Mariana Gurza MARIANA GURZA

1

Ultimul strigãt

2

Ultimul strigãt

Mariana Gurza Fundaţia Culturală Orient Latin, Timişoara ISBN : 976-673-010-7

Mariana Gurza MARIANA GURZA

3

Ultimul strigãt
eubeea 2006

4

Ultimul strigãt

Mariana Gurza ELIBERARE PRIN CUVÂNT În labirintul interior al poetului se strâng adesea toate contrastele lumii şi aduc cu ele trăiri greu de imaginat. Robită cuvântului, fascinată de sclipirea unei imagini, de rezonanţa unui cuvânt, Mariana Gurza îşi vede astăzi Ultimul strigăt adunat într-un volum unitar, după celelalte (Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre, Ed. Augusta, 2001; Lacrima iubirii, Ed. Artpress, 2003). Ele, prin Ultimul strigăt, îşi eliberează acum ostaticul, lăsându-l să năzuiască la alte încercări, în care tensiunile cu greu se sting în pacea contemplării. În acest „teritoriu”, încercat şi uneori greu accesibil altora, autoarea are din când în când clipe de linişte fragilă când versurile devin universul şi salvarea sa. Din pricina unor astfel de contraste poezia se pare contaminată adesea de un aer melancolic. Imaginile proaspete dezvăluie o poezie interesantă care surprinde viaţa ascunsă a cuvintelor. În general, „mecanica” poemelor este simplă, începutul e adesea cuminte sau chiar neutru, generând apoi întreaga combustie a imaginilor, funcţie de forţa iradiantă a unor motive poetice, de altfel destul de des vehiculate în literatură, dar aici cu altă aură. Derizoriul şi perfecţiunea se oglindesc

5

6

Ultimul strigãt reciproc cu multă voluptate. Fără a se crea conflicte, versul duce cu el ratarea în dragoste, ingratitudinea ori umilinţa la care e supusă fiinţa iubitoare, amândouă dominate de credinţa în Dumnezeu, de credinţa în zile mai bune, în unele trăiri noi. Peste lumea în care vieţuim, agresivă în declinul ei, se instalează crezul poetei în izbăvire, dacă nu prin dragoste, măcar prin trecerea implacabilă a timpului. Mereu ispitită de solitudine, dar nu indiferentă când se găseşte în preajma semenilor, însă cel mai adesea a versului, Mariana Gurza modelează decorul unde îşi aşază sufletul, după tipare cunoscute, dar cu nuanţe noi. Face astfel trecerea spre polul poeziei, unde neîmplinirile se transformă în speranţe, unde e locul vrăjit ce împlineşte legătura vie a Marianei Gurza cu lumea în care trăieşte şi speră. Când poezia dispare, poeta se trezeşte singură, străină, fără paşaport, într-o lume îngheţată, dar apropierea ei înseamnă trecerea într-un alt anotimp, acela al împlinirilor. Aşa se naşte Ultimul strigăt.

Nina Ceranu

Mariana Gurza

7

Am renăscut, Doamne
Am renăscut, Doamne odată cu învierea Ta. Cu sufletul curăţat, mi-am îndreptat gândul spre Tine. Tu, cel ce te-ai jertfit, ne-ai lăsat iubirea şi puterea de a deveni copil odată cu cel din icoana Maicii Domnului. Cu el am renăscut, Doamne, mai puternică, mai tenace, având cuvântul Tău drept scut.

8

Ultimul strigãt

Mă uit spre cer
Doamnei Angelia Pupăzan

Născându-mă din nou, iată-mă! am trecut prin furcile unui vis urât. Neştiută de nimeni, m-am împresurat în suferinţa-mi mută, dar acum, Doamne, mă desfăt cu darul tău de viaţă nouă, să pot râde, să pot plânge, să pot lupta, să trăiesc precum în neclintirea lor stâncile.
(18 martie 2006)

Mariana Gurza

9

Cele două luni
Între viaţă şi moarte un prag fragil… Păşesc pe el în cele două universuri. Aş rămâne acolo, unde e prezentul şi viitorul. Dincolo… E timp şi pentru dincolo… Acolo vom da vămi văzduhului, pentru popasul veşnic. Dumnezeu, va avea El grijă de noi! Ne va ţine de mână aici, acolo, o eternitate…

10

Ultimul strigãt

Am rămas în lumină
Doamne, ce multă lumină dai acestei lumi în agonie. Şi însetatei de mine, mi-ai dat să beau din apa vie… Când sângele a ţâşnit ca într-un plâns, m-ai purtat spre lumi necunoscute, ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea. În ea m-am întors, alături cu Tine, deasupra cu cerul înseninat. Eu… ocolisem moartea.

Mariana Gurza

11

Nu ştiu cine eşti
Domnului dr. Daniel Tufeanu

Doctore, împresurat de moarte ţi-am întâlnit privirea. Mă trezisem printr-o adiere de nufăr alb, plutitor, şi-am ştiut că mă vei ajuta să cânt toate cântecele necântate să simt toate ritmurile nejucate… Doctore, nu ştiu cine eşti. Mi-ai lăsat gândul timid spre frunze albastre şi-n rugăciunea mea tu vei duce apa vie pentru toţi cei între naştere şi înviere. (1 septembrie 2005)

12

Ultimul strigãt

Trestia lui Pascal
Ca trestia mă îndoiesc de tot ce văd, dar sufletul meu plimbă renii prin pustiul Polului Nord locuit de fantasmele malefice, fără să ştie că dincolo de toate noi suntem noi, trestiile râurilor cu gând spre izvoare.

Mariana Gurza

13

Sfidare
Pe malurile timpului, vremea rece şi ploaia răcoresc suflete. Unii zidesc palate fără să întoarcă privirea, fără să le pese de molimă, de cancer, de tot ce ucide în noi şi lângă noi. Iar eu, cu rugul întrebării, încotro? Prea rar pricep sensul cuvintelor care scriu numele pomeniţilor.

14

Ultimul strigãt

Zbucium mut
Ca să mă păcălească, Doamna cea Neagră, s-a îmbrăcat în mireasă. Nuntea laolaltă cu primăvara, cu vântul cel nestăpânit, nuntea cu dragostea mea de viaţă. Mi-am dat seama că nu e ea aleasa când i-am dat vălul alb la o parte şi prin fereastra sufletului ei a ieşit un porumbel negru, în cioc cu şiragul meu de lacrimi fierbinţi ca lava unui vulcan. Mi-a fost teamă atunci să nu ard cu ele tot ce aveam mai drag.

Mariana Gurza

15

Iubitule, voi fi umbra ta
Eu încă mai sper să am o plecare provizorie, să mă pot întoarce, şi să fiu tânăra femeie din vis. Să-ţi spun: Vezi, n-am murit, n-am vrut să te las singur cu umbra mea! Cu toate că moartea e doar un drum… De aceea, eu n-am să mor niciodată cu adevărat. Totul e un simulacru de moarte. E doar o şaradă.

16

Ultimul strigãt

Aleg şi tot aleg
Nu ştiu ce drumuri să aleg. Ba sunt netede şi mi s-au obişnuit picioarele cu ele, ori bătătorite de alte picioare… Mai încolo nici nu cunosc ce m-aşteaptă. E lumină. dincolo de lumină? sau întuneric dincolo de întuneric?

Mariana Gurza

17

Cerul plânge în inima mea
Am crezut că travestindu-mă în lumină, în disperare am să-ţi adorm imaginaţia. Am reuşit să-mi zăresc îngerul rătăcit de mine, căutându-mă în gestul meu de umilinţă.

18

Ultimul strigãt

Umilinţa mă mistuie
Luntrea ostenise. S-a întors fără mine şi fără vâslaş. Rămăsese în ea inima mea rătăcind îngheţată şi plânsul ca un tunet căutându-şi dragostea luată de vârtej.

Mariana Gurza

19

Spune-mi cine sunt
Am crezut că ştiu cine sunt. Eu mă credeam, deopotrivă, că sunt şi umbră şi fiinţă, până când mi-am dat seama că-n oglinda timpului nu eram mai mult decât un strigăt, un hohot de râs, o rochie albă, o flacără de lumânare, un ou roşu, o bucăţică de prescură, un ochi de lumină.

20

Ultimul strigãt

Căutare
Bucurie de cauţi trebuie să ştii în ce sipet s-a ascuns. Durerea vine singură; zace lângă un zid alb. Dragostea are formă de inimă, singurătatea e la răscruce de drumuri, când smerit tremuri fără să ştii pe care să-l alegi pentru cele ce vor urma.

Mariana Gurza

21

Zbor printre nori
Se făcea că sunt pasăre-n zbor. A câta la numărătoarea lui Dumnezeu? A câta întoarsă de vânt? Pe mine ar trebui să mă recunoască după gânguritul meu neîmblânzit, după cuiburile ascunse în clepsidra timpului vameş.

22

Ultimul strigãt

Trece timpul
Tu şi Timpul aţi petrecut unul pe lângă altul, neştiindu-vă. Până-ntr-o zi… când el s-a numit altfel decât Timp, s-a făcut culegător de stele, inimă, trandafir, scoică… Şi zbuciumul inimii, şi chinul trupului pălmuit, avea urme de sfâşiere…

Mariana Gurza

23

Durere
Dragostea ta avea gust de păpădie, apoi de apă de mare, şi de nucă de cocos. Dar avea şi gustul coclelii arginţilor lui Iuda. Pe chipul meu dus-întors trecuse viaţa…

24

Ultimul strigãt

Dorurile mele
În povestea cu cerul şi marea, cu corăbii aproape de naufragiu, poate aş fi singura supravieţuitoare, care încă mai caută nn tărâm necunoscut. Da, doar eu duc povara dorului, eu caut dalba floare rătăcită, sperând la o altă viaţă.

Mariana Gurza

25

În căutarea liniştei
Când voi fi întrebată de ce-am trecut munţii voi aşterne pe albul cerului povestea melcului care-şi poartă visul în spinare, sperând să poposească şi el, aidoma mie, în locaşurile sfinte. Acolo, la picioarele Tale, Doamne, smerită, mi-a fost dor de mine cea de la început, când am cunoscut lumina, şi pacea, şi încrederea în puterea Ta, Doamne al meu, acum mă rog ţie pentru dragostea mea de dragoste, pentru copiii mei, pentru o nouă renaştere.

26

Ultimul strigãt

Aproape de cer
Ploaia şi ceaţa ne-au învăluit în umbre cernite. Drumul temător, plin de ape, ne-a dus spre înălţimi unde, ca o cetate, mănăstirea Rarău ne-a primit de pe drumul izgonirii din rai. ploaia şi tăcerea domneau, firesc, în liniştea îndoielilor noastre. Binecuvântarea Sfintei Icoane, răbdători, am aşteptat… şi mâna bunul stareţ Veniamin, între degete cu pacea sacră, ne-a dat însemne pe frunţile noastre, prin care Dumnezeu vorbeşte.

Mariana Gurza

27

Pentru tine, Ioana
„Binecuvântarea lui Dumnezeu” eşti aici, ceva dinlăuntrul meu, care mă sprijină. Vei ajunge lanul meu de grâu, cu maci înfloriţi, în care mă voi pierde ca să renasc în clipa viitoare. Maica Preacurată va fi cu tine, clipă a mea de fluture cu aripi de înger!

28

Ultimul strigãt

Timpul este un poem
Poate ascultând curgerea vremii în poeme albastre, mă întreb unde se ascund iubirile? Ce se-ntâmplă cu magicul lor parfum? A rămas în aşternuturile albe, sau s-au rătăcit pe sterpe cărări, unde iubiţii au între palme răceala unui poem care s-a scris demult?

Mariana Gurza

29

Împotriva uitării, cântând, o liră
Cineva spunea o rugăciune. I-am privit mâinile cum mângâiau vorbele rostite. Mi-am adus aminte că Omul acela, îngenuncheat în frământatele ceruri din el, mi-era cunoscut. Niciodată nu l-am uitat, era acolo, undeva, între iubire şi încredere. Acolo unde cânta o liră, era şi el. Unde lacrima de bucurie se rostogolea, era şi el. Între mir şi tămâie mirositoare…

30

Ultimul strigãt

Totul este o şaradă
Voi veni pentru voi într-o trăsură de seară. Altădată vă voi bate-n geam cu un vers sau cu un poem. Mult mai tânără decât mă ştiaţi, când astrul nopţii, când steaua dimineţii, când rouă, ori floare de lămâiţă, ori o crenguţă de iorgovan, voi veni de mă veţi chema.

Mariana Gurza

31

Visând în miezul de cuvânt
Încă un poet ars pe rugul iubirii, când începusem să uit că fiecare avem vămi de plătit, că în fiecare din noi mai e un ins care mereu rămâne dator cu o iubire.

32

Ultimul strigãt

Gânduri tomnatice
Am găsit o portiţă spre sufletul tău Tăcerile erau acolo, tomnatice gânduri, izbânzi… Neizbânzile rătăceau în marea inima ta, la orizont, adăstând, o cât de mică flacără să-ţi lumineze cărările pribege.

Mariana Gurza

33

Mă tem de ce va fi odată
Trezeşte-te, vulcanul erupe, focul mistuie, pământul tremură. Îmbracă armura, tu, soldatul războaielor din noi şi din afara noastră, prinde mâna, rănit de trădarea lumii, ca să ne putem salva într-o viaţă viitoare.

34

Ultimul strigãt

Nu am fost înţeles
Am povestit despre trecerea anotimpurilor, despre vânduta Eva şi mărul ei păcătos, şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi muşcat din şarpe… Am povestit chiar despre taina noastră aurind cuvintele. Uitasem – cum a fost cu putinţă? – de puntea şubrezită, că pe fundul cupei a mai rămas o picătură din răcoarea eternităţii.

Mariana Gurza

35

Vă mulţumesc, prieteni
Din senin s-a iscat iubirea, în senin s-a întors! Asta v-am spus vouă, prieteni ai mei, când mi-aţi arătat cerul şi stelele, când mi-aţi adunat lacrimile, în potire de crini, când, din nori rătăciţi, pe drumul meu plin de poeme, se vor ivi cohorte de îngeri şi-şi vor lăsa aripile peste singurătatea mea, acum la jumătate de veac.

36

Ultimul strigãt

Rugă pentru un prieten
Între naştere şi moarte, ştii, anii se adună, mărgele albe, sau negre, sau colorate. Ca pe mătănii, Dumnezeu mereu îi numără: jumătate sunt de izbândă şi de triumf, jumătate de cumpănă. Jumătate sunt ai inimii tale, jumătate ai inimilor altora. Ai lui Dumnezeu, toţi.

Mariana Gurza

37

Înlănţuire
Jocul de-a dragostea?! Cine nu-l ştie? Cu noi, promişi unul altuia, cu noi, juraţi aceluiaşi Dumnezeu, cu frunţile încununate de acelaşii senin, de aceeaşi rază de soare… Cu poveri purtate pe rând, sau în acelaşi timp… Cine nu-l cunoaşte?

38

Ultimul strigãt

Prietene, nu te-am uitat
Prietene, nu te-am uitat! Eşti aici, în inima mea, precum morţii din grădină. Aşa cum fac cu cei dragi, îi păzesc de repedele ploi, de fulgere de şubredul ţărm omenesc, de uitări de tăceri… Să ştii că eu sunt aceeaşi, mai împovărată cu o trădare… Undeva, cineva spune o rugăciune când lacrima cade ca un cuminte bob de mărgăritar. Păstreaz-o, prietene, troc pentru mir şi tămâie mirositoare, ferecate în inima mea.

Mariana Gurza

39

Mă doare durerea ta
Se-ntruchipa plecarea şi nu eram acasă, mersesem să te caut în liniştea divină, şi te găsisem greu, în ruga dureroasă, sădit, o cruce în grădină… de noapte străjuită de har şi de lumină. Desigur, ajunseseşi, În rugăciunea mea, La bunul Dumnezeu… şi m-aşteptai, alături să-ţi fiu o veşnicie…

40

Ultimul strigãt

La Susenii Bârgăului
Zi de vară, zi frumoasă, m-a adus în prag umbrit, pe la bistriţeni pe-acasă, într-un drag locaş sfinţit. Te-am surprins mai de departe, îmbrăcat în straie negre, clopul era cât un soare, chipul un senin cu stele. Şi-n surâsul tău blajin, am îngenuncheat sfios, aşteptând un har divin, implorându-l pe Hristos. Şi-am simţit căldura sfântă trupu-mi s-a cutremurat. Printre lacrimi, ruga mea curată spre tine, Doamne, s-a-ndreptat.

Mariana Gurza

41

Rugă pentru copii
Doamne, Dumnezeul milelor, mângâie chemarea suspinelor, dă-le odihnă în fragede altare, să prindă un mileniu, de sub zăpezi, verdele primăverii, să treacă lin prin schimbătoare anotimpuri, prin luminata câmpie, prin luminata viaţă.

42

Ultimul strigãt

Iubirea mea
Binecunoscuta dragoste, - o stare de veghe întoarsă la mine cu faţa, mi-e soră geamănă. Cât de mult semăn cu ea… urma ei desculţă, calcă în urma mea, somnul ei umple nesomnul nopţilor mele…

Mariana Gurza

43

Plâng în prag de seară
În grădina sufletului meu şi-a făcut cuib o pasăre cântătoare. Are ceva de rugăciune, de chemare, în dialogul ei cu iasomia, cu vântul, cu gândul… Şi-a depus oul albastru în orbita de aur fals şi cântul ei s-a limpezit ca privirea mea după prima ploaie de lacrimi.

44

Ultimul strigãt

Fragilitatea gândului
Spre zări, drumul şi viaţa şi două inimi nedespărţite. Eu – tu, o pasăre cu două perechi de aripi armonizate pentru un singur zbor. Marama mirilor, când îi trece pragul la cununie, o purtăm indiferenţi şi tăcuţi. Uităm că suntem unul, meniţi să fim împreună.

Mariana Gurza

45

Universul fiecăruia
Trecutei zilei de ieri i-am cerut socoteală, dacă s-a petrecut în cântec şi culoare, dacă magicul univers i-a desluşit vreo enigmă. Mi-a spus că ora astrală s-a prelins prea repede, că orga şi-a terminat prea devreme notele şi că doar lumina ei s-a-nălţat la cer în cuvântul lui Hristos.

46

Ultimul strigãt

Enigmatic e totul
Vorbele se aşază straniu între viaţă şi alt univers. Abisul?! Fie cât mai departe! Să citim despre el în cărţi! Acum suntem aici, în tabloul cu iarnă albă, mâine vom în cel cu verdele-verde. Desigur vor înflori şi caişi, se vor coace, câmpiile vor rodi şi ele, ca-n fiecare an. Vom fi aici să le culegem. Durerile, trecătoare, şi ele vor rămâne singure.

Mariana Gurza

47

Îmbrăţişaţi de mare
Despre clipe de iubire rătăcită, în exclusivitate, pentru un tablou cu două plecări, mi-am rezervat dreptul de autor. Mi-e frică să nu spulber starea de strălucire, nemărginirea mării, noi, neodihniţi, îngenunchiaţi, jurându-ne credinţă.

48

Ultimul strigãt

Disperarea tinereţii
Când am vrut să pictez adolescenţa, penelul meu era vopsit în verde. Îi mai trebuia un pic de galben să-i fac aripi de vultur… Tinereţea era o femeie cu nuanţe de albastru şi roşu aprins… urcând semeaţă către Palatul de cristal. Nu cunoştea că poate fi zidită, ca Ana lui Manole, într-o temniţă greu de dărâmat. Pentru alte vârste n-am căutat culori…

Mariana Gurza

49

Încăpăţânare
Nu privi înapoi, n-ai ce vedea. Sunt eu, o umbră albastră alunecând agale pe alei deja nuntite. Nu asculta, e gândul meu mărginit de-o dragoste verde. Nu vei auzi niciodată şoaptele mele metamorfozate în boabe aurii. Nu te uita în ochii mei: vei vedea doar orbirea nopţii. Aşa… eu mă voi pierde în labirinturi, tânjind după îmbrăţişarea ta.

50

Ultimul strigãt

Eternitate
Se-nchipuie o inimă mare cât să cuprindă toată viaţa mea. Voiam să-ţi spun, ah! voiam să-ţi spun că am murit destul trecând pe lângă mine de multe ori fără să mă recunosc. Când m-am văzut în oglindă lipsea mărturisirea de seară, cu tu, iubitul, şi eu, mărturisitoarea iubirii. Şi-am mai văzut acolo răbdătoarea femeie aşteptând mirosul de floare nenumită…

Mariana Gurza

51

Mă uimeşti, prietene
cu dorinţa ta de a merge pe urmele sfinţilor, de a te întoarce spre tine însuţi. Dar nu-mi vorbeşti despre pelerinii împroşcaţi cu noroi. În lumea ta interioară ai un răspuns, aşa cum şi eu îl am în zilele cernite, când totul pare că-mi scapă printre degete.

52

Ultimul strigãt

Doina
I-am spus cerului cer, doinei doină. Cuibărită-n inima mea, sau topită-n azurul dimineţilor, în lumina din mine, în bucuria, în forţa cu care am vrut să zbor. Pe marginea cerului, Doina va rămâne steaua mea.

Mariana Gurza

53

Imaginea infinitului
Terminase-şi cartea „răzbelului” aşa mi te-am întipărit în inima mea, ca pe-o stea sub lumina gândului tău bun de pus pe rana copilului ce-ai rămas. Spune-mi ce-ai văzut în altă viaţă? Ai reuşit să numeri stelele, să te-mpodobeşti cu nestemata dăruită? Sau ai rămas doar cu imaginea Infinitului?

54

Ultimul strigãt

Poate n-ar fi fost nimic
Pentru că lucrurile cunosc un adevăr al lor, bine e, măcar acum, ochiul meu să privească în sinele meu, încercând să înţeleagă de ce s-a legat viaţa mea de streaşina lumii, cum se leagă naşterea de viaţă şi de moarte.

Mariana Gurza

55

Doar femeie
Sufletul meu nu se deosebeşte cu nimic de sufletul tău. Inima mea poate să aibă irizări viorii, în rest nu văd de ce-mi sângerează picioarele când tu aduci imenşi irişi şi-i laşi prea departe de ziua în care dragostea ar trebui să învie.

56

Ultimul strigãt

Eu, tu şi marea
Eu, tu şi marea nu vom mai fi decât amintirea nisipului fierbinte, a urmelor lăsate de paşii noştri. Pe valul albastru, doar tu şi eu vom şti unde am ascuns scoica tinereţii noastre muşcată de alge, de rechini şi de peşti răpitori. O să-mi fie dor de spuma albastră, de pescăruşul rănit, căzut pe o plajă pustie, fără dragostea noastră. Ne vom regăsi printre stele, deasupra mării, de unde vom privi cum alţii aleargă şi culeg ceea ce noi doi am sădit pe o plajă albastră…

Mariana Gurza

57

Noaptea e ca o şoaptă
Noaptea e şoapta păsării care mi-a-nghiţit cuvântul. Of, de-aş găsi un loc unde să-şi priponesc ţipătul pentru ziua care va veni! De undeva, de oriunde, dragostea mi-o ia văzduhul, sertarul iubirii e gata să se-nchidă pe tăcute.

58

Ultimul strigãt

Te joci din nou, un pic, un pic…
Ca să-şi împlinească lucrarea, Dumnezeu şi-a muiat mâinile pline de lut în marea albastră şi-a modelat un refugiu… şi s-a născut Eva. Geamătul ei a adunat norii, a chemat zările cu făclii aprinse care ardeau mai demult la cumpăna dintre zi şi noapte. Şi de la ea a pornit jocul viclean, un pic, un pic…

Mariana Gurza

59

Nu putem cumpăra viaţa
Ochi luminoşi, zâmbet deschis ca o floare de crin te duci spre apus într-un suspin. Lumea într-o altă dimensiune tragicul ţi-l vesteşte. Iată-ne, săraci pe piaţa lumii încă o dată crezând în nemurire, cărăm lacrimi pentru grădina din sufletul nostru.

60

Ultimul strigãt

Mister
Misterul facerii mele e unul simplu: Dumnezeu m-a vrut truditoare pe cuvânt, mi-a trimis ursitoarele să-mi prevestească bune şi rele, dar niciodată n-a fost vorba de durere, de trădare, de frig, De ceaţă, de ploi şi ninsori. Parcă, una-ntr-o doară, a şoptit, neconvinsă, cuvântul comoară. M-am gândit că va fi poezia şi lungul ei mister, cu care voi fereca inima ta…

Mariana Gurza

61

Răvaş
Îţi scriu dragul meu un răvaş pe care-l vei găsi la cină, într-o plăcintă, lângă un pahar cu vin roşu. Vei sta să citeşti în stelele adunate pe bucata de hârtie. Vei găsi în gândul meu numele la toate ce-aş fi vrut să-ţi dăruiesc…

62

Ultimul strigãt

Preţuieşte clipa
Fără voie timpul-aşterne alb drumeag între povara clipelor nepreţuite cum trebuie şi inconştienţa cu care le-ai risipit. Cine seamănă vânt, nu primeşte iubire. Viaţa-i o măreţie, poate pentru că este irepetabilă. Viaţa, iubirea, clipa dăruită, au o înlănţuire a lor. Cine nu ştie ce spun are aici cuvintele mele…

Mariana Gurza

63

Eram frumoasă
Eram frumoasă când te aşteptam. Dar a trecut ceva vreme de când noi doi ne-am legănat pe două curcubee după ce ploaia mi-a spălat buzele de sărutările tale. Şi totuşi, inima mea, învelită în iubirea ta a păstrat pecetea sacră cu care tu m-ai atins cu iubire, acolo, printre nouri, printre culori şi fulgere irosite de iubiri…

64

Ultimul strigãt

Şi mă grăbesc…
Caii timpului galopează dincolo de dorinţa mea. Mă grăbesc să te-ntâmpin, dincolo de revărsatul zorilor, dincolo de cumpăna zilei, aproape de miezul cuvântului nerostit încă. Ochiul magic adună poeme de aprilie pentru albumul cu noi doi: tu, cel adevărat, chemat de mâna mea întinsă, eu, umbra ta, trecătoare prin anotimpuri…

Mariana Gurza

65

Nu te pot uita
Mi-am plecat urechea la zvonul cuvintelor. Am vrut să fac din ele funie să urc la cer, barcă pentru poemele iubirii. Nu aveam încredere în cioplitul statuilor din grădina inimii, până-ai venit tu şi m-ai împresurat cu versul,să pot vorbi despre dorurile dinspre răsăritul de soare.

66

Ultimul strigãt

Cânt pentru un prieten
De când ţi-ai deschis sufletul, singurătatea nu mai are nume, nici culoare, nici gust… La hotarul visului, la marginea somnului, privirile mele, în oglinda privirilor tale, descoperă un crâmpei de cer. Smerită, te urmez, Doamne, întru lumina Ta, întru pacea Ta.

Mariana Gurza

67

Ce-ţi pot spune, omule?
Caii timpului dărâmă cetăţi încremenite. Lumea, pe la ulucile vremii, spumegă. Cucii s-au ouat în cuibul lor dar n-are cine să le scoate puii… Străjerii strigă, a câta oară? că nici ploaia, nici vântul, nici tornadele, nu şi-au ieşit demult din matca omului.

68

Ultimul strigãt

Căutare de sine
Memoria e mimoza pudica. Azi se deschide cu dăruire, mâine e golită de sensuri. La fiecare atingere omul se strânge-n sine, căutându-se în prima urnă din lutul ţinut în palmă de Dumnezeu. La picioarele lui, îngenunchind infatuat, pământescul.

Mariana Gurza

69

Adevăr relativ
Când căţelele armelor au lătrat, au tăcut greierii. Câmpia, obosită, s-a lăsat pe-o rână şi-a adormit. Eroii şi-au scos medaliile la soare, şi-au spălat rănile şi-au adăstat… O pată de petrol aşternută pe cer, acesta este cuvântul de ordine, aceasta era vina lumii prinsă-ntre viaţă şi moarte…

70

Ultimul strigãt

Tu eşti o tristeţe
Dacă mi-ai încredinţat cheia inimii tale, o să intru din când în când să ţi-o cercetez. Clipa e un şarpe năpârlit, tu o ţii în mână ca pe-o nestemată de preţ. Când ai prilejul să adulmeci cu ea destinul, a rămas doar pielea şarpelui pe frunzele ofilite.

Mariana Gurza

71

Mă tem pentru tine, fiule
Înainte de a fi tu, fiule, am fost eu, a fost dorul, luminos, cântând în cuvinte, luminos, cântând în sufletul meu. Şi ai venit ca un galop de verde crud… De aceea, primăvara asta prinde-o, dragul meu, la rever şi arat-o zilei de mâine, când bărbaţii, cu caii lor umblaţi, vor veni la popasul bărbaţilor.

72

Ultimul strigãt

Dincolo de adâncuri
Dincolo de adâncuri e ultima zbatere a clipei. Eu – în gând cu beţiile frenetice ale verii – ţin în palme îngândurate şipote; spinări de brazi duc muntele în spate. Răcorile ne scapă în tăceri ca un glas de clopot în dunga serii ce se vesteşte.

Mariana Gurza

73

O altă doină
Nu pot, fără veghea ta, să isc din furtuni senin. Dacă, rătăcindu-te, nu-ţi mai dau de urmă, rămâne să culeg în tihnă mângâieri, să prefac totul în amintiri şi să te aştept cum aştepţi să te-ntâmpine uşa deschisă şi să intri tăcând.

74

Ultimul strigãt

Vremuri crude
Într-o seară mama a uitat afară sacul cu sare. Dimineaţa era o mare sărată. Tata şi-a lăsat coasa pe marginea acestei mări şi-a ruginit… Primului copil născut în seara aceea i se argăsise pielea… A fost primul semn că era timpul să ne rugăm, să oprim puţin vremea şi s-o culcăm lângă noi, încălzind-o ca pe pruncul părăsit.

Mariana Gurza

75

Să o port eu însămi
Pentru actul doi pe care acum îl scrii îţi propun să devii bobul de nisip rămas în talpa vremii. Vei afla, din unghiul acela, ce înseamnă povara pe care o port eu însămi în fiecare zi, în fiecare anotimp…

76

Ultimul strigãt

Noapte de vis şi cugetare
De jur-împrejur singurătatea şi universul ei rece, albastru. O strigi şi nu ştie că aşa o cheamă. Cum nici noi nu ne putem călca propria umbră-n picioare. Dar dacă e vorba de vise albastre, de candori, de sărut, atunci cred că ştiu prea bine de ce las visul să mă cuprindă.

Mariana Gurza

77

Vremea plânge
Am încorsetat vremea într-un poem, deşi n-avem dreptul să dispun de ea, poate doar s-o colorez puţin, când era cenuşie, s-o las să respire alăturea de-o întâmplare, când vremea s-a căsătorit cu poemul trist şi restul de zile l-au petrecut plângând până când venea primăvara.

78

Ultimul strigãt

Poezie în vers alb
Semn că poezia trăieşte e versul alb, care a înşelat rima. De aici începe poezia, de la fotografia asta pe care ţi-am lăsat-o la îndemână, cu câteva rânduri oblice dintr-un manuscris din care, prieten drag, ai rupt o filă, ai ars-o într-o ţigară, înainte de a te vindeca de mine.

Mariana Gurza

79

Sfidând
Ştiu că despre asta, s-a mai vorbit; dar nu pot renunţa să vestesc trădarea, cum o fac trâmbiţaşii de poezie când poetul face oul de aur; sau măcar s-a chinuit să lustruiască ieşirea din tipare a cuvintelor nerostite.

80

Ultimul strigãt

Vis diafan
Dinspre vis se ridică alb nesfârşit. Martorul clipei a dat bir cu fugiţii. Trebuia să se-nfăţişeze la judecata celor ce scormonesc în memoria clipelor. Atunci am crezut că e vremea să mă mărturisesc, ca o zeiţă tânără care domneşte asupra tandrului imperiu.

Mariana Gurza

81

Dor
Spre lumea Lui toate podurile au fost ridicate. Trebuia să dau vamă şi timpului, şi icoanelor vindecătoare, şi ultimului cal ce rupsese zăbala. Ultimul ban, fierbinte, din palma mea, a rămas ca un cântec pe buze, când te surprinde asemănarea perfectă cu cel din vis.

82

Ultimul strigãt

Nu cer decât iertare
Poate primăvara nouă să-mi arate păcatul?! Oricum, pendula din oul de cuc s-a zbătut de multe ori până mi-am dat seama că e vremea iertărilor… Seara adorm cu gândul acesta, dimineaţa îl iau de la capăt ca pe altul nou, dar nu am curajul Fecioarei Maria, care s-a zămislit încă o dată Prin Pruncul său.

Mariana Gurza

83

Mă doare plecarea ta
Travestiul din urmă al bunicului, ca noi să nu-l recunoaştem, a fost unul şi-n Făt-Frumos. Era, la fel, cu calul său năzdrăvan, cu eternitatea în faţă, în spate cu vieţile anterioare, cu alte travestiuri… Într-unul era aidoma un sfânt. Bunica croşetase pentru el o tichie de mărgăritar; în altă viaţă un nimb strălucitor. Poate că m-am întâlnit cu el într-o poveste, sau poate l-am văzut pe vreun zid cu graffiti şi-am dorit să fie bunicul meu.

84

Ultimul strigãt

Ce-i fericirea
Când mi s-a vorbit de fericire era într-un decor autumnal. O asociasem cu roadele toamnei, cu îngerii ce pogorâseră pe pământ şi împărţeau linişte şi pace din potire cu mir. Toamna s-a dus într-ale ei… sau s-a metamorfozat într-o zână albă şi i-am cerut acesteia o pereche de aripi albe. Am crezut că asta e fericirea, aripile cu care să zbor. Dar m-am văzut răstignită pe cer în încercarea zborului de-a fericirea. Şi-au mai fost două ocazii când mi s-a vorbit despre fericire. Într-una eram liniştită, împăcată cu mine însumi, asta era fericirea.

Mariana Gurza

85

Paşi prin univers
Singură mi-am ridicat scările: azi o rază, mâine alta, până m-am trezit şi cu un curcubeu la scară, priponit ca un cal nărăvaş, cu spinarea curbată pentru altă săritură. Primul pas şi primul strigăt a fost. Următorii lăsau dâre în lumea astrală după care să mă recunoască ai mei.

86

Ultimul strigãt

Iubirea noastră albastră
Toate durerile le-am subliniat cu negru când am scris despre ele. Iubirea noastră cu albastru. Crochiuri mişcătoare, tu şi eu, le-am închipuit fosforescente, precum licuricii prin iarba timpului. Deasupra era soare, sub noi pământul luase forma trupurilor noastre… La orizont marea nuntea.

Mariana Gurza

87

Trec anii
De un timp bune şi rele fac casă bună. Când vin unele, pleacă altele, le văd cum se petrec îngăduindu-se. Nici urmă de gelozie, nici dorinţă de dominare… Le-am scrijelit pe răboj: bunele într-o parte, relele în alta… Mi-aş dori ca altcineva să le numere.

88

Ultimul strigãt

Lacrimi secate
Când mama plângea, şi-o făcea mai-adesea, am crezut, că-n sub frunte are un izvor care-i udă ochii ca pe două flori albastre, mereu gata să se deschidă… Apoi, lacrimile n-au mai izvorât, nu mai aveau tărie să iasă de sub pleoape… Las' că nici ochii nu-i mai erau albaştri, culoarea o trecuse primăverii ce venea.

Mariana Gurza

89

Poate n-ar fi nimic
Toate suspinele le-am adunat pentru o dată neanunţată, când vei fi, fie o floare ofilită, ori o umbră, ori un noian de gânduri… Poate n-ar fi nimic, atunci, cu mâinile împreunate, surâzând, fără grabă, dacă voi avea puterea să-ţi mărturisesc, tăcut, iubirea mea.

90

Ultimul strigãt

De ce sunt tristă?
Mai am multe de dăruit, cuvinte pentru poeme, versuri pentru cântecele lumii, paşii pentru ritmul sufletului… Atunci, ce e-n inima mea? Sunt eu cea dintotdeauna, cu puţin adaos de soare, de lumină şi cu un ecou prelung al cuvintelor despre nemurire.

Mariana Gurza

91

În numele iubirii
te declar vinovat. O judecată de va fi, am să pledez: răstignită de cuvintele tale mincinoase! Îmi privesc viaţa aceasta ca fiind dăruită… Pe cealaltă n-o cunosc. Aşa poate şi trebuie: să ai în faţă viaţa luminată a lucrurilor. În spatele întunericului şi recele e mai rece, culorile nu se desluşesc, nu sunt nici măcar griuri, doar scrise sunt roşii sau verzi…

92

Ultimul strigãt

Nu-mi lua clipa
Să recapitulăm: fiecare cu clipa sa de venire, de plecare Adesea, martor al clipelor altuia de venire, de plecare… Pe-a mea, de fericire, n-o amanetez, n-o vând, n-o dau cu împrumut!

Mariana Gurza

93

Ce este viaţa?
O clipă, o fereastră spre lume… Are formă de inimă. de culoare verde şi gust de piersică. E o mare albastră, apoi un fluviu, un râu de munte, un pârâu care curge spre Apa cea Mare, spre care trecem cu bănuţul în mână.

94

Ultimul strigãt

CUPRINS Am renăscut, Doamne / 7 Mă uit spre cer / 8 Cele două lumi / 9 Am rămas în lumină / 10 Nu ştiu cine eşti / 11 Trestia lui Pascal / 12 Sfidare / 13 Zbucium mut / 14 Iubitule, voi fi umbra ta / 15 Aleg şi tot aleg… / 16 Cerul plânge în inima mea / 17 Umilinţa mă mistuie / 18 Spune-mi cine sunt / 19 Căutare / 20 Zbor printre nori / 21 Trece timpul / 22 Durere / 23 Dorurile mele / 24 În căutarea liniştei / 25 Aproape de cer / 26 Pentru tine, Ioana / 27 Timpul este un poem / 28 Împotriva uitării, cântând, o liră / 29 Totul este o şaradă / 30 Visând în miezul de cuvânt / 31 Gânduri tomnatice / 32 Mă tem de ce va fi odată / 33 Nu am fost înţeles / 34

Mariana Gurza Vă mulţumesc, prieteni / 35 Rugă pentru un prieten / 36 Înlănţuire / 37 Prietene, nu te-am uitat / 38 Mă doare durerea ta / 39 La Susenii Bârgăului / 40 Rugă pentru copii / 41 Iubirea mea / 42 Plâng în prag de seară / 43 Fragilitatea gândului / 44 Universul fiecăruia / 45 Enigmatic e totul / 46 Îmbrăţişaţi de mare / 47 Disperarea tinereţii / 48 Încăpăţânare / 49 Eternitate / 50 Mă uimeşti, prietene / 51 Doina / 52 Imaginea infinitului / 53 Poate n-ar fi fost nimic / 54 Doar femeile? / 55 Eu, tu şi marea / 56 Noaptea e o şoaptă / 57 Te joci din nou, un pic, un pic… / 58 Nu putem cumpăra viaţa / 59 Mister / 60 Răvaş… / 61 Preţuieşte clipa / 62 Eram frumoasă / 63 Şi mă grăbesc… / 64 Nu te pot uita / 65 Cânt pentru un prieten / 66

95

96

Ultimul strigãt Ce-ţi pot spune, omule / 67 Cătare de sine / 68 Adevăr relativ / 69 Tu eşti o tristeţe / 70 Mă tem pentru tine, fiule / 71 Dincolo de adâncuri / 72 O altă doină / 73 Vremuri crude / 74 Să o port eu însămi / 75 Noapte de vis şi cugetare / 76 Vremea plânge / 77 Poezie în vers alb / 78 Sfidând / 79 Vis diafan / 80 Dor / 81 Nu cer decât iertare / 82 Mă doare plecarea ta / 83 Ce-i fericirea / 84 Paşi prin univers / 85 Iubirea noastră albastră / 86 Trec anii / 87 Lacrimi secate / 88 Poate n-ar fi nimic / 89 De ce sunt tristă? / 90 În numele iubirii / 91 Nu-mi lua clipa / 92 Ce este viaţa? / 93