1

Întâlniri
De la venirea pe lume şi până la ieşirea din această viaţă trăim un şir neîntrerupt de întâlniri, mai mari, mai mici, de care ne aducem sau nu ne aducem aminte. Toate lasă urme în suflet, în psihic, în trup dar, pe scările valorice personale şi sociale, le acordăm importanţă şi locuri fruntaşe doar celor considerate... existenţiale, jaloane urmărite în călătoria noastră ceas de ceas, şi pe care se concentrează folclorul, religiile, filozofiile, sociologiile, artele. Întâlnirile cu Moş Crăciun, cu animalele, cu grădiniţa, cu şcoala, cu marea, cu muntele, cu prima întâlnire de dragoste, cu prima despărţire (şi despărţirile sunt întâlniri), cu cealaltă jumătate a noastră alături de care zidim marea dragoste, cu oameni de afaceri, cu boala, cu bucuria, cu despărţiri dureroase, cu persoane de nivel, de nivel înalt (dacă am ajuns oameni importanţi în stat) şi multe alte feluri de întâlniri. Întâlnirile sunt fie aşteptate, pregătind oarecum circumstanţele, fie neaşteptate şi, de cele mai multe ori, nu suntem pregătiţi. Există o întâlnire, de la persoană la persoană, pe care niciun om n-ar trebui s-o rateze în această viaţă: întâlnirea cu Dumnezeul personal, cu Iisus Hristos, Dumnezeu-adevărat şi Omadevărat. Cel care a face primul pas este Dumnezeu. Atât de mult îl iubeşte Dumnezeu pe om, culmea creaţie, încât face un lucru neobişnuit, incredibil, şocant pentru normalitatea în care îl aşează mintea noastră pe Creatorul atotputernic, atotştiutor: printr-un act de kenoză (gr.kenosisgolire), Se "goleşte" temporar de slava dumnezeiască, înomenindu-Se, coborându-Se la starea de om (însă fără de păcat) pentru a-l îndumnezei pe acesta. "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!" ( Matei XI, 28) Cum răspunde omul la acest act şi la această chemare? Făcând lucruri neobişnuite, incredibile, şocante pentru normalitatea lumească. Unii îşi lasă mrejele de pescari, un altul lasă treburile vămii, o femeie "... şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul? " (Ioan IV, 28-29), o alta toarnă pe capul Lui un vas cu mir scump "... ce nu s-a vândut... cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor." (Ioan XII, 5), un altul din prigonitor devine apostolul Lui etc., etc. Cu alte cuvinte, îşi lasă omul toate interesele lumeşti şi porneşte după Hristos. Aşa se întâmplă şi aşa se va întâmpla până la sfârşitul veacului. Zaheu (Luca XIX,1-10), mai-marele vameşilor, om bogat, face un lucru de râsul lumii: precum copiii, se urcă într-un copac să-l vadă pe Iisus! Nu numai pentru că era mic de statură ci pentru că era şi mic de suflet, de aceea "drepţii" îl ţineau de păcătos. Conştiinţa îi spunea că numai Iisus, despre ale cărui minuni auzise, îl putea vindeca de această meteahnă. De aceea voia nu numai să-L vadă ci să-L şi întâlnească dar nu ştia cum să facă. A rezolvat-o păstorul cel bun Care "oile sale le cheamă pe nume" (Ioan X, 3): "Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se." Prin bucuria lui, Zaheu

2 mulţumeşte Domnului înainte ca să se producă metanoia, schimbarea, îndreptarea şi vindecarea sa. "Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit." Sunt şi vameşi care, asigurându-şi publicitatea de rigoare (astăzi cu televizorul), eventual afişând zgomotos credinţa, fac acte de filantropie din ceea ce-au furat. Şi alţii mici, neştiuţi, fac fapte de milostenie din ceea ce le-au mai rămas după ce au fost furaţi de filantropii notorii, pe care Hristos îi întâlneşte dar în care nu s-a produs (încă) schimbarea. În marea lui milostivire, Hristos le aranjează alte întâlniri, în alte circumstanţe. Hristos ne caută şi se întâlneşte cu fiecare din noi, credincios sau necredincios, creştin sau necreştin, dar puţini sunt cei care vor să-L întâlnească, care-I deschid uşa inimii. Chiar botezaţi creştini ortodocşi (dacă n-am uitat) căutăm ajutorul lui Hristos şi al casnicilor Lui, Maica Domnului, sfinţii (de multe ori fără prea multă convingere) în anumite circumstanţe ale vieţii: la necaz,la boală (cel mai adesea), la un examen al vieţii etc. S-a rezolvat, mulţumim sau nu, şi mergem mai departe. Am ratat întâlnirea cu Hristos pentru că n-am vrut săL întâlnim şi S-a retras discret nevrând să ne forţeze voinţa. Zece leproşi au venit la Hristos, toţi au fost vindecaţi dar numai unul singur s-a întâlnit cu Hristos. În tot omul care vrea să-L întâlnească pe Hristos există o nelinişte, o aşteptare, o căutare de sens, o zbatere de a ieşi din derută, o durere sufletească care nu-şi găseşte leac. Până când Hristos stabileşte şi locul şi vremea şi împrejurarea întâlnirii. A vrea întâlnirea cu Hristos înseamnă a vrea schimbarea profundă ca om, spre uimirea, în dezacord şi chiar cu oprobriul normalităţii lumeşti, dictată de comportamentul majorităţii, care normalitate, după unele voci, ar fi din ce în ce mai normală dacă ne-am uniformiza, ne-am standardiza toţi. A vrea întâlnirea cu Hristos înseamnă asumarea crucii personale în această viaţă pe calea fără sfârşit spre îndumnezeirea după har. A vrea întâlnirea cu Hristos capătă caracter de prezent continuu şi-n ea adie un parfum de veşnicie. Nicuşor Gliga Somerville, MA 1 februarie 2014 Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului Sf. Mc. Trifon, Sf. Mc. Perpetua şi Felicitas

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful