cu canoanele – şi pe Efrem Şirul – şi pe Macarie – şi pe Doroftei? — Da' cum nu. câteva cu prispe de pământ. domniile. . şi mohairul nu creşte ca iarba. şi mai închiriem în timpul verii. am de la Dumnezeu darul preoţiei. după cât pricep eu. domnule… Acuma pricepi? Pricep. Da' vezi că… dumneata… îi fi având ţinere de minte mai bună… a mea nu e chiar aşa… — Hm… S-aude o talangă… Apoi alta… Caut cu ochii în jur şi văd două-trei vaci păscând în hotarul poienei ce urcă în spatele schitului. părinte cuvioase? — Apăi. Le trebuie şi lor îmbrăcăminte. că şi cetirea scripturilor se cheamă că e o armă grozavă împotriva Vrăjmaşului. — Ce faceţi sfinţiile-voastre cu aşa locuinţe încăpătoare. cerdacuri înflorate. ca să nu uiţi. că nu e de ruşine Ne hrănim. Eu. mai cu oleacă de eartoafe. să ştii dumneata. că statul ne dă puţin. văruite de curând. Numai cine n-a trăit în mânăstire nu ştie cât de mult te îmbie la lectură. dumneata îţi închipuiai. mă ocup mai vârtos cu cetirea scripturilor. Anteriul părintelui Patrichie e de mohââr. vine lumea de prir. părinte Patrichie? Eu îmi închipuiam altfel o pustnicie: câteva chilioare mai răsărite ca bordeiele şi în mijloc o bisericuţă de lemn… — Hm. şi pacea turburată de vifore sau de tălăngi. mai eu fructe. — Ai citit toate Vieţile sfinţilor. citatele din sfânta Scriptură şi faptele demne de a fi povestite celor neştiutori şi care-ţi pot servi însăţi de pildă în calea spre mântuire!. — Tot ce se poate. domnule. cu grădini în faţă sau în dos. şi să deschizi cartea! Cu cât nesaţ savurezi pagină după pagină – chiar dacă' ai mai trecut pe acolo – cu câtă bucurie primeşti izbânzile cuvioşilor şi ale mucenicilor şi cu câtă atenţie repeţi. să ştii dumneata că ne ocupăm. unele ci. Soarele a scăpat în largul cerului şi acuma priveşte schitul din plin. s-a coborât puţin” şi pe crucea de deasupra tindei. cu ce vă ocupaţi. desigur. prelungindu-şi' o rază în cerdacul unei case mari. nici dări. Iar cât pentru chilii. nici inspecţii – să ai sobă bună' şi' lemne cât mai multe lângă ea. părinte Patrichie… Ieromonahul mă privi surprins şi neplăcut. de pildă.— Dumneata. O rază se strecoară printre crengile bradului din poartă şi-şi află loc de zbenguială pe fruntea lată a ieromonahului… Va fi citind. Ghetele-i sunt de box şi boxul nu se doboară din copaci… — Şi… dacă nu te superi. în pustnicia asta. în formă de vilă Privesc pustnicia mai cu amănuntul. Că noi suntem oameni săraci. mai şi cu pâine. domnule. sate la slujbă şi trebuie să aibă loc. şi flacăra din cămin. vrei să mă ispiteşti… Dar să-ţi spun. sau un desiş umbros unde soarele să nu te afle şi furnicile să nu te stingherească. domnule! Se poate să-mi rămâie? — Şi eu am citit foarte multe cărţi bisericeşti. nici chirie. domnule. Pe lângă câteva case ghebuite sunt altele mari. şi umbra din pădure… Să te ştii fără nici o grijă – nici familie. altele cu geamlâcuri vopsite. Fiindcă. Degeaba nu şade nimeni. nu sunt făcute aşa mari numai pentru noi.

— Aveţi vaci multe, părinte Patrichie?
— Vaci zici dumneata? Da' de unde! Are stăreţia câteva…
— Dar lapte mâncaţi, desigur.
— Cum o să mâncăm, domnule, dacă suntem pustnici? Se poate una ca asta?
Ochii-mi iscoditori prind în rărişul ulucilor din faţă o coadă brează…
— Părinte Patrichie, eu găsesc că e lucru nesocotit, şi chiar păcat mare, să nu vă îndulciţi
şi sfinţiile-voastre – oricât aţi fi de pustnici – cu dâte-o ceaşcă de lapte. Măcar bătut, că nu mai
are grăsime în el. Laptele, cuvioase, e considerat, de când există oameni şi dobitoace, ca tot ce
poate fi mai hrănitor şi mai de folos la casa cuiva.
Când ţi-e foame, te îndestulează; când eşti bolnav îl iei ca doctorie”; cu. El se hrănesc şi
cresc pruncii şi puii vietăţilor. Domnul nostru Isus Hristos tot cu lapte s-a făcut măricel. N-ai
observat cât de des se pomeneşte în cărţile sfinte despre lapte?
— Cum nu!
— Ştii că sfântul Ioan Botezătorul, când trăia în pustie, se hrănea numai cu lapte de
capră…
Mai târziu, când a ieşit la Iordan, nemaiavând în apropiere caprele sălbatice de prin
păduri, mânca de vacă şi de bivoliţa, atât el cât şi ucenicii lui…
— Adevărat?
— Desigur, părinte! Sfinţia-ta n-ai citit?
— Ba… cum nu! Am cetit, dar… cum vă spusei… n-am ţinere de minte…
— La sinodul al paisprezecelea, care s-a ţinut la Ploieşti.. În anul 67 după Hristos, s-a
discutat foarte mult chestiunea aceasta. La urmă s-a hotărât, prin canonul nr. 2, că laptele nu
poate fi socotit de frupt decât pentru cei care le dă mina să-şi gătească mâncări de post, alese; nu
şi pentru nişte bieţi pustnici care n-au decât cartoafe şi pere pădureţe.
Cuviosul mă privi bănuitor.
— Adevărat grăiţi?
— Adevărat, părinte! Vai de mine '
— De, domnule… Uite… e rău când n-ai ţinere de minte… Ceteşti într-un zadar… Acu,
de, ce să zic… eâte-olecuţă tot mai gustăm noi, dar miercurea şi vinerea nu ne atingem, Doamne
fereşte!
Părintele Patrichie lăsă ochii în pământ… Eu îi ridicai deasupra schitului… Dau un târcol
poienii şi descopăr la marginea piezişă un fierăstrău tolănit deasupra unei viroage”. Nu
funcţionează.
E stricat sau n-are de lucru. Burlanul de coajă s-a spart în câteva locuri, şi apa, care avea
misiunea să învârtească roatele, ţâşneşte în şuvoaie violente. Ar fi bun un duş rece… În apropiere
s-aud grohăituri de porc: un călugăr îşi duce groşteiul la nămol.
— Carne de porc obişnuiţi, părinte Patrichie?
Pustnicul mă privi chiorâş.
— Se poate, domnule, să-mi puneţi astfel” de întrebare? Tocmai dumneavoastră care aveţi
aşa cunoştinţă de canoane şi de opreliştile sfinţilor părinţi?
Apoi, după ce văzu pe monah cu purcelul:
— A, de crescut mai creştem câte-un godăcel, dar nu ca să-l mâncăm ci ca să-l prefacem
în sunători. Ne trebuie şi nouă, domnule, îmbrăcăminte, încălţăminte, mai un picuşor de
untdelemn pentru candelă, mai o cutie de chibrite… că lumea e săracă acuma şi nu mai dă la
slujbe cum dădea odată…
Pricepi?

— Cum văz eu, sfinţia-ta vrei să mă prinzi la strâmtoare, părinte Patrichie. Să ştii însă că
n-ai să poţi fiindcă eu sunt foarte la largul meu când e vorba de canoane şi de popririle sfinţilor
părinţi.
Cuvioşia-ta ştii tot atât de bine ca şi mine că creştinii, fie ei mireni sau călugări, sunt
obligaţi să mănânce carne de porc prin canonul 9735 al sinodului de la Niceea, nu atât pentru
motivul că muşchiul de porc e minunat – oricum l-ai găti, ci mai ales pentru a nu fi la obicei cu
evreii şi turcii, care, după cum ştii, sunt ţinuţi de către profeţii lor să nu mănânce carne de
râmător…
Părintele Patrichie râde şiret.
— Eşti şmecher, domnule. Cunoşti bine canoanele…
— Va să zică mâncaţi carne de porc, nu?
— De, domnule, până mai acum vreo cinci sau şase ani nu se pomenea aici călugăr să
pună limba pe carne de porc. A venit însă un sfetagoreţ şi dacă am văzut că mănâncă el, ce ne-am
zis: dacă ăsta care a trăit în jsfânlul Munte se înfruptă, înseamnă că ştie el ce ştie. Şi de atunci am
început să ne mai spurcăm şi noi. Acuma, fireşte, eu cetisem canoanele alea, dar, dacă n-am
ţinere de minte, îmi făcusem de uitare… Miercurea şi vinerea însă nu se atinge nimeni, chiar dear fi să crape.
Printre ulucile curţii unde mai adineauri zărisem o coadă de vacă, văd acum o fotă vărgată
deasupra unor glezne subţiri şi goale. În câteva clipe gleznele prind să se mişte şi fota se apropie
de gard.
Un ochi atent se furişează printre uluci.
— Un lucru nu te întrebai, cuvioase.
— Care, domnule?
— Aş vrea să ştiu… cine vă mulge vacile?
— Da' multe ai mai vrea dumneata să ştii!
Iacă noi le mulgem; dar cine gândeşti?
— Mi-am închipuit eu, dar cred că faceţi o mare greşală. E lucru îndeobşte cunoscut că
vaca, spre deosebire de oaie, cum simte la ugerul ei mână de bărbat ascunde laptele. Căci mâna
de bărbat e mai aspră, după cum aspră îi e şi vorba. Pe când mâna de femeie e gingaşă şi moale,
iar glasul ei, subţire şi dulce, e mai atrăgător. Cred că ai observat, la miruit, când îţi sărută
credincioşii dreapta, că sărutul femeii e mai cald şi buzele parcă se lipesc de palmă. Şi poate ai
mai luat seama sfinţiata că mult mai uşor te îndupleci de rugămintea unei femei ca de-a unui
bărbat. E sau nu?
— E…
— Iar vaca, părinte, pe nedrept e încârduită cu oamenii moi şi zevzeci. S-au dovedit de
către învăţaţi că ea, sărmana, e unul din dobitoacele cele mai simţitoare. Aşa se explică bucuria
pe care o are când o femeie, se apropie de ea cu găleata – bucurie pe care şi-o exprimă prin
mugete uşoare şi învârtituri din coadă. Pe câtă vreme la apropierea unui bărbat, care vine s-o
mulgă, fluştură nervos din cap şi zvârle din copite.
Să-ţi dau o pildă din chiar Vieţile sfinţilor.
Ştii că marele Antonie a sihăstrit pe valea Niprului… parcă aşa…
— Da, da!
— Şi pe valea asta a Nipru. Lui creşte nişte iarbă grasă şi verde cum nu se mai află în altă
parte a pământului. Acuma, sfântul Antonie avea o vacă elveţiană dăruită de-un boier egiptean…
— Nu se poate, domnule!
— Îmi pare rău, părinte! întreruperea sfinţiei-tale mă îndreptăţeşte să cred că nici n-ai citit
viaţa sfântului Antonie.

— Ba eu am cetit-o, cum să nu… dar dacă nu e ţinere de minte!. Te rog, iartă-mă.
— Şi cum zic, sfântul Antonie avea o vacă bună de lapte, dar fiindcă era mulsă de bărbaţi
– o mulgeau ucenicii lui – ascundea ticăloasa laptele, din care pricină bătrânul pustnic se afla
mereu În lipsă. Că el mai mult cu banane – ştii că banana e un fel de castravete murat – şi cu lapte
se hrănea. Când şi când mai trimitea câte-un ucenic cu ea la drumul mare ca să întâlnească vreo
femeie şi s-o roage s-o mulgă. Atunci vaca dădea îndoit şi întreit. În cele din urmă şi-a făcut
cuviosul pomană cu. Nişte sârbi, care se duceau să se închine la Ierusalim, şi a scăpat de ea. Dacă
vacile sfinţiilor-voastre ar fi mulse de femei, după cum aveţi aşa păşune minunată, v-ar îndestula
de n-aţi mai duce grija gurii…
— De, domnule, aşa o fi, dar… nu-i iertat să calce picior de femeie în casă de călugăr.
Cred că atâta lucru ştii şi dumneata.
— Dar nu-i nevoie să intre în casă, părinte!
Ş~apoi, nu spuseşi singur că închiriaţi camere mirenilor? Sau poate numai la bărbaţi?
— Da de unde! Că omul trebuie să-şi vie cu nevasta, cu vreo fată, două, dacă are. Ba unii
mai trag după ei şi câte-o slujnică. Dar vezi că nu se potriveşte. Una e să-ţi calce în chilie femeia
cu bărbatul ei, ori cu stăpânul, alta să vie slobodă.
Pentru asta nu cred să mai găseşti dumneata vreun canon.
— Da' ce, părinte Patrichie, femeia e mai spurcată decât vaca şi decât porcii pe care-i
ţineţi Ia uşa casei? Sunteţi greşiţi sfinţiile-voastre. Femeia e fiinţa cea mai curată la inimă şi cea
mai cu suflet din câte sunt pe pământ. Prin femeie se înmulţeşte omenirea; Mântuitorul, când a
înviat, s-a arătat întâi femeilor; cuviosul Vitalie petrecea noaptea la un loc cu femei desfrânate
pentru a le întoarce de la păcat; sfântul Ilarion cel Nou a vieţuit şapte ani în casa unei femei;
cuviosul Simeon (cel nebun pentru Hristos) nu s-a sfiit a intra chiar în baia publică a femeilor.
Însuşi simţul şi marele prooroc Ilie a fost un timp găzduit de către o văduvă…
— Ştiu, la Sarepta sinodului.
— Ei vezi? Dar ce zici despre sfântul prooroc Serghie, care a avut trei sute de ţiitoare? 1
— Parcă Solomon…
— Da de unde? Solomon nu ştii c-a fost rus de neam? Lui îi plăcea băutura; cu femeile nu
prea se băga. Şi, dacă mă crezi, însuşi sfântul apostol Pavel, când venea în propoveduire îa
Bucureşti, trăgea la una Călita, pe şoseaua Iancului… Scrie negru pe alb în istoria bisericească.
Păcat că n-ai ţinere de minte!.
Părintele Patrichie mă priveşte bănuitor.
— O fi fost vreo bătrână…
ISO
— Negreşit că bătrână.
— Apăi de, domnule, dacă e vorba de bătrâne, se schimbă chestia. Aşa câte-o babă mai dă
şi pe la noi: mai pentru vacă, mai pentru o rufă, mai pentru o curăţenie, că femeii îi e mai
îndemână decât bărbatului. Dar să ştii că numai babe, domnule, să nu-ţi faci alte socoteli…
— Nu, părinte!
Soarele a venit în dreptul stomacului. Părintele Patrichie saltă capul şi se convinge.
— Domnule, e vremea prânzului; n-ai vrea să cinstim câte-o ţuiculiţă?
— De ce nu, părinte Patrichie? Şi două, dacă se găseşte.
Chilia cuviosului pustnic e o adevărată casă de gospodar: vacă în grajd, porci în coteţ,
orătănii prin curte şi flori în cerdac. Înăuntru, de toate: mese, scaune, paturi moi, tablouri, o puşcă
de vânătoare, un revolver, patefon – şi nici o carte.
Dar absolut niciuna. Am găsit explicaţia în lipsa de memorie a sfinţiei-sale. Şi are
dreptate: dacă nu ţine minte, de ce să mai ţie cărţi la uşa casei?

— Blagosloveşte. cuvioase părinte Acachie. în 13 Septembrie 1931 Adevărul literar şi artistic. nemaivăzând nici soare şi nici verdeaţă. care-i poposise nepoftită în minte. ori că ar fi ai Regelui. părintele Acachie mai zăbovea încă sub plapumă. fie faţă de dobitoacele cu urechile lungi şi cu glasul necuvios. de fel din schitul Pusnicul. 15 noiembrie 1931. Bucureşti an. nu-i uşa? — Aşa e. îşi vârî picioarele în saboţi. seria a II-a. 34. Am făcut atunci niţeluş haz de această preasmerită pereche. părinte. părintele' Patrichie dispare pe uşa polatrei. fie faţă de monahi. am încercat să-mi îndrept cugetul spre alte lucruri mai plăcute lui Dumnezeu.Văzându-mă că întârzii în faţa unui grup de icoane. întru care ai întrecut pre toţi verhovnicii ereticilor din vremea turburărilor stârnite în biserica lui Christos… Mă duce gândul la unii ca Arie. părinte. ca Apolinarte şi ca Orighen… Blagosloveşte şi iartă! Aşadar. mi-am adus aminte de cele două fiinţe amărâte. Şi. deci. măi frate? Mă bântuie Dracul cel din revărsatul zorilor şi deci am mare trebuinţă de ajutorul frăţiei-tale. părinte! Şi iai*a izbucnim în râs. şi. ava! — Domnul să te blagoslovească. trebuiesc hrăniţi bine. 571. Mă întreb: câţi draci o fi răpus Hristos cu ajutorul cuviosului Patrichie?. domnule? — Sunt… ofiţer. Iar măgăruşul îi era şi tovarăş de drum şi slugă credincioasă. Iată însă. — Dumneata ce învârteşti. — Bravoo! Ne-am găsit doi ostaşi: unul al lui Carol şi unul al lui Hristos! Dă palma încoace. camarade. am încercat atunci cu tot dinadinsul să dezleg şarada. dar n-a fost chip. prea puţin obişnuit să-şi bată capul cu lucruri mai de soi. Ca să nu păcătuiesc cumva. Abia îşi terminase rugăciunea cea începută la miezul nopţii şi nădăjduia să mai aţipească puţintel. întru 'luminarea şi. trăgând ţuică dintr-un fedeleş. apoi cu altele mi-am stâlcit mini ea. Fiindcă ostaşii. La plecare. ca Machedonie. Fratele călugăr şi cu măgăruşul lui erau mereu de faţă. ori că jir fi ai Mântuitorului. FILARET ŞI ACACHIE SAU O 21 MITROPOLIT Capitolul I UCENICII INALTPREASFINŢIEI-SALE Frământat de-o întrebare. Acuma sunt sigur că n-ai să mă condamni. mi-a vârât Satana în cap această întrebare: care să fie asemănarea şi care deosebirea dintre un călugăr şi un măgar?. apoi purcese către chilia monahului Acachie. — Te-ai sculat. fiindcă alt chip nu era să scap din frământarea venită de năprasnă asupra mea. — Că altfel dezertează la inamic. nr. — Părinte Acachie. întâmplarea a făcut să întâlnesc acum câteva zile un frate călugăr călătorind în tovărăşia unui măgar. ny? — Desigur. în lipsă de alte gânduri mai plăcute lui Dumnezeu. X. îşi îmbrăcă anteriul. ierodiaconul Serapion. Izbucnim amândoi în râs. fă dragoste. Acum însă fiind în concediu mă port civil. având nesomn. şi grăieşte din izvorul înţelepciunii frăţiei-tale. m-am gândit la înţelepciunea şi la priceperea frăţiei-tale. Că în noaptea care se sfârşeşte. Mânăstirea Căldăruşani. Văzând una ca aceasta. II surprind înmijlocul unui rai de şunci şi de cârnaţi. Fratele nostru. mergea la târg după cumpărături. alte gânduri mă preocupă. . p. au că darul lui Dumnezeu nu lucrează cu acelaşi spor la toată făptura sa. — Intră! Deşi se luminase bine afară. dar nici aceasta nu mi-a fost cu putinţă – au că mintea mea e nevolnică.

sau să mă sileşti să cad în păcatul celor ce defaimă. a fost ales de Mântuitorul ca să-l ducă în Ierusalim. după cum se vorbeşte. — Dacă eşti cu adevărat mai pricopsit la cap decât alţii. Adevăr zic ţie. ar putea să fie întru ispitirea smereniei mele… Adică. mai apoi. Iar fericitul Epifanie. — Hm î Iată o întrebare. ci a încredinţat pre Sfânta Fecioară şi pre dumnezeiescul prunc. nici în prostie. ai vrea frăţia-ta să afli dacă sunt în stare să dezleg toate ghicitorile încolţite în glava unui nărod… Sau ai pofti – Dracu unelteşte în fel şi chipuri – să mă auzi glăsuind împotriva rânduielilor Ziditorului şi să mă vezi eăzând în blestemul sfinţilor părinţi? Dacă este aşa. nici n-a râs ca de-o glumă şi nici nu şi-a mustrat vecinul pentru stricarea liniştii cea după rugăciune. şi ce anume îi deosibeşte… Părintele Acachie. adică de pofteşti să-mi pui ştiinţa şi înţelepciunea la probăluire. şi deci se cade s-o cinsteşti pre această făptură. ca să-i ducă în pământul 4 Eghipetului. care ar fi putut încolţi bunăoară în capul întunecat al unui eparh păgân. ci nu s-o iei în batjocură. încolţită ca multe altele în mintea cam uşuratică şi răutăcioasă a lui Serapion. Ori în capul unui Drac. dobitocul acesta. Cată în scripturi. Şi ai pus-o fără să cugeţi dacă bine faci. sau numai aşa ca să-ţi goleşti dinţii pe seama sfântului chip monahicesc. fiindcă e făptura lui Dumnezeu. care nu pune temei pe cele părute. mai înţelept şi mai cu răbdare la drum lung. tot unui biet dobitoc cu urechile mai lungi ca ale frăţiei-tale. Dar nici capul frăţiei-tale nu e mai sănătos ca al unui antipat – şi nici mai neviclean ca al unui Drac. când s-a pornit Irod să ucidă pe Christos. Sau poate că ierodiaconul a fost pus la cale m L. care se trage din părinţi . iar nu Categorisiri păgâneşti. Ai păcătuit iarăşi faţă de măgar: întâi. uşuraticule la minte. Ci. Căci. crezând la început că e vorba de-o glumă proastă. dacă este vreo asemănare între călugăr şi măgar. Din care pricină. Dar eu mă uit în ochii frăţiei-tale şi văd privirea celor ce au vrut să-şi bată joc de Grigorie al Neochesariei. N-a vrut Christos să intre în cetatea lui David şi a lui Solomon călare pe armăsar. ca un înţelept. 'de Necuratul să-i iscodească priceperea şi credinţa. Dacă îţi foloseşte la îmbogăţirea minţii şi la mântuirea sufletului. încât nici pre călugăr să-l batjocoresc. stând la judecată împotriva ostaşilor Mântuitorului. stând la sfadă cu Antonie sau cu alţi uriaşi ai pustiei. Iar Iosif din Nazaret. fiindcă. ci a ales pre dobitocul cel mai smerit şi mai urgisit. nici de Diavolul eşti îmboldit. dezlegându-le adică la rând. dar. niciuna. pagină şi neroadă. că ai păcătuit şi faţă de călugăr şi faţă de măgar! Ai păcătuit faţă de călugăr. Adică. nici de înger eşti îndemnat. care la urmă s-au smerit în faţa unui monah adevărat. ci numai din sărăcia duhului tău a izvorât această întrebare neroadă. sau rău faci. pre carele proştii îl aseamănă cu proştii. ca Alexandru Machedon. numai unul ca acela poate să întrebe: ce deosebire şi ce asemănare este între un călugăr şi un măgar?! Dar întrebarea aceasta. nici alta. a cugetat câteva clipe şi apoi a răspuns. al doilea. fiindcă ostaşilor Mântuitorului slavă şi cinste li se cuvine. răspundemi fără să mai ceri ajutor din cer… — Omul nu trebuie să se sumeată nici în înţelepciune. şi ai să găseşti împăraţi îngâmfaţi şi ighemoni îndrăciţi şi muieri împodobite.întru pacea smereniei mele. episcopul Chiprului. dintre toate făpturile lui Dumnezeu. deci de două ori ticăloasă. atunci voi cere ajutorul lui Dumnezeu ca să-ţi răspund. Cel ce grăieşte de rău pe arhiereul său. asemănându-l cu dobitoace necuvântătoare. şi cel ce amestecă zilele de post cu cele de frupt. aşa ca frăţia-ta şi ca smerenia mea. a vrut să râdă ca de un lucru cu care nu se cade să-ţi baţi capul. Şi. s-a gândit că măcar o dată în cinci ani şi un nerod poate să vorbească serios. nici pre măgar să-l Împuţinez. nu pot fi atât de desăvârşite încât să-l scutească a căuta liman la cer sau în scripturi. prefăcându-se unul din ei a fi mort. n-a pus telegarii Ia caretă.

a silit-o pre aceasta. Îi căuta acum pricină din cuvânt. o ţesălă domol cu mâna. nici pre scaunul Chiprului n-ar fi strălucit. aşa… cum l-au dus vrăjitorii pe Iulian Apostatul. umbla veşnic în tovărăşia fratelui Flais şi a unui măgar. să-ţi facă Cel-de-sus loc în sânul lui Avraam.păgâni. ce părere ai despre arhiepiscopul şi mitropolitul nostru Filaret?. adică monahul şi măgarul. fără să se plângă – monahul. să rămâie la degetul cel mic al cuvioşiei-tale… Şi să faci minuni! Să înviezi morţi. frate Serapioane? Ierodiaconul Serapion opri un căscat. când şi-au arătat puterea în faţa lui Ilie proorocul… Amin! Acachie îşi scoase barba de sub pătură. nicî în Christos-n-ar fi crezut. întru vicleană smerenie. după a treia cruce: Fericiţi suntem şi noi călugării de azi. Iar deosebirea este aceea pe care o vede şi unul lipsit de judecată şi de lumina ochilor. mai dihai decât popii lui Vaal. să faci bine şi sămi spui în frica lui Dumnezeu. Măgarul cântă numai pe un singur glas. iar călugărul după ce o opăreşte bucătarul. să-şi iasă clin fire. Conul Serapion. Zise: — Iar acuma. fie din drăcească pizmă. preacinstite. încât Demostene. cel sfinţit. dacă n-ar fi avut la uşa casei un măgar. iar frăţia-ta o ai la ceafă. precum odinioară pârâtorii sfântului Agapie… Şi să pogori foc din cer. adică pe sub piele. apoi îşi pironi ochii la icoane şi slobozi un oftat smerit şi îngăduitor. Dar ierodia1 Polc. adică pre voievodul fiarelor. iar frăţia-ta zbieri pe opt. feciorul vădanei necredincioase. iar dacă vei ocoli adevărul. sunt smeriţi la fire şi la cuget. să fugă de închinarea idolilor şi să treacă la credinţa cea adevărată. în loc să poruncească urecheatului să slujească pre fiara cea puternică. Apoi şopti o rugăciune pentru iertarea lui Serapion şi la urmă zise: . ci unul care s-a bucurat de dragostea' şi de cinstea Mântuitorului şi a sfinţilor săi. iar frăţia-ta îl porţi pe dedesubt. Iar asemănarea lui cu monahul. frăţia-ta. pe cei din polcul lui Gaşpar – mari şi ticăloşi voievozi ai oştilor drăceşti!. ca să nu micşoreze importanţa pe care bănuia că şi-o dă fratele său de ucenicie şi de călugărie. ceată. Măgarul înghite iarba crudă. pe cei din polcul Avestiţei şi. Iar marele Sava. acuma te-ai luminat. tocmai aicea stă: că şi unul şi celălalt. Şi iar îşi mai făcu o cruce: Slăvit fie şi înaltpreasfinţitul nostru mitropolit Filaret. iar ale frăţiei-tale sunt mai scurte şi nu aud decât ceea ce place Satanei şi slugilor lui… Hei. Şeful bucătarilor din Vizantia. să slujească măgarului. Adică: măgarul are coada între picioare. că s-a ridicat între noi filosof iscusit. preasmerite şi prealuminate părinte Acachie. să te-ajungă lepra lui Neeman Sirianul… Cuviosul Acachie tresări şi se închină în frica lui Dumnezeu. Încât vezi. Dacă vei grăi cu dreptate. toată greutatea scripturilor. şi îşi făcu o cruce mare către sfintele icoane: — Slăvit fie Christos. care venise pentru o lămurirE. care îl va duce la biruinţă asupra protivnicilor. că are în polcul1 de aici ostaşi care întrec în minte şi… în vicleşug. că măgarul nu e un dobitoc pe cai-e să-l batjocoreşti după poftă. Măgarul poartă ărul pe deasupra pielei. că atunci când a îmblânzit un leu. Urechile măgarului sunt mai lungi şi prind toate sunetele câte ajung până la ele. fie ca să-l facă pe înţeleptul şi multrăbdătorul Acachie. Şi atâta cinste dădea el măgarului. ca să spargă ţara Persidei şi să taie pre împăratul ei. slabi cu firea şi săraci cu duhul. Citeşte Viaţa sfântului Epifanie şi ai să vezi acolo ce s-a întâmplat cu acel măgar şi cum a orânduit Dumnezeu lucrurile ca Epifanie. iar măgarul tot ceea ce stăpânul nemilostiv şi leneş îi porunceşte să ducă. Măgarul loveşte cu copita. rabdă la fel toate năpăştile care le vin de la draci şi de îa oameni. şi duc în spinare. că şi-a ales sfetnic luminat şi de bun chip. Iar. aşa cum elinii n-au avut şi râmlenii n-au cunoscut… Să ne trăieşti. iar frăţia-ta cu limba cea rea şi gâlcevitoare. preacinstite şi preaînvăţate părinte Acachie! Să ajungi tot mai iscusit în tălmăcirea scripturilor.

70 e. Dar fiindcă tot în scripturi se găsesc pilde şi temeiuri — După care nu trebuiesc urgisiţi nici cei săraci cu duhul. după cum scrie Pavel apostolul către Timotei. chiar dacă faptele acestuia. ca sfântului Grigorie al Neochesariei. Căci nu-i. ar înghiţi toate bunătăţile pe care i le aduc stareţii şi protopopii. şi se hrănea mai mult din dragostea de a sluji pe şeful nevăzut decât din curcani pe varză. Iar cel ce cutează asemenea drămăluire e prost la cuget şi nebun la minte. măcar aşa ca să nu se mai atingă şi alţii. Căci cunoşti scripturile şi vieţile sfinţilor. după cum porunceşte sfântul apostol Petru. Se aceea. şi nu este iertat unui diaconas să-l judece înainte de a-l judeca Mântuitorul însuşi! — Şi sfântul Vasilie al Chesariei Capadochiei era reprezentantul lui Christos pe pământ. ipocritule. Să i se plece cu smerenie. ce taci? Cuviosul Acachie oftă cu ochii închişi. Dar nu numai atât… Arhiereul este — Adică se cade să fie un om fără de prihană. 1 Cancer. ci să fie cules dintr-o livadă – ca sfântul Grigore al . N. Iar mitropolitul este mai-marele arhiereilor şi al episcopilor. acolo unde nu este patriarh. apoi zise: — Aş putea să tac şi să te las în prada drăceştei judecăţi. Iertat unui cleric de rând să pună la drămuire pre arhiereul său. cum nădăjduiesc eu să-i iau locul după moarte… Aşa că n-am păcătuit înaintea lui Dumnezeu când team întrebat ce părere ai despre el. adică pe Filaret. când zice: „M-am adunat cu cei nebuni şi m-am asemănat lor”. Că. nebeţiv. pe însuşi Fiul lui Dumnezeu. căci de-ar fi aşa nu s-ar mai răspândi în lume mei cuvântul Domnului şi nici ştiinţa oamenilor – mă voi osteni să te luminez: Ce e un arhiereu şi un mitropolit? Ţi-ai pus mai întâi această întrebare şi numai după aceea să îndrăzneşti a judeca şi a bârfi?. Rumeniţi pe grătar şi din sticle înfundate de când minte nu se ţine… — Sfântul Vasilie avea carchin 1 la ficaţi. în drept aş fi să cuget la cuvintele împăratului-şi proorocului David. adică treapta cea mai înaltă către Christos. dacă nu îngerii şi dracii. căci de nici un folos nu este a tâlcui scripturi şi a grăi despre aleşii Domnului cu cei fără de minte. din cârnaţi 1 Saducheu. aş urma cuvintelor lui Solomon: „Mustră pre oel înţelept şi te va iubi”.n. Dacă ai fi mai deschis la cap. neiubitor de argint. partizan al unui partid clerical mozaic. întreg la minte. a grăit sau a scris el însuşi. Să păstorească turma lui Christos fără silnicie şi fără mâfşav câştig. adică ale arhiereului. — Da! Arhiereu înseamnă mare preot. Nu din pricina cancerului postea cel ce cu vitejie a înfruntat pe Iulian Apostatul. măcar clericii şi laicii… Să nu fie ridicat în treaptă cu ajutorul stăpânilor lumeşti. cu toate că întrebarea e cam îndrăzneaţă şi mai obraznică decât a saducheilor. Un arhiereu înfăţişează. „Nu se cade să se facă cineva rob al mâncării”. Dar eşti strâmb la judecata şi hapsân la suflet. se burzului sincer Serapion. adică la înţelegere. Căci ştiu bine că numai cu limba îl aperi. neştiutorule. înnourează cutare faţă a Pidalionului.e. Grăieşte. de aceea nu se prea îndulcea din toate bunătăţile lăsate de Dumnezeu pentru îndestularea pân tecului… — Eşti un mincinos şi un ipocrit. şi capul văzut al bisericii. aici pre pământ. dacă nu l-ar mai ţine doctorul în frâu. ca şi când ar fi văzut cu ochii burdihanul lui Filaret. şi totuşi cauţi să aperi pe Vaal al II-lea. Priveşte la el şi vezi că crede numai/în ban şi în osânză! Grăieşte cu el şi vei cunoaşte că nădăjduieşte într-o viaţă viitoare. ci fiindcă se îngrijea mai mult de cele sufleteşti decât de cele trupeşti. ostil fariseilor şi favorabil elenismului (sec. nici cei betejiţi la minte.). 2 î.— S-au dus saducheii 1 la Iisus şi i-au grăit: „Arată nouă semn din cer”… Şi le-a răspuns Mântuitorul: „Nu ştiţi ce cereţi!” Un astfel de răspuns pot să-ţi dau şi eu frăţiei-tale. ca şi când ţi-ar fi de vreun folos dar cu gândul îl osândeşti.

pricină de îngâmfare nu am… Sunt om sărac şi călugăr fără învăţătură cu carte pecetluită. să nu-i alunge cu minciuni şi cu argaţii… Aşa se cheamă că este. Cuviosul Acachie zâmbi cu înţelegere şi cu milă. Mulţurnitu-te-ai de răspuns. nu numai drepţii. Nu uita însă să adauge că acei ce nu pot să-l urmeze. la porţile eparhiei sau măcar ale mitropoliei. ca patriarhul Ioan al Constantinopolului. Apoi îşi făcu o cruce mare şi zise cu bl? rulete: — Eu. de cele ce n-a făcut şi de cele ce nu trebuia să facă. să-l oprească. folosind scripturile întru linguşirea celui mai mare. arhiereu fiind. Sfântul Macarie Alexandrinul zice că numai pântecele flamand ajută la stăruinţa în rugăciune şi înlătură somnul greu. N-a ieşit adică tot ce a intrat. să nu-şi chinuie trupul în zadar. fără să deschidă ochii. şi răspunse domol: — Numai într-un fel mulţumit: că frăţia-ta ai cetit Vieţile sfinţilor şi că din mulţimea celor aflate acolo ţi-a mai rămas şi în cap câte una. ca Ioan al Novgorodului. iar vorba e una cu cugetul. ci însuşi se va înfăţişa şi va da seamă de cele ce a făcut. a început viaţă aspră şi învăţa şi pe alţii să facă la fel. frate Serapioane. Dar nu cuvioşia-ta vei răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru faptele înaltpreasfinţiei-sale. Un blid de linte sau o lingură de miere pot să-mi rostuesc fără să pierd împărăţia lui Dumnezeu. Legile omeneşti aduc uneori uşurare celor năpăstuiţi. ridică sprâncenele. dar cuviosul Venedict. O scriptură te leagă şi alta te sloboade. nici comori. părinte Acachie? Cuviosul Acachie. îngrijindu-te preste măsură de viaţa Trupească şi duhovnicească a în altpreasfinţitului nostru arhiereu şi stăpân. împotriva Diavolului. să te hrăneşti cu te miri ce. Să nu mănânce cu el la masă şi să nu-l ţie de martor şi de sfetnic la ocârmuirea bisericii… S-aude? Iar din veniturile eparhiei – şi slavă Domnului că nu lipsesc!: – să îmbrace pe cei goi şi să hrănească pe cei flămânzi. Afară ele războiul pe care îl duc fără încetare. citind slovă sfântă şi făeând rugăciuni şi ascultare. Iar de făţărnicie mă ştiu şi mai puţin vinovat. Una îţi porunceşte. cu slabele mele puteri. Aşa. măcar pe cei ce singuri vin şi-i întind mâna. iar alta . învăţa să se dea monahilor două feluri de mâncare. iar frăţia-ta m-ai potopit cu pilde din scripturi. preacuvioase şi de Dumnezeu cuvântătorule. mitropolit sau patriarh. în adâncurile scripturilor îşi găsesc liman şi păcătoşii. ca şi când unui ministru al lui Christos i se cere numaidecât să-şi facă slugi din ciracii lui Scaraoschi. nimic altceva nu mă îndreptăţeşte să ridic ochii în faţa oamenilor şi să mă înalţ cu gândul peste hotare îngăduite celor proşti. Frăţia-ta nu poţi să dai sufletului odihnă şi genelor dormitare. călugăr şi. Şi apoi. ca oarecând Ioan al Novgorodului. sau ar trebui să l'ie un arhiereu. ca Miron al Critului. deşi ştia bine că nu acesta este adevărul. alt călugăr mare. după ce s-a lepădat de Sauî şi s-a luminat întru Christos. La aşa sfinţenie înaltă n-au ajuns decât unul la o mie dintre arhiereii dreptei credinţe şi aceasta n-a fost pricină de pierzanie pentru biserica şi pentru credinţa creştinească… Nefiind în măsură să ducă la nesfârşit o astfel de discuţie cu Acachie. ierodiaconul Serapion îşi acuză fratele intru Christos că vorbeşte ca un încrezut şi ca un făţarnic. adică pe Necuratul. dar legile dumnezeieşti îi încurajează adesea în ceea ce noi numim greşeli şi păcate. dar sfântul apostol Pavel îngăduie „pentru întărirea stomacului”. frate Serapioane. Fapta mea se potriveşte cu vorba. deci. episcop. Sfântul apostol Pavel. dar nici spre zidire creştinească nu foloseşte ceea ce brumă ai izbutit să priponeşti în minte. ca Isav şi ca Ionathan. Să n-adune şapte mii de săraci. ori să oprească râuri din cale. Te-am întrebat dacă ştii ce e un arhiereu şi un mitropolit.Aeracandiei – ori din chilia unei mânăstiri. de pildă. ci. proorocul lezechia porunceşte preoţilor să nu bea băutură beţivă. Nu caut să-mi agonisesc pe pământ nici slavă. ca Grigorie de Nazianz şi ca Grigorie al UngroVlahiei… Dacă n-are putere să poruncească Dracului să-l ducă în cârcă la Ierusalim.

făţarnice? îi strigă vizitatorul nepoftit. Şi apoi nu numai după fapte se cade să judeci pe om. — Hei. să intre într-un magazin şi să zică: „Dă-mi o pereche de izmene!” Sau la o femeie meşteră: „Ia-mi măsură ca să-mi faci nişte izmene!”… — Făţarnice! îi strigă Serapion a doua oară. râzând să moară. precum şi felul cum te umileşte atunci când cauţi să-l ajuţi în trimiteri la capitole şi în tâlcuirea scripturilor. Cum ar putea el. dar şi în lipsa halatului sau a cămăşii de noapte. Şi iar viclean. dacă ai fi înţelept ai tăcea. vestit în tot oraşul pentru viaţa duhovnicească pe care o duce. iar dacă n-ai avea vicleşug i-ai striga în faţă. Ştii bine şi totuşi îl acoperi. se ivise soarele prin frunzele teiului. ca peste un ceas să te socotesc prost fără pereche. să se caterisească. aşa cum a îndrăznit Maxim Mărturisitorul când a înfruntat pe patriarhul Pir. dar bârna din ochii cuvioşiei-tale nici n-o bănuieşti măcar! Într-adevăr. Nici măcar cămaşă lungă n-ai! Vezi paiul din ochiul altuia. cinci şi jumătate. Se uită apoi la ceas. dând prilej lui Serapion să se încredinţeze că sfinţia-sa a grăit din scripturi şi din cazanii. Şi nici în ceruri. n-a citit şi nu s-a rugat din pricină că n-avea izmene în picioare? Să vorbeşti din inimă curată. Pesemne că-ţi fac plăcere vorbele de batjocură cu care te cinsteşte şi de faţă şi în lipsă. — Crezi oare că sfântul Onufrie. apoi nebun de dus la balamuc. dar numai unul Dumnezeu ştie cum îi este inima şi cât de curat îi poate fi cugetul… — Inimă de piatră şi cuget de păgân! sări ca ars cuviosul Serapion. şi iar nebun… Căci. fiindcă numai omul caută în faţă. asta cere Dumnezeu. carele acesta este: că tremuri de frică să nu pierzi cinstea de a te încovoia de cincizeci de ori pe zi înaintea lui Filaret… E sau nu? Acachie răspunse din Pidalion. fără încreţiri din frunte şi fără scrâşniri din măsele. Altfel n-ar mai fi rânduiala pe pământ. care să ducă la încheieri neosânditoare pentru nimeni. şi iar prost. — Nu se discută despre lucruri serioase îmbrăcat în halatul de noapte. . Nu era vremea de sculare dar nici vorba cu diaconul nu-l prea încânta. Acum te cred plin de vicleşug. — Dacă vreun cleric ar ocări pre episcopul său. Ci mai bine grăieşte adevărul. care a petrecut şaizeci de ani în pustie gol puşcă. Lacomule! Arghirogilule! Puţin cred inciosule!” Părintele Acachie îşi ridică pleoapele şi privi mai întâi pe fereastră.te osândeşte la caterisire dacă fugi de muiere. În această clipă Acaohie făcu o mişcare nechibzuită. Nu dau slobozenie întru aceasta nici legile lumeşti şi nici cele bisericeşti. Nu de alta. Serapion se aprinsese prea care. dar îi e ruşine să-şi cumpere.” Fiindcă nu se cuvine celui mai mic să judece şi să osândească pe cel mai mare.. părinte diacon! Mă prinz că nici izmene n-ai în picioare… Serapion îşi strânse gura halatului şi-şi căută dreptate în istoria monahală. De aceea căută să schimbe vorba c-o glumă. ci Dumnezeu în inimă priveşte. dacă n-ai fi prost ai avea vreo dregătorie mai de seamă. şi cuvioşiei-sale îi place vorba domoală. de cărnuri şi de vin. nu numai fără izmene. unde-ţi sunt izmenele. Ce vrei şi ce urmăreşti nu mă taie capul de fel. părintele Acachie duce lipsă mare de izmene. Faptele arată pe stăpânul nostru a nu călca întocmai după pravilă.

Slujbei la strană în mănăstirile şi catedralele ortodoxe. alt păcat nu-mi lipseşte. are şi părintele Acachie această slăbiciune: să strângă cu zece noduri bruma de leafă pe care o primeşte în calitate de canonarh1 ai catedralei. pe un astfel de făgaş.: — Nu-mi stă în fire să osândesc nici cu vorba nici cu gândul. aşa ea un călugăr ce se numeşte. mi-ar fi strigat de la obraz: „Beţivule! Mincinosule! Curvarule! Clevetitorule!” Şi pe bună dreptate… Căci afară de iubirea de argint. ca ierodiaconul Serapion. să te rogi lui Dumnezeu pentru îndreptarea ta şi să laşi slăbiciunile celor mai mari în seama lor şi în judecata Celui-de-sus… 1 Călugăr însărcinat cu orânduirea. părinte Acachie! Altul.. — Cu faţa către perete mă întorc. adică în afară de lege… . părinte Acachie! — Te-am iertat înainte de a mi-o cere… — Ce inimă largă ai sfinţia-ta. frate Serapioanezise el. care avea darul preoţiei… Este. s-a pornit să ocărască pe madam Ana că nu i-a fiert alaltăieri seară ouăle bine… Acachie îşi îmbracă anteriul de şiac şi se roagă: — Doamne. Casă şi au pus la cale cum s-ar putea vinde pădurea fără licitaţie. de la Nicheia/sfântul Atanasie era numai diacon şi totuşi a fost pus să ceară socoteală ereticului Arie. Poate în gând să fi zis ceva. Dar sfinţia-ta ai închis ochii şi ai tăcut. Mersese prea departe. — Ai un Drac care te munceşte… — Cum s-a sculat din pat – pe ziua de ieri – în loc să-şi facă rugăciunea. Întradevăr. şi înaltpreasfinţia-sa l-a făcut de două parale că nu i-a adus banii de la hram… Acachie îşi potriveşte ciorapii. iartă păcatele tinereţelor şi nu pomeni pe cele săvârşite la bătrâneţe. cu firea mai aşa ca a mea. mai ales atunci când năpăstuitorii sunt tot atât de înrădăcinaţi în răutăţi… Ce bine ţi-ar şedea. şi grăieşte clin cărţile sfinte: — Pentru că nu ştiu ce fac: căci nu ceea ce voiesc îndeplinesc. socoti că n-are nici un rost să mai prelungească vorba. călugăr cu respect faţă de „stăpânirile cele mai înalte”. Aici s-au ţinut două mari sinoade ecumenice în anii 325 şi 787. ba. — Te rog încă o dată..Faci cruci până la pământ. dar de la faptele lui Vaal al doilea. — Blagosloveşte şi mă iartă. să laşi toate lucrurile astea întru a le drămui Dumnezeu la judecata cea din urmă. ca să nu vie cu găurile la rosături. Serapion se înduioşă. şi să te întorci cu faţa către perete ca să pot să mă îmbrac. — S-a închis cu referenţii în. umbli toată ziua cu învăţăturile Evangheliei în vârful limbii şi în acelaşi timp aduni comori ca să le sape furii şi să le mănânce moliile! Aferim călugăr 1 Acuma înţeleg foarte bine de ce îl aperi atât de mult pe Filaret… S-a găsit Dina cu Călina! Acachie închise ochii şi nu grăi nici un cuvânt. răspunse cinstit cuviosul Acachie. Alte metehne însă nu i se pot dovedi chiar cu lupa de-ai căuta. cu un frate neînţelegător şi bântuit de dracul clevetirii. Că la sinodul cel dintâi. ori când va crede el de cuviinţă. un biet diaconaş ce eşti. cuvioase părinte Acachie? Părintele Acachie. — Aid n-ai dreptate! sări Serapion. Dar îmi iau îndrăzneala să apăr pe cei năpăstuiţi. — A venit stareţul de la Ciorăneşti să-i raporteze despre mersul sfintei mânăstiri. ci mai degrabă ceea ce urăsc…” 1 Oraş în Anatolia (Asia Mică).

ca să se încredinţeze pe deplin că în palatul mitropolitan se petrec lucruri necuvioase. nu vor mai rămâne pe pământ nici scoarţele evangheliilor. Am uitai. când din odaia grădinarului apăru capul lat şi ciufulit al economului mitropoliei. II bârfeşte. măi frate. În cale însă îşi aduse aminte că grădinarul sfintei mitropolii a plecat din ajun la vie şi că nevastă-sa – bucătăreasa – a dormit singură. cinstiţi părinţi? S-a aprins ceva? — S-a aprins… şi s-a stins.Părintele Acachie se căzneşte să-şi lege pantofii cu nişte crâmpeie de şireturi care se încăpăţânează să nu mai ajungă la ultimele găuri. foarte bucuroasă. le „celor Păcătoşi. care să facă bine şi să nu păcătuiască…” Lui Serapion îi sare ţandăra. ca de obicei. apoi puse peria în mişcare. de ce să-mi fie de bine? — Acuma… eşti numai bun ca să săruţi mina lui Filaret! — Ai sictir! — Porcule! — Beţivule! Madam Ana ieşi îmbujorată la faţă şi întrebă cu aerul cel mai nevinovat din lume: — Ce s-a întâmplat. Bucătăreasa nu e singură. Simte în dosul draperiilor chemarea razelor . Toii ne-am abătut. îl suduie. Serapion înghiţi ce ar hiai fi avut de spus. Bunul părinte Acachie îşi încheia pravila. împingând peria de preş. — Fiindcă pe pământ nu este om fără prihană. — Să-ţi fie de bine. — Cine să facă bine? Unul ca mitropolitul Filaret al sfinţiei-tale? Acachie îşi drege păru-i. c-un pieptene uriaş de lemn: — Trimite-vă Domnul pre îngerii săi şi ei vor culege toate smintelele şi vor aduna pre toţi cei ce fac fărădelegi… Şi-i va arunca în văpaia focului. înaltpreasfinţitul Filaret s-a deşteptat cu un ceas mai târziu ca de obicei. spre bucuria părintelui Serapion şi a madam Anei. cela ce cerţi şi iarăşi te milostiveşti. Dar poate că tot mai e timp. ca să nu pierzi zidirea mâinilor tale ci mai vârtos s-o aduci la frumuseţea cea dintru început. caută spre rugăciudelpjil°n'S 1 a. cela ce cu preaînţeleapta ta purtare de grijă ocârmuieşti viaţa noastră cea trecătoare. nu est „pmalaunu! Capitolul II stăpânul Din pricina unei îndreptăţite insomnii. Mare îi fu mirarea şi necazul. În acest timp. răspunse Serapion cu ciudă. cărunt şi paşnic. Regretă vremea pierdută în vorbărie goală cu Acachie. porunene tale şi am umblat în urma gânduâui nostru celui viclean. părinte Acachie!. apoi apucă şi ea o perie şi se grăbi. care şi ei zăboviseră cu particulare treburi. vieţuind ca nişte necredinneam rf t evansheliei Christosului tău. acolo unde va fi plângerea cea fără de sfârşit şi scrâşnirea dinţilor…” — Ehe! Pân' ce s-a hotărî Domnul să-şi trimită îngerii ca să adune pe smintiţi şi pe tâlhari. cu o rugăciune pentru întreg soborul sfintei mitropolii şi pentru toată suflarea călugărească: — Doamne. Dar nu se îndură să se coboare din pat. părinte Pimen… — Intrai ca să-mi aprind o ţigară. dar cu ochii şi cu urechile mereu la uşa bucătăresei. Era tocmai vremea trezirii mitropolitului şi o luă repede spre dormitorul înaltului bătrân. Se apropie tiptil de uşa madam Anei şi trase cu urechea. apoi îşi cercetă ceasul şi ieşi încetişor ca să nu tulbure rugăciunea lui Acachie. cela ce însuţi eşti bogat în milă şi în bunătate. să ajute indiscretului ierodiacon. că mulţimea fără porimdipntah? neţl ne-a făcut pre noi. împreună netrebnici ne-am făcu! Nu este cine să facă judecată şi dreptate. Dar părintele Acachie a deschis Ceaslovul şi a îngenuncheat înaintea sfintelor icoane. Dar cine e oare fericitul care-l ţine de urât? Mai ascultă preţ de câteva secunde. dar niciodată nu uită că e dator să-l slujească. Bucătăreasa trimise o bezea cuviosului Pimen.

şi când a făcut pământul. — Slavă Domnului. cu pilde din M'Vlaţa altor arhierei şi cu texte din sfintele cărţi. — Minunată idee a avut Dumnezeu când a făcut soarele. Ştie că s-a betejit în credinţă şi că afară de bani nu mai există altceva care să-l stoarcă oleacă de evlavie. fără să se iubească. Acachie! — Iar sfântul Ioan cel cu gura de aur. dar acestea n-au fost pricini de neîndârjire în faţa vrăjmaşilor bisericii. Doamne. a înfruntat pe Iulian şi pe Valens. se simte înviorat lângă nevsl călugăr curat la suflet. A predicat „cu vreme şi fără vreme”. şi nu se supără când îşi permite Mft-1 mustre. Îi făcu mătanie şi-i sărută dreapta. nici vârsta n-aş simţi-o. s-ar duce de râpă eparhia. Apoi. Acachie înţelese graiul mişcării şi se apucă să-l frece cu amândouă labele în vreme ce înaltpreasfinţia-sa respiră satisfăcut şi admiră frumuseţea soarelui. Să ai atâtea griji şi răspunderi şi să mai fii şi bolnav. De s-ar face odată şi în sufletele necredincioşilor. Dă şi la picioare. cuvioase. adesea destul de aspru. nerăbdătoare să-i sărute mâinile şi să-şi ia blagoslovenie pentru a purcede la drumi dar moleşeala somnului întârziat e comună tuturor muritorilor. — Noroc că sunteţi sănătos… adică aproape sănătos. Acachie îşi înfipse degetele în pulpele cărnoase ale mai-marelui. înaltpreasfinţite stăpâne. Nu se aseamănă la suflet cum nu se aseamănă ziua cu noaptea. hrăpăreţi şi linguşitori. m-a mâncat!. — Sfântul Vasilie era bolnav. întru bucuria înaltpreasfinţiei-sale. se reaşeză extenuat în aşternut. . în lumea aceasta plină de păcate… — Grija casei tale. când s-a luat la harţă cu împărăteasa Eudoxia – altă curvă – îşi îndestula trebuinţele trupului cu pâine de orz şi cu apă. dar nu se duşmănesc. Când ştii că ai să răspunzi în faţa judeţului pentru aproape un milion de suflete. gata să-i dea f În cap la primul prilej. Mitropolitul. De n-aş avea sărăcia de gută. a muiat pre puternicul Modest şi a ameninţat cu răscoala norodului… — Dă şi pe călcâie. — Şi când a făcut luna şi stelele. acolo unde grăieşte despre o turmă şi un păstor… Filaret îşi suci dreapta şi se scărpină la spate. părinte Acachie. Intră părintele Acachie. părinte Acachie. — S-a făcut ziuă. înaltpreasfinte… — Nu prea… Ce vrei. când a înfruntat pre ticăloasa de muiere a lui Irod. părinte Acachie… — Sfântul Ioan Botezătorul. nu prea se lipeşte somnul cu una cu două… Nu-i lucru uşor să reprezinţi pe Christos.soarelui de dimineaţă. se hrănea cu muguri şi cu câte-o picătură de lapte de capră… — Mai tare. mulţumit de ispravă. fU (ir în dos veşnic îi ia apărarea. Ştie că orice cuvânt Jfrfilt de el e sincer şi cinstit. Bineînţeles. „ Mi se pare că n-aţi dormit tocmai de isprăvenie. Apoi ridică storurile. În cele din urmă făcu o sforţare de neînlăturat şi apasă pe buton. ca să se împlinească scriptura. a sfinţilor. Ucenicul îşi lăsă mâinile mai slabe iar stăpânuS. Ţilic că numai în faţă îl dojeneşte cuviosul Acachie. postea mult şi dormea puţin. îngăduind soarelui să privească drept în culcuşul înaltpreasfinţiei-sale. Dimpotrivă: se simpatizează. elefantul şi furnica. da… dar nu freca numai pe spate. Dumnezeu nu poate să aibă decât idei minunate… — Freacă mai încet că mă doare. profită de prilej ea să caşte în voie. Şi nici cuviosul Acachie nu se burzuluieşte când Ităpânul îl ia peste picior şi îşi îngăduie glume la udresa cuvioşiei-sale. părinte Acachie.” — Da. înconjurat numai de oameni vicleni. De aceea îi lasă toată libertatea vorbei. şi chiar pe seama sfintelor scripturi. Acachie? Mă doboară grijile. — S-a făcut.

şi leproşilor… — Destul. În acest timp intră şi ierodiaconul Serapion vădit nemulţumit că Acachie i-a luat înainte. nu numai linguşitorii şi leneşii – nu-i aşa. ca să-i fie pe plac. sau în nemâncare. stăpâne sfinte! Intră cuviosul părinte ieromonah Pimen. — Duhul Sfânt grăieşte mai mult prin gura celor proşti. înaltpreasfinţite stăpâne! — Auzi. dar nu întotdeauna după numărul anilor. îngenunche şi-i sărută dreapta. înaltpreasfinte… — Şi tâlharii îşi află portiţe în Evanghelie. şi desfrânaţilor. Privi întrebător la cei doi fraţi întru Domnul. apoi îl sprijiniră să se coboare din pat. apoi reîncepu frecuşul. — Hei. — Bătrâneţele sunt cinstite. uite şi pe Serapion! A sosit şi el în ceasul al unsprezecelea. Apoi se adresă lui Serapion. Acachie? Tu ce părere ai despre sufletul şi despre inima lui Serapion? — Numai unul Dumnezeu are putere să vadă Cele dinlăuntru ale omului. apoi îngenunche în faţa stăpânului. dar totuşi fericit că mai are încă prilej să-şi arate şi el dragostea faţă de stăpânul pe care îl huleşte „cu vreme şi fără vreme11. — Auzi. Înaltpreasfinţia-sa îl privi crunt. şi surzilor. cu ajutorul lui Serapion. Acachie? — Împărăţia lui Dumnezeu e deschisă şi şchiopilor. . — Ia să ne spui tu. acuma ce urmează? întrebă înaltpreasfinţia-sa. gros. înaltpreasfinte…' Filaret zâmbi îngăduitor şi se întoarse pe partea cealaltă. — Ce zici. — Şi sunt socotit cu cei dinţii. Filaret se spălă pe faţă. — Hei. — Cafeaua! o luă Serapion înainte. zgomotos. dar gura mai are şi altă rânduială decât să flecărească în deşert. Serapioane? Ce fel de călugăr eşti tu. Acachie? — Cum Petrec călugării — Urechile pentru auz sunt făcute. Pimene. economul palatului mitropolitan. călugăria nu stă în mâncare. — Da să spui drept! îl pofti şi Serapion privindu-l sălbatic.— Eşti un prost. Acachie. — Tot prost s-a sculat şi-astăzi… Ce zici. Eu socot că părintele Acachie tot cu prostia în cap are să treacă şi în cealaltă lume. F. ci în suflet şi în inimă… — Auzi. Că prea e înrădăcinată rău. rumen şi bine dispus.' Acachie îşi şterse fruntea cu dosul palmei. Acachie. îşi pieptănă părul şi barba în faţa oglinzii. îi vârâră picioarele în ciorapi şi ciorapii în pantofii de casă. Mitropolitul îl privi batjocoritor. Serapioane? — Prostia şi cancerul nu se vindecă niciodată înaltpreasfinte. Acachie? Părintele Acachie îşi-' duse o mână la piept şi răspunse hotărât: — Urmează rugăciunea.. în vreme ce Acachie pregăti ceaslovul pentru rugăciune. — Am îmbătrânit. dacă te gândeşti la mâncare îndată ce te-ai sculat din pat? — Înaltpreasfinţite stăpâne. ce ai făcut astăzi după ce te-ai sculat şi te-ai spălat pe faţă? il ispiti Filaret. că mă ustură pielea… Ucenicii ajutară pe cel mai mare să se ridice în capul oaselor.

cu boneta pe dos şi cu şorţul pe-un şold. Fiul lui Dumnezeu. — Înaltpreasfinţia-sa ar dori să ştie dacă un călugăr e dator mai întâi să se roage şi apoi să mănânce. — Ce-l mai întrebaţi pe ipocritul ăsta. n-are decât să-şi aducă sfinţi ca să-l servească. Zise: — Aşadar. priveşte în jos şi nu răspunde. — Înaltpreasfinţite stăpâne. Ori. sau poate să-şi facă rugăciunea şi cu stomacul îndestulat… — Să se roage. Putere aveţi să judecaţi şi putere aveţi să osândiţi. dacă vrea. cu buzele strânse sub nas. aproape cincizeci şi cinci. rtiitropolitul porunci Anei să-i pregătească micul dejun. miluieşte-mă pre mine păcătosul!” Ca nici îndrăzneală am să grăiesc mai mult către Cer. lui Serapion să-şi vadă de treburi. înaltpreasfinte? îndrăzni economul. — Ce zici. — Toată puterea şi tot dărui cje la Dumnezeu se pogoară. Astfel că. şi. aia o fi. ascultarea e socotită la Dumnezeu înaintea rugăciunii. fiindcă fac ascultare… — Şi ce ascultare! il linguşiră Pimen şi Serapion totodată. îi luă Pimen vorba din gură. interveni cuviosul Acachie. mijlociu de stat şi plin la trup. Acachie? Dar părintele Acachie. c-o mână pe Ceaslov şi cu una pe piept. Dacă înaltpreasfinţiei-sale nu-i place purtarea ei. — Te-am chemat să… — Vă spui tot! luă ea vorba din gura mitropolitului. zise el dispus să facă haz. lui Pimen să aştepte în sală. crezu c-o taie capul pentru care pricină e poftită şi ridică fruntea. secundul. Când văzu pe cei trei monahi. Mitropolitul îi privi cu dispreţ şi nu voi să afle mai mult. că d-aia e călugăr. apoi am pornit la treabă… — Drept vorbeşte. Şi cine are putere mai mare are şi datorii mai multe către cel ce i-a dat această putere… Filaret apăsă de trei ori pe butonul soneriei… — Să cerem şi părerea Anei. Filaret e licenţiat în . chit că mi s-ar trage din asta o sută de mătănii în mijlocul bisericii. m-am mângâiat cu un păhărel de prăştină şi c-o prescure uscată. iar lui Acachie să înceapă rugăciunea. stăpâne sfinte. hotărî Ana râzând cu gura plină. Dându-şi seama că Ana e gata să comită o prostie. După ce mi-am răcorit faţa şi gâtul cu apă rece de la Dumnezeu. Înainta ţeapănă.Ieromonahul Pimen îşi plimbă ochii-i vioi de la Serapion la Acachie. deci cu atât mai puţin unui călugăr. după rânduielile sfinţilor părinţi. Cât ai bate în palme bucătăreasa intră pe uşă cu ochii holbaţi. nici vreme pentru mai îndelungă rugăciune. apoi de la Acachie la cel mai mare şi ridică din umeri. e ceva mai înalt şi uscat ca un anahoret dintr-o pictură bizantină. n-are decât să mănânce. Aşa că la drept am să glăsuiesc. Am ascultare grea. L-am văzut chiar eu inspectând… — Grădina şi coteţele păsărilor. scrâşni Serapion hotărât să dea lucrurile pe faţă. Primul are şaptezeci şi patru decani. aş putea şi eu să mă dispensez de rugăciune. şi făcu o mătanie caraghioasă. Doi călugări. după părerea cuvioşiilor-voastre. minciuna nu-i iertată niciunui mirean neştiutor de pravili sfinte. Cine-l opreşte? Socotind că s-a amuzat îndeajuns. înaltpreasfinţite stăpâne. deschise Acachie gura. Filaret şi Acachie. dup! ce m-am închinat cu evlavie. am făcut trei cruci la răsărit şi am zis de trei Ori rugăciunea minţii: „Doamne Isuse Christoase. Ce-o fi. unul în fruntea şi celălalt în coada ierarhiei bisericeşti.

ascultă de îndemnul mut al călugărului şi rămâne câteva minute cu faţa spre icoane. înţelege franţuzeşte şi greceşte. şi cei necredincioşi la tine se vor întoarce. rotofei la trup. adică munciţi şi trudiţi de el. Dumnezeule. dar abia îşi mai aminteşte de Platon. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte… Stropeşte-mă cu isop 1 şi mă voi curăţi. Acuma. Acachie nu e capabil să urască şi nici măcar să se supere. cu toate că ar putea să-şi vadă de treburi mai pământeşti. fie numai ca să-i facă plăcere. Obligă să se bată în piept şi să verse lacrimi de dragul Celui răstignit. sau mâncând cartofi cu sare atunci când ceilalţi se bat pe ciolane. „… Miluieşte-mă. Să adune bănişori însă îi place şi lui. vicios şi linguşitor. să se ia la harţă cu cei mai reputaţi exegeţi ai clerului monahal şi mirean. îl umileşte adesea. şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru 1 Mic arbust exotic. Voi învăţa pre cei păcătoşi căile tale. în anul 67. pentru că a propovăduit creştinismul. E mic de statură. la Roma. de Kant. dar în fond îl simpatizează. adică de când a intrat în monahism. spăla-mă-voi. profesor la Halle şi Berlin. deşi are pentru monahi şi monahism un nemărginit dispreţ. de Schleiermacher 1 şi de Paul din Tars 2. şi mai respectă câte o zi de post. îl tolerează pe acesta ca pe un exemplar eu totul aparte. dar aurul şi argintul îl pasionează peste îngăduinţa canoanelor şi omeneştilor trebuinţe. Îngenunche din nou la picioarele stăpânului şi se porni neîntrebat să-şi deşire raportul obişnuit: — În pivniţă. aude şi el. decât Biblia şi scrierile sfinţilor părinţi. Primul e în curent cu toate chestiunile politice. prăştina şi vişina ta sunt neatinse. Este autor al unor Discursuri asupra religiei (1799) inspirate din filosofia lui Spinoza. şi nici nu face ceva pentru propriul său interes. Acachie a absolvit două clase primare şi nu citeşte. 1 Friedrich Schleiermacher (1768-1834) teolog şi filosof german. citeşte ziare. Drojdia. Bucura-se-vă limba mea de dreptatea ta. de vreo treizeci de ani încoace. Şi totuşi aceşti doi călugări nu se urăsc. Mitropolitul n-ar fi lipsit de unele calităţi sufleteşti. economice şi financiar care frământă omenirea. iar Filaret. când are ocazie. însă. Acachie are un' suflet în care se pot adăposti şi drepţii şi păcătoşii. fie că le socoteşte de folos. ~ 2 Paul din Tars s-a născut în Cilicia la începutul erei noastre şi a murit martirizat'. dar e în stare. cu mijloace foarte simple. afară de butoiul cu smag totul este în regulă. Doamne. simte şi înaltpreasfinţia-sa că mai ia puţin contact cu Dumnezeu – o fi ori n-o fi? Detestă şi rugăciunea şi postul.teologie. cârn şi oacheş. rapoarte şi scrisori anonime. ulei sau parfum extras din frunzele lui. dar numai de cei curaţi. buzele mele le deschide şi gura mea va vesti lauda ta…u Capitolul III SUBALTERNII — Să vie ieonomul! Ieromonahul Pimen are cinstea să inaugureze lucrul cotidian al mitropolitului. A fost considerat e îi promotor al teoriei protestante moderne. Din bolobocul cu bordo am tras o sticlă pentru înaltpreasfinţia-voastră… — Şi… una? . dar când vede pe bunul călugăr transfigurat în faţa unei candele aprinse. mai vârtos decât Zăpada mă voi albi… Inimă curată zideşte întru mine. II ironizează. nici creştin. În apropierea lui Acachie. cu ochii mici şi crucişi. Atunci fulgeră şi tună împotriva sectelor şi a indiferentismului religios. ia parte cu el – măcar cât de cât – la rugăciune. E cu totul indiferent faţă de problemele religioase. că omenirea e bântuită de tot felul de crize. Ale mele. dupre mare mila-ta şi dupre mulţimea îndurărilor talc. a audiat şi câteva cursuri de filosofie. Dumnezeule. bineînţeles când situaţia nu-l. Ba uneori îi ascultă şi sfaturile. Tiran însă şi răzbunător nu e. Înaltpreasfinţia-sa nu e nici ateu. Al doilea abia ştie cine e prim-ministru al ţării. Nu ştie ce e răutatea şi vicleşugul.

. îşi mai pune iniţiala dedesubtul unor rezoluţii fără însemnătate . bucuros de prilej. Acachie! Dar părintele Acachie. Va fi vorba acum de chestiuni ceva mai importante decât micile slăbiciuni ale slujitorilor catedralei metropolitane. în şoaptă. — Alte noutăţi? — Părintele Iliodor. atâtea ouă… — Nu ţi se pare că suntem cam lacomi la mâncare. şi a plecat taman aseară la 7… — A venit ziua şi a plecat tot ziua.— Zice sfânta Evanghelie: Să nu legi gura boului care treieră. Părintele Grigorie are aproape numai veşti bune. — Din cămară s-a consumat. că ele sunt învăţate cu înfrânarea. Şi sunt şi mai pricepute şi mai smerite… — N-ar fi rea ideea. tocmai se afla la psaltire. înaltpreasfinte! Parcă zic eu altfel? Râseră amândoi. un om mărunt. Părintele Grigorie. gata să suporte pe cele rele ca şi pe cele bune. părinte Grigorie? întrebă înaltpreasfinţia-sa. dar le serveşte metodic: două calde şi una rece. nu? — În regulă. Prin urmare… e în regulă. — Mâi departe. fără să-i facă mătanie. — Asta am spus-o eu de mii de ori. apoi sărută dreapta stăpânului. cererea unui stareţ de a scoale din inventar un cal răposat. atât unt. C-a slujit vecernia fiind netreaz şi a pomenit la ectenie 1 pe Frantz Iosif… Ştiţi că el/fe ardelean de loc. — Altceva? — Era cât pe-aci să uit de isprava părintelui Ianuarie… — Iar s-a îmbătat? — Ca de obicei. iară el i-a hrănit din grăsimea griului şi cu miere din piatră i-a săturat pre dânşii…” Filaret se declară mulţumit cu avertismentul psalmistului şi dădu pace părintelui Acachie. v-a bârfit în faţa preotului care face practică… A zis că sunteţi avar şi ateu… — Auzi ce ticălos! Şi ce mincinos! — Eu v-am spus-o demult că e prost de gură! — Mai departe. către ceasurile 9. atâta zahăr. zise Filaret fără gând să şi-o însuşească. Ce să ne facem însă cu Serapion şi cu bucătăreasa? Că dacă părintele Acachie se mulţumeşte ca un sfert de om. Dar chiar aşa stau lucrurile. — Ce noutăţi aduce. semn că nu-i nimic grav. ci ridică glasul la versetul următor: — Vrăjmaşii Domnului l-au minţit pre el. Iscăleşte înaltpreasfinţia-sa o aprobare pentru trecere în state. aproape pitic. Mitropolitul mai făcu puţintel haz. cu capul exagerat de mare şi cu degetele lungi şi ascuţite la vârf. apoi îşi concedie iscoada ca să primească pe referentul secţiei economice. — Nepoata părintelui ecleziarh a intrat la preacuvioşia-sa azi-dimineaţă. ca de un lucru cu care canoanele sunt prea aspre şi deci fără prea mare trecere. în schimb madam Ana şi cu Serapion mănâncă fiecare cât doi… i – Neam de calici. care continua să citească rugăciunile dimineţei. pe ziua de ieri. părinte iconoaţne? — Nu numai că mi se pare. dar şi fără suficientă demnitate. I să cerem şi părerea lui Acachie. atâta untură. Nu răspunse la întrebare. paracliserul. De ce nu aduceţi surori de la mânăstire. De data asta însă a făcut şi o poznă. zâmbi în colţul gurii.

nici referentul nau păzit oi şi n-au făcut brânză – Filaret bănuind că stareţul minte. Mitropolitul şi referentul se priviră semnificativ şi râseră sec. — Putere aveţi să osândiţi şi putere aveţi să iertaţi… înaltpreasfinţia-sa cugetă câteva clipe. Început să înţaree de timpuriu şi deci 11-0 să se mai adune cantitatea de brânză din anul precedent. Dând însă cu ochii de părintele Acachie. de nişte sare – şi se opreşte ia raportul stareţului de la Valea Mărului. oare se termină invariabil cu formula: „Domnului să ne rugăm”. şederi. — Părinte Acachie. Tuşi înfundat şi trecu la altă hârtie. Şterse însă imediat.în administrarea bunurilor parohiale. preotul are familie numeroasă. şi se încuviinţează încărcarea inventarului cu un viţel de sex feminin'1. — Mă rog. sau pentru „Fondul cultural”. Ceea ce însemna că revizorul ecleziastic va încerca să smulgă vinovatului măcar o părticică 1 Psaltirea cuprinde douăzeci de secţiuni numite catisme. O mică stareţă raportează că „vaca cea cu cornul retezat. Vine la rând rezultatul unei anchete ordonate împotriva unui preot acuzat de „vădită necms! e'. iar referentul îi ţine parte. înaltpreasfinţia-sa scrise hotărât şi apăsat pe raportul protopopului: „P. şi va rog cu smerită metanie să binevoiţi a aproba să fie trecută în inventariu”. scărpinându-se în creştetu-i chel. au dat naştere unui viţel de sex feminin. lăsând mai-marelui răspunderea. îl pofti şi pe el să-şi dea părerea.– e vorba de nişte paie. Revizor ecleziastic este însărcinat să facă o nouă anchetă. un cleric urmează să Fie caterisit chiar dacă şi-ar însuşi numai o ceaşcă de untdelemn din avutul bisericii… Părintele Acachie răspunse prompt şi fără cea mai mică sfială: — Grăieşte sfânta Evanghelie: „Nu osândiţi… ca să nu îţi osândiţi!” Apoi continuă citirea ultimului psalm din Catisma 1 a şaptea. rostită de preot sau de diacon. dacă nu şi a lână. iar leafa şi veniturile epitrahilului – enoria e mică – nu-s prea îndestulătoare. Apoi. . şi trecu mai departe. e vorba de un preot care a cam amestecat averea parohiei cu a lui… După canonul 72 al sfinţilor apostoli. carele de doi ani au şezut stearpă. Pentru „Fondul săracilor”. cu multă osteneală. înaltpreasfinţia-sa căpătă impresia ca popa Grigorie… miroase a brânză. În plus. Raportul protopopului aducea fapte precise şi dovezi neîndoielnice. mărind astfel veniturile parohiale. cu toate că nici mitropolitul. Face preacuviosul înştiinţare precum că din cauza secetei oile nu mai găsesc iarbă îndeajuns. Apoi aşternu pe raportul stareţei următoarea apostilă: „Se aprobă naşterea. deşi asemenea acte sunt interzise în mânăstiri. părinte Grigorie? Referentul ridică din umeri. Apoi muie tocul în călimară. dar o hotărâre nu era tocmai uşor de luat. Împricinatul avea şi merite care c-întăreau cel puţin tot atât de greu în balanţa judecăţii. E bun predicator. a găsit proprietăţile bisericii ruinate şi le-a adus în stare bună. — Ce-i de făcut. punând un simplu „se aprobă”. C. În tot cazul să tragă cu buretele. La urmă. şi a ne referi spre a decide”. ce vrea stareţa să treacă în inventar? vaca ori viţelul… de sex!: nnin? întrebă înaltpreasfinţia-sa ca să nu scape prilejul unui pic de haz. Urmează o discuţie în jurul acestui raport. încât au 1 Rugăciune scurtă. admirabil slujitor. cu toată severitatea ce o comportă cazul.

şi mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe. adică… sunătoare. Sarcina cucerniciei sale e de a referi consiliului eparhial. e un bărbat de vârstă mijlocie. mai examina încă o dată. Îşi mai mângâie o dată comoara. E muncitor. care privise din colţul lui toată scena aceasta. Cresc. de unul singur. pentru motivul binecuvântat că… se mişcă. referentul secţiei administrative. cu degetele şi cu ochii. scad. apoi deschise casa de bani şi pipăi teancurile de titluri şi de acţiuni. încât. amabil cu toată lumea – şi complet lipsit de scrupule. să le răsfire printre degete. şi n-am oprit inima mea de la nici o desfătare. şi robi am avut. deschise la Eclesiast1 şi rosti pentru uşurarea sfinţiei-sale: — Făcutu-mi-am grădini şi livezi şi am sădit într-însele tot felul de pomi roditori… Avutam slugi şi slujnice. al cărui prezident este mitropolitul. doi ochi aşa de nevinovaţi. Nimeni însă nu-i poartă duşmănie. ai crede că omul acesta – al bisericii. aceasta a fost partea mea din toată osteneala mea… Iar când am căutat eu spre toate lucrurile pe care le făcusem cu atâta oste1 Una din cărţile Scripturii. părintele Grigorie prezentă situaţia din ajun a bursei de efecte. să le aşeze în şiruri în diverse figuri geometrice. iar scad. ca să n-o descopere moliile şi să nu i-o răpească furii. mai ales. Popa Grigorie a adus veşti bune. să le răsfire din nou printre degete. După ce îşi concedie subalternul. Ar putea înaltpreasfinţia-sa să se informeze singur. îmbujorat de fericire. înalt. . Nici vorbă că-i face deosebită plăcere să privească admirativ luciul puţinelor monede de aur. Neală. al înaltpreasfinţiei-sale şi al lui Dumnezeu – n-ar fi capabil de cea mai mică abatere din cele poruncite adevăratului creştin şi bunului păstor de suflete. Acţiunile petrolifere înregistrează urcări care dădură lui Filaret senzaţia unei subite reîntineriri. cu dragoste părintească şi duhovnicească. unde moliile şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură… Ci vă adunaţi comori în cer. binevoi să primească pe referentul secţiei administrative a consiliului eparhial. în noianul grijilor şi răspunderilor pe care i le dă calitatea de arhipăstor al sufletelor din câteva judeţe şi de reprezentant al Mântuitorului pe pământ. înaltul prelat este un foarte pasionat colecţionar de documente dragi bancherilor şi jucătorilor de bursă. şi-ţi dau în permanenţă grijile unui om de afaceri. Părintele Acachie. — Ce ţi-e şi cu bursa asta! râse înaltpreasfinţia-sa ca un copil gâdilat.La urmă. şi înţelepciunea a fost cu mine… Şi tot ce au poftit ochii mei – le-am dat lor. amestecători şi amestecătoare de vin… Şi am ajuns mai mare decât toţi cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. apoi. Pe care le posedă. mieros la vorbă. apoi să le îngrămădească la mijlocul mesei. unde molia şi rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură…” Dar înaltpreasfinţia-sa n-aude. în chestiunile care privesc bunul mers al treburilor bisericeşti din întreaga eparhie. savui'ându-le sunetul. iar cresc. inteligent şi simpatic. care are grijă să i le servească în aşa fel ca să-l ferească de emoţii prea mari. şi cirezi şi turme multe… Adunatu-mi-am argint şi aur – avuţiile împăraţilor şi ale ţărilor. care isprăvise de citit toată slujba dimineţii. iată am cunoscut că toate sunt deşertăciune şi vin are de vânt…” ' * Preotul Ilie Pană. din ziare bineînţeles. cifrele care-i produseseră atâta mulţumire sufletească. fiindcă procedează de aşa manieră ca lumea să creadă că toate relele pornesc numai . dar preferă să afle noutăţile din gura referentului de la secţia economică. Căci. la prima vedere. Le preferă în locul metalului. Iar părintele Acachie. şi la urmă – după ce a gustat din plin bucuria copilului care-şi mângâie şi-şi muştruluieşte jucăriile – să le transporte cu pumnul plin în casa de bani. cle-a-ndoaselea înţeleasă de cuvioşia-sa. Are. E de altfel singura distracţie a înaltpreasfinţiei-sale. glăsui din memorie: — Nu vă adunaţi comori pre pământ. brun. o ferecă bine.

altfel ar fi cu neputinţă să vă achitaţi cu atâta râvnă de sarcina grozavă pe care de bunăvoie v-aţi asumat-o… Vorba lui Schlegel.). uită. Tot dar averi cu popi. „Toate se clatină acolo unde lipseşte credinţa. nu sclav pe viaţă al unui costum pe care nu poţi să-l mai schimbi. o somitate universitară. De altfel întotdeauna se simte bine în prezenţa acestui slujbaş deştept şi devotat în acelaşi timp. Mitropolitul suspină cu Schlegel: — Credinţa este măduva vieţii noastre!. sensul acestor cuvinte… Să reprezint. ca să mă înham la jugul aspru şi neînţeles al monahismului… Să predic mila şi iertarea unei lumi roase de egoism şi de vicii… Să figurez în fruntea unei categorii de oameni care.” — Acesta este răspunsul către Ministerul Cultelor. pe un împărat fără tancuri şi fără avioane… Şi să fiu veşnic înconjurat de intrigi. nici să le aplici… Ce zici. — Da. nici cu praful de pe tobă. un avocat strălucit. către noul venit: — Ce mai e nou. În tot cazul. . Ce a fost o să mai fie. un om mai independent. Părintele Acachie însă. Înaltpreasfinţiei-sale 3 joacă ochii ca în aşteptarea unor veşti şi mai… sunătoare ca acelea pe care i le furnizase părintele Grigorie. că poate vom avea cumva nevoie de luminile cuvioşiei-tale… Apoi. Cu cultura şi cu talentul meu de vorbitor. – al unor legi pe care n-ai voie nici să le calci. unghii ascuţite şi flăcări de foc ieşindu-i pe nas şi pe gură… Dar părintele Ilie nu s-a supărat. nu se alege. părinte Ilie? — Că… aveţi dreptate. cucernice părinte. strivi o lacrimă între gene şi răsuci nervos nelipsitele-i mătănii de chihlimbar. şi deci cu neputinţă de disciplinare. unde toate căile îţi sunt deschise. un ministru puternic şi temut. de minciuni şi de ipocrizie… — Adevărat viaţă de martir. care v-au izbit adesea. tot vorbind despre Credinţă. pe care n-au clintit-o vânturile contrare. am renunţat totuşi să-mi caut chemarea în largul vieţii. Sunt aproape treizeci şi cinci de ani de când îmi irosesc vlaga în cârmuirea unei tagme privilegiate de tradiţie şi de uniformă. ca şi de pregătirea mea intelectuală. cu protopopi. nimic nou sub soare (lat. în indiferenţa a 80Vo din „fiii mei duhovniceşti”. şi ce-o mai fi a mai fost. inteligenţa şi talentul oratoric al înaltpreasfinţiei-voastre… Filaret. vorba ceea.il novi sub sole1 înaltpreasfinţite. despre Dragoste. îi porunci Filaret făcând cu ochiul către referent. De n-aş fi îmbrăcat această rasS. cu surâsu-i feciorelnic pe buze şi cu două mape în mână. cu cântăreţi şi cu paracliseri. A râs cu poftă şi i-a declarat dragoste până la moarte. i-a mărturisit odată în faţă că-i e cu neputinţă să-l privească o clipă fără să-i vadă păr pe mâini. 1 Nil no ri sub sole. emoţionat. înaltpreasfinţite… Noroc că aveţi credinţă. — Să nu te depărtezi prea mult. care îl cunoaşte tot aşa de bine ca şi Filaret. pentru a se lipsi de toate satisfacţiile pe care le poate găsi în viaţa laică şi de toate perspectivele pe care i le oferă cultura. — Adevărat! oftă înaltpreasfinţia-sa.din dragostea de bani a celui mare şi că sfinţia-sa. Acachie evită zâmbetul plin de jurăminte de dragoste al părintelui Ilie şi îşi luă blagoslovenie de plecare. Unealtă imaculată. aş fi ajuns şi eu. al unei idei pe care nu poţi s-o interpretezi şi care nu-i măcar a ta. Păşi pe uşa camerei de lucru a mitropolitului. Graţie acestei credinţe. cucernice părinte? — Nih. Trebuie să fie cineva prea îndrăgostit de biserică. Deşi am fost conştient de darurile cu care m-a înzestrat natura. aţi izbutit să vă conservaţi admirabil – şi sufleteşte şi trupeşte. despre Adevăr şi despre Sărăcie. înaltpreasfinte. în chestiunea şcoalei ele cântăreţi.

— O parte din locuitorii unui sat se plâng împotriva preotului care. Pe adversari. iar când se îmbată vorbeşte la telefon cu Dumnezeu… A fost poftit el. fie resemnarea pârâşilor. Auzi. iar naşul popii e vicepreşedinte al Senatului… înaltpreasfinţia-sa are vechi legături cu partidul de la putere.Mitropolitul semnă fără să citească. numai de biserică nu. pentru a fi certat duhovniceşte. fie îndreptarea vinovatului. după care referentul deschise a doua mapă. dar sfinţia-sa. nu e om sărac! Înaltpreasfintiei-sale îi străluciră ochii… — Nu?. E vorba de un tânăr preot licenţiat în teologie şi absolvent al Facultăţii de drept. Urmează raportul unui protopop de la periferia eparhiei. vite… — Ticălosul! se indignă Filaret. Cererea locuitorilor e sprijinită de un fost şi viitor ministru. Se poartă în straie civile. dar referentul il opri la timp. liberal fiind. . slujeşte sfânta liturghie din joi în Paşti. negustoreşte cai. aşa cum este datina. un tânăr absolvent al şcolii de cântăreţi cere să fie numit în locul unui bătrân practicant „cşre mai e şi beţiv”. nu vrea să dea sfânta împărtăşanie bolnavilor înscrişi în celelalte partide. îi place să bea prin cârciumi. — Un preot ar vrea să se ducă la Govora. şi'chiar la mitropolie. dă vina pe temperamentu-i potrivnic îngrădirilor prevăzute în canoane pentru feţele bisericeşti. atunci când isprăvesc cu viaţa aceasta pământească. Umblă veşnic cu revolverul în buzunar. auzi. Să fie chemat aci pentru a-şi da seamă de nelegiuire. un protopop raportează că în cutare comună s-a ivit o nouă sectă. ia morţii de la penultimul domiciliu fără să le citească „stâlpii” şi fără să guste din pomană. apoi se scărpină după ureche. Preotul cu pricina. un dascăl se jeluie că parohul nu-i dă dreptul legal din venitul epitrahilului. Zice că are beteşug la gât şi nu poate să citească dacă nu bea înainte măcar o ceaşcă de ţuică fiartă şi cât mai îndulcită…” — Ce vârstă are preotul? — Aproape şaptezeci… — Şi ce studii? — E din cei cu patru clase de seminar. Cu alte cuvinte – amânarea la infinit. pământ. îngăduitor cu neputinţele bătrâneţelor. Iar pentru alte servicii religioase. un epitrop denunţă pe preotul parohiei respective că „pretandă de la lume să i se dea ţuică fiartă ori de câte ori e chemat la vreo slujbă. care se ocupă de toate. i s-au dat avertismente scrise şi verbale. iar părintele Ilie e înscris în registrele unui partid din opoziţie… în cele din urmă mitropolitul aşternu următoarea rezoluţie: „Protopopul va cerceta la faţa locului şi apoi ne va raporta spre a decide”. ar trebui să sa arate unui specialist. şi atunci ocărăşte pe enoriaşi că… nu vin la biserică. Face politică. Nu are chemare pentru un astfel de apostolat. E scris pe şase pagmi mari de coală ministerială. Căci după protopop chestiunea va fi dată revizorului ecleziastic. se ceartă cu preoteasa în favor de oameni. de mai multe ori la protopopie. dar după ei se vor înscăuna probabil naţional-ţărăniştii. Liberalii sunt la putere. îi duce la cimitir fără să mai colinde cu ei liniile principale ale satului. Referentul se scărpină în bărbie. să bea ţuică fiartă ca să-i vie glas!. — Da' de unde! Are moară de foc. şi tot aşa procedă şi cu alte asemenea hârtii. sfinţia-sa ia taxe mult mai mici coreligionarilor politici. fără să-şi nege isprtjUe. Filaret vru să rupă răvaşul epitropului. apoi referentului. cu întârzieri care aduc. altul la Techirghiol. că… slavă Domnului. iar pe liberali îi plimbă pe unde voiesc familiile respective… Filaret făcu puţintel haz. Zise: — Dacă într-adevăr are beteşug la gâtlej.

” îl citeşte în taină.” Apoi respiră satisfăcut c-a îndrăznit împotriva. Desigur. care suplineşte o parohie rămasă văduvită de titular. Convins că a făcut protectorilor preotului destule concesii şi că lucrurile au mers mai departe decât şi-ar fi închipuit. ci de preoţi instruiţi care să-l lumineze şi să-l conducă pe calea cea adevărată. Boierilor norodului4*. Ca să-şi refacă autoritatea şifonată de intervenţia ministrului. enoriaşii au apelat în cele din urmă la serviciile unui predicator adventist. mai tuşeşte. cu tot respectul. Poporul nu are trebuinţă de vrăjitori. aprobă o dispensă de cununie. prin care se aduceau învinuiri grave în sarcina preotului Xde la parohia Mărăcini. pentru dezlegarea farmecelor şi pentru sănătatea vitelor şi a oamenilor. Trece grăbit peste rapoartele „prea detailate4' ale unor preşedinţi de cercuri culturale. pedepsi pe călugăr. „… Şi vă rog să binevoiţi a dispoza cele ce veţi crede de cuviinţă”. înaltpreasfinţia-sa şterse rezoluţia aşternută cu atâta cutezătoare energie.. şi ca să dea şi Cerului un pic de satisfacţie. Mă rog. domnule ministru. mitropolitul scrise apăsat pe marginea protopopescului raport: „Se suspendă şi se trimite în judecata consistoriului spiritual. şi se încovoaie slugarnic în faţa aparatului. — N-ai ce-i face! În alt raport. îl 'gângăveşte pe gură şi pe nas. citi tare. Când e vorba să servim pe însuşi ministrul nostru… Cu tot respectul. da… mă rog… se face. rar şi apăsat: „în urma raportului preacucernicului protopop al judeţului C. — A. domnule ministru! Da. Apoi.. pentru dragoste şi pentru ură. excelenţă… Mă rog. slavă lui Dumnezeu… Mulţumesc de bunăvoinţă… Cu grijile eparhiei. „I se va da ordin – scrie înitpreasfinţia-sa – să se reîntoarcă la mânăstire.Şi-a greşit cariera. şi o înlocui cu 17* alta: „Va fi din nou admonestat şi i se va da un ultim avertisment”. numitul preot a fost pedepsit cu suspendarea „până ce va da dovezi sigure de îndreptare. al aceluiaşi protopop. Foarte vesel c-a îndatorat pe capul politic al bisericii. excelenţă… A. se vorbeşte despre un preot monah. văzând că popa Ilie nu grăieşte nimic. până ce. Pune în mişcare pe şefii politici şi rămâne să huzurească după plac. către cucernicul referent: — Ce să-i faci?. mă rog! Atâta lucru!. În acest scop s-au înfiinţat seminarii şi facultăţi teologice. apoi se opreşte mai cu interes asupra unui referat scris şi subscris de însuşi referentul Ilie Pană. Insă nici nu vrea să renunţe la ceea ce nu i se potriveşte. iar nu în altul”.” Cum aceste dovezi n-au întârziat să se producă. o înmormântare creştinească pentru un sinucigaş. Sătui de atâtea plângeri zadarnice şi dornici să aibă un mijlocitor între ei şi Dumnezeu. . Cel mai bun dintre preoţii vecini va fi însărcinat cu suplinirea parohiei X. S-a făcut. încuviinţează botezul unui cetăţean care s-a convins că e mai tare Christos decât Moise. excelenţă. excelenţă. mă rog! Vă salut. în una din cele mai bune parohii din judeţul respectiv. gata să se prăbuşească cu scaunul. pe care preotul Ilie Pană 'i Ie prezentase în locul colegului de la secţia culturală. îşi încheie protopopul lungu-i şi documentatu-i raport. Filaret se ridică emoţionat. Zbârnâie telefonul: „Domnul ministru al cultelor doreşte să facă o comunicare înaltpreasfinţiei-sale”. Călugărul citeşte acatiste pentru căsătorii şi pentru divorţuri. ţine foarte mult la el. mai frământă foaia între degete. trimite în judecata consiliului protopopesc pe un cântăreţ „boolucaş”. Da… tocmai am primit raportul protopopului… Da 1 Da. deşi protopopul nu uitase să adauge că alte păcate nu mai are şi că poporul „ignorant cum e”.

îndrăzni omul să deschidă gura. pare emoţionat dar nu-şi pierde cumpătul. E afară pe sală. fără să mai ceară încuviinţarea arhipăstorului. a combate apucăturile cele rele şi a făgădui recompense într-o lume viitoare şi într-un rai care nu se vede înseamnă a te expune urii şi batjocurii celor i'ăi şi celor fără judecată. Şi înţeleg totul. că te-ai îndreptat… Purtările de mai înainte ale cucerniciei tale nu cadrau cu misiunea unui adevărat propovăduitor al cuvântului dumnezeiesc… Nici nu-ţi închipui eucernicia-ta de câtă bucurie e cuprins sufletul meu atunci când pot să ridic o pedeapsă! Şi. cu vinişoare roşii în umerii obrajilor şi cu'sticliri ciudate în ochii tulburi. Referentul râse înfundat. După care lasă tocul să răsplătească întoarcerea oii rătăcite: „Se ridică pedeapsa. Din ochi. îi pipăie grosimea.vinovatul revenind repede la o viaţă demnă de misiunea unui adevărat apostol. înaltpreasfinţite stăpâne. îl cântăreşte o clipă în podul palmei. potrivit cuvintelor…a Aci. A sluji Binele. fu de părere referentul. vorba psalmistului: „De multe ori se abate nenorocirea asupra celui fără prihană. sau să fie ridicată.. Zise: . dar mitropolitul se făcu a n-aude. Vădit iritat.. Dar mai întâi să vedem dacă… acceptă. — Dacă-i aşa. acum să nu mai greşeşti… — N-am preoteasă. Şi. Dar privirea mitropolitului se îmblânzeşte repede şi vorba îi e moale şi muiată în aromă duhovnicească. — Îmi pare bine. Întotdeauna”… Iată. frecându-şi degetul mare de cel arătător. mă aşteaptă cu rezultatul. Mitropolitul îl înhaţă cu lăcomie. deşi n-ar fi absolută trebuinţă. — Ştiu. Câtă amărăciune îndur ori de câte ori interesele'supreme şi permanente ale sfintei biserici mă pun în neplăcuta situaţie de-a osândi pe fraţii mei mai mici… Sunt încredinţat însă că învinuirile ce ţi s-au adus au fost exagerate… — Am duşmani mulţi. Acest cucernic slujitor al lui Christos. Ajutor referentului. care fusese acuzat că se pasionează mai abitir de femei şi de vin. condeiul se poticneşte. cu respect vă rog să binevoiţi a aprecia dacă proprirea de la cele sfinte mai e necesară. apoi se trage de-a-ndărătelea. Popa îngălbeneşte şi cere. decât de evanghelizarea păstoriţilor săi. răspunse bunul călugăr fără să se mai gândească. preote. — Unde sunt… „dovezile44? Popa Ilie râde şiret şi-i întinde un plic. însă Domnul îl scapă. Noroc că mai era şi cuviosul Acachie pe aci.:1 Dar părintele Ilie continua să tacă mai departe. Face o plecăciune şi părintelui Acachie. Îşi face cruce în faţa înaltului stăpân – îl vedea pentru întâia oară – şi-i sărută vârful degetelor. de vârstă mijlocie. Dar. Filaret îi priveşte drept în ochi. scăpat-ai şi cucernicia-ta. Filaret îl priveşte sever printre gene. Cine o să controleze actele înaltpreasfinţiei-sale? Face apel la memoria referentului. cu barba deasă şi neagră. — Părinte Acachie. e întocmai ca acel care n-a păcătuit44. ce zice Evanghelia despre un păcătos care se pocăieşte? — Că se face mare bucurie în cer. Dar popa Ilie pare a fi mai prieten cu Coranul decât cu Biblia: — Cel care se căieşte. În cinci minute se înapoie'cu un vlăjgan de popă. zice… Mahomed. Nu găseşte locul din scriptură pe care să-şi întemeieze indulgenţa. înaltpreasfinte! se tângui popa spre a-şi îndreptăţi abaterile viitoare. popa Ilie grăbi întru căutarea norocosului protejat al Evangheliei. apoi râde — Mai mult cu ochii decât cu gura – şi-l vâră în buzunar. am putea să-i mai dăm acelui preot şi un rang pe deasupra… — Chiar şi merită.

sau un tânăr studios. După plecarea noului şi fericitului sachelar. Unde merge suta bogatului. aşa cum te-am pedepsit pentru cele rele. numai şi numai ca să pot ajuta un semen copleşit de nevoi. nu auzişi ce — Grăi părintele Acachie?. de ce să faceţi milostenie din punga altora? Căci nici Solomon nu a fost îngropat cu sipetele de aur şi argint şi nici înaltpreasfinţia-voastră n-o să intraţi în pământ cu casa de bani. înaltpreasfinte. Ai vreun rang preoţesc? — Nu. mitropolia. întâiul din cei doisprezece. m-am gândit să ţi le răsplătesc. ci mai vârtos luaţi. — Aş vrea să dăruiesc ceva pentru „Fondul săraeilor”. Colae… Dar eu văz că… nu numai că nu daţi. grăi cuvântul cel plăcut. mai dibui şi buzunarele. cu câtă trudă alimentez eu atât de mult hulitul fond al-săracilor? De câte ori nu mă umilesc şi de câte ori nu mângâi pe cei ce ar merita să-i lovesc. înaltpreasfinţite stăpâne. pildă Sfântul Ni. mitropolitul respiră adânc şi astfel se tângui către cuviosul Acachie: — Vezi. că de când am cinstea să vă slujesc… nu i-am zărit nici pe la porţi! Şi chiar de-ar fi. ci cvi osârdie. părinte Acachie. Îmboldit de către referent. Părintele Acachie îl privi drept în ochi şi-i vorbi cu sinceritatea-i firească şi cu îndrăzneala ce numai lui îi este îngăduită: — Să dea Dumnezeu. Să-i faci decretul. şi să mi-l aduci să-l iscălesc. şi n-am la mine… — Cât ai? Popa aşi controiă portmoneu-i îndopat cu acte şi cu ţigări. cu grijă să nu t 1 Grad onorific în ierarhia preoţească. să mai văz şi săraci intrând pe uşa palatului. Referentul bisericesc… A. zice: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu – nu cu mârşav câştig. Nu ca şi cum stăpânind pe clerici.! — Şi… n-ai vrea să ai? — De… — Ce zici. respectele mele. neţiind seamă de cuvintele Apostolului: „Argintul sau aurul sau îmbrăcămintea nici unuia dintre voi n-am poftit!” Iar Petru. Să-l facem sachelar 1? Referentul abia îşi ţinea râsul. ci chip făcându-vă turmei…” Zbârnâie telefonul. cucoanele astea! zbârci Filaret din nas.. prezidenta societăţii de binefacere Y. merg şi cei doi bani ai văduvei. părinte Ilie. Dacă mai revine să-i spui că s-au isprăvit fondurile… Să mai dea şi din punga lor. solicită o audienţă… — Ah. precum spuneţi. Dar popa. Cum făcea de. — Merită. Faceţi milostenie din comoara înaltpreasfinţiei-voastre. părinte Ilie. lipsit de mijloace!. şi rosti ruşinat o cifră destul de modestă pentru destinaţia ce urma săi dea. înaltpreasfinte! Dar… zice că nu prea e pregătit… Fruntea celui mai mare se încreţi către rădăcina nasului şi degetele-i prinseră a ciocăni pe birou. — Fie! se resemnă Filaret. . aşa. FAlo! Da.— Şi… fiindcă sunt informat că ai cucernicia-ta şi oarecare merite. să daţi adică banii aceştia săracilor. Se audă vreun sunet. stimată doamnă! Voi comunica înaltpreasfinţiei-sale dorinţa dumneavoastră… DeÎ sigur! Rezultatul îl veţi avea prin telefon… f – Cine e? — Doamna X.

. iar după ce a văzut-o măritată. — Se pare că nenorocita e însărcinată… — Şi ce mă priveşte pe mine? N-are decât să nască. FeSO Referentul se dădu mai aproape şi îşi coborî vocea cu două tonuri. ras proaspăt şi bretonat. după ce a fost ales mitropolit al Chesariei-Capadochiei – interveni Acachie – cel dintâi lucru pe care l-a cerut de la Dumnezeu a fost să-i dea înţelepciune… — Tu vezi să se pregătească masa. — Şi înţelepciune… — Sfântul Vasile. păşeau pe uşa încăpătorului birou al mitropolitului. părinte Ilie! — Destul de greu. puţină distracţie după atâta osteneală. — Cheamă-i. — Se cere mai ales foarte mult tact. E şi gineri-său aci. după care răsuflă uşurat şi vru să aşeze tocul la locul cuvenit. Eceasul douăsprezece şi un sfert… — O să mai îngăduiţi o mică zăbavă înaltpreasfinte. — Câte cereri s-au'âdunat până în prezent? — Douăzeci şi şapte… — Crezi că… s-a copt? — Fiecare solicitant are cel puţin un protector!. — Nu văd altă soluţie. iar în urma acestuia o femeiuşcă pistruiată. De altfel. omule. — Ar mai fi ceva de rezolvat. — Şi eu ce să le fac? se zburli Filaret. nu numai amuzant. cuteză referentul. acela care şi-a dat parohia de zestre fiică-şi. nu strică. năsoasă şi după toate semnele însărcinată. ce-i ţii afară?! După două minute. Fericit că a mai trecut încă un hop destul de dificil. apoi iarăşi respiră uşurat. Acachie. — Ar putea să fie şi… interesant acest caz. înaltpreasfinţite!. şi încă înainte de masă. N-au decât să revină la stătu quo ante… — Adică… să-i dea fata înapoi? râse popa Ilie cu glas de bariton. Filaret aşternu pe cererea cea mai proaspătă obişnuitul: „Se va avea în vedere'. apoi un tinăr scundac şi bine legat. . A venit preotul de la MoaraRoşie. Sunt obosit şi e vremea mesei. slabă. — Hm! Numai nepotul meu îşi închipuie c-o Poate obţine pe căile legale… Ce naivitate! Şi… crezi că măcar o parte dintre solicitanţi şi dintre protectorii lor… dau semne de oboseală? — E aproape anul de când numita parohie a rămas văduvită de păstorul ei sufletesc… Ar putea totuşi să mai aştepte… Călugărul pe care l-am detaşat acolo nu dă semne că ar dori să se întoarcă la mânăstire… şi nici poporul nu dă semne de nerăbdare… — Atunci – Să mai aştepte! I – Să bai aştepte. ce nu meritau să se oprească prea mult asupra lor. — Ce mai e? — Chestia cu parohia Călţunaşi… — Straşnică parohie! — E una din cele mai bune parohii rurale din eparhie!.Apoi îşi aşternu înaltpreasfinţia-sa iniţiala dedesubtul câtorva rezoluţii aplicate de către referent în colţul unor adrese şi jalbe. un preot trecut de şaizeci de ani. — Greu lucru e să conduci o eparhie de câteva judeţe. înalt şi slăbănog. nu vrea să-şi mai ţină cuvântul. 1 Starea de lucruri de dinainte (lat. sfioşi şi temători. îi tăie popa Ilie bucuria odihnei. şi fata.

Ţirea preoţilor nevrednici cu încă unul. Greu lucru e să fii ceea ce sunt. vă iert şi vă dezleg. şi mai ales pentru a nu suferi această femeie nevinovată. Deci actuala-i soţie. să ierţi atunci când s-ar cădea să dai cu ciomagul. Cu o condiţie însă: să jertfiţi din bunul vostru pentru săraci şi pentru fondul cultural al eparhiei… În schimbul păcatului pe care îl săvârşesc absolvindu-vă. că mi-a amorţit spatele. La preoţie nici nu te mai poţi măcar gândi. Mergeţi cu bine şi vă înţelegeţi în duh creştinesc. care de bună seamă au vrut să se păcălească reciproc. pentru cauză de boală (popa mărturisise că e cam surpat şi că are reumatism la mâna'dreaptă).Filaret îi examină câteva clipe printre gene şi regretă că foamea îi dă ghes tocmai acum când avea prilej să se distreze puţin pe socoteala acestor „fii duhovniceşti*4. pentru a stabili „cele de cuviinţă”. răspunse cu nesfiala-i firească şi îngăduită de cel mai mare. Şi-a vârât însă Necuratul codiţa ca să strice o căsnicie începută cu dragoste şi cu frumoase speranţe de viitor şi să-şi bată joc de bătrâneţele unui preot. şi pentru a-şi aminti de proverbul care spune că o împăcare strâmbă e mai bună decât o judecată dreaptă. Nu sunteţi atât de răi după cum arătaţi şi după cum înşivă credeţi. după ce le puse câteva întrebări de mmtuială. să uscăm măcar lacrimile unei văduve şi să uşurăm nevoile unui student sărman… Am zis. părinte Acachie? Bunul călugăr. fericită. — Totuşi. tinere vânător de parohii de zestre. poţi să deschizi de-acu o cârciumă. (Ginerele săvârşise imprudenţa să spună că fata popii. E atât de mare răspunderea unui arhiereu înaintea lui Dumnezeu. — Aveţi toa'ă dreptatea. — Uff! răsuflă înaltpreasfinţia-sa obosit şi flămând. şi să calci sfintele canoane tocmai când ar trebui să le aplici fără milă. n-a fost. iar Filaret îşi aduse aminte că e arhiereu. Cei doi vinovaţi se priviră cu înţelegere şi-i căzură în genunchi. — Mă bucur că-mi daţi ascultare şi că deci pot să-mi schimb prima impresie. în speţă canoanele sfinţilor apostoli. vei fi pensionat din oficiu. la măritiş. apoi. desconsiderarea unor legi. — Facem. cuvioase! .) Cei doi bărbaţi păliră. Ce zici. nu înseamnă întotdeauna o faptă condamnabilă. Voi fi fericit să aud că mărinimia mea a dat roade frumoase şi că. Pentru a preveni o nenorocire – Doamne fereşte de necaz! – mitropolitul se îmblânzi mai repede ca de obicei. că s-ar cutremura şi munţii dacă ar avea suflet şi ar şti… Ar ieşi râurile din matcă… S-ar răsturna dealurile peste văi… — Ar sări tramvaiele de pe şine… Uf. care văzuse şi auzise atât de rtralte încât nu se mai speria de nimic. Să fiţi blagosloviţi! Împricinaţii sărutară cu recunoştinţă dreapta stăpânului canonic. apoi ieşiră odată cu popa Ilie. înaltpreasfinţite stăpâne. Tu. împăcaţi şi mulţumiţi întru Domnul. Iar dumneata. să stabiliţi cu preacucernicul referent cele de cuviinţă. bătrâne. — Sunteţi nevrednici să 'slujiţi Mântuitorului! Apostrofă el pe socru şi pe ginere. Aşa că n-avu încotro şi dădu protie 1 stomacului. Egreu lucru să fii veşnic la datorie. Femeia începu să plângă. mai bine freacă-mă colea niţel. Să împaci adică tot felul de nebuni. înaltpreasfinte! Femeia îşi şterse lacrimile. aşa cum pretind canoanele să fie o viitoare preoteasă. pentru a înlătura un scandal care ar dăuna bisericii incomparabil mai mult deoât înmul1 întâietate.

caută expresii' mai alese şi vrea să pară ceva mai serios decât un simplu măscărici. avem. iar Acachie îi schimbă farfuriile şi-i poartă de grijă să nu se frigă şi să nu se înece cu vreun os. Împacă adică şi capra şi varza. vin şi femei. Ecleziarhul e mai strâns la vorbă. Pe cuviosul monah. Şi podagra şi dorinţele stomacului. ca orice alt muritor. Şi nu aspiră la nimic în această lume trecătoare. din tot anturajul. Masa începe cu rugăciunea rostită de părintele Acachie şi cu binecuvântarea înaltpreasfmţiei-sale. de cazuri extraordinare. E greu lucru. Al doilea. ar vrea să trăiască şi mult. de orânduitor al slujbelor ce se săvârşesc în catedrala metropolitană. Filaret îi dispreţuieşte pe amândoi. să îndrepţi sau să pedepseşti tot felul de prostii şi de fărădelegi… — Dacă n-aţi sluji la doi dumnezei. — Cât pentru asta. Astăzi. aşa Acachie! Că dacă nu te-o ajuta sărăcia duhului. înaltpreasfinţite stăpâne… — Freacă-mă niţel şi pe ceafă. Capitolul IV PODAGRA ŞI STOMAC înaltpreasfinţitul Filaret suferă de boala traiului bun. pe cât posibil. Şi cată so folosească o data în săptămână. Nu se discută absolut nimic. fiind a patra zi a săptămânii. care îşi arată recunoştinţa povestindu-i anecdote din viaţa bisericească. care n-ai nici griji şi nici vreo răspundere. Dacă are din belşug mâncare. Acachie. adică joi. Şi se încheie tot aşa. om bătrân. Şi cată să urmeze sfatul medicilor. care le este comună: darul de-a înveseli pe alţii. adică preacuviosul Teofilact. Mănâncă de obicei singur. Primul îndeplineşte slujba de exarh al mânăstirilor din cuprinsul eparhiei. Iar omeneştile slăbiciuni şi le satisface. Tu. stăpâne sfinte. Serapion face naveta între bucătărie şi sufragerie. aşadar. pe când Teofan. le dă drumul fără prea multă alegere. doi călugări vicioşi. — Destul de greu. . Aşa vezi. Atunci bunul călugăr are cinstea deosebită să-i fie şi comesean şi sufragiu totodată. musafiri. Exarhul mai ales povesteşte mieros. doarme fără vise. decât pe Acachie şi pe Ilie Pană. face oficiul de mare ecleziarh. râde fără pricină şi nu caută prilej de ceartă nimănui. că te face să râzi şi când ai încerca să te abţii. afară. Şi cu atâta haz nerod. De altfel. eu cred.— Dar e şi mai greu s-o faci întocmai după pravilă!. Mai sus olecuţă. Că nu-i lucru de neţinut în seamă să slujeşti unui arhiereu… Unui mitropolit. Numai de două ori pe săptămână are invitaţi la masă. Şi probabil nici în „ceea ce va să fie”. pentru desăvârşita-i curăţenie sufletească. Preacuvioşia-sa îşi cântăreşte anecdotele la care îl obligă cinstea de a mânca la masa mitropolitului. după cum s-a văzut. Le apreciază şi celor doi arhimandriţi o singură calitate. părinte Acachie. ci numai pe cât se poate. Fiindcă şi înaltpreasfinţia-sa. patru ceasuri în şir pe scaun şi să asculţi. Mănâncă în societatea exarhului mânăstirilor şi a marelui ecleziarh. Dar nu întru toate. te poţi hrăni şi cu scripturi. Uff. simplu. Pe preacuvioşii Teofan şi Teofilact. pentru desăvârşita-i ipocrizie. Intru ajungerea acestui scopos nu scapă nici un prilej ca să lingă mâinile stăpânului. servit fiind de Serapion şi de Acachie. înaltpreasfinţia-sa nu simpatizează. sunt foarte încredinţat. — Mai jos. adică exarhul. E doctor în teologie şi aspiră zi şi noapte la un scaun de episcop. la judecata cea din urmă o să-ţi socotească Dumnezeu ascultarea. Nu s-a instruit preacuvioşia-sa nici oficial şi nici în particular. că n-ar fi nevoie să vă obosiţi atâta. Aceasta fiindcă ţine omul să ajungă arhiereu – şi mai departe. în prostia mea. Când şi când face pe gustul părintelui Acachie şi mănâncă numai de post. cuvioase. dar eu care trudesc atât… Destul Acachie. post ortodox. iar pe cucernicul referent. dar nici privaţiuni prea mari să nu îndure. Acachie. Iar joia. Slugarnici şi complect lipsiţi de personalitate. Duminica prânzeşte cu vicarul şi cu directorul seminarului – şi discută politică. apoi să mergem la masă. să stai tu. bineînţeles. cu perdelele lăsate. Dă puţin şi pe la mijloc.

apoi i se adresă leu glas moale. Un cuvios călugăr. care se căia acum că nu avusese la îndemână * ceva mai inofensiv. Renunţă însă * şi lăsă pe Teofan să-şi facă datoria. peştele la coadă? Nu ştii că el se impute de la cap? O îi Călugărul îi sărută dreapta cu smerenie. cumpără şi el un ţ crăpcean şi apoi se tot învârteşte prin faţa stăre! ţiei. Arhimandritul Teofilact. Nu mult după ce osânditul îşi începe surghiunul. sau auzită de la alţii: — Cică episcopul Calinic al Râmnicului pedepsise pe un preot de ţară să facă o vreme canon la episcopie. iar dacă sunt triste. Îl chemă la dânsul şi-l întrebă: — De ce miroşi. Nu! îl refuză Calinic urcându-se în caleaşcă. cu răsuflarea tăiată. cu atât mai bine. s-a dus cu el în bisel.Diversele chestiuni care intră în atribuţiile celor doi arhimandriţi sunt puse pe tapet atunci când preacuvioşiile-lor lucrează cu mai-marele. Spre disperarea arhimandritului Teofiplact. dar nici preasfinţia-ta n-ai să mai poţi zice Tatăl nostru. după cum slobod e să povestească şi el întâmplări din viaţa bisericească. nimeni nu-l împiedică şi nimeni nu-l întrerupe. mirosindu-l de zor la… coadă. apoi încep anecdotele. Filaret întrerupse o clipă activitatea furculiţei şi . preasfinte.. Ai făcut greşeli mari şi trebuie să le ispăşeşti. „ Toţi aşteptau. soseşte şi escorta de dorobanţi. diaconii. — Să înceapă ecleziarhul. Îi sărutară dreapta rând pe rând: ecleziarhul. nu chiar dintre cei mai proşti. cu bunătateai firească. Dacă sunt vesele. părinte. Fondul săracilor44… îşi îngădui cuviosul Acachie. bucuros că i se dă întâietatea. marele episcop dădu cuvenita blagoslovenie personalului episcopiei. Se adunară autorităţile. dar îi răspunse cu viclenie: . Sifixă o clipă pe cutezătorul preot. Câteva banalităţi la început. — Cică într-una din zile. bată-te sănătatea! Şi coborând din trăsură. — Iartă-mă. l-a lăsat slobod să se întoarcă la parohia pui. bineînţeles. pe la sfintele episcopii… Fondul culj. Căci. şi care tocmai sosise de La Iaşi pentru oleacă de odihnă şi de pipasă reculegere. Mitropolitul Z „ care avusese de curând un scandal provocat de prealumeştile-i apucături. îmi voi face mai departe canonul. Singur părintele 25o Acachie cel privilegiat e slobod să arate ce gândeşte. Înainte însă de a se urca în trăsură. părându-i cam curioasă stăruinţa cu care cuviosul ducea crapul la nas. să vadă ce are să facă episcopul. La urmă de' tot veni şi preotul cel pedepsit. descoperită de preacuvioşia-sa prin vreo publicaţie cu slove chirilice. vru să-şi ridice ochii din farfurie. Zăreşte pe călugărul cu peştele şi. indiferent de calitate. spune acolo: „Şi ne iartă jouă greşaiele noastre precum şi noi iertăm grewşiţilor noştri…” Cei de faţă au rămas uimiţi de atâta îndrăzneală. f – Ei. Văzând care încotropopa renunţă brusc la înfăţişarea-i pocăită şi ridică semeţ capul: — Aşaa! Ei bine. se rugă el de blândul episcop. Însă fără a fi urmate de comentarii. Apoi. I De bună seamă că pe vremea aceea încă nu fluaseră fiinţă. preoţii. canonarhii şi paracliserii. la mânăstirea Neamţ ţ – începu exarhul cu oarecare timiditate – vine o căruţă cu peşte de vânzare. care după obiceiul de atunci urmau să-l petreacă până la marginea oraşului. se înclină recunoscător în faţa stăpânului şi începu să depene o întâmplare din alte vremuri. Turai” şi. vlădica se pregăteşte să plece la Bucureşti. Acesta. trage caleaşca la scară şi Calinic e gata de plecare. — A. rieă şi i-a citit o moliftă de dezlegare.

— Sfântul Vasile nu se hrănea ca mine. însă. îi merge şi mai rău… i – Pe mine nu mă doare nimic. * Fiindcă de post şi de rugăciune nu se îmbolnăveşte fCel ce crede cu adevărat! Marele Antonie şi atâţia alţi cuvioşi pusnici. ci vroiam să ştiu dacă batîr coada mai e bună la ceva… Lui Filaret îi place să dureze masa cât mai mult. — Eu însumi voi fi osândit pentru păcatul de-a îndrăzni fără rfiăsură în faţa arhiereului. iar preacuviosul Teofilact se pregătea. îţi lasă gura apă şi nu poţi să te stăpâneşti. se îmbolnăveşte. cu ajutorul lui Boccaccio. că boala înaltpreasfinţiei-voastre mai are şi altă pricină. în timpul mesei. Are dureri teribile la glezne şi la degetul cel mare de la piciorul drept. De se hrăneşte bine. — Eu socot. Acachie. şi de-a asculta poveşti şi snoave care nu întotdeauna îi lasă demnitatea neşifonată. uns c-o alifie calmantă şi i se înfăşoară labele în flanele calde. Mai din cauza hartanului de iepure pe care îl înfulecase în ajun. ori sufletul vi s-a slăbănogit în aşa . Şi ascultaţi. cu drăcesc nesaţ. tocmai când cuviosul Serapion îi servi o ha'lcă de purcel de lapte. care mai vârtos îşi împilau i stomacul decât îl hrăneau. Îmi pare rău de fripturica aia de purcel… — Aţi mâncat în schimb iepure… — Mai bine mă lipseam de iepure şi mâncam purcel… — Iar dacă v-aţi lipsi pentru totdeauna şi de iepure şi de purcel. Te fură ochii. rumenit în frigare. E descălţat repede. Uneori. înaltpreasfinte!.e. Iar în loc de preferatu-i ananas. adică de Acachie şi de Serapion. înaltpreasfinţite stăpâne. i se serveşte o porţie de… piperazină. părinte Acachie. E pedeapsa lui Dumnezeu. Filaret se ridică înciudat de la masă şi se lungeşte în pat. mai din pricina conopidei de astăzi. iar eu aş vrea să mă odihnesc puţin şi… poate chiar să cuget asupra observaţiilor şi sfaturilor tale. freacă mai tare. — În toate zilele îmi făgăduiţi această cugetare „dar eu văd bine că faptele sunt aceleaşi. iar dacă ee-hrăneşte prost. cetiri din Vieţile sfinţilor. Ţi-o fi cumva foame. Într-adevăr. iacă şi în ceasul de faţă îşi găsi boala momentul să-i amintească existenţa. mai ales când n-are supărări şi când invitaţii îi întreţin buna dispoziţie. Filaret privi cu invidie la acest pârlit de călugăr. Dacă aţi cunoaşte cuprinsul canonului 57 al sfinţilor apostoli… — Roagă-te şi pentru mine. la cap eram eu sigur că e împuţit. dar îşi numărau anii până la o sută şi până dincolo de sută… — Mai freacă-mă pe la genunchi. care te miri din ce trăieşte şi n-are pic de losânză între piele şi oas. Acachie. Acachie! Uff! Sprijinit de cei doi ucenici. şi cu toate acestea s-a îmbolnăvit de ' ficat… — S-a îmbolnăvit din pricina supărărilor pe care ? i le pricinuiau arienii! replică Acachie prompt. batjocurile acelui „Bocanci” nelegiuit şi neruşinat. părinte Acachie. în proştia mea. pentru că în loc să ascultaţi. Asta înseamnă că. nu numai că n-au ştiut ce-i boala. mizerabila de podagră vine nepoftită şi-i strică plăcerea de a mânca împotriva regimului prescris de medicul curant. — Destul. n-ar mai fi nevoie de alifie şi de oblojeală la picioare… — Lăcomia. — Ce şubred e omul.— Apăi. vă plecaţi urechea la limba cea neroadă a preacuviosului Teofan şi la cea vicleană a preacuviosului Teofilact. părinte Acachie. Şi totuşi. ori cuvintele mele le socotiţi în batjocura. nu s-a plâns niciodată de vreo suferinţă cât de mică. să alunge impresia lăsată de povestea cu preotul cel îndrăzneţ şi cu monahul necuviincios. aşa cum îi scrie călugărului. te îndeamnă nasul. — Mor. Acachie. Dar cât se poate de încet. oftează înaltpreasfinţia-sa.

chip că nu se mai poate împotrivi voilor trupului şi uneltirilor vrăjmaşului… înaltul chiriarh a
închis ochii. Părintele Acachie îi acoperi grijuliu picioarele, apoi se închină cu evlavie în faţa
icoanelor şi plecă să-şi primească porţia, fără bucăţi şi fără unsoare, de Ia madam Ana.
În sufragerie, arhimandriţii Teofan şi Teofilact, care rămăseseră să continuie masa în lipsa
celui mai mare şi cu blagoslovenia acestuia, îşi grăiesc; în şoapte: bârfesc pe Filaret.
Capitolul V UN CEAS PENTRU AUDIENŢE Atâta jertfeşte mitropolitul Filaret pentru
primirea fiilor duhovniceşti din cuprinsul întinsei sale eparhii: un ceas pe zi. De la 5 la 6. Adică
de la
17 la 18. Primeşte în salonul de recepţie – o cameră uriaşă împodobită cu portretele
înaintaşilor şi cu covoare lucrate de călugăriţe.
Î; Ga să obţii o audienţă la înaltpreasfinţia-sa, trebuie să te adresezi arhidiaconului
Procopie, care are atribuţii de secretar şi de şef de cabinet. Şi să nu-ţi mărturiseşti intenţia, dacă o
ai, că vrei să ataci unul din cele două faimoase fonduri, căci ti se va răspunde prompt: „S-au
epuizat. Treceţi peste câteva săptămâni. Intre timp, e posibil să căpătăm ceva donaţii şi atunci
sfânta mitropolie va fi din nou în măsură să ajute pe cei în sufe- „ rinţă”.
Altfel, mitropolitul Filaret nu pregetă să priI mească, să asculte cu răbdare şi să împartă
sfâr turi celor ce au trebuinţă de luminile şi. De înţet lepciunea unui bătrân arhipăstor.
În acest ceas, pe care la nevoie îl prelungeşte I fără supărare, are şi el prilejul să mai
respire puţin „văzduh e. Iv.il” şi să mai stea de vorbă cu
1, oameni, care nu-i cunosc metehnele şi-l socot cu adevărat ambasador necontestat al lui
Christos şi interpret infailibil al sfintelor scripturi. Iată însă că pe ziua de azi exista posibilitatea,
la fel de neplăcută şi pentru chiriarh şi pentru pravoslavnicii dornici să-i sărute dreapta, ca
audienţele să fie suspendate. Când te înjunghie încheieturile, iar degetele cele mari de la picioare
îţi procură ameţeli şi stele verzi, stai liniştit în pat, fără vreo teamă că ţi se va tulbura conştiinţa ta
de om al lui Dumnezeu şi păstor al poporului drept-credin1 cios. Noroc, sau rânduiala Celui-de-sus, să sosească la vreme protosinghelul1 Rai'ail,
carele stăreţeşte în sfânta şi dumnezeiasca mânăstire Ciorăneşti, şi să-i amelioreze durerile până
aproape de dispariţie.
Nu mai departe decât în ajun, preacuviosul Rafail pricinuise mare tulburare lui Filaret,
adu1 Protosinyhel, grad monahal inferior arhimandritului.
Cându-i trista şi neaşteptata veste că membrii comitetului mânjstiresc au îndrăznit să
refuze a depune la „Fondul cultural” bănişorii agonisiţi cu ocazia hramului, iar acum pesemne că
părintele stareţ k revenit cu veşti mai bune, căci nu-i de presupus ca înaltpreasfinţia-sa l-a pus să-i
citească vreo moliftă de însănătoşire. Aproape înzdrăvenit, capul eparhiei anunţă însuşi pe
arhidiaconul Procopio, aceasta îndată după plecarea lui Rafail, că din mila Domnului se simte
mai bine şi ca urmare poate să primească.
E introdusă o tânără cucoană, care-i solicitase audienţa în calitatea-i prea. Onorabilă de
prezidenta a unei preacunoscute societăţi de binefacere.
Filaret însă are o adevărată aversiune pentru doamnele care se ocupă cu organizarea
carităţii publice. E absolut convins c-o fac din spirit de reclamă şi mai ales din lipsă de ocupaţie.
Ori, dacă sunt mai tinere, ca să-şi justifice repetatele dezertări de acasă.
— Mă iertaţi, scumpă doamnă, că vă primesc de pe scaun. Am avut un atac de gută şi
durerile încă mai persistă.
Tânăra doamnă îi făcu o temenea şi se apropie să-i sărute mâna. Oglinda din faţă îi aminti
însă la timp că rujul de pe buze e prea proaspăt, şi renunţă. În schimb, căută să-l. Consoleze, fără

să ştie că sfinţii apostoli n-aveau deloc posibilitatea să cunoască durerile de gută sau de alte boli
ale bunului trai.
— Aşa e apostolatul, înaltpreasfinte. Nu se poate îndeplini fără suferinţe – fie morale, fie
fizice.
Şi discipolul lui Christos, care posedă conştiinţa datoriei în gradul cel mai înalt nu pregetă
să-şi slujească Măiestrul, adică să pună alifie pe rănile aproapelui, în vreme ce el însuşi îndură…
Filaret închise ochii şi-şi mângâie fruntea-i lăţită până aproape de creştet.
— Da, stimată doamnă. Adevăratul apostolat pretinde uitarea propriilor tale dureri, pentru
a te devota cu totul alinării celor care îl apasă pe
; aproapele, răspunse înaltpreasfinţia-sa, regretând lipsa cuviosului Acachie, cel în orice
clipă gata
* cu temeiuri din scripturi. Da, scumpă doamnă!
Închinăm datoriei orele noastre de odihnă, averea noastră, viaţa noastră, fiindcă
recunoaştem că i această datorie de la Dumnezeu este rânduită, după I cum bine grăieşte
înţeleptul Simon.
— Viaţa fără datorie este o viaţă fără vlagă şi fără oase, o viaţă care nu se poate ţine pe
picioare, după cum zice Joubert1, oftă doamna, ca să arate
1 că şi dânsa poate cita din opera marilor moralişti.
Apoi adăugă imediat: Şi cu oât eşti mai luminat, cu atât ai mai multe datorii de îndeplinit,
observă un alt scriitor francez al cărui nume îmi scapă.
— Da. Fiindcă omul cu cât e mai luminat, cu atât vede mai altruist. Omul egoist, deci
individul care nu-şi vede decât interesele lui, nu-şi simte decât durerile lui, nu se bucură decât de
fericirea lui, se clasează printre speciile inferioare create de bunul Dumnezeu. Dumneata, stimată
doamnă, în loc să-ţi întrebuinţezi tinereţea şi inteligenţa în cancanuri şi în frivolităţi, le pui în
slujba unor simţăminte de cea mai pură esenţă evanghelică…
Fără alt scop decât acela de a face binele…
Doamna prezidenta se examină o clipă în oglinda şifonierului, abia stăpânindu-şi un
zâmbet acru, iar în clipa următoare cercetă trupul dolofan al mitro1 Joseph Joubert (1754-1824), moralist francez. O culegere de Reflecţii a fost tipărită prin
grija lui Chateaubriand.
Polituiui, mâinile punctate cu semnele bolii care-l împiedică să se bucure din plin de
voinicia stomacului şi de belşugul cămărilor, ochii decoloraţi şi reci de sub lentilele care-i
dublează, şi îşi aminti crâmpeie din ultima campanie dusă de un ziar bucureştean împotriva
înaltului ierarh: Traficant de canoane'4, „tâlhar de codru44, „avar incorijibil”, „suflet hairi”, şi se
îndoi de izbândă. Venise să-i solicite un ajutor, pentru înfiinţarea unei cantine în cartierul
muncitoresc.
— Satisfacţia, înaltpreasfinte, ar fi şi mai mare dacă aş avea putinţa să fac cât mai mult
bine, fără să recurg la ajutorul altora. Acuma, de pildă, aş vrea să deschid o cantină în cartierul
fabricilor, acolo unde sărăcia e mai simţită, ca în schimbul unui preţ neînsemnat să găsească un
sărac o bucată de pâine şi o mâncare caldă. Asociaţia noastră însă nu dispune de fondurile
necesare, aşa că suntem nevoite să apelăm la pungile celor avuţi, lucru nu tocmai plăcut în aceste
timpuri de egoism feroce…
Aci, doamna prezidenta făcu o pauză pentru pregătirea atacului decisiv. Sau cu speranţa
că şeful eparhiei i-o va lua înainte, pentru a-i dovedi că urmaşii celor doisprezece apostoli nu se
lasă influenţaţi de bântuielile veacurilor. Dar Filarettocmai îi examina printre gene pantofii
confecţionaţi din piele de şarpe şi cugeta în acelaşi * timp îa zvonurile ce se legau de ultimul

divorţ al unei alte cucoane din înalta societate locală. Aşa. Că nici nu observă pauza intervenită,
necum să mai priceapă şi tâlcul ei! Lucru ce o sili pe doamna prezidenta să grăiască fără ocoluri.
— Am adunat ceva totuşi, dar până la suma ce ne-ar trebui ca să asigurăm funcţionarea
cantinei, măcar pentru şase luni, suntem încă departe. De aceea am îndrăznit să viu la
înaltpreasfinţiavoastră şi să vă solicit, în numele comitetului societăţii…
— Aveţi toată binecuvântarea mea, stimată doamnă, glăsui Filaret ridicându-se solemn şi
blagoslovind pe prezidenta cu amândouă mâinile. N-aş putea să refuz încuviinţarea mea unei
iniţiative cum nu se poate mai de lăudat. Dea Domnul ca osteneala voastră să-şi afle răsplata întru
izbânda voastră.
Doamna înţelese că audienţa s-a terminat şi deci nu mai încercă să precizeze că ar dori
ceva mai mult decât o simplă încuviinţare metropolitană, de care, la urma urmei, nici nu se simţea
nevoie. Îşi atinse vârful nasului de dreapta înaltului păstor de suflete şi plecă încărcată de…
binecuvântări.
Urmează un tânăr ca de douăzeci şi şase de ani, care, pentru a obţine audienţa, minţise că
are să comunice înaltului chiriarh „o noutate foarte interesantă41, adusă de peste graniţă. E
licenţiat al Facultăţii de teologie din Bucureşti şi acum îşi complectează studiile într-un colegiu
catolic din Franţa.
— Îmi pare bine că te văd. Eşti un băiat eminent şi nu mă îndoiesc că vei ilustra cândva,
poate curând de tot, o catedră universitară., Corpul profesoral al facultăţii noastre de teologie are
trebuinţă de o grabnică transfuzie de entuziasm tineresc. Sper că timpul petrecut printre papistaşi
nu te va îndepărta de la ideea ortodoxă. Dimpotrivă.
Te va convinge şi mai vârtos de superioritatea doctrinei noastre şi de greşala în care
catolicii persistă de atâtea secole…
Tinăral prinse curaj. De unde venise cu prea puţine speranţe, ca unui ce cunoştea anumite
slăbiciuni ale mitropolitului, acum era sigur că aceste slăbiciuni, dacă există într-adevăr,
funcţionează numai când e vorba de solicitanţi fără pic de merit.
— Înaltpreasfinţite stăpâne, vă sunt foarte recunoscător pentru încrederea ce-mi acordaţi
şi la rândul meu vă asigur că-mi voi da toată silinţa ca speranţele înaltpreasfinţiei-voastre să nu
fie înşelate. După cum poate vă amintiţi, am obţinut licenţa cu menţiunea cea mai înaltă, iar la
Montpellier sunt cotat drept cel mai bun dintre studenţii străini. Se întâmplă însă şi cu mine…
— Parcă era vorba de-o… „noutate foarte interesantă”, îl întrerupse Filaret scărpinându-se
nervos după ureche.
Tânărul sesiză gestul şi luă culoarea gutuii' coapte.
— Înaltpreasfinţite stăpâne, noutatea e aceasta j că Ministerul Cultelor, ca să realizeze
economiile cerute de Finanţe, a suprimat între altele şi modesta bursă pe care mi-o acordase în
urma intervenţiei sfântului Sinod…
— Foarte rău! protestă înaltul chiriarh. Auzi, auzi, în ce hal au ajuns! în loc să suprime
stipendiile trântorilor, în, loc să stirpe ască jaful în avutul statului şi să taie pofta rudelor şi
agenţilor electorali de a mai călători în străinătate pe socoteala contribuabilului, găsesc mai
comod să strice viitorul unui tânăr merituos, oare în definitiv nu cere decât un împrumut pe care
să-l restituie înzecit şi însutit. Poftim! Ştii ce să faci acum? Să stai frumuşel în ţară şi să te
pregăteşti aci pentru doctorat. Parcă numai la Montpellier şi la Strasbourg se găsesc somităţi
teologice?
— Înaltpreasfinţite, am făcut deja un an în străinătate! cuteză tânărul deznădăjduit.
— Poftim şi mai stai unul! Şi doi, şi trei! Cine te opreşte, mă rog? Eşti un simplu licenţiat,
deci nu un cleric hirotonisit, ca să ai nevoie de încuviinţarea mea!

care îmi trece pragul şi-mi strică liniştea bătrâneţelor. Îi sunt — Mult mai simpatici… Şi apoi. nu… Ţineau mult de tot să aibă un fecior preot. gândi Filaret scâncind ca din pricina gutei. în mijlocul întunericului!. — În privinţa… — Da… — Nici aluzie n-a făcut măcar. Cu câteva mii de lei pe an. mult ori de câte ori te arăţi pe aici. arhidiaconul Procopie anunţă pe preotul de la parohia Izvorul. frumos la chip. Stăpân peste câteva suflete! Ascultat şi iubit de-un sat întreg! Mijlocitor necontestat între oameni şi Dumnezeu! Luminător înţelept şi iscusit. Îşi dă seama că e nedrept faţă de dânsul. auzi! Montpellier!. arhidiacone? — De om mulţumit. din care să ajuţi. Du-te şi te însoară. Auzi. Oamenii vicioşi şi neosârduitori întru cele bune. preote. ce radiază numai bunătate şi cuminţenie. un tânăr ce pofteşte să se înfrupte * din luminile străinătăţii. am avut astăzi un atac de gută şi încă mă mai supără ticăloasa de boală… Iar lumea asta care se perindă pe aci nu vine decât să se plângă şi să ceară… Mai ales să ceară i Sunt încântat. tot se teme că într-o bună zi îi va veni şi acestui popă gustul să atace vreunul din fonduri. de tot ce ai făcut până acum… şi aş fi fericit să aflu că ai bătut atâta cale până la oraş.. căznindu-se să pară amabil. nu poţi să te* lauzi că ai la dispoziţie un adevărat „Fond cultural11. ştie că are la activul lui frumoase realizări. tinere? Să-ţi alungi gărgăunii din cap şi să împlineşti dorinţa părinţilor. Filaret scăpă un gest de spaimă. „Tot îmi cere ceva”. căci cu greu ar putea să-l refuze.— Înaltpreasfinţite… vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc… am auzit de existenţa unui „Fond cultural”… Filaret se învineţi la faţă şi lovi cu stiloul în masă. mă rog. dumneata nu eşti de Ia ţară? Părinţii dumitale cu ce se ocupă? — Cu plugăria. am mai multe lucruri să vă comunic. numai şi numai ca să-mi aduci o veste bună… — Înaltpreasfinţite stăpâne – grăi preotul cu duhul iertării – dacă vestea pe care v-o aduc este bună sau mai puţin bună. ce îţi închipui dumneata că este acest faimos „Fond cultural14? O ladă plină cu aur. mă rog. înaltpreasfinte… Cu mare greutate au izbutit să mă ţină în seminar. dar nu poate altfel. depinde de aprecierea înaltpreasfinţiei-voastre. Dealtfel. — Şi… cu ce intenţii te-au dat părinţii la seminar? Să te facă profesor universitar?. — Mă bucur. — Te-a întrebat ceva… cumva?. Să-şi vadă feciorul preot!. Bieţii părinţi î Sărmanii oameni! Ştii ce să faci. nu vede altceva la mine decât acest nenorocit de aşa-zis „Fond cultural”! Dar. nu i-a cerut niciodată altceva decât binecuvântări. Îl cunoaşte pe acest preot. — A. Montpellier!. la o nevoie. senin la faţă şi cu doi ochi mari. abia încropiţi de ici şi de colo. apoi să vii să-ţi dau o parohie. albaştri. dar nu-l poate suferi. unde de altfel am fost bursier de la început şi până ce am terminat. — Foarte frumos din partea lor. În minutul următor apăru în faţa celui mai mare un preot tânăr. puţin trecut de treizeci şi cinci de ani. — Să vie. Dar. . din care pot să iau cu ochii închişi şi să arunc în dreapta şi în stânga? Nu există acest nenorocit de fond. — Iar „Fond cultural?! Toată lumea asta. Am terminata După placarea tânărului nenorocos. decât pe hârtie. — Ce mutră are. Hm î Şi acum?. îl întâmpină Filaret. Sunt la curent cu toată activitatea cucernicieitale… şi-mi face deosebită plăcere să mai aud şi altceva decât… Ah.

grăi Filaret abia ascunzându-şi bucuria. aşa că pe drept cuvânt… — Iţi dau toată binecuvântarea mea arhierească şi te felicit din toată inima pentru râvna cu care îţi îndeplineşti apostolatul. Îl cercetă stăpânul frecându-şi semnificativ două degete… — Nu. aş putea să-i dau…” — Dar adevăratul scop pentru care mi-am îngăduit să vă răpesc câteva minute este să vă raportez că pictura bisericii e gata… „Îmi cere s-o sfinţesc gratis…” —… şi să vă rog să-mi daţi dezlegare pentru a zugrăvi chipul înaltpreasfinţiei-voastre.” — Am adunat banii necesari (mitropolitul respiră adânc) şi aştept să isprăvească enoriaşii munca la câmp. Mai lipsesc uşile. Care o căruţă de nisip. — Am vrut să-i dau nişte galoane şi nu s-a arătat deloc încântat. Ceva mai mult: am vrut să-i dau eu şi n-a primit! Procopie făcu ochii cât ridichea. . — Nu mi-a cerut absolut nimic. omule. n-ar fi în măsură s-o egaleze… — Să te fac econom! îţi dau şi cruce… — M-taţi făcut' preot. „… şi vă rugăm să binevoiţi…” — Casa parohială am terminat-o încă de anul trecut (Filaret răsuflă uşurat). să încherbez ceva capital şi să găsesc o casă potrivită. că e necesar… — Restaurarea sfântului locaş s-a făcut în timpul arhipăstoriei înaltpreasfinţiei-voastre. cu părul albit de timpuriu. — Clădirea e destul de neîncăpătoare pentru spiţerie şi pentru o mică infirmerie. că nici o distincţie. „Fondul cultural!. alături de al ctitorului fondator. Ai vreun rang bisericesc? — Am. comedie ca asta! O doamnă distinsă. simt în suflet o aşa de mare mulţumire. şi acest sacerdoţiu e mai presus de orice… Preotul plecă mulţumit că nu s-a lăsat ispitit de lumeşti răsplătiri. o sală mare. dar acum plănuiesc să-i adaug încă o încăpere. se grăbi Filaret să încheie audienţa. îl înştiinţă arhidiaconul fără altă lămurire. — Ideea nu e rea. răspunse Filaret privirii întrebătoare a arhidiaconului. Cel puţin! — Urmează doamna X. înaltpreasfinţite stăpâne… Ori de câte ori* izbutesc să duc la bun sfârşit un lucru folositor parohienilor mei. ce mai aştepţi? Ei. Acuma. îi sărută mâna cu atâta satisfacţie sufletească. ca să-mi dea o mână de ajutor. Adică da… însă nu să ceară. Dacă socoteşti cucernicia-ta că e bine. care o zi cu braţele… „Câteva cărţi dacă-mi cere. cu ajutorul lui Dumnezeu. înaltpreasfinţite. de parcă ar fi sărutat pe-a sfântului Petru. ci să… — Pofteşte-o. — Parale?. Lucrurile au mers destul de greu la început. am luat iniţiativa înfiinţării unei farmacii parohiale. chiar oferită de înaltul meu stăpân. „Sigur îmi cere ceva”. Pe când alţii… ar fi în stare să facă mari sacrificii băneşti pentru un grad de căprar… E foarte bun preot… dar şi destul de ciudat. care una de cărămidă. Trebuia să obţin autorizaţia celor în drept.— Dacă vă amintiţi înaltpreasfinţia-voastră. gândi din nou Filaret tuşind nervos. iar înaltul prelat rămase fericât că a scăpat cu „Fondurile44 neatinse. pentru adunări creştineşti şi pentru adăpostirea unei biblioteci populare. ferestrele şi mobilierul necesar. sunt pe cale să ridic din temelie un local propriu.

„Rugăciunea este liman pentru cei învăluiţi de vifor. ridicând sau înnoind biserici şi mânăstiri. vine şi-ţi spune: „M-am rugat şi Cerul mi-a. dar în cele din urmă dreptatea a triumfat. adio podagră!. am cheltuit bani. când o doamnă din lumea cea mai bună. împodobind icoane cu argint şi cu juvaeruri de preţ. anunţă arhidiaconul. consacrându-şi. scumpă. probabil că n-aţi fi aşteptat sfârşitul firesc al judecăţii şi aţi fi căutat între timp o tranzacţie eu mari pagube pentru dumneavoastră. scumpă doamnă. am pierdut timp. bineînţeles. Filaret avu senzaţia dispariţiei totale a durerilor. tu arhiereu al lui Christos. fie că-i veţi împărţi de-a dreptul celor nevoiaşi. totuşi nu se putu împotrivi ispitei de a-i număra.'ternic. că mi-au ascultat rugăciunile pe care zi şi noapte/le-am'-înălţat eu credinţă şi cu ochii înlăcrămaţi. inimă înfrântă şi smerită. fie că le veţi da o şi mai L creştinească destinaţie. îl cântări involuntar pe latul degetelor şi simţi umezeală în ochi.— Înaltpreasfinte. dăruind clopote şi odăjdii. doamnă. Adică din societatea care nu mai crede de mult în Dumnezeul cel adevărat.nunţe toate numerele până la jumătatea sutei. Dar dacă doriţi să vă arătaţi recunoştinţa şi prin fapte. cât mai mulţi şi cât mai milostivi. Dacă aţi fi fost lipsită de această credinţă. De-acuma – adio dureri. dar vă promit că-mi voi mai aduce aminte când şi când. asemenea dovezi de credinţă se văd atât de rar şi aşa de anemice. Ajutând săracii. Filaret luă plicul din mâinile pioasei doamne. bateţi şi vi se va deschide'1. El nu vrea jertfă. Acuma. căci multă mizerie este pe pământ şi multe sunt nevoile unei biserici despuiate de averi… Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă înapoieze însutit. în bilete noi-nouţe… Crezuse. Filaret şi-l aminti în picioare. toiag pentru cei osteniţi. în exactitatea cifrei de pe banderolă. sau afierosindu-şi 1 întreaga avere aşezămintelor de binefacere. ancoră pentru cei ameninţaţi de valuri. ce-i drept. Răposatul îl servise vreme de peste douăzeci de ani. adică şi în timpul episcopatului. Îndată după plecarea evlavioasei femei. încât stai şi te miri. — Doamna Lucia Vişinoiu. Sfinţiei-voastre. ba chiar a bolii însăşi. Ascultat rugăciunea… Vreau să-mi arăt recunoştinţa priri fapte!. Îi fusese sfătuitor sincer şi ajutor harnic şi priceput. se va ţine socoteală în ceruri… Numele vostru îmi aminteşte vremuri de mult apuse. aşa ca să le simtă lutiul. stimată doamnă. A durat. soţia fostului revizor ecleziastic. bunul şi milostivul Dumnezeu va fi destul de mulţumit că o citeşte în inima şi în sufletul vostru. când boierii de baştină ai ţării îşi arătau dragostea şi recunoştinţa faţă de Celatotpu. — Fapta voastră grăieşte de la sine. adăpost pentru cei bogaţi şi ajutor contra boalelor”. în faţa . Iar în sfânta Evanghelie de la Matei citim aceste cuvinte: „Cereţi şi vi se va da vouă. ne-a ajutat bunul Dumnezeu de-am câştigat un proces în care era angajată aproape întreaga noastră avere. dar o fac cu conştiinţa că scopul Va fi mai bine atins. comoară pentru cei săraci. În vremea noastră. să le audă foşnetul şi să pro. ci duh umilit. Dea Domnul să-şi găsească imitatori. Cât pentru recunoştinţă. Mă iertaţi că mai adaug încă b osteneală la multele care apasă vârsta înaltprea1 Dedicându-şi. acest proces aproape nouă ani de zile. că se mai găsesc creştini care să-i arate recunoştinţă. înaltul ierarh întoarse zăvorul şi desfăcu plicul: cincizeci de mii. Suma e neînsemnată faţă de bunătatea pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra casei noastre.” — Înaltpreasfinte – răspunse doamna emoţionată – vă mulţumesc din suflet pentru frumoasele cuvinte cu care m-aţi onorat… şi vă rog să primiţi această mică ofrandă pentru săracii care bat la uşa dumneavoastră. şi de aceea rugăciunea v-a fost ascultată. zice fericitul părinte Augustin. Privi în ochii drept-credincioasei doamne şi dădu şi el slavă Celui-de-sus. — Aţi avut credinţă. nu ştiu cum să dau mulţămită lui Dumnezeu şi sfintei Fecioare.

înaltpreasfinţieisale. un vlăjgan de om ca de treizeci de ani. Adică vreau să spun că nu v-am sărutat mâna. şi-o deschise dânsa. răspunse înaltpreasfinţia-sa cu oarecare greutate la limbă. Urmează un ofiţer care cere şi obţine dispensă pentru o căsătorie între rude. — N-a spus nimic… şi nici n-am îndrăznit s-o întreb. — Să dea Dumnezeu să trăiţi o sută de ani. Îmi face o deosebită plăcere ori de câte ori am prilejul să-mi împrospătez în memorie chipul celor care m-au' slujit cu credinţă… şi să schimb o vorbă cu urmaşii lor… Parcă-l văd pe soţul dumitale… Ce om! Şi ce preot! Astăzi nu se mai găsesc asemenea oameni. fie în oraş. apoi dădu dezlegare să intre văduva răposatului. Şi mai ai obraz să te arăţi în faţa mea. Nu e un sentimental. pentru blagoslovenie. fie la sfânta biserică. ca în faţa unui martor închipuit. aşa e viaţa. ca să le aibă la îndemână. Şi fiindcă mitropolitul zăbovea să deschidă gura. zise bătrâna ca să-şi scurteze şederea. — Mulţumesc lui Dumnezeu. Ce-ţi fac copiii? Nepoţii? — Sărut mâinile. Fi'aret lăsă monedele salvate să cadă în fundul buzunarului şi îşi schimbă brusc şi faţa şi vorba. şi se gândi că cinci sute de lei n-ar fi o sumă prea exagerată. apoi cuviosul ieromonah Palamon. — Dimpotrivă. şi se decise să-i dea o mie. am venit. înalt-preasfinte. neruşinatule? Cuviosul Palamon. — Ei. — Ticălosule! Te-am trimis acolo să faci lucruri plăcute lui Dumnezeu… şi tu mi te-ai apucat să faci copii!. spre binele şi înălţarea sfintei. iar de pe urma copiilor şi a nepoţilor. — Sunteţi sănătos din fire. că de văzut am mai avut prilejul. cucoană preoteasă. Doream să vă mai sărut dreapta şi să mai aud un cuvânt din gura înaltpreasfinţiei-voastre… şi vă rog din suflet să mă iertaţi că v-am răpit câteva minute atât de preţioase. cucoană preoteasă. şi mai rupse trei sutari din mie. scârbit de atâta neruşinare. E primit întocmai precum se aştepta cuvioşia-sa. — Nu v-am văzut cam de multişor. după muite amânări. Mă bucur mult că te văd. fiindcă îl vedea prea puţin bucuros de prezenţa unei cunoştinţe vechi. Pari mulţumită şi sănătoasă. râse Filaret bucuros. zâmbi Filaret. cel puţin aşa îmi spunea răposatul când venea vorba. îngăimă el ca să răspundă ceva. plin d viaţă şi de îndrăzneală. şi îşi pipăi arginţii pentru ultima oară. Stau destul de bine cu sănătatea. — Credeţi înatpreasfinţia-voastră… că a face copii… nu e lucru plăcut lui Dumnezeu? . zâmbi în colţul gurii şi închise şmechereşte dintr-un ochi. am numai şi numai bucurii. Să fii blagoslovită. Îmi pare bine. aşa de la distanţă. dar imediat îşi alungă slăbiciunea de-o clipă. Cu hârtii de rezolvat. — Înaltpreasfinte. — Numai bunul Dumnezeu ştie. — Parale?. înaltpreasfinte. Filaret găsi că urările bătrânei nu par a fi dezinteresate şi. bravo. — La faţă însă arătaţi destul de bine. înaltpreasfinte. — Mulţumesc lui Dumnezeu. înaltpreasfinte. Aţi îmbătrânit mult… — Ei. se scuză pe bună dreptate cuviosul Procopie. îşi reduse milostenia la cifra iniţială: trei sute în cap. O bătrânică mărunţică şi foarte simpatică îi îăcu o jumătate de mătanie şi-i săriită dreapta cu oarecare intimitate. Filaret pregăti trei monede de câte o sută. slujitor vremelnic într-o parohie rurală. Noastre biserici.

— Ai săvârşit tu pe acolo şi lucruri de ispravă? Mă îndoiesc… şi te previn să nu spui vreo minciună. stricatule? Palamon îşi muie două degete. în rânduielile călugăreşti scrie aşa: că dacă un călugăr este trimis întro ascultare oarecare dincolo de cuprinsul mânăstirii. — Lasă-le aşa. Zise: * — Înaltpreasfinţite stăpâne. Filaret râde cu lacrimi. mitropolitul îl sfătui să fie mai prudent pe viitor. — Vezi? Dacă erai deştept. — Ştiu. bucuros că are prilejul. dar fără totală pornire. înaltpreasfinte. să fi spălat putina. căpătată de la vreun mort: sărac. I – Câte sunt. Cum ai simţit primejdia. ţinând socoteală de această pravilă. Am să te dezbrac de haina monahală. Sunt anumite cerinţe ale trupului pe care nu le poţi satisface cu mătănii şi cu rugăciuni. — Nu-ţi seamănă deloc. Fiindcă eu tot mă tem să nu fie o înşelătorie la mijloc. — Nu-i nevoie să te dai în stambă. Aşa că. o cârpă mai curată. În gură şi se apuca. dreptatea şi sfânta Scriptură poruncesc că… nu se cade a judeca pe om numai după faptele cele rele.' — Cât ai. mă. după aceea o hârtie albă. ce producea venin mai-marelui. nici vorbă! — Îl cresc… până s-o descoperi adevăratul tată. şi abia din această hârtie dădu la iveală un pacheţel de bancnote întocmite în patru. Blestematule şi neruşinatule! Palamon îşi drese mustaţa c-o mişcare pripită şi obraznică. pentru el şi pentru Necuratul şi zăbovi cu răspunsul. — Înaltpreasfinţite. blestematule? Numai unul? Spune drept… — Acasă… numai unul. apoi oftă de la bojoci şi-şi duse o mână la piept. ieromonahul desfăcu o basma ieftină.— Auzi neruşinatul! auzi îndrăzneală! ţipă Filaret cu pumnii strânşi. Şi o privi ca pe un lucru drag de la care vă trebui să-şi ia adio. dator este ca tot ce va agonisi să aducă obştei de' care aparţine. blestematule? Palamon clipi din ochi. Călugărul care face ascultare în lume să nu stea nouă luni în acelaşi loc… E rândul vinovatului să râdă. mai ales când eşti plin de vigoare şi hălăduieşti printre . am adunat ban cu ban… i şi acum tocmai voiam să mă duc la schit ca să-i predau părintelui stareţ… — Ce sumă ai. Mitropolitul îşi pierdu cu desăvârşire răbdarea. iar cu cealaltă scoase o motâlcă din buzunarul anteriului. pentru ca şi ceilalţi fraţi să se împărtăşească. n-auzi?! se răsti Filaret scos din răbdări. Altfel… nici patriarhul Ierusalimului n-ar mai intra pe poarta sfântului Petru… Filaret zări motâlca şi îşi mai îndulci glasul. apoi o foaie de ziar. deloc? — Parcă la nas olecuşoară… După ce mai făcu puţintel haz. trebuia să fie şi ăsta tot în sat. Nu le mai număra! Copii ai fost în stare să faci. dar al meu s-a grăbit cu două luni… — Şi acum ce-i faci? îl creşti. că o păţeşti urât de tot. ci şi cele bune trebuiesc puse în tirizie. să-şi numere comoara. ticălosule! Fără să renunţe la încetineala-i batjocoritoare. dar ca să ţii minte câţi bani ai pus în buzunar – ba. Palamon îşi trecu motâlca dintr-o mână într-alta. Câte ploduri jii. ca să trăieşti în lume şi să faci la copii câţi pofteşti. mă. — Apăi… după socoteala mea de-acasă… ar putea să fie vreo câteva miişoare… — Să-i văd 1 Umblă mai repede. agale. smerenia mea.

Dacă i s-ar fi cerut să rămâie numai în cămaşă. — Vreau să zic: ţi-ai păstrat cinstea întreagă? Eşti fecioară absolut neprihănită? — Aşa. să nu mai prindă nimeni de veste. grăsuţă. E introdusă mai întâi sora Elena. apoi începu a-i pune întrebări de ordin duhovnicesc. mitropolitul o întrebă de-a dreptul? — Te-ai culcat vreodată cu un bărbat? — Nu. Sunt căprui şi aşa de blânzi şi de buni. că nu pot să mă aplec. să-şi ducă viaţa în post şi în rugăciuni şi să asculte fără cârtire de la stareţa mânăstirii? — Aşa. Maica stareţă a venit cu sora Elena. după obiceiul locului. — Nu ţi se pare că eşti prea tânără pentru a primi greutăţile şi răspunderile călugăriei? — Aşa. Nu-ţi mai pun mătanie. şi arhimandritul Teofan. ştii că o călugăriţă trebuie să fie o fiinţă fără prihană. răspunde cu formula de la slujba călugăriei. . Sora Elena. afară de Dumnezeu şi de Satana. încă n-ar fi dat vreun semn de tulburare. mai ales la vârsta frăţiei-tale. nu dădu nici un semn de tulburare. Te-a lăsat în pace ca să te îndemne la păcat după ce te vei călugări. pentru ca bucuria lui să fie deplină… Ne-am înţeles? — Aşa. Că ţi-ai. Văzând că nu-i chip s-o scoată la cale. Acuma… poţi-să te duci liniştit. la care sora Elena. Aşa. dar poate fi şi un joc al Satanei. cuvioase. — Spune drept. Să procedezi însă cu atâta dibăcie. o trase de guşă. Lese sora şi intră maica. oftă discret. cu ajutorul lui Dumnezeu. — Frăţia-ta. Ba şi alte bucurii. celui mai mare. o fată tânără. Iar exarhul urmează a fi primit în audienţă de serviciu. înaltpreasfinţite stăpâne. Bătrâneţe. Cât pentru bani… lasă-i aici… că-i dau eu stareţului. ca s-o prezinte. la parohie. aceasta poate fi o dovadă de voinţă tare şi de dragoste pentru Mirele Ceresc. poartă ochelari după urechi şi un neg păros în bărbie. E bătrână. înainte de a fi tunsă în monahism. cu ajutorul lui Dumnezeu. cu ajutorul lui Dumnezeu. Au mai rămas în salon trei persoane: maica stareţa de la mânăstirea Măgura. cu ajutorul lui Dumnezeu. După melancolia ivită o clipă în ochii-i decoloraţi – „de ce să îmbătrânească omul?” – Filaret îşi aduse aminte că e arhiereu şi reveni la cele cuvenite… — Bagă de seamă ce faci! Călugăria nu e jucărie. n-ai ceva pe conştiinţă? Ia gândeşte-te bine! — Aşa. Răspunsul fu aşa de prompt şi de nerod. Şi nu uita să mai faci economii!. ce să-i faci? Filaret o privi ironic şi râse tinereşte. Păstrat fecioria. Filaret zâmbi îngăduitor şi o chemă mai aproape ca să-i vadă ochii. cu ajutorul lui Dumnezeu. crezând că e supusă unui ritual scris pe undeva sau păstrat în tradiţie. sora Elena din aceeaşi mănăstire. năucită de prezenţa înaltului-prelat. — Blagosloveşte înaltpreasfinţite. Aşa a sfătuit-o maica stareţă. durdulie şi prostuţă. cu ochi de bărbat. soră Eleno. cu ajutorul lui Dumnezeu. — Ce vârstă ai? — Douăzeci şi trei de ani.mireni. Căci o mângâie mai-marele pe obraji. încât. pesemne ca să-i fie mai uşor şi să nu se încurce în răspunsuri. înaltpreasfinţite stăpâne. că parcă i-ar fi împrumutat de la o oaie. apoi îşi lăsă mâna mai jos ca să se încredinţeze că viitoarea călugăriţă poartă cruciuliţă la gât. că stârni râsul înaltpreasfinţiei-sale. Filaret o examină câteva clipe.

Ehe! Cum trec anii!.
— Anii trec şi omul se încovoaie tot mai mult sub greutatea lor. Chiar aşa mulţi însă n-aş
avea.
Sunt cu vreo zece ani mai mică decât înaltpreasfinţia-ta, dar femeia o mai slabă decât
bărbatul.
Ei, şi pe lângă ani se mai agaţă şi câte un junghi în spate.
— În inimă nu se mai agaţă?. Râde înaltul-prelat cu tâlc.
— Ehe!. Biata inimioară s-a potolit de când minte nu mai ţiu… Şi cred eu că nici a
înăltpreasfinţiei-tale nu-ţi mai dă nesomn şi nepoftă de mâneare… Te-a chinuit destul!
Filaret închise ochii şi zâmbi acru. Apoi oftă nostalgic. Maica râde cu poftă, apoi oftează
lung.
— N-aş fi gândit… atunci… că ai s-ajungi mitro-* jpolit, cum nici prin minte nu mi-ar fi
trecut de mine că o să…
— Ajungi stareţă.
— Iţi mai aduci aminte câteodată?.
Filaret o'privi sever şi lung până ce, în locul bătrânei grase şi cu. Ochii spălăciţi, apăru o
fetişcană puţin trecută de douăzeci de ani, cu ochii negri ca mura, cu obrajii bucălaţi şi cu nişte
buze de-o nervozitate criminală… Apoi, fata dispăru încet-încet şi, în locul ei, reapăru baba cu
neg păros, cu ochelarii după urechi şi cu trei guşi suprapuse… Simţi dureri la gleznă şi schimbă
vorba.
— Ce mai e pe la voi?
— Din mila Domnului, toate bune. Suntem sănătoase, lucrăm ca să ne ţinem de azi pe
mâine'şi facem rugăciuni. Pot să adaug. Întrucât ştiu că te interesează mai mult, că şi vitele sunt
sănătoase.
Ne-a mai fătat o scroafă, alta e pe cale, o iapă e şi ea însărcinată…
— Ei. Bravo, bravo! râde înaltpreasfinţia-sa bucuros de aşa raport.
Maica stareţă îl privi mustrător pe sub ochelari. Zise:
— Nu m-ai întrebat măcar o singură dată cum.
O ducem cu cele duhovniceşti! Că d-aia se cheamă mânăstire şi d-aia ne numim şi noi că
suntem călugăriţe. Avem de la Dumnezeu altă chemare, în mijlocul acestei lumi pline de păcate,
decât să înmulţim vacile şi porcii şi să lucrăm covoare pentru a împodobi casele bogaţilor.
— Apropo de covoare: cum staţi cu atelierul?
— Bine stăm. Lucrează bietele fete până nu mai văd înaintea ochilor. Nu mai e pentru ele
biserică, nu mai e rugăciune…
— Biserică!. Rugăciune!. Face înaltul chiriarh cu dispreţ. Să se închine şi să se roage alea
bătrânele. Cele tinere să lucreze.
Nimic de zis, dar toate la rândul lor. O călugăriţă mai are şi alte îndatoriri, altfel de ce mai
stă în mânăstire?
— Aveţi comenzi? Cum staţi cu încasările?.
Ceva excedent?.
— Avem… Nu cumva ţi-ar trebui ceva gologani?
Ai să mori cu gândul la bani. Nu vezi că eşti c-un picior în groapă? Ce-o să faci cu ei,
înaltpreasfinte? Că nici măcar rude nu ai. O să rămâie statului, iar înaltpreasfinţia-ta vei da
socoteală în faţa lui Dumnezeu. Că o să te întrebe de unde şi cum i-ai adunat… şi pentru ce i-ai
îngrămădit unul peste altul şi nu'i-ai dat la săraci… Tare aş vrea să fiu şi eu de faţă, ca să aud ce
răspunzi…
Filaret râde cu haz. Apoi se posomorăşte şi cască o gură cât o şură.

— Ce uşor e să acuzi! zise înaltpreasfinţia-sa, repetând căscatul. Şi ce greu e să priveşti cu
gând curat în sufletul cuiva! De multe ori o haină de mătase acoperă o cămaşă murdară şi ruptă,
după cum adesea sub o haină sărăcăcioasă se ascunde o cămaşă fină şi curată… Lacom?!.
Hrăpăreţ?!.
Arghirofil?!.
Printre genele mitropolitului s-au încurcat două lacrimi. Maica stareţă observă dar nu se
emoţionează. Îl cunoaşte de patruzeci şi cinci de ani…
— Înţeleg ce vrei să zici: că ai şi fapte bune, dar le săvârşeşti după porunca sfintei
Evanghelii: „Să nu ştie stânga ta ce face dreapta.. Eu… te cred, înaltpreasfinte, totuşi te-aş ruga
să-mi dai o probă…
— Bani!
— Foarte puţini. Nu te speria deloc. Văd că ai acolo un pachet de miişoare… dăruite cred
de vreun evlavios creştin. Ce ar fi dacă mi-ai da câteva, să îmbrac icoana împărătească a Maicii
Domnului…
— Poftim! Iţi dau tot pachetul, de ce numai câteva?
— Chiar să vrei să mi-l dai şi nu-l iau eu. Că n-aş vrea să ţi se tragă vreo năpastă tocmai
de la mine… Dar vreo şapte, opt…
Filaret se prefăcu că numără, apoi îşi puse amândouă labele pe pachet şi zise:
— Lasă-i aci. Maica Domnului nu ne cere să-i argintăm icoanele, ci să uscăm lacrămile
săracilor…
Cu şapte mii de lei uşurez nevoile unui urgisit al soartei. Ba chiar ale mai multora.
— Dacă-i aşa, atunci dă-mi numai trei, ca să pot interna pe maica Serafima în spital. Zace
sărmana de două luni în pat… şi nici doctorii n-are pe ce să-şi cumpere!
— S-o trimeată mânăstirea la spital! Ce sunt eu dator? se burzului Filaret trăgând pachetul
cu bani mai către dânsul.
— Mânăstirea n-are cu ce. Că ori de câte ori am trecut în buget un articol pentru
ajutorarea bătrânelor şi pentru cazuri de boală, l-ai tăiat chiar cu mina inaltpreasfinţiei-tale. Nici
însuţi nu te înduri să dai, nici pe alţii nu-i laşi…
Degetele chiriarhului prinseră a dansa pe pachetul de bilete, în timp ce maxilarele
începură o gimnastică menită să ţină capul pe loc.
— Dacă ai bani în casă, fă-mi raport şi-ţi aprob.
Cred că o mie ajunge…
— N-ajunge o mie. Şi ce să mai fac raport!
Rupe d-acolo, de unde n-ai muncit, trei albăstrele, că doar n-ai primit atâta bănet spre
păstrare.
Filaret stopă mişcarea fălcilor şi trase un bilet din teancul dăruit de doamna care câştigase
procesul.
— Poftim! I-ajunge o mie. Poate să nici n-o cheltuiască pe toată că ăia de lă spital au să
vadă că e călugăriţă şi n-au să-i mai pretindă nimic.
— Ba-i pretinde ca şi unui mirean. Fă bine şi mai trage două.
Inaltul-prelat scoase o monedă de argint din buzunar şi o trânti deasupra hârtiei de-o mie:
— Iacă, să aibă şi de cheltuială. Mai doreşti ceva?
— Ce umbli. Cu sute? Mai scoate două mii.
Scapi o săracă de suferinţă şi de moarte… şi totodată faci ceva şi pentru sufletul
înaltpreasfinţiei-tale, chit că nu dai din buzunar.
Filaret se ridică enervat de pe scaun, mai trase un bilet cu mâna tremurândă, apoi luă
moneda şi o vâri în buzunar dimpreună cu pachetul.

— Mai scoate şi pe-a treia… cuteză stareţa, cu
— Teamă că merge prea departe cu insistenţele ei.
— Ferească Dumnezeu! Nici o sută măcar. Cu banii ăştia uscam lacrămile unor săraci.
Călugăriţele n-au decât să sufere, că doar ăsta li-i rostul pe pământ. Şi… pot să moară oricând şi
oricum, că altă menire n-au.
— Hai, hai, şi mai scoate una. Cu două mii de lei tot nimic n-am făcut.
— Ah, Dumnezeule 1 se tângui sincer inaltulprelat. Nu-mi trece cineva pragul fără să-mi
ceară bani. Bani şi iar bani. Parcă eu altă treabă n-am decât să stau şi să ferec bani. Bani şi bani!
Na, lî-ajunge? Mai vrei?
— Să trăieşti, înaltpreasfinte! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi… inimă cât mai largă. Ce
bucurie o să fie pe biata Serafima! Şi cât o să se roage ea pentru păcatele înaltpreasfinţiei-tale! Ia
mai scoate una… Că ne-am apucat să facem o fântână
3a drum, să ba şi maicile, să se răcorească şi trecătorii, şi nu ne-ajungem c-o mie de lei…
— Na şi pentru fântână! mai vrei ceva?
— Nu mai vreau nimic. Ba…
— Destul!
— Domnul Cristache, de la Steagul cinstei, anunţă cu sfială arhidiaconul, după plecarea
stareţei.
Faţa lui Filaret învineţi într-o clipă, apoi îngălbeni. Se lăsă moale pe un scaun, abia
îngăimând:
— Să vie.
Un tânăr bine hrănit şi prost îmbrăcat, intră familiar şi se înclină stângaci.
— Înaltpreasfinte, v-am adus foarte, foarte respectuoase sărutări de mâini din partea
domnului Alexe, preaveneratul meu director şi preasupusul fiu duhovnicesc al înaltpreasfinţieivoastre…
— Cât costă?
— Douăzeci de mii…
Filaret numără douăzeci de bilete, alb ca varul, şi le întinse gazetarului, fără să-i tremure
mâna şi fără să pronunţe vreun cuvânt. Domnul Cristache le luă respectuos, le îndoi fără grabă şi
le vârî în buzunar. Dar de plecat nu plecă. A rămas c-o mână în buzunar şi cu ochii în călimara.
— Altceva… înaltpreasfinte?.
— Altceva… nimic. Adică poţi să transmiţi din parte-mi, domnului Alexe, şi arhiereşti
binecuvântări.
— Şi eu?.
— Adică… numai patronul are dreptul să trăiască, înaltpreasfinte?
Filaret îşi muşcă buza de jos şi mai scoase două bilete. Apoi încă unul – şi încă unul.
— Poftim şi pentru dumneata.
Domnul Cristache îi sărută dreapta cu respect şi cu evlavie, dar nu plecă decât numai după
ce obţinu şi el binecuvântări arhiereşti.
— Să vie Acachie! Să vie Serapion! porunci înaltpreasfinţia-sa îndată ce rămase singur.
Arhidiaconul Procopie avu stângăcia să amintească mai-marelui că e ora în care
obişnuieşte să lucreze cu exarhul mânăstirilor şi că arhimandritul Teofan aşteaptă să fie chemat.
— Să vie Acachie! Să vie Serapion! răcni înaltul-prelât, şi abia mai avu putere să se
transporte, cu podagră şi cu necazuri, până în dormitor.
Cei doi ucenici sosiră în galop şi imediat începură legiuita operaţiune de frământare a
pielii şi a muşchilor stăpânului amărât şi dosădit.
Capitolul VI CERDACUL ODIHNEI

Şi n-avea ce face cu el. clădire nouă. buruienile şi pomii roditori. n-are nici pietroaie sau hârtoape pe mijloc. cu clopotniţa exagerat de înaltă şi cu două chilii. Un colţ e rezervat pentru zarzavatul necesar madam Anei. Cresc şi flori. Îşi târâie botforii pe poteca largă dinspre vie şi mai des pe aceea care merge paralel cu strada şi e amenajată special pentru plimbare. iar trandafirii şi coacăzii. desigur. cu ochii slăbiţi de bătrâneţe şi de lectura anonimelor şi a diverselor petiţii şi rapoarte. de rasă moldovenească. Astăzi după supărarea pricinuită de maica stareţa de la Măgura. când clădiri mult mai arătoase şi chiar impozante răsar pe toate străzile şi pe la toate colţurile. şi mâine şi poimâine. până la anchilozarea totală şi definitivă. cu un turn indicând colţul unde seaflă paraclisul şi cu două cerdacuri: unul în faţa bisericii şi altul spre soare-răsare. În aceiaşi stare cataleptică se află şi inevitabilul părinte Acachie. Şi fără să gândească. Îf-0 cercetează însă prea cu amănuntul. Cadrilaterul care înconjură catedrala mitropolitană. în forma vechilor cule boiereşti. iar în tot oraşul nu găseai cincizeci de case cu etaj. însă pentru motive cu totul opuse: n-are ce să mai vadă şi nici la ce să mai cugete. până la cel răspândit de picăturile de ploaie căzute în pământ coşcovit de soare. adică prisosul. După atâta strădanie în slujba lui Dumnezeu. şi păpădie. şi găzduieşte în cuprinsul ei toată vegetaţia îngăduită de climatul ţării. la bucătărie. Există aci un fotoliu pe care s-a odihnit şi predecesorul înaltpreasfinţiei-sale. na putea înaltpreasfinţitul să facă un lucru mai cuminte. O înfăţişare. aşadar. E o casă mare. Trece. Dar astăzi. îl poartă numai în virtutea drepturilor câştigate. Şi nici grădina nu face notă aparte. e absolut necesară o mică pauză şi pentru creier.„Palatul” sfintei mitropolii şi-o fi meritat acest rang pe vremea când locuitorii de la sate locuiau în bordeie. în poziţie oblică. grădina pare un covor uriaş confecţionat din petece. în dreapta şi-n stingă clopotniţei. locuite de-un paracliser şi de veşmântar. dar încă suficient de solid să găzduiască o sută de kilograme în toată voia. şi-i respiră văzduhul îmbălsămat cu toate mirosurile. îi dau un aspect dublu: de artificial şi de natural totodată. flori şi umbre. căci n-are vreme să se intereseze şi de fiece spanac în parte. Dacă-l vindea. întocmai cum se şi cade să aibă o reşedinţă mitropolitană sau episcopală. Luni de-a . e ferită de urzici şi de scaieţi. Nu lipsesc nici urzicile şi nici scaieţii. această cărare. alcătuit din locuinţele personalului. E mare. Căci înaltulprelat îşi are vacă proprie. iar picioarele nu-i ajută să calce decât pe drum drept şi mai ales bătut. De altfel. şi cimbru. decât să iasă în cerdac. pentru cinstea de-a adăposti un prinţ al bisericii. dar mai ales de trimisul patronului uneia din cele vreo şase gazete locale. de la cel de roze şi de crini. dintr-o parte şi din cealaltă. iar în altul creşte trifoi pentru vaca înaltpreasfinţiei-sale. Pentru el nu există „limită de vârstă”. iar dacă îl lăsa pe seama servitorilor şi a ucenicilor. Privită din cerdac. printre două şiruri de meri şi de duzi. Şi-a înţepenit picioarele. A avut una elveţiană şi a schimbat-o pentru motivul că dădea lapte prea mult. Filaret o binecuvântează în fiecare zi. probabil aşa cum a fost croită de ctitorul fostului schit de călugări. din cerdac. şi. fără să vadă ceva. Şi nici cu vizita nu rămâne dator. într-un colţ al cerdacului şi ochii în vârful unui nuc uriaş sau în coşul fabricii de ciment şi tot fără să vadă şi fără să gândească. îl acuzau ziarele de lăcomie şi de înclinări spre îndeletniciri mireneşti. e completat cu şcoala de cântăreţi bisericeşti. aceste stări sunt frecvente la cuvioşia-sa. Locul de cinste îl ocupă însă viaţa de vie. făcea o prea mare şi inutilă ţisipă. Căci un mitropolit e dator să moară propovăduind cuvântul Evangheliei „cu vreme şi fără vreme”. curat mânăstirească. Mai trebuie creierul. S-a aşezat pe el şi priveşte în zare. fără nici un stil.

Au mai rămas două rapoarte stăreţeşti. — Acachie! — Blagosloviţi. — Acachie! — Blagosloviţi! — Unde ai căscat gura? Hai să dăm o raită prin grădină. că astrul dorit se mai află încă atârnat de cer. se prezintă fără zăbavă pentru a raporta asupra celor mânăstireşti. că nu l-am zărit defel pe ziua de azi. care îşi aştepta rândul în celălalt cerdac. S-a obişnuit cu literatura rapoartelor şi a denunţurilor şi cu muzica metalului rotund. contribuie la împuţinarea interesului cu care primeşte şi rezolvă hârtiile prezentate de părintele Teofan. Acachie. cu care e atât de familiarizat. n-a mai ascultat muzica unei simfonii dirijate de însuşi Neptun… Nu e la curent decât cu bursa de efecte şi cu cea politică. unde un vântişor blajin aduce miros de verdeaţă şi-i răcoreşte tâmplele. a vizitat şi câteva expoziţii de pictură – dar sunt mulţi ani de când n-a mai gustat farmecul unui vers. un val izbindu-se de altul. o călugăriţă are nevoie să se ducă la băi. Face paşi mărunţi şi în zadar încearcă să-şi cruţe tălpile botforilor. clădirea ca o magazie sau ca o gară. ţi se mai face şi lehamite. întrucât „pică în chilie. Soarele îl aştepta după colţul învăluit de iederă al palatului. Habar nu are de ceea ce se petrece în alte domenii. . adică plouă. alta la Bălţăteşti. dar Filaret refuză să-şi mai arunce ochii pe ele. dar povara celor şaptezeci şi patru de ani aşa îl apasă m pe umeri. a citit şi poezii. cere voie să meargă după căpătat. alta este canonisită „pentru fapte necălugăreşti”. aşa că zilnic i se aşază în faţa ochilor acelaşi decor: grădina. să vadă un cosaş la treabă. crângul de la marginea urbei. Filaret ia cunoştinţă. a seminarului. s-a urcat de câteva ori pe munte. înaltpreasfinte! — Cheamă pe exarh. i-a plăcut cândva să călătorească la fereastra vagonului. şi coşurile fabricii de ciment. că s-a ruginit tabla şi s-a găurit în mai multe locuri”. la Amara.rândul nu iese din cuprinsul sfintei mitropolii. apoi coteşte pe cărarea dintre mica livadă de pruni şi vie. Ar vrea să fie vioi. Toate hârtiile sunt rezolvate pe placul celor ce le-au expediat. că spatele a început să se curbeze iar picioarele să se îndepărteze anevoie de pământ. Ce-i drept. fără comentarii şi fără spirite. Nu se interesează şi n-are cine să-l informeze. N-are înaltpreasfinţia-sa gust de vorbă şi nici de haz. E frumos şi totodată împlinim şi porunca doctorului. maica Eliconida este iertată şi reprimită în cin. Arhimandritul Teofan. Poate şi faptul că se găseşte în cerdac. Mi s-a făcut dor de soare. Oricât ar fi de amuzantă această bucătărie mânăstirească. iar maica Dorofteia de la schitul Poiana Lupului. Se învârtesc pururea între scoarţele Evangheliei şi ale Pidalionului. a făcut o excursie de plăcere pe valea Bistriţei. turlele bisericii Sfânta Treime. aşa ca o „oaie rătăcită”. Iar gândurile-i cuvioase nu se hazardează pe cărări nebătute. cu plăcere. a intrat o dată într-o peşteră. Aceasta. Face un gest de om extraplictisit şi îşi întoarce fruntea în calea zefirului. N-are înaltpreasfinţia-sa cine ştie ce dragoste pentru natură şi pentru frumos. Se întâmplă însă ca alintările unui vântişor – sosit nechemat şi fără pretenţii asupra vreunuia din cele două faimoase „fonduri” – să-i procure plăcere ca şi individului care nu poate trăi fără tovărăşia naturii şi a unui volum de cuvinte potrivite. cele două constituţii ale bisericii creştine. S-a lăsat aşa de jos. O muscă mare a pătruns în cerdac şi gâdilă nasul arhieresc. de când nu s-a mai extaziat în faţa unui tablou. că atinge crucile de pe turlele bisericilor din oraş. O maică e numită casieră la mânăstirea care o recomandă. cu ochii după femei şi cu gândul la un pahar cu vin „că d-aia trăieşte omul”.

Fiind poteca mai netedă şi mai dreaptă. iar boabele de struguri. uneori uscată de-a binelea. nu puteţi să pretindeţi această sumă… Filaret tuşi aspru şi porunci picioarelor să pornească pe cărarea dintre meri şi peri. nici alte griji mai plăcute şi deci cu atât mai prezente. Serapion care trebăluieşte numai prin interiorul palatului.Pe cuviosul Acachie nu-l apasă vârsta. — Priveşte la mutrele lor. în picioare botfori comozi. dar purcede în urma stăpânului şi deci. cu cât a vândut Iuda pe Mântuitorul… 1 Plantă erbacee din familia gramineelor. Ca să evite o eventuală neplăcere. la frumoasa cărare străjuită de meri şi de peri. şi-a ţintuit plămânii pe loc. aproape nou. Poteca e de-acuma strimtă şi se strecoară printre coame de sadină1. gata în orice clipă să-i sară în ajutor. Şi anteriul însă şi rasa sunt roase pe poale. Către mijlocul cărării sunt ajunşi de cuvioşii Pimen şi Serapion. care are sub cheie poloboacele şi damigenele cu nectar. iar cu rasa-i de şiac şi-a făcut pomană stareţa de la Mălineşti. stăpâne-sfinte. — Aşa crapă inima celor dornici să se adape din izvoarele sfintelor scripturi şi n-are cine să-i ajute… Filaret e îmbrăcat într-un anteriu de aţă şi într-o caţaveică de mohair. Iar Pimen. care-i atinge genunchii. — A crăpat pământul de atâta secetă. că numai graiul le lipseşte ca să strige că se prigoresc de sete. nici grija mântuirii unei întinse eparhii. nu pe treizeci. Poartă pe cap potcapiu. Serapion duce o săpăligă pe umăr. După ce adresează cuviosului Acachie priviri şi şoapte batjocoritoare. Frunza viei este palidă. iar singuraticii piersici arată aşa de trişti. oricât aţi fi fost de învăţat şi iubit de poporul drept-credincios. la guler. având intrare liberă la bufet. şi-a uitat poalele anteriului sumese la cingătoare. respiră uşurat şi eroic şi binevoieşte a lua act de prezenţa celor doi ascultători. şi ai să cunoşti îndată că ar fi în stare să mă vândă pe trei arginţi. iar şiragul de metanii groase. vrei nu vrei. iar al doilea a ieşit de pe undeva de prin vie. Culionul. În momentul când ajunge către stradă. la gât cruce şi în mâna dreaptă un baston uzat. . Poteca e crăpată de secetă. Acachie îl urmează de aproape. îl are de la popa Ilie Pană. se obrăznici Pimen. Primul i-a zărit pe fereastră şi le-a luat urma. din pricina aceleiaşi lipse de apă. Chiriarhul se lămureşte repede şi se reazămă oftând în baston. i l-a adus chiar astăzi maica stareţa de la Măgura. au crescut inegal. O şopârlă şi chiar un şarpe s-ar putea ivi în fiecare clipă. Dacă Mântuitorul Christos a fost preţuit la treizeci de arginţi. Acachie. cei doi fac mătănii mitropolitului şi-i sărută dreapta. Acachie. pe care îl tot strecoară printre degete. iar Pimen nacealnic atotputernic al cămărilor şi al beciurilor arhiereşti. la mâneci. semn că în partea cealaltă soarele a dat oraşului ultimul salut şi s-a coborât pe dunga purpurie a orizontului. apăi înaltpreasfinţia-voastră. de lână. Ca să arate că n-a venit cu gând să dijmuiască vreo tufă de coarnă sau de razachie. calcă şi el tot moşnegeşte. şi tocite de multă frecătură cu benzină şi cu ciuin. Dar încercarea puterilor nu durează mult. bănuind că stăpânul îi suspectează suflarea. — S-avem iertare. Filaret forţează pasul şi ţine bastonul gata să lovească. ca să dovedească stăpânului că e veşnic ocupat cu gospodăria. mitropolitul îşi iuţeşte mersul ca să-şi dea mai bine seama cum stă cu bătrâneţele. Anteriul părintelui Acachie i-a fost dăruit de casierul schitului Şipotul. Umbrele s-au întâlnit şi s-au împreunat într-un covor uriaş de tristeţe. se simte examinat la bot şi se şterge repede cu batista.

E cam supărător acest călugăr prin faptul că stăruie pentru ajutorarea tuturor celor ce apelează la punga şi la influenţa înaltpreasfinţiei-sale. cu ajutorul părintelui Acachie. precum şi pentru ignorarea denunţurilor neiscălite. de mă voi afla încă în slujba înaltpreasfinţiei-voastre. Mi-ar fi imposibil să mai hălăduiesc în preajma palatului. voi lăsa paşii să mi-i îndrepteze unul Dumnezeu. Aceeaşi seninătate vecină cu tâmpenia. de nu va avea trebuinţă de un slăbănog şi de un clevetitor ca mine. nici capul în sac sau în cenuşă nu-l voi băga. sări Pimen de colo. — Păi dacă porunceşte doctorul!. că Dumnezeu. În schimb. e discret. Iar. — Minte. — După moartea mea. Pimene? — Aproape de şapte. şi deci nu voi plânge. rămân aici să vă slujesc. Eu cred că Acachie s-ar oftica chiar a doua zi după moartea înaltpreasfinţiei-voastre. înaltpreasfinte. stăpâne-sfinte. chiar de ar fi să sufăr bătăi. Aşa s-au născut Pimen şi Serapion. Acachie frecă mâinile. Iar dacă totuşi s-ar întâmpla una ca asta. oprindu-se mai mult asupra lui Acachie. — De câţi ani te afli pe lângă mine. înaltpreasfinţia-sa şi-a pus ochelarii pe nas şi a purces. Acachie? — Eu – grăi cel întrebat ridicând din umeri – aş socoti cu mintea mea câtă este. şi foame. înaltpreasfinte. îmi dau seama de pe acum că n-aş fi în stare să duc multă vreme greutatea durerii şi aş pleca la Sfântul Mun teâi drept că tânjesc cam de multişor după o viaţă pusnicească. Sări Serapion la fel de grijuliu. voi rămâne mai departe ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Filaret îi privi un răstimp. Filaret privi din nou pe fiecare în parte. Vede ca şi când n-ar fi văzut şi aude ca şi când n-ar fi auzit. care de foarte mulţi ani n-a depăşit două ouă fierte şi un pahar cu lapte dulce. pe care nici mediul şi nici educaţia n-o pot schimba prea mult. adică până la trecerea înaltpreasfinţiei-voastre în lumea drepţilor. * . ce ai de gând să faci? Pimen pricepu rostul întrebării şi îşi făcu o cruce mare către răsărit. Cei trei monahi îi traseră îndată botforii. v-a luat din cele nestătătoare fiindcă a cunoscut că nu mai eraţi în stare să-i propovăduiţi euvântul. răspunse economul înfricoşat. Unde mai găseşte el arhiereu care să-i rabde toate necuviinţele măcinate de gura-i fără strajă şi fără ruşine? — Absolut! sări şi Serapion cu făţarnică încredinţare. apoi căută să descopere gradul de dragoste pe care i-o poartă. Porni agale. şi nici la Sfântul Munte nu mă voi călători din această pricină. se linguşi Pimen. şi temniţă… Prea mult vă iubesc şi prea mult vă datorez… — Dar tu. la cercetarea corespondenţei particulare. mulţumit că a pafrmit întocmai răspunsurile prevăzute şi reflectând asupra firii omeneşti. se grăbi Serapion. apoi îşi împărţiră nărăvitu-i corp şi-l supuseră operaţiei de rigoare. care l-au fascinat întotdeauna.— N-ar trebui să vă obosiţi atâta. Dacă urmaşul înaltpreasfinţiei-voastre îmi va porunci să-l slujesc. Pimen mijlocul şi Serapion picioarele. care nimic nu însemn pe acest pământ. presupunând că mă vei sluji până atunci. însă până atunci. aşa Acachie. Capitolul VII ANONIMELE După cină. Zise: — Mai întâi şi mai întâi… că n-aş dori să vă pristăviţi înaintea unui vierme ca mine. Urcă scările palatului odată cu începutul înserării şi se trânti pe pat aşa cum se găsea. aceeaşi ochi miraţi şi buni. atunci când va sosi ceasul să vă suiţi la Dumnezeu. fără să mai văd chipul luminat al înaltpreasfinţiei-voastre şi fără să mă mai îndulcesc de înţelepciunea şi de sfaturile unui asemenea arhiereu… — Iar eu. eu mă duc îndată la mânăstire.

decise aspru Filaret. Sunt Lipsită de bani. Vrea Dumnezeu să ai copii? poţi să fii şi fără mâini şi fără picioare şi faci o duzină. Ca să mergi la Pucioasa. iar 'cererile de ajutorare şi anonimele i le descifrează Acachie. dacă nu douăzeci şi una. şi că pensia pe care o primeşte în schimbul infirmităţilor căpătate „în fum şi flăcări4*. O femeie rămasă de curând văduvă se plânge de urgia creditorilor şi cere un ajutor bănesc „mai important”. după ce a rămas infirm. O doamnă din „lumea bună44 povesteşte cum pe vremuri îşi făcea cura la Vichy şi la Lido. îl lămuri acesta după ce cugetă preţ de două secunde. iar astăzi nu dispune de mijloace suficiente să se ducă la Pucioasa ca să facă măcar cincisprezece băi. dar sunteţi dator s-oajutaţi – pentru sărăcia şi pentru bucuria de a se fi născut un om pe pământ. Ca să-şi poată reface bună-dispoziţie pe care i-ar strica-o eventual cererile de milă. Un fost pompier se jăluie. să-i dăm o sută pentru supărare şi una pentru bucurie. Şi porunci să i se citească misiva următoare. toţi mărunţi. — Şi mă rog. „Dar parcă numai mâncare îi trebuie unui om?” Urmează o controversă aprinsă. „Poate să stea singur un preot cu gospodărie şi păstor peste o mie trei sute de suflete?” . Sunt unsprezece solicitări de ajutoare şi „numai44 şase anonime. Au noroc unii solicitatori. care nu prea pricepe rostul băilor în tratarea bolilor. Se potriveşte. ridică din umeri şi începu să citească altă epistolă. într-o epistolă pe opt pagini. Îşi plânge ursitoarea un biet preot de Ia ţară. cum i-a prescris medicul. n-ar vrea să se vândă nici ea. Mila pe care o citeşte în ochii bunului monah îi pare suficientă* plată pentru nădejdea celor ce-i pretind jertfe de bani. — Dacă zici tu aşa. — Am născut fără tată şi ucu nu ştiu ce să fac. Acachie? — Adică… din flori. Iată în sfârşit şi o scrisoare în care nu e vorba de bani. abandonat de copii la bătrâneţe. N-ar vrea să vândă casa pe lucru de nimic şi. Acachie. nu-i ajunge nici măcar pentru amăgirea celor şapte stomacuri. Nu-i mai lipseşte mult din suma necesară. de la săracii creduli şi de la clericii care îşi pârăsc fraţii întru Christos. că rămâi fără moştenitori. după ce te-ai curârisit o viaţă întreagă la Vichy. că argumentele pe care bunul şi simplul călugăr le foloseşte întru susţinerea cauzei lor fac plăcere bătrân ului cu sufletul înăcrit de monotonia unui destin ce nu î. din pricina… canoanelor! A rămas omul văduv. izbuti părintele Acachie să mai rupă alte cinci sute de lei din multhărţuitul fond al săracilor. — Să rămâie acasă. că are cinci copii. Ce sunt eu vinovat? — Nu sunteţi vinovat. cu junghiurile în trup şi cu oful la inimă. din serviciu am fost concediată de când mă aflam în poziţie. indiferent din ce cauză. după cum dă să se înţeleagă. Filaret este de părere că un individ. înseamnă să-ţi dăunezi şi mai mult sănătăţii. iar indignarea acestuia – destulă pedeapsă pentru denunţaţii care nu prezintă vreun interes mai deosebit. începe inaltul-prelat cu acestea. iar bătrma care s-a milostivit să mă găzduiască nu e nici ea mai pricopsită… — Cum o fi născut nenorocita aia fără tată. Scrisorile rudelor le citeşte singur. — Nenorocita! o căină inaltul-prelat căscând. şi şi-a luat o femeie să-i poarte de grijă. fără să aibă curajul răspunderii. Nu vrea Cel-de-sus? poţi să fii voinic ca Marin Greceanu şi bogat ca Solomon şi ca Cris..Filaret primeşte scrisori de la rude. Iar Acachie susţine cu tărie că nu stă în puterea omului să se împotrivească voinţei Creatorului. n-are dreptul să mai facă plozi. Anonimele sunt mult mai interesante şi mai amuzante. după ce îşi orânduise copiii. dar suficient ca să rămână acasă. În cele din urmă.

Râs de lume. care să-i uşureze povara bătrâneţelor. n-ai mai ţine în stăreţie pe Macrina şi nici ca econoamă pe strâmbă aia de Filofteea…” — Las-o p'asta. car. îşi amână răspunsul şi trecu la citirea altei anonime expediată jde către „Un binevoitor14. referenţii şi protopopii. mai ales. urgisit de cei pe care i-a crescut şi i-a ţinut prin şcoli. înaltpreasfinte. Iar acum. Bineînţeles. a expediat-o sfinţa-sa şi a înlocuit-o cu alta. numai eu supă de legume şi cu lapte dulce. Urmează scrisorile neînsemnate.ţinea mai mult cu neamurile ei decât cu gospodăria sfinţiei-sale. ci fiindcă îi bănui cuprinsul şi vrea s-o savureze de unul singur. şi mi-ai scos ochii cu două sute de lei… Dea Domnul Dumnezeu ca băncile pe la care îţi grămădeşti comorile să cază-n faliment. în loc să se bucure de osteneala unei jumătăţi de veac de preoţie se vede singur. reproşuri din partea feciorilor şi a fiicelor. Şi să-ţi mai dea Domnul Dumnezeu cancer la stomac. Domnul Binevoitor începe prin a-şi cere scuze pentru îndrăzneală şi deranj. fi di că duh sfânt. „care să isprăvească odată cu canoanele care nu folosesc. şi bubele lui Iov. „Că dacă ai avea. după judecata lui. şi-a dat şi cea nouă în petec şi i-a găsit şi ei înlocuitoare. chiar de origină divină. „Mitropolit eşti. Îi scrie un laic: „Te-am rugat într-o scrisoare. la etatea de şaptezeci de ani. dacă se decidea să taie capul lui Fouche înainte de a cădea al lui sub ghilotină. dar de cele mai multe ori din vina conducătorilor. dar duh sfânt nu ai”. şi debarasaţi-vă de Ilie Pană…” . că guta nu-ţi ajunge să te cureţe de păcate. dar nu pentru lungimea scrisorii. în două cârje. după cum mai departe glăsuieşte epistola. că e lungă şi e tâi'ziu. strânsoare risipită de mâini străine. ar fi putut muia şi pietrele. ca să te hrăneşti ca mine. începe o maică sau o soră de la mânăstirea Măgura. Înlocuiţi revizorul.Acea femeie însă „care s-a brodit să fie prea tânără'. decât de unul Dumnezeu. în neputinţa de a hotărî într-o clipită de partea cui este dreptatea. Aşa!” — Aşa! se scremu şi mitropolitul rupând scrisoarea în bucăţele şi forţând un râs sălciu. ci mai multă pagubă aduc bisericii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos”. de haz sau de ipocrizie. etcetera.'„Milă e de preoţii care rămân văduvi. Filaret abia aşteaptă prilej bun ca să se amuze puţin. dar sfintele canoane nu pot fi schimbate. că sunt bolnav şi-mi mor copilaşii de foame.. Iar după o vreme. decade şi piere – uneori prin forţa împrejurărilor. îl opri Filaret pe Acachie din citit. Îmi amărăsc bătrâneţele cu Ana şi cu Serapion şi dau bună pace Pidalionului. Şi sciatică să-ţi dea Domnul Dumnezeu. că „le ia prea tinere”. Să fii alungat cu ruşine din scaun şi să te văd. Anonimele pline de ură. şi curăţiţi grajdurile lui Augias. Acachie? Nu e mai bine să-i laşi să moară de foame pe asemenea ticăloşi? Dar Acachie. „Era provizorie – se demască popa – căci aşa vor canoanele. Părintele Acachie nu zice nimic. să-mi dai un mic ajutor bănesc. căci anonimele îi plac chiar de-un kilometru să fie. — Şi eu sunt singur – judecă înaltpreasfinţia-sa – şi nu mai cer dezgroparea canoanelor care obligă pe episcop „să fie bărbatul unei singure muieri”. Ce părere ai. şi. cum e biserica. Ca la urmă să încheie astfel: „Aveţi curaj. lipsit de o tovarăşă după lege. şi roagă pe înaltpreasfinţia-sa să ia iniţiativa convocării unui sinod egumenie. dar se cutremură la gândul că şi alţi slujitori ai Domnului ar putea să isprăvească în aceeaşi situaţie. şi căuta să tragă spuză pe turta ei. apoi încearcă să convingă pe înaltul-ierarh că o instituţie. până mai e timp… Gândiţi-vă cât de mult ar fi servit Robespierre Revoluţia franceză. nu mai pretinde sfinţia-sa drept la o astfel de tovarăşă.14 În cele din urmă. etcetera. luându-ţi tainul de la bucătăria unei mânăstiri.

Acachie aşteptă să-l lămurească stăpânul ce-i cu Robespierre şi ctrfouche şi numai după aceea să-şi dea o părere. să cugete sau să deschidă o carte. se ridică din fotoliu parcă mai întinerit şi deschise casa de bani. Dar. Acachie! — Fiecare lucru Ia vremea lui. stârnită de un grup de clerici şi de laici. nu prea grăbit să-şi întemeieze o familie. Cum însă un episcop de talia lui doreşte şi rangul de mitropolit. Tăcerea odăilor largi. . Întâmplarea însă a făcut ca. iar răspunsurile i-au sosit neschimbate şi cu ocoluri mai lungi sau mai scurte. să lupte cu propria-i natură de ins sănătos. Dar înaltpreasfinţia-sa găsi altă întrebuinţare acestui ceas de libertate şi de linişte adâncă. Filaret a rămas în sfârşit singur. s-a pomenit într-o bună zi călugăr. Îşi mângâie cu părintească dragoste comoara închisă aci şi-i mai adăugă. Visuri şi s-a hotărât să cucerească un episcopat. împotriva unor episcopi care cam huzureau pe alături de canoane. După absolvirea seminarului. înaltpreasfinte. dar n-are voie să se bucure de viaţă. în preajma absolvirii celor patru ani universitari. că parcă n-ar fi existat niciodată pe lume un Robespierre sau alde Fouche. că tot va scăpa de robia nedorită a hainei preoţeşti. în liniştea serii. din această revoltă sinceră. Nici canoanele şi nici iubiţii săi fii duhovniceşti. Lucru nu tocmai greu într-o vreme când călugăriteologi aproape că nu existau. şi după ce a primit toiagul. dar mai presus de toate dornic de parvenire şi conştient că intrând în cinul monahal va face carieră. a strâns şurubul vieţii pe cât s-a putut. lucru cu totul neaşteptat. Odată intrat în cler. Băiat deştept. Capitolul VIII SINGUR… r E ceasul 9 şi jumătate. în cele bune ale lui. a vrut să pună capăt cărţii teologice. are venituri grase şi privilegii de prinţ. care se apropie de încheiere? Sau la cea viitoare. îmbie şi ea la astfel de sporturi nobile. zâmbindu-i şmechereşte. Până mâine dimineaţă nu-l vor mai tulbura diversele cereri de milă. măcar acum când se află cu un picior în groapă? Aceste întrebări însă şi le-a mai pus Filaret. Apoi iar o mai mângâie. cu pereţii acoperiţi de icoane. să ia parte activă la campania. care a făcut vâlvă pe vremuri. dându-şi seama că uniforma de ofiţer sau roba de avocat iar fi mai aproape de inimă decât anteriul preoţesc. Căci episcopul nu este un om de invidiat. după care o ferecă la loc. Are palat şi servitori la dispoziţie. a căpătat însuşi gust de jeţ arhieresc şi episcopesc. iar îi mai făcu ochi dulci şi promisiuni de dragoste eternă. închiderea casei şi zăvorârea uşilor îi dădură un presentiment de moarte şi-l siliră să facă puţină promenadă spirituală. îi e cu desăvârşire interzis să se îmbete. pe făgaşul amintirilor. La ce anume ar mai cugeta un om trecut de şaptezeci de ani? La viaţa de aici. Dar aşa s-a pornit Filaret pe un căscat. de cinema „de . ceea ce a mai agonisit pe ziua de azi. lui Aaron. în toată voia şi cu ochii închişi. nu-i îngăduie să fie om. Şi de aici. să se bucure de gingăşia unui copil care să-i zică tată. şi se pregăti de culcare. să cânte lumeşte. Poate să moară cu dorul de teatru. Situaţia materială însă l-a silit în cele din urmă să accepte o bursă la Internatul teologic şi deci să urmeze şi facultatea. De ce adună ban peste ban? De ce nu-l imită pe cuviosul Acachie. lăsând fireştilor plăceri numai spaţiul de după perdele. — A venit vremea somnului. pe faţă mărturisit. ajutat fiind de chiar pravilele care înconjură cinstea de ambasador al lui Christ. Filaret a pus deci capăt altor. grijuliu foarte. a continuat. cu numele Filaret în loc de Florea. bineînţeles. Bineînţeles. El nu poate avea soţie şi nici amantă. să râdă. fiindcă afară delicenţa în teologie şi de voinţa ajungerii mai avea nevoie şi de notă bună la purtare. În care nu crede? După ce căscă' de câteva ori. nici vreun gazetar amator de binecuvântări arhiereşti. în stări sufleteşti analoge. să danseze. Dar. cu gândul. nici observaţiile cuviosului Acachie. Ar putea acuma. din cuprinsul eparhiei păstorite.

Golul făcut l-ar distruge ca pe eroii basmelor. Natura. şi Filaret nare ce pune. Prea târziu ca să-şi repare această ultimă greşeală „dar… găsi că n-are niciun. neavând înclinări native pentru savantlâc. cela ce m-ai învrednicit a ajunge până în ceasul de acum. Rost să mai revină. mitropolit.. pe cealaltă lume. Strâns în cleştele canoanelor eterne. minus literatura. Cum însă munca în ogorul lui Christos. îl pipăie. Îl păstrează pe Acachie în preajmă-i. Aşadar e timpul să se aşeze în pat şi să ia cunoştinţă de noutăţile ziarelor. care să tragă foloase din slăbiciunile şi din păcatele altora? A sunat pendula de zece ori. Filaret. Ca la urmă să regrete că a fost prea aspru cu socrul şi cu ginerele. care l-a acaparat cu gheare fascinante. Şi-i permite îndrăzneli. Şi când nu s-au găsit pe acest pământ oameni răi. şi uită. mai cercetă ferestrele şi zăvoarele de pe la uşi. cată să şi le impună în palate ca şi în bordeie. Se revoltă şi de data aceasta împotriva celot' ce-l şantajează. şi acestea numai verbale. s-a împrietenit repede şi definitiv cu banul. Pe ale înaltpreasfinţieisale. alţii. după ce trecuse pragul bătrâneţii. episcop. s-au dus! Şi… se vor mai duce şi alţii. . dar ce poate să facă împotriva acestei patimi teribile. Dar fiindcă a vieţii corabie trebuie ancorată până la urmă. cuviosul părinte Acachie face mătănii şi se roagă pentru amândoi: — Bumnezeule cel veşnic. înaltpreasfinţia-sa. ca să aibă mereu prezent şi reversul medaliei. de concerte. din chică sau din buzdugan. că n-a dat pentru maica Serafima cu toată inima şi că n-a ajutat pe tânărul şi studiosul teolog. amintindu-i când şi când şi. încearcă să se pasioneze de probleme cărturăreşti. Dar cum beţia e un reconfortant amăgitor şi duce la ruina fizică. în intimitatea lui strălucitoare şi muzicală. Din primul ia cunoştinţă de cele politiceşti. Are înaltpreasfinţia-sa şi momente când îşi dă seama că întreaga-i viaţă i se desfăşoară în funcţie de ban şi că nu-i posibil unui arhiereu să slujească totodată lui Dumnezeu şi lui Mamon. iar al doilea îl pune în curent cu păcatele altor arhierei. tot ceea ce i-au interzis canoanele şi tradiţia. unii îşi caută liman într-o activitate. O scurtă raită dădu şi astă-seară prin trecutu-i hărţuit – mai întâi de sărăcie şi apoi de pravili care mai de care mai îngrăaitoare şi mai potrivnice naturii omeneşti. după ce ai căpătat supremele galoane. ca o supremă consolare. monahilor ca şi laicilor. Nu era. înaltul-prelat-arhiereu. ca astfel să poată suporta mai uşor pe cele ale preseirevolver. Exact la această oră.circ. poate. — Dar cine n-are slăbiciuni şi păcate? se burzului. de aur şi de argint? Ca să te descotoroseşti de-o pasiune. apoi se trânti îa pat cu Adevărul şi cu Avântul. a consimţit înaltpreasfinţia-sa. articol cu totul interzis. dar nici asupra acestui capitol nu insistă mai mult. şi-a îndepărtat corabia spre ţărmul mai Ia îndemână al activităţii pe teren. de aur. însă. iar femeia. S-au dus. L-a adunat prin toate mijloacele ce-i stau la îndemână şi a făcut din el un scop şi un idol. de lăutari. asupra faptelor consumate. să facă omului dintrânsul concesii mai mari. interesează mai mult ca document istoric decât ca un obiect de plăcere şi de uitare. trebuie să pui ceva în locul ei. cardinal – luptă pe două fronturi: cu legile lui Dumnezeu şi cu ale celor şapte sinoade egumenice. prea puţini. îl mângâie cu gesturi şi cu vorbe de dragoste. vânzându-i sărutări de mâini. după ce ai trecut de-o anumită vârstă. iartămi păcatele pe care le-am săvârşit în ziua ce s-a dus şi-mi ajută să trec şi somnul nopţii în pace. Pastorală intensă. care nu recunoaşte şi deci nu respectă decât legile ei. nu mai dă satisfacţii decât. a căror viaţă şi putere pulsează din coadă. Îşi puse un halat de aţică. precum şi reproşurile pe care însuşi şi le face în rarele clipe când îl scârbeşte viţelul. Îl priveşte. Căci aşa este viaţa.

să mă mântuieşti. celor ce mi-au făcut bine. 'ânsuti călătoreşte. pre cei — Din închisori cercetează-i. Doamne. ca întru aceasta să dovedeşti iubirea ta de oameni. căci vrednic este de dragostea ta. Doamne. că de vei mântui pre cel drept nu este lucru mare. Ci spre mine păcătosul să îndrepţi milostivirea ta. dă-le bine. Amin!” SFÂRŞIT . Iartă.Au cioară. şi pre cei ce mi-au făcut strâmbătate. jM'e mare şi pre uscat. cu cei ce călătoresc. nu-mi va fi mie acest pat groapă? Vei mai lumina cu ziua de ifââine ticălosul meu suflet? Rogu-te. Şi de vei milui pre cel curat nu este nici o minune.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful