You are on page 1of 18

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE CATEDRA ADMINISTRAREA AFACERILOR

Lucru individual
Obiectul : Activitatea bancara

Tema: Sistemul bancar german

Elaborat de : Munteanu Oxana Grupa: BA 103 Evaluat de : Igor Enicov.

Chișinău 201
1

.............................................15 Bibliografie 2 ......................................................................................................... POLITICA MONETARA PROMOVATA DE SISTEMUL BANCAR GERMAN..................................3 Capitolul II.......................................... BUNDESBANK SI ROLUL ACESTEIA IN SISTEMUL BANCAR GERMAN...............................................................Cuprins: Capitolul I................ SISTEMUL BANCAR GERMAN....................................9 Capitolul III.......

destul de ridicat potrivit standardelor internaţionale. Sistemul bancar german Sistemul bancar german ia naştere odată cu apariţia în 1619 a Băncii din Hamburg. complexitatea sa structurală şi puterea băncilor sale.666 1. Ceea ce i-a dat însă o notorietate mare a fost rigoarea operaţiunilor bancare şi crearea unei monede de cont specifice. Ceea ce a diferenţiat însă sistemul bancar german de celelalte sisteme bancare a fost.) 27.972 1. În 1995 au existat aproximativ 3.602 3867 41.249 Ponderea situatiei bilantiera (mil. ceea ce înseamnă că ele sunt implicate.218.028 7. Grup bancar 1995 Banci comerciale Banci mari Grupul bancilor de economii Grupul bancilor cooperatiste Alte categorii TOTAL 2001 Banci comerciale Banci mari Grupul bancilor de economii Grupul bancilor cooperatiste Alte categorii TOTAL Situatie bilantiera (mil. Având în vedere structura lor internă băncile universale germane pot fi împărţite în 4 categorii: 1.CAPITOLUL I.3 Sursa: Deutsche Bundesbank (1996.575. factoring.7 Numarul institutiilor de credit 331 3 637 2595 221 3784 303 4 4 547 1623 222 2695 Sucursale interne 7305 3624 19. Bănci de economii.055 1.1 37. asigurarea serviciilor de siguranţă în activităţile de brokeraj şi în cele de încredere.648.208 8.6 21.094 14.458. Bănci cooperatiste. Astfel. sistemul bancar german s-a constituit începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Deşi numărul băncilor din Germania s-a micşorat în ultimii ani. dat fiind numărul mare de bănci şi oficii bancare. Germania era.8 10.046. într-o măsură mai mare sau mai mică. constituită după modelul Băncii din Amsterdam.504 17.322 3. este totuşi. diferenţiere apărută pe la mijlocul anilor 1990.577.356 978. Bănci speciale. acordarea de credite. ca apoi să efectueze şi operaţiuni de virament. Alături de Banca din Hamburg şi prin înfiinţarea Băncii din Nürenberg aparatul bancar din Germania reuşeşte să se consolideze.248 4167 48. numită "Marko-Banco“.470 1. în activităţi precum: crearea de depozite.2 20. în special.) DM 2.3 34. 2. 2002) 3 .4 12.139 33. 4.089.2 22.149. garanţii financiare şi transferuri de fonduri sau servicii de plăţi cât şi alte servicii pe care autorităţile în domeniu le recunoaşte ca fiind servicii bancare la care mai pot fi adăugate serviciile bancare tipice de investiţii şi rezervele de asigurare a bunurilor prin intermediul subsidiarilor sau a acelor mai apropiate societăţi de asigurări cu care băncile colaborează. în continuare.700 de bănci legale independente cu mai mult de 48.863 2.7 14.394. scontarea titlurilor de credit. Bănci comerciale.194 783. 3.224 5576 2369 17.000 de oficii bancare. Marea majoritate a băncilor sunt bănci universale.În forma sa modernă.675. Iniţial aceasta a fost doar o bancă de depozite.700 Euro 2. şi încă mai este una dintre cele mai puternice economii “bancare” din lume.

s-a unit în 1999 cu categoria Deutsche Bundesbank a marilor bănci. BHFBank (locul 27) care a fost achiziţionată de către Dutch ING Group în 1999. cel mai mare grup de asigurări din Italia şi HVB cooperează cu ERGO.Doar aproximativ 330 din băncile germane. 1. În acea perioadă. Vereins. Toate cele patru mari bănci sunt bănci universale deoarece activitatea lor “en detail” se grefează pe creşterea activităţilor bancare de investiţii. care a fost creată în 1998 prin fuziunea dintre două mari bănci Bavariene. la rândul ei a achiziţionat Kleinwort Benson în 1995 şi-a extins în mod agresiv instrumentele bancare de investiţii. cota lor de piaţă combinată în ceea ce priveşte depozitele a fost mai mică de 14% la sfârşitul anului 2000.1932 i-a determinat pe cei trei “jucători” principali: Dresdner Bank (fondată în 1872). Bayerische Hypo. cea de-a doua companie de asigurări ca mărime din Germania. Astăzi. Postbank (locul 22) care este deţinută în totalitate de Serviciul Poştal German privatizat. după o primă încercare eşuată la începutul celui de-al doilea Război Mondial. Afacerile sale “en detail” se desfăşurau de obicei în partea de sud a Germaniei.şi Vereinsbank (HVB). bancherii privaţi nu mai puteau să satisfacă nevoile financiare din ce în ce mai mari ale companiilor industriale de producţie în masă. Dresdner pe al doilea şi Commerzbank pe al patrulea loc printer cele mai mari bănci universale europene în ceea ce priveşte partea din capitalul total alocat activităţii “en gros” şi investiţiilor bancare. clienţii unei bănci pot să retragă numerar de la un ATM al unei alte bănci fără reţinerea unui comision pentru realizarea operaţiunii.und Westbank (locul 52). Chiar dacă toate cele patru bănci aparţin celor mai mari instituţii din lume. în Austria şi centru şi estul Europei în ultima perioadă. Deutsche Bank (fondată în 1870) şi Commerzbank (fondată în 1870) să se unească (între 1957 şi 1958) din nou.Tabelul de mai sus furnizează informaţii cu privire la ponderea ocupată de principalele trei grupuri bancare dată de numărul instituţiilor legale independente .892 de sucursale ale grupului de bănci de economii şi 15. strategiile lor curente de asigurări bancare diferă în mod considerabil. Deutsche Kreditbank (locul 51). Deutsche Bank. asociaţiile de împrumut şi companiile de investiţii deţinute de marile bănci sunt printre cele mai mari de pe piaţa Germaniei. Ca o consecinţă a acestei discrepanţe. dar s-au extins şi în celelalte zone . Volkswagenbank (locul 66) şi Citibank Privatkunden (locul 73). care a achiziţionat banca de investiţii britanică Morgan Grenfell în 1989 şi instituţia americană Bankers Trust în 1997 şi Dresdner Bank care. Dresdner însăşi a fost cumpărată de Allianz. SEB (locul 34) care este deţinută în totalitate de Swedisch Skandinaviska Enskilda Banken. grupul cel mai mare de asigurări din Germania. ei încă îşi mai desfăşoară activitatea sub denumirea de Hausbanks. lucrând cu marile corporaţii industriale ale Germaniei şi formează esenţa grupului de bănci comerciale din Germania. Băncile comerciale Bazele primei asocieri de fonduri bancare germane au fost puse pe la jumătatea secolului al XIX-lea. cele patru bănci mari colaborează în ceea ce priveşte utilizarea ATM-urilor. cât şi pentru 2001. Totuşi. Un val de consolidare determinat de criza bancară din 1931. Cele mai mari sunt Bankgesellschaft Berlin (locul 10 în 2000). 4 . deţinută de Munich Re. Deutsche Bank (locul 31) care înglobează activităţile bancare “en detail” ale Deutsche Bnak Group. Băncile comerciale regionale sau alte bănci comerciale sunt alcătuite din toate băncile private secundare şi terţiare. Baden Württembergische Bank (locul 46). În plus.332 de sucursale ale grupului de bănci cooperatiste. În 1999 Deutsche s-a clasat pe primul loc.entităţi care au ca scop principal maximizarea profitului.averea lor totală şi filialele lor. în acelaşi an. Ele deţin 2873 de sucursale în comparaţie cu 16. În timp ce Deutsche Bank şi-a vândut instrumentul de asigurare în 2001. Commerzbank cooperează cu Generali. băncile ipotecare1 deţinute în totalitate sau majoritar.reprezentând 10% din numărul totalde instituţii bancare erau bănci comerciale şi. atât pentru1995. datorită structurii lor interne şi a statutului lor juridic.

cota lor în totalul activelor operaţiilor interne ale băncilor germane este pe departe sub 1%. maximizarea profitului nu trebuie să fie obiectivul lor principal. Pentru a evita o îndatorare excesivă a guvernărilor locale la începutul marii crize economice din 1929. Datorită unor dezvoltări similare în toate celelalte regiuni ale Germaniei au apărut 2700 de instituţii publice la începutul secolului XX. şi anume. pentru a se evita concurenţa dintre băncile locale de economii. B. Metzler Seel. Astăzi. băncile publice de economii sunt obligate să deschidă un cont pentru tranzacţii pentru fiecare client. răspunderea pentru a asigura capacitatea băncii sale de economii de aşi îndeplini obligaţiile financiare în orice moment. În plus. se află printre cele mai vechi bănci care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Germaniei. se mai prevede că băncile de economii principale nu pot. 2. încheiat în Prusia în 1838 au înlocuit independenţa tuturor celor 234 de bănci de economii prusace şi le-au subordonat regimului de guvernare local. nevoile întreprinderilor mici şi mijlocii şi pe autoritatea lor publică. să efectueze schimburi valutare în nume propriu sau să facă parte dintr-un consorţiu. Berenberg. Deoarece obligaţia de susţinere elimină de fapt prin ea însăşi lipsurile băncii de economii. deşi băncile de economii trebuie să-şi desfăşoare activitatea după principiile economice. În zonele rurale ele concurează. 5 . Acest număr a reprezentat 8% în 2000 şi a rămas relativ stabil în ultimii 15 ani. Băncile publice de economii sunt conduse conform legilor băncilor de economii din cantoanele respective ale Germaniei. de la 1406 instituţii în 1925 la 491 în 1938 şi doar 50 la sfârşitul anului 1998. să efectueze tranzacţii monetare pe piaţă. De exemplu.Cu excepţia câtorva bănci secundare ca BHF-Bank. ele sunt conduse de proprietari care răspund personal de obligaţiile financiare ale băncilor lor. ca Joh. în primul rând de bugetele restrânse ale guvernărilor locale şi de evitarea efectelor negative. de a furniza o infuzie de capital sau support de lichidităţi atunci când aceasta este ameninţată de insolvabilitate. aceste bănci ar trebui să se concentreze pe nevoile angajaţilor lor. În mod obişnuit. KgaA (fondată în Frankfurt în 1674) şi Delbrück & Co. Din acest motiv. Adesea. Aceste legi le obligă să servească interesele publice ale regiunii respective prin încurajarea economiilor individuale şi prin satisfacerea nevoilor de credite ale comunităţilor locale. SEB şi Citibank şi firmele de brokeraj Allgemeine Deutsche Directbank (locul 96). Din grupul băncilor comerciale mai fac parte şi bancherii privaţi. Sohn & Co. în mod obişnuit. Astfel. obligaţia garanţiei a fost pusă în aplicare în foarte puţine cazuri. Depinzând. Gossler & Co. Adăugând activele celor 56 de bănci comerciale şi ipotecare care erau deţinute majoritar de bănci străine – printre care SEB şi Citibank Privatkunden – acestea înglobează toate acţiunile averii bancare germane controlate de băncile străine sau non-bănci. băncilor de economii li s-a dat statutul de autonomie în 1931. De asemenea. (fondată în 1590 în Hamburg). Numărul lor este în scădere. Actul băncilor de economii. alături de entitatea fondată. Legea mai prevede că. a fost introdusă aşa – numita Gewährtiägerhaftung (obligaţia garanţiei) care generează susţinerea entităţii publice fondate fără restricţie în cazul unor lipsuri ale băncilor lor de economii şi deci serveşte ca o garanţie pentru creditorii terţiari. Abia 2% din aceeaşi bază a activelor se aflau sub controlul a 90 (mai mult decât 63 în 1985) de sucursale germane a băncilor străine care existau la sfârşitul anului 2000. (fondată în Cologne în 1712). Consors şi Comdirect cele mai multe bănci din această categorie se concentrează pe activitatea lor “en detail” regională sau “en gros”. aşa numita Anstaltslast (obligaţia susţinerii) şi-a asumat de atunci. sau doar într-o anumită măsură să deţină acţiuni la alte întreprinderi din afara grupului de bănci de economii. Unii dintre ei. fiecărei instituţii îi este interzis să-şi desfăşoare activitatea în afara ariei sale de acţiune sau să se amestece în activităţile din teritoriile vecine. obligaţia de garanţie nu a fost nici ea pusă în aplicare de prea multe ori. Băncile de economii Prima bancă publică de economii germană a fost fondată în 1801 în Göttingen după ce băncile private de economii au suferit pagube serioase generate de războaiele purtate cu Napoleon.

spre deosebire de competitorii lor privaţi.Sunt bănci regionale şi deţin competenţe în asigurarea tranzacţiilor financiare de toate tipurile. Numărul Landesbanks s-a diminuat de la 14 în 1957. cât şi tranzacţii financiare cu străinătatea. Cele mai multe sunt deţinute de stat. Afacerile mai mici vor obţine în continuare credite în condiţii atractive”.Sunt Bănci Centrale ale caselor de economii şi asigură compensarea între casele aceluiaşi land. Totuşi. O a treia componentă a structurii organizatorice interne. la 11 în 1990. practicând atât credite imobiliare şi industriale. Cele 12 Landesbanks şi asociaţiile regionale de economii constituie al doilea nivel al grupului de bănci de economii. Funcţiile îndeplinite de Landesbanks constau în următoarele: .Sunt bănci comerciale universale. criticii sunt adesea în contradictoriu în ceea ce priveşte obişnuinţa entităţilor fondatoare de a tolera astfel de raporturi scăzute de plăţi pe lângă garanţiile furnizate de deţinătorii publici cu privire la obligaţiile de menţinere şi garanţie izolează în mod nejustificat băncile publice de presiunea exercitată de acţionarii privaţi şi prin aceasta să ofere avantaje competitive grupului de bănci de economii ca un întreg şi Landesbanks în mod particular. care sunt autonome. desfăşoară campanii de marketing şi furnizează cercetări amănunţite de piaţă şi în domeniul economic. servicii de audit. Comitetul executiv înaintează rapoarte unui comitet supervizor numit Vewaltungsrat.în mod obişnuit cu băncile cooperatiste mici. mai există încă 7 astfel de bănci independente. comitetul de credit.” Această formă de profit însuşit este într-adevăr tipică pentru majoritatea băncilor de economii. Ca o legătură între băncile de economii şi Landesbanks. şi din acest motiv nu beneficiază de garanţiile statului. . prin crearea de filiale sau propunerea unor linii de credit cu diferite destinaţii. Principala funcţie ale acestor asociaţii regionale este aceea de a furniza servicii administrative membrilor săi şi anume băncilor de economii regionale. Un motiv evident este bineînţeles acela că. dar sunt de altminteri mai mult sau mai puţin comparabile cu băncile de economii publice. în timp ce în zonele metropolitane ele concurează cu sucursalele marilor bănci comerciale. acestea din urmă coordonează activităţile dintre cele două niveluri ale grupului. băncile publice nu pot să stimuleze seriozitatea terţilor. este formată din cel puţin trei membri din comitetul supervizor. Două treimi din consiliul supervizor sunt reprezentate de entitatea fondatoare ca şi proprietar al băncii şi o treime este aleasă de angajaţi. La ei activează şapte centre informaţionale unde lucrează mai mult de 5500 de angajaţi. Hamburger Sparkasse (Haspa) confirmă în raportul său anual pentru anul 2000 “că este în mod necondiţionat angajată în afaceri mai mici. . Nevoia de a introduce un sistem de rating intern (Basle II) va însemna în mod inevitabil că termenele de creditare vor fi restrânse pentru a oferi o protecţie mai mare împotriva riscurilor de creditare. Această susţinere financiară ne-a permis să ne adaptăm cu success schimbărilor sociale şi economice de-a lungul istoriei noastre de 174 de ani şi să devenim o instituţie financiară de top în regiunea economică locală. Potrivit Sinn (1996) rata câştigurilor menţinute sub forma veniturilor nete a fost în medie cu 50% mai mare la băncile de economii faţă de băncile comerciale în perioada dintre 1980-1994. Această declaraţie este însoţită de următoarea: ”profiturile pe care noi le obţinem sunt reinvestite în Haspa. Structurile lor de conducere sunt similare celor ale băncilor comerciale. 6 . fapt care îi conferă unităţii fondatoare oportunitatea de a exercita influenţă în deciziile importante privitoare la credite. training-uri. iar în mediul concurenţial present acestea se angajează în operaţiuni de fuziuni şi dezvoltări în străinătate. Pe lângă cele 541 de bănci publice de economii. Garanţia acestor bănci de economii numite Landesbanks este asigurată de Asociaţia regională a caselor de economie sau a landurilor în care acestea acţionează. şi-au dezvoltat noi produse financiare. Una dintre ele şi în acelaşi timp cea mai mare bancă de economii din Germania. de alte Landesbanks2 şi de cele 13 asociaţii regionale de economii.

Ba mai mult. Această asociaţie este compusă din cooperative de credit primare care oferă cu preponderenţă servicii bancare “en detail” pieţei lor locale. diferenţă neînsemnată comparativ cu întregul grup Deutsche Bank. consultanţă în obligaţii investiţionale şi servicii centralizate de back-office. Totuşi. care au multe trăsături structurale asemănătoare cu Asociaţia germană a băncilor de economii. dacă se ia în considerare şi restricţia legală care prevede că echitatea poate fi mărită de către membrii asociaţi. centrele regionale. În prezent. Ca şi Landesbanks. o asociaţie de credit şi construcţii. filialele şi subsidiarele lor. non-membrii au devenit şi ei eligibili pentru a primi împrumuturi. Cu excepţia gradului înalt de independenţă al băncilor de economii din primul nivel garantat de organizaţiile de tip “federal corporatist” modul de diviziune a muncii din grupul băncilor de economii se aseamănă cu structura ierarhică a celor patru mari bănci universale private împreună cu sediile lor principale. Fiecare membru poate efectua. 2 companii de factoring (17%). ca şi instituţie centrală ea concurează cu cel mai mare sector de bănci private în domeniul investiţional şi comercial. o companie de asigurări şi o companie de investiţii cu fonduri de aproximativ 60 de miliarde de Euro şi o cotă de piaţă de 16% la sfârşitul anului 2000. în care toate băncile de economii deţin o cotă parte. profiturile sunt încă împărţite între membrii săi – a căror număr s-a ridicat la 15 milioane în 2000 – dar din 1974. cele două instituţii centrale ale grupului de cooperative de credit – banca WGZ şi DZ-BankS. 3.oferă o diversitate mare de servicii instituţiilor lor primare. Dimensiunea mică a instituţiilor primare oferă avantaje concurenţiale în ceea ce priveşte apropierea de clienţi şi capacitatea de a lua decizii rapide. În consecinţă. împreună cu Asociaţia Băncilor de Economii din Germania (DSGV). o companie de leasing. constituie al treilea nivel. Această instituţie controlează în totalitate fondurile de investiţii ale grupului de bănci de economii.Un exemplu elocvent este DGZ – Deka Bank considerată banca centrală a tuturor Landesbanks care . în mod individual. care se ridicau la 136 de miliarde de Euro la sfârşitul anului 2000. Aceste instituţii asigură accesul la pieţele financiare naţionale şi internaţionale. Atât Landesbanks cât şi DSGV deţin 50% din DGZ – Deka Bank. Cu un număr de 30 de milioane de clienţi această întrece în mod evident Deutsche Bank’s German care are un număr de 7. Grupul de bănci de economii mai cuprinde 11 asociaţii regionale de credit public şi pentru construcţii (cota de piaţă în 2000 era de 34%). Economiile depunătorilor au fost transferate clienţilor cu nevoi financiare iar o dată pe an profiturile realizate de cooperativele de credit erau distribuite între membrii săi. a băncilor comerciale private care dădeau în principiu împrumuturi în industria manufacturii şi a transporturilor. 8 companii de leasing (21%). Averea totală a grupului s-a ridicat la suma de 920 de miliarde de Euro. grupul băncilor de economii ar putea şi ar trebui să fie percepute ca o entitate bancară mare de asigurare care este considerată cea mai mare instituţie financiară din lume cu un capital de 3000 de miliarde de Euro la sfârşitul anului 2000. Băncile cooperatiste La începutul secolului al XIX-lea fermierii şi meseriaşii germani au avut de suferit din cauza îngrozitoarelor constrângeri financiare datorate existenţei bancherilor privaţi care erau preocupaţi de schimburile financiare. Grupul de bănci cooperatiste mai cuprinde două bănci ipotecare.2 milioane de clienţi. controale la adunările organizate sau prin intermediul comitetului supervizor. Începând cu 1850 au fost fondate cooperative de credit pe principiul administraţiei autonome pentru a atenua aceste constrângeri. 7 . În 1972 toate cooperativele de credit din Germania s-au unit pentru a forma Asociaţia germană a Volks şi Raiffeisenbanks. 37 de companii publice de asigurări (asigurare pe viaţă:10%) şi 75 de companii de riscuri. dimensiunea mică prin ea însăşi frânează activităţile legate de împrumuturi cu întreprinderile mai mari şi prin urmare împiedică mărirea profiturilor viitoare.

Cât şi în ceea ce priveşte refinanţarea acestor împrumuturi prin depozite pe termen lung sau prin datorii bancare ca Pfandbrief comercial sau public. clientului i se acordă împrumutul ipotecar. Banca privată Industriekreditbank. De asemenea AKA Ausfuhrkreditgesellschaft promovează întreprinderile germane prin finanţări pentru export şi credite directe acordate clienţilor lor străini.5% din totalul averii bancare în 2000. 67% din obligaţiile totale se prezentau sub forma datoriilor bancare (marea majoritate Pfandbriefe). piaţa germană a Pfandbrief a înregistrat un câştig impresionant. Totuşi. După semnarea unui astfel de contract cu o asociaţie de credit şi construcţii. Numărul remarcabilelor Pfandbriefe aproape s-a dublat între sfârşitul anului 1994 (420 miliarde Euro) şi sfârşitul anului 2001 (820 miliarde Euro).5% din totalul averii bancare din Germania la sfârşitul anului 2000. Cele 30 de asociaţii de credit şi construcţii germane reprezentau doar 2. Ca şi o consecinţă a cadrului legal asigurat de legea Pfandbrief şi de cea a băncilor ipotecare din Germania. 8% reprezenta garanţiile nonbăncilor şi 7%garanţiile băncilor ipotecare. 19% era reprezentată de depozite la alte bănci. Totalul averii băncilor cu funcţii speciale s-a ridicat la 7. în export. dintre ele. fie prin bunuri şi venituri rezultate din taxele autorităţilor publice. transformând astfel Pfandbriefe germane în cel mai mare segment de pe piaţa europeană a efectelor publice. acumularea de capital şi dobândirea mărimii minime pentru a putea concura pe piaţa europeană. respectiv subeconomisiri şi contracte de creditare. 12% din depozitele de economii şi 13% din împrumuturile ipotecare acordate populaţiei germane au fost credite şi depozite. promovează SMEs fără de care altfel nu ar putea avea acces la pieţele de capitaluri. cu un capital mai mare de 500 de milioane de Euro au fost introduse. 62% din averea băncilor ipotecare din Germania era reprezentată de credite acordate non-băncilor. Dresdner Bank (Deutsche Hypothekenbank) şi Commerzbank (Rheinhyp) au fuzionat pentru a crea cea mai mare bancă ipotecară din Germania cu o cotă de 25% din piaţa ipotecară germană. din care numai Westdeutsche Immobilienbank (locul 62) apare pe lista cu cele mai bune 100 de bănci din Germania.Pfandbriefe. Cele 16 bănci germane cu funcţii speciale au în comun faptul că ele acordă împrumuturi persoanelor fizice. clientul intră în faza economiilor în timpul căreia face depuneri lunare constante. spre exemplu. Mai bine de 15% erau controlate de 31 de bănci ipotecare. La sfârşitul anului 2001 subsidiarele bancare ipotecare ale Deutsche Bank (Eurohypo). nici un Pfandbrief nu a dispărut în timpul secolului al XX-lea. şapte bănci ipotecare private se află în primele 30 de bănci din Germania. întreprinderilor şi pentru proiecte care se cred a fi eligibile pentru promoţie de către guvernul german. La sfârşitul anului 2000. Băncile speciale Băncile speciale reprezintă 22% din toată averea bancară din Germania. un capital de 240 de miliarde de Euro. fie gajate prin proprietăţi. patru bănci ipotecare publice.4. Subsidiarele sale DEG promovează iniţiativele din sectorul privat care vizează dezvoltarea ţărilor. Cele trei bănci recunosc ca obiective principale reducerea costurilor. Conform legii băncilor ipotecare din Germania acestea au restricţii în acordarea de împrumuturi. Cu toate astea. Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW) furnizează servicii în domeniul investiţiilor. După o perioadă suficientă această activitate duce la un sistem închis astfel încât dobânzile bonificate şi cele rezultate din credite pot să rămână aproape constante de-a lungul timpului. 16% sub forma depozitelor create de non-bănci şi 12% sub forma depozitelor create pentru alte bănci. propulsând-o astfel în topul primelor zece bănci din Germania. În timpul celei de a doua faze clientul îşi rambursează împrumutul. În 1995. refăcând astfel capitalul societăţii. când aşa-numitele Jumbo. După ce a fost atinsă suma minimă de economii (în mod obişnuit 40% din suma totală stipulată în contract). Pfandbrief comercial (public) este gajat de un cartel de împrumuturi ipotecare comerciale. 8 . finanţează proiecte şi cooperează din punct de vedere financiar cu ţările dezvoltate.

băncile landurilor vor fi supravegheate de Banca Centrală Europeană.CAPITOLUL II. chiar dacă funcţionează simplu la nivel local. Însă în ultimii ani. Sunt mai multe metode prin care o mai bună înţelegere a acestui proces ar putea fi benefică pentru conducerea politicii monetare. Deci. când se analizează efectele politicii monetare asupra zonei economice euro. Acesta este unul dintre argumentele principale folosite de politicienii germani pentru a ţine departe micile bănci de controalele Băncii Centrale Europene. evident trebuie acordată atenţie băncilor şi cum sunt răspândite efectele posibile ale politicii monetare asupra economiei. Lichidităţile pe care le strâng băncile publice de la populaţie sunt folosite pentru finanţarea micilor întreprinderi care reprezintă coloana vertebrală a economiei germane. După declanşarea crizei datoriilor în zona euro. Denumite Sparkassen. aceste bănci au fost tot timpul în contact cu lumea politică germană. Aceste bănci ale landurilor sunt reglementate mult mai slab decât micile bănci şi au inclusiv capacitatea de a se arunca pe pieţele internaţionale cu pariuri riscante. grupuri financiare mai mari. Şi. Şi-au căpătat puterea de negociere prin modul simplu de funcţionare. Politica monetară promovată de sistemul bancar german Procesul de circulaţie monetară constă în canalele prin care politica monetară afectează în mod definitiv producţia şi preţurile. Însă. micile bănci sunt în acelaşi timp acţionarii aşa-numitelor Landesbanken. Un al doilea motiv ar fi acela că băncile joacă un rol cheie în zona euro şi în mod specific în Germania. micile bănci au reuşit să scape inclusiv de viitoarele reguli de disciplină financiară pe care le va impune Uniunea Europeană. Fiecare bancă locală administrează depozitele dintr-o regiune şi mai apoi le oferă credite micilor companii din aceeşi regiune. Şi au reuşit. ci micile bănci locale controlate de autorităţile locale. cel mai important. scrie Wall Street Journal. ceea ce ar putea fi un bun ghid în alegerea indicatorilor adecvaţi pentru consolidarea politicii monetare. care fac la nivel de land ce fac băncile locale în comunităţile restrânse. Băncile locale nu vor supuse viitoarelor reglementări bancare ale Băncii Centrale Europene. cele peste 400 de bănci publice locale ale Germaniei au fost considerate de-a lungul timpului unele dintre cele mai sigure instituţii financiare din lume. se poate spune că băncile reprezintă punctul de pornire în procesul de circulaţie monetară. sunt controlate de primării. În Germania cea mai mare influenţă asupra politicienilor nu o au giganţii financiari. micile bănci locale au luat-o pe o cale periculoasă. Acest sistem financiar a jucat un rol important în dezvoltarea Germaniei după cel de-al doilea război mondial. Băncile locale au produse simple. În consecinţă. O bancă locală funcţionează doar într-o anumită regiune şi nu are nevoie să atragă clienţi din afara regiunii sale. spre deosebire de micile bănci. aşa că tot profitul lor ajunge în bugetele locale. Un motiv ar fi acela că instrumentele politicii monetare ale Băncii Centrale Europene (şi după 1999 cele ale Deutsche Bundesbank) intră în legătură în mod direct cu celelalte bănci. 9 . ar putea să crească calitatea deciziilor cu privire la sincronizare şi de a extinde deciziile cu privire la dobânzi. O bună cunoaştere a structurii şi funcţionării sistemului financiar este crucial pentru o mai bună înţelegere a procesului de circulaţie monetară în Germania şi în zona euro ca un întreg. Controlate de autorităţile locale. politicienii germani de la putere şi din opoziţie au făcut tot posibilul să ţină departe băncile locale de influenţa autorităţilor europene. Aflate în relaţii excelente cu toate partidele politice din Germania. Spre exemplu. Şi.

Asta ar duce la o schimbare exogenă a ratei dobânzii pe termen scurt. 10 . fondurile lor ar fi folosite pentru salvarea unor bănci străine. problemă a cărei rezolvare este reprezentată de aplicarea unor metode vectorautoregresive (VAR) asupra unui set mic de variabile macroeconomice de interes.Cel de-al doilea pas constă în acela de a folosi aceste estimări pentru a pune în aplicare simulări pentru a obţine reacţia tuturor variabilelor endogene la un posibil şoc care ar putea afecta starea de echilibru. o VAR arată comportamentul dinamic al legăturilor dintre variabilele luate în calcul. La modul general. Efectele unei astfel de tulburări pot fi monitorizate prin “funcţiile impuls-răspuns” (IRFs) care arată reacţia simulată în timp pentru fiecare variabilă endogenă inclusă în acţiunea (exogenă) politicii monetare. totuşi nu poate oferi un răspuns la întrebarea cum apar aceste efecte. În timp ce în realitate. În cazul unei “politici monetare şoc”. spre exemplu. Canalele trasmisiei politicii monetare În timp ce această evidenţă a VAR ajută la evaluarea sincronizării şi a efectelor politicii monetare asupra producţiei şi inflaţiei. ceea ce le-ar reduce capacitatea de a acorda împrumuturi în regiunile în care operează.Politicienii germani spun că. Primul pas al acestei strategii de cercetare constă în estimarea unei ecuaţii pentru fiecare variabilă endogenă din sistem. detaliile procesului de transmisie a politicii monetare sunt încă puţin înţelese. În ceea ce priveşte efectele politicii monetare asupra producţiei şi a inflaţiei în Germania în literature de specialitate se pune problema cât de puternic sunt afectate acestea de-a lungul timpului.1 Reprezentarea simplificată a procesului de transmisie monetară. O schemă simplificată a celor mai importante canale este redată în figura 1. Această ecuaţie “explică” comportamentul variabilei endogene respective şi mişcările celorlalte variabile incluse. termenul eroare în ecuaţia variabilei politicii monetare – care este rata dobânzii pe termen scurt – are (temporar) o valoare diferită de zero. Rezultatul acestui prim pas poate fi interpretat ca descriind starea de echilibru a întregului sistem. Fig. adică prin ce canale sunt acestea create. teoria economică face deosebire între acestea şi aduce în discuţie mai multe canale diferite de transmisie monetară. dacă băncile locale ar fi incluse în sistemul bancar european.

Asta va duce la creşterea costului pentru firmele care investesc în echipamente. caracteristic pentru Germania se pare a fi o mică proporţie a împrumuturilor pe termen lung cu rate ale dobânzii variabile. (d) potrivit căruia rata dobânzilor nominale este aproximativ egală cu valoarea dobânzilor reale şi rata inflaţiei preconizate. Canalul cursului de schimb accentuează faptul că. cu atât mai importante vor fi efectele politicii monetare. de exemplu. Totuşi. într-o economie cu nişte cursuri de schimb flexibile. Adesea. o politică monetară indusă la ratele nominale ale dobânzii implică o creştere a ratei reale a dobânzii şi eventual în costul de capital (fig.1 – g): menajele tind să economisească o parte mai mare a veniturilor lor dacă rata dobânzii creşte. ratele dobânzii tind să se ajusteze mai repede pe piaţa asigurărilor decât pe piaţa împrumuturilor bancare.1 – f). Această reducere a consumului şi a investiţiilor duce la o reducere în cererea totală (fig. despre care se crede cel mai adesea că ar fi cel mai elocvent dintre toate în ceea ce priveşte efectul general asupra GDP (McAdam and Morgan 2001): Datorită rigidităţii preţurilor.Punctul de plecare este o schimbare in instrumente precum monetare a bancii centrale (ca de exemplu ratele împrumuturilor). Potrivit condiţiei neacoperite de paritate a dobânzii (UIP). Cu toate acestea. făcându-le mai atractive decât consumul (fig. Pe de altă parte o creştere a ratei reale a dobânzii duce. rata de schimb nominală este legată de 11 . Spre exemplu. canalul costului de capital are nevoie de mai mult timp pentru a-şi exercita efectele asupra producţiei şi preţurilor într-un sistem financiar bancar decât într-un sistem bazat mai mult pe piaţă. Din păcate.(a) ). cu cât este mai mare aportul ratei variabile de finanţare. politica monetară se manifestă de asemenea prin schimbări în cursul de schimb. Importanţa canalului ratei dobânzii depinde de elasticitatea dobânzii pentru cererea agregată – ea însăşi depinzând de relativa importanţă a componentelor dobânzii pentru cererea agregată din economie (Issing 2001). o creştere a costului de capital poate să reducă consumul. Conform teoriei dobânzilor. Dacă consumul este deasemenea (parţial) finanţat prin împrumuturi sau ipoteci.1 – h). Puterea şi sincronizarea acestei “reacţii supuse a curbei” depinde – printre altele – de schimbarea durabilă a extinderii indusă de politica monetară care modifică ratele dobânzilor pe termen scurt. Dat fiind această inetrconexiune.. este destul de dificil de separat şi structurat diferitele canale de transmisie. 1. informaţia cu privire la ajustarea ratei dobânzii este limitată. Aceste schimbări provocate de către politica monetară în sfera pieţei ratei dobânzilor poate afecta producţia totală şi inflaţia printr-o varietate de canale de transmisie interconectate. Acesta este format din mai multe subcanale. s-a reuşit totuşi să se împartă canalele în: canale de transmisie tradiţionale şi canale de transmisie bazate pe imperfecta informatizare a pieţei financiare. În mod normal. Spre exemplu. Din acest motiv depinde în mod direct de efectul pe care politica monetară o are asupra aşteptărilor inflaţioniste aşa cum reiese din pct. Canale tradiţionale Prin canalul ratei dobânzii sunt evidenţiate mai mult sau mai puţin efectele directe ale schimbărilor ratei dobânzii asupra consumului total. Un alt aspect ar fi acela că atât ajustarea ratei dobânzii cât şi maturitatea structurii determină în mod crucial viteza cu care sunt reflectate acţiunile politicii monetare în ratele dobânzii. cele pe termen lung depind de dobânzile pe termen scurt actuale şi cele viitoare preconizate. ceea ce va duce la o scădere a cererii totale (fig. modelul cel mai puternic şi mai dinamic cu care politica monetară poate să influenţeze GDP şi preţurile prin canalul ratei dobânzii depinde de structura financiară existentă. ceea ce va face ca investiţia să fie mai puţin profitabilă. de asemenea la creşterea interesului pentru economii.1 – e). maşini şi în averea reală. printre care şi canalul costului de capital. asta generează schimbări pe piaţa monetară a ratelor dobânzilor (fig. şi deci se poate spune că. în comparaţie cu SUA şi cu multe alte ţări europene.

Efectul echilibrului real presupune o legătură directă între masa monetară (reală) şi cheltuielile totale. Începutul celei de a treia etapă a Uniunii Monetare Europene (UME) a redus importanţa sa pentru ţările participante. ca titlurile şi a valorii activelor reale. de preferat ar trebui să aibă mai multe informaţii despre acţiunile sale. Totuşi. Legat de efectul general. Deoarece depinde de extinderea la care bunurile importate sunt folosite ca inputuri în procesul de producţie. ca proprietatea. cu atât mai important ar trebui să fie canalul ratei de schimb pentru transmisia monetară.1 – l). Actualmente. Mai mult. 12 . duce la scăderea preţurilor pentru bunurile şi serviciile importate exprimate în monedă naţională (fig. perspectivele de succes ale unui proiect de finanţare şi alte circumstanţe relevante pentru rezervele de fonduri decât un potenţial ofertant (“informaţie asimetrică”). Prin asta se poate ajunge la a oferi un stimulent pentru a opri informaţiile neavantajoase şi de a acţiona într-un mod benefic pentru el dar în detrimentul ofertantului (“hazard moral”). Principala presupunere este aceea că solicitantul de fonduri. la modificări în aceste portofolii care cauzează o reducere a cererii agregate (fig. aprecierea are de asemenea un impact asupra schimbului: în general. Politica monetară poate funcţiona şi prin intermediul canalului preţurilor activelor prin influenţarea valorii activelor financiare.1 – q).1 – p). după transferul fondurilor. prin modificarea ratei care este aplicată sconturilor viitoare şi. o politică monetară restrictivă reduce cantitatea monedei deţinute. ceea ce duce la o apreciere a monedei naţionale faţă de cea străină (fig.1 – m). monitorizărisau mecanisme stimulente măresc costurile rezervelor de fonduri. Bineînţeles. Canale de transmisie bazate pe imperfecta informatizare a pieţei financiare. ofertantul nu poate să urmărească şi să controleze în totalitate acţiunile solicitantului. o reducere a masei monetare poate fi cauzată de asemenea prin alte variabile-cheie cum ar fi modificările survenite în rata de schimb sau în preţul activelor (fig. Prosperitatea canalului presupune că averea netă este un determinant direct al consumului total. atunci asta va duce. Issing 2001). ca de exemplu o cerere pentru produse colaterale. Potrivit teoriei convenţionale a cererii monetare. Dacă activele financiare şi reale sunt substituibile în portofolii. astfel de ajustări.1 – k). prin amodificarea propriu-zisă a plăţilor5 (fig. cu cât economia este mai deschisă. în cazul în care celelalte sunt egale. Aceasta implică faptul că o politică monetară indusă determină o creştere în termen scurt a ratei dobânzilor. Ofertantul încearcă să menţină aceste riscuri la niveluri cât mai reduse prin mărirea cantităţii de informaţii (cât de mult se poate) sau prin introducerea unor anumite clauze contractuale. există o intensă dezbatere în ceea ce priveşte capacitatea politicii monetare de a influenţa cererea agregată prin modificarea ofertei de fonduri. asta va duce la temperarea preţurilor de producător autohtone. datorită faptului că zona euro este caracterizată printr-o economie relativ închisă (Angeloni 2001. duce la un volum mai scăzut al exporturilor şi la unul mai ridicat pentru importuri. care duce îm mod direct la modificarea cererii agregate (fig. mai mult sau mai puţin. din moment ce non-băncile îşi adaptează portofoliile prin schimbarea tipurilor alternative de active (financiare) pentru o creştere a ratei dobânzii (fig. Asta poate fi dobândită. astfel reducându-se cererea agregată reală pentru bunurile şi serviciile autohtone (fig. Dacă cheltuielile consumatorilor sunt determinate de resursele lui (de capital.1 – n). atunci o reducere a preţurilor activelor poate induce o tensiune descendentă asupra consumului (Modigliani 1971. în mod similar.1 – r). pe de altă parte.1 – s). o astfel de apreciere duce la creşterea preţurilor pentru bunurile şi serviciile autohtone exprimate în valută şi. prin creşterea preţurilor pentru bunurile destinate exportului şi scăderea preţurilor pentru cele importate.1 – j). reale şi financiare).rata nominală a dobânzii care diferă în ţările respective prin comportamentul arbitrar al participanţilor pe piaţă. Adesea. Aceasta duce în mod direct la scăderea inflaţiei survenite din consum prin efectele sale asupra preţurilor referitoare la import (fig. “Canalul-credit” susţine că într-adevăr acesta este procesul prin accentuarea existenţei imperfecţiunilor informaţionale pe piaţa financiară. Mishkin 1996). Toate celelalte fiind egale. e de o parte.

fie prin autofinanţarea unei părţi mai mari.1 – n. Ambele efecte tind să descurajeze consumul total (Fig. Această relaţie negativă dintre averea netă a solicitantului şi prima finanţării externe are două implicaţii macroeconomice importante. “prima finanţării externe”. De exemplu. În acest caz. perioadele de criză ale averii nete ale solicitanţilor poate influenţa în mod negativ prima finanţării externe şi astfel. “Ipoteza ordinii de alegere”. şi implicit a primei finanţării externe aflate în regres şi un declin în avântul economic.1 – v) şi/sau vor creşte costurile de finanţare externă (Fig. principial. depinde de anumiţi factori. pe măsură ce solicitanţii au un grad de solvabilitate mai mare în perioade prolifice. Diferenţa dintre preţul unui element al finanţării interne şi unul al finanţării externe. ducând la o reducere a cererii agregate (fig. o) care poate reduce averea netă a solicitantului. Cu privire la cea de-a doua implicaţie. O reducere a fondurilor interne ale firmelor generată de intervenţia unei politici monetare de creştere a ratei dobânzilor va forţa firmele să apeleze la o creştere a ponderei 13 . o politică monetară de creştere a ratei dobânzii duce la o scădere a preţurilor activelor (Fig. canalul echilibrării susţine că politica monetară a ratei dobânzilor duce la o creştere mai înceată a valorii acestor active care pot fi folosite în regim colateral. argumentul se bazează pe informaţii despre valoarea prezentă a rambursării aşteptate a proiectului respectiv de investiţii. fie este datorată unei creşteri a taxei de scont aplicată plăţilor viitoare şi/sau unei reduceri a însăşi plăţilor preconizate.1 – p).1 – x).1 – e. şi implicit la mărirea primei de finanţare externă (Fig. şi deci. deoarece o avere netă mai mare îl determină pe solicitant să reducă conflictul potenţial de interes cu creditorul. care se aseamănă cu cea a canalului-credit din perspectiva informatizării imperfecte a pieţei financiare. care. o politică monetară indusă de creştere a ratei reale a dobânzii poate face ca proiectele de investiţii să devină neatractive. susţine că firmele apelează mai întâi la fondurile proprii de finanţare şi apoi la cele externe pentru a evita –pe cât posibil – o primă ridicată a finanţării externe. w).1 – f. pe care băncile sau alte instituţii financiare le cer pentru monitorizare şi/sau pentru a crea anumite stimulente. Conceptul de bază poate fi exprimat prin reducerea valorii prezente (nete) a plăţilor viitoare preconizate cauzate de creşterea ratei dobânzii. Prin urmare.1 – u).f). Canalul de echilibrare Potrivit canalului cost de capital. O astfel de perioadă de criză poate fi . asta duce la o capacitate mai scăzută a solicitanţilor de a-şi crea fonduri interne.Fiind dată această imperfectă informatizare a pieţei financiare. O primă implicaţie este faptul că averea netă este prociclică. Această lipsă de informaţii nu mai este valabilă dacă piaţa financiară este caracterizată prin informaţie asimetrică şi hazard moral. să cauzeze adevărate fluctuaţii. tinde să crească prima de finanţare externă (Fig.1 – t). se agravează raportul dintre autofinanţare şi finanţarea totală. cu atât se vor reduce costurile agenţiei survenite în urma contractului financiar optim. modificările aduse de politica monetară în rezervele de fonduri pot – potrivit teoriei canalului-credit – surveni datorită a două subcanale strâns legate: canalul de echilibrare care arată diferenţele între finanţarea internă şi externă. Cu cât este mai mare averea netă potenţială a solicitantului. Se vor reduce astfel rezervele de fonduri (Fig. finanţarea externă atrage “costuri ale agenţiei” care pot fi evitate de către investitor atâta timp cât acesta este capabil să-şi creeze fonduri interne. şi canalul împrumutului bancar care arată diferenţele între împrumuturile bancare şi celelalte mijloace de finanţare (externe). dar în schimb. Adesea. fie prin oferirea unor mai multe produse colaterale pentru a-şi garanta obligaţiile (Bernanke şi Gertler 1995). şi prin urmare. o măsură a politicii monetare. aspect ce va genera o creştere a costurilor agenţiei. În timp ce prosperitatea canalului presupune existenţa unei legături directe dintre avere şi consumul total (Fig. Acest lucru poate duce la înrăutăţirea coeficienţilor de risc ale potenţialilor solicitanţi. creşterea ratei dobânzilor este cauzată de o politică monetară restrictivă care tinde să crească dobânda pentru datoriile neplătite. nu conţine informaţii despre situaţia actuală sau trecută a solicitantului. În condiţiile în care celelalte sunt egale.

într-o anumită măsură. pe de o parte.1 – q. r). spre exemplu. băncile vor compensa în totalitate o reducere a obligaţiilor lor prin reducerea altor active decât împrumuturile bancare numai în condiţiile în care împrumuturile bancare şi acele active sunt complet substituibile. dacă băncile menţin relaţii apropiate şi pe termen lung cu solicitanţii lor de credite asta s-ar putea datora deţinerea unei anumite poziţii precise a activelor pentru a atenua socuri care altfel ar afecta portofoliul de împrumuturi. canalul împrumutului bancar se concentrează . Cu toate acestea. Din acest motiv. Sunt mai multe motive întemeiate pe baza cărora se poate presupune că cererea pentru obligaţiile nondepozite nu este perfect elastică. Totuşi. În timp ce efectul echilibrului real presupune o legătură directă între depozitele non-băncilor şi cheltuielile totale (Fig. În ceea ce priveşte punctul 1 este suficient pentru existenţa canalului îîmprumutului bancar ca băncile să nu facă faţă unei cereri perfect elastice pentru obligaţiile lor. principial. împrumuturile bancare facilitează fructificarea acestor avantaje deoarece ele leagă părţile contractante una de cealaltă. exceptându-le pe cele legate de depozite. Cu toate acestea o substituire perfectă nu este o presupunere realistă. banca este capabilă să strângă suficiente fonduri adiţionale. Acest efect este susţinut de de către angajamentele de împrumut existente şi liniile de credit la care firmele pot recurge uşor. Totuşi. riscuri şi lichiditate diferită. o astfel de politică monetară restrictivă poate avea un efect pozitiv asupra cererii pentru finanţarea externă. o ofertă de împrumut bancar poate. Cât despre punctul 2. 14 . Făcând o comparaţie. prin emiterea de titluri bancare (Romer and Romer 1990). Astfel de relaţii apropiate cu clienţii sunt importante pentru bancă deoarece aceştia ar putea contribui la reducerea costurilor datorate imperfectei informatizări pe piaţa financiară: o relaţie pe termen lung care ar putea fi caracterizată prin contacte repetate între bancă şi solicitantul de credit.1 – s). construirea încrederii şi a reputaţiei. şi/sau 2. banca poate atrage suficiente active deţinute altele decât împrumuturi. Canalul împrumutului bancar În timp ce canalul de echilibrare ia în considerare toate tipurile de finanţare.1 – x) în afară de cazul când reducerea împrumuturilor este însoţită de o diversificare corespunzătoare a tipurilor alternative de finanţare. permite. determinând astfel băncile să-şi reducă resursele de împrumut (Fig. implicit la o micşorare a activelor lor. reducerea depozitelor duce la o micşorare a obligaţiilor băncilor şi. iar băncile ar putea fi interesate să deţină o anumită combinaţie a acestor active diferite (inclusiv împrumuturi) în loc să diversifice riscurile şi să-şi asigure lichidităţi. descurajându-se cheltuielile totale (Fig. Diferite active comportă câştiguri diferite. prin reducerea garanţiilor sau a depozitelor deţinute la alte bănci. Potrivit teoriei convenţionale “cerere demonedă”. Aici. pentru a avea un efect canalul împrumutului bancar asupra cheltuielilor totale. să rămână neafectată în ciuda unei politici monetare de reducere a depozitelor dacă: 1. prin introducerea unei rate a dobânzii ridicate de către banca centrală se va reduce cererea pentru masa monetară deoarece non-băncile ăşi adaptează portofoliile prin schibarea tipurilor alternative de active financiare (Fig. Împrumuturile şi celelalte active pot fi chiar complementare unul faţă de celălalt. Un altul ar fi acela că prin strângerea de fonduri prin emiterea garanţiilor se va crea probabil costuri relativ mari (fixe) de tranzacţii astfel că acest instrument financiar nu poate fi folosit cu uşurinţă de către toate băncile.finanţării externe. spre exemplu. Unul dintre acestea ar fi că ele nu sunt protejate (complet) de asigurarea depozitului.principial. el mai include şi o legătură indirectă în cazul canalului împrumutului bancar. Pe de altă parte. asupra împrumutului bancar. nonbăncile ar trebui să nu poată să compenseze în totalitate reducerea împrumuturilor bancare prin folosirea altor tipuri de finanţare. şi permite fructificarea economiilor individuale. spre exemplu. permite folosirea multiplă a informaţiei deja obţinută şi a experienţei câştigate.1 – y).

5. este totuşi. o bancă centrală poate. Stabilitatea sistemului de plăţi. 1. Deciziile în ceea ce priveşte politica monetară şi alte probleme legate de Eurosistem nu sunt luate de BCE ci de Consiliul Guvernator al BCE. Asigurarea stabilităţii preţurilor şi implementarea măsurilor prevăzute de politica monetară în Germania. Dat fiind faptul că stabilitatea financiară este condiţia esenţială pentru independenţa implementării politicii monetare. fie de entităţile publice. Sarcini de supraveghere bancară. şi pe de altă parte. şi prin asta a instabilităţii financiare. a existat o dorinţă puternică din partea bancherilor germani de a susţine o politică antiinflaţionistă independentă nu doar faţă de un amestec politic ci şi de efectele pe termen scurt pe care le-ar putea avea asupra pieţei financiare şi a activităţii economice reale. într-un fel sau altul. Ceea ce se aplică pentru Bundesbank. 3. În afară de implicarea sa în supravegherea bancară. fiecare bancă centrală preferă profituri mai mari deoarece acestea diminuează probabilitatea falimentului bancar. 2. Ba mai mult. Bundesbank este reprezentată în toate comitetele şi grupurile de lucru. Mai mult. În centru activităţilor desfăşurate de Bundesbank se află următoarele cinci: 1.CAPITOLUL III Bundesbank şi rolul acesteia în sistemul bancar german Unul dintre motivele care se pare că a jucat un rol important în introducerea reglării pieţei financiare în Germania provine de la conflictul de interese dintre reglarea băncii şi politica monetară. Stabilitatea preţurilor şi implementarea măsurilor prevăzute de politica monetară în Germania 15 . Potrivit Actului Bancar German. Sarcinile trasate pentru Bundesbank sunt prevăzute în Bundesbank Act (Bundesbankgesetz) şi în tratatul EC. Supravegherea şi crearea condiţilor de dezvoltare a sistemului monetar şi financiar internaţional. de conflictul de interese între obiectivele monetare şi cele de reglare. totuşi. sistemul german este dominat de oligopolul unor bănci universale extraordinar de puternice”. Bundesbank – alături de celelalte bănci centrale din zona euro – are responsabilităţi faţă de Banca Centrală Europeană (BCE) în ceea ce priveşte îndeplinirea sarcinilor privitoare la politica monetară a Eurosistemului. Oferta de lichidităţi. participarea Bundesbank la procesul de reglare este limitată şi dependentă de cazurile specifice considerate şi este ţinută departe de participarea sa la audiţiile oficiale la cererea în care este de acord în mod explicit cu acţiunile de reglare întreprinse de Oficiul Federal de Supraveghere Bancară (OFSB)6. Un exemplu elocvent este acela în care Bundesbank s-a opus cu desăvârşire la introducerea pe piaţă a instrumentelor monetare de securitate propuse. care este format din guvernatorii băncilor central din statele membre şi de membrii Comitetului Executiv al BCE. Bundesbank a menţinut în mod repetat că astfel de instrumente vor introduce “termenele scurte” în sectorul financiar. ceva mai specific şi se bazează pe viabilitatea sarcinilor monetare pe de o parte. Acest din urmă punct este specificat foarte bine în Goodhard şi Schoenmaker (1993) care afirmă: “Tradiţia germană este cea care manifestă cea mai mare preocupare pentru conflictele de interese şi cea mai mare dorinţă de a separa responsabilităţile. 4. Bundesbank a jucat întotdeauna un rol vital în procesul de reglare. banca centrală a avut un cuvânt puternic de spus în aproape toate discuţiile despre reforma în piaţa financiară. Bundesbank considera că aceste instrumente vor afecta acurateţea bazei sarcinilor monetare. să înfluenţeze profitabilitatea băncilor. Datorită celui de – al doilea Război Mondial şi traumei datorate a două hiperinflaţii. Potrivit la modul general. fie de guvern.

În secţiunea 3. Legat de aceasta. Împreună cu alte două bănci centrale. G7. scoaterea imediată din circulaţie a banilor falşi şi adoptarea de măsuri eficiente de prevenire a falsificării banilor. Potrivit art. Preşedintele Bundesbank reprezintă interesele politicii monetare ale Republicii Federale a Germaniei ca Guvernator german în Fondul Monetar Internaţional (FMI). 106 din Tratatul EC şi art. Din 2004 Bundesbank a fost implicată în proiecte asemănătoare cu ţările candidate la UE. Ca o completare.Făcând parte integrală din Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Preşedintele Bundesbank şi ceilalţi membri ai Consiliului Guvernator al BCE decid asupra politicii monetare ce urmează a fi aplicată în zona euro. Ca o completare. 4. 2. supravegherea şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea sistemului monetar şi financiar internaţional este o altă sarcină importantă a Bundesbank. Aceste prevederi şi deciziile luate de către Consiliul Guvernator 16 . Bundesbank contribuie la stabilitatea sistemului de plăţi şi oferă un sistem sofisticat de plăţi de valoare ridicată care îmbracă forma RTGSplus (TARGET) care transformă plăţile în euro pe teritoriul Europei. Analizele în profunzime ale Bundesbank asupra dezvoltării macroeconomice şi cercetările sale asupra politicii monetare şi a stabilităţii sistemului monetar internaţional vor ajuta la crearea cadrului necesar în luarea deciziilor. Acest drept este stipulat în secţiunile 3 şi 14 ale Actului Bundesbank. Bundesbank este implicată în menţinerea stabilităţii preţurilor. Bundesbank are sarcina de a contura reglarea pieţei financiare. băncile centrale naţionale din Eurosistem deţin dreptul exclusiv de a emite bancnote euro ca monedă legală. 3. Comitetul Financiar şi Economic al UE (CFE). Astfel. G20. în probleme legate de crearea condiţiilor de dezvoltare a sectorului garanţiilor şi a rezervelor de schimb şi în promovarea Gernmaniei ca un centru financiar. Oferta de lichidităţi Bundesbank este responsabilă cu administrarea fondurilor monetare din Germania şi asigură calitatea ridicată a bancnotelor. Mai mult. iar supravegherea acesteia asupra sistemelor de plăţi şi garanţii naţionale şi de peste graniţe contribuie la menţinerea stabilităţii sistemului financiar. Stabilitatea sistemului de plăţi Adesea. mai exercită o capacitate de consiliere pentru Ministerul Finanţelor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (BaFin). Forumul Stabilităţii Financiare (FSF)). Bundesbank dă sfaturi Guvernului federal în problemele importante ce vizează politica monetară. Organizaţia pentru Cooperarea Economică şi Dezvoltare (OCED). De asemenea. Adesea. Bundesbank îşi utilizează expertizele cu privire la politica monetară pentru a furniza servicii de consultanţă multor ţări din întreaga lume în domeniul construcţiei şi dezvoltării unor sisteme de bănci centrale moderne. Bundesbank dezvoltă în momentul de faţă o singură platformă europeană de plăţi (TARGET 2). În contextul menţinerii stabilităţii financiare. Bundesbank trebuie să se asigure că măsurile luate de către Consiliul Guvernator al BCE sunt implementate în Germania şi că acestea sunt aduse la cunoştinţă şi explicate cetăţenilor germani. acesteia i se recunoaşte mandatul de execuţie a plăţilor. Bundesbank participă la numeroase forumuri europene şi internaţionale (de exemplu. Bundesbank promovează un system de plăţi “en detail” complementar şi competitiv. Supravegherea şi crearea condiţilor de dezvoltare a sistemului monetar şi financiar internaţional Un sistem financiar şi monetar naţional şi internaţional stabil este o cerinţă necesară ce se cere a fi îndeplinită pentru realizarea mandatului stabilităţii datorită legăturii sale apropiate cu stabilitatea monetară. G10. 16 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale.

Germania era. complexitatea sa structurală şi puterea băncilor sale. băncile germane sunt considerate ca fiind etalonul de bancă universală deoarece ceea ce a diferenţiat sistemul bancar german de celelalte sisteme bancare a fost.12 (1) din Statutul SEBC) atrag după sine următoarele obligaţii pe care Bundesbank le are: Să asigure uşor fonduri monetare. şi încă mai este una dintre cele mai puternice economii “bancare” din lume. De asemenea. banca mai este implicată şi în elaborarea unei legislaţii prudenţiale pentru a asigura un cadru de reglare orientat spre stabilitate. în special. Administrează o parte importantă a rezervelor de valută ale BCE în locul acesteia şi în acord cu cadrul legal promovat de BCE. 5. Să diminueze ameninţarea falsificării bancnotelor şi să asigure o identificare din timp şi eliminarea banilor falsificaţi. Concluzia ce poate fi dedusa din cele expuse mai sus cu privire la sistemul bancar german şi la Bundesbank este aceea că prin natura operaţiilor pe care le desfăşoară. Bundesbank mai îndeplineşte şi alte sarcini. Bundesbank: Administrează rezervele de valută ale Germaniei. etc. Prin urmare acestea pot fi folosite şi de utilizatori externi. De asemenea. ambele din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Pe lângă asigurarea unei supravegheri zi-de-zi Bundesbank mai este responsabilă şi de analizarea cu atenţie a rapoartelor de audit şi menţinerea limitei de creditare la împrumuturile de 1. Noul Acord Basel Capital (Basel II) stabileşte cerinţe stricte în ceea ce priveşte serviciile financiare şi de creditare ale instituţiilor germane. organizaţii internaţionale. ajutând astfel la asigurarea viabilităţii funcţionale a serviciilor financiare şi de creditare ale instituţiilor germane şi contribuie la stabilitatea sistemului financiar. Mulţi indicatori pentru sectorul bancar şi monetar şi pentru statisticile balanţei de plăţi sunt furnizaţi de Bundesbank însăşi. Sarcini de supraveghere bancară. Pe lângă cele cinci activităţi de bază. a averii) şi altor bănci centrale. cum ar fi acţiunile sale în calitate de arbitru în dispute care pot să apară din transferul de credite. inclusiv economişti. politicieni. Acordă servicii gratuite sectorului public (în administrarea datoriilor. Dat fiind numărul mare de bănci şi oficii bancare. Departamentul de statistică a Bundesbank furnizează baza decizională pentru politica monetară. Conform acestei activităţi Bundesbank îndeplineşte sarcini de supraveghere bancară în Germania. Să furnizeze o structură independentă pentru calitatea asigurării şi protecţia acordurilor pentru a face faţă la blocajele ciclurilor monetare (planificarea evenimentelor posibile şi a crizelor).5 milioane de euro sau mai mult. Datele statistice nu oferă doar baza fundamentală în luarea deciziilor cu privire la politica monetară ci şi pe cea în cercetarea economică şi supravegherea bancară.al BCE (art. Îndeplineşte alte sarcini care vizează rezervele statutare şi reglementări. Să se asigure că bancnotele aflate în circulaţie nu sunt deteriorate. 17 .

bundesbank.BIBLIOGRAFIE 1. http://www.de/Navigation/EN/Core_business_areas/Monetary_policy/Economic_a nalyses/economic_analyses.com/b%C4%83ncile-locale-publice-din-germania-considerate-maiinfluente-002520968.bundesbank.scribd.html 5.html 4.stiri.html 2.regielive.ro/referate/banci/sistemul-bancar-german-42903. http://biblioteca.html 18 .com/doc/73031131/Sistemul-Bancar-German 3.yahoo.de/Navigation/DE/Home/home_node. http://ro. http://www. http://www.