1

Preotese şi episcopese...

În bisericile protestante, neoprotestante şi anglicane, cu ramificaţiile şi încrengăturile lor, care se tot înmulţesc precum bălăriile pe un ogor nelucrat, de la sfârşitul mileniului doi, e mare vânzoleală cu hirotonirea femeilor. Noua Ordine a Lucrurilor operează cu precădere în domeniul spiritual... Corectitudinea politică a învins în cele din urmă şi, în spiritul egalităţii de şansă, a nediscriminării profesionale, "veştile bune" se înmulţesc. Avem nu numai preotese ci şi episcopese... creştine! Argumentele pentru motivarea acestui trend merg până în Egiptul antic, Grecia antică, Roma antică, invocându-se şi practica în alte religii: hinduism, budism etc. Se fac presiuni şi asupra bisericii catolice dar Papa Francisc rămâne ferm pe poziţii: cu tot respectul şi consideraţia pentru activitatea femeilor catolice, cât o fi el papă, femeile nu vor fi hirotonite preotese. Argumentul? Iisus şi apostolii au fost bărbaţi! Da, dar ce facem cu Maica Domnului sau cu Maria Magdalena, cu Sfânta împărăteasă Elena, cele întocmai cu apostolii? Trebuie să fie aici un argument mult mai puternic, mai logic şi mai serios... Pentru a-l găsi trebuie să ne întoarcem la Facerea lumii. Aşadar, Dumnezeu l-a făcut pe Adam din ţărână (în ebraică adama pământ, ţărână): "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie." (Facerea 2, 7) Pe Eva a făcut-o din coasta lui Adam: „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. (Facerea 2, 21-23)”. "Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii." (Facerea 3,20) (în ebraică Eva este Hava - cea vie). Eva şi urmaşele ei dau (nu iau) viaţă prin naştere de prunci.

2

Să trecem la Avraam şi Sara. După aceea a zis iarăşi Dumnezeu către Avraam: "Pe Sarai, femeia ta, să nu o mai numeşti Sarai, ci Sarra să-i fie numele. Şi o voi binecuvânta şi-ţi voi da din ea un fiu; o voi binecuvânta şi va fi mamă de popoare şi regi peste popoare se vor ridica dintr-însa". Avraam a căzut atunci cu faţa la pământ şi a râs, zicând în sine: "E cu putinţă oare să mai aibă fiu cel de o sută de ani? Şi Sarra cea de nouăzeci de ani e cu putinţă oare să mai nască?" "Adevărat, însăşi Sarra, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac şi Eu voi încheia cu el legământul Meu, legământ veşnic: să-i fiu Dumnezeu lui şi urmaşilor lui. (Facerea 17, 15-17, 19) Şi acolo unde Dumnezeu vrea, schimbă rânduiala firii, anulează stârpiciunea bătrâneţii şi Sara dă naştere/viaţă lui Isaac, din sămânţa lui Avraam. "Şi a zămislit Sara şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea arătată de Dumnezeu." (Facere 21, 2) Ce bucurie imensă pe amândoi părinţii! Dar, pe când Isaac era băietan, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe carel iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!" (Facere 22, 2) Ce era în sufletul lui Avraam, Sfânta Scriptură nu ne spune. Avraam a ajuns pe muntele Moria şi când era să-l jertfească pe Isaac, Dumnezeu l-a oprit: "Să nuţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău". (Facerea 22, 12). Tot acest episod, este o prefigurare a jertfei Mântuitorului pe Cruce. "El , Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi,... ( Romani, 8, 32). S-o dăm acum pe varianta feministă. Nu lui Avraam, ci Sarei îi cere Dumnezeu să ia cele necesare şi să urce la locul indicat pentru a-l sacrifica pe Isaac, pe care l-a purtat în pântece, căruia i-a dat viaţă, trup şi sânge din trupul şi sângele ei. Cum ar fi reacţionat Sara? Ce-ar fi spus Dumnezeu despre o mamă care, fără să stea mult pe gânduri, ridică pumnalul să-şi sacrifice copilul? Cercetători cu imaginaţie prolifică o văd pe Maria Magdalena printre apostoli la Cina cea de Taină. Dar de ce n-a invitat-o Iisus Hristos şi pe Maica Sa? Nu i se cuvenea, oare, întâietate? Numai că Cina nu este una obişnuită, este o Cină sacrificială, avanpremiera jertfei pe Cruce: Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. (Luca 22, 19-20)

3

Mântuitorul le cere apostolilor (în acel moment n-au înţeles despre ce este vorba) să facă aceasta spre pomenirea Lui, punându-se în locul soldaţilor romani care-L ţintuiesc pe Cruce şi-l împung cu suliţa în coastă. Cine îi va învăţa cum vor face aceasta? "... Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu." (Ioan 14, 26) Şi de atunci, de la Cincizecime, de la Pogorârea Sfântului Duh sub forma limbilor de foc peste apostoli, prin succesiune apostolică şi de credinţă neîntrerupte, în Biserica Ortodoxă, în cadrul liturghiei, preoţii îl execută în mod real pe Hristos Care se oferă credincioşilor sub forma pâinii şi vinului. La proscomidie, cu un cuţit (numit copia), a cărui lamă este sub formă de lance, preotul scoate din prescură (trupul lui Hristos) părticele şi miride şi le pune pe Sfântul Disc. De ce? Pentru că "Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. (...) Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac." (Ioan 6, 51-58) Niciun om, în deplinătatea facultăţilor mintale, n-ar pune în gură carne şi sânge de om. Pe bună dreptate, "... iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?" ( Ioan 6, 52). După invocarea Sfântului Duh, adică după sfinţirea Darurilor (părticele, miride, vin) în potirul euharistic se afla Trupul şi Sângele Mântuitorului în mod real. Cum se transformă carnea şi sângele în pâine şi vin este o taină, ceva ce nu pot înţelege nici îngerii, nici oamenii. Făcând "trasabilitatea", adică mergând înapoi la origini, nu vom da peste boabe de grâu şi boabe de struguri, ci peste Hristos sângerând pe Cruce. Pentru unii care s-au îndoit (chiar monahi), Dumnezeu, înţelegător şi mult milostiv, a făcut în aşa fel ca în linguriţa ce se ducea spre gură să fie carne şi sânge reale. Celui care urma să se împărtăşească i s-a făcut rău. Aşadar, execuţia lui Iisus Hristos fiind reală în cadrul liturghiei creştin ortodoxe, femeia nu poate fi călău, nu poate lua viaţă în virtutea faptului că ea dă viaţă. Acolo unde nu mai există (şi nu există deşi se pretinde) succesiune apostolică şi de credinţă neîntrerupte, euharistia este un simulacru, pâinea râmând pâine şi vinul vin. Cu alte cuvinte, Hristos este absent din potir. Chiar şi numai simbolic, gestul femeilor preotese şi episcopese de a sacrifica este o oroare. Nicuşor Gliga Somerville, MA 8.02.2014 Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful