35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU

Toate drepturile rezervate © 2011 Autor: Gurgui Daniela www.casutacujucarii.ro

2

www.casutacujucarii.ro

uneori până la sânge. Shamp.casutacujucarii. Timothy J. vecinului sau al unui părinte de pe stradă. m-a sunat. a doua variantă! Pentru a avea acest lucru însă. Sau ai văzut copilul fratelui. pentru că Alina este sufletul său pereche. Trebuie să îţi ajuţi copilul şi pe tine însuţi să trăiţi împreună o viaţă extraordinară. Te fascinează. pune o întrebare care cu siguranţă te va face să te opreşti puţin din ce faci şi să te gândeşti. Un copil râzând în hohote este incredibil de frumos. parcă toată percepţia mea asupra lumii celor mici s-a schimbat. Însă. acum suntem foarte apropiaţi şi. te calmează imediat. eu şi fratele meu ne certam şi ne băteam tot timpul. al prietenei. pentru copilul tău? CINE SUNT ŞI DE CE ACEASTĂ BROŞURĂ Totul a început când Alina. Un copil râzând în hohote arată că este fericit. prietenului. în introducerea cărţii sale „100 ways to happy children”. în loc să te limitezi pur şi simplu la a-i minimiza problemele. indiferent cât de supărat sau trist ai fi. Până atunci. copiii pot găsi amuzament în cele mai ciudate locuri. Pentru a-ţi face copilul să râdă. Îmi dădeam seama că era ceva nou pentru noi toţi. prin sinceritatea si puritatea cu care râde şi. când a apărut Domy (prescurtarea de la Dominique). în urmă cu mai mult de 2 ani. nu eram foarte atrasă de ei iar unii mi se păreau chiar urâţei. pe atât de importantă: „Ce ţi-ar place pentru copilul tău: să trăiască o viaţă fără probleme sau mai degrabă o viaţă extraordinară”? Tu cum ai răspunde la această întrebare? Eu aş răspunde: cu siguranţă. să-mi spună că este însărcinată (ca paranteză – deşi în copilărie. Probabil că ţi-ai văzut propriul copil. Este minunat. aveam emoţii şi mă întrebam cum va fi. trebuie sa-i creezi o premiză caraghioasă sau ridicolă. pot spune că relaţia mea cu ea este tot atât de apropiată). cumnăţica mea. Dr. al surorii. Fie că sunt afară la joacă sau sunt gata de culcare. cum faci ca şi părinte acest lucru. trebuie să-i creezi ocazii de a trăi experienţe deosebite. Pentru a face un copil sa râdă nu-ţi trebuie mult timp. trebuie să insişti în a căuta şi a crea momentele care-i aduc fericire copilului tău.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU Ai văzut vreodată un copil mic râzând în hohote? Desigur că ai văzut. bebeluşii nu-mi spuneau prea multe. Aşadar. www.ro 3 . Am simţit o emoţie puternică şi mi-au dat lacrimile. Este o întrebare pe cât de simplă. după 9 luni.

. De atunci. şi ne încuraja.cum ne arată că este fericită.. Şi mi s-a întâmplat un lucru ciudat 4 www.. iar când mă vede. când şi cum s-o schimbăm de hăinuţe. cum râde în hohote.ro . în timp ce descoperă lumea . Doamne. aşa cum făceam.... te topeşte gingăşia şi puritatea cu care. aleargă spre mine cu mâinile deschise strigând: „Dada!!!” şi este exact reacţia pe care am vizualizat-o încă de când a început să facă primii paşi.Mia (găluşca dragilor de Delia şi Lau). este să o văd cum se bucură de lucrurile din jurul ei. Între timp.. de fiecare dată când o văd parcă este „alt fel”. În curând face 2 anişori. Ceea ce-mi doresc pentru ea acum. cu alte cuvinte. când şi cum să punem mâna pe ea.. au mai apărut şi alţi bebeluşi în viaţa mea: La exact un an de zile de când s-a născut Domy. cum s-o facem să nu mai plângă. Nu ştiam nici unul cum să ne purtăm cu ea. parcă ştia.. a început să spună anumite cuvinte.. a venit pe lume Deea. şi mulţi alţi bobocei ai prietenilor..casutacujucarii... parcă ne spunea că ceea ce făceam. Dar ea. în limba ei.. colegilor. încă din primele zile. când să-i dăm să mănânce..şi tot frumoasă şi minunată. e foarte bine. ce zambet are!!. Daria (cuminţica păpuşă a vărului meu). parcă ştia.. cunoştinţelor. Vladuţ (minunatul blonduţ al bunilor mei prieteni Monica şi Liviu). Mirela. cu micul său zâmbet nevinovat..35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU Era minunată şi incredibil de frumoasă. aşa cum de altfel mi-am dorit din prima clipă.. bebeluşa celei mai vechi şi bune prietene a mea... dacă ai convins-o ca meriţi. ţi-l dă! Apoi au apărut ..

copilul tău va fi fascinat de modul cum tu tot apari şi dispari în şi din spatele mâinilor tale. Învăţând astfel că lucrurile vin înapoi.. dată fiind experienţa sa limitată. se va juca şi singur. Probabil că le faci aproape instinctiv. despre lucrurile în legătură cu care ţi-ai dori să afli mai multe şi nu ai timpul sau mijloacele necesare să o faci. Acest lucru adaugă o lecţie de control al corpului – copilul tău va trebui sa-şi facă un plan pentru a înlătura pătura. a uşii sau a unui ziar. am cules câteva idei de jocuri şi jucării practice şi la îndemâna tuturor. Când tu îţi faci apariţia brusc. fără să realizezi neapărat şi beneficiile reale pe care joaca acestora le aduce în dezvoltarea micuţului tău. ca majoritatea părinţilor. pe care sper să o găseşti utilă şi care sper să fie un îndemn pentru tine. micuţul tău rămâne ca paralizat. când tu dispari pe neaşteptate. Încă din primele luni de viaţă. Pe la vârsta de 4-5 luni. îl va ajuta. strigând „cucuu”. te caută şi. în pătuţ: mă ascudeam după pereţii pătuţului şi apoi apăream brusc – ce-şi mai agita picioruşele şi mânuţele şi râdea de fericire cu toată feţişoara!. copilul o percepe pe mama lui ca fiind o parte a propriului corp şi pare să nu-şi dea seama de scurtele ei absenţe. când încă singura poziţie în care stătea era pe spate..ro 5 . atunci când văd un bebeluş. coşmarul s-a sfârşit şi el izbucneşte într-un hohot eliberator de râs. Începe simplu: întreabă “unde-i năsucul lui Domy” sau „unde-i www. să-mi împărtăşeşti ideile tale despre cum şi ce crezi tu că-l face pe copilul tău fericit. şi pentru că imi doresc să particip la crearea acelei vieţi extraordinare pentru Domy şi pentru copilul tău. lucrurile se schimbă: copilul începe să-şi dea seama că mama şi tata sunt indivizi separaţi de el şi că separarea de ei poate reprezenta un pericol.casutacujucarii. de asemenea. tăticule. nu înseamnă a dispărea pentru totdeauna. jocul de-a „cucu” este un exerciţiu minunat pentru a transmite copilului tău conceptul că a ieşi din câmpul său vizual. Dar în jurul lunii a şasea. Îmi amintesc cum făceam acest joc cu Domy. sau decât tine. neavând încă un bebeluş al meu. Jocul de-a “unde-i năsucul ?” Puteţi să începeţi să jucaţi acest joc oricând.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU (şi minunat în acelaşi timp): am început ca. „CUCUU. Şi pentru că. să simt dorinţa de a mă juca cu el. în jocul de-a „cucu”.4 luni.. pe care le-am prins în această broşură. mamico.! ” CINE NU L-A JUCAT NICIODATĂ? Există unele jocuri ce vor încânta întotdeauna copiii mici.. se teme într-adevăr că dispariţia este definitivă. Cum să faci jocul încă şi mai atractiv şi benefic: Ţine o pătură între voi doi şi ascunde-te în spatele ei. însă bebeluşul tău nu va începe să reacţioneze decât pe la vârsta de 3 . De ce este atât de minunat: Psihologul Giovanni Marcazzan explică: „Până la vârsta de 6 luni. decât tine. Pe la vârsta de 6-8 luni. să facă faţă anxietăţii despărţirii mai târziu. de a-l lua în braţe şi de a-l face să râdă. ascunzânduse şi apoi chicotind când realizează contactul vizual. am mult mai mult timp liber acum.. Iată câteva dintre acestea.” De aceea. Cu siguranţă ştii şi tu această scenă! 2. să ajungă la ea şi să o tragă la parte. în spatele unei draperii. se teme că ar fi pentru totdeauna.? BAUU. Tu le faci? 1. Jocul de-a „cucu” „Cucu” este poate jocul cel mai vechi din lume dar şi jocul care nu încetează niciodată să-i entuziasmeze pe copiii mai mici. Nu reuşeşte să-şi imagineze unde ar putea fi părinţii atunci când nu-i vede: când ei pleacă de lângă el.

în timp ce miauni sau cu poza unui purceluş în timp ce grohăi. din Omaha “conştiinţa spaţială este o abilitate de dezvoltare importantă. copilul tău realizează că ţi-a atras atenţia şi descoperă că acţiunea sa a primit un răspuns. Când copilul tău face ca pisica iar tu miauni înapoi.5 luni. numai asta aveam în cap: să vobesc cu ea la telefon. la birou fiind. emoţionată extraordinar… şi se întorcea plină de voie bună la dosarele sale. apoi răspunde chiar tu. Sunetele de bază – mugitul (sunetul vacii). Găbiţa.ro . De ce este atât de minunat: Acest joc îl învaţă pe copil cum să imită pe cei din jurul său. Şi ghici ce ? Exact asta fac acum !!! Şi avem nişte discuţii… 6 www. în pauză. dar răţuşca? ».. Îmi doream şi eu să fac asta iar când am văzut că Domy începe să imite animalele. ea să-mi facă precum toate animalele şi să-mi povestească în limba ei. Copilul va face conexiunea iar în timp.... arătând către nasul tău în loc de al său. De ce este atât de minunat: Copilul tău explorează lumea devenind conştient de el însuşi. Zgomotul va atrage interesul chiar şi unui nou născut. Curând însă va începe să-şi dezvolte un sens al sinelui şi coordonarea şi încrederea sa vor creşte şi va identifica corect părţile corpului său. cum face ?. iar eu să-mi încarc bateriile. grohăitul – sunt paşi de temelie către dezvoltarea vorbirii sale. eventual. va face şi el ca pisica. de unele părţi ale corpului. Acest joc mie îmi crează o emoţie deosebită căci. nechezatul. în urmă cu câţiva ani. PhD. Elicker. Cum să faci jocul încă şi mai atractiv şi benefic: dă jocului extra putere de a învăţa ridicând o carte cu poza unei pisici pe ea. atât din punct de vedere emoţional. Jocul de-a “Cum face pisica”? Întreabă-l pe copilul tău cum fac diferite animale.. “Deşi oamenii o fac în mod natural. şi conştiinţa corpului este pe primul loc”. o auzeam pe draga mea prietenă. Cum să faci jocul încă şi mai atractiv şi benefic: Pe măsură ce copilul tău începe să înţeleagă că lucrurile au un nume. 3. încurajează-l să arate cu degetul respectivele lucruri. cât şi cognitiv” spune Dr.casutacujucarii. dar pisica. cum. După cum spune Dee Acklie. când va vedea pisica. În jurul vârstei de 4 . cu nepoţelul ei şi spunea : « cum face căţelul ?. imitaţia este extrem de importantă. La început este posibil să arate mai mult interes către tine. şi se amuza. director de educaţie specială la colegiul Saint Mary.. într-un colţ de birou. apoi arată spre el şi spune “uite-l aici!” Repetă scena cu nasul de câteva ori şi apoi întrebă-l de alte părţi ale feţei sau.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU năsucul lui Vladuţ”. imitând sunete exagerate de animale. copilul tău poate chiar să încerce să scoată sunete similare. stătea la telefon.

De exemplu. va fi capabil să bată singur din palme. Încet. când îi spun “bate palma” (gen « give me five ». precum cele de mai jos şi-ţi va oferi nişte experienţe unice. Jocul de-a „Plăcinţelele” (bătutul din palme) La început ţine-ţi copilul pe genunchi şi repetă o rimă în timp ce baţi din palme cu mânuţele sale într-ale tale. De ce este atât de minunat : Aceste lucruri sunt amuzante pentru că copilul tău le recunoaşte ca ceva dincolo de comportamentul obişnuit al tău. observă şi încurajează unele acţiuni ale acestuia.ro 7 . îndesându-ţi jumătate de banană în gură. şi altele. cât şi mentale. feţele şi modul de purtare al tău şi al celorlaltor persoane din preajma lui sunt cele mai bine învăţate trăsături ale lumii noi a copilului tău. ca părinte. De ce este atât de minunat: “Joaca de-a « plăcinţelele » este un exerciţiu de ritm şi coordonare” spune Vicki Panacione. în general. încet. Domy. îmbunătăţindu-şi echilibrul şi abilitatea de a se focusa. mugind. UMORUL LA COPII ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ Când te gândeşti la copilul tău. o bate de a mea şi râde zgomotos . pe măsură ce acesta evoluează. eşti important din punct de vedere emoţional pentru copil şi eşti asociat cu satisfacerea nevoilor de bază. a ieşit un peşte mic ». tu..).9 luni.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU 4. ea vine mai degrabă ca şi reacţie. Dacă tu ai fi mers dintotdeauna ca şi pinguinii sau www. Cum să faci jocul încă şi mai atractiv şi benefic: Dacă vrei să lucrezi la dezvoltarea motorie a copilului tău. va deveni mai implicat în joc. PhD. De asemenea. ridică mânuţa. se simte bine şi râde. care este prima imagine care îţi vine în minte ? Probabil că este de cele mai multe ori una în care copilul se joacă. învaţă-l să ducă mânuţa sa stângă la mâna ta stângă şi cea dreaptă la dreapta ta. 5. Florida. este să fii receptiv la aceste tendinţe ale sale pe care le vei observa şi să « intri în joc ». Deci nu este de mirare că cea mai timpurie formă a umorului experimentată de copilul tău implică lucruri pe care le faci tu. de exemplu. Dacă vrei să-ţi vezi copilul experimentând diferite forme ale umorului. ca şi părinte al micuţului (sau alte persoane apropiate) reprezinţi cea mai importantă parte a vieţii acestuia. poate doreşti să încerci. În jurul vârstei de 6 – 7 luni. “Acest joc ajută de asemenea copilul să-şi dezvolte conştiinţa spaţială. Umorul are o contribuţie semnificativă în dezvoltarea copilului tău. se ducea la grădiniţă » sau « Din oceanul Pacific. din Melbourne. Tu. Umorul este de fapt o formă de joacă intelectuală — joaca cu idei.casutacujucarii. pe care ar trebui să ajungă să o stăpânească încă de când se apropie de prima sa aniversare. psiholog pediatru şi fondator al « Better Parenting Institute ».” De îndată ce copilul tău se va putea ţine singur pe picioruşele sale. Şi din moment ce tu eşti în general prin preajmă. Râsul provocat de purtări/figuri neobişnuite Cea mai timpurie formă a umorului la copii nu este chiar creată. pe la vârsta de 8 . etc. O modalitate extraordinară de a te juca cu copilul tău şi de a vă bucura amândoi de lucruri simple. întrucât descoperă unde să-şi pună mâinile. Aceasta ar putea include ceva precum: mişcându-te ca un pinguin. Copiii au o tendinţă înăscută să se distreze cu abilităţile nou dezvoltate – atât fizice. sugând dintr-un beberon. Dacă nu ai făcut asta până acum pentru a-ţi amuza copilul. A învăţa să treacă linia invizibilă care separă dreapta de stânga este o abilitate motorie complexă. vei putea observa copilul râzând la orice purtare neobişnuită a ta.. existând o legătură incontestabilă între joacă şi umor. strâmbându-te. scoţând sunete exagerate de animale (lătrând. părintele. spune : «O fetiţă cu fundiţă.

care nu vrea să coopereze la o schimbare de Pampers necesară. Pentru prima dată. spune “Nu vreau Pampers. Conform multor studii realizate de cercetători în domeniu. tata ?” După vârsta de 2 ani. de exemplu. acestea ar fi reprezentat o comportare normală şi nu ar fi mai fost amuzante. dacă încerci să-ţi scoţi pantalonii de pe cap. încă o dată” cu un mare zâmbet pe faţă. ţi-i va da înapoi spunând: “încă o dată. UMORUL LA COPII DUPĂ PRIMUL AN DE VIAŢĂ Umorul este cel mai amuzant după ce este înţeles pentru prima dată (poate chiar după vârsta de un an sau doi).. din partea ta.casutacujucarii. copilul tău.ro . vei vedea cum râde şi apoi. Cum să faci jocul să fie încă şi mai atractiv şi benefic: Când copilul tău s-a lovit de ceva sau i-ai luat ceva din mânuţă şi plânge. începe să trateze obiectele ca şi cum ar fi altceva. o purtare neobişnuită şi haioasă precum cele exemplificate mai sus. sunt mari şanse ca. 6. Tratarea unui obiect ca şi cum ar fi un obiect diferit Pe la începutul celui de al doilea an. De ce este atât de minunat : După primul an de viaţă. sau că ţine un pantof (sau o lingură) la ureche spunând “Alo. copilul tău începe să-şi arate o nouă şi excitantă purtare – aceea ce a simula (de a se juca de-a ceva). etc. o cârpă de vase. pentru că sunt pur şi simplu prea uşor de înţeles. Pune la casetă Pampers nou. sunt cele mai amuzante în clasa I şi a II-a însă devin progresiv mai puţin amuzante după aceea. îţi pui pantalonii în cap (ca o pălărie) în timp ce-l pregăteşti de culcare. dar această capacitate de a simula pavează drumul pentru umorul creat de copil. Nu toate simulările de joacă la această vârstă sau la orice altă vârstă sunt amuzante. Cum să faci jocul să fie încă şi mai atractiv şi benefic: Dacă de exemplu.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU ţi-ai fi îndesat banane în gură în primele 6 luni din viaţa copilului. să îl facă să uite de ce plângea şi să-şi schimbe complet starea. s-ar putea să începi să observi că: pune un castronaş. că foloseşte orice obiect lung şi micuţ drept periuţă de dinţi. de la plâns. aduce o fericire mai mare şi chiar întăreşte imunitatea.” Şi apoi el pune un Pampers nou unei casete video şi râde. în capul lui sau al tău ca şi pălărie. râsul poate elibera durerea. izbucnind într-un hohot de râs. Ghicitorile. un scutec. 8 www.

culori. sau le citeşte în cărţi. Chiar dacă copilul tău a folosit cuvântul “câine” corect referindu-se la mulţi câini diferiţi. etc. Acum i se pare mai amuzant să distorsioneze câteva aspecte ale conceptelor de înţelegere a obiectelor decât să le numeasă pur şi simplu greşit. Dacă de exemplu. Chiar dacă ai jucat acest joc de mai multe ori. - Trăsături exagerate precum un gât lung. o maşină fără roţi. două urechi. şi nu cu urechea. un copil împingând un cărucior cu un adult în scutece. Astfel. acesta este primul moment în care se gândeşte la “câine” ca la o categorie de animale cu anumite trăsături comune. zâmbind poznaş. etc. care întreabă deja tot timpul : « Ata ? »). - Schimbarea formei. copilul tău începe să se joace cu concepte. porcii nu www. 8. un nas enorm sau foarte ascuţit — şi trăsături aşezate greşit precum ochi şi urechi inversate. du-te cu urechea spre el şi spune « Ia stai sa miros un puiuţ. Exemplele de mai jos ilustrează formele cele mai comune de umor la acest stadiu. A da nume greşite obiectelor sau acţiunilor După vârsta de doi ani. mărimii. copilul tău. la un moment dat când îl întrebi „unde este năsucul”. tati va fi chiar copilul şi aşa mai departe. patru picioare. un pom cu prăjituri care cresc în el. că le vede la TV. fie că le crează el însuşi. ca adult. copilul arată spre urechea ta spunând râzând ca acolo este nasul. Aceastea includ : lătratul (vs. Este pur şi simplu atât de amuzant! Cum să faci jocul să fie încă şi mai atractiv şi benefic : Lasă-te la mintea copilului şi bucură-te de bucuria lui. dar fără îndoială că făcând asta se amuză foarte tare. Ptiu… ce frumos miroase… ! ». ca în cazul lui Domy. ţi se pot părea aceste imagini haioase. mami va fi numită tati. De îndată ce copilul tău descoperă acest lucru – că este amuzant să numeşti ceva într-un fel în care ştii că este greşit – orice obiect sau persoană este un joc cinstit. este numai o chestiune de timp până să înceapă să se joace cu numele lucrurilor. locaţiei. părintelui: “Tati. culorii. şi este ca un burete absorbant pentru orice nume nou pe care poţi sa i-l dai. Joaca cu conceptele de înţelegere a obiectelor În jurul vârstei de 3 ani.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU 7. la această vârstă. copilul tău ajunge să înţeleagă că lucrurile au nume şi că aceste nume se aplică claselor sau categoriilor de obiecte care au anumite trăsături cheie comune. lungimii. pisici şi câini venind din nori în loc de ploaie. Şi ţie. urechi mari. fluierând precum o pasăre. De ce este atât de minunat : Întrucât şi-a construit în el o tendinţă puternică de a se juca cu toate abilităţile noi. fermitatea nivelului lui de încredere în ceea ce este şi ce nu este posibil este deseori vădită în întrebările pe care ţi le va pune ţie. un căţel cântând la pian şi vocal. mieuniat sau mugitul). Desenele animate sunt de fapt de multe ori bazate pe aceste tipuri de imagini. - Înlăturarea unor trăsături care sunt proprii : o pisică fără coadă sau picioare. arată spre ureche! Râde sau nu. Pisicile vor fi numite căţei.casutacujucarii. dar nu sunt exhaustive : - Adăugarea de trăsături care nu sunt proprii: un cap de căţel pe un corp de om. lungimi ale părului. De ce este atât de minunat : Chiar dacă copilul tău râde la aceste lucruri. Copilul tău cu vârsta de doi ani este foarte entuziasmat de faptul că orice are un nume. auzi din ce în ce mai mult “Ce-i asta? Ce-i asta ?” (sau chiar mai devreme. sugând dintr-un beberon. - Purtare nefirească sau imposibilă — o văcuţă pe role sau stând într-un copac. Deci ce face? Îţi dă un nume greşit! Mulţi părinţi îşi dau seama de această nouă formă de umor când joacă „arată-mi năsucul”.ro 9 . o persoană fără nas sau urechi. lucrurilor familiare — o persoană cu capul în formă de pătrat. anumite mărimi. Vei vedea cum copilul va râde şi mai puternic şi îţi vei da seama că el a învăţat deja că cu nasul se miroase. o jachetă cu urechi. sau ochi în loc greşit. fără mâini.

de exemplu. Deci aşteaptăte ca el să găsească mult amuzament în a pune pur şi simplu cuvintele împreună în combinaţii caraghioase despre care ştie că sunt greşite. Joaca cu sunetele poate de asemenea să apară alterând sunetul unui singur cuvânt într-o propoziţie iniţial normală. mami. În timpul etapei prevocale. “Am o floare…cutie”. Pe mine. Va încerca chiar să te imite. Joaca cu sunetele cuvintelor (nu cu sensurile) Simpla strigare a lucrurilor cu nume greşite continuă să fie amuzantă după vârsta de doi ani. Copilul tău ajunge să perceapă felul cum sună cuvintele foarte bine şi începe să se joace cu sunetele. Competenţele lui lingvistice îi spun că cuvintele sunt puse laolaltă în anumite combinaţii. “becul. în jurul vârstei de trei ani. totul fiind parte din jargonul propriu al copilului tău. dar o nouă modalitate de joacă cu cuvintele apare în jurul vârstei de trei ani (chiar la 2 ½ ani la unii copii). în timpul căreia copilul tău va depune un efort şi se va descurca pe măsură ce se dezvoltă.” Ia seama la confuzia simulată despre ce pot face sau nu animalele. Aceasta înseamnă de cele mai multe ori repetarea de variaţii a unor cuvinte familiare iar şi iar. tati. copilul tău începe. el va produce cuvinte în fiecare zi. cu atât va încerca mai mult.” De ce este atât de minunat : Faptul că copilul tău creează propoziţii pe care nu le-a mai auzit până atunci dă dovadă de creativitate. nani”.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU zboară cu adevărat. papi. etc şi mulţumeşte-i copilului tău pentru explicaţia ajutătoare. dar oare inventează propriile lui cuvinte? Să nu fii sigur de asta. biecul. “mama. ce este bazată pe principiile generale şi regulile limbajului pe care le-a deprins. copilului tău s-ar putea să-i placă să pretindă că el crede că ai putea fi confuz. Dadica…” şi este atât de scumpă când face asta.ro . S-ar putea să înţelegi numai tu ce înseamnă gânguritul lui. cum poţi să-l ajuţi pe copilul tău? Prin stimulare mentală. Dadi. susţin specialiştii: vorbeşte cu el! încurajează-ţi copilul să-şi exprime sentimentele! citeşte-i poveşti! fă-ţi timp să-l asculţi! încurajează-l să articuleze ce cuvinte vrea! Îl poţi încuraja ajutându-l să repete uşor cuvinte dificile. “Mai vreau suc de … pantofi. De ce este atât de minunat : Însusirea limbajului necesită o activitate complicată a creierului. Următoarele sunt tipice pentru acest tip de umor: “Mai vreau lapte de … copac”. precum “tati. Să nu te prefaci dacă nu înţelegi ceea ce spune! Cu cât copilul se va simţi mai în largul său şi va fi mai mult încurajat de aprobarea ta. nu-i aşa?” Cum să faci jocul să fie încă şi mai atractiv şi benefic : La fel ca multor copii. îţi spune: “Nu este real. 10. pentru că e felul ei de a-mi arăta că mă iubeşte. mamţica”. Aceste combinaţii par să fie pur şi simplu altă modalitate de a distorsiona proprietăţile cunoscute a obiectelor. Cum să faci jocul să fie încă şi mai atractiv şi benefic : Aşadar. trenurile. de asemenea. Trenurile nu pot sări. şi nu în altele. am dreptate?” “Maşinile nu se conduc singure. să pună cuvinte reale împreună în combinaţii lângă care el ştie că sunt greşite. la nici 2 ani: “Dada. Combinaţii de cuvinte adevărate fără sens Precum majoritatea copiilor. Cum să faci jocul să fie încă şi mai atractiv şi benefic: Poţi de exemplu să te prefaci că realizezi 10 www. precum “Mai veau ca-toti-papi” pentru « mai vreau cartofi ». bicul“. care au mai multe înţelesuri şi chiar sunete ciudate care sună a propoziţii realizate în timp ce se joacă cu tonurile şi practică sunete cu tonalităţi din ce in ce mai ridicate. nu-i aşa?” “Leii nu citesc cărţi. 9. pe care el îl dezvoltă şi le finisează pe parcursul mai multor luni la incurajările tale. Spre sfârşitul celui de al treilea an copilul tău va începe să facă invenţii verbale. Domy mă alintă. Primele lui cuvinte sunt fructul unui lung proces de dezvoltare.casutacujucarii. de aceea.

Poţi râde şi tu . Poate că ţi-ai auzit deja copilul de grădiniţă spunând asemenea ghicitori sau glume cioc-cioc precum: “Ce a spus pisica şoricelului? O să te mănânc!” “Cioc-cioc. ca adult. Răspunsurile “ca nuca-n perete” la propriile lui ghicitori sunt foarte amuzante. pentru că e prima modalitate de a învăţa să fie independent. Pe la vârsta de 6 sau 7 ani. Joaca este o modalitate foarte naturală de a învăţa pentru copilul tău întrucât sunt implicate toate simţurile acestuia. lucruri care îl vor ajuta să-şi construiască încrederea. pentru că nu au sens deloc. stima de sine. ca toţi părinţii. Umorul în perioada de tranziţie În jurul vârstei de 5 ani (şi uneori mai devreme).însă din motive diferite. nu este o perioadă mai încântătoare ca anii preşcolari. la fel ca cei mai mulţi copii. sau… pui floricica pe care o are în mânuţă într-o cutiuţă pe care o ai la îndemână. în timp ce poate părea că tot ce face copilul tău este să se joace pentru distracţie. Fă-ţi timp să te bucuri. deci răspunsurile lui par tot atât de bune precum cele ale copiilor mai mari. devine interesat de umorul verbal al copiilor mai mari din jurul lui. copilul tău. Cine e acolo? Nu-i nimeni acasa!” “Cioc-cioc. Deci pur şi simplu imită ceea ce aude că fac ceilalţi copii. în dreptul copacului şi torni lapte în pahar. Cercetările au arătat că. joaca reprezintă de fapt o parte mult mai importantă în procesul său de dezvoltare. Copilul tău nu înţelege cu adevărat ghicitorile la această vârstă. 11. sau… te prefaci că torni ceva dintr-un pantof. CONCEPTUL „ÎNVAŢĂ PRIN JOC” Cu siguranţă tu.casutacujucarii. Timpul de joacă este de asemenea un execiţiu de învăţare cognitivă în care copilul tău practică culegerea de informaţii şi organizarea lor astfel pentru a rezolva probleme şi a-şi înţelege mediul înconjurător. Cum să faci jocul să fie încă şi mai atractiv şi benefic : Atunci când este vorba de umorul copiilor mici. le poţi face jucându-te interactiv cu el. Cine e acolo? O bucată de pâine. îţi doreşti ca joaca copilului tău să aibă şi un rol educativ. sunt multe lucruri pe care tu. În felul acesta îl stimulezi pe micuţ să-şi dezvolte imaginaţia. Aceste aptitudini nu vin întotdeauna în mod natural şi unii părinţi. într-un pahar care are deja suc în el. www. O bucată de pâine care? O bucată de pâine… mai vrei o altă bucată de pâine?” De ce este atât de minunat : Când copilul tău de 5 şi 6 ani spune aceste nu chiar-ghicitori şi glume. trebuie să fie învăţaţi cum să fie un bun partener de joacă. râde în general imediat ce le spune. Joaca poate fi o oportunitate minunată pentru copilul tău pentru a învăţa să-şi concetreze atenţia şi să-şi construiască încrederea în sine şi stima de sine. să-şi focuseze atenţia şi sa-şi îmbunătăţească limbajul şi aptitudinile motorii. El aude alţi copii punând întrebări ghicitoare şi dă nişte răspunsuri care par a fi foarte arbitrare şi care sunt urmate de râsete. Aceasta te poate face să crezi că ghicitorile pe care copiii le spun sunt înţelese pentru că sunt spuse corect. să găsiţi împreună cuvinte cu semnificaţie dublă şi să îi educi simţul umorului copilului tău.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU imaginea creată de el : scoţi paharul şi cutia de lapte pe geam.ro 11 . copilul tău va începe să înţeleagă semnificaţia dublă a jocurilor de cuvinte şi răspunsurile “ca nuca în perete” încep să dispară. ca şi cum ar curge de undeva din copac. printre care poate te numeri şi tu. Deşi este important să laşi copilul să se joace singur.

foloseşte. tu ai putea să-I ajuţi dându-i informaţia pe care el o poate procesa şi care-I face să înţeleagă şi să utilizeze aptitudinile de vorbire pe măsură ce îţi ascultă felul de a vorbi şi structura propoziţiei. precum mulţi alţi părinţi. după aceea ne oprim. este instinctiv pentru tine să intervii şi să preiei controlul. şi anume acela că ceea ce făcea (modul său de lucru) nu este bine şi că eforturile lui nu au fost suficient de bune. FOCUSEAZĂ-TE PE IDEILE LUI După ce observi. ca să zdrăngăne mai puternic… FOLOSEŞTE “CONVERSAŢIA INFORMATIVĂ” Conversaţia informativă (sau în engleză “information talk) este un termen pe care patologii în ale vorbirii şi specialiştii în dezvoltarea copilului îl utilizează pentru a descrie cea mai bună modalitate de a interacţiona vocal cu copiii. care pătrund într-un cub. Tu vei dori să întăreşti turnul sau să-i arăţi copilului cum să înceapă din nou cu o fundaţie mai largă pentru a crea un turn mai bun şi mai puternic. pentru că trebuie să facem nani ». ci pur şi simplu vroia să vadă cum se prăbuşeşte! Pentru a fi un partener de joacă bun. Îmi aduc aminte că mă jucam cu Domy. De exemplu. « Ce-ai zice de o băiţă grozavă? După aceea ne dăm cu cremă şi ne îmbrăcăm cu pijămăluţa. nu pe ale tale! Când ţii companie copilului tău în joacă. vede. Păstrează conversaţia la nivelul lui. ce fel de jucării îşi alege copilul tău să se joace de cele mai multe ori? Îi place să-şi dea seama cum funcţionează o jucărie sau foloseşte obiectul pentru a construi altceva? De cele mai multe ori s-ar putea să te grăbeşti şi nu-ţi acorzi timp pentru a te aşeza să priveşti şi să înveţi. » . Când tu. când Domy a început să spună unele cuvinte. este timpul pentru tine. asigură-te că nu supraîncarci copilul cu informaţie.casutacujucarii. să ne jucăm cu Gabi şi cu ham-ham? 12 www. ca părinte sau bona descrieţi timpul de joacă folosind conversaţia informativă. Atenţie însă . ca şi adult. din acelea din plastic. pune-i întrebări precum “Cu ce vrei să te ajut?” sau “Ce vrei să fac eu?” şi urmează instrucţiunile. Când preiei controlul jocului unui copil. Eu îi spuneam că nu se potrivesc. conversaţia este de fapt numai de partea ta. nu-i aşa?» . însă acest lucru poate şi dăuna. fără măcar să te anunţ. De asemenea. Tu. ceea ce el aude şi ce ar putea el să gândească sau să simtă. Îmi amintesc în acest sens unele momente în care Alina îi vorbea lui Domy spunând : « Te-ai supărat că te-am lăsat singurică în pătuţul tău. Nu-l subestima pe copil niciodată. « Ne mai jucăm vreo câteva minute. În termeni simpli. poţi crede că asta ajută ca copilul tău să înveţe aptitudini bune de construit. atunci când te joci cu copilul tău. conversaţia a devenit : « Mergem afară. Până la urmă am lăsat-o să facă aşa cum vroia şi mi-am dat seama că ea nu încerca să potrivească formele… doar încerca să umple cubul. înseamnă să descrii cu entuziasm ceea ce copilul tău face. Domy însă încerca să potrivească un triunghi într-un trapez. cu un set de forme geometrice colorate. De exemplu. este aceea de a-i domina joaca. Poate că copilul tău nu încerca să construiască un turn mare şi puternic.una dintre cele mai mari greşeli pe care s-ar putea să o faci. În timp ce descrii. trebuie să te focusezi pe ideile LUI. gen Lego) şi tu ştii că turnul este prea îngust şi că se va prăbuşi. îl ajutaţi să remarce împrejurimile. ca şi părinte. Eu încercam să-i explic şi să-i arăt că fiecare formă are locul ei pe unde intră în cub. dacă copilul tău construieşte un turn din blocuri de construit (de exemplu. poţi transmite un mesaj negativ copilului.ro . Acum.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU PRIVEŞTE ŞI ÎNVAŢĂ Primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a deveni un bun partener de joacă este să observi stilurile de joacă ale copilului tău concentrându-te pe ceea ce el doreşte să facă în anumite modalităţi specifice. să începi să te joci cu copilul tău. În primii ani de viaţă când copilul practic nu ştie să vorbească.

Formele . In jurul cartonului se confecţionează un chenar din resturi textile. 6. sau hârtie de ambalaj şi se atârnă în perete cu ajutorul unei panglici sau unei bucăţi de sfoară. 3. Fă patru colţare din panglică pentru fotografie şi lipeşte-le pe centrul bucăţii de carton. îşi va da seama că a evoluat de la stadiul de bebeluş.ro 13 . încearcă : 12. Fotografia se va schimba pe masură ce copilul creşte. Aceste idei constau în confecţionarea în casă a unor jucării într-un interval scurt de timp şi cu multă uşurinţă. Dacă vrei să realizezi o jucărie simplă pentru dezvoltarea conştiinţei de sine. La patru săptămâni. Pe măsură ce i se îmbunătăţeşte văzul. tapet. jos pe podea stând la acelaşi nivel cu el şi ajută-l să se simtă iubit şi parte importantă în viaţa ta. concomitent. perfecţionându-se în timp. De ce este atât de minunată : Copilul va începe să-şi recunoască imaginea numelui şi să o asocieze cu fotografia sa. pe tine şi pe ceilalţi membrii ai familiei. În acest sens.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU » Răspuns : «Da. la cel de copil de doi ani. Babi. vă apropie mai mult unul de celălalt. copilul tău este deja interesat de feţele apropiate de a lui. copilul tău îi observă tot mai mult pe oamenii din jur şi îşi admiră propia imagine în oglindă. astfel încât să încapă o poză a copilului. Cititul Jucării pentru dezvoltarea conştienţei de sine Vederea bebeluşului tău se dezvoltă treptat. am-am» .casutacujucarii. fiind în general foarte potrivite părinţilor care dispun de un timp liber limitat şi de un buget redus. La opt luni. 4. pentru a fi tot timpul actuală. Decoraţiuni personalizate pentru cameră Cum se realizează : Scrie numele copilului cu litere mari pe o bucată de carton. un mediu care potenţează dorinţa de a învăţa şi care. i se imbunătăţeşte şi percepţia asupra lumii văzute de el. Pe măsură de creşte. Totodată. aplicând conceptul « învaţă prin joc ». Sally Goldberg prezintă în cartea sa “50 de activităţi interactive pentru dezvoltarea copilului”câteva idei bune pentru a-i oferi copilului un mediu pozitiv. Numerele . El va ajunge să-şi cunoască locuinţa şi toate lucrurile din ea şi treptat va face conexiuni care îl vor determina să se recunoască pe sine. situate la aproximativ 20 de centimetri de ochi. Cel mai important. Literele . Jucăriile prezentate în această carte vizează şase domenii distincte : 1. culorile . conştientizarea de sine . 5. petrece timp cu copilul tău. www. Fii egalul lui. 2. În acest fel îl motivezi să-şi dorească să ajungă ca tine. îi place să se uite la oamenii care se mişcă prin cameră.

el va începe să distingă culorile. clasificarea. când îi spui copilului « bună dimineaţa ». Cutiile colorate Cum se realizează : Alege patru cutii mari. Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică : Bebeluşului tău. de aceeaşi culoare ca şi dosarul. Scrie titlul cărţii pe fiecare dosar « Cartea roşie ». etc. la fel ca tuturor bebeluşilor. În curând copilul tău va fi capabil să îţi aducă exact cutia colorată pe care i-o ceri. tu spune cu glas tare ce culoare are (« cub roşu ». plase. Pe măsură ce copilul ridică fiecare obiect. să nu fie aspre. cărţile color- 14 www. îi place foarte mult să golească şi să umple cutiile şi este atras de obiectele cu anumite texturi. verde şi albastră. În plus. Ai grijă ca obiectele pe care le-ai ales să fie curate şi sigure (să nu fie prea mici. Jucăriile pe tema culorilor îi vor oferi copilului experienţe care-l vor ajuta să identifice culorile. în care ai montat foi de carton de aceeaşi culoare cu a dosarului.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică : Dimineaţa. creativitatea şi distracţia. iar sub ea scrie numele imaginii « pasăre albastră ». ca să nu poată fi înghiţite. Astfel. arată-i numele lui şi rosteşte-l. 14.ro . sparte şi să nu aibă colţuri ascunse). Cărţile colorate Cum se realizează : Confecţionează patru cărţi colorate diferit. « panglică roşie ». Obiectele colorate stimuează jocul. Pune în fiecare cutie obiecte de aceeaşi (sau aproximativ aceeaşi) culoare. du-l la decoraţiunea personalizată. copilul va învăţa că numele său denumeşte imaginea din fotografie. Toţi cei care se vor juca cu copilul vor inventa tot felul de jocuri cu cutiile şi întotdeauna le vor denumi după culoarea lor. bucăţi de hârtie colorata. « Cartea galbenă ». Totodată. apoi arată-i fotografia şi repetă-i numele.casutacujucarii. 13. să înveţe numele culorilor şi să-şi dezvolte aptitudinile de a manipula obiecte. De ce este atât de minunată: Copilul tău va începe să identifice culorile şi va învăţa să manipuleze obiecte diverse şi să-şi însuşească unele concepte cum ar fi sortarea. « Cartea albastră » sau « Cartea verde ». Pe fiecare pagină lipeşte o singură imagine. Lipeşte în fiecare carte colorată imagini din reviste sau cataloage şi materiale cu diverse texturi. galbenă. etc). « pantaloni albaştri ». obiectele trebuie să fie interesante de privit şi de atins – bucăţi mici de panglică. De ce este atât de minunată: Copilul tău va învăţa să identifice culorile. cu câte trei inele. iar într-o bună zi îl vei auzi spunând numele culorilor. cuburi din plastic. jucându-se cu acestea. iar în acelaşi timp îl învaţă pe copil o serie de concepte fundamentale. pe capacele cărora lipeşte câte o foaie colorată de culoare roşie. făcute din patru dosare. Jucării pentru recunoaşterea culorilor Imediat ce vederea bebeluşului se îmbunătăţeşte. dezvoltarea vocabularului şi număratul.

bebeluşul tău poate învăţa numerele ca pe nişte simboluri. Jucării pentru recunoaşterea literelor Probabil ca şi tu. cere-i copilului să îţi aducă o anumită carte colorată şi lasă-l pe el să o aleagă pe cea corectă. iar aceste simboluri deseori întâlnite exercită o influenţă extrem de importantă în mediul înconjurător. pune-l deoparte şi dă-i cartonaşul cu literele C şi D şi lasă-l să se joace cu el. nu chiar în primii ani de viaţă. Cartonaşe cu litere Cum se realizează: Ia mai multe cartonaşe cu dimensiunile de 10 x 15 cm. Trăim într-o lume a semnelor şi a scrisului. 16.ro 15 . Când vezi că se uită la litera B. De fapt. interesante (de exemplu pentru litera B o Bilă sau o Banană de jucărie) . acesta va înţelege în curând şi conceptul de număr. 17. cu care se poate juca în siguranţă. Cartea lui 2. de clanţa uşii. 15. spunând cuvintele pe care le recunoaşte. realitatea este că copilul tău învaţă literele într-un mod asemănător celui în care învaţă să recunoască şi să numească alte imagini pe care le vede deseori.casutacujucarii. şi a căror denumire începe cu litera de pe capacul cutiei. de un dulap sau de câteva cârlige cu ventuză pe un perete. Lipeşte pe fiecare cartonaş câte două abţibilduri cu litere majuscule. începând cu A şi B pe acelaşi cartonaş şi până la Y şi Z. Peste un timp. ca şi majoritatea oamenilor. Jucării pe pe tema numerelor La fel ca şi în cazul literelor. Ambele concepte sunt introduse şi consolidate prin activităţi care pun accent pe repetiţie şi familiarizare. Cutiile alfabetului Cum se realizează: Ia multe cutii din plastic şi lipeşte pe capac câte un abţibilt cu o literă. Cărţi cu numere Cum se realizează: Confecţionează 11 cărţi din dosare. Bebeluşilor le place mult să golească şi să umple iar cutiile şi sunt atraşi de obiectele cu texturi diverse. Când copilul va fi pregătit. îţi spui că învăţarea literelor ar trebui să se facă mai târziu. Arată-i cu degetul fiecare cuvânt pe măsură ce-l rosteşti. De ce este atât de mininată: Copilul tău va învaţa să recunoască literele şi sunetele. astfel încât să poată fi agăţat de scaun. Fiecare cutie va avea pe capac câte o altă literă şi vei pune în ea obiecte mici. Deşi iniţial se urmăreşte ca un copil să recunoască numerele. Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică: Foloseşte această jucărie aşa cum ai procedat şi cu cutiile colorate. spune-i „uite-l pe B!”.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU ate îi oferă ocazia să înveţe cuvinte. înainte ca acesta să poată înţelege conceptele numerice semnificate de simboluri. când consideri probabil că copilul tău este prea mic pentru asta. De ce este atât de minunată: Copilul va începe să recunoască şi să numească literele alfabetului prin intermediul repetiţiei şi familiarizării. fiecare având ca subiect un singur număr între 0 şi 10 (Cartea lui 1. Ia un ghem de sfoară groasă de tipul celei utili- www. Când observi că reuşeşte să-l recunoască pe B. lasă-l să participe. Chiar şi cercetătorii considerau până nu de mult că învăţarea literelor alfabelului este o sarcină abstractă pentru copii. Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică : Începe cu cartonaşul cu literele A şi B. De colţul fiecărui cartonaş prinde o aţă. Astfel de repetiţii facilitează mult învăţarea. Prezintă-i acest cartonaş ca şi cum ar fi un obiect obişnuit. etc). Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică : Citeşte-i repetat aceste cărţi copilului tău.

o bulină pe partea stângă a dosarului deschis. copilul învaţă mai întâi cuvîntul scris cu litere mari. în cele din urmă. copilul să recunoască orice pisică. arată-i cu degetul fiecare bucată de sfoară. în cazul cititului. formă sau culoare. conceptul de formă (formă geometrică) poate fi învăţat la o vârstă fragedă. Lipeşte un 1 pe copertă. După ce utilizează toate formele de aceeaşi culoare.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU zate pentru împachetarea cadourilor. Adu-i apoi o altă formă. seturi de câte patru forme suficient de mari încât să se poată aşeza pe ele: un cerc. albastru şi verde.ro . Forme pe care se pot aşeza Cum se realizează: Confecţionează. pentru ca. 16 www. Jucării pe tema cititului Principiul pe care se bazează metoda prezentată de Sally Goldberg în cartea sa pentru jucăriile pe tema cititului este similar cu cel utilizat atunci când copilul învaţă să identifice diverse imagini. de aceeaşi culoare. Mai întâi dă-i copilului tău cercul roşu şi repetă-i că este un cerc ori de câte ori îl priveşte. ia sfoara şi tai-o astfel încât să faci doi de 1 şi două buline. decupând din două bucăţi mari de carton. un triunghi şi un dreptunghi de culori diferite: roşu. Copilului îi va plăcea această experienţă. iar în timp îl va putea identifica în orice formă şi în orice tip de scriere de mână sau de tipar. Pentru a realiza Cartea 1. De ce este atât de minunată: Copilul tău va învăţa să recunoască formele prin intermediul repetiţiei şi familiarizării şi i se va stimula şi dezvoltarea lingvistică. 18. Apoi copilul tău identifică tot felul de imagini ca fiind imaginea unei pisici. Jucării pe tema formelor Dacă este introdus cu claritate. Textura şi culoarea sunt atractive. galben. Confecţionează toate cărţile cu numere în acelaşi mod. Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică: Când răsfoieşti cartea. un pătrat. Mai întâi copilul tău învaţă că o anumită imagine îmseamnă o pisică. introdu-i altă culoare. celălalt 1 pe partea dreaptă a dosarului deschis şi o bulină pe spatele dosarului. indiferent de dimensiune.casutacujucarii. atinge-o cu mânuţa bebeluşului şi spune-i „unu”. De ce este atât de minunată: Copilul tău va învăţa să recunoască numerele de la 0 la 10 iar tu i vei introduce conceptul de număr prin intermediul repetiţiei şi familiarizării. În acelaşi fel. stimulându-i totodată şi alte laturi ale dezvoltării: cea motorie şi cea lingvistică. Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică: Începe cu setul de o culoare (de exemplu roşu).

portocaliu. În scurt timp am comandat prin internet o căsută de carton.casutacujucarii. închis la ambele www. Pe partea exterioară scrie câte un cuvânt. care după cum ne-am aşteptat a avut succes. o idee extraordinară şi o activitate simplă este să construieşti împreună cu copilul tău o căsuţă de carton. De ce este atât de minunată: Copilul tău va învăţa să citească asociind cuvintele cu imaginile. roşu .5 x 20 cm şi pliază-le în două. Lipeşte cu bandă adezivă. de exemplu măr.ro 17 . îţi prezint mai jos două modalităţi de a construi o astfel de jucărie: 20. Lipeştele cu bandă adezivă. galben. trasează vârful acoperişului pe respectiva parte şi decupează excesul astfel încât să formezi un colţ drăguţ de acoperiş triunghiular la final. De asemenea. Cum se realizează: Caută o cutie mare de carton. Folosind un creion sau un marker negru. În interior desenează cu creionul sau lipeşte un abţibild cu imaginea fructului respectiv. legumei sau cerealei.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU 19. Vezi dacă poate să-şi dea seama după cuvântul scris ce imagine va vedea când veţi deschide cartonaşul. arătă-i-l după aceea şi vezi dacă vrea să-l pronunţe atunci. Trage una din părţile scurte până când întâlneşte celelalte două părţi lipite. albastru. Ar trebui să ai acum o cutie cu un acoperiş cu vârf. verde) şi apoi să le şi mănânce. să se uite prin „fereastră” la noi şi să fie surprinsă când una din noi intra cu ea în căsuţă. banană sau cereale. Această jucărie este de fapt ideea din care s-a născut „Căsuţa cu jucării”: vorbeam cu Alina despre ce jucării ar putea să o mai încânte pe Domy şi ne-am gândit la o căsuţă de joacă. Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică: Alege un cartonaş şi arată-i-l copilului. Cartonaşe cu alimente sănătoase Cum se realizează: Ia cinci cartonaşe cu dimensiunile de 12. Şi pentru că realizarea unei căsuţe din carton nu este de fapt deloc complicată. Adu cele două părţi mai lungi împreună pentru a face un vârf. JOCURI PENTRU ZILE PLOIOASE Pentru a satisface cu succes o zi ploioasă. copilul va începe să recunoască alimentele sănătoase şi să-i placă să le vadă (ele acoperind tot spectrul culorilor – violet. Repetă şi pentru cealaltă parte de carton rămasă. Aşează cutia vertical şi deschide în partea de sus părţile care în mod normal sunt destinate să închidă cutia. Cum să construieşti o căsuţă de carton pentru depozitarea jucăriilor. Domy era în cântată să tot intre şi să iasă din ea. Dacă nu a putut spune cuvîntul înainte.

ci numai câteva ore şi o colecţie mare de cutii de cereale sau alte cronţonele. faceţi mici 18 www. hârtie de împachetat. Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică: Colorează căsuţa cu creioane sau carioci. decide-te unde vei pune uşa şi câte ferestre doreşti. construieşte-o împreună cu copilul tău. Taie ferestrele. pentru că nu lipiciul îi dă forţă structurii. sunt necesare următoarele materiale: 108 cutii de cereale sau de alte cronţonele. Lasă o parte a uşii netăiată astfel încât să poată fi închisă şi deschisă după nevoie. Întindeţi şase cutii una lângă alta pe jos. o căsuţă de carton poate servi atât ca loc de joacă. markere. Pentru multă distracţie şi satisfacţie. cât şi ca loc de depozitare pentru toate jucăriile care altfel ar umple camera. Foloseşte monstre de tapet. pistol cu lipici. şi vopsea. arcuite.ro . Închideţi toate capacele cutiilor şi lipiti-le cu scotch pentru a rămâne sigilate. rectangulare. sau tai-o în întregime pentru a avea o căsuţă “deschisă pemanent”.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU capete. Nu vă faceţi probleme dacă cutiile de pe un rând nu sunt toate de aceeaşi mărime. 21.casutacujucarii. dar nu vrei să investeşti într-o altă piesă de plastic care va deveni învechită în câţiva ani. Scopul lipiciului este să ţină cutiile stabile cât timp tu munceşti la perete. 1. creioane. ia în considerare ideea de a construi o căsuţă de joacă din cutii reciclate de cereale. Acest proiect uşor de căsuţă nu necesită ustensile speciale. Parcurge împreună cu copilul tău următorii paşi : 1. Poţi să tăi o uşă clasică sau poţi să fii fancy şi să încerci o ieşire cu arcadă (în formă de cupolă). Cum să faci o casuţă hazlie (un fort) din cutii de cereale reciclate Dacă copilul tău tânjeşte după o căsuţă de joacă. Cum se realizează : Pentru o căsuţă cu o structură de aproximativ 1 m lungime. Odată ce ai lipit acoperişul. 3.2 largime şi 1. 2. în care pot încăpea 3 copii mici şi invitaţii lor (animalele de pluş). Începeţi să construiţi primul perete.2 înalţime. Nu este necesar să folosiţi mult lipici. scotch. şi pune un covoraş la uşă şi o măsuţă şi câteva scăunele în căsuţă. De ce este atât de minunată: O căsuţă de carton poate de asemenea să aibă şi utilitate: întrucât dormitoarele copiilor pot deveni foarte repede zone dezastruoase. Îndepărtaţi pungile din toate cutiile de cereale şi scuturaţi-le pentru a pica orice eventuale fărămituri de cereale. etc. Fă draperii din resturi de materiale. bandă adezivă. şi lipiţi-le cu buline de lipici din pistolul cu lipici fierbinte. Construiţi al doilea rând din zid lipind baza a încă şase cutii de cereale peste primul rând de cutii. Decorează-ţi căsuţa după cum doreşti. imediat ce te-ai decis asupra stilului: pătrate. care va fi lung cât şase cutii şi înalt cât patru cutii. împreună cu copilul tău. Va fi fericit că ai încredere în el şi că îl faci partenerul tău într-un lucru atât de important.

folosiţi banda adezivă pentru a lipi pereţii unul de altul. La final. cu capetele aşezate pe stomacurile celorlaltor jucători. Iar acesta este câştigătorul. care constă într-un spaţiu cât patru cutii de cereale care nu se mai lipesc. joaca capătă o altă formă.” Copilul de lângă primul jucător trebuie să spună “Ha Ha” în aceeaşi manieră. rândurile lungi de cutii pe cele două rânduri mai mici. următorul copil trebuie să spună “Ha Ha Ha. copilul tău va căuta să se joace cu alţi copii şi să imite joaca copiilor mai mari. încearcă unele din jocurile de mai jos. 23. Construiţi acest perete în două faze. Un copil trebuie să înceapă cu o frază şi să şoptească fraza în urechea copilului din stânga sa. spune-le că toţi jucătorii trebuie să stea jos într-un cerc mare. Apoi creaţi peretele din spate. Jocul de-a “Ha-ha” Deşi acest joc se câştigă abţinându-te să nu râzi.” Acest proces continuă până când rămâne numai un copil – cel care nu a râs deloc pe parcusul jocului. Dacă diferenţele de mărimi ale cutiilor de cereale lipite crează câteva locuri goale în perete. 4. Apoi. Procesul continuă până când fiecare a auzit fraza. sau este invitat de exemplu la petreceri de zi de naştere. cu o expresie facială sobră şi o voce stoică. lipiţi două rânduri de câte trei cutii de cereale cu pistolul de lipit. Ultimul perete trebuie să conţină uşa cât să intri în patru labe. Al patrulea şi ultimul rând va fi un pic neregulat în vârf. Dacă vrei să fii pregătit cu câteva idei de joacă pentru situaţiile când copilul tău are învitaţi.casutacujucarii. un copil din grup trebuie să spună “Ha. folosiţi hârtie de împachetat pentru a întâri fiecare rând de cutii orizontal şi vertical.ro 19 . 22. mai mult ca sigur copiii vor pufni în râs datorită premizei sale ridicole. fraza este alta faţă de cea rostită de primul copil. Ultimul copil care a auzit fraza trebuie să o spună cu voce tare în faţa grupului. dar asta nu va diminua din farmecul căsuţei. După ce toţi pereţii sunt întăriţi cu hârtie de împachetat. Jocul de-a “Telefonul fără fir” Acest joc clasic îi va aduce pe copii într-o mare încâlceală când vor vedea cum frazele se distorsionează prin cuvintele scoase pe gură.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU ajustări îndesând cutii mai mici în cutii mai mari. De ce este atât de minunată : Copilul tău va fi înnebunit să se joace cu această căsuţă ştiind că aţi construit-o împreună. Jocul începe cu toţi copiii întinşi pe spate. Creaţi un perete identic cu alte patru rânduri a câte şase cutii de cereale. www. care este de opt cutii lungime şi patru cutii înălţime. Repetaţi operaţiunea şi pentru cealaltă parte a uşii. Apoi. După ce aţi lipit patru rânduri de câte şase cutii de cereale cu pistolul cu lipici fiebinte. pregăteşte căsuţa pentru musafiri – aranjaţi floricele. lipiţi două rânduri a câte opt cutii de cereale. lăsând un spaţiu cât patru cutii de cereale în mijlloc pentru uşă. Prima. Acel copil trebuie apoi să repete fraza în urechea următorului copil. Frumuseţea acestui proiect este că spre deosebire de alte căsuţe de carton. proclamaţile “orificii pentru cutii poştale ». 5. Pentru a începe jocul. JOACA ÎNTR-UN GRUP DE COPII Pe măsură ce copilul tău creşte. Mai mult ca posibil. farfurioare şi aşezaţi animăluţele la şuetă. pereţii lipiţi cu bandă adezivă vor permite căsuţei să poată fi stransă pentru depozitare. Folosiţi hârtie pe ambele părţi ale peretelui pentru o stabilitate superioară. Spune-le tuturor copiilor că nu au voie să râdă pe tot parcursul joculului căci altfel vor fi descalificaţi. Cum să faci jucăria încă şi mai atractivă şi benefică: Joacă-te cu el. Începând din jurul vârstei de 3 ani. 6.

Timpul pentru baie: Dă-i copilului un vaporaş pentru a-l naviga în cada cu apă şi pune-l să ghicească câte monede de 5 bani (sau câte agrafe de hârtie) ar trebui să pună în vapor pentru a-l scu- 20 www. Poţi să schimbi puţin jocul impunându-le perechilor noua regulă: să ţină în continuare balonul între ei cu spatele şi să încerce să nu pocnească balonul în timp ce se întrec cu celelalte perechi pentru a ajunge la o linie de sosire. Înainte de a începe jocul. aşteptatul la doctor. Tot ceea ce-ţi trebuie este puţină imaginaţie şi creativitate. Aşadar. transformă acest timp în “timp de calitate. 25. pregătirea pentru culcare – care pot fi tranformate cu uşurinţă în timp de calitate. ci ar trebui să te simţi bine şi să profiţi cât mai mult posibil de timpul pe care-l petreci cu copilul tău. Apoi. condusul copilului la şcoală. de cel puţin opt copii. TIMPUL DE CALITATE Muncind şi crescând copii în acelaşi timp este un act extraordinar de echilibru pe care majoritatea părinţilor. Jocul de-a “mima la dublu” Clasicul joc de-a mima devine mai haios atunci când se mimează la dublu. printre care probabil te afli şi tu. Sunt multe momente pe parcursul unei zile. Prin urmare. Pentru început. pune-i pe fiecare să tragă câte o bucată de hârtie dintr-o pălărie sau dintr-un bol. ceea ce fără îndoială îl va face pe copilul tău să chicotească. Spune-le că trebuie să prindă balonul între spatele unuia şi spatele celuilalt şi să încerce să preseze fiecare cu spatele pentru a pocni balonul. fiecare copil trebuie să mimeze şi simultan să încerce să afle care persoană are acelaşi bilet ca şi el. Jocul de-a pocnitul baloanelor spate în spate Toţi copiii par să fie încântaţi de natura impredictibilă a baloanelor. te confrunţi cu multe dileme şi de multe ori eşti apăsat de o doză semnificativă de vinovăţie. Încearcă câteva activităţi stimulatoare în ritualurile tale zilnice pentru a întări relaţia părinte – copil şi pentru a-i forma aptitudini şi valori de care copilul tău va beneficia mult timp pe viitor: 26. şi vor chicoti fără îndoială pe tot parcursul acestui joc. Ca părinte care nu lucrează de acasă. Conform cercetărilor dintr-o largă varietate de domenii.” Timpul de calitate este definit de experţii în ale dezvoltării ca timpul semnificativ pe care tu ca părinte îl petreci crescându-ţi şi învăţându-ţi copilul. Numărând până la trei. Te întrebi « Oare sunt un părinte bun dacă optez să mă întorc la muncă? Oare copilul meu va suferi dacă îl duc la creşă? Cum pot să şi muncesc dar să-mi şi cresc copilul sănătos şi bine-adaptat? ». gângeşte-te la fraze pe care copilul tău să le poată interpreta şi scrie fiecare frază pe o bucată de hârtie. împarte grupul de copii în perechi şi pune-i să stea cu spatele unul la altul. făcând câte două exemplare pentru fiecare idee. cu un grup relativ mare. Cu alte cuvinte. ia notă : şi tu poţi să ai timp de calitate cu copilul tău ! Ceea ce faci în timpul pe care-l petreci cu copilul tău este ceea ce face timpul de calitate.ro . dacă eşti părinte şi te afli într-un moment critic. ca de fapt majoritatea părinţilor. Prima pereche în care copiii se descoperă unul pe altul câştigă jocul. Prima pereche care pocneşte balonul câştigă. şi nu este rezevat numai mamelor şi taţilor care stau acasă. timpul pe care copilul tău mic îl petrece cu tine este esenţial pentru dezvoltarea lui sănătoasă.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU 24.casutacujucarii. tu ca părinte nu ar trebui să te simţi vinovat pentru că nu lucrezi acasă. pe care tu ca părinte ocupat le petreci cu copilul tău – statul la coadă. îl fac şi este o provocare extraordinară.

28.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU funda. cântaţi rap. sau spune glume şi povesteşte întâmplări haioase pentru a scoate în evidenţă importanţa timpului petrecut împreună cu familia.casutacujucarii. Faceţi un sport împreună. Jocuri precum fotbal-ul sau basket-ul sunt câteva exemple de jocuri distractive ce pot fi jucate în familie.ro 21 . 27. Dar uneori este distractiv să uiţi lista de lucruri de făcut şi pur şi simplu să fii şi tu copil din nou : 31. jucaţi-vă jocuri de cuvinte. încearcă să faci unul cu copilul tău. 30. Copiilor le place să alerge de colo-colo în jurul părinţilor lor. spune-i să facă încercarea. Mulţi părinţi nu-şi fac timp pentru a se juca pur şi simplu cu copiii lor. Apoi adaugă nişte colorant alimentar. precum “haide să ne gândim la un cuvând din bucătărie care să înceapă cu litera S”. curăţenia. Timpul de pregătire a cinei: Când pregăteşti masa de seară. Timpul de culcare: Citeşte-i o poveste copilui tău şi pune-l să ghicească cum se va termina povestea înainte de a termina cartea. descoperind. literele de la A la Z. spălatul rufelor şi să uiţi să-ţi faci timp pentru lucrurile care sunt mult mai importante. în trecere pe lângă diferite semne. De exemplu. să vadă dacă a ghicit. sau altceva care să coloreze supa (ex boia de ardei) şi lasă-l să continuie să o bată. Apoi. 29. un joc rapid care nu necesită echipament special. Timpul petrecut în maşină: Jucaţi-vă jocuri cu rime. lasă-ţi copilul să te ajute să găteşti sau născoceşte ceva în timp ce găteşti. www. Este uşor să te laşi prins în activităţile de zi cu zi precum munca. şi jucaţivă jocul alfabetului. Chiar dacă au trecut decenii de când ai făcut efectiv un sport. Puteţi de asemenea să vă jucaţi “de-a v-aţi ascunselea”. pentru a-i stimula creativitatea şi imaginaţia. Vezi ce se întâmplă! Timpul pentru masă: când familia s-a reunit. umple un castronel cu apă din supă şi lasă-l să bată apa cu un tel. Timpul de cumpărături: Pune-l pe copilul tău să joace “caută alimentul” pentru a deveni mai conştient de ceea ce manăncă familia sau “verifică restul” pentru a deveni mai conştient de cât costă lucrurile.

precum cea de poliţist sau de pompier. Procuraţivă o cutie mare de creioane colorate (cele de 64 de culori) şi nişte hârtie sau o carte de colorat şi pur şi simplu coloraţi împreună. Băieţilor le plac super-eroii sau uniformele. Dacă copilului tău îi place să se joace cu jocuri video. Şi nu uita să-ţi procuri şi pentru tine câteva astfel de costume ! 34. Pentru fetiţe mai mari. cum să-l hrănească şi cum să-l ajute să tuşească pe “bebeluşul” ei. încercaţi să vă jucaţi cu păpuşile care se cumpără împreună cu cărţi care spun povestea fiecărei păpuşi în parte.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU 32. jucându-vă cu păpuşa. Citiţi împreună povestea şi apoi. Jucaţi-vă cu păpuşile. costumarea în prinţese sau zâne este preferată. încercaţi să creaţi scenele din poveste. Nimic nu va compensa asta! Domy a fost atât de încântată când am desenat prima dată împreună. Linii colorate … peste tot…. pe feţişoară. Legănaţi împreună “bebeluşul” ca să adoarmă şi aşezaţi-l într-un pătuţ după ce a adormit. Uneori. care au devenit tot mai populare şi la noi. Jucaţi-vă de-a costumatul. Iar când prinde un ruj… oho… ia priveşte : 22 www. Fă-ţi un stoc de câteva astfel de costume (pe care ţi le poţi realiza şi singur în casă) pe care le puteţi folosi la petreceri de zile de naştere sau gen Halloween. pe hârtie. Jucaţi-vă jocuri video împreună. Coloraţi. cele mai simple activităţi sunt cele mai potrivite pentru a le face cu copilul tău.ro . Îngrijeşte împreună cu fetiţa ta de păpuşile ei şi arată-i cum să-i pună scutecul. pe hăinuţe. Vrei să fii cel mai “cool” părinte din bloc? Atunci acompaniază-ţi copilul la câteva jocuri video provocatoare.casutacujucarii. Nintendo Wii şi Playstation 3 sunt două dintre cele mai apreciate sisteme de jocuri video la acest moment. Atât băieţilor cât şi fetiţelor le place să se costumeze! Pentru fetiţe. care înseamnă că este potrivit pentru toate vârstele). 35. caută jocuri de familie potrivite cotate cu rata E (E vine de la “Everyone”. 33. pe canapea… .

Dacă ai momente în care nu ştii cum să creezi acest timp de calitate sau nu ştii cum să te comporţi într-o anumită situaţie sau te consideri lipsit de imaginaţie sau creativitate. pentru a crea activităţi care te vor ajuta să-ţi creaşti un copil fericit. încrezător şi responsabil.casutacujucarii.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU ÎN LOC DE ÎNCHEIERE Toate aceste lucruri de mai sus nu necesită decât puţină imaginaţie plus dragoste din partea ta. Nu sunt o specialistă. www. De asemenea.ro 23 . te invit să mă exploatezi . acesta va căpăta aptitudinile fundamentale care-i vor servi bine toată viaţa. părintele ocupat. te rog sa-mi împărtăşeşti din bucuriile şi reuşitele tale în ceea ce priveşte experinţele oferite copilului tău pentru ca eu să le pot împărtăşi mai departe şi altor părinţi care-şi doresc o astfel de viaţă pentru copiii lor. Tranformând oricând timpul tău cu copilul în timp de calitate. însă imi doresc să îţi cunosc temerile şi dorinţele legate de a oferi copilului tău o viaţă extraordinară şi-ţi promit că voi veni cu idei sau soluţii care sigur te vor ajuta.

11 pag... 3 pag. 17 pag.casutacujucarii. 20 pag.! ” cine nu l-a jucat niciodată? Umorul la copii în primul an de viaţă Umorul la copii după primul an de viaţă Conceptul „învaţă prin joc” Jocuri pentru zile ploioase Joaca într-un grup de copii Timpul de calitate În loc de încheiere pag.? Bauu. 5 pag. 7 pag..ro . 19 pag.35 DE JOCURI PENTRU UN TIMP DE CALITATE CU COPILUL TĂU CUPRINS: Cine sunt şi de ce această broşură „Cucuu. 23 24 www. 8 pag.