You are on page 1of 18

Tehnica tradiţională şi contemporană în restaurări În trecut, cu prilejul variatelor intervenţii asupra clădirilor moştenite se recurgea la procedeele constructive ale

timpului, componentă de seamă a stilului şi a unităţii funcţiune – structură – plastică care constituie însuşi fenomenul de arhitectură. Aşa se explică prezenţa unor elemente constructive gotice care s au suprapus, au înlocuit sau au completat structuri romanice! aşa se explicăcoexistenţa unor variante constructive, care ilustrează evoluţia stilului gotic, în cadrul aceloraşi clădiri a căror realizare s a întins de a lungul c"torva decenii şi chiar secole. #tilizarea cu prilejul unor lucrări de consolidare, de refacere sau de restaurare, a tehnicii etapei iniţiale sau corespunzătoare unei anumite faze de construcţie a unui monument, reprezintă o idee apărută o dată cu închegarea unor doctrine de restaurare. $iollet le %uc pretindea folosirea în restaurări a tehnicilor vechi, reproducerea identică a sistemului constructiv original, chiar dacă nu întotdeauna a respectat în mod consecvent acest principiu, în sensul de a admite, c"teodată, unele îm&unătăţiri ale soluţiei constructive, dar făcute şi ele în spiritul tehnicii tradiţionale. 'tadiul puţin dezvoltat al tehnicii construcţiilor, sursă în arhitectura secolului al ()( lea a istorismului care caracterizează, în fond, curentul romantic şi orientările stilistice eclectice, a impus anumite limite teoriei şi practicii restaurărilor. *rocedeul demontării şi al refacerii integrale a unui edificiu cu materiale noi nu a constituit o simplă deviere rezultată dintr o neînţelegere a cerinţelor păstrării autenticităţii monumentelor istorice. Acest procedeu a fost determinat şi de faptul că în condiţiile nivelului dezvoltării tehnicii de atunci singurul mijloc de a perpetua, în multe cazuri, un monument ameninţat cu pră&uşirea, din cauza degradărilor şi a şu&rezirii structurii, era acela de a l demonta, descompune sau dăr"ma şi de a l reface integral. +xtinderea acestui procedeu la toate cazurile de restaurare, chiar atunci c"nd starea monumentului nu pretindea demantelarea sa, înţelegerea restaurării exclusiv ca o reconstrucţie integrală sau ca o su&stituire a materialelor originale cu materiale noi ,fără dăr"marea întregului edificiu-, aceasta a constituit exagerarea la care a ajuns şcoala lui $iollet le %uc. *e măsura dezvoltării tehnicii constructive, a utilizării unor materiale noi cum este fierul sau &etonul armat, s a conturat posi&ilitatea de a apela la ele ca mijloace auxiliare pentru a consolida un monument, renunţ"ndu se la dăr"marea şi refacerea sa. Încă $iollet le %uc a formulat ideea utilizării fierului în restaurări, cu condiţia ca elementele de metal introduse să fie puse în situaţia de a răspunde la solicitări întocmai ca elementele originale de zidărie. #n moment de cotitură, în ceea ce priveşte trecerea de la procedeul utilizat de către $iollet le %uc, cel al demontărilor şi al reconstituirilor, l a constituit restaurarea părţii centrale a catedralei din .a/eux. *ilonii centrali, gotici, ai acestei catedrale, puternic degradaţi, susţineau o cupolă dat"nd din secolul al ($))) lea. $iollet le %uc pretindea că pră&uşirea catedralei este inevita&ilă, execut"nd chiar un desen sugestiv asupra modului în care aceasta s ar produce. În consecinţă, el, ca şi un alt arhitect, 0uprich 0o&ert, propuneau demolarea

părţii superioare a monumentului pentru a permite o uşurare a sarcinilor pe care le aveau de suportat st"lpii flam&aţi. Această propunere a suscitat însă proteste, &ănuindu se că $iollet le %uc urmăreşte să distrugă cupola, întruc"t data din secolul al ($))) lea şi contravenea unităţii de stil a monumentului gotic. 'u& presiunea opiniei pu&lice, lucrarea a fost încredinţată în 1234 unui constructor cunoscut, +ug5ne 6lachat. +l a executat un sistem auxiliar asupra căruia au trecut temporar încărcările părţii superioare a monumentului, a demontat şi a reconstituit cu material nou, după procedee tradiţionale, pilierii care au preluat apoi încărcările turlei. 0estaurarea nu a satisfăcut pe susţinătorii celei dint"i soluţii care pretindeau că, în fond, s a comis o eroare, deoarece partea cea mai veche a edificiului nu a fost conservată. În schim&, lucrarea, de o mare îndrăzneală pentru timpul respectiv, a contri&uit la faptul de a se pune capăt demontărilor şi reconstrucţiilor integrale de monumente, urmărindu se conservarea in situ a tuturor elementelor originale. Utilizarea tehnicii contemporane, mijloc de a păstra autenticitatea structurii. 7eritul promovării ideii folosirii tehnicilor contemporane în restaurări îl are şcoala istorică de restaurare. *rima enunţare teoretică, în acest sens, îi aparţine lui gustavo 8iovannoni. *rintre principile pe care le formulează este acela ca prin lucrările de consolidare să se urmărească o&ţinerea sta&ilităţii maxime a monumentelor, evit"ndu se exagerările în sensul de a le înnoi, consider"ndu se ca un lucru esenţial păstrarea autenticităţii structurii. În felul acesta a fost precizată ideea rolului de auxiliar pe care îl are tehnica nouă în restaurări, auxiliar la care se recurge, tocmai, pentru a se putea menţine structura constructivă originală. )deea folosirii tehnicii şi a materialelor moderne, în special a &etonului armat, este reluată în paragraful al $ lea al 9artei de la Atena. Aici se precizează că :folosirea mijloacelor şi a tehnicii moderne se recomandă, în mod special, în cazurile în care elementele constructive ale monumentului pot fi păstrate «in situ», evitându-se riscul desfacerii şi al reconstrucţiei ;. <otodată, :cu excepţia cazurilor dovedite imposibile, aceste mijloace de consolidare trebuie să fie disimulate, ca să nu altereze aspectul şi caracterul edificului restaurat ;. Înţelegerea clară a acestei prevederi a 9artei este foarte importantă pentru precizarea rolului şi a limitelor folosirii tehnicii contemporane în restaurări. =u se pune pro&lema de a se renunţa la un sistem constructiv tradiţional, ci, dimpotrivă, de a recurge la utilizarea mijloacelor tehnicii moderne, tocmai, pentru a menţine sistemul tradiţional, venindu i, în felul acesta, în ajutor. Articolul 1> al noii 9arte internaţionale a restaurărilor, adoptată la $eneţia, reia ideea utilizării tehnicii contemporane arăt"nd că numai atunci : când mijloacele tehnice tradiţionale se dovedesc inadecvate, consolidarea unui monument poate fi asi urată, făcându-se apel la toate mijloacele tehnice moderne de conservare şi construcţie!;. %in cele ce rezultă din documentele citate apare cu claritate faptul că restaurarea tre&uie să recurgă, în primul r"nd, la mijloacele tehnice tradiţionale, că atunci c"nd acestea se dovedesc neputincioase se recomandă utilizarea

oricăror mijloace tehnice moderne care şi au demonstrat eficacitatea! în fine, că această utilizare se face pentru a evita demontarea şi reconstrucţia monumentelor, urmărindu se păstrarea in situ a elementelor componente. %in enunţările teoretice de mai sus, reiese, şi noi susţinem acelaşi punct de vedere, cum că tehnica constructivă reprezintă o componentă a arhitecturii care are aceeaşi valoare de monument istoric ca şi aspectul plastic. ? asemenea poziţie, de fapt, nu face altceva dec"t să reflecte o realitate a fenomenului de arhitectură care, cel puţin în ceea ce priveşte perioadele de progres şi realizările de valoare, se caracterizează prin unitatea dintre structură şi plastică, aspectul plastic constituind o interpretare estetică a structurii constructive. *ractica restaurărilor pe plan internaţional confirmă, în fond, această poziţie. +xperienţa utilizării tehnicilor contemporane şi, îndeose&i, a celei a &etonului armat a fost sintetizată la ultimul congres al arhitecţilor şi tehnicienilor de monumente care a avut loc la *aris în 1@3A, în raportul prezentat de către 8eorges %ozoul, în felul următorB Cazurile de folosire în restaurări a betonului armat. .etonul armat şi a găsit în restaurări utilizarea în cazul consolidării fundaţiilor, a realizării unui sistem constructiv în sprijinul elementelor de structură originale, a executării de şarpante şi terase. În cazul fundaţiilor distruse accidental, ca urmare a unor cutremure, a unor tasări inegale sau a unor degradări intervenite în timp, situaţii care pot prejudicia supărastructura, s a recurs la consolidări sau înlocuiri parţiale cu &eton armat, urm"nd ca elementele de suprastructură să fie consolidate independent, cu materiale şi tehnici adecvate. Atunci c"nd solul s a dovedit foarte sla&, provoc"nd cedări ale construcţiei, s a recurs la executarea unui radier general de &eton armat, care să împiedice tasările inegale. Această categorie de lucrări a fost exemplificată prin restaurarea unor monumente distruse parţial în timpul răz&oiului sau a celor care au necesitat consolidări de fundaţiiB &isericile din Cestrem *as de 9alais şi 0o/e 'omme, palatul 0ihour Cille. #n sistem constructiv auxiliar de &eton armat ascuns s a folosit, în general, atunci c"nd structura originală a fost şu&rezită sau c"nd modificări ulterioare ale structurii nu au ţinut seama de modul de a lucra al sistemului constructiv. %intre lucrările de acest fel au fost semnalate următoareleB Ca &iserica 'an Corenzo din =apoli, ţin"ndu se seamă de stadiul ei de degradare, s a încastrat în zidărie şi în st"lpi un schelet de &eton armat care a preluat încărcările acoperişului, zidăria transform"ndu se într o umplutură. Ca &iserica 'aint 0Dm/ din 0eims, o veche intervenţie a înlocuit şarpanta iniţială de lemn cu &olţi de piatră, susţinute pe arce &utante, care însă sprijineau această &oltă su& punctele ei de presiune. *ericolul răsturnării întregului sistem constructiv a fost suprimat, la un moment dat, prin construirea unor &olţi de lemn, înlocuind pe cele de piatră. 0estaurarea efectuată în 1@1@ a făcut apel la un sistem constructiv auxiliar, un grătar de &eton armat de care s a suspendat extradosul &olţilor reconstituite, înlătur"nd în acest fel împingerile laterale. Arcele &utante au fost sprijinite pe o grindă de &eton armat, îngropată în zidărie, av"nd rolul de a suprima tendinţa de răsturnare către exterior a zidurilor.

În cazul unor consolidări de ruine, &etonul armat a fost folosit c"teodată aparent. %e asemenea, a fost folosit ca suport al unor faţade care se deplasează, în care caz nu s a încorporat însă în construcţie, av"nd funcţiunea de cofraj. În felul acesta a fost adusă la alinierea străzii faţada teatrului din Amiens, incendiat în timpul răz&oiului. #tilizarea &etonului pentru confecţionarea şarpantelor se explică prin rezistenţa sa la foc, c"t şi prin faptul că materialul răm"ne ascuns. #n alt avantaj îl constituie rapiditatea confecţionării şi posi&ilitatea de a suspenda de şarpante alte structuri. +xemple sunt furnizate de şarpante de &eton, executate la catedralele din 0eims, 'oissons şi 'ainte Euentin 1-. Ca catedrale din 0eims şarpanta s a refăcut cu ferme uşoare de &eton armat av"nd la &ază un planşeu radier. În schim&, învelitoarea de plum&, turnată pe nisip după tehnici medievale, menţine aspectul exterior original. Ca catedrala din .olzano s a executat întregul acoperiş din &eton vi&rat. Acoperişuri din &eton armat s au executat şi la &iserica 'aint *ierre din caen şi la halele din 'aint *ierre sur %ieves. În alte cazuri, unde şarpanta a fost la origine aparentă, recurg"ndu se la o structură de &eton armat, s a urmărit ca aceasta să imite ca aspect lemnul ,prin secţiuni identice şi prin vopsire-. În felul acesta s a procedat la refacerea &isericii 'anta 9hiara din =eapole, în urma distrugerilor din cursul celui de al doilea răz&oi mondial. #tilizarea &etonului pentru confecţionarea teraselor a apărut recomanda&ilă prin avantajele pe care le reprezintă ca durată în timp, etaşeitate şi întreţinere uşoară. %in cele de mai sus rezultă că în practica mondială utilizarea &etonului armat în restaurări se face în următoarele cazuriB În primul r"nd, &etonul armat se foloseşte pentru refacerea unor structuri constructive care nu capătă o interpretare estetică, întruc"t, răm"n"nd ascunse, nu participă la conturarea imaginii arhitecturaleB fundaţii, planşee, terase, şarpante. În al doilea r"nd, &etonul armat se foloseşte pentru consolidarea unor structuri care nu şi mai pot îndeplini funcţiile lor statice. *ractica mondială arată, aşadar, că folosirea în restaurare a &etonului armat s a făcut nu pentru a înlocui un sistem constructiv tradiţional cu unul modern, ci tocmai pentru a consolida, a salva o structură constructivă, incapa&ilă să şi mai exercite funcţiile, acestea trec"nd parţial sau total asupra structurii auxiliare de &eton armat. .etonul armat, cu toate prescripţiile privind limitele folosirii tehnicii noi, formulate în diferite documente teoretice, a creat o mare atracţie pentru restauratori de a recurge la acest mijloc comod, nu numai ca auxiliar, în cazurile de strictă necesitate, dar şi în cazurile în care se punea pro&lema reconstrucţiei integrale a unor monumente distruse sau avariate. În felul acesta, a apărut tendinţa de a înlocui cu prilejul reconstrucţiilor structura tradiţională cu o structură de &eton armat, păstr"ndu se numai aspectul plastic exterior, rup"ndu se în felul

1

) În unele cazuri, pentru executarea şarpantelor s-a folosit în locul materialului original, lemnos, metalul (oţelul): la biserica Sf. tefan !in "iena şi cate!ralele !in #!ans$ şi %rocla&. '(teo!at), metalul a înlocuit şi piatra: fleşa cate!ralei !in *ouen, executat) !in font) (1+,-), repro!uce forma original).

acesta unitatea dintre structură şi plastică, atunci c"nd aceasta caracteriza monumentul original. %atele de care dispunem nu ne permit de a face o statistică din care să rezulte cu exactitate prevalenţa tehnicii care se utilizează pe plan mondial la reconstituiri de monumente, lucru care poate nu ar fi esenţial, ţin"nd seama de cauzele variate care pot fi sursa unor distrugeri, c"t şi de specificitatea fiecărui caz în parte. Substituirea structurii tradiţionale printr-o structură modernă, caz e cepţional. 9ercetarea a numeroase exemple de restaurare a unor clădiri, integral sau parţial dăr"mate, ca urmare a unor operaţii militare, fie că este vor&a de &iserici gotice din 6ranţa, de monumente romanice sau ale 0enaşterii din )talia, sau de monumente ale 0usiei feudale, arată că s a manifestat tendinţa de a reedita structurile constructive originale, de a recupera materialele şi de a se recurge la tehnica modernă doar ca auxiliar, pus în sluj&a salvării elementelor autentice ale monumentelor. <otodată, în alte cazuri, fie atunci c"nd monumentul a căzut pradă operaţiilor de răz&oi sau c"nd a fost demolat din iniţiativa restauratorului, s a recurs la utilizarea unei structuri de &eton armat. <urnul primăriei din Arras, greu lovit de &om&ardamente, a fost reconstruit, recurg"ndu se la un radier general de &eton, de ad"ncime mare, şi la un schelet ascuns de &eton armat, zidăria originală devenind un simplu placaj, executat în tehnica medievală. <urnul medieval din $alpanteria ,provincia $erona-, ameninţat cu ruina a fost demontat după relevare, fotografiere şi numerotare a pieselor şi reconstituit cu schelet de &eton armat şi pereţi interiori din &locuri goale din acelaşi material, de care s au prins cu agrafe de oţel vechile pietre. *rocedeul înlocuirii sistemului constructiv original cu un schelet de &eton armat conţine importante elemente ar&itrare şi, în consecinţă, merită a fi discutat. !aloarea de monument istoric a structurii ori"inale. 'istemul constructiv are o valoare de monument istoric întocmai ca şi aspectul plastic. 0enunţarea deli&erată de către restaurator, atunci c"nd nu este silit de împrejurări speciale, le reeditarea sistemului constructiv, constituie o daună adusă valorii de monument a unui edificiu +a îşi are sursa în înţelegerea unilaterală a arhitecturii, exclusiv ca plastică, în ruperea forţată, prin modul de refacere a monumentului, a componentelor arhitecturii care sunt legate într o unitate dialectică, disociere care a caracterizat teoria şi practica arhitecturală promovată de unele curente formaliste. Ca cele spuse mai sus se pot face următoarele amendamenteB *ăstrarea unităţii structural plastice este a&solut necesară în cazul stilurilor şi monumentelor în care această unitate constituie o caracteristică fundamentală, cum sunt monumentele antichităţii clasice, cele de stil romanic sau gotic. )storia arhitecturii furnizează însă şi exemple de stiluri în care există o anumită independenţă între structura constructivă, care răm"ne ascunsă şi între învelişul ei decorativ, care are o structură proprieB &arocul, rococo ul empire ul etc. În cazul monumentelor care aparţin acestor stiluri, în lumina practicilor enunţate mai sus, apare posi&ilitatea înlocuirii, cu prilejul restaurării, a structurii constructive ascunse, care nu participă direct la ela&orarea imaginii, printr o

structură constructivă modernă. <re&uie făcută de asemenea distincţia între cazurile în care monumentul a dispărut din motive independente de voinţa restauratorului, ceea ce i ar da acestuia o anumită li&ertate în alegerea procedeelor constructive – li&ertate care ar putea, de alfel, merge p"nă la a renunţa la reconstrucţia monumentului sau la a selecta elementele pe care le ar considera suscepti&ile unei reconstituiri – şi cazul în care restauratorul este cel care demontează monumentul. În acest din urmă caz, restauratorul este o&ligat la o a&solută fidelitate în ceea ce priveşte reeditarea monumentului. %in practica restaurărilor se conturează totuşi anumite situaţii c"nd este nu numai accepta&il, dar chiar recomanda&il, să nu i se impună restauratorului o asemenea o&ligaţie. Astfel, s a recurs, în mod justificat, la o structură de &eton armat, înlocuitoare a sistemului constructiv original, atunci c"nd monumentul s a pră&uşit, ori a ajuns la un stadiu avansat de degradare din cauza unor defecte de construcţie iniţiale, sau atunci c"nd structura originală nu a putut rezista solicitărilor seismice, iar refacerea ei ar fi însemnat expunerea monumentului la aceleaşi riscuri. %omeniul restaurărilor &eneficiază astăzi de aportul unor tehnici perfecţionate care au lipsit restauratorului din trecut. %ar tehnica contemporană nu tre&uie să se transforme într un fetiş. +xagerările ce pot apare, în acest sens, în domeniul restaurărilor sunt explica&ile în condiţiile av"ntului general al tehnicii construcţiilor! formaţia inginerului de rezistenţă, la care se face apel, îşi poate pune amprenta asupra unor soluţii de restaurare. %e aici derivă necesitatea de a pregăti, alături de arhitecţi restauratori, şi ingineri specializaţi în acest domeniu. %esigur, fiecare pro&lemă de restaurare, care implică utilizarea tehnicii contemporane, pretinde o analiză concretă. În principiu însă alegerea soluţiei tre&uie să se călăuzească după următoarele considerenteB ? consolidare care recurge la tehnica contemporană ca auxiliar, în scopul păstrării monumentului şi a structurii sale constructive originale, este de preferat unei demolări şi refaceri integrale. %acă totuşi situaţia de fapt a monumentului impune o refacere integrală, este de preferat o reeditare a unităţii structură plastică unei refaceri care păstrează numai aspectul. Înlocuirea, ca regulă, a sistemelor constructive tradiţionale cu sisteme contemporane ar face ca fiecare restaurare să constituie, într o măsură mai mare sau mai mică, un prejudiciu adus păstrării documentului preţios pe care îl reprezintă tehnica utilizată în trecut, un prejudiciu adus păstrării documentului arhitectural, deoarece unitatea dintre structură şi plastică este factorul care generează însăşi arhitectura, ca fenomen distinct printre celelalte arte. În felul acesta s ar deschide în restaurări drumul unei orientări scenografice, care transformă monumentele într un dDcor, înlocuind su&stanţa lor originală cu o umplutură oarecare. În consecinţă, dacă am enunţa cerinţele fundamentale ale restaurării unor structuri constructive, le am eşalona în următoarea ordineB 'ă se consolideze structura constructivă tradiţională, cu mijloace tradiţionale, fără intervenţia unor sisteme constructive contemporane. În cazul în care structura constructivă tradiţională nu şi mai poate îndeplini misiunea ei sau nu mai satisface cerinţele de natură statică şi este pus în pericol

echili&rul monumentului, iar tehnicile tradiţionale la care s ar recurge pentru consolidarea ei s ar dovedi inadecvate, să se recurgă la un sistem constructiv auxiliar modern, care să permită păstrarea in situ a elementelor constructive originale, prelu"nd parţial sau total solicitările acestora. În cazul în care nu există posi&ilitatea păstrării edificiului şi apare necesară demantelarea sa, să se recurgă la o tehnică tradiţională de construcţie pentru a transmite posterităţii documentul, chiar în copie, pe care îl reprezintă monumentul ca unitate structural plastică. Înlocuirea sistemului constructiv tradiţional, printr un sistem constructiv modern, chiar în condiţiile păstrării nemodificate a aspectului plastic exterior, să se accepte numai în cazuri excepţionale. Tehnica contemporană în restaurările din #om$nia %in experienţa restaurărilor, realizate în rom"nia, se desprind c"teva categorii de lucrări în care s a recurs la folosirea tehnicilor contemporane şi, îndeose&i, a celei a &etonului armatF-. Consolidări de fundaţii. *entru executarea fundaţiilor unor ziduri dispărute, care urmau să fie reconstruite, s a recurs fie la zidărie de piatră sau cărămidă, fie la &etonul simplu sau armat. *entru consolidarea fundaţiilor insuficient dimensionate care prejudiciau sta&ilitatea suprastructurii, s a recurs, în general, la su&zidirea lor cu &eton simplu. În felul acesta s a procedat în cazul schitului .alamuci şi al &isericii 0eformate din 9ricău unde tasărilor inegale ale terenului li s au asociat consecinţele unui foarte sla& material de fundaţie ,zidărie uscată de piatră- şi a unei insuficiente dimensionări, duc"nd la ieşirea din verticală a zidurilor navei principale. Ca palatul domnesc din <"rgovişte unde degradările au fost, în primul r"nd, urmarea unor tasări inegale ale terenului, operaţia de su&zidire, deajuns de dificilă, întruc"t necesita sprijiniri speciale ale suprastructurii, a putut fi evitată, fundaţia fiind consolidată prin introducerea unor centuri din &eton armat, în locul grinzilor de lemn care îndeplineau iniţial funcţia de legătură rigidă a fundaţiilor. În cazul turnului &isericii 0eformate din 9ricău ad"ncimea de fundaţie fiind suficientă ,1,2>m-, partea inferioară a temeliei existente a fost înconjurată cu o centură de &eton armat, parţial încastrată, care, în afara funcţiilor de consolidare şi rigidizare, are rolul de a mări suprafaţa de fundare. Consolidări de ziduri. Gidurile li&ere, neintegrate în construcţii, fie că este vor&a de ziduri de împrejmuire, fie de ziduri care au aparţinut unor construcţii aflate în stare de ruină, urm"nd a fi conservate ca atare, au ridicat pro&leme variind de la asigurarea protecţiei părţii lor superioare contra intemperiilor, p"nă la anularea consecinţelor unor ieşiri din verticală, provocate de insta&ilitatea fundaţiilor, de forfecări şi degradări ale materialelor. *rotecţia părţii superioare a unor ziduri de incintă ,9"lnic, 9ricău, 'e&eş, etc.- s a realizat, în cele mai multe cazuri, prin şape su&ţiri din &eton sla& armat, mascate cu ştraifuri de zidărie de F> F3cm, minuţios rostuite cu mortar de
,

) .nter/enţiile te0nice înf)ţişate au fost executate, în ma1oritatea lor, !up) proiectele inginerilor '. 2a/elescu şi 30. 4arbu.

ciment. Întruc"t şapele tre&uie să urmărească suprafeţe adesea foarte neregulate, a fost adoptată o armătură flexi&ilă ,plasa de ra&iţ- care se poate mula pe parament. +ste evident că, în cazul acestui procedeu, protecţia propriu zisă este reprezentată de şapa armată, urm"nd ca ştraifurile de zidărie care au numai un rol estetic, de mascare, să fie refăcute periodic. În cazul în care a fost necesar de a asigura sta&ilitatea ameninţată a unor ziduri, s a recurs, în funcţie de gravitatea situaţiei, la consolidări cu caracter local sau de ansam&lu. %intre consolidările cu caracter local s au folositB )njectarea fisurilor cu mortar de ciment fluid su& presiune ,după o rostuire preala&ilă a zonei înconjurătoare-B la zidurile de incintă ale mănăstirii 8alata şi ale ansam&lului de la 9ricău. Ancorări cu agrafe de &eton prefa&ricate sau turnate pe locB la timpanul unei arcade a edificiului roman cu mozaic de la 9onstanţa şi la zidul de incintă al cetăţii din *rejmer. Heseri şi plom&ări de parament prin înlocuirea locală a materialului degradat şi înglo&area lui într o masă de &eton, procedeu generalizat. 9onsolidările, pe care le am numit de ansam&lu, au urmărit să realizeze o rigidizare generală prin grinzi, centuri, sau st"lpi din &eton armat înglo&aţi în zidăria originală, fie folosindu se goluri existente ,mănăstirea 8alata, cetatea <g.7ureş-, fie cre"ndu se goluri pentru aceste elemente, ulterior placate cu material similar celui original ,turnul 'iegfrid de la 9"lnic, edificiul cu mozaic de la 9onstanţa, cetatea *rejmer-. %esigur că, în funcţie de necesităţi, au fost folosite convcomitent măsuri de consolidare locală şi de ansam&lu, precum şi procedee speciale, cerute de situaţia existentă. Avariat de cutremurul din 1@4>, zidul de incintă al cetăţii *rejmer prezenta pe o lungime de circa 4>m, în dreptul drumului de strajă, fenomenul de forfecare şi de alunecare a părţii superioare după o secţiune în scară. *roiectul de consolidare a prevăzut console, agrafe în formă de # care, pornind de la centură longitudinală amplasată către interiorul incintei, stră&ăteau zidăria su& pardoseala drumului de straje, apoi, prin şanţuri săpate în pereţii gurilor de păcură, înconjurau fiecare pilă de zidărie. 'u& nivelul gurilor de păcură, către exterior, s a prevăzut o altă centură de &eton armat ,placată cu zidărie de pocă-, legată de sistemul de centuri şi grinzi, folosit pentru consolidarea zidurilor longitudinale şi transversale ale clădirilor adosate incintei. Ca partea superioară a zidului de incintă au fost prevăzute alte două centuri ,către interior şi exterior-, legate între ele cu tiranţi de &eton armat pe care se reazemă şarpanta. Întregul sistem de consolidare este vizi&il numai din interiorul incintei. ,I4cGidul de incintă al cetăţii din <g. 7ureş, executat din cărămidă, era sensi&il ieşit din verticală, ca urmare a insta&ilităţii fundaţiei, su&dimensionate. *entru a fi adus în poziţia sa iniţială, fără să fie demontat, zidul a fost tăiat în felii verticale de circa Fm, sprijinite pe toată suprafaţa şi readuse cu ajutorul vinciurilor la verticală, fiind ancorate de st"lpi de &eton armat, solid fundaţi, dispuşi între ele. 't"lpii de &eton, ulterior placaţi cu zidărie, au fost legaţi între ei printr o grindă longitudinală, turnată în locul fostelor centuri de lemn ale incintei.

9"teodată, elementele auxiliare de &eton armat, destinate să resta&ilească echili&rul unor ziduri, au fost exprimate în mod sincer ca o realitate plastică de sine stătătoare. Ca cetatea ţărănească din 9"lnic, tendinţa de răsturnare a unei părţi din zidul incintei, provocată de cedarea terenului, a fost anulată prin sprijinirea către exterior cu contraforţi din &eton armat aparenţi av"nd o fundaţie comună, contraforţi care, din punct de vedere al aspectului, nu aveau corespondent cu vreo formă ,I1&- intervenită în evoluţia istorică a monumentului. În schim&, o porţiune dispărută din incinta &isericii din cricău, dar cu traseul perfect determinat prin cercetări, a fost reconstituită din &eton simplu, placat cu zidărie de piatră, pentru a reîntregi imaginea vizuală a ansam&lului. *entru zidurile înglo&ate în construcţii, şi deci legate între ele şi protejate prin învelitori, pro&lemele sunt în linii mari aceleaşi, cu o&servaţia că degradarea lor atrage după sine prejudicierea echili&rului întregului sistem constructiv al edificiului. Astfel, în cazul chiliilor mănăstirii 9ozia, degradarea zidurilor transversale periclita integritatea zidului de incintă mai vechi cu care conlucra. În urma restaurării, zidurile transversale, sprijinite din două direcţii cu st"lpi de &eton armat, îngropaţi şi legaţi de sistemul general de centuri dispuse în partea inferioară şi superioară a tuturor zidurilor au devenit un element de ancorare a incintei. În spaţiile dintre zidurile transversale, ancorarea s a realizat fie prin tiranţi metalici ,la chiliile &oltite-, fie prin planşee continue de &eton armat. Ca &iserica din 9ricău s a recurs, de asemenea, la tiranţi metalici ancoraţi în pahare de &eton armat pentru a contra&alansa tendinţa de răsturnare spre exterior a zidurilor navei, urmare a împingerilor laterale ale &olţilor. Consolidarea şi reconstituirea sistemelor de boltire. 'istemele de acoperire, şi în special &oltirile, sunt componente de structură deose&it de expuse degradării, fiind sensi&ile la orice deteriorare a zidăriilor şi a fundaţiilor. În scopul de a păstra &oltirile originale, atunci c"nd starea acestora o permitea, s a apelat, în special, la măsuri de consolidare pe loc. În funcţie de pro&lemele pe care le ridica restaurarea, consolidările au constat din simple supra&etonări ,turnarea unui strat de &eton peste extradosul &olţii, după o preala&ilă curăţire a rosturilor-, ori s au asociat măsurilor de consolidare ale altor componente structurale ale edificiilor. Ca paraclisul lui 7ihnea din cadrul ansam&lului mănăstirii 9ozia, consolidarea &oltirii naosului a tre&uit să fie rezolvată în acelaşi timp cu pro&lema consolidării &azei turlei care prezenta o tendinţă de deviere. În acest scop supra&etonarea &olţii, de circa 2 cm grosime a fost amplificată prin grinzi întoarse din &eton armat, de circa F3 cm înălţime, care cuprindeau &aza turlei, av"nd rol de centură de rigidizare. Ca r"ndul ei, supra&etonarea &olţii turlei a fost legată cu centurile de &eton armat încastrate la partea superioară a tam&urului. ? supra&etonare a unor &olţi de cărămidă, asociată cu o ancorare prin agrafe, introduse în rosturi, s a realizat la &iserica din .rădet cu scopul de a se evita demontarea ei, pentru a salva pictura, de mare valoare, ce acoperă intradosul &olţii. În cazul &isericii +vanghelice din 9ricău, &olţile t"rzii ale navei acopereau parţial pictura din secolul al ()$ lea de pe ziduri. 9onsolidarea &olţilor s a făcut printr un re&ord ,o grindă întoarsă-, detaşat de pereţii navei, care permite

urmărirea frescei p"nă în podul amenajat pentru a fi vizita&il în acest scop. %escărcarea &olţii pe zidurile navei se face numai prin console, unde secţiunea &etonului devine considera&ilă. Atunci c"nd echili&rul &olţii era compromis, s a recurs la demontarea parţială sau totală şi refacerea ei, după care întreaga structură s a consolidat prin supra&etonare. Ca casa din Jereşti, &olţile de piatră făţuită, demontate şi refăcute cu piese originale, au fost consolidate prin supra&etonare, utiliz"ndu se ciment al&, pentru a nu contrasta cu culoarea pietrei. %in armătura supra&etonării s au lăsat mustăţi cu ajutorul cărora fiecare &olţar de piatră a fost ancorat în lăcaşe ascunse, practicate între pietre adiacente, &olta devenind, în felul acesta, în parte, o structură decorativă suspendată. Ca &iserica din *rejmer, unde &olţile navelor prezentau o tendinţă de aplatizare, s au sprijinit nervurile de piatră ,care aici aveau un rol predominant decorativ- pe cintre fixe şi, după demontarea &olţii propriu zise, s a ancorat fiecare &olţar al nervurilor, cu arici, în armătura supra&etonării. În vederea reconstituirii unor &olţi dispărute, &etonul armat a fost utilizat fie pentru executarea unor sisteme auxiliare, în vederea reeditării unor structuri tradiţionale, fie însăşi &olţile au fost realizate din &eton armat monolit, ascuns, mim"nd o soluţie tradiţională, sau utilizat aparent. .olţile de cărămidă din corul &isericii 'f. 7ihail din 9luj, care în secolul al ($))) lea au înlocuit pe cele gotice originale, primejduind echili&rul monumentului din cauza unui mod diferit de transmitere a sarcinilor, au fost demontate. În vederea reconstituirii soluţiei spaţiale iniţiale s au confecţionat nervuri de &eton armat în care au fost încastraţi &olţarii originali şi alţii noi, de aceeaşi formă, în completarea celor lipsă, nervurile fiind sprijinite pe consolele păstrate prinse în zidurile corului. *anourile de umplutură au fost executate în cărămidă după procedee tradiţionale. *entru a anula împingerile laterale, întreaga această structură a fost suspendată de un grătar de &eton armat, aşezat peste faţa superioară a zidurilor, care, totodată, le leagă şi le sporeşte, ,32c,32d- prin greutatea sa, sta&ilitatea. În galeria alipită faţadei sudice a &isericii 0eformate din 9luj, &olţile gotice au fost înlocuite prin &olţi cilindrice, dispuse la un nivel mai înalt, păstr"ndu se însă consolele şi urmele timpanelor celor dint"i, precum şi numeroşi &olţari. #rmărindu se o reeditare muzeistică a &olţilor, s au refăcut c"teva travei, unele numai cu nervuri, fără panourile de umplutură, altele complet. *entru a asigura sta&ilitatea nervurilor reconstituite, &olţarii au fost perforaţi execut"ndu se o măduvă ade fier. ,3AdÎn sala %ietei a castelului de la Junedoara pentru refacerea &olţilor, &azată pe date certe ,urmele &olţilor pe ziduri, fragmente de &olţari-, s a făcut apel la &eton armat. =ervurile reconstituite, sprijinite pe cofraje, au fost ancorate în armătura generală a &olţii monolite de &eton armat, turnată pe traseul &olţii iniţiale. ,IFf,IFg0econstituirea unor spaţii &oltite, pe &ază de date certe, în &eton armat aparent, păstr"ndu se traseul şi forma sistemelor originale de &oltire, s a aplicat cu scopuri utilitare, în vederea folosirii în continuare a spaţiilor respective, pentru

asigurarea dura&ilităţii în timp, c"t şi din motive estetice, urmărindu se o reeditare corectă a imaginii spaţiale de ansam&lu. +xemple ale unor asemenea restaurări, executate la mănăstirile %ragomirna şi 'uceviţa, au fost înfăţişate în cadrul lucrărilor de eli&erare şi reîntregire a unor soluţii spaţiale. ,44i,44j0efacerea unor &olţi în &eton armat poate avea şi un rol de a lega zidurile a căror sta&ilitate este periclitată. Acest lucru se urmăreşte în cadrul restaurării turnului – clopotniţă al &isericii 'f. %umitru din 'uceava, unde reconstituirea unei &olţi în &eton armat urmează să solidarizeze întreaga construcţie, &olta fiind legată de centuri ad"nc ancorate în ziduri. Consolidarea şi reconstituirea elementelor %ertcale ale clădirilor &turle şi turnuri'. 9omponentele verticale, mai puţin sta&ile din punct de vedere static, în special la solicitările seismice, au necesitat cele mai frecvente şi mai dificile intervenţii, av"nd ca scop consolidarea sau întregirea acestora. +lementele de &eton armat sau metal, incluse cu scop de consolidare, au fost disimulate, ascunse parţial sau total, sau, în unele cazuri, au fost păstrate aparent. 9onsolidările cu elemente de &eton armat şi metal ascunse s au aplicat în cazurile în care se punea pro&lema menţinerii unei construcţii, fie chiar parţial, evit"ndu se în felul acesta demolarea şi refacerea. 'oluţia, general adoptată, a fost aceea a înglo&ării unor centuri de &eton armat şa diferite niveluri şi, c"teodată, a unor s"m&uri de &eton armat verticali, în funcţie de starea elementelor verticale care preiau, parţial sau total, sarcinile seismice. <urla paraclisului lui 7uhnea de la 9ozia a fost consolidată prin centuri, una inclusă la &aza ei şi alta, la nivelul cornişei făc"nd corp comun cu supra&etonarea &olţii. <urnul &isericii +vanghelice din 0od&av, prezent"nd fisuri o&lice şi o degradare accentuată a materialului de construcţie, a fost consolidat cu patru r"nduri de centuri la interior şi exterior ,zidul av"nd o grosime medie de circa Fm-, legate între ele la colţuri şi placate, apoi, cu zidărie de piatră, asemănătoare celei originale. În cazul terlei pronaosului &isericii %omneşti din <"rgovişte, forfecată pe un plan înclinat, răsucită şi ieşită din verticală, soluţia de consolidare a prevăzut o centură platformă de &eton armat, la partea inferioară a &azei, din care pornesc s"m&uri verticali, turnaţi în şanţuri săpate în zidăria pilaştrilor. Aceşti s"m&uri sunt solidarizaţi în plan orizontal printr o centură mediană, îngropată, şi printr o centură la nivelul cornişei, făc"nd la r"ndul ei corp comun cu supra&etonarea &olţii. 'cheletul de &eton armat, astfel compus, preia toate solicitările, zidăria originală păstr"ndu şi doar rolul de umplutură. Aceiaşi soluţie de principiu s a aplicat la turlele &isericii mănăstirii 8alata unde ancadramentele ferestrelor au fost ancorate de s"m&urii verticali din &eton armat, legaţi la partea superioară de o centură care urmăreşte forma cur&ă a arcelor ferestrelor. <urnul &isericii din *rejmer a pus pro&leme deose&it de dificile. 'upraînălţarea sa, pro&a&il la două secole după construcţie, a pus în pericol echili&rul sistemului de susţinere alcătuit din patru st"lpi legaţi prin arce fr"nte. În consecinţă s a ajuns la adoptarea soluţiei demolării părţii superioare a construcţiei şi consolidării sistemului de susţinere, socotit ca o componentă

originală, de valoare. În urma demolării turnului, p"nă la nivelul arcelor du&louri, trompele ce făceau legătura între planul pătrat al părţii sale inferioare şi cel octogonal al registrului superior au fost puternic sprijinite din interior şi exterior, iar în st"lpii de &ază au fost săpate şanţuri verticale în care s au turnat s"m&uri de &eton armat, construite pe conturul celor originale, &olţarii acestora fiind ancoraţi, piesă cu piesă, de elementul auxiliar intervenit. 'istemul de st"lpi şi centuri de &eton armat, legat cu sistemul general de consolidare al &isericii, va constitui &aza pentru ridicarea unui schelet de &eton armat, ulterior ascunşi prin placaje de piatră. Aceşti s"m&uri au fost legaţi prin arce de &eton armat, construite pe conturul celor originale, &olţarii acestora fiind ancoraţi, piesă cu piesă, de elementul auxiliar intervenit. 'istemul de st"lpi şi centuri de &eton armat, legat cu sistemul general de consolidare al &isericii, va constitui &aza pentru ridicarea unui schelet de &eton armat care va reedita volumul turnului, urm"nd ca materialul original, parţial recuperat, să ai&ă un rol de umplutură. În toate cazurile înfăţişate, pentru a nu denatura aspectul monumentului, elementele de rezistenţă din &eton armat, centurile şi st"lpii, au fost mascate prin placaje, cu parament de tipul celui original, at"t în interior, c"t şi la exterior. 'tarea de degradare a zidăriei turnului 'iegfried din cadrul cetăţii de la c"lnic şi deviaţia sa de la verticală, făcea insuficientă rigidizarea numai prin centuri îngropate. În consecinţă, eceste centuri au fost legate, la trei niveluri diferite, printr un grătar, alcătuit din grinzi de &eton armat, care răm"ne aparent în interiorul construcţiei. ,I1c#n caz în care structura de &eton armat a fost lăsată în întregime vizi&ilă, este cel al reconstituirii turlei schitului .alamuci, pră&uşită cu prilejul cutremurului din 1@4>. *entru a menaja sistemul de susţinere care, el însuşi, suferise oarecare degradări în urma cutremurelor, s a urmărit ca turla să ai&ă o greutate proprie c"t mai mică şi, în acelaşi timp, să fie rezistentă faţă de solicitările seismice. În consecinţă, turla a fost executată din &eton armat, av"nd însă forma şi dimensiunile celei originale. +a a fost concepută cu un schelet de &eton armat, turnat în cofraje culisante, care dau pilaştrilor o secţiune în formă de $. În interior, turla este placată cu zidărie, ancorată de mustăţile &etonului, pentru a servi ca suport unei eventuale picturi. #efacerea şarpantelor. Karpantele şi învelitorile vechi, executate în general din lemn, au fost expuse frecvent degradărilor sau distrugerii totale. %eşi de cele mai multe ori, s a manifestat tendinţa de a reconstitui structurile originale, făc"ndu se apel la materialele şi procedeele constructive tradiţionale, în unele cazuri s a recurs la &eton armat. 9u prilejul restaurării &isericii mănăstirii 'nagov, au fost înlocuite fermele de lemn cu o placă din &eton armat care respectă înălţimea şi pantele iniţiale ale învelitorii. În această placă au fost îngropate di&luri de lemn de care sunt prinse şipcile care ţin olanele învelitorii. Ca &iserica din %ensuş, acoperită cu plăci de piatră, montate pe o umplutură ,aglomerat de piatră cu mortar- s a recurs, de asemenea, la o placă continuă de &eton armat, solidarizată cu centurile introduse în dreptul cornişei trunchiului &isericii şi la &aza turlei.

În cazurile arătate, structura de &eton armat răm"ne complet ascunsă ,%ensuş- sau vizi&ilă numai din pod ,'nagov-. În schim&, la casa Jirscher din .raşov, pe aripile lungi ale clădirii, fermele de lemn, mistuite de incendiu, au fost înlocuite cu fermele de &eton armat precomprimat, cu secţiune redusă ,ILe,căpriori legaţi cu un cleşte, de unde rezultă o formă de A-, care răm"n aparenţi în interior. #efacerea scărilor. 0efacerea sau consolidarea unor scări s a făcut, în multe cazuri, cu materiale şi procedee de construcţie tradiţionale, respect"ndu se formele originale! alteori, în lipsa unei documentaţii suficiente, li s a dat o interpretare plastică mai li&eră, urmărindu se însă respectarea ga&aritelor iniţiale. Atunci c"nd cerinţele funcţionale au pretins proiectarea de scări noi, s a recurs la materiale şi tehnici noi. Astfel, în cazul turnului clopotniţă al mănăstirii Jumor, rămas izolat în urma dispariţiei incintei, s a construit o scară de &eton armat aparent, cu o plastică net diferenţiată de cea a monumentului şi o structură de rezistenţă independentă, pentru a se asigura accesul la etaj ,LA&-, altă dată accesi&il prin intermediul drumului de strajă. %e asemenea, pentru accesul la etajul turnului din colţul de sud vest al incintei mănăstirii 'uceviţa, iniţial în legătură cu un drum de strajă, s a amenajat o scară exterioară de &eton aparent. Arhitectura neutră a acestor scări , deşi prin material şi factură marchează intervenţia epocii noastre, se su&ordonează totuşi notei dominante pe care o dă caracterul vechiului monument. Conser%area materialelor %echi(' *rincipalele tipuri de materiale asupra cărora se concentrează atenţia specialiştilor în vederea conservării lor suntB piatra, cărămida, lemnul şi metalele. +la&orarea unor procedee de conservare a materialelor pretinde o cunoaştere aprofundată a proceselor de degradare, determinate de ansam&lul factorilor fizico chimici ce caracterizează mediul, făc"ndu se distincţia între condiţiile în care acţionează factorii atmosferici şi climatici, asupra materialelor din interioare acţionează condensul, rezultat al scăderii temperaturii în funcţie de care creşte umiditatea relativă, ajung"ndu se la aşa numitul punct de rouă. Conser%area pietrei. În trecut, pentru edificarea construcţiilor monumentale au fost utilizate, de cele mai dese ori, roci sedimentare şi, mai rar, roco metamorfice. 'tudierea comportării pietrei arată că roci mai puţin dure au rezistat unor climate aspre, în timp ce altele dure s au dezagregat în condiţiile unei clime dulci. Acest lucru arată că fenomenul de coroziune nu are drept funcţie directă raportul dintre climă şi gradul de rezistenţă a unor roci. În consecinţă, explicaţia degradării pietrei tre&uie căutată în existenţa unor condiţii locale speciale care se asociază acţiunii factorilor externi sau consecinţelor proprietăţilor nagative ale materialului. 7ăsurile de conservare a pietrei, c"t şi a zidăriei de cărămidă, urmăresc, în primul r"nd, să înlăture cauzele care provoacă dezagregarea lor.
-

) *e!actarea acestui subcapitol s-a f)cut în baza unui material pus la !ispoziţie !e ing. 5inu 6oraru.

*entru îndepărtarea umidităţii care urcă prin capilaritate în zidăriile de piatră şi cărămidă, av"nd în asociaţie cu modificările de temperatură consecinţele cunoscute, s au folosit, p"nă în prezent, metode ca su&zidirea sau izolarea fundaţiilor, proiectarea unor goluri de aerisire, iar, în ultima vreme, electrodrenarea. Această din urmă metodă constă în legarea clădirii la prize de păm"nt ,de tip paratrăsnet- prin introducerea în zidărie a unie instalaţii ascunse, formată din conductori de cupru uniţi printr o centură. 9a urmare, apa, din capilarele materialului, se elimină prin greutate proprie. Această metodă s a folosit pentru înlăturarea umidităţii la clădirea &i&liotecii <eleMi din <"rgu 7ureş, la o &iserică din .istriţa =ăsăud etc. *entru îndepărtarea sărurilor antrenate de apă, care se recristalizează la suprafaţa pietrei, av"nd un efect exfoliant, se foloseşte spălarea a&undentă cu apă curgătoare, atunci c"nd piatra nu este fria&ilă. *iese de piatră, cu dimensiuni mai reduse, aflate într o stare mai precară, se îm&racă cu h"rtie de filtru sugativă, care se defi&rează prin umezire. #mezeala pătrunde în material, iar atunci c"nd se evaporă , antrenează cu sine sărurile care răm"n îm&i&ate în h"rtie. *entru spălarea pietrei, murdărită de praf sau fum, se utilizează diferiţi detergenţi, diluaţi în apă călduţă, materialul frec"ndu se cu o perie de păr de porc, pentru a nu se produce distrugerea crustei protectoare. Această metodă s a folosit la spălarea faţadei .ăncii =aţionale din .ucureşti. 9olmatarea superficială cu praf se poate îndepărta prin suflarea de aer comprimat, procedeu utilizat pentru curăţirea faţadelor 9asei 9entrale a Armatei din .ucureşti. $opseaua de ulei, aşezată peste piatră, se poate îndepărta numai prin folosirea de solvenţi organici, evit"ndu se arderea vopselei care poate provoca distrugerea crustei protectoare. 'unt de asemenea contraindicate la curăţirea pietrei, sa&lajul sau utilizarea periilor de s"rmă care pot distruge crustele naturale. 9ercetările desfăşurate în vederea găsirii unor procedee de conservare a pietrei degradate, expuse în aer li&er, nu au condus, p"nă în prezent, la ela&orarea unor soluţii sigure. *rocedeul încercat de silicatizare a suprafeţei pietrei nu s a dovedit eficace. Împiedic"nd schim&ul de umiditate între material şi exterior, silicatizarea a provocat, în fapt, o degradare mai gra&nică a pietrei. 9a urmare, numeroase su&stanţe ela&orate în vederea conservării pietrei au o aplica&ilitate redusă, limitată la elementele de piatră ce urmează a fi păstrate în muzee, în spaţii special climatizate, c"t şi la componentele edificiilor de piatră, reduse ca dimensiuni, care pot fi desprinse de la locul lor, tratate în condiţii de la&orator şi apoi repuse în operă ,statui, &asoreliefuri, elemente de modenatură-. %acă pentru piesele ce urmează a fi păstrate în muzee, în condiţii speciale de climatizare, se pot executa pelicule de protecţie de ceară, răşină sau siliconi, în cazul tratării unor piese ce urmează să răm"nă sau să fie repuse în aer li&er, la locul lor, este necesar ca măsurile de consolidare să nu împiedice schim&ul de vapori dintre interior şi exterior şi, totodată, să conducă la refacerea crustei protectoare. 9rustele protectoare naturale constituie rezultatul următorului procesB

Apa pătrunde din exterior prin porii pietrei încărcată cu &ioxid de car&on, provoc"nd o dizolvare astratului ei superficial. 9"nd se evaporă, apa se elimină pe aceeaşi cale, însă calcarul dizolvat se depune su& o formă mai compactă, de crustă, care joacă un important rol de apărare a pietrei. %istrugerea acestei cruste este deose&it de dăunătoare, după cum refacerea ei constituie un mijloc de conservare. *entru tratarea pietrei, ajunsă în stadiu de degradare, se folosesc următoarele metodeB )mpregnareB piatra se introduce într o &aie cu su&stanţe protectoare. )njectareB su&stanţele se introduc su& presiune în interiorul pietrei. $acuumB piatra se introduce într o &aie în care se produce vid. Aerul iese cu acest prilej din pori, lichidul introdus în &aie lu"ndu i locul. În vederea executării acestor operaţii, de la caz la caz, se alege răşina sau solventul, cu o viscozitate corespunzătoare, în funcţie de natura şi porozitatea pietrei. %in larga gamă a răşinilor sintetice s au făcut experienţe cu răşini expoxidice şi poliesterice, dizolvate în diverşi solvenţi organici. Conser%area tencuielilor şi mortarelor. %egradările cele mai frecvente pe care le suferă, în general, tencuielile şi mortarele sunt următoareleB 9răparea provocată de către dizolvarea zidăriilor pe care sunt aplicate. %esprinderea pe anumite zone sau &urduşirea datorite contracţiei la uscare sau a acţiunii umezelii, în special la &aza zidăriilor. În trecut, pentru evitarea acestor contracţii, tencuielile de var au fost armate cu c"lţi, pleavă, păr sau paie. 6ăr"miţarea su& acţiunea descompunerii varului, provocată de umezeală, ce antrenează săruri sau soluţii de acizi ,car&onic şi humic-, determin"nd fenomenul de exfoliere sau eflorescenţă. %esigur că toate aceste fenomene au efect negativ asupra frescelor pe care le poartă tencuielile. Ca degradările cauzate de periclitarea stratului suport se adaugă degradări specifice tencuielilor pictateB %ezagregarea frescelor datorită atacului microorganismelor, ciupercilor, muşchilor, în special în cazul picturilor cu lianţi organici. 'chim&area tonului unor pigmenţi su& acţiunea umezelii care favorizează transformarea unor oxizi metalici în alţi compuşi. Astfel, de pildă, la $oroneţ, al&astrul de azurit s a schim&at în verde de malahit. *ătarea suprafeţelor pictate prin cristalizarea de săruri ,&icar&onat de calciu-, în special la partea superioară a zonelor invadate de igrasie sau udate, ca urmare a defecţiunilor învelitorilor. 7urdărirea picturii cu negru de fum sau datorită altor degajări. *rintre metodele de consolidare a mortarelor şi tencuielilor devenite fria&ile prin descompunerea liantului ,în special a varului-, utilizate în diferite ţări, se numărăB injectarea cu lapte de ciment sau cu un amestec de părţi egale de emulsie din latex de cauciuc cu apă şi o soluţie de siliconat de metil. Ca noi în ţară, s a încercat injectarea în două etape, la o presiune de >,3 1 atm, a unui amestec egal de emulsie de poliacetat de vinil şi silicat de sodiu ,amestec numit silicacet-. Aceste injectări redau mortarelor coeziunea, sporesc rezistenţa lor mecanică şi capacitatea de a rezista la intemperii.

Conser%area tencuielilor pictate. În ţara noastră, s au folosit în trecut următoarele procedee pentru executarea picturii muraleB fresca propriu zisă, realizată prin pictarea la interval de 1> L> ore a tencuielilor de var! fresca uscată executată pe tencuieli de var uscat! tempera, utilizată, în special, pentru retuşuri sau repictări ,av"nd ca liant găl&enuşul de ouă sau cazeina-! pictura în ulei. 9onservarea frescei se face pe loc sau prin extragere. %in cea dint"i categorie de lucrări face parte remedierea unor detaşări locale ale tencuielilor pictate prin prinderea lor cu mici agrafe de s"rmă de aluminiu, fixate în găuri cu diametrul de circa 3mm, în zidăria din c"mpurile neutre ale picturii. 'ta&ilizarea suporturilor fria&ile se realizează prin impregnarea cu răşini sintetice, ca siliconii, epoxidele sau poli&utilul şi polimetaacrilatul de metil. În aplicarea unui asemenea tratament tre&uie menţinut un anumit grad de porozitate a mediului impregnat şi evitarea unei pelicule impermea&ile care este, în general, expulzată prin migraţia umidităţii. )njectarea de var pur sau de cazeiat de calciu ,amestec de cazeină şi var su& formă de pastă- utilizată pentru fixarea unor suporturi, desprinse datorită fenomenelor de contracţie, a dus la o&servaţia că, după un timp de L> 4> ani, în special în zone mai umede, au apărut pete al&icioase pe suprafaţa picturii. +xplicarea acestui fenomen este legată de procesul lent de car&onatare care lasă posi&ilitatea umezelii, în migraţie, să antreneze la suprafaţă apă de var. %in cauza lipsei de contact cu atmosfera, varul se cristalizează pe pictură, în spatele vechilor tencuieli injectate. Îndepărtarea diferitelor cristale de săruri se face prin utilizarea de solvenţi aleşi în funcţie de natura acestor săruri. 9urăţirea picturii de fum şi de gudroane se realizează prin aplicarea ,după o preala&ilă studiere a tehnicii de pictare şi a naturii pigmenţilor- de comprese dizolvate, compuse din diferite amestecuri de solvenţi, ca &enzen, alcool etilic, toluen etc. =u se recomandă folosirea tu&erculelor de fructe, a oţetului, gumei de p"ine sau din cocă, întruc"t provoacă un mediu acid, favora&il formării unor microparticule ce fermentează, atac"nd cu timpul pictura şi, totodată prezintă pericolul ştergerii zonelor executate în tempera. 'oluţia de sodă, utilizată, în unele cazuri, pentru îndepărtarea unei picturi mai recente în ulei, aşternută peste o frescă mai veche, nu este recomanda&ilă din cauza acţiunii sale &azice care reacţionează cu suportul, liantul sau pigmenţii. Cucrările de consolidare a structurii unor monumente, demontarea unor părţi a acestora, urmată de refacere sau demantelarea totală, în vederea strămutării, pretind, în unele cazuri, extragerea şi apoi reaşezarea picturilor, alteori eventuala lor depozitare într un muzeu. *entru extragerea picturilor se folosesc două metodeB extragerea împreună cu stratul de tencuială suport şi extragerea peliculei de pictură. *entru extragerea picturii împreună cu tencuiala suport, pe suprafaţa ei se lipeşte, prin intermediul unui clei de natură animală un strat de tifon şi p"nză, apoi un cartonaj din numeroase foi de h"rtie suprapuse, iar deasupra acesteia se aplică un carelaj de şipci, menit să asigure nedeforma&ilitatea. 'e sapă împrejurul suprafeţei care urmează să fie extrasă, un şanţ de circa F L cm lăţime.

*rin intermediul acestuia se introduc, între tencuială şi perete, lame elastice de oţel care sunt acţionate p"nă la realizarea desprinderii. *anoul desprins se reaşază apoi pe zidărie prin injectare cu un mortar special şi chituirea marginilor, păstr"ndu se carelajul p"nă la realizarea prizei. +xtragerea peliculei de pictură se face, în acele cazuri, c"nd stratul suport este în asemenea măsură degradat, înc"t nu este posi&ilă recuperarea sa. Ca 6lorenţa, în urma inundaţiilor, s a recurs la acest procedeu, întruc"t pericolul recristalizării sărurilor era iminent. +xtragerea peliculei constituie o operaţie care devine posi&ilă datorită faptului că în procesul de execuţie a frescei se creează o crustă care cuprinde pigmenţi ,de car&onat de calciu cristalin- cu însuşiri fizico chimice deose&ite de restul tencuielii suport ,car&onat de calciu amorf-. ?peraţia de extragere a peliculei necesită întinderea unui clei special cu care se lipesc două straturi textile ,tifon şi apoi p"nză groasă-. %upă uscarea cleiului se jupoaie pelicula de pictură, pentru că aderenţa ei faţă de mortar este mai redusă dec"t aderenţa în raport cu cleiul. 9răpături în pictură nu se pot produce, deoarece raza de cur&ură a sulului este foarte mare în comparaţie cu grosimea picturii. În acest fel se o&ţine negativul frescei. *ozitivul se o&ţine lipind pe spatele frescei extrase cu un clei sintetic un strat de p"nză ,noul suport-, după care se îndepărtează cu apă caldă straturile textile care s au folosit pentru extragere. 6resca se poate remonta prin lipire pe perete cu un strat de p"nză sau direct, sau se poate prezenta în muzee pe p"nză întinsă pe şasiu de lemn sau lipită de panouri rigide. +xtragerea peliculară, uşor de practicat şi economică, are dezavantajul că desprinde pictura de suportul natural, conduc"nd, în unele cazuri, la pelicule foarte su&ţiri care reduc efectul de consistenţă a materialului. Asemenea extrageri tre&uie aplicate ca o măsură de salvare, folosită în cazuri extreme. Conser%area lemnului. Cemnul este un material organic, sensi&il la variaţiile de umiditate care favorizează dezvoltarea ciupercilor sau atacurilor insectelor xilofage. <ratamentul lemnului putrezit se execută în funcţie de faptul dacă este decorat sau pictat, utiliz"nd metode de injectare sau îm&ăiere. Acelaşi tratament se foloseşte şi în cazul lemnului atacat de xilofage, cu condiţia unor măsuri preliminare de dezinfectare prin fumigare şi gazare. Atunci c"nd nu este pictat, lemnul poate fi consolidat prin îm&ăieri în ceară de al&ine, răşini de uree şi răşini epoxidice. Ca îm&ăierea lemnului tre&uie evitate soluţiile diferitelor su&stanţe în apă care pot produce variaţii de volum. 'e vor prefera soluţii de solvenţi organici care nu provoacă asemenea modificări. *enrtu dezinfectarea lemnului pictat, cele mai noi metode sunt gazeificarea şi iradierea. Conser%area metalelor. 7etalele sunt supuse acţiunii de oxidare. 7ijloacele de a o com&ate sunt decaparea electrolitică admisă la o&iectele de fier, exclusă în cazul, &ronzului şi a cuprului. <re&uie semnalat însă că o dată cu fenomenul descompunerii electrolitice se distruge patina. În consecinţă, se recomandă curăţirea mecanică îngrijită, com&inată cu o spălare a&undentă cu apă distilată. %upă curăţirea o&iectelor matalice este indicat ca acestea să se izoleze, at"t de acţiunea oxidantă a atmosferei, c"t şi de umiditatea ei, printr o peliculă

mată de răşini sintetice, translucidă. %e aceea, păstrarea o&iectelor metalice curăţate tre&uie să se facă în vitrine etanşe, în care se introduce un vas cu silicagel pentru a menţine o atmosferă c"t mai uscată. .ineînţeles că acest procedeu este aplica&il pieselor care se desprind din componenţa monumentelor şi devin o&iecte de muzeu. *rocedeele de conservare a materialelor originale constituie un aport în ceea ce priveşte păstrarea unor documente autentice pe care ne a lăsat o scurgerea secolelor precum şi a acelei patine care constituie un factor de natură estetică, permiţ"nd aprecierea vechimii şi a valorii operelor de artă.